Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

585

Section: Literature

GOOD SENSE AND COMMON SENSE IN AL. PALEOLOGU’S VIEW

Ioana Mihu

PhD Student, ”1 Decembrie 1918” University of Alba-Iulia

Abstract:This paper aims to underline some aspects of the common sense and good sense or

decency. Given that a confusion between the two terms can easily be created, we are interested to

observe and analyze which is the main difference between these terms and their usage. We also want to see how Alexandru Paleologu is making a very clear distinction between the two aspects,

emphasizing the importance of knowing the meaning of each one of them. Our purpose is to see

which of these two senses is fundamental for the growth of an intellectual personality.

Keywords: Paleologu, common sense, decency, intellectual, terms.

Bunul simț se regăsește ca un cod nescris al bunei-cuviințe în mentalitatea și

înțelepciunea tuturor popoarelor, încă din vremuri îndepărtate. Există numeroase

considerații conform cărora bunul simț este o însușire comună tuturor oamenilor. În acest

sens, filozoful și matematicianul René Descartes spune că bunul simț este „lucrul cel mai

drept împărțit în lumeˮ. În opinia filozofului „din tot ce există pe lume, bunul simț este

acela care este distribuit în egală măsură tuturora, căci fiecare se crede atât de înzestrat cu

el încât și cei care sunt mai greu de mulțumit în alte privințe nu-și doresc, în general, să

aibă o măsură mai mare decât aceea pe care deja o posedă din această calitate. Și este

puțin probabil să se înșele cu toții. Mai degrabă această convingere ar putea fi luată drept

mărturie asupra faptului că puterea dreptei judecăți și a distingerii adevărului de falsitate,

ceea ce se cheamă propriu-zis bun simț sau rațiune, este în mod firesc egală la toți

oamenii și, drept consecință, diversitatea opiniilor noastre nu decurge din faptul că unul

are mai multă rațiune decât altul, ci numai din faptul că ne conducem gândurile pe căi

diferite, fără a ne fixa atenția asupra acelorași repere.ˮ1 Cu privire la viziunea carteziană a

bunului simț, Alexandru Paleologu este de părere că bunul simț nu este reprezentat ca o

formă primară a intelectului, sau ca un succedaneu inferior al acesteia, ci dimpotrivă, este

acea trăsătură superioară care însoțește marile spirite formatoare. Alexandru Paleologu

face o deosebire clară între bunul simț și simțul comun, deși, admite acesta, că până la un

anumit punct, acestea merg o bună parte de drum, împreună. Delimitarea dintre aceste

două noțiuni este abia perceptibilă, însă de o importanță majoră. Inteligența poate exista

fără bun simț, dar bunul simț nu poate fi validat în lipsa inteligenței, astfel că o persoană

inteligentă dar care poate este necioplită din punct de vedere al manierelor, a conduitei, nu

poate fi catalogată că are bun simț. Însă un om cu bun simț nu are cum să aibă o

inteligență mediocră. Alexandru Paleologu afirmă că „simțul comun cade repede în aporii

sau platitudini, în vreme ce bunul simț își urmează fără greșeală drumul, ajungând la

1 René Descartes, Discurs asupra metodei, tradusă de Alina Loredana Brebeanu, București, Editura Gramar, Mondoro, 2012, p. 78

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

586

Section: Literature

descoperiri senzaționale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic.Ŗ2 O explicație și

mai clară a diferenței între cele două simțuri o oferă și următoarele: „bunul simț este darul

de a simți bine, de a discerne, de a-și reprezenta, de a imagina adevărul, de a îndrăzni.Ŗ3

Bunul simț poate părea un concept filozofic mult prea vast și de o complexitate

enormă pentru a putea fi definit într-un mod clar și concis. De-a lungul timpului, în

societățile umane, în majoritatea culturilor și popoarelor, bunul simț a fost privit adesea ca

un ansamblu de idei despre lume, despre ființa umană, despre conduita în organizările

umane, la izvorul căruia se află tradiția populară, dar totodată, cuprinde și elemente ale

gândirii științifice. S-a obișnuit, adesea, ca bunul simț să fie privit ca o măsură a bunei

creșteri, a bunei cuviințe, a respectului pentru cei din jur. De asemenea, bunul simț a

devenit un generic pentru relațiile sociale cinstite, sincere, transparente. Se consideră că

un om lipsit de bun simț este unul în care nu se cade să ai încredere, acesta ajungând chiar

să fie evitat din cauza lipsei sale de noblețe. Acest bun simț, în accepțiunea lui Alexandru

Paleologu nu este altceva decât simțul comun, strâns legat de apartenența la un grup

social. Acest simț comun este, într-adevăr, o carte de vizită a fiecărui individ dintr-o

societate, dar nu reprezintă acel bun simț creator, făuritor de geniu, ci este o normă de

conduită socială. Bunul simț vizează alte aspecte, superioare simțului comun, acesta

ducând, mai mereu, la descoperiri geniale, procese care au ca menire dezvoltarea și

inovarea unei știinte, unei culturi, unui domeniu de activitate.

Fiind un concept filosofic și etic al culturii clasice, bunul simț e solidar cu

rațiunea, cu care a fost de altfel asimilat de cele mai multe ori. Așadar, este absolut

normal ca bunul simț sã nu fie o normã de conduitã în epocile de profunde transformări,

când vechea ordine e distrusã, fără însă ca cea nouă să fie încă realizată. Ratiunea este

astfel golită de orice conținut etic, fiind asimilată cu gândirea mecanicistă, ce presupune o

bună organizare a intelectului, însă aduce specializarea excesivă, îngustarea orizontului,

aspecte vizibil opuse gândirii intuitiv-creatoare. Lăsând la o parte valoarea morală a

bunului simț, interesul pentru acest concept în cultura română are si o justificare practică,

care poate fi probată. Din păcate, acest ideal nu are rădăcini autohtone, fiind primit târziu,

odată cu influența franceză, asimilată superficial, care a pătruns greu în profunzimea

societății românești. Se vorbește adesea de bunul simț tradițional, de cuviința și respectul

omului simplu fată de obiceiuri și tradiții, criteriile de evaluare reducându-se numai la

evidențierea calităților, fãră a pomeni nimc despre defecte. Dar dacă se întelege bunul

simț ca un concept filosofic mai complex și specific, asa cum l-am prezentat mai înainte,

atunci lucrurile stau puțin diferit.

Considerațiile de mai sus vorbesc însă despre necesitatea asumării bunului simț, în primul

rând de către elite, iar apoi de către oamenii simpli, deoarece spectrul validării etice și

profesionale ale acestora determină confuzia valorilor și, implicit, a criteriilor de apreciere

în toate domeniile vieții sociale ale unei țări și ale unui popor. Idealul merită însușit din

tot sufletul, cu atât mai mult cu cât fundamentele culturale ale bunului simț ne îndreaptă

spre originile civilizației europene moderne. Iată cum o societate dezvoltată, civilizată,

înfloritoare s-a născut din sămânța calității oamenilor săi, bunul simț fiind elementul vital

care stă la baza acestei lumi europene.

„Ceea ce nu oprește legea oprește buna cuviințăˮ, spunea foarte frumos la vremea

sa, Seneca. „Buna cuviințăˮ, cum o numea acesta, era parte integrată a comportamentului

civilizat al unui om în societate, comportament care, în funcție de acțiunile și atitudinea

persoanei în cauză, putea fi unul exemplar, ori unul nedemn. Iată, deci, cum profilul uman

2 Alexandru Paleologu, Bunul-simț ca paradox, Ediția a III-a, București, Editura Cartea Românească, 2005, p.8 3Ibidem

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

587

Section: Literature

poate fi conturat și determinat de prezența sau lipsa bunului simț a unui individ în raport

cu semenii săi, prin intermediul relațiilor sociale.

Alexandru Paleologu tratează cu mare interes diferența dintre simțul comun și

bunul simț, explicând cauzele care au dus la confuzia frecventă dintre cele două noțiuni.

Acesta evidențiază modul în care filosofia transcendentală și metafizica germană tratau în

genere cu dispreț bunul simț, ba chiar demonstrează faptul că în limba germană nu există

un termen care să numească bunul simț, ci doar un termen („Gemeinsinnˮ), care înseamnă

simț comun. De aici provine confuzia frecventă între cele două noțiuni. Omul de cultură

găsește filosofia ca fiind paradoxală, la fel și bunul simț: „Filosofia are totdeauna ceva

paradoxal. Bunul simț de asemenea. Un amic al meu, filosof de școală germană, admira

îndrăzneala și consecvența de gândire a grecilor antici care proclamau că totul curge, totul

stă, totul e apă, totul e foc etc. -Hotărât lucru- spunea amicul meu cu admirație-, oamenii

aceștia nu aveau bun simț. Ba aveau, zic eu dimpotrivă, foarte mult bun simț, acel bun

simț formidabil, care e totdeauna geniul.ˮ4 Acest bun simț este semnalmentul clar a

prezenței geniului, în viziunea lui Alexandru Paleologu. Bunul simț reprezintă, așadar,

condiția primordială a existenței geniului, cele două aspecte fiind într-o permanentă

relație de coexistență.

Adeseori se întâmplă, după cum spuneam și în rândurile anterioare, ca bunul simț

să fie confundat cu simțul comun, acesta din urmă implicând ideea unei facultăți comune

tuturor ființelor umane, care s-a dezvoltat în noi pe parcursul acumulării succesive, de

natură empirică, a adevărurilor primare, ajungând să fie redus la media valorilor unei

societăți.

Bunul simț nu face parte din aceeași categorie cu simțul comun, nu este un dat

primar, nu este un atribut al ființei sale. Bunul simț merge mai departe, este o sinteză de

aspirații ce implică în sine o întreagă filosofie de viață, care îmbină dimensiunea

cunoașterii cu cea etică, cerând și promovând un cumul de virtuți morale precum

înțelepciunea, onestitatea, echitatea, compasiunea etc. Bunul simț amendează întotdeauna

aberațiile personale precum infatuarea, vanitatea, egocentrismul, autosuficienta,

intoleranta.

Alexandru Paleologu consideră că una dintre operele fundamentale care poartă

amprenta bunului simț este Don Quijote a lui Cervantes. Al. Paleologu nu identifică doar

bunul simț al autorului, a cărui geniu nu poate fi pus sub semnul îndoielii, dar și al

personajului principal al operei. În această carte există o antiteză abia perceptibilă dintre

bunul simț și simțul comun, antiteză care nu a scăpat agerimii intelectuale a omului de

cultură Al. Paleologu. Referitor la trăsăturile morale ale personajului Don Quijote,

Alexandru Paleologu spune: „Don Quijote, desigur, « n'a pas le sens commun », dar e plin

de « bon sens », nu numai în sfaturile pe care le dă, de pildă, lui Sancho pentru guvernarea

insulei Barataria, sau în toate marile lui discursuri; în afară de asta, e lucid și știe foarte

bine că hanurile nu sunt castele, dar mai știe ceva: că lumea e urâtă fiindcă e vrăjită de

meschinărie și nedreptate, că un han poate deveni castel și oamenii cavaleri, dacă ar

domni curtenia și dreptatea.ˮ5 Aparent suferind de o tulburare psihică, nebun chiar, cum

era considerat de celelalte personaje ale capodoperei, Don Quijote este de fapt, personajul

cel mai normal, cel mai onest și conștient, care își asumă faptele printr-un curaj demn de

un adevărat cavaler. El atrage atenția asupra direcției greșite spre care o iau concetățenii

săi, punând accent pe valorile adevărate: curajul, adevărul și imaginația. În viziunea lui

Alexandru Paleologu, Don Quijote dă existenței sale un sens, o valoare, o misiune,

nebunia lui aparentă fiind o formă de protest, un manifest la adresa nedreptăților și lipsei

4Ibidem, p.9 5Ibidem, p.10

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

588

Section: Literature

de morală din societatea vremii. El reprezintă supremul bun simț, iar persecutorii acestuia:

nepoata și guvernanta, popa și bărbierul, Samson Carrasco, ducele etc. reprezintă simțul

comun, marcat de tiranie și lipsă de sens. Foarte frumos subliniază Alexandru Paleologu

antagonismul dintre personajul principal al operei spaniole și celelalte personaje: „Între

Don Quijote și cei cuminți e antagonismul dintre sens și nonsens, dintre bunul simț și

simțul comun; între Don Quijote și Sancho e alianța dintre acestea din urmă, și buna

direcție pe care al doilea o poate căpăta de la primul.ˮ6 Așadar, lumea se poate

„quijotizaˮ, adică poate depăși, prin voință și asumare, bariera dintre nonsens și sens, simț

comun și bunul simț.

Bunul simț înseamnă rațiune, înseamnă asumare, altruism, bună înțelegere,

evoluție. La încălcarea uneia dintre regulile de bun simț, nu doar că produci suferință unei

alte ființe umane, creându-i o stare de disconfort, ci împiedici evoluția lucrurilor,

progresul în sine a unei culturi, a unei civilizații. Alexandru Paleologu acordă o

importanță fundamentală existenței bunului simț, o importanță egală, dacă nu chiar

superioară filosofiei. În fond, atât bunul simț, cât și filosofia împărtășesc plecarea de la

aceeași bază, cea a paradoxului. Alexandru Paleologu afirmă că asemenea bunului simț,

filosofia are ceva paradoxal. De asemenea, el afirmă că „filosofia este și un demers

estetic, în sensul că este o artă ce trebuie simțită, trebuie înțeleasă cu simțurile. Numai așa

i se pot aprecia frumusețea, necesitatea și rigoarea. Orice filosofie se verifică prin morala

care decurge din ea și prin comportamentul consecvent, fiind ceva foarte practic. Acesta

este sensul filosofiei și la asta servește.ˮ7 Comportamentul consecvent propriu filosofiei,

despre care vorbește Alexandru Paleologu, îndrăznim să-l considerăm o marcă a bunului

simț. Bunul simț reprezintă un etalon al valorilor, fiind o sinteză de aspirații ce implică în

sine o întreagă filosofie de viață. Alexandru Paleologu consideră bunul simț ca fiind

contrariul prostiei, plasându-l în poziție antagonică acesteia. Bunul simț este trăsătura cea

mai de preț a omului frumos, fiind podoaba care încununează personalitatea umană a

posesorului. Dacă ar fi să ne oprim asupra caracterizării omului care are bun simț, am

putea spune despre acesta, fără a ne înșela, sau fără a exagera, că acest om este

incoruptibil, este conștiincios, e onorabil, dăruiește din suflet, e altruist, e blând, respectă

ființa umană și mediul care îl înconjoară, învățând zi de zi, crescând experiență cu

experiență. Acest om absoarbe, asemenea unui burete, tot ceea ce este folositor în jurul

lui, fără a uita, însă, să dăruiască insutit ceea ce a primit. Noblețea este cuvântul cel mai

potrivit pentru a descrie omul care are bun simț. Putem afirma, fără a greși, că bunul simț

este chiar forma de manifestare a divinului în lume. Bun simț = să simți bine, chiar și

această definiție primară și lipsită de orice pretenții filosofice, poate demonstra faptul că

Dumnezeu a creat firea umană în așa manieră încât aceasta „să simtă bineˮ, să poată

conștientiza și cântări, să aibă măsura lucrurilor și să acționeze în consecință, adică să

aibă bun simț. Putem spune că faptele, lucrurile, întâmplările nefirești, care nu corespund

echilibrului și armoniei universale, reprezintă o mutație patologică a aplicării bunului simț

în lume de către oameni. În zilele noastre, se poate observa, din păcate, cu ușurință, cum

societatea se zbate parcă într-o continuă imoralitate și lipsă de bun simț. De asemenea, se

observă cum desăvârșirea materială, și nu cea spirituală, a devenit prioritară. Toate

acestea pot conduce la pierderea identității morale a individului și a societății umane.

Doar iubirea și plasarea aproapelui în prim plan, poate împiedica ca o asemenea derivă să

aibă loc.

6Ibidem 7 Alexandru Paleologu, Breviar pentru păstrarea clipelor, ediția a III-a, revăzută, București, Editura Humanitas, 2012, pp.169-170

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

589

Section: Literature

Revenind la Alexandru Paleologu și la accepțiunea sa despre bun simț și simțul

comun, considerăm că maestrul nu propune o „rețetăˮ care să ajute cititorul să facă

diferența între cele două concepte, ci mai degrabă, putem afirma că Al. Paleologu, prin

prisma uimitoarelor sale reflecții despre sine, despre sentimente, situații și viață, readuce

frânturi de existență la normalitate, la logica bunului simț. Această metodă de expunere a

unor impresii și gânduri, este o amprentă indubitabilă a prezenței unei entități superioare,

creatoare de orizonturi, în care libertatea de gândire și de exprimare rămâne o

caracteristică constantă a omului de cultură Alexandru Paleologu. Nu de puține ori se

spune că simplitatea rămâne cea mai sofisticată formă de prezență a unei persoane, iar

despre Al. Paleologu putem mărturisi că este omul care combină simplitatea și eleganța

într-o formulă unică și inconfundabilă.

Considerăm că maniera acestui om de cultură de a vorbi despre aspectele

existenței amintite mai sus, reprezintă, în sine, o dovadă relevantă a prezenței supremului

bun simț. Doar un om cu o înaltă ținută morală poate discerne diferența dintre geniu și

mediocru, dintre simț comun și bun simț.

BIBLIOGRAPHY

DESCARTES, René, Discurs asupra metodei, traducere de Alina Loredana

Brebeanu, București, Editura Gramar, Mondoro, 2012

PALEOLOGU, Alexandru, Breviar pentru păstrarea clipelor, ediția a III-a,

revăzută, București, editura Humanitas, 2012

PALEOLOGU, Alexandru, Bunul-simț ca paradox, ediția a III-a, București, Editura

Cartea Românească, 2005