mâncatul direct cu mâna

2

Click here to load reader

Upload: corneloprea8

Post on 15-Jul-2016

6 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Consumul de alimente cu mâinile, în societatea occidentală de astăzi, poate fi uneori perceput ca fiind neigienic, nemanierat și primitiv. Cu toate acestea în cultura indiană există un vechi proverb care spune că „Mâncatul cu mâinile hrănește nu numai trupul ci, de asemenea, și mintea și spiritul”.

TRANSCRIPT

Page 1: Mâncatul Direct Cu Mâna

Mâncatul direct cu mâna – înțelepciunea vedică din spatele acestui obicei

Consumul alimentelor cu mâna hrănește trupul, mintea și spiritul

Consumul de alimente cu mâinile, în societatea occidentală de astăzi, poate fi uneori perceput ca fiind neigienic, nemanierat și primitiv. Cu toate acestea în cultura indiană există un vechi proverb care spune că „Mâncatul cu mâinile hrănește nu numai trupul ci, de asemenea, și mintea și spiritul”.

Cu câțiva ani în urmă, un participant al seriei Big Brother din Anglia s-a plâns de un participant din India care își folosea mâinile în timp ce prepara hrana și care mânca cu mâna și nu cu tacâmuri. Deși practica mâncatului cu mâna este foarte veche în cultura indiană, în zilele noastre, în multe gospodării din India aceasta a fost înlocuită de utilizarea tacâmurilor.

V-ați gândit vreodată de ce generațiile anterioare din India au mâncat cu mâinile? Există un motiv pentru acest lucru. Practica de a mânca cu mâinile își are originea în învățăturile ayurvedice. Oamenii cunoșteau din învăţăturile vedice puterea care există în mâini.

Tradiția antică, nativă de a consuma alimente cu mâinile este derivată din practica MUDRA (practica gesturilor simbolice), care este răspândită în multe aspecte din hinduism. MUDRA-ele sunt utilizate în timpul meditației și sunt, de asemenea, folosite în multe forme clasice de dans.

În cultura hindusă mâinile sunt considerate cel mai prețios organ de acțiune. Acest lucru este legat de rugăciunea vedică „Karagre vasate Laksmih karamule Sarasvati Karamadhye tu Govindah prabhate karadarsanam” („Pe vârful degetelor este Zeița Lakshmi, la baza degetelor este Zeița Saraswati, în mijlocul degetelor este Domnul Govinda”), pe care indienii o recită în timp ce se uită la palmele lor. Astfel, această rugăciune sugerează că toate puterile divine sunt prezente în efortul uman.

Hindușii cred că mâinile și picioarele noastre sunt niște canale ale celor cinci elemente subtile esențiale. Textele ayurvedice menționează că fiecare deget este o extensie a unuia dintre aceste elemente. Astfel, degetul mare este corelat cu elementul subtil pământ, arătătorul cu apa, degetul mijlociu cu focul, inelarul cu aerul și degetul mic cu eterul (sau spațiul).

Fiecare deget ajută la transformarea produselor alimentare înainte ca acestea să ajungă în digestia internă. Strângerea laolaltă a vârfurilor degetelor, atunci când apucăm mâncarea, stimulează cele cinci elemente și invită AGNI (focul digestiv) să producă sucurile digestive. Pe lângă îmbunătățirea digestiei, în acest fel devenim mai conștienți de gusturi, texturi și mirosul alimentelor pe care le consumăm, care toate se adaugă la plăcerea de a mânca.

Page 2: Mâncatul Direct Cu Mâna

Bătrânii din familiile hinduse aproape că nu folosesc ustensile pentru a măsura diferitele tipuri de masala (condiment specific indian) și preferă să-și folosească mâinile pentru a aprecia diferitele cantități de mirodenii. Ei cred că mâinile fiecărui om au mărimea potrivită pentru a oferi o cantitate adecvată de mirodenii și condimente pentru propriul trup. În general, există șase forme principale pe care mâinile le pot lua pentru a obține o măsură potrivită a diferitelor tipuri de produse alimentare, de la alimente solide la semințe și făină.

Acesta este doar unul din multitudinea de exemple care se pot da din cultura hindusă despre anumite obiceiuri ce pot părea ciudate și neobișnuite la prima vedere, dar care la o privire atentă dezvăluie o vastă cunoaștere aflată în spatele lor.

Prin urmare, data viitoare când gătiți încercați să puneți sarea cu mâna, s-ar putea să fiți surprinși și să constatați că ați știut să puneți exact cantitatea necesară.