instalatii de biogaz
TRANSCRIPT
‚ CuprinsCap I: I.Stadiul actual al utilizării instalaţiei cu biogaz ...........................................................
1.1.Energia produsă din biomasă ca sursă de energie regenerabilă.......................... 1.2.Importanţa si actualitatea temei.......................................................................... 1.3.Scurtă istorie....................................................................................................... 1.4.Echipamente tehnologice pentru producerea biogazului.................................... 1.5.Tehnica de fermentaţie ecologică cu circuit inchis pentru producerea biogazului si a ingraşămintellor industriale................................................................ 1.6.Instalaţie cu canal tip plug-flow sau flux cu piston............................................ 1.7.Instalaţie cilindrică tip up-flow amestecat.......................................................... 1.8.Instalaţie tip super –flow pentru masa superdensă............................................... 1.9.Tratamente şi utilizări ale biogazului.................................................................. 1.10.Utilizările biogazului.......................................................................................... 1.11.Marii producători de unităţi de biometanizare „la cheie”..................................
Cap II II.Proiectarea şi e xecuţia unei instalaţii cu biogaz......................................................Cap II III.Proiect organologic................................................................................................ 3.1.Incercarile de utilizare a biogazului.................................................................... 3.2.Incercarile de aplicare a biogazului.................................................................... 3.3.Statut la data de perspectiva si in Europa........................................................... 3.4.”4 in 1”................................................................................................................ 3.5.Echipament tehnologic de producere a biogazului.............................................. 3.6.Elemente de modificare a echipamentului de biogaz...........................................Cap II IV.Randamentul unei instalaţii cu biogaz.................................................................. 4.1.Maşina de reciclare.............................................................................................. 4.2.Randamentul ridicat de obţinere a gazului........................................................... 4.3.Implementarea unei linii aflate in exploatare.......................................................Cap V V.Planul de afacere şi analiza profitabilităţii firmei.................................................... 5.1.Elaborarea planului de afaceri............................................................................. 5.1.1. Conţinutul planului de afaceri........................................................................ 5.1.2. Evaluarea mărimii optime a afacerii.............................................................. 5.1.3.Principiul fundamental in dezvoltarea afacerii............................................... 5.2.Caliăţile şi atribuţiile unui manager de succes....................................................... 5.3.Lista cheltuielilor anticpate.................................................................................... 5.4.Formarea capitalului.............................................................................................. 5.4.1.Finanţarea din venituri personale.................................................................... 5.4.2.Finanţarea prin credite..................................................................................... 5.5.Calculaţia costului şi a preţului.............................................................................. 5.6.Analiza pragului de rentabilitate grafie...........................................................................VI.Concluzii.............................................................................................................................Bibliografie............................................................................................................
Pg.1Pg.2Pg.2Pg.3Pg.4
Pg.4Pg.5Pg.8Pg.10Pg.11Pg.11Pg.14Pg.15Pg.23Pg.24Pg.29Pg.29Pg.35Pg.37Pg.41Pg.45Pg.45Pg.46Pg.48Pg.49Pg.49Pg.50Pg.56Pg.61Pg.62Pg.66Pg.70Pg.71Pg.74Pg.78Pg.93Pg.96Pg.
1
www.referat.ro
CAPITOLUL I
STADIUL ACTUAL AL UTILIZĂRII INSTALAŢIILOR CU
BIOGAZ
Biogazul este o sursă de energie neconvenţională carte rezultă în urma unui proces
de conversie naturală controlată a biomasei. Biomasa, materia organică a dejecţiilor
animale şi deşeurilor vegetale este regenerabilă şi inepuizabilă. Masa rezultată în urma
fermentaţiei anaerobe în prezentţa bacteriilor metangene constitue un îngrăşămintelor
naturale cu un grad scăzut de poluare.
În prezent metanul este sursă pentru producerea energiei termice şi se urmăreste
extinderea lui şi pentru obţinerea de energie electrică. Echipamentele tehnologice de
producere a biogazului au o construcţie simplă şi un preţ de cost nu prea ridicat, iar
funcţionarea şi exploatarea lor nu necesită condiţii deosebite de întreţinere.
IMPORTANŢA ŞI ACTUALITATEA TEMEI. SCURT ISTORIC.
Se prezintă biogazul ca sursă de energie regenerabilă. Termenul de “biogaz” a fost
introdus în sec. al XX – lea.
Bigazul este un gaz de fermentaţie alcătuit în principal din două gaze: metan
(CH4) în proporţie de 60…70 % şi bioxid de carbon (CO2) în proporţie de 25…30 %, şi
cantităţi foarte mici de: oxid de carbon, azot, hidrogen sulfurat, alte hidrocarburi,
hidrogen şi vapori de apă.
Dintre proprietăţile principale ale biogazului se manţionează puterea calorică (energie)
este de25…34 MJ/m3. Pentru comparaţie arătăm că gazele naturale au 37,3 MJ/m3.
Biogazul se obţine în principal din produse secundare şi reziduale din agricultură
exemple: dejecţii proaspete se animale, deşeuri vegetale, reziduuri din industria agro-
2
alimentară, de prelucrarea fructelor şi legumelor şi industria celulozei şi hărtiei, precum şi
din nămolul de la staţiile de epurare a apei uzate.
Biogazul este un produs obţinut prin conversie biologică, în urma fermentării
anaerobe, printr-o oxidare parţială (cu accesul foarte scăzut al aerului) şi în prezenţa
bacteriilor metanogene, a biomasei.
Biomasa este substanţa organică a tuturor plantelor şi animalelor precum şi a
deşeurilor şi
reziduurilor. Utilizarea energetică a biomasei este datorată conversiei bioenergetice.
1.1 Energia produsă din biomasă ca sursă de energie regenerabilă Energia obţinută din biomasă mai este denumită şi energia verde. Consumul de
energie electrică din surse de energie regenerabile se preconizează, ca în anul 2010, să
ajungă la 33 % din consumul intern brut. Din aceasta, energiei regenerabile, energia de
biomasă reprezintă 65 %, cea eoliană reprezintă 17 % , cea solară 12 %, iar cea
geotermală 1 %. Pentru comparaţie se arată că energia hidro reprezintă 29 %.[6]. ***
Jurnalul Naţional.
Prin conversie biologică biomasa generează purtători de energie:
-SOLIZI de exemplu manganul;
- LICHZI de exemplu uleiuri, alcool;
- GAZOŞI de exemplu biogazul – amestesc de două gaze principale: metanul (CH4) +
bioxidul
de carbon (CO2).
Cele mai importante metode de valorificare a biomasei sunt :
- conversie chimică prin combustie
-gazeificare şi piroliză
- conversie biologică în alcool şi biogaz
Principale moduri de utilizare a biomasei şi produselor derivate sunt prezentate în
figura 1. Gazele obţinute din dejecţii de animale, în timpul fermentării anaerobe, au fost
numite “gaz de
gunoi” iar gazele obţinute din nămolul apelor stătătoare. Au fost numite “gaz de baltă”
sau “gaz
3
de mlaştină”.
1.2. Importanta si actualizarea temei Pe baza unor calcule s-a arătat că în 24 de ore se obţin următoarele cantităţi de
biogaz
-de la 10 porci – 2 m 3 de biogaz
- de la 2 bovine – 2,5…3,8 m 3de biogaz
- de la 100 de păsări – 1,5 m 3 de biogaz
Prin extrapolare de la 6 milioane de animale se obţin 1,2 milioane m 3 de biogaz,
adică
echivalentul a 600 de tone de motorină pe zi, respectiv 220 000 de tone pe an.
1.3. Scurt istoric
S-a observat că la suprafaţa pământului se formează gaze combustibile oriunde
există surse bogate de biogaz.
În 1776 Volta a extras metan din gazele colectate din mlaştini, iar englezul
Humphrey a realizat, în anul 1806, experimental eliberarea de gaze combustibile din
gunoi de animale.
În ţara noastră, în 1975 s-a realizat primul echipament tehnologic de biogaz ce
valorifica dejecţiile de animale de la Complexul de creşterea porcilor de la Tomeşti.
Începând cu anul 1982 au intrat în funcţiune echipamentele tehnologice de
producerea a biogazului de la staţiile de epurare a apelor uzate din marile oraşe:Iaşi,
Bacău, Timişoara, Oradea.
Mai numeroase sunt echipamentele tehnologice de capacitate mică care produc
biogas pentru gospodăriile individuale din judeţele: Argeş, Gorj, Dâmboviţa, Giurgiu.
4
Figura.1.1.Principalele moduri de utilizare a biomasei si a produselor derivate
1.4. Echipamente tehnologice pentru producerea biogazului Tehnologia biogazului are tradiţii proprii în India, China, SUA, Canada, Japonia şi
a devenit interesantă şi pentru Europa, Danemarca, Anglia iar în România din 1975. În
viitor obţinerea biomasei se va realiza şi prin cultivarea unor plante cu creştere rapidă în
aşa numitele Plantaţii energetice care pot fi:
- plantaţii terestre;
- plantaţii pe mare prin cultura algelor şi a altor plante marine.
Din punct de vedere al modului de alimentare (încărcare) a fermentatorului
echipamentele tehnologice pot fi :
-cu alimentare discontinuă pentru echipamente tehnologice de capacitate mică
pentru uz
gospodăresc şi medie de tip ferme ;
-cu alimentare continuă pentru instalaţii industriale
5
1.5. Tehnologie de fermentare ecologică cu circuit
inchis pentru producerea biogazului şi a
îngrăşămintelor industriale
În concordanţă cu schema structurală de la figura 1 se prezintă circuitul închis
de alimentare a fermentatorului de capacitate mică de uz gospodăresc şi obţinerea de
biogaz şi îngrăşăminte naturale figura 2.
Figura.1.2.Constructia, tipologia si functionarea instalatiilor/centralelor de biogaz
Biogazul este un produs biodegradabil rezultat din fermentarea culturilor
energetice si reziduurile organice ce provin din agricultura, industrie sau din zonele
locuite. In timpul fermentatiei, o mare parte din substantele organice sunt descompuse de
catre bacterii si se transforma in biogaz. Dupa fermentare si stabilizare anaerobica
materiile prime regenerabile si deseurile fermentabile sunt dirijate spre un decantor
pentru separarea materiile solide si lichide. Materiile solide, dupa compostare, pot fi
utilizate pentru fertilizarea solului.
Asa cum rezultă din schemele de principiu biomasa din grajduri/silozuri este
trimisă la un rezervor intermediar, apoi amestecată cu un mixer intr-un melanjor si
pompată într-un fermentator. Fermentatorul (reactorul anaerob, digestorul) poate fi o
cuva de beton armat izolată termic si incălzită între 35-38 grade Celsius. În procesul de
6
digestie bacteriile descompun biomasa si genereaza biogaz. Biocombustibilul obţinut in
fermentator activează o centrală electrică de cogenerare (BHKV) care produce
electricitate si căldură. Energia electrică obtinută este injectată in reţeaua electrică
publică, iar căldura este trimisă într-un recuperator de căldură. Energia calorică obţinută
poate incălzi locuintele, silozurile, serele, si alte clădiri din vecinatatea instalaţiei de
biogaz.
Cele mai frecvente instalatii de biogaz agricol sunt asimilabile in 3 tipologii
distincte, având fiecare o trasatura caracteristică specială: cu canal tip plug-flow sau flux
cu piston; tip up-flow amestecat; tip super-flow pentru biomasă superdensă.
1.6.Instalaţie cu canal tip plug-flow sau flux cu piston
Caracteristici principale: procesul de digestie anaerobă poate fi utilizat fie in
tratamentul biomasei, fie in stabilizarea nămolurilor obţinute din flotaţia rezidurilor
agrozootehnice.
În cazul utilizării dejecţiilor zootehnice se solicită o separare preventivă a
solidelor grosiere, care nu sunt biodegradabile într-un timp tehnologic raţional, utilizând
procesul anaerob doar din partea lichidă a dejecţiilor. Digestorul este fără organe de
amestecare interne şi trebuie să fie realizat ca un tip de scurgere la canal. În cazul
nămolurilor din flotatie nu va mai avea loc o separare a fazelor in digestor. La tratamentul
dejecţiilor zootehnice - datorită lipsei de agitaţie din digestor - efectul de separare a
solidelor sedimentabile faţă de partea lichidă din dejectii va provoca o crestere a timpilor
de retenţie a părţii solide, faţă de partea lichidă. Acest fenomen va permite îndepartarea
mai rapidă din digestor a părţii lichide - care conţine substraturi prompt disponibile
pentru digestie. Extragerea din interiorul digestorului a moleculelor mai complexe intr-un
timp mai scurt va permite bacteriilor sa transforme mai rapid dejectiile in biogaz. Solidele
totuşi vor ajunge la sectiunea de ieşire din digestor, exploatând efectul combinat al
mişcărilor de urcare provocate de biogaz şi prezenţa serpentinei de încălzire poziţionată
în apropierea bazei digestorului.
7
Figura.1.3.
Instalaţiile cu canal tip plug-flow sunt indicate pentru fermele agricole de
dimensiuni medii şi mari, care intenţionează să producă energie calorică şi electrică
pentru a o utiliza aproape în întregime pentru nevoile directe şi doar în cazul unui
eventual surplus de a o ceda gestionarului de reţea. De asemenea instalatia de acest tip
poate fi folosită la fermele constrânse într-o manieră specială la reducerea poluării
mediului de propria activitate agrozootehnică, prin flotaţie si depurare biologică a
resturilor destinate deversării în părţile hidrice superficiale.
Fazele procesului. Pentru a obtine o productie maximă de biogaz agricol este
obligatoriu ca substantele organice să ajungă cat mai proaspete la digestor. Din acest
motiv este necesară evacuarea lor cat mai repede posibil. Materialele organice sunt
dirijate spre un prebazin de colectare. În continuare sunt transferate, prin intermediul
unei staţii de pompare şi de ridicare (cu motorizare la cardan sau electric),în zona unde
se separă mecanic partea lichidă a dejecţiilor de solidele grosiere. Eliminarea părţilor
nebiodegradabile (reziduri vegetale, păr de la animale etc.) este necesară pentru evitarea
înfundării digestorului. Rezidurile vegetale tind sa iasă la suprafaţa dejectiei prin efectul
urcării biogazului în partea superioară a reactorului Acestea formează pe suprafaţa
dejecţiei o crustă “împletită” de material celulozic care ocupă un volum util ce poate
provoca înfundarea digestorului. Restul de parte solidă, separată în amonte de digestor,
poate fi compostată şi depozitată şi ulterior distribuită pentru îmbunătaţirea fertilităţii
solului fermelor agricole. Partea lichidă, bogată în substanţe organice, va alimenta
digestorul în secţiunea transversală prin mai multe canale paralele.
8
Pentru a opera în condiţii controlate din punct de vedere termic, pereţii
digestorului trebuie să fie bine şi adecvat izolati.
Interiorul digestorului este incalzit si mentinut la temperatura optimă procesului
cu ajutorul unui schimbător de căldură montat la baza reactorului
.
Figura.1.4.
Schimbătorul este realizat dintr-o tubulatură de ţevi din oţel inoxidabil în care
apa caldă mişcată circular este produsă prin arderea biogazului in instalaţia de
cogenerare.
Biogazul produs este colectat direct din partea superioară a reactorului printr-un
acoperiş în formă de cupolă gazometrică şi eventual prin alte cupole colectoare de gaz
prevăzute cu membrană presostatica.
Cupola gazometrică are forma de calota sferică sau semicilindrică şi este realizată
din trei membrane suprapuse, din fibre poliesterice sudate prin curenţi de înaltă frecvenţă.
Membrana din interior are rolul de a închide biogazul intr-o cameră de contact cu
dejecţia. Membrana intermediară este în contact cu exteriorul de-a lungul marginilor
laterale şi evită ca biogazul să se poată amesteca cu aerul conţinut în volumul închis între
membrana intermediară şi cea exterioară - care ramâne întotdeauna umflată. Camera de
aer este menţinută sub presiune de un echipament de control si supape, care atingând sau
scăpând aer, menţin biogazul la presiunea de 200 mm H2O, independent de cantitatea de
biogaz. În acest mod, alimentarea arzătoarelor se menţine constantă şi membrana externă
este întotdeauna întinsă, cu beneficii la acţiunea vântului, apei sau zăpezii.
Sistemul de acoperire cu membrană presostatică oferă multiple avantaje: evită
construirea separată a unui gazometru; simplifică ântreţinerea digestorului, fiind uşor de
9
înlăturat; asigură un grad ridicat de izolare al cupolei digestorului; este adaptabil la
bazinele existente; permite inmagazinarea biogazului la presiunea de utilizare a
arzătoarelor, evitând instalarea compresoarelor pentru gaz; este rezistent la rafalele de
vânt şi la căderile de zăpadă; favorizează deumidificarea gazului conţinut, mai ales în
lunile mai răcoroase, prin condensarea apei in context cu peretele cupolei; face posibilă
gestionarea mai flexibilă a utilizatorilor de biogaz datorită volumului mare inchis în
interior.
De-a lungul unei conducte corespunzatoare, legată de acoperişul inmagazinator de
gaz al reactorului, biogazul produs si recuperat este orientat spre un cogenerator, care
conferă instalaţiei un potenţial energetic ridicat. Arzând biogaz se produce energie
electrică şi cşldură. O parte din căldura produsă este recuperată şi utilizată pentru
termostatarea si menţinerea la o anumită temperatură a digestorului. În sfârşit dejecţia la
ieşirea din reactor, de acum stabilizată şi dezodorizată, va fi acumulată în bazine de
stocare în aşteptarea utilizării în cadrul fermelor agrozootehnice.
1.7.Instalaţie cilindrică tip up-flow amestecat
Caracteristici principale: în procesul de digestie anaerobă sunt utilizate toate
dejectiile lichide si solide introduse în digestor. În consecinţă, reactorul de formă
cilindrică va fi prevăzut cu un echipament de amestecare cu elice, cu electropompă de
recirculare externă temporizată şi cu un sistem cu deschizături de fund pentru a obtine
mişcarea dejecţiei, efectul up-flow şi ruperea de crustă.
La instalaţiile descentralizate producatoare de biogaz agricol reactorul trebuie
alimentat zilnic cu dejectii proaspete. Masa digerată este evacuată după un timp mediu de
şedere în bazin de 20-25 zile. Instalaţiile sunt indicate pentru fermele agricole care
gestionează dejectii cu produs unic omogen. Menţinerea întregii părţi solide din dejecţia
introdusă în reactor contribuie la creşterea cantităţii de biogaz agricol. În consecinţă
lucrează cu randament energetic ridicat si eficienţă economică maximă.
Instalatiile cilindrice de tip up-flow amestecat se folosesc la fermele agricole de
dimensiuni mai reduse, dar care au posibilitatea de a adăuga materiale reziduale organice
la intervale mai timp mai scurte si de a le digera împreună cu dejecţiile. Şi în cazul
10
acestui tip de instalaţii se menţin avantajele menţionate la cele cu canal tip plug-flow.
Dejecţia neseparată se introduce în fazele de pompare cu echipamente tehnologice
specifice, Digestorul este prevazut cu componente electromecanice care asigură
gestionarea optimă a dejecţiilor (mixere, pompe marunţitoare dejecţii, pompe cu
motorizare la cardan /electrice pentru ridicarea şi transferul dejecţiilor la stocare sau la
ulterioarele faze de tratare etc.). La instalaţiile de acest tip consumul propriu de energie
electrică este mai ridicat. Pentru a putea asigura adaugarea de biomasa cu conţinut
suplimentar de azot este necesar ca fermele cu acest tip de instalaţii să dispună de
suprafeţe de teren agricol mai mari.
Fazele procesului. Pentru a putea obtine o producţie maximă de biogaz este
necesar ca dejecţiile să ajungă proaspete in digestor in consecinta instalaţia trebuie
prevazută încă din faza de proiectare cu mijloace specifice pentru evacuarea cat mai
rapidă a dejecţiilor produse în adăposturile agricole. Dejecţia rezultată trebuie dirijată
spre un prebazin de depozitare, omogenizare, amestecare si ridicare, prevazut cu mixer
si pompa cu tocător mărunţitor. În prebazin pot fi adaugate, în doze prestabilite, noi
cantitaţi de biomasă pentru a obţine un amestec pompabil - cu un conţinut de solide de
maximum 10%. Substanţele organice adăugate îmbogăţesc dejecţia care alimentează
reactorul. Bacteriile metanogene faramitează moleculele complexe si intensifica formarea
de metan, anhidridele carbonice, apă şi hidrogen sulfurat. Activităţile microbiologice de
mai sus sunt condiţionate cu prioritate de 3 factori-cheie: valoarea pH-ului, temperatura şi
timpul de şedere a dejecţiei în reactor. În cazul biodigestorilor tip up-flow amestecat se
recomandă păstrarea dejecţiilor din reactor la temperaturile recomandate în câmpul
mezofil si termofil. Pentru creşterea randamentului intregii instalaţiei este oportună
divizarea volumului de digestie in doi reactori: unul primar si unul secundar.
1.8.Instalatie tip super-flow pentru biomasă superdensă
11
Caracteristici principale: procesul de digestie anaeroba utilizeaza dejecţiile aşa
cum sunt (parte lichidă + parte solidă), cu introducere de biomasă chiar şi in cantitati
mari, peste limita de pompare. De regula, instalatia prevede doi digestori, unul primar si
unul secundar. Digestorul primar, de tip cilindric, este dotat cu un amestecator special, cu
axe orizontale, care garanteaza combinarea completa a dejectiilor si biomasei. Digestorul
primar este alimentat constant cu dejectii proaspete si biomasa, dupa un program de
incarcare prestabilit, in functie de compozitiile si caracteristicilor diferitelor completari
de adaos, in timp ce dejectia va iesi dupa un timp mediu de sedere in bazin (aproximativ
20-30 de zile) pentru a fi transferata in digestorul secundar, amestecat la randul sau si in
masura sa recupereze cantitatea reziduala de biogaz. Timpul de sedere medie in al doilea
digestor este de aproximativ 30-40 de zile.
Instalaţia tip super-flow pentru masa superdensă este recomandată fermelor
agrozootehnice care dispun de terenuri set-aside sau de o cantitate constantă suplimentară
de biomasă de-a lungul anului. Sursa suplimentară de biomasă contribuie la creşterea
substanţială a randamentului procesului de digestie anaerobică, nivelului productiei de
biogaz si cantităţii de energie electrică produsă, maximizând in acest fel eficienţa fermei.
Fazele procesului. Pentru a obtine o producţie maximă de biogaz este
recomandabil ca dejectiile produse sa ajungă proaspete la digestorul primar, iar calitatea
energetică a biomasei să fie ridicată. Dejecţia produsă este transferată spre un prebazin de
colectare-amestecare-ridicare, prevăzut cu mixer si pompa cu tocator mărunţitor pentru
dejectii dense cu motor submers care omogenizează şi alimentează dejecţia in digestorul
primar cilindric. Un container-palnie, dotat cu spirale de dozaj, introduce in digestor,
dupa un program specific, cantitatea necesară de substanţe organice.
Buna funcţionare a digestorului primar şi secundar este condiţionată de calitatea şi
forma acoperişurilor gazometrice. De regulă, acoperişurile sub formă de calotă sferică cu
volum variabil. Prin intermediul unei conducte legate de acoperisul de colectare al
gazului din digestor, biogazul produs si recuperate si mentinut in echilibru. În continuare
este răcit, deumidificat, filtrat si trimis centralei de cogenerare căldură-electricitate. La
finele procesului, dejectia de la iesire, stabilizata si dezodorizata, va fi depozitată în
stadiul în care se găseşte sau depozitată, după separare, în unul sau in mai multe bazine
de stocaj, în aşteptarea utilizării pentru fertilizarea terenurilor agricole.
12
1.9.Tratamente si utilizări ale biogazului
Depurarea biogazului. În biogazul rezultat din digestor mai sunt prezente mici
cantităţi de compuşii care, din cauza proprietatilor lor exidante sau de incombustibilitate,
trebuie tratate prin procedee specifice pentru a favoriza un bun proces de ardere.
Filtrarea. Pentru a elimina solidele in suspensie (care sunt tot materiale organice),
grăsimile si eventualele spume - inainte de aspirarea compresoarelor de recirculare sau a
compresoarelor auxiliare ale cazanului sau ale motoarelor cu gaz – biogazul din digestor
este trecut prin filtre de nisip sau pietriş.
Deumidificarea. La ieşirea din digestor biogazul are o temperatura de cel putin 35
de grade Celsius si un grad de umiditate ridicat. Vaporii de apă vor fi condensaţi, de-a
lungul tubulaturilor, în puţuri de colectare a apei condensate. Pentru a evita formarea
condensului în camera de ardere umiditatea trebuie eliminată. În acest scop se poate
folosi un agregat de condensare compus dintr-un echipament frigorific cu expansiune
directă, un schimbator cu legatura tubulară la apa/biogaz si un filtru cu coalesecenţă -
unde sunt condensaţi vaporii care intră în agregat şi care apoi sunt extraşi prin descarcare
automată sau manuală.
Desulfurarea este necesară pentru abaterea compusilor pe baza de sulf. Se poate
realiza prin filtre chimice reumplute cu oxizi de fier - care provoacă precipitarea
compuşilor şi extracţia lor. Turnurile de spălare desulfurează gazul în contracurent -
printr-un flux de apă şi oxid de fier- sau pe cale biologică - emitând direct in digestor o
cantitate de aer intr-un volum de aproximativ 5-10% fata de cel al biogazului. Procedeul
permite enzimelor hidrolitice si cepilor bacterieni să pregatească o reacţie de precipitare
biologică a sulfului.
13
1.10.Utilizatorii biogazului
Dupa ce a suportat tratamentele necesare, biogazul poate fi utilizat pentru
producerea de caldură sau pentru cogenerarea de energie electrică şi căldură.
Arderea pentru simpla producere de căldură. În acest scop se utilizează instalaţii
cu tehnologii simple: un generator de căldură pe gaz constituit dintr-un arzător, in care
se găseşte mult combustibil si carburant (pentru intretinerea arderii) si din care rezultă
energie termică sub forma de flacără si din schimbătorul de căldură, in care produsii
arderii cedează căldura printr-un fluid termovector. Biogazul este tratat ca gazul metan, in
timp ce sunt realizate diferite modificări ale arzătorului pentru introducerea de gaz,
amestecul combustibilului cu comburantul care întreţine arderea si utilizarea de materiale
mai rezistente la coroziune pentru schimbătorul de căldură şi arzătorul insuşi.
Cogenerarea pentru producerea simultană de energie electrică şi căldură. Este
un sistem unic integrat la energia totală,care pleacă de la aceeaşi energie primară.
Figura 1.5.
Acest sistem de producere de energie permite o substanţială economisire
energetică, faţă de cazul producerii separate a energiei electrice si căldurii. Prin
cogenerare se poate atinge un randament superior de 90% (30% - din randamentul
electric si 60% - din randament termic).
În prezent biogazul este utilizat prin sistemul de cogenerare căldură-electricitate
într-o manieră staţionară în centrale termice cu incălzire la distanţa BHKW
(Blockheizkraftwerken), în montaj-bloc care îi asigură un randament foarte ridicat, prin
comparaţie cu sistemul de producere separată de energie electrică şi termică.
Electricitatea produsă poate să alimenteze reţeaua publică, zonele industriale şi
comerciale izolate sau locaţiile din zonele agricole.
14
Centralele in cogenerare BHKW utilizează două categorii diferite de
echipamente: motoare endotermice alternative si microturbine. Pentru sistemul de
cogenerare cu motoare endotermice alternative se folosesc motoare care functioneaza cu
“ciclu opt” sau cu “ciclu diesel modificat”.
Figura 1.5.
Sistemul este format din urmatoarele echipamente: motor endotermic alternativ,
care în afara că produce energia mecanică este şi echipamentul unde se produce energia
termică; generator electric asincron pentru producerea de curent electric alternativ
trifazat; recuperator de căldură, compus dintr-un schimbator de căldura care recuperează
căldura produsă de întregul sistem - atât din gazul de descarcare cat şi din circuitul de
răcire al motorului si din uleiul de lubrefiere; panou electric, care permite utilizarea
energiei electrice produse si conexiunea la sistemul national energetic. Pentru sistemul de
cogenerare cu microturbine se utilizează turbomasini pe gaz de derivare aeronautic de
mici dimensiuni, cu următoarele componente: turbine cu gaz si recuperator; generator
electric; schimbător de căldură; sistem de gestionare şi control.
Centralele BHKV de cogenerarea căldurii si electricităţii pot funcţiona:
- în paralel cu reteaua publică. Toată energia produsă de motorul care funcţionează în
regim constant la puterea maximă este cedată reţelei firmei in legatură cu reţeaua externă;
- in insula independentă de linia electrică. Este tipică acolo unde nu exista reţea electrică
publică sau în cazul care sunt individualizate utilizări separate de reţeaua furnizorului,
cum ar fi instalaţiile de depurarea biogazului. Pentru aceasta este necesar un generator cu
15
motor de pornire alimentat cu acumulatoare electrice. Are avantajul asigurarii alimentarii
in caz de avarie in reteaua electrica publica;
-in stand-by. in cazul funcţionării normale cogeneratorul este conectat in paralel la
reţeaua electrică publică. În caz de avarie in sistemul energetic, cogeneratorul nu se
opreşte şi continuă să functioneze, garantand alimentarea cu energie a consumatorilor
importanti.
1.11.Mari producători de unităţi de biometanizare “la cheie” - care
imbină tehnologiile“cleantech” de ultimă generaţie cu eficienţă
Pe mapamond sunt sute de producatori de centrale si instalatii de biometanizare
“la cheie”si de echipamente high-tech. Enumeram numai o parte din jucătorii care îmbină
tehnologiile de ultimă generaţie cu eficienţă, branduri apreciate de expertii domeniului la
târgurile internaţionale in domeniul “tehnologiilor verzi”: Schmack Biogas AG
(Schwandorf, Germania), Strabag Umweltanlagen GmbH (Dreseden, Germania), Valorga
International (Montpellier, Franta), Rota Guida SRL (Fiore D’Arda, Italia), Kompogas
AG (View Map, Elvetia), OWS ( Belgia), EnviTec Biogas AG (Saerbeck, Germania),
WELTec BioPower (Vechta, Germania), BTA International GmbH (Wiew Map,
Germania), Biotehnische Abfallverwertung GmbH (Germania), Agraferm Technologies
AG (Pfaffenhofen, Germania), PlanET Biogastechnik GmbH (Vreden, Germania), Deutz
Power Systems GmbH (Mannheim, Germania), BioConstruct GmbH (Melle, Germania),
Biogas Weser-Ems GmbH & Co.KG (Friesoythe, Germania), AGO AG Energie +
Anlagen (Kulmbach, Germania), Lipp GmbH (Tannhausen, Germania), SEVA Energie
AG (Emstel, Germania), Dreyer & Bosse Kraftwerk (Gorleben, Germania), MT-
ENERGIE GmbH & Co.KG (Zeven, Germania), Pro2 Anlagentechnick GmbH (Willich,
Germania), OKOBIT (Fuhren, Germania) s.a. in continuare sunt prezentate succint
realizările mai recente ale unor lideri de talie mondială din sectorul producătorilor de
instalaţii de biogaz..
16
CAPITOLUL II
PROIECTAREA SI EXECUŢIA UNEI INSTALAŢII CU
BIOGAZ
17
Fig.2.1.Instrumente necesare pentru sudură din material plastic
18
Fig.2.2.Montarea prin adeziune a discului intermediar
Fig.2.3.Discul intermediar ce acopră camera de fermentaţie
19
Fig.2.4.Vedera de sus a instalaţiei de biogaz cu capacul exterior îndepărtat
20
Fig.2.5.Dimensiunile intermediare ale ansamblului rezervorului ce acoperă camera de fermentaţie
21
Fig.2.6.Vederea de sus a discului intermediar proiectat cu elementele montate de captare a biogazului
Fig.2.7.Vederea discului intermediar cu furtunul de reciclare anexat
22
Fig.2.8.Modul de încălzire al instalaţiei
23
Instalaţia de biogaz
Pentru această instalaţie am folosit un butoi de 90L care a fost compartimentat în 2 camere cu ajutorul unui capac din PVC .
24
În capcul de PVC am am facut 3 alezave pentru introducerea ţevilor,cea principală pentru colectarea biogazului încă una pentru ventilare şi pentru introducerea unui furtun
25
În capacul butoiului au fost facute deasemenea alezaje pentru ieşirea ţevilor şi furtunului.Ţeava principală are o ramificaţie pentru putea fi conectată mai departe
26
CAPITOLUL III
PROEICT ORGANOLOGIC
3.1.ECHIPAMENT TEHNOLOGIC DE PRODUCERE A
BIOGAZULUI CU ALIMENTARE DISCONTINUA
Componenta principală a echipamentului tehnologic de obţinere a biogazului
o constituie fermentatorul (generatorul) de formă cilindrică, din beton armat, cu
alimentare discontinuă. Parametrii tehnologici principali sunt: capacitatea geometrică a
generatorului de 5,70 m3, volumul unei şarje de încărcare a deşeurilor de 4,50 m3,
producţia zilnică de biogaz de 3,75 m3.
Echipamentul tehnologic (fig.1) este alcătuit din:
a.fermentatorul sau generatorul pentru fermentarea deşeurilor vegetale şi a
dejecţiilor de animale, cu umplere discontinuă, aproape complet îngropat în pământ,
de formă cilindrică
27
Fig.1.Echipament tehnologic de producere a biogazului cu alimentare discontinuă,de capacitate mică
b.clopotul sau capacul din tablă de 3 mm se realizează pentru colectarea
biogazului, el având un volum de cel puţin 50 %. Capacul se introduce cu gura în
jos în spaţiu dintre cei doi pereţi unde s-a pus apa, care formează garnitura lichidă ce
nu permite trecerea gazului în atmosferă;
c.conducta aeriană din PVC cu un diametru de 4 cm, se montează pe
capacul generatorului pentru transportul biogazului spre locul de ardere.
d.filtru-decantor pentru colectarea picăturilor de apă
e.robinet pentru închiderea şi deschiderea gazului.
Construcţia generatorului:
- se sapă o groapă cu diametru de 2 m şi adâncime de 4 m;
- pe fundul gropii se pune un strat de 10 cm de balast care trebuie să fie foarte bine
bătătorit;
- peste balast se toarnă, pe o înălţime de 20 cm, beton cu armătură metalică;
- după ce betonul s-a uscat, pereţii cilindrici ai gropii sunt căptuşiţi, pe o grosime de
10 cm, tot cu beton armat. Interiorul cilindrului trebuie să fie foarte bine tencuit şi
sclivisit (prin dublă finisare numai cu ciment) pentru a se închide porii prin care ar ieşi
biogazul.
- cilindrul din beton se înalţă deasupra gropii cu încă 20 cm;
- cilindrul din beton este dublat de un alt perete cilindric interior, realizat din acelaşi
material, cu
grosimea de 10 cm la o distanţă de 10 cm de primul cilindru de beton
- între aceşti doi pereţi cilindrici se pune apă.
Aceşti doi pereţi cilindrici pot fi construiţi şi din tablă de 2…3 mm, bine
protejată împotriva agenţilor corosivi.
Funcţionarea instalaţiei
Echipamentul tehnologic de capacitate mică de uz gospodăresc cu
încărcare discontinuă se încarcă manual. Fermentatorul (6) se încarcă în proporţie
28
de 80 % cu materie primă formată din dejecţii proaspete de animale în amestec cu
resturi vegetale.
La prima şarjă se adaugă un inocul bogat de metanobacterii -2 găleţii de
reziduuriorganice bogate în microfloră (must de dejecţii animale), iar la şarjele
următoare se păstrează din şarja anterioară 10…20 % în rezervor pentru plămadă.
Produsele organice reziduale din agricultură conţin cantităţi suficiente şi în
proporţii echilibrate din toate elementele esenţiale: carbon, azot, fosfor, sulf.
Nu se folosesc dejecţiile provenite de la animalele care au fost tratate recent
cu doze mari de antibiotice sau alte medicamente bacteriostatice.
Procesul de metanogeneză are loc la temperaturi de 30…35 C. Viteza
de
creştere a metanobacteriilor şi deci producerea de biogaz depinde de temperatură.
Deoarece echipamentele tehnologice de capacitate mică de uz gospodăresc nu sunt
prevăzute cu dispozitive interioare de încălzire randamentul acestora este
influenţat de temperatura mediului ambiant. Pentru aceasta, echipamentul
tehnologice de uz gospodăresc este îngropat total în pământ. În cazul
echipamentelor semiîngropate se acoperă în sezonul rece cu baloţi de paie, dejecţii de
animale, iar vara cu o folie de plastic pentru a asigura efectul de seră.
O singură umplere poate asigura, zilnic 3,75 m3 de biogaz. Reîncărcarea
fermentatorului se realizează după circa 120 de zile, avându-se grijă ca la deschiderea
capaculuii să nu se producă scântei prin frecare, pentru a se evita orice accident.
Descărcarea se realizează manual. Biogazul se acumulează sub capacul (7) Datorită
presiunii, aceasta urcă deasupra gurii generatorului până la 60 cm. Stratul de apă îi
permite capacului această deplasare. Totodată stratul de apă nu permite metanului să
iese în atmosferă deoarece solubilitatea metanului în apă este 0. Biogazul cules de
conducta (7), prin ardere furnizează energie termică.
În acelaşi timp se va urmări ca apa care se adună după câteva luni pe conducta
de gaz, datorită condensării, să fie colectată într-un filtru-decantor (9) montat pe
conducta de gaz. Pe conducta de gaz se montează 2 robineţi: un robinet de control (10)
şi un robinet de biogaz (11).
Instalaţia se amplasează într-un teren situat la 6…10 m de casă, unde apa
29
freatică este la adâncime..
Instalaţii poate dura zeci de ani.
3.2.ELEMENTE DE MODERNIZARE A ECHIPAMENTELOR
DE BIOGAZ.
Pentru modernizarea echipamentelor de biogaz de capacitate mică de uz
gospodăresc şi
medie de tip ferme ar trebui dotate cu :
manometru pentru măsurarea presiunii biogazului în interiorul fermentatorului;
termometru pentru a indica temperatura încărcăturii;
contor pentru a înregistra cantitatea de biogaz rezultată, cunoscând astfel
productivitatea reală;
agitator de amestecare care împiedică formarea crustei ce nu permite eliberarea
gazului
Elemente de calculul tubulaturii Calculul tubulaturii are 3 aspecte a) calculul hidraulic b) calculul eonomic c) calculul de rezisten
a) Calculul hidraulic – prin care se stabilete legătura dintre caracteristicile de transport ale fluidului (debit, vitez, presiune, temperatur) i caracteristicile constructive ale conductei (seciune, lungime, traseu).
- diametrul interior al tubulaturii di – din condiia de debit
30
unde : G – debitul gravimetric al fluidului (N/s) Q – debitul volumetric al fluidului (m3/s) g - greutatea specific a fluidului (N/m3) v – viteza medie recomandat a fluidului (m/s) v = f (materialul fluidului i scop transport) v = 0,6…5 m/s pentru apă 5…30 pentru abur 10…30 pentru aer
b) Calculul economic Costul unei conducte C = C1+ C2 C1 – costul materialului şi al întreinerii C2 – costul pierderilor de energie de transport în timpul exploatării Calculul economic const în determinarea diametrului optim (di optim) C= minim
P = greutatea materialului conductei di – diametrul interior al conductei a1 = costul unitar al materialului si întreinerii
grosimea pereilor din ecuaia Laplace (tensiunile din pereii vaselor sub presiune)
gm = greutatea specifică a materialului conductei L = lungimea conductei p= presiunea din conduct (presiune nominal - presiune hidrodinamic) sa = rezistena admisibil a materialului conductei
C2 = W. a2 a2 - costul unitar al energiei; W = energia cinetic a materialului transportat;
l= coeficient de pierderi liniare R = f2(Re) ievdR (invariantul Reynolds)
31
c)Calculul de rezistenţă Conductele sunt expuse la solicitri complexe permanente sau accidentale, provenite din
presiunea interioar a fluidului tuburi cu pereţi subţiri
- grosimea pereţilor
32
(dedus din ecuaia Laplace la sudura vaselor sub presiune) Ca = adaos = Ca1 + Ca2 ;
= coeficient de calitate a sudurii: dac conducta nu este sudat atunci = 1 p = presiunea interioar a fluidului – pentru conductele verticale sau înclinate se adaugă şi presiunea hidrostatică.Calculul complex const din calculul la stabilitate pentru tuburile supuse i unei presiuni exterioare.
33
Q 0.2
v 20
G 4Q
v
G 0.113
p 2.5
L 1
d1 80
m 2.9
a 22
a1 12
C12
d12pa
L m a1 10 3
C1 39.755
s pd1
2 a
s 4.545
t 20
a2 1.2
0.135
C2 0.0826Q3 L t
d15 a2 1014
C2 37.714
g 100W8
2 g
Q3 m L t 1014
d15
34
35
W 15.495
C C1 C2
C 77.469
dopt 0.757 a
pmm
Q3 t a2a1
dopt 0.426
0.8
de d1
de 64
1
sp d1
2 a p
s 4.819
CAPITOLUL IV
RANDAMENTUL UNEI INSTALTII CU BIOGAZ
Instalaţia de biogaz din Zillertal se bazează pe o tehnologie inovativă de mărunţire
Prin implementarea Mărunţitorului cu lanţ, randamentul creste cu până 30%
Procesare mai bună a culturilor de energie şi a deşeurilor menajere - ne promite
Mărunţitorul cu lanţ, de la MeWa. Cu aceasta metoda nouă de mărunţire, brevetată,
producţia de gaze se măreşte substanţial.
Maşina nu este afectată de materialele
metalice sau de materialele mineralice
nedorite. Un fermier din Schlitters din
Zillertal (Austria) are rol de pionier.
La intrarea în Zillertal, lângă crescătoria de vite a fermierului Josef Kröll, se
găseşte şi o staţie de compostare. Din anul 2008, celor doua, li s-a alăturat o instalaţie
ultramodernă de producere de biogaz.
36
4.1.Maşina de reciclare
Firma Finsterwalder Umwelttechnik GmbH (Fitec) din Bernau, din landul
Bavaria a dezvoltat o staţie de producere a biogazului, în care o maşină, utilizată iniţial în
reciclare, a primit un rol decisiv. Mărunţitorul cu lanţ , bervetat, al producătorului
German de tehnologie de reciclare, MeWa Recycling Maschinen und Anlagenbau GmbH
„a obţinut rezultate foarte bune la mărunţirea materialelor, până acum neegalate cu
metode de tratare convenţionale” - declară inginerul proiectant, Klemens Finsterwalder .
Din aproximativ 6.000 tone de deşeuri menajere colectate de la populaţie, din resturi de
alimente din numeroasele hoteluri, pensiuni şi restaurante din zonă, dar şi din alimente
expirate din centre comerciale, instalaţia de biogas din Schlitters produce curent electric,
căldură şi compost.
În prima etapă, deşeurile ajung în Mărunţitorul cu lanţ al producătorului de
echipamente MeWa Recycling din Gechingen. Spre diferenţă de instalaţiile
convenţionale de mărunţire, această maşină este echipată cu lanţuri în loc de cuţite.
4.2. Randament ridicat de obţinere a gazului
În timp ce maşinile dotate cu cuţite mărunţesc deşeurile verzi prin tăiere, lanţul din
lucrează ca un mixer, care pur şi simplu zdrobeşte.
- plastic in deseurile organice
37
Prin folosirea acestei metode, pe parcusul procesului de fermentare bacteriile dispun
de o suprafaţă mai ridicată de “atac”, optimizând astfel degajarea gazelor. În aceaşi timp,
tehnologia MeWa oferă şi alte avantaje.
În maşină pot fi întroduse alimentele expirate, chiar şi cele congelate, cu tot cu
ambalaje, fară a fi necesară o pretratarea acestora. Într-o fază ulterioară aceste ambalaje
pot fi separate cu uşurinţă de conţinutul organic. Materialele nedorite, precum bucăţile de
metale, tacâmuri sau diferite minerale.
Măsurătorile au demonstrat că într-o instalaţie de biogaz care procesează gunoi de
grajd la care se adaugă culturi de energie, cu ajutorul mărunţitorului cu lanţ, se obţine o
cantitate de gaze cu până 30% mai ridicată decăt printr-o tratare convenţională.
Energie pura:
resurse regenerabile
Materialele sunt omogenizate într-o singură fază de lucru, un factor important
pentru bacterii, pe parcursul procesului de fermentare
Tipul şi conţinutul deşeurilor livrate este diferit, de la zi la zi alta. Operatorul
poate păstra echilibrul prin aplicarea unui set de reţete. Un separator îndepărtează
38
materialele nedorite precum bucăţile de oase, lemn, metale sau folii. Biomasa este
igienizată şi transportată în fermentor, unde poate fi amestecat cu gunoi de grajd.
Nawaro, material procesat perfect
4.3.Implementare în liniile aflate în exploatare
În acelaşi timp, Mărunţitorul cu lanţ poate fi implementat şi în instalaţiile aflate
deja în exploatare. Un exemplu îl reprezintă, integrarea unui Mărunţitor cu lanţ, de o
capacitate mai mare, în cadrul unei instalaţii care produce 1,5 Megawaţi.
Instalaţie
de biogaz
de 1,5 MW
Acest echipament procesează o cantitate de 20 tone de materie primă pe oră. In
acest caz, Qz-ul înlocuieşte, atât echipamentul de mărunţire cât şi pe cel de separare al
39
materialelor (fracţiilor) nedorite. Această măsură a fost necesară deoarece în componenţa
materiei prime procentul de fracţii nedorite era foarte mare.
Ambalajele separate astfel nu mai conţin materialele organice şi pot fi arse pentru
producere de energie. În Schlitters, randamentul crescut de obţinere a biogazului a fost
determinant la elaborarea proiectului.
Un motor transformă biogazul în energie termică şi 330 Kw de energie electrică,
care după asigurarea necesităţilor proprii, ajunge în reţeaua electrică. Energia termică este
folosită pentru asigurarea unei temperaturi constante de 37 de grade, în fermentator.În
urma acestui proces rezultă un material asemănător compostului.
CAPITOLUL V
PLANUL DE AFACERE ŞI ANALIZA PROFITABILITĂŢII
FIRMEI
5.1Elaborarea planului de afacere
Profitabilitatea unei firme,indiferent de mărimea acesteia din urmă,constituie
scopul major al oricărui proprietar,da si proba finală de atestare a capacităţilor de decizie
si de planificare pentru un manager.
Atingerea dezideratului dorit,de obţinere a unui profit satisfacator,nu poate fi
realizat fara o planificare riguroasă a viitorului financiar al firmei si fara stabilirea
obiectivelor operationale ale afacerii.Aceste cerinte pot fi indeplinite prin elaborarea
40
planului de afacere,ce va contine si lista cheltuielilor anticipate,raportul pro-forma al
veniturilor si bilantul contabil pro-formă.
Respectivele rapoarte financiare au ca punct de plecare,identificarea si
centralizarea tuturor cheltuielilor reclamate de lansarea si derularea afacerii.Util
intreprinzatorului in determinarea atît a mărimii capitatlului necesar iniţial,căt şi a
proporţiei în care se vor găsi fonduri financiare ce il pot forma planul de
afaccere,incluzînd şi rapoartele financiare pro-forma,in egala masură,şi potentialilor
parteneri sau creditori,avînd menire de a-i convinge sa inveteasca in afacere.
Asigurarea succesului in pornirea unei afaceri,consolidarea şi dezvoltarea
ulterioară a aceseia,implica o atenta planificare şi o permanentă revizuire a următoarelor
aspecte:resursele disponibile,modalităţile de combinare şi de utilizare ale
acestora,scopurile imediare şi de perspectivă,metodele,tehnicile de conducere si de
control cee mai adecvate atingerii obiectivelor urmărite.
Alături de calităţile profesionale,pshiho-umane ale proprietarului şi/sau
managerului,preocupările amintite anterior concură la atingerea obiectivelor care
motiveză de fapt iniâierea oricărei afaceri:obţinera de profit.
Pentru o firmă ce are un trecut economic şi doreste să se extindă,dar in
speciale pentru majoritatea noilor afaceri,prima problemă care se pune este aceea de
formare a capitatlui necesar inceperii investitiei.Amploarea acestuia depinde de o serie
întreagă de factori,ce pornesc de la legislaţie şi ajung la condiţiile pieţei,esenţiali fiind cei
datoraţi naturii şi marimii afacerii.
Cu căt capitalul initial este mai mare,cu atat mai detaliată şi mai exactă se
impune a fi pregătirea analizei economico-financiare,pe care trebuie să o realizeze
întreprinzătorul.
Această analiză are mai multe scopuri:evaluarea corectă a mărimii
capitalului,identificarea atăt a cheltuielilor implicate de diverse surse de finanţare cît şi a
costurilor operaţionale,estimarea volumului desfacerilor,anticiparea veniturilor
obtenabile şi a marimii profiturilor.
O analiză econimicp-financiară,temeinic pregătitp,ajuta întreprinzătorul în
asigurarea încrederii potentialilor creditori sau asociaţi în seriozitatea,realismul şi
41
viabilitatea afacerii,urmărirea si detectarea din timp a unor eventuale dificultaţi
financiare,inainte ca acestea sa se transforme in crize periculoase.
5.1.1.Conţinutul planului de afacere
Elaborarea unui plan de afacere este o necessitate vitală pentru marile firme
şi o cerinţă inevitabilă pentru micii agenţi comerciali.Deoarece orice afacere reprezina o
investiţie complexă,care implică fonduri financiare,resurse umane si
materiale,eforturi,informaţii,timp şi riscuri,este esenţial ca să se asigure o planificare
riguroasă a întregii activităţi econimice preconizate.În aceaastă idée,se impune
intocmirea unui plan al afacerii care să defineaascp scopul,obiectul
preocupărilpr,procedurilor de lucru,maniera de atingere a obiectivelor propuse,cadrul de
desfăşurare al activităţii şi forma organizaţiei economice.
Planul de afacere este util ori se doreşte obţinerea de fonduri băneşti,fie de la
bancă,fie de la acţionari,fie de la alşi potenţiali invetitori.Prin intermediul planului de
afacere,întreprinzătorul ori managerul unei firme işi asigura premisele creării sau
menţinerii interesului creditorilor faţă de afacere si de obţinerea a acordului acestora de a
furniza fondurile financiare solicitate.
În acest sens redactarea planului de afacere trebuie să respecte o serie de
reguli de bază privind:claritatea,conciziunea,logica,veridicitatea şi vizualizarea
principalelor elemente conţinute,cu ajutorul figurilor,al diagramelor sau tabelelor
centralizatoare.
Lungimea planului de afacere nu are nici o dimensiunea fixă,acesta putînd
varia de la 8-10 pagini dactilografiate pana la cîteva zeci de pagini,în funcţie de
complexitatea şi amploarea activităţii economice asigurate.Totodată,nici structurarea
unui plan de afacere nu este îngrădită la o formă standardizată,existînd însă o serie de
elemente ce trebuie să se regăsească înglobate în acest plan.
Legat de conţinutul unui plan de afacere şi de maniera de structurare a
acestuia,un posibil model de elaborare îl poate constitui următoarea succesiune de
secvenţe(capitole):
1.prezentarea unui scurt istoric al afacerii(dacă firma re trecut economic);
2.expunera concise a principalelor obiective ale afacerii;
42
3.evaluarea pieţei,prin precizarea mărimii segmentului de piaţă şi a categoriei
de consumatori către care se orinetează activitatea firmei,nivelul concurenţei,maniera
de abordare a pieţei etc;
4.contribuţia ce se asigura de către întreprinzătorul sau managerul firmei;
5.descrierea principalelor avantaje sau calutăţi specifice oferite clienţilor,prin
intermediul produsului ori al serviciului ce formează obiectivul activităţii
propuse,eventual prin raportarea acestora la cele deja existente pe piaţă;
6.modul de lansare al afacerii sau planului operaţional al acesteia;
7.perspectivele pe termen lung al afacerii;
8.specificarea necesarului de fonduri financiare,destinaţia acestorasi modul de
utilizare al lor,precizarea obiectivelor financiare,incluzînd rata de re venire aşteptatp a
investiţiei şi profitulul obţinut;
9.prezentatea principalelor documente si rapoarte financiare,atît a celor trecute
(dacă este cazul) cît şi a celor de perspectivă.
Prin elaborarea atentă şi fundamentată a planului de
afacere,ţintreprinzătorul îşi poate asigura obţinerea şi a altor avantaje,precum:
-depistarea din timp a unor greşeli,diminuîndu-se astfel probabilitatea de
apariţie a unor surprize neplăcute cînd afacerea devine operaţională;
-iniţierea în metodica procesului de planificare a unei afaceri,proces ce reclamp
o viziune pe termen lung a derulării activitpţii economice iniţiate,astfel încît s fie
menţinută starea de “sănătate” a acesteia,chiar şi în contextual modificărilor ce pot
apărea în mediul în care firma evoluează;
-înlocuirea unui segment motivat de încredere în propriile capacităţi
manageriale prin intocmirea unui plan de afacere reuşită;
-dezvoltarea capabilităţii de a fi convingător în prezentarea ideiilor pe care se
fundamenteză afacerea.
Creditorii si investitorii,prin lecturarea atentş a unui plan de afacere,urmăresc
cîteva aspecte esenţiale legate de:
-orientarea afacerii către piaţa,astfel încît sa fie evidentă focalizarea preocupărilor
firmei pe direcţia materializării unui răspuns la o cerere reală,şi totodată,să fie sesizată
abilitatea întreprinzătorului de a exploata oportunităţile;
43
-stisfacera într-o măsură cît mai substanţială,a pretenţiilor
consumatorilor,dorindu-se practic obţinera certitudinii că noul produs sau serviciu oferit
de firma,se va vinde şi va fi utilizat de către clienţi,într-o manieră în care aceştia să
devină consumatori fideli,sau să fie pe deplin multumiţi de calitatea oferită,pentru a
recomanda propriilor cunoştinţe sau rude,oferta firmei;
-existenţa unor drepturi exclusive ale întreprinzătorului asupra produsului realizat
sau a serviciului prestat ce pot contribui la reducerea riscului afacerii,îngradind accesul
concurenţei;
-granţiile oferite de către întrepinzător sau de către afacerea în sine,ca necesarul
de capital,va fi folosit eficient,putînd fi recuperat de cître creditori;
-prezentarea unor previziuni credibile,temeinic elaborate,asupra perspectivelor
afacerii.
În cele ce urmează se va produce la o succină trecere în revistă a celor 9
secvenţe amintite,prezentandu-se,pentru fiecare parte,aspectele fundamentale ce asigură
întreprinzătorului posibilitatea de a-i convinge pe potenţialii investitori şi creditori de
viabilitatea afacerii.
1.Istoricul afacerii
În situaţia în care afacerea are trecut economic,este util a se preciza.
2.Obiectivele afacerii
Într-o propoziţie maxim două,trebuie evidenţiat scopul afacerii.Eventual,tot în
acest capitol, intr-o alta propoziţie,se poate preciza necesarul de numerar şi destinaţia
acestuia.
Este posibilă şi o altă abordare,prin care să se precizeze distincţia dintre misiunea
firmei si obiectivele specifice derivate din acesta.Intr-o astfel de situaţie,precizarea
misiunii firmei va trebui să evidenţieze:
-ce işi propune firma;
-care sunt obiectivele principale de atins în următorul an sau în primii trei ani de
activitate;
-care este valoarea după care se ghidează întreaga afacere.
44
3.Piaţa
Certitudinea că există o piaţă de desfacere pentru obiectul activităţii,constituie
una din condiţiile sine-qua-non că afacerea va avea succces.Oricît de performant ar fi un
produs sau un serviciu şi oricît de bine ar fi condusă afacerea,aceasta nu va fi profitabilă
daca nu sunt clarificate şi asigurate următoarele condiţii:
-existenţa unei mărimi adecvate a pieţei;
-identificarea potenţialilor clienţi;
-cunoaşterea exactă a pretenţiilor consumatorilor;
-realizarea unei segmentări a pieţei sub aspect demografic,geografic al criteriilor
prioritare avute in vedere de consumatori în aprecirea oferteiestimarea celui mai bun
segment de piaţă,pe care firma merită să se concentreze,se impun a fi avute in vedere
următoarele reguli:
-posibilitatea evaluării numărului de clienţi;
-gradul de accesibilitate,prin posibilităţile existente de comunicare cu clienţii;
-calitatea consumatorilor,prin prisma posibilităţilor financiarea ale acetora şi a
disponibilitaţii lor de a cheltui;
-nivelul de concurenţă existent.
-precizarea complexului procedural destinat ocupării pieţei,prin atragerea şi
menţinerea clineţilor,de fapt prin garantarea saisfacţiei acestora;
-factorii ce pot influenţa decizia consumatorilor de a cumpăra,făra pretenţia de
a putea totuşi fi sesizaţi şi cuantificaţi exact,principalii factori,ce pot fi lati în considerare
de către întreprinzător,vizează:
-produsl,prin:preţ,calitate,design,ambalare,mărime,rezistenţă la
manipulare/transport,performan-ţe funcţionale,perioada de garanţie şi service;
-afacerea,prin:localizare,reputaţie,promovarea vînzărilor,modalităţi de desfacere,condiţii
de creditare,diversitatea ofertei,calitaţile personale şi profesionale ale angajaţilor etc;
-mediul,prin:vreme,tradiţii,modificări economice.
-presiunile competitive,prin cunoaşterea numărului şi a mărimii cmpetitorilor,a
portabilităţii acestora,a metodelor operaţionale utilizate,a performanţelor ofertei asigurată
de concurenţă etc.
45
4.Contribuţia personaelor implicate în afacere
Respectiva contribuţie are două aspecte:
-pregătirea profesională prin contabilizarea rezultatelor persoanelor înregistrate în
plan profesional sau în afaceri de către întreprinzător,asociaţi,manageri;
-proportţia de participare cu capital propriu a persoanelor direct implicate în
afacere n raport cu totalul investiţiei de o buna iniţiere şi o eficientă derulare a activităţii
preconizată.
5.Calităţile ofertei(marfă sau serviciu)
Acest capitol constitue unul din cele mai dificile,deoarece,alătrui de
concluzie,este necesară şi evitarea pe cît posibil a utilizării unor termeni de
specialitate ce pot fi de neînţeles .
Informaţiile conţinute în acest capitol vor face referire la:
-descrierea succintă a produsului,serviciului sau ideii pe care se fundamentează afacerea;
-modul de funcţionare/utilizare/aplicare a produsului/serviciului/ideii;
-evidenţiera calităţilor ce conferă superioritate sau individualizează produsul ori
serviciul respectiv,faţă de cele similare existente deja pe piaţă.
6.Planul operaţional
Se vor descrie direcţiile de acţiune şi maniera de abordare a acestora,pentru
iniţierea si dezvoltarea afacerii.Vor fi prezentate:
-modul de realizare al distribuţiei produsului şi de promovare a vînzărilor;
-modul de structurare organizatorică a firmei;
-metodele de fabricaţie,utilizare incluzînd structura spaţială a firmei,dotarea
tehnologică,necesarul de personal,capacitatea iniţială de producţie;
-sursele de aprovizionare;
-politica de personal;
-modul de asigurare al controlului afacerii.
46
7.Strategia de afacere
În funcţie de natura afacerii se va determina şi orizontul de timp,în cadrul căruia
se impune a fi definită strategia adoptată de firmă.Se vor preciza modalităţle de abordare
a concurenţei,de menţinere şi/sau de extindere a pieţei în următorii ani,de amplificare sau
de diversificare a activităţii,în concordanţă cu programele referitoare la necesităţile
financiare şi ale vînzări.
Nici o afacere nu se poate derula ignorînd condiţiile de ansamblu prin care se
caracterizează mediul în care operează.De aceea,un plan de afacere trebuie să surprindă
esenţa următorilor factori:
-tendinţele de ordin special,ce pot avea impact asupra mărimii pieţei de desfacere
sau asupra opţiunilor manifestate de clienţi;
-constrîngerile sau oportunităţile derivate din politica guvernamentală;
-stadiul economiei şi tendinţele evoluţiei acesteia;
-deciziile politice,ce pot modifica cadrul de desfăşurare al sectorului de activitat
în care se înscrie afacerea.
8.Obiectivele şi fluxurile financiare
Indiferent de natura şi mărimea afacerii se vor focaliza pe apreciera următoarelor aspecte:
-rata de recuperare a investiţiei în primul an de activitate;
-profitul obtenabil pe prmul an;
-valoarea ratelor anuale de rambursare a împrumuturilor angajate;
-perioada prognozată de timp necesară rambursării integrale a creditulelor;
-rata de creştere anuală aşteptată a profitului;
-politica de dividente adoptată.
9.Documente,rapoarte financiare şi anexe
47
Alături de prognoza fluxului monetar,pot fi anexate şi rezumate ale studiilor de
piaţă,fotografii ale produsului,rezultate ale testării produsului,fotocopii ale unor
publicaţii,care să confirme cererea existentă pe piaţă pentru produsul sau serviciul ce
constituie obiectul afacerii.
5.1.2.Evaluarea mărimii optime a afacerii
Multitudinea problemelor cu care se confruntă în present un
manager,compezitatea şi diversi-tatea factorilor de influenţă cu care interferează
activitatea de conducere,mutaţiile profunde survenite sub aspect politic,social si
economic,frecvenţa schimbărilor de ordin ethnic,tehnologic,legislative şi de mentalitate
impugn o pregătire multidisciplinară a persoanelor cu funcţii de decizie.
Alături de aspectele specifice adaptării la mecanismul economiei de
piaţă,completarea pregătirii profesionale a specialiştilor,atît de factură economică,cît şi a
celor de factură tehnică este reclamată şi de necesitatea stabilirii unei punţi de
legătură,bazată pe un limbaj comun,între tehnicieni şi economişti.Acest ultim aspect a fot
sesizat în ţările industrializate şi cu tradiţie în economia de piaţă conducînd la apariţia
unei noi discipline şi anume,economia inginerească.Prin intermediul acesteia,se
potenţează capacitatea decizională a managerilor de formaţie tehnica,se lărgeşte cîmpul
de acţiune al acestora şi se garantează eficentizarea activităţilor industriale.
Pe de altă parte,pentru a reuşi în afacerile pe care le concept,întreprinzătorii
particulari au nevoie de cunoştinţe din economie,finanţe,marketing etc.,cunoştinţe care le
pot furniza atît o creştere substanţială a propriei independeţe organizatorice,a marjei de
siguranţă privind corectitudinea hotărîrilor adoptate,cît şi o rapiditate sporită a procesului
decizional.
Prin intermediul stăpînirii unor astfel de cunoştinţe fundamentale,o organizaţie
economică îşi poate asigura,în egală măsură,o deosebită flexibilitate şi o crescută viteză
de reacţie faţă de schimbările sau contrîngerile provenite din mediu.
Concretizarea scopului urmări,în egală măsură,atît de potenţialii întreprinzători
particulari,inte-resaţi în amorsarea unei activităţi productive,cît şi de unele societăţi
comerciale cu trecut economic,ce doresc să-şi reconstituie obiectul propriilor activităţi
48
industriale,se pot rezuma la determinarea necesarului de resurse materiale si umane,cu
alte cuvinete a marimii optime a afacerii.
Datorită faptului ca in condiţiile economiei de piaţă se manifestă o serie de noi
factori,specfici acesteia se impune efectuarea unei analize detaliate a acestora,analizînd
care să integreze toate variabilele ce pot apărea pe parcursul,sau ulterior,procesului de
fundamentare a investiţiilor.
Pornindu-se de la ideea ca valoarea investiţiilor esre dictată de natura activităţii
economice şi poate fi astfel evaluatp cu ajutorul tehnologiilor de fabricaţie,se va prezenta
succinct un model de analiză pentru determinarea marimii optime a unei societăţi
comerciale.
Conform reprezentării schematice din fig,care vizualizează diferitele activităţi ce
urmează a fi parcurse în cadrul analizei,se disting următoarele etape:
1.etapa cuprinzînd ativităţile de marketing,ce urmăresc în principal:depistarea
unor necesităţi sociale,deloc sau incomplete sadisfăcute,în vederea axării activităţii
firmei pe un anumit produs,serviciu,grup de produse sau gamă de servicii;determinarea
nivelului concurenţial,prin precizarea calităţilor,a performanţelor,a sortimentaţiei
produselor/serviciilor existente şi a preţurilor medii practicate pe piaţă accesibile sau
convenabile.
2.etapa corespunzătoare achiziţionării sau elaborării documentaţiei tehnice şi a
tehnologiei de fabricaţie pentru produsul sau serviciul considerat.În funcţie de maniera
adoptată vor varia cheltuielile implicate de această etapă.Apreciată ca determinantă
pentru abordarea ulterioara a celorlalte aspecte ale analizei,prezenta etapă permite
punerea în evidenţă a următoarelor date:complexitatea procesului de fabricaţie,definit
prin numărul şi tipul operaţiilor tehnologice,numărul şi tipul utilajelor,echipamentelor
sau instalaţiilor,necesare asigurării desfăşurării procesului de fabricaţie,numărul,natura şi
gradul de pregătire profesională ale personalului direct productiv;timpii auxiliary si de
bază pentru fiecare operaţie,a căror cunoaştere permite ealuarea atît a duratei de
fabricaţie,cît şi a timpului de utilizare ai utilajelor,necesari realizării unei unităţi de
produs sau unui serviciu.
3.etapa de determinarea a necesarului de resurse tehnice direct productive.Se va
considera pentru început varianta cea mai convenabilp.Această variantă se va elabora
49
numai din punct de vedere ethnic si tehnologic,urmănd ca,în cazul neîndeplinirii unor
cerinţe caracteristice celorlalte etape,să se revină asupra deciziei iniţiale,în sensul
efectuării unor modificări ce vor conduce la varianta care să răspundă într-o măsură mai
mica criteriilor amintite,dar aceastea sa fie perfect realizabile.
4.etapa de determinarea a capacităţii tehnice de producţie,pe baza fondurilor de
timp annual disponibile pentru echipamente,utilaje şi instalaţii şi a durateo ciclului de
fabricaţie pentru un produs.
5.etapa determinării necesarului de capital iniţial,destinat asigurării fondurilor
baneşti pentru achiziţionarea mijloacelor de producţie şi a fondurilor de salarizare al
personalului direct productive.
Etapele 4 şi 5 pot fi abordate,considerînd desfăşurarea activităţilor productive pe
parcursul numai aa unui singur schimb de lucru;ulterior,în cazul neasigurării unei marje
convenabile de profitabilitate,se va reveni asupra lor,reluîndu-se calculele pentru doua
sau chiar trei schimburi de lucru.
6.etapa evaluării capitaluli destinat asigurării necesarului de materii prime şi
materiale,în vederea realizării capacităţii de producţie calculate.
50
Fig.5.1 Schemă concept privind determinarea marimii unei afaceri
51
Alături de cheltuielile cu salarizarea,cheltuielile cu materiile prime şi materialele
vor determina marimea capitalului circulant.Valoarea acestui “fond de rulment” va
depinde in principal de:complexitatea produselor sau a serviciilor realizate,cu referire atît
la calitaea cît şi la gradul de prelucrare anterioară al materiilor prime;durata totală a
cicluli de fabricaţie şi a perioadei necesare distribuţiei şi vînzării bunurilor
produse;structura personalului,ca număr şi pregătire profesională.
7.etapa de determinre a necesarului de resurse tehnice şi umane,destinate
activităţilor auxiliare.
8.etapa de elaborare a organigramei întreprinderii.
O organigrama şi o structură organizatorică raţional gîndită,correct inchegată şi
realizată,cu personal specializat în posturile “cheie” de la toate nivelele ierarhice,asigura
cordonarea,executarea,controlul efficient al politicii şi al funcţiunilor organizatorice
economice,garatînd în final,flexibilitatea de ansamblu a firmei.
9.etapa de determinarea a necesarului de capital iniţial.
10.etapa de depistare a surselor de finanţare si de atragere a capitalulilor.
La această etapă rebuie avut în vedere atît cheltuielile implicate de modurile de
formare,cît şi cele de utilizare ale capitalurilor.
11.etapa referitoare la calcularea preţului de vînzarea,cu luarea în considerare a
unor factor ice privesc,în principal,asigurarea următoarelor:a aprovizionării şi a
desfacerii,a profitului,a rambursării creditelor,a acordării de dobînzi pentru obligaţiuni si
dividente pentru acţiuni etc. Parcurgerea acestei etape are ca scop esenţial determinarea
gradului de competitivitate al soceităţii comerciale.
12.etapa de determinare a rentabilitaţii şi a eficienţei activităţii economice,etapă
ce presupune utilizarea unor tehnici şi indicatori economico-financiari.
13.etapa de estimare a ratei de recuperare a investiţiilor,în scopul precizării şi
asigurării unei perioade cît mai scurte de dependenţă financiară.
14.etapa de iniţiere a activităţilor de investiţii,abordabilă în cazul obţinerii unor
rezultate,realizate în condiţiile precizate pe parcursul analizei.
52
În cazul neîndeplinirii unor cerinţe la nivelul diferitelor etape,sunt necesare
reveniri şi reluări repetate,pînă cînd se ajunge la satisfacerea condiţiilor luate ăn
calcul.Numărul de iteraţii depinde de natura şi mărimea scopurilor urmărite.
Un alt punct de plecare în abordarea acestei analize il poate constitui existenţa
unui anumit capital iniţial,în funcţie de care să se dimensioneze amploarea activităţii
economice,deci mărimea societăţii comerciale.
În legătură cu acest ultim aspect,merită de a fi menţionat faptul că la ora
actuală,în conformitate cu specifcaţiile economice romîneşti,problema esenţială este
aceea de depistare a unor cerinţe sociale anume,ce nu sunt satisfăcute prin oferta
existentă.
5.1.3.Principii fundamentale în dezvoltarea afacerilor
Indiferent dacă este vorba de iniţierea unei noi afaceri,sau de continuarea şi
extinderea uneia existente,creşterea şanselor de a conduce o actvitate economică
rentabilă este asigurată prin respectarea unei serii de principii-cheie.
1.limitarea numărului de membri fondatori sau de parteneri numia la personele
care sunt cu adevărat dispuse sa investească şi sunt conştiente de riscurile asumate.
2.definirea si precizarea clara a cadrului afacerii,a naturii activităţii desfaşurate şi
a scopului firmei,în termini precişi,care să facă referire şi la aspectele ce ţin de tipun li
mărimea achiziţiilor necesare,de modul de realizare a acestora,de motivele ce determină
o anumită achiziţie etc.
3.concentrarea tututror resurselor disponibile ale firmei către realizarea a
două,sau cel mult trei obiective operaţionale specifice fixînd,totodată,şi perioada de timp
necesară atingerii acestora.
4.pregătirea pe baza unui plan scris,care să se precizeze
sarcinile,responsabilităţile şi autoritatea fiecărei personae din organizaţie.
5.angajarea în posturile cheie a persoanelor cu reuşite notabile şi success dovedit
în domeniul lor de activitate,care să se ocupe de ceea ce este esenţal a fi realizat în
organizaţie,într-o manieră concordantă cu cerinţele sistemului de vlaori ale firmei.
53
6.recmpensarea performanţelor individuale ce depăşesc cerinţele standardelor
obişnuite,pentru a asigura motivarea necesară şi competitivitatea profesională,care să
conducă la eficientizarea activităţii de ansamblu.
7.efectuarea de cheltuieli metodice,plecînd de pe poziţiile unei baze rentabile şi a
asigurării unei balanţe favorabile afacerii
8.proiectarea,controlarea şi menţinera fluxului monetary al afacerii,astfel încît să
se asigure lichidităţile necesare formării bonităţii financiare,a credibilităţii firmei în faţa
creditorilor şi a partenerilor de afaceri.
9.pastrarea în permanenţă a unei vederi de ansamblu,cît mai obiectivă,asupra
parametrilor şi condiţiilor în care se desfăsoară activitatea,dar,în acelaşi timp,şi asupra
perspectivelor afacerii.
10.permanentizarea preocupărilor de anticipare a potenţialelor schimbări care să
permită adaptarea planului afacerii la conţinutul acestora şi la realităţile pieţei.
11.axarea managemenului de ansamblu al activităţii pe obiective,pe inovaţie şi pe
sesizarea ocaziilor.
5.2.Calităţile şi atribuţiile unui manager de succes
În ceea ce priveşte managementul financiar şi activităţile de evidenţă contabilă
aceastea sunt in-disolubil asociate în practică,realizînd una din funcţiile principale ale
unei firme de a cărei superviare este responsabilă o singură persoană şi anume managerul
financiar.
Ca o consecinţă a faptului că managementul implică activitaţle de planificare şi
control,managementul financiar trebuie să facă dovada unor calităţi,care sunt necesare
oricărui cadru de conducere.
În acest sens,pentru a asigura existenşa,corelarea,evaluarea şi buna circulaţie a
fluxurilor financiare,managerul financiar trebuie să fie capabil de a surprinde
esenţialul,de a pătrunde semnificaţiile,de a decela consecinţele,de sintetiza,de a
integra,dea decide-organiza-programa-urmari eficeint,întregul complex de surse şi
resurse financiare,obiective specifice propriei activităţi si scopuri corporative,factori de
influenţă interni şi externi.
54
O subliniere impportantă,ce se impune a fi făcută,o constituie aspectul ca multe
abordări în domeniu,ale literaturii de specialitate,evidenţiază faptul că managerul
financiar al unei firme nu trebuie,in mod obligatoriu,sa deţină o pregătire strict de natură
contabilă.Un manager financiar are nevoie si de cunoştinţe din alte
domenii,precum:legislaţie,sistem fiscal,marketing,matematică,statistică etc.Aceste
domenii nu constituie părţi ale managementului financiar,dar reprezintă elemente
suport,strict necesare,fiind utile în percepera şi în înţelegerea constrîngerilor,în limitele
cărora îşi desfăşoară propria activitate.
Respeciva stare de fapt este justificată prin prisma dinamicităţii şi a complexităţi
ce caracterizează,atît o organizaţie economică,ca entitate de sine-stătătoare,cît mediul în
care evoluează.
Atribuţiile specifice mangereului financiar se pot sintetiza în:
-depistarea si atragerea surselor de finanţare,în scopul de a aasigura necesarul de
bani,la momentul potrivit şi pentru perioada dorită de timp;
-asigurarea fondurilor financiare necesare,la cel mai scazut cost posibil;
-utilizarea fondurilor financiare atrase,sau deja investite,în modul cel mai
eficient;
-controlul fluxului financiar în prezent şi în perspectivă,prin efectuarea de
analize,diagnostic şi prognoze;
-satisfacerea obligaţiunilor asumate faâă de terţi;
-protejarea firmei impotriva crizei financiare;
-îndeplinirea obiectivelor financiare şi sprijinirea atingerii celor non-financiare;
-asigurarea serviciilor de consultanţă,privind implicaţiile financiare ale deciziilor
de altă natură;
-reprezentarea si protejarea intereselor firmei în relaţiile externe.
Toate aceste atribuţii,ce revin manaegerului financiar al unei firme,sunt
interconectate si vitale în gatantarea desfăşurării cu succes a unei afaceri.
Obiectivul principal al managementului financiar consta in maximizarea valorii
unei organizaţii economice,prin prisma raportului profit-investiţie sau a raportului profit-
risc.
55
În practică însă,în funcţie de natura activităţii şi/sau de interesele proprietarilor,nu
sunt rare situaţiile în care managerul financiar poate avea si alte obiective precum:
-dezvoltarea/diversificarea activităţii,prin care firma urmăreşte,fie creşterea
puterii sale competitive,fie diminuarea riscului activităţii desfăşurate,prin canalizarea
preocupărilor pe mai multe direcţii de acţiune,conform principiului de „a nu pune toate
ouăle într-un coş”;
-reducerea riscului,în concordanţă cu care creşterea profitului devine un
obiectiv secundar,prioritar fiind siguranţa,stablitatea organizaşiei respective;
-individualizarea propriei imagini de firmă,prin oferirea la un preţ minim a
unor servicii sau produse care,fie nu sun asigurate de piaţa obişnuită,fie se caracterizează
printr-o calitate de excepţie;tot aici se pot încadra şi organizaţiile care urmăresc,în primul
rînd,obţinerea statului de partener serios,corect,loial,evitînd să se lase antrenate în acţiuni
discutabile sau condamnabile sub aspect moral,şi uneori,chiar legal;
-preocupări de natură socială,în cadrul cărora se pot înscrie:imbunătăţirea condiţiilor
de muncă ale angajaţilor;realizarea unor produse sigure şi/sau sănătoase,atît pentru consu-matori
cît şi pentru mediu.
Devine de domeniul evidenţei faptul că,atunci cînd activitatea unei firme se
desfăşoară în concordanţă cu mai multe obiective,principalul scop al managementului
financiar poate intra în conflict cu alte obiective.Echilibrarea intereselor pentru realizarea
a două sau mai multe obiective contradictorii,se poate asigura prin efectuarea unor
compromisuri,dificil sau,uneori chiar imposibil de cuantificat şi
analizîndriguros,recurgandu-se de obicei la raportări faţă de celelalte obiecctive de
ansamblu ale organizaţiei.
Pe de altă parte,insuşi obiectivul principal poate să fie mai dificil de atins în
practica decît parte la prima vedere.Acest lucru ete motivate prin prisma a două aspecte:
-o maximizare pe termen lung a profitului poate reclama,de multe ori,o activitate
neprofitabilă pe termen scurt;
-maximizarea profitului implică o definire precisă şi o cuantificare exactă atît a
profitului în sine,cît mai ales,a factorilor de influenţă ce trebuie identificaţi şi introduşi în
calcule.
56
Pornind de la biectivul principal al managementului financiar,se impune a fi
subliniat şi un alt aspect,deosebit de important prin implicaţiile sale şi frecvenţta cu care
se regăseşte in practica organizaţiilor econimice.
Prin scopul principal de maximizarea al profitului se urmăreşte de fapt
maximizarea valorii investiţiei facute de proprietar.La nivelul unei societăţi comerciale
pe acţiuni,acest lucru revine la a maximize preţul acţiunilor emise de firmă.Dar,există o
legătură indisolubilă între profit şi risc.Cu cît o firma îşi asumă un nivel mai mare de
risc,cu atît mai mare va fi şi potenţialul profit,insă,totodată preţul acţiunilor sale va fi mai
scăzut.Pe de altă parte,cu cît o firmă este mai profitabilă,cu atît mai cautate vor fi
acţiunile sale.
Dacă este normal ca acţionarii să urmărească obţinerea unui profit cît mai
ridicat,la fel de înţeles este şi dorinţa managerilor de a nu risca mult prin deciziile pe care
trebuie să le adopte.Aceasta se justifică prin faptul că în cazul în care,riscînd şi
neriscînd,firma ajunge la faliment,acţionarii îşi pierd numai investiţiile pe cînd managerii
îşi pot rata întreaga carieră profesională.Ca urmare a acestor potenţiale consecinţe,poate
apărea contradicţia dintre interesele celor două părţi:manageri şi proprietari.
De asemenea,o altă potenţială sursă de conflict de interese o constituie politica
financiară,cu precădere aspectele ce vizează efectuarea investiţiilor si plata
dividentelor.Acţionarii preferă incasarea unor dividente cît mai mari,spre deosebire de
manageri,care în ideea de a dispune de lichidităţi cît mai substanţiale,ce le pot asigura o
marjă crescută de manevră se străduiesc să menţină cît mai scăzute dividentele.În ceea ce
priveşte investiţiile,situaţia easte aproape similară,managerii orientîndu-se către investiţii
cît mai sigure,cu risc scăzut,deoarece un eşec în această direcţie ar putea ridica serioase
semen de întrebare asupra calităţii lor de precizie,punîndu-le în pericol cariera.
O ieşire din aceaste situaţii o poate reprezenta soluţia de a-i deteremina pe
manageri sa devina şi ei acţionari.În aceast fel,managerii vor fi mai interesaţi în a stabili
ei inşişi echilibrul cel mai convenabil între risc şi profit.
Totodată o altă cale de soluţionare a respectivelor conflicte o poate constitui
acordarea de stimulente financiare managerilor,în corcondanţă cu performanţele
înregistrate de firmă.
57
Costurile implicate de determinarea managerilor de a acţiona în spiritual
intereselor proprietarilor,se încadrează în categoria aşa-numitor costuri de agenţie.
Tot în costurile de agenţie se vor include şi costurile date de ratele mari ale
dobînzilor,aferente împrumuturior efectuate. Ratele ridicate ale dobînzilor se datorează
gradului crescut derisc,asociat modului sau scopului în care vor fi utilizate
împrumutate,creditorii urmărind astfel compensarea probabilităţii de a nu-şi mai
recupera fondurile financiare acordate unei firme.Dobînzile mari ale împrumuturilor vor
efectua însă profiturile acţionarilor,în sensul micşorării lor.Asemenea costuri crescute ale
împrumuturilor vor fi private tot ca nişte costuri de agenţie.
Tot în sarcina managementului financiar al unei firme mai intră asigurarea
infrastructurii financiare a acesteia prin:
-identificarea potenţialelor surse de finanţare;
-atragerea surselor convenabile la formarea capitalului necesar activităţii
preconizate;
-elaborarea procedurilor de lucru specifice,adecvate cadrului legislativ existent
şi normelor interne ale organizaţiei;
-stabilirea strategiilor şi a tacticilor de acţiune,în concordanţă cu politica firmei
şi cu obiectivele corporative din domeniile financiar,personal,marketing etc;
-adoptareadeciziilor reclamate,atît de prevenirea şi de depăşirea obstacolelor de
natură strict financiară,cît şi de susţinerea eforturilor fimei ăn surmontarea dificultăţilor
non-financiare,dar care au implicaţii de natură financiară.
În esenţă,o conducere financiară efectivă trebuie să garanteze evoluţiadorită a
activităţii,în pofida eventualelorperturbaţii ce pot proveni din mediul oxogen,ca efecte
ale schimbărilor de conjuctură.Prin prisma acestor sarcini majore,managementul
financiar constituie o componentă esenţială a conducerii de ansamblu a unei
firme.Respectiva calitate a managementului financiar,de funcţie fundamentală a
organizaţiei,presupune tratarea acestuia ca activitate distinctă cu importanţă şi conţinut
diferite de ale celorlalte funcţii dar,în egală măsură,integrată în contextul tuturor
activităţilor desfăşurate de conducerea firmei.
58
Recunoaşterea duaşităţii de funcţiune de sine-stătătoare şi de funcţie cu
puternice conexiuni la nivelul tuturor funcţiunilor unei firme,reprezintă o necesitate
obiectivă,justificată de următoarele două raţiuni:
-managementul financiar este singurul care vizează formarea şi gestionarea
resurselor şi fluxurilor financiare,rezultate din activitatea proprie şi/sau atrase din afara
firmei;
-managementul financiar prezintă însă ramificaţii şi în activităţile specifice
restulu duncţiunilor,cum sunt cele destinate activităşilor de personal,de producţie,de
aprovizionare-desfacere şi de cercetare-dezvoltare.
Managementul unei firme inregistrează succes atunci cînd deţine controlul cât
mai deplin asupra constrângerilor,de natură internâ şi externă,la care este supusă
activitatea respectivei organizaţii economice.
5.3.Lista cheltuielilor anticipatePrin intermediul rapoartelor financiare,proprietarul işi verifică oportunitatea
afacerii pe care o doreşte iniţiată,posibilitatea de care dispune pentru a o dezvolta cu
success si poate convinge potenţialii cerditori şi investitori de a-i furniza fondurile
financiare necesare.
La elaborarea rapoartelor financiare întreprinzătorul trebuie să identifice,toate
cheltuielile ce pot apărea pe parcursul amorsării şi al dezvoltării afacerii.Acest lucru
prezintă o importanţă fundamentală datorită faptului că pe parcursul primilor luni
cheltuielile pot depăşi veniturile.Respectiva situaţie reclamă existenţa unor fonduri
băneşti de rezervă sau accesul,la anumite surse de finanţare,care să ofere posibilitatea
proprietarului de a asigura continuarea operaţiunilor şi onorarea obligaţiilor curente.
Întocmirea planurilor financiare pro-formă presupune anticiparea necesarului de
capital fix şi circulant,în funcţie de prognozele ce vizează cifra de afaceri,deci volumul
posibil al vînzărilor.În acest sens înteprinzătorul va elabora un studio privind cheltuielile
potenţiale,studio ce va fi însoţit de un raport pro-formal al veniturilor şi de bilanţul
contabil pro-forma.
59
Se impune noţiunea că primul termen pro-forma,se va înţelege o denumire
generică asociată oricărui tip de rapoarte financiare,ce se bazează pe date şi informaţii
ipotetice.
Tabelul.5.1
1.Estimarea cheltuielilor lunare
Destinaţie
Cheltuieli lunare probabile
bazate pe vînzările anuale
……..lei
Estimarea necesarului de numerar
Pentru realizarea afacerii(se calculează
ca produs dintre valorile trecute în
coloana 1 şi numărul de luni până la
primele încasări)
0 1 2
Salariu proprietar-manager
Toate celelalte salarii
Chirii şi rate ale împrumuturilor
Reclamă şi publicitate
Distribuţie/desfacere
Aprovizionare
Comunicaţii(telefon etc.)
Utilităţi(energie electrică etc.)
Întreţinere
Asigurări
Impozite şi taxe
Dobînzi
Onorarii pentru consultanţă şi
reprezentanţă(avocaţi etc.)
Diverse
TOTAL(suma valorilor din coloana 2) ……………………..lei
60
Tabelul.5.1(continuare)
II.Mobilă,accesorii şi echipament
Destinaţie Dacă preşurile articolelor se
achită integral atunci valoarile
din această coloană se trec
identic şi în coloana 5 şi se
consideră cheltuieli făcute
o singură dată
Dacă plăţile se fac în rate,în
coloana 5 se vor trece valo-
rile corespunzătoare pentru
ratele din lunile ce urmează
iniţierii afacerii şi pănă la
primele încasări din vânzări
Numerar total
Necesar
Achiziâionării de
Mobilă,
Accesorii si
echipament
Preţ Aconto Rată
0 1 2 3 4 5
Firme luminoase
Echipament de calcul
Monitoare
Biblioteci,mese şi
Scaune
Safeuri(case de bani)
Panouri,table,vitrine
Instalaţii de iluminat
Contoare,ceasuri
Copiatoare
Echipament de
telecomunicaţii
Alte articole
TOAL(suma valorilor din coloana 5) ………lei
În ideea de a nu omite nici una din cheltuielile iniţiale întreprinzătorul va proceda
la întocmirea unei liste-centralizator a acestora.La contabilizarea respectivelor cheltuieli
se vor avea în vedere cel puţin două aspecte:gruparea cheltuielilor pe categorii,astfel
încât să se diferenţieze cele care apar lunar,de cele care se fac doar o singură dată şi
anume la iniţierea afacerii,de asemenea,calculul costurilor operaţionale se va efectua
61
pentru o perioadă care să acopere durata ciclului de fabricaţie,deci timpul până când se
vor obţine primele încasări din vînzări.
Pentru a veni în ajutorul proprietarului sau al managerului financiar,în tabelul 1
este prezentat un model de listă-centralizator a cheltuielilor anticipate,ce pot apărea în
cadrul afacerii.Această listă este susceptibilă de a fi completată,neconstituind o abordare
completă pentru toate categoriile de afaceri şi domeniile de activitate.
Tabelul.5.1(continuare)
III:Cheltuieli unice de lansare a afacerii
Destinaţie Numerar necesar
0 1
Decodări şi remodelări incinte
Costuri de instalare a mobilelor,accesoriilor şi echipamentelor
Onorarii şi indemnizaţii pentru consultanţă şi reprezentanţă (pentru formele de
Iniţiere a afacerii)
Costul autorizaţiilor,liceenţelor şi permiselor
Reclamă,publicitate,relaţii cu publicul pentru deschiderea afacerii
Costul stocurilor iniţiale
Depuneri de numerar în contul firmelor de prestări de servicii publice (pentru
deschiderea telefonului,apei etc.)
Costuri de ăncasat (numerarul necesar ăn cazul efectuării de vînzări pe credit
Către clienţi şi destinal acoperirii lipsei încasărilor până ce aceştia îşi onorează
Datoriile către firmă)
Numerar necesar formării de fonduri de rezervă (pentru urgenţe,cheltuieli majorate
Neplanificate,oportunităţi ş.a)
Alte cheltuieli
TOTAL(suma valorilor din coloana 1) …….lei
TOAL GENERAL(sumă total I,II şi III …….lei
5.4.Formarea capitalului
62
În România stângerea fondurilor financiare reclamate de intrarea intr-o
afacere,reprezintă adevărata dificultate pe care trebuie să o depăşească un
întreprinzător.Spre deosebire de statele puternic individualizate şi cu o economie de piaţă
tradiţională,marcată de existenţa unui ridicat nivel al concurenţei,ţara noastră se găseşte
încă la începutul proceselor,atît de elaborare a cadrului legislative adecvat cît şi de
structurare a instituţiilor specializate ăn susţinerea şi promovarea micilor
afaceri.Avantajul posibilităţii de abordare a oricărui domeniu de activitate,avantaj
conferit de inexistenţa unei concurenţe reale,este practice anulat de dezavantajul creat de
lipsa,aproape generală,a unor cantităţi suficiente de bani,deci prin accesul restrîns la
surse convenabile de finanţare.
Alături de importanţa formării capitalului necesar pentru faza de iniţiere a
afacerii,o finanşare corectă şi completă reprezintă o condiţie esenţială si pentru viitorul
firmei.Fără un capital sufficient firma va trăi de pe o zi pe alta,fiind marcată de un nivel
crescut de risc şi rămânând permanent vulnerabilă la „atacul” perturbaţiilor provenite din
afara ei.
Mărimea fondurilor financiare ce urmează a fi investite depinde,în primul rând,de
natura şi amploarea afacerii.Astfel,întreprinzătorul,sau managerul financiar,trebuie sa-şi
asigure banii necesari cereditării celor trei tipuri princiaple de capital:
-capitalul fix:imobilizat în activele fixe cu rol de formare al fondurilor
permanente ale firmei(terenuri,clădiri,maşini,echipamente şi instalaţii) constituie
infrastrucura-suport a a facerii;
-capitalul circulant:reprezintă fondurile temporare ale firmei,asigurp
continuitatea desfăşurării activităţii;
-capitalul pentru dezvoltare:ce este fie afectat extinderii afacerii,fie schimbării
direcţiei iniţiale a activităţii sau diversificării acestei.
Odată cu destinaţia fondurilor atrase,pe direcţia formării celor trei tipuri de
capital,alternativele de finanţare vor depinde şi de stadiul în care se găseşte
afacerea.Întreprinzătorul va avea acces la anumite surse de finanţare.În stadiul de
iniţiere al afacerii faptul că,unii investitori nu pot fi convinşi să investească într-o
afacere care abia urmează să fie lansată,datorită gradului ridicat de risd existent în
63
această fază.Ei vor fi dispuşi să aloce fonduri financiare proprii,unei firme
care,depăşind stadiul iniţial şi dorind să se dezvolte,a făcut dovad viabilităţii ei.
De gradul de risc al afacerii şi de stadiul în care se gaseşte aceasta,vor depinde
şi condiţiile pe care potenţialii investitori le vor pretinde firmei în schimbul participării
lor cu capital.Din acest motiv,înteprinzătorul trebuie să analizeze atent posibilităţile de
care dispune privind abordarea diferitelor alternative de finanţare.Luarea unei decizii
corecte în acest sens,impune cunoaşterea avantajelor şi dezavantajelor implicate şi
diferitele modalităţi şi surse de finanţare.
5.4.1.Finanţarea din venituri personale
Prin finanţarea afacerii din veniturile personale se înţeleg investiţiile din
propriile economii,efectuate de către întreprinzător,eventualii parteneri,prieteni,rude
şi/sau acţionari.
Capitalul,rezultat din acese surse este denumit capital de risc.Denumirea este
justificată de faptul că,respectivele persoane îşi pot pierde fondurile investite în caz de
eşesc al afacerii.Pe de altă parte însa, în situaţiile în care afacerea are succes,ele sunt
principalii beneficiari ai profiturilor realizate.
Avantajul esenţial al finanţării din veniturile personale este convenit de lipsa
obligaţiilor de rambursare a fondurilor utilizate.Participanţii la formarea capitalului de
risc îşi vor recupera investiţiile din împărţirea benificiilor firmei.
Există însă şi dezavantaje.Cel mai semnificativ constă într-un alt drept acordat
investitorilor şi anume de a fi consultaţi la luarea oricărei decizii privind activitatea
firmei.Acest lucru se traduce prin diminuarea capacităţilor de control si de proprietate
ale întreprinzătorului asupra afacerii.
Investiţia întreprinzătorului reprezintă cea mai importantă şi utilizată sursă de
finanţare.Mărimea acesteia depinde de:originalitatea şi eficienţa ideii afacerii;economiile
proprietarului;natura şi valoarea bunurilor sale personale,ce pot fi utilizate ca active ale
firmei,pot fi ipotecate;capacitatea proprie de împrumut.
64
Indiferent de forma de proprietate a afacerii trebuie avută în vedere o regulă de
bază,ce recomandă ca proprietarul să furnizeze cel puţin jumătate din fondurile
financiare necesare iniţial.Această regulă se justifică de următoarele trei aspecte:
-dacă proprietarul nu va contribui în mod substanţial cu capitalul său propriu în
respectiva firmă,potenţialii investitori nu vor putea fi convinşi să-şi rişte banii;un
întreprinzător puţin angajat intr-o afacere,nu prezintă garanţia că este suficient de motivat
să lupte pentru succesul acesteia,putându-se uşor retrage când firma va întâmpina
primele dificultăţi;
-cu cât investiţia întreprinzătorului acoperă o parte mai mare din capitalul necesar
afacerii,cu atât mai mari vor fi şi drepturile sale de control şi de proprietate asupra
firmei;de asemnea un număr mai mic de investitori va determina sporirea cotei-părţi din
profiturile realizate,ce va reveni proprietarului;
-furnizarea de către întreprinzător a unui capital mic,poate însemna că întregirea
fondurilor financiare,reclamante de afacere,se va face prin credite şi împrumuturi
crecute;acest lucru va avea drept consecinţă directă un calendar intens al
rambursărilor,cu efect nefavorabil asupra fluxului monetar al firmei.
Investiţiile partenerilor pot constitui o sursă de finanţare a afacerii,având aceeaşi
provenienţă ca şi investiţia întreprinzătorului.
Existenţa partenerilor este motivată,fie de ideea comună de la care porneşte
întraga afacere,fie de dorinţa întreprinzătorului de a-şi asigura capitalul necesar iniţierii
acesteia.În cel de-al doilea caz,proprietarul trebuie să evalueze consecinţele obţiunii de
atragere a unor parteneri,consecinţe ce conduc atât la diminuarea drepturilor personale de
control şi de proprietate,cât şi la împărţirea profiturilor.
În funcţie de mărimea fondurilor investie şi de responsabilităţile ce le
revin,partenerii pot fi:generali,care au răspundere solidară şi nelimitată(riscând şi averea
peronală) faţă de creditorii firmei;limitaţi care răspund numai până la nivelul contribuţiei
lor,protejându-şi bunurile personale.
Investiţiile prietenilor şi ale rudelor reprezintă o sursă de finanţare frecvent
utilizată de întreprinzători.
Tentantă prin prisma legăturilor interpersonale deosebite,care facilitează
obţinerea de fonduri financiare,apelarea la o asemenea sursă ridică totuşi,probleme
65
specifice.Prima constă în faptul că pot apărea interferenţe nedorite între problemele
operaţionale ale firmei,politica afacerii şi rugăminţile ori pretenţiile rudelor care au
investit.A doua problemă constă în posibilitatea deteriorării relaţiilor cu aceştia în caz de
eşesc al firmei dacă întreprinzătorul a profitat de legăturile speciale ce existau şi nu a
prezentat detaliat şi corect riscurile afacerii.
În vederea evitării apariţiei ulterioare a unor asemnea probleme,este de preferat
ca şi încazul rudelor şi al prietenilor discutarea investişiilor sau a împrumuturilor să se
facă,de la început,de pe poziţii stricte de afaceri.
Investiţia acţionarilor sau a investiţiei publice,constituie sursa de finanţare care
asigura cea mai puternică infuţie de capital pentru o afacere.
Lansarea publică a unei afaceri,prin emiterea şi vânzarea de acţiuni proprii,este
operaţiunea cea mai complexă de atragere a capitalului fix,fiind insoţită de numeroase
avantaje,dar şi de dezavantaje.
Alături de obţinera unor considerabile fonduri financiare,care permit şi finanţarea
unei dezvoltări de perspectivă a afacerii,seria avantajelor mai include:cotarea la bursa de
valori,cu efect de creştere a vandabilităţii acţiunilor,crearea şi îmbunătăţirea imaginii
comerciale a firmei;sporirea prestigiului şi întărirea poziţiei sale competitive;utilizarea,în
locul numerarului,a propriilor acţiuni pentru achiziţionarea altor afaceri;atagarea şi
păstrarea de angajaţi valoroşi şi căştigarea loailităţii acestora,prin acordarea de
reompense sau premii sub formă de acţiuni ale firmei;evitarea cheltuielior implicate de
rambursarea şi platadobînzilor aferente creditelor sau împrumuturilor,prin renunţare la
astfel de modalităţi de finanţare.
Dezavantajele implicate vizează:complezitatea operaţinii de lansare publică a
firmei;consumul mare de timp si cheltuielile ridicate,date de formalităţile de
înregistrare,tipărite şi emisiune,ale acâiunilor;operaţia de raportare periodică şi
publicarea a unor dări de seamă financiare,documente operaâionale,care prezintă interes
pentru acţionari dar,în acelaşi timp,constituie o scurgere de informaţii şi către
concurenţă;diminuarea dreptului de proprietate al întreprinzătorului sau al membrilor
fondatori;obligaţia de a răspunde în faţa acţionărilor;posiblitatea ca să se piardă dreptul
de control asupra afacerii,în situaţia în care un număr mare de acţiuni ale firmei intră în
posesia altor firme concurente.
66
Dacă avantajele şi dezavantajele menţionate influenţează numai decizia
întreprinzătorului,acesta trebuie sa fie conştient că şi potenţiali acţionari au în vedere
anumite criterii,în scopul adoptării unei hotarâri de a investi într-o firmă prin
achiziţionarea de acţiuni.
Astfel,un prim criteriu de apreiera a oportunităţii investiţiei este dat de calităţile
de manager ale întreprinzătorului sau ale echipei de conducere a firmei.Abilităţile
acestora în administrarea fondurilor financiare de care dispun,dovada unei cunoaşteri
exacte a scopurilor propuse,determină succesul afacerii şi căştigă încrederea
acţionarilor.
Deoarece investitorii urmăresc o fructificare a capitalului pe care l-au pus la
dispoziţia firmei,caracteristicile de noutate,inventivitate şi creativitate vor constitui o
altă condiţie esenţială în decizia de investi.
Încadrarea activităţii unei firme în domenii ce beneficiază de condiţii
favorizante sau ce se manifestă o expansiune rapidă,va conferi respectivei afaceri şanse
superioare de a fi considerată o investiţie sigură.
Există şi alte criterii care concură la luarea deciziei de a aciziţiona acţiunile
firmei dar multe dintre ele sunt subiective,ţinând de instinctul sau de bunul simţ al
investitorilor.Oricum,şi aceste criterii pot fi influenţate de comportamentul
întreprinzătorului,de maniera de prezentare a posibilităţilor şi a perspectivelor
afacerii,derclamă şi publicitate,de competenţa echipei de conducere a firmei,de
noutăţile tehnice şi tehnologice etc.
Reinvestirea profitului constituie una dintre cele mai avantajoase forme de
capitalizare a unei firme în vederea dezvolării.Este evident că această formă de
finanţare paote fi aplicată numai de firmele care au un trecut comercial,şi totodată
înregistrează profit.Alături de faptul că reinvestirea unei părţi a profitului obţinut
conduce la diminuarea impozitului aferent,un alt avantaj substanţial constă în lipsa
obligaţiei de a plăti cuivadobânzi şi dividente.Efectiv,utilizarea unei astfel de surse de
finanţare nu costa nimic,singurul dezavantaj,constituindu-l doar riscul propriu-zis al
investiţiei
67
5.4.2.Finanţarea prin credite
Creditele sau împrumuturile constitue o modalitate de finanţare,care are menirea
de a completa capitalul necesar iniţierii afacerii şi desfăşurării activităţii operaţionale..Cu
alte cuvinte,nu se poate lansa o afacere pebaza unor fonduri financiare acumulate numai
din credite şi împrumuturi.
Cu toate că,de cele mai multe ori,este inevitabilă utilizarea de asemenea surse în
pornirea micilor afaceri,recomandabil ar fi ca întreprinzătorul să apeleze la ele într-o
măsură cât mai mică posibilă.
Acest lucru este justificat prin faptul că majoritatea clauzelor acordării de
credite,cuprinde condiţionări care restrâng marja de libertate a
proprietarului.Condiţionările impuse pot viza anumite aspecte,precum:mărimea
dobînzilor şi a ratelor rambursărilor,termenele de scadenţă,natura garanţiilor
pretinse,participarea creditorilor la procesul decizional sau la supervizarea unor hotărâri
ale proprietarilor,privind nivelul salarizării angajaţilor firmei,modul de repartizare al
beneficiilor,efecturarea plăţii dividentelor etc.
Există totuşi posiblitatea ca prin natura afacerii,prin prezentarea de rapoarte
financiare convingătoare,printr-o negocoera inspirată,întreprinzătorul să câştige
încrederea potenţialilor creditori şi să obţină condiţii avantajoase de finanţare.
Fondurile financiare limitate cantitativ şi depreciate permanent de un puternic
proces inflaţionist,aflată de legislaţia aflată în faza incipientă şi de instituţiile
guvernamentale specifice prea putin consolidate,restrâng alternativele de utillizare ale
unor astfel de surse de finanţare directă,la o singură categorie principală:creditele sau
împrumuturile bancare.
Având insă în vedere că o reducere a cheltuielilor afacerii,poate fi echivalentă cu
atragerea unui capital suplimentar,se vor considerea ca posibile surse de finanţare
directă,următoarele:centrele incubaoare de afaceri,locaţia gestiunii şi impozitul pe profit.
Creditele bancare se acordă diferenţiat ca mărime,termen de scadenţă şi
dobândă,în funcţie de destinaţia lor şi de valoarea garanşiilor oferite de cel care le
solicită.
În genreal,decizia băncilor de a acorda credite vizează două elemente
esenţiale:bonitatea solicitantului şi/sau posibilitatea acestuia de a oferi
68
garanţii.Garanţiile,având rol de a asigura recuperarea fondurilor financiare acordate de
bănci,pot fi formate din bunuri mobiliare şi imobiliare.În cazul ultimelor,se efectuează
expertize pentru stabilirea valorii,urmând ca ultrior,să fie asigurate.
Persoanele fizice şi/sau juritice pot face apel la această modalitate de formare a
capitalului,în situaţia în care accesptă sau sadisfac o serie de condiţii,a căror parametri
variază de la o instituţie bancară la alta:
-o contribuţie cu fonduri proprii de cel putin 15-40% din totalul necesar de
capital;
-o dobândă la împrumutul solicitat,concordantă cu termenul de rambursare;
-o garanţie reclamată de bănci din partea solicitantului,prin acărei valoare
trebuie să acopere împrumutul,dobânda şi o anumită marjă de risc;
-documentaţia tehnico-economică însoţită de studiul de fezabilitate,în cazul
investiţiilor de amploare;
-termenele de rambursare,care pot varia si ele de la 1 an pentru
producţie,comerţ şi prestări de servicii pana la 5 sau 7 ani,pentru investiţii;
-perioada de gratie care pentru creditele destinate invenţiilor,poate fi de 12-18
luni,perioadă în care nu se fac rambursări ale ratelor,iar dobânda aferentă doar se
înregistrază,urmând a fi achitată odată cu plata primei rate.
Băncile mai pun la dispoziţia solicitanţilor o gamă de servicii,care
include:efectuarea de evaluări ale activelor,avizarea studiilor de fezabilitate sau a
diferitelor rapoarte financiare,consultanţă,schimb valutar,depuneri de numerar etc.
Evident,valorile dobînzilor şi ale garanţiilor vorsuferi fluctuaţii,datorită faptului
că este necesar a se corela permanet dobânzile cu evoluţia procesului
inflaţionist,deosebit de dinamic în prezent şi cu modificările sau completările survenite
în politica financiar-bancară.
Centrele incubatoare de afaceri reprezintă materializarea preocupărilor de
sprijinire a întreprinzătorilor,în iniţiera şi dezvoltarea micilor afaceri.
Organizate flexibil,la nivelul institutelor de cercetare,de învăţămînt superior,al
Camerelor de Comerţ şi Industrie,în colaborare şi cu instituţii similare din ţările
occidentale,incubatoarele sunt gândite ca organizaţii non-profit.
69
Centrele incubatoare ale micilor afaceri,oferă întreprinzătorilor spaţii special
amenajate,facilităţi de birotică,consultanţă managrială,asistenţă juritică,posibilităţi de
instruire şi schimb de experienţă.
Întreprinzătorii pot beneficia de toate aceste facilităţi o perioadă de circa 2 ani
de zile,prin acordarea unei părţi din profitul afacerii sau prin efectuarea unor plăţi
minime,destinate acoperiri cheltuielilor implicate de srvciile oferite.
Pentru a solicita şi a primi sprijinul acordat de incubatoare,întreprinzătorul
trebuie să fie dispus să investească un mic capital şi să facă dovada capacităţii sale de a
desfăşura,în condiţii de rentabilitate,o anumită activitate.Vor fi preferaţi cei în măsură
să prezinte prototipul produsului,care va constitui obiectul activităţii,sau care pot
demonstra că afacerea lor se bazează pe o idee originală şi viabilă.
În acest sens,un exemplu elocvent îl constituie cazul unui întreprinzător,care a
conceput şi realizat un dispozitiv electronic special,cu rol de decodificare a semnalelor
emise de un post de radio particular.Prin intermediul acestui decodor,ataşat aparatelor
de radiorecepţie ale abonaţilor,s-a evitat apariţia posibilităţii ca persoanele care nu au
plătit abonamentul către postul respectiv şi nu au primit astfel „cheia” necesară
audiţiei,să intercepteze în sistem pirat transmisiile radio
efectuate.Totodată,întreprinzătorul şi-a asigurat exclusivitatea producerii
dispozitivului,situându-se înafara oricărei concurenţe şi înregistrând un remarcabl
succes al afacerii.
Prin cheltuielile reduse la minim,incubatoarele reprezintă o alternativă de
finanţare indirectă a unei mici afaceri.
În ţările puternic dezvoltate industrial,există o gamă amplă e alternative de
finanţare ale micilor afaceri.
Legislaţia existentă încurajează marile companii să sprijine micile firme,care
doresc să se dezvolte chiar în aeleaşi domenii de activitate.Concurenţa apărută astfel nu
este însă periculoasă pentru respectivele societăţi comerciale sponsorizatoare,deoarece
în perioadele de criză ele vor supravieţui,iar micile afaceri vor fi primele care vor
dispărea de pe piaţă.
S-au înfiinţat şi acţionează atăt oficii,bănci şi organizaţii publice,specializate în
consultanţa gratuită pentru micii întreprinzători,cît şi sute de centre incubatoare de
70
afaceri şi de tehnologie.Spaţiile puse la dispoziţie de către centrele incubatoare sunt
astfel structurate încât aproximativ 30% din suprafaţa lor este destinată afacerilor
profilate pe servicii,restul de 70% revenind celor cu caracter productiv.S-a dovedit
statistic că,din micile afaceri care beneficiază de asemenea forme de sprijin,reuşesc să
se dezvolte un procent de 80-85%,în timp ce,în alte condiţii,4 din 5 firme eşuează în
primii 3 ani.
Au apărut şi au luat amploare societăţile comerciale profilate pe investiţiile în
micile afaceri.Persoanele particulare cu venituri modeste au posibilitatea să participe
indirect la creditarea miclor firme.
Totodată întreprinzătorii pot face apel la creditele acordate de furnizorii de
materii prime şi materiale,la împrumuturile pe bază de garaţii sau chiar neasigurare la
credite speciale de instalare,inchiriere,achiziţionare de stocuri,comerţ cu ridicata sau
internaţional etc.Prin programele de finanţare a micilor afaceri,existente la nivel
guvernamental,regional sau local,se acordă credite nerambursabile,sau cu dobândă
mică şi termen îndepărtat de scadenţă.
Sun încurajate în mod deosebit micile afaceri ce se încadrează în domeniile
de activitae care doresc să se dezvolte.În acest sens,respectivele firme pot beneficia
pe anumite perioade de timp de scutirea,aproape totală,de plată a unor categorii de
taxe şi impoyite şi/sau de asigurarea pieţelor de desfăşurare proporţia producţiei
realizată.
Pe măsură ce se va depăşi perioada actuală de tranziţie din România,se vor
consolida atât instituţiile guvernamentale,cât şi băncile sau societăţile cu capital
privat,care pe baza imbunătăţiri legislaţiei adecvate vor fi dispuse şi capabile să
aplice o mare parte din alternativele de finanţare existente în ţările cu o economie
tradiţională de piaţă.
5.5.Calculaţia costului şi a preţului
71
Unul dintre primii paşi pe care orice manager sau întreprinzător trebuie să-i
parcurgă în vederea iniţierii unei activităţi economice este si evaluarea preţului de
desfacere al propriilor produse sau servicii.
Această preocupare,de permanenţă estimare a costurilor de producţie şi a
profiturilor obtenabile,se manifestă şi la nivelul societăţilor comerciale care au deja un
trecut economic.
Preţul se constituie într-o noţiune cu multiple semnificaţii şi implicaţii.El
reprezintă,în acelaşi timp,atât valoarea monetară a unui produs sau serviciu,fiind un
indicator relevant pentru clienţi,cât şi echivalentul a ceea ce un cumpărător poate
obţine prin convertirea lui în alte mărfuri sau servicii.În această idee,procesul de
stabilire a preţului devine deosebit de complex pentru un agent economic,deoarece el
trebuie orientat cu precădere către asigurarea unei concordanţe,cât mai depline,cu
mentalitatea clientului privind noţiunea de valoare şi mai puţin către determinarea unui
preţ ideal,fixat numai prin prisma realizării efective a produsului sau a serviciului
respectiv.
Luând în considerarea importanţa deosebită a procesului de evaluare şi de
stabilirea a preţurilor în vederea asigurării simultane,atât a rentabilităţii cât şi a
competitivităţii activităţilor economice desfăşurate,se vor prezenta principalele aspecte
privind structura şi modul de calcul ale costului de producţie si ale preţului de
desfacere,în concordanţă cu legislaţia existentă,referitoare la impozitul pe profit,la
accize,la taxa pe valoare adăugată (TVA).
Elementele componente ale costului de producţie
Ulterior prezentării categoriilor de cheltuieli pe care le poate efectua un agent
economic,în scopul materializării obiectului propriei activităţi,se va realiza şi o
clasificare a costurilor în funcţie de conţinutul lor definindu-se tipurile decosturi cele mai
frecvent utilizate în managementul financiar.
Cheltuielite cu materii prime şi materiale directe (1) sunt constituite din
cheltuieli cu resurse materiale ce se regăsesc cu usurinţă în componenţa prdusului finit
sau al serviciului prestat.Această categorie include cheltuielile cu:materii prime şi
materiale din ţară şi/sau import,materii prime şi materiale din recuperări,care cuprind
72
eventual numai efortul recuperării,produsele de la alti furnizori,sau din
colaborare,încorporate în produsul finit sau utilizate în prestarea serviciului.
Cheltuielile cu munca directă (2) reprezintă munca vie,materializată în
produse sau servicii,munca nemijlocit utilizată în procesele economice productive.În
această categorie de cheluieli se regăsesc cele pentru salarii,C.A.S.-ul şi ajutorul de
şomaj,corespunzătoare personalului direct productiv.
Fig.5.2 Structura preţului de desfăşurare la nivelul producătorului
Cheltuielile generale ale secţiei (3) include costurile articolelor care nu
se pot repartiza direct unui anumit produs sau serviciu.Dintre aceste costuri se pot
menţiona:salariile,C.A.S.-ul şi ajutorul de şomaj pentru personalul TESA sau
73
Costuri directe Costuri indirecte
Costuri indirecte
CHELTUIELI
Cu materii prime şi materiale directe
1 2
Cu muncă directă
3
Generaleale secţiei
4
Generale ale societăţii comerciale
5
De des-facere
6 7 8
Marjă netă de contribu-ţie la profit
Impozit pe profit
Taxă pe valoare adăugată
Costuri primare
Costurile secţiilor
Costurile de fabricaţie
Costurile de producţie (costul total) Marja brută de contribuţie la profit
Preţul de desfacere la nivelul producptorului
Preţul de achiziţie (incluzând TVA)
auxiliar,deci cheltuielile cu munca directă,cheltuielile cu întreţinerea şi repararea
utilajelor,a echipamentelor,a instalaţiilor,a clădrilor,cheltuielile cu materialele
indirecte,cheltuielile cu protecţia muncii,cu activităţile administrativ-gospodăreşti etc.
Fig.5.3 Structura preţului de desfacere la nivelul vănzâtorului
Cheltuielile comune ale asociaţiilor comerciale (4) constau în
cheltuielile cu:salariile,impozitul pe salarii,C.A.S.-ul şi ajutorul de şomaj ale
personalului de conducere,de administratţie,de cercetare-proiectare,de deservire
etc;contribuţiile la fondul de cercetare ştiinâifică,teh-nologică,organizatorică;amortizarea
şi/sau ratele de rambursare ale creditelor pentru capitalul fix investit în
clădiri,echipamente,materiale pentru întreţinerea şi alte mijloace fixe de interes general
sau administrativ-gospodăresc;cheltuieli cu încălzirea,energia electrică etc;întreţinerea şi
repararea fondurilr fixe;protecţia muncii,impozitele pe terenuri şi
clădiri,chiriile,asigurările,dobânzile bancare,deplasările, telefoanele,sursele de informare
şi documentare etc.
74
Costuri directe
Impozitul pe profit
Costurile directe
Preţul de achiziţie minus TVA plătită
Cheltuieli de regie generale ale intermedierii
Marja netă de contri-buţie la profit
Impozi-tul pe profit
Taxa pe valoarea adîugată TVA
Costul total Marja brută de contribuţie la profit
Pretul dedesfacere (cu amanuntul sau cu ridicata)
Preţul de achiziţie la nivelul beneficiarului final
Cheltuielile de desfacere (5) constau din costurile ce apar după
realizarea produselor, fiind destinate in princpal activităţii de
marketing.Cuprind:cheltuielile cu prospectarea pieţii,depistarea furnizorilor,cheltuielile
de protocol şi cu relaţiile publice,cheltuielile cu conducerea şi organizarea
desfacerilor,cheltuielile cu reclama,publicitatea,cu organizarea/participarea la expoziţii şi
cu alte forme de promovare ale vânzătorilor etc.
Conform figurii 2 prin raportarea la modul de individualizare pe articole de
calculaţie,costurile se pot încadra in două categorii:
-costuri sau cheltuieli directe care sunt nemijlocit legate de realizarea unui
anumit produs sau serviciu,putându-se atribui cu uşurinţă acestora şi regăsindu-se,în
mod evident,în componeţa lor.În această categorie intră cheltuielile cu materiile
prime,materialele şi munca directă;
-costurile sau cheltuielile indirecte necesare atât susţinerii procesului de
producţie cât şi executării simultane a mai multor produse.Din această categorie
decheltuieli fac parte cele destinate pentru:reparaţiile,întreţinerea şi amortizarea
mijloacelor fixe;consumurile energetice;salariile personalului de deservire etc.Cu alte
cuvinte corespunzător fig. 2,în această categorie se vor include cheltuielile generale ale
secţiei,cheltuielile generale ale societăţii comerciale şi cheltuielile de desfacere.
O altă clasificare a costurilor deosebit de importantă,atât în elaborarea
bugetului societăţii comerciale,căt şi în analiza punctului de echilibru între venituri si
cheltuieli,în raport cu volumul producţiei se realizează în funcţie de gradul în care
acestea variază,pe total,odată cu schimbările introduse în volumul desfacerilor.Astfel
se pot considera:
-costurile fixe,denumite şi costuri periodice,sunt acele costuri care depind de
intervalul de timp şi nu de volumul producţiei.În această categorie se includ salariile
conducerii executive,asigurările,do-bănzile,taxele de proprietate,chiriile,ratele de
rambursare ale creditelor etc,Altfel spus,costurile fixe sunt date de acele cheltuieli pe
care societatea comercială le suportă,pentru un simplu fapt că există,indefe-rent dacă
produce sau nu;
75
-costurile variabile,datorate cheltuielilor implicate de materiile
prime,materialele şi munca directă,variază direct proporţional cu modificările de ritm
ale producţiei;
-costurile semivariabile sau semifixe sunt acele costuri care înregistrează
anumite variaţii ale mărimii lor,însă nu intr-un aport direct proporţional cu numărul de
unităţi produse.De exemplu,în această categorie se include cheltuielile cu energia
electrică şi comustibilii,cu întreţinerea şi repararea utilajelor etc.
În relaţie directă cu ultima clasificare a costurilor,costul de producţie se poate
exprima ca fiind suma consturilor variabile şi a celor fixe.În acest caz,în categoria
costurilor variabile se vor include şi cele semivariabile.
Pe baza celor p rezentate se remarcă posibilitatea unei duble reprezentări a
costului de producţie (ci) pentru un produs sau un serviciu,ca sumă fie a costurilor
directe (cD1) cu cele indirecte (cli),fie a costurilor variabile (cvi) cu cele fixe (cfi).
ci=cDi+cli=cvi+cfi
Se impune însă a se sublinia faptul că,în concordanţă cu conţinutul lor,primii
termeni şi,respectiv ultmii termeni ai fiecărei sume,vor ava mărimi diferite,putându-se
stabili următoarele rapoarte între aceştia:
cDi<cvi şi cli<cfi
Diferenţa dintrevalorile termenilor comparaţi ete dată de mărimea costurilor
semivariabile.
Tot în funcţie de natura lor,se mai pot identifica şi o altă serie de costuri precum:
-costuri controlabile care definesc acele costuri ce pot fi reglate sau influenţate
direct,prin acţiunile întreprinse sau prin deciziile adoptate la un anumit nivel ierarhic al
autorităţilor manageriale;
-costuri incrementale care marchează diferenţa existentă între costurile
totale,reclamate de adoptarea practică a două linii alternative de acţiune din cadrul unei
afaceri;
-costuri cu oportunitate care evidenţiază potenţialele beneficii ce ar putea rezulta
în urma adoptării unei anumite alternative favorabile de acţiune,dar care sunt considerate
76
ca parte integrantă a cheltuielilor reclamate din aplicarea practică a unei alternative decât
cea considerată iniţial;
-costurile automat încorporate prin care sunt precizate acele cheltuieli ce au fost
deja efectuate şi care,totdată,sunt irelevante pentru orice decizie prezentă sau viitoare.
Elementele componente ale preţului de desfacere
Pornind de la figura 2 şi 3, se vor prezenta şi elementele care adăugate celor
care determină costul de producţie conduc la stabilirea preţului de desfacere al unui
produs sau serviciu,în codiţiile asigurării agentului economic.
Marja netă de contribuţie la profit (6) constitue denumirea g enrică a
aportului pe care îl aduce comercializarea fiecărei unităţi de produs,la ceea ceva deveni
ulterior profitul net al firmei.
Profitul net reprezintă căştigul efectiv care rămâne la dispoziţia societăţii
comerciale,după ce aceasta şi-a recuperat cheltuielile de producţie şi a suportat
impozitele aferente activităţii pe care o desfăşoară.Existenţa şi mărimea profitului net
poate furniza informaţii şi poate oferi unele garanţii privind rentabilitatea societăţii
comerciale,eficienţa activităţii acesteia şi posibilitatea de dezvoltare viitoare ale firmei.
Taxa pe valoare adăugată (7) reprezintă un impozit perceput de către
stat,ca o cotă procentuală din preţul de desfacere sau din volumul încasărilor rezultate
în urma vânzărilor efectuate de o societate comercială.
Fără a detalia aspectele legate de modul în care se calculează TVA,trebuie
totuşi sublinat faptul că figurile 2 şi 3,nu surprind o caracteristică fundamentală a
acestui impozit şi anume:TVA constitue un impozit plătit de fiecare firmă ce se găseşte
pe circuitul economic furnizor-beneficiar dar care,în condiţii normale,nu afecează
costurile de producţie.Acest lucru este justificat de posibilitatea marim recuperării
TVA plaătite,de fiecare nivel în parte,pe seama nivelului imediat următor.În acest mod
TVA se va acumula şi se va transmite mai departe până la beneficiarul final,singurul
care suportă plata acestui impozit.Excepţie de la această regulă o constituie cazul
77
firmei care nu este în măsură să comercializeze integral propria producţie,realizată pe
baza materiilor prime şi materialelor achiziţionate.În această situaţie firma nu va mai
putea recupera TVA plătită anterior către furnizorul său fiind obligat să o inregistreze
ca o pierdere,alături de costurile de producţie de asemenea nerecuperate.
Adousul comercial (8) reprezintă componenta de bază a preţului de
vânzare,care asigură realizarea de profituri la nivelul societăţilor comerciale
specializate în desfacerea,cu ridicata sau cu amănuntul,a produselor.Este determinat de
regulă ca o cotă procentuală din preţul practicat de astfel de firme şi serveşte drept
mijloc de adaptare a preţurilor la schimbările intervenite pe piaţă şi la influenţele
factorilor competitivi.De asemenea este destinat vânzărilor,prin reduceri de preţ în
favoarea cumpără-torilor şi prin încurajarea achiziţionării de cantităţi sporite de mărfuri
de către aceştia sau de către comercianţii angrosişti.Dacă societatea producătoare se
ocupă şi cu desfacerea propriilor produs,adaousl comercial se adogă la profitul
impozabil,conducănd la creşterea profitului net al societăţii.
Accizele (9) se constituie intr-un impozit direct,ce se aplică la preţ de
vânzare al anumitor mprfuri sau servicii.Justificarea utilizării accizelor alături de rolul
deşinut ca importantă sursă de venituri a bugetului statului,rezidă şi in scopul de a proteja
industria naţională sau de a limita consumul anumitor produse ce nu sunt considerate de
strictă necesitate.În categoria acestora intră:băuturile(alcool rafinat,vinul,berea
etc.),cafeaua,ţigările,bijuteriile,produsele petroliere(benzina,motina etc),mobilierul
sculptat,blanurile materiale dar nu pot constitui obiect al unei asemenea impozitări şi
prestaţiile hoteliere,transporturile în comun etc.
Cota de impozitare se calculează pentru o bază de impozitare,ce estediferenţiată
după cum urmează:
-pentru produsele realizate în ţară accizele se aplică la valoarea bunurilor livrate;
-pentru produsele importate la valoarea din vamă,la care se adaogă şi taxele
vamale,plus alte taxe;
-pentru mărfurile introduse în ţară de persoanele fizice,decomercializare de
agenşi economici,la contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vândute.
Momentul datorarării accizelor se diferenţiază astfel:
-pentru producători,la data efectuării livrării;
78
-pentru importatori,la data efectuării formaţiilor de vămuire;
-pentru agenţii economici achizitori,la data cumpărării;
-pentru persoanele fizice,la data vânzării mărfurilor.
Accizele,asemenea taxei pe valoare adăugată,constitue un impozit suportat numai
de către consumatori.
Similar aspectele ce ţin de natura şi structura costului şi preşul este caracterizat de
o natură şi o structură proprii.
În funcţiede poziţia pe care o firmă o va ocupa în cadrul circuitului economic,se
vor individualiza şi categoriile de preţ.Astfel,se pot identifica noţiunile de preţ de
vânzare(de livrare),preţ de achiziţie(de cumpărare),preţ de desfacere cu ridicata(en-gros)
şi preţ de desfacere cu amănuntul (en detail).
Preţul de vânzare (de livrare) reprezintă contravaloarea,exprimată în unităţi
monetare,pe care un producător sau un comerciant o solicită clientului,pentru produsul şi
serviciul pe care îl pune la dispoziţia acestuia.Contravaloarea respectivă este,în
general,astfel determinată,încât să asigure,pe ansamblu,atăt acoperirea costurilor de
producţie cât şi obţinerea unui profit,după plata taxelor şi a impozitelor aferente
respectivei activităţi economice.
Preţul de achiziţie (de cumpărare) este echivalentul cu prrţului de vânzare dar
afectat clientului. Dacă celcare achiziţionează bunul sau serviciul solicitat este
beneficiarul final,atunci preţul de achiziţie va include şi TVA,ceea ce il va diferenţia şi
cantitativ de preţul de livrare,care rvine agentuluieconomic ce asigură vănzarea.
Preţul de desfacere cu ridicata (en gros) constituie termenul generic care
desemnează preţul stabilit de prodcătorulsau intermediarul ce asigură comercializarea în
cantităţi crescute a unui podus.În special pentru intermediar preţul de desfacere cu
ridicata semnifică faptul că preţului de achiziţie i se va asocia o valoarea
adăugată,destinat asigurării profitului dorit de cel ce desfăşoară activitate pur comercială.
Preţul de desfacere cu amănuntul (en detail) având acelaşi conţinut ca preţul de
desfacere cu ridicata fae acoperire la contravaloarea solicitată,pentru comerciaizarea
unnui singur produs,de către intermediarul a cărui activitate constă în desfăşurarea
individuală a produselor către clienţi.
79
Taxa pe valoarea adăugată
Conform legislaţiei în vigoare TVA reprezintă un impozi real şi direct,care
vizează tote fazele circuitului economic.
Constituie o taxă unică concepută în mod fracţionat la ficare nivel al circuitului
economic.Se stabileşte asupra tranzacţiilor de bunuri şi asupra prestărilor de servicii.
Prin modul în care operează nu sunt afectate costurile de producţie si nici
preţurile de achiziţie sau de vânzare,exceptând beneficiul final.Doar la acest utim
nivel,preţul va încorpora şi TVA.Astfel beneficiarul final este cel care,practic,suportă
taxa pe valoare adăugată
Valoarea adăugată
Pentru o mai bună înţelegere atât a modului în care operează TVA,cât şi a bazei
de impozitare,se impune o explicitare a noţiui de valoare adăugată,pornind de la definiţia
acesteia.
Valoarea adăugată se calculează ca diferenţa dintre veniturile înregistrate de o
societate comercială şi cheltuielile suportate,de cătr firma respectivă,pentru
achiziţionarea materiilor prime şi a materialelor necesare realizării acelor produse sau
servicii. Altfel spus,valoarea adăugată este conferită de valoarea nou creată la un anumit
stadiu al ciclului economic,prin prelucrare suplimentară a materiilor prime şi a
materialelor cumpărate de la furnizori.Pentru domeniul serviciilor sau al firmelor
specializate în comercializarea produselor realizate de catre alte societăţi
comerciale,valoararea adăugată este dată de suma dintre cheltuielile necesare desfăşurării
activităţii economice şi o anumită marime aferentă profitului dorit.
5.5.2.Baza de calcul pentru stabilirea preţului
În funcţie de poziţia pe care activitatea desfăşurată de firmă o ocupă bnomul
producător-vânzător,va diferi şi baza de calcul pentru stabilirea
80
preţurilor.Individualizarea acesteia este determinată şi de statutul fiecărei
categorii:producător de mărfuri sau de servicii şi vănzător angrosist sau detailist.
Producătorul de mărfuri
Producătorul de mărfuri,fiind principalul creator de noi valori,este cel care are de
făcut faţă celor mai ample şi diversificate categorii de cheltuieli.Prin ceea ce realizează,el
trebuie să se asigure că işi va recupera integral eforturile.
În funcţie atât de eficienţa utilizării propriilor resurse,cât şi a modului în care îşi
stabileşte preţurile,vor depinde gradul de rentabilitate şi nivelul de competitvitate ale
firmei.
Metoda cost-plus reprezintă cea mai utilizată bază de calcul pentru stabilirea
preţului.Sin-gura folosinţă în economia statelor fost socialiste,metoda constă în
determinarea costului de producţie unitar,la care se adaogă profitul dorit,obţinându-se
preţul de vânzare.
Avantajul metodei constă în simplitate,caluclarea costurilor de producţie pentru p
marfă fiind o operaţie relativ uşoară.
Dezavantajul principal este conferit chiar de faptul că se urmăreşte acoperirea
integrală a costurilor de producţie,indiferent dacă resursele sunt utilizate,sau nu,într-o
manieră eficientă.Prin deosebirile substanţiale ce apar în structura costurilor şi prin
posibilitatea de aliniere a preţurilor,folosind un profit mai mare sau mai mic,după
caz,metoda nu este capabilă să surprindă clar nivelul de competitivitate al firmei.
Algoritmul de calcul al preţului unui produs utilizând metoda cost-plus.
pvi=ci+mbpi
mbpi=mnpi+ipi
ci=cDi+cli=mdi-mri+sdi+cgsi+cgi+cdi
în care:
81
pvi=preţul unitar de vânzare al unui produs
mbpi=marja brută de contribuţie la profit
mnpi=marja netă de contribuţie la profit
ci=costul unitar pe producţie
ipi=impozitl pe profit
cDi=cheltuielile directe
cli=cheltuieli indirecte
mdi=cheltuielile cu materiile prime si materialele directe
mri=costul materialelor recuperate şi refolosite
sdi=cheltuielile cu (salariile) munca directă (aferente produsului i)
cgsi=cheltuielile generale (comune) ale secţiei (atributele produsului i)
cgi=cheltuielile generale (comune) ale întreprinderii (alocate produsului i)
cdi=cheltuielile cu desfacerea produsului i
Metoda cost-direct constituie o evoluţie a metodei precedente.Utilizată ca bază de
calcul în fundamentarea preţurilor,metoda cost-direct permite o abordare,mai completă şi
mai precisă,a întregii problematici legată de aspectele financiare ale unei firme.
Ideea centrală o formează considerarea,la stabilirea preţului,numai a cheltuielilor
variabile.În această categorie vor intra:cheltuielile implicate cu munca,materiile prime şi
materialele directe,plus alte cheltuieli generale ale firmei care depind de volumul
producţiei.Prin adăugarea la acest cheltuieli a profitului dorit,se obţine preţul de vânzare.
Dacă preţul de vănzare al unui produs se scad costurile variabile,ceea ce rămâne
este aşa numită marjă de contribuţie la profit a producătorului.În esenţă,se urmăreşte cu
precădere recuperarea integrală a cheltuielilor directe,deci a altora care se regăsesc în
mod evident în produsul realizat,urmând ca pe parcurs să se acopere şi cheltuielile
constante fixe (fixe).Acest lucru işi găseşte justificarea prin prismafaptului că indiferent
dacă produce sau nu,firma tot are de suportat anumite categorii de cheltuieli
(chiria,întreţinerea etc).
82
În cazul utilizării acestei metode,este aspectul legat de profit.Profitul apare,ca
atare,peste un anumit nivel al vânzărilor,care sunt recuperate integral cheltuielile de
producţie.
Metoda cost directă prezintă avantajul deosebit al posibilităţii de utilizare a
pragului de rentabilitate.Cu ajutorul acestuia se evidenţiază legătura directă dintre preţ-
cost-volum al desfacerilor.Se poate determina cu precizie pentru un anumit cost de
producţie şi un anumit preş deânzare volumul minim al desfacerilor de la care începre sa
se înregistreze profit.La fel de uşoară este şi determinarea preţului de vânzare pentru un
cost de producţie şi o cerere (volum al desfacerilor) cunoscute.
Dezavantajul constă în pericolul că,neatingând niciodată un anumit volum al
vânzărilor,producătorul sa nu fie în măsură sa-şi recupereze şi cheltuielile
constante.acestu lucru va conduce,pentru acelaşi volum al vâzărilor,la pierderi mai mari
decât în cazul utilizării metodei cost-plus.
Relaţia de calcul a preţului de vânzare,utilizată în cadrul acestei metode este:
pvi=cvi+mbpi=mdi-mfi+sdi+cgvi+mbpi
În care:
cvi=costurile variabile unitare corespunzătoare produsului i
cgvi=costurile semivariabile unitare
Exemplu:
Un mic producător de umbrele a optat petru utilizarea simultană a celor două
metode de stabilire a preţului (cost-plus şi cost-direct) urmând ca ulterior,pe baza
concluziilor desprinse din analiza rezultatelor obţinute prin calcule,să se decidă pe care o
vaaplica ăn practică
Preţul pieţei,la respectivul articol,se situa între 1.100 şi 1.200 lei.Înteprinzătorul a
stabilit că pentru realizarea a 10.000 de umbrele anual,costul total de producţie se va
cifra la 9.700.000.
83
Conform primei metode,costul unitar de realizare al unei umbrele ar fi fost de
970 lei.Adăugând un „profit” unitar dorit de 300 lei,rezultă un preţ de vânzare de 1.270
lei,superior preâului maxim practicat pe piaţă.
Defalcând costul de producţie în cele două componente (cheltuielile variabile şi
cheltuielile constante) proprietarul a obţinut o valoare de 7.000.000 lei pentru
primele,respectiv, de 2.700.000 lei pentru cele din urmă.Conform metodei cost-
direct,preţul unei umbrele ar fi fost de 700+300=1.000 lei.Acest preţ inferior celui minim
de pe piaţă,iar fi garantat competitivitatea şi,şi implicit,posibilitatea ralizării unui volum
crescut al desfacrilor.
Calculând,pentru cele două preţuri,volumul minim al vânzărilor a rezultat un
număr de 7.638 bucăţi în primul caz şi de 9.000 bucăţi în cel de-al doilea caz.
Având însă în vdere ca practicarea unui preţ de 1.270 lei,l-ar fi situat intr-o
poziţie necompetitivă întreprinzătorul s-a decis pentru preţul de 1.000 lei,stabilit prin
metoda cost-direct.
Producătorul de servicii
Firmele specialitare în prestare de servicii constitue o categorie de afaceri
oarecum hibridă,reunind atât caracteristici tipice producătorilor de mărfuri,cât şi
trăsaături specifice vînzătorului. Nici o astfel de firmă producătoare nu-şi poate „deface”
propriile servicii pe piaţă prin intermediul vânzărilor angrosişti dau detailişti.
Din această cauză,baza de calcul pentru stabilirea preţurilor pentru serviciile
oferite este şi ea diferită de a celorlalţi.În preţul serviciului firma trebuie să includă
costul materialelor uzate,munca prstată,o cotă-parte din chletuielile generale şi
evident,un profit.Diferenţierea apare la nivelul cheltuielilor cu munca directă.Acestea se
pot evalua în două moduri:fie se constituie un cost orar pentru fiecare tip de serviciu în
parte se stabileşte valoarea cheltuielilor cu munca directă;fie se pleacă de la un număr
mediu_standard de ore,care,pentru ansamblul întregii activităţi,va acoperi necesarul de
timp pentru prestarea tuturor serviciilor de acelaşi tip.
84
Vânzătorul cu ridicata
Baza de calcul penru stabilire preţului de desfacere,în cazul vânzătorilor cu
ridicata,este similară cu cea aproducătorului de mărfuri,dar mult mai simplă.Fixarea
preţului pleacă de la costul de achiziţie al produselor după cum urmează a fi
comercializate,la care se adugă cheltuielile de transport,manipulare şi depozitare,plus
profitul.
Un rol important ăn stabilirea preţului de către vânzătorul angrosist îl poate juca
efortul de depsitare al unor vânzători mai ieftini şi ablităţile manifestate în procesul de
negociere al ăreţului de achiziţie al produselor.Un cost cât mai scăzut al acestora va
conduce,atât la posibilitatea de paracticare al unor preţuri mai mici,competitive,cât şi la
obţinerea unor profituri sporite.
Vânzătorul cu amănuntul
Vânzătorul detailist poate fi chiar producătorul bunurilor comercializate sau o
formă specializată în defacerile cu amănuntul.Ăn ambele situaţii,pentru garantarea
succesului,se va urmări comercializarea mărfurlorla un preţ care să depăşească costul
operaţiunilor de producţie,desfacere şi/sau achiziţionare,în condiţiile asigrării
competitivităţii.
Marja de contribuţie la profit constituie ideea centrală a bazei de calcul pentru
stabilirea preţului. Această noţiune desemnează rezultatul diferenţei dintre preţul de
vânzare al unu produs şi costul sua de realizare.Nici într-un caz,respectiva diferenţă,nu
trebuie confruntată cu profitul,ea fiind similară cu marja de contribuţie la profit
aproducătorului.
Marja de contribuţie la profit are menirea de a acoperi toate costurile implicate de
derularea afacerii,salariile angajaţilor,dar şi scăderile de preţ sezoniere sau
85
conjugale,vânzările speciale,pierderile din stocuri sau alte cheltuieli incidentale.Ceea ce
rămâne după recuperarea acestor costuri,formează profitul.
Marja de contribuţie la profit se poate exprima ca o cotă,în lei sau în procente,atât
din preţul de vânzare,cât şi din costul producţiei.Cea mai utilizată variantă este
prima,deoarece majoritatea documentelor de activitate şi financiare ale firmei se
întocmeşte în raport cu vânzările.
În funcţie de natura produselor comercializate si de gradul de diferenţiere al
acestora,marja poate fi fixă(standard) pentru toare mărfurile,sau poate fi
variabilă(flexibilă).Firmele care vând produse asemănătoare,fiind specializate pe un
singur tip de mărfuri,pot utiliza o marjă fixă
Pentru vânzătorii cu amănuntul car fac pe paiţă o paletă largă de produse,este
recomandabilă utilizarea de marje diferenţiare pentru fiecre tip de marfă.Mărfurile cu o
viteză crescută de ciruculaţie sep retează cel mai bne la folosirea unor marje situate sub
nivelul mediu.Acesta se justifică prin rulajul rapid al investiţiei şi de diminuare ale
pierderilor prin depreciere.Mărfurile greu vânzabile,puternic speculative şi articolele de
lux,pot transmite marje ridicate de contribuşie la prfit,tocmai datorită ratelor scăzute de
recuperare.Odată determinată valaorea marjei adecvate,proprietarul este în măsură să
stavilească preţul de vânzare cu amănuntul.
Corelarea cu preţul liber de pe piaţă reprezintă cea mai comodă modalitate de
stabilire a preţu-rilor la propriile produse.O simplă verificare a acoperii cheltuielilor şi
garantarea obţinerii unui profit,constituie bza de calcul suficientă pentru o astfel de
tehnică de fixare a preţului.
Urmărirea preţului stabilit de concurenţă implică însă o serie de riscuri.În primul
rănd firma care apelează nu va fi în măsură să se stabilizeze,sub aspectul preţului,de
competitori,pierzând posibilitatea de a-şi crea propria imagine în ochii
cumpărătorilor.Totodată dacă utilizarea preţului lider nu se reflectă în calitatea
produselor,firma işi va pierde clienţii.De asemenea,şi aplicare acestei tehnici paote
conduce la încălcarea legislaţiei antitrust existentă în ţările occidentale.Aceasta interzice
asocierea firmelor,prin înţelegeri secrete,în practicarea de preţuri identice,lucru care ar
determina limitarea concurenţei,cu efect de restrângere a posibilităţilor optime.
86
Situaţia sub pragul pieţei constitue o tehnică ce utilizează,ca bază de
referinţă,preţul mediu p racticat pe piaţă de către concurenţă.
Avantajul este oferit de ideea de a creea o imagine proprie,deosebită de a
competitorilor,prin preţuri mai coborâte,care să atragă un număr sporit de clienţi.
Riscurile ce pot apărea sunt însă multiple.Produsele ieftie sunt asociate însă în
general,de către clienţi,cu o calitate mai slabă,aspect ce ar puea avea drept consecinţă
îndepărtarea unor categorii de cumpărători.
Pentru micile firme,practicarea unor preţuri inferioare celor medii de pe
piaţă,impune eliminarea unor servicii suplimentare precum:livrarea la
domiciliu,instalarea,instruirea pentru utilitzrea produselor etc.De asemenea,practicarea
unor asemenea preţuri,pe perioade lungi de timp,poate afecta serios capacitatea de
dezvoltare a firmei şi chiar rentabilitaea ei.
În egală măsură apare şi riscul ca,pe perioadele de scădere generală a preţurilor
pe piaţă,micile firme să nu mai dispună de resursele necesare unor noi reduceri de
preţ,efectul fiind,fie diminuarea drastică a vânzărilor,fie înregistrarea de pierderi ce pot
duce la licidarea afacerii.
Un alt dezavantaj este dat de faptul că,fără a exclude şi posibilitatea unui
contraatac,marile societăţi comerciale bazându-se pe rezervele de care dispun,dar şi pe o
structură mai bună a costurlor de producţie pot efectua reduceri de preţ cu mult mai
substanţiale decât cele realizate de micile firme şi perioade mai lungide timp,eliminând
practic micii concurenţi.
Exceptând situaţia unor firme,care sunt cu adevărat producători la costuri
scăzute,este recomandabil ca întreprinzătorii să-şi fundamenteze propria imagine
competitivă,mai mult pe calitate,performanţă,seriozitate şi mai putin pe un preţ scăzut.
5.6.Analiza pragului de rentabilitateUtilizarea pragului de rentabilitate se constitue într-un instrument deosebit de
efficient în evidenţierea,atât a dependeţei volumului desfacerilor de costurile de
producţie,cât şi a veniturilor obâinute de firmă în raport cu diferite volume ale vânzărilor.
87
Prin relevarea corelaţiilor existente între cost,preş şi volum al desfacerilor,analiza
p ragului de rentablitate premite clasificarea unor aspecte referitoare la:importanţa
relatică a diferitelor categorii de costuri;felul în care acestea variază în funcţie de
volumul producţiei,precum şi modul în care rspectivele variaţii pot fi
controlate:anticiparea influenţelor exercitate de modificările de structură ale
producţiei,ale preţurilor şi ale costurlor,asupra profitabilităţii firmei;determinarea
capacităţii de producţie necesară atingerii rentabilităţii maxime;oportunitatea
acceptării,sau nu,a unor contracte de o anumită marime ori natură etc.
În esenţă,calcularea pragului de rentabilitate conduce la determinarea volumului
minim al producţiei,sau al desfacerilor,de la care o firmă începe să realizeze
profit.Totodată,se poate identifica şi volumul maxim recomandat al desfacerilor,până la
care firma trebuie sa-şi extindă producţia pentru a maximize profitul,în raport cu
capacitatea de producţie instalată sau cu investiâia efectuată.
Modelul neliniar face apel la o serie de noţiuni şi anume:
-cost marginal CM-definit ca mărimea schimbării implicate în costul total,ca
urmare a modificării volumului total de producţie;
-preţ marginal PM-definit ca mărimea variaţiei preşului,variaţie datorată
modificării survenite în volumul producţiei;
-venit marginal VM-definit ca mărimea cu care variază venitul total al unei
firme,în urma modificării volumului desfacerlor.
Alte notaţii operante în analiza pragului de rentabilitate sunt:
-venitul brut Vb-reprezintă totalitatea încasărilor unei firme,înregistrări încasate în luna
comercializării obiectivelor activităţii economice desfăşurate:vânzări de
produse,depuneri în bănci etc;
-cifra de afaceri CA-constitue un indicator economico-financiar sintetic,identic cu
noţiunea de venit brut pentru situaţia în care se face referire,într-o anumită perioadă de
timp,de obicei 1 an.
88
-punctul de echilibru PE-situat la intersecţia dreptelor corespunzătoare venitului brut şi
a costului de producţie,marchează fie preţul critic,fie volumul critic;
-preţul critic pcr-desemnează preţul minimal ce poate fi practicat de către o firmă în
comerciali-zarea propriilor produse,pentru a se asigura acoperirea costurilor de
producţie;
-volumul critic al producţiei sau al desfacerilor qcr-precizează numărul minim de
produse,fabrica-te sau comercialitzate,pe care firma trebuie sa le realizeze pentru a nu
înregistra pierderi,dar nici profit;
-volumul optim al producţiei qopt-indică valaorea maimă pentru care firma înregistrază
maximum de profitabilitate.
CAPITOLUL VI.Concluzii
Nivelul de calitate al sistemelor tehnice de producere şi valorificarea a biogazului este într-o continuă creştere.Cine investeşte în instalaţii noi,doreşte sa-şi asigure beneficii şi să excludă eventualele riscuri.
89
Durabilitatea şi disponibilitatea ridicată decid asupra funcţionării economice a instalaţiilor.
Investiţiile realizate în această direcţie trebuie un raport corect calitate/preţ,într-o concepţie desăvârţită şi materialele de calitate superioară,cu o funcţionare îndelungată în condiţiile în care va fi mereu o creştere a productivităţii recoltelor agricole,cu reducerea cheltuielilor,producerea de energii alternative poate aduce o contribuţie esenţială în domeniul eneregetic.Instalaţiile de producere şi valorificare a biogazului prezintă în plus avantajul că,în cazul alimentării continue furnizează energie electrică la putere relativ constantă.
Rentabilitatea funcţionării instalaţiei de biogaz depinde în mod decisiv de durata de viaţă şi de fiabilitatea ei.Prin utilizarea materialelor de calitate superioară,precum şi a subansamblurilor performante cu grad ridicat de automatizare,activităţile de întreţinere şi revizie sunt reduse la minim,astfel încât instalaţiile ating in mod uzual perioade lungi de exploatare cu un grad de utilizare efectivă de peste 90%.
În majoritatea ţărilor europene există o mare perocupare pentru valorificarea energetică a gunoiului de natură biologică din gospodării,deşurilor naturale,nămolurilor rezultate din diferite procese de producţie agroalimentară,gama instalaţiilor de producere fiind foare diversă.
În Romănia este necesară o extindere a experienşelor pozitive,adaptarea legislaţiei la legislaţia europeană cu totate facilităţile stimulative acordate celor care produc sau utilizează forme de folosire a energiilor alternative.
Bibliografie
1.Bejan, V.-organizarea intretinerii si repararii flexibile a utilajelor,Ed.Tehnica,Bucuresti2.Bejan, V.-tehnologia fabricarii si a repararii utilajelor tehnologice,Bucuresti 1991
90
3.Mircea, C.-Managementul intreprinderilor mici si mijlocii,Ed.Tehnica-Info,Chisinau 20024.Managementul marketingului,Ed Teora,Bucuresti,1997
91