. Leucoza felina (Feline leukosis}

La pisică, leucoza a fosi descrisă pentru prima dată de către Syedamgrotzky. în 1871 şi studiată ulterior de numeroşi cercetători (Cotchjn. 1957; Hoiyworth, 1960; Smith. 1967: Parodi. 1974) şi alţii.

După Parodi şi col. dintre toate speciile de mamifere, pisica este cea mai frecvent afectată de Leucoza. Iniţial, s-au descris numai cazuri izolate, sporadice; apariţia bolii a fost semnalată şi în focare (Loeb, 1964; Seheneider, 1967). ceea ce a dus la concluzia că la feline boala poate îmbrăca şi forma ''enzootică".

EtiologicPrin testele de seroneutralizare şi a interferenţei dintre acestea, la virusul leucemiei feline s-au

identificat trei tipuri, notate "A", "B" si "C". De asemenea, cercetările de laborator au stabilit legătura dintre virusurile leucemice cu cel al limfosarcomului felin.Tulpina (serotipul) "A" este cea mai răspândită în natură, având şi cea mai ridicată specificitate de gazdă. A fost izolată de la pisici cu leucoza limfoidâ spontana, iar după inocularea la pisoi a determinat anemie trecătoare, leucemie şi limfom malign.După Gardncr (1971), pisicile contaminate cu virusuri din tulpina "A" sunt cele mai infectante pentru celelalte pisici din jur. Acest serotip „A ", poate suferi mutaţii, determinate de acţiunea anticorpilor „in vivo care stau la baza formarii tulpinilor de virus derivate. Este tulpina prototip. Tulpina (serotipul) "B". se izolează numai în asociaţie cu tipul de virus "A", apărând ca o variantă a acestuia. Este răspunzătoare de viremia tardivi, indicând apariţia unor structuri antigenice noi, cunoscute ca fiind rezultatul mutaţiilor punctiforme de la nivelul anvelopei virale. Virusul leucemiei feline de tip "B" reprezintă cel mai important virus derivat, care în asociere cu oncogena „ fes" a fibroblastelor de pisică, va permite formarea virusului sarcomului felin înalt transformat.

Tulpina (serotipul) "C" se asociază de asemenea cu tulpinile nAnşi "B" fiind izolată numai împreună cu acestea. Izolarea sa nu se poate face decât de la pistei care au trecut prin perioada de viremie. Patogenitatea pentru pisoii înţărcaţi sau la adulte este nulă. în schimb, inocularea simultană a tulpinilor de virus "A", "B" şi "C", la pisoii nou-născuţi declanşează eritropenie severă şi moartea în 9 săptămâni.

Caractere epizootologiceDintre toate speciile de mamifere, pisica este cea mai sensibilă la leucoze, frecvenţa înregistrată

fiind de 4 ori mai mare în comparaţie cu omul. Receptivitatea este mai mare la pisoii tineri, până la vârsta de 6-8 săptămâni, şi dc asemenea, după 7-8 ani, când se asociază cu involuţia senilă a sistemului imun. Receptivitatea poate fi ae 100% în cazul noilor născuţi, scăzând apoi treptat la 85% la 8 săptămâni, pentru ca la pisicile adulte să ajungă la 15-28%. Dună Jarrett (1971), sensibilitatea la infecţia experimentală cu virusul leucemiei feline (FeLV) scade odată cu înaintarea în vârstă, astfel că după 20 de săptămâni procentul de receptare a infecţiei a fost de 56%. după 60 săptămâni de 31%, iar la 100 săptămâni de 27%. După 160 de săptămâni procentul animalelor bolnave a reprezentat numai 8%.

Sursa principală de infecţie o reprezintă pisicile bolnave, care elimină particule virale prin salivă, dar şi prin urină, fecale sau lapte. Calea orizontală este dominată în transmiterea leucoze i (muşcături, zgârieturi, folosirea unor vase dc hrăni re în comun, insecte hematofage). Dar nu exclude transmiterea pe cale verticală (mult mai importantă la păsări şi murine). Căile de pătrundere a virusului în organism sunt reprezentate de orofarinx şi soluţiile de continuitate din tegumente şi mucoasele aparente.

PatogenezaDupă pătrunderea virusului în fluxul sanguin, acesta va trece prin limfonoduri sau splină, în

măduva hematogenă, loc în care îşi va spori replicarea datorită sensibilităţii mai mari a precursorilor celulelor sanguine şi a celor endoteliale.

In dezvoltarea procesului patogenetic Hasdy (1980) a arătat existenţa mai multor etape. Astfel, In primul stadiu, după pătrunderea în organism a virusului, care are o durată de 2 la 14 zile, nu sunt modificări clinice sau de laborator. Al doilea stadiu, are o durată de 2 săptămâni şi se caracterizează prin migrarea virusului în orofarinx, odată cu limfocitele antigen reactive şi în măduva osoasă hematogenă, unde se replică. Stadiul al treilea evoluează în continuare, cu o durată de 3-13 zile şi corespunde replicării virale active în celulele măduvei osoase hematogenc şi limfonoduri sau formaţiunile limfoide. Stadiul 4, are o durată de 7-21 zile şi se caracterizează prin extinderea replicării virale la celulele hematopoetice limitrofe cu măduva oasoasă hematogenă. Stadiul 5 corespunde apariţiei în circulaţia sanguină a neutrofilelor fi trombocitelor sanguine infectate. Are o durată de 14-25 zile. Cu toate că apariţia viremiei de origine medulară semnifică instalarea infecţiei progresive cu virusul leucemiei feline, unele pisici sunt

capabile să se remită, însănătoşindu-se prin eliminarea celulelor infectate şi apariţia de anticorpi neutraltzanţi, protectori, odată cu anticorpii faţă de antigenele virale FOCMA. Cefe care nu realizează acest lucru, intră în cel de-a 6-lea stadiu, la care infecţia va difuza In ţesuturile eplteliale, mucoase fi glandulare, proces estimat ca având loc între 28 şi 42 de zile după pătrunderea virusului în organism.Tulburările funcţionale apar în urma diseminării în ţesuturi fi organe a limfocitelor proliferate malign, care datorită incompetenţei funcţionale nu mai pot realiza apărare;

antibacteriană, antivirală şi antimicotică a organismului. In faza viVemică, organismul răspunde prin febră, spre deosebire de forma cronică, când evoluează afebriî sau cu stări desubfebrilitate.

Tabloul clinicSimptomatologia leucozei feline este mai bine exprimată la care se constată somnolentă,

oboseală la efort, apetit capricios, pal şi uneori febră intermitentă. Atenţia asupra bolii este atrasă de Creşterea frecvenţei ulceraţiilor de la comisura buzelor, de gingivite, rinife, pneumopatii recele la tratament fi de apariţia abdomenului ascitic şi ai deformaţiilor limfonodulare! Anemia şi icterul este frecvent întâlnit.

Tipul (umoral, identificat in organele limfoide sau nelimfoide, este împărţit în 5 forme de exprimare:

a). Forma mult ¡céntrica, in care limfonoduri i superficiali şi pro fur zi sunt hipertrofiaţi. Splina este mărită în volum, la fel şi ficatul, rinichii, cordul şj tubul « igesn'v. Limfonodurii apar ca mase semidure, netede, reci, neaderente la ţesutul conjunctiv şi mobili sub piele (Adameşteanu. 1965). Compresiunea marilor vase sanguine determină edeme ale trenului posterior, iar cea a măduvei spinării şi filctelor nervoase, pareze şi paralizii.

b). Forma digestiva apare în urma tumorizării plăcilor limfoide de la nivelul intestinului gros şi subţire, însoţită de invadarea nod ui ară, sau difuză in filtrat i vă a mucoasei şi musculaturii cu limtocite sau granulocite leucemice. Limfonodurii mezenterici sunt afectaţi în mod constant; de asemenea, se întâlnesc des obstrucţii intestinale, diaree, vomă şi anorexie. Ficatu] este mărit în volum determinând apariţia ascitei. Această formă este puternic exprimată în leucoza limfbidă şi jeuzinofîiică, în cea mastocitară determinând splenomegalia, la care se ascociază ulcerele pilorului şt duodenului. Limfonodurii externi pot fi nemodificaţi.

c). Forma mediastinalâ (timicâ) este dată de apariţia unei formaţiuni tumorale în regiunea mediastinului anterior, cu punctul de plecare la nivelul timusului, a limfonodurilor mediastinali şi substernali. Hipertrofiile tumorale de la acest nivel determină dispnec, tuse uscată, edem la intrarea pieptului şi hidrotorax,

d). Forma renala poate fi recunoscută atunci când la palpa (ie se asociază tumori renale, însoţite dc nefrită cronică şi uremie.

e). Forma atipica cuprinde alte localizări ale procesului Inmoral în afară de cele menţionate, cum sunt cele de la nivelul organelor genitale, pielii sau globului ocular.

în forma leucémica numărul leucocitelor depăşeşte 50.000/mn , iar procentul limfocitelor nu scade sub 80%. Leucocitoza şi T limfocitoza se- asociază cu anemie, neutropenie şi trombocitopenie. Acest lucru explică paliditatea mucoaselor, sensibilitatea ia infecţii şi predispoziţia la leziuni hematologice. La pisică, examenul hematologic trebuie repetat, deoarece remisiunile spontane sau cele provocate în! urma tratamentelor medicamentoase de lungă durată, apropie aspectul tabloului sanguin de Cel normal.

in urma unor stresuri puternice, leucocitoza poate creşte brusc, atingând câteva sute de mii/mm3, fiind însoţită de predominenţa celulelor tinere (fenomen cunoscut sub numele de "puseu blastic").

După tipurile celulare afectate sunt descrise mai Blulte forme hematologice (leucemice):a), Leu ce mia limfoidâ (Siedamagrotzky, 1978) este cea mai frecvent întâlnită fi se

prezintă fie sub formă acută, atunci când predomină limfoblastele, fie sub forma cronică, atunci când sunt prezente în număr mare limfbcitele mature. Măduva osoasă poate fi infiltrată slab, moderat sau masiv, cu iimfocite de aspect blastic provenite prin metastază. Datorită fenomenului de compresiune locală, sunt afectate seriile granulocitare eritrocitare, monocitare şi trombocitare, ceea ce stă la originea instalării triadei lezionale: anemie, sensibilitate la infecţii şi tendinţa la hemoragii.

In afară de seria Jimfoidă " la pisici, s-a mai descris şi proliferarea uneia sau mai multor sisteme celulare medulare (seria eritrocitară. granulocitară şi trombocitară). atât în măduva oasoasă cât şi în teritorii extramedulare fenomen denumit "sindrom demieloproliferare".

b). Leucemia cu celule reliculare (Meyer, 1957). se caracterizează prin prezenţa in sânge şi măduva oasoasă a unui număr crescut de celule reticulare. în timp ce in formaţiunile limfoide splenice şi limfonodulare acestea lipsesc.

c). Leucemia eritroidâ (Sindromul Di Gugliemo), apare în urma proliferării maligne a eritroblaştilor. Evoluţia bolii este lentă urmând direcţia: eritremie -eritroieucemie - leucemie acută mielobiasticâ.

La examenul sângelui, se constată anemie şi prezenţa anomaliilor morfologice şi (inctoriale ale eritrocitelor (anizocitoză, poikilocitoză. anizocromie, hipocromie). Numărul reticulocitelor este scăzut în schimb există mulţi eritroblaşti dispuşi in cuiburi. Aceştia sunt inegali, cu asincronism de dezvoltare nucleocitoplasmatică şi nudei polilobaţi. Indicele mitotic este mult crescut, iar raportul E/G (Eritrociţe/Granulocite) ajunge la 9'l. In splină şi limfonoduri se observă infiltraţia difuză cu eritrobiaşti. La pisică, creşterea numărului erhrobiaştilor in sângele periferic determină jenă în circulaţia sanguină din capilarele ceiebrale. urmată de accese epileptiforme.

d). Leucemia misioidă descrisă de Eyesionc (1951). se caracterizează prin prezenţa dominantă a prclimfociielor si mieiot iţelor (435.000-549.G0C/rnn/). tn mieloblaşti sau prornieleeite nu au fost identificaţi corpi Auer. ca în cazul leucezei mieloblasiice umane. Leucoza mielo'dâ este considerată o fa/ă terminală de evoluţie a leucozei eritroide în cadrul sindromului de mieloproliferare.

ej;. Leucemia cu euzinofile semnalată de Holzworth (1960). la o pisică în vârstă de 8 ani. care prezenta 150.000 leucocite/mm3, cu 73% euzinofîle. iar limfonoduri», rinichii, ficatul, cordul, splina şi măsuva osoasă erau puternic infiltrate cu eozinofile.

f). Leucemia cu mastociie semnalată de Sabrazes (1908), se caracterizează prin creşterea bazofilelor in sângele periferic, iar organele sunt masiv infiltrate cu masiocite in special intestinul, Itmfonodurii mezenterici şi pulmonii. Ulcerele sunt frecvente la nivelul tubului digestiv, datorită eliberării crescute de histamină.

g). Leucemia cu monocite. diagnosticată de Holzworth (1960). se întâlneşte excepţional de rar. reprezentând exprimarea în sânge a reticulosarcomului cu celule diferenţiate.

b). Mielomul multiplu {plasmocUoza malignă) se caracterizează prin proliferarea malignă a plasmocitelor numite "celule mielomaioase". care sunt responsabile de declanşarea tulburărilor imunologice. In sângele periferic şi măduva osoasă hematogenă predomină plasmocitele cu nuclei mari, dublii sau multiplii, cu citoplasmă gri-al bă st mie. Uneori, citoplasmă este puternic vacuolizată (celula Mott), iar alterori conţine granule azurofile (corpi Russel). Proteina Bence-Jones care are valoare diagnostică este prezenta In urina pisicilor bolnave.

Tabloul unutomopaiologicin 1964. Schalm, afirma că, la pisică tumorile limfonodulare sunt mai slab exprimate. în

schimb, predomină infiltraţiile difuze în lumenul intestinal, in limfonoduri) mezenterici, rinichi, splină sau în mcâmstmul pericardic.

După Parodi (1974), organele cele mai afectate de procesul neoplazic sunt limfonodurii viscerali, in principal cei mezenterici şi cei mediastinali. apoi ficatul.

rinichii, tubul digestiv şi splina. Localizările pot fi unice sau multiple. După acelaşi autor, examenul histopatologic permite evidenţierea a 5 tipuri de tumori:

1). Tipul de celule nediferenţiate, caracterizate prin celule rotunde sau ovale, cu nucleul mare şi cu cromatina fină, 1-3 nucleoli.

2). Tipul histocitar, în care celulele sunt inegale, eu forme diferite (rotunde, ovale,triunghiulare), iar nucleul are cromatina dispusă în blocuri inegale, întreruptă de şanţuriclare. i

3). Tipul limfoblastic. reprezentat de existenţa numai a limfoblastelor. Acestea, apar uniforme, mari. având nucleul de formă rotundă, cromatina rară, nucleolată, citoplasmă colorată bazofil.

4). Tipul prolimfocitar şi limfocitar. în care celulele afectata sunt apropiate ca formă, structură şi dimensiune de cele normale.

5). Tipul mixt histolimfocitar. rezultat din asocierea celulelor histocitare cu celelimfocitare.

DiagnosticulPentru precizarea diagnosticului se foloseşte un complex de metode, care urmăresc

evidenţierea viremiei şi dezvoltarea procesului encogen. Astfel, pentru stabilirea infecţiei cu virusul

leucemiei feline se fac investigaţii, care urmat esc : punerea în evidenţă a antigenelor virale majore (p.27: gp70) prin imunofluorescenţă sau testul ELISA; identificarea anticorpilor seroneutralizanţi faţă de gp 70.

Testul de imunofluorecenţă a fost aplicat de Hardy (1973) pentru evider ţierea antigenelor virale în leucocite şi tromboclte. Are valoare pentru precizarea stării de viremie, dacă replicarea are loc m ţesuturi şi organe, dar nu este legată de stare de boală In căzu! Io care urmăreşte identificarea antigenului FOCMA. Depistează viremia persistentă, dar nu şi infecţia latentă.

Testul /-¿/51. folosit pentru evidenţierea antigenelor virusului leucemiei feline, s-a dovedit mult mai sensibil decât testele de imunofluorescenţă (directă, indirectă), deoarece identifică atât pisicile cu infecţie latentă, cât şi pe cele cu infecţie incipientă.

P Metoda seroneutral i zări i precizează dacă pisicile sunt receptive sau au trecut prin boală, ori dacă persistă starea de viremie.

izolarea virusului leucemiei feline, se face cel mai bine din tumori şi irâduva osoasă hematogenă. precum şi din limfonoduri, intenstin, splină, ficat, rinichi, ovare, plăci Payer, amigdale şi plasmă sanguină. In cazul trecerii pentru replicare în culturi celulare, cele mai indicate sunt tritúratele limfonodare, de timus fi măduva osoasă hematogenă.

Profilaxia şi combatereaî n România, nu sunt prevederi legale şi nu sunt elaborate norme şi măsuri sanitar-

veterinare referitoare la această boală. în ţările din apus, s-a elaborat un program, care urmăreşte realizarea următoarelor puncte : • testarea anuală a reproducătorilor masculi, care contactează mai multe pisici; -eliminarea pisicilor care au venit în contact in ultimii doi ani cu pisici seropozitive; -controlul sistematic al pisicilor care provin din alte grupe sau crescătorii sau a celor care intră în ţară; -izolarea, iar dacă nu este posibilă, eutanasia pisicilor comtamînate cu virusul leucozei feline.

Cercetările experimentale au arătat pe de o parte că imunosupresta este indispensabilă pentru exprimarea capacităţii oncogene, pe de altă parte anticorpii produşi faţă de anvelopa virală au efect protector contra reînfecţiei, iar cei dirijaţi împotriva antigenului tumoral FOCMA. pun organismul Ia adăpost faţă de boala clinica. După I ioower ( 1977), imunitatea transmisă prin colostru este legată de prezenta celor două tipuri de anticorpi: seroneutralizanţi şi anti - FOCMA. Aceste rezultate au permis punerea la punct a vaccinului contra leucozei pisicilor "LeukoceU". constituit dinu-o suspensie de proteine antigenice ale virusului leucozei felinelor (conţine atât antigene virale A, B, C, cât şi antigenul FOCMA). Vaccinul se foloseşte pentru a preveni viremia persistentă şi tumorile limfoide, la pisici în vârstă de 9 săptămâni şi mai mult; -se administrează subcutanat sau intramuscular, în doză de I ml. Doza se repetă după 2-3 săptămâni. O a treia inoculare de rapel este recomandată la 2-4 luni după prima, apoi anual.