Margaret Starbird,

Margaret Starbird Femeia cu vasul de alabastru. Maria Magdalena si Sfantul Graal.Editura Rao, 2006Lucrarea de fata este rodul unei cercetari intreprinse de autoare in urma lecturii unei carti aparute in Statele Unite si intitulate Holy Blood, Holy Grail , carte care aducea pentru prima data in discutie problema casatoriei lui Isus cu cealalta Marie prezenta in Evanghelii, cea numita Magdalena si prezentata de textele sfinte drept o prostituata. Hotarata initial sa stranga dovezi care sa conteste aceasta teorie, autoarea ajunge in cele din urma sa faca ea insasi apologia principiului feminin pierdut, anihilat de biserica oficiala patriarhala si uitat mai apoi, dar pastrat totusi in subconstientul colectiv exprimat prin creatiile popular-folclorice. Maria Magdalena este femeia cu vasul de alabastru, in care purta uleiul cu care l-a uns pe Isus, recunoscandu-l astfel ca rege al sau. Gestul sau nu este neobisnuit, avand in vedere ca un astfel de obicei facea parte din ritualul de nunta ebraic. Iar ucenicii lui Hristos nu se arata scandalizati de gestul in sine, cat de risipirea inutila a pretiosului ulei. Acesta ar fi un prim aspect care vine in sprijinul ideii casatoriei dintre Isus si Maria Magdalena.

Cum s-a ajuns totusi la repudierea ei si la desconsiderarea ei de catre cei care isi ziceau vocea bisericii oficiale? La inceputurile crestinismului, cand religia nu era inca acceptata in Imperiul Roman, iar primii crestini erau haituiti si vanati ca animalele salbatice, ascunderea Mariei Magdalena si protejarea ei era o datorie asumata de prietenii apropiati si fideli lui Isus si invataturilor sale. Acestia nu aveau in grija o simpla femeie, ci o speranta de mantuire prin copilul pe care aceasta femeie il purta in pantece. Legenda spune ca, imediat dupa rastignirea lui Isus, pentru a o feri de represaliile romanilor si a impiedica ca sangele regesc al lui Isus sa se piarda, Iosif din Arimateea (aceelasi despre care se spune ca l-ar fi dat jos de pe cruce pe Isus?...) a luat-o pe Maria Magdalena si a dus-o in Egipt, unde exista la vremea aceea o comunitate puternica de evrei. Acolo, in exil, Maria Magdalena naste o fata careia ii pune numele Sara, regina cu chipul negru. Dupa mai multi ani, Maria Magdalena si fiica sa ajung in Europa si se stabilesc in Provence, regiune aflata in sudul Frantei. Sunt aduse ca dovezi in sprijinul acestei presupuneri existenta in zona a unui anumit cult pentru femeia regina, a unei mentalitati extrem de relaxate in privinta femeii, a faptului ca femeile de aici aveau aceleasi drepturi ca si barbatii in a mosteni bunuri sau chiar a conduce, drepturi inexistente in parti ale Europei unde biserica oficiala reusise sa-si impuna doctrina. Se presupune ca regii din dinastia merovingiana ar fi descendentii directi ai reginei negre, fiica lui Isus si a Mariei Magdalena si ca o data cu detronarea ultimului rege din aceasta dinastie, s-ar fi pierdut si dreptul divin al institutiei regalitatii. In decursul cercetarii sale, autorea ia in considerare, poate mai mult ca oricand, documentele vechi pastrate de sectele (miscarile religioase alternative) ce-au luat nastere la inceputurile crestinismului. Printre acestea se numara recent descoperitele manuscrise de la Marea Moarta, care dau socoteala despre o comunitate in care puritatea trupeasca si cea sufleteasca erau la mare cinste, si in care invataturile lui Isus erau pastrate nealterate. Aceleasi invataturi erau pretinse a fi pastrate si de catre catari, o secta care credea mai mult in umanitatea lui Isus decat in latura sa divina, si care a avut meritul in epoca de a traduce Evangheliile in limba poporului, pentru ca fiecare sa cunoasca cuvantul sfant direct de la sursa. Avand in vedere gradul ridicat de incultura din epoca, acest gest, desi admirabil, n-a reusit sa impuna adevarul doctrinei catare drept singurul adevar valabil, ba dimpotriva, catarii si alte miscari asemanatoare au inceput sa intre in vizorul inchizitiei, institutie infiintata special pentru a urmari aceste miscari si a le anihila. In cele din urma, scopul acesteia a fost atins: doctrina catara a fost anatemizata, iar adeptii sai arsi pe rug ca eretici. Biserica Sfantului Graal, cum mai era denumita aceasta biserica alternativa, a reusit sa fie distrusa gratie eforturilor depuse de biserica oficiala romano-catolica in organizarea Cruciadei impotriva albigenzilor. Dar simbolurile si credinta adeptilor acestei biserici nu s-au pierdut, ci au supravietuit in operele de arta si practicile ezoterice. Astfel, ceea ce inainte se proclama in gura mare, acum se facea pe ascuns, tocmai pentru a-i proteja pe cei ce se stiau descendentii lui Isus. Astfel au luat nastere societatile ezoterice, precum Ordinul templierilor (distrus in sec XIV de regele Frantei, Filip cel Frumos), Ordinul Roza Crucienilor, Prioria Sionului, si mai tarziu, Francmasoneria. Analizand insemnele heraldice din blazoanele acestor societati, autoarea gaseste dovezi care sa-i sustina teoria.