japonia

2
Japonia Suprafaţa: 377 837 km2 Populaţia: 127 333 000 locuitori Ţara Soarelui Răsare; un arhipelag izolat în Extremul Orient, s-a aflat, până la mijlocul secolului al XIX-lea, în afara fluxului istoriei, mai mult chiar, a refuzat categoric în mod deliberat, timp de mai bine de două secole, orice contact cu exteriorul. , muntoasă în proporţie de aproape 90%, situată într-una dintre cele mai active zone vulcanice şi seismice ale Pacificului; de unde, printre altele, lipsa de interes a Occidentului; e bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit în epoca postbelică ilustrarea cea mai grăitoare a noţiunii de "miracol economic“; -o ţară înfrântă şi cu o economie ditrusă, a ajuns la începutul mileniului III la o putere economică ce depăşeşte Marea Britanie şi Franţa la un loc şi reprezintă 40% din forţa SUA; 25 de ani, va depăşi cea mai mare putere economică a lumii, SUA; timpurile moderne să înfrângă o mare putere europeană (Imperiul Rus, în 1904-1905); bombelor atomice: 45) -a interzis să se înarmeze după cel de-al Doilea Război Mondial (iniţial fiind chiar un avantaj, permiţându-i să se concentreze asupra dezvoltării economice, similar Germaniei); inului SUA, dar şi al altor ţări occidentale, care doreau o Japonie puternică în faţa pericolului comunist în zonă (China, Uniunea Sovietică, Coreea de Nord ş.a.), i se permite crearea unei "forţe naţionale de autoapărare“; jungând să reprezinte aproape 1% din PNB, mai direct spus peste 45 miliarde de dolari; Budismul, adoptat de prinţul moştenitor Shotoku, devine în 594 religie de stat, iar în epoca Nara (710- 794), Japonia se transformă într-o monarhie absolută, după modelul chinez; shogun (comandantul militar suprem), este inaugurată aşa-numita "epocă a şogunatului" (1192-1867), când funcţia imperială este redusă la un simplu rol decorativ ceremonial; -1605), Ieyasu Tokugawa restabileşte unitatea imperiului, mută în 1603 capitala la Edo (astăzi Tokyo), iar un alt shogun din aceeaşi familie nobiliară (care se va menţine la putere până în 1867), Iemitsu (1623-1651), adoptă, în 1639, o politică de autoizolare deplină a ţării. 1854, când escadra nord-americană a comandorului Matthew C. Perry impune, cu forţa tunurilor, deschiderea unor porturi nipone pentru navele de comerţ străine; ultimul shogun să depună puterea (9 noiembrie 1867), restabileşte autoritatea împăratului şi inaugurează epoca "Meiji" (1868-1912), perioadă de rapide şi radicale transformări în viaţa Japoniei; statul care a realizat cea mai rapidă tranziţie de pe Glob de la o putere medievală la una modernă;

Upload: florin-madalin

Post on 13-Sep-2015

217 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

geopolitica liviu vlad

TRANSCRIPT

  • Japonia Suprafaa: 377 837 km2 Populaia: 127 333 000 locuitori ara Soarelui Rsare;

    un

    arhipelag izolat n Extremul Orient, s-a aflat, pn la mijlocul secolului al XIX-lea, n afara fluxului istoriei, mai mult chiar, a refuzat categoric n mod deliberat, timp de mai bine de dou secole, orice contact cu exteriorul.

    , muntoas n proporie de aproape 90%, situat ntr-una dintre cele mai active zone vulcanice i seismice ale Pacificului;

    de unde, printre altele, lipsa de interes a Occidentului;

    e bombardamentele celui de-al Doilea Rzboi Mondial, a devenit n epoca postbelic ilustrarea cea mai gritoare a noiunii de "miracol economic;

    -o ar nfrnt i cu o economie ditrus, a ajuns la nceputul mileniului III la o putere economic ce depete Marea Britanie i Frana la un loc i reprezint 40% din fora SUA;

    25 de ani, va depi cea mai mare putere economic a lumii, SUA;

    timpurile moderne s nfrng o mare putere european (Imperiul Rus, n 1904-1905);

    bombelor atomice:

    45)

    -a interzis s se narmeze dup cel de-al Doilea Rzboi Mondial (iniial fiind chiar un avantaj, permindu-i s se concentreze asupra dezvoltrii economice, similar Germaniei);

    inului SUA, dar i al altor ri occidentale, care doreau o Japonie puternic n faa pericolului comunist n zon (China, Uniunea Sovietic, Coreea de Nord .a.), i se permite crearea unei "fore naionale de autoaprare;

    jungnd s reprezinte aproape 1% din PNB, mai direct spus peste 45 miliarde de dolari;

    Budismul, adoptat de prinul motenitor Shotoku, devine n 594 religie de stat, iar n epoca Nara (710-794), Japonia se transform ntr-o monarhie absolut, dup modelul chinez;

    shogun (comandantul

    militar suprem), este inaugurat aa-numita "epoc a ogunatului" (1192-1867), cnd funcia imperial este redus la un simplu rol decorativ ceremonial;

    -1605), Ieyasu Tokugawa restabilete unitatea imperiului, mut n 1603 capitala la Edo (astzi Tokyo), iar un alt shogun din aceeai familie nobiliar (care se va menine la putere pn n 1867), Iemitsu (1623-1651), adopt, n 1639, o politic de autoizolare deplin a rii.

    1854, cnd escadra nord-american a comandorului Matthew C. Perry impune, cu fora tunurilor, deschiderea unor porturi nipone pentru navele de comer strine;

    ultimul shogun s depun puterea (9 noiembrie 1867), restabilete autoritatea mpratului i inaugureaz epoca "Meiji" (1868-1912), perioad de rapide i radicale transformri n viaa Japoniei;

    statul care a realizat cea mai rapid tranziie de pe Glob de la o putere medieval la una modern;

  • Structurile feudale sunt abolite n 1871, modernizarea statal dup model european i nord-american, industrializarea rapid i dezvoltarea capitalist transform Japonia, la nceputul secolului XX, ntr-una dintre marile puteri economice i militare ale lumii, dar i promotor al unei politici externe imperialiste, agresive;

    Rzboiul chino-japonez din 1894 1895 deschide epoca expansiunii teritoriale nipone n Extremul Orient (dobndirea Taiwanului i a Insulelor Penhu), intervenia Rusiei i Germaniei limitnd cedrile Chinei;

    -1905 Rzboiul Ruso-Japonez face ca Japonia s obin o victorie clar, iar Pacea de la Portsmouth (1905) i aduce Japoniei mai multe posesiuni n:

    Peninsula Liaodong

    1914-1918, particip la Primul Rzboi Mondial alturi de Antant i astfel dobndete noi posesiuni n:

    fic

    -est a Chinei, cu o suprafa de circa 1 250 000 km2) pe care o transform n "statul independent Manchukuo (1932 1945).

    are prsete n 1933 Liga Naiunilor;

    Pactul anticomintern la care se altur n 1937 i Italia lui Mussolini, punndu-se bazele axei i, totodat, alianei agresive, Berlin Roma Tokyo, care reglementa practic "spaiul vital" al fiecruia dintre cele trei state semnatare (Germania, Italia i Japonia).

    7 decembrie 1941 are loc atacul surpriz asupra bazei aero-navale de la Pearl Harbour (Hawaii) i astfel Japonia intr n al Doilea Rzboi Mondial alturi de puterile axei;

    Hiroshima si

    Nagasaki--Japonia capituleaz necondiionat;

    ncheierea unui tratat de pace, din cauza disputei pe baza insulelor Kurile de Sud (ocupate de URSS n

    1945).

    -1953), apoi cel din

    Indochina confer Japoniei o importan vital pentru lumea Occidental n noul context al Rzboiului Rece;

    a treia putere industrial a lumii, apoi a doua putere economic (dup SUA, dar naintea Germaniei), prima putere exportatoare, un lider necontestat n lumea tehnologiilor de vrf;

    -ministru devine:

    Junichiro Koizumi iar ulterior Shinto Abe