Tema: Intentarea procesului în prima instanţă. Plan:cererea de chemare în judecată şi efectele procedurale ale încălcării formei sau a conţinutului acesteia. Primirea cererii de chemare în judecată. Temeiurile de refuz în primirea acesteia. Restituirea cererii de chemare în judecată. cererea de chemare în judecată şi efectele încălcării formei sau conţinutul aceteia. 1.Intentarea procesului civil este o fază incipientă obligatorie, indiferent de felul procedurii civile. La această etapă procedurală se produc dou manifestări de voinţă a subiecţilor raporturilor de procedură civilă:sesizarea instanţei prin depunerea cererii de chemare în judecată. reacţia instanţei judecătoreşti în funcţie de corectitudinea perfectării cererii, existenţa ori inexistenţa dreptului la aţiune. Declanşarea acestei prime faze procedurale produce efecte de natură procesual-juridică şi material jurdică. Efectele procesuale se referă în primul rînd la apariţia drepturior şi obligaţiilor de procedură cum ar fi: întocmirea cererii în modul corespunzător, taxarea corectă a acesteia, posibilitatea asigurării de acţiuni sau probelor, prezentarea şi cercetarea probelor şi alte acţiuni procedurale, care în afara procesului civil nu pot fi înfăptuite. Înaintarea acţiunilor reconvenţionale, utilizarea tuturor mijloacelor de aprare, formularea de obiecţii din partea pîrîtului de asemenea se incadrează ca posibilităţi sau ca mijloace procedurale doar într-un proc început, intentaat. Intentarea procesului civil produsă conform legii semnifică valorificarea unui drept recunoscut tuturor – accesul liber la justiţie. Consecinţele material-juridice ale intentării procesului se rezumă în primul rînd la întreruperea termenului de prescripţie, acolo unde el există. Articolul 277 alineatul unu cod civil. Potrivit articolului 98 codul familiei pensia de întreţinere se achită de la daa adresării în judecată. În eventualitatea solicitării reparării prejudiciilor cauzate vieţi şi sănătăţii de către sursele de pericol sporit în special prin accidente de muncă este imprescriptibilă, însă adresarea în judecată pînă la expirarea a trei ani de la producerea prejudiciului permite reclamantului solicitarea reparărilor din data cauzării daunelor. Adresarea în judecată după expirarea termenului de trei ani marchează reparea prejudiciului din data sesizări instanţei. Pentru adresarea în instanţă se perfectează în scris cereri de chemare în judecată care trebuie să corespundă condiţiilor din articolul 166, 167 cod procedură civilă. Dacă cererea de chemare în judecată nu întruneşte otate elementele esenţiale în termen de cel mult şapte zile de la depunere judecătorul va emite o încheiere de a nu da curs cererii. În încheierea de a nu da curs cererii instanţa va indica neajunsurile şi termenul oferit pentru corectarea lor. Dacă persoana care a depus cererea lichidează neajunsurile în termenul ofeirt de instanţă cererea se consideră depusă la data iniţială. În caz contrar cerea şi toate materialele anexate se restituie printr-o încheiere susceptibilă de recurs.

1

Pentru a respect termenul oferit de instanţă pentru corectarea cererii încheierea de a nu da curs trebuie adusă la cunoştinţa persoanei care a depus-o. Încheierea de a nu da curs cererii emisă în baa articolului 171 cpp nu afectează curgerea termenului de prescrpţie, însă restituirea cererii provoacă anularea întreruperii prescripţiei. 2.Primirea cereri de chemare Cererea de chemare în judecată nu semnifică în mod obligatoriu primirea acesteia, întrucît potrivit articolului 169 cpc, instnţa trebuie să verifice dacă există sau nu dreptul la acţiune în sens procesual. ACerea de chemare în judecată depusă contrar prevederilor articolului 169 cpc este refuzată în prmire printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Dacă instanţa ierarhic superioară refuză admiterea recursului şi menţine această încheiere atunci adresarea aceloraşi persoane cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri se excludee. Adresarea repetată în pofida articolului 169 cu aceeaşi acţiune civilă poate fi refuzată invocînd acelaşi temei din alineatul unu sau altul dacă este valabil la momentul adresării. 3.restituirea cereri de chemare în judecată. Restituirea cererii de chemare în judecată potrivit articolului 170 cpc se produce dacă adresările sunt făcute cu încălcarea ordinii procedurale. În anumite circumstanţe instanţa de judecată trebuie să indice ce a fost încălcat şi cum se remediază. Încheierea de restituirea trebuie motivată întrucît este susceptibilă de recurs. Odată menţinută de instanţa ierarhic superioară încheierea de restituire nu stinge dreptul readresării cu aceeaşi acţiune. Potrivit alineatului cinic din articolul 170 se contestă cu recurs doar încheierile de restituire emise în temeiul literelor a, b, c şi g. În cazul în care instanţa de judecată nu depistează greşeli de formă şi conţinut ale cererii, încălcări ale ordinii de adresare în judecată sau lipsa dreptului la acţiune, ea în temeiul articolului 168 cpc va emite o încheiere nesusceptibilă de recurs de primire a cereri. Dreptul la acțiune in ceea ce priveste realizarea lui depinde de voințatitularului,prin prisma principiului disponibilitatii. Insa realizarea lui efectiva prindemararea procedurilor judiciare este efectuată de instanta de judecată,care intenteazaprocesul civil prin emiterea unei incheieri (de intentarea a procesului civil) in decursde 5 zile de la data prezentarii cererii de chemare in judecata (art.168 CPC.)Procesul civil se considera intentat nu de la data depunerii cererii de chemare injudecata, ci de la data emiterii incheierii de primire a cererii de chemare in judecata siintentare a procesului civil.De asemenea la primirea cererii de chemare in judecata,judecatorul verifica acest actde procedura prin prisma cerintelor de continut si forma,precum si in vederearespectarii premiselor si conditiilor de exercitare a dreptului la actiune:• refuzul in primirea cererii de chemare in judecata (art.169 CPC), care opereaza incazul in care la depunerea cererii de chemare in judecata nu s-au respectatpremisele de exercitare a dreptului la actiune.• restituirea cererii de chemare in judecata (art.170 CPC), care operează in cazulnerespectarii conditiilor de exercitare a dreptului la actiune.• cazurile cind nu se da curs cererii de chemare in judecata (art.171 CPC)Efectul intentarii procesului civil consta in faptul ca, ca rezultat se intrerupe curgerea

2

termenilor de prescriptie.Un alt efect al intentarii procesului civil este faptul ca din momentul emiteriiincheierii de intentare a procesului orice alta autoritate este desesizata in a efectuacareva actiuni procesuale (de exemplu, potrivit art.127 CPC asigurarea probelor eposibil de efectuat atit de instanta de judecata,cit si de catre alti subiecti,insa dinmomentul intentarii procesul civil,acest act de procedura se efectueaza in modexclusiv de catre instanta de judecata).Din momentul intentarii procesului civil,autoritatea judecatoreasca este investita cudreptul de a efectua actiuni procesuale cu caracter de constringere (de exempluaplicarea masurilor de asigurare a actiunii).Intentarea procesului civil constituie o faza de sine-statatoare si obligatorie aprocesului civil,in cadrul careia se efectueaza actiuni procesuale distincte si care,respectiv au sarcini institutionale proprii.1.2 Pregatirea pricinii pentru dezbaterile judicare de asemenea constituie o fazaobligatorie si de sine statatoare a procesului civil,care succede faza intentariiprocesului civil. Dat fiind faptul ca aceasta constituie o faza de sine-statatoare aprocedului civil,ea de ademenea se caracterizeaza prin caracterul autonom determinatde sarcinile proprii si de actele de procedura care se realizeaza la aceasta etapa.Astfel,art.183 CPC reglementeaza in mod expres sarcinile pregatirii pricinii pentrudezbaterile judiciare.La rindul sau art.185 CPC reglementeaza actele de procedura,care urmeaza a fiefectuate de instanta de judecata in vederea realizarii sarcinilor prevazute la art.183CPC.La art.185 CPC lista actelor judecatorului nu este una exhaustiva, judecatorul fiind indrept sa emita si alte acte in dependenta de specificul cauzei civile examinate.De asemenea,judecatorul nu este obligat sa emita toate actele de procedura enumeratela art.185 CPC,ci doar cele necesare in dependenta de specificul cauzei.Efect al pregatirii eficiente a cauzei civile pentru dezbaterile judiciare il constituiesolutionarea justa si in termen rezonabil al cauzei civile.1.3 Datorita naturii juridice complexe a drepturilor materiale deduse judecatii, incontinutul actiunii civile pot fi formulate mai multe pretentii (denumite si capete dincerere de chemare in judecata).Uneori, reiesind din natura juridica, aceste pretentii pot avea o existenta de sinestatatoare,alteori acestea sunt conexe sau rezulta din capatul initial al actiunii.In vederea solutionarii corecte si in termen rezonabil a cauzelor civile,aceste pretentiifie pot fi separate in cauze civile distincte,fie pot fi conexate in vederea solutionariilor intr-o singura procedura.Potrivit art.187 CPC conexarea pretentiilor poate avea loc cu respectareaurmatoarelor conditii:I. Aceste pretentii urmeaza sa se afle pe rolul aceleasi instante de judecataII. Pretentiile urmeaza sa fie comune in baza partilor,fie fiind intentate de un singurreclamant sau de mai multi reclamanti impotriva unui singur piritIII. Procesele sa fie conexe prin temeiurile de aparitie sau prin probeIV. Aceasta conexare sa duca la solutionarea rapida si justa a cauzeiV. Sa fie posibil de aplicat aceeasi procedura de solutionare a litigiului.In vederea conexarii pretentiilor se emite o incheiere judecatoreasca.

3

La rindul sau art. 188 CPC reglementeaza posibilitatea separarii pretentiilor, caretrebuie sa realizeze cu un singur scop: Solutionarea justă și în termen rezonabil acauzei.Separarea pretentiilor poate fi dispusa nu doar in vederea unei pretentii,ci si a maimultor pretentii.

Tema: Pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare. Plan:sarcinile pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare. Actele procedurale ale judecătorului la faza pregătirii pricinii. Actele procedurale ale participanţilor la faza pregătirii preicinii. Stabilirea termenului pentru judecarea cauzei. sarcinile pregătiri pricnii. 1.La faza pregătirii pricinii pentru dezbaterle judicialre în raporturile de procedur civilă este implicat deja pîrîtul. Astfel, instanţa potrivit legii articolul 183 cpc, urmeazăă să stabilească componenţa suubiecţilor participanţi în examinarea cauzei. Instanţa de judecată de asemenea trebuie să constate la faza pregătirii pricinii care sunt circumstanţele de fapt şi de drept importante. Pentru pricina respectivă conturînd astfel obiectul probaţiei. În al treilea rînd ca sarcină pregătirea pricinii trebuie să se clarifice natura juridică a raporturilor litigioase şi legile aplicabile.

2.La faza pregătirii pricinii pentru dezbateri instanţa de judecată în primul rînd întreprinde măsuri pentru audierea reclamantului referitor la pretenţiile formulate. În egală măsură pîrîtului i se aduce la cunoştinţă intentarea cauzei împotriva sa. Aceste acţiuni de rînd cu altele stabilite în articolul 185 cpc se regăsesc în încheierea judecătorească privind pregătirea pricinii pentru dezbateri care trebuie emisă imediat după încheierea de primire a cererii. În funcţie de categoria pricinii civile judecătorul întreprinde diferite acţiuni procesuale permise de lege pentru a evita examinarea îndelungată a cauzei în cadrul dezbaterilor judiciare. 3.La faza pregătirii pricinii petu dezbateri instanţa de judecată poate stabili şedinţe prealabile în cadrul cărora reclamantul alături de pîrît sunt invitaţi în instanţa dde judecată. Pîrîtului i se înmînează cererea de chemare în judecată cu întreg pachetul de documente. Se clarifică necesitatea înfăptuirii unor acţiuni procesuale la solicitarea părţilor cum ar fi asigurarea de probe, reclamarea de probe, examinări la faţa locului, ordonări de expertize, conexări sau separări de pretenţii. La această etapă a pregătirii pricini pentru dezbateri pîrîtului i se explică dreptul de a depune probele necesare şi i se propune să depună referinţă. Nedepunerea referinţe nu împiedică examinarea cauzei în baza materialelor anexatee la dosar. 4.La etapa definitorie a pregătirii pricinii pentru dezbateri potrivit articolului 190 cpc se emte o încheiere judecătorească privind fixarea termenului de judecare a cauzei. Ambele ărţi trebuie înştiinţate cu referire la data, locul şi ora şedinţei de judecată. Instanţa trebuie să pregătească pricina spre dezbateri astfel încît pîrîtului să-i fie oferite cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, cu excepţiile stabilite de lege.

4

Potrivit legislaţiei termenul de început a şedinţei de judecată poate fi amînat la solicitarea motivată a participantului la proces printr-o încheiere care nu se supune unui recurs separat. În acest scop de asemenea se emite o încheiere nesusceptibilă de recurs. Hotărîrea pelnului curţii supreme cu privire la actele judecătorului în faza intentării procesului civil şi pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare nr 24 din 28 iunie 2004. buletinul curţii supreme nr 9 din 2004. Tema: Dezbaterile judiciare. Plan:noţiunea şi părţile componente ale dezbaterilor judiciare. Efectele neprezentării participanţilor în şedinţa de judecată. Amînarea şi suspendarea procesului civil. Terminarea procesului civil fără pronunţarea hotărîrii. Procesul verbal al şedinţei de judecată. 1.notiune. Dezbaterile judiciare presupun examinarea în ţedinţă publică a pretenţiilor şi obiecţiilor participanţilor la proces, a probelor administrate de aceştia, ţinerea pledoariilor şi adoptarea cu pronunţarea publică a hotărîrii. Dezbaterile judiciare constau din mai multe părţi:deschiderea şedinţei de judecată articoleel 197-210 cpc. judecarea pricinii în fond 211-232 cpc. susţinerile orale şi replicile articolele 233, 234 cpc. adoptarea şi pronunţarea hotărîrii 236 şi 237 cpc. Legea nu stabileşte un termen general valabil pentru desfăşurarea dezbaterilor judiciare. Doar în anumite cazuri expres prevăzute unor categorii de pricini li se aplică termene cu durată exactă. Deexemplu litigiile de muncă, contestaţiile electorale,, unele categorii din procedura specială. Categoriile de pricini stabilite la alineatul doi articolul 192 cpc se examinează de urgenţă şi în mod prioritar. Celorlalte categorii de cauze le este aplicată sintagma termenului rezonabil care se raportează de la momentul depunerii cererii pînă la executarea efectivă a hotărîrii. Termenul rrezonabil depinde de complexitatea cauzei. de conduita participanţilor la proces. de atitudinea instanţei de judecată. Termenele rezonabile sunt verificate în aplicarea lor corectă doar de către instanţele ierarhic superioare în eventualitatea în care hotărîrea judecătorească este atacată.

2.efectele neprezentării participanţilor în ţedinţă. Procesul echitabil care duce la examinare şi soluţionare efectivă a pricinilor civile pesupune participarea efectivă în şedinţa de judecată a subiecţilor implicaţi. În primul rînd acest lucru depinde de înştiinţarea lor corespunzătoare pusă în sarcina instanţei. Neprezentarea participanţilor la şedinţele de judecată dacă au fonst înştiinţaţi în modul corespunzător determină diferite consecinţe procedurale în funcţie de cirteriile stabilite de lege.

5

Potrivit articolului 205 cpc participanţii la proces sunt obligaţi să comunice instanţei despre neprezentarea şi motivele acesteia. Reclamantul absent în şedinţa de judecată poate condiţiona două efecte proceduraleamînarea examinării cauzei. scoaterea cereri de pe rol. Examinarea unei cauze civile se amînă din cauza absenţei reclamantului dacă acesta a comunicat instanţei fiind citat legal motivele neprezentării sale, instanţa le-a considerat întemeiate ori reclamantul nu a solicitat examinarea în lipsa sa iar pîrîtul cere examinarea în fond. Dacă respectivele condiţii nu se produc atunci instanţa de judecată potrivit alineatului doi din articolului 206 şi literei g din 267 cpc scoate cererea de pe rol. Pîrîtul de asemenea citat legal trebuie să comunice instanţei de judecată motivele absenţei sale la şedinţă. Dacă acest lucru nu s-a întîmplat ori instanţa a considerat motivele neîntemeiate sau dacă pîrîtul nu a cerut examinarea pricinii în lipsa sa instanţa oricum va decide examinarea cauzei fără prezenţa pîrîtului. Absenţa coparticipanţilor în proces poate să nu determine consecinţe grave asupra desfăşurării şedinţei de judecată dacă există dovada transmiterii drepturilor de a duce procesului unuia dintre participanţi. Intervenientului principal i se aplică aceleaşi consecinţe ca reclamantului dacă ne referim la scoaterea cererii lui de pe rol. Dacă ambele părţi şi reclamantul şi pîrîtul sunt de acord să amîne examinarea cauzei din motivul absenţei intervenientului principal instanţa vaa emite o astfel de încheiere. Neprezenţa în proces a intervenientului accesoriu depinde după efectele procedurale de două situaţii:intervenientul accesoriu nu a fost atras la examinarea cauzei. înştiinţat fiind intervenientul accesoriu nu s-a prezentat fără motive întemeiate. Pentru amble situaţii conseicnţele sunt prevăzute în articolul 169 cpc. Deşi nu este exclusă posibilitatea examinării procesului în doniţii similare ca pentru reclamant sau pîrît dacă ceilalţi participanţi la proces sunt de acord. Referitor la procuror şi autorităţile din articolul 73 eixstă posibilitatea amînării şedinţelor de judecată din cauza absenţei acestora în condiţii similare. Neprezentarea procurorului sau a autorităţilor din articolul 73 nu se poate solda ca efect cu scoaterea cererii de pe rol întrucît această acţiune procedurală se va produce în funcţie de conduita reclamantului propriu-zis. Ceilalţi subiecţi care contribuie la înfăptuirea justiţiei de asemenea pot în caz de absenţă să solicite amînarea examinării cauzei din motive întemeiate cu condiţia că participanţii la proces acceptă acest lucru. Reprezentanţii nefiind participanţi la proces nu au prerogativa solicitărilor de amînare. În lipsa reprezentantului şedinţa de judecată se amînă o singură dată consecinţa referindu-se la participantul reprezentat.. În cazul absenţei martorului, expertului, specialistului sau interpretului fără motive întemeiate în mod repetat instanţa de judecată poate aplica o amendă pînă la zece unităţi convenţionale articolul 207. în privinţa martorului este admisă aducerea forţată. 3.amîarea şi suspendarea procesului civil. Buna desfăşuarea a examinării cauzei poate fi afectată de diferite circumstanţe astfel încît să condiţioneze sistarea procesului.

6

Şedinţele de judecată se pot amîna sau suspenda. Temeiurile, durata şi procedura celor două feluri de sistare sunt diferite. Potrivit articolului 208 cpc amînarea examinării cauzei se produce:dacă legea prevede expres acest lucru sau dacă instanţa constată imposibilitatea examinării în respectiva şedinţă a cauzei puse pe rol. În cazul amînării instanţa emite oîncheiere care nu se supune recursului în care se specifică cu certitudine data, ora şi locul reluării examinării. În cazul suspendării însă a procesului instanţa aplică în mod obligaotriu temeiurile expres prevăzute de lege din oficiu sau la cerere şi sistează examinarea cauzei pe un termene incert dar determinabil. Suspendarea este de două feluri: obligatorie şi faculatativă. Articolele 260 şi 261 cpc. Suspendarea obligatorie nu poate fi evitată sau interpretată de către instanţa de judecată ori participanţii la proces. decesul părţii sau intervenientului principal dacă este vorba de persoane fizice în raporturi litigioase ce permit succesiunea în drepturi. reorganizarea persoanei juridice. pierderea capacităţii de exerciţiu. numirirea unei delegaţii judecătoreşti în afara ţării. ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate potrivit articolului 122 prim cpc, care contravine constituţiei şi este inaplicabil. în cazurile prevăzute de legea insolvabilităţii. în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate potrivit articolului 13 al legii contenciosului administrativ. în cazul acceptării medierii potrivit articolului 30 al legii cu privire la mediere. Pe parcursul suspendării cauzei nu pot fi efecctuate acţiuni procedurale, însă măsurile de asigurare a acţiunii şi de asigurare a probelor îşi păstrează valabilitatea. Articolul 262 cpc stabileşte termenele aplicabile pentru fiece temei de suspendare. Reluarea procesului după începtarea temeiului de suspendare se face printr-o încheiere judecătorească emisă la cererea participanţilor la proces sau din oficiu. Posibilitatea recurării încheierilor de suspendare a procesului este valabilă pe toată durata suspendării. Articolul 263 cpc. În cazurile prevăzute de articolul 261 instanţade judecată din oficiu sau la cerere este în drept să suspende procesul civil. Temeiurilepărţile se află într- unitate activă a forţelor armate sau în alte trupe şi formaţiuni militare ale RM. Dacă ne referim la forţe militre active suspendarea procesului nu poate fi facultativă. pîrîtul sau reclamantul ori intervenientul principal se află într-o instituţie curativ-profilactică cituaţie adeverită în scris. căutarea pîrîtului. Conform articolului 109 cpc. dispunerea exertizei. delegaţiile judecătoreşti numite în ţarăcontroalele efectuate de autorităţile tutelare în litigii privind drepturile şi interesele copiilorîncetarea împuternicirilor tutorilor sau curatorului

7

imposibilitatea examinării cauzei înainte de soluţionarea unei pricini conexe. 4.terminarea procesului civil fără pronunţarea hotărîrii. Finisarea unui proces civil fără adoptarea hotărîrii se oate produce în funcţie de existenţa ori respectarea dreptului la acţiune în sens procesual, conduita părţilor şi manifestările lor de voinţă ca drepturi speciale. În funcţie de temeiuri, procedură şi efecte procesele civile pot înceta sau cererile pot fi scoase de pe rol. În ambbele cazuri se emit încheieri judecătoreşti susceptibile de recurs. Încetarea procesului articolul 265are două grupuri de temeiurilipsa dreptului la acţiune în sens procesual literele a, b, e şi g articolele 265 cpc. situaţii obiective sau manifestări de voinţă ale părţilor în litigiu. Literele f, c şi d. Scoaterea de pe rol poate fi cauzată de mai multe grupuri de temeiurinerespectarea ordinii procesuale de exercitare a dreptului la acţiune. Literele a, b, c, d, h. Articolul 267 cpc. neprezentarea participanţilor la proces. Literele f şi g articolul 267 şi litera i. neonorarea obligaţiilor cu privire la taxa de stat literele j şi k. Potrivit literei e dint articolul 267 aplicată în corespundere cu legea cu privire la arbitraj dacă părţile au încheiat o convenţie de arbitraj şi în pofida acesteia reclamantul s-a adresat în judecată, pîrîtul poate formula obiecţii împotriva examinării cauzei în judecată. În consecinţă dacă clauza de arbitraj nu este lovită de nulitate, cererea se scoate de pe rol. Litera l din 267 apariţţia unui litigiu în cadrul unei procduri speciale duce la scoaterea cererii de pe rol din procedura specială. Încheierile de scoatere de pe rol se spun recursului, iar cele în baza literelor f şi g pot fi anulate chiar de către instanţa care le-a pronunţat. 5.procesul verbal. Potrivit articolului 273 cpc procesele verbale se ţin în instanţa de fond şi de apel şi în toate cazurile de efectuare a actelor procedurale în afara şedinţei de judecată. Procesul verbal al eţdinţei de judecată constituie o probă scrisă de aceea cuprinsul acestuia trebuie să corespundă exigenţelor legale şi să reflece veridic actul de procedură. Articolul 137 alineatul doi şi 274 cpc. Procesul verbal se ţine pentru fiece şedinţă de judecată sau act de procedură şi se încheie în termen de cel mult cinci zile de data încheierii şedinţei de judecată. Alineatul patru articolul 275. În cazul în care s-a protocolat un act procedural în afara şedinţei procesu veral se finisează cel puţin a doua zi. Încheierea procesului verbal semnifică semnarea acestuia după finisare de către preşedintele şedinţei şi grefier. Participanţii la proces sunt n drept săă ia cunoştinţă de conţinutul procesului verbal în termene de cinci zile de la finisare. În acelaşi termen pot fi făcute observaţii referitor la conţinutul procesului verbal. În alte cinci zile de la observaţii instanţa examinează şi acceptă sau nu dezacordul participantului la proces. Tema: Actele de dispoziţie ale primei instanţe de judecată. Plan:noţiunea şi felurile dispoziţiilor primei instanţe. Esenţa şi cerinţele legale faţă de hotărîrea instanţei de judecată. Cuprinsul hotărîrii judecătoreşti. Rectificarea hotărîrii judecătoreşti de către instanţa care a pronunţat-o.

8

Executarea imediată a hotărîrilor judecătoreşti. Puterea lucrului judecat. Efectele juridice ale hotărîrilor judecătoreşti. Încheierile judecătoreşti. 1.noţiunea şi felurile actelor de dispoziţie ale primei instanţe de judecată. Actele de dispoziţie ale instanţei de judecată sunt manifestări ale autorităţii judecătoreşti perfectate conform unei ordini procedurale stabilite prin care instanţa soluţionează diferite aspecte conflictuale pe parcursul şi în legătură cu procesul civil. Porivit articolului 14 cpc actele de dispoziţie ale primei instanţe sunt următoarele:hotărîriîncheieri ordonanţe judecătoreşti. Instanţele ierarhic superioare în urma exercitării controlului judiciar emite decizii. Decizia se referă la fondul apelului sau recursului. Prin hotărîre judecătrească instanţa soluţionează litigiul în fond. Astfel, instanţa de judecată poate emite hotărîri privind admiterea integrală sau parţială a pretenţiilor reclamantului sau de respeingere parţială sau integrală a pretenţiilor reclamantului. Orice alt aspect procedural care trebuie soluţionat pe parcursul procesului dacă nu se referă la fondul cauzei se soluţionează prin încheiere judecătorească. Ordonanţele judecătoreşti în cadrul procesului civil sunt acte unipersonale de dispoziţie emise în baza materialelor prezentate de creditor privind incasarea unor sume băneşti sau a unor bunuri de la debitor. Aricolul 344 cpc. Actele de dispoziţie ale instanţei de judecată se deosebesc în primul rînd după esenţă, după forma de perfectare, conţinut şi posibilităţi de contestare. Diferită după conţinut, forma de perfectare a tuturor actelor judecătoreşti de dispoziţie în prinicpiu este aceeaşi scrisă sub forma unor documente separate cu rechizite obligatorii prevăzute de lege. Unele închieri judecătoreşti se perfectează ca documente separate cu propriile rechizite. În acest scop instanţa se retrage în camera de deliberare. Alte încheieri judecătoreşti se emit protocolar adică se pronunţă verbal în şedinţă în funcţie de circumstanţe şi se consemnează în procesul verbal al şedinţei. Hotărîrile judecătoreşti pronunţată în prima instanţă pot fi atacate cu apel sau pot fi atacate cu recurs. Dacă legea prevede acest lucru. Recurs ordinar. Hotărîrile susceptibile de apel după finisarea acestuia sunt urmate de decizii ale instanţei de apel, care pot fi contestate cu recurs extraordinar. Orice hotărîre judecătorească irevocabilă poate fi revizuită. Încheierile judecătoreşti sunt diferite între ele după posibilităţile de contestare astfel încît unele nu se atacă cu nici cale de atac, altele sunt sunt susceptibile de recurs separat, iar a trei categorie se contestă odată cu fondul cauzei. Orice încheiere judecătorească irevocabilă de asemenea se supune revizuirii. Pentru ordonanţe judecătoreşti nu sunt prevăzute căile de atac specifice încheierilor sau hotărîrilor. Instanţa care a pronunţat ordonaţa judecătrească este în drept să o anuleze printr-o încheiere care nu se supune nici unei căi de atac dacă debitorul a făcut obiecţii în condiţiile legii. 2.cerinţele şilegale faţă de hotărîrea primei instanţe judecătoreşti.

9

Hotărîrile judecătoreşti sunt în acelaş timp acte de realizare şi de aplicare a dreptului. Graţie hotărîrilor judecătoreşti prin care se înfăptuieşte justiţia drepturile, libertăţile şi interesele legitime sunt apărate efectiv dacă au fost realmente încălcate. Astfel, hotărîrea judecătorească facilitează realizarea şi exercitarea unui drept subiectiv atît de către titularul propriu-zis al acestuia cît şi de alţi subiecţi ale unor drepturi similare. Adoptarea de hotărîri judecătoreşti ca urmare a aplicării uniforme a legii conferă securitae şi siguranţă raporturilor juridice de orice natură. Ca act de aplicare a dreptului hotărîrea judecătorească verifică viabilitatea normelor juridice. Prin înfăptuirea actelor de justiţie trebuie să se elimine contradicţiile dintre norme juridice şi eventual să se conpleteze golurile neacoperite de acestea. Graţie caracterului autoritar obligatoriu hotărîrile judecătoreşti se impun inclusiv cu cu ajutorul statului spre a fi executate . astfel fiind un mecanism eficient de menţinerii a păcii sociale şi organizare a statului. Exigenţele înantate faţă de hotărîrile judecătoreşti se referă la conţinutul acestora. la procedura adoptării şi pronunţării. În primul rînd o hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiat. Articolul 239 cpc. Legalitatea unei hotărîri judecătoreşti presupune aplcarea corectă a legii materiale şi a normei procedurale în egală măsură. Potrivit articolelor 387 388 şi 400 alineatele doi ş trei cpc. Legea materială trebuie să guverneze raportu litigios pentru a fi aplicat corect, să fi interpretată corect şi aplicată prin analogie la fel de corect. Aplicarea corectă a legii procesuale presupune evitarea încălcărilor semnalate expres astfel încît aceste încălcări să nu fi dus la soluţionarea eronată a cauzei. O hotărîre se consideră întemeiată dacă instanţa care examinează fondul a constatat corect şi complet circumstanţele importante pentru cauză. Doi. Aceste circumstanţe au fost dovedite în modul corespunzător şi Trei. Dacă instanţa apeciat corect probele formulînd concluzii pe marginea circumstanţelor constatate. În articolul 386 cpc acest lucru este prevăzut. Alte exigenţe de coţinut ale hotărîrii judecătoreşti sunt:certitudinea. deplinătatea. necondiţionalitatea. Legalitatea şi temeinicia pot fi asigurate doar de către instanţele ierarhic superioare, celelalte cerinţe pot fi remediate şi de către instanţa care a pronunţat hotărîrea. Caracterul deplin al unei hotărîri judecătoreşti se referă la necesitatea soluţionării tuturor capetelor de cereri, formulate şi susţinute de reclamant, precum şi la distribuirea cheltuielilor de judecată. Instanţa de judecată nu poate depăşi limita pretenţiilor formulate de reclamant. Articolul 240 alineatul trei. Repartizarea cheltuielilor de judecată se face de asemenea la solicitarea părţii interesate din oficiu distribuindu-se doar taxa de stat.

10

Caracterul deplin al hotărîrilor jud poate verifica atît instanţa care a verificat cauza şi s-a pronunţat pe marginea ei cît şi instanţa ierarhic superioară care este în drept să revadă fondul cauzei. Caracterul necondiţionat al hotărîrii judecătoreşti presupune o soluţie care nu depinde de careva sau inacţiuni ce ţin de viitor, precum şi interdicţia formulrii soluţiilor alternative în hotărîri judecătoreşti. Excepţie de la această cerinţă este articolul 246 cpc potrivit căruia dacă se adjudecă un bun în natură, instanţa de judecată va indica în dispozitivul hotărîrii contravaloarea acestuia şi dobînda de întîrziere calculată conform articolului 619 cod civil. Caracterul cert al hotărîrii judecătoreşti presupune formularea unei soluţii clare fără echivoc şi posibilitae de interpretare, fapt care facilitează atît executarea cît şi valoarea actului autoritar emis de instanţă. Cerinţele de ordin procesual faţă de hotărîrile judecătoreşti. hotărîrea trebuie să provină de la o autoritate investită cu sarcina înfăpuirii justiţiei şi consttuită în mod legal. hotrîrea trebuie să die pronunţată de instanţa competentă conform jurisdicţiei după mateire şi după teritoriu. hotrîrea judecătorească trebuie dată de judecătorii care au participat nemijlocit la soluţionarea cauzei. În aceeaşi ordine de idei hotărîrea trebuie adoptată cu majoritatea voturilor judecătorilor care au participat la examinare, abţinerea nefiind permisă. Opiniile separate se formulează în scris, se anexează la dosar dar nu se fac publice. o hotărîre trebuie să fie deliberată în secret şi pronunţată în public. hotărîrea judecatorească trebuie comunicată şi altor participanţi la proces. Potrivit articolului 236 cpc după încheierea susţinerilor verbale instanţa se retrage în camera de deliberare pentru adoptarea hotărîrii. Din motive întemeiate însă deliberarea poate fi amînată cu cel mut zece zile. În unele cazuri se poate adopta numai dispozzitivul hotărîrii, redactarea hotărîrii motivate amînîndu-se pe acelaşi termen. Potrivit articolului 242 hotărîrea se pronunţă imediat după dezbatera pricinii, redactarea hotărîrii motivate poate fi amînată pe un termen de cel mult 15 zile. 3.cuprinsul hotărîrii judecătoreşti. Potrivit articolului 241 cpc hotărîrea judecătorească constă din partea introductivă, parte descriptivă, motivare şi dispozitiv. Partea moivantă a hotărîrii constituie esenţa acesteia întrucît aici instanţa de judecată trebuie să indice circumstanţele constatate, probele pe care s-a bazat pentru a le admite sau a le respinge, concluziile formulate pe marginea aplicării normelor de drept material şi procedural referitoare la cauza concretă.

4.rectificarea hotărîrii judecătoreşti de către instanţa judecătorească care a pronunţat-o. După pronunţarea hotărîrii instanţa care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze sau să o modifice articolul 249 alineatul unu cpc. Mai mult decît atît după semnarea hotărîrii nici un judecător nu pate reveni asupra opiniei sale. Articolul 238 alineatul cinci cpc. Posibilitatea rectificării otărîrii de către instanţa care a pronunţţat-o se poate produce în următorele cazuri:prin emiterea de hotărîri suplimentare articolul 250 cpc.

11

prin emiterea încheierii de corectare a greşelilor din hotărîre aritoclul 249 cpc prin emiterea încheierii de explicar a hotărîrii articolul 251 cpcprin emiterea încheierii de indexare a sumelor adjudecate prin hotărîri. Articolul 253 cpc. Hotărîrea suplimentară se emite la cerere sau din oficiu în următoarele cazuri:instanţa nu s-a pronunţat în privinţa unei pretenţii despre care părţile au dat explicaţii şi au prezentat probe. instanţa soluţionînd pretenţia reclamantului nu a concretizat-o adică nu a indicat ce acţiuni sau inacţiuni se impun pîrîtului, care este suma adjudecată sau bunurile care urmează a fi remise. soluţionînd cauza instanţa nu a rezolvat problema cheltuielilor de judecată. Pentru emiterea hotărîrii suplimentare solicitarea participantului la proces se depune în aceeaşi instanţă în termenul executării forţate a hotărîrii. Instanţa de judecată citează participanţii la proces însă neprezentarea acestora nu afectează valabilitatea actului. Dacă cererea de eliberare a hotărîrii suplimentare este respinsă instanţa pronunţă o încheierer susceptibilă de recurs. Dacă cererea se admite instanţa va pronunţa o hotărîre care este susceptibilă de atac similar fondului. Hotărîrea este suplimementară. ValaPrin încheiere susceptibiă de recurs instanţa de judecată care a pronunţat otărîrea poate corecta din oficiu sau la cerere greşelile evidente de clacul, de ortografiereaa numelor, de fixare a caităţii procesuale sau a altor erori, corectarea cărora nu afectează soluţia dată de instanţă. Explicarea hotărîrii potrivit articolului 251 se poate dispune la solicitarea participantului la proces sau organului de executare dacă s-a cerut în limita termenului de executare silită cu condiţia că hotărîrea nu a fst executată deja. 5.Executarea imediată a hotărîrii judecătoreşti. O hotărîre judecătorească este executorie după ce rămîne definitivvă. Articolul 255 cpc. Însă legea stabileşte excepţii. Astfel, în cazurile expres prevăzute de lege instanţele trebuie ori sunt în drept să dispună executarea imediat după pronunţare. Potrivit temeiurilor procedurii şi efectelor deosebim executarea imediată obligatorie, articolul 256 cpc şi executarea imediată facultativă articol 257 cpc. Executarea imediată obligatorie se dispune în cazurile de reintegrare în cîmpul muncii, de incasarea salariului sau altor venituri ce decurg din raporturi de muncă în mărime de un salariu mediu., de incasare a pensiei de întreţţinere, repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţi corporale, a sănătţii roi prin deces dacă prestaţia s-a dispus sub formă de achitări periodice. Prejudiciile morale, incasaţiile unice nu se incasează imediat. Executarea imediată facultativă se dispune doar la cerere în situaţii în care tergiversarea examinării ş executării ar putea crea realmente imposibilitate de executare. Legea nu enumeră cazurile pentru care se aplică executarea facultativă. Solicitrea executării imediate facultative poate fi făcută pînă sau după pronunţarea hotărîrii. Dacă se solicită pînă la pronunţarea hotărîrii, în hotărîre propriu-zis trebuie să se regăsească soluţia instanţei acceptă sau nu. Dacă solicitarea s-a făcut după pronunţarea hotărîrii în urma unei şedinţe de judecată, instanţa va emite o încheiere privind admiterea sau respingerea executării imediate.

12

6.puterea lucrului judecat. Hotărîrile judecătoreşti în funcţie de efectele pe care le produc se divizează în hotărîri:nedefinitivedefinitive şi irevocabile. O hotărîre nedefinitivă se pronunţ conform legii de instanţa care examinează în fond fiind susceptibilă de apel. Hotărîri nedefinitive pot pronunţa doar judecătoriile. Cpc îîn articolul 254 identifică hotărîrile definitive şi irevocabile. Hotărîrile definitive sunt actele de dispoziţie care nu se atacă cu apel. Adică instanţa ierarhic superioară nu mai are posibilitatea de a revedea integral fondul cauzei. Hotărîrile irevocabile nu pot fi contestate cu recurs, adică în privinţa lor instanţele judecătoreşti nu se mai pot expune. Hotărîrile irevocabile sunt neanulabile. Caracter nedefinitiv, definitiv sau irevocabil pot avea hotărîrile judecătoreşti de la pronunţare în funcţie de calea de atac prevăzută de lege pentru contestarea acestora. Definitive de la pronunţare sut htărîrile judecătoriilor fără drept de apel în contencios administrativ şi hotărîrie curţilor de apel ca instanţe de fond. Deciziile curţilor de apel prin care s-a soluţionat fondul cauzei de asemenea sunt definitive. Irevocabile de la pronunţare sunt deciziile curţilor de apel ca instanţă de recurs şi ale Curţii Supreme de Justiie. Caracterul definitiv şi irevocabil poate surveni prin neatacarea hotărîrilor în limitele termenelor prevăzute de lege sau în cazul în care nu a avut loc repunerea în termen. Fiece categorie de hotărîri judecătoreşti îşi are efectele sale juridice. Hotărîrile nedefinitive în primul rînd dezinvestesc instanţa de judecată de atribuţiile de soluţionare. Articol 249-251. rectificarea htărîrii nu afectează caracterul dezinvestitoriu al acesteia întrucît nu modifică fondul cauzei. De la pronunţarea unei hotărîri nedefinitve apre dreptul contestării acesteia. Al treilea efect este excepţia exceutării imediate ca efect al hotărîrii nedefinitive. Însă hotărîrile definitive produc următoarele efecte:obigativitatea executorialitateaarticolul 16 cpc atribuie caracter obligatoriu tuturor hotărîrilor încheierilor ordonanţelor şi deciziilor judecătoreşti definitive. Limita subiectivă a hotărîrilor judecătoreşti obligatorii se răsfrînge asupra tuturor participanţilor la proces şii asupra celorlalte persoane şi autorităţi care sunt implicate fie în executarea activă, fie pur şi simplu în respectare. Caracterul executoriu potrivit aceluiaşi articol 16 şi 255 cpc revine hotărîrilor definitive însă nu este absolut. Caracterul executoriu al hotărîrilor definitive poate fi afectat de exercitarea recursului ordinar împotriva hotărîrilor fără drept drept de apel. Articol 403 cpc sau exercitarea recursului extraordinar care în mod condiţionat de asemenea suspendă executarea. Articol 435 cpc. Hotărîrile irevocabile e lîngă aceste două efecte mai sunt exclusive, prejudiciale şi neanulabile. O hotărîre judecătorească este exclusivă întrucît nu poate fi repetată examinarea aceluiaşi caz între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri dacă există deja o hotărîre

13

irevocabilă pronunţată de o instanţă naţională sau străină chiar şi către o judecată arbitrală naţionlaă sau internaţionefectul prejudicial al hotărîrilor denotă imposibiitatea contestării faptelor sau raporturilor juridice stabilite în urma judecării unei pricini civile la care au participat aceleaşi persoane. Hotărîrile irevocabile sunt neanulabile întrucît nu mai pot fi invocate erori judiciare şi nu mai pot fi utilizate căi de atac de retractare. Chiar şi o hotărîre neanulabilă poae fi anulată în cazul revizuirii articolu 446 sau în cazurile de repunere în termenele de exerctare a apelului sau recursului ordinar. Efectele hotărîrilor judecătoreşti irevocabile semntifică puterea lucrului judecat. Hotărîrile definitive şi cele irevocabile depind de evoluţia unei cauze civile în sistemul cîilor de atac, astfel, hotărîrile pronunaţate de judecătorii cu drept apel nu sunt nici definitive, nici irevocabile din data pronunţării. Dacă acestea nu vor fi atacate cu apel vor deveni după expirarea termenului de 20 zil. În caz de declarare a apelului hotărîrea judecătorească va deveni definitivă:dacă cererea de apel nu a fost examinată conforma rticoului 369 cpc pînă la expirarea termenului pentru atacarea încheierii curţii de apel cu privire la restituirea cererii de apel, sau în temeiul articolului 174 încetarea procedurii de apel ca urmare a retrageii acestuia. după examinarea cererii în fond aceasta este respins cu menţinerea hotărîrii pronunţate de judecători. Articolul 385 itera a Cpc. Din momentul pronunţării deciziei curţii de apel hotărîrea judecătorească va deveni definitivă. dacă decizia curţii de apel nu este atacată cu recurs timp de două luni hotărîrea judecătorească va deveni irevocabilă la expirarea acestui termen. în caz de declarare a recursului a deciziei curţii de apel şi apelul a fost respins şi menţinută hotărîrea judecătoriei, aceasta va deveni irevocabilă dacă cererea nu va fi examinată în fond articolul 438 cpc de la data emiterii de către curtea supremă a încheierii de înlocuire a recursului sau în baza artcolului 440 de la data emiterii deciziei de recunoaştere a recursului inadmisibil. dacă după examinarea recursului extraordinar acesta va fi respins cu menţinerrea hotărîri judcătorei şi deciziei curţii de apel, articolul 445 alineat unu litera a din moeentul pronunţrării deciziei curţii supreme. Hotărîrşti care nu sunt susceptibile de apel, precum şi ale curţilor de apel ca instanţă de fond sunt definitive de la pronunţare. După expirarea termenelor de recurs acestea vor deveni şi irevocabile. Însă dacă a fost declarat rrecurs hotărîrea va deveni irevocabilă, cererea de recurs nu va fi examinată în fond potrivit articolului 109 din data expirării termenului pentru contestarea încheieri instanţei de recurs cu privire la restituirea cererii de recurs dacă aceasta nu este curtea supremă. Potrivit articolului 411 ca urmare a retragerii a cererii de recurs. De asemenea dacă recursul a fost examinat însă respins cu menţinerea hotărîrii pronunţată potrivit articolului 417 litera a, hotărîrea respectiă va deveni irevocabilă. Dacă după examinarea apelului curtea de apel adoptă o decizie prin care casează hotărîrea primei instanţe şi pronunţă o nouă hotărîre aceasta va deveni definitivă din data pronunţări . hotărîrea casată îşi pierde efecteleşi se consideră inexistentă. Împotriva deciziei curţii de apel poate fi declarat recurs extraordinar, dacă aceasta nu se execută decizia curţii de apel va deveni irevocabilă.

14

Dacă recursul a fost depus decizia instanţei de apel prin care s-a soluţionat fondul pricinii din nou va deveni revocabilă. O a doua cerere de recurs este declarată inadmisibilă din momentul emiterii încheierii curţii supreme de justiţie sau a deciziei curţi supreme de inadmisibilitate. Articolul 438-440 cpc. Sau după examinarea fondului recursului dacă acesta a fost respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din data pronunţării decciziei de curtea supremă de justiţie, articolul 445. Deciziile pronunţate de curţile de apel şi de instanţele de recurs sunt întotdeauna revocabile de la renunţare dacă curtea supremă de justiţie casează decizia curţii de apel şi menţine hotărîrea judecătorie. Din momentul pronunţări deciziei hotărîrea va deveni irevocabilă. 7.încheierile judecătoreşti. Potrivit articolului 261 alineat unu cpc di dispoziţiile primei instanţe prin care pricina civilă nu se soluţionează în fond. Cuprinsul încheierii judecătoreşti dacă aceasta s-a emis ca document separat este expres prevăzut de lege. Articol 270, însă unele încheierii judecătoreşti se pot emite fără retragere în camera de deliberare şi fără emiterea unui document separat, este o bligatorie consemnarea acestuia în proces verbal. Încheierile judecătoreşti, în funcţie de conţinutul acestora pot fi grupate în mai multe categorii:încheieri judecătoreşti referitoare la bunul mers al procesului. Se clasifică în:încheieri de primire a cererii de chemare în judecată. De admitere a demersului de reclamare a unei probe. Dispunerea unei expertize. Aducerea forţată a martorului. încheieri judecătoreşti care constituie împiediment legal în desfăşurarea procesului:refuzul, restituirea şi de a nu da cursamînare, suspendare, încetare, scoaterea cererii de pe rol. Încheieri judecătoreşti de finalizare a procesului în baza actelor de dispoziţie ale părţilor. Încetarea procesului ca efect al renunţării reclamantului la acţiune sau a împăcării părţilor. încheieri privind realizarea hotărîrii judecătoreşti:după pronunţarea hotărîrii în scopul explicării, corectării sau executării. Încheierile emise în procesul examinării cererilor de revizuire, articolul 453 şi în cazul anulării ordonanţei, articol 353, prezintă specificul anulării unui act de dispoziţie judecătoresc prin care s-a soluţionat pretenţiile. Încheierile judecătoreşti sunt diferite în funcţie de posibilitatea contestării acestora. Astfel, există încheieri judecătoreşti care nu se supun nici une căi de atac:soluţionarea conflictelor de competenţă, articol 474 alineat opt cpc. Încheiere de refuz în primire cererii de eliberare a ordonanţei, articol 348 alineat trei cpc. Încheiere de anumalare a ordonaţei judecătoreşti articol 353 cpc. A doua categorii de încheierii judecătoreşti sunt cele susceptibile de recurs separat.

15

Potrivit articoului 423 cpc, exercitarea separată a recursului încheierii judecătoreşti este posibilă în cazurile expres prevăzute de lege, atunci cînd şi încheierea pronunţată face imposibilă desfăşurarea procesului de mai departe. A treia categorie sunt încheierile care se atacă odat cu fondul potrivit articollui 359 alineat doi potrivit căruia dacă împotriva unei hotărîri se exercită apel sau recurs se consideră că aceste căi de atac şi împotrivia încheierilor date în pricina respectivă, chiar dacă au fost emise după pronunţarea hotărîrii sau dacă atacarea nu se menţine în cererea de apel sau recurs. Încheierile de asigurare a acţiunii potrivit articolului 181 cpc poate fi contestată şi anulată chiar şi de către instanţa care a pronunţat-o posibil şi din oficiu. Încheierea de aplicare a amenzii judiciare, articolul 164 cpc, se contestă la instanţa care a emis-o şi ulterior încheierea emisă pe margineea acestei contestări poate fi atacată cu recurs. Tema: Procedura în pricinile ce decurg din raporturi juridico-publice. Plan:noţiunea şi eseţa procedurii în pricinile juridico-publice. Specificul procedurii în pricinile de contestare în judecată a hotrîrilor, acţiunilor, inacţiunilor autorităţilor publice, persoanelor oficiale ale acestora şi autorităţilor asimilate celor publice. Procedura în pricinile e ţin de contestarea în judecată a actelor normative. Procedura în priciile cu privire la apărarea drepturilor electorale.

Separarea puterilor în stat presupune independenţa şi conlucrarea constructivă dintre cele trei puteri. Însă puterii judecătoreşti îi este rezervată prerogativa de a înfăptui un control judecătoresc asupra activităţii sau inactivităţii autorităţilor publice exponentele puterii executive. Controlul judiciar spre deosebire de cel judecătoresc se referă la verificările în limitele legi exercitate de instanţele judecătoreti superioare asupra celor inferioare. Dreptul adresării în judecată împotriva abuzurilor comise de organele autorităţilor publice şi funcţionarii acesotra este consfinţit în articolul 53 din constituia RM, articolul 13 al convenţiei europene, articolele 277 şi 278 cpc şi legea nr 793 din 10 februarie 2000 a contenciosului administrativ. Contenciosul administrativ este noţiunea îngustă a conceptului de conflict cu statul. Interacţionînd cu statul, diferiţi titulari de drept nimeresc sub incidena normelor de drept, constituţional, electoral, administrativ, fiscal, vamal, financiar, astfel încît conceptul vast al respectivului fel de procedură s e rezumă la pricini juridico-publice. Normele de contencios de administrativ sunt calificate ca norme speciale, iar codului de procedură îi este rezervată calitatea de normă generală. Părţile în cadrul contenciosul administrativ sunt reclamantul şipîrîtul similar procedurii generale. Potrivit articolului cinci din legea contenciosului administrativ reclamant adică subiect cu drept de sesizare, sunt următoarele persoane:persoanele fizice sau juridice. funcţionarii publicimilitarul sau persoana cu statutu militarguvernul

16

ministerul administraţiei publice locale, preşedintele raionului şi primarul în condiţiile legilor seciale. procurorul potrivit articolului 71 cpc.avvocatul parlamentar î condiţiile legii sale specialeinstanţele de judecată de drept comun sau specializate în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate. alţi subiecţi. De exemplu ar putea fi sindicatele. Calitatea de pîrrît o poate avea în contencios administrativ autorităţile publice de orice nivel, subdiviziunile acestora dacă au capacitate juridică procesuală, funcţionarii publici din cadrul respectivetivilor subiecţi precum şi autorităţile asimilate celor publice. Autoritaea asimilată celei publice exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public fiind îmmputernicită prin lege să presteze un serviciu de interes public. Exemplu organele notariale, structurile din sistemul avocaturii, instituţiile de învăţămînt şi de ocrotire a sănătăţii, compania Teleradio Moldova. Obiectul acţiunilor în contenciosul administrativ sunt pretenţiile material juridice privind anularea unui act administrativ cu caracter individual sau normativpretenţiileobligarea pîrîtului de a emite un act administrativ solicitat. înlăturarea încălcărilor admise de către pîrît repararea prejudiciilor materiale şi sau morale. Temeiul primei pretenţii adică anularea actului administrativ:dacă actul administrativ este ilegal în fonddacă actul administrativ a fost emis cu încălcarea competenţeidacă actul administrativ a fost emis cu încălcări de procedură. Controlul judecătoresc nu poate fi înfăptuit asupra:actelor supuse verificării constituţionalităţii. Adică nu putem contesta în judecată o lege, un decerete prezidenţial cu caracter normativ, o ordonanţă ori o hotărîre de guvern cu caracter normativ şi nici un tratat internaţional la care suntem parte. actele de comandament militar nu se supun unu control judecătoresc. actele de politică externă, adică acte administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica externă a sttului. actele exlusiv politice ale parlamentului, preşedintelui şi guvernului RM. actele administrative referitoare la securitatea naţională, precum şi cele emise în stări excepţionale în acelaşi scop. actele executorului judecăoresc actele administrative de sancţionare contravenţională pentru care legea prevede altă procedură de contestare.

Al doilea Subiect.

Specificul procedural în contenciosul administrativ se rezummă în primul rînd la competenţa instanţelor de judecată atît generală, cît şi jurisdicţională materială, teritorială ş funcţională. Competeenţa generală în contencis administrativ presupune ca regulă respectarea procedurii prealabile în rdinea prevăzută de lege. Doar dacă legea psecială nu prevede procedura prealabilă, competenţa generală este exclusiv judiciară.

17

Competenţa juridisdicţională după materie presupune abilitaea unei verigi a sistemului judecătoresc de a examina o acţiune în contencios administrativ ca instanţă de fond. Actualmente competenţa după materie a instanţelor de contencios administrativ este reglementată de alineatul doi articolul 32 cpc pentru judecătorii, alineatul doi articolul 33 cpc pentru curţi de apel, alineatele trei şi patru articolul 33 competenţă după materia excepţională pentru curtea de apel Chişinău şi Curtea de apel Comrat. Potrivit articolului 31 alineatul doi cpc în cazul conexiunii mai multor revendicări unele dintre care sunt de competenţa instanţelor economice, iar alete de competenţa instanţei de contencios administrativ toate pretenţiile se examinează de către instanţa econoomică cu excdepţia verificării legaităţii actelor normative. Potricit articolului 11 al legii contenciosului administrativ pricinile de contencios administrativ se înaintează în judecătorii sau Curţi de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliu reclmantul sau sau îşi are sediul pîrîtul cu excepţia comptenţelor excepţionale. În al doilea rînd specific pentru procedura contenciosul ui administrativ este dublul grad de jurisdicţie indiferent de instanţa care examinează în fond. Astfel, potrivit articolului 30 al legii contenciosuui administrativ hotrîrea unei instanţe de contencios administrativ pate fi atacată cu recurs, care se judecă în condiţiile codului de procedură civilă. Termenul de declarare a recursului ordinar pentru hotărîrile date în contencios administrativ este de 15 zile de la data pronunţării hotărîrii. Dacă hotărîrea a fost dată în liipsa uneia dintre părţi cel puţin termenul de 15 zile începe să curgă la data comunicării hotărîrii integrale. În al treilea rînd. Specific pentru procedura contenciosului este ordinea prealabilă articolul 14 al elgii care stipulează ca regulă generală sesizarea autorităţii publiice emitente a unui act administrativ cu o cerere prelabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, dacă legea nu prevede altfel. Dacă există autoritate superioară petiţionarul este în drept să aleagă cui adresează cererea prealabilă, dacă legea nu prevede altfel. În cazul contestării actelor administrative cu caracter normativ termenul adresării prealabile nu este aplicabil. Potrivit articolului 16 din legea adresarea nemijlocită în judecată se produce în cazurile expres prevăzute de legeîn cazurile expres prevăzute de lege. în cazul nesoluţionării în termen legegal ori respingerii unei cereri prealabile. Termenele de prescripţie pentru adresarea în contencios administrativ sunt mai scurte decît cele generale. Potrivit articolelor 17 şi 18 ale legii contenciosului administrativ, termenul general de rescripţie este de 30 de zile în cazul în care legea nu prevede altfel. Respectivl termen de prescripţie se aplică pentru cererile de anulare a actelor administrative sau de nesoluţionare a cererilor adresate autorităţilor administrative. În cazul în care se solicită despăgubiri separat de cererea de anulare a actului termenele de prescripţie sunt cele generale prevăzute de codul civil şi procedura examinării este de drept comun. O altă particularitate este sesizarea instanţeide judecată. Cererile de chemare în judecată în contencios administrativ sunt scutite de plata taxei de stat, se conformează regulilor generale aarticolul 166 şi 167 cpc. În mod firesc cererile în contencios administrativ sunt îndreptate împotriva autorităţii publice care a adotat sau a refuzat să adopte un act administrtiv.

18

Însă reclamantul îşi poate îndrepta pretenţiile şi împotriva funcţionarului public care apare în calitate de copîrît cu răspundere solidară, articolul 20 al legii contenciosului administrativ. Ca măsură asiguratorie specifică contenciosului administrativ este potrivit articolului 21 din lege suspendarea executării actului administrativ contestat. Asemenea cereri trebuie formulate concomitent cu depunerea acţiunii. Instanţa este în drept în cazuri temeinic justificate şşi în scopul prevenirii unei pagube iminente să suspende acţiunea actului administrativ cu caracter individual sau normativ. Nu pot fi suspendate deciziile comisiei naţionale a pieţţei financiare. Judecarea pricinii este o altă particularitate. Se produce după citarea părţilor cu participarea reclamantului şi pîrîtului, posibil şi a reprezetanţilor acestora, însă psecific pentru contenciosulu administrativ. Este. Potricit articoluli 24 alineatul trei al legii neprezentarea fără motive justificate a părţilor în roces nu împiedică examinarea cererii. Aceeaşi regul ăs e referă şi la reprezentanţi. Doar dacă este imposibil de examina fără reclamant instanţa va scoate cererea de pe rol. Sarcina probaţiei potrivit articolului 24 alineatul trei al legii contenciosului administrativ este pusă pe seama pîrîtului în cazul cererilor de anulare a actelor administrative. În materie de despăgubiri sarcina probaţiei revine ambelor părţi. Hotărîrea judecătorească pronunţată în pricinile de contestare a actelor administrative este definitivă de la pronunţare şi constituie titluri executorii, articolul 31 al legii. Prin hotărîri judecătoreşti în contencios administrativ se poate respinge integral acţiunea sau admite integral sau parţial acţiunea anulînd integral sau în parte actul administrativ contestat ori obligînd autoritatea publică să-l emită pe cel cerut. Efectele hotărîrii judecătoreşti cu privire la anularea actului administrativ sunt reglementate de articolul 29 al legii şi articolul 12 codul civil. Potrivit legii actul administrativ se anulează dn momentul rămînerii hotărîrii irevocabile şi doar în cazuri exxcepţionale instanţa de contencios administrativ va dispune anularea acctului de la data adoptăării. Potrivit articolul 12 codul civil pentru alte genuri de relaţii decît cele administrative...Actele administrative vor fi declarate nule de către instanţa de judecată din momentul adoptării acestora dacă încalăc drepturi şi interese civile ocrotite de lege. Repararea prejudiciilor cauzate prin acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor publice de asemenea pot fi părţi componente ale dispozitului hotărîrilor date în contencios administrativ. Executare se face conform articoluelor 30 şi 31 din lge. Al treilea subiect. Actele normative care pot fi contestate. Actele administrative cu caracter normativ pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ pe două căi:direct în instanţa de judecată. prin ridicarea excepţiei de ilegalitate. Potrivit articolului 13 al legii contenciosului administrativ un act administrativ cu caracter normativ poate fi verificat în cadrul examinării unei cauze civile de către instanţa de judecată dacă există suficiente argumente că acesta ar contraveni legii. Excepţia de ilegalitate se perfectează procedural printr-o îcheiere emisă de către instanţa ccare are pricina e rol şi potrivit căreia procesul iniţial se suspendă.

19

Instanţele ierarhic superioare sunt competente să examineaze excepţiile de ilegalitate şi în termene de zece zile să-l finalizeze cu pronunţarea unei hotărîri. Respectiva hotărîre poate fi recurată în termen de cinci ziile. Recursul se examineaz la rîndul său în alte zece zile şi hotărîrea este irevocabilă a instanţei superiioare împreună cu dosarul se expediază instanţei care a ridicat excepţia de ilegalitate. Potrivit legii excepţia de ilegalitate poate fi ridicată la cerere sau din oficiu. Dacă adresarea se produce nemijlocit de către o persoană fzică sau juridică obiectul acţiunii nu-l pot forma despăgubirile. Articolul 1404 alineatul cinci cod civil nu oferă dreptul reparării prejudiciilor cauzate prin acte normative emise sau prin omisiunea de a le emite. Doi. Acţiunile de contestare a actelor normative sunt imprescriptibile iar pprocedura prealabilă este facultativă şi nu obligatorie. Contestarea unui act administrativ cu caracter normativ produce ca impact consecinţe şi asupra altor titulari decît reclmantul. În al treilea rînd. Hotărîrea judecătorească privind anularea actului administrativ cu caracter normativ se publică de regulă în aceeaşi sursă î care a fost publicat actul. Cheltuielile le suportăă pîrîtul. Electorale. Ţinînd cont de specificul proceduri caare rezultă din pricini juridico- publice contestaţiile în mateire electorală de asemenea se atribuie acestui fel de procedură. Potrivit articolului 38 din constituţia RM astfel este apărat prin intermediul instanţei de judecată dreptul la vot. Spre deosebire de procedura contenciosului administrativ în sens îngust contestaţiile în mateirie eelectorală se manifestă la rîndul lor într-un mod deosebit de specific. Potrivit codului electoral din 8 decembrie 1997 cu toate modificările şi completările ulterioare, alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile sau inacţiunile, precum şi hotărîrile consiliilor şi birourilor electorale ale concurenţilor electorali, respectînd ordinea prealabilă celei judiciare. Articolul 65 din codul electoral. În egală măsură potrivit articolului 26 litera p cod electoral comisia electrală centrală de asemenea poate contesta îregistrarea concurentului electoral din motive expres enunţate în lege. Contestaţiile electorale depuse în instanţele de judecată se examinează potrivit anumitor norme de competenţă şi unor termene extrem de reduse. Astfel, în judecătorii se contstă acţiunile şi hotărîrile birourilor eletorale sau consiliilor electorale de circumscripţii. Curtea de apel chişinău are competenţă exclusivă ca instanţă de fond să examineze contestaţiile împotriva comisiei electorale centrale. Curtea supremă de Justiţie este competentă să examineze în fond cererile comisiei electorale centrale de anulare a înregistrării concurentului electora. Termenele de examinare depind de prevederea legală expresă şi de ziuna alegerilor. Astfel, potrivit articolului 67 din codul electoral contestaţiile împotriva CECului se examinează în termen de cinci zile de la depunere dar nu mai tîrziu de ziua alegerilor. Contestaţiile împotriva Comisiilor electorale de circumscripţie se examinează în trei zile de la depunere, dar nu mai tîrziu de ziua alegerilor. Termenele de adresare în instanţele de judecată de asemenea sunt reduse întrucît nu pot depăşi trei zile de la data săvîrşirii acţiunii sau adoptăriii hotărîrii.

20

Posibilitatea contestărilor hotărîrilor pronunţate în aceste categorii de pricini se valorifică în termen de trei zile de la pronunţare. Recursul se examinează în termen de trei zile de la primire dosarului. În afară de contestăir electorale tot în ordinea contenciosului administrativ instanţele de judecată sunt împuternicite să confirme rezultatele referendumurilor locale. Articolul 197 cod electoral. Judecătoriile din raza teritorială respectivă au această împuternicire. Acestora li se adresează cererile perfectate în modul corespunzător, depuse de către comisiile electorale de circumscripţie la care obligatoriu se anxează procesul verbal al desfăşurării referendumului şi toate contestaţiile parvenite pe parcurs, însoţite de note u privire la modul lor de soluţionare. În termen de zece zile judecătoria adoptă o hotărîre prin care confirmă sau infirmă legalitatea efecturăii referendumului local şi rezultatele acestuia. Hotărîrile judecătoreşti adoptate în atare situaţii sunt expediate în termen de 24 de ire cinusueu ekectirake cebtrake lu cinusueu ekecttorale de circumscripţie. Tema: Procedura specială. Plan:esenţa şi particularităţile procedurii speciale. Constatarea faptelor care au valoare juridică. Încuviinţarea adopţiei. Declararea capacităţii depline de exerciţiu a minorului. Declararea pesoanei dispărută fără urmă sau decedată. Limitarea în capacitatea de exerciţiu sau declararea incapacităţii persoanei fizice. Încuviinţarea spitalizării şi tratamentului forţat. Încuviinţarea examinului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie fără liber consimţămînt. Restabilirea în drepturile ce izvoorîsc din titlurile de valoare la purtăro sau la ordin pierdute. Procedura de chemare. Contestarea inexactităţii înscrisurilor în registrele de stare civilă. Reconstituirea procedurii judiciare pierdute.

1.esenţa şi particularităţile proceduri speciale. Esenţa procedurii speciale este determinată de natura juridică a pricinilor atribbuite acesteia, scopurile ei şi modalităţile prin care se înfptuieşte justiţie în aceste cazuri. Procedura specială se axează pe protejarea unor valori incontestabile referitoare la anumite fapte juridice, la statutul juridic al persoanelor sau a patrimoniului, care într-un fel sau altul nu pot fi ocrotite decît pe cale judiciară. În procedura specială sunt ocrotite în mod prioritar interese legitime ale persoanelor pe calea confirmării existenţei sau lipsei unor fapte juridice de care depinde apariţia, modificarea sau stingerea drepturilor subiective ori patrimoniale ale titularilor. În procedura speicală lipseşte conflictul de drept însă nu este exclus un litigiu în privinţa unui fapt. Conflictele de fapt semnifică contradicţiile posibil formulate cu referire la unele circumstanţe care formează fie obiectul examinării fie cel al probaţiei. Dacă în cadrul unei proceduri speciale se prolifeiază un conflict de drept care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, cererea va fi scoasă de pe rol, iar petiţionarului şi

21

persoanelor interesate li se vor explica dreptul adresării în judecată în ordine generală. Articolul 280 cpc. Caracterul nelitigios al procedurii speciale afectează principiul egalităţii părţilor în proces şi dă o altă formă de manifestare principiului contradictorialităţii. În procedura specială persoana ccare sesiează instanţa scrie o cerere în calitate de petiţionar. În funcţie de categoria de pricini atribuite procedurii speciale legea stabileşte cine poate fi petiţionar într-o cauză concretă. Exceptînd petiţionarul în procedura specială din oficiu sau la cerere pot participa persoane interesate. Persoanele interesate în cadrul pricinilor de procedură specială sunt caliificate ca participanţi la proces potrivit articolelor 55 şi 56 cpc. Pentru fiecare categorie de pricini în procedura specială, codul de procedură civilă stabileşte competenţa jurisdicţională. Înn procedură specială pe lîngă norme deosebite lipsesc anumite reglementări. Astfel, petiţionarul nu poate renunţa la acţiune, însă poate solicita la solicitarea formulată în interesul său legitim. Nu poate avea loc tranzacţia de împăcare şi este inadmisibilă asigurarea acţiunii. În procedura specială nu sunt adresate pretenţii, iar cererile sunt direcţionate nemijlocit instanţei de judecată şi nu pîrîtului inexistent. În procedură specială se pot examina doar categoriile de pricini expres enumerate în legi prioritar articolul 279 cpc. Dacă ne referim la faptele care au valoare juridică ce urmează să fie constatate de către judecată, atunci exceptînd enumerarea din articolul 280 cpc, petiţionarii pot cere constatarea altor fapte decît cele prevăzute de lege dacă justifică valoarea lor juridică. Anularea hotărîrilor judecătoreşti de declarare absenţei fără veste sau a decesului ori anularea hotărîrilor de limitare ori lipsire în capacitatea de exerciţiu se produce potrivit criteriilor procedurale speciale. Articolul 1515 codul civil referitor la declaraea succesiunii vacante presupune procedură specială în instanţa de judecată. .............

2.Faptele ce au valoare juridică se constată în ordinea procedurii speciale dacă sunt respectate condiţiie cumultative prevăzut de articolul 222. În virtutea legii faptul prevăzut sau invocat generează modifică sau stinge drepturi şi obligaţii: de aceea în cererea petiţionarului în mod obligatoriu trebuie indicat scopul constattoriu al faptului juridic. petiţionarul u are altă posibilitate de a obţine constatarea respectivului fapt juridic. În acest sens la cererea petiţionarului obliatoriu trebuie anexate probe în acest scop. În cerere trebuie Îndicate mijloacede probaţie pe care instanţa le vaputea examina în cursul dezbaterilor judiciare. A trei condiţie. Constatarea faptului juridic slicit nu este legată la soluţionaare unui litigiu de drept. Competenţa soluţionării cererilor de constatare a faptelor cu valoare juridică revine judecătoriei de la domiciul sau sediul petiţionarului, cu excepţia competenţei imperative stabilite în cazul literi k articolul 281.

22

Hotărîrea judecătoorească prin cerere petiţionarului în asemenea cazuri se admite trebuie în mod obligatoriu să conţină faptul constatat, scopul constatării şi sursele de probaţie. Valoarea juridică a hotărîrii pronunţate în asemenea cazuri se rezumă la obligativitatea înfăptuirii anumitor acţiuni de către autorităţile vizate însă hotărîrea nu substituie actele ce trebuie eliberate de respectivele autorităţi. Instanţa judecă pricinile în care se cere constatarea:raporturilor de rudenie. De regulă, scopul constatării acestor fapte este determinat de necesitatea dobîndirii pensiei de urmaşi sau a dreptului la moştenire. Dacă petiţionarul solicită constarea moşnteirii de gradul doiatunci o atare cerer v se va justitfica cu temei juridic doar dacă nu există mştenirori de gradul unu sau aceştia au refuzat expres de la moştenire. Se admit orice surse de probaţie. întreţinerea persoanei. Are valoare juridică în cazul necesităţii stabilirii pensiei de urmaşi sau altor despăgubiri prevăzute de legislaţia civilă. De exemplu articol 1419 litera d. Instanţele de judecată vor examina asemenea cereri dacă organele administraţiei publice locale, organele de gestionare a spaţiului locativ sau cele de aistenţă socilaă nu vor confirma faptu aflăriii la întreţinere în mdoul cerut de legea materială aplicabilă cazului. cererile cu privire la constatarea înregistrării naşterii, adopţiei, căsătoriei, divorţului ori decesului. Necesitatea constatării faptelor respective apare atunci cîdn lipsesc certificatele corespunzătoare ale organeleor de înregistrare a actelor de stare civilă şi registrele sau înscrierile cu referirre la aceste acte nu s-au păstrat, iar organul de stare civilă refuză eliberarea actului din cauza imposibilităţii obiective de restabilire a acestuia. Înregistrarea căsătoriei sau divorţului pot fi constatate de instanţa de judecată atît în timpul vieţii soţilor, cît şi după decesul unuia sau ambilor soţi. În acest caz petiţionari vor fi persoanele care justifică un interes ocrotit de lege. recunoaşterea paternităţii. Contatarea paternităţii pe cale judecătorească se face după regulile procedurii contencioase pe acţiuni ciivle. În asemenea cazuri potenţialul tată este în viaţă şi participă ca parte în proces, însă constatarea recunoaşterii paternităţii examinată în procedură specială va fi eficientă în următoarele împrejurări:deceul presupusului tată al copilului. lipsa căsătoriei ître mama copilului şi presupusul taă şi recunoaşterea în timpul vieţii a în timpul vieţii ca al copilului dat ca fiind al său, inclusiv prin înreţinerea acestuia. constatarea decesului persoanei la o anumită dată şi în anumite împrejurări. Pricinile privind constatarea decesului persoane la o anumită dată în anumite împrejurări se int se intentează la cererea persoanelor interesate .. documente care certifică refuzul organelor stării civile de înregistra decesul. Suplimentar sunt necesare următoarele prob cu referire la împrejurări oricare sursă de probaţie şi în spceial cu referire la data şi ora decesului, precum şi probe că persoana realmante a decedat. Contatînd decesul persoanei în baza acestui temei instanţa ade judecată trebuie să indice în hotărîre data, ora şi circumstanţele. acceptarea unei succesiuni şi locul ei de deschidere. Codul civil reglementează două forme de acceptare a succesiunii:intrarea de fapt în posesia patrimoniului succesoral. depunerea unei cereri care semnifică acceptarea succesiunii la notarul de la locul deschiderii succesiunii. Articol 1516.

23

Intrarea de fapt în poseisa bunurior care fac parte din masa succesorală poate fi contcătre instanţa de judecată astfel încît succesorul să poată dispune de bunurile sale. producerea unui accident. Se face în ordine judiciară ca fpat cu valoare juridică dacă posibilitatea constatării în ordine extrajudiciară se exclude. Lipsa certificatelo eliberate de inspecţia muncii, rgane sindicale, organe de conrol tehnic şi energetic, de angajatori sau lipsa informaţiei în certificatele respective este un prim reper pentru examinarea unor astfel de cereri. În funcţie de materialul prbant prezentat în nstanţă accidentl va fi sau nu constat. Petiţionar poate fi atît persoana care a supotat accidentul cît şi alte persoane rude sau aflate la întreţinerea defunctului în urma accidentului. Este exclus ca judecataprin hotărîre pronunţată într-o astfel de pricină să indice cauzele şi nivelul pierderii capacităţii de muncă ori cauzele, grupa şi data survenirii invalidităţii. Potrivit regulamentului consiliului republican de expertiză medicală a vitalităţii aprobat prin hotărîre de guvern din 20 iunie 2006 nr 688 faptele indicate se constată în ordine extrajudiciară. faptul posedării, folosirii şi dispoziţiei unui bun imobil în drept de proprietate. Primind cererea petiţionarului judecătorul trebuie să verifice dacă anterior este adresarea către organele cadastrale sau ale administraiei publice locale. Dacă seadmite prin hotărîre cererea petiţionarului atunci în partea dispozitivă a acesteia trebuie indicate data, locul şi organul care a efectuat înregistrarea bunului imobil, identificarea imobilului în spaţiu şi datele persoanei pe numele căreia a fost făcută înregistrarea. aparteneţa documentelor constatatoare de drepturi unei persoane a cărei nume e indicat în document şi nu coencide cu numeledin buletin, paşaport sau certificatul de naştere. Excepţii legale de la această categorie de cereri constituie buletinull de identitate, paşaportul, documentele militare şi certificatele eliberate de organele de stare civilă, aidcă neconcordanţele din aceste documente cu referire la nume, prenume sau patronimicul persoanei nu sunt eradicate judiciar. În astfelde cazuri primirea cererilor este refuzată sau procesul este încetat. În partea dispozitivă a hotărîrii pronunţate într-o astfel de pricină trebuie indicate semnele distinctive ale documentului constatatr de drepturi, aidă denumirea, autoritatea emitentă, numărul seria, data emiterii şi persoana pe numele căreia a fost emis cu indicarea corectă a numelui conform paşaportului, buletinului sau certificatului de naştere. concubinajul în cazurile prevăzute de lege. Potrivit decretului prezidiului suprem al URSS din 8 iunie 194. căsătoria de facto poate fi recunoscută prin intermediul procedurii civile speciale dacăs-a produs pînă la data emiterii decretului menţionat şi a continuat pînă la decesul unuia dintre soţi sau declarării fără veste sau decedat. dacă ambii soţi sunt în viaţăsau dacă căsătoria s-a produs după căsătoria de facto după 8 iunie 1944 ori dacă unul sau ambii soţi sunt căsătoriţi de iure cu alte persoane sau dacă există probe că relaţia de concubinaj a încetat înaintea decesului unuia dintre soţi, instanţa de judecată nu va primi sau nu va admite spe examinare astfel de cereri. faptul represiunilor politice. Potrivit legii 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice persoanele care începînd cu perioada de 7 noiembrie 1917, 23 iunie 1990 au fost supuse represiunilor politice pe actualul teritoriu al Moldovei sau cetăţenii RM supuşi represiunilor pe teritoriul altui stat se restabilesc în drepturile lor politice, sociale, civile şi patrimoniale.

24

Lista persoanelor care au dreptul de a solicita constatarea acestui fapt este prevăzută în articolul unu al legii menţionate. Potrivit legii 1358 din 18 martie 1993 privind reabilitarea şi egalarea în drepturi a cetăţenilor RM care au participat la cl de al doilea război mondial, cercul petiţionarilor se extinde substanţial. Detenţia în lagărele de concetrare sau în Ghetouri este similară procedural dar diferită după efecte de precedentul temei. Faptul răspîndirii informaţiei care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţitaţia profesională dacă autorul nu este cunoscut se face la solicitare petiţionarului îndreptăţit să afirme că informaţia este falsă. Rpin hotărîre judecătorească instanţa de judecată va putea declara informaţiile răspîndite ca fiind neveridice. Procedura examinării unor astfel de cereri poate fi folosită dacă persoana care a răspîndit informaţia calomnioasă este cunoscută, dar deja nu mai există. Sub incidenţa extensiei de la litera n alineatul doi articol 281 cad orice alte fapte cu valoare juridică dacă sunt calificate corect sau just potrivit criteriilor legale.

3.Adopţia. Încuviinţarea adopţiei poate fi făcută doar prin intermediul instanţei de judecată, efectul juridic al acesteia este dublu:constatarea drepturilor între adoptator şi adoptat şi stingerea dreptului dintre copilul adoptat şi părinţii şi rudele lui de sînge. Particularităţile procedurii încuviinţării adopţiei:1. competnţa urisdicţională după materie. Articol 28 cpc, care depinde de calitatea adoptatorului. Competenţa jurisdicţională după materie este delimitată între judecătorii şi curţile de apel de drept comun, iar cea după teritoriu depinde de domiciuliul sau locul de aflare al copilului. 2.Conţinutul specific al cereriide încuviinţare a adopţiei cu indicarea expresă a anexelor care trebuie să o însoţească. Astfel articolele 288 şi 289 cpc reglementează diferit anexele prezentate de cetăţenii RM în judecătorii şi cetăţenii străini în cuţi de apel de drept comun. 3.La pregătirea pricinii pentru dezbateri instanţade judecată poate din oficiu sau la cererea participanţilor la proces să solicite alte documente decît cele obligatorii prevăzute de lege. De asemenea la această fază instanţa stbileşte şi trage obligatoriu participanţii la proces. Adoptatorii, copilu ce urmează a fi aoptat dacă are mai mul t de zece ani, autoritatea tutelară. 4.Chiar de la faza pregătirii pricinii instanţa de judecată este în drept să suspende procesul pentru a oferi autorităţii tutelare să prezinte avizul său însoţit de anexe obligatorii prevăzute de articolul 290 alineatul di. 5.Examinarea pricinilor de încuviinţare a adopţiei se produce în şedinţe secretă. Chiar şi htărîrea se pronunţă în secret. 6.Instanţa de judecată poate în hotărîrea judecătorească să admită cererea de adopţiei şi să refuze celelalte capete de cerere.

25

Şapte. Anularea adopţiei nu se produce în procedură specială. Legea stabileşte persoanele care se pot adresa ca reclamanţi în procedura contencioasă pe acţiuni civile. . 4.Declararea capacităţii de exerciţiu a minorului. În condiţiile articlului 20 alineat trei cod civil emanciparea poate avea loc pe cale administrativă sau judiciară. Calea administrativă revine după cometenţă autorităţilor tutelare, iar cea judiciară se poate produce dacă există dacă există următoarele condiţii:minorul a atins 16 ani. are un venit porpriu care rezuultă din contract de muncă sau din activitatea de antreprinzător practicată cu acordul părinţilor. lipsa acordului părinţilor pentru emancipare. în pofida acordului părinţilor, autoritatea tutelară nu se pronunţă favorabil. Particularităţi procedurale:competenţa jurisdicţionallă teritorială la instanţa domiciliul petiţionarului minor. calitatea procedurală de petiţionar cu capacitate de exerciţiu procesuală de deplină în pofida atingerii majoratului, adică adresarea unui minor în judecată în condiţiile enunţate anterior trebuie să fie nemijlocită or rerezentanţii legali sau contractuali sunt excluşi . mai mult decît atît participarea persoanlă a minorului în şedinţe de judecată este obligatorie. Persoane interesate obligatoriu citate sunt de asemenea părinţii şi autoritatea tutelă.

5.declararea persoanei dispărută fră urmă. Particularităţi procedurale pentru examinarea în procedură specială a cererilor privind declararea persoanei dispărută făr urmă sau decedată. Competenţa în cazul unor atare categorii de pricini este instanţa de la domiciul persoanei interesate. Potrivit articolelor 49 şi 52 cin codul civil, instanţa trebuie să verifice toate circumstanţele carare j justifică sau nu dispariţia fără urmă sau decesul în condiţiile legii materiale. Petiţionar poate fi orice persoană care justifică un interes legitim rezultînd din efectul hotărîrii judecătoreşti. Cererile lipsite de interes legitim precum şi cele adresate prematur vor fi restituite petiţionarilor. În cursul pregătirii unor astfel de pricini spre examinare, instanţa este în drept să dispună pe contul petiţionarului publicarea într-o ediţie locală a datelor despre pricina intentată cu solicitarea de informaţii despre persoana ce urmează a fi declarată absentă făr urm sau decedată. Chiar pe parcursul examinării unei astfel de cereri autorităţii tutelare i se poate solicita numirea unui administrator fiduciar a bunurilor persoanei ce urmează a fi declarată absentă sau decedată. După pronunţarea hotărîrii judecătoreşti instanţa de judecată va încuviinţa încheierea unui contract de administrare fiduciară între organul de tutelă şi curatelă şi persoana nominalizată în hotărîre. Indiferent de trecerea timpului în cazul apariţiei persoanei declarate absentă fără urmă sau decedată instanţa de judecată printr-o altă hotărîre va anula hotărîrea anterioară.

26

Petiţionari în acest caz va fi persoana vizată în hotărîre sau orice altă persoană interesată. Efectul anulării hotărîrii se răsfrînge asupra administrării fiduacciare, care va înceta şi asupra stării civile a persoanei întrucît organele de stare civilă vor anula certificatul de deces.

6.limitarea în capacitate de exerciţiu şi declararea incapacităţii. Petiţionari pot fi membrii de familie, procurorul sau autoritatea tutelară în cazul solicitării limitării în capacitatea de exerciţiu dacă se justiifică exigenţa legii materiale articolele 24 şi 25 cod civil. În cazul lipsirii în capacitate de exerciţiu la acelaşi cerc de petiţionari se adaugă instituţia de psihiatrie. Competenţa teritorială este justificată de domiciliul persoanei care urmează să fie limitată ori lipsită de capacitate, ar în cazul internării acesteia într-o instituţie medicală psihiatrică la instanţa de la sediul instituţiei. Potrivit articolului 305 cpc, instanţa la pregătirea pricinii pentru dezbateri ordonă din oficiu efectuarea unei expertize psihiatrice. Dacă se justifică instanţa cu participarea medicului psihiatru va emite o încheiere privind trimiterea forţată la expertiză psihiatrică. Această încheiere nu poate fi atacată cu recurs. De asemenea din oficiu în cazzul limitării sau lipsihrii de cpacitate de exerciţiu instanţa va numi un avocat, care va presta gratis şi va avea împuterniciri de reprezentant legal potrivit articolului 304 cpc. Prezenţa în şedinţa de judecată a petiţionarului, a persoanei ce urmează să fie limitată în capacitătate de exerciţiu şi aa autorităţii titelare este obligatorie. În cazul lipsirii de capacitate nu este obigatorie prezenţa persoanei vizate dacă starea sănătăţii mentae nu îi permite. În baza hotărîrilor udecătoreşti privind limitarea încapacitate sau declararea incapacităţii autoritatea tutelară va numi un curator sau un tutore. În hotărîrile de limitare în capacitate în mod obligatoriu se vor indica exhaustiv activităţile şi actele juridice pe care persoana limitată nu le poate exercita de sinestătător, singură. În eventualitatea schimbării circumstanţelor hotărîrile judecătoreşti respective pot fi anulate de către instanţa care le-a pronunţat, anulîndu-se în acest caz curatela sau tutela. Astfel de cereri pot adresa membrii de familie a persoanei vizate, tutorii sau curatorii acestora, instituţia de sphiatrie, autoritatea tutelară. În cazul limitării se pate adresa persoana singură. Pentru a anula hotărîrile de anulare în capacitatea de exerciţiu suplimentar la petiţionarii ndicaţi se poate adresa în judecată însăşi persoana limitată. Pentru cei lipsiţi de capacitate suplimentar se poate adresa procurorul.

7.încuviinţarea spitalitzării forţate. Şi spitalizarea forţată. Potrivit lgislaţiei în vigaore articolele 41-45 din legea ocrotirii sănătăţii, articolele6 şi 13 din legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, spitalizării forţate şi tratamentului forţat pot fi supuse următoarele persoane:1.. persoanele care suferă de boli venerice.

27

Bonavii de tuberculoză. Bolnavii de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie. Contaminate cu virusul HIV şi bonave de SIDA. Persoanele care au refuzat ajutorul medical atunci cînd asistenţa medicală este necesară pentru salvarea vieţii lor. Persoanele care suferă de tulburări psihice.prcedura încuviinţării spitalizării forţate. Dacă în condiţiile legii se admite încuviinţarea psitalizării şi tratamentuui forat petiţionar în astfel de pricini este instituţia medico-sanictară. Competenţa teritorială revine judecătoriei de la domiciul persoanei sau locul ei de aflare. Cererea depusă în instanţă urmează să fie examinată în termen de trei zile de la depunere. Este obligatorie prezenţa institiuţiei medico-samotare şo a ăersoanei vizate, daor dacă starea sănătăţii nu peermite absenţa persoanei vizate se consideră justificată. În caz contrar instanţa poate dipsune prin încheiere nesusceptibilă de recurs aducerea forţată a acesteia. Este obligatoriu avizul comisiei medico-sanitare în baza căruia instanţa va încuviinţa sau nu spitalizarea şi tratamentul forţat. Obligatoriu în hotărîrea judecătorească de admitere a tratamentului şi spitalizării forţate trebuie indicată durata acestuia. Încuviinţarea spitalizării forţate. Pentru persoanele care suferă de tulburări psihice legislaţia procesuală prevede încuviinţarea examenului psihiatric sau a spitalizării în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt al persoanei sau a reprezentantului ei legal. Potrivit elgii privind asistenţa psihiatrică din 16 decembrie 1997 şi prevederilor articolelor 312 pînă la 318 cpc, în instanţa de judecată pot fi examinate următoarele categorii de pricini:încuviinţarea spitalizzării în staţionarul de psihiatire. încuviinţarea examenului psihiatrc. prelungirea termenului de spitalizare. externarea înainte de termen din staţionarul de psihiatrie. Petiţionari în astfel de pricini pot fi: medicul psihiatru pentru cererea de încuviinţare a examenului psihiatric şi instituţia de psihiatrie în cazul solicitării spitalizării. Condiţia obligatorie pentru spitalzarea în staţionarul de psihiatire fără liberul acord este tulburarea psihică gravă, detaliată în articolul 28 al legii privind asistenţa psihiatrică. Competenţa teritorială instanţa judecătorească de la domiciul sau locul aflării persoanei vizate. Materialul probant trebuie obligatoriu să conţină avizul scris al medicului psihiatru sau avizul argumentat al comisiei de medici psihiatri. Participarea acestora în şedinţa de jdecată de asemenea este obligatorie. Potrivit articolului 314 cpc termenul depunerii cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie este cel mai scurt posibil , dar nu mai tîrziu de 72 de ore din momentulinternării. Potrivit articolului 316 cpc instanţa este obligată să desemneze un avocat din oficiu dacă persoana a cărei spitalizare se cere nu este reprezentată în modu cerut de lege. Hotărîrea judecătorească pronunţată în astfel de cazuri trebuie să prevadă în mod obligatoriu termenul spitalizrii. 8.restabilirea în drepturi ce izvorăsc din titluri de valoare.

28

Piaţa valorilor mobiliare conform regulior generale presupune apărarea adecvată a drepturilor care rezultă din titlurile de valoare. Un remediu procesual în acest sens este procedura de chemare, care constituie un aspect al procedurii speciale. Astfel, persoana care a pierdut un titlu de valoarela purtător sau la ordin ori persoana care nu poate utiliza aceste titluri din cauza pierderii capaccităţii lor de plată din motivu păstrării neglijente sau alte motive se poate adresa la instanţa judecătorească de la sediul instituţiei sau domiciu perosanei care a eliberat documentul pentru a cere declararea nulităţii acestuia. Instanţa de judecată în mod obligatoriu emite o încheiere prin care interzice persoanei care a eliberat documentul să efectueze plăţi în baza acestuia. În al doilea rînd instanţa de judecată emite o încheiere privind publicarea în ziarul local a unei înştiinţări de chemare în judecată a deţinătorului de fapt a documentului. Se invocă şi se operează cu buna credinţă. Termenul procedurii de chemare este de trei luni de la data publicării înştiinţării. Dacă în termenul respectiv se prezintă deţinătoru de fapt al documentului cu titlu de valoare, atunci cererea se scoate de pe rol. În caz contrar cererea petiţionarului se admite şi documentul pierdut se declară nul. Tema: Procedura în ordonanţăCaracterisitcagenerală a proceduri în ordonanţă. Procedura în ordonanţă este reglementată la articolele 344-354 în cpc. Este o procedură simplificată de examinare a cererilor privind incasarea de sume băneşti sau revendicarea bunurilor de la debitor ce se finalizează cu emiterea ordonanţei judecătoreşti dată unipersonal de judecător. Procedura în ordonanţă este explicată în hotărîrea plenului curţii supreme de justiţie nr 18 din 2004. Lista pretenţiilor care pot fi examinate în ordinea procedurii în ordonanţă este expusă exhaustiv la articolul 345 cpc. Sunt ompetente să examineze astfel de pretenii instanţele de drept comun şi cele economice. Criteriile de delimitare a competenţei servesc natura şi subiecţii pretenţiilor. Nu pot fi examinate în ordinea proceduri date cererile de incasare a pensiei alimentare pentru întreţinerea copiilor minori în care se solicită încasarea sumelor fixe. Aceasta poate fi solicitată doar în procedura contencioasă. În procedura în ordonanţă părţile se numesc creditor şi debitor. Creditorul este persoana care depune cerere, iar debitorul urmează să execute ordonanţa. Creditorul este în drept să se adreseze în instanţă pentru soluţionarea pricinii civile după două modalităţi:să se adreseze cu cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti sau să înainteze acţiunea civilă în ordinea procedurii contencioase. Procedura în ordonanţă nu este o cale prealabilă obligatorie şi nefolosirea ei de către creditor nu are efecte juridice care ar îngrădi accesul la înaintarea acţiunii în instanţa de judecată. Instanţa nu este în drept să refuze primirea cererii în procedura contencioasă dacă creditorul nu s-a adresat în ordinea procedurii în ordonanţă.

29

Deoarece procedura ordonanţială este simplificată, ea presupune achitarea redusă a taxei de stat. Această procedură se bazează pe înscrisuri autentice, care asigură celeritatea şi eficacitatea soluţionării pricinii civile şi ar fi mai raţional ca creditorul să recurgă iniţial la acest fel de procedură şi nu la procedura generală. Ordonanţa judecătorească se emite doar în cazul admiterii pretenţiilor creditorului. Judecătorul nu va acepta cererea de eliberare a ordonanţe în următoarele cazuri:dacă pretenţia nu rezultă din prevederile articolului 345 cpc. dacă debitorul se află în afara jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti naţionale. dacă nu sunt prezentate documente care confirmă preteenţia creditorului. dacă se constată existenţa unui litigiu de drept care nu poate fi soluţionat în temeiul documentelor depuse. dacă nu s-a respectat procedura prealabilă cerută de lege. În aceste situaţii se adoptă o încheiere de refuz în primirea cererii care nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi taxa de stat în cazurile date se restituie. Există situaţii conform cărora dacă ordonanţa a fost eliberată şi transmisă debitorului, iar acesta a prezentat obiecţiile sale motivate, pe care judecătorul le va accepta, atunci orodnanţa urmează a fi anulată, iar taxa de stat achitată după caz nu se restituie. Dacă cererea de eliberare a ordonanţei corespunde cerinţelor legii, judecătrorul fără emiterea încheieri de intentare a procesului examinează pretenţia în termeni de 5 zile de la depunerea cererii. Părţile nu se citează pentru explicaţi, nu au loc dezbateri judiciare şi nu se încheie proces verbal al şedinţei. Ordonanţa judecătorească nu se supune nici unei căi de atac, deoarece dacă debitorul ridică obiecţii împotriva ei motivate, atunci ea este anulată de către judecător, iar în cazul în care debitorul nu ridică obiecţii înseamnă că el este de acord cu indicaţiile ordonanţei şi în aşa mod rdonanţa urmează a fi executată. Tema: Căile de atac. Plan:noţiunea şi importanţa căilor de atac. Clasificarea căilor de atac. Regulile comune privind folosirea căilor de atac. Consideraţţii generale privind apelul. Elementele apelului. Instanţele competente să examineze cererile de apel. Termenul de declarare a apelului. Cererea de apel şi curpinsul ei. Pregătirea pricinii pentru dezbater în instanţa de apel. Procedura de judecată a apelului. Limitele judecării apelului. Împuternicirile instanţei de apel. Incidentele procesuale ce pot să apară în cursul judecării apelului. Decizia instanţei de apel.1.noţiunea şi importanţa căilor de atac. Căile de atac sunt mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărîrilor judecătoreşti şi în final remedierea erorilor săvîrşite. Căile legale de atac, de regulă, se adresează instanţelor ierarhic superioare. În acest fel se realizează un control judiciar eficient asupra hootărîrilor judecătoreşti pronunţate de judecătorii de la instanţele inferioare.

30

Existenţa căilor de atac constituie pentru părţi o garanţie a respectării dreptuilor lor fundamentale şi le conferă posibilitatea de a solicita remedierea eventualelor erori judiciare. Existenţa căilor de atac garantează calitatea actului de justiţie

Clasificarea căilor de atac. Primul cirteriu. În dependenţă de condiţiile de exercitare a căilor de atac deosebim:căi ordinare de atac şi căi extraordinare de atac. Căile ordinare pot fi exercitate de partea nemulţămită de hotărîrea primei instanţe fără a se limita la un temei strict prevăzut de lege. În RM calea ordinară de atac este apelul. Căile extraordinare de atac pot fi exercitate numai în condiţiile şi în baza temeiurilor strict determinate de lege. În RM astfel de căi extraordinare sunt 1 recusrul în prima secţiuneRecurs în a doua secţiune şi Revizuirea.Al doilea criteriu este în dependenţă de faptul dacă părţile şi alţi participanţi la proces au acces direct la folosirea căilor de atac deosebim:căi de atac comune şi căi de atac speciale. Căile de atac comune pot fi exercitate în mod direct decătre participanţii la proces. În RM astfel de căi sunt: apelul, recursul în ambele secţiuni şi revizuirea cu unele excepţii. Căile speciale de atac pot fi exercitate indirect de participanţii la proces. Ei nu au acces direct la aceste căi. Exemplu cazul în care odată ce a fost aopdtată şi pronunţată hotărîrea şi trecînd toate căile de atac şi aa ajuns la CEDO, în umra hotărîrii curţii euorpene nu participanţii laproces înaintează revizuirea hotrîri, dar procurorul general. Prin a urmare au acces indirect. În RM cale a dată specială este considerată revizuirea solicitată de către procurorul general în ordinea articolului 449 litera h. Al treilea criteriu. În dependenţă de instanţa competentă să exercite calea de atac respe ctivă distingem:căi de atac de reformare. căi de atac de retractare. În ordinea căilor de atac de reformare pricina se examinează de o instanţă ierarhic superioară instanţei care a pronunţat hotărîrea contestată. În RM astfel de cale de atac de reformare este apelul şi recursul secţiunea unu. În ordinea căilor de atac de retractare se examinează hotărîrile şi încheierile irevocabile emise de instanţa crare a pronunţat hotărîrea dată. Cale de retractare este revizuirea. Articol 448 alineatul unu. Al patrulea cireriu în dependenţă de faptuldacă provoacă sau nu o judecată în fond distingemcăi de atac devolutive căi de atac nedevolutive.

31

În cadrul căilor de atac devolutive este posibilă readministrarea probelor prezentate în prima instanţă precum şi examinarea unor probe noi. Deci are loc o judecareîn fond. În RM căi devolutive sunt considerate apelul şi recursul din prima secţiune. În cadrul căilor de atac nedevolutive nu are loc o judecare în fond. Nu se permite prezentarea probelor noi. Căi nedevolutive în RM snt considerate reviuirea care este limitată la adminisbiltatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază şi recursul secţiunea a doua, în ordinea căruia instanţa de recurs verifică în baza actelor din dosar legalitatea hotărîrii atacate fără de a administra probe noi.

Regulile comune. Există patru reguli comune privind utilizarea căilor de atac. Regulile comune privind folosirea căilor de atac. În doctrina procesual civilă s-au conturat unele reguli cu privire la instituirea şi exercitarea căilor legale de atac. Prima regulă este legalitatea căilor de atac. Este un principiu deosebit de important şi aplicarea luieste incontestabilă în orice sistem procedural. Instituirea căilor de atac este o problemă de interes general şi ea vizează determinarea mijloacelor procedurale ce pot fi exercitate pentru reformarea sau retractarea unei hotărîri judecătoreşti. În afara căilor de atac prevăzute de legenu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopu de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărîr judecătoreşti. Menţiunea greşită din dispozitivul hotărîrii cu privire la calea de atac care poate fi exercitată împotriva acestei hotărîri nu conduce la folosirea căi de atac neprevăzute de lege şi nu împiedică dreptul la cale de atac. Participanţii la proces au la dispoziţie acele căi de atac care erau prevăute de lege în momentul pronunţării hotărîrii. Modificarea dispoziţiilr procedurale în această mateie nu poate afecta dreptul de a ataca hotărîrea cu o anumită cale de atac, deoarece acest drept a fost generat din momentul pronunţării hotărîrii.

A doua regulă. Aceast înseamnă că în principiu nu se poate exercita o cale extraordinară de atac atîtat timp cît partitipantul la proces are la dispoziţie o cale ordinară de atac. Fpot fi supuse revzuirii numai hotărîrile sua încheierile rămase irevocabile.

A treia regulă. Unicitatea dreptului de a exercita o cale de atac. Dreptul de a exercita o cale de atac este înprincipiu unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui. Această înseamnă că nimănui nu i se permite de a se folosi de două ri de una şi aceeaşi cale de atac. Unicitatea căilor de atac vizează numai apelul şi recursul, dar revizuirea poate fi exercitată în unele cazuri în mod repetat. Astfel, revizuirea poate fi solicitată în cazul descoperiri unor înscirusi probatoare reţinute de către un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei dintr-o împrejurare mai presus de voinaţ participantului la proces.

32

A doua cerere de revizuire este admisibilă pentru un alt motiv cum ar fi spre exemplu acel al condamnării unui participant la proces sau a unuia din judecători pentru o innfracţiune comisă în l legătură cu pricina respectivă. Dispoziţiile privitoare la revizuire cuprind restricţii exprese numai la invocarea repetată a aceloraşi temeiuri.

A para regulă. Este o regulă unică şi pentru procesul penaşl şi pentru procesul civil. Non reformatio ipejus. Neagravarea situaţiei participantului la proces în propria cale de atac. Acest principiu este expres indicat în codul de rocedură civilă la articolele 373 alineatul 6 şi articol 410 alineatul trei. Apelantului sau recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţe mai difcilă decît acea din hotărîrea atacată cu excepţia cazurilor cînd apelantul sau recurentul consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi al proces. Acest principiu se aplică numai atunci cînd participantul la proces a atacat solitar hotărîrea pronunţată. În asemnea situaţie nstanţa de control judiciar nu poate pronunţa o soluţie prin care să-i creieze persoanei o situaţie mai dificilă decît acea stabilită prin hotărîrea atacată. Însă în cazurile cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la proces îndreptăţiţi să exercite calea de atac respectivă atunci situaţia persoanei se poate înrăutăţi în raport cu situaţia stabilită în hotrîrea primei instanţe. În baza principiior egalităţii părţilor şi a contradictorialităţii instanţa fiind investită plenar - de mai muli participanţi – nu va aplica regula care face imposibilă înrătuăţirea situaiiei persoanei în propria cale de atac. Acestea sunt acele patru reguli comune de folosire a căilor de atac. 2.consideraţii generale privind apelul. Elementele apelului. În doctrina procesual-civilă sunt evidenţiate două feluri de apel:apelul parţial sau incompletapelul deplin. Apelul parţial reprezintă verificarea hotărîrii judecătoeşti emise de prima instanţă şi în acest caz instanţa de apel controlează soluţionarea pricinii în baza probelor care au fost cercetate şi apreciate în prima instanţă. Conform regulii generale a apelului parţial în instanţa de apel nu pot fi prezentate probe noi, nu se permite a invoca circumstanţe noi neexaminate la instanţa de fond. Fiind vorba de apel incomplet în unele situaţii instanţa de apel este în drept să remită dosarul la instanţa de fond pentru reexaminare. La apelul deplin participanţilor la proces li se permite să prezinte în instanţele de apel orice probe noi. În aceste cazuri instanţa de apel verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate, precum şi întreaga examinare a dosarului în prima instanţă. Instanţa de apel nu este în drept să remită dosarul pentru reexaminare la prima instanţă dar este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Dispoziţiile codului de procedură civilă prin care este reglementat apelul în RM dovedesc că suntem în prezenţa apelului deplin cu unele particularităţi. Apelul în RM este o cale de atac devolutivă , de reformare a hotărîrilor judecătoreşti emise de prima instanţă. Caracteristicile apelului în RM:

33

în apel pot fi atacate numai hotărîrile judecătoreşti nedefinitive adică în interioru termenului de 20 zile de la pronunţare cu excepţia hotărîrior care urmează a fi executate imediat. declararea apelului conduce la suspendarea executării hotărîrii primei instanţe. dosarul din prima instanţă se expediază pentru reexaminare la instanţa ierarhic superioară. depunerea cererii de apel este condiţionată de nesatisfacerea persoanei apelant de hotărîrea primeii instanţe din motivul ilegalităţii şineteminiciei ei. instanţa de apel reexaminînd dosarul verifică circumstanţele de drept şi de fapt în volum deplin. instanţa de apel este în drept să remită dosarul spre reexaminare la prima instanţă dacă a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural indicate la articolul 388 cpc. la solicitarea participanţilor la proces instanţa de apel este în drpt să judece pricina în fond fără a o restitui în prima instanţă dacă dacă pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces care nu a fost legal citat. la judecarea priciniau fost încălcate regulile cu privire la limba procesului. la emiterea hotărîrii a fost încălcat secretul deliberării. hotărîrea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în hotărîre. Examinarea în apel este o fază facultativă independentă a procesului civil care presupune reexaminarea pricinii în esenţă în cazul în care hotărîrea primei instanţe nu a devenit încă definitivă. Elementele apelului. Obiect, sbiect şi temei. Apelul în toate cazurile provoacă o nouă judecare a pricinii în fond. Primul element al apelului este obiectul. Apelu reprezintă o realizare a principului dublului grad de jurisdicţie. Obiect al apelului îl constituie hotărîrile nedefinitive pronunţate în prima instanţă de către judecătoriile de drept comun şi judecătoria economică de circumscripţie. Fiind adoptate în procedura contencioasă pe acţiune acţiune civilă şi în procedura specială dacă legea nu prevede altfel. De asemenea pot fi supuse apelului hotărîrile care urmează a fi executate imediat, însă în aceste cazuri declararea apelului nu conduce la suspendarea executării hotărîrii. De asemenea pot fi atacate cu apel şi hotărîrile suplimentare adoptate de instanţă conform aritoclului 250 cpc, precum şi hotărîrile pronunţate în prima instanţă după rejudecarea pricinii. Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile adoptate de instanţă în litigiile contenciosului administrativ, ordonanţele judecătoreşti, hotărîrile pronunţate în prima instanţă de către curţile de apel, actele judiciare emise în vederea reconstituirii procedurii juduciare pierdute. Apelul declarat împotriva hotărîrii judecătoreşti se consideră declarat şi împotriva încheierilor date în pricina respectivă, chiar dacă acestea au fost emise după pronunţarea hotărîrii şi dacă atacarea încheierii nu se menţionează în cererea de apel. Hotăărîrile pronunţate în prima instanţă după reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel după regula generală.

34

Persoana interesată va putea ataca cu apel atît hotărîrea în volum deplin a instanţei de jdecată, cît şi o parte a hotărîrii chiar dacă dispozitiuvl conţine coluţii favorabile. Instanţa de apel va fi obligată de a primi şi judeca cererea de apel declarată de participantul la proces şi în cazul în care conform dispozitivului hotrîrii persoana va avea cîştig de cauză, dar nu va fi de acord cu motivarea primei instanţe sau cu unele fapte stabilite prin hotărîrea primei instanţe.

Subiecţi apelului. Subiecţi ai apelului sunt persoanele care au fost implicate nemijlocit la soluţionarea litigiului indiferent de faptul dacă sunt nemijlocit participanţi în şedinţa de judecată sau nu. Oricare dintre părţile procesului poate fi apelant sau intimat tocmai datorită faptului că apelul are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărîrii primei instanţe. Conform prevederior legi sunt în drept să declare apel următorii subiecţi:părţile şi alţi participanţi la proces. reprezentanţii în interesul apelantului dacă este împuternicit în modul cuvenit. persoanele ca care contribuie la înfăptuirea justiţie, adică martorul, expertul, secialistul, interetul, reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de udecată ce li se cuvine. Participanţii la proces din nume propriu în apărarea intereselor proprii sunt în drept să declare apel fără a respecta careva condiţii, iar participanţii la proces care acţionează în interesele unei alte persoane pot declara apel doar cu respectarea unor condiţii speciale. Astfel, persoanele în baza articolelor 71 şi 73 cpc au drepturi şi obligaţii de reclamant şi pentru exercitarea căilor de atac de către aceştia nu este necesară depunerea unei cereri speciale de către reclamantul nemijlocit. Reprezentantul părţii în proces al intervenientului, al petiţionarului sau a persoanei interesate poate declara apel doar dacă acest drept este prevăzut în procură. Reprezentanţii legali dispun de dreptul exercitării cărilor de atac în virtutea legii. Persoanele care contribuie la înfăptuirea justiţiei şi nu au interes juridic în proces pot declara apel doar cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvin. Persoana care declară apel se numeşte apelant, iar partea adversă intimat. Apelul poate fi declarat de ambele părţi atunci aceştia vor dobîndi calităţi duble. Reprezentantul va putea declara apel în interesul apelantului în mod indepdendent dacă este împuternicit în modul stabilit de lege. Dacă la examinarea cauzei în instanţa de fond au existat coparticipanţi fiecare din aceştia are posibilitatea de a declara apel pentru apărarea propriilor interese avînd independenţă procesuală şi achitînd taxa de stat. Însă dacă pretenţiile coparticipanţilor coincid cu pretenţiile apelantului coparticipantul se poate alătura la apel printr-o cerere scrisă fără a achita taxa de stat. Exerciţiul dreptului de apel este limitat în timp. Astfel, termenul de apel este de 20 de zile de la data comunicării hotărîrii motivate. Termenul de apel poate fi întrerupt în două situaţi:în cazul decesului participantului la proces care avea interes să facă apel. în cazul decesului mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea. În aceste cazuri se face o nouă comunicare fie moştenitorilor, fie părţii reprezentate prin mandat, iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărîrii.

35

Termenul de apel suspendă executarea hotărîrii pronunţate în prima instanţă. Excepţe constituie hotărîrile care urmează să fie executate imediat.

Vorbind de temeiul apelului eixtă reguli legiferate şi nelegiferate. Temeiurile casării sau modificării hotărîri primei instanţe de către instanţa de ael sunt prevăzute la articolul 386 cpc. Temeiurile respective sunt obligatorii pentru instanţa competentă de a exercita controlul judiciar al hotărîrii primei instanţe. Hotărîrea primei instanţe se caseazză sau se modifică de instanţa de apel dacă circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate sau elucidate pe deplin sau circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii pe care prima instanţă le consideră constatate nu au fost dovedite prin probe veridice şi suficiente ori concluziile primei instanţe expuse în hotărîre sunt în contradicţe cu circumstanţele pricinii. Aceste trei temeiuri se referă la netemeinicia hotărîrii primei instanţe. În cazul în care în cererea de apel se indică că normele de drept material sau normele de drept procesual au fost încălcate sau aplicate eronat, atunci se are în vedere ilegalitatea hotărîrii primei instanţe. Constatarea şi elucidarea circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii este în legătură directă cu determinarea corectă a obiectului probaţiunii, adică a circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. Aceste circumstanţe trebuie să fie determinate de către instanţa de judecată pornind de la temeiul pretenţiilor şi obiecţiilor părţilor raportate la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. Nedovedirea circumstnţelor importante pentru soluţionarea pricinii pe care instanţa le consideră constatate poate avea loc atunci cînd instanţa face concluzie cu privire la existenţa unui fapt ce intră în obiectul probaţiunii, iar probele care ar justifica astfel de concluzie lipsesc sau sunt insuficiente ori inadmisbile. Aceasta poate fi rezultatul aplicării incorecte a prevederilor articolului 123 cpc cu privire la degrevarea de probaţiune. În cazurile ăn care instanţa apreciază incorect probele administrate, ceea ce conduce la formarea unor concluzii greşite asupra acestor probe suntem în faţa neteiniciei hotîrîrii primei instanţe în baza temeiului că concluziile primei instanţe expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Aceste erori se comit în cazurile în care circumstanţele pricinii sunt dovedite prin probe indirecte. Conform articolului 387 cpc se consideră că normele de drept material sunt încălcate sau aplicate eronat în următoarele cazuri:dacă nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată:cînd instanţa în hotărîrea sa nu a făcut trimitere nici la o lege materială limitîndu-se numai la normele juridice procesuale sau a soluţionat litigiul contrar normelor materiale ce guvernează raportul juridic litigios. În cazurile cînd la soluţionarea pricinii au fost aplicate acte normative subordonate legii, adoptate cu încălcarea competenţei procedurii stabilite sau contrar prevederilor legii. Dacă instanţa a aplicat unul din mai multe acte normative ce reglementează raportul material litigios fără de a aplica celalalte acte.

36

dacă s-a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Aceasta se înţelege în următoarele cazuri:cînd instanţa a dat o calificare juridică incorectă raportului material litigios, aplicînd o normă străină acestuia. Dacă instanţa a încălcat regulile acţiunii normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor. Dacă instanţa a soluţionat pricina în baza normei de drept interne ce contravine prevederilor tratatului internaţional cu aplicare directă. Dacă instanţa soluţionat greşit conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte normative naţionale. Dacă instanţa aplicat o uzanţă ce contravine legii. dacă s-a interpretat eronat legea, analogia legii sau analogia dreptului. Interpretarea eronată a legii poate avea loc în două cazuri:dacă instanţa dă o calificare juridică corectă raportului material litigios, precum şi corect determină norma aplicabilă însă din cauza înţelegerii greşite a sensului acesteia, face o concluie greşită cu privire la drepturile şi bligaţiile părţilor. Dacă nrme juridice aplicabile i s-a atribuit un mai mare grad de abstracţie, iar instanţa aplicînd norma respectivă a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers. Conform articolului 388 cpc, hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată independent de argumentele cererii în următoarele cazuri:pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la examinarea ei. Aceste temei este aplicabil atunci cînd judecătorul fie a participat repetat la judecarea în fond a aceleiaşi pricini, fie că a fost înaintată propunerea de recuzare, iar instanţa nu a soluţionat-o sau a respins neîntemeiat această propunere, fie că judecătorul urma să se abţină de la judecarea pricinii în baza temeiurilor articolului 50. pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată. Acest temei va fi aplicat cînd prima instanţă nu a respectat dispoziţiile privind citarea legală articolele 100-107 cc şi ca rezultat participantul la proces a fost privat de dreptul la apărare şi un proces echitabil. Lipsa în dosar a cotorului citaţiei a avizului de primire a scrisorii de recomandare sau a dovezii de expediere a telegramei dau dovadă de nerespectarea procedurii legale de înştiinţare a participantului la proces despre şedinţa de judecată. Încălcarea regulilor cu privire la înştiinţare poate fi invocată doar de către participantul la proces prejudiciat în urma acestei încălcări şi nu întotdeauna va servi motiv pentru remiterea pricinii pentru rejjudecare în prima instanţă. în judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului. Acest temei este aplicabil în următoarele situaţii:dacă persoanei interesate care nu posedă şi nu vorbeşete limba de stat nu i-a fost asigurată prezenţa interpretului. Dacă traducerea actelor judiciare şi mersul procesului a fost efectuată la un nivel scăuzut sau neadecvat. Dacă procesul s-a desfăşurat într-o altă limbă decît cea de stat, aceasta find neacceptabilă pentru majoritatea participanţilor la proces. instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces.

37

Acest temei este aplicabil atunci cînd prin actul de dispoziţie al instanţei a fost atinsă esenţa dreptului cel puţin a unei persoane care nu a fost implicată în proces. Spre exemplu se va recunoaşte încălcarea menţionată dacă instanţa stabilind temeiurile coparticipării procesuale obligatorii nu va atrage în proces aceste persoane în calitate de coreclamanţi sau copîrîţi, precum şi în cazurile cînd hotărîrea adoptată în ordinea procedurii speciale a fost adoptată fără înştiinţarea şi atragerea persoanelor interesate. Tema: Recursrul. Plan:recursul împortiva hotrîrilor instanţelor de apel – condiţii de fond şi de formă. Efectele recursului împortiva hotărîrilor instanţelor de apel. Judecarea recursului împortiva hotărîrilor instanţelor de apel şi soluţiile pronunţate. Recursul împtriva hotărîrilor jdecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul. Condiţii de fond şi de formă. Efectele recursului judecătoreşti pentru care nu este prevăzut apelul. Judecarea recuruslui împotriva hotărîrilor pentru care care nu este prevăzută calea de atac apelul. 1.recursul împotriva hotărîrilor instanţelor de apel. Condiţii de fond şi de formă. Recursul este o cale de atac parţial devolutivă şi excepţional extensivă carepoate fi exercitată impotriva hotărarilor pronunţate in apel precum şi impotrivahotărarilor pronunţate in primă şi ultimă instanţă de judecătorii sau tribunale oride către alte organe de jurisdicţie pentru a fi supuse unei noi judecăţi in dreptinaintea instanţelor superioare. Recursul este o cale de atac parţial devolutivă sau,cu alte cuvinte, limitată numai la efectuarea controlului judiciar in drept asuprajudecăţii efectuată de instanţa sau organul de jurisdicţie a cărei hotărare se atacă.Recursul în sistemul celor trei grade de jurisdicţie reprezintă o cale de atac de drept. Toate motivele de fapt nu pot fi invocate în cazul în care recurentul le stabileşte, nu pot genera admiterea recursului. În calitate de instanţe de recurs pot judeca colegiul penal al curţii supreme de justiţie. Însăşi natura recursului ne sugerează scopul acestuia şi anume de a repara erorile de drept comise de instanţele inferioare. În calitate de condiţii de fond articoleel 420 şi 421 stabilesc hotărîrile supuse recursului şi titularii dreptului de recurs. 2.efectele. În cazul recursului avem trei efecte, articolul 424, 425 şi 426. Efectul devolutiv al recursului devoluţiunea se manifestă în limitele articolului 427 dar sub aspect de drept. Efectul neagravării situaţiei. Va fi aplicată dacă nu a fost depus recurusl de partea oponentă. Efectul extensiv. Instanţa va examna şi în privinţa celorlalte persoane. 3.judecarea. Spre deosebire de judecarea apelului reglementînd procedura examinării recuruslui, legiuitorul stabileşte necesitatea examinării potriviat articolului 432 a admisbilităţi în principiu a arecuruslui. Admisbilitatea este privită drept filtru prin care instanţa de recurs verifică în prealabil existenţa 4. existenţa condiţiilor legale şi respectarea lor de către recurent în vederea posibilităţii de a fi examinat recursul.

38

Admisbilitatea în principiu, este judecată colegial din 2003 pînă în 2006, instanţa nu era obligată să-şi motiveze soluţia privitor la admisbilitate. La judecare părţile nu erau citate, acestea aflau post factum însă nu primeau nici o explicaţie privitor la motivele pentru care recursul nu a fost admis în principiu. Legiuitorul nu stabilea posibilitatea exercitării căilor de atac în acest sens. De văzut articl 429. 5.recursul pentru care nu este apel. Termenul de declarare este de 15 zile. Repunerea în termen depăşirea termenului sunt similare ca la recurs. Avem patru efecte: devolutiv, suspensiv, neagravării şi extensiv. Reucrsca a doua cale de atac nu există admisbilitate.la emiterea hotărîrii a fost încălcat secretul deliberării. În caz de încălcare a secretului deliberării se aplică prezumţia procesuală de neobiectivitate şi părtinire a judecătorului şi de aceea nerespectarea regulilor date conduce necondiţionat la casarea hotărîrii primei instanţe de către instanţa de apel. hotărîrea nu este semnată de către judecător sau este semnată de către judecătorul nemenţionat în hotărîre. Aceasta se întîmplă în următoarele cazuri:daă în general lipseşte semnătura judecătorului în hotărîre. Dacă există o semnătură pe hotărîre dar această semnătură nu aparţine judecătorului care a participat la judecarea cazului şi deliberarea hotărîrii. Dacă partea introductivă şi dispozitivul au fost semnate de judecătorul care a participat la judecarea şi deliberarea hotărîrii însă hotărîrea motivată redactată a fost semnată cu încălcarea prevederilor articolului 242 alineat doi cpc. în dosar lipseşte procesul verbal al şedinţei de judecată şi î dosar lipsseşte procesul verbal cu privire la efectuarea unui act de procedură. Procesul verbal al şedinţei este un act procesual de o deosebită importanţă asigurînd posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţţii hotărîrii. În lipsa procesului verbal este imposibil de a efectua controlul judiciar cu privire la componenţa instanţe, prezenţa părţilor, conţinutul apărării părţilor în fapt şi în drept. Astfel, neîntocmirea procesului verbal reprezintă o încălcare esenţială a normelor de drept procedural care este sancţionată cu anularea hotărîrii primei instanţe. încălcarea normelor cu privire la competenţa jurisdicţională materială sau teritorială excepţională. Aceste norme au un caracter imperativ, neadmiţîndu-se nici un fel de derogare de la ele, de aceea nerespectarea acestor norme reprezintă o încălcare esenţială a normelor de dret procedural fapt care impune introducerea acesteia la categoria temeiurilor de casare a hotărîrii. Nerespectarea normelor de competenţă jurisdicţională teritorială în afară de cea excepţională reprezintă o încălcare esenţială a normelor de drept procedural şi poate constitui temei pentru casarea hotărîrii dacă se va demonstra că aceasta a dus sau a putut duce la soluţionarea eronată a pricinii. pricina a fst judecată în fond cu adoptarea hotărîrii, deşi sunt temeiuri pentru încetarea procesului sau scoaterea cererii de pe rol. Aceste încălcări au un caracter esenţial şi necondiţionat conduc la casarea hotărîrii.

39

Alte încălcări ale normelor de drept procedural decît cele menţionate vor servi temei pentru casarea hotărîrii numai în cazul în care se va demonstra că ele au dus sau au putut duce la soluţionarea greşită a pricinii. instanţele competente să examineze cerere de apel. Termenul de declarare a apelului. Conforma articolului 358 hotărîrile pronunţate în prima instanţă de udecătorii pot fi atacate în apel la curţile de apel de drept comun şi cea economică. Nu pot fi atacate cu apel htărîrile pronunţate în prima instanţă de către judecătorii în litigiile de contencios administrativ, precm şi alte hotărîri prevăzute de lege. Hotărîrile pronunţate în prima instanţă după reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel după regulile generale. Termenul de declarare a apelului este de 20 zile de la data comunicării hotărîrii motivate dacă legea organică nu idispune altfel. Termenul de apel poate fi întrerupt în două situaţii:în cazul decesului participantului la proces care avea interes să facă apel. în cazul decesului mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea. În astfel de cazuri se face o nouă comunicare fie moştenitorilor,, fie părţii repreznentate prin mandat, iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărîrii. Termenul de apel suspendă executarea hotărîrii pronunţate în prima instanţă. Apelul exercitat în termen este suspensiv de executarea hotărîrii. Excepţie constituie doar hotărîrile care urmează a fi executate imediat. cererea de apel. Legea cere depunerea cererii de apel cu respectarea formei scrise la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă sub sancţiunea nulităţii. Cererea de apel care parvine prin poştă în adresa instanţei de apel poate fi expediată instanţei de fond a cărei hotărîre se atacă. Cererea de apel şi înscrisurile noi care nu au fost prezentate în prima instanţă se depun cu atîtea copii cîţi participanţi la proces sunt plus încă o copie pentru instanţă. La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. Taxa de stat pentru depunerea apelului constituie 75 procente din taxa care a fost achitată la depuerea cererii de chemare în judecată. În cazul litigiilor cu caracter patrimonial se achită 75 procente din taxa calculată din suma contestată. Pînă la expirarea termenului de depunere a apelului pentru toţi participanţii la proces nimeni nu este în drept să reclame dosarul din prima instanţă, dar participanţii la proces pot lua cunoştinţă cu materialele dosarului cu referinţele depuse, precum şi cu înscrisurile anexate. pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare. Primeşte cererea de apel cu toate anexele instanţa care a pronunţat hotărîrea. În termen de 20 zile transmite dosarul la curtea de apel. Judecătorul raportotr pregăteşte dosarul. Pregătirea pricinii spre examinare în ordine de apel urmează a fi efectuată conform regulilor generale respectînd prevederile articolelor 183-185.

40

În scopul pregătirii pricinii pentru examinare a în apel instanţa de apel va expedia participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe înscrisurile care nu au fost prezentate primei instanţe. Va cita părţile şi alţi participanţi la proces etc. La examinarea apelului în curtea de apel economică depunerea referinţei este obligatorie. procedura examinării în apel şi limitele. În faza judecării apelului toate etapele se află într-o corelaţie strînsă şi chiar ierarhizată deoarece etapele următoare depind direct de etapele predecesoare. Lipsa acestora din urmă sau efectuarea necorespunzătoare a lor conduc la nulitatea şi inexistenţa etapelor următoare. Ca urmare posedă următorul efect juridic. Prin recurs poate fi casată hotărîrea instanţei de apel care a fost pronunţată cu încălcarea procedurii. Ca de exemplu nu au fost citate legal părţile, sau au fost încălcate regulile audierii martorilor în proces. În cadrul părţii pregătitoare preşedintele şedinţei de judecată deschide şedinţa, anunţă pricina, identifică apelantul, numeşte instanţa a cărei hotărîre este atacată, constată prezenţa participanţilor la proces, verifică împuternicirile reprezentanţilor. Anunţă limba de procedură, soluţionează chestiunea participării interpretului în şedinţă. Anunţă completul de judecată şi informează participanţii la proces că aceştia au dreptul să facă propuneri de recuzare. Dezbaterile judiciare în nstanţa de apel se deschid cu raportul asupra pricinii prezentat de preşedintele şedinţei sau de un judecător. Raportorul expune circumstanţele pricinii , cuprinsul hotărîrii primei instanţe, motivele înaintării apelului, referinţele prezentate, conţinutul noilor probe prezentate instanţei de apel, preccum şi alte date necesare pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărîrii. Nici într-n caz nu se admit situaţii conform cărora în raport să se conţină concluzii prealabile ce ţin de temeinicia şi legalitatea hotărîrii contestate, admisibilitatea şi pertinenţa probelor prezentate cu privire la comportamentul părţilor sau a altor participanţi la proces în cadrul judecării pricinii în prima instanţă în afară de faptul cînd pricina a fost examinată în absenţa unui participant a proces, temei care a fost invocat în cererea de apel. Primul ia cuvînt apelantu. După încheiererea dezbaterilor şi asculatarea susţinerilor verbale completulde judecată se retrage în deliberare pentru adoptarea deciziei. Decizia urmează a fi adoptată conform prevederilor articolelor 238 240 şi 242 cpc. Raportorul va stabili termenul de judecare a pricinii pcivile şi va dispune citarea tuturoro participanţilor la proces. Judecătorul raportor în mod obligatoriu va lua parte la completul de judecată, iar dacă nu atunci alt judecător poate fi numit cel puţin cu trei zile înainte de dezbateri. 7.rodcedura de judecare în instanţa de recurs. Procedura de judecare în instanţa de recurs are loc ca şi în apel cu unele particularităţi cum ar fi nu se prezintă probe noi, cu excepţia înscrisurilor şi nu se încheie proces verbal. Numai în limitele recursului declarat instanţa verifică în baza materialelor din dosar corectitudinea aplicării şi interpretării de către prima instanţă de judecată a normelor de drept material şi cel procesual. Legalitatea şi temeincia hotărîrii instanţei de fond este verificată complet şi în privinţa persoanleor care nu au declarat recurs, dar care au fost participanţi la proces.

41

În propria cale de atac recurentului nu i se poate crea o situaţie mai dificilă decît situaţia prevăzută în hotărîrea primei instanţe. Excepţie de la această regulă constitui e două cazuri:dacă persoana consimte şi dacă mai există şi alţi recurenţi. Împuternicirile instanţei de recurs sunt reglementate la articolul 417 cpc. Conform acestui articol soluţia respingerii recursului se pronunţă atunci cînd hotărîrea atacată este acceptată ca fiind legală şi ea devine irevocabilă. Admiterea recursului poate determina modificarea sau casarea hotărîrii atacate şi respectiv desfiinţarea ei. Admiţînd recursul împuternicirile instanţei de recurs se delimitează:instanţa de recurs este în drept să anuleze hotărîrea primei instanţe şi să emită o nouă hotărîre fără a restitui pricina spre rejudecare dacă nu este necesar să verifice suplimentar noile probe prezentate în instanţa de recurs şi dacă circumstanţele pricini civile au fost stabilite corect de către prima instanţă însă legea materială a fost aplicată greşit. În cazul dat este evidenţiat caracterul nedevolutiv al recursului. instanţa de recurs este în drept să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe şi să restituie pricina spre reexaminare în prima instanţă dacă eroarea judiciară comsă de prima instanţă nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. în situaţia dată se evidenţiază caracterul nedevolutiv al recursului. instanţa de recurs este în drept să caseze hotărîrea primei instanţe şi să reţină pricina spreexaminare dacă consideră că este competentă să soluţioneze pricina în fond sau în recurs. În situaţia dată se evidenţiază caracterul devolutiv al recursului. instanţa de recurs este în drept să caseze integral sau parţal hotărîrea primei instanţe dacă constată existenţa temeiurilor de încetare a procesului sau de a scoate cererii de pe rool. În situaţia dată este evidenţiat caracterul nedevolutiv al recursului. Temeiurile de ordin material şi procesual pentru casarea şi modificarea hotărîrii recurate sunt indicate la articolul 400 cpc. Dacă cerreerea de recurs nu conţine ca temei indicaţia că au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept procesual, atunci instanţa de recurs din oficiu întotdeauna urmează să le ia în consideraţie la verificarea hotărîrii primei instanţe. Incidentele procesuale. Retragerea recursului constituie unul dintre incidentele procesual ce pot să apară în cursul judecării recursului din prima secţiune. Acest incident are loc ca şi la aple, însă cerrea de retragere a recursului obligatoriu trebuie depusă în scris. Al doilea act de dispoziţie este renunţarea recurentului de la acţiune sau încheierea tranzacţiei de împăcare a părţilor, care este al treilea incident. Ambele aceste acte de dispoziţie pot să aibă loc după depunerea recursului şi urmează a fi prezentate în scris. Examinarea cererii recurentului cu privire la renunţarea la acţiune sau a cererii părţilor în privinţa încheierii tranzacţiei de împăcare, precum şi efectele admiterii sau respingerii renunţului sau tranzacţiei pot avea loc în strictă conformitate cu prevederile articolului 212 cpc. Dacă va fi admisă renunţarea de la acţiune sau va fi confirmată tranzacţia de împăcare atunci instanţa de recurs anulează hotărîrea primei instanţe şi va dispuune încetarea

42

procesului dacă aceasta este conformă legii şi prin aceste acte nu se vor încălca drepturile persoanei interesele societăţii şi ale statului. decizia instanţei de recurs. Articolele 418-428 cpc. În urma examinării în recurs a hotărîrii primei instanţe, instanţa de recurs emite decizie. Deliberarea judecătoruilor, adoptarea deciziei şi pronunţarea ei se efectuează conform regulilor generale prevăzute la articolele 238, 240, 241 şi 242 precum şi 389. Din momentul pronunţării decizia instanţei de recurs rămîe irevocabilă. Dacă pricina este remisă spre rejudecare după casarea hotărîrii primei instanţe atunci instanţa care rejudecă pricina poate lua în consideraţie decizia instanţei de recurs. În situaţia respectivă indicaţiile instanţei de recurs nu pot fi sugestive. Instanţa de recurs de asmenea în cazurile date nu este în drept să indice forţa probantă a dovezilor, precum şi nu se poate indica ce hotărîre urmează să fie aprobată de prima instanţă. recursul împotriva încheierilor primei instanţe. În unele cazuri prevăzute de lege încheierea primei instanţe poate fi atacată cu recurs separat de hotărîre. Este vorba despre încheierile care se emit în forma unui act scris separat în deliberare. Aici se referă încheierile pronunţarea cărora face imosibilă desfăşurarea ulterioară a procesului. Acestea sunt:încheierile de încetare a procesului. încheierile de scoatere a cererii de pe rol. precum şi încheierile care împiedică pornirea pronirea procesului: de refuz şi de restituirea cererii. Aceste încheieri se examinează în recurs conform regulilor stbilite pentru examinarea în recurs a hotărîrii primei instanţe. Îîmpotriva încheierilor care nu au fost adoptate în camera de chibzuire dar în şedinţa de judecată în faţa participanţilor la proces au fost pronunţate fiind consemnate în proces verbal nu se poate face recurs separat numai odată cu fondul cauzei, adică odată cu atacarea în recurs a hotărîrii primei instanţe.

43

Tema: Recursul din secţiunea doi sau recurusl împoriva deciziilor şi încheierilor instanţeelor de apel.plan:recursul ca fază a procesulu civil. Deciziiel care pot fi atacate cu recursul doi şi termenul de atacare al lor. Instanţa cometentă să examineze recursul din secţiunea doi. Temeiurile declarării recursului doi şi temeiurile inadmisbilităţii recursului doi. Depunerea recursului doi. Actele procedurale preparatorii. Limitele judecării recursului. Împuternicirile instanţei de recurs. Decizia instanţei de recurs. recursul ca fază a procesului civil. Recursul din secţiunea doi conform prevederilor doctrinare este numit recurs extraordinar, care este calea de atac prin intermediul căreia participanţiii la proces şi persoanele care au contribuit la înfăptuirea justiiei solicită în condiţiile şi pentru motivele limitativ determinate de lege desfiinţarea unei deciziii judecătoreşti pronunată în ordine de apel. Se consideră că acest recurs este oferit de lege pentru restabilirea valorilor normelor de drept. Recursul extraordinar este o cale de atac comună de reformare, de obicei nedevolutivă, nesuspensivă de regulă de executare. Conform dispoziţiilor codului de rpocedură civilă recursul dat nu poate fi exerctat fără îndeplinirea în prealabil a căii ordinare de atac apelului, însă legea prevede unele situaţii cînd hotărîrea judecătorească nu poate fi contestată în apel dar numai în recurs ordinar, adică în prima secţiune. În aşa cazuri ulterior deciziile instanţei de recurs ordinar ar trebui să fie atacate în instanţa de recurs doi. deciziile care pot fi atacate şitermenul. În ordinea recursului extraordinar pot fi atacate deciziile pronunţate de curţile de apel în calitate de instanţe de apel, precum şi încheierile care potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs atunci cînd încheierea dată face imposibilă desfăşurarea de mai departe aprocesului în apel. Recursul împotriva deciziei se consideră declarat şi împotriva încheierilor. Recursul din secţiunea doi nu poate fi exercitat :împotriva deciziilor de trmiterii a pricinii la rejudecare. Nu se supun căilor de atac. dacă nu a fost exercitat în prealabil exercitat apelul. împotriva hotărîrilor judecătoreşti în privinţa cărora apelul a fost retras. Termenul de declarare a recursului în prezent este de două luni de la data pronunţării deciziei, iar în cazul redactării deciziei de la dta înştiinţării scrise a părţilor despre semnarea hotărîrii redactate. Termenul dat nu poate fi restabilit. El este un termen de decădere. Dacă termenul de două luni este omis persoana nu poate fi repusă în termen.

44