Medusa.

În mitologia greacă Medusa (Μέδουσα "gardian", "protectoare")[1]

 a fost o ființă mitologică, descrisă ca fiind o femeie hidoasă, care are șerpi în loc de păr. Totodată, aspectul ei monstruos este însoțit de o abilitate de a pietrifica pe oricine o privește direct în ochi. Majoritatea surselor o descriu ca fiind fiica lui Phorcys și Ceto,[2] cu toate că autorul Hyginus(Fabulae Preface) consideră că Medusa este fiica lui Gorgon și Ceto[3].

Medusa a fost ucisă de eroul Perseus cu ajutorul Atenei și al lui Hermes. A ucis-o tăindu-i capul, iar abilitățile de pietrificare s-au convervat[4] până în momentul când a fost înmânat Atenei, care l-a întipărit pe egida ei, purtată drept platoșă. Din corpul neînsuflețit al Medusei au răsărit gigantul Chrysaor și calul înaripat Pegas, rezultați în urma unirii sale cu Poseidon[5].

În Antichitatea clasică, imaginea Medusei a fost folosită ca și dispozitiv apotropaic sau de înlăturare a spiritelor rele, cunoscut sub numele de Gorgoneion.

Medusa în mitologia clasică Cele trei gorgone — Medusa, Stheno și Euryale— erau fiicele zeităților

marine Phorcys (sau "Phorkys") și ale surorii sale,Ceto (sau "Keto"), monștri htonici. Genealogia lor este împărțită cu cea a Graielor, după cum prezinta Eschil în Prometeu înlănțuit:

Lângă ele, cele trei surori, înaripatele GorgoneCu șerpi în loc de par - disprețuind muritorul—

Unele referințe clasice consideră Gorgonele ca fiind un trio; Jane Ellen Harrison consideră că triplarea Medusei în formula celor 3 surori este o parte secundară a mitului:

„Formula triplă nu este primitivă, este abia o modalitate de generalizare... care face din fiecare zeiță o treime, care ne-a adus Horele, Charitele, Semnai, alături de alte grupuri de trio-uri. Este imediat evident faptul că Gorgonele nu sunt cu adevărat 3, ci doar 1+2. Celelalte 2 surori cruțate sunt simple anexe, datorită obiceiului; Gorgona reală este Medusa.[6]”

În cea de-a unsprezecea Odisee, Homer nu o indică în mod specific pe Gorgona Medusa:

„"Ere that might be, the ghosts thronged round in myriads manifold,Weird was the magic din they made, a pale green fear gat holdOf me, lest, for my daring, Persephone the dread

From Hades should send up an awful monster's grisly head.[7]”

În timp ce meșteșugarii antici greci o reprezentau pe Medusa și surorile sale ca fiind sub o formă monstruoasă, sculptorii și lucrătorii în ceramică din secolul V începuseră să o prezinte ca fiind frumoasă și înspăimântătoare totodată. Într-o odă scrisă în 490 î.Hr, Pindar o descria ca fiind "Medusa cu obraji albi".[8]

Într-o versiune târzie a mitului Medusei, relatată de către poetul roman Ovidiu (Metamorfoze 4.770), Medusa era inițial o tânără fecioară foarte frumoasă, "aspirația multor pețitori", însă pentru că Poseidon a violat-o în templul Atenei, zeița a fost atât de furioasă, încât a transformmat-o pe tânără într-un monstru cu șerpi în loc de păr și a făcut în așa fel încât chipul ei să pietrifice pe oricine o privește.[9] În relatarea lui Ovidiu, Perseu afirmă că pedeapsa aplicată Medusei de către Minerva (Atena) este justificată.

Majoritatea versiunilor mitului prezintă decapitarea Medusei de către eroul Perseu, trimis de către regele Polidect din Serif deoarece Polidect vroia să se căsătorească cu mama sa. Zeii știau de încercarea eroului și l-au ajutat pe Perseu. Va primi un scup lucios din partea Atenei, sandale aurii înaripate din partea lui Hermes, o sabie făurită de Hefaistos și casca invizibilă a lui Hades. Medusa era singura Gorgonă muritoare, astfel încât Perseu a putut să o ucidă în timp ce o privea în reflexia scutului. În acel timp, Medusa era însărcinată cu Poseidon în urma violului, iar când Perseu i-a retezat capul, Pegasus (cal înaripat) și Chrysaor, un gigant cu sabie aurie, au țâșnit din corpul ei.

Conform lui Ovidiu, in Africa nord-vestică, Perseu a trecut peste titanul Atlas care susținea bolta cerească și l-a transformat în piatră când acesta a încercat să îl atace.[10] În aceeași manieră, coralul din Marea Roșie s-ar fi format în urma contactului sângelui Medusei cu algele marine atunci când Perseu a așezat capul pe mal în timpul unei scurte șederi în Etiopia, unde a salvat-o pe viitoarea sa soție, prințesa Andromeda. Totodată, viperele veninoase ale Saharei și scorpionii, în Argonautica4.1515, Metamorfozele lui Ovidiu, 4.770 și Pharsalia lui Lucan, 9.820, sunt considerați a fi născuți din picături din sângele Gorgonei. Acesta a dat naștere de asemenea și Amfisbenei (creatură asemănătoare cu un dragon, care are un șarpe în loc de coadă).

Perseus zboară apoi la Serif, unde mama lui era forțată să se căsătorească cu regele. Regele Polidect va fi pietrificat de către privirea Medusei, iar apoi Perseu va înmâna capul Gorgonei Atenei, care o va plasa pe scutul ei, Egida.[11]

O parte din savanții clasici au interpretat mitul Medusei ca fiind unul cvasi-istoric, sau o memorie "sublimata"a unei invazii. O mare parte din miturile Greciei este istorie politico-religioasa. Belerefon il stapaneste pe Pegasus si ucide Himera. Perseu, intr-o varianta similara, o decapiteaza pe mama lui Pegasus, Gorgona Medusa; in aceeasi maniera, Marduk, erou babilonean, ucide monstrul feminin Tiamat, zeita Sigiliului. Numele lui Perseu ar trebui sa exprime "distrugerea"; cu toate ca profesorul Kerenyi sugerase ca Perseu ar fi o figura arhetipala a Mortii, acesta ar fi reprezentat elenii care invadasera Grecia si Asia Mica la inceputul mileniului II inainte de Hr, provocand astfel puterea zeitei-treimii. Pegasus a fost considerat sacru datorita urmelor de copite lasate in urma ceremoniilor de invocare a ploii si instaurarii regilor sacri; aripile sale erau simbol al unei naturi celestre, in detrimentul simbolului vitezei.

Jane Harrison accentuase (Prolegomena to the Study of Greek Religion) ca insasi Medusa era o zeita, ascunzandu-si chipul in spatele unei masti profilactice de Gorgona: un chip ingrozitor menit sa inlature orice profan care dorea sa aiba acces la Misterele ei. Perseu o decapiteaza: asta insemnand ca elenii coplesesc altarele sfinte ale zeitei, le priveaza pe preotese de mastile lor de Gorgone si le captureaza caii sacri - reprezentare timpurie a unui cap de Gorgona si corpul unui armasar a fost gasita in Boetia. Belerefon, dublura lui Perseu, ucide Himera Liciana: elenii anuleaza calendarul Medusan, si il inlocuiesc cu un altul.[12][13]

Este posibil ca in cel de-al treilea secol inainte de Hristos s-a produs o ruptura istorica, asemanata cu o trauma sociologica, in cadrul acestui mit, in mare parte asemanat cu termenul freudian latent de nevroza[14] .