justificarea problemei

2
Am observat, de-a lungul primului semestru, faptul că majoritatea colegilor se lipsesc de aptitudinea de a-și exprima un punct de vedere relevant în fața profesorilor, în cadrul seminariilor sau a cursurilor. Astfel, ne-am gândit să venim cu inițiativa de a propune organizarea unui curs facultativ de dezvoltare personală și public speaking, care să reducă numărul studenților care se lovesc de o astfel de problemă. Considerăm că Universitatea din București poate susține aplicarea unui astfel de modul, bazându-se pe sprijinul deja confirmat al Catedrei de Studii Culturale al Facultății de Litere. Reprezinta o majoritate importanta de factori pe care trebuie sa ii aplicam pentru a dezvolta acest proiect universitar nefiind un teren fertil pentru dezvoltarea acestor abilități. Am observat, de-a lungul primului semestru, faptul că majoritatea colegilor se lipsesc de aptitudinea de a-și exprima un punct de vedere relevant în fața profesorilor, în cadrul seminariilor sau a cursurilor. Astfel, ne-am gândit să venim cu inițiativa de a propune organizarea unui curs facultativ de dezvoltare personală și public speaking, care să reducă numărul studenților care se lovesc de o astfel de problemă. Considerăm că Universitatea din București poate susține aplicarea unui astfel de modul, bazându-se pe sprijinul deja confirmat al Catedrei de Studii Culturale al Facultății de Litere.

Upload: cosminsipos

Post on 22-Dec-2015

5 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

partea 2

TRANSCRIPT

Page 1: Justificarea problemei

Am observat, de-a lungul primului semestru, faptul că majoritatea colegilor se lipsesc

de aptitudinea de a-și exprima un punct de vedere relevant în fața profesorilor, în cadrul

seminariilor sau a cursurilor. Astfel, ne-am gândit să venim cu inițiativa de a propune

organizarea unui curs facultativ de dezvoltare personală și public speaking, care să reducă

numărul studenților care se lovesc de o astfel de problemă. Considerăm că Universitatea din

București poate susține aplicarea unui astfel de modul, bazându-se pe sprijinul deja confirmat

al Catedrei de Studii Culturale al Facultății de Litere.

Reprezinta o majoritate importanta de factori pe care trebuie sa ii aplicam pentru a

dezvolta acest proiect

universitar nefiind un teren fertil pentru dezvoltarea acestor abilități.

Am observat, de-a lungul primului semestru, faptul că majoritatea colegilor se lipsesc

de aptitudinea de a-și exprima un punct de vedere relevant în fața profesorilor, în cadrul

seminariilor sau a cursurilor. Astfel, ne-am gândit să venim cu inițiativa de a propune

organizarea unui curs facultativ de dezvoltare personală și public speaking, care să reducă

numărul studenților care se lovesc de o astfel de problemă. Considerăm că Universitatea din

București poate susține aplicarea unui astfel de modul, bazându-se pe sprijinul deja confirmat

al Catedrei de Studii Culturale al Facultății de Litere.

În primul rând, ar trebui să ne familiarizăm cu acest concept de dezvoltare

personală și să observăm care este rolul ei în formarea oricărei cariere.