laborator în tehnologie ifr - · pdf file2 introducere tehnici de comunicare orală este...

1

Asist.univ. dr. Cristina Şerbănescu

Tehnici de comunicare orală

Laborator în tehnologie IFR

2

INTRODUCERE

Tehnici de comunicare orală este un laborator practic care urmăreşte iniţierea şi familiarizarea

studenţilor cu arta oratoriei. Se are în vedere, de asemenea, perfecţionarea competenţelor lingvistice şi

redacţionale, prin consolidarea noţiunilor de gramatică.

Obiectivele laboratorului

Laboratorul asigură studenţilor cadrul autentic în care să-şi dezvolte percepţia asupra

tehnicilor discursului. Se au în vedere următoarele obiective:

- întelegerea conceptelor teoretice referitoare la componentele de bază ale unei

prezentări orale;

- construirea şi utilizarea activă a unui vocabular cât mai bogat ;

- însuşirea noţiunilor teoretice şi folosirea lor în situaţiile stabilite, în mod creativ;

- dezvoltarea competenţelor comunicaţionale;

- consolidarea noţiunilor de gramatică şi utilizarea lor corectă în comunicarea orală şi

scrisă.

Competenţe conferite

Laboratorul dezvoltă şi îmbunătăţeşte următoarele abilităţi şi competenţe:

- identificarea noţiunilor teoretice de bază prin definirea componentelor fundamentale

ale structurii discursului;

- utilizarea cu acurateţe a tehnicilor de redactare şi susţinere a discursului în contexte

particulare;

- folosirea vocabularului specializat şi standard în elaborarea prezentărilor;

- utilizarea trucurilor prin care se poate câştiga încrederea în sine, prin care se poate trece de la

starea de nervozitate la o gândire calmă şi clară., prin care se pot masca emoţiile;

- abiliatatea de a redacta şi susţine un discurs, pentru diverse situaţii.

3

CUPRINS

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

CĂUTAREA ŞI ORGANIZAREA IDEILOR

1.1. Introducere

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

1.3. Timp alocat învăţări

1.4. Concepte cheie

1.5. Conţinutul unităţii de învăţare

1.6. Sinteza unităţii de învăţare

1.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere

1.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată

1.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare


EXPRIMARE CORECTĂ PENTRU COMUNICARE EFICIENTĂ

2.1. Introducere



2.4. Concepte cheie







DISCURSUL ŞI EMOŢIILE

3.1. Introducere



3.4. Concepte cheie







CUM PREGĂTIM O PREZENTARE?

4.1. Introducere



4.4. Concepte cheie


4






ATITUDINEA CORPORALĂ ŞI IMPORTANŢA NON-VERBALULUI 5.1. Introducere



5.4. Concepte cheie






BIBLIOGRAFIE

5


CĂUTAREA ŞI ORGANIZAREA IDEILOR

1.1. Introducere



1.4. Concepte cheie






1.1. INTRODUCERE

Pentru elaborarea unui discurs este necesară parcurgerea mai

multor stadii. Unitatea de învăţare detaliază aceste etape cu elementele

aferente şi enumeră tipurile de planuri de discurs, precum şi „reţete”

clasice sau moderne pentru o prezentare de succes.

1.2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE UNITĂŢII DE

ÎNVĂŢARE

Identificarea etapelor elaborării unui discurs şi însuşirea tehnicilor de

pregătire a planului prezentării.

1.3. TIMP ALOCAT ÎNVĂŢĂRII: 2 ore

1.4. CONCEPTE CHEIE

Faza de căutare, tipologia planului, organizarea ideilor, discurs

modern, discursul la Cicero .

6

1.5. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE

ÎNVĂŢARE

Căutarea şi organizarea ideilor este etapa cea mai importantă pentru

persoana care pregăteşte o lucrare scrisă sau orală. Autorii studiilor de

specialitate arată că trebuie parcurse două stadii:

- Căutarea faptelor, argumentelor sau părerilor, folosind toate

cunoştinţele şi informaţiile disponibile

- Organizarea acestor elemente după un plan logic, clar şi solid.

(G.Ferreol, N. Flageul, 2007, p.25)

Ferreol şi Flageul schematizează metoda în felul următor:

Faza de căutare

Faza de organizare

Faza de căutare

Pentru această fază a pregătirii unui discurs cei doi autori notează două

metode foarte practice.

1. Metoda interogativă poate fi reprezentată prin sigla 5CUCD/P:

- C repetat de cinci ori, corespunzând următoarelor întrebări: La

cine se referă? (persoanele), Ce? (obiectul, datele întrebării...),

Când? (timpul, cronologia), Care sunt consecinţele?, Care sunt

soluţiile?

- U pentru Unde? (loc, spaţiu)

- C pentru Cum? (modalităţi, metode...), Cât?(cantitate, măsură)

- D pentru De ce? (cauze), sau P pentru Pentru ce? (Obiective,

Cunoştinţe şi informaţii

disponibile Gândire

Idei(fapte, argumente,

opinii)

Înlănţuire logică

Plan (părţi,subpărţi...)

7

scopuri)

Această metodă permite analizarea multiplă a unui subiect şi

deschiderea a numeroase piste de cercetare.

2. Metoda unghiurilor de abordare. Tema poate fi studiată făcând

apel la diverse criterii, care vor constitui unghiuri de acces care

încearcă să clarifice mizele sau controversele:

- Diferitele aspecte ale problemei, fiecare dintre ele fiind în raport

cu un câmp de investigare sau cu o disciplină specifică (istorie,

geografie, economie, ştiinţe politice...)

- Punctele de vedere, adesea prea puţin cunoscute, ale partenerilor

avuţi în vedere.

- Perspectiva analitică : punerea în relief a principalelor

componente, categorii sau subdiviziuni

- Lanţul de explicaţii de tipul : cauze – fapte – consecinţe

- Timpul: trecut /prezent/ viitor, înainte şi după o dată fixată ca

reper, termen scurt/ termen lung.

- Spaţiul : interior/ exterior, naţional /internaţional, comunal

/regional, întreprindere /ramură

- Artcularea teorie practică : principii /aplicare, apelul la exemple

pentru a îmbogăţi o discuţie

- Nivelul la care ne situăm: general/ particular, participanţi/ sistem,

micro /mediu/ macro.

- Contradicţiile şi opoziţiile: avantaje/ dezavantaje, poli pozitivi

/poli negativi.

- Calea de rezolvare, care poate fi exprimată prin secvenţă:

problemă, dificultăţi –> soluţii, remedii –> rezultate.

- Raţionamentul comparativ: se vor marca asemănările sau

punctele comune, deosebirile sau dezacordurile

- Abordarea cantitativă şi calitativă: prima are în vedere volumele,

efectivele, seriile statistice, în timp ce a doua vizează calităţile

materiale sau estetice, norme sau prescripţii.

- Opticile obiective şi subiective: se regăseşte aici separarea

(clivajul) judecată a faptelor/ judecată de valoare. (G.Ferreol, N.

Flageul, 2007, p.26,27)

Organizarea ideilor

8

O comunicare corectă presupune o regrupare a noţiunilor pe

categorii (o selecţie a celor mai reprezentativi itemi şi o regrupare pe

familii) şi alegerea unui plan în funcţie de răspunsul aşteptat la

întrebarea pusă.

Planul trebuie să fie adaptat obiectivului urmărit şi naturii subiectului,

coerent (în îmbinarea părţilor sale) şi echilibrat.

Tipologia planului:

- Plan linear (bazat pe împărţirea spaţiului georgrafic sau

cronologic)

- Cu caracter analitic, bazat pe descompunerea întrebării în mai

multe sub-ansambluri

- Sprijinindu-se pe o opoziţie sau o alternativă de tipul avantaje

inconveniente, aspecte pozitive aspecte negative, individ

colectivitate, cantitativ calitatic, teorie practică, soluţie A soluţie

B. Demerdul acordă un loc important argumentării, capacităţii de

a explica, critica, sintetiza.

- Fondat pe raţionament. Aici se diting mai multe posibilităţi:

1. Raţionamentul cauzal şi „lanţurile explicative”

2. Raţionamentul deductiv şi raţionamentul inductiv.

3. Raţionamentul comparativ: două realităţi, două noţiuni sunt

relaţionate pentru a determina asemănările şi diferenţele

4. Raţionamentul prin reducere la absurd

5. Raţionamentul dialectic: teză-antiteză-sinteză. (G.Ferreol, N.

Flageul, 2007, p.40-43)

Exemplu:

9

Raţionament cauzal

Raţionament

dialectic

Primul subiect pe

tema marginalizării

sociale

Cauze

Probleme

Soluţii

Fatalitate

Modalitate de a o

evita

Sinteză

Al doilea subiect

despre tema reducerii

timpului de muncă

Probleme

Soluţii

Rezultate

Efecte posibile

Limite şi obstacole

Sinteză


Ferreol şi Flageul concluzionează că alegerea planului se

va face în funcţie de temă şi de directivă, verbele utilizate în

enunţ putând orienta alegerea structurii

Verbe utilizate în enunţ

(directive)

Tip de plan

A analiza, a caracteriza, a defini,

a descrie

Plan analitic(studiul principalelor

componente, al diferitelor aspecte,

al punctelor de vedere) sau linear

(timp, spaţiu)

A aprecia, a comenta Plan bazat pe o opoziţie şi plan

analitic

A studia, a explica o situaţie Plan bazat pe raţionament cauzal

A demonstra Structură inductivă sau deductivă

A compara A şi B Raţionament comparativ aplicat

unui plan analitic

A discuta, a critica, ce credeţi

despre...?

Plan de tip analitic sau dialectic


Ron Hoff propune o variantă cu mult simplificată a planului unui

discurs. Autorul este de părere că întocmirea unui plan poate obosi

mental individul, poate fi atât de plictisitoare încât foarte mulţi scriitori

de discursuri alcătuiesc planul abia la finalul redactării acestuia. Hoff

afirmă că un plan încărcat este foarte greu de reţinut, iar menire planului

este de a ajuta să-ţi aminteşti toate etapele discursului, să se preteze unei

interpretări grafice ce poate conduce la o schemă.

„Pentru a fi utilă, structura unei

prezentări trebuie să fie suficient de simplă pentru a

fi uşor reţinută. Ea trebuie să fie atât de simplă, încât

tu să poţi să-ţi aduci aminte ce vrei să spui, iar

10

publicul să-şi amintească cu uşurinţă ceea ce ai spus”

(Hoff R., 2002, p.193)

Hoff supune atenţiei discursul clasic, planul clasic al discursului,

povestind o discuţie cu John Wood (diplomat american, distins, care

foloseşte o structură clasică a discursului, un barbat plin de umor, o

vedetă printre diplomaţii străini) în care îl ruga pe acesta să schiţeze

structura pe care o foloseşte în prezentările sale. În 20 de secunde acesta

i-a creionat pe un şerveţel de hârtie:

„GLUME, POVESTIOARE, ANECDOTE

Spune-le ce ai de gând să le spui

GLUME, POVESTIOARE, ANECDOTE

Spune-le

GLUME, POVESTIOARE, ANECDOTE

Spune-le despre ce le-ai vorbit.”

Ron Hoff arată că acestă structură este una personalizată a

discursului lui Cicero: Introducere, Cuprins, Încheiere.

Cicero este cel care a definit structura discursului, în primul

manual pentru oratori (în jurul anului 100 î.Cr.). Hoff a extras

din Ad herennium (Cartea I), despre teorie vorbirii în public

regulile unui discurs, aşa cum îl vedea Cicero.

Cele şase reguli ale discursului la Cicero

I. Introducerea („câştigarea atenţiei”)

II. Enunţarea ideilor (fondul) – accentul pus pe concizie,

claritate, credibilitate

III. Diviziunea (zone de acord, dezacord, decizii necesare)

IV. Dovada (atitudini faţă de aspectele nerezolvate – cu

argumente concrete)

V. Combaterea (distrugerea argumentelor adversarilor

– Cicero era un dur)

VI. Concluzia (sfârşitul „formulat în armonie cu arta”).

Pesemne că publicului i se aminteşte de îndatoririle

sale faţă de problemele în discuţie, iar oratorul se

retrage graţios. (Hoff R., 2002, p.195)

11

1.6. SINTEZA UNITĂTII DE ÎNVĂŢARE

Pregătirea unei prezentări va debuta cu etapele de căutare şi organizare a ideilor. Pentru

etapa de căutare a ideilor se va ţine cont de metoda „5CUCD/P” şi de metoda ”unghiurilor de

abordare”. În etapa de organizare a ideilor se pune accent pe noţiunea de plan al prezentării şi

se realizează o tipologie a planului. Discursul poate fi pregătit conform unor structuri

moderne sau pornind de la schema clasică a lui Cicero.

1.7. ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE

1. În funcţie de ce se face alegerea planului în opinia lui Ferreol şi Flageul?

2. Care sun cele şase reguli ale discursului la Cicero?

12

1.8. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă

consideraţi ca propoziţia este falsă).

1. Planul trebuie să fie adaptat obiectivului urmărit şi naturii subiectului, coerent (în

îmbinarea părţilor sale) şi echilibrat.

Alegeţi varianta corectă!

2. Cine a definit structura discursului, în primul manual pentru oratori:

a)Aristotel

b)Cicero

c)Collett

13

1.9. INDICAŢII BIBLIOGRAFICE PENTRU APROFUNDARE

Ferreol, G.,Flageul, N., Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom,

Iaşi, 2007, pp.25-27

Hoff, R, Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2002,

pp.193-195


EXPRIMARE CORECTĂ PENTRU COMUNICARE EFICIENTĂ

2.1. Introducere

14



2.4. Concepte cheie






2.1. INTRODUCERE

Corectitudinea gramaticală este esenţială pentru

pregătirea unei prezentări. Autori consacraţi ai domeniului

pun mare accent pe patru sfaturi în această privinţă: să

găsească termeni adecvaţi, să construiască corect frazele, să

scrie corect din punct de vedere gramatical şi să aibă un stil

agreabil

2. 2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE

UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

Studenţii vor înţelege că pentru pregătirea unui discurs

este foarte importantă etapa de redactare a acestuia. Regulile

de urmat sau greşelile care trebuie evitate sunt enumerate

pentru a fi însuşite.


2.4. CONCEPTE CHEIE

câmpul lexical, sensurile cuvântului, registrului limbii,

diversificarea lexicală, calităţile stilului

15


ÎNVĂŢARE

Ferreol şi Flageul arată că o centrare justă a

problematicii tratate, o căutare atentă a ideilor şi o

organizare clară şi riguroasă a discursului nu ajung pentru a

asigura calitatea prestaţiei scrise sau orale. Astfel, oricare ar

fi forma de transmitere a mesajului, fiecare trebuie să ţină

seama de următoarele preocupări:

- Să găsească termeni adecvaţi

- Să construiască corect frazele

- Să scrie corect din punct de vedere gramatical

- Să aibă un stil agreabil. (G.Ferreol, N. Flageul, 2007,

p.26)

1. Alegerea vocabularului

Rigoarea, o exigenţă obligatorie

- Câmpul lexical ales. Este preferabil ca termenii aleşi să

fie cât mai clari şi naturali

- Sensurile cuvântului (monosemia, polisemia şi

conotaţia)

- Caracterizarea (descrierea unei fiinţe, unui lucru sau a

unei idei cu ajutorul substantivelor, verbelor sau

epitetelor alese cu grijă pentru a surprinde exact

caracteristicile “referentului”)

O comunicare adaptată

Pentru a transmite un mesaj în mod eficient limbajul

emiţătorului trebuie să fie unul adecvat, iar pentru a se

realiza acest aspect există câteva procedee:

- Ilustrarea prin exemple (din date reale sau imaginare)

16

- Stabilirea registrului limbii (există trei categorii:

cultivat, mediu şi familiar)

Improprietatea termenilor

Greşelile de limbă pot afecta orice persoană, de la un

student până la un scriitor exeprimentat, dar cea mai mare

atenţie trebuie acordată categoriilor următoare:

- Neologismele. Pot fi acceptate doar dacă apar în

dicţionar

- Barbarismele

- Pleonasmele, sinonimele de redundanţă sau de repetiţie.

- Paronimele

Diversificarea lexicală

Expresiile pe care le putem folosi pentru a descrie o

situaţie, un obiect sau pentru a exprima opinii pot fi multiple,

însă majoritatea dintre noi nu folosim toate resursele

lexicului.Spre exemplu, putem porni de la verbele următoare:

- A creşte: a mări, a amplifica, a augmenta, a dezvolta, a

lărgi, a întinde.

- A evalua: a estima, a calcula, a aprecia, a judeca.

- A construi: a edifica, a dura, a fabrica, a elabora, a

asmabla.

- A informa: a instrui, a avertiza, a clarifica.

- A întreprinde: a îndeplini, a afectua, a realiza, a executa,

a acţiona.

- A arăta: a indica, a desemna, a stabili, a semnala, a

degaja, a evoca.

2. Construcţia corectă a frazelor Pentru o exprimare corectă este esenţial să se respecte sintaxa

iar acest lucru se realizează prin:

- Frazele simple, compuse sau complexe

- Ordonarea termenilor

- Exprimarea legăturilor logice între idei

3. Exactitatea formelor gramaticale poate fi respectată

17

prin:

- Folosirea adecvată a cuvântului

- Folosirea corectă a timpurilor şi modurilor verbale.

4. Calităţile stilului Stilul nu face trimitere doar la scrierea corectă, din punct de

vedere gramatical, a discursului, ci la acea notă de

originalitate dată de maniera proprie de redactare.

„Stilul este expresia, arta de a scrie, care face sensibile ideile şi

sentimentele noastre, este mijlocul de comunicare între spirite.

Nu este numai darul de a exprima gândurile, ci arta de a le

aduce în prezent, de a le face să se nască, de a vedea legăturile

dintre ele, de a le face vizibile”(Albalat A.,1992, p. 15)

Pentru a deveni abili în arta discursului, pentru a a avea

un anumit stil trebuie să respectăm:

Precizia şi claritatea

- O structură recursivă. Înlănţuirea logică S+P+C

uşurează înţelegerea, fiind o structură sintactică simplă

- Puncte de reper frecvente

Conjuncţii şi

adverbe

coordonatoare

Prepoziţii şi

conjuncţii

subordonatoare

Exemple de

verbe sau de

locuţiuni

Analogie Adică, de

exemplu, pe lângă,

la fel...

La fel ca, după

cum...

La asta se

adaugă şi, este

compatibil cu...

Disjuncţie Sau, fie, nici... În afară de, numai

dacă, doar dacă...

Diferă de...

Opoziţie Dar... Din contră, deşi... Este contra cu,

vis-a-vis de...

Cauză Căci, deci, într-

adevăr

Pentru că, dat fiind

că, de vreme ce...

Motivul este

că...

Consecinţă În consecinţă, prin

urmare...

Încât, aşa că, de

manieră că...

Rezultă din,

urmează că...


Concizia

Potrivit lui Antoine Albalat concizia este performanţa cea

mai dificil de atins pentru că stilul trebuie clarificat şi întărit

până la definitivare. În privinţa respectării principiului

conciziei, trebuie să:

18

- Se facă fraze scurte

- Să se exprime o singură idee într-o frază

- Să se evite perifrazele, cuvintele inutile

Originalitatea şi mişcarea

Originalitatea este opusul expresiilor standard, învechite,

opusul banalităţii şi drumul spre o exprimare proprie,

personalizată. Aceasta se poate atinge prin:

- Varietatea de formulări şi tipurile de frază (inversiunea)

- Ponderea imaginilor (prin apel la comparaţii şi folosirea

metaforelor). (G.Ferreol, N. Flageul, 2007, pp.46-62)

Respectarea celor patru criterii ale unei exprimări eficiente

relevate mai sus asigură un start promiţător pentru orice

persoană care se pregăteşte să susţină un discurs. Dale Carnegie

era de părere că un bun vorbitor „ trebuie să fie atât de natural

încât auditoriul să nu observe niciodată felul său de a vorbi. Să

fie preocupat doar de ceea ce spune.” (D. Carnegie, 2008, p.89)

2. 6. SINTEZA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

Pentru a avea succes în arta oratoriei nu este suficientă doar organizarea riguroasă a

ideilor în plan. De o importanţă reală este redactarea corectă a prezentării. Ferreol şi Flageul

indică cele patru criterii care trebuie respectate pentru a avea succes în prezentări. Se pune

accent pe alegera vocabularului, construcţia corectă a frazelor, exactitatea formelor

gramaticale şi calităţile stilului.


1.Prezentaţi verbele de la care se poate porni în construcţia frazei pentru o diversitate

lexicală

2. Prin ce procedee este respectată exactitatea formelor gramaticale?

19




1. Stilul face trimitere doar la scrierea corectă, din punct de vedere gramatical, a

discursului.


2. În privinţa respectării principiului conciziei, trebuie să:

a. Se facă fraze scurte

b. Se facă fraze scurte, să se exprime o singură idee într-o frază, Să se evite perifrazele,

cuvintele inutile

c. Să se exprime o singură idee într-o frază

20


Albalat, A., Art d’ecrire, Paris, Armand Collin, 1992, p.15


Iaşi, 2007, pp.46-62

Carnegie, D., Cum să vorbim în public, Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p.89


DISCURSUL ŞI EMOŢIILE

3.1. Introducere



3.4. Concepte cheie




21



3.1. INTRODUCERE

Discursul public reprezintă o provocare pentru

majoritatea dintre noi. Pentru mulţi oameni, însă, acesta

reprezintă un supliciu, un moment la care se gândesc cu groază.

Tracul vorbitului în public afectează un număr impresionant de

indivizi, de multe ori chiar persoane care vorbesc frecvent în

faţa unui auditoriu, sau vedete internaţionale.



Obiectivul unităţii de învăţare este de a oferi sfaturi utile

persoanelor care au dificultăţi în a vorbi în public. Sunt enumerate

trucuri prin care se poate câştiga încrederea în sine, prin care se

poate trece la o gândire calmă şi clară.


3.4. CONCEPTE CHEIE

emoţii constructive, exerciţii de dicţie, „Conectaţi-vă la

audienţă”.

22


ÎNVĂŢARE

Discursul public reprezintă o provocare pentru

majoritatea dintre noi. Pentru mulţi oameni, însă, acesta

reprezintă un supliciu, un moment la care se gândesc cu groază.

Tracul vorbitului în public afectează un număr impresionant de

indivizi, de multe ori chiar persoane care vorbesc frecvent în

faţa unui auditoriu, sau vedete internaţionale.

Aceştia devin timizi, speriaţi, nu se pot concentra şi

chiar uită ceeau ce au de spus. Aceste motive au îndemnat

oratori pricepuţi să organizeze cursuri pentru dezvoltarea

abilităţilor de susţinere a disursurilor.

„Câştigarea încrederii în sine şi curajul de a gândi calm

şi clar atunci când ne adresăm unui unui grup nu sunt nici pe

departe nişte factori atât de dificili pe cât îşi închipuie oamenii,

în general. Nu reprezintă un har de la Dumnezeu cu care sunt

înzestraţi doar câţiva aleşi. E ca atunci când joci golf. Orice îşi

poate dezvolta talentul ascuns, cu condiţia să aibă suficientă

dorinţă să o facă.” (D. Carnegie, 2008, p.10)

Dale Carnegie enumeră patru reguli de bază pentru un

discurs eficient:

1. Să începeţi cu o dorinţă puternică şi îndârjită.

Cu cât dorinţa este mai mare, cu atât progresul

şi realizările nu se vor lăsa aşteptate.

2. Să ştiţi exact despre ce vreţi să vorbiţi. La

acest punct este esenţial planul expunerii, pe

care vorbitorul trebuie să-l cunoască foarte

bine. În caz contrar se va observa lipsa de

pregătire care îl va pune într-o situaţie penibilă

23

în momentul susţinerii discursului.

3. Aveţi încredere în voi! William James, un

celebru psiholog american, era de părere că

pentru a avea curajul înfruntării publicului

trebuie să vă purtaşi ca şi când aţi avea deja

această îndrăzneală. Dacă ştiţi despre ce

vorbiţi, trageţi aer în piept treizeci de secunde

şi ieşiţi în faţă.

4. Exersaţi! Exersaţi! Exersaţi! Este condiţia

sine qua non (fără de care nu se poate) a artei

oratoriei. Făcân referire la teama de a vorbi în

public, Roosevelt explica că orice debutant

poate suferi de „sindromul dolarului”( o

emoţie profundă, fără legătură cu timiditatea,

o sfială ce afectează persoana care vorbeşte

pentru prima dată în public ca şi când aceasta

vedea pentru prima dată un dolar sau ar pleca

la o bătălie. În acest caz nu este nevoie de

curaj, ci de stăpânire de sine şi de sânge rece).

Prin exerciţii repetate, obişnuinţă şi voinţă

rezultatele vor fi din ce în ce mai bune. (D.

Carnegie, 2008, pp.13-17)

Ron Hoff este de părere că emoţii sunt constructive şi dă

zece sfaturi practice celor care se pregătesc să suţină un

discurs:

1. Nu te opune. Nu te ajută cu nimic daca lupţi

cu emoţiile. Acceptă-le ca pe o influenţă

pozitivă (te vor împiedica să pari apatic)

2. Fă o scurtă plimbare de înviorare. O plimbare

în afara sălii te va detensiona, iar genunchii nu

vor mai tremura, cu siguranţă .Astfel,

prezentarea poate începe fără emoţii şi

agitaţie.

24

3. Nu sta picior peste picior. Amorţeala poate

afecta unul dintre picioare şi poate duce chiar

la pierderea echilibrului. Sfatul este următorul:

când îţi vine rândul, aşază-ţi ambele picioare

pe podea, apleacă-te puţin înainte şi mişcă-ţi

degetele de la picioare pentru a te convinge că

picioarele nu sunt amorţite.

4. În timp ce aştepţi să-ţi vină rândul, lasă-ţi

braţele pe lângă corp. Simţi cum tensiunea se

scurge prin ele până-n covor.

5. În timp ce braţele îţi atârnă pe lângă corp,

roteşte încheieturile mâinilor, scuturându-ţi

degetele. Acest exerciţiu intensifică circulaţia

sângelui, iar o circulaţie snguină bună reduce

stresul.

6. Imaginează-i că porţi un mantou pe umeri.

Astfel, umerii nu vor mai fi încordaţi şi

ridicaţi, realizându-se o detensionare a

acestora.

7. Mişcă-ţi bărbia înainte şi înapoi de trei-patru

ori. Daca oasele se aud trosnind, cu siguranţă

eşti tensionat. Sindromul „maxilarului

încleştat” este cel mai rău lucru care se poate

întâmpla unui prezentator. Deşi poate părea

ciudat, acest sindrom afectează uneori chiar şi

prezentatorii TV.

8. Respiră adânc. Prin inspiraţie şi expiraţie

stomacul se strânge şi revine la normal. După

două minute organismul este oxigenat.

9. Lasă să treacă. Este o sugestie, nu un ordin.

Este o sugestie către creier, muşchi, nervi şi

sistemul circulator, care poate risipi emoţiile.

10. Nu te sfii să faci exerciţiile de încălzire. La fel

25

ca dansatorii sau atleţii, şi oratorii au nevoie

de o încălzire.(R. Hoff, 2002, pp.61-63)

Un truc care vă poate detensiona înaintea susţinerii

discursului ar fi ca în timpul plimbării scurte să faceţi exerciţii

de dicţie. Pe lângă faptul că vă veţi încălzi corzile vocale, o

mică poticnire în exerciţiile rapide va poate amuza şi

detensiona uşor.

Cele mai cunoscute exerciţii sunt:

„Stanca stă-n castan ca stanca”

„Capera sare-n piatră, crăpa-i-ar caprei capu-n patru cum a

crăpat şi piatra-n patru”

„Şase saşi îm şase saci”

Tot pentru a reduce anxietatea Roz Townsend face o

adăugare sfaturilor practice enumerate mai sus prin:

- Ramintirea intenţiilor pentru care faceţi prezentarea şi ce

beneficii aduce participanţilor (factorul motivaţional este

extrem de important)

- Faceţi cunoştinţă cu audienţa. Dacă nu se cunoaşte auditoriul

înainte se va încerca acest lucru înainte susţinerii discursului

pentru a le evalua oarecum identitatea şi aşteptările

- Conectaţi-vă la audienţă. Stabiliţi contact vizual şi menţineţi-l

câteva secunde ca şi cum prezentarea ar fi destinată doar acelei

persoane. Repetaţi acţiunea şi cu alte persoane din public, fără

grabă. (R. Townsend, 2009, pp.72-73)


26

Emoţiile dinaintea şi din timpul susţinerii unui discurs reprezintă unul dintre motivele

pentru care foarte multe persoane se feresc să facă prezentări publice. Dale Carnegie enumeră

patru reguli de bază pentru un discurs eficient, pentru o susţinere de succes. Zece sfaturi

practice în vederea susţinerii unei prezentări dă şi Ron Hoff, însă acesta pune accentul pe

aspectul emoţiilor constructive.


1. Prin ce metodă se pot încălzi corzile vocale?

2. Prezentaţi cele patru reguli de bază pentru un discurs eficient ale lui Dale Carnegie

27




1. Câştigarea încrederii în sine şi curajul de a gândi calm şi clar atunci când ne adresăm

unui unui grup nu sunt nici pe departe nişte factori atât de dificili pe cât îşi închipuie

oamenii, în general. Nu reprezintă un har de la Dumnezeu cu care sunt înzestraţi doar

câţiva aleşi. E ca atunci când joci golf. Orice îşi poate dezvolta talentul ascuns, cu

condiţia să aibă suficientă dorinţă să o facă.


3. Ce autor este de părere că emoţiile pot fi şi constructive:

a. Dale Carnegie

b. Ron Hoff

c. Roz Townsend


.

Carnegie, D., Cum să vorbim în public, Curtea Veche, Bucureşti, 2008, pp.

10-17

Hoff, R, Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2002,

pp.61-63

Townsend,R, Dezvolătăţi abilităţile de comunicare. Idei simple pentru

prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2009, pp.72-73

28


CUM PREGĂTIM O PREZENTARE?

4.1. Introducere



4.4. Concepte cheie






4.1. INTRODUCERE

Pregătirea unei prezentări se va face avându-se în vedere

imaginea de ansamblu şi identificarea detaliilor. Pentru imaginea de

ansamblu se accentuează obiectivul şi punctele cheie ale prezentării,

precum şi intervalul de timp alocat acesteia. Sunt descrise principalele

metode şi tipuri de prezentări la care se poate apela atunci când avem de

susţinut un discurs.


29


Studenţii vor înţelege că pregătirea unei prezentări se iniţiază cu doi

paşi foarte importanţi: formarea imaginii de ansamblu şi

identificarea detaliilor


4.4. CONCEPTE CHEIE

imaginea de ansamblu, identificarea detaliilor, harta mentală,

tipuri şi metode de prezentare.


ÎNVĂŢARE

Roz Townsend susţine că pregătirea unei prezentări se

iniţiază cu doi paşi foarte importanţi: formarea imaginii de ansamblu şi

identificarea detaliilor.

30

Roz Townsend, 2009, p. 60 – Harta mentală pentru o prezentare de

succes

Imaginea de ansamblu se va forma în momentul în care motivul

pentru care se susţine prezentarea este foarte clar, punctele cheie care se

doresc a fi prezenatate şi încadrarea într-un interval de timp.

1. Obiectivul unei prezentări poate fi de două tipuri : cu caracter

informativ sau cu caracter persusiv. Fiecare trebuie să îşi noteze

tipul obiectivului şi să fie specifici în privinţa acestuia

2. Punctele cheie. Pentru o prezentare reuşită se va avea în vedere

stabiliera a cinci puncte cheie din intreaga informaţie pe care

doriţi să o transmiteţi.

3. Intervalul de timp alocat prezentării. Trebuie luat în calcul ritmul

prezentării, timpul alocat întrebărilor şi evaluării. Pentru

planificarea unei prezentări de 30 de minute s-ar putea proceda în

felul următor :

- 5 minte pentru a vă prezenta şi pentru a introduce

subiectul

- 15 minute pentru a prezenta cele 5 puncte cheie

- 5 minute pentr a sintetiza şi invita la acţiune

- 5 minute pentru evaluare şi feedback

31

Identicarea detaliilor

1. Răspundeţi la întrebări legate de profilul participanţilor

2. organizaţi-vă punctele-cheie

3. Pregătirea e cheia succesului

4. Declaraţi beneficiile ideilor voastre

5. Pregătiţi rezumate imprimate (broşuri) pentru participanţi

6. Planificaţi utilizarea unor elemente vizuale ajutătoare adecvate

7. Continuaţi să revizuiţi şi sumarizaţi

8. Creaţi o introducere de efect

9. Repetaţi şi revizuţi

10. Pregătiţi răspunsul la întrebări posibile

Luaţi în serios fiecare feedback şi răspuns din partea publicului. (R.

Townsend, 2009, pp.61-67)

Tipuri şi metode de prezentare

Tipurile de prezentări variază în funcţie de obiectiv şi de profilul

membrilor audienţei

În cadrul prezentărilor formale membrii audienţei vor să ştie ce

anume vă dă dreptul să le vorbiţi şi care vă este calificare, întrucât în

cazul acestui tip de discurs prezentatorul este considerat ca fiind expert.

Prezentarea ideilor prin Simulare constituie o metodă foare

populară datorită jocurilor şi exerciţiilor de simulare.

Discuţiile panel au avantajul unei metode ce generază varitate

mare de prezentări, însă este necesar un intermediar profesionist pentru

întreţinerea fluxului şi intensitatea prezentării.

DVD-uri. Multe prezentări se folosesc de acest tip de material

pentru a sprijini informaţia.

Power Point. Este o metodă prin care se dezvoltă destul de

frumos o prezentare, însă utilizarea ei abuzivă din ultima vreme şi

pericolul unei defecţiuni la calculator na face să nu ne sprijinim foarte

mult pe aceasta.

32

Atelierele de lucru- Workshopuri. Acest tip de prezentare este

dublu eficient întrucât se pot susţine prezentările, dar se şi pot pune în

practică ideile.

Întrebări şi răspunsuri. La acest tip de sesiuni pot exista mai

mulţi prezentatori şi sunt eficiente prin implicarea audienţei.

Accesul la audienţă. Există două tipuri de prezentatori : primul

tip alege să vorbescă în mijlocul publicului sau să se plimbe printre

participanţi pentru a îndepărta barierele fizice şi a crea sentimentul de

intimitate, iar al doilea tip preferă să rămână la pupitru sau pe scenă

pentru a păstra distanţa emoţională şi intelecuală. (R. Townsend, 2009,

pp.68-70)

Ron Hoff este un adept al mişcării în timpul susţinerii

discursului. Acesta consideră că „vorbitorii statici induc apatie

publicului”. Hoff afirmă că prin mişcare prezentatorii „dovedesc că sunt

vii”, obligă publicul să stea cu ochii deschişi (mai ales aceia care se

plimbă printre oamenii din public şi întreţin o tensiune dinamică), este

redus stresul vorbitorului iar prin mişcare apar motivele de oprire,

necesare adunării gândurilor. (R. Hoff, 2002, p. 95)

Indiferent de tipul de prezentare ales, metodele de pregătire a

unei prezentări de succes vor porni întotdeauna de la o cercetare serioasă

pentru colectarea datelor, indiferent dacă persoana care susţine discursul

este începătoare sau expertă.


Roz Townsend arată că unei prezentări de succes îi este necesară o “hartă mentală”, o

schiţă prealabilă a tuturor aspectelor relaţionate cu discursul. Este relevată importanţa stablirii

obiectivului principal, a principalelor puncte ale discursului, precum şi calcularea timpului

33

rezervat prezentării. Sunt prezentate principalele metode de prezentare ale unui discurs public

cu avantajele şi dezavantajele aferente.

4. 7. ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE

1.Câte puncte cheie se stabilesc pentru o prezentare?

2. Cum aţi calcula ritmul de prezentare pentru un discurs căruia i-au fost alocate 20 de

minute?




1. Obiectivul unei prezentări poate fi de două tipuri : cu caracter informativ sau cu

caracter persusiv.


2. Accesul la audienţă se realizează:

a. rămânând la pupitru sau pe scenă

b. vorbind în mijlocul publicului(sau plimbându-se printre participanţi)

c. vorbind în mijlocul publicului(sau plimbându-se printre participanţi) sau rămânând la

pupitru sau pe scenă

34


Townsend, R, Dezvolătăţi abilităţile de comunicare. Idei simple pentru prezentări

de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2009, pp. 61-70

Hoff, R, Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2002, p.95


ATITUDINEA CORPORALĂ ŞI IMPORTANŢA NON-VERBALULUI

5.1. Introducere



5.4. Concepte cheie






35

5.1. INTRODUCERE

Tonalitatea vocii, respiraţia, privirea sau gestica sunt

elemente de o importanţă reală în susţinerea unui discurs.

Comunicarea non-verbală poate să aducă un plus oratorului

dacă sunt respectate anumite reguli ale acestui registru. În caz

contrar, putem avea parte de un fisco la susţinerea discursului.

5.2. OBIECTIVELE ŞI

COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

Studenţii vor înţelege care sunt cele trei aspecte ale unei

prezentări care trebuie autoevaluate şi îmbunătăţite constant,

dar şi metodele prin care se poate realiza aceată autoevaluare.


5.4. CONCEPTE CHEIE

vocile „aerate”, voci „încordate”, respiraţie, privire, gestică,

înregistrarea discursului

5..5. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE

ÎNVĂŢARE

Pentru o bună performanţă în susţinerea

discursurilor există anumiţi parametrii de care trebuie să ţineţi

cont. Este vorba de voce, respiraţie, privire sau gestică.

Sunetul şi volumul vocii unui prezentator pot să

impresioneze plăcut auditoriul sau să-l irite. Pentru o bună

rezonanţă trebuie să îmbunătăţiţi poziţia corpului prin exerciţii

36

specifice, cu gâtul drept şi cu capul în continuarea axei

trunchiului.

Ron Hoff sfătuieşte orice persoană care pregăteşte o

prezentare să-şi rezerve măcar o zi pentru propria voce.Această

sugestie presupune înregistrarea propriei voci cu un reportofon

şi ascultarea ei pentru a constata caracteristicile acesteia. „Ai o

voce pe care ţi-ar plăcea să o asculţi? Cum ţi-ai descrie propria

voce? Puternică sau slabă?Sigură sau ezitantă?Apropiată sau

distantă? Rapidă sau lentă?”. (R. Hoff, 2002, p. 137)

Peter Collett face distincţia între vocile „aerate” şi

vocile „încordate”. Diferenţa se face la nivelul fluxului de aer

existent în cele două tipuri de voci, cele tensionate tinzînd să

aibă un sunet metalic (sună rece), iar cele aerate sunt mai

relaxate şi degajate (sună cald). Vocile „aerate” par a fi cele

mai apreciate în ultimii ani pentru că articularea pe un ton

scăzut creează sentimentul unei apropieri fizice şi

psihologice.(P. Collett, 2005, pp.118-119)

Bâlbâielile sau repetarea excesivă a „ă-ului” pot fi

considerate handicapuri în privinţa susţinerii discursurilor, însă

acestea pot fi remediate.

O atenţie deosebită trebuie acordată şi debitului verbal.

O precipitare a acestuia poate indica starea de agitaţie iar o

lentoare a debitului poate conduce la stari de plictiseală.

Respiraţia oratorului este un alt aspect important care

trebuie controlat atent pentru a evita blocajele sau chiar o

pierdere a suflului.

Privirea va reprezenta întotdeauna individul şi

personalitatea acestuia iar de fizionomia unui prezentator

poate să depindă legătura pe care acesta o va stabili cu

publicul.

Gestica în cadrul susţinerii unui discurs trebuie să fie:

- spontană, cât mai naturală, originală sau teatrală

- suplă, pentru a se evita mişcările rigide, stereotipe

37

- adaptată, atitudinea să fie în concordanţă cu ideea

emisă

- limitată, nu se va abuza de gestică, preferându-se de

cele mai multe ori sobrietatea.

Trebuie evitate gesturile:

- de autocontact (atingerea nasului, scărpinarea

urechii, ducerea mâinii la gură) care indică

nervozitatea, imaturitatea sau fragilitatea.

- de substituire (lustruirea hainelor, tragerea

mânecilor, îndreptarea unui şuviţe de păr) care prin

repetiţie maschează, în mod inconştient, emoţia

frustrarea sau un conflict interior.

- De acompaniere(pumnul închis sau indexul îndreptat

spre cineva pot sugera agresivitate sau ameninţare).

- De reacţie (ridicatul din umeri sau căscatul pot fi

interpretate drep semne de insolenţă sau indiferenţă).

(G.Ferreol, N. Flageul, 2007, pp. 154- 156)

Limbajul non-verbal are o importanţă deosebită în

cadrul discursului pentru că poate să-l pună mult mai bine

în valoare pe vorbitor. Ferreol şi Flageul au elaborat un

tabel în care este pusă în evidenţă importanţa non-

verbalului.

Componenta

avută în vedere

Formele luate Interpretă

ri posibile

Privirea Fixitate,

mobilitate,

circularitate,

instabilitate, vid…

Punere în evidenţă

a trăsăturilor de

caracter

(nervositate,

aroganţă,

modestie…)

Expresiile feţei Mimică, grimase,

zâmbete, ticuri…

Indicaţii despre

starea de spirit şi

despre

personalitatea

oratorului

Mişcările capului Clătinări ale Punctarea frazei,

38

capului, rigiditate,

întinderea gâtului,

verticalitate,

balansări..

accentuarea

cuvintelor.

Mâinile Crispare,

răsuciri…

Sentimente de

frică sau de

anxietate, de

apărare sau de

satisfacţie

Gesturile Tropăieli,

preumblări…

Conduită

exprimând

nerăbdarea,

agitaţia sau

confuzia.

Poziţia corpului Bustul ţinut

înainte sau înapoi,

picioarele strânse

sau ţinute picior

peste picior…

Informaţii despre

gradul de

siguranţă, de

timiditate, de

dezinvoltură sau

de convingere.

Relaţia cu

obiectele

Jocul cu stiloul, cu

pachetul de ţigări,

cu tocul

ochelarilor…

Manifetări trădând

detaşarea sau

oboseala,

plictiseala.

Zgomotele Tusea, potrivirea

vocii, suspinele…

Timiditate,

plictiseala,

enervare.

Senzaţiile

fiziologice

Înroşirea feţei,

tremurul,

bâlbâielile,

respiraţia

precipitată…

Trac, emotivitate,

tensiune.


Pentru a reuşi o evaluare cinstită a performaţei

de orator, cei doi autori au întocmit şi o grilă de

evaluare a susţinerii unui discurs din care reies destul de

clar cele trei aspecte ce trebuie urmărite şi dezvoltate.

1. Vocea ( articulare, debit, volum, intonaţie şi ritm)

2. Atitudinea (privire, gestică, emotivitate, prestanţă)

3. Expunerea (gestiunea timpului, volumul

cunoştinţelor, valabilitatea planului, calitatea

argumentaţiei, forţa de convingere, posibilitatea de

adaptare)

39

Un sfat foarte util pentru oricine se pregăteşte să suţină

un discurs, dar mai ales pentru începători, este să se

autoevaluaze înainte de evenimentul respectiv. Regula

repetatului în oglindă nu se va demoda niciodată. Mai mult, ea

a fost îmbunătăţită datorită evoluţiei tehnologiei. Astfel, o nouă

metodă de autoevaluarea este reprezentată de înregistrarea pe

casetă video a discursului, pentru a putea urmări toate aspectele

despre care am vorbit mai sus.


Autorii de specialitate arată cât de importantă este vocea unui orator, tonalitatea şi ritmul

acesteia. Este explicat motivul pentru care este benefică conştientizarea propriei voci şi

corectarea acesteia, dacă este cazul.Comunicarea non-verbală poate fi decisivă în cadrul unui

discurs iar Ferreol şi Flageul au elaborat un tabel în care sunt expuse componentele

comportamentului non-verbal, formele pe care acestea le pot lua şi cum pot fi acestea

interpretate.

5. 7. ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE

1. Unde se face distincţia între vocile „aerate” şi vocile „încordate”?

2. Cum trebuie să fie gestica în cadrul susţinerii unui discurs?

40




1. Bâlbâielile sau repetarea excesivă a „ă-ului”sunt considerate handicapuri în privinţa

susţinerii discursurilor şi nu pot fi remediate.


2.O voce „aerată” creează sentimentul de:

a. iritabilitate

b. dezinteres

c. unei apropieri fizice şi psihologice

41

5.9. INDICAŢII BIBLIOGRAFICE PENTRU APROFUNDARE:


Iaşi, 2007, pp.154-156

Collett, P., Cartea gesturilor – cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile

lor, Trei, Bucureşti, 2005, pp.118-119


Iaşi, 2007, p.137

42

BIBLIOGRAFIE

Albalat, A., Art d’ecrire, Paris, Armand Collin, 1992

Beciu, C., Comunicare şi discurs mediatic, Comunicare.ro, Bucureşti, 2009

Breton, P., Manipularea cuvântului, Instit.European, Iaşi, 2006

Carnegie, D., Cum să vorbim în public, Curtea Veche, Bucureşti, 2008

Cazacu, T., Confuzii, greşeli, prostii şi răutăţi în limba română, azi, Tritonic,

Bucureşti, 2010

Collett, P., Cartea gesturilor – cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile

lor, Trei, Bucureşti, 2005


Iaşi, 2007

Frumuşani, D., Analiza discursului, Bucureşti, Editura Tritonic, 2005

Hoff, R, Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2002

King, L., Secretele comunicării. Cum să comunici cu oricine, oricând şi oriunde,

Amaltea, Bucureşti, 1999

McNair, B., Introducere în comunicarea politică, Polirom, Iaşi, 2007

Middleton, K., Legislatia comunicării publice, Polirom, Iaşi, 2002

Mucchielli, A., Arta de a comunica.Metode, forme şi psihologia situaţiilor de

comunicare, Polirom, Iaşi, 2005

Pease, A., Limbajul vorbirii - arta conversaţiei, Polimark, Bucureşti, 1997

Stoiciu, A., Comunicarea politică - Cum se vând idei şi oameni, Humanitas,

Bucureşti, 2000

Townsend, R, Dezvolătăţi abilităţile de comunicare. Idei simple pentru

prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2009

Trager, R., Legislaţia comunicării publice, Polirom, Iaşi, 2002

Walther, G., Influenţa limbajului pozitiv, Curtea Veche, Bucureşti, 2008

Zemor, P., Comunicarea publică, Instit.European, Iaşi, 2003

laborator în tehnologie ifr - · pdf file2 introducere tehnici de comunicare orală este...

Documents