Interviu Cu Medic Primar Chirurg MIRCEA GHEMIGIAN

Download Interviu Cu Medic Primar Chirurg MIRCEA GHEMIGIAN

Post on 18-Jul-2015

79 views

Category:

Documents

0 download

TRANSCRIPT

Interviu cu medic primar chirurg MIRCEA GHEMIGIANSeful Sectiei Chirurgie endocrina a Spitalului C.I. ParhonCind am intrat n sectia de chirurgie endocrina a spitalului C.I.Parhon si am vazut cita lume l vina pe seful sectiei, doctorul chirurg Mircea Ghemigian, mi s-au naruit subit toate sperantele unui interviu lejer, la o cafeluta. Din primele investigatii am aflat ca doctorul Ghemigian facea cel putin trei, patru operatii pe zi, iar n scurtele pauze acorda consultatii n cabinetul sau, la usa asteptnd un numar descurajant de pacienti. Pentru edificare putem arata ca n luna decembrie 2007, doctorul Ghemigian avea programari de operatii pina n luna iulie 2008, iar eu trebuia sa am ndrazneala sa sper ca pot ciupi un interviu unui om, care nu ajunge acasa niciodata nainte de orele 2l00 si care stie, ca week-end-ul trebuie sa-l sacrifice la capatiiul pacientilor operati. Totusi dupa un studiu temeinic, am trecut la actiune si am reusit, nu spun cum, dar important este ca azi 20 decembrie sint n cabinetul d-lui doctor Ghemigian, care zimbind jovial, asteapta ntrebarile mele: Domnule doctor, faima dumneavoastra a depasit cu mult spitalul Parhon, noi cei din comunitatea armeana ne mindrim dar, din pacate va cunoastem prea putin familia, iar pe dumneavoastra aproape deloc. Povestea familiei mele este aceea a majoritatii familiilor armenesti, care au fugit din Turcia n timpul masacrelor. Bunicii mei au fugit mai ntii la Odessa iar de acolo au venit la Silistra, unde s-a nascut tatal meu. Bunicii vorbeau mai mult turca, stiut fiind ca limba armeana era interzisa. Asa se face ca tata stia foarte putina armeana iar eu aproape deloc. Asta nu nseamna ca am ncetat vreo clipa sa ma consider armean atasat poporului meu. Tata, asa cum probabil stiti, a fost farmacist si a lucrat pina la pensionare n 1990, la spitalul Elias. n calitatea pe care o avea a ajutat foarte multi armeni cu diverse medicamente, care erau greu de gasit. Tot acolo a lucrat si mama mea ca farmacista, asa se face ca o buna parte din copilarie mi-am petrecut-o pe salile si n parcul spitalului Elias. De aici vine probabil si atractia mea pentru medicina. Tata a facut mult sport, juca tenis foarte bine si chiar de citeva ori l-a nvins pe Caralulis, campionul de atunci al tarii. A jucat si fotbal dupa care a reusit sa obtina ecusonul de arbitru FIFA. Mai am un frate, care este tot farmacist. Curios faptul ca nu ati mbratisat cariera de farmacist si dumneavoastra. Pe vremuri exista ideea preconceputa ca un farmacist este de fapt un simplu vinzator la tejghea. Eu am fost atras de medicina si am dat admitere la Facultatea de Medicina sectia Militara. Ati dorit sa mbracati uniforma militara ? Nu, dar se spunea ca acolo se intra cu o medie mai mica. n realitate nu a fost asa dar am reusit sa intru iar dupa un an, cu unele interventii am reusit sa ma transfer la Medicina Civila, pe care am absolvit-o n 1985. Am vrut sa mbratisez specialitatea Obstretica-Ginecologie dartocmai n acel an au fost arestati sapte medici pentru vina de a fi efectuat avorturi ilegale. Miam dat seama ca daca alegeam obstretica ar fi fost imposibil ca la un moment dat sa nu fiu obligat sa ajut un prieten, o ruda, riscindu-mi cariera. Ati rationat corect si cu prudenta. Armeanul din dvs. nu s-a dezis. Probabil, oricum datorita mediei pe care o aveam am fost repartizat ca stagiar n cercetare, aici la spitalul Parhon. Dupa aceea am dat secundariatul lucrind la spitalul Floreasca, a urmat specialitatea, primariatul. Din 1990 am revenit la Parhon si am ramas aici. Nu ati prins nici o specializare afara ? Am facut o specializare n Elvetia (in 1990), dar nu trimis de cineva ci mi-am aranjat eu cu un bun prieten care lucra acolo deja de multi ani. Am lucrat acolo sase luni pina mi-a expirat permisul de sedere. A fost o experienta foarte buna. Nu ascund ca ulterior am vrut sa ma rentorc ca sa ramin definitiv n Elvetia, dar doi factori m-au mpiedicat. Dupa 1990 mai putea cineva sa va mpiedice sa plecati ? (zimbeste n.r.) Primul factor a fost familia de care nu am putut sa ma rup. +titi ca la noi la armeni spiritul de familie este foarte puternic. Ei, si apoi a mai fost si faptul ca elvetienii nasprisera acordarea dreptului de munca strainilor. Orice rau este spre un bine. Acolo ati fi fost desigur un chirurg cunoscut si apreciat dar strict n lumea medicala, pe cind aici, desi sinteti nca un om tinar, ati depasit n privinta profesionalismului pe multi colegi mai n virsta, lumea va cunoaste si sinteti nconjurat de admiratie si respect, ceea ce nu-i putin lucru. Este adevarat ca n privinta salariului erati ntr-un avantaj incomparabil. (da din mina a lehamite n.r.) Cine alearga dupa bani nu face meserie. Eu tot ce fac, fac din pasiune. Nu va tenteaza sa va implicati si n domeniul nvatamintului universitar ? nvatamintul nostru universitar este pasibil nca de multe mbunatatiri iar eu doresc sa fac chirugie si nu sa ma implic n acest proces de reforma care merge asa de greu iar, n plus, nu ma intereseaza titlurile, conferentiar, profesor Apropo, cind ati obtinut titlul de doctor n medicina ? n anul 1999. Fara o falsa modestie, pe ce credeti ca se bazeaza mai mult realizarile dvs. si recunoasterea lor? Desigur este vorba si de ceva talent dar mai ales de foarte, foarte multa munca si daruire. Nu trebuie sa uitam totusi ca aici unde m-am format eu a fost ntotdeauna un centru de cercetari unic n Europa, nicaieri n lume nu veti gasi un spital cu 400 de paturi specializat doar peendocrinologie si chirurgie endocrina iar acestea sint meritul marelui prof. Parhon, a academicianului Sefan Milcu, a prof. Dumitrascu, a d-nei prof. Pitis. Cunosc acest spital de mai multi ani si ncepuse sa se degradeze tot mai mult. Este adevarat, n ultimii 15 ani nu s-a mai facut aproape nimic pentru modernizarea lui. Daca ati fi venit acum un an, gaseati aici un aspect absolut dezolant. Acum s-a mai miscat cite ceva iar spitalul capata un aspect uman. Cum ati vazut avem foarte multe solicitari, sintem medici putini dar facem fata cu pretul sanatatii noastre. Aici intervine pasiunea si devotamentul de care vorbeati. Exact! Am vazut ca operati si n alte spitale. De ce? Sint multe cazuri n care se impun interventii chirurgicale asa- zise de frontiera, de exemplu interventia asupra tiroidei si asupra toracelui. In acest sens avem puse bazele unei foarte bune colaborari cu spitalul Sfintul Ioan, sectia de chirurgie toracica condusa de doctorul Dinu Dabelea cu care conlucrez excelent si avem la activ citeva sute de cazuri reusite. O buna cooperare avem si cu spitalul Filaret si uneori cu spitalul Militar Central. (Aici am zimbit amindoi si stiti de ce! n.r.) Mai aveti timp pentru viata de familie? Sotia mea este si ea medic si avem o fetita de 6 anisori care desi a venit putin cam tirziu, ne-a umplut viata si i-a dat un sens. Ne ajuta mama mea la care sta peste zi iar seara este a noastra. Orice om are un hobby, al dvs. care este? Din pacate nu am calcat pe urmele tatalui meu, care era un polisportiv. Acum nu de mult am luat si eu obiceiul sa merg pe bicicleta. Pe vremuri mai aveam pasiunea vinatului, am si doua pusti. Acum am renuntat complet, va dati seama ce drama ar fi pentru fiica mea daca as veni acasa cu un iepure mpuscat! Primiti ziarul Ararat? Nu-l primesc, desi m-ar interesa. Uneori cnd merg la mama acasa gasesc ziarul si-l rasfoiesc cu interes. n acest caz dati-mi adresa dvs. si va abonez eu. Vreau sa va multumesc pentru amabilitatea cu care m-ati primit si pentru discutia deschisa, prieteneasca nu i-as spune interviu pe care am avut-o. Va urez un Craciun fericit si realizari tot mai frumoase n 2008. Mi-a facut placere discutia, va urez si eu un Craciun fericit si un an nou cu multa sanatate, ca sa nu va prind pe aici ca pacient. A consemnat, Sevag Hairabetian

Recommended

View more >