INTRODUCERE

Cea mai tânără instituţie a Uniunii Europene, denumită de către unii „conştiinţa financiară“ a UE, iar de către alţii „gardianul“ finanţelor sale, Curtea Europeană de Conturi este organul de control al tuturor operaţiunilor financiare din bugetul UE.

Se pune un accent deosebit pe corectitudinea gestionarii financiare, verificându-se dacă - şi în ce măsură - au fost atinse obiectivele propuse în materie de gestiune, precum şi costurile aferente. Curtea Europeană de Conturi garantează astfel cetăţenilor europeni că bugetul UE a fost gestionat şi executat corect şi în modul cel mai eficient posibil.

Sediul actual al Curţii de Conturi Europene este în Luxemburg. În prezent această instituţie este condusă de Vítor Manuel da Silva Caldeira, membru portughez, mandatul său fiind reînnoit, pentru încă trei ani, la data de 12 ianuarie 2011.

4

Capitolul 1. Scurt istoric

Instituţia a fost creată, la cererea Parlamentului, la 22 iulie 1975, prin Tratatul de revizuire a dispoziţtiilor bugetare. Tratatul a intrat în vigoare la 1 iunie 1977, iar la 25 octombrie 1977 Curtea de Conturi s-a reunit la Luxemburg în şedinţa constitutivă.

Anterior, exista o Comisie de Control cu atribuţii în C.E.E.1 şi EURATOM2 şi un Comisar de conturi în C.E.C.O3.

Necesitatea creării acestei instituţii a fost determinată de creşterea importantă a volumului finanţelor comunitare, de diversitatea surselor şi a cheltuielilor acestora, de complexitatea operaţiunilor pe care gestiunea lor le impunea, precum şi a gestionării creditelor bugetare.

Misiunea Curţii de Conturi Europene este de a asigura auditul independent asupra modului de formare şi de utilizare a fondurilor Uniunii Europene şi de a evalua, astfel, modul în care instituţiile europene îşi îndeplinesc aceste atribuţii.

Tratatul de la Maastricht, din 7 februarie 1992, a ridicat Curtea de Conturi Europeană la rangul de instituţie a Comunităţilor Europene, consolidând astfel independenţa şi autoritatea acesteia. De la acea dată, Curtea are misiunea de a publica în fiecare an o Declaraţie de asigurare (DAS) cu privire la corectitudinea conturilor comunitare şi la legalitatea şi regularitatea operaţiunilor care stau la baza acestora.

Tratatul de la Amsterdam, din 2 octombrie 1997, a ridicat Curtea de Conturi la rangul de instituţie a Uniunii Europene şi a extins astfel, din punct de vedere formal sfera auditului Curţii la cel de-al doilea şi al treilea pilon ai Uniunii (politica externă şi de securitate comună, justiţia şi afacerile interne). Acest lucru a consolidat rolul Curţii în ceea ce priveşte detectarea neregularităţilor şi lupta împotriva fraudei. Tratatul a confirmat dreptul Curţii de a intenta acţiuni la Curtea de Justiţie pentru a-şi proteja prerogativele în raport cu celelalte instituţii ale UE.

Prin Tratatul de la Nisa , din 26 februarie 2001, s-a decis ca fiecare stat membru să fie reprezentat de câte un membru la Curtea de Conturi. Conform prevederilor Tratatului, Curtea poate adopta anumite categorii de rapoarte sau opinii în reuniunile din camere şi nu în colegiu. Acest tratat a instituit practică ce constă în publicarea unor evaluări specifice în cadrul Declaraţiei de asigurare, pentru fiecare din principalele domenii de activitate ale Uniunii Europene. Tratatul insistă şi pe importanţa cooperării dintre Curte şi Instituţiile Supreme de Audit din statele membre.

Capitolul 2. Organizarea Curţii Europe de Conturi1 Comunitatea Economică Europeană2 Comunitatea Europneana a Energiei Atomice3 Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

5

2.1. Organizarea internă

Curtea de Conturi funcţionează sub forma unui organ colegial compus din 27 de membri, câte unul din fiecare stat membru, numiţi de Consiliu, după consultarea Parlamentului European, pentru un mandat de şase ani, cu posibilitatea de reînnoire. Preşedintele este ales de către membri, din rândul acestora, pentru un mandat de trei ani, cu posibilitatea de reînnoire.

Curtea este organizată în cinci camere, cărora le sunt alocaţi diferiţi membri. Patru dintre aceste camere (Conservarea şi gestionarea resurselor naturale, Politici structurale, transport, cercetare şi energie, Acţiuni externe, Resurse proprii, activităţi bancare, cheltuieli administrative, instituţii şi organisme comunitare şi politici interne) au competenţe pentru diferite domenii de cheltuieli şi pentru venituri (camere cu caracter vertical). Cea de a cincea este o cameră cu caracter orizontal, denumită Camera CEAD (Coordonare, comunicare, evaluare, asigurare şi dezvoltare), responsabilă de coordonarea declaraţiei de asigurare, asigurarea calităţii, dezvoltarea metodologiei de audit a Curţii şi comunicarea activităţii şi a rezultatelor Curţii.

Membrii fiecărei camere aleg un decan pentru un mandat de doi ani, care poate fi reînnoit.

Fiecare cameră are două domenii de responsabilitate – în primul rând, adoptă rapoarte speciale, rapoarte anuale specifice şi avize; în al doilea rând, elaborează proiecte de observaţii pentru raportul anual privind bugetul general al UE şi pentru raportul anual privind fondurile europene de dezvoltare, precum şi proiecte de avize în vederea adoptării acestor documente de către Curte.

Curtea se reuneşte în colegiu complet pentru dezbaterea şi adoptarea documentelor de care răspunde în exclusivitate, cum sunt raportul anual privind bugetul general al UE şi raportul anual privind fondurile europene de dezvoltare.

Comitetul administrativ este compus din decanii camerelor şi este prezidat de preşedintele Curţii. Comitetul execută, în vederea aprobării ulterioare de către Curte, sarcinile aferente pregătirii tuturor problemelor administrative care necesită luarea unei decizii de către Curte şi pregătirii deciziilor privind chestiuni de politică, de principiu sau de importanţă strategică.

Figura 1. Organigrama

6

Sursa: http://www.eca.eu.int , Curtea Europeana de Conturi)

2.2. Aspecte generale privind membrii Curţii Europene de Conturi

7

Preşedintele Curţii de Conturi

Membrii Curţii de Conturi aleg din rândul lor preşedintele Curţii de Conturi, mandatul său putând fi reînnoit. Alegerea preşedintelui se face cu puţin timp înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui în funcţie, la acel moment. Dacă însă alegerea preşedintelui coincide cu începerea unor noi mandate de judecători atunci alegerea va trebui să aibă loc imediat sau cel mai târziu 15 zile după ce noua Curte şi-a început mandatul.

Curtea de Conturi Europeană este condusă de un Preşedinte ales de către membrii colegiului şi dintre aceştia, pentru un mandat de trei ani care poate fi reînnoit. Preşedintele are rolul de primus inter pares (cel dintâi dintre egali); el prezidează reuniunile Curţii şi urmăreşte aplicarea deciziilor Curţii precum şi bună administrare a instituţiei şi a activităţilor acesteia.

Preşedintele este cel care reprezintă Curtea în toate relaţiile externe, în special în relaţia cu autoritatea care acordă descărcarea de gestiune, cu celelalte instituţii ale UE şi cu instituţiile supreme de audit din statele membre şi din ţările beneficiare. Preşedintele este responsabil şi de departamentul de relaţii externe şi de serviciul juridic al Curţii.

La data de 16 ianuarie 2008, dl Vítor Manuel da Silva Caldeira, membrul portughez, a fost ales preşedinte al Curţii, devenind, astfel, cel de al 10-lea deţinător al acestei funcţii în istoria instituţiei. Mandatul său a fost reînnoit, pentru încă trei ani, la data de 12 ianuarie 2011.

Membrii Curţii de Conturi

Potrivit prevederilor stipulate în Tratatul CE4, Curtea de Conturi trebuie să aibă câte un reprezentant din fiecare stat membru.Membrii sunt numiţi de Consiliul Uniunii Europene, după o consultare prealabilă a Parlamentului European, pe baza propunerilor făcute de fiecare stat membru.

Conform Tratatului, membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre personalităţi care fac parte sau au făcut parte în ţările lor, din cadrul unor instituţii de audit extern, sau care deţin o calificare specială pentru această funcţie. Ei sunt aleşi pentru un mandat de şase ani care poate fi reînnoit.

Curtea de Conturi se compune din 27 membrii care potrivit art. 188 B, sunt aleşi dintre personalităţile care fac sau nu fac parte din ţările lor respective din instituţiile de control extern sau poseda o calificare specială pentru această funcţie. Deşi această condiţie este exprimata opţional, în primul caz calificarea persoanelor în cauză trebuie să fie remarcabilă, având în vedere că este folosit termenul personalităţi pentru ambele situaţii, după cum în al doilea caz este profitabil ca acela care poseda o calificare specială să facă ori să fi făcut parte din instituţiile de control extern. În plus, ei trebuie să ofere garanţiile de independentă. Membrii îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Uniunii Europene.

Membrii Curţii de Conturi se reunesc în colegiu, care reprezintă principalul organ decizional al instituţiei. Fiecare membru este responsabil pentru executarea unui anumit număr de misiuni de audit stabilite în programul de lucru anual al Curţii. În misiunile lor, ei sunt asistaţi de personal specializat în audit. Secretarul general

4 Tratatul Comunităţii Europene

8

Secretarul general este membrul cu cele mai înalte funcţii din instituţie şi este numit de Curtea de Conturi. El este responsabil de gestionarea resurselor umane şi de administraţia Curţii, adică de formarea profesională precum şi de un departament de traduceri care este format dintr-un număr de unităţi egal cu numărul de limbi oficiale ale Uniunii Europene, cu excepţia limbii irlandeze (22 de limbi). Secretarul general este responsabil şi de secretariatul general al Curţii.

La data de 10 martie 2009, Curtea l-a numit în funcţia de secretar general pe dl. Eduardo Ruíz García, cu efect din 16 martie 2009.

Resursele umane (Personalul Curţii)

Curtea de Conturi dispune, în bugetul exerciţiului 2010, de un total de 889 de posturi alocate (la 31 decembrie 2010) incluzând auditori, traducători şi personal administrativ. Pregătirea şi experienţa profesională a auditorilor, dobândită atât în sectorul public cât şi în cel privat, este foarte variată (contabilitate, audit intern şi extern, drept şi economie). Curtea de Conturi recrutează membri din toate statele membre pentru a asigura o diversitate lingvistică şi profesională în cadrul personalului său.

Politica de recrutare a Curţii urmăreşte principiile generale şi condiţiile de angajare din instituţiile europene. Personalul Curţii este format atât din funcţionari permanenţi cât şi din angajaţi pe o perioadă limitată. Concursurile generale în vederea obţinerii unui post la Curtea de Conturi sunt organizate prin intermediul Oficiului European de Selectare a Personalului (OESP/EPSO). Uneori, Curtea oferă stagii unui număr limitat de persoane care deţin diplome universitare pe o durată de la trei la cinci luni.

Capitolul 3. Funcţionarea Curţii Europene de Conturi

9

3.1. Principalele atribuţii ale instituţiei

Curtea Europeană de Conturi:

examinează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor Uniunii Europene şi ale oricărui organism creat de aceasta, în măsura în care nu există alte dispoziţii speciale;

verifică legalitatea şi regularitatea tuturor veniturilor şi cheltuielilor UE şidacă gestiunea financiară este sănătoasă, adică dacă fondurile au fost utilizate în mod economic, eficient şi eficace;

întocmeşte un raport anual care conţine observaţii cu privire la execuţia bugetului Uniunii Europene pentru fiecare exerciţiu financiar şi o Declaraţie de asigurare (DAS) asupra fiabilităţii conturilor Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar auditat, precum şi asupra legalităţii şi regularităţii operaţiunilor financiare înregistrate în aceste conturi;

poate prezenta în orice moment al anului observaţii referitoare la probleme specifice, sub forma unor rapoarte speciale;

raportează cazurile de neregularitate sau suspiciune de fraudă detectate în cadrul activităţii de audit; 

formulează opinii oficiale cu privire la proiectele de reglementări comunitare cu caracter financiar;

este consultată în legătură cu orice propunere referitoare la măsurile de combatere a fraudei;

oferă asistenţă autorităţii care acordă descărcarea de gestiune (Parlamentul European) în activitatea sa de control asupra execuţiei bugetului Uniunii Europene, prin publicarea rapoartelor de audit  şi a opiniilor. Curtea de Conturi nu are putere juridică; rapoartele şi opiniile sale nu au

aşadar un caracter obligatoriu din punct de verdere juridic. Cu toate acestea, activităţile Curţii permit organelor legislative şi instituţiilor responsabile de gestionarea programelor şi finanţelor UE să îmbunătăţească gestiunea financiară.

Curtea Europeană de Conturi examinează dacă operaţiunile financiare au fost corect înregistrate, executate în mod legal şi regulat şi administrate în condiţiile de economie, eficacitate şi eficientă. Prin această activitate, Curtea înţelege să contribuie la a ameliora gestiunea financiară de fonduri ale Uniunii Europene le toate nivelurile pentru a asigura cetăţenilor Uniunii cea mai bună utilizare posibilă a banului lor.

Curtea de Conturi poate să controleze tot organismul său persoana care administrează sau primeşte fonduri comunitare. Ea controlează, în special, instituţii şi organisme comunitare, administraţii naţionale, regionale, locale, ca beneficiari finali ai ajutoarelor comunitare.

Ţinând cont de amploarea bugetului, Curtea de Conturi nu poate controla, în cursul unui exerciţiu bugetar, totalitatea operaţiunilor financiare comunitare. Ea verifica, aşadar, fiabilitatea sistemelor punând în valoare reglementările europene la nivelurile comunitar şi national procedând la controale prin sondaj.

Auditorii sunt însărcinaţi să efectueze numeroase misiuni de control, atât la sediul altor instituţii, în special la Bruxelles, cât şi în statele membre ale Uniunii, dar chiar şi în toate ţările lumii beneficiare de un ajutor financiar comunitar.

Curtea de Conturi are acces la toată informaţia necesară pentru îndeplinirea misiunii sale de control. Controlul în statele membre se efectuează în colaborare cu

10

instituţiile de control financiar naţionale sau serviciile naţionale competente. Curtea de Conturi informează cetăţeanul european despre activitatea pe care o

desfăşoară şi rezultatele obţinute, într-o manieră obiectivă şi cu toată transparenta. Ea trebuie să fie consultată, pentru aviz, înaintea adoptării proiectelor de

reglementare comunitară în ceea de priveşte caracterul financiar al acestora. Aceste rapoarte şi avize sunt, de o manieră generală, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în toate limbile comunitare şi accesibile pe site-ul de internet al Curţii Europene de Conturi.

Rapoartele de control ale Curţii de Conturi Europene constituie un element important al procedurii de descărcare. Ele sunt transmise autorităţii bugetare (Parlamentului şi Consiliului) care ţin cont de acesta pentru a decide dacă descărcarea poate fi data Comisiei cu drept de gestiune bugetară.

Sfera competenţelor Curţii de Conturi cuprinde practic totalitatea activităţilor comunitare ce au în vedere examinarea operaţiunilor incluse în bugetul general, dar şi pe cele realizate în afara acestuia cum sunt Fondul european de Dezvoltare, împrumuturile acordate şi obţinute, cheltuielile şi veniturile organismelor satelit. Sunt examinate conturile tuturor organismelor şi agenţiilor create de Comunitate, cu excepţia cazului în care actul constitutiv al acelui organism exclude acest lucru.

În conformitate cu dispoziţiile tratatului, controlul Curţii de Conturi vizează execuţia bugetului general al Uniunii Europene, a fondurilor europene de dezvoltare, precum şi conturile organismelor şi agenţiilor Uniunii.

Figura 2. Controlul finanţelor comunitare

(Sursa: http://www.eca.eu.int , Curtea Europeana de Conturi)

Revine în sarcina Uniunii Europene şi a statelor membre să combată fraudele şi activităţile ilegale care pot atinge interesele financiare ale Uniunii. În acest context Curtea de Conturi Europeană, prin controalele sale performanţe, prin întinderea şi

11

natura lor, contribuie la planul de prevenire şi de luptă împotriva fraudei şi neregularităţilor.

În sarcina de “bună gestiune financiară” se regăsesc trei aspecte ale controlului conturilor şi gestiunii organismelor. Controlul bunei gestiuni financiare reuneşte evaluarea politicilor publice sau controlul bunei întrebuinţări a fondurilor publice, cu referinţă la criteriile de cost şi de randament, economie, eficientă şi eficacitate.

Alături de rapoartele anuale se adauga şi rapoartele speciale care vizează aspecte particulare ale gestiunii comunitare la iniţiativa Curţii, urmând ca aceasra să decidă sau nu publicarea lor. Curtea adresează, de asemenea, scrisori preşedintelui care au un caracter confidntial.

Adresată la sfârşitul unui control, o “scrisoare de sector” nu face obiectul unei deliberări colegiale. Ea poate să fie adresată unei instituţii comunitare sau unui serviciu administrativ al statului membru. La primirea răspunsurilor care îi vor fi transmise, procedura de control poate fi închisă sau ea va continua şi va face obiectul unui raport, chestiune care va fi decisă colegial.

Controlul prin analiza sistemelor se fondează pe ideea că fiecare organizaţie trebuie să genereze propriul control intern, o structură şi anumite proceduri capabile de a garanta o bună funcţionare a sistemului. Dacă sistemele şi procedurile ce formează obiectul controlului intern par valide, auditorul identifica elementele cheie, testele şi poate astfel să limiteze numărul de sondaje efectuate înainte de a-şi formula opinia sa.

Controalele Curţii de Conturi Europene trebuie să ţină cont de starea de progres a operaţiunilor de gestiune şi nu pot fi duse la îndeplinire pe parcursul mai multor exerciţii bugetare.

În concluzie, controalele Curţii de Conturi Europene reprezintă adeseori un punct de plecare, mai degrabă decât o realizare: controalele sale justifica şi atrag verificări ulterioare şi mai aprofundate la mai multe sectoare, ori la nivelul administraţiilor naţionale.

Competenţa de gestiune comunitară a fost delegata administraţiilor naţionale în numeroase domenii, fapt ce determina deplasarea progresivă a centrului de gravitate a controalelor spre statele membre.

Prin urmare colaborarea între Curtea de Conturi Europeană şi instituţiile de control naţionale se impune nu doar în virtutea unei simple obligaţii juridice, ci din cauza suprapunerii competentelor în materie de gestiune intre administraţia europeană şi administraţiile naţionale.

Trebuie adăugat despre Curtea de Conturi Europeană că întreţine numeroase raporturi şi contacte cu alte instituţii şi organisme de control din afara Uniunii Europene. Ea participa în special la întrunirile INTOSAI (Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Superioare de Conturi) şi EUROSAI5 (instituţia europeană) la care Curtea de Conturi Europeană este unul dintre membrii fondatori.

Autonomia faţă de celelalte organe a Uniunii Europene şi de statele membre îi oferă garantarea îndeplinirii în cele mai sigure condiţii a funcitei de control pe care o exercită. Unul din mijloacele utilizate în acest sens poate fi constituirea, de către preşedintele Curţii de Conturi a Uniunii Europene, a unui comitet de legătura cu conducători ai instituţiilor naţionale corespunzătoare.

Dincolo de competentele sale de control Curtea de Conturi Europeană are competente consultative în elaborarea bugetului uniunii. Ea este consultata frecvent în ceea ce priveşte textele legale cu vocaţie financiară şi bugetară.

5 Organizaţia Europeană a Instituţiilor Supreme de Conturi

12

3.2. Teme de audit întreprinse. Abordarea auditului

Temele de audit efectuate de Curtea Europeană de Conturi

Temele de audit sunt foarte variate: de la analiza situaţiilor financiare până la examinarea detaliată a unor anumite domenii bugetare sau de gestiune. Misiunile de audit pot fi de diferite tipuri:

misiuni de audit recurente pe care Curtea trebuie să le efectueze în fiecare an conform dispoziţiilor prevăzute în Tratat.Acestea includ auditarea situaţiilor financiare ale Uniunii Europene, ale Fondurilor Europene pentru Dezvoltare şi ale tuturor celorlalte organisme şi agenţii create de Uniune;

misiuni de audit selectate, în cadrul cărora Curtea alege anumite domenii bugetare sau de gestiune care prezintă un interes specific, pentru a le supune unui audit aprofundat. Curtea de Conturi Europeană organizează şi efectuează activităţile de audit în

deplină independenţă faţă de celelalte instituţii ale Uniunii Europene şi faţă de statele membre. Curtea de Conturi este cea care ia deciziile în materie de audituri selectate, mai exact deciziile ce privesc temele acestora, modalităţile de abordare şi data la care trebuie să fie prezentate observaţiile şi concluziile referitoare la aceste activităţi.

Ca şi celelalte instituţii de audit al finanţelor publice, Curtea de Conturi nu examinează fiecare domeniu bugetar într-un mod detaliat, ci doar o selecţie a temelor cu caracter bugetar sau legate de gestiune. Pentru a putea face o selecţie a misiunilor de audit, Curtea realizează în mod sistematic o analiză a riscurilor din întreg domeniul auditului, ţinând cont de deficienţele şi de problemele existente precum şi de importanţa financiară şi de rezultatele auditurilor precedente. Posibilele misiuni de audit sunt clasificate în funcţie de priorităţi după rezultatele analizei riscurilor, pe de o parte, şi, pe de altă parte, după necesitatea de a acoperi în mod echilibrat toate domeniile bugetare. Mai sunt şi alţi factori luaţi în considerare pentru selecţia finală a misiunilor de audit, cum ar fi anumite interese ale Parlamentului European, ale Consiliului său chiar ale publicului larg.

Curtea de Conturi Europeană realizează auditurile în conformitate cu propriile sale politici şi standarde de audit. Acestea au fost adaptate după standardele internaţionale general acceptate, mai exact după normele de audit INTOSAI şi după standardele internaţionale de audit ale Federaţiei internaţionale a experţilor-contabili, adaptate la contextul Uniunii Europene.

Conform prevederilor din Tratat, Curtea de Conturi are drept de acces la toate informaţiile care îi sunt necesare în vederea îndeplinirii misiunii sale. Controlul Curţii de Conturi poate avea loc chiar în interiorul instituţiilor europene, la sediile organismelor sau persoanelor juridice care administrează fonduri europene, precum şi în Statele Membre sau în ţările beneficiare, la toate nivelele administraţiei, până la beneficiarii direcţi ai fondurilor Uniunii Europene.

Abordarea auditului

Ca şi celelalte instituţii de audit al finanţelor publice, Curtea de Conturi Europeană efectuează două tipuri de audit: auditul financiar şi auditul performanţei.

13

Auditul financiar

Conform prevederilor din Tratat şi din Regulamentul financiar, Curtea de Conturi are datoria de a controla situaţiile financiare cu privire la veniturile şi cheltuielile bugetului general al Uniunii Europene, al Fondurilor Europene pentru Dezvoltare precum şi ale tuturor organismelor şi agenţiilor UE. Acestea includ în general un bilanţ contabil, un cont al rezultatului economic, o situaţie a fluxului de numerar, o situaţie a variaţiilor de capital propriu şi note explicative.

Obiectivul constă în a determina dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă şi reală  a rezultatelor exerciţiului financiar şi a stării financiare la sfârşitul anului fiscal, dacă operaţiunile, activele şi pasivele au fost corect înregistrate şi prezentate în situaţiile financiare. Se realizează o evaluare a gradului de acurateţe cu care au fost aplicate principiile contabile şi a principalelor estimări făcute de conducerea entităţii auditate.

În Tratat şi în Regulamentul financiar se prevede datoria Curţii de a verifica legalitatea şi regularitatea operaţiunilor prin care Uniunea Europeană finanţează şi execută bugetul propriu.

Obiectivul constă în garantarea faptului că operaţiunile au fost efectuate în conformitate cu regulile şi reglementările în vigoare, că ele sunt reale, că sumele au fost calculate în mod corect şi că beneficiarii ajutorului comunitar şi-au îndeplinit obligaţiile. Auditul acoperă toate aspectele, de la colectarea unui fond sau achitarea unei cheltuieli de către Comisie, prin diferite nivele administrative, până la operaţiuni individuale ce corespund unei sume colectate de UE sau alocate unui anumit beneficiar direct.  

Auditul performanţei

Obiectivul constă în evaluarea măsurii în care Comisia şi statele membre au aplicat în mod corect principiile performanţei gestiunii financiare - economicitate, eficienţă şi eficacitate - în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor Uniunii Europene.

Acest tip de audit mai este denumit şi "auditul bunei gestiuni financiare" sau "auditul valorii pentru bani".

Conform Regulamentului financiar, fondurile UE trebuie să fie gestionate pe baza a trei principii:

economicitate: pentru atingerea unui anumit rezultat sau obiectiv, a fost utilizat un minimum de resurse; 

eficienţă: s-a atins performanţa prin utilizarea fondurilor allocate;  eficacitate: obiectivele politicii UE au fost atinse. 

La fel ca şi celelalte instituţii de audit al finanţelor publice, Curtea practică două tipuri de abordări în materie de audit al performanţei, în funcţie de obiectul supus auditului şi de riscurile care pot apărea.

Prima abordare constă în evaluarea administrării cheltuielilor şi, mai exact, a măsurilor luate pentru a garanta utilizarea optimă a resurselor. Acest lucru implică, pe de o parte, evaluarea strategiei adoptate de conducerea entităţii auditate, precum şi a sistemelor utilizate pentru a asigura performanţa şi, pe de altă parte, verificarea deciziilor luate în acest scop. Auditul trebuie să stabilească dacă abordarea pe care a adoptat-o conducerea entităţii era în măsură să asigure performanţa şi, în caz contrar, cum ar putea fi ea îmbunătăţită.

Cea de-a doua abordare constă într-o evaluare menită să stabilească dacă un

14

anumit program său proiect a atins obiectivul propus şi a dus la atingerea performanţei. În speţă, trebuie să se analizeze dacă obiectivele unei anumite cheltuieli alocate au fost atinse şi prin ce mijloace, şi dacă rezultatul a fost atins cu minimum de resurse necesare. Concluziile auditului trebuie să stabilească dacă s-a atins performanţa în cadrul programului şi, în caz contrar, în ce fel ar putea fi îmbunătăţită situaţia.

Abordarea auditului pe sisteme

Un audit presupune în general efectuarea unor teste directe pe un eşantion de operaţiuni pentru a obţine probele de audit necesare. Durata acestor teste poate să fie totuşi redusă, dacă acest lucru este posibil, economic şi dacă sistemele de control intern sunt de încredere. Abordarea pe sisteme începe printr-o analiză aprofundată a modului de concepere şi funcţionare a sistemelor de control intern ale entităţii auditate, precum şi prin testarea acestor elemente, obiectivul fiind obţinerea probelor cu privire la eficacitatea lor.

Sistemele de control intern sunt sistemele concepute de responsabilii entităţii auditate cu scopul de a garanta:  

realizarea obiectivelor entităţii într-un mod economic, eficient şi eficace;  respectarea reglementărilor externe (legislaţia) şi a politicilor interne de

gestiune; protecţia activelor şi a informaţiei; prevenirea şi detectarea fraudelor şi a erorilor; calitatea înregistrărilor documentelor contabile şi transmiterea, în timp util, a

unor informaţii cu caracter financiar şi administrativ de încredere. Dacă din teste rezultă că sistemele sunt bine concepute şi funcţionează într-un

mod eficace, numărul de teste directe pe operaţiuni, necesare realizării obiectivelor auditului, poate fi redus.

Abordarea pe sisteme este utilizată atât pentru auditurile financiare, cât şi pentru auditurile performanţei. Ea prezintă avantajul că oferă observaţii detaliate asupra sistemelor de control intern şi, prin urmare, permite identificarea deficienţelor din sistem şi formularea unor recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei.

După finalizarea activităţii, echipa de audit întocmeşte o scrisoare oficială în care oferă detalii cu privire la constatările făcute. Acest raport de constatări preliminare este semnat de membrul Curţii responsabil de auditul respectiv şi este adresat entităţilor auditate, adică:

autorităţile din statele membre responsabile de gestionarea fondurilor UE, în cazul dublei gestionări a cheltuielilor; 

Comisiei Europene în cazul unei gestiuni directe a cheltuielilor; celorlalte instituţii UE, dacă auditul se referă la cheltuielile proprii. 

Obiectivul acestui raport de constatări preliminare este de a permite entităţilor auditate să confirme exactitatea datelor constatate de către Curte şi să ofere toate informaţiile suplimentare sau explicaţiile ce ar putea fi utile. 

Când auditorii au obţinut suficiente probe de audit, relevante şi de încredere, datele sunt analizate şi servesc drept punct de plecare pentru concluziile formulate asupra obiectivelor auditului. 3.3. Procedura auditului

Fiecare audit cuprinde trei faze importante: planificarea, testarea, şi raportarea.

15

Planificarea

Curtea îşi planifică activităţile anual şi multianual. Programul multianual permite Curţii să definească şi să actualizeze modalitatea de abordare a auditului. Programul anual prezintă misiunile specifice care urmează a fi efectuate în cursul exerciţiului financiar respectiv.

În cazul auditurilor selectate, activităţile încep cu un studiu preliminar menit să determine dacă întreprinderea unui audit aprofundat este justificată în cazul activităţii respective, mai exact dacă auditul va avea efectul dorit şi dacă va fi rentabil. În această fază, auditorii colectează şi analizează date furnizate de către Comisia Europeană precum şi de către administraţiile statelor membre şi ţărilor beneficiare, cu scopul de a forma o imagine de ansamblu a principalelor sisteme de gestiune şi control intern.

Auditorii efectuează o evaluare exactă a riscurilor şi stabilesc surse potenţiale pentru obţinerea probelor de audit. Aceste informaţii permit auditorilor să stabilească obiectivele generale şi detaliate ale auditului, precum şi natură şi amploarea testelor ce urmează a fi efectuate pentru atingerea acestora.

Obiectivele auditului stabilesc cu precizie care este scopul auditului, ce urmăreşte să îndeplinească şi/sau întrebările la care se vor obţine răspunsuri prin intermediul acestui audit. Raportul privind studiul preliminar se încheie prin aprecierea efectului aşteptat al unui audit aprofundat precum şi costurile generale pe care le implică acesta.

Pentru fiecare audit întreprins, auditorii stabilesc un plan de audit, care defineşte sfera auditului, abordarea auditului, precum şi obiectivele auditului şi modalitatea cea mai eficientă şi economică de a le atinge. Acest plan conţine date cu privire la resursele umane şi alte resurse necesare realizării auditului precum şi informaţii practice cum ar fi ţările ce urmează a fi vizitate şi metodele care vor fi utilizate pentru obţinerea probelor de audit, sau agenda executării auditului. Acest plan va fi completat de un program de audit care prezintă detaliat testele de audit necesare.

Planurile şi programele de audit sunt prezentate spre aprobare grupului de audit responsabil.

Testarea

Testele sunt utilizate pentru a obţine probe de audit suficiente, relevante şi de încredere, care să permită auditorilor elaborarea concluziilor cu privire la obiectivele auditului.

Testele sunt efectuate de către echipe de audit formate din doi sau trei auditori. Auditorii colectează probe în conformitate cu planul de audit, atât în interiorul instituţiilor Uniunii Europene cât şi la faţa locului în statele membre şi în ţările beneficiare. În funcţie de tipul de audit, acest lucru presupune în general analizarea şi testarea sistemelor şi operaţiunilor la toate nivelele administrative auditate. 

Tehnicile de eşantionare statistică se dovedesc destul de des eficace în obţinerea unei imagini reprezentative a unei populaţii de operaţiuni. Pentru anumite tipuri de audit, Curtea apelează la experţi externi care deţin cunoştinţe specifice într-un anumit domeniu.

Pentru a obţine probele de audit, auditorul dispune de mijloace diferite printre care examinarea documentelor justificative importante, controalele fizice sau

16

interviul. Natura probelor necesare depinde de operaţiunea în cauză, de obiectivul auditului şi, în mod deosebit, de condiţiile în care s-a obţinut ajutorul comunitar. De exemplu, în cazul unui audit cu privire la alocaţia pentru viţel, care este acordată agricultorilor, auditorul va trebui să obţină probe care să ateste faptul că şeptelul există într-adevăr, că acesta corespunde standardelor specifice de eligibilitate (vârstă, etc.) şi că a fost în proprietatea agricultorului în perioada eligibilităţii. Fiind vorba de ajutor comunitar în sprijinul proiectelor de infrastructură regională, ar fi indicat să se obţină probe atât cu privire la existenţa fizică a proiectului, cât şi la realitatea şi eligibilitatea cheltuielilor pentru care beneficiarul a solicitat rambursarea.

Raportarea

Rapoartele de audit au ca scop comunicarea rezultatelor activităţilor Curţii către entitatea auditată, către autoritatea care acordă descărcarea de gestiune şi către cetăţenii UE. Publicarea rapoartelor de audit reprezintă un element important în asigurarea transparenţei procesului de supraveghere a gestionării şi utilizării fondurilor comunitare.

După finalizarea activităţilor de audit programate şi după analizarea probelor de audit, auditorii stabilesc un Raport preliminar de audit ("Observaţiile preliminare ale Curţii") care conţine:

observaţii şi constatări ale auditului; concluzii cu privire la obiectivele auditului; recomandări în vederea remedierii deficienţelor.

Acest raport preliminar de audit este examinat de grupul de audit responsabil, înainte de a fi supus spre adoptare Curţii. 

Raportul preliminar este trimis entităţii auditate - Comisia Europeană sau altă instituţie a Uniunii Europene - în cadrul unei proceduri de discuţii bilaterale, prin care entitatea auditată poate să verifice faptele expuse în raport şi să ofere un răspuns oficial cu privire la observaţiile făcute de Curte. Acest răspuns ţine cont şi de reacţiile statelor membre. În funcţie de răspunsul oferit, Curtea îşi poate menţine observaţiile iniţiale, sau le poate modifica prin corectarea eventualelor erori sau neînţelegeri.

Răspunsul oferit de entitatea auditată este publicat în acelaşi timp cu raportul de audit. La sfârşitul procedurii de discuţii bilaterale, Curtea adoptă în mod oficial raportul de audit definitiv. 

3.4. Publicarea rezultatelor activităţii Curţii Europene de Conturi

Publicaţiile

Rapoartele de audit şi opiniile Curţii de Conturi sunt publicate atât pe site-ul web al Curţii http://eca.europa.eu cât şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în toate limbile oficiale ale UE.

Rapoartele şi opiniile Curţii de Conturi

Raportul anual conţine, pentru fiecare exerciţiu financiar, declaraţia de asigurare a Curţii precum şi alte observaţii cu privire la execuţia bugetului general al Uniunii Europene şi al Fondurilor Europene pentru Dezvoltare;

Rapoarte anuale specifice cu privire la fiecare organism şi agenţie a Uniunii Europene; 

17

Rapoarte speciale care conţin rezultatele auditurilor financiare şi auditurilor performanţei aprofundate, efectuate de Curtea de Conturi în domeniile bugetare, sau ale auditurilor efectuate pe probleme specifice de gestiune;  

Opinii ale Curţii cu privire la reglementări noi sau modificări ale reglementărilor cu caracter financiar. Raportul anual este publicat în luna noiembrie a anului ce urmează după

exerciţiul financiar auditat. Rapoartele speciale şi opiniile pot fi publicate în orice moment al anului.

Rapoartele de audit şi opiniile Curţii sunt transmise în mod oficial preşedinţilor instituţiilor europene şi comisiei de control bugetar a Parlamentului European. Raportul anual mai este trimis şi către comitetul bugetar al Consiliului, către Parlamentele naţionale şi către preşedinţii Instituţiilor Supreme de Audit din statele membre. 

În momentul publicării, rapoartele de audit şi comunicatele de presă ce le însoţesc, sunt transmise atât presei internaţionale cât şi altor părţi interesate.

Prezentarea în faţa Parlamentului European şi a Consiliului

Preşedintele Curţii de Conturi prezintă raportul anual în faţa Parlamentului European reunit în plen, după ce l-a prezentat în faţa comisiei de control bugetar. În cursul dezbaterii ulterioare, Comisia are posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere. Aceste prezentări publice sunt urmărite cu interes sporit de către presa internaţională. Preşedintele Curţii prezintă raportul şi Consiliului ECOFIN6 format din miniştrii economiei şi finanţelor din statele membre. 

Rapoartele speciale, precum şi rapoartele anuale specifice, sunt de regulă prezentate comisiei de control bugetar a Parlamentului European de către membrul Curţii care este responsabil de acest aspect. În plus, şi alte comisii sau comitete specializate din cadrul Parlamentului European şi  Consiliului analizează sau iau în considerare rapoartele Curţii de Conturi. 

Parlamentul European adoptă deciziile luând în considerare observaţiile de audit ale Curţii. Pe baza concluziilor de audit ale acesteia, Consiliul formulează recomandări cu privire la măsurile corectoare ce trebuie luate de către Comisie sau altă instituţie UE. 

Procedura anuală de descărcare de gestiune

Rapoartele Curţii de Conturi Europene pentru un anumit exerciţiu financiar servesc drept punct de plecare în procedura anuală de descărcare de gestiune. Aceasta închide ciclul de operaţiuni referitoare la responsabilitatea cu privire la utilizarea fondurilor comunitare, început cu câţiva ani în urmă, odată cu aprobarea bugetului de către Parlament şi Consiliu. 

CONCLUZII

Curtea Europeană de Conturi încearcă, în mod constant, să determine o mai bună utilizare a banilor contribuabililor, participând asfel la ameliorarea sistemelor de 6 Consiliul Economic si Financiar

18

gestiune. Observaţiile Curţii cu privire la gestiunea financiară a Comunităţii în cadrul

raportului său anual sunt însoţite de răspunsurile instituţiilor în cauză. Adoptat în luna noiembrie a fiecarui an, raportul este examinat de Parlamentul European la recomandarea Consiliului Europei pentru descărcarea de responsabilitate a Comisiei Europene cu privire la execuţia bugetară. Prin rapoartele speciale sunt vizate domenii particulare ale gestiunii, care sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În anumite situaţii instituţiile au nevoie de conciliere, în ceea ce priveşte anumite aspecte ale gestiunii fondurilor. Ele au posibilitatea de a cere avizul Curţii de Conturi, dar obligatoriu înaintea adoptării textelor referitoare la reglementările financiare şi la resursele proprii.

Nu trebuie uitat că, Curtea de Conturi Europeană furnizează, în egală măsură, Parlamentului şi Consiliului o declaraţie de asigurare privind acurateţea conturilor, legalitatea şi regularitatea operaţiunilor adiacente, declaraţia formală adresată contribuabililor prin care aceasta îi asigură că banii lor au fost utilizaţi şi că acest lucru s-a făcut în conformitate cu destinaţiile prevăzute.

Dincolo de competenţele sale de control Curtea de Conturi Europeană are competenţe consultative în elaborarea bugetului Uniunii. Ea este consultată frecvent în ceea ce priveşte textele legale cu vocaţie financiară şi bugetară.

19

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Augustin Fuerea, „Instituţiile Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002.2. Octavian Manolache, „Drept comunitar. Instituţii comunitare”, Editura All Beck, Bucureşti, 1999.3. Octavian Manolache, „Tratat de drept comunitar”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006.4. Iulian Văcărel, „Relaţii financiare internaţionale”, Editura Academiei Române,Bucureşti, 1995.5. Victor Duculescu, Drept instituţional comunitar - „Argumentum 2002”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.6. www.europa.eu7. www.eca.europa.eu.8. www.infoeuropa.ro.9. www.europeana.ro

20