limba greaca curs
TRANSCRIPT
DeltaMajuscula: ΔMinuscula: δNumele grecesc: δέλταLitera corespunzătoare românească: dh
EpsilonMajuscula: ΕMinuscula: εNumele grecesc: έψιλουLitera corespunzătoare românească: e
ZitaMajuscula: ΖMinuscula: ζNumele grecesc: ζήταLitera corespunzătoare românească: z
ItaMajuscula: ΗMinuscula: ηNumele grecesc: ήταLitera corespunzătoare românească: i
ThitaMajuscula: ΘMinuscula: θNumele grecesc: θήταLitera corespunzătoare românească: th
IotaMajuscula: ΙMinuscula: ιNumele grecesc: ίωταLitera corespunzătoare românească: i
KappaMajuscula: ΚMinuscula: κNumele grecesc: κάππαLitera corespunzătoare românească: c
LamvdaMajuscula: ΛMinuscula: λNumele grecesc: λάμбδαLitera corespunzătoare românească: l
MiMajuscula: ΜMinuscula: μNumele grecesc: μύLitera corespunzătoare românească: m
NiMajuscula: ΝMinuscula: νNumele grecesc: νύLitera corespunzătoare românească: n
CsiMajuscula: ΞMinuscula: ξNumele grecesc: ξίLitera corespunzătoare românească: x
OmicronMajuscula: ΟMinuscula: ο
Numele grecesc: όμικρόνLitera corespunzătoare românească: o
PiMajuscula: ΠMinuscula: πNumele grecesc: πίLitera corespunzătoare românească: p
RoMajuscula: ΡMinuscula: ρNumele grecesc: piLitera corespunzătoare românească: r
SigmaMajuscula: ΣMinuscula: σ ςNumele grecesc: σιγμαLitera corespunzătoare românească: s
TafMajuscula: ΤMinuscula: τNumele grecesc: ταύLitera corespunzătoare românească: t
IpsilonMajuscula: ΥMinuscula: υNumele grecesc: ύψιλόνLitera corespunzătoare românească: i
FiMajuscula: ΦMinuscula: φNumele grecesc: φίLitera corespunzătoare românească: f
HiMajuscula: ΧMinuscula: χNumele grecesc: χίLitera corespunzătoare românească: h
PsiMajuscula: ΨMinuscula: ψNumele grecesc: ψίLitera corespunzătoare românească: ps
OmegaMajuscula: ΩMinuscula: ωNumele grecesc: ώμέγαLitera corespunzătoare românească: o
Pronunţia
Noi pronunţăm literele greceşti întocmai ca grecii moderni. Această pronunţare însă se deosebeşte de aceea adoptată în ţările occidentale. Cauza acestei deosebiri de pronunţare este următoarea:
Când studiile greceşti au fost introduse în Occidentul Europei, după cucerirea Constantinopolului de către turci (1453), s-a adoptat felul de citire al grecilor moderni; mai târziu însă, savantul Erasm din Roterdam (1467-1563) a combătut acest fel de citire, propunând un altul întocmit de el, despre care susţinea că este al vechilor elini. Sistemul lui Erasm a fost adoptat treptat în ţările occidentale, unde limba elină se citeşte deci după propunţarea erasmică.
În Grecia modernă şi în unele ţări orientale, între care şi la noi, în şcolile de învăţământ religios, se
citeşte în felul grecilor moderni. Acest fel poartă numele de pronunţare reuchliniană, după numele savantului I. Reuchlin (1445-1523) care a combătut pronunţarea lui Erasm.
Asupra pronunţării literelor, observăm următoarele:
1. γ se pronunţă totdeauna gh:γέρον [gheron] – bătrân
Înainte de un alt γ şi înainte de κ, χ, ξ el se citeşte n:άγγελος [anghelos] – vestitor, îngerάγκιστρον [ankistron] – momeală, nadă, undiţăφάλαγξ [falanx] – falangă
2. ς, σ se pronunţă totdeauna s:μούσα [musa] – muză
3. μ are totdeauna sunetul m, chiar înainte de б şi κ:έμбάλλω [emvalo] – aruncέμπορία [emporia] – comerţ
4. Consonantele sunt
a) Mute, numite astfel fiindcă nu se pot pronunţa decât cu ajutorul unei vocale:
π – surdă, labialăκ – surdă, guturalăτ – surdă, dentalăβ – sonoră, labialăγ – sonoră, guturalăδ – sonoră, dentalăφ – aspirantă, labialăχ – aspirantă, guturalăθ – aspirantă dentală
b) Licide, numite astfel fiindă se pronunţă uşor, curgător: λ, μ, ν, ρ
c) Siflanta (şuierătoare): σ, ς
d) Duble: ζ, ξ, ψ
5. Vocalele sunt:
a) scurte: ε, ο
b) lungi: η, ω, precum şi orice vocală urmată de un grup de consoane
c) uneori scurte, alteori lungi: α, ι, υ
6. Semivocalele sau semiconsoanele sunt ι, υ. Acestea sunt vocale când nu le precede altă vocală, iar consoane când sunt precedate de o altă vocală, formând diftongi. Diftongii sunt:
αι – eει – iοι - iυι – iαυ – af, avευ – ef, evηυ – if, ivου – u
Vocalele lungi α, η, ω se combină cu ι, care nu se pronunţă. Aceştia se numesc diftongi improprii.
Diftongii sunt lungi, afară de αι, οι care la sfârşitul cuvintelor sunt scurţi: λύσαι, άνθρωποι. La timpurile Optativului însă şi la Adverbe αι şi οι devin lungi: λύοι, οϊκοι
Semnele de punctuaţie
Virgula şi punctul se întrebuinţau ca şi în româneşte. În loc de două puncte (:) şi de punct şi virgulă (;) se întrebuinţa un punct, scris în partea de sus a rândului.
Semnul de întrebare era punct şi virgulă (;).