ântul adev ai chipul moral al poporului lui dumnezeu ... · pdf filereprezintă...

1
12 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Mai 2014 ecalogul sau Cele Zece D Porunci (Exodul 20:2-17, Deuteronomul 5:6-31) reprezintă Constituția poporului lui Dumnezeu, expresia standardului con- form căruia Dumnezeu vrea ca poporul Său să viețuiască în mijlocul lumii. Desigur, cele zece porunci din Vechiul Testament trebuie interpretate de către creștini în spiritul Noului Testament, care le unifică și le desăvârșește în per- soana Domnului Hristos, însă ele pot fi considerate, pe bună dreptate, piatra de temelie a învățăturii morale iudeo-creș- tine. Decalogul începe cu afirmația „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău…” și se încheie cu cuvintele „…aproapelui tău”. Aceste două dimensiuni – cea religioasă și cea etică – circumscriu cadrul forma- tiv al Israelului ca popor al lui Dumnezeu și îl definesc ca și comunitate morală specială, premergătoare Bisericii creștine. Cum poate fi conturat, așadar, în linii mari, chipul moral al poporului lui Dum- nezeu pe baza Decalogului? În primul rând, fundamentul transcendent al identității poporului lui Dumnezeu reprezintă principala coordo- nată a chipului său moral. Israel nu se autoconstituie ca și popor al legământu- lui, ci este constituit de către Dumnezeu, în baza alegerii Sale suverane și prin intermediul unui legământ inițiat de El. În cadrul acestui legământ, fiecare parte este etern definită în raport cu cealaltă. Astfel, evreii – copiii lui Iacov – primesc numele de „popor al lui Dumnezeu” ('am YHWH), iar Dumnezeu se numește pe Sine „Domnul Dumnezeul tău”. Prin urmare, comunitatea formată reprezintă mai mult decât o simplă societate umană; ea are o bază transcendentă. Faptul că proclamarea Poruncilor apare la începutul sosirii evreilor în Canaan, în urma exodului din Egipt, și că acestea sunt reiterate pe măsură ce sunt cucerite teritoriile alocate fiecărei seminții, demonstrează caracterul defini- toriu al Poruncilor pentru popor. Spre deosebire de Codul lui Hammurabi (Babilon, cca. 1760 î.Hr) sau Legile lui Pastor CIPRIAN GHEORGHE-LUCA, Biserica Penticostală „Piatra Vie”, Câmpulung Muscel, județul Argeș Chipul moral al poporului lui Dumnezeu, conform Decalogului Chipul moral al poporului lui Dumnezeu, conform Decalogului ETICĂ TEOLOGICĂ ETICĂ TEOLOGICĂ

Upload: phamhuong

Post on 14-Feb-2018

240 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: ÂNTUL ADEV ai Chipul moral al poporului lui Dumnezeu ... · PDF filereprezintă Constituția poporului lui Dumnezeu, expresia standardului con- ... deosebire de Codul lui Hammurabi

Mai 2014 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 13 12 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Mai 2014

ecalogul sau Cele Zece DPorunci (Exodul 20:2-17, Deuteronomul 5:6-31)

reprezintă Constituția poporului lui Dumnezeu, expresia standardului con-form căruia Dumnezeu vrea ca poporul Său să viețuiască în mijlocul lumii.

Desigur, cele zece porunci din Vechiul Testament trebuie interpretate de către creștini în spiritul Noului Testament, care le unifică și le desăvârșește în per-soana Domnului Hristos, însă ele pot fi considerate, pe bună dreptate, piatra de temelie a învățăturii morale iudeo-creș-tine.

Decalogul începe cu afirmația „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău…” și se încheie cu cuvintele „…aproapelui tău”. Aceste două dimensiuni – cea religioasă și cea etică – circumscriu cadrul forma-tiv al Israelului ca popor al lui Dumnezeu și îl definesc ca și comunitate morală specială, premergătoare Bisericii creștine. Cum poate fi conturat, așadar, în linii mari, chipul moral al poporului lui Dum-nezeu pe baza Decalogului?

În primul rând, fundamentul transcendent al identității poporului lui Dumnezeu reprezintă principala coordo-nată a chipului său moral. Israel nu se autoconstituie ca și popor al legământu-lui, ci este constituit de către Dumnezeu, în baza alegerii Sale suverane și prin intermediul unui legământ inițiat de El. În cadrul acestui legământ, fiecare parte este etern definită în raport cu cealaltă. Astfel, evreii – copiii lui Iacov – primesc numele de „popor al lui Dumnezeu” ('am YHWH), iar Dumnezeu se numește pe Sine „Domnul Dumnezeul tău”. Prin urmare, comunitatea formată reprezintă mai mult decât o simplă societate umană; ea are o bază transcendentă.

Faptul că proclamarea Poruncilor apare la începutul sosirii evreilor în Canaan, în urma exodului din Egipt, și că acestea sunt reiterate pe măsură ce sunt cucerite teritoriile alocate fiecărei seminții, demonstrează caracterul defini-toriu al Poruncilor pentru popor. Spre deosebire de Codul lui Hammurabi (Babilon, cca. 1760 î.Hr) sau Legile lui

Manu (India, cca. 1500 î.Hr.), Decalogul nu își are originea în viața civică, ci în cea cultică, de unde glasul divin al Domnului Legământului este auzit de om. Interesant de observat, totuși, că această lege divină nu se restrânge doar la închinare, ci impregnează legea civilă, care primește, la rândul ei, nuanța de obligativitate necondiționată (ex: Exod 21:12-17; 22:17,20 urm.; 23:1-3, 6-9); ea reglementează conduita etică a membrilor ei, adică modul în care aceștia trebuie să trăiască și să se poarte unul față de celălalt, orice comportament contradictoriu deve-nind problematic.

Prin urmare, moralitatea popo-rului lui Dumnezeu nu este un produs secundar, consecința unui anumit tip de contract social, ci este însuși nucleul în jurul căruia el este constituit de Dumnezeul Legământului. Datorită primordialității dimensiunii spirituale, etica acestei comunități morale nu se limitează la relațiile interumane, nici nu se întemeiază pe acestea, ci este ferm ancorată în iubirea de Dumnezeu, manifestată în ascultarea de poruncile Sale și în iubirea de semeni.

În al doilea rând, așadar, un important reper al chipului moral al poporului lui Dumnezeu este întâie-tatea ascultării de Dumnezeu. Unici-tatea chipului moral al Israelului nu constă în prețuirea propriu-zisă a pre-ceptelor morale – interzicerea omuci-derilor, a adulterului, a furtului, nerâv-nirea la avutul altuia, respectul față de părinți etc.; deși acestea presupun un progres al condiției vieții sociale, ele pot fi întâlnite și la alte popoare.

Adevărata trăsătură unică este legătura ființială dintre ascultarea de Dumnezeu și viața morală zilnică.

Rolul important pe care îl are ascultarea de Dumnezeu, mai mult decât de orice ființă umană, în defi-nirea acestei comunități morale poate fi observat, atât prin accentul pus pe loialitatea poporului față de Domnul, cât și prin diferențierea majoră de alte comunități etnice și naționale contem-porane Israelului biblic. Într-un articol edificator, intitulat „Human Rights: The Influence of the Hebrew Bible” [rom. „Drepturile Omului: influența Bibliei ebraice”] și publicat în numărul 25 din 1999 al revistei The Journal of Northwest Semitic Languages, reputa-tul profesor german Otto Eckart susține

că importanța ascultării de Dumnezeu este ilustrată și prin jurământul de loia-litate din Deuteronom 13:1-11 (în care se cere executarea oricui încearcă să-l abată pe Israel de la ascultarea de Domnul – vezi v. 8-10), pe care îl socotește simi-lar tratatului de vasalitate al lui Esar-haddon (680-669 î.Hr.). Conform acestui tratat asirian, orice critică la adresa împăratului, orice urmă de răzvrătire, indiferent dacă venea din partea profeților sau a unui membru al familiei, trebuia adusă la cunoștința împăratului, iar cel în cauză trebuia executat. Eckart subliniază faptul că deși, la prima vedere, cele două texte par asemănătoare în pedepsirea lipsei de loialitate, există o diferență covâr-șitoare în privința celui față de care se pretinde loialitate. Astfel, poporului lui Dumnezeu i se pretinde loialitate și ascultare față de Dumnezeu, mai mult decât față de autoritatea omenească. Nu celălalt, semenul, fie el și împărat vremelnic, constituie autoritatea supre-mă și obiectul loialității, ci Dumnezeu!

Conform Decalogului, singura re-lație interumană care reclamă ascultare (deși nu supremă!) nu este cea politică, ci cea filial-parentală. Limbajul folosit în cazul acesteia este similar cu cel re-feritor la relația dintre popor și Dumne-zeu: cinstește (vezi porunca a cincea, „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”). Da, poporul lui Dumnezeu nu este doar o comunitate morală, ci și una politică, însă Tora nu impune împăratul ca un echivalent al părin-telui, demn de aceeași ascultare, ci ca un egal al oricărui alt membru al comu-nității, dator să viețuiască după aceeași lege morală ce stă la baza acesteia.

În al treilea rând, conform Deca-logului, chipul moral al poporului lui Dumnezeu este oglindit într-o viețuire bazată pe ordine și libertate. „Ordinea fără libertate și libertatea fără ordine sunt la fel de dăunătoare”, ar fi spus odată președintele american Theodore Roosevelt Jr. Faptul că individului nu i se pretinde în Decalog ascultare su-premă de împărat, ci de Dumnezeu, nu înseamnă că este încurajată anarhia. Dimpotrivă, atât ordinea, cât și liberta-tea sunt înglobate în etica Decalogului.

Cele zece porunci stau la baza tran-ziției poporului de la dezordine și sclavie (Egipt) la ordine și libertate (poporul format prin Decalog, o comunitate tem-porală și spațială). De obicei, în centrul

atenției se află împlinirea poruncilor, acestea fiind înțelese ca prescriptive. Indiferent, însă, dacă acestea sunt inter-pretate prescriptiv sau descriptiv, Poruncile au menirea de a trasa linii directoare și parametrii ce conferă structură vieții comunității formate și îndrumate prin ele.

Totuși, așa cum se poate observa, felul în care sunt formulate Poruncile din Decalog lasă un oarecare „spațiu” moral neacoperit. Există arii vaste ale vieții și comportamentului uman ce rămân nereglementate moral, chiar dacă ar fi posibilă o deducere a anumi-tor principii etice din ceea ce deja a fost scris. Mai mult, Decalogul are nevoie de niște norme metodologice de aplicare – modul în care Poruncile se aplică în situații concrete, din viața cotidiană – norme pe care le primește prin rânduieli, cazuistică și alte formule legislative în cadrul Pentateuhului. Privind în ansamblu la toate acestea, se poate contura o viziune bogată, detaliată și coerentă asupra a ceea ce înseamnă viața într-un spațiu moral structurat și liber. Libertatea are limite și directive, nu este haotică.

Mai concret, ordinea și libertatea comunității morale a poporului lui Dumnezeu sunt experimentate în timp și în spațiu. Rânduiala timpului, ilustrată în mod special în ciclul de șapte zile, este expresia libertății salvate de potențiala tiranie a muncii (vezi porunca referitoare la ziua a șaptea). Forma primordială a libertății se regăsește în regularitatea timpului, care chezășuiește eliberarea de munca silnică. Nu întâmplător, această poruncă, având ca țintă libertatea, este motivată în Decalog prin amintirea eliberării de sub robia egipteană (Deut. 5:15), fiindcă expresia sclaviei și lipsei de libertate din Egipt a fost munca necruțătoare și oprimantă. Această formă a libertății timpului este apoi extrapolată într-un principiu sabatic prin care se înlesnește eliberarea de sub toate formele robiei economice (vezi Deut. 15).

Rânduiala spațiului reprezintă sfera libertății. În Decalog, ea poate fi găsită în porunca referitoare la cin-stirea părinților, însă tranziția de la darea Poruncilor (Exod) la reamin-tirea lor (Deuteronom) reliefează ideea că poporul lui Dumnezeu, ca și comunitate morală, este orânduit să fie un spațiu al vieții. În porunca cin-

Pastor CIPRIAN GHEORGHE-LUCA,Biserica Penticostală „Piatra Vie”,Câmpulung Muscel, județul Argeș

Chipul moral al poporului lui Dumnezeu, conform DecaloguluiChipul moral al poporului lui Dumnezeu, conform Decalogului

ET

ICĂ

TE

OL

OG

ICĂ

ET

ICĂ

TE

OL

OG

ICĂ

(continuare în pag. 14)

ET

ICĂ

TE

OL

OG

ICĂ

ET

ICĂ

TE

OL

OG

ICĂ

Daniel
Typewritten Text
Continuare...