oferta educaȚionalĂ ÎnvĂȚĂmÂnt profesional
TRANSCRIPT
COLEGIULUI TEHNIC „IOAN CIORDAȘ” BEIUS
OFERTA EDUCAȚIONALĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL
AN SCOLAR 2021-2022
AVANTAJELE PARCURGERII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
PROFESIONAL
Tinerii cu calificare profesională pot obține mai rapid un loc de muncă;
Elevii învățământului profesional pot beneficia de o bursă lunară în valoare de 200
de lei pe parcursul studiilor.
În cei 3 ani de studiu, tinerii vor face practică la companii și firme, unde vor
învăța meseria aleasă de la cei mai buni în branșă
Facilitarea angajării de către operatorul economic la care se derulează instruirea
practică;
Atestatul de calificare profesională recunoscut în statele Uniunii Europene
Stimulente financiare din partea partenerului de practică.
În învățământul profesional se pot înscrie absolvenții de gimnaziu promoția 2020-
2021, precum şi cei din seriile anterioare, „care nu împlinesc 18 ani până la data
începerii cursurilor
CE BENEFICII POŢI AVEA DACĂ ALEGI ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL
• Îți desfășori activitatea într-un mediu atractiv și dinamic;
• Participi la târguri de specialitate și evenimente de profil din domeniu;
• Te dezvolți profesional
• Îți dezvolți abilitatea de a comunica
CUM POŢI EVOLUA ÎN CARIERĂ, PAS CU PAS?
• În învăţământul liceal, prin înscrierea în clasa a XI-a pentru obţinerea unei calificări profesionale de
nivel 4 care să îţi ofere posibilitatea de a accede în învăţământul postliceal sau în învăţământul
superior;
• În învăţământul postliceal, după finalizarea liceului;
• În învăţământul superior, după finalizarea liceului.
CATEDRA SERVICII 1. CALIFICAREA LUCRĂTOR HOTELIER CE POȚI ÎNVĂȚA DACĂ URMEZI CURSURILE ACESTEI CALIFICĂRI?
• Să desfășori activități în cadrul hotelurilor și pensiunilor;
• Să utilizezi echipamente și ustensile pentru efectuarea curățeniei, întreținerii și amenajării
spațiilor de cazare, a sălilor cu destinație publică și a spațiilor din jurul hotelului;
• Să îți dezvolți abilitatea de comunicare, inclusiv în limbi straine;
• Să lucrezi cu programe informaționale în turism;
• Să îți formezi deprinderi specifice industriei ospitalității.
CE OCUPAȚIE POȚI AVEA LA FINALUL STUDIILOR?
Cameristă
Se ocupă cu aranjarea camerei de hotel în care sunt/vor fi cazati clientii, efectuarea de
servicii de curățenie în camere și zone comune, în toalete si băi, precum și cu prestarea
altor servicii suplimentare specifice hotelului.
Guvernantă de etaj/Guvernantă de hotel;
Se ocupă în principal cu planificarea și organizarea activității de housekeeping, asigurarea
stării de funcționare a instalațiilor din spațiile de cazare si anexe, asigurarea securității
clienților și bunurilor acestora, furnizarea de informatii către clienți cu privire la serviciile
hoteliere, soluționarea cerintelor clientilor, monitorizarea activității compartimentului de
etaj, gestionarea resurselor compartimentului de etaj.
Lucrător concierge:
Se ocupă cu:
Asigurarea informării turișilor și oferirea asistențeiă acestora;
Participarea la promovarea imaginii hotelului;
Implicarea în rezolvarea reclamațiilor clientilor;
Implicarea activă în promovarea programelor, ofertelor și pachetelor turistice
comercializate la nivelul hotelului;
Cabanier:
Se ocupă cu:
Asigurarea întreținerii și funcționării cabanelor;
Realizarea aprovizionării cu mărfurile necesare;
Cazarea vizitatorilor;
Organizarea diverselor activităţi de agrement sau acţiuni turistice pentru turiști
2. CALIFICAREA COFETAR-PATISER
CE POȚI ÎNVĂȚA DACĂ URMEZI CURSURILE ACESTEI CALIFICĂRI?
Cofetarul - patiser prepară în laboratorul unității școlare sau în unitățile industrializate ale
agenților economici produsele de patiserie și cofetărie. Unitatea școlară încheie contracte
de colaborare cu agenții economici, începând cu clasa a X-a liceu.
Cofetarul - patiser, după ce recepționează materiile prime și auxiliare, sortează, curăță,
cerne și dozează materiile prime, după care urmează prepararea aluaturilor, cremelor și
compozițiilor. După această etapă se trece la modelarea și coacerea preparatelor (foetaje,
prăjituri), umplerea și asamblarea acestora. Ultima parte a muncii patiserului constă în
finisarea produselor, glasarea și decorarea lor.
Utilizează dispozitive de încălzire și coacere (cuptoare, etuve, boilere), mașini de preparat
și fabricat (malaxoare, laminor, dozatoare automate), echipamente frigorifice (frigidere,
vitrine frigorifice, dulapuri și camere frigorifice) și alte ustensile cum ar fi: forme pentru
decor, trusă de șprițuit, diverse vase, site, unelte, dulapuri, cântare, cazane, tăvi, etc.
3. CALIFICAREA OSPĂTAR (CHELNER) VÂNZĂTOR ÎN UNITĂȚI DE ALIMENTAȚIE
CE POȚI ÎNVĂȚA DACĂ URMEZI CURSURILE ACESTEI CALIFICĂRI?
Ospătarii (chelneri) vânzători în unitățile de alimentație public asigură servirea
consumatorilor cu preparate culinare, băuturi și alte produse comestibile într-un local de
alimentație publică. Ospătarul va trebui să realizeze o notă de plată și să încaseze
contravaloarea acesteia. Absolventul acestei specializări se poate angaja într-un local de
alimentație publică (restaurant, bar, firmă de catering).
Conform Codului Ocupațiilor din România (COR), chelnerii (ospătarii) servesc produse
alimentare și băuturi în locuri comerciale de luat masa și băut, cluburi, instituții și cantine,
la bordul navelor și în trenurile de călători.
CE OCUPAȚIE POȚI AVEA LA FINALUL STUDIILOR?
Ajutor de ospătar; Ospătar (Chelner); Somelier; Barman; Barman preparator
4.CALIFICAREA BUCĂTAR
CE POȚI ÎNVĂȚA DACĂ URMEZI CURSURILE ACESTEI CALIFICĂRI?
Realizezi preparate culinare sub formă de: antreuri şi gustări, preparate de bază, garnituri şi
salate, preparate servite ca desert
Realizezi preparate pentru diete
Pregăteşti preparate tip „catering” şi „fast-food”
Realizezi diferite tipuri de decor pentru preparatele culinare
Care sunt beneficiile tale?
Posibilitatea obținerii unui loc de muncă
Autonomie și integrare socială
Experiență practică în domeniu
Certificat de calificare
Dezvoltarea competențelor antreprenoriale
Servicii educaționale de specialitate oferite de personal calificat
CATEDRA RESURSE NATURALE SI PROTECTIA MEDIULUI 1. BRUTAR-PATISER-PREPARATOR PRODUSE FĂINOASE
Brutarul este exponentul uneia dintre cele mai vechi meserii din lume. Această profesie importantă
însoțeşte umanitatea pe tot parcursul ei. Munca unui brutar consta în producerea diferitelor produse
de panificație.
Îndatoririle brutarului sunt:
să trateze si să proceseze materiile prime si ingredientele (făina, grăsimile, zahărul, drojdia, apa );
să prepare diferite aluaturi si mixturi conform rețetei de fabricație;
să prelucreze aluatul, să coacă aluatul în vederea obținerii pâinii;
să prepare aluaturi de foi si alte produse de panificație sau patiserie;
să producă si să aplice decorațiuni pe produsele de panificație;
să prepare umpluturi pentru produsele de patiserie;
să curețe, să întrețină şi să facă reparații simple la maşinile si echipamentul folosit în patiserie;
să stocheze sau sa vândă produsele.
Poți obține calificarea de brutar absolvind şcoala profesională- calificarea Brutar-patiser-
preparator produse făinoase unde dobândești competențele necesare practicării acestei meserii
îți consolidezi pregătirea teoretică prin practica în unități de panificație-patiserie, specializate în
fabricarea diferitelor tipuri de produse.
Veți lucra cu maşini si echipamente de fabricat produse de panificație: malaxoare, cuptoare
mari, maşini de tăiat si de tragere în forme, linii de fabricație automate pentru produse de
panificație şi patiserie, camere speciale unde pâinea se lasă la dospit, benzi transportoare, forme
pentru produsele de panificație, cântare si propriile mâini.
Pentru a practica această meserie cu succes aveți nevoie de pasiune, răbdare, îndemânare, dar și
creativitate.
CATEDRA TEHNICĂ 1. MECANIC UTILAJE SI INSTALATII IN INDUSTRIE
Calificarea Mecanic utilaje şi instalaţii în industrie asigură absolventului competențe specifice activităților
de mentenanță a subansamblurilor maşinilor, utilajelor şi instalațiilor, asigurând dobândirea unor abilități,
cunoştințe şi deprinderi pentru a executa lucrări de montare, punere în funcțiune, revizie, întreținere şi
reparare a maşinilor, utilajelor şi echipamentelor industriale.
Ce înveţi?
• Repari și pui în funcțiune mașini, utilaje și instalații
• Întreții și repari instalații hidraulice și pneumatice
• Asamblezi instalații pentru conducerea și circulația fluidelor
• Înveți cum să faci întreținerea mașinilor și utilajelor
• Conduci utilajele de ridicat și transport
Ce job poţi avea?
• Lucrător în domeniul mecanic
• Mecanic de întreținere
• Lucrător pe utilaje de transport și ridicat
• Montator subansamble
Dobândirea calificării se realizează prin:
1. Pregătirea generală specifică învățământului obligatoriu - se realizează în unitatea de
învățământ.
2. Pregătirea tehnică de bază corespunzătoare domeniului de calificare, fiind comună
tuturor calificărilor de nivel 3 aparținând domeniului respectiv de pregătire profesional
- se realizează în unitatea de învățământ şi la agentul economic, prin ore de instruire
teoretică şi ore de pregătire practică, asigurându-se baza necesară pregătirii profesionale
de specialitate cât și dobândirea rezultatelor învățării necesare completării ulterioare a
studiilor liceale.
3. Pregătirea profesională de specialitate, corespunzătoare calificării
- se realizează prin pregătire practică și prin stagii de pregătire practică materializate în ore
de laborator tehnologic și ore de instruire practică desfășurate atât în laboratoarele şi
atelierele şcolii cât și la agentul economic în condiții reale de muncă. Condițiile în care
stagiul de practică se desfășoară în unitatea de învățământ, sunt stabilite prin metodologia
de organizare și funcționare a învățământului profesional.
După finalizarea şi absolvirea învățământului profesional, absolvenții susțin examenul de
certificare a calificării profesionale, examen care urmăreşte validarea dobândirii atât a
rezultatelor învățării cheie, cât şi a rezultatelor învățării specifice practicării calificării
respective. Absolvenții care promovează examenul de certificare a calificării profesionale
dobândesc certificat de calificare profesională nivel 3 și suplimentul descriptiv al certificatului,
conform Europass.
Evoluţia în carieră
După dobândirea calificării profesionale de nivel 3, absolvenții îşi pot găsi un loc de muncă sau
pot urma cursurile învățământului liceal. Dacă optează pentru ciclul superior al liceului filiera
tehnologică, pot obține o dublă recunoaştere: profesională şi academică, ce permite, pe de o
parte, dobândirea unei calificări profesionale de nivel superior (nivel 4 de calificare) şi, pe de
altă parte, continuarea studiilor prin învățământul postliceal (şcoala de maiştri sau şcoala
postliceală) şi/sau prin învățământul superior (pentru absolvenții de liceu cu diploma de
bacalaureat).
2. CONFECȚIONER PRODUSE TEXTILE
Croitoria este una dintre cele mai frumoase și nobile meserii care include procesul de
transformare a unui material într-un produs vestimentar deosebit, croit și cusut exclusiv
pentru o persoană. Este o meserie care datează încă din antichitate.
Ca rezultat al progresului tehnic și al dezvoltării umane, îmbrăcămintea s-a transformat dintr-
un simplu mijloc de protecție într-un obiect de înfrumusețare și de afirmare a personalității
omului în relația sa cu cei din jur.
Confecționerii realizează operații de pregătire a materialelor textile pentru confecționare,
operații de coasere la diferite tipuri de mașini de cusut, tratament umidotermic, finisare și
ambalare.
Confecționerul asigură prelucrarea și asamblarea semifabricatelor, urmărind procesul
tehnologic până la obținerea produsului finit.
VĂ MULȚUMIM CĂ ALEGEȚI OFERTA
COLEGIULUI TEHNIC “IOAN CIORDAȘ” BEIUȘ!