UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Filiala Alexandria

LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ

PENTRU

OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC

I

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Conf. univ. dr. Mihai BRĂSLAŞU

CANDIDATĂ:

MOLDOVEANU Liliana

2010UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

1

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Filiala Alexandria

FOLOSIREA BASMELOR ŞI POVESTIRILOR PENTRU STIMULAREA

GÂNDIRII CREATIVE A PREŞCOLARILOR

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Conf. univ. dr. Mihai BRĂSLAŞU

CANDIDATĂ:

MOLDOVEANU Liliana

EDUCATOARE, GRADINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR.2 ISLAZ

2010

2

CUPRINS

ARGUMENT 4Capitolul I ASPECTE TEORETICE 6

1.1 Basmul. Definiţie. Caracteristici 61.2. Povestirea. Definiţie. Caracteristici 81.3. Rolul educativ al basmului la vârsta preşcolară 91.4. Rolul povestirilor la vârsta preşcolară 14

Capitolul II CREATIVITATEA 172.1. Concept. Noţiune 172.2. Factori ai creativităţii 182.3. Creaţia 192.4. Aspecte ale gândirii creatoare la preşcolari 212.5. Educaţia estetică şi creativă a preşcolarilor 232.6. Povestirea ca mijloc de îmbogăţire a vocabularului 262.7. Dezvoltarea limbajului prin basme şi povestiri 292.8. Flexibilitate şi creativitate în realizarea educării limbajului la preşcolari. Metode didactice moderne şi tradiţionale

33

2.9. Dimensiunea creativă a personalităţii 35Capitolul III MODALITĂŢI DE PREDARE, CONSOLIDARE ŞI

VERIFICARE A BASMELOR ŞI POVESTIRILOR ÎN GRĂDINIŢĂ

43

3.1. Momentul receptării basmului şi a povestirii 433.2. Metode utilizate în predarea basmelor şi povestirilor 453.2.1. Povestirea 453.2.2. Jocul didactic 563.2.3. Dramatizarea 573.3. Metode folosite în realizarea activităţilor de stimulare a creativităţii copiilor

58

3.3.1. Metode tradiţionale 583.3.2. Metode interactive de grup 60

Capitolul IV PROIECT DE CERCETARE PEDAGOGICĂ 654.1. Ipoteza de lucru 654.2. Obiectivele cercetării 664.3. Metode de cercetare folosite 664.4. Desfăşurarea cercetării 67

CONCLUZII 70BIBLIOGRAFIE 72ANEXE 73

3

ARGUMENT

Calm şi neliniştit, timid sau îndrăzneţ, înalt sau scund, rotofei sau firav, cu o privire mult prea iscoditoare sau caldă și ascultătoare, copilul va sosi în grădinița dumneavoastră. Și atunci, ascuns după fusta mamei, trăgând-o pe aceasta cu disperare de mână pentru a fi sigur că nu va fi abandonat sau pășind singur și cu multă siguranță, el va intra în sala de grupă, întrebându-se cum va arăta educatoarea, ce este grădinița și cum își va petrece timpul aici.

Atmosfera prietenoasă cu care sunt întâmpinați copiii îi ajută să se despartă mai ușor de cei care îi însoțesc și să-și găsească prieteni printer colegii de grupă. Grădinița de copii este instituția de învățământ căreia îi revine rolul decisive în educarea și instruirea copiilor preșcolari (3-6/7 ani).

Dacă dorim să acordăm o educație cât mai bună copiilor preșcolari, trebuie să iubim copiii, să îi atragem să participle la activitate și, numai astfel, ei vor fi dornici să învețe lucruri noi, folositoare. Copiii sunt cele mai gingașe ființe, pe care noi avem obligația să le modelăm cum este mai bine, de noi depinde viitorul lor.

Vârsta preșcolară este cea mai propice pentru a obișnui copilul cu cărțile, a-i deschide apetitul pentru ele, a-i stimula și dezvolta imaginația, vocabularul, gândirea, spontaneitatea, creativitatea. Nu există o lume mai frumoasă și mai fascinantă ca lumea poveștilor și a basmelor.

Adevărate comori ale sufletului, poveștile mențin o adeziune afectivă față de tot ce e mai frumos, mai curat, mirific și inedit din această lume a copilăriei. Fantezia cunoașterii resimțită încă de la fragede vârste, se conturează treptat, pe măsură ce copilul dobândește noi și noi experiențe de învățare, le transfigurează în comportamente de înaltă ținută morală și estetică. Cultivarea gustului pentru frumos, pentru estetic, are loc la această vârstă printr-un amplu process de inserție în lumea fabulosului.

Modul fantastic al poveștii sau basmului este modul în care copilul descoperă lumea, modul accesibil mentalității lui. Copilul începe să privească lumea cu ochii omului primitive, pentru care explicația fantastică a fenomenelor naturii, vieții și societății e cea mai accesibilă. Copilul moștenește setea de fantastic a primilor oameni, iar povestea îi oferă, încorporate, primele elemente cu ajutorul cărora își va face o imagine a ceea ce se cheamă lumea oamenilor.

4

Ascultând poveștile și basmele, copilul se transpune în acea lume frumpasă și fabuloasă, trăiește la maxim fiecare moment, identificându-se cu personajul. Pe de-o parte, copilul rămâne în universal său liliputam, pe de altă parte, datorită miraculosului din basm, se vede mare învingător într-un timp condensat, care nu mai ține de timpul diurn în care viețuiește.

Chiar dacă în curând copilul va depăși faza în care credea că povestea îi înfățișa adevărul, ea va rămâne mereu ca parte integrată a copilăriei. Copilul rămâne fidel poveștilor îndrăgite, iar când credința în miraculosul lor se destramă, se desparte de ele cu nostalgie.

Mulți pedagogi s-au întrebat dacă într-o epocă în care cuceririle științei depășesc cu mult visurile milenare ale omenirii mai are rost să li se povestească basme copiilor. Ce efect mai poate avea „covorul fermecat” asupra imaginației copilului care cunoaște avionul? Ce dimensiuni va mai atinge mirarea lui, urmărindu-l pe erou în peregrinările sale pe fundul mărilor, când copilul a aflat de existența submarinului? Ce efect ar mai avea asupra lui oglinda fermecată, când cunoaște televizorul? Cu toată invazia tehnologiei moderne, povestea rămâne în inimile celor mici. Înșiși marii povestitori și-au dat seama de potențele educative ale acesteia.

Charles Perrault afirma în prefața volumului său de basme (1695) că cei aflați la o vârstă fragedă nu au limpezite noțiunile de bine și rău, de aceea este nevoie în copilărie de „haina plină de vrajă și de mister a poveștii și basmului”. Ele stârnesc dorința copiilor de a se asemui cu cei buni și totodată, teama de nenorocirile în care cad cei răi, datorită răutății lor.

Pentru toate aceste motive, și pentru a le insufla copiilor plăcerea de a asculta povești și basme, mi-am ales tema FOLOSIREA BASMELOR ŞI POVEŞTILOR PENTRU STIMULAREA GÂNDIRII CREATIVE A PREŞCOLARILOR.

5

CAPITOLUL IASPECTE TEORETICE

1.1. BASMUL. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI

Basmul este specia epicii populare în proză, și mai rar în versuri, cu largă răspândire, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare, reprezentante ale binelui și înzestrate cu puteri supranaturale (feți-frumoși, zâne, animale și păsări năzdravane), aflate în luptă cu forțe malefice ale naturii sau ale societății, simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare, pe care le biruiesc în cele din urmă.

Termenul de „basm” vine din slava veche de la „basnî” care înseamnă născocire, scornire. Tema generală a basmului este lupta dintre bine și rău,concretizată diferit, ca lupta dintre dreptate și nedreptate, adevăr și minciună, curaj și lașitate, generozitate și egoism.

Trăsăturile basmului:- ilustrează o altă lume decât cea reală, personajele fiind împărați și împărătese,

feț-frumoși și fiice de crai, Muma- Pădurii, zmei sau balauri înfricoșători;- faptele povestite se petrec într-un spațiu imaginar (un ținut îndepărtat, peste

mări și tării, la capătul lumii sau pe tărâmul celălalt) și un timp fabulos, nedefinit („a fost odată”);

- împletirea elementelor reale cu cele fabuloase creează fantasticul ca specific ancestral al basmelor;

- personajele sunt reale și fabuloase, acestea din urmă având puteri supranaturale și putându-se metamorfoza în animale, plante, insecte sau obiecte, ori pot reînvia prin leacuri miraculoase, dacă sunt omorâți;

- personajul principal trebuie să depășească probele și să învingă obstacolele puse în cale sa cu scopul de a demonstra virtuți morale excepționale și a deveni apt pentru a-și întemeia și conduce propria împărăţie sau gospodărie;

- acțiunea are la bază conflictul dintre forțele binelui și ale răului, dintre adevăr și minciună, iar deznodământul constă totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative;

- ca mijloace de compoziție, basmele conțin formule specifice: inițiale (de început, anunță inatrarea într-o lume imaginară): „A fost odată ca niciodată”, mediane (de mijloc, semnalează continuarea acțiunii): „Și-nainte cu poveste, că d-aicea mult mai este”, „și se luptară și se luptară până ce osteniră” și formule finale (de sfârșit, ieșirea din lumea imaginară): „Și eu am încălecat pe-o șa, și vă povesti dumneavoastră așa”.

6

- prezența numărului trei, ca cifră cu încărcătură magică și cu forță pentru depășirea probelor și învingerea obstacolelor la care este supus personajul principal din basm: „s-a dat de trei ori peste cap”.

- cultivă înalte principii morale esențiale ca: adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, prin personajele pozitive și condamnă nedreptatea, răutatea, minciuna întruchipate de zmei, balauri, Muma-Pădurii, spâni.

Mesajul fundamental al basmului este victoria binelui asupra răului. „Petrecerile și chefurile ținură trei săptămâni, după legea domnilor ș-a-mpăraților. În mijlocul veseliei, mireasa și fratele ei se rugară de iertarea roabei viclene, că destulă pedeapsă era pentru ea sa-și vadă ițele rupte și să stea la-nchisoare; dar împăratul răspunse c-o nelegiuire nu se cade să rămâie nepilduită și porunci s-o lege de patru cai ne-nvățați, cu câte-un sac de nuci pe fiecare.

Când li se dete drumul, ăi patru cai o sfâșiară și fugiră-n patru colțuri de lume:Unde pica nucaPica și bucățica!” (Cerbulețul)Pedeapsa roabei necinstite, rele, ambițiose, crude, este pe măsura faptelor sale.

Așezarea într-o puternică antiteză a valorilor binelui și ale răului oferă modele de ținută morală, contribuie la creearea unei atmosfere pline de optimism.

În basm există o interferență continuă între elementele reale cu cele fantastice, plăsmuite de imaginația creatorului popular sau cult. Izvoarele fantasticului în literatura română se află în creația populară și au fost valorificate artistic de Mihai Eminescu în „Făt-Frumos-din-lacrimă”, basm în care fabulosul folcloric este de sorginte romantică, iar originalitatea și arta povestirii constau în individualizarea peisajului nocturn, prezența elementelor macabre și onirice, comuniunea contingent-transcendend, muzica sferelor.

Termenii „fantastic” și „miraculos” sunt doar parțial sinonimi, în sensul că exprimă imaginarul, irealul, incredibilul, fictivul. „Miraculosul” este propriu unor situații, întâmplări sau eroi care aparțin unei lumi supranaturale. În acest sens sunt semnificative personajele lui Ion Creangă din „Povestea lui Harap-Alb”: Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Ochilă sau Păsări-Lăți, Lungilă, care apar înzestrați cu însușiri ieșite din comun. Basmul depășește, astfel,concretul, ridicându-se prin abstractizare la „figurări și simboluri”. Făt-Frumos din basmul lui Mihai Eminescu, pentru a ieși din impas, aruncă înaintea babei care-l urmărește o perie, o cutie și o năframă, care devin, pe rând, pădure, stâncă și lac.

Miraculosul include și personaje sau întâmplări care aparțin unei lumi supranaturale. Confidenții eroului pot fi: Sfânta Miercuri, Sfânta Duminică, calul sau personajele cosmogorice: Zorilă, Murgilă, Miez de Noapte, Decuseară.Adversarii sunt zmeii, balaurii, diferiți monștrii, frații ipocriți, mamele vitrege, Jumătate-de-Om-pe Jumătate-de-Iepure-Șchiop, Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, Muma-Pădurii, Spânul.

Situarea personajelor la antipod, caracterizarea lor prin intermediul antitezei potențează înțelegerea mesajului etic și estetic. Chiar dacă sfârșitul este previzibil, prezența fabulosului, miraculosului și a supranaturalului, care include, de fapt, primii doi termeni, menține treaz interesul ascultătorului pe tot parcursul desfășurării firului epic.

7

Întregul discurs fantastic, propriu basmului, se distinge printr-un stil oral, în cadrul căruia adresarea directă, monologul, dialogul, vorbele de duh, proverbele, zicătorile, pasajele exclamative și cele interogative au rolul de a proteja oralitatea și, implicit, de a stârni interesul cititorului sau al ascultătorului pentru basm.

1.2. POVESTIREA. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI

Povestirea este o operă epică cultă de mică întindere, în care este prezentat un singur fapt din trecut, interesul naratorului concentrându-se asupra acțiunii, nu a personajelor, iar relatarea se face, subiectiv, la persoana I, din punctul de vedere al naratorului, martor sau participant direct la întâmplare.

Termenul povestire este un derivat al verbului a povesti și are sensuri diferite. În sens larg, se confundă cu narațiunea, ca mod de expunere specific genului epic, deoarece denumește un procedeu, o modalitate de prezentare a unei întâmplări sau a unui șir de întâmplări. În sens restrâns însă, povestirea denumește o specie a genului epic scurt, alături de schiță și nuvelă, dar care are trăsături definitorii specifice. Ca întindere, este mai apropiată de nuvelă, cu care se confundă de obicei, dar de care este deosebită prin următoarele trăsături specifice:

- se relatează un singur fapt, interesul naratorului concentrându-se asupra situației relatate, asupra acțiunii, nu asupra personajului și a psihologiei lui ca în nuvelă;

- relatarea întâmplărilor se face din punct de vedere al naratorului, care este martor sau participant direct la întâmplările (evenimentele) povestite;

- naratorul nu se identifică cu scriitorul, nici ca persoană, nici ca atitudine, iar povestirea întâmplărilor se face la persoana I, ceea ce duce la o pronunțată notă subiectivă a relatării, a narațiunii;

- relația dintre narator și cititor (ascultător) este mai directă și mai strânsă, realizându-se prin oralitatea stilului, a exprimării, marcată în primul rând prin numeroase formule de adresare;

- naratorul creează o anumită atmosferă a povestirii, care rezultă din caracterul spectaculos al întâmplărilor și este în deplină concordanță cu acestea; intrarea cititorului (ascultătorului) în această atmosferă se realizează printr-un veritabil ceremonial, care are în vedere stimularea atenției și a emoției acestuia și menținerea suspansului;

- timpul faptelor relatate este situat în trecut, care prin depărtarea față de prezent creează posibilitatea unor întâmplări ieșite din comun și a folosirii evocării ca modalitate preferată.

8

1.3. ROLUL EDUCATIV AL BASMULUI LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

Copiii iubesc și ascultă cu plăcere basmele pentru că răspund necesității lor de a ști, de a cunoaște, de a înțelege cum se împlinesc năzuințele spre mai bine, spre frumos. Pornind de la această idee, educația morală prin basm a copiilor preșcolari este posibilă și necesară. Este posibilă la această vârstă deoarece copilul dovedește mare maleabilitatea psihică, fapt ce ne dă posibilitatea să intervenim educativ sub aspect formativ și informativ; gândirea copilului trece de la cea intuitivă la gândirea concret-operatorie; limbajul se îmbogățește, se dezvoltă comunicarea cu copiii și cu adulții, se înregistrează o afectivitate crescută.

Este necesară întrucât, la această vârstă, se înregistrează cele mai multe acumulări, cu rezultate deosebite în plan intelectual, afectiv și moral. Cu toate acestea, actuala programă instructiv-educativă din grădinițe nu face referiri speciale la basm ca procedeu educativ deosebit de eficient.

În activitatea desfășurată cu preșcolarii, am constatat că, în timp ce se derulează conținutul basmului, copiii participă afectiv-imaginativ la acțiune, încât se identifică cu personajul preferat. Punctul de vedere al unor specialiști care acordă întâietate povestirii față de basm, este diferit de al educatoarelor, care desfășoară activității cu preșcolarii începând cu vârsta de 3 ani.

Povestirea este relatarea aproape fidelă a realității; este inerentă deci receptarea ei mai mult pasivă de către copii, ei încercând doar să vizualizeze textul. Basmul, datorită aspectului preponderent imaginar, stimulează cu precădere afectivitatea, componentă fundamentală în formarea caracterului moral al conștiinței și al comportamentului la vârsta preșcolară. Dată fiind importanța fundamentală a educației morale în formarea personalității copilului preșcolar, este necesar să se apeleze și la povestiri și nu numai la ele, ci la toate mijloacele adecvate unei asemenea finalități.

Supun discuţiei această problemă și ca urmare a faptului că programa este marcată de omisiuni în această direcție. În plus, emisiunile de televiziune și jocurile mecanice (electronice) – care se găsesc peste tot – prezintă copiilor de vârstă preșcolară, în fiecare zi, sub forma desenelor animate, nenumărate „basme”, fără ca receptarea acestora de copii și impactul asupra lor să constituie preocuparea unor specialiști.

Insist asupra acestei probleme, plecând de la faptul că, de cele mai multe ori, aceste zise basme exercită un efect neașteptat și de necontrolat din punct de vedere pedagogic, pe care noi educatoarele nu-l putem corela cu intenția noastră de formare a caracterului moral prin basme și povestire. Menționez și faptul că este vorba de un pseudobasm, întrucât cel autentic se caracterizează printr-o legătură directă, imediată, vie între cel ce povestește și cel ce ascultă.

Acest aspect nu este un simplu amănunt, ci dovedește uitarea unui fapt esențial: atitudinea activă a copilului este stimulată nu numai de conținutul și de forma baasmului, ci și de pregătirea pedagogică și de talentul educatoarei care, grație

9

acestor calități știe și poate să nuanțeze în mod adecvat comunicare orală, nemijlocită, între specificul fiecărui copil și al fiecărei grupe de preșcolari, și basmul respectiv.

Imaginarul basmului devine domeniul tuturor reprezentărilor, în opoziție cu domeniul percepțiilor imediate. Odată trecut de etapa senzorial-motorică, copilul poate să retrăiască mental acțiuni imaginare. El poate urmări aevea acțiuni petrecute sau acțiuni despre care i se povestește (desfășurate cândva), fie că e vorba despre o acțiune care s-ar fi putut petrece efectiv, fie despre una care pe plan real nu ar fi fost cu putință. Copilul își reconstruiește astfel un univers imaginar pe baza unui „posibil real”, tărâmul basmelor dezvoltându-i capacitatea de a-și construi și verbaliza trăirile și proiecțiile fară să-i primejduiască viața, nici existențial și nici simţul etic.

Ficțiunea, pentru copil, are valoarea ei de trăire „aevea”. Ceea ce este imposibil pentru el se transformă în real, cu valori stimulative pe planul imaginarului, care, pornind de la bucuria de „a face ca...”, de a trăi o existență care nu e a lui, contribuie la treptata dezvoltare a altruismului. Copilul se transpune în rolul unui personaj, se închipuie un alt „eu”, realizându-se perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea interumană.

Prin „asimilarea” eroilor din basm se produce pe plan mental o lume a rolurilor, o lume prin definiție a reprezentărilor sensibile despre o altă lume, decât cea cunoscută prin experiența personală. Basmul răspunde primei etape a copilăriei, în care spiritul, după cum spunea H.Wallon, „...depășește concretul și se ridică la figuri și simboluri”. Miracolul devine un instrument al modelării morale a copilului. Contactul cu aceste lumi imaginare stimulează curiozitatea (surpriza), cultivând astfel capacitatea copilului de a se bucura, pentru că dezvăluie o parte necunoscută a lucrurilor și a ființelor.

Lumea basmelor le dezvoltă preșcolarilor capacitatea de a-și organiza și verbaliza trăirile, dezvoltându-le curajul de a se lupta pentru dreptate. De exemplu, prezentându-le basmul „Prâslea cel Voinic și merele de aur” cules de P. Ispirescu, copiii se transpun în personajul principal, caută soluții; în acest caz ei își imaginează poziția pe care trebuie să o adopte.

Ca urmare, basmul influențează comportarea morală a copiilor pentru că ei ascultă povestea, retrăiesc întâmplările din realitate și proiectează altele proprii, posibile, prin adoptarea punctului de plecare. Astfel, copilul își imaginează fără să confunde planurile și le trăiește paralel. Basmul îi dă copilului posibilitatea să călătorească imaginar, iar el este fericit, participând afectiv și însoțind eroii pe tărâmuri fictive sau în tări reale pentru el. Deși fantastice, toate sunt posibile pe baza premiselor acceptate.

Prin ecourile sale afective, basmul îl ancorează pe copil în real, pentru că el nu rămâne în „țara zânelor” decât spre a privi lumea din jurul său, dintr-o perspectivă mai largă și mai accesibilă lui.

După părerea lui Charles Perrault, copiii nu pot gusta în abstract virtutea, ea trebuie să le fie administrată în doze mici, abil învăluite în ficțiune, aspect pe care educatoarele îl pot realiza dacă și ele depun suflet în ceea ce fac. Ieșirea eroilor din impas echivalează cu o ieșire la lumină, latura morală și educativă a basmului fiind astfel evidentă. Pe tot parcursul desfășurării basmului, câte o reflecție judicioasă vine

10

să întrerupă mirajul povestirii, deznodământul fericit cheamă, negreșit, morala. Detaliile realiste cuprinse în basm întăresc miracolul, dându-i un fundament veridic. Acțiunea basmului se corelează treptat și cu alți factori intelectuali și etici.

Basmul cu partea lui de previzibil și imprevizibil, trezeşte interesul copilului. Imaginar, el participă la rezolvarea unor conflicte, este încântat să fie martorul peripețiilor, al întâmplărilor prin care trec eroii.

Sarah Cone Bryant spunea că „bucuria copiilor rezultă și din gimnastica intelectuală spre care sunt antrenați pentru a urmări, fără să ceară ceva, o înlănțuire de peripeții. Această înlănțuire nu este destul de simplă încât să fie amuzantă, dar nici atât de ușoară încât să lase mintea neocupată.” Pentru autoare dragostea copiilor pentru peripețiilor din basm, cu repetițiile și inovațiile reciproc echilibrate, se aseamănă cu senzația trăită de un matematician în rezolvarea unor probleme de geometrie sau a unui muzician în urmărirea unei sonate. Miraculosul din basm apare ca o cale de „asimilare a noului” de către copil, iar tema basmului apare copilului stranie, pentru că personajele îl tulbură cu caracterul lor extraordinar.

Dinamismul îl impresionează puternic pe copil și, de multe ori, cei mai sensibili reacționează prin lacrimi și proteste. Copilul nu suportă, de pildă, ca lupul să o mănânce pe Scufița Roșie sau ca Albă ca Zăpada să moară. De asemenea, el se înspăimântă la apariția Zmeului sau a Zgripțuroaicei. Cu toate acestea copilul dorește să asculte povestea până la sfârșit și simte plăcerea de a trece încă o dată prin emoțiile primei ascultări, de a se întrista sau a se înspăimânta de fiecare dată și așteaptă ca la o nouă poveste să treacă prin stări asemănătoare.

Astfel, copilul este satisfăcut nu numai de deznodământul basmului, dar și de întreaga lui acțiune; el nu admmite „să se sară” peste episoade, cerând reproducerea întocmai a momentelor basmului și, odată cu eroii basmului, el își închipuie că învinge monștrii. În acestă situație, alături de personajele basmului crede că poate înfrunta cele mai mari primejdii și cele mai înspăimântătoare amenințări, este stăpânit de teamă, pe care și-o înfrânge, și luptă cu zmeii și alți vrăjmași, pe care îi biruie. Asemenea situații nu decurg din caracterul ireal al întâmplărilor în sine, ci din cadrul în care se produce însuși actul ascultării.

Copilul revine mereu și cu plăcere asupra itinerariilor parcurse de eroi întrucât îi dă satisfacție regăsirea acelorași formule, ca și efortul de a le reține în memorie cu rigurozitatea unei ordini de nezdruncinat, gravă ca într-un ritual, și animată de bună voie ca în joc.

În basm, cu ajutorul stereotipiei, se realizează imagini afective, reprezentări de personaje cu comportamente stabile, ce devin astfel portrete față de care copilul își manifestă simpatia sau antipatia și din care își alege modele etice sau față de care își exprimă respingerile. Imaginarul capătă astfel ponderea unui univers al criteriilor morale, inteligibile pentru copilul care se regăsește într-o lume în care virtuțile sunt răsplătite, iar ticăloșiile pedepsite. El trăiește imaginar întâmplările eroilor săi preferați. Simțindu-se viteaz și frumos ca Făt-Frumos, deși se știe mic, încearcă să devină mare, curajos, puternic.

Preșcolarul nu i se „alătură” lui Făt-Frumos, ci „se confundă”, într-un fel de „condensare”, ca în vis, care îi permite, imaginar, să fie în același timp el și altul, după cum celălalt este, în același timp, distinctiv de sine și confundat cu sine.

11

Tot prin stereotipia basmului, copilul își construiește, imaginar, canoane și își creează astfel obligații la care noi, adulții, nici nu ne mai gândim. De pildă, să păstreze o taină sau să-și înfrâneze curiozitatea. Basmul îl face pe copil să se simtă puternic, să trăiască satisfacția învingătorului pentru că el se identifică pe plan imaginar cu eroul basmului. Ascultând basmul cu atenție, preșcolarul reface drumul străbătut de eroul pozitiv, intrând dintr-o dată în rândul oamenilor mari. Povestea eroului, terminându-se în chip fericit, îl determină pe preșcolar să treacă prin realitatea gravă a faptelor, care-l duc de la neștiință și imaturitate, la vârstele adultului.

Din desfășurarea peripețiilor basmelor pe care le descoperă în grădiniță copilul „înțelege” și astfel „învață” că și el va trebui să treacă prin încercări care-i vor verifica înțelepciunea, curajul, îndrăzneala, puterea de a păstra o taină, de a-și impune legi de conduită, de a asculta sfaturile celor mari, de a nu se lua după aparențe și de a nu se lăsa amăgit de ele etc.

Receptivitatea basmelor o garantează eroii lui, care, mereu alții, își urmează drumul spre fericire, întâlnind zmei, uriași și alte ființe cu dimensiuni şi însușiri ieșite din comun. Această receptivitate se datorează și întâmplător basmului, întâmplări care respectă un tipic folosit mereu, cu „împărați de peste nouă mări și nouă țări”, cu păduri misterioase...

Cum însă această afirmație nu este suficientă, se impun supuse atenției modalitățile folosite, grație cărora devine cu puțină o atare transformare. După cum se știe, o condiție principală pentru validarea eficienței metodelor de educație și de învățare, în oricare domeniu, este ca ea să fie verificată prin cercetări aplicative. Dintre acestea, experimentul și observația sunt deosebit de utile. În desfășurarea activitățiilor din grădiniță am folosit: lectura povestirea, dramatizarea directă și indirectă, convorbirea și desenul, ca metode experimentale, completate cu metoda observației.

Spațiul restrâns de pagini nu permite să prezentăm aceste metode; asemenea operație ar consta în descrierea a nenumărate procedee a căror valabilitate se dovedește în modul în care se desfășoară activitatea cu preşcolarii.

Experimentarea metodelor menționate a arătat că metoda dramatizăriia este cea mai adecvată realizării în practică a complementarităţii dintre basm și copil, cea mai eficace în privința transformării informațiilor vehiculate de basm. În ceea ce privește trăirea de către copil a fondului moral al basmelor și traducerea acestor trăiri de către ei în fapte morale, legătura este evidentă. De menționat este rolul desenului, a scenelor din basm, a acțiunilor eroilor ca și a chipului acestor. Prin desen, bunăoară, copiii realizează vizualizarea înlăuntrul conștiinței lor, a concretizării vii a evenimentelor și eroilor față de care ei își dezvăluie opțiunile, cărora dramatizarea le dă împlinire faptică.

Povestirea de către copil a basmelor constituie o autointroducere pe cale verbală în lumea basmului, lucru ce mijlocește astfel un fel de introducere participativă a lui la viața acestei lumi. Totodată, această autointroducere, având loc pe cale verbală, pregătește intrarea pe nesimțite și în mod practic în universul estetic și etic al basmului și, astfel, în frumusețea și moralitatea limbii propriului său popor.

12

Lectura basmului de către educatoare este primul contact al copilului cu basmul; acum se trezesc și primele elemente ale educației morale, trăirea afectivă alături și împreună cu personajele îndrăgite din basm. Lectura basmului de către educatoare își poate îndeplini funcția cognitivă, de educația morală, dacă este urmată de metoda convorbirii pe marginea textului citit, pentru a clarifica diversele sensuri morale pe care basmul respectiv le vehiculează, și prin metoda convorbirii între copii, metodă care, având forma de dialog, pregătește și susține aplicarea metodei principale, metoda dramatizării directe și metoda dramatizării indirecte, folosind teatrul de păpuși.

Metoda observației este o metodă adiacentă și este importantă pentru că oferă educatoarei posibilitatea de a urmări pe chipul copilului și în reacțiile lui fizice exterioare, prin gesturi, procesele interne care duc la formarea caracterului lor moral. De o mare utilitate în aplicarea acestei metode sunt fotografia și înregistrarea audio-vizuală a comportamentului și comentariilor verbale ale copiilor.

Posibilitatea efectivă de valorificare a potențialului metodologic și metodic al metodelor menționate în direcția implicării copiilor în procesul de formare a caracterului lor moral poate întâmpina serioase piedici dacă nu se au în vedere anumite exigențe cărora educatoarea trebuie să le facă față. Este vorba de mai multe cerințe dintre care voi specifica câteva:

- încă din timpul școlii normale, iar, mai nou, al obţinerii licenţei în pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, educatoarele trebuie să fie bine informate în plan științific; să se familiarizeze cu aplicarea metodelor de cercetare în domeniul respectiv.

- să aibă în vedere că educația morală prin basm a copiilor preșcolari are, de cele mai multe ori, caracter de joc.

- jocul să fie folosit ca procedeu de educație morală.Prezentarea necesității, posibilității și realizării educației morale prin basm a

copiilor preșcolari, în felul în care a fost făcută în acest studiu, are statut de ipoteză, ea oglindind un rezultat personal. De aceea este relativ și provizoriu. De aici necesitatea continuării cercetării teoretice și experimentale a acestei probleme de către autoare și nevoia abordării de către educatoare a aceleiași problematici.

Având în vedere rolul atât de important al basmului în pregătirea morală a copilului de astăzi – adultul de mâine – programa activitățiilor din grădiniță nu ar avea decât de câștigat în calitate prin introducerea basmului, ca mijloc și metodă în stimularea creativităţii şi în educația morală a preșcolarilor, începând cu cei mai mici copii, de 3 ani.

1.4. ROLUL POVESTIRILOR LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

În grădiniţa de copii, povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului

13

şi dezvoltării vorbirii preşcolarilor. Cu ajutorul povestirii, ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.

Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale copiilor în proces de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de activităţi:

- la începutul unor activităţi comune (de educaţie muzicală, joc didactic, convorbire);

- în cursul desfăşurărilor, pentru sintetizarea unor date, fapte etc. (observare, lectură după imagini);

- în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza şi generaliza cunoştinţele respective.

Povestirile şi basmele pe care le spunem copiilor sunt pline de învăţăminte prin conţinutul lor. Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni) şi influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor, purtarea şi atitudinea lor în diverse situaţii, precum şi limbajul lor. Din poveşti ca ,,Şorţuleţul“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii desprind cu uşurinţă necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi formează astfel convingerea că trebuie să le respecte.

În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale limbajului literar, cât şi ale celei populare (,, La cireşe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se favorizează însuşirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odată cu acestea se fac cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult, ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dar şi memorează cuvintele cu care încep şi se încheie basmele ( “A fost odată ca niciodată”, “... şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa”). Astfel, limba literară şi cea populară, cu mijloace stilistice propri, intră în limbajul curent al copiilor.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.

De asemenea, copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta, cunoscând consecinţele neascultării, aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,,Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu creastă de aur“ etc. pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,,Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.

Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie şi Căciuliţă albastră“, ,,Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumuseţea prieteniei, a ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv.

14

Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificiul lor, ajutorul şi dragostea între soră şi frate, sunt bine subliniate în povestirile ,,Nuieluşa de alun“, ,, Inima mamei“, ,, Lebeldele“, ,,Scoruşul“,

,,Norişor“ sensibilizează sufletul copiilor şi-i fac să trăiască mai intens aceste sentimente, şi trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci, ce pot fi sesizate din povestirile: ,,Cei trei purceluşi“, ,,Fata babei şi fata moşului“, ,,Plici şi Plici-Plici“, ,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenuşăreasa“, înfăţişate prin eroii şi faptele din poveşti, fac pe copii să trăiască puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la concluzii practice privind propria lor comportare. Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic - ca eroul din poveste.

Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu aceeaşi plăcere, chiar daca sunt repetate, şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.

Cu ajutorul lor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.

Atitudinea copiilor faţă de conţinutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare. Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii vorbesc,etc). Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate.

De asemenea, spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă de conţinutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o distincţie între fictiv şi real.

Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi redau mai uşor faptele cunoscute, situaţiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcţia experienţei lorde viaţă. La vârsta amintită imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în strânsă corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc.

Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei condiţionate. Gândirea copilului devine mai abstractă, ceea ce dă posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai sistematice . Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind şi povestirile.

În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii personalităţi a copiilor. În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti

15

independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă şi expresivă.

CAPITOLUL II

CREATIVITATEA

2.1. CONCEPT. NOŢIUNE.

Un număr tot mai mare de investigații psihopedagogice din ultima perioadă de timp se îndreaptă asupra creativității, având la bază următoarele argumente:

- potențialul creativ diferă de la individ la individ;

16

- sarcinile cu care omul se confruntă în cursul vieții se multiplică, se amplifică și se diversifică, solicitându-i acestuia, într-o măsură mai mare sau mai mică, creativitatea, acționând direct asupra factorilor care o determină;- creativitatea poate fi estimată și educată la fiecare subiect uman (în acest scop procesul instructiv-educativ din grădiniță poate contribui în mod hotărâtor);- fiecare om este solicitat să contribuie la locul său de muncă, în profesia sa prin natura postului pe care-l ocupă, cu un aport creativ;Niciodată nu este prea târziu pentru cunoașterea, stimularea, educarea și

dezvoltarea creativității. Doar cu cât această acțiune începe la o vârstă mai mică (conform principiului „intervenției precoce”, prin modalități concrete, adaptate particularităților de vârstă și individuale ale subiecților, și continuă de-a lungul anilor, cu atât va fi mai productivă, conducând la obținerea unor realizări creative mai valoroase.

În vederea valorificării la un nivel cât mai înalt al potențialităților creative ale copiilor, este necesar să se realizeze două acțiuni complementare:

- evaluarea nivelului pe care îl ating diferiții factori ai creativității la fiecare preșcolar;

- găsirea celor mai eficiente modalități de activare, stimulare, educare, formare și dezvoltare a creativității.

Creativitatea este un fenomen foarte complex, cu multiple aspecte, laturi și dimensiuni. Al.Roșca definește creativitatea atât în sens restrâns, cât și în sens larg. “În sens restrâns, creativitatea este activitatea sau procesul care conduce la un produs caracterizat prin noutate sau originalitate și valoare pentru societate. În sens larg, creativitatea se referă la găsirea de soluții, idei, probleme, metode, procedee care nu sunt noi pentru societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independentă.”1

U.Șchiopu definește creativitatea drept “o dispoziție spontană de a crea și inventa, care există la fiecare persoană, la toate vârstele.”2

C.Levy-Leboyer consideră creativitatea drept o aptitudine complexă, distinctă de inteligență și de funcționarea cognitivă, și existentă în funcție de fluiditatea ideilor, de raționamentul inductiv, de anumite calități perceptive și de personalitate, ca și în funcție de inteligența (gândirea) divergentă, în măsura în care ea favorizează diversitatea soluțiilor și rezultatelor. Indivizii creativi dau dovadă de imaginație, de spirit inventiv și de originalitate. Procesul creativ este favorizat de o atitudine pozitivă față de ideile noi și neașteptate și, mai degrabă, de dispersarea atenției decât de concentrarea ei asupra problemelor puse.

2. 2. FACTORI AI CREATIVITĂŢII

J.P.Guilford asociază creativitatea cu trei factori, și anume: fluiditatea, flexibilitatea și originalitatea. Fluiditatea (fluența) constă în bogăția și viteza realizării asociațiilor verbale, a cursului ideilor, a succesiunii imaginilor în plan intern, mental. Al.Roșca arată că fluiditatea este o componentă a gândirii reproductive sau o

1 Roşca, Alexandru – Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei R.S.R., București, 1981.2 Şchiopu, Ursula – Dicționar enciplopedic de psihologie, Editura Babel, București, 1997

17

aptitudine predominant verbală, dependentă, în mare măsură, de influențele educative (deci, poate fi stimulată mai ușor prin educație).

După părerea lui Al.Roșca, “flexibilitatea constituie principalul factor al creativității; principala componentă cognitivă a acestuia. Ea presupune restructurarea promptă și adecvată a informației, a sistemului de cunoștințe în conformitate cu cerințele noii situații, modificarea modului de gândire atunci când cel anterior se dovedeste insuficient.”3

Originalitatea este definită de către P.Popescu-Neveanu prin noutate și raritate. Ea presupune o interpretare personală a lucrurilor, a situațiilor comune. Th.Ribot, A.Osborn, W.J.S.Gordon, V.Pavelescu, U.Șchiopu, P.Popescu-Neveanu și alții consideră originalitatea drept factorul fundamental al creativității.

Mai sunt și alți factori ai creativității: sensibilitatea la probleme, aptitudinea dea redefinii, capacitatea de a abstractiza, aptitudinea de a sintetiza, imaginația (creatoare), motivele cognitive, atitudinile nonconformiste, deschiderea spre experiență, preferința pentru complexitate și toleranță și față de ambiguitate, acceptarea conflictelor, tensiunile de creștere.

Deci, educarea creativității la preșcolari este posibilă și absolut necesară. În acest scop se pot realiza diferite activități, având ca sarcini didactice următoarele:

- realizarea unor desene colective;- realizarea unor desene după povești sau poezii;- dezlegarea și crearea unor ghicitori;- transpunerea în teatru a unei povești;- realizarea decorului și a personajelor necesare punerii în scenă a unei

povestiri;- recunoașterea unor personaje, idei, cuvinte, acțiuni, sugerate cu ajutorul

gesturilor sau al mimei;- alcătuirea a cât mai multor propoziții ale căror cuvinte să înceapă cu

anumite litere;- crearea unor povești după unele imagini figurate pe cartonașe, având

titluri ce conțin momentele principale ale poveștii;- compunerea unor cuvinte din anumite litere sau care să înceapă cu o

anumită silabă;- ghicirea unui personaj prin cât mai puține întrebări;- inventarea unor noi episoade adăugate unei povești cunoscute;- crearea unor evenimente narative cât mai variate și originale în cadrul

unor „ipoteze fantastice”;- elaborarea a cât mai multe, mai variate și mai interesante întrebări pe o

anumită temă, poveste; descoperirea cauzelor, consecințelor și a soluțiilor posibile;

- găsirea a cât mai multor și a cât mai originale titluri la un anumit tablou, povestire;

- adăugarea a 1-2 cuvinte la o anumită propoziție;- găsirea unor sinonime, a unor definiții originale ale unor cuvinte;- crearea unei povești pornind de la două cuvinte alese la întâmplare;

3 Roşca, Alexandru. – Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei R.S.R., București, 1981.

18

În cadrul acestor activități, însăși atmosfera din clasă trebuie să fie propice invenției, creativității. Copiii trebuie lăsați să exprime liber tot ce le trece prin minte, să formuleze orice idee, orice completare. Procedând astfel, fiecare educator va realiza un antrenament continuu al creativității preșcolarilor.

2.3. CREAŢIA

Jocul și învățarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a-și combina și recombina reprezentările de care dispune, de a construi realul din propriile sale imagini. Ascultând povești, povestiri, basme, el reconstruiește mental principalele momente ale narațiunii (le inversează, le omite, le amplifică, inventează pur și simplu altele noi), jucându-se cu creionul pe hârtie obține linii, figuri neobișnuite; exersându-și vocea descoperă din întâmplare ritmuri și melodii care îi rețin atenția; frământând o bucățică de plastilină se trezește în fața unor forme deosebite; punând cuburile unele peste altele ajunge la tot felul de construcții care de care mai interesante.

Preşcolarul este capabil, deci, să obțină produse noi, neobișnuite, originale, chiar dacă acestea sunt noi și originale numai pentru el. Copilul dispune nu numai de capacitatea de a se juca și de a învăța, ci și de aceea de a crea. Creațiile preșcolarului dovedesc că viața lui interioară este destul de bogată, că intențile lui depășesc cu mult posibilitățile de care dispune.

Locul și rolul central în creația preșcolarilor îl ocupă și îl are imaginația. La preșcolar, are loc o adevărată explozie a imaginației, ceea ce i-a și determinat pe unii autori să afirme că la vârsta preșcolară imaginația ar atinge apogeul dezvoltării sale. Copilul imaginează și crează multe lucruri tocmai pentru că nu cunoaște suficient relațiile dintre obiecte și fenomene.

Ignorându-le, el poate ajunge la construcții neobișnuite, dar acestea reprezintă de cele mai multe ori nonsensuri. Cert este faptul că imaginația își dezvoltă, la această vârstă, multe dintre funcțiile sale. De exemplu, funcția de completare, care va da posibilitatea înțelegerii unor situații ambigui sau lacunare; apoi funcția de proiectare și de anticipare, care vor permite înțelegerea succesiunii evenimentelor, consecințele lor.

Alături de imaginația reproductivă se dezvoltă și unele forme ale imaginației creatoare. La vârsta preșcolarității se dezvoltă și capacitatea copilului de a integra posibilul în real, de aceea copiii încep să se teamă de „balauri” sau alte plăsmuiri imaginative ale adulților, pe care le cred reale. Rolul imaginației la această vârstă este atât de mare, încât unii autori au considerat că o serie de conduite ale copilului își au sursa tocmai în ea. Fr. Baumgarten, de exemplu, era de părere ca minciuna este un produs al fanteziei și al cerinței de a evita o pedeapsă.

În activitatea creatoare a copilului participă însă nu doar imaginația, ci și importante elemente de ideație, capacități de figurare (redare), deprinderi și priceperi. Aceste aspecte pot fi cel mai bine evidențiate în desenele copiilor. Pentru a desena, copilul trebuie să țină un creion în mână, să miște mâna pe hârtie, să fixeze hârtia. Or, pentru aceasta el trebuie să-și elaboreze o serie de deprinderi (de a trasa linii, de a

19

închide contururi), să depășească diverse dificultăți care îi apar în cale (poziția rigidă a mâinii).

Deși toate aceste elemente sunt subordonate activității de desenare, fără ele desenarea nu poate fi executată. Există particularități specifice ale desenului la fiecare dintre substadiile preșcolarității și o mare importanță o are coloratura afectivă a creațiilor. Dacă în mica preșcolaritate copilul începe să plângă sau să se teamă de momentele dramatice ale povestirilor, spre sfârșitul preșcolarității, afectivitatea sa este mult mai organizată şi astfel de momente dispar.

Dimpotrivă, copilul își dezvoltă simțul dramatizării, îndeosebi în cadrul jocurilor cu roluri. Mai mult decât în desen, afectivitatea se exprimă în creațiile verbale (povestire expresivă, teatru de păpuși), în creațiile ritmice (dans, muzică). Dar activitatea creatoare a preșcolarului mijlociu implică nu doar latura de producere, de creație progresivă, ci și pe cea evalutivă. Or, în actul aprecierii se nasc și se consumă nenumărate emoții artistice și estetice care au mare importanță pentru dezvoltarea ulterioară a sentimentelor estetice. Solicitarea opiniilor copiilor în urma vizionării unui spectacol, a audiției unei povestiri sau bucăți muzicale contribuie la dezvoltarea capacităților lor evalutive.

2.4. ASPECTE ALE GÂNDIRII CREATOARE LA PREŞCOLARI

În contextul schimbărilor actuale și ale reformei învățământului românesc se impune cu necesitate stimularea spiritului creator, a receptivității estetice, a gândirii divergente, a tuturor laturilor personalității, prin inițiativă și creație. Dezvoltarea independenței și gândirii creatoare reprezintă obiectul major al educației încă din preșcolaritate, menținându-se apoi la toate vârstele școlare. Pedagogia creativității studiază chiar stabilirea genului de informații, priceperi și deprinderi care se pot preda mai eficient în manieră creatoare și căile optime de dezvoltare a creativității copiilor.

Preșcolaritatea reprezintă vârsta la care este necesară stimularea potențialului creator al copiilor, necunoscut sau neexprimat încă, prin cunoașterea și stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente și prin susținerea manifestării lor printr-o motivație intrinsecă; de la această vârstă trebuie cultivate unele valori precum originalitatea, perseverența, interesele cognitive, dar și artistice.

Grădinița devine primul mediu organizat de maximă valorificare a resurselor multiple ale copiilor, de stimulare a aptitudinilor și a talentelor, de educare adecvată a copiilor supradotați. Creativitatea în gândire se referă la capacitatea omului de „a genera noul” (F.Barron) și se exprimă în modul în care sunt îmbinate informațiile venite din exterior cu cele generate din interior.

20

Leontiev susține, în acest sens, că dispozițiile, ca premise ereditare ale aptitudinilor, influențează doar formarea lor în mod mijlocit prin activități diverse și că aptitudinile lor sunt în mod direct condiționate de instrucție și educație; în aceeași ordine de idei, după Harding „aptitudinile creatoare pot fi deliberat și măsurabil dezvoltate”.

Există cel puțin două accepțiuni ale creativității:1) ca atribut al gândirii, creativitatea este „capacitatea de a intui, anticipa și

finaliza într-un mod original și inedit produsul activității intelectuake implicată în rezolvarea unei probleme; produsul gândirii creatoare este un rezultat cognitiv de o anumită valoare, inedit și personal.

2) ca însușire a personalității, creativitatea este o însușire sintetică, plenară, care se manifestă în orientarea, organizarea și desfășurarea activității printr-o direcție clară, precisă și printr-o finalitate intenționată, specifică, originală.

Pentru Taylor creativitatea este „un fenomen de natură complexă, implicând conlucrarea mai multor factori: intelectuali, motivaționali, emoționali și de mediu. Indicatorul creativității este descoperirea și producerea noului, stabilit după un sistem de referință subiectiv, personal și altul obiectiv, la nivelul valorilor sociale.”

Analizând procesele gândirii creatoare sub aspectul lor operațional, J.P.Guilford distinge cinci tipuri de operații ale intelectului, prin care se trage fluxul informatiilor. Astfel, din fluxul informațional care este prelucrat de intelect o parte trece în memorie, unde este stocat, iar prin gândire trece în operații de descoperire, de recunoaștere și de selecție; de aici parcurge o triplă cale: a cogniției, a înțelegerii informațiilor și a evaluării lor prin interpretare, iar apoi este direcționat spre procesele productive (generarea de noi informații).

Dacă inteligența servește proceselor gândirii convergente, structurile gândirii divergente sunt generatoare de creativitate. J.P.Guilford consideră că funcțiile intelectuale cel mai direct implicate în gândirea creatoare sunt: gândirea divergentă, capacitatea de evaluare și capacitatea de transformare, funcții ce sunt condiționate și activizate de o structură specifică motivațional emoțională și de personalitate.

Unii creatori susțin că nu există creativitatea la copiii preșcolari pentru că, fiind lipsiți de o experiență cognitivă și acțională bogată, nu pot produce valori reale. În consens cu părerea altor autori susțin că activitatea de investigare și de descoperire a cunoștințelor sunt ele însele activități creatoare, deoarece presupun restructurare și reorientarea experienței proprii, atâta câtă există la preșcolar, și un efort de gândire personală și independentă.

Macleon susține în acest sens că „toți copiii sunt creativi până în momentul în care adulții, prin sistemul lor de instrucție, prin activitatea și disciplina impusă, le înăbușe originalitatea”; Guilford evidențiază faptul că la copii se manifestă o puternică gândire creatoare, iar Torrance atrage atenția asupra importanței relaxării și a „mediului receptor” în care copiii se pot manifesta creativ (dacă sunt apreciați, încurajați și susținuți motivațional și afectiv, dacă le este stimulat efortul și contribuția personală, dacă sunt formați prin învățare sau modelare creativă).

“La vârsta preșcolară este propriu activismul participativ al copiilor, ca și fantezia, exprimarea liberă, producțiile originale, imaginația bogată exprimată prin expresii plastice, modelaj, construcții, desen, simbolistica verbală și ludică originală.

21

Ficțiunea și simbolul joacă un rol important în gândirea preșcolarului, pentru care imposibilul devine posibil, dorințele devin realitate împlinită ca în basme, imaginarul devine real, dar și „instrument de intervenție în situații noi sau dificile.”4

Explozia informațională și tehnică a creat noi modele, care se regăsesc și în creațiile originale ale copiilor preșcolari (motivele și simbolurile din desene animate, imaginarul din filmele de „science-fiction”, realitatea virtuală descoperită cu ajutorul computerului). Imaginația și gândirea creatoare a preșcolarului sunt foarte active, jucând și un rol adoptiv (mai ales „imaginația de implicație”, care-i permite să se transpună nu numai în „lumea” plăsmuită, dar și în personajele și în eroii imaginați, prin care-și transmite gândurile, atitudinile, acceptarea sau respingerea și propriile sentimente).

2.5. EDUCAŢIA ESTETICĂ ŞI CREATIVĂ A PREŞCOLARILOR

2.5.1. Importanța educației estetice creatice a copiilor de vârsta preșcolară

Basmele, poveștile și povestirile ajută la educația estetică a preșcolarilor. Prin educație estetică se urmărește familiarizarea copilului preșcolar cu frumosul din realitate (natură, viață socială) și din creațiile artistice, formarea percepțiilor și sentimentele estetice, a gustului pentru frumos și a deprinderilor artistice. Unul dintre cele mai importante aspecte ale educației estetice este educația artistică. Prin educația artistică se înțelege dezvoltarea sistematică a capacității de a percepe, de a înțelege și de a avea frumosul în artă.

Arta are o mare forță educativă. Valoarea imaginii artistice rezidă în faptul că face apel la sentimentele copilului, antrenează activ aspectul afectiv al psihicului său. Se știe că la vârsta preșcolară gândirea are un pronunțat caracter concret, iar emoțiile joacă un mare rol. Arta înnobilează simțămintele copilului preșcolar, le dirijează spre aspectele pozitive ale vieții.

Astfel la o repovestire a basmului „Harap Alb”, de Ion Creangă, copiii vorbesc despre personajul care le-a plăcut mai mult, arătând și motivele respective: „Harap Alb este frumos, puternic, nu se teme de nimic, este bun; Spânul este urât și rău”. Antiteza între bine și rău se suprapune, la copilul preșcolar, cu cea dintre frumos și urât. Deși legătura este exterioară, ea are un rol hotărâtor în formarea judecății morale a copiilor, în stabilirea unor criterii de evaluare a acțiunilor lor proprii și ale celor din jur.

Valoarea educativă a artei este cu atât mai mare, cu cât ea folosește mijloacele cele mai adecvate pentru a reflecta frumusețea morală a oamenilor, cu cât pune pune 4 Şchiopu, Ursula – – Dicționar enciplopedic de psihologie, Editura Babel, București, 1997

22

mai clar în fața copilului idealul concret și precis spre care să tindă atât în comportare, cât și în întreaga lui simțire. Pe de altă parte, prin intermediul artei, li se prezintă copiilor tipuri negative, dezvoltându-li-se o atitudine de repulsie față de ele, de dezaprobare. Astfel, prin mijloace mai concrete și atrăgătoare, copiii învață să facă mai profund distincția dintre bine și rău, dintre ceea ce este frumos și urât în viața oamenilor.

Operele artistice îi ajută pe copii să sesizeze frumosul în relațiile dintre oameni și apoi să le transmită în în jocurile lor, pentru ca treptat, la o vârstă mai mare să le aplice și în propria lor viață. De pildă, copiii află prin intermediul povestirii „Puf alb și Puf gri” despre frumusețea sacrificiului, ca și despre frumusețea sincerității în relațiile familiale.

Rolul imaginilor din povești și basme este de asemenea important în dezvoltarea imaginații creatoare și a gândirii. Imaginile pot construi un stimulent în formarea aptitudinilor artistice, a posibilităților creatoare. Literatura, în mod special, poate favoriza apariția unor imagini artistice, care vor constitui materialul concret pentru prelucrările și combinațiile creatoare ale copilului în diferitele lui lucrări. Primele încercări ale copilului sunt de cele mai multe ori combinații de imagini din basme, povestiri, ilustrații cunoscute anterior. Arta, cu cât este mai valoroasă și mai accesibilă, influențează mai puternic asupra dezvoltării posibilităților creatoare ale copilului. În același timp, contribuie în mod direct la dezvoltarea gândirii copiilor.

2.5.2. Particularitățile perceperii frumosului, ale sentimentelor estetice și ale creației copiilor de vârsta preșcolară.

Numeroase studii de psihologie și pedagogie infantilă arată că la vârsta preșcolară copilul poate fi considerat prin toate trăsăturile lui, un mic artist, un creator. La vârsta preșcolară, afectivitatea copilului se caracterizează printr-o bogăție de emoții pozitive, dar și printr-un conținut sărac al sentimentelor estetice. Explicația constă în faptul că la această vârstă copiii nu pot să înțeleagă decât în mică măsură frumosul; ori, sentimentele estetice presupun aprecierea obiectivă, adecvată, a frumosului în diferitele sale forme, compararea și ierarhizarea diverselor sale trepte, pornind de la frumosul cotidian spre culmile sublimului.

Fiecare preșcolar de 4-5 ani, după ce a ascultat o poveste, s-a exprimat: „Îmi place mult povestea asta”. Dacă sunt puși să explice de ce le place, marea majoritate răspund: „Pentru că îmi place mie”. În schimb, preșcolarul mare apreciază mai obiectiv: „Pentru că este frumoasă”, „Pentru că m-a făcut să râd”.

Percepțiile estetice se dezvoltă la această vârstă ca o formă inseparabilă a procesului de cunoaștere a realității obiective. În perceperea poveștilor, basmelor, preșcolarii sunt atrași de contraste. Astfel, le produce o deosebită plăcere contrastul dintre bun și rău, frumos și urât, harnic și leneș, slab și puternic.

Copilul reacționează, de asemenea, pozitiv față de perceperea repetată a unor fraze cunoscute. Ascultând basmul „Punguța cu doi bani”, copilul percepe cu multă plăcere cuvintele repetate de cocoșul care își cere dreptul său. În basmul „Capra cu trei iezi”, o impresie puternică o produc cuvintele repetate ale caprei către iezi:

„Trei iezi cucuieți

23

Mamei ușa descuieți...”Copilul ascultă cu deosebită plăcere de mai multe ori aceeași poveste și cere

adultului s-o reproducă cu aceleași amănunte. Sesizează uneori cele mai mici devieri de la textul inițial și intervine el însuși acolo unde i se pare că adultul a adăugat sau a omis vreun episod.

Posibilitățile creatoare ale copilului preșcolar se manifestă de timpuriu. La început, ele au un caracter pur imitativ, apoi apar unele manifestări independente față de medie - propriile interpretări ale copilului. Analizându-se rezultatele creației copiilor, s-a constatat că ele nu au o valoare artistică autentică, deoarece dezvoltarea insuficientă a posibilitățiilor intelectuale ale copiilor, orizontul lor de cunoaștere redus nu asigură condiții favorabile pentru creații originale și valoroase. Ele au însă o deosebită valoare educativă, fiind forme de exercitare a posibilităților lor creatoare.

Posibilitățile creatoare ale copiilor în domeniul artei se manifestă, de asemenea, în joc și în strânsă legătură cu jocul lor. Astfel, dramatizarea cunoscutului basm „Scufița Roșie” îi determină să creeze singuri decorul necesar, să combine costumația și să-și fixeze dialogurile cele mai potrivite.

2.5.3. Literatura mijloc specific folosit în educația estetică creativă

Pentru a forma, de la vârsta preșcolară, dragostea față de frumos și interesul față de artă, educatoarea poate folosi diferite mijloace prin care se realizează sarcinile fundamentale ale educației estetice, rolul lor fiind deosebit de important pentru întreaga dezvoltare artistică și creatoare a copilului.

Literatura este arta cuvântului, arta care folosește ca mijloc de exprimare cuvântul artistic, imaginea artistică. Prin îmbinarea armonioasă a cuvintelor, prin folosirea diferitelor figuri de stil, prin plasticitatea expresiilor și puterea de convingere pe care o are limbajul oral și cel scris, literatura contribuie la dezvoltarea percepțiilor estetice, a sentimentelor estetice și a posibilităților creatoare ale copiilor.

Pentru stimularea creativităţii am folosit diferite specii literare: basme, povestiri, poezii, proverbe, ghicitori, snoave. Prin povestire, copii își însușesc expresii artistice, îmbinarea armonioasă a cuvintelor în frază, conținutul de idei al combinațiilor de cuvinte. Folosirea literaturii în activitatea copiilor duce la formarea imaginației creatoare, la formarea sentimentelor și a deprinderii de a vorbi expresiv.

În scopul dezvoltării gustului artistic al copiilor, educatoarea trebuie să valorifice tot ce este accesibil și pozitiv în literatura clasică și contemporană română și universală, astfel: pastelurile lui Vasile Alecsandri: „Iarna”; „Viscolul”, „Miezul iernii”, „Oaspeții primăverii”, „Concertul în luncă”; poezii din creația lui Mihai Eminescu: „Somnoroase păsărele”, „Ce te legeni”, „Călin”, basmele „Făt- Frumos din lacrimă” și „Călin nebunul”; de asemenea „Noapte de vară”, „Nuntă în codru”, „Povestea gâștelor”, „Iarna pe uliță”, „Vestitorii primăverii” de George Coșbuc; basmele și povestirile lui Ion Creangă: „Capra cu trei iezi”, „Acul și barosul”, „Inul și cămeșa”, fragmente din „Amintiri din copilărie”.

O sursă valoroasă de opere literare create special pentru copii o constituie literatura universală, începând cu fabulele lui Jean de la Fontaine, cu basmele lui Ch.Perrault, Frații Grimm, H.Cr.Andersen și până la fantasticele povestiri ale lui

24

Daniel de Foe și Jonathan Swift, povestirile lui L.N.Tolstoi și lucrările lui V.V.Maiakovski („Ce să fiu?”, „Ce e bine, ce e rău?”, „Căluțul năzdrăvan”).

Creațiea populară, atât prin conținutul, cât și prin mijloacele ei de redare a frumosului, poate să contribuie în mare măsură la educația estetică a copiilor de vârstă preșcolară. De aceea, este necesar ca educatoarea să aleagă cele mai frumoase creații populare și să le folosească în scopul de a-i familiariza pe copii cu valorile artistice create de popor, și de a le dezvolta sentimente estetice.

Se recomandă să se folosească din plin basmele populare, pentru optimismul lor sănătos, pentru umorul și eroismul personajului popular, baladele și doinele populare, pentru sinceritatea și spontaneitatea sentimentelor lor, muzica populară pentru caracterul ei dinamic și vioi, arta decorativă populară, pentru delicatețea și gingășia cu care este executată. Creația populară este un important mijloc de dezvoltare a limbajului și un bogat izvor de impresii și sentimente estetice. Un alt mijloc de educație estetică și creativă este programul distractiv prin serbări și dramatizări.

2.6. POVESTIREA – MIJLOC DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI

Admirând întreaga comoarã de înţelepciune pe care o cuprind basmele- creaţii specifice ale poporului cu o complexã şi o multiplã valoare- copiii învaţã sã-şi preţuiascã poporul pentru înaltele şi deosebitele sale calităţi. Poveştile şi basmele au încântat întotdeauna copilãria tuturor generaţiilor. Acestea constituie un mijloc important, care contribuie la lãrgirea orizontului copilului.

Basmele, ca şi poveştile, scot în evidenţã trãsãturile personajului, dându-i copilului posibilitatea sã deosebeascã frumosul de urât, binele de rãu şi sã urmeze exemplul personajelor pozitive. În vederea formãrii capacitãţii de comunicare la preşcolari, educatoarea trebuie sã aibã în vedere caracteristicile esenţiale ale limbajului la vârsta preşcolarã. Printre acestea se numãrã:

- sporirea expresivitãţii realizată prin conţinutul şi structura propoziţiei, prin epitete, prin comparaţii;

- trecerea de la limbajul interior la cel exterior – adesea, jucându-se copilul îşi susþine singur dialogul;

- dezvoltarea morfologiei şi sintaxei vorbirii (se corecteazã în mare mãsurã capacitatea de pronunţare şi se realizeazã acordul gramatical);

- are loc dezvoltarea limbajului concomitent cu apariţia funcţiilor de comunicare, de fixare a experienţei cognitive şi de organizare a activitãţii;

Pentru dezvoltarea limbajului şi sporirea calitativã a vocabularului intereseazã nu atât numãrul de cuvinte noi învãţate din orice strat al limbii, ci mai ales numãrul de cuvinte cu mare frecvenţã în vorbirea curentã, şi în primul rând al cuvintelor din fondul lexical al limbii. Cuvântul care urmeazã sã fie învãţat trebuie sã se desprindã din context, sã aibã o întrebuinţare gramaticalã, sã fie implicat în realizarea unei comunicãri verbale. La

25

nivelul preşcolaritãţii, esenţial este ca educatorul sã punã bazele, sã cultive dragostea pentru limba şi literatura românã şi respectul pentru expresia artisticã.

Procesul de îndrumare a capacitãţilor de comunicare cuprinde mai multe etape care se întrepãtrund: ascultarea vorbirii celorlalţi, reproducerea ei pe baza imitaţiei, construirea unui sistem verbal propriu, consolidarea lui prin exersarea zilnicã, prevenirea unor deficienţe şi corectarea vorbirii. Situaţiile de instruire ce presupun comunicarea se diversificã în funcţie de modalitãþile, cãile şi mijloacele la care poate apela educatorul.

Educarea conduitei verbale a preşcolarilor constituie o premisã psihopedagogicã a pregãtirilor pentru activitatea şcolarã. În aceastã perspectivã, întreaga experienţã instructiv-educativã din grãdiniţã atestã posibilitatea şi utilitatea cultivãrii limbajului oral în strânsã legãturã cu dezvoltarea operaţiilor gândirii efectuându-se exerciţii de pronunţie , de exprimare, de conversaţie. Accentul principal în aceastã privinţã este pus pe activitatea de comunicare.

În procesul comunicãrii cu copiii, cu educatoarea, cu pãrinţii, copiii spun ceea ce au vazut, au auzit, ceea ce au facut şi au gândit, precum şi ceea ce au simţit. Ei povestesc ce au vãzut în timpul plimbãrilor la teatrul de pãpuşi, la circ, ce au fãcut la grãdiniţã, cu cine s-au jucat. Sub influenţa crescândã a activitãţilor şi comunicãrii, în timpul celor patru ani de grãdiniþã copiii asimileazã, îşi însu- şesc forme de limbã privind fonetica, vocabularul şi structura gramaticalã.

Astfel, între 4 şi 7 ani, odatã cu interiorizarea limbajului exterior, se intensificã acea funcţie importantã a limbajului – funcţia intelectualã, care constã în planificarea mintalã şi reglarea activitãţilor practice.

POVESTIREA

Povestirea este modalitatea utilizatã frecvent la grupele mici, datoritã caracterului ei mai colorat afectiv, mai accesibil. De multe ori, conţinutul poveştilor reproduce propria experienţã de viaţã a copiilor, fapt ce permite reluarea în diverse variante a unei teme, de fiecare datã cu elemente de noutate şi surprizã. În povestirea liberã sau fãrã început sugerat, copilul, poate aborda un aspect nesemnificativ, neinteresant, poate lungi fãrã rost povestirea, poate ajunge la un final neelocvent, însã importantã rãmâne aceastã cale în sensul exersãrii capacitãţii creatoare.

Se recomandã a se expune unele poveşti de douã ori, iar în stabilirea repetãrilor sã se ţinã seama şi de conţinutul fiecãrei poveşti, ponderea cea mai mare a repetãrilor apãrând în activitatea cu preşcolarii. Se are în vedere trezirea şi menţinerea interesului copiilor pentru ascultarea poveştilor, captarea atenţiei pe tot parcursul activitãţii, înţelegerea şi reţinerea textului, ca şi reproducerea lui cu uşurinţã.

Ca metodã şi ca mjloc de instruire şi educaţie, poveştile educatoarei sunt activitãţi de expunere oralã a conţinutului unor texte literare cu caracter realist-ştiinţific sau fantastic (poveşti, basme, legende, balade, schiţe). În mãsura în care educatoarea expune povestea într-o formã corectã din punct de vedere ştiinţific şi gramatical, pãtrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice atât limbii literare, cât şi celei populare, se favorizeazã însuşirea fãrã dificultate a unor forme stilistice, expresii populare (epitete, hiperbole).

26

Ascultând poveşti şi basme, copiii nu numai cã sesizeazã mijloacele verbale folosite de educatoare, dar reţin şi cuvintele cu care încep şi se încheie basmele, ori expresiile care se repetã în basme. Astfel, limba literarã şi cea popularã, cu mijloace stilistice proprii, intrã în limbajul curent al copiilor. Preşcolarul mare învaţã poezii, citeşte dupã imagini, trãind scenariul poveştilor emoţional, dovedind o creştere aproape incredibilã a gamei de nuanţe emoţionale legate de personajele poveştilor, dar şi de conflictul care se realizeazã în cadrul acestora.

Printre modalitãţile de realizare a activitãţilor de povestire din grãdiniţã se numãrã:

a). Teatrul de pãpuşi:

Folosirea lui necesitã din partea educatoarei o foarte bunã pregãtire. Pe lângã cunoaşterea perfectã a textului, în scopul redãrii dialogului, a stãrilor sufleteşti şi a imitãrii glasului personajelor, este necesar sã le realizeze corespunzãtor pãpuşilor care trebuie sã întruchipeze cât mai fidel personajul şi sã se perfecţioneze deprinderea mânuirii acestora astfel încât sã prindã viaţã.

Exemplu: - ,,Şoricelul cel prostuţ” 3-4 ani; - ,,Lupul şi vulpea”, ,,Capra cu trei iezi”, ,,Puf alb şi puf gri” - 4-6 ani

Textul trebuie imprimat pe banda de casetofon, educatoarea realizând sincronizarea textului cu mişcãrile personajelor.

b). Teatrul de masã:

Se poate la folosi la grãdiniţã cât şi la clasele mici. Pe mãsurã ce se expune povestirea, personajele sunt prezentate, cu acţiuni specifice fiecãruia, pe masã/bancã, în faţa copiilor. Se folosesc pãpuşile din trusele pentru teatru, ca şi alte jucãrii, animale de celuloid sau gumã, ori animale din plastilinã.

Exemplu: ,,Turtiţa” (se poate realiza chiar din aluat la cuptor). Astfel, în momentul în care se realizeazã prezentarea şi descrierea ei (rumenã, caldã, cu miros plãcut şi gust bun), copiii o pot analiza apelând la mai mulţi analizatori (vizual, olfactiv, tactil, gustativ).

Pentru înþelegerea semnificaţiei cuvintelor şi expresiilor populare (ie, fata-i strânsã-n betelie, cingãtoare, iţari) se pot îmbrãca doi copii în costume naþionale şi pot fi prezentaţi în faþa grupei pentru a-i introduce pe copii în activitatea de învãţare a poeziei ,,Portul meu”. Prin poveştile selectate din ,,Amintiri din copilãrie”, de Ion Creangã, copiii se familiarizeaza cu expresiile limbii populare pe care marele povestitor le-a folosit cu atâta dibãcie în scrierile sale (,,scoalã duglişule”, ,,ne amãgea mama”, ,,tolãniţi-vã”). Foarte mulţi copii din grupa mare şi grupa pregãtitoare reţin corect zicãtorile şi proverbele, folosindu-le corespunzãtor în diferite împrejurãri.

27

REPOVESTIREA Repovestirea, ca activitate organizatã în grãdiniţã, reuneşte întreaga grupã de

copii şi are ca scop transformarea calitativã în sfera vorbirii, deprinzându-i sã se exprime cursiv, logic, sub toate aspectele. Prin repovestire copilul îşi formeazã deprinderea de a sesiza valuarea de sugestie a comparaţiei - exemplu: ,,Cenuşãreasa era bunã şi frumoasã ca fata moşului”, sau/şi a antitezei - exemplu: ,,Fata babei era leneşã şi a moşului harnicã”.

Nu toate povestirile educatoarei necesitã repovestirea lor de cãtre copii. La vârsta preşcolarã sunt indicate acele poveşti care conţin dialoguri, cu acţiuni simple, puţine personaje şi care pot fi reproduse cu uşurinţã. Ţinându-se seama de posibilitãţile de redare a poveştilor de cãtre copii, activitatea de reproducere se introduce la 4 ani.

Reproducerea conţinuturilor unor povestiri (poveşti, basme) cunoscute anterior are ca scop formarea deprinderii de a le expune cursiv şi logic şi de a exersa vorbirea contextualã şi monologata, indiferent cã se apeleazã la repovestiri libere, fãrã sprijin intuitiv sau verbal, la repovestiri pe baza unui plan verbal, ori pe baza unui suport intuitiv (material ilustrativ – tablouri, machete, siluete), copiii au prilejul sã înveţe tehnica memorãrii şi reproducerii.

POVESTIREA DUPÃ IMAGINI

Povestirea după imagine este mai frecvent întâlnitã în învãţãmântul preşcolar. Succesiunea de întrebãri şi rãspunsuri stimuleazã percepţia, orientând gândirea şi activizând exprimarea verbalã (oralã). T. Slama-Cazacu a observat cã, dacã în preajma copilului se aflã un adult, acesta va pune mai frecvent întrebãri în legãturã cu o anumitã problemã, decât altui copil de vârsta sa. Insistentele întrebãri de ce?, unde?, când? corespund unei evoluţii normale în dezoltarea normalã a copilului.

O mare atenţie trebuie acordatã întrebãrilor adresate. Diferenţa între întrebãrile ,,Cum era fata moşului?” şi ,,Unde a trimis-o mama pe Scufiţa Roşie?” constã în faptul cã prima este vagã, putându-se rãspunde: frumoasã, înaltã sau harnicã, iar cea de-a doua indicã o situaţie precisã, în care se sugereazã rãspunsul exact. Adevãratele dificultãţi sunt acelea care provin din mentalitatea infantilã; copilul crede întodeauna cã înţelege şi cã este înţeles.

Povestirea dupã imagini implicã folosirea unor ilustraţii, tablouri, imagini proiectate ,care sã sugereze un moment al desfãşurãrii unei poveşti, sã înfãţişeze o scenã şi sã cuprindã un anumit peisaj. În perceperea unui astfel de material, accentul cade pe valorificarea elementelor cunoaşterii şi experienţei anterioare şi pe descrierea şi sesizarea spaţiilor noi pe baza unei analize atente, a interpretãrilor proprii, exprimate verbal, cât mai corect şi complet.

Literatura este o artã reflexivã; ea se mãrgineşte la a închipui imagini, a gândi asupra lor şi a transmite receptorilor, prin cuvinte, acele imagini ale gândirii. Este de dorit ca lectura dupã imagini sã nu devinã silitã sau plictisitoare, şi sã fie completatã prin organizarea unei dramatizãri. De pildã, pornind de la trei sau patru imagini care

28

ilustreazã etapele desfãşurãrii unei poveşti cunoscute, este util sã treacã, de la un exerciţiu rapid, la descriere sau completare pe baza ordonãrii ilustraţiilor.

2.7. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PRIN BASME ŞI POVESTIRI

Limbajul este produsul și suportul dezvoltării gândirii, fundamentul dezvoltării intelectuale. Structurile gândirii devin din ce în ce mai rafinate odată cu dezvoltarea limbajului, între gândire și limbaj existând o interdependență condiționată genetic. Limbajul este catalizatorul experiențelor cognitive ale copilului. Realizarea comunicării verbale este posibilă prin intermediul limbajului datorită existenței unui vocabular pasiv, a unui vocabular de utilizare și a unui vacabular operațional.

La intrarea în grădiniță, copiii de trei ani, deși din punct de vedere cronologic sunt omogeni, din punct de vedere al dezvoltării ontogenetice sunt personalități distincte, ca și din punc de vedere al dezvoltării limbajului. Aceste diferențe se constată și sunt vizibile încă din primele săptămâni și se evidențiază prin gradul diferit de dezvoltare anatomo-fiziologică a aparatului fonator prin volumul limbajului, prin structura lexicului, prin nivelul exprimării gramaticale și literare.

În primele două săptămâni de grădiniță am am realizat o testare a nivelului de dezvoltare a copiilor din punct de vedere al limbajului și am constatat deficienţe de tipul: omisiuni de sunete, neînțelegerea anumitor noțiuni (de unde și incorecta lor utilizare), confuzii în utilizarea sinonimelor și, specific copilului mic, tendința de a crea cuvinte noi atunci când nu găsește cuvântul potrivit pentru anumite noțiuni. Caracteristică pentru școlari este dificultatea de a exprima clar ceea ce gândesc, de a se exprima în propoziții, de a realiza corect acordul gramatical, dar se identifică și o sărăcie a exprimării orale.

Pornind de la aceste observații, mi-am propus ca obiectiv prioritar dezvoltarea limbajului copiilor sistematic, pas cu pas, urmărind realizarea următoarelor obiective stipulate și în programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii:

- dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale; - educarea unei exprimări verbale orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sistematic;- dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.Pentru început, am testat copiii pentru a evalua capacitățile lor lingvistice prin

aplicarea unor probe simple:a) O primă probă a fost recitarea unei scurte poezii pentru a identifica sunetele

pe care copiii le pronunță incorect; în acest sens, am recurs la recitări de versuri scurte, dar care să cuprindă o serie de sunete variate.

Rică nu știa să zicăRâu, rățușcă, rămurică.Dar de când băiatu-nvață

29

Poezia despre rață,Rică știe-acum să zică Râu, rățușcă, rămurică.

Printre deficiențele constatate au fost: dislalia, bâlbâiala, tulburări de ritm. Pentru ameliorarea și eradicarea acestor deficiențe de vorbire am antrenat copiii în diferite activități atractive. Am îmbinat exercițiile de vorbire tip, de joc, cu exerciții de respirație, am desfășurat gimnastica linguală, gimnastica ritmică, jocuri de mișcare care presupun un anumit ritm, jocuri cu text și cânt care presupun o respirație corectă și un ritm anumit al exprimării, pauze, dar și frământări de limbă, exerciții care s-au dovedit deosebit de utile.

Îmbinând toate procedeele enumerate mai sus am reușit să le formez copiilor o exprimare corectă a sunetelor limbii române, un ritm corect și coerent al vorbirii.

b) O altă probă am aplicat-o copiilor pentru sesizarea capacității lor de exprimare în propoziții. Am realizat aceasta printr-o scurtă conversație pe teme familiare copiilor: despre familie, despre animalele preferate, despre jucăriile și jocurile preferate. Ca urmare, am sesizat câteva aspecte privind exprimarea, și anume: tendința copiilor de a răspunde monosilabic, de a face omisiuni de sunete, dezacorduri, inversiuni de sunete, lacune în limabaj.

Toate aceste aspecte au cauze diferite, însă cea mai pregnantă este lipsa exercițiului de comunicare. Am urmărit, încă de la intrarea copiilor în grădiniță, să le cultiv acestora deprinderile de vorbire corectă, prin antrenarea lor în discuții, astfel încât ei au devenit subiecți reali ai actului didactic.

Mijloacele de realizare a acestor deziderate sunt numeroase, variate și foarte atractive pentru copii, dacă aceastea sunt bine proiectate și desfășurate cu măiestrie și tact pedagogic. Povestirile, memorizările, lecturile după imagini, observațiile, convorbirile sunt câteva dintre mijloacele utilizate în grădiniță pentru exersarea vorbirii, pentru formarea unei exprimări corecte sub toate aspectele: fonetic, lexical, gramatical.

c) Prin a treia probă am urmărit cunoașterea bogăției vocabularului copiilor. Am realizat-o cerând copiilor să reproducă, pe baza unor ilustrații din povești cunoscute, să „citească” imagini din reviste, cărți de povești sau, pur și simplu provocându-i să povestească diferite întâmplări din viața lor.

Pe baza observațiilor obținute în urma probelor aplicate am reușit să cunosc copiii și, în funcție de problemele observate, am stabilit prioritățile în strategia de dezvoltare progresivă a limbajului pentru corectarea deficiențelor, pentru activizarea și îmbogățirea vocabularului, pentru dezvoltarea capacității de interpretare semantică și polisemantică, dar și pentru desăvârșirea structurilor gramaticale ale limbii vorbite.

Lumea mirifică a poveștilor, lumea basmelor, a poeziei, a fabulei este lumea copilăriei. Copilul mic este în stare să asculte o poveste de nenumărate ori, fără să se plictisească. Educatoarele cunosc aceste particularități și „profită” de ele, în sensul că le transformă în instrumente didactice în activitatea de îmbogățirea a limbajului copiilor, pentru dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral, pentru exersarea acestuia.

30

În cadrul povestirilor, repovestirilor, memorizărilor, lecturilor după imagini, convorbirilor, stimulăm copiii să-și însușească o exprimare corectă, să utilizeze expresii frumoase (metafore, epitete), să-și exprime impresiile într-un limbaj cât mai corect și expresiv. Dramatizările, teatrul de păpuși, diafilmul, proiecțiile video, audițiile de casete, participarea la spectacole cu basme dramatizate sunt câteva dintre mijloacele pe care le-am folosit pentru dezvoltarea limbajului copiilor de vârstă preșcolară.

În funcție de cele constatate și sesizate mi-am propus niște priorități pe care să le am în vedere pe întrega perioadă a preșcolarității, constituind un deziderat în domeniul dezvoltării limbajului. Acestea sunt:

1. Dezvoltarea limbajului din punct de vedere fonetic, astfel încât copilul să fie capabil:

- să pronunțe corect sunetele limbii române;- să recunoască și să denumească sunetul inițial din cuvântul pronunțat; - să recunoască și să numească sunetele din interiorul cuvântului

pronunțat.

2. Dezvoltarea limbajului din punct de vedere lexical:- îmbogățirea vocabularului activ și pasiv și utilizarea acestuia în relațiile

cu cei din jur;- utilizarea unui limbaj corect din punct de vedere gramatical;- învățarea unor cuvinte noi, în cadrul jocurilor sau activităților de

învățare propriu-zisă;- utilizarea unor cuvinte noi în contexte adecvate;- manifestarea inițiativei în comunicarea orală și a interesului pentru

semnificația cuvintelor;- exprimarea permanentă în propoziții simple și dezvoltate;- înțelegerea modului în care propoziții sunt alcătuite din cuvinte,

cuvintele din silabe, iar silabele din sunete. Pe lângă aceste două aspecte importante, am urmărit și dezvoltarea creativității

și expresivității limbajului, astfel încât copilul să fie capabil să rețină expresii ritmate și rimate, să recite expresiv poezii, cu respectarea intonației, a ritmului, a pauzei, în concordanță cu mesajul transmis;

- să utilizeze calitățile expresive ale limbajului expresiv și ale celui corporal întransmiterea unor idei și sentimente;

- să realizeze mini-dramatizări sau jocuri de rol pornind de la textul unei povești sau poezii, utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii, intonația, cu sprijinul educatoarei și folosind indicațiile sugerate de text.

De asemenea, am urmărit ca copiii înşinși să fie capabili să creeze structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elemente expresive.

Desfășurarea sistematică a activităților de educare a limbajului, pe baza unei proiectări bine gândite, în concordanță cu recomandările programei instructic-educative din grădinița de copii, printr-o continuitate de cerințe și o perseverență

31

continuă, începând cu grupa mică și terminând cu cea pregătitoare, garantează atingerea scopurilor propuse, iar rezultatele se evidențiază în reușita școlară.

2.8. FLEXIBILITATE ŞI CREATIVITATE ÎN REALIZAREA EDUCĂRII LIMBAJULUI LA PREŞCOLARI; METODE DIDACTICE MODERNE ŞI TRADIŢIONALE

Exigențele vieții contemporane și necesitatea tot mai acută de a rezolva problemele de complexitate crescândă apărute în toate sectoarele de activități au transformat educarea creativității într-o prioritate, respectiv într-o necesitate stringentă pentru societate, pentru toate sectoarele de activitate. Manifestările creative – mai mult sau mai putin numeroase - apar încă de la vârsta prescolară, școala continuând procesul de depistare, stimulare și formare a aptitudinilor creatoare la elevi.

Fiecare educator trebuie să fie un educator al schimbării, iar activitățile didactice să constituie adevărate procese creative, manifestate în proiectarea activităților didactice, în organizarea și desfașurarea activităților instructiv-educative, în procesul de evaluare, în întreaga activitate desfașurată în gradiniță și în afara ei.

La vârsta preșcolara este necesar a valorifica și dezvolta spiritul de observație al copiilor ca premisă a apariției și manifestării conduitelor lor creatoare. Activitățile care includ abilități intelectuale, care permit copiilor să stabilească o ipoteză sau alta, care cultivă flexibilitatea gândirii, care permit aflarea mai multor căi și soluții în rezolvare au un rol important în cultivarea premiselor creativității.

Aceste activități trebuie să permită fluiditatea ideilor și realizarea de asociații, în funcție de anumite criterii prestabilite. În general, jocurile didactice - de orice fel - pot să realizeze cel mai bine acest lucru, prin variatele forme în care se desfășoară, prin atmosfera competitivă, dar și destinsă și permisivă.

Continuarea activităţilor de stimulare a creativității este legată de realizarea unui învățământ de tip euristic, de metoda problematizării, a învățării prin descoperire și a învățării prin cercetare - datorită valențelor lor formative și informative.

De asemenea, utilizarea unor tehnici specifice de stimulare a creativității: brainstormingul, echipa de reacție sau opoziție, studiul de caz, jocul de rol, au importanță deosebită în încurajarea originalității și cultivarea gândirii divergente și a gândirii experimentale. Disponibilitățile creative ale preșcolarului se manifestă în expresiile și conduitele emoționale, în joc, în desen și în activitatea de comunicare verbală.

În toate activitățile de educare a limbajului, creativitatea verbală (de expresie, de produs, inovativă) tinde să devină productivă. Însușirea limbii (în mod conștient sau prin imitație) permite copilului să comunice cu ceilalți, să-și exprime părerile, trăirile, dorințele, nedumeririle, uimirile, să ceară și să transmită informații.

Jocul didactic poate fi utilizat pentru stimularea fluidității și flexibilității verbale. Sarcinile pe care le voi enumera au o mare valoare formativă:

32

- identificarea cuvintelor, silabelor, sunetelor în propoziții date sau formulate după imagini;

- găsirea unor cuvinte noi prin schimbarea unui sunet (inițial, final, din interiorul cuvântului) în cuvinte date (dor, dur, dar; pol, pod, por; pod, nod, rod; nas, pas, vas; sac, suc etc.);

- identificarea sinonimelor și antonimelor unor cuvinte și integrarea lor în propoziții, în vederea evidențierii modificării semnificațiilor;

- identificarea tuturor adjectivelor care pot fi asociate unor substantive (floare albă, mică, minunată, parfumată);

- identificarea tuturor adverbelor care pot fi asociate unor verbe ( merg mult, repede, oriunde, mâine);

- formularea a cât mai multor propoziții referitoare la un obiect sau o imagine;

- formularea a cât mai multor întrebari referitoare la un obiect sau o imagine.Un mijloc obișnuit de educare a potențialului creativ al preșcolarului este

lectura dupa imagini. Tablourile reprezintă adevărate texte iconice, pe care copilul învață să le citească creativ. Descifrarea conținuturilor nu se limitează numai la descrirea imaginilor (realizabilă printr-un dialog dintre imagine și copil), ci poate deveni o autentică creație verbală. După descrierea tabloului, copiii pot pune intrebări, pot formula titlul acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt.

Audierea basmelor și a poveștilor permite familiarizarea preșcolarilor cu structura basmului popular (după V. I. Propp, acțiunile basmelor, care reprezintă funcțiile personajelor, sunt aproximativ aceleași și se desfășoară în aceeași succesiune) și cu o serie de procedee imaginative ca : amplificarea (Flamanzilă, Gerilă ,Zmeul, Zmeoaica), diminuarea (Degețica, Degețel), multiplicarea (Balaurul cu șapte capete, Capra cu trei iezi, Cei șapte pitici), aglutinarea. Descoperirea semnificațiilor, formularea titlurilor amplifică fluiditatea și flexibilitatea.

Povestirile copiilor reprezintă o altă modalitate de stimulare a potențialului creativ; ele demonstează capacitatea copilului de a exprima într-o altă creație viziunea și atitudinea lui față de un model literar. Copilul este independent în expresie, își manifestă nestingherit inițiativa, spontaneitatea și fantezia inepuizabilă. Atitudinea creatoare pe care o are față de limbaj depinde de natura mesajului pe care îl transmite și de posibilitățile sale intelectuale, lingvistice, afective.

Mesajul său poate fi o producție convergentă sau una divergentă. Dacă preșcolarul folosește formulări stereotipe, automatisme verbale, este vorba de o producție convergentă. În măsura în care copilul își diversifică modalitățile de exprimare sau creează fraze întinse, se poate vorbi de o producție convergentă sau una divergentă. Cu cât intervin constrângerile exterioare, regulile, modelele impuse, intervențiile apreciative ale adultului, cu atât crește ponderea producției convergente.

Producția divergentă, legată de libertatea, spontaneitatea exprimării va fi stimulată, chiar dacă ea apare ca o amenințare la ordine și disciplină. Mobilizarea copilului pentru a indica consecințele comportamentelor realizate de personaje, pentru a prezenta modalități de prevenire a unor situații neplacute, pentru a modifica acțiunea, prin diminuare sau multiplicare, activează și dezvoltă potențialul creativ.

33

În povestirile create de copil, surprinde simbioza dintre artă și joc, dintre real și imaginar. Povestirile lui sunt scurte, fără divagații, fără explicații întinse, cu aparentă incoerență, o înlanțuire spontană de imagini. Copilul se centreză pe întâmplări cu animale sau cu oameni în care se întrevăd, în același timp, umorul, dar și conflictele, probleme cunoscute direct sau indirect. Experiența personală este punctul de plecare într-un asemenea demers.

Preşcolarul va fi stimulat să introducă personaje noi, să înlănțuie și să complice acțiunile, să organizeze logic discursul verbal, să introducă în aceeași povestire personaje din povești diferite, să se îndepărteze de subiectele știute, combinându-le sau transformându-le. Punțile verbale, întrebările și exclamațiile retorice ale educatoarei - ca răspuns la fomulările copilului - încurajările verbale și nonverbale, ascultarea activă, aprecierea formulărilor și soluțiilor neobișnuite, inedite (mai rare la această vârstă, dar nu imposibile) sunt menite să stimuleze actul creativ. Orice întrerupere blochează șirul combinărilor și recombinărilor verbale și de imagini.

Așadar, dezvolarea potențialului creativ nu se realizează de la sine, ci este nevoie de acțiuni continue și organizate, de stimulare și activare. Activarea și stimularea potențialului creativ impun cunoașterea specificului și a nivelului de dezvoltare a acestuia, ca și cunoașterea relațiilor determinative în care este implicat. Stimularea și satisfacerea trebuinței de cunoaștere a copilului determină dezvoltarea potențialului creativ, amplificarea flexibilității, fluidității, originalității plastice și verbale. Informațiile, modelele de acțiune însușite prin activitatea de învățare, declanșată și susținută energetic de trebuința de cunoaștere, sunt supuse transformărilor creative și generează un produs original cu valoare subiectivă.

Relațiile cu cei de aceeași vârstă, munca în echipă, cooperarea, amplifică manifestările creative. Stările afective plăcute pe care le are copilul în cadrul grupului se stabilizează și se intensifică amplificând spontaneitatea, inițiativa, curajul în formularea soluțiilor. Activitatea în echipă se regăsește în toate actvitățile desfășurate în gradiniță. Când ea devine un element al stategiei didactice și se armonizează cu activitatea independentă, participarea creativă a copilului se amplifică.

Un program de antrenament creativ poate să amplifice posibilitățile creative ale conținuturilor și stategiilor didactice. Acest program trebuie să țină cont de nivelul de dezvoltare a potențialului creative al copilului.

2.9. DIMENSIUNEA CREATIVĂ A PERSONALITĂŢII

Creativitatea este o dimensiune esențială pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității. Profilul psihologic al vârstei preșcolarității cuprinde multiple premise pentru cultivarea potențialului creativ, și având în vedere dinamismul, impetuozitatea și expresivitatea proprii acestei vârste, acel freamăt permanent sau acea vibrație și efervescență lăuntrică ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ, disponibilități de exteriorizare spontană și autoexpresie însuflețită, analoage orcărui elan creator.

34

Creativitatea devine educabilă încă de la vârsta preșcolară în condițiile în care educatoarele sunt preocupate de crearea unui climat corespunzător, propunându-și să realizeze corelații interdisciplinare, să promoveze manifestarea liberă a copiilor în învățare, dar în primul rând să stimuleze potențialul creativ al fiecărui copil, recurgând la creativitatea în grup, cel mai eficient procedeu susținut de specialiști ( Dottrens R.) .

Termenul de creativitate își are originea în latinescul creare = a naşte, a zămilsi, a făuri. În psihologie termenul a fost introdus de G.Allport, desemnându-se capacitatea de a prooduce noul, dispoziția generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate, în urma înțelegerii faptului că substratul psihic al creației este ireductibil la aptitudini.

Creativitatea este un proces complex, o activitate psihică complexă ce se finalizează printr-un anumit produs, este acea capacitate psihică a individului uman de a realiza noul sub diferite forme: teoretică, științifică, tehnică, socială, de a releva aspecte deosebite, necunoscute, ale realității, de a elabora căi și soluții originale de rezolvare a problemelor și a le exprima în forme personale inedite.

Creativitatea presupune originalitate, care se manifestă prin diferite grade de noutate. Un copil poate răspunde, prin efort propriu și într-o manieră proprie, la o situație – problemă. Procesul activității lui nu se compară cu ceea ce reușește să aducă nou un om de știință printr-o invenție sau un artist printr-o operă originală. Dar, fără o manifestare a independenței și originalității în răspunsurile date la situațiile - problemă ivite pe parcursul formării sale, în copilărie și în tinerețe, adultul nu poate ajunge la forme superioare de expresie a creativității.

Principalele caracteristici definitorii ale activității creatoare sunt în viziunea lui Al.Roșca, productivitatea, utilitatea și eficiența, noutatea și originalitatea. „Progresul omenirii nu este posibil fără activitatea creatoare, teoretică sau practică a oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată ca forma cea mai înaltă a activității omenești.”5

Taylor distinge pe baza analizei valorii produselor creative cinci niveluri ierarhice de creativitate.

1) Creativitatea expresivă, caracterizată printr-o exprimare liberă și spontană a persoanei, fără ca aceasta să fie preocupată ca produsul activității sale să aibă un nume, grad de utilitate sau valoare. Exemple în acest sens pot fi desenul sau lucrările de colaj, plastilină, versurile spontane ale copiilor. Caracteristicile acestui nivel sunt spontaneitatea și libertatea de expresie. Se consideră că pe măsură ce se oferă mai mult copilului posibilitatea de a fi spontan și independent, cu atât mai creator va fi mai târziu. Similar, sunt deosebit de dăunătoare pentru dezvoltarea creativă a copilului, aprecierea critică, defavorabilă a produselor acestuia.

2) Creativitatea productivă este caracterizată prin produse utile, realizate pe baza folosirii unor priceperi și deprinderi care, deși nu evidențiază pregnant personalitatea celui ce desfășoară activitatea, aduc un plus de eficiență sau de valoare față produse similare. Acum, la vârsta preșcolară, se remarcă tendința spre restrângerea și controlarea jocului liber și dezvoltarea unor tehnici, a unor priceperi necesare producerii de lucrări finite.5 Roşca, Alexandru – Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei R.S.R., București, 1981.

35

3) Creativitatea inventivă constă în ingeniozitatea acțiunii cu materiale, tehnici, metode. Această formă nu contribuie direct la elaborarea de idei fundamentale noi, ci doar la o utilizare nouă a unor elemente vechi.

4) Creativitatea inovativă este caracteristică unui număr mai restrâns de persoane. Ea duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalități de exprimare.

5) Creativitatea emergentă este cea mai înaltă și cea mai rară formă. Sunt dezvoltate la nivelul cel mai abstract și cel mai profund principii sau ipoteze noi. Acest nivel implică aptitudinea de a absorbi experiențele existente, realizându-se din ele ceva cu totul deosebit. Este specifică unui grup restrâns de indivizi.

Munca de creație parcurge mai multe etape: perioada de preparare sau pregătire este etapa în care se delimitează

problema sau scopul urmărit, se adună informații, se schițează o ipoteză; este o fază marcată de efort conștient și dirijat, propulsat motivațional, susținut energic de afectivitate și direcționat atitudinal;

incubația este o etapă de frământare la nivel mental a ideilor produse în prima etapă. Ea poate avea durate diferite. Unii autori susțin că în această etapă intră în acțiune subconștientul și inconștientul, deoarece conștientului i-ar fi imposibil să combine toate aceste date obținute și să le analizeze în întreaga gamă de combinații posibile. Subconștientul și inconștientul o fac și, odată apărută ideea, poate pătrunde în conștiință în orice moment.

iluminarea este punctul culminant al procesului creativ, ea presupune intrarea în starea de vigilență și de atenție a tuturor facultăților psihice, conjugarea eforturilor lor ducând la găsirea soluției. Inspirația este de cele mai multe ori rezultatul efortului etapelor precedente;

verificarea este stadiul ultim al procesului creator; durata sa poate fi foarte îndelungată. Este etapa ce presupune finisarea materialului obținut prin iluminare. Opera de creație devine reală odată cu parcurgerea cu succes a acestei ultime etape.

Creația, ca activitate psihică în structura fenomenelor psihice, nu apare doar pe treptele mai înalte ale dezvoltării, ea se manifestă de foarte timpuriu. Încă din preșcolaritate se poate vorbi de acel potențial admirabil al omului, creativitatea, care face posibilă creația ca activitate psihică. Nivelul posibil de atins este doar acela al creativității expresive.

Factorii care determină sau pot influența creativitatea sunt foarte numeroși și variați. Ei se pot combina în structuri diferite, astfel încât fiecare creator să aibă particularitățile sale caracteristice, personalitatea sa proprie, care să-l diferențieze de ceilalți. La baza procesului creativ stau trei categorii de factori:

a) de natură intelectuală

Imaginația, definită ca un proces psihic al cărui rezultat este obținerea unor reacții, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor, este componenta cea mai importantă a creativității. Însușirile prin care ea se manifestă pot fi

36

considerate drept principalele caracteristici ale creativității. Ele sunt: fluiditatea, posibilitatea de a-ți imagina în scurt timp numeroase imagini sau idei, printre acestea găsindu-se și cele adecvate soluției căutate; plasticitatea, ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme când un procedeu se dovedește a fi inoperant; originalitatea, expresia noutății, a inovației. Fiecare caracteristică are însemnătatea ei, principală rămâne originalitatea, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare.

Memoria este numai aparent antagonică imaginației, deoarece și în timpul conservării cunoștințelor imaginile suferă modificări, iar ideile noi se bazează pe informațiile acumulate în prealabil. Volumul experienței are o mare influență asupra posibilităților de creație; important este nu doar volumul de cunoștințe insușit, ci și varietatea acestora, deoarece se cunosc multe cazuri în care soluționarea unor probleme s-a realizat prin analogie.

Inteligența poate influența creativitatea unei persoane. Dacă o definim ca o aptitudine generală care contribuie la formarea capacităților și adaptarea cognitivă a individului în situații noi, ne dăm seama că, prin procesele de gândire, ea ocupă locul central în capacitatea complexă care este creativitatea. Gândirea are menirea de a stabili relații și de a verifica valabilitatea soluțiilor oferite de imaginație. Creația nu presupune doar inteligență.

b) factorii caracteriali

Pentru un lucru nou, o invenție, este necesară o motivație, o dorință, o aspirație creatoare. Adevărații creatori sunt animați de sentimente trainice, de pasiuni care le domină preocupările, aspirațiile de fiecare zi. Succesele dau naștere la emoții puternice, intensificând obsesiile creatoare. Th.Ribot, indică imaginația ca proces predilect al creației și consideră „emoția fenomenul fără de care nici o creație nu este posibilă”.

Este necesară și o voință fermă, perseverență, mai ales în lumea contemporană, când progresele foarte mari din toate domeniile fac dificile eforturile de a aduce ameliorări ori inovații. Astfel, se cere o documentare foarte minuțioasă și demonstrații riguroase care solicită eforturi îndelungi.

c) factorii sociali

Persoanele creative se află sub puternica influență a mediului ambiant, în special al celui social. Astfel, au existat de-a lungul istoriei perioade ce au favorizat fie creația artistică, fie pe cea din domeniul tehnico-științific. Orice descoperire, orice teorie este condiționată, mai ales în știință și tehnică, de stadiul dezvoltării disciplinei corespunzătoare, după cum trebuie avută în vedere influența puternică exercitată asupra elevilor de către predecesori (Socrate l-a influențat pe Platon).

Literatura de specialitate prezintă comportamentul creativ sub aspectul factorilor stimulatori sau de blocaj ai creativității. Factorii care promovează creativitatea sunt securitatea psihică, libertatea psihică și consolidarea eului. Securitatea psihică se poate obține prin trei căi: acceptarea necondiționată a individului, a valorilor sale,

37

acordându-i încredere deplină, individul devenind astfel mai puțin rigid; creearea unei atmosfere care să nu permită pătrunderea influenței unei aprecieri valorice exterioare.

O apreciere critică provoacă nesiguranța individului, îl împinge într-o atitudine defensivă; ultima condiție necesară securității psihice o constituie siguranța individului care este înțeles, el fiind astfel dispus să ne dezvăluie eul său real și să-și structureze relațiile cu mediul înconjurător.

Factorii de frânare a comportamentului creativ:- blocaje sociale. Conformismul este unul dintre ele și desemnează dorința

oamenilor ca toți cetățenii să se poarte și să gândească în mod obișnuit. Cei cu idei sau comportări neobișnuite sunt priviți cu suspiciune, chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru aceste persoane.

- blocaje metodologice: rigiditatea algoritmilor anteriori; din obișnuința de a aplica într-o situație un anume algoritm deși nu se potrivește, stăruim în aplicarea sa în loc să încercăm altceva; flexibilitatea funcțională: folosim obiectele și uneltele potrivit funcției lor obișnuite și nu ne vine ideea de a le utiliza astfel; critica prematură: Osborn arăta că dacă îndată ce apare o sugestie discutăm critic valoarea ei, acest act blochează venirea altor ideii în conștiință. Când imaginația trece printr-un moment de efervescență, trebuie să lăsăm ideile să curgă și doar să le notăm.

- blocaje emotive: teama de a nu greși poate împiedica o persoană să exprime și să dezvolte o altă idee decât un punct de vedere obișnuit. O altă eroare o poate constitui graba de a accepta prima idee, fiindcă rareori soluția apare chiar de la început. Există persoane care se descurajează rapid, deoarece munca de creație este dificilă și solicită eforturi de lungă durată.

Torrance indică și alți factori de bloacaj ai creativității, în cazul copiilor, și anume: orientarea asupra necesarului; curajul copilului de a realiza ceva este condiționat de asigurarea unui succes maxim, dar această orientare exclusivă asupra succesului este un factor de blocaj; orientarea după colegii de aceeași vârstă, înțelegând prin aceasta grija de a nu se îndepărta de acest conformism.

Teama de a fi altfel decât cei din grupul tâu refulează tendința de a descoperi lumea și pe sine însuși; interdicția de a pune întrebări și de a explora lumea. Se interzice deseori copiilor să pună întrebări, pentru că ar deranja procesul de învățământ. Acasă, ei sunt obligați să nu se îndepărteze prea mult de casă, acesta constituind una din marile frâne în dezvoltarea creativității; dihotomia muncă-joc, unii educatori preferând copii serioși, „inteligenți” celor care în timpul muncii, adoptă o atitudine ludică „creativă”. Această atitudine are drept rezultat modificarea comportamentului lor.

Copilul dispune nu doar de capacitatea de a se juca și de a învăța, ci și de aceea de a crea. Întâi își face ucenicia deprinderii lucrului cu instrumentele, apoi îi face plăcere să se afirme pe sine prin ceea ce realizează singur; copilul este capabil să producă ceva nou, neobișnuit, original chiar dacă aceste atribute sunt valabile doar în raport cu sine însuși. Creația copilului dezvăluie o viață interioară bogată, marcată de un mare decalaj între dorință și posibilități.

Acum se dezvoltă imaginația, proces psihic ce ocupă un loc important în contextul factorilor creativității. Are loc o adevărată explozie a imaginației, iar ea trebuie să fie cultivată prin actul educațional. La această vârstă imaginația

38

compensează într-un anume mod slăbiciunea gândirii. Ea își dezvoltă o serie dintre funcțiile importante, cum ar fi funcția de completare, care dă posibilitatea înțelegerii unor situații lacunare sau ambigue, funcția de proiectare și anticipare, care ajută copilul să înțeleagă succesiunile evenimentelor.

Preșcolarul este capabil să-și elaboreze forme ale imaginației reproductive, ascultând povești, dar se poate vorbi și de un anume nivel al imaginației creative. Copilul are tendința de a integra imaginarul, posibilul, în real, personajele malefice putând astfel fi reale și constituind pentru el o sursă de frică.

Imaginației i se atribuie un rol major la vârsta preșcolară, chiar și minciuna poate fi un produs al fanteziei și al creației și astfel nu este necesară pedeapsa: fantezia copilului îl face să povestească despre sine fapte ale unor personaje de basm sau din desene animate. Dar tot imaginația este responsabilă într-o anumită măsură și de abilitatea cu care cei mici se feresc de pedeapsă.

În activitatea creatoare a copilului îsi fac loc și elemente de ideație, capacități de figurare, deprinderi și priceperi. Aceste aspecte pot fi observate în special în desenele copilului. Chiar dacă nu are deprinderi de lucru formate, chiar dacă desenul în sine nu este măcar inteligibil, folosindu-și imaginația, dar și deprinderile de exprimare expresivă, copilul poate prezenta o întreagă lume îzvorâtă din cele câteva mâzgălituri. Pe măsură ce-și însușește tehnica de lucru, el poate crea desene, picturi, foarte frumoase și originale.

În creație se exprimă în mod deosebit afectivitatea copilului, felul în care lumea externă reverberează în sufletul copiilor. Culorile utilizate de copii în desen, expresiile folosite în limbaj, gestica și mimica din momentele în care fabulează sunt surse de cunoaștere a afectivității copilului.

La această vârstă creația are o valoare imensă pentru modelarea personalității, pentru devenirea umană; ea trebuie să fie în centrul preocupărilor educatorilor și mai ales trebuie să fie stimulată.

După cum am menționat anterior, alături de factorii intelectuali și cei caracteriali, un rol important îl au factorii sociali. Societatea cu cerințele ei, caracterul stimulativ al mediului în care se dezvoltă și trăiește omul și calitatea procesului educativ la care este supus acesta își au importanța lor deosebită în dezvoltarea potențialului creativ. Astfel se impune ca activitatea educativă să fie condusă în mod conștient în direcția stimulării activităților cu caracter de creație în scopul formării și dezvoltării potențialului creativ.

Stimularea creativității este un demers educațional complex ce cuprinde simultan fenomene de activizare, antrenare, cultivare și dezvoltare a potențialului creativ. În acest scop, este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode și procedee specifice de stimulare și antrenare a creativității individuale și de grup.

Metoda brainstorming-ului (sau metoda asaltului de idei), propusă de către Osborn, presupune principiul amânării evaluării critice a ideilor noi, asigurarea și menținerea unei atmosfere propice producerii a cât mai multor idei originale, neobișnuite. Se vor respecta următoarele reguli în activitatea grupului:

se va evita orice critică în emiterea ideilor noi; se va accepta orice idee, chiar fantezistă;

39

se va extinde cât mai mult numărul ideilor pentru a amplifica șansele de apariție a soluțiilor noi și valoroase;

se vor valorifica constructiv ideile altora, prin reformularea și combinarea originală a acestora.

O altă metodă asociativă este și sinectica, promovată de W. Gordon, care presupune ca strategie dominantă asigurarea premiselor favorizante generării de idei și produse noi pe baza unor tehnici asemănătoare „asaltului de idei”, dar și prin utilizarea mai amplă a analogiilor, a metaforelor, a reuniunii unor elemente diferite și aparent irelevante. Un procedeu specific sinecticii este și acela de a sugera subiecților căile posibile de transformare a necunoscutului, neobișnuitului, în familiar, și invers, detașarea de familiar și considerarea sa ca ceva străin, pentru o mai eficace perspectivă de abordare novatoare.

Se pot utiliza și tehnicile de conducere a discuțiilor și dezbaterilor consacrate elaborării de idei și soluții noi cum ar fi: metoda „6-3-5”, „Philips 6-6”, discuția panel. Este utilă, de asemenea, valorificarea în activitatea instructiv-educativă a condițiilor și principiilor învățării de tip creativ, care stimulează creativitatea:

asigurarea în activitățile instructiv-educative a ponderii unor tipuri de solicitări care presupun demersuri de ordin constructiv, de elaborare creativă, situații problematice de tip divergent;

menținerea unui climat favorabil și a unei atmosfere optime care să angajeze, să stimuleze independența și spontaneitatea copiilor;

îndrumarea optimă din partea educatorului, lăsând câmp liber de manifestare a independenței de gândire și acțiune a copilului;

încurajarea, recunoașterea, promovarea copiilor care manifestă anumite disponibilități creative;

angajarea copiilor în activități curente de tip creativ, analoage activitățiilor din domeniul științei, tehnicii, producției, în cadrul cercurilor științifice, activităților practice, lecțiilor.

În procesul învățării preșcolare trebuie pus accent pe formarea obiectivelor instructiv-educative (cultivarea imaginației să nu apară printre scopurile secundare), care se vor reflecta în conținutul învățământului, pe atitudinea educatorului, pe relația sa cu copii în abordarea unor metode și mijloace specifice și nespecifice (metode active, de observație independentă: problematizarea, învățarea prin descoperire, descoperirea dirijată). Și activitatea în afara clasei și cea extrașcolară oferă numeroase prilejuri pentru cultivarea imaginației, creativității și trebuie valorificată.

40

CAPITOLUL IIIMODALITĂŢI DE PREDARE, CONSOLIDARE ŞI VERIFICARE A BASMULUI ŞI A POVESTIRII ÎN

GRĂDINIŢĂ

3.1. MOMENTUL RECEPTĂRII BASMULUI ŞI POVESTIRII

Frumusețea basmelor este de netăgăduit. „Poveștile noastre, prin imaginația cea scânteietoare, prin eroii săi caracteristici, prin limba colorată și formule bogate,

41

alcătuiesc niște comori de frumuseți, ocupând un loc de frunte între toate celelalte creații similare europene”6

Basmul a contribuit și contribuie la formarea profilului moral al omului, la îmbogățirea tezaurului cunoașterii umane. Al.Andrei, în studiul consacrat basmelor „Valori etice în basmul fantastic românesc”, subliniază efectele educative pe care basmele le exercită asupra cititorilor și ascultătorilor. Analizând faptele eroilor, urmărind ascensiunea acestora, ascultătorul privește printr-o oglindă ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, prefigurând în acest fel idealul de viață a numeroase generaţii.

Basmele pun în lumină cele mai nobile fapte ale omului, iar puterea de transmitere a unor mesaje înălțător-umane este nelimmitată. Așa cum sublinia Al.Andrei în lucrarea amintită, “din basmele fantastice românești răzbate cu claritate spiritul de într-ajutătoare, triumful binelui și al dreptății, spiritul mândriei și al demnității, cinstea, curajul, omenia, respectul cuvântului dat, toată gama de valori morale se găsesc întruchipate în personalitatea eroului central.”7

Astfel că predarea basmului preșcolarilor, dezvăluirea semnificației acțiunilor eroului, frumusețea morală a eroului principal propus ca model de povestitor, oferă educatorului posibilități nelimitate de a acționa asupra sufletului și imaginației preșcolarilor.

Alături de lecturi după imagini, memorizări, jocuri didactice, convorbiri, povestirile, respectiv repovestirile, constituie un mijloc excelent prin care putem transmite valorile etice și estetice ale literaturii pentru copii preșcolarilor. În toate acțiunile întreprinse am ținut seamă în primul rând de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, de experiența lor de viață, de specificul formării noțiunilor, sentimentelor conduitei la această vârstă. În același timp, am ținut seamă de faptul că fiecare copil dispune de ritmurile proprii de asimilare, depozitare, redare, expunere, formare, dezvoltare. Când ne gândim la rolul literaturii pentru copiii de vârstă preșcolară ne gândim mai ales la posibilitățile și nevoile „literare” ale copiilor preșcolari.

Pentru ca mesajul etic al basmelor să ajungă până în conștiința copilului, sunt deosebit de importante modalitățile de realizare a activităților cu acest conținut educativ. Ca o condiție psihologică importantă, am căutat să asigur acestor activităților un cadru intim, misterios, adecvat, prin expresivitate, ritm, mimică, ținuta mea cât și a copiilor, astfel încât mesajul etic transmis să determine un ecou afectiv puternic, pe măsura sensibilității minții și a sufletului copilului.

Numai astfel, curajul, cinstea, demnitatea, bunătatea, deci toate aceste calități morale deosebite ale personajelor prezentate în basm vor insufla copiilor nu numai sentimentul de admirație, respect, prețuire, dragoste, dar și dorința de a deveni și ei curajoși, harnici, „vrednici”, precum eroul „îndrăgit”.

Am căutat să aplic în practică metodele și procedeele cele mai adecvate, care să mă ajute în atingerea scopului propus inițial, acela de a mă apropia de sufletul și

6 Pătrășcanu, D.D. - Despre poveștile noastre, Editura Didactică pentru literatură, București, 19697 Anderi, Alexandru - Valori etice în basmul fantastic românesc, Editura Societatea literară “Relief românesc”, Bucureşti, 1979

42

mintea copiilor, atrăgându-i și trezindu-le interesul pentru activitatea respectivă, și, totodată, dorința mea de a le stimula gândirea creativă, ei înșiși devenind povestitori.

Am apelat astfel, în prezentarea faptelor, la afectivitatea și imaginația copiilor, deosebit de puternică la această vârstă, care îl face să trăiască întâmplările basmului ca fiind aievea. Am ales o gamă variată de basme și povești, atât din literatura cultă română cât și cea universală, care îndeplinesc cerințele psihologice, estetice, educative cerute de metodologia preșcolară.

În planificarea basmelor și poveștilor am urmărit ca la acea dată copiii să aibă formate reprezentările la care face apel textul, să aibă suficiente cunoștințe care să le permită perceperea acestora fără prea mari dificultăți. Deci, activitățile de povestire (modalitatea principală de prezentare a basmului și poveștii) trebuie să fie pregătite în prealabil de alte activități (observări, lecturi după imagini), diafilm, vizionare DVD), pentru că numai astfel aceste activități își ating scopul.

Am folosit în prezentarea basmelor un material didactic deosebit de atrăgător: planșe viu colorate, jetoane, siluete (teatru de masă și teatru de umbre), măști confecționate împreună cu copiii, teatru de păpuși, calculator, care să îndeplinească toate cerințele pedagogice necesare.

Un alt factor care contribuie la succesul activității de predare a basmului este învățarea, memorarea cu maximă fidelitate a textului, eliminând astfel folosirea cărții în timpul activității de expunere, ceea ce ar duce la dezordine în grupă, distragerea atenției copiilor.

Este necesar ca noi, educatorii să cultivăm creativitatea copilului, care astfel poate deveni un receptor avizat al mesajului artistic. El trebuie să apeleze simultan la gândirea logică a copilului și la procesele sale psihice, solicitând întreaga sa capacitate de receptare, pentru a putea să surprindă substanța operei literare prin descifrarea codului artistic.

Știința literaturii nu a găsit până în prezent o metodă unică de investigare a operei literare și de cooperare cu copiii. De aceea, ne revine nouă sarcina de a alege metoda adecvată temei respective, a tipului de activitate (predare, consolidare, verificare).

3.2. MIJLOACE DE REALIZARE A ACTIVITĂŢILOR DE STIMULARE A GÂNDIRII CREATIVE A PREŞCOLARILOR CU

AJUTORUL BASMELOR ŞI POVEŞTILOR

3.2.1. POVESTIREA

Povestirea este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor întrucât le satisface nevoia de cunoaștere și afectivitate, le stimulează imaginația și constituie cadrul intim de exersare a capacității de comunicare. Povestirea este modalitatea utilizată frecvent mai ales la grupele mici datorită caracterului ei mai colorat afectiv, mai accesibil. De multe ori conținutul poveștilor reproduce experiența de viață a copiilor, fapt ce permite reluarea, în diverse variante, a unei teme, de fiecare dată cu elemente de noutate și surpriză.

43

Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvoltă următoarelor procese psihice:

- gândirea logică, datorită succesiunii întâmplărilor din conținutul poveștilor și basmelor;

- memoria voluntară; copiii trebuie să rețină desfășurarea evenimentelor și să le expună pe baza unor procedee și mijloace specifice (de exemplu, pe baza întrebărilor formulate de educatoare, pe baza unor ilustrații sau desene);

- imaginația, proces cognitiv complex de exersare prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și a experienței cognitive anterior formate;

- limbajul, ca mijloc fundamental de comunicare.Limbajul și gândirea se interacționează, se constituie ca unitate între

comunicațional (transmitere de informație) și cognitiv. Gândirea se dezvoltă având ca suport limbajul, iar limbajul este expresia nivelului de dezvoltare a gândirii.

Povestirea contribuie, de asemenea, la dezvoltarea atenției prin intermediul căreia copiii memorează numele personajelor, fragmente de povestiri și povești, rețin succesiunea întâmplărilor, trăsături și comportamente ale personajelor.

În grădinița de copii se desfășoară două tipuri de povestiri:- povestirile educatoarei;- povestirile copiilor.

a) Povestirile educatoarei

Acestea sunt expuneri orale ale unor opere literare (povești, povestiri, basme), realizate de către educatoare. Aceste activități se organizează cu toți copiii grupei, ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor și activităților alese cu toată grupa ori pe grupe mici de copii. Rolul și importanța povestirilor în educarea copiilor sunt cunoscute încă din antichitate când Aristotel le-a recomandat ca mijloace însemnate și potrivite primei copilării, pentru că ele plac și nu obosesc copiii. Frӧbel, întemeietorul grădiniței de copii, folosește pe scară largă, în sistemul său de educație preșcolară, povestirile.

Prin conținutul lor, povestirile educatoarei furnizează copiilor cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizează cu natura încurajatoare (lumea animală, lumea vegetală, cea a fenomenelor fizice). Prin varietatea, bogăția și noutatea ideilor pe care le cuprind, dar mai ales prin felul în care scriitorul și apoi povestitorul reușesc să le prezinte, să-l emoționeze și să-l convingă pe ascultător, povestirile contribuie la cunoașterea mai adâncă a vieții, a adevărului.

Prin conținutul ei, această activitate lărgește sfera de cunoștințe ale copiilor. Aceștia urmăresc cu atenție întâmplările basmului sau ale povestirii, memorează, descoperă trăsături și comportamente ale personajelor, analizează și compară, stabilesc anumite relații între fapte și personaje, ajung la generalizări. Receptarea atentă a povestirilor contribuie la familiarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea limbajului. Ei își însușesc cuvinte cu sensuri proprii și

44

figurate, expresii poetice, formule specifice acestor creații literare, construcții ritmate și rimate, zicale, proverbe, structuri gramaticale.

Povestirile şi poveştile au atât valoare formativă, cât și etică, contribuind la formarea conștiinței morale; copiii descoperă trăsături de caracter, își aleg modele de viață, cunosc întruchipări și manifestări ale binelui și ale răului ( de exemplu, în “Scufița Roșie”, de Charles Perrault, “Punguța cu doi bani”, “Capra cu trei iezi” și “Ursul păcălit de vulpe”, de Ion Creangă, poveștile lui Hans Christian Andersen ș.a.).

Ch.Perrault, vorbind despre rolul educativ al basmelor pe care le-a creat cu atâta măiestrie, arată că haina plină de vrajă, de mistere și de farmec a basmului ajută pe cei mici să-și însușească treptat noțiunea de bine și de rău. „Oricât de simple și de ușoare ar părea aceste povești, ele nasc, fără îndoială, între copii dorința de a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiți, și în același timp se naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi... Este de necrezut cu câtă sete primesc aceste inimi pure și încă necoapte morala ascunsă în haina basmului... Îi vezi triști și disperați atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas și îndură suferința, apoi strigă de bucurie când vine întorsătura fericită și personajele iubite sunt salvate; la fel, după ce suportă cu nerăbdare tot timpul cât le merge bine personajelor, râd, se simt fericiți când le văd pedepsite după cum merită.”8

Pe calea povestirilor spuse de către educatoare pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii literare culte cât și ale celei populare. Copiii se familiarizează cu expresii poetice, epitete artistice, formule stereotipe specifice stilului poveștilor. Activitățile de povestire constituie și mijloace de educație estetică, fiind un exemplu de exprimare aleasă, care influențează puternic vorbirea copiilor și estetica comportării lor. Rolul și importanța povestirilor constă, așadar, în valoarea lor cognitivă, etică și estetică, în influența multilaterală pe care ele o exercită asupra întregii personalități a copilului.

Cum alegem poveștile, basmele și povestirile pentru a stimula gândirea creativă a preșcolarilor? Copiilor mai mici le sunt accesibile atât povestirile realiste, cât și cele fantastice, respectiv poveștile și basmele, dacă ele sunt alese la nivelul de înțelegere specific vârstei, corespund nevoii lor de cunoaștere și de afectivitate și le pot influența comportarea.

Preșcolarilor mai mari le sunt accesibile și povestirile din viața adulților. Multe basme au ca temă relația dintre copii și părinți (de exemplu: mama vitregă, împărăteasa cea rea din „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” de Frații Grimm, baba din „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă). Tematica acestor povestiri este foarte variată: lumea copilăriei și viața adulților, povestiri despre viețuitoare și povești în care elementele realiste se îmbină cu cele fantastice.

La grupa mică, povestirile trebuie să fie scurte, accesibile, atractive, să dezvolte sentimente și stări afective pozitive. La grupa mijlocie se pot folosi opere literare care să-i familiarizeze pe copii cu diverse aspecte ale vieții și să le influențeze comportamentul. La grupa mare și pregătitoare povestirile devin mai complexe, au ca scop sesizarea planului real și a celui ireal, stimularea creativității copiilor, exersarea capacității de comunicare.8 Stanciu, Ilie – Cartea şi copilul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1958

45

În mod deosebit, copiii preșcolari de toate vârstele îndrăgesc povestirile cu animale. Această preferință trebuie să fie pe deplin înțeleasă și satisfăcută, cu atât mai mult cu cât sub această haină simbolică copiii descoperă personaje tipice, conflicte și sentimente omenești, lupta și năzuința fiecăruia pentru o viață tot mai bună.

Prin intermediul multor povestiri cu animale copiii învață să disprețuiască lăcomia, zgârcenia, răutatea, lașitatea, samavolnicia și multe alte trăsături urâte de caracter, întâlnite la personajele negative. În același timp, ei admiră bunătatea, demnitatea, cinstea, curajul, perseverența personajului principal, pe care-l îndrăgesc și alături de care se bucură, se întristează, pentru a cărui soartă suferă sau sunt satisfăcuți.

Din basme, sub forma alegorică a imaginilor fantastice, copiii cunosc multe aspecte ale vieții. Ei înțeleg că zmeii, balaurii, Baba-Cloanța și alte personaje pe care trebuie să le înfrunte Făt-Frumos, simbolizează forțele opresoare, în timp ce acest personaj întruchipează lupta și izbânda binelui împotriva răului.

Cum povestim copiilor?Pentru a atinge scopul urmărit în prezentarea unei povestiri, educatoarea trebuie

să asigure un cadru adecvat desfășurării activității și material didactic corespunzător. De modul în care este captat interesul copiilor pentru subiectul abordat depinde în mare parte realizarea obiectivelor propuse. Metodele și procedeele alese de educatoare pot fi diverse, în funcție de vârsta copiilor sau subiectul povestirii: se pot utiliza jucării, siluete de personaje, marionete de la teatru de păpuși, un cadru de poveste sau se poate utiliza conversația liberă ori pe bază de ilustrații, mai ales atunci când este nevoie să pregătim copiii pentru înțelegerea conținutului.

Astfel, în introducerea activității de povestire cu tema „Căsuța din oală” (basm popular) am realizat momentul de captare a atenției copiilor cu ajutorul personajului Rică-Iepurică (iepuraș de pluș), care a anunțat câteva surprize pentru copii, dar le-a dat și o sarcină: copiii trebuie să fie atenți și să spună la sfârșit de ce s-a numit așa povestea și ce personaje au întâlnit în ea. În prezentarea poveștii „Scufița Roșie”, captarea atenției am realizat-o cu ajutorul unei păpuși ce purta pe cap o scufiță roșie. Aceasta le-a povestit o întâmplare din viața ei. Am reușit să trezesc interesul copiilor pentru activitate și cu ajutorul ghicitorilor:

„Urechi lungi, picioare lungiNici cu pușca nu-l ajungi.E fricos nevoie mareȘi de-o frunză el tresare.Cine este oare?” (iepurele)(Povestea- Coliba iepurașului)

sau:„Roșioară și roșcatăUmblă noaptea prin poiană,Și la noi și la veciniCa să cumpere găini.De plătit nu le plătește,Dar pe loc le jumulește

46

Cum se numește? ” (vulpea)(Povestea- Ursul păcălit de vulpe)În alte activități de povestire am captat atenția copiilor prin prezentarea unor

siluete de personaje din basme sau printr-o conversație cu copiii. După captarea atenției se anunță tema activității și obiectivele propuse și se trece la prezentarea poveștii sau basmului.

„Ca să poți povesti copiilor, spune G.Coșbuc, trebuie să-i iubești, trebuie să cauți să pricepi firea și lumea aparte în care trăiesc, să ști să cobori până la nivelul personalității lor, considerându-i ca și pe oamenii în vârstă. Trebuie să iei parte împreună cu dânșii la toate manifestările lor sufletești, într-un cuvânt rămânând mare, să fi cât se poate de copil”.

Expunerea trebuie să fie cât mai plastică, cât mai expresivă. Vocea, tonul constituie unele din mijloacele cele mai importante de care tebuie să se folosească educatoarea pentru a da relief spuselor sale și mai ales pentru a sublinia unele stări afective. Intensitatea timbrului și înălțimea vocii trebuie să varieze conform cu conținutul povestirii.

Schimbarea ritmului vorbirii, rostirea mai clară sau mai grăbită a cuvintelor, ridicarea sau coborârea glasului în timpul vorbirii, felul în care accentuează un cuvânt, o propoziție, o frază, modificarea timbrului vocii sunt mijloace prin care educatoarea poate să imprime povestirii mai multă expresivitate și să mărească astfel starea emoțională a ascultătorilor.

Modelându-mi vocea, am imitat vorbirea prefăcută a lupului din „Capra cu trei iezi” sau a vulpii din „Coliba iepurașului”, vorbirea caldă și plină de dragoste a mamei sau a bunicii. De asemenea, educatoarea poate reda diferite stări sufletești trăite de personaje, cum sunt tristețea, mânia, duioșia, regretul, frica, bucuria, mirarea, amenințarea.

Astfel, povestind copiilor „Coliba iepurașului”, cuvintele: „Cum să nu plâng dragii mei? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat s-a primesc în coliba mea și acum, uite m-a gonit...” le-am rostit cu tristețe și cu revoltă în glas.

În expunerea povestirilor, educatoarea trebuie să folosească mimica și gesturile. Fiecare gest sau mișcare, cea mai discretă schimbare a expresiei feței, contribuie la mărirea expresivității povestirii, la stabilirea unui contact viu între povestitor și ascultător, la asigurarea perceperii afective și conștiente de către copii a poveștii sau basmului.

Povestirea am însoțit-o totdeauna de imagini care constituie un mijloc foarte atrăgător de fixare a principalelor episoade ale basmului sau poveștii. Ilustrațiile au fost totdeauna de calitate și, le-am descoperit copiilor în timp ce am derulat conținutul basmului, pentru a nu-i lăsa pe copii să-și imagineze eronat eroii. Imaginile stimulau, trezeau interesul copiilor pentru poveste, le captivau atenția. Uneori, în locul planșelor tradiționale, am foolosit siluetele personajelor, am derulat un diafilm, o casetă video, un DVD, păpuși sau marionete.

În încheierea activităților de povestire am urmărit să fixez conținutul poveștii sau basmului prin:

- reținerea momentelor principale ale poveștii sau basmului;

47

- precizarea personajelor principale cu trăsăturile lor reprezentative;- mimarea unor acțiuni caracteristice personajelor din poveste;- redarea prin desen, la alegere, a unor secvențe din poveste, care i-au

impresionat. După prezentarea oricărei povestiri, le-am dat copiilor posibilitatea de a privi în voie ilustrațiile, de a se juca cu siluetele personajelor, așezându-le la aria de stimulare „Bibliotecă”.

b) Povestirile copiilor

Încă de la vârsta preșcolară, copiii trebuie să dobândească deprinderea de a-și exprima cu ușurință dorințele, impresiile, gândurile și de a reda în mod inteligibil, cursiv și logic o poveste, un basm cunoscut, o întâmplare sau un fapt trăit, auzit de la alții sau imaginat de ei.

Formarea acestor deprinderi este necesară copiilor în procesul comunicării cu cei din jur, în procesul însușirii cunoștințelor și mai cu seamă în viitoarea lor activitatea școlară. Aceste deprinderi se formează mai ales prin intermediul activităților de educare a limbajului, printre care un loc însemnat revine povestirilor copiilor: reproducerea unor povești sau basme cunoscute, expunerea într-o formă închegată a unor întâmplări, aspecte sau fapte din experiența lor personală, din viața oamenilor și a viețuitoarelor din mediul înconjurător.

1) Repovestirea

Prin activitatea de repovestire a textelor literare (povești, povestiri, basme) expuse de educatoare, se dezvoltă gândirea logică și memoria copiilor, se exersează vorbirea. În cadrul repovestirilor, copiii trebuie:

- să redea întâmplări reale sau imaginare în succesiunea lor;- să desprindă trăsături ale personajelor;- să aprecieze fapte ale acestora;- să comunice gânduri și impresii despre întâmplări și personaje;- să aleagă personajul care le-a plăcut sau pe care-l consideră model,

motivându-și preferința.Repovestirea este modalitatea prin care fixăm povestea sau basmul predat în

memoria copiilor. În repovestire contribuția copiilor este restrânsă. În funcție de vârstă, ei redau mai simplu sau mai dezvoltat conținutul literar; reproducerea trebuie să fie exactă, cu mijloace lingvistice proprii, corecte sub aspectul fonetic, lexical și gramatical.

Prin intermediul repovestirilor, pătrund în vorbire cuvinte, expresii, forme verbale specifice povestirii care îmbogățesc și înfrumusețează exprimarea preșcolarului. Reușita activității de repovestire depinde de gradul de însușire a povestirii de către copii, adică de:

- însușirea conștientă;- însușirea temeinică a povestirii.Pentru realizarea acestui deziderat se impune necesitatea repetării povestirii în

afara activităților obligatorii și necesitatea expunerii în sala de grupă a unor tablouri

48

sau ilustrații ce redau conținutul povestirii. Activitățile de repovestire pot fi realizate în forme diferite, în funcție de scopul urmărit și de mijloacele folosite. Astfel, se pot organiza:

- repovestirea pe baza unor tablouri/ ilustrații ce redau episoadele principale ale povestirii;

- repovestire pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;

- repovestire logică;- repovestire pe baza unui text citat.

La început, pentru a-i învăța pe copii să respecte principalele momente ale povestirii (poveștii sau basmului) și succesiunea lor, este indicat să se folosească primele două variante, repovestirea după tablouri sau ilustrații și repovestirea pe baza unui plan verbal, deoarece acestea le oferă copiilor puncte de sprijin care înlesnesc reproducerea cât mai exactă a textului literar.

a) Repovestirea după tablouri se organizează, în general astfel: după ce educatoarea anunță subiectul și reamintește pe scurt copiilor conținutul său, le cere să reproducă povestirea pe baza tablourilor care redau câte un episod al povestirii; dacă este cazul, pot fi solicitați copii să completeze expunerea. După ce povestirea a fost reprodusă pe fragmente de mai mulți copii, se realizează repovestirea integrală de unul sau doi copii. Cu cât se vor folosi mai puțin de tablouri, cu atât repovestirea devine mai liberă.

În cadrul repovestirilor, am lăsat copiilor libertatea în exprimarea conținutului basmului pentru a putea urmări modul în care și-au însușit conținutul basmului (înlănțuirea logică a acțiunilor), limba, expresivitatea cu care expun, dacă folosesc dialoguri acolo unde este necesar, dacă au căutat să-și introducă în vocabular expresiile noi transmise prin intermediul basmului.

Am observat că preșcolarii au tendința de a trece repede peste episoadele acțiunii basmului, se grăbesc. Am insistat întotdeauna ca repovestirea să fie făcută cât mai amănunțit, să fie subliniată și latura educativă a basmului, trăsăturile morale definitorii ale personajului. Am cerut copiilor exprimarea în propoziții scurte. Unii copii au un vocabular relativ sărac, nu au curajul să folosească expresiile date de basm, folosesc multe regionalisme în exprimare.

b) Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii face trecerea spre povestirea liberă. Educatoarea trebuie să realizeze în prealabil un plan verbal, accesibil și succint, care delimitează secvențele povestirii. În funcție de grupa de vârstă și de nivelul copiilor, planul este simplu sau mai amplu; la grupa de patru-cinci ani, planul trebuie să fie mai amănunțit. Planul verbal poate avea forma unor întrebări accesibile copiilor. Educatoarea expune planul verbal pe baza căruia se realizează repovestirea. La grupa mare pregătitoare se poate urmări prezentatea unor detalii semnificative, unele întrebări pot solicita explicații și apprecieri ale faptelor.

Povestirile scurte trebuie să fie repovestite în întregime de un singur copil, povestirile mai dezvoltate pot fi redate de doi-trei copii. La grupa de cinci-șapte ani se recomandă stimularea repovestirii libere prin care se exersează vorbirea liberă a copiilor.

49

Etapele activității de povestire pe baza unui plan verbal sunt:1) Organizarea activității – presupune asigurarea unui cadru adecvat desfășurării

activității și pregătirea materialului didactic.2) Desfășurarea activitățiiIntroducerea în activitate constă în:-prezentarea unor imagini din poveste, pe care copiii trebuie să le identifice spunând titlul și autorul;-prezentarea unui personaj din poveste;-audierea unui fragment din poveste;-expunerea unei machete sau a unui decor care înfățișează locul de desfășurare a acțiunii. Repovestirea conținutului poveștii, pe fragmente, se realizează pe baza unui

plan verbal. Un exemplu de plan de întebări pentru povestea „Ursul păcălit de vulpe”, de Ion Creangă, pentru nivel trei-cinci ani:

- Unde se afla vulpea ?- Cine venea pe drum ?- Cum și-a făcut rost de mâncare vulpea ?- Ce a făcut țăranul când a văzut vulpea în mijlocul drumului ?- Cum l-a păcălit vulpea pe urs ?Plan verbal pentru basmul „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici” de Frații Grimm,

pentru nivel cinci-șapte ani:1. Împărăteasa dorește să aibă o fetiță.2. Împărăteasa - mama vitregă - hotărăște să scape de Albă-ca-Zăpada.3. Albă-ca-Zăpada ajunge la casa piticilor.4. Împărăteasa cea rea încearcă să o omoare pe prințesă.5.Prințesa este salvată de un fiu de împărat.6. Împărăteasa cea rea este pedepsită.3) Încheierea activității se poate realiza prin:- povestirea integrală a conținutului poveștii;- aprecierea faptelor personajelor din poveste (fapte bune – fapte rele și b motivarea acestora);- alegerea unui personaj preferat și motivarea alegerii;- redare, prin desen, a unei secvențe din poveste sau a unui personaj îndrăgit;

- recompunerea din fragmente a unei imagini din poveste (puzzle). În cursul desfășurării activităților, repovestirea copiilor, stimulată fie de tablouri

sau imagini, fie de planul verbal dat, trebuie să fie sprijinită îndeaproape de către educatoare, deoarece preșcolarii, mai ales cei mici, nu reușesc să facă o expunere logică. Ei povestesc dezorganizat, fără prea multă ordine și legături între idei, omit lucruri esențiale sau trec peste anumite episoade ale povestirii, ca să ajungă mai repede la partea care îi interesează mai mult, care i-a impresionat mai puternic. Este necesar ca educatoarea să-i întrerupă și să le reamintească ce anume trebuie să expună, în ce ordine.

c) Repovestirea pe baza unui text citat.

50

Prin lectura expresivă a unui text literar, educatoarea îi ajută pe copii să descopere frumusețea limbii literare, stimulându-le interesul pentru carte, le îmbogățeşte aria limbajului, prin aceasta pregătindu-i pentru activitatea școlară. Pentru copii este dificil să urmărească lectura unui text literar, aceasta presupunând atenție și memorie de lungă durată.

După citirea textului literar, educatoarea accesibilizează înțelegerea mesajului prin întrebări adecvate, clare și simple. Prin întrebări și răspunsuri se stabilesc momentele principale ale acțiunii, personajele și trăsăturile acestora, desprinse din faptele lor. Citez în acest sens câteva din textele literare care pot fi citite preșcolarilor mari: „La scăldat”, „La cireșe”, „Pupăza din tei”, de Ion Creangă, „Bunica”, „Bunicul”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Concomitent cu prezentarea conținutului textului literar se explică cuvintele și expresiile necunoscute sau cu diferite conotații în text. După familiarizarea cu textul literar, se recomandă recitirea integrală sau parțială a acestuia. Spre deosebire de celelalte activități de repovestire, acest tip de repovestire ridică în fața copiilor o sarcină dublă: pe de o parte, aceea de a asculta, de a înțelege și de a reține textul prezentat, iar pe de altă parte, aceea de a-l reproduce.

Spre a stimula interesul copiilor pentru asemenea activități, educatoarea apreciază efortul depus de fiecare copil în parte și, în același timp, subliniază cine anume a povestit mai bine și mai frumos. Reproducând texte care le-au fost citite, copiii învață să povestească, își dezvoltă capacitatea de înțelegere a textelor literare, își exercită vorbirea.

d) Repovestirea liberă se caracterizează printr-o mai mare libertate a imaginației copiilor. Ei repovestesc în funcție de preferință și de receptarea afectivă. Totuși, este necesar să se asigure o succesiune logică a repovestirii și să acorde atenție exprimării corecte, nuanțate. Educatoarea le oferă copiilor prilejul de a-și exercita vorbirea liberă și, totodată, verifică și apreciază în ce se măsură și-au însușit conținutul povestirii, cum l-au înțeles, cum interpretează unele fapte, cum apreciază personajele, profilul lor moral.

În general, preșcolarii de cinci-șapte ani reușesc să reproducă în întregime multe din poveștile cunoscute. Și în cazul repovestirilor libere educatoarea trebuie să intervină ori de câte ori consideră că este necesar, pentru a înlesni reproducerea conștientă, logică a povestirii respective.

2) Povestirile create de copii

Povestirile create de copii au o mare valoare formativă, contribuind la dezvoltarea gândirii și a imaginației creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente și expresive. În grădiniță povestirile create de copii au diverse forme:

a) povestire creată pe baza unui șir de ilustrații;b) povestire cu început dat;c) povestire pe baza unui plan dat;d) povestire după modelul educatoarei.Cele mai frecvente tipuri de povestiri create și practicate în grădinița de copii

sunt povestirile create pe baza unui șir de ilustrații și povestirile cu început dat. În

51

povestirile după ilustrații copiii sunt puși în situația de a-și imagina, de a crea scurte povestiri pe baza celor arătate în imagini. Este necesar ca numărul imaginilor să se situeze între trei și cinci, să fie necunoscute copiilor, să înfățișeze momente reprezentative, în succesiune logică, să prezinte personajele principale.

Ilustrațiile trebuie să fie simple și accesibile copiilor, să înfățișeze aspecte cât mai apropiate de experiența lor de viață, să aibă valoare educativă și estetică. Ele pot înfățișa diferite aspecte din viața copiilor, întâmplări hazlii, pățaniile copilului neascultător, elemente din lumea povestirilor cu animale sau păsări, cunoscute de copii.

Sub aspectul realizării artistice, ilustrațiile trebuie să impresioneze puternic pe copii, să comunice direct cu ei, în același limbaj, și să fie vizibile pentru toți copiii (să aibă un format mare). În construirea povestirii trebuie valorificate toate elementele componente ale ilustrației (cadrul acțiunii, personajele, acțiunile acestora, gesturile, eventualele stări sufletești ale acestora); povestirea trebuie să conțină evenimente în succesiunea lor logică; întâmplările și personajele să corespundă temei și conținutului ilustrației.

Care este rolul basmului sau poveștii/povestirii în realizarea acestor activități? Rolul povestirii (basm sau poveste) este foarte mare. În introducerea în activitatea de povestire creată de copii pe baza unui șir de ilustrații, se poate prezenta un personaj cunoscut dintr-o poveste sau basm, sau se poate înfățișa copiilor un cadru de poveste cunoscut.

Procedeele care se folosesc în desfășurarea acestei activități sunt strâns legate de conținutul ilustrațiilor și de gradul de experiență al copiilor, acumulată în cadrul activităților de repovestire după imagini. Acolo, povestea și personajele erau cunoscute, copiii trebuiau să repovestească povestea cu ajutorul imaginilor, pe când aici, copiii trebuie să creeze povestea după imaginile prezentate, ajutându-se de gândirea și imaginația lor creativă.

În urma parcurgerii activităților de povestire și repovestire copiii și-au format deprinderea de a se exprima corect, fluent, coerent, în propoziții și fraze, și-au dezvoltat capacitatea de a se concentra la cerințele și sugestiile educatoarei, dezvoltarea operațiilor gândirii (analiza și sinteza), atenției, creativității, ceea ce îi ajută foarte mult la crearea unei povești.

Plecând de la poveștile: „Scufița Roșie”, de Charles Perrault, „Puiul”, de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă, copiii pot crea și alte povești, având alte personaje, alte acțiuni, în care se subliniază consecințele nefaste ale neascultării părinților și învățămintele care pot fi reținute pentru viață. În cadrul acestor activități educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginația și de a încuraja originalitatea copiilor. Va urmări, în același timp, educarea moral-civică prin mesajul pe care copiii îl transmit în povestirile create de ei.

Constatând că la intrarea în școală copiii manifestă carenţe în comunicarea orală (în privința exprimării propriilor gânduri, sentimente, elaborând enunțuri fără legătură între idei, utilizând gesturi ce suplinesc neputințe de comunicare), deși posedă un volum mare de cunoștințe, mi-am propus să aprofundez problema comunicării, în sensul identificării celor mai potrivite modalități de dezvoltare a exprimării orale și, în special, de stimulare a creativității și expresivității acesteia.

52

Pentru aceasta, am experimentat rolul povestirii și, în special, a celei create de copii. Am ales povestirea creată deoarece permite atât dezvoltarea capacității intelectuale, cât și exprimarea independenței în vorbire, făcând apel în mod real la reprezentările copiilor, activizând vocabularul pasiv, făcându-l operațional.

Pentru faptul că este un exercițiu eficient de educare a limbajului, repovestirea este și o metodă de deblocare psihică a copiilor, în special a celor timizi. Sursa principală de alimentare a acestor povestiri a constituit-o lumea povestirilor despre viețuitoare, lumea basmelor și poveștilor care au populat universul copilul de 3-7 ani.

Primele activități ce implicau povestiri ale copiilor le-am abordat la grupele mici, când copii trebuiau să repovestească, cu sprijin verbal și intuitiv, o poveste ascultată, deprinzându-i încă de la acest nivel să închege, într-o formă simplă, o scurtă narațiune, adaptându-și vorbirea conform acțiunii personajelor. Aceste activităţi reprezintă, în final, un exercițiu de exprimare cursivă, coerentă și expresivă.

Începând cu grupa mare, repovestirile au îmbrăcat forme mai ample, mai complexe, ce evidențiază că preșcolarul poate să stăpânească limbajul ca instrument de informare, comunicare și exprimare. Acum este momentul când copiii pot fi orientați să sesizeze că povestirea are introducere, desfășurare și încheiere (care se poate face în mai multe feluri). Putem spune că debutul în povestirea creată de copii îl are povestirea după un șir de ilustrații, urmând cea după modelul educatoarei, cu începutul dat, după un plan de idei, folosind ca motiv o jucărie.

Toate aceste tipuri de povestiri le-am planificat în mod gradual, propunând imagini atractive și sugestive, cu subiecte ușor de abordat. Atmosfera în care s-a desfășurat această formă de activitate - toleranță, libertatea în exprimare, tactul educatoarei, încurajarea exprimării personale – a contribuit în mod real la expunerea gândurilor, părerilor, trăirilor afective ale copiilor, ajutându-i pe aceștia să verbalizeze adecvat ceea ce vor să comunice celorlalți, etapă care confirmă debutul în actul individual de creație.

Deoarece grupa pregătitoare hotărăște gradul de maturizare psihoafectivă a copilului pentru școală, este de datoria educatoarei să-și regândescă și să-și operaționeze obiectivele comunicării de așa manieră încât strategiile abordate să conducă la accelerarea procesului de activizare a funcțiilor mentale constructive și creative ale copiilor. În acest sens am redus mult aria povestirilor educatoarei, în favoarea povestirilor create de copii din imaginație.

Deoarece mi-am propus să găsesc și alte modalități de a determina copiii să comunice, am încercat să diversific gama povestirilor create de copii. Pentru aceasta am cântărit bine momentul planificării povestirii, apreciind experiența cognitivă acumulată în așa fel încât să permită elaborarea de „producții verbale” originale, cu participare numerică sporită. Astfel, am organizat activități integrate: povestire creată cu modelaj, povestire cu pictură sau desen, participând atât copiii care au dovedit iscusință în folosirea limbii, cât și copiii timizi, cu exprimare săracă, deficitară.

Un alt tip de povestire creată, pe care am organizat-o tot într-o activitate integrată cu desen din imaginație – este „micii desenatori de poveste”. Acest gen de activitate, pe lângă faptul că valorifică conținutul de idei al unei povești ascultată anterior, crează condiții optime de folosire a materialului lingvistic, obișnuiește copilul să compună narațiuni proprii inteligibile, într-un limbaj filtrat prin propria-i

53

personalitate, pregătindu-l pentru citirea expresivă și alcătuirea de compuneri. Fiind și „desenatori de poveste”, copiii care schițează povești trebuie să gândească individual planul povestirii, să-l transpună grafic, găsind în același timp și un titlu adecvat. Chiar dacă nu toți „desenatorii de poveste” își vor povesti desenele, toți au șansa de a face execuția grafică, iar schițele vor fi confecționate într-un album al povestirilor. Cine dorește, își poate expune verbal desenul la aria „Bibliotecă”.

Deci, povestirea constituie un mijloc foarte eficace de exprimare liberă, un bun exercițiu de valorificare în mod activ a cunoștințelor, a abilităților manuale și intelectuale, ajutând în mod real copilul să-și netezească calea pentru a stăpâni resursele limbii și a utiliza corect mijloacele lingvistice strict necesare comunicării în școală, în viață.

3.2.2. JOCUL DIDACTIC

Jocul didactic este o activitate de învățare dirijată, dar și o metodă didactică. Jocul didactic îmbină elementul instructiv-educativ cu cel distractiv. Jocul didactic este jocul prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică (problema intelectuală), regulile și acțiunile de joc (ghicirea, surpriza, mișcare) conferă jocului didactic un caracter specific.

Jocul didactic antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului constă în:

- exersare și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor;- antrenarea memoriei;- exersarea imaginației și a atenției;- dezolvarea gândirii;- exersarea limbajului.

Jocul didactic are și valoare educativă:- influezțează comportamentul copiilor; mai ales prin intermediul

regulilor, aceștia învață conduita civilizată;- se realizează o formă de socializare a relațiilor.

Jocul didactic ne ajută să organizăm activitatea intelectuală a copiilor în forme cât mai plăcute, atrăgătoare, accesibile și de o vădită eficiență. Am folosit jocul didactic ca mijloc de: fixare a conținutului basmului, de apreciere a caracterelor unor personaje, a mediului lor de comportare, a categoriilor de personaje cărora le aparțin. El poate fi organizat numai după însușirea conținutului basmelor sau poveștilor, fiind o metodă de consolidare și verificare a cunoștințelor.

Scopul activităților de educare a limbajului realizate prin joc didactic, având ca temă basmul sau povestirea constă în:

- sistematizarea cunoștințelor copiilor cu privire la personajele din poveștile învățate;

- dezvoltarea creativității, expresivității verbale, a fluenței și originalității în vorbire și gândire prin redarea unor conținuturi (fragmente) reprezentative din cadrul acestora;

54

- formarea deprinderii de a povesti și de a interpreta anumite roluri;- educarea capacității de a exprima verbal și nonverbal emoții, sentimente, idei și opinii proprii;

- stimularea interesului pentru povești și cărți;- educarea abilității de a intra în relație, de a comunica și coopera cu

membrii grupului din care face parte.Exemple:„ Recunoști personajul?”„ Mă recunoști?”„ Spune repede și bine!”„ Casa surprizelor”„ Schimbă povestirea”„ În lumea fermecată a poveștilor”„ În lumea basmelor”„ Pe tărâm de poveste”

3.2.3. DRAMATIZAREA

Dramatizarea reprezintă punerea în scenă a unor povești sau basme cunoscute de copii cu scopul de a adâncii impresiile dobândite prin povestire, de a-și fixa conținutul povestirii și de a retrăi viața și frământările personajelor. Dramatizarea are un rol important în devoltarea vorbirii, deoarece îi deprinde pe copii să folosească limba, să-și stăpânească mișcările și îi învață să-și exteriorizeze sentimentele, să exprime intențiile și acțiunile caracteristice unui anumit personaj.

Deși dramatizările au un caracter intens de joc, nu trebuie confundate cu jocurile de rol cu subiecte din povești, care se organizează la inițiativa și dorința copiilor, fără obligația de a pune în scenă întreaga poveste în succesiunea ei.

Dramatizarea antrenează un număr mai mare de copii. Ea contribuie la dezvoltarea simțului artistic și mai ales a aptitudinilor de a interpreta cât mai veridic anumite personaje. De asemenea, contribuie la dezvoltarea copiilor din punct de vedere intelectual prin aceea că stimulează diferite procese psihice (memoria, imaginația).

În dramatizări, copiii tebuie să redea stările sufletești ale eroului pe care îl interpretează prin mișcări și mimică adecvată, ceea ce presupune spirit de observație, discernământ, putere de analiză, creativitate. Textele care se aleg pentru dramatizare trebuie să contribuie la educarea morală a copiilor. Poveștile și basmele cele mai potrivite pentru a fi dramatizate cu copiii din grădiniță sunt acelea care au personaje multe, un dialog bogat, expresiv și implcă multă mișcare. (De exemplu: „Capra cu trei iezi”, „Ridichea uriașă”, „Căsuța din oală”, „Turtița”, „Scufița Roșie”, „Puf Alb și Puf Gri”, „Mănușa”).

După ce, în activitățile obligatorii, am spus copiilor o poveste cu acțiune și dialog bogat, după ce, în cadrul diferitelor activități de repetare, copii și-au însușit temeinic povestea respectivă, le-am propus să dramatizăm povestea. Împreună cu copiii, am stabilit momentele principale, personajele, am împărțit rolurile, materialul corespunzător, am fixat cadrul în care se petrece acțiunea, le-am dat copiilor indicații

55

asupra intrărilor în scenă, asupra mișcărilor. De asemenea, împreună cu copiii, în cadrul activităților practice, am realizat costumele care ajută la introducerea copilului în rol, la crearea ambianței unei anumite povești.

Am constatat că dramatizarea are o influență deosebită asupra stării psihice a copilului, produce emoții pozitive; acesta participă efectiv la acțiunea personajului, copilul se identifică cu el, aduce multă veselie în grupă, așteptare cu emoții, toate acestea ducând la fixarea în condiții excelente a conținutului basmului și dezvoltarea gândirii creative a preșcolarului.

Dramatizările, alături de șezători, cântece, poezii, le întâlnim în cadrul programului distractiv al copiilor, organizat cu diferite ocazii, serbări, cu o importanță deosebită pentru educația multilaterală a copiilor și mai ales pentru educația estetică.

Înțelegând și memorând poezii, texte ale scenetelor, cântece, se dezvoltă gândirea, limbajului și memoria preșcolarilor. De asemenea, copilului i se cere un efort de atenție și pentru a respecta momentul în care trebuie să intre în în scenă pentru a-și pune de acord acțiunile proprii cu cele ale colectivului. Interpretarea rolurilor cere din partea copilului imaginație creatoare pentru a reda veridic personajul pe care îl reprezintă.

3.3. METODE FOLOSITE ÎN REALIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE STIMULARE A CREATIVITĂŢII

COPIILOR

3.3.1. METODE TRADIŢIONALE

În educarea copiilor, metodele joacă rolul unor prețioase instrumente de cunoaștere a realității, de acțiune reală, de integrare în societate. Ele nu privesc doar educatorul, care le vehiculează, ci și copilul, care devine prin metode principalul beneficiar al propriei activități de descoperire, de activitate reală sau fictivă, însușindu-și alături de cunoștințe, priceperi, deprinderi și calea de a ajunge la ele, de a le utiliza în situații noi.

Principalele metode pentru vârsta preșcolară sunt: povestirea, conversația, explicația, demonstrația, observația, exercițiul, problematizarea. Printre acestea, un rol decisiv îl joacă cele care invită copilul la explorarea directă a realității, fabulosului, îi stimulează independența și creativitatea.

Povestirea este metoda de comunicare orală care răspunde mai ales nevoilor specifice de cunoaștere ale preșcolarilor, precum și înclinației firești a copiilor spre miraculos, spre fabulație. Poveștile, povestirile, basmele, legendele sunt specii literare dintre cele mai îndrăgite de copii, iar înțelegerea integrală a mesajului unor asemenea creații atât sub raport informativ, cât mai ales educativ, al dezvoltării unor

56

sentimente se realizează cel mai productiv prin povestire. Povestirea trebuie să aibă o formă accesibilă preșcolarilor cărora li se adreseează, să fie expresivă, să emoționeze puternic copiii, să fie la obiect și să nu fie încărcată de amănunte.

Folosirea judicioasă a acestei metode contribuie la formarea imaginației creatoare a copiilor, la educarea atenției și a dragostei pentru literatură.

Explicația este tot o metodă de comunicare orală, având sunsul de descifrare a sensului și semnificației unor noțiuni, fapte, caracteristici ale realității înconjurătoare, argumentării unor idei, descoperirii prin viu grai a cauzelor unui fenomen, scopului unor acțiuni, prin raționamente logice pe înțelesul celui educat. Întrucât cercul de cunoștințe al preșcolarului este restrâns și în curs de formare este necesar ca în permanență să li se dea explicații copiilor în legătură cu obiectele și fenomenele cu care ei vin în contact, cuvinte noi întâlnite în operele literare.

Prin explicație educatoarea reușește să concentreze atenția copiilor asupra temei activității respective.

Conversația este metoda care poate fi folosită numai după ce educatoarea a transmis copiilor cunoștințe despre un anumit subiect, asupra căruia se revine și se discută. Prin folosirea conversației se urmărește consolidarea și verificarea cunoștințelor transmise și formarea deprinderii de a-și exprima gândurile cu ajutorul cuvintelor. Ca urmare a utilizării acestei metode, cunoștințele copiilor se ordonează, se organizează și se păstrează mai bine în memorie. Se formează totodată la copii deprinderea de a asculta răspunsurile colegilor, de a le urmări și de a face observații asupra calității sau exactității lui.

De mare importanță este modul în care sunt formulate întrebările de către educatoare. Ele trebuie adresate întregii grupe și, după un răgaz de gândire, să fie solicitat pentru răspuns un singur copil. În felul acesta sunt obișnuiți toți copiii să gândească asupra răspunsurilor. De asemenea, fiecare întrebare trebuie formulată clar, precis și scurt, cu cât mai puține cuvinte.

Observația este folosită în grădiniță în scopul efectuării de către copii, sub conducerea educatoarei sau în mod independent, a diferitelor constatări, descoperiri despre aspectul mediului înconjurător.

În perioada preșcolară copilul este la începutul învățării și de aceea el trebuie învățat ce să observe și cum să observe.

Îndrumarea sistematică a copiilor duce la formarea spiritului de observație, le trezește interesul pentru a cerceta orice noutate care apare în calea lor.

Folosirea metodei observației este deosebit de utilă în transmitere de noi cunoștințe, de înțelegerea lor, de păstrare.

Demonstrația îmbracă forme dintre cele mai variate, în funcție de materialul intuitiv, demonstrativ ce se utilizează. Explicația este întotdeauna însoțită de demonstrație, adică de prezentarea concretă a obiectelor, imaginilor sau acțiunilor despre care este vorba. De fiecare dată când se organizează o activitate care are drept scop predarea de noi cunoștințe se va folosi metoda demonstrației îmbinată cu explicația.

Materialul demonstrativ trebuie să fie ales în funcție de scopul urmărit în activitate, să reunească însușirile caracteristice la care se va referi educatoarea, să permită perceperea prin cât mai multe simțuri, să fie colorat perfect (imagini).

57

Demonstrația se face fie la începutul activității, desen, modelaj, aplicații, joc didactic, fie și la început și pe parcurs, observare, joc didactic, povestire, lectură după imagini.

Exercițiul este execuția conștientă, repetată a unei acțiuni în scopul formării unei deprinderi intelectuale sau motrice. Deprinderile sunt componente automatizate ale unei activități, care la originea ei este conștientă. Ele se formează prin exercițiu. Exercițiul se folosește după ce s-a realizat prin alte metode însușirea conștientă a cunoștințelor.

Organizarea judicioasă a activității pe baza metodei exercițiului contribuie la dezvoltarea gândirii, a independenței în acțiune și în mișcări. Totodată se stimulează activitatea creatoare și se crează condiții pentru dezvoltarea aptitudinilor copiilor, fiecare exersând mai mult în direcția care-i place.

Problematizarea este o modalitate a teoriei învățării prin descoperire, o variantă a conversației euristice. Cum se știe, gândirea este un proces psihic legat de acțiune și derivat din acțiune. Acțiunea se întâlnește în mod obișnuit când e nevoie de reflectare, de cercetarea realității. Gândirea acționează atunci când cunoștințele și experiențele vechi devin insuficiente pentru a impulsiona progresul acțiunii, al cunoașterii, atunci când apar dificultăți în activitate; altfel spus, când apar probleme.

Problema apare așadar ca o incapacitate de moment de a continua acțiunea, însoțită însă de dorința și tendința depășirii acestui moment. Dezadaptarea în acțiune apare din cauza nepotrivirii între elementele (datele) ce le posedă subiectul și natura dificultăților. Pentru aceasta e necesară o completare de informații, o reorganizare a acestora în conformitate cu particularitățile problemei.

3.3.2. METODE INTERACTIVE DE GRUP

În societatea actuală are loc un proces dinamic, care obligă toate categoriile sociale să țină pasul cu evoluția societății și implicit a educației. Suntem în era informațională, pe care unii cu greu o acceptă, se integrează cu dificultate în ea. Și în învățământ au loc transformări rapide, pornind de la crearea mediului de învățare, care poate eficientiza tehnicile de învățare și de muncă intelectuală sau le poate bloca, încetini, uneori din lipsa banilor, alteori din dezinteresul dascălilor.

Nevoile și cerințele copiilor „actori” pe scena educațională pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activității didactice. Orice metodă poate deveni accesibilă la orice vârstă dacă avem încredere în „minunea” acestei lumi care este COPILUL. Această „minune” așteaptă de la noi zilnic noutăți, ne vrea pe placul lui. Să nu-l dezamăgim! Dacă am optat pentru această nobilă profesie de a educa, să o facem cu gândul la copil, la viitor.

Noi, educatoarele punem temelia educației. Metodele interactive de grup reprezintă un început, o schimbare, o noutate. Cu răbdare și perseverență, dar mai ales cu profesionalism și responsabilitate, trebuie să descifrăm, să înțelegem, să aplicăm și să ne bucurăm în egală măsură de oportunitățile pe care metodele noi le deschid în beneficiul copiilor și al nostru în egală măsură.

58

Să pornim odată cu copiii la descifrarea, organizarea și aplcarea metodelor noi în activitatea instructiv – educativă care poate fi una cooperantă, modernă, activă, flexibilă, accesibilă, plăcută, democreatică. Activitățile pentru copii trebuie să aibă un caracter spontan, să contribuie la dezvoltarea independenței în gândire și acțiune.

Noul, necunoscutul, căutarea de idei prin metode interactive, conferă activității „mister didactic”, se constituie ca „o aventură a cunoașterii”, în care copilul e participant activ pentru că el întâlnește probleme, situații complexe pentru mintea lui de copil, dar în grup, prin analize, dezbateri, descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcini de învățare, se simte responsabil și mulțumit la finalul lecției.

Prin metodele interactive de grup, copiii își exersează capacitatea de a selecta, combina, învăța lucruri de care vor avea nevoie în viața de școlar și de adult. Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice și de cunoaștere, de abordarea a altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice, prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactiv în care copiii își asumă responsabilități, formulează și verifică soluții, elaborează sinteze în activități de grup, inter-grup, individual, în perechi. Ideile, soluțiile grupului au încărcătură afectivă și de originalitate atunci când se respectă principiul flexibilității.

Tot ce se întreprinde pentru modernizarea activității cu copiii trebuie bine analizat pentru că, în final, demersurile didactice trebuie să fie în concordanță cu particularitățile de vârstă și posibilitățile cognitive și practice ale copiilor.

Stimularea creativității este favorizată de metodele Brainstormingul, tehnica 6/3/5 - Brainwritingul, metoda Philips 6/6, tehnica viselor, copiii benificiind de momente creative, integrate în activități și jocuri cu scopul exersării gândirii. Aceste metode stimulează comunicarea, activizarea tuturor copiilor și formarea de capacități ca: spiritul critic constructiv, independența în gândire și acțiune, găsirea unor idei creative, îndrăznețe de rezolvare a sarcinilor de învățare.

Metodele interactive implică mult tact din partea dascălilor deoarece trebuie să-și adapteze stilul didactic în funcție de tipul de copil: timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdător, pentru fiecare găsind gestul, mimica, interjecția, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda, reținerea, aprecierea, entuziasmul, în concordanță cu situația dată.

Metodele interactive de grup se pot combina între ele sau cu cele tradiționale, cu metode din aceeași categorie. Metodele tradiționale nu se elimină, se modernizează, se combină, se modifică, se îmbunătățesc, se adaptează. Pentru stimularea creativității copiilor am utilizat în procesul didactic metode și tehnici interactive.

A) Brainstormingul sau „furtuna în creier” este o metodă de stimulare a creativității ce constă în enunțarea spontană a cât mai multe idei pentru soluționarea unei probleme, într-o atmosferă lipsită de critică. Obiectivul acestei metode este exersarea capacităților creatoare ale copiilor în procesul didactic, care să conducă la formarea unor copii activi, capabili să se concentreze mai mult timp, în grupuri creative.

Exemplu: Povestirea creată după ilustrațiiScopul:

59

Stimularea creativității de grup a copiilor prin a găsi cât mai multe soluții în plan imaginativ despre personajele din imagine (iepure și bursuc sau șoarecele și pisica).

Obiective: - stimularea reprezentărilor vizuale;- stimularea creativității grupului de copii;- reactualizarea reprezentărilor;- exerciții de exprimare verbală.

Sarcina jocului:Copiii trebuie să privească cu atenție imaginea, să-și imagineze ce ar dialoga

cele două personaje și să continue spre deznodământ firul poveștii!Material didactic:Imagini cu personaje (iepurele și bursucul sau șoarecele și pisica). O fișă de

lucru a grupului, care conține câte o fâșie colorată pentru fiecare membru al grupului, numere de ordine.

Desfășurarea jocului:După ce ocupă locurile stabilite, grupurilor de copii li se împart fișele de lucru.

Se alege jetonul (planșa, ilustrația dintr-o carte) cu personajele despre care copiii vor trebui să „inventeze” povestea lor și se afișează la loc vizibil. Se prezintă sarcina de lucru: „Imaginați-vă ce comunică cele două personaje: iepurele și bursucul”. Fiecare copil privește imaginea și, conform numărului de ordine primit, enunță câteva idei pentru a contura o povestire despre cele două personaje alese. Desenează pe fișa de lucru atâtea cerculețe câte idei a spus. La sfârșit se autoevaluează.

Lista cu răspunsuri va fi afișată pe toată perioada zilei, copiii având posibilitatea de a adăuga alte propuneri de dialog găsite ulterior în scopul îmbogățirii rezultatelor. Această modalitate oferă date despre capacitatea imaginativă a copiilor, dar poate constitui și un antrenament, o exersare în vederea dezvoltării inteligenței. Este utilizată cu eficiență și în cadrul povestirilor create după o jucărie.

Beneficiile metodei:- stimulează participarea activă;- stimulează creativitatea în grup și individuală;- din punct de vedere psihic reduce frustrarea, sporește încrederea în sine,

crește spiritul de inițiativă ;- dezvoltă un climat pozitiv de lucru;- oferă copiilor posibilitatea să se manifeste liber, spontan;- dezvoltă abilități pentru munca în grup.B) Tehnica 6/3/5 – Brainwriting reprezintă o modalitate de lucru bazată pe

construcția de „idei în idei” în domeniul creativității. Obiectul acestei metode este stimularea creativității de grup a copiilor prin solicitarea de a găsi cât mai multe soluții (idei) având la bază o temă dată.

Joc: Cuvinte și silabeMaterial folosit: fișe de lucru, jetoane ilustrate, ecusoane.Desfășurarea jocului:Copiii sunt împărțiți în grupuri de câte șase. În grup, ei numără de la 1 la 6 și

fiecare copil reține numărul său. Fiecare grup primește câte un ecuson de o culoare care diferențiază grupul de celelalte. Grupurilor li se distribuie jetoane cu imaginea

60

unor obiecte sau ființe întâlnite în povești a căror denumire cuprinde 1,2 sau 3 silabe. Copiii trebuie să aleagă jetoane în funcție de numărul de silabe ale cuvintelor ce denumesc obiectele și să le așeze lângă cifra corespunzătoare (cifra 1 – imagini a căror denumire conține o silabă, cifra 2 – imagini a căror denumire conțin două silabe, cifra 3 – imagini a căror denumire conțin trei silabe).

Regula jocului:Fiecare grup, după ce completează tabelul cu cele 3 imagini dă fișa grupului

următor pentru a-l completa în continuare. În încheiere se analizează tabelul și se corectează eventualele greșeli. Discuțiile pot continua cu privire la transformarea cuvintelor: cele cu o silabă în cuvinte cu două sau mai multe silabe, trecerea de la singular la plural.

Beneficiile metodei:- stimulează copiii să formuleze idei;- dezvoltă atenția voluntară;- implică copiii timizi, necomunicativi;- dezvoltă limbajul.

C) Tehnica viselor este o metodă bazată pe meditație, în care copilul își exersează imaginația, învățând să se gândească la viitor, cum va arăta locuința lui, colegii, școala, parcul, apoi compară visul cu realitatea în vederea obținerii unor situații viabile pentru viitor. Obiectivul acestei metode este stimularea imaginației prin crearea de situații comparabile cu cele existente în viața reală.

Joc: De-a visulCopiii sunt așezați pe covor, culcaţi cu fața în sus, într-o poziție confortabilă.

Între copii trebuie să existe o anumită distanță, încât să nu se atingă între ei. Desfășurarea jocului cuprinde două etape:

1) Etapa comunăEducatoarea anunță: Ne vom juca jocul „De-a visul”. Ne prefacem că dormim.

Stați cu ochii închiși, respirați ușor, lăsați corpul neîncordat, să se relaxeze. Eu am să vă povestesc un vis; în timp ce eu povestesc, voi vă imaginați visul. Educatoarea descrie un peisaj frumos, însorit, calm, plăcut, relaxant (pomi înfloriți primăvara, un peisaj la mare, într-o poiană) ori descrie o întâmplare liniștitoare sau veselă sau amuzantă. Apoi anunță: „Este timpul să ne trezim! Deschidem ochii, întindem brațele și picioarele. Ne-am trezit. V-a plăcut visul?”

2) Activitatea individualăFiecare copil se așează la măsuță și desenează pe o foaie de hârtie cum și-a

imaginat visul. Se prezintă lucrările și se face aprecierea lor.Beneficiile metodei:- stimulează imaginația și creativitatea;- impune stabilirea unei legături între lumea reală și cea imaginarăŞ- dezvoltă simțul realității;- dezvoltă gândirea creativă;- stimulează buna dispoziție. D) Metoda Philips 6/6 este o metodă de stimulare a creativității care constă în

implicarea a 6 participanți la rezolvarea unei sarcini, timp de șase minute. Obiectivul acestei metode este stimularea creativității individuale și de grup prin emiterea de idei

61

de către șase membrii timp de 6 minute pentru rezolvarea unei sarcini, probleme, teme puse în dezbatere.

Joc exercițiu: Personaje din poveștiObiectiv: Reactualizarea cunoștințelor în cadrul jocului exercițiu prin metoda

Philips 6/6.Sarcina didactică: Enumerați trăsăturile de caracter ale personajelor:G1 – Fata babeiG2 – Fata moșneaguluiG3 – Albă ca ZăpadaMaterial didactic: imagini din povești.Desfășurarea jocului:Organizarea copiilor în grupuri de câte 6 copii și alegerea „liderului” și a

„mesagerului” fiecărui grup. Se prezintă tema și sarcina fiecărui grup. Fiecare copil observă, analizează, identifică, denumește și exprimă ideile în 6 minute. Copilul „mesager” reține ideile fiecărui membru al grupului, le comunică liderului. Liderii fiecărui grup prezintă sinteza ideilor emise de fiecare grup.

Se prezintă sinteza generală de către educatoare. Se precizează că ceea ce au descoperit în tablourile lor este rezultatul efortului individual, apoi al grupului, și al întregii grupe.

Beneficiile metodei:- permite realizarea obiectivelor, educatoarea respectând principiul instruirii diferențiate și tipul de inteligență dominant;- se obțin soluții multiple în 6 minute, pe căi variate, atât cu material concret, dar și fără material;- implică individul în grup și grupul în colectiv pentru sinteza ideilor, utilizând forme variate de organizare a colectivului;- stimulează creativitatea individuală și de grup.

CAPITOLUL IV

PROIECT DE CERCETARE PEDAGOGICĂ

4.1. IPOTEZA DE LUCRU

62

Pornind de la studierea experienţei didactice de-a lungul timpului şi a propriei mele experienţe din învăţământ, sprijinindu-mă pe datele unor observaţii repetate în rândul preşcolarilor, în proiectul de faţă vreau să scot în evidenţă rolul important pe care îl au povestirile în activizarea vocabularului preşcolarilor. Prin activităţile de povestire se aduce o contribuţie esenţială la precizarea, îmbogăţire şi nuanţarea vocabularului copiilor, printr-o serie de cuvinte şi expresii noi, precum şi la formarea unor trăsături morale pozitive.

Copiii, ascultând povestiri sau basme, întâlnesc noi şi noi expresii care, odată cunoscute, devin un bun al lor. Ei memorează cuvintele cu care încep şi se încheie poveştile, cât şi expresiile care se repetă în basme şi astfel, limba cu expresiile ei proprii, intră în limbajul curent al copiilor.

Povestirile, prin folosirea cuvântului şi a imaginii artistice, îl familiarizează pe copil cu structura limbii, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbii şi contribuie astfel la dezvoltarea limbajului şi a gândirii lui. Eficienţa povestirilor în dezvoltarea limbajului nu depinde numai de conţinutul celor povestite, ci şi de felul în care se captează atenţia copiilor, de vocea firească, blândă a educatoarei, de măsura în care e completată latura semantică a cuvintelor şi îmbinărilor noi, prin intonaţie, gesturi, felul în care sunt puşi copiii în situaţia de a folosi cuvintele şi expresiile în enunţuri personale, reproducând episoade sau chiar toată povestea.

Am căutat, de aceea, ca în cadrul activităţilor de povestire să introduc şi atmosfera de destindere, preşcolarii mobilizându-şi la maxim resursele psihice, fără a începe senzaţia de oboseală, de plictiseală. Pentru a mării efectul expunerii povestirii am folosit o serie de mijloace intuitive – cum ar fi diafilmul, siluetele, machetele, planşele. Astfel, prin intermediul povestirii, preşcolarii uită că sunt în clasă şi se introduc în climatul specific al acesteia.

În activitatea de povestire am pus un accent deosebit pe exprimarea copiilor, pentru ca limbajul să fie viu, colorat, intonaţia să fie expresivă, astfel încât preşcolarii să-şi însuşească rapoartele gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic şi sintactic, fonetic şi lexical.

Atât în activitatea la clasă, cât şi în elaborarea proiectului, am pornit de la ipoteza că povestirea oferă variate posibilităţi pentru cultivarea limbajului şi a gândirii preşcolarului.

4.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivele pe care mi le-am propus vizează:1. Dezvoltarea capacităților de receptare a mesajelor orale și scrise.2. Stimularea interesului pentru lectura textelor literare și populare.3. Dezvoltarea creativității verbale.

63

4. Dezvoltarea capacității de comunicare, prin activizarea, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului.

5. Cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate, educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți.

6. Educarea trăsăturilor de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine (curaj, autodepășire, disciplină, dragoste, demnitate, încredere, spirit autocritic, orgoliu) și față de ceilalți (cinste, altruism, corectitudine, fermitate, dragoste, grijă, sinceritate, încredere, simpatie, spirit critic, interes).

7. Dezvoltarea gândirii creative, atenției și a spiritului de observație.8. Stimularea creativității și expresivității limbajului prin utilizarea expresiilor

artistice din textele literare.9. Cultivarea sensibilității artistice prin ascultarea poveștilor.

4.3. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

Cunoaşterea psihologică a copiilor este o problemă complexă şi multilaterală. Ea se bazează pe fapte şi pe date concrete. În vederea studierii copilului sub aspect psihologic, trebuie folosite metode şi procedee adecvate. În acest sens am folosit următoarele metode: observarea, convorbirea, chestionarul. Cercetarea s-a derulat pe perioada septembrie 2009-iunie 2010, pe un eşantion de 20 de copii de la grupa mijlocie.

Am observat la fiecare copil de la această grupă, atât în activităţile alese cât şi în activităţile obligatorii: pronunţia, vocabularul de care dispune. Am urmărit, pe cât posibil, ca cel care era observat să nu conştientizeze acest fapt, pentru a nu-şi modifica manifestările comportamentale. De asemenea, observarea s-a efectuat în condiţii cât mai variate.

De o importanţă deosebită în folosirea acestei metode este urmărirea atentă a dezvoltării vorbirii copiilor preşcolari, a deficienţelor de vorbire infantilă, a progreselor înregistrate ca urmare a muncii depuse de educatoare şi de familie, şi performanţele obţinute.

Am remarcat că majoritatea copiilor aveau o pronunţie clară a cuvintelor. Doar doi copii întâmpinau dificultăţi în pronunţarea sunetului ‚,r”, pe care îl înlocuiau cu sunetul ,,l’’. După mai multe exerciţii de vorbire desfăşurate cu aceştia s-a ajuns la un nivel corespunzător, înlăturându-se deficienţele.

Doar o treime din copiii din clasă percepeau, deosebeau şi utilizau corect cuvintele omonime, sinonime, cuplurile antonimice, precum şi grupurile de paronime. Însă, la sfârşitul anului şcolar, după desfăşurarea mai multor jocuri didactice, povestiri în care s-a accentuat explicarea şi însuşirea conştientă a semnificaţiei cuvintelor, majoritatea copiilor percepeau, deosebeau şi utilizau cuvintele omonime, sinonime, cupluri antonimice, precum şi grupuri de paronime.

O altă metodă folosită a fost metoda analizei produselor activităţii. Însuşirile şi activităţile psihice ale unor persoane se exprimă şi în produsele activităţii sale. Orice produs realizat de copil poate deveni obiect de investigare psihologică:

64

desenele, colajele, poezioarele, poveştile, modul de formulare şi de rezolvare a unor sarcini etc.

Analizând aceste produse, am obţinut informaţii despre capacităţile psihice de care dispun copiii: despre coerenţa proceselor mentale, amplasarea intereselor, calitatea cunoştinţelor, deprinderilor şi aptitudinilor, despre stilul realizării acelor produse, despre nivelul dotării psihice: înalt, mediu, slab, despre progresele realizate în învăţare etc.

Convorbirea a fost un mijloc eficient de a verifica deficienţele de vorbire, creativitatea şi expresivitatea copiilor, precum şi performanţele obţinute. Datele pe care le-am obţinut în cadrul observării mi-au fost de folos, pentru că au valorificat în dialogul cu copiii cele consemnate anterior.

4.4. DESFĂŞURAREA CERCETĂRII

Munca în legătură cu stimularea gândirii preșcolarilor – urmărind dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral – ne impune să lămurim, să explicăm orice cuvânt nou de care preşcolarii iau cunoştinţă, descoperindu-le, nu numai accepţia din contextul în care l-am întâlnit, dar şi semnificaţiile pe care le-ar putea avea şi în alte contexte, în combinare cu alte cuvinte.

Semnificaţia cuvintelor – după cum ne relatează cercetările (Vîgotski, T.Slama - Cazacu) - nu este dată împreună cu structura lor sonoră, nu este presupusă de cunoaşterea acesteia; semnificaţia se însuşeşte treptat, se întregeşte în timp, paralel cu dobândirea unei experienţe cognitive mai bogate şi prin însăşi folosirea limbajului. De la o semnificaţie sumară, adesea neprecisă, preşcolarul se ridică progresiv la una din ce în ce mai apropiată de noţiunea corectă. În urma evaluării iniţiale, dându-le copiilor un test am obţinut următoarea colecţie de valori:

Valorile variabilei

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Frecvenţa valorilor

0 0 1 2 5 6 2 2 1 1

X =121 =6,05 20 În povestirile libere ale preşcolarilor sau în cele organizate am putut observa

adesea, pe lângă stângăciile de exprimare, şi folosirea improprie a unor cuvinte şi expresii. Toate acestea au fost corectate. De exemplu, un copil povestea: ,,…şi merge, şi merge, şi se oboseşte şi pe urmă se osteneşte la umbra unui pom”. Evident a folosit aici cuvântul osteneşte în locul celui potrivit, odihneşte. O asemenea greşeală a fost corectată de mine, înlocuind cuvântul cu cel propriu. După activitate, i-am arătat copilului care este sensul adevărat al cuvântului ,,osteneşte’’, folosind ca termen lămuritor cuvântul ,,oboseşte’’, intrat deja în vocabularul lui şi folosit adecvat în alte prilejuri de către el.

65

În povestiri, educatoarea transmite uneori cunoştinţe noi copiilor şi, odată cu aceastea, şi cuvinte necunoscute lor. Pentru a nu risca să fie însuşite mecanic, cuvintele noi introdu-se în povestire, le-am explicat pe loc, pe măsură ce le-am utilizat, folosind un termen sinonim sau slujindu-ne de alţi termeni cunoscuţi de copii.

În cadrul povestirii ,,Cocoşul, cotoiul şi vulpea’’ am folosit, pentru caracterizarea vulpii, în fraze succesive, adjectivele: şireată şi vicleană Când unul din copii a fost scos să povestească cu ajutorul planşelor prezentate de mine, i-am cerut să spună cum este animalul prezentat . Preşcolarul a răspuns că este ,,şireată’’, iar eu l-am întrebat cu ce alt cuvânt mai putem spune ,,şireată’’. Răspunsul a fost ,,vicleană’’, iar atunci am făcut precizarea că cele două cuvinte au acelaşi înţeles.

În povestea ,,Povestea fulgului de zăpadă’’, le-am prezentat copiilor o imagine reprezentând o scenă de iarnă cu zăpadă abundentă. S-a intuit liber imaginea şi s-a descris de către copii, pentru a se ajunge la cuvântul zăpadă. Copiii au fost întrebaţi dacă ştiu şi alt cuvânt care să însemne tot zăpadă. Unul din copii a răspuns ,,omăt’’. Am repetat aceeaşi propoziţie care conţinea cuvântul zăpadă, pe care l-am înlocuit cu sinonimul ,,nea’’, explicându-le apoi că există unele obiecte pe care le putem denumi cu cuvinte diferite. Pentru a le ţine minte pe cele de mai sus, i-am învăţat pe copii o scurtă poezie în cadrul altei activităţi:

,,Zăpadă, omăt sau nea Aşterne-ţi covorul moaleDe fulgi albi pufoşi şi moiCe ne bucură pe noi.’’În cadrul povestirii: ,,Am fost şi eu la Alba Iulia şi am văzut Unirea cea mare”,

am folosit la sfârşitul activităţii o fişă de evaluare având următoarea sarcină: „Găseşte un alt cuvânt care să însemne tot steag şi reprezintă-l grafic”.

În ceea ce priveşte relaţia de sens – omonim, aş putea spune că ilustrativă din acest punct de vedere este povestea „Ţupa – Ţup”, de Irimie Străuţ. Povestea iepuraşului care şi-a pierdut tocul de scris arată copilului, în forma concretă a imaginii artistice, ce reprezintă pentru fiecare personal „tocul”. Astfel:

- pentru elev - tocul e un instrument de scris - pentru o vulpe – un toc de pantof;- pentru urs - un toc de uşă;- pentru greiere - un toc de vioară;- pentru mamă - un toc de bătaie.În finalul activităţii de povestire am împărţit copiilor câte o fişă de evaluare

unde li se cerea să indice cu ajutorul liniilor ce reprezintă pentru fiecare animal tocul. Din cei 20 de copii, numai unul a greşit fişa.

În povestirea creată ,,Iepuraşul la dentist’’, copii au putut remarca perechea de paronime:

- abces (la măsea)- ,,acces interzis’’(intrare)În cadrul activităţilor de povestire, pentru a facilita copiilor înţelegerea

semnificaţiilor cuplurilor antonimice, am pus un accent deosebit pe sublinierea principalelor trăsături de caracter, făcând apel la antiteză, pentru a le evidenţia pe cele

66

mai reprezentative. Una din modalităţile prin care au fost caracterizate a fost crearea unor versuri simple, cum se va vedea în continuare:

URSUL

Ştiţi? Eu am avut o coadăLungă, mare şi stufoasă…Şi o mai aveam şi astăzi , Dacă nu mă lăcomeamSă prind peşte mult din baltă,Precum vulpea m-a învăţat,De asta am un ciot de coadăŞi sunt tare supărat!

ILEANA-COSÂNZEANA

Iată, eu sunt zâna bună,Cosânzeana mă numesc,Sunt frumoasă şi cuminte,Toţi copiii mă iubesc.

În povestea „Fata babei şi fata moşneagului”, de I. Creangă, prin costumaţia artistică am arătat copiilor opoziţia de sens: harnică-leneşă, bună-rea, frumoasă-urâtă. Pentru a verifica perceperea şi deosebirea cuvintelor antonime, am desfăşurat apoi în activităţile alese jocul „Ce-ţi spune imaginea?”, unde am folosit imagini reprezentând personaje din povești, tipice prin însuşiri opuse. Sarcina a fost să grupeze câte două imagini după însuşirile opuse pe care le au, să le denumească şi să alcătuiască propoziţii cu aceste cuvinte , ca de exemplu: bun-rău, frumos-urât, harnic-leneş.

CONCLUZII

Stimularea gândirii creative a preșcolarilor cu ajutorul basmelor și povestirilor este unul din obiectivele majore care se realizează la grupa mijlocie, deoarece acestea sunt cele mai apropiate de sufletul și inima preșcolarilor mici, prin personajele fabuloase și acțiunile acestora.

Crearea unei ambianţe bine organizate încurajeaza copiii să exploreze, să aibă inițiativa și să creeze. Educatoarea trebuie să urmarească dezvoltarea copilului, să stabilească țeluri corespunzătoare pentru fiecare copil în parte și pentru toată grupa de copii în ansamblu, să planifice teme care să răspundă intereselor copiilor, să respecte personalitatea fiecăruia, să le mențină trează curiozitatea și să stimuleze învățarea prin cooperare.

67

Experiența a demonstrat, de fiecare dată, că orice copil posedă potențial creativ, iar creativitatea este educabilă. Având ca scop prioritar formarea unei exprimări corecte, logice, fluente, expresive, educarea limbajului în grădiniţe foloseşte povestirile ca pe un mijloc deosebit de valoros.

Preşcolarul, pus fie în situaţia de a expune cunoştinţele sale în legătură cu o povestire, fie de a emite idei şi păreri proprii, foloseşte mai bine sau mai puţin bine limba vorbită, în care, pe de o parte are cunoştinţe sigure, precise, idei clar conturate în mintea sa, iar pe de altă parte, potrivit gradului în care el stăpâneşte regulile exprimării, şi un volum de cuvinte pe care le poate utiliza cu discernământ.

Pentru copil, cuvântul ţine locul explicaţiei şi a justificării. Iubeşte cuvântul în sine; învăţarea unui cuvânt nou îl încântă ceva timp, iar apoi devine o adevărată pasiune: vânează cuvinte, face colecţii, iar când descoperă unul nou îl pronunţă triumfător.

În cercetare am acordat o deosebită importanţă gândirii creative a copiilor, înţelegerii de către copii a relaţiilor de sens dintre cuvinte, deosebirea lor, folosirea lor în diferite propoziţii.

În cadrul evaluării finale, în urma aplicării unui test de evaluare, notat de la 1 la 10, am obţinut următoarea distribuţie de frecvenţe:

Valorile variabilei 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10Frecvenţa valorilor 0 0 0 0 2 2 6 4 2 4

Colecţia de valori ale variabilei X a dus la următorul rezultat: X=154 =7,7 20Prin diversitatea de metode şi procedee folosite în clasă, am ajuns la concluzia

că, dacă preşcolarii vor fi pătrunşi de importanţa acestor cerinţe, care scot la iveală valoarea limbajului ca mijloc de exprimare a gândirii, vor reflecta mai mult asupra termenilor folosiţi atunci când vor expune oral.

Acţiunea de stimulare a gândirii creative a preşcolarului nu este nici simplă, nici uşoară, dar este frumoasă şi nobilă, dacă avem în vedere dezvoltarea limbajului copiilor. În fine, rezultatele eficiente în munca la clasă depind în mare parte de pregătirea educatoarei, de responsabilitatea şi maturitatea sa profesională, de spiritul novator de care trebuie să dea dovadă.

68

BIBLIOGRAFIE

ANTONOVICI, ȘTEFANIA; CIOBOTARU MELANIA, Educarea limbajului - extindere, Editura Aramis, București, 2005.BÂRSAN, NICOLETA, Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale a preșcolarilor mari, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1995.BREBEN SILVIA, FULGA MIHAELA, GONGEA ELENA, RUIU GEORGETA, Metode interactive de grup, Editura Arves, București, 2002.CREȚU CARMEN, Creativitatea, componentă a excelenței aptitudinale, Psihopedagogie, Editura Universității „Al.I.Cuza”, Iași, 2002.DUMITRANA, MAGDALENA, Educarea limbajului în învățământul preșcolar, volumul I „Comunicarea orală”, Editura Compania, București, 1999.

69

DUMITRANA, MAGDALENA, Educarea limbajului în învățământul preșcolar, volumul II „Comunicarea scrisă”, Editura Compania, București, 1999.DUMITRANA, MAGDALENA, PREDA VIORICA, Programa activităților instructiv educative în grădinița de copii, Editura V&I Integral, București, 2008.DUMITRANA, MAGDALENA, Copilul, familia, grădinița, Editura Compania, București, 2000.GOLU MIHAI, Fundamentele psihologiei, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005.GOLU, PANTELIMON, VERZA, EMIL, ZLATE, MIELU, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagică R.A., București, 1997. GORAN, LAURA, IONESCU, ANGELA, RADU, NICOLAE, VASILE, DIANA, Psihologia educației, Editura Fundației României de Mâine, București, 2004.*Ghid pentru proiecte tematice, Editura Publishing House, 2008.IORDĂCHESCU, CARMEN, Să dezlegăm tainele textelor literare, Editura Carminis, Pitești, 2001.LUPAȘCU, LUCICA, Lecturile copilăriei, Editura Steaua Nordului, Grup S.R.L., Constanța, 2005.MICLEA, MIRCEA, Psihologie cognitivă, Editura Polirom, Iași, 2003.Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, Editura Humanitas Educațional, București, 2005.POPA, IOAN, POPA, MARINELA, Literatura română, Editura Niculescu, București, 2006.ROCO, MIHAELA, Creativitatea și inteligența emoțională, Editura Polirom, Iași, 2001.Revista Învâțământului Preșcolar, colecția 1995-2010.SCHULMAN-KOLUMBUS, ELINOR, Didactica preșcolară, Editura V&I Integral, București, 1998.SION, GRAȚIELA, Psihologia vârstelor, Editura Fundației României de Mâine, București, 2006.ȘCHIOPU, URSULA, VERZA, EMIL, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.TUȚU, MIHAELA, Psihologia personalității, Editura Fundației României de Mâine, București, 2006.VOICULESCU, ELISABETA, Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București, 2001.

70

ANEXE

FIȘĂ DE EVALUARE - Aşează imaginile în ordinea acțiunii:

71

Recunoaste personajul, povestea si autorul.

FIŞĂ DE EVALUARE INTERDISCIPLINARĂ

Itemi:*Spune titlul poveştii*Enumeră elementele întâlnite. Ştii ce sunt fiecare?( fetiţă, flori, animale, gâze, pădure, casă)*Ajut-o pe Scufiţa Roşie să ajungă la căsuţa bunicii, urmărind în ordine crescătoare cifrele ascunse de prietenii ei.*Colorează ce-ţi place.

72

Numele………………….. Data…………

,,CIUBOTELELE OGARULUI”FISA DE LUCRU

1.Ordoneaza imaginile, ţinând cont de desfasurarea evenimentelor:

__ __ __ __ __

2. Desparte in silabe cuvintele redate de imagini. Traseaza cate o linie orizontala pentru fiecare silaba in spatiul delimitat.

73

3. Deseneaza in spatiul dat ciubotelele ogarului :

Fişă de lucru individualăDomeniul limbă şi comunicare

Spune din ce poveste vin personajele din imagine? Povesteşte un fragment din povestea preferată! Colorează ce-ţi place!

74

GRUPA:MIJLOCIEEDUCATOARE:MOLDOVEANU LILIANAGRĂDINITA NR. 2 - ISLAZ

75

DENUMIREA ACTIVITĂŢII: Activitate integratăTEMA ANUALĂ „CE ŞI CUM VREAU SĂ FIU?”TEMA PROIECTULUI: „Sentimente în lumea vie” SUBTEMA ZILEI: „De-aş fi o zână ca-n poveşti”TEMA ZILEI: „În ţara surprizelor lui Cocoşel Creastă Roşie”SCOPUL: - Dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor structurilor verbale

- Dezvoltarea deprinderii de conduită civilizată care să permită desfăşurarea simultană a unor activităţi de joc sau alte ocupaţii preferate de copiiTIPUL DE ACTIVITATE: Activitate integrată

CENTRE DE INTERES:1. ARTĂ: - „Cocoşul” (aplicaţie din pălmuţe); „Găina”(pene)

„În casa lui Creastă Roşie”- pictură (răţuşca)2. JOCURI DE MASĂ: - „În curtea cocoşului”(puzzle) - „Creastă Roşie şi prietenii lui”3. CONSTRUCŢII: - „Casa boierului”

- „Căsuţa moşneagului”

DOMENIU EXPERENŢIAL: Limbă şi comunicare- EDUCAREA LIMBAJULUI:

„Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă – repovestire

OBIECTIVE OPERAŢONALE:a) Cognitive:

Să demonstreze înţelegerea textului apelând la diferite modalităţi de redare a acestuia; Să participe la activitatea de grup, atât în calitate de vorbitor cât şi de auditor; Să povestească pe baza imaginilor prezentate; Să înţeleagă mesajul transmis; Să utilizeze cuvinte şi expresii literare specifice textului;

b) Afectiv-atitudinale: Să participe cu interes la activitate; Să manifeste reacţii de aprobare/dezaprobare faţă de personajele din poveste;

c) Psiho-motorii. Să mânuiască materialul pus la dispoziţie

OBIECTIVE PE CENTRE DE INTERES:Centrul de activitate ARTĂ:

- Să utilizeze corect materialele puse la dispoziţie;- Să picteze răţuşte utilizând tehnica mototolirii şi ştampilării cu hârtie igienică;- Să confecţioneze cocoşul din pălmuţe şi să acopere corpul găinii cu pene folosind

operaţii şi tehnici însuşite;- Să coopereze în vederea finalizării;- Să analizeze lucrările realizate pe baza următoarelor criterii: originalitate,

acurateţe şi gradul de finalizare a lucrării Material: hârtie igienică, acuarele, pene, aracet, hârtie glace, carton, coli A4 Centrul de activitate JOC DE MASĂ:

76

- Să aleagă jetoanele cu păsări de curte;- Să despartă cuvintele în silabe;- Să distribuie fiecărei păsări atâtea grăunţe câte silabe are cuvântul ce o

denumeşte;- Să aleagă jetonul cu numîrul ce corespunde numărului de silabe din fiecare

cuvânt;- Să reconstituie imagini; Materiale: jetoane cu animale, coş cu grăunţe, puzzle, cifre

Centrul de activitate CONSTRUCŢII:- Să realizeze lucrări plane din beţişoare şi forme geometrice Materiale: beţişoare, trusa logi II

FORME DE ORGANIZARE: frontală, individuală, pe grupe

STRATEGII DIDACTICE: Metode şi procedee : cercul de discuţii, instructajul verbal, „cerc interior, cerc exterior”,

„amestecă, îngheaţă, formează perechi”, conversaţia, explicaţia, exerciţiul, învăţarea prin cooperare, problematizarea, jocul, harta poveştii, turul galeriei, explozia stelară

Mijloace de învăţământ : imagini din poveste „Punguţa cu doi bani”, siluetele personajelor, jetoane cu animale, coş cu grăunţe, puzzle, hârtie igienică, acuarele, pene, aracet, figuri geometrice, beţişoare, steluţe cu pălării roşii, verzi,galbene, albastreroşii şi roz, panglica, chipuri vesele şi triste, medalioane cu steluţe cu pălării colorate, steluţe cu întrebările „cine?”, „ce?”, „unde?”,”când?”, „de ce?”.

BIBLIOGRAFIE:1. „Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-6/7 ani”2. Preda, V.( coord.) „Activitatea integrată în grădiniţă”, Editura Didactica Publishing House

20083. Preda, V.(coord.) „ Ghid pentru proiecte tematice. Activităţi integrate pentru preşcolari”

Editura Didactica Publishing House 200

SCENARIU DIDACTIC

Activitatea debutează prin întâlnirea de grup între educatoare şi copii. Salutul între copii se realizează prin strategia de învăţare prin cooperare „cerc interior, cerc exterior”, combinată cu metoda „amestecă, îngheaţă, formează perechi”. Educatoarea salută copiii: ”Bună dimineaţa, personaje din poveşti”, apoi aceştia formează două cercuri concentrice în funcţie de culoarea panglicii de la mână. La semnalul „amestecă” dat de educatoare copiii se rotesc în cerc cântând „Dimineaţa a venit / Toţi copiii au sosit/ În cerc să ne adunăm/ Cu toţi să ne salutăm”, la semnalul „îngheaţă” se opresc, iar la semnalul „formează perechi” copiii din cercul interior se întorc cu faţa către cei din cercul exterior , formează pereche cu

77

cel din faţa sa, salutându-se şi împărtăşindu-şi sentimentele. Se vor repete comenzile de mai multe ori, dându-se astfel posibilitatea formării câr mai multor perechi şi salutul între cât mai mulţi copii. Vor verifica prezenţa copiilor în urma anexării unor simboluri ( chipuri vesele sau triste) alături de fotografiile acestora şi vor completa apoi „calendarul naturii”.

Eveniment didactic

Conţinut ştiinţific Strategii didactice Evaluare

1.Introducerea în activitate

Se va realiza prin întâlnirea de dimineaţă. Cerc interior,cerc exterior

Amestecă,îngheaţă, formează perechi

tranziţie Se va realiza prin noutatea zilei: astăzi sunteţi personaje din poveştile îndrăgite de voi, dar trebuie să arătaţi că sunteţi cei mai isteţi copii şi că răspundeţi în propoziţii.

2.Captarea atenţiei

Se aude glasul unui cocoş de la o jucărie.- Ce aţi auzit?- Aţi dori să vă întâlniţi cu cineva

din poveste?Rog copiii să închidă ochii timp în care, apare un cocoş.-Cucurigu... Bună dimineaţa, dragi copii! Sunt cocoşul Creastă RoşieŞi-s tare nedumerit.Doar atât îmi amintesc, Că din poveste am venit.Un vânt rău când s-a stârnit Totul în jur a nimicit!Poate voi mă ajutaţiProblema să mi-o rezolvaţi.

Conversaţia-cocoş de mânuit

-cocoş jucărie

Aprecieri verbale

3.Reactualizarea cunoştinţelor

Voi solicita copiii să denumească şi alte poveşti în care întâlnim cocoşul („Coliba iepuraşului”, „Găinuşa cea moţată”)

Conversaţia Evaluarea curentă

4.Anunţarea temei şi a obiectivelor

„Astăzi va trebui să repovestiţi povestea „Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă cu ajutorul imaginilor aduse de Cocoşel Creastă Roşie. Apoi sunteţi invitaţi în ţara surprizelor lui Cocoşel Creastă Roşie.

Explicaţia Aprecieri verbale

5.Dirijarea învăţării

Imaginile sunt aşezate pe covor amestecate, iar copiii au sarcina de a le aseza în ordinea cronologică a evenimentelor relatând conţinutul poveştii folosind şi expresii din poveste.

Povestirea

-imagini din poveste

Aprecieri verbale

6. Obţinerea performanţei

-Ce concluzie desprindem din această poveste?-Cunoaşteţi un proverb ce se potriveşte poveştii?

Tranziţie Propun copiilor cîntecul „Proverbele” îndreptându-se spre sectoarele de activitate, acolo unde copiii sunt invitaţi în ţara surprizelor lui Creastă Roşie.

Jocul

Voi prezenta copiilor centrele de activitate deschise,

78

temele propuse şi obiectivele de realizat. Fiecare copil îşi va alege centrul dorit la care va lucra. La sectorul „Artă” vor confecţiona găini şi cocoşi din materialele pregătite şi vor picta cu hârtie igienică raţele, prietenele cocoşului.La sectorul „Joc de masă” copiii vor alege imaginile cu prietenii cocoşului şi le va da fiecăruia atâtea grăunţe câte silabe are cuvântul ce îi denumeşte, apoi vor alege jetonul cu numărul ce corespunde numărului de silabe. Tot aici vor reconstitui imagini cu prietenii cocoşului şi scene din poveşti îndrăgite.La sectorul „Construcţii” copiii vor construi căsuţa moşneagului şi casa boierului din forme geometrice şi beţişoare.La finalul activităţii copiii vor trece pe la fiecare centru pentru a vedea munca fiecărui grup.

Exerciţiul

-siluete de găini-raţe-pene-hârtie igienică-acuarele,pensoane-grăunţe-Jetoane cu animale

Învăţarea prin cooperare

-trusa logi II-beţişoare

Turul galeriei

Proba practică

Aprecieri verbale

7.Asigurarea retenţiei şi a transferului

Se va realiza intuirea materialului de pe masa educatoarei (siluete, cuvinte scrise). Se va realiza harta poveştii. Titlu: vor aşeza imaginea cu titlul poveştii Autorul: vor aşeza fotografia lui Ion Creangă Personajele: vor aşeza siluetele personajelor,

menţionând care sunt pozitive şi negative Probele cocoşului. Mesajul: vor preciza mesajul liric.

Harta poveştii-imaginea poveştii-autorul-personajele poveştii - fântână, cuptor , cireada cu vite, cămara cu galbeni

Evaluare prin proba practică

8.Evaluarea Folosind metoda” exploziei stelare” copiii împărţiţi in funcţie de steluţa cu pălărie colorată de la gât, se vor grupa pe 6 grupe şi vor adresa întrebări conform întrebării de pe steluţa mare şi colorată aşezată pe flanelograf.

Explozia stelară Evaluare orală

9.Încheierea acrivităţii

Cocoşul face aprecieri asupra modului cum au povestit şi au realizat obiectivele activităţii şi-i invită să ia câte un bănuţ de ciocolată.Călătoria se încheie cu dansul „Raţa”.

stimulente

GRĂDINIŢA NR.2 ISLAZ

79

PROIECT DIDACTIC

ACTIVITATE INTEGRATĂ LA GRUPA MIJLOCIE

Educatoare: MOLDOVEANU LILIANA

80

81

Cei trei purceluşi

Au fost odată trei purceluşi. Se numeau Nif-Nif, Naf-Naf, Nuf-Nuf. Când a sosit toamna

s-au gândit să-şi construiască fiecare câte o căsuţă. Nif-Nif şi-a construit o căsuţă din paie şi cânta vesel:

„Lumea-ntreagă de-oi umbla

Casă mai bună n-oi afla.”

Nuf-Nuf şi-a construit o căsuţă din crengi şi frunze uscate. Când a fost gata, cânta şi el fericit:

„Am o casă nouă

Trainică şi bună

N-am grijă când plouă

Fulgeră şi tună.”

Harnic, Naf-Naf şi-a construit o casă din piatră trainică şi călduroasă. Când a fost gata, Naf-Naf

cânta mulţumit:

„Sunt purcelul cel isteţ

Căci din pietre fac pereţi

Nici o fiară cât de rea

Nu va sparge uşa mea.”

Lupul care le-a pus gând rău purceluşilor s-a apropiat tiptil de căsuţa de paie a lui Nif-Nif. Când a

suflat o dată cu putere, căsuţa s-a împrăştiat, iar Nif-Nif abia a ajuns la Nuf-Nuf să se ascundă.

Lupul i-a luat urma şi s-a dus repede la căsuţa lui Nuf-Nuf. A suflat lupul de câteva ori atât de tare,

încât de pe acoperiş zburau frunzele, pereţii se cutremurau, casa s-a înclinat şi s-a dărâmat.

Purceluşii au fugit repede la Naf-Naf. De spaimă, celor doi purceluşi li se tăiau picioarele, fiecare

perişor tremura iar nasurile li s-a uscat. Lupul a venit şi la uşa lui Naf-Naf. A suflat cât a putut de tare, a

zgâriat pereţii, a lovit cu pumnii, dar nu a reuşit să intre în căsuţa cea solidă. S-a gândit atunci să intre în

căsuţă prin horn. Naf-Naf cel deştept a priceput ce vrea lupul şi a luat capacul de pe ceaunul ce fierbea pe

foc, iar lupul a căzut în apa fiartă.

Cu un urlet înfiorător de durere, lupul a zbughit-o în pădure, iar cei trei purceluşi au trăit împreună,

în aceeaşi căsuţă, în bună înţelegere.

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

82

„POVEŞTI ÎNDRĂGITE”

Grupa: mijlociePropunător:Moldoveanu LilianaTema de studiu: „Ce şi cum vreau să fiu?”Tema zilei:”Poveşti îndrăgite”Mijloace de realizare:-Activitate integratăDurata: o zi

ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ( ADP):

RUTINE: - servirea micului dejun; igiena personală

TRANZIŢII: „Bat din palme” – joc muzical

JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI DIDACTICE ALESE ( ALA 1):

BIBLIOTECĂ: „Povestim din cărţi cu poveşti”

ARTĂ: „Decorăm siluete cu personaje din poveste” (dactilo-pictură)

JOC DE MASĂ: „Recunoaşte imaginea”-Puzzle „Alege şi grupează corect” – Metoda ciorchinelui

ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE ( ADE)

DOMENIUL LIMBĂ ŞI COMUNICARE : „Cei trei purceluşi” – Povestirea educatoarei

DOMENIUL OM ŞI SOCIETATE: „Căsuţe pentru purceluşi” – lipire

JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI DIDACTICE ALESE (ALA2) – Joc „Ghici cine sunt şi fă ca mine”

SCOPUL ZILEI: - Dezvoltarea limbajului copiilor din punct de vedere fonetic, lexical, gramatical, dar

şi al expresivităţii acestuia- Consolidarea cunoştinţelor despre poveştile învăţate anterior

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:O1 – să răspundă corect la întrebările adresate de educatoare în propoziţii simple (cel puţin

trei cuvinte);O2 – să povestească poveşti cunoscute folosind un limbaj cursiv, coerent şi expresiv;O3 – să reconstituie imagini din poveşti cunoscute descriind apoi imaginea şi identificând

povestea;

83

O4 - să realizeze prin metoda ciorchinelui, asociind personajele şi cadrul de poveste, poveşti însuşite anterior;

O5 – să asculte cu atenţie povestea redată de educatoare;O6 – să redea pe scurt conţinutul poveştii folosindu-se de materialul demonstrativ

(căsuţe, siluetele personajelor şi întrebările folosite în explozia stelară ) pus la dispoziţie.O7 – să-şi îmbogăţească vocabularul cu cuvintele : colţi, trândăvit, nuiele;O8 – să folosească corect tehnica de pictură şi lipire pentru a realiza obiectele necesare

machetei;O9 – să imite sau să descrie corect un personaj pentru ca acesta să fie recunoscut de toţi

copiii.

METODE DIDACTICE: explicaţia, conversaţia, povestirea, exerciţiul, ciorchinele, explozia stelară.

MIJLOACE ŞI MATERIALE DIDACTICE:

♦ BIBLIOTECĂ: cărţi cu poveşti (Căsuţa din oală, Ursul păcălit de vuple, Capra cu trei iezi).

♦ ARTĂ: siluete reprezentând purceluşi, lup, apă, acuarele, cârpe umede.

♦ JOC DE MASĂ: imagini din poveştile amintite mai sus pentru reconstituire, imagini din poveşti şi siluete ale personajelor.

DLC – căsuţe tridimensionale reprezentând căsuţele din poveste, siluete, personaje din poveste, calculator.

DOS - cutii carton, pastă de lipit, crengi, paie, cutii chibrituri, suport machetă.

ALA 2 – palete reprezentând imaginea următoarelor personaje: iepure, urs, pitic, cocoş, şoricel, broască, ied, Scufiţa Roşie.

IDD – ecusoane reprezentând următoarele animale: şoricel, broască, iepure, urs, vulpe, lup, iezi.

FORMA DE ORGANIZARE: individual, frontal, în grupuri mici.

BIBLIOGRAFIE: - „Suport pentru aplicarea noului curriculum pentru învăţământul preşcolar”, nivel 3-5 ani,

Georgeta Toma, Daniela Petre, 2008.- „Poveşti ilustrate”, editura Unicard, 2007- „ Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar”, ediţia a II-a ,

revizuită, Editura Humanitas Educaţional, 2005.

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII: Sala de grupă va fi aerisită şi se vor crea toate condiţiile desfăşurării activităţilor propuse. În

acest sens în sală vor fi amenajate trei sectoare cu materialele specifice atât demonstrative cât şi distributive.

Materialele care urmează să fie folosite pe parcursul activităţii vor fi introduse în sală doar la momentul potrivit pentru a nu distrage atenţia copiilor. Se va asigura intrarea ordonată a copiilor în sala de grupă.

84

SECCVENŢĂ DIDACTICĂ

CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII ACTIVITATEA COPIILOR

STRATEGII DIDACTICE

MIJLOACE DE EVALUAREACTIVITATEA EDUCATOAREI

Captarea atenţiei şi anunţarea temei şi a obiectivelor

Reactualizarea cunoştinţelor

Acest moment coincide cu introducerea sub formă de surpriză a unui pachet în sala de grupă. Cu ajutorul copiilor acesta va fi desfăcut în interiorul lui existând şi o scrisoare. Educatoarea dă citire scrisorii anunţâdu-i astfel pe copii care sunt obiectivele zilei şi tema acestuia. Restul materialelor existente în pachet vor fi intuite fiecare la momentul potrivit, la început ele fiind doar denumite.

După terminarea acestui moment se va trece la IDD. Pentru acest moment copiii vor primi din pachet ecusoane reprezentând personajele din poveştile „Capra cu trei iezi”, „Căsuţa din oală”, „Ursul păcălit de vulpe”, şi se vor saluta spunându-şi pe numele personajului reprezentat: „-Bună ziua, şoricel!” „-Bună ziua, broscuţă!”… După efectuarea salutului educatoarea va purta cu copiii o scurtă conversaţie legată de personajele de pe ecuson:

- Copii, aţi recunoscut personajele pe care le aveţi pe ecuson? Oare, din ce poveşti fac ele parte?

(Ursul păcălit de vulpe, Capra cu trei iezi, Căsuţa din oală)- Tu cine eşti?

(Eu sunt broscuţa.)- În ce poveste am întâlnit un astfel de personaj?

(Căsuţa din oală) Se va trece la realizarea următorului exerciţiu – joc: se va cere copiilor să fie atenţi la numele poveştii rostite de educatoare şi cei care au pe ecusoane personajele din poveste să facă un pas în faţă. Pe rând educatoarea va numi cele trei poveşti, iar copiii cu ecusoanele aparţinătoare vor ieşi mai în faţă. Fiecare acţiune a copiilor va fi verbalizată. După aceste exerciţii copiii vor fi anunţaţi că vor merge să lucreze la

privescascultă

ajută educatoareaascultă

ascultă

răspund la întrebări

realizează exerciţiile

explicaţia

ecusoane

conversaţia

explicaţia exerciţiul

observarea sistematică a comportamentului

analiza răspunsurilor

observarea comportamentului copilului

85

Prezentarea noului conţinut al învăţării şi dirijarea învăţării

Obţinerea performanţei

sectoare, dar pentru asta trebuie să scoată din pachet lucrurile trimise de cei trei purceluşi. Educatoarea va lua pachetul şi îi va conduce pe copii la sectoare. Va aşeza materialele pe măsuţe. Copiii le vor intui. Educatoarea va explica şi demonstra sarcinile carte trebuie realizate. După prezentarea sectoarelor, copiii îşi vor ocupa locurile şi vor realiza sarcinile primite. Se va urmări în mod deosebit exprimarea copiilor în timpul povestirii la bibliotecă, descrierea imaginilor sau personajelor la jocul de masă. În urma realizării sarcinilor primite se va face evaluarea modului în care au realizat acestea. În sală educatoarea va amenaja cadrul poveşti, din povestea care urmează a fi povestită. Acest cadru va constitui un element surpriză care-i va determina pe copii să asculte povestea, întâmplarea purceluşilor. Povestirea educatoarei va fi clară, coerentă, cursivă, cuvintele noi fiind explicate prin sinonime. Odată cu redarea povestirii educatoarea va prezenta şi imaginile, dar acestea pe monitorul calculatorului. Desigur, imaginile prezentate vor respecta momentele principale ale povestirii. Prin folosirea unui limbaj expresiv, nuanţat, cu ajutorul mimicii şi a gesturilor, ea va încerca să facă povestirea cât mai captivantă pentru copii. Copiii vor fi solicitaţi să redea cu ajutorul materialului demonstrativ, amenajat în cadrul de poveste, conţinutul poveştii. Educatoarea va adresa întrebări care să-i ajute pe copii să evidenţieze momentele povestirii. Întrebările de sprijin vor fi adresate folosind metoda: „ Explozia stelară”

Cine?

urmăresc sectoarele, ascultă privescrealizează sarcinile

ascultă, privesc

răspund la întrebări

explicaţia exerciţiul

povestirea, conversaţia, exerciţiul

povestirea

analiza produselor activităţii

observarea comportamentului copilului

analiza răspunsurilor

86

Asigurarea feed-back-ului

Ce? Când?

Unde? Cum?

- Cine sunt personajele din poveste? - Ce au făcut purceluşii? - Cum erau căsuţele lor? - Când a venit lupul? - Ce a făcut el? - Unde a fugit Nif- Nif şi Nuf- Nuf? - Cum erau cei doi puceluşi? - Cine l-a pedepsit pe lup? - Cum l-a pedepsit Naf- Naf pe lup? - Unde a fugit lupul? Fiecare copil care va răspunde corect va aşeza o steluţă la flanelograf. Se va realiza prin lipirea pe căsuţele purceluşilor a materialelor din natură. Cu ajutorul lor la sfârşitul activităţii să realizeze o machetă. Pentru început se va face intuirea materialelor la cele trei grupuri de măsuţe. La grupul I se va realiza căsuţa din crengi, la grupul II căsuţa din paie, iar la grupul trei cel din cărămidă (cutii de chibrituri). Se va trece la explicarea şi demonstrarea procedeului de lucru clar şi pe înţelesul copiilor. După acest moment va urma realizarea lucrărilor de către copii. În acest timp educatoarea va trece pe la fiecare grup pentru a da indicaţiile individuale sau colective necesare. După ce copiii vor termina se va amenaja macheta aşezându-se cele trei căsuţe şi fiind valorificate şi siluetele purceluşilor şi a lupului realizate la centrul ARTĂ. Odată macheta realizată se va face o scurtă fixare a momentelor povestirii, care va constitui de fapt evaluarea performanţelor copiilor. După aprecierile de rigoare adresate de educatoare se va trece la jocul

conversaţia

87

Evaluarea performanţei

Asigurarea retenţiei şi a transferului de cunoştinţe

Încheierea activităţii

distractiv: „ Ghici cine sunt şi fă şi tu ca mine”. În acest joc copiii vor fi împărţiţi în două echipe, ei se vor încolona pe două rânduri. În faţă pe o măsuţă vor fi aşezate paletele cu imagini ale unor personaje din poveştile învăţate. Sarcina copiilor este de a veni, de a vedea imaginea şi de-a imita personajul în aşa fel încât colegii să-l recunoască. Dacă e sau nu identificat – vor arăta paleta şi vor cere colegilor să imite şi ei personajul. Câştigă echipa care identifică cele mai multe personaje. Se vor face aprecieri pentru întreaga zi şi se vor oferi recompense. redau pe scurt

povestea

ascultă

execută jocul

ascultă

povestirea

exercţiul

analiza povestirii

aprecieri verbale recompense

88

89

Cine?

Ce?Când?

Cum?

De ce?

90