istoria relatiilor internationale curs

52
ISTORIA RELATIILOR INTERNATIONALE C1: Istorie si sens – metode si modele de interpretare a Istoriei Universale - I.R.I. = istoria conflictelor/ tensiune majora historia gr = povestirea evenimentelor trecute abordate din perspectiva semnificatiilor lor, adica din prisma succesiunii si a procesului cauzal, al circumstantelor si motivatiilor; Pentru H. Marrou istoria este perceperea trecutului prin intermediul unei minti umane, vii si angajate. Din aceasta perspectiva, avand in vedere ca studiul traditional al relatiilor internationale a fost centrat pe descrierea si intelegerea componentelor statului aflate in interactiune. I.R.I. nu poate fi altceva decat prezentarea si intepretarea interactiunilor si relatiilor dintre state, asa cum s-au desfasurat ele de-a lungul timpului. Istoria are o dubla deschidere, este in acelasi timp substanta ce se dezvolta celui ce o cerceteaza si tot o data este cercetarea in sine si felul in care ea este realizata. Istoria este obiectul de studiat, o realitate specifica, obiectiva, independenta de vointa celui ce o cerceteaza. Istoria este studiul propriu-zis a acestei realitati obiective. Asa cum arata Hegel, exista 3 modalitati de cercetare a istoriei, cum ar fi: 1. istoria nemijlocita(Herodot si Tucidide) prin care se urmareste descrierea faptelor si intamplarilor la care au avut acces istoricii. 2. istoria reflectata care ia 4 forme: 2.1. istoria generala: privire de ansamblu asupra evolutiei petrecute in istoria unei tari, o istorie care urmareste sa descrie lungi perioade de timp uneori chiar istoria universala ; 2.2. istoria pragmatica: interpretarile care pot fi date evenimentelor trecute si care reusesc sa puna trecutul in lumina interesului prezentului: trecutul inteles si intamplat conform nevoii prezentului; 2.3. istoria critica: prezentarea critica a datelor despre diferite evenimente ale trecutului, o examinare a corectitudinii si plauzibilitatii istorice; 1

Upload: catalin-ktlyn

Post on 01-Jul-2015

1.476 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Istoria relatiilor internationale curs

ISTORIA RELATIILOR INTERNATIONALE

C1: Istorie si sens – metode si modele de interpretare a Istoriei Universale

- I.R.I. = istoria conflictelor/ tensiune majorahistoria gr = povestirea evenimentelor trecute abordate din perspectiva semnificatiilor lor, adica din

prisma succesiunii si a procesului cauzal, al circumstantelor si motivatiilor;Pentru H. Marrou istoria este perceperea trecutului prin intermediul unei minti umane, vii si

angajate. Din aceasta perspectiva, avand in vedere ca studiul traditional al relatiilor internationale a fost centrat pe descrierea si intelegerea componentelor statului aflate in interactiune. I.R.I. nu poate fi altceva decat prezentarea si intepretarea interactiunilor si relatiilor dintre state, asa cum s-au desfasurat ele de-a lungul timpului. Istoria are o dubla deschidere, este in acelasi timp substanta ce se dezvolta celui ce o cerceteaza si tot o data este cercetarea in sine si felul in care ea este realizata. Istoria este obiectul de studiat, o realitate specifica, obiectiva, independenta de vointa celui ce o cerceteaza. Istoria este studiul propriu-zis a acestei realitati obiective.

Asa cum arata Hegel, exista 3 modalitati de cercetare a istoriei, cum ar fi:1. istoria nemijlocita(Herodot si Tucidide) prin care se urmareste descrierea faptelor si

intamplarilor la care au avut acces istoricii.2. istoria reflectata care ia 4 forme:

2.1. istoria generala: privire de ansamblu asupra evolutiei petrecute in istoria unei tari, o istorie care urmareste sa descrie lungi perioade de timp uneori chiar istoria universala ;

2.2. istoria pragmatica: interpretarile care pot fi date evenimentelor trecute si care reusesc sa puna trecutul in lumina interesului prezentului: trecutul inteles si intamplat conform nevoii prezentului;

2.3. istoria critica: prezentarea critica a datelor despre diferite evenimente ale trecutului, o examinare a corectitudinii si plauzibilitatii istorice;

2.4. istoria conceptuala: este o trecere, o zona de trecere catre istoria universala privita filosofic, cautand sens; istoria care se bazeaza pe puterea de abstractizare a cercetatorului si care porneste in cautare unor principii generale ce subinscriu diferite dimensiuni ale existentei umane desfasurate de-a lungul timpului(istoria artei, istoria religiilor);

3. filosofia istoriei adica intelegerea si cautarea unui sens general al istoriei universale in intregul ei “A cuprinde istoria din perspectiva gandirii ei. A gandi istoria ca un intreg.”Mircea Florian identifica 4 procedee specifice cercetarii specifice:1. descoperirea si adunarea izvoarelor/ datelor istorice2. critica datelor/ izvoarelor avand in vedere necesitatea examinarii cu atentie a acestora, multe

fiind neclare, gresite sau ambigue3. interpretarea/ hermeneutica datelor4. expunerea datelor si interpretarilor si interpretarea lor publicaI.R.I. poate fi abordata prin intermediul tuturor modalitatilor expuse mai sus. Mai mult decat atat

orice alta dimensiune a cunoasterii, istoria porneste de la dezvoltare, proces, schimbare, ea prezinta si interpreteaza evolutii unice in desfasurarea lor, evenimente care sunt totodata ireversibile. Desi o buna perioada de timp istoriei dar si celorlalte stiinte sociale li s-a cerut o maxima obiectivitate, treptat constientizarea limitelor obiective istoriei a fost tot mai prezenta(existenta interactiunii dintre cercetatori si fenomenului studiat); complexitatea socialului si a trecutului; imposibilitatea efectuarii de experimente controlabile; caracterul evaluativ valorc pe care multe concepte folosite il au.

1

Page 2: Istoria relatiilor internationale curs

Istoria, nota A. Toynbee in lucrarea “Studiu asupra istoriei”, isi are originea in mitologie. Nici o istorie nu se poate lipsi de elemente de fictiune, nici un istoric nu e istoric daca in acelasi timp nu e artist. Daca stiintele exacte ale naturii pot pretinde cautarea obiectivitatii fiind interesate de subiectele exterioare naturii umane, atunci cand cercetarea se preocupa de relatiile dintre grupuri, indivizi sau state, este dificil daca nu chiar imposibil sa se puna intre paranteze experienta, perspectivele si valorile asumate de cercetarori. Desi o perioada i s-a cerut acest lucru – sa puna intre paranteze propria subiectivitate – cercetatorul istoric nu poate sa detina ceea ce H. Putman numea “ochiul lui Dumnezeu” – privire meta-subiectiva asa cum Marrou preciza: “Istoria este adevarata insa adevarul este partial adevarata istorie.” Chiar daca autentic este de fiecare data limitat de constrangerile impuse conditiei umane. Din trecutul uman cel mai apropiat stim doar cate ceva, niciodata totul.

In modernitate, preciza Paul Ricouer in lucrarea “Memorie, istorie, uitare.” Faptul ca istoria primeste o noua semnificatie acum fiind momentul in care incepe sa se discute despre istoria omenirii, istoria mondiala a popoarelor si istoria universala, odata cu Voltaire, Kant, Herber sau Shiller, notiuni precum filosofia istoriei omenirii, tribunal al lumii, istoria cosmopolita universala. Apar tot mai pregnante intrebari legate de posibilitatea unei orientari, a unui sens universal al vietii istorice. Persista intrebarea daca pluralitatea evenimentelor istorice si inter-relationarul dintre state, civilizatii se produc sau nu dupa un plan preexistent si au ca scop final asumarea teoriei conform careia desfasurarea evenimentelor in plan istoric, social si politic urmareste o anumita schema pe care cercetatorul o poate cunoaste prin descoperirea legilor generale care guverneaza istoria, este numita de Karl Popper – istoricism.

Din aceasta perspectiva, istoricul are ca principala sarcina sa inteleaga legile istoriei. In mod particular cercetatorul relatiilor internationale ar avea ca principala preocupare sa inteleaga legile generale care determina comportamentul statelor.

Sunt 3 momente majore in cadrul dezvoltarii istoricismului:1. momentul hegelian

Pentru Hegel substanta istoriei este spiritul iar esenta spiritului este libertatea, prin urmare istoria universala nu e altceva decat o desfasurare de evenimente in raport cu implinirea ideii de libertate. “Istoria universala este progresul in constiinta libertatii”(putem intelege ce s-a intamplat in trecut si ce se va intampla in viitor);

2. momentul marxistIn viziunea lui Carl Marx, istoria nu e altceva decat o succesiune de evenimente desfasurate in jurul antagonismului de clasa. Luptele intre clasele dominate si cele dominatoare au fost motorul istoriei iar istoria nu e altceva decat procesul in cunoasterea si intelegerea constiintei de clasa, constientizarea de catre clasele dominate a condiitilor;

3. momentul democratico-liberalAtins la sfarsitul secolului XX, Francis Fukuyama are sens sa vorbim de o istorie a omenirii directionata care va conduce in final cea mai mare parte a umanitatii catre democratia liberala.

Determinismul istoricist este un model la care istoricii astazi apeleaza tot mai rar, asa cum arata Isaya Berlin, istoricismul pare o incercare de a descoperi cvadrilatura cercului. Nu e o speranta desarta intr-un scop ideal aflat dincolo de puterea omului, ci istoricismul este o himera nascut dintr-o lipsa de intelegere a istoriei. Din teoriile istoriciste pot fi pastrate doar dorintele de a da sens evenimentelor trecute asa cum se si intampla in I.R.I., dar trebuie abandonata cautarea unor legi istorice universale implacabile carora sa poata fi circumscrise toate evenimentele petrecute de-a lungul timpului;

2

Page 3: Istoria relatiilor internationale curs

C2: Originile sistemului modern de relatii internationale. Importanta si consecintele pacii westphalice

Sistemul modern de state a inceput sa prinda contur odata cu constituirea statului modern, sfarsitul secolului XVI, inceputul secolului XVIII (dupa 1600)

Trasaturile sistemului modern de state sunt dupa Hedley Bull urmatoarele:a) pluralitatea statelor suveraneb) un grad de interactiune intre ele in virtutea caruia putem vorbi de un systemc) un grad de acceptare a unor reguli si institutii commune in virtutea carora sa putem vorbi de

o societate internationala.Bull remarca faptul ca sistemul international (ca ansamblu de unitati politice aflate in

interactiune) poate exista asa cum s-a si intamplat in mod independent de existenta unei societati internationale. Societatea internationala este considerata a fi cadrul in care se desfasoara relatiile dintre state prin diferitele tratate si conferinte, reguli si institutii commune care reglementeaza raporturile interstatale si scopuri commune(obiective de aparare si respectare a conventiilor statale)

Primele societati internationale pot fi identificate in sec XIX, secolul in care se constituie pe deplin teoria suveranitatii internationale.

Hinsley remarca faptul ca inca din secolul XIX, conceptul de securitate a devenit pilonul central al conduitei internationale in interiorul concertului European.

Odata cu incheierea razboaielor napoliene si convocarea congresului de la Viena 1815, se formeaza un sistem international de echilibru al puterilor, asistam la primul tratat modern care pune bazele unui raport suprastatal.

S. Hoffman considera ca un sistem international este un patern de relatii intre unitatile de baza ale politicii mondiale caracterizat de amploarea obiectivelor urmarite de aceste unitati a sarcinilor executate de ele, precum si de mijloacele folosite pentru indeplinirea acestor scopuri si executarea sarcinilor afirmate.

Pentru Hoffman, existenta unui sistem international presupune:a) relatiile dintre membrii sistemelor sa fie regulate;b) membrii sistemelor sa aiba constiinta alcatuirii unui sistem a independentei lor;c) existenta unei deosebiri clare intre politica interna a statelor si politica externa;Hoffman distinge intre sisteme inernationale stabile si sisteme internationale instabile:- intr-un sistem stabil, existenta valorilor esentiale ale statelor parte a sistemului nu e pusa

permanent sub semnul intrebarii, iar statele parte a sistemului, cad de acord asupra regulilor conform carora se va desfasura competitia dintre ele; intr-un sistem international instabil exista incompat a acord international consistent.

In viziunea lui Hoffman e nevoie de urmatoarele elemente pentru a avea un sistem international stabil si echilibrat:

1) sa existe un numar suficient de mare (mai mult decat 2) de state majore ->mari puteri – aflate intr-un raport de echilibru de putere;

2) o viziune comuna impartasita de liderii statelor comune asupra a ceea ce este sau nu legitim precum si un grad sporit de stabilitate tehnologica.

3) statele majore sa dezvolte sisteme politice in care activitatile cetatenilor sa se bucure de o libertate sporita, sa fie liberaleStabilitatea S.I. modern format in sec XIX avand ca element central raportul de echilibru dintre

puteri, a inceput sa se deterioreze spre sfarsitul aceluiasi secol.

3

Page 4: Istoria relatiilor internationale curs

Primul razboi mondial marcheaza prabusirea sistemului international aparut in Europa sec XIX.Dupa primul razboi mondial apare o noua viziune asupra sistemului international, o paradigma care cel putin pana la al II-lea Razboi Mondial, va modela si chiar inlocui discursul realist si politica de forta pe scena relatiilor internationale.

La inceputul sistemului modern de relatii internationale se remarca trecerea in planul relatiilor interstatale in Europa Occidentala de la principiile si practicile medievale la cele moderne. Aceste principii ale politicii moderne sunt centrate in jurul unor teorii precum cea a echilibrului puterilor, dreptul popoarelor, teoria ratiunii de stat.

Toate acestea isi fac simtita prezenta in prima jumatate a secolului XVII odata cu Razboiul de 30 de ani(1618-1648) incheiat cu Pacea de la Westphalia. Acest conflict a cuprins aproape intreaga Europa Occidentala pe care a impartit-o in 2 mari tabere: cea catolica condusa de casa habsburgica si casa protestanta condusa de dinastia Bourbon.

Desi tabere s-au impartit pe criteriul religios, scopurile au fost si politice.Dupa Damny, inceputul razboiului apare din dorinta casei de Habsburg din Austria de a-si

consolida dominatia in spatiul european.Dupa Berstein si Milza, Razboiul de 30 de ani nu e altceva decat un nou episod al planului

habsburgic de a reface o Europa catolica pe care sa o domine. In mai 1618 incepe Razboiul de 30 de ani, odata cu revolta anti-catolica si anti-habsburgica din Boemia, care se extinde repede si in alte teritorii: Silezia, Austria Superioara si Austria inferioara- Moravia.

Posibilitatea unei intelegeri pasnice intre imperiul german pe teritoriul caruia aveau loc aceste revolte, reprezentat de Ferdinand al II-lea de Habsburg si tabara protestanta e tot mai indepartata.

In primii ani de razboi victoriile sunt ale habsburgilor, dar din 1625 Danemarca intervine de partea taberei protestante ceea ce duce la echilibrarea fortelor militare. In ciuda interventiei daneze, succesele habsburgice continua si in 1629. Danemarca este obligata sa incheie pacea si sa se retraga. 1629 este momentul in care imparatul imperiului german si ascensiunea catolica sunt in culmea puterii/gloriei.

Balanta puterilor tinde sa se echilibreze din nou incepand cu 1630 cand in conflict intervine Suedia, de partea taberei protestante. Dupa cateva victorii, in ciuda generalilor Suediei, suedezii sunt invinsi, habsburgii isi recastiga pozitiile pierdute, pacea de la Praga din 1635 consimtind acest lucru.

Razboul nu se incheie aici intrucat in razboi intervine Franta prin cardinalul Richelieu (prim-ministrul lui Ludovic al XIII intre 1624-1682), cardinal catolic ce intra in razboi de partea protestanta. Desi catolic, Richelieu invocand interesele Frantei si principiului ratiunii nu ezita sa se alieze cu protestantii pentru a lupta cu principalii inamici.

Aflata intr-o pozitie instabila si cu aliatii care incearca sa negocieze tratate separate de pace cu Franta si Suedia, situatia lui Ferdinand al III-lea devine tot mai dificila. Armata imperiului german este decimata, este pierduta Saxonia, situatie in care imparatul Ferdinand al III-lea solicita inceperea tratativelor de pace. Acestea incep in 1643 in Westphalia, desfasurate in 2 orase din Westphalia: Munsten unde se negociaza cu Franta si Osnabruck, unde se negociaza cu Suedia.

Insa in paralel cu aceste tratate de pace, conflictele continua, fiecare dintre parti incercand sa-si consolideze partile de pe care se negociza cu Westphalia. In 1645, lang Praga, armata habsburgicca este zdrobita definitiv, insusi imparatul si familia sa fiind obligati sa fuga la Gratz. La negocierile westphalice participa toti printii din imperiul roman german precum si delegatii din partea Frantei, Suediei, Spaniei si Olandei.

Tratatele de pace sunt semnate si parafate in mai 1648.Tratatul de la Westphalia arata Bernstein si Milza, transforma sfarsitul imperiului romano-

german intr-o confederatie foarte slaba in interiorul careia coexista 350 de principate autonome,

4

Page 5: Istoria relatiilor internationale curs

autonomia castigata de principate nu se margineste la planul politic ci de data aceasta la cel religios. Tabara protestanta este cea castigatoare si cea care isi impune principiul conform caruia isi poate impune ce religie doreste.

Dupa un secol, habsburgii contesta esecul ambitiilor lor. Apare un nou echilibru european bazat pe dominatia franceza in Europa occidentala si dominatia suedeza in Europa de Nord. Totodata incepe lungul proces de consolidare a unei Europe cu state nationale.

Austria isi pierde statutul de putere de prim-plan, la fel se intampla si cu Prusia care ramane puternica in ciuda crizelor prin care a trecut. Anglia isi descopera si incepe sa lucreze in dezvoltarea vocatiei sale maritime si coloniale, iar Rusia isi face simtita prezenta in Europa.

Dupa Westphalia, Nicolae ciachie e de parere ca se naste un sistemm general de politica europeana in care preocuparea dominanta in relatiile intre state devine mentinerea nechilibrului.

Pacea de la Westphalia impune o conceptie laica despre stat, interconexiunile cu alte state nu mai sunt puse in primul rand in termeni religiosi ci in termeni de conexiune economica. Statele fac alianta in virtutea foloaselor economice. Pe langa consacrarea echilibrului de forta, Pacea de la Westphalia impune si principiul ratiunii de stat. Acest principiu al lui Richelieu transforma lumea, statele nu se mai simt prin liderii lor politici, constranse de vreun canon moral sau religios care sa cenzureze actiunile. Binele statului devine suprema valoare si principalul obiectiv al omului politic, astfel incat datoria conducatorului omului de stat, devine promovarea bunastarii gloriei pe care stat il reprezinta. Cei puternici cauta sa-si foloseasca puterea in scopuk dominarii, cei slabi cauta sa se coalizeze pentru a face fata tendintelor dominante. O data cu consolidarea principiului ratiunii de stat, se consolideaza si teoria suveranitatii precum si egalitatea lor juridica, teoria egaliatii juridice.

C3: Suveranitate, ratiune de stat si echilibrul puterii. Europa dupa Pacea de la Westphalia

Abordand problema suveranitatii din perspectiva teoriei politice, observam ca in istoria ideilor politice, conceptul de suveranitate statala incepe sa capete contur din sec XVI, in acest sens putand aminti lucrarea lui J. Boudin “Sase carti despre republica” (1576).

Suveranitatea inteleasa ca autoritate politica suprema si absoluta in sensul ca nu exista nicaieri o instanta superioara in sensul ca e inatacabila, autonoma si general valabila. Acest concept de suveranitate a avut nevoie, pentru a se putea constitui ca teorie larg impartasita de anumite procese petrecute treptat de-a lungul istoriei; a fost nevoie de o separatie intre dreptul comunitatii pozitiv si dreptul ideal/divin, puterea politica sa fie astfel perceputa suverana in crearea dreptului pozitiv. Acest lucru nu se intampla in paradigma politica miedevala, unde gandirea politica accepta si recunostea ca autoritate suverana in materie de moralitate dreptul divin.

Dupa cum arata Hinsley, abia spre sfarsitul secolului XVII apar autori care cu ajutorul dreptului roman incep sa afirme ca in anumite probleme, regele nu are egal pe teritoriul sau. Avand in vedere conflictele religioase ce au marcat Europa Occidentala si Franta in sec XVI, Boudin se afla in cautarea unei teorii sociale care sa poata fi acceptata de membrii tuturor confesiunilor existente intr-o societate astfel incat acestea sa poata fi guvernate unitar si sa formeze o comunitate politica. Boudin prezinta ca solutie ideea unei puteri politice centrale recunoscuta ca putere absoluta si perpetua, singura cu dreptul de a emite legi asupra tuturor si asupra fiecaruia dintre supusi, fara a accepta vreo restrictie din partea supusilor.

Boudin adauga si o teorie privind relatiile intre state. Daca pana la boudin teoreticinenii dreptului considera inatacabila conceptia conform caruia crestinatatea sa formeze un singur imperiu, al crestinilor, in lucrarea “6 carti despre republica” ne este prezentata o teorie din care rezulta necesitatea elaborarii unui drept international pozitiv care sa reglementeze un sistem politic international format din state

5

Page 6: Istoria relatiilor internationale curs

suverane si autonome. Alaturi de boudin, autorii care au marcat constituirea teoriei suveranitatii ca baza a practicii suverane sunt H. Grotius si Vattel.

Grotius arata in lucrarea sa din 1625, primul tratat de drept international, ca dreptul natural trebuie insotit de un drept pozitiv plasat ca baza a practicii internationale intrucat statele fiind suverane nu pot fi constranse in baza unor principii impuse ci doar prin intermedioul unei legislatii liber asumate. Treptat aceasta conceptie despre suveranitatea statelor se clarifica si capata legitimitate in spatiul european asstfel incat la mijlocul secolului XVIII Vattel scrie urmatoarele: “Europa formeaza un sistem international in care natiunile sunt legate intre ele prin intermediul relatiilor si diferitele lor interese” promovand astfel conceptia potrivit careia statele desi comunitati politice autonome si suverane tind sa formeze sisteme politice internationale clarificand astfel legatura intre suveranitate si sistemul international.

Abordand planul istorico-politic, imaginea Europei dupa Pacea de la Westphalia arata cam asa:- in vestul Europei: criza monarhiilor’- in estul Europei: se desvolta puterea Poloniei si a Rusiei care ameninta sa dezechilibreze

balanta puterilor;- in centrul uropei: continua sa reziste un imperiu habsburgic subrezit de pierderea Razboiului

de 30 de ani;- in nordul Europei se instituie dominatia suedeza;Bernstein si Milza in “Istoria Europei” sustin ca acea criza care apare in vestul Europei in cadrul

monarhiilor e cauzata de concentrarea puterii in mainile monarhului si raporturilor deficitare pe care acestea le au cu restul societatii.

Caz francez: desi victorioasa dupa Razboiul de 30 de ani, Franta nu reuseste sa ofere pe plan intern un climat satisfacator cetatenilor ei. Numarul celor nemultumiti de monarhie creste in functie de puterea monarhiei. Ludovic al XIV este un simbol al Frantei care in ciuda revendicarilor celor nemultumiti, monarhia condusa de Ludovic al XIV este intarita si isi consolideaza pozitia absolutista.

In Olanda, criza monarhiei se materializeaza prin inlocuirea acesteia cu o forma republicana de guvernaare.

In Anglia- criza monarhiei e marcata de lupta dintre rege si parlament care va fi finalizata cu transformarea monarhiei engleze intr-o monarhie constitutionala.

Imperiul german – in urma tratatelor din Westphalia devine un cuvant fara continut intrucat fragmentarea acestuia iun 350 de principate autonome atat pe plan intern cat si pe plan extern va paraliza imperiul.

Monarhia suedeza din secolul XVII apare ca principala putere a Nord Europei si garanta alaturi de Franta in Tratatul de la Westphalia.

Intr-o incercarede a rezuma situatia politica postwestphalica Bernstein si Milza subliniaza ca desi sunt garanti teoretici ai echilibrului european cele doua principate inving Franta si Suedia nu fac fata avantajelor oferite de arbitri ai continentului.

Franta lui Ludivic al XIV e preocupata de rezultatul formei de guvernamant orientandu-se spre modelul monarhiei absolute. Totusi in primele decenii dupa tratatele westphalice, conjunctura este favorabila Frantei. Aceasta, prin politica de forta a lui Ludovic al XIV-lea, abandoneaza conduita externa impusa de Richelieu si de Mazarin si avand in Olanda, Anglia, Polonia si Suedia, statele care graviteaza in sfera ei de influenta. Franta reuseste sa fie cea care da tonul politicii internationale.

Se inregistreaza un prim conflict intre Franta coalizata cu Anglia lui Carol al II-lea si Tarile de Jos. Motivul era dorinta lui Ludovic al XIV-lea de a-si consolida granita de Nord. Razboiul are loc intre 1667-1668 si este cunoscut sub numele de devolutinue. In ciuda vechilor aliante, datorita tendintelor dominatorii ale Frantei, Suedia si Anglia se despart de tabara franceza si se alatura Olandei in asa

6

Page 7: Istoria relatiilor internationale curs

numita Tripla Alianta de la Haga(Suedia, Anglia, Olanda) care are ca scop major opunerea fata de pretentiile Frantei. Ludovic al XIV-lea incheie o pace provizorie in 1668 in urma caruia se multumeste cu anexarea unor mici teritorii din jurul frontierelor Frantei. Conflictul e redeschis de Franta in 1672 prin invadarea Olandei. Se incheie in 1678 cand Franta se afla in punctul culminant al dominatiei ei continentale, acum reusind sa anexeze importante teritorii din proximitatea frontierelor.

Politica de forta a Frantei face ca alianta de la Haga sa se consolideze si sa asistam la o afiliere in tabara anti-franceza cunoscuta sub numele de Liga din Augsburg alcatuita din cele trei state: Suedia, Anglia si Olanda la care se adauga Austria, Spania si numeroase principate germanice. Confilctele intre liga si Franta pornesc in 1697, Franta nu reuseste sa faca fata coalizarii impotriva sa, este obligata sa faca concesii si sa se retraga din teritoriile anexate din anii anteriori. Conflictul se incheie in 1698 cu franta invinsa, Anglia invinge si isi asuma rolul de garant al echilibrului european.

Interesele Frantei si Alngliei sunt divergente si se ajunge in scurt timp la un conflict deschis la care participa toate puterile Europei vestice si centrale. Conflictul este deschis de Austria in 1701, Franta reusind pentru o perioada sa se opuna militar, insa nemaireusind sa-si gaseasca aliati puternici, e obligata sa caute o pace cat mai avantajoasa. Acest lucru se intampla in 1713 la Utrecht unde se semneaza noi tratate de pace intre puterile europene si se restabileste echilibrul politic. Pacea de la Westphalia e o continuare a spiritului pacii de la Westphalia. Aici se clarifica problema dreptului pe care il poate avea interesul securitatii generale ale Statelor Europene si cum poate fi conciliata tema securitatii europene cu tema suveranitatii staului. In planul politicii de forte, Pacea de la Westphalia indica un nou arbitru major al politicii internationale. Anglia si totodata marcheaza sfarsitul ambitiilor hegemonice ale monarhiei absolutiste franceze.

Inceputul secolului XVIII nu arata o Europa in care niciuna dintre puterile momentului nu are capacitatea de a domina in mod hotarator si exclusiv. Franta isi pastreaza forta fara a-si putea exercita hegemonia pe continent. Spania continua lentul proces de decadere in care se afla. Suedia nu isi poate reveni dupa ce a pierdut rolul de putere a Nordului European. Austria este marcata de lupta pentru succesiunea tronului, context in care, ca forta politica principala europeana incepe sa se manifeste Anglia, care nu este preocupata de expansionism ccontinental in spatiul european, ci mai degraba de pastrarea echilibrului rezultat din Tratatul de la Utrecht care ii erau favorabile in special din punct de vedere Angliei.

Bernstein si Milza sunt de parerea ca mentinerea nu are de-a face cu vreun ideal pacifist propriu luminilor si este mai degraba, rolul vointei si intereselor clare proprii celor mai puternice doua state din Europa: Franta si Anglia. Europa luminilor in care se vorbeste de umanitate, ratiune arta capabila sa transforme este in plan politic o Europa a celei mai reci ratiuni de stat si a celui mai mare cinism. Tratatele, angajamentele, oricat de solemn garantate si asumate nu au nicio valoare in momentul in care interesele puterilor sunt tulburate. Diplomatii, a caror epoca de aur este sec XVIII nu sunt altceva decat sefii unor agentii de spionaj care intercepteaza scrisori si profita de orice slabiciune intalnita. In acest context, conflictul major declansat in plan european in 1756 este marcat de rivalitatea franco-engleza(Razboiul de 7 ani), care cuprinde toate puterile europene. Pe de o parte tabara Angliei si Prusiei, de cealalta parte se pozitionaza coalitia formata din Franta, Austria, Polonia si Saxonia. Razboaiele purtate ii epuizeaza pe rigerantii ambelor tabere care spre 1782 cauta sa incheie pacea.

In urma acestor confruntari, Anglia iese cu un statut militar, politic si economic diminueaza din influenta Frantei, atat pe plan european cat si colonial si scoate in evidenta o Anglie ca putere dominanta in plan colonial si maritim.

C4: Iluminismul

7

Page 8: Istoria relatiilor internationale curs

Pe langa desfasurarea evenimentelor politice marcate de rivalitatea puterilor europene, in plan cultural, secolul XVIII se impune prin fenomenul cunoscut sub numele de iluminsm. In interiorul acestui mod de a privi omul, societatea si lumea, individul este prezentat ca fiind adevaratul stapan al universului a carui principala misiunea e sa exorcizeze fortele umbroase ale trecutului, ale traditiilor. Kant considera ca ”Luminile inseamna pentru om iesirea din starea de minorat de acre el insusi e vinovat, minorat insemnand incapacitatea de a te folosi de propriul intelect fara tutela altuia”. Ai curajul de a te folosi de propriul intelect.

sapere audere- indrazneste sa cugeti  Mostenirea pe care ne-o lasa noua secolul XIX este decisiva pentru vocabularul si valorile

modernitatii, vocabularul rationalismului. Iluminismul se invarte in jurul notiunilor de adevar obiectiv, covarscibil, ratiune, natura umana universala, progres, stiinta, tehnica. El devine esential si in planul reflexiei politice in cadrul reflexiilor despre relatii internationale situate sub influenta iluminismului. Trebuie amintit articolul lui I. Kant Spre pace eterna. Aici Kant e preocupat de identificarea mecanismelor si practicilor politice pe care omenirea ar trebui sa le instituie pentru a se pogori in lume o pace mondiala durabila. In vederea acestui scop Kant recomanda :

1.constitutia civila a fiecarui stat sa fie republicana intemeiata pe principiile libertatii membrilor unei societati, dependenta lor de o singura legislatie comuna, pe principiul egtalitatii civice.

2. dreptul international sa fie intemeiat pe un federalism al statelor libere in vederea pacii colective, a unui stat federal mondial.

3. practica si dreptul international sa-si asume principiul ospitalitatii universale, dreptul strainilor de a nu fi tratati ostil.

Gandirea iluminista e vazuta de fondatorii ei ca fiind una ce se opune miturilor si impune puterea ei neconstrangatoare a argumentului natural superior. Faptul ca statul modern european se simte obligat pana azi la toleranta religioasa si la respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti tine de mostenirea inca neconsumata a iluminismului.

Dupa Shapiro, specificul filosofiei iluministe este credinta in drepturile umane individuale. Aceasta credinta se bazeaza pe supozitia existentei unei nature universale a omului perena si transculturala astfel incat daca se reuseste depasirea zgurei neesentiala sedimentata de traditia in diferitele comunitati, orice societate poate fi construita pe aceleasi fundamente rationale(drepturile naturale ale individului). Progresele politice cele mai cunoscute produse de gandirea iluminista sunt centrate pe tema drepturilor omului. E vorbe despre Declaratia de independenta a SUA si Declaratia Drepturilor Omului si ale cetateanului.

In Declaratia de independenta din 1776 redactata de Thomas Jefferson, se mentioneaza ca toti oamenii s-au nascut egali si sunt inzestrati de catre creator cu anumite drepturi inalienabile : dreptul la viata, libertate si cautarea fericirii. In Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului se surprinde cel mai bine spiritul filosofiei politice iluministe  “scopul oricarei asociatii politice este de conservare a drepturilor naturale si impersceptibile ale omului”. Aceste drepturi sunt : libertatea, proprietatea, siguranta si rezistenta la o presiune. Iluministii(F. Bergara) adepti ai dictrinei drepturilor omului aveau impresia ca traiesc intr-un moment istoric fericit cand omenirea dupa secole de tatonari si greseli descopera in sfarsit adevarul erau convinsi ca umanitatea intra in cea de-a II-a revolutie stiintifica dupa cea de matematica si fizica urmeaza revolutia morala si politica. Se remarca in cadrul iluminismului englez si scotian Bernard de Mandeville, John Lock si Adam Smith, in zona iluminismului francez D’Alember, Condorcet (fascinat de progres) Diderot, Montesquieu, Furgot si Voltaire, iluminismul german Cuffendolf, Baumgarden si Cristian Wolf, iluminismul american Jefferson, Thomas Paig, James Madison.

8

Page 9: Istoria relatiilor internationale curs

Independenta SUA, Revolutia franceza si relatiile internationale la inceputul secolului XIX

Daca in Europa dupa Pacea de la Paris din 1763 se luptau pentru obtinerea unei pozitii si puteri cat mai mari, Franta, Anglia, Prusia, Austria si Rusia, in teritoriile coloniale se iveau zorii unui viitoare puteri pe scena internationala. Chiar daca in EuropaRazboiul de 7 ani a dus la consolidarea puterii Angliei, in teritoriul Americii de Nord, din cauza politicii rigide dominatoare, coloana britanica pierde din legitimitate si recunoastere. In 1765 este impus in coloniile britanice din America de Nord asa numitul Stampack – o lege care prevedea o maniera noua de impozitare si mai nefavorabila celor importante, apar primele semne ale revolutiei coloniilor. In martie 1766 delegatii din partea coloniilor se intalnesc la New York si resping noua lege Stampack. Tensiunile se acumuleaza,pe de-o parte Anglia incearca sa-si impuna propria viziune despre rolul si dependenta coloniilor americane, iar pe de alta parte acestea din urma adopta pozitii protestatare tot mai accentuate precum manifestarea de la Boston 1770 sau 1773- partida de ceai Boston, cand cetatenii din Boston ataca vasele britanice. In septembrie 1773 se organizeaza primul congres continental al coloniilor engleze din America in orasul Philadelphia. Aici se decide boicotarea economica a Angliei. In 1775 se declanseaza in Carolina de Nord Razboiul de Independenta, armata colonistiilor fiind condusa de G. Washington. Dupa cateva victorii ale acestora se incheie prima perioada a Razboiului de Independenta, odata cu adoptarea Declaratiei de Independenta la 4 iulie 1776. In 1777 congresul delegatiilor coloniilor britanice adopta un proiect de confederatie denumita denumita SUA. Conflictul militar continua intre noua confederatie si coroana Angliei cu victime de ambele parti. Armata colonistiilor sprijinita de Franta reuseste sa oblige Anglia ca in 1782 sa cearac incheierea unui armistitiu cu nou aparuta confederatie SUA. In 1783, noile SUA sunt recunoscute oficial de Anglia prin ratificarea unui tratat de pace anglo-american de la Versailles.

In Europa evenimentul poltic ce marcheaza sfarsitul secolului XVIII este fara indoiala revolutia franceza. Daca anglo-americanii asa cum remarca Francois Furret au fost centrati catre noutate intemeierea unui popor nou, francezii erau obsedati de distrugerea vechiului regim. Specificul si drama revolutiei franceze, spune Furret este tocmai incercarea de a smulge Franta din propriul trecut condamnat in bloc si cautarea unor principii politice absolut noi care defapt nu a putut fi niciodata puse in practica de institutii.

Situatia Frantei prerevolutionare era foarte dificila. Un deputat francez scria in 1789 “legile nu mai au putere executorie, serviciile publice sunt dezorganizate, armata este insubordonata si reportata, provinciile nu mai recunosc puterea centrului, bugetul tarii este vlaguit, iar poporul disperat”. Ludovic al XVI-lea, in incercarea de a consolida bugetul care era incapabil de a mai face fata cheltuielilor necesare, convoaca in mai 1789 Adunarea Statelor Generale, care era formata din 3 stari  : starea nobililor, a clerului si starea a treia. Adunartea Statelor Generale este convocata de Ludovic al XVI-lea in vederea stabilirii unor noi impozite. Lucrurile scapa de sub controlul lui Ludovic al XVI-lea atunci cand reprezentatntul starii a treia refuza sa accepte votul si decizia luata de camera nobililor si de monarh. Pe 17 iunie starea a treia se proclama Adunarea Nationala iar in cateva zile Adunarea Nationala se transforma in Adunarea Nationala Constituanta. In sprijinul sau Adunarea Nationala Constituanta ii cheama pe cetatenii Parisului si le cere sa se rascoale. Acestia incep revolta in iulie 1789 avand ca moment de glorie 14 iulie 1789 cand simbolul monarhiei Basillia este cucerita de cetatenii francezi. Pe 26 august 1789 Adunarea Nationala Constituanta adopta decloaratia Drepturilor omului si ale cetateanului unde se mentioneaza “oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi” deosebirile sociale nu pot fi acceptate decat pe baza utilitatii publice nu pe baza ereditatii.nicio grupare nu poate exercita vreo autoritate daca nu au legitimitate de la natiune.

Ludovic al XVI-lea e obligat sa accepte cererile revolutionarilor si sa transforme Franta intr-o monarhie constitutionala insa in acelasi timp face tot ce-i sta in putiinta sa capete sprijin extern pentru a-

9

Page 10: Istoria relatiilor internationale curs

si recapata vechea putere. In 1791 Austria si Prusia ameninta Franta revolutionara cu interventia armata in cazul in care nu este reabilitat Ludovic al XVI-lea pe vechiul rol de monarh deplin. Dublul joc al regelui duce la mazilirea acestuia, in sept 1792, Franta e declarata republica, iar vechiul regim inlaturat definitiv si complet. Prusia trece la actiune si invadeaza teritoriile franceze insa armatele republicane franceze reusesc sa respinga atacul prusac. La Valmy are loc marea victorie. In 1793 conventia nationala a Frantei voteaza pentru condamnarea la moarte a lui Ludovic al XVI-lea care pe 21 ianuarie este executat. Acest fapt este privit ca o crima de puterile conservatoare, declansandu-se o izolare a Frantei. Anglia rupe total relatiile cu aceasta, iar Franta ii declara imediat razboi. In plan intern revolutia franceza isi surpa reciproc posibilitatile de a institui o forma stabile de guvernare astfel incat in 1795 Franta revolutionara se stinge transformandu-se intr-un regim autoritar guvernat sub forma unui directorat alcatuit din 5 membrii in mainile caruia este concentrata intreaga putere.

C5 : 21.03.2008In Franta imediat dupa con centrarea puterilor in cadrul directoratului se suprima votul universal,

este adoptat sistemului electoral cenzitar care transfera puterea in mainile celor care detin averi, proprietati. In plan extern directoratul cauta sa obtina aliante si chiar dominatii sub amenintare militara care sa scoata Franta din izolare si sa-i stabileasca statutul de prima putere in lume. In zona vizata de franta se afla Europa centrala si Italia astfel directoratul organizeaza trei armate conduse de 3 generali, Jourdan, Monreau si Bonaparte. Primele doua sunt trimise impotriva Austriei si ca diversiune al treilea corp in Italia. In fapt Jourdan si Monreau sunt invinsi, Bonaparte este singurul care invinge, ocupand in intregime italia, ajunge sa ameninte chiar Viena impiedicat de Alpi reusind sa ceara Austriei pacea. Pacea semnata de Bonaparte confera avantaje importante. Franta prin campania militara a lui Bonaparte reuseste sa se inconjoare de surori care ii copiaza constitutia.

Prin intermediul dominatiei militare si culturale, franta reuseste sa raspnadeasca ideile revolutionare republicane. Acest lucru a fost simtit si considerat o amenintare de moarte din partea monarhiilor europene. Monarhiile europene sunt potrivnice evolutiei franceze si astfel in 1799 se realizeaza o a doua alianta antifranceza care reuseste sa obtina succese militare importante impotriva Frantei. Directoratul incepe sa-si piarda din legitimitate, conteext in care se reintoarce in Franta Bonaparte, aliindu-se cu o parte din directori. Bonaparte organizeaza o lovitura de stat in 9 noiembrie 1799, care anunta sfarsitul previzibil al Frantei Republicane. Directoratul inlocuit cu regimul cunoscut sub numele de Consulatul francez, puterea este impartit e trei consuli, dupa o luna, la presiunile lui Bonaparte, acesta devine prim-consul obtinand intreaga putere politica de factor fiind cel care are dreptul de a legifera, de a numi functionarii de stat de a conduce politia si armata. Ceea ce-i va oferi deplina legitimitate lui bonaparte va fi maniera exceptionala in care reuseste sa organizeze administrativ si economic franta, utilizand o autoritate ferma, reorganizand finantele administrative, sistemul juridic, invatamantul public si armata, recunostiinta populara apare imediat dat fiind ca Bonaparte este asimilat cu salvatorul care a reusit sa oferte francezilor linistea necesara dupa o perioada de mari tulburari. Napoleaon scrie Hegel « se ridica ca o putere militara si ca o vointa individuaala in fruntea statului prin Napoleon, nu mai domneste neincrederea ci respectul si teama cu imensa sa putere de caracter a supus intreaga Europa ramanand peste tot oranduirile sale liberale».

Admiratori ai revolutiei si a lui Bonaparte, Kant, Hegel, Schelling, Bettowen. Din punct de vedere geografico-politico arata Hobsbawn, din punct de vedere economic

revolutia franceza si Napoleon au reusit consolidarea statului coerennt teritorial cu frontiere bine definite, guvernat de o singura autoritate suverana si un singur sistem administrativ. Din punct de vedere politic statul si politica traditionala federala dispare, codul civil napolean, administratia birocratica rationala fiind cateva exemple cu care Bonaparte a reusit sa cucereasca Europa astfel incat putem spune

10

Page 11: Istoria relatiilor internationale curs

ca niciun stat european nu a iesit din perioaada lui napoleon cu institutiile neafectate de valul modernizarii. In acest context bonaparte, isi extinde aria de autoritate si onoruri pe care singur si le atribuie, beneficiind de entuziasmul poopular neconditionat, astfel devin in 1802 consul pe viata, iar in mai 1804 imparat ereditar al Frantei sub numele de Napoleon I. Bernsteins si Milza considera ca napoleon modifica relatia dintre Franta si Europa, nu mai este vorba de infruntarea dintre doua conceptii despre societate ci despreun imperialism cu valenta modernizatoare care se loveste de o Europa monarhica. Dupa incoronarea lui Napoleon I ca imparta al Frantei, puterile Europei se simt amenintate si se formeaza cea de-a treia coalitie antifranceza in 1805 : Anglia, Austria, Rusia, Suedia si Neapole. In decembrie 1805 armata imperiala franceza se intalneste cu armata ruso-austriaca la Austrlitz. Napoleon reuseste sa invinga armata ruso-austriaca facand din Franta singura putere continentala, Austria capituleaza recunoscand dreptul Frantei asupra tuturor teritoriilor cucerite cedand provincii importante aliatiilor germani ai Frantei si obligandu-se sa plateasca Frantei mari sume de bani ca indemnizatie de razboi. Prusia, desi pana atunci aliata a Frantei se simte amenintata din cauza prezentelor armate franceze peste Rin si ii cere lui Napoleon saa se retraga. Aceasra printr-o rapida campanie militara ocupa Brusia, incluzand Berlinul. Infrangerea Prusiei face din napoleon stapanul incontestabil al intregii Germanii. Pe continent teritoriile care nu fusesera inca aliniate in marele imperiu francez erau Spania si Rusia, la acestea adaugandu-se si Anglia. De la Berlin Napoleon instituie o blocada economica impotriva Agliei obligand toate tarile europene aflate sub influenta Parisulului sa intrerupa orice legatura comerciala cu Anglia. Aceasta blocada nu putea fi eficienta cata vreme Spania nu se afla sub dominatie franceza. Astfel ca Napoleon ocupa si spania. Autoritatea lui Napoleon cunoaste apogeul.

Napoleon odata cu dominatia Europei se transforma si ca stil de conducere politica, devine un lider autoritatr, despotic dorind supunerea absoluta a corpului administraativ juridic, organizeaza servicii de politie secreta insarcinate cu obiectivele de a supraveghea si controla orice fenomen sociaal si politic acre ar fi putut atenta la conducerea autoritara.

Nu ezita se recurga si la arestari arbitrare, liberalismul modernizator al lui Napoleon dispare, libertatea omului ramane un dizerat constitutional lipsita de acoperire reala. In ciuda despotismului napolean, imperiul francez modernizeaza Europa prin administratia birocratica si nationalizata pe care o transpune in toate teritoriile ocupate prin moduri ce desfiinteaza feudalismul, iobagiei sau prin intermediul unei economii eficiente. In anii de glorie ai Frantei imperiale 1805-1811 apare ideea sistemului politic continental european unificat sub dominatia Frantei incepand cu 1810 relatiile dintre imparatii Frantei si imparatii Rusiei se deterioreaza fiind de amintit faptul ca rusia percepe in expansionismul francez o amenintare la adresa sa. Relatiile tensionale intre Franta si Rusia il determina pe Napoleon sa fie cel care face primul paas, lucru care se petrece in iunie 1812 cand Rusia este atacata de imperiul colonial. Succese militare pentru armata franceza care reuseste sa ajunga pana la Moscova, chiar si sa ocupe Moscova. Campania impotriva Rusiei nu poate fi finalizata razbiul devenind potrivnic frantei care nu reuseste cu infrastructura, tehnica si utilitatile de care beneficiza sa treaca de iarna grea. Din cauza carentelor de aprovizionare a iernii aspre si timpurii precum si a luptelor de hartuire pe care armata tarista le duce impotriva armatei imperiale, care inregistreaza perderi uriase din aproximativ 700000 de mii la inceeputul campaniei in Rusia, 50000 sunt ucisi ssau luati prizonieri astfel incat napoleon este obligat sa se retraga. Odata cu infrangerea din rusia, intreaga Europa simte ca e momentul sa inlature hegemonia franceza. Se reorganizeaza alianta antinapoleana la care participa de data aceasta Rusia, Prusia, Anglia, Austria Suedia si la Leichtz 1813, armatele franceze sunt invinse iar coalitia invadeaza franta. Trupele ruso-prusace cuceresc Parisul, si-l obliga in aprilie 1814 pe Napoleon sa aplice, exilandu-l pe insula Elba. Astfekl dupa 20 de ani vechiile monarhii ale europei reusesc sa reinstaureze principiul echilibrului de forte ce a dominat politica externa mondiala dupa Westphalia. In

11

Page 12: Istoria relatiilor internationale curs

ciuda tentativei idealiste de a reveni in fruntea frantei in 1815 prin infrangerea de la Waterloo va fi definitiv exilat.

Congresul de la Viena si Sfanta AliantaPentru restabilirea ordinii internationale europene, statele Europei se intalnesc in 1815 in cadrul

Congresului de la Viena. Tratativele incep in toamna lui 1914 insa se concretizeaza in 1815. actorii directi in negocierile de la Viena pe de o parte principiul puterii castigatoriilor : Aanglia, Rusia, Austria, Prusia, apoi tarile membre ale coalitiei invingatoare : Suedia, Portugalia si spania, tabara invinsilor Franta, ce si-a trimis la Viena pe abilul diplomat Talleyran. Tabara invingatorilor arata Pierre Rienouvan urmareste 2 obiective majore :

1. restabilirea unui echilibru de forte in europa intre principalele puteri castigatoare care sa continue politica sferelor de influenta ale secolului XVIII si care sa faca abstractie de considerente culturale lingvisticee sau etnice ;

2. intarirea autoritatilor locale si nationale conservatoare in vederea abandonarii proiectului repiublican revolutia de tip francez.

Toate puterile castigatoare dobandesc importante teritorii, iar Franta e intoarsa in granitele sale 1792. La initiativa tarului alexandru(Rusia) dupa incheierea Congresului are loc o intelegere intre puterile europene din care reiese un puternic spirit contrarevolutionar. Astfel Austria, Prusia si Rusia incheie un tratat cunoscut sub numele de Sfanta Alianta in care monarhii celor 3 tari semnatare se obliga sa se sprijine reciproc in caz de nevoie desi in aparenta tratatul Sf. Alianta era expresia unui misticism crestin ecumenic cu valente politice(I art al tratatului mentioneaza : « conform cuvintelor din Sfanta Scriptura care cere tuturor oamenilor sa se considere frati, cei 3 monarhi contractanti vor ramane uniti prin legatura unei fraternitati adevarate si indistructibile, aparand in fata supusilor si armatelor lor ca niste parinti ») tratatul se va constitui odata cu actiunile politice inteprinse in numele acestei aliante intr-un instrument de mentinere la nivel european a unui status-quo conservator. Prima jumatate a secolului XIX este marcata de lupta politica si militara intre principiile monarhiilor conservatoare a caror brat armat e Sf. Alianta si pe de alta parte spiritul politic liberal care capata legitimitate tot mai mare si sprijin popular, a carui brat sunt revoltele populare si revolutiile ce vor culmina cu primavara popoarelor din 1848.

C6 : continuare 28.03.2008In paralel cui actiunile Sf. Aliante, prindea contur si forta de legitimitate teoria liberala. Principii

precum statul constitutional, domnia legii principiul cat egale, recunoasterea statului civic egal, egalitatea in fata in fata legii. Delegitimarea ieeraarhiilor sociale ereditare, teoria suveranitatii, universalizarea drepturilor civice si politice, libertatea asociationala separatia puterilor in stat, coboara din sfera reflectiei teoretice si incep a fi revendicate pentru a fi puse in practica. Aceste principii transforma politica internationala a statelor fortandu-le sa devina monarhii constituite sub forma unor regimuri oligarhice concurentiale. Spiritul liberal este insotit si de dezvoltarea constiintei nationale care la inceputul secolului XIX, care prin romantismul german cunoaste o puternica si noua fundamentare. Primul teoretician al nationalismului romantic este Herder. Acesta impune conceptul de colxgeist, care se refera la spiritul esential si specific al fiecarui popor constituit din particularitatile lingvistice, religioase, culturale, traditionale. Nationalismul romantic continuat Fichte sau Hegel va duce la aparitia unei conceptii organice asupra comunitatii nationale structurate pe o idee comuna a trecutului, o limba a carei unitate si specificitate e evidentiatacu orice prilej pprecum si o religie unitara a natiei. Sf Alianta se confrunta cu 2 mari provocari. Spiritul liberal(iluminism) si constiinta nationala. Nooua ordine europeana promovata de Sfanta Alianta, carei i se va adauga si Franta lui Ludovic al XVIII-lea si care datorita obiectivului asumat, de a apara o realitate politica bazata pe puterile monarhiilor conservatoare antiliberale, vor exista inca din primul an dificultati majore.

12

Page 13: Istoria relatiilor internationale curs

Sf. Alianta este un construct nascut impotriva curentului. Austria intervine in principatele germane pentru a reprima revendicarile nationaliste. In 1821, Austria intervine brutal in Neapole unde inlatura guvernul liberal si statutul constitutional. Franta lui Ludovic al XVIII-lea ingenunchiaza in 1823, incercareea liberalilor spanioli de a transforma monarhia lui ferdinand al XVII-lea intr-o monarhie constitutionala. Sfanta Alianta va forma ceea ce istoria relatiilor internationale va numi concertul Europei adica obligatia monarhiilor conservatoare de a acvtiona concertat punandu-se prealabil in acord in vederea pastrarii status-quo-ului si echilibrului impus prin tratatul de la Viena din 1815. exponentul cel mai remarcabil al acestei viziuni este cancelarul austriac Meternich, cel care conduce in prima jumtatate a secolului XIX campaniile antirevolutionare din europa. Metternich are convingerea ca linistea Europei depinde de suprimarea inca din primele momente ale oricarei tendinte liberale.

Vadurile revolutionare din prima jumatate a secolului XIX : 1830-1848

Aceasta ordine internationala antiliberala nu avea cum sa reziste decat daca toate puterile momentului impartaseau aceeasi viziune conservatoare iar miscarile de trezire a constiintei nationale erau tinute sub control. Din ordinea antiliberala prima iese Anglia. Concertul european da primele note false cand apar interese divergente in interiorul Sfintei Aliante combinate au miscarea de emancipare bnationala din Grecia.

Succesele nationale de eliberare a grecilor incurajeaza aparitia altor evenimente perturbatoare pentru echilibrul european. In 1830 in Franta are loc o confruntare deschisa intre gruparile liberale sprijinite de populatia oraselo(Paris) si monarhia conservatoare reprezentata de Carol al IX-lea, cand acesta incearca sa elimine drepturile politice liberale obtinute pana atunci, pana atunci de francezi la Paris are loc o revolta de mare amploare care culmineaza in 29 iulie 1830 cand rasculatii invadeaza Parisul. Dinastia Bourbon este inlaturata in Franta, conturandu-se germenii unei monarhii constitutionale. Ducele D’Orleans devine unul din liderii revolutiei, regele cetatean Ludovic Filip I. Astfel Franta tulbura din nou ordinea europeana vantul revolutionar ajunge si in Belgia, Polonia, Italia, Germania sau spania. Acolo unde intervin Austria si Franta revolutia nu are nici sansa de reusita. Cu toate acestea e de consemnat faptul ca dupa 1830, ordinea impusa de Sf. Alianta la nivelul Europei, e definitiv compromisa. Evenimentele anilor 30 duc la aparitia unor reasezari, repozitionari a monarhiilor europene care de data aceasta se grupeaza mai ales pe criterii ideologice. Pe de o parte tabara statelor conservatoare cu regimuri monarhice absolutiste condusa de Prusia, Rusia, Austria si de celalalta parte monarhiile constitutionale in randul carora cele mai proeminente sunt Anglia si Franta. La mijlocul anilor 40 se reaprinde flacara revolutionara de sorginte liberala si nationala care pune la grea incercare sistemul international monarhic.

In 1848 in Franta se instaureaza a II-a republica, in Austria, in martie 1848 se manifesta cereri liberale si natiuni vehemente a caror vehementa vor afecta si pe Mett care care este inlaturat. In Italia se organizeaza o campanie militara impotriva Austriei precum si in Germania unde numeroase principate reuesc sa-si impuna constitutii liberale. Are loc in 1848 o prima afirmare clara pe scena internationala a principiului autodeterminarii popoarelor fapt ce justifica eticheta pe care a primit-o acest an ca fiind primavara popoarelor.

Toate miscarile sunt eliminate de Sf. Alianta, armata austriaca reusesete, fiind sprijinita de Rusia sa reprime revolutia din Cehia, Austria, Boemia, Ungaria sau Italia. Ocupa Italia de Nord si le impune ordinea conservatoare in peninsula. Totodata se destrama sub presiune Rusiei si Austriei si visul unei Germanii lliberale unite. La putin timp dupa miscarea revolutionara din 1848, remarca bernstein si Milza, in care multe din popoarele Europei au crezut ca vad lumina unei noi epoci, Europa vechiului regim asa cum fusese modelata la Viena a rezistat. Focul insa nu s-a stins si dupa doar 10 ani de la

13

Page 14: Istoria relatiilor internationale curs

esecul primaverii popoarelor, imparatul francez Napoleon al III-lea prin politica sa externa repune in discutie ordinea europeana contribuind la aparitia Europei natiunilor.

Cadre generale ale politicii europene in a 2-a jumatate a secolului al XIX-lea1848- manifestul partidului comunistIn 1850 pathosul european revolutionar parea ca fusese alungat cel putin din sferele practicii

politice. In Franta dupa ce in urma miscarilor protestatare din 1848, regele Ludovic Filip este alungat/detronat. Ludovic Napoleon Bonaparte este ales pe 10 decembrie presedinte al republicii franceze insa republica nu dureaza mult, dupa doar 3 ani pe 2 decembrie 1851 Ludovic Napoleon Bonaparte infapuieste o lovitura de stat prin care isi largeste prerogativele prezidentiale si isi lungeste mandatul la 10 ani. Aceste schimbari pregatesc terenul ca peste un an de zile sa se proclame noul imparat al francezilor, transformand Franta din nou in monarhie. Ludovic Bonaparte devine Napoleon al III-lea. In Austria in 1848 revolutia liberala este zdrobita. Impaaratul ferdinand I abdica, la tron urmand nepotul sau Frantz Ioseph I, cel care desi pentru o scurta perioada parea ca indreapta imperiul austriac spre constitutionalism la putina vreme abandoneaza orice proiect de asemenea natura. Franz Iosph in 1851 nota : « am aruncat principiul constitutional peste bord, Austria nu are decat un singur stapan ». Rusia ofera la mijlocul secolului XIX modelul perfect de monarhie absolutista. Aici dupa o lunga rascoala in 1825 la Petersburg a inceput lunga domnie a Tarului I care vrme de 30 de ani a condus autoritar imperiul si care a fost cel mai important conservator pe scena internationala europeana. Reactiunea conservatoare se impune si in confederatiile germane unde constitutiile sunt revizuite eliminandu-se prevederile liberale, dezvoltandu-se parlamentele si reinstaurandu-se autoritarismul monarhic. Un exempplu il constituie numirea in functia de cancelar in 1862 a lui Otto von Bismarck de Wilhelm I, cu scopul de a zadarnici orice revolutie liberala.

Autoritatea politica domina la mijlocul secolului XIX Europa constinentala. Rusia, austro-ungaria, Germania, Franta pana in 1870 sunt exempple clare. In acelasi timp, Anglia face nota discordanta, unde sistemul politic tinde catre constitutionalismul liberal inca din anii 30 puterea monaarhului este drastic limitata, primul ministru devine seful executivului, cel care isi alege singur ministrii si care raspunde politic in fata parlamentului nu a monarhului. In 182 in Anglia este adoptata  de parlamentul englez legea reformei electorale care dubleaza numarul cetatenilor cu drept de vot si care ofera puterea cameri comunelor in detrimentul camerei lorzilor ce tinde sa devina o prezenta ssimbolica(ca si astazi).

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea atat partidul conservator britanic cat si cel liberal transfo`rma sistemul politic intr-unul specific liberalismului democratic lideri precum Israeli Gladstone. In planul relatiilor internationale prrimul eveniment care tulbura ordinea o constituie tentativa tarului Nicolae I de a-si impune dominatia asupra imperiului otoman. Acesta se afla intr-o cadere accentuata inca de la inceputul secolului. Rusia vede in slabiciunea imperiului otoman momentul prielnic pentru a-si extinde dominatia asupra popoarelor slave din balcani si sa devina astfel aparatoarea si nucleul ortodoxiei. Pe de lata parte daca reusea sa-si impuna dominatia in balcani, ar fi putut domina stramtorile dintre balcani si Marea Neagra si si-ar fi indeplinbit astfel unul dintre obiectivele majore. Anglia se simte direct implicata in aceeste probleme de politica externa, fiindu-i foarte importanta mentinerea hegemoniei in Mediterana, cat si controlul asupra drumurilor comerciale spre orientul Mijociu si Asia ce treceau prin imperiul otoman. Astfel Anglia vede in tentativa tarului de a distruge imperiul otoman nu dorinta de a ajuta emanciparea popoarelor din balcani si eliberarea ortodoxiei ci dorinta tarului de a deveni al II-lea sultan. In 1853 izbucneste razboiul din Crimeea, cand armatele tariste trec Prutul ocupand principatele romane aflate sub protectorat otoman. In 1854 Anglia reuseste sa coalizeze cu Napoleon al III-lea Franta, si impreuna sa incheie un tratat militar cu Turcia opunandu-se o coalitie

14

Page 15: Istoria relatiilor internationale curs

semnificativa impotriba Rusiei. Luptele de la Sevastopol din 18 sunt sunt decisive, aici mare parte din flota rusa este distrusa, trupele anglo-franceze reusind sa ocupe orasul dupa un an de asediu. Rusia e oblligata sa ceara incetarea conflictului si sa accepte tratatul de pace. Lucru care se intampla in 1856 la Paris. Aici, Imperiul otoman intra in garantia colectiva, iar noul tar Alexandru al II-lea accepta neutralitatea Marii Negre.

Ca o consecinta a noului raport de forte in 1859 se unesc Moldova si Tara Romaneasca cu sprijinul direct si activ al Frantei.

C7 : continuare 04.04.2008In fapt, Congresul de la Paris din 1856 anunta noua viziune asupra puterii externe asupra Frantei.

Napoleon al III-lea nu mai consider legitim status-quo-ul stabilit la Viena in 1815 si isi doreste reorganizarea Europei pe baza principiului autodeterminarii nationale. Obiectivul major al Frantei este construirea unei Europe a natiunilor, condusa de Paris, centrul cultural si poltic. Dupa congresul de la Paris, tema nationalismului incepe sa domine raporturile internationale.

Napoleon al III-lea : «una dintre cele mai mari griji ale mele a fost rezolvarea problemelor popoarelor care au fost . Primul suveran care, profitand de primul mare conflict va imbratisa cu sinceritate cauza popoarelor, va ajunge in fruntea intregii Europe. El incearca acest lucru prin instituirea unui sistem de congrese care sa rezolve intr-o maniera care sa nu implice razboaiele in problemele interne.

In 1863 declara urmatoarele: « doresc din tot sufletul meu sa vina o zi cand marele probleme care dezbina guvernele si popoarele vor putea fi rezolvate in deplina pace printr-un tribunal european. »

In acest sens, in aceasta perioada incep sa se formeze si primele organizatii internationale, in 1856 se infiinteaza comisia europeana a Dunarii, in 1863 la Geneva, crearea comitetului General al Crucii Rosii. In 1864 se incheie la Geneva Conventia internationala cu privire la tratarea ranitilor in razboi. In 1873 la Bruxelles se infiinteaza asociatia de drept international.

Dupa Congresul de la Paris, in italia, din momentul in care liberalul Cavour devine seful guvernului din Piemont, incepe proiectul politic de unificare care era mai vechi – Machiavelli. Caeour este sprijint de napoleon al III-lea sa declanseze un razboi impotriva Austriei de eliberare care inregistreaza in 1859, succese importante in favoarea italienilor.

Pana in 1871, cand Roma e proclamata capitala Italiei, se duce o permanenta lupta pentru unificare cu Austria si cu trupele papale care doreau unirea Italiei sub sceptrul liberalilor. In acelasi timp, venirea in 1862 a lui Otto von Bismarck, in functia de cancelar al Prusiei marcheaza momentul in care fabrica europeana a antiunilor incepe sa lucreze si pentru Germania. Bismarck, desi ostil spiritului liberalo-democratic, imbina cu talent forta si diplomatia avand ca scop fundamental realizarea unei unificari a Germaniei sub dominatie prusaca fara sa declanseze un conflict european major. Napoleon al III-lea spijina proiectul lui Bismarck involuntar. Cancelarul german reuseste sa elimine dominatia austriaca din confederatia gemana si sa instituie Prusia ca si conducatioare a federatiei germane. Dupa ce elimina pretentiile habsburgilor austrieci asupra Germaniei, Bismarck duce o politica provocatoare fata de Franta, invitand-o sa declare razboi Prusiei, intrucat Bismarck stia ca Franta imperiala nu era pregatita militar. In consecinta armata franceza imperiala inregistreaza esecuri militare catastrofale in confruntarile cu prusacii. Aceste infrangeri au efect direct in planul intern al politicii franceze.

Populatia pariziana se revolta din nou impotriva regimului monarhic si in septembrei 1870 se instaureaza a treia republica. Armatele prusace ajung sa portile Parisului, care in ciuda unei rezistente, este abdicat sa declarea incheierea razboiului ca tara invinsa. Razboiul unifica definitiv Germania, sub bratul de fier al administratiei prusace.

15

Page 16: Istoria relatiilor internationale curs

In ianuarie 1871, are loc proclamarea imperiului federal german, unificat in jurul Prusiei, sub conducerea imparatului Wilhelm al III-lea. Germania anunta aparitia unei noi mari puteri care va marca istoria internationala ulterioara. Economic este excelent organizata cu o populatie de 40 de mil de locuitori si cu un teritoriu care o plasa pe primul loc in Europa, cu exceptia Rusiei si cu o armata dotata si foarte bine pregatita.

 Incepand cu 1871 istoria relatiilor internationale consemneaza debutul « epocii lui Bismark », perioada cuprinsa intre 1871 – 1890. Scopul major al politicii externe dusa de Bismark a fost mentinerea echilibrului european asa cum se conturase de dupa razboiul franco-prusac si care facea din Germania principala putere constinentala. Bismark urmareste sa izoleze Franta, care era principala rivala pe continent si care dupa razboi isi pierduse primul loc, minimizarea si incetinirea aspiratiilor nationale care puteau periclita status-quo-ul european, lucru pe care Bismark il face colaborand cu vechile puteri Rusia si Austro-Ungaria, care regretau inca Sf. Alianta ; incearca sa pastreze ordinea sociala in statele europene, ordine ce era amenintata de ideologia socilista revolutionara si internationalista, in 1848 apare la Londra Manifestul partidului comunist.

Intre 1873 1890, Bismak domina politica externa europeana fiind principalul actor si creator al sistemelor de aliante, care aveau ca scop mentinerea echilibrului. Primul sistem de aliante intelegerea celor 3 imparati, era alcatuit dintr-o alianta defeniziva, militara incheiata intre germania si Rusia, dublata ulterior de o asociere a Germaniei la o mai veche conventie austro-rusa. Aceste aliante intre Austria, Rusia, Germania, ofera sprijin celor trei puteri in caz de pericol extern. Acest sistem insa nu a functionat foarte bine dovedindu-si limitele in momentul in care in balcani 1877 izbucneste conflictul intre Rusia si Turcia.

Rusia joaca rolul de protectoare a ortodoxiei impartindu-si dominatiile turcesti in balcani. In 1879 are loc un congres international la Berlin, condus de Bismarck si care avea ca finalitate rezolvarea situatiei din balcani. Acesta este si momentul in care aliantele celor trei isi arata , intrucat Bismarck are intentia de a nu lasa Rusia sa devina prea puternica, sa domine stramtorile spre mediterana. Tot Bismarck incearca escaladarea conflictului din balcani.

La Berlin se hotarasate impartirea sferelor de influenta(are loc o negociere) astfel incat Austro-ungaria urmeaza sa administreze Bosnia Hertegovina, Anglia-Ciprul. Rusia isi pastreaza proiectul de a sprijini un principat autonom bulgar cu teritorii mult mai reduse decat proiectase initial Rusia tarista. Romania, Serbia si Muntenegru sunt accepatate la acest congres ca state nationale independente. Desi congresul de la Berlin rezolva pentru un timp prokblema balcanilor, el nu multumeste tioate partile impplicate, principala neintelegere fiind intre Austro-ungaria si Rusia, ambele avand pretentii incompatibile in balcani.

Incepand cu 1879, simtind ca primul sisitem de aliante nu mai functioneaza, bismarck initiaza un al doilea sistem de aliante. De data aceasta, rolul central il are incheierea unei aliante defensive intre Germania si Austro-ungaria. In 1881 Bismarck reuseste sa incheie o intelegere secreta, care prevedea neutralitatea semnatarelor, in cazul aparitiei unui conflict intre Germania impreuna cu Austro-ungaria si Rusia. Pe de alta parte, Bismarck conduce dubla alianta (Germania Austro-ungaria) catre apropierea de italia, astfel nascandu-se Tripla Alianta(germania, Italia, AU), care are durabililitate, reinoindu-se o data la 5 ani.

Initial sistemul de aliante incearca sa se dezvolte prin apropierea de Anglia, astfel incat aceasta sa-si pastreze dominatia in Mediterana, lucru convenabil Germaniei si AU, intrucat dominatia britanica insemna lipsa intaririi dominatiei franceze si ruse in regiune.

Bismarck mai incheie un tratat secret intre Germania si Rusia ca uramare a preocuparii acestuia pentru mentinerea echilibrului, prin care era recunoscuta dominatia Rusiei in balcani si era asigurata neutralitatea reciproca in cazul unui tert conflict.

16

Page 17: Istoria relatiilor internationale curs

In 1888, Germania cunoste sucesiunea la tromul imperial cand in vara acestui an, Wilhelm al II-lea devine noul imparat. Acesta si cercurile de influenta care il insotesc sunt mult mai antirusesti decat politica promovata de Bismarck pana atunci si mult mai favorabila AU. Pe de alta parte ambitiile lui Wilhelm al II-lea precum si economia in crestere a Germaniei nu mai corespund cu perspectiva lui Bismarck asupra unei Europe echilibrate in care sa domneasca o retea de aliante prin care sa se impiedice aparitia unei puteri amenintatoare prentru Germania. In 1890 Bosmarck e constrans de Wilhelm al II-lea sa demisioneze.

Pe termen scurt (arata Besias) acrobatiile diplomatice a lui Bismarck au reusit sa mentina un status-quo european echilibrat, nu s-au inregistrat razboaie de proportii mari.

Pe termen lung insa, nu a putut rezista sistemul de alianta bismarckian. Tripla Alianta are dificultati majore cauzate de rivalitatea dintre Austria si Italia.

Pe de alta parte, sistemul de aliante bismarckian, nu rezista in fata fragilului compromis dintre Austria si Prusia pe problema balcanilor.

Tot politica externa bismarckiana centrata exclusiv pe probleme europene nu a adat curs unei extinderi coloniale masive ale germaniei, dimpotriva, el a lasat mana libera Frantei, intocmai pentru a avea o supapa prin acre aceasta sa-si impace orgoliul, sa-si construiasca un vast imperiu colonial in pararele cu Tripla Alianta, atat Rusia cat si Franta incearca sa iasa din izolarea europeana impusa de Bismarck. Pe un fundal de apropiere militara si diplomatica intre Franta si Rusia. In 1892 are loc incheierea unei aliante militare intre cele doua tari. Acestea se obliga la sprijin reciproc in caz de agresiune. De altfel constituirea blocului militar franco-rus marcheaza sfarsitul « epocii Bismarck » in jurul anului 1900 situatia europeana era foarte complicata astfel Anglia baleaza intre cele doua puteri in cautare de avantaje, neputand si nedorind sa se decida. Intre Rusia si Anglia existau deferende majore pe chestiuni legate de Orientul mijlociu si nu numai. Intre Rusia si AU persista problema balcanilor, iar Franta si germania nu reusesc sa se inteleaga in chestiunea provinciilor Alsacia si Lorena. La toate acesteaa se adauga aparitia unor actori din afara Europei care pretind sa joace un rol important pe secena internationala(SUA si Japonia).

C8- 11.04.2008Contextul international in preajma primului Razboi Mondial

La cumpana dintre secole in anii 1900, cancelarul G, nou numit in functie. Bullon afirma « nu dorim decat sa ne ocupam locul nostru sub soare » ca expresie a politicii mondiale pe care incepuse sa o practice Wilhelm al II-lea. Dorinta manifesta a Germaniei era sa transpuna politica echilibrului de forte asa cum reusise sa o faca Bismark pe continentul european la scara planetara, astfel incat imperiul britanic sa-si piarda pozitia de putere coloniala. In 1896 cu ocazia unui discurs, Wilhelm al II-lea declara ca imperiul german devine un imperiu mondial pretutindeni, in regiunile cele mai indepartate ale globului si vor locui cei mai multi patrioti ai nostri, produsele germane, stiinta germana, spiritul inteprinzator german strabat oceanele, bunurile pe care Germania le transporta pe mari si oceane sunt de ordinul miliardului.

Aceasta politica s-a bucurat de sustinerea masiva a elitelor, sentimentul de mare putere mondiala oferea satisfactie in randul magnatiilor industriali si chiar a intelectualitatii. Stabilitatea sistemului politic international post-bismarckian atat timp Anglia nu reactioneaza la politicile externe ale Germaniei. Incepand cu 1897 Londra incepe sa-si manifeste vizibil nemultumirea fata de politica lui Wilhelm al II-lea. Apare o contradictie evidenta intre interesele Weltpolitik-ului german si imperiul britanica. Germania e perceputa tot mai acut ca amenintare in primul rand la nivel economic dar si militar in special la capitolul flota maritima unde Anglia se obisnuise sa aiba rival. Simultan cu

17

Page 18: Istoria relatiilor internationale curs

nelinistea Angliei si Franta incepe sa conteste situatia internationala in special izolarea europeana la care o obligase Bismarck. Dupa incheierea in 1892 a aliantei militare cu Rusia, noul ministru de externe al Frantei Teofil Delcasse se va stradui sa incheie aliante care sa pregateasca Franta pentru un eventual conflict care parea deja iminent avand in vedere Realpolitik-ul si politica de forta ce dominau atat teoria cat si practica politicii internationale. Avand ca rival comun Germania, Delcasse reuseste sa apropie Franta de vechiul sau concurent Imperiul Britanic. Acest lucru prinde contur in 1903 cand intre cele 2 tari incep sa se semneze tratate pe baza unei relatii numita in epoca drept cordiala. Aceasta relatie cordiala a constituit impreuna cu blocul militar franco-rus Antanta cordiala noua grupare a puterilor care se opune blocului puterilor Europei Centrale. In 1907 formarea celor 2 blocuri care domina politica internationala la inceput de secol XX este in faza finala. Anglia si Rusia stabilesc o conventie politico-militara ce le apropie si permit Frantei sa se situeze in centrul unei Triple Intelegeri(Rusia, Franta, Anglia). Celelalt bloc de aliante se va baza si el pe un triumvirat Tripla Alianta: Germania, AU, Italia. In acest context in care apar 2 blocuri militare relativ echilibrate, parea ca echilibrul international sa fie unul durabil astfel la sfarsitul anului 1907 datorita restabilirii echilibrului pe plan international si a politicii de descurajare reciproca practicata de cele 2 blocuri nu se inregistra nici un eveniment consistent care sa prevesteasca conflictul major de peste cativa ani. In incercarea de a explica originile primului razboi mondial istoricilor le-a fost imposibil sa identifice o cauza unica majora a conflictului. Explicatiile istoricilor converg catre o multitudine de cauze. Joseph Nie identifica 3 nivele de analiza a primului razboi mondial:

1. Nivelul sistemic2. Nivelul politicilor interne3. Nivelul liderilor politici

1. Nivelul sistemic : aici sunt accentuate 2 elemente cheie : 1. ascensiunea puterii Germaniei2. concentrarea puterilor Europei in 2 blocuri de aliante care au tendinte de a imbratisa

politici externe din ce in ce mai rigideEconomia Germaniei a inceput sa functioneze tot mai bine si sa depaseasca in ceea ce priveste

productia industriala a Angliei precum si faptul ca industria navala germana a reusit sa recupereze foarte mult fata de flota britanica.

Sistemul balantei de puteri si-a pierdut flexibilitatea avuta in secolul XIX si din cauza ascensiunii nationalismului european care a facut ca solidaritatea traditionala aristocratica a dinastiilor monarhice europene sa nu mai functioneze, casele regale, europene au devenit captivele ethosului nationalist. Pe langa ascensiunea nationalista se remarca si cresterea credibilitatii acordata teoriei darwnismului social. Conceptia conform careia singurul element important si decisiv in politica internationala este forta, apare ca natural si firesc ca acel puternic sa castige si sa domine iar razboaiele scurte si decisive castigate de cei puternici sunt si ele percepute ca atare.

2. Nivelul politicilor interne: Joseph Nie respinge explicatia leninista potrivit careia primul razboi mondial a fost urmare a ascensiunii imperialismului capitalist. In fapt burghezia nu si-a dorit un conflict militar de proportii intrucat acestea le-ar fi afectat interesele economice. Criza internationala a fost provocata de slabiciunea interna a Imperiului Otoman, care fiind corupt si molatec, nu si-a putut controla teritoriile in special Balcanii. Tot aici trebuie amintite problemele sociale ale Germaniei in care conducerea politica concentrata in mainile unei oligarhii nu a inteles la timp asa cum intelesese Bismarck necesitatea reformei interne si a extinderii politicii sociale. Oligarhia a preferat sa-si castige legitimitatea folosind politici interne expansioniste si nu reforme interne sociale.

18

Page 19: Istoria relatiilor internationale curs

3. Nivelul liderilor politici: Se poate remarca ca imparatul AU Frantz Ioseph I era un batran obosit si o marioneta in mainile generalilor si a ministrului de externe. In Rusia, tarul Nicolae al II-lea era un aristocrat izolat si care isi facuse din inabusirea oricaror reforme interne principalul scop al politicilor sale. Era servit de ministri incompetenti si se aflau sub influenta unei sotii bolnave si nevrotice. Kaiser-ul Wilhelm al II-lea era si el suferind la nivel temperamental fiind o fire extrem de emotiva si care avea deseori complexe de inferioritate.

Incercand la randul sau sa gaseasca originile primului razboi mondial, Besias enumera :1. Afirmarea blocurilor de aliante care pe langa divizarea Europei antreneaza si o cursa a

inarmarilor dublata de prea putine eforturi in favoarea unei politici pacifiste.2. Escaladarea nationalismului care pe de o parte accentueaza nationalismele razboinice ale

puterilor dar si nationalismele revendicative ale minoritatilor incluse in imperiile multinationale ale momentului(cel AU)

3. Socul inferialismelor, rivalitatea economico-politico-militara care transcede specificul european si capata dimensiuni mondiale

Sintetizand putem considera cum o face Joseph Nie faptul ca principala cauza a declansarii marelui razboi a fost schimbarea structurii balantei de putere la inceputul anului 1914, indicii momentului aratau urmatoarea ierarhie :

1. Germania2. Anglia3. Rusia4. Franta5. AU

Cauzele care au jucat rol de mijlocitor sunt legate de lipsurile liderilor politici ai momentului precum si de viziunea general impartasita a vremii despre politica internationala iar cauza declansatoare care a precipitat evenimentele a fost asasinarea lui Franz Ferdinand, principele mostenitor AU, la Sarajevo de catre un nationalist extremist sarbo-bosniac. In urma razboaielor balcanice incheiate in 1913 se conturase o putere regionala care ameninta interesele AU in zona. Aceasta era Serbia care reusise prin Pacea de la Bucuresti din 1913 sa-si mareasca semnificativ teritoriul spre Sud. Imperiul AU intentioneaza sa se opuna ambitiilor sarbesti care insa sunt sprijinite de catre Rusia.

In acest context tensionat in care Serbia are pretentii teritoriale asupra unor provincii controlate de AU, in iunie 1914, cu ocazia unor demonstratii si manerve militare, mostenitorul tronului, arhiducele Frantz Ferdinand se deplaseaza impreuna cu sotia in Bosnia-Hertegovina, principate pe care impreuna cu AU le anexase in 1908. Ajung pe 28 iunie 1914 la Sarajevo unde sunt si asasinati de un student bosniac de nationalitate sarba. Imediat suspiciunile se indreapta asupra Belgradului, acuzat ca ar fi organizat atentatul. Momentul este decisiv considerat de catre AU care doreste acum sa rezolve problema sarba si sa-si reimpuna dominatia in Balcani. Germania se declara neconditionat de partea AU, Viena cu acordul si sprijinul Berlinului redacteaza un ultimatum adresat Serbiei pe 23 iulie 1914 cerand imperativ un raspuns in 48 ore. Serbia accepta toate cererile ultimatului(dizolvarea societatilor, asociatiilor pam-sarbesti nationaliste, interzicerea ziarelor si publicatiilor nationaliste, persecutarea ferma si imediata a tuturor nationalistilor) cu exceptia unui singur articol care impunea prezenta pe teritoriul Serbiei a unor trimisi care sa verifice aplicarea masurilor cerute de Viena. Raspunsul Belgradului redactat cu avizul Frantei si Rusiei si avand de partea sa si Londra dorind o rezolvare pasnica a conflictului nu este acceptat de AU. Pe 29 iulie 1914 este publicata Proclamatia catre popoarele mele semnata de Frantz Joseph I prin care imparatul AU declara razboi Serbiei. In august 1914 urmeaza o avalansa a declaratiilor de razboi, aceasta avalansa pune intr-o pozitie de conflict militar deschis cele 2 mari blocuri de aliante. Se declanseaza mari ofensive militare conduse in vest de

19

Page 20: Istoria relatiilor internationale curs

Germania si in Est de Rusia. Respingerea ofensivelor face ca incepand din 1915 sa inceapa de fapt un razboi de uzura purtat in jurul transeelor si stabilizate cu costuri umane enorme. Anul 1915 in planul relatiilor diplomatice si aliantelor militare este marcat de alaturarea Italiei de partea coalitiei franco-anglo-ruse si a Bulgariei de partea coalitiei germano-austro-ungare. In 1916 razboiul de uzura continua tulubrat periodic de incercarile de rupere a frontului. Pe frontul de vest, in februarie 1916, este de amintit incercarea Germaniei de a strapunge linia transeelor francezilor, tentativa esuata dar soldata cu enorme pierderi de vieti omenesti(circa 360000 de soldati francezi si 340000 de germani). Pe frontul de est Rusia incearca reluarea ofensivei insa nici aceasta ofensiva nu avea succes. Odata cu sfarsitul anului 1916 armatele germano-austro-ungare reiau ofensiva.

C9 : 18.04.2008Anul 1917 este anul hotarator in privinta desfasurarii conflictului. Distrugerile si pierderile

omenesti au creat o stare de oboseala generalizata si de revolta chiar in randul militarilor. Pe frontul de Vest continua ofensiva sangeroasa fara ca vreuna din parti sa loveasca decisiv. Balanta se inclina pe frontul de est unde in Rusia incep revoltele sociale si politice care vor culmina cu venirea la ptere a bolsevicilor condusi de V. I. Lenin. Astfel ceea ce incepuse in februarie 1917 , greva generala din Petrograd se va sfarsi in noiembrie 1917 cu instaurarea puterii sovietice la Petrograd. Acum congresul al II-lea general al sovieticilor din Petrograd se constituie in principala institutie a puterii si creaza consiliul comisarilor poporului in frunte cu clerul. In aceste conditii in care autoraitatea centrala a Rusiei nu mai functioneaza nici armata nu mai rezista pe frontul de est a.i. Germania reuseste sa oblige Rusia sa inceapa in decembrie tratativele la Brestlitovsk de incheiere a unui armistitiu separat prin care Rusia se retragea din razboi. Astfel parea ca balanta razboiului se inclina in favoarea puterilor centrale a Germaniei care castigand frontul de Est unde Rusia si Romania erau scoase din razboi, Puterile Centrale puteau acum sa-si mobilizeze intreaga putere militara spre vest. Lucrurile au fost contrabalansate de sprijinul al SUA acordat Antantei, in aprilie 1917.

In primavara anului 1918 devine clar pentru Germania ca in soarta primului razboi mondial se decide acum si ca timpul trece in defavoarea sa, Germania isi concentreaza si mobilizeaza o putere ofensiva impotriva frontului de vest pana in vara anului 1918. Germania inregistreaza succese militare importante insa nu atat de importante incat sa fie si hotaratoare, coalitia francezo-anglo-americana reusind sa se regrupeze si sa castige timpul necesar pentru ca interventia americana sa fie hotaratoare. In toamna 1918 se gaseau in Franta aproape 2 mil soldati americani. La fel tehnica militara este dominata de frontul de est si de armata anglicana. Germania este coplestia tehnic si numeric si se vede nevoita sa bata in retragere. In acelasi timp pe frontul de S si SE, Antanta inregistreaza victorii, Bulgaria capituland in septembrie 1918. In octombrie 1918 Austria cere un armistitiu in fata Italiei, context in care Germania nu mai poate continua razboiul si in noiembrie 1918 incheie armistitiu(de pe pozitia de tara invinsa) cu aliatii, abdicand ulterior(Wilhelm al II-lea). Astfel se incheie primul razboi mondial.

Situatia internationala dupa primul razboi mondial

In ianuarie 1918 presedintele W. Wilson prefigura principiile politice care sa ofere legimititate unui nou echilibru de forte la nivel international in discursul tinut in fata Congresului SUA. WW mentiona ceea ce ar fi trebuit sa se intample.

1. Necesitatea asigurarii libertatii maritime2. Eliminarea blocajelor si barierelor economice

20

Page 21: Istoria relatiilor internationale curs

3. Constituierea unei asociatii generale a natiunilor care sa asigure securitatea colectiva mondiala si independenta politica si teritoriala a statelor suverane

4. Rediscutarea problemelor si dominatiei coloniale5. Impunerea principiului autodeterminarii politice a natiunilor si stabilirea unor noi frontiere in

special in Europa in virtutea liniilor de democratie a nationalitatilorDupa capitularea Puterilor Centrale la aproximativ 100 de ani de la Congresul de la Viena din

1815, se anunta un nou congres international. Incepand cu ianuarie 1919 delegati din 27 de tari se intalnesc la Paris in vederea discutarii tratatelor de pace care sa marcheze noua ordine internationala. De la bun inceput se poate observa existenta unor lucruri care ameninta stabilitatea proiectului de pace. La Viena in 1815 au participat tratative in toaet partile inclusiv cea perdanta, acum se remarca absenta Puterilor Centrale care nu se afla pe pozitia de tara invingatoare.

Germania nu percepe respectivele tratate ca niste dictate. O alta problema a fost si lipsa Rusiei neinvitata din cauza evenimentului. Asupra evenimentelor ruse plana ideea ca exista un factor destabilizator si molipsitor pentru alte state. Conferinta de la Paris prezidata de G. Clemenceau care reprezenta Franta, tara gazda. Puterile invingatoare cu interese mondiale si care au avut si rolul hotarator in conferinta de pace au fost SUA, Anglia, Franta, Italia si Japonia legimitata in problema din exteriorul Europei. Fiecare stat continea 2 reprezentanti care formau Consiliul celor 10, organism abilitat sa conduca tratativele si discutiile. Deasupra Consiliului celor 10, forul decizional ultim si hotarator era format din Consiliul celor 4. W.W., D.L. George, J. Clemenceau si Vitto-Orlando. Intre cei 4 nu a avut loc consensul nici la nivel de idei si principii politice.

Pt W. Wilson era necesara existenta unui sistem international al relatiilor internationale bazat pe o liga a natiunilor capabila sa impuna si sa mentina o pace colectiva si mondiala. Pentru D.L. George esential era sa realizeze principiul echilibrului de forte in E. Continentala care sa impiedice extinderea comunismului. Pentru Clemenceau esential era condamnarea Germaniei care sa evidentieze Germania ca principala vinovata a declansarii razboiului facuta in asa fel incat Germania sa nu mai poate ataca securitatea Frantei prin obligarea Germaniei la plata unor sume. Pentru Orlando important era sa obtina garantiile promise Italiei de catre aliati fiind vorba de anexarea unor teritorii din balcani si fostul imperiu otoman.

Pe 28 iunie 1919 in galeria Oglinzilor a Palatului Versailles se semneaza tratatul privind soarta Germaniei. In acest act oficial Germania este considerata principala vinovata pentru izbucnirea razboiului teritorial. Germania pierde portiuni semnificative astfel Franta recupereaza Alsacia si Lorena, Belgia isi alipeste 2 cantoane, Polonia isi completeaza teritoriul cu o parte din Prusia orientala precum si parte din Silezi de Nord. Armata germana este redusa la 100 mii de militari fiind desfiintat serviciul militar obligatoriu si i se impune sa renunte la aviatie, blindate, artilerie grea sau nave maritime de razboi.

Germania este obligata si la plata unor uriase sume de bani. Germania este deposedata si de toate teritoriile sale coloniale. In septembrie 1919 si in iunie 1920 sunt incheiate alte tratate  : cel de Saint-Germain si Trianon, acestea sunt semnate cu statele succesoare AU-ei, Austriei si Ungaria – aici se va hotari situatia balcanilor si a Imperiului Otoman. Austria si Ungaria sunt definitiv separate si mult reduse teritorial. Se hotaraste print tratate si formarea Cehoslovacia, Iugoslavia si Romania Mare. Bulgaria pierde parte din Dobrogea in favoarea Romaniei, parte din Macedonia in favoarea Iugoslaviei si parte din Turcia Orientala in favoarea Greciei. Turcia isi pierde teritoriul Orientului apropiat sub dominatie franceza si pastreaza doar o mica fasie de pamant in jurul Constantinopolului.Tratatele din 1919 si 1920 duc la o schimbare radicala a hartii Europei, rezultate a unei imbinari pe de-o parte a principiului autodeterminarii si pe de o parte a principiului de forta. Nouta harta a Europei este in mod cert o harta mai aproape de revendicarile nationale decat harta din 1914, dar pe de alta parte ea nu

21

Page 22: Istoria relatiilor internationale curs

reuseste sa satisfaca toate statele. Tarile invinse capata prin aceste tratate un resentiment profund apoi exista tari castigatoare ce raman puternic nemultumite : Italia, caruia i s-au refuzat teritoriile promise. In noile state rezultate in urma tratatelor de pace apar noi minoritati nationale semnificative care accepta c greu sa se integreze. Putem spune in aceste conditii, ca inca de la momentul semnarii lor, tratatele au purtat in ele samburele revizionismului.

In perioada urmatoarele primului razboi mondial, atat in teoria relatiilor internationale cat si in praxisul politic relatiilor internationale, paradigma idealista liberala devine mult mai influenta Stefano Puzzini, idealismul de dupa I-ul R.M. se fundamenteaza pe principii care prezinta natura umana ca fiind universala, rationala si ireductibila la egoism si materialism. Ratiunea universala care obiectivizeaza in fiecare individ este cea la care trebuie sa apelam pentru a depasi starea de materialism in relatiile interstatale, idelialismul nu crede intr-o tendinta fireasca a mediului international catre conflict si considera razboiul o consecinta a rationalitatii, a politicii irationale. Idealismul promovat de persoane precum W.W. urmareste ca obiectiv major inlocuirea sistemului de echilibru al puterilor bazat pe politica puterii cu un sistem al securitatii internationale colective, fundamentat prin tratate internationale si care sa fie pus in practica cu ajutorul uunei puteri org. internationale capabila sa descurajeze conferinta. Astfel imediat dupa I-ul R.M. incepe construirea unei organizatii care sa poata juca rolul de garant al securitatii colective, se constituie astfel Liga Nationala, ale carei prime institutii apar in 1920, iar sediul central este fixat la Genea. Principiul fundamental al Ligii este acela de a preveni razboaiele si de a oferi securitate colectiva definita in articolul 10 : « membrii societatii nationale, prin insasi apartenenta la organizatie, isi ofera o garantie reciproca de securitate. In cadrul Ligii Nationale sunt create o serie de organizatii internationale subsidiare precum O. Comunicatiilor, O. Economica si Financiara. Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat. Sunt infiintate si alte organizatii internationale strans legate precum OIM, Curtea Permanenta de Justitie Internationala, organizatii care au supravietuit si dupa cel de-al II-lea R.M.

Sistemul international interbelic gandit in jurul unei organizatii precum Liga Nationala nu a reusit sa mentina invocata securitatea colectiva mondiala, anii 30 fiind marcati si de un sfarsti catastrofal al acesteia identificabil in izbucnirea celui de-al II-lea R.M.. Teoria idealista pierde mult din credibilitate dupa cum remarca M. Weight. Daca perioada de dupa 1918 a cunoscut cea mai mare tentativa facuta vreodata de a asigura societatii internationale o constitutie de a institui ordinea si legea internationala, prin cooperarea statelor, esecul acesteia a asistat dupa 1945 la o intoarcere la politica puterilor. S-a abandonat securitatea generala ca obiectiv politic si s-a presupus ca aceasta poate fi obtinuta prin teroarea inarmarii nucleare.

C10 : 25-04-2008Esecul politic de securitate colectiva si declansarea celui de-al II-lea R.M.

In plan ideologic perioada interbelica se remarca printr-o ascensiune ideologica a regiunilor totalitare. Relatiile Politice liberale parlamentar democratice sunt tot mai mult devalorizate. Daca a II-a jumatate a sec al XIX-lea si in sec II este un timp in care in spatiul occidental teoria si practica politica sunt puternic influentate de sistemul politic liberal si democratic, anii interbelici marcheaza apogeul unui prim val invers al democratiei, dupa S. Huntington(3 valuri in sus, 2 in jos :-???).

Inainte de 1945 Isaac Jeffrey, insasi ideea de democratie liberala era anatemizate cu raul, putreziciunea fiind atacata de ineficienta, ipocrizie, coruptie atat din partea dreptei cat si stangii politice internationale. Extremismul politic considera parlamentarismul constituit de constitutionalismul liberal, o forma anchilozata a unui sistem politic ce doar pretinde a fi reprezentativ pentru cetateni, dar care nu reuseste si nici nu a dorit vreodata acest lucru. Acest context se si consacra si apar lucrari Gaetano,

22

Page 23: Istoria relatiilor internationale curs

Mosca. Acestor actiuni din planul politic li se adauga vigoarea unui discurs nationalist violent identificabil mai cu seama in tarile nemultumite cu rezolvarea I-ului R.M. Acest discurs capata amploare odata cu imbratisarea sa de catre liderii politici importanti. O caracteristica pentru acest tip de discurs este prezenta violentei, a razboiului ca elemente benefice si necesare.

B. Mussolini : ‘fiecare epoca, fiecare popor are razboaiele sale, viata este un lucru relativ, abs nu exista decat in acceptiunea rece si sterica, cine tine prea mult la pielea sa nu se va duce sa se bata, trebuie sa actionam sa ne miscam, sa ne batem si daca e necesar sa murim, neutrii nu au dominat niciodata evenimentele, le-au suportat intotdeauna, sangele este cel care pune in miscare intotdeauna roata de vibratii a istoriei’.

Acestui tip de discurs violent i se adauga in inceputul elaborarii mecanismelor genocidare in aceleasi state nemultumite de rezolvarea primului R.M., in special Germania, incepe sa prinda contur si un discurs rasist care prefigureaza practica genocidara ulterioara, conform conventiei pentru oprirea si reprimarea crimei de genocid adoptata de ONU in 1848, genocidul este inteles ca fiind oricare dintre actele urmatoarele comis cu intentia de a distruge in intregime sau partial un grup national, etnic, rasial sau religios :

a) uciderea membrilor grupuluib) atingerea grava a acestor membri sau fizice a grupuluic) supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care antreneaza distrugerea

sa fizica totala sau partialad) masuri menite sa impiedice activitatile in interiorul grupuluie) transferul forat al copiilor dintr-un grup in altul

Toate aceste lucruri s-au intamplat spre sfarsitul anilor 30 si chiar dupa (Cambogia). In interpreatarea lui Ires Ternon, responsabil de un genocid, responsabil este statul pentru ca eliminarea unui grup solicita in fiecare etapa o sustinerea a clasei politice, birocratia, intregul esafodaj administrativo-tehnic, un cordon ombilical leaga puterea genocidala de puterea statului. Statele totalitare au oferit si ofera in continuare forma desavarstita de manifestare a practicelor genocidare. In viziunea aceluiasi autor, mecanisemele genocidului ar fi urmatoarele :

1) retorica genocidara(distrugerea unui grup presupune dezumanizarea prealabila) se prezinta eliminarea grupului tinta, nu ca pe o crima ci ca pe o vindecare, ca pe o terapie. Nu se ucide pentru ca cei eliminati nu sunt oameni, nu se ucide, se purifica, de dezinfecteaza, se trateaza, retorica genodicara prezinta crima ca terapie.

2) Dezmostenirea civica si dezumanizarea grupului : presupune disparitia protectiei legate ce urmeaza a fi eliminata, care ii transfera din cetateni in apartizi, nu mai sunt cetateni

3) Selectia – sunt selectionate in prealabil cu atentie si cu maxima rigoare victimele fiind clar identificate si insemnate

4) Planificarea – genocidul nu este urmare a unei isterii colective precum masacrele. Genocidurile sunt rodul unei planificari, create cu ajutorul aparatului administrativ de stat.

In planul R.I. in perioada anilor 30 se remarca in primul rand esecul politicii de securitate colectiva, Liga Natiunilor era varful de lance al politicilor de securitate colectiva, esecul s-a tradus ca fiind de securitate, razboiul fiind calea unica de rezolvare. Acest esec al politicii internationale coordonata de paradigma liberala idealista a culminat cu declararea in 1939 a celui mai violent si devastator conflict cunoscut vreodata soldat cu 50 mil victime. O explicatie simplista a declansarii celui de-al II-lea razboi mondial este transpunerea vinei exclusiv in faptul ascensiunii politice a lui A. Hitler astfel incat uneori cel de-al doilea R.M. mai e numit si razboiul lui Hitler. Hitler e considerat conform acestei perspective marele vinovat, creatorul unei miscari politice extremiste belicoase si care a condus Germania conform unor principii razboinice. Intr-adevar politica lui Hitler poate fi fara indoiala

23

Page 24: Istoria relatiilor internationale curs

interpretata ca o cauza declansatoare a celui de-al doilea razboi mondial, dar in niciun caz nu poate fi privita ca singura cauza. Nu doar politica acestui personaj politic malefic explica izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial. Sistemul international interbelic a fost subred inca din momentul constituirii sale. Tratatele de pace de la Saint-Germain, Versailles sau Trianon nu au reusit sa creeze o pace durabila. Evenimente precum invazia Japoniei din Manchuria(1931), invazia Etiopiei de catre Italiei(1935), razboiul civil din Spania, reocuparea Renaniei de catre Germania, formarea axei Berlin-Roma(1936), continuarea atacurilor nipone asupra Chinei, anexarea Austriei de catre Germania in 1938, ocuparea Albaniei de Italia si a Cehoslovaciei de Germania in 1939, toate acestea dublate de lipsa de reactie a Ligii Natiunilor pe de o parte si pe de alta parte de dorinta puterilor mondiale sa pastreze o pace fie ea subreda si doar aparenta au dus la esecul politicii de securitate colectiva. Responsabilitatea lui Hitler si a ideologiei naziste nu poate fi negata dupa cum arata G. Layton : ‘Ideile lui Hitler se intemeiaza pe o teorie rasiala darwinista in care poporul de stapani menit genetic sa conduca lumea, era rasa ariana alcatuita din popoarele nordice ale Europei si in special de germanici, arienilor li-e revenea sarcina de a mentine puritatea rasei si de a le domina pe celelalte. Un alt ingredient al nazismului si mesajului politic transmis de Hitler era antisemitismul violent irational halucinant si inspaimantator, evreii erau prezentati in retorica nazista-cea care a pregatit terenul politicilor genocidare a statului precum : cancer care roade trupul Germaniei, sa nu ajungem in metastaza.’ In locul democratiei parlamentare Hitler prevedea crearea unui sistem politic in care sa existe un singur partid atot cuprinzator condus dupa principiul dictatorial ein rich, ein volg, ein fhuren. Un alt tip al ideologiei naziste a fost nationalismul de tip agresiv axat pe dorinta de a crea un nou imperiu, imparatia de 1000 ani, care sa cuprinda toti germanii, o Germanie mare care sa fie o rivala a modelului britanic si al SUA. Acest lucru era posibil doar prin asigurarea spatiului vital, ce va fi obtinut prin cucerirea Estului : Polonia, Ucraina, URSS. Germania, scria Hitler, ’fie va deveni o putere mondiala, fie va disparea’.

In privinta actiunilor sale externe, dupa ce a venit in 1933 se pot identifica 4 faze(Joseph Nye) :a) distrugerea sistemului international creat la Versailles prin manevre diplomatice(se

retrage in 1933 din L.N., in 1935 anunta vointa Germaniei de a nu mai respecta clauzele militare Tratatului de la Versailles, acuza in 1936 Franta ca ar fi incalcat Tratatul de la Locarno, prin discutiile pe care aceasta le purta cu URSS)

b) expansiunea lui Hitler in toate tarile mici vecine se remarca anexarea Austriei si apoi a Cehoslovaciei, intervine in Spania generalul Francisc Frank, in 1939 este prevazuta incheierea unui tratat de neagresiune impotriva Poloniei

c) faza in care Hitler reuseste sa detina dominatia militara pe continent(1940, in care sunt ocupate Olanda, Belgia, Luxemburg, Franta, Norvegia)

d) supraextindere : marcheaza apogeul cataclismului declansat de razboiul total

C11 – 09.05.2008Incercand sa domine intreaga Europa Germania declanseaza batalia Angliei axata in special pe

lupta aeriana si totala si totodata incearca cucerirea spatiilor estice.Aviatia engleza reuseste sa faca fata atacului german, iar in rasarit este declansat un razboi

fulger. Acel razboi fulger din Rusia se soldeaza cu un esec, moment in care este socotit de majoritatea istoricilor ca fiind decisiv pentru soarta celui de-al II –lea RM. In iarna dintre ‘42 – ‘43 situatia devine ireversibil potrivnica Germaniei. In acest sens, trebuie amintite alungarea trupelor Germaniei din Africa de Nord, capitularea a trei sute de mii de soldati ai axei la Stalingrad ;i declansarea marii contraofensive rusesti. Incepand cu anul 1943 strategia Germaniei a fost in totalitate defensiva, iar conceptia militara a lui Hitler s-a indepartat tot mai mult de realitatea evenimentiala.

24

Page 25: Istoria relatiilor internationale curs

La sfarsitului ’43 aramata engleza si cea americana fac jonctiunea pe teritoriul Africii de Nord si apoi stabilesc o baza solida in Italia.

Armata rosie cunoaste victorii importante ajungand pana in Ucraina pe care o cucereste in mare parte. Liderul Germaniei se izoleaza de realitatea pe care nu vrea sa o accepte si spre deosebire de Lenin, refuza orice tentativa de negociere si capitulare cumitand suicidul abia in aprilie ’45 cand trupele erau pe teritoriul ei.

In Extremul Orient si in Pacific, expansionismul japonez a cunoscut ca si cel nazist momentele sale de glorie, urmate de un sfarsit catastrofal marcat de hotararea presedintelui Truman de a folosi bomba atomica. La 6 august 1945 bomba botezata Little Boy dotata cu 10 kg de uraniu si o putere de 100 kg de dinamita este aruncata in Hiroshima unde vor muri din 37000 locuitori, 24000. peste trei zile pe 9 august, Fat man , a doua bomba la Nagasaki, fapt care determina capitularea neconditionata a Japoniei.

Reluand subiectul cauzelor celui de-al II RM si mergand pe analiza lui J. Nye putem identifica o cauza structurala : I RM nu a rezolvat problema Germaniei. Tratatul de la Versailles a fost prea aspru cu germania si prea bland in aplicarea tratatului

Pot fi identificate si cauze interne proprii sistemelor politice interbelice cum ar fi :1. delegitimarea democratiei parlamentare2. criza economica din anii ‘303. politica de izolationism practicata de SUA care desi iesise ca cea mai importanta putere

politica mondiala nu s-a implicat in problemele europenilor4. asccensiunea la putere a lui Hitler.Astfel la nivel profund cauzele celui de-al II RM au fost cele sistemice : sistemul international

nerefacut viabil dupa I RM, cauza intermediara celei de natura interna, cauza declansatoare  : ideile lui Hitler.

Lumea dupa 1945o prima trasatura la nivelul configurarii geopolitice indica iesirea din zona dominatiei.

Dominatia Europei nu ii mai apartinea. Politica mondiala e dominata de acum de tari aflate in afara continentului european clasic : URSS si SUA.

Marea Britanie, desi avea puteri a iesit ca si tara slabita la fel ca si Franta care in ciuda regimului colaborationist de la Vichy se numara mai ales datorita generalului de Gaulle printre invingatori si a britanicilor de restabilire a aliantei din 1914-1918

Cel mai mare invingator al II RM este America victorioasa atat pe frontul european cat si pe cel din Pacific. Economia americana iese intarita din razboi, economia europenilor este la pamant. SUA nu a fost in postura celor participanti la razboi, nu au avut nici teritorii nici industrii afectate de razboi.

In 1945 economia americana realizeaza 50% din produsul global economic. Dolarul devine moneda care domina formatiunile nationale. Din flota comerciala mondiala 2/3 navigheaza sub pavilion American. Pe plan militar sunt prima putere politica, detin monopolul military, singura putere care detine arsenalul nuclear.

Celalalta invingatoare, URSS plateste un pret extreme de mare in al II RM. 25 de milioane de victime in timpul celui de-al II-lea RM si pierderi economice imense. Ceea ce obtin dupa incheierea razboiului este pastrarea teritoriilor dobandite in urma actului Ribbentrop-Molotov. Anexeaza nordul Prusiei, extinde cu 200 de km spre vest frontiera polono-germana, include in sfera sa de dominatie intreaga europa centrala si de Est, transformata in primii ani de razboi intr-o zona de securitate tampon si apoi intr-un bloc ideologic si militar aservit.

25

Page 26: Istoria relatiilor internationale curs

Dupa incheierea razboiului, politica de forta a lui Stalin nu a fost cu nimic schimbata fata de propriul sau popor, nu a fost niciun fel de relaxare sau recompensa acordata de institutii si conducatori. Stalin a devenit si mia crud si mai nemilos si mai suspicios. In discurile sale laitmotivul e dublarea eforturilor, cheama popoarele sovietice in permanenta la dublarea eforturilor avand ca principale prioritati :

1. apararea : obsesia lui Stalin din primii ani de razboi fiind bomba atomica(in 1949 intra in posesia armei nucleare)

2. industria grea: gandirea economica a lui Stalin fiind centrata aproape exclusiv pe proiecte economice grandioase industriale(uzine de masini grele, combinate siderurgice, furnale) si aproape deloc de dezvoltarea serviciilor si imbunatatirii confortului cetatenilor.

In 1950, arata M Lynge, planul cincinal sovietic de dupa razboi isi realizeaza obiectivele: s-a dublat productia industriei grele, fier, otel, energie, petrol si s-a consolidat armata. Insa in continuare se inregistreaza lipsuri in agricultura si la nivelul produselor necesare confortului minimal cotidian.

In fapt la moartea lui Stalin in 1953, soarta muncitorimii ruse nu era mai buna decat cea de dinaintea revolutiei din 1917.

In urma tratativelor de la Yalta din februarie 1945 si de la Postdam(17 iulie – 2 august 1945) la care au participat SUA, Marea Britanie si URSS, puterea sovietica este recunoscuta atat in plan european cat si in plan mondial. Se configureaza in cadrul acestor tratate noul echilibru international in care URSS-ul joaca un rol de protagonist.

In ciuda victoriilor asupra Germaniei, Stalin se simte vulnerabil. Din dorinta de a amasca slabiciunile si de a obtine pozitii avantajoase politica externa stalinista postbelica a fost una foarte agresiva, care a dus la o stare de incordare in sistemul internal\tional postbelic. Daca dupa I RM, raspunsul comunist international a fost crearea Ligii Natiunilor in vederea construirii unei securitati colective, dupa al II-lea RM, in planul organizatiilor internationale este constituita Organizatia Natiunilor Unite. Ambele structuri au fost infiintate la initiativa americana si ambele au avut mereu aceeasi dificultate: lipsa unor reguli comun acceptate respectate si impuse de toti si pentru toti membrii.

Structural, ONU preia formele raposatei Ligi a Natiunilor, adica constituirea unui for international cat mai extins cu valente universale, cu un centru decizional restrans din care sa faca parte anumite puteri mondiale si care sa-si asume rolul de a mentine ordinea internationala. Este vorba de comitetul de securitate in cazul ONU alcatuit din 5 membri permanenti: SUA, URSS, Marea Britanie, Franta si China, inzestrati cu dreptul de veto. In timp Consiliul de securitate s-a extins si cu membri nepermanenti a caror mandat este de 2 ani. Azi exista 10 state membre cu un mandat de 2 ani, care se rotesc: un stat din Europa de Est, 2 din Europa Occidentala, 2 din Asia, 3 state africane si 2 state ale Americii Latine.

Conform Capitolului 6 din Carta ONU, Consiliul de Securitate are mai intai ca prim obiectiv un rol de prevenire a conflictelor. Aceasta organizatie a fost creata in 1945 la San Francisco de reprezentantii a 50 de state.

In planul teoriei relatiilor internationale, sfarsitul celui de-al II-lea RM, duce la o relaxare a realismului. Totusi, perspectivei idealiste i se pot aduce si critici importante. Spre exemplu, Robert Keohane considera ca exista 3 anomalii importante in cazul realismului postbelic. Prima se refera la faptul ca statul chiar daca a ramas cel mai important actor pe scena politica mondiala nu mai este si singurul in politica mondiala, ceea ce inseamna cresterea relatiilor transnationale realizate prin cooperari multinationale sau diferite organizatii multinationale.

O alta anomalie pentru toria realista este generata de faptul ca democratiile liberale se comporta diferit in politica externa decat in nondemocratie. Democratiile liberale parlamentare nu se razboiesc intre ele.

26

Page 27: Istoria relatiilor internationale curs

A treia anomalie este cea a incapacitatii teorieirealiste de a explica cresterea accelerata a institutiilor si oganizatiilor internationale si supraapreciaza rolul statului ca actor.

C12: 16.05.2008Razboiul Rece si relatiile internationale postbelice

Intr-un discurs tinut la inceputul anului 1946, W. Churchill declara: “de pe malul Balticii pana la Trieste pe Adriatica, o cortina de fier a coborat de-a lungul continentului european. In spatele acestei linii toate capitalele fostelor state ale Europei centrale si de Est sunt de acum inainte incluse in sfera sovietica.” Dupa unii, aceasta poate fi declaratia de inceput a lui W. Churchill care declara inceperea Razboiului Rece.

Razboiul Rece nu e decat o perioada de tensiune internationala intre blocurile de aliante si zonele de influenta dominate de SUA si URSS, in care nota dominanta este ostilitatea fara declansarea vreunui conflict major intre cele doua superputeri. Conflictul in perioada Razboiului Rece nu se dezvolta niciodata pana la limita externa, conflictelerazboiului sunt reci.Conflictul Razboiului Rece este supus unei rationalitati pragmatice atat din partea americana cat si din partea sovietica. Dupa Philip Defrages Razboiul Rece este intai de toate perioada dintre 1947 – 1953, cand prind contur cele doua blocuri de aliante militare. Dupa 1953, Razboiul Rece continua cu o perioada derelaxare, de dezghet din care nu lipsesc insa conflictele, si se incheie odata cu sfarsitul anilor ‘80 prin desfiintarea URSS-ului.

Dintr-o alta abordare.a lui J. Nye, putem identifica 3 faze in prima etapa a RR:1. 1945-1947: faza de initiere treptata2. 1947-1949: faza declararii reciproce a Razboiului Rece – RR3. 1950-2962: faza de apogeu a RRImediat dupa II RM dincolo de diferentele ideologice si de sistemul sociopolitic din URSS, au

existat si probleme de ordin geopolitic si miltar precum reconfigurarea Poloniei, situatia Germaniei in RR, situatia Japoniei, problema despagubirilor de razboi, arma atomica monopolizata de SUA, lucruri care au facut ca intre cele doua puteri sa apara pozitii ireconciliabile. Sfarsitul anilor 40 marcheaza aparitia aliantelor militare care vor influenta decisiv relatiile internationale pana astazi totodata pe langa aliante militare iau nastere si aliante economice. In 1947 este elaborat de SUA planul de dezvoltare economica destinat refacerii Europei dupa cel de-al II-lea RM. planul Marshall si a fost destinat intregii Europe, insa este refuzat de URSS si automat de tarile controlate de URSS. Acesta este un moment de diferentiere intre cele doua blocuri: blocul occidental si cel oriental, avand la vest tari care beneficiaza de ajutor (1,2% din PIB-ul SUA intre 1948-1952) si la est tarile satelit. Planul Marshall are la origine nelinistea nelinistea Statelor Unite ale Americii care se temeau ca Europa centrala, pe de o parte fiind distrusa de razboi nu va putea infrunta Uniunea Sovietica, iar pe de alta parte pentru a nu reedita criza economica mondiala din anii ’30, ce a afecta profund SUA. In iunie 1947, Marshall declara ca “politica noastra nu e indreptata impotriva vreunei tari sau doctrine, ci impotriva foametei, sraciei disperarii si haosului. Scopul viitor trebuie sa fie revigorarea economica, pentru a permite crearea unor conditii politice si sociale, in care institutiile libere sa poata exista.” Insa avand in vedere dupa cum arata si M. Lynch, faptul ca Anglia anuntase retragerea trupelor din Grecia si Turcia, iar SUA prin vocea presedintelui Truman anunta preluarea apararii celor doua state, Grecia si Turcia precum si faptul ca tot Truman se refera in discursurile sale tot mai des la lumea buna si lumea rea, la lumea totalitarismului si faptul ca SUA va face tot ceea ce poate pentru a apara lumea libera, au alimentat suspiciunile lui Stalin. Astfel planul Marshall a fost interpretat de Uniunea Sovietica ca un instrument al imperialismului american. Vusinski, reprezentant al URSS-ului declara in discursul sau din septembrie 1947, din cadrul Adunarii Generale ONU urmatoarele: “Planul Marshall constituie in esenta o simpla varianta a doctrinei

27

Page 28: Istoria relatiilor internationale curs

Truman, adaptata la conditiile Europei postbelice. Devine evident ca implementarea planului Marshall va insemna plasarea tarilor europene sub control economic si politic al SUA. Mai mult acest plan este o incercare de a imparti Europa in 2 tabere si de a consolida formarea unui bloc de tari europene ostile in special Uniunii Sovietice. Planul Marshall a succedat unei noi viziuni despre politicile externe ale Statelor Unite ale Americii cunoscuta sub numele de Doctrina Truman. Ideea centrala a doctrinei este aceea de a bloca la nivel mondial expansiunea comunismului.”

Intr-un celebru discurs tinut in martie 1947 in fata Congresului se declara: “suntem dispusi sa sprijinim popoarele libere sa-si mentina institutiile libere si integritatea nationala contra miscarilor agresive care cauta sa instaleze regimuri totalitare. Regimurile totalitate impuse popoarelor libere prin agresiune submineaza fundamentele epocii internationale.”

In aprilie 1949 se naste alianta militara a Atlanticului – NATO. In paralel, Uniunea Sovietica , condusa de Stalin creeaza o zona de dominatie militara in spatiul est european unde impune guverne comuniste marioneta. Iar ca raspuns la aparitia NATO, in momentul in care la aceasta alianta militara adera RFG-ul, se creaza in 1955 Pactul de la Varsovia. Relatiile dintre SUA si URSS nu au putut fi deloc flexibilizate sau imbunatatite prin intermediul ONU. Lupta dintre cele doua puteri s-a transpus si in interiorul organizatiei. Dezechilibrul anti-sovietic din Consiliul de Securitate unde SUA avea aliati pe M. Britanie si pe Franta era contrabalansat de folosirea dreptului de veto. In momentul in care in 1949 in China are loc revolutia comunista condusa de Mao Tzedun, apare o prima mare tensiune importanta in ONU: propunerea lui Stalin ca noua putere comunista chineza sa fei recunoscuta international si admisa in locul Chinei conservatoare a carei conducatori sprijiniti de americani se aflau in Taiwan, iar Stalin in 1949 face propunerea ca . propunerea lui Stalin este respinsa, moment in care URSS se retrage din ONU in semn de protest. Profitand de lipsa de securitate a URSS-ului, SUA reuseste sa obtina mandatul ONU de aparare a Coreei de Sud in fata invaziei comunistilor din nord. Observand faptul ca retragerea din consiliul ONU este nefavorabila, URSS-ul se intoarce. In acest context izbucneste in 1950, in Coreea, tara care fusese ocupata in 1910 de Japonia si care acum era impartita intre americani si rusi. Nordul revenea URSS-ului, iar sudul Statelor Unite ale Americii. In iunie 1950, armata nord coreeana ataca sudul incercand sa alunge trupele americane. Insa cu aprobarea consiliului de securitate ONU, SUA reactioneaza mobilizand o importanta forta armata nu doar respingand atacul nord-coreean ci ajungand chiar aproape de granitele Coreei de Nord cu China. China se simte amenintata, nu doreste trupele americane in imediata sa apropiere si trimite numerosi soldati sub eticheta voluntari pentru a elibera Coreea de Nord de conducerea americana.

Truman incearca sa tempereze conflictul, nu sustine tezele generalului McArthur si accepta sa incheie un armistitiu astfel incat dupa ce frontul se stabilizeaza in jurul paralelei 48 si unde era granita se semneaza un tratat de incetare a conflictului, in 1953 dupa moartea lui Stalin. In incheiere putem afirma ca Razboiul din Coreea este cel mai sangeros conflict al perioadei Razboiului Rece, facand peste 2 milioane si jumatate de morti si raniti. De asemenea marcheaza in SUA dezvoltarea fobiei comuniste, iar in URSS ascensiunea incontestabila pe scena internationala.

C13 :23.05.2008 

Joseph Nye plaseaza nivelul de analiza a acauzelor RR pe 3 dimensiuni :1. cea a liderilor politici unde se remarca retorica prapastioasa si exagerata cauzata de

paranoia lui Stalin si frica lui Truman fata de izolationismul SUA ;2. cea a politicii interne : in principal este vorba de slabiciunea URSS-ului dupa razboi ;3. cea sistemica : bipolarizarea lumii.Exista 3 mari teorii care expplica aparitia RR :

28

Page 29: Istoria relatiilor internationale curs

1. traditionalismul : originea RR sta in politica externa a lui Stalin si a URSS-ului care nu a dat credit Natiunilor Unite, iar pe de alta parte URSS_ul s-a retras foarte greu idn teritoriile ocupate in cel de-al II RM(expansionismul sovietic a determinat interventia Statelor Unite ale Americii)

2. revizionismul : Statele Unite ale Americii sunt vinovate pentru ca dupa terminarea celui de-al II-lea RM, lumea nu era bipolara, ea fiind singura superputere, dand dovada de pasivitate.

3. postrevizionismul : explicatia tine de nivelul sistemic, RR fiind vazut ca inevitabil pentru ca lumea multipolara din perioada interbelica disparuse.

Momentele conflictuale pe care le-au cunoscut anii ’50-’90 au fost numeroase, cele mai vizibile fiind Criza Suezului din 1956, teroarea nucleara reciproca, amenintare care a acunoscut apogeul in Criza rachetelor din Cuba din 1962, razboiul din Vietnam dintre 1963-1975, razboiul din Afganistan 1979-1988.

Criza Suezului - 1956Acest canal maritim avea la mijlocul secolului XX o importanta marea pentru Marea Britanie si

Franta. Criza apare in momentul in care presedintele Nasser al Egiptului nationalizeaza canalul pe care se aflau majoritatea rutelor britanice. Prim-ministrul britanic Eden reactioneaza violent considerand actul o amenintare directa, comparandu-l pe Nasser cu Hitler.in acest context Israelul incearca sa profite si ataca militar Egiptul. Marea Britanie si Franta intervin in conflict iar consiliul de securitate ONU nu voteaza o rezolutie care sa sustina interventia anglo-franceza, ci una care cere incetarea conflictului. SUA sprijina initiativa ONU facand astfel presiuni pentru retragere.

Fara sprijin coalitia franco-britanica se retrage iar in noiembrie 1966 sunt trimise primele trupe ONU de pacificare a conflictului.

Egiptul preia controlul asupra canalului pe care il reda navigatiei comerciale si ramane sub control egiptean pana in present. Odata cu aceasta criza din 1956 se sfarseste dominatia anglo-franceza din Orientul Mijlociu.

Criza rachetelor din Cuba – 1962Inarmarea nucleara continuase accelerat dupa cel de-al II-lea RM si pentru a intelege unde s-a

ajuns ca forta distructiva putem aminti ca intreg arsenalul bombelor poate fi incadrat intr-o singura arma nucleara. SUA si URSS detineau peste 50.000. In planul politicii de forta, armamentul nuclear determina:

1. reinvierea conceptului de razboiu limitat controlat;2. crizele internationale inlocuiesc razboiul major (crize locale)3. strategia de descurajare militara a devenit strategia cheie a politicilor de putere (cel puternic

este primul care se inarmeaza pentru a descuraja, nu cel care ataca primul)4. dezvoltarea unui refugiu de prudenta a superputerilor ;5. armele nucleare au creat un consens international(fiind neutilizabile ca arme de razboi)in 1962 sunt detectate de SUA rampe sovietice de lansare pe teritoriul cubanez. Presedintele

Kenedy reactioneaza rapid si instaureaza o blocada navala in jurul Cubei menita sa impiedice navele sovietice sa atinga tarmul cubanez.

Pe 22 octombrie 1962 Kenedy declara intr-o conferinta internationala “nu dorim razboi mondial, dar nu ne vom retrage in fata acestui risc in momentul in care trebuie sa-l luan in considerare.”. Hrusciov declara la randul sau “URSS-ul va riposte aplicand loviturile cele mai puternice”. El propune urmatoarea solutie partii americane :abandonarea Cubei de URSS in conditiile in care SUA isi abandoneaza trupele din Europa. Din perspective Americana asa ceva era imposibil de indeplinit.

29

Page 30: Istoria relatiilor internationale curs

Dupa cateva zile de tensiune majora Hrusciov este cel care face o propunere secreta americanilor, care este acceptata : rachetele vor fi retrase . Odata cu acceptarea acestui pact se detensioneaza situatia.

Razboiul din VietnamCa si in cazul Coreei, Vietnamul era o tara divizata intre o regiune dominata de un regim

dictatorial – comunist si cel de sud reocupat de puterea comunista.Pe un fundal de criza politica, in sudul vietnamez trupele de gherila din nord incep la sfarsitul

anilor ’50 un razboi clamat a fi de eliberare si unificare.Inceptulul anilor ’60 aduce cu sine si trimiterea de trupe americane in sprijinul sudului. In 1963

numarul soldatilor americani este de 16.000, in 1965 el creste la 25.000, iar in 1968 ajunge la 540.000.Rezistenta vitnameza este peste asteptari in ciuda acestei manifestari de forta a americana.

Numarul urias de victime pe care bombardamentele masive americane il au ca rezultat duce la o scadere dramatica a legitimitatii interventiei americane atat in interiorul SUA cat si pe plan international.

Odata cu castigarea alegerilor de catre Nixon in 1968 se incep negocierile de pace. Acestea ajung deseori in impas, ajungand pana in 1973, rastimp in care razboiul continua. In 73 armatele americane se angajeaza sa se retraga iar armata nord-vietnameza elibereaza prizonierii de razboi. In aprilie 1975 o data cu retragerea efectivelor americane, sudul se preda nordului castigator iar Vietnamul este unificat sub tutela negocierilor comuniste din nord.

In urma razboiului din Vitnam, SUA a perdut aproximativ 60000 de soldati si 350000 au fost raniti.

Numarul victimelor din taara vietnameza depaseste 2 mil de morti. Razboiul din Vietnam este considerat a fi cel mai lung razboi din istoria SUA.

Razboiul din AfganistanIn 1978 a izbucnit un nou conflict local sangeros care a avut pe fundalul sau ciocnirea ideologica

specifica RR. Este vorba de razboiul din Afganistan, locul in care in momentul in care regimul communist de la Kabul care tocmai luase puterea este in pericol, URSS-ul se hotaraste sa intervina pentru a sprijini firavul regim communist de aici. URSS-ul avea o granite comuna cu Afganistanul de 3000 km.

In decambrie 19979, incepe invazia sovietica. Numarul soldatilor sovietici creste in permanenta, ajungand in 1981 la 130000.

In ianuarie 1980 in cadrul Adunarii Generale ONU se voteaza o rezolutie de condamnare a interventiei sovietice, iar URSS nu poate mobilize decat 18 state sa o sustina, 10 votand condamnarea.

Rezistenta afgana de orientare islamista sprijinita de de SWFF reuseste sa faca fata. Ca si in Vietnam, in Afganistan are loc impotmolirea unei puteri, Afganistanul putand fi comparat cu Vietnamul sovietic.

Numarul victimelor este de 19000 de soldati rosii, peste 1 mil de afgani. La inceputul anilor ’80 aproximativ 50% din numarul refugiatilor de razboi ai lumii erau afgani.

30