LUMINA ISTORIILOR PARALELE

- UN STUDIU PROFETIC AL BIBLIEI -

„Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul. El îi zicea: "Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!" Dar ei n-au vrut să asculte, şi pentru ei cuvântul Domnului va fi: "Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo", ca, mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ, şi să fie prinşi.”Isaia 28:11-13

1

Acest material de studiu are scopul de a lumina mintea studentului profeției. Are scopul de a-l face să vadă cum istoria se repetă cu o exactitate uimitoare în fiecare generație. În mila Sa, Dumnezeu repetă istoria pentru ca fiii oamenilor să se deprindă cu modul Lui de lucru. Să scoată din fântâna evenimentelor generațiilor trecute apă vie pentru generația lor. La fel vom face și noi. Vom vedea spre sfârșitul materialului cum nici generația noastră nu face excepție de la această repetiție a evenimentelor.

Atât textul Bibliei King James, cât și textul din ebraică din Isaia 28:13, s-ar traduce literal: „Dar Cuvântul DOMNULUI le-a fost precept peste precept, precept peste precept; linie peste linie, linie peste linie; aici puţin şi acolo puţin; ca ei să meargă şi să cadă pe spate şi să fie frânţi şi prinşi şi luaţi.” Cuvântul tradus în Biblia Cornilescu „poruncă”, are la bază în original rădăcina ebraică „qav”, care semnifică coardă de legătură, linie, riglă. Așadar, în acest studiu Cuvântul Domnului va fi prezentat „precept peste precept; linie peste linie”, exact așa cum ne este indicat în Isaia 28. Sperăm ca în acest fel lumina ce răsare din liniile paralele ale istoriilor Biblice să lumineze linia generației noastre. Să știm astfel cine suntem, de unde venim și încotro mergem. Să căpătăm alifie pentru ochi, pentru a vedea unde suntem în istoria profeției șipentru a fi niște fecioare înțelepte. Să adunăm untdelemn în candele până nu este prea târziu și ușa harului nu se va închide.

P.S.: Am extras din Biblie și Spiritul Profetic doar fragmentele ce erau relevante pentru tema acestui studiu. Dacă doriți să accesați un context mai larg al citatelor din Spiritul Profetic din acest material, accesațihttps://egwwritings.org/, websitul oficial al scrierilor Ellenei White, și introduceți referința în bara de căutare. Unele citate nu le veți găsi în română, deși aici sunt traduse.Compilatorul a tradus citatul din engleză special pentru a fi folosit la acest material de studiu. Publicații ca „Review and Herald” nu au fost traduse în română oficial, dar sunt traduse de compliator și nu le veți găsi în română pe egwwritings.org. Puteți găsi totuși articolele originale în engleză pentru a verifica validitatea pasajelor. Scrisul în format italicreprezintă explicația compilatorului.Contact compilator: edelin.iordan@gmail.com.

Există multe traduceri ale Bibliei. Însă atunci când studiem profețiile, avem nevoie de o traducere literală a Bibliei (o traducere „cuvânt cu cuvânt” din textul original din Ebraică sau Greacă). Probabil va fi mai greu de lecturat decât o Biblie cu o traducere contextuală, însă avem uriașul avantaj de a avea fiecare cuvânt al Domnului în scrierea din fața ochilor noștri. Biblia în engleză traducerea King James avea o astfel de traducere. Ea a fost folosită de Ellen White și de pionierii adventiști în definirea poziției noastre profetice corecte. Raportat la manuscrisul original, are cea mai fidelă traducere. Dumnezeu a lucrat însă și a pus la dispoziția poporului român o astfel de Biblie. Deși cu toții suntem obișnuiți cu traducerea „Cornilescu”, Biblia pe înțelesul tuturor, ea nu este cea mai exactă transpunere a textului original. Biblia „Fidela” este o nouă traducere în limba română, o traducere literală a Bibliei. Textul ei este foarte fidel manuscrisului original și implicit foarte apropiat de traducerea King James. De acea vom folosi textul Bibliei Fidela doar acolo unde există o diferență semnificativă între ea și textul Cornilescu. Unde nu este specificat, pasajul citat aparține traducerii Cornilescu.

Domnul să vă lumneze studiul! 2

CUPRINS

Definirea Liniei Profetice Generale ..................................................................................... 5

Linia lui Enoh și Noe ........................................................................................................... 14

Linia lui Moise ..................................................................................................................... 16

De ce a Fost Respins Isus ca și Mesia de către Evrei? ..................................................... 21

Linia lui Ioan și a Domnului Hristos ................................................................................. 26

Linia Milleriților .................................................................................................................. 33

La Vremea Sfârșitului – Un studiu al lui Daniel 11 ........................................................... 33

Confirmarea Soliei Divine, Regulile lui Miller .................................................................. 63

A Căzut, a Căzut Babilonul - o Ușă Închisă ...................................................................... 70

O Ușă Închisă și în 1844..................................................................................................... 73

Care este Interpretarea Corectă a Profețiilor? ................................................................ 75

Prima Tablă a lui Habacuc ................................................................................................. 76

Harta 1843 în Limba Română ............................................................................................ 81

Cea de-a Doua Tablă .......................................................................................................... 82

Harta 1850, în Limba Română ........................................................................................... 86

Ce Relevanță au Aceste Hărți Astăzi? ............................................................................... 87

„Păstrați ce e Bun” – Cele Două Cumpene ........................................................................ 89

Adevărul despre Uriah Smith ............................................................................................ 92

De la Filadelfia la Laodiceea ............................................................................................... 98

Linia Ultimei Mișcări Advente ......................................................................................... 110

La Vremea Sfârșitului, Partea a II-a ................................................................................. 111

Legământul Ratat ............................................................................................................. 127

Un Nou Legământ ............................................................................................................ 134

Mai Mult pentru Timpul Nostru ....................................................................................... 136

Ieremia 6 - Cărările cele Vechi ........................................................................................ 137

Stânca Veacurilor sau o Piatră de Poticnire? ................................................................... 142

Apocalipsa 10 ................................................................................................................... 146

Ezechiel 37 – Două Chemări Profetice ............................................................................ 148

Ultima Lucrare de Avertizare Pentru Poporul Advent ..................................................... 150

Un alt Înger ....................................................................................................................... 154 3

Îngerul din Apocalipsa 18 –Înviorarea ............................................................................. 160

Ce Este de fapt Ploaia Târzie? .......................................................................................... 166

Apocalipsa 18 – Începutul Sigilării? ................................................................................ 173

Ce Sunt cele Patru Vânturi? ............................................................................................. 181

Cine Sunt cei 144.000? ..................................................................................................... 184

Când Sunt cele Patru Vânturi Reținute? ........................................................................... 193

Ziua Vântului de Răsărit................................................................................................... 197

Timpul Cercetării Noastre ................................................................................................ 210

O Ușă Închisă pentru Adventism ..................................................................................... 218

Timpul Srâmtorării lui Iacov ............................................................................................ 222

O Lucrare Internă ............................................................................................................. 227

Contact și Alte Resurse ..................................................................................................... 240

4

DEFINIREA LINIEI PROFETICE GENERALE

NIMIC NOU SUB SOARE

"Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră." Eclesiastul 1:9,10

PENTRU ÎNVĂȚĂTURA NOASTRĂ

"Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. 1 Corinteni 10:11,12.

EXPERIENȚELE TRECUTE

„Din nou și din nou mi-a fost arătat că experiențele trecute ale poporului lui Dumnezeu nu trebuie să fie considerate ca fapte moarte. Nu trebuie să tratăm raportul acestor experiențe ca și cum am trata un almanah de anul trecut. Raportul trebuie păstrat în minte, pentru că istoria se va repeta. Întunericul misterelor nopții stă să fie iluminat de lumina din cer.” Lucrarea de Publicare, 175

O ASEMĂNARE IZBITOARE

„Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în fiecare reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru.” Tragedia Veacurilor, pag. 343

ISTORIA SE REPETĂ

„Vechiul și Noul Testament sunt unite de încheietoarea de aur a lui Dumnezeu. Trebuie să devenim familiarizați cu Scripturile Vechiului Testament. Imuabilitatea lui Dumnezeu ar trebui să fie văzută clar; similitudinea procedeelor Sale cu poporul Lui din era religioasă trecută și prezentă ar trebui studiată. Sub inspirația Duhului lui Dumnezeu, Solomon a scris "Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce

5

a trecut." In mila sa, Dumnezeu repetă procedeele din trecut. El ne-a dat un raport al procedeelor Sale din trecut. Acesta trebuie să fie studiat cu atenție; pentru că istoria se repetă. Noi suntem mai răspunzători decât au fost aceia a căror experiență este înregistrată în Vechiul Testament; pentru că atât greșelile lor cât și rezultatul acelor greșeli au fost înregistrate pentru beneficiul nostru. Semnalul de pericol a fost ridicat pentru a ne ține departe de terenul interzis, și noi ar trebui să fim avertizați să nu facem precum au făcut ei, altminteri o pedeapsă mai rea va veni peste noi. Binecuvântările date acelora din generațiile trecute care l-au ascultat pe Dumnezeu sunt înregistrate pentru ca noi să fim încurajați și să mergem cu băgare de seamă, în credință și ascultare. Judecățile aduse asupra celor greșiți sunt desfășurate pentru a ne teme și a tremura înaintea lui Dumnezeu. Această biografie Scripturistică este o mare binecuvântare. Această învățătură prețioasă, experiența veacurilor, ne este lăsată ca moștenire.” Review and Herald, 20 Aprilie, 1897 „Biblia a acumulat și legat împreună comorile sale pentru această ultimă generație. Toate marile evenimente și tranzacții solemne din Vechiul Testament s-au repetat și se repetă în biserică în aceste zile din urmă.” Solii Alese, Cartea 3, 339;

Atunci când studiem istoriile Bibliei suntem tentați să extragem doar învățăturile morale din acele istorii, fără să ne gândim la faptul că istoriile în sine se vor repeta. Evenimentele relatate în Sfânta Scriptură se repetă, întrucât Dumnezeu nu se schimbă. El lucrează la fel, doar că timpul trece, oamenii și generațiile se schimbă, însă evenimentele în esență rămân aceleași.

Acesta este un mare har! Atunci când începem să înțelegem acest principiu al lui Dumnezeu, dintr-o dată evenimentele din istorie ce erau folosite doar cu scop de „fabule”, pentru a extrage învățături morale, devin istorii vii. Dintr-o dată vedem cum „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12). El nu a fost viu și lucrător doar pentru generația în timpul căreia a fost revelat, ci în toate generațiile. De aceea vom descoperi cu uimire cum profețiile făcute pentru Israelul antic cu trei milenii în urmă sunt valabile și încă se aplică la literă și în timpul nostru, în timpul Israelului modern, spiritual. "Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb”, ne spune El. (Maleahi 3:6). El lucrează întotdeauna după aceleași principii cu oamenii. Mai mult decât atât, oamenii răspund întotdeauna la fel principiilor după care lucrează Dumnezeu. De aceea istoria se tot repetă. De aceea Cuvântul Domnului a fost întâmpinat la fel de către fiecare generație, chiar dacă fusese pentru prima dată revelat cu multe veacuri în urmă.

CA ZORILE

6

"Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!” –" Osea 6:3

O NOUĂ DEZVOLTARE A ADEVĂRULUI

„În fiecare generație se poate vedea o nouă dezvoltare a adevărului, a soliei adresată de Dumnezeu oamenilor din acea generație. Toate adevărurile vechi sunt esențiale, iar adevărurile noi nu sunt independente față de cele vechi, ci sunt o continuare, o descifrare a lor. Numai când adevărurile cele vechi sunt înțelese, numai atunci le putem pricepe pe cele noi. Când Domnul Hristos a dorit să prezinte ucenicilor Săi adevărul cu privire la învierea Sa, El „a început de la Moise și de la toți proorocii, și le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El.” Luca 24, 27. Dar lumina care strălucește din proaspăta desfășurare a adevărului, este aceea care glorifică vechile adevăruri. Cel care respinge sau neglijează pe cele noi, în realitate nu cunoaște nici pe cele vechi. Pentru el, ele își pierd puterea lor vitală și devin numai o formă lipsită de viață. […]” Parabolele Domnului Cristos, 127.

UN ADEVĂR SPECIAL ȘI O LUCRARE SPECIALĂ

„În parabola seminței de muștar este ilustrată nu numai creșterea împărăției Domnului Hristos, ci fiecare fază a dezvoltării ei, căci experiența înfățișată în parabolă se repetă. În fiecare generație, Dumnezeu a avut pentru Biserica Sa un adevăr special și o lucrare specială. Adevărul care este ascuns înțelepților și celor prevăzători ai lumii, este descoperit celor umili și asemenea copiilor. El cere sacrificiu de sine. El are bătălii de purtat și biruințe de câștigat. De aceea, la început, au fost puțini cei care i s-au alăturat. Iar aceștia au fost întâmpinați cu opoziție și dispreț de către mai marii acestei lumi și de către o Biserică ce s-a acomodat lumii.” Parabolele Domnului Hristos, 78.

„Scripturile se deschid continuu pentru poporul lui Dumnezeu. Întotdeauna a fost și va fi adevăr aplicabil în mod special pentru fiecare generație. Solia dată lui Noe era adevăr prezent pentru acel timp; și dacă oamenii ar fi acceptat solia, ar fi fost salvați de apele ce au înghițit totul la potop. Acum să presupunem că anumiți oameni ar spune „Noi avem tot adevărul pe care părinții noștri l-au avut; nu vrem mai mult,” și Dumnezeul cerului le-ar trimite o solie așa cum a făcut pentru Ninive. Care ar fi rezultatul? – La fel cum ar fi fost pentru Niniveni dacă nu s-ar fi pocăit. Sentința a fost pronunțată asupra lor, dar pocăința lor i-a salvat. Cât de recunoscători ar trebui să fim că avem un Dumnezeu care se va întoarce de la răul amenințat, când cei greșiți se întorc cu adevărată căință a sufletului.” Review and Herald, 29 Iunie, 1886.

VINUL CEL NOU

7

„Învățătura lui Hristos, deși era reprezentată prin vinul cel nou, nu era o doctrină nouă, ci descoperirea aceleia care se dăduse la început. Dar, pentru farisei, adevărul lui Dumnezeu își pierduse semnificația și frumusețea de la început. Învățătura lui Hristos era pentru ei, aproape în toate privințele, ceva nou și era nerecunoscută și neștiută de ei.” Hristos Lumina Lumii, 279.

PĂSTRAREA ADEVĂRULUI NU ÎNSEAMNĂ EXCLUDEREA LUMINII CELEI NOI

„Este adevărat că noi deţinem adevărul şi că trebuie să ne ţinem tari pe aceste poziţii care nu pot fi dărâmate; dar nu trebuie să privim cu suspiciune orice lumină nouă pe care Dumnezeu ar putea s-o trimită şi să zicem că nu vedem nici un motiv pentru care am avea nevoie de mai multă lumină decât adevărul cel vechi pe care l-am primit până acum şi pe care stăm tari. Dacă vom gândi în acest fel ne vom găsi sub incidenţa mustrării adresate de Martorul credincios: „Şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” Adevărata stare în faţa lui Dumnezeu a acelora care se cred bogaţi şi având o mulţime de bunuri, nesimţind nevoia de a mai primi ceva, aste una de orbire, iar ei nu ştiu asta.” — The Review and Herald, 7 august, 1894. / Sfaturi către Editori, 33.

SĂ STRĂLUCEASCĂ O LUMINĂ MAI MARE

„Poporul care pretinde că are credinţa în adevărul prezent a fost cuprins de un spirit de fariseism. Ei sunt mulţumiţi de starea în care se află. Ei afirmă: „Noi avem adevărul. Nu mai este altă lumină pentru poporul lui Dumnezeu.” Dar noi nu suntem în siguranţă când adoptăm o astfel de poziţie în care nu vom mai accepta nimic altceva decât ceea ce am convenit până atunci ca fiind adevărul. Fiecare dintre noi ar trebui să cerceteze cu sârguinţă Biblia în modul cel mai personal. Ar trebui să săpăm după adevăr în mina Cuvântului lui Dumnezeu. „Lumina este semănată pentru cel neprihănit, iar bucuria pentru cei cu inima curată.” Unii m-au întrebat dacă eu cred cumva că mai este lumină pentru poporul lui Dumnezeu. Noi ne-am închis minţile într-atât încât se pare că nu înţelegem ce lucrare măreaţă are Dumnezeu pentru noi. O lumină tot mai mare trebuie să strălucească asupra noastră. „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” — The Review and Herald, 18 iunie, 1889 /Sfaturi către Editori, 34.

Mulți au crezut că adevărul nu se va mai dezvolta pentru generația lor. Au crezut că au „tot adevărul” necesar pentru mântuire. S-au înșelat. De ce? Pentru că Domnul se ivește ca zorile. După cum lumina soarelui crește în intensitate pe măsură ce urcă pe bolta cerească, la fel și Dumnezeu se descoperă din ce în ce mai mult omenirii pe măsură ce trec generațiile. După cum Soarele este același pe cer, însă crește tot mereu în intensitate, tot așa și solia adresată de Dumnezeu omenirii este aceeași dintotdeauna. Totuși, după cum lumina și căldura Soarelui cresc pe bolta cerească, tot așa și solia adresată de Dumnezeu

8

oamenilor, deși aceeași, se dezvoltă într-un mod din ce în ce mai glorios în fiecare generație. Biblia este și ea construită pe acest tipar. Fiecare carte a Bibliei adaugă o nouă lumină asupra persoanei Dumnezeirii, culminând cu Apocalipsa, descoperirea lui Isus Hristos. Care este totuși condiția ca această creștere în lumină să fie validă și să nu fie o înșelăciune? Una foarte simplă! Să nu contrazică lumina descoperită de Dumnezeu până în acel moment, ci să o continue, să o explice și mai clar și să o glorifice. Fiecare profet al Bibliei a fost o „lumină nouă”, dar el de fapt a fost o continuare a luminii, nu a contrazis lumina veche. În același fel și Ellen White, profetul timpului nostru, a fost o lumină mai mică față de întreaga Biblie, însă egală în inspirație cu orice profet din orice generație, întrucât atât prin ea, cât și prin alți profeți, s-a realizat acea dezvoltare a adevărului specifică fiecărei generații.

CUVÂNTUL DOMNULUI

"Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii." -Evrei 4:12

PILDA NEGHINEI

„El le-a răspuns: "Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.”- Matei 13:37-40.

ADEVĂRUL DESPARTE NEGHINA DE GRÂU

„Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar” (Matei 3, 12). Acesta era un timp de curăţire.Cuvintele adevărului făceau ca neghina să fie despărţită de grâu. Pentru motivul că erau prea îngâmfaţi şi încrezuţi în propria dreptate pentru a primi mustrarea, prea iubitori de lume ca să accepte o viaţă de umilinţă, mulţi s-au îndepărtat de Isus. Mulţi fac şi astăzi la fel. Oamenii sunt şi astăzi încercaţi ca acei ucenici din sinagoga din Capernaum. Când adevărul pune stăpânire pe inimă, văd că viaţa nu le este în acord cu voia lui Dumnezeu. Văd nevoia unei totale schimbări, dar nu vor să primească o lucrare care cere lepădare de sine. Din cauza aceasta se mânie atunci când li se descoperă păcatele. Ei pleacă ofensaţi ca ucenicii care L-au părăsit pe Isus, spunând: „Vorbirea aceasta este prea de tot; cine poate s-o sufere?” - Hristos Lumina Lumii, pg 392,2.

SOLIILE CE COC SECERIȘUL PĂMÂNTULUI

9

„Lui Ioan i-au fost descoperite scene de un interes profund și emoționant în experiența bisericii. A văzut poziția, primejdiile, conflictele și eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. El raportează soliile de încheiere care vor coace secerișul pământului fie ca roade pentru grânarul ceresc, fie ca paie pentru focul nimicitor. Subiecte de o importanță colosală i-au fost descoperite, îndeosebi pentru biserica sfârșitului, ca aceia care se vor întoarce de la rătăcire la adevăr să fie instruiți cu privire la primejdiile și luptele ce le stau înainte. Nimeni nu trebuie să fie în întuneric față de ceea ce va veni peste pământ.”- Tragedia Veacurilor, 341.

SUNTEM TESTAȚI LA FEL ASTĂZI!

„Mulți spun: „Dacă doar aș fi trăit în zilele lui Cristos, nu m-aș fi luptat împotriva cuvintelor Lui, sau să fi interpretat fals învățătura Lui. Nu L-ași fi respins și crucificat așa cum au făcut evreii.”, dar acest lucru va fi dovedit prin modalitatea în care tu tratezi solia Sa și solii Săi astăzi. Dumnezeu testează poporul de astăzi tot așa de mult precum i-a testat și pe iudeii din acel timp. Când El trimite soliile Sale de har, lumina adevărului Său, El trimite Duhul Adevărului la tine și dacă accepți solia, îl accepți pe Isus. Aceia care declară că dacă ar fi trăit în zilele lui Cristos, ei nu ar fi făcut precum respingătorul harului său, vor fi testați astăzi. Aceia care trăiesc în această zi nu sunt răspunzători pentru faptele acelora care l-au crucificat pe Fiul lui Dumnezeu; dar dacă cu toată lumina care a strălucit peste poporul Său antic desfășurată înaintea noastră noi mergem pe același teren, nutrim același spirit, refuzăm să primim mustrare și avertizare, atunci vina noastră va fi mult mai mare, și condamnarea care a căzut asupra lor va cădea asupra noastră, numai că va fi cu atât mai mare cu cât lumina este mai mare în aceste timpuri decât a fost în acele timpuri. - Review and Herald, 11 Aprilie, 1893.

Istoria se repetă în fiecare generație. Însă fiecare generație este privilegiată printr-o creștere a luminii. Această creștere a adevărului are un singur scop: acela de a cerne grâul de neghină. Despre Cuvântul Domnului, în Evrei 4:12 ni se spune că judecă simțirile și gândurile inimii și desparte sufletul și măduva. Mai mult, în pilda neghinei am citit că secerătorii sunt îngerii. În plus, în Tragedia Veacurilor am văzut că lui Ioan i s-au arătat soliile de încheiere ce vor coace secerișul pământului. Aceasta înseamnă că îngerii celor trei solii vor fi ultimii care vor despărți grâul și neghina pământului pentru secerișul final.Oamenii sunt judecați în funcție de cum răspund la lumina trimisă din cer. În fiecare generație, creșterea luminii a copt grâul și neghina. Nu este nimic nou sub soare. Deși fariseii susțineau că apără adevărurile vechi, majoritatea dintre ei nu știa care sunt de fapt adevărurile de temelie. În consecință, nu au reușit să vadă nici creșterea luminii, adevărul prezent, adică să-L recunoască pe Însuși Domnul vieții umblând pe străzile Israelului antic. Astfel, lucrarea adevărului prezent, adică Isus Hristos, i-a transformat pe unii în grâu și pe

10

alții în neghină. În toate timpurile, și mai ales în timpul nostru, se va desfășura aceeași mare lucrare de separare, de purificare.

UȘA ÎNCHISĂ: NOE, AVRAAM, DOMNUL CRISTOS, MILLERIȚI

„Pentru un timp după dezamăgirea din 1844, am susținut, asemenea corpului credincioșilor adventiști, că ușa harului fusese pentru totdeauna închisă pentru lume. Această poziție fusese luată înainte ca prima viziune să-mi fie dată. A fost lumina dată de Dumnezeu care a corectat eroarea noastră, și ne-a ajutat să vedem adevărata poziție. Sunt încă o susținătoare a teoriei ușii închise, dar nu în sensul în care aplicam termenul sau în care este folosit de oponenții mei. A fost o ușă închisă în zilele lui Noe. A fost în acel timp o retragere a Duhului lui Dumnezeu de la neamul păcătos ce a pierit în apele Potopului. Dumnezeu Însuși i-a dat solia ușii închise lui Noe: „Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om [nu se va lupta, nu va stărui pentru totdeauna cu omul n. tr.], căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” A fost o ușă închisă în zilele lui Avraam. Harul a încetat să mai insiste pe lângă locuitorii Sodomei, și toți în afară de Lot împreună cu soția și cele două fiice au fost devorați de focul trimis din cer.

A fost o ușă închisă în zilele lui Isus Hristos. Fiul lui Dumnezeu a declarat Iudeilor necredincioși din acea generație, „Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38)

Privind prin timp în zilele din urmă, aceeași putere infinită a proclamat prin Ioan: „Iată

ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide” (Apocalipsa 3:7) Mi-a fost arătat în viziune, și încă cred că a fost o ușă închisă în 1844. Toți care au văzut lumina primei și celei de-a doua solie îngerească și au respins-o, au fost lăsați în întuneric. Și aceia care au acceptat-o și au primit Duhul Sfânt care a însoțit proclamarea mesajului din cer, și care apoi au renunțat la credința lor și au considerat experiența lor o amăgire, astfel au respins Duhul lui Dumnezeu, și El nu a mai stăruit pe lângă ei. Cei care nu au văzut lumina, nu au nicio vină pentru respingerea ei. Doar acea clasă care a desconsiderat lumina din cer nu poate fi atinsă de Spiritul lui Dumnezeu. Această clasă include, așa cum am susținut, atât pe aceia care au refuzat să accepte mesajul atunci când le-a fost prezentat cât şi pe ceilalţi care, după ce au primit mesajul, au renunțat la credința lor. Aceștia pot să fi avut o formă de evlavie, și declară că sunt urmașii lui Hristos; dar neavând o legătură vie cu Dumnezeu, ei vor fi luați captivi de amăgirile Satanei. Aceste două clase sunt prezentate în viziune – aceia care au declarat că lumina pe care o urmaseră este o amăgire, și nelegiuiții lumii care, respingând lumina, L-au respins pe Dumnezeu. Nicio referire nu se face cu privire la aceia care nu au văzut lumina, nefăcându-se astfel vinovați de respingerea ei.” - Solii Alese, cartea 1, pag. 62-63.

11

După cum am clarificat, istoria se repetă în fiecare generație. În fiecare generație există o nouă dezvoltare a adevărului și o lucrare specială. Domnul se revelă omenirii ca soarele pământului, din ce în ce mai mult. Astfel, adevărul crește pe măsură ce trec generațiile. Am văzut de asemenea cum Cuvântul Domnului este viu și lucrător, El taie și desparte, El judecă. El desparte grâul de neghină. Fiecare generație a fost testată de acea creștere a adevărului ce s-a bazat pe adevărurile cele vechi și a explicat, glorificat și pus într-o lumină mai clară uitatele cărări vechi. Oamenii erau transformați fie în grâu, fie în neghină, în funcție de cum primeau solie din cer. Apoi, după cum tocmai ați citit mai sus, ușa se închide la un moment dat. Ușa harului. Când? Când grâul și neghina sunt complet coapte, gata pentru seceriș. Pregătit pentru hambarul ceresc, grâul intră în legământ cu Domnul prin acea solie specială de creștere a cunoștinței. Pregătită pentru foc, neghina primește mânia Domnului pentru acea generație în urma respingerii soliei adevărului prezent pentru acel timp. Grâul are dragoste de adevăr, însă neghina nu. Neghinei i se dă o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună. „...şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (2 Tesaloniceni 2:10-12)

Mai sus aveți schița liniei generale. Astfel arată linia cu evenimentele unei generații. Sunt trei pași de testare. Întotdeauna veți observa că după cel de-al treilea pas avem o ușă închisă.Acest întreit proces de testare este atotprezentin Biblie:

• „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.” Ioan 16:8;

12

• "Adevărat îţi spun”, i-a zis Isus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”"Matei 26:34;

• "Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţaţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă." Daniel 11:35;

• "Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege." Daniel 12:10;

• "Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui.”Osea 6:1,2;

• "şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia." Matei 20:19;

• Sanctuarul are trei compartimente: Curtea, Locul Sfânt și Locul Preasfânt; În Apocalipsa 14:6-12 ne sunt prezentate tottrei solii îngerești.

13

LINIA LUI ENOH ȘI NOE

ENOH: A VENIT CEASUL JUDECĂȚII LUI!

„Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: "Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.” - Iuda 14,15.

Solia lui Enoh a fost o solie profetică. „Și pentru ei a prorocit Enoh...”. Solia lui se referă la venirea Domnului nostru în slavă, dar și la venirea potopului pentru generația lui. Întotdeauna profețiile au aplicație pentru cel puțin două generații. De asemenea, solia lui Enoh este chiar proclamația din Apocalipsa 14:6,7: „Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!"” Așadar, Enoh a fost primul care a vestit prima solie îngerească. După el mulți alții au făcut-o.

În plus, solia lui Enoh a constituit o creștere a cunoștinței pentru acel timp. Conceptul de ploaie era nemaiauzit pentru oamenii din timpul acela, așa că solia lui Enoh și a lui Noe a adus acea „lumină nouă” generației lor.

Prin această lumină, Dumnezeu a copt secerișul pământului de atunci, pregătind grâul pentru hambarul Său și neghina pentru apele potopului. Deși privilegiată cu o creștere a cunoștinței și cu un îndelung timp de har, generația lui Enoh și a lui Noe a sfârșit în apele potopului.Putem spune, deci, că solia lui Enoh marchează începutul timpului sfârșitului pentru acel neam de oameni.

SOLIA LUI NOE

Atunci Domnul a zis: "Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani." - Geneza 6:3

Noe vine și împuternicește solia lui Enoh. Noe face ultimele apeluri de intrare în legământ cu Domnul. Legământul se făcea prin apele potopului.

Foarte important: întotdeauna, atunci când se fac ultimele apeluri de intrare în legământ cu Domnul, la al doilea pas, Dumnezeu confirmă solia prin manifestarea unui simbol divin. Ultimele apeluri ale lui Noe au fost confirmate prin intrarea animalelor singure în arcă. Antedeluvienii ar fi trebuit să vadă în acest act supranatural validitatea soliei lui Noe, însă necredința lor i-a orbit. „Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevasta

14

sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.” Geneza 7:7-9.

ÎNCHIDEREA UȘII

"Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.” Geneza 7:16

Ușa harului se închide pentru acea generație. Opt oameni intră în legământ cu Domnul prin apele potopului. Decât opt boabe de grâu, restul neghină. De asemenea, opt este un simbol al legământului. Opt zile îi erau necesare pruncului pentru a intra în legământ cu Iehova prin circumciziune. Doar opt oameni au avut dragoste de Cuvântul Domnului și au ascultat de solia pe care El o trimisese în mila Sa. Ei s-au bucurat de acea creștere a cunoștinței care le-a prilejuit salvarea din apele potopului. Restul au primit mânia Domnului. Să nu uităm că „Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos," – 1 Tesaloniceni 5:9.

15

LINIA LUI MOISE

IEȘIȚI DIN EGIPT, POPORUL MEU!

„Şi Domnul a zis lui Avram: "Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” - Geneza 15:13-16.

„Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: "Moise! Moise!" El a răspuns: "Iată-mă!" Dumnezeu a zis: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt." Şi a adăugat: "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov." Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. Domnul a zis: "Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” - Exodul 3:4-10.

În Exodul 3 ni se relatează trimiterea lui Moise de către Iehova pentru a scoate poporul Său din robie. Însă, după cum am citit în Geneza 15:13-16, această robie cât și ieșirea din ea a fost profetizată lui Avraam. Așadar solia de izbăvire a lui Moise a fost o solie profetică.

Mai mult, dacă Enoh a fost primul care a vestit prima solie îngerească, Moise a fost primul care a vestit-o pe cea de-a doua. El a strigat: A căzut, a căzut „Egiptul”! Ieșiți din el, poporul Meu!(vezi Apocalipsa 14:8). Astfel, Domnul, prin Moise, a scos poporul Său din robia Egipteană cu mari semne și minuni. Aceste semne și minuni trebuiau ținute în minte de către copiii lui Israel. În acest fel, credința lor în Atotputernicul Dumnezeu ar fi fost neclintită. Curând însă, au uitat semnele și minunile pe care Domnul le-a făcut pentru ei. Vom vedea că acest lucru i-a împiedicat să intre în legământ cu Domnul în țara Canaanului. Pentru a intra în legământ cu Domnul, noi nu trebuie doar să părăsim Egiptul, ci să ne și „păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început”, ținând în minte semnele și minunile pe care Domnul le-a făcut pentru noi. Trebuie să beneficiem de experiența istoriei noastre trecute. Astfel, credința noastră va rămâne neclintită pe măsură ce parcurgem pustiul de dinaintea țării Canaanului și vom intra prin credință în țara promisă.Dumnezeu dăduse israeliților anumite rânduieli, cu scop de aducere aminte. Istoria lor glorioasă, în

16

care Domnul îi izbăvise „pe aripi de vultur” din Țara Egiptului trebuia astfel păstrată vie în mintea generațiilor următoare. (Exodul 19:4)

„Când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da, să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriţei; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: "Ce înseamnă lucrul acesta?", să-i răspunzi: "Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; şi, fiindcă faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt."” - Exodul 13:11-16.

Domnul cere același lucru și pentru noi, copiii Săi care fac parte din Poporul Său. Ca cetățeni ai Israelului Spiritual, avem obligația de a păstra vie în mintea generațiilor următoare istoria „cărărilor celor vechi”. (Ieremia 6:16). Spiritul Profetic ne îndeamnă în mod clar astăzi să nu privim deloc cu ușurătate istoria izbăvirii poporului advent din lume în perioada 1840-1844. Această istorie nu ar trebui să fie schimbată și nici ignorată, considerând-o învechită și inutilă pentru timpul nostru. Din contră, trebuie să contemplăm și noi lucrările lui Dumnezeu pentru noi în perioada anilor 1840-1844 cu aceeași solemnitate cu care Israeliții contemplau semnele și minunile pe care Iehova le făcuse pentru ei atunci când i-a izbăvit din Egipt.

„Orice întrebare pe care Satana o poate ridica în minte pentru a crea îndoieli cu privire la marea istorie a mișcărilor [călătoriilor, notă traducător] trecute ale poporului lui Dumnezeu, va fi pe placul maiestăți sale satanice și este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Vestirea apropiatei veniri a Domnului în lumea noastră cu putere și cu mare slavă este adevărată și din 1840 până la trecerea timpului în 1844, multe voci au fost ridicate în această proclamare. Toți cei care nu au trecut prin acea experiență, care nu au avut o experiență personală atunci când necesitatea cunoașterii adevărului pe măsură ce acesta se desfășura înaintea lor era una vitală, în loc să dărâme în bucăți clădirea care a fost zidită pe interpretarea profețiilor, ar trebui, cu toată smerenia,să se alinieze și să lucreze în armonie cu aceia a căror voci sunt acum reduse la tăcere de moarte, și cu lucrătorii care se află încă în viață. Treceți în linie! Dați ascultare ordinelor Comandantului mântuirii voastre și duceți mai departe mărturia luminii pe care Domnul a revărsat-o asupra lumii în soliile pentru aceste zile din urmă! Țineți pasul cu Comandantul vostru!

Felul în care a procedat Dumnezeu cu poporul Său ar trebui repetat adesea. El a lucrat asemenea unui Dumnezeu făcător de minuni. El i-a botezat cu Duhul Sfânt pe solii Săi aleși. Este necesar ca istoria trecută a cauzei lui Dumnezeu să fie adusă adesea înaintea poporului, tineri și bătrâni, astfel ca ei să se familiarizeze cu ea. Cât de des a așezat Domnul semne de

17

aducere aminte despre felul în care a lucrat El cu Israelul antic, ca nu cumva aceștia să uite istoria trecutului lor. Hristos, conducătorul lor vizibil, i-a poruncit lui Moise să facă cântece din istoria acestor evenimente pentru ca cei din poporul Israel să poată să-i învețe pe copiii lor aceste cântece.

Este amăgirea lui Satana aceea de a abate mintea de la aceste lucruri și a o ține angajată în conversații nefolositoare, pentru ca adevărul Domnului și puterea manifestată de El în procedeele Sale cu poporul Său să fie privite ca niște lucruri care aparțin de trecut și să fie alungate din memoria lor. Dar suntem sfătuiți să ne amintim zilele de la început „după care ați fost luminaţi, și aţi dus o mare luptă de suferinţe”. Căile lui Dumnezeu și planurile Lui au fost făcute cunoscute poporului Său din vechime. Ei trebuiau să adune semne de aducere aminte [obiecte memoriale, notă traducător] și să le așeze acolo unde să le fie la vedere. Erau depuse eforturi speciale pentru a le păstra, astfel ca atunci când copiii lor urmau să-i întrebe pe părinți ce însemnau acele lucruri, aceștia să le poată repeta întreaga istorie. Astfel, procedeele providențiale, bunătatea și mila imensă a lui Dumnezeu în grija Sa și în eliberarea poporului Său, urmau să fie păstrate ca un subiect viu.

Dacă aceste lucruri ar constitui subiectul de conversație pentru credincioșii de azi,aceasta le-ar întări mult credința și ar adăuga la creșterea lor spirituală printr-o cunoaștere a lui Dumnezeu și a căilor Sale. Satana este bucuros să facă ca mintea să fie preocupată de lucruri neînsemnate și conversațiile să fie asupra unor lucruri lipsite de importanță, în timp ce aceste minunate semne de aducere aminte (memoriale) ale lui Dumnezeu, manifestări ale puterii Sale, sunt pierdute din vedere. Acesta este motivul pentru care atât de mulți și-au pierdut dragostea dintâi.” -Scrisoarea 4, 1897, pag. 5 [Către frații și surorile din Adelaide, 5 aprilie 1894]

„Examinând istoria trecutului nostru, urmărind fiecare pas de înaintare până în situaţia noastră prezentă, pot să spun: Domnul fie lăudat! Când văd ce a înfăptuit Dumnezeu, mă simt plină de uimire şi de încredere în Domnul Hristos, Conducătorul nostru. Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a uita calea pe care ne-a condus Domnul şi învăţătura Sa din istoria trecutului nostru.” — Life Sketches of Ellen G. White, 196 (1902) / Evenimentele Ultimelor Zile, 72.

S-a făcut prin Moise o creștere a cunoștinței despre Dumnezeu pentru acel timp?

Desigur! În robia Egipteană, poporul Israel uitase multe dintre preceptele Legii lui Iehova. Moise vine și le reamintește ce uitaseră. Mai mult decât atât, prin Moise, poporul nu numai că se întoarce la „cărările cele vechi”, dar are privilegiul și de a avea o nouă dezvoltare a adevărului. Serviciile de la sanctuar au constituit o lumină mai mare pentru acea generație.

În plus, vom vedea că acea generație și-a găsit sfârșitul în pustiu, deci odată cu Moise începe și timpul sfârșitului pentru acel neam răzvrătit.

18

ISCODIREA ȚĂRII

După călătoria prin pustie, poporul ales ajunge la porțile Canaanului. Sunt trimiși doisprezece oameni pentru a iscodi țara pentru patruzeci de zile. Când se întorc, poporul Israel este confruntat cu două solii. Un apel pentru intrarea în legământ și un apel la „pace și liniște”. Zece iscoade îndeamnă poporul să se retragă, însă Iosua și Caleb fac ultimele și cele mai solemne apeluri de intrare în legământ cu Domnul.

„Iată ce au istorisit lui Moise: "Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac. Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miazăzi; iebusiţii şi amoriţii locuiesc muntele; şi canaaniţii şi hetiţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului." Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: "Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!" Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: "Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi." Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: "Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste."- Numeri 13:27-33.

„Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea. Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: "De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustiul acesta? Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?" Şi au zis unul altuia: "Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt." Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ, în faţa întregii adunări a copiilor lui Israel care era strânsă laolaltă. Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele, şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: "Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!"”- Numeri 14:1-9.

SLAVA DOMNULUI

„Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre , când slava Domnului s-a arătat peste Cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel. Şi Domnul a zis lui Moise: "Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui? De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.” - Numeri 14:10-12.

19

Așa cum Noe a făcut ultimele apeluri, după care s-a închis ușa, tot astfel și Iosua și Caleb fac ultimele apeluri, după care se închide ușa pentru acea generație. Iarăși, după cum simbolul Divin s-a manifestat pentru a confirma solia lui Noe prin intrarea animalelor singure în arcă, tot așa simbolul Divin s-a manifestat prin arătarea slavei Domnului pentru a confirma solia de intrare în legământ a lui Iosua și Caleb.

PATRUZECI DE ANI DE MÂNIE

„Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu. Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustiu şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu.” - Numeri 14: 32,33.

Poporul refuză să meargă la luptă, refuză solia lui Iosua și Caleb. La fel cum s-a întâmplat cu aceia care au refuzat ultimele apeluri ale lui Noe, se întâmplă și cu poporul Israel. Generația aceea avea să moară în pusiu. Ușa harului se închisese, cum și ușa corăbiei se închisese pentru generația lui Noe. Necredința în minunile pe care Domnul le făcuse în mijlocul lor i-a împiedicat să intre în țara Canaanului. Dumnezeu a lucrat în generația lui Moise, Iosua și Calebla fel cum a lucrat și în generația lui Enoh și a lui Noe.

20

DE CE A FOST RESPINS ISUS CA ȘI MESIA DE CĂTRE EVREI?

Răspunsul la această întrebare vă va fi oferit de către F. C. Gilbert. El este unul dintre pionierii adventiști contemporan și chiar buni prieten cu Ellen White. Faptul că este evreu și s-a convertit de la iudaism la adventism de ziua a șaptea oferă o și mai mare greutate spuselor sale, mai ales atunci când este vorba despre istoria conaționalilor săi.

„Întrebarea din titlu este una repetată adesea. Multora le este dificil să înțeleagă cum și de ce L-a respins poporul evreu pe Isus ca și Mântuitor și Mesia, când Scripturile Vechiului Testament erau pline de preziceri, tipuri și profeții legate de venirea Sa în această lume. Este greu de înțeles în special refuzul Sinedriului de a-L primi pe Isus ca și Mesia, mai ales pentru că apostolii, inspirați, au afirmat în mod repetat că: dacă aceștia și-ar fi dat seama de ceea ce fac, ei nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Jertfirea vieții Sale a fost făcută din ignoranță. Pentru unii pare aproape imposibil să armonizeze respingerea lui Isus de către Farisei, în timp ce ei erau recunoscuți ca și conducători ai poporului care stăteau în scaunul lui Moise.

Faptul că cei din poporul evreu erau sinceri, zeloși și onești este evident din Scriptură. Pavel zice despre ei:

„Fiindcă le aduc mărturie că au zel pentru Dumnezeu, dar nu conform cunoaşterii.” Romani 10:2.

Iar despre propria instruire și educație, înainte de a-L accepta pe Isus ca Mântuitor, el adaugă:

„Şi în aceasta mă deprind pe mine însumi, să am întotdeauna o conştiinţă fără poticnire, faţă de Dumnezeu şi oameni.” Fapte 24:16.

„Şi mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, celui ce m-a întărit, în aceea că m-a socotit credincios, punându-mă în serviciu; Eu, cel care mai înainte eram blasfemator şi persecutor şi insultător; dar am obţinut milă, pentru că am lucrat din ignoranţă, în necredinţă.” - 1 Timotei 1:12-13, traducerea Fidela.

EVREII DORNICI SĂ-L URMEZE PE DUMNEZEU

Din cauza experienței amare prin care sămânța lui Avraam a trecut în timpul captivității Babiloniene timp de șaptezeci de ani, după eliberarea lor din exilul babilonian, conducătorii erau hotărâți să nu mai respingă vreodată sfatul din Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii influenți ai Israelului se temeau de severitatea consecințelor care ar putea veni peste ei dacă ar fi îndepărtați de la adevăratul Dumnezeu. Următoarea afirmație din Ezra vorbește despre aceasta:

21

„Să călcăm noi din nou poruncile tale şi să ne încuscrim cu popoarele acestor urâciuni? Nu te vei mânia pe noi până ne vei mistui, astfel încât să nu fie nicio rămăşiţă, nici scăpare?” - Ezra 9:14.

Într-o carte evreiască intitulată „Ethics of the Fathers” (Etica părinților – vezi referința nr.1 de mai jos), scrisă cam în secolul al doilea înainte de Hristos, în capitolul 1, paragraful 2, spune: „Fiți chibzuiți în judecată; pregătiți mulți ucenicii; și apărați legea.” Înțelepții Israelului și-au dat toată silința să facă un zid de apărare pentru lege. Ei au multiplicat comentarii, explicații, tratate, targume (interpretări ale Scripturilor – n.tr.) și alte materiale ajutătoare astfel încât poporul să poată înțelege mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. Din nefericire, în strădania lor de a familiariza poporul cu cerințele conținute în Scriptură despre cum să-L urmezi pe Dumnezeu, ei s-au poticnit de o mare piatră de poticnire.

După ce Alexandru cel Mare s-a închinat în templul din Ierusalim, după primirea sa de către Iuda, marele preot (2), între greci și evrei s-a dezvoltat un spirit de prietenie. Generalii lui Alexandru nu reușeau să înțeleagă de ce conducătorul lor l-ar îmbrățișa pe marele preot atunci când s-au întâlnit pe Muntele Scopus, în loc să-l ucidă. Alexandru le-a spus generalilor săi că ceea ce s-a întâmplat în acea zi i-a fost arătat într-o viziune pe când se afla în Macedonia, și el și-a dorit să aibă privilegiul de a intra în templu și de a se închina Dumnezeului lui Iuda.

Grecii i-au asigurat pe evrei că ei doreau să le fie cu adevărat prieteni și binefăcători (3). Ei doreau să afle mai multe despre Dumnezeul evreilor. S-a făcut o înțelegere care permitea ca un mare număr de rabini din Ierusalim să meargă în Alexandria și acolo să traducă scrierile Scripturilor din limba ebraică în greacă. Învățătura și educația grecească căuta orice cale posibilă pentru a spori și a perfecționa valorile propriei culturi. Grecii au sugerat de asemenea ca evreii să-i trimită pe cei mai talentați dintre tinerii lor în Alexandria pentru instruire și educație în privința filozofiei, a științelor și a învățăturilor grecilor.

Multora din bătrânii Israelului le era teamă de consecințele unei astfel de acțiuni; înțelepții își aduceau aminte de necazurile înaintașilor lor care au intrat în contact cu stilul de viață și obiceiurile păgâne. Ei i-au sfătuit pe tineri să nu urmeze un astfel de curs. Aceștia, în schimb, au argumentat că ar fi un avantaj acela ca tineri puternici, înțelepți și statornici să meargă la școlile grecești, pentru că astfel ei i-ar putea influența pe filozofii și învățații greci să vadă valoarea și frumusețea religiei iudaice, și astfel unii din învățații greci s-ar putea să îmbrățișeze iudaismul. Cu toate acestea, bătrânii Israelului i-au sfătuit să nu facă acest lucru. Ei considerau că dacă tinerii ar fi încurajați să intre în contact cu învățătura păgânilor, aceasta ar putea ruina viitorul rasei iudaice.

Treptat, școlile evreiești au ajuns să ofere titluri academice (diplome) absolvenților lor. Existau mai multe grade: Rav sau rabi, Tana, Gayon, Sadi și Rabbon. S-a considerat necesar pentru absolvenții școlilor rabinice să arate un semn al gradului lor prin aceea că purtau îmbrăcăminte diferită. Cel care avea un anumit grad trebuia să poarte o robă și o tichie diferită și distinctivă. Încetul cu încetul s-a format o aristocrație educațională numită Sinedriu. Acest termen este de origine greacă, denumirea ebraică fiind Beth din ha-go-dol, „Marea casă a judecății”.

22

DECLINUL SPIRITUALITĂȚII

În timp ce școlile religioase au continuat să funcționeze, era vizibil un declin evident în ce privește puterea și influența spirituală. An după an, Cuvântul lui Dumnezeu era studiat din ce în ce mai puțin, pe măsură ce cursurile și studiile bazate pe cultură și filozofie creșteau. Curriculum-ul școlilor rabinice a fost influențat spre intelectualism. Pe măsură ce anii treceau, omul a ajuns să fie înălțat iar la Dumnezeu se gândeau tot mai puțin. Rabinii erau preamăriți, în timp ce neînvățații erau subestimați. Evlavia s-a diminuat treptat pe măsură ce formele și ceremoniile creșteau. Multe legi au fost date pentru a favoriza rabinismul și obiceiurile școlilor.Totuși, elevii erau încurajați să-L iubească și să asculte de Dumnezeu.

În „Ethics of the Fathers” (Etica părinților) rabinii învățau: „Un copil de cinci ani ar trebui să studieze Biblia, la zece ani ar trebui să studieze Mishna, la 15 ani Gemara.”

Mishna este un comentariu voluminos al Bibliei; Gemara este un comentariu la Mishna. Așa că, pe măsură ce un elev înainta în vârstă și în dezvoltare mintală, el studia tot mai puțin Cuvântul lui Dumnezeu și tot mai mult scrierile oamenilor.

INTELECTUALISMUL A PUS LA O PARTE INSPIRAȚIA

Pentru ca bărbații să fie acceptați de adunările evreiești, ei trebuiau să fi parcurs un curs în cadrul școlilor rabinice. Aceia care nu reușeau să urmeze procedura trasată de Marele Sinedriu (sau de către micile Sinedrii localizate în orașele și localitățile din zona Palestinei în afara orașului Ierusalim, sedii ale Beth din ha-go-dol, Marea casă a judecății), nu primeau nici un fel de recunoaștere din partea poporului. Rabinul care absolvise un curs era recunoscut după îmbrăcămintea sa. Era esențial ca o persoană să întrunească cerințele rabinice pentru a putea câștiga audiența copiilor lui Avraam.

Acestea erau condițiile existente în Iudeea în vremea când Ioan și Isus au apărut în ținutul Israelului.

Următoarele din Hristos Lumina Lumii se potrivesc aici: „În timpul captivităţii babiloniene, israeliţii au fost vindecaţi pe deplin de închinarea la

chipuri cioplite. În decursul secolelor care au urmat, ei au suferit din cauza asupririi din partea vrăjmaşilor păgâni, până când s-au convins pe deplin că prosperitatea lor depindea de ascultarea de Legea lui Dumnezeu... După întoarcerea din Babilon, s-a acordat mare atenţie învăţământului religios. Pretutindeni în ţară s-au clădit sinagogi, unde legea era explicată de preoţi şi cărturari. S-au întemeiat şi şcoli care, pe lângă meserii şi ştiinţe, se ocupau cu predarea principiilor neprihănirii. Dar aceste instituţii s-au schimbat în rău... În multe lucruri, ei s-a conformat practicilor idolatrilor.

Deoarece se depărtaseră de Dumnezeu, iudeii au pierdut din vedere în mare măsură învăţătura cu privire la slujbele ceremoniale... Dar iudeii au pierdut viaţa spirituală din ceremoniile lor şi s-au agăţat de forme moarte... Pentru a pune ceva în locul celor pe care le pierduseră, preoţii şi rabinii au înmulţit cu de la sine putere cerinţele de împlinire a

23

formelor; dar, cu cât acestea deveneau mai aspre, cu atât mai puţin se manifesta iubirea faţă de Dumnezeu. Ei îşi măsurau sfinţenia după mulţimea ceremoniilor lor, în timp ce inimile lor erau pline de îngâmfare şi ipocrizie.” Hristos, Lumina Lumii, pag. 29.

„Deoarece iudeii se despărţiseră de Dumnezeu, credinţa se întunecase şi speranţa aproape încetase de a mai lumina viitorul. Cuvintele prorocilor erau neînţelese.” Idem, pag. 32.

Din moment ce Ioan și Isus nu au fost la școlile rabinice, poporul nu recunoștea autoritatea lor ca și învățători. Cu toate acestea, Dumnezeu a dat acestor bărbați o solie plină de putere divină și de Duhul cerului. Din cauză că conducătorii Israelului nu au acceptat solia lui Ioan ca venind de la Dumnezeu, ei nu erau pregătiți pentru a-L primi pe Mântuitor, deși El i-a asigurat că viața și venirea Sa aveau la bază sfintele Scripturi. Rabinii întrebau: „Cum are Omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?”

Din moment ce membrii familiei lui Isus erau loiali sinagogilor, nici chiar frații Săi nu credeau în El ca Mesia. (vezi Ioan 7:4,5) Deoarece standardele de instruire erau stabilite de Sinedriu și nimeni nu putea fi recunoscut ca învățător dacă nu accepta învățăturile rabinilor, nu e dificil să înțelegem de ce, atunci când Mântuitorul a venit la aceia care erau posesorii profețiilor lui Dumnezeu, ei nu au reușit să-L recunoască ca fiind împlinirea tipurilor și profețiilor scrise în cărțile lui Moise și ale profeților.

Prin amestecarea Cuvântului lui Dumnezeu cu filozofiile omenești, forța și puterea spirituală a Scripturilor lipsea din viața învățătorilor și a oamenilor de rând. Ei nu aveau discernământ spiritual. Filozofia greacă, cultura Alexandriană și Ateniană, au secătuit puterea spirituală a casei lui Israel. Influența acestei instruiri lumești-religioase a făcut ca toate clasele sociale să fie nepregătite să-L întâlnească pe El atunci când „El a venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit”. Pretențiile (afirmațiile) Sale erau cerești; poporul era de pe Pământ, pământesc. Cerul și pământul nu erau în armonie.

La începutul lucrări Sale, Isus a spus poporului că gloata Îl va ucide. Farisei L-au acuzat ca fiind samaritean și având drac. Orbiți de păcat și hipnotizați de învățăturile omenești și de tradițiile rabinice, masele erau lipsite de pătrundere spirituală. În final, ei au respins unica lor speranță, unica lor sursă de eliberare. Nici sinceritatea, nici zelul sau sârguința nu-i puteau scăpa sau salva de păcat. Doar Isus, lumina lumii, Mântuitorul omenirii, putea aduce eliberare.

Conducătorii Israelului au cedat în mare măsură pretențiilor culturii și educației grecești, sperând ca prin aceasta să obțină prestigiu și influență. Ei au fost conduși să creadă că puteau să avanseze mai bine în sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu prin acceptarea (asimilarea) unor standarde lumești de educație decât dacă se agățau strâns de standardele pe care le-au moștenit de la înaintașii lor credincioși. Astfel, israeliții au pierdut mult din influența lor, nu au reușit să-și păstreze prestigiul și L-au respins pe mult așteptatul lor Mesia și Mântuiror.”

(1) Introdusă în Cartea de rugăciuni „zilnice” a evreilor (Jewish „daily” Prayer Book), ediția 1890, publicată de Rosenbaum & Werbelowsky, New York City.

24

(2) Josephus, Antichități (Antiquities), cartea 11, capitolul 8, paragraful 5. Timpurile Nou Testamentare în Palestina (New Testament Times in Palestine), Shailer Mathews, Cap. 1, pag. 13, 14. Ghidul Palestinei (Palestine Guide), de G. O. Matson, ediția 1930, publicată de American Colony Stores, Ierusalim, Palestina.

(3) Istoria evreilor (History of the Jews) de Graetz, vol. 1, pag. 440, 457, 487. Istoria poporului evreu în timpul lui Isus Hristos (History of the Jewish People in the Times of Jesus Christ), de Schurer, div. 1, pag. 199-218. Istoria Israelului (History of Israel) de Ewald, cap. 5, pag. 260, 293-302. Timpurile Nou Testamentare în Palestina (New Testament Times in Palestine), Shailer Mathews, Cap. 2, pag. 15-26, cap. 3, pag. 30, cap. 4, pag. 38, 40, 42.

Publicat în revista Ministry, decembrie 1933.

25

LINIA LUI IOAN ȘI A DOMNULUI HRISTOS

ÎNTEMEIATĂ PE PROFEȚIE

„După cum solia primei veniri a lui Hristos vestea împărăţia harului Său, tot astfel solia celei de-a doua veniri a Lui vesteşte împărăţia slavei Sale. A doua solie, ca şi cea dintâi, se întemeiază pe profeţie. Cuvintele îngerului către Daniel cu privire la zilele din urmă aveau să fie înţelese în timpul sfârşitului. Atunci „mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte”„Cei răi vor face răul și nici unul din cei răi nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege” (Daniel 12, 4.10). - Hristos Lumina Lumii, 235.

SOLIA LUI IOAN: GLASUL CELUI CE STRIGĂ ÎN PUSTIE

„Un glas strigă: "Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit."”- Isaia 40:3-5;

„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!"” - Maleahi 4:5,6;

„Dar îngerul i-a zis: "Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El."”- Luca 1:13-17.

„Atunci i-au zis: "Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?" "Eu", a zis el, "sunt glasul celui ce strigă în pustiu: "Neteziţi calea Domnului!", cum a zis prorocul Isaia."”- Ioan 1:22,23.

„Drept răspuns, Isus le-a zis: "Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au

26

vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor." Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.” - Matei 17:11-13.

„Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor, după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: "Iată glasul celui ce strigă în pustiu: "Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu." Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: "Avem pe Avraam ca tată!" Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc."”- Luca 3:3-9;

După cum Enoh a pregătit calea pentru ultimele apeluri ale lui Noe iarMoise a pregătit calea pentru ultimele apeluri ale lui Iosua și Caleb, tot așa Ioan Botezătorul a pregătit calea pentru ultimele apeluri de intrare în legământ pentru evrei, pe care urmau să le facă Domnul Isus și ucenicii Săi în ultima săptămână profetică din cele șaptezeci alocate pentru națiunea iudaică. Ca și solia lui Enoh și a lui Moise, solia lui Ioan era o solie profetică. El juca un rol profetic foarte important, întrucât era acela despre care profeții au spus că va pregăti calea Domnului. Isus Hristos ne spune: „Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.” Matei 11:11;

Prin solia lui Ioan a venit, de asemenea,o creștere a adevărului pentru acea generație. Poporul Israel se afunda din ce în ce mai mult în întuneric și solia lui Ioan a adus o nouă lumină pentru timpul său: botezul.De asemenea, mesajul lui Ioan marchează începutul timpului sfârșitului pentru generația lui, întrucât el îi avertizează împotriva mâniei viitoare. Generația aceea urma să se sfârșească în măcelul cuceritorilor romani din anul 70.

De asemenea, el afirmă faptul că „Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” Ce să însemne aceasta? Începuse un timp de cernere. Atunci când se termină cernerea, grâul este despărțit de neghină și ușa se închide pentru acea generație. Putem spune, deci, că începutul timpului de cernere este începutul timpului sfârșitului pentru acel timp. Timpul sfârșitului reprezintă ultimele ceasuri de har pentru o generație.

PORUMBELUL

„De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea."”- Matei 3:16,17.

27

LEGĂMÂNT TRAINIC CU MULȚI

„El va face un legamant trainic cu multi timp de o saptamana, dar la jumatatea saptamanii va face sa înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”- Daniel 9:27.

„Când Isus a început lucrarea Sa publică, El a curăţit templul de profanările sacramentale. Printre ultimele acte ale lucrării Sale a fost cea de-a doua curăţire a templului. Tot aşa, în ultima lucrare pentru avertizarea lumii, vor fi făcute două chemări distincte către biserici. Cea de-a doua solie îngerească este: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei.» Apocalipsa 14, 8. Şi în marea strigare a celei de-a treia solii îngereşti se aude o voce din cer care zice: «Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ci! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.» Apocalipsa 18, 4.” (The Review and Herald, 6 decembrie, 1892). - Gânduri despre cartea Apocalipsa, pagina 226.

AVERTIZAREA ÎMPOTRUVA MÂNIEI

„De aceea, când veţi vedea "urâciunea pustiirii", despre care a vorbit prorocul Daniel, "aşezată în Locul Sfânt" - cine citeşte să înţeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.”

În urma proclamării lui Enoh, Noe a venit cu ultimele apeluri de intrare în legământ. De asemenea, în urma lucrării lui Moise, Iosua și Caleb au venit cu ultimul apel pentru poporul răzvrătit. În timpul lui Noe, faptul că animalele au intrat singure în arcă a a fost o confirmare a apelurile lui, iar în timpul lui Iosua și Caleb, Slava Domnului a fost aceea care a confirmat ultimul apel făcut pentru poporul peregrin.Am ajuns la a treia linie paralelă și suntem uimiți cât de mare este asemănarea dintre ele! Într-adevăr, Dumnezeu lucrează după aceleași procedee cu oamenii. El să fie lăudat! Cât de orbi am fi noi dacă nu am observa aceste lucruri!Şi cât de minunat este Domnul că ni le descoperă! Noe a făcut apel la intrare în legâmânt, Iosua și Caleb la fel.

În profeția de șaptezeci de săptămâni din Daniel 9, ni se spune că ultima săptămână este alocată legământului trainic pe care Mesia îl va face cu mulți. Cele șaptezeci de

28

săptămâni au început „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” (Daniel 9:25). În profeție, o zi înseamnă un an. (Vezi Numeri 14:34, Ezechiel 4:6). Putem spune că atunci când începe ultima săptămână din cele șaptezeci, Domnul nostru începe să facă „legământ trainic cu mulți”. 69x7=483 ani. Darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului datează în anul 457 î. Hr. (Ezra 7). Adăugăm 483 de ani din acel moment și ajungem în anul 27, an în care Mesia a fost botezat și și-a început lucrarea. Atunci începe să facă un legământ trainic cu mulți. Însă, la fel ca și în celelalte linii, în al doilea pas, când se face chemarea de intrare în legământ, un simbol Divin confirmă apelul făcut. Ce a confirmat validitatea soliei Domnului Hristos? Coborârea Duhului Sfânt, cu chip de porumbel, la botezul Domnului, a fost simbolul Divin care a confirmat solia pe care Domnul urma să o dea. Până acum, celelalte linii se repetă la literă.

„Apoi îngerul a zis: “El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână [șapte ani]”. Timp de șapte ani de când Isus Și-a început lucrarea, Evanghelia avea să fie predicată îndeosebi iudeilor, trei ani și jumătate prin Hristos personal, apoi prin apostoli. “La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare.” (Daniel 9, 27.) În primăvara anului 31 d.Hr., adevărata jertfă a fost oferită pe Golgota. Atunci catapeteasma templului a fost sfâșiată în două, arătând că se retrăseseră sfințenia și însemnătatea de la serviciul jertfelor. Venise timpul să înceteze jertfele și darurile în templul de pe pământ.

Săptămâna aceasta — șapte ani — s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin omorârea lui Ștefan cu pietre, iudeii au sigilat lepădarea Evangheliei; ucenicii, răspândiți în toate părțile din cauza persecuțiilor, “mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (Faptele Apostolilor 8, 4) și nu mult după aceasta s-a convertit Saul, persecutorul, care a devenit Pavel, apostolul neamurilor.

Timpul venirii lui Hristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea Lui și vestirea Evangheliei la neamuri erau arătate cu precizie. Iudeii avuseseră privilegiul de a înțelege aceste profeții și a le recunoaște împlinirea în lucrarea lui Isus.Hristos a stăruit ca ucenicii Lui să înțeleagă însemnătatea studiului profețiilor. Referindu-Se la profeția dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El le-a zis: “Cine citește să înțeleagă.” (Matei 24, 15.) După înviere, El le-a explicat ucenicilor din toți profeții “ce era cu privire la El.” (Luca 24, 27.) Mântuitorul vorbise prin toți profeții. “Duhul lui Hristos care era în ei ... vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate.” (1 Petru 1, 11.)” - Hristos Lumina Lumii, 233-234.

„Martorul Credincios zice: „Iată, Eu stau la ușă și bat.” (Apocalipsa 3, 20.) Fiecare

avertizare, fiecare mustrare și fiecare îndemnare, care ni se dau prin Cuvântul lui Dumnezeu sau prin trimișii Săi, reprezintă o bătaie la ușa inimii. Este glasul lui Isus, care cere să intre. Cu fiecare bătaie neluată în seamă, dispoziția de a deschide slăbește. Dacă impresiile din partea Duhului Sfânt sunt disprețuite astăzi, ele nu vor mai fi așa de puternice mâine. Inima devine

29

mai puțin sensibilă și cade într-o inconștiență primejdioasă cu privire la scurtimea vieții și la durata veșniciei. Condamnarea noastră la judecată nu se va datora faptului că am fost duși în rătăcire, ci că am neglijat ocaziile trimise de cer pentru a cunoaște adevărul.” Hristos Lumina Lumii, 489.

UȘA S-A ÎNCHIS

„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut sa strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut! Iată că vi se lasă casa pustie;” - Matei 23:37,38.

„Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura, și te vor strânge din toate părțile; te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” - Luca 19:42-44

AM AJUNS LA TIMPUL PREVESTIT

„Mântuitorul a dat semne pentru venirea Lui și El zice: „Când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape”. „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21, 31.34.36).

Am ajuns la timpul prevestit de aceste profeții. A venit timpul sfârșitului, viziunile profeților sunt desigilate și avertizările lor solemne arată că venirea Domnului nostru în slavă s-a apropiat.

Iudeii au interpretat greșit și au aplicat greșit Cuvântul lui Dumnezeu și n-au cunoscut timpul cercetării lor. Anii de lucrare ai Mântuitorului și ai apostolilor Lui — ultimii ani prețioși ai harului pentru poporul ales — i-au petrecut complotând nimicirea trimișilor Domnului. Erau stăpâniți de ambiții pământești și darul împărăției spirituale le-a fost dat în zadar. La fel și astăzi, împărăția acestei lumi stăpânește gândurile oamenilor și ei nu iau seama cât de repede se împlinesc profețiile și nici nu recunosc semnele grăbitei apropieri a Împărăției lui Dumnezeu.

Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.” Cu toate că nu putem să știm ceasul revenirii Domnului, tot putem să cunoaștem apropierea venirii Lui. „De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji (1 Tesaloniceni 5, 4-6).” - Hristos Lumina Lumii, 235.

30

Ce urmează după apelul de intrare în legământ? Grâul și neghina se coc și se închide ușa harului. După cum ați citit la început, Spiritul Profetic afirmă că a fost o ușă închisă și în vremea Domnului Hristos. Avertizarea împotriva mâniei viitoarece începuse să fie dată de Ioan Botezătorul, a fost continuată de Mesia, iar în anul 34, când ultima săptămână din cele șaptezeci se încheie, Ștefan este ucis cu pietre.Atunci paharul mâniei lui Dumnezeu se umple și Israelul fizic iese din profeție, fiind înlocuit de cel spiritual. (Galateni 3:29); Astfel, ușa pentru Israelul fizic, ca și națiune se închide în anul 34.

„Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: "Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?" Isus i-a zis: "Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.”- Matei 18:21,22.

De șaptezeci de ori câte șapte a iertat Dumnezeu națiunea iudaică. Șaptezeci de săptămâni înseamnă de șaptezeci de ori câte șapte. Când cele șaptezeci de săptămâni se închieie, Dumnezeu încetează să mai ierte pe iudei ca și națiune.

Judecata executivă, vine în anul 70, odată cu distrugerea Ierusalimului de către romani. Niciun creștin însă nu a murit atunci. Niciun om care să fi avut dragoste de adevăr nu a pierit. Grâul a fost depozitat în siguranță în hambar.

„Toate proorociile făcute de Hristos, cu privire la distrugerea Ierusalimului, s-au

împlinit literal. Iudeii au trăit realitatea adevărului din cuvintele Sale de avertizare: „Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura”. (Matei 7, 2)

Au apărut semne și minuni care prevesteau distrugerea și prăpădul. În miez de noapte, o lumină nenaturală strălucea deasupra templului și altarului. Pe cer, spre apus, se arătau carele oamenilor de război, adunându-se pentru bătălie. Preoții care slujeau noaptea în sanctuar erau îngroziți de niște sunete misterioase; pământul se cutremura și mulțimi de glasuri erau auzite strigând: „Să fugim de aici”. Poarta dinspre răsărit, care era atât de grea încât abia putea fi închisă de mai mulți oameni și care era asigurată cu bare imense de fier, prinse adânc în caldarâmul de piatră tare, s-a deschis la miezul nopții, fără vreo unealtă omenească. (Milman, The History of the Jews, cartea 13)

Timp de șapte ani, un bărbat a colindat străzile Ierusalimului, anunțând nenorocirile care aveau să vină peste cetate. Zi și noapte el rostea cu glas de tânguire: „Glas de la răsărit; glas de la apus; glas din cele patru vânturi; glas împotriva Ierusalimului și împotriva Templului; glas împotriva mirilor și a mireselor; glas împotriva întregului popor!” (Ibidem). Acest personaj ciudat a fost întemnițat și biciuit, dar nici o plângere nu s-a auzit de pe buzele lui. La toate insultele și tratamentul brutal, el răspundea: „Nenorocire, nenorocire pentru Ierusalim! Nenorocire, nenorocire pentru locuitorii lui!” Strigătul lui de avertizare n-a încetat până când a fost ucis în asediul pe care-l prevestise.

În distrugerea Ierusalimului n-a pierit nici un creștin. Hristos dăduse ucenicilor Săi avertizarea și toți aceia care au crezut cuvintele Sale au așteptat semnul făgăduit. „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști”, a spus Isus, „să știți că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudea să fugă la munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el.” (Luca 21, 20.21). După ce romanii, sub conducerea lui Cestius, au înconjurat cetatea, pe

31

neașteptate au părăsit asediul tocmai atunci când totul părea favorabil unui atac imediat. Asediații, nemaisperând într-o rezistență încununată de succes, erau pe punctul de a se preda, când generalul roman și-a retras forțele, în aparență fără nici un motiv. Dar providența plină de milă a lui Dumnezeu dirija evenimentele pentru binele poporului Său. Semnul făgăduit fusese dat creștinilor care așteptau, iar acum le-a fost oferită ocazia, ca toți cei care doreau, să asculte de avertizarea Mântuitorului. Evenimentele au fost în așa fel conduse, încât nici iudeii și nici romanii să nu împiedice fuga creștinilor. După retragerea lui Cestius, iudeii, ieșind din Ierusalim, au urmărit armata care se retrăgea și, în timp ce ambele forțe erau cu totul angajate în lupte, creștinii au avut ocazia să părăsească cetatea. În vremea aceasta și țara fusese curățită de dușmanii care ar fi încercat să-i împiedice. În timpul asediului, iudeii erau adunați la Ierusalim pentru Sărbătoarea Corturilor, și în felul acesta, creștinii din toată țara puteau să scape fără să fie hărțuiți. Fără zăbavă ei au fugit spre un loc sigur — cetatea Pela, din Perea, dincolo de Iordan.”- Tragedia Veacurilor, pag 29,30.

Au pierit doar aceia care nu au avut dragoste de adevăr. Lor li s-a dat să creadă o solie de „pace și liniște”. Fecioarele înțelepte însă au urmat îndemul Mântuitorului, citind și înțelegând din Daniel „urâciunea pustiirii” care s-a așezat atunci în Locul Sfânt. Când au venit romanii, au recunoscut semnul și și-au scăpat viața. Chiar dacă au fost doar câțiva, Domnul este credincios și i-a ocrotit de mânia arzătoare ce avea să fie revărsată asupra națiunii răzvrătite. La fel de puțini au fost scăpați și de mânia potopului.Doar doi oameni din acea generație au ieșit din Egipt și intrat în Canaan. Istoria s-a tot repetat și din punct de vedere al proporțiilor.

32

LINIA MILLERIȚILOR

LA VREMEA SFÂRȘITULUI – UN STUDIU AL

LUI DANIEL 11

"La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca." Daniel 11:40

"Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte." Daniel 12:4

Această „vreme a sfârșitului” din Daniel 11 și 12 se referă la începutul celei de-a treia linii pe care o vom studia, Linia Milleriților. Fiecare linie începe odată cu vremea sfârșitului pentru acea generație. Însă vremea sfârșitului marchează întotdeauna o nouă dezvoltare a adevărului sau creșterea cunoștinței pentru acea generație. Acea creștere a cunoștinței este menită să coacă grâul și neghina.

Pentru a vedea când a început „vremea sfârșitului” și creșterea cunoștinței pentru generația milleriților, trebuie să analizăm cu ajutorul lui Dumnezeu capitolele 8 și 11 ale cărții lui Daniel. Chiar dacă studentul profeției nu are deocamdată o experiență în cercetarea cuvântului profetic, studiul prezentat aici este destul de explicit pentru a pune în lumină subiectul timpului sfârșitului și a creșterii cunoștinței în Linia Millerților. Mai mult, în unul din capitolele următoare se răspunde cu argumente din Biblie și Spiritul Profetic întrebării: „Care este interpretarea corectă a profețiilor?”.

În cartea lui Daniel, Dumnezeu repetă aceeași linie generală profetică pentru a adăuga de fiecare dată detalii. Și aici Mântuitorul a folosit principiul „linie peste linie”. În Daniel 2 ne sunt prezentate cele pantru mari imperii universale, începând cu Babilon și continuând cu Medo-Persia, Grecia, Roma Păgână. În capitolul 7 din Daniel vedem cum aceleași imperii sunt ilustrate prin simboluri diferite. De la leul Babilonului până la fiara „nespus de grozav de înspăimântătoare” a Romei, profeția este o repetare și o detaliere a visului din capitolului 2. Însă, în Daniel 7:8-14, ne sunt adăugate detalii ce nu sunt prezente în visul capitolului 2. Găsim aici cornul Romei Papale, care s-a încumetat și a schimbat „vremurile și legea”, făcând război sfinților timp de o vreme două vremi și jumătate de vreme. (1260 de zile profetice sau ani literali, conform principiului zi-an – Num. 14:34, Ez. 4:6).Mai mult, găsim

33

scena judecății în care Fiul Omului primește împărăția de la Tatăl. (Daniel 7:9-14) Această scenă trebuie să se fi petrecut în al treilea cer, la tronul lui Dumnezeu. (2 Corinteni 12:2)

În următorul capitol din Daniel găsim reprezentate prin simboluri profetice aceleași puteri, ca în capitolele precedente.Totuși, profeția începe de la împărăția Medo-Persiei, întrucât imperiul Babilonului urma foarte curând să fie zdrobit.

„Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că într-un râu stătea un berbec şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă. Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic. Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi. A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând în râu şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui. Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor.”- Daniel 8:3-8.

Explicația îngerului cu privire la fiarele din profeție:

„Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor.” Daniel 8:20.

„Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat. Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt sunt patru împărăţii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere.” - Daniel 8:21,22.

Cornul cel mare al Țapului este Alexandru cel Mare. La moartea lui, patru generali ai săi au luat puterea împărăției. (Ptolemeu, Lisimah, Casandru și Seleuc) Aceștia aveau stăpânire peste patru părți diferite ale imperiului Grec.

În continuare este introdus în profeție un anumit corn:

Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor. Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată. Daniel 8:8,9.

Îngerul îi explică lui Daniel și acest corn:

„La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde

34

pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.”- Daniel 8:23-25.

De asemenea, în profeția din Daniel 8 puterile reprezentate prin simboluri cresc în măreție și forță. Astfel, berbecul Medo-Persiei „a ajuns puternic”, (Daniel 8:4) dar „Țapul însă a ajuns foarte puternic”. (Daniel 8:8) Din aceasta deducem că împărăția Greciei a fost mai puternică decât cea a Medo-Persiei. În capitolele 2 și 7, după Grecia urma Roma Păgână. Aceasta înseamnă acel corn care „s-a mărit nespus de mult” (Daniel 8:9). Cornul se mărește mai mult decât fiarele dinaintea lui. Tot așa și împărăția Romei a fost mai puternică decât cele de dinaintea ei. Fierul Romei este reprezentat astfel în Daniel 2:

„Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi.”- Daniel 2:40.

Iar în Daniel 7, fiara a patra, deși mai puțin nobilă decât cele de dinaintea ei, este mult mai feroce și violentă:

„După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne.”Daniel 7:7.

Cornul din Daniel 8 este așadar aceeași putere care este prezentată în capitolele 2 și 7 ca urmând Greciei, adică Roma. De ce cornul iese din unul din cele patru coarne ale țapului?

„Guvernările pământești nu sunt introduse în profeție până când nu vin într-un mod oarecare în legătură cu poporul lui Dumnezeu. Roma a venit în legătură cu iudeii, poporul lui Dumnezeu din acel timp prin faimoasa Ligă iudaică din anul 161 î.Hr. Dar șapte ani mai înainte de aceasta, adică în anul 167 î. Hr., Roma a cucerit Macedonia și a făcut această țară o parte a imperiului ei. De aceea Roma este introdusă în profeție ca și cum de la nimicirea cornului Macedonean al țapului ea pleacă să facă noi cuceriri în alte direcții. Aceasta apare profetului ca ieșind din unul din coarnele țapului.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsul, 158.

Vom analiza pe scurt în continuare subiectul cornului ce succede împărăția Greciei din Daniel 8. Am văzut că acest corn este împărăția Romei.

Vă reamintim că traducerea Fidela este o traducere literală (cuvânt-cu-cuvânt), a Bibliei, iar cuvintele adăugate pentru înțeles sunt scrise înclinat. În studiul profețiilor ne va fi mult mai de folos o traducere care să transpună fiecare cuvânt din original, întrucât în acest studiu fiecare cuvânt contează. Să comparăm așadar traducerea Cornilescu și traducerea Fidela ale versetelor 9-14 din Daniel 8:

35

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela v.9 Dintr-unul din ele a crescut un corn mic,

care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată.

Și din unul dintre ele a ieşit un corn mic, care a crescut foarte mare, spre sud şi spre est şi spre ţara plăcută.

v.10 S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare.

Și a crescut mare până la oştirea cerului; şi a aruncat câtva din oaste şi din stele la pământ şi le-a călcat în picioare.

v.11 S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul Locaşului său celui Sfânt.

Da, s-a preamărit chiar până la prinţul oştirii şi prin el sacrificiul zilnic a fost luat şi locul sanctuarului său a fost dărâmat.

v.12 Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ şi a izbutit în ce a început.

Și o oaste i-a fost dată împotriva sacrificiului zilnic, din cauza fărădelegii şi a aruncat adevărul la pământ; şi a lucrat şi a prosperat.

v.13 Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: "În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?"

Atunci am auzit un sfânt vorbind şi un alt sfânt a spus acelui sfânt care a vorbit: Cât de lungă va fi viziunea referitoare la sacrificiul zilnic şi fărădelegea pustiirii, pentru a da şi sanctuarul şi oştirea să fie călcate în picioare?

v.14 Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!"

Și mi-a spus: Până la două mii trei sute de zile; atunci sanctuarul va fi curăţat.

După cum vedeți, expresia „jertfa necurmată” tradusă de Dumitru Cornilescu este tradusă de Biblia Fidela „sacrificiul zilnic”. Însă, cuvântul „sacrificiu” este scris înclinat, semn că este un cuvânt adăugat de traducători. Spiritul Profetic clarifică acest subiect:

„Apoi am văzut, în legătură cu „necurmată” (Daniel 8, 12) că „jertfa”, acest cuvânt, a fost adăugat de înţelepciunea omenească şi nu aparţine textului şi că Domnul le-a dat imaginea [vedera, interpretarea n. tr.] corectă în privinţa lui celor care au anunţat ceasul judecăţii. Când a existat unitate, înainte de 1844, aproape toţi erau de acord în privinţa opiniei corecte legate de „necurmat”; însă în confuzia de după 1844, au fost îmbrăţişate alte abordări şi au urmat întunericul şi confuzia.”- Scrieri Timpurii, 74.

Așadar, cei cara au anunțat ceasul judecății înainte de 1844 au avut interpretarea corectă a „necurmatului”. Aici este vorba bineînțeles despre William Miller și colaboratorii lui. „Când a existat unitate, înainte de 1844, aproape toţi erau de acord în privinţa opiniei corecte legate de „necurmat”; însă în confuzia de după 1844, au fost îmbrăţişate alte abordări şi au urmat întunericul şi confuzia.”. William Miller scrie despre necurmat:

„Continuam să citesc, și nu puteam să găsesc un alt caz în care [necurmatul] era găsit decât în Daniel. Atunci [cu ajutorul concordanței] am luat acele cuvinte care erau legate de el,

36

„îndepărta” [în versiunea Bibliei King James, cea folosită de William Miller: „take away”]; el va îndepărta necurmatul; „de la timpul când necurmatul va fi îndepărtat” [Daniel 12:11, versiunea King James] am continuat să citesc și am crezut că nu voi găsi lumină pentru text. Într-un final, am ajuns la 2 Tesaloniceni 2:7-8, "Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit […]". Când am ajuns la acest text, o, cât de clar și glorios a apărut adevărul. Iat-l! Acesta este necurmatul! Ei bine, la ce se referă Pavel prin „cel ce o opreşte” sau o împiedică? Prin „omul fărădelegii”, „acel nelegiuit”, se face referire la Papalitate. Așadar, ce împiedică Papalitatea să se arate? Ei bine, este Păgânismul. Atunci, „necurmatul” trebuie să însemne păgânismul.” - Review and Herald, Ianuarie 1858 (Manualul Advent, pagina 66, William Miller)

Uriah Smith menține poziția pionierilor milleriți cu privire la necurmat:

„Cornul cel mic a crescut mare înspre sud. Aceasta a fost adevărat cu privire la Roma. Egiptul a fost făcut o provincie a Imperiului în anul 30 î. Hr, și a fost menținut astfel câteva secole.

Cornul cel mic a crescut către est. Aceasta s-a adeverit cu Roma. Ea a cucerit Siria în anul 65 î.Hr, și a făcut-o provincie romană.

Cornul cel mic a crescut către țara cea minunată. Așa a făcut Roma. Iudeea este numită „țara minunată” în multe scripturi. Romanii au făcut-o provincie a imperiului lor în anul 63 î. Hr, și în cele din urmă au distrus cetatea și templul și au împrăștiat iudeii pe toată fața pământului.

Cornul cel mic a crescut chiar „până la oștirea cerurilor și a doborât la pământ o parte din oștirea aceasta și din stele”. Roma a făcut și aceasta. În această expresie sunt introduse două figuri: „oastea” și „stelele”. Când sunt folosite în sens simbolic aceste figuri se referă aproape întotdeauna la poporul lui Dumnezeu și la conducătorii lor. În versetul 13 al acestui capitol citim că atât sanctuarul, cât și oastea vor fi călcate în picioare. Fără îndoială că aici se face referire la poporul lui Dumnezeu și la locașul lor de închinare. Stelele vor reprezenta firește conducătorii lucrării lui Dumnezeu. Această opinie este exprimată mai târziu în una din aplicațiile din Apocalipsa 12:4 unde balaurul cel mare și roș, un simbol al Romei, a aruncat a treia parte din stele la pământ.

Cornul cel mic „s-a înălțat chiar până la Căpetenia oștirii”. Numai Roma a făcut aceasta. În interpretarea (vers. 25) se spune că „se va ridica împotriva Domnului domnilor”. Aceasta este desigur o aluzie la crucificarea Domnului nostru sub jurisdicția romanilor.

Roma în două aspecte Prin cornul cel mic, a fost îndepărtată jertfa necurmată. Acest corn mic simbolizează Roma în întreaga ei istorie, cuprinzând cele două faze, păgână și papală. Aceste două faze sunt descrise în altă parte ca „zilnic” [sau „necurmat”, n.ed.] („jertfa” este un cuvânt de substituție) și „fărădelegea (urâciunea) pustiirii”; (pustiirea) zilnică semnificând evident forma păgână și „fărădelegea pustiirii” pe cea papală. În acțiunile atribuite acestei puteri se vorbește uneori despre una din forme, alteori despre cealaltă. „Prin el (prin forma papală) cea zilnică (forma păgână) a fost înlăturată.” Roma păgână a fost

37

remodelată în „Locașul Sanctuarului său” sau locul de închinare al cetății Romei a fost aruncat jos (a fost dărâmat). [vezi Daniel 8:11, Fidela, n. ed.]

Sediul guvernării a fost mutat de Constantin la Constantinopol, în anul 330 d. Hr. Aceeași acțiune se are în vedere în Apocalipsa 13:2 unde se spune că balaurul, Roma păgână, a dat fiarei, Roma papală, scaunul ei de domnie, cetatea Romei.

O „oaste i-a fost dată (cornului mic) împotriva pustiirii zilnice”. [vezi Daniel 8:12, Fidela, notă editor.] Barbarii care au doborât Imperiul Roman în acele vremuri de schimbări, de fricțiuni și de transformări, s-au convertit la credința catolică și au devenit instrumente de detronare a religiei anterioare. Deși din puncte de vedere politic ei au cucerit Roma, ei au fost învinși din punct de vedere religios de teologia Romei și au devenit continuatorii aceluiași imperiu într-o altă fază. Aceasta s-a înfăptuit prin acțiunea rațiunii „fărădelegii”, adică prin lucrarea tainei fărădelegii. Papalitatea poate fi numită un sistem al fărădelegii pentru că ea își face lucrarea sa rea sub masca religiei curate și neîntinate. Despre acest sistem religios fals Pavel a scris în primul secol către Tesaloniceni, „Tania fărădelegii a început deja să lucreze” (2. Tesaloniceni 2:7)

Cornulcel mic „a aruncat adevărul la pământ, a practicat și a izbutit” (Traducere din engleză). Aceasta descrie în câteva cuvinte lucrarea și succesul papalității. Adevărul este deformat oribil, încărcat cu tradiții, transformat într-un ritual și superstiții ridicole, aruncat jos și ascuns. Despre această putere eclesiastică este declarat că ea „a practicat” – a practicat înșelăciunile sale față de popor, a practicat planurile sale de a realiza scopurile sale și de a-și extinde puterea proprie.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 159-161.

Se vede cu claritate ilustrat acum în cartea lui Daniel principiul „linie peste linie” (Isaia 28:13). În capitolele 2, 7 și 8, Dumnezeu repetă liniile profetice pentru a adăuga detalii cruciale pentru generația noastră. Iar capitolul 11 din Daniel nu face abatere de la acest principiu. Și el reprezintă încă o linie pusă peste liniile capitolelor 2, 7 și 8. Daniel 11 poate fi considerat chiar un comentariu la Daniel 8, întrucât detaliază profeția capitolului 8, în special partea legată de ridicarea „omului fărădelegii” și de vremea sfârșitului.

Daniel 11:1,2

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela În anul dintâi al lui Darius, medul, eram şi eu la el, ca să-l ajut şi să-l sprijin. 2. Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi; şi când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei.

De asemenea, eu, în anul întâi al lui Darius medul, eu am stat să îl îmbărbătez şi să îl întăresc. Şi acum îţi voi arăta adevărul. Iată, se vor ridica în picioare încă trei împăraţi în Persia; şi al patrulea va fi mult mai bogat decât ei toţi; şi prin tăria lui, prin bogăţiile sale, va stârni pe toţi împotriva domeniului Greciei.

38

Profeția începe cu aceeași putere cu care începe și cea din capitolul 8: Medo-Persia. „Iată că vor mai fi încă trei împărați în Persia.”

„Dariu murise și acum domnea Cir. Trei împărați urmau să se ridice sau să domnească în Persia, fără îndoială că imediați succesori ai lui Cir. Aceștia au fost Cambyses, fiul lui Cir, Smerdis, un impostor și Dariu Histaspes.

Al patrulea împărat după Cir, a fost Xerxe, fiul lui Darius Histaspes. El a fost renumit pentru bogăție sa, o directă împlinire a profeției, care afirma că el va „strânge mai multă bogăție decât toți ceilalți”. El s-a hotărât să cucerească Grecia și a organizat pentru acesta o puternică armată pe care Herodot a evaluat-o la 5.283.220 de oameni” -Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 233.

Renumita bătălie de la Termopile i-a oferit lui Xerxe succes în luptă, însă armata sa a reușit să invadeze țara numai când cei 300 de spartani care păzeu trecătoarea au fost trădați.

Daniel 11:3,4

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere şi va face ce va voi. 4. Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma împărăţia lui şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atât de puternică pe cât era sub el, căci va fi făcută bucăţele şi va trece la alţii, afară de aceştia.

Și un împărat puternic se va ridica în picioare, care va stăpâni cu mare stăpânire şi va face conform voinţei sale. 4. Şi când se va ridica în picioare, împărăţia lui va fi frântă şi va fi împărţită spre cele patru vânturi ale cerului; şi nu pentru posteritatea lui, nici conformdomniei sale, pe care a condus-o; fiindcă împărăţia lui va fi smulsă şi dată altora, în afară de aceştia.

În Daniel 11:3,4 ne este prezentată Grecia biruitoare, ce cucerește Medo-Persia. Ne este prezentat Alexandru cel Mare, cu victoriile uimitoare pe care le-a căpătat în urma favorului Divin ce i-a fost acordat, acela de a trăi la răscrucea profetică a imperiilor. El este acel „împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere şi va face ce va voi.” (Daniel 11:3)

Profeția ne spune și istoria confirmă că împărăția lui „va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui” (Daniel 11:4). Astfel, Alexandru cel Mare moare la o vârstă foarte fragedă din cauza exceselor, la puțin timp după ce și-a terminat campaniile cuceritoare. În urma uneltirilor, urmașii săi au fost înlocuiți la tron de cei patru generaliai săi,care domneau în cele patru provincii ale Greciei.

„După moartea lui Antigonus (în anul 301 î.Hr.), cele patru căpetenii au împărțit imperiul între ele; prin aceasta întregul imperiu al lui Alexandru a fost împărțit în patru regate. Ptolemeu a luat Egiptul, Libia, Arabia, Coele-Siria și Palestina; Casandru a luat Macedonia și Grecia; Lisimah a luat Tracia, Bitinia și câteva provincii dincolo de Hellespont și Bosfor, iar Seleuc a luat restul. Toți acești patru erau cele patru coarne ale țapului menționat în profețiile lui Daniel, coarne care au crescut după ruperea primului corn. Acest prim corn a fost Alexandru, împăratul Greciei, care a nimicit împărăția mezilor și perșilor, iar celelalte patru coarne au fost acești patru împărați care s-au ridicat după el și care au împărțit între ei

39

imperiul. Toți aceștia au fost și cele patru capete ale pardosului despre care este vorba în alt loc din aceleași profeții; iar cele patru regate erau cele patru părți în care conform aceluiași profet trebuia să fie împărăția viteazului împărat (adică a lui Alexandru) în cele patru vânturi ale cerului, între cei patru împărați, „dar nu între urmașii săi”, nici unul dintre cei patru fiind dintre urmașii săi. Prin această ultimă împărțire a imperiului lui Alexandru toate aceste profeții s-au împlinit cu exactitate.” - Humphery Prideaux, Vechiul și Noul Testament în legătură cu istoria iudeilor, vol. I, p.415.

Daniel 11:5

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Împăratul de la miazăzi va ajunge tare. Dar unul din mai marii lui va fi şi mai tare decât el şi va domni, întemeind o mare împărăţie.

Şi împăratul sudului va fi tare şi unul dintre prinţii lui; şi va fi tare peste el şi va avea stăpânire; stăpânirea lui va fi o stăpânire mare.

Începând cu acest verset, profeția se conturează în jurul împăratului de la miazăzi și a celui de la miazănoapte. Istoria confirmă acest lucru. În urma luptelor interne, doar două dinastii principale au controlat teritoriul Greciei, și anume dinastia Ptolemeilor și cea a Seleucizilor.

„Succesorii lui Casandru au fost curând cuceriți de Lisimah și de regatul său: Grecia și Macedonia au fost anexate la Tracia. Lisimah, la rândul său, a fost învins de Seleuc și Macedonia și Tracia au fost anexate la Siria.

Aceste fapte au pregătit calea pentru aplicarea textului din fața noastră. Împăratul de la miazăzi, Egiptul, va ajunge puternic. Ptolemeu Soter a anexat Ciprul, Fenicia, Caria, Cyrene și multe alte insule și cetăți la Egipt. Astfel regatul său a devenit puternic. Dar un altul dintre căpeteniile lui Alexandru este introdus prin expresia „unul din mai marii lui”. Aceasta trebuie să se refere la Seleucus-Nicator, care, așa cum s-a afirmat deja, prin anexarea Macedoniei și Traciei la Siria a devenit posesorul a trei părți din cele patru a imperiului lui Alexandru și a stabilit o împărăție mai puternică decât cea a Egiptului.” Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 236.

Dar care este în nord (miazănoapte) și care în sud (miazăzi)? În primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că pe vremea împărțirii Greciei „în cele

patru vânturi ale cerurilor” Israelul antic încă nu ieșise din profeție.Astfel putem spune cu claritate faptul că împăratul de la miazănoapte reprezintă puterea care deține teritoriul de la miazănoapte (nord) de Israelul antic. Tot așa, împăratul de la miazăzi reprezintă puterea care deține teritoriul de la miazăzi (sud) de Israel. Acest raționament este valid pentru că atâta vreme cât Israelul fizic încă era parte din profeție, el era „centrul lumii”, axis mundi. Toate celelalte puteri dîn profeție erau prezentate în raport cu el.

În al doilea rând, teritoriul Israelului se afla chiar în centrul imperiului grecesc împărțit. Acesta este cel de-al doilea martor al faptului că putem considera în mod corect puterea care se află la miazănoapte de Israel ca fiind împăratul de la miazănoapte, iar puterea care se află în sud ca fiind împăratul de la miazăzi.

40

Așadar, dinastia Ptolemeilor, care deținea teritoriul Egiptului la sud de Israel, reprezenta împăratul de la miazăzi. Tot așa, dinastia Seleucizilor, care stăpânea Siria și Babilonul, în nord, reprezintă împăratul de la miazănoapte. Pe scurt, Egiptul este Împăratul de la Miazăzi și Babilonul (Siria sau Asiria) este Împăratul de la Miazănoapte.

Daniel 11:6

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela După câţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului de la miazăzi va veni ca nevastă la împăratul de la miazănoapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nicio putere şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea.

Și la sfârşitul anilor, ei se vor alătura; căci fiica împăratului sudului va veni la împăratul nordului să facă o înţelegere; dar ea nu va păstra puterea braţului; nici nu va sta el în picioare, nici braţul său; ci ea va fi dată şi cei care au adus-o şi cel care a născut o şi cel care a întărit-o în acele timpuri.

Deși între împăratul Egiptului și împăratul Siriei au fost frecvente războaie, Ptolemeu Philadelphus, al doilea rege al Egiptului și Antiochus Theos, al treilea rege al Siriei au ales să facă o alianță de familie. Condiția era ca împăratul Siriei să-și îndepărteze soția, pe Laodice, și cei doi fii ai ei, și să se căsătorească cu Berenice, fiica lui Ptolemeu Philadelphus. Acest lucu s-a întâmplat, însă „aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nicio putere”. Curând, Antiochus și-a adus înapoi la curte pe prima soție, Laodice, care de teama unei eventuale alungări, și-a otrivăt nu numai soțul, dar și pe Berenice, pe fiul ei și pe aceia care-i slujeau.

Daniel 11:7-9

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela În vremea aceea însă se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaşi rădăcină cu ea şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului de la miazănoapte, va face ce va voi cu ea şi va fi biruitor. 8. Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa câţiva ani în pace pe împăratul de la miazănoapte. 9. Acesta va porni împotriva împărăţiei împăratului de la miazăzi, dar se va întoarce iarăşi în ţara sa.

Dar dintr-un lăstar al rădăcinii ei se va ridica unul în locul lui, care va veni cu armată şi va intra în fortăreaţa împăratului nordului şi se va purta rău împotriva lor şi va învinge; Şi de asemenea va duce în Egipt captivi pe dumnezeii lor, cu prinţii lor şi cu vasele lor preţioase din argint şi din aur; şi el va dăinui mai mulţi ani decât împăratul nordului. Astfel împăratul sudului va veni în împărăţia lui şi se va întoarce în propria ţară.

41

„Lăstarul din aceeași rădăcină cu Berenice a fost fratele ei Ptolemeu Euergetes. Nici măcar nu ajunsese să urmeze la tronul Egiptului pe tatăl său Ptolemeu Philadelphus, când arzând de dorința de a răzbuna moartea surorii sale Berenice, el a organizat o imensă armată și a invadat teritoriul împăratului de la miazănoapte Seleucus Callinicus, care domnea în Siria împreună cu mama sa Laodice. El l-a învins și a cucerit Siria, Cilicia, zonele din cursul superior al râului Eufrat și partea de est, până la Babilon. Dar auzind de o răscoală în Egipt care a necesitat reîntoarcerea sa acasă el a jefuit regatul lui Seleucus luând 40.000 de talanți de argint, vase scumpe de argint și 2500 de chipuri turnate ale zeilor.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 238.

Daniel 11:10

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Totuşi fiii săi vor începe iarăşi războiul şi vor strânge o mare mulţime de oşti, care va înainta, se va revărsa ca un râu care iese din matcă şi-l vor împinge iarăşi înapoi până la cetăţuie.

Dar fiii lui vor fi stârniţi şi vor aduna o mulţime de mari forţe; şi unul va veni negreşit şi se va revărsa şi va trece, atunci se va întoarce şi va fi stârnit, până la fortăreaţa lui.

„Prima parte a acestui verset vorbește despre fii, la plural, iar ultima parte despre unul, la singular. Fiii lui Seleucus Calinicus au fost Seleucus Ceranus și Antiochus Magnus. Ambii au început cu râvnă să acționeze pentru reabilitarea și răzbunarea cauzei tatălui lor și țării lor. Cel mai mare dintre ei Seleucus a luat tronul mai întâi. El a strâns o mare mulțime pentru a recâștiga stăpânirea tatălui său, dar a fost otrăvit de generalii săi după o scurtă și lipsită de glorie domnie. Fratele său Antiochus Magnus, cu mult mai capabil, a fost proclamat ca rege după aceea. El a reluat lupta armată recucerind Seleucia și Siria și a devenit stăpânul unor teritorii prin tratative, iar a altor teritorii prin forța armelor.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 239.

Daniel 11:11

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Împăratul de la miazăzi, mâniat de aceasta, va ieşi şi se va lupta cu împăratul de la miazănoapte; va ridica o mare oştire, dar oştile împăratului de la miazănoapte vor fi date în mâinile lui şi nimicite.

Și împăratul sudului va fi împins de amărăciune şi va ieşi şi se va lupta cu el, cu împăratul nordului; şi va ridica o mare mulţime; iar mulţimea va fi dată în mâna lui.

42

Ptolemeu Philopator, succesorul lui Ptolemeu Euergetes, a fost un rege ușuratic ce a fost trezit de perspectiva unei invazii din partea lui Antiochus Magnus. El a format o mare armată pentru a împiedica invazia împăratului de la miazănoapte. Confruntarea a avut loc la Raphia și Antiochus a fost învins cu 14.000 de soldați uciși și 4000 luați prizonieri. Astfel „oștile împăratului de la miazănoapte vor fi date în mâinile lui și nimicite”.

Daniel 11:12

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Atunci inima împăratului se va îngâmfa, va doborî zece mii, dar tot nu va birui.

Şi după ce va fi luat mulţimea, inima lui se va înălţa; şi va doborî multe zeci de mii, dar nu va fi întărit prin aceasta.

Aici este vorba despre împăratul de la miazăzi, Ptolemeu Philopator. După cum am amintit el era dedat la patimi și excese. Dacă ar fi continuat lupta, foarte probabil ar fi cucerit imperiul lui Antiochus, însă după câteva amenințări el a făcut pace pentru a-și continua viața plină de îngăduință neîntrerupră și necontrolată a poftelor animalice. Astfel inima i s-a îngâmfat. Deși a doborât armata lui Antiochus, nu a biruit-o ci a fost biruit de patimile sale.

Daniel 11:13

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Căci împăratul de la miazănoapte se va întoarce şi va strânge o oştire mai mare decât cea dintâi; şi după câtăva vreme, după câţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate.

Căci împăratul nordului se va întoarce şi va ridica o mulţime mai mare decât cea dinainte şi va veni negreşit după câţiva ani cu o mare armată şi cu multe bogăţii.

„Evenimentele prezise în acest verset urmau să aibă loc după câțiva ani. Pacea încheiată între Ptolemeu Philopater și Antiochus Magnus a durat 14 ani. Între timp Ptolemeu a murit din pricina necumpătării și desfrâului și a fost urmat de fiul său Ptolemeu Epiphanes, atunci în vârstă de 5 ani. Antiochus a înăbușit în acest timp răscoala din regatul său și a readus sub stăpânirea sa provinciile din răsărit. El a avut apoi răgaz pentru orice proiect în perioada când tânărul Epiphanes a venit la tronul Egiptului. Considerând aceasta o bună ocazie pentru a-și întinde stăpânirea, el a ridicat o numeroasă armată, mai mare decât cea dinainte și a pornit împotriva Egiptului, așteptându-se la o victorie ușoară împotriva tânărului rege.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 242.

Daniel 11:14

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului de la miazăzi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească

Și în acele timpuri mulţi se vor ridica împotriva împăratului sudului; de asemenea jefuitorii poporului tău se vor înălţa pentru a întemeia viziunea;

43

vedenia; dar vor cădea. dar vor cădea.

Împăratul de la miazăzi din versetul 14 nu este altcineva decât micul Ptolemeu Epiphanes despre care am amintit anterior. Mulți s-au ridicat împotriva lui în acele vremuri. Deși în timpul tatălui său Siriași Macedonia erau în alianță cu el, odată cu venirealui pe tron, împăratul de la miazănoapte în alianță cu Filip al Macedoniei uneltesc împotriva puterii Egiptului.

De pe malurile Tibrului, cu o putere covârșitoare, se naște o națiune ce avea să controleze afacerile lumii pentru sute de ani, al cărui cuvânt avea să fie infailibil pentru multe popoare și națiuni. Roma însă intervine în favoarea Egiptului. Cu siguranță că dacă Roma nu ar fi intervenit pentru a-l proteja pe micul rege și țara lui, Egiptul ar fi fost cucerit.

Roma în versetul 14 ne este prezentată ca o ceată de derbedei (jefuitori ai poporului tău, în traducerea literală), pentru că ei au jefuit poporul Israel și l-au adus la ruină totală în anul 70. Mai mult, ei au împlinit vedenia (au întemeiat viziunea), apărându-l pe împăratul de la miazăzi de la distrugere totală. Dacă nu ar fi intervenit, viziunea nu ar mai fi fost întemeiată. De ce? Nu ar mai fi existat două puteri distincte în jurul cărora să se contureze profeția în continuare. Împăratul de la miazăzi ar fi dispărut.

Daniel 11:15

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Împăratul de la miazănoapte va înainta, va ridica întărituri şi va pune mâna pe cetăţile întărite. Oştile de la miazăzi, nici chiar floarea oamenilor împăratului nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească.

Astfel împăratul nordului va veni şi va înălţa un val de pământ şi va lua cele mai fortificate cetăţi şi braţele sudului nu vor rezista, nici poporul lui ales, nici nu va fi tărie pentru a rezista.

„Educația tânărului împărat al Egiptului a fost încredințată de senatul roman lui M. Emilius Lepidus, care a stabilit pe Aristomenes, un ministru bătrân și experimentat al curții să fie tutorele său. Primul său act a fost de a lua măsuri împotriva invaziei amenințătoare a celor doi regi confederați Filip și Antiochus. În acest scop, el a trimis pe Scopas, un renumit general din Etolia, pe atunci în serviciul egiptenilor, în țara sa natală pentru a aduce întăriri pentru armată. După echiparea unei armate el a înaintat în Palestina și în Cele-Siria (Antiochus fiind angajat în război cu Attalus, în Asia Mică) și a readus toată Iudeea sub autoritatea Egiptului.

Astfel lucrurile au fost aduse la împlinirea versetului de mai sus. Încetând războiul cu Attalus la porunca romanilor, Antiochus a pornit în grabă să recucerească Palestina și Cele-Siria din mâinile egiptenilor. Scopas a fost trimis să i se împotrivească. Cele două armate s-au întâlnit în apropierea izvoarelor Iordanului. Scopas a fost învins, a fost urmărit până la Sidon și acolo a fost asediat. Trei din cei mai capabili generali ai Egiptului au fost trimiși cu cei mai buni ostași ai lor pentru a forța ridicarea asediului, dar fără succes. În cele din urmă Scopas, având ca dușman foametea, căreia nu-i putea ține piept, a fost forțat să se predea în condiții

44

dezonorante, păstrându-și numai viața. Lui și celor 10.000 de oameni ai săi li s-a permis să plece dezarmați. Prin aceasta împăratul de la miazănoapte a cucerit una dintre cele mai întărite cetăți, căci Sidonul era prin așezarea și prin fortificațiile sale, una dintre cele mai puternice cetăți ale acelor timpuri. Acesta a fost eșecul armatelor de la miazăzi și eșecul oamenilor pe care împăratul de la miazăzi i-a ales: anume Scopas și forțele sale din Etolia.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 245.

Daniel 11:16

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvârşire tot ce-i va cădea în mână.

Dar cel ce vine împotriva lui va face conform propriei voinţe şi nimeni nu va sta în picioare înaintea lui, iar el va sta în ţara glorioasă, care prin mâna lui va fi mistuită.

Acela care „va face ce va voi” este imperiul Roman. Roma a mers crescând în putere și în anul 65 î.Hr. a redus Siria la o provincie romană. Astfel împăratul de la miazănoapte devine Roma. De asemenea, în anul 63 î.Hr., Romanii cuceresc „țara minunată”, iudeea.

Daniel 11:17

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Îşi va pune de gând să ia în stăpânire toată împărăţia lui şi, făcându-se că are gânduri curate cu el, îi va da pe fiica sa de nevastă, cu gând să-l piardă; dar lucrul acesta nu se va întâmpla şi nu-i va izbândi.

El de asemenea îşi va îndrepta faţa să intre cu tăria întregii lui împărăţii şi cei integri cu el; astfel va face el şi îi va da lui fiica femeilor, corupând-o; dar ea nu va sta de partea lui, nici nu va fi pentru el.

Singura parte a împărăției lui Alexandru care rămăsese nesupusă Romei era partea de miazăzi, Egiptul. În anul 51 î.Hr, împăratul Egiptului, Ptolemeu Auletes a murit. El a lăsat coroana fiicei sale cele mari, Cleopatra și fiului său mai mare Ptolemeu al XII-lea, un băiat de 9-10 ani. Datorită lipsei lor de experiență, tatăl lor i-a pus sub tutela romanilor. Senatul roman a acceptat această responsabilitate și Pompei a fost ales ca tutore al tinerilor moștenitori.

Între Iulius Cezar și Pompei a izbucnit o ceartă ce l-a determinat pe Pompei să fugă în Egipt. Cezar îl urmărește până în Egipt, însă înainte de a ajunge, Pompei este ucis în mod rușinos la instigația lui Ptolemeu. Ajuns în Egipt, Cezar își asumă acum tutela celor doi tineri. Egiptul era însă într-o stare de tulburare datorată neînțelegerii dintre cei doi frați. Ptolemeu o acuza pe Cleopatra că era lipsită de participare la guvernare.

Datorită tulburărilor interne crescânde, armatele lui Cezar nu mai puteau face față situației. Neputând să cheme ajutor datorită unui vânt de la miazănoapte, el decretează ca Ptolemeu și Cleopatra să-și desfințeze armatele și să se înfățișeze înaintea lui la judecată. Cleopatra însă se folosește de farmecul ei feminin pentru a-l seduce pe Cezar în privința

45

deciziei ce urma să fie luată. Înfășurată într-un covor, se înfățișează înaintea lui sub forma unui „cadou”.

Cezar decretează în final ca fratele și sora să continue să fie asociați la tron. Nemulțumit cu restaurarea autorității Cleopatrei, Pontius, prim ministrul statului începe să instige poporul împotriva lui Cezar, acuzându-l că dorește să-i ofere toată autoritatea Cleopatrei.

„Curând a urmat o revoltă pe față. Egiptenii au acționat spre a distruge flota romană. Cezar a replicat dând foc flotei lor. Câteva din vasele arzând fiind aduse lângă chei au luat foc câteva clădiri ale cetății, printre care și renumita bibliotecă din Alexandria, care conținea aproximativ 400.000 de volume. Antipater din Idumeea i s-a asociat [lui Cezar] cu 3000 de iudei. Iudeii care păzeau intrările de la frontiera Egiptului au permis armatei romane să treacă fără întrerupere. Sosirea acestei armate de iudei conduși de Antipater a contribuit la tranșarea conflictului.

O bătălie decisivă a avut loc între flotele Egiptului și Romei, lângă Nil care s-a încheiat cu o completă victorie a lui Cezar. Ptolemeu, încercând să scape, s-a înecat în râu. Alexandria și întreg Egiptul s-au supus biruitorului. Roma a cuprins acum întregul imperiu inițial al lui Alexandru.

Prin „cei drepți” textul înțelege fără îndoială pe iudeii care au dat lui Cezar ajutorul deja menționat. Fără acesta el trebuia să cadă; cu acesta el a subjugat în întregime Egiptul în anul 47 î.Hr.

„Fiica de nevastă pentru a desfrâna cu ea”, a fost Cleopatra, care a fost amanta lui Cezar și a fost mama copilului său. Pasiunea sa pentru regină l-a ținut mai mult în Egipt decât cereau afacerile sale. El petrecea nopți întregi benchetuind și chefuind cu desfrânata regină. „Dar” spune profetul, „ea nu va fi de partea sa, nici pentru el”. Cleopatra s-a asociat apoi cu Antoniu, vrășmașul lui Augustus Cezar și și-a exercitat întreaga putere împotriva Romei.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 249-251.

Daniel 11:18

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave şi va lua pe multe din ele; dar o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aducă şi o va întoarce asupra lui.

După aceasta îşi va întoarce faţa spre insule şi va lua multe, dar un prinţ va face să înceteze pentru el ocara oferită de el; fără propria ocară el o va face să se întoarcă asupra lui.

„Războiul din Siria și Asia Mică împotriva lui Pharnace regele Bosforului cimerian l-a atras pe Cezar departe de Egipt. Prideaux spune că la sosirea sa în locul unde se afla inamicul, fără a-și îngădui o clipă de răgaz, el s-a aruncat asupra lor imediat și a câștigat o victorie absolută; motiv pentru care a scris unui prieten aceste trei cuvinte: „Veni, vidi, vici” – „Am venit, am văzut, am învins!”. Ultima parte a acestui verset este învăluită în oarecare

46

obscuritate și există o diferență de opinie în legătură cu aplicarea sa. Unii îl aplică la trecutul mai îndepărtat al vieții lui Cezar și consideră a se împlini în cearta sa cu Pompei. Dar evenimentele precedente și ulterioare definite clar în profeție ne obligă să căutăm împlinirea aceste părți a profeției între victoria asupra lui Pharnace și moartea lui Cezar la Roma, așa cum se va vedea în versetele următoare.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 251.

Daniel 11:19

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va poticni, va cădea şi nu-l vor mai găsi.

Atunci îşi va întoarce faţa spre fortăreaţa propriei ţări, dar se va poticni şi va cădea şi nu va fi găsit.

După ce își încheie cuceririle în Asia Mică, Africa și Spania, Iulius Cezar se întoarce „spre cetățuile țării lui”. El se întoarce la Roma, unde este făcut dictator pe viață. „Dar se va poticni, va cădea și nu-l vor mai găsi”. Acest limbaj denotă o moarte bruscă. Cezar este astfel asasinat chiar în timp ce ședea în senat pe scaunul său, înconjurat de supușii săi, în anul 44. Î Hr.

Daniel 11:20

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Cel ce-i va lua locul va aduce un asupritor în cea mai frumoasă parte a împărăţiei; dar în câteva zile va fi zdrobit, şi anume nu prin mânie, nici prin război.

Atunci se va ridica în locul lui un ridicător de taxe în gloria împărăţiei, dar în puţine zile va fi nimicit, nici în mânie, nici în bătălie.

„Își face apariția Augustus, ridicătorul de impozite. Octavius a urmat unchiului său Iulius de care fusese adoptat. El a anunțat public înfierea sa și a luat numele unchiului său. El s-a asociat cu Marc Antoniu și cu Lepidus pentru a răzbuna moartea lui Iulius Cezar. Cei trei au alcătuit o formă de guvernare numită triumvirat. După ce poziția lui Octavius a fost ferm stabilită în imperiu, senatul i-a conferit titlul de augustus și când ceilalți membri ai triumvitatului au murit el a devenit supremul conducător.

El a fost numit ridicătorul de impozite. Luca, vorbind despre evenimentele care au avut loc în vremea nașterii lui Hristos spune: „În veremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar Augustus ca toată lumea să fie impusă la taxe” (Luca 2:1, traducere din King James). Această introducere a impozitelor care a cuprins întreaga lume a fost un eveniment demn de remarcat pentru ca persoana care l-a instituit să pretindă în fața oricărui alt concurent titlul de „ridicător de taxe”. În timpul domniei lui Augustus „au fost impuse noi taxe de un sfert din venitul anual al tuturor cetățenilor și o optime din venit tuturor sclavilor eliberați”

El s-a înălțat în „splendoarea împărăției” Roma a atins culmea mărimii și puterii sale în perioada augustiană. […] Viața sa s-a sfârșit nu prin mânie, nici prin război, ci liniștit în patul

47

său la Nola, unde el mersese să caute odihnă și sănătate.”- Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 252,253.

Daniel 11:21

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela În locul lui se va ridica un om dispreţuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată şi va pune mâna pe împărăţie prin uneltire.

Şi în locul lui se va ridica o persoană nemernică, căreia nu îi vor da onoarea împărăţiei; dar el va veni în pace şi va obţine împărăţia prin linguşiri.

Atunci când Octavian Augustus se apropia de timpul când trebuia să predea coroana împărăției, el este rugat de soția sa Livia să-i lase tronul lui Tiberius, fiul ei cu un alt bărbat. Octavian Augustus replică: „Fiul tău este prea ticălos pentru a îmbrăca purpura Romei”. Împăratul alege în consecință pe Agripa, un cetățean virtuos, ca și succesor. Curând însă Agripa moare și Octavian este pus în situația de a alege un nou succesor. De data aceasta slăbit de bătrânețe și de boală, este convins prin lingușiri de către Livia să-i lase tronul lui Tiberius. Astfel Tiberius a obținut împărăția prin lingușiri, exact cum profeția a specificat.

„Căreia nu-i vor da onoarea împărăției” – datorită caracterului său nemernic și nedemn, senatul și cetățenii nu i-au acordat lui Tiberius „onoara împărăției” așa cum i-au acordat lui Octavian. Ducând o viață plină de destrăbălare, crime, minciună și lingușiri, caracterul lui Tiberius se aliniază cu exactitate descrierii profetice din Daniel 11:21.

Daniel 11:22

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Oştile se vor revărsa ca un râu înaintea lui, dar vor fi nimicite împreună cu o căpetenie a legământului.

Și cu braţele unui potop vor fi ei potopiţi dinaintea lui şi vor fi frânţi; da şi prinţul legământului.

Acest verset ne aduce în vedere moartea lui Tiberius, dar și crucificarea Domnului Cristos(căpetenia legământului sau prințul legământului) din timpul domniei lui.

„Făcând pe ipocritul până la capăt, el a simulat o îmbolnăvire determinând să se asocieze în acest joc chiar soldații gărzii sale. În cele din urmă, părăsind insula sa favorită, scena celor mai dezgustătoare destrăbălări, el s-a oprit la o vilă, la țară, lângă Capul Micene, unde la 16 martie, anul 37 a căzut în comă, părând aproape mort și Caligula pregătea o numeroasă excortă pentru a lua în stăpânire imperiul, când o bruscă reînviorare a împăratului i-a pus pe toți în uimire. În această situație critică Marco, prefectul pretorian l-a sufocat cu perne. Astfel și-a încheiat viața împăratul Tiberius în vârstă de 78 de ani, în al 23-lea an al domniei sale, detestat de toți.” EnciclopEedia Americană, ediția 1849, vol. XII pag. 251-252.

„În conformitate cu Scriptura, moartea lui Hristos a avut loc în timpul domniei lui Tiberius. Luca ne informează că în al 15-lea an al lui Tiberius Cezar, Ioan Botezătorul și-a început lucrarea. (Luca 3:1-3). De acord cu Prideaux, cu doctorul Hales, și cu alții, domnia lui

48

Tiberius trebuie să fie socotită de la înălțarea pe tron ca asociat al lui Augustus, tatăl său vitreg din august, anul 12 d. Hr. Al 15-lea an al său va fi deci din august, anul 26 d.Hr, până în august anul 27 d.Hr. Hristos era cu șase luni mai tânăr decât Ioan și se presupune că și-a început lucrarea Sa cu șase luni mai târziu, în deacord cu legea preoției, intrând în lucrarea lor când împlineau 30 de ani. Dacă Ioan și-a început lucrarea primăvara, în ultima parte a celui de-al 15-lea an al lui Tiberius, urmează că începutul lucrării lui Hristos a fost în toamna anului 27 d.Hr.

Chiar aici plasează cele mai recunoscute autorități botezul lui Hristos, exact în punctul unde se încheie cei 483 de ani, începând din anul 457 î.Hr, care urmau să se întindă până la Mesia, Cârmuitorul. Atunci a mers Hristos să propovăduiască că vremea s-a împlinit (Marcu 1:14,15). Din acest punct noi mergem înainte trei ani și jumătate pentru a găsi data crucificării, căci Hristos a participat numai la patru sărbători ale paștelui, fiind crucificat la ultima. Trei ani și jumătate din toamna anului 27 d.Hr. ne aduc până în primăvara anului 31 d.Hr. Moartea lui Tiberius este plasată șase ani mai târziu, în anul 37 d.Hr.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 257-258.

Daniel 11:23

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela După ce se vor uni cu el, el va întrebuinţa o viclenie; va porni şi va birui cu puţină lume.

Și după alianţa făcută cu el, el va lucra înşelător, căci va urca şi va deveni tare cu popor puţin.

Acest verset ne conduce înapoi la timpul când iudeii au făcut alianță cu romanii. Subiectul profeției din versetul 14 până în acest moment a fost Imperiul Roman. Așadar, „el”, trebuie să fie chiar acest imperiu. Iosif Flaviu spune despre această alianță:

„Hotărârea senatului în legătură cu alianța de ajutor și prietenie cu națiunea iudaică. Nu este îngăduit pentru niciun supus roman să facă război poporului iudeu, nici să ajute pe ce care fac aceasta sau să le trimită bucate, corăbii sau bani; dacă iudeii vor fi atacați romanii îi vor ajuta în măsura în care sunt capabili; dacă romanii vor fi atacați, iudeii îi vor ajuta. Dacă iudeii consideră că trebuie să adauge sau să scoată ceva din aceasă alianță de ajutor, aceasta se va face cu consimțământul comun al romanilor. Orice adăugire se va face astfel va intra în vigoare. Acest decret „a fost scris de Eupolemus, fiul lui Ioan și de Iason, fiul lui Eleazer, când Iuda era mare preot și Simon, fratele său era generalul armatei. Aceasta a fost prima alianță a romanilor cu iudeii și a fost încheiată în acest mod.” Iosif Flaviu, Antichitățile iudeilor cartea XII, cap. X, Lucrările lui Iosif Flaviu, pag 374.

„Va porni și va birui cu puțină lume” – Roma a făcut aceasta. Prin alianțe de acest fel, Roma a devenit un imperiu măreț fără să se folosească de așa de multă putere armată ca celelalte imperii universale.

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Va intra pe neaşteptate în locurile cele mai roditoare ale ţinutului; va

El va intra paşnic chiar peste cele mai grase locuri ale provinciei; şi va

49

Daniel 11:24 face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui: va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţine o vreme.

face ce părinţii lui nu au făcut, nici părinţii părinţilor lui; va împrăştia printre ei prada şi jaf şi bogăţii; da, şi îşi va plănui uneltirile împotriva întăriturilor, chiar pentru un timp.

Teritorii întinse și bogate au intrat în posesia Romei prin alianțe și prin moștenire. Astfel, ea a făcut „ce nu făcuseră nici părinții lui, nici părinții părinților lui”. Popoarele care intrau în alianță cu Roma se bucurau de pace și prosperitate sub scutul ei. Astfel ea a împărțit „prada, jafurile și bogățiile.”.

„La ultima parte a acestui verset Thomas Newton consideră o traducere mai corectă „va urzi planuri din cetățui” în loc de „împotriva cetățuilor”. Romanii au făcut aceasta din puternica lor cetate așezată pe cele șapte dealuri. „O vreme” se referă fără îndoială la un timp profetic de 360 de ani. Din ce punct trebuie să fie calculați acești ani? Probabil de la evenimentul avut în vedere în versetul următor.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 260.

Daniel 11:25

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Apoi va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mânia lui, împotriva împăratului de la miazăzi. Şi împăratul de la miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui.

Şi îşi va stârni puterea şi curajul său împotriva împăratului sudului cu o mare armată; şi împăratul sudului va fi stârnit să se lupte cu o foarte mare şi puternică armată; dar el nu va sta în picioare, căci ei vor plănui uneltiri împotriva lui.

Versetele 23 și 24 ale acestui capitol ne conduc în anul 161, când Roma face alianță cu Iudeii și ne este descrisă ascensiunea Romei ca imperiu universal. Versetul 25 ne aduce în față o confruntare cu împăratul de la miazăzi.

După moartea lui Iulius Cezar, Octavian Augustus, Antoniu și Lepidus au format un triumvirat pentru a răzbuna moartea lui Cezar. Antoniu a devenit cumnat cu Augustus, căsătorindu-se cu sora lui, Octavia. Fiind trimis în Egipt cu afaceri guvernamentale, Antoniu cade pradă farmecelor Cleopatrei și începe să îmbrățișeze interesele Egiptului. O îndepărtează pe soția sa Octavia și îi dăruiește Cleopatrei provincie după provincie. Prin aceste acțiuni el a adus un afront poporului roman. Astfel, lui Augustus nu i-a fost greu să-și mobilizeze armata împotriva Egiptului. Atunci a avut loc celebra bătălie de la Actium, în care armata lui Augustus câștigă o victorie decisivă împotriva oștirilor Egiptului, conduse de Antoniu și Cleopatra. În versetul 24 ni se spune că va urzi planuri din cetățuie timp de o vreme. Această vreme, sau 360 de ani, începe odată cu bătălia de Actium din anul 31 Î.Hr. Aceasta este perioada de timp în care cetatea Romei a reprezentat întăritura imperiului Roman, întrucât în anul 330 d.Hr, la exact 360 de ani, sau o vreme (un timp, vezi versetul 24), capitala Imperiului a fost mutată la Constantinopol.

50

Daniel 11:26

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Cei ce vor mânca bucate de la masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un râu, şi morţii vor cădea în mare număr.

Da, cei ce se hrănesc din porţia mâncării lui îl vor nimici şi armata lui se va revărsa şi mulţi vor cădea ucişi.

„Antoniu a fost părăsit de aliații și prietenii săi, aceia care „mâncau bucate de la masa lui”. Așa cum s-a arătat deja, Cleopatra s-a retras pe neașteptate din bătălie, luând cu ea 60 de vase de linie. Armata de uscat, dezgustată de orbirea lui Antoniu,a trecut de partea lui Augustus care i-a primit cu brațele deschise. Când Antoniu a ajuns în Libia, a constatat că forțele pe care le lăsase sub conducerea lui Scarpus să păzească frontiera s-au declarat pentru Augustus, iar în Egipt forțele sale s-au predat. În furie și disperare, Antoniu s-a sinucis.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 263.

Daniel 11:27

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Cei doi împăraţi nu vor căuta decât să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaşi masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârşitul nu va veni decât la vremea hotărâtă.

Și ambele inimi ale acestor împăraţi vor fi să facă ticăloşie şi vor vorbi minciuni la o masă; dar nu va prospera, căci totuşi sfârşitul va fi la timpul rânduit.

„Antoniu și Augustus fuseseră altădată în alianță. Dar sub veșmântul prieteniei amândoi aspirau și intrigau pentru a obține putere deplină. Asigurările lor de prietenie unul față de altul erau declarații ipocrite. Ei vorbeau cu viclenie la aceeași masă. Octavia, soția lui Antoniu și sora lui Augustus a declarat poporului roman, în momentul când Antoniu a divorțat de ea că ea a consimțit să se căsătorească cu el numai cu speranța că aceasta se va dovedi o chezășie a uniunii dintre Augustus și Antoniu. Dar acest sfat nu va izbuti. A intervenit neînțelegerea și în conflictul care a urmat Augustus a fost în întregime victorios”. - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 263.

Daniel 11:28

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui, şi apoi se va întoarce în ţara lui.

Atunci el se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii; şi inima lui va fi împotriva legământului sfânt; şi va face lucruri măreţe şi se va întoarce în propria ţară.

51

Aici vedem enumerate două întoarceri succesive. Prima se referă la întoarcerea lui Augustus din campania victorioasă împotriva lui Antoniu și a Cleopatrei, din Egipt. De acolo, el s-a întors cu mari bogății.

„În acel timp au fost aduse din Egipt la Roma imense bogății, secătuind acea țară, iar la întoarcerea lui Octavius (Augustus) și a armatei sale de acolo, valoarea monedei a căzut la jumătate și prețurile alimentelor și a tuturor mărfurilor vandabile au fost dublate.” Humphrey Prideaux, Noul și Vechiul Testament în legătură cu istoria evreilor, vol II, pag. 380.

Romanii au întreprins apoi campanii de cuceriri împotriva iudeilor. Cu siguranță că la aceasta se referă vrășmășia împotriva legământului sfânt menționată în verset. Dumnezeu întotdeauna a avut un grup de oameni cu care să-Și țină viu legământul sfânt. Fie că a fost vorba de patriarhii de dinainte de potop, apoi Avraam și urmașii săi, poporul Israel iar apoi biserica primară, Dumnezeu a avut niște oameni care au fost depozitarii principiilor divine și care aveau misiunea de a fi lumina lumii. În urma respingerii lucrării Domnului Domnilor printre ei, iudeii și-au pecetluit soarta de națiune favorizată și via a fost dată altor vieri. În urma lucrării interne a Domnului Hristos printre evrei, un alt grup de oameni a fost ales, antrenat și cernut pentru a îndeplini scopul pe care Dumnezeu îl are pentru poporul Său și pe care iudeii nu îl mai îndeplineau: acela de a fii lumina lumii. Biserica primară, îndeosebi la începuturile ei, a îndeplinit acest scop. Însă, rezultatul refuzului de a intra în legământ cu Mesia (Daniel 9:27), a fost îndeplinirea vaiurilor pe care Divinitatea le-a rostit asupra națiunii răzvrătite. Vezi Matei 11:20-24.

„Romanii au invadat Iudeea sub conducerea lui Vespasian și au cucerit cetățile Galileii, Horazin, Betsaida și Capernaum, unde fusese respins Hristos. Ei au nimicit pe locuitori și n-au lăsat decât ruine și pustiu. Titus a asediat Ierusalimul și a săpat un șanț în jurul lui, în conformitate cu profeția Mântuitorului. A urmat o foamete îngrozitoare. Moise a prezis că nenorociri înspăimântătoare vor veni asupra iudeilor dacă se vor depărta de Dumnezeu. S-a profețit chiar că cea mai gingașă și delicată femeie își va mânca proprii copii în strâmtorarea asediului (Deuteronom 28:52-55). În timpul asediului Ierusalimului de către Titus a avut loc o împlinire literală a acestei preziceri. Auzind de faptele inumane, dar uitând că el era cel care a dus poporul la astfel de măsuri îngrozitoare, el a jurat distrugerea veșnică a poporului și a cetății blestemate”. - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 264.

Daniel 11:29

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de miazăzi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte.

La timpul rânduit se va întoarce şi va veni spre sud; dar nu va fi ca mai înainte, sau ca la sfârşit.

Vremea hotărâtă menționată în acest verset este cu siguranță cea din versetul 27. Am văzut că acea vreme profetică a durat 360 zile profetice (ani), de la bătălia de la Actium din 31 î.Hr., până în anul 330 d.Hr., când capitala imperiului a fost mutată la Constantinopol. Ni se spune că la timpul rânduit va veni spre sud; Dacă expedițiile anterioare împotriva

52

Egiptului erau încununate cu succes și slavă pentru Imperiu, întoarcerea spre sud din acest verset va aduce în cele din urmă ruină asupra puterii Imperiale a Romei.

„Schimbarea sediului imperiului la Constantinopol a fost semnalul pentru începutul decăderii imperiului. Roma și-a pierdut prestigiul. Partea de vest a fost expusă la incursiunile vrăjmașilor de afară. La moartea lui Constantin, Imperiul Roman a fost împărțit între cei trei fii ai săi: Constantinus, Constantin al II-lea și Constans.

Constantin al II-lea și Constans s-au luptat între ei, iar Constans, victorios, a câștigat supremația asupra întregului vest. Barbarii din nord și-au început curând incursiunile și au întins cuceririle până când puterea imperială a vestului s-a încheiat în anul 476 d.Hr.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 266.

Daniel 11:30

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt.

Căci corăbiile Chitimului vor veni împotriva lui; de aceea va fi întristat şi se va întoarce şi va avea indignare împotriva legământului sfânt; astfel va face el; chiar se va întoarce şi se va înţelege cu cei care părăsesc legământul sfânt.

„Narațiunea profetică se referă încă la puterea care este subiectul profeției începând cu versetul 16, și anume Roma. Care erau corăbiile din Chitim care au venit împotriva acestei puteri și când a avut loc această mișcare? Ce țară sau care putere este reprezentată prin Chitim? Adam Clarke face această observație cu privire la Isaia 23:1: „Din țara Chitim le-a venit vestea aceasta;” „Știrile despre distrugerea Tirului de cărtre Nebucadnețar se spune că ar fi fost aduse din Chitim, insulele și coastele Mediteranei; „căci Tirienii”, spune Jerome referitor la vers. 6, „când au văzut că nu au altă posibilitate de scăpare au fugit în corăbii și s-au refugiat în Cartagina și în insulele Mării Ionice și Egee..” Același lucru îl afirmă și Jarchi”. John Kitto dă Chitimului aceeași localizare: coastele și insulele mediterane; iar cugetul este îndreptat prin mărturia lui Jerme către o anumită vestită cetate situată în acea regiune – Cartagina.

A fost vreodată forța militară navală a Cartaginei o bază de acțiuni împotriva Imperiului Roman? Noi răspundem afirmativ când ne gândim la teribila năvală a vandalilor asupra Romei sub conducerea crudului Genseric. În fiecare primăvară el ieșea din portul Cartaginei în fruntea unor mari și bine disciplinate forțe navale răspândind groaza în provinciile maritime ale Imperiului.

Expresia „el se va supăra și se va întoarce înapoi” se referă la eforturile disperate făcute pentru a îndepărta pe Genseric de la supremația asupra mărilor, eforturi făcute mai întâi de Majorian, apoi de Papa Leo I, ambii însă fără succes. Roma a fost umilită văzându-și provinciile pustiite și „cetatea eternă” prădată de barbari.

„Mânia împotriva legământului sfânt” – aceasta se referă fără îndoială la încercările de a distruge legământul lui Dumnezeu prin atacarea Sfintelor Scripturi, cartea legământului. O

53

mișcare de felul acesta a fost realizată de Roma. Herulii, goții și vandalii care au cucerit Roma au îmbrățișat credința ariană și au devenit vrăjmașii bisericii catolice. Pentru a extermina această erezie, Justinian l-a declarat pe Papa capul bisericii și pedepsitorul ereticilor. Biblia a început să fie curând privită ca o carte primejdioasă care nu ar trebui să fie citită de oamenii de rând, ci toate chestiunile în discuție să fie supuse papei. A fost aruncată astfel ofensă asupra Cuvântului lui Dumnezeu.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 267, 268.

Istoricul James Aitken Wylie comentează asupra atitudinii bisercii catolice față de Scripturi:

„Cineva poate gândi că biserica Romei a îndepărtat poporul ei la o distanță sigură de Scriptură. Ea a pus între ei și Cuvântul lui Dumnezeu prăpastia tradițiilor. Ea i-a îndepărtat și mai departe de sfera pericolului, considerându-se un interpret infailibil a cărui datorie este de a avea grijă ca Biblia să nu exprime nici un sentiment ostil Romei. Mai mult, ca și cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, ea a acționat prin toate mijloacele din puterea ei pentru a împiedica ca Scripturile să ajungă într-o formă oarecare în mâinile poporului ei. Înainte de Reformațiune, ea a ținut Biblia zăvorâtă într-o limbă moartă și a decretat legi severe împotriva citirii ei. Reformațiunea a desigilat această prețioasă carte. Tyndale și Luther, cel care s-a retras la Vildorfe, în Țările de Jos și alții din mijlocul pădurilor umbroase ale Turingiei au trimis Biblia națiunilor în limbile natale ale englezilor și ale germanilor. S-a trezit astfel o sete pentru Scripturi căreia bisericii Romei i s-a părut imprudent să se opună pe față. Conciliul de la Trent a decretat zece reguli privind cărțile interzise care în timp ce păreau a satisface dorința crescândă pentru Cuvântul lui Dumnezeu au fost astfel alcătuite încât, în mod viclean, să o împiedice. În cea de-a patra regulă, conciliul interzicea oricui citirea Bibliei fără a avea autorizația episcopului sau a inchizitorului său; această autorizație era acordată pe baza unui certificat din partea duhovnicului său, din care reiese că el nu este în primejdie de a suferi prejudicii prin aceasta. Conciliul adaugă aceste emfatice cuvinte: „Dacă va îndrăzni cineva să citească sau să aibă în posesie o astfel de carte fără autorizație, el nu va primi iertare de păcate până nu o va înapoia slujbașului hirotonisit al bisericii catolice.” Aceste reguli sunt urmate de bula lui Pius al IV-lea în care el declară că aceia care le vor viola sunt vinovați de un păcat de moarte. Astfel biserica Romei a încercat să reglementeze ceea ce a constatat că este imposibil să prevină. Faptul că nici unui papistaș nu îi este permis să citească Biblia fără autorizație nu apare în catehisme și în alte cărți comune romano-catolicilor din această țară; dar este incontestabil că ea formează legea bisericii. În concordanță cu aceasta noi constatăm că practica obișnuită a preoților Romei începând cu papii și până la cei mai mici în grad este de a preveni circulația Bibliei în întregime în țări ca Italia și Spania, unde ei dețin puterea, iar în alte țări ca cea a noastră în măsura în care puterea lor le permite. Politica lor constantă este de a descuraja citirea Scripturilor pe orice cale posibilă; iar atunci când ei nu îndrăznesc să folosească forța pentru a realiza acest scop ei nu șovăie să exercite presiuni prin intermediul puterii spirituale a bisericii lor, declarând că cei care se încumetă să contravină voinței Romei în această chestiune sunt vinovați de un păcat de moarte.”- James Aitken Wylie, Papalitatea, p.180,181.

„Împărații Romei din diviziunea estică, care s-a menținut mai departe, s-au înțeles cu biserica Romei, care a părăsit legământul, și au alcătuit marea lepădare de credință cu scopul

54

de a înăbuși „erezia”. Omul fărădelegii s-a înălțat în anul 538 pe tronul său îngâmfat prin înfrângerea goților arieni care dețineau stăpânirea Romei.” -Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 270.

Daniel 11:31

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.

Și braţe vor sta de partea lui, iar ei vor spurca sanctuarul tăriei şi vorluasacrificiul zilnic şi vor pune urâciunea care pustieşte.

Spurcarea sanctuarului tăriei indicat în versetul 31 este paralel cu textul din Daniel 8:11 și Apocalipsa 13:2, care reprezintă prin simboluri mutarea capitalei Imperiului de la Roma la Constantinopol. Sanctuarul puterii Imperiului era chiar cetatea Romei. Prin mutarea capitalei, puterea imperiului Roman s-a șubrezit din ce în ce mai mult.În felul acesta, Imperialismul Romei a făcut loc astfel Papalității ei.

Am văzut cu ajutorul lui Dumnezeu cum necurmatul, așa cum apare și în Daniel 8:11,13 și Daniel 12:11, este o putere care, alături de urâciunea pustiirii calcă în picioare „Sfântul Locaș și oștirea”, adică persecută pe poporul lui Dumnezeu. Să ne aminitm și de faptul că „jertfă” sau „sacrificiu” este un cuvânt adăugat. Întâi de păgânism, apoi de papalitate, urmașii credincioși ai Cuvântului Vieții au fost „călcați în picioare”. Astfel „Sfântul Locaș și oștirea” au fost călcate în picioare de păgânism și de papalitate, una urmând celeilalte. (Daniel 8:13, 12:11). În Daniel 8, îndepărtarea necurmatului sau a păgânismului apare în legătură cu mutarea capitalei de la Roma la Constantinopol. (spurcarea sanctuarului puterii lui – Daniel 8:11). Acesta a fost într-adevăr primul pas pentru ascensiunea papalității în favoarea păgânismului. Prin această tranziție de putere, în cetatea Romei a rămas un vid de putere ce a fost în timp absorbit de episcopul ei. Curând însă popoarele barbare au restrâns progresul papalității în favoarea păgânismului. Totuși, prin intervenția puterii din răsărit, popoarele barbare care îmbrățișaseră arianismul au fost îndepărtate și începând cu anul 538 episcopul Romei și-a putut exercita deplin titlul de „corector suprem al ereticilor”. În acel an, ultimul corn arian, goții, au fost îndepărtați din cetatea Romei și Papa și-a putut exercita titlurile primite. Necurmatul (păgânismul) însă fusese îndepărtat mai devreme, anul 508 fiind anul în care putem considera înlăturarea păgânismului ca fiind concretizată. Cu 30 de ani mai târziu, papalitatea este complet stabilită ca putere spirituală universală. În acel an începe timpul în care cornul din Daniel 7 trebuie să calce în picioare sfinții. Vremurile și legea erau în mâinile sale. În anul 538 a început perioada de persecuție de „o vreme, două vremuri și jumătate de vreme” aflată în Daniel 7:25, Apocalipsa 11:3, 12:6,14, 13:5. Timp de 1260 de ani mâna persecutoare a Papalității și-a exercitat puterea distrugătoare asupra Cuvântului lui Dumnezeu și asupra supușilor Săi. Din anul 538, împăratul de la miazănoapte a devenit Babilonul spiritual, papalitatea, întrucât înainte de acest an a existat un transfer de putere de la Roma Imperială către Roma Papală.

55

De aceea împăratul de la miazănoapte nu mai este Roma Imperială, deoarece ea a cedat puterea ei Papalității.

Brațele care au stat de partea lui (a papalității) au fost împărații care au favorizat dezvoltarea ei. Întâi prin mutarea capitalei (spurcarea sanctuarului tăriei), apoi prin îndepărtarea arianismului și a necurmatului (a păgânismului), Satana și-a îndeplinit misiunea de a crea cea mai mare capodoperă a sa, un sistem universal fals de închinare. Papalitatea nu are brațele ei proprii, ci brațe stau de partea ei, întrucât ea nu a avut armatele ei niciodată, ci a beneficiat de puterea brațului civil al acelora pe care i-a manipulat din punct de vedere spiritual.

Daniel 11:32,33

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi. Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf.

Și pe cei care se poartă cu stricăciune împotriva legământului îi va corupe prin linguşiri, dar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va fi tare şi va face lucruri măreţe. Și cei ce înţeleg din popor vor instrui pe mulţi; totuşi vor cădea prin sabie şi prin flacără, prin captivitate şi prin pradă, multe zile.

De acum încolo vedem descris în profeție lucrările distrugătoare ale Romei împotriva poporului lui Dumnezeu. Există două categorii de închinători: „cei care se poartă cu stricăciune împotriva legământului” și „poporul care cunoaște pe Dumnezeul său”. Aceștia sunt Cain și Abel, Fariseul și Vameșul. În timpul acestei lungi perioade de teroare și întuneric, a existat o rămășiță ce s-a supus întru totul Dumnezeului Cerurilor și a ascultat de Cuvântul Său, nu de tradițiile papale. Papalitatea a încercat să-i corupă pe aceștia fie prin lingușiri, fie prin persecuție.

Daniel 11:34

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie.

Și după ce vor cădea, vor fi ajutaţi cu un mic ajutor; dar mulţi se vor lipi de ei cu linguşiri.

„În Apocalipsa 12, unde se are în vedere aceeași persecuție papală, noi citim că pământul a ajutat femeia, deschizându-și gura și înghițind râul pe care șarpele l-a aruncat după ea. Reformațiunea protestantă condusă de Martin Luther și colaboratorii săi au adus ajutorul menționat în profeție. Statele germane au îmbrățișat cauza protestantă, au protejat pe reformatori și au restrâns lucrarea persecuției făcută de biserică papală. Dar când protestanții au fost ajutați și când cauza lor a început să devină populară mulți au procedat față de ei cu

56

viclenie și cu lingușiri sau au îmbrățișat credința din motive necinstite.” - Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 279.

Daniel 11:35

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţaţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.

Și unii dintre cei care înţeleg vor cădea, pentru a-i încerca şi pentru a-i curăţa şi pentru a-i albi, până la timpul sfârşitului, pentru că va fi totuşi pentru un timp rânduit.

Deși restrânsă din pricina Reformei Protestante, persecuția papală și-a continuat lucrarea blasfematoare. Totuși ni se spune că la vremea sfârșitului această persecuție va înceta.

Daniel 11:

36-39

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini. Nu va ţine seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ. Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi şi le va împărţi moşii ca răsplată.

Și împăratul va face conform voinţei lui; şi se va înălţa şi se va preamărideasupra fiecărui dumnezeu şi va vorbi lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până când indignarea se va împlini; fiindcă ceea ce este hotărât va fi făcut. Nici nu va lua aminte la Dumnezeul părinţilor lui, nici dorinţa femeilor, nici nu va lua aminte la vreun dumnezeu, fiindcă se va preamări deasupra tuturor. Dar va onora în locul lui pe Dumnezeul întăriturilor; şi pe un dumnezeu pe care părinţii lui nu l-au cunoscut el îl va onora cu aur şi argint şi cu pietre preţioase şi lucruri plăcute. Astfel va face el în cele mai puternice întărituri cu un dumnezeu străin, pe care îl va recunoaşte şi înmulţi cu glorie; şi îi va face să stăpânească peste mulţi şi va împărţi ţara pentru câştig.

În aceste versete ne este descrisă lămurit politica de guvernare a papalității. Ea nu ia aminte la niciun dumnezeu, ci va onora pe dumnezeul întăriturilor. Onorarea acestui dumnezeu de către papalitate simbolizează alianța pe care ea o face cu puterea civilă.

57

Promițându-i „cinste cu aur și argint, cu pietre scumpe și lucruri de preț”, Papalitatea capătă încrederea puterilor civile, dându-le împresia că o alianță cu ea le-ar fi benefică. „Cui îl va recunoaște, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulți și le va împărți moșii ca răsplată.”. Aceste cuvinte profetice arată cu precizie spre autoritatea despotică pe care papalitatea a manifestat-o în cei 1260 de ani de dominație. Papa avea putere asupra autorității celorlați împărați din Europa în mod special. Numai aceia care cinsteau autoritatea ei primeau la rândul lor „moșii ca răsplată”, adică puterea împărătească. Altfel, erau excomunicați și își sfârșeau viața într-un mod rușinos.

Daniel 11:40

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.

Și la timpul sfârşitului împăratul sudului îl va împinge; şi împăratul nordului va veni împotriva lui ca un vârtej de vânt, cu care şi cu călăreţi şi cu multe corăbii; şi va intra în ţări şi se va revărsa şi va trece.

În acest verset sunt reintroduse două concepte: vremea sfârșitului și împăratul de la miazăzi. Despre vremea sfârșitului, știm din versetul 35 că până atunci va ține persecuția papală. Trebuie să ne amintim și faptul că papalitatea a devenit în versetul 31 noul împărat de la miazănoapte. În prima parte a versetului 40 ne este descrisă o ofensivă a împăratului de la miazăzi împotriva împăratului de la miazănoapte (împotriva papalității). Aceste idei sunt logice, deoarece încheierea persecuției ce știm că are loc la vremea sfârșitului este adusă chiar la vremea sfârșitului de împăratul de la miazăzi. Cine să fie acest împărat de la miazăzi? Să ne aducem aminte de faptul că la început, împăratul de la miazănoapte reprezenta puterea ce deținea teritoriul Babilonului, iar împăratul de la miazăzi puterea ce deținea teritoriul Egiptului, la miazăzi de Israel. Însă, după ce Israelul fizic a devenit Israelul spiritual, (Galateni 3:29), profeția permite înlocuirea împăratului de la miazănoapte fizic cu unul spiritual (Papalitatea), dar și a împăratului de la miazăzi cu unul spiritual. Aceste puteri spirituale trebuie să aibă aceeași amprentă spirituală cu cele fizice. Aceasta este valabil pentru Papalitate. Ea este împăratul de la miazănoapte spiritual, însă are aceeași amprentă spiritual ca și Babilonul. Înălțarea mai presus de Dumnezeu, încurcătura religioasă (Babel), fala și pompa, luxul și bogăția sunt caracteristici atât ale Babilonului fizic cât și al celui spiritual (Papalității).

De aici și caracteristicile împăratului de la miazăzi spiritual trebuie să poarte amprenta spirituală a celui fizic, original. Împăratul de la miazăzi fizic a fost puterea care deținea controlul Egiptului. Aceasta înseamnă că împăratul de la miazăzi spiritual este Egiptul spiritual. Să citim acum un pasaj din Spiritul Profetic ce va aduce multă lumină asupra acestei profeții:

58

EGIPTUL SPIRITUAL

„Cetatea cea mare”, pe ale cărei străzi au fost omorâți martorii și unde zac trupurile lor, este Egiptul „spiritual”. Dintre toate popoarele prezentate în istoria biblică, Egiptul a negat cu cea mai mare îndrăzneală existența viului Dumnezeu și s-a împotrivit poruncilor Lui. Nici un monarh nu s-a aventurat într-o răzvrătire mai deschisă și mai arogantă împotriva autorității Cerului cum a făcut-o regele Egiptului. Când i-a fost adusă solia de către Moise, în numele Domnului, Faraon a răspuns cu mândrie: „Cine este Domnul ca să iau seama la glasul Lui și să las pe Israel să plece? Nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece”. (Exod 5, 2). Aceasta însemnă ateism, iar poporul reprezentat prin Egipt urma să dea glas unei respingeri asemănătoare a pretențiilor viului Dumnezeu și urma să manifeste un spirit asemănător de necredință și dispreț. „Cetatea cea mare” mai este comparată spiritual și cu Sodoma. Stricăciunea Sodomei în călcarea Legii lui Dumnezeu s-a manifestat îndeosebi în imoralitate. Și acest păcat urma să fie o caracteristică proeminentă a națiunii care trebuia să împlinească specificările acestei profeții.

După cuvintele profetului, cu puțin înainte de anul 1798, o putere de origine și caracter satanic urma să se ridice pentru a face război împotriva Bibliei. Și în țara în care mărturia celor doi martori avea să fie adusă astfel la tăcere, urma să se manifeste ateismul lui Faraon și destrăbălarea Sodomei.

Această profeție și-a găsit împlinirea cea mai exactă și mai izbitoare în istoria Franței. În timpul Revoluției, în anul 1793, „lumea a auzit pentru prima dată despre o adunare de bărbați, născuți și educați în mijlocul civilizației, care-și asumau dreptul de a conduce una dintre națiunile cele mai nobile ale Europei, că își uneau cu toții glasul pentru a nega cel mai solemn adevăr pe care îl primește sufletul omenesc și că au renunțat în unanimitate la credința și adorarea lui Dumnezeu”. (Sir Walter Scott, Life of Napoleon, vol.I, cap.17). „Franța este singura națiune în dreptul căreia se păstrează raportul autentic că un popor și-a ridicat mâna în răzvrătire deschisă împotriva Autorului universului. Au existat și continuă să existe mulți alți hulitori, mulți necredincioși, în Anglia, în Germania, în Spania și peste tot; dar Franța rămâne deosebită în istoria lumii ca fiind singurul stat care, prin hotărârea adunării ei legislative, s-a pronunțat că Dumnezeu nu există și la auzirea acestei vești toată populația capitalei și o mare majoritate din alte părți, atât femei, cât și bărbați, au dansat și au cântat de bucurie acceptând declarația” (Blackwood’s Magazine, November 1870). - Tragedia Veacurilor 269.

De abia acum putem realiza cu câtă exactitate Numărătorul Tainelor a pus în Cuvântul Său profeții despre evenimentele ce sunt în directă legătură cu poporul Său. Pentru ca cei ce au dragoste de adevăr să citescă, să înțeleagă, să se pregătească, să proclame și să dea glorie Mielului prin jertfa căruia pecețile Cuvântului pot fi rupte.

După cum am citit în Tragedia Veacurilor, prin Revoluția Franceză, împăratul de la miazăzi și-a așezat tronul în Franța. Tronul ateismului s-a așezat într-una dintre cele mai nobile țări ale Europei. La sfârșitul secolului 18, Franța a devenit împăratul de la miazăzi. Acest lucru este în perfectă armonie cu cuvintele profeției, întrucât din versetul 35 și din prima parte a versetului 40 înțelegem că împăratul de la miazăzi, prin faptul că s-a împuns cu

59

împăratul de la miazănoapte, a pus capăt persecuției acestuia împotriva „sfinților Celui Preaînalt”. Aceasta înseamnă că prin puterea franceză supremația împăratului de la miazănoapte a încetat. În anul 1798, prin intermediul generalului Berthier, Napoleon îl duce în exil pe Papa Pius al VI-lea. Odată ce Franța a lepădat în anul 1798 jugul papal, Împăratul de la miazănoapte și-a pierdut puterea în majoritatea țărilor în care-și avea influența.

Dar în Daniel 12:4 ni se mai spune ceva despre veremea sfârșitului:

„Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.” Daniel 12:4.

În concluzie, anul 1798 a fost începutul vremii sfârșitului pentru generația milleriților. Precum solia lui Enoh, a lui Moise și a lui Ioan Botezătorul a reprezentat începutul vremii sfârșitului dar și creșterea cunoștinței pentru acea generație, tot așa anul 1798 a reprezentat începutul vremii sfârșitului și creșterea cunoștinței pentru generația Milleriților.

Să citim câteva pasaje ale Spiritului Profetic legate de timpul sfârșitului:

AM AJUNS LA TIMPUL PREVESTIT

„Mântuitorul a dat semne pentru venirea Lui și El zice: „Când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape”. „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21, 31.34.36).

„Am ajuns la timpul prevestit de aceste profeții. A venit timpul sfârșitului, viziunile profeților sunt desigilate și avertizările lor solemne arată că venirea Domnului nostru în slavă s-a apropiat.

„Iudeii au interpretat greșit și au aplicat greșit Cuvântul lui Dumnezeu și n-au cunoscut timpul cercetării lor. Anii de lucrare ai Mântuitorului și ai apostolilor Lui — ultimii ani prețioși ai harului pentru poporul ales — i-au petrecut complotând nimicirea trimișilor Domnului. Erau stăpâniți de ambiții pământești și darul împărăției spirituale le-a fost dat în zadar. La fel și astăzi, împărăția acestei lumi stăpânește gândurile oamenilor și ei nu iau seama cât de repede se împlinesc profețiile și nici nu recunosc semnele grăbitei apropieri a Împărăției lui Dumnezeu.

„Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.” Cu toate că nu putem să știm ceasul revenirii Domnului, tot putem să cunoaștem apropierea venirii Lui. „De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji” (1 Tesaloniceni 5, 4-6).” - Hristos Lumina Lumii, 235.

60

CUNOAȘTEREA PROFEȚIILOR A CRESCUT

Dar, de la anul 1798, cartea lui Daniel a fost desigilată, cunoașterea profețiilor a crescut și mulți au vestit mesajul solemn al judecății ce se apropia. Asemenea marii Reforme, din secolul al XVI-lea, mișcarea adventă a apărut în diferite țări ale creștinătății în același timp. Atât în Europa, cât și în America, bărbați ai credinței și rugăciunii au fost conduși la studiul profețiilor și, urmărind raportul inspirat, au văzut dovada convingătoare că sfârșitul tuturor lucrurilor era aproape. În diferite țări existau grupe izolate de creștini care, numai prin studiul Scripturilor, au ajuns la convingerea că venirea Mântuitorului era aproape. - Tragedia Veacurilor, 356. ÎNCEPE LUCRAREA LUI WILLIAM MILLER

„Am văzut că Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Său să miște inima unui fermier care nu credea în Biblie, și să-l facă să cerceteze profețiile. Îngeri ai lui Dumnezeu l-au vizitat în mod repetat pe cel ales, și i-au îndrumat mintea și deschis puterea de înțelegere față de profețiile care fuseseră întotdeauna întunecate pentru poporul lui Dumnezeu. Începutul lanțului adevărului i-a fost dat lui, și el a fost condus să caute za după za, până când s-a uitat cu uimire și admirație la Cuvântul lui Dumnezeu. El a văzut acolo un lanț perfect al adevărului. Acel Cuvânt pe care îl privise ca neinspirat, acum se deschidea înaintea percepției sale cu frumusețe și slavă. El a văzut că o parte a Scripturii o explica pe alta, și când o parte era închisă înțelegerii sale, el găsea în altă parte a Cuvântului ceea ce o explica. El a privit Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu cu bucurie și cu cel mai profund respect și admirație.

Când a urmat profețiile, el a văzut că locuitorii pământului trăiau scenele de încheiere a istoriei lumii și ei nu știau lucrul acesta. El s-a uitat la rătăcirile bisericilor și a văzut că dragostea lor se îndepărtase de la İsus și se îndreptase asupra lumii. Că ei căutau onoarea lumească în locul acelei onori care vine de sus. Erau ambițioși după bogății lumești, în loc să-și strângă comoara în cer. İpocrizie, întuneric și moarte a putut să vadă pretutindeni. Duhul i-a fost mișcat înlăuntrul lui. Dumnezeu l-a chemat să-și lase ferma, așa cum Elisei a fost chemat să-și lase boii și domeniul activității sale pentru a-l urma pe İlie. Tremurând, William Miller a început să le descopere oamenilor tainele Împărăției lui Dumnezeu. El câștiga putere cu fiecare efort. İ-a purtat pe oameni de-a lungul profețiilor până la cea de-a doua venire a lui Hristos. Așa cum İoan Botezătorul a vestit prima venire a lui İsus și a pregătit calea pentru venirea Sa, tot așa William Miller și cei care i s-au alăturat au vestit a doua venire a Fiului lui Dumnezeu.” -Marea luptă dintre Hristos și îngerii Săi și Satana și îngerii lui, 122-123.

61

62

CONFIRMAREA SOLIEI DIVINE, REGULILE LUI

MILLER

„În anul 1840, o altă împlinire remarcabilă a profeției a produs un interes larg răspândit. Cu doi ani mai înainte, Josiah Litch, unul dintre pastorii conducători ai predicării celei de a doua veniri, a publicat o expunere cu privire la Apocalipsa capitolul 9, prezicând căderea Imperiului Otoman. După calculele sale, această putere urma să fie zdrobită „în anul 1840, în luna August”; cu doar câteva zile înainte de împlinire, el scria: „Punând deoparte prima perioadă de 150 de ani, care s-a împlinit exact înainte ca Deacozes să se urce pe tron cu îngăduința turcilor, și ținând seamă că cei 391 de ani și cincisprezece zile au început la încheierea acelei prime perioade, ea se va termina la 11 August 1840, când puterea otomană din Constantinopol se aștepta ca să cadă. Și lucrul acesta cred că se va produce.” (Josiah Litch, in The Signs of the Times, and Expositor of Prophecy, 1 august 1840)” - Tragedia Veacurilor, 334.

„Chiar la data fixată, Turcia, prin ambasadorii ei, a acceptat protecția puterilor aliate ale Europei, așezându-se în felul acesta sub controlul popoarelor creștine. Evenimentul a împlinit profeția cu exactitate (vezi notele suplimentare). Când s-a aflat, mulțimile s-au convins de corectitudinea principiilor de interpretare profetică adoptate de Miller și colaboratorii săi și un impuls minunat a fost dat mișcării advente. Bărbați de cultură cu poziție s-au unit cu Miller atât în predicarea, cât și în publicarea vederilor sale, astfel că, de la 1840 la 1844, lucrarea s-a întins cu repeziciune.” - Tragedia Veacurilor, 334,335.

PRINCIPIILE DE INTERPRETARE

Creșterea cunoștinței ce a început în anul 1798 s-a manifestat într-o lumină crescândă asupra profețiilor Biblice. William Miller și colaboratorii săi au studiat cu sârguință cuvântul cel sigur al prorociei și l-au prezentat lumii în puterea Duhului Sfânt. Împlinirea exactă a profețiilor din trecut, dar și logica imbatabilă a raționamentului scripturistic millerit îi convingea pe ascultători de validitatea soliei. Iată regulile pe care ei le foloseau în studiul Bibliei. Aceste reguli sunt încă valabile și pentru noi, întrucât Spiritul Profetic ne îndeamnă să studiem după același plan:

,,Aceia care sunt angajaţi în proclamarea soliei celui de-al treilea înger cercetează necontenit Scripturile după acelaşi plan de studiu pe care Părintele Miller l-a adoptat. În micul volum intitulat „Opinii asupra profeţiilor şi cronologiei profetice”, Părintele Miller dă următoarele reguli simple, dar inteligente şi importante pentru studiul Bibliei şi a interpretării ei:” - Ellen White, Review and Herald, 25 Noiembrie, 1884.

63

„În studierea Bibliei, am constatat că regulile următoare sunt de un mare folos pentru mine, iar acum le prezint publicului, deoarece mi s-a adresat această solicitare. Dacă cercetătorul Bibliei doreşte să beneficieze de aceste reguli, fiecare regulă trebuie să fie studiată bine, în legătură cu referinţele Scripturii.”

Regula 1. Fiecare cuvânt trebuie să aibă o legătură corespunzătoare cu subiectul prezentat în Biblie. Dovada: Matei 5,18.

Regula 2. Toată Scriptura este necesară şi poate să fie înţeleasă printr-o cercetare şi aplicare atentă. Dovada: 2 Timotei 3,15-17.

Regula 3. Nimic din ce este descoperit în Scriptură nu poate şi nu va fi ascuns de aceia care se roagă cu credinţă, fără să şovăie. Dovada: Deutronom 29,29; Matei 10,26-27; 1 Corinteni 2,10; Filipeni 3,15; Isaia

14,11; Matei 21,22; Ioan 14,13-14; Iacov 1,5-6; 1 Ioan 5,13-15.

Regula 4. Pentru a înţelege doctrina, puneţi laolaltă toate pasajele din Scriptură ce tratează subiectul pe care doriţi să-l cunoaşteţi, iar apoi lăsaţi ca fiecare cuvânt să aibă influenţa lui corespunzătoare şi, dacă puteţi să vă formaţi propria teorie fără nicio contradicţie, nu puteţi să greşiţi. Dovada: Isaia 28,7-29; 35,8; Proverbe 19,27,44-45; Romani 16,26; Iacov 5,19.29.

Regula 5. Scriptura trebuie să fie propriul interpret, deoarece este o regulă în ea însăşi. Dacă depind de un învăţător care să mi-o prezinte, iar el ar trebui să bănuiască semnificaţia ei, sau doreşte să o interpreteze pe baza crezului lui sectar, ori pentru a fi considerat înţelept, atunci bănuiala lui, dorinţa, crezul sau înţelepciunea lui vor fi regula mea, şi nu Biblia. Dovada: Psalmi 19,7-11; 119,97-105; Matei 23,8-10; 1 Corinteni 2,12-16; Ezechiel

34,18-19; Luca 11,52; Maleahi 2,7-8.

Regula 6. Dumnezeu a descoperit lucrurile care vor veni, prin viziuni, simboluri şi parabole şi, în felul acesta, aceleaşi lucruri sunt descoperite adesea, din nou şi din nou, prin diferite viziuni, sau în diferite simboluri şi parabole. Dacă doriţi să le înţelegeţi, trebuie să le combinaţi pe toate într-una. Dovada: Psalmi 89,19; Osea 12,10; Habacuc 2,2; Fapte 2,17; 1 Corinteni 5,6; Evrei

9,9.24; Psalmi 78,2; Matei 13,13.34; Geneza 41,1-32; Daniel 2,7.8; Fapte 9-16.

Regula 7. Viziunile sunt menţionate întotdeauna ca atare. Dovada: 2 Corinteni 12,1.

64

Regula 8. Simbolurile au întotdeauna o semnificaţie simbolică şi sunt folosite mai mult în profeţii pentru a reprezenta lucruri, date şi evenimente viitore, cum ar fi munţii care semnifică guvernele, fiarele care semnifică împărăţiile, apele care semnifică popoarele, sfeşnicul care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, ziua care semnifică un an. Dovada: Daniel 2,35.44; 7,8; Apocalipsa 17,1.15; Psalmi 119,105; Ezechiel 4,6.

Regula 9. Parabolele sunt folosite spre a ilustra subiectele şi trebuie să fie explicate în aceeaşi modalitate ca și simbolurile, în raport cu subiectul şi cu Biblia - Marcu 4,13. Vezi de asemenea: Explicaţia celor zece fecioare, Miller’s Lectures, Numeri 16. Regula 10. Simbolurile au uneori două sau mai multe semnificaţii diferite, după cum ziua este folosită în sens figurat pentru a reprezenta trei perioade diferite. Dovada: Eclesiastul 7,14.

1. Nedefinit. 2. Definit, o zi pentru un an. 3. O zi pentru o mie de ani. 4. Dacă este pus într-un context corect, simbolul se va armoniza cu Biblia şi va avea o semnificaţie corectă. Altfel, nu va avea o semnificaţie corectă.

Dovada: Ezechiel 4,6 Numeri 14:34; 2 Petru 3,8.

Regula 11. Cum să ştii când un cuvânt este folosit în sens figurat. Dacă are o semnificaţie logică aşa cum este prezentat, şi nu calcă legile simple ale naturii, atunci trebuie să fie înţeles literal, dacă nu, trebuie să fie înţeles figurat. Dovada: Apocalipsa 12,1-2; 17,3-7.

Regula 12. Pentru a cunoaşte semnificaţia adevărată a simbolurilor, urmăriţi cuvântul figurativ pe parcursul Bibliei şi, acolo unde îi găsiţi explicaţia, aplicaţi-o şi, dacă are un sens logic, nu mai trebuie să căutaţi, dacă nu, căutaţi din nou.

Regula 13. Pentru a şti dacă avem un eveniment istoric adevărat ca împlinire a unei profeţii, dacă găsiţi că fiecare cuvânt al profeţiei (după ce simbolurile au fost înţelese) este împlinit literal, atunci puteţi să ştiţi că evenimentul istoric este cel adevărat. Totuşi, dacă un cuvânt este lipsit de împlinire, atunci trebuie să căutaţi un alt eveniment, sau să aşteptaţi împlinirea lui viitoare. Dumnezeu are grijă ca istoria şi profeţia să se potrivească, aşa încât adevăraţii copii ai Săi să nu fie făcuţi de ruşine niciodată. Dovada: Psalmi 22,5; Isaia 14,17-19; 1 Petru 2,6; Apocalipsa 17,17; Fapte 3,18.

Regula 14. Regula cea mai importantă dintre toate este că trebuie să aveţi credinţă. Trebuie să fie o credinţă care cere sacrificiu şi, dacă este pusă la încercare, va renunţa la obiectul cel mai drag de pe pământ, la lume şi la toate dorinţele ei, la propria persoană, stil de viaţă, ocupaţie, prieteni, pretenţii, comoditate şi onoruri lumeşti. Dacă vreuna dintre acestea ar împiedica încrederea noastră în vreo parte a Cuvântului lui Dumnezeu, va arăta că credinţa noastră este zadarnică. De asemenea, nu vom putea să credem niciodată, atâta vreme cât unul

65

dintre aceste motive încă pândeşte în inima noastră. Trebuie să credem că Dumnezeu nu Îşi va călca niciodată cuvântul. Putem să avem încredere că acela care observă vrabia şi numără firele de păr din capul nostru va păzi traducerea propriului Cuvântul şi va pune o barieră în jurul acestui Cuvânt, împiedicându-i să se îndepărteze de adevăr pe aceia care cred sincer în Dumnezeu şi îşi pun o încredere necondiţionată în Cuvântul Său, chiar dacă nu înţeleg limba ebraică şi greacă.

Acestea sunt câteva dintre regulile cele mai importante pe care le-am găsit în Cuvântul lui Dumnezeu şi pe care Cuvântul mi le-a garantat spre a le adopta şi a le urma, ca să am un sistem de interpretare şi un echilibru. Dacă nu sunt foarte amăgit procedând aşa, eu am găsit că Biblia, ca întreg, este una dintre cărţile cele mai simple, clare şi inteligibile care au fost scrise vreodată, conţinând în ea însăşi dovada originii ei divine şi înţelegerea deplină a întregii cunoaşteri pe care inima noastră ar putea să dorească să o cunoască, sau de care să se bucure. Am descoperit-o ca fiind o comoară pe care lumea nu poate să o cumpere. Ea ne dă o pace liniştită în credinţă şi o speranţă neclintită în viitor. Ea susţine sufletul în situaţii potrivnice şi ne învaţă să fim umili în prosperitate. Ea ne pregăteşte să iubim şi să le facem bine altora, precum şi să ne dăm seama de valoarea sufletului. Ea ne face să fim îndrăzneţi şi curajoşi pentru adevăr şi ne întăreşte braţul spre a se împotrivi ideilor false. Ea ne dă o armă puternică pentru a doborî necredinţa şi ne descoperă singurul antidot pentru păcat. Ea ne învaţă cum va fi învinsă moartea şi cum vor fi sfărâmate legăturile mormântului. Ea ne vorbeşte despre evenimentele viitoare şi ne arată pregătirea de care avem nevoie pentru a le întâmpina. Ea ne dă ocazia de a conversa cu Împăratul împăraţilor şi ne descoperă codul de legi cel mai bun care a fost adoptat vreodată. Aceasta este doar o imagine slabă cu privire la valoarea ei, şi totuşi cât de multe suflete pieritoare o neglijează, sau, la fel de rău, o tratează ca pe o taină ascunsă ce nu poate să fie cunoscută.

Oh, dragul meu cititor, fă din ea studiul tău principal. Încearcă şi vei găsi că este tot ce am spus eu. Da, asemenea împărătesei din Seba, vei declara că nu ţi s-a spus nici jumătate. Teologia prezentată în şcolile noastre a fost întemeiată întotdeauna pe un crez sectar. Poate că reuşeşte să ia o minte goală şi să întipărească în ea acest fel de teologie, dar va sfârşi întotdeauna în bigotism. O minte liberă nu va fi mulţumită niciodată cu părerile altora. Dacă aş fi un profesor de teologie pentru tineri, aş căuta mai întâi săcunosc capacitatea şi mintea lor. Dacă acestea ar fi bune, i-aş face să cerceteze Biblia pentru ei înşişi şi i-aş trimite liberi să-i facă bine lumii. Dar dacă nu ar avea minte, le-aş întipări gândirea altora, aş scrie bigot pe fruntea lor şi i-aş trimite în lume ca sclavi. [Din Miller’s Works. Volumul 1, „Views Of The Prophecies And Prophetic Chronology, Selected From Manuscripts Of William Miller; With A Memoir Of His Life”. Editat de Joshua V. Himes, 1842, p.20-24.]

Care a fost următorul pas în celelalte linii? Se fac ultimele apeluri de intrare în legământ, și solia este confirmată de un simbol Divin. În Apocalipsa sunt prezentate șapte biserici, șapte trâmbițe, șapte peceți și șapte potire. Cele șapte biserici reprezintă istoria spirituală a bisericii, cele șapte trâmbițe reprezintă istoria militară a bisericii, cele șapte peceți, istoria politică a acesteia și cele șapte potire ultimele șapte plăgi. Vrem să ne

66

concentrăm acum pe adevărul celor șapte trâmbițe. Pe scurt, pionierii adventiști au interpretat primele patru trâmbițe din Apocalipsa 8 ca fiind judecățile lui Dumnezeu asupra Romei Imperiale.

• Trâmbita I.(v.7). Invazia vizigoților sub Allaric (395-410), prima lovitură barbară dată Imperiului de Apus. Contemporanii (Ieronim, Augustin, poetul Salvian zis „Ieremia") au recunoscut în invazia barbariilor, pedeapsa lui Dumnezeu. Vizigotii au atacat pe uscat și au acaparat teritorii largi.

• Trâmbita II (v. 8-9). Invazia vandalilor pe mare (406-455). Jefuirea Romei, ocuparea zonelor maritime.

• Trâmbita III (v. 10-11). Atila hunul, flagellum Dei („biciul lui Dumnezeu"), care a atacat Occidentul pe văile râurilor (445-454).

• Trâmbita IV (v.12) Stingerea puterilor civile ale Romei (împăratul-476, consulatul-541, senatul-552).

Următoarele trei trâmbițe sunt numite „vaiuri” și părinții adventiști le-au identificat ca fiind judecățile lui Dumnezeu asupra armatelor Romei Papale prin Islam. Aceste trei vaiuri sunt prezentate și pe hărțile profetice din 1842 și 1850. Mai mult, aceste vaiuri au fost interpretate pe baza principiului zi-an, adoptat de William Miller și menționat mai sus.

Cele cinci luni profetice din primul vai (Vezi Apocalipsa 9:1-11) au reprezentat perioada în care puterea romană de la Constantinopol a fost zdrobită de puterea Islamică. Aceste cinci luni reprezintă o sută cincizeci de zile profetice sau o sută cincizeci de ani. Perioada profetică a început pe 27 iulie 1299 când Othman, întemeietorul imperiului Turc a lansat primele atacuri împotriva Imperiului Roman de Răsărit.O sută cincizeci de ani din acest punct ne duc până pe 27 iulie 1449, când Deacozes, ultimul împărat al Constantinopolului se urcă pe tron cu îngăduința turcilor.

În Apocalipsa 9:15 ni se spune că îngerii celui de-al doilea vai erau pregătiți pentru „ceasul, ziua, luna şi anul acela”. Adunând aceste perioade de timp profetic și transformându-le în timp literal, vom găsi că al doilea vai va dura 391 de ani și 15 zile. (un an + o lună + o zi + un ceas = 391 zile și un ceas profetic, adică 391 de ani și 15 zile, (conform principiului zi-an). Așadar, dacă al doilea vai începe când se termină primul, pe 27 iulie 1449, atunci acesta se va termina peste 391 de ani și 15 zile, adică pe 11 august 1840. În acel moment, supremația otomană a încetat.

Ce s-a întâmplat pe acea dată? În acea perioadă, Sultanul Imperiului Otoman era amenințat cu o cucerire din partea Egiptului. Dacă Egiptul, o putere islamică ar fi cucerit Imperiul Otoman, atunci puterea islamică s-ar fi întregit și islamul și-ar fi continuat supremația asupra puterilor Europei. Pentru a împiedica acest lucru să se întâmple, puterile Europei au convenit să ofere ajutor Imperiului Otoman împotriva Egiptului și astfel să mențină puterea Islamică divizată. Această convenție s-a semnat pe 15 Iulie 1840, când Rusia, Prusia, Austria și Marea Britanie s-au arătat disponibile a oferi ajutor Imperiului Otoman în această criză. Imperiul Otoman a acceptat ajutorul oferit de aceste puteri chiar pe data de 11 august 1840, plasându-se astfel sub tutela lor. Astfel, pe 11 august 1840, supremanția islamică a încetat și implicit și al doilea vai. După cum ne asigură și Spiritul Profetic,

67

evenimentul a împlinit profeția cu exactitate. Ce minunat este Cuvântul Domnului! Cât de puternic este! El răstoarnă și pune pe împărați, chiar la timpul potrivit. El este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul. El să fie lăudat!

APOCALIPSA 10: LUCRAREA 1840-1844

„Prin predicarea celei de a doua veniri, în mod deosebit între anii 1840 și 1844 a început împlinirea lor deplină. Poziția acestui înger cu un picior pe mare și un picior pe pământ semnifică întinderea uriașă a acestei proclamații pe mare și pe uscat.” - Uriah Smith, Gânduri despre cartea Daniel și Apocalipsa, 522.

În Apocalipsa 10 ne este prezentat un înger cu o cărticică deschisă în mână. Ioan este îndemnat să o ia și să o mânănce. Dulcele din gura lui și amărăciunea din pântece reprezintă chiar experiența millerită în studierea și proclamarea micii cărți, adică a soliei profetice. În anul 1840, atunci când împlinirea profeției pe 11 august a confirmat solia lor, cărticica a fost dulce. Însă dezamăgirea din anul 1844 le-a amărât pântecele.De aceea putem spune că îngerul din Apocalipsa 10 a coborât pe 11 August 1840. El reprezintă lucrarea dintre 1840-1844, după cum am citat și din fratele Uriah Smith.

O MANIFESTARE GLORIOASĂ

„Mișcarea adventă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost dusă la toate stațiunile misionare din lume, iar în câteva țări s-a arătat cel mai mare interes religios care s-a văzut în vreo țară de la Reforma secolului XVI; dar acestea urmează să fie depășite de mișcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.” - Tragedia Veacurilor, 611.

Mai mult, Spiritul Profetic ne spune că perioada 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu. Așadar, anul 1840 se încadrează cu exactitate în modelul liniilorprofetice paralele la al doilea pas. Precum intrarea animalelor în arcă, Slava Domnului sau Porumbelul la botez, Simbolul Divin din generația millerită,îngerul din Apocalipsa 10, coboară pentru a valida solia Divină și marchează manifestarea glorioasă a puterii lui Dumnezeu. Împlinirea profeției confirmă solia lui William Miller. Principalul principiu profetic pe care se baza interpretarea lor era principiul zi-an. Datorită faptului că profețiile despre Islam au fost interpretate cu acest principiu, atunci când cel de-al doilea vai s-a încheiat acest principiu a fost confirmat.

„Când s-a aflat, mulțimile s-au convins de corectitudinea principiilor de interpretare profetică adoptate de Miller și colaboratorii săi și un impuls minunat a fost dat mișcării advente.”

Încep să se facă ultimele și cele mai solemne apeluri de intrare în legământ cu Domnul, la fel cum au făcut și Noe, Iosua și Caleb sau Domnul Hristos. Domnul dorește să adune un

68

popor pentru care să intre în 1844 în Locul Preasfânt. Pentru aceasta, ei trebuie să fie „curățați, albiți și lămuriți”. Grâul și neghina trebuie să se coacă înainte de seceriș. Aceia care au avut dragoste de adevăr, au primit cu bucurie ploaia Cuvântului profetic pe care Dumnezeu a trimis-o. Pe ceilalți însă, aceasta i-a copt în neghină. Prin împotrivirea pe care au manifestat-o față de creșterea cunoștinței în acea generație, nu au putut dezvolta un caracter asemenea chipului Creatorului. Dumnezeu nu a putut vedea în ei chipul său. Curând, ei au început să persecute și să batjocorească grupa așteptătorilor ce se forma. De aceea au fost lăsați în întuneric. Pe de altă parte, persecuția ce îi încerca pe așteptătorii venirii Domnului îi ajuta să se prindă cu și mai multă putere de cuvântul lui Dumnezeu și de făgăduințele Sale. Încercările prin care au trecut datorate împotrivirii i-au făcut să fie mai răbdători și Dumnezeu a văzut curând în ei chipul Său.Acest fenomen s-a tot repetat în fiecare generație. Nu este nimic nou sub soare!

69

A CĂZUT, A CĂZUT BABILONUL - O UȘĂ

ÎNCHISĂ

„În iunie 1842, domnul Miller a ținut a doua serie de conferințe în Portland. Am simțit că este un mare privilegiu să pot participa la aceste prelegeri, deoarece căzusem în descurajare și nu mă simțeam pregătită să mă întâlnesc cu Mântuitorul meu. Această serie de conferințe a produs mai multă vâlvă în oraș decât prima. Diferitele denominațiuni, cu câteva excepții, au închis ușile bisericilor lor domnului Miller.” - Mărturii, volumul 1, 21.

O UȘĂ ÎNCHISĂ PENTRU PROTESTANȚI

„Când bisericile au refuzat să primească solia primului înger, ele au respins lumina venită din cer și au căzut din grația lui Dumnezeu. S-au încrezut în propria lor tărie și, împotrivindu-se primei solii, s-au plasat într-un loc în care nu puteau vedea lumina celui de-al doilea înger. Dar preaiubiții lui Dumnezeu, care erau oprimați, au acceptat mesajul „A căzut Babilonul!” și au părăsit bisericile. În fiecare loc din țară era dată lumina privind solia celui de-al doilea înger și strigătul înmuia inimile a mii și mii de oameni. Ea a mers din oraș în oraș și din sat în sat până când poporul așteptător al lui Dumnezeu a fost pe deplin trezit. În multe biserici nu s-a permis ca această solie să fie dată, și un mare grup, care avea mărturia cea vie, a părăsit aceste biserici căzute. O lucrare puternică a fost săvârșită prin strigătul de la miezul nopții. Solia cerceta inimile, conducându-i pe cei credincioși să caute o experiență vie, personală. Știau că nu se pot sprijini unul pe celălalt.” - Scrieri Timpurii, 237, 238.

CINCIZECI DE MII AU PĂRĂSIT BISERICILE

„În toate lucrările mele”, spunea Miller, „niciodată n-am avut dorința sau gândul să acord vreun interes deosebit uneia dintre denominațiunile existente sau să avantajez pe una în detrimentul celeilalte. M-am gândit la binele tuturor. Presupunând că toți creștinii se vor bucura în perspectiva venirii lui Isus și că aceia care nu vedeau, cum vedeam eu, nu îi vor iubi mai puțin pe aceia care vor îmbrățișa această învățătură, n-am conceput că ar fi fost nevoie de adunări separate. Scopul meu era dorința de a întoarce sufletele la Dumnezeu, de a duce lumii vestea despre judecata viitoare și a-i determina pe concetățenii mei la acea pregătire a inimii care urma să-i aducă în stare să-L întâmpine pe Dumnezeu în pace. Marea majoritate a acelora care s-au convertit în urma lucrării mele s-au unit apoi cu diferitele biserici existente.” (Bliss, p. 328) Atâta timp cât lucrarea lui a ajutat la întărirea bisericilor, a fost privită cu bunăvoință. Dar când slujitorii și conducătorii religiei au început să fie ostili învățăturii advente, dorind să pună capăt oricărei agitații cu privire la acest subiect, nu numai că i s-au împotrivit de la

70

amvon, dar le-au interzis și membrilor privilegiul de a participa la predicile unde se prezenta a doua venire sau chiar să vorbească despre nădejdea lor în adunările bisericii. În felul acesta credincioșii se aflau într-o mare încercare și încurcătură. Ei își iubeau bisericile lor și le era greu să se despartă de ele. Dar când au văzut că mărturia Cuvântului lui Dumnezeu le este interzisă și dreptul de a cerceta profețiile este imposibil, au judecat că loialitatea, credința față de Dumnezeu îi oprea să se supună. Pe aceia care căutau să interzică mărturia Cuvântului lui Dumnezeu nu-i puteau socoti ca fiind biserica lui Hristos, „stâlpul și temelia adevărului”. De aceea s-au socotit îndreptățiți să se despartă de ei. În vara anului 1844, aproximativ cincizeci de mii de persoane s-au retras din biserici. - Tragedia Veacurilor, 375.

Domnul se arată ca zorile. Soarele devine din ce în ce mai greu de privit pe măsură ce urcă spre puterea amiezii.Tot așa, aceste linii paralele sunt construite de Dumnezeu pe baza principiului „repetă și detaliază”. Vom vedea că pe măsură ce înaintăm prin linii și ne apropiem de timpul nostru, Dumnezeu a repetat evenimentele de bază, însă mai adaugă detalii. Pe măsură ce crește cunoștința, fiecărei generații i se cere o percepție spirituală mai ascuțită pentru a recunoaște linia în care trăiesc, tot așa cum soarele este mai greu de privit atunci când urcă spre amiază.Totuși, după cum lumina soarelui este mai puternică spre amiază, tot așa și oamenii cărora li s-a cerut o percepție spirituală mai ascuțită pentru a recunoaște timpul în care trăiesc au fost privilegiați cu o lumină mai mare pentru acel timp.

Așadar, se adaugă un nou concept la această linie. Dacă în linia lui Noe și a lui Iosua și Caleb ușa s-a închis pentru toți deodată, la linia lui Isus Cristos, lucrurile nu mai stau exact așa. S-a închis ușa atunci, dar doar pentru iudei. Evanghelia a continuat să fie proclamată la neamuri. Dumnezeu nu închide ușa aceluia căruia nu i s-a prezentat lumina adevărului.

În timpul milleriților, solia profetică a îngerului din Apocalipsa 10 sau prima solie din Apocalipsa 14:6,7 era proclamată în bisericile protestante, indiferent de denominațiune. Însă nu trebuie să uităm că adevărul coace grâul și neghina. Proclamarea acestor adevăruri a copt grâul și neghina din acele biserici și a demonstrat cine avea și cine nu avea dragoste de adevăr.

În mai 1842, profețiile predicate de milleriți sunt tipărite sub forma unei hărți profetice. Dacă această hartă a fost introdusă în mai 1842, la doar o lună, în iunie 1842, protestanții încep să închisă ușile în fața soliei profetice. În acest fel, ei se transfromă în neghină, în Babilon. Babilonul reprezintă orice sistem care se opune soliei adevărului prezent. Fie că este Biserica Catolică, sau Protestantismul apostat, se încadrează la categoria „Babilon”. Grâul fiind despărțit de neghină în bisericile protestante, protestanții închid ușa în fața soliei Millerite, dar și Domnul închide ușa harului pentru ei. „A căzut, a căzut, Babilonul!”

Spiritul Profetic, în Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evanghei, în capitolul 1, clarifică faptul că Biserica Adventistă nu este Babilon. Babilonul este o putere care ține oamenii în întuneric în speranța că nu vor accepta solia adevărului prezent. Biserica Adventistă însă pune la dizpoziția credincioșilor torente de lumină. Biserica Adventistă este mult mai responsabilă în fața lui Dumnezeu pentru că a avut privilegii mult mai mari decât cei din Babilon. Trăim însă într-o vreme când linia de demarcație dintre Adventism și Babilon

71

abia se mai vede. Astfel, întrebăm cu tristețe: Oare nu cumva suntem mai vinovați înaintea Domnului decât cei din Babilon? Ei fac relele pe care le fac, fiind în întuneric. Noi le facem având atâta lumină. „"Vai de tine, Horazine!", a zis El. "Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine."” (Matei 11:21-24);

72

O UȘĂ ÎNCHISĂ ȘI ÎN 1844

„Mi-a fost arătat în viziune, și încă cred că a fost o ușă închisă în1844. Toți care au văzut lumina primei și celei de-a doua solie îngerească și au respins-o, au fost lăsați în întuneric. Și aceia care au acceptat-o și au primit Duhul Sfânt care a însoțit proclamarea mesajului din cer, dar care apoi au renunțat la credința lor și au considerat experiența lor o amăgire, astfel au respins Duhul lui Dumnezeu, și El nu a mai stăruit pe lângă ei. Cei care nu au văzut lumina, nu au nicio vină pentru respingerea ei. Doar acea clasă care a desconsiderat lumina din cer nu poate fi atinsă de Spiritul lui Dumnezeu. Această clasă include, așa cum am susținut, atât pe aceia care au refuzat să accepte mesajul atunci când le-a fost prezentat cât şi pe ceilalţi care, după ce au primit mesajul, au renunțat la credința lor. Aceștia pot să fi avut o formă de evlavie, și declară că sunt urmașii lui Hristos; dar neavând o legătură vie cu Dumnezeu, ei vor fi luați captivi de amăgirile Satanei. Aceste două clase sunt prezentate în viziune – aceia care au declarat că lumina pe care o urmaseră este o amăgire, și nelegiuiții lumii care, respingând lumina, L-au respins pe Dumnezeu. Nicio referire nu se face cu privire la aceia care nu au văzut lumina, nefăcându-se astfel vinovați de respingerea ei.” Solii Alese, cartea 1, pag. 62-63.” - Solii Alese, 63.

„Am văzut un tron și pe el stăteau Tatăl și Fiul. Am privit la fața lui Isus și I-am admirat minunata-I persoană. Persoana Tatălui nu o puteam privi, căci era acoperită de un nor de slavă. L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a răspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, “dacă vei privi o singură dată slava Sa, vei înceta să exiști”. Înaintea tronului, am văzut poporul advent — biserica și lumea. Am observat două grupuri, unul plecat înaintea tronului, profund preocupat, în timp ce ceilalți stăteau în picioare nepăsători și lipsiți de interes. Cei care erau plecați înaintea tronului își prezentau rugăciunile și priveau către Isus; apoi El privea către Tatăl Său și părea că Seroagă Lui. O lumină ieșea de la Tatăl și se îndrepta către Fiul, iar de la Fiul către grupul care se ruga. Apoi am văzut o lumină nespus de puternică, ieșind de la Tatăl și venind către Fiul, iar de la Fiul unduindu-se peste poporul aflat înaintea tronului. Puțini însă primeau această lumină măreață. Mulți au ieșit de sub ea și i s-au împotrivit de îndată; alții erau nepăsători și nu apreciau lumina, iar aceasta s-a îndepărtat de la ei. Unii o îndrăgeau, mergeau și îngenuncheau alături de grupul cel mic care se ruga. Toți din acest grup primiseră lumina și se bucuraseră de ea, iar fețele le străluceau de slava ei.

L-am văzut pe Tatăl ridicându-Se de pe scaunul de domnie, mergând cu un car de foc în Sfânta Sfintelor, dincolo de cea de-a doua despărțitură și așezându-Se. Apoi, Isus S-a ridicat de pe tron și cei mai mulți dintre cei care erau aplecați s-au ridicat împreună cu El. Din momentul în care S-a ridicat, nu am văzut nici o rază de lumină căzând de la Isus peste mulțimea nepăsătoare, și aceasta a fost lăsată în întuneric total. Cei care s-au ridicat o dată cu Isus și-au păstrat privirile ațintite asupra Sa când a părăsit tronul și i-a condus o mică bucată de drum. Apoi, Și-a ridicat brațul drept și L-am auzit spunând cu glasul Său încântător:

73

“Așteptați aici; Mă duc la Tatăl Meu să primesc Împărăția; păstrați-vă veșmintele nepătate, iar Eu mă voi întoarce după puțină vreme de la nuntă și vă voi primi”. Apoi un car de foc, cu roțile ca văpăile de foc, înconjurat de îngeri, a venit acolo unde Se afla Isus. A pășit în car și a fost purtat în Sfânta Sfintelor, unde ședea Tatăl. Acolo L-am privit pe Isus, un impunător Mare Preot, stând în picioare înaintea Tatălui. Pe tivul veșmântului Său erau un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie. Cei care Se ridicaseră împreună cu Isus își trimiteau către El credința, în Sfânta Sfintelor, și se rugau: “Tatăl meu, dă-Mi Duhul Tău”. Apoi, Isus sufla asupra lor Duhul Sfânt. În suflarea aceea era lumină, putere și multă iubire, bucurie și pace.

M-am întors să mă uit la grupul celor care stăteau încă aplecați înaintea tronului; nu știau că Isus îl părăsise. Satana părea să fie lângă tron, încercând să continue lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut privind în sus către tron și rugându-se: “Tată, dă-ne Duhul Tău”. Satana sufla atunci asupra lor o înrâurire nesfântă; era în aceasta lumină și multă putere, dar nu exista iubire delicată, bucurie și pace. Scopul lui Satana era de a-i păstra în starea de amăgire, de a-i trage înapoi și de a-i amăgi pe cei din poporul lui Dumnezeu.”- Scrieri Timpurii, 54-56.

Pe vremea lui Ghedeon, au fost două cerneri. Două închideri ale ușii. De asemenea în veremea Milleriților, sunt tot două închideri ale ușii. În iunie 1842, ușa a început să se închidă pentru protestantismul apostat, pentru Babilorn, iar pe 22 Octombrie 1844, ușa s-a închis pentru milleriți. După două cerneri, din 32.000 de oameni au mai rămas 300 de viteji în armata lui Ghedeon. Dumnezeu a cernut întâi bisericile protestante, iar apoi pe milleriți. Astfel, după două închideri ale ușii, din aproximativ 150.000 de milleriți au mai rămas 50 după 1844. (Scrieri Timpurii, Prefață, pagina XVII)

74

CARE ESTE INTERPRETAREA CORECTĂ A PROFEȚIILOR?

„Dacă viziunile lui Daniel ar fi fost înțelese, oamenii ar fi putut să înțeleagă mai bine

viziunile lui İoan. Dar la timpul potrivit, Dumnezeu l-a mișcat pe slujitorul Său ales, care cu claritate și în puterea Duhului Sfânt a descoperit profețiile, și a arătat armonia dintre viziunile lui Daniel și ale lui Ioan și alte părți ale Bibliei, și a întipărit în inimile oamenilor avertizările sfinte și înfricoșătoare ale Cuvântului, ca să se pregătească pentru venirea Fiului omului. Convingeri profunde și solemne au cuprins mintea celor care-l ascultau și predicatori și popor, păcătoși și necredincioși s-au întors la Domnul, căutând să se pregătească pentru a sta în picioare la judecată.

Îngeri ai lui Dumnezeu l-au însoțit pe William Miller în misiunea sa. El a fost ferm și neînfricat. A vestit fără frică solia încredințată lui. O lume zăcând în nelegiuire și o biserică rece și lumească au fost suficiente pentru a pune în mișcare energia lui și a-l face să îndure de bună voie trudă, lipsuri și suferință. Cu toate că i s-au împotrivit așa-zișii creștini și lumea și a fost lovit de Satana și îngerii lui, el n-a încetat să predice mulțimilor Evanghelia veșnică oriunde era invitat și să facă să răsune strigătul: ,,Temeți-vă de Dumnezeu, și dați-İ slavă, căci a venit ceasul judecății Lui!” - Marea luptă dintre Hristos și îngerii Săi și Satana și îngerii lui (1858), 125,126.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este născută pe temelia cuvântului profetic. Solia că Domnul va veni în anul 1844 a fost întemeiată pe profeție. William Miller și colaboratorii săi au studiat și proclamat cu cea mai mare sârguință cuvântul cel sigur al prorociei. Dacă în mișcarea adventă din 1840-1844 Dumnezeu a ales să-Și pregătească un popor printr-o solie profetică, cu atât mai mult astăzi Dumnezeu va trimite o solie profetică pentru a-Și coace poporul și a pregăti o rămășiță pentru a sta în picioare marea Zi a lui Dumnezeu! În fiecare generație, Dumnezeu Și-a copt secerișul prin faptul că a trimis o solie de avertizare profetică.

Știm acum că adevărul special pentru fiecare generație nu este independent de adevărurile vechi, ci este o continuare, o dezvoltare a lor. El este un apel de întoarcere la vechile cărări din care va rezulta o lumină mai clară și mai glorioasă pentru timpul prezent.Totuși, care este interpretarea corectă a profețiilor Biblice?

În lucrarea lor, Domnul i-a îndrumat să publice o hartă cu explicațiile profețiilor din Daniel și Apocalipsa. Harta a fost publicată în 1842 și pentru că prevestea venirea Domnului în 1843, s-a numit „Harta 1843”. Să citim câteva scrieri ale pionierilor adventiști și ale Spiritului Profetic despre această hartă:

75

PRIMA TABLĂ A LUI HABACUC

„În mai 1842, a fost convocată o Conferință Generală în Boston, Massachusetts. La deschiderea întâlnirii, frații Charles Fitch și Apollos Hale, din Haverhill, au prezentat profețiile ilustrate din Daniel și Ioan, pe care le pictaseră pe pânză, cu numerele profetice arătând împlinirea lor. Fratele Fitch, în explicația hărții înaintea conferinței, a spus, în timp ce examina profețiile, că s-a gândit că facerea unei hărți ca cea prezentară acolo ar simplifica subiectul și l-ar face mai ușor de prezentat audienței. Acolo era mai multă lumină pe cărarea noastră. Acești frați făceau ceea ce Domnul îi arătase lui Habacuc în viziune cu 2468 de ani înainte, spunând: „Scrie viziunea şi sap-o pe table, ca să fugă cel ce o citește! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă” - Habacuc 2:2, Fidela.

Acum istoria noastă arată că erau sute prezentând din aceleași hărți cronologice ca și William Miller, toți ca unul. Apoi a venit unitatea mesajului, toți în aceeași temă, venirea Domnului Isus la un anumit timp, 1844.” - Joseph Bates, Early SDA Pamphlets, 17.

„Am văzut că schema [harta, n. tr.] folosită în 1843 a fost dirijată de mâna Domnului şi că nu ar trebui schimbată; că numerele erau întocmai cum a vrut El; că mâna Sa a fost deasupra şi a ascuns o greşeală în unele cifre, greşeală pe care să n-o poată vedea nimeni până nu avea să-Şi ia El mâna.” - Scrieri Timpurii, 74-75.

Chiar și printre pionierii adventiști din perioada 1840-1844 existau mici diferențe cu privire la interpretarea profețiilor. Însă Joseph Bates precizează faptul că publicarea hărții profetice a adus „unitatea mesajului”. Domnul a ales să le arate interpretările corecte sub forma publicării unei hărți profetice. Cu excepția „greșelii” pe care Domnul o acoperise cu mâna Sa, harta 1843 avea o interpretare corectă a profețiilor.

„După ceva discuții pe acest subiect, a fost votat unanim să litografiem trei sute de copii similare cu aceasta, fapt ce a fost îndeplinit curând. Au fost numite ‘hărțile din ’43’. Aceasta a fost o conferință foarte importantă.” - Autobiografia lui Joseph Bates, 263.

„Când a trecut timpul în care a fost așteptată pentru prima oară revenirea Domnului — în primăvara anului 1844 — aceia care așteptaseră cu credință revenirea Sa au fost pentru o vreme cuprinși de îndoială și de nesiguranță. În timp ce lumea îi privea ca fiind doborâți și dovediți că nutriseră o amăgire, izvorul lor de mângâiere a rămas tot Cuvântul lui Dumnezeu. Mulți au continuat să cerceteze Scripturile, examinând din nou dovezile credinței lor și studiind cu atenție profețiile, pentru a căpăta o lumină mai deplină. Mărturia Bibliei care

76

sprijinise poziția lor părea clară și hotărâtă. Semne care nu puteau greși arătau spre venirea lui Hristos ca fiind aproape. Călăuzirea deosebită a Domnului atât în convertirea păcătoșilor, cât și în reînviorarea vieții spirituale printre creștini era dovada că solia venea din cer. Și cu toate că acești credincioși nu-și puteau explica dezamăgirea, se simțeau asigurați că Dumnezeu îi condusese în experiența prin care trecuseră.

Întrețesute cu profețiile pe care ei le socotiseră că se referă la timpul celei de a doua veniri, erau și învățături special potrivite la situația lor de nesiguranță și îndoială și care-i încurajau să aștepte cu răbdare și credință că ceea ce era acum întunecat pentru înțelegerea lor urma să fie explicat la timpul potrivit.

Printre aceste învățături era și profeția din Habacuc 2, 1-4: „M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul, și ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns și a zis: «Scrie proorocia, și sap-o pe table, ca să se poată citi ușor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, și nu va minți; dacă zăbovește așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credința lui»”.

Încă din anul 1842, îndrumarea dată în această profeție, de a „scrie proorocia și a o săpa pe table ca să fie citită ușor”, a sugerat lui Charles Fitch pregătirea unei hărți profetice pentru a ilustra vedeniile lui Daniel și cele din Apocalipsa. Publicarea acestei hărți a fost privită ca o împlinire a poruncii date prin Habacuc. Însă nimeni n-a observat atunci că în aceeași profeție se vorbește și despre o aparentă amânare în împlinirea viziunii — un timp de întârziere. După dezamăgire, acest pasaj a devenit foarte plin de înțeles: „Vedenia este pentru un timp hotărât, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă întârzie așteapt-o căci va veni și se va împlini negreșit.... Cel neprihănit va trăi prin credința lui”. - Tragedia Veacurilor, 392.

Domnul ne arată prin Spiritul Profetic că în harta 1843 era o singură greșeală, dar în

mai multe cifre, sau calcule. Anul ebraic începea primăvara, la coacerea orzului (în jurul datei de 16-19 aprilie – conform calendarului tradițional ebraic Karait, singurul fidel cronologiei Biblice). Milleriții au crezut la început că profețiile de 2300 și de 2520 de aniau început la începutul anului ebraic 457 respectiv 677 î.Hr. Dacă ar fi fost așa, profețiile ar fi trebuit să se termine la finalului anului ebraic 1843. Atunci l-au și așteptat prima dată milleriții pe Domnul lor – în primăvara anului 1844. Totuși, Domnul le-a descoperit cu dovezi din scriptură și istorie că profețiile au început nu în luna întâi a anului ebraic, ci toamna, mai exact de ziua ispășirii (luna a 7, ziua a zecea). Atunci trâmbița jubileului va suna și Dumnezeu urma să vină să-și adune aleșii. Așadar, profețiilor (2300 & 2520) le mai este neceră adăugarea a șase luni și zece zile, adică 190 de zile. Acestea s-au împlinit pe 22 Octombrie 1844. – luna a șaptea, ziua a zecea a anului 1844, conform calendarului Karait.

Această clarificare a fost făcută la Strigătul de la Miezul Nopții (tabăra de la Exeter, 12-17 Aug. 1844), de către Samuel Snow. Mirele zăbovea – profeția a zăbovit.Acesta este timpul de întârziere despre care se spune în profeția din Habacuc 2:2,3 și în pilda celor 10 fecioare, despre care amintește și Spiritul Profetic în Tragedia Veacurilor pagina 392. „Dacă întârzâie, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit”.

77

În rest, Domnul ne-a descoperit că harta este exact așa cum a vrut-o El și nu ar trebui schimbată, nici alterată.

„Isus și toată oștirea cerească au privit cu compasiune și iubire asupra celor care așteptaseră plini de fericire să-L vadă pe Acela pe care-L iubeau sufletele lor. Îngeri erau deasupra și în jurul lor pentru a-i sprijini în ceasul încercării lor. Cei care neglijaseră să primească solia cerească au fost lăsați în întuneric și mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor, pentru că nu au vrut să primească lumina pe care o trimisese din cer. Cei credincioși, dezamăgiți, care nu puteau înțelege de ce nu venise Domnul lor, nu au fost lăsați în întuneric. Ei au fost conduși din nou la Bibliile lor pentru a cerceta perioadele profetice. Mâna Domnului a fost îndepărtată de pe cifrele ascunse și greșeala a fost explicată. Ei au văzut că perioadele profetice ajungeau până în 1844 și că aceeași dovadă pe care o aduseseră pentru a arăta că perioadele profetice se încheiau în 1843 dovedea că acestea se vor termina în 1844. Lumina din Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit asupra situației în care se aflau și au descoperit un timp de întârziere — „Dacă zăbovește [prorocia], așteapt-o!” În dragostea lor pentru imediata venire a lui Hristos, ei trecuseră cu vederea întârzierea împlinirii, care a fost calculată pentru a-i da pe față pe adevărații așteptători. Aveau din nou un punct temporal fixat. Cu toate acestea, am văzut că mulți dintre ei nu puteau trece peste grava lor dezamăgire și erau incapabili de a avea acel nivel al zelului și energiei care le marcase credința în 1843.” - Scrieri Timpurii, 236.

James White despre rolul Hărții în marea mișcare adventă:

„Toată ceata adventă credea odată că publicarea viziunilor lui Daniel și Ioan pe hartă, de pe care solii grăbiți [hotătârți, prompți n. tr.] au prezentat în 1842 și 1843, a fost o împlinire a acestei profeții; și necredința acelora care se îndoiesc acum, nu dovedește că noi eram toți greșiți atunci. Trecerea timpului, și răzvrătirea [regresarea n. tr.] continuă și necredința adventiștilor nu a schimbat acest adevăr al lui Dumnezeu într-o minciună; însă rămâne adevăr în continuare.

Voi, care ați participat în prima solie îngerească, i-ați simțit puterea și slava și ați văzut efectele ei asupra oamenilor, doar întoarceți-vă împreună cu mine la întâlnirile de tabără, conferințele și alte întâlniri unde timpul, 1843, era proclamat de pe hartă. Cu ce solemnitate, zel și încredere sfântă servii Domnului proclamau timpul. Și vai, cum cădeau cuvintele lor asupra oamenilor, topind inima celui mai împietrit păcătos! Pentru că Dumnezeu era cu ei, Duhul Său însoțea solia solemnă. Cei mai spirituali și mai devotați în toate bisericile au prins flacăra și mulți care au fost antrenați să se închine bisericii și slujbașilor, aici au învățat să se teamă de Dumnezeu și să-I dea slavă. Acest mesaj ne-a despărțit [dezvățat, înțărcat n. tr] de această lume și ne-a condus la picioarele lui Isus, pentru a căuta iertare pentru toate

78

păcatele noastre și o mântuire deplină și fără plată prin sângele lui Cristos. Dragi frați, a fost această solie „din cer sau de la oameni”? Știu răspunsul vostru – „din cer”. Amin.

Când atunci am „gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –" nu putem, nu o vom face, nu vom îndrăzni să renunțăm la el și să îl numim o „greșeală”, „lucrarea omului”, „mesmerism”, și „de la Diavolul”, așa cum mulți au făcut-o și apoi au căzut. „Este imposibil” „să reînnoiești” pe aceștia „la pocăință”, „văzând că ei răstignesc pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu din nou și Îl pun să fie batjocorit.” Vezi Evrei 6:4-6

A DOUA SOLIE ÎNGEREASCĂ - "Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Apocalipsa 14:8. „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu,” Apocalipsa 18:4.

Acest al doilea înger nu a mers în misiune pentru a proclama solia sa împreună cu primul înger; însă el „a urmat” după ce primul a îndeplinit sarcina soliei sale. Prima solie era pentru biserici; dar curând publicațiile lor religioase au refuzată să o publice, și ușile locașurilor lor de închinare au fost închise împotriva acesteia. În acest fel, ei au oprit „veșnica veste bună” a împărăției ce urma să vină; și atunci când aceasta s-a întâmplat, Isus și Duhul adevărului i-a părăsit pentru totdeauna și bisericile Babilonului au căzut. Au fost puține suflete vii în toate aceste biserici care primiseră solia adventă, a căror „mâncare și băutură” și chiar viață era să vorbească despre venirea lui Isus și despre restituire; dar nu li s-a dat voie să dea acea mărturie. Atunci calea a fost pe deplin pregătită pentru cea de-a doua solie – „A căzut, a căzut Babilonul”, „Ieșiți din el poporul meu.”

Fiecare credincios advent știe că am auzit chiar această solie. Nu am uitat predicile excelente care erau predicate și publicate de bătrânul Joseph Marsh și mulți alții, chiar pe acest subiect. Nu am uitat nici efectul pe care l-au avut asupra poporului lui Dumnezeu; pentru că au dat ascultare soliei, și în grabă au părăsit bisericile. Această profeție era îndeplinită cu exactitate, la timpul și locul potrivit. Unii ne spun că Babilonul este aici, că este biserica Romano Catolică; dar poporul lui Dumnezeu nu era în acea biserică. Prima solie era pentru biserici, din aproximativ 1840 până în 1843; și cel de-al doilea înger „a urmat”, deci solia – „A căzut Babilonul” – „Ieșiți din ea poporul meu” a fost în 1844.- Am auzit-o cu urechile noastre, vocile noastre au proclamat-o, întreaga noastră ființă i-a simțit puterea și cu ochii noștri i-am văzut efectul, așa cum poporul opresat al lui Dumnezeu a rupt legăturile ce-l lega de diferite denominațiuni, scăpând [astfel] din Babilon. După cum am văzut o așa de desăvârșită îndeplinire a primei și celei de-a doua solii îngerești în experiența noastră trecută, suntem acum pregătiți să examinăm „CEA DE-A TREIA SOLIE ÎNGEREASCĂ…” - James White, Adevărul Prezent, Aprilie 1850

Așadar, Domnul și-a pus în mod clar sigiliul de aprobare asupra interpretărilor profetice expuse pe Harta 1843. Care sunt acestea?

• O expunere capitolelor 2, 7, 8 din Daniel, cu prezentarea imperiilor simbolizate în profeție

• Cele zece împărății (Vizigoții, Hunii, Francii, Saxonii, Suevii, Burgunzii, Lombarzii, Ostrogoții, Vandalii și Herulii), ultimele 3 fiind cele smulse de cornul cel mic

79

• Profeția de 2520 de ani, care se referă la construirea templului spiritual (biserica lui Dumnezeu – Adventiștii de Ziua a Șaptea), care durează din 1798 până în 1844. Aceasta a fost 46 de ani, și corespunde cu exactitate timpului menționat în Ioan 2:20. Ea începe în anul 677, când Manase este dus în robie, și se termină în 1843/(4)

• Profeția celor 2300 de seri și dimineți din Daniel 8:14, care face referire la 22 Octombrie 1844.

• Profețiile despre cei 1290 de ani și cei 1260 de ani, care sunt legați de „necurmatul” (păgânismul), Papalitatea și persecutarea Creștinilor din Evul Mediu și sunt găsite în Daniel 12:11 și Apocalipsa 12:6.

• Profeția celor 1335 de ani din Daniel 12:12, care conținea o făgăduință minunată pentru așteptătorii Mileriți (fecioarele înțelepte) și se referea la anul 1843.

• Anii 508 și 538 d. Hr., când păgânismul (necurmatul) a fost dat jos și papalitatea începe să controleze lumea cu ajutorul puterilor pământești.

• Anii 606 d. Hr 1299 și 1449, toți legați de Islam și arătând luptele împotriva Romei de Est și supremației Catolice.

• Cea de-a cincia și a șasea trâmbiță, sau primul și cel de-al doilea vai, din Apocalipsa 9, care arată Islamul Arabic și Otoman și de asemenea luptele împotriva Romei de Est.

• Cea de-a șaptea trâmbiță, cel de-al treilea vai, care pentru Mileriți era încă în viitor, și acum se împlinește în zilele noastre.

„Dovezile fratelui G nu sunt de încredere. Dacă sunt primite, ele ar distruge credința poporului lui Dumnezeu în adevărul care ne-a făcut ceea ce suntem.

Trebuie să fim hotărâți asupra acestui subiect; pentru că punctele pe care el încearcă să le dovedească prin Scriptură nu sunt temeinice. Ele nu dovedesc că experiența trecută a poporului lui Dumnezeu a fost erezie. Am avut adevărul; am fost conduși de îngeri ai lui Dumnezeu.Prezentarea chestiunii despre sanctuar a fost dată sub îndrumarea Duhului Sfânt. Este elocventă tăcerea pentru toți în legătură cu trăsăturile credinței noastre în care nu au jucat niciun rol. Dumnezeu nu se contrazice niciodată pe Sine. Dovezile Scripturii sunt aplicate greșit dacă sunt forțate să mărturisească ceva neadevărat. Unul după altul se va ridica și va aduce o presupusă mare lumină susținând-o. Noi însă stăm pe vechile pietre de hotar. [1 Ioan 1:1-10 citat]

Am fost instruită să spun că aceste cuvinte le putem folosi ca fiind potrivite pentru acest timp, pentru că a venit vremea când păcatul trebuie să fie numit pe nume. Suntem împiedicați în lucrarea noastră de oameni care nu sunt convertiți, care caută slava lor. Ei doresc să fie considerați inițiatorii unor noi teorii, pe care le prezintă ca fiind adevărul. Dar dacă aceste teorii sunt primate, vor conduce la o negare a adevărului care pentru ultimii cincizeci de ani Dumnezeu l-a tot dat poporului său, adeverindu-l prin manifestarea Duhului Sfânt.” - Solii Alese, cartea 1, 161.

80

HARTA 1843 ÎN LIMBA ROMÂNĂ

81

CEA DE-A DOUA TABLĂ

După dezamăgirea din 1844, Domnul a dat din nou instrucțiuni pentru publicarea unei noi hărți. Această hartă avea să includă lumina profetică a hărții 1843, însă avea să clarifice subiectul sanctuarului și al întreitei solii îngerești. Și despre aceasta Spiritul Profetic ne spune că a fost condusă de Mâna Domnului.

Urmează să cităm un pasaj despre o viziune unde familia White este instruită să publice adevărurile din nou, adevăruri ce au fost anunțate cu doar câțiva ani înainte. Satan însă va încerca să împiedice acea lucrare:

„Vă trimit viziunea pentru a o citi bisericii în Topsham. Fratele Rhodes a venit aici marțea trecută, chiar acum o săptămână. Am fost încântați să-l vedem. Tocmai apăruse cu o nouă hartă. Este mai mare decât toate hărțile pe care le-am văzut vreodată; este foarte clară. Ne place mult această hartă…

Domnul mi-a arătat acum câteva săptămâni că în timp ce James va începe să republice ceea ce liderii au scris în ’44 cu privire la adevăr, Satana va încerca să ne împiedice, însă noi trebuie să ne luptăm pentru victorie și să continuăm. Chiar așa a fost. El știe că această lucrare va răni cauza sa și va salva ceva bijuterii. Din acest motiv răcnește, însă este dat înapoi.” - Scrisoarea 12, 1850 / Manuscrise Publicate, volumul 15, 207.

Apoi, în Noiembrie 1850, după o conferință, sora White a avut o viziune de la Dumnezeu, în timp ce călătorea spre casă. Adevărul trebuie din nou să fie săpat pe table. (Habacuc 2:2,3) Ei s-au oprit la casa fratelui Nichols, care va fi editorul noii hărți.

„Următoarea noastră conferință a fost în Fairhaven. Fratele Bates și soția au fost prezenți. A fost o întâlnire destul de bună. La întoarcerea noastră la fratele Nichols, Domnul mi-a dat o viziune și mi-a arătat faptul că adevărul trebuie să fie săpat pe table, și că îi va ajuta pe mulți să ia o decizie pentru adevărul celui de-al treilea înger, cu ceilalți doi fiind săpați pe table.

De asemenea, am văzut că era tot așa necesar ca documentul să fie publicat cât și ca solii să meargă, pentru că solii aveau nevoie de un document pe care să-l ia cu ei, conținând adevărul prezent, pentru a-l pune în mâinile celor ce-l aud, iar apoi adevărul nu va păli din minte, dar și faptul că documentul va merge acolo unde solii nu puteau ajunge. Alte lucruri pe care le-am văzut vor apărea în document…

Acum o săptămână, Sabatul trecut, am avut o întâlnire foarte interesantă. Fratele Hewit din Dead River a fost acolo. El a venit cu o solie din care rezulta că distrugerea celor nelegiuiți și somnul celor morți [ca doctrine proclamate, n. tr.] erau o urâciune în cadrul doctrinei ușii închise [și corelată cu aceasta, n. tr.], pe care o femeie Izabela, o profetesă, o adusese în interiorul bisericii și credea că eu eram acea femeie, Izabela. I-am spus de câteva din erorile sale din trecut și faptul că cele 1335 de zile erau încheiate dar și despre alte numeroase erori

82

de-ale sale. A avut decât un mic efect. Întunericul său a fost simțit peste întâlnire și avea tendința să ne prindă pe toți în el.

Am simțit că trebuie să spun câteva cuvinte. În numele lui Isus, m-am ridicat și în cam câteva minute întâlnirea s-a schimbat. Toți au simțit-o în același timp. Fiecare înfățișate a fost luminată. Prezența lui Dumnezeu a umplut încăperea. Fratele Hewit a căzut în genunchi și a început să plângă și să se roage. Am fost luată în viziune și am văzut multe pe care nu le pot scrie. A avut un mare efect pentru fratele Hewit. El a mărturisit că [manifestarea] era de la Dumnezeu și s-a umilit în țărână. A tot scris de la acea întâlnire încoace, și acum scrie de la aceeași masă renunțând la toate erorile pe care le-a promovat. Eu cred că Dumnezeu îl ridică și se presupune că face binele, dacă Dumnezeu lucrează prin el.” - Manuscrise Publicate, volumul 16, 207-209.

Este foarte interesant să citim din penița Ellenei White, faptul că deja din timpul dumneaei avea să se lupte împotriva greșitelor intepretări ale profeției. Fratele Hewit a acuzat-o ca fiind un profet fals și a distribuit erezia că cele 1335 de zile din Daniel 12:12 sunt încă în viitor, pe când Ellen White confirmă foarte clar punctul de vedere al pionierilor, că această profeție deja s-a îndeplinit în trecut. Este remarcabil faptul că fratele Hewit s-a pocăit și în mod umil și-a mărturisit greșeala.

Următoarea afirmație este de asemenea din 1850 și Ellen White vorbește aici despre hartă, neputând să fie vorba decât de noua hartă 1850, care trebuie să fie publicată de fratele Nichols.

„De când v-am scris ultima dată, am fost în Fairhaven să fim prezenți la o conferință acolo. Fratele Bates a fost prezent. Am avut o întâlnire destul de interesantă. James a botezat două persoane. Ambii au fost umpluți cu Duhul Sfânt…

Luni ne-am întors la Dorchester unde locuiește dragul nostru frate Nichols împreună cu familia sa. Noaptea, Domnul mi-a dat acolo o viziune foarte interesantă, pe care o veți vedea în mare parte în ziar. Domnul mi-a arătat necesitatea publicării unei hărți.Am văzut că era necesară și că săparea adevărului pe table va avea mult efect și va ajuta suflete să ajungă la cunoștința adevărului. …

Îmi scrii despre încercări. Ne-am bucura să știm care sunt astfel încât să înțelegem cazul tău și să știm cum să simțim împreună cu tine. Vă iubim pe voi și pe mica voastră grupă și ne-ar plăcea mult să vă vedem, dar nu vă așteptați la asta în prezent. Vom sta aici în Paris puțin timp. James acum publică o foaie volantă aici. Este un loc excelent pentru a publica acestă foaie volantă…

James de asemenea v-ar scrie dar chiar acum scrie la aceeași masă pentru foaia volantă. El urează dragoste fratelui și sorei Loveland, copiilor voștri și către toată grupa. Am scris acestea în mare grabă. În speranța unei curânde răscumpărări din partea vocii lui [Dumnezeu]. Scrieți-ne adesea!...”

„[P.S.] Am primit o scrisoare excelentă de la fratele Rhodes. El este un luptător pentru adevăr și Dumnezeu i-a tot dat putere. Multe suflete au fost aduse la adevăr prin străduințele

83

sale. Astăzi am primit o scrisoare excelentă de la fratele Bates. El este încă în Fairhaven. E. G. White.

Dragii mei frate și soră Loveland: „Sper să vă trimit în curând ceva foi volante. Harta este executată în Boston. Domnul

este în ea. Fratele Nichols are responsabilitatea ei. Îmi doresc să vă văd, dar nu văd cum putem pleca de aici acum. Doresc să vă spun tuturor, urmați lumina dată la Sutton. Amin. Fiți tari. Multă dragoste către fiecare suflet cu totul dedicat în mica voastră grupă. James White” Scrisoarea 26, 1850; Manuscrise Publicate, volumul 15, 210-213. [Scrisă pe 1 Noiebrie 1850, către fratele și sora Loveland în Johnson, Vermont. Postscript-ul (P.S.) următor numelui Ellenei White a fost scris de James White.]

„Am văzut chestiunea cu făcutul hărților ca fiind total greșită. A început cu fratele Rhodes și a fost urmată de fratele Case. Mijloace au fost cheltuite în facerea de hărți și de imagini stângace și dezgustătoare care să-I reprezinte pe îngeri și pe gloriosul Isus. Am văzut că asemenea lucruri nu-I făceau plăcere lui Dumnezeu. Am văzut că Dumnezeu era în publicarea hărții [1850] de fratele Nichols.Am văzut că era o profeție despre această hartă în Biblie, și dacă această hartă este făcută pentru poporul lui Dumnezeu, dacă [este] suficientă și pentru unul și este și pentru altul și dacă cineva ar avea nevoie de o hartă tipărită la o scară mai mare, toți ar simți această nevoie la fel de mult. Am văzut că era un simțământ neliniștit, tulburat, nesatisfăcut, nemulțumit în fratele Case care îl făcea să dorească o altă hartă. Am văzut că aceste hărți tipărite aveau un efect negativ asupra adunării. Făcea ca un spirit ușuratic, înclinat spre a ridiculiza să fie prezent în întâlnire.

Am văzut faptul că hărțile rânduite de Dumnezeu aveau un impact favorabil asupra minții, chiar și fără o explicație. Este ceva ușor, minunat și ceresc în reprezentările îngerilor de pe hartă. Mintea este condusă aproape pe nesimțite către Dumnezeu și cer. Dar celelalte hărți care au fost pregătite dezgustă mintea, și o fac să se preocupe mai mult de pământ decât de cer. Imagini reprezentând îngerii arată mai mult a demoni decât a ființe cerești. Am văzut că hărțile i-au tot preocupat mintea fratelui Case pentru zile și săptămâni când ar fi trebuit să tot caute înțelepciune divină de la Dumnezeu și ar fi trebuit să crească în darurile Duhului și a cunoștinței despre adevăr.” - Manuscrise Publicate, volume 13, 359.

„Harta este acum gata. Noi credem că frații vor fi foarte încântați cu ea, și va fi un mare ajutor în definirea poziției noastre prezente” - Review and Herald, Ianuarie 1851. Tema Numărul 4.

„Cât despre Hartă, suntem foarte încântați cu aranjamentul Hărții, și cu execuția

lucrării: de asemenea suntem satisfăcuți pentru că va fi un măreț ajutor pentru aceia care învață adevărul prezent, și se va dovedi o binecuvântare pentru turma împrăștiată.”- Review and Herald, Ianuarie 1851. Publicația numărul 5.

84

„Noua hartă, publicată de fratele Otis Nichols în 1850, s-a dovedit a fi un mare ajutor în examinarea dovezilor poziției noastre și în predicarea acestora altora. O prețuim ca pe o comoară. Este valoroasă, pentru că ilustrează într-un mod frumos cele mai sublime și importante adevăruri din Apocalipsa, care sunt în mod special aplicabile timpului prezent. Aceia care doresc să obțină această hartă să se adreseze lui Otis Nichols, Dorchester, Massachusetts.” - Review and Herald, 9 Decembrie, 1851.

Este foarte limpede acum că Dumnezeu și-a pus de două ori sigiliul asupra

interpretărilor corecte ale profeției. Prin publicarea celor două hărți, Dumnezeu a dorit să arate bisericii Sale care este temelia cuvântului profetic pe care ar trebui să construim. Harta 1843 a fost modificată prin inspirație și astfel a fost publicată harta 1850. Dacă ar mai fi existat altă greșeală în interpretarea profețiilor, cu siguranță că ar fi fost menționată și ar fi fost corectată odată cu apariția hărții 1850. Despre harta 1843 știm că are greșeala anului plinătatea timpului care a produs timpul de întârzâiere. În rest, profețiile sunt corecte. Ele s-au împlinit așa cum au fost expuse pe hartă, deși anul 1844 nu a marcat începutul împărăției lui Dumnezeu, ci începutul judecății de cercetare. Deși au greșit asupra evenimentului, profețiile au fost calculate corect cu excepția geșelii pe care Domnul a acoperit-o. De aceea harta 1843 este prezentată ca având o singură greșeală, însă care afectează mai multe cifre.

Totuși, despre harta 1850 nu ni se spune că ar avea o greșeală. De aceea putem susține că profețiile interpretate astfel sunt cu siguranță corecte. Însă nu trebuie sub nicio formă să nu cercetăm adevărul pentru noi înșine! Ca popor, trebuie să cunoaștem dovezile credinței noastre, pentru a putea da mărturie lumii despre Evanghelia Veșnică. Chiar aceasta va fi diferența dintre fecioarele înțelepte și cele neînțelepte. Cele neînțelepte nu au dragoste de adevăr, nu doresc să primească în candelele lor manifestarea Duhului lui Dumnezeu prin Cuvântul Său. Ele vor descoperi prea târziu că nu știu să demonstreze ceea ce cred. Atunci, ca și cei cernuți în anul 1844, vor considera experiența lor o amăgire.

„Mi-a fost arătat că mulți dintre cei ce mărturisesc a avea o cunoaștere a adevărului

prezent nu știu ce cred. Ei nu înțeleg dovezile credinței lor. Nu apreciază corect lucrarea din timpul prezent. Când timpul încercării va veni, unii oameni, care acum le predică altora, își vor da seama, examinându-și pozițiile, că sunt multe lucruri pentru care nu pot prezenta nici un argument satisfăcător. Până când nu vor fi încercați în felul acesta, nu-și vor da seama de marea lor ignoranță. În biserică sunt mulți care iau de bun faptul că înțeleg ceea ce cred; dar până nu începe controversa, nu-și cunosc slăbiciunea. Când sunt despărțiți de cei care au aceeași credință ca a lor și obligați să-și explice singuri credința, vor fi surprinși să vadă cât de confuze le sunt ideile sau ceea ce au acceptat ca adevăr. Este un lucru sigur că printre noi a avut loc o îndepărtare de viul Dumnezeu și o întoarcere spre oameni, punând înțelepciunea omenească în locul celei divine.” - Mărturii, vol 5, 707.

85

HARTA 1850, ÎN LIMBA ROMÂNĂ

86

CE RELEVANȚĂ AU ACESTE HĂRȚI ASTĂZI?

„Dumnezeu nu ne dă o nouă solie. Noi trebuie să proclamăm solia care în 1843 și 1844 ne-a scos afară din biserici. Avem nevoie de Duhul Sfânt ca să aprindă în inimile noastre zelul și stăruința care erau atunci văzute printre oamenii lui Dumnezeu. Îi mulțumesc Domnului că încă trăiesc câțiva care își pot aminti acele zile, și care știu despre ce vorbesc.” - Review and Herald, 19 Ianuarie, 1905.

„Adevărurile pe care le-am primit în 1841, ’42, ’43 și ’44trebuie să fie acum

studiate și proclamate. Soliile primului, celui de-al doilea și celui de-al treilea înger vor fi proclamate în viitor cu o voce puternică. Vor fi date cu o determinare zeloasă și în puterea Duhului. ”-Manuscrise Publicate, volumul 15, 371.

„Dumnezeu ne poruncește să dăruim timpul și tăria noastră lucrăriide predicare către

oameni a soliilor care au ridicat bărbați și femei în 1843 și 1844.” - Manuscrise Publicate, Numărul 760.

„Vrăjmaşul caută să abată minţile fraţilor şi surorilor noastre de la lucrarea pregătirii

unui popor care să stea în aceste zile din urmă. Sofismele lui urmăresc să abată minţile de la primejdiile şi datoriile acestui timp. Ei nu dau nici o preţuire luminii pe care Hristos a venit din cer să i-o dea lui Ioan, pentru poporul Său.Ei învaţă că scenele de dinaintea noastră nu sunt destul de importante spre a le da o atenţie deosebită. Ei fac fără efect adevărul de origine cerească şi jefuiesc poporul lui Dumnezeu de experienţa sa din trecut, dându-i în schimb o ştiinţă falsă. „Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblaţi pe ea.»” (Ieremia 6, 16). Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre — temelii care au fost puse la începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin descoperire. Pe aceste temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot închipui că au găsit o cale nouă şi că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. O altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată de nici un om. În trecut, mulţi s-au apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească principii noi. Însă cât a dăinuit clădirea lor? A căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe Stâncă. Primii ucenici n-au avut ei oare de întâmpinat zisele oamenilor? N-au ascultat ei învăţăturile false şi apoi, după toate, au stat tari şi au zis: „Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă”? (1 Corinteni 3, 11). Deci, noi trebuie să ne păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început. Cuvinte puternice au fost trimise de Dumnezeu şi de Hristos acestui popor, scoţându-l din lume, punct cu punct, la lumina cea clară a adevărului prezent. Cu buze atinse cu focul sfânt, servii lui Dumnezeu au vestit solia. Declaraţia divină şi-a pus sigiliul pe temeinicia adevărului vestit. - Mărturii, vol.8, pag. 296-297.

87

„Avertizarea a venit: Nimic nu trebuie să fie introdus care să strice temelia credinței

pe care am tot construit de când solia a venit în 1842, 1843 și 1844. Am fost în această solie, și de atunci tot stau înaintea lumii, fidelă luminii pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Nu ne propunem să ne dăm jos picioarele de pe platforma pe care au fost plasate în timp ce zi de zi L-am căutat pe Domnul cu rugăciune stăruitoare, cerând lumină. Credeți că aș putea să renunț la lumina pe care Dumnezeu mi-a dat-o? Ea stă ca Stânca Veacurilor. M-a tot ghidat încă de când a fost dată.” - Review and Herald, 14 Aprilie, 1903.

„Duhul lui Dumnezeu a iluminat fiecare pagină a Scrierii Sfinte, dar sunt unii asupra

cărora Scriptura lasă doar o mică impresie, deoarece nu o înţeleg pe deplin. Când vine încercarea, prin prezentarea unor teorii false, aceşti cititori superficiali, lipsiţi de orice ancoră, sunt asemenea nisipurilor mişcătoare. Ei alunecă într-o parte şi în alta, potrivit cu starea lor sufletească şi cu amărăciunea lor.... Cartea lui Daniel şi Apocalipsa trebuie să fie studiate, precum şi celelalte profeţii din Vechiul şi Noul Testament. Să fie lumină, da, să fie lumină în casele voastre. Trebuie să ne rugăm pentru aceasta. Duhul Sfânt, care luminează paginile sfinte, ne va da pricepere, ca să putem cunoaşte adevărul....

Este nevoie de un studiu mai amănunţit al Cuvântului lui Dumnezeu, îndeosebi al cărţilor Daniel şi Apocalipsa, cărora trebuie să li se acorde o atenţie mai mare decât oricând înainte în istoria lucrării noastre. Poate că avem mai puţine de spus în anumite domenii legate de puterea romană şi papalitate, dar trebuie să atragem atenţia la cele scrise de profeţi şi apostoli sub inspiraţia Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Atât în inspirarea profeţiei, cât şi în descrierea evenimentelor, Duhul Sfânt a înfăţişat lucrurile în aşa fel încât să ne înveţe că slujitorul omenesc trebuie să fie ascuns în Hristos, iar Domnul Dumnezeul cerului să fie înălţat împreună cu Legea Sa. Citiţi cartea lui Daniel. Evocaţi, punct cu punct, istoria împărăţiilor prezentate acolo. Priviţi la oamenii de stat, la consiliile şi armatele puternice şi vedeţi cum a lucrat Dumnezeu pentru a înjosi mândria oamenilor şi pentru a doborî la pământ slava omenească [....]

Când cărţile Daniel şi Apocalipsa vor fi înţelese mai bine, credincioşii vor trăi o experienţă religioasă cu totul diferită. Razele de lumină care vor străluci venind prin porţile deschise ale cerurilor vor întipări în inima şi în mintea lor acel caracter pe care toţi trebuie să-l dezvolte pentru a înţelege binecuvântarea ce îi va fi dată ca răsplată celui cu inima curată.

Domnul îi va binecuvânta pe toţi cei care se vor strădui cu blândeţe şi cu umilinţă să înţeleagă ce este descoperit în Apocalipsa. Această carte conţine atât de multe învăţături nemuritoare şi pline de slavă, încât toţi cei care o citesc şi o cercetează cu seriozitate vor primi binecuvântarea promisă celor ce „ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea”.” - Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei, 112-114.

88

„PĂSTRAȚI CE E BUN” – CELE DOUĂ

CUMPENE

„Nu dispreţuiţi prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” 1 Tesaloniceni 5:20,21.

Legat de studiul profețiilor, Domnul ne îndeamnă în primul rând să cercetăm toate lucrurile. O cercetare completă a scrierilor pionierilor adventiști este necesară. Însă ni se spune să păstrăm ce este bun. Am spus că și între pionierii adventiști existau mici diferențe în interpretarea profețiilor. Mai mult, trebuie să fim conștienți că la început mulți pionieri credeau în doctrine nefundamentate biblic. Cum ne dăm seama ce cărare să urmăm?

Dumnezeu întotdeauna are grijă ca cercetătorul sincer după adevăr să nu se rătăcească.

„Biblia a fost dată cu scopul de a fi o călăuză pentru toţi aceia care doresc să cunoască voia Făcătorului lor. Dumnezeu le-a dat oamenilor cuvântul cel sigur al profeţiei; îngerii şi Însuşi Hristos au venit să-i descopere lui Daniel şi lui Ioan lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Aceste probleme importante, care au de-a face cu mântuirea noastră, n-au fost lăsate învăluite de mister. Ele n-au fost descoperite ca să încurce şi să rătăcească pe cercetătorul sincer după adevăr. Domnul spunea prin profetul Habacuc: „Scrie viziunea şi explic-o ... ca să se poată citi uşor”(Habacuc 2, 2). Cuvântul lui Dumnezeu este lămurit pentru toţi aceia care îl studiază cu o inimă plină de rugăciune. Orice suflet sincer va veni la lumina adevărului. „Lumina este semănată pentru cel drept” (Psalmii 97, 11). Şi nici o biserică nu poate înainta în sfinţenie, dacă membrii ei nu caută cu stăruinţă după adevăr ca după o comoară ascunsă.” - Tragedia veacurilor, pag. 521

Să ne aducem aminte de cele două table ale lui Habacuc, de hărțile profetice. Despre

ele știm că au fost conduse de mâna Domnului. Așadar, interpretările de pe ele au fost corecte. Greșeala pe care Mâna Domnului o acoperise pe Harta 1843 a fost explicată atunci când Domnul și-a retras Mâna. (Scrieri Timpurii, 236). Nimic altceva nu mai era greșit pe acele hărți. Așadar, cele două hărți profetice sunt o cumpănă profetică cu care putem măsura celelalte interpretări. După cum am văzut, ele sunt „temelia” adventismului. Așadar, orice „lumină nouă” care intră în contradicție cu această temelie nu este trimisă de Divinitate.

„Avertizarea a venit: Nimic nu trebuie să fie introdus care să strice temelia credinței pe care am tot construit de când solia a venit în 1842, 1843 și 1844. Am fost în această solie, și de atunci tot stau înaintea lumii, fidelă luminii pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Nu ne propunem să ne dăm jos picioarele de pe platforma pe care au fost plasate în timp ce zi de zi L-am căutat pe Domnul cu rugăciune stăruitoare, cerând lumină. Credeți că aș putea să renunț

89

la lumina pe care Dumnezeu mi-a dat-o? Ea stă ca Stânca Veacurilor. M-a tot ghidat încă de când a fost dată.” - Review and Herald, 14 Aprilie, 1903.

Mai mult decât atât, am citit că Dumnezeu a adus unitate în mesajul advent prin

publicarea hărții 1843. Iehova și-a pus deci sigiliul de aprobare asupra interpretărilor corecte ale profețiilor prin publicarea acelei hărți. Astfel nu au mai existat micile diferențe în interpretare, toți predicând într-o inimă și un gând venirea Domnului la un timp și un ceas anumit. Joseph Bates ne spune:

„În mai 1842, a fost convocată o Conferință Generală în Boston, Massachusetts. La deschiderea întâlnirii, frații Charles Fitch și Apollos Hale, din Haverhill, au prezentat profețiile ilustrate din Daniel și Ioan, pe care le pictaseră pe pânză, cu numerele profetice arătând împlinirea lor. Fratele Fitch, în explicația hărții înaintea conferinței, a spus, în timp ce examina profețiile, că s-a gândit că facerea unei hărți ca cea prezentară acolo ar simplifica subiectul și l-ar face mai ușor de prezentat audienței. Acolo era mai multă lumină pe cărarea noastră. Acești frați făceau ceea ce Domnul îi arătase lui Habacuc în viziune cu 2468 de ani înainte, spunând: „Scrie viziunea şi sap-o pe table, ca să fugă cel ce o citește! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă” - Habacuc 2:2, Fidela.

Acum istoria noastă arată că erau sute prezentând din aceleași hărți cronologice ca și William Miller, toți ca unul. Apoi a venit unitatea mesajului, toți în aceeași temă, venirea Domnului Isus la un anumit timp, 1844.” Joseph Bates, Early SDA Pamphlets, 17.

O altă cumpănă cu care putem să măsurăm interpretările din Cuvântul lui Dumnezeu

este Spiritul Profetic. Dumnezeu a dat bisericii Advene darul Spiritul Profetic prin persoana Ellenei White. Spiritul Profetic a luminat în mare măsură mintea pionierilor adventiști în definirea poziției doctrinare pe care au proclamat-o lumii în puterea Duhului după anul 1844.

Mulți din poporul nostru nu înțeleg cât de trainic a fost așezată temelia credinței noastre. Soțul meu, prezbiterul Joseph Bates, părintele Pierce, prezbiterul Edson și alții, care erau pătrunzători, nobili și cinstiți, au fost printre cei care, după trecerea timpului în 1844, au căutat după adevăr ca după comori ascunse. Eu m-am întâlnit cu ei, am studiat și ne-am rugat cu seriozitate. Adesea am rămas împreună până noaptea târziu și, uneori, întreaga noapte, rugându-ne pentru lumină și studiind Cuvântul. Mereu și mereu acești frați s-au adunat pentru a studia Biblia, cu scopul de a-i putea cunoaște înțelesul și a fi pregătiți să-l predice cu putere. Când ajungeau în studiul lor în punctul în care ziceau: «Nu putem face nimic mai mult!»,Duhul Domnului venea asupra mea, eram luată în viziune și mi se dădea o explicație clară a pasajelor pe care le studiam, împreună cu sfaturi despre cum să lucrăm și să predicăm eficient. Astfel a fost dată lumina, care ne-a ajutat să înțelegem Scripturile în legătură cu Hristos, misiunea și preoția Sa. Mi s-a dezvăluit o linie a adevărului, ce se întinde din acest timp până în momentul în care vom intra în cetatea lui Dumnezeu, și eu am dat altora instrucțiunile pe care Domnul mi le-a dat.” — (Special Testimonies Series, Seria B 2:56-57). / Scrieri Timpurii, XXII.

90

Așadar, atunci când avem de-a face cu o doctrină profetică, trebuie să folosim cele

două cumpene prin care să o măsurăm. Dacă nu intră în contradicție cu Spiritul Profetic și cu adevărurile prezentate pe cele două hărți, ba chiar aduce mai multă lumină asupra acelor subiecte, atunci aceea este o creștere a cunoștinței care vine din partea Soarelui Neprihănirii, nu o amăgire a domnului întunericului. Dacă însă vine cineva cu o lumină ce intră în contradicție cu ceea ce deja avem certificat de Spiritul Profetic ca fiind lumina adevărată, atunci avem toate motivele să nu o acceptăm.

Însă trebuie să facem acest lucru doar după ce am cercetat această problemă cu stăruință, smerenie și dragoste de adevăr. Numai atunci putem fi siguri că Domnul ne conduce. Altfel putem fi amăgiți, acceptând ca „lumină nouă” ceea ce de fapt contrazice și strică temelia pe care Dumnezeu a pus poporul advent în perioada 1840-1850. Acum cuvintele apostolului apar într-o lumină și mai clară și minunată:

„Nu dispreţuiţi prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” 1 Tesaloniceni 5:20,21.

„Atunci când vin oameni care vor să miște chiar un ac sau pilon de la temelia pe care Dumnezeu a stabilit-o prin Duhul Său Sfânt, fie ca oamenii în vârstă care au fost pionierii lucrării noastre să vorbească clar și fie ca aceia care sunt morți să vorbească și ei, prin republicarea articolelor lor în publicațiile noastre.” Manuscrise Publicate, vol 1, 55.

„Cuvântul Domnului ne-a ghidat pașii de la încheierea timpului în 1844. Am cercetat Scripturile; am construit solid și nu a trebuit să stricăm temeliile și să punem noi grinzi.” Manuscrise Publicate, vol 1, 54.

„Când puterea lui Dumnezeu declară care este adevărul, acel adevăr trebuie să stea pentru totdeauna ca adevăr. Nu trebuie întreținută după aceea nicio presupunere contrară luminii pe care Dumnezeu a dat-o. Oameni se vor ridica cu interpretări ale scripturii care sunt pentru ei adevăr, dar care nu sunt adevărate. Dumnezeu ne-a dat adevărul pentru acest timp ca o temelie a credinței noastre. El Însuși ne-a învățat care este adevărul. Unul câte unul se va ridica cu o nouă lumină, care contrazice lumina pe care Dumnezeu a dat-o sub manifestarea Duhului Său Sfânt. Puțini sunt încă în viață care au trecut prin experiența dobândită în stabilirea acestui adevăr. Dumnezeu le-a cruțat în îndurarea Sa viețile pentru a repeta și tot repeta până la sfârșitul vieților lor, experiența prin care au trecut tot așa cum a făcut și Ioan apostolul până la sfârșitul vieții sale. Iar purtătorii de stindard care au căzut în moarte trebuie să vorbească prin republicarea scrierilor lor. Sunt instruită că vocile trebuie să fie auzite în acest fel. Ei trebuie să dea mărturie cu privire la adevărul pentru acest timp.

Nu trebuie să primim cuvintele acelora care vin cu o solie ce contrazice punctele speciale ale credinței noastre. Ei adună împreună o mulțime de pasaje, și o îngrămădesc ca dovadă în jurul teoriilor susținute. Aceasta s-a făcut din nou și din nou în ultimii cincizeci de ani. Deși Scripturile sunt cuvântul lui Dumnezeu și trebuie respectate, dacă aplicarea lor mută un pilon de la temelia pe care Dumnezeu a susținut-o în acești cincizeci de ani, aceasta este o mare greșeală.” - Solii Alese, cartea I, 161.

91

ADEVĂRUL DESPRE URIAH SMITH

O mare parte dintre expunerile profetice prezentate în acest material sunt extrase din cartea „Daniel și Apocalipsa” de Uriah Smith. De-a lungul vremii, au existat controverse atât cu privire la această excelentă carte, cât și cu privire la autorul ei. În continuare, vom expune pe scurt evoluția acestui volum cât și a autorului său, în raport cu Spiritul Profetic. Cititorul trebuie să fie asigurat de faptul că interpretările profetice extrase din cartea „Daniel și Apocalipsa” de Uriah Smith au fost întâi măsurate cu ambele cumpene despre care am vorbit mai sus: Spiritul Profetic și cele două hărți profetice. S-au „cercetat toate lucrurile și s-a păstrat ce e bun”.

Unul dintre cei mai prolifici autori adventiști, Uriah Smith a fost născut pe 3 Mai 1832 în West Wilton, New Hampshire. Familia sa a primit solia millerită și a experimentat în anul 1844 Marea Dezamăgire. Chiar în același an, lui Smith i-a fost amputat piciorul stâng datorită unei infecții. După Marea Dezamăgire, micul Uriah și-a pierdut interesul pentru religie și a început studiile la „Philips Exeter Academy” din Exeter, New Hampshire. Dar în decembrie 1852, a acceptat solia Adventiștilor Sabatarieni. În 1853, a început să lucreze în birourile publicației Advente „Advent Review and Sabbath Herald”, devenind editor al acesteia în anul 1855. Cea mai mare contribuție pe care acesta a avut-o în solia adventă a fost cartea „Gânduri despre Daniel și Apocalipsa” sau simplu „Daniel și Apocalipsa”.

DANIEL ȘI APOCALIPSA

În această carte el expune cu claritate interpretările celor două mari cărți profetice ale Bibliei. Interpretările prezentate în „Daniel și Apocalipsa” sunt în acord cu prima cumpănă cu care trebuie să măsurăm profeția: cele două table ale Israelului modern, hărțile profetice. Spiritul profetic recomandă această carte. În anul 1901, ea scrie:

„Patru cărți speciale – Daniel și Apocalipsa, Tragedia Veacurilor, Patriarhi și Profeți

și Hristos Lumina Lumii ar trebui ca acum să meargă în lume. Mărețele învățături din Daniel și Apocalipsa au fost cu nerăbdare examinate de mulți în Australia. Această carte a fost mijlocul prin care multe suflete prețioase au fost aduse la o cunoaștere a adevărului. Orice se poate face trebuie făcut pentru a răspândi Gânduri despre Daniel și Apocalipsa. Nu știu nicio carte care o poate înlocui. Este mâna de ajutor a lui Dumnezeu.” - Manuscrisul 76, 1901 / Lucrarea de Publicare, 356.

„Am fost instruită că acele cărți importante, care conțin lumina pe care a dat-o

Dumnezeu cu privire la apostazia lui Satana din ceruri, trebuie să fie puse mult în circulație chiar acum; căci, prin acestea, adevărul va ajunge la mulți oameni. Cărți precum Patriarhi și

92

profeți, Daniel și Apocalipsa[de Uriah Smith] și Tragedia veacurilor sunt cărți necesare acum mai mult ca oricând înainte. Ele trebuie puse mult în circulație, deoarece adevărurile pe care le scot în evidență vor deschide mulți ochi orbi” - Evanghelizare prin Literatură, 123.

Totuși, cartea „Gânduri despre Daniel și Apocalipsa” a fost supusă unor revizuiri de-a lungul timpului. Atitudinea Spiritului Profetic față de expunerile fratelui Uriah Smith ar trevui să fie făcută clară. Cel mai autoritar mod de a face acest lucru este să cităm dintr-o publicație pregătită de Arthur L. White, Secretarul Publicațiilor E. G. White. El spune:

„Periodic veneau intrebări despre atitudinea Doamnei E. G. White față de „Gânduri despre Daniel și Apocalipsa”, unii întrebând dacă undeva ea a susținut sau cel puțin a lăsat să se înțeleagă că este o carte inspirată.

Nicăieri în scrierile Sorei White, publicate sau nepublicate, nu găsim vreo referire la un înger stând lângă Uriah Smith în timp ce scria. Și cu siguranță nu găsim nicio indicație că Sora White a considerat vreodată cartea „Gânduri despre Daniel și Apocalipsa” inspirată, astfel corectă în absolut toate expunerile...

Deși ea a vorbit recomandabil despre volum, există afirmații scrise de Doamna White care au un impact negativ asupra inspirației cărții „Gânduri despre Daniel și Apocalipsa”. Vorbind în anii 90 despre cărțile Bătrânului Smith, unul dintre liderii lucrării de colportaj a întrebat-o pe Sora White: „Crezi că sunt inspirate, nu-i așa?” Indicând că a recunoscut lipsa de sens a întrebării, ea a răspuns, „Răspunde tu la această întrebare, eu nu o voi face” (E. G. White Letter 15, 1895) Cu o altă ocazie i-a fost adresată o întrebare asemănătoare:

„Sora White, credeți că noi trebuie să înțelegem adevărul fiecare pentru el însuși? De

ce nu putem să luăm adevărurile pe care ceilalți le-au pus laolaltă și să le credem pentru că ei au cercetat subiectele respective și apoi vom fi liberi să mergem mai departe fără a mai fi nevoia să ne punem mințile la treabă pentru a cerceta aceste subiecte? Nu credeți că acești oameni din trecut care ne-au adus adevărul au fost inspirați de Dumnezeu?”

Nu îndrăznesc să afirm că nu au fost călăuziți de Dumnezeu, pentru că Hristos conduce la descoperirea tuturor adevărurilor; dar dacă este vorba de inspirație în toată deplinătatea semnificației sale, atunci răspunsul meu este NU. Cred că Dumnezeu le-a încredințat o slujbă, dar dacă ei nu sunt tot timpul pe deplin consacrați lui Dumnezeu, vor introduce în munca lor propriile trăsături ciudate de caracter, punându-și amprenta asupra rezultatului prin modelarea experienței religioase a oamenilor după bunul lor plac. Este foarte periculos să te bazezi pe înțelepciunea cărnii.” – Review and Herald, 25 Martie, 1890 / Sfaturi către Editori, 33-34.

Arthut L. White, Secretarul Publicațiilor E. G. White, continuă: „Două decenii mai târziu, scriind în legătură cu interpretarea profeției din Gânduri

despre Daniel și Apocalipsa, asupra căreia s-a născut o controversă, Sora White a vorbit

93

împotriva „amplificării importanței diferențelor dintre vederile susținute” și a spus mai departe:

„În unele dintre cărțile noastre importante care au fost tipărite de ani, și care au adus pe mulți la o cunoștință a adevărului, pot fi găsite chestiuni de importanță minoră care cer un studiu și o corectare atentă. Manuscrisul 11, 1910.

Cu altă ocazie ea a scris: „Nu există nici o scuză pentru aceia care sprijină ideea că nu ar mai fi nici o fărâmă de

adevăr care trebuie să fie descoperit, și că toate învățăturile noastre despre Scriptură sunt fără greșeală. Simplul fapt că poporul nostru a considerat pentru o mare perioadă de timp că anumite învățături sunt corecte nu constituie o dovadă a infailibilității concepțiilor noastre. Timpul nu va transforma eroarea în adevăr, iar adevărul își poate permite luxul de a fi corect. Doctrinele adevărate nu vor avea nimic de pierdut în urma unei cercetări amănunțite.” Review and Herald, 20 Decembrie, 1892 / Sfaturi către editori, 35.

„Era natural ca pe măsură ce timpul trecea, unele puncte să devină mai clare și unele erori care erau integrate în lucrarea timpurie să fie văzute. Aceasta a condus autorul [Uriah Smith] ca din când în când să facă un număr de corecții și ajustări în afirmațiile sale precedente. Despre una din aceste revizii, W. C. White a scris în 1910: „În 1886, 1887 și 1888 a fost o dispută considerabilă cu privive la unele dintre expunerile din Gânduri despre Daniel și Apocalipsa. Era un grup de oameni, inclusiv eu, care au devenit convinși că erau câteva greșeli în această prea-excelentă carte care trebuiau corectate. În final însă un număr de corecții au fost făcute, dacă îmi amintesc corect, aproximativ treizeci.” – (W. C. White, Scrisoare către A. F. Harrison, 26 Iunie, 1910.) Din motive similare ca cele de mai sus, Gânduri despre Daniel și Apocalipsa a fost supusă recent unei revizii minuțioase”

Din păcate, Uriah Smith, introducând printre noi învățătura că Turcia este împăratul de la miazănoapte și-a pus amprenta asupra lucrării iar unii astăzi sunt așa de limitați de influența lui încât le este greu să se alinieze cu restul copiilor lui Dumnezeu care s-au întors la învățătura timpurie, cum că Papalitatea este împăratul de la miazănoapte.

URIAH SMITH ȘI ÎMPĂRATUL DE LA MIAZĂNOAPTE

Datorită faptului că în această expunere profetică am folosit destule citate din Uriah Smith cu excepția pasajelor din Daniel 11:36-45, vom clarifica acum de ce interpretarea fratelui Smith cu privire la acele pasaje este eronată. Nu a trecut testul celor două cumpene.

În „Un Cuvânt către Mica Turmă”, crezul vechilor Pionieri, incluzându-l pe acela al Sorei White, este exprimat:

„Mihail se va ridica în timpul când ultima putere din Capitolul 11 își ajunge sfârșitul,

și nimeni nu-I va fi în ajutor. Această putere este ultima care calcă în picioare adevărata biserică a lui Dumnezeu: și pe măsură ce adevărata biserică încă este călcată în picioare și

94

aruncată afară de Creștinism, înseamnă că ultima putere opresoare încă nu „și-a ajuns sfârșitul”; și Mihail nu s-a ridicat. Această ultimă putere care calcă în picioare sfinții este adusă la vedere în Apocalipsa 13:11-18. Numărul ei este 666.”

Ellen White a fost asociată cu Pastorul James White în publicația timpurie „Un Cuvânt către Mica Turmă” [A Word to the Little Flock], în care era publicat crezul că împăratul de la miazănoapte (Daniel 11:40-45) este persecutorul adevăratei biserici, puterea fiarei din Apocalipsa 13. Ceea ce doamna E.G. White a scris în „Tragedia Veacurilor” de asemenea, așa cum vom arăta, ne permite să observăm aplicația pe care ea a făcut-o cu privire la profeția din Daniel capitolul unsprezece. În această profeție ne sunt date caracteristicile și lucrarea împăratului de la miazănoapte. În versetul 36 noi citim: „Și împăratul va face conform voinţei lui; şi se va înălţa şi se va preamări deasupra fiecărui dumnezeu” [traducerea Fidela]. Aplicația lui Pavel a aceste profeții la papalitate – vezi 2 Tesaloniceni 2:3,4 – este bine cunoscută.

În „Tragedia Veacurilor”, pagina 50, solul Domnului se referă indubitabil la Daniel 11:36, spunând:

„Acest compromis între păgânism și creștinism a dat naștere la „omul fărădelegii”,

prevestit în profeție ca unul care se împotrivește și se înalță pe sine mai presus de Dumnezeu. Acel sistem uriaș de religie falsă este capodopera puterii lui Satana — un monument al eforturilor lui de a se așeza pe tron pentru a conduce pământul după voia lui.”.

[după voia lui – according to his will, din original] Daniel a declarat că „Împăratul va face ce va voi” [ce va voi – according to his will, din textul King James]. Acesta este împăratul de la miazănoapte, pentru că „împăratul”, așa cum este indicat de context este „împăratul de la miazănoapte”.

Grupul de studiu al Conferinței Generale numit de către Comitetul Studiului și Cercetării Biblice, făcând referire la cele de mai sus, în raportul legat de versetele ulterioare din Daniel, spune:

„Fără dubiu, Papalitatea, dacă este puterea din Daniel 11:36-39, trebuie de asemenea

să joace un rol în împlinirea istorică a acestor versete, pentru că pronumele „el” din versetul 40 trebuie să facă referire la puterea adusă în discuție în versetele 36-39.”

În plus, Grupul de studiu a prezentat „Raportul cu privire la capitolul al unsprezecelea din Daniel, cu referință specială la versetele 36-39”, în „The Ministry”, Martie 1954. Categoric raportul susține: „Așadar, din cele anterioare, concludem că versetele 36-39 din Daniel 11 prezintă cu claritate în limbaj profetic lucrarea și istoria Romai papale”.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a susținut în unanimitate pentru „prima treime a secolulului începând cu 1844” crezul că Papalitatea era împăratul de la miazănoapte.

Dr. Leroy E. Froom, în „The Prophetic Faith of Our Fathers” [Credința Profetică a Părinților noștri, n. tr] , p. 11 16, spune:

95

„Pentru primii șaisprezece ani ai colaborării editoriale cu „Review”, Uriah Smith a susținut că această putere [Daniel 11:45] este Papalitatea … Dar în 1871, în articolele sale „Gânduri despre Daniel”, el a schimbat această vedere pentru aceea a Turciei.”

În ziarul său „The Pioneers on Daniel Eleven and Armageddon” [Pionierii despre Daniel Unsprezece și Armeghedonul, n. tr.], Pastorul Raymond F. Cottrell spune:

„James White în „Review” din 29 Noiembrie 1877, cu câțiva ani după ce Uriah Smith și-a schimbat poziția originală, substituind Turcia cu Roma … a scris sfătuind la prudență în interpretarea profeției neîndeplinite și a găsit pe Uriah Smith ‘înlăturând pietrele de hotar pe deplin stabilite în Mișcarea Adventă’. Acest articol alungă orice dubiu că poziția Romei ca și putere din Daniel 11:45 și Apocalipsa 16:12 a fost „pe deplin stabilită” ca și „piatră de hotar” în Mișcarea Adventă înainte de acea vreme, și că era susținută de pionierii acelei solii, fără excepție, din vremea lui William Miller pănă la cel puțin 1863.”

Așadar, „împăratul” din versetul 36 este indubidabil „împăratul de la miazănoapte” menționat în Daniel 11:40-45. Aplicând versetul 36 la Papalitate, Sora E. G. White nu a fost de acord cu aplicația lui Uriah Smith din Daniel 11:36 la Revoluția Franceză.

Mai mult decât atât, prin faptul că a afirmat că ultima parte a capitolului 11 din Daniel era în viitor, Spiritul Profetic indică dezaprobarea cu privire la interpretarea fratelui Uriah Smith despre împăratul de la miazănoapte.

„Lumea e agitată de duhul războiului. Profeția capitolului al unsprezecelea din Daniel

aproape a ajuns la completa împlinire. În curând, vor avea loc scenele de necaz despre care se vorbește în profeție.” -Mărturii, Volumul 9, 14.

Așadar, atunci când ne întoarcem la cărările cele vechi, la calea cea bună, trebuie să avem grijă să măsurăm orice doctrină profetică din istoria bisericii Advente cu cuvântul cel sigur al Spiritului Profetic. Celalată cumpănă am văzut că sunt cele două table pe care Dumnezeu ni le-a dat. Foarte mulți au alcătuit expuneri profetice ce nu sunt în total acord cu aceste două etaloane, de aceea nu putem fi de acord cu ei. Fratele Uriah Smith, deși a alcătuit cea mai completă expunere profetică din istoria Adventismului, și-a pus amprenta caracterului său nesfințit asupra lucrării sale, de aici rezultând doctrine greșite. Istoria lui Balaam ar trebui să ne spună multe cu privire la această situație. Deși el a prorocit corect cu privire la Mesia, caracterul lui nesfințit și-a pus amprenta asupra misiunii pe care Domnul i-o dăduse să o facă. Totuși căderile sale nu fac din prorocia sa una falsă. De aceea este important să fim obiectivi, să cercetăm toate lucrurile și să păstrăm ce e bun.

Dacă Dumnezeu a lucrat prin anumiți oameni la un moment dat, nu înseamnă că acei oameni sunt infailibili. Mulți dintre pionierii adventiști care au susținut cu tărie cuvântul profetic în perioada 1840-1844 au renunțat după dezamăgire la multe din adevărurile pe care le proclamaseră cu atâta putere. Au considerat faptul că erau greșiți în acea perioadă, iar că după aceea Dumnezeu i-ar fi luminat. Însă faptul că ei s-au întors de pe cale nu va transforma adevărul lui Dumnezeu într-o minciună. Nu va transforma „manifestarea glorioasă a slavei lui Dumnezeu” într-o rătăcire.

96

Nu trebuie să fim dezorientați când studiem multele căi ale profeției din istoria adventă. Dumnezeu va oferi cercetătorului atent și sârguincios adevărul care nu-l va lăsa să bâjbâie prin negura confuziei, ci îl va conduce mai aproape de Persoana Sa Divină. Îl va alarma, îl va face să se „teamă de Dumnezeu și să-I dea slavă” căci va conștientiza că „ceasul judecății Lui” a sosit. La vederea Slavei lui Dumnezeu manifestată prin Cuvântul Său profetic, eul va fi zdrobit și întreaga ființă va fi devotată proclamării ultimei solii de har. Mărturia Martorului Credincios pentru Laodiceea va fi pe buzele sale.

„Dumnezeu ne poruncește să dăruim timpul și tăria noastră către lucrarea predicării

oamenilor soliile care au ridicat bărbați și femei în 1843 și 1844.” - Manuscrise Publicate, Numărul 760.

97

DE LA FILADELFIA LA LAODICEEA

„Soliile adresate bisericilor din Asia descriu starea de lucruri care există în bisericile din

lumea religioasă de astăzi. Numele bisericilor sunt simboluri ale bisericii din diferitele perioade ale erei creştine. Numărul bisericilor – şapte – indică deplinătatea şi simbolizează faptul că soliile se întind până la sfârşitul timpului, fiind în vigoare în zilele noastre, iar imaginile folosite simbolizează starea celor care se declară a fi poporul lui Dumnezeu – în care grâul creşte printre neghină şi adevărul stă pe temeliile lui veşnice, în contrast cu ideile false.

Aş dori să subliniez faptul că bisericile cărora i s-a spus lui Ioan să le transmită învăţăturile ce i-au fost date reprezintă toate bisericile din lumea noastră şi că descoperirea care i-a fost făcută lui Ioan trebuie să fie studiată, crezută şi predicată în Biserica Adventistă de Ziua a şaptea din timpul nostru. - Ellen G. White, Manuscrise Publicate, volumul 1, p 372.

Fiecare biserică din Apocalipsa arată spre câte o perioadă a bisericii creștine.

Începând cu Efes – biserica apostolică și terminând cu Laodiceea – biserica zilelor noastre, Martorul Credincios oferă câte un sfat, mustrare și încurajare bisericilor din fiecare veac.

Biserica Filadelfia este una din cele două biserici care nu are niciun reproș din partea Martorului Credincios. Ea este chiar biserica dinaintea bisericii Laodiceea și corespune experienței poporului lui Dumnezeu din perioada millerită și adventistă timpurie. Filadelfia a păzit cuvântul răbdării lui Dumnezeu, iar El îi spune „păstrează ce ai”. Ușa deschisă amintită de Martorul Credincios în istoria Filadelfiei este chiar ușa ce s-a deschis înspre Locul Preasfânt. Prin această ușă deschisă poporul lui Dumnezeu trebuia să intre prin credință după 22 octombrie 1844. (Vezi Scrieri Timpurii / Experiențe și Viziuni, pag 54)

„Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: "Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce

ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide: "Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou."” - Apocalipsa 3:7-12.

98

Totuși, se întâmplă ceva în istoria bisericii Advente. Ceva care a făcut trecerea de la Filadelfia la Laodiceea. De la o biserică ce a păzit cuvântul răbdării lui Dumnezeu la una care stă să fie vărsată din gura Sa. Starea Laodiceei este una de mulțumire de sine, de ignoranță față de Cuvântul lui Dumnezeu.

„Dumnezeu a dat lumină poporului Său şi toţi cei ce o vor accepta vor vedea

nelegiuirea rămânerii într-o stare căldicică; ei vor ţine cont de sfatul Martorului Credincios: «Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.» - Apocalipsa 3, 20.

Biserica este reprezentată într-o stare de mulţumire de sine, satisfacţie, mândrie, independenţă şi ignoranţă faţă de sărăcia şi ticăloşia ei. Ea spune prin atitudinea ei; «Sunt bogată, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic». Apocalipsa 3, 17.” - The Review and Herald, 1 april, 1890 / Gânduri despre cartea Apocalipsa, pagina 225

Care este sfatul Martorului Credincios pentru biserica Laodiceea?

Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: "Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: "Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: "Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic", şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie." Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul." -Apocalipsa 3:14-22.

Martorul credincios pronunță asupra fiecărei biserici din Apocalipsa câte o judecată

sau avertizare specifică și o binecuvântare specială. Iată avetizările judecăților Domnului: Efes - Apocalipsa 2:5; Smirna nu are; Pergam – Apocalipsa 2:14-16; Tiatira – Apocalipsa 2:20-23; Sardes – Apocalipsa 3:2,3; Filadelfia nu are; Laodiceea – Apocalipsa 3:15,16. Bisericii noastre Domnul îi spune că are să o verse din gura Sa. Oare de ce îi spune El acest lucru? De ce ar trebui să fim noi în gura Martorului Credincios?

• „Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu

o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.” - Apocalipsa 1:13-16.

99

• „Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.” - Apocalipsa 19:14,15.

• „Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.” - Apocalipsa 2:16.

În gura Martorului Credincios este o sabie. Însă ce reprezintă sabia? • „Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate

săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” - Efeseni 6:16,17.

• „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” - Evrei 4:12. Biserica lui Dumnezeu are misiunea de a sta înaintea lumii ca reprezentant al

Cuvântului Lui, ca reprezentant al sabiei din gura Lui. Însă dacă Martorul Credincios spune Bisericii Laodiceea că va fi vărsată din gura Lui, aceasta înseamnă că Biserica Laodiceea nu mai este vrednică să stea înaintea lumii ca reprezentant al sabiei din gura Domnului, ca vestitor al Evangheliei veșnice. Biserica Laodiceea are deci o problemă cu Cuvântul Domnului. De ce se întâmplă acest lucru?

Pentru a răspunde corect la acestă întrebare, trebuie din nou să ținem cont de faptul că istoria se repetă. Istoria Israelului din vechime este repetată de poporul advent din zilele noastre. După cum finalul poporului advent este reprezentat de către biserica Laodiceea, la fel și finalul Israelului fizic este reprezentat de aceeași biserică. Iudeii din vremea Domnului Cristos erau însuflețiți de aceeași atitudine: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic”. Spiritul Profetic confirmă această idee:

„Încercările copiilor lui Israel, și atitudinea lor chiar înainte de prima venire a lui

Hristos reprezintă poziția poporului lui Dumnezeu, în ce privește propria lor experiență înainte de a doua venire a lui Hristos.” – Review & Herald, 1890, nr. 7 / Healtful Living O viața sănătoasă, pag 280.

Pentru a vedea cum poporul advent a fost confruntat cu această laodiceanizare,

trebuie să ne uităm cum poporul evreu s-a laodiceanizat. De fapt, chiar din pricina faptului că erau laodiceeni evreii au respins Adevărul Prezent, pe Însuși Domnul Isus Cristos.

Am văzut în capitolul „De ce l-au respins Evreii pe Isus ca și Mesia” cum datorită pervertirii sistemului educațional poporul Israel a ajuns să nu mai recunoască Lumina Lumii!

100

„Treptat, școlile evreiești au ajuns să ofere titluri academice (diplome) absolvenților lor. Existau mai multe grade: Rav sau rabi, Tana, Gayon, Sadi și Rabbon. S-a considerat necesar pentru absolvenții școlilor rabinice să arate un semn al gradului lor prin aceea că purtau îmbrăcăminte diferită. Cel care avea un anumit grad, trebuia să poarte o robă și o tichie diferită și distinctivă. Încetul cu încetul s-a format o aristocrație educațională numită Sinedriu.[…]

În timp ce școlile religioase au continuat să funcționeze, era vizibil un declin evident în ce privește puterea și influența spirituală. An după an, Cuvântul lui Dumnezeu era studiat din ce în ce mai puțin, pe măsură ce cursurile și studiile bazate pe cultură și filozofie creșteau. Curriculum-ul școlilor rabinice a fost influențat spre intelectualism. Pe măsură ce anii treceau, omul a ajuns să fie înălțat iar la Dumnezeu se gândeau tot mai puțin. Rabinii erau preamăriți, în timp ce cei neînvățați erau subestimați. Evlavia s-a diminuat treptat pe măsură ce formele și ceremoniile creșteau. Multe legi au fost date pentru a favoriza rabinismul și obiceiurile școlilor. Totuși elevii erau încurajați să-L iubească și să asculte de Dumnezeu.

În „Ethics of the Fathers” (Etica părinților) rabinii învățau: „Un copil de cinci ani ar trebui să studieze Biblia, la zece ani ar trebui să studieze Mishna, la 15 ani Gemara.”

Mishna este un comentariu voluminos al Bibliei; Gemara este un comentariu la Mishna. Așa că, pe măsură ce un elev înainta în vârstă și în dezvoltare mintală, el studia tot mai puțin Cuvântul lui Dumnezeu și tot mai mult scrierile oamenilor.

Pentru ca bărbații să fie acceptați de adunările evreiești, ei trebuiau să fi parcurs un curs în cadrul școlilor rabinice.[…]

Era esențial ca o persoană să întrunească cerințele rabinice pentru a putea câștiga audiența copiilor lui Avraam.” – F.C. Gilbert.

Producerea unei aristrocrații spirituale în poporul Israel a rezultat în două categorii

de oameni: cei inițiați și cei neinițiați. Aceia care știau să tâlcuiască poporului Cuvântul lui Dumnezeu și aceia care nu știau. Încă o problemă pe care educația grecească a introdus-o în poporul evreu este modul de interpretare a Scripturii. Ca și Laodiceea, și ei aveau o problemă cu Cuvântul Domnului. Rabinii nu mai prezentau poporului Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind viu și lucrător, ci mai degrabă îl pecetluiau. Cum? Prin faptul că nu mai credeau că toate profețiile Vechiului Testament se aplică și lor. Haideți să luăm un exemplu:

„ "Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la

Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd.Pe frumoasa şi subţirica fiică a Sionului o nimicesc!La ea vin păstorii cu turmele lor, îşi întind corturile în jurul ei şi îşi pasc fiecare partea lui." - "Pregătiţi-vă s-o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua în amiaza mare!"… Vai de noi, căci ziua scade, şi umbrele de seară se lungesc. Haidem să ne suim noaptea şi să-i dărâmăm casele împărăteşti!" - Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "Tăiaţi copaci şi ridicaţi şanţuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare. Cum ţâşnesc apele dintr-o fântână, aşa ţâşneşte răutatea ei din ea; nu se aude în ea

101

decât silnicie şi prăpăd; durerea şi rănile Îmi izbesc fără curmare privirile. Ia învăţătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez de tine şi să fac din tine un pustiu, o ţară nelocuită!" Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "Vor culege rămăşiţele lui Israel cum se culeg ciorchinii rămaşi dintr-o vie. - Puneţi din nou mâna pe ea ca şi culegătorul pe mlădiţe." - Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el.Eu sunt aşa de plin de mânia Domnului, că n-o pot opri. - "Toarn-o peste copilul de pe uliţă şi peste adunările tinerilor. Căci şi bărbatul şi nevasta vor fi prinşi, şi bătrânul şi cel încărcat de zile. Casele lor vor trece în stăpânirea altora, ogoarele şi nevestele lor de asemenea, când Îmi voi întinde mâna asupra locuitorilor ţării, zice Domnul. Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală. Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: "Pace! Pace!" Şi totuşi nu este pace! Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul." Aşa vorbeşte Domnul: "Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!" Dar ei răspund: "Nu vrem să umblăm pe ele!"” -Ieremia 6:1-16.

S-a împlinit această prorocie în vremea Domnului Cristos? A venit în vremea aceea

prăpădul de la miazănoapte asupra iudeilor? A venit. Împăratul de la miazănoapte (Roma) i-a cucerit și a pustiit Ierusalimul în anul 70. Este starea spirituală a Israelului din vremea Domnului Cristos fidel descrisă în Ieremia capitolul 6? Desigur, putem spune cu ușurință.

Totuși, ce i-a împiedicat pe bătrânii Israelului să aplice această prorocie la ei? După cum am spus, prin faptul că ajunseseră să studieze mai mult scrierile oamenilor bazate pe științe omenești, ei aveau impresia că acestă prorocie se aplică doar Israelului din timpul lui Ieremia. Ei spuneau că prăpădul de la miazănoapte a fost Nebucadnețar, împăratul Babilonului, care a venit și i-a pustiit în secolul 6 î.Hr. (Vezi Ieremia 25:9-12). Ei spuneau că Ieremia 6 vorbește despre starea spirituală a Israelului idolatru din acea vreme și că Dumnezeu îi chema la cărările cele vechi pe strămoșii lor pentru a nu suferi mânia Sa. Și ei aveau dreptate când făceau această aplicație, însă nu în totalitate. Educația științelor grecești îi împiedica să vadă Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind viu și lucrător. Ei nu vedeau faptul că istoria se repetă și profeții din vechime au vorbit pentru mai multe generații. Dacă nu ar fi așa, viața Cuvântului lui Dumnezeu ar dispărea. Cuvântul Său ar fi sigilat și încuiat doar pentru aceia cărora le-a fost adresat în primul rând, și Biblia ar fi o carte expirată, întrucât noi trăim în alte timpuri. Însă eu cred că nu este așa. Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o carte de istorie din care să extragem învățături morale precum am citi niște fabule. Ea este un oracol viu, întrucât toate scrierile ei au fost inspirate de Duhul lui Dumnezeu, care știe totul de la început. El este „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, cel dintâi și cel de pe urmă”, de aceea evenimentele și istoriile Biblice se repetă în fiecare generație. Poate profeții nu ne-au avut pe noi în minte când au vestit Cuvântul Domnului, însă Duhul Sfânt care i-a inspirat cu siguranță că ne-a avut și pe noi în minte.

102

În poporul iudeu se schimbase metoda de interpretare a Scripturilor. Tot acest rău a provenit din dorința lor de a căuta înțelepciune mai mult la păgâni decât la Iehova. Se formaseră două categorii de oameni: cei „inițiați” și ce neștiutori. Totuși, nici chiar cei inițiați nu reușeau să interpreteze Descoperirea Dumnezeiască, pentru că metoda de interpretare nu-i lăsa. Astfel ei sigilau cuvântul prorociei și poporul a fost condus în întuneric și confuzie cu privire la profețiile despre națiunea lor și despre venirea lui Mesia.

„Rămâneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi! - Ei sunt beţi, dar nu de

vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari. Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, prorocilor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor. De aceea, toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească şi-i zici: "Ia citeşte!", el răspunde: "Nu pot, căci este pecetluită!" Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: "Ia citeşte!", el răspunde: "Nu ştiu să citesc." Domnul zice: "Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească.” - Isaia 29:9-13.

În acest fel Israelul antic a respins pe Domnul Vieții. Și ei s-au laodiceanizat. Satana s-a luptat să repete această istorie și în poporul advent și, din păcate, a reușit. Filadelfia s-a laodiceanizat. Cum s-a întâmplat acest lucru? Întrucât istoria se repetă, procesul de apostazie trebuie să fi fost același. Poporul advent trebuie să-și fi schimbat modul de studiere al Scripturilor, astfel încât să fie duși în aceeași stare de mulțumire de sine ca și iudeii. În cartea sa, „Rolul Hermeneuticii Biblice în păstrarea unității în Biserică”, Raymond Cottrell pune față în față cele două moduri de a interpreta Cuvântul lui Dumnezeu și ia poziție pentru una dintre ele. Hermeneutica (Hermes – interpretul zeilor) înseamnă știința de a interpreta Biblia. (nu sunt de acord cu asocierea unui termen păgân cu Biblia). „Sunt două metode de bază după care oamenii citesc Biblia și încearcă să o interpreteze. Aceste două metode au perspective diametral opuse asupraBibliei și adesea ajung la concluzi diametral opuse legate de înțelesul ei. Unul o citește din punctul de vedere a ceea ce cuvintele ei traduse înseamnă pentru noi azi în perspectiva noastră modernă asupra vieții, societății, culturii și a istoriei mântuirii, și a lumii din jur, ca și cum scriitorii ne-ar fi avut pe noi în minte în timp ce scriau.

Cealaltă metodă citește Biblia căutând să pătrundă înțelesul pe care ei(scriitorii) au vrut să-l transmită prin cuvintele lor din perspectiva lor despre viață, societate, cultură, istoria mântuirii și despre lume, în așa fel încât contemporanii lor să înțeleagă ce au scris.”

Cu alte cuvinte, voi trebuie să intrați în pielea lui Ieremia și să deveniți Ieremia pentru

a înțelege cu adevărat ceea ce Ieremia încearcă să va transmită. Nu puteți să înțelegeți din perspectiva voastră asupra lumii. Aceasta este concluzia dumnealui.

103

„Apoi, dacă ați aflat înțelesul pe care ei au încercat să vi-l transmită, această metodă caută principiile și instrucțiunile Divine care sunt reflectate întrun pasaj biblic și felul în care acestea se aplică într-o anumită situație pentru a cunoaște felul în care aceste principii și instrucțiuni pot fi aplicate pentru noi, azi. Prima din cele două metode de citire și studiere a Bibliei, este cunoscută în mod obișnuit sub numele de metoda dovezilor textuale, care scoate adesea afirmații și pasaje biblice din contextul lor original, istoric și literar, și le aplică direct pentru timpul nostru, adesea în circumstanțe foarte diferite cărora acestea nu se aplică. Ce-a de-a doua metodă este cunoscută sub numele de metoda istorică, deoarece acesta studiază Biblia în propriul ei context literar și istoric, având ca ultimă țintă să înțeleagă cumanume să aplice principiile și instrucțiunile cuprinse în ea pentru timpurile șicircumstanțele actuale.”

„Marele avantaj al metodei dovezilor textuale, dacă are vreunul, este acela că nu necesită nici un fel de instruire sau vreo calificare specială...” AMIN!

„... de fapt, o persoană (care studiază în felul acesta) nici nu trebuie să fie atentă să urmeze vreo metodă anume. Pentru cele mai multe persoane marele dezavantaj al metodei istorice este acela că aceasta într-adevăr necesită instruire și calificare.Totuși, din fericire, aceia care nu au avut privilegiul de a avea parte de acea calificare și instruire pot totuși să urmeze metoda istorică prin folosirea informațiilor puse la dispoziție de către cei care au avut parte de instruire.”

„Pentru aceia care acceptă Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, există două metode fundamental diferite de a o studia și a o înțelege. Una din metode constă în a înțelege Biblia din perspectiva cititorului modern asupra vieții, societății, culturii, istoriei, istoriei mântuirii și asupra universului. Cealaltă metodă constă în a înțelege ceea ce Duhul Sfânt și scriitorii biblici au vrut să transmită, din perspectiva timpului lor asupra vieții, societății, culturii, istoriei, istoriei mântuirii și asupra universului. Aceste două metode de abordare a Biblie sunt tot așa de incompatibile una cu cealaltă precum e materia cu antimateria. Unul studiază Biblia din afara contextului ei literar și istoric original (referindu-se la metoda dovezilor textuale), cealaltă (metoda istorică) studiază Biblia încontextul ei literar și istoric original. Una constă într-o înțelegere brută (simplă) acuvintelor; cealaltă constă în a identifica înțelesul – principiile explicite șiimplicite din Biblie – cu scopul de a le înțelege și a le aplica în mod corect și cu înțelepciune în cadrul vieții moderne.”- Citate extrase din „Rolul Hermeneuticii Biblice în păstrarea unității în Biserică”, de Raymond Cottrell.

Fratele Raymond Cottrell încearcă să susțină în această lucrare metoda istorică în

favoarea metodei dovezilor textuale. Probabil nu vi se pare așa de important ce metodă de studiere a Bibliei folosim, însă aduceți-vă aminte că această chestiune a decis viitorul națiunii iudaice.

Metoda Dovezilor Textuale studiază profețiile Biblice și le aplică direct la timpul prezent, încercând să găsească în timpul nostru corespondentul puterii profetice studiate. (Exemplu: Israel – Poporul Advent, Babilonul – Catolicismul, Edom – Protestantismul Apostaziat, etc). Bineînțeles, toate aceste puteri sunt identificate prin a le studia în contextul Biblicmai mult decât în contextul istoric. Studentul profeției încearcă să găsească

104

însușirile puterii profetice din acel pasaj prin a cerceta celelalte pasaje din Scripturi în care se găsește acea putere. Apoi, după ce a găsit însușirile din studiul Bibliei (nu din studiul limbilor, civilizației, filozofiei, culturii, istoriei, arheologiei, psihologiei, etc.), el va cerceta timpul prezent pentru a găsi un corespundent acelei puteri în vremea de astăzi. Astfel Cuvântul Domnului devine viu și lucrător. Studentul care se ghidează după metoda Dovezilor Textuale va fi interesat în mod special cum se aplică profeția în generația sa, nu cum s-a aplicat în acel timp. El crede cu toată tăria că istoria se repetă și că Biblia este o carte vie pentru toate generațiile nu doar prin învățăturile ei, ci și prin profețiile ei.

Pe de altă parte, aceia care se ghidează după Metoda Istorică vor avea nevoie fie de instruire specială fie de altcineva care să-i ghideze în studiu. Vă amintiți de formarea aristocrației educaționale în vremea evreilor? Exact la fel s-a întâmplat și în timpul nostru. După cum în vremea evreilor cei „inițiați” credeau că profețiile sunt pecetluite doar pentru timpul în care au fost date, la fel și în vremea aceasta aceia care merg pe urma Metodei Istorice sunt „inițiați” și cred că profețiile din Biblie nu au o aplicație prezentă, ci mai mult sunt date pentru învățături morale. La fel ca și rabinii evrei, ei studiază științele păgâne și scrierile oamenilor mai mult decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Sunt complet de acord cu faptul că un pasaj trebuie să fie studiat în context, însă acel context trebuie să fie mai mult unul Biblic, decât istoric. Trebuie mai mult să comparăm text cu text și să aplicăm la timpul nostru, decât să cercetăm cu de-amănuntul istoria doar pentru a extrage învățături înțelepte pentru noi. Pentru studentul ce merge pe urma Metodei Dovezilor Textuale, doar un studiu general al istoriei va fi de ajuns pentru a aplica profețiile la timpul prezent.

William Miller, Ellen White, Uriah Smith, Josiah Litch, James White și toți pionierii adventiști până prin anii 1930 au studiat și proclamat Cuvântul Domnului după metoda Dovezilor Textuale. Restudiați Regulile lui Miller de mai sus. Ei credeau că profețiile Bibliei se aplică mai în fiecare generație. William Miller, care s-a confruntat cu aceeași problemă, a scris:

„Acest mod de a prezenta Scriptura a fost folosit ca ultimă măsură împotriva apelurilor

mele către inima și conștiința păcătoșilor - pentru a se pregăti să Îl întâlnească pe Dumnezeu la judecată. Orice pasaj aș folosi din Scripturi, fie din Vechiul sau Noul Testament, acești nelegiuiți, măgulitori desfrânați ai oamenirii, sunt gata, cu o armată de comentarii erudite (învățate), să arate că se aplica numai și numai Iudeilor; iar ei mă ironizează cu zicala lor ascuțită – „Ce? Tu, un neînvățat, te gândești să ne înveți pe noi, împotriva comentatorilor noștri mari și învățați!” Acesta, prieteni, este singurul argument care a fost vreodată adus împotriva avertizărilor mele și a dovezilor cu privire la apropiata judecată în neprihănire a lui Dumnezeu. Și aici, de asemenea, mă angajez să arăt că mulți și în multe cazuri, o parte majoră din acești comentatori sunt de partea mea a problemei. Știu că în subiectul ce va fi prezentat, va fi adus următorul argument – „O! Aceasta se referea doar la Evrei;” și tu vei așeza în depărtare ziua cea rea, întocmai ca Iudeii nelegiuiți, până ești prins în laț, și pieri în groapă. Evreii în zilele profeților spuneau, Ezechiel 12:27, „Viziunea pe care el o vede este pentru multe zile ce au să vină şi el profeţeşte despre timpuri îndepărtate.”

105

Vezi tu, în exemplul ce ne este dat despre Evrei, că același caracter imoral, plin de pervertire nelegiuită, aruncând asupra altora ceea ce ne aparține în viziunile și amenințările lui Dumnezeu împotriva păcatului, a fost caracteriul Evreilor din acea vreme, așa cum este și în vremea noastră. Diferența este doar circumstanțială. Ei o amână un timp îndelungat, noi o așezăm într-un trecut îndepărtat. Ei o aruncau înainte pe seama Neamurilor; noi o aruncăm înapoi pe seama Evreilor. Aceasta este dispoziția rea a omului în starea sa naturală – fățarnic și auto-justificativ. Prin urmare, folosește această armă dacă dorești; nu va face decât să descopere îngerilor și oamenilor caracterul tău adevărat, și dreptatea lui Dumnezeu în condamndarea ta. „Cel ce îşi acoperă păcatele nu va prospera, dar oricine le mărturiseşte şi se lasă de ele va primi milă.” Proverbe 28:13.”- Lucrările lui Miller – Dovezi din Scriptură și Istorie pentru a doua Venire alui Cristos în preajma Anului 1843, 251-252.

Însă, atunci când Biserica a dorit să aibă pastori cu acreditare, a fost nevoie de

profesori universitari (cu studii doctorale) care să predea la școlile adventiste. Acei profesori s-au dus și au studiat Biblia la școli protestante cu puternice influențe iezuite. Astfel, vântul intelectualismului a fost adus în sistemul educațional adventist la fel cum a fost adus și în educația ebraică acum 2300 de ani. Și în adventism s-au format cele două clase: cei care știu să citească, însă pecetluiesc prorocia în istorie, și acei neinițiați care nu știu să citească. Mai mult decât atât, Comentariul Biblic AZS este făcut pe acest principiu de interpretare – Raymond Cottrell a fost editorul dar și unul din teologii care au participat la constituirea Comentariului Biblic.

Mai mult, teologi adventiști renumiți care au fost educați să folosească metoda Istorică în interpretarea Bibliei au ajuns să strice temelia credinței pe care Dumnezeu își plasase poporul în anii 1840-1850. Ei cred că prin această știință, modul nostru de a vedea Scriptura „a evoluat”, „s-a maturizat”.Totuși Spiritul Profetic ne spune:

„Ei au dus lumii solia legată de timp. Adevărul a strălucit atunci cu claritate asemenea

soarelui la amiază. Evenimentele istorice care arătau spre împlinirea clară a profeției au fost prezentate în fața oamenilor, iar profeția a fost privită ca fiind o înșiruire (aliniere) schematică a evenimentelor care conduc spre încheierea istoriei acestui pământ. Scenele care au de-a face cu lucrarea omului fărădelegii sunt ultimele detalii care ne sunt descoperite foarte clar în istoria acestui pământ. Poporul are acum o solie specială pe care trebuie să o ducă lumii, solia îngerului al treilea. Aceia care, în experiența lor, au umblat prin acel loc, și care și-au avut partea lor în proclamarea primei, a celei de a doua și a treia solie îngerească, nu pot fi atât de ușor conduși pe cărări greșite după cum sunt aceia care nu au cunoscut din experiență ce înseamnă să faci parte din poporul lui Dumnezeu.” - Solii alese, vol. 2, pag. 102.

Biserica Filadelfia nu are niciun reproș din partea Martorului Credincios. Domnuli-

adatCuvântul cel sigur al prorociei.Pe cele două hărți profetice erau prezentate doctrinele pe care biserica Filadelfia le proclama. Ea păzise cuvântul răbdării Lui.Despre Harta 1850, Spiritul Profetic spune că „va ajuta multe suflete să ajungă la lumina adevărului”, sau la

106

lumina celei de-a treia solii îngerești. Poporul Filadelfian proclama cu putere Cuvântul prorociei și Domnul le dădea succes în lucrarea externă pentru că lucrau după modul stabilit de El.

Însă, la fel cum s-a întâmplat și cu poporul evreu după ce a adoptat principiile grecești de interpretare, poporul advent nu a mai avut izbândă în lucrarea externă. Iudeii se închiseseră în ei înșiși din pricina existenței acelei aristocrații spirituale. Din același motiv astăzi Poporul Advent nu mai proclamă lumii prorociile. Noi am ajuns să considerăm că profețiile sunt un studiu foarte greu și periculos, de care numai teologii se pot apropia în siguranță. Acest lucru l-a introdus Satana prin faptul că s-a creat și în vremea noastră o clasă de inițiați care deși pot să citească prorociile, le pecetluiesc în cufărul vechi al istoriei. Biserica noastră a încetat să mai fie lumina lumii și de aceea Martorul credincios o amenință că va fi vărsată din gura Sa.Laodiceea ar fi trebuit să rămână pe Stânca Veacurilor. Am citit mai sus că pe cele două table sunt prezentate cele două solii îngerești. Însă, cum am spus mai sus, aceste profeții au fost întunecate cu interpretări „moderne”. Satana a întunecat mintea oamenilor ca ei să creadă că biserica a „evoluat” față de anii 1840-1844. Foarte mulți au impresia că nu mai este esențial să studiem profețiile și să le aplicăm timpului nostru. Satana încearcă să ne spună că înțelegerea pionierilor adventiști a cuvântului profetic a fost corectă, însă doar pentru acel timp. Teologii moderni cred că timpurile în care trăim și mijloacele de informare de care dispunem le dau voie să facă fără efect Cuvântul lui Dumnezeu, și nu mai țin seama de cele două cumpene. Să ne reamintim ce spune Spiritul Profetic:

„Vrăjmaşul caută să abată minţile fraţilor şi surorilor noastre de la lucrarea pregătirii unui popor care să stea în aceste zile din urmă. Sofismele lui urmăresc să abată minţile de la primejdiile şi datoriile acestui timp. Ei nu dau nici o preţuire luminii pe care Hristos a venit din cer să i-o dea lui Ioan, pentru poporul Său.Ei învaţă că scenele de dinaintea noastră nu sunt destul de importante spre a le da o atenţie deosebită. Ei fac fără efect adevărul de origine cerească şi jefuiesc poporul lui Dumnezeu de experienţa sa din trecut, dându-i în schimb o ştiinţă falsă. „Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblaţi pe ea.»” (Ieremia 6, 16). Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre — temelii care au fost puse la începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin descoperire. Pe aceste temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot închipui că au găsit o cale nouă şi că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. O altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată de nici un om. În trecut, mulţi s-au apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească principii noi. Însă cât a dăinuit clădirea lor? A căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe Stâncă. Primii ucenici n-au avut ei oare de întâmpinat zisele oamenilor? N-au ascultat ei învăţăturile false şi apoi, după toate, au stat tari şi au zis: „Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă”? (1 Corinteni 3, 11). Deci, noi trebuie să ne păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început. Cuvinte puternice au fost trimise de Dumnezeu şi de Hristos acestui popor, scoţându-l din lume, punct cu punct, la lumina cea clară a adevărului prezent. Cu buze atinse cu focul sfânt, servii lui Dumnezeu au vestit solia.

107

Declaraţia divină şi-a pus sigiliul pe temeinicia adevărului vestit. - Mărturii, vol.8, pag. 296-297.

Deși probabil mulți nu vor recunoaște, acest text se aplică bisericii Laodiceea de astăzi. El s-a aplicat și în timpul lui Ieremia, și în vremea Domnului Cristos, dar în sepcial acum:

„De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului şi zi: "Aşa vorbeşte Domnul: "Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!" Dar ei zic: "Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!" De aceea, aşa vorbeşte Domnul: "Întrebaţi pe neamuri! Cine a auzit vreodată asemenea lucruri? Fecioara lui Israel a făcut grozave blestemăţii. Părăseşte zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete şi curgătoare? Totuşi poporul Meu M-a uitat şi aduce tămâie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit vechile cărări şi a apucat pe cărări şi drumuri nebătute” - Ieremia 18:11-15.

„Și care este situația din lume astăzi? Nu este credința în Biblie aproape nimicită de

către „critica înaltă” și speculațiile zilelor noastre, așa cum a fost distrusă de către tradiție și „rabinism” în zilele lui Hristos?” - Divina Vindecare, 142.

Chiar și publicațiile religioase neadventiste observă o schimbare în rău în biserica

noastră, o laodiceeanizare – o schimbare cu privire la poziția noastră profetică. Christianity Today, cea mai mare revistă evanghelică din America, remarcă:

„prezenta confuzie este în contrast direct cu fermitatea pionierilor adventismului”, care „știau exact unde se află. Ei erau ‘biserica rămășiței lui Dumnezeu’; ‘un popor deosebit, cu un mesaj deosebit, pentru un timp deosebit”. - Kenneth R. Samples, „The Recent Truth About Seventh-day Adventism”, Christianity Today, 5 Februarie, 1990, pp 18-19.

Spiritul Profetic recomandă scrierile pionierilor adventiști:

„Dumnezeu m-a luminat cu privire la periodicele noastre. Ce anume? El a spus că trebuie să vorbească morţii. Ce vrea să spună asta? Roadele lor îi vor urma. În lucrarea noastră noi suntem datori să repetăm cuvintele pionierilor, care ştiau ce înseamnă să cauţi adevărul cum se caută o comoară ascunsă, şi care au trudit din greu pentru a pune bazele credinţei noastre. Pas cu pas ei au înaintat conduşi de Duhul Sfânt. Unul câte unul însă, au trecut la odihnă. Mi s-a spus că trebuie să publicăm din nou ceea ce au scris aceşti oameni în trecut. În Signs of the Times articolele nu trebuie să fie lungi sau tipărite cu fonturi mici. Nu îngrămădiţi totul într-un singur număr al ziarului. Tipărirea trebuie să fie de calitate iar ziarul trebuie să cuprindă experienţe înfocate.

Nu cu mult timp în urmă, mi-a căzut în mână o copie a publicaţiei Bible Echo. [Publicaţia Bible Echo, cunoscut şi sub numele de Echo, a apărut în Australia în 1895 şi era un

108

ziar misionar săptămânal. În 1903 a devenit Australian Signs of the Times.]. Uitându-mă prin el am văzut un articol scris de fratele Haskel şi un altul de fratele Corlis. Punând ziarul jos mi-am spus că aceste articole merită să fie republicate. Erau pline de putere şi de adevăr. Oamenii aceştia vorbeau ca mânaţi de Duhul Sfânt.

Adevărurile care constituie temelia credinţei noastre trebuie înfăţişate poporului. Unii se vor îndepărta de la credinţă, luând seama la spiritele înşelătoare şi la învăţăturile diavolului. Adevărurile care constituie temelia credinţei noastre trebuie menţinute tot timpul în atenţia oamenilor. Unii se vor depărta de credinţă luând seama la spiritele şi doctrinele celui rău. Ei vorbesc despre asta ca şi cum ar fi o ştiinţă însă vine diavolul şi le satisface căutarea după ştiinţă; dar nu este ştiinţa mântuirii. Nu este ştiinţa umilinţei, a consacrării sau a sfinţirii sufletului. Trebuie acum să înţelegem clar care sunt stâlpii credinţei noastre — adevărurile care ne-au constituit în poporul pe care îl formăm astăzi, călăuzindu-ne pas cu pas.” — The Review and Herald, 25 mai, 1905. / Sfaturi către Editori, 28, 29.

„Noi nu trebuie să gândim: „Ei bine, avem tot adevărul, înţelegem care sunt principalii

stâlpi ai credinţei noastre, şi putem să ne mulţumim cu această cunoştinţă.” Adevărul însă înaintează şi noi trebuie să umblăm în această lumină crescândă.

Un frate mi-a adresat întrebarea: „Sora White, credeţi că noi trebuie să înţelegem adevărul fiecare pentru el însuşi? De ce nu putem să luăm adevărurile pe care ceilalţi le-au pus laolaltă şi să le credem pentru că ei au cercetat subiectele respective şi apoi vom fi liberi să mergem mai departe fără a mai fi nevoie să ne punem minţile la treabă pentru a cerceta aceste subiecte? Nu credeţi că aceşti oameni din trecut care ne-au adus adevărul au fost inspiraţi de Dumnezeu?” Nu îndrăznesc să afirm că nu au fost călăuziţi de Dumnezeu, pentru că Hristos conduce la descoperirea tuturor adevărurilor; dar dacă este vorba de inspiraţie în toată deplinătatea semnificaţiei sale, atunci răspunsul meu este:”NU!”. Cred că Dumnezeu le-a încredinţat o slujbă, dar dacă ei nu sunt tot timpul pe deplin consacraţi lui Dumnezeu, vor introduce în munca lor propriile trăsături ciudate de caracter, punându-şi amprenta asupra rezultatului prin modelarea experienţei religioase a oamenilor după bunul lor plac. Este foarte periculos să te bazezi pe înţelepciunea cărnii. Noi ar trebui să ne bazăm pe Puterea infinită. Dumnezeu ne-a dezvăluit lucrul acesta de foarte multă vreme. Trebuie să avem o credinţă vie în inimile noastre şi să dorim o cunoştinţă şi o lumină mai mare.” -The Review and Herald, 25 martie, 1890. / Sfaturi Către Editori, 33,34.

În acest mod biserica Filadelfia a devenit biserica Laodiceea. Poporului advent nu-i

mai sunt prezentate cuvintele prorociei, întrucât aceia care știu să le citească spun că sunt pecetluite. În ce sens pecetluite? Ei le încuie în coșul de gunoi al istoriei și spun că nu sunt aplicabile timpului prezent.

Totuși, noi ar trebui să nu ne bazăm pe înțelepciunea cărnii, ci pe Puterea infinită. Dumnezeu este Acela care ne-a dat Cuvântul cel sigur al prorociei pentru a fi o candelă pentru picioarele noastre și o lumină pe cărarea noastră. Printr-un studiu cu umilință și sârguință, un neinițiat poate avea o cunoștință mai clară a evenimentelor profetice prezente

109

decât unul inițiat, la fel cum ucenicii au înțeles mai bine profețiile despre poporul Israel și despre Mesia decât Sinedriul. Istoria se repetă. Cuvântul Domnului e viu și lucrător. Amin.

LINIA ULTIMEI MIȘCĂRI ADVENTE

Studiați Apocalipsa în legătură cu cartea lui Daniel, deoarece istoria se va repeta.... Având în vedere toate avantajele noastre religioase, ar trebui să cunoaștem astăzi mult mai mult. Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei, 116.

Linia ultimei mișcări advente este istoria ultimei generații a copiilor lui Dumnezeu care va trăi pe acest pământ. Eaare înaltul privilegiu și marea responsabilitate de a vesti ultima solie de har lumii. În această ultimă generație, Soarele Neprihănirii (Osea 6:3) se ivește în toată puterea Sa. Dumnezeu revarsă pentru ultimii Săi ucenici ploaia Cuvântului Său în cel mai abundent mod. Nicio altă generație nu a avut vreodată privilegiul de a avea la dispoziție atâta lumină ca și generația noastră. Vom vedea că și în această generație Dumnezeu va desfășura „un adevăr special și o lucrare specială” menite să coacă ultimul seceriș al pământului. "Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.”"Apocalipsa 14:15.

110

LA VREMEA SFÂRȘITULUI, PARTEA A II-A "La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca." - Daniel 11:40

DANIEL 11

„Lumea e agitată de duhul războiului. Profeția capitolului al unsprezecelea din Daniel aproape a ajuns la completa împlinire. În curând, vor avea loc scenele de necaz despre care se vorbește în profeție.”-Mărturii, vol 9, 14.

RIDICAREA OMULUI FĂRĂDELEGII

„Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu" sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.”-2 Tesaloniceni 2:1-12;

LEPĂDAREA DE CREDINȚĂ

„Apostolul Pavel a prevestit, în a doua sa Epistolă către Tesaloniceni, o mare cădere de la credință, care urma să aibă ca rezultat întemeierea puterii papale. El declara că ziua lui Hristos nu va veni „...înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește «Dumnezeu», sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”. Și mai departe, apostolul îi avertizează pe frații săi că:

111

„Taina fărădelegii a și început să lucreze”. (2 Tesaloniceni 2, 3.4.7). Chiar la acea dată timpurie, el a văzut strecurându-se în biserică rătăciri care urmau să pregătească drumul pentru dezvoltarea papalității.

Puțin câte puțin, la început în liniște și pe furiș, apoi mai deschis, pe măsură ce creștea în putere și câștiga stăpânire peste mințile oamenilor, „taina fărădelegii” și-a continuat lucrarea ei amăgitoare și hulitoare. Aproape pe nesimțite, obiceiurile păgânismului și-au găsit intrarea în biserica creștină. Spiritul de compromis și conformismul au fost reținute pentru o vreme de persecuțiile crude, pe care biserica le-a suferit sub păgânism. Dar când persecuția a încetat, iar creștinismul a intrat în curțile și palatele împăraților, a fost lăsată la o parte simplitatea umilă a lui Hristos și a apostolilor Lui, în schimbul pompei și mândriei preoților și conducătorilor păgâni; în locul cerințelor lui Dumnezeu, au fost puse teoriile și tradițiile omenești. Convertirea cu numele a lui Constantin, în prima parte a secolului IV, a produs o mare bucurie, iar lumea, îmbrăcată cu o formă a neprihănirii, a pătruns în biserică. Atunci lucrarea de corupție a înaintat repede. Păgânismul, care părea că fusese învins, deveni biruitor. Spiritul lui stăpânea biserica. Învățăturile, ceremoniile și superstițiile lui au fost introduse în credința și închinarea pretinșilor urmași ai lui Hristos.”- Tragedia Veacurilor, 49.

BALAURUL DĂ PUTEREA LUI FIAREI

„Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.” Apocalipsa 13:1,2.

„În veacul al șaselea, papalitatea devenise puternic întemeiată. Scaunul puterii ei a fost stabilit în cetatea imperială, iar episcopul Romei a fost declarat cap peste întreaga biserică. Păgânismul dăduse locul papalității. Balaurul dăduse fiarei „puterea lui, tronul lui, și o mare stăpânire”. (Apocalipsa 13, 2). Și acum au început cei 1260 de ani de persecuție papală, prevestiți în profețiile lui Daniel și Apocalipsa (Daniel 7, 25; Apocalipsa 13, 5-7).- Tragedia Veacurilor, 54.

RANA DE MOARTE

„I s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni.” Iar profetul spune: „Am văzut unul din capetele ei rănit de moarte”. Și iarăși: „Cel care duce pe alții în robie trebuie să meargă și el în robie”; „cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis de sabie”. Cele patruzeci și două de luni sunt același lucru ca o vreme, două vremi și o jumătate de vreme, trei ani și jumătate sau 1260 de zile din Daniel capitolul 7 — timpul în care puterea papală urma să persecute pe poporul lui Dumnezeu. Această perioadă, așa cum se spune în capitolul precedent, a început cu supremația papală, anul 538 d.Hr., și s-a încheiat în anul 1798. La data aceasta, papa a fost făcut prizonier de către armata franceză, puterea papală a primit rana de moarte și astfel s-a

112

împlinit profeția: „Cine duce pe alții în robie va merge și el în robie”.Tragedia Veacurilor, 439.

FRANȚA - EGIPTUL SPIRITUAL ÎN 1798

„Cetatea cea mare”, pe ale cărei străzi au fost omorâți martorii și unde zac trupurile lor, este Egiptul „spiritual”. Dintre toate popoarele prezentate în istoria biblică, Egiptul a negat cu cea mai mare îndrăzneală existența viului Dumnezeu și s-a împotrivit poruncilor Lui. Nici un monarh nu s-a aventurat într-o răzvrătire mai deschisă și mai arogantă împotriva autorității Cerului cum a făcut-o regele Egiptului. Când i-a fost adusă solia de către Moise, în numele Domnului, Faraon a răspuns cu mândrie: „Cine este Domnul ca să iau seama la glasul Lui și să las pe Israel să plece? Nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece”. (Exod 5, 2). Aceasta însemnă ateism, iar poporul reprezentat prin Egipt urma să dea glas unei respingeri asemănătoare a pretențiilor viului Dumnezeu și urma să manifeste un spirit asemănător de necredință și dispreț. „Cetatea cea mare” mai este comparată spiritual și cu Sodoma. Stricăciunea Sodomei în călcarea Legii lui Dumnezeu s-a manifestat îndeosebi în imoralitate. Și acest păcat urma să fie o caracteristică proeminentă a națiunii care trebuia să împlinească specificările acestei profeții.

După cuvintele profetului, cu puțin înainte de anul 1798, o putere de origine și caracter satanic urma să se ridice pentru a face război împotriva Bibliei. Și în țara în care mărturia celor doi martori avea să fie adusă astfel la tăcere, urma să se manifeste ateismul lui Faraon și destrăbălarea Sodomei.

Această profeție și-a găsit împlinirea cea mai exactă și mai izbitoare în istoria Franței. În timpul Revoluției, în anul 1793, „lumea a auzit pentru prima dată despre o adunare de bărbați, născuți și educați în mijlocul civilizației, care-și asumau dreptul de a conduce una dintre națiunile cele mai nobile ale Europei, că își uneau cu toții glasul pentru a nega cel mai solemn adevăr pe care îl primește sufletul omenesc și că au renunțat în unanimitate la credința și adorarea lui Dumnezeu”. (Sir Walter Scott, Life of Napoleon, vol.I, cap.17). „Franța este singura națiune în dreptul căreia se păstrează raportul autentic că un popor și-a ridicat mâna în răzvrătire deschisă împotriva Autorului universului. Au existat și continuă să existe mulți alți hulitori, mulți necredincioși, în Anglia, în Germania, în Spania și peste tot; dar Franța rămâne deosebită în istoria lumii ca fiind singurul stat care, prin hotărârea adunării ei legislative, s-a pronunțat că Dumnezeu nu există și la auzirea acestei vești toată populația capitalei și o mare majoritate din alte părți, atât femei, cât și bărbați, au dansat și au cântat de bucurie acceptând declarația” (Blackwood’s Magazine, November 1870). - Tragedia Veacurilor 269.

FIARELE DIN APOCALIPSA 13:

„Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese

113

vindecată.Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”- Apocalipsa 13:11-18.

ÎNTREITA ALIANȚĂ SATANICĂ

„În simbolurile unui mare dragon roșu, unui leopard ca o fiară și a unei fiare cu coarne ca de miel, puterile pământești se vor implica în mod deosebit în călcarea în picioare a Legii lui Dumnezeu și în persecutarea poporului Său. Lupta continuă până la sfârșitul timpului. Poporul lui Dumnezeu, simbolizat printr-o femeie curată și copiii ei, a fost reprezentat în permanentă minoritate. În ultimele zile, rămâne doar o rămășiță. Ioan vorbește despre ei ca despre cei «care țin poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus Hristos.» Prin păgânism, iar apoi prin papalitate, Satana și-a manifestat puterea de-a lungul veacurilor într-un efort de a șterge de pe fața pământului martorii credincioși ai lui Dumnezeu. Păgânii și papistașii au fost conduși de spiritul aceluiași dragon. Ei s-au deosebit doar în faptul că papalitatea, având pretenția că slujește pe Dumnezeu, a fost un dușman mult mai periculos și mai crud. Prin agenții romanismului, Satana a luat captivă întreaga lume. Pretinsa biserică a lui Dumnezeu a fost înșelată în felul acesta și mai mult de o mie de ani poporul lui Dumnezeu a suferit sub mânia dragonului. După ce papalitatea, jefuită de puterea ei, a fost obligată să înceteze persecuția, Ioan a văzut ridicându-se, ca un ecou al vocii dragonului, o nouă putere care continuă acea lucrare crudă și blasfemiatoare. Puterea aceasta, ultima care va porni război împotriva bisericii lui Dumnezeu și a Legii Sale, a fost simbolizată printr-o fiară cu coarne ca de miel. Fiarele precedente s-au ridicat din mare, dar ea a ieșit din pământ, reprezentând apariția pașnică a națiunii pe care o simbolizează. «Cele două coarne ca ale unui miel» reprezintă fidel caracterul Guvernului Statelor Unite, ce este exprimat în două principii fundamentale: republicanism și protestantism. Aceste principii sunt secretul puterii și prosperității ei, ca națiune. Cei care au găsit, la început, un refugiu pe tărâmul Americii s-au bucurat că au ajuns într-o țară liberă de pretențiile arogante ale Papalității și de tirania regilor. Ei au hotărât să stabilească un guvernământ care să aibă la bază fundamentul larg al libertății civile și religioase.

Dar urmărind cu atenție pana profetică, descoperim o schimbare în această scenă plină de pace. «Fiara cu coarne ca de miel vorbește cu vocea unui balaur, și lucrează cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei». Profeția declară că aceasta va cere celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei dintâi, și că «a făcut ca toți: mari și mici, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau

114

vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei». Astfel, protestantismul calcă pe urmele papalității.”- Gânduri despre Cartea Apocalipsa, 69.

Cu ajutorul Domnului, am clarificat până acum faptul că prima parte a versetului 40 din Daniel 11 s-a împlinit în anul 1798, atunci când ateismul dă o rană de moarte papalității. Atunci, împăratul de la miazăzi, ateismul sau Egiptul spiritual a lovit în puterea papală, adică în împăratul de la miazănoapte. „La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el.” (Daniel 11:40, prima parte) În următoarea parte a versetului, ne este relatată revanșa împăratului de la miazănoapte împotriva împăratului de la miazăzi, adică a catolicismului împotriva ateismului. „Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.”Vom încerca acum să clarificăm studentului profeției în ce fel s-a împlinit această profeție pe scena politică a acestei lumi.

Mai sus aveți un citat din 2 Tesaloniceni 2:1-12. Acolo, apostolul Pavel îi asigură pe credincioși că înainte de venirea Fiului omului, se vor întâmpla două lucruri:

• Trebuie să vină lepădarea de credință • Trebuie să se arate omul fărădelegii; însă omul fărădelegii este oprit, astfel el nu se va

arăta decât la „vremea lui”. Avem aici un citat al lui William Miller despre „necurmatul” din Daniel 12:11 în legătură cu 2 Tesaloniceni 2:1-12.

„Continuam să citesc, și nu puteam să găsesc un alt caz în care [necurmatuln.ed.] era găsit decât în Daniel. Atunci [cu ajutorul concordanței, n.ed.] am luat acele cuvinte care erau legate de el, „îndepărta” [în versiunea Bibliei King James, cea folosită de William Miller: „take away”]; el va îndepărta necurmatul; „de la timpul când necurmatul va fi îndepărtat” [Daniel 12:11, versiunea King James] am continuat să citesc și am crezut că nu voi găsi lumină pentru text. Într-un final, am ajuns la 2 Tesaloniceni 2:7-8, "Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit […]". Când am ajuns la acest text, o, cât de clar și glorios a apărut adevărul. Iată-l! Acesta este necurmatul! Oare la ce se referă Pavel prin „cel ce o opreşte” sau o împiedică? Prin „omul fărădelegii”, „acel nelegiuit”, se face referire la Papalitate. Așadar, ce împiedică Papalitatea să se arate? E bine, este Păgânismul. Atunci, „necurmatul” trebuie să însemne păgânismul.” - Review and Herald, Ianuarie 1858 (Manualul Advent, pagina 66, William Miller)

Știm foarte bine că persecuția este cea care ține biserica lui Dumnezeu curată. Cu greu

poți să fii cu inima murdară și să îți riști viața pentru Evanghelie în același timp. • “În absenţa persecuţiei, în rândul nostru s-au strecurat oameni care par demni de

încredere şi al căror creştinism este indiscutabil, dar care, dacă ar izbucni persecuţia, ar ieşi din mijlocul nostru”. Evanghelism, pag. 360.

115

Astfel, persecuția păgânismului asupra bisericii primare a îndeplinit misiunea de a păstra biserica pură. Deși erau puțini adepți, aproape toți erau gata să-și dea viața pentru Isus Hristos. Așadar, persecuția păgână era un obstacol în calea lepădării de credință. Încet-încet însă, păgânismul începe să îmbrace haina creștinismului. Persecuția asupra creștinilor încetează și biserica începe să se amestece cu păgânii creștinați cu numele. Această schimbare a avut loc între secolele IV-VI. În acest mod biserica a început să apostazieze, făcând loc pentru încoronarea oficială a papalității ca religie supremă în anul 538.Păgânismul, fiind acela care împiedica apariția „lepădării de credință” din 2 Tesaloniceni 2, împiedica implicit și apariția „omului fărădelegii”. Când păgânismul sau „necurmatul” a fost îndepărtat, urâciunea pustiirii s-a așezat în „Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.”. Cu ajutorul Duhului Sfânt, vom vedea cum istoria ridicării „omului fărădelegii” și a „lepădării de credință” în Biserică se repetă și în zilele noastre.

Mai sus, am citit despre întreita alianță Satanică. După cum am văzut, ea este reprezentată printr-un balaur, o fiară ca un leopard și o fiară cu coarne ca de miel. Acestea reprezintă Păgânismul, Papalitatea și Statele Unite sau Protestantismul apostaziat. Balaurul a dat puterea lui fiarei adică păgânismul a dat puterea lui papalității. Fiara papală însă primește în anul 1798 rana de moarte de la puterea ateistă sau împăratul de la miazăzi. „La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el.” (Daniel 11:40, prima parte).

Dar în Apocalipsa 13:12 ni se spune că Statele Unite vor lucra astfel încât „pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.” Deci ne este în mod clar revelat faptul că rana de moarte a papalității va fi vindecată după anul 1798. Vom vedea imediat cum papalitatea reînviază în zilele noastre exact în același mod cum s-a ridicat pentru prima dată la putere în secolele IV-VI - așa cum descrie apostolul Pavel în 2 Tesaliniceni 2:1-12.

Am studiat în Linia Milleriților cum versetele 30-36 din Daniel 11 ne descriu ridicarea omului fărădelegii sau a papalității. Această ascensiune a avut loc între secolele IV și VI. Totuși, această putere apostată a fost rănită de moarte în anul 1798. Dar Spiritul Profetic afirmă că versetele profeției care indică ridicarea papalității se vor împlini din nou. Când? La vindecarea rănii de moarte:

“Noi nu avem timp de pierdut. Timpurile de strâmtorare se află în faţa noastră. Lumea

este tulburată de spiritul războiului. Curând vor avea loc scenele de necaz despre care vorbesc profeţiile. Profeţia din Daniel 11 este aproape de împlinirea completă. Multe dintre evenimentele istorice desfăşurate deja în trecut, se vor repeta. În cel de-al treizecilea verset, se vorbeşte despre o putere, un împărat care “ va fi întristat şi se va întoarce şi va avea indignare împotriva legământului sfânt; astfel va face el; chiar se va întoarce şi se va înţelege cu cei care părăsesc legământul sfânt. Şi braţe vor sta de partea lui, iar ei vor spurca sanctuarul tăriei şi vor lua [sacrificiul] zilnic şi vor pune urâciunea care pustieşte. Şi pe cei care se poartă cu stricăciune împotriva legământului îi va corupe prin linguşiri, dar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va fi tare şi va face lucruri măreţe. Şi cei ce înţeleg din popor vor instrui pe mulţi; totuşi vor cădea prin sabie şi prin flacără, prin captivitate şi prin pradă, multe zile. Şi după ce vor cădea, vor fi ajutaţi cu un mic ajutor; dar mulţi se vor lipi de ei cu linguşiri. Şi unii

116

dintre cei care înţeleg vor cădea, pentru a-i încerca şi pentru a-i curăţa şi pentru a-i albi, până la timpul sfârşitului, pentru că va fi totuşi pentru un timp rânduit. Şi împăratul va face conform voinţei lui; şi se va înălţa şi se va preamări deasupra fiecărui dumnezeu şi va vorbi lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până când indignarea se va împlini; fiindcă ceea ce este hotărât va fi făcut.” Daniel 11:30-36[traducerea literală Fidela].

Scene asemănătoare celor descrise în aceste cuvinte, vor avea loc. Asistăm la dovezile faptului că Satana se grăbeşte să câştige controlul minţilor omeneşti, care nu au nici o teamă de Dumnezeu. Fie ca toţi să citească şi să înţeleagă profeţiile acestei cărţi, deoarece acum intrăm în timpul de strâmtorare despre care este scris astfel:

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.”(Daniel 12:1-4).- Manuscrise Publicate, vol 3, pag 394.

Dacă ni se spune că rana de moarte pe care a primit-o se va vindeca, atunci trebuie să

existe o modalitate prin care papalitatea să recapete în zilele noastre controlul lumii la fel cum l-a dobândit în anul 538. După cum am spus, ceea ce stătea în calea papalității în secolele de debut ale erei creștine era păgânismul. Prin persecuțiile lui, el ținea biserica primară pură. Însă, în Daniel 11:40, ultima parte, ni se relatează:

„Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el[peste împăratul de la

miazăzi], cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.”. -Daniel 11:40, u.p.

Aceasta înseamnă că ceea ce stă în calea supremației împăratului de la miazănoapte

după anul 1798 este chiar împăratul de la miazăzi sau ateismul. După cum păgânismul, sau „necurmatul” (Daniel 8:11,13; 11:31; 12:11) stătea la început împotriva lepădării de credință și a apariției omului fărădelegii sau a urâciunii pustiirii și trebuia îndepărtat, tot așa, după anul 1798, împăratul de la miazăzi sau ateismul a fost acela care a stat împotriva lepădării finale de credință, a ridicării finale a omului fărădelegii, deci a constituirii chipului fiarei.

Astfel, 2 Tesaloniceni 2:1-12 nu se aplică doar la ridicarea inițială a papalității, dar și la vindecarea rănii de moarte a omului fărădelegii. Ne întrebăm așadar, oare ce putere politico-militară a împiedicat papalitatea să recapete controlul lumii pe care l-a pierdut în anul 1798? Această putere trebuie să fie chiar împăratul de la miazăzi din profeție, sau o putere ateistă. Ea trebuie să fie Egiptul Spiritual, în care se va manifesta din nou o respingere fățișă a existenței lui Dumnezeu.

117

Vom încerca să studiem ultima parte a versetului 40 din Daniel 11. Și de această dată, Cuvântul Domnului este viu și lucrător. Încă odată privim uimiți cum profeția controlează evenimentele politice ale lumii după voia Marelui Mântuitor. Să privim în istorie și să vedem cum papalitatea s-a angajat în detronarea puterii ateiste a împăratului de la miazăzi:

„Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.” Daniel 11:40, u.p.

În profeţia Biblică, “carele” şi “călăreţii” sunt simboluri ale puterii militare: • “Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: “Eu voi fi împărat!” Şi şi-a

pregătit care şi călăreţi, şi cinzeci de oameni care alergau înaintea lui”-1 Împăraţi 1:5 • “Ben-Hadad, împăratul Siriei, şi-a strâns toată oştirea: avea cu el treizeci şi doi de

împăraţi, cai şi cară. S-a suit, a împresurat Samaria şi a început lupta împotriva ei.” - 1 Împăraţi 20:1

De asemenea, în profeţiile Bibliei “corăbiile” sunt asociate adesea cu puterea economică:

• “Cei ce se pogoară pe mare pogorâseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari”- Psalmii 107:23. “

• ”Atâtea bogăţii întrun ceas s-au prăpădit!” - Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii, şi toţi cei ce câştigă din mare, stăteau departe; şi când au văzut fumul arderii ei, strigau: “Care cetate era cetatea cea mare?” Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: “Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!”- Apocalipsa 18:17-19.

Prin Revoluția Franceză, tronul împăratului de la miazăzi s-a așezat în Franța. Apoi, în anul 1917, prin Revoluția Bolșevică, tronul ateismului s-a așezat în Blocul Sovietic. Împăratul de la miazăzi își așează tronul prin revoluție. În 1917, tronul împăratului de la miazăzi s-a așezat în țările comuniste. Este un lucru recunoscut faptul că Papa Ioan Paul al II-lea, prin alianța pe care a făcut-o cu America prin Ronald Reagan, s-a „revărsat” ca un râu peste țările împăratului de la miazăzi (comunismului). Astfel, în anul 1989, căderea comunismului, adică a împăratului de la miazăzi a fost completă. Să citim câteva articole din presa nereligioasă a vremii respective: CITATE DIN PRESA NERELIGIOASĂ • “Plecăciunea lui Gorby în faţa Legiunilor Romane” - Titlu din U.S. News & World

Report. “Când Sfântul Împărat Roman Henric al IV-lea a decis să caute iertarea Papei Grigore al VII-lea, în 1077, a aşteptat trei zile fără încălţăminte în zăpada din curtea 118

papei, la Canossa, în Italia. Concordatul lui Gorbaciov cu biserica nu a fost cu nimic mai puţin semnificativ în acest sens”. - Time, 11 decembrie, 1989.

• “Vineri, întâlnirea preşedintelui sovietic cu Papa Ioan Paul al II-lea afost cea mai recentă etapă a uneirevoluţii în lumea comunistă, pe carePapa a ajutat-o să izbucnească şicăreia Gorbaciov i-a permis să seîntâmple”.- U.S.A. Today, articol decopertă, 1989.

• “Până recent, batalioanele marxismului păreau să fie cu un pasînaintea soldaţilor Crucii. În 1917, laizbucnirea Revoluţiei Bolşevice, Lenina vorbit în favoarea toleranţei, dar arăspândit teroarea. “Rusia a ajunsscăldată în sângele martirilor”, spunePărintele Gleb Yakunin, cel mai curajosmilitant ortodox în favoarea libertăţii.În primii cinci ani ai puterii bolşevice,28 de episcopi şi 1200 de preoţi au fostjunghiaţi de secera roşie. Stalin aaccelerat în mare măsură teroarea şi,până la sfârşitul guvernării luiHrusciov, procesul de lichidare aclerului atinsese un număr de 50.000de victime. După cel de-al doilea războimondial, deşi mai puţin sângeroasă,persecuţia s-a răspândit în Ucraina şi în noul bloc sovietic, afectând milioanede romano-catolici, protestanţi şiortodocsi”. - Time, 4 decembrie,1989.

• “Prin întrevederi particulare cu conducători de stat, prin consultări înanticamera cu grupări dizidente şiprintr-o propagandă perseverentă înfavoarea cruciadei sale împotrivatiraniei, acesta [Ioan Paul al II-lea] acontribuit la dezvoltarea celei maimari schimbări politice de la RevoluţiaRusă încoace”. - Life, decembrie1989.

• “În 1979, turneul său triumfător [al Papei Ioan Paul al II-lea] în Polonia,spune episcopul polonez, a schimbat “mentalitatea fricii, teama de poliţie şide tancuri, teama de a pierde locul demuncă, de a nu fi promovat, de a fi datafară din şcoli sau de a nu primi unpaşaport. Oamenii au învăţat că dacăîncetează să se teamă de sistem,sistemul ajunge neputincios”. Aşa s-anăscut Solidaritatea, apărată debiserică şi condusă de câţiva prieteni aiPapei, cum ar fi Lech Walesa şiTadeusz Mazowieke, care a devenitmai târziu cel dintâi prim ministrucreştin al blocului sovietic”. - Time, 4decembrie, 1989.

• “În 1935, Iosif Stalin, conducătorul suprem al Uniunii Sovietice, a primit un sfat nesolicitat. I s-a spus să întreprindă un gest reconciliant faţă de Vatican. Dacă vor fi împinse/împunse prea departe (în engleză se foloseşte acelaşi verb găsit în Daniel 11:40 “to push”; în traducerea română – “a împunge” – n. trad.), ţările lui catolice ar fi putut deveni antirevoluţionare. Mustaţa lui cea mare a amplificat dispreţul lui Stalin. “Papa? Câte divizii are Papa?” a răspuns el. I s-a spus că nu are nici una. Acum s-ar putea răspunde că nici nu are nevoie de vreuna. Sistemul comunist se fărâmiţează la o atingere”. - Life, decembrie 1989.

• “Goana după libertate din Europa răsăriteană este o plăcută victorie pentru Ioan Paul al II-lea”. - Life, decembrie 1989.

• “Dintre toate evenimentele care au zguduit blocul sovietic în 1989, nici unul nu este mai plin de semnificaţii pentru istorie - şi mai incredibil - precum întâlnirea politică ce va aveac loc săptămâna aceasta în Cetatea Vaticanului. Acolo, în spaţioasa sală de ceremonii a Palatului Apostolic din secolul al 16- lea, ţarul lumii ateiste, Mihail Gorbaciov, se va întâlni cu Vicarul lui Hristos, Papa Ioan Paul al II-lea. Momentul va fi emoţionant, nu numai pentru că Ioan Paul a contribuit, în ţara sa de origine, Polonia, la

119

exacerbarea febrei după libertate care s-a răspândit ca un foc în mirişte în toată Europa Răsăriteană. Dincolo de aceasta, întâlnirea celor doi oameni simbolizează încheierea celui mai dramatic război spiritual al secolului al XX-lea, conflict în care forţa aparent irezistibilă a comunismului s-a confruntat cu obiectivul neschimbător al creştinătăţii”. -Time, 4 decembrie, 1989.

• “În timp ce politica de retragere a lui Gorbaciov era cauza imediată a reacţiei în lanţ a libertăţii care s-a răspândit în întreaga Europă răsăriteană în ultimele luni, Ioan Paul merită să i se acorde o încredere şi mai mare”. - Time, 4 decembrie, 1989.

• “Triumful lui Ioan Paul al II-lea - valul libertăţii care se revarsă [Același limbaj ca în Daniel 11:40, n.ed.] peste Europa răsăriteană răspunde celei mai fierbinţi rugăciuni a acestuia.” - Life, decembrie 1989.

CARE ŞI CĂLĂREŢI

• “În 1981, blocul comunist primise un alt şoc. Un nou preşedinte american, Ronald Regan, a început să-şi pună în aplicare promisiunea de a-i înfrunta pe sovietici fără nici o ezitare. Pe parcursul următorilor ani, el a accelerat procesul de consolidare militară şi a anunţat Iniţiativa Strategica de Apărare (SDI), un sistem de apărare aeriană destinat protecţiei împotriva atacurilor cu rachete. Regan a susţinut rebelii anti-comunişti din Nicaragua, Angola, Cambogia şi Afganistan. Iar trupele americane au eliberat insula Grenada de hoardele comuniste. “Simţământul de siguranţă al sovieticilor a fost zguduit ...” “De asemenea, Europa Occidentală exercită şi ea presiuni asupra sovieticilor. NATO s-a lansat într-un proces de modernizare militară. Electoratul german şi-a manifestat repulsia faţă de “uverturile împăciutoare” ale Rusiei şi a ales un guvern care a votat construirea unor rachete noi cu rază medie de acţiune ... “Presiunea militară a alianţei americano - occidentală a determinat o retragere rapidă a sovieticilor”. - Reader's Digest, martie 1990.

CU MULTE CORĂBII

• “Gorbaciov a înţeles de asemenea că supravieţuirea politică şi economică depinde de bunăvoinţa poporului sovietic, printre care creştinii i-au depăşit întotdeauna din punct de vedere numeric pe comunişti. Mai mult, Gorbaciov are nevoie de cooperarea Occidentului, observa părintele Mark, un preot ortodox reformator din Moscova, care considera că programul lui Gorbaciov în U.R.S.S. este un rezultat al necesităţilor impuse de politica externă”. - Time, 4 decembrie, 1989.

• “În anii 1980, economia comunistă, dintotdeauna ineficientă, a ajuns în pragul falimentului. Înainte, consumul era redus şi produsele de lux erau abundente. Dar acum, rezervele de materie primă au început să se epuizeze. Când minerii sovietici s-au revoltat în 1989, cererile lor includeau săpunul, hârtia de toaletă şi zahărul”. - Reader's Digest, martie 1990.

120

• “Pentru Gorbaciov, frământarea din zona Baltică nu a însemnat doar zguduirea unui colţ retras al imperiului construit de Lenin şi Stalin, ci chiar zguduirea temeliilor imperiului însuşi. Problema naţionalităţilor este un semn semnificativ, dincolo de care se ascund multe alte pericole, de la prăbuşirea economică şi până la conflictele etnice violente, un semn care anunţă că dezintegrarea fulgerătoare a Imperiului Sovietic aflat în Europa Răsăriteană, ar putea să nu se oprească la graniţele Uniunii. Pe măsură ce economia se deteriorează şi se diminuează rezervele, dezamăgirea publică faţă de Comunism şi faţă de Gorbaciov însuşi este din ce în ce mai pregnantă, iar republicile şi grupările etnice ostile şi diferitele grupuri de interes concurează într-o manieră din ce în ce mai acerbă pentru obţinerea puterii politice şi a unor părţi din economie aflate în declin. Corupţia şi crima sunt nestăvilite; minerii şi lucrătorii căilor ferate ameninţă cu întreruperea aprovizionării cu combustibil, în mijlocul unei ierni grele; azerbaigienii au blocat legătura feroviară cu enclava armeană din interiorul teritoriului lor; fermierii reţin alimentele, lăsând goale rafturile magazinelor din oraşe”. - U.S. News and World Report, 15 ianuarie, 1990.

ÎNCEPUTUL FURTUNII • “În Polonia, mişcarea de eliberare se născuse cu trei decenii în urmă, când Episcopul de

Cracovia căuta aprobare pentru construcţia unei noi biserici.Deoarece autorităţile comuniste au refuzat cererea lui, episcopul a înălţat o cruce gigantică şi a ţinut serviciul religios în aer liber. Comuniştii au smuls-o cu forţa, dar membrii bisericii au înlocuit-o din nou şi din nou, până când comuniştii au cedat”. - Jubilee, aprilie, 1990.

Cine era episcopul de la Cracovia? Nimeni altul decât Papa Ioan Paul al II-lea. • “Solidaritatea (Uniunea Muncitorilor Polonezi) a luat fiinţă cu sprijinul Papei, şi Ioan

Paul al II-lea a trimis un mesaj Moscovei, în care avertiza că, dacă armatele sovietice vor distruge Solidaritatea, el însuşi va merge în Polonia şi se va alătura poporului său”. - Reader's Digest, martie 1990.

• “În august 1989, când Tadeusz Mazowiecki a venit la putere, fiind cel dintâi prim ministru ne-comunist în ultimii patruzeci şi cinci de ani, a fost întrebat dacă este socialist. “Eu sunt catolic” a răspuns el laconic”. - U.S. News and World Report, 21 mai, 1990.

• “Anul trecut, cei doi Episcopi ai Lituaniei s-au întors în fruntea diocezei lor, după 53 de ani însumaţi de exil intern, iar catedrala din Vilnius, folosită mai înainte ca muzeu de artă, a fost redată serviciilor religioase. Anul acesta, dupa 63 de ani, Republica Bielorusă şi-a primit primul Episcop, fapt care a pregătit calea Arhiepiscopului Angelo Sodano, responsabil cu relaţiile externe ale Vaticanului, în vederea realizării pregătirilor necesare vizitei istorice a lui Gorbaciov la Sfântul Scaun. Aceste concesii făcute catolicismului nu sunt decât o parte a procesului de eliberare religioasă înfăptuit de către Gorbaciov”. - Time, 4 decembrie, 1989.

121

• “Trei noi episcopi catolici au fost numiţi recent în Cehoslovacia. Iar în luna aceasta, în cursul unei vizite întreprinse în Italia, Gorbaciov se întâlneşte cu Papa Ioan Paul al II-lea - prima confruntare faţă în faţă dintre cei doi lideri, ai Vaticanului şi Cremlinului. Întrunirile pot conduce la legalizarea îndelung oprimatei Biserici catolice Ucrainiene în U.R.S.S.”. - Life, decembrie, 1989.

• “Se aşteaptă ca reînviorarea libertăţii religioase să includă şi încetarea interdicţiilor oficiale adresate Bisericii catolice Ucrainiene, care a supravieţuit în ilegalitate din 1946, când Stalin ordonase absorbirea acesteia de către Biserica ortodoxă Rusă. Câştigarea drepturilor de către Biserica Ucrainiană a fost dintotdeauna obiectivul principal al Papei. Oficialii Uniunii Sovietice spun că vor deschide calea în vederea legalizării catolicismului, prin îngăduirea înregistrării catolicilor ucrainieni, asemenea celorlalte grupări religioase care sunt solicitate să o facă, de data aceast prin lege”. - U.S. News and World Report, 11 decembrie, 1989. Ştirile mondiale anunţă alianţa catolicismului cu Statele Unite, pentru a provoca

căderea comunismului, folosind presiuni economice (corăbii), sociale, religioase, politice şi militare (care și călăreți). În ciuda relatărilor minunate cu privire la triumful evanghelismului în Europa Răsăriteană, putem să fim siguri că Biserica Catolică înaintează cu rapiditate spre momentul revendicării fostelor ei centre de influenţă asupra acestor ţări. Timpul oportunităţii este cu siguranţă foarte scurt, deoarece aceste versete ne învaţă că catolicismul „se va revărsa ca un râu şi va îneca” aceste ţări. Pentru a discuta coalizarea Statelor Unite cu Vaticanul, în scopul doborârii comunismului, revista Time, din 24 februarie, 1992, a ales titlul, “Sfânta Alianţă”. Revista se preocupă de natura secretă a acestei alianţe şi de relaţia apropiată între Vatican şi Statele Unite. Ea prezintă legătura dintre Vatican şi Statelor Unite, identificând solidaritatea ca fiind unul dintre pionii principali în această intrigă. Revista menţionează, de asemenea, folosirea armatei, a serviciilor secrete (CIA) şi presiunilor financiare, ca fiind elementele cheie în această colaborare. • “Luni, 7 iunie, 1982, în sala de întruniri a Vaticanului au fost prezente doar două

persoane: Papa Ioan Paul al II-lea şi preşedintele Ronald Reagan. A fost prima întâlnire dintre cei doi lideri, iar discuţia a durat aproximativ cincizeci de minute ...“

La această întrunire, Reagan şi Papa au ajuns la un acord în vederea lansării unei campanii clandestine, menite să grăbească dezmembrarea Imperiului comunist. Richard Allen, consilierul numărul unu al Securităţii Naţionale, declara:

• “Aceasta a fost una dintre cele mai mari alianţe secrete din toate timpurile” • “Reagan a venit la întrunire având câteva idei foarte simple şi ferme”, spune Amiralul

Bobby Inman, fost director deputat al CIA. “Faptul că el a considerat căderea (comunismului) ca fiind apropiată şi că a forţat-o (din greu), constituie un punct de vedere cât se poate de valid”. În timpul primei jumătăţi a anului 1982, a fost plănuită o strategie compusă din cinci etape, care avea ca obiectiv prăbuşirea economiei sovietice

122

“[1] Unul dintre elementele central ale strategiei a fost procesul de consolidare militară a Statelor Unite, aflat deja în curs de desfăşurare, care urmărea să-i facă pe sovietici incapabili să concureze financiar cu “Iniţiativa de Apărare Strategică” a lui Reagan - Războiul Stelelor.”

“[2] Operaţiunile secrete urmăreau să încurajeze mişcările reformatoare din Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia.”

“[3] Ajutorul financiar acordat naţiunilor membre ale Pactului de la Varşovia era determinat de disponibilitatea acestora de a proteja drepturile omului şi de a îndeplini reforme politice şi economice liberale.

“[4] Izolarea economică a Uniunii Sovietice şi împiedicarea accesului spre Moscova a tehnologiei Occidentale şi Japoneze. Administraţia se concentra asupra respingerii unui plan care reprezenta pentru U.R.S.S. speranţa celei mai importante surse financiare pentru secolul douăzeci şi unu: profitul obţinut de pe urma conductei de alimentare cu gaz natural a Europei Occidentale.

“[5] Utilizarea tot mai largă a posturilor Radio Libertatea (Radio Liberty), Vocea Americii (Voice of America) şi Radio Europa Liberă (Radio Free Europe), pentru transmiterea mesajelor Administraţiei către naţiunile Europei Răsăritene.”

“Asemenea tuturor conducătorilor mari şi norocoşi, Papa şi Preşedintele au exploatat puterile istoriei pentru a-şi realiza propriile lor scopuri”. -Time, 4 februarie, 1992, 29-30.

Un fapt interesant de observat în istoria naţiunilor este acela că, de fiecare dată

când s-a impus ca forţă ideologică, ateismul a fost însoţit de o revoluţie. Odată cu Revoluţia Franceză, ateismul a început prin a aşeza reşedinţa împăratului de la miazăzi în Franţa; pentru ca apoi, din 1917, prin izbucnirea Revoluţiei Bolşevice, să mute reşedinţa acestui împărat, în Rusia. În 1917, împăratul de la miazăzi a ieşit din exil şi şi-a continuat lupta neîntreruptă împotriva puterilor catolicismului. Sora White lasă să se înţeleagă faptul că principiile ateismului vor continua să se dezvolte şi vor ocupa poziţii mai importante decât cele avute în Revoluţia Franceză:

“Centralizarea bogatiei şi a puterii; coalizările vaste în scopul îmbogăţiriicâtorva

pe seama celor mulţi;coalizarea claselor mai sărace pentruapărarea intereselor şi arevendicărilor lor; spiritul de nelinişte,de revoltă şi vărsare de sânge;răspândirea în întreaga lume aaceloraşi învăţături care aucondus la izbucnirea RevoluţieiFranceze - toate tind să impliceîntreaga lume într-o luptă similarăcelei care a zguduit Franţa”. - Educaţie, pag. 228.

Ceea ce este incredibil în această istorie este faptul că Dumnezeu o oferit, prin

intermediul profetului Daniel, o descriere foarte concisă a acestor evenimente, în numai un singur verset, care conţine aproape cincizeci de cuvinte.

În cartea sa, “Keys of This Blood”, Malachi Martin, personalitate din interiorul Vaticanului, descrie în cuvinte emoţionante faptul că încercarea de asasinare a Papei era

123

considerată de către Ioan Paul al II-lea ca fiind dovada divină că el trebuie să fie acel papă care va urca pe tronul lumii. Papa a considerat că tentativa de asasinare pe care o suferise era un semn din partea Mariei, care confirma mesajul trimis Bisericii catolice şi întregii lumi – prin arătarea aşa zisei “fecioare” Fatima, în Portugalia. Acest miracol, şi mesajele legate de el, constituie forţa călăuzitoare a catolicismului în pregătirile ei pentru următorul mileniu de pace. Miracolul Fatimei conţine o informaţie specifică privitoare la comunism, Rusia şi transformarea lumii. Suficient de ciudat, acest miracol s-a petrecut chiar în 1917 - tocmai anul Revoluţiei Bolşevice. Vindecarea rănii de moarte reprezintă restaurarea puterii papalităţii ca putere geopolitică. Vaticanul şi-a pierdut tronul în 1798, când împăratul de la miazăzi a pornit război împotriva împăratului de la miazănoapte. Este de asemenea vrednic de subliniat că, în 1981, tentativa de asasinare a Papei - împăratul de la miazănoapte - a fost organizată, se pare, de către împăratul de la miază-zi - Uniunea Sovietică. Pe o pagină de titlu, în care erau expuse cele două fotografii ale tentativelor de asasinare a Papei şi a lui Ronald Reagan, se afla următoarea declaraţie:

• “Legaţi prin confruntarea cu moartea - La prima lor întâlnire, Reagan şi Ioan Paul al II-lea au discutat şi cu privire la un alt lucru pe care îl aveau în comun: ambii supravieţuiseră tentativelor de asasinat care s-au petrecut cu numai şase săptămâni înainte în 1981, şi ambii credeau că Dumnezeu îi salvase pentru o misiune specială. De asemenea, ambii făceau referire la modul “miraculos” în care “supravieţuiseră!“

“În mai 1981, Papa Ioan Paul fusese împuşcat de către Mehmet Ali Agea, sub ochii unei vaste audienţe în piaţa Sfântul Petru, suferind răni multiple. Imediat s-a făcut speculaţia că trăgătorul turc fusese trimis de către conspiratorii blocului răsăritean din Bulgaria şi plătit de Poliţia Secretă Sovietică. Scopul lor era să aducă la tăcere singurul om capabil să zguduie temeliile comunismului internaţional”. - Life, decembrie 1989.

• “Solidaritatea (Partidul muncitorilor polonezi) a luat fiinţă cu sprijinul Papei, iar Ioan

Paul al II-lea a trimis mesaj Moscovei, anunţând că, dacă armatele sovietice vor distruge Solidaritatea, el însuşi va merge în Polonia şi se va alătura poporului sau. Sovieticii au fost atât de alarmaţi, încât s-au hotarât să-l ucidă ... Papa i-a avertizat pe liderii Solidarităţii, îndeosebi pe prietenul său Lech Walensa, să acţioneze cu precauţie. Aceştia au făcut întocmai. În 1988, Generalul Wojciech Jaruzelski, conducător communist polonez, a încercat să ajungă la o înţelegere cu aceştia. Solidaritatea insista să se desfăşoare alegeri, având de partea ei 80% dintre voturi. Când guvernul comunist a căzut, impactul asupra Europei Răsăritene a fost electrizant”. - Reader's Digest, martie 1990.

Cred că este cât se poate de limpede că puterea ateistă ce stătea în calea obținerii supremației mondiale a împăratului de la miazănoapte este comunismul. Dar, printr-o alianță cu S.U.A. - ce-a de-a doua fiară din Apocalipsa 13, papalitatea a putut dispune de „care”, „călăreți” și „multe corăbii”, în 1989 detronarea comunismului fiind completă.

124

Astfel, „împăratul de la miazănoapte” s-a năpustit „ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii;” a înaintat „asupra ţărilor lui,” s-a revărsat „ca un râu” şi le-a înecat."

Anul 1989 resprezintă deci începutul timpului sfârșitului pentru generația noastră, deoarece este al doilea eveniment despre care Domnul ne spune în Daniel 11:40 că se va petrece la timpul sfârșitului. Primul s-a petrecut în anul 1798, când a început timpul sfârșitului pentru generația milleriților, iar revanșa împăratului de la miazănoapte din 1989 este cel de-al doilea eveniment care va avea loc tot la timpul sfârșitului.

Am văzut că Vremea Sfârșitului pentru generația noastră a început în anul 1989. Atunci trebuie să fi început și creșterea cunoștinței. Chiar în acel an, o mică grupă din Statele Unite a început să studieze cuvântul cel sigur al prorociei. Domnul le-a descoperit treptat principiul „linie peste linie” (Isaia 28:13). Au început să vadă cum istoriile din Cuvântul Domnului se repetă. Au văzut cum fiecare generație are aceleași evenimente majore, iar oamenii reacționează întotdeauna la fel soliei Divine. Au recunoscut căderea comunismului ca împlinire a Daniel 11:40 și au văzut astfel că în 1989 începe și în generația noastră timpul sfârșitului.

Ultimii paşi în procesul de vindecare a rănii de moarte a Papalităţii au început deja şi, în mod ironic, însuşi papa (Ioan Paul II) a suferit o rană mortală fizică (tentativa de asasinare), în acest timp. Împlinirea pasajului din Daniel 11:40, constituie primul dintre cei trei paşi necesari în vederea vindecării complete a rănii de moarte a Papalităţii. Primul pas este de acum de domeniul istoriei. Rapoartele istorice confirmă faptul că războiul dintre cele două împărăţii va continua până la sfârşitul timpului. Următoarea cucerire spre care se îndreaptă Vaticanul este “ţara minunată” a Statelor Unite. Probabil, cel mai semnificativ aspect din versetul 40 este acela că Statele Unite au realizat deja o alianţă cu vrăjmaşul care se pregateşte să preia controlul asupra ei. Acest fapt constituie o repetare a modului în care papalitatea a ajuns pe tronul lumii încă de la începuturi, deoarece, aşa cum Clovis a renunţat la concepţiile lui pagâne când a venit în ajutorul papalităţii, tot astfel Statele Unite a renunţat la concepţiile ei protestante, venind în ajutorul papalităţii. Acest fapt este adevărat, deoarece pentru a corespunde definiţiei de protestant, cineva trebuie să protesteze împotriva doctrinelor catolicismului şi să respingă în mod ferm orice fel de alianţă cu acesta.

„Fraţilor, Domnul ne cheamă să fim împreună lucrători cu El. El doreşte ca noi să

subscriem intereselor cauzei Sale, aşa cum a făcut Daniel. Ar trebui să primim mari beneficii de pe urma unui studiu al cărţii lui Daniel în legătură cu Apocalipsa. Daniel studia profeţiile. El s-a străduit să le cunoască înţelesul. El s-a rugat şi a postit pentru lumină cerească. Şi astfel gloria lui Dumnezeu i-a fost descoperită intr-o măsură mai bogată decât putea el să suporte.

Nevoia noastră de iluminare este la fel de mare ca a lui Daniel. Dumnezeu ne-a chemat să ne dea ultimul mesaj de avertizare a lumii. Peste tot se vor auzi voci menite să ne devieze atenţia poporului lui Dumnezeu cu noi teorii. Trebuie să-I dăm trâmbiţei un sunet clar. Nu ne dăm seama nici pe jumătate ce ne aşteaptă.

Dacă Daniel şi Apocalipsa ar fi studiate cu rugăciune fierbinte, ar trebuie să avem o cunoaştere mai bună a pericolelor acestor ultime zile şi am fi mai bine pregătiţi pentru

125

lucrarea din faţa noastră. Ar trebui să fim pregătiţi să ne unim cu Hristos şi să lucrăm in liniile Sale.” - Review and Herald, 9 Februarie, 1987

126

LEGĂMÂNTUL RATAT

„Istoria Israelului din vechime este o ilustrare izbitoare pentru experiența trecută a poporului advent. Dumnezeu l-a condus pe poporul Său în mișcarea adventă așa cum i-a condus pe copiii lui Israel din Egipt. În timpul marii dezamăgiri, credința lor a fost încercată așa cum a fost și a evreilor la Marea Roșie. Dacă ei și-ar fi pus încrederea în mâna călăuzitoare care fusese cu ei în experiența lor trecută, ar fi văzut salvarea lui Dumnezeu. Dacă toți aceia care au lucrat uniți în lucrarea din anul 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea și ar fi vestit-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere, împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină ar fi fost revărsat asupra lumii. Cu ani mai înainte, locuitorii pământului ar fi fost avertizați, încheierea lucrării ar fi fost terminată, iar Hristos ar fi venit pentru mântuirea poporului Său.

N-a fost voia lui Dumnezeu ca Israel să rătăcească patruzeci de ani în pustie; El dorea să-i ducă direct în țara Canaanului și să-i împământenească acolo, ca un popor sfânt și fericit. Dar „n-au putut intra din cauza necredinței” (Evrei 3, 19). Din cauza abaterii și a apostaziei, au pierit în pustie și alții au fost chemați să intre în țara făgăduită. La fel, n-a fost voia lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie amânată atâta vreme, iar poporul Său să rămână atâția ani în această lume a păcatului și durerii. Dar necredința i-a despărțit de Dumnezeu. Pentru că au refuzat să facă lucrarea pe care El le-o dăduse, alții au fost chemați să vestească solia. Din milă față de lume, Hristos Își amână venirea, pentru ca păcătoșii să aibă ocazia să audă avertizarea și să găsească în El un scut înainte de a se revărsa mânia lui Dumnezeu.”- Tragedia Veacurilor 457-458.

Este limpede faptul că istoria răscumpărării poporului Israel din robia egipteană este

paralelă cu istoria răscumpărării poporului advent din lume. Am studiat Linia Milleriților și am văzut cum ieșirea din Egipt și apelul lui Iosua și

Caleb se repetă și în perioada milleriților. Însă vom vedea acum că acea istorie se repetă și cu Biserica Adventistă, nu doar cu cea Millerită.

Acei câteva zeci de oameni care au stăruit în continuare în rugăciune pentru lumină după Marea Dezamăgire suntun simbol al acelora care au trecut Marea Roșie. Ei au reușit să iasă din Egipt ajutați de Mâna Celui Preaînalt.Mai era un pas de făcut. Intrarea în Canaan. Aici este punctul de start al bisericii Adventiste.

Atunci când poporul Israel a fost scos din Egipt cu semne și minuni, ei au primit Sabatul iar apoi Mana. Domnul a zis lui Moise:

"Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge, cât îi

trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea. În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi."- Exodul 16:4,5.

127

Așadar, poporul trebuia să țină Legea și în special Sabatul pentru a se bucura de mană. Exact la fel, poporul advent ce „a trecut Marea Roșie” în anul 1844, primește Sabatul, în 1845-1846. Apoi, primește și „mana”, un simbol al reformei sanitare în 1863.

Revenim la istoria vechiului Israel. Când ajung la porțile Canaanului, Israel trimite doisprezece iscoade pentru a cerceta țara. Aceștia se întorc cu două solii diferite, una de „pace și liniște”, alta de intrare în legământ, în odihnă. Zece dintre eiîndeamnă poporul la „pace și liniște”, iar Iosua și Caleb fac chemarea pentru intrare în legământ.Poporul însă refuză chemarea și primesc blestemul de patruzeci de ani de pribegie și moarte în pustie. Cauza pentru care nu au acceptat chemarea de intrare în legământ este pentru că manifestaseră necredință în semnele și minunile pe care le făcuse Domnul pentru ei când îi scosese din Egipt.

"Şi Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu

va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui?"Numeri 14:11. Am văzut cum ieșirea poporului Israel din Egipt este paralelă cu ieșirea poporului

Adventist din lume. Semnele și minunile, primirea Sabatului și a manei au fost date și poporului Israel și poporului Advent.Dar oare chemarea pentru intrare în legământ - chemarea lui Iosua și Caleb – să se repete și în dreptul poporului adventist?

Înainte de aceasta, cu ajutorul Duhului Sfânt ar trebui să avem o înțelegere mai clară asupra întreitei solii îngerești și cum a fost ea dată poporului adventist. Apoi vom putea vedea deslușit cum chemarea lui Iosua și Caleb pentru Israelul antic s-a dat și pentru Israelul spiritual, poporul advent.

Spiritul Profetic ne spune: „Mi-a fost arătat în viziune, și încă cred că a fost o ușă închisă în 1844. Toți care au văzut lumina primei și celei de-a doua solie îngerească și au respins-o, au fost lăsați în întuneric. Iar aceia care au acceptat-o și au primit Duhul Sfânt care a însoțit proclamarea mesajului din cer și care apoi au renunțat la credința lor și au considerat experiența lor o amăgire, L-au respins de fapt pe Duhul lui Dumnezeu iar Acesta nu a mai stăruit pe lângă ei.Solii Alese, cartea 1, pagina 63.

Așadar, aceia care au respins aceste două solii nu au trecut Marea Roșie. Ei au

renunțat la credința în semnele și minunile pe care le-a făcut Domnul pentru a-l scoate pe poporul Său din robia acestei lumi în 1844 „și au considerat experiența lor o amăgire”. Aceasta înseamnă că semnele și minunile Domnului pentru generația noastrăsunt prima și cea de-a doua solie îngerească. Dar ce reprezintă, concret, prima și cea de-a doua solie îngerească? Ce adevăruri proclamau ei înainte de 1844? În anul 1850, după ce s-a clarificat și adevărul despre Sanctuar, Domnul dă instrucțiuni clare poporului Său prin Spiritul Profetic pentru a tipări o nouă hartă profetică. O schiță cu explicații și ilustrații ce conținea temelia și pilonii credinței advente. Haideți să vedem ce spune Domnul despre adevărurile transpuse pe această hartă:

128

„Următoarea noastră conferință a fost în Fairhaven. Fratele Bates și soția au fost prezenți. A fost o întâlnire destul de bună. La întoarcerea noastră la fratele Nichols, Domnul mi-a dat o viziune și mi-a arătat faptul că adevărul trebuie să fie săpat pe table, și că îi va ajuta pe mulți să ia o decizie pentru adevărul celui de-al treilea înger, cu ceilalți doi fiind săpați pe table.”- Manuscrise Publicate, volumul 16, 207.

Pe harta din 1850 găsim următoarele adevăruri: • Expunerea chipului din Daniel 2; • Explicația fiarelor din Daniel 7 și 8; • Profeția de 2300 zile, 2520 zile (7 vremi din Levitic 26), 1260 zile, 70 de săptămâni. • Explicația fiarelor din Apocalipsa 13; • Explicația ultimelor 3 trâmbițe (vaiuri) din Apocalipsa capitolele 9-11, dar și

împlinirea primelor două vaiuri prin Islam; • Interpretarea chipului papalității în legătură cu Apocalipsa 17; • Adevărul despre Sanctuar; • Ilustrații ale celor trei îngeri din Apocalipsa 14 proclamând solia lor, dar și

secerișul din Apocalipsa 14:14-17.

Despre aceste adevăruri ni se spune că îi va ajuta pe mulți să ia o decizie pentru adevărul celui de-al treilea înger. De asemenea, Spiritul Profetic ne îndeamnă:

„Proclamarea primei, a celei de-a doua şi a celei de-a treia solii îngereşti a fost

localizată în timp de cuvântul inspirat. Nici o iotă nu trebuie schimbată. […] Prima şi cea de-a doua solie au fost date în 1843, respectiv 1844, iar acum ne aflăm în timpul proclamării celei de a treia; dar toate trei trebuie proclamate în prezent. Întocmai ca şi în trecut, este la fel de crucial acum ca aceste solii să fie din nou prezentate acelora care caută adevărul. Atât prin scris, cât şi prin viu grai, noi suntem datori să proclamăm aceste solii în această ordine şi să arătăm cum se împlinesc profeţiile pentru a duce la solia celui de-al treilea înger. A treia solie nu poate exista fără primele două. Noi suntem datori să prezentăm aceste solii în publicaţiile şi intervenţiile noastre orale, arătând în lumina istoriei profetice lucrurile care au fost şi cele care au să vină.” — Manuscript 32, 1896 / Sfaturi pentru Editori, 26.

Dacă în 1844 „toți care au văzut lumina primei și celei de-a doua solie îngerească și au

respins-o, au fost lăsați în întuneric.” dacă adevărurile ilustrate pe acea hartă „îi vor ajuta pe mulți să ia o decizie pentru adevărul celui de-al treilea înger, cu ceilalți doi fiind săpați pe table.”, dacă ni se spune că noi trebuie „să arătăm cum se împlinesc profețiile pentru a duce la solia celui de-al treilea înger”, atunci este simplu de dedus că solia primilor doi îngeri reprezintă profețiile despre venirea Domnului nostru, așa cum au fost predicate de pionierii adventiști în special în anii 1840-1844. Aceste două solii reprezintă semnele și minunile prin care Domnul ne-a scos din lume, la fel cum i-a scos pe israeliți din Egipt. Abia apoi biserica a avut o experiență cu cea de-a treia solie. Dar ce este cea de-a treia solie?

129

„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei

şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus."” (Apocalipsa 14:9-12).

Această solie introduce o avertizare împotriva închinării la semnul fiarei (Sabatul fals)

și la icoana ei (unirea bisericii cu statul). De asemenea, la final ne sunt în mod clar puse înainte două concepte: poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Poporul advent a primit exact în această ordine adevărul de la Duhul Sfânt. Prima dată profețiile – primele două solii – apoiporuncile lui Dumnezeu și credința lui Isus – cea de-a treia solie. Soliile primilor doi îngeri, profețiile, sunt semnele și minunile prin care Domnul ne-a scos din robie în anul 1844. După anul 1844, a început să fie înțeleasă și cea de-a treia solie, adică „poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.”.

Această concluzie este în armonie cu ceea ce ni se spune în Evrei 5:12-14. „În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să

vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.”

Cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu reprezintă laptele, iar „cuvântul

despre neprihănire” reprezintă hrana tare. Care au fost cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu pentru poporul advent? Care este laptele poporului nostru, cu ce a fost înțărcat el în anul 1844? În 1 Corinteni 3:1,2 Cuvântul Domnului ne spune:

„Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit

să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi”

Laptele este deci pentru oamenii care nu sunt duhovnicești. Laptele reprezintă de

asemenea „cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu”. Cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu pentru poporul advent au fost primele două solii îngerești date înainte de anul 1844. Acestea au fost în special profețiile reprezentate pe hărți.

În plus, milleriții nu erau oameni duhovnicești, judecata lor nu se deprinsese, „prin întrebuințare, să deosebească binele și răul”. De ce? Pentru că ei nu cunoșteau la vremea aceea „poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Nu țineau Sabatul, nici refoma sanitară. Unii dintre ei chiar consumau tutun sau alcool. Astfel, Domnul i-a tratat ca pe niște prunci, cu

130

lapte, cu cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, cu primele două solii îngerești, cu profeția. Cu acest lapte poporul advent a fost înțărcat și pregătit ca în 1844 să intre prin credință în Sfânta Sfintelor.

Putem deduce acum că hrana tare este „cuvântul despre neprihănire” (Evrei 5:13). Revenim acum la paralela dintre poporul Israel și poporul Advent. Am clarificat că

profețiile primilor doi îngeri sunt laptele duhovnicesc sau semnele și minunile pe care Domnul le-a făcut pentru noi înainte de 1844.

Apoi,poporul Israel primește Sabatul și mana. Poporul advent primește după 1844 Sabatul și reforma sanitară. Poporul Israel primește apoi chemarea de intrare în legământ prin Iosua și Caleb. Ne întrebăm acum din nou: când a avut loc paralela acestui eveniment în poporul adventist? După ce ne-a hrănit cu lapte, Domnul trebuie să ne hrănească și cu hrană tare, sau cu „cuvântul despre neprihănire” (Evrei 5:13). După profețiile primilor doi îngeri, trebuie să urmeze „poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Să cităm câteva pasaje din Spiritul Profetic pentru a pune în lumină această solie specială:

„În marea Sa milă, Domnul Hristos a trimis solia cea mai prețioasă prin frații Waggoner

și Jones. Această solie a avut scopul de a-L aduce în atenția oamenilor pe Mântuitorul înălțat ca jertfă pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptățirea prin credința în Garantul divin, a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți L-au pierdut din vedere pe Domnul Isus. Ei aveau nevoie să li se îndrepte privirile spre Persoana Sa divină, spre meritele Sale și spre iubirea Sa neschimbătoare față de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Sale, ca să le poată împărți oamenilor daruri bogate, împărtășindu-i omului neajutorat darul neprețuit al neprihănirii Sale. Aceasta este solia pe care Dumnezeu ne-a poruncit s-o vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare și să fie însoțită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură.” - Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei, 91.

„Timpul de testare este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a celui de-al

treilea înger deja a început în descoperirea neprihănirii lui Cristos, Răscumpărătorul iertător de păcate. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui glorie va umple întregul pământ. Pentru că este lucrarea fiecăruia la care solia de avertizare a venit, să Îl înalțe pe Isus, să Îl prezinte lumii descoperit în tipuri, închipuit în simboluri, după cum este manifestat în descoperirile profeților, după cum este dezvăluit în lecțiile date ucenicilor Săi și în miracolele minunate făcute pentru fii oamenilor. Cercetați Scripturile; căci ele mărturisesc despre El.

„Ca să reziști prin timpul de strâmtorare, trebuie să îl cunoști pe Cristos și să-ți însușești darul neprihănirii Sale, pe care i-o atribuie păcătosului pocăit. - Solii Alese, cartea 1, 363;

„Refuzul de a renunța la păreri preconcepute, și de a accepta adevărul, au pus temelia

unei mari contribuții a opoziției manifestate la Minneapolis împotriva soliei lui Dumnezeu prin Frații [E. J] Waggoner și [A.T.] Jones. Prin provocarea acelei opoziții Satan a reușit să îndepărteze de la poporul nostru, într-o mare măsură, puterea specială a Duhului Sfânt pe care

131

Dumnezeu și-ar fi dorit mult să le-o împărtășească. Dușmanul i-a împiedicat să obțină acea eficiență care le-ar fi aparținut în răspândirea adevărului în lume, precum apostolii au proclamat după Ziua Cincizecimii. Lumina care stă să lumineze tot pământul cu slava Sa a fost întâmpinată cu rezistență, și prin acțiunile propriilor noștri frați a fost în mare măsură ținută departe de lume.” - Solii Alese, cartea 1, 234.

Waggoner și Jones. Iosua și Caleb. Poporul advent respinge. Poporul Israel respinge.

Solia neprihănirii Domnului Isus a fost dată în anii 1880-1890, în principal de către Jones și Waggoner. Acesta este „cuvântul despre neprihănire” despre care citim în Evrei 5:13. „Cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu”, laptele, sunt urmate de „cuvântul despre neprihănire”, hrana tare. Tot așa a lucrat Domnul și cu poporul Său. L-a hrănit prima dată cu „cele dintâi adevăruri”, adică profețiile primelor două solii îngerești, iar apoi au urmat poruncile lui Dumnezeuși „cuvântul despre neprihănire” în anii 1888.

Cea de-a treia solie îngerească se încheie cu „poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” „Poruncile lui Dumnezeu” au început să fie cunoscute poporului lui Dumnezeu încă din anul 1845 prin redescoperirea Sabatului, însă solia neprihănirii Domnului Isus a adus în atenția poporului advent „credința lui Isus”. Primele două solii îngerești reprezintă: laptele, profeția, cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu; iar cea de-a treia solie reprezină hrana tare, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, cuvântul despre neprihănire. După cum Israel a respins cea de-a doua chemare adresată lor prin Iosua și Caleb, tot așa poporul advent s-a opus „cuvântului despre neprihănire” adresat prin Jones și Waggoner. Care a fost blestemul pentru poporul Israel?

„Trupurile voastre moarte vor cădea în pustiul acesta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a

făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi. Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu. Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustiu şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu.” Numeri 14:29-33.

Toată generația care văzuse semnele și minunile Domnului atunci când i-a scos din

Egipt, dar a căror necredință i-a împiedicat să accepte apelul lui Iosua și Caleb, nesocotind minunile pe care Domnul le-a făcut pentru ei, toată acea generație avea să moară în pustiu. Copiii lor aveau să fie aceia care să intre în Canaan în locul lor.

Exact același deznodământ l-a avut și respingerea soliei trimise de Domnul prin Jones și Waggoner. Au refuzat revărsarea Duhului lui Dumnezeu.

„Prin provocarea acelei opoziții Satan a reușit să îndepărteze de la poporul nostru, într-o

mare măsură, puterea specială a Duhului Sfânt pe care Dumnezeu și-ar fi dorit mult să le-o împărtășească. Dușmanul i-a împiedicat să obțină acea eficiență care le-ar fi aparținut în

132

răspândirea adevărului în lume, precum apostolii au proclamat după Ziua Cincizecimii. Lumina care stă să lumineze tot pământul cu slava Sa a fost întâmpinată cu rezistență, și prin acțiunile propriilor noștri frați a fost în mare măsură ținută departe de lume.”- Solii Alese, cartea 1, 234.

Dacă ar fi acceptat chemarea lui Iosua și Caleb, poporul ar fi cucerit Canaanul prin

puterea lui Iehova și lucrarea ar fi fost terminată. Tot așa, dacă ar fi acceptat solia lui Jones și Waggoner și ar fi primit Duhul lui

Dumnezeu în inimile lor, poporul lui Dumnezeu s-ar fi angajat în vestirea Marii Strigări a celui de-al treilea înger și lucrarea ar fi fost încheiată. Domnul ar fi venit în slava Sa și ei ar fi intrat în Canaanul ceresc. Însă, ca și Israelul antic, poporul a refuzat solia Divină, și generația aceea nu a intrat în odihna Domnului. Niciunul dintre aceia care văzuseră semnele și minunile primilor doi îngeri prin care Domnul ne scosese afară din lume în 1844 nu a intrat în Canaan. Nu mă refer la faptul că nu vor fi suflete mântuite printre ei, ci la faptul că Domnul nu a venit în timpul vieții lor. Nu au luat parte la ultima solie de avertizare dată lumii. Nu au avut privilegiul să lupte pentru a cuceri Canaanul. Au murit însă în pustiul acestei lumi.

Trebuie să observăm faptul că Domnul nu a dat hrana tare sau cuvântul despre neprihănire poporului Său fără să dea întâi laptele, adică profeția. Astăzi, noi poate încercăm să ajungem la cuvântul despre neprihănire al celui de-al treilea înger fără să avem o experiență în profețiile primilor doi îngeri. Nu vom reuși. De ce? Pentru că, la fel ca și israeliții de demult, noi astfel nesocotim minunile pe care Domnul le-a făcut atunci când ne-a făcut un popor în anul 1844. În Numeri 14:11 ni se spune că aceasta a fost cauza pentru care Israel a respins apelul lui Iosua și Caleb. Este normal, cine nici măcar nu vrea să se hrănească cu lapte, nu este deprins cu cuvântul despre neprihănire. Tot așa și în anii 1880, aceia care au respins solia lui Jones și Waggoner începuseră puțin câte puțin să uite sau să schimbe „cărările cele vechi” pe care se aflau semnele și minunile primelor două solii îngerești, profețiile.

133

UN NOU LEGĂMÂNT

Respingerea apelului de intrare în odihnă de către înaintașii noștri ne responsabilizează pe noi, să dăm ascultare apelului care va fi făcut generației noastre. Oare ce apel are Domnul pregătit pentru noi astăzi?

"Şi El le-a zis: „De aceea, orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia

cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”"- Matei 13:52.

Dar oare de unde știm că va mai fi vreun alt apel făcut generației noastre? Oare

suntem noi o altă generație față de aceia cărora le-a fost adresată solia neprihănirii Domnului Hristos prin Jones și Waggoner? Bineînțeles, suntem o altă generație în măsura în care și copiii acelora care au refuzat apelul lui Iosua și Caleb sunt o altă generație față de părinții lor răzvrătiți. Și pentru ei Domnul a făcut un alt apel de a intra în țara Canaanului. Pentru noi, care suntem copiii acelora care au manifestat opoziție față de solia celui de-al treilea înger dată prin Jones și Waggoner, pentru noi va fi făcută din nou o chemare.

Dar care este diferența dintre noi și „părinții” noștri? Una foarte mare. Aceia care au fost părtași la apelul făcut prin Jones și Waggoner mai aveau încă cunoștință de primele două solii îngerești, de semnele și minunile făcute între 1840-1844. Mulți dintre ei chiar trăiseră acea perioadă. Exact la fel cum și Israeliții văzuseră cu ochii lor semnele și minunile ieșirii din Egipt. Insă copiii lor, după patruzeci de ani de pribegie, uitaseră cel mai probabil semnele și minunile pe care Domnul le făcuse pentru ei atunci când îi făcuse un popor. Părinții lor manifestaseră necredință în ele după mai puțin de un an, cu atât mai mult copiii lor după patruzeci de ani.

De aceea pentru noi, Dumnezeu va trebui să facă, pe lângă apelul de a intra în Canaan și un apel de a ne aduce aminte de semnele și minunile pe care le-a făcut pentru noi în perioada 1840-1844.Aceste semne și minuni nu înseamnă altceva decât profețiile ce au stat la temelia Poporului Advent. Abia după ce am înțeles solia profetică a primilor doi îngeri, vom putea să primim solia neprihănirii celui de-al treilea.

Însă și pe noi Dumnezeu ne hrănește întâi cu lapte, pentru că nu mai suntem duhovnicești. Între timp am devenit Laodiceeni. Credem că suntem bogați, ne-am îmbogățit și nu ducem lipsă de nimic. De fapt am studiat în capitolul „De la Filadelfia la Laodiceea” cum noi avem în mod special o problemă cu Cuvântul Domnului. Am văzut cum Satana a lucrat ca să schimbe metoda de interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu și să îndepărteze atenția poporului din dreptul profețiilor.

Trebuie acum ca prin acest lapte profetic, prin profețiile primelor două solii îngerești, să ieșim din starea bisericii Laodiceea și să devenim duhovnicești. Abia atunci vom fi în stare să ne desăvârșim creșterea în Hristos prin a primi și hrana tare, având o experiență cu cuvântul despre neprihănire al celui de-al treilea înger. Mai mult, situația din Evrei 5:12,13 se aplică în mod special la situația Laodiceei:

134

„În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să

vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.” - Evrei 5:12,13.

Este important să luăm în considerare faptul că înainte de a ne putea angaja în luptă cu

împăratul de la miazănoapte, trebuie să facem toate pregătirile necesare pentru război. Trebuie să ne ascuțim sabia Duhului. Trebuie să avem o experiență personală în studierea și în proclamarea tuturor celor 3 solii îngerești. Acum aproximativ 2600 de ani, poporul iudeu era în aceeași situație în care suntem și noi astăzi. În acele vremuri, armatele Babilonului erau la uși și amenințau distrugerea Ierusalimului. Astăzi, oștirile catolicismului au înconjurat poporul advent. La legea dumincală, despărțirea grâului de neghină în adventism va fi completă. Unii vor fi înghițiți de doctrinele catolice, vor fi uciși de sabia împăratului de la miazănoapte, iar aceia care și-au ascuțit sabia și sunt pregătiți de luptă vor fi acolo pentru a lupta sub steagul însângerat al prințului Emanuel și a obține victoria.

135

MAI MULT PENTRU TIMPUL NOSTRU

Vom studia acum câteva prorocii din Vechiul Testament și le vom aplica bisericii Adventiste. Toate prorociile Vechiului Testament se aplică în primul rând Israelului antic, dar mult mai clar Israelului spiritual, poporului Advent. De ce? În Evrei 4:12, ni se spune:

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două

tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

Oare să nu fie El viu și lucrător în fiecare generație? Să fi fost Cuvântul Domnului viu

și lucrător doar pe timpul lui Isaia, Ezechiel, Ieremia, adică acum 2500-2600 de ani? Sigur că nu! El este viu și lucrător din veșnicie în veșnicie. El se aplică în toate timpurile și în toate locurile. De aceea vom putea astăzi să aplicăm prorociile despre vechiul Israel în dreptul nostru, al Israelului modern. În plus, în Eclesiastul 1:9,10 ni se spune că nu este nimic nou sub soare. Vom da câteva citate din Spiritul Profetic în sprijinul acestor afirmații:

• „Noi nu lipsim niciodată din mintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este bucuria și

mântuirea noastră. Fiecare din profeții din vechime au vorbit mai mult pentru zilele noatre decât pentru zilele în care au trăit ei, astfel că profețiile lor sunt valabile pentru noi.`Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.`(1 Corinteni 10:11). `Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.`(1 Petru 1:12)” - Solii Alese, vol. 3, pag. 338.

• Biblia a acumulat și adunat comorile sale pentru această ultimă generație. Toate marile evenimente și tranzacții solemne ale Vechiului Testament s-au repetat și se vor repetaîn biserica acestor ultime zile. - Solii Alese, vol. 3, pag. 339.

• „Au existat mereu unii sau alții care atunci când studiau Biblia credeau căau descoperit o mare lumină și teorii noi, dar aceștia erau greșiți. Toată Scriptura este adevărată, dar printr-o folosire greșităa ei oamenii pot ajunge la concluzii eronate. Noi suntem angajați într-un conflictmăreț, și acesta va deveni din ce în ce mai strâns și mai hotărât, pe măsură cene apropiem de lupta finală. Avem un adversar care nu doarme și careacționează mereu asupra minților acelor persoane care nu auexperimentat personal învățăturile poporului lui Dumnezeu pentru ultimiicincizeci de ani. Unii iau adevărul care se aplică pentru timpul lor și îl plasează undeva în viitor. Evenimentele din lanțul profețiilor care și-au avut împlinirea în trecut sunt plasate în viitor, și astfel prin aceste teorii credința unora este slăbită.” - Solii Alese, vol. 2, pag. 102.

136

IEREMIA 6 - CĂRĂRILE CELE VECHI

Unul din capitolele care indică cu claritate nevoia bisericii Laodiceea este Ieremia 6. Situația Israelului Antic în vremea lui Ieremia reprezintă situația Poporului advent din aceste vremuri. De aceea, Dumnezeu ne dă și nouă aceleași sfaturi ca și lor:

"Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la

Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd. 2. Pe frumoasa şi subţirica fiică a Sionului o nimicesc! 3. La ea vin păstorii cu turmele lor, îşi întind corturile în jurul ei şi îşi pasc fiecare partea lui." - 4. "Pregătiţi-vă s-o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua în amiaza mare!"… Vai de noi, căci ziua scade, şi umbrele de seară se lungesc. 5. Haidem să ne suim noaptea şi să-i dărâmăm casele împărăteşti!" - 6.Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "Tăiaţi copaci şi ridicaţi şanţuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare. 7. Cum ţâşnesc apele dintr-o fântână, aşa ţâşneşte răutatea ei din ea; nu se aude în ea decât silnicie şi prăpăd; durerea şi rănile Îmi izbesc fără curmare privirile. 8. Ia învăţătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez de tine şi să fac din tine un pustiu, o ţară nelocuită!" 9. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "Vor culege rămăşiţele lui Israel cum se culeg ciorchinii rămaşi dintr-o vie. - Puneţi din nou mâna pe ea ca şi culegătorul pe mlădiţe." - 10.Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el. 11.Eu sunt aşa de plin de mânia Domnului, că n-o pot opri. - "Toarn-o peste copilul de pe uliţă şi peste adunările tinerilor. Căci şi bărbatul şi nevasta vor fi prinşi, şi bătrânul şi cel încărcat de zile. 12. Casele lor vor trece în stăpânirea altora, ogoarele şi nevestele lor de asemenea, când Îmi voi întinde mâna asupra locuitorilor ţării, zice Domnul. 13.Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală. 14. Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: "Pace! Pace!" Şi totuşi nu este pace! 15.Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul." 16.Aşa vorbeşte Domnul: "Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!" Dar ei răspund: "Nu vrem să umblăm pe ele!" 17. Am pus nişte străjeri peste voi: "Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!" Dar ei răspund: "Nu vrem să fim cu luare aminte!"18. De aceea, ascultaţi, neamuri, şi luaţi seama la ce li se va întâmpla, adunare a popoarelor! 19. Ascultă şi tu, pământule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire care va fi rodul gândurilor lui; căci n-au luat aminte la cuvintele Mele şi au nesocotit Legea Mea. 20.Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute." 21. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: "Iată, voi pune înaintea poporului acestuia nişte pietre de poticnire, de care se vor lovi împreună părinţi şi fii, vecini şi prieteni, şi vor pieri." 22.Aşa vorbeşte Domnul: "Iată că vine un popor din ţara de la miazănoapte, un neam mare se ridică de la marginile

137

pământului. 23. Ei poartă arc şi suliţă; sunt cumpliţi şi fără milă; glasul lor urlă ca marea; sunt călare pe cai şi gata de luptă ca un om pregătit de război împotriva ta, fiica Sionului!" 24. La vuietul apropierii lor, mâinile ni se slăbesc, ne apucă groaza ca durerea unei femei care naşte. - 25.Nu ieşiţi în ogoare şi nu mergeţi pe drumuri! Căci acolo este sabia vrăjmaşului, răspândind spaima de jur împrejur! 26.Fiica poporului meu, acoperă-te cu un sac şi tăvăleşte-te în cenuşă, jeleşte-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrimi, lacrimi amare! Căci pe neaşteptate vine pustiitorul peste noi. - 27. "Te pusesem de pază peste poporul Meu ca o cetăţuie, ca să le cunoşti şi să le cercetezi calea. 28.Toţi sunt nişte răzvrătiţi, nişte bârfitori, aramă şi fier, toţi sunt nişte stricaţi. 29.Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curăţă, căci zgura nu se dezlipeşte. 30.De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i-a lepădat." - Ieremia capitolul 6.

• În versetele 1-8 este prezentată starea de degradare spirituală în care era Israelul antic.

Aceasta corespunde chiar cu starea noastră de degradare, a bisericii Laodiceea. • În versetele 1 și 22, Domnul spune că va veni un popor „din țara de miazănoapte” care

să pustiască pe Israel. Pentru Israelul antic, acesta a fost Babilonul (Ieremia 25:9-12), dar pentru noi cine să fie? Este vorba chiar de „împăratul de la miazănoapte” din Daniel 11, despre care am studiat. Este Babilonul spiritual, Catolicismul. „Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd.” Când va veni această nenorocire pentru noi din partea Catolicismului? În Apocalipsa 13 ne sunt prezentate Statele Unite care lucrează la construirea chipului Catolicismului și la instituirea Legii Duminicale. Acestea sunt nenorocirea și marele prăpăd ce vine de la miazănoapte pentru noi, Israelul modern astăzi.

• Această profeție nu are doar o aplicație, nici două, ci chiar trei. Prima dată ea s-a împlinit odată cu asediul Ierusalimului și pustiirea lui de către Nebucadnețar, în anul 606 î.Hr. (2 Cronici 36). Împăratul Nebucadnețar era atunci împăratul de la miazănoapte ce l-a pustiit pe Israel. Cuvântul Domnului spune: „De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice. Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, uruitul morii şi lumina lămpii. Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani.”Ieremia 25:9-12. Totuși, cea de-a doua aplicație a fost în timpul distrugerii Ierusalimului de către Romani din anii 70 d.Hr. Între timp, pe scena profetică, Imperiul Roman se suise pe tronul împăratului de la miazănoapte. (Pentru detalii, reveniți la expunerea pe scurt a lui Daniel 11 de mai înainte.)În urma respingerii generale a soliei lui Ioan Botezătorul, a Domnului Cristos și a ucenicilor, națiunea Iudaică a ajuns din nou în starea spirituală profetizată în Ieremia 6. Atunci a venit din nou prăpădul de la miazănoapte, care de

138

această dată au fost oștile Romane. Este uimitor că deși aveau la dispoziție această prorocie ei nu vedeau împlinirea ei în generația lor. Nu au văzut că istoria se repetă și astfel au strigat „Pace! Pace!”. Și mai uimitor este faptul că până și reacția lor a fost profetizată! Ei au împlinit această prorocie și nici măcar nu au știut! Ultima aplicație este cea din timpul nostru, pentru că, da, istoria se va repeta și se repetă. Împăratul de la Miazănoapte a devenit între timp Catolicismul iar Israelul fizic a devenit Poporul Advent. Oare nu va fi „prăpădul de la miazănoapte” pentru poporul nostru chiar legea duminicală? Mai mult decât atât, Spiritul Profetic ne spune: „Încercările copiilor lui Israel, și atitudinea lor chiar înainte de prima venire a lui Hristos reprezintă poziția poporului lui Dumnezeu, în ce privește propria lor experiență înainte de a doua venire a lui Hristos.” – Review & Herald, 1890, nr. 7.

• În versetul 9 din Ieremia 6, Domnul începe să Își îndeplinească lucrarea de strângere a rămășiței Sale din Israel.

• Apoi, în versetul 10, ni se spune clar că Israel are o problemă cu Cuvântul Domnului, la fel cum și Laodicea are o problemă cu Cuvântul Domnului.

• Apoi, în versetele 13-15 din Ieremia 6 este identificată starea spirituală a clerului, care strigă „pace, pace”, în loc să avertizeze poporul de starea în care se află.

• În versetul 16 și 17 însă, Domnul îndeamnă poporul să stea în drumuri și să meargă pe cărările cele vechi. Să ia aminte la sunetul trâmbiței. De ce la cărăile cele vechi? Ați observat că orice sistem religios este din ce în ce mai pur și curat pe măsură ce privești la începuturile lui? Așa a fost și cu Israelul Antic, și cu Biserica primară. Dureros este însă că fenomenul acesta s-a repetat și cu poporul advent. Din biserica Filadelfia (Biserica Milleriților – Apocalipsa 3:7-13) a devenit biserica Laodiceea, biserica Adventistă. Nici rece, nici în clocot, gata să fie vărsată din gura Domnului. De aceea Domnul nu îi îndeamnă doar pe locuitorii vechiului Israel să se întoarcă la cărările cele vechi, ci și pe aceia ai poporului advent de astăzi. Ce să însemne aceasta astăzi? Oare ce să facem noi, când auzim acest îndemn acum, cu foarte puțin timp înainte ca nenorocirea de la miazănoapte (Legea Duminicală) să vină peste noi?

• În Biserica Adventistă sunt multe drumuri, multe căi, multe doctrine și interpretări. Domnul ne spune în primul rând: Stați în drumuri! Nu plecați de pe ele! Oricât de apostată vi s-ar părea Biserica Adventistă, Domnul ne spune: Stați în ea! Însă, ce trebuie să facem? Dintre toate drumurile și mișcările din Biserică, trebuie să întrebăm „care sunt cărăile cele vechi” și să mergem pe ele. Care sunt oare cărările cele vechi pentru noi astăzi? Oare am uitat noi cărările cele vechi? Desigur! Dacă nu le-am fi uitat, nu ne-ar mai fi îndemnat Domnul să ne întoarcem la ele.

CE SUNT CĂRĂRILE CELE VECHI? „Cărările cele vechi” reprezintă profețiile primelor două solii îngerești pentru noi

astăzi. De ce? Vom încerca să dăm câteva motive mai jos: • În Evrei 5:12,13 ni se spune: „În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători,

aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui 139

Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.” Deci, cărările cele vechi reprerezintă cele dintâi adevăruri, adică laptele. Am clarificat mai sus faptul că laptele duhovnicesc reprezintă profețiile primelor două solii îngerești. În consecință, acestea sunt cărările cele vechi de care avem iarăși nevoie.

• Această stare de lucruri este descrisă de acest pasaj din Spiritul Profetic: „Dar, pe măsură ce spiritul umilinţei şi consacrării în biserică a făcut loc mândriei şi formalismului, iubirea pentru Hristos şi credinţa în revenirea Sa s-au răcit. Absorbiţi în căutarea de plăceri şi afaceri lumeşti, aceia care pretindeau a fi poporul lui Dumnezeu au fost orbi la sfaturile Mântuitorului cu privire la semnele revenirii Sale. Învăţătura cu privire la a doua venire fusese neglijată; Scripturile, care vorbeau despre aceasta, au fost întunecate de interpretări eronate, până când au fost ignorate şi uitate într-o mare măsură. Această situaţie s-a manifestat îndeosebi în bisericile din America. Libertatea şi confortul de care s-au bucurat toate clasele sociale, dorinţa ambiţioasă după bogăţie şi lux, care dădea naştere unei închinări avide după câştigarea de bani şi dorinţa nestăvilită după popularitate şi putere, care păreau să fie la îndemâna tuturor, i-au făcut pe oameni să-şi concentreze interesele şi nădejdile asupra lucrurilor vieţii acesteia şi să îndepărteze cândva, în viitor, ziua solemnă, când ordinea actuală a lucrurilor va trece.” Tragedia Veacurilor, 308

• De asemenea Spiritul Profetic accentuează faptul că temelia credinței, cărările cele vechi sunt profețiile despre venirea Domnului: „Vrăjmaşul caută să abată minţile fraţilor şi surorilor noastre de la lucrarea pregătirii unui popor care să stea în aceste zile din urmă. Sofismele lui urmăresc să abată minţile de la primejdiile şi datoriile acestui timp. Ei nu dau nici o preţuire luminii pe care Hristos a venit din cer să i-o dea lui Ioan, pentru poporul Său. Ei învaţă că scenele de dinaintea noastră nu sunt destul de importante spre a le da o atenţie deosebită. Ei fac fără efect adevărul de origine cerească şi jefuiesc poporul lui Dumnezeu de experienţa sa din trecut, dându-i în schimb o ştiinţă falsă. „Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblaţi pe ea.»” (Ieremia 6, 16). Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre — temelii care au fost puse la începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin descoperire. Pe aceste temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot închipui că au găsit o cale nouă şi că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. O altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată de nici un om. În trecut, mulţi s-au apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească principii noi. Însă cât a dăinuit clădirea lor? A căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe Stâncă. Primii ucenici n-au avut ei oare de întâmpinat zisele oamenilor? N-au ascultat ei învăţăturile false şi apoi, după toate, au stat tari şi au zis: „Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă”? (1 Corinteni 3, 11). Deci, noi trebuie să ne păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început. Cuvinte puternice au fost trimise de Dumnezeu şi de Hristos

140

acestui popor, scoţându-l din lume, punct cu punct, la lumina cea clară a adevărului prezent. Cu buze atinse cu focul sfânt, servii lui Dumnezeu au vestit solia. Declaraţia divină şi-a pus sigiliul pe temeinicia adevărului vestit.” - Mărturii, vol.8, pag. 296-297

Cu ajutorul Domnului am clarificat care sunt cărările cele vechi către care ar trebui să ne întoarcem. Acestea sunt profețiile primilor doi îngeri, a căror experiență ar trebui să o căpătăm ca și adventiști înainte ca „prăpădul de la miazănoapte” să vină peste biserica adventă. În acest fel ne vom ascuți sabia Duhului și vom fi demni de a sta în gura Martorului credincios.

141

STÂNCA VEACURILOR SAU O PIATRĂ DE

POTICNIRE?

În versetul 21 din Ieremia capitolul 6, ni se spune:

„De aceea, aşa vorbeşte Domnul: "Iată, voi pune înaintea poporului acestuia nişte pietre de poticnire, de care se vor lovi împreună părinţi şi fii, vecini şi prieteni, şi vor pieri.”.

Oare ce să fie aceste pietre de poticnire? În 1 Petru 2:4-8 citim: „Apropiaţi-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui

Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: "Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine." Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, "Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului", şi "o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi.”

Putem spune acum cu claritate faptul că Piatra din capul unghiului, este atât o cinste pentru cei ce au crezut, ea este Stânca Veacurilor, dar este o piatră de poticnire și o stâncă de cădere pentru cei ce „n-au crezut Cuvântul”. Aceasta este sabia cu două tăișuri, care coace grâul și neghina. Ea desparte pe cei ce au dragoste de adevăr de ce ce nu au. Pentru unii ea este Piatra din Capul Unghiului, pentru alții este o piatră de poticnire și o Stâncă de Cădere.

Un alt argument puternic se găsește în Isaia 28: 7-16: „Dar şi ei se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de

băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă. Toate mesele sunt pline de vărsături murdare şi nu mai este niciun loc curat. - Ei zic: "Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă? Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo." - Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul. El îi zicea: "Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!" Dar ei n-au vrut să asculte, şi pentru ei cuvântul Domnului va fi: "Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo", ca, mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ, şi să fie prinşi. De aceea, ascultaţi cuvântul Domnului, batjocoritorilor care stăpâniţi peste poporul acesta din Ierusalim! Pentru că ziceţi: "Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu Locuinţa morţilor: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul, şi ca adăpost minciuna!", de aceea, aşa

142

vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.”

Este limpede faptul că Isaia se adresa unui popor răzvrătit. Toate mesele erau pline de vărsături murdare. În loc să fie pline de hrană sănătoasă, de Cuvântul Domnului, erau pline de vărsături murdare, adică de învățături false. Ieremia îndeamnă poporul să se întoarcă la cărările cele vechi pentru a găsi odihnă. Isaia face același lucru:

„El îi zicea: "Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!" Dar ei n-au vrut să asculte”.

O traducere literală, mai exactă a acestui verset din Ebraică, ar fi așa:

„Căruia i-a spus: Aceasta este odihna cu care să faceţi pe cel obosit să se odihnească; şi aceasta este înviorarea; totuşi ei au refuzat să asculte.”

Fiind același popor, se vorbește despre aceeași chemare de intrare în odihna Domnului, sau deînviorare, care vom vedea mai târziu că înseamnă revărsarea Duhului lui Dumnezeu în Ploaia Târzie pentru noi. (Vezi Fapte 3:19) Deci, pentru a intra în odihna Domnului poporul trebuie să se întoarcă la cărările cele vechi, și să primească Cuvântul Domnului prezentat învățătură peste învățătură sau „linie peste linie”. Așa trebuie să facem și noi astăzi, fie că ne convine, fie că nu. Din Ieremia 6 înțelegem că Domnul va pune niște pietre de poticnire înaintea acelora care refuză să se întoarcă la cărările cele vechi și să intre în odihna Domnului.

Corelat cu 1 Petru 2:4-8, înțelegem că piatra de poticnire este Cuvântul Domnului pentru acea care nu au vrut să îl creadă. În Isaia 28 însă găsim aceeeași lucru. Aceia care nu vor să primească Cuvântul Domnului „linie peste linie”, sunt sortiți „să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi.”.

În plus, în versetul 16 din Isaia 28 încă o dată se face referire la piatra din capul unghiului, la Isus Cristos, Cuvântul Vieții:

„de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o

piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.” Isaia 28:16.

Aceleași argumente sunt întărite de pasajul din 2 Tesaloniceni 2:7-9. Despre venirea Fiului Omului și așezarea papalității, apostolul Pavel, sub inspirație Divină, scrie:

„Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o

143

minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.”

Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire acelora care nu au crezut adevărul. La fel cum în 1 Petru ni se spune despre ei că se vor lovi de piatra de poticnire, de Cuvântul Domnului. Așadar, Cuvântul Domnului este ca o sabie cu două tăișuri. El desparte pe acela care are dragoste de adevăr de acela care nu are. Pe acela care a crezut de acela care nu a crezut. Pentru unul, el este Piatra din capul unghiului, Stânca Veacurilor, pentru altul, el este o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere.

„Domnul va reveni curând; trebuie să existe un proces de rafinare, de vânturare în fiecare biserică, pentru că sunt printre noi oameni nelegiuiți care nu iubesc adevărul. Este nevoie de o transformare a caracterului. Se va ridica biserica să se îmbrace cu hainele ei frumoase, neprihănirea lui Cristos? Curând se va vedea cine vor fi vasele de cinste. „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;” „Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte. Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui;

Aici sunt în mod clar arătați aceia care vor fi vase de cinste; pentru că ei vor primi ploaia târzie. Fiecare suflet care continuă în păcat în fața luminii care acum strălucește pe cărarea noastră, va fi orbit și va accepta înșelăciunile lui Satan. Ne apropiem acum de încheierea istoriei lumii. Unde sunt străjerii credincioși de pe zidurile Sionului, care să nu doarmă, ci să declare cu credincioșie timpul din noapte? Cristos vine să fie admirat în toți aceia care cred. Cât de dureros este să contempli faptul că Domnul Isus este ținut doar în fundal. Cât de puțini amplifică harul Său și înalță compasiunea și dragostea Sa infinită. Nu va fi invidie, nici gelozie, în inimile acelora care caută să fie ca Isus în caracter.” - Review and Herald, 19 Martie, 1895.

CARE ESTE STÂNCA VEACURILOR PENTRU NOI ASTĂZI?

Care este temelia credinței către care Ieremia ne îndeamnă și pe noi să ne întoarcem? Să vedem ce ne spune Spiritul Profetic în legătură cu aceasta:

„Avertizarea a venit: Nimic nu trebuie să fie introdus care să strice temelia credinței pe care am tot construit de când solia a sosit în 1842, 1843 și 1844. Am fost în această solie, și de atunci tot stau înaintea lumii, fidelă luminii pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Nu ne propunem să ne dăm jos picioarele de pe platforma pe care au fost plasate în timp ce zi de zi L-am căutat pe Domnul cu rugăciune stăruitoare, cerând lumină. Credeți că aș putea să renunț la lumina pe care Dumnezeu mi-a dat-o? Ea stă ca Stânca Veacurilor. M-a tot ghidat încă de când a fost

144

dată. Frați și surori, Domnul trăiește, domnește și lucrează astăzi. Mâna Sa este la cârmă și în providența Sa El mânuiește cârma după voia Sa.”- Review and Herald, 14 Aprilie 1903.

Așadar, astăzi, înainte ca prăpădul de la miazănoapte să vină peste noi, Domnul ne îndeamnă să stăm în drumuri și să mergem pe cărările cele vechi, să studiem și să-iîndemnăm și pe frații noștri să studieze profețiile așa cum le studiau și predicau pionierii noștri în „1842, 1843 și 1844”. Aceasta este temelia, Stânca Veacurilor, acestea sunt cărările cele vechi. Cei ce se vor prinde cu credință de Ea, vor găsi odihnă pentru sufletele lor. Dar, din păcate, în ultima parte a versetului 16, ne este descoperit un refuz al poporului de a se întoarce acolo. „Dar ei răspund: "Nu vrem să umblăm pe ele!"”. Pentru aceia care refuză, cărările cele vechi, Stânca Veacurilor, vor fi o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, „ca, mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ, şi să fie prinşi.” Astfel chemarea pe care o face Domnul astăzi de întoarcere la cărările cele vechi va genera o controversă ce va provoca o zguduire puternică în adventism. Ea este sfatul Martorului Credincios către Laodicea. De ce? Pentru că și în celelalte linii la fel a fost. Aproape fiecare chemare Divină a fost întâmpinată de necredință și dispreț de către un popor răzvrătit sau „o biserică ce s-a acomodat lumii”.

„Am întrebat care este înțelesul zguduirii pe care o văzusem și mi s-a arătat că aceasta va fi provocată de mărturia directă, adusă de sfatul Martorului Credincios către Laodiceeni. Aceasta își va face efectul asupra inimii celui ce o primește și îl va face să înalțe stindardul și să vestească fără ocoliș adevărul. Unii nu vor suporta mărturia directă. Ei se vor ridica împotriva ei, și aceasta este ceea ce va provoca o zguduire în poporul lui Dumnezeu.

Am văzut că nu s-a luat aminte nici pe jumătate la mărturia Martorului Credincios. Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii nu a fost apreciată la valoarea ei, dacă nu a fost chiar trecută întru totul cu vederea. Această mărturie trebuie să provoace o pocăință profundă; toți cei ce o primesc cu adevărat se vor supune și vor fi curățiți.” - Scrieri Timpurii, 270.

145

APOCALIPSA 10 O altă dovadă a faptului că soliile date în anii 1840-1844 se vor repeta se găsește în Apocalipsa 10. Să citim cu atenție:

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor. Şi, când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas care zicea: "Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!" Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ci, că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor. Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: "Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!" M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. "Ia-o", mi-a zis el, "şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea." Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o; în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune. Apoi mi-au zis: "Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi."”-Apocalipsa 10.

Spiritul Profetic spune despre Apocalipsa 10: „Îngerul puternic care l-a instruit pe Ioan n-a fost altcineva decât Isus Hristos. Punându-

Și piciorul Său drept pe mare și cel stâng pe uscat, El a arătat partea pe care o îndeplinește în scenele finale ale marei controverse cu Satana. Această poziție denotă puterea și autoritatea Sa asupra întregului pământ. Controversa a crescut din ce în ce mai mult, de la un veac la altul, și va continua să o facă până la scenele finale, când capodopera lucrării puterilor întunericului va atinge punctul ei culminant. Satana, în unire cu oamenii răzvrătiți, va înșela întreaga lume precum și pe bisericile care nu au primit dragostea de adevăr. Îngerul puternic pretinde atenție. El strigă cu o voce tare. Trebuie să-și arate puterea și autoritatea vocii Sale celor ce s-au unit cu Satana pentru a se opune adevărului.

După ce cele șapte tunete s-au făcut auzite, porunca ce i s-a dat lui Ioan, asemenea lui Daniel în legătură cu cărticica, a fost: «Sigilează aceste lucruri pe care le-au rostit cele șapte tunete». Acestea arătau spre evenimente viitoare care vor fi descoperite în succesiunea lor. Daniel va sta în mormântul său până la sfârșitul zilelor. Ioan a văzut cărticica desigilată. Astfel, profețiile lui Daniel au avut locul lor potrivit în primul, al doilea și al treilea mesaj îngeresc pentru a fi date lumii. Desigilarea cărții era un mesaj în legătură cu timpul.

146

Cărțile Daniel și Apocalipsa sunt una. Una este o profeție, cealaltă o descoperire; una o carte sigilată, cealaltă o carte deschisă. Ioan a auzit tainele rostite de tunete, dar i s-a poruncit să nu le scrie.

Lumina specială dată lui Ioan, care era exprimată în cele șapte tunete, conținea o descriere a evenimentelor ce s-au desfășurat sub prima și a doua solie îngerească. Nu era însă spre binele poporului să cunoască aceste evenimente, pentru că credința lor trebuia să fie testată. În planul lui Dumnezeu trebuiau să fie proclamate adevăruri cu mult mai minunate și pătrunzătoare. Urmau să fie proclamate soliile primului și celui de-al doilea înger și nu avea să se dea altă lumină înainte ca aceste mesaje să-și împlinească lucrarea lor specifică. Ea este reprezentată de îngerul care stă cu un picior pe mare, proclamând cu o solemnitate deosebită că nu va mai fi timp.

Acest timp, la care se referă îngerul în jurământul lui solemn, nu este timpul sfârșitului istoriei acestui pământ, nici a timpului de har, ci a timpului profetic care trebuie să preceadă venirea Domnului nostru. Aceasta înseamnă că poporul nu va mai primi o altă solie care să se refere la o perioadă definită de timp. După această perioadă, ce se întinde de la 1842 până la 1844, nu mai există un timp profetic definit. Cea mai lungă perioadă profetică se întinde până în toamna anului 1844.

Poziția îngerului, cu un picior pe mare și altul pe uscat, simbolizează vastitatea proclamării mesajului. Ea va străbate oceanele și va fi vestită în alte țări, chiar până la marginile pământului. Înțelegerea adevărului, bucuria primirii mesajului, este simbolizată prin mâncarea cărțuliei. Adevărul cu privire la timpul venirii Domnului nostru a fost un mesaj prețios pentru sufletele noastre.” - Gânduri despre Cartea Apocalipsa, 58-59.

Așadar, Îngerul din Apocalipsa 10 este chiar Domnul Hristos, care proclamă primele

două solii îngerești între 1840 și 1844. Cărticica reprezintă profețiile proclamate de milleriți, iar experiența lui Ioan în legătură cu cărticica reprezintă dulceața proclamării soliei Divine (1840) urmată de amărăciunea dezamăgirii din 1844. Însă trebuie să observăm că la sfârșitul capitolului ne este dat un îndemn:

„Apoi mi-au zis: "Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade,

neamuri, limbi şi împăraţi."” Dacă acea cărticică reprezintă profeția și cele șapte tunete reprezintă istoria millerită,

atunci acest îndemn ne conduce cu gândul la faptul că profețiile primelor două solii îngerești vor fi din nou proclamate. Când? În generația copiilor acelora care au respins cea de-a treia solie dată prin Jones și Waggoner în 1880-1890.În generația noastră. Capitolul 10 din Apocalipsa ne arată dorința Domnului de a îndeplini cu poporul Său intrarea în Canaanul ceresc. Dacă generația adventiștilor din secolul 19 nu a primit acest apel, atunci Domnul repetă apelul și pentru timpul nostru – „Trebuie să prorocești din nou”...

147

EZECHIEL 37 – DOUĂ CHEMĂRI PROFETICE „Mâna Domnului a venit peste mine şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în

mijlocul unei văi pline de oase. M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii şi erau uscate de tot. El mi-a zis: "Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?" Eu am răspuns: "Doamne Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!" El mi-a zis: "Proroceşte despre oasele acestea şi spune-le: "Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: "Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune un duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul." Am prorocit cum mi se poruncise. Şi pe când proroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele! M-am uitat şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. El mi-a zis: "Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia ca să învie!" Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr. El mi-a zis: "Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: "Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!" De aceea, proroceşte şi spune-le: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am şi făcut, zice Domnul."”-Ezechiel 37:1-14.

La prima prorocire, oasele uscate se apropie unele de altele, carnea, vinele și pielea le

cresc, însă nu este duh în ele. La cea de-a doua, trupurile moarte sunt înviate de puterea Duhului lui Dumnezeu. Ni se spune în versetul 14 că aceste apeluri profetice se fac pentru ca poporul Domnului să intre din nou în Canaan. Sunt două apeluri profetice. Au fost făcute două chemări profetice pentru Israelul antic. Prima, a lui Moise, a fost respinsă în cele din urmă prin refuzul poporului de a intra în țara promisă. Au primit astfel blestemul de 40 de ani de pribegie și moartea în pustie. Dar, în cele din urmă, copiii lor au primit al doilea apel profetic și intră în Canaan. Aceasta a fost cea de-a doua chemare pentru poporul Israel.Profeția din Ezechiel 37 se aplică pentru Israelul antic, însă mult mai clar se aplică pentru noi, poporul advent.

Primul apel profetic din Ezechiel 37 a fost făcut pentru biserica noastră în perioada 1840-1844, când au fost proclamate profețiile primelor două solii îngerești. Atunci Ioan mănâncă cărticica și trăiește experiența millerită.Apoi urmează în anii 1880 solia lui Jones și Waggoner, solia îngerului al treilea, ce a fost respinsă. Așadar, poporul adventist primește același blestem ca și anticul Israel atunci când a respins apelul lui Iosua și Caleb. Trebuie însă să observăm că în prima chemare profetică din Ezechiel 37 oasele se orgnizează, se unesc, însă le lipsește duhul. Exact la fel s-a întâmplat și cu poporul advent. După anul

148

1844,acesta s-a organizat, oasele s-au unit, s-a format grupul credincioșilor adventiști, însă Ploaia Târzie nu a însoțit proclamarea lor. Le lipsea Duhul.DarÎngerul din Apocalipsa 10 ne spune:

„Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”

Acum urmează apelul profetic pentru copiii acelora care au refuzat solia neprihănirii Domnului Hristos, solia îngerului al treilea.Atunci oasele unite, biserica Adventistă, vor fi confruntate cu cea de-a doua chemare profetică. Ea vine din cele patru vânturi și este însoțită de Duhul lui Dumnezeu. Este însoțită de Ploaia Târzie.

149

ULTIMA LUCRARE DE AVERTIZARE PENTRU

POPORUL ADVENT

În continuare, vom cita câteva pasaje din Spiritul Profetic legate de ultima lucrare de avertizare pentru poporul Advent:

„Domnul va reveni curând; trebuie să existe un proces de rafinare, de vânturare în fiecare biserică, pentru că sunt printre noi oameni nelegiuiți care nu iubesc adevărul. Este nevoie de o transformare a caracterului. Se va ridica biserica să se îmbrace cu hainele ei frumoase, neprihănirea lui Cristos? Curând se va vedea cine vor fi vasele de cinste. „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;” „Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte. Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui;

Aici sunt în mod clar arătați aceia care vor fi vase de cinste; pentru că ei vor primi ploaia târzie. Fiecare suflet care continuă în păcat în fața luminii care acum strălucește pe cărarea noastră, va fi orbit și va accepta înșelăciunile lui Satan. Ne apropiem acum de încheierea istoriei lumii. Unde sunt străjerii credincioși de pe zidurile Sionului, care să nu doarmă, ci să declare cu credincioșie timpul din noapte? Cristos vine să fie admirat în toți aceia care cred. Cât de dureros este să contempli faptul că Domnul Isus este ținut doar în fundal! Cât de puțini amplifică harul Său și înalță compasiunea și dragostea Sa infinită! Nu va fi invidie, nici gelozie în inimile acelora care caută să fie ca Isus în caracter.” - Review and Herald, 19 Martie, 1895.

„În bisericile adventiștilor de ziua șaptea va avea loc o minunată manifestare a puterii

lui Dumnezeu, dar ea nu va avea influență asupra acelora care nu s-au smerit înaintea Domnului și nu și-au deschis ușa inimii prin mărturisire și pocăință. Din cauza orbirii lor, în manifestarea acelei puteri care va lumina întreg pământul cu slava lui Dumnezeu, ei nu vor vedea decât ceva periculos, care le va trezi temerile, și se vor înverșuna să reziste împotriva ei. Pentru că Domnul nu lucrează potrivit cu ideile și așteptările lor, ei se vor opune lucrării. „Cum”, vor spune ei, „să nu cunoaștem noi Duhul lui Dumnezeu, când am fost în lucrare atât de mulți ani”?” - Review and Herald, 23 Decembrie, 1890; sau Evenimentele Ultimelor Zile, 209.

„Vrăjmaşul caută să abată minţile fraţilor şi surorilor noastre de la lucrarea pregătirii

unui popor care să stea în aceste zile din urmă. Sofismele lui urmăresc să abată minţile de la

150

primejdiile şi datoriile acestui timp. Ei nu dau nici o preţuire luminii pe care Hristos a venit din cer să i-o dea lui Ioan, pentru poporul Său.Ei învaţă că scenele de dinaintea noastră nu sunt destul de importante spre a le da o atenţie deosebită. Ei fac fără efect adevărul de origine cerească şi jefuiesc poporul lui Dumnezeu de experienţa sa din trecut, dându-i în schimb o ştiinţă falsă. „Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblaţi pe ea.»” (Ieremia 6, 16). Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre — temelii care au fost puse la începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin descoperire. Pe aceste temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot închipui că au găsit o cale nouă şi că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. O altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată de nici un om. În trecut, mulţi s-au apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească principii noi. Însă cât a dăinuit clădirea lor? A căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe Stâncă. Primii ucenici n-au avut ei oare de întâmpinat zisele oamenilor? N-au ascultat ei învăţăturile false şi apoi, după toate, au stat tari şi au zis: „Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă”? (1 Corinteni 3, 11). Deci, noi trebuie să ne păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început. Cuvinte puternice au fost trimise de Dumnezeu şi de Hristos acestui popor, scoţându-l din lume, punct cu punct, la lumina cea clară a adevărului prezent. Cu buze atinse cu focul sfânt, servii lui Dumnezeu au vestit solia. Declaraţia divină şi-a pus sigiliul pe temeinicia adevărului vestit.” -Mărturii, vol.8, pag. 296-297

„În toate generațiile, Dumnezeu i-a trimis pe slujitorii Săi să mustre păcatul atât în

lume, cât și în biserică. Dar oamenii doresc să le fie spuse lucruri plăcute, iar adevărul simplu și curat nu este primit. Mulți reformatori, când și-au început lucrarea, s-au hotărât să aibă o mare prudență când au atacat păcatele bisericii și ale națiunii. Ei nădăjduiau ca, prin exemplul unei vieți curate de creștin, să-i aducă pe oameni înapoi la învățăturile Bibliei. Dar Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor așa cum a venit peste Ilie, inspirându-l să mustre păcatele unui împărat nelegiuit și ale unui popor apostaziat; ei nu s-au putut opri să predice declarațiile lămurite ale Bibliei — învățături pe care nu fuseseră dispuși să le prezinte. Ei au fost constrânși să declare cu ardoare adevărul și primejdiile care amenințau sufletele. Cuvintele pe care Dumnezeu le dădea ei le rosteau fără teamă de urmări, iar oamenii erau constrânși să asculte avertizarea.

Tot astfel va fi vestită și solia îngerului al treilea.” - Tragedia Veacurilor, 606. „Pe măsură ce timpul celei de-a doua veniri a lui Cristos se apropie, Domnul îi trimite

pe slujitorii Săi cu o solie de avertizare către lume pentru a se pregăti pentru acel mare eveniment. În timp ce lumea trăiește în neascultare față de legea lui Dumnezeu, în mila Sa, El trimite o solie de avertizare pentru a le atrage atenția și a pune înaintea lor legea lui Dumnezeu ca o oglindă în care se pot privi și descoperi defectele caracterului lor moral. Dacă vor face pe dată eforturi hotărâte pentru a remedia aceste defecte, prin pocăință față de Dumnezeu și credință în Domnul Isus Cristos, ei vor fi iertați prin meritele sângelui Său, pentru că aceasta este singura speranță a călcătorului legii lui Dumnezeu. Dar, ca în zilele lui Noe, există la

151

majoritatea o totală necredință a mărturei pe care Dumnezeu în mila Sa a trimis-o pentru a avertiza lumea de distrugerea ce o așteaptă.” - Semnele Timpului, 3 Ianuarie, 1878.

„Puterea care i-a trezit pe oameni atât de tare în mișcarea de la 1844 se va manifesta

iarăși. Întreita solie îngerească va merge înainte nu într-un ton șoptit, ci cu voce tare.” - Mărturii, volumul 5, 252.

„Prima, cea de-a doua și cea de-a treia solie îngerească se vor repeta.” - Review and

Herald, 31 Octombrie, 1899. „Adevărurile pe care le-am primit în 1841, ‘42, ’43 și ’44 trebuie studiate acum și

proclamate. Aceste solii ale primului celui de-al doilea și celui de-al treilea înger vor fi proclamate în viitor cu o voce puternică. Ele vor fi date cu o determinare stăruitoare și în puterea Duhului.” - Manuscrise Publicate, volumul 15, 371.

„Studiaţi cartea Apocalipsei împreună cu cartea lui Daniel, deoarece istoria se va

repeta.... Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei pământului, profeţiile referitoare la zilele din urmă vor necesita o atenţie specială din partea noastră. Ultima carte a Scripturilor Noului Testament conţine adevărul pe care trebuie să-l înţelegem. Satana a orbit minţile multor oameni, astfel încât aceştia au fost dispuşi să invoce orice scuză posibilă, pentru a nu face din cartea Apocalipsei un obiect al studiului lor”. – Mărturii pentru pastori, p.116-117.

„Profeția s-a tot împlinit, linie peste linie. Cu cât vom sta mai fermi sub steagul celei

de-a treia solii îngerești, cu atât vom înțelege mai clar profeția din Daniel; pentru că Apocalipsa este un supliment al lui Daniel.” -Solii Alese, cartea 2, 114.

„Oricare ar fi avansarea intelectuală a omului, să nu creadă pentru vreun moment că nu

este nevoie de o cercetare continuă și amănunțită a Scripturilor pentru o lumină mai mare. Ca și popor, suntem chemați individual să fim studenți ai profeției.” - Mărturii vol. 5, 708.

„Aceia care stau ca și învățători și lideri în instituțiile noastre trebuie să fie statornici în

credința și în principiile soliei celui de-al treilea înger. Dumnezeu vrea ca poporul Său să știe că avem solia așa cum El ne-a dat-o în 1843 și 1844.” - Buletinul Conferinței Generale, 1 Aprilie, 1903.

„Solia îngerului al treilea nu va fi înțeleasă. Lumina care va lumina pământul cu slava

Sa va fi numită lumină falsă de către aceia care refuză să umble în slava înaintării ei.” - Review and Herald, 27 mai, 1890, sau Evenimentele Ultimelor Zile, 210.

152

Acum, chiar acum, înainte ca prăpărul de la miazănoapte, legea duminicală, să vină peste Biserica Adventistă, Domnul are o solie pentru noi: "Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!" Aceasta este solia de întoarcere la adevărurile cele dintâi, pe care biserica în general a încetat să le mai studieze și să le proclame. Este un apel la întoarcerea la primele două solii îngerești, la adevărurile din „1841, ‘42, ’43 și ’44”. Însă în continuare ni se spune: „Dar ei răspund: "Nu vrem să umblăm pe ele!"”. După cum afirmă și Spiritul Profetic, fiecare generație a întâmpinat în general Solia Divină cu necredință și dispreț, pentru că nu s-a potrivit așteptărilor lor. Astăzi va fi la fel. Eu așa cred, pentru că Domnul așa spune. Va depinde de noi dacă vom lua aminte sau nu la apelul pentru generația noastră. Dacă apoi vom trăi și vom proclama solia divină.

Ne punem acum întrebarea: când va fi făcută această a doua chemare pentru Israelul Modern, acea chemare profetică din cele patru vânturi din Ezechiel 37, acel apel de întoarcere la cărările cele vechi din Ieremia 6:16? Oare când va veni Cuvântul Domnului „învățătură peste învățătură” ca în Isaia 28?

Dar oare de ce legăm noi toate aceste pasaje? Pentru că este clar că a doua chemare profetică din Ezechiel 37, în urma căreia oasele se transformă într-o armată puternică și intră Duhul în ele, vorbește despre timpul când servii Domnului se vor pregăti să vestească ultima avertizare profetică lumii în puterea Duhului Sfânt. Apoi am clarificat că Ieremia 6 vorbește despre starea Bisericii Adventiste înainte de Legea Duminicală, iar Isaia 28 face la fel ca și Ieremia chemarea de a intra în odihna Domnului și ne îndreaptă spre înviorare. Toate vorbesc despre același eveniment, despre ultima lucrare de redeșteptare, doar că fiecare pasaj din altă perspectivă.Acestea sunt ultimele apeluri pentru poporul Advent, pentru Israelul modern. Ultimele apeluri de a ne întoarce la întreita solie îngerească până ce nenorocirea de la miazănoapte nu ne va găsi nepregătiți.

Să ne întoarcem la laptele duhovnicesc de care avem iarăși nevoie!Acest apel trebuie să ne pregătească să intrăm în Canaanul ceresc. El trebuie să ne aducă aminte în primul rând de semnele și minunile pe care Domnul le-a făcut pentru noi când ne-a scos din lume, de profețiile primelor două solii îngerești. Va trebui să urmeze din nou o proclamare a celei de-a treia solie îngerească.Însă aceasta nu se va întâmpla decât după ce rămășița are o experiență în studierea și proclamarea primelor două. De ce? Tocmai am citat din Sfaturi către Editori, pagina 26:

„Atât prin scris, cât şi prin viu grai, noi suntem datori să proclamăm aceste solii în această ordine şi să arătăm cum se împlinesc profeţiile pentru a ajunge la solia celui de-al treilea înger. A treia solie nu poate exista fără primele două.”

Fiecare adventist ar trebui să aibă o experiență în studierea, trăirea și proclamarea tuturor celor trei solii îngerești, în ordinea lor. Trebuie deci ca în această ultimă chemare lumina tuturor celor trei solii să fie combinată.

153

UN ALT ÎNGER

Chemările profetice pe despre care am citit în Ieremia 6, Ezechiel 37 și Isaia 28 sunt făcute în aceste timpuri de către Îngerul din Apocalipsa 18. El este ultimul Înger însărcinat de Cer cu o solie pentru omenire. El dă ultima mare avertizare. Vom vedea că de fapt el este Martorul Credicios al Bisericii Laodiceea. Sfatul Său va produce o zguduire în poporul lui Dumnezeu. Solia Sa va aduce sabia, și nu pacea. (Matei 10:34). În urma lucrării Sale grâul și neghina se vor maturiza și vor fi pregătite fie pentru Canaanul ceresc, fie pentru moartea a doua. Vom vedea că în lumina Sa, lumina tutror celor trei solii este combinată, deci include și lumina cărărilor celor vechi (Ieremia 6:16). Vom vedea că El aduce odihna sau înviorarea (Ieremia 6:16, Isaia 28:12,13). În acest capitol vom vedea, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai multe detalii despre ultima lucrare de avertizare ce va merge întâi la iudeu, apoi la grec.

„După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.El a strigat cu glas tare şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.

Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” - Apocalipsa 18:1-5.

„Dumnezeu a dat soliilor din Apocalipsa 14 locul lor în linia profeției, și lucrarea lor nu va înceta până la finalul istoriei acestui pământ. Prima și cea de-a doua solie îngerească sunt încă adevăr pentru acest timp, și vor merge în paralel cu aceasta care urmează. Cel de-al treilea înger își proclamă avertizarea cu o voce tare. „După aceea,” spunea Ioan, „am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.” În această iluminare, lumina tuturor celor trei solii este combinată.” - Materialele 1888, 804.

APOCALIPSA 18:4,5 – LEGEA DUMINICALĂ

„Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: «Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” — Apocalipsa 18, 4-5. Când ajung păcatele ei până la cer? Când Legea Lui Dumnezeu este în cele din urmă anulată prin legislaţie.” - The Signs of the Times, 12 iunie, 1893.

154

„Păcatele lumii vor ajunge până la cer atunci când Legea lui Dumnezeu este anulată, când Sabatul Domnului este călcat în picioare şi oamenii sunt constrânşi să accepte în locul lui o instituţie a papalităţii, prin mâna puternică a legii pământeşti. În înălţarea unei instituţii care n-a fost stabilită de Dumnezeu, ei arată dispreţ pentru marele Legiuitor şi refuză semnul sau sigiliul Lui. Întrebarea de cea mai mare importanţă în acest timp este: «Cine este de partea Domnului? Cine se va uni cu îngerul pentru a da mesajul adevărului lumii? Cine va primi lumina care va umple întregul pământ cu slava ei?» Cei care urmează cu bucurie lumina pe care o au, vor primi şi mai multă. Lumina crescândă va străluci asupra sufletelor care caută harul alinător şi liniştitor al lui Hristos, şi cei care iubesc lumina vor fi scăpaţi de înşelăciunile Satanei. El se va strădui, cu o deosebită energie, să realizeze prin puterea lui făcătoare de minuni, semne şi minuni care vor părea că eclipsează lucrarea pe care Dumnezeu o va face pe pământ. Şi toţi vor fi înşelaţi, cu excepţia celor ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului. Noi avem acum nevoie de lumină la fiecare pas, ca nu cumva să fim înşelaţi de înşelăciunile celui rău.” - The Review and Herald, 5 noiembrie, 1889 / Gânduri despre cartea Apocalipsa, pagina 225-226

DOUĂ CHEMĂRI

Dumnezeu, prin Îngerul din Apocalipsa 18, va îndeplini ultima lucrare de avertizare ce va fi dată lumii. Acesta este apelul care conține toate cele trei solii îngerești, proclamate în ordinea lor. Însă trebuie să observăm faptul că sunt două strigări în Apocalipsa 18. Cea de-a doua (Apoc. 18:4,5) fiind localizată de inspirație la Legea Duminicală, este clar că prima (Apocalipsa 18:1-3), este înainte de Legea Duminicală. Mai mult, Spiritul Profetic accentuează aceste două chemări:

„Când Isus a început lucrarea Sa publică, El a curăţit Templul de profanările sacramentale. Printre ultimele acte ale lucrării Sale a fost cea de-a doua curăţire a Templului. Tot aşa, în ultima lucrare pentru avertizarea lumii, vor fi făcute două chemări distincte către biserici. Cea de-a doua solie îngerească este: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei.» - Apocalipsa 14, 8. Şi în marea strigare a celei de-a treia solii îngereşti se aude o voce din cer care zice: «Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ci! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.» -Apocalipsa 18, 4.” - The Review and Herald, 6 decembrie, 1892. / Gânduri despre cartea Apocalipsa, pagina 226

Haideți să mai analizăm niște citate din Tragedia Veacurilor:

„Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va lucra „cu toată puterea, cu semne și minuni mincinoase și cu toată amăgirea nelegiuirii”; iar aceia care „n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiți”, vor fi lăsați să primească „o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2, 9-11). Până când această stare nu va fi atinsă, iar unirea

155

bisericii cu lumea nu va fi realizată deplin în toată creștinătatea, căderea Babilonului nu va fi totală. Schimbarea este progresivă, iar împlinirea desăvârșită a profeției din Apocalipsa 14, 8 este încă în viitor.” - Tragedia Veacurilor, 389.

”Apocalipsa capitolul 18 arată spre vremea când, ca urmare a respingerii întreitei avertizări din Apocalipsa 14, 6-12, biserica va ajunge în starea prevăzută de îngerul al doilea, dar poporul lui Dumnezeu care este încă în Babilon va fi chemat să se despartă de legătura cu el. Această solie este ultima care va mai fi dată lumii și ea își va îndeplini lucrarea. Când aceia care „n-au crezut adevărul, ci au avut plăcere în nelegiuire” (2 Tesaloniceni 2, 12), vor fi lăsați să primească o lucrare de rătăcire și să creadă o minciună, atunci lumina adevărului va străluci asupra acelora ale căror inimi sunt deschise să-l primească și toți copiii lui Dumnezeu care există în Babilon vor răspunde chemării: „Ieșiți din el, poporul Meu”. (Apocalipsa 18, 4)”- Tragedia Veacurilor, 390.

Așadar, prima chemare, Apocalipsa 18:1-3, nu este decât o continuare a chemării celui de-al doilea înger din Apocalipsa 14:8, deoarece căderea Babilonului este una progresivă. Ni se spune însă că această proclamare include lumina tutor celor trei solii îngerești (Materialele 1888, 804.), pentru că poporul lui Dumnezeu de astăzi are nevoie să-i fie reamintite cărările cele vechi, are nevoie din nou de lapte, de cele dintâi învățături ale credinței advente, de profețiile primelor două solii îngerești.

Însă Spiritul Profetic identifică în mod precis împlinirea celei de-a doua chemări (Apocalipsa 18:4,5) la Legea Duminicală, când căderea Babilonului va fi completă. Atunci Marea Strigare va fi însoțită de revărsarea fără măsură a Duhului lui Dumnezeu și lucrarea se va încheia.

APOCALIPSA 18 - SOLIA CELUI DE-AL TREILEA ÎNGER

„Unii mi-au scris întrebându-mă dacă mesajul îndreptăţirii prin credinţă[solia dată prin Jones și Waggoner, notă editor] este solia celui de-al treilea înger, şi eu le-am răspuns: «Acesta este chiar mesajul celui de-al treilea înger». Profetul declară: «După aceia am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.» Apocalipsa 18, 1. Solia celui de-al treilea înger este însoţită de strălucire, slavă şi putere şi oriunde este predicată în puterea Duhului Sfânt, rezultatul va fi convertirea. Cum vor şti fraţii noştri când va veni această lumină asupra poporului lui Dumnezeu? Cu siguranţă că noi nu am văzut până acum lumina care să corespundă acestei descrieri. Dumnezeu a dat lumină poporului Său şi toţi cei ce o vor accepta vor vedea nelegiuirea rămânerii într-o stare căldicică; ei vor ţine cont de sfatul Martorului Credincios: «Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te! Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.» - Apocalipsa 3, 20.

Biserica este reprezentată într-o stare de mulţumire de sine, satisfacţie, mândrie, independenţă şi ignoranţă faţă de sărăcia şi ticăloşia ei. Ea spune prin atitudinea ei; «Sunt

156

bogată, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic». -Apocalipsa 3, 17.” - The Review and Herald, 1 april, 1890 / Gânduri despre cartea Apocalipsa, pagina 225

„Solia îngerului al treilea trebuie vestită cu putere. Puterea proclamării primei și celei de-a doua solii este intensificată în cea de-a treia. În Apocalipsa, Ioan spune cu privire la solul ceresc care se unește cu îngerul al treilea: „Am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava Lui. El a strigat cu glas tare.” (Apocalipsa 18, 1-2).

Noi suntem în primejdie de a prezenta solia îngerului al treilea într-un chip atât de imprecis, încât să nu-i impresioneze pe oameni. Atât de multe alte lucruri sunt introduse, încât însăși solia care ar trebui să fie proclamată cu putere ajunge să fie slabă și fără putere, fără glas. La adunările noastre în tabără s-a făcut o greșeală. Problema Sabatului a fost atinsă, dar nu a fost prezentată ca marea probă a vremurilor noastre. În timp ce bisericile pretind a crede în Hristos, ele calcă Legea pe care Hristos Însuși a proclamat-o pe Sinai. Domnul ne îndeamnă: „Vestește poporului Meu nelegiuirile Lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58, 1). Trâmbița trebuie să dea un sunet lămurit.

Când aveți o adunare înaintea voastră numai pentru două săptămâni, nu amânați prezentarea problemei Sabatului până când orice altceva este prezentat, presupunând că în felul acesta pregătiți calea pentru el. Înălțați standardele, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Faceți ca aceasta să fie tema cea mai importantă. Apoi, prin argumentele voastre puternice, faceți ca ea să aibă o forță și mai mare. Stăruiți mai mult asupra Apocalipsului. Citiți, explicați și dați putere învățăturilor lui.

Lupta noastră este agresivă. Înaintea noastră stau lucruri înspăimântătoare, ba ele au și sosit. Rugăciunile noastre trebuie să se înalțe la Dumnezeu pentru ca cei patru îngeri să mai poată ține cele patru vânturi, ca ele să nu bată pentru a nimici, până ce ultima solie de avertizare nu a fost prezentată lumii. Apoi, să lucrăm în armonie cu rugăciunile noastre. Nimic să nu slăbească puterea adevărului pentru timpul acesta. Adevărul prezent trebuie să fie sarcina noastră. Solia îngerului al treilea trebuie să-și facă lucrarea de a separa din biserici un popor care va lua poziție pe temelia adevărului veșnic.

Solia noastră este o solie de viață sau moarte, și noi trebuie să o lăsăm să se prezinte așa cum este — puterea cea mare a lui Dumnezeu. Noi trebuie să o prezentăm în toată puterea ei de exprimare. Atunci Domnul o va face să aibă efect. E privilegiul nostru de a aștepta lucruri mari, și anume chiar manifestarea Spiritului lui Dumnezeu. Aceasta e puterea care va convinge și va converti sufletul.

Primejdiile zilelor de pe urmă sunt asupra noastră, și în lucrarea noastră trebuie să-i avertizăm pe oameni cu privire la pericolul în care se află. Să nu lăsăm ca scenele solemne pe care le-a descoperit profeția să rămână nemenționate. Dacă poporul nostru ar fi pe jumătate treaz, dacă și-ar da seama de apropierea evenimentelor înfățișate în Apocalips, în comunitățile noastre s-ar face o reformă, și mult mai mulți ar crede în solie. Nu avem timp de pierdut; Dumnezeu ne invită să veghem pentru suflete ca unii care avem să dăm socoteală. Prezentați principiile noi și aduceți cu bogăție adevărul curat. El va fi ca o sabie cu

157

două tăișuri. Dar nu vă prea grăbiți să luați o atitudine de controversă. Sunt timpuri când trebuie să stăm liniștiți și să vedem mântuirea lui Dumnezeu. Lăsați să vorbească Daniel, lăsați să vorbească Apocalipsul și să spună ce este adevărul. Dar oricare ar fi subiectul pe care-l prezentați, înălțați-L pe Isus ca centru al nădejdii, „Rădăcina și sămânța lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață”. (Apocalipsa 22, 16) -Mărturii volumul 6, 60-61.

APOCALIPSA 18 –A TREIA SOLIE SAU TOATE TREI?

Spiritul Profetic ne spune clar că, în lumina îngerului din Apocalipsa 18, lumina tuturor celor trei solii este combinată. Dar de asemenea asociază îngerul din Apocalipsa 18 cu solia îngerului al treilea. Ce să înțelegm așadar? Înțelegem ceea ce citim. Într-adevăr, solia îngerului din Apocalipsa 18 reprezintă cea de-a treia solie îngerească.Ni se spune că aceasta este solia neprihănirii Domnului Cristos. Dar de asemena am citit că nu se poate ajunge la cea de-a treia solie decât trecând prin profețiile primelor două solii. (Sfaturi către Editori, pagina 26)Citim apoi în Mărturii vol 6, cum în timpul sorei White se predica lumiiîntâi profețiile și apoi Sabatul. Nu uitați că Sabatul face parte și el din lucrarea îngerului al treilea. El proclamă „poruncile lui Dumnezeu (Sabatul) și credința lui Isus (solia neprihănrii Domnului Cristos). Spiritul Profetic asociază de asemenea această proclamare cu lucrarea îngerului din Apocalipsa 18.

Cum Biserica Laodicea de astăzidin nou are nevoie de laptele duhovnicesc, profețiile primelor două solii, Îngerul din Apocalipsa 18 trebuie să proclame întâi profețiile primelor două solii (a doua chemare din Ezechiel 37), pentru a putea proclama apoi și neprihănirea Domnului nostru, cea de-a treia solie. Abia apoi vom fi pregătiți să păzim poruncile Domnului când se va da Legea Duminicală. De aceea acest înger este prezentat ca fiind acela care proclamă avertizarea celui de-al treilea înger, dar având în același timp lumina tuturor celor trei solii combinată. Scopul său este să conducă pe poporul lui Dumnezeu la ce-a de-a treia solie, la fel cum a mai încercat odată în anii 1880-1890, când solia a fost întâmpinată cu rezistență, la fel cum și apelul lui Iosua și Caleb a fost respins. Noi am primit atunci același blestem ca și anticul Israel. Astfel, niciunul din generația acelora care au fost confruntați cu solia neprihănirii Domnului Cristos în anii 1880 nu L-a văzut pe Domnul venint în Slavă în timpul vieții lor. Copiii lor urmau să vadă mântuirea Domnului, dacă erau credincioși. Noi suntem copiii acestora și vom fi confruntați cu același apel, cea de-a treia solie îngerească. Însă pentru a putea fi responsabili cu privire la acceptarea sau respingerea celei de-a treia solie îngerească, trebuie ca mai întâi să avem o cunoștință despre primele două. De aceea, acest înger este prezentat proclamându-le pe toate trei în ordine. Astfel se împlinesc profețiile cu privire la cel de-al doilea apel profetic pentru noi:

• Apoi mi-au zis: "Trebuie sa prorocești din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi și împărați." - Apocalipsa 10:11.

• El mi-a zis: "Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia ca să învie!" Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr. - Ezechiel 37:9,10. 158

• „Puterea care i-a trezit pe oameni atât de tare în mișcarea de la 1844 se va manifesta iarăși. Întreita solie îngerească va merge înainte nu într-un ton șoptit, ci cu voce tare.” - Mărturii, volumul 5, 252.

• „Prima, cea de-a doua și cea de-a treia solie îngerească se vor repeta.” -Review and Herald, 31 Octombrie, 1899.

• „Adevărurile pe care le-am primit în 1841, ‘42, ’43 și ’44 trebuie studiate acum și proclamate. Aceste solii ale primului celui de-al doilea și celui de-al treilea înger vor fi proclamate în viitor cu o voce puternică. Ele vor fi date cu o determinare stăruitoare și în puterea Duhului.” - Manuscrise Publicate, volumul 15, 371.

În Ezechiel 37:9,10 ni se spune clar că în urma celei de-a doua prorociri intră duhul în oasele unite ale poporului lui Dumnezeu. Am clarificat că faptul aceasta se întâmplă atunci când îngerul din Apocalipsa 18 începe să-și facă lucrarea. Dar ce să însemne acest Duh care intră în oase? Vom vedea chiar acum.

159

ÎNGERUL DIN APOCALIPSA 18 –ÎNVIORAREA

„Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost dusă la toate staţiunile misionare din lume, iar în câteva ţări s-a arătat cel mai mare interes religios care s-a văzut în vreo ţară de la Reforma secolului XVI; dar acestea urmează să fie depăşite de mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.

Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii. După cum „ploaia timpurie” a fost datăla începutul predicării Evangheliei, prin revărsarea Duhului Sfânt, pentru a face posibilă creşterea seminţei preţioase, tot aşa „Ploaia Târzie” va fi dată la încheierea ei pentru coacerea recoltei. „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul” -(Osea 6, 3). „Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” - (Ioel 2, 23). „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit” - (Faptele Apostolilor 2, 17.21).

Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui Dumnezeu decât a marcat-o începutul ei. Profeţiile care s-au împlinit la revărsarea ploii timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează să se împlinească iarăşi în ploaia târzie de la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare” către care privea în viitor apostolul Petru când spunea: „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 3, 19.20).

Slujitorii lui Dumnezeu, cu feţele luminate şi strălucind de consacrare sfântă, se vor grăbi, din loc în loc, pentru a vesti solia din cer. Prin mii de glasuri, pe tot pământul, va fi dată avertizarea. Se vor face minuni, bolnavii vor fi vindecaţi şi semne şi minuni îi vor însoţi pe credincioşi. Satana va lucra cu minuni mincinoase, făcând să coboare chiar şi foc din cer înaintea oamenilor (Apocalipsa 13, 13). În felul acesta, locuitorii pământului vor fi aduşi să ia o hotărâre. ” -Tragedia Veacurilor, 611,612.

„Cu o dorinţă fierbinte privesc înainte la timpul când evenimentele din Ziua Cincizecimiise vor repeta cu o putere mult mai mare decât în acea ocazie. Ioan spune: «Am văzut pogorându-sc din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.»-Apocalipsa 18;1. Atunci, la fel ca în vremea Cincizecimii, poporul va auzi adevărul vestindu-li-se, fiecărui om în propria lui limbă.

Dumnezeu poate să insufle o nouă viaţă în fiecare suflet care doreşte să-I servească în mod sincer şi poate atinge buzele cu un cărbune aprins de la altar ca să-l facă să devină elocvent pentru slava Sa. Mii de voci vor fi păstrunse de puterea de a vorbi despre adevărurile

160

minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Limba bâlbâită se va dezlega şi cel timid va fi întărit pentru a da mărturie curajoasă despre adevăr. Domnul poate să-Şi ajute poporul să cureţe templul sufletului de orice pervertire şi să menţină o aşa de strânsă legătură cu El, încât să poată primi Ploaia Târzie, când aceasta va fi revărsată.”- The Review and Herald, 20 iulie, 1886 / Gânduri despre cartea Apocalipsa 233.

„Mi s-a arătat că dacă poporul lui Dumnezeu nu face eforturi, ci aşteaptă ca reînviorarea să vină asupra lor, să le îndepărteze greşelile şi să le corecteze erorile, dacă depind de aceasta ca să-i cureţe de întinăciunea cărnii şi a spiritului şi să-i pregătească pentru a se angaja în marea strigare a celui de-al treilea înger, vor fi găsiţi nepregătiţi. Înviorarea sau puterea lui Dumnezeu vine numai peste cei care s-au pregătit ei înşişi pentru ea, făcând lucrarea pe care Dumnezeu le-a cerut-o, şi anume, curăţirea lor de întinăciunea cărnii şi a spiritului, desăvârşind sfinţenia în temere de Dumnezeu.” - Mărturii, vol 1, 619.

Spiritul Profetic ne spune că lucrarea acestui înger va fi însoțită de Ploaia Târzie. Îngerul din Apocalipsa 18 este acela care face apelul din Isaia 28, Ieremia 6 și Ezechiel 37. Acum vom vedea, cu ajutorul Duhului Sfânt, cum în toate cele 3 pasaje ne este prezentată printr-un anumit simbol Ploaia Târzie. Să aruncăm o privire în fiecare dintre cele trei pasaje și să observăm simbolul Ploii Târzii. Vom folosi o traducere literală [cuvânt-cu-cuvânt din ebraică], pentru a vedea mai clar ce ne spune Cuvântul Domnului:

• „Pe cine va învăţa el cunoaştere? şi pe cine va face să înţeleagă doctrină? Pe cei înţărcaţi de lapte şi luaţi de la sâni. Fiindcă precept trebuie să fie peste precept, precept peste precept; linie peste linie, linie peste linie; aici puţin şi acolo puţin; Căci cu buze bâlbâite şi o altă limbă va vorbi el acestui popor. Căruia i-a spus: Aceasta este odihna cu care să faceţi pe cel obosit să se odihnească; şi aceasta este răcorirea [înviorarea]; totuşi ei au refuzat să asculte. Dar Cuvântul DOMNULUI le-a fost precept peste precept, precept peste precept; linie peste linie, linie peste linie; aici puţin şi acolo puţin; ca ei să meargă şi să cadă pe spate şi să fie frânţi şi prinşi şi luaţi. De aceea ascultaţi Cuvântul DOMNULUI, voi oameni batjocoritori, care domniţi peste acest popor care este în Ierusalim. Fiindcă aţi spus: Am făcut legământ cu moartea şi cu iadul avem o înţelegere; când va trece urgia copleşitoare nu va veni la noi; căci din minciuni ne-am făcut un loc de scăpare şi ne-am ascuns sub falsitate; De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu pun în Sion, ca temelie, o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră unghiulară, o temelie sigură; cel ce crede nu se va grăbi.” -Isaia 28:9-16., Fidela.

• „Astfel spune DOMNUL: Staţi pe căi şi vedeţi şi întrebaţi de cărările cele vechi, unde este calea bună; şi umblaţi în ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Dar ei au spus: Refuzăm să umblăm în ea! De asemenea am pus paznici peste voi, spunând: Daţi ascultare la sunetul trâmbiţei. Dar ei au spus: Refuzăm să dăm ascultare!” - Ieremia 6:16,17, Fidela.

161

• „Atunci el mi-a spus: Profeţeşte vântului, profeţeşte, fiu al omului şi spune vântului: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Vino din cele patru vânturi, suflare şi suflă peste aceşti ucişi, ca ei să trăiască. Astfel am profeţit precum îmi poruncise şi suflarea a venit în ele şi au trăit şi au stat pe picioarele lor, o armată nespus de mare. Atunci el mi-a spus: Fiu al omului, aceste oase sunt toată casa lui Israel; iată, ei spun: Oasele noastre sunt uscate şi speranţa noastră este pierdută; suntem stârpiţi pentru mădularele noastre.” - Ezechiel 37:9-11, Fidela.

În Isaia 28:12 am citit că odihna este același lucru cu înviorarea. Însă tocmai am citit mai sus cum Spiritul Profetic identifică „vremurile de înviorare” din Fapte 3:19 cu Ploaia Târzie și cu Îngerul din Apocalipsa 18. Așadar, odihna înseamnă același lucru.

„Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui Dumnezeu decât a marcat-o începutul ei. Profeţiile care s-au împlinit la revărsarea Ploii Timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează să se împlinească iarăşi în Ploaia Târzie de la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare” către care privea în viitor apostolul Petru când spunea: «Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos. »” -Tragedia Veacurilor, 612.

În Ieremia 6:16-17 vedem cum solia ce ne îndreaptă spre cărăile cele vechi aduce odihnă, adică înviorare, sau Ploaia Târzie. Haideți să privim la acest concept al odihnei și din perspectiva pasajului din Evrei 3:7 – 4:9!

„De aceea, cum zice Duhul Sfânt: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: "Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!" Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: "astăzi", pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii." Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în "odihna" despre care a vorbit El când a zis: "Am

162

jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!" Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: "Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui." Şi aici este zis iarăşi: "Nu vor intra în odihna Mea!" Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, El hotărăşte din nou o zi: "astăzi" - zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!" Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. Rămâne, dar, o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.”

În Evrei 3 și 4, apostolul Pavel aseamănă intrarea în odihna țării Canaanului cu intrarea în odihna țării Canaanului ceresc! Poporul Israel s-a răzvrătit și a refuzat să intre în odihna Canaanului. De aceea, Domnul le-a vorbit de „o altă zi”. După patruzeci de ani de pribegie, acea „altă zi” a sosit pentru poporul ales și au intrat în sfârșit în odihna Canaanului pământesc. Dar ce au trebuit să facă pentru a intra în odihnă a doua oară? Să se întoarcă la cărările cele vechi, exact așa cum este îndemnul din Ieremia 6:16.

Aşa vorbeşte Domnul: "Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele

vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!" Dar ei răspund: "Nu vrem să umblăm pe ele!"- Ieremia 6:16.

De aceea și nouă astăzi ne sunt adresate aceleași îndemnuri. Pentru că poporul

advent a refuzat apelul de a intra în odihna Domnului în anii 1880-1890, Domnul a ales „o altă zi”, o altă chemare. În acea zi, Domnul va chema pe poporul Său să se întoarcă la cărările cele vechi pe care le-a uitat. El va efectua această lucrare prin intermediul îngerului din Apocalipsa 18 care, după cum am văzut, prezintă toate cele trei solii în ordinea lor. Dar pentru generația noastră, odihna este asociată și cu Ploaia Târzie. De ce? Pentru că nu putem intra în Canaanul ceresc fără să primim înviorarea de la Fața Domnului, Ploaia Târzie. (Isaia 18:12)Aceia care vor răspunde credincios soliei din Apocalipsa 18 vor primi Ploaia Târzie și vor intra în odihna Domnului. De aceea odihna este asociată în Isaia 28 cu înviorarea.

Apoi, în Ezechiel 37:9-11, cea de-a doua chemare profetică este însoțită de „suflare”, sau Duh.

„El mi-a zis: "Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia ca să învie!" Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr. El mi-a zis: "Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: "Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!"” - Ezechiel 37:9-11.

Astfel este ilustrată puterea Duhului Sfânt ce se va manifesta în proclamarea ultimei avertizări profetice întâi casei lui Israel, apoi lumii întregi.

163

„Cu o dorinţă fierbinte privesc înainte la timpul când evenimentele din Ziua Cincizecimii se vor repeta cu o putere mult mai mare decât în acea ocazie. Ioan spune: «Am văzut pogorându-sc din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.» -Apocalipsa 18; 1. Atunci, la fel ca în vremea Cincizecimii, poporul va auzi adevărul vestindu-li-se, fiecărui om în propria lui limbă. Dumnezeu poate să insufle o nouă viaţă în fiecare suflet care doreşte să-I servească în mod sincer, şi poate atinge buzele cu un cărbune aprins de la altar ca să-l facă să devină elocvent pentru slava Sa. Mii de voci vor fi păstrunse de puterea de a vorbi despre adevărurile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Limba bâlbâită se va dezlega şi cel timid va fi întărit pentru a da mărturie curajoasă despre adevăr. Domnul poate să-Şi ajute poporul să cureţe templul sufletului de orice pervertire şi să menţină o aşa de strânsă legătură cu El, încât să poată primi Ploaia Târzie, când aceasta va fi revărsată.” -The Review and Herald, 20 iulie, 1886 / Gânduri despre cartea Apocalipsa, 233.

Vedem cum Spiritul Profetic asociază încă o dată lucrarea îngerului din Apocalipsa 18 cu limbajul din Ezechiel 37:9-11 („Dumnezeu poate să insufle o nouă viață...”), dar și cu Ploaia Târzie.

„Botezul Duhului Sfânt,asemeni Zilei Cincizecimii, va conduce la o redeșteptare a

adevăratei religii și la înfăptuirea multor lucrări minunate. Inteligențe cerești vor veni printre noi, și oamenii vor vorbi în timp ce sunt mișcați de Duhul Sfânt al Domnului. Dar dacă Domnul ar lucra cu oamenii așa cum El a făcut-o în Ziua Cincizecimii și după, mulți care acum susțin că au credință în adevăr ar ști atât de puțin cu privire la lucrarea Duhului Sfânt încât ar striga, „Păziți-vă de fanatism!”. Ei ar spune despre aceia care sunt umpluți cu Duhul: „Acești bărbați sunt plini de must!”.

Timpul nu este departe când oamenii vor dori o relație mai strânsă cu Cristos, o uniune mai strânsă cu Duhul Său cel Sfânt, decât și-au dorit vreodată sau își vor dori, dacă nu renunță la voia și calea lor și se supun voii Domnului și căii Lui. Marele păcat al acelora care susțin că sunt creștini este că ei nu-și deschid inima să primească Duhul Sfânt. Când suflete și-L doresc cu putere pe Cristos și caută să devină una cu El, atunci aceia care sunt mulțumiți cu o formă de evlavie, exclamă: „Aveți grijă, nu mergeți în extreme!”. Când îngerii cerului vin printre noi și lucrează prin agenți umani, vor fi convertiri solide, substanțiale, după modelul convertirilor de după Ziua Cincizecimii.

Acum fraților, aveți grijă și nu încercați să creați senzație umană. Dar în timp ce ar trebui să fim atenți să nu intrăm în excitare umană, ar trebui să nu fim printre aceia care vor ridica întrebări și vor nutri dubii referitoare la lucrarea Duhului lui Dumnezeu; pentru că vor fi aceia care vor pune la îndoială și vor critica atunci când Duhul lui Dumnezeu intră în stăpânirea bărbaților și femeilor, pentru că propriile lor inimi nu sunt mișcate, ci sunt reci și neimpresionabile. - Scrisoarea 27, 1894 / Solii Alese, cartea a 2-a, pagina 57;

„Mi s-a arătat că dacă poporul lui Dumnezeu nu face eforturi, ci aşteaptă ca

reînviorarea să vină asupra lor, să le îndepărteze greşelile şi să le corecteze erorile, dacă depind de aceasta ca să-i cureţe de întinăciunea cărnii şi a spiritului şi să-i pregătească

164

pentru a se angaja în marea strigare a celui de-al treilea înger, vor fi găsiţi nepregătiţi. Înviorarea sau puterea lui Dumnezeu vine numai peste cei care s-au pregătit ei înşişi pentru ea, făcând lucrarea pe care Dumnezeu le-a cerut-o, şi anume, curăţirea lor de întinăciunea cărnii şi a spiritului, desăvârşind sfinţenia în temere de Dumnezeu.” - Mărturii, vol. 1, p. 619.

165

CE ESTE DE FAPT PLOAIA TÂRZIE?

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând." "Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” - Isaia 55:6-11.

„Luaţi aminte ceruri şi voi vorbi; ascultă, pământule, cuvintele gurii mele. Ca ploaia să

curgă învăţăturile mele, ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeaţă, ca picăturile de ploaie pe iarbă!”- Deutronom 32:1,2.

„Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, şi altul, la stânga lui." Şi, luând

iarăşi cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine: "Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?" Îngerul care vorbea cu mine mi-a răspuns: "Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?" Eu am zis: "Nu, domnul meu." Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: "Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: "Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu - zice Domnul oştirilor!” - Zaharia 4:3-6.

„Untdelemnul cu care fecioarele înțelepte și-au umplut candelele reprezintă Duhul

Sfânt. „Şi îngerul care vorbea cu mine a venit din nou”, scrie Zaharia, „şi m-a trezit ca pe un om care este trezit din somnul său, Şi mi-a spus: Ce vezi? Iar eu am zis: Am privit, şi iată, un sfeşnic cu totul de aur cu un potir în vârful lui şi cele şapte candele ale lui pe el; şi şapte ţevi la cele şapte candele, care sunt în vârful lui, Şi doi măslini lângă el, unul pe partea dreaptă a potirului şi celălalt pe partea stângă a lui . . . . Atunci am răspuns şi i-am zis: Ce sunt aceşti doi măslini în dreapta sfeşnicului şi în stânga lui?. . .

Cei unși care stau lângă Domnul întregului pământ, au poziția dată odată lui Satan ca și heruvim ocrotitor. Prin ființele sfinte ce înconjoară tronul Său, Domnul păstrează o comuniune constantă cu locuitorii pământului. Untdelemnul auriu reprezintă harul cu care Dumnezeu ține candelele credincioșilor aprovizionate, ca ele să nu pâlpâie și să se stingă. Dacă acest untdelemn sfânt nu ar fi fost revărsat din cer în soliile Duhului lui Dumnezeu, agenții răului ar fi avut control deplin asupra oamenilor.

Dumnezeu este dezonorat atunci când noi nu primim comunicatele pe care El ni le trimite. În acest fel noi refuzăm untdelemnul auriu pe care El l-ar turna în sufletele noastre pentru a fi transmis acelora din întuneric. Atunci când strigătul va veni, „Iată mirele vine; ieșiți-I în întâmpinare,” aceia care nu au primit untdelemnul sfânt, care nu au păstrat harul lui Cristos în inimile lor, vor afla, ca și fecioarele neînțelepte, că ei nu sunt gata să își întâlnească

166

Domnul. Ei nu au în ei înșiși puterea de a obține untdelemnul, și viețile lor sunt distruse. Dar dacă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este cerut, dacă insistăm, așa cum a făcut Moise, „Arată-mi slava Ta”, dragostea lui Dumnezeu va fi revărsată în inimile noastre. Prin țevile de aur, untdelemnul auriu ne este transmis. „Nu prin putere, nici prin tărie, dar prin Duhul Meu, spune Domnul Oștirilor.” Primind razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, copii lui Dumnezeu strălucesc ca lumini în lume.” - Review and Herald, 20 Iulie, 1897.

ANII 1888

În perioada anilor 1888 Domnul a dat „solia cea mai prețioasă” care a fost identificată ca „cea de-a treia solie îngerească” care urma să fie proclamată cu „glas tare” și „însoțită de revărsarea Duhului Său.” Mulți recunosc în mod corect că solia lui Jones și Waggoner din anii 1888 a fost solia ploii târzii, dar făcând asta ei câteodată nu realizează faptul că Domnul a încercat să reverse ploaia târzie prin Jones și Waggoner în 1888 trimițând o solie. Ploaia târzie este o solie.

„În marea Sa milă, Domnul Hristos a trimis solia cea mai prețioasă prin frații

Waggoner și Jones. Această solie a avut scopul de a-L aduce în atenția oamenilor pe Mântuitorul înălțat ca jertfă pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptățirea prin credința în Garantul divin, a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți L-au pierdut din vedere pe Domnul Isus. Ei aveau nevoie să li se îndrepte privirile spre Persoana Sa divină, spre meritele Sale și spre iubirea Sa neschimbătoare față de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Sale, ca să le poată împărți oamenilor daruri bogate, împărtășindu-i omului neajutorat darul neprețuit al neprihănirii Sale. Aceasta este solia pe care Dumnezeu ne-a poruncit s-o vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare și să fie însoțită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură.” - Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei, 91.

Solia lui Jones și Waggoner a fost solia ploii târzii, dar a fost numai începutul soliei ploii târzii. Solia ploii târzii în 1888 a fost respinsă de frați și retrasă de Domnul și de aceea nu s-a dezvoltat dincolo de „începutul luminii”.

„Timpul de testare este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a celui de-al treilea înger deja a început în descoperirea neprihănirii lui Cristos, Răscumpărătorul iertător de păcate.

Timpul de testare este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a celui de-al treilea înger deja a început în descoperirea neprihănirii lui Cristos, Răscumpărătorul iertător de păcate. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui glorie va umple întregul pământ. Pentru că este lucrarea fiecăruia la care solia de avertizare a venit, să Îl înalțe pe Isus, să Îl prezinte lumii descoperit în tipuri, închipuit în simboluri, după cum este manifestat în

167

descoperirile profeților, după cum este dezvăluit în lecțiile date ucenicilor Săi și în miracolele minunate făcute pentru fii oamenilor. Cercetați Scripturile; căci ele mărturisesc despre El.

Ca să reziști prin timpul de strâmtorare, trebuie să îl cunoști pe Cristos, și să-ți însușești darul neprihănirii Sale, pe care i-o atribuie păcătosului pocăit.”- Solii Alese,cartea 1, 363;

Urma să fie mai multă lumină după solia lui Jones și Waggoner, dar poporul lui Dumnezeu a împiedicat apariția acelei lumini.

„Refuzul de a renunța la păreri preconcepute, și de a accepta adevărul, au pus temelia unei mari contribuții a opoziției manifestate la Minneapolis împotriva soliei lui Dumnezeu prin Frații [E. J] Waggoner și [A.T.] Jones. Prin provocarea acelei opoziții Satan a reușit să îndepărteze de la poporul nostru, într-o mare măsură, puterea specială a Duhului Sfânt pe care Dumnezeu și-ar fi dorit mult să le-o împărtășească. Dușmanul i-a împiedicat să obțină acea eficiență care le-ar fi aparținut în răspândirea adevărului în lume, precum apostolii au proclamat după Ziua Cincizecimii. Lumina care stă să lumineze tot pământul cu slava sa a fost întâmpinată rezistență, și prin acțiunile propriilor noștri frați a fost în mare măsură ținută departe de lume.” - Solii Alese, cartea 1, 234.

Solia ploii târzii a lui Jones și Waggoner urma să îndeplinească o repetare a Cincizecimii, dar „a întâmpinat rezistență”.

PLOILE DIN RĂSĂRIT

„Este adevărat că, în vremea sfârșitului, când lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ va merge spre încheiere, eforturile sârguincioase depuse de credincioși consacrați, sub călăuzirea Duhului Sfânt, vor fi însoțite de deosebite semne ale aprobării divine. Sub simbolul ploii timpurii și târzii, care cade în țările Orientului, la vremea semănatului și secerișului, proorocii evrei au profetizat despre revărsarea darului Duhului Sfânt asupra bisericii lui Dumnezeu într-o măsură extraordinară. Revărsarea Duhului Sfânt în zilele apostolilor a fost începutul ploii timpurii și rezultatele ei au fost minunate. La sfârșitul timpului, Duhul Sfânt trebuie să fie prezent în adevărata biserică.” - Faptele Apostolilor, 54, 55.

Solia ploii târzii este solia secerișului care va coace atât grâul cât și neghina.

„Lui Ioan i-au fost descoperite scene de un interes profund și emoționant în experiența bisericii. A văzut poziția, primejdiile, conflictele și eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. El raportează soliile de încheiere care vor coace secerișul pământului fie ca roade pentru grânarul ceresc, fie ca paie pentru focul nimicitor. Subiecte de o importanță colosală i-au fost descoperite, îndeosebi pentru biserica sfârșitului, ca aceia care se vor întoarce de la rătăcire la adevăr să fie instruiți cu privire la primejdiile și luptele ce le stau înainte. Nimeni nu trebuie să fie în întuneric față de ceea ce va veni peste pământ.” - Tragedia Veacurilor, 341.

168

Soliile din cartea Apocalipsa vor coace secerișul pământului și de aceea acestea sunt soliile ploii târzii care includ și solia către Laodicea. Această solie este prezentată de către îngerul din Apocalipsa 18. Ea include lumina tuturor celor trei solii îngerești. Solia Laodiceană produce aceeași reacție în poporul lui Dumnezeu cum solia de la 1888 a produs în acea perioadă.

Soliile date nouă de A. T. Jones, și E. J. Waggoner sunt mesajul lui Dumnezeu către biserica Laodiceană, și vai oricui pretinde credința în adevăr și totuși nu reflectă altora razele date de Dumnezeu.” - Manuscrise Publicate, volumul 15, 92.

Împotrivirea soliei lui Jones și Waggoner din 1888 a prefigurat împotrivirea soliei ploii târzii astăzi, și acea împotrivire este de asemenea reprezentată ca zguduire.

ZGUDUIREA

„I-am văzut pe unii care, cu o credință puternică și strigăte agonizante, se rugau de Dumnezeu. Fețele lor erau palide și marcate de o profundă suferință, reflectând lupta lor interioară. Fețele lor exprimau fermitate și o mare sinceritate; de pe frunțile lor cădeau stropi mari de transpirație. Din timp în timp, fețele li se luminau de semnele ce arătau aprobarea lui Dumnezeu, după care revenea privirea aceea solemnă, sinceră, hotărâtă.

Îngeri răi îi înconjurau, aducând întuneric asupra lor, ca să-L ascundă pe Isus de privirile lor, pentru ca ochii să le fie atrași de întunericul care îi înconjura și să fie astfel determinați să nu aibă încredere în Dumnezeu și să cârtească împotriva Lui. Unica lor siguranță era de a-și ține privirile ațintite în sus. Îngeri ai lui Dumnezeu îi aveau în grijă pe cei din poporul lui Dumnezeu și, pe măsură ce atmosfera otrăvită a îngerilor răi era împinsă cu insistență în jurul acestor persoane neliniștite, îngerii cerești își agitau neîncetat aripile deasupra lor pentru a risipi negura groasă.

În timp ce aceia care se rugau își continuau strigătele sincere, din timp în timp, o rază de lumină de la Isus venea asupra lor pentru a le încuraja inimile și a le lumina fețele. Am văzut că unii nu luau parte la această lucrare a rugăciunii agonizante. Păreau indiferenți și lipsiți de griji. Ei nu se împotriveau întunericului din jurul lor, și acesta îi învăluia ca un nor gros. Îngerii lui Dumnezeu i-au părăsit pe aceștia și au mers în ajutorul celor sinceri, care se rugau. Am văzut îngerii lui Dumnezeu grăbindu-se să-i sprijine pe toți aceia care se luptă din toate puterile să țină piept îngerilor răi și să se ajute singuri, făcând cu perseverență apel la Dumnezeu. Dar îngerii Săi i-au părăsit pe cei care nu făceau nici un efort să se ajute singuri; și apoi nu i-am mai văzut.

Am întrebat care este înțelesul zguduirii pe care o văzusem și mi s-a arătat că aceasta va fi provocată de mărturia directă, adusă de sfatul Martorului Credincios către Laodiceeni. Aceasta își va face efectul asupra inimii celui ce o primește și îl va face să înalțe stindardul și să vestească fără ocoliș adevărul. Unii nu vor suporta mărturia directă.Ei se

169

vor ridica împotriva ei, și aceasta este ceea ce va provoca o zguduire în poporul lui Dumnezeu.

Am văzut că nu s-a luat aminte nici pe jumătate la mărturia Martorului Credincios. Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii nu a fost apreciată la valoarea ei, dacă nu a fost chiar trecută întru totul cu vederea. Această mărturie trebuie să provoace o pocăință profundă; toți cei ce o primesc cu adevărat se vor supune și vor fi curățiți.

Îngerul a spus: „Ascultă!” După puțin timp, am auzit o voce asemenea multor instrumente, toate răsunând în acorduri perfecte, dulci și armonioase. Întrecea orice muzică auzită vreodată de mine, părând să fie plină de îndurare, compasiune și de o bucurie înălțătoare, sfântă. Ea mi-a străbătut întreaga ființă.

Îngerul a spus: „Privește!” Atenția mi-a fost apoi îndreptată către grupul teribil de zguduit pe care-l văzusem. Mi-au fost arătați cei pe care îi văzusem mai înainte plângând și rugându-se cu un duh zdrobit. Detașamentul de îngeri păzitori din jurul lor fusese dublat, iar ei erau îmbrăcați cu armură din cap până în picioare. Se mișcau într-o ordine desăvârșită, ca o companie de soldați. Fețele lor arătau conflictul teribil prin care trecuseră. Cu toate acestea, trăsăturile lor, marcate de o mare suferință interioară, străluceau acum de lumina și slava cerului. Ei obținuseră biruința, și aceasta îi umpluse de cea mai adâncă recunoștință și bucurie sfântă.

Acest grup scăzuse ca număr. Unii fuseseră zguduiți, căzuseră în afară și rămăseseră pe drum. Cei nepăsători, indiferenți — care nu se alăturaseră celor care puneau preț pe biruință și mântuire într-atât, încât să se roage cu perseverență și agonie pentru a o primi — nu au obținut victoria și au fost lăsați în urmă, în întuneric, iar locurile lor au fost imediat ocupate de alții, care s-au prins de adevăr și au completat rândurile. Îngerii răi făceau încă presiuni asupra lor, dar nu puteau avea nici o putere asupra lor.

I-am auzit pe cei îmbrăcați în armură rostind răspicat adevărul cu mare putere. Acesta avea efect. Mulți fuseseră legați; unele soții de soții lor și unii copii de părinții lor. Cei sinceri, care au fost opriți să asculte adevărul, s-au prins acum cu nerăbdare de el. Toată teama pe care o aveau față de rudele lor dispăruse și numai adevărul era înălțat înaintea lor. Flămânziseră și însetaseră după adevăr, care le era mai drag și mai prețios decât viața. Am întrebat ce anume provocase această mare schimbare. Un înger a răspuns: „Este ploaia târzie, înviorarea de la fața Domnului, marea strigare a celui de-al treilea înger”. O mare putere îi însoțea pe acești aleși.” - Scrieri Timpurii, 269-271.

Solia ploii târzii din 1888 și consecința respingerii soliei prefigurează zguduirea ce are

loc în Adventism atunci când Domnul încă o dată prezintă solia ploii târzii poporului Său. Finalul acestei zguduiri va produce două categorii de închinători.

„Este probabil ca omul limitat să judece greșit caracterul, dar Dumnezeu nu lasă lucrarea judecății și sentinței caracterului acelora care nu sunt potriviți pentru aceasta. Noi nu trebuie să spunem cine este grâul și cine este neghina. Timpul secerișului va determina pe deplin caracterul celor două categorii specificate prin simbolurile neghinei și a grâului. Lucrarea separării este dată îngerilor lui Dumnezeu și nu încredințată în mâinile vreunui

170

om. Doctrina falsă este una dintre influențele Satanice care lucrează în biserică și îi atrage pe aceia care nu au inima convertită. Oamenii nu ascultă cuvintele lui Isus Cristos, câutând unitate în credință, spirit și doctrină. Ei nu lucrează pentru unitatea duhului pentru care Cristos s-a rugat, care ar face mărturia ucenicilor lui Cristos eficientă în a convinge lumea că Dumnezeu a dat pe Fiul său în lume, „ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Dacă unitatea pentru care Cristos s-a rugat ar fi existat în poporul lui Dumnezeu, el ar da o mărturie vie, ar trimite o lumină puternică să strălucească în mijlocul întunericului lumii.” - Review and Herald, 5 Septembrie, 1893.

Ploaia Târzie este o solie și este reprezentată într-o varietate de moduri în mărturia inspirată. Soliile ploii târzii sunt solia celui de-al treilea înger, solia marii strigări, solia de la 1888, solia Laodiceană și solia din Apocalipsa 18, și altele. Toate aceste solii sunt interschimbabile și pot fi reprezentate ca și marea strigare a celui de-al treilea înger. Este această solie, care este solia Ploii Târzii, cea care produce două categorii de închinători în biserică, pentru că sunt îngerii aceia care fac separarea. Solia celui de-al treilea înger, care este solia ploii târzii – produce separarea. Strigătul celui de-al treilea înger separă grâul de neghină ca și îndeplinire a parabolei.

Cele două categorii din Adventism care sunt maturizate de solia ploii târzii își vor dovedi caracterul pe care l-au dezvoltat la testul Legii Duminicale.

PLOAIA TÂRZIE ÎN DOUĂ ETAPE

În solia Îngerului din Apocalipsa 18 sunt două chemări distincte adresate bisericilor. Cuvântul inspirat localizează cea de-a doua chemare la Legea Duminicală. Astfel putem spune că la cea de-a doua chemare se va face marea strigare a celui de-al treilea înger. Atunci aceia din Babilon care nu au avut ocazia să cunoască adevărul despre Sabatul adevărat și semnul fiarei, vor fi puși față în față cu solia cercetătoare a acestui Înger.

Însă cum rămâne cu prima chemare? Nu cumva prima chemare este adresată Poporului Advent? Atâta vreme cât această solie reprezintă ultima solie de avertizare pentru lume, aceasta înseamnă că Apocalipsa 18:1-3 este ultima solie de avertizare pentru Biserica Adventistă. Am văzut că Spiritul Profetic asociază solia acestui înger cu sfatul Martorului Credincios către Laodiceeni. Solia din Apocalipsa 18:1-3 este de fapt a doua chemare profetică din Ezechiel 37:9-11.

Atâta timp cât există două chemări distincte în Apocalipsa 18, aceasta înseamnă că și Ploaia Târzie ce se revarsă odată cu sosirea acestui Înger se revarsă în două etape. Spiritul Profetic spune că evenimentele Zilei Cincizecimii se vor repeta odată cu coborârea acestui înger. Să vedem ce s-a întâmplat la Ziua Cincizecimii:

„Actul lui Cristos de a sufla peste ucenicii Săi Duhul Sfânt, și de a le împărtăși păcea Sa

lor, a fost ca și câțiva stropi înainte de torentul bogat ce sta să fie revărsat în Ziua Cincizecimii. Isus a evidențiat un adevăr în fața ucenicilor, acela că pe măsură ce vor înainta în lucrarea încredințată lor, ei vor înțelege din ce în ce mai bine natura acelei lucrări și

171

modalitatea în care împărăția lui Cristos urma să fie stabilită pe pământ. Ei au fost numiți să fie martori pentru Mântuitor; ei trebuiau să mărturisească ceea ce au văzut și auzit despre învierea Sa; ei trebuiau să repete cuvintele pline de har care ieșeau de pe buzele Sale. Ei erau familiarizați cu caracterul Său sfânt; El era ca un înger stând în Soare, totuși aruncând nicio umbră. Era lucrarea sfântă a apostolilor să prezinte caracterul nepătat al lui Cristos oamenilor, ca și standard pentru viețile lor. Ucenicii au fost așa de apropiat asociați cu acest Model de sfințenie încât ei își însușiseră într-o oarecare măsură caracterul Său, și erau în mod speciali potriviți să facă cunoscut lumii preceptele și exemplul Său.” – Spirit of Prophecy, volumul 3, 243.

Așadar, înainte de marele torent al Ploii Târzii ce se va revărsa la legea duminicală, vor cădea câțiva stropi care vor determina cine va beneficia de marele torent al marii strigări. Înainte să ia parte „marea strigare” a zilei Cincizecimii, ucenicii au trebuit să primească acei „câțiva stropi” în camera de sus. A fost nevoie de o lucrare internă care să-i pregătească de marea lucrare ce le stătea în față. Tot așa va fi și în timpul nostru. Înainte de a lua parte la Marea Strigare din Apocalipsa 18:4,5, trebuie să luăm aminte la sfatul Martorului Credincios și să primim stropii Ploii Târzii pentru a ne bucura apoi de marele torent ce va fi revărsat la Legea Duminicală. De aceea putem identifica acum faptul că Apocalipsa 18:1-3 este sfatul Martorului Credincios către Biserica Laodiceea, prima chemare făcută întâi pentru iudei sau picurii Ploii Târzii.

172

APOCALIPSA 18 – ÎNCEPUTUL SIGILĂRII?

Am clarificat că solia îngerului din Apocalipsa 18 cuprinde lumina tuturor celor 3 solii îngerești, în ordinea lor. Ea ea este numită și solia Martorului Credincios pentru biserica Laodicea. Să ne amintim că la începutul prezentării am stabilit natura separatoare a Cuvântului Domnului. El „desparte sufletul și duhul, înheieturile și măduva”. Când Domnul Hristos le-a tâlcuit ucenicilor pilda neghinei,

„El le-a răspuns:"Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.”- Matei 13:37-43.

Spiritul Profetic spune despre natura întreitei solii îngerești:

„Lui Ioan i-au fost descoperite scene de un interes profund și emoționant în experiența bisericii. A văzut poziția, primejdiile, conflictele și eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. El raportează soliile de încheiere care vor coace secerișul pământului fie ca roade pentru grânarul ceresc, fie ca paie pentru focul nimicitor.” -Tragedia Veacurilor, 341.

În Apocalipsa 14 găsim pe cei trei îngeri proclamându-și soliile. Însă, după ce-și termină lucrarea, ni se spune:

„Apoi m-am uitat şi iată un nor alb; şi pe nor şedea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: "Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt." Atunci Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat. Şi din Templul care este în cer a ieşit un alt înger care avea şi el un cosor ascuţit. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: "Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi." Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.” - Apocalipsa 14:14-20.

Culturile sunt duse la maturitate cu ajutorul ploilor. Biblia folosește simbolul ploii timpurii și târzii pentru a reprezenta lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu în inima omului. (Deuteronom 32:1,2; Isaia 55:9-11). Duhul Sfânt imprimă impresii durabile în mintea

173

credincioșilor prin Cuvântul Domnului. De aceea putem cu ușurință spune că soliile celor trei îngeri coc secerișul pământului. Apoi urmează alți doi îngeri care culeg secerișul pământului după ce acesta s-a copt.

CEL DE-AL TREILEA ÎNGER SIGILEAZĂ

„Apoi am văzut cel de-al treilea înger. Îngerul meu însoțitor a spus: „Înfricoșătoare este lucrarea lui. Teribilă îi este misiunea. El este îngerul care urmează să despartă grâul de neghină și să sigileze — sau să lege — snopii de grâu pentru hambarul ceresc. Aceste lucruri ar trebui să ocupe cu totul mintea și să angajeze întreaga atenție.” - Scrieri Timpurii, 118.

APOCALIPSA 18 - SOLIA CELUI DE-AL TREILEA ÎNGER

„Unii mi-au scris întrebându-mă dacă mesajul îndreptăţirii prin credinţă [solia dată prin Jones și Waggoner, notă editor] este solia celui de-al treilea înger, şi eu le-am răspuns: «Acesta este chiar mesajul celui de-al treilea înger». Profetul declară: «După aceea am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.» - Apocalipsa 18, 1. Solia celui de-al treilea înger este însoţită de strălucire, slavă şi putere şi oriunde este predicată în puterea Duhului Sfânt, rezultatul va fi convertirea. Cum vor şti fraţii noştri când va veni această lumină asupra poporului lui Dumnezeu? Cu siguranţă că noi nu am văzut până acum lumina care să corespundă acestei descrieri. Dumnezeu a dai lumină poporului Său şi toţi cei ce o vor accepta vor vedea nelegiuirea rămânerii într-o stare căldicică; ei vor ţine cont de sfatul Martorului Credincios: «Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.» - Apocalipsa 3, 20.

Biserica este reprezentată într-o stare de mulţumire de sine, satisfacţie, mândrie, independenţă şi ignoranţă faţă de sărăcia şi ticăloşia ei. Ea spune prin atitudinea ei; «Sunt bogată, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic». - Apocalipsa 3, 17.” -The Review and Herald, 1 april, 1890 / Gânduri despre cartea Apocalipsa, pagina 225

Îngerul din Apocalipsa 18 este asociat cu lucrarea celui de-al treilea înger. Însă, în Scieri Timpurii pagina 118, ni se spune că cel de-al treilea înger este acela care va despărți grâul de neghină și vasigila snopii de grâu pentru hambarul ceresc.

„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pamântul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis:„A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei”. (Apocalipsa 18, 1-3). Când se va auzi această solie şi proclamarea adevărului îşi va face lucrarea de separare, noi, ca santinele credincioase ale lui Dumnezeu, trebuie să discernem care este adevărata noastră poziţie. Să nu ne asociem cu cei lumeşti, pentru ca nu

174

cumva să împărtăşim spiritul lor, iar discernământul nostru spiritual să devină confuz, deoarece îi vedem pe cei care au adevărul şi vestesc solia Domnului din perspectiva bisericilor care se pretind creştine. În acelaşi timp, să nu fim ca fariseii, păstrând distanţa faţă de ei. — The Ellen G. White 1888 Materials, 1161 (1893).

În plus, tocmai am citit în Materialele 1888 cum Spiritul Profetic asociază solia din

Apocalipsa 18:1-3 cu lucrarea de separare. Însă, în Tragedia Veacurilor 341, ni se spune că Ioan a văzut în Apocalipsa soliile (mai multe) care vor coace secerișul pământului. Este bineînțeles vorba despre cele trei solii îngerești. Am văzut însă că în lucrarea de proclamare a celei de-a treia solie îngerească, Îngerul din Apocalipsa 18 va trebui să proclame întâi profețiile primelor două solii, de aceea el este prezentat ca având lumina tuturor celor trei solii combinată.El dă în același timp putere celui de-al treilea înger și efectueazălucrarea de sigilare, de separare.

În continuare vom studia câteva pasaje din Spiritul Profetic ce asociază lucrarea de sigilare a Îngerului din Apocalipsa 18 cu Ezechiel 9 și Apocalipsa 7.

EZECHIEL 9, APOCALIPSA 7 ȘI SIGILAREA

„Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: «Apropiați-vă voi, care trebuie să pedepsiți cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână…»”- (Ezechiel 9:1)

„Și el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in și care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: «Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo.» Iar celorlalți le-a spus în auzul meu: «Treceți după el în cetate și loviți. Ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați. Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel sfânt!» Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului”.- (Ezechiel 9:3-6)

Isus este gata să părăsească locul milei din Sanctuarul ceresc, ca să-Și îmbrace hainele răzbunării și să-Și reverse mânia în judecățile Sale asupra acelora care n-au răspuns luminii pe care Dumnezeu le-a dat-o. „Pentru că sentința împotriva lucrării celui rău nu este executată imediat, de aceea inima fiilor oamenilor este în totul dedată să facă răul”. În loc de a se înmuia pentru răbdarea și îndelunga răbdare pe care Domnul a manifestat-o față de ei, aceia care nu se tem de Dumnezeu și nu iubesc adevărul își împietresc inimile în comportarea lor rea. Dar sunt limite chiar pentru îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și mulți trec dincolo de aceste limite. Ei au depășit limitele harului și de aceea Dumnezeu trebuie să intervină pentru a-Și apăra onoarea.

Despre amoriți, Domnul a spus: „În al patrulea neam, ei se vor întoarce aici; căci nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful”. Deși această națiune se făcea remarcată datorită idolatriei și corupției, ea nu umpluse încă cupa nelegiuirii ei și Dumnezeu n-a dat porunca pentru totala ei distrugere. Poporul trebuie să vadă puterea divină manifestată într-un mod remarcabil, încât ei să fie lăsați fără scuze. Creatorul Cel milostiv a fost binevoitor să

175

suporte nelegiuirea lor până la a patra generație. Apoi, dacă nu se va vedea nicio schimbare spre bine, judecățile Sale aveau să cadă asupra lor.

Cu o corectitudine ce nu greșește, Cel Infinit păstrează încă un raport al tuturor națiunilor. În timp ce mila Sa este oferită, cu chemarea la pocăință, acest raport va rămâne deschis; dar când cifra ajunge la o anumită sumă pe care a fixat-o Dumnezeu, începe aplicarea mâniei Sale. Socoteala este închisă. Răbdarea divină a ajuns la capăt. Nu mai există nicio implorare, nicio acțiune a milei în favoarea lor.

Profetul, privind de-a lungul veacurilor, a avut acest moment prezentat în viziune, înaintea sa. Națiunile veacului acestuia au beneficiat de o milă fără precedent. Le-au fost date cele mai alese binecuvântări ale lui Dumnezeu, dar o mândrie mereu crescândă, lăcomie, idolatrie, disprețul față de Dumnezeu, nerecunoștința cea mai josnică sunt scrise în dreptul și împotriva lor. Ei au depășit măsura îndurării lui Dumnezeu.

Dar ceea ce m-a făcut să mă cutremur a fost faptul că aceia care au avut cea mai mare lumină și cele mai mari privilegii s-au contaminat de nelegiuirea ce predomina. Influențați de cei nelegiuiți din jurul lor, mulți, chiar dintre aceia care mărturisesc adevărul, s-au răcit și au fost luați de curentul puternic al răului. Batjocura universală aruncată asupra adevăratei evlavii și sfințenii i-a dus pe aceia care nu sunt strâns legați de Dumnezeu să piardă respectul față de Legea Sa. Dacă ar fi urmat lumina și dacă ar fi ascultat de adevăr din inimă, această Lege sfântă avea să fie privită ca fiind mult mai prețioasă pentru ei, atunci când era disprețuită și dată la o parte. Pe măsură ce lipsa de respect față de Legea lui Dumnezeu se manifesta din ce în ce mai mult, linia de demarcație dintre păzitorii ei și lume a devenit mai distinctă. Iubirea pentru preceptele divine creștea cu o clasă, în timp ce disprețul față de lume creștea cu o altă clasă.

Criza se apropie foarte repede. Rapiditatea cu care cifrele se umflă arată că timpul pentru revărsarea mâniei lui Dumnezeu este gata să vină. Deși nu-i face plăcere să pedepsească, cu toate acestea, El va pedepsi și va face acest lucru repede. Aceia care umblă în lumină vor vedea semnele primejdiei ce se apropie; dar ei nu trebuie să stea liniștiți, într-o așteptare nepăsătoare a ruinei, mângâindu-se cu credința că Dumnezeu va ocroti pe poporul Său în ziua mâniei. Departe de așa ceva. Ei trebuie să-și dea seama că este de datoria lor să lucreze în mod stăruitor pentru salvarea altora, privind cu o credință puternică la Dumnezeu pentru ajutor. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

Aluatul evlaviei nu și-a pierdut în totul puterea. În timpul când primejdia și criza bisericii sunt cele mai mari, mica grupă care stă în lumină va geme și va suspina pentru nelegiuirile ce au loc în țară. Dar în mod special rugăciunile se vor înălța în favoarea bisericii, pentru că membrii ei se comportă la fel ca lumea.

Rugăciunile stăruitoare, calde, ale celor puțini, dar credincioși, nu vor fi în zadar. Când Domnul va veni ca un răzbunător, El va veni, de asemenea, ca un protector al acelora care au păstrat credința în toată puritatea ei și s-au păstrat pe ei înșiși neîntinați față de lume. Într-un timp ca acesta, Dumnezeu, deși a avut multă răbdare cu ei, a făgăduit să-i răzbune pe aleșii Săi care strigă zi și noapte la El.

Porunca este: „Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo”.

176

Aceștia care suspină și gem au ținut sus cuvintele vieții; ei au mustrat, au sfătuit și au stăruit. Unii care au dezonorat pe Dumnezeu s-au pocăit, și-au umilit inimile înaintea Lui. Dar slava Domnului s-a depărtat de Israel; deși mulți continuă să păstreze formele religiei, puterea și prezența Sa lipsesc.

În timpul când mânia Sa se va revărsa în judecățile Sale, acești umili și devotați urmași ai Domnului Hristos vor fi deosebiți de restul lumii prin chinul sufletesc, care este exprimat în jale și plâns, mustrări și avertizări. În timp ce alții caută să arunce o mărturie asupra răului existent și să scuze nelegiuirea ce predomină pretutindeni, aceia care au zel pentru onoarea și iubirea lui Dumnezeu pentru suflete nu vor căuta să obțină favoarea nimănui. Sufletele lor neprihănite sunt chinuite, zi de zi, de faptele nesfinte și de comportări nelegiuite. Ei nu au putere să oprească torentul năvalnic al nelegiuirii și astfel sunt plini de necaz și alarmați de această stare de lucruri. Ei plâng înaintea lui Dumnezeu atunci când văd religia desconsiderată chiar în căminele acelora care au avut o mare lumină. Ei plâng și își chinuiesc sufletele din cauza mândriei, avariției, egoismului și a înșelăciunii de orice fel în biserică. Duhul lui Dumnezeu, care inspiră la mustrare, este călcat în picioare, în vreme ce slujitorii lui Satana triumfă. Dumnezeu este dezonorat, iar adevărul este făcut fără efect.

Cei care nu sunt întristați de declinul lor spiritual și care nu plâng pentru păcatele altora vor fi lăsați fără sigiliul lui Dumnezeu. Domnul îi însărcinează pe solii Săi, oamenii cu uneltele de nimicire în mâinile lor: „Treceți după el în cetate, și loviți. Ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați. Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu Cel sfânt! Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului.”

Aici vedem că biserica — Sanctuarul Domnului — a fost prima care a simțit lovitura mâniei lui Dumnezeu. Oamenii din vechime, aceia cărora Dumnezeu le-a dat o mare lumină și care au stat ca păzitori ai intereselor spirituale ale poporului, au trădat încrederea ce le-a fost acordată. Ideea lor este aceea că nu avem nevoie să privim după minuni și manifestări deosebite ale puterii lui Dumnezeu ca în vremurile din vechime. Timpurile s-au schimbat. Aceste cuvinte întăresc necredința lor și ei spun: Domnul nu face nici bine, nu face nici rău. El este prea milostiv pentru a aduce asupra oamenilor judecățile Lui. Astfel, „pace și siguranță” este strigătul oamenilor care nu-și vor mai ridica niciodată glasul asemenea unei trâmbițe, pentru a arăta poporului lui Dumnezeu nelegiuirea lor și casei lui Iacov păcatele lor. Acești câini muți, care nu latră, sunt aceia care vor simți răzbunarea cea dreaptă a unui Dumnezeu ofensat. Bărbați, fecioare și copii vor pieri cu toții împreună.

Ochii aceștia mărginiți au văzut doar urâciunile pentru care cei credincioși gem și suspină, dar păcate cu mult mai grele, acelea care au provocat gelozia și mânia unui Dumnezeu sfânt și curat, nu au fost date pe față. Marele cercetător al inimii cunoaște fiecare păcat săvârșit în secret de către lucrătorii nelegiuirii. Aceste persoane ajung să se simtă în siguranță în înșelăciunea lor și, datorită îndelungii Lui răbdări, ei spun că Domnul nu vede și acționează astfel ca și când El ar fi dat uitării pământul. Dar El va da pe față ipocrizia lor și va face cunoscut înaintea altora acele păcate pe care ei le-au ascuns cu atâta grijă.

Nicio superioritate în rang, demnitate sau înțelepciune omenească, nicio poziție în slujba sfântă nu vor păzi pe oameni de sacrificarea principiilor, atunci când lucrul acesta este

177

lăsat la dispoziția inimilor lor înșelătoare. Aceia care au fost considerați vrednici și neprihăniți se dovedesc a fi instigatori la apostazie și exemple de indiferență și în ceea ce privește abuzul față de mila lui Dumnezeu. El nu va mai tolera atitudinea lor nelegiuită și, în mânia Sa, Se ocupă de ei fără milă.

Cu multă neplăcere, Domnul Își retrage prezența de la aceia care au fost binecuvântați cu o mare lumină și care au simțit puterea cuvântului în slujirea altora. Cândva, ei au fost slujitorii Săi credincioși, favorizați cu prezența și călăuzirea Sa; dar ei s-au depărtat de El și au dus și pe alții în rătăcire, și pentru aceasta ei au ajuns în dizgrația divină.

Ziua răzbunării lui Dumnezeu este asupra noastră. Sigiliul lui Dumnezeu va fi așezat numai pe fruntea acelora care suspină și gem din pricina urâciunilor ce se săvârșesc în țară. Aceia care, legați fiind prin legături de simpatie cu lumea, mănâncă și beau cu bețivii vor fi cu siguranță nimiciți împreună cu cei ce săvârșesc nelegiuire. „Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană și urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Domnul Își întoarce fața împotriva celor răi.”

Faptele noastre vor hotărî dacă vom primi sigiliul viului Dumnezeu sau vom fi doborâți de armele de nimicire. Deja câțiva stropi ai mâniei lui Dumnezeu au căzut asupra pământului; dar când cele șapte plăgi de pe urmă vor fi revărsate fără să mai fie amestecate în potirul indignării Sale, atunci va fi pentru totdeauna prea târziu pentru pocăință și pentru a găsi adăpost. Nici un sânge ispășitor nu va mai spăla atunci mânjitura păcatului.

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume, oricine va fi găsit scris în carte.” Când vine acest timp de strâmtorare, fiecare caz este hotărât; nu mai este timp de probă, nu va mai fi nici un fel de milă pentru cel nepocăit. Sigiliul viului Dumnezeu este pus pe fruntea poporului Său. Această mică rămășiță, neputincioasă să se apere singură în conflictul acesta pe viață și pe moarte cu puterile pământului ce mărșăluiesc conduse de oastea balaurului, fac din Dumnezeu apărarea lor. Decretul ca să se închine fiarei și să primească semnul ei, sub pedeapsa persecuției și a morții, a fost emis de către cea mai înaltă autoritate pământească. Fie ca Dumnezeu să ajute pe poporul Său acum, căci ce ar putea face ei într-o luptă atât de teribilă fără ajutorul Său?- Mărturii, volumul 5, paginile 207-212.

„În Ezechiel 9:4 și Apocalipsa 7:2,3, se spune că semnul va fi pus pe frunțile slujitorilor lui Dumnezeu. Ambele pasaje fac referire la un timp când peste cei neevlavioși va veni o distrugere totală. Pecetea este pusă peste oamenii lui Dumnezeu ca o protecție împotriva răului iminent. Dar „fruntea” este în mod evident folosită ca o ilustrație, pentru a indica intelectul sau mintea, la fel cum „inima” este folosită pentru a denota dispoziția sau afecțiunile. Semnul sau pecetea pe frunte este același lucru cu „scrisul în minte”. (Evrei 10:16)

Sabatul este semnul lui Dumnezeu, este pecetea legii Sale (Isaia 8:16). El este simbolul autorității și puterii Sale. Este un semn prin care putem ști că El este Dumnezeu, și de aceea este în mod corespunzător plasat pe frunte. Despre închinătorii fiarei (Apocalipsa 13) se spune că primesc semnul ei pe frunțile sau mâinile lor. După cum fruntea reprezintă intelectul,

178

mâna reprezintă puterea, ca în Psalm 89:48 - „Își va elibera el sufletul din mâna mormântului?” [traducere din Biblia King James, n. tr.]. Închinarea din obligație nu este acceptabilă în fața lui Dumnezeu; slujitorii Săi sunt pecetluiți doar pe frunțile lor. Dar acest lucru este acceptabil pentru puterile nelegiuite; întotdeauna a fost dorit mult de ierarhia romană. Vedeți capitolul 25 pentru dovada naturii acestui semn. Semnul sau sigiliul lui Dumnezeu este Sabatul Său, și pecetea sau semnul fiarei este în directă opoziție cu acesta; este un Sabat contrafăcut în „ziua soarelui”. După Apocalipsa 14:9-12, aceia care nu primesc semnul fiarei păzesc poruncile lui Dumnezeu; și Sabatul este în al patrulea precept; ei păzesc Sabatul Domnului; ei au acest semn sau pecete. Importanța acestui semn este arătată prin faptul că porunca a patra este singura din Lege care Îl distinge pe Creator de dumnezeii falși. Compară cu Ieremia 10:10-12, Fapte 17:23,24; Apocalipsa 14:6,7, etc. Și, penru păzirea acestei părți din Lege, poporul Său va suferi persecuție. Dar atunci când mânia lui Dumnezeu vine peste persecutorii care sunt surprinși impunând semnul sau marca fiarei, atunci ei vor realiza importanța Sabatului, - pecetea viului Dumnezeu. Aceia care s-au îndepărtat de la ceea ce a spus Domnul când vocea Sa a cutremurat pământul, vor mărturisi eroarea lor fatală când vocea Sa va cutremura cerurile și pământul. - Evrei 12:25; Ioel 3:9-16 și altele. - Tragedia Veacurilor 1888, pagina 691;

„Ce faceţi, fraţilor, în timpul marii lucrări de pregătire? Aceia care se unesc cu lumea vor fi modelaţi de lume şi pregătiţi pentru semnul fiarei. Acei care nu se încred în ei înşişi, care se umilesc înaintea lui Dumnezeu şi îşi curăţă sufletul prin ascultarea de adevăr sunt modelaţi de cer şi pregătiţi pentru sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor. Când decretul va fi promulgat şi sigiliul va fi pus, caracterul va rămâne pentru veşnicie curat şi fără pată.

Acum este timpul să ne pregătim. Sigiliul lui Dumnezeu nu va fi pus niciodată pe fruntea unui bărbat sau a unei femei necurate. El nu va fi pus pe fruntea unui bărbat sau a unei femei ambiţioase sau care iubeşte ceea ce este lumesc. El nu va fi pus niciodată pe fruntea bărbaţilor şi femeilor cu limba şi inima înşelătoare. Toţi cei care primesc sigiliul trebuie să fie fără pată înaintea lui Dumnezeu — candidaţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Mergeţi înainte, fraţii şi surorile mele. Nu pot să scriu decât pe scurt despre aceste lucruri în timpul acesta, numai atrăgând atenţia la necesitatea pregătirii. Cercetaţi Scripturile pentru voi înşivă, ca să puteţi înţelege solemnitatea teribilă a ceasului de faţă.” - Mărturii, volumul 5, 216.

„Israeliţii au mânjit uşiorii uşii cu sânge ca să arate că ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Tot astfel copiii lui Dumnezeu de astăzi vor purta semnul pe care l-a hotărât Dumnezeu. Ei vor ajunge în armonie cu Legea sfântă a lui Dumnezeu. Se va pune un semn pe fiecare dintre copiii lui Dumnezeu, tot astfel cum a fost pus un semn pe uşiorii uşii locuinţelor evreilor, pentru a feri poporul de nimicirea generală. Dumnezeu declară: “Le-am dat şi Sabatele Mele să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc." (Ezech. 20:12)” – Review and Herald Feb. 6, 1900. / Comentariul Biblic AZS, 968 /Credința prin care trăiesc, pag. 123

179

„Sabatul poruncii a patra este sigiliul viului Dumnezeu. El arată spre Dumnezeu ca și creator, și este semnul autorității Sale îndreptățite asupra ființelor create de El.” – ST, 1 noiembrie 1899 par. 10

Ce înseamnă de fapt sigilarea? A fi sigilat înseamnă a fi cernut. Soarta îți este pecetluită pentru veșnicie. Dacă primești sigiliul lui Dumnezeu, ai fost copt în grâu. Dacă nu, la Legea Duminicală vei primi semnul fiarei și vei fi copt în neghină.În Scrieri Timpurii pagina 118 ni se spune cum cel de-al treilea înger sau îngerul din Apocalipsa 18 va efectua lucrarea de sigilare.

Știm și faptul că lucrarea acestui Înger este prezentată în Isaia 28, Ezechiel 37 și Ieremia 6. Ne punem așadar întrebarea: găsim în vreunul din aceste pasaje vreun simbol care să ne conducă la lucrarea de sigilare a acestui înger? Desigur!

SIGILAREA ȘI EZECHIEL 37

„El mi-a zis: "Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia ca să învie!" Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.” - Ezechiel 37:9,10.

Cele patru vânturisunt asociate cu lucrarea de sigilaredin Apocalipsa 7:1-4

„După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: "Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!" Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.”- Apocalipsa 7:1-4

În Ezechiel 37 Duhul este prezentat ca venind din cele patru vânturi. Am stabilit că Duhul din Ezechiel 37 este Ploaia Târzie. ÎnsăPloaia Târzie este o solie care separă două categorii de închinători – Cain și Abel, Fariseul și Vameșul.

Aceasta înseamnă că cei 144.000 vor fi sigilați în urma unei solii care va veni din cele patru vânturi ale cerurilor; o solie despre cele patru vânturi;o solie de avertizare; solia Îngerului din Apocalipsa 18. Când va începe să fie dată această solie? Începe atunci când începe și sigilarea lor. Adică atunci când cele patru vânturi sunt oprite.

180

CE SUNT CELE PATRU VÂNTURI?

„Am văzut că cei patru îngeri vor ține în frâu cele patru vânturi până când lucrarea lui Isus se va isprăvi în Sanctuar și atunci vor veni cele șapte plăgi. Aceste plăgi i-au înfuriat pe cei răi împotriva celor neprihăniți; ei credeau că noi am adus judecățile lui Dumnezeu asupra lor și că, dacă ne-ar șterge de pe fața pământului, atunci plăgile ar înceta. S-a dat un decret pentru a-i ucide pe sfinți, decret care i-a făcut pe aceștia să strige zi și noapte după izbăvire. Acesta era timpul strâmtorării lui Iacov. Apoi, toți sfinții au strigat cu sufletul sfâșiat de durere și au fost izbăviți de glasul lui Dumnezeu. Cei 144 000 au triumfat. Fețele le erau luminate de slava lui Dumnezeu. Apoi, mi-a fost arătat un grup care țipa în agonie. Pe veșmintele lor era scris cu litere mari: „Ai fost cântărit și găsit prea ușor”. Am întrebat cine erau cei din grupul acesta. Îngerul a spus: „Aceștia sunt cei care au ținut odată Sabatul și au renunțat la el”. I-am auzit strigând în gura mare: „Am crezut în venirea Ta și am propovăduit-o neobosiți”. Și în timp ce vorbeau, ochii li s-au oprit asupra veșmintelor lor și au văzut ce era scris și apoi au început să se bocească. Am văzut că ei băuseră din apa cea limpede și o tulburaseră cu picioarele lor pe cea rămasă — călcaseră în picioare Sabatul — și că de aceea fuseseră cântăriți și găsiți prea ușori.” - Scrieri Timpurii, 36.

Cele patru vânturi sunt deci cele șapte plăgi. Ele reprezintă marele timp de strâmtorare care va începe atunci când Marele Voievod Mihail se va ridica pentru a ieși din Sanctuarul Ceresc:

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.” - Daniel 12:1.

„Am văzut patru îngeri care aveau de făcut o lucrare pe pământ și tocmai mergeau spre a o împlini. Isus era îmbrăcat cu hainele de preot. El a privit înduioșat rămășița, apoi Și-a ridicat mâinile și cu un glas plin de milă a strigat: “Sângele Meu, Tată, sângele Meu, sângele Meu, sângele Meu!” Apoi am văzut o lumină nespus de strălucitoare venind de la Dumnezeu, care ședea pe marele tron alb, și toată lumina s-a revărsat în jurul lui Isus. Apoi am văzut un înger cu o însărcinare de la Isus, zburând cu repeziciune la cei patru îngeri care aveau de făcut o lucrare pe pământ și fluturând în sus și în jos un lucru pe care-l ținea în mână, strigând cu glas tare: “Țineți! Țineți! Țineți! Țineți! până când slujitorii lui Dumnezeu vor fi sigilați pe frunțile lor.”

L-am întrebat pe îngerul care mă însoțea ce însemna ceea ce auzisem și ce urma să facă cei patru îngeri. El mi-a zis că Dumnezeu era Acela care ținea în frâu puterile și că le-a dat îngerilor Săi stăpânire peste lucrurile de pe pământ; că cei patru îngeri aveau putere de la Dumnezeu de a ține cele patru vânturi și că se aflau pe punctul de a le lăsa în voie; însă în timp ce mâinile lor slăbeau încet strânsoarea și cele patru vânturi erau gata să sufle, ochiul plin

181

de milă al lui Isus a privit asupra rămășiței care nu era sigilată, Și-a ridicat mâinile către Tatăl și S-a rugat de El, spunându-I că Își vărsase sângele pentru aceștia. Atunci fusese însărcinat un alt înger să zboare repede la cei patru îngeri cu porunca de a ține vânturile până când slujitorii lui Dumnezeu aveau să fie sigilați pe frunțile lor cu sigiliul viului Dumnezeu.”- Scrieri Timpurii, pagina 88.

“Noi am privit mulți ani spre legiferarea unui decret duminical în țara noastră și acum, când această mișcare este chiar în fața noastră, întrebăm: ce are de gând să facă poporul nostru? Vă dați seama că vine curând noaptea, când nici un om nu mai poate lucra? Aveți voi acel zel puternic, acea evlavie și devoțiune, care vă pot face în stare să rezistați când veți avea de întâmpinat opoziția? Dacă Domnul a vorbit vreodată prin mine, atunci vine timpul când vom fi duși înaintea conciliilor și va fi serios testată fiecare poziție a adevărului pe care îl credem. Timpul pe care ne permitem să-l irosim acum ar trebui dedicat sarcinii pe care ne-a dat-o Dumnezeu, de a ne pregăti pentru criza ce se apropie. Mult timp ar trebui petrecut în rugăciune pentru ca hainele caracterului nostru să poată fi spălate și albite în sângele Mielului.

Noi ar trebui să-L căutăm în mod special pe Dumnezeu pentru ca El să dea acum har și putere poporului Său. Dumnezeu trăiește; și noi nu credem că a venit timpul când EI va îngădui restrângerea libertăților noastre. Profetul a văzut: ‘patru îngeri stând în cele patru colțuri ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, ca ele să nu sufle pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.’ Un alt înger se suia dinspre răsăritul soarelui, și le-a strigat: ‘Nu vătămați pământul, nici marca, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru.’ Aceasta indică lucrarea pe care trebuie să o facem noi acum, de a striga la Dumnezeu pentru ca îngerii să țină cele patru vânturi până când misionarii vor fi trimiși în toate părțile lumii și vor vesti avertizarea împotriva neascultării Legii lui Iehova. Însă orice armă pe care inamicul o poate concepe va fi folosită împotriva poporului lui Dumnezeu, ca să-i împiedice în lucrarea lor. Domnul, pe de altă parte, îi invită pe toți să fie treji și să vegheze; pentru că în timp ce oamenii dormeau, vrășmașul a semănat neghina.” — The Review and Herald, 11 decembrie, 1888 / Gânduri despre cartea Apocalipsei, 43.

„În fața noastră se află evenimente îngrozitoare. Da, ele se desfășoară chiar în timpul nostru. Să înălțăm rugăciuni către Dumnezeu, așa încât acei patru îngeri să continue a ține cele patru vânturi, ca să nu sufle, vătămând și nimicind, până când ultima solie de avertizare îi va fi vestită lumii. Apoi, să lucrăm în armonie cu rugăciunile noastre. Nimic să nu micșoreze puterea adevărului pentru timpul acesta. Răspunderea care apasă asupra noastră trebuie să fie vestirea adevărului prezent. Solia îngerului al treilea trebuie să-și facă lucrarea de a scoate din biserici un popor care va lua poziție pe temelia adevărului veșnic.” — Mărturii, vol 6, 61.

„Dacă asemenea evenimente trebuie să vină și dacă astfel de judecăți îngrozitoare se vor abate asupra unei lumi vinovate, care va fi scăparea poporului lui Dumnezeu? Cum vor fi adăpostiți ei până va trece mânia? Ioan a văzut o scenă în care patru îngeri țineau în frâu

182

elementele naturii — cutremurele, uraganele — și lupta politică. Vânturile sunt reținute, până când Dumnezeu poruncește să fie lăsate să se dezlănțuie. Pentru biserica lui Dumnezeu există un adăpost. Îngerii lui Dumnezeu respectă poruncile Sale, ținând în frâu vânturile, ca să nu sufle asupra pământului, nici asupra mării sau asupra vreunui copac, până când slujitorii lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte. Îngerul cel puternic este văzut venind dinspre răsărit. Acest înger, mai puternic decât oricare altul, ține în mână sigiliul viului Dumnezeu, al Singurului care poate da viață și poate înscrie semnul sau pecetea pe fruntea celor ce vor primi nemurirea și viața veșnică. Glasul îngerului are autoritatea de a le porunci acelor patru îngeri să stăpânească cele patru vânturi, până când lucrarea aceasta va fi încheiată și până când le va cere să le dea drumul.” - Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei, 444.

„Patru îngeri puternici mai ţin încă cele patru vânturi ale pământului. Este oprită distrugerea totală. Se înmulţesc continuu accidentele pe uscat şi pe mare, pierderile de vieţi prin furtuni, uragane, accidente rutiere, prin războaie, inundaţii teribile şi cutremure de pământ; vânturile vor fi stârnite de naţiuni spre o bătălie mortală, în timp ce îngerii ţin cele patru vânturi, oprind exercitarea puterii teribile a Satanei în toată furia ei, până când servii lui Dumnezeu sunt sigilaţi pe frunţile lor. Fiţi gata, fiţi gata, vă implor, fiţi gata înainte ca să fie pentru totdeauna prea târziu!

Slujitorii răzbunării vor aduce toate judecăţile teribile asupra poporului lui Dumnezeu, părăsit de toţi. Singura cale a vieţii este calea ascultării. Domnul poate să vă ajute să vedeţi aceasta şi să deschidă urechile voastre ca să puteţi auzi ce zice Bisericilor Duhul.” – Review and Herald, 7 iunie 1887 par. 13 / Gânduri despre cartea Apocalipsei, pag. 42

„Când cei patru îngeri vor da drumul [vânturilor], atunci Hristos îşi va întemeia Împărăţia. Nimeni nu va primi Ploaia Târzie în afara acelora care fac tot ce pot.” - Mărturii nepublicate (Colecția Spalding și Magan) pag.14

„Îngerii țin cele patru vânturi reprezentate printr-un cal înfuriat care caută să se elibereze și să cutreiere fața întregului pământ, aducând distrugere și moarte în calea sa.” - Manuscrise Publicate, vol. 20, pag. 216.

183

CINE SUNT CEI 144.000? Urmăriți cu atenție cuvintele sau frazele îngroșate și încercați să faceți conexiunile între ideile prezentate!

„Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” - Apocalipsa 14:3-5.

„Junghierea mielului pascal era o umbră a morţii lui Hristos. Pavel spune: „Hristos, paştele nostru a fost jertfit”. (1 Corinteni 5, 7). Snopul cu primele roade care era legănat de paşti înaintea Domnului preînchipuia învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea Domnului şi a întregului Său popor, Pavel spune: „Hristos ca prim rod; apoi aceia care sunt ai lui Hristos la venirea Sa”. (1 Corinteni 15, 23). Asemenea snopului de legănat care era primul seceriş adunat înainte de marele seceriş, Hristos era primul rod al secerişului nepieritor al celor răscumpăraţi, care la învierea viitoare vor fi adunaţi în grânarul lui Dumnezeu.” -Tragedia Veacurilor, pag. 399.

„Ceea ce Dumnezeu a urmărit să facă pentru lume, prin Israel, naţiunea aleasă, va aduce la îndeplinire până la urmă, prin biserica Sa de pe pământ, de astăzi. El „a dat via altor vieri”, chiar poporului care păzeşte legământul Său şi care, cu credincioşie, „Îi dau roadele la vremea lor”. Niciodată Domnul nu S-a lăsat fără reprezentanţi adevăraţi pe pământ, care au făcut din interesele Sale propriile lor interese. Aceşti martori pentru Dumnezeu sunt socotiţi ca aparţinând Israelului spiritual, şi faţă de ei se vor împlini toate făgăduinţele legământului, făcute de Iehova poporului Său de odinioară. ...

Israelului spiritual i se dă solia: „leşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi lovi cu urgiile ei!”-Profeți și Regi, pag. 713,715

Această solie este Marea Strigare care începe să fie proclamată la legea duminicală. De vreme ce la legea duminicală adevărații Adventiști sunt deja sigilați, aceasta înseamnă că aceia care dau această solie sunt cei 144.000. Aceasta ne spune Spiritul Profetic:

„De ce erau ei [cei 144.000] distinși într-un mod așa special? Deoarece ei au trebuit să stea cu un adevăr minunat chiar înaintea întregii lumi, și să aibă parte de opoziția lor, iar în timp ce avea parte de această opoziție ei trebuiau să-și aducă aminte că erau fiii și fiicele lui Dumnezeu, că ei trebuiau să-L aibă pe Hristos în ei nădejdea slavei. Ei păstrau mereu în

184

atenție marea și binecuvântata speranță care se afla înaintea lor. Care este aceasta? Este o greutate veșnică de slavă. Nimic nu o poate întrece.” - 1 Sermons And Talks, pag. 72.

„Pe marea de cristal, înaintea tronului, acea mare ca de sticlă amestecată cu foc — atât de mult strălucind de slava lui Dumnezeu, este adunată mulţimea care a „câştigat biruinţa asupra fiarei, a chipului ei, a semnului ei şi a numărului numelui ei” (Ap. 15:2). Împreună cu Mielul pe Muntele Sionului, „cu harpele lui Dumnezeu în mână”, stau cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost răscumpăraţi dintre oameni; şi se aude ca sunetul multor ape şi ca sunetul unui tunet puternic „glasul cântăreţilor care cântau din harpele lor”. Ei cântau „o cântare nouă”, înaintea tronului, o cântare pe care nici un om n-o poate cânta afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii. Este cântarea lui Moise şi a Mielului — cântarea eliberării. Nimeni în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii nu poate învăţa cântarea aceasta; căci este cântarea experienţei lor — o experienţă pe care nici o altă generaţie n-a avut-o până atunci. „Aceştia urmează pe Miel oriunde merge El.” Fiind înălţaţi de pe pământ, dintre cei vii, sunt socotiţi ca „primele roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel” (Apocalipsa 15, 2-3; 14, 1-5). „Aceştia sunt cei care au venit din strâmtorarea cea mare”; au trecut printr-un timp de strâmtorare cum nu a fost niciodată pe pământ. Ei au rezistat groazei din timpul strâmtorării lui Iacov, au stat fără mijlocitor în timpul revărsării finale a judecăţilor lui Dumnezeu. Dar au fost eliberaţi, căci „şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului”. „În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără pată” înaintea lui Dumnezeu. „De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său. Şi Cel care şade pe tron va locui în mijlocul lor.” Ei au văzut pământul devastat de foamete şi de boli, soarele având puterea să-i dogorească pe oameni cu o arşiţă mare şi ei înşişi au suportat necazuri, foame şi sete. Dar „nu vor mai fi flămânzi, nici nu le va mai fi sete; nici nu-i va mai dogori soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul care este în mijlocul tronului îi va hrăni, şi-i va aduce la izvoarele de apă vie; şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” (Apocalipsa 7, 14-17).

În toate veacurile, cei aleşi ai Mântuitorului au fost educaţi şi disciplinaţi în şcoala suferinţei. Ei au mers pe cărările înguste ale pământului; au fost curăţiţi în cuptorul încercărilor. Pentru Numele lui Isus, au suportat împotrivire, ură şi calomnie. L-au urmat prin lupte grele; au suportat lepădarea de sine şi au avut parte de dezamăgiri amare. (...)

Ei nu mai sunt slabi, prigoniţi, risipiţi şi întristaţi. De acum încolo, vor fi totdeauna cu Domnul. Ei stau înaintea tronului îmbrăcaţi cu haine mai bogate decât au purtat vreodată cei mai onoraţi oameni ai pământului. Sunt încoronaţi cu diademe mai strălucitoare decât au fost cele puse vreodată pe fruntea monarhilor pământeşti. Zilele de durere şi de plâns s-au dus pentru totdeauna. Împăratul slavei a şters lacrimile de pe toate feţele; orice cauză de amărăciune a fost îndepărtată. În legănarea ramurilor de palmieri, ei izbucnesc într-un cântec de biruinţă, clar, dulce şi armonios; toate vocile iau tonul până când imnul răsună prin bolţile cerului: „Mântuirea este a lui Dumnezeu care şade pe tron şi a Mielului”, iar toţi locuitorii cerului răspund în adorare: „Amin”. „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea,

185

mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor!” (Apocalipsa 7, 10.12). – Tragedia Veacurilor, pag. 648-650

„Hristos apare acum din nou în faţa vrăjmaşilor Săi. Cu mult deasupra cetăţii, pe o temelie de aur lustruit, se află un tron înalt. Pe acest tron stă Fiul lui Dumnezeu, iar în jur sunt supuşii împărăţiei Sale. Nicio limbă şi nicio pană nu pot descrie puterea şi maiestatea lui Hristos. Slava veşnicului Tată Îl învăluie pe Fiul Său. Strălucirea prezenţei Sale umple Cetatea lui Dumnezeu şi se revarsă dincolo de porţi, învăluind pământul întreg cu strălucirea ei.

Cel mai aproape de tron sunt aceia care odinioară au fost zeloşi pentru cauza lui Satana, dar care, ca nişte tăciuni scoşi din foc, L-au urmat pe Mântuitorul lor cu un devotament profund şi puternic. Apoi stau aceia care au clădit caractere creştine în mijlocul minciunii şi necredinţei, aceia care au respectat Legea lui Dumnezeu atunci când lumea creştină o declara fără valoare şi milioane din toate veacurile care au suferit moartea de martir pentru credinţa lor. Iar mai departe este „gloata cea mare pe care n-o poate număra nimeni, dintre toate popoarele, neamurile şi limbile ... înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe şi cu ramuri de finic în mâini” (Apocalipsa 7, 9). Lupta lor s-a sfârşit, au câştigat biruinţa. Au alergat şi au căpătat premiul. Ramura de palmier din mâinile lor este simbolul biruinţei şi haina albă este însemnul neprihănirii lui Hristos care acum este a lor.

Cei răscumpăraţi înalţă o cântare de laudă care răsună prin bolţile cerului: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” (Vers. 10). Îngerii şi serafimii îşi unesc glasurile în adorare. Când cei mântuiţi privesc puterea şi răutatea lui Satana, văd, ca niciodată mai înainte, că nici o altă putere nu i-a putut face biruitori, decât aceea a lui Hristos.” -Tragedia veacurilor, pag. 665

„Pe când mă rugam la altarul familial, Duhul Sfânt a venit asupra mea şi se părea că mă înălţăm tot mai mult, mult deasupra întunericului lumii. M-am întors să văd poporul advent în lume, însă nu am putut să-l găsesc, când o vocea mi-a spus: „Priveşte din nou şi uită-te puţin mai sus”. Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut o cărare dreaptă şi îngustă, suspendată deasupra pământului. Pe această cărare, poporul advent călătorea spre cetate, care se afla la celălalt capăt al cărării. Înapoia lui, la începutul cărării era o lumină, despre care un înger mi-a spus că este strigătul de la miezul nopţii. Această lumină strălucea pe tot parcursul cărării, astfel ca picioarele lor să nu se împleticească. Dacă ei îşi păstrau ochii aţintiţi asupra lui Isus care Se afla înaintea lor, conducându-i către cetate, erau în siguranţă. Însă, curând, unii au obosit şi au spus că până la cetate mai este cale lungă şi că ei se aşteptaseră ca deja să fi ajuns acolo. Apoi, Isus îi încuraja, ridicându-Şi braţul drept, plin de slavă, din care venea o lumină care se unduia peste grupul advent, iar ei strigau: „Aleluia!” Alţii, în grabă, refuzau lumina care-i lumina din urmă şi spuneau că nu Dumnezeu i-a condus până acolo. Lumina dinapoia lor a dispărut, lăsându-i în întuneric complet, iar ei s-au împleticit, au pierdut urma lui Isus şi au căzut de pe cărare în întunericul şi lumea nelegiuită de dedesubt.

Era tot așa de imposibil pentru ei să revină înapoi pe cărare și să meargă spre cetate precum era pentru întreaga lume nelegiuită pe care Dumnezeu a respins-o. Ei au căzut pe tot

186

parcursul cărări unul după altul, până ce am auzit vocea lui Dumnezeu ca nişte ape mari, care ne-a spus ziua şi ora venirii lui Isus. Sfinţii în viaţă, 144.000 la număr, au cunoscut şi au înţeles vocea pe când cei nelegiuiţi au crezut că este un tunet şi un cutremur de pământ. Când Dumnezeu ne-a anunţat timpul, El a turnat asupra noastră Duhul Sfânt şi feţele noastre au început să lumineze de slava lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat cu Moise când a coborât de pe Muntele Sinai (Exod 34:30-34).” - Scrieri Timpurii, 14.

Așadar, cei 144.000 fac parte din Israelul spiritual și vor primi sigiliul lui Dumnezeu înainte ca cele patru vânturi să fie eliberate. Ei vor fi din rândurile păzitorilor Sabatului. Ei au de dat Marea Strigare lumii. Dar lucrarea de sigilare începe atunci când cele patru vânturi sunt reținute. Mai mult, am citit că lucrarea de sigilare este asociată cu solia celui de-al treilea înger. Să ne reamintim cine este asociat cu cel de-al treilea înger:

„Unii mi-au scris întrebându-mă dacă mesajul îndreptăţirii prin credinţă [solia dată prin Jones și Waggoner, notă editor] este solia celui de-al treilea înger, şi eu le-am răspuns: «Acesta este chiar mesajul celui de-al treilea înger». Profetul declară: «După aceea am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.» (Apocalipsa 18, 1). Solia celui de-al treilea înger este însoţită de strălucire, slavă şi putere şi oriunde este predicată în puterea Duhului Sfânt, rezultatul va fi convertirea. Cum vor şti fraţii noştri când va veni această lumină asupra poporului lui Dumnezeu? Cu siguranţă că noi nu am văzut până acum lumina care să corespundă acestei descrieri. Dumnezeu a dai lumină poporului Său şi toţi cei ce o vor accepta vor vedea nelegiuirea rămânerii într-o stare căldicică; ei vor ţine cont de sfatul Martorului Credincios: «Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te! Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.» (Apocalipsa 3, 20)

Biserica este reprezentată într-o stare de mulţumire de sine, satisfacţie, mândrie, independenţă şi ignoranţă faţă de sărăcia şi ticăloşia ei. Ea spune prin atitudinea ei; «Sunt bogată, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic». (Apocalipsa 3, 17).”-The Review and Herald, 1 april, 1890 / Gânduri despre cartea Apocalipsa, pagina 225

Solia îngerului din Apocalipsa 18 este și solia Ploii Târzii. Sigilarea celor 144.000 se va face în funcție de cum vor răspunde la această solie; dacă vor primi sau nu picurii Ploii Târzii în inimile lor.

„Numai cei care trăiesc potrivit cu lumina pe care o au vor primi o lumină mai mare. Dacă nu înaintăm zilnic în exemplificarea virtuților unui creștin activ, nu vom recunoaște manifestările Duhului Sfânt în Ploaia Târzie. Este posibil ca ea să cadă asupra inimilor tuturor celor din jurul nostru, fără ca noi să ne dăm seama și s-o primim.” - Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei, 507.

187

„Cu o dorinţă fierbinte privesc înainte la timpul când evenimentele din Ziua Cincizecimii se vor repeta cu o putere mult mai mare decât în acea ocazie. Ioan spune: «Am văzut pogorându-sc din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.» (Apocalipsa 18; 1). Atunci, la fel ca în vremea Cincizecimii, poporul va auzi adevărul vestindu-li-se, fiecărui om în propria lui limbă.

Dumnezeu poate să insufle o nouă viaţă în fiecare suflet care doreşte să-I servească în mod sincer, şi poate atinge buzele cu un cărbune aprins de la altar ca să-l facă să devină elocvent pentru slava Sa. Mii de voci vor fi păstrunse de puterea de a vorbi despre adevărurile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Limba bâlbâită se va dezlega şi cel timid va fi întărit pentru a da mărturie curajoasă despre adevăr. Domnul poate să-Şi ajute poporul să cureţe templul sufletului de orice pervertire şi să menţină o aşa de strânsă legătură cu El, încât să poată primi Ploaia Târzie, când aceasta va fi revărsată.” - The Review and Herald, 20 iulie, 1886 / Gânduri despre cartea Apocalipsa 233.

Când toți au primit sigiliul lui Dumnezeu și lucrarea de sigilare pentru Israelul spiritual s-a încheiat, armata ultimilor ucenici ai Domnului Hristos este gata să dea Marea Strigare din Apocalipsa 18:4,5. Aceasta va fi chemarea adresată lucrătorilor din al 11-lea ceas, acelora care nu au avut cunoștință despre Sabatul Domnului, chemarea de a ieși din Babilon. Să nu uităm că sunt două chemări adresate bisericilor din acest timp. Apocalipsa 18:1-3 este o continuare a celei de-a doua solii îngerești (Apocalipsa 14:8), proclamată pentru a cerne Israelul spiritual și a forma armata celor 144.000. Acesta este primul apel, dat înainte de Legea Duminicală. Apocalipsa 18:4,5 este marea strigare al celui de-al treilea înger, este apelul făcut de către aceia care au răspuns pozitiv la solia din Apocalipsa 18:1-3 și care nu sunt trecuți la odihnă în timpul de strâmtorare, adică cei 144.000. Să nu uităm însă că în lumina îngerului din Apocalipsa 18 este împletită lumina tutor celor trei solii în ordinea lor.

„Când Isus a început lucrarea Sa publică, El a curăţit Templul de profanările sacramentale. Printre ultimele acte ale lucrării Sale a fost cea de-a doua curăţire a Templului. Tot aşa, în ultima lucrare pentru avertizarea lumii, vor fi făcute două chemări distincte către biserici. Cea de-a doua solie îngerească este: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei.» (Apocalipsa 14, 8). Şi în marea strigare a celei de-a treia solii îngereşti se aude o voce din cer care zice: «Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ci! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.» (Apocalipsa 18, 4.)” - The Review and Herald, 6 decembrie, 1892. / Gânduri despre cartea Apocalipsa, pagina 226

Însă a doua chemare are loc la legea duminicală:

188

„Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: «Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” — Apocalipsa 18, 4-5. Când ajung păcatele ei până la cer? Când Legea Lui Dumnezeu este în cele din urmă anulată prin legislaţie.” - The Signs of the Times, 12 iunie, 1893.

Așadar, prima chemare începe înainte de legea duminicală. Înseamnă că Îngerul din Apocalipsa 18 coboară înainte de legea duminicală. Aceasta este în acord și cu ceea ce știm până acum despre sigilare. Atâta timp cât lucrarea lui este aceea de a sigila pe cei 144.000 și știm că ei vor fi deja sigilați la legea duminicală pentru a da Marea Strigare, atunci înseamnă că acest înger își va începe lucrarea de sigilare înainte de legea duminicală. Înseamnă că El coboară înainte, nu la legea duminicală.

ÎNTÂI PE IUDEU, APOI PE GREC

Domnul lucrează cu Israelul modern la fel cum a lucrat cu cel antic. Cercetează întâi pe iudeu, apoi pe grec. Judecă întâi pe iudeu, apoi pe grec.

• "Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;" - Romani 1:16;

• „Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.” – Romani 2:9,10;

• "Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?" - 1 Petru 4:17

• "Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor." - Ioan 15:22

• „Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” - Luca 12:47,48.

Domnul Cristos a vestit solia de intrare în legământ prima dată casei lui Israel, iar din anul 34 neamurilor. Domnul lucrează astăzi la fel prin îngerul din Apocalipsa 18. El va adresa o chemare întâi Israelului spiritual, (Apocalipsa 18:1-3) iar după ce Israelul spiritual este sigilat, ușa se închide pentru adventiștii care refuză ultima solie de har, în timp ce solia merge mai departe după legea duminicală la aceia care nu aveau cunoștință despre Semnul lui Dumnezeu. (Apocalipsa 18:4,5)

189

„Locurile golite vor fi umplute de cei pe care Domnul Hristos i-a descris ca fiind sosiţi în ceasul al unsprezecelea. Numărul celor cu care Se luptă Duhul lui Dumnezeu este mare. Vremea judecăţilor distrugătoare ale Lui Dumnezeu este o vreme de har pentru cei care acum nu au prilejul de a cunoaşte adevărul. Domnul va privi spre ei cu duioşie. Inima Lui miloasă este înduioşată, mâna Lui este încă întinsă spre a salva, în timp ce, pentru cei care nu vor să intre, uşa este închisă. Cei care aud pentru prima oară adevărul, în aceste ultime zile, vor fi primiţi în mare număr. — Letter 103, 1903. ” Evenimentele ultimelor zile, pag. 182.

144.000 – UN NUMĂR SIMBOLIC?

În Biblie avem mai multe numere simbolice. De exemplu, 7 simbolizează plinătatea sau perfecțiuna. 3 simbolizează Trinitatea, sau un proces de testare. 10 simbolizează încercarea. Trebuie să observăm că fiecare număr este simbolic prin cantitatea pe care o indică. Numărul 7 nu ar mai fi simbolic dacă ar indica o altă cantitate, de exemplu 41. Sunt unele cantități în Scripturi care simbolizează ceva, altele nu simbolizează nimic. Totuși, toate numerele simbolice sunt reale și exacte din punct de vedere cantitativ. Spre exemplu, 10 – simbol al încercării – este chiar 10, nu 37, nici 538. Dacă un număr este simbolic nu înseamnă că acesta nu este real din punct de vedere cantitativ, întrucât chiar cantitatea ce o indică îl face să fie simbolic. Într-un mod similar 144.000 este un număr simbolic. 12x12x1000, simbolizează ultimii apostoli din poporul lui Dumnezeu. Au fost 12 apostoli, au fost 12 seminții. Totuși, aceasta nu înseamnă că numărul este inexact. Nu este vorba de 14.234.233, ci chiar de 144.000.

Mulți întreabă – „Cum este aceasta posibil atâta vreme cât ei sunt împărțiți pe seminții și Israelul antic a ieșit din profeție?” – Este posibil! După cum Israelul fizic era împărțit în 12 seminții, consider că și Israelul spiritual este împărțit tot la fel. Spiritul Profetic spune că noi suntem o piatră, care atunci când se lasă șlefuită, Duhul Sfânt va lumina prin ea conform nuanței ei. Duhul Sfânt luminează prin noi în funcție de nuanța temperamentului și a caracterului nostru. Pe pieptarul Marelui Preot erau 12 pietre prețioase de diferite nuanțe, fiecare un simbol al unei seminții. Mai mult, cetatea Cea Mare, Noul Ierusalim este împodobită cu 12 porți și 12 temelii, simbol al semințiilor și al apostolilor:

"Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi, la porţi,

doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel."- Apocalipsa 21:12.

"Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului."- Apocalipsa 21:14.

Cum este aceasta posibil când știm că nu au fost decât 12 apostoli și în cetate vor fi mulți mai mulți Evrei după spirit decât după sânge? Răspunsul este simplu: precum s-a făcut trecerea după anul 34 de la fizic la spiritual, de la literal la simbolic, de la sânge la spirit, tot așa Israelul Spirtual de astăzi este împărțit tot în 12 seminții, după spirit, nu după trup.

190

Această împărțire se face în funcție de nuanța caracterului nostru. Noi nu știm acum din ce seminție facem parte, însă Dumnezeu ne va face cunoscut în noul Ierusalim.

Un lucru extraordinar este că psihologia de astăzi identifică 12 tipuri de temperament uman. Ele reies combinând cele patru mari categorii (Coleric, Sangvin, Melancolic, Flegmatic), două câte două (ex Coleric – Sangvin). În opinia mea, cei 144.000 sunt împărțiți în 12 cete de câte 12.000 chiar în funcție de acest criteriu.

În plus, 144.000 este un număr exact întrucât el apare în contrast cu marea gloată, pe care nimeni n-o poate număra.

"Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din

toate seminţiile fiilor lui Israel." - Apocalipsa 7:4.

"După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini."(Apocalipsa 7:9)

Nu în ultimul rând, Spiritul Profetic ne confirmă faptul că este un număr exact Ei sunt sfinții care au rămas în viață și au trecut prin cele 7 plăgi:

„La scurtă vreme, am auzit vocea lui Dumnezeu, asemenea unor ape multe, care ne-a spus ziua și ceasul venirii lui Isus. Sfinții care erau în viață, 144 000 la număr, au cunoscut și au deslușit glasul, dar cei răi au crezut că este un tunet și un cutremur. Când Dumnezeu a rostit timpul, a turnat asupra noastră Duhul Sfânt, iar fețele noastre s-au luminat și au început să strălucească de slava lui Dumnezeu, precum fața lui Moise când a coborât de pe Muntele Sinai.

Cei 144 000 erau toți sigilați și perfect uniți. Pe frunțile lor scria: Dumnezeu, Noul Ierusalim, și mai era o stea strălucitoare în care era scris Numele cel nou al lui Isus. Văzând starea noastră fericită, sfântă, cei răi s-au umplut de mânie și s-au repezit cu violență ca să pună mâna pe noi pentru a ne arunca în închisori; dar noi am întins mâna în Numele Domnului și ei au căzut neajutorați la pământ. Apoi, s-a văzut că sinagoga lui Satana știa că Dumnezeu ne iubea pe noi cei care ne puteam spăla unul altuia picioarele și îi salutam pe frați cu o sărutare sfântă, și ei s-au închinat la picioarele noastre.

La scurt timp, privirile ne-au fost atrase către răsărit, căci se ivise un mic nor negru, cam de o jumătate de palmă, pe care toți îl știam ca fiind semnul Fiului omului. Ne aflam toți într-o tăcere solemnă, cu ochii țintă la norul care se apropia și devenea mai strălucitor, din ce în ce mai slăvit, până când a ajuns un nor mare, alb. Partea de jos a acestuia părea ca de foc; deasupra norului era un curcubeu, în timp ce în jurul lui erau zece mii de îngeri,care intonau cel mai plăcut cântec; pe acest nor stătea Fiul omului. Părul Său era alb și ondulat și I se cobora pe umeri; pe capul Său erau multe cununi. Picioarele Îi păreau ca de foc. În mâna Sa dreaptă era o seceră ascuțită, în cea stângă, o trâmbiță de argint. Ochii Săi, ca niște flăcări, îi cercetau neîncetat pe copiii Lui. Apoi toate fețele s-au îngălbenit, iar ale celor pe care Dumnezeu îi respinsese s-au înnegrit. Atunci am strigat cu toții: “Cine va putea sta în

191

picioare? Este haina mea nepătată?” Și îngerii au încetat să cânte și a urmat un timp de tăcere înspăimântătoare, după care Isus a vorbit: “Cei care au mâini curate și inimi neîntinate vor putea sta în picioare; harul Meu vă este de ajuns”. La auzirea acestor cuvinte, fețele noastre s-au luminat și bucuria a inundat fiecare inimă. Și îngerii au urcat un ton și au cântat din nou, în timp ce norul se apropia și mai mult de pământ.” - Scrieri Timpurii, p. 15-16.

Este limpede acum că lucrarea Îngerului din Apocalipsa 18 este asociată cu lucrarea de sigilare. Procesul de sigilare începe atunci când cele patru vânturi sunt reținute, semn că ea este a doua chemare profetică din Ezechiel 37:9-10. Dacă putem afla când sunt cele patru vânturi reținute, putem afla timpul în care se coboară Îngerul din Apocalipsa 18. Să nu uităm că:

"Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci." (Amos 3:7)

Este încă clar faptul că după anul 1844 nu mai exisă timp profetic (Apocalipsa 10:6). De aceea nu putem spune cu exactitate data evenimentelor profetice viitoare, ci putem recunoaște apropierea lor prin semne. Putem însă să recunoaștem împlinirea lor, dacă aceasta este în trecut. De aceea, vom consulta Cuvântul inspirat pentru a găsi mai multe detalii despre oprirea vânturilor mâniei lui Dumnezeu pentru a putea vedea dacă găsim vreun eveniment în trecut care să corespundă descrierii profeției. Dacă nu găsim acel eveniment, înseamnă că trebuie să așteptăm împlinirea lui, fără să știm însă cu exactitate când va veni.

192

CÂND SUNT CELE PATRU VÂNTURI

REȚINUTE?

„În acea zi, DOMNUL cu sabia Lui apăsătoare şi mare şi puternică va pedepsi leviatanul, şarpele străpungător, chiar leviatanul, acel şarpe strâmb; şi va ucide dragonul care este în mare. 2 În acea zi cântaţi-i: Vie cu vin roşu. 3 Eu, DOMNUL, o păzesc; o voi uda în fiecare clipă; ca nimeni să nu o vatăme, o voi ţine noapte şi zi. 4 Furie nu este în mine; cine va pune mărăcinii şi spinii împotriva mea în bătălie? Eu aş trece prin ei, i-aş arde în întregime. 5 Sau, să îmi apuce tăria, ca să facă pace cu mine, da el va face pace cu mine. 6 El îi va face pe cei care vin din Iacob să prindă rădăcină; Israel va înflori şi înmuguri şi va umple faţa lumii cu rod. 7 L-a lovit el, aşa cum a lovit pe cei ce l-au lovit? Sau este el ucis conform macelăririi celor ce sunt ucişi de el? 8 Tu te vei certa cu ea cu măsură când se întinde; el opreşte vântul său aspru în ziua vântului de est.9 De aceea prin aceasta va fi nelegiuirea lui Iacob îndepărtată; şi acesta este tot rodul pentru a înlătura păcatul lui; când el face toate pietrele altarului ca pietre de var care sunt sfărmate în bucăţi, dumbrăvile şi chipurile nu vor sta în picioare. 10 Totuşi cetatea apărată va fi pustiită şi locuinţa părăsită şi lăsată asemenea unui pustiu, acolo va paşte viţelul şi acolo se va culca şi va mistui ramurile acesteia. 11 Când crengile acesteia se ofilesc, vor fi rupte, femeile vor veni şi le vor da foc, căci este un popor fără înţelegere; de aceea cel ce i-a făcut nu va avea milă de ei şi cel ce i-a format nu le va arăta favoare. 12 Şi se va întâmpla, în acea zi, că DOMNUL va treiera de la canalul râului până la pârâul Egiptului şi veţi fi adunaţi unul câte unul, voi copiii lui Israel. 13 Şi se va întâmpla, în acea zi, că marea trâmbiţă va suna şi cei care erau gata să piară în ţara Asiriei şi proscrişii din ţara Egiptului, vor veni şi se vor închina DOMNULUI în muntele sfânt, la Ierusalim.” - Isaia 27 (traducerea Fidela)

În acea zi… În acea zi Domnul va pedepsi leviatanul și dragonul. El va pedepsi balaurul și fiara. Aceste puteri sunt un simbol al Babilonului. Din versetul 2 însă, inspirația se concentrează pe via lui Iacob, pe poporul Său. În acea zi Domnul dorește să îi cânte „viei cu vin roșu”. Aceasta face evident trimitere la cântarea despre via Domnului din Isaia capitolul 5:

„Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. "Acum, dar - zice Domnul - locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi

193

pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea." Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare! Vai de cei ce înşiră casă lângă casă şi lipesc ogor lângă ogor până nu mai rămâne loc, şi locuiesc în mijlocul ţării! Iată ce mi-a descoperit Domnul oştirilor: "Hotărât, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari şi frumoase nu vor mai fi locuite. Chiar zece pogoane de vie nu vor da decât un bat, şi un omer de sămânţă nu va da decât o efă." Isaia 5:1-10.

În Isaia capitolul 5 vedem cum Domnul, după ce a făcut tot ce a putut pentru via Lui, se hotătăște ca să o pustiască. Acest lucru s-a întâmplat și cu Israelul antic, atunci când Domnul Isus Hristos a făcut ultimul apel viei Sale. Ei L-au ucis pe Fiul Stăpânului viei, așa că Dumnezeu se hotărăște să dea via altor vieri -(Vezi Matei 21:33-44). Se face astfel trecerea de la Israelul antic la cel spiritual. De la Biserica Sinedriului la Biserica Primară.

De fiecare dată când Domnul închide ușa pentru o generație, există o rămășiță care intră în legământ cu Domnul și continuă lucrarea Sa. Am studiat mai devreme istoria lui Enoh și Noe, Moise, Iosua și Caleb, Domnul Isus Hristos și istoria Milleriților. În fiecare istorie, Domnul, mâhnit, a pustiit-o. Însă a existat o rămășiță care a intrat în legământ cu Domnul și nu a primit mânia Domnului. Vă amintiți de familia lui Noe, de Iosua și Caleb, de Biserica Primară, de Milleriții dezamăgiți?

Acest lucru se va întâmpla și în ultima generație, generația noastră. De aceea Isaia 27 se aplică și Israelului spiritual. Ușa pentru noi se va închide la Legea Duminicală, exact la fel cum s-a închis și pentru celelalte generații. Însă Domnul va trebui să aibă o rămășiță dintre aceia care păzesc poruncile Lui și țin credința lui Isus, care să intre în legământ cu ei. Aceia sunt cei 144.000, care sunt deja sigilați atunci când se va închide ușa harului pentru cunoscătorii Sabatului. Ei vor da Marea Strigare în lume exact la fel cum ucenicii au continuat să proclame Evanghelia neamurilor după ce ușa pentru națiunea iudaică se închisese. Via fusese dată altor vieri, întocmai cum va fi dată și în timpul nostru. Aceasta este cântarea pe care Domnul o va cânta viei lui Israel în aceste timpuri – „Vie cu vin roșu”.

În versetul 6 din Isaia 27, ni se spune că Israel va rodi. Acesta este un simbol pentru revărsarea Ploii Târzii - (Vezi și Isaia 44:1-4; 55:10,11; Deuteronom 32:1,2.). Lucrarea de sigilare a celui de-al trelea înger este însoțită de Ploaia Târzie, iar cei 144.000 vor primi picurii Ploii Târzii înainte de Legea Duminicală, pentru ca la Marea Strigare ei să poată primi torentele fără măsură ale Ploii Târzii. Această istorie s-a repetat cu ucenicii. Și pentru ei Duhul Sfânt a fost dat progresiv, întâi câțiva picuri, apoi torentul deplin la Ziua Cincizecimii:

• Actul lui Cristos de a sufla peste ucenicii Săi Duhul Sfânt, și de a le împărtăși păcea Sa lor, a fost ca și câțiva stropi înainte de torentul bogat ce sta să fie revărsat în Ziua Cincizecimii. Isus a evidențiat un adevăr în fața ucenicilor, acela că pe măsură ce vor înainta în lucrarea încredințată lor, ei vor înțelege din ce în ce mai bine natura acelei lucrări și modalitatea în care Împărăția lui Cristos urma să fie stabilită pe pământ. Ei au fost numiți să fie martori pentru Mântuitor; ei trebuiau să mărturisească ceea ce au văzut

194

și auzit despre învierea Sa; ei trebuiau să repete cuvintele pline de har care ieșeau de pe buzele Sale. - Spiritul Profetic, volumul 3, pag. 243. • „Marea revărsare a Duhului lui Dumnezeu care iluminează tot pământul cu gloria

Sa nu va veni până nu avem un popor iluminat[cei 144.000, notă editor.] care știe din experiență ce înseamnă să fie împreună-lucrător cu Dumnezeu. Când noi avem o consacrare întreagă, din toată inima serviciului lui Cristos, Dumnezeu va recunoaște acest fapt prin revărsarea Duhului Său, fără măsură; dar aceasta nu se va întâmpla în timp ce cea mai mare parte a bisericii nu este împreună lucrătoare cu Dumnezeu. Dumnezeu nu poate revărsa Duhul Său când egoismul și necumpătarea sunt așa de vădite; când predomină un așa spirit, care, dacă ar fi transformat în cuvinte, ar exprima acel răspuns al lui Cain:«Sunt eu păzitorul fratelui meu?»” - Review and Herald, 21 Iulie, 1896.

Trebuie să înțelegem această schimbare de dispensațiune. La fel cum în timpul Domnului Hristos s-a făcut trecerea de la Biserica Sinedriului la Biserica Apostolică, la fel și astăzi se va face această schimbare. Când ușa harului se va închide la legea duminicală, atunci cei care nu au sigiliul lui Dumnezeu vor primi semnul fiarei. Atunci trecerea de la Biserica Adventistă (ca organizație) la mișcarea celor 144.000 va fi completă, însă trecereaa este una progresivă. Aceasta este Biserica rămășiței, care va da Marea Strigare. Atunci El va da via altor vieri.

De aceea vedem în Isaia 27 atât o pustiire a Israelului, cât și o strângere. Pentru că în timp ce Domnul se îndepărtează de Biserica Laodiceea (o varsă din gura Sa), El merge și îi sigilează pe cei 144.000. Astfel El strânge rămășița pe care o va folosi să dea ultima lucrare de avertizare lumii.

În versetul 7 se vorbește despe lovirea Domnului (Fiul Său a fost lovit pe pământ) și lovirea poporului Israel, versetul denotând judecata. Domnul va judeca astfel pe Israel.

Însă toate acestea se întâmplă „în acea zi”. Care este „acea zi”? Versetul 8 ne dă răspunsul:

„Tu te vei certa cu ea cu măsură când se întinde; el opreşte vântul său aspru în ziua

vântului de est.”. Acea zi, este ziua vântului de est, sau ziua vântului de răsărit. Ce face Domnul atunci?

„El oprește vântul Său aspru”. Extraordinar! Cât de minunat se leagă totul? Când oprește Domnul vântul Său aspru? Tocmai am citit în Apocalipsa 7:1-4 că Domnul oprește cele patru vânturi când începe sigilarea celor 144.000. Dar am observat cum Isaia 27 vorbește chiar despre acestă strângere a rămășiței, în versetul 12:

„Şi se va întâmpla, în acea zi, că DOMNUL va treiera de la canalul râului până la

pârâul Egiptului şi veţi fi adunaţi unul câte unul, voi copiii lui Israel.” Acea zi este ziua vântului de răsărit, ziua în care cele patru vânturi sunt oprite, în care

„El oprește vântul Său aspru”. În acea zi ni se va cânta „Vie cu vin roșu”. Îngerul din

195

Apocalipsa 18 este acela care efectuează lucrarea de sigilare a celor 144.000, mai exact prima chemare, acea din Apocalipsa 18:1-3. Deci îngerul din Apocalipsa 18 coboară atunci când începe sigilarea celor 144.000, adică atunci când cele patru vânturi sunt reținute, când „El oprește vântul Său aspru.” Aceasta nu înseamnă decât un lucru: Îngerul din Apocalipsa 18 coboară în ziua vântului de răsărit.

În plus, în Isaia 27:1 ni se spune „În acea zi, DOMNUL cu sabia Lui apăsătoare şi mare şi puternică va pedepsi

leviatanul, şarpele străpungător, chiar leviatanul, acel şarpe strâmb; şi va ucide dragonul care este în mare.” Isaia 27:1.

În acea zi… Acea zi, ziua vântului de răsărit este ziua în care cele patru vânturi sunt

oprite și Domnul adună rămășița Sa. Dar în Isaia 27 vedem cum Domnul va pedepsi dragonul și șarpele tot „în acea zi”. Adică tot în ziua vântului de răsărit. Aceasta este încă o dovadă a faptului că Îngerul din Apocalipsa 18 coboară în Ziua Vântului de Răsărit. Nu numai că El este Acela care efectuează lucrarea de strângere a rămășiței, dar El vine cu o solie despre căderea Babilonului. Adică despre pedepsirea leviatanului și a dragonului din Isaia 27:1.

După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi

pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei."

Pentru a vedea ce înseamnă ziua vântului de răsărit, trebuie întâi să vedem ce

reprezintă acest vânt de răsărit.

196

ZIUA VÂNTULUI DE RĂSĂRIT

VÂNTUL DE RĂSĂRIT (DE EST) ADUCE LĂCUSTELE. „Și Moise şi-a întins toiagul asupra ţării Egiptului şi DOMNUL a adus un vânt de est

peste ţară toată ziua aceea şi toată noaptea; şi când a fost dimineaţă, vântul de est a adus lăcustele.” - Exodul 10:13, Fidela.

„Şi, iată, şapte spice subţiri şi prăjite de vântul de est au răsărit după ele. Şi cele şapte

spice subţiri au mâncat cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit şi, iată, a fost un vis.” - Geneza 41:6,7, Fidela.

„Astfel mi-a arătat Domnul DUMNEZEU; şi, iată, el a format lăcuste la începutul

creşterii otavei; şi, iată, era otava după cositul împăratului. Şi s-a întâmplat, după ce au terminat de mâncat iarba ţării, că atunci am spus: Doamne DUMNEZEULE, iartă, Te implor, prin cine se va ridica Iacob? Pentru că el este mic.” - Amos 7:1,2, Fidela.

„El a făcut ca un vânt de est să bată în cer şi prin puterea lui a adus vântul de sud.”

-Psalmi 78:26, Fidela. „Ai intrat tu în tezaurele zăpezii? Sau ai văzut tu tezaurele grindinii, pe care am

păstrat-o pentru timpul tulburării, pentru ziua de bătălie şi război? Pe ce cale este lumina împărţită, care împrăştie vântul de est pe pământ?” - Iov 38:22-24, Fidela.

„Şi Moise şi-a întins mâna peste mare; şi DOMNUL a făcut ca marea să meargă înapoi

printr-un puternic vânt din est toată noaptea aceea şi făcut marea pământ uscat şi apele au fost despicate.” -Exod 14:21, Fidela.

Putem observa în Scripturi cum vântul de răsărit este prezentat ca aducând secetă și pustiire. De asemenea, el aduce lăcustele. Însă lăcustele simbolizează același lucru. Ele aduc tot pustiire și uscăciune. Ele mănâncă rodul pământului la fel cum vântul de răsărit îl usucă. De aceea, Inspirația folosește simbolul lăcustelor și al vântului de răsărit în Biblie pentru a arăta spre o putere ce aduce distrugere. Vom vedea în continuare că nu numai inamicii poporului lui Dumnezeu au fost pradă unei puteri simbolizate prin vântul de răsărit, dar și poporul lui Dumnezeu a fost pedepsit de Domnul printr-o putere ce este simbolizată tot de lăcuste sau de vântul de răsărit. Așadar, vântul de răsărit aducător de lăcuste este o putere pe care Dumnezeu o folosește pentru a pedepsi fie pe poporul Său, fie pe inamicii poporului Său

197

(Babilonul sau Tirul cum vom vedea imediat). Să privim așadar acestă ambivalență a simbolului vântului de răsărit sau a lăcustelor în Scripturi:

VÂNTUL DE RĂSĂRIT SAU LĂCUSTELE ÎMPOTRIVA POPORULUI LUI DUMNEZEU

„Și s-a întâmplat, când soarele a răsărit, că Dumnezeu a pregătit un vânt arzător din est; şi soarele a bătut peste capul lui Iona, încât el a leşinat şi a dorit în el însuşi să moară şi a spus: Mai bine este pentru mine să mor decât să trăiesc!” - Iona 4:8

„Lui Efraim îi place vântul şi aleargă după vântul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi

înşelătoria; face legământ cu Asiria şi duc untdelemn în Egipt. Domnul este în ceartă şi cu Iuda şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.” - Osea 12:1,2.

„Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul lui este păstrat. Îl vor apuca durerile naşterii; este un copil neînţelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită! Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele! Oricât de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraţilor săi, tot va veni vântul de răsărit, se va stârni din pustiu un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele şi-i va seca fântânile: va jefui vistieria de toate vasele ei de preţ.” - Osea 13:12-15.

„Totuşi poporul Meu M-a uitat şi aduce tămâie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit

vechile cărări şi a apucat pe cărări şi drumuri nebătute, făcând astfel din ţara lor o pustietate, o veşnică batjocură; toţi cei ce trec prin ea sunt uimiţi şi dau din cap. Ca vântul de la răsărit îi voi risipi înaintea vrăjmaşului; iar în ziua necazului lor le voi întoarce spatele şi nu Mă voi uita la ei!” - Ieremia 18:15-17

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: "Fiul omului, spune o vorbă cu tâlc, spune o

pildă casei lui Israel şi zi: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Un vultur mare cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestriţe a venit în Liban şi a luat vârful unui cedru. A rupt ramura cea mai înaltă a lui, a dus-o într-o ţară de negoţ şi a pus-o într-o cetate de negustori; a luat şi din sămânţa ţării şi a pus-o într-un pământ roditor; a pus-o lângă o apă mare şi a sădit-o ca pe o salcie. Lăstarul acesta a crescut şi s-a făcut un butuc de viţă întins, dar nu prea înalt; viţele îi erau îndreptate spre vultur, şi rădăcinile erau sub el. Astfel s-a făcut un butuc de viţă, a dat lăstari şi a făcut mlădiţe. Mai era însă un alt vultur mare cu aripi lungi şi cu pene multe. Şi iată că din pământul unde era sădită, viţa aceasta şi-a întins rădăcinile cu lăcomie spre el şi şi-a îndreptat ramurile spre el ca s-o ude mai mult decât pe stratul în care era sădită. Viţa era sădită într-un pământ bun, lângă o apă mare, aşa ca să facă mlădiţe, să dea rod şi să se facă o viţă minunată." Spune, zice Domnul Dumnezeu, îi va merge bine ei oare? Nu-i va smulge vulturul dintâi rădăcinile şi-i va tăia rodul, şi i se vor usca toate frunzele odrăslite? Se va usca şi nu va trebui niciun braţ puternic, nici multă lume ca s-o scoată din rădăcinile ei. Iată că este sădită: îi

198

va merge bine? Dacă o va atinge vântul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit." Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: "Spune casei acesteia răzvrătite: "Nu ştiţi ce înseamnă aceasta?" Şi spune: "Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul şi pe căpeteniile lui şi i-a dus cu el în Babilon. A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legământ cu el şi l-a pus să jure; dar pe mai marii ţării i-a luat cu el ca împărăţia să rămână smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legământul, rămânându-i credincios. Dar el s-a răsculat împotriva lui şi a trimis soli în Egipt ca să-i dea cai şi un mare număr de oameni. Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape, dacă a rupt legământul? Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care şi-a călcat jurământul şi al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri! Aşa că nici faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete. El a nesocotit jurământul, până într-atât că a rupt legământul, ba încă şi-a dat mâna şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!" De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Pe viaţa Mea că, întrucât a nesocotit jurământul făcut în Numele Meu şi a rupt legământul Meu, voi face să se întoarcă asupra capului lui lucrul acesta. Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvârşită de el faţă de Mine. - Ezechiel 17:1-20.

„Tu însă fă o plângere asupra domnului lui Israel şi zi: "Ce era mama ta? O leoaică.

Stătea culcată cu leii şi îşi creştea puii în mijlocul puilor de lei. A crescut pe unul din puii ei, care s-a făcut un leuţ, a învăţat să sfâşie prada; şi a mâncat oameni. Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui, şi a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări şi l-au dus în ţara Egiptului. Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aştepta şi că s-a înşelat în nădejdea ei, a luat un alt pui şi l-a făcut leuţ. El a umblat cu leii, s-a făcut leuţ, a învăţat să sfâşie prada şi a mâncat oameni. A năvălit în palatele lor şi le-a nimicit cetăţile; aşa că ţara, cu tot ce se afla în ea, s-a îngrozit de mugetul răcnetelor lui. Dar împotriva lui s-au înşiruit neamurile din toate ţinuturile dimprejur. I-au întins laţuri, şi a fost prins în groapa lor. I-au pus un belciug în nări, l-au pus într-o cuşcă şi l-au dus la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într-o cetăţuie ca să nu i se mai audă glasul pe munţii lui Israel. - Mama ta, ca şi tine, era ca o vie sădită lângă ape. Era roditoare şi încărcată de mlădiţe din pricina belşugului apelor. Ramurile ei erau aşa de tari că se puteau face toiege de cârmuitori din ele; prin înălţimea ei întrecea ramurile stufoase şi atrăgea privirile cu înălţimea ei şi prin mulţimea mlădiţelor ei. Dar a fost smulsă cu mânie şi aruncată la pământ; vântul de răsărit i-a uscat rodul; mlădiţele ei cele puternice au fost rupte, s-au uscat şi le-a mâncat focul. Şi acum este sădită în pustiu, într-un pământ uscat şi fără apă. Din mlădiţele ei a ieşit foc, şi i-a mâncat rodul; aşa că nu mai are ramuri tari, bune pentru un toiag de cârmuitor. Aceasta-i o cântare de jale şi va sluji drept cântare de jale.” - Ezechiel 19.

„Căci, iată, îi ridic pe caldeeni, acea naţiune amarnică şi pripită, care va mărşălui prin

întinderea ţării, pentru a stăpâni locuinţe care nu sunt ale lor. Ei sunt îngrozitori şi înspăimântători; de la ei înşişi vine judecata lor şi demnitatea lor. De asemenea, caii lor sunt mai iuţi decât leoparzii şi mai feroce decât lupii nopţii; şi călăreţii lor se vor împrăştia şi

199

călăreţii lor vor veni din depărtare; ei vor zbura ca acvila ce se grăbeşte să mănânce. Ei toţi vor veni pentru violenţă; feţele lor vor înfuleca precum vântul de est şi vor aduna captivi ca nisipul.” - Habacuc 1:6-9 [traducerea literală Fidela]

”Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel. Ascultaţi lucrul acesta,

bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării! S-a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră sau pe vremea părinţilor voştri? Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma! Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec a mâncat lăcusta Hasil. Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă, toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul de la gură! Căci în ţara mea a năvălit un popor puternic şi fără număr, cu dinţi de leu şi măsele de leoaică. Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăţi smochinul, l-a jupuit de coajă şi l-a trântit jos; mlădiţele de viţă au ajuns albe! [… trecem la capitolul 2…] "Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!" O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi. Arde focul înaintea lui şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă. Parcă sunt nişte cai şi aleargă ca nişte călăreţi. Vin uruind ca nişte care pe munţi şi pârâie ca o flacără de foc când mistuie miriştea; par o puternică oştire gata de luptă. Tremură popoarele înaintea lor şi toate feţele îngălbenesc. Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui şi nu se abate din cărarea lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers. Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case şi intră pe ferestre ca un hoţ. Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina. Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi Cel ce împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi? […]Voi depărta de la voi pe vrăjmaşul de la miazănoapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă şi pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oştirii lui în marea de răsărit şi coada oştirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, şi mirosul lui de putregai se va înălţa în văzduh, căci s-a crezut grozav. Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi înveseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari! Nu vă temeţi, fiare de pe câmp, căci izlazurile pustiului iarăşi vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor. Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară. Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn, vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară! Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de

200

Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. ” - Ioel 1:1-7; 2:1-11,20-28.

„Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, făcea nişte lăcuste, în clipa când

începea să crească otava; era otava după cositul împăratului. Şi după ce au mâncat ele cu desăvârşire toată iarba din ţară, am zis: «Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este aşa de slab!»” - Amos 7:1,2.

Acestea sunt pasajele în care vedem mânia Domnului împotriva poporului Său

exprimată sub simbolul vântului de răsărit, aducător de lăcuste. Însă și vântul de răsărit și lăcustele aduc aceleași stricăciuni, cea de-a doua pustiire fiind efectul primei (Exod 10:13). De aceea am introdus și simbolul lăcustei în studiul despre ziua vântului de răsărit.

În pasajele citate mai sus vedem cum vântul de răsărit este asociat cu puterea Babilonului, care a pustiit pe poporul lui Dumnezeu. Însă în Ioel vedem simbolul armatei de lăcuste ca reprezentând armata de la miazănoapte (Ioel 2:20). Dar am studiat că împăratul de la miazănoapte reprezintă tot Babilonul fizic sau spiritual (Ieremia 25:9-12, Daniel 11:40). Aceasta este încă o dovadă a faptului că lăcustele fac trimitere tot spre vântul de răsărit.

În plus, în Habacuc 1:6-8 acțiunile Caldeilor asupra poporului Domnului sunt asociate cu vântul de răsărit. Dar caldeii sau haldeii erau de fapt babilonienii.

Dacă Babilonul este „lăcusta” sau „vântul de răsărit” pentru Israelul antic, ne întrebăm: cine este „lăcusta” sau „vântul de răsărit” pentru Israelul spiritual astăzi? Răspunsul este cât se poate se simplu și logic. Dacă se face trecerea de la Israelul după trup la Israelul după spirit, trebuie să se facă trecerea și de la Babilonul după trup la Babilonul după spirit. În concluzie, vântul de răsărit sau lăcustele pentru Poporul Advent de astăzi este Babilonul spiritual, Catolicismul.

VÂNTUL DE RĂSĂRIT SAU LĂCUSTELE ÎMPOTRIVA DUȘMANILOR POPORULUI LUI DUMNEZEU Acum vom vedea, cu ajutorul lui Dumnezeu, pasajele în care Iehova pedepsește pe dușmanii poporului Său sub simbolul vântului de răsărit sau al lăcustelor.

„Domnul a zis lui Moise: "Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului ca să vină lăcustele peste

ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra." Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară, toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.” - Exodul 10:12-14.

„Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani; şi

cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.” -Geneza 41:27 201

„Mare este DOMNUL şi măreț pentru a fi lăudat în cetatea Dumnezeului nostru, în

muntele sfinţeniei sale. Frumoasă în înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sion, pe părţile de nord, cetatea marelui Împărat. Dumnezeu este cunoscut în palatele ei ca un loc de scăpare. Căci iată, împăraţii s-au adunat, au trecut împreună. Au văzut-o şi astfel s-au minunat; s-au tulburat şi au fugit departe. Acolo i-a apucat frică şi durere, ca a unei femei în travaliu. Tu frângi corăbiile din Tarsis cu un vânt din est.” - Psalmi 48:1-7. [Traducerea literală Fidela]

În Psalmul 48:1-7 ne este prezentată adunarea împăraților împotriva poporului lui

Dumnezeu. În timpul din urmă se va întâmpla chiar acest lucru. De fapt, se întâmplă chiar acum, sub ochii noștri.

„Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia,

ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.” - Apocalipsa 17:12-14.

Acești zece împărați sunt împărații din Psalmul 48. Aceste versete sunt paralele cu

acelea din Apocalipsa 13:11-15: „Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui

miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.”

Am studiat faptul că această fiară reprezintă Statele Unite, care vor lucra astfel încât

să amăgească pe celelate puteri ale pământului să facă o icoană fiarei;adică să convingă pe cei zece împărați să se unească cu biserica Catolică. Nu uitață că icoana fiarei e unirea bisericii cu statul. Decretul Duminical se dă după ce icoana fiarei este făcută, după ce acei „zece împărați” din Apocalipsa 17 dau fiarei puterea lor.

Însă în Psalmul 48, unde este descris chiar acest proces de adunare a împăraților, de constituire a chipului fiarei, ni se mai dă un detaliu: „Tu frângi corăbiile din Tarsis cu un vânt din est.” (Psalmul 48:7)

202

OARE CE REPREZINTĂ CORĂBIILE DIN TARSIS?

• „Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur; dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber.” - 1 Împărați 22:48.

• „Căci împăratul avea corăbii din Tarsis care călătoreau cu slujitorii lui Hiram; şi, la fiecare trei ani, veneau corăbiile din Tarsis, aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni. Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului prin bogăţiile şi înţelepciunea lui.” - 2 Cronici 9:21,22. Corăbiile din Tars reprezintă așadar prosperitatea economică, puterea economică.

Lovirea lor de către vântul de răsărit nu trebuie să însemne altceva decât începutul destrămării puterii economice a acestei alianțe satanice. Lovirea corăbiilor din Tars de către vântul de răsărit nu este prezentată doar în Psalmul 48, ci și mai clar în Ezechiel 27. Sub simbolul Tirului, alianța satanică din nou primește o lovitură din partea vântului de răsărit. Din nou corăbiile din Tars sunt lovite, moment în care începe căderea Tirului.

CĂDEREA TIRULUI SAU A BABILONULUI SPIRITUAL

„Cuvântul DOMNULUI a venit din nou la mine, spunând: «Şi tu, fiu al omului, înalţă o plângere pentru Tir; Şi spune Tirului: Tu, cel care eşti situat la intrarea mării, care eşti un comerciant pentru popoarele din multe insule: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Tirule, tu ai spus: Eu sunt de o frumuseţe desăvârşită. Graniţele tale sunt în mijlocul mărilor, constructorii tăi ţi-au desăvârşit frumuseţea. Ei ţi-au făcut toate scândurile pentru corăbii din brazi de Senir; au luat cedri din Liban pentru a face catarge pentru tine. Din stejarii Basanului ţi-au făcut vâslele; ceata de aşuriţi ţi-au făcut băncile din fildeş, adus din insulele Chitimului. In subţire, cu lucrare brodată din Egipt, era ceea ce tu întindeai pentru a fi pânza ta; albastru şi purpură din insulele Elişei era ceea ce te acoperea. Locuitorii Sidonului şi ai Arvadului erau marinarii tăi; înţelepţii tăi, Tirule, care erau în tine, erau cârmacii tăi. Bătrânii Ghebalului şi bărbaţii lui înţelepţi erau în tine reparându-ţi spărturilor tale; toate corăbiile mării cu marinarii lor erau în tine pentru a face schimb cu marfa ta. Cei din Persia şi din Lud şi din Put erau în armata ta, bărbaţii tăi de război; ei îşi atârnau scutul şi coiful în tine; ei îţi dădeau frumuseţea. Bărbaţii Arvadului cu armata ta erau pe zidurile tale de jur împrejur şi gamadimii erau în turnurile tale; ei îşi atârnau scuturile pe zidurile tale de jur împrejur; ei îţi desăvârşeau frumuseţea. Tarsisul era comerciantul tău din cauza mulţimii tuturor felurilor de bogăţii; ei au făcut comerţ în târgurile tale cu argint, fier, cositor şi plumb. Iavanul, Tubalul şi Meşecul, ei erau comercianţii tăi: ei făceau comerţ cu sufletele oamenilor şi vase de aramă în piaţa ta. Cei din casa Togarmei făceau comerţ în târgurile tale cu cai şi călăreţi şi catâri. Bărbaţii Dedanului erau comercianţii tăi; multe insule erau marfa mâinii tale; ei îţi aduceau colţi de fildeş şi abanos ca dar. Siria era comerciantul tău datorită mulţimii mărfurilor tale; ei făceau schimb în târgurile tale cu smaralde, purpură şi lucrare brodată şi in subţire şi corali şi agate. Iuda şi ţara lui Israel erau comercianţii tăi; ei făceau comerţ în piaţa ta cu grâu de Minit şi Panag şi miere

203

şi untdelemn şi balsam. Damascul era comerciantul tău datorită mulţimii mărfurilor tale, datorită mulţimii tuturor bogăţiilor; în vin din Helbon şi lână albă. Dan de asemenea şi Iavanul mergând încoace şi încolo făceau schimb în târgurile tale; fier strălucitor, casie şi trestie mirositoare erau în piaţa ta. Dedanul era comerciantul tău în învelitori preţioase pentru care. Arabia şi toţi prinţii Chedarului făceau schimb cu tine cu miei şi berbeci Comercianţii din Seba şi din Raama erau comercianţii tăi; ei făceau schimb în târgurile tale cu cele mai alese dintre toate mirodeniile şi cu toate pietrele preţioase şi aur. Haranul şi Canehul şi Edenul, comercianţii Sebei, ai Aşurului şi ai Chilmadului erau comercianţii tăi. Aceştia erau comercianţi cu toate felurile de lucruri, cu veşminte albastre şi lucrare brodată şi cu lăzi cu haine bogate, legate cu funii şi făcute din cedru, printre mărfurile tale. şi capre; cu acestea erau comercianţii tăi. Corăbiile Tarsisului cântau despre tine în piaţa ta; şi erai umplut şi ai ajuns foarte glorios în mijlocul mărilor. Vâslaşii tăi te-au adus în ape mari; vântul de est te-a frânt în mijlocul mărilor. Bogăţiile tale şi târgurile tale, mărfurile tale, marinarii tăi şi cârmacii tăi, reparatorii spărturilor tale şi cei care făceau schimb cu mărfurile tale şi toţi bărbaţii tăi de război, care sunt în tine şi în toată ceata ta, din mijlocul tău, vor cădea în mijlocul mărilor în ziua ruinării tale. Împrejurimile se vor zgudui la sunetul strigătului cârmacilor tăi. Şi toţi cei ce mânuiesc vâsla, marinarii şi toţi cârmacii mării vor coborî din corăbiile lor şi vor sta în picioare pe uscat; Şi vor face ca vocea lor să fie auzită împotriva ta şi vor striga cu amărăciune şi îşi vor arunca ţărână pe capete, se vor tăvăli în cenuşă; Şi se vor cheli în întregime pentru tine şi se vor încinge cu pânză de sac şi vor plânge pentru tine cu amărăciune a inimii şi bocet amar. Şi în bocetul lor vor înălţa o plângere pentru tine şi te vor plânge, spunând: Care cetate este ca Tirul, ca acea distrusă în mijlocul mării? Când mărfurile tale treceau mările, tu săturai multe popoare; tu ai îmbogăţit pe împăraţii pământului cu abundenţa bogăţiilor tale şi al mărfurilor tale. În timpul când vei fi frânt de mări în adâncurile apelor, mărfurile tale şi toată ceata ta din mijlocul tău, vor cădea. Toţi locuitorii insulelor vor fi înmărmuriţi din cauza ta şi împăraţii lor vor fi foarte înspăimântaţi, vor fi tulburaţi în înfăţişarea lor. Comercianţii dintre popoare te vor şuiera; vei fi o teroare şi nu vei mai fi.»” - Ezechiel 27. [Traducerea Literală Fidela]

Sub simbolul Tirului, alianța Satanică de la final este descrisă aici. În primele 25 de versete este descrisă prosperitatea economică a Tirului, însă, începând cu versetul 26, Tirul începe să cadă. Prosperitatea economică, corăbiile din Tars, au fost lovite în mijlocul mărilor de către vântul de răsărit. Trebuie să observăm că acest capitol face aceeași descriere ca și în Psalmul 48 și Isaia 27.

Vă amintiți că am stabilit că îngerul din Apocalipsa 18 coboară când Domnul „oprește vântul Său aspru în ziua vântului de răsărit” (Isaia 27:8, Fidela)? Atunci începe sigilarea celor 144.000 și am studiat că lucrarea acestui înger este de a sigila. Însă ce solie proclamă El? - Solia căderii Babilonului. Când începe să o proclame? - Când vine ziua vântului de răsărit; adică atunci când Tirul începe să cadă. Aceasta nu înseamnă altceva decât faptul că Ezechiel 27:26-35 vorbește de fapt tot despre căderea Babilonului. În Profețiile Scripturii, Tirul sau Babilonul sunt folosiți interschimbabil.

204

De fapt, putem vedea cum limbajul din Ezechiel 27:26-35 este aproape identic cu acela folosit pentru a descrie căderea Babilonului din Apocalipsa 18. De ce? Pentru că vorbesc despre aceeași cădere, a aceleiași puteri. În ambele capitole se poate vedea cu claritate o destrămare a puterii economice a Babilonului. Aceasta este produsă de vântul de răsărit, chiar în ziua vântului de răsărit (Isaia 27:1, Fidela).

Să aruncăm o privire la Apocalipsa 9. Aici găsim simbolul lăcustei, despre care am stabilit că este echivalent cu acela al vântului de răsărit.

„Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpionii pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpionului, când înţeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpioni, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon, iar pe greceşte, Apolion. Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.” - Apocalipsa 9:1-12.

Pionierii adventiști au identificat primele două vaiuri (nenorociri, sau trâmbițele 5 și 6) din Apocalipsa 9 ca fiind Islamul (copiii răsăritului sau vântul de răsărit). Dumnezeu a folosit Islamul pentru a pedepsi fărădelegile Romei (Babilonului spiritual). Pe hărțile profetice pe care le-am studiat găsim simbolul Islamului ilustrat printr-un cal înfuriat.

Ultimelor trei trâmbițe le este asociat câte un vai, însă ei au văzut că vaiul nu trebuia să înceapă neapărat odată cu sunetul trâmbiței, ci pe parcursul acesteia, astfel: Cea de-a cincea trâmbiță a început să sune în anul 606, la începutul Islamului Arab, odată cu nașterea Fatimei și începutul lucrării lui Mahomed. Abia în anul 1299 vaiul asociat trâmbiței a cincea începe să intre în vigoare, când încep primele atacuri ale islamului împotriva Romei. Vaiul reprezintă acea parte a trâmbiței care este însoțită de o tulburare militară, politică, economică. Tot așa, cea de-a șaptea trâmbiță a început să sune în anul 1844, însă vaiul asociat ei va veni pe parcursul acesteia, și a fost identificat de pionierii adventiști ca fiind evenimentele ce se vor petrece înainte de venirea Domnului nostru (mânia națiunilor, cele șapte plăgi). Primele două vaiuri sunt provocate de islam. Avem deja doi martori care ne indică faptul că al treilea vai trebuie să reprezinte tot un atac al islamului asupra armatelor Fiarei.

205

Atunci vântul de răsărit va lovi leviatanul și șarpele care este în mare (Isaia 27:1). Atunci vânturile vor fi înfrânate de puterea lui Dumnezeu și va începe sigilarea celor 144.000. Atunci corăbiile din Tarsis vor fi lovite și Tirul va începe să cadă. Atunci îngerul care vestește căderea Babilonului își va începe proclamația. Ultima solie de avertizare va fi dată lumii. Îngerul din Apocalipsa 18 va proclama cu putere mărturia Martorului Credincios. Atunci lăcustele aduse de vântul de răsărit (Islamul sau copii răsăritului) vor da o lovitură Babilonului. Atunci „toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe; şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: «Care cetate era ca cetatea cea mare?» Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: «Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!»” - (Apocalipsa 18:17-19). Prosperitatea economică a Babilonului va începe să slăbească. Corbiile Tarsisului vor începe să se scufunde. Când? Când Islamul, biciul lui Dumnezeu pentru Babilon, va lovi armatele Babilonului. Atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18:1-3. Aceea este prima chemare adresată bisericilor care slujește la adunarea și sigilarea Israelului spiritual, iar în Isaia 27 ni se spune că această adunare va avea loc tot în ziua vântului de răsărit.

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ZIUA VÂNTULUI DE RĂSĂRIT?

• Vântul aspru este reținut (Isaia 27:8 - Apocalipsa 7:1-4) • Începutul adunării poporului lui Dumnezeu, sigilarea celor 144.000 începe (Isaia

27:12,13; Ieremia 6:9; Ezechiel 37:9-11; Apocalipsa 7:1-4) • Dacă atunci începe sigilarea celor 144.000, tot atunci trebuie să intre în profeție și

îngerul care îi sigilează, Îngerul din Apocalipsa 18. (Apocalipsa 18:1-3) • Marea Trâmbiță va suna, poporul se adună, apelul la cărările cele vechi, la primele

două solii îngerești (Isaia 27:13; Ieremia 6:16,17; Evrei 5:12,13) • Corăbiile din Tarsis sunt lovite de vântul de răsărit (puterea economică începe să se

prăbușească) (Ezechiel 27:26-35, Psalmul 48:6, Isaia 27:1, Fidela) • Copiii răsăritului (islamul) reintră în profeție - cel de-al treilea vai. Ei sunt aceia care

lovesc corăbiile din Tarsis • Ploaia Târzie începe să fie revărsată cu măsură; Nu o primesc decât aceia care o

discern. „Tu te vei certa cu ea [cu via]cu măsură când se întinde [când rodește]; el opreşte vântul Său aspru în ziua vântului de est.” (Isaia 27:8, Fidela; ).

• Încep timpurile de înviorare(Fapte 3:19, Fidela). Aceia care vor fi înviorați de prima chemare din Apocalipsa 18:1-3, vor fi aceia care vor da Marea Strigare din Apocalipsa 18:4,5. Atunci vor primi Ploaia Târzie fără măsură. Ei sunt cei 144.000.

Oare există vreun eveniment din istorie care să corespundă descrierii profetice de mai sus?

APOCALIPSA 18:1-3

206

„Acum a început să se spună că eu am declarat că oraşul New York va fi spulberat de un val uriaş. Eu nu am afirmat niciodată acest lucru. Când priveam marile clădiri ce se înălţau în acel oraş, etaj peste etaj, am declarat: «Ce scene teribile vor avea loc când Domnul se va ridicasă zguduie pământul cu putere! Atunci, se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18, 1-3». Întregul capitol optsprezece din Apocalipsa constituie o avertizare cu privire la ce va veni pe pământ. Dar eu nu am nici o lumină specială referitoare la ceea ce se va întâmpla în New York. Tot ce ştiu este că, într-o zi, marile clădiri de acolo vor fi doborâte la pământ de puterea distrugătoare a lui Dumnezeu. Din lumina care mi-a fost dată, ştiu că timpul a venit. Un singur cuvânt din partea Domnului, o singură atingere a puterii Sale teribile, şi aceste structuri masive se vor prăbuşi. Nu ne putem imagina cât de îngrozitoare vor fi scenele care vor avea loc.” -Schițe din Viața Mea, 411.

Când vor cădea marile clădiri din New York, se va împlini Apocalipsa 18:1-3. Ce implică împlinirea Apocalipsa 18:1-3? Revedeți lista de mai sus. Într-un final implică venirea vântului de răsărit. Islamul reintră în profeție. Când a reintrat Islamul în profeție? La 11 septembrie 2001, Islamul a lovit în simbolul puterii economice a Statelor Unite. Atunci au căzut marile clădiri din New York. Atunci corăbiile din Tarsis, lovite de vântul de răsărit, au început să se scufunde.

America este puterea care face parte din alianța împăraților. Ea este aceea care de fapt îi adună pe împărați. În Plsamul 48 am citit acest lucru. Odată cu alianța pe care America a făcut-o cu Catolicismul pentru a dărâma Comunismul, ea a început să-și pună armatele la dispoziția fiarei. Catolicismul niciodată nu a avut propriile armate. Ceilalți împărați își puneau la dispoziție armatele pentru Fiară. De aceea, în istorie, Islamul a avut de-a face cu brațele de care fiara s-a folosit pentru a-și spori puterea. În aceste timpuri, aceste brațe au fost Statele Unite. De aceea Islamul tulbură Statele Unite.

CONFIRMAREA REGULII DE INTERPRETARE

Trebuie să ne amintim faptul că în Linia Millerită, Dumnezeu a ales ca prin împlinirea celui de-al doilea vai al Islamului (11 August 1840), principiul zi-an să se confirme. Principiul zi-an a fost principiul ce a condus creșterea cunoștinței pentru acea generație. Să nu uităm faptul că noi suntem altă generație, o altă linie. Am văzut că Vremea Sfârșitului pentru generația noastră a început în anul 1989. Atunci trebuie să fi început și creșterea cunoștinței. Chiar în acel an, am spus că o mică grupă din Statele Unite a început să studieze cuvântul cel sigur al prorociei. Domnul le-a descoperit treptat principiul „linie peste linie” (Isaia 28:13). Au început să vadă cum istoriile din Cuvântul Domnului se repetă. Au văzut cum fiecare generație are aceleași evenimente majore, iar oamenii reacționează întotdeauna la fel în faţa soliei Divine. Au recunoscut căderea comunismului ca împlinire a lui Daniel 11:40 și au văzut astfel că în 1989 începe și în generația noastră timpul sfârșitului.

Din faptul că Domnul este „Alfa și Omega, începutul și sfârșitul” și că Domnul nu se schimbă, putem deduce că începutul adventismului trebuie să fie la fel cu sfârșitul lui. În acest

207

material de studiu am văzut cum începutul Israelului antic este la fel cu sfârșitul lui. De ce nu ar fi valabil acest principiu și la Israelul spiritual? Pe 11 August 1840 Islamul, prin faptul că a acceptat protecția puterilor aliate ale Europei, a fost înfrânat militar și politic. După atentatele din New York, pe 12 Septembrie, George W. Bush declară în fața Națiunilor Unite război Islamului. Toate națiunile unite au acceptat să susțină atunci Statele Unite în conflictul împotriva Islamului. Islamul a fost din nou înfrânat militar și politic. În acel moment s-au împlinit următoarele profeții:

„Îngerul Domnului i-a zis: «Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.»” - Geneza 16: 11,12.

Pe cele două table profetice, Islamul este reprezentat ca un cal înfuriat. Pe 12 Septembrie 2001, cei patru îngeri au înfrânat calul înfuriat al Islamului:

„Îngerii țin cele patru vânturi reprezentate printr-un cal înfuriat care caută să se elibereze și să cutreiere fața întregului pământ, aducând distrugere și moarte în calea sa.” - Manuscrise Publicate, vol. 20, pag. 216.

PUNCTE DE COTITURĂ

„Există lecții care trebuie învățate din istoria trecutului; și trebuie atrasă atenția asupra acestor lucruri, pentru ca toți să înțeleagă faptul că Dumnezeu lucrează acum după aceleași linii după care a lucrat dintotdeauna. Mâna lui poate fi văzută [ca fiind implicată] și acum în lucrarea Lui și în cadrul popoarelor, la fel cum a fost încă din momentul în care Evanghelia i-a fost proclamată pentru prima dată lui Adam în Eden.

Există perioade care sunt puncte de cotitură în istoria popoarelor și cea a bisericii. În providența lui Dumnezeu, când aceste crize neobișnuite sosesc, este dată lumina pentru acel timp. Dacă este primită, atunci are loc un progres pe plan spiritual; dacă este respinsă, urmarea este declinul și ruina spirituală. Domnul, în Cuvântul Său, a descoperit lucrarea agresivă (activă, plină de energie) a Evangheliei așa cum a fost aceasta vestită în trecut, și cum va fi și în viitor, până la conflictele finale, atunci când agenții satanici vor aduce la îndeplinire ultima lor mișcare nemaipomenită.” -The Bible Echo, 26 august 1895, par. 10.

Atentatele de la 11 septembrie au fost un punct de cotitură în istoria popoarelor și cea a

bisericii. Lumina pentru acest timp a fost dată de providența lui Dumnezeu. Este extraordinar faptul că lumina a fost dată pe principiul linie peste linie, exact așa cum pasajul de mai sus indică. În funcție de cum vom trata această lumină, vor urma progresul sau declinul spiritual.

Linia Milleriților Linia Ultimei Mișcări Advente

208

- Începutul Israelului Spiritual - Sfârșitul Israelului Spiritual 1798 - Vremea Sfârșitului pentru Milleriți - Creșterea cunoștinței bazată pe principiul

zi-an

1989 - Vremea Sfârșitului pentru noi - Creșterea cunoștinței bazată pe principiul

linie peste linie 11 Aug. 1840 - Prin profeția despre Islam principiul zi-

an este confirmat. - Islamul este înfrânat militar și politic - Începe manifestarea glorioasă a puterii

lui Dumnezeu - Îngerul din Apocalipsa 10 coboară

11 Sept. 2001 - Prin profeția despre Islam principiul linie

peste linie este confirmat - Islamul este înfrânat militar și politic - Începe revărsarea Ploii Târzii cu măsură

și sigilarea - Îngerul din Apocalipsa 18 se coboară

1842 - Protestanții încep să închidă ușile în fața

soliei millerită. Milleriții părăsesc bisericile decăzute.

- Se dă strigarea: „ieșiți din Babilon!”.

Legea Duminicală - Adventismul este cernut de solia din

Apocalipsa 18:1-3 și închide ușa în fața ei.

- Cei 144.000 încep Marea Strigare: „Ieșiți din Babilon!”. - (Apoc 18:4,5)

1844 - Ușa se închide pentru milleriți

Cele 7 Plăgi - Ușa harului se închide pentru toată lumea - Începe marele timp de strâmtorare (Dan

12:1)

209

TIMPUL CERCETĂRII NOASTRE

Pe 11 Septembrie 2001 Îngerul din Apocalipsa 18 a coborât, la fel cum pe 11 August 1840 îngerul din Apocalipsa 10 a coborât și a început „o manifestare glorioasă a slavei lui Dumnezeu”. Am văzut din Spiritul Profetic că atunci când Îngerul din Apocalipsa 18 coboară, încep vremurile de înviorare. Ce se mai întâmplă atunci când sosesc vremurile de înviorare sau Ploaia Târzie?

Fapte 3:19

Traducerea Cornilescu Traducerea Fidela Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare;

De aceea pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă, ca păcatele voastre să fie şterse când vor veni timpurile de înviorare din prezenţa Domnului;

Conform textului Cornilescu, ștergerea păcatelor se face înainte să vină vremurile de înviorare. Însă conform traducerii Fidela, ștergerea păcatelor se face atunci când vin vermurile de înviorare, adică atunci când Îngerul din Apocalipsa 18 își începe lucrarea. Care traducere să fie mai corectă? Spiritul Profetic clarifică această problemă:

„Lucrarea judecăţii de cercetare şi de ştergere a păcatelor trebuie îndeplinită înainte de a doua venire a Domnului. Deoarece morţii trebuie judecaţi după lucrurile scrise în cărţi, este cu neputinţă ca păcatele oamenilor să fie şterse după judecata la care sunt cercetate cazurile lor. Dar apostolul Petru spune lămurit că păcatele credincioşilor vor fi şterse „când vor veni timpurile de înviorare din prezenţa Domnului; și El Îl va trimite pe cel dinainte predicat vouă, pe Isus Cristos;” (Faptele Apostolilor 3, 19.20). Când se va încheia judecata de cercetare, Hristos va veni şi răsplata va fi cu El, ca să dea fiecăruia după faptele pe care le-a făcut.” - Tragedia Veacurilor, p. 485.

Deci, atunci când vin vremurile de înviorare, păcatele credincioșilor încep să fie șterse. Însă ștergerea păcatelor în serviciul de la Sanctuar se făcea doar în Ziua Ispășirii. În plus, Spiritul Profetic asociază lucrarea de ștergere a păcatelor cu judecata de cercetare a celor vii. Așadar, atunci când vremurile de înviorare sosesc, dacă ne pocăim, păcatele noastre vor fi șterse. Care este condiția ca un om să se mai poată pocăi? Una dintre ele este să fie viu. Prin urmare, Fapte 3:19 vorbește despre ștergerea păcatelor celor vii, despre judecata de cercetare a celor vii. Ea începe atunci când vin vremurile de înviorare. Vremurile de înviorare vin odată cu Îngerul din Apocalipsa 18. Ele au început deja – pe 11 Septembrie 2001. Atunci a început și judecata celor vii!

210

Judecata celor vii începe odată cu proclamarea îngerului din Apocalipsa 18 dar și cu procesul de sigilare celor 144.000. Această idee este foarte logică, întrucât judecata trece întâi pe la iudeu, apoi pe la grec:

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” - 1 Petru 4:17,18.

La 11 Septembrie 2001, judecata a început la de la Casa lui Dumnezeu. Lucrarea de sigilare a celor 144.000 a început. Ploaia Târzie a soliei Îngerului din Apocalipsa 18 a început să coacă secerișul pământului. Însă coacerea și zguduirea acestei solii vor trece întâi pe la casa lui Dumnezeu.

„Domnul i-a zis: "Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo." Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: "Treceţi după el în cetate şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă şi să nu vă înduraţi! Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel Sfânt!" Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului.” - Ezechiel 9:4-6.

Ea se va trece la „neamuri” atunci când și Îngerul din Apocalipsa 18 va începe să proclame Marea Strigare întregii lumi (Apocalipsa 18:4,5). Totuși, chiar acum, în Sanctuarul din Ceruri, se desfășoară judecata de cercetare a adventismului. Timpul cercetării noastre deja a început. În funcție de cum răspundem Soliei Martorului Credincios, vom fi sau nu sigilați, și în dreptul nostru va fi trecut chiar acum în Ceruri „viață” sau „moarte”. Această solie este întocmai ca și solia pe care Domnul Cristos și Ioan Botezătorul au vestit-o evreilor. Ca și atunci, ea îndeamnă poporul să se întoarcă la cărările cele vechi, să nu mai bea din puțurile sparte ale metodelor protestantismului apostaziat de interpretare a Cuvântul lui Dumnezeu și să vadă în lumina istoriei și a profeției că timpul cercetării lui a început.

„Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: "Avem pe Avraam ca tată!" Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc."” -Luca 3:7-9.

Solia lui Dumnezeu pentru poporul Său este astăzi aceeași cu aceea dată acum două milenii. De ce? Pentru că istoria se repetă. Biblia o spune și Spiritul Profetic o confirmă. Starea noastră este ca și starea lor. Când timpul cercetării poporului advent se încheie la legea duminicală, atunci judecata celor vii va trece la celelalte biserici.

Această istorie este paralelă cu aceea a cercetării Israelului. După ce Israelul a fost cercetat de soliile pe care Dumnezeu le trimisese prin Ioan Botezătorul, Domnul Cristos și ucenici, ușa s-a închis pentru națiunea iudaică și în anul 34 Evanghelia a mers în puterea Duhului la celelalte națiuni.

„Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: "Dacă ai fi

cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt

211

ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată."” -Luca 19:41-44.

În același fel astăzi, Martorul Credincios, Îngerul din Apocalipsa 18 „s-a apropiat de

cetatea” adventismului cu o solie de cercetare. Însă istoria se va repeta întrucât aceasta va produce o zguduire astăzi precum a produs în națiunea iudaică acum 2000 de ani. Vom cunoaște noi timpul cercetării noastre?

Următoarele pasaje profetice își găsesc aplicarea în lucrarea glorioasă de cernere, judecată și cercetare pe care Mesia a desfășurat-o în poporul Său la finalul Israelului antic. Majoritatea conducerii poporului și a oamenilor de rând nu aplicau aceste profeții la generația lor, ci fie le aruncau în trecut, fie le plasau în viitor sau le dădeau o interpretare spirituală, personală, nu una globală, care să vizeze starea națiunii iudaice ca un tot. În acest fel ei credeau că sunt bogați, s-au îmbogățit și nu duc lipsă de nimic. În capitolul „De la Filadelfia la Laodiceea” am studiat din scrierile inspirate și din istorie și am văzut că această istorie s-a repetat și se împlinește sub ochii noștri pe străzile Ierusalimului spiritual, poporului advent. Așadar, conform rațiunii Biblice și a mărturiei inspirate a sorei White, aceste profeții își găsesc împlinirea și astăzi, în ultimele ceasuri de har ale Israelului spiritual. Ca și atunci, din păcate Satana a amăgit pe poporul nostru: fie să fie ignorant cu privire la studierea acestor prorocii, fie să le aplice în trecut sau în viitor, fie doar lăsându-le la nivel personal (nu ca stare generală a bisericii), întocmai cum făceau evreii. Totuși eu cred că aceste profeții își găsesc o împlinire chiar mai exactă in poporul advent de astăzi, pe care Satana îl ispitește la ignoranță cu privire la studierea profețiilor care i-ar descoperi nu numai starea laodiceeană în care se află, dar și remediul, misiunea sa și timpul cercetării lui.

„Eu am dat ascultare şi am auzit, dar ei nu au vorbit drept; nimeni nu s-a pocăit de

stricăciunea lui, spunând: Ce am făcut? Fiecare s-a întors la alergarea lui, precum calul se aruncă în bătălie. Da, barza în cer cunoaşte timpurile ei rânduite; şi turturica şi cocorul şi rândunica păzesc timpul venirii lor; dar poporul meu nu cunoaşte judecata DOMNULUI.Cum ziceţi: Noi suntem înţelepţi şi legea DOMNULUI este cu noi? Iată, într-adevăr, în zadar a făcut-o; tocul scribilor este în zadar. Înţelepţii sunt ruşinaţi, ei sunt descurajaţi şi prinşi; iată, au respins Cuvântul DOMNULUI; şi ce înţelepciune este în ei? De aceea voi da pe soţiile lor altora şi câmpurile lor celor care le vor moşteni, pentru că fiecare, de la cel mai mic până la cel mai mare, este dedat la lăcomie, de la profet până la preot, fiecare se poartă fals.” - Ieremia 8:6-10 [traducerea Fidela]

„Zilele cercetării au venit, zilele răsplătirii au venit; Israel va cunoaşte aceasta;

profetul este un prost, omul spiritual este nebun, din cauza mulţimiinelegiuirilor tale şi a urii tale mari.Paznicul lui Efraim era cu Dumnezeul meu; dar profetul este o capcană a unui păsărar în toate căile sale şi ură în casa Dumnezeului său. S-au corupt profund pe ei înşişi, ca

212

în zilele din Ghibea; de aceea el îşi va aminti de nelegiuirile lor, va cerceta păcatele lor.” - Osea 9:7-9. [traducerea Fidela]

„Vai celor care rostesc hotărâri nedrepte şi care scriu chinuirea pe care au poruncit-o,

Pentru a abate pe nevoiaş de la judecată şi pentru a lua dreptatea de la cel sărac al poporului meu, ca văduvele să fie prada lor şi ca ei să jefuiască pe cei fără tată! Şi ce veţi face în ziua cercetării şi în pustiirea care va veni de departe?La cine veţi fugi pentru ajutor? Şi unde veţi lăsa gloria voastră? Fără mine ei se vor prosterna sub prizonieri şi vor cădea sub cei ucişi. Cu toate acestea mânia lui nu s-a întors, ci mâna lui este încă întinsă. Vai Asirianule, nuiaua mâniei mele şi toiagul din mâna lor este indignarea mea. Îl voi trimite împotriva unei naţiuni făţarnice şi împotriva poporului furiei mele îi voi da poruncă, să ia prada şi să ia jaful şi să îi calce ca pe noroiul străzilor.” - Isaia 10:1-6.

„Fiindcă au vindecat vătămarea fiicei poporului meu cu uşurătate, spunând: Pace, pace!

când nu este pace.Au fost ei ruşinaţi că au comis urâciune? Nu, nu au fost deloc ruşinaţi, nici nu puteau să roşească; de aceea ei vor cădea printre cei care cad; la timpul când îi cercetez vor fi doborâţi, spune DOMNUL.Îi voi mistui într-adevăr, spune DOMNUL; nu vor fi struguri în viţă,nici smochine în smochin şi frunza se va ofili; şi lucrurile pe care le-am dat lor vor trece de la ei.” - Ieremia 8:11-13.

„Ascultaţi cuvântul pe care DOMNUL vi-l vorbeşte, casă a lui Israel; Fiecare este neghiob în cunoaştere; fiecare topitor este încurcat de chipul cioplit; căci

chipul lui turnat este falsitate şi nu este suflare în ele. Sunt deşertăciune şi lucrarea înşelătoriilor; vor pieri în timpul cercetării lor.” - Ieremia 10:1,14-15.

„De aceea astfel spune DOMNUL oştirilor: Iată, eu îi voi pedepsi; tinerii vor muri de

sabie; fiii lor şi fiicele lor vor muri de foamete; Şi nu va fi nicio rămăşiţă din ei, pentru că voi aduce răul peste bărbaţii din Anatot, în anul cercetării lor.” - Ieremia 11:22,23.

„Pentru că deopotrivă profetul şi preotul sunt întinaţi; da, în casa mea am găsit

stricăciunea lor, spune DOMNUL. Pentru aceea, calea lor va fi pentru ei precum căile alunecoase în întuneric; vor fi alungaţi şi vor cădea pe ea, pentru că voi aduce răul asupra lor, chiar anul cercetării lor, spune DOMNUL.” - Ieremia 23:11,12.

„Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai integru este mai ascuţit decât un

gard de spini; ziua paznicilor tăi şi a cercetării vine; acum va fi uimirea şi nedumerirea lor. Nu vă încredeţi într-un prieten, nu vă puneţi încrederea într-o călăuză; păzeşte-ţi uşile gurii tale de cea care se întinde la pieptul tău. Fiindcă fiul îl dezonorează pe tată, fiica se ridică împotriva mamei sale, nora împotriva soacrei ei; duşmanii unui om sunt oamenii propriei case. De aceea eu voi privi la DOMNUL; îl voi aştepta pe Dumnezeul salvării mele; Dumnezeul meu mă va auzi.” - Mica 7:4-7.

213

NIMENI NU ȘTIE CÂT DE CURÂND

”Solemne sunt scenele legate de încheierea lucrării de ispășire. Interesele care se cuprind în ea sunt copleșitoare. Judecata are loc acum în Sanctuarul de sus. Această lucrare continuă timp de mulți ani. În curând — nimeni nu știe cât de curând — ea va ajunge la cei vii. În prezența înfricoșătoare a lui Dumnezeu, viața noastră trebuie să vină la cercetare. În această vreme, mai presus de orice, se cuvine ca fiecare suflet să ia seama la avertizarea lui Hristos: „Luați seama, vegheați și rugați-vă; căci nu știți când va veni vremea aceea” (Marcu 13, 33). „Dacă nu vegheați, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine”. (Apocalipsa 3, 3)”-Tragedia Veacurilor, 490.

Mulți pot folosi acest citat pentru a arăta că nimeni nu va ști când a început judecata de cercetare a celor vii. Totuși, Biblia spune:

„Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” (Amos 3:7)

Atunci când avem de-a face cu o schimbare de dispensațiune în lucrarea Domnului Cristos în Sanctuar, există o lucrare specială asociată cu această schimbare. Atunci când Isus Cristos a intrat să mijlocească în Locul Preasfânt, aceia care nu au acceptat Jertfa Sa nu au putut intra prin credință cu El în Sfânta. Ei nu au putut beneficia de lucrarea Lui și au fost lăsați în afara luminii, în întuneric.

Același lucru s-a întâmplat și pe 22 Octombrie 1844. Aceia care nu au intrat prin credință cu Mântuitorul în Sfânta Sfintelor nu au putut beneficia de lucrarea Sa de judecată și au fost lăsați în întuneric.

Generația noastră este testată în același mod. După cum evreii ar fi trebuit să vadă schimbarea de dispensațiune în lucrarea Domnului Cristos și milleriții la fel, generația noastră va trebui să Îl urmeze pe Domnul nostru în lucrarea de judecată a celor vii, altminteri nu vor recunoaște vremurile de înviorare. Prin faptul că se împotrivesc soliei legată de lucrarea judecății celor vii pe care Dumnezeu o trimite, ei nu-și vor forma un caracter asemenea Domnului Cristos. La fel ca și celelalte generații, aceia care vor fi neglijenți cu privire la lucrarea Domnului Cristos în Sanctuar vor fi lăsați în întuneric. Dumnezeu „nu face nimic făsă să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci”. Când El a început judecata celor vii, pe 11 Septembrie 2001, ne-a făcut acest lucru cunoscut prin Cuvântul Său.

Totuși, de ce Spiritul Profetic ne spune că „nimeni nu știe cât de curând” va începe judecata celor vii? Foarte simplu. Am văzut că după anul 1844, nu mai există timp profetic. Aceasta înseamnă că nu mai putem pune date precise cu privire la evenimentele profetice viitoare. Totuși mai există evenimente profetice de împlinit. Acestea însă nu sunt legate de timp. Prin cercetarea Cuvântului Domnului, noi nu putem decât să cunoștem ordinea și semnele apropierii lor, însă niciodată data exactă a venirii lor. Ea putea foarte bine să spună că nimeni nu știe cât de curând va veni Ploaia Târzie, sau Îngerul din Apocalipsa 18, legea duminicală, cele 7 plăgi, sau Domnul nostru în slavă. Acestor evenimente le putem cunoaște

214

timpul de-abia atunci când s-au împlinit. Bineînțeles, nu toți vor recunoaște, ci doar aceia care au dragoste de Adevăr. Cei credincioși, cu siguranță, vor ști data venirii Legii Duminicale după ce acesta deja a venit. La fel și cu judecata celor vii. Domnul ne-a descoperit data începutului judecății celor vii de-abia după ce s-a îndeplinit – 11 Septembrie 2001. În plus, Domnul Cristos reproșează iudeilor că nu au cunoscut timpul cercetării lor. Aceasta bineînțeles implică faptul că nu au cunoscut faptul că cercetarea lor a început. Însă mai implică și faptul că ei trebuiau să cunoască timpul începerii acestei cercetări. Și nouă Domnul ne descoperă acest timp, pentru a beneficia de lucrarea Sa de judecată a celor vii. Isaia 1:27 spune: "Sionul va fi mântuit prin judecată, şi cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el vor fi mântuiţi prin dreptate."

„Am spus în inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept şi pe cel stricat, pentru că

este un timp acolo pentru fiecare scop şi pentru fiecare lucrare.” -Eclesiastul 3:17.[traducerea Fidela]

„Și Dumnezeu a trecut cu vederea timpurile acestei ignoranţe; dar acum, porunceşte

tuturor oamenilor de pretutindeni, să se pocăiască; Pentru că a stabilit o zi în care El va judeca lumea în dreptate prin Acel bărbat pe care l-a rânduit; prin care a dat asigurare tuturor, prin aceea că L-a înviat dintre morţi.” - Fapte 17:30,31.[traducerea Fidela]

„Oricine ţine porunca nu va simţi vreun lucru rău, şi inima unui înţelept discerne

deopotrivă timpul şi judecata. Deoarece pentru fiecare scop este un timp şi o judecată, de aceea nenorocirea omului este mare asupra lui.” - Eclesiastul 8:5,6.[traducerea Fidela]

„Oamenii răi nu înţeleg judecata, dar cei ce caută pe DOMNUL înţeleg totul.” Proverbe

28:5. [traducerea Fidela]

DE CE ESTE IMPORTANT?

Am înțeles faptul că pe 11 Septembrie 2001 Islamul a reintrat în profeție și a fost imediat înfrânat precum pe 11 August 1840. Mai mult decât atât, Îngerul din Apocalipsa 18 începe să proclame ultima solie de avertizare înâi casei lui Israel, apoi tutuor neamurilor, la Marea Strigare (Apoc. 18:4,5). Odată cu îngerul din Apocalipsa 18 au venit și vremurile de înviorare, care sunt asociate cu începutul judecății celor vii. Totuși, „de ce este important să știm toate acestea?”- vor întreba mulți... „Cu ce mă afectează pe mine?”

„Aceia care prin credință Îl urmează pe Isus în marea lucrare de ispășire sunt cei care primesc binefacerile mijlocirii Sale în favoarea lor, în timp ce aceia care leapădă lumina ce scoate în evidență această lucrare de slujire nu sunt ajutați prin ea. Iudeii care au lepădat lumina dată la prima venire a lui Hristos și au refuzat să creadă în El ca Mântuitor al lumii n-au putut primi iertarea prin El. Când Isus, la înălțarea Sa, a intrat cu propriul sânge în Sanctuarul ceresc, pentru a revărsa asupra ucenicilor Săi binecuvântările mijlocirii Sale, iudeii

215

au fost lăsați în întuneric total, pentru a continua jertfele și darurile lor inutile. Slujba simbolurilor și umbrelor încetase. Ușa prin care oamenii găsiseră până atunci intrare la Dumnezeu nu mai era deschisă. Iudeii refuzaseră să-L caute pe singura cale prin care putea fi găsit după aceea, prin slujba Sanctuarului din ceruri. De aceea, ei nu mai aveau nicio legătură cu Dumnezeu. Pentru ei, ușa era închisă. Nu aveau nici o cunoștință despre Hristos, ca fiind jertfa adevărată și unicul Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu; de aceea ei n-au putut primi binefacerile mijlocirii Sale.

Starea iudeilor necredincioși ilustrează starea de neglijență și necredință a acelora care pretind că sunt creștini și care sunt neștiutori de bunăvoie cu privire la lucrarea milosului nostru Mare Preot. În serviciul simbolic, când marele preotintra în Locul preasfânt, întregului Israel i se cerea să se adune în jurul sanctuarului și, în modul cel mai solemn, să-și umilească sufletele înaintea lui Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor lor pentru a nu fi dați afară din adunare. Deci, cu mult mai important este ca, în această zi reală a ispășirii, să înțelegem lucrarea Marelui nostru Preot și să știm ce ni se cere să facem.

Oamenii nu pot lepăda avertizările pe care Dumnezeu le trimite în mila Sa și să rămână nepedepsiți. O solie a fost trimisă din cer lumii din zilele lui Noe și salvarea lor a depins de felul în care ei au tratat solia. Pentru că au lepădat avertizarea, Duhul lui Dumnezeu a fost retras de la cei păcătoși, care au pierit în apele potopului. În timpul lui Avraam, mila a încetat să mai stăruie pe lângă locuitorii vinovați ai Sodomei și toți, în afară de Lot împreună cu soția și cele două fiice, au fost mistuiți de focul trimis din cer. Tot așa a fost și în zilele lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu le-a declarat iudeilor necredincioși din generația aceea: “Vi se lasă casa pustie” (Matei 23, 38). Privind spre zilele de pe urmă, aceeași Putere infinită declară cu privire la aceia care “n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți”. “Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună; pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcerea în nelegiuire, să fie osândiți” (2 Tesaloniceni 2, 10-12). Când ei leapădă învățăturile Cuvântului Său, Dumnezeu Își retrage Duhul de la ei și-i lasă pradă amăgirilor pe care le iubesc.” -Tragedia Veacurilor, 430-431.

Este clar acum că aceia care ignoră lumina legată de lucrarea Marelui nostru Preot

din Sanctuarul ceresc nu pot fi beneficiarii ei. Domnul Cristos nu mai poate mijloci pentru ei. Acest lucru s-a întâmplat și când Domnul Cristos a început lucrarea de mijlocire în Locul Sfânt, și atunci când a început lucrarea de judecată în Locul Preasfânt în anul 1844. O solie din ceruri a fost trimisă pentru a înștiința oamenii despre lucrarea Domnului Cristos. Majoritatea au trecut nepăsători pe lângă lumina Divină, însă ușa harului s-a închis pentru ei și au fost lăsați în întuneric.

„Am văzut un tron și pe el stăteau Tatăl și Fiul. Am privit la fața lui Isus și I-am admirat minunata-I persoană. Persoana Tatălui nu o puteam privi, căci era acoperită de un nor de slavă. L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a răspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, “dacă vei privi o singură dată slava Sa, vei înceta să exiști”. Înaintea tronului, am văzut poporul advent — biserica și lumea. Am observat două grupuri, unul plecat înaintea tronului, profund preocupat, în timp ce ceilalți stăteau în picioare

216

nepăsători și lipsiți de interes. Cei care erau plecați înaintea tronului își prezentau rugăciunile și priveau către Isus; apoi El privea către Tatăl Său și părea că Se roagă Lui. O lumină ieșea de la Tatăl și se îndrepta către Fiul, iar de la Fiul către grupul care se ruga. Apoi am văzut o lumină nespus de puternică, ieșind de la Tatăl și venind către Fiul, iar de la Fiul unduindu-se peste poporul aflat înaintea tronului. Puțini însă primeau această lumină măreață. Mulți au ieșit de sub ea și i s-au împotrivit de îndată; alții erau nepăsători și nu apreciau lumina, iar aceasta s-a îndepărtat de la ei. Unii o îndrăgeau, mergeau și îngenuncheau alături de grupul cel mic care se ruga. Toți din acest grup primiseră lumina și se bucuraseră de ea, iar fețele le străluceau de slava ei.

L-am văzut pe Tatăl ridicându-Se de pe scaunul de domnie, mergând cu un car de foc în Sfânta Sfintelor, dincolo de cea de-a doua despărțitură și așezându-Se. Apoi, Isus S-a ridicat de pe tron și cei mai mulți dintre cei care erau aplecați s-au ridicat împreună cu El. Din momentul în care S-a ridicat, nu am văzut nici o rază de lumină căzând de la Isus peste mulțimea nepăsătoare, și aceasta a fost lăsată în întuneric total. Cei care s-au ridicat o dată cu Isus și-au păstrat privirile ațintite asupra Sa când a părăsit tronul și i-a condus o mică bucată de drum. Apoi, Și-a ridicat brațul drept și L-am auzit spunând cu glasul Său încântător: “Așteptați aici; Mă duc la Tatăl Meu să primesc Împărăția; păstrați-vă veșmintele nepătate, iar Eu mă voi întoarce după puțină vreme de la nuntă și vă voi primi”. Apoi un car de foc, cu roțile ca văpăile de foc, înconjurat de îngeri, a venit acolo unde Se afla Isus. A pășit în car și a fost purtat în Sfânta Sfintelor, unde ședea Tatăl. Acolo L-am privit pe Isus, un impunător Mare Preot, stând în picioare înaintea Tatălui. Pe tivul veșmântului Său erau un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie. Cei care Se ridicaseră împreună cu Isus își trimiteau către El credința, în Sfânta Sfintelor, și se rugau: “Tatăl meu, dă-Mi Duhul Tău”. Apoi, Isus sufla asupra lor Duhul Sfânt. În suflarea aceea era lumină, putere și multă iubire, bucurie și pace.

M-am întors să mă uit la grupul celor care stăteau încă aplecați înaintea tronului; nu știau că Isus îi părăsise. Satana părea să fie lângă tron, încercând să continue lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut privind în sus către tron și rugându-se: “Tată, dă-ne Duhul Tău”. Satana sufla atunci asupra lor o înrâurire nesfântă; era în aceasta lumină și multă putere, dar nu exista iubire delicată, bucurie și pace. Scopul lui Satana era de a-i păstra în starea de amăgire, de a-i trage înapoi și de a-i amăgi pe cei din poporul lui Dumnezeu.”- Scrieri Timpurii, 54-46.

Cu atât mai mult aceia care nu Îl urmează pe Marele Preot în lucrarea de judecată a

celor vii vor fi lăsați în întuneric!

„Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” - 2 Tesaloniceni 2:11,12.

217

O UȘĂ ÎNCHISĂ PENTRU ADVENTISM

Harul pentru aceia care au avut cunoștință despre Sabat se încheie la legea duminicală. Dacă nu au primit sigiliul lui Dumnezeu, vor primi semnul Fiarei la legea duminicală. Cei care refuză să primească și să proclame adventismului solia din Apocalipsa 18:1-3, nu vor avea privilegiul de a vesti marea strigare lumii. Istoria finalului Poporului advent se aseamănă izbitor cu istoria finalului Poporului Israel. Atunci când poporul israel din vechime a refuzat solia Domnului Cristos și a ucenicilor, el a fost lepădat. Totuși, a existat o rămășiță care a dus mai departe neamurilor lumina Evangheliei veșnice. Tot așa, în aceste timpuri, aceia care nu primesc și nu proclamă casei lui Israel solia adevărului prezent nu vor primi sigiliul lui Dumnezeu. Ei se vor împotrivi soliei Divine întocmai cum iudeii s-au împotrivit. Aceasta îi va împiedica să își formeze un caracter asemenea Domnului Cristos. De aceea, ei nu vor putea rezista în vremea când judecata va trece de la iudeu la grec și vor trebui să stea fără Mijlocitor.

„Dacă lumina adevărului ți-a fost prezentată, descoperindu-ți Sabatul poruncii a patra, și arătând că nu este nicio temelie în Cuvântul lui Dumnezeu pentru păzirea Duminicii, și totuși tu încă rămâi la Sabatul fals, refuzând să sfințești Sabatul pe care Dumnezeu îl numește „Ziua Mea sfântă”, tu primești semnul fiarei. Când se petrece acest lucru? – Când te vei supune decretului care îți poruncește să încetezi lucrul Duminica și să te închini lui Dumnezeu, în timp ce tu știi că nu există vreun cuvânt în Biblie care arată că duminica este altceva decât o zi obișnuită de lucru, tu accepți să primești semnul fiarei și refuzi sigiliul lui Dumnezeu. Dacă noi primim acest semn pe frunțile sau pe mâinile noastre, judecata pronunțată împotriva celui neascultător trebuie să cadă asupra noastră. Dar sigiliul viului Dumnezeu este pus peste aceia care în mod conștiincios țin Sabatul Domnului.”-Review and Herald, 13 Iulie 1897.

Marea Strigare a celui de-al treilea înger este însoțită de manifestarea glorioasă a Duhului Sfânt. Ploaia Târzie se va revărsa atunci fără măsură și cei 144.000 vor vesti cu zel și înflăcărare ultima solie de avertizare.

„Locurile golite vor fi umplute de cei pe care Domnul Hristos i-a descris ca fiind sosiţi în ceasul al unsprezecelea. Numărul celor cu care Se luptă Duhul lui Dumnezeu este mare. Vremea judecăţilor distrugătoare ale Lui Dumnezeu este o vreme de har pentru cei care acum nu au prilejul de a cunoaşte adevărul. Domnul va privi spre ei cu duioşie. Inima Lui miloasă este înduioşată, mâna Lui este încă întinsă spre a salva, în timp ce, pentru cei care nu vor să intre, uşa este închisă. Cei care aud pentru prima oară adevărul, în aceste ultime zile, vor fi primiţi în mare număr. — Letter 103, 1903. ” Evenimentele ultimelor zile, pag. 182.

218

„Când Isus a început lucrarea Sa publică, El a curăţit Templul de profanările sacramentale. Printre ultimele acte ale lucrării Sale a fost cea de-a doua curăţire a Templului. Tot aşa, în ultima lucrare pentru avertizarea lumii, vor fi făcute două chemări distincte către biserici. Cea de-a doua solie îngerească este: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei.» (Apocalipsa 14,8). Şi în marea strigare a celei de-a treia solii îngereşti se aude o voce din cer care zice: «Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.» (Apocalipsa 18, 4.)”- The Review and Herald, 6 decembrie, 1892.

Acest pasaj prezintă atât lucrarea Îngerului din Apocalipsa 18 în poporul advent, cât și

Marea Strigare (Apoc 18:4,5). Se vede în mod clar că slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu își încep lucrarea de avertizare înainte de Legea Duminicală. Vom vedea în capitolul „O lucrare internă” că ei dau întâi o avertizare casei lui Israel.

„În toate generaţiile, Dumnezeu i-a trimis pe slujitorii Săi să mustre păcatul atât în lume, cât şi în biserică. Dar oamenii doresc să le fie spuse lucruri plăcute, iar adevărul simplu şi curat nu este primit. Mulţi reformatori, când şi-au început lucrarea, s-au hotărât să aibă o mare prudenţă când au atacat păcatele bisericii şi ale naţiunii. Ei nădăjduiau ca, prin exemplul unei vieţi curate de creştin, să-i aducă pe oameni înapoi la învăţăturile Bibliei. Dar Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor aşa cum a venit peste Ilie, inspirându-l să mustre păcatele unui împărat nelegiuit şi ale unui popor apostaziat; ei nu s-au putut opri să predice declaraţiile lămurite ale Bibliei — învăţături pe care nu fuseseră dispuşi să le prezinte. Ei au fost constrânşi să declare cu ardoare adevărul şi primejdiile care ameninţau sufletele. Cuvintele pe care Dumnezeu li le dădea ei le rosteau, fără teamă de urmări, iar oamenii erau constrânşi să asculte avertizarea.

Tot astfel va fi vestită şi solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea să fie proclamată cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând minţile acelora care se consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificaţi mai mult prin ungerea Duhului Său decât prin educaţia dată de instituţiile de învăţământ. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii vor fi constrânşi să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscute cuvintele pe care Dumnezeu li le dă. Păcatele Babilonului vor fi descoperite. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată, dar rapidă a puterii papale, toate vor fi demascate. Pin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziţi. Mii şi mii vor auzi cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodată. Cu uimire vor asculta mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza rătăcirilor şi păcatelor ei, din cauza lepădării adevărului trimis pentru ea din cer. Când oamenii merg la învăţătorii lor de mai înainte cu întrebarea răscolitoare: „Sunt aceste lucruri aşa?”, slujitorii le prezintă fabule, proorocesc lucruri plăcute pentru a le potoli temerile şi pentru a linişti conştiinţa trezită. Dar în timp ce mulţi refuză să se mulţumească doar cu autoritatea oamenilor şi cer un „Aşa zice Domnul”, slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime,

219

plini de mânie că autoritatea lor este pusă la îndoială, vor denunţa solia ca fiind de la Satana şi vor provoca mulţimile iubitoare de păcat să-i insulte şi să-i prigonească pe aceia care o vestesc.

Pe măsură ce lupta se extinde în domenii noi şi mintea oamenilor este atrasă către Legea lui Dumnezeu, cea călcată în picioare, Satana se agită. Puterea care însoţeşte solia nu face decât să-i mânie şi mai mult pe aceia care se împotrivesc. Conducătorii spirituali vor face eforturi aproape supraomeneşti pentru a îndepărta lumina ca să nu lumineze peste turma lor. Prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie, vor încerca să interzică discutarea acestor probleme vitale. Biserica va face apel la braţul cel mai puternic al puterii civile şi papistaşii şi protestanţii se vor uni în această lucrare. Pe măsură ce mişcarea pentru impunerea duminicii devine mai îndrăzneaţă şi mai hotărâtă, va fi chemată în ajutor legea împotriva celor ce păzesc porunca a patra. Ei vor fi ameninţaţi cu amenzi şi închisoare, iar unora le vor fi oferite poziţii cu influenţă şi alte beneficii şi avantaje, cu condiţia să renunţe la credinţa lor. Dar răspunsul lor statornic va fi: „Arătaţi-ne din Cuvântul lui Dumnezeu rătăcirea noastră”, acelaşi răspuns pe care l-a dat şi Luther în împrejurări asemănătoare. Aceia care sunt târâţi înaintea tribunalelor aduc o puternică susţinere a adevărului, iar unii care aud sunt conduşi să ia poziţie pentru păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. În felul acesta, lumina va fi adusă multor mii de suflete care altfel n-ar putea cunoaşte nimic despre aceste adevăruri.

Când furtuna se apropie, o mare grupă de credincioşi care au mărturisit credinţa în solia îngerului al treilea dar care n-au fost sfinţiţi prin ascultare de adevăr îşi vor părăsi poziţia [grupurile care ies din rândurile bisericii reprezintă de fapt pe cei care își „vor părăsi poziția” din punct de vedere teologic, nu neapărat cei care ies efectiv din biserică, cei care nu au fost sfințiți prin ascultare de adevăr și care nu mai stau pe temelie - notă compilator] şi vor trece în rândurile împotrivitorilor. Unindu-se cu lumea şi împărtăşindu-se de spiritul ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeaşi lumină; şi când ajung la încercare, ei sunt pregătiţi să aleagă partea uşoară, populară. Bărbaţi de talent şi cu aspect plăcut, care odinioară se bucuraseră în adevăr, îşi folosesc puterile pentru a amăgi şi a rătăci suflete. Ei devin vrăjmaşii cei mai aprigi ai fraţilor lor de mai înainte. Când păzitorii Sabatului sunt aduşi înaintea tribunalelor pentru a da socoteală de credinţa lor, aceşti apostaziaţi sunt agenţii cei mai eficienţi ai lui Satana de a-i prezenta într-o lumină falsă şi a-i acuza şi, prin declaraţii mincinoase şi bănuieli, de a-i incita pe conducători împotriva lor.

În vremea aceasta de persecuţie, credinţa slujitorilor Domnului va fi pusă la încercare. Ei au dat avertizarea cu credincioşie privind numai la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. Duhul lui Dumnezeu care le-a mişcat inimile i-a determinat să vorbească. Animaţi de un zel sfânt şi cu un puternic impuls divin, au pornit la îndeplinirea datoriilor lor fără să calculeze la rece urmările rostirii în faţa oamenilor a Cuvântului pe care Dumnezeu li-l dăduse. Ei n-au ţinut seama de interesele pământeşti, nici n-au căutat să-şi păstreze bunul nume sau viaţa. Cu toate acestea, atunci când furtuna împotrivirii şi a apăsării se năpusteşte peste ei, unii, copleşiţi de descurajare, vor fi gata să exclame: „Dacă am fi prevăzut urmările cuvintelor noastre, am fi stat liniştiţi!” Ei sunt aruncaţi în greutăţi. Satana îi asaltează cu ispite teribile. Lucrarea pe care şi-au asumat-o pare peste puterile lor de a fi adusă la îndeplinire. Sunt ameninţaţi cu distrugerea. Entuziasmul care îi mânase s-a dus; cu toate acestea, nu se pot întoarce. Atunci,

220

simţindu-şi deznădejdea grozavă, aleargă la Cel Atotputernic după întărire. Ei îşi amintesc că acele cuvinte pe care le rostiseră nu fuseseră ale lor, ci ale Aceluia care le încredinţase avertizarea. Dumnezeu a pus adevărul în inimile lor, iar ei n-au putut să nu-l vestească.

Aceleaşi încercări au fost experimentate de oamenii lui Dumnezeu din veacurile trecute. Wycliffe, Huss, Luther, Tyndale, Baxter, Wesley susţinuseră ca toate învăţăturile să fie verificate cu Biblia şi declaraseră că vor renunţa la tot ceea ce condamnă. Prigoana s-a dezlănţuit asupra acestor bărbaţi cu o furie nestinsă; cu toate acestea, ei n-au contenit să vestească adevărul. Fiecare, din diferitele perioade ale istoriei bisericii, s-a caracterizat prin evidenţierea unui adevăr deosebit, adaptat la nevoile poporului lui Dumnezeu din vremea aceea. Fiecare adevăr nou şi-a croit drum prin mijlocul urii şi împotrivirii; aceia care au fost binecuvântaţi cu lumina Lui au fost ispitiţi şi încercaţi. Dumnezeu dă un adevăr special pentru oamenii care se găsesc într-o situaţie dificilă. Cine îndrăzneşte să refuze vestirea lui? El porunceşte slujitorilor Săi să vestească ultima chemare de har către lume. Ei nu pot să tacă decât cu primejduirea sufletelor lor. Trimişii lui Hristos n-au nimic de a face cu urmările. Ei trebuie să-şi îndeplinească datoria, iar urmările să le lase în seama lui Dumnezeu.

Când împotrivirea se ridică la cea mai înaltă cruzime, slujitorii lui Dumnezeu ajung iarăşi în nedumerire, căci se pare că ei au adus criza. Dar conştiinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu îi asigură că drumul lor este bun şi, cu toate că încercările continuă, ei sunt întăriţi să le suporte. Lupta creşte şi devine tot mai aprigă, dar credinţa şi curajul lor cresc o dată cu nevoile. Mărturia lor este: „Nu-ndrăznim să batjocorim Cuvântul lui Dumnezeu şi să despărţim Legea Sa cea sfântă, numind o parte importantă şi alta lipsită de importanţă, pentru a câştiga favoarea lumii. Domnul pe care Îl slujim este în stare să ne scape. Hristos a biruit puterile pământului; cum să ne temem noi de o lume deja învinsă?”- Tragedia Veacurilor, 606-610.”

221

TIMPUL SRÂMTORĂRII LUI IACOV

Din momentul în care începe Marea Strigare (legea duminicală) până în momentul începerii celor șapte plăgi există un „mic timp de strâmtorare”, despre care Spiritul Profetic spune că este un timp de har pentru aceia care nu au avut prilejul de a cunoaște adevărul.

„Locurile golite vor fi umplute de cei pe care Domnul Hristos i-a descris ca fiind sosiţi în ceasul al unsprezecelea. Numărul celor cu care Se luptă Duhul lui Dumnezeu este mare. Vremea judecăţilor distrugătoare ale Lui Dumnezeu este o vreme de har pentru cei care acum nu au prilejul de a cunoaşte adevărul. Domnul va privi spre ei cu duioşie. Inima Lui miloasă este înduioşată, mâna Lui este încă întinsă spre a salva, în timp ce, pentru cei care nu vor să intre, uşa este închisă. Cei care aud pentru prima oară adevărul, în aceste ultime zile, vor fi primiţi în mare număr. — Letter 103, 1903. ” Evenimentele ultimelor zile, pag. 182.

Însă, în momentul în care încep cele șapte plăgi, judecata celor vii se încheie și odată cu ea și lucrarea Mântuitorului în Sanctuar.

“În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte. ” (Daniel 12:1).

Când se încheie solia îngerului al treilea, harul nu mai mijlocește pentru locuitorii vinovați ai pământului. Oamenii lui Dumnezeu și-au îndeplinit lucrarea. Ei au primit “Ploaia Târzie”, “înviorarea de la fața Domnului”, și sunt pregătiți pentru ceasul încercării care le stă înainte. Îngerii se grăbesc încoace și încolo, în ceruri. Un înger care vine de pe pământ anunță că și-a terminat lucrarea; încercarea finală a fost adusă asupra lumii, și toți aceia care s-au dovedit credincioși față de preceptele divine au primit “sigiliul viului Dumnezeu”. Atunci Isus Își încetează mijlocirea în Sanctuarul de sus. El Își ridică mâinile și cu un glas puternic spune: “S-a sfârșit”, și toată oastea îngerească își scoate coroanele când El face acest anunț solemn: “Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 22, 11). Fiecare caz a fost hotărât pentru viață sau pentru moarte. Hristos a făcut ispășire pentru poporul Său și i-a șters păcatele. Numărul supușilor Săi este hotărât; “împărăția, stăpânirea, măreția și domnia de sub cerul întreg” sunt gata să fie date moștenitorilor mântuirii, iar Isus va domni ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor.

Când El părăsește Sanctuarul, întunericul îi acoperă pe locuitorii pământului. În acest timp grozav, cel neprihănit trebuie să trăiască înaintea unui Dumnezeu sfânt, fără mijlocire. Frâul care a fost pus celor nelegiuiți este îndepărtat și Satana are stăpânire deplină peste cel care a rămas până la urmă nepocăit. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-a sfârșit. Lumea a

222

lepădat harul Său, a disprețuit iubirea Sa și a călcat în picioare Legea Sa. Nelegiuiții au trecut hotarul punerii lor la probă; Duhul lui Dumnezeu, căruia i-au rezistat cu încăpățânare, a fost până la urmă retras. Neocrotiți de harul divin, ei nu au nicio apărare de cel rău. Satana îi va arunca atunci pe locuitorii pământului într-o mare și finală strâmtorare. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să mai țină în frâu vânturile sălbatice ale patimii omenești, toate elementele de discordie și luptă vor fi lăsate libere. Pământul întreg va fi adus într-o ruină mai grozavă decât aceea care a venit peste Ierusalimul din vechime.”- Tragedia Veacurilor, 613-614.

„Când prezența lui Dumnezeu a fost retrasă în cele din urmă de la națiunea iudeilor, preoții și poporul n-au știut lucrul acesta. Cu toate că erau sub stăpânirea lui Satana și erau mânați de patimile cele mai îngrozitoare și mai nelegiuite, ei încă se socoteau ca fiind aleși de Dumnezeu. Slujba de la Templu continua; jertfele erau aduse pe altarele mânjite și în fiecare zi era cerută binecuvântarea divină asupra unui popor vinovat de sângele scumpului Fiu al lui Dumnezeu, care căuta să-i ucidă pe slujitorii și pe apostolii Săi. Tot astfel, locuitorii pământului nu vor ști atunci când hotărârea irevocabilă a Sanctuarului a fost pronunțată și soarta lumii a fost stabilită pentru totdeauna. Formele religiei vor fi continuate de către un popor de la care a fost retras, în cele din urmă, Duhul lui Dumnezeu; iar zelul satanic cu care prințul răului îi va inspira pentru împlinirea planurilor lui răutăcioase va fi asemenea zelului pentru Dumnezeu.

Pentru că Sabatul a devenit punctul deosebit de discuție în creștinătate iar autoritățile religioase și pământești s-au unit pentru a impune păzirea duminicii, refuzul stăruitor al unei minorități de a se supune cerinței generale va face din ei obiectul unui blestem general. Se va cere ca acei oameni puțini, care stau în opoziție cu o instituție a bisericii și cu legea statului, să nu mai fie tolerați; că este mai bine să sufere ei decât națiuni întregi să fie aruncate în confuzie și nelegiuire. Același argument a fost adus acum optsprezece veacuri împotriva lui Hristos de către “conducătorii poporului”. “Oare nu vă gândiți că este în folosul nostru”, spunea Caiafa cel nelegiuit, “să moară un singur Om pentru norod și să nu piară tot neamul?” (Ioan 11, 50). Acest argument va părea convingător; și, în cele din urmă, se va da un decret împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra, denunțându-i ca meritândpedeapsa cea mai aspră și dând poporului libertatea ca, după un anumit timp, să-i dea la moarte. Romanismul din lumea veche și protestantismul apostaziat din lumea nouă vor lua o atitudine asemănătoare față de aceia care cinstesc toate învățăturile divine.

Poporul lui Dumnezeu va fi atunci cufundat în acele scene de necaz și de suferință, descrise de profet ca fiind timpul strâmtorării lui Iacov. “Așa vorbește Domnul: ‘Auzim strigăte de groază; spaimă, nu este pace! S-au îngălbenit toate fețele. Vai! Căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea. Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea’” (Ieremia 30, 5-7).”- Tragedia Veacurilor, 615-616.

„Deși copiii lui Dumnezeu sunt înconjurați de vrăjmași, care sunt hotărâți să-i distrugă, chinul de care suferă ei nu este teama de persecuție pentru adevăr; ei se tem că nu s-au pocăit de toate păcatele și că, prin vreo greșeală, vor pierde împlinirea făgăduinței Mântuitorului: “Te

223

voi păzi de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă” (Apocalipsa 3, 10). Dacă ar avea asigurarea iertării, nu s-ar da înapoi de la chinuri sau de la moarte; dar, dacă s-ar dovedi nevrednici și și-ar pierde viața din cauza propriilor defecte de caracter, atunci Numele sfânt al lui Dumnezeu ar fi batjocorit.

Din toate părțile ei aud comploturi de trădare și văd lucrarea activă a răzvrătirii, iar în inima lor se ridică o dorință puternică, o sete sinceră a sufletului ca această mare apostazie să se termine, iar nelegiuirea celor răi să aibă un sfârșit. Dar, în timp ce se roagă lui Dumnezeu să oprească lucrarea răzvrătirii, ei sunt stăpâniți de un simț profund de regret, că nu mai au putere să reziste pentru a da înapoi valul puternic al păcatului. Ei simt că, dacă totdeauna și-ar fi folosit priceperea în slujba lui Hristos, mergând din putere în putere, forțele lui Satana ar fi avut mai puțină forță să se ridice împotriva lor.

Ei își amărăsc sufletele înaintea lui Dumnezeu, arătând către pocăința din trecut pentru multele păcate și aducând în favoarea lor făgăduința Mântuitorului: “Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” - Tragedia Veacurilor, 619.

În vremurile Reformei Protestante, sângele martirilor făcea ca sămânța Evangheliei să se răspândească și mai mult. Astfel, mai multe suflete veneau la cunoștința adevărului atunci când vedeau dăruirea de sine pe care o manifestau reformatorii. Acest lucru nu mai este valabil în timpul revărsării celor șapte plăgi, sau timpul strâmtorării lui Iacov. Acest timp începe odată ce Domnul Domnilor părăsește Locul Preasfânt și fiecare caz este hotărât pentru veșnicie. Nimeni nu se mai poate converti atunci. De aceea, în acea perioadă nu se va mai predica Cuvântul și nu vor mai fi martiri.

„Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferință, dar când este persecutat și chinuit, când îndură lipsuri și nu are hrană, nu va fi lăsat să piară . . .

Totuși, pentru ochiul omenesc s-ar părea că în scurt timp poporul lui Dumnezeu trebuie să-și sigileze mărturia cu sânge, așa cum au făcut martirii dinaintea lui. Ei încep să se teamă că Domnul i-a lăsat să cadă în mâna vrăjmașilor lor. Acesta este timpul unei agonii teribile. Zi și noapte ei strigă către Dumnezeu pentru eliberare . . .

Ochiul lui Dumnezeu, privind de-a lungul veacurilor, era ațintit asupra crizei pe care o avea de întâmpinat poporul Său atunci când puterile pământești se vor alinia împotriva lui. Asemenea captivilor exilați, ei se vor teme de moarte prin înfometare sau violență. Dar Cel Sfânt, care a despărțit Marea Roșie înaintea lui Israel, Își va da pe față puterea Sa cea mare și va pune capăt robiei lor. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are un om milă de fiul său, care-i slujește.”-Maleahi 3:17. Dacă sângele martorilor credincioși ai lui Hristos ar fi vărsat în vremea aceasta, n-ar mai fi, ca sângele martirilor, o sămânță semănată ca să aducă un seceriș pentru Dumnezeu. Credincioșia lor n-ar mai fi o mărturie penru a-i convinge pe alții despre adevăr, căci inima împietrită a respins atât de mult valurile de milă

224

până când ele nu se mai întorc. Dacă cei drepți ar fi lăsați acum să cadă pradă în mâna vrăjmașilor lor, aceasta ar fi o biruință pentru prințul întunericului. Psalmistul zice: „Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului; mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui”(Ps. 27:5). Hristos a spus: ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului.” (Isaia 26:20,21). Glorioasă va fi eliberarea celor care au așteptat cu răbdare venirea Sa și ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieții.” -Maranatha, 275. (26 septembrie).

CEI 144.000 ȘI TIMPUL STRÂMTORĂRII LUI IACOV

Mai mult decât atât, Spiritul Profetic ne spune în Scrieri Timpurii pagina 14 că sfinții în viață vor fi 144.000. Atâta vreme cât sigilarea celor 144.000 se termină la legea duminicală și ei sunt din Poporul Advent, atunci putem să deducem faptul că doar cei 144.000 vor trece prin timpul strâmtorării lui Iacov. Ei sunt aceia care au fost pregătiți să reziste timpului strâmtorării prin faptul că au fost puși să meargă cu o solie (Apoc 18:1-3) la un neam răzvrătit, la neamul Laodiceei. Ei au putut duce procesul sfințirii până la capăt și pot rezista fără Mijlocitor în timpul când cele șapte plăgi sunt revărsate. Aceia care vin la credință în urma Marii Strigări nu au apucat să se pregătească și să se curățească de toată întinăciunea cărnii și a duhului. Ei au acceptat cu sinceritate Sabatul, însă nu au avut vreme să treacă prin toate punctele de credință și să dobândească experiența pe care cei 144.000 o au. Ei sunt lucrătorii din cel de-al 11-lea ceas. Ei nu sunt pregătiți să stea în picioare fără Mijlocitor atunci când va începe timpul strâmtorării lui Iacov. De aceea, ei își pecetluiesc crezul și mântuirea cu propriul sânge, înainte ca marele timp de strâmtorare să înceapă.

„I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.” - Apocalipsa 13:15-17.

„Mișcarea Națională de Reformă, exercitând puterea legislației religioase, va manifesta, atunci când va fi pe deplin dezvoltată, aceeași intoleranță și aceleași opresiuni care au predominat în veacurile trecute. Consilii omenești și-au asumat prerogativele Dumnezeirii, sfărâmând sub puterea despotică libertatea de conștiință; întemnițarea, exilul și moartea au urmat pentru aceia care s-au opus dictaturii lor. Dacă papalitatea sau principiile ei vor fi din nou legiferate și vor căpăta putere, focul persecuției va fi reaprins împotriva acelora care nu vor sacrifica adevărul și conștiința pentru a da cinste rătăcirilor populare. Acest rău este pe punctul de a se realiza.” -Mărturii, vol. 5, 712.

„Cele două armate vor sta separate și distincte, și această distincție va fi așa de accentuată că mulți care vor fi convinși de adevăr vor veni de partea oamenilor lui Dumnezeu ce păzesc poruncile. Atunci când această mare lucrare va avea loc în bătălie, înainte de ultimul

225

conflict de încheiere, mulți vor fi închiși, mulți vor fugi pentru viețile lor din metropole și orașe, și mulți vor fi martiri pentru Cristos, apărând adevărul.... Voi nu veți fi ispitiți peste puterile voastre. Domnul Isus a purtat toate acestea și mult mai mult....” -Solii Alese, vol 3, p.397.

Domnul, în mila Sa, lucrează în acest mod, altfel nu ar fi mântuiți, întrucât nu pot rezista fără Mijlocitor în acel timp de mare agonie. Din acest motiv sfinții care rămân în viață sunt cei 144.000. Pentru că cei ce au venit la credință în urma proclamării lor și-au pecetluit mântuirea cu propriul lor sânge.

SĂ NE PREGĂTIM!

„Am văzut, de asemenea, că mulți nu își dau seama cum ar trebui să fie pentru a trăi înaintea Domnului fără un Mare Preot în Sanctuar, în timpul necazului celui mare. Cei care primesc sigiliul viului Dumnezeu și sunt protejați în vremea strâmtorării trebuie să reflecte pe deplin chipul lui Isus.

Am văzut că mulți neglijau pregătirea atât de necesară și așteptau timpul de „înviorare” și pe cel al „Ploii Târzii” care să-i facă în stare să stea în picioare în ziua Domnului și să trăiască înaintea Sa. O, pe cât de mulți i-am văzut în timpul strâmtorării neacoperiți! Ei neglijaseră pregătirea necesară; din această pricină, ei nu au putut primi înviorarea pe care toți trebuie s-o aibă ca să poată fi pregătiți să trăiască în fața unui Dumnezeu sfânt.”- Scrieri Timpurii, 71.

226

O LUCRARE INTERNĂ

Scopul lui Dumnezeu pentru poporul Său este ca acesta să fie lumina lumii. Israelul din vechime a fost ales pentru a răspândi lumina despre Legea lui Iehova și despre ceremoniile tipice popoarelor păgâne. Însă pe măsură ce s-au afundat în idolatrie, ei nu au mai îndeplinit această misiune. Dacă mergeau să facă cuceriri prin popoarele din jur, poporul nu avea succes decât dacă era credincios lui Iehova. Dacă nu erau credincioși, atunci nu aveau succes în lucrarea externă și Dumnezeu, prin prorocii Săi, îndeplinea o lucrare internă de purificare. Un lucru interesant este că Dumnezeu nu-i trimitea pe prorocii Lui la alte națiuni, ci la casa lui Israel. Totuși, Biblia ne spune că dacă ar fi trimis Dumnezeu pe prorocii Săi la alte națiuni, atunci păgânii i-ar fi ascultat. Casa lui Israel era însă „o casă de îndărătnici”. Aceia care erau depozitarii Legii lui Dumnezeu aveau cea dintâi responsabilitate înaintea Lui. De aceea, El Își trimitea prorocii întâi la poporul privilegiat.

”El mi-a zis: "Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!" Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Cel ce-mi vorbea. El mi-a zis: "Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel, la aceste "popoare îndărătnice" care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi. Da, copiii aceştia la care te trimit sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!" Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta - căci sunt o casă de îndărătnici - vor şti totuşi că în mijlocul lor este un proroc. Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpioni, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici. Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte îndărătnici! Tu însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura şi mănâncă ce-ţi voi da!" M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinăuntru şi pe din afară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete.

El mi-a zis: "Fiul omului, mănâncă ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta şi du-te de vorbeşte casei lui Israel!" Am deschis gura, şi mi-a dat să mănânc sulul acesta. El mi-a zis: "Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta pe care ţi-l dau!" - L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea. El mi-a zis: "Fiul omului, du-te la casa lui Israel şi spune-le cuvintele Mele! Căci nu eşti trimis la un popor cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel; nu la nişte popoare mari cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ale căror cuvinte să nu le poţi pricepe. Negreşit, dacă te-aş trimite la ele, te-ar asculta! Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită. Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea, tot aşa de aspră ca fruntea lor. Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sunt o casă de îndărătnici!" El mi-a zis: "Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate

227

cuvintele pe care ţi le spun! Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!"” - Ezechiel 2, 3:1-11.

A urmat apoi captivitatea Babiloniană. Când s-au întors, de teamă să nu mai fie duși în

robie din pricina nerespectării Legii, au îngrădit preceptele lui Iehova cu tot felul de porunci omenești. (Pentru detalii, revedeți capitolul „De ce a fost respins Isus ca și Mesia de către evrei?”). Astfel, scopul lui Dumnezeu nu a fost îndeplinit nici în acele timpuri. Prin faptul că au interpretat greșit Cuvântul Legii și al profeției, între ei și popoarele din jur s-a format un zid de tradiții și prejudecăți. Din nou Iehova a trebuit să efectueze o lucrare internă. Această lucrare internă a fost făcută de către Ioan Botezătorul, Domnul Cristos și ucenicii Săi. Este vorba de ultima săptămână din cele șaptezeci acordate Israelului fizic, ce a durat de la botezul Domnului, din anul 27, până la uciderea lui Ștefan, din anul 34. În acest timp, Dumnezeu a efectuat o lucrare internă. El nu s-a dus la neamurile din jurul Israelului, cu toate că L-ar fi primit mai bine, ci s-a dus la casa aceea de îndărătnici. Observați că se aplică același principiu ca și în Ezechiel 2 și 3.

„Atunci Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră. "Vai de tine, Horazine!", a zis El. "Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine."” - Matei 11:20-24.

Oare de ce a ales Dumnezeu să mai meargă la acea națiune răzvrătită când s-ar fi putut duce în Tir și Sidon? De ce să meargă acolo unde oamenii Îl vor respinge când ar fi putut duce Evanghelia veșnică unor națiuni dornice de Pâinea Vieții? Mai mult decât atât, vedem că Domnul îi spune dinainte lui Ezechiel că solia lui va fi respinsă în general de neamul răzvrătit. De aceea, credem că și Domnul Cristos știa faptul că solia Sa va avea aceeași soartă ca cea pe care a dus-o Ezechiel. Mai ales prin faptul că patimile lui Cristos din partea Iudeilor erau profetizate de Scripturi. Următorul pasaj din Spiritul Profetic ne va da un răspuns la această întrebare.

„Dacă L-ar fi primit, Hristos i-ar fi onorat pe conducătorii lui Israel ca soli ai Săi, care să ducă lumii Evanghelia. Lor li s-a dat întâi ocazia de a deveni vestitori ai Împărăției și ai harului lui Dumnezeu. Dar Israel n-a cunoscut timpul cercetării lui. Gelozia și neîncrederea conducătorilor iudei se transformaseră într-o ură fățișă și inima poporului a fost îndepărtată de Isus.

Sinedriul lepădase solia lui Hristos și era hotărât să-L omoare; de aceea, Isus S-a îndepărtat de Ierusalim și de preoți, de Templu, de conducătorii religioși, de poporul care

228

fusese învățat în ale Legii și S-a îndreptat către o altă clasă de oameni, pentru a le vesti solia și pentru a-i aduna pe aceia care urmau să vestească Evanghelia la toate națiunile.

După cum Hristos, lumina și viața oamenilor, a fost lepădat de autoritățile ecleziastice în zilele Lui, la fel a fost lepădat și în generațiile următoare. Iarăși și iarăși s-a repetat istoria retragerii lui Hristos din Iudea. Atunci când au predicat Cuvântul lui Dumnezeu, reformatorii nu se gândiseră să se despartă de biserica existentă; dar conducătorii religioși n-au vrut să tolereze lumina, iar aceia care o purtau au fost siliți să caute pe alții care tânjeau după adevăr. În zilele noastre, puțini dintre cei care susțin că sunt urmașii reformatorilor sunt mânați de spiritul lor. Puțini ascultă de glasul lui Dumnezeu și sunt gata să primească adevărul, fără să țină seama de modul în care el poate fi prezentat. Adesea, aceia care merg pe urmele reformatorilor sunt obligați să se îndepărteze de bisericile pe care le iubesc, pentru ca să poată vesti învățătura lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu. Și, de multe ori, aceia care caută lumina sunt obligați de către aceeași învățătură să părăsească biserica părinților lor, ca să-i poată da ascultare. […]

Tema predicării lui Hristos era: “S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”. În felul acesta, solia Evangheliei, așa cum era prezentată de Mântuitorul Însuși, se întemeia pe profeții. “Timpul” despre care El spunea că s-a împlinit era perioada făcută cunoscută lui Daniel de către îngerul Gabriel. “Șaptezeci de săptămâni”, zicea îngerul, “au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și proorociei și până la ungerea Sfântului sfinților.” (Daniel 9, 24.) În profeție, o zi reprezintă un an. (Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6.) Cele șaptezeci de săptămâni, sau patru sute nouăzeci de zile, reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Se dă un punct de plecare pentru această perioadă: “Să știi dar, și să înțelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi, timp de șaizeci și două de săptămâni” (Daniel 9, 25), adică patru sute optzeci și trei de ani. Porunca pentru rezidirea Ierusalimului, așa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxe Longimanus (vezi Ezra 6, 14; 7, 1.9), a fost pusă în aplicare în toamna anului 457 î.Hr. De la data aceasta, patru sute optzeci și trei de ani se întind până în toamna anului 27 d.Hr. După cele spuse în profeție, această perioadă trebuia să ajungă la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d.Hr., Isus a primit, la botezul Său, ungerea Duhului Sfânt și curând după aceea Și-a început lucrarea. Atunci s-a vestit solia: “S-a împlinit vremea”.

Apoi îngerul a zis: “El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână [șapte ani]”. Timp de șapte ani de când Isus Și-a început lucrarea, Evanghelia avea să fie predicată îndeosebi iudeilor, trei ani și jumătate prin Hristos personal, apoi prin apostoli. “La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare.” (Daniel 9, 27.) În primăvara anului 31 d.Hr., adevărata jertfă a fost oferită pe Golgota. Atunci catapeteasma Templului a fost sfâșiată în două, arătând că se retrăseseră sfințenia și însemnătatea de la serviciul jertfelor. Venise timpul să înceteze jertfele și darurile în Templul de pe pământ.

Săptămâna aceasta — șapte ani — s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin omorârea lui Ștefan cu pietre, iudeii au sigilat lepădarea Evangheliei; ucenicii, răspândiți

229

în toate părțile din cauza persecuțiilor, “mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (Faptele Apostolilor 8, 4) și nu mult după aceasta s-a convertit Saul, persecutorul, care a devenit Pavel, apostolul neamurilor.

Timpul venirii lui Hristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea Lui și vestirea Evangheliei la neamuri erau arătate cu precizie. Iudeii avuseseră privilegiul de a înțelege aceste profeții și a le recunoaște împlinirea în lucrarea lui Isus.Hristos a stăruit ca ucenicii Lui să înțeleagă însemnătatea studiului profețiilor. Referindu-Se la profeția dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El le-a zis: “Cine citește să înțeleagă.” (Matei 24, 15.) După înviere, El le-a explicat ucenicilor din toți profeții “ce era cu privire la El.” (Luca 24, 27.) Mântuitorul vorbise prin toți profeții. “Duhul lui Hristos care era în ei ... vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate.” (1 Petru 1, 11.)

Îngerul Gabriel, următorul în rang după Fiul lui Dumnezeu, a fost acela care a venit la Daniel cu solia dumnezeiască. Tot Gabriel, îngerul Său, a fost trimis de Hristos să-i dezvăluie viitorul lui Ioan cel iubit; pentru aceia care citesc și aud cuvintele profeției și țin lucrurile scrise în ea, e făgăduită o binecuvântare. (Apocalipsa 1, 3.)

“Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.” Deși “lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, “lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie.” (Amos 3, 7; Deuteronom 29, 29) Dumnezeu ne-a dat aceste lucruri și binecuvântarea Lui va însoți cercetarea cu respect și cu rugăciune a scrierilor profetice.

După cum solia primei veniri a lui Hristos vestea împărăția harului Său, tot astfel solia celei de-a doua veniri a Lui vestește împărăția slavei Sale. A doua solie, ca și cea dintâi, se întemeiază pe profeție. Cuvintele îngerului către Daniel cu privire la zilele din urmă aveau să fie înțelese în timpul sfârșitului. Atunci “mulți o vor citi și cunoștința va crește”. “Cei răi vor face răul și nici unul din cei răi nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege.” (Daniel 12, 4.10.) Mântuitorul a dat semne pentru venirea Lui și El zice: “Când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape”. “Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” “Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21, 31.34.36.)

Am ajuns la timpul prevestit de aceste profeții. A venit timpul sfârșitului, viziunile profeților sunt desigilate și avertizările lor solemne arată că venirea Domnului nostru în slavă s-a apropiat.

Iudeii au interpretat greșit și au aplicat greșit Cuvântul lui Dumnezeu și n-au cunoscut timpul cercetării lor. Anii de lucrare ai Mântuitorului și ai apostolilor Lui — ultimii ani prețioși ai harului pentru poporul ales — i-au petrecut complotând nimicirea trimișilor Domnului. Erau stăpâniți de ambiții pământești și darul împărăției spirituale le-a fost dat în zadar. La fel și astăzi, împărăția acestei lumi stăpânește gândurile oamenilor și ei nu iau seama cât de repede se împlinesc profețiile și nici nu recunosc semnele grăbitei apropieri a Împărăției lui Dumnezeu.

230

“Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.” Cu toate că nu putem să știm ceasul revenirii Domnului, tot putem să cunoaștem apropierea venirii Lui. “De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji.” (1 Tesaloniceni 5, 4-6.)” - Hristos Lumina Lumii, 231-235.

Acum este clar faptul că Dumnezeu a efectuat acea lucrare internă în poporul Israel

timp de 7 ani pentru a alege și a antrena oameni care să îndeplinească misiunea pe care poporul ales n-o mai îndeplinea, aceea de a fi lumina neamurilor. Dacă autoritățile bisericești ar fi acceptat solia Domnului Cristos, ei ar fi fost aleși să fie lumina lumii mai departe. Însă ei au respins lumina Evangheliei veșnice și ea a fost dată unor oameni umili, gata să fie învățați de Mesia. După anul 34, când ultima săptămână din cele 70 se încheie, Evanghelia începe să fie predicată neamurilor, și scopul lui Dumnezeu este îndeplinit. Are acum din nou un popor care să fie lumina lumii.

În vremea Domnului Isus Cristos, existau pretinși ucenici care nu înțelegeau misiunea Domnului Cristos. Ei Îl doreau doar ca împărat, pentru a câștiga beneficii temporare în urma domniei Lui.

„Privind necontenit la Isus cu ochii credinței, vom fi întăriți. Dumnezeu va da cele mai

scumpe descoperiri credincioșilor Săi care flămânzesc și însetează. Ei vor simți că Hristos e un Mântuitor personal. Hrănindu-se din Cuvântul Lui, ei constată că este duh și viață. Cuvântul distruge natura firească, pământească, și dă o nouă viață în Isus Hristos. Duhul Sfânt vine în suflet ca un Mângâietor. Prin lucrarea de transformare a harului Său, chipul lui Dumnezeu se reproduce la ucenici; ei devin o făptură nouă. Iubirea ia locul urii și inima este refăcută după modelul divin. Aceasta înseamnă a trăi “prin orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Aceasta înseamnă a mânca pâinea care se coboară din cer.

Hristos a rostit un adevăr sfânt și veșnic cu privire la legătura dintre El și urmașii Săi. El cunoștea caracterul acelora care pretindeau că sunt ucenicii Lui și cuvintele Lui au pus la încercare credința lor. El a declarat că ei trebuiau să creadă și să lucreze după învățătura Lui. Toți aceia care Îl primeau urmau să se împărtășească de natura Lui și să se asemene cu caracterul Său. Aceasta ar fi urmat să însemne renunțarea la ambițiile cultivate de ei cu plăcere. Ar fi cerut o deplină predare de sine față de Isus. Erau chemați să se sacrifice, să fie blânzi și umili cu inima. Ei trebuiau să meargă pe calea îngustă pe care a umblat Omul calvarului, dacă voiau să aibă parte de darul vieții și de slava cerului.

Încercarea era prea mare. Entuziasmul celor care căutaseră să-L ia cu forța și să-L facă împărat se răcea. Cuvântarea aceasta ținută în sinagogă, ziceau ei, le-a deschis ochii. Acum nu mai erau înșelați. Pentru mintea lor, cuvintele erau o mărturisire directă că nu era Mesia și că nimeni nu avea să câștige vreo răsplată pământească din legătura cu El. Ei salutaseră cu bucurie puterea Lui făcătoare de minuni, erau nerăbdători să fie eliberați de boală și suferință, dar nu voiau să aibă nicio legătură cu viața Lui de sacrificiu. Nu-i interesa împărăția spirituală tainică de care vorbea El. Cei nesinceri și egoiști, care Îl căutaseră, nu-L mai doreau. Dacă El

231

nu voia să-Și consacre puterea și influența pentru a-i elibera de sub romani, nici ei nu voiau să mai aibă de-a face cu El.

Isus le-a spus lămurit: “Sunt unii din voi, care nu cred”, adăugând: “Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu”. El dorea ca ei să înțeleagă că, dacă nu erau atrași către El, aceasta se datora faptului că inima lor nu era deschisă față de Duhul Sfânt. “Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.” (1 Corinteni 2, 14.) Numai prin credință putem vedea slava lui Hristos. Această slavă este ascunsă până când se aprinde în suflet credința prin Duhul Sfânt.

Pentru că au fost mustrați în public din cauza necredinței lor, acești ucenici s-au înstrăinat și mai mult de Hristos. Ei erau foarte nemulțumiți și, dorind să-L rănească pe Mântuitorul și să satisfacă răutatea fariseilor, I-au întors spatele și L-au părăsit cu dispreț. Ei făcuseră alegerea, luaseră forma fără spirit, coaja fără sâmbure. Niciodată mai târziu nu și-au mai schimbat hotărârea, deoarece nu mai mergeau cu Isus.” - Hristos Lumina Lumii, 391, 392.

Acești ucenici nu înțelegeau lucrarea internă pe care Domnul Cristos venisă să o facă.

Ei doreau să fie biruitori împotriva Romanilor, însă Domnul Cristos dorea să le ofere Pâinea Vieții. Dorea să-i facă să înțeleagă necesitatea unei inimi convertite. Starea lor era starea bisericii Laodiceea.

Aceasta este istoria sfârșitului Israelului Fizic. Însă Dumnezeu este același. El este „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 1:8). El lucrează după aceleași principii cu oamenii și oamenii reacționează la fel în fiecare generație. De aceea, istoria finalului Israelului este la fel cu istoria de început a Israelului antic. După cum înainte ca Evanghelia să fie proclamată neamurilor era nevoie de un timp pe care Dumnezeu să și-L petreacă numai cu poporul Său, tot așa și înainte să cucerească Ierihonul, timp de patruzeci de ani, Dumnezeu a efectuat o lucrare internă. El a petrecut un timp numai cu poporul Său. Finalul Israelului antic ilustreaă începutul lui, și vice-versa. În pustie, Israeliții trebuiau să mănânce mana, iar în timpul Domnului Cristos ucenicii trebuiau să mănânce Pâinea vieții.

Totuși, în ambele istorii au existat oameni care nu au dorit să se supună voinței lui Dumnezeu și să aștepte timpul rânduit de El. La vestea că vor pribegi patruzeci de ani prin pustie, o parte din Israel s-a înarmat și a mers la luptă, contrar planului Domnului. Ei au murit și au fost cernuți în neghină. (Numeri 14:40-45). Tot așa, în vremea Domnului Cristos, mulți dintre ucenicii Lui își doreau să meargă să-i cucereasă pe Romani. Ei nu așteptau ca Dumnezeu să lucreze la timpul potrivit și în modul potrivit. De aceea, s-au îndepărtat de la El pentru a nu se mai întoarce niciodată înapoi. S-au cernut în neghină și ei. Ca și înaintașii lor care s-au încăpățânat să nu rămână în pustie și să mănânce mană, ei nu au dorit să mănânce din Pâinea Vieții. Această istorie a lipsei de răbdare și de credință a fost repetată și de Moise.

„Moise a fost prea rapid atunci când l-a înjunghiat pe Egiptean. El a presupus că poporul Israel înțelegea că providența specială a lui Dumnezeu l-a ridicat pentru a-i salva. Dar Dumnezeu nu plănuise să-i izbăveaază pe copiii lui Israel prin război, așa cum a crezut

232

Moise; ci prin puterea Sa măreață, ca gloria să-I fie dată numai Lui.”- Spiritul Profetic, volumul 1, 167.

Apoi Dumnezeu a petrecut împreună cu el patruzeci de ani în pustie, care l-au pregătit pentru lucrarea de izbăvire a poporului ales.

Trebuie să reținem că atunci când Dumnezeu dorește să facă o lucrare minunată cu poporul Său, îl trece întotdeauna pe acesta mai întâi printr-un timp de cercetare, de purificare, iar abia apoi lucrarea este îndeplinită. Aceia care nu doresc să aștepte timpul rânduit de El, vor face la fel ca și ucenicii sau Israeliții care nu au vrut să mănânce Mana din cer, sau ca Moise care a ucis egipteanul într-un mod pripit.

ÎNAINTE

”«Veniți la Mine pe munte!», ne îndeamnă Dumnezeu. Lui Moise, înainte ca acesta să poată fi unealta lui Dumnezeu spre izbăvirea lui Israel, i s-au hărăzit patruzeci de ani de comuniune cu El, în singurătatea munților. Înainte de a purta solia lui Dumnezeu pentru faraon, el a vorbit cu îngerul din rugul aprins. Înainte de a primi Legea lui Dumnezeu ca reprezentant al poporului Său, Moise a fost chemat pe munte și a privit slava Sa. Înainte de a împlini judecata asupra celor idolatri, el a fost ascuns în crăpătura stâncii, iar Domnul a spus: „Voi chema Numele Domnului înaintea ta” (Exod 33, 19), „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, ... dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat.” (Exod 34, 6-7.) Înainte de a-și lăsa, o dată cu viața sa, povara pentru Israel, Dumnezeu l-a chemat pe vârful Pisga și a desfășurat înaintea lui slava țării promise.{DV 508.2}

Înainte ca ucenicii să plece în misiunea lor, au fost chemați sus pe munte cu Isus. Înainte de puterea și slava Cincizecimii, a fost noaptea de părtășie cu Mântuitorul, întâlnirea de pe munte, în Galilea, scena despărțirii de pe muntele numit al Măslinilor (împreună cu făgăduința îngerilor) și zilele de rugăciune și comuniune din camera de sus. {DV 508.3}

Isus, când Se pregătea pentru o mare încercare sau o lucrare importantă, recurgea la singurătatea din munți și Își petrecea noaptea rugându-Se Tatălui Său. O noapte de rugăciune a precedat alegerea apostolilor și predica de pe munte, schimbarea la față, agonia din sala de judecată, crucea și slava învierii.” – Divina Vindecare, 508, 509.

Am văzut că istoria poporului advent repetă istoria poporului Israel. După cum Israeliții au trebuit să mănânce mana din Ceruri, tot așa și milleriți au trebuit să mănânce cărticica îngerului din Apocalipsa 10.

„M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. "Ia-o", mi-a zis el, "şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea." Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o; în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune. Apoi mi-au zis: "Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi."” - Apocalipsa 10:9-11.

233

„Înțelegerea adevărului, bucuria primirii mesajului, este simbolizată prin mâncarea cărțuliei.” - Gânduri despre Cartea Apocalipsei, 59.

A existat un timp în care s-a desfășurat o lucrare internă și în poporul advent. Înainte ca acesta să înceapă să proclame lumii cele trei solii îngerești, au stat „în camera de sus” ca și ucenicii înainte de Ziua Cincizecimii, după dezamăgirea Crucii. După dezamăgirea din anul 1844 și până în anul 1850, s-a desfășurat o lucrare internă menită să clarifice stâlpii credinței advente: Sanctuarul și Sabatul. Aceste doctrine erau proclamate în general doar adventiștilor. Despre această perioadă, Spiritul Profetic ne spune:

„Mulți din poporul nostru nu înțeleg cât de trainic a fost așezată temelia credinței noastre. Soțul meu, prezbiterul Joseph Bates, părintele Pierce, prezbiterul Edson și alții, care erau pătrunzători, nobili și cinstiți, au fost printre cei care, după trecerea timpului în 1844, au căutat după adevăr ca după comori ascunse. Eu m-am întâlnit cu ei, am studiat și ne-am rugat cu seriozitate. Adesea am rămas împreună până noaptea târziu și, uneori, întreaga noapte, rugându-ne pentru lumină și studiind Cuvântul. Mereu și mereu acești frați s-au adunat pentru a studia Biblia, cu scopul de a-i putea cunoaște înțelesul și a fi pregătiți să-l predice cu putere. Când ajungeau în studiul lor în punctul în care ziceau: «Nu putem face nimic mai mult!», Duhul Domnului venea asupra mea, eram luată în viziune și mi se dădea o explicație clară a pasajelor pe care le studiam, împreună cu sfaturi despre cum să lucrăm și să predicăm eficient. Astfel a fost dată lumina, care ne-a ajutat să înțelegem Scripturile în legătură cu Hristos, misiunea și preoția Sa. Mi s-a dezvăluit o linie a adevărului, ce se întinde din acest timp până în momentul în care vom intra în cetatea lui Dumnezeu, și eu am dat altora instrucțiunile pe care Domnul mi le-a dat.” — (Special Testimonies Series, Seria B 2:56-57). / Scrieri Timpurii, XXII.

1846

„În toamna anului 1846 am început să ținem Sabatul biblic, să-l propovăduim și să-l apărăm. Atenția mi-a fost atrasă în privința Sabatului pe când mă aflam în vizită la New Bedford, Massachusetts, devreme, în același an.” - Mărturii, volumul 1, 75.

1849

„După 1849 diferiți adventiști Sabatrieni au realizat că timpul de împrăștiere s-a terminat și timpul de strângere a început […]

La începutul anului 1850 E.G.White a accentuat necesitatea misiunii printre alți Adventiști însă nu printre lideri, susținând că „lucrarea noastră nu este pentru păstorii care au respins soliile precedente, dar către cei sinceri și înșelați care sunt îndepărtați de ei.” Se pare că erau susținute întâlniri printre acești Adventiști la care participau și ne-adventiștii. Rezultatul, chiar și câțiva ne-adventiști s-au alăturat Adventiștilor Sabatarieni, astfel că în

234

Februarie 1850 E.G.White putea raporta că în Oswego, New York, „suflete vin la adevăr peste tot aici. Sunt aceia care nu au auzit doctrina Adventă și unii dintre ei sunt aceia care au mers să-L întâmpine pe Mire în 1844.’” - Gerard Damsteegt, The Foundations of Seventh-day Adventists Message and Mission, 271.

De aici reiese clar că între 1844 și 1850 a existat în mod special o lucrare internă printre adventiști. După 1850 însă, lucrarea începe să se extindă și la ne-adventiști.

1 NOIEMBRIE 1850

La 23 septembrie, Domnul mi-a arătat că Își întinsese mâna a doua oară pentru a recupera rămășița poporului Său și că eforturile Sale trebuie iarăși dublate în acest timp al secerișului. În timpul împrăștierii, Israel a fost lovit și sfâșiat, dar acum, în timpul secerișului, Dumnezeu Își va lega și vindeca poporul. În vremea împrăștierii, eforturile depuse pentru răspândirea adevărului nu au avut decât un efect limitat și nu au realizat decât foarte puțin sau nimic; în timpul strângerii rămășiței însă, când Dumnezeu Și-a întins mâna pentru a-Și strânge poporul, eforturile de răspândire a adevărului își vor avea efectul dorit. Toți ar trebui să fie uniți și plini de zel în lucrare. Am văzut că era greșit ca cineva să facă referiri la perioada împrăștierii pentru a da exemple care să ne dirijeze acum în perioada secerișului ; căci, dacă Dumnezeu nu va face mai mult pentru noi acum decât a făcut atunci, Israel nu ar mai fi niciodată adunat. Este necesar ca adevărurile să fie publicate într-un document, așa cum sunt predicate.” - Review and Herald, 1 Noiembrie, 1850.

Dumnezeu marchează încheierea lucrării interne printre Adventiști cu publicarea hărții profetice din 1850. Ea a fost folosită cu scop evanghelistic. Din acel moment a început lucrarea externă în toată plinătatea ei. (Pentru detalii, revedeți capitolul „Care este interpretarea corectă a profețiilor?”)

Domnul mi-a arătat necesitatea publicării unei hărți. Am văzut că era necesară și că săparea adevărului pe table va avea mult efect și va ajuta suflete să ajungă la cunoștința adevărului.” - Manuscrise Publicate, volumul 15, 210.

„Următoarea noastră conferință a fost în Fairhaven. Fratele Bates și soția au fost prezenți. A fost o întâlnire destul de bună. La întoarcerea noastră la fratele Nichols, Domnul mi-a dat o viziune și mi-a arătat faptul că adevărul trebuie să fie săpat pe table, și că îi va ajuta pe mulți să ia o decizie pentru adevărul celui de-al treilea înger, cu ceilalți doi fiind săpați pe table.” - Manuscrise Publicate, vol 16, 207.

Curând însă, Biserica Filadelfia a devenit Biserica Laodiceea. Vă rugăm să revedeți capitolul „De la Filadelfia la Laodiceea” pentru a înțelege mai bine problema bisericii

235

Laodiceea. Da, problema bisericii Laodiceea este aceeași problemă ca și cea a Israelului din timpul Domnului Cristos. Nu mai erau lumina lumii. Nu mai suntem lumina lumii! Aveau o problemă cu înțelegerea Cuvântului Domnului. Avem o problemă cu înțelegerea Cuvântului Domnului!

„Încercările copiilor lui Israel, și atitudinea lor chiar înainte de prima venire a lui Hristos reprezintă poziția poporului lui Dumnezeu, în ce privește propria lor experiență înainte de a doua venire a lui Hristos.” – Review & Herald, 1890, nr. 7

De aceea și noi va trebui să trecem prin același proces de purificare cum au trecut ei. O lucrare internă trebuie să aibă loc pentru a sigila un popor care să fie lumina lumii la Marea Strigare. Această lucrare a început să fie îndeplinită de pe 11 Septembrie 2001, de către Îngerul din Apocalipsa 18 și va dura până ce harul pentru Poporul Advent se va închide la Legea Duminicală.

PREGĂTIREA UNUI POPOR CARE SĂ STEA ÎN ZIUA DOMNULUI

„În fiecare fază a istoriei acestui pământ Dumnezeu a avut mijloacele Sale de a duce înainte lucrarea, care trebuie să fie făcută în modul stabilit de el. Ioan Botezătorul avea o lucrare specială, pentru care s-a născut și la care a fost chemat, - lucrarea de a pregăti calea Domnului […]

În acest timp, chiar înainte de ce-a dea doua venire a lui Cristos pe norii cerului, Dumnezeu cheamă oameni care vor pregăti un popor care să stea în marea zi a lui Dumnezeu. Chiar acea lucrare pe care Ioan a făcut-o urmează să aibă loc în aceste ultime zile. Domnul dă soliile Sale poporului Său, prin instrumentele pe care le-a ales, și El dorește ca toți să ia aminte la mustrările și avertizările pe care le trimite. Solia ce a precedat lucrarea publică a lui Cristos a fost: „Pocăiți-vă, vameși și păcătoși, pocăiți-vă, Farisei și Saduchei, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape!”. Solia noastră nu trebuie să fie una de pace și liniște. Ca popor care crede în curânda revenire a lui Cristos, noi avem o solie clară de dat: „Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău!”. - Southern Watchman, 21 Martie, 1905.

UN PROCES DE RAFINARE, DE VÂNTURARE

„Domnul va reveni curând; trebuie să existe un proces de rafinare, de vânturare în fiecare biserică, pentru că sunt printre noi oameni nelegiuiți care nu iubesc adevărul. Este nevoie de o transformare a caracterului. Se va ridica biserica să se îmbrace cu hainele ei frumoase, neprihănirea lui Cristos? Curând se va vedea cine vor fi vasele de cinste. „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;” „Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte. Căci iată, vine ziua care va arde ca

236

un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui;”

Aici sunt în mod clar arătați aceia care vor fi vase de cinste; pentru că ei vor primi Ploaia Târzie. Fiecare suflet care continuă în păcat în fața luminii care acum strălucește pe cărarea noastră, va fi orbit și va accepta înșelăciunile lui Satan. Ne apropiem acum de încheierea istoriei lumii. Unde sunt străjerii credincioși de pe zidurile Sionului, care să nu doarmă, ci să declare cu credincioșie timpul din noapte? Cristos vine să fie admirat în toți aceia care cred. Cât de dureros este să contempli faptul că Domnul Isus este ținut doar în fundal. Cât de puțini amplifică harul Său și înalță compasiunea și dragostea Sa infinită. Nu va fi invidie, nici gelozie, în inimile acelora care caută să fie ca Isus în caracter.” - Review and Herald, 19 Martie, 1895.

O MINUNATĂ MANIFESTARE A PUTERII LUI DUMNEZEU

„În bisericile adventiștilor de ziua șaptea va avea loc o minunată manifestare a puterii lui Dumnezeu, dar ea nu va avea influență asupra acelora care nu s-au smerit înaintea Domnului și nu și-au deschis ușa inimii prin mărturisire și pocăință. Din cauza orbirii lor, în manifestarea acelei puteri, care va lumina întreg pământul cu slava lui Dumnezeu, ei nu vor vedea decât ceva periculos, care le va trezi temerile, și se vor înverșuna să reziste împotriva ei. Pentru că Domnul nu lucrează potrivit cu ideile și așteptările lor, ei se vor opune lucrării. „Cum”, vor spune ei, „să nu cunoaștem noi Duhul lui Dumnezeu, când am fost în lucrare atât de mulți ani”?” - Review and Herald, 23 Decembrie, 1890; sau Evenimentele Ultimelor Zile, 209.

PREGĂTIREA PENTRU ZIUA DOMNULUI

„Aceasta este pregătirea pentru ziua Domnului. El spune: „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” Marea lucrare de la care mintea nu ar trebui distrasă, este analiza siguranței noastre în ochii lui Dumnezeu. Furtuna vine, necruțătoare în furia ei. Suntem noi pregătiți să o întâlnim? Sunt picioarele noastre pe Stânca Veacurilor? Suntem noi una cu Cristos, la fel cum El este una cu Tatăl?” - Review and Herald, 27 Decembrie, 1898.

„Fie ca biserica să se ridice și să se pocăiască de rămânerile ei în urmă înaintea lui Dumnezeu. Fie ca străjerii să se trezească și să dea trâmbiței un sunet clar. Trebuie să proclamăm o avertizare clară. Dumnezeu poruncește slujitorilor Săi: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!”. Atenția poporului trebuie să fie obținută; dacă acest lucru nu poate fi făcut, tot efortul este fără folos; chiar și un înger din cer dacă ar coborî să le vorbească, cuvintele sale nu

237

ar avea mai mult efect decât dacă ar fi fost rostite în urechea rece a morții. Biserica trebuie să se ridice la acțiune. Spiritul lui Dumnezeu nu poate veni niciodată până ce ea nu pregătește calea. Ar trebui să fie o cercetare stăruitoare a inimii. Ar trebui să cerem făgăduințele lui Dumnezeu cu rugăciune unită, perseverentă și prin credință. Ar trebui să fie, nu o îmbrăcare a trupului cu sac, precum în vremurile străvechi, dar o umilire adâncă a sufletului. Nu avem niciun motiv de auto-felicitare sau înălțare de sine. Ar trebui să ne umilim sub mâna puternică a lui Dumnezeu. El va apărea pentru a alina și binecuvânta adevărații căutători. Lucrarea este înaintea noastră; ne vom angaja noi în ea? Noi trebuie să lucrăm rapid, trebuie să mergem hotărât înainte. Trebuie să ne pregătim pentru marea zi a lui Dumnezeu.” -Review and Herald, 22 Martie, 1887.

CASEI LUI IACOV

„Solia îngerului al treilea trebuie vestită cu putere. Puterea proclamării primei și celei de-a doua solii este intensificată în cea de-a treia. În Apocalips, Ioan spune cu privire la solul ceresc care se unește cu îngerul al treilea: «Am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava Lui. El a strigat cu glas tare...».” (Apocalipsa 18, 1-2).

Noi suntem în primejdie de a prezenta solia îngerului al treilea într-un chip atât de imprecis, încât să nu-i impresioneze pe oameni. Atât de multe alte lucruri sunt introduse, încât însăși solia care ar trebui să fie proclamată cu putere ajunge să fie slabă și fără putere, fără glas. La adunările noastre, în tabără, s-a făcut o greșeală. Problema Sabatului a fost atinsă, dar nu a fost prezentată ca marea probă a vremurilor noastre. În timp ce bisericile pretind a crede în Hristos, ele calcă Legea pe care Hristos Însuși a proclamat-o pe Sinai. Domnul ne îndeamnă: “Vestește poporului Meu nelegiuirile Lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58, 1). Trâmbița trebuie să dea un sunet lămurit.” - Mărturii, volumul 6, 60.

ZILELE PURIFICĂRII BISERICII

„Dacă tot ceea ce pare a fi viață divină ar fi astfel și în realitate; dacă toți aceia care mărturisesc că prezintă lumii adevărul ar predica adevărul, și nu împotriva lui, și dacă ar fi oameni ai lui Dumnezeu, călăuziți de Spiritul Său, atunci am putea vedea ceva ce ne-ar umple de bucurie în mijlocul întunericului moral ce predomină. Dar spiritul lui Antihrist predomină într-o așa măsură, ca niciodată până acum. Da, dar am putea exclama: „Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioși, pier credincioșii dintre fiii oamenilor!”. Aceste suflete iubitoare de plăceri vor fi cuprinse în ruina generală. Cu toate acestea, nu disperăm. Am fost înclinați să credem că acolo unde nu sunt slujitori credincioși ai altarului, acolo nu pot fi adevărați creștini. Dar nu este așa. Dumnezeu ne-a făgăduit că, acolo unde păstorii nu sunt păstori adevărați, El personal Se va îngriji de turmă. Dumnezeu n-a lăsat niciodată ca turma să fie în totul dependentă de instrumentele omenești. Dar zilele purificării bisericii se grăbesc foarte tare. Dumnezeu va avea un popor curat și credincios. În marea cernere care va avea loc în curând, vom fi mult mai capabili să măsurăm tăria lui Israel. Semnele descoperă

238

faptul că timpul este aproape. Va demonstra că mătura este în mâna Sa și că El va curăți în mod desăvârșit aria.” - Mărturii, vol 5, p79.

Această lucrare va fi îndeplinită de oameni ca Ezechiel, care vor da o solie unui neam

îndărătnic. Ei vor mânca mana ascunsă din mâna îngerului din Apocalipsa 18 și vor merge cu ultima solie de avertizare pentru Poporul Advent la Poporul Advent, nu altundeva. Papalitatea este gata, America este gata, Protestantismul apostaziat este gata. Problema este că adventismul nu este gata. Nu este gata să dea Marea Strigare și stă să fie vărsat din gura Martorului Credincios.

Trăim în timpul cercetării adventismului. Sigilarea care a început pe 11 Septembrie 2001, atunci când vânturile au fost reținute, este ilustrată și în Ezechiel 9. Acolo, aceia care sunt sigilați, „suspină și gem din pricina nelegiuirilor poporului Tău”. Ei nu suspină și gem din pricina nelegiuirilor păgânilor. Ei suspină și gem pentru că au mers cu o solie de avertizare la un neam răzvrătit, la biserica Laodiceea și solia a fost respinsă. Ei dau sfatul Martorului credincios despre care am văzut că va produce o zguduire în adventism. Însă Domnul îi sigilează și, prin încercările pe care le întâmpină în proclamarea soliei de avertizare la casa lui Israel, ei sunt pregătiți pentru a da Marea Strigare.

„Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea, tot aşa de aspră ca

fruntea lor. Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sunt o casă de îndărătnici!” - Ezechiel 3:8,9.

Dacă ai studiat aceste adevăruri solemne, gândește-te cu siguranță că ai înțeles că ele sunt esențiale pentru salvarea ta. Însă, pentru a fi salvat, nu trebuie doar să mănânci cărticica. Nu trebuie doar să te bucuri că ai înțeles aceste adevăruri minunate. Trebuie să mergi cu această solie la casa lui Israel. Atunci fruntea ta va fi „ca un diamant, mai aspră decât stânca”. Acest proces te va pregăti pentru timpul strâmtorării lui Iacov. Dumnezeu să te binecuvânteze, dragule cititor!

”De aceea pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă, ca păcatele voastre să fie şterse când vor veni timpurile de înviorare din prezenţa Domnului;”- Fapte 3:19.

AMIN. VINO, DOAMNE ISUSE!

239

CONTACT ȘI ALTE RESURSE

Email/Telefon: edelin.iordan@gmail.com / 0773948283 www.viitorulastazi.ro Youtube.com/c/ViitorulAstăzi Descarcă Harta 1850: http://viitorulastazi.ro/harta1850.jpg Descarcă Harta 1843: http://viitorulastazi.ro/harta1843.jpg Descarcă Harta Paralelei Istoriei Millerite:

http://viitorulastazi.ro/paralela_istoriei_millerite.pdf Descarcă Harta Planului de Mântuire: http://viitorulastazi.ro/planul_de_mantuire.jpg Descarcă „Daniel și Apocalipsul” de Uriah Smith:

http://viitorulastazi.ro/daniel_si_apocalipsa-uriah_smith.zip Descarcă „Timpul Sfârșitului” de Jeff Pippinger:

http://viitorulastazi.ro/timpul_sfarsitului.pdf Descarcă „Lumina Istoriilor Paralele”:

http://viitorulastazi.ro/lumina_istoriilor_paralele.pdf

240