ÎNGERII MIRACOLULUI IUBIRII

Trăim într-o lume în care, în graba noastră de a fi cât mai bogaţi şi mai bine situaţi, pentru a dobândi cât mai multă fericire- cel puţin aşa credem noi- am uitat că ingredientul principal în reţeta fericirii este de fapt ceva ce ne este la îndemână mereu şi care nu necesită un efort deosebit pentru a apare în vieţile noastre: IUBIREA. Ocupaţi fiind cu treburile noastre zilnice, o lăsăm uneori să treacă pe lângă noi, zâmbind ironic când ea reuşeşte în drumul ei să atingă inima cuiva, care pare să nu fi aflat încă, că lumea în care noi trăim este o lume a eficienţei şi nu o lume a romantismului desuet. Uneori, în rarele clipe de răgaz, în care viaţa ne încetineşte paşii pentru o scurtă vreme, inima noastră ne aduce aminte într-un fel numai de ea ştiut, că scopul existenţei noastre nu poate fi această goană disperată după atâtea bucurii trecătoare, care dispar apoi, lăsându-ne buimaci şi nefericiţi. Majoritatea dintre noi ne scuturăm totuşi de astfel de gânduri tulburătoare, şi ne întoarcem în lumea în care vieţile noastre sunt obişnuite şi mediocre, dar previzibile şi uşor de parcurs, gândind că iubirea adevărată este un ideal greu de atins. Ce este de fapt iubirea? Un sentiment, o pasiune, o nevoie afectivă şi sexuală? Un elan frenetic, irezistibil către celălalt, către Univers, o aspiraţie de complementare, o dorinţă de polarizare? O plenitudine, o inefabilă fericire, o contaminare euforică? Marile tradiţii spirituale ale umanităţii pun toate accentul pe iubire:„Iubiţi-vă unul pe altul aşa cum v-am iubit eu pe voi” spune Iisus.Dacă credinţa totală poate muta şi munţii din loc, iubirea nesfârşită poate ignora, ocoli, depăşi sau străpunge aceiaşi munţi. Înţelepciunea orientală susţine că:„Atunci când există iubire nesfârşită, imposibilul devine cu uşurinţă posibil”. Iubirea este cel mai înălţător sentiment pe care noi oamenii îl putem trăi cu uşurinţă şi încântare, doar alegând aceasta atunci când ea ne atinge inimile. Iubirea este ceea ce fiecare dintre noi, fie că suntem egoişti sau altruişti, buni sau răi, zgârciţi sau darnici, ne dorim să avem din plin în vieţile noastre pentru că, într-un mod misterios, cu toţii intuim că ea este magica atingere a mâinii lui Dumnnezeu. Un mare înţelept spunea: "Pentru om aproape că nu există o surpriză mai fermecătoare decât aceea de a simţi că este iubit; atunci totul este ca şi cum DUMNEZEU atinge cu un deget inima omului." Iubirea este cea care ne aduce zâmbetul pe buze, cea care ne inspiră să facem fapte bune, cea care ne descoperă o lume nouă în jurul nostru, pentru că dintr-o dată ea ne dezvăluie miracolele care până atunci erau ascunse ochilor noştrii. Atingerea ei este asemenea vântului cald al verii, care pare a veni din alte lumi, pentru a ne aduce aminte de sentimente neştiute şi netrăite încă, trezind în fiinţele noastre nostalgii de care nu ne credeam capabili nici noi. Iată un fragment dintr-o poezie inspirată a lui Nicolae Labiş: „Sunt îndrăgostit.E-un paradisiac curcubeu/ deasupra lumii sufletului meu.” Iubirea adevărată este cea care ne vindecă de toate bolile şi care ne transformă inimile, pregătindu-ne pentru o viaţă mai bună şi mai plină de prezenţa lui Dumnezeu. Ea este un balsam pentru trupurile, minţile şi sufletele noastre şi o dovadă incontestabilă că spiritul a fost, este şi va fi mereu mai puternic decât materia. Iată ce scria W. Somerset Maugham, într-una din cărţile sale:„Dragostea sublimă şi adevărată este un sentiment divin, transfigurator, complex, al cărui factor esenţial este duioşia. În dragoste trebuie să existe un sentiment de dăruire, o dorinţă de a proteja, un imbold de a face bine şi de a procura plăcere şi fericire – o lipsă deplină de egoism.” Iubirea este cel mai misterios vizitator al vieţilor noastre, pentru că noi nu ştim niciodată când va apare, şi nici cât de mult ne va cutremura şi transforma magica ei prezenţă. Ea este asemenea eterului care este prezent în toate, şi din care provin toate, dar pe care nu-l putem vedea, auzi, pipăi, gusta sau

mirosi.Pentru că iubirea nu poate fi stăpânită sau provocată de noi. Ea este complet liberă şi nu se supune niciodată pretenţiilor noastre omeneşti. Iar cei care cred în neştiinţa lor că stăpânesc iubirea, ei nu ştiu că ea le-a scăpat deja printre degete, pentru a căuta inimi mai dornice de iubire decât a lor. Căci iubirea este însăşi vibraţia cea tainică a inimii lui Dumnezeu, şi vasul în care ea alege să curgă este întotdeauna o inimă caldă, mare şi deschisă. Pentru că iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a fi trăită.Trăită cu bucurie şi încântare, cu pasiune şi frenezie, cu dor de a ne topi în infinit. Iată un citat din scrierile lui Panait Istrati:„De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? – pentru a ne da puterea să sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va izbuti, într-o bună zi, să-şi lepede cel mai mârşav păcat – egoismul brutal.” Iubirea este izvorul inepuizabil şi atotputernic al vieţii armonioase, care se dezvăluie în noi sub forma fericirii, armoniei, bucuriei, compasiunii, bunătăţii şi extazului.Fiind infinită şi veşnică, iubirea este sursa totului şi totodată este ţelul tuturor fiinţelor care aspiră la Dumnezeu.De aceea fiinţa umană care renunţă, datorită egoismului şi prostiei la iubire, se îndreaptă astfel către disperare şi autodistrugere, pentru că atunci ea îşi pierde coerenţa şi coeziunea, care sunt prezente în fiiinţele noastre doar atunci când iubim. Tot ceea ce a fost vreodată realizat pe acest Pământ şi a dăinuit, a fost realizat cu şi prin iubire. Iubirea este catalizatorul a tot ceea ce noi putem împlini mai măreţ în vieţile noastre, inspirându-ne şi ajutându-ne să ne deschidem fiinţele către lumile cereşti. Ea este cel mai discutat subiect între noi oamenii, cel mai cântat sentiment de către toţi poeţii, cel mai accesibil şi în acelaşi timp cel mai de neatins ideal, şi nu în ultimul rând cel mai ascuns mister, pentru că scapă judecăţii minţii noastre “Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le inţelege” spunea un mare înţelept. Cu toţii iubim, dar oare iubim destul?Şi cum oare ne-am putea da seama cât de mult iubim?Poate doar prin cât de mult se înstăpâneşte binele în fiinţa noastră, şi prin dispariţia răului.Sau poate prin frumuseţea misterioasă care învăluie fiinţa noastră şi prin dispariţia urâţeniei.Sau poate prin compasiunea care ne copleşeşte inimile şi prin dispariţia meschinăriei.Sau poate prin curajul de a ne lupta până la capăt pentru iubire,curaj care alungă frica de viaţă.Sau poate chiar după felul în care suntem iubiţi. Pentru că: Cine iubeşte puţin, puţin va fi iubit. Cine iubeşte mult, mult va fi iubit. Cine iubeşte enorm, enorm de mult va fi iubit. Iar cine iubeşte fără măsură, fără măsură va fi iubit! Alexandru Ivasciuc scria: „Este posibilă iubirea veşnică, cu o singură condiţie: să fie suficient de intensă, purificată de accidental, de memorie, nuanţă şi amănunt, de toate elementele prea concrete care au determinat-o, pentru ca astfel ea să se înscrie fără efort, în modelul cel mai pur şi transfigurator al dragostei.”, iar Guy de Maupassant spunea la rândul lui: „Când iubeşti intens şi transfigurator şi transfigurezi fiinţa iubită, nu există nimic mai frumos decât să dai, să dai mereu, tot, viaţa, gândurile, trupul, tot ce ai, să simţi că mereu dai şi să fii gata să rişti totul pentru a da şi mai mult.” Noi percepem adeseori iubirea ca pe cel mai mare risc din vieţile noastre, pentru că ea ne conduce în profunzimile fiinţelor noastre acolo unde n-am fost niciodată, înainte de a fi iubit. De aceea înţelepţii spun că nu poţi spune că te cunoşti cu adevărat până n-ai iubit. Acesta este şi motivul pentru care celebrul poet persan Omar Khayyam exclama: «Cât de sărac şi nefericit este acela care nu poate să spună: „Sunt beat, mai mereu, de vinul cel tare al iubirii”,/ Cum poate el să simtă în zori uimirea firii/ şi noaptea, vraja sfântă a clarului de lună?» Iubirea este considerată de unii mai potrivită oamenilor tineri decât celor vârstnici, cu toate că vârsta inimilor noastre nu este deloc aceaşi cu cea a trupurilor noastre. Aceasta este o prejudecată prostească totuşi, pentru că de fapt, o inimă care iubeşte cu pasiune este o garanţie a tinereţii veşnice, o garanţie a unei vieţi fericite în această lume plină de atâtea contradicţii şi suferinţe.

Dar mai bine să vă citesc cuvintele pline de înţelepciune ale scriirorului Ullman despre iubire şi tinereţe:„A fi şi a rămâne mai mereu tânăr este cu putinţă. Tinereţea nu-i doar o perioadă a vieţii, căci ea este, înainte de toate, o stare constantă şi minunată a minţii. Ea este un efect mirific al voinţei puternice superioare, o calitate admirabilă a imaginaţiei creatoare, o emoţie copleşitoare, benefică, intensă, o victorie deplină a curajului asupra timidităţii, a chemării aproape irezistibile a gustului tainic de aventură asupra stării călduţe pe care o oferă confortul şi asupra prejudecăţilor prosteşti. Nu devii niciodată bătrân doar pentru că ai trăit un anumit număr de ani. Devii bătrân atunci când începe să-ţi fie frică să iubeşti intens şi fără măsură. Devii bătrân atunci când dezertezi, dând dovadă de laşitate, şi refuzi să mai aspiri fiind plin de entuziasm către idealurile divine, sublime.Trecerea anilor îţi ridează pielea. Renunţarea laşă la cele mai înalte idealuri divine îţi ridează în mod inevitabil sufletul.Toate preocupările noastre josnice, meschine care ne acaparează, toate îndoielile, toate suspiciunile, toate fricile şi toate disperările sunt duşmanii noştri insidioşi, care ne covârşesc încetul cu încetul, ne fac să ne cocoşăm şi ne determină să ne aplecăm către pământ, obligându-ne să devenim una cu ţărâna sau să devenim nişte rămăşiţe necurate înainte de a muri.MEREU TÂNĂR ESTE DOAR ACELA CARE, IUBIND CONSTANT ŞI FĂRĂ MĂSURĂ, ESTE ŞI RĂMÂNE UN MARE CURIOS. EL SE MIRĂ ŞI SE MINUNEAZĂ NEÎNCETAT ÎN FAŢA TAINELOR PE CARE DUMNEZEU I LE REVELEAZĂ, DESCOPERIND, ÎMBĂTAT DE EXTAZ, MISTERE ACOLO UNDE CEILALŢI OAMENI NU VĂD NIMIC DEOSEBIT, DIN CAUZA OPACITĂŢII ŞI ÎNCHISTĂRII LOR. Un asemenea om se întreabă şi întreabă, întocmai ca un etern copil foarte curios: oare de ce se petrece aceasta? Oare ce va urma după aceea?El provoacă cu ajutorul lui DUMNEZEU evenimentele minunate prin intermediul gândirii sale optimiste, creatoare, puternice şi descoperă mereu noi şi noi bucurii în jocul divin al vieţii. El contemplă cu atenţie toate sincronicităţile care îi apar din când în când în existenţa sa şi le descoperă semnificaţiile ascunse, înţelegând totodată că acestea toate sunt un dialog al lui DUMNEZEU TATĂL cu el. El ştie că, în realitate, eşti la fel de tânăr precum iubirea ta fără măsură şi credinţa fermă şi de nezdruncinat pe care o ai în DUMNEZEU. El a descoperit deja că de fapt eşti la fel de bătrân pe cât de mari sunt închistările, suspiciunile şi îndoielile tale.El ştie foarte bine că întotdeauna cei perverşi îi judecă pe toţi ceilalţi oameni de-a valma, după propria lor perversitate.El ştie că atât frumuseţea, cât şi urâţenia se află în ochii privitorului. El ştie că eşti la fel de tânăr precum îţi este de mare, constantă şi puternică încrederea în sine şi speranţele divine pe care le ai.El ştie că eşti la fel de bătrân ca şi descurajarea şi disperarea ta. El ştie că poţi să rămâi mai mereu tânăr atâta timp cât vei fi un veşnic îndrăgostit, un romantic incurabil, un iubitor fără măsură, o fiinţă plină de o exemplară bunăvoinţă, veselă, plină de candoare, pură, delicată, tandră şi receptivă. El ştie că poţi să debordezi de fericire de zeci de ori pe zi atunci când eşti şi rămâi mai mereu receptiv la tot ceea ce este bun, frumos, măreţ, adevărat, sublim, înălţător şi divin. El ştie că, deşi trăieşti pe Pământ, este cu putinţă să exişti, totodată, într-un tainic paradis atunci când eşti fără încetare receptiv la glasul misterios al inimii, la mesajele îmbătătoare ale energiei iubirii, la spiritele naturii, la omul de lângă tine care are nevoie de ajutor, la chemarea enigmatică a infinitului şi la toate mesajele misterioase care îţi vin de la DUMNEZEU. Iar dacă într-o zi te vei lăsa ispitit de cel de jos (Satana) şi inima ta va fi apoi rănită de invidie, de răutate, de pesimism şi până la urmă va ajunge să fie măcinată, încetul cu încetul, de cinism, de scepticsm, de blazare, pentru că nu ai luat în considerare aceste sfaturi pline de înţelepciune, întoarce-te neîntârziat către bunul DUMNEZEU şi imploră-L fierbinte să aibă milă de inima ta împietrită, închistată şi bătrână!Şi fă neîntârziat eforturi susţinute pentru ca DUMNEZEU să-şi întoarcă din nou faţa către tine“.

PREZENTAREA INGERILOR MIRACOLULUI IUBIRII

O să încep prezentarea îngerilor miracolului iubirii cu un citat "Vorbele duioase pe care cei care se iubesc şi le spun unul altuia sunt după aceea adăpostite în sfera cea tainică a cerurilor.Ulterior, într-o bună zi, ele vor cădea precum ploaia peste cei îndrăgostiţi şi în felul acesta taina lor va creşte paradisiacă peste lumi."

Cei care trăiesc o infinită încăntare în preajma fiecărei fiinţe care iubeşte sunt Îngerii Miracolului Iubirii. Aşa cum sugerează şi numele lor funcţia lor angelică este să aducă în viaţa noastră miracolul iubirii. Ideea-forţă pe care o putem folosi pentru a-i contacta este: "Miracolul iubirii mă face să fiu cu adevărat viu." După cum puteţi observa în imaginea de pe ecran, aceşti îngeri sunt reprezentaţi între păsările care simbolizează miracolul iubirii.Roţile înaripate simbolizează Corul angelic al Tronurilor.Ochiul de deasupra simbolizează Cerul Paradisului. Inima din partea de jos, împreună cu braţele deschise simbolizează năzuinţa tuturor oamenilor către dragostea adevărată. Darurile spirituale pe care ni le oferă aceşti îngeri sunt următoarele: ne pot ajuta să ne deschidem lăuntric pentru a primi iubirea pe care ne-o dorim, ne învaţă de asemenea să apreciem şi să ne bucurăm de iubirea care există în viaţa noastră şi să devenim conştienţi de miracolul iubirii, a cărei sursă unică este Dumnezeu Tatăl. Îngerii Miracolului Iubirii ne oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a cunoaşte iubirea lui Dumnezeu într-o manieră profundă, plină de semnificaţii şi intimă.Pentru unii dintre noi aceasta poate fi resimţită prin intermediul iubirii părinteşti, pentru alţii prin intermediul fraternităţii care există într-o comunitate spirituală, iar pentru cei mai mulţi ea poate fi resimţită chiar în relaţiile de cuplu armonioase. Fiecăruia dintre noi îi este dăruit acest miracol potenţial al iubirii, şi deoarece fiecare fiinţă umană este în felul ei unică, fiecăreia îi este oferită iubirea lui Dumnezeu într-o manieră care este perfect potrivită naturii ei interioare. Aceasta este infinita Graţie Divină ce se manifestă în permanenţă în jurul nostru şi noi ne putem ruga îngerilor miracolului iubirii să o coboare şi asupra noastră. Trebuie, de aceea, să fim mereu detaşaţi faţă de tot ceea ce nu este benefic în jurul nostru, astfel încât să fim receptivi şi pregătiţi să primim iubirea în viaţa noastră. Cu cât puritatea noastră este mai mare, cu atât mai mult vom conştientiza amplificarea puterii de a iubi, îndepărtându-ne de forţele negative şi descoperind o comoară unică care este însăşi calea iubirii de Dumnezeu. Iubirea este o experienţă atât de înălţătoare, încât putem doar să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest minunat dar. Atunci când ne păstrăm puritatea, când acţionăm transfigurator asupra propriei fiinţe, când avem puterea de a răspunde de faptele noastre şi de a rămâne orientaţi pozitiv, atunci suntem deschişi pentru cea mai minunată experienţă pe care spiritul uman o poate avea, aceea a iubirii infinite de Dumnezeu. Singurul lucru care ni se cere, este să fim pregătiţi, adică să ne purificăm inimile şi să ne deschidem sufletul pentru a putea primi graţia iubirii. Iată de ce, ne rugăm îngerilor miracolului iubirii să ne călăuzească spre acest scop. În clipa în care vom simţi în inima noastră iubirea, o vom regăsi şi în tot ceea ce ne înconjoară.Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite sau încorsetări. Ea pătrunde în fiecare substanţă, în fiecare element al creaţiei, fiind energia cea mai rapidă care ne conduce către El. Îngerii miracolului iubirii sunt cei care ne conduc paşii către cei care ne pot inspira şi provoca să-i iubim cel mai mult, ei se bucură când noi îngăduim sufletelor noastre să se abandoneze în iubire, să se bucure de ea şi să se scalde cu nesaţ în măreţia ei. Ei sunt cei care le şoptesc îndrăgostiţilor versuri de dragoste nescrise încă, cei care cântă urechilor noastre imnuri de slavă iubirii, cei care apar în preajma noastră ori de câte ori inimile noastre sunt pătrunse de misterul magic şi cutremurător al dăruirii totale de sine, al abandonării în faţa fiinţei iubite Ei sunt cei care crează celor care se iubesc o lume a lor, în care nu pot pătrunde decât cei care pot împărtăşi şi ei o neasemuită şi intensă iubire. Ei sunt cei care ne vindecă sufletele după ce am fost trădaţi şi părăsiţi, umplându-le din nou cu speranţa într-o nemuritoare iubire. Ei sunt cei care fac ca gesturile celor care se iubesc să fie arhetipale, desprinse parcă dintr-o altă lume. Îngerii miracolului iubirii fac ca aceste gesturi să se întipăreasca în memoria noastră şi să ne bucure sufletul mereu, trasformând momentele petrecute împreună cu cei pe care îi iubim în clipe de eternitate. Ei sunt cei care se bucură nespus de fiecare clipă de iubire pe care noi o trăim, pentru că ei sunt capabili să vadă unicitatea acestor momente magice.Ei ştiu că fiecare fiinţă umană fiind unică,

iubeşte în felul ei unic, şi pentru că cei pe care îi iubim sunt la rândul lor unici, ei ştiu că iubirea pe care noi refuzăm să o dăruim este iremediabil pierdută.Pentru că nimeni, niciodată nu va mai fi capabil să moduleze în acel fel unic iubirea, aşa cum am fi putut să o facem noi pentru cel sau cea către care inima noastră s-a deschis atunci.Ei sunt cei care sărbătoresc deci,fiecare clipă în care noi, oamenii ne lăsăm pătrunşi de această miraculoasă atingere venită din ceruri. Îngerii miracolului iubirii sunt cei care deschid pentru noi poarta magică a Inimii lui Dumnezeu, îmbiindu-ne înăuntru în acea infinită spledoare a iubirii veşnice.

PREZENTARE DEGUSTARE CU PETALE DE TRANDAFIRI

Pentru a ne apropia cât mai mult de îngerii miracolului iubirii, vă propun un experiment deosebit, care va consta în folosirea petalelor de trandafiri într-un mod în care mulţi dintre dumneavoastră n-aţi făcut-o probabil până acum, dar care s-ar putea să vă încânte şi să vă facă curioşi şi să experimentaţi aceasta şi cu alte flori sau plante.Mai concret, noi avem aici pentru fiecare căte un pliculeţ cu petale de trandafir uscate şi gata măcinate, pe care după ce vă voi citi efectele petalelor de trandafiri, cei dintre dumneavoastră care doriţi, le veţi putea aşeza sublingual( adică sub limbă) şi apoi ascultând şi o muzică adecvată vom putea să simţim efectele acestui degustări. Petalele de trandafir conduc la deschiderea inimii şi a minţii, producând o echilibrare între planul afectiv şi cel mental, amplifică înţelepciunea, netezesc orice aspertăţi, constituind un adevărat balsam pentru rănile sufleteşti.Ele conferă starea de mulţumire şi încântare, dându-ne chiar impresia că ne UNG SUFLETUL.De altfel, trandafirul este considerat ca fiind echivalentul occidental al florii de lotus, care sunt convinsă că ştiţi cât de mult este apreciată în Orient.

Idee-forţă: "Miracolul iubirii mă face să fiu cu adevărat viu."

Simbolism: aceşti îngeri sunt reprezentaţi între păsările care simbolizează miracolul iubirii. Roţile înaripate simbolizează Corul angelic al Tronurilor. Ochiul de deasupra simbolizează Cerul Paradisului. Inima din partea de jos, împreună cu braţele deschise simbolizează năzuinţa tuturor oamenilor către dragostea adevărată.

Funcţia angelică: să aducă în viaţa noastră miracolul iubirii.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: ne pot ajuta să ne deschidem lăuntric pentru a primi iubirea pe care ne-o dorim, ne învaţă să apreciem şi să ne bucurăm de iubirea care există în viaţa noastră şi să devenim conştienţi de miracolul iubirii, a cărei sursă unică este Dumnezeu Tatăl.

Îngerii Minunii Iubirii ne oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a cunoaşte iubirea lui Dumnezeu într-o manieră profundă, plină de semnificaţii şi intimă. Pentru cineva acesta poate fi simţită prin intermediul iubirii părinteşti, pentru altcineva prin intermediul fraternităţii care există într-o comunitate spirituală, pentru alţii ea poate fi resimţită în relaţiile de cuplu armonioase. Fiecăruia dintre noi este dăruit acest miracol potenţial al iubirii, şi deoarece fiecare fiinţă umană este în felul ei unică, fiecăreia îi este oferită iubirea lui Dumnezeu într-o manieră unică, cea care este perfect potrivită pentru fiecare.

Aceasta este o infinită Graţie ce se manifestă în special în relaţiile interumane, în armonia vieţii cotidiene, în aspiraţia către Divinitate, şi ne

rugăm îngerilor minunii iubirii să o coboare şi asupra noastră. Trebuie, de aceea, să fim mereu atenţi şi detaşaţi de toate elementele şi forţele negative, astfel încât să fim elevat receptivi şi pregătiţi să primim dragostea în viaţa noastră. Cu cât puritatea noastră este mai mare, cu atât mai mult vom conştientiza puterea de a iubi, îndepărtându-ne de forţele negative şi descoperind o comoară unică, divină.

Iubirea este o experienţă atât de înălţătoare, încât putem doar să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest minunat dar. Atunci când ne păstrăm puritatea, când acţionăm transfigurator asupra propriei fiinţe, când avem puterea de a răspunde de faptele noastre şi de a rămâne orientaţi pozitiv, atunci suntem deschişi pentru cea mai minunată experienţă pe care spiritul uman o poate avea, aceea a iubirii infinite de Dumnezeu.

Singurul lucru care ni se cere este să fim pregătiţi, adică să ne purificăm inimile şi să ne deschidem sufletul pentru a putea primi graţia iubirii. Iată de ce ne rugăm îngerilor minunii iubirii să ne călăuzească spre acest scop. În clipa în care vom simţi în inima noastră dragostea, o vom regăsi şi în tot ceea ce ne înconjoară. Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite sau încorsetări. Ea pătrunde în fiecare substanţă, în fiecare element al creaţiei, fiind energia cea mai rapidă care ne conduce către El.

Padre Pio (1887-1968) Padre Pio a fost si ramane omul sperantei. De-a lungul intregii sa le existente, in mijlocul celor mai mari si mai obscure dificultati, a continuat mereu sa priveasca inainte cu optimism, incredere si iubire. Avea initiative marete si o credinta care provoca miracolele. Era un om care credea in progres: spitalul sau in slujba bolnavilor s-a aflat in frunte, inca de la inceput.Viata lui privata n-a fost niciodata inrobita in fata conventiilor sau a regulilor lipsite de sens.Era de o foarte blanda afectiune. Iubea oamenii. Plangea alaturi de cei disperati, suferea pentru ei, radea cu cei ce erau multumiti.

Pe 20 septembrie 1918, pe un munte golas si sterp, intr-un decor sarac din punct de vedere social si lipsit de semnificatie, s-a petrecut unul din cele mai importante evenimente mistice din toate timpurile: imprimarea stigmatelor lui Isus Cristos pe trupul acelui biet calugar capucin.In istoria crestina, prin termenul de stigmare se intelegere fenomenul de reproducere totala sau partiala a celor 5 rani a lui Cristos pe trupul unor sfinti sau a unor personaje mistice.Din punct de vedere religios, Padre Pio are o maretie indiscutabila. Cu stigmatele care le-a purtat toata viata si cu celelalte suferinte fizice si morale, Padre Pio atrage atentia oamenilor asupra trupului lui Isus ca mijloc de mantuire.In vremea noastra, ispita de a uita realitatea trupului lui Cristos e foarte mare. Iar Dumnezeu ne-a trimis acest om cu datoria de a ne reaminti adevarul.Dar Padre Pio nu e doar un mare sfant. In el se regasesc toate fenomenele tipice ale fenomenelor yoga, ale doctrinelor orientale, ale lumii paranormale: bilocatia, levitatia, citirea gandurilor, premonitia, clarviziunea.Prietenului sau Angelo Battisti, care il intreba in legatura cu aceste fapte, intr-o zi i-a spus: "Angiolino, eu sunt o taina chiar si pentru mine insumi."Dupa moartea sa, faima lui Padre Pio a crecut mereu. I-au fost deja dedicate 200 de monumente. "Grupurile de rugaciune" care s-au inspirat din opera lui apar cu miile in lume. Are admiratori si

credinciosi chiar si printre protestanti, anglicani, hindusi, budisti. E un om care va fi tot mai iubit de catre oameni. E destul sa incepi sa-l cunosti pentru a fi fascinat de el.

Sfantul Padre Pio si ingerul pazitorPadre Pio avea o cu totul deosebita, delicata, respectoasa devotiune pentru ingerul pazitor. "Micul sau tovaras din copilarie", "bunul ingeras", i-a fost intotdeana de ajutor. A fost un prieten ascultator, prompt, punctual, care, ca un mare maestru de sfintenie, a exercitat asupra lui o continua stimulare de a progrsa in exersarea tuturor virtutilor.Actiunea lui asidua si discreta i-a fost calauza, sfat si ajutor.Daca din rautatea fortelor demoniace, unele scrisori de la confesorii sai ii ajungeau patate cu cerneala, el stia cum sa le faca lizibile pentru ca "ingerasul ii sugerase ca, la primirea scrisorii, sa o stropeasca cu apa sfintita inainte de a o deschide".

Ingerul pazitor ii serveste de translator lui Padre PioIngerul pazitor ii deslusea franceza lui Padre Pio care nu studiase, ii traducea din greaca pe care el nu o cunostea si era profesorul sau de limbi."Cerestile personaje nu inceteaza sa ma viziteze si sa ma faca sa gust mai dinainte incantarea fericitilor. Si daca misiunea ingerului nostru pazitor e grea, cea a ingerului meu este cu siguranta si mai grea, trebuind sa faca si pe interpretul in trei limbi." Apela la ajutorul ingerului pazitor: "As vrea sa am o voce foarte puternica pentru a-i indemna pe pacatosii lumii s-o iubeasca pe Sfanta Fecioara. Dar cum aceasta nu sta in puterea mea, l-am rugat si-l voi ruga pe ingerasul meu sa indeplineasca pentru mine aceasta misiune."Ingerul pazitor era prietenul sau intim care, dimineata, dupa ce-l trezea, lauda impreuna cu el pe Domnul: "Chiar noaptea, cand inchid ochii vad cum se ridica valul si mi se deschide in fata Paradisul; leganat de aceasta viziune adorm cu un suras de dulce beatitudine pe buze si cu fruntea destinsa intr-o liniste perfecta, asteptand ca micul meu tovaras din copilarie sa vina sa ma trezeasca si astfel sa inaltam impreuna laudele de dimineata spre desfatarea inimilor noastre."In atacurile infernale, ingerul pazitor, prietenul invizibil, era acela care ii alina durerile: "Prietenul meu din copilarie cauta sa potoleasca durerile pe care mi le produc acei necurati apostati, leganandu-mi spirtul pe valurile sperantei."Cand ingerul nu intervenea cu destula solicitudine, Padre Pio, in mod confidential, stia sa-l miste chiar printr-o dojana fraterna: "Nu va mai spun cum ma lovesc nenorocitii aia. Uneori simt ca sunt gata sa mor. Sambata mi s-a parut chiar ca vor sa ma termine si nu mai stiam ce sfainti sa chem in ajutor. M-am adresat ingerului meu. Dupa ce s-a lasat un pic asteptat, iata-l in sfarsit zburand in jurul meu si cu vocea sa ingereasca cantand imnuri maiestatii divine. S-a intamplat ca am strigat cu asprime la el ca s-a lasat atat de mult asteptat, in timp ce eu nu incetam sa-l chem in ajutorul meu. Ca sa-l pedepsesc, nu voiam sa ma mai uit la el, voiam sa ma indepartez, sa fug de el, dar el sarmanul m-a ajuns aproape plangand pana cand, ridicand privirea l-am privit in ochi si am vazut ca-i parea foarte rau"... "Iti sunt mereu alaturi - mi-a spus - voi actiona intotdeauna in jurul tau, afectiunea mea pentru tine nu se va stinge nici cu viata."Padre Pio a recunoscut si a apreciat functia de "mesager" a prietenului invizibil. "Daca ai nevoie de mine - le repeta fiilor sai spirituali - trimite-mi ingerul tau pazitor." Si avea mult de lucru, ore in sir, ziua si noaptea, pentru a asculta "mesajele" fiilor sai spirituali pe care multe creaturi ingeresti ascultatoare i le aduceau.

Ingerii pazitori in viata lui Padre PioPadre Pio urmarea intotdeauna sa le imprime fiilor sai spirituali iubirea fata de ingerii pazitori care, chiar de la nasterea noastra, lumineaza, ocrotesc si calauzesc orice creatura umana.Ingerul pazitor ii facea adeseori pretioase servicii. Lui ii incredinta numeroase sarcini care priveau ministerul sau sacerdotal.

Pentru a-i ajuta, in caz de nevoie, pe fiii sai spirituali de departe, il trimitea intotdeauna pe ingerul pazitor.

Intr-o zi, englezul Cecil Hunpherey-Smith, cunoscut fiu spiritual al pui Padre Pio, in timp ce se afla in Italia, a avut un accident de automobil si a fost ranit grav. Un prieten, gasindu-l intr-o stare foarte critica, s-a dus la un oficiu postal sa ii trimita o telegrama lui Padre Pio, in care ii cerea sa se roage pentru Cecil. Cand a dat telegrama oficiantului postal, acesta i-a inmanat o alta telegrama care tocmai sosise pe adresa sa si care venea de la San Giovanni Rotondo. In aceasta, Padre Pio il asigura ca se va ruga pentru vindecarea lui Cecil Hunpherey-Smith.Au trecut cateva luni inainte ca Cecil sa fie in stare sa calatoreasca. Dar de indata ce s-a vindecat, s-a dus impreuna cu prietenul sau la San Giovanni Rotondo pentru a-i multumi lui Padre Pio.Ajunsi la manastire, s-au intalnit cu onoratul parinte, i-au multumit pentru rugaciuni si, pentru a-si satisface curiozitatea, l-am intrebat pe Padre Pio cum de aflase de accident si cum facuse sa le trimita, atat de rapid, telegrama prin care ii asigura ca se va ruga.Padre Pio, cu un zambet larg pe buze, le-a spus: "Credeti ca ingerii sunt la fel de inceti ca avioanele?"Este explicabil, asadar, de ce le recomanda tuturor o cinstire plina de simtire si evlavie a ingerilor.

Despre ingerul pazitor intr-o scrisoare a lui Padre Pio catre una dintre fiicele sale spirituale Bunul tau inger pazitor sa vegheze intotdeauna asupra ta, sa fie calauza ta, care sa te conduca pe aspra carare a vietii; sa te pazeasca mereu in harul lui Isus, sa te tina pe bratele sale, sa te ocroteasca cu aripile sale de toate capcanele lumii, ale diavolului si a le trupului.Sa ai o mare devotiune fata de acest benefic inger.Cat de mangaietor este gandul ca alaturi de noi avem un spirit care, din leagan pana in mormant, nu ne paraseste nici o clipa, nici macar atunci cand indraznim sa pacatuim! Acest spirit ceresc ne calauzeste, ne ocroteste ca un prieten, ca un frate.Este peste masura de linistitor sa stim ca acest inger se roaga neincetat pentru noi, ofera lui Dumnezeu toate actiunile si faptele bune pe care le facem, gandurile noastre, dorintele noastre, daca sunt curate. Sa nu-l uitam pe acest tovaras nevazut, mereu prezent, gata intotdeauna sa ne asculte si cat de poate de prompt in a ne mangaia. O, delicioasa intimitate, o, fericita companie, daca am sti s-o intelegem!Sa-l ai mereu in fata ochilor mintii, sa-ti amintesti deseori de prezenta acestui inger, sa-i multumesti, sa i te rogi, sa-i fii intotdeauna o buna companie. Deschide-te si martureste-i lui durerile tale; sa-ti fie in continuu teama sa ofensezi puritatea privirii sale. Sa stii asta si sa ti-o intiparesti bine in minte. El este atat de delicat, atat de sensibil. Lui sa i te adresezi in ceasurile de mare neliniste si vei simti efectele sale benefice.Sa nu spui niciodata ca esti singura in lupta cu dusmanii nostri; sa nu spui niciodata ca nu ai un suflet caruia sa i te poti marturisi cu sinceritate. Ar fi o mare nedreptate care i s-ar face acestui mesager ceresc."Aminteste-ti ca Dumnezeu este in noi cand suntem in harul Sau, si in afara noastra cand suntem in pacat: dar ingerul Sau nu neparaseste niciodata. El este cel mai sincer si de incredere prieten, chiar si atunci cand facem greseala sa-l intristam prin reaua noatra comportare".(Padre Pio)

Dionisie Areopagitul si Ierarhiile angelice Dionisie Areopagitul este cea mai mare autoritate în materie de angeologie creştină. Opera sa include mai multe cărţi legate de lumea îngerilor, dintre care enumerăm următoarele lucrări: "lerarhia celestă", "lerarhia eclesiastică", "Numele divine" şi "Epistolă". Considerată poate cea preţioasă mărturie a misticismului occidental şi a creştinismului timpuriu, "lerarhia celestă" este cel mai celebru text al angeologiei creştine. Acest text reuneşte şi codifică înţelepciunea milenară transmisă de-a lungul secolelor de oamenii care au atins cele mai înalte trepte ale desăvârşirii spirituale. În această lucrare Areopagitul spune că ierarhiile angelice cereşti participă la guvernarea întregii creaţii şi sunt mult mai apropiate de Principiul Divin, reflectând într-o proporţie mult mai mare voinţa divină, decât se produce

aceasta în cazul oamenilor: "iluminările Principiului Divin se împlinesc mai întâi în ei şi apoi prin ei ni se transmit nouă, oamenilor, revelaţiile superioare."

Cât despre ierarhiile cereşti propriu-zise, Dionisie revelează că ele sunt în număr de nouă, la rândul lor subîmpărţite în trei ordine majore (numite triade): primul ordin se află cel mai aproape de Dumnezeu şi cuprinde Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, cei "cu mulţi ochi şi multe aripi". Al doilea ordin conţine Domniile, Virtuţile (sau Puterile) şi Stăpânirile; iar cel de-al treilea ordin este format din Întâietori, Arhangheli şi Îngeri (păzitori). Numele fiecărei triade angelice indică caracteristica divină proprie ei, ne explică Dionisie Areopagitul: "Sfântul nume al Serafimilor semnifică «aceia care ard» sau, mai limpede spus, «aceia care purifică». Cel al Heruvimilor semnifică "cunoaşterea plenară" sau "efuziunea înţelepciunii". Numele Tronurilor indică vecinătatea tronului divin, fiind vorba deci de spirite foarte înalte care se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu şi primesc în manieră directă şi imediată perfecţiunea şi cunoaşterea divină."

Să vedem ce revelaţii face Dionisie despre triada intermediară: "Eu cred că numele revelator al sfintelor Domnii ne arată capacitatea lor de elevare, care niciodată nu este diminuată, fiind liberă de orice compromis; ele nu coboară, nu răspund niciodată unei acţiuni dizarmonioase, sunt deasupra oricărei aserviri degradante şi sunt cât mai mult timp posibil în comuniune cu Principiul Divin. Numele sfintelor Virtuţi semnifică curaj în toate activităţile, ele nu obosesc niciodată să acumuleze lumina Principiului Divin şi sunt intens şi ferm orientate spre a-l reflecta pe Dumnezeu în fiinţa lor. Cât despre numele sfintelor Stăpâniri, acesta arată egalitatea în grad cu Domniile şi cu Virtuţile, abilitatea de a acumula daruri divine şi puteri supraomeneşti; ele nu abuzează tiranic de forţele lor, utilizându-le în mod egoist, ci urmăresc permanent să se eleveze pe sine şi să-şi eleveze subordonaţii către realităţile divine; ele tind să asimileze Principiul Puterii Divine, izvorul oricărei puteri şi pe care o reflectă, dăruind-o dezinteresat, pe căt posibil, îngerilor."

Şi iată în sfărşit a treia ierarhie cerească despre care Dionisie spune: "Numele Întâietorilor indică un caracter divin suveran şi o putere de comandă, care este în perfectă consonanţă cu puterile suverane; ei se modelează după acelaşi Principiu Unic, izvor al tuturor principiilor; ei, cu ajutorul bunei coordonări a ierarhiilor suverane, exprimă acest principiu ca Principiu ordonator suveran. Sfântul ordin al Arhanghelilor, prin poziţia sa centrală în ierarhie este legat în mod egal atăt de sfinţii Întâietori cât şi de Îngeri; ei primesc pe scară ierarhică lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor superioare şi le transmit plini de bunătate Îngerilor, care la rândul lor ni le manifestă nouă, ca răspuns la sfintele acţiuni şi rugăciuni ale celor care devin iluminaţi de Dumnezeu. Cu Îngerii, cum am spus, se încheie şi se completează ordinele Fiinţelor cereşti, pentru că Îngerii, ultimele dintre entităţile cereşti, posedă caracterul de mesageri şi sunt cei mai apropiaţi de noi; de aceea, mai mult lor decât celorlalţi li se potriveşte numele de îngeri deoarece sarcina lor este aceea de a se ocupa de tot ceea ce este manifestat, şi mai mult, de lucrurile din lumea aceasta. Din acest motiv, Înţelepciunea Divină a încredinţat Îngerilor ierarhia noastră umană, desemnându-1 pe Mihail principe al poporului evreu, şi chemând şi alţi îngeri să prezideze peste diferite popoare. De aceea, în antichitate se spunea că se stabilesc hotarele unui popor după numărul îngerilor lui Dumnezeu care-1 ocrotesc."

Rezumând îndatoririle şi rolul ierarhiilor cereşti, Dionisie Areopagitul afirmă că: "Inteligenţele cereşti sunt toate revelatoare şi mesagere a ceea ce le precede în ierarhie. Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare după forţele lor, sunt sub tutela spiritelor animate direct de Dumnezeu. Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorinţa sa de a ajuta fiinţele să se eleveze şi să se desăvârşească, dispunerea fiecărei fiinţe raţionale şi inteligente în cadrul unei ierarhii a ordinii sacre. […] După părerea mea, mai este un lucru care merită o reflexie profundă: tradiţia Loghia-ei spune despre îngeri că sunt «mii de milioane» şi «zece mii de miriade», repetând şi multiplicând pentru aceasta numerele cele mai mari pe care noi le folosim, cu intenţia clară de a revela că numărul

fiinţelor cereşti este incalculabil. Şi chiar mai multe sunt fericirile manifestate de aceste Inteligenţe supraomeneşti, avînd o înţelegere mult superioară capacităţii noastre. Ele ar putea fi percepute de mintea noastră ştiind că posedă o cunoaştere cerească, supraomenească, dăruită lor de Principiul Divin omniscient, Izvor al Înţelepciunii, Principiu Suveran, Cauză Creatoare, Putere care cuprinde şi îmbrăţişează toate fiinţele, Dumnezeu Tatăl

Paradisul (Divina Comedie - Dante Alighieri) Un aspect mai puţin cunoscut despre marele poet italian Dante Aligheri este acela că el era un iniţiat, fiind membru al unei grupări ezoterice mistice Fideli del’Amor. În monumentala sa lucrare, Divina Comedia, Dante descrie periplul său iniţiatic prin diferitele tărâmuri subtile, prin care a fost ghidat de iubita sa Beatrice, care părăsise deja lumea fizică. În Cântul 28 din Paradisul, poetul face o descriere foarte exactă, dar în acelaşi timp şi foarte plastică, a celor 9 coruri angelice pe care le-a văzut în călătoria sa uimitoare.

Cântul 28

Când ea, care-mi sădeşte raiu-n minte, sfîrşi s-arate-adevărata stare a specii-umane-n viaţa ei prezinte, cum vede-un om într-o oglind-o zare ce-o dă aprinsă-n dosu-i o făclie, cât timp în văz şi-n cuget nici n-o are, şi cum se-ntoarce-apoi, voind să ştie de este-aieve-n dos ca-n faţa lui, şi vede-acord ca-n vers şi melodie; precum îmi amintesc, la fel făcui privind în mândrii ochi în cari iubirea Întinse laţu-n care prins eu fui. şi-aşa mă-ntoarsei şi-mi izbi privirea aceea ce-ntr-acest volum s-arată oricând cu-adinsul îi observi rotirea: un punct văzui, ce-aşa de-nflăcărată lucoare-avea, că via lui lumină, de-nfoacă ochii,-i face orbi deodată; şi chiar şi-o stea, ce-aici ni-e mai puţină, ar fi putut, cum vezi o stea cu stea alături stând, să-ţi par-o lună plină. Departe-atât, cât poate ţi-ar părea un cerc de luna care-l zugrăveşte când deşi vapori s-au strâns pe lângă ea,

departe-atât un cerc de foc roteşte şi iute-astfel că-i lin pe lângă el supremul cerc ce lumea ne-ocoleşte. De-al doilea este-ncins acest inel, de-al treilea el, şi, rând pe rând, de-acinde un cerc pe-alt cerc aşa se-ncing la fel. Mai sus apoi al şaptelea se-ntinde şi-atât de larg, c-a Herei servă, poate, ar fi prea strâmtă-n sineşi a-l cuprinde. Vin alte două roţi apoi şi toate pe cât de primul cerc se-ndepărtau, pe-atâta-n curs aveau mai line roate, şi-atât mai sincer foc le-nflăcărau pe cât de-aproape-s de lumina pură, fiind, cred eu, că mai pătruns-o au. Iar doamna mea, văzând în cât-arsură de dor eram: — „De-acest focşor divin atârnă tot, şi ceruri şi natură. Să ştii că primul cerc, cel mai vecin cu el, roteşte-aşa de iute-o cale prin multul său amor de care-i plin.“ Dar eu: — „De-ar fi şi-n lumile mortale un curs astfel cum văd în cerul sfânt, sătul aş fi cu-aceste spuse-a tale;

ci,-n lumea ce-o vedem de pe pământ, eu văd rotiri cu-atâta mai divine pe cât de centru mai departe sunt. Deci, dorul meu de-i scris să aib-o fine aci-ntr-acest sublim şi-angelic templu ce numai foc şi-amor cuprinde-n sine, dorire-aş să mai ştiu de ce-n exemplu nu-i totu-asemeni cum ni-l dă izvodul, căci eu degeaba stau şi le contemplu.“ — „Spre-atare nod de n-ai tu mâni în modul cerut să-l tai, nu-ţi fie de minune, căci strâns aşa prin ne-ncercare-i nodul.“ Aşa mi-a zis, şi-apoi: „De-ai gând a pune sfârşit dorinţei, prinde-mi ale mele cuvinte-n cap şi-ascultă ce voi spune. Sunt cruguri strâmte-ori largi a multor stele, cum e puţin-ori mult-acea virtute ce-n toate-ale lor părţi e pusă-n ele. Un plus de bun vrea plusul şi-n salute; salutea-n plus şi-un plus de corp voieşte, când are-ale lui părţi egal umplute. Deci ăstui cerc, ce-n sine-aici răpeşte Întreaga lume,-acela-i corespunde ce mai perfect şi ştie şi iubeşte. şi-acum, de pui măsura-n roţi oriunde, conform virtuţii lor, nu pe-aparenţa substanţelor ce par a fi rotunde, tu poţi vedea ce-adâncă-i conivenţa de mare-ori mic şi mult ori mai puţin În orice crug, cum are-nteligenţa.“ Precum rămâne splendid şi senin văzduhul sus, când vântul nordic bate umflând al său obraz, pe cel mai lin, şi-mprăştie noaptea ceţii, ce-adunate zăcea pe văi, şi râde cerul iar cu tot ce are mândru să ne-arate, aşa fui eu, când ea mi-a dat ca dar acest răspuns şi spre-adevăr vedere

mi-a dat, să-l văd ca steaua-n cer de clar. Iar, când tăcu, atâta scânteiere cum dă un fier din foc, prin toată zarea aşa-mprăştiau scântei şi-aceste sfere; şi-oricare foc un roi făcea-şi cărarea şi-atâte-au fost că roiurile-n zbor Întrec la şah de mii de ori dublarea. şi-osana le-auzeam din cor în cor spre punctul fix ce-i vecinicul lor ubi şi-n veci le-o fi ca fost din veci al lor. Iar ea, văzându-mi gândurile dubii ce-aveam, mi-a zis: — „în cercurile prime tu vezi aici Serafii şi Cherubii; urmează centrul lor cu-aşa iuţime spre-a fi, cât pot, la fel cu punctul clar, şi pot a fi, căci au vederi sublime. Alt cerc de-amoruri ce mai sus apar se cheamă Tronuri ale feţii sfinte, căci ei treimii prime-i pun hotar. Să ştii c-a lor plăcere-o simt fierbinte, pe-atât pe cât mai mult şi pot să vază În cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte. A fi ferice deci se-ntemeiază, cum vezi de-aici, pe actul contemplării, căci actul de-a iubi abia-i urmează. Măsura ăstui văz e plata cării din bune-vreri şi har cuprinsu-i creşte, şi-aşa gradat sporeşte-n susul scării. Triad-a doua, care-aci-ncolţeşte şi ea-ntr-o primăvară-nvecinicită, căci noaptea din Berbec n-o desfrunzeşte, de-a pururi cini-osana fericită cu trei psalmodii ce răsună-n trei rotiri ferice-n ordinea-ntreită. E triplă ierarhie-aici de zei: Domnii mai sus, Virtuţi a doua gloată, Puteri se cheam-al treilea rang al ei.

Apoi a şaptea şi cu-a opta roată Principi-o fac şi-Arhangeli, iar în prag e joc de Îngeri cea din urmă toată. În sus priveşte-oricare-acest şirag, ci-aşa lucrează-n jos, că primul bine le-atrage-n sus, şi-n jos ele-l atrag. Iar Dionis, cu-ardoare făr’ de fine privind aceste roţi, numiri le-a, pus

şi-n toate le-a-mpărţit aşa ca mine. Grigore îns-apoi pe-alt drum s-a dus; de-aceea,-n cer când ochii şi-i deschise, a râs de sine însuşi cum le-a spus. şi,-aşa de-ascuns un adevăr de-l scrise un om mortal, să nu te miri; socoti că cel ce le văzu i le vestise ca multe-asemeni taine-a ăstor roţi.

Sfantul Bernard Bernard de Clairvaux cunoscut şi ca Sfântul Bernard (1090 – 1153) a fost mai întâi conte de Châtillon şi apoi călugăr. La 18 mai 1113, Bernard intră în Ordinul Cistercian. Dacă la data intrării sale în viaţa monahală, ordinul nu depăşise stadiul anonimatului, în deceniile următoare cistercienii vor deveni, datorită personalităţii acestui tânar nobil burgund, pentru mai multe secole, cel mai important şi influent ordin monastic catolic.

"Să-i iubim pe îngeri, care sunt călăuzitorii şi tutorii noştri, constituiţi şi daţi nouă de Tatăl. Acum cu adevărat suntem fii ai lui Dumnezeu. Aceasta suntem, chiar dacă nu o înţelegem prea limpede, pentru că încă suntem ca nişte copii. Dar chiar dacă încă suntem copii şi ne rămâne de parcurs un drum atât de lung şi de periculos, de ce ne-am teme cu nişte protectori atât de mari? Ei nu pot fi nici înfrânţi, nici înşelaţi şi ne păzesc în toate "căile noastre". Sunt fideli, sunt prudenţi, sunt puternici. De ce să ne facem griji? Trebuie doar să-i urmăm, să fim alături de ei şi astfel vom rămâne sub ocrotirea lui Dumnezeu."

Francisc din Assisi (1181/1182 - 1226) Teolog si poet italian; numele laic Giovanni Bernardone (1182-1226), fondatorul ordinelor franciscanilor, clariselor si tertiarilor. Este sarbatorit de Biserica romano-catolica la 4 octombrie.

Sfîntul Francisc d'Assisi nu şi-a propus să devină un sfînt, dar şi-a stabilit ca ideal în viaţă să respecte strict Învăţăturile lui Iisus.

El este un sfînt al sărăciei, al umilinţei, al iubirii.

Viaţa lui Francisc d'Assisi este plină de miracole, de parcă Dumnezeu coborîse pe pămînt. L-a ghidat clipă de clipă, iar la sfîrşit i-a dăruit cea mai înaltă bucurie la care poate visa un om.

În marea sa puritate, Francisc a ascultat întotdeauna de semnele pe care i le trimitea Dumnezeu în momentele de cumpănă, abandonîndu-se total Voinţei divine.

Odată, plimbîndu-se cufundat în sine şi dialogînd cu vocea interioară, nu auzi clopoţeii care desemnau leproşii. Conform legii, aceştia nu aveau voie să se apropie prea mult de un om sănătos. Supus vocii interioare, Francisc se auzi spunînd leprosului: Vrei să te descoperi? Rostise cu blîndă hotărîre dorinţa, ca un medic care-i cere pacientului să-i arate rana. Surprins, omul zise: Ştii că e oprit să vorbesc cu tine!

Cu o putere ce nu ştia de unde venea, Francisc a întins mîinile, simţind mirosul de boală, de stătut, de putreziciune şi nespălare. Încet, dezveli faţa necunoscutului. Ceea ce văzu depăşea cu mult închipuirea lui. Îşi înghiţi ţipătul de oroare în ultima clipă. Sînt frumos?, glumi dureros fiinţa nenorocită dinaintea

lui. Într-un elan de milostivire, Francisc întinse braţele şi apropie obrazul frumos şi tînăr de faţa aceea cumplit de hidoasă şi o sărută. În momentul următor îl copleşi un miros de trandafiri şi o pace nesfîrşită îi urcă în mărul lui Adam. Sînt fratele tău, nu te teme, i-a spus necunoscutului. Atunci, ochii bolnavului luciră adînc într-o căldură insuportabilă.

Francisc se desprinse parcă de pămînt, plutind. Totul în jur se înlănţui într-un vîrtej luminos, care luă forma unei spirale ce urca spre cer, ca o jertfă primită de Înalt. Îşi învinsese sila, se învinsese pe sine.

Brusc, s-a trezit singur. Unde a dispărut omul, ca topit, ca o nălucă? Francisc începea să se obişnuiască să trăiască într-o lume a miracolelor, o lume în care Cerul cobora pe Pămînt pentru el, pentru a-l învăţa ce este iubirea pentru tot ce există.

Intelegea graiul animalelor si pasarilor

Marea lui umilinţă şi puritate l-au făcut să înţeleagă şi graiul animalelor, cărora le predica la fel ca şi oamenilor.

Odată, a fost surprins vorbind unei mulţimi imense de păsări, de toate soiurile. Păsărelelor, le spunea el ca unor copii, voi sînteţi îndatorate Domnului nostru Creator şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc. Şi voi nu trebuie să ştiţi să toarceţi sau să coaseţi. El vă dă totul de-a gata. De aceea, surioarele mele, păziţi-vă de păcatul nerecunoştinţei şi întotdeauna străduiţi-vă să-l iubiţi pe Dumnezeu. Păsărelele l-au ascultat în linişte, cu ochişorii ţintă la el, iar acum, la sfîrşit, şi-au plecat cu umilinţă capetele pînă la pămînt şi prin gesturi şi triluri dovediră că omul sfînt le-a bucurat peste măsură. Formară apoi din trupurile lor în zbor o cruce pe cer, dupa care s-au răspîndit spre toate cele patru puncte cardinale, aşa cum se vor răspîndi sărăcuţii, gîndea Francisc.

Dar nu doar blîndele păsărele ascultau vrăjite cuvîntul Sfîntului Francisc. Un lup care terorizase un ţinut întreg, omorînd chiar şi oameni, fu îmblînzit imediat cînd Francisc îi vorbi: Vino aici, frate lup. Eu ştiu că eşti flămînd şi de aceea ai devenit rău, dar nu e drept să-i faci atîtea necazuri omului creat dupa chipul şi asemănarea Stăpînului nostru, Creatorul. Lupul stătea smerit la picioarele omului sfînt. Promite-mi că nu vei mai ucide şi ne vom îngriji de tine, să nu duci lipsă de nimic... Lupul făcu semn că a înţeles şi s-a ţinut de cuvînt. A devenit răsfăţatul tuturor şi a murit de bătrîneţe. Oamenii au plîns după el ca după un prieten.

Fratele FocÎn timpul celei de-a patra cruciade, Francisc, pentru a împiedica vărsările de sînge, s-a dus să vorbească cu sultanul. S-a lăsat prins de inamic şi ajunse, bătut, în faţa sultanului.

Pentru a-i verifica puterea credinţei în Dumnezeul lui, Sultanul l-a pus să treacă printr-un foc mare de lemne.

Fără frică, Francisc se apropie, rugîndu-se în gînd: Frate focule, să nu-mi faci nici un rău, doar ştii că am fost întotdeauna fierbinte pentru Christos şi, deci, îţi aparţin! Lasă-mă să trec printre valurile tale!

Păşeşte apoi, fără să se ardă, face de trei ori în lungime drumul de la un capăt la altul.

Ingerul

Datorită purităţii sale sufleteşti şi a iubirii intense faţă de Dumnezeu, la un anumit moment, Sfântul a fost binecuvântat de un înger care a apărut alături de el ţinând în mână o vioară şi un arcuş. Îngerul i-a spus atunci Sfântului Francisc că va cânta pentru el la fel cum cântă îngerii în faţa Tronului de lumină pură al lui Dumnezeu.

Apoi îngerul a trecut arcuşul peste o coardă a viorii, generând astfel numai un singur sunet, de o puritate şi de o complexitate extraordinare. Acest sunet unic a fost însă atât de suav şi copleşitor, încât i-a umplut întregul suflet cu bucurie. Sfântul Francisc a relatat ulterior că dacă acea sublimă armonie ar fi fost şi mai intensă, el ar fi murit chiar atunci de atâta armonie şi fericire.

Stigmatele

De Ziua Sfintei Cruci se afla, ca de obicei, cufundat în rugăciunile de dimineaţă, meditînd asupra patimilor Mîntuitorului.

Ruga era atît de profundă, încît s-a identificat atunci perfect cu Iisus de pe cruce şi a simţit în fiinţa lui toate suferinţele Lui.

La ieşirea din meditaţie, avea semnul suferinţei lui Iisus în trupul lui. Stigmatele, cinci la număr, erau răni în care sîngele gîlgîia. Mirosea a flori.

Le ascunse cu grijă şi foarte puţini şi-au dat seama că existau. Abia la moartea lui, nu prea îndepărtată de acest eveniment, ele au fost cunoscute de cei mulţi.

Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale Acolo unde este ura s-aduc iubire, Acolo unde este ofensa s-aduc iertare, Acolo unde este dezbinare s-aduc unire, Acolo unde este greseala s-aduc adevar, Acolo unde este neincredere s-aduc credinta, Acolo unde este disperare s-aduc speranta, Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta, Acolo unde este tristete s-aduc bucurie. O, Stapane, nu te-am cautat atat Spre a fi consolat... cat pentru a consola, Spre a fi inteles... cat pentru a intelege, Spre a fi iubit... cat pentru a iubi. Deoarece: Dand... primesti, Pierzand... gasesti, Iertand... esti iertat, Murind... reinvii la viata eterna!