Cuprins:

1. Premisele apariției criminalității feminine……………………..…...………2

2. Reglementarea juridică a penitenciarelor pentru femei……………...…….4

3. Concluzii și recomandări……………………………..………………………6

4. Bibliografie………….………………………………………………..………..8

1

1. Premisele apariției criminalității feminine

Dreptul execuțional penal este un sistem de legi și de alte acte subnormative care reglementează relațiile sociale ce apar în procesul executării pedepsei și al aplicării față de condamnați a măsurilor de corectare.

Legislația execuțional penală a Republicii Moldova în vigoare include Codul de executare a sancțiunilor de drept penal, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 22.06.1993 și care a intrat în vigoare în ianuarie 1994, Statutul executării pedepsei de către condamnați, adoptat de Guvern la 20.12.1994 și care a intrat în vigoare în ianuarie 1995, Legea cu privire la sistemul penitenciar, adoptat la 17.02.1996 și care a intrat în vigoare în martie 1997, alte acte normative.

Bazele legislației execuțional penale le constituie Constituția Republicii Moldova, Codul de executare a sancțiunilor de drept penal, Statutul executării pedepsei de către condamnați, Legea cu privire la sistemul penitenciar, hotărîrile Guvernului, ordinele și dispozițiile Ministerului de Justiție și ale altor ministere, departamente.

Deși infracționalitatea feminină în comparație cu cea a bărbaților este mult mai redusă, constituind nu mai mult de 10% din numărul total al infracțiunilor, în ultimul timp ea s-a dovedit a fi în continuă creștere. [1]

Pentru a ajunge la idea de criminalitate feminină, pe baza deducției, trecem în revistă noțiuni elementare precum: actul criminal și criminalitatea.

Dacă actul criminal este reprezentat de acțiunile și inacțiunile care intră în conflict cu normele de drept penal create pentru a proteja importante valori sociale, criminalitatea este cea care îmbracă toate aceste acte sub expresie cantitativă, numeric și statistic. În statele civilizate se ține o evidență strictă a criminalității, astfel încît el devine un fenomen cunoscut cantitativ. Criminalitatea este reprezentată, așadar, prin totalitatea infracțiunilor săvîrșite pe un anumit teritoriu, într-o anumită perioadă.

De-a lungul timpului au fost elaborate numeroase teorii generale privind criminalitatea, teorii din care, inițial, lipseau cu desăvîrșire femeile. De ce se întîmpla acest lucru? Pentru că numărul femeilor aflate în penitenciare era foarte scăzut. Cu timpul însă, rata femeilor incarcerate a crescut. În SUA, de pildă, între 1980-1994,

2

rata femeilor închise a crescut cu 386%, în timp ce rata bărbaților încarcerați a crescut cu doar 214%. Teoretic, în anul 1994, una din 130 femei era închisă.

În acest context s-a dezvoltat printre criminologi un interes în ce privește ideea de criminalitate feminină. Deși Sigmund Freud afirma faptul că “femeia este o creatură menită să fie iubită, nu înțeleasă”, mulți specialiști criminology au încercat să înțeleagă fenomenul și să stabilească acele cauze care ar determina o femeie să săvîrșească infracțiuni.

În multe societăți se creează o puternică discrepanță între imaginea femeii și cea a bărbatului. Mai exact, puterea, succesul și afirmarea în viața publică aparțin bărbatului, iar locul firesc al femeii este în familie.

Un factor care duce la apariția criminalității feminine este reprezentat de caracteristicile biologice și psihologice. Criminologii Rafter și Stanko au identificat 5 imagini ale femeilor care comit infracțiuni sau care sunt victim ale unor infracțiuni.

1. Femeile impulsive, care acționează intuitiv;2. Femeile slabe care își urmează bărbații în activități ilegale;3. Femeia naivă, ușor de impresionat și manipulat;4. Femeia masculină;5. Femeia care întruchipează răul absolut.

Se consideră, practic, că orice persoană care nu se încadrează într-un anumit timp prestabilit, este predispusă la crimă. Ultima, dar nu cea din urmă, este o cauză desprinsă din realitatea obiectivă care duce la apariția criminalității feminine, și anume violența împotriva femeilor. În Europa mor sau sunt rănite grav mai multe femei prin violență domestică decît totalul victimelor cancerului sau accidentelor rutiere. Cele mai multe violențe au loc în Asia, unde femeile cred că a fi pălmuite este un lucru normal. În India, peste 7000 de femei sunt omorîte pe conflicte legate de zestre. Sondaje, cercetări neoficiale arată că o victimă este agresată de cca 35 de ori înainte de a chema poliția. Astfel, s-a stabilit faptul că 62% din crimele săvîrșite de femei în lume se datorează violențelor la care au fost supuse de către bărbați.

3

Cu privire la acest aspect, în urma sondajelor, s-a dovedit că populația din Republica Moldova este semnificativ mai îngăduitoare față de violența în familie decît alte state ale Uniunii Europene. Pe lîngă cauze, de-a lungul timpului au apărut anumite teorii, precum: teoria de orientare biologică, teorie care susține faptul că femeile se află în spatele organizațiilor criminale, dar ele acționează în calitate de instigatori, nu de autori, femeile fiind extraordinare în arta manipulării și teoria psihiatrică – psihologică, teorie în care Freud susținea faptul că femeia criminală se revoltă împotriva feminității, vrînd să fie bărbat. Cu toate acestea, femeile sunt implicate mai rar în săvîrșirea de infracțiuni. Un răspuns pentru acest lucru a venit cu timpul, după efectuarea unor studii pe cupluri frate – soră, crescuți în același mediu, de către aceiași părinți. La maturitate, majoritatea bărbaților săvîrșeau crime, iar femeile nu. Specialiștii au spus că acest lucru se întîmplă pentru că bărbații sunt încurajați de părinți să își asume riscuri, ceea ce duce la un grad crescut de risc criminogen. Otto Pollak, autorul cărții „The criminality of women” spunea că: “bărbații urăsc să acuze femeile și să le trimită să își execute pedeapsa, polițiștilor nu le place să le aresteze, procurorilor să le acuze, judecătorilor și juraților să le găsească vinovate.” [2]

2. Reglementarea juridică a penitenciarelor pentru femei.

Instituțiile penitenciare sîn organele în care, în baza hotărîrii instanței de judecată, își execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare sau la detențiune pe viață, se asigură detenția provizorie a persoanelor față de care a fost aplicată măsura arestului preventiv sau sancțiunea arestului contravențional.

Instituții penitenciare sînt:

a) penitenciarele de tip deschis;b) penitenciarele de tip semiînchis;c) penitenciarele de tip închis;d) penitenciarele pentru minori;e) penitenciarele pentru femei în care este creat și un sector în care execută

pedeapsa persoanele de sex feminin care nu au atins majoratul;

4

f) izolatoarele de urmărire penală;g) casele de arest;h) spitalele penitenciare. [3]

În penitenciarele pentru femei execută pedeapsa condamnatele de sex feminin. Condamnatele la pedeapsa închisorii care urmează a fi executată în penitenciare de tip semiînchis sau închis sînt deținute sub pază și supraveghere permanentă, iar în penitenciarele de tip deschis – sub supraveghere permanentă. Regimul de deținere a condamnatelor de sex feminin corespunde, respectiv, regimului stabilit pentru penitenciarele de tip deschis, semiînchis sau închis. Femeile gravide și mamele care au cu ele copii în vîrstă de pînă la 3 ani, condamnate la pedeapsa închisorii care urmează a fi executată în penitenciare de tip închis, la decizia administrației penitenciarului, execută pedeapsa în condițiile prevăzute pentru penitenciarul de tip deschis sau semiînchis, în funcție de gravitatea faptei comise, pericolul social pe care îl reprezintă, comportamentul deținutei, vîrsta și starea sănătății copilului și a mamei.[4] La regim inițial sînt deținute condamnatele venite în penitenciar după rămînerea definitivă a sentinței. Ele sînt ținute în încăperi complet izolate, care se încuie. La expirarea termenului de 3 luni pentru penitenciarele de tip deschis; 6 luni, însă nu mai mult de o treime din durata pedepsei pentru penitenciarele de tip semiînchis și 9 luni pentru penitenciarele de tip închis – din ziua intrării în penitenciar, condamnatele aflate în regim inițial pot fi transferate în regim comun de detenție, luîndu-se în consderare perioada ținerii lor în carantină. În regimurile de deținere comun și de resocializare, condamnatele, în perioada de la stingere pînă la deșteptare, sînt ținute în încăperi complet izolate, care se încuie. În intervalul de timp de la deșteptare pînă la stingere, condamnatele cu executarea pedepsei în penitenciare de tip semiînchis se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului, în limitele stabilite de administrația penitenciarului, iar de tip închis – în zona locativă și încăperile de uz comun ale secției cu regim comun. Regimul de deținere comun se caracterizează prin faptul că în instituția penitenciară, condamnatele sînt deținute împreună atît ziua, cît și noaptea: iau masa în săli comune, dorm în dormitoare comune, lucrează în ateliere comune.Avantajele: Este un regim ușor de organizat și este mai puțin costisitor din punct de vedere economic. Din punct de vedere psihologic, moral și social este mai ușor

5

suportabil, deoarece păstrează elemente de viață socială, condamnatele fiind în contact permanent.Dezavantajele: Acest regim presupune contacte între condamnate de diferite tipuri (condamnate primare și recidiviste, condamnate periculoase și ocazionale). Din acest caz, în literatura de specialitate s-a susținut că regimul de deținere în comun este “o școală de pregătire a crimei”. Acest regim poate stabili o ierarhie între condamnate, niște relații de dominare a condamnatelor mai slabe, iar legăturile fixate să persiste chiar după eliberarea din instituția penitenciară. [5] Transferul condamnatelor în regim de resocializare se efectuează cu cel puțin 6 luni înaintea expirării termenului pedepsei. Condamnatelor cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, aflate în regim de resocializare, li se poate permite deplasarea fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului, dacă acest lucru este condiționat de caracterul muncii îndeplinite. Condamnatele cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, aflate în regim de resocializare, au dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul penitenciarului, în limitele stabilite de administrația penitenciarului. [4]

La penitenciarul Rusca care se întinde pe o suprafață de 4 hectare, își ispășesc pedeapsa aproximativ 300 persoane.

3. Concluzii și recomandări Ar trebui să punem accent pe introducerea în Codul de executare a competențelor, regulilor și procedurilor de evaluare a personalității deținutei și pericolului pe care îl prezintă aceasta, de către structurile specializate ale autorității de punere în executare a pedepsei, precum și modificarea prevederilor art. 249 – 256 și alin. (1) art. 257 Cod de executare sub aspectul unificării noțiunilor de regim și de tip de penitenciar și crearea unor regimuri de detenție care ar corespunde, de facto, necesităților procesului de resocializare al deținutelor și altor scopuri ale pedepsei penale. Unele modificări legislative trebuie să vizeze competențe mai largi și mai multe și o autonomie decizională mai mare pentru instituția penitenciară:1. Mai multă autonomie la nivel local (instituția penitenciară de la Rusca) și o

mai mare putere de decizie pentru șeful de penitenciar. Această schimbare

6

trebuie introdusă în paralel cu modificarea cerințelor în cadrul concursului la angajare sau promovare în funcția de șef, precum și cu instruiri comprehensive în domeniul managementului, tratamentul deținutelor ș.a.

2. Crearea unui Centru de evaluare și repartizare a condamnatelor (Serviciului de diagnosticare și planificare a executării pedepsei de către condamnate.

3. Elaborarea unei abordări multi-organizaționale pentru a atinge obiectivele de reintegrare socială, prin reorganizarea serviciilor educative, psihologice și asistență socială și serviciului regim, care să corespundă principiilor de individualizare a executării pedepsei.

4. Introducerea unui “sistem progresiv” pentru tratamentul deținutelor. Acest sistem trebuie să cuprindă diferite recompense și tratament preferențial în cazul în care deținuta se comportă bine, este diligent și manifestă acțiuni pro-sociale. Un “sistem progresiv” prin acordarea oportunităților adecvate cum ar cazarea într-un regim mai puțin restrictiv, recompense suplimentare pentru munca grea și asiduă, contacte mai apropiate sau mai frecvente cu familia și rudele, mai multe apeluri telefonice, mai multă recreare (sport, artă), munca în afara penitenciarului și alte bonusuri. Este important că pentru o serie de recompense prevăzute de sistemul progresiv nu sunt necesare în mod obligatoriu cheltuieli financiare, ba dimpotrivă sistemul progresiv ar putea aduce beneficii de ordin economic penitenciarului și individei.

5. Este important ca Ministerul Justiției și Departamentul Instituțiilor Penitenciare, în particular, să aloce suficiente resurse financiare pentru a stimuli angajarea, în penitenciare, a specialiștilor calificați în domeniul psihologiei, sociologiei, asistenței sociale și pedagogiei. Deficitul de personal cu care se confruntă în present unitățile de detenție din țara noastră împiedică chiar desfășurarea celor mai elementare programe educative și psihosociale și compromite, astfel, șansa deținuților de a-și îndrepta conduit și de a se orienta către un mod de viață prosocial.

7

Bibliografie:

1) O.Rotaru, Probleme actuale ale executării pedepsei. Chișinău, 2011

2) A. Bălan, Criminalitatea feminină. București, 2008

3) Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar

4) Hotărîrea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statului

executării pedepsei de către condamnați.

5) V. Ceban, Note de curs Drept execuțional penal. Chișinău, 2013

8