Ghintuială Daiana

Grupa 22U

Tony Garnier-Oraşul Industrial

„Utopian thinking is composed of two major factors. One factor is the desire for an ideal condition which ignores many of the problems of an existing society; the other is the pervasion of Utopian projects with a realism approaching a presumed condition of actuality, and thought out in great detail.”¹

1. Introducere

Oraşul industrial al lui Tony Garnier este dupa spusele criticilor, cel mai cuprinzător plan pentru un oraş ideal. În 1917 urbanistul publică acest studiu în două volume ce cuprind o scurtă prefaţă urmată doar de desene. Deşi primele schiţe apar încă din 1904, acum este publicată forma finală a unui oraş care deşi nu a devenit niciodată realitate, reprezintă temelia urbanismului modern într-o epocă in care ideile socialiste utopice au o mare influenţă. De asemenea, ediţia de la Princeton Architectural Press din 1989 a acestui studiu debutează cu o introducere realizată de Kriti Siderakis² şi un citat din Le Corbusier³ care evidenţiază calităţile lui Tony Garnier şi ale operei sale.

2. Tony Garnier

Tony Garnier a fost un arhitect şi urbanist născut la Lyon în 1869. Oraşul natal a avut, fără îndoială, o mare influenţă asupra sa, întrucât acesta era un mare centru industrial pentru textile şi metalurgie, industrii ce vor apărea şi în propunerea sa pentru oraşul ideal.

În 1889 începe să studieze la École des Beaux-Arts din Paris, iar după zece ani, în 1899 reuşeşte să câştige prestigiosul premiu Prix de Rome. Următorii patru ani îi petrece la Vila Medici în Roma, unde în majoritatea timpului, în loc să lucreze la proiectul de restaurare cerut de academia franceză, Anderson se concentrează asupra planurilor oraşului industrial. În 1904 reuşeşte să publice odată cu proiectul de reconstruire a oraşului italian Tusculum şi primele schiţe ale proiectului său.

1. Dora Wiebenson, Utopian Aspects of Tony Garnier’s Cité Industrielle (Society of Architectural Historians, 1960), The Journal of the Society of Architectural Historians, Volumul 19, Numarul 1

1. „Conceived in the last year of the nineteenth century, the Cité Industrielle represents a symbolic step in the history of architecture, having brought the profession of architecture to an urban scale in a comprehensive way in

response to the needs of a new, tewntieth-century society” -Kriti Siderakis, Une Cité Industrielle (New York, Princeton Architectural Press, 1989), Introduction

2. „Around 1900, Tony Garnier, in the Cité Industrielle, materialized as a series of majestic drawings, proposes for the first time a town that has become the domain of the public and provides community facilities for all the inhabitants. He integrates, once again, dignity and purity, after a long eclipse, in the areas of habitation, work and civic contact.” –Le Corbusier, Une Cité Industrielle (New York, Princeton Architectural Press, 1989), Introduction, citat din Manière de Penser l’Urbanisme

Această rebeliune împotriva doctrinelor şcolii din Paris este foarte bine surprinsă în lucrarea despre Tony Garnier a lui Lawrence B. Anderson¹. Acesta a studiat împreuna cu foştii elevi ai urbanistului şi a avut informaţii directe, astfel afirmaţiile sale căpătând relevanţă. Mai mult, Anderson îl compară cu Walter Gropius, care deşi era cu doar paisprezece ani mai tânăr, a reuşit să se facă înţeles şi să îşi transmită viziunea arhitecturală întregii lumi. Motivul pentru care Tony Garnier nu a avut acelaşi succes a fost faptul că acesta era retras, nu îşi împărtăşea ideile şi concepţiile cu nimeni şi nici nu era capabil sa îşi exprime mesajul pe înţelesul tuturor. Nu există mărturii că ar fi încercat să schimbe modul de operare al academiei franceze, şi nici nu a înfiinţat o şcoală proprie precum Bauhaus. În final s-a întors în Lyon unde a lucrat ca arhitect şef al oraşului timp de paisprezece ani şi unde a reuşit sa pună în practică o parte din propunerile sale pentru oraşul industrial.

3. Revoluţia industrială

Sfârşitul secolului al XIX-lea aduce un val de schimbări radicale în toată Europa prin Revoluţia Industrială. În aceste timpuri, marea migraţie a populaţiei către oraş în căutarea unui loc de muncă a condus la deteriorarea peisajului urban prin mizerie, boli, condiţii insalubre de locuire şi lipsa spaţiilor verzi. Astfel, principala preocupare e urbaniştilor vremii era să îmbunătăţească aceste condiţii prin impunerea unor reguli mai stricte de construire şi introducerea parcurilor în interiorul oraşului. De asemenea, la nivel mondial Franţa rămăsese în urmă adoptând abia în 1919 prima lege de urbanism, în timp ce Anglia a facut acest lucru încă din 1909, acelaşi an în care a avut loc şi Conferinţa Naţionala de Planificare a Oraşului de la Washington D.C.

4. Concept şi zonificare

Garnier propune un oraş pentru aproximativ 35000 de locuitori, situat în sud-estul Franţei într-un spaţiu care se bucură de condiţii naturale prielnice cu teren mai înalt şi un lac la nord şi o vale şi un râu la sud.

Apare principiul zonificării, principalele funcţiuni ale oraşului, munca, locuirea, sănătatea şi petrecrea timpului liber fiind separate prin cordoane de spaţii verzi pentru a putea fi posibilă o eventuală expansiune. Astfel, zona publică se împarte în trei secţiuni: serviciile administrative, muzeele şi subzona dedicată sporturilor şi spectacolelor, iar zona rezidenţială este alcătuită din insule care se întind pe direcţia est-vest pentru condiţii favorabile de însorire, oferindu-i oraşului

un aspect liniar. În plus, industriile poluante sunt separate de parcul în care se află zona rezidenţială, la fel ca şi zona de clădiri înalte din apropierea gării, iar spitalul, împărţit la rândul său în pavilione este situat pe o pantă mai înaltă.

Din acest concept reies precondiţionările pe care le impune Garnier pentru stabilirea unui nou oraş şi anume existenţa unei infrastructuri pentru funcţionarea fizică şi economică prin prezenţa râului şi existenţa unei guvernări care să administreze domeniul public.

1. „Tony Garnier was a man born too soon, obliged to adapt to an evironment uncongenital to him. He was a product of the École des Beaux-Arts against which he rebelled.”

„His eminence remains solitary; a heroism part of, but also very pheripheral to, the École, an achevement foreshadowing, but not exactly merging with, the idealistic first phases of modernism.”-Lawrence B. Anderson, Places (Places Journal Foudation, 1987), Volume 3, Number 4

5.Idei utopice socialiste

Deşi Garnier a luat în considerare toate aspectele unui oraş real precum administrarea, cultura, locuirea, munca şi activităţile de loisir, acest realism este unul ideal, integrat în modelele utopice preexistente în Franţa cum ar fi cele ale lui Ledoux, Fourier sau Godin. În acelaşi timp, după cum afirmă Dora Wiebenson în lucrarea sa despre Aspectele utopice ale oraşului industrial al lui Tony Garnier, „gândirea utopică este compusă din doi factori majori. Un factor este dorinţa pentru o condiţie ideală care ignoră multe din problemele unei societăţi existente; celălalt este impregnarea proiectelor utopice cu un realism ce abordează o presupusă condiţie a actualităţii şi gândit în mare detaliu.”

De exemplu, nevoia unei baze reale l-a îndrumat pe Garnier să adopte mişcarea regionalistă din Franţa, astfel raportând oraşul industrial la contextul regional. Acest lucru este realizat prin utilizarea resurselor din imediat apropiere, prin construirea muzeelor locale şi prin legăturile cu oraşele din vecinătate realizabile cu ajutorul caii ferate.

Pe de altă parte, irealismul provine din ideile socialiste conform cărora în acest oraş nu erau necesare bisericile, secţiile de poliţie sau tribunalele, întrucât oamenii trebuiau să se îndrepte mai mult spre comuniunea cu natura, iar îndepartarea capitalismului ar fi avut ca rezultat eradicarea criminalităţii. De asemenea, inconsistenţa cu societatea reală stă în principiul zonificării, zona rezidenţială aflându-se la o distanţă foarte mare de locurile de muncă precum şi în regulile de construcţie. Casele nu aveau curte proprie şi se aflau într-un mare parc ce putea fi străbătut de oricine, iar francezii nu ar fi putut accepta lipsa intimităţii.

6.Concluzie

În concluzie, Tony Garnier a reuşit să creeze un oraş care răspundea multor probleme ale acelei epoci, o epocă a revoluţiei industriale, însă în acelaşi timp a

ridicat altele noi. Gândirea utopică este necesară pentru viziunea dincolo de limite, dar limitele posibilului trebuie tot timpul luate în calcul. Poate că o picătură în plus de imaginaţie ar fi necesară şi în contextul actual al revoluţiei tehnologice şi al globalizării, dar un consens între ireal şi firesc trebuie întotdeauna urmărit. Aceleaşi avantaje ale utopiei sunt subliniate şi în recenzia publicată pe blogul Universităţii de Arhitectură din Manchester¹ şi deşi în scrisoarea pe care Le Corbusier i-a adresat-o lui Tony Garnier în 1919, acesta îi recunoaşte meritele, este în acelaşi timp conştient că lumea nu era pregătită pentru ideile revoluţionare ale urbanistului.²

1. „a utopia by its very nature is impossible to realise. Without people proposing their visions of a Utopia there can be no progress as out of generous dreams come beneficial realities.” –Supriya Pundlik, Architecture+Urbanism. A Blog from the MA Architecture + Urbanism Course at The Manchester School of Architecture, 15 noiembrie 2010

2. „Your work positions itself outside other similar books by its scope and by the larger issues it addresses. Until now, efforts have been partial and analytical; you have achieved a synthesis, and if there is much beauty in what you have done, it is because you have expressed first the true spirit of our age. You are the first who has realized the accord of art with our magnificent epoch. Yout book [...] will create a sensation, but I fear that it will be a sennsation in the wrong sense of the word. However, in ten years, it is this book that will be the base of all architectural production and it will be recognized as the turning point.” –Le Corbusier, Une Cité Industrielle (New York, Princeton Architectural Press, 1989), scrisoare expediată în 1919