marcel chelba - scrisoare deschisă despre actualitatea lui kant, către constantin aslam,...

7/28/2019 Marcel Chelba - Scrisoare deschisă despre actualitatea lui Kant, către Constantin Aslam, realizatorul emisiunii Izvo…

http://slidepdf.com/reader/full/marcel-chelba-scrisoare-deschisa-despre-actualitatea-lui-kant-catre-constantin 1/6

Stimate domnule Constantin Aslam,

permiteţi-mi, vă rog , să vă semnalez această carte:

Marcel Chelba, Introducere critică , Editura Crates, Reşiţa, 2004 –

un studiu asupra filosofiei lui Kant, în relaţie cu noua paradigmă

epistemologică (de la descoperirea teoriei relativităţii şi mecanicii cuantice încoace) , şi,implicit, o încercare de reevaluare a posibilităţii Metafizicii, ca Ştiinţă – tocmai înlumina acestor progrese ale cunoaşterii pozitive sau luciferice (cum ar fi spus Blaga).

Lucrarea abordează, însă, pentru o mai bună contextualizare tematică, şi alteprobleme de ordin metodologic.

Punctez numai cîteva idei, pentru a nu vă răpi cu totul plăcerea lecturii, încazul în care, desigur, veţi avea răgazul necesar şi curiozitatea de a parcurgeaceastă lucrare în întregime:

1. Exegeza filosofică este o formă de creaţie filosofică (de continuare a unei opere

de construcţie teoretică ), nu de descriere analitică a unor sisteme de gândire

defuncte;2. sistemele noastre categoriale (de categorii sintetice a priori), indiferent câte

vor fi fiind (mono, penta sau dodecaedrice), nu sunt altceva decât niştesisteme de coordonate (nişte matrici de transformare , nişte coduri de

interpretare a datelor experienţei noastre sensibile în termenii facultăţii noastre

de reprezentare);3. fizica modernă lucrează cu o realitate ascunsă (misterioasă) – ca lucrul în

sine , la Kant – nu explicită , ca în mecanica lui Newton – şi că, de fapt, întreaga ştiinţă modernă s-a situat în perspectiva epistemologică aesteticii transcendentale kantiene;

4. fizica modernă este mai degrabă o hermeneutică a experienţei empirice , decâto descriere analitică a „realităţii obiective” – respectiv, ideea că estetica

transcendentală a lui Kant este de fapt o hermeneutică a experienţei , că

facultatea noastră sensibilă , ca facultate a reprezentării , nu este altceva decât facultatea noastră de a interpreta datele primite pe calea organelor noastre de

simţ , adică de a recunoaşte în ele formele a priori posibile ale propriei noastre imaginaţii productive;

5. toate teoriile mai vechi se regăsesc, într-un fel sau altul, în cele mai noi – cănoutatea sau progresul unei teorii ştiinţifice (sau sistem filosofic) nu trebuiesă conducă neapărat la casarea celor anterioare (în spiritul lui Occam), ci,

în depăşirea pe care o reprezintă (în spiritul lui Dilthey, Windelband sauKuhn), noile teorii trebuie să le resemnifice pe cele vechi, să le reveleze

adevăratul lor domeniu de valabilitate şi să le poarte către o perspectivă mailargă de cunoaştere – pe scurt, trebuie să le găsească locul în ansamblul

cunoaşterii ştiinţifice;



2

6. Metafizica, în evoluţia ei istorică , nu este altceva decât limita superioară a

cunoaşterii ştiinţifice , la care, printr-un paradox al Naturii, putem accedeşi prin mijloace sintetice (a priori);

7. toate filosofiile sunt adevărate (nu false sau lipsite de sens , cum susţin„analiştii”) şi că filosofiile mai noi nu sunt superioare decât în măsura în

care reuşesc să le facă inteligibile pe cele vechi , adică să le reconstituie („reconstruiască”) în nişte contexte mai largi şi mai bine articulate (maiconsistente) de idei;

8. în înşiruirea lor istorică, filosofiile , tocmai în măsura în care reprezintă un progres al cunoaşterii filosofice, nu sunt altceva decât nişte Propedeutici (Prolegomene) la filosofiile anterioare (nişte Introduceri la alte Introduceri);

9. marea tradiţie a gândirii filosofice este un fel de expediţie alpinistică pe omagistrală imuabilă de întrebări , în care poate intra şi ajunge la performanţă oricine, în orice moment al Istoriei, fără a depinde î n mod ineluctabil de

ajutorul unui iniţiat (ca sclavul Menon, de Socrate) sau de cunoaşterea(scolastică) a tradiţiei;10. idealismul transcendental kantian, ca viziune arhitecturală asupra gândirii,

este un sistem al reconcilierii perspectivelor noastre fundamentale de

cunoaştere;11. odată cu soluţia critică la problema antinomiilor cosmologice , Kant a

inaugurat noua paradigmă epistemologică a ştiinţelor moderne – viziuneadualistă şi relativistă asupra unei realităţi veşnic ascunse – şi că, odată cuaceasta, Kant a racordat gândirea analitică occidentală la tradiţia filosofică

orientală ;12. Blaga s-a întâlnit cu Kant (şi a fost confirmat odată cu el) tocmai în

această viziune modernă asupra ştiinţei: în ideea că noua „gândireştiinţifică” nu îşi mai revendică competenţe absolute asupra realităţii fizice ,ci, dimpotrivă, acceptă a priori , axiomatic , existenţa unor parametri ascunşi

– adevărul că noua „realitate obiectivă” este una misterioasă , care va scăpa întotdeauna „vederii” (determinării empirice complete);

13. ştiinţa modernă are o viziune critică asupra Naturii, nu pozitivă ;14. geometriile neeuclidiene, teorema de indecidabilitate a lui Gödel,

viziunea dualistă a Şcolii de la Copenhaga, principiul de incertitudine allui Heisenberg şi fizica relativistă a lui Einstein i-au adus lui Kantconfirmarea supremă , nu infirmarea;

15. logica transcendentală a lui Kant este o logică aplicată a paraconsistenţei;16. în conceptul de lucru în sine , ca Gegenstand , Kant are intuiţia unui obsatcol

originar , a unei surprize ontologice generice , adică a unei precarităţi

fundamentale a aparatului nostru de cunoaştere, deductibilă a priori;17. aşa-numita cunoaştere empirică a realităţii este o decunoaştere

(deconstrucţie) a cunoaşterii noastre transcendentale , adică o cunoaştere

recurentă (retrospectivă ) şi apofatică a unei prezenţe misterioase de afară –

deci, experienţa ne prilejuieşte mai degrabă cunoaşterea a ceea ce nucunoaştem decât a ceea ce cunoaştem cu certitudine (paradoxulepistemologic al lui Einstein);



3

18. problema epistemologică fundamentrală a lui Kant nu este cunoaşterea , cirecunoaşterea adevărului – erkennen , nu kennen;

19. metoda critică („socratică”), a lui Kant, metoda cunoaşterii apofatice , dinteologia creştină (şi nu numai), metoda sofianică , a lui Blaga, şi metoda

reducţiei fenomenologice , a lui Husserl, sunt , în esenţă, expresii ale uneia şi

aceleiaşi paradigme epistemologice;20. filosofia critică a lui Kant nu este altceva decât o încercare de descriere

analitică şi de justificare ontologică a viziunii orbului lui Cheselden asupra

lumii – că acest ilustru caz patologic a constituit pentru Kant un veritabilexperimentum crucis (cum, pentru fizica modernă, au fost radiaţia corpului

negru , în experienţele lui Kirchhoff şi Plank, şi spontaneitatea luminii , înexperimentul lui Michelson şi Morley);

21. distincţia analitic-sintetic , la Kant, surprinde, de fapt, existenţa a două perspective fundamentale de gândire (numite de mine, plastic, perspectiva

cârtiţei şi perspectiva păsării) – care se sprijină , una, pe criteriul consistenţei ,cealaltă , pe criteriul completitudinii;

Iar în Argumentul lucrării veţi putea găsi următoarele idei:22. modelul hermeneutic al oricărei opere filosofice (ca operă de interpretare a

tradiţiei filosofice) – adică structura hermeneutică însăşi a istoriei filosofiei – un model inspirat, cum spuneam, de estetica transcendentală kantiană – pecare eu nu am făcut decât să îl reiterez în termenii şi pe tărâmulproblematic al semioticii;

23. dilema sistemului metafizicii , la Kant, era similară cu aceea a lui Gödel,privitoare la consistenţa şi completitudinea sistemelor logico-matematice detipul Principia Mathematica , şi că, dacă ştiinţele pozitive optează pentruconsistenţa sitemelor ei teoretice (trăsătura fundamentală a raţionalismului

dogmatic), Kant şi filosofia, în general, optează pentru completitudinea

sistemelor de idei – de unde şi paradoxismul funciar al filosofiei;24. ştiinţele pozitive , pe măsură ce se apropie de “unificare” (de o viziune

globală asupra Naturii) , nu fac decât să se apropie de Metafizică şi deviziunea ei dialectică (paradoxală, ubicuă , indiscernabilă) – că, altfel spus,Ştiinţa Metafizicii , aşa cum şi-a imaginat-o Kant, nu este însăşi cunoaşterea ,ci doar modelul a priori al oricărei cunoaşteri posibile;

25. obiectul ştiinţelor (aşa cum şi le-a imaginat Aristotel) se găseşte mereu înafara lor, pe când obiectul Metafizicii se găseşte mereu în interiorul ei – Metafizica, în viziunea lui Kant, este ştiinţa propriei sale posibilităţi;

26. întreaga viziune filosofică kantiană este polarizată de o paradigmă juridică – totul, la Kant, este un proces care vizează instaurarea unei păci durabile (eterne) între acele două tabere inamice care îşi dispută supremaţia , de la

începuturi, pe tărâmul gândirii filosofice tradiţionale (raţionaliştii şiempiriştii , realiştii şi nominaliştii , idealiştii şi materialiştii etc.);

27. sub această paradigmă juridică , întreaga Critică îmbracă aspectul unei psihodrame – a unui conflict controlat între două perspective fundamentale de



4

gândire – şi că, prin aceasta, Kant reiterează stilistic (metodologic) întreaga dialectică a dialogurilor socratice;

28. raţiunea , la Kant, nu îşi pierde complet credibilitatea (cum cred unii saucum ar vrea alţii), ci doar dreptul de a judeca – raţiunea, la Kant, nu şi-apierdut decât competenţele executive (în favoarea conştiinţei noastre morale),

nu şi pe cele legislative – rolul raţiunii , la Kant, nu mai este acela de a daverdicte (de a se pronunţa asupra Adevărului), ci doar acela de a pune ladispoziţia combatanţilor instrumentele gândirii corecte (de a le revelaarhitectura lăuntrică a Adevărului) , pentru a-i lăsa pe ei înşişi să decidăcine are dreptate;

29. regele de la Königsberg (cum îmi place mie să-i spun) pleacă (în Estetica

transcendentală ) de la problema adevărului clasic , ca formă a unei anumitecertitudini empirice pe care sensibilitatea noastră ne-o poate procura încadrul experienţei şi ajunge, prin ideea schematismului conceptelor noastre

sintetice , ca mecanism a priori al apercepţiei , la problema certitudinii logice (acondiţiilor în care adevărul este posibil) – adică tocmai în miezul cercetărilor fundaţionale moderne;

30. orice sistem filosofic , pentru a fi autentic, trebuie să fie unul complet (însens logic , nu enciclopedist) – adică un sistem care să îşi conţină şipropriile sale limite – un sistem care să poată vorbi raţional inclusivdespre iraţional – un sistem care să lucreze cu transcendentul , care săpoată opera cu mistere , care să posede cel puţin un parametru ascuns; oricesistem filosofic care îşi refuză precaritatea acestei incertitudini ontologice

originare din motive pretins ştiinţifice (de consistenţă logică ) este unuldogmatic , condamnat a priori a fi depăşit şi aruncat de Istorie la coşul degunoi;

31. relaţia dintre geometria noneuclidiană (generic vorbind) şi geometria lui

Euclid este reprodusă paradigmatic în relaţia dintre fizica relativistă şi cea

newtoniană , în relaţia dintre idealismul transcendental kantian şi viziunea

empiristă asupra Naturii şi că, în principiu, această relaţie configureazărelaţia standard dintre nou şi vechi în materie de cunoaştere , dintre orice nouă

teorie ştiinţifică şi tradiţie;32. historismul, deconstructivismul şi hermetismul logicist al filosofiei

analitice nu reprezintă un progres autentic al cunoaşterii filosofice decât în măsura în care se înscrie în acest tipar hermeneutic , revelator, al relaţieidintre teoria relativităţii şi mecanica lui Newton;

33. progresul – sau criteriul progresului (în ştiinţă sau filosofie) – nu constă înrepudierea tradiţiei , ci într-o interpretare mai adecvată a rezultatelor ei – înaşezarea tradiţiei în interiorul propriilor ei limite – în redimensionareapretenţiilor ei ştiinţifice după mărimea propriei sale plapume de argumente şi aplicaţii practice.

*



5

Nu vreau să vă mai spun decât că am început să vă scriu această scrisoare în23 ianuarie 2008, după emisiunea dvs. (Izvoare de filosofie) din 12 sau 19 ianuarie2008, dar am ezitat să v-o trimit, pentru că , atunci, aş fi făcut-o din indignare.Acum o fac numai şi numai din interes ştiinţific.

Nu mă mai interesează demult viaţa publică în România – o ţară care nu a

ştiut niciodată să trateze cu respect filosofia şi care, din pricina asta, nu a avut parteniciodată de un dialog filosofic autentic.Grosul culturii noastre, în afara celor câteva valori omologate (şi confiscate)

de Occident , s-a hrănit întotdeauna, copios, din pastişă – glosând duios la margineaculturii Occidentale. Cultura noastră naţională este plină până la refuz de destine

neîmplinite şi de colportori – de mari rataţi sau morţi înainte de vreme şi de mari

impostori acoperi ţi de glorie , care au parcurs ca din puşcă toate treptele recunoaşteriiacademice, fără nici o idee în buzunar.

Voi fi fericit să ştiu că, în România, în acest anotimp al impostorilor , măcar

domnia voastră veţi şti de existenţa Introducerii critice. Şi asta mi-e de ajuns.Nu încercaţi să vorbiţi despre Introducere cu analiştii de la Facultatea de

filosofie căci veţi vedea numai strâmbături de nas. Filosofia poate avea uneori, într-adevăr, un rol antiseptic – cum cred analiştii ,

în frunte cu Wittgenstein, Russell şi ceilalţi – dar ideile nu sunt nişte detergenţi saunişte obiecte de unică folosinţă ale societăţii de consum.

La ce fel de respect public ar mai putea spera Filosofia (disciplina sincerităţii

absolute) într-o eră în care propoziţiile sunt adevărate sau false după gura (grupul de

interese) care le rosteşte?Aceasta este noua pardigmă ştiinţifică a şcolii analitice şi fenomenologice de la

Bucureşti?

Cu stimă,

Marcel Chelba

PS: Din păcare nu ajung întotdeauna să prind Izvoare de filosofie şi îmi parenespus de rău că Radio Cultural nu are încă disponibilă pe Net o arhivă sau măcar oreluare a Izvoarelor de filosofie după miezul nopţii. Oricum, până una-alta, emisiuneadvs. ( în afară de librării, desigur) rămâne singura mea legătură cu actualitatea

filosofică din România. Şi încă ceva: este prea scurtă . Încercaţi să mai obţineţi măcar încă vreo 30 de minute.

Mult succes în continuare în activitatea dvs. filosofică şi profesorală!

Dacă nu aş fi fost prea bătrân m-aş fi înscris la Arte numai ca să audiez

cursul dvs. de Estetică . (L-am găsit pe Net şi l-am citi deja, parţial, cu mult folos.)



6

M-am decis de curând să postez Introducerea pe Net – pentru că tot nu s-auvândut, în patru ani, decât vreo zece exemplare.

Am tipărit o mie, am făcut cadou vreo trei sute şi mai am încă vreo şaptesute.

Aşa că, dacă doriţi un exemplar , vă rog doar să îmi indicaţi adresa unde să

vi-l trimit.

*

Nota Bene:Scrisoarea aceasta a fost transmisa prin e-mail în 21 ianuarie 2009. În urma ei

a sosit invitaţia d-lui Constantin Aslam de a vorbi despre cartea mea la Radio

România Cultural, în cadrul emisiunii Izvoare de filosofie. Iar invitaţia aceasta s-aconcretizat în 22 mai 2010. Emisiunea respectivă poate fi audiată la: http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/izvoare-de-filosofie-22-mai-2010-

marcel-chelba

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/izvoare-de-filosofie-22-mai-2010-marcel-chelba





marcel chelba - scrisoare deschisă despre actualitatea lui kant, către constantin aslam,...

Documents