momente, modele si personalitati din istoria

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

U N I V E R S I T A T E A T R A N S I L V A N I A d i n B R A ŞO V FACULTATEA DE INGINERIA LEMNULUI

CATEDRA DE TEHNOLOGIA LEMNULUI 500068 Braşov, Colina Universităţii nr. 1, Tel./fax 0040 268 415 315

Drd. dsgn. Ioan MUSCU

CONTRIBUŢII LA ELABORAREA FORMEI PRODUSELOR DE

MOBILIER PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE, ÎN SPAŢIUL DE LOCUIT

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

CONTRIBUTIONS AT THE FORM DESIGN OF STORAGE AND DISPLAY FURNITURE FOR DWELLINGS

ABSTRACT OF THE PH.D THESIS

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC,

Prof. univ. dr. ing. Valentin NĂSTASE

BRAŞOV, octombrie 2011

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

U N I V E R S I T A T E A T R A N S I L V A N I A d i n B R A ŞO V 500036 Braşov, Eroilor nr. 29, Tel. 0040 413 000, fax. 0040 268 410 525

RECTORAT D-nei/lui .....................................................................................................................................................

Vă invităm să participaţi la susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată “ CONTRIBUŢII LA

ELABORAREA FORMEI PRODUSELOR DE MOBILIER PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE,

ÎN SPAŢIUL DE LOCUIT ” elaborată de doctorand Ioan MUSCU, în vederea obţinerii titlului de

doctor, în domeniul INGINERIE INDUSTRIALĂ. Susţinerea va avea loc, miercuri 19 octombrie

2011, ora 13, pe Colina Universităţii, corp L, sala LIII4, Facultatea Ingineria Lemnului.

COMPONENŢA COMISIEI DE DOCTORAT, Numită prin Ordinul Rectorului Universităţii Transilvania din Braşov,

nr. 4776 din 13. 09. 2011

PREŞEDINTE: Prof. univ. dr. Ing. Gavril BUDĂU

Facultatea Ingineria Lemnului Universitatea Transilvania din Braşov

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. univ. dr. Ing. Valentin NĂSTASE

Facultatea Ingineria Lemnului Universitatea Transilvania din Braşov

REFERENŢI: Prof. univ. dr. Ing. Codruţa BOLOŞ

Universitatea Petru Maior, Tg. Mureş

Prof. univ. dr. Alexandru ALĂMOREANU Universitatea de Artă şi Design, Cluj-Napoca

Prof. univ. dr. Ing. Ion VIŞA Universitatea Transilvania din Braşov

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra lucrării, vă rugăm să le transmiteţi în timp util, pe adresa Universităţii Transilvania din Braşov.

RECTOR, SECRETAR DEP. DOCTORAT, Prof. univ. dr. ing. Ion VIŞA Maria NICOLAE

CUPRINS Introducere ...................................................................................................................... Introduction .................................................................................................................... CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE SI EXPUNERE. ASPECTE TIPOLOGICE, MORFOLOGICE ŞI STRUCTURALE ŞI EVOLUŢIA CARACTERISTICILOR STILISTICE ŞI EXPRESIVE ÎN CONTEXTUL EPOCII MODERNE ŞI CONTEMPORANE ..............................................................................

1.1. Mobilierul ca produs specific în spaţiul ambiental .......................................... 1.2. Mobilierul pentru păstrare şi expunere ca ansamblu tipologic ....................... 1.3. Mobilierul pentru păstrare şi expunere ca ansamblu morfologic ................... 1.4. Mobilierul pentru păstrare şi expunere ca sistem structural unitar ................. 1.5. Concluzii ..........................................................................................................

1.6.7. Sinteza analizei dezvoltării conceptului de mobilier în contextul istoric ............................................................................................................... 1.6.8. Sinteza influenţelor asupra mobilierului în contextul mişcărilor şi stilurilor artistice contemporane ...................................................................... 1.6.9. Metodă de analiză a elaborării formei, structurii, ornamentelor şi elementelor decorative ale mobilierului cu valoare conceptuală istorică şi de artă ..............................................................................................................

CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE TEZEI DE DOCTORAT ....................................... CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ. ELEMENTE ŞI CARACTERISTICI DEFINITORII ALE FORMEI ŞI COMPOZIŢIEI, CA INSTRUMENTE ALE MODELĂRII MOBILIERULUI ÎN PROIECTAREA INGINEREASCĂ ...........................................

3.1. Mediul natural – Mediul artificial şi formele lor specifice .............................. 3.1.1. Formele naturale ...................................................................................

3.2. Noţiunea de “FORMĂ” ................................................................................... 3.2.2. Forma în domeniul Esteticii şi Psihologia artei ....................................

3.3. Percepţia formei ............................................................................................... 3.4. Caracteristici şi elemente definitorii ale formei ...............................................

3.4.1. Elemente conceptuale ale formei .......................................................... 3.4.2. Elemente vizuale ale formei .................................................................. 3.4.3. Elemente de relaţie ale formei .............................................................. 3.4.4. Elemente practice şi constructive ale formei ........................................ 3.5.5. Forma ca structură .................................................................................

3.6. Compoziţia şi elemente de compunere ale formei ........................................... 3.6.1. Caracteristici generale ........................................................................... 3.6.2. Principii şi reguli de organizare compoziţională ...................................

3.6.2.1. Principii elementare de organizare ......................................... 3.6.2.2. Elemente fundamentale ale compoziţiei .................................. 3.6.2.3. Reguli de organizare compoziţională ......................................

3.7. Valorile şi calităţile compoziţiei ...................................................................... 3.7.1. Unitatea compoziţională .......................................................................

3.7.1.1. Unitatea prin multiplicare şi complexitate .............................. 3.7.1.2. Unitatea prin contrast .............................................................. 3.7.1.3. Unitatea prin mişcare şi continuitate ......................................

3.7.2. Echilibrul compoziţional ....................................................................... 3.7.3. Ritmul compoziţional ............................................................................ 3.7.4. Proporţiile şi Punerea în proporţii .........................................................

3.7.4.1. Legi de punere în proporţii ale naturii .................................... 3.7.4.3. Figura umană ca sistem de proporţii ......................................

Pag. Rezumat I IV 1 1 1 4 4 6 7 11 11 14 15 15 15 16 16 17 17 18 18 19 19 20 21 21 21 21 21 22 22 22 22 22 22 23 23 23 24 24

Pag. Teză IX XIII 1 1 3 9 11 15 59 67 68 74 76 76 76 81 81 86 88 89 89 91 92 95 98 98 98 98 99 99 100 100 101 101 102 102 103 104 104 108

3.7.4.4. Alte reguli de punere în proporţii din arhitectură ................... 3.7.5. Modularea ............................................................................................. 3.7.6. Dominanta .............................................................................................

3.8. Principii de elaborare a formei generale semnificative a mobilierului pentru păstrare şi expunere ................................................................................................

3.8.1. Principiile de comunicare şi semnificare prin forma generală .............. 3.8.2. Principii de dezvoltare ale formei generale ........................................... 3.8.4. Caracterul formei semnificative a mobilierului .................................... 3.8.5. Stilul formei semnificative a mobilierului ............................................

3.9. Algoritmi de modelare a formei şi structurii semnificative a mobilierului pentru păstrare şi expunere .....................................................................................

CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE. MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIILOR DE ACCES, MANEVRARE ŞI CONTACT CU MOBILIERUL INVESTIGAT .......................................................................................

4.1. Ergonomia ca ştiinţă ........................................................................................ 4.2. Simularea relaţiilor de acces, manipulare şi contact ale persoanei în raport cu mobilierul pentru păstrare şi expunere ............................................................... 4.5. Organizarea spaţiului interior al camerei ca spaţiu optim de acces şi depozitare ................................................................................................................

4.5.1. Definirea posibilităţilor de depozitare ca cerinţe şi nivele de acces ..... 4.6. Concluzii în urma cercetărilor ergonomice .....................................................

CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI. MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIEI DINTRE CULOARE ŞI COMPONENTELE ACESTUIA ...................................................................................

5.4. Caracteristici principale pentru identificarea şi definirea culorilor ................. 5.6.2. Relaţia dintre culori şi adâncimea spaţiului ..........................................

5.7. Studiu experimental şi aplicaţii în interpretarea culorii naturale a lemnului ... 5.7.1. Concluzii ale studiului experimental .....................................................

5.8. Modelarea şi simularea relaţiei dintre culoare şi elementele de formă ale obiectului de mobilier .............................................................................................

5.8.1. Dezvoltarea culorilor şi modalităţi de acord cromatic în ansamblul unui obiect de mobilier pentru depozitare şi expunere ...................................

5.8.1.1. Amestecul substractiv şi grupele de tonuri derivate ................ 5.8.1.2. Algoritmi de modelare constructivă a tonurilor de culoare ....

5.8.2. Aplicaţie a algoritmilor de modelare cromatică pe un corp de mobilier ........................................................................................................... 5.8.3. Experiment privind influenţarea culorii şi modelarea formei obiectului de mobilier prin iluminare direcţională ..........................................

5.9. Recomandări privind orientarea în abordarea culorii şi a acordurilor cromatice în relaţie cu mobilierul pentru păstrare şi expunere ...............................

5.9.1. Asupra formei de ansamblu .................................................................. 5.9.2. Ornamentul colorat ...............................................................................

CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII. CRITERII ŞI MODELE DE ORGANIZARE ŞI DETERMINARE FUNCŢIONALĂ .........................................................................

6.1. Spaţiul arhitectural organizat – Structura şi Forma ......................................... 6.2.1. Structura şi forma locuinţei ................................................................... 6.2.2. Grupări funcţionale ...............................................................................

6.4. Analiza spaţiului de depozitare al locuinţei (Legea 114/ 1996) ...................... 6.4.1. Raportul între volumului minim de depozitare aferent locuinţelor şi volumul de depozitare al mobilierului fundamental necesar ..........................

6.5. Analiza organizării spaţiului de locuit. Criterii şi modele de amenajare

25 25 25 25 26 26 26 26 27 30 30 31 34 35 35 36 37 38 38 40 40 40 40 41 41 42 44 44 45 46 46 47 47 48 48

109 109 110 110 111 111 112 113 113 124 124 125 142 143 144 149 155 167 170 174 174 175 175 175 176 179 183 183 184 185 185 187 188 200 201

funcţională .............................................................................................................. 6.5.1. Aplicaţie practică în organizarea şi amenajarea funcţională a spaţiului unei camere de zi cu suprafaţa desfăşurată de 18 mp ..................................... 6.5.2. Mobilierul pentru păstrare şi expunere ca element ambiental şi funcţional al spaţiului interior al locuinţei ......................................................

CAPITOLUL 7. CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR, CU IMPLICAŢII ÎN ELABORAREA FORMEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE .........................................................................

7.1. Studiul comportamental al consumatorului. Nevoi-dorinţe-cerere şi factorii lor de influenţă ........................................................................................................ 7.2. Motivaţia şi mobilurile acesteia .......................................................................

7.2.2. Motivul şi functiile sale ......................................................................... 7.2.3. Tipuri de motive .................................................................................... 7.2.4. Concluzii ...............................................................................................

7.3. Mecanisme de alegere ca urmare a unor comportamente umane .................... 7.4. definirea criteriilor de preferinţă faţă de aspectul şi forma mobilierului pentru depozitare şi expunere .................................................................................

CAPITOLUL 8. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI PROIECTARE. METODOLOGIA PROCESULUI DE ELABORARE ŞI DEZVOLTARE A FORMEI SPECIFICE A MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE .........................................................................

8.1.3. Creaţie prin design ................................................................................ 8.3. Contribuţii la definirea metodologiei de elaborare a formei mobilierului pentru păstrare şi expunere .....................................................................................

8.3.1. Conţinuturile specifice ale etapelor procesului de proiectare şi formularea unei aplicaţii practice în elaborarea unui concept de mobilier pentru păstrare şi expunere ............................................................................. 8.3.2. Sinteza aplicaţiei practice în elaborarea unui concept de mobilier pentru păstrare şi expunere ............................................................................. 8.3.3. Sinteza procesului de elaborare a conceptului şi a formei obiectului de mobilier prin algoritmi de modelare ........................................................... 8.3.4. Aplicarea algoritmilor pentru etapa 4 şi 5 din sinteza procesului de elaborare a formei mobilierului .......................................................................

CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE VALORIFICARE A CERCETĂRILOR ....................

9.1. Concluzii generale ........................................................................................... 9.2. Contribuţii propri şi originale .......................................................................... 9.3. Valorificarea rezultatelor cercetărilor teoretice şi practice .............................. 9.4. Direcţii viitoare de cercetare ............................................................................

Bibliografie selectivă ......................................................................................................

49 49 50 52 52 54 54 54 55 56 57 59 59 60 60 63 65 66 67 67 69 71 72 74

203 203 206 212 212 216 217 219 221 222 223 226 229 245 247 253 259 265 266 266 269 271 272 273

INTRODUCERE

MOTTO: “ Lucrurile în care se află perfecţiunea nu trebuie văzute la repezeală, ci pe îndelete, cu raţiune şi înteligenţă. Ele trebuie judecate cu aceleaşi mijloace bune prin care au fost făcute”

André Lhote “De la paletă la masa de scris”

INTRODUCERE

- Despre formă şi de ce ?

Abordarea unui asemenea subiect este responsabil chiar dacă uneori îl considerăm ca ştiut dinainte, ca o problemă care se manifestă departe de intimitatea noastră, nu ne implică personal ci pe alţii dar rezultatele ei înţelese ca obiecte şi produse le folosim în permanenţă.

Omul ca fiinţă activă se manifestă instrumental. Forma este unul dintre aceste instrumente pe care o folosim practic sau o definim prin actul creaţiei în mod spontan sau calculat. Definiţia formulată de Cristopher Jones cu privire la activitatea de design si anume, “a iniţia o schimbare a lucrurilor” este cea responsabilă în abordarea tezei mele. Mobilierul prin natura lui reprezintă un sistem de produse care se manifestă în ambientul nostru organizat sau nu, prin aparenţa lui fizică exprimată ca formă. Acest nivel poate fi apoi desfăşurat şi explicat prin noţiuni şi caracteristici precum: forma generală, forma structurii, compunerea şi relaţia dintre forme sau elemente formale, materialitatea formei şi multe altele. Întreg procesul de proiectare inginerească presupune o gândire şi o continuă căutare a exprimării formei. Modalităţile de abordare în acest domeniu se pot defini prin diversitate strategică şi tactică. Din acest context de opţiuni a-şi dori să amintesc doar două tendinţe fundamentale care declanşează poziţionarea proiectării şi anume: • Înclinaţia de a considera forma ca un conţinut tehnic în care cercetările din domeniul ştiinţelor inginereşti oferă argumente şi elemente obiective, cuantificabile şi controlabile, pe care le folosim la elaborarea ei. • Înclinaţia de a considera forma ca un conţinut semnificativ şi de comunicare eficientă a ideilor, trăirilor şi sentimentelor umane prin caracteristicile ei impresive şi expresive. Evident oricare dintre aceste modalităţi de abordare sunt eficace, dar o accentuare unilaterală nu este suficientă şi nu justifică în întregime un produs. Eficienţa maximă cu rezultate certe reclamă o îmbinare a celor doua “lumi” o armonizare a acestor căutări care pot fi înţelese şi ca relaţii între ingredientele aceluiaşi proces denumit proces de proiectare inginerească şi elaborare a formei. Ingredientele se pot înţelege ca şi componente diversificate asemenea unui mozaic dar nu doar în sensul fragmentelor fizice ci mai degrabă ca o dezvoltare subtilă a acestora în cadrul ansamblului şi o valorizare a lor pentru a se manifesta semnificativ. Cu atât mai mult cu cât în noua anvergură europeană căutările în domeniul producerii de bunuri sunt legate de identitate. Se caută formulări de poziţii identitare şi obiectul trebuie să le ofere prin întregul lui formal. Această problemă reprezintă imboldul pentru elaborarea tezei şi întrebarea care ma preocupat a fost cea exprimată astfel: - Ce fel de formă si cum? Nu consider că trebuie dat un raspuns clar încă de la începutul declanşării unei analize. Consider pertinentă ideea formulată de Gui Bonsiepe în “Artefacte şi produse” că pentru rezolvarea unei probleme, important este definirea procesului de transformare a ei şi nu neapărat buna definire a stării iniţiale sau a celei finale. Forma în general şi forma mobilierului în final. Forma ca abilitate de a ne imagina contururi şi suprafeţe, iluzia unor volume în spaţiul bidimensional sau realitatea lor fizică în spaţiul tridimensional, colţuri şi

I

INTRODUCERE

muchii, suprafeţe plate sau curbe, culori şi texturi, tot ceea ce poate să scoată obiectul din banalitate şi să-l îndrepte spre semnificaţii clare, puternice, asemeni formelor adecvate şi pure sau să-l aşeze acolo unde frumuseţea şi întelegerea domnesc în mod suprem. Materialul bibliografic şi informarea de specialitate cu privire la “bucătăria” elaborării formei produselor este vag şi se cantonează în exprimarea unor principii şi reguli generale. Acest lucru a declanşat dorinţa şi orientarea pentru a analiza şi exprima un asemenea subiect de cercetare. Teza de doctorat se structurează în nouă capitole, conţinând 277 pagini, 226 figuri şi 74 de tabele şi are următorul conţinut: Capitolul 1 prezintă stadiul actual al cercetărilor pentru elaborarea formei mobilierului pentru păstrare şi expunere cu doua direcţii de analiză şi anume: Analiza mobilierul pentru păstare şi expunere ca sistem specific de produse în spaţiul locuinţei, prin care se defineşte şi se analizează sintetic trăsăturile fundamentale ale sistemului de produse studiat în ceea ce priveste tipologia, morfologia şi structura lor. Definirea conceptului de formă în contextul epocii moderne - perioade, stiluri şi personalităţi din istoria mobilierului, cu o analiză substanţială a evoluţiei formei mobilierului studiat, influenţele şi domeniile de inspiraţie, caracteristici stilistice şi expresive, pe parcursul unei desfăşurări istorice de un secol şi jumătate care include perioadele: neoclasicismul târziu şi apariţia producţiei industriale, modernismul timpuriu, modernismul clasic, modernismul contemporan şi postmodernismul. Capitolul 2 stabileşte obiectivele tezei de doctorat şi direcţiile cercetării. Capitolul 3 cuprinde cercetări privitoare la definirea conceptului de formă, identificarea elementelor şi caracteristicilor fundamentale ale formei şi ale compoziţiei, definirea lor ca instrumente de limbaj în elaborarea şi modelarea formei semnificative a mobilierului. Registrul cercetării se desfăşoară începând cu analiza noţiunii de formă ca şi concept polisemantic, analiza formelor naturale şi a legităţilor lor de determinare în comparaţie cu formele obiectelor, compoziţia şi valorile ei ca elemente de organizare a unui ansamblu şi se restrânge spre aplicabilitatea acestor cercetări prin abordarea principiilor de elaborare şi modelare a formei semnificative a mobilierului pentru păstrare şi expunere. Capitolul 4 cuprinde cercetări în domeniul ergonomiei prin analiza şi determinarea cerinţelor şi caracteristicilor ergonomice ale mobilierului studiat cu referire la accesibilitatea şi manipularea părţilor şi elementelor variabile şi de structură ale acestuia. Rezultatele obţinute prin simulările ergonomice definesc parametri si recomandări cu privire la dimensiunile mobilierului, nivele de poziţionare a elementelor variabile şi zone de accesibilitate şi vizibilitate asupra spaţiului interior de depozitare. Capitolul 5 abordează problema culorii în relaţie cu forma, prin analiza studiului cromatic şi determinarea caracteristicilor principale cu referire la construcţia, impresivitatea şi expresivitatea culorilor. Parte aplicativă a capitolului conţine un studiu experimental în interpretarea culorii naturale a lemnului şi interpretarea generală a rezultatelor precum şi definirea unor algoritmi de modelare şi simulare a relaţiei dintre culoare şi elementele de formă ale unui obiect de mobilier cu o structură compusă. Capitolul 6 cuprinde cercetări asupra spaţiului arhitectural ca spaţiu organizat şi funcţional. Registrul cercetării abordează analiza acestui spaţiu prin elementele definitorii ale structurii şi formei. Se continuă cu analiza cerinţelor spaţiului interior al locuinţei cu privire la funcţia de depozitare a mobilierului specific. Partea de cercetare aplicativă prezintă o metodologie de abordare a organizării şi amenajării funcţionale a spaţiului unei camere de zi şi analiza funcţionalităţii mobilierului în raport cu acesta precum şi definirea mobilierului ca element determinator, de organizare şi exprimare a formei şi structurii interiorului unei încăperi. Capitolul 7 abordează probleme referitoare la studiul comportamentului consumatorului în relaţie cu produsele. Cuprinde analiza motivaţiilor şi a mobilurilor acestora care pot declanşa mecanismele de alegere şi de preferinţă ale produselor şi reliefează implicaţiile acestui comportament în definirea caracteristicilor formei semnificative ale viitorului produs. Capitolul 8 cuprinde cercetări asupra metodologiei de creaţie şi proiectare. Registrul acestor cercetări defineşte problematica creaţiei de bunuri prin studiul şi investigarea metodelor tradiţionale, clasice şi a noilor metode de design şi de cercetare aplicativă de produs. Rezultatele analizelor întreprinse au permis definirea ca instrument aplicativ a unei metodologii de elaborare a formei mobilierului pentru păstrare şi expunere ca proces etapizat. Sunt definite conţinuturile specifice

II

INTRODUCERE

III

fiecărei etape şi prin sinteza acestor conţinuturi se demonstrează o aplicaţie practică prin formularea unui concept şi parcurgerea procesului de elaborare şi dezvoltare a formei acestuia. Capitolul 9 prezintă concluziile finale, prin sublinierea unor concluzii generale şi a contribuţiilor personale ca rezultate ale cercetărilor întreprinse. Deasemenea se formulează unele recomandări privind posibilităţile de valorificare a acestor rezultate şi se creionează unele direcţii şi teme viitoare de cercetare. Desfăşurarea de probleme şi organizarea lor pe capitolele prezentate, pare la prima vedere o abordare eterogenă şi dificil de urmărit, dar intenţia mea a fost aceea de a nu lăsa să scape nimic din ceea ce trebuie să fie cuprins într-o viziune integratoare asupra formei şi mai ales asupra formei unui produs industrial cum este mobilierul.

Designer Ioan Muscu

Mulţumiri Îmi îndrept gândurile sincere de mulţumire către toţi cei care, pe parcursul anilor, mi-au fost alături, m-au sprijinit şi m-au îndrumat, în temerara mea încercare de a duce la bun sfârşit această teză de doctorat. Adresez aceste mulţumiri d-lui profesor Dr. Ing. Valentin NĂSTASE, conducătorul ştiinţific al tezei mele de doctorat, căruia îi voi fi întotdeauna recunoscător pentru onoarea pe care mi-a făcut-o acceptându-mă ca doctorand şi pentru că a avut răbdarea, tactul şi exigenţa necesară în a „disciplina” un designer în definirea, elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a lucrării. Mulţumesc cu deosebită recunoştinţă d-nei Prof. Dr. Ing. Marina CIONCA -Prorector al Universităţii Transilvania din Braşov – pentru grija, generozitatea şi sprijinul personal pe care mi l-a acordat în a exprima şi desăvârşi lucrarea de faţă, contribuţie fără de care teza nu ar fi putut fi dusă la bun sfârşit. De asemenea, mulţumesc cu toată consideraţia d-lui Prof. Dr. Ing. Gavril BUDĂU – Decan al Universităţii Transilvania din Braşov – pentru încrederea acordată, sprijinul şi încurajările în momentele de cumpănă, d-nei Prof. Dr. Ing. Maria CISMARU - Şef Catedra Tehnologia Lemnului din cadrul Facultăţii de Ingineria Lemnului şi d-lui Prof. Dr. Ing. Ivan CISMARU, pentru încrederea, bunăvoinţa şi sfaturile pe care cu generozitate mi le-au acordat pentru reuşita finalizării unor conţinuturi din teză. Multă recunoştinţă şi mulţumiri, d-nei Prof. dr. ing. Cristina TIMAR şi d-nei Conf. dr. ing. Lidia GURĂU, pentru aprecierile şi gândurile bune precum şi tuturor profesorilor din cadrul Catedrei de Tehnologia Lemnului a Facultăţii de Ingineria Lemnului, în mijlocul cărora am găsit un mediu prietenos, propice realizării acestei lucrări şi a căror încurajări şi susţineri morale m-au ajutat să-mi găsesc motivul şi dorinţa de a continua. Nu pot să închei fără mulţumiri sincere, d-nei Antonia CZIKA, care cu bunăvoinţă şi pricepere m-a ajutat la tehnoredactarea lucrării.

INTRODUCTION MOTTO: “ Things in which perfection is embedded must not be looked at in a hurry, but leisurely, with understanding and wisdom. They must be judged with the same good means which were used for their creation.”

André Lhote, From the painter’s palette to the writing desk

INTRODUCTION - About the form - why? The approach of such a subject is a truly responsible one, even though sometimes we consider it already well known, as a problem which shows itself far from our intimacy, doesn’t implicate ourselves personally but usually the others. On the other hand, we always use its results, understood as objects and products. Man as an active being expresses itself instrumentally. Form is one of these instruments which we use in practice or which we define through the act of creation, either spontaneously or calculatingly. The definition which was formulated by Christopher Jones, regarding the significance of the design activity, namely “to initiate a change of things” is the one responsible of the approach in my thesis. Furniture represents a system of products which exists in our organized environment through its physical appearance, expressed as form. This level is then able to be unfolded and explained with notions and characteristics like general shape, form of the structure, composition and relation between form and formal elements, materiality of form and many others. The whole process of engineering design implies a specific thinking and a continuous search for the expression of form. The variety of approaches in this field can be defined by strategic and tactic diversity. From this huge cluster of options I’d like to remind only two fundamental tendencies which trigger the true positioning of design: - The tendency to consider form as a technical content within which the research in the field of engineering sciences offers arguments and objective elements, which are quantifiable and can be used to create it. - The tendency to consider form as a significant content, as well as a means of efficient communication of the human ideas, experiences and feelings, due to its impressive and expressive characteristics Of course any of these approaches can be effective, but a unilateral accentuation is not sufficient and doesn’t entirely justify a product. The maximum efficiency with doubtless results claims a combination of the two “worlds”, a harmonization of these searches which may be understood also as relationship between the ingredients of the same process called engineering design. These ingredients may be understood as components which are as diversified as those of a mosaic, not in the sense of physical fragments, but rather like their subtle development within the aggregate, as well as their revaluation in order to gain a significant expression. And this is certainly related to the fact that within the new European span, the research and development in the field of product design and fabrication are closely related to the search of identity. Formulas for identity “tags” are looked for, and the object must express them through its formal whole. This problem represents the stimulus for working at my thesis and the important question which preoccupies me permanently is: - What kind of form and how to make it? I don’t think that a precise answer has to be given at the beginning of an analysis. I appreciate in this context Gui Bonsiepe’s idea, formulated in “Artifacts and products”, that for resolving a problem, it is important to define its process of transformation, and it is not necessary to thoroughly define the initial or final condition. - The form in general and the form of furniture as finality. The form is the ability to imagine contours and surfaces, the illusion of volumes in the two- dimensional space or the physical reality in the three-dimensional space, corners and edges, flat or curved surfaces, colors and textures, everything which enables the object to exit banality and enter the realm of supreme beauty and understanding.

IV

INTRODUCTION The design books and other kinds of information regarding the “cooking recipe” for product form design is actually rather vague and lingering in coffee-table books and magazines, being expressed mostly through “arty” images and/or very general rules and principles, and less through the effective use of means and instruments of the specific design work. This is what finally triggered my wish and solid orientation towards the analysis and expression of this powerful research subject: product (furniture) form. My thesis is structured upon 9 chapters, has 277 pages, 225 figures and 73 tables. Chapter 1 presents the literature review and theoretical background regarding research in the field of storage and display furniture design, with two analysis directions: • The analysis of storage and display furniture as a specific product system in the dwelling space, through which the fundamental features of this specific furniture are defined and synthetically summarized, based on typology, morphology and structure. • Definition of the concept of form in the context of the modern era – ages, phases, styles and personalities involved in famous furniture creation, influences and inspirations, stylistic and expressive characteristics along a century and half, including: late neoclassicism and the dawn of the industrial era, early modernism, classical modernism, contemporary modernism as well postmodernism. Chapter 2 presents the objectives of the thesis and the directions of research. Chapter 3 presents my research regarding the definition of the concept of form, the identification of the elements and the fundamental characteristics of form and composition, their definition as instruments of language in the design and modeling of the significant form of furniture. The range of research starts with the analysis of form as a polysemantic concept, the analysis of natural forms and their development compared to the object forms, composition and its values as elements of an aggregate organization, aiming to show the applicability of this research by approaching the principles of designing and modeling the significant form of storage and display furniture. Chapter 4 presents my research in the field of ergonomics, the assessment and analysis of the needs and ergonomic characteristics of the studied types of furniture, as related to the accessibility and manipulation of its parts and its variable as well as structural elements. The results obtained through ergonomy simulations define parameters and recommendations regarding dimensions of furniture, levels of positioning the variable elements and zones of accessibility and visibility over the interior storage space. Chapter 5 approaches the color problem, as related to the form, through the analysis of the chromatic properties and the determination of the main characteristics regarding the construction and ability of colors to impress and express. The applicative part of this chapter is a complete experiment of wood natural color interpretation, together with the proposal of an algorithm for modeling and simulating the relationship between color and form for a piece of furniture with a composite structure. Chapter 6 presents research regarding the architectural space as organized and functional space. The approach of research in this case starts with the analysis of the space through the defining elements of structure and form, and continues with the analysis of the needs of the dwelling’s interior space, as regards the storage function and the specific furniture. The application consists of building up a methodology to organize and fit up functionally a living room, organize, structure and adapt the functionality of its specific furniture, highlighting at the same time the crucial role of articulating, organizing and expressing form and structure through furniture in the interior space.

V

INTRODUCTION

VI

Chapter 7 approaches problems regarding the behavior of the consumer as related to the choice of products, analyzes the motivations and causes which trigger the choices and preferences for a certain kind of object and highlights the effects of this behavior in finding better form characteristics of the future product. Chapter 8 presents a comprehensive research regarding the creation and design methodology. The creation of goods is defined through the results of the investigation of traditional, classical and innovative design methods, as well as through applicative product research methods. I created an instrumental set of methods for storage and display furniture design, which comprises all stages of the process. The content of each stage is defined. Their synthesis, after formulating a clear and extended definition of the concept, allows a complex but relevant application, showing all stages of the process, together with every detail of the form development. Chapter 9 presents my general and final conclusions, as well as the personal contributions as results of the assumed research objectives. Some recommendations for future investigations and possible revaluations of the presented results are also discussed in this chapter. The unfolding of my objectives and their organization in the above presented chapters seems at first sight a heterogeneous approach, not easy to be followed, but my intention was to develop a completely integrative vision of the form and especially of the form of an industrial product such as furniture, a vision where no detail would be missed.

Designer Ioan Muscu

Acknowledgements I wish to express my sincere and thankful thoughts to all those who along these years were close to me, supported and guided me, in my venturesome attempt to take to a good end this doctoral thesis. I adress my profound thankfulness to professor dr.eng. Valentin Nastase – the scientific coordinator of my thesis, to whom I’ll always be grateful for the honor to have accepted me as a Ph.D candidate, and for having had the patience, tactfulness and exigence to „discipline”a designer in order to bring him on the right path towards defining, working out and scientifically substantiate his doctoral thesis. I also thank professor dr.eng. Marina Cionca, for the care, generosity and personal support which I received from her in the attempt to improve and finish my work. I wish to express my entire gratitude towards professor dr.eng. Gavril Budau, dean of the Faculty of Wood Engineering – for the trust, support and encouragements he vouchsafed me in moments of doubt or failure, to professor dr.eng. Maria Cismaru, head of the Department of Wood Technology and to professor dr.eng. Ivan Cismaru for the good advice he so generously gave me for the final approach my research. I owe a lot of thankfullness to professor dr. Maria Cristina Timar and assistant professor dr. eng. Lidia Gurau for all their good and friendly thoughts, and I wish to tell a hearty ”thank you” to all my colleagues, members of the Department of Wood Technology, who surrounded me with their friendship and whose encouragements and moral support helped me find the reason and the wish to continue and end my work. I wish also to sincerely thank Ms Antónia Czika who, skilfully and with a lot of good will, helped me with parts of the text editing.

CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE SI EXPUNERE.

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE SI EXPUNERE.

ASPECTE TIPOLOGICE, MORFOLOGICE ŞI STRUCTURALE ŞI EVOLUŢIA CARACTERISTICILOR STILISTICE ŞI EXPRESIVE ÎN CONTEXTUL EPOCII MODERNE

1.1. MOBILIERUL CA PRODUS SPECIFIC ÎN SPAŢIUL AMBIENTAL Caracteristici generale. Mobilis – termen latin care exprimă un echipament / obiect - mobil. (caracteristică importantă de altfel, care este integrată în configuraţia generală a majorităţii obiectelor de mobilier sau a unor elemente constructive ale acestora şi inţeleasă ca “independentă”). Mobilierul pentru păstrare şi expunere constituie o categorie importantă în spaţiul locuinţei. Se precizează că acest sistem de produse ocupă cca. 55% din totalul suprafeţei mobilate şi 10 – 18 % din aria locuibilă [39]. Constituite de obicei ca elemente independente, piesele de mobilier pentru păstrare şi expunere pot fi înţelese şi interpretate la nivelul de concepte, ca structuri care se dezvoltă într-un spaţiu ambiental, în două ipostaze: spaţiul cuprins în interior, organizat şi subîmpărţit după reguli şi criterii diverse şi spaţiul exterior înconjurător, liber, fig. 1.1. În acest fel putem să înţelegem şi să aplicăm mobilierului idei şi formule compoziţionale asemeni arhitecturii sau artelor vizuale. Putem vorbi despre continuităţi sau discontinuităţi ale spaţiului, alternanţe, contraste sau ritmuri, compuneri de plinuri şi goluri, tot ceea ce poate fi exprimat prin structură, formă şi compoziţie.

Alunecând de la acest nivel general, spre obiectul fizic, spre conţinutul şi definirea lui ca produs, una dintre ideile pregnante care a influenţat şi continuă încă să articuleze gândirea obiectului de mobilier este cea a funcţiunii. Piesa de mobilă este expresia necesităţii şi folosinţei practice. - Necesitatea cui ? - Întotdeauna a unui beneficiar, o persoană în manifestarea ei fizică şi psihologică, exprimată prin cerinţe ergonomice şi dimensiuni ale corpului omenesc, aşteptări şi dorinţe personale. Aceste necesităţi pot fi nuanţate prin legătura cu particularitatea, dimensiunile şi cantitatea de obiecte şi produse care trebuie păstrate şi depozitate, un alt sistem de care trebuie să ţinem seama.

Fig. 1.1. Continuitatea şi discontinuitatea spaţiului.

Nici relaţia cu spaţiul total disponibil, structurarea lui într-o formulă ambientală, aşa cum am precizat anterior, nu poate fi neglijată. Dacă vrem să întregim viziunea, materialele şi tehnologia de fabricaţie pot fi şi ele caracteristici, previziuni şi cerinţe care definesc conceptul de mobilier. Ideile compoziţionale şi structurale, modularizarea, tipizarea, soluţiile constructive sunt problematici care definesc forma produselor. Această complexitate de factori şi diversitate de acţiune ne pune în dificultate în momentul definirii şi analizei obiectului de mobilier. 1.2. MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE, CA ANSAMBLU TIPOLOGIC În general, configurarea unei piese de mobilier este influenţată de următorii factori principali, şi anume: a. factorul funcţional - exprimat de necesităţile şi cerinţele ce trebuie îndeplinite în raport cu destinaţia şi scopul propus, sau în raport cu alte articole şi obiecte cu care interferează; b. factorul tehnic şi tehnologic - formulat de nivelul cunoaşterii inginereşti şi dezvoltării ştiinţifice;

c. factorul spaţial - definit prin coordonatele arhitecturale şi dimensionale ale spaţiului interioarelor şi zonelor utilitare vizate;

d. factorul uman - condiţionat prin dimensiunile corpului omenesc şi cerinţele sale ergonomice; e. factorul stilistic şi expresiv - reprezentat de perioada istorică, nivelul de trai, aspiraţiile şi exprimările culturale. Această enumerare de factori nu este restrictivă şi regulatoare, dar exprimă un conţinut fundamental de analiză, care poate oferi specificaţii şi instrucţiuni în procesul de creaţie şi proiectare. În descrierea sintetică a

1


principalelor piese de mobilier specifice păstrării şi expunerii, vom putea sesiza exprimarea şi manifestarea fiecărui factor în parte [51]. A. Tipologia mobilierului de dimensiuni mari. A.1. Dulapul pentru haine – un ansamblu de mobilă corp, care răspunde necesităţilor de a depozita şi păstra articole de îmbrăcăminte şi obiecte. Cercetările şi studiile efectuate cu privire la necesităţile şi dotarea vestimentară a persoanelor au condus la stabilirea unor baremuri ipotetice, pe categorii de vârstă, în ceea ce priveşte numărul de obiecte şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte necesare. Analiza acestor articole vestimentare, precum şi a modurilor specifice de depozitare şi păstrare, ne definesc unele cerinţe funcţionale şi soluţii constructive ale interiorului şi a unor subansambluri de compartimentare. A2. Dulapul pentru cărţi/ Biblioteca, este un ansamblu de mobilă corp care răspunde necesităţilor de depozitare şi păstrare a cărţilor şi a altor tipuri de produse editoriale [39]. Biblioteca poate fi construită ca o structură independentă, monobloc, sau ca o structură modulară compusă din corpuri independente, care formează un ansamblu. În strânsă legătură cu aceste soluţii, biblioteca se dezvoltă şi se compartimentează în funcţie de produsele pe care trebuie să le păstreze şi este prevăzută în general cu spaţii libere, spaţii închise cu uşi opace sau transparente şi cu sertare diverse, fig. 1.3. A3. Dulapul vitrină, este un ansamblu de mobilă corp care răspunde necesităţilor de a depozita, păstra şi expune obiectele de sticlărie şi veselă, într-un spaţiu interior clar definit şi organizat. Este o piesă de mobilă derivată din tipologia dulapului, deosebindu-se de acesta prin suprafeţele vitrate mari ale uşilor care închid partea frontală. Caracteristica principală este cea de favorizare a expunerii obiectelor, de descoperire a spaţiului interior şi a compartimentării acestuia, care poate să cuprindă atât frontal, cât şi părţile laterale. Datorită acestei caracteristici, este o piesă de mobilă folosită nu numai în locuinţe, ci şi în alte spaţii funcţionale diverse, precum: birouri, holuri, clădiri administrativ/culturale, muzee, etc.

1.2.

1.3. 1.4. 1.5.

Fig.1. 2. Dulapul ca volum modular [57]. Fig. 1. 3. Dulap supraânălţat [57]. Fig. 1. 4. Bibliotecă modulară supraînălţată [57]. Fig.1. 5. Vitrină [57]. B. Tipologia mobilierului de dimensiuni medii. B1. Bufetul, este un ansamblu de mobilă corp care răspunde necesităţilor de a depozita, păstra şi expune obiectele de sticlărie şi veselă, aparate electrocasnice şi alte obiecte necesare [39]. Din punct de vedere tipologic, bufetul se grupează în jurul a două tendinţe principale. Un corp de mobilă cu înălţimea până la 800 mm şi un corp de mobilă asemănător dulapului cu înălţimea de 1400 mm, ca un ansamblu compus din două corpuri suprapuse, asimetrice, care pot avea şi adâncimi diferite. Corpul inferior, mai adânc, este destinat obiectelor voluminoase şi grele, prevăzut cu uşi opace sau sertare mari. Corpul superior, cu o adâncime de până la 350 mm şi o suprafaţă pe verticală mai mare, este prevăzut cu uşi opace sau transparente, compartimente deschise cu poliţe interioare, sertare. Fig.1.6. prezintă un model compact de bufet. B2. Comoda, este un ansamblu de mobilă corp care răspunde necesităţilor de depozitare şi păstrare a lenjeriei de corp, a lenjeriei de pat sau de masă. Ansamblul corpului de mobilă este redus ca înălţime în raport cu dulapul. Compartimentarea interioară favorizează păstrarea lenjeriei şi a altor obiecte în spaţiul interior, pe rafturi orizontale şi compartimente, închise cu uşi opace, sau în sertare care se pot desfăşura orizontal, pe întreg frontul ansamblului, fig.1.7.

2


B3. Cabinet - secreter, este un ansamblu de mobilă corp specializat, destinat activităţilor individuale de scriere, comunicare prin scris, a tuturor activităţilor care apelează la scriere. Analiza acestui tip de mobilier ne dezvăluie la începuturile lui un model de mici dimensiuni, preţios şi sofisticat, cu particularităţi stilistice clare, aşezat pe suprafaţa orizontală a unei mese, sau sprijinit pe picioare nu foarte înalte. Mărindu-şi dimensiunile, devine mobilă corp de sine stătătoare, cu spaţiul interior compartimentat şi împărţit prin sisteme ingenioase de poliţe, de sertare şi uşi rabatabile sau culisante, fig.1.9.

1.6.

1.7.

1.8.

1.9.

Fig. 1. 6. Bufet înalt [57]. Fig.1.7. Comodă cu sertare [57]. Fig.1.8. Corp media [57]. Fig. 1. 9. Cabinet-secreter [57]. C. Tipologia mobilierul de dimensiuni mici. C1. Corp depozitare/corp inferior, este un ansamblu de mobilă corp specializat, care răspunde atât necesităţilor de a depozita, păstra şi expune obiecte de sticlărie şi veselă sau aparate şi utilaje electrocasnice, ca şi cele de preparare a hranei [39]. Face parte din mobilierul pentru bucătărie şi poate fi conceput în varianta de corp independent sau în varianta de structură monobloc, compartimentat prin pereţi despărţitori, poliţe şi plăci intermediare. Suprafaţa frontală este prevăzută cu uşi, sertare sau spaţii libere casetate, într-o compunere funcţională şi expresivă diversă, fig.1.10 a. C2. Corp depozitare/ corp superior, este un ansamblu de mobilă corp specializat, fixat de perete deasupra corpului inferior, la o distanţă pe verticală > 500 mm, destinat depozitării şi păstrării veselei şi altor obiecte specifice bucătăriei. Corpul superior are adâncimea spaţiului interior util între 300 şi 350 mm [74]. Asemănător corpurilor inferioare, şi acestea pot forma un ansamblu orizontal continu, compus din piese independente sau o structură compartimentată. Împărţirea pe verticală respectă modulul de uşi şi sertare tipizate, amintite anterior. C3. Etajera, este un corp de mobilă într-o construcţie simplă, asemănătoare unei cutii fără închidere frontală. Spaţiul interior deschis poate fi compartimentat sau nu, fig.1.11. Etajera răspunde necesităţilor de susţinere, păstrare şi prezentare a unor obiecte diverse, cum ar fi: cărţi, ceramică, obiecte de decor, plastică mică, etc. Blidarul este varianta de etajeră provenită din mobilierul popular, specializat pentru a păstra şi prezenta obiecte de ceramică şi sticlă. Pot fi folosite ca piese individuale sau se pot combina şi corela compoziţional într-un ansamblu funcţional, cu alte piese de mobilier. C4. Poliţa, este un complex cu funcţia de susţinere şi prezentare de obiecte diverse, fiind considerată o variantă simplificată de etajeră. Se foloseşte ca piesă independentă suspendată şi fixată de perete sau intră în componenţa sau în relaţie compozitională cu alte tipuri de mobilier. C5. Mic mobilier divers, poate fi orice altă piesă de mobilă, independentă, cu funcţii de susţinere şi expunere diferite, obiecte şi articole folosite în spaţii diverse sau în completarea unei garnituri de mobilă. Din punct de vedere tipologic, poate avea forma mobilei corp, casetat sau nu, forma unui cadru prevăzut cu poliţe sau rafturi, sau o combinaţie a acestor subansambluri cu alte elemente şi repere care au forme şi secţiuni diverse.

3

CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE SI EX

PUNERE.

4

a). b). 1.10. 1.11. Fig. 1. 10. Corp depozitare: a – corp inferior; b- corp suspendat [57]. Fig. 1. 11. Corp etajeră [57]. 1.3. MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE, CA ANSAMBLU MORFOLOGIC Conţinut morfologic. Obiectul de mobilier poate fi clarificat şi clasificat în funcţie de anumite criterii sau de anumite cerinţe şi caracteristici. Indiferent de complexitatea lui, obiectul de mobilier este înţeles ca o uniune de părţi care exprimă un conţinut, altul decât cel al unor simple materiale propriu-zise. Acest conţinut poate fi analizat atât la nivelul întregului uniunii, definit prin noţiunea de ansamblu, cât şi la nivelul unor părţi sau fragmente definite prin noţiunea de elemente. Această ordonare de la simplu la complex a componentelor, răspunde eficient cerinţelor procesului industrial de producţie, a unor produse de serie care se pot grupa în sisteme de produse specifice. Construirea mobilei corp este definită concis, ca o combinare şi organizare a două categorii de componente, care pot apoi dezvolta o gamă variată de produse individuale, garnituri sau programe de mobilier şi anume: a. - componente invariabile; b. - componente variabile; Prima categorie (a) defineşte caracterul constructiv, structura întregului şi exprimarea acestuia ca volum independent în spaţiu, sau ca parte într-un sistem compus. Sunt componentele indispensabile în construirea mobilei corp şi cuprind grupa de elemente şi unele complexe. A doua categorie (b) este cea care defineşte caracterul funcţional al mobilei corp, particularitatea şi individualitatea ei şi cuprinde în general grupa subansamblurilor. 1.4. MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE, CA SISTEM STRUCTURAL UNITAR Constructia traditională. Studiul meştesugului tradiţional şi a conceptelor de mobilier specifice, relevă un sistem de dezvoltare a produselor care se bazează pe patru structuri fundamentale, confecţionate din lemn masiv şi anume: rama, panoul, cadrul şi cutia [90]. Cele patru tipuri de structuri fundamentale sunt suficiente pentru a genera un întreg sistem de produse. Se pot folosi ca părţi independente sau combinate într-o infinitate de varietăţi compoziţionale, oferind o libertate de exprimare şi creaţie.

Fig. 1. 13. Morfologia mobilierului pentru păstare şi expunere [58].

Caracteristicile acestor structuri sunt: simplitatea atât în concept, cât şi în execuţie, robusteţea precum şi folosirea judicioasă a materialelor. Rama, este cel mai simplu complex folosit în construcţia mobilei. Are o configuraţie liniar-perimetrală, închisă total sau parţial, cu sau fără elemente transversale. Ca tipuri de forme întâlnim: rama rectangulară/poligonală, semicirculară şi circulară. Se poate folosi ca piesă simplă, care apoi prin placarea celor doua feţe plane, dezvoltă următoarele variante: rama cu tăblie şi rama simplu/dublu placată [39].


Panoul, reprezintă un element sub formă de placă, fără borduri, construit într-o formă rectangulară, dintr-un singur fel de material sau compus din mai multe materiale [74]. Cadrul, reprezintă un subansamblu rectangular compus din elemente orizontale şi verticale, unificate într-o structură rigidă [74]. Se foloseşte ca subansamblu constructiv de sprijin sau de susţinere a corpului de mobilă, adaptându-se dimensional şi proporţional formei generale a obiectului.

e.

a. b.

c. d.

Fig. 1. 14. Structuri fundamentale ale mobilierului: a. ramă; b. panou; c. cadru; d. cutie; e. ansamblu structurat

[58]. Cutia, reprezintă structura fundamentală definitorie pentru aproape orice tip de mobilier pentru păstrare şi expunere. Este formată din panouri unite într-o structură poliedrică parţial închisă. În unele cazuri, partea din faţă poate fi prevăzută cu un panou mobil, rezultând o cutie cu capac. În alte cazuri se renunţă la închiderea din faţă şi cea din spate, rezultând o cutie-cadru deschisă denumită ca etajeră [90]. Panourile din construcţia cutiei pot fi îmbinate în diferite moduri. Aceste moduri de relaţionare influenţează posibilitatea de compunere şi dezvoltare structurală şi modulară a ansamblului pe de o parte şi caracterul impresiv şi expresiv al comunicării prin formă, pe de altă parte. Exerciţiul combinatoric al panourilor unei cutii ne dezvăluie 4 moduri distincte de îmbinare [58], fig. 1.17. a) Panourile verticale cuprind panourile orizontale. Panourile verticale devin pereţi de susţinere şi ansamblul nu necesită soclu sau picioare de sprijin. Prin depăşirea panourilor orizontale se accentuează impresia de verticalitate şi de supleţe a piesei. Îmbinarea avantajează alăturările şi combinările de mai multe corpuri. b) Panourile verticale sunt cuprinse între panourile orizontale. Se accentuează orizontala volumului şi impresia de stabilitate. Panourile orizontale pot fi prelucrate pe cant în diverse formule sau li se pot adăuga rame suplimentare. Ansamblul piesei necesită picioare sau un soclu de sprijin. c) Fiecare panou este aşezat pe cel anterior şi îl cuprinde pe cel următor, în sensul mişcării acelor de ceasornic. Panourile astfel aşezate dau impresia de rotire a volumului în jurul centrului geometric, accentuând dinamismul ansamblului. d) Panourile verticale şi panourile orizontale sunt îmbinate la 45O. Îmbinarea întăreşte impresia de volum singular, stabil, asemeni unui modul echilibrat, care se poate multiplica în dezvoltări liniare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Muchiile de îmbinare se pot teşi sau rotunji.

d. c. a. b.

Fig. 1. 17. Moduri de îmbinare a cutiei [58].

5


Toate aceste variante constructive se pot aplica independent sau combinate în formule compoziţionale, căutându-se a se gestiona foarte clar impresiile şi expresivităţile lor prin accentuări sau compensări/echilibrări. 1.5. CONCLUZII Din această cercetare şi analiză a unui mobilier generic pentru păstrare şi expunere, putem exprima următoarele concluzii definitorii: • Mobilierul pentru păstrare şi exunere se construieşte în general, pe baza celor 4 tipuri de structuri fundamentale; • Mobilierul pentru păstrare şi expunere construit din rame cu tăblie sau panouri este definit de constanta formală reprezentată de cutie şi este denumit mobilier corp; • Ca regulă constructivă se aplică atât modularea corpurilor cu toate avantajele ei, cât şi diversitatea compoziţională şi stilistică, prin proporţii, asocieri ale modulelor sau caracteristici legate de tipurile de materiale, tehnici şi tehnologii, culoare şi textură. • Părţile componente care răspund unor cerinţe funcţionale prezintă o variabilitate constructivă dar şi o unitate compoziţionala şi stilistică în raport cu forma generală. • Se accentuează o tendinţă de construire şi îmbinare a elementelor şi părţilor prin asamblare demontabilă. Sistemul favorizează aplicarea unor norme şi structuri tipizate. • Noile tendinţe cu referire la ansamblul şi desfăşurarea în spaţiu a mobilierului pentru păstrare şi expunere, prezintă o fărâmiţare a spaţiului de depozitare în corpuri independente, care pot fi compuse divers şi pot să acopere optim necesităţile actuale legate de spaţiul de locuit şi funcţionalitatea lui. Acest tip de mobilier se redefineşte prin denumirea generală de: corp depozitare / storage unit/element – (high-low-wooden storage unit) / contenitore. Acest punct de vedere este susţinut prin analiza şi concluziile din capitolul 6, cu referire la spaţiul arhitectural şi tendinţele de amenajare. • Analiza ponderii componentelor invariabile ale mobilierului actual pentru păstrare şi expunere, excluzând mobilierul de artă, relevă o tendinţă de construcţie în sistem modular sau o combinare a mobilierului tip corp cu elemente portante şi posibilităţi de compunere ale acestora în varietăţi structurale diverse şi este prezentată în tabelul 1.2. Tabel 1.2. Ponderea componentelor constructive pe tipurile de mobilier şi tendinţa de evoluţie a acestora.

TIPURI DE MOBILIER PENTRU DEPOZITARE ŞI EXPUNERE

COMPLEXE SI SUBANSAMBLURI COMPONENTE INVARIABILE Tip de construcţie

COMPONENTE de sprijin

COMPONENTE variabile

Cor

p

Cad

ru

port

ant

Mix

t

Socl

u

Pici

oare

Uşi

Sert

are

Poliţ

e

1 2 3 5 6 7 8 9 Dulap pentru îmbrăcăminte Dulap vitrină Bibliotecă Comodă Corp “media” Secreter Corp inferior Corp suspendat Bar Cuier Noptieră Etajeră Dulap înzidit Mobilier clasic

Tendinţe 46 %

19 %

18 %

35 %

36 %

46 % 78 % 78 % 92

% 78 %

100 %

6


1.6.7. Sinteza analizei dezvoltării conceptului de mobilier în contextul istoric

Tab. 1. 3. PERIOADA, MIŞCAREA, CURENTUL, STILUL

CARACTERISTICI ŞI INFLUENŢE STILISTICE MAJORE.

CONCEPTE DE FORMĂ ŞI ELEMENTE DE LIMBAJ, ELEMENTE DECORATIVE ŞI ORNAMENTE SPECIFICE

1800 – 1900 NEOCLASICISM

şi INSPIRAŢII ISTORICE

• Restabilirea valorilor morale în societate (epoca luminilor). • Inspiraţie şi discernământ, în dauna simplei imitaţii oarbe. • surse arheologice: - gustul Grec (Louis XVI); - cultura Etruscă; - cultura Romană; • St. Regency. • St.Biedermeier. • St. Empire. • St. Neo-Gotic. • St.Elizabethan. • St. Adam. • Culturile exotice din China, Egipt şi India;

• relansarea şi sublinierea formelor clasice din antichitatea greacă şi romană. • amestec eclectic şi confuz al stilurilor istorice; • ornamente geometrice: volute, frize şi palmete. • ornamente medievale: caneluri, şi ornamente renascentiste. • arabescuri din arta etruscă. • etc.

1870 – 1880 MIŞCAREA ESTETICA

• Implicare majoră în artele decorative; • Influenţa culturii japoneze; • St. Queen Anne • după 1890 se alătura mişcării Arts & Crafts;

• mobilier lăcuit şi vopsit în tonuri închise (abanos); • forme simple • elemente decorative strict necesare, pe suprafeţe restrânse;

1880 - 1920

ARTS&CRAFTS

• Schimbarea vieţii sociale prin artă şi meşteşug; • Atitudine împotriva modei “Victoriene” şi a exagerărilor stilistice; • Cuprinderea artelor şi meseriilor într-o activitate de creaţie multidisciplinară, integratoare; • Influenţe ale stilurilor istorice medievale, Renaştere, şi din tradiţia locală; • Influenţe stilistice din: Japonia, India, Orientul Mijlociu, Arta Islamului, Arta Bizantină; • Natura şi formele ei organice; • Caracteristici stilistice cu influenţe din simbolism;

• obiectul obişnuit, considerat demn de a fi investit cu valoare artistică; • forme şi structuri simple, cu linii verticale şi orizontale robuste, asemănătoare celor din stilul tradiţional sau cel clasic medieval; • texturi şi desene texturale expresive rezultate din prelucrările meşteşugăreşti ale materialului; • îmbinări constructive expresive la vedere; • elemente şi exemple din natură cu sublinierea calităţilor lor ritmice şi expresive, puritatea şi claritatea lor formală; • expresivităţi ritmice ale unor structuri geometrice, rectangulare, tip zăbrele, din arta Japoneză; • motive florale şi vegetale încrustate; • traforuri cu simboluri în formă de inima; • figuri de nave maritime în mişcare; • simboluri din arta populară; • scene religioase;

7


890 – 1914 ARTA 1900 (Art Nouveau)

• Stil eclectic, cu trăsături istorice locale şi regionale variate, din dorinţa de a exprima un stil naţional modern: În Franţa, exprimare raţional-organică cu influenţe istorice (Rococo), prin linii sinuoase, curbe, asimetrii. În Belgia, exprimare raţional-arhitecturală, prin linii energice de structură şi limbaj abstract. În Olanda, exprimare raţional-funcţionalistă, prin construcţie şi meşteşug. În Austria, exprimare raţional-arhitecturală, prin structuri şi geometrii liniare clare. În Germania, exprimare raţională sau expresivă, prin simplitatea construcţiei sau reprezentarea organicului. În Italia, exprimare sculptural-florală sau exotic-orientală, prin măiestria meşteşugului şi materiale preţioase. În Ţările Scandinave, exprimare raţional-tradiţională, prin forme robuste sculptate. În Danemarca, o îmbinarea între construcţie şi decoraţie expresivă. În Spania, exprimare raţional-organică, în care elementele naturii determină forma. În România şi în vecinatate, exprimare tradiţională, popular-rurală. (influenţe folclorice, Rococo în Franţa); • Arts & Crafts; • Simbolismul; • Arta exotică: Japonia, Egipt, Răsăritul mijlociu, Indonezia;

• forme şi figuri organic-vegetale în reprezentări convenţionale şi simbolice (sintetizarea esenţei naturii); • ornamente şi decoruri geometrice liniare, în reprezentări naturale sau abstracte, puternice şi clare; • culori aplicate în suprafeţe plate, fără sugerarea adâncimii; • limbajul simplu şi clar al gravurilor Japoneze în lemn; • stilizarea formelor şi folosirea compoziţiei asimetrice; • structuri compoziţionale subordonate legilor proporţiilor (Legea creşterilor organice); • ornamentaţia şi elementul decorativ ca parte integrantă a formei; • ornamente şi elemente decorative din flora şi fauna locală. Reprezentări realiste de: animale, insecte, reptile; • simboluri antropomorfe (fig. feminină) şi metamorfoze ale omului cu natura; • ornamente şi simboluri celtice, vikinge, etc.; • zborul dragonilor;

1903 - 1932 ATELIERELE VIENEZE

1907, ASOCIAŢIA GERMANĂ DE ARTE şi

MESERII (Deutscher Werkbund)

• Faţete ale stilului Art Nouveau; • Modelate după principiul mişcării Arts&Crafts (artă+ industrie+meşteşug); • Influenţa puternică a lui Charles Rennie Mackintosh – Şcoala din Glasgow; • Caracteristici stilistice din arta Japoneză; • Accentuarea utilităţii şi a decora-tivismului; • “Două principii caracterizează direcţia modernă a artelor aplicate: primul - simplitatea construcţiei prin care se caută dezvoltarea unui mobilier apt pentru a fi fabricat industrial; al doilea - legătura cu lumea plantelor şi animalelor...”. (Leopold Gmelin).

• forme geometrice, rectiliniare, austere, simple; • ansamblu formal derivat din modele şi forme tradiţionale; • motive şi figuri geometrice; • decoraţii cadrilate; • linii pregnante, orizontale şi verticale; • elemente sculptate, pictate; • forme obiective şi funcţionale, • precum şi forme eliberate de înflorituri şi ornamente superflue, în stilul propriu, identitar, al lui Peter Behrens (1868 – 1940). • definirea unei relaţii complementare între arta şi industrie, indiferent de domeniul produselor create. • introducerea ideii de tipizare şi standardizare de către H. Muthesius [8],

1915 –1940 ART DECO

• Tradiţia locală şi zonală (Neo-Clasic Francez);

• forme simplificate de inspiraţie abstractă, cu decoraţii luxoase;

8


• Influenţa curentelor din artă: - Constructivism; - Cubism; - Fovism; - Futurism; • Culturi exotice (Mesopotamia, Maya, Egipt, Africa, China, Japonia, Rusia); • Domeniul industrial; • Jugendstil şi Secession (în perioada de declin); • Dorinţa spre creaţie totală a mediului ambiant (elemente constructive, mobilier, obiecte de iluminat, obiecte decorative, etc); • Mobilier elitist;

• figuri şi forme rectangulare, forma piramidelor în trepte; • figuri şi forme cinetice, aerodinamice; • acorduri cromatice contras-tante, în culori calde; • motive şi figuri geometrice repetitive: cercuri, pătrate, semicercuri, linii frânte; • mănunchi de raze solare stilizate; • fântâna arteziană şi căderi de apă, stilizate; • buchete de flori şi elemente florale stilizate, extrase din context; • ornamente zoomorfe: gazele, câini de vânătoare, ogari; • simbolul şarpelui şi textura pielii de şarpe; • figura feminină stilizată (neodoric); • păsări, insecte, peşti (în decoraţiile sticlei Lalique);

1915 – 1933

CONSTRUCTIVISM şi SUPREMATISM

• Cultura materialelor şi a calităţilor lor ca limbaj de exprimare; • Manifestări ale artelor aplicate în opoziţie cu exprimări estetice pure, (intelectualizare şi spiritualizare).

• limbaj formal axiomatic, bazat pe linia dreaptă şi unghiul drept; • linii curbe, forme rotunde potrivite corpului uman -V.Tatlin;

1917 – 1931 DE STIJL

• Mişcare radicală împotriva exprimării emoţionale şi personale a naturii şi chiar a realităţii; • Accentuarea formalismului pur; • Influenţa picturii lui Piet Mondrian şi a picturii cubiste;

• limbaj formal axiomatic-abstract, prin direcţii orizontale şi verticale puternice; • accentuarea aranjamentului geometric şi structurii formei în dauna semnificaţiei şi simbolului; • forme şi elemente esenţializate, cubice, rectangulare, etc; • culori primare şi secundare, împreună cu alb şi negru; • lipsa totală a ornamentului şi a decoraţiei.

1919 – 1933 BAUHAUS

• Reacţie împotriva istoricismului şi a viziunilor tradiţionaliste; • Tendinţe funcţionaliste şi utilitare; • Îmbinarea disciplinelor artistice şi manuale (meşteşuguri) cu industria;

• limbaj formal clar, funcţionalist, cu influenţe ale artei abstracte, minimaliste; • îndemânări şi aptitudini practice; • accent pe experimentul cu forma, culoarea şi materialul; • forme simple, geometrice, eliberate de ornamente; • decoraţia şi ornamentul rezultate din textura materialelor şi din expresivitatea prelucrării lor; • caracter structural din elemente simple şi din materiale noi (metal, material plastic, placaj) justificate ca şi cerinţe ale respectului social; • integrare a mobilierului într-un concept de mobilier incorporabil (1925, Marcel Breuer).

1950 - 1960

MODERNISMUL ORGANIC ŞI RATIONAL

• Manifestarea principiilor funcţionaliste (forma adecvata – în Germania); • Influenţe din pictura şi sculptura abstractă sau cea suprarealistă (Arp, Brancusi, Moore); • Influenţe din cultura tradiţională;

• forme organice, sinuoase, curbe, uneori contorsionate; • forme rectangulare, turtite, pe picioare înclinate; • esenţializări şi abstractizări ale elementelor naturale; • culori luminoase; • limbajul formal coordonat de cel al funcţiei şi necesităţi practice;

9


• Funcţia produsului transpare prin formă; • Definirea unui stil modern Scandinav; • Influenţa styling-ului american şi a formelor aerodinamice;

• decoraţia şi ornamentul rezultate din textura materialelor şi din expresivitatea prelucrării lor; • figuri şi forme abstracte, pictate; • obiecte cu forme concave, formă de bumerang sau paletă de pictor;

1960 - 1970

MODERNISMUL EXPERIMENTAL Pop Art, Reciclabil,

Multifuncţional, Minimalism

• Diversitate de stiluri şi forme, de atitudini şi valori; • Experimentul considerat reper major în creaţie; • Necesitatea înlocuită cu dorinţa de schimbare atât în palierul tehnic cât şi în cel socio-moral (produse pentru a trăi; conflictul între generaţii); • Deplasarea accentului din zona funcţiei şi a obiectivităţii spre identitate şi cerinţe psihologice, noutate şi neobişnuit; • Extinderea creaţiei spre întreg spaţiu ambiental (spaţiul de lucru sau întreg ambientul lociunţei); • Cultura generaţiei tinere, exprimată prin noţiunea “Pop” (PopArt, flower-power); • Lucrarea de artă devine o combinaţie de suprafeţe, volume, spaţiu, culoare şi lumină în slujba unui mesaj şi o semnificaţie câteodată greu de descifrat [38].

• obiect semi-artistic cu influenţă din artele plastice; • corpuri sferice, organice, capsule şi cochilii geometrizate; • limbaj convenţional şi puţin expresiv; • componente şi subansambluri demontabile / modulare / flexibile / standardizate; • caracteristica naturală, elegantă şi sobră a mobilierului scandinav prin: linii simple, ansamblu ferm transpus în lemn de culoare deschisă şi luminoasă; • culori puternice şi efect coloristic decorativ; • decoraţii şi ornamente din Op Art şi Pop Art (linii drepte, buline şi figuri geometrice regulate, plate, etc.); • volume deobicei rectangulare care se insinuează în spaţii largi, simple, prin lumina şi culoarea pe suprafeţe lipsite de decor şi ornamente.

1970 – 1980

CURENTUL RADICAL

• Poziţii critice, radicale, asupra funcţionalismului; • Atenţia acordată nevoilor emoţionale şi trăirilor afectiv- senzuale; • Apariţia grupurilor antidesign (Archizoom, Alchimia, etc.) • Creaţia influenţată de marketing şi publicitate. • Căutarea unor metode alternative de creaţie şi design reciclabil;

• limbaj formal care reformulează imaginea arhetipală a obiectului şi relaţia om-obiect; • forme şi elemente demontabile, modulare; • mobilier tip sac (umplut cu granule); • culori şi texturi decorative, broderii strălucitoare; • colaj tridimensional de elemente figurative şi caracteristici discordante; • ornamente sub formă de figuri geometrice, steguleţe, bile şi prisme;

1980 – 2000

POSTMODERNISM

• Atitudine împotriva eclectismului stilistic (Nikolaus Pevsner); • Abandonarea certitudinilor şi viziunilor universale în favoarea particularităţilor locale şi a provizoriului (Jean Fr. Lyotard); • Expresie a societăţii de consum şi a concernelor multinaţionale (Frederic Jameson); • Modalităţi de abordare hibride, distorsionări şi ambiguităţi de idei sau viziuni, inconsecvenţă şi echivoc

• unificarea abilă şi ironică a caracteristicilor antagonice: vechi-nou, tradiţional-exotic, tainic-cunoscut, rafinat-popular, kitsch-artă; • obiecte semantice (cu înţelesuri) cu un conflict între funcţie şi formă - forma se dizolvă în expresivităţile materialelor şi funcţia în insolitul şi expresia construcţiei şi a structurii semnificate; • culori saturate şi contraste puternice; • forme rectangulare, arhitectonice, stilizări de figuri şi simboluri; • compoziţii vizuale decorative prin

10


(Robert Venturi); • Îndepărtare de stilul comercial generalizat; • Referinţe ale culturilor exotice şi ale culturilor locale; • Reinterpretări ale stilurilor şi mişcărilor anterioare; • Influenţe ale stilului Punk; • Expansiunea mijloacelor media, informatizare şi internet cu limbajele lor specifice

suprafeţe şi texturi bi-dimensionale; • exprimare: metaforică, poetică, ironică, cu accente de parodie, etc; • inserţii de elemente şi obiecte existente; • figuri şi forme geometrice decorative, regulate, semiregulate, etc; • ornamente rezultate din prelucrări şi expresivităţi ale materialelor; • figuri şi forme cu semnificaţii organice: antropomorfe, zoomorfe, sau arhitecturale, sintetizate în semne şi simboluri;

1.6.8. Sinteza influenţelor asupra mobilierului în contextul mişcărilor şi stilurilor artistice contemporane

Tab. 1. 4.

1.6.9. Metodă de analiză a elaborării formei, structurii, ornamentelor şi elementelor decorative ale mobilierului cu valoare conceptuală istorică şi de artă Metoda de analiză elaborată, are ca scop decodificarea şi interpretarea modelării piesei de mobilier prin stabilirea unor nivele de abordare după cum urmează: • stabilirea şi interpretarea formei de ansamblu (formei generale) ca formă integratoare a integii piese de mobilier (anveloparea piesei); • analiza formei corpului ca modelare volumetrică de ansamblu şi a relaţiilor dintre părţile principale; • analiza părţii frontale şi a celor laterale ale ansamblului, ca părţi care cuprind elementele variabile şi modul lor de compunere şi relaţionare proporţională şi funcţională; • analiza sistemului de sprijin şi integrarea formală şi proporţională a acestora în volumul de ansamblu; • analiza accesoriilor şi a elementelor de acţionare; • analiza decoraţiilor şi ornamentelor, legile compoziţionale ale acestora pe suprafeţele şi planele volumului de ansamblu; Metoda se aplică pornind de la o piesă de mobilier existentă fizic sau în lipsa ei de la imagini digitale ale piesei cu precădere în vederi ortogonale. Pentru aplicare s-au folosit programele Corel Draw şi Solid Works care oferă instrumente multiple şi adecvate preluării de date şi prelucrarea lor digitală. Etapele principale de analiză şi modelare 3D sunt următoarele:

11


1. Se fac măsurători ale piesei şi se stabilesc proporţiile volumului de ansamblu. În cazurile de faţă am preluat imagini digitale în vederi ortogonale pe baza cărora am determinat cu ajutorul programului Corel Draw şi a instrumentelor adecvate figurile plane ale ansamblului şi a părţilor componente, prezentate în fig. 1.93. a. 2. Aceste date dimensionale şi de propotii sunt prelucrate apoi prin programul de modelare 3D – Solid Works aplicându-se instrumentele de reprezentare plană, instrumentele de extrudare şi modelare a formei, precum şi cele de modelare a suprafeţelor sau a volumelor în spaţiu, pentru fiecare subansamblu sau element. În fig. 1.93. sunt prezentate: modelarea formei generale - b1; modelarea subansamblelor principale – b2.; modelarea sistemului de sprijin –b3.; modelarea elementelor variabile şi de compartimentare –b4.; modelarea accesoriilor şi elementelor de manevrare – b5. 3. Pentru ornamente şi elemente decorative s-au construit şi reprezentat cu ajutorul instrumentelor de lucru din programul Corel Draw toate părţile componente stabilindu-se figurile, proporţiile şi s-au identificat regulile de punere în proporţii precum şi cele compoziţionale. În fig. 1.93. c1. se prezintă construirea lor şi compoziţia pe suprafaţă, iar în c2. se prezintă determinarea regulilor de punere în proporţie şi interpretarea grafică a acestora. Toate aceste aplicaţii sunt făcute la scară şi dimensionate cu ajutorul programului Corel Draw şi a instrumentelor specifice. Am aplicat această metodă la trei piese de mobilier alese din trei perioade diferite ale analizei istorice, pe care le prezint în figurile 1.94; 1.95.; 1.96; 1.97.

Fig. 1.93. Etapele principale de aplicare ale metodei de analiză şi modelare: a. preluarea dimensională şi a proporţiilor; b1. modelarea volumului principal; b2. modelarea subansamblelor

şi elementelor; b3. modelarea sistemului de susţinere; b4. modelarea elementelor de uşi, sertare şi compartimentare; b5. modelarea unui mâner; c1. construirea şi compozitia ornamentelor; c2. identificarea şi

interpretarea regulilor de punere în proporţii.

12


13

Fig. 1. 94. Analiza formală şi compoziţională a secreterului Koloman Moser. Secesiunea Vieneză - 1905. Fig. 1. 95. Analiza elementelor compoziţionale şi reguli de proporţionalitate ale secreterului Koloman Moser. Secesiunea Vieneză - 1905.

Fig. 1. 96. Analiza formală şi reguli de proporţionalitate-Bufet, Peter Behrens Jugendstil, (Deutscher Werkbund.)

Dulăpior cu sertare, din lemn de fag pictat, conceput în 9 serii diferite din punct de vedere cromatic. Desenul conceput asemeni unei imagini digitale (suprafaţă

în pixeli). Motivele decorative sunt inspirate din arta indiană. Registrul cromatic specific este specificat în coloanele verticale de pe suprafeţele laterale ale corpului. Mânerele sertarelor sunt executate din aluminiu anodizat de culoare roşie

Fig. 1. 97. Analiza formală şi compoziţională, Cabinet “Calamobio”, Alessandro Mendini, 1985-87 Studio Alchimia.

CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE TEZEI DE DOCTORAT

CAPITOLUL 2

OBIECTIVELE TEZEI DE DOCTORAT Cercetarea conceptului de formă reprezintă o preocupare specifică activităţilor de creaţie şi proiectare de obiecte şi bunuri cu implicaţii majore în dezvoltarea producţiei acestora şi mai ales în înţelegerea ei ca mijloc de comunicare şi semnificare psiho-socială cu reale contribuţii la afirmarea unei identităţi culturale şi naţionale în contextul actual al Uniunii Europene. Abordarea acestei problematici a presupus numeroase studii şi cercetări, analize şi determinări, care se regăsesc în definirea următoarelor obiective ale prezentei lucrări. Obiectivele vizează: • Analiza stadiului actual în domeniul mobilierului pentru păstare şi etalare ca punct de reper şi de structurare a problematicii şi a specificului acestui gen de produs, prin definirea caracteristicilor fundamentale ale lui ca rezulatate ale cercetării şi proiectării inginereşti. • Investigarea şi analiza factorilor de influenţă asupra mobilierului pe parcursul perioadei istorice moderne odată cu apariţia sistemului industrial de producţie, prin sublinierea conceptului de formă în viziunea centrelor şi mişcărilor creaţiei europene, precum şi studiul şi cercetarea caracteristicilor formale şi stilistice ale obiectului de mobilier şi modalităţile lor de exprimare şi interpretare. • Determinarea noţiunilor teoretice şi definirea caracteristicilor fundamentale ale conceptului de FORMĂ precum şi ansamblul conceptual al folosirii acestora în elaborarea şi exprimarea formei specifice mobilierului pentru păstrare şi expunere. • Definirea algoritmilor de modelare a formei şi structurii mobilierului pentru păstrare şi expunere şi aplicarea acestora ca metode de dezvoltare constructivă şi stilistică a conceptelor de produs şi integrare a lor într-un proces de cercetare inginerească şi de proiectare. • Cercetări experimentale şi simulări asupra caracteristicilor ergonomice ale mobilierului pentru păstrare şi expunere în ceea ce priveşte accesul în spaţiul interior de depozitare, vizibilitatea acestuia şi posibilitatea de acţionare şi manevrare a componentelor variabile ale acestuia. Determinarea caracteristicilor ergonomice ale mobilierului în relaţie cu spaţiul interior al camerei şi cerinţele de depozitare. • Cercetări teoretice şi practice asupra relaţiei dintre culoare, materiale şi formă, ca o modalitate de exprimare pregnantă a funcţionalităţii şi expresivităţii mobilierului pentru păstrare şi expunere precum şi definirea unor algoritmi de modelare din punct de vedere cromatic a formei semnificative şi a ansamblului ei formal. • Cercetări teoretice şi practice cu privire la integrarea mobilierului în spaţiul arhitectural organizat definit ca structură şi formă a locuinţei. Modelarea organizării şi amenajării funcţionale a spaţiului de locuit prin definirea mobilierului necesar şi a funcţiilor lui de ordonare şi structurare a ambientului. • Cercetări teoretice asupra relaţiei dintre produs şi beneficiar şi influenţele directe şi reversibile ale acestei relaţii în ceea ce priveşte elaborarea formei produselor în concordanţă cu motivaţia şi comportamentul cumpărătorului în alegerea lor. • Cercetări teoretice şi practice asupra procesului de creaţie şi de proiectare inginerească a mobilierului şi a metodelor specifice de elaborare a conceptului şi a formei în ansamblul acestuia. Definirea metodologiei şi a conţinuturilor etapelor de abordare, realizare şi dezvoltare a formei mobilierului pentru păstrare şi expunere, ca instrumente de cercetare, creaţie şi de proiectare.

14

CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

15

CAPITOLUL 3 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

ELEMENTE ŞI CARACTERISTICI DEFINITORII ALE FORMEI ŞI COMPOZIŢIEI, CA INSTRUMENTE ALE MODELĂRII MOBILIERULUI ÎN PROIECTAREA INGINEREASCĂ

3.1. MEDIUL NATURAL – MEDIU ARTIFICIAL şi formele lor specifice 3.1.1. Formele naturale Luăm contact cu mediul natural în diverse ipostaze şi evenimente, în funcţie de referinţele şi caracteristicile stabilite la un moment dat între noi şi această realitate. Suntem condiţionaţi în dialogul cu natura [92], atât de ceea ce ni se înfăţişează cât şi de posibilitatea de a conştientiza legităţile şi regulile care o guvernează. Alcătuirea naturii se metamorfozează continu în conştiinţa noastră în funcţie de nivelul de la care o investigăm, precum şi în funcţie de extensia şi comprimarea spaţială a ei prin desfăşurarea între macro şi micro-cosmos [80]. Toate aceste posibile investigaţii se structurează în universuri multiple pe care încercăm să le înţelegem şi să le stăpânim. Formele din natură demonstrează ca principiu, relaţii între forţe [82], de la nivelul unor imagini cosmice, spre nivelul unui spaţiu la scară umană care apoi se multiplică din nou spre nivelul detaliilor şi a unei realităţi intime, esenţiale. • Din punct de vedere al legităţii, formele naturale se subordonează unor reguli funcţionale sau legi ale ritmărilor proporţionale [1]

Tab.3.1. Analiza comparativă a formelor naturale şi cele ale obiectelor şi produselor.

ELEMENTE DEFINITORII

FORMELE NATURALE FORMELE ARTIFICIALE Relief şi minerale Vegetale Obiecte şi produse

Tipologie structurală

tip MASA prin volumetrie.

tip SCHELET prin creşteri organice.

Diversificată şi eterogenă.

Caracteristici fundamentale

• îndeplinirea performanţei; • eficacitate şi eficienţa unei energii minime; • rezistenţă; • structură şi densitate; • intensitatea forţelor care actionează; • timpul de acţiune şi direcţia de propagare a forţelor.

• îndeplinirea performanţei; • eficacitate şi eficienţa unor energii de dezvoltare; • modulare organică şi proporţională; • construcţie funcţională sintetică; • simetrie atât în plan cât şi în spaţiu; • modelare structurală şi formală ca adaptare la mediu; • contrast multiplu; • euritmie.

• volume şi structuri diversificate; • compuneri şi organizări compoziţionale diversificate, precum: unitate/diversificare, contrast/asemănare, ritm, modulare, simetrie/asimetrie, echilibru/dezechilibru, proporţii/lipsa proporţiilor, etc.

Dinamica de manifestare

• succesiuni legice şi ritmuri ciclice, prin care forma evoluează şi parcurge un proces de transformare în timp; • mişcare; • deformare;

• succesiune de stadii şi ritmuri ale unui arhetip esenţial, reluat ciclic şi definit prin: * creştere * dezvoltare * moarte.

• funcţionalitate practică sau estetică; • cerinţe ergonomice în relaţia om-produs; • valori formale de organizare şi configurare prin ordonare şi complexitate. • percepere semnificativă prin: * indicatoare formale * simboluri formale. • dinamism ca rezultat al: dezvoltării tehnico-ştiinţifice şi conceptuale * degradării materiilor şi a materialelor.

Legitatea determinării

FORMA determinată de diagrama FORŢELOR interioare/ exterioare.

FUNCŢIA, determină STRUCTURA, influenţează FORMA

FUNCŢIA, STRUCTURA şi FORMA într-o succesiune şi relaţionare diversă.


16

3.2. NOŢIUNEA DE “FORMĂ”

Forma este structura internă şi externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un process. Aspect. Înfăţişare. Siluetă. Contur. Fel. Chip. Mod.

- DEX -

3.2.2. FORMA în domeniul Esteticii şi Psihologia artei Încă din timpurile străvechi observăm o poziţionare dualistă asupra explicării noţiunii de formă, în sensul cuprinderii ei ca un fenomen al manifestării fizice şi ca un fenomen al exprimării ideatice. Astfel în antichitatea greacă se vehiculau noţiunile de: “Morfe” – formele vizibile “Eidos” – formele noţionale, invizibile Aceşti termeni au fost apoi reunificaţi în perioadele ulterioare sub denumirea latinescului “Forma”, deşi înţelesul şi conţinutul au purtat pe mai departe un caracter polisemantic. W. Tatarkiewicz face o analiză sistematică a definirii noţiunii de formă în întreaga perioadă a istoriei artei şi culturii [98], propunând spre dezbatere şi înţelesurile noi sau interpretările din domenii precum psihologia sau epistemologia, după cum urmează [98]: FORMA poate desemna: A. O alcătuire a părţilor – o exprimare simplă şi precisă a proporţiei acestor părţi, prin număr, ordine şi simetrie. În acest sens se precizează o condiţionare dintre formă şi element; B. Un conţinut cercetat prin simţuri. Reprezintă o condiţionare între formă şi conţinut; C. Un contur ca limită a obiectului. O condiţionare între formă şi material; D. O esenţă noţională a obiectului “entelechia Aristotelica” – o stare de desăvârşire, ca rezultat al condiţionării dintre formă şi hazard sau întâmplător; E. O nouă reflecţie asupra obiectului. Prin condiţionarea dintre formă şi experienţa anterioară; Continuă extinderea noţiunii şi diversificarea noţiunii prin: F. Tiparul, matriţa şi negativul, din domeniul artelor plastice şi cel industrial. O condiţionare între formă şi tehnologie. G. Convenţia, normativul, stilul şi dogma, ca formă. H. Genul sau specia. J. Natura spirituală care înveşmântează materia. K. Cadru imuabil, conştientizat. L. Constrângerea, legea regulatoare şi călăuzitoare. În sec. XX, forma este interpretată din punct de vedere psihologic şi epistemologic ca: M. Integralitate, configuraţie de ansamblu; N. tip: formă de existenţă - abstracţiune, sau formă de influenţă - tranformată de factori fizici şi psihologici. O. fenomen activ de creaţie, cu o condiţionare între formă şi subiect.

Fig. 3. 5. Sinteza semnificării formei.


17

3.3. PERCEPŢIA FORMEI Fenomenul percepţiei vizuale, analizat şi descris în lucrări ştiinţifice ca un fenomen complex, îl considerăm în mod curent ca un fenomen general obişnuit. Privim obiectele din jurul nostru şi ne exprimăm în legătură cu forma lor ca fiind: * un ansamblu volumic, plinul sau golul de material * asociere de elemente (o structură) * un limbaj de comunicare prin caracteristici 2 D şi 3 D * un spaţiu ocupat, delimitat sau un spaţiu deschis. Toate aceste exprimări fac referire la câte un aspect, sau mod de manifestare al formei obiectelor pe care le putem sintetiza în procesul percepţiei. FORMA este percepţia şi înţelegerea geometriei sau a masei unui volum. Este lucrul la care ne raportăm în primul rând în cazul unui obiect fizic. Realitatea fizică a ei nu este numai o ilustrare a unei noţiuni, a unei denumiri, ci o realitate complexă în care noi ne regăsim, ne formulăm dorinţe şi uneori chiar capricii. FORMA poate fi percepută prin: * contur * suprafeţe şi volume * culoare * textură şi variaţiile acestora în raport cu lumina * etc. Percepţia formei obiectelor este dezbătută ca fenomen al relaţiei dintre individ şi obiect şi în acest context ea este dependentă de senzaţii şi informaţii personalizate parţial, iar în cercetări recente este considerată un fenomen generalizator, o sinteză exprimată prin imagini unitare “un moment al activităţii de cunoaştere şi gândire prin imagine“[4]. În cadrul specificităţii cercetărilor noastre vorbim despre “formă” ca posibilitate de manifestare şi identificare a oricărui obiect sau produs.

FORMĂ + SPAŢIU + TIMP = Identificare obiect “Forma obiectului” este modalitatea generală de a-l construi, a-l desemna, a-l percepe vizual şi de a-l analiza, sub toate aspectele lui. Forma prin calităţile şi caracteristicile ei, prin organismul ei structural, exprimă din punct de vedere fizic şi psihologic obiectele, iar această exprimare poate fi diversă, poate oscila între nivelul utilităţii, a practicului şi cel al armoniei şi expresiei. În acest sens forma unui obiect poate fi: • strict (sau mai puţin) practică – legată de un scop utilitar. • strict (sau mai puţin) tehnică – legată de configurare şi construcţie. • strict (sau mai puţin) artistică – legată de armonie şi expresie plastică. sau un mixaj, în care aceste caractere se confruntă sau se armonizează într-un ansamblu semnificativ. 3.4. CARACTERISTICI ŞI ELEMENTE DEFINITORII ALE FORMEI Cercetările în domeniul fiziologiei şi psihologiei percepţiei definesc două tipuri sau modalităţi de a vedea şi a analiza fenomenele obiectuale reale fără ajutorul unor instrumente şi anume: “gândirea picturală” şi “gândirea sculpturală”[4]. Unii dintre oameni înţeleg şi vizualizeaza preponderent vederi plane ale realităţii şi sunt atraşi mai mult de textură şi culoare, în dauna altora care percep preponderent volume, structuri şi distanţe spaţiale. Este vorba despre posibilitatea de a percepe şi a conştientiza două tipuri de contex spaţial, două domenii care califică noţiunea de formă vizibilă şi anume: • Contextul spaţial bi-dimensional (2D), este considerat în general o modalitate convenţională de exprimare a spaţiului, cu o corespondenţă de tip selectiv faţă de realitate, semnificativ definit de H. Focillon ca “spaţiu prescurtat” [28]. Această posibilitate de analiză şi de creaţie reprezintă la rândul ei o materie plastică variabilă, care se insinuează ca formă şi prin formă în domenii precum: desenul, pictura, tipografia, literatura şi exprimarea prin scris, sau în domenii ştiinţifice şi tehnice, care necesită şi acest tip de limbaj. • Contextul spaţial tridimensional (3D), Este modalitatea de analiză şi de exprimare iconografică a realului, a conţinutul lui spaţial şi obiectual [28]. Ne defineşte existenţa, acţiunea şi posibilitatea de înţelegere a ambientului şi a obiectelor care îl compun. Wucius Wong [101], [102] defineşte patru seturi de elemente esenţiale, pentru definirea şi construcţia formei:


18

Tab. 3.3. Elementele definitorii ale formei. În 2D În 3D

1. ELEMENTE CONCEPTUALE: * punctul * linia * planul * volumul. 2. ELEMENTE VIZUALE * figura * mărimea * culoarea * textura. 3. ELEMENTE DE RELAŢIE * direcţia * poziţia * spaţiul * impresia gravitaţiei. 4. ELEMENTE PRACTICE * reprezentarea * semnificaţia * scopul.

1. ELEMENTE CONCEPTUALE: * punctul * linia * planul * volumul. 2. ELEMENTE VIZUALE * figura * mărimea * culoarea * textura. 3. ELEMENTE DE RELAŢIE * direcţia * poziţia * spaţiul * forţa gravitaţională. 4. ELEMENTE CONSTRUCTIVE * colţul * muchia * faţa.

Această definire şi enumerare a lor pe grupe, presupune o organizare de la simplu la complex, de la parte ca element singular la relaţie între părţi şi întreg, de la nivelul simţurilor la cel al gândirii şi interpretării raţionale şi formează baza designului ca limbaj vizual şi dinamic [20]. 3.4.1. Elemente conceptuale ale formei punctul; linia; planul; volumul. Sunt elementele fundamentale care ne ajută să definim sau să exprimăm forme în orice domeniu sau limbaj de comunicare [101]. Aceste concepte sunt definite matematic şi geometric în legătură cu manifestarea lor spaţială specifică şi pot reprezenta elemente de limbaj convenţional universal, folosite pentru a construi şi a descrie toate celelalte caracteristici ale formei precum şi de a le folosi ca elemente în identitatea vizuală şi designul grafic [70].

3.4.2. Elemente vizuale ale formei Figura. Este deseori confundată cu forma şi intenţionat asociată cu ea ca modalitate de simplificare sau de sinteză. Acest lucru se întâmplă în spaţiul 2D, unde figura şi forma sunt noţiuni dependente, figura nu este separată ci se substituie formei şi împreună cu structura, formează o triadă a conştientizării şi recunoaşterii unui conţinut obiectual. În spaţiul 3D figura se topeşte în ansamblul formei. Înţelegem figura ca unul dintre multiplele aspecte ale formei, pe care le identificăm într-un context spaţial sau într-o relaţie vizuală particulară. Prin surprinderea a cât mai multor aspecte legate de o formă, putem cunoaşte întregul ei conţinut. Tot ceea ce dorim să exprimăm vizibil sau să construim fizic au o figură. Elementele conceptuale le definim prin figuri propri cu valoare de simbol. Când vorbim despre figură, ne referim la următoarele feluri [4]: 1) Figura ca ea însăşi, defineşte limita reală a unui spaţiu interior închis sau nu, faţă de un spaţiu exterior, liber. Defineşte o categorie de forme. 2) Figura ca formă iluzorie a unui obiect, este rezultatul unei construcţii grafice care determină trăsăturile principale şi esenţiale ale acesteia. Proiectiile sunt exemple de figuri particulare, reprezentate în spaţiul 2D, respectând un limbaj specific. Mărimea. O caracteristică a vizibilităţii formei. Cea mai mică formă-punct, în momentul în care este văzută, se exprimă prin figură şi mărime. Mărimea se poate exprima în valori relative prin noţiuni ca “mare” sau “mică” sau în valori precise exprimate în unităţi de măsură. În acest caz mărimea este înţeleasă ca dimensiune şi ne ajută la configurarea şi construcţia formei. O altă exprimare a mărimii este cea de raport, între două sau mai multe dimensiuni ale formei. În acest caz mărimea este înţeleasă ca proporţie. La rândul ei proporţia poate fi exprimată printr-o valoare matematică sau prin apreciere şi impresie faţă de un element de referinţă ales. O altă modalitate de înţelegere a mărimii ca raport este cea de scară. În acest caz raportul este exprimat matematic prin formule convenţionale, pornindu-se de la situaţia de egalitate între mărimi, stabilită prin relaţia de 1:1. Scara este formula de construcţie şi reprezentare a obiectelor sau a unor elemente în relaţia cu spaţiul sau cu figura umană. În funcţie de scara aleasă stabilim mărimea şi cuprinderea unui context spaţial şi o complexitate a informatiei cu privire la mărimea formelor şi a detaliilor lor. Scara este exprimată şi ea ca proporţie, dar cu o funcţie diferită. Culoarea. Orice formă poate fi discriminată faţă de o alta sau faţă de ambient şi prin culoare. Această calitate a obiectelor are o valoare expresivă şi o putere impresivă. Poate fi naturală (aparţine materialului), sau artificială (aplicată, impregnată, etc.). Formele vizibile sunt condiţionate să exprime această


19

caracteristică, culoarea fiind definită şi înţeleasă ca manifestare a energiei luminoase în relaţie cu materia. (vom aborda acest subiect al culorii în capitolul5). Textura. O alta caracteristică importantă a formei, înţeleasă ca aspect al suprafeţei sau o exprimare structurală a materialului din care este construită forma. Putem vorbi despre textură ca rezultat al acţiunii şi prelucrării unui material, ca o dispunere şi construcţie intenţionată cu o anumită densitate, a părţilor şi elementelor formale, sau ca un aspect decorativ aplicat pe o suprafaţă. Este o caracteristică care întăreşte forma, dar o şi poate distruge. Are o funcţie expresivă. Ca şi culoarea poate fi naturală sau artificială. Textura se descoperă calitativ şi prin pipăire nu numai vizual. Textura se exprimă pregnant prin iluminare uniformă, în aşa fel încât impresia ei se vizualizează fără întrerupere şi fără diferenţe. Ea poate fi diversă: simplă sau decorativă, lucioasă, rugoasă, etc. Suprafeţele mate vor absorbi lumina şi vor arăta moi, catifelate. Suprafeţele lucioase reflectă lumina şi pot crea străluciri care estompează sau chiar şterg textura materialului. 3.4.3. Elemente de relaţie ale formei Direcţia. Este un aspect al formei, pregnantă în cazul celor neregulate sau asimetrice. Este definită de scheletul structural sau de proporţiile acesteia. Are un caracter dinamic, fiind influenţată de direcţiile spaţiului sau de relaţiile dintre părţi. Prin direcţia unei forme putem susţine caracteristica spaţiului real sau putem accentua contrastul dintre forma generală şi acest spaţiu. Accentuarea unei direcţii în spaţiu a formei generale, ne favorizează o comunicare dinamic-vizuală (o orientare) o atenţionare asupra unei părţi sau detaliu al ei. Deasemenea printr-o direcţie puternică putem exprima o idee clară a funcţionalităţii unei forme. Direcţia unei forme poate fi influenţată şi prin alte caracteristici cum ar fi: textura şi ornamentul, sau chiar culoarea. Corelarea desenului liniar textural sau a unor figuri sau tonuri cromatice graduale pe suprafeţe ample pot accentua desfăşurarea spaţială sau unele centre sau zone de interes. Poziţia. Un alt aspect al formei, care influentează impresia de spaţiu, ocuparea lui, adâncimea şi expresivitatea lui. Este o caracteristică care susţine organizarea şi compoziţia, structurarea ei şi raportarea faţă de direcţiile fundamentale ale spaţiului real. Aceste raportări câştigă în semnificaţii şi expresivitate prin stabilirea unor corespondenţe geometrice legate de: simetrie, paralelism, perpendicularitate, progresie, alternanţă, echilibru, etc. Extinderea spaţială. Formele de orice mărime, chiar şi cele mai mici, ocupă o porţiune de spaţiu în jurul cărora se desfăşoară porţiuni de spaţiu liber. În acelaşi timp aceste două situaţii pot fi definite ca spaţiu interior şi exterior, plin şi gol, semnificativ sau nesemnificativ. Apreciem aceste situaţii ca şi desfăşurări spaţiale interdependente, limitate sau într-un continu spaţial. Forma şi spaţiul se completează, se susţin şi se întăresc reciproc şi de aceea se impune un control asupra acestei relaţii pentru a întări conţinutul şi expresivitatea dorită. Spaţiul plin sau forma acestuia sunt interpretate ca situaţii pozitive, iar spaţiul gol sau forma acestuia ca situaţii negative. Este uşor de înţeles că fiecare formă pozitivă este pusă în evidenţă şi în valoare de o formă negativă sau un spaţiu gol. Împreună defines întregul conţinut spaţial şi au o egală importanţă [18]. Impresia şi forţa gravitaţională. Sensul acestei caracteristici este interpretat diferit în spaţiul 2D şi 3D. În primul caz, înţelegem aceasta caracteristică în plan psihologic, fiind ajutaţi de asocieri şi impresii vizuale. Asemănător fenomenului real al atracţiei gravitaţionale, avem tendinţa să atribuim “greutate” sau lipsă de “greutate”, stabilitate sau instabilitate unor forme (figuri) sau grupări de forme [101]. Impresiile acestea sunt susţinute de cele 3 caracteristici anterioare sau de valori cromatice şi texturale şi mai ales de manifestarea acelei impresii sau stări de echilibru spaţial. În 3D caracteristica se manifestă real prin legea gravitaţiei şi exprimă dinamic stabilitatea sau instabilitatea. Deasemenea această caracteristică poate fi influenţată de felul în care sunt legate părţile unui ansamblu, fie ea şi o structură modulară, sau de materialele folosite la construcţia şi modelarea formei.

3.4.4. Elemente practice şi constructive ale formei Sunt caracteristici sau calităţi care vizualizează conţinuturi, extinzând exprimările şi înţelegerea acestora prin formă în cele două contexte spaţiale. Reprezentarea. Se referă la felul de a construi şi exprima formele. Un obiect exprimă o parte, o frântură de realitate (natură) sau reprezintă o imaginare personalizată. Obiectul reprezentat ≠ Obiectul real. Reprezentarea = O echivalenţă


20

Reprezentarea ca limbaj specific, poate fi: * realistă - asemănătoare cu realitatea * picturală – exprimarea conceptului vizual al unui întreg * stilizată - simplificată, redusă la esenţă * abstractă – nonfigurativă. Aceste mijloace de comunicare sunt corelate şi maximizate ca exprimare prin: tehnicile, materialele şi instrumentele de lucru specifice (tehnici grafice în alb/negru, în culoare sau valori texturale, cu creionul, pensula, etc.), precum şi prin influenţele externe legate de perioadă de timp, stil sau modă [30]. Construcţia. Se referă cu precădere la transpunerea în material, la construcţia fizică a formelor. În cazul formelor în spaţiul 2D apelăm la elementele conceptuale descrise anterior, iar pentru formele în spaţiul 3D definim şi folosim noţiunile de: colţ, muchie, faţă, volum [102]. Pentru formele cu referinţe organice definim şi noţiunile de: structură, sinuozitate, rotunjime, convexitate, concavitate, încreţire, alunecare, densitate şi altele. Semnificaţia. Orice formă semnifică [92]. Ce înseamnă şi ce vrea să transmită? Aceasta calitate poate avea grade de comparaţie. Pune în evidenţă comunicarea şi se exprimă pregnant prin conţinutul mesajului. În cazul formelor, semnificaţia poate fi propriu-zisă, directă, figurativ – asociativă sau abstractă. Cu alte cuvinte putem vorbi despre semnificaţii: * descriptive * simbolice * ideatice. Alte posibilităţi de înţelegere a semnificaţiei unor forme sau structuri sunt cele legate de exprimarea unor calităţi ale viului (antropomorfe, zoomorfe, fenomene fizice) prin animare sau cele legate de exprimarea unor sentimente sau valori umane (mândrie, onestitate, angoasă) prin ţinută sau postura ansamblului ei [96]. O idee importantă de analizat şi de subliniat în legătură cu această problemă este cea legată de: “...dorinţa imitării naturii în viaţa noastră pentru a o surprinde în adevăratele sale expresivităţi” [21]. Fiecare dintre noi are o poziţie pe care o consideră ca adevărată. Scopul. Este o cerinţă intrinsecă de configurare şi organizare a formei sau a obiectului într-o formulă şi exprimare clară sau mai puţin clară, pentru a răspunde unei meniri, unei necesităţi individuale sau sociale (serveşte la ceva, se adresează cuiva). Această calitate se descoperă în relaţia dintre beneficiar şi produs şi se manifestă sau se exprimă prin funcţii. Funcţie / Formă – un subiect fundamental sau o simplă alternativă în abordarea creaţiei de produs? - vom vedea. 3.5.5. Forma ca structură Este un tip de formă recunoscută şi definită astfel, ca mod de manifestare a materiei sau ca relaţie între părţile componente ale unui întreg şi desfăşurare lor în spaţiu şi timp. Structura (lat.- struere) reprezintă: * sistem de construcţie * sistem de organizare/ordonare * relaţie între elemente/părţi. Polivalenţa termenului ne sileşte spre o restrângere a semnificaţiei şi o concentrare înspre raportul cu felul spaţiului: * 2D - 3D * spaţiul interior – exterior * micro - macro spaţiu. • În cadrul tezei noastre această referinţă spaţială este obligatorie şi poate la rândul ei să fie îndreptată către un spaţiu liber, caz în care vorbim despre structura ca organizare compoziţională sau către un spaţiu ocupat şi atunci ne referim la structura ca organizare a formei. Structura poate fi înţeleasă ca organism/schelet al formei sau al compunerii în spaţiu, prin ea forma şi spaţiul se dezvăluie în aspectele lor esenţiale sau în semnificaţii multiple[23]. În teoria plăsmuirii formei Christian von Ehrenfels [25] - afirmă prezenţa structurii în orice manifestare fizică. În analiza şi înţelegerea ei, defineşte două caracteristici fundamentale care exprimă gradual anumite calităţi şi anume: “înălţimea” şi “puritatea”. Cele două caracteristici sunt independente şi invers proporţionale. Înălţimea o putem înţelege ca şi complexitate de organizare, iar puritatea ca şi simplitate sau echilibru constructiv. Limbajele structurale ca moduri de exprimare sunt diverse şi pot avea în general următoarele caracteristici, fie ele intuitive sau logice: * geometrice (prin direcţiile liniare simple sau compuse, reţele sau împărţiri, figuri sau corespondenţe spaţiale) * matematice (în care numărul reprezintă esenţa lucrurilor) * simbolice (prin convenţie şi sablon, pattern) * plastic/expresive (ca rezultat al organizării figurii, volumului şi a spaţiului, la care se adaugă culoarea şi textura)[23] * sistemice (în care interdependenţa şi relaţionarea organizează un întreg) * aleatoare (în care dezordinea şi imprevizibilul definesc particularul şi insolitul) * modulare/modulate (subordonate unui element fundamental sau varietăţii lui) * compozite (prin diversitatea şi eterogenul elementelor şi a compunerii) * ordonatoare (în care sensul şi determinarea construcţiei acoperă ansamblul) * alienante (anomalia ca răzvrătire sau reacţie la legităţi şi forţe


21

perturbatoare) * autonome şi independente (prin izolarea contextuală şi renunţarea la aceste relaţii) * integratoare (prin intensitatea forţei de manifestare şi aria de cuprindere). Aceste limbaje structurale folosesc ca metode practice operaţionale şi de relaţie [23]: * Repetiţia * Oglindirea * Diversificarea * Multiplicarea * Secţionarea * Unificarea * Analogia * Gradarea * Translaţia * Rotaţia * Progresia * Alternanţa * Transformarea. Toate aceste caracteristici de limbaj şi de mijloace favorizează gruparea structurilor pe criterii şi nivele. 3.6. COMPOZIŢIA ŞI ELEMENTE DE COMPUNERE ALE FORMEI 3.6.1. Caracteristici generale Compunem sau configurăm relaţii între elemente şi între acestea şi un întreg pentru a favoriza o comunicare, pentru a exprima un conţinut. În general toate formele sau obiectele create de către om, se supun unui proces de organizare şi aranjare divers şi multicriterial. Putem afirma că exista un întreg arsenal al organizării, o adevărată ştiinţă a compunerii, pornită ca o dorinţă, o intenţie şi un efort de exprimare personală. Intensitatea şi claritatea exprimării sporeşte valoarea acţiunii şi tot acest efort reclamă stabilirea unor principii, unor reguli stricte sau elastice, care în unele cazuri se pot transforma în legi. Compunerea de elemente implică obligatoriu conceptul şi noţiunea de spaţiu. O idee compoziţională nu se poate manifesta în afara spaţiului, oricare ar fi acesta [18]. Compoziţia - este un proces dinamic şi expresiv care presupune dispunerea elementelor în spaţiu, relaţia şi organizarea acestora într-un întreg. 3.6.2. Principii şi reguli de organizare compoziţională 3.6.2.1. Principii elementare de organizare Posibilităţile de compunere sunt infinite, atât ca desfăşurare spaţială cât şi de conţinut. În domeniul obiectelor şi produselor desfăşurarea spaţială se restrânge la o cuprindere limitată a acestuia, un cadru controlabil şi accesibil. Îl putem defini ca un volum individual sau ca spaţiu organizat şi înscris în coordonatele celor trei direcţii fundamentale: Verticala – înălţare, aspiraţie, ascensiune, progres dar şi decădere, depresiune, regres, coborâre; Orizontala – întindere, cuprindere, linişte Adâncimea (oblică) – mişcare ascendentă – descendentă, dinamism. Acţiunea în acest cadru de coordonate, susţinerea lor sau relaţia lor, pune în evidenţă anumite caracteristici exprimate prin: * paralelism * perpendicularitate * convergenţă - divergenţă Aşa cum am declarat anterior, spaţiul ca o caracteristică intrinsecă a compoziţiei şi a obiectului, poate fi manipulat ca întindere sau ca spaţiu interior - ocupat şi spaţiu exterior - liber. Pornind de la această primă raportare a acţiunii la spaţiu, putem stabili următoarele 3 cazuri generale de compunere a unui conţinut [1], după cum urmează: • De la element la context, prin dezvoltarea organizării elementelor şi delimitarea ulterioară a întinderii spaţiale sau a unui perimetru, în funcţie de intenţie; • Relaţionarea între zone de spaţiu interior şi exterior, prin înlănţuirea şi organizarea elementelor pe principiul expansiunii sau contracţiei; • Stabilirea iniţială a unei întinderi spaţiale ca limită de organizare, asemănător unui cadru obiectivat pe anumite criterii şi formularea unei intenţii de compunere în cadrul acestei întinderi, care poate să o accepte ca atare sau să o modeleze dinamic prin impresia de mărire sau micşorare a ei. 3.6.2.2. Elemente fundamentale ale compoziţiei În funcţie de nivelul spaţial vizat sau de nivelul complexităţii unei compuneri, putem identifica patru elemente fundamentale, care definesc sau se manifestă în organizarea compoziţională şi anume [4]:

2D 3D Suprafaţa; Spaţiul; Sugerarea adâcimii; Contextul spaţial; Liniile compoziţionale; Construcţia structurală Tonuri valorice; Calităţile luminii;


22

3.6.2.3. Reguli de organizare compoziţională Cercetările în domeniul compoziţiei identifică o preocupare pentru obiectivarea acestui proces într-o dorinţă de exprimare şi interpretare conştientă. Aceste intenţii sunt definite ca adevărate “legi compoziţionale ” care dau sens unei organizări sau compuneri de elemente [42], şi cuprind: * Înlănţuirea şi alinierea (de ordonare) * Vecinătatea (de poziţionare) * Schema închisă-deschisă-ritmică (de construcţie) * Simetria (de echilibru) * Similitudinea (de semnificare) * Proporţiile (de armonie) * Contrastul (de accent) * Anomalia (de comunicare) * Forma ascunsă (de codificare) * Alte fenomene intenţionale. Legile nu trebuie înţelese ca şi constrângeri sau dogme, ci ca posibile direcţii şi căutări de urmat în care avem o libertate totală de expresie. 3.7. VALORILE ŞI CALITĂŢILE COMPOZIŢIEI Prin aplicarea acestor principii şi reguli se caută a se ajunge la o valorizare a comunicării şi receptării ideii sau intenţiei. Compoziţia primeşte sens şi valoare prin: Unitatea ei * Echilibrul ei * Ritmul ei * Proporţii şi punerea în proporţii * Dominanta ei. 3.7.1. Unitatea compoziţională Unitatea este logică, raţională şi estetică. Ea se realizează printr-o ordine sau o relaţie şi configuraţie identificabilă, simplă sau complexă, În acest caz ordinea nu trebuie înţeleasă numai ca egalitate sau regularitate [44]. 3.7.1.1. Unitatea prin multiplicare şi complexitate Multiplicarea se poate aplica tuturor caracteristicilor formei cât şi organizării compoziţionale a unui ansamblu. Acest aspect se întâlneşte frecvent în ansamblul unui obiect de mobilier sau în organizarea lui structurală. Ex. Cele 4 picioare ale unui scaun.

Etajerele sau poliţele unei biblioteci. Cea mai simplă metodă de a atinge un grad de unitate în cazul unei multiplicări este cea bazată pe repetare şi similitudine. Repetarea şi similitudinea pot fi înţelese ca expresie a simplităţii. Ca atare simplitatea o înţelegem nu numai ca o reducere numerică de elemente ci şi ca o relaţie uşor de reţinut şi o semnificaţie uşor de înţeles, în cadrul unui ansamblu. În general ea este subordonată simetriei şi echilibrului. Multiplicarea elementelor diverse, presupune şi o complexitate. Această complexitatea poate fi înţeleasă ca varietate cu un plus de interes. Este o formulă de compunere care necesită sensibilitate şi talent pentru a putea “struni” diferenţele de interpretare spre aparenţe vizuale unitare. Varietatea şi diferenţierea poate pune în evidenţă o relaţie definită ca şi contrast. 3.7.1.2. Unitatea prin contrast Atât unitatea cât şi contrastul presupun o relaţionare, dar în această postură contrastul poate fi înţeles mai degrabă ca o relaţie de adversitate. Contrastul maximal poate fi definit ca o relaţie dinamică între extreme. Legătura se referă la acel proces dinamic rezultat din definirea şi înţelegerea unei extreme prin manifestarea celei de-a doua sau la o relaţie între forţele psihologice ale acestor extreme care se descompun sau se compun. Contrastul are grade de comparaţie, exprimate apreciativ şi cuprinse între noţiunile de slab sau puternic. Într-o compunere de elemente contrastul se poate manifesta pe paliere diferite, atât la nivelul formei cât şi al spaţiului.

Tipuri de contraste: * valoric (alb / negru, cromatic) * calitativ (textural, material) * cantitativ (proporţii) * geometric (formal) * etc.

Contrastul, prezintă o unitate la nivelul expresiei plastice, în timp ce simetria prezintă o simplă unitate geometrică. 3.7.1.3. Unitatea prin mişcare şi continuitate Unitatea la nivel geometric se poate manifesta şi prin dinamica mişcării şi continuităţii. Elementele sau părţile într-o compunere sau organizare formală pot avea ponderi şi interacţiuni diverse. Acestea pot fi înţelese sau percepute ca unificări sau întreruperi compoziţionale, continuităţi sau discontinuităţi vizuale [44]. Dinamica impresiei de mişcare şi înlănţuirea vizuală a elementelor face referire la o unitate compoziţională, obţinută cu ajutorul aşa numitelor forţe compoziţionale şi de structură, ca posibile trasee şi conexiuni liniare imaginare.


23

3.7.2. Echilibrul compoziţional Echilibrul este apreciat intuitiv ca o situaţie de siguranţă şi stabilitate sau chiar ca o anumită ordine. El este un rezultat al acţiunii şi manifestării unor forţe, atât cele fizice cât şi cele de factură psihologică. Îl înţelegem şi îl exprimăm deseori ca o situaţie în care forţele de orice fel rezultate din caracteristicile formelor şi a relaţiilor lor spaţiale se compensează sau încetează să mai acţioneze contrar. În acest fel întregul fenomen perceput ne poate induce o impresie de armonie. Echilibrul este prezent atât la nivelul spaţiului şi organizării lui cât şi la cel al unei structuri sau a unui volum compus. Echilibrul este o situaţie care apelează frecvent la dimensiuni şi corespondenţe spaţiale şi este influenţat într-un sens sau altul de aşa numita ponderea vizuală a formelor. Ponderea vizuală este echivalentul impresiei de greutate pe care o acordăm unor forme şi este influenţată de: * felul figurii/formei * mărimea figurii sau formei * culoarea şi textura figurii sau formei * relaţionarea figurii sau formei cu spaţiul * complexitatea structurii compoziţionale. Ponderea şi desfăşurarea formelor se nuanţează şi se apreciază în funcţie de caracteristicile spaţiului, de expresivitatea caracteristicilor vizuale ale lor. Din punct de vedere al ponderii, amintim câteva exemple de iluzii vizuale furnizate de psihologia formei şi anume: • Figurile/formele regulate sunt mai grele (au o pondere mai mare) faţă de cele organice. • Elemente liniare paralele aşezate vertical par mai înalte decât aşezarea lor pe orizontală. Pentru a se echilibra această relaţie, situaţia orizontală trebuie “corectată”. • Figura amplasată în partea dreaptă a unui spaţiu 2D clar delimitat, are o pondere mai mare decât amplasarea în partea stângă a aceluiaşi spaţiu. • Echilibrul raportat la o axă verticală este mai pregnant vizual şi impresiv, faţă de cel raportat la o axă orizontală; • Un element izolat are un impact vizual mai puternic, faţă de mai multe elemente mici împrăştiate în spaţiu; • şi invers, un element izolat poate avea un impact vizual mai slab, faţă de mai multe elemente mai mici grupate sau îngrămădite. Deci problema echilibrului sau a compoziţiei echilibrate este o problemă dinamică şi presupune aceasta cântărire a fiecarei părţi a întregului ca valoare şi pondere vizuală, care poate să le intensifice sau să le slăbească. Într-o încercare de sinteză, echilibrul poate fi grupat în trei categorii: a). echilibrul static/liniar/simetric, între elemente total identice; b). echilibrul dinamic/spaţial/asimetric, între elemente şi situaţii diferite sau chiar contrastante. c). echilibrul direcţional/convergent-divergent/radial, între elemente şi situaţii care se focalizează pe anumite direcţii. 3.7.3. Ritmul compoziţional Nu poate exista o alcătuire de forme care să nu implice şi impresia de ritm. Succesiunea unor forme sau elemente în spaţiu, într-o desfăşurare continuă sau discontinuă, determină ritmul lor [4]. Ex.: Succesiunea corpurilor inferioare ale mobilierului din bucătărie, sau poliţele unei biblioteci. Ritmul este perceput prin periodicitate spaţio-temporală şi se exprimă prin măsură şi cadenţă [23]. Măsura se referă la succesiunile şi alternantţele dintre forme şi implicit al spaţiului dintre ele. Cadenţa reprezintă felul în care se succed măsurile şi stabileşte dominanţa ritmului. 3.7.4. Proporţiile şi Punerea în proporţii Proporţia - reprezintă raportul dintre elemente, atât între ele cât şi între ele şi întreg. Este modalitatea de analiză şi înţelegere armonioasă a interacţiunii dimensionale. Orice obiect/produs exprimă într-un fel sau altul această calitate. Proporţia ≠ Formă. Ea îi determină armonia; Proporţia ≠ Armonie. Ea este un mijloc de a o favoriza, în timp ce armonia este un scop. Proporţia ≠ Ordine. Ea acţionează independent de manifestarea unei ordini. Proporţia = Raport dintre elemente, construit geometric în plan sau spaţial şi interpretat prin cuprinderea unuia în celălalt; Proporţia = Valoarea acestui raport, exprimată numeric sau procentual.


24

Punerea în proporţie este o cerinţă obiectivă sau subiectivă, o problemă care trebuie soluţionată şi aplicată atât părţilor cât şi întregului, atât elementelor singulare cât şi compunerilor structurale, atât figurilor plane, cât şi volumelor [85]. Studiul naturii şi a fenomenelor realităţii a condus spre o recunoaştere a unui sistem de măsură între părţi şi întreg, a unei ordini universale în rezonanţă cu anumite reguli aritmetice şi geometrice. Aceste constatări s-au cristalizat în definirea unor legi ale proporţiilor lucrurilor în spaţiu şi timp (mişcare), generatoare de armonie şi ordine. 3.7.4.1. Legi de punere în proporţii ale naturii. • Legea aritmetică - Sirul lui FIBONACCI - legea creşterii organice [85]. Reprezintă un şir recurent de numere în care fiecare termen este format din suma celor doi termeni anteriori după formula de recurenţă: “ Tn = Tn-2 + Tn-1” Generarea formei sau a unui produs prin aplicarea acestei legi presupune o transpunere a termenilor ca elemente de proporţionare şi măsurare a lor. • Legea geometrică – SECŢIUNEA DE AUR (Euclid – împărţirea în medie şi extremă raţie) [85]. Presupune o relaţie proporţională între părţi şi întreg.

3.7. 3.9. Fig. 3.7. Punerea în proporţii a unei piese de mobilier, după “sirul lui Fibonacci” Fig. 3.9. Punerea în proporţii a unei piese de mobilier, după ”Secţiunea de aur” Aplicarea punerii în proporţie în cazul mobilierului se face integral, fiind ordonatoare proporţională pe toate cele trei direcţii. Orice formă vegetală conţine în structura ei acest sistem de proporţii. Din punct de vedere aritmetic acest şir are proprietăţi şi caracteristici armonice, incluzând şi secţiunea de aur. 3.7.4.3. Figura umană ca sistem de proporţii. • Sistemul antropomorf proporţional se bazează pe relaţiile dimensionale dintre părţile corpului uman şi ansamblul lui. O observaţie făcută de Vitruvius, care considera corpul uman ca un ansamblu de părţi, proporţional. • Modulorul lui Corbusier. se bazează pe legile organice ale proporţiilor şi dimensiunea corpului uman, stabilind un sistem al punerii în proporţie faţă de scara umană, care poate fi aplicat în relaţia om – obiect..

3.11. 3.12. Fig.3.11. Corpul uman ca sistem proporţional [75]. Fig.3.12. Modulorul lui Corbusier - seriile proporţionale.


25

3.7.4.4. Reguli de punere în proporţii din arhitectură. Cele cinci ordine ale arhitecturii clasice, dezvoltate de Vitruvius şi reluate de Thomas Chippendale (1718 – 1779) şi anume: Toscan * Doric * Ionic * Corintic * Compozit. Înălţimea fiecarui ordin este împărţit în cinci părţi egale, una dintre părţi reprezintă înălţimea piedestalului, celelalte părţi se împart în unităţi variate care se pot diviza în continuare în moduri diferite în funcţie de fiecare ordin [16]. Definite ca şi concepte de proporţionare, ordinele se sprijină pe legitatea modulării organice, folosind acest modul ca parte care structurează ansamblul arhitectural [97]. 3.7.5. Modularea Modularea este o regulă de construcţie şi structurare care are ca rezultat o formulă de punere în proporţie. Ea presupune dimensionarea subansamblurilor sau a întregului printr-o “unitate de măsură”, printr-un element unic, de bază, numit modul. Folosirea modulului presupune repetarea lui, unificarea lui în supraunităţi sau împărţirea lui în subunităţi.

Modul Subunităţi Modul multiplicat

Fig.3.13. Modulul ca element volumetric subunitar şi supraunitar. Legat de aceasta metodă de compunere, folosim termenii: modul, modulare şi modulaţie. * Modulul este elementul * Modularea este regula * Modulatia este rezultatul. Modularea ca metoda de compunere şi proporţionalitate, defineşte următoarele categorii de moduli: a) Modul intrinsec, organic, natural; b) Modul extrinsec, anorganic, convenţional; c) Modul tehnic 3.7.6. Dominanta Reprezintă o calitate compoziţională cu funcţia de ordonare, clarificare şi stimulare a percepţie de ansamblu. Formele cu o caracteristică dominantă sunt uşor de înţeles, sunt puternice ca stimul vizual şi sunt atrăgătoare. Deasemenea această calitate are legătură cu definirea şi exprimarea unei particularităţi stilistice. Lipsa unui caracter dominant presupune un ansamblu neclar, fragmentat, anost. Caracterul dominant este favorizat de: * tipul de formă ca exprimare prin figură şi volum * proporţia ansamblului sau a subansamblurilor. * compunerea şi direcţia părţilor/ elementelor în spaţiu * materialele alese, folosite şi exprimarea lor prin prelucrări şi finisaj [30] * accentul unui element de detaliu * culoare şi textură. Controlul şi exprimarea problemei dominanţei presupune cunoştinţe în domeniul limbajului vizual plastic şi cel al tehnologiei materialelor. 3.8. PRINCIPII DE ELABORARE A FORMEI GENERALE SEMNIFICATIVE A MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE Putem vorbi despre forme de ansamblu ale obiectelor de mobilier recunoscute ca forme geometrice simple, regulate şi neregulate, dar în cea mai mare parte obiectul de mobilier are o formă compusă, în care se pot distinge combinaţii ale acestor forme simple. Aceste alternative volumetrice, căutate şi definite prin exerciţiu, împreună cu meşteşugul şi iscusinţa artizanului, tehnologiile şi procedeele de prelucrare a materialelor folosite, pot fi considerate elemente suficiente pentru a genera forma obiectului.


26

3.8.1. Principiile de comunicare şi semnificare prin forma generală Forma obiectului, dincolo de palierul ei structural şi constructiv, are şi o funcţie de comunicare şi semnificare. În cazul acestui palier, întreg ansamblul formal poate să furnizeze următoarele categorii de informaţii: 1. Posibilitatea de a recunoaşte obiectul de mobilier ca tip (dulap, scaun, masă etc) şi posibilitatea de a distinge diferenţele funcţionale în cazul obiectelor similare, prin elementele formei. 2. Posibilitatea utilizatorului de a interacţiona cu obiectul (funcţionalitate şi ergonomie). 3. Caracteristici constructive, de prelucrare şi decorare ale obiectului, prin care se susţine interesul, satisfacţia estetică, trăirea emoţionala, valoarea lui, etc [32]. 3.8.2. Principii de dezvoltare ale formei generale Exprimarea unei idei sau a unui conţinut, prin formă, presupune o diversitate opţională. Orice cerinţă sau funcţie a unui concept, poate fi exprimat prin alternative vizuale şi constructive, derivate din caracteristicile şi elementele de limbaj, prezentat anterior. Pe baza principiilor de comunicare şi semnificare, dezvoltarea prin variante a unei forme generale a obiectului de mobilier se orientează spre următoarele principii: I. Claritate şi exprimare a ceea ce este esenţial în raport cu ideea sau conceptul obiectului. Diversele variante formale şi caracteristici vizuale subtile pot influenţa substanţial mesajul. II. Exprimarea unui echilibru în ansamblul formei, sau faţă de alte forme (dacă nu există un alt motiv întemeiat). Acest lucru nu implică obligativitatea simetriei. O formă echilibrată produce adesea o copoziţie echilibrată, dar se impune a se analiza forţa de expresie şi impresia vizuală a ei în raport cu cerinţele conceptului. III. Folosirea unui accent formal, care orientează şi clarifică ansamblul. Accentul are valente expresive, dinamice şi de ordonare compoziţională. IV. Introducerea unei legităţi structurale în ansamblul formei, ca rezultat al interacţiunii şi relaţionării părţilor. Forma de ansamblu presupune legături şi relaţii între părţile ei sau între ea şi alte elementele învecinate din context. Acest fenomen în diversitatea lui presupune un control al juxtapunerilor, al poziţiei şi al direcţiei elementelor pentru a realiza o integrare în ansamblu, din punct de vedere compoziţional şi plastic. Relaţia sau interacţiunea între părţi se poate face direct sau prin elemente de tranziţie/trecere. V. Respectul faţă de materiale şi caracteristicile acestora pentru maximizarea exprimării de orice fel. Întotdeauna se caută cel mai adecvat material pentru forma ce urmează a fi imaginată [30]. Este recunoscută relaţia de determinare între material şi tipologii formale (familii de forme). În acest caz trebuie să amintim problema exacerbării proprietăţilor şi expresivităţii materialului cu consecinţe în distrugerea formei. VI. Controlul şi explorarea ansamblului în tridimensionalitatea lui spaţială. Este necesar să controlăm forma de ansamblu a unui obiect, din toate unghiurile importante de vizualizare, pentru a corecta structura ei sau relaţia părţilor şi a elementelor [32]. 3.8.4. Caracterul formei semnificative a mobilierului Dezvoltarea caracterului (ca exprimare semnificativă) la o piesă de mobilier nu se poate rezuma la o simplă alegere a unor forme, a unei acoperiri a suprafeţei prin culoare, textură şi ornamente. Dimpotrivă, reprezintă o sinteză a acestora în exprimarea unei idei clare prin metode şi instrumente propri. Reuşita presupune o observare a esenţialului, analiză şi studiu a exemplelor consacrate, imaginaţie şi viziune. Caracterul unei piese de mobilier poate exprima: utilitarismul funcţional; agresivitatea; liniştea; eleganţa; şi tot ceea ce ţine de interpretarea şi înţelegere a umană; Caracterul este influenţat de: • calitatea materialelor folosite şi respectul caracteristicilor lor [30] * structură şi funcţionalitate * referinţe vizuale sau simboluri alese * de ideea conceptului * de contextul ambiental vizat * de specificul şi cerintele viitorului beneficiar. 3.8.5. Stilul formei semnificative a mobilierului Dezvoltarea unui stil presupune definirea anumitor caracteristici dinstincte, legate de formă, reguli de structurare şi compoziţie, folosire a materialelor şi a tehnologiilor de execuţie, un anumit limbaj expresiv şi de comunicare vizuală [64], [65], [66].


27

Stilul [17] se înţelege ca o caracteristică generală a unei identităţi: * în ceea ce priveşte modalitatea de execuţie a pieselor de mobilier * de gândire şi imaginare * în ceea ce priveşte o perioadă de timp * locale, zonale * culturale şi naţionale. Importanţa în exprimarea unui stil presupune o conştientizare şi un control a aparenţei şi a comunicării vizuale prin forma obiectului, un nou vocabular de exprimare, o nouă filosofie de creaţie, care reformulează relaţia individ – obiect. Stilul se cristalizează prin experienţă şi explorare continuă. 3.9. ALGORITMI DE MODELARE A FORMEI ŞI STRUCTURII SEMNIFICATIVE A MOBILIERULUI PENTRU DEPOZITARE ŞI EXPUNERE Caracteristicile definitorii ale formei analizate în acest capitol, împreună cu tot ceea ce implică compunerea şi structurarea ei prin valorile compoziţionale, reprezintă conţinutul prin care definim şi exprimăm un obiect de mobilier semnificativ atât în ansamblul lui cât şi la nivelul părţilor sau elementelor constructive. Folosindu-ne de această analiză am dezvoltat caracteristicile elementelor care ne permite modelarea mobilierului pentru depozitare şi expunere şi definirea algoritmilor acestei modelări care se compune din structurile fundamentale definite în capitolul 1 şi asocierile constructive ale lor precum şi din părţi principale şi elemente variabile care întregesc forma semnificativă, după cum urmează: 1. Corpul mobilierului, înţeles ca volum de ansamblu sau ca parte componentă de structură; 2. Elemente de structură, altele decât corpul, care formează caracteristicile constructive; 3. Frontul mobilierului ca ansamblu de părţi care dezvoltă varietăţi compoziţionale, caracterul şi stilul mobilierului; 4. Partea superioară a mobilierului definită ca parte funcţională în cazul mobilierului de dimensiuni medii şi mici; 5.1./5.2. Elemente variabile exprimate de uşi, sertare şi poliţe ca dezvoltări funcţionale şi expresive; 6. Sistemul de susţinere al mobilierului ca parte constructivă şi structurală. Tab. 3.5. Algoritmi de modelare a structurii mobilierului.

A1 în planul frontului A21 corpurile în faţă A22 panourile în faţă

A Corpuri şi panouri A2 variabile în adâncime

A23 mixte B1 elementele portante încadrează corpurile pe muchii B2 elementele portante sustin pe lateral corpurile B3 elementele portante susţin din spate corpurile

B Corpuri şi cadru portant

B4 elementele portante susţin deasupra şi dedesuptcorpurile

C1 în acelaşi plan frontal C21 cadrul în faţă C22 poliţele în faţă

C Cadru portant şi poliţe C2 variabile în adâncime

C23 mixte D1 în acelaşi plan frontal

D21 cadrul în faţă D22 panourile în faţă

D Cadru portant şi panouri verticale D2 variabile în adâncime

D23 mixte E1 în acelaşi plan frontal E Corpuri, cadru portant şi poliţe E2 variabile în adâncime F1 în acelaşi plan frontal F Corpuri, cadru portant, poliţe şi panouri

verticale F2 variabile în adâncime

Tab. 3.6. Algoritmi de modelare a frontului mobilierului.

A11 o uşă A12 2 uşi coplanare A13 3-4 uşi coplanare

A1 cu uşi

A14 variabile în adâncime A21 2 sertare coplanare A22 3-6 sertare coplanare

A2 cu sertare

A23 variabile în adâncime A31 în acelaşi plan A32 uşi în front şi sertare incluse în corp

A Îchis total

A3 cu uşi şi sertare

A33 variabile în adâncime B11 în acelaşi plan B12 uşi în front şi sertare în interior.

B1 cu uşi şi sertare

B13 variabile în adâncime B21 în acelaşi plan B22 uşi în front şi poliţe în interior.

B2 cu uşi şi poliţe

B23 variabile în adâncime B31 în acelaşi plan

B Închis părţial

B3 cu uşi, sertare şi poliţe B32 variabile în adâncime C11 în acelaşi plan C1 corpuri deschise C12 variabile în adâncime C21 în acelaşi plan

C Deschis total

C2 corpuri deschise cu poliţe C22 variabile în adâncime

Tab. 3.4. Algoritmi de modelare a formei corpului mobilierului.

A1 simplă simetricăA Formă rectangulară simplăA2 simplă asimetrică B1 complexă simetrică B Formă rectangulară complexă B2 complexă asimetrică C1 neregulată simplă C Formă rectangulară

neregulată C2 neregulată complexă

D11 convexă simetric D1 simplă convexă D12 convexă asimetric D21 concavă simetric D2 simplă concavă D22 concavă asimetric D31 convex/concavă simetric

D Formă curbă simplă

D3 simplă convex/concavă D32 convex/concavă asimetric E11 convexă simetric E1 complexă convexă E12 convexă asimetric E21 concavă simetric E2 complexă concavă E22 concavă asimetric E31 convex/concavă simetric

E Formă curbă complexă

E3 complexă convex/concavă E32 convex/concavă asimetric

F Formă curbă neregulată G1 organică tip masă G2 organică tip schelet

G Formă organică

G3 mixtă

H11 rectangulară total H1 aleatoare rectangulară H12 rectangulară parţial H21 aleatoare total H2 aleatoare curbă H22 aleatoare parţial

H Formă aleatoare

H3 aleatoare complexă


28

Tab. 3.7. Algoritmi de modelare a plăcii superioare a mobilierului.

Tab. 3.8. Algoritmi de modelare a elementului variabil a mobilierului - Uşa.


29

Tab. 3.9. Algoritmi de modelare a elementului variabil a

mobilierului – Sertar.

Tab. 3.10. Algoritmi de modelare a sistemului de susţinere a mobilierului.

Fig. 3. 14. Aplicarea algoritmilor de modelare a formei şi structurii unei comode ca obiect de mobilier semnificativ.

CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE.

30

Din exemplificările rezultate ca urmare a aplicării algoritmilor am ales primele trei variante pe care le prezint amănunţit în continuare şi le completez cu modelele 3D definite în programul “Solid Works 2005”

Tab.3.11. Dezvoltarea variantelor de comodă pe baza algoritmilor.

Var

iant

a

Form

a co

rp

Stru

ctură

Com

pune

re

fron

t

Forma plăcii superioare

Elemente variabile Sistem de susţinere uşi sertare

1 2 3 4 5.1. 5.2. 6 1 A

A1

A

A1

B

B2

B21

F F1

F11

F11

1 A

A1

A12

A

121 A

A1

A12

A

121 C

C2

C21

2 C

C2

A

A2

B

B1

B12

G

G2

G21

G

211 A

A1

A12

A12

1

- - - - A

A3

A31

3 A

A1

B

B2

B

B1

B11

A

A1

A12

- A

A1

A12

A12

1

A

A1

A12

A12

1

- - -

VARIANTA 1 VARIANTA 2 VARIANTA 3

Fig. 3.15. Modelararea 3D a variantelor selectate.

CAPITOLUL 4 CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI

EXPUNERE. MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIILOR DE ACCES, MANEVRARE ŞI CONTACT CU MOBILIERUL INVESTIGAT

4.1. ERGONOMIA ca ştiinţă Interferenţa persoanei umane cu mobilierul pentru păstrare şi expunere în ambientul locuinţei, presupune o înţelegere a acesteia ca o activitate de acţiune şi muncă particulară, în condiţii mai puţin stricte. Acest grad de relaxare a condiţiilor este determinat de următorii factori: • necesităţile persoanei umane în spaţiul locuinţei, considerat aici loc de muncă. • posibilităţile de mişcare ale corpului uman în ambientul acestuia. • caracteristicile greutăţilor manipulate. • frecvenţa şi intensitatea manifestărilor. • consumul de energie implicat, etc. Chiar dacă nu putem vorbi despre o activitate strictă de “muncă”, aşa cum este ea definită în cadrul ştiintei ergonomiei, considerăm necesară studierea şi prezentarea datelor cercetărilor ştiintifice de profil, ca un ghid regulator şi de orientare, importante de reţinut. Astfel, în lucrarea de faţă, tipul sistemului ergonomic cercetat este definit prin relaţia Om – Obiect, ca o relaţie dintre o persoană ca beneficiar sau acţionar şi produsul sau obiectul de mobilă.


31

Studiul acestei relaţii presupune acţiunea pe aceste două paliere [86]: 1. Palierul persoanei, prin înţelegerea ei ca un întreg conştient şi dinamic, care ne dezvăluie posibilităţile de adaptare la solicitările impuse de obiect şi condiţiile de mediu. 2. Palierul produsului, cu privire la înglobarea în conceptul lui a unor valenţe de ordin ergonomic, prin care solicitarea persoanei să se încadreze în posibilităţile sale normale de manifestare. • În cadrul primului palier, cercetările se orientează spre solicitările umane perceptive, de gândire şi cele motorii, cu referire la: posibilitatea de receptare, înţelegere şi de acţiune asupra obiectului de mobilier, dimensiunile antropometrice ale omului şi posibilităţile lui de mişcare şi acţionare, solicitările fizice, gestual-posturale şi consumul de energie. • În cadrul celui de-al doilea palier, prin valenţele ergonomice ale unui produs, se face referire la: caracteristici dimensionale, compunerea părţilor sau elementelor sale, într-un ansamblu constructiv şi funcţional care să satisfacă posibilitătile omului de a avea acces, de a le acţiona şi manevra în condiţii optime. 4.2. SIMULAREA RELAŢIILOR DE ACCES, MANEVRARE ŞI CONTACT AL PERSOANEI, IN RAPORT CU MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE O problemă importantă în cadrul acţionării unor obiecte de mobilier sau a unor părţi componente care ajută şi favorizează manevrarea lor este cunoaşterea dimensiunilor antropometrice ale corpului uman, a mişcărilor maxime posibile ale acestuia şi a diferitelor părţi sau segmente (în cazul nostru importante sunt miscările capului, trunchiului, braţelor sau segmentelor lor). Antropometrie tehnică [86] În studiul de ergonomie întreprins, am plecat de la dimensiunile antropometrice parţiale, stabilite în cercetările de specialitate, pentru bărbatul de statură medie (50 %) şi femeie de statură mică (25 %), în poziţie ortostatică (fig.4.2.). Această alegere a fost făcută în scopul de a fi în măsură să stabilim cerinţele privind limitele minime şi maxime de acţionare, întreprinse de majoritatea persoanelor faţă de obiectele de mobilier. Pe baza acestor date am determinat în reprezentări grafice la scară, spaţiile acoperite de mişcarea braţelor, în funcţie de posibilităţile de mişcare ale segmentelor lor. A. Determinarea zonelor de atingere cu vârful degetelor şi a zonelor de apucare cu mâna, pentru bărbatul de statură medie şi femeia de statură mică (fig.4.3.). Mişcarea braţelor se încadrează în unghiurile maxime de rotaţie faţă de trunchi, în plan sagital.

4.2. 4.3. bărbat (50 %) 4.3. femeie (25 %). Fig.4.2. Dimensiunile principale ale corpului uman masculin (statură medie) şi feminin (statură mică) în poziţie ortostatică, vedere din faţă. Fig. 4.3. Grupe de zone şi limite ale mişcării braţelor, în poziţie ortostatică.


32

B. Determinarea zonelor de atingere cu vârful degetelor şi a zonelor de apucare cu mâna, pentru bărbatul de statură medie şi femeia de statură mică, în poziţie ghemuită (fig.4.4.).

Fig. 4.4. Grupe de zone şi limite ale mişcării braţelor, în poziţie ghemuită.

Suprapunerea celor două grupe de zone corespunzătoare celor două tipuri de persoane luate în studiu, în două posturi specifice de acţionare – cea ortostatică şi cea ghemuită, considerate posturi necesare în relaţia cu mobilierul pentru depozitare de dimensiuni mari şi medii, ne arată următoarele rezultate (fig.4.5.): • pe direcţia orizontală, zonele corespunzătoare femeii de statură mică sunt cuprinse în cele ale bărbatului mediu, rezultând o limită optimă de apucare cu mâna de 500 mm. pe direcţia verticală, aceleaşi zone definesc limita optimă de apucare cu mâna, de 1630 mm. • Aceste limite definesc un spaţiu optim de acces în spaţiul interior al mobilierului studiat, care relevă faptul că atât bărbatul mediu cât şi femeia de statură mică au posibilitatea de a apuca şi manevra articolele depozitate pe rafturi şi în sertare sau îmbrăcămintea atârnată pe umere şi suporţi speciali. Considerând zonele de acces ale bărbatului mediu în cele două posturi cumulate, ca zone optime de referinţă, am determinat zonele de apucare şi limitele de atingere cu vârful degetelor, faţă de spaţiul interior al mobilierului (fig.4.6. –a –b -b1). Rezultatele sunt exprimate şi reprezentate prin referire la 5 tipodimensiuni standard de mobilier.

4.5. 4.6.a.

4.6.b. 4.6. b1.

Fig.4.5. Zonele de apucare cu mâna şi limitele de atingere cu vârful degetelor, raportate la mobilier. Fig. 4.6. a-b-b1. Zonele de apucare cu mâna şi limitele de atingere cu vârful degetelor, în relaţie cu volumul interior al mobilierului de dimensiuni mari şi medii.


33

Interpretarea rezultatelor obţinute: Valorile procentuale ale accesului în raport cu volumul interior al obiectului de mobilier, s-a calculat cu o aproximare de ± 5%. Spaţiul optim de acces în interiorul mobilierului studiat relevă faptul că, atât bărbatul mediu cât şi femeia de statură mică, au posibilitatea de a apuca şi manevra articolele depozitate pe rafturi şi în sertare, în proporţie de 70 % şi a hainelor atârnate pe umere şi suporţi speciali, în proporţie de 100 %. Îmbunătăţirea accesului în colţurile inferioare şi superioare ale spaţiului interior al mobilierului se face prin înclinarea înspre faţă a trunchiului. O minimă înclinare a trunchiului în faţă (200) măreşte posibilităţile de acces cu 10 % (sugerate în figură, prin conturul cu linie întreruptă). Accesul în zonele inferioare ale mobilierului necesită poziţii de ghemuire accentuată. Cele două posturi stricte, reclamă un spaţiu de siguranţă în plan sagital, faţă de frontul mobilierului, de până la 300 mm (200 mm faţă de axa verticală a corpului uman). C. Determinarea zonelor de vizibilitate ale bărbatului mediu, în raport cu mobilierul pentru depozitare, mare şi mediu (fig.4.7.) Cercetările efectuate şi prezentate în diagramele anterioare, ne permit formularea în concluzie, a următoarelor restricţii: • Accesul în zonele superioare de colţ ale mobilierului de dimensiuni mari, necesită înclinări ale trunchiului, nu mai mult de 200 pentru bărbatul mediu şi 300 pentru femeia de statură mică. • Limita superioară a sertarelor nu trebuie să depăşească înălţimea de 1200 mm (femeia de statură mică). • Accesul şi mai ales vizibilitatea femeii de statură mică, pentru articolele depozitate pe rafturile poziţionate peste înălţimea de 1200 mm, sunt dificile şi necesită elemente de ajutor (suporţi suplimentari). • Accesul şi vizibilitatea ambelor categorii de persoane, în zona barelor pentru haine, este optim îndeplinită. • Accesul pentru ambele categorii de persoane în zonele inferioare ale mobilierului necesită poziţii de ghemuire accentuată.

Fig.4.7. Zone de vizibilitate ale bărbatului mediu. (cu o înclinare spre înainte şi spre spate a trunchiului de 200 şi a capului de 300.

Toate aceste restricţii sunt posibil de îndeplinit, ţinând cont de mobilitatea corpului uman în ceea ce priveşte poziţionarea şi postura diversă şi în cazurile extreme, prin folosirea de elemente ajutătoare minime. C1. Solicitări gestual- posturale Sunt solicitări care vizează poziţii de acţiune şi mişcări necesare în manevrarea unor componente şi în manipularea de greutăţi cu ajutorul braţelor. În acest scop am consultat o serie de studii şi cercetări de specialitate [46; 47] Coordonatele mişcării corpului uman Mişcarea şi deplasarea corpului în spaţiu presupune stabilirea unui sistem de coordonate, definit în cazul nostru de cele trei direcţii: direcţia x, y şi z (Fig.4.11.). Mişcările sunt descrise şi raportate faţă de cele 3 plane principale, determinându-se în acest fel orice postură a corpului uman sau orice mişcare şi direcţie a coloanei sale vertebrale [47]. Planul sagital este un plan vertical definit pe coordonatele x-z, care împarte corpul uman în două părţi, stânga şi dreapta faţă de axa mediană şi descrie mişcări precum aplecarea înainte (ventrală) şi extensia înspre spate (dorsală).


34

Planul neutru este un plan vertical definit pe coordonatele y–z, care împarte corpul uman în partea din faţă şi cea din spate, şi este folosită pentru a descrie mişcările laterale, fie în partea stângă, fie în cea dreaptă. Planul transversal este un plan orizontal definit pe coordonatele x-y, care împarte corpul uman în jumătăţile de sus şi de jos şi este folosit pentru a descrie mişcările de răsucire, fie în sensul acelor de ceasornic (AC),

fie în sens invers (IAC). Fig.4.11. Sistemul de coordonate ale mişcării corpului uman [47]. Fig.4.15. Limitele de ridicare şi definirea zonelor de risc în manevrarea de sarcini [47]. Mişcarea de ridicare presupune şi posibile rotiri simetrice ale trunchiului

(stg./dr.) cu ±300.

. 4.15.

4.11.

4.5. ORGANIZAREA SPAŢIULUI INTERIOR AL CAMEREI CA SPAŢIU OPTIM DE ACCES ŞI DEPOZITARE În funcţie de cerinţele obiectiv-funcţionale, precum şi de datele furnizate de antropometria tehnică cu referire la corpul uman, studiile de ergonomie definesc o structurare optimă a spaţiului interior al unei camere pe trei niveluri zonale (fig 4.21.). Corelarea acestor zone cu datele obţinute din studiul ergonomic întreprins ne oferă posibilitatea de a stabili cerinţele ergonomice importante cu privire la dimensiunile, poziţiile şi structurarea mobilierului pentru depozitare şi expunere şi a elementelor lui variabile [39].

Zona 1 – cuprinsă între 800 – 1800 mm, este considerată zona optimă de accesibilitate fără schimbări majore a poziţiei ortostatice. Este zona în care se pot depozita majoritatea obiectelor şi articolelor folosite frecvent. Pentru depozitare se recomandă folosirea cu precădere a etajerelor, poliţelor şi a barelor de haine. Partea inferioară a zonei, până la înălţimea de 1200 mm, poate fi prevăzută şi cu sertare sau suporţi speciali. Accesul în această zonă este comod, cu o

vizibilitate optimă, iar efortul muscular prezintă factori de risc minim în manipularea sarcinilor care pot avea greutăţi maxime de până la 32 kg.

Fig. 4. 21. Organizarea spaţiului de depozitare al mobilierului ca zone optime de acces.

Zona 2 – cuprinsă între 0 – 800 mm, este considerată o zonă accesibilă, care necesită o ghemuire şi o aplecare a corpului spre înainte. Pentru depozitare se recomandă folosirea cu precădere a sertarelor şi a poliţelor. Se pot depozita obiecte şi articole folosite mai rar, cele depozitate în cutii sau recipiente şi cele cu gabarite mai mari. Pentru acestea din urmă trebuie avut în vedere efortul muscular şi factorii de risc care pot să apară datorită posturilor prin înclinarea corpului în timpul manipulării. Greutăţile maxime admise sunt cuprinse între 14 şi 18 kg. Vizibilitatea este îmbunătăţită substanţial prin folosirea sertarelor.


35

Zona 3 – cuprinsă între 1800 – 2500 mm şi peste, este considerată o zonă critică, în care accesul necesită folosirea de suporţi pentru urcare, accesorii şi suporţi mobili care pot să favorizeze tragerea sau rotirea obiectelor şi apropierea de zona 1. Vizibilitatea şi posibilitatea de mişcare şi manipulare a obiectelor sunt reduse. Pentru depozitare se recomandă reducerea pe cât posibil a numărului de poliţe. Este zona în care se pot depozita obiecte şi articole folosite mai rar şi cele voluminoase, dar cu o greutate redusă. Sarcinile care pot fi manipulate la distanţe apropiate şi medii pe orizontală faţă de corp pot fi de 7 – 16 kg. 4.5.1. Definirea posibilităţilor de depozitare ca cerinţe şi nivele de acces Depozitarea articolelor şi obiectelor diverse în spaţiul interior al mobilierului pentru păstrare şi expunere, sunt prezentate sintetic în figura 4.22. Analiza acestor posibilităţi s-a făcut în funcţie de nomenclatorul articolelor necesare şi a cerinţelor de depozitare, în concordanţă cu zonele spaţiului interior şi a datelor obţinute din studiul ergonomic întreprins. Se observă o concentrare a folosirii spaţiului cuprins între 100 mm şi 1300 mm, pe care o considerăm o zonă optimă. Posibilitatea de apucare şi manevrare a obiectelor extinde zona optimă până la înălţimea de 1800 mm. Accesul în această zonă a persoanelor de statură mică necesită elemente şi accesorii ajutătoare.

Fig.4.22. Sinteza cerinţelor şi a posibilităţilor de depozitare pe nivele de spaţiu. 4.6. CONCLUZII ÎN URMA CERCETĂRILOR ERGONOMICE Conform acestor analize tehnico-ergonomice, în ceea ce priveşte condiţiile şi modul de acţiune al persoanei în relaţia cu mobilierul şi părţile lui constructive, prezentăm următoarele rezultate obţinute şi recomandări ergonomice: • Spaţiul optim de acces în interiorul mobilierului studiat relevă faptul că, atât bărbatul mediu cât şi femeia de statură mică, au posibilitatea de a apuca şi manevra articolele depozitate pe rafturi şi în sertare, în proporţie de 70 % şi a hainelor atârnate pe umere şi suporţi speciali, în proporţie de 100 %. • Îmbunătăţirea accesului în colţurile inferioare şi superioare ale spaţiului interior al mobilierului se face prin înclinarea înspre faţă a trunchiului. O minimă înclinare a trunchiului în faţă (200) măreşte posibilităţile de acces cu 10 % (sugerate în figură, prin conturul cu linie întreruptă). • Accesul în zonele inferioare ale mobilierului necesită poziţii de ghemuire accentuată. • Cele două posturi stricte reclamă un spaţiu de siguranţă în plan sagital faţă de frontul mobilierului, de până la 300 mm (200 mm faţă de axa verticală a corpului uman). Pentru a oferi o posibilitate de manevrare a sertarelor şi de vizualizare a conţinutului acestora în condiţii optime, se impune o poziţionare a lor pe verticală, astfel: • pentru femeia de statură mică, sertar la h max. 1100 mm; • pentru barbatul mediu, sertar la h max. 1300 mm;


36

• Pentru a oferi o posibilitate de manipulare a sarcinilor şi o vizualizare a articolelor pe suprafeţele orizontale ale poliţelor, în condiţii optime şi de siguranţă, se impune o poziţionare a acestora pe verticală, astfel: • pentru femeia de statură mică, poliţa la h max. 1200 mm; în cazul manipulării de sarcini poliţa între 300 şi max. 1100 mm; • pentru bărbatul mediu, poliţa la h max. 1500 mm; în cazul manipulării de sarcini poliţa între 300 şi max. 1500 mm; Pentru a oferi o posibilitate de manevrare a mânerelor şi accesoriilor elementelor de mobilier în condiţii optime, se impune o poziţionare a lor pe verticală, astfel: • pentru femeia de statură mică, h între 700 / 1500 mm; • pentru bărbatul mediu, ` h între 800 / 1800 mm; Studiul de ergonomie întreprins ne oferă posibilitatea să facem următoarele recomandări: Soluţiile constructive ale mobilierului pentru păstrare şi expunere trebuie să ofere condiţii optime pentru: • evitarea pe cât posibil a contracţiilor statice (izotone) sau reducerea intensităţii lor în acţiunile de manevrare şi manipulare a părţilor componente ale mobilierului vizat, prin poziţionarea mânerelor, a etajerelor, poliţelor şi a sertarelor sau a altor elemente, conform datelor obţinute. • a permite alternarea tipurilor de contracţii prin soluţii constructive care nu necesită efort mare în unitate de timp. • a reduce posibilitatea folosirii de instrumente şi elemente ajutătoare, în cazul unui mobilier cu soluţii constructive particulare care afectează accesul optim pe verticală şi accesul în adâncime. Raportul înălţime / adâncime trebuie corelat. Sistemul ergonomic om-mobilier pentru păstrare şi expunere se caracterizează prin relaţii şi acţiuni conjuncturale şi de aceea consumul de energie nu reprezintă o problemă cu implicaţii majore în acţionarea şi manipularea obiectelor.

CAPITOLUL 5 CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU

FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI. MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIEI DINTRE CULOARE ŞI COMPONENTELE ACESTUIA

Terminologie specifică Culoare – gr. Khroma; lat. Color; germ. Farbe. Tentă / Ton – calitatea prin care se distinge o culoare de alta. Este definită prin lungimea de undă reflectată. Culoare pură/ monocromatică/spectrală – culoare definită prin reflectarea unei singure lungimi de undă, intensă şi strălucitoare; ex: roşu primar, galben primar. Culoare compusă/ policromatică – culoare definită prin reflectarea mai multor lungimi de undă şi percepută senzorial ca o combinaţie, ex: roşu –gălbui; verde-albăstrui. Saturată - nesaturată – plinătate - scădere de culoare (cromă). Valoare – defineşte variaţia unei culori ca luminozitate. Clarobscur – folosirea raporturilor de valoare între culori. Nuanţă – termen cu referire la puritatea unei culori. Acromatic – lipsă de culoare (cromă), ex. negru şi alb. Pastă plină – folosirea culorilor ca pigment opac şi dens. Rabattus – culori obţinute prin amestec cu negru. Degradé – culori obţinute prin amestec cu alb. Glasiu – o peliculă de culoare transparentă aplicată peste alte straturi de culoare. Culori primare – culori pure care nu se pot obţine din amestec.ex: roşu, galben şi albastru primar. Culori binare, secundare – culori obţinute prin amestecul echilibrat a două primare. ex: verde, portocaliu, violet. Culori terţiare/colorate – culori compuse obţinute prin amestecul dintre primare şi secundare. Tonuri grizate – culori compuse obţinute prin amestec cu griurile neutre dintre alb şi negru, definite uneori şi tonuri rupte. Adjective: intensă, vie, aprinsă, profundă, pală, slabă, pastelată.

CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

37

Termeni comparativi: gât de porumbel, alb ca laptele, galben lămîie, roz bombon, verde Nil. Termeni imaginativi: coapsă de nimfă, burtă de rechin, maimuţă murind. 5.4. CARACTERISTICILE PRINCIPALE PENTRU IDENTIFICAREA ŞI DEFINIREA CULORILOR Pentru o obiectivare a discursului legat de culoare se porneşte de la formularea celor trei caracteristici definitorii ale fenomenului “culoare”, caracteristici acceptate în toate domeniile de specialitate: artă, ştiinte, industrie şi mestesuguri, etc [40]. Lungimea de undă dominantă (ton/ hue) fig. 5.3. – este caracteristica fenomenului “culoare” care defineşte şi clarifică felul culorii, printr-o denumire propriu-zisă a ei folosind cuvinte şi adjective precum: roşu, galben, …. Luminozitatea (valoare/value) fig. 5.4. – este acea caracteristică cu referire la intensitatea şi valoarea de lumină receptată de ochiul uman şi interpretată de creier. Luminozitatea mai poate fi definită şi prin noţiunea de claritate. Termen din artă – valoare, strălucire. Raporturile de valoare (luminozitate) = clarobscur. Apreciem o culoare prin luminozitatea ei astfel: - culoare poate avea o valoare slabă sau intensă; - culoare poate avea o valoare deschisă sau închisă. Saturaţia (puritate/chroma) fig.5.5. – este acea caracteristică cu referire la strălucirea şi plinătatea ei cromatică faţă de aşa numitele culori primare, fundamentale. Termen din arta - nuanţă. Modificarea saturaţiei unei culori pigment se poate face prin: • amestec cu alb – nuanţare/degradé. • amestec cu negru – umbrire/rabattue. • amestec cu gri – neutralizare/ grizare. • amestec între tonuri de culori. • amestecuri mixte. În acest context, apreciem o culoare prin saturaţia ei, astfel: - o culoare pură şi saturată = vie; - o culoare pură şi nesaturată = palidă; - o culoare întunecată şi saturată = profundă, adâncă; - o culoare întunecată şi nesaturată = spălăcită. Claritatea lungimii de undă a acestei radiaţii, diversitatea valorii de lumină şi puritatea ei, sunt caracteristici importante în percepţia cromatică a spaţiului şi a formelor care îl compun, deşi modalităţile de raportare, percepere şi interpretare sunt particularizate [15].

Fig. 5. 3. Tonul de culoare.

Fig. 5. 4. Luminozitatea.

Fig. 5. 5. Saturaţia.


38

5.6.2. Relaţia dintre culori şi adâncimea spaţiului Cercetările în domeniu stabilesc unele impresii de poziţionare în adâncime a tonurilor cu un rol important în întegrarea şi organizarea formelor şi a produselor într-un context spaţial. Fenomenul derivă din studiul impresiv al culorii. În domeniul picturii acesta reprezintă o metodă de sugerare a adâncimii denumită perspectivă cromatică. Interpretarea impresiei de aşezare spaţială a tonurilor este relativă şi influenţată de mai mulţi factori dintre care pot aminti: • modularea tonurilor prin valori de umbră şi lumină pe suprafaţă; • caracterul cald/rece al tonurilor de culoare; • saturaţia şi întinderea ei pe suprafaţă; • cele şapte tipuri de contraste şi fenomenul similitudinii între culori; • relaţiile de suprapunere şi organizarea compoziţională a culorilor pe suprafaţă şi a volumelor colorate în spaţiu. Modul de manifestare al fenomenului cromatic de adâncime. • În funcţie de culoarea fondului, formele colorate în tonuri primare şi secundare sugerează impresia unor trepte de adâncime ilustrată în figura de mai jos. Pe fond negru, culorile calde sunt percepute mai aproape de prim plan faţă de cele reci care se retrag în fundal. Pe fond alb fenomenul pare inversat. Se explică chiar o corespondenţă între aceste trepte de adâncime şi secţiunea de aur ca progresie de desfăşurare spaţială [41]. • Valorile de clarobscur întăresc sau diminuează aceste impresii. • În general, culorile puternic saturate şi luminoase tind spre prim plan, iar cele nesaturate sau grizate, prin forţa lor slăbită de manifestare, se retrag în adâncime. • Mărirea sau micşorarea suprefeţelor colorate care se suprapun oferă de asemenea posibilităţi de intervenţie şi influenţare a impresiei de adâncime.

Fig. 5.10. Impresia de adâncime a culorilor primare şi secundare.

Pe baza acestui fenomen putem controla şi influenţa relaţiile spaţiale dintre figuri şi forme atât pe suprafaţă cât şi în spaţiu, în aşa fel încât să îndeplinim conştient anumite cerinţe practice, funcţionale sau de comunicare vizuală în cazul produselor gândite şi proiectate. 5.7. STUDIU EXPERIMENTAL ŞI APLICAŢII ÎN INTERPRETAREA CULORII NATURALE A LEMNULUI Culoarea unor specii de lemn poate fi integrată în acest domeniu constructiv dar specificitatea ei este legată de natura materialului şi de textura lui. Tonurile de culoare se caracterizează prin subtile nuanţări tonale şi texturale, în funcţie de tipurile de secţiuni folosite la prelucrarea materialului şi neomogenitate pe suprafaţă, ca rezultat al structurii lui organice. În acest sens prezint o analiză generală a diferitelor specii de lemn în ceea ce priveşte gama cromatică şi caracteristicile ei. Am analizat şi interpretat 20 de mostre de furnire ale unor principale specii de lemn prin folosirea programului de modelare grafică COREL DRAW şi a instrumentului de selectare şi diagnosticare a culorii în următorii paşi:


39

1. Preluarea informaţiei cromatice de pe cele 20 de mostre digitale s-a făcut cu ajutorul instrumentului “Eyedropper Tool” (fig. 5.11.), în următoarea formulă:

- s-a preluat culoarea în două zone ale mostrei digitale. - instrumentul a fost selectat pentru preluarea informaţiei digitale de pe o suprafaţă de 3x3

pixeli. - codificarea culorii a fost făcută în modul RGB.

2. Fiecare preluare dublă de culoare a fost transferată în câte două pătrate cu suprafeţele de 5x5 mm. 3. Asupra fiecărei grupe de două culori am aplicat instrumentul “Interactive Blend Tool” şi am obţinut tonurile intermediare în 10 trepte (în total 200 de nuanţe) prezentate în banda cromatică deasupra fiecărei mostre în fig.5.12. 4. Datele obţinute corespunzătoare fiecărei specii au fost grupate şi prezentate în tabloul general din fig. 5.13. 5. Am aşezat aceste benzi de tonuri ale fiecărei specii într-un tablou general de dezvoltare tonală intermediară (4 benzi pe orizontală şi 5 benzi pe verticală) şi am aplicat instrumentul “Interactive Blend Tool” între benzi în trepte de 10 pe orizontală şi 11 pe verticală obţinând un tablou de dezvoltare totală care cuprinde 3440 de nuanţe prezentate în fig. 5.14. Am interpretat rezultatele obţinute, pe baza a 12 tonuri clare extrase din acest ansamblu dezvoltat.

5.11. 5.12.

Fig. 5.11. Aplicarea instrumentului “Eyedropper Tool” Fig. 5.12. Aplicarea instrumentului “Interactive Blend Tool”

5.13. 5.14. Fig.5.13. Preluarea si dezvoltarea de tonuri intermediare pe specii de lemn Fig.5.14. Tablou general de dezvoltare tonală a speciilor de lemn analizate.


40

5.7.1. Concluzii ale studiului experimental Gama cromatică identificată în urma diagnosticării prezintă tonuri de culori predominant calde, derivate din amestecul procentual al tonului de gelben ca ton de bază şi roşu ca ton secundar. Sunt tonuri pastel care se nuanţează spre galben pai, ocru şi maro deschis [100]. • Grizarea acestor tonuri rezultă din amestec cu un albastru slab. • Zonele de accent cromatic prezintă tonuri de portocaliu şi maro grizat rezultate din textura desenului pe suprafaţă. • Calităţile cromatice rezultă din aspectul organic şi structural al materiei prin degradeuri fine fără străluciri puternice derivate din contrastul de clarobscur şi cel calitativ. Metodele de prelucrare şi cele de finisaj ale lemnului întăresc aceste calităţi [100]. • Aplicarea de lacuri incolore pentru protecţie pe suprafaţa lemnului influenţează aceste tonuri naturale ca urmare a impregnării lui prin accentuarea saturaţiei şi diminuarea luminozităţii, fără o schimbare puternică a tonului. • Aplicarea de baiţuri colorate vor influenţa tonurile lemnului asemeni amestecurilor între culori, în funcţie de opacitatea sau gradul lor de acoperire. Combinarea lemnului natur cu alte culori pigment este folosită pentru a pune în evidenţă contrastele cromatice şi valorile expresive ale acestora. Tonurile calde ale pigmenţilor şi mai ales tonurile colorate şi cele grizate susţin această gamă naturală a lemnului natur. Aceste tonuri sunt folosite ca accent cromatic constructiv, decorativ-expresiv sau funcţional. Culoarea naturală poate fi subordonată sau poate domina în ansamblul obiectului. 5.8. MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIEI DINTRE CULOARE ŞI ELEMENTELE DE FORMĂ ALE OBIECTULUI DE MOBILIER Aşa cum am subliniat până acum, culoarea şi textura sunt caracteristici ale suprafeţei/formei care influenţează, fără să vrem, impresia, caracterul şi chiar proprietăţile unui produs. În consecinţă, abordarea lor nu este considerată o problemă ulterioară care va fi soluţionată la finalul proiectării ci intră în atenţia proiectantului încă din fazele incipiente prin alegerea materialelor şi tehnologiilor sau prin stabilirea unor variante cromatice care vor susţine forma şi conceptul produsului.

Culoarea şi textura, dacă nu sunt derivate natural din caracteristica materialelor, pot fi aplicate pe suprafaţă, texturate tehnologic, serigrafiate, ornamentate şi decorate sau obţinute prin alăturări şi combinaţii cu alte materiale şi elemente diverse prin procedeele de marchetare şi tapiţare cu materiale de tapiţerie divers colorate şi desenate. Funcţiile culorii şi texturii în ansamblul produsului: • accentuează detaliile; • influenţează percepţia proporţiilor, a caracterului formal şi al structurii piesei de mobilier; • individualizează sau subliniază în sensuri multiple, un element, o suprafaţă, o figură/formă decorativă sau o anumită structură, în ansamblul piesei; • influenţează stilistic şi expresiv o piesă de mobilier; • ca procedeu tehnologic şi de finisaj, protejează şi întreţine proprietăţile fizico-chimice ale materialul; • alcătuiesc un adevărat limbaj vizual şi de comunicare (vezi subcap. 5.5.) 5.8.1. Dezvoltarea culorilor şi modalităţi de acord cromatic în ansamblul unui obiect de mobilier pentru depozitare şi expunere 5.8.1.1. Amestecul substractiv şi grupele de tonuri derivate 1. Fiecare dintre tonurile primare şi secundare se pot amestaca cu alb, rezultând tonurile deschise (Td) ale degradeurilor care rămân în tonalitatea culorii de bază, modificându-şi doar luminozitatea şi saturaţia. Culorile în degrade devin culori mate şi cu un caracter rece. 2. Fiecare dintre tonurile primare şi secundare se pot amesteca cu negru, rezultând tonurile profunde (Tp) ale culorilor închise, care rămân în tonalitatea culorii de bază, modificându-şi la fel luminozitatea şi saturaţia. Culorile profunde devin culori catifelate şi cu un caracter mai cald. 3. Toate aceste grupe de culori pot fi amestecate cu griurile intermediare dintre alb şi negru, rezultând tonurile de griuri colorate (Tg - tonuri grizate) în funcţie de proporţiile de amestec. Aceste culori îşi modifică substanţial tonalitatea, luminozitatea şi saturaţia.


41

4. Culorile primare şi secundare se pot amesteca pe grupe de câte două, rezultând tonurile colorate (Tc). Aceste tonuri intermediare (terţiare) se grupează fiecare în jurul culorii de bază. Tonurile colorate îşi modifică cele trei caracteristici, tonalitatea, luminozitatea şi saturaţia în proporţii diferite. 5. Un amestec de mai mult de trei culori în relaţie de complementaritate, dezvoltă o gamă cromatică a tonurilor rupte denumite astfel deoarece componenţa lor este foarte greu de analizat şi interpretat din punct de vedere constructiv. Părerile sunt diferite în acest caz, considerându-se ca tonuri rupte culorile obţinute la pct. 3 şi 4 specificate mai sus. 5.8.1.2. Algoritmi de modelare constructivă a tonurilor de culoare

Tab. 5.24. Tn. Tonuri naturale Tn.1. ale speciilor de lemn

Tn.2. alte materii şi materiale organice T. Tonuri de

culoare ale substanţelor (pigmenţi)

Td degradeurile (amestec cu alb) Td.1. un singur ton Td.2. două tonuri în amestec Td.3. trei tonuri în amestec

Tp. tonuri profunde(amestec cu negru) Tp.1. un singur ton Tp.2. două tonuri în amestec Tp.3. trei tonuri în amestec

Tg. tonuri grizate (amestec cu griuri dintre alb şi negru)

Tg.1. un singur ton Tg.2. două tonuri în amestec

Tc. tonuri colorate (amestec de două culori) Tc.1. două culori Tc.2. trei culori

Tr. tonuri rupte (amestec multiplu de complementare) 5.8.2. Aplicaţie a algoritmilor de modelare cromatică pe un corp de mobilier Toate aceste posibilităţi de amestec sunt exemplificate sintetic în aplicaţie şi constituie variante de modelare alese dintr-o infinită diversitate compoziţională posibilă [54]. Am pornit de la tipul de modelare a unei comode din punct de vedere morfologic şi structural, prezentată în capitolul 3, prin definirea următoarelor părţi componente principale:

5.15. 5.16.a. 5.16. b. 5.16. c. Ton uniform Două tonuri Trei tonuri Fig. 5.15. Componente principale ale formei unei comode. (Tn sau Tg) (degradeuri) (contrast de valoare) Fig. 5.16. Modelarea cromatică a comodei în trei variante simple.

Tonuri în Sublinierea Front în contrast de Tonuri colorate Tonuri Tonuri profunde. degradeuri orizontalei luminozitate. (gamă caldă) în contrast. Fig. 5.17. Modelarea cromatică a comodei în trei variante complexe. Fig. 5.18. Modelarea cromatică a comodei prin tonurile colorate ale culorilor primare şi secundare.


42

Tab. 5.25. Aplicarea algoritmilor de modelare cromatică pe elementele componente ale comodei.

A

B

C

Fig.5.19. Simularea variantelor de modelare cromatică prin aplicarea algoritmilor – var. A; var. B; var C

Aceste exemplificări nu trebuie înţelese ca o simplă atribuire de culori pe suprafeţele sau pe subansamblurile unui obiect. Variantele arătate vor să prezinte sintetic diversitatea de posibilităţi de care dispunem în domeniul aplicativ al compoziţiei cromatice cu referire la un produs de mobilier. Rezultatul exprimării prin culoare este sensibil influenţat de contextul ambiental cu toate caracteristicile şi elementele lui în care este inclus şi individul ca factor decizional care reacţionează în măsură mai mare la caracterul impresiv şi expresiv al culorii. 5.8.3. Experiment privind influenţarea culorii şi modelarea formei obiectului de mobilier prin iluminare direcţională Cercetarea experimentală s-a făcut prin modelarea tridimensională a unui corp de mobilier cu ajutorul programului Solid Works – 2005, în care s-a stabilit culoarea generală o obiectului şi vizualizarea lui în spaţiu prin reprezentare trimetrică. Ansamblul spaţial a fost iluminat cu o sursă de lumină direcţională, definită prin caracteristicile de culoare, intensitate şi strălucire a luminii, precum şi poziţionarea ei ca longitudine şi latitudine faţă de centrul geometric al obiectului. Interpretarea tonurilor de culoare s-a făcut în zona valorii de pasaj prin instrumentul de selectare şi diagnosticare a culorii în modelul RGB, din programul COREL DRAW. 1. Iluminarea a două tipuri de forme generale de comode, în două variante cromatice cu o sursă de lumină direcţionată.

A-Td. 5.20. A-Tp. E-Td. 5.21. E-Tp. Fig. 5.20. Comode cu formă rectangulară simplă (A) în tonuri de degrade-Td. şi tonuri profunde-Tp. Fig. 5.21. Comode cu formă curbă complexă (E) în tonuri de degrade-Td. şi tonuri profunde-Tp.

Tab. 5.26. Culoarea şi forma mobilierului în condiţii de iluminare direcţionată.

Culoare mobilier Caracteristici ale sursei luminoase Poziţia sursei luminoase Culoare Intensitate Strălucire Longitudine Latitudine

R234; G171; B117;

R128; G0; B0;

albă

50%

50%


43

Interpretarea datelor:

Variantele cadru parametrizate conform tabelului ne prezintă următoarele rezultate: • Formele rectangulară şi rotunjită în variantele cromatice deschise sunt mai clar definite prin cele trei grupe de valori tonale faţă de variantele lor în culoare închisă care au un registru tonal mai restrâns. • În cazul formei curbe, valorile tonale depind de poziţia sursei de lumină pe direcţia longitudinală faţă de ansamblul volumului. 2. Intensificarea intensităţii şi strălucirii sursei de lumină direcţionată pe cele două tipuri de forme generale.

A-Td. 5.22 A-Tp. E-Td. 5.23 E-Tp. Fig. 5.22. Influenţa intensificării luminii direcţionate cu 50% asupra formelor rectangulare. Fig. 5.23. Influenţa intensificării luminii direcţionate cu 50% asupra formelor curbe.

Tab. 5.27. Influenţa culorii şi formei mobilierului în noile condiţii de iluminare. Culoare mobilier Caracteristici ale sursei luminoase Poziţia sursei luminoase

Culoare Intensitate Strălucire Longitudine Latitudine R255; G226; B156; (15%)

R184;G0;B0;(22%)

albă

100%

100%

Interpretarea datelor: • Cele două culori ale formelor rectangulare se deschid în proporţie de 15%, respectiv 22%, accentuând în continuare forma generală. • Lumina albă intensă încălzeşte valorile tonale, obiectul devenind mai cald, clar şi foarte viu. • Suprafeţele orizontale ale formelor devin puternic strălucitoare. Existenţa unui desen decorativ sau o textură în acelaşi ton ar fi diminuate substanţial. • Muchiile şi canturile se disting mai bine în cazul formelor rectangulare. • Forma curbă în ambele variante de culori câştigă în modelarea volumului. • Suprafaţa materialului a fost parametrizat la o valoare de luciu = 0. 3. Schimbarea culorii sursei de lumină şi influenţa ei asupra tonurilor şi a formei generale.

A-Td. 5.24. A-Tp. E-Td. 5.25. E-Tp. Fig. 5.24. Influenţa culorii luminii direcţionate asupra formelor rectangulare. Fig. 5.25. Influenţa culorii luminii direcţionate asupra formelor curbe.


44

Tab. 5.28. Influenţa culorii şi formei mobilierului prin schimbarea culorii luminii directionate.

Culoare mobilier Caracteristici ale sursei luminoase Poziţia sursei luminoase Culoare Intensitate Strălucire Longitudine Latitudine

R225; G225; B155; (-12%)

R132;G0;B0; (-20%)

R180;G255;B

255;

100%

100%

Interpretarea datelor: • Culoarea luminii este parametrizată conform datelor din tabel şi are un ton de bleu deschis. • Sub influenţa ei tonurile deschise se închid în proporţie de 12 % faţă de cele luminate cu o lumină intensă albă. • Tonurile închise se închid în proporţie de 20% faţă de cele luminate cu o lumină intensă albă. • Această lumină rece influenţează ambele tonuri. Cele deschise se răcesc vizibil, iar cele închise devin mai profunde. Obiectele au valori tonale suficient de puternice care modelează clar volumele. • O schimbare a poziţiei sursei de lumină pe direcţia longitudinală cu 100 accentuează mai clar forma curbă a mobilierului în culoare închisă. • Suprafaţa materialului a fost parametrizat la o valoare de luciu = 0. Concluzii: • Creşterea intensităţii şi strălucirii luminii de interior va accentua luminozitatea şi saturaţia culorilor obiectelor. • Muchiile şi canturile planelor devin mai clare, cu o iluminare puternică. • Pregnanţa formelor curbe este influenţată de poziţia sursei de lumină prin unghiul de incidenţă pe suprafeţele curbe verticale. • Planele orizontale ale ansamblului se luminează puternic. • O schimbare a culorii luminii modifică tonurile şi valorile tonale pe suprafeţe în sensul caracteristicilor ei cromatice, astfel: lumina rece influenţează tonurile calde şi deschise spre nuanţe mai reci sau grizate, iar pe cele calde şi inchise le întăreşte în profunzime. O echivalenţă tonală între culoarea luminii şi cea a obiectului este cea mai favorabilă. • Caracteristicile sursei de lumină influentează detaliile şi textura, mai ales pe suprafeţele orizontale, datorită unghiului mai mare de incidenţă faţă de planul acestor suprafeţe. 5.9. RECOMANDĂRI PRIVIND ORIENTAREA ÎN ABORDAREA CULORII ŞI A ACORDURILOR CROMATICE ÎN RELAŢIE CU MOBILIERUL PENTRU DEPOZITARE ŞI EXPUNERE 5.9.1. Asupra formei de ansamblu Compoziţia şi organizarea din punct de vedere cromatic a unui ansamblu presupune abordări multiple dintre care formulăm unele principale cum ar fi:

a). Abordarea monocromatică, prin variaţia unei culori în ceea ce priveşte luminozitatea şi implicit saturaţia.

b). Folosirea variantelor de contrast cromatic descrise în subcap. 5.5.2.1., în variante personale şi în relaţie cu un context spaţial zonal.

c. Folosirea compoziţiei cromatice în funcţie de intuiţia şi simţul cromatic al creatorului, de exprimare a unui stil sau curent consacrat şi de ce nu a unei noi viziuni în acest sens.

d). Folosirea culorilor în aceeaşi gamă, în grupuri de câte două, trei, sau mai multe. Această varietate trebuie organizată compoziţional pe principiul unui ton dominant susţinut şi întărit de tonurile adiacente.

e). Alegerea unor tonuri care să susţină cel mai bine conceptul piesei de mobilier. f). În cazul mobilierului pictat, compoziţia cromatică se rezolvă pe baza cunoştinţelor cromatice din

domeniul artelor plastice şi pe baza percepţiei senzaţiei de culoare. Trebuie să subliniem cunoaşterea


45

caracteristicilor cromatice ale speciilor de lemn şi influenţele tuturor problemelor dezvoltate până acum. Pornim de la premisa că în general speciile de lemn au o predominanţă cromatică caldă.

g). Alegerea unor tonuri şi în funcţie de gradul lor de toxicitate şi cerinţele tehnice şi tehnologice. Exemplificări posibile: • Folosirea unui ton general nesaturat, poate fi înviorat prin alăturări cu tonuri clare, de accent pe suprafeţe şi elemente mai mici. Aceste variante sunt obţinute prin contrastele: de calitate, de clarobscur şi de luminozitate. • Folosirea unei relaţii între două tonuri, cu funcţii expresive diferite şi anume: un ton general cald în relaţie cu al doilea ton rece dar în varianta grizată sau profundă. • Un ton general cu aspect uniform în contrast cu suprafeţe texturate, care pot sublinia funcţional şi constructiv elementele componente ale ansamblului. • Combinarea lemnului natur cu tonurile colorate trebuie controlată în privinţa raportului cantitativ. Se pot alătura cel mult două tonuri colorate cu lemnul natur, într-un ansamblu. • Accentuarea structurii organice ale speciilor de lemn are valoare expresivă şi decorativă. • Pentru obiectele de mobilier cu forme complicate şi structuri aglomerate se folosesc tonuri de culoare moderate şi texturi fine. • Calitatea tonurilor în ceea ce priveşte opacitatea, transparenţa şi strălucirea, pot influenţa forma şi impresia de ansamblu, astfel:

- tonurile opace subliniază caracterul formei; - tonurile transparente subliniază culoarea şi textura materialului; - tonurile lucioase diminuează caracterul formei şi detaliile mai fine; - lacurile lucioase slăbesc percepţia nuanţelor tonale, cele mate le susţin. Ambele variante prin

aplicare pe suprafeţe întăresc saturaţia şi închid luminozitatea tonurilor de bază. • Marchetarea precum şi procedeele de finisare prin “antichizare” a lemnului, sunt folosite pentru caracterul lor stilistic şi expresiv. 5.9.2. Ornamentul colorat

a). Exprimă aceleaşi funcţii subliniate mai sus, pentru a spori importanţa şi valoarea pieselor de mobilier.

b). Ornamentul poate fi legat de structura şi de funcţionalitatea obiectului, sau poate fi folosit ca parte independentă de susţinere sau în contrast cu ansamblul piesei, în posibilităţi expresive nelimitate, aşa cum a reieşit din capitolul 1 referitor la conceptul de formă în contextul epocii contemporane.

c). Tehnicile de aplicare pot fi diverse şi diversificate prin: băiţuire, pictare, serigrafiere, prin înfoliere cu folii decorative, prin incizare sau alte prelucrări mecanice, prin marchetare, mulare, matriţare, etc. Exemplificări posibile: • Folosirea caracterului şi stilul ornamentelor în strânsă legătura cel al piesei de mobilier pentru a evita o impresie de decorare excesivă care accentuează falsitatea şi inutilitatea funcţională a acesteia. • Folosirea cu discernământ a ornamentelor, fie pentru a stabili un punct de accent, un element component, fie pentru a exprima o modulare compoziţională a suprafeţei. • Prin funcţia de comunicare vizuală se întăreşte stilul şi claritate în exprimarea acestuia. • Ornamentarea exagerată produce tensiune şi uneori o dezordine vizuală. • Accesoriile sau orice element funcţional pot deveni elemente ornamentale sau chiar simboluri decorative. • Pentru obiectele de mobilier cu forme complicate şi structuri aglomerate se folosesc ornamente şi modele decorative subordonate şi nu ordonatoare, asemănătoare unor texturi delicate. Culoarea, textura şi ornamentul sunt elemente care înobilează şi conferă adâncime spirituală obiectului de mobilă, definesc caracterul şi stilul acesteia.

CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII.

46

CAPITOLUL 6

CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII. CRITERII ŞI MODELE DE ORGANIZARE ŞI

DETERMINARE FUNCŢIONALĂ.

6.1. SPAŢIUL ARHITECTURAL ORGANIZAT – STRUCTURA ŞI FORMA Spaţiul arhitectural ca şi spaţiu constrâns–organizat, reprezintă o realitate obiectivă care are drept scop, îndeplinirea unor cerinţe constructive, utilitare, expresive şi informative, ca o unitate funcţională, o formulare şi exprimare a acesteia prin structură şi formă, coerenţă şi eficienţă [33].

Cerinţele constructive – sunt reprezentate de existenţa fizică a spaţiului şi configurarea lui materială - viabilitatea acestuia. Elemente definitorii: rezistenţa mecanică, stabilitatea, durabilitatea, rezistenţa la acţiunea agenţilor fizici, chimici, biologici. Cerinţele utilitare – reprezintă alcătuirea lui pentru a facilita existenţa umană individuală şi socială. Elemente definitorii: circulaţia, staţionarea, şederea, odihna, destinderea, adăpostirea, prepararea hranei şi consum, depozitarea etc. Cerinţe Expresive – prin elemente şi caracteristici de exprimare a spaţiului în ansamblul lui sau pe zone funcţionale. Elemente definitorii: expresiv vizuale şi de concordanţă cu o anumită structură sau experienţă stilistică. Cerinţe Informative – prin elemente de informare şi comunicare raţională şi spirituală. Elemente definitorii: limbaj de comunicare mai mult sau mai puţin convenţional, deconspirare prin ordine şi claritate. Relaţionări funcţionale.

Fig. 6.1. Spaţiul arhitectural organizat

configurarea şi alcătuirea, grupează cerinţe de ordin material şi reprezintă materializarea prin structură a spaţiului. informarea şi exprimarea grupează cerinţe de ordin spiritual şi reprezintă spiritualizarea prin formă a spaţiului. alcătuirea şi exprimarea, reprezintă scopul organizării, pentru a indeplinii cerinţele individuale şi sociale, reprezentând f i n a l i z a r e a spaţiului. configurarea şi informarea, grupează cerinţe de existenţă şi ordonare, reprezentând v i a b i l i z a r e a spaţiului. configurarea şi expresia, reflectă gradul de realizare a cerinţelor fundamentale sociale şi individuale şi definesc e f i c i e n ţ a spaţiului. alcătuirea şi informaţia, reflectă gradul de realizare a ambianţei şi a mediului ambiental şi definesc c o e r e n ţ a spaţiului. Structura şi forma spaţiului organizat [33], presupun anumite atribute legate de: continuitate – în sensul în care nu există împărţiri absolute ale spaţiului, ci părţi care se constituie în grupări şi ansambluri funcţionale. discontinuitate – în sensul în care aceste părţi sunt individualizate şi se constituie în zone cu anumite funcţiuni proprii, particulare.


47

Aceste două atribute se exprimă la nivelul elementelor de arhitectură prin îngemănarea dintre spaţiul interior şi cel exterior. spaţiul interior – este considerat spaţiul cu referire la persoana umană, cu referire la trăirea din interior a unei structuri. spaţiul exterior – cu referire la trăirea din exterior a aceleiaşi structuri. În această relaţie intervin şi elementele naturii (lumina şi curenţii de aer, temperatura) care pot influenţa aceste trăiri [2]. Unitatea dintre cele două aspecte este relevată pe de-o parte de necesităţile individului şi pe de altă parte de exprimarea şi determinarea structurală între interior şi exterior. Spaţiul interior – continu sau discontinu este cel care ne interesează în lucrarea noastră. Acest spaţiu poate fi definit astfel:

În raport cu limitele fizice ale unei structuri, spaţiul interior [33] poate fi:

În raport cu funcţiunile poate fi:

În raport cu nr. de persoane, poate fi:

spaţiu închis (camere interioare); spaţiu semiînchis (logii şi balcoane); spaţiu deschis (terase);

spaţiu strict utilitar (de circulaţie, de depozitare); spaţiu divers, calitativ expresiv;

spaţiu destinat unei persoane; spaţiu destinat unui grup/ colectiv;

6.2.1. Structura şi forma locuinţei Întregul spaţiu util al unei locuinţe presupune o definire zonală şi o delimitare astfel încât să asigure condiţii optime pentru desfăşurarea de activităţi în anumite condiţii şi de către toţi membri familiei. Structurarea acestui spaţiu presupune existenţa următoarelor zone principale [33]: • spaţiu colectiv – necesar întâlnirii şi dialogului între membri familiei şi între ei şi oaspeţi. • spaţiu particular – necesar vieţii intime a membrilor familiei. • spaţiu rezervat serviciilor – necesar activităţilor gospodăreşti. • spaţiu de circulaţie – necesar deplasării şi legăturii între încăperi. • spaţiu de relaxare şi petrecerea timpului liber. • spaţiu de depozitare – necesar păstrării de articole şi obiecte. Suprafaţa destinată acestei funcţiuni auxiliare este de 10 – 18 % din suprafaţa utilă. Structura şi forma spaţiului interior prin calităţile lui influenţează comportamentul. Spaţiul pozitiv (conturat) este preferat pentru şedere şi interacţiuni umane, cel negativ ne invită la mişcare şi deplasare [29]. 6.2.2. Grupări funcţionale Pentru organizarea eficientă şi coerentă a acestui spaţiu util, este necesară o cunoastere a funcţiunilor principale şi auxiliare şi raportarea lor la încăperile locuinţei, precum şi structurarea lor în funcţie de complexitatea şi particularitatea familiei [35]. • Gruparea funcţiunilor[33]: Tab. 6.1. Tab. 6.2.

după importanţă: dupa grad de manifestare:

Fundamentale Auxiliare Permanente Periodice Dormitul şi odihna primirea de oaspeţi circulaţia primirea de oaspeţi pregătirea şi servitul mesei

activităţi gospodăreşti igiena şi îngrijirea personală

studiul şi jocul

igiena şi ingrijirea personală

depozitarea pregătirea şi servitul mesei destinderea

studiul şi jocul circulaţia depozitarea activităţi gospodăreşti

Favorizarea şi manifestarea funcţiunilor, presupune existenţa unui spaţiu sau a unei zone adecvate, care sunt distribuite şi grupate pe încăperi sau în spaţii particularizate ale acestora.


48

6.4. ANALIZA SPAŢIULUI DE DEPOZITARE AL LOCUINŢEI (conf. Legea 114/ 1996)

Tab. 6.6. Exigenţe minimale pentru locuinţei. A. Cerinţe minimale • acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive deţinut de o altă persoană sau familie; • spaţiu de odihnă; • spaţiu pentru prepararea hranei; • grup sanitar; • acces la energia electrica şi apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a rezidurilor menajere; • suprafaţa construită desfăşurată este suma suprafeţelor secţiunilor orizontale ale tuturor nivelurilor locuinţei, delimitate de conturul exterior al pereţilor exteriori, inclusiv al pereţilor balcoanelor şi al logiilor; B. Suprafete minimale (mp) Număr

de persoane

Număr de

camere

Cameră de zi

Dormitoare Loc de

luat masa

Bucătărie Încăperi sanitare

Spaţii de depozitare

Suprafaţa utilă

Suprafaţa construită

1 1 18,00 - 2,50 5,00 4,50 2,00 37,00 58,00 2 2 18,00 12,00 3,00 5,00 4,50 2,00 52,00 81,00 3 3 18,00 22,00 3,00 5,50 6,50 2,50 66,00 102,00 4 3 19,00 24,00 3,50 5,50 6,50 3,50 74,00 115,00 5 4 20,00 34,00 3,50 6,00 7,50 4,00 87,00 135,00 6 4 21,00 36,00 4,50 6,00 7,50 4,50 93,00 144,00 7 5 22,00 46,00 5,00 6,50 9,00 5,00 107,00 166,00 8 5 22,00 48,00 6,00 6,50 9,00 5,50 110,00 171,00

NOTĂ: - Suprafaţa camerei de zi de la locuinţa cu o cameră, include şi spaţiul pentru dormit. - Înălţimea liberă minimă a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepţia mansardelor, subpantelor şi nişelor, la care se va asigura un volum minim de 15 mc./persoană. - Lăţimea minimă de circulaţie a coridoarelor şi a vestibulului din interiorul locuinţei va fi de 1,20 m 6.4.1. Raportul între volumului minim de depozitare aferent locuinţelor şi volumul de depozitare al mobilierului fundamental necesar Suprafeţele spaţiilor de depozitare specificate ca suprafeţe ocupate din totalul suprefeţei utile pot fi coroborate cu înălţimea de depozitare de 1,80 m corespunzătoare zonelor optime 1 şi 2 din spaţiul unei camere, rezultând volumele utile pentru depozitare, după cum urmează:

Tab. 6.7. Raportul între vol. min. depozitare locuinţă/vol. min. depozitare mobilier fundamental necesar. Număr

de camere

Volum minim depozitare/ locuinţă

(mc.)

Volum minim depozitare mobilier/ locuinţă (mc.)

Volum minim de depozitare corespunzător mobilierului /Volum

minim depozitare locuinţă (%) 1 3,60 3,21 (1x2,403+0,807) 89 % 2 3,60 3,21 (1x2,403+0,807) 89 % 3 4,50 5,613 (2x2,403+0,807) 124,73% 3 6,30 5,613 (2x2,403+0,807) 89 % 4 7,20 8,016 (3x2,403+0,807) 111,33% 4 8,10 8,016 (3x2,403+0,807) 99 % 5 9,00 10,419 (4x2,403+0,807) 115,77% 5 9,90 10,419 (4x2,403+0,807) 105,24%

Tab. 6.8. Calculul volumului minim de depozitare pentru 8 piese fundamentale de mobilier.

MOBILIER Volum de depozitare (mc) Observaţii (L/l./h.) Dulap pentru haine 1,620 (2,160 pentru h 2,40 m) dulap cu trei uşi: 1,50 x 0,60 x 1,80 m Ansamblu bibliotecă 0,504 (0, 672 pentru h 2,40 m) corp ansamblu compus. 0,80 x 0,35 x 1,80 m Comodă 0,147 0,50 x 0,42 x 0,70 m Etajeră 0,037 0,50 x 0,30 x 0,25 m Noptieră 0,095 0,45 x 0,42 x 0,50 m


49

Total volum depozitare 2,403 Corp inferior bucătărie 0,297 0,60 x 0,55 x 0,90 m Corp suspendat bucătărie 0,105 0,60 x 0,35 x 0,50 m Corp înalt bucătărie 0,405 0,45 x 0,50 x 1,80 m Total volum depozitare 0,807 TOTAL GENERAL volum depozitare

3,21 ( 3,918 - pentru dulapul şi biblioteca cu h 2,40 m)

Notă: Pentru calcularea volumului specific de depozitare a fiecărei piese de mobilier s-au folosit dimensiunile specificate în îndrumarul de proiectare [74].

Fig.6.36. Graficul volumelor minime de depozitare (locuinţă / mobilier). 6.5. ANALIZA ORGANIZĂRII SPAŢIULUI DE LOCUIT. CRITERII ŞI MODELE DE AMENAJARE FUNCŢIONALĂ 6.5.1. Aplicaţie practică în organizarea şi amenajarea funcţională a spaţiului unei camere de zi cu suprafaţa desfăşurată de 18 mp

Problemele legate de funcţionalitatea spaţiului interior reprezintă o parte a proiectării şi designului arhitectural definit ca design de interior. Abordarea preupune aşa cum am definit la începutul capitolului îndeplinirea atât a problemelor funcţionale şi utilitare cât şi cele expresive şi informaţionale [49], [13]. Mod de abordare: A. Spaţiul interior al camerei de zi este perceput ca un spaţiu delimitat de elementele de zidărie şi elemente constructive care favorizează accesul în interior şi din interior spre celelalte încăperi ale locuinţei. Pornind de la această structură se analizează traseele de mişcare în spaţiu precum şi nivelul de iluminare naturală şi zonele de circulaţie a aerului în încăpere, pentru a putea stabilii delimitările de zone principale disponibile şi caracteristicile

acestora în ansamblul interiorului. Această analiză ne oferă posibilitatea de orientare şi organizare a spaţului interior, ca destinaţie şi îndeplinire a grupărilor funcţionale necesare precum şi îndeplinirea cerinţelor derivate de componenţa familiei, ocupaţii şi preocupări, dorinţe şi necesităţi, etc.

Fig. 6.37. Analiza circulaţiei în spaţiul interior şi definirea zonelor disponibile.


50

B. Pornind de la aceste zone disponibile, rezultate în urma analizei făcute, se studiază repartizarea grupărilor funcţionale destinate încăperii şi se stabilesc dotările necesare, atât cele de mobilier cât şi cele ale utilităţilor, în raport cu acestea. Din studiu vor rezulta variante multiple de organizare care se analizează şi se evaluează din punct de vedere funcţional, practic, stilistic şi expresiv. Prin analiză şi evaluare se pot defini:

.. • piesele de mobilier adecvate şi la nivelul cerut de beneficiar. etc• posibilităţile de acces şi manevrare a lor. • îndeplinirea calităţilor referitoare la confort şi folosirea optimă a spaţiului. • cerinţe legate de nivelul de iluminare complementar celui natural pe cele trei niveluri

posibile (general – zonal – local).

Fig. 6.38. Definirea grupărilor funcţionale în raport cu zonele disponibile.

• posibilităţile de transformare şi diversificare a elementelor de interior pentru variante viitoare.

C. Varianta de organizare considerată optimă se dezvoltă în continuare prin soluţii constructive, asocieri de elemente ale interiorului care definesc zonele şi ambientul interior [35]. Se stabilesc: soluţiile şi elementele ambientale; modelarea spaţiului prin elemente de placare şi finisaj; variantele cromatice ale spaţiului şi compoziţia de ansamblu. obiecte şi elemente de decor, etc. Parcurgerea acestor etape nu reprezintă o metodologie strictă, dar în ansamblul lor trebuie să abordeze atăt problemele strict funcţionale căt şi cele stilistice şi expresive.

Fig. 6.39. Definirea unei variante de amenajare corespunzătoare grupărilor funcţionale zonale.

6.5.2. Mobilierul pentru depozitare şi expunere ca element ambiental şi funcţional al spaţiului interior al locuinţei Analiza relaţiei dintre spaţiul interior şi mobilierul pentru depozitare şi expunere în cadrul unei locuinţe unifamiliale de tip parter favorizează formularea următoarele tendinţe şi idei: • Mobilierul se ordonează în funcţie de elementele de compartimentare a încăperilor şi subliniază desfăşurarea perimetrală a acestora. • În cazul unui spaţiu amplu, deschis atât fizic cât şi vizual, mobilierul îndeplineşte şi rolul de structurare şi organizare a acestuia prin definirea unor zone cu grupări funcţionale diferite În exemplul de mai sus (fig. 6.40.), masa şi scaunele destinate locului pentru luat masa împart întregul spaţiu în două zone distincte, cea a camerei de zi şi cea a bucătăriei. Această posibilitate de împărţire zonală prin piese de mobilier reprezintă o legatură organică între necesităţile funcţionale pe care trebuie să le îndeplinească şi expresia unui spaţiu arhitectural deschis (fig. 6.42.B). • Mobilierul se poate desfăşura liniar, continuu sau fragmentat pe module pentru a exploata optim zonele de colţ şi cele retrase de după uşi considerate zone nefuncţionale. • Deasemenea această tendinţă de fragmentare modulară a spaţiului de depozitare oferă posibilitatea de a sublinia un centru de interes sau o zonă importantă în cadrul ambientului unei camere.


51

• Se accentuează o reducere a adâncimii mobilierului şi o desfăşurare pe orizontală a corpurilor, corespunzătoare zonei 2 de structurare optimă a spaţiului interior, pentru a favoriza un acces şi manevrabilitate optimă a lui (fig. 6.42.A). • În anumite camere sau spaţii corpurile pentru depozitare se desfăşoară pe întreaga înălţime a pereţilor sau dimpotrivă se suspendă prin fixare în pereţi pentru a degaja spaţiul de la nivelul podelei care poate fi curăţat mai uşor. • Ca tipologie se folosesc frecvent etajerele şi poliţele precum şi modulele pentru depozitare de mici dimensiuni faţă de corpurile individuale fixe şi voluminoase ale dulapurilor clasice. • Aceste posibilităţi constructive şi tipologice ale mobilierului favorizează compoziţii cromatice diverse. Volumele mobilierului sunt elemente de limbaj plastic prin proporţii, compunere structurală, culoare, material şi textură (fig. 6.41.-4;5.). • Forma generală a pieselor de mobilier şi compunerea lor pe suprafaţa pereţilor influenţează impresia de spaţiu interior. Deasemenea şi raportul cromatic între mobilier şi pereţi va accentua sau va diminua prezenţa şi ponderea volumelor în acest spaţiu. În fig. 6.41. – 1;2;3 se prezintă exemple legate de forţa de ordonare, compoziţie şi relaţii cromatice ale mobilierului în raport cu interiorul unei încăperi.

Fig. 6. 40. Organizarea funcţională a mobilierului în interiorul locuinţei.

6.42.A

6.42.B

6.41.

Fig. 6. 41. Mobilierul ca element determinator al impresiei de spaţiu. Fig.6.42. Mobilierul ca element ordonator al configuraţiei şi alcătuirii spaţiului interior al încăperii. A. Accentuarea unor nivele de ordonare pe orizontală a spaţiului interior. B. Împărţirea pe zone a spaţiului interior printr-o piesă de mobilier pentru depozitare şi expunere.

Tab. 6.9. Algoritmi de modelare a spaţiului arhitectural al locuinţei.

S Spaţiul interior

organizat al locuinţei

S.st. Structura S.st.1. încăperi şi elemente constructive S.st.2. destinaţia lor prin grupări funcţionale

S.fo. Forma S.fo.1. expresivitatea şi impresia organizării spaţiului interior S.fo.2. orientarea şi întelegerea organizării spaţiului interior

CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR.

52

CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR, CU IMPLICAŢII ÎN ELABORAREA FORMEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI

EXPUNERE 7.1. STUDIUL COMPORTAMENTAL AL CONSUMATORULUI. Nevoi-dorinţe-cerere şi factorii lor de influenţă Cercetarea filosofiei de marketing ne orientează spre un complex proces de relaţii şi interconexiuni legate de persoana umană ca posibil cumpărător şi viitor beneficiar al obiectelor şi produselor existente în spaţiul comercial.

Psihologia comportamentală a individului este influenţată de trei factori şi anume: nevoi, cereri şi dorinţe (fig. 7.1.).

7.1. 7.2. 7.3. Fig. 7.1. Factori ce influenţează comportamentul consumatorului. Fig. 7.2. Nevoile consumatorului după piramida lui Maslow. Fig. 7.3. Factori generali cu influenţă în luarea unor decizii de achiziţie. A. Nevoia umană singulară este o stare de conştientizare a lipsei unei satisfaceri elementare. Declanşarea acesteia ţine de structura şi condiţia omului în manifestarea lui socială, exprimată ca direcţie dinspre el, înspre societate şi mai puţin de constrângerea unui sistem exterior sau de alţi indivizi. Nevoia reprezintă de fapt o necesitate pe care clientul caută să şi-o satisfacă. B. Cererea reprezintă polarizarea pentru un anumit produs, dublată de posibilitatea de a-l cumpăra, disponibilitatea şi autoritatea de a face acest lucru. Cererea este condiţionată de intenţii şi interese cristalizate la nivelul unui grup care se manifestă pe piaţa de desfacere. Ea poate fi influenţată şi orientată prin mecanismele formei şi esteticii industriale [17]. Prin urmare, producatorii trebuie să ştie procentul de polarizare pentru un anumit produs, şi mai ales câţi dintre consumatori sunt dispuşi şi au posibilitatea să-l cumpere. Rolul lor este acela de a influenţa cererea, oferind consumatorilor vizaţi un produs adecvat, atrăgător, uşor de procurat şi la un preţ acceptabil, apelând la metode de marketing şi reclamă publicitară prin prezentarea în magazin a avantajelor achiziţionării unui astfel de produs, prin diverse formule de comunicare, demonstraţii şi exemplificări practice, garanţii pentru o anumită perioadă de timp şi posibilităţi de service sau reparaţii etc. C. Dorinţa reprezintă aspiraţia către anumite lucruri care pot satisface aceste nevoi. Interdependenţa dintre dorinţă şi nevoie declanşeaza o satisfacere diversă. Nevoile pot fi puţine, dar dorinţele pot fi multiple, supralicitând de obicei aceste nevoi şi posibilităţile individuale de manifestare. Aceaste aspiraţii sunt supuse şi modelate atât de unele constrângeri din interiorul universului personal, cât şi de cele externe acestui univers, inţelese ca forţe şi instituţii sociale diverse: administraţie instituţională, şcoală, familie, cultură, biserică, etc. În domeniul psihologiei, Maslow aşează nevoile într-o structură ierarhică piramidală, determinată motivaţional ca o tendinţă de urcare şi atingere a fiecărei trepte, în concordanţă cu personalitatea individului (fig. 7.2.).


53

Se postulează faptul că aceste trepte sunt de obicei parcurse în ordine ierarhică, individul nepărăsind un nivel inferior atâta timp cât nevoile de pe nivelul respectiv nu sunt satisfăcute. Odată cu creşterea nivelului ierarhic, nevoile sunt tot mai pretenţioase şi mai greu de satisfăcut. A. Nevoile consumatorului. În general, aceste nevoi pot reprezenta un scop în sine, o posibilitate de valorizare şi alegere a unui produs. Manifestarea lor în finalitatea produsului, într-o formulă armonioasă, reprezintă atingerea şi exprimarea unei performanţe şi indeplinirea menirii lui. Exprimarea sintetică a acestor nevoi, în cazul produselor de mobilier vizate în teză, pot avea următorul conţinut: • Nevoi fundamentale: posibilitatea de depozitare, de ordonare, de păstrare şi de expunere a articolelor individuale şi de îmbrăcăminte, necesare în ambientul locuinţei, acordarea mobilierului cu spaţiul disponibil în locuinţă, economisire de energie şi timp personal sau de grup. În cazul nostru, acestea pot fi satisfăcute prin: prezentarea în magazin a avantajelor achiziţionării unui astfel de produs, prin diverse formule de comunicare, demonstraţii şi exemplificări practice, garanţii pentru o anumită perioadă de timp şi posibilităţi de service sau reparaţii şi altele. • Nevoi de securitate: posibilitatile de acces, de manevrabilitate si control al spatiului de depozitare, posibilitatea de miscare a persoanelor si manipularea obiectelor in spatiul locuintei, indeplinirea cerintelor de siguranta in cazul unor actiuni specifice, pastrarea tuturor obiectelor in conditii optime. • Nevoi de apartenenţă: ca legaturi de prietenie si relatii cu grupul de cunostinte si oglindirea unui statut social prin tipologie si caracteristici stilistice ale produselor, ataşamentul faţă de un anumit brand, atracţia unor forme si modele, a unor variante cromatice si de material, idei preconcepute, visuri din tinereţe, nonconformism si altele. • Nevoi de stimă in societate: dorinţa de a fi apreciat de semeni funcţie de calitatea ambientala a locuintei si de performanţele mobilierului. • Nevoi de împlinire personală: bucuria de a viţui într-un ambient individualizat şi exprimarea prin mobilier al unor calităţi şi valori morale, culturale şi de confort pentru fiecare membru al familiei. B. Cererile consumatorului. Desigur prin studierea comportamentului consumatorului, specialiştii de marketing doresc să afle cum aleg consumatorii şi care sunt factorii care le influenţeaza alegerea. Consumatorii individuali sunt cei care cumpără produse sau servicii pentru ei înşişi sau pentru familiile lor. Invariabil ei sunt fie beneficiarii acestor produse sau servicii, fie responsabili pentru bunăstarea sau prosperitatea celor care le folosesc. Factorii care influenţează comportamentul consumatorului sunt prezentaţi în fig.7.3. C. Dorinţele consumatorului şi mobilurile în comportamentul de achiziţie. Produsele sau serviciile sunt cumpărate nu numai pentru a satisface nevoile fizice, ci şi pe cele sociologice sau psihologice. Principalele mobiluri care definesc comportamentul de cumpărare a oricărui produs sau serviciu sunt definite în cercetările de specialitate, prin aşa numita teorie "SON CAS" (cazul său), unde: S = securitate - ”declanşare a dramaticului şi cerinţa de a te asigura”. Mobil raţional care caută să prevadă, să salveze prezentul şi viitorul prin nevoia de a fi protejat, de a fi înarmat să faci faţă situaţiei. O = orgoliu - ”manifestare a sensibilului”. Mobil emoţional care exprimă stima faţă de sine, recunoaştere de către anturaj şi de afirmare a personalitătii, de a-şi amelioara imaginea. N = noutate - "a avansa, a obţine +++". Mobil emoţional de a descoperi, de a învăţa pentru a se valorifica, a-şi satisface curiozitatea, de a schimba mereu, a învinge rutina, de a accede la o carieră mai interesantă. C = comoditate - “liniştit, în ritmul propriu!”. Mobil raţional de satisfacere a confortului, de a cere sacrificii pentru aceasta, de a pune accent pe proximitate, pe facilitate, pe atracţie si supleţe.


54

A = arginţi/câştig - “a câştiga în plus, rapid şi pe timp lung”. Mobil raţional pentru a dobândi un câştig, de a investi, de a nu depăşi cheltuielile programate. S = simpatie - “inteligenţă emotională şi empatie”. Mobil emoţional de contact uman, de sfat prietenesc, deschis, competent, într-un mic grup, de simpatie, agreabil, climat de încredere. 7.2. Motivaţia şi mobilurile acesteia Omul nu este doar un sistem reactiv, capabil să raspundă la incitaţiile mediului ambiant, ci şi un sistem activ, prin care acţionează în mod propriu asupra mediului, cu o relativă independenţă faţă de influenţele externe, emite anumite cerinţe faţă de ambianţă şi o asimilează în conformitate cu dinamica sa internă. Oamenii fac ceea ce fac pentru că urmăresc să realizeze ceva, o anume reuşită, iar latura fundamentală a acestui activism uman o reprezintă motivaţia ca factor care declanşează comportamentul, factor care determină organismul să acţioneze şi să se îndrepte spre anumite scopuri, în ciuda obstacolelor mai mult sau mai puţin dificil de trecut, sau opresc acest comportament la un moment dat. În general, comportamentul uman trebuie considerat o activitate dirijată şi nu o reacţie oarecare, scopul fiind cel care, în mare parte, reglează această dirijare[10]. 7.2.2. Motivul şi functiile sale Dacă motivaţia este o reflectare a unei necesităţi la nivelul psihicului uman, motivul reprezintă mobilul care stă la baza unui comportament sau unei acţiuni concrete, forma concretă în care se activează şi se manifestă o asemenea stare de necesitate[10]. Motivele invocate în alegeri şi în susţinerea unor comportamente sunt diverse [10]. În cercetările de specialitate, Maslow a structurat motivele într-o piramidă motivaţională cadru, care ţine cont de nevoile sau trebuinţele individului (fig. 7.4.). 7.2.3. Tipuri de motive 1. Motive fiziologice [10]. Reprezintă un prim nivel, fiind legate de necesităţi umane fundamentale în care factorii fiziologici ne declanşează majoritatea acţiunilor şi comportamentelor. Morgan –1943, a clasificat acest tip de motivaţie în două mari categorii:

1a. imbolduri primare, esenţiale, cum sunt: foamea, setea, viaţa sexuală, somnul sau mai generale, cum sunt: mişcarea şi explorarea, afecţiunea şi teama; 1b. imbolduri secundare, cum sunt: motivele sociale, temerile şi neliniştile, etc. Tot ceea ce este legat de corpul uman şi posibilităţile lui de mişcare şi manevrare pot constitui o „măsura” care trebuie luată în seamă. De asemenea prin cerinţele funcţionale ale formei mobilierului şi de organizare a spaţiului de locuit, dimensionarea lui şi relaţiile proporţionale dintre acesta şi obiectele de mobilier. 2. Motive cognitive [10]. Un nivel considerat de multe ori mai important chiar decât cel fiziologic prin faptul că persoana acţionează şi în alte scopuri decât simpla satisfacere a nevoilor fundamentale. Aceste surse de motivaţie sunt direct legate de modul nostru de gândire şi de înţelegere, care uneori poate fi rigid şi conservator, alteori dinamic şi novator. • Acest tip de motivaţii sunt cele mai des întâlnite în acţiuni şi comportamente. Conceptele de mobilier ca purtătoare de semnificaţii şi comunicare de idei trebuie să ţină cont de ele chiar dacă ne este foarte greu să le definim şi să le organizăm datorită dinamicii reflexive a structurii umane. Motivaţia cognitivă acţionează din două direcţii: dinspre cel care concepe obiectul înspre cel care îl foloseşte şi prin feed-back dinspre viitorul beneficiar spre cel care concepe. În acest fel înţelegem complexitatea căutărilor creative şi a ideilor acestora tranfigurate în forma/obiect. O analiză în profunzime a motivaţiei cognitive reliefează şi alte categorii, cum ar fi: 2a. disonanţa cognitivă, ca lipsă de echilibru în gândirea şi înţelegerea unor lucruri. Nu ne simţim bine dacă părerile noastre se contrazic între ele. Intervine o lipsa de echilibru între două cogniţii (Festinger, Riecken si Schachter, in 1956). Evitarea unor astfel de situaţii disonante sunt principalele surse de motivaţie pentru noi.


55

2b. mecanismele inconştientului (Freud, 1901). Elemente motivatoare inconştiente pot fi: ameninţarea şi frica, reprimarea unor aspecte, mândria, etc. 2c. conflictul dintre familiar şi nou. Fiecare experienţă nouă prezintă un tip de conflict apropiere – evitare, deoarece şi cea mai mică modificare implică un lucru nou şi nefamiliar şi abandonarea unor lucruri familiare. Putem da exemplul mobilierului postmodernist care speculează aceste tipuri de motive, atât ale creatorului, cât şi ale beneficiarului. 3. Motive ale acţiunii psihice personale [10]. Sunt motive întemeiate pe baza felului în care ne raportăm psihic faţă de unele situaţii consumate şi încheiate cu rezultate nu întotdeauna pozitive. 3a. Percepţie a locului de control, cu referire la localizarea controlului evenimentelor care poate fi: în interiorul nostru sau în evenimentele exterioare (Rotter1966). • Un loc de control în interior, presupune să considerăm că ceea ce se întâmplă derivă în mare măsură din propriile noastre eforturi şi ne comportăm în acest sens. • Un loc de control în exterior, presupune să percepem ceea ce ni se întâmplă ca pe o consecinţă a situaţiei în care ne aflăm sau a norocului, sau a unor factori care nu au nici o legatură cu noi şi ne comportăm ca atare. Din punct de vedere psihologic percepţia unui loc de control interior, este mai sănătoasă, datorită următoarelor motive: diminueaza stresul, simţim că acţiunile noastre sunt importante, căutăm modalităţi de a face faţă evenimentelor şi de a diminua efectele neplăcute. 3b. Conştiinţa propriei eficienţe Motivaţia este legată de simţul de competenţa personală – încrederea în noi înşine sau cât de buni ne considerăm în realizarea unor activităţi. Într-o acţiune, convingerile legate de competenţa personală influenţează efortul depus, iar eforturile influenţează calitatea realizărilor [95]. 3c. Atribuirea cauzelor. Sesizarea şi atribuirea corectă şi controlabilă a cauzelor vor avea ca rezultat un comportament responsabil şi eficient. Motivaţia se construieşte pe felul în care explicăm de ce se întâmplă anumite lucruri. Motivele sunt legate de cauzele pe care le atribuim evenimentelor şi acţiunilor. Locul de control şi constiinţa propriei eficienţe sunt puternic legate de cauze şi de atribuirea lor (Stratton si Swaffer -1988). 4. Motive ale afilierii [10]. Un alt nivel important al motivaţiei umane este nevoia de afiliere, necesitatea de relaţionare, de obţinere a unor aprecieri pozitive de la cei din jur şi de asociere cu alte persoane. Această motivaţie este o necesitate psihologică fundamentală (Rogers, 1961) pentru menţinerea sănătăţii psihice şi implică modalităţi de manifestare, precum: 4a. Respectul social – ca un motiv fundamental al comportamentului uman atât în relaţie cu semenii, cât şi în relaţie cu sinele. (Rom Harré, 1979). Motivaţie determinată de: postura stupidităţii, a ridicolului, a duplicităţii, de rezonabilitate, de bun simţ. 4b. Cooperarea şi concilierea – ca motivaţie pentru necesitatea unei acceptări sociale. Se manifestă prin: conformism, obedienţă, supunere faţă de elementul autoritar (Asch şi Milgram). 4c. Empatia – ca o motivaţie socială puternică, prin interes faţă de alţii şi preocupaţi de situaţia lor, recunoaşterea simplă a unui alt punct de vedere, aptitudinea de a conştientiza, de a inţelege şi de a aprecia sentimentele şi gândurile semenilor [95]. Empatia nu trebuie confundată cu comportamentul amabil, politicos şi plăcut, cu compasiunea sau declaraţiile aprobatoare. 4d. Agresivitatea – ca un posibil mod de manifestare naturală a fiinţei umane sau ca o consecinţă a situaţiei/poziţiei sociale. 5. Motive sociale şi de grup, cu referire la percepţia de sine şi identificarea socială prin apartenenţa la un grup [10]. Implică comparaţia socială între grupuri, prin prisma statutului, prestigiului şi puterii. Implică de asemenea anumite consecinţe legate de cooperare, respect, rivalităţi, conflict. 7.2.4. Concluzii • Fenomenul motivaţional uman implică trebuinţe diverse. Aproape fiecare aspect al psihologiei umane contribuie, într-un fel sau altul, la motivaţie. • Motivaţia ca trebuinţă este o necesitate internă a psihicului uman. • Se diferenţiază de tendinţe/impulsuri.


56

• Motivaţia are întotdeauna un scop. Dar motivaţia nu se confundă cu el. (motivul este ceva pentru care se săvârşeşte o activitate, iar scopul ceva spre care ţinteşte acea activitate). • Motivaţia se exprimă printr-un proces cognitiv, de proiectare şi anticipare a scopurilor şi a mijloacelor pentru îndeplinirea lor. Transformă persoana dintr-un simplu receptor al influenţelor externe, în subiect activ şi selectiv care hotărăşte în nume propriu declanşarea de acţiuni şi comportamente. • Motivaţia este influenţată de personalitatea individului. • Percepem, gândim, dorim, visăm, ne comportăm şi acţionăm asupra obiectelor şi fenomenelor din jurul nostru prin mobiluri motivaţionale. • Înţelegerea motivelor pentru care oamenii acţionează aşa cum acţionează are o importanţă deosebită şi studiul acestora ofera posibilităţi reale de înţelegere şi de definire a ceea ce trebuie sau se doreşte a fi exprimat prin: conceptul unui nou produs, elaborarea formei unui obiect/produs, elemente de limbaj semnificative, dezvoltarea de obiecte şi produse şi sensul acestei dezvoltări. 7.3. MECANISME DE ALEGERE CA URMARE A UNOR COMPORTAMENTE UMANE Conform acestei teorii a alegerii raţionale, individul va alege acea combinaţie între resurse, costuri şi beneficii care va duce la rezultate optime (optimizare). Această alegere pe principiul utilităţii sau a bunei funcţionări a produselor, este la rândul ei analizată ca fenomen economic şi de piaţă, ca şi comportament specific individului sau ca şi fenomen de tranziţie între individ şi sistem. 1. Alegerea raţională, pe baza ofertei - Gary S. Becker [10]. Satisfacerea acestui tip de comportament şi de alegere implică următoarele caracteristici: • maximizarea atât a utilităţilor cât şi a functionalităţii. • existenţa unei pieţei care, prin diferite grade de eficienţă, coordonează acţiunile diferiţilor participanţi - indivizi, firme, naţiuni - astfel încât comportamentele lor devin reciproc comparabile. • presupoziţia că preferinţele indivizilor nu se schimbă substanţial în timp şi nici nu diferă de la un individ la altul, indiferent de statututul lor social cultural. • formularea de “tipare” sau modele de explicaţie raţionale, prin excluderea intenţionalităţii individuale. Această abordare a alegerilor prin economic, este o explicaţie des folosită în a concepe, realiza şi lansa pe piaţă produse noi şi servicii, chiar dacă se recunoaşte că nu acoperă întreaga gamă de tipuri comportamentale. Se consideră că beneficiarii caută şi aleg raţional produsele pe baza unui set stabil de preferinţe, considerate aducătoare de beneficii, fiind ajutaţi în acest scop şi de o cantitate optimă de informaţii care să-i orienteze pe piaţă. 2. Alegerea raţională pe baza cererii - Jon Elster [10]. Se consideră că acţiunea umană individuală este unitatea elementară a vieţii sociale şi prin urmare aceasta trebuie explicată. Acţiunile umane constituie un set abstract de acţiuni posibile. În acest sens, beneficiarii caută şi aleg raţional produsele, constrânşi de anumite oportunităţi şi de opţiuni personale sau sociale. Alegerea raţională individuală presupune că beneficiarul ştie ce trebuie să facă pentru a-şi atinge scopurile în maniera cea mai eficientă sau cea mai puţin costisitoare. Acest lucru exclude comportamentul oportunist, incertitudinea, slăbiciunile, acţiunea sub influenţa impulsului. 3. Alegerea raţională pe baza cererii şi ofertei - James S. Coleman [10]. Presupune comportamente individuale pe baza principiilor proprii şi structura unui sistem care combină aceste comportamente într-un comportament sistemic. Se consideră că beneficiarii caută şi aleg raţional produsele în condiţiile stabilite de sistem, în funcţie de un scop personal, iar această alegere va produce consecinţe asupra sistemului. Şi totuşi, nu se poate explica comportamentul uman doar prin această raţionalitate instrumentală. Persoana îşi defineşte comportamentul şi alegerea şi prin necesităţi legate de: • ataşamentul faţă de valori recunoscute în domeniu; • ataşamentul faţă de tradiţie; • ataşamentul faţă de valori spirituale şi de idei; • ataşamentul faţă de creatori consacraţi şi altele.


57

7.4. DEFINIREA CRITERIILOR DE PREFERINŢĂ FAŢĂ DE ASPECTUL ŞI FORMA MOBILIERULUI PENTRU DEPOZITARE ŞI EXPUNERE Preferinţa faţă de un obiect sau altul presupune, aşa cum am analizat până în momentul de faţă, comportamente şi motivaţii diverse, atât raţionale cât şi reacţii şi impulsuri de natură obiectivă şi subiectivă, care primesc importanţă şi se ordonează în funcţie de beneficiar (vezi motivele şi tipurile lor). Preferinţa se finalizează prin actul alegerii, care poate avea un caracter personal-individual sau de grup. Alegem: • pentru sine, • pentru terţi. Indiferent de implicaţie, alegerea conştientizată poate presupune preferinţe pentru: • calităţile obiective, tehnico-funcţionale, sesizate la produs. • valoarea economică şi preţ de cost. • impresii şi satisfacţii vizuale, declanşate de formă. • materiale şi caracteristicile acestora, interpretate ca valori. Într-o situaţie normală de alegere a unui produs care să răspundă necesităţilor individuale, caracterul vizual-impresiv este primordial faţă de economicitate sau tehnologie. Relaţia om-obiect se declanşează la acest nivel al vizualului şi apoi se pun în mişcare celelalte procese psihice. Impresivitatea vizuală nu demonstrează obligatoriu superficialitate, instabilitate sau moft. Impresia vizuală a formei declanşează descoperiri ale unor idei şi conţinuturi, informaţii codificate în caracteristicile volumelor şi ale structurii, conotaţii, asocieri şi viziuni multiple, semnificaţii simbolice, toate acestea ne ajută în aprecierea obiectivă şi valoarea produsului. În relaţie cu forma, alegerile şi impresiile pot fi motivate şi declanşate de ansamblul elementelor care definesc limbajul ei vizual, începând cu cele intrinseci, până la elemente de compunere şi structurări compoziţionale, tot ceea ce se defineşte prin noţiunea de indicatoare ale formei. Toate acestea au un rol în preferinţa şi alegea unui anumit produs. Cunoaşterea preferinţelor consumatorului nu conduce obligatoriu spre idei şi soluţii novatoare sau infailibile pentru cei care concep produsele. Aceste informaţii şi date au importanţa lor şi sunt folosite cu succes atăt la începutul procesului cât şi în etapele ultime ale procesului de creaţie, cele de evaluare şi valorizare a unor variante optime finale [17]. Pentru a intra în atenţia consumatorului, un produs trebuie să promoveze anumite calităţi şi cerinţe, cum ar fi: a. Exprimarea clară a unor calităţi esenţiale, legate de relaţia dintre formă şi scop, formă şi funcţionalitate, formă şi expresivitate etc. Este un discurs nonverbal dar care trebuie cuprins intr-un discurs vizual de semnificare şi de comunicare uşor de perceput şi de înţeles. b. Exprimarea unităţii între volum-culoare-ornament/decor, în ansamblul produsului. Părţile componente, ca elemente ale unui ansamblu, reclamă întotdeauna o idee de organizare şi corelare a lor (fig. 7.5.). Compunerea se poate structura pe nivele de complexitate, după cum urmează:

Fig. 7.5. Calităţile şi cerinţele produsului ca unitate structurală a ansamblului.


58

Această exemplificare structurală pe nivele este interpretată diferit de cei care gândesc produsele. Cercetarea domeniului istoriei mobilierului demonstrează stiluri şi curente în care relaţia dintre aceste nivele a fost reformulată şi în unele perioade chiar abandonată. c. Integrarea elementelor componente într-un sistem ordonator, înţeles ca un ansamblu de corelări raţionale sau intuitive. Includem aici toate problemele analizate în cadrul capitolului despre formă, structură şi compoziţia ei şi fac referire la: proporţii, echilibru, ritm, repetări, alternanţe, continuităţi/discontinuităţi, contrast şi altele. d. Exprimarea optimă a materialului folosit şi a prelucrării lui. Cerinţă care se poate înţelege şi printr-o atitudine etică. e. Exprimarea în ansamblul formei a unor calităţi superioare, legate de nivelul culturii şi civilizaţiei.

Tab. 7.1. Sinteza criteriilor psihologice şi de comportament ale individului, cu implicaţii în alegerea produselor.

N Necesităţ

i N1. fiziologice M

Motivaţia şi mobilul ei

M1. fiziologice N2. de siguranţă M2. de siguranţă N3. de apartenenţă socială M3. de afiliere şi respect social

N4. de stimă M4. împliniri personale N5. împliniri personale M5. de cunoaştere

C Cerinţe C1. nivel social M6. estetice C2. circumstanţe individuale M7. de concordanţă C3. caracteristici personale şi

de personalitate

D Dorinţe D1. de siguranţă D2. de câştig D3. de comoditate D4. orgoliu personal D5. de noutate D6. empatice

A Alegere A1. raţională A1.1. după ofertă A1.2. după cereri A1.3. conjuncturală A1.4. valoare tehnico-funcţională A1.5. valoare economică

A2. cognitivă A2.1. branduri consacrate A2.2. creatori consacraţi

A3. emotională A3.1. tradiţie A3.2. valori spirituale A3.3. sentimente personale

A4. impresivă A 4.1 formă A 4.2 culoare şi textură A.4.3. materiale şi finisaje A.4.4. şi altele

CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI PROIECTARE.

59

CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI

PROIECTARE. METODOLOGIA PROCESULUI DE ELABORARE ŞI DEZVOLTARE A FORMEI SPECIFICE A MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE

Tab. 8.2. Sinteza analizei comparative între metoda meşteşugărească şi metoda clasică pe bază de desene.

Desene la scară Produs meşteşugăresc

• posibilitatea de a modifica produsul în ansamblul lui sau pe părţi componente. • viteză mare de modificare asupra mai multor componente. • posibilitatea de a lua decizii provizorii şi de a le schimba rapid şi cu un consum minim, în caz de incompatibilitate. • posibilitatea de alegere a unui proiect acceptabil dintr-o multitudine de alternative. • rezolvarea tuturor compatibilităţilor între produs – soluţii constructive – performanţe – satisfacerea necesităţilor beneficiarului prin modelare 3D şi simulare. • folosirea imaginaţiei şi a experimentului pentru soluţii novatoare.

• schimbări minore şi pe elemente componente. • modificări pas cu pas şi asupra câte unui element. • deciziile se amână după execuţia elementului, iar schimbarea presupune o reluare a execuţiei produsului. • abordarea unei variante din primele faze. • reusita este posibilă şi nu certă. • se respectă “codul genetic” cunoscut.

8.1.3. Creaţie prin design Într-o definire convenţional-sintetică, întregul proces de creaţie prin desen, presupune o înlănţuire de fapte şi evenimente întreprinse de anumite persoane care pe baza unei metodologii specifice transpun în reprezentări grafice, anumite idei, viziuni, imagini de ansamblu şi detalii ale unor produse, care să răspundă necesităţilor unui anume cumpărător. Abordarea problemelor se desfăşoară ierarhic, prin plecând de la schiţarea elementelor generale spre detalii dince în ce mai specifice [29]. Această tematică a fost deseori reformulată şi lărgită, în decursul istoriei societăţii industrializate, prin abordarea problematicii creaţiei de produs pe nivele, începând cu nivelul componentelor, nivelul produselor individuale, nivelul sistemelor de produse şi nivelul social ca fenomen integrator, fig.8.1.

Fig. 8.1. Nivele de structurare a fabricaţiei industriale.

În acest context dimensional al abordării şi asa cum reiese din analiza istorică a evoluţiei formei din cap. 1, proiectarea şi designul prin metodele lor aplicative bazate pe cercetare şi reprezentare pe bază de desen se constituie ca parte integrantă din procesul cercetării ştiinţifice şi de proiectare . Concluzii: • Orice metodă de creaţie şi proiectare exprimată până în momentul de faţă nu poate fi considerată unică şi satisfăcătoare.

• Rezolvarea problemei creaţiei necesită stabilirea unei proporţii între raţionalitate (cutie de sticlă) şi intuiţie (cutie neagră) în funcţie de specificitatea temei şi a persoanei care gândeşte, în funcţie de dovezile obiective disponibile, de îndemânare şi experienţă. • Metodele nu au menirea de a se constitui în formule standard sau generale. • Numai desenul şi reprezentarea la scară nu mai pot să acopere noile nivele de structurare ale domeniilor investigate; • Este necesară o extrovertire a gândirii şi a proiectării, pentru a favoriza participarea la luarea deciziilor şi a altor grupuri din afara ariei investigate (utilizatori, comercianţi, operatori sistemici, etc.


60

• Abordarea de noi metode este susţinută de inovarea şi diversificarea instrumentelor şi a tehnicilor de lucru; • Metodele în domeniu, pot constitui în cel mai bun caz un set de instrumente de “navigare” într-un mediu instabil şi imaginar, pentru a localiza o destinatie; • combinarea acestor metode într-o formulă particulară, personalizată, este o concluzie obiectivă. 8.3. CONTRIBUŢII LA DEFINIREA METODOLOGIEI DE ELABORARE A FORMEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE

8.6. a. 8.6.b.

• Etapa 4 şi 5 reprezintă etapa creativă de elaborare şi dezvoltare a formei sub toate aspectele ei, care să raspundă conceptului propus. • Se aplică individual sau în colective de creaţie.

• Etapa 6 reprezintă o etapăde analiză şi valorizare, care are

ca obiectiv restrângereacercetării şi creaţiei spre o

alegere a variantei/ lor optimeposibile. Evaluarea se face pe

nivele şi complexităţi criterialecare implică colective de

analiză şi sinteză.

• Etapa 7 reprezintă o etapă aplicativă de proiectare şi de inginerie tehnologică pentru inplementarea în fabricaţia de serie a produsului. Se aplică pe structuri şi nivele de competenţe în concordanţă cu procesul industrial.

• Etapele 1; 2; şi 3 reprezintăinvestigaţii teoretice şi de

analiză pentru stabilirealimitelor cercetării, orientarea

cercetării şi strângerea de date şiconţinuturi care se finalizează

prin definirea conceptului.• Parcurgerea lor implică o

activitate interdisciplinară şi degrup .

8.7. Fig. 8.6. a. Etapele procesului şi interdependenţa lor; b. Diagrama de manifestare aplicativă a etapelor; Fig. 8.7. Orientarea şi caracteristica generală a etapelor.

8.3.1. Conţinuturile specifice ale etapelor procesului de proiectare şi formularea unei aplicaţii practice în elaborarea unui concept de mobilier pentru păstrare şi expunere

Referindu-ne la problema strictă, privind elaborarea formei, vom analiza conţinuturile specifice ale etapelor şi interpretarea lor aplicativă asupra unui produs de mobilier.


61

E T A P A 1 . D E F I N I R E A T E M E I T a b . 8 . 3 .C o n ţ i n u t u r i s p e c i f i c e A p l i c a ţ i e p r a c t i c ă

P u n e r e a p r o b l e m e i . • D e f i n i r e a î n p a r a m e t r i r a ţ i o n a l i a p r o b l e m e i ş i i d e n t i f i c a r e a c o r e c t ă a s i t u a ţ i e i i n i ţ i a l e e x i s t e n t e , a s i t u a ţ i e i f i n a l e v i z a t e p r e c u m ş i p r o c e s u l d e t r a n s f o r m a r e c a r e f a v o r i z e a z ă î n d e p l i n i r e a e i . E n u n ţ u l p r o b l e m e i : E n u n ţ u l p r o b l e m e i p o a t e f i s i m p l u s a u c o m p l e x , p a r t i c u l a r s a u g e n e r a l , p r i n f o r m u l a r e . P e n t r u f a v o r i z a r e a d i v e r g e n ţ e i ş i a i n o v ă r i i î n p r o c e s u l d e c r e a ţ i e , e n u n ţ u l n u t r e b u i e s ă c o n ţ i n ă c a r a c t e r i s t i c i t e h n i c e s t r i c t e ş i s o l u ţ i i e x i s t e n t e . S e c a u t ă f o r m u l ă r i d e f r a z e p r i n c u v i n t e s a u p r i n f o l o s i r e a d e n o ţ i u n i , t r ă i r i ş i i m a g i n i , c a r e s ă n e f a v o r i z e z e i n s p i r a ţ i a ş i s ă e l i m i n e p r e c o n c e p t e l o r . C o n t r o l u l p r o b l e m e i : C o n s i d e r a r e a p r o b l e m e i c a o s i t u a ţ i e i n s t a b i l ă ş i g e n e r a l ă c u p o s i b i l i t ă ţ i d e r e s t r u c t u r a r e p e r m a n e n t ă î n f u n c ţ i e d e n o u t ă ţ i .

P u n e r e a p r o b l e m e i - e x e m p l i f i c a r e : • I n v e s t i g a r e a a s p e c t e l o r l e g a t e d e s t a d i u l a c t u a l a l c o m p o r t a m e n t u l u i î n f a m i l i e c u p r i v i r e l a n e c e s i t a t e a d e a l u a m a s a î n s p a ţ i u l l o c u i n ţ e i . • D e f i n i r e a p r o b l e m e i l e g a t ă d e c o n t e x t u l ş i s t i l u l a m b i e n t a l a l s p a ţ i u l u i d e l o c u i t . • I n t e g r a r e a m o b i l i e r u l u i p e n t r u p ă s t r a r e ş i e x p u n e r e î n s p a ţ i u l d e l o c u i t . E n u n ţ u l p r o b l e m e i - e x e m p l i f i c a r e : • P r o d u s d e m o b i l i e r p e n t r u p ă s t r a r e ş i e x p u n e r e î n z o n a d e l u a t m a s a c u i n t e n ţ i a d e a f i c â t m a i d i s c r e t p o s i b i l . C o n t r o l u l p r o b l e m e i - e x e m p l i f i c a r e : • P o s i b i l i t a t e a d e a g â n d i p r o d u s u l p r i n a p a r i ţ i a d e n o i m a t e r i a l e ş i s i s t e m e c o n s t r u c t i v e c a r e s ă p e r m i t ă “ v o l a t i l i z a r e a s p a ţ i a l ă ” a o b i e c t u l u i .

S u n t i n f o r m a ţ i i c a r e t r e b u i e c ă u t a t e l a s u r s e s p e c i f i c e : p e r s o a n e i m p o r t a n t e , i n s t i t u ţ i i ş i a o c i a ţ i i , l u c r ă r i ş i p u b l i c a ţ i i , p r o g n o z e ş i s t u d i i , b a z e d e d a t e , d o c u m e n t e ş i b i b l i o g r a f i e d e s p e c i a l i t a t e .

E T A P A 2 . C E R C E T A R E A P R O B L E M E I T a b . 8 . 4 . C o n ţ i n u t u r i s p e c i f i c e A p l i c a ţ i e p r a c t i c ă

A n a l i z a s t a d i u l u i a c t u a l c u p r i v i r e l a : • p r o d u s e l e d e m o b i l i e r e x i s t e n t e [ 5 9 ] , [ 6 3 ] , [ 6 8 ] ; • c o n t e x t ş i m e d i u a m b i e n t a l s p e c i f i c ; • e v o l u ţ i a i s t o r i c ă a t i p u l u i d e m o b i l i e r v i z a t ( d i n c a p . 1 ) ; • m a t e r i a l e ş i t e h n o l o g i i f o l o s i t e î n f a b r i c a r e a u n u i a s e m e n e a p r o d u s [ 5 9 ] , [ 6 3 ] ; • n i v e l u l t e h n i c ş i s o l u ţ i i l e c o n s t r u c t i v e a l e p r o d u s e l o r s i m i l a r e ; I n v e s t i g a r e a n e c e s i t ă ţ i l o r ş i c e r i n ţ e l o r c u p r i v i r e l a p r o b l e m a f o r m u l a t ă : • n e c e s i t a ţ i l e b e n e f i c i a r u l u i ( d i n c a p . 7 ) ; • c e r i n ţ e e r g o n o m i c e ş i i n t e r a c ţ i u n e a c u p r o d u s u l ( d i n c a p . 4 ) ; • d o r i n ţ e ş i n e c e s i t ă ţ i s t i l i s t i c e ş i e x p r e s i v e [ 6 4 ] , [ 6 5 ] , [ 6 6 ] ; • c e r i n ţ e e c o n o m i c e ; S t r â n g e r e a d e i n f o r m a ţ i i . A n a l i z a r e a ş i s e l e c t a r e a d a t e l o r .

• a n a l i z a r e a c o m p a r a t i v ă a u n o r p r o d u s e e x i s t e n t e ( f i z i c e s a u d i n i m a g i n i f o t o g r a f i c e ) p e c r i t e r i i ş i n i v e l e d e s t r u c t u r a r e ( f o r m ă , f u n c ţ i i , m a t e r i a l e , t e h n o l o g i i , f i n i s a j e , s o l u ţ i i c o n s t r u c t i v e , e t c ) ş i e v a l u a r e a r e z u l t a t e l o r . • c o n s u l t a r e a ş i s e l e c t a r e a d e i n f o r m a ţ i i c u p r i v i r e l a s p a ţ i u l p e n t r u l u a t m a s a ş i m o b i l i e r u l s p e c i f i c d i n s u r s e d i v e r s e ş i c o m p l e t e . • a n a l i z a m o r f o l o g i c ă a u n u i p r o d u s e x i s t e n t p e r f o r m a n t , p e n t r u : i d e n t i f i c a r e a f u n c ţ i i l o r ş i i e r a r h i z a r e a l o r , s t a b i l i r e a s o l u ţ i i l o r p o s i b i l e î n r a p o r t c u a c e s t e f u n c ţ i i ş i a n a l i z a m a t r i c e i p e n t r u d e f i n i r e a u n o r p r o d u s e n o i p r i n c o m b i n a ţ i i l e s o l u ţ i i / f u n c ţ i i . • î n t o c m i r e a d e s c e n a r i i d e u t i l i z a r e ş i m a n e v r a r e a u n u i p r o d u s i p o t e t i c s i m i l a r ş i i d e n t i f i c a r e a p r o b l e m e l o r c a r e n u s u n t r e z o l v a t e d e a c e s t a . • c o n s u l t a r e a c a i e t u l u i d e s a r c i n i ş i a o b l i g a t i v i t ă ţ i l o r , d a c ă s u n t f o r m u l a t e .

• U n e l e i n f o r m a ţ i i s u n t p r i m i t e s p r e c o n s u l t a r e . A l t e l e c o n s t i t u i e o a c t i v i t a t e i n d i v i d u a l ă d e o b s e r v a r e , a n a l i z ă ş i d o c u m e n t a r e . S e f o l o s e s c f i ş e ş i î n s e m n ă r i s c r i s e , s c h i ţ e ş i d e s e n e s e m n i f i c a t i v e ş i e x p l i c i t e , i n f o r m a ţ i e v i z u a l ă m e d i a , i m a g i n i ş i f o t o g r a f i i a d n o t a t e . T o a t e a c e s t e a p o t f i e x p u s e s u b f o r m a u n u i “ p a n o u d e a t m o s f e r ă ” c a r e p o a t e f i p r i v i t ş i a n a l i z a t î n o r i c e m o m e n t a l c r e a ţ i e i [ 1 8 ] .

E T A P A 3 . D E F I N I R E A C O N C E P T U L U I T a b . 8 . 5 . C o n ţ i n u t u r i s p e c i f i c e A p l i c a ţ i e p r a c t i c ă

• P r e s u p u n e o d e f i n i ţ i e c u c a r a c t e r p r o v i z o r i u a u n e i i d e i c u p r i v i r e l a p r o d u s s a u a u n e i d i r e c ţ i i d e d e z v o l t a r e a l u i . • S t a b i l i r e a u n u i c o n c e p t p u t e r n i c n e c e s i t ă u r m ă t o a r e l e a n a l i z e : a . A n a l i z a c e r i n ţ e l o r r e f e r i t o a r e l a m o b i l i e r u l d e d e p o z i t a r e d i n p e r s p e c t i v a l o r c a o b l i g a t i v i t a t e ş i c a d o r i n ţ ă s a u v a r i a b i l i t a t e [ 5 2 ] . S e u r m ă r e s c c u p r e c ă d e r e n e c e s i t ă ţ i l e ş i c o n d i ţ i i l e c o n c r e t e d e f o l o s i r e a n o u l u i p r o d u s ( d i n c a p . 4 – 7 ) . b . C o n s u l t a r e a s p e c i f i c a ţ i i l o r c a e t a p e p a r c u r s e d e p r o d u s s a u c a s u b a n s a m b l u r i ş i p ă r ţ i c o m p o n e n t e ( v e z i f i g . 8 . 2 . O b i e c t i v e l e p r o c e s u l u i d e d e s i g n ) . c . s t r u c t u r a r e a p r o b l e m e l o r p r i n a n a l i z a u r m ă t o a r e l o r d i r e c ţ i i : • m o b i l i e r ş i c o n t e x t ; • m o b i l i e r ş i p e r s o a n a c a r e î l f o l o s e ş t e ; • m o b i l i e r ş i a l t e p e r s o a n e ; • m o b i l i e r ş i m e d i u a m b i a n t ;

D e f i n i r e a c o n c e p t u l u i - e x e m p l i f i c a r e : U n o b i e c t d e m o b i l i e r p e n t r u z o n a d e l u a t m a s a c a z o n ă a t a ş a t ă c a m e r e i d e z i c u p o s i b i l i t ă ţ i d e m o d u l a r e ş i t r a n s f o r m a r e s t r u c t u r a l ă . • S t a b i l i r e a c e r i n ţ e l o r o b l i g a t o r i i - e x e m p l i f i c a r e : 1 o . - s ă p e r m i t ă d e p o z i t a r e a v e s e l e i , a t a c â m u r i l o r ş i a a r t i c o l e l o r n e c e s a r e p e n t r u l u a t m a s a . 2 o . - s ă p o a t ă f i t r a n s f o r m a t î n c e l p u ţ i n t r e i v a r i a n t e d e s t r u c t u r ă . 3 o . - s ă s e i n t e g r e z e î n a m b i e n t u l c a m e r e i d e z i , d e f i n i t c a a m b i e n t c u c a r a c t e r i s t i c i m i n i m a l i s t e . 4 o . - s ă c o n s t i t u i e u n a n s a m b l u c a r e s ă o c u p e c â t m a i p u ţ i n s p a ţ i u . • S t a b i l i r e a u n o r c e r i n ţ e p a r t i c u l a r e : 1 p . – s ă o f e r e p o s i b i l i t a t e a d e a f i i l u m i n a t î n s p a ţ i u l i n t e r i o r . 2 p . – s ă s e f o l o s e s c ă m a t e r i a l e n o i î n c o m b i n a ţ i e c u l e m n u l n a t u r . 3 p . - s ă n u p r e z i n t e p e r i c o l p e n t r u c o p i i ş i p e r s o a n e î n v â r s t ă .

• S e a p e l e a z ă a t â t l a i n f o r m a ţ i i s c r i s e c â t ş i v i z u a l e . S e f o l o s e s c s c h i ţ e d e i d e i ş i d e s e n e , e x e m p l e d e o b i e c t e s i m i l a r e î n i m a g i n i c o m p l e t a t e c u e x p l i c a ţ i i s u m a r e a l e p r o b l e m e l o r ş i c a r a c t e r i s t i c i l o r a n a l i z a t e ş i e x p r i m a t e . M a t e r i a l u l d o c u m e n t a r e s t e s e l e c t a t p e n t r u a d e f i n i i p r e g n a n t c o n c e p t u l f o r m u l a t .


62

E T A P A 4 . R E A L I Z A R E A C O N C E P T U L U I T a b . 8 . 6 . C o n ţ i n u t u r i s p e c i f i c e A p l i c a ţ i e p r a c t i c ă

R e p r e z i n t ă e t a p a d e c r e a ţ i e p r o p r i u - z i s ă c a r e s e d e s f a ş o a r ă i n d i v i d u a l s a u î n c o l e c t i v e d e c r e a ţ i e ş i p r o i e c t a r e ş i a r e c a s c o p : • e l a b o r a r e a f o r m e i g e n e r a l e a m o b i l i e r u l u i c a e x p r i m a r e a c o n c e p t u l u i ( d i n c a p . 3 ) . • e l a b o r a r e a s t r u c t u r i i ş i a p a r ţ i l o r c o m p o n e n t e c a a n s a m b l u o r g a n i z a t . • f o r m a c a a n s a m b l u f u n c ţ i o n a l ş i s o l u ţ i i l e c o n s t r u c t i v e l e g a t e d e î n d e p l i n i r e a l o r ( d i n . c a p 4 ) . • e l a b o r a r e a f o r m e l o r d e d e t a l i u ş i a c o m p o z i ţ i e i ( d i n c a p . 1 – 3 ) . • c a r a c t e r i s t i c i ş i e l e m e n t e d e f i n i s a j , c u l o a r e ş i t e x t u r ă ( d i n c a p . 5 ) . • i n t e g r a r e a f o r m e i g e n e r a l e ş i a p o s t u r i i e i î n c a r a c t e r u l a m b i e n t a l ş i c e l a l m o b i l i e r u l u i e x i s t e n t ( d i n c a p . 6 ) . • r e l a ţ i a f o r m e i ş i a s t r u c t u r i i c u s p a ţ i u l d i s p o n i b i l ş i c a r a c t e r i s t i c i l e a r h i t e c t u r a l e ( d i n c a p . 6 )

• S e s c h i ţ e a z ă f i g u r i ş i f o r m e p l a n e s a u r e p r e z e n t ă r i î n s p a ţ i u c a r e p o t f i e x p l i c i t e s a u s u g e r e a z ă i n t e n ţ i a ş i i d e e a d e a n s a m b l u s a u a u n o r p ă r ţ i c o m p o n e n t e a l e m o b i l i e r u l u i f ă r ă u n c o n t r o l a l d i m e n s i u n i l o r t e h n i c e s a u a l s c ă r i i l o r , d a r c u u n c o n t r o l ş i o e x p r i m a r e a p r o p o r ţ i i l o r . • S e p o t a p l i c a t e h n i c i d e c r e a t i v i t a t e p e n t r u d e z v o l t a r e a d e n o i c ă u t ă r i f o r m a l e ş i f u n c ţ i o n a l e l e g a t e d e s o l u ţ i i c a r e s ă p e r m i t ă m o d u l a r e a ş i t r a n s f o r m a r e a v o l u m e l o r . • S e c a u t ă r e f e r i n ţ e v i z u a l e ş i s i m b o l u r i c a r e p o t d e c l a n ş a i d e i i n e d i t e l e g a t e d e v o l a t i l i z a r e a v o l u m e l o r î n s p a ţ i u , m o d u l d e t r a n s f o r m a r e a a n s a m b l u l u i s a u c a r a c t e r i s t i c i e x p r e s i v e ş i d e l i m b a j . • S e d e f i n e s c ş i s e s c h i ţ e a z ă p r i n c i p i i ş i s c h e m e f u n c ţ i o n a l e a l e p ă r ţ i l o r c a r e s e m a n e v r e a z ă ( s e r t a r e , u ş i , e l e m e n t e p l a n e m o b i l e ) p r e c u m ş i i n t e g r a r e a l o r î n f o r m a g e n e r a l ă s a u î n s u b a n s a m b l u r i . • P e p a r c u r s u l a c e s t e i a c t i v i t ă ţ i e s t e n e c e s a r ă ş i o a n a l i z ă i n t e r m e d i a r ă ş i o t r i e r e a i d e i l o r p r o m i ţ ă t o a r e . • D i n m a t e r i a l u l r e a l i z a t s e a l e g c e l p u ţ i n t r e i p o s i b i l e s o l u ţ i i d i f e r i t e c a v i z i u n e c a r e p o t f i d e z v o l t a t e î n c o n t i n u a r e . • S e a p e l e a z ă l a m a c h e t e d e s t u d i u ş i t r a n s p u n e r e î n m a t e r i a l e a u n o r i d e i , v o l u m e ş i f o r m e g e n e r a l e s a u p ă r ţ i c o m p o n e n t e ş i d e t a l i i .

• S e f o l o s e s c c u p r e c ă d e r e t e h n i c i l e d e c r e a t i v i t a t e c a r e s ă f o r m u l e z e i d e i n o v a t o a r e p r e c u m ş i m e t o d e ş i t e h n i c i d e r e p r e z e n t a r e v i z u a l ă ş i p r o g r a m e s p e c i f i c e d e m o d e l a r e c o m p u t e r i z a t ă . • E l a b o r a r e a f o r m e i p o a t e f i a b o r d a t ă ş i d e z v o l t a t ă s t r a t e g i c p r i n c e l p u ţ i n t r e i s u r s e d e i n s p i r a ţ i e ş i e x p r i m a r e ş i a n u m e :

1 . d o m e n i u l t e h n i c ş i t e h n o l o g i c c u t o t c e e a c e i m p l i c ă e l . 2 . d o m e n i u l f o r m e l o r n a t u r a l e ş i a l e g i t ă ţ i l o r l o r . 3 . d o m e n i u l f o r m e l o r ş i v o l u m e l o r g e o m e t r i c - a b s t r a c t e e x p r e s i v e .

E T A P A 5 . D E Z V O L T A R E A C O N C E P T U L U I T a b . 8 . 7 . C o n ţ i n u t u r i s p e c i f i c e A p l i c a ţ i e p r a c t i c ă

R e p r e z i n t ă e t a p a d e i n v e s t i g a r e a f o r m e i g e n e r a l e ş i a p a r ţ i l o r c o m p o n e n t e p e n t r u o d e z v o l t a r e d e v a r i a n t e f o r m a l e p o s i b i l e . N e c e s i t ă o p r e l u c r a r e a i d e i l o r ş i v a r i a n t e l o r a l e s e p e n t r u r e z o l v a r e a p r o b l e m e l o r d e d e t a l i u , p r e c u m : • î m p ă r ţ i r i ş i p o z i ţ i o n ă r i a l e e l e m e n t e l o r v a r i a b i l e p e s u p r a f a ţ ă c a s u b o r d o n ă r i ş i c o m p u n e r i e x p r e s i v e ; • c o n t r a s t u l s a u s i m i l i t u d i n e a e l e m e n t e l o r ş i a f o r m e l o r d e t r a n z i ţ i e , d i n p u n c t d e v e d e r e a l f i g u r i l o r , c u l o a r e ş i t e x t u r ă ; • r a p o r t u r i ş i r e l a ţ i o n ă r i f u n c ţ i o n a l e ; • r a p o r t u r i ş i r e l a ţ i o n ă r i a l e p r o p o r ţ i i l o r ; • a c c e n t u a r e a p o z i ţ i e i , d i r e c ţ i e i ş i p o s t u r i i u n o r e l e m n e t e s a u a î n t r e g u l u i a n s a m b l u ;

• V a r i a n t e l e a l e s e s e r e i a u ş i s e p r e l u c r e a z ă c a p o s i b i l i t ă ţ i d e r e l a ţ i o n a r e ş i c o m p u n e r e d e e l e m e n t e . • A c t i v i t a t e a p r e s u p u n e r e a l i z a r e a d e s c h i ţ e ş i d e s e n e a l e o b i e c t u l u i , ş i a f i e c ă r e i p ă r ţ i c o m p o n e n t e î n v e d e r i s a u î n s p a ţ i u p r i n u r m ă t o a r e l e m e t o d e d e a b o r d a r e : - i n v e r s a r e a e l e m e n t e l o r ; - c o m b i n a r e a e l e m e n t e l o r ; - î n l o c u i r e a e l e m e n t e l o r ; - m o d i f i c a r e a ş i t r a n s f o r m a r e a e l e m e n t e l o r ; - s c h i m b a r e a m ă r i m i i / s c ă r i i ; - e v a l u a r e a m a t e r i a l e l o r ; - e v a l u a r e a s o l u ţ i i l o r c o n s t r u c t i v e ; - c r e ş t e r e a / d e s c r e ş t e r e a c o m p l e x i t ă ţ i i - m a n i p u l a r e a f o r m e l o r a n a l o a g e / c o n t r a s t a n t e ; - c o n t r o l u l c l a r i t ă ţ i i / n e c l a r i t ă ţ i i ; - a ju s t a r e a p o z i ţ i e i ş i d i r e c ţ i e i ;

• S e f o l o s e s c m e t o d e l e d e r e p r e z e n t a r e ş i d e a n a l i z ă p r i n s c h i ţ e ş i d e s e n e î n p l a n ş i î n s p a ţ i u , c a r e p r e z e n t ă r i p r o p o r ţ i o n a l e s a u l a s c a r ă , s e c ţ i u n i ş i d e t a l i i . M a t e r i a l u l v i z u a l s e r e p r e z i n t ă î n t e h n i c i d i v e r s e c l a s i c e s a u m o d e l a r e p r i n p r o g r a m e p e c a l c u l a t o r .

E T A P A 6 . E V A L U A R E A ş i A L E G E R E A S O L U Ţ I E I O P T I M E C A R Ă S P U N S M A X I M I Z A T L A C O N C E P T U L D E F I N I T . T a b . 8 . 8 . C o n ţ i n u t u r i s p e c i f i c e A p l i c a ţ i e p r a c t i c ă

R e p r e z i n t ă o e t a p ă d e r e s t r â n g e r e ş i c o n v e r g e n ţ ă a d e z v o l t ă r i i p r o i e c t u l u i . A c t i v i t ă ţ i l e î n t r e p r i n s e s e c o n c e n t r e a z ă p e : • A n a l i z a ş i e v a l u a r e a c r i t i c ă ş i c r i t e r i a l ă a p r o i e c t u l u i ; • A n a l i z a ş i e v a l u a r e a v a l o r i i l u i f u n c ţ i o n a l e , e s t e t i c e ; • A n a l i z a ş i e v a l u a r e a e c o n o m i c ă ;

1 . A p l i c a r e a e v a l u ă r i l o r p r i n a n a l i z a c r i t i c ă p e r s o n a l ă s a u a t e r ţ i l o r . 2 . A p l i c a r e a m e t o d e i “ A n a l i z a m u l t i - c r i t e r i a l ă ” p e n t r u a l e g e r e a v a r i a n t e i o p t i m e , p r in u r m ă t o r i i p a ş i : • s t a b i l i r e a c r i t e r i i l o r d e e v a l u a r e ; • d e t e r m i n a r e a p o n d e r i l o r l o r ; • a c o r d a r e a n o t e i d e i m p o r t a n ţ ă p e n t r u f i e c a r e v a r i a n t ă r a p o r t a t ă l a c r i t e r i i ; • s t a b i l i r e a p r o d u s u l u i d i n t r e n o t ă ş i p o n d e r e , c a ş i v a l o a r e d e e v a l u a r e . 3 . A p l i c a r e a m e t o d e i “ A n a l i z e i f u n c ţ i o n a l e p e n t r u p r o d u s p r i n u r m ă t o r i i p a ş i : • D e z m e m b r a r e a f u n c ţ i i l o r p r a c t i c e – e s t e t i c e - s i m b o l i c e , p e n i v e l e ; • a p r e c i e r e a ( 1 p - 1 0 p . ) • p o n d e r e a d u p ă i m p o r t a n ţ ă ( 1 0 - 1 0 0 ) • v a l o a r e a d e î n t r e b u i n ţ a r e c a r a p o r t î n t r e a p r e c i e r e a t o t a l ă ş i c h e l t u i e l i ; A n a l i z a c o s t u r i l o r ş i b e n e f i c i i l o r .

• A n a l i z a ş i e v a l u a r e a s e c o n s i d e r ă c a a c ţ i u n i c a r e d e c u r g c o n ş t i e n t d i n f o r m u l ă r i l e d e i d e i ş i d i n d e z v o l t ă r i l e ş i a n a l i z e l e p e p a r c u r s u l f i e c ă r e i e t a p e . P e n t r u o o r i e n t a r e ş t i i n ţ i f i c ă a p r o i e c t u l u i v a r i a n t e l e a l e s e s p r e a f i e v a l u a t e s e s u p u n m e t o d e l o r s p e c i f i c e d e a n a l i z ă ş i e v a l u a r e d i n t r e c a r e a m a l e s s p r e e x e m p l i f i c a r e p e c e l e d e m a i s u s .


63

E T A P A 7 . P L A N I F I C A R E A ş i I M P L E M E N T A R E A C O N C E P T U L U I T a b . 8 . 9 . C o n ţ i n u t u r i s p e c i f i c e A p l i c a ţ i e p r a c t i c ă

R e p r e z i n t ă a p l i c a r e a p r o c e s u l u i d e p r o i e c t a r e ş i d e z v o l t a r e d e n o i p r o d u s e p r i n : • p r o i e c t u l t e h n i c ş i t e h n o l o g i c a l p r o d u s u l u i ; • a c t i v i t a t e a d e p r e g ă t i r e a f a b r i c a ţ i e i

1 . p r o i e c t a r e a ş i r e a l i z a r e a d o c u m e n t a ţ i e i t e h n i c e ş i t e h n o l o g i c e ; 2 . r e a l i z a r e a p r o t o t i p u l u i ; 3 . î n c e r c a r e a ş i o m o l o g a r e a p r o t o t i p u l u i ; 4 . o m o l o g a r e a s e r i e i “ 0 ” . 5 . d e c l a n ş a r e a f a b r i c a ţ i e i d e s e r i e ;

• E s t e o e t a p ă e x p r i m a t ă l a n i v e l u l u n u i p r o c e s i n d u s t r i a l d e p r o d u c ţ i e . A p l i c a ţ i a p r a c t i c ă f ă c â n d p a r t e d i n d o m e n i u l p r o d u c ţ i e i d e m o b i l i e r p o a t e f i p a r t i c u l a r i z a t ă î n f u n c ţ i e d e p r o d u c ă t o r p r e c u m ş i d e c a r a c t e r i s t i c i l e ş i c o m p l e x i t a t e a p r o d u s u l u i .

8.3.2. Sinteza aplicaţiei practice în elaborarea unui concept de mobilier pentru păstrare şi expunere

DEFINIREA TEMEI CERCETAREA PROBLEMEI

Punerea problemei - exemplificare: • Investigarea aspectelor legate de stadiul actualal comportamentului în familie cu privire lanecesitatea de a lua masa în spaţiul locuinţei. • Definirea problemei legată de contextul şistilul ambiental al spaţiului de locuit. • Integrarea mobilierului pentru păstrare şiexpunere în spaţiul de locuit.

Enunţul problemei - exemplificare: • Produs de mobilier pentru depozitare şiexpunere în zona de luat masa cu intenţia de a ficât mai discret posibil.

Controlul problemei - exemplificare: Posibilitatea de a gândi produsul prin apariţia de noi materiale şi sistemeconstructive care să permită “volatilizarea spaţială” a obiectului.

Consultarea şi selectarea de informaţii cu privire la spaţiul pentru luat masa şi mobilierul specific.

Analiza morfologică a unui produs existent performant.

Analiza comparativă a unor produse existente. Întocmirea de scenarii de utilizare şi manevrare a unui produs ipotetic similar.

Consultarea caietului de sarcini şi a obligativităţilor, dacă sunt formulate.

REALIZAREA CONCEPTULUI [53]

DEFINIREA CONCEPTULUI

Definirea conceptului - exemplificare: • Un obiect de mobilier pentru zona de luat masaca zonă ataşată camerei de zi cu posibilităţi demodulare şi transformare structurală.

Stabilirea cerinţelor obligatorii - exemplificare: 1o. - să permită depozitarea veselei, a tacâmurilorşi a articolelor necesare pentru luat masa. 2o. - să poată fi transformat în cel puţin treivariante de structură. 3o. - să se integreze în ambientul camerei de zi, definit ca ambient cu caracteristici minimaliste. 4o. - să constituie un ansamblu care să ocupe câtmai puţin spaţiu.

Stabilirea unor cerinţe particulare: 1p. – să ofere posibilitatea de a fi iluminat în spaţiul interior. 2p. – să se folosescă materiale noi în combinaţie cu lemnul natur. 3p. - să nu prezinte pericol pentru copii şi persoane în vârstă.

DEZVOLTAREA CONCEPTULUI


64

EVALUAREA şi ALEGEREA SOLUŢIEI OPTIMECA RĂSPUNS MAXIMIZAT AL CONCEPTULUIDEFINIT

1. Aplicarea evaluărilor prin analiza critică personală sau a terţilor.

2. Aplicarea metodei “Analiza multi-criterială”pentru alegerea variantei optime, prin următorii paşi: • stabilirea criteriilor de evaluare; • determinarea ponderilor lor; • acordarea notei de importanţă pentru fiecare variantă raportată la criterii; • stabilirea produsului dintre notă şi pondere, ca şi valoare de evaluare.

3.Aplicarea metodei “Analizei funcţionale prin următorii paşi: • Dezmembrarea funcţiilor practice – estetice - simbolice, pe nivele; • aprecierea (1p-10p.) • ponderea după importanţă (10-100) • valoarea de întrebuinţare ca raport între aprecierea totală şi cheltuieli; Analiza costurilor şi beneficiilor.

PLANIFICAREA şi IMPLEMENTAREACONCEPTULUI

1. proiectarea şi realizarea documentaţiei tehnice şi tehnologice;

2. realizarea prototipului; 3. încercarea şi omologarea prototipului;

4. omologarea seriei “0”. 5. declanşarea fabricaţiei de serie;

5.1. Dezvoltare de variante form ale

inversarea elem entelor ş i p ă r ţ ilor controlul figurilor şi a form elor

schim barea mărim ii ş i sc ă rii com poziţia şi organizare p ă r ţ ilor

controlul com plexit ăţ ii controlul form elor

sim patetice/contrastante controlul clarităţii/neclarit ăţ ii ajustarea poziţie i şi d irec ţ iei

caracteristici derivate din com portam entul individului

5.2. cercetarea şi controlul m aterialelor 5.3. cercetarea şi evaluarea soluţiilor constructive ş i func ţ ionale

5.4. cercetarea şi evaluarea tehnicilor ş i tehnologiilor de prelucrare 5.5. evaluarea culorii ş i texturii

5.DE ZVOLTA R E A C ON C E PTULUI

4.6. C uloarea şi textura 4.7. R ela ţia cu spa ţiu l

4.4.F unc ţionalitatea form ei 4.5. E lem ente de ergonom ie

4.3.4. C om poziţia şi com punerea

4.3.3 . Form ele de d etaliu4.3.2 . Form a părţilor4.3 .1 . Form a general ă

1. Definirea temei de cercetare.

2 . Analiza stadiului situaţiei existente

3. Definirea conceptului

4. E LA B O R A R E A C ON C E PTULUI

4.2. R eferin ţ e vizuale ş i simboluri

4.1.Im aginare creativ - vizuală

întâm plă toare sau ra ţională de figuri şiform e

A legerea solu ţiei / ilor finale care pot fi evaluate

Fig. 8.8. Prezentare în vedere explodată a Fig. 8.9. Desfăşurarea etapelor 4 şi 5 din sinteza procesului componentelor constructive ale conceptului de mobilier. de elaborare a formei mobilierului.


65

8.3.3. Sinteza procesului de elaborare a conceptului şi a formei obiectului de mobilier prin algoritmi de modelare Tab. 8.10.


66

8.3.4. Aplicarea algoritmilor pentru etapa 4 şi 5 din sinteza procesului de elaborare a formei mobilierului

Tab. 8.11.

S-au exemplificat 5 variante de comode în care sunt cuprinse şi cele trei variante de comode dezvoltate în capitolul 3 din teză.

CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE VALORIFICARE A CERCETĂRILOR.

67

CAPITOLUL 9 CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE

VALORIFICARE A CERCETĂRILOR 9.1. CONCLUZII GENERALE Teza de doctorat, prin tematica pe care o abordează reprezintă un studiu elaborat şi cuprinzător, asupra modalităţilor de analiză, definire, întelegere şi dezvoltare a conceptului de formă, considerată o problemă definitorie şi fundamentală în domeniul proiectării şi ingineriei produselor din industria lemnului. Cercetările efectuate prezintă un caracter de noutate în acest domeniu prin încercarea de a aborda şi sintetiza într-un conţinut teoretic şi practic a tuturor problemelor principale cu referire la proiectarea formei produselor având ca referinţă aplicativă forma mobilierului pentru depozitare şi expunere, conţinut cu implicaţii semnificative în procesul de elaborare şi proiectare a unui produs. În urma acestor cercetări au rezultat următoarele concluzii generale: Referitoare la conceptul de formă: - conceptul de formă este un concept generalizator cu o semnificaţie multiplă în funcţie de domeniul de cercetare abordat şi de obiectivele acestuia. - în domeniului mobilierului, forma este înţeleasă ca mod de exprimare şi identificare a obiectului şi se manifestă în relaţie cu spaţiul 2D şi 3D. - relaţia dintre funcţie, structură şi formă în cadrul mobilierului, ca proces de determinare prezintă o diversitate de sensuri şi de ordine a termenilor, diferită de legitatea unică a formelor organice. - forma mobilierului prezintă nivele de manifestare cuprinse între o forma de ansamblu şi forme ale parţilor şi elementelor, care trebuie controlate şi exprimate în concordanţă cu idea conceptului. - caracteristicile şi elementele definitorii ale formei, identificate şi prezentate în teză formează un limbaj conceptual şi vizual pe grupe şi complexităţi, operabil ca limbaj de comunicare şi aplicabilitate practică în domeniul proiectării inginereşti şi a creaţiei de produs. - structura şi compunerea părţilor formei mobilierului şi a ansamblului ei, se extinde dincolo de graniţele caracteristicilor fizice şi tehnice şi exprimă legităţi şi valori compozitionale asemeni formelor organice, semnifică şi definesc caracterul şi stilul mobilierului. - elementele decorative şi ornamentele pot susţine forma generală sau pot fi în contrast cu aceasta în cazul unor idei de subliniere, accent sau exprimări simbolice. - relaţia între volume poate fi făcută prin forme de tranziţie şi de legătură. - forma poate exprima nobil şi eficient materialul sau poate distruge această armonie relaţională. În legatură cu ergonomia formei: - forma mobilierului este dependentă de cerinţele ergonomice şi de funcţionalitatea lui, ca urmare a interferenţei dintre om şi obiect şi a stabilirii unor caracteristici cu privire la optimizarea accesibilităţii şi manevrabilităţii elementelor lui. - pe direcţia orizontală, zonele corespunzătoare femeii de statură mică sunt cuprinse în cele ale bărbatului mediu, rezultând o limită optimă de apucare cu mâna de 500 mm. - pe direcţia verticală aceleaşi zone definesc limita optimă de apucare cu mâna de 1630 mm. - spaţiul optim de acces în interiorul mobilierului studiat. relevă faptul că atât bărbatul mediu cât şi femeia de statură mică au posibilitatea de a apuca şi manevra articolele depozitate pe rafturi şi în sertare în proportie de 70% şi a hainelor atârnate pe umere şi suporţi speciali în proporţie de 100%. - îmbunătăţirea accesului în colţurile, inferioare şi superioare ale spaţiului interior al mobilierului se face prin înclinarea înspre faţă a trunchiului. O minimă înclinare a trunchiului în faţă (200) măreşte posibilităţile de acces cu 10%. - accesul în zonele inferioare ale mobilierului necesită poziţii de ghemuire accentuată. - pentru a oferi o posibilitate de manevrare a sertarelor şi de vizualizare a conţinutului acestora în condiţii optime, se impune o poziţionare a lor pe verticală, astfel: • pentru femeia de statură mică, sertar la h max. 1100 mm; • pentru bărbatul mediu, sertar la h max. 1300 mm; - pentru a oferi o posibilitate de manipulare a sarcinilor şi o vizualizare a articolelor pe suprafeţele orizontale ale poliţelor, în condiţii optime şi de siguranţă, se impune o poziţionare a acestora pe verticală, astfel:


68

• pentru femeia de statură mică, poliţa la h max. 1200 mm; în cazul manipulării de sarcini poliţa între 300 şi max. 1100 mm; • pentru bărbatul mediu, poliţa la h max. 1500 mm; în cazul manipulării de sarcini poliţa între 300 şi max. 1500 mm; - pentru a oferi o posibilitate de manevrare a mânerelor şi accesoriilor elementelor de mobilier, în condiţii optime, se impune o poziţionare a lor pe verticală, astfel: • pentru femeia de statură mică, h între 700 / 1500 mm; • pentru bărbatul mediu, ` h între 800 / 1800 mm; - cercetarea întreprinsă în studiul ergonomic a stabilit cerinţe privind poziţionarea şi dispunerea elementelor variabile pe înălţime, precum şi posibilităţile de acces şi vizibilitate în spaţiul interior compartimentat. - din cercetarea cu privire la manipularea sarcinilor în cazul depozitării rezultă urmatoarele concluzii: zonele cu risc în manipulare sunt cele care depăşesc distanţa de 300 mm în faţa corpului uman şi pe verticală, cele care depăşesc nivelul umerilor sau sunt mai jos de genunchi. În privinţa culorii şi a texturii: - culoarea şi textura în relaţie cu forma mobilierului se analizează şi se defineşte din punct de vedere constructiv, impresiv şi expresiv. - funcţiile culorilor raportate la forma mobilierului se diversifică şi contribuie la; • accentuarea detaliilor; • percepţia şi analiza proporţiilor, a caracterului formal şi al structurii piesei de mobilier; • individualizarea şi sublinierea în sensuri multiple, a unui element, a unei suprafeţe, a unei figuri/forme decorative sau o anumită structură de ansambl a piesei; • influenţarea din punct de vedere stilistic şi expresiv a piesei de mobilier; - dezvoltarea culorilor în game cromatice, grupuri valorice şi de calitate, permit compoziţii cromatice diverse, care folosesc asemănările şi similitudinile, contrastele şi diferenţierile pentru a sublinia intenţii, idei şi caracteristici după dorinţă. - culoarea nu se adaugă formei ca un colaj ci participă şi subliniază elementele şi caracteristicile ei. - culorile aplicate pe volume pot fi influenţate puternic de iluminare şi caracteristicile luminii ambientale, astfel: - pot să modeleze puternic sau să estompeze caracterul volumelor prin tonuri şi valori; - să accentueze sau să diminueze textura şi decoraţia pe suprafeţe; - pot schimba gama cromatică a ansamblului ambiental; Din relaţia mobilierului şi a formei lui cu spaţiul interior al locuinţei rezultă următoarele concluzii: - forma mobilierului reprezintă o organizare atât a spaţiului interior, prin compartimentare şi compunere funcţională cât şi a spaţiului liber din jurul lui. - mobilierul ca tipologie şi dezvoltare formală se corelează cu spaţiului arhitectural organizat şi a caracteristicilor lui structurale şi formale. - prin culoare şi textură, mobilierul poate să se insinueze ca volume pregnante în spatiu sau poate să se estompeze în planul pereţilor. - mobilierul poate influenţa şi organiza la rândul lui spaţiul ambiental prin caracteristicile lui functionale, compozitionale şi expresive după cum urmează: • concentrează spaţiul larg în zone funcţionale diferite; • accentuează sau diminuează impresia de întindere a suprafeţei pereţilor prin dominanta ansamblului şi poziţionarea volumelor lui; • structurează spatiul interior pe nivele orizontale prin compunerea liniară şi modularea volumelor. • defineşte caracterul stilistic şi expresiv al ambientului prin formă, materiale, decoraţie şi ornament, prelucrări şi finisaj. În legătură cu forma ca declanşator de comportamente şi motivaţii în acţiunea de alegere concluziile sunt următoarele: - forma mobilierului este influenţată şi influenţează nevoile, cerinţele şi dorinţele beneficiarului .


69

- ea trebuie să înglobeze în compunerea de ansamblu, elemente şi valori care răspund din toate punctele de vedere, cautărilor şi aşteptărilor viitorilor beneficiari, care pot fi depistate prin analiza motivaţiei şi a comportamentului în achiziţie şi alegerea de produse. - individul alege în general în mod raţional un produs dar şi cognitiv, emoţional şi expresiv considerate ca ataşamente pentru valori, tradiţii, idealuri, sentimente şi afinităţi. - scopul final al proiectării inginereşti este un produs performant, competitiv şi căutat de către beneficiar care se defineşte puternic pe o piaţa de produse suprasaturată şi acest lucru se realizează eficient şi prin forma lui, dar nu orice formă ci aceea care se “adresează’ clar şi expresiv. Cercetările întreprinse asupra procesului de creaţie şi de proiectare inginerească subliniază următoarele concluzii: - procesul de elaborare şi proiectare a unui produs se defineşte ca un proces etapizat. - se caută o transparenţă a conţinutului acestor etape şi o activitate în grup sau colective cu o componenţă multidisciplinară care să cuprindă ingineri proiectanţi – designeri – psihologi – sociologi -economişti, etc. - parcurgerea etapelor este obligatorie dar nu condiţionată ca desfăşurare strict liniară. - etapa de observare, documentare şi analiză obiectivă a situaţiei existente şi a produselor similare este la fel de importantă ca şi etapa de elaborare şi dezvoltare a conceptului, pentru creşterea gradului de inovare şi inventivitate a noului concept. - urmărirea procesului de transformare a problemei este elementul care trebuie controlat eficient. - rezultatele analizelor teoretice a permis definirea unui proces de creaţie şi de proiectare a produsului de mobilier pentru depozitare şi expunere ca proces inovativ în domeniu care lipseşte din metodologia specifică şi care să sublinieze modalitatea de abordare şi dezvoltare a elaborării formei acestui gen de produs. 9.2. CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE Conţinuturile cercetărilor şi analizelor teoretice precum şi experimentele de modelare şi aplicare a unor algoritmi în cadrul tezei prezintă o parte nouă, proprie şi originală prin următoarele contribuţii personale: În privinţa conceptului de formă: - am analizat şi am sistematizat caracteristicile mobilierului pentru depozitare şi expunere ca ansamblu tipologic, morfologic şi structural, pentru a oferii o viziune clară asupra particularităţilor şi specificităţii acestui gen de produse în ceea ce priveşte funcţionalitatea, dezvoltarea formelor, relaţia şi determinarea părţilor intr-un ansamblu coerent, analiză cuprinsă în subcapitolul. 1 - am întreprins o analiză cuprinzătoare a elaborării formei mobilierului ca evoluţie istorică care se constituie într-un material documentar important. În conţinutul acestuia am subliniat definirea acestor produse ca: • parte a culturii şi civilizaţiei; • mijloc de aplicare şi comunicare a nivelului tehnologic şi de cercetare în domeniile tehnico-inginereşti. • obiect dinamic supus unor influenţe stilistice şi unor surse de inspiraţie diverse; • ansamblu semnificativ definit prin caracteristici şi elemente stilistice şi de limbaj. • produs care exprimă preocupările şi dezbaterile de idei ale epocii, ale mişcărilor şi personalităţilor marcante ale acestora; • mijloc de comunicare şi exprimare socială şi individuală, de acţiune şi reacţiune la acest nivel. Rezultatele acestei analize sunt sintetizate în Tab. 1.3.; şi 1.4.; 3.2.; - pe baza studiului întreprins asupra elaborării formei mobilierului, am definit o metodă de analiză a elaborării formei, structurii, ornamentelor şi elementelor decorative ale mobilierului cu valoare conceptuală, istorică şi de artă, pe care am exemplificat-o practic în subcapitolul 1.6.9. şi în fig. 1.94.; 1.95.; 1.96.; 1.97; 1.98. - am definit şi explicat sistematic şi complex, elementele definitorii ale formei ca elemente prin care putem reprezenta, exprima şi construi formele obiectelor şi produselor în general şi cu precădere forma mobilierului pentru depozitare şi expunere. Acest conţinut se constituie ca un material de studiu teoretic şi practic total nou în domeniul proiectării mobilierului şi este prezentat în subcapitolele 3.4.; 3.5.; - prin definirea limbajului conceptual şi vizual al acestora am stabilit posibilităţile de compunere şi relaţionare a lor în cadrul unei organizări de structură şi compoziţie, subliniind atât reguli şi legi generale cât şi principii de elaborare şi dezvoltare a formei mobilierului pentru depozitare şi expunere ca formă semnificativă, pe care le-am prezentat în subcapitolul 3.6.; 3.7.; 3.8.;


70

- am definit modelarea acestei forme semnificative prin algoritmi care cuprind: structura fundamentală, părţi şi elemente importante, cu implicaţie în ansamblul ei (tab. 3.3. – 3.10.). - am aplicat algoritmul pentru elaborarea şi modelarea formei şi structurii unei comode ca obiect de mobilier semnificativ. Această aplicaţie este ilustrată în fig. 3.13.; 3.14.; şi Tab. 3.11. şi reprezintă un instrument sugestiv şi eficient în procesul de proiectare. În domeniul cercetărilor ergonomice: - am determinat şi analizat zonele de accesibilitate pentru apucare cu mâna şi atingere cu vârful degetelor în cazul bărbatului de statură medie şi a femeii de statură mică cu referire la cele trei tipologii ale obiectelor de mobilier pentru depozitare şi expunere (mari, medii şi mici). Determinările au fost făcute pentru două posturi fundamentale şi anume poziţia ortostatică şi pozitia ghemuită. Rezultatele acestor simulări grafice se constituie în cerinţe ergonomice şi recomandări practice cu referire la structura obiectelor de mobilier cercetate şi compunerea elementelor variabile şi de compartimentare interioară (fig.4.3; 4.4.; 4.5.; 4.6. a-b-b1.) - am analizat nivelul de vizibilitate şi posibilitatea de control asupra spaţiului interior al mobilierului cercetat şi am determinat limitele acestora pentru cele două tipuri de persoane, limite care stabilesc poziţiile maxime de amplasare a sertarelor şi a poliţelor în planul vertical al frontului mobilierului (fig. 4.7). - am determinat grafic zonele de risc şi greutăţile maxime admise în manipularea de sarcini, conform instrumentului de apreciere şi determinare a riscurilor, asociate cu manevrarea manuală a sarcinilor, în situaţii de muncă (LA – limita admisă) elaborat de Institutul National pentru Siguranţa Ocupaţiilor şi Sănătate (NIOSH - USA). Raportările la aceste determinări relevă faptul că în cazul mobilierului pentru depozitare şi expunere, greutăţile articolelor şi ale obiectelor manipulate în locuinţă sunt sub valorile maxime admise (fig. 4.15.). - am analizat organizarea spaţiului interior al camerei ca spaţiu optim de acces şi depozitare şi am definit posibilităţile de depozitare ca cerinţe şi nivele de acces faţă de acesta, în fig. 4.21; 4.22; Contribuţii privind culoarea şi textura în relaţie cu forma: - am definit elementele şi caracteristicile fundamentale cu referire la fenomenul cromatic şi la interpretarea culorii ca impresie şi realitate vizuală. - realizarea unui studiu experimental propriu în diagnosticarea şi interpretarea impresiei asupra culorii naturale a 20 de specii de lemn prin instrumentele digitale specifice programului de prelucrare grafică pe calculator – Corel Draw şi analiza generală a rezultatelor, cu posibilităţi de aplicare în procesul de elaborare a formei mobilierului exemplificate în fig. 5.11.; 5.12.; 5.13.; 5.14.; - realizarea modelării şi simulării relaţiei dintre culoare şi elementele de formă ale obiectului de mobilier şi aplicarea algoritmului pe un corp de mobilier, în fig. 5.15 - 5.19.; şi Tab. 5.24.; 5.25.; Modelarea cuprinde: • dezvoltarea prin amestec substractiv al gamelor cromatice şi codificarea lor. • definirea elementelor de formă a unei comode. • aplicarea algoritmului asupra elementelor formei. • exemplificarea a trei variante cromatice în urma aplicării algoritmului. - realizarea unui experiment propriu, privind influenţarea culorii şi modelarea formei obiectului de mobilier prin iluminare direcţională, cu ajutorul instrumentelor digitale ale programului Solid Works şi interpretarea rezultatelor exemplificate în fig.5.20. - 5.25.; şi Tab.5.26. - 5.28.; - am analizat sintetic posibilităţile de orientare şi direcţiile de abordare a acordurilor cromatice asupra formei de ansamblu şi a ornamentului obiectului de mobilier, în subcapitolul 5.8. Cu privire la relaţia mobilierului şi a formei lui cu spaţiul interior al locuinţei: - sintetizarea într-un studiu teoretic a definirii spaţiului arhitectural organizat ca structură şi formă prin elementele şi caracteristicile fundamentale ale lor şi sublinierea exprimării acestora faţă de spaţiul interior al locuinţei şi cerinţele de dotare cu piese de mobilier pentru depozitare şi expunere.

- am întreprins o analiză a spaţiului de depozitare specificat ca spaţiu minim necesar în cadrul locuinţelor şi raportul între volumul minim de depozitare aferent şi volumul de depozitare al mobilierului fundamental necesar şi am interpretat rezultatele în fig.6.36. şi tab. 6.7.; 6.8.; - realizarea unui exerciţiu experimental privind organizarea şi amenajarea funcţională a spaţiului unei camere de zi cu suprafaţa desfăşurată de 18 mp, ca instrument de abordare în cadrul unei amenajări de interior, prezentat în fig. 6.37.; 6.38.; 6.39.;


71

- am realizat o analiză a mobilierului pentru depozitare şi expunere ca element ambiental şi funcţional al spaţiului interior al locuinţei prin interpretarea unei variante de organizare funcţională a spaţiului interior dintr-o locuinţă unifamilială pe care am exemplificat-o prin analiza mobilierului ca element ordonator al configuraţiei, alcătuirii, expresiei şi informaţiei acestui spaţiu. Aceste analize sunt redate în fig. 6.40.; 6.41.; 6.42.; Cu privire la analiza comportamentului uman faţă de produse: - investigarea necesităţilor, cererilor şi a dorinţelor individului prin analiza motivaţiei şi a mobilurilor acesteia, ca elemente care declanşează alegerea şi ataşamentul faţă de produse şi implicaţiile directe ale lor în elaborarea unei forme şi a unui produs de mobilier necesar competitiv şi dorit. Analiza s-a finalizat prin definirea unor criterii de preferinţă faţă de aspectul şi forma mobilierului cuprinse în subcapitolul 7.4. şi sinteza acestor criterii în Tab. 7.1.

Cu privire la metodologia creaţiei şi proiectării inginereşti: - studiul comparativ în investigarea stadiului existent cu privire la metodologia creaţie de produs. - analiza metodologiilor unor procese de creaţie şi de proiectare în domeniul industrial. - contribuţii personale prin definirea metodologiei de elaborare a formei mobilierului pentru depozitare şi expunere, care cuprinde: • definirea unui proces de proiectare etapizat, fig. 8.6.; 8.7.; • definirea conţinuturilor specifice ale acestor etape, Tab. 8.3 – 8.9.; • sinteza exemplificatoare a modului de abordare specific fiecărei etape a procesului de proiectare în cazul unui obiect de mobilier, care să constituie un instrument practic de lucru pentru proiectant, în subcapitolul 8.3.2.; - sinteza procesului de elaborare a conceptului şi a formei obiectului de mobilier prin algoritmi de modelare, în Tab. 8.10. şi exemplificarea etapelor cu referire strictă la elaborarea formei, în fig. 8.9.; - aplicarea algoritmului pentru etapa 4 şi 5 din sinteza procesului de elaborare a formei mobilierului, în Tab. 8.11.; 9.3. VALORIFICAREA REZULTATELOR CERCETĂRILOR TEORETICE ŞI PRACTICE • cercetările teoretice şi practice care fac obiectul tezei se constituie într-un material de analiză şi abordare original care contribuie la dezvoltarea metodologiile stiinţifice de cercetare şi de creştere a valorii industriale ale produselor. • definirea problematicilor din capitole se constituie ca direcţii de analiză şi orientare în domeniul proiectării şi elaborării formei produselor în general şi a mobilierului pentru depozitare şi expunere în special. • analiza obiectului de mobilier specific, stabileşte o modalitate de întelegere structurală şi relaţională a elementelor cu implicaţie în exprimarea unui concept şi a unui ansamblu formal din punct de vedere constructiv, stilistic şi expresiv, care poate fi dezvoltat şi aplicat în domeniul învăţământului şi proiectării. • analiza şi definirea elementelor specifice conceptului de formă se constituie într-un material teoretic şi practic important şi necesar specialiştilor din domeniul ingineriei industriale. • aplicaţiile practice în modelarea şi definirea de algoritmi de modelare se constituie în instrumente aplicative de abordare, atât de necesare în declanşarea şi desfăşurarea unui proces de creaţie cu referire la elaborarea formei. • rezultatele cu referire la culoare şi interferenţa acesteia cu forma mobilierului pentru depozitare şi expunere reprezintă o aplicaţie practică nouă care pune la dispoziţia proiectantului metode de lucru şi analiză specifice domeniului designului şi a creaţiei artistice. • definirea obiectului de mobilier ca element ambiental contribuie la reorientarea gândirii şi proiectării acestuia ca obiect integrat spaţiului arhitectural. • abordarea problemei legate de comportamentul psiho-social al individului subliniază importanţa cercetărilor interdisciplinare în domeniul creaţie de produs ca o cerinţă actuală şi absolut necesară în orientarea fabricării de noi produse, individualizarea lor pe piaţă pentru un răspuns ştiinţific şi obiectiv necesităţilor individuale şi sociale.


72

• rezultatele cu privire la definirea metodologiei de abordare şi elaborare a formei ca proces etapizat şi exemplificările practice oferă oportunităţi în instruirea şi dezvoltarea de metode personale de creaţie şi proiectare. 9.4. DIRECŢII VIITOARE DE CERCETARE Conţinutul tezei constituie un cadru şi un stadiu de analiză din care se pot formula şi desprinde noi direcţii şi acţiuni de cercetare, astfel: • dezvoltarea cercetărilor pentru identificarea şi sublinierea caracteristicilor formale şi stilistice ale mobilierului, rezultate din descoperirile ştiinţifice şi tehnice de ultimă oră cu privire la folosirea de noi materiale şi tehnologii aplicabile în domeniul fabricării mobilierului. • abordarea mobilierului pentru depozitare şi expunere pe principii noi de modulare şi tipizare structurală şi a dezvoltării lui ca ansamblu transformabil şi multifuncţional. • definirea unor cercetări cu privire la sistemul mobilierului pentru depozitare şi expunere în relaţia cu spaţiul de locuit constrâns, conjunctural sau în cazuri extreme de locuire. • definirea unor cercetări în domeniul ecologiei cu privire la tendinţele de folosire şi ponderea materialelor lemnoase şi a lemnului natur în dezvoltarea sistemului de mobilier pentru depozitare şi expunere. • dezvoltarea cercetărilor cu privire la modularizarea metodologiei de elaborare şi proiectare a formei, prin impactul declanşat asupra acestui proces de tendinţele de dezvoltarea şi performanţele instrumentelor IT de ultimă generaţie, ca instrumente de cercetare şi de aplicaţii practice în domeniu. • extinderea cercetărilor ergonomice privind relaţia dintre mobilierul pentru depozitare şi expunere şi persoanele cu handicap sau cu necesităţi speciale, prin metodologia modelării virtuale. • extinderea cercetărilor interdisciplinare cu implicare în conceptul de mobilier şi structurarea lui ca sistem de produse care să răspundă unor noi criterii şi necesităţi psiho-sociale ale individului, direcţiilor de manifestare şi structurare socio-familială, precum şi noilor tendinţe în arhitectura şi construcţia spaţiului de locuit. • extinderea cercetărilor cu privire la valorificarea caracteristicilor practice şi expresive, specifice diferitelor specii de lemn, rezultate prin metode de prelucrare şi finisare nespecifice, prin exploatarea defectelor şi particularităţilor accidentale şi implicarea acestora în forma şi structura mobilierului pentru depozitare şi expunere.

REZUMAT

REZUMAT Cercetările efectuate prezintă un caracter de noutate printr-o abordare personală a problematicii de creaţie şi proiectare în domeniul mobilierului, sintetizată într-un conţinut teoretic şi aplicativ. Abordarea acestor cercetări propune o structurare a acestei problematici într-o viziune integratoare prin care se definesc conţinuturi şi tematici principale care trebuie urmărite în cadrul metodologiei de creaţie şi proiectare a unui produs în general precum şi conţinuturi specifice elaborării formei mobilierului pentru păstrare şi expunere în special. Aceste conţinuturi şi tematici prezintă următoarele direcţii de analiză: • Studierea şi analiza domeniului şi a produsului vizat ca posibilitate de investigare a stadiului şi a nivelului de gândire şi creaţie existent şi identificare a unor direcţii posibile de inovare. • Stabilirea elementelor definitorii ale formei şi analiza caracteristicilor lor, cu implicaţie în abordarea şi elaborarea unui concept formal precum şi posibilităţile de manifestare ale acestora în ansamblul unui produs de mobilier. • Definirea tematicilor necesare întelegerii produsului de mobilier ca obiect în relaţie funcţională şi expresivă atât la nivelul uman cât şi la nivelul integrării lui în spaţiul şi ambientul interior al locuinţei. • Analiza implicaţiilor psiho-sociale ale produsului, pentru identificarea şi definirea unor calităţi şi valori necesare a fi exprimate în ansamblul lui semnificativ. • Definirea procesului de creaţie ca un proces etapizat şi sublinierea metodologiei de elaborare şi dezvoltare a formei produselor, ca momente aplicative care conduc la definirea de soluţii şi variante optime. Rezultatele cercetărilor şi analizelor întreprinse se definesc ca instrumente de lucru şi posibilităţi de aplicare practică precum şi ca modalităţi de orientare şi investigare a unor probleme şi domenii care subliniază importanţa cercetărilor interdisciplinare în domeniul creaţie de produs ca o cerinţă actuală şi absolut necesară în orientarea fabricării de noi produse, individualizarea lor pe piaţă pentru un răspuns ştiinţific şi obiectiv necesităţilor individuale şi sociale.

ABSTRACT The thesis presents innovative research with a special character, due to a personal approach of the creation and design issues in the field of furniture products, which was synthesized in its theoretical and applicative content. The research shows a structuring of the subject within an integrative vision, through which are defined the concepts and themes which have been approached through the general product creation and design methodology, as well as through the more detailed design activities regarding the specific form of storage and display furniture. The directions of analysis are: • The study and analysis of the domain as well as of the specific product, aiming to be not only an investigation of existing ways of thinking and methods of creation, but also to identify directions for innovation. • The working out and presentation of the important elements of form and the analysis of their characteristics, with implications in the approach and definition of a formal concept and the identification of their expression in the furniture product. • The selection of the research results able to sustain the approach of the furniture product as an object having a functional and expressive relation at human level and at the level of its integration in the space and environment of the dwelling itself. • The analysis of the psycho-social implications of the furniture product, in order to identify and define the necessary qualities and values which need to be expressed by it. • The setting up of the creation process as an aggregate of specific steps, and the application of the methodology of product form initiation and development, in search of the optimal design solutions and variants. The research results are meant to be strong instruments for form design, for the practice of product design. They also have the potential to be helpful for the orientation and investigation of the problems and domains which emphasize the importance of interdisciplinary research for product design, as a necessary and never fading expression of the innovative product manufacturing and of their market-oriented individualization, in order to find a scientific and objective answer to the individual and social needs.

73

BIBLIOGRAFIE selectivă

1. AILINCĂI CORNEL. 1982 - Introducere în gramatica limbajului vizual. Ed. Dacia, Cluj Napoca. 2. ANDO TADAO. 1996 - The Colours of Light. Phaidon Press Limited, London. ISBN 0-7148-3999-X. 3. ARGAN GIULIO CARLO. 1982 - Arta modernă. vol. I; II. Editura Meriadiane, Bucureşti. 4. ARNHEIM RUDOLF. 1979 – Arta şi perceptia vizuală. O psihologie a văzului creator. Ed.

Meridiane, Bucureşti. 5. ART DECO FURNITURE AND METALWORK. 1998 - by Quantum Books Ltd, London. ISBN 1-

84013-113-6. 6. AUBRY FRANCOISE, VANDENBREEDEN JOS. 1996/97 – Horta Naissance depassement de

L’Art Nouveau. Ed. Ludion Flammarion, Paris. ISBN 90-5544-086-8. 7. BEAZLEY MITCHELL. 2003 - The Elements of Design. by Octopus Publishing Group Ltd,

London. ISBN 1-84000-431-2. 8. BLAKESLEY P.ROSALIND. 2006 - The Arts and Crafts Movement. Phaidon Press Limited. N.Y.,

ISBN 0-7148-3849-7. 9. BÜRDEK E.. BERNHARD 1975 - Einführung in die Designmethodologie. Band 2. by Redaktion

Designtheorie, Hamburg. 10. CIOCA MIHAELA. Teoria alegerii raţionale în viziunea lui Gary S. Becker, Jon Elster şi James S.

Coleman. Studii de sociologie după: GARY S. BECKER 1992 - Comportamentul uman - o abordare economică. Ed. All Bucureşti; JON ELSTER. 1989 - Nuts and Bolts for the Social Sciences. Cambridge University Press. UK; JAMES COLEMAN. 1992 - Rational Choice Theory, Advocacy and Critique. Sage Publications, London.

11. CIONCA MARINA. 2005 - Renaşterea florentină. Arte – Interioare – Mobilier. Editura Risoprint, Cluj. ISBN 973-656-975-6.

12. CIONCA MARINA, MUSCU IOAN, LIDIA GURĂU. 2006 - Designing with your hands, thinking with your hands, Project SIPPO. Ed. Universităţii Transilvania din Braşov. ISBN 973-635-836-4.

13. CIONCA MARINA, MUSCU IOAN. 2010 – Proiect de cercetare-dezvoltare-inovare competiţie internă “Elaborarea unor creaţii şi lucrări de design de interior/peisagistică, design de produs şi comunicare vizuală, pentru promovarea imaginii Universităţii Transilvania din Braşov”. nr. 15431/2010, Universitatea Transilvania din Braşov.

14. CONSTANTIN PAUL. 1977 - Mică enciclopedie de arhitectură, arte decorative şi aplicate moderne. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

15. CONSTANTIN PAUL. 1979 - Culoare Artă Ambient. Ed. Meridiane, Bucureşti. 16. CRAGOE, CAROL DAVIDSON. 2008 - Ghid de arhitectură. Ed. Litera Internaţional, Bucureşti.

ISBN 978-973-675-420-3. 17. CREŢU IULIAN. 1973 - Iniţiere în estetica produselor industriale. Ed. Tehnică. Bucureşti. 18. DABNER DAVID. 2005 - Design grafic. Principiile şi practica designului grafic. Enciclopedia

RAO, Bucureşti. ISBN 973-717-042-3. 19. DE LUCCHI MICHELE. 2001 - The International Design Yearbook. BIS Publishers, Amsterdam.

ISBN 90-72007-84-0. 20. DE SAUSMAREZ MAURICE. 1943 - Basic design-the dynamics of visual form. Van Nostrand

Reinhold Company, New York. 21. DESIGN & IMITATION, 2004 - Industries Françaises de l’Ameublement – Media, Paris. ISBN 2-

951-1868-9-4. 22. DICŢIONAR DE ESTETICĂ GENERALĂ. 1972 - Colegiu de redacţie. Ed. Politică, Bucureşti. 23. DUMITRESCU ZAMFIR. 1984 - Structuri geometrice structuri plastice. Ed. Meridiane, Bucureşti. 24. EBERHARD HOLDER. 1993 – Design-Zeichnen für Einsteiger, mit Marker, Filz-und

Faserschreiber. Augustus Verlag Augsburg, Germany. ISBN 3-8043-0227-0. 25. EHRENFELS CH.V.. 1932 - Uber Gestaltqualitäten. Stuttgart. 26. FIELL PETER & CHARLOTTE. 2001 - Design, van de 20e eeuw. Icons by Taschen GmbH, Köln.

ISBN 3-8228-5547-2. 27. FIELL PETER & CHARLOTTE. 2005 - Scandinavian Design. by Taschen GmbH, Köln. ISBN 3-

8228-4118-8.5. 28. FOCILLON HENRI. 1977 - Viaţa formelor. Biblioteca de artă 195. Ed. Meridiane, Bucureşti. 29. FREDERICK MATTHEW. 2007 - 101 Things I Learned in Architecture School. MIT Press. ISBN-

13; 978-0-262-06266-4.

74

30. FULTON JOHN. 1992 - Materials in design and technology. The Design Council, London. ISBN 0-85072-289-6.

31. GAGE JOHN. 1999 – Colours and Meaning. Art, Sience and Symbolism. by Thames&Hudson Ltd, London. ISBN 0-50028215-3.

32. GALL RAINER, MÜLLER URLICH. 1996 – Gestalten von Möbeln. zum Beispiel Gesellenstücke. Deutsche Verlags-Anstalt, Stuttgart. ISBN 3-421-03110-X

33. GĂLEŞANU I., SĂSĂRMAN G., PRUNDEANU D., SACHELARIE G.. 1973 - Teoria arhitecturii şi norme de proiectare. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

34. GHYKA C. MATILA. 1981 - Estetica şi teoria artei. Ed. Stiintifică şi Enciclopedică, Bucureşti. 35. HABITAT et DÉCORATION. 2000 – Könemann Verlagsgesellschaft mbH. Cologne. ISBN 3-8290-3569-1 36. HAUFFE THOMAS. 1996 – Design, An illustrated historical owerview. Barron’s Educational

Series, Inc. USA. ISBN 0-8120-9772-6. 37. HOFMANN WERNER. 1977 - Fundamentele artei moderne, o introducere în formele ei simbolice.

vol II. Biblioteca de artă 215. Ed. Meridiane, Bucureşti. 38. HOLLINGSWORTH MARY. 2004 - Arta în istoria umanităţii. Enciclopedia RAO, Bucureşti. ISBN

973-8175-95-X. 39. IONESCU Fl., NĂSTASE VALENTIN. 1970 - Proiectarea mobilei şi arhitectura interioarelor.

Editura Didactică şi Pedagogica, Bucureşti. 40. IONESCU M. -MUSCEL-IANCULESCU, BULIGA M. MIHAELA. 1981 - Tehnologia cercetării

aplicative de produs. Metode ştiinţifice folosite în designul industrial al bunurilor de consum. Ed.Tehnica, Bucureşti.

41. ITTEN JOHANNES. 1986 - Art de la Couleur. Edition abregee. Ed. Dessain et Tolra, Paris. ISBN 2-249-25003-0.

42. ITTEN JOHANNES. 1975 - Design and Form. The Basic Course at the Bauhaus and Later - revised Edition. Ed. John Wiley&Sons Inc., Londra. ISBN 978-0-471-28930-2.

43. JONES J. CHRISTOPHER. 1975 - Design. Metode şi aplicaţii. Editura Tehnică, Bucureşti. 44. KNOBLER NATHAN. 1983 - Dialogul vizual. O introducere în aprecierea artei. vol I; II.

Biblioteca de Artă 363-364. Editura Meriadiane, Bucureşti. 45. KNOWLES ERIC. 1993 - 100 Years of the Decorative Arts. by Miller’s, London. ISBN 1-84000-052-X. 46. MARRAS S. WILLIAM, KARWOWSKY WALDEMAR. 2006 - Intervention, Controls and

Applications in Occupational Ergonomics. Editura Taylor&Francis Group, USA. 47. MARRAS S. WILLIAM. 2008 - The Working Back. A sistems view. Editura John Wiley & Sons Inc.

Hoboken, New Jersey. 48. MONOGRAFIEEN OVER VLAAMSE KUNST. 1994 - Emiel Veranneman. Ed. Gemeentekrediet.

ISBN 90-5066-133-5. 49. MUNRO THOMAS. 1981 – Artele si relaţiile dintre ele. Biblioteca de arta 304. Ed. Meridiane, Bucureşti. 50. MURATA NOBORU & BLACK ALEXANDRA. 2000 - The Japanese house, architecture and

interiors. Tuttle Publishing. ISBN 0-8048-3262-5. 51. MUSCU IOAN, raport de cercetare din cadrul tezei de doctorat intitulat Storage and display

furniture as product system in living spaces/Mobilier pentru depozitare si etalare ca sistem de produse in spatiul de locuit, sustinut la Workshopul international CCSPL „Development of sustainable products and technologies”, Brasov, 7-10 iulie 2009

52. MUSCU IOAN, raport de cercetare din cadrul tezei de doctorat intitulat Development of the form concept in the context of modernity/ Dezvoltarea conceptului de forma in contextul epocii moderne, sustinut la Workshopul international CCSPL „Sustainable development in wood industry”, Brasov, 12-15 oct. 2009

53. MUSCU IOAN, OLARESCU A., 2011, Steps of the process of developing the specific form of storage furniture, Annals of DAAAM for 2008 & Proceedings of the 22th International DAAAM Symposium [lucrare acceptată, în curs de publicare, Proceeding ISI]

54. MUSCU IOAN, CIONCA M., 2011, Constructive development of colors and applications of chromatic harmonies for storage furniture, Annals of DAAAM for 2008 & Proceedings of the 22th International DAAAM Symposium şi lucrare acceptată, în curs de publicare, Proceeding ISI]

55. MUSCU IOAN. 2008 – An exercise of creation I/Un exerciţiu de creaţie I. articol în PRO LIGNO, revista CNCSIS B+, nr. 2/2008. ISSN 1841-4737.

56. MUSCU IOAN. 2008 - An exercise of creation II/Un exerciţiu de creaţie II. articol în PRO LIGNO, revista CNCSIS B+, nr. 3/2008. ISSN 1841-4737.

75

57. MUSCU IOAN. 2008 – Storage and display furniture I/Mobilierul pentru păstrare şi expunere I. articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr. 1/2009. ISSN 1841-4737.

58. MUSCU IOAN. 2008 – Storage and display furnitureII /Mobilierul pentru păstrare şi expunereII. articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr. 3/2009. ISSN 1841-4737.

59. MUSCU IOAN. 2005 - BIFE TIMB, Un vizitator curios sau schiţa unor impresii de o zi. articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr. 2/2005, ISSN 1841-4737.

60. MUSCU IOAN. 2005 - Proiect de arhitectură şi amenajare funcţională - Casă de vacanţă “vila Dinu” Bran, 1/2005.

61. MUSCU IOAN. 2006 - Proiect de amenajare funcţională - Locuinţă familiala, Braşov. 1/2006 62. MUSCU IOAN. 2006 - Proiect de mobilier şi amenajare funcţională - Magazin Foto. Brasov, 2/2006. 63. MUSCU IOAN. 2006 - ExpoWood 2006 - articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr.2/2006,

ISSN 1841-4737, 64. MUSCU IOAN. 2006 – Attitudes or styles I/Atitudini sau stiluri I. articol in PRO LIGNO, revistă

CNCSIS B+, nr. 3/2006. ISSN 1841-4737. 65. MUSCU IOAN. 2006 – Attitudes or styles II/Atitudini sau stiluri II. articol in PRO LIGNO, revistă

CNCSIS B+, nr. 4/2006. ISSN 1841-4737 66. MUSCU IOAN. 2006 – Attitudes or styles III/Atitudini sau stiluri III. articol in PRO LIGNO,

revistă CNCSIS B+, nr. 1/2007. ISSN 1841-4737 67. MUSCU IOAN. 2008 – About Form/Despre Formă. articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+,

nr. 1/2008. ISSN 1841-4737 68. MUSCU IOAN. 2007 – ExpoWood. articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr.2/2007. ISSN 1841-4737. 69. MUSCU IOAN. 2002 - GRANT PHARE / PROGRAM RICOP RO 9904 “Pregătire profesională şi

perfecţionare în grafic design şi comunicare vizuală”. 70. MUSCU IOAN. 2004 - Proiecte de identitate vizuală si signaletica 01-03/2004, 04-06/2006

(drepturi de autor). 71. MUSCU IOAN. 2007 - Proiect de arhitectură şi amenajare funcţională -“AHA International Hotel

Management Schools-România”, Braşov, 07/2007. 72. MUSCU IOAN. 2007 - Proiect de mobilier şi amenajare interioară - Hotel “Max Internaţional”.

Râşnov, 08/2007. 73. MUSCU IOAN. 2008 - Proiect de mobilier pentru bucătărie si amenajare funcţională - Locuinţa

familiala. Săcele – Braşov, 09/2008. 74. NĂSTASE VALENTIN, CIONCA MARINA. 1996 - Proiectarea mobilei. Îndrumar pentru lucrări

practice. Universitatea “Transilvania” din Braşov. 75. NEUFERT ERNST& PETER. 2002 - Architects, Data. Third Edition. by Wile-Blackwell. UK. ISBN

978-0-632-05771-9. 76. NORBURY BETTY. 2000 – Furniture for the 21st Century. by Viking Studio, USA. 77. OLĂRESCU A., CIONCA M., BĂDESCU L.A.M., MUSCU IOAN. 2007 - Designing and

manufacturing furniture with branch wood panels, In Proceeding of 5-th International Conference on Challenges in Higher Education and Research in the 21-th Century, Sozopol, Bulgary, Heron Press Sofia, pp. 119 - 123, ISBN 978-954-580-227-0.

78. OLĂRESCU A., CIONCA M., MUSCU IOAN. 2007 - Designing furniture with branch wood panels, In Proceeding of International Conference Wood Science and Engineering in the Third Millennium ICWSE 2007, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, pp. 411 – 418, ISSN 1843-2689.

79. OVERY PAUL. 1979 - De Stijl. Curente şi sinteze. 22. Ed. Meridiane, Bucureşti. 80. PAPANEK VICTOR. 1995 - The Green Imperative. Natural Design for the Real World.

Thames&Hudson Inc. ISBN 0-500-27846-6. 81. PATRULIUS R. RADU. 1975 - Locuinţa în timp şi spaţiu. Ed. Tehnica, Bucureşti. 82. PEARCE PETER, PEARCE SUSAN. 1980 - Experiment in Form. A Foundation Course in Three-

Dimensional Design. Ed. Van Nostrand Reinhold Company. New York. USA. ISBN 0-442-26497-6. 83. PERRIAND CHARLOTTE. 1999 - reConnaître. Charlotte Perriand - Fernand Leger une

connivence. Reunion des Musées Nationaux. ISBN 2-7118-3827-7. 84. QUETTE ANNE-MARIE. 1995 - Le mobilier français Art Nouveau 1900. Éditions Massin. ISBN 2-

7072-0266-5. 85. RADIAN H. R.. 1981 - Cartea proporţiilor. Curente şi sinteze 33. Ed. Meridiane, Bucureşti. 86. RANGU GHEORGHE, BOJENESCU CORNELIU & colectivul de autori. 1984 - Iniţiere în

ergonomie. Ed. Tehnică, Bucureşti.

76

87. RUSKIN JOHN. The Seven Lamps of Architecture. George Routledge&Sons Ltd. London. ISBN 0-7661-0716-7.

88. SCHELLENS JEAN-JACQUES, MAYER JACQUELINE. 1963 - Encyclopédie Universelle, vol. 8. Collection Marabout Université. Editura Gérard & Co., Belgia.

89. SCHELLENS JEAN-JACQUES, MAYER JACQUELINE. 1966 - Histoire Mondiale de L’art. vol. 6. Collection Marabout Université. Editura Gérard & Co., Belgia.

90. SCOTT ERNEST. 1983 - Lavorare il legno – Attrezzi, Metodi, Materiali, Ebanisteria classica. Ed. Zanichelli, Bologna.

91. SEMBACH KLAUS-JÜRGEN. 1982 - Contemporary Furniture, an International Review of Modern Furniture 1950 to the Present. Architectural Book Publishing Company, N.Y. 10016. ISBN 8038-9526-7.

92. SENDRAIL MARCEL. 1983 – Înţelepciunea formelor. Biblioteca de artă 362, Ed. Meridiane, Bucureşti.

93. SHAHN BEN. 1960 - The Shape of Content. Vintage, New York. 94. STARMER ANNA. 2009 - Ghidul culorilor. 200 de combinaţii inedite pentru casa ta. Ed. Litera

Internaţional, Bucureşti. ISBN 978-973-675-612-2. 95. STEIN J. STEVEN, BOOK E. HOWARD. 2003 - Forţa inteligenţei emoţionale.Inteligenţa

emoţionala şi succesul vostru. Ed. ALLFA, Bucureşti. ISBN 973-8457-21-1. 96. STEM SETH. 1989 - Designing Furniture, from concept to shop drawing: a practical guide. by The

Taunton Press. England. 97. STOICA LIVIU, DOBOŞ RĂZVAN. 2010 - Desenul în arhitectură. Bucureşti. ISBN 978-973-0-08380-4. 98. TATARKIEWICZ WLADYSLAW. 1981 - Istoria celor şase noţiuni. Biblioteca de artă 303. Ed.

Meridiane, Bucureşti. 99. VENLET DANNY. 2008 - Interior architect&designer. Stichting Kunstboek bvba. ISBN 978-90-

5856-302-6. 100. WOOD DESIGN. 2005 – DAAB Gmbh. Köln. ISBN 3-937718-39-7. 101. WONG WUCIUS. 1972. Principles of Two-Dimensional Design. Van Nostrand Reinhold

Company, New York. 102. WONG WUCIUS. 1977 - Principles of Three-Dimensional Design. Van Nostrand Reinhold

Company, New York.ISBN 0-442-29561-8. 103. WRIGHT FRANK L.. 1983 - Drawings and plans of Fr. L. Wright. The early period. Dover

Publications, Inc. New York. ISBN 0-486-24457-1. 104. http://en.wikipedia.org/wiki/Munsell_color_system. 105. http://www. look4design.co.uk 106. http://www.grupclima.ro 107. http://www.carpanelli.com 108. http://www.tecada.ro 109. http://www.incasa.ro 110. http://www.mobileffe.com 111. http://www.emobilacomanda.ro 112. http://mobilamobilier.wordpress.co 113. http://www.animavision.ro 114. http://www.indigomob.ro 115. http://www.my-interior-decoration.ro 116. http://www.idezio.ro 117. http://www.kids-bedroom-furniture-pictures (5) 118. http://www.modernicus.com/DesignBase Lisitng/Juhl Notes.html 119. http://www.treadwaygallery.com 120. http://worldvisitguide.com 121. http://www.vam.ac.uk 122. http://www.moduldesign.ro 123. Ideal Decor. Anul IV. Nr.27 – mai 2006. 124. http://www.construcţii.wikiteam.ro

77

http://en.wikipedia.org/wiki/Munsell_color_system

http://www.grupclima.ro/

http://www.carpanelli.com/

http://www.tecada.ro/

http://www.incasa.ro/

http://www.mobileffe.com/

http://www.emobilacomanda.ro/

http://mobilamobilier.wordpress.co/

http://www.animavision.ro/

http://www.indigomob.ro/

http://www.my-interior-decoration.ro/

http://www.idezio.ro/

http://www.modernicus.com/DesignBase%20Lisitng/Juhl%20Notes.html

http://www.treadwaygallery.com/

http://worldvisitguide.com/

http://www.vam.ac.uk/

http://www.moduldesign.ro/

CURRICULUM VITAE Date personale: Numele şi prenumele MUSCU Ioan Data şi locul naşterii 11 august 1953 – Aiud – jud. ALBA Naţionalitate Română Stare civilă căsătorit e-mail [email protected] Studii: 1976 – 1980, Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”. Facultatea de Arte

plastice şi decorative, Cluj Napoca, jud. Cluj. 1968 – 1972, Liceul de Muzică şi Arte plastice, Oradea, jud. Bihor.

Experienţă profesională 2002 – prezent, Universitatea Transilvania din Brasov, Facultatea Ingineria şi didactică: Lemnului, Catedra Tehnologia Lemnului, Sef lucrări-Asistent.

2000 – 2002 , Maroma SA. Braşov , Designer principal. 1993 – 2002 Universitatea Transilvania din Brasov, Facultatea Ingineria Lemnului, Cadru didactic asociat, Sef lucrări. 1990 – 2000, Tipo Bety-srl. Braşov, Designer grafician. 1980 – 1990, ICPAT Braşov (Tractor Proiect), Designer principal. 2007 – prezent, Liceul de Arte plastice HMT. Braşov, Cadru didactic asociat.

Proiecte/programe 1 GRANT PHARE / PROGRAM RICOP (director de proiect). naţionale/internaţionale: 8 ( 6-membru; 2- formator). Cărţi publicate: 1 (membru coordonator de proiect). Lucrări ştiinţifice: 6 (2 coautor). Articole publicate în reviste de specialitate: 16 (CNCSIS B, B+) Proiecte şi lucrări 12 (selecţie) în domeniile: design de produs de creaţie: design grafic arhitectură de interior Organizare de evenimente în domeniul designului de mobilier: 26 (24 expoziţii locale; 2 expoziţii internaţionale). Membru în asociaţii Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Braşov. profesionale şi ştiinţifice: Membru al Uniunii Artiştilor Fotografi din România. Membru al Centrului Român de Design, Bucureşti.

Alte competenţe şi menţiuni: Discipline predate: Designul produselor în IL.

Desen ornamental si reprezentari grafice. Arhitectură de interior. Basic Design I, II. Design grafic.

Designer profesionist prezentat în ENCICLOPEDIA ARTIŞTILOR ROMÂNI CONTEMPORANI.

Limbi străine cunoscute: L. Franceză.

L. Engleză.

78

79

CURRICULUM VITAE Personal data: First and last name: MUSCU Ioan Date and place of birth: August 11, 1953, Aiud, jud. Alba Nationality: Romanian Civil status: married, 2 sons e-mail [email protected] Education: 1976 – 1980, Insitute of Fine Arts „Ion Andreescu”, Faculty of Fine and

Decorative Arts, Cluj Napoca, jud. Cluj 1968 – 1972, Highschool of Music and Fine Arts, Oradea, jud. Bihor

Professional activity: 2002 – present, Transilvania University of Brasov, Faculty of Wood

Engineering, Department of Wood Technology, Teaching Assistant, Assistant 2000 – 2002 , Maroma SA. Braşov, Senior Designer 1993 – 2002 , Transilvania University of Brasov, Faculty of Wood Engineering, Teachnig Assistant (associate), 1990 – 2000, Tipo Bety SRL. Braşov, Graphic Designer 1980 – 1990, ICPAT Braşov (Tractor Proiect), Senior Designer 2007 – present, Highschool of Fine Arts HMT, Braşov, Teachnig (associate).

National/International grants/programs: 1 PHARE / RICOP Grant (project manager)

6 national and 2 international grants (team member/trainer) Books: 1 (co-author) Conference papers: 6 (2 co-author) Published articles: 16 (CNCSIS B & B+) Own projects/designs: Product design-15, graphic design-16, interior and furniture design-10 Event organization: Scientific and cultural events-19 (out of which 2 international events),

exhibitions-11 Member of professional and scientific associations: Member of the Romanian Design Centre

Member of the Romanian Artists’Union, Brasov Branch Member of the Romanian Union of Photography Artists

Other activities: Teaching: Product Design in Wood, Ornamental Drawing and Graphics,

Interior Architecture, Basic Design I, II, Graphic Design

Professional designer presented in the ENCYCLOPEDIA OF THE CONTEMPORARY ROMANIAN ARTISTS

Foreign Languages: French

English

momente, modele si personalitati din istoria

Documents