lira21- cele mai frumoase poezii 2013.doc
DESCRIPTION
Cenaclul literar online Lira21.TRANSCRIPT
www.lira21.ro
CENACLU LITERAR ONLINE
CELE MAI FRUMOASE POEZII/ 2013Grafică postată în site Lira21
-Vlad Turburea-
Autori:
CAMELIA IULIANA RADUANA URMAANA MARIA GÎBUANIŞOARA IORDACHEELISABETA IOSIFFLORYANA TURCULEANUTEODOR DUMERALUCA LEONTINA NEAGUOTTILIA ARDELEANUMELANIA BRICIU ATANASIUANY TUDORANCRISTINA ŞTEFANIULIANA LINTEIOANA MIHAELA FRAIUSEBASTIAN ŞUFARIULUMINIŢA ZAHARIANICOLETA MILEAVIOREL GONGURALUCA BLEZNIUCGEORGE GÎTLANRADU ANDREI POPASIMION COZMESCUMARIA GABRIELA DOBRESCUDAN PETRUŢ CĂMUIEMIL SUDESILVIA BITEREMĂDĂLINA ROTARURADU LUCA DUPEŞMARIA GRĂDINARUMARIUS LĂZĂRESCUAUREL AVRAM STĂNESCUMARIANA FULGERMIRELA ORBANGABRIELA BELDIESORIN MICUŢIUCARMEN TANIA GRIGOREMIRELA BĂLANJEANETTE CARPADRIAN GRAUENFELS
-Andreea- Elena Mierlea-
în loc de motto:
Nici nu ştiu dacă să-i zic poezie când el este un deschizător de inimi
-se dedică Lirei21- de OTTILIA ARDELEANU
Am rămas aceiaşi oameni. Neschimbaţi. Ea cu zâmbetul ei foarte rotund. Din poza color. El cu părul uşor ondulat. Ea cu ochelarii cei noi, clarvăzători. El cu timiditatea exprimării. Ea cu
echilibrul cuvintelor. El mai tătânesc. Ea adolescentă culegând dragostea de pe câmp într-un buzunar mare. El dumnezeiesc. Ea împăciuind, luptând, rugând, străduind, adunând
comunitatea în templul poeţilor. El de-un aer foarte oriental. Ea în duel liric cu el.La început ne-am temut să nu ne supărăm unii pe ceilalţi. După aceea am devenit mai îndrăzneţi. Am început să ne credem cineva. Mai cineva decât altcineva. Am început să ne arătăm adevăraţi şi s-au iscat micile împunsături. Dar, aşa se face o lucrare, nu? Din urma acului iese cusătura, nu? Am zis că nu e bine aşa, ba că e bine, într-un fel, şi până la urmă am lăsat pe fiecare să se exprime pe sine. Să spună ce are de spus. Răspicat. Ne-am trezit în lumea ta, a ta, a ta şi a ta. Trăiam în atâtea lumi deodată şi nu mai eram stânjeniţi, nu ni se mai părea dificil, nu ne mai împiedicam de felul contradictoriu al celuilalt. Nici de cel oblu. Nici de cel hâtru. Dimpotrivă,
începeam să iubim cărarea pe care umblai tu, tu şi tu şi tu, voiam să o cercetăm, să o urmăm, să ne afundăm, să mai zobăvim, să mai stăm la taină, să ne dăm cu părerea: uite cum zic eu. tu?
Deveniserăm curioşi. Până la capăt. Apoi, ne-am dat seama că ne place să fim aşa. Ea melancolică, el satiric. Ea copilăroasă, el povestitor. Ea cerebrală, el plastic. Empatia coborâse peste noi aşa cum coboară viaţa. Încetişor şi viclean. Să ne ducă, aşa cum ştie ea. În locurile în
care crede ea că ne simţim mai bine.În fine, într-o zi am spus: să aruncăm toate cuvintele pe masă, fiecare să-şi aleagă câte va vrea
şi să le îmbine în modul cel mai chipeş. Glamour! Şi ne-am preocupat. Am lăsat tot ce era al nostru de-acasă deoparte şi am aşezat zilele şi nopţile în artă ca la bagaje de mână. Am folosit
toată culoarea inimii, până la ultimul strop. Am adus ideea de forţă ca să deschidem suflete. Aşa s-au trezit unii câştigători. Şi au fost fericiţi. Şi am fost fericiţi cu toţii.
După un timp în care ideile au prins rod, câteva cărţi au ieşit din cuib şi au zburat. Au zburat cu aripile noastre mari cât un cer de vară...
CAMELIA IULIANA RADU
Pasărea imaginară
mai atinge-mi o dată umărul finlandezşi visul din insulele canare
poate din soare va cădea o patăşi dintre păsări o vom întâlni pe cea imaginară
mai adu-mi aminte versul acela îl murmurai searavenind către casă
poate se vor aprinde singure felinarele în cartier
şi în vitrine se va scufunda oraşul sau poate vei trece strada
pe un trotuar nevăzut
mai vorbeşte cu mine şi poate voi auzi zumzetul însingurării
pornind la drumin spate cu rucsacul doldora de jurnale
în care scrisul tău diferit ne va întâlni dincolo
dincolo de fluturidincolo
negru de iarnă
1înghiţim bucăţi de noapte
scobim aerul cu fiecare mişcarepalatul serpentinei creşte
iar corpul meu se prinde de al tău şi visul tău migrează în mine
vom face paşi în ritm de plumbscriind pe foaia înzăpezită
cu negru de iarnă
iar corpul meu prins de al tău şi visul tău migrat în mineun pas în ritm de plumb
va strînge eternitatea pe hârtie
2vânt şuieră negru
vânt şuieră albprin gura de canalizare
dintr-un capăt în altul al străziise aude pătat
se aude cum strigărăstignirea oraşului
pe crucea nopţii
lumina a muritfelinarele preling peste pământ
întinse ramuri în catafalc
din ochii înviaţi ai întunericului frica paşte veselă
numai demenţa desenează în ferestrepereţi
3Tăciunii s-au stins în lună au rămas doar hîrtoape
rând pe rând cad şi ies pe partea celalată corpurile inutile
înfăţişările minore în care şi-au poleit visele trecătorii prin noi
Zgâriem feţele aerului căutăm adevărul sporim tăişul cu o iarnă
fulgii nuntesc pe umerii noştri altă realitate ne înfăşoară înr-un cocon
ochii acoperiţi de eşarfe tânguitoarerecompun erorile în eşafoade
4Un dinte abia mijit în gura beznei
plesneşte gingia pământuluişi nimeni nu îşi aduce aminte
nici măcar învăţaţiiînjunnghiaţi de secunda schimbării
cum a venit neantul pe lume un mugur
un scâncet nimb nou
o intonaţie fisuratăun altceva în formă fixă
de care ne împiedicăm invizibil
5Degradările sunt tristeţi
mestecate încetcu migală
schimburi de mărfuri necunoscutedespachetate noaptea
când umbrele mai mari decât corpuriledesenează neuroni pe zâpadă
în templul străfulgerat luciditatea împrăştie cenuşa albă
solitarădin fruntea aerului vânturile smulg
vîrful arderilor de tot
-Florinel Constantin ANDRISAN-
ANA URMA
Imposibila uitare
Se ciocneau galaxiicând cuvintele noastre
mult prea strânse în ghemul rostiriiloveau apăsat în timpane
ca în jocul de darts o săgeatăcând triste nimicuri se uscau necitite pe buzestrune vii ţintuiau anacronic sub capacul cutiei
vioara arcuşul
ochii mei de atunciîntorceau prea albastrul batrânului fluviu
răscolind în acelaşi tablou milioane de paşi conversaţii în cercuri absurde nisipul deşertul
ca un uliu flămând cuibărit în viscere se roteau întrebările peste ultimul i sacadat
sub copertă semnau două inimi inelul într-o limbă uitată
şi acum stau să cadă cuvinte în gol puţine iau lecţii pe aceeaşi orbită cu păsări
altele nesfârşite rămân în suspensii silabe reduse un sâmbure copt
înflorit la un semn
da, mi-e dor de un cântec
răzvrătire de toamnă vei spunesub semnul balanţei
când ziua şi noaptea se ating în amurg numai frunzele roşii mai vorbesc de trecutghemuite în voce spălate de ploi palatine
se întrec cuvintele crude şi cad pe hârtii foşnitoare mâna care ştie a scrie îngroapă săgeata şterge praful cutiei
vioara arcuşul
rătăcită o pasare cântă ecoul repetă un fado
Dincolo de cântec
Ființa zăpeziise cerne mărunt în tușe de alb
retina pictează tiarele drepte la trestii ca ultimul pictor pe fine hartii de orez
lumini dintr-un râu nevăzut
în unghiul amiezii se roade rășina prin cetini inele de lerui șoptinde
colind fără glas înainte și după neliniștioglinzi cu inscripții baroce pun frâu
nemișcării un pâlc de mesteceni în coarne lemnoase se leagănă luna
și toate se pleacă răscolind prin cenușă
fereastra lucește în patru canateși-n toate e cerul deschisninge cu fulgi de poveste
flori dalbe o candelă veche ștergare și boluri cu poame pe masă
desprinderi de timp și de spațiu alerui
cuvântul rescris cu cerneala de inimi
cât încă e zvon de colindăde piatră să fii fărâma de lerui rodește din tată
în fiu!
- Maia Martin-
ANA MARIA GÎBU
Împlinire
Te căutam printre steleîntr-o noapte albă
cu norii încuiaţi
cheile zornăiausub pragul tăcerii
aşteptau
primisem dezlegare să aleg unaîn clipa când
am culcat gândurilepe obrajii lui
acum mângâi înaltulpurtată de privirea albastră
până când nerostirilemă vor chemapictez cuvinte
pe suflet de piatră
poem neterminat
dau năvală flămânzii nu că n-ar avea ce mânca
vor şi de la alţii
de la mine cuvintele care joacă şotron
între răsărit şi miazăzile-am ascuns într-un pumn de făină albă
din grâu rodit în geram frământat un aluat
cu roua de pe umărul dimineţiicând a crescut cât nebunia lor
am modelat o carteo carte de onoare
trebuie să scrie impresiifără creion
doar cu mintea descuiată
i-am primit în prag de poemneterminat
cu zâmbet larg de metaforepe margini de răbdare
versuri amestecate aşteaptă startul
intră doar cei care transformăurletul în şoaptă
ura în flori de albăstreleşi nepăsarea în cărări tatuate cu iubire
- trece-ne pe lista de aşteptarevenim mâine
ANIŞOARA IORDACHE
-Anişoara Iordache
Improvizații de toamnă- fotografului ADY PETRISOR-
lumina roșiatică, pribeagă
absoarbe tăcerea. nimeni n-a tulburat sălașul somnului
poate, vreo talangă...
în ochiul de apă, toamna
răsfrânge acorduri de harpă. încolăcite drumuri aduc dorul la poartă
în jurul mesei cu bucate, preascurtă-i noaptea.
clopoțeii sună?iute la poartă!
un zâmbet de bucuriemângâie frunzele slobode.
Numai cu inima-nțelegi frumusețea universului!
un gând de iubire răsfrânt în priviri.
în fiecare început de septembrie, urcăm spre o nouă binecuvântare-
nepăsarea și ignoranța rămân în urmă.
2
simfonii de culori risipite
pe dealuri. cântecul fluierului ține-
aproape de inima ciobanului, oițele.
3
spre al toamnei miez cumpăna înserării
îmbracă în culori ruginii rugăciunea. glasuri de clopote
cheamă sufletele la vecernie.
înserare... val de luminițe-
praznic al licuricilor. Pe marginea cărării, strigătul daliilor...-
daruri neprețuite, negândite...
depărtate acorduri... un pian visător
liniștește centaurii. numai zborurile întretaie trăirile;
realul clocește visele?
acumbrazii au străluciri de argint;
în polog, mirezme de gladiole; ascult pe rând visele oceanului-
scufundări în largul nesfârșit.
ELISABETA IOSIF
Tăcerea florilor- lui Eminescu-
Priveam incandescenţa tăcerii florilor de măr,Lumini de coroniţe dalbe, adunate-n al ei păr.
Născut în Gerar, din amintirea florilor de gheaţă,El. Floare nemuritoare, topită-n unghiuri de ceaţă.
Respira lacom din mireasma aurie a florilor de tei Culegând parfumul straniu al buzelor, prin surâsul ei,
Eminescu. Scrutând scurgerea timpului, la ceasul zorilorÎşi înmuia iubind, pana fulgerândă, în tăcerea florilor…
FLORIANA TURCULEANU
sufletul casei
ascuns în cel mai întunecat ungherumil și atrofiat de uitare
mă privește cu ochi mari blânzi și nu înțelege de ce-l prigonesc îmi pândește gesturile mimica
ascute urechea să-mi audă până și gândurile
doar ochii i-au rămas din ei întrebările mute
curg șuvoaie
de ce stăpână de ce
Carmen Murariu
TEODOR DUME
EL
nu are asemănare şinici formănu moare
dar aretrecut prezent şi viitorînlăuntrul unui punct
desăvârşiturmează propriile mişcări
nedespărţit de sinedevine artera
prin carecurge viaţa
spre alte simţuri nelocuite...
neliniştea mută, suma tuturor întâmplărilor- (se dedică lui Gheorghe Grigurcu la împlinirea vârstei de 77 de ani)-
dimineaţa la amiază şi searacobor în mine să caut lucruri şi
întâmplări despre carenu o să vorbesc niciodată
din când în cândprivesc în afară ca şi când
aş cerşi puţin aervăd un cer acoperit cu linişti
apoi nimicnici măcar o zbatere sau
un strigăt de pasăredoar zidurile ce încă respiră din mine
fac suma tuturor întâmplărilor...
-Maia Martin-
RALUCA LEONTINA NEAGU
puiul de pasăre „the laughing heart”
aduni fire de iarbă și ți le lipești sub pleoapede parcă ai vrea să fii singura primavară din mijlocul iernii
și ești frumoasă pentru că radiezi ciudatpentru că te încăpățânezi să crezi în sălbăticia puiului de pasăre
eu văd omul bundincolo de norul rătăcit pe tot felul de ceruri
văd omul gata să schimbe lumea dacă ar staun minut
cu ochii în inimă ascultândfără să lege atâtea gânduri între ele și să le încurce
lumea nu e complicată delocdoar lentilele tale o măresc până la nivelul muntelui de sare
meriți să te descoperi lotusmeriți un pământ trainic sub picioare și un val bun sa îți spele
obrajii
ai luna care îți suflă în părcaut-o.
-Andreea- Elena Mierlea-
OTTILIA ARDELEANU
februarie aliterativ
toarnă în găleţi ce mai toarnă
sunt ude casele până la piele
văzduhul cântă ca o goarnă
cenuşă e lumea cenuşă în vatră pustiu
aşezat turceşte urâtul zâmbreşte
la uşă
scânceşte un clopot scânceşte
de lacrimi grele se varsă tot cerul
pribeaga prin lume foieşte
chiorâş azi la fereastră
chiorâş precum un ciclop trist
lumea priveşte târâş viaţa
se duce târâş
MELANIA BRICIU ATANASIU
Pe sub frunte, frigul...In memoriam Cornel Armeanu
Se grăbeşte ziua, noaptea-i pe aproape,Ninge-n mine timpul ca-ntr-un giulgi pustiu.Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Şanţuri de uitare. Câte sunt, nu ştiu.
Nu-s acoperişuri să-mi adăposteascăUmbra-mi care, iată, tot mai rece e!
Ochiul când renunţă să se mai trezeascăNu mai sunt reţete să îl vindece.
Pasărea luminii a zburat. RămâneSă-i păstrez eu cuibul până-n zori de zi,Dar această noapte nu ştiu când apune
Şi nici lumânarea când se va topi.
Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sapeŞanţuri de uitare. Câte sunt, nu ştiu.Ziua e departe, noaptea e aproape
Şi mă tem că-n mine s-a făcut târziu.
Cornel Armeanu
Maestrul, "pasărea ancestrală", "pasărea luminii" a zburat, noi am rămas vitregiți să ne măsurăm, să ne cântărim singuri întunericul.
ANY TUDORAN
leagăn al civilizației beton
se făcea că eram amândoi într-un poem naiv culegeam floricele pe câmp
ne scăldam în apele minții primordiale râsul ne invada instantaneu venele
din când în când fugeam de umbra unui oraș cât un cer înnorat așternut glacial
între pământ și soare
într-o zi curiozitatea a învins precum lupii flămânzi avizi de inedit
ne-am apropiat de gigantul oraș ghidați după al treilea simț am ajuns pe o stradă
unde un șir nesfârșit de semeni așteptau la polonicul milei o farfurie de ciorbă
ne-am întors dar pădurea
pădurea avea crengi de beton marele arhitect era pus pe zidire de oameni
iar râsul râsul a devenit privilegiu cu tiraj redusîl imparte dimineața sobru poștașul
la case mari cu peluză și leagăn leagăn al civilizației beton
..................................................dumnezeu lenevește într-un hamac se spală pe mâini dimineața de noi
uneori cu milă alteori ironic își spune în barbă; sunteți niște proști
v-am împărțit în mod egal picioare mâini și cap la ce vă supuneți precum neghiobii unor legi
eu v-am trimis sămânța să creați nu să mă recreați deștepților
vă ordon plouați curcilepolitici și religii contemporane
politicienii fac naveta dintr-un costum în altul...
pe ordinea de zi în parlament; 1.politica curcilor plouate și a sistemului de irigare național
dragi tovarăși și ''pretini'' ținând cont că ați distrus sistemul de irigații vă ordon plouați curcile
nici o zi fără curcă plouată (aplauze)
2.politica rechinilor din mafia tradițională tăiați rechinii
uleiul de rechin ne va scoate din criza economică trimiteți colții la muzeul satului român (pauze )
3.politica caracatiței membră a statelor Ue băgați-o în cratiță la foc mic să nu piardă din suculență (pauze)
papricaș și gulaș în conserve
4..politica haarp și manipularea naturii tovarăși
dacă americanii au reușit să sădească un pogon de antene noi vom sădi un pogon de lebede autohtone
să fie pentru tot poporul înfometat de frumos (aplauze)
5.politica manipulării maselor și biciul sfânt al sclaviei moderne biciul să fie psihedelic tovarăși să creeze iluzia unei mângâieri pe frunte (aplauze)
6. politica discordiilor sociale fără frontiere creșteți și vă înmulțiți (aplauze)
ședință încheiată azi;10/10/2013 11:05:09
urmează religia;
religia muncii religia tăcerii
religia marxistă religia capitalistă
religia banului religia sexului
religia vaticanului religia psihedelică
religia amorului liber religia catedralei neamului
religia aurului din roșia montană religia eutanasierii lente
CRISTINA ŞTEFAN
impresie albastră
despre păpuşarul de vise n-am scris niciodatătrăieşte la marginea unui islaz
într-o clopotniţă cu pereţi din lut crăpatde la începutul satuluinoaptea se preumblă
prin cimbrişor şi iarbă albastrăînchipuindu-şi că e diferitde lumea bâlbâită şi rea
iar şerpii au dispărut în istorii
trăieşte aşa fără hrană, fără somn, fără facturi şi mobil
pentru că poate fi când pictor, când sculptor, când inginer
sau manole de vise sau icar de viseadică mânuieşte viseleîn toate meseriile lumii
lumina diurnă îi răneşte gândurilemâinile fine dar mai ales greu încercata inimă
şi orice căpiţă de pe islazul natalîi pare stânca demnă de o temerară căţărare
orice gaură de popândăudevine abis de cunoaştere
dar noaptea!...în noaptea umbrelor luiislazul cu suflete pierdute
îl proclamă rege peste vis ferecatplăsmuire vie
eu îl găsesc sub orice temere s-ar ascundeîi răsuflu impresii
îi adun diferenţe de timp cumpăratle semăn şi-asemăncimişiri de cuvinte
visezpăpuşarul vieţuieşte pe islazul zbârcit
între şerpisugrumători de vise
desen Camelia Iuliana Radu
Nu sunt Sisifplin de neliniştirevii dimineaţa
te-ntorci din iarnărisipitor
cu plasele încărcate de vremeşi cu un suflet în plus
eu plec printre mine şi oamenimai vie
mai nepăsătoare razăcobor întocmai
ca piatra unui Sisif idiottu îmi strigi de sus
- stai pe treapta aia a desăvârşirii!îţi răspund subţire pentru noi doi
- nothing else matter! nothing but you!şi gonesc la vale
între mine şi oamenirăzbatadică
rotunjime albăsosirilor tale
IULIANA LINTE
Haiku
Fără oprelişti-în lagărul Majdanek
trifoi înflorit
Haiku
tenacitate-un trandafir în floareprintre fulgi de nea
senryu
o zi senină-gândurile şi ciutura
tot în cumpănă
- Anisoara Iordache
IOANA MIHAELA FRAIU
bălţile
dacă ştii să priveşti bălţile reflectă o lume sterilă
o reţea de umbremai greu de stăpânit decât o ţintă în mişcare
bietele imitaţii bâjbâie haotic după atenţia picioarelor
confuzia creşte ca o gaură într-un ciorapse mimează viaţase râde la drame
se adresează suspine maşinilor
în oglinzile retrovizoare
vântul adună răbdător câteva mlădiţeiar bălţile cresc, tot cresc,
încearcă să astâmpere seceta asta urbană
orice om ar putea coborî ancora într-o baltăsă lucreze înăuntrul ei lumea
poate aşa ar arăta diferitpoate aşa ar deveni o mărturie umană
dacă picioarele noastre grăbitenu ar ocoli bălţile
limfa lor ar pătrunde în noica un gamet într-un ovul
am formacercuri de apă
numai bune de spălat timpul
tăcere
aud că nu mai iubeşti mareacă valurile ei nu se mai zbat
precum odinioară în preajma noastrăe multă vreme de când nu ne mai aruncăm
asupra neînţeleselor valuricărora le datorăm faptul de a fi noi
şi drumul ăsta care se împartemereu în două
între noi s-au destrămat de mult acoladeau rămas gândurile să bată
din ce în ce mai des tastaturasunetul ei linişteşte un oraş întreg
îmbrăţişări fugare aleargă prin minecu părul răvăşit şi răsuflarea reţinută de prea plin
sub influenţa lormă rugam să mă învingi odatăce zadarnică moarte ar fi fostn-aş fi ştiut că spaţiile goalenu se vindecă între oameni
se ţes ca o tăcere pe care-o poţi priviori de câte ori vreisă-ţi renaşti timpul
- Dionis Puşcuţă
SEBASTIAN ŞUFARIU
sunt orb
scriu uneori pe întunericîmi simt doar degetele și respirația
pipăi literele și zic aici a fost cândva gura nasul
nu există nici un cuvânt la întâmplarela început toate au fost
căței orbi cu ochi albaștriliniștea a fost cândva întuneric
apoi s-a făcut zi de naștere noapte de halloween
îmi trec podul palmelor încet peste cutecuvinte uzate aproape moarte pe care dacă le rostești încet devin străine până la teamă
uneori nu mai sunt sigur nici măcar de numele meu
sunt sub puterea unor litere absurdeîmi tai buricele degetelor
încercând să recompun chipul tatălui
dimineața nu pot citi un semn cât un bob de muștar așezat pe foaia albă
nuculița
aici în după-amiezile cu miros de frunze arsenu mă mai grăbesc sunt locuit de zgomotul nucilor
pe care un copil le izbește undeva pe o prispămi se întorc
anotimpuri din care n-am păstrat nimicseri lungi traversate de acceleratul de 21 spre podul cu lanțuri
caiete vrăjite pe care le-aș arde pe rugchipuri din care nu mi-a rămas nici măcar de o tristețe
să-mi ajungă pentru o țigară cu mătase de porumbsă suflu în tăciune să pufăi să mă înec bucuros de toate gusturile stranii
ale fricii că se va stingecă îmi va pune cineva mâna pe umăr înainte de a mi se umple cerul gurii
acum toate se umplu de zgomotul nucilor care se rostogolesc
spre seară
LUMINIŢA ZAHARIA
identităţi schimbate
(mă cheamă Lu, trăiesc în Uchroniași cochetez din ziua-ntîi cu poezia)
cînd m-am născut, scandalizată că sunt fată -sau așa prevesteam, cel puțin -
mama m-a cedat pe-un poem androginși-am trăit cu-o identitate schimbată
m-am numit singură, copil al nimănuiașa cum și voi solitari în ființă
purtați oglinzile peste credință…v-ar trebui un zeu cu haz, mai șui!
am vrut să fiu punct negru în neant,punct luminos în cel mai vid urît
mă recomand deci simplu: X, atît,adio cromozom determinant!
mamă, fii mîndră, -al tău vlăstar savantabandonat la porți grotești de lumeîn ciuda ta, scindă genul de nume
predestinat acestui scop înalt
să știi că e un truc de prunc boemcînd femeiește-și pune pălăria
el și-a lucrat în săli de forță poeziasă se compare-n absolut cu un poem
ce milă mi-e de-acel poem furatcum joacă-n remușcarea mamei rolul meu
-mi imaginez că-i este foarte greuîl voi salva - alt scop de arborat!...
ba chiar există o probabilitate în-gro-zi-toa-resă ne îndrăgostim, pe veci, cîndva
eu să-l privesc ca pe un frate-cucuveael - ca pe-o soră cosmică, mai mare
incest copilăresc, cvasi-iertatne leagă-n fond numai o mamă hoață
identitățile schimbate ne dau drept sfînt la viațădeja-n oglindă ne-am amestecat
creștem fluid în aceeași găoacecu sînge nou din rai răscumpărat
iubirea-n zodii apă nu se facepoveștile cerșesc final ratat
numele nostru-și pune pirostriaghiciți-l, e-n Z(i)brush, schițat cu daltane-a renăscut o mamă bună: poemziași trecem dintr-o identitate în alta
-Florinel Constantin ANDRISAN-
cu moarta în casă
stai cu moarta în casăîi asculți inima îi pui oglinda la gură
îi faci exerciții qigonganti-înțepenire
nu înțelegi moartea o să rămîi repetent a cîta oară
ce piele catifelată arece serenitate în palmele destinse a renunțare
părul îi crește în aceeași textură de care te-ai îndrăgostit cîndvaunghiile se alungesc ne-ncetat arabescuri desenînd infinitul
numai ochii nu ți-i lasă deschișianume să nu îi ghicești culoarea următoarei vieți
crezi că ești la adăpostîn capul tău, cu gîndurile tale
ultimul refugiu unde nimeni nu poate pătrundeacolo s-a cuibărit ea
nu știi ce ușă ai uitat deschisă însă ce importanță areoricum e pentru ultima oară
ai învățat să faci lifting sufletescde parcă i-ar fi rămas un rid drăgălaște înspăimîntă te fascinează te are
încui toate ușile să nu atenteze carevastai cu moarta-n casă
cauți în poșeta cît un degetar un act de identitateun ruj cu amprenta fericirii pierdute
îi silabisești numele modest cu multe vocalesună aproape maiestuos nu-i așa
Po-e-zi-a
-Andreea- Elena Mierlea-
NICOLETA MILEA
Gând-cine mă ştie-
Cu tine împartgrădinile, apele, păsările,
covorul rugăciunii...Tăcerea
ţi-o las întreagă!
-Camelia Iuliana Radu
VIOREL GONGU
Noaptea lutierilor
Doar când Dumnezeirea se prefirăPe după luna ruptă-n jumătate
Şi îngeri albi, prin ger, îngână-n lirăChemarea nopţii unice, din toate
Cărările pierdute-n frunza arsăSe re-ntrupează, tandru, Guarneri,Cu ochii aţintiţi spre valea toarsăSpre care urcă-n grupuri, lutierii.
Împărtăşiţi, lăuţi, fără lăute,Purtând la cingătoare doar o bardă
Ei urcă-n valea care, pe tăcute,Le face-n piepturi inima să ardă.
Fluturi de lemn îşi caută perecheaCu treceri ca în joc, din coajă-n coajă,
Când lutierii-şi mângâie urecheaPândind secunda ruperii din vrajă.
Sub ochiul luminând pe jumătate,În paltinul bărbos, o fluturare
ajunge la ureche, pe-nfundateCând mâna, barda ia din cingătoare.
Se-opreşte jocul magic dintre fluturiCaptivi rămân în cercuri neatinseNoaptea înşiră ceţurile-n ciucuri
Când lutieri bătrâni, cu gene ninse
Se-apleacă în genunchi şi se închinăLa trunchiul doborât, ce se-nfioarăŞi Dumnezeu le iart-această vinăCă-n lume se va naşte o vioară.
RALUCA BLEZNIUC
am pus deoparte conserve goale
apoi le-am dus pe holla uscat
o mică armată de care (somnoroasă fiind, la 6 dimineaţa)
mă taidupă fiecare zâmbet al tău
ceva în lume se spargeexact în acele minute, tu nu mă vezi
nu mă auzi
îmi spui mereu că noaptea ţi-e cel mai greucând adorm
trăieşti sentimentul părăsirii
dar eu sunt mereu aiciatât de aproape de respiraţia ta
încât ştiu
voi juli zilele
- Camellia Iuliana Radu
GEORGE GÎTLAN
focus
sunt cu ochii pe tine frumoasoîn numele poeziei
te-am împrumutat cuvintelor melesă nu le ceri dobândă
te vor cânta înzecit oricum
din orice unghi te-aș privigioconda rămâne doar un portret
cu zâmbetul nedeslușitîn comparație cu tine...
julieta pare doar o jumătate de titlu dintr-o poveste de dragoste
întreagă
care tot crește și creșteca un arbore de sequoia cândva
doar un sâmbure plantat adânc în pieptul meu
încolțise deja-
deja mă visez cu tine frumoasoîn o mie și unu de vise
sângerând abundent împlinireaîn vers alb
RADU ANDREI POPA
în faţa mea trăieşte nina
nina a devenit femeiea început să meargă mai drept să plângă mai rar
să cumpere rujuri mai închise la culoaremi s-au amestecat în suflet trăirile alături de ea
de la prima palmă ciocnită de obrazul meupână la ultimul sărut înainte de a pleca la muncă
o aştept zilnic câte două trei chiar patru orecănile de cafea devin blocuri reci de porţelan
uneori adorm şi o las să mă trezească îi miros pielea turtită de oasele mele
caut între pumnii ei fragmente din cărţile lumiile găsesc şi îi plâng aproape de lobul urechii
după-amiezilenina devine adolescentă
poartă tricouri largi şi fumează ţigări mentolateascultă wish you were here închide ochiirămâne aşa până la eternitatea apusului
deschide geamurile pe care s-au lipit ultimele frunze de varădin spatele ei apar braţele mele
dansăm ore întregi acoperiţi doar cu pielea caldăşi în jurul nostru se lasă liniştea
tăcerea dintre noi e întreruptă doar de sunetul buzelor
nopţile adoarme privind spre ultima carte de pe noptierăîi simt respiraţia tot mai aproape de iubire
cobor din pat şi iau un pahar de vodkămă trântesc în balansoarul negru închid ochii
în faţa mea trăieşte ninaare sufletul cald şi pielea frumoasă
are ochii căprui şi buzele plineare părul legat şi tricoul larg
în faţa mea doarme nina de altădată
SIMION COZMESCU
Întâlnire cu un hobo
surâsul lui era ca un câine alb. ,,prietene nu ai o ţigară?"umbra îl aştepta dincolo de stradă.
,,bricheta pot să o păstrez? nu ai cumva un leu? mă duc la o nuntă, ştii că întotdeauna la nunţile pietrelor se sparge ceva?
iar naşterile lor sunt dezlipite cu greu de cearcăne." zic „pe mine lumina m-a râcâit uşor, dintr-o insomnie de amiază... dar spune-mi,
tu ai iubit vreodată?”,,mama era în 7 luni, ducea seara flori la cimitir, a căzut într-o groapă proaspăt
săpată, acolo m-a născut, ne-au găsit dimineaţa.tot ea spunea că berzele aduc bucăţi de suflet,
noi trebuie să le rotim, potrivim, avem viaţa întreagă la dispoziţie."
ricanez „un puzzle, le lipim cu iubire într-un gigantic supersuflet universal!”dar ochii lui de culoarea fierii mă aţintesc durut şi tac.,,am cunoscut o fată care adora guma de mestecat,
umfla apoi nori pe care îi lipea de cer. cred că pe ea am iubit-o cel mai mult.prietene, mulţumesc de ţigară , trebuie să plec."
pe celălalt trotuar, umbra îl aştepta nerăbdătoare.era vremea dintre vară şi toamnă
când iarba se face verde pentru ultima oară.
Azilul de noapte- lângă Irkutsk-
am înnoptat pe sub uşa unui azil de noaptestrecurat de un poştaş înduioşat depovestea din spatele brazilor cenuşii
care-mi ţin loc de ochi şi umbrăvor crede că eşti o scrisoare mi-a spus
nu m-am risipit nici o clipă prin trecerea mea spre ziuăatât doar am visat că sunt devorat de lupi
carena pieptului meu şuiera desfăcută în viscoliar inima încerca să îi sperie cu bătăi zgomotoase
în timp ce ningea peste eaultima a fugit o lupoaică
se tot uita în urmăde parcă ar fi pierdut ceva
zăpada se înroşise aproape de Irkutsklupii au plecat dar inima mea cumva eliberată nu putea zbura
o mai încurcau nişte coastem-am trezit şi părul mi-era violet cărunt
ca al tuturor oamenilor străzii care mai dormiseră în patulacela înaintea mea
sub pernă cineva milostivîmi îndesase câteva copeici şi o adresă
era de la o capelă
o fată moartă mă aştepta frumoasăparcă tocmai atunci îşi părăsise ultimul răgaz
am primit o vodcă şi un pelmen de la o bătrânăspasivo zic vreau să mai adaog d-zeu să o ierte dar nu ştiu cum
sorb vodca bălmăjesc un dobrâi denişi plec mâncând din mers pelmenul fierbinte
deodată pieptul mă doare muşcatmă întreb dacă nu cumva ultima lupoaică nu a lăsat un pui în pieptul meu
mă prind cu mâna de balustrada realităţiicaut o unealtă să o smulg să o port cu mine
e scurtă balustrada şi scara e prea lungăabisul mă aşteaptă lângă Irkutskplecarea e diseară pe sub uşa
azilului de noapte
Anisoara Iordache
MARIA GABRIELA DOBRESCU
insensatez
rostogolesc mai departepiatra asta
într-o nebuniepe care nu vreau
să o strig pe nume
câte bănci libereatâtea singurătăţi
numărate pe degetele lumii
din mersul prin ploaiecresc
morţi vechicare rod până
la măduvă
-Vasile Crăiţă- Mândra
DAN PETRUŢ CĂMUI
sfinx
noaptea vin lângă tinepe marginea patului aştept
vântuldă firele de păr într-o parte
să nu te răneascăvocea unei furtuni mă pune pe gânduri
învăţ lilieci să umple pământul
aproape de oamenitimpul simte sfârşitul
alege locul unde să fie îngropatmi-e dor de marea fără stele
neştiutoare în ce parte să curgă
să nu-ți fie teamăsunt cel care întinereşte suflete
exact ce-ţi doreşti
Ilustrată cu privirea spre cer
nu ştiam ce mă apasă în stânga tapipăi umbrele noastre pe munţi plouă cu otravă
dimineaţa caut bănuți în fîntîni stele pe lanţ scapă găleata
păzesc o broască întoarsă la sâncu gâtul umflat de spaimă
simt o mâna rece cu sare pe spate niciun greier nu vrea să fie prins
în iarbă ascunde iubiri primăvara cireşelor neculese
ţi-a promis drumul care suie la cervisele când îţi caută
prin minte de la începutul lumii străinul se-ncălzeşte în pădurea fără părinţi
jumătate dezbrăcat jumătate singur caut un semn pe trupul tău
şi nu ştiu de ce dor mi se face să zborvântur în seminţe tristeţea fereşte privirea
totul este la fel
apa nu trece niciodată pe-aici
umbrele întind crengi uscate descompun pe drumul care urcă lângă mine
omul
-Dany Nadlen Zărnescu
LAURENŢIU BELIZAN
oniromahie
vine o vreme când te gândeşti la viitorca şi cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric
soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în altaîncepi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt
te aşezi pe margine / fumul de ţigară devine un laţde care se împiedică trecătorii
vine o vreme când nu mai încapi între noapte şi ziumbra caută alt trup
ajunge la tine ca un melc traversând o autostradă
Carmen Murariu
EMIL SUDE
Strada mea
Pe strada mea nu se întâmplă nimic neobișnuitaceiași oameni aceleași case la fel de subțiripe strada mea nu sunt nici nine nici giorgiane
sunt doar mame drăgălașe
o mamă din dragoste și-a dat copilul la orfelinatnimic neobișnuit pe strada mea
ca un copil din dragoste să fie dat la orfelinat
aș putea să spun ca poetul
pe strada mea am mers atât de multcă m-am tocit până la gât
că am rotunjit strada până s-a făcut mică
de fapt sisif își cară strada în gurădoamne ferește să-nghiți o stradă sau să-ți rămână-n gât
doamne ferește ca dumnezeu să sufere de amneziesă intre pe o stradă să iasă pe alta
pe strada mea nu se minte și nu se întâmplă nimic neobișnuit
SILVIA BITERE
beau după tine- patria mea de fericire!-
patria mea de fericire se numeşte acumpleoapele cu gene dese răsucesc bucle de femeie în timp
aerul ridică genunchi albi spre tâmpledevin un derdeluş sau poate că la creştet începe iarbă să crească
e tata mă strigăfată să nu dai de pomană la gropar
să nu le dai să beabea tu
să crape cripta-n ziuă muiereotrava ajunsă în trup buza să n-o poată linge
nu ştii sărutul despărţirii e trist şi veselca atingerea unui umăr întors
beau tată încă beaue dulce şi amară ca piatra rostogolită fierea
de-ai şti pământul nu are formăpământul zace după noişi sap şi sap după tine
MĂDĂLINA ROTARU
Luna și pălăria
(Desen, Mădălina Rotaru)
- Rânduri pentru Elisa-
Şi-a tuflit Luna pe creştet albă pălărie-nor,de-a muțit toată suflarea. Greierii, doar, râd de mor,
și se tăvălesc în iarbă, și se tăvălesc prin floriși se hohotesc în cântec și-n isterice viori,
de-albăstrită de jignire după asemenea primire,Luna și-a ieșit din fire…
De necaz, cocheta Lună s-a ascuns în nori de totși-au plecat cu ea și stele, parte bună în complot.Și-uite așa, o săptămână, doar cu nori fără de lună,
nimeni n-a avut vreo parte de povești cu ”noapte bună!”.
Greierii zac muți în iarbă.”Ce-am făcut?”, se tot întreabă,
”Haide, ieși cucuoană lună, ce te-ai supărat așa?Tu cu pălăria ta!”
Doar un greier’ cântă-n strună,”Poate-o apărea la loc…”
Și îi zice menestrelul cu vioara lui de focși-au intrat și alții-n joc
și-au chemat și-o greiereasă.Luna tot n-a vrut să iasă.
Până când s-a-nduplecat.Doamna Lună i-a iertat!
Dar de-atunci, lumea să știe,nu mai poartă pălărie.
Flori și zâne
Elisei
- desen Mădălina RotaruSe întâmplă, uneori,
Pruncii să mai crească-n floriPână când o zână bunăÎi găsește, îi ia de mânăȘi-i trimite prin descântec
În al sufletului pântecDe părinți ce, uneori,Au ghivece… fără floriOri părinți ce, uneori,
De ce au, de-aceea vorFlori mai multe, în culori.
RADU LUCA DUPEŞ
mi-e iarăși dor de geamul spart cu piatra de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
normal și de kuki lecțiile ei îmi parfumează încă
cerul gurii mi-e dor de florentin
nimeni după el nu m-a mai înșelat atât de convingător nici azi nu știu cum i-am dat bicicleta pe unsprezece bile de sticlă colorată
de sârma ghimpată vopsită cu sângele meu mi-e dor de corigența la fizică și de
tricoul ud al danei uscându-se încet între noi
dar cel mai rău mă doare gaura din pantoful lui drept
și lacrima uscându-i-se pe obraz prima oară când n-am mai reușit să înghit fumul
îl uit în fiecare zi atât de mult îl uit încât
mi-e dor să nu-mi mai fie dor de tata
MARIA GRĂDINARU
punct și de la capăt
am jucat la ruletă singurătatea tâmpla clipei și ultimul glonț
au fost calea mea de întoarcere
vanitate
cu o mie de cuvinteti-aș putea împleti un covor de vise
și tot ar fi prea puținfrumoasă sânzâiană
primește în dar brâul culorilor
cerul s-a legat la ochi după prima ploaiesă-ți fie oglindă la vreme de secetă
-Andreea- Elena Mierlea-
MARIUS LĂZĂRESCU
crâng (mircea gojgărea, †2002)
şapte copaci deprimaţimierle moi au părăsit pânzapasta grea ascunde iarba
lui noiembrie vânăt
toţi suntem vinovaţi de afecţiune toţiîntârziem sănătoşi în paturi bolnave
corbi mecanici ne vor lua culoarea în pliscurine vor înstrăina pulsul
şapte oftaturi din rădăcini ton de apelnimic nu creşte în aerul poros de sus
doar uitările noastre preferate şiluna aceea în plină zi lunace ni se năzare din vene
AUREL AVRAM STĂNESCU
Refuz de universuriSingurătatea nu se măsoară în cuarţuri
azi... mâine... întotdeauna, prezentul se prelinge în vis fracţionat
nu ştiu de ce nu ştiu pentru ce nu ştiu finalitatea.
Ţesem un parcurs incert, curbat de lumină repetat în infinite variante ocolitoare fiecare secţiune rămâne întipărită felii, felii dintr-o memorie colectivă,
aşezarea universului se reduce la simple conjuncturi şi coincidenţe dirijate
când lumea refuză orice altceva!
Te simt aproape descoperindu-măadesea în tresăriri diurne, izolarea îmi stoarce cuvinte
pentru a ascunde tulburătorul destin al inimii.
Povestea noastră se aşterne în inevitabile contacte
eşti frumoasa ca o concluzie firească ca o salcie despletită şi înflorită din nou
umezind sentimenteleşi n-am cum să ţi-o spun
fiindcă nu mă interesează nimic altceva.
MARIANA FULGER
tablou în lucru încă-mai stai-
mai stai privindcum într-o scenă cu vrăbii şi migdali înfloriţipeste care picură funigeii soarelui de mai
confundaţi cu iarba şi aerulvom visa aşa, vom scrie ce vis rămas în urmă…
prea urmă să-ţi mai spunînfloresc drumurile toate de privirea ta veselă
de pasul tău, de sufletul ce mă duce cu elel tu cu toate numele lumii
şi unul singur – inima ta
destrămând lumii înţelesul urâţit de foamea de banişi tipare care dau bine pe ziduri în castelele vechi
simplu inimi ce-şi ating tâmplele – sărut între două flori de migdal căzute în iarbă
pe un fir de acariantrezit prea demult şi prea devreme
să vadă poezia scrisă astfel
mai stai, mai staitomnatic şi trist sună aerul oraşului
fără venirea ta fie şi visnu trece aşa repede în poezie nu lăsa ierni închise în frigul lor
se îmbulzesc deja la orizontsă troienească bucuria asta
MIRELA ORBAN
Obosise să mai joace frumos-salvarea vine când te aștepți mai puțin-
nevoile ei intraseră în stare vegetativă
ar fi vrut să smulgă tot și să rămână în sufletul gol
chiar dacă această indecență trădătoare i-ar fi adus oprobiul juraților
iar pietrele aruncate din guri păcătoase ar fi doborât-o de pe piedestal
pe margine tălpile îi balansau secătuite
risipiseră sămânță de zboruri de-a lungul drumului umbreau
scheletele aripilor niciodată încercate pradă unor zburătoare necrofage
atunci a pășit în podul palmei tale
neîntrebând cum ai știut
GABRIELA BELDIE
- - Carmen Murariu
Retro
doar crestele păstraufărâme de aripi
când alergam prin scaieţide-mi sângerau nopţile
visam să cresc înaltăsă nu mă atingă
pământul
transparentă-n povesteîmi plângeam rădăcinile
prea grele de soare
SORIN MICUŢIU
Bogdaproste!
”pâinea noastă cea de toate zilele”șoptesc la marginea unui cuptor din lut
covata dăltuită într-un trunchi de teiodihnește aluatul plămădit
în taina jertfirii bobului de grâu
la atingerea cociorbeijarul arde jucăuș
pâinea crește magicîmbracă o haină arămie
tinda se umple de liniștea holdeiprin semnul crucii aburinde
aerul se încarcă de sfințenieare gust de Acasă
De tine nu mă pot ascunde
mă joc de-a v-ați ascunseleacu amintirile
printre cruci albe de noricerul clădește în mine
un țărm liniștitunde furtunile vieții
se sting pe nesimțite
o stea căzătoaremăsoară distanța dintre noi
hrănind viselecu încăpățânarea unui pruncrăzvrătit sub călcâiul timpului
nu-mi mai ascund lacrimileîn absența aripilorsunt ca o apă vie
peste pumnul de țărânăce nu îmbătrânește odată cu anii
sub magia joculuidincolo de orice iluzie
îți simt parfumulși-mi zâmbești
CARMEN TANIA GRIGORE
de ziua mea, mamei
când i-am spus c-o iubescmama a împins toți nuferii suferinței
în vârtejul inimii și mi-a arătat drumul enigmatic
din care urma pașilor mei se dezlipise
nimeni și nimic nu s-a împietrit în golul rămas ca o nișă spre copilărie
amintirile trec de la un ochi la altulde parcă Dumnezeu ne vântură lacrima
MIRELA BĂLAN
(Desen Daniela Cherecheş)
În primăvara unei îmbrăţişări
O fetiţă a venit la geamul maşiniisă cerşească.
Era întâi martie.Zâmbea atât de frumos,
de candid,încât sufletu-mi s-a desfăcut fluturi-s-au aşternut pe haina ei jerpelită
s-o cuprindăîn primăvara unei îmbrăţişări.
JEANETTE CARP
Lecţie introductivă de îmbrâncit Narcisul
Nu vă speriaţi.Eu n-am venit aici să vă-nvăţ
să faceţimoarte de om, nu.
Nu, nu e vorba de-mbrâncit Narcisul în apă,Doamne fereşte!
Narcisului i se dă brânci pe lateral.( Daca e sub- sau normoponderal
aveţi noroc.Dacă e supraponderal v-antrenaţi în prealabil
cu nişte gantere. )
Pe lateral îl împingem uşor.( Mai întâi ne-apropiem tiptil,
să nu ne-audă,să nu ne simtă.
Că de văzut nu se pune problema. )Şi când am ajuns în dreapta lui,
cu blândeţe,începem să-l împingem către stânga.
Poate dura minute.Poate dura ani –
lacul lui poate fi Marea Caspică!
Nu ne oprim.Ne ve-dem de treabă.Până l-am adus înapoi
pe fascinanta-mirobolanta scenă,
în bucolicul decor.
Cum?Păi, sigur că din culise-n decor!
Narcisul a scăpat în culisele meleşi-al tale –
nu asta era toată problema?!
ADRIAN GRAUENFELS
Poemul se autodistrugeStarea lucrurilor
Ursul rănit de polul ascuţitzace pe spatele hârtiei
din blana lui picură singurătate
un vânt rece îngheaţă mansarda
şi tu cititorule degeaba-i faci respiraţiegură la gură
curând, editura se va închidepentru eternitate.
Carmen Murariu
LA FINAL:
Anul 2013 a adus Lirei21 noi premii în palmaresul membrilor cenaclului, noi apariţii editoriale, publicări în reviste, multe bucurii ale cuvântului scris. Antologia anuală, devenită tradiţie- urmare a muncii necondiţionate, prin comentarii şi propuneri pe texte- are autori noi şi vechi, debuturi şi continuări, în 500 de pagini de versuri şi proză. Mulţumim pentru desfăşurarea activităţii noastre membrilor cenaclului, membrilor de onoare şi partenerilor media pentru promovarea scriitorilor noştri. Continuăm!
Cristina Ştefan