Lupta femeilor din Iran pentru libertate

Mişcarea femeilor iraniene implică mişcarea pentru drepturile femeii şi egalitatea femeilor în Iran. Mişcarea a apărut la puţin timp după prima revoluţie constituţională din Iran. Revista publicată pentru prima dată de o femeie din Iran a fost Danesh, în 1910.Mișcarea a durat până în 1933, an în care asociaţia de femei a fost dizolvată de către guvernul lui Reza Shah. Mișcarea se intensifică din nou după revoluţia iraniană (1979).

Femeile iraniene au jucat un rol important în Revoluţia Constituţională persană din 1905-1911, care a devenit un punct de cotitură în viaţa lor. Ele au participat în număr mare în afacerile publice şi au deţinut funcţii importante în jurnalism şi în şcoli şi asociaţii, care au înflorit 1911 - 1924. Femeile de succes iraniene, care au jucat un rol vital în revoluţie sunt Bibi Khatoon Astarabadi, Noor-ol-Hoda Mangeneh, Mohtaram Eskandari, Sediqeh Dowlatabadi, şi Qamar ol-Molouk Vaziri.

În secolul XX multe femei educate persane au fost atrase de jurnalism şi de scris. Danesh (1907) a fost prima revista de specialitate cu accent pe problemele femeilor. Mai târziu, Shokoufeh, Nameie Banovan, Alam e Nesvan, şi Nesvan e Vatan Khah au fost publicate în Teheran.  Mai mult decât atât, Nesvan e Shargh în Bandar Anzali, e Jahan Zanan la Mashhad, Iran Dokhtaran în Shiraz, şi Peik e Saadat în Rasht au abordat problemele femeilor din întreaga Persia (Iran). Deşi înfrângerea de constituţionalişti (1921-1925) şi consolidarea puterii de către Reza Shah (1925-1941), a distrus revistele de femei şi grupurile, pe parcursul acestor ani statul a pus în aplicare reforme sociale, cum ar fi educaţia de masă şi locuri de muncă remunerate pentru femei.  Reza Shah a început, de asemenea, politica sa controversată de Kashf-e-hijab, care a interzis purtarea hijabului islamic în public. Dar, ca şi alte sectoare ale societăţii, în anii de sub conducerea lui Reza Shah, femeile au pierdut dreptul de a se exprima, şi dezacordul a fost reprimat.

Guvernul Shah a inceput "Revoluţia albă" în 1962 şi a ratificat de măsuri importante pentru drepturile femeilor, inclusiv dreptul la vot şi Legea Protecţia Familiei din 1967, ulterior modificată mai puternic în favoarea femeilor, în 1975 când s-au încheiat divorţul extrajudiciare şi poligamia restrânsă.

Femeile au participat masiv la revoluţia iraniană din 1979 care a rasturnat guvernul Shah.Republica islamică a ayatollahului Khomeini a redus drastic drepturile femeilor, care deveniseră o obişnuință în timpul guvernului Shah. În termen de câteva luni de la fondarea Republicii Islamice Iran, Legea Protecţiei Familiei a fost abrogată; lucrătorii de sex feminin de stat au fost obligaţi să respecte codul vestimentar islamic, femeilor le-a fost interzis să devenă judecători; plajele şi sporturile au fost de segregate în funcție de sex, vârsta legală de căsătorie a fetelor a fost redusă la 9ani (mai târziu ridicată la 13ani), iar femeilor căsătorite li s-a interzis participarea la şcoli obişnuite.

 Aproape imediat femeile au protestat împotriva acestor politici. Revoluţia Islamică este ideologic angajată la o inegalitate pentru femei în moştenire şi în alte zone ale Codului civil, precum și în angajamentul de segregare sexelor. Multe locuri, de la săli de clasă, pârtii de schi sau autobuze public, sunt strict separate. 

Hijab-ul"Hijab Bad" - expunere oricărei părți a corpului, alta decât mâinile şi faţa - este condiţionată de pedeapsă de până la 70 de lovituri de bici sau 60 de zile închisoare. În aprilie 2007, poliţia din Teheran, (sub supravegherea Liderul Suprem Ali Khamenei), a inceput represiunea cea mai acerbă din ultimul deceniu pentru ceea ce este cunoscut sub numele de "hijab Bad" . Mii de femei iraniene au fost avertizat asupra lor hainelor lor şi câteva sute arestate.

Epoca Post-Khomeini

La începutul anilor 1990 a adus o creştere marcată a numărului de femei angajate în Iran. Schimbările dramatice în structura forţei de muncă nu ar fi fost posibile dacă Khomeini nu ar fi rupt barierele în calea femeilor care intră în sfera publică. Femeile au avut posibilitatea, de asemenea, să urmeze studii superioare, un produs al educaţiei gratuite de masă şi al campaniilor de alfabetizare. Astăzi, mai multe femei decât bărbaţi sunt angajate în învăţământul superior în Iran, chiar dacă Republica Islamică încearcă să limiteze femeilor la domenii exclusive pentru femei.  De exemplu, guvernul încurajat anumite profesii pentru femei, stabilind cote pentru ginecologi și medici pediatri de sex feminin şi a îngreunat situația pentru profesia de inginer.În luna mai 1997, marea majoritate a femeilor au votat pentru Mohammad Khatami, un cleric reformist, care a promis mai multă libertate politică. Alegerea sa a adus o perioadă în care femeile au devenit tot mai îndrăzneţe în exprimarea ideilor, cererilor şi criticilor. Acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Shirin Ebadi, un activist Iranian pentru drepturilor omului și drepturile femeilor în special, a încurajat în continuare activiştii pentru drepturile femeilor din Iran şi a cimentat relaţiile lor cu feministe iraniene din străinătate.

În 1997 a devenit legal semnarea unui nou tip de document prenupțial, cu scopul de a le da mai multe drepturi femeilor decât ofereau până atunci contractele maritale. În conformitate cu termenii acestui contract prenupțial, mireasa a dobândit dreptul de a iniţia divorţul, împărțirea bunurilor, dreptul la custodia comună a copiilor, şi dreptul de a primi sprijin pentru copil.  Totuși, majoritatea bărbaților nu a semnat astfel de contracte. Un număr mic de instanţe de familie s-au întors, iar divorţul se face la aceste instanţe. Femeile pot funcţiona în calitate de judecători, dar nu au acest titlu. Mahriyeh ("zestrea" miresei), reprezintă o sumă pe care un mire este de acord să o dea sau să o datoreze miresei lui. Aceasta este indexată cu rata inflaţiei. Femeile au mai multe opţiuni legale pentru iniţierea unui divorţ decât au avut în trecut.

În 2008, administraţia Mahmoud Ahmadinejad a introdus un "proiect de lege de sprijin al familiei" în parlament, care ar fi permis oamenilor să se căsătorească cu o a doua soţie fără permisiunea primei soţii, şi a pus o taxă pe Mariyeh - care este văzută de multe femei " ca o siguranţă financiară netă, în cazul în care un soţ părăseşte căsătoria şi nu este obligat să plătească pensia alimentară. " În septembrie 2008, cu toate acestea, legea pentru această taxă a fost returnată la Consiliul Legislativ, cu plângeri despre poligamie şi articolele fiscale, iar acestea au fost eliminate din proiectul de lege.

În timpul regimului lui Mahmoud Ahmadinejad, utilizarea de Siqeh, sau căsătorie temporară (care poate dura de la 30 de minute la o viață), a fost folosită în special ca răspuns la cererile financiare ale acordurilor prenupțiale. Căsătoriile temporare, adoptate de fatwa în 1983, în conformitate Khomeini, sunt puternic criticate ca fiind o formă de prostituţie legalizată.

În 1992, Shahla Sherkat a fondat Zanan (femei). Revista, care s-a concentrat pe problemele femeilor iraniene şi a testat apele politice cu recomandări de reformă politică, precum și cu plângeri privind abuzul în familie şi cel sexual. Zanan este cea mai importantă revista iraniană femei, publicată după revoluţia iraniană. Zanan a criticat codul islamic juridic. Articolele au acoperit subiecte controversate de la probleme de abuz în familie la chirurgie plastică. Revista a susţinut că egalitatea de gen a fost prezentă în islam dar literatura religioasă a fost interpretată greşit şi însuşită în mod ilegal de misogini. Mehangiz Kar, Shahla Lahiji, şi Shahla Sherkat, editorii Zanan, au condus dezbaterea cu privire la drepturile femeilor şi au cerut reforme. Cu toate acestea, la sfârşitul lunii ianuarie 2008, regimul iranian a închis revista, ca o "ameninţare la securitatea psihologică a societăţii", susţinând că femeile au fost prezentate în această revistă ca "lumina neagra.".

Scriitoarea și activista Bibi Khatoon Astarabadi a fondat prima şcoală de fete persane, în 1907. În această şcoală, femeile iraniene, puteau studia o varietate de subiecte, inclusiv istorie, geografie, drept, calcul, religie, şi gătit.

Înscrierea a 12 de femei în Universitatea Teheran în 1936 a marcat intrarea femeilor în învăţământul universitar în Iran. Începând din 2006, femeile reprezintă mai mult de jumătate din studenţi în Iran. Educaţia şi tendinţele sociale sunt privite din ce în ce mai atent de laicii iranieni şi grupurile de opoziţie. Un raport întocmit de către Centrul de Cercetare a Majlis (controlat de conservatori) a avertizat că înscrierea mare de femei ar putea provoca "disparităţi sociale şi dezechilibre economice şi culturale între bărbaţi şi femei."Revoluţia iraniană a iniţiat schimbări sociale care au ajutat mai multe femei să se înscrie în universităţi.

Femeilor iraniene li se permite să concureze în sporturile care necesită îndepărtarea hijabului, dar numai în arene în care sunt doar femei. Acestora le sunt interzise evenimentele publice, în cazul în care spectatorii sunt oameni independenţi. Astfel, din cele 53 de sportive iraniene în Jocurile Olimpice de la Beijing, au fost doar trei femei: Sara Khoshjamal Fekri (taekwondo), Najmeh Abtin (tir), şi Homa Hosseini (canotaj).

Femeile nu pot purta costume din lycra pentru că sunt considerate provocatoare; atunci când Homa Hosseini concurează în canotaj ea trebuie să poarte hijabul ei asigurat de o pălărie, un top cu mâneci lungi şi trening larg. Dacă femeile nu sunt conforme cu normele de cod vestimentar, se confruntă cu pedepse severe şi o interdicţie de participare la orice viitoare competiţii naţionale sau internaţionale.

În secolul 20, activiştii sociali de sex feminin, organizaţiile de sănătate şi non-guvernamentale au promovat sănătatea femeilor subliniind importanţa unor controale periodice, cum ar fi testul Papanicolau, mamografia și teste de sange.Vitamina D, suplimentele de calciu şi terapia de substituție hormonală au fost subliniate, cu scopul de a preveni osteoporoza.În 2005, Parlamentul iranian a aprobat avorturi efectuate înainte ca sarcina să ajungă la patru luni și în cazul în care viaţa unei femei este în pericol. Cu sprijinul tehnic de la Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Guvernul a întreprins campanii de alfabetizare şi iniţiative de planificare a familiei. Contribuţiile fondului specifice organizaţiei au fost: Mişcarea de alfabetizare din Iran, care a inclus mai mult de 7.000 de cadre didactice, o serie de nouă episoade de televiziune privind problemele de sănătate ale femeilor (inclusiv planificare familială), precum şi procurarea de calculatoare şi alte echipamente.

Campanii pentru drepturile femeilor din Iran"Opriţi lapidarea pentru totdeauna"

În mai 2006, un grup de activişti ai mișcării feministe din Iran a iniţiat campania "Opriţi lapidarea pentru totdeauna". Campania susţine că a reuşit salvarea a 5 femei de la omorârea cu pietre până în luna martie 2008, în asociere cu o reţea de avocaţi voluntari. În august 2008, Campania Globală pentru a opri uciderea cu pietre a femeilor a anunţat că au existat încă cel puţin opt femei si un bărbat condamnat la moarte prin lapidare în Iran pentru acuzațiile de prostituţie, incest și adulter.

"Un milion de semnături"Lansată pe 27 august 2006, campania îşi propune să pună capăt discriminării în justiţie împotriva femeilor în legile iraniene, prin colectarea unui milion de semnături. Un exempluar fi legea care care dă valoare mai mică mărturie juridice a unei femei decât mărturiei juridice a bărbaților. Printre susţinătorii acestei campanii se numără mulți activişti iranieni pentru drepturile femeilor şi, de asemenea, activiştii internaţionali, inclusiv mulţi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace. Cu toate acestea, în campania de colectare de semnături, femeile au fost atacate şi arestate,

fenomen care a încetinit şi a determinat extinderea acesteia pe o perioadă de 2 ani.După victoria cu proiectul de lege de căsătorie în luna septembrie 2008, un tribunal a condamnat patru lideri femei, toţi cei implicaţi în campania de un milion de semnături, la închisoare pentru că au contribuit la site-urile interzise. Ele au fost identificate ca Mariam Hossein-khah, Keshavarz Nahid, Javaheri Jelveh şi Ardalan Parvin.

Legi oficiale împotriva femeilor din Iran

Limitări cu privire la viaţa femeilor sunt exprimate în legile care interzic femeilor sa fie candidați la preşedinţie, sa dețină funcții de conducere, de judecător şi în anumite domenii educaţionale, precum şi prin legile de moştenire. 

Ferm înrădăcinată în principiul vali-e-faqih, Constituţia Iranului controlează atât viaţa publică şi privată a femeilor cât și rolul acestora în societate.

Femeile iraniene nu sunt libere să aleagă sau să controleze diverse aspecte ale vieţii lor.

Dovada unui stat ce permite violenţa împotriva femeilor este văzută în Constituţia Iranului, dar și in numeroase alte legi după cum urmează:

Articolul 18 din Legea Paşaportului: femeile căsătorite au nevoie de permisiunea soţului lor pentru a aplica pentru un paşaport.

Articolul 21 din Constituţia Iranului indică: "Guvernul trebuie să asigure drepturile femeilor în toate privinţele, în conformitate cu criteriile islamice ... " Acest lucru lasă la latitudinea clericilor interpretarea legilorreferitoare la femei.

Articolul 83 din Codul Penal, numit Legea Hodoud, prevede că pedeapsa pentru adulter este biciuirea, adică 100 de lovituri de bici, pentru infractorii necăsătoriți de sex masculin şi feminin.

Articolul 102 din Constituţia Iranului indică: "Femeile care apar pe străzi şi în public fără "Hejab-ul islamic" prescris vor fi condamnate la 74 de lovituri de bici. "   

Articolul 115 din Constituţia Iranului impune condiţia pentru candidaţii la preşedinţie:"Preşedintele trebuie să provină din rândul politicienilor religioși şi politici (rejal)." Cuvânt „rejal” înseamnă literalmente bărbați de success, realizați.

Articolul 162 din Constituţia Iranului impune condiția pentru funcția de de Procuror General. "Conducătorul Departamentului de Justiţieşi Procurorul General trebuie să fie "mojtahed" [un om religios, care este capabil de a emite decret], sincer, şi să aibă cunoştinţe de drept. "

Articolul 167 din Constituţia Iranului explică: "Judecătorul este obligat să încerce să se pronunţe în fiecare caz, pe baza legii. În cazul în care o astfel de lege lipsește, el trebuie să livreze decizia pe baza unor surse oficiale islamice şi a unei fatwa1 autentice"

Articolul 209 din Constituţia Iranului prevede că viaţa femeii este evaluată doar pe jumătate la fel de mult ca viața unui bărbat. Un bărbatcondamnat pentru că a ucis în mod intenţionat o femeie este supus la executare numai după plata "Deyeh"-ului de către familia victimei. "Deyeh" este definit ca o sumă de bani pe care familia victimei trebuie să o plătească familiei agresorului pentru daunele fizice sau decesul agresorului.

Articolul 300 din Codul Penal prevede că "Deyeh"-ul pentru o femeie musulmană este jumătate din "Deyeh"-ul unui bărbatmusulman. Prin lege viaţa unei femei are jumătate din valoarea vieții unui bărbat în dreptul penal islamic din Iran.

În 1998, Parlamentul iranian a respins în număr copleşitor proiectul de lege privind drepturile de moştenire egale pentru bărbați şi femei. Ei au motivat că propunerea a fost contrară legii islamice, care prevede că valoarea unei femei poate fi numai jumătate din cea a bărbatului.În același an Parlamentul iranian a adoptat o lege de separare completă a sistemului de îngrijire a sănătăţii pentru femei şi fete. Această lege a compromis grav sănătatea femeilor, deoarece nu există personal medical de sex feminin suficient pentru a satisface nevoile tuturor femeilor şi fetelor din Iran. Aceeaşi lege trimte la o altă nouă lege care interzice discutarea problemelor femeilor sau drepturilor acestora în afara interpretării Shari'a (legea islamică). Drepturile femeii nu pot fi discutate decât de către figuri religioase de sex masculin din Iran.Instanţele de familie nu oferă nici o protecţie femeilor împotriva soților abuzivi. 

Situaţia femeilor din Iran este descrisă în povestea unei femei care spune:"Am fost căsătorită de la vârsta de 12 ani, si am avut primul meu copil când am avut 13ani. Soţul meu a fost şomer şi ne-am certat tot timpul.  Nu am intentat niciodată divorţ pentru că îmi era teamă că îmi voi pierde copilul. În cele din urmă, într-o noapte, soțul meu a turnat o găleată de acid peste corpul meu şi am fost complet arsă. Când m-am repezit la chiuveta pentru a-mi spăla faţa şi corpul mi-am dat seama  că soțul meu a oprit alimentarea cu apă. Am fost dusă la spital. Operaţia mea a fost pusă în aşteptare până când plăteam bani în avans pentru ea şi aveam permisiunea de la soțul meu de a opera pe fața mea. Mama mea și-a vândut toate

1 În religia musulmană, o fatwā este o opinie pe teme religioase privind legea islamică emisă de un Ulema. În islamul sunnit,

o fatwā nu este obligatorie pentru nimeni, pe când în islamul șiit poate fi considerată de un individ ca obligatorie, în funcție

de relația pe care o are cu respectivul Ulema. Cel care emite o fatwā este muftiu, poziție nu neapărat oficială. Dacă o fatwā

nu inovează în vreun fel, atunci ea este o simplă decizie.O fatwā conține în general detaliile raționamentului unui lider

islamic, de regulă în raport cu un caz particular, și sunt considerate precedent de musulmanii legați de acel lider, inclusiv de

viitorii muftii.

obiectele de valoare pentru a face rost de bani. Soţul meu a spus că va permite operația doar dacă voi fi de acord să nu îmi văd copiii pentru restul vieții mele. În cele din urmă, cu presiuni din partea spitalului asupra instanţei de familie mi-a fost permisă operația pe faţă şi corp. "2

Articolul 105 din Codul Civil prevede "În relaţia dintre un bărbat şi o femeie, bărbatul este responsabil în calitate de şef de familie. Consiliul Gardienilor a decretat " O femeie nu poate pleca de acasă fără aavea permisiunea soţului ei, chiar şi pentru a participa la înmormântarea tatălui ei ".

Articolul 1117 din Codul Civil prevede că soţul ar putea interzice soţiei lui orice profesie tehnică care intră în conflict cu viaţa de familie sau cu caracterul ei.

Articolul 1133 din Codul Civil prevede: Un bărbat poate divorţa de soţia sa ori de câte ori doreşte acest lucru şi nu trebuie să o anunțe în prealabil.

Articolul 102 din Codul Penal, prevede că adulterinii sunt pedepsiți prin lapidare (omorâre cu pietre), indiferent de sex, dar metoda stabilită pentru un bărbat prevede că acesta va fi îngropat până la brâu, iar o femeie până la gât.

Articolul 114 din Codul Civil prevede: Când rajm [lapidarea] este administrat unui bărbat acesta trebuie să fie pus într-o groapă aproape până la brâu, şi atunci când este administrat unei femei, ea trebuie să fie plasată într-o groapă aproape până la piept.  Un astfel de comportament barbar al regimului include atât dictarea stilului, dimensiunea şiadministrarea de lapidare în timp ce diferenţieză între victime de sex masculin și cele de sex feminin. Victima femeie este obligată să stea într-o gropă până la gât, pentru a evita evadarea, și cu toate acestea, chiar dacă victima femeie condamnată reușește să fugă autorităţile sunt obligate să o aresteze şi să o execute prin împuşcare. În timp ce victimele de sex masculin, obligate să stea într-o groapă până la brâu, dacă sunt capabile să scape, nu le mai aşteaptă nici o pedeapsă în continuare.

Zeci de mii de femei au fost executate în Iran din 1979, când mullahii au venit la putere. Ele au fost executate pe motive politice, pentru opoziţia lor faţă de politicile de guvernare. Printre cele executate au fost zeci de femei gravide. Cele mai grave tipuri de tortură sunt aplicate prizonierilor-femei care se opun regimului. Acestea includ atacuri sexuale repetate și amputarea unor părţi ale corpului.

Femeile au jucat un rol foarte activ în demonstraţiile profesorilor din 12 ianuarie 2002 din Majlis. În aceste serii de demonstraţii, un număr de femei au fost arestate şi condamnate la închisoare doar în baza acuzaţiilor de participare la o demonstraţie.

Cel puţin 22 de femei au fost condamnate la uciderea cu pietre sau ucise cu pietre în timpul mandatului lui Khatami.Fete cu vârsta cuprinsă între 10 și 17 sunt primele victime ale sclaviei sexuale în Iran. Numai la Teheran, 4000 de fete sunt supuse zilnic violenţei sexuale şi fizice.

2 http://www.wfafi.org/laws.pdf

Rapoarte indică faptul că 90% dintre fetele care fug ajung în prostituţie sau sunt vândute rețelelor de trafic de carne vie din Golful Persic. Femeile şi fetele îndură greul condiţiilor economice precare ale Iranului. 700.000 de copii, cu vârste cuprinse între 10și 14ani, lucrează pe piaţa neagră a muncii în Iran. Cele mai recente statistici publicate de Organizaţia Management și Planificare a Iranului arată că 51% din populaţia ţării trăiește sub pragul sărăciei. Ministrului adjunct al Sănătăţii din Iran, Ali Akbar Sayari, admite că 20% din poporul iraniană flămânzește zi de zi. 67% din elevii privați de învăţământ sunt fete între 11 şi 16 de ani. Doar 11% din femeile iraniene sunt angajate pe piața muncii. Rata de probleme mentale şi psihologice în rândul femeilor este de aproape 26%. Înregiunile de vest şi de sud ale ţării, sinucideri se produc în mare parte în rândul femeilor (aproximativ 6 la fiecare 100.000 de femei). Într-o provincie din vestul Iranului 70% dintre cei care se sinucid sunt femei, 90% din aceste femei au vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani. Numărul real al sinuciderilor este mult mai mare decât ceea ce declară autoritățile iraniene. Organizaţia Mondială a Sănătății a plasat Iranul în top 3 într-un clasament al ţărilor cu deces prin sinucidere.