II. ECONOMIE MONDIALĂ RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

INVESTIŢIILE STRĂINE ŞI ROLUL LOR ÎN STABILIZAREA ŞI CREŞTEREA ECONOMIEI NAŢIONALE

Rodica BURBULEA, conf.univ.,dr., ULIM

ABSTRACT. Foreign investments and their role in the stabilization and growth of the national economy International practice shows that in this situation the main factor to revive economic growth is providing a solid and permanent flow of capital. Given that capital accumulations in Moldova in recent years have reached values determined, the main source of investment in the near future remains foreign capital. In this context, the need for a comprehensive study of the environment that would promote capital flows and specific methods of attracting investment.

Investiţiile străine directe sunt un factor considerabil în asigurarea creşterii economice atât în ansamblu, cât şi pentru fiecare ţară aparte. investiţiile străine directe influenţează creşterea economică atât prin contribuţia lor la formarea volumelor şi îmbunătăţirea calităţii lor, cât şi prin alţi factori, cum ar fi transferul de tehnologii moderne, dezvoltarea şi perfecţionarea resurselor umane, implementarea noilor forme manageriale şi organizatorice, extinderea pieţelor de schimb şi internaţionalizarea producţiei. Ţările receptoare de investiţii străine, prin intermediul corporaţiilor transnaţionale, sunt incluse în reţeaua mondială de schimburi şi de comercializare a producţiei. Toţi aceşti factori influenţează şi asigură creşterea economică. Investiţiile corporale, precum şi cele necorporale (practici manageriale, organizatorice şi altele) integrează multitudinea factorilor care determină creşterea economică.

Din aceste considerente, în ultimele decenii în lume se desfăşoară o adevărată concurenţă între ţări în privinţa atragerii investiţiilor străine. Fiind conştiente de avantajele obţinute în urma atragerii investiţiilor străine, ţările în curs de dezvoltare şi chiar şi ţările dezvoltate pun un accent tot mai mare pe elaborarea şi promovarea politicilor de atragere a investiţiilor străine în economiile lor. Atragerea investiţiilor străine se încadrează în obiectivele de dezvoltare stabilite în fiecare ţară. Este logic că fiecare ţară urmăreşte asigurarea creşterii economice, ca sursă a creşterii nivelului de trai al poporului, în acest sens, politica atragerii investiţiilor străine devine o parte componentă a politicii economice a fiecărei ţări.

Politica economică a diferitelor ţări poate fi diversă, în funcţie de nivelul de dezvoltare social-economică şi culturală, de condiţiile naţionale specifice, de dotarea ţării cu resurse naturale ş. a. Ea este orientată în direcţia construirii unei economii naţionale eficiente, bazate pe stabilitate macroeconomică, pe politici monetare şi fiscale, care contribuie la realizarea obiectivelor de bază ale politicii economice.

Baza politicii atragerii investiţiilor străine în orice ţară o constituie liberalizarea activităţii economice în ansamblu, inclusiv liberalizarea mişcărilor capitalurilor. O astfel de liberalizare poate fi creată numai în ţările cu economie de piaţă. În fostele ţări socialiste, în care economia era centralizată, nu putea fi vorba despre liberalizarea activităţii economice. În aceste ţări nu existau condiţii nici pentru mişcarea capitalurilor, deci nici pentru atragerea investiţiilor străine. Anume lipsa investiţiilor străine în aceste economii a fost unul din factorii care au dus la stagnarea economiilor naţionale.

În scopul reformării economiilor centralizate în ţările pornite pe calea tranziţiei spre economia de piaţă au fost elaborate şi aprobate programe de stabilizare macroeconomică, accentul principal fiind pus pe stabilizarea macroeconomică, reducerea inflaţiei, a deficitului bugetar şi pe reformele investiţionale, care trebuiau să asigure transformarea economiilor centralizate în economia de piaţă.

Necesitatea atragerii investiţiilor străine în ţările aflate în tranziţie spre economia de piaţă a

118

generat crearea în fiecare din aceste ţări a unor legislaţii speciale în această privinţă, în ţările dezvoltate, de regulă, lipseşte legislaţia privind atragerea investiţiilor străine. Problemele investiţiilor străine în aceste state sunt reglementate de legislaţia unică cu privire la activitatea economică. Dar, având în vedere concurenţa existentă în ultimul deceniu pe piaţa internaţională a investiţiilor străine şi necesitatea înaltă în investiţii în statele aflate în tranziţie spre economia de piaţă, a fost creat un cadru juridic special, care prevede deschiderea completă a economiilor pentru investiţii şi crearea unor condiţii mai favorabile pentru atragerea investiţiilor străine.

Importanţa atragerii investiţiilor străine pentru ţările aflate în tranziţie spre economia de piaţă se confirmă şi prin faptul că ele au fost printre primele legi elaborate şi adoptate în cadrul creării bazei legislative a asigurării funcţionării mecanismelor economiei de piaţă în aceste ţări. Legile cu privire la atragerea investiţiilor străine au constituit chiar nucleul, în jurul căruia a fost dezvoltată legislaţia reglementării activităţii economice în celelalte domenii.

Legile respective, elaborate şi adoptate în ţările în tranziţie spre economia de piaţă, au o structură comună: acordarea dreptului de implementare; modul de constituire şi de înregis-trare a întreprinderilor cu investiţii străine; reglementarea dreptului de proprietate asupra bunurilor create de investitorii străini; modalitatea impozitării activităţii economice a întreprinderilor cu investiţii străine; sistemele de stimulente investiţionale ş. a.

Investiţiile străine reprezintă, pentru Republica Moldova, una din sursele ce asigură o creştere durabilă a economiei naţionale. Influenţa acestora asupra economiei naţionale este dublă. Pe de o parte este vorba de credite, împrumuturi şi investiţii prin intermediul cărora capitalul străin poate completa resursele financiare naţionale în aplicarea programului de macro-stabilizare, iar pe de altă parte capitalul străin joacă un rol fundamental în restructurarea şi modernizarea economiei naţionale.

Un rol deosebit în acest sens le revine investiţiilor străine directe, ce reprezintă un catalizator al dezvoltării economice pentru toate ţările din Europa Centrală şi de Est, şi permit a realiza proiecte majore şi însemnate, a atrage tehnologii avansate (spre exemplu la crearea unor produceri noi), la fel noi practici ale administrării corporative.

Investiţiile străine directe sînt privite ca o mişcare a capitalurilor ale căror zonă de deplasare nu se opreşte la graniţele naţionale, devenind o activitate internaţională.

Începînd cu anul 2010, datorită înviorării economiei mondiale şi stabilizării economice a principalelor ţări-investitori în Republica Moldova, se remarcă sporirea interesului investitorilor străini, vis-a-vis de posibilităţile oferite de economia naţională, fluxul investiţiilor străine demonstrând o sporire considerabilă. Potrivit rezultatelor pentru anul 2011, fluxul net al investiţiilor străine directe în economia naţională a constituit 274 mil. dolari SUA, ceea ce depăşeşte nivelul anului 2010 cu 38,8% şi reprezintă cel mai înalt ritm de creştere în ultimii patru ani.

Sporirea interesului investitorilor străini faţă de Moldova se confirmă şi de datele Camerei Înregistrării de Stat. Aşadar, cota-parte a întreprinderilor cu participarea capita-lului străin din numărul total al întreprinderilor noi înregistrate s-a majorat de la 6,8% în anul 2007 pînă la 8,1% în anul 2011 (tabelul1).

Tabelul 1. Dinamica întreprinderilor, inclusiv cu capital străin înregistrate în Republica Moldova

2007 2008 2009 2010 2011 Numărul întreprinderilor înregistrate 11480 9902 7220 6488 6740 Numărul întreprinderilor înregistrate cu participarea capitalului străin

785 770 484 552 615

Cota parte, % 6,8 7,8 6,7 8,5 9,1 Sursa: Camera Înregistrării de Stat

119

Analizînd datele statisticii internaţionale, remarcăm că există indicatori ce evaluează imaginea Republicii Moldova în diferite clasamente. Unul dintre aceşti indici este indicele "libertatea economică", calculat de către “Heritage Foundation”, ce caracterizează situaţia economică a Republicii Moldova şi atractivitatea acesteia pentru investitori. Potrivit datelor acestei organizaţii pentru anul 2012, scorul libertăţii economice pentru Republica Moldova este de 54.43 puncte, determinînd ca economia naţională să ocupe locul 124 din 179 de ţări cercetate. Republica Moldova se situează pe locul 40 printre 43 de ţări din regiunea Europei, iar scorul în ansamblu este sub valorile medii regionale şi mondiale (66,1 şi respectiv 59,5).

Poziţia Republicii Moldova a scăzut cu 1,3 puncte faţă de anul precedent, reflectând scoruri mai mici în patru din cele 10 componente ale libertăţii economice, şi anume libertatea contra corup-ţiei, libertatea comerţului, libertatea monetară şi cheltuielile guvernamentale, creşteri înregistrând libertatea de afaceri, libertatea muncii şi cea fiscală. Cît priveşte libertatea investiţională, Moldova deţine 35 de puncte, rămînînd la acelaşi nivel comparativ cu anul precedent.

În ultimii ani, guvernul a pus în aplicare măsuri de îmbunătăţire a transparenţei şi de reglementare generală a mediului de întreprinzător. Recentele reforme fiscale au făcut regimul fiscal destul de competitiv, investitorii străini şi autohtoni fiind trataţi în mod egal.

Concomitent cu progresele înregistrate ale Republicii Moldova, constatăm şi elementele negative descrise de către indicele nominalizat, printre care sistemul judiciar vulnerabil la interferenţele politice şi corupţie, protecţia drepturilor de proprietate, etc., ceea ce submi-nează perspectivele unei dezvoltări economice pe termen lung semnificative şi dinamice.

Tabelul 2. Republica Moldova în comparaţie cu ţările din regiune după indicele „libertatea economică” pentru anul 2012

Indicele „libertatea economică” Ţara locul punctajul

inclusiv indicele „libertatea investiţională”

Macedonia 43 68,5 60 Lituania 23 71,5 80 România 62 64,4 80 Albania 57 65,1 65 Moldova 124 54,4 35 Ucraina 163 46,1 20 Rusia 144 50,5 25 Belarus 153 49,0 20

Sursa: www.heritage.org

După atragerea investiţiilor străine directe pe cap de locuitor, conform datelor statisticii internaţionale (tabelul 3) putem spune, că înaintea Republicii Moldova se plasează atît ţările UE cît şi ţările CSI. La finele anului 2010 acest indicator a avut valoarea de 809 dolari SUA (în anul 2000 – 123,5 dolari SUA).

Totuşi, ţările precum Lituania, Slovacia, Slovenia, Letonia, Macedonia şi Costa Rica, asemănătoare după teritoriu şi numărul populaţiei cu Republica Moldova şi care de asemenea nu dispun de resurse naturale, au înregistrat un volum mai semnificativ de investiţii străine directe.

Comparativ cu Macedonia soldul investiţiilor străine directe pe cap de locuitor pentru Republica Moldova a fost de 2,3 ori mai mic, iar fluxul de investiţii străine directe pe cap de locuitor în anul 2010 de 1,8 ori mai mic.

Dacă de comparat cu indicatorii ţărilor-vecine România şi Ucraina, atunci soldul investiţiilor străine directe pe cap de locuitor în România a fost de 4,9 ori, iar fluxul de 2,6 ori mai mare, comparativ cu Ucraina de 1,4 ori şi 2,6 ori mai mare, respectiv.

120

Tabelul 3. Republica Moldova comparativ cu ţările lumii în anul 2010

Ţara

Teritoriul, mii km2

Populaţia, mil. Persoane

Fluxul ISD, mil. dolari

SUA

Soldul ISD, la sfîrşitul perioadei, mil. dolari

SUA

Fluxul ISD pe cap de locuitor,

dolari SUA

Soldul ISD pe cap de

locuitor, dolari SUA

Macedonia 25,7 2,04 207,46 3799,0 101,7 1862,3 Lituania 65,2 3,21 748,45 14110,0 233,2 4395,6 România 238,4 20,25 2941,00 80160,0 145,2 3958,5 Ucraina 603,6 45,62 6495,00 52310,0 142,4 1146,6 Moldova 35,8 3,56 197,4 2879,6 55,4 809 Slovacia 48,8 5,41 553,14 52200,0 102,2 9648,8 Slovenia 20,3 2,05 366,16 15730,0 178,6 7673,2 Letonia 64,6 2,22 369,00 11710,0 166,2 5274,8 Kazahstan 2.717,3 16,4 10676,75 83300,0 651,0 5079,3 Costa Rica 51,1 4,3 1465,63 13920,0 340,8 3237,2

Sursa: www.unctad.org

Republica Moldova se bucură de unele avantaje competitive, printre care putem menţiona: - acordurile cu ţările UE, ţările CSI şi unele ţări balcanice (oferă posibilitatea de a livra

mărfurile moldoveneşti pe aceste pieţe fără taxe vamale), - sistemul bancar şi monetar stabil, - amplasarea ţării la hotar cu Uniunea Europeană şi CSI (accesul la o piaţă de circa 800 mil. consumatori), - o reţea dezvoltată de telefonie mobilă şi telecomunicaţii, - un regim fiscal preferenţial (povara fiscală nu se resimte atît de puternic ca în ţările

vecine), - o forţă de muncă relativ ieftină.

Totuşi, necătînd la existenţa acestor beneficii volumul investiţiilor străine atrase este încă relativ scăzut.

În alt clasament internaţional, conform Raportului „Doing Business” 2012 al Băncii Mondiale, Republica Moldova a avansat cu 18 poziţii în ratingul mondial al ţărilor care şi-au îmbunătăţit mediul de afaceri, plasîndu-se pe locul 81 din 183 de ţări (conform Raportului „Doing Business” 2011, Republica Moldova se situa pe locul 99). Conform raportului respectiv Moldova a avansat la majoritatea indicilor, devansînd la indicii privind protejarea investiţiilor, plata taxelor şi îndeplinirea contractelor. E de remarcat şi faptul, că practic toate statele din regiune au devansat în clasament, cu excepţia Macedoniei (+12) şi Rusiei (+4). Această schimbare denotă faptul, că Republica Moldova a reuşit să promoveze, în comparaţie cu statele din regiune, reformele orientate spre crearea condiţiilor favorabile pentru mediul de afaceri. Totodată, raportul identifică ca rămîn a fi deosebit de împovă-rătoare pentru activitatea agenţilor economici următoarele domenii: primirea licenţelor pentru construcţii (poziţia 164), conectarea la energie electrică (160), desfăşurarea operaţiunilor de export-import (poziţia134), protecţia investitorilor (poziţia 111).

121

Tabelul 4. Republica Moldova în comparaţie cu ţările din regiune conform raportului Doing Business 2012

Economy

Ease

of D

oing

B

usin

es s

Ran

k

Star

ting

a B

usin

ess

Dea

ling

with

C

onstr

u- c

tion

Perm

its

Get

ting

elec

trici

ty

Reg

iste

ring

Prop

erty

Get

ting

Cre

dit

Prot

ectin

g In

vest

ors

Payi

ng

Taxe

s

Trad

ing

Acr

oss

Bor

ders

En

forc

- in

g C

ont r

acts

Clo

sing

a

Bus

ines

s

Lituania 27 101 47 81 7 48 65 62 28 15 40 Macedonia 22 6 61 121 49 24 17 26 67 60 55 România 72 63 123 165 70 8 46 154 72 56 97 Belarus 69 9 44 175 4 98 79 156 152 14 82 Albania 82 61 183 154 118 24 16 152 76 85 64

Moldova 81 88 164 160 18 40 111 83 134 26 91 Rusia 120 111 178 183 45 98 111 105 160 13 60

Ucraina 152 112 180 169 166 24 111 181 140 44 156 Sursa: www.doingbusiness.org

Totodată, în pofida subiectivităţii acestor rating-uri, mulţi investitori ţin cont de acest factor în procesul de estimare a locaţiei pentru plasarea investiţiilor. De aceea, una din sarcini constă în depunerea efortului pentru îmbunătăţirea poziţionării Moldovei în aceste clasamente.

În calitate de acţiuni concrete în vederea ameliorării mediului investiţional servesc: • dezvoltarea unei reţele de structuri specializate în finanţarea investiţională, precum şi orientarea instituţiilor de finanţare extrabancară spre activitatea investiţională; • crearea cadrului juridic vizând repatrierea capitalului, antrenarea avantajoasă a mijloacelor care ar putea deveni o sursă substanţială de finanţare a economiei Republicii Moldova; • formarea preţului în funcţie de condiţiile pieţii şi reeşalonarea plăţilor pentru obiectele privatizate; • simplificarea procedurilor pentru investiţiile de portofoliu şi procurarea acţiunilor întreprinderilor autohtone de către investitorii străini; • dezvoltarea sistemului de asigurări privind investiţiile.

În vederea dezvoltării continuă a economiei naţionale şi asigurării unei dezvoltări social-economice durabile a ţării este necesar de concentrat eforturile pentru atragerea investiţiilor străine strategice. În privinţa unor astfel de proiecte, este extrem de important de a asigura un suport administrativ şi de consulting, în special în domeniile care au potenţial semnificativ şi un efect multiplicator considerabil, orientat spre o dezvoltare echilibrată atît a întregii economiei, cît şi a unor ramuri ce dispun de perspective durabile pentru export: servicii şi produse IT, industrie constructoare de maşini, energetică, electronică, bio+nano tehnologii, ceea ce ar crea o imagine pozitivă a Moldovei, ca loc atractiv pentru plasarea investiţiilor.

BIBLIOGRAFIE: 1. Strategia Republicii Moldova de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor, aprobată

prin Hotărârea Guvernului Nr. 234 din 13.10.2006. Publicată în: Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.43-45 din 30.10.2006

2. Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător. Publicată în: Monitorul Oficial al R. Moldova N 64-66 din 23.04.2004.

3. Analiza situaţiei privind investiţiile străine directe, atrase în Republica Moldova în anul 2011. Raport anual al Ministerului Economiei al RM. Chişinău, 2012. 10 p. http://mec.gov.md /docs_news/analiza-situatiei-privind-investitiile-straine-directe-atrase-in-republica-moldova-in-anul-2011.pdf

4. Caraganciu A. Bazele activităţii investiţionale. Chişinău : Ed. ASEM, 2004. 320 p. 5. Caraganciu A., Domenti O., Luchian I. Managementul portofoliului de investiţii. Chişinău:

ASEM, 2005. 350p.

122

EVALUAREA POTENTIALULUI DE EXPORT AL REPUBLICII MOLDOVA: STRUCTURA SI DINAMICA LUI

Petru ROŞCA, dr. hab., prof. univ., ULIM Ilian GALBEN, doctor în economie, ULIM

ABSTRACT. In the article the authors analyze of the development of foreign trade of the Republic Of Moldova and its effectiveness in recent years, and also base some proposals on the growth of exports of the potential of different sectors of economy of the country.

Economia oricărei ţări, indiferent de mărimea acesteia şi nivelul de dezvoltare, are conexiune cu lumea externă prin mecanismul schimburilor comerciale externe cu bunuri şi servicii. Nivelul exporturilor şi importurilor are impact asupra preţurilor interne, cursului valutar, ratelor procentuale, volumul cererii totale şi PNB, deci asupra echilibrului macroeconomic în ansamblu. În acest context, capacitatea ţării de a-şi asigura “suveranitatea economică” poate fi apreciată prin optica realizărilor acesteia la capitolul comerţului exterior cu bunuri şi servicii (în continuare – comerţul exterior). Ultimul, fiind parte a unui sistem complex de relaţii economico-sociale şi politice, este sensibil şi este determinat de o multitudine de factori de impact direcţi şi indirecţi, fără considerarea cărora nu este posibilă conturarea tabloului real.

Comerţul exterior este important pentru Republica Moldova din mari considerente, în special ţinând cont de piaţa locală relativ îngustă, precum şi de faptul că baza internă de materii prime şi resurse energetice este insuficientă pentru acoperirea necesităţilor ţării – atât pentru con-sumul intermediar (producerea de bunuri şi servicii), cât şi pentru cel final (consumul gospodăriilor casnice, al administraţiei publice şi private), ceea ce determină un nivel înalt de dependenţă faţă de importuri. Structura comerţului exterior reprezintă un important factor, capabil să influenţeze direct şi indirect nu doar asupra nivelului de dezvoltare economică la general, dar şi asupra calităţii vieţii cetăţenilor ţării. Considerând rezultatele macroeconomice (cu referire la ultimii doi indicatori), înregistrate pe parcursul ultimilor ani, se impune concluzia regretabilă că nu s-a reuşit deocamdată de a valorifica eficient rolul comerţului exterior, deşi politica generală a ţării este orientată spre extinderea şi intensificarea relaţiilor comerciale externe - fapt demonstrat de semnarea acordurilor de comerţ preferenţial (inclusiv liber) practic cu majoritatea ţărilor din regiune, a reformelor pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi, implicit, investiţional.

Activitatea de Comert exterior al Republica Moldova în ultimii ani are următoarea evoluţie (fig. 1).

984,5 931,2 1214,4 1591,1 1283,0 1541,52221,62032,8 2366

3277,14898,8

3278,3,6

3855,35191,6

-1048,3 -1434,8-2062,7

-3307,7

-1995,3 -2313,8-2970,0

-3050-2050-1050

-50950

1950295039504950

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

export import soldul balanţei comerciale

Fig. 1. Evoluţia exportului, importului şi soldului balanţei comerciale în ianuarie-noiembrie 2005-2011, mil. dolari SUA

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

123

În anul 2011 în republică a fost înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 2970,0 mil. dolari, cu 656,2 mil. dolari mai mare faţă de cel înregistrat în anul 2010. În structura soldului balanţei comerciale predomină soldul negativ la: petrol, produse petroliere şi pro-duse înrudite, gaz şi produse industriale obţinute din gaz , vehicule rutiere , fire, ţesături, articole textile, maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora, maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice, produse medicinale şi farmaceutice, fier şi oţel, aceste mărfuri fiind destinate atât pentru consumul populaţiei, cât şi pentru aprovizionarea sectorului de afaceri. Totodată, s-a înregistrat un sold pozitiv la îmbrăcăminte şi accesorii, seminţe şi fructe oleaginoase, la legume şi fructe, la băuturi, la grăsimi şi uleiuri şi minereuri metalifere şi deşeuri de metale (2,1%).

Moldova îşi menţine soldul negativ al balanţei comerciale practic cu toate ţările partenere, cu excepţia Marii Britanii, Belize , Kazahstan, Georgia, Siria, Irak şi Panama.

În cadrul comerţului exterior pe grupe de ţări, cel mai semnificativ s-a majorat soldul negativ comercial cu alte ţări, ţările CSI şi ţările Uniunii Europene. Printre partenerii comer-ciali tradiţionali cele mai mari solduri negative s-au înregistrat în cadrul schimburilor comerciale cu: Ucraina, China, Turcia, Germania, România, Federaţia Rusă, Italia, Belarus, Ungaria şi Austria.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi autohtone în 2011 a constituit circa 43%, faţă de 40% înregistrat în 2010.

Exporturile după destinaţie În ianuarie-noiembrie 2011 au crescut semnificativ exporturile către ţările Uniunii

Europene – cu 341,2 mil. dolari (+52,8%), ţările CSI – cu 271,8 mil. dolari (+49,1%) şi alte ţări - cu 28,1 mil. dolari (+17,3%) (fig. 2).

Fig. 2. Primele 8 ţări-partenere în derularea exportului în ianuarie-noiembrie 2010 şi 2011

(ponderea în total export), % Sursa: Biroul Naţional de Statistică Ponderea exporturilor către ţările Uniunii Europene a constituit 49,3% în total export.

Livrările de mărfuri către această grupă de state au însumat 987,4 mil. dolari, în creştere cu 52,8% faţă de ianuarie-noiembrie 2010. Principalii parteneri în această grupă de ţări sunt România (17,4% din total export) şi Italia (9,3%). Livrările către România au crescut de circa 1,6 ori (însumînd 349,1 mil. dolari), iar livrările către Italia au crescut cu 41,9% (însumînd 187,2 mil. dolari).

Livrările către ţările CSI, de asemenea, deţin o pondere importantă în volumul total al exportului Republicii Moldova – 41,2%. Exporturile către această grupă de ţări au crescut cu 49,1% faţă de ianuarie-noiembrie 2010. Cea mai mare pondere din cadrul acestei grupe de ţări

124

revine Rusiei - cu 28,1% (însumînd 563,8 mil. dolari) în volumul total al exportului, Ucrainei – cu 6,9% (137,4 mil. dolari) şi Belarus – cu 3,3% (66,4 mil. dolari). De menţionat, că livrările către aceste trei ţări au constituit 93,0% din totalul exporturilor către ţările CSI. Totodată, doar exporturile către Rusia constituie circa 68,3% din totalul livrărilor către ţările CSI.

Livrările către alte ţări deţin cea mai mică pondere (9,5%) în total export, şi în ianuarie-noiembrie 2011 au însumat 191,1 mil. dolari, cu 19,1% mai mult faţă de ianuarie-noiembrie 2010. Printre acestea se remarcă exporturile către Turcia (65,4 mil. dolari), SUA (22,3 mil. dolari), Belize (20,3 mil. dolari), Elveţia (7,4 mil. dolari) şi Panama (5,9 mil. dolari).

Exporturile pe grupe de mărfuri Structura exporturilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Interna-

ţional, indică o continuă creştere a activităţilor tradiţionale pentru economia ţării noastre. Aşadar, volumul exportului în ianuarie-noiembrie 2011 s-a majorat cu 641,1 mil. dolari comparativ cu ianuarie-noiembrie 2010, inclusiv exportul de seminţe şi fructe oleaginoase – cu 91,6 mil. dolari, maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora – cu 55,3 mil. dolari, îmbrăcăminte şi accesorii – cu 48,5 mil. dolari, legume şi fructe – cu 45,6 mil. dolari, mobilă şi părţile ei - cu 41,6 mil. dolari, minereuri metalifere şi deşeuri de metale – cu 37,1 mil. dolari, fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe – cu 34,6 mil. dolari, maşini şi aparate industriale – cu 28,6 mil. dolari, grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate – cu 25,6 mil. dolari, vehicule rutiere – cu 23,3 mil dolari, încălţăminte – cu 18,7 mil. dolari, petrol, produse petroliere şi produse înrudite – cu 17,7 mil. dolari, uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate – cu 17,2 mil. dolari, etc. Totodată, s-a micşorat volumul exportului de zahăr, preparate pe bază de zahăr, miere – cu 15,7 mil. dolari, animale vii – cu 0,9 mil. dolari, băuturi – cu 0,5 mil. dolari (fig.3).

Fig. 3. Evoluţia exporturilor de mărfuri în ianuarie-noiembrie 2010-2011

volumul cărora a depăşit 112 mil. dolari SUA Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Exporturile de articole manufacturate diverse s-au majorat cu 43,8%, însumînd 462,1 mil. dolari. Cota acestor livrări în volumul total de exporturi a constituit 23,1%, cu 0,5 p.p. mai puţin faţă de ianuarie-noiembrie 2010. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri, ponderi însemnate au deţinut exporturile de îmbrăcăminte şi accesorii – 12,9% din total exporturi (în descreştere cu 2,5 p.p.). Valoarea acestor exporturi a constituit 259,3 mil. dolari, înregistrînd o creştere de 23% (cu 48,5 mil. dolari mai mult) faţă de ianuarie-noiembrie 2010. Este de menţionat, că livrările de mobilă şi părţile ei au crescut de circa 2,3 ori şi a constituit 74,6

125

mil. dolari şi o pondere de 3,7% în total export, cu 1,3 p.p. mai mult, exporturile de încălţăminte – de circa 1,7 ori, în valoare de 46 mil. dolari şi o pondere de 2,3% în total export, cu 0,3 p.p. mai mult.

Ponderea exporturilor de produse alimentare şi animale vii a fost de 19,4% în total export, în descreştere cu 5,1 p.p. Valoarea acestor exporturi a crescut cu 16,5% faţă de ianuarie-noiembrie 2010 şi a constituit 389,9 mil. dolari. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri o pondere mai semnificativă (61,5% din total secţiune şi 12,0% din total export) o deţin exporturile de legume şi fructe - în valoare de 239,6 mil. dolari, cereale şi preparate pe bază de cereale (20,7% din total secţiune şi 4,0% din total export) - în sumă de 80,8 mil. dolari, carne şi preparate din carne (5,0% din total secţiune şi 1,0% din total exporturi) – 19,3 mil. dolari, hrană destinată animalelor (3,8% din total secţiune şi 0,7% din total exporturi) – în valoare de 15,0 mil. dolari, produsele lactate şi ouă de păsări (2,6% din total secţiune şi 0,5% din total exporturi) – 10,2 mil. dolari şi zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (3,0% din total secţiune şi 0,6% din total export) – 11,7 mil. dolari.

Valoarea livrărilor de maşini şi echipamente pentru transport în ianuarie-noiembrie 2011 a constituit 304,5 mil. dolari, înregistrînd o creştere de circa 1,8 ori faţă de ianuarie-noiembrie 2010. Ponderea acestor mărfuri în total export rămîne a fi semnificativă – 15,2%, cu 2,6 p.p. mai mult. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut exporturile de maşini şi aparate electrice - 7,6% (mai mult cu 0,5 p.p. comparativ cu perioada respectivă a anului 2010), iar volumul acestor livrări a însumat 151,8 mil. dolari (49,9% în cadrul acestei secţiuni de mărfuri), cu 55,3 mil. dolari mai mult. Pondere importantă în această secţiune de mărfuri au avut-o livrările de maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale – 2,8% din total export, cu 0,8 p.p. mai mult faţă de ianuarie-noiembrie 2010. Aceste exporturi în ianuarie-noiembrie 2011 au constituit 55,6 mil. dolari, fiind de circa 2,1 ori mai mult faţă de ianuarie-noiembrie 2010. Exportul de vehicule rutiere a crescut de circa 2,9 ori şi a constituit 35,7 mil. dolari. Livrările de maşini şi aparate specializate pentru industriile speciale au deţinut o pondere de 1,3% în total export, valoarea acestor livrări a constituit 26,6 mil. dolari, cu 49,9% mai mult.

Volumul exportului de materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili a crescut de 2,1 ori în ianuarie-noiembrie 2011 faţă de ianuarie-noiembrie 2010 şi a constituit 262,3 mil. dolari cu o pondere de 13,1% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderea importantă au avut-o livrările seminţelor şi fructelor oleaginoase – 8,2% în volumul total al exportului, fiind în creştere cu 2,9 p.p., precum şi livrările de minereuri metalifere şi deşeuri de metale – 3,3% (cu 1,2 p.p. mai mult).

Volumul exportului de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă a crescut de circa 1,8 ori şi a constituit 194,2 mil. dolari. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri sînt de menţionat exporturile de fire, ţesături şi articole textile (3,4% din total export, mai mult cu 0,9 p.p.), volumul livrărilor fiind de 68,8 mil. dolari, de circa 2 ori mai mult, precum şi livrările de articole din minerale nemetalice – 2,1% din total exporturi (cu 0,2 p.p. mai puţin), articole prelucrate din metal – 1,4% (-0,1 p.p.).

Exportul de băuturi şi tutun în ianuarie-noiembrie 2011 a constituit 184,2 mil. dolari, cu 0,4 mil. dolari mai mult faţă de ianuarie-noiembrie 2010 şi o pondere de 9,2% în total export. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi exporturile de băuturi alcoolice şi nealcoolice, volumul cărora a constituit 157,4 mil. dolari, în descreştere cu 0,3% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut şi exportul de tutun brut şi prelucrat – 26,8 mil. dolari (+3,6%).

Volumul exportului produselor chimice şi produselor derivate în ianuarie-noiembrie 2011 a însumat 112,6 mil. dolari, fiind în creştere cu 50,6% comparativ cu perioada similară

126

a anului 2010. Cota-parte a acestor mărfuri în volumul total al exportului a fost de 5,6%. O pondere importantă în această secţiune de mărfuri (62,1%) o deţin produsele medicinale şi farmaceutice – 69,9 mil. dolari (cu 21,5% mai mult faţă de ianuarie-noiembrie 2010).

Importurile după ţările de origine În ianuarie-noiembrie 2011 importurile au fost dominate de produsele necesare pentru

asigurarea economiei naţionale cu materii prime şi energie, precum şi cele destinate consumului populaţiei. Volumul importurilor din ţările Uniunii Europene a crescut semnificativ - cu 516,2 mil. dolari (+33,8%), din ţările CSI - cu 422,8 mil. dolari (+38,5%) şi din alte ţări – cu 302,8 mil. dolari (+38,3%) (fig. 4).

Federaţia Rusă14,5% Ucraina

13,9%

România9,9%China

8,2%Germania7,7%

Italia7,2%

Turcia5,2%

Belarus3,1%

Altele30,1%

2010

Fig. 4. Primele 8 ţări-partenere în derularea importurilor în ianuarie-noiembrie

2010 şi 2011 (ponderea în total import), %

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Importurile din ţările Uniunii Europene în ianuarie-noiembrie 2011 au însumat 2042,6 mil. dolari, cu 33,8% mai mult decît în ianuarie–noiembrie 2010 şi au deţinut o pondere de 43,8% în total importuri. Importurile au provenit, în mare parte, din România (520,4 mil. dolari), Germania (361,3 mil. dolari), Italia (316,1 mil. dolari), Polonia (120,4 mil. dolari), Ungaria (92 mil. dolari), Franţa (76,9 mil. dolari) şi Austria (78,3 mil. dolari), aceştia fiind unii din partenerii comerciali de bază ai Republicii Moldova. Totodată, a crescut şi valoarea importurilor din aceste ţări, şi anume: importurile din Ungaria - de 1,6 ori, din România – cu 53,2%, din Germania – cu 37,1%, din Italia - cu 28,8%, din Franţa – cu 24,7%, din Austria – cu 42,6%.

Importurile de mărfuri provenite din ţările membre ale statelor CSI în ianuarie-noiem-brie 2011 au însumat 1521,1 mil. dolari, în creştere cu 38,5% comparativ cu ianuarie-noiembrie 2010, care echivalează cu o cotă de 32,7% în total import. Furnizorii principali au fost Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus. Importul de bunuri din aceste ţări a fost: din Federaţia Rusă - în valoare de 721,0 mil. dolari (în creştere cu 45,1%), din Ucraina – 579,2 mil. dolari (+21,6%) şi Belarus – 170,8 mil. dolari, în creştere de circa 1,6 ori, respectiv.

Importurile din alte ţări în ianuarie-noiembrie 2011 au înregistrat o creştere cu 38,3% în comparaţie cu perioada similară a anului 2010. Volumul acestor importuri a constituit 1093,4 mil. dolari şi a deţinut o pondere de 23,5% în total import. Cele mai semnificative importuri au fost primite din China – 357,5 mil. dolari (+27,1%), Turcia - în valoare de 327,4 mil. dolari (de 1,8 ori mai mult) şi Statele Unite ale Americii – 73,3 mil. dolari (+32,2%).

Importurile pe grupe de mărfuri Volumul importurilor, în perioada de referinţă, s-a majorat cu 1241,7 mil. dolari. Au

sporit importurile de petrol, produse petroliere şi produse înrudite (+189,6 mil. dolari); gaz şi produse industriale obţinute din gaz (+107,9 mil. dolari); maşini şi aparate electrice şi

127

părţi ale acestora (+104,8 mil.dolari); vehicule rutiere (+97,9 mil. dolari); maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (+67,1 mil. dolari); fire, ţesături, articole textile (+74,1 mil. dolari); maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (+50,7 mil. dolari); alte articole diverse (+44,3 mil. dolari); enrgie electrică (+35,0 mil. dolari); fier şi oţel (+32,2 mil. dolari); produse medicinale şi farmaceutice (+27,6 mil. dolari); articole prelucrate din metal (+25,6 mil. dolari); cauciuc prelucrat (+25,0 mil.dolari); articole din minerale nemetalice (+25,0 mil. dolari); uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate (+24,3 mil. dolari); hîrtie, carton şi articole din ele (+24,2 mil. dolari); îngrăşăminte minerale sau chimice (+23,0 mil. dolari); alte materiale şi produse chimice (+23,1 mil. dolari), etc. Totodată, s-a micşorat volumul importurilor altor echipamente de transport – cu 34,5 mil. dolari, a seminţelor şi fructelor oleaginoase – cu 7,2 mil. dolari, precum şi importul de tutun brut şi prelucrat – cu 3,4 mil. dolari (fig. 5).

Fig. 5. Evoluţia importurilor de mărfuri în ianuarie-noiembrie 2010-2011

volumul cărora a depăşit 415 mil. dolari SUA Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Comparativ cu ianuarie-noiembrie 2010, volumul importat de maşini şi echipamente pentru transport a crescut cu 45,3%, însumînd 1036,4 mil. dolari. Ponderea acestora în volumul total al importurilor a fost de 22,3%, cu 1,4 p.p. mai mult, respectiv. De menţionat, că ponderi importante în cadrul acestei secţiuni de mărfuri au deţinut importurile de maşini şi aparate electrice – 6,3% (+0,8 p.p.); vehicule rutiere – 5,5% (+0,9 p.p.) şi maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale – 3,2% (+0,3 p.p.).

Volumul importat de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate în ianuarie-noiembrie 2011 a însumat 1030,9 mil. dolari şi a crescut cu 49,5% faţă de ianuarie-noiembrie 2010. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri, petrolul şi produsele petroliere deţin cea mai impunătoare pondere în volumul total al importului (12,4%), în creştere cu 1,0 p.p., iar gazul şi produsele industriale obţinute din gaz – 8,4%, cu 0,1 p.p. mai mult.

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă au fost importate în sumă de 891,8 mil. dolari (cu 34,7% mai mult), iar ponderea acestei secţiuni de mărfuri în total importuri a constituit 19,1% (cu 0,2 p.p. mai puţin). În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi preponderente au avut importurile de fire, ţesături şi articole textile – 5,5% din total importuri, în valoare de 254,9 mil. dolari, fier şi oţel – 2,6%, în valoare de 120,5 mil. dolari şi articole prelucrate din metal – 2,7%, în valoare de 126,2 mil. dolari. De

128

asemenea, au fost importate şi articole din minerale nemetalice în valoare de 116,7 mil. dolari, hîrtie, carton şi articole din ele – 98,5 mil. dolari.

Volumul importului produselor chimice şi produselor derivate a însumat 606,2 mil. dolari, fiind în creştere cu 29,6%. Ponderea acestui import în volumul total a fost de 13,0%, micşorîndu-se cu 0,7 p.p. Ponderi importante în această secţiune de mărfuri (31,1%) o deţin produsele medicinale şi farmaceutice – 188,4 mil. dolari; uleiurile esenţiale, rezinoidele şi substanţele parfumate – 2,2% din total, în valoare de 103,4 mil. dolari, materialele plastice prelucrate - 1,7% din total, în valoare de 80,1 mil. dolari şi alte materiale şi produse chimice – 1,7% din total, în sumă de 80,8 mil. dolari.

Importurile de produse alimentare şi animale vii în perioada de analiză au însumat 445,0 mil. dolari, fiind în creştere cu 24,3% în comparaţie cu perioada similară a anului 2010. Ponderea acestei grupe de mărfuri în total importuri a fost de 9,6%, cu 0,9 p.p. mai puţin. În cadrul acestei grupe de mărfuri preponderente rămîn a fi legumele şi fructele cu 26,2% din total secţiune şi 2,5% din total importuri. La fel, poate fi remarcat importul de carne şi preparate din carne, care a crescut cu 19,7%, cereale, preparate pe bază de cereale – 38,4%, cafea, ceai, cacao, condimente – cu 27,3%, preparate alimentare diverse – cu 23,1%.

Volumul importului de articole manufacturate diverse în ianuarie-noiembrie 2011 a însumat 415,7 mil. dolari, cu 31,0% mai mult faţă de volumul din perioada similară a anului 2010. Ponderea acestei grupe de mărfuri în total import a fost de 8,9%, cu 0,4 p.p. mai puţin.

Deosebit interes prezintă dinamica comerţului exterior al Republicii Moldova în ultimii 10 ani (tabelul 1). Tabelul 1. Dinamica comerţului exterioral R. Moldova în anii 2000 – 2011 (mil. dolari)

Indicatorii 2000 2011 Ritmul de creştere Comerţul exterior – total 1270,2 7413,2 de 5,84 ori - Exportul 477,4 2221,6 de 4,65 ori - Importul 792,8 5191,6 de 6,55 ori Soldul balanţei comerciale -315,4 -2970,0 de 9,42 ori

Aşa dar, în perioada analizată a crescut esenţial exportul de marfuri şi servicii din Republica Moldova, dar ritmul de creştere a impoprturilor depăşeşte cu mult sporirea exporturilor. În toată perioada de tranziţie la relaţiile de piaţă ţara noastră are o balanţă comercială negativă şi este în crfeştere permanentă. O politică economică sănătoasă obligă însă orice stat să depună eforturi prioritare în direcţia creşterii industriale şi promovării exportului de bunuri materiale cu un grad de prelucrare cât mai ridicat. Politica de a avea o balanţă comercială cronic excedentară, deşi este o politică sănătoasă, îşi are limitele ei. Nimeni nu urmăreşte să exporte cât mai mult şi să importe cât mai puţin. Promovată în mod deliberat şi pe termen lung, aceasta ar fi o politică retrogradă de necooperare internaţională. Cel care cumpără trebuie să şi dispună de mijloacele necesare de plată, deci trebuie şi să vândă, cunoscând că mijloacele de plată ce pot proveni din alte surse nu sunt, practic, pentru nici o ţară suficiente.

O politică foarte înţeleaptă este cea de a avea o balanţă comercială echilibrată, după ce în prealabil a fost constituită rezerva valutară necesară în scopuri de garantare a convertibilităţii şi în alte scopuri, prin practicarea unei politici de promovare intensă a exporturilor şi realizarea de balanţe comerciale anuale active. Necesitatea realizării de balanţe comerciale active se impune şi atunci când trebuie rambursată datoria externă, care de fapt provine din existenţa unor balanţe comerciale deficitare anterioare, respectiv din completarea plăţii importurilor pe bază de credite străine din necesităţi de investiţii de însemnătate majoră pentru economia naţională [3].

În concluzie putem constata că creşterea exporturilor a fost determinată de diversificarea pieţelor de comerţ. Astfel, anul trecut exporturile în ţările Uniunii Europene

129

au crescut cu 49 %, în ţările CSI cu 47% şi în alte ţări - cu 13%. Aceasta mai precizează că dacă până acum cele mai frecvente direcţii de export erau ţări precum România şi Ucraina atunci, în urma ratificării acordului de comerţ liber, au devenit mai accesibile şi ţări precum Polonia, Cehia şi Ungaria.Inga Ionesii spune că prognoza creşterii exportului se bazează pe un şir de proiecte investiţionale, care vor fi realizate în anul curent.Volumul exporturilor planificat pentru anul 2012 este de 2,4 miliarde de dolari SUA.

Îmbunătăţirile consecutive ale regimului comercial acordat de Uniunea Europeană Repub-licii Moldova nu au devenit o panacee pentru exporturile moldoveneşti pe piaţa comunitară. Cu alte cuvinte, facilitarea regimului comercial este condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru creşterea robustă şi calitativă a exporturilor pe pieţele externe, în cazul dat, cele europene. Impactul nesemnificativ al schimbărilor în regimurile comerciale pune în lumină deficienţe importante în ceea ce priveşte „dezvoltarea economică” în interiorul Republicii Moldova.

Aceasta implică concluzia că acordarea de către UE a Preferinţelor Comerciale Autonome începând cu martie 2008 va avea efecte positive pentru comerţul bilateral, însă potenţialul acestora rămâne neexplorat pe deplin de către Republica Moldova. Şi nu este vorbă de cotele instituite de partea europeană, ci de incapacitatea guvernului moldovenesc de a înlătura toate barierele interne care stau în calea sporirii exporturilor moldoveneşti pe piaţa europeană şi incapacităţii producătorilor moldoveni de a creşte şi diversifica oferta.

În mod ideal, facilităţile comerciale ar trebui să rezulte la sporirea exporturilor atât din partea industriilor existente prin produse noi şi cele tradiţionale mai calitative, cât şi din partea unor industrii nou-create ca răspuns la aceste facilităţi. Însă crearea produselor noi şi înfiinţarea industriilor noi implică o revizuire şi abordare în ansamblu a politicii de reforme şi dezvoltare economică în ţara noastră.

Categoria cea mai simplu de abordat este cea a produselor tradiţionale care ar trebui să devină mai calitative. Este vorbă în primul rând de bariere interne „behind-borders”. Despre multe din acestea se vorbeşte şi în Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova: începând cu stabilirea sistemului de trasabilitate a animalelor, continuând cu modernizarea laboratoarelor de control sanitare şi fitosanitare, şi terminând cu implementarea măsurilor de monitorizare a respectării cerinţelor FSP. O atenţie aparte o merită continuarea reformei serviciului vamal, simplificarea procedurilor vamale şi eradicarea corupţiei din sistem.

E de menţionat că în exporturile moldoveneşti spre pieţele europene au apărut şi produse noi. Dar acestea reprezintă în marea parte activităţi „în lohn” sau de multe ori sunt concentrate în sectoare „low value-added” sau moştenite de pe timpurile sovietice.

Astfel, schimbarea regimurilor comerciale nu a dus la transformări structurale sau chiar „revoluţionare” în economia naţională. Dar asemenea progrese devin realiste doar în cazul unor noi alegeri în cadrul „development policy”, şi necesită progres constant în climatul de afaceri şi investiţii, modernizarea infrastructurii, investiţii în capitalul uman etc. Şi, în mod evident, asemenea acţiuni au nevoie de mai mult timp pentru a se materializa în rezultate palpabile.

BIBLIOGRAFIE: 1. Roşca P. Relaţii economice internaţionale.Chişinău: ULIM, 2005. 280 p. 2. Galben I. Eficientizarea comerţului exterior al Republicii Moldova. Monografie. Ch.: ULIM,

2012. 320 p. 3. Roşca P., Galben I. Balanţa de plăţi şi componentele ei. În: Analele ULIM, ceria Economie.

Chişinău:: ULIM, 2011, nr. 11, p. 30-35. 4. Roşca P., Galben I. ş.a. Comerţul exterior al Moldovei: conectarea pieţelor. În: Analele ULIM,

ceria Economie. Chişinău:: ULIM, 2009, nr. 9, p. 8-17. 5. Roşca P., Galben I. Cuantificarea eficienţei economice a comerţului exterior. În: Matgerialele

Conf. ştiin. din 17.09.2010. Iaşi: Tehnopres, 2010, p. 211-219. 6. Materialele Biroul Naţional de Statistică.

130

INTEGRAREA ECONOMICĂ INTERNAŢIONALĂ LA MIJLOCUL VEACULUI XX

Andrei MUNTEANU, lector univ., mg. ULIM

ABSTRACT. The major assumption debated in this paper is the fact that the mid-20th

century has been recognized as the beginning of most rapid process of international economic integration, and that this particular point in history is not accidental – it occurred in the same historical time with, and due to (i) the emergence of the idea of applying returns to education analysis, in the frame of economics of education, and (ii) soaring awareness of scientific community and societies at large, of the industrialized countries, that not any kind of educational process is productive and paying-off, for many students and societies.

Introducere. O societate modernă este caracterizată de dorinţa continuă de creştere

economică. În epoca modernă, căutarea continuă de a “face cel mai bine posibil cu ceea ce avem” [13, p. 40], constituie o provocare petru gândirea celor mai progresişti savanţi de la toate şcolile de gândire economică, şi efectiv exponenţii tuturor domeniilor ştiinţifice. Însă, nu mai puţin important este de a întreprinde măsuri de extindere a înţelegerii acestui subiect şi în rândul oamenilor de diverse categorii sociale, la toate nivelele sociale. Această sarcină pare să fie ca şi un rol major al educaţiei economice dintr-un sistem educaţional de stat.

Deja s-a transformat în obişnuinţă că în ţările în curs de dezvoltare, rolul economiei ca ştiinţă a fost perceput de a gestiona procesul economic de o manieră ca să o facă “profitabilă”, în acest sens ţinându-se cont de ceva ce tradiţional se numeşte “economia reală”. Se manifesta şi se mai manifestă puţină deschidere pentru a percepe economia ca pe o ştiinţă „angajată” în convingerea societăţii, cu privire la plauzibilitatea aplicării logicii economice şi asupra altor sfere ale vieţii sociale, cum ar fi: economia educaţiei, economia ocrotirii sănătăţii, şi economia serviciului public, inter alia.

Ţinând cont de această afirmaţie, ca şi implicaţie apare necesitatea ca corpul de economişti să dezvolte în permanenţă şi abilităţi de a analiza şi înainta propuneri relevante cu privire la maniera în care se va manifesta management mai creativ nu doar faţă de forţa de muncă, care este factorul major al creşterii economice, ci şi cu privire la unele procese care nu au fost explorate anterior, cum ar fi (i) modul şi metodele formării forţei de muncă şi (ii) modul în care poate fi asigurată integrarea economică internaţională de calitate mai bună.

Premiza majoră abordată în acest articol este faptul că mijlocul veacului XX a fost recunoscut ca începutul celui mai rapid proces de integrare economică internaţională [9, p. 1], şi că acest moment în istorie nu este întâmplător – a avut loc în aceiaşi perioadă istorică cu (i) extinderea rapidă a teoriei capitalului uman şi ideii de aplicare a analizei ratei de randament din investiţiile în educaţie (RRE), în cadrul economiei educaţiei, şi (ii) avansarea rapidă a conştientizării de către comunitatea ştiinţifică, şi a cercurilor sociale tot mai largi, din rândul ţărilor industrializate, că nu orice formă de proces educaţional formal organizat este profitabil de la sine, pentru studenţi şi societăţi în ansamblu.

“Economiştii au dezvăluit o corelaţie pozitivă între educaţie şi venituri. În general, oamenii cu mai multă educaţie câştigă venituri mai mari decât cei cu mai puţină educaţie. Simţul realităţii [accentuare de autor] sugerează că educaţia este cauza şi veniturile mai mari sunt efectul; mai multă educaţie implică formarea unui lucrător mai cognitiv şi mai productiv, şi astfel de lucrători primesc salarii mai mari.

Dar cauzalitatea ar putea fi percepută şi invers. Oamenii cu venituri mai mari ar putea cumpăra mai multă educaţie, exact cum cumpără mai multă mobilă sau hrană [accentuare de autor]. Or, este acea parte a relaţiei explicabilă şi altfel? Sunt educaţia şi

131

veniturile corelate deoarece caracteristicile necesare pentru avansare prin educaţie – abilităţile şi motivaţia – sunt aceleaşi de care este nevoie pentru a fi un lucrător productiv şi bine plătit? Dacă da, atunci oamenii cu aceste trăsături probabil vor obţine mai multă educaţie şi câştiga venituri mai mari. Dar mai multă educaţie, nu va fi singura cauză a veniturilor mai mari.” [13, p. 31.

Subiectul abordat în citata de mai sus este una din priorităţile majore ale cercetătorilor şi instituţiilor de nivel mondial, care sunt în căutare de a da răspunsuri la corelaţia dintre educaţie şi venituri. Şi manierea este plauzibilă.

Însă, în viziunea autorului, economiştii educologi, promotori ai teoriei economiei educaţiei, consideră că acest subiect mai are spaţiu de interpretări, prin ridicarea şi unor alte întrebări, cum ar fi: (i) Dacă oamenii cu venituri mai mari pot cumpăra mai multă educaţie, exact aşa cum cumpără mai multă mobilă sau hrană, de ce ar cumpăra ei şi educaţie şi nu doar mobilă şi hrană? (ii) De ce oamenii cu venituri mai mari admit că se merită de cumpărat mai multă educaţie, ca şi bază pentru avantaje comparative mai mari? (iii) Poate fi educaţia considerată drept cauză şi veniturile mai mari drept efect doar din cauza „simţului realităţii”/înţelepciunii convenţionale, sau dincolo de aceasta există şi alte dovezi ştiinţifice?

În continuare la cele relatate mai sus, o altă întrebare care pare să fie de importanţă aparte pentru economia Republicii Moldova (R.M.), şi probabil multe alte ţări din cele mai afectate de criza economică, ar putea fi – Este integrarea economică internaţională a ţărilor cu economii avansate o cauză sau un efect al dezvoltării lor?

Dacă integrarea economică internaţională este importantă pentru dezvoltarea economică a ţării în general, educaţia pare să fie o cauză a efectului numit integrarea economică internaţională de calitate, ceea ce pare să susţină idea că relevanţa educaţională, pentru integrarea economică internaţională, este una din premizele majore.

Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul articolului constă în a pune în discuţie fezabi-litatea aplicării teoriilor care par a fi mai convingătoare în privinţa necesităţii de a spori investiţiile în R.M., în industria dezvoltării capacităţilor umane/educaţie, ca o precondiţie a unei integrări economice internaţionale de mai bună calitate.

Obiectivele articolului sunt de a: (i) analiza literatura relevantă, teorii şi modele des-criptive asupra forţelor motrice ale integrării economice internaţionale; (ii) examinarea be-neficiilor aplicării teoriilor relevante; şi (iii) analiza fezabilităţii aplicării diferitor metodo-logii de calculare a ratei de randament din educaţie în R.M., pentru a încerca demonstraţia că RRE mai înaltă poate fi considerată ca şi prestaţie de educaţie mai relevantă şi şanse mai mari pentru R.M. de integrare economică internaţională mai rapidă şi mai calitativă.

Metode aplicate. În scopul scrierii acestui articol au fost selectate o serie de cărţi şi publicaţii, cum ar fi: enciclopedia educaţiei, enciclopedia economiei educaţiei, rapoarte, broşuri şi articole, legate de aspectele care ar putea constitui o viziune mai amplă a comparaţiei dintre (i) ştiinţa economică la nivel naţional şi internaţional, (ii) politicile economice promovate în R.M. şi (iii) sectorul educaţiei acesteia, prin optica potenţialului de a facilita integrarea economică internaţională mai rapidă a R.M..

Articolul este scris în baza unei combinaţii de metode, care conţin analiză de literatură, în paralel cu analiza discursului, reprezentări, interpretări, analiză de politici, observaţii şi explorarea publicaţilor periodice cu privire la: (i) economie, (ii) ştiinţele educaţie şi (iii) economia tranzitorie a R.M.

2. Aspectele integrării economice internaţionale De menţionat, că aproximativ în timpul când tempoul integrării economice interna-

ţionale demonstra o avansare deosebit de rapidă, în paralel cu avansarea teoriei capitalului uman şi aplicării analizei ratei de randament din investiţiile în educaţie, un “autor care scria

132

pentru revista Popular Mechanics prezicea cu îndrăzneală: “Computerele în viitor ar putea să nu cântărească mai mult de 1,5 tone”. Actualmente un computer portativ cântăreşte mai puţin de două kilograme” [14, p. 203), cu alte cuvinte s-a produs un salt mult peste aşteptările prezicătorilor din acele timpuri.

Când suntem în căutare de căi de ieşire din criza economică, corelaţia dintre creşterea rapidă a tempoului integrării economice internaţionale, la mijlocul veacului XX, şi apariţia teoriei capitalului uman, ar trebui să capteze şi mai mult atenţia cercurilor de cercetători, savanţi şi politicieni, în deosebi în ţările rămase în urmă.

Subiectul se mai ţine în centul atenţiei şi din considerentele că, după cum este bine cunoscut, deoarece idea că nu orice formă de educaţie poate fi profitabilă, a fost urmărit în gândirea multor savanţi cu mult înainte de veacul trecut. Doar câteva exemple ar putea turna mai multă lumină în acest sens. Sunt bine cunoscute citatele lui Erasmus, că: “Este o educaţie nefericită cea care învaţă măiestria navigaţiei maritime prin naufragii: sau un Prinţ metode de regalitate prin revoluţii, invazii sau vărsări de sânge” [8, p. 14].

Mai sunt şi alte citate celebre care constituie piloni esenţiali, atât în sensul importanţei relevanţei curriculelor/conţinuturilor şi forma adecvată organizării procesului educaţional, când merge vorba despre de căutare a ideilor de a face procesul educaţional “capitalizabil”, ca şi precondiţie a înţelegerii mai profunde a politicilor economice într-o societate. De ex., citata lui Einstein: “Este un miracol că curiozitatea mai supravieţuieşte în procesul educa-ţional formal organizat”, şi cea a Sf. Augustine că “Curiozitatea liberă este mai valoroasă decât disciplinarea dezagreabilă”.

Nu mai puţin esenţială este şi citata renumitului psihiatru american Dr. Karl Mennin-ger, că: „Atitudinea contează mai mult decât fapta”. Mesajul major al acestei citate este că de calitatea gândirii depinde tot ceea ce se observă: prin vorbe, acţiuni sau produse, şi deci, a desconsidera importanţa sectorului educaţiei ca „mega-factor” de formare a gândirii sociale, înseamnă fie lipsă de logică/incompetenţă, sau ne-dorinţă veritabilă de a dezvolta cu adevărat o societate, atunci când se declară la nivel public, se scrie în strategii şi planuri, dar se trasează priorităţi diferite, care sfidează logica dezvoltării.

Mult mai târziu, economistul cu renume mondial G. Becker, a afirmat că: “orice întrebare care ţine de problema alocării de resurse şi alegerea opţiunilor în contextul unei situaţii de lipsă de bani, caracterizată de confruntarea dintre obiective rivale, derivă din economie şi, astfel, poate fi supusă analizei economice” [8, p. 3].

Institutul de Capital Uman (ICU) (SUA) dezvăluie că “peste 80% din valoarea de piaţă a bunurilor acumulate pe piaţa mondială se atribuie valorilor intangibile a acestora” [5], şi această constatare, de rând cu cele menţionate mai sus, face subiectul şi mai plauzibil pentru discuţie, în încercarea de a găsi corelaţii şi mai profunde dintre apariţia economiei educaţiei şi cel mai rapid tempou al globalizării.

Ar putea coincidenţa celor două variabile fi absolut întâmplătoare, sau există cauzali-tate reală că această inovaţie ştiinţifică - economia educaţiei – a sporit gradul de rapiditate a procesului de globalizare?

Pornind de la premiza declaraţiei ICU, în optica autorului, aceasta înseamnă că şansele unei ţări de a avea succes pe pieţele economice internaţionalizate ale lumii contemporane, depind de productivitatea procesului educaţional şi de cercetare-dezvoltare în proporţie de circa 80%, cea ce schimbă esenţial accentele logice ale abordării anterioare a educaţiei, care era tratată ca fiind doar un sector “ne-productiv”.

Afirmaţia cu privire la legătura dintre economia educaţiei şi tempoul mai avansat al integrării economice internaţionale, mai sugerează că între societăţile care abordează educaţia prin optica analizei Ratei de Randament din Educaţie (RRE) şi cele care abordează

133

educaţia ca pe un proces de triere a fiinţelor umane, va continua să aprofundeze şi mai mult dezechilibrele economice [1].

Din cele cinci explicaţii majore ale şcolarizării, cu privire la optica de ce şcolarizarea contribuie la o productivitate mai avansată, şi anume: (1) explicaţia capitalului uman, (2) explicaţia dezechilibrelor, (3) explicaţia abilităţilor, (4) explicaţia organizaţională şi (5) explicaţia educabilităţii, cea de-a doua este considerată de către prof. Carnoy ca fiind provenită din conceptul lui Theodore Schultz de ajustare la dezechilibrele economice. Prin această afirmaţie, prof. Carnoy reiterează idea că, cele mai mari dezechilibre în economie şi respectiv ale nivelelor de trai, este din cauza politicilor educaţionale dezechilibrate sau ne-relevate, din ţările cu economii subdezvoltate, şi “dezechilibrele” dintre declaraţiile făcute de politicieni de a dezvolta economiile naţionale şi atitudinea de facto faţă de factorul educaţional, în căutarea de dezvoltare.

În continuare la cele menţionate mai sus, concluzia majoră care se conturează este că oamenii trebuie să se întrebe nu “dacă” societăţile/popoarele se vor integra economic, dar care este calitatea integrării?

Cum poate fi desfăşurat un proces educaţional astfel încât banii investiţi să fie capita-lizaţi?. În discuţiile cu privire la capitalizarea banilor investiţi în economia educaţiei, este bine-venită constatarea, că investiţiile în educaţie, conform unei cercetări efectuate de Psacharo-poulos în 44 de ţări, în perioada 1958 -1978, generează rate de randament private şi sociale, care sunt cu mult peste 10 la sută ale costului de oportunitate al investiţiei de capital [15, p. 24].

Concluziile cercetătorilor ştiinţifici de până acum ne ajută să concluzionăm că integrarea economică internaţională este inevitabilă în cea mai mare parte deoarece dezechilibrele implică multă interdependenţă.

Integrarea economică internaţională la etapa actuală nu este un “capriciu” al „cuiva”, dar o implicaţie a dezechilibrelor dintre societăţile care generează rate inovaţionale mai mari, fie de noi teorii, idei, concepte, inovaţii şi eventual produse, bazate pe o înţelegere mai profundă şi relevanţa practicilor educaţionale, şi cele care nu înregistrează performanţele menţionate mai sus.

Prin calitatea integrării economice internaţionale se are în vedere că la etapa actuală economiile avansate sunt mult mai complexe şi comprehensive, că fără implicarea în proiecte de dezvoltare de mare amploare la nivel internaţional, o ţară luată aparte nu are şanse mari de a beneficia din plin de implicarea în comerţul internaţional, din multitudinea de şanse care le au ţările atunci când gestionează diverse relaţii economice internaţionale în baza unui nivel mai avansat de încredere şi percepţii mai bune, că se vor respecta un anumit număr de standarde şi criterii, de către toate ţările integrate, înainte de a obţine acceptarea de aderare de jure în diverse proiecte economice de mare amploare şi iniţiative.

Din perspective autorului, populaţia R.M., deja are un nivel destul de înalt de integrare economică internaţională de-facto, dar din cauza educaţiei ne-relevante şi sistemul educaţional încă neproductiv, care implică deficienţe în dezvoltarea capitalului uman, şi altor lacune ale sistemului educaţional, ţara se confruntă de un impediment serios în aderarea de-jure la UE, ceea ce implică (i) riscuri mult mai mari pentru cetăţenii moldoveni care călătoresc peste hotare în scopuri de angajare în muncă, (ii) drepturi limitate atunci când sunt ajunşi la ţările de destinaţie, şi în perioada aflării peste hotare, (iii) protecţie socială mai joasă, (iv) lipsă de asigurare medicală, (v) mai puţine şanse de implicare mai extinsă în proiecte educaţionale şi culturale, ca să menţionăm doar câteva.

Dezechilibrele dintre R.M. şi alte ţări membre ale OCED, nu sunt mari doar în sensul nivelului de trai, dar mai întâi în privinţa (i) ratelor populaţiei cu studii universitare (vezi Figura care urmează) şi a relevanţei educaţionale dintre R.M. şi cea din ţările economic avansate.

134

26.9 27.6 19.822.1 27.6 19.825.3 27.6 19.825.4 27.6 19.825.2 27.6 19.827 27.6 19.8

26.9 27.6 19.827.2 27.6 19.826.8 27.6 19.826.9 27.6 19.825.3 27.6 19.823.3 27.6 19.8

Sursă: www.nationmaster.com

Structura capitalului uman după segmentul populaţiei cu studii universitare şi rata inovaţională, %

05

1015202530354045

Canada SUA

Irlanda

Japo

nia

Finlanda

Suedia

Austra

lia

Norvegia

Belgia

Danemarca

Marea Britanie

Germania

Olanda

Austria

Italia

Studiiuniversitare

Ratainovaţională

Mediaponderatăstudiiunivers.Mediaponderatărata inovaţ.

Figura de mai sus dezvăluie că din cele 18 ţări cuprinse în comparaţia internaţională –

pentru 16 din ele rata inovaţională corelează strâns cu stocul de diplome universitare deţinute de aceasta, fapt care sugerează că studiile universitare de calitate constituie factorul major al dezvoltării la nivel de ţară, şi astfel, cu cât mai multe persoane cu studii universitare sunt într-o ţară, cu atât mai mari sunt şansele unei societăţi de a se integra economic la nivel internaţional.

Un exemplu, “majoritatea absolvenţilor instituţiilor universitare din R.M. nu au contribuit până când la avansarea competitivităţii ţării şi la dezvoltarea economiei bazate pe cunoştinţe” [2, p. 10]. Deşi numărul de persoane cu studii universitare din R.M. a crescut de la 11,9% în 1999, până la 19,8% în 2007 [2, p. 29], ţara mai stă în rămânere în urmă, deoarece “rata înscrierii la studiile universitare în Moldova este încă foarte joasă comparativ cu alte state la nivel internaţional sau regional, pe când structura segmentului social care au calificări preferate este încă departe de necesităţile reale ale economiei naţionale” [2, p. 10].

În continuare la cele menţionate mai sus, R.M. poate fi caracterizată de un management financiar foarte ineficient în sistemul educaţional, până la etapa actuală. O problemă serioasă constă în faptul că: “În ultima decadă Guvernul [Moldovean] nu a fost în stare s asigure bugetul necesar pentru nevoile educaţionale, [şi]… în ciuda dublării graduale a cheltuielilor efective pe parcursul ultimilor cinci ani până la circa 1.4 mlrd. lei, cheltuielile pentru educaţie ca proporţie din PIB au fost înjumătăţite de la puţin peste 10% din PIB în 1996, până la 5.3% în 2003” [2 p. 26]. Faptul acesta implică situaţii în care familiile sărace au avut capacităţi tot mai mici de a face faţă costului tot mai mare al educaţiei, şi, chiar dacă ratele alocaţiilor financiare par să fi crescute în ultimul an, calitatea politicilor educaţionale şi managementul financiar lasă mult de dorit.

Doar pentru o comparaţie de manifestare atitudinală faţă de educaţie, se poate menţiona Cuba, care a început a investi mult mai mult în educaţie, atingând cota de 18.7% din PIB-ul ţării [11].

Explicaţia dezechilibrelor sugerează că politicile ne-relevante ale guvernului de a plăti atenţie cuvenită dezvoltării capacităţilor umane, de la sine va implica rămânerea în urmă a ţării şi, astfel, o dependenţă şi mai mare a societăţilor guvernate slab de ţările cu politici de calitate mai bună şi calitate mai înaltă a integrării economice internaţionale.

R.M. are nevoie critică de a schimba accentul în politicile sale la nivel macro-economic. Populaţia tot mai mult simte necesitatea de condiţii de trai mai avansate, aproape toţi recunosc necesitatea de a schimba mentalitatea, şi pe de altă parte pretind a crede că aceasta ar fi posibil cumva altfel decât prin educaţie îmbunătăţită şi mai relevantă. Oficialităţile guvernamentale inclusiv, nu par să admită educaţia ca şi pârghie majoră în: (i) schimbarea mentalităţii, (ii) ca pe

135

o cale critică de îmbunătăţire a calităţii vieţii, şi (iii) îmbunătăţire a calităţii integrării economice internaţionale, în căutarea de a diminua lacuna dintre dezechilibrele economice dintre nivelul de trai al populaţiei R.M. şi cel al economiilor avansate.

Participarea unei ţări în „circuitul economic internaţional” [3, p. 5] contează foarte mult, dacă o societate doreşte să atingă un nivel de trai cu demnitate. Natura situaţiei economice din lumea modernă necesită capacităţi de a identifica sectoarele strategice, pentru ca o ţară să poată realiza un echilibru rezonabil dintre industriile menite dezvoltări economice durabile, şi industriile care sunt foarte dependente de subsidii, doar pentru a evita eventuale situaţii excepţionale în viitor. O ţară poate alege să se dezvolte în inginerie computaţională, industrie chimică, industria bunăstării şi tehnologii avansate, dar tot odată să opteze a avea şi ceva agricultură, pentru a putea păstra un domeniu de activitate preferată de unele categorii sociale, mai nostalgici după mediul de trai rural, şi să evite vulnerabilitatea la eventuale presiuni din partea partenerilor economici internaţionali în favoarea unei securităţi alimentare mai bune.

Având în vedere (i) economiile foarte integrate ale ţărilor industrializate, (ii) nivelul înalt al dependenţei reciproce între acestea, şi (iii) imposibilitatea unor ţări luate aparte de a se dezvolta izolat, problema integrării economice internaţionale nu mai poate fi abordată prin optica dacă se merită sau nu integrarea, ci cum de realizat integrarea în cea mai bună manieră posibilă, astfel încât să se lase spaţiu cât mai mic pentru efecte negative asupra populaţiei şi să se evite percepţiile negative faţă de integrarea internaţională.

Relaţiile economice internaţionale sunt importante deoarece pilonul şi indicele majori ai integrării economice internaţionale este comerţul, ca şi expresie oblică a educaţiei, cercetării-dezvoltării şi performanţei economice a unei ţări, şi “… comerţul internaţional constă din tranzacţii prin care fiecare naţiune obţine mărfuri, rezerve sau capital de care are nevoie;… dezvoltarea relaţiilor comerciale, chiar şi a celor care au beneficii disproporţionate, favorizează toate părţile, iar ruperea relaţiilor comerciale implică pierdere pentru toţi” [4, p. 129].

Tentativele de identificare a legăturii dintre avansarea rapidă a integrării economice internaţionale la fel este explicată şi de competiţia mai mare pentru Investiţii Străine Directe (ISD) la nivel internaţional, şi nu în ultimul rând deoarece sunt cercetări care demonstrează că: “… ţările cu salarii şi mici şi capital uman nesemnificativ nu pot atrage ISD” [4, p.1].

Grossman şi Helpman (1991) la fel scot în evidenţă că ţările mai slab dezvoltate se por specializa în producerea mărfurilor cu tehnologizare joasă sau resurse naturale în care efectele derivate şi oportunităţile de „învăţare prin acţiuni” (learning-by-doing) sunt are limitate.

Filip şi Maximilian (2011) accentuează că „profesionalismul foarte jos al structurilor economice ale R.M. au “contribuit cu succes” la diminuarea potenţialului economic al ţării şi crearea unei serii mari de probleme sociale şi economice fără precedent. […] Problemele de planificare economică, în ultimii 20 de ani au fost excluse totalmente din vizorul guvernelor” [3, p. 77], însă, din păcate problema pare să fie mult mai profundă decât desconsiderarea importanţei planificării de către oficialităţile guvernamentale.

Problema planificării pentru dezvoltare economică, în contextul căutării de creştere economică mai rapidă şi şanse mai mari de îmbunătăţire a calităţii integrării economice internaţionale, a fost abordată de asemenea de mulţi alţi cercetători şi reprezentanţi ai şcolilor de gândire economică.

În viziunea lui Sean Malone, de la Fundaţia Americană pentru Educaţie Economică, “Ştiinţa economică este studierea acţiunilor şi interacţiunilor umane într-o lume cu resurse limitate dar dorinţe ne-limitate. Ea ne vorbeşte multe despre rolul critic al motivaţiei în formarea comportamentului uman, [şi] acest subiect nu poate fi redus doar la grafice lipsite de viaţă şi ecuaţii ce înţepenesc mintea, de care sunt preocupaţi birocraţii şi planificatorii de

136

nivel central” [3]. În aceiaşi sursă d-lui mai susţine că: “Doar o înţelegere bună a ştiinţelor economice va oferi [cetăţenilor] cunoştinţe şi înţelegere pentru a se apăra contra politicilor care sună bine la auz, dar care sunt catastrofale în practică” [ibid.].

Pornind de la subiectele abordate mai sus, (i) de la legătura strânsă dintre creşterea rapidă a tempoului integrării economice internaţionale şi (ii) începerea analizei investiţiilor educaţionale prin optica RRE, R.M. se confruntă de nevoia de a avea o viziune globală asupra politicilor educaţionale de perspectivă, şi nu în ultimul rând datorită plasamentului geografic la intersecţia de influenţe est şi vest-europene.

În acest context, ar fi insuficient dacă nu se va elabora o imagine mai amplă vis-a-vis de performanţele economice ale sistemelor educaţionale a unei serii de ţări mai ample, în plan comparativ internaţional, pentru a avea o bază decizională mai consistentă pentru strategiile educaţionale şi de creştere economică ale R.M.

Astfel, Tabelul 1 şi 2 ne prezintă informaţii care sunt foarte concludente. Din primele 20 de ţări cu cel mai mare PIB per capita Rusia, ca cel mai mare exponent al ideologiei ex-sovietice, nu figurează (Tabela 1), şi pe de altă parte observăm, că ea este prima din lume cu cea mai mare rată a forţei de muncă cu studii universitare (54 %). Acest fapt ne sugerează că R.M., prin aplicarea multor practici educaţionale moştenite de la fosta URSS, mai continuă să menţină activităţi educaţionale încă departe de a fi relevante, pentru a putea face posibilă realizarea interesului de capitalizare a investiţiile în domeniul dat, adică încă în mare parte ne-relevante. Aceasta mai înseamnă şi un dezechilibru mare dintre scopurile declarate ale R.M., de a realiza îmbunătăţirea nivelului de trai, şi relevanţa politicilor de atingere a acestui scop.

Astfel de analize, ample de „viziune globală”, sunt importante pentru R.M., dacă într-adevăr se doreşte dezvoltare. Politicile educaţionale ale R.M. deduse din anumite experienţe „interesante” observate prin ţările vecine, în anumite ţări luate aparte sau la nivel regional, pot ajuta la anumite mişcări în direcţia scontată, dar foarte puţin probabil vor constitui viziuni de amploare care să ajute populaţia R.M. să realizeze avantaje comparative internaţionale.

A se observa că nici România nu figurează printre primele 20 de ţări cu cel mai mare PIB per capita, iar apariţia Federaţiei Ruse pe locul I a ţărilor cu forţă de muncă cu studii universitare ca şi procente din total, ne vorbeşte că Rusia are un sistem educaţional caracteristic ţărilor cu resurse naturale bogate, iar R.M., ne-fiind din această categorie, are nevoie de strategii educaţionale raliate la alte modele şi viziuni educaţionale.

137

Tabelul 1. PIB per capita, la PPP, date actuale nivel internaţional, $ (cele mai recente date), pe ţări luate aparte L/ Ţările Suma, PPP $ Dat #1 Luxemburg: 60,228.41 2005 # 2 SUA 41,889.57 PPP $ 2005 # 3 Norvegia 41,419.91 PPP $ 2005 # 4 Irlanda 38,504.68 PPP $ 2005 # 5 Macau 36,579.25 PPP $ 2005 # 6 Islanda 36,510.21 PPP $ 2005 # 7 Elveţia 35,633.2 PPP $ 2005 # 8 Hong Kong 34,833 PPP $ 2005 # 9 Danemarca 33,972.62 PPP $ 2005 # 10 Austria 33,699.6 PPP $ 2005 # 11 Canada 33,375.5 PPP $ 2005 # 12 M. Britanie 33,238.21 PPP $ 2005 # 13 Niderlanda 32,684.38 PPP $ 2005 # 14 Suedia 32,525.43 PPP $ 2005 # 15 Finlanda 32,152.62 PPP $ 2005 # 16 Belgia 32,118.99 PPP $ 2005 # 17 Australia 31,794.13 PPP $ 2005 # 18 Japonia 31,266.74 PPP $ 2005 # 19 Franţa 30,385.66 PPP $ 2005 # 20 Singapore 29,662.59 PPP $ 2005

Notă: Rusia se plasează pe locul 56, cu 10,844.58 PPP $. Alcătuită de autor, în baza datelor de pe

Nationmaster.com

Tabelul 2. Forţa de muncă cu studii universitare, % din total, (cele mai recente date) pe ţări luate aparte

L/C Ţările Cuantumul, % Data

# 1 Rusia 54 % 1998 # 2 Canada 52.5 % 2001 # 3 Israel 49.6 % 2001 # 4 Bermuda 46.2 % 1991 # 5 Lituania 46 % 2001 # 6 SUA 43.3 % 1989 # 7 Georgia 41.8 % 1999 # 8 Puerto Rico 40.5 % 1990 # 9 Singapore 37.9 % 2001 # 10 San Marino 35.3 % 1999 # 11 Belgia 31.9 % 2000 # 12 Finlanda 31.6 % 2001 # 13 Ghana 31 % 1992 # 14 Japonia 30.9 % 1997 # 15 Estonia 30.7 % 2001 # 16 Islanda 29.6 % 2001 # 17 Peru 29.3 % 2001 # 18 Australia 29 % 2001 # 19 Cipru 28.9 % 2001 # 20 Norvegia 28.4 % 1998

Concluzii şi recomandări 1. Integrarea economică internaţională este un subiect foarte discutabil în zilele noastre,

şi situaţia din R.M. denotă necesitatea de a munci mult pentru creşterea conştientizării, că integrarea este inevitabilă, şi că poate implica mai multe foloase şi poate fi capitalizată, doar dacă va fi susţinută de un sistem educaţional relevant scopurilor de dezvoltare economică, ca precondiţie ridicării calităţii integrării economice internaţionale a ţării.

2. Explicaţia dezechilibrelor descrisă în lucrare, sugerează că procesul de integrare economică internaţională este în corelaţie strânsă cu rata inovaţională [7], şi studiile universitare constituie factorul cel mai bun posibil, care facilitează diminuarea dezechilib-relor dintre ţările înalt dezvoltate şi cele slab dezvoltate.

3. R.M. are nevoia de a dezvolta sistemul naţional propriu de metrologie a inovaţiilor, axat pe scopul de reconsolidare a fundamentului avantajelor competitive şi creşterii economice.

4. Dată fiind corelaţia strânsă dintre cota de capital uman cu studii universitare din societatea R.M., şu rata inovaţională (Figura 1), acompaniată de afirmaţiile de la ICU, înseamnă că succesul reformei economice într-o economie depinde apriori de calitatea reformei în sistemul educaţional, în deosebi la nivel universitar.

5. Fără o reformă relevantă în segmentul educaţional universitar, şansele R.M. de a atrage ISD va fi minoră, şi va continua să fie dezavantajată dacă nu se vor întreprinde acţiuni de îmbunătăţire a managementului profesionist în sectorul educaţiei.

6. Economia de piaţă poate fi funcţionabilă fără accente majore pe planificare, doar

138

cu condiţia că există un factor de echilibru – investiţii tangibile în educaţie, un management profesionist şi devotat la nivel de macro-sistem, şi o înţelegere mai extinsă a economiei de către o majoritate socială a ţării.

7. Integrarea economică internaţională este inevitabilă cel puţin din considerentele că chiar şi cele mai dezvoltate economii înregistrează cote foarte mari de migraţie a forţei de muncă şi de capital; astfel “… circa 15 mln. de cetăţeni ai SUA pleacă la muncă în fiecare zi în Canada. Aceştia lucrează la o varietate imensă de locuri de muncă pentru mii de diverse forme şi pentru diferenţe considerabile în remuneraţie” [14, p. 277].

8. Rata de înscriere în studiile universitare din R.M. este încă destul de joasă, comparativ cu alte state la nivel regional, şi structura socială cu calificări preferate este departe de necesităţile reale ale economiei naţionale de realizare a avantajelor comparative internaţionale, deoarece Guvernul R.M. continuă să promoveze politici naţionale de o manieră ne-profesionistă, ghidându-se de criterii detaşate de cele ştiinţifice, ne-ţinând cont de importanţa folosirii pârghiilor financiare pentru a încuraja unele sub-sectoare educaţionale de valenţă strategică, versus altele considerate „atractive” la nivel de obişnuinţe. Sectoarele care sunt cele mai finanţate în R.M., sunt identificate în baza unor criterii opace, care nu sunt justificate ştiinţific.

9. R.M. se confruntă de o necesitate critică de a manifesta mai multă deschidere faţă de îmbunătăţirea mediului de politici publice cu privire la inovaţii şi legăturile cu infrastructura inovaţională, ca şi factori determinaţi esenţiali al potenţialului inovaţional naţional.

10. Pentru a realiza unele sugestii de mai sus, ţara trebuie să manifeste mai multă voinţă politică pentru a reforma sistemul educaţional, astfel încât cel din urmă să fie mai mult un factor de facilitare a înţelegerii mai profunde a ştiinţelor economice, pentru a asigura consolidarea bazei aşteptărilor de schimbări esenţiale în societate şi în ţară. Aceasta ar fi premiza majoră a R.M. pentru a accelera creşterea şanselor de integrare economică în proiectele internaţionale de scară largă, economice şi geo-politice.

11. În baza premizei de mai sus, este recomandabil de a extinde predarea cursurilor de economie adaptată chiar începând cu cele mai joase nivele educaţionale, cât şi în cursuri de educaţie pentru adulţi, pentru a dezvolta capacităţi societale mai avansate, pentru a apăra societatea de manifestările politicilor economice dezagreabile, care vin din partea multor politicieni, care sună bine la auz dar sunt catastrofale în practică.

12. R.M. are nevoie de a întreprinde măsuri rapide de asigurare a calculării ratei de randament din investiţiile în educaţie la nivel de sistem. După efectuarea acestor indicatori, şi publicarea acestora, comunitatea ştiinţifică, corpul didactic, profesoral şi societatea civilă vor avea o bază mult mai bună de a urmări dinamica, de a raţionaliza asupra tendinţelor, şi de a elabora şi promova politici educaţionale şi curricule de calitate mult mai înaltă, şi un concept mult mai relevant al educaţiei de calitate.

BIBLIOGRAFIE: 1. Carnoy, M. Education and Productivity/Educaţia şi productivitatea. În: T. Husén şi N.

Postlethwaite (Eds.), Enciclopedia Internaţională a Educaţiei. Pergamon Press, Oxford, 1994. 2. Common Country Assessment: Republic of Moldova/Raportul Unic de Ţară, (2003). Extras din www la:

http://europeandcis.undp.org/home/show/008457AA-F203-1EE9-B6CD3820F940EC13, pe 8 mai, 2012. 3. Filip Iu. şi Maximilian S. (2011). Problema funcţionării echilibrate a economiei Republicii

Moldova. În: Analele ULIM. Seria Economie, Vol. 11. 4. Grossman, G. M. şi Helpman, E. 1991. Innovation and Growth in the Global Economy/Inovaţii

şi creştere în economia globală. Cambridge, Mass: MIT Press. Extras din www la: http://ejeps.fatih.edu.tr/docs/articles/116.pdf , pe 9 mai, 2011.

5. ICU (Institutul de Capital Uman). Education for a New and Critical Discipline/Educaţie pentru o disciplină nouă şi critică, (2010). Extras din www la: http://www.ICU.org/node/600109 , pe 10 mai, 2012.

139

Malone, S. America's Economics Knowledge Deficit/Deficitul de cunoştinţe economice ale Americii. Extras din www la: http://www.youtube.com/watch?v=FN3RwBbqnec , pe 10 mai, 2012.

6. Measuring Innovation for National Prosperity. Innovation Framework Report, January 2004/Dimensionarea inovaţiilor pentru prosperitate naţională. Raportul cu privire la cadrul inovaţional. Extras din www la: http://www.ibm.com/ibm/governmentalprograms/ innovframe2.pdf, pe 10 mai, 2012.

7. Munteanu, A. Economics of Education in a New Independent State: The Case of Moldova. Master’s Degree Studies in Educational Leadership şi Management/Economia educaţiei într-o nouă ţară independentă: Cazul Moldovei. Teză de studii de masterat în liderism şi management educaţional, Universitatea din Stocholm, 2001.

8. Mussa, M. Factors Driving Global Economic Integration, IMF/Factorii care conduc integrarea economică internaţională, 2000. Extras din www la: http://www.imf.org/external/np/speeches /2000/082500.htm, pe 5 octombrie 2011.

9. Mustafa, S.A. şi Valerica, V. (2011). The Relationship between Education şi Foreign Direct Invest-ment: Testing the Inverse U Shape/Relaţia dintre educaţie şi investiţiile străine directe: testarea inversării. Extras din www la: http://ejeps.fatih.edu.tr/docs/articles/116.pdf , pe 9 mai, 2011.

10. Nationmaster.com. Education spending (% of GDP) (most recent) by country/Cheltuielile pentru educaţie (% din PIB) (cele mai recente date). Extras din www la: http://www. nationmaster.com/graph/edu_edu_spe-education-spending-of-gdp , pe 8 mai, 2012.

11. O'Dowd, M. The Changing Nature of Knowledge. Mapping the Discourse of the Malmö Longitudinal Study/Natura schimbătoare a cunoştinţelor. Cartografierea studiului longitudinal din Malmö (disertaţie de doctorat de la Institutul Internaţional de Educaţie), Universitatea din Stocholm, 2000.

12. Ţâu, N. An introduction to economics and the economic theory/Introducere în economie şi teorii economice. Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM), 2011.

13. Ţâu, N. The Economy Today/Economia din zilele noastre. Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). Editura ULIM, 2009.

14. Woodhall, M. Cost Analysis in Education/Analiza costurilor în educaţie. În: G. Psacharopoulos (Ed.), Economia educaţiei: cercetări şi studii. Pergamon Press, 1987.

DECLARAŢIILE DE LA LIMA ŞI MEXIC ŞI CEL DE-AL XX-LEA CONGRES AL INSTITUŢIILOR SUPREME DE AUDIT

Cornelia DOBRE, drd., ULIM

Petru ROŞCA, dr. hab., prof. univ., ULIM

ABSTRACT. To provide financial and organizational independence, the diversity of the institutional capacity of Supreme Audit Institutions actually hides a real controversial group of concepts and rules, as a reformation process to a globalization context that highlights the disappearance of traditional interstate environment and adaptation to a new frame. Although, the Lima Declaration and Mexico Declaration emphasize the independence of Supreme Audit Institutions, the necessary condition for democracy, the final text of a report, prepared by a working group shows alarming results related to this desideratum. However, most Supreme Audit Institution knows the declarations text, they have accepted it within INTOSAI Congress, but to carry on their activity, as any public institution needs financial resources approved by the Government, which risk compromising the independence.

De o valoare fundamentală pentru activitatea oricărei Instituţii Supreme de Audit

(SAI) este Declaraţia de la Lima privind liniile directoare ale auditului finanţelor publice, adoptată în cadrul celui de-al IX-lea Congres al Instituţiilor Supreme de Audit (INCOSAI) din anul 1977, desfăşurat la Lima, Peru. Declaraţia constituie, fără îndoială,

140

documentul cel mai important elaborat în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI), fiind astfel inclusă pe primul nivel al Standardelor Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit (ISSAI 1), pledând ca un ghid de referinţă pentru funcţionarea corespunzătoare a SAI interesate precum şi a principiilor directoare cu privire la auditul finanţelor publice la nivel mondial. Deşi, de la lansarea ei au trecut mai bine de trei decenii, aceasta nu şi-a pierdut actualitatea, mai mult, este apreciată de experţii liniei de top din lume, aclamată în majoritatea întrunirilor de specialitate şi conţinutul Declaraţiei stă la baza multor documente prezente în cadrul INTOSAI. De aceea, pe bună dreptate Secretarul General al INTOSAI, Dr. Franz Fiedler, considera Declaraţia de la Lima ca fiind o „Magna Carta a auditului finanţelor publice” [2, p.81]. La ce s-a gândit Franz Fiedler când a făcut o asemenea afirmaţie? Răspunsul l-am aflat urmare a studiului între-prins asupra tezei doctorale – „Auditul instituţiilor publice – consideraţii şi perspective”, cu ale cărui idei exprimate de către titular sunt de acord: „Nu am identificat nici un alt document care să fie atât de puternic, de actual şi de succint în reglementarea domeniului auditului public extern, aşa cum este extrem de mult invocata Declaraţia de la Lima”. Probabil că autorii (reprezentanţii SAI din Germania, Italia şi Austria), nu se aşteptau la asemenea succes răsunător, cu toate că, Declaraţia răspunde în linii generale la toate obiectivele şi întrebările referitoare la auditul sistemului public, având un conţinut clar şi succint, ce asigură concentrarea şi nu abaterea de la ideile exprimate, demonstrând în acelaşi timp influenţa decisivă în domeniul auditului, indiferent de contextul economic, social sau cultural specific al fiecărei ţări, nivelul de dezvoltare pe care l-au semnalat sau modul de organizare. Putem spune că, Declaraţia de la Lima constituie documentul fundamental elaborat în cadrul INTOSAI şi cuprinde 7 linii directoare, care privesc: 1. Elemente generale; 2. Independenţa SAI; 3. Relaţiile cu Parlamentul, Guvernul şi Administraţia; 4. Competenţele Instituţiilor Supreme de Audit; 5. Metodele de audit, personalul de audit, schimbul internaţional de experienţă; 6. Raportarea; 7. Competenţele de audit ale Instituţiilor Supreme de Audit [5, p. 9-20].

Documentul defineşte şi în acelaşi timp accentuează conceptul de independenţă (financiară, al membrilor, decizională) - condiţie esenţială pentru desfăşurarea optimă a activităţii. SAI au afirmat unanim ataşamentul pentru independenţa bazată pe dispoziţiile constituţionale sau legislative, care consacră statutul lor instituţional în cadrul statelor naţionale. Cerinţa independenţei, se bazează, de asemenea, pe garanţiile acordate tuturor membrilor indiferent de poziţia ocupată, permiţându-le astfel să îşi îndeplinească sarcinile într-un mediu suficient de stabil. Protecţia juridică faţă de presiunile exterioare şi competenţele definite în mod clar de analiză asupra situaţiilor din teren, sunt necesare pentru a garanta independenţa nivelului executiv. Independenţa SAI nu este un privilegiu, aceasta implică obligaţii ce nu ar trebui privite separat de alte valori, cum ar fi transparenţa, responsabilitatea, etica şi calitatea rapoartelor, mai mult “problema independenţei este mult diferită atunci când este determinată de factori externi; cum ar fi influenţa politică necorespunzătoare. Acest lucru necesită garanţii suplimentare din parte legiuitorului, astfel încât SAI să desfăşoare activitatea de manieră credibilă şi imparţială asupra fondurilor publice” [3, p. 67]. Independenţa SAI este o funcţie prevăzută în Constituţie şi devenită operaţională pe măsura disponibilităţii resurselor monetare, materiale şi umane, pentru eficientizarea auditului sectorului public şi promovării bunei guvernări. Concluziile efec-tuate într-un studiu al INTOSAI privind independenţa au arătat: “că un număr considerabil de SAI chestionate se confruntă cu insuficienţa resurselor financiare, ceea ce, pune la îndoială îndeplinirea mandatului lor într-o manieră coerentă cu cerinţele Declaraţiei de la Lima”. Trebuie să recunoaştem faptul că, independenţa SAI nu este o colecţie de reguli şi

141

proceduri scrise, ci mai degrabă este o stare de spirit cuantificată prin calitatea rapoartelor sale, care reflectă măsuri riguroase pentru a preveni sau repeta faptele de corupţie şi a servi interesul publicului. Având în vedere recenta criză financiară, SAI ar trebui să intensifice acţiunile asupra modului de colectare şi utilizare a fondurilor publice, ajutând astfel la depăşirea neîncrederii investitorilor de pe pieţele financiare, şi de a crea instrumente viabile în combaterea crizei prin consolidarea sistemului financiar-fiscal.

Alături de cerinţa de independenţă, în Declaraţie se prevăd drepturile acordate SAI, care fac referire la: asigurarea competenţelor SAI prin legea fundamentală a statului; libertatea de a decide asupra programului anual de audit, respectându-se ciclicitatea entităţilor ce urmează a fi supuse auditului; asigurarea resurselor financiare necesare pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime; dreptul de a iniţia propuneri legislative şi a interveni cu propuneri de corectare legislativă, acolo unde situaţia se impune; dreptul SAI de a include în programul de audit, verificarea activităţii Guvernului şi a stabili răspunderea părţilor vinovate; accesul neîngrădit la acte, documente şi altele asemenea necesare procesului de audit; dreptul SAI de a emite opinii adecvate în rapoartele de audit întocmite; dreptul SAI de a acorda consultanţă în probleme de legislaţie economică la cererea Parlamentului; perfecţionarea continuă a întregului aparat SAI; dreptul SAI de a solicita consultanţă din partea unor experţi în probleme speciale; competenţa SAI de a audita întreprinderile cu capital mixt (public-privat); competenţa SAI de a audita subvenţiile acordate din fonduri publice.

Acestor drepturi prevăzute, li se adaugă obligaţiile aferente, enumerate astfel: a veghea permanent asupra administrării resurselor publice astfel încât să se dispună măsuri corective eficiente pentru a întregi diminuarea creată, pentru a preveni asemenea acţiuni nedorite de opinia publică sau cel puţin să facă greoaie repetarea unor astfel de infracţiuni în viitor; a evalua eficienţa structurii de audit intern; a recruta personal având nivel de cunoştinţe teoretice şi practice peste medie; publică constatările într-un raport anual sau prin alte mijloace de informare (publicaţii de specialitate); apără informaţiile demne de a fi protejate împotriva publicităţii ale entităţilor auditate; evaluează sistemul informatic; formulează răspunsuri scrise la contestaţiile primite, ca urmare a recomandărilor emise în rapoartele de audit întocmite; întocmirea rapoartelor de audit cu respectarea metodologiei specifice; efectuarea unor acţiuni de audit în echipe mixte (naţional şi supranaţional) cu respectarea legislaţiei naţionale şi a dreptului internaţional, la entităţile publice beneficiare de fonduri externe.

Conţinutul clar şi concentrarea pe chestiuni de substanţă sunt caracteristicile definitorii ale Declaraţiei, şi în acelaşi timp, elementele forte pentru recunoaşterea ei internaţională, dealtfel convingătoare pentru rolul său hotărâtor în evoluţia auditului resurselor publice. Deşi, Declaraţia de la Lima nu face referire expresă pentru domeniile economice ale statelor naţionale cu privire la aria de aplicabilitate, totuşi manifestă o influenţă extraordinar de mare în acest sens. În activitatea lor, SAI membre tind să se apropie cât mai mult de cele 7 linii directoare postulate în Declaraţie. Cele 7 linii directoare reprezintă de fapt conţinutul său, acceptat în unanimitate de către SAI membre, asupra liniilor filozofice şi conceptuale, subliniind independenţa şi valorile democratice. Însă independenţa nu este un scop în sine, ci ar trebui să conducă la cel mai bun control posibil al utilizării fondurilor publice în interesul contribuabililor, controlul este motorul formării resurselor publice.

Pe nivelul 2 al ISSAI, denumit de PSC nivelul “Cerinţelor de funcţionare a SAI”, se situează Declaraţia din Mexic privind independenţa (ISSAI 10), adoptată la cel de-al XIX-lea INCOSAI, desfăşurat în noiembrie 2007. Spre deosebire de, Declaraţia de la Lima care prevede că, SAI îşi pot îndeplini obligaţiile statutare numai în măsura în care acestea sunt independente şi apărate de influenţe exterioare, Declaraţia din Mexic este dedicată problematicii independenţei SAI şi dezbate în opt principii acest subiect. Textul final al

142

Declaraţiei din Mexic este rezultatul activităţii desfăşurate de un grup de lucru format din reprezentanţii a 10 SAI. Grupul de lucru a decis la cea de-a 44-a întrunire a Comitetului director INTOSAI şi în cadrul celui de-al XVI-lea INCOSAI, desfăşurate la Montevideo, Uruguay, în noiembrie 1998, să supună spre chestionare un număr de 113 SAI din regiuni diferite. Chestionarele au cuprins întrebări axate pe independenţă, cum sunt: modalitatea de organizare, căile de obţinere a resurselor financiare, criteriile de recrutare a personalului de conducere şi execuţie, tipuri de activităţi desfăşurate (audit sau/şi control), tipuri de rapoarte întocmite şi valorificarea recomandărilor, etc. Activitatea grupului de lucru s-a finalizat la 31 martie 2001, cu elaborarea raportului final în care se prezintă rezultatele îngrijorătoare privind independenţa celor 113 SAI chestionate, şi, ca urmare a propus opt principii de bază în general recunoscute de comunitatea INTOSAI. Acestea sunt: 1. Existenţa unui cadru constituţional/statutar/legal adecvat şi efectiv şi a unor prevederi de aplicare de facto a acestui cadru; 2. Independenţa conducătorilor SAI şi a membrilor (în cadrul instituţiilor colegiale), inclusiv inamovibilitatea şi imunitatea în exercitarea normală a atribuţiilor acestora; 3. Împuterniciri suficient de vaste şi deplină libertate de acţiune în exercitarea acţiunilor SAI; 4. Acces neângrădit la informaţii; 5. Dreptul şi obligaţia de a raporta asupra activităţii desfăşurate; 6. Libertatea de a decide asupra conţinutului şi tipului de rapoarte de audit, publicării şi diseminării lor; 7. Existenţa mecanismelor eficiente de urmărire a valorificării recomandărilor SAI; 8. Autonomia financiară şi managerială/administrativă şi disponibilitatea resurselor alocate pentru a le permite exercitarea obligaţiilor.

Menţionăm că, cele opt principii propuse de către grupul de lucru în raportul său din martie 2001, constituie „Declaraţia din Mexic privind independenţa” [5, p.21-27], adoptată în noiembrie 2007, ca o reconfirmare şi o evoluţie actualizată a prevederilor Declaraţiei de la Lima, din anul 1977. Partea introductivă a Declaraţiei din Mexic, este de fapt o recapitulare sumară a Declaraţiei de la Lima, care confirmă faptul că aceste principii nu au caracter limitat în timp, ci, mai degrabă un rol important pentru situaţia ideală în care ar putea funcţiona o SAI independentă. În textul raportului se recunoaşte faptul că nici o SAI nu respectă toate principiile în exercitarea atribuţiilor, şi recomandă elaborarea unor „ghiduri de bune practici” care să ilustreze ceea ce se înţelege prin independenţa SAI. De asemenea, mai recomandă constituirea unui sub-comitet care să lucreze la aceste ghiduri. Sub-comitetul şi-a desfăşurat activitatea între anii 2001 şi 2004, iar finalitatea a constat în elaborarea unor „Linii directoare şi bune practici privind independenţa SAI”. În concepţia doctorandului, “liniile directoare” se aseamănă cu „Normele Metodologice” din legislaţia românească, deoarece amplifică explicaţiile celor opt principii în mod general.

Importanţa fundamentală a independenţei statutată în Declaraţia de la Lima, dezbătută de Declaraţia din Mexic, este amintită şi în alte documente studiate. Consider că este util să menţionez,

- Codul etic al INTOSAI, care prevede că: “este de o importanţă fundamentală că SAI este privit cu încredere şi credibilitate. Auditorul promovează acest lucru prin adoptarea şi aplicarea cerinţelor de etică ale conceptelor cuprinse în cuvintele-cheie ca integritatea, independenţa şi obiectivitatea, confidenţialitatea şi secretul profesional” [1, p.11], regăsite printre cele şapte valori de bază enumerate anterior.

- Standardele de audit, aprobate la cel de-al XVII-lea INCOSAI, ce a avut loc la Seul, Coreea, în 2001, au reafirmat independenţa ca principiu fundamental asupra căreia trebuie îndreptată întreaga activitate a unei SAI.

- Primul Congres ce a avut loc în Cuba (1953), a propus ca entităţile care controlează modul de utilizare al fondurilor publice ar trebui să beneficieze de independenţa juridică şi instituţională ...

143

De asemenea, acest principiu fundamental a fost reiterat şi la cel de-al II-lea INCOSAI, desfăşurat în Belgia (1956); al VIII-lea INCOSAI ce s-a desfăşurat la Madrid, Spania (1974); al XIII-lea INCOSAI desfăşurat la Berlin, Germania, (1989), astfel că, independenţa instituţională să fie garantată prin Constituţie iar drepturile, obligaţiile şi funcţiile să fie prevăzute de legislaţia specifică.

În concluzie, ideea principală care se desprinde din cuprinsul celor două Declaraţii este legată de asigurarea principiului independenţei, ca premisă fundamentală, pentru a oferi un suport credibil în faţa Parlamentului şi a publicului, în general. Independenţa presupune autonomie şi în acelaşi timp iniţiativă, obţinută ca rezultat al metodologiilor întreprinse şi dezvoltarea parametrilor profesionali în atingerea performanţelor domeniului auditului pentru a privi în perspectivă la oportunităţile care se prefigurează.

În luna noiembrie 2010 a avut loc la Johannesburg, Africa de Sud, cel de-al XX-lea Congres INTOSAI, la care au participat Instituţii Supreme de Audit din 150 de state - potrivit organizatorilor.

Lucrările s-au desfăşurat atât în plen cât şi în cadrul întrunirilor de specialitate şi grupurilor de lucru. Congresul a oferit o oportunitate Instituţiilor Supreme de Audit participante pentru a discuta subiecte de interes reciproc, pentru a face un bilanţ asupra activităţilor desfăşurate din ultimii trei ani şi pentru a găsi soluţii la problemele actuale şi viitoare marcate de dinamica globalizării privită ca fenomen care nu are graniţe, schimbările climatice, criza financiară, evoluţia comunicaţiilor şi tehnologiei informaţionale, procesele democratice în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, precum şi concurenţa înverşunată între marii competitori pentru câştigarea unui loc important în arena internaţională.

Conform concepţiei noastre, SAI membre pentru a face faţă cu succes noului val al evoluţiilor, vor trebui să debuteze cu pregătirea profesională a auditorilor, urmată de încorporarea tehnologiilor informaţionale pentru a oferi infirmaţii exacte, credibile şi de substanţă, venind astfel în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor. Am recomandat pregătirea auditorilor ca un prim pas, deoarece, această ramură reprezintă imaginea organizaţiei în faţa societăţii, urmată de pregătirea conducerii superioare care are contact indirect cu societatea.

Pe agenda de lucru a Congresului de la Johannesburg au figurat în principal, două teme: I. Valorile şi beneficiile Instituţiilor Supreme de Audit; II. Auditul mediului şi dezvoltarea durabilă. Complementar, în cadrul întrunirii comisiilor de specialitate şi grupurilor de lucru, la

Congres au fost dezbătute şi adoptate: rapoarte asupra activităţilor din ultimii 3 ani ale acestora în lumina noilor oportunităţi care se prefigurează în plan internaţional; planul strategic al INTOSAI aferent perioadei 2011-2016; strategia de comunicare a INTOSAI.

Rezumarea temelor şi subiectelor cheie discutate, au constituit documentul final al Congresului intitulat „Acordurile de la Johannesburg” referitoare la “Declaraţia Sud-Africană privind Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit (ISSAI)”.

Rolul ISSAI constă în stabilirea principiilor fundamentale aplicabile în desfăşurarea activităţii de audit public extern, precum şi a procedurilor, metodelor şi condiţiilor de bază ale eticii profesionale a auditorilor iar Directivele INTOSAI pentru Buna Guvernare (INTOSAI GOV), este destinat să cuprindă documentele emise din sfera: contabilitate, raportare, control intern, alte aspecte ce sunt legate de responsabilitatea administrativă şi încurajează buna guvernare.

Henric Otbo, Preşedinte al PSC, şi Auditor General în Danemarca, în cadrul Congresului din 2010, a solicitat părţilor interesate şi membrilor INTOSAI: să utilizeze cadrul de lucru ISSAI ca un cadru comun de referinţă pentru auditul din sectorul public; să compare Standardele proprii de audit şi Liniile Directoare de aplicare a acestora (ghiduri sau

144

regulamente) cu prevederile corespunzătoare din ISSAI; să implementeze ISSAI în conformi-tate cu mandatul legal al acestora, cu legislaţia şi reglementările naţionale; să asigure creşterea nivelului de cunoaştere a ISSAI şi a INTOSAI GOV la nivel global, regional şi naţional; să împărtăşească experienţa, buna practică şi dificultăţile întâmpinate în implementarea ISSAI şi ISSAI GOV cu cei care realizează perfecţionarea şi revizuirea acestora [4, p.60-61].

PSC a recunoscut că, aplicarea cadrului ISSAI va fi o sarcină dificilă care solicită eforturi la nivel naţional, regional şi chiar internaţional. De asemenea, PSC a stabilit ca toate documentele pe care le elaborează şi care sunt adoptate să facă parte din Cadrul general privind Standardele Internaţionale de Audit şi Principiile de bază în audit ale INTOSAI, şi să fie structurate într-o ierarhie pe patru nivele: nivelul 1: principiile fundamentale ale INTOSAI – se bazează pe Declaraţia de la Lima privind Liniile Directoare ale finanţelor publice; nivelul 2: codurile INTOSAI - care conţin principiile activităţii curente a auditorilor (de independenţă, contabile şi etice); nivelul 3: standardele de Audit ale INTOSAI – care cuprind principiile de bază, standardele generale şi standardele specifice etapelor de planificare, execuţie şi raportare în realizarea activităţii de audit public extern; nivelul 4: punerea în aplicare a Liniilor Directoare ale INTOSAI – conţin proceduri specifice pentru auditul financiar, auditul performanţei şi auditul de conformitate.

Cu toate acestea, credem că, SAI naţionale vor întâmpina dificultăţi în modul de transpunere al cerinţelor amintite, datorită traducerilor neconforme a materialelor originale (cuvintele si expresiile pot căpăta sensuri conexe domeniului); a inexistenţei politicilor de a organiza întâlniri şi publica materiale informative interne care să redea aspectele discutate în cadrul întâlnirilor internaţionale.

Discuţiile asupra temei I: „Valorile şi beneficiile Instituţiilor Supreme de Audit” au fost prezidate de SAI din Africa de Sud, care a analizat şi structurat subiectul într-un document de discuţie finală, prezentat la Congres. Documentul se referă la rolul SAI în viaţa cetăţenilor, respectând principiul independenţei, condiţie necesară pentru democraţie.

În discursul său, Preşedintele SAI din Africa de Sud, Terence Nombembe, s-a referit la „recunoaşterea SAI ca instituţie care face diferenţa în viaţa cetăţenilor” [4, p.47], respectând principiul bunei guvernări, privind dreptul cetăţenilor de a fi informaţi referitor la repartizarea şi utilizarea resurselor publice, condiţie necesară pentru un stat de drept.

Acest obiectiv implică o mare responsabilitate, de aceea este oare pregătită comunitatea INTOSAI să implementeze cu succes “Cadrul privind comunicarea şi promovarea valorilor şi beneficiilor SAI?”. Acest lucru va fi cunoscut în timp, când publicul interesat va avea acces liber la rapoartele de audit şi vor fi capabili să oblige pe reprezentanţii aleşi în mod democratic pentru a formula răspunsuri obiective şi clare asupra recomandărilor formulate de auditorii independenţi, folosind metoda demonstrarării probelor cu respectarea disciplinei calităţii. Prin crearea accesului liber al publicului la rapoartele de audit ale SAI şi asupra altor documente (decizii, adrese ale nivelului de conducere), putem vorbi într-adevăr de transparenţă şi responsabilitate, ca parte componentă a sistemelor naţionale democratice.

Unul dintre obiectivele Cadrului privind comunicarea şi promovarea valorilor şi beneficiilor SAI, se doreşte a fi “recunoaşterea SAI ca instituţie care face diferenţa în viaţa cetăţenilor”. Ce presupune acest obiectiv? Potrivit concepţiei noastre, ar trebui ca SAI naţionale să adopte o strategie de comunicare pentru a încuraja comunicarea activă şi eficientă. Astfel, ar fi creată comunicarea internă şi externă transparentă şi echitabilă prin ascultarea “vocii cetăţeanului” iar SAI, ar fi mai puternică având publicul de partea sa. Ţinând cont de interesul sporit al părţilor interesate interne şi externe, SAI trebuie să aplice măsuri mult mai severe asupra entităţilor din sectorul public, pentru a contribui la

145

prevenirea şi combaterea corupţiei care pune în pericol securitatea socială, ameninţă ordinea de drept, creşterea economică, prosperitatea socială şi reducerea sărăciei. Masutha Advocate, Preşedinte al Comitetului permanent de audit al Africii de Sud, a evidenţiat că SAI membre trebuie să “gândească la nivel internaţional şi să acţioneze la nivel naţional” [4, p. 49], iar experienţa auditorilor este un real folos pentru satisfacerea nevoilor comunităţii deoarece, pot recomanda în rapoartele întocmite, modele demne de practicat.

O altă temă de actualitate care a suscitat un real interes din partea delegaţiilor prezente la Congres a fost tema 2: „Auditul mediului şi dezvoltarea durabilă”. Discuţiile au fost prezidate de Oficiul Naţional de Audit din Republica Populară Chineză, ţara care va organiza cel de-al XXI-lea Congres INTOSAI în anul 2013. Problema mediului şi a dezvoltării durabile a fost evidenţiată încă de la întâlnirile organismelor de specialitate organizate anterior şi vom aminti: Conferinţa ONU. de la Stockholm privind mediul uman, în 1972; Conferinţa ONU privind mediul şi dezvoltarea („Summit-ul Pământului”) de la Rio de Janeiro (1992); Summit-ul Mondial privind dezvoltarea durabilă de la Johannesburg (2002) şi al XX-lea Congres INTOSAI din noiembrie 2010. Congresul a oferit o oportunitate SAI-urilor participante şi Grupului de lucru privind auditul de mediu (WGEA) de a evalua progresele înregistrate, a identificat lacunele în implementarea măsurilor privind resursele de mediu ca resurse neregenerabile şi a subliniat problemele de viitor a statelor insulare (precum modificarea precipitaţiilor şi creşterea nivelului mării) care pot spori şi mai mult problemele existente în domeniul mediului, dacă nu se vor lua măsuri imediate. De asemenea, a fost remarcată activitatea susţinută a WGEA şi a unor SAI. Acţiunile individuale întreprinse au condus la soluţionarea problemelor mai ales cu ajutorul reglementărilor şi prin inovaţii tehnologice. Conform documentului de discuţie întocmit de NAO din R.P. Chineză, se arată că „în perioada 1989-1993, 42 la sută din respondenţi (eşantion-44 SAI) au realizat cel puţin o acţiune privind auditul mediului şi în perioada 2006-2009 raportul a crescut la 78 la sută” [6, p. 10] ceea ce arată că SAI au remarcat pericolele asupra mediului şi au intensificat acţiunile corective pe această latură, realizând printre auditori un comportament de audit al mediului. Pilonul de mediu este unul dintre cei trei piloni importanţi ai dezvoltării durabile (mediul, economia şi societatea), care creează acea comuniune om-natură, dar şi un factor economic ce nu trebuie exclus pentru progresul social. Mmediul natural este comun pentru toate ţările, însă fiecare îl poluează în mod specific, şi este normal acest lucru, fiindcă nu toate statele lumii au aceeaşi dezvoltare economică şi Guvernele nu aplică aceleaşi politici de mediu. Desigur, problematica mediului este vastă iar spaţiul materialului este limitat, de aceea, ne-am concentrat atenţia pe chestiuni de substanţă care sunt determinante pentru subiectul dezvoltat.

Astfel, se impune: punerea în aplicare a acordurilor multianuale de mediu şi dezvoltare durabilă asumate de către Guverne; identificarea şi dezvoltarea de indicatori-cheie şi un sistem acceptat la nivel global pentru contabilitatea de mediu, în completarea contabilităţii economice actuale. Această abordare ar avea la bază iniţiativele existente, cum sunt Sistemul Internaţional al Contabilităţii Economice şi de Mediu integrate. Uniunea Europeană dispune de un Cadru de reglementare privind conturile de mediu şi ar putea servi drept exemplu pentru statele interesate; instituirea programelor de formare pentru competenţele de mediu şi rapoarte de dezvoltare durabilă.

Prof. Mervyn King, Preşedintele Comitetului privind Guvernanţa Corporativă din Marea Britanie a afirmat în plenul Congresului că “planeta este în criză şi trebuie acţionat” deoarece multe probleme din domeniul mediului nu au fost soluţionate şi s-au acutizat, mai mult “epoca când se lua, se fabrica şi se irosea a dispărut” [4, p.56] iar lipsa resurselor materiale, precum şi accesul la aceste resurse devine o problemă de importanţă globală. Este

146

o iniţiativă lăudabilă că INTOSAI prin intermediul WGEA a dezvoltat şi perfecţionat metodologiile în funcţie de constatările auditorilor, a menţinut şi consolidat competenţele ce vizează problematica mediului şi a dezvoltării durabile. După investigaţiile autorului, aceste iniţiative reprezintă realizări infime, comparativ cu multitudinea problemelor grave de mediu care apasă asupra populaţiei terrei în acest început de secol XXI. Voi aminti aici Raportul CE către Parlamentul European intitulat “Rio+20: către economia ecologică şi o mai bună guvernanţă” întocmit pentru Conferinţa ONU privind dezvoltarea durabilă, ce va avea loc la Rio de Janeiro în iunie 2012. Cuprinsul Raportului face referire atât la aspectele pozitive cât şi la aspectele negative, asupra cărora ne-am îndreptat şi noi atenţia: “... circa 1,4 miliarde de oameni trăiesc încă într-o sărăcie extremă (o mare parte din aceştia se află în Africa Subsahariană şi în Asia de Sud), iar o şesime din populaţia globului este subnutrită” [7, p.3]. În alocuţiunea sa Sylvie Lemmet, Director la Direcţia Tehnologie, Industrie şi Economie din Franţa, a arătat că este nevoie ca SAI să manifeste “exigenţă în aplicarea angajamentelor asumate de către Guverne” [4, p.56], fapt recomandat şi de noi în cuprinsul temei. În concluzie: SAI şi WGEA trebuie să acţioneze mai întâi cu sensibilizarea organizaţiilor internaţionale şi regionale cheie - responsabile cu problemele de mediu şi dezvoltare durabilă, a ministerelor care se ocupă cu educaţia generaţiilor tinere pentru a implementa o cultură a „mediului curat”, a Guvernului şi Parlamentului privind „Iniţiativa verde”. În încheierea temei II “Auditul mediului şi dezvoltarea durabilă”, voi cita din ideile exprimate de colectivul de cadre universitare, în cartea “Echilibrul ecologic. Implicaţii sociale, economice şi juridice”, astfel, pentru a cuantifica şi a avea o imagine corectă a dezvoltării durabile, se impune dezvoltarea unui sistem statistic în acest domeniu, în care să fie inventariate toate zonele conform realităţii, sistemul să fie actualizat permanent, să permită accesul în baza de date a cercetătorilor, oamenilor de ştiinţă, cadrelor universitare şi celor interesaţi pentru a contribui în mod constant la restrângerea problemelor existente.

Considerând implicaţiile analizei de până acum asupra temelor abordate, trebuie să rezumăm ce am spus în cuprinsul materialului, după cum urmează:

• Declaraţia de la Lima privind liniile directoare ale auditului finanţelor publice este legată de asigurarea principiului independenţei SAI-urilor, ca premisă fundamentală, pentru a oferi un suport credibil în faţa Parlamentului şi a publicului.

• Declaraţia din Mexic privind independenţa Instituţiilor Supreme de Audit, adoptată la cel de-al XIX-lea Congres INTOSAI, desfăşurat în noiembrie 2007, este rezultatul studiului efectuat de un grup de lucru, care şi-a desfăşurat activitatea în perioada noiembrie 1998 – martie 2001. Obiectivul principal al studiului a vizat independenţa SAI-urilor. Rezultatele au fost îngrijorătoare, având în vedere că eşantionul selectat a cuprins 113 SAI membre INTOSAI. Ca urmare grupul de lucru a propus opt principii de bază în general recunoscute de comunitatea INTOSAI. Astfel, Declaraţia din Mexic este dedicată problematicii independenţei instituţionale şi resurselor organizaţionale (financiare şi de capacitate) a Instituţiilor Supreme de Audit şi tot mai des se invocă acest cuvânt.

Ne exprimăm temerea cu privire la independenţă indiferent de ce natură ar fi, motivul fiind, pe de o parte încadrarea juridică în legislaţiile statelor membre de aşa natură încât independenţa SAI să fie compromisă în raport cu metodele de numire ale conducătorilor pe criterii exclusiv politice, şi, pe de altă parte, SAI pentru a-şi desfăşura activitatea are nevoie de resurse financiare aprobate de către Guvern, ceea ce riscă să compromită independenţa organizaţională. Prin intermediul Declaraţiei de la Johannesburg, Africa de Sud, INTOSAI solicită membrilor punerea în aplicare a Cadrului General privind Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit (ISSAI).

147

Deosebit de acestea, Comitetul pentru Standarde Profesionale recunoaşte dificultatea Cadrului General privind ISSAI, şi de asemenea, susţine implementarea lui. În opinia noastră acest nou Cadru General ISSAI atât de complex, dictat de un grup de experţi [sau nu!] naţionali sau anonimi va adânci problemele deja existente în cadrul comunităţii INTOSAI. Acest lucru se datorează traducerilor neconforme a materialelor originale (cuvintele si expresiile pot căpăta sensuri conexe domeniului), a slabei informări în cadrul SAI-urilor membre privind conţinutul Cadrului ISSAI.

BIBLIOGRAFIE:

1. Auditing Standards Committee - Code of Ethics and Auditing Standards, Edited by Riksrevisionsverket, Stockholm, Sweden, 2002.

2. Curtea de Conturi a României - Standarde de Audit, Tipărit la C.N. “Imprimeria Naţională”-S.A., Bucureşti, 2011.

3. INTOSAI - Consolidarea auditului public extern în comunitatea INTOSAI (traducere efectuată de Curtea de Conturi a României), Tipărit la C.N. “Imprimeria Naţională”-S.A., Bucureşti, 2011.

4. INTOSAI - International Journal of Government Auditing, Vol.38, No.1 Edited by U.S. Government Accountability Office, Washington, D.C., U.S.A., January 2011.

5. INTOSAI - Lima Declaration and Mexico Declaration, Edited by Rechnungshof, Austria, Viena, 2009.

6. *** INCOSAI XX, N.A.O. din R.P. Chineză - Doc.“versiune finală”, Tema II: ”Auditul mediului şi dezv. durabilă”, iunie 2010.

7. *** Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, Rio+20: către economia ecologică şi o mai bună guvernanţă, Bruxelles, Iunie 2011.

RELAŢIILE CORPORATIVE A POPULAŢIEI CU ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN GESTIUNEA ACTIVITĂŢII COMUNAL – LOCATIVE

Adriana BUZDUGAN, lector univ., drd., ULIM

ABSTRACT. Strategic goal of reforming the system of communal services routing-dwelling,

in the opinion of the author, is to adapt to the realities of existing branch of economy. This purpose shall be achieved at the expense of not increasing the payment of communal services, but at the expense of increasing the quality of management in the sphere of time, the application of new technologies and resource-saving materials.

Scopul strategic al reformării sistemului de dirijare a serviciilor comunal-locative,

după părerea autorului, constă în adaptarea ramurii la realităţile existente de funcţionare a economiei. Acest scop trebuie să fie realizat nu din contul majorării plăţii serviciilor comunale, ci din contul creşterii calităţii managementului în sfera dată, aplicării în practică a noilor tehnologii şi materiale de economisire a resurselor.

De aceea, concepţia de reformare a complexului comunal – locativ prevede micşorarea pe etape a părţii asignaţiilor bugetare pentru oferirea dotaţiilor şi majorarea tarifelor pentru populaţie în ceea ce priveşte plata serviciilor comunal-locative pînă la nivelul motivat. Pentru realizarea concepţiei, după părerea autorului, e necesar de a realiza un şir de măsuri urgente:

1. A asigura controlul permanent în motivarea tarifelor pentru principalele servicii locativ-comunale cu scopul micşorării lor şi depistării cheltuielilor neefective şi nemotivate pentru energia termică, energia electrică, asigurarea cu apă, evacuare prisosului de apă, deservirea ascensoarelor, evacuarea şi utilizarea deşeurilor tari de trai, întreţinerea şi reparaţia locuinţei;

148

2. A stabili: - Ordinea calculării şi nivelului rentabilităţii pentru serviciile energetice ter-

mice şi asigurării cu apă a întreprinderilor pentru revînzarea energiei termice, a apei indiferent de forma de proprietate;

- Ocrotirea surselor de venit şi cheltuielilor din bugetele locale a complexului locativ-comunal, termoficarea, evacuarea deşeurilor tari, salarizarea între-prinderilor complexului comunal – locativ;

- Diferenţierea (majorarea) taxei plăţii pentru locuinţă şi serviciile comunale pentru cetăţenii (asiguraţi cu a doua locuinţă ce depăşeşte normativele so-ciale stabilite, loc de trai cu condiţii confortabile majorate);

- Pe întreprinderile municipale de furnizare a resurselor şi serviciilor locativ-comunale normativele fondului remunerării muncii, incluse în tariful pentru serviciile comunal-locative.

3. A elabora: - un regulament în ceea ce priveşte selectarea prin concurs a antreprenorilor

pentru oferirea serviciilor locativ-comunale şi reparaţiilor, una din condiţii fiind micşorarea costului lucrărilor de calitate stabilă;

- recomandările de rentabilitate în timpul calculării tarifelor economic motivate pentru serviciile complexului comunal – locativ;

- măsurile de stimulare şi economisire a resurselor de către fiecare consumator a fondului locativ din contul instalării în casele de locuit a aparatelor de măsurare şi regulare a căldurii, apei, gazului, de asemenea producţia acestor aparate;

- un regulament de utilizare a indicelui pentru reparaţia capitală din fondul locativ; - schema restructurării datoriilor întreprinderilor complexului comunal – locativ.

4. Lărgirea catalogului de preţuri ce funcţionează a serviciilor contra plată din contul elaborării şi includerii în el a listei serviciilor contra plată suplimentare prestate populaţiei cu scopul de a îndrepta veniturile obişnuite pentru micşorarea pierderilor întreprinderilor locativ-comunale.

5. A include: - Schimbări în practica existentă de finanţare din bugetele locale a cheltuielilor

complexului comunal – locativ pentru enumerarea surselor de întreţinere a ramurii din cota-parte de venituri curente, incluse în planul bugetului, ce va permite de a stabiliza situaţia financiară a ramurii şi de a micşora cheltuielile neraţionale pentru plata amenzilor, despăgubirilor, penalităţilor;

- Cheltuielile pentru reparaţiile capitale - în plata de către populaţie a servi-ciilor de întreţinere şi reparaţie a locuinţei.

6. Efectuarea calculelor cheltuielilor populaţiei pentru serviciile locativ-comunale pe chitanţă lunară de achitare pentru servicii în dependenţă de tipul serviciilor, indicarea sumei de plată de către populaţie şi dimensiunilor datoriilor din bugetul municipal cu oglindirea înlesnirilor oferite şi a indemnizaţiilor calculate.

7. A aduce partea de achitare a populaţiei a cheltuielilor pentru întreţinerea, reparaţia şi oferirea serviciilor comunale, cu evidenţa veniturilor populaţiei, pînă la 100% achitare;

În timpul calculării nivelului de venituri ale populaţiei la fiecare etapă de reformare a sistemei de plată pentru locuinţă este necesar de a perfecţiona sistema susţinerii sociale a cetăţenilor din familiile puţin asigurate material.

8. A schimba sistemul de achitare a plăţii de către populaţie pentru întreţinerea locuinţei din contul alocării cheltuielilor din articolul „întreţinerea locuinţei”.

149

Mai înainte, am menţionat necesitatea protecţiei sociale a populaţiei în condiţiile reformei complexului comunal – locativ. Generalizînd experienţa pozitivă din Municipiul Chişinău a lucrului organelor teritoriale în oferirea populaţiei protecţiei sociale prin trecerea la ajutorul social familiilor cu nivelul scăzut de trai şi activitatea birourilor municipale ce se ocupă de subsidiile de trai pentru achitarea plăţii serviciilor comunal-locative, se poate de constatat următoarele schimbări [2, p.12]:

1. Se creează slujbe de îndemnizaţii locative pentru achitarea plăţii pentru locuinţă şi serviciilor comunal-locative în formaţiunile municipale;

2. Se elaborează şi se stabilesc standardele regionale pentru întreţinerea traiului în oraşe şi în raioane cu indicarea nivelului maximal şi minimal de achitare;

3. Se introduce regula individuală de oferire a indemnizaţiilor locative pentru achitarea plăţii serviciilor comunal-locative reieşind din norma socială stabilită;

4. Sînt elaborate pe etape indicaţiile de trecere la plata diferenţiată a serviciilor locative conform contractelor de înăimire, înăimire socială, contractelor de arendă, contractelor de deservire a fondului locativ şi oferirea serviciilor comunale în dependenţă de formele de proprietate a locuinţei;

5. Este sistematizată acordarea înlesnirilor în achitarea serviciilor locativ-comunale pentru categoriile populaţiei, inclusiv în plata pentru suprafaţa suplimentară a apartamentului;

6. Se aplică sistemul asigurării benevole a fondului locativ pentru proprietarii şi chiriaşii de locuinţe

Un compartiment important al managementului în sfera serviciilor comunale este asigurarea controlului eficient şi creşterea responsabilităţii pentru starea fondului locativ şi calitatea serviciilor oferite. Existenţa variatelor forme de proprietate în sfera dată de gospodărie prevede necesitatea reglării de către stat în ceea ce priveşte întreţinerea şi folosirea fondului locativ şi a obiectelor de deservire socială, ce asigură respectarea ce către toţi proprietarii a standardelor naţionale de calitate oferite de serviciile comunal-locative şi eliberarea în baza lor a standardelor regionale de întreţinere a locuinţei şi obiectelor de menire comunală pentru folosirea lor în calitate de normative în timpul încheierii contrac-tului dintre antreprenor şi client. Pentru acest fapt organele administraţiei publice locale:

1. Creează slujbe ce efectuează controlul şi reglează calitatea deservirii comunal-loca-tive şi serviciilor oferite, împuternicesc slujbele cu drepturi administrative pentru a influenţa asupra organizaţiilor de antreprenoriat ce îndeplinesc conform contrac-tului, de asemenea proprietarilor de locuinţe şi obiectelor de menire comunală;

2. Elaborează sistemul juridic de responsabilitate a clientului, întreprinderilor complexului comunal – locativ şi a consumatorilor serviciilor pentru abaterea de la contracte, pentru încălcarea responsabilităţilor de contract în ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi achitarea plăţii pentru ele;

3. Asigură licenţierea activităţii întreprinderilor şi organizaţiilor ce oferă serviciile comunal-locative;

4. Elaborează structura administrării complexului comunal al oraşelor şi raioanelor cu divizarea funcţiilor proprietarului fondului locativ, a slujbei unicului client a serviciilor comunal-locative şi antreprenorului care deserveşte oferirea acestor servicii;

5. Creează în formaţiunile municipale comisiile responsabile de formarea preţurilor în complexul comunal-locativ [3, p. 14].

Autorul este de părerea că realizarea completă a măsurilor sus-numite vor permite de a aplica sistemul managementului eficient în sfera serviciilor comunal-locative şi va asigura

150

reformarea pe etape a conducerii acestei ramuri. Aici diferenţiem trei direcţii strategice principale ce cer pe viitor elaborare ştiinţifică şi realizare practică.

Prima direcţie - reformarea relaţiilor economice în sectorul locativ ce include: - Elaborarea legislaţiei despre drepturile la proprietate în clădirile ce conţin un

număr mare de proprietari; - Perfecţionarea bazei legislative cu scopul transferării obiectelor din

proprietatea naţională sau proprietatea întreprinderilor puterii raionale şi municipale, ajutorul metodico-organizatoric în asigurarea acestui proces;

- Divizarea funcţiei clientului şi antreprenorului cu stabilirea rentabilităţii economice;

- Elaborarea rectificărilor în legislaţia de impozit ce se referă la impozitul pentru costul suplimentar, încasat de municipii pentru oferirea serviciilor comunale.

Direcţia a doua - reformarea complexului comunal – locativ ce poate fi un mecanism puternic de regulare socială în condiţiile economice complicate. Această direcţie presupune:

- Elaborarea strategiei şi mecanismelor oferirii serviciilor locative ce corespund tempoului majorării plăţii pentru locuinţă şi serviciile comunale;

- Depistarea celor mai veritabile grupuri ale populaţiei cu ajutorul controlului şi monitorizării necesităţilor;

- Îmbunătăţirea bazei legislative în dirijarea complexului comunal – locativ; - Dezvoltarea asociaţilor complexului comunal – locativ şi dirijării comple-

xului comunal, existent în ţările Uniunii Europene; - Asigurarea pregătirii speciale a conducătorilor şi specialiştilor complexului

comunal – locativ; - Dezvoltarea resurselor cu scopul elaborării unei strategii locative perfecte, în

cea mai mare măsură să satisfacă cerinţele şi necesităţile populaţiei. Direcţia a treia ce asigură investiţiile în sectorul locativ rezolvă următoarele probleme:

- Dezvoltarea peţii arendei locului de trai (inclusiv mecanismul susţinerii proprietarilor noi şi sistemul subsidării creditelor locative pe termen lung);

- Dezvoltarea cooperaţiei între stat şi sectorul privat în timpul reparaţiei obiectelor de menire inginerească; formarea sistemei de zonare a raioanelor cu spaţii verzi şi schimbarea sistemei de zonare a raioanelor industriale.

E cunoscut faptul că pentru orice schimbare, în corespundere cu scopul ei, este necesar de a stabili principiile de bază, folosindu-se de care, participanţii vor primi rezultatele dorite.

Concepţia corporativă de corelaţie dintre interesele economice şi responsabilităţi poate servi ca bază ştiinţifico-metodică pentru formarea mecanismului corporativ de gospodărie. Raportat la specificul relaţiilor de piaţă, mecanismul de gospodărire trebuie de înţeles ca o totalitate de principii ce determină condiţiile, metodele, formele relaţiilor dintre părţile structurale a pieţii. Rezultatele analizei demonstrează că toate principiile relaţiilor de piaţă le putem diviza în două grupuri: principale şi derivate. Principale sînt principiile ce determină cerinţele faţă de formarea orişicărei pieţi fără exclusivitate. Aşadar, e necesar de a considera existenţa cererii şi ofertei, schimbarea preţurilor de piaţă în dependenţă de corelaţia lor, de concurenţa ofertelor. Importanţa fundamentală a acestor principii constă în stabilirea condiţiilor de influenţă dintre părţile structurale ale pieţii. Una din astfel de condiţii, după cum a fost menţionat anticipat, este legătura reciprocă dintre interesele şi responsabilităţile dintre consumator şi companiile administrative etc. Caracterul derivat al acestui şi al altor principii din grupa dată este consecinţa principiilor de bază. Principiile principale şi derivate de formare a mecanismului de gospodărire influenţează asupra procesului de funcţionare a economiei corporative de piaţă nu izolat, dar în corelaţie, unul

151

din rezultatele căruia este formarea sistemei corporative de dirijare. Această afirmaţie se poate de ilustrat prin exemplul unui principiu important cum este constituirea preţurilor de piaţă în dependenţă de legătura dintre cerere şi ofertă. Aşa deci unul din principiile relative ce formează mecanismul de gospodărire a relaţiilor de piaţă, este schimbarea preţurilor de piaţă pentru serviciile comunal-locative în dependenţă de schimbarea caracterului de solicitare. Se are în vedere formarea sistemei diferenţiate sau revederea preţurilor pentru servicii în timpul balansării cererii din cauza schimbării calităţii în siguranţă, trăinicie, serviciilor ecologice de securitate, de solicitare în afară de normă ş.a. Necesitatea revizuirii preţurilor de piaţă pentru complexul comunal – locativ poate să apară din cauza influenţei diferitor factori pentru valoarea resurselor folosite de producător, anume, influenţa inflaţiei, sistemei de impozite, izvoarelor şi condiţiilor de procurare etc. Procesul de perfecţionare a sistemului de dirijare a complexului comunal – locativ în conformitate cu cerinţele mecanismului complexului corporativ a economiei de piaţă este reprezentat în figura 1.

Linia 1 demonstrează că necesitatea creării în sistema dirijării complexului comunal –

locativ a slujbei de marketing apare în legătură cu studierea schimbărilor caracterului de solicitare. Serviciul dat este obligat în baza condiţiilor concrete de creştere sau micşorare a volumului de consumare, cerinţelor pentru calitate, pentru regimul de realizare etc., de elaborat recomandările de revedere a tarifelor, preţurilor de livrare şi a altor preţuri pentru servicii. Linia de legătură 2 demonstrează că o altă funcţie a serviciului de marketing este stabilirea condiţiilor de realizare a serviciilor comunal-locative pentru resursele necesare producătorului la preţuri convenabile pentru el. Sensul importanţei liniei a doua constă în faptul că acest departament trebuie să elaboreze recomandările în ceea ce priveşte întreprinderile comerciale private de alternativă, învăţămîntul sau atragerea lor pentru producerea resurselor după un preţ mai mic decît pe piaţa dată sau pe alte pieţe.

152

În baza schemei corporative presupuse, se poate face concluzia că între principiile de funcţionare a mecanismului de gospodărire cooperativă a pieţii şi bazele formării sistemului corporativ de dirijare există o legătură directă. Natura de organizare şi funcţionare a unei astfel de legături constă în faptul că mecanismul corporativ de gospodărire prezintă forma de bază de influenţă şi legătură a sistemului de economie corporativă. În contextul dat legăturile de corporaţie se pot prezenta ca un proces de creare şi susţinere a contractelor dintre proprietari şi manageri în limitele corporaţiei şi în afara ei cu scopul de a utiliza aceste contracte pentru stabilirea relaţiilor neformale trainice pe o bază reciproc convenabilă. Corelaţia este permanentă, iar complexul tipurilor de activitate cu legătura reciprocă în timp şi spaţiu trebuie privit sub forma unei funcţii. E cunoscut faptul că orişice funcţie poate fi realizată cu ajutorul verigilor şi subdiviziunilor de producere ca principale elemente ale orişicărei sistem de conducere. Din aceasta rezultă că mecanismul corporativ de gospodărire este baza formării activităţii funcţionale de structură, care, la rîndul său, determină condiţiile de formare a sistemului de conducere corporativ. În figura 2. sînt indicate condiţiile unui astfel de sistem de conducere a complexului comunal-locativ care corespunde cerinţelor economiei corporative.

Schema dată evident demonstrează legătura reciprocă pe etape dintre principiile

corporative de constituire a peţii serviciilor comunal-locative şi condiţiile de formare a organelor corporative de conducere. E necesar, mai întîi de toate, de evidenţiat principiile corporative derivate ce asigură caracterul relaţiilor dintre elementele pieţii locativ – comunale în condiţiile demonopolizării şi concurenţei. Acest proces va fi oglindit în unul din paragrafele tezei pe exemplul legăturii reciproce dintre cererea (consumatorului) şi oferta (producătorului) ce se demonstrează prin interesele economice. Funcţiile, la rîndul său, se analizează ca un complex de influenţe orientate spre un anumit scop al cererii, ofertei, preţurilor de piaţă pentru serviciile locativ-comunale, concurenţa şi altor elemente a peţii serviciilor comunal - locative care oferă posibilitatea de a stabili structura relaţiilor de piaţă.

Formarea mecanismului corporativ, demonstrat în Tabelul 1. se înfăptuieşte în corespundere cu principiile corporative.

153

Tabelul 1. Bazele formării mecanismului de organizare şi funcţionare a sistemului corporativ de conducere a complexului comunal – locativ în condiţiile economiei de piaţă

[elaborat de autor] Bazele formării mecanismului corporativ de gospodărire şi sistemului de conducere corporativă

De organizare şi dirijare

Economice Financiare Juridice

Schimbarea nivelului de conducere şi descentralizarea

funcţiilor

Alegerea metodei corporative de

gospodărire

Posibilitatea creării sistemei de finanţare şi creditare ce depinde de populaţia municipiului

Folosirea formelor contractuale de relaţii cu proprietarii corporativi ai

fondurilor de bază Dominarea principiilor

de conducere corporativă

Schimbarea criteriilor stabilirii mărimii

surselor alocate de buget pentru subvenţii

Atragerea surselor sub forma creditelor

bancare sau din alte venituri (inclusiv

băncile corporative)

Relaţiile economico-fi-nanciare cu consumatorii ce posedă variate forme de organizare şi gospo-

dărire (bugetare, private, comerciale, de acţiuni)

Stabilirea libertăţii legii formelor organizatorice de conducere, sistemei informaţionale, tehnice şi organizaţionale de asigurare a structurii

subdiviziunilor

Dependenţa rezultatelor economice şi de indicii de volum şi de indicii

de calitate

Libertatea alegerii mecanismului de

asigurare financiară şi de resurse

Reglarea juridică a activităţii

întreprinderilor CCL în dependenţă de cerinţele ecologice, urbanism etc.

Posibilitatea formării subdiviziunilor noi şi

lichidarea celor existente

Schimbarea sistemei de stimulare şi responsa-bilităţii economice în

dependenţă de consumul populaţiei

Independenţa în normarea surselor de circulaţie şi alegerea

metodelor de completare

Licenţierea şi certificarea activităţii de producere a

serviciilor comunal locative

Apariţia structurilor de comerţ

Folosirea cerinţelor noi în formarea preţului

Selectarea prin concurs a investitorilor şi

antreprenorilor reieşind din cerinţele folosirii elective a resurselor

financiare

Compensarea daunelor morale şi materiale a consumatorilor ce au

primit servicii necalitative

Formarea structurii de studiere a peţii

Asigurarea obligatorie a locuinţelor şi obiectelor complexului comunal –

locativ

Sistema de impozitare cu înlesniri

Intensificarea relaţiilor corporative de administrare

La ele se referă: Principiul 1. Asociaţia este începutul formării tuturor relaţiilor corporative social-

economice, juridice şi altor relaţii. Principiul 2. Rezolvarea problemelor social-economice ale formaţiunilor municipale

se începe de la oferirea posibilităţilor pentru realizarea maximală a orientării populaţiei (asociaţiei, comunităţii) a fiecărui cetăţean în parte pentru independenţa economică individuală şi a familiei sale.

Principiul 3. Reunirea omului cu om în comunitatea corporativă la nivel de municipiu se efectuează conform principiului „posesiuni egale şi în comun”. Principiul

154

„posesiunea în comun” presupune ca fiecare locuitor al Republicii Moldova are acelaşi număr de acţiuni (părţi) în capitalurile de statut a instituţiilor financiare şi organizaţiilor de comerţ, întreprinderilor.

Principiul 4. Rezolvarea problemei dezvoltării social – economice a formaţiunilor municipale este posibilă în timpul satisfacerii maximale a „intereselor corporative” a populaţiei cînd puterea contribuie la realizarea intereselor privat-corporative a fiecărei familii.

Principiul 5. Legătura consecutivă a formaţiunilor municipale reciprocă în formaţiunea regională corporativă se înfăptuieşte în corespundere cu principiul egalităţii unice. Principiul egalităţii unice presupune că fiecare formaţiune municipală înstrăinează o parte din drepturile formaţiunii mai mari regionale de corporaţie în corespundere cu condiţiile contractuale.

În timpul formării organizaţiei corporative a asociaţiei locale în general şi complexului comunal – locativ parţial, este necesar de a urma nişte principii stabilite care contribuie succesului economic al orişicărui subiect de gospodărire în activitatea lui de colaborare şi convenienţă reciprocă. Principiile sînt:

1. Relaţiile contractuale între membrii asociaţiei (balanţa intereselor personale şi corporative);

2. Posesii egale şi comune de către fiecare locatar al formaţiunii municipale a proprietăţii corporative;

3. Dezvoltarea pieţii dirijate de stat libere de amestecul statului; 4. Autoconducerea în baza alegerii reprezentative şi înăimirii în bază de contract a

puterii executive de stat (manageri); 5. Realizarea intereselor individului prin unitatea intereselor corporative a

comunităţii locale. Calitatea vieţii omului se determină prin rolul lui în rezolvarea problemelor de obţinere a scopurilor corporativ social importante;

6. Divizarea şi specializarea muncii. Remunerarea muncii specialiştilor prin angajare în corespundere cu condiţiile contractuale.

BIBLIOGRAFIE:

1. Burlacu N., Cojocaru V. Management. Ed. Complexul Editorial-Poligrafic Chişinau, 2007. 2. Ioniţă V. Finanţele locale: analiza cadrului regulatoriu. Autor colectiv. Institutul pentru

Dezvoltare şi Iniţiative Sociale “Viitorul”. Ed. TISH, Chişinău, 2009, 24 pag. 3. Mocanu V. Servicii publice locale: problematici, recomandări. Autor colectiv. Institutul pentru

Dezvoltare şi Iniţiative Sociale “Viitorul”. Ed. TISH, Chişinău, 2008, 24 pag.

EXPERIENŢA EUROPEANĂ ŞI TENDINŢELE DE DEZVOLTARE A PROCESULUI DE FUZIUNE ŞI ABSORBŢIE

Mariana CRINTEA, drd., ULIM (România)

ABSTRACT. An important contribution to the creation of a common economic performance

have businesses in Community countries through specific strategies and options meet the principles and objectives underlying the organization and functioning of the common market.

Overall it can be appreciated in the European Community there is a relative movement of concentration and specialization of enterprises, their concern to adapt to European growth prospects created. These two movements are favored, in turn, national or EU policies in an effort to create a common European economic space efficient.

155

O contribuţie importantă la constituirea unui spaţiu economic performant o au întreprinderile din ţările comunitare care prin strategii şi opţiuni specifice răspund principiilor şi obiectivelor care stau la baza organizării şi funcţionării Pieţei comune.

În ansamblu se poate aprecia la nivelul Comunităţii europene existenţa unei mişcări de concentrare şi de relativă specializare a întreprinderilor, în preocuparea lor de a se adapta la perspectivele europene de creştere create. Aceste două mişcări sunt favorizate, la rândul lor, de politicile naţionale sau comunitare, în efortul comun de a se crea un spaţiu economic european performant.

Mişcarea de concentrare a producţiei, în condiţiile existenţei unui larg spaţiu economic european, are la bază preocuparea întreprinderilor de a deveni performante şi competitive prin valorificarea avantajelor strategice pe care le oferă fenomenul de scară, fenomenul de învăţare şi cel de complexitate.

Creşterea gradului de mărime al întreprinderilor, ca rezultat al procesului de concentrare a producţiei, asigură posibilitatea reducerii costului de producţie al acestora şi creşterea gradului de rentabilitate. Astfel, ca rezultat al mărimii volumului de producţie se obţine o reducere a cotei cheltuielilor cu caracter conventional-constant pe unitatea de produs, obţinându-se în acelaşi timp avantajele economice ale fenomenului de învăţare, demonstrate prin curba de experienţă, potrivit căreia, costurile de producţie scad între 15 până la 30% la fiecare dublare a producţiei faţă de momentul începerii fabricării şi vânzării producţiei.

Prin creşterea taliei ca rezultat al mişcării de concentrare a producţiei la nivelul spaţiului european, întreprinderile pot obţine, de asemenea, o creştere a puterii de negociere faţă de di-feriţii parteneri de afaceri cum sunt clienţii, furnizorii, puterile publice, instituţiile bancare ş.a.

Prin noile strategii economice adoptate, în condiţiile mişcării de concentrare a pro-ducţiei, întreprinderile îşi măresc partea de piaţă pe care o deţin şi obţin o poziţie concu-renţială în cadrul noului spaţiu economic european, introduc noi tehnologii şi modernizează utilajele, efectuează investiţii rentabile în activitatea de cercetare-dezvoltare destinată inovării produselor sau tehnologiilor de fabricaţie şi realizează creşterea calităţii producţiei.

Concretizarea mişcării de concentrare prin crearea unor întreprinderi comunitare mai puternice, dezvoltă şi stimulează tendinţa de internaţionalizare a activităţii şi impune revizuirea conceptului de talie critică, ţinând seama de noile dimensiuni ale spaţiului european în care se poate desfăşura o activitate performantă.

Mişcarea de concentrare a producţiei se manifestă practic prin căi diferite, cum ar fi realizarea de fuziuni între întreprinderi din ţări diferite, prin achiziţii sau prin dezvoltarea întreprinderilor folosind resurse interne şi resurse împrumutate.

Tendinţa de concentrare a producţiei îmbracă şi alte forme în cadrul Comunităţii europene, cum ar fi, de pildă, crearea de filiale comune, de grupuri de întreprinderi pe bază de interes economic, prin concentrarea mijloacelor pentru efectuarea unor cercetări de interes comun sau prin acţiuni de coordonare în comun a unor strategii comerciale sau financiare. Aceste forme de apropiere între întreprinderi au avantajul de a necesita mai puţine mijloace financiare decât cele privind participările la capitalul întreprinderilor vizate şi de a nu contraveni unor reglementări comunitare care stimulează concurenţa dintre întreprinderi.

Fenomenul de concentrare a producţiei se constată că este mai intens într-o serie de ramuri, cum sunt industria chimică, industria electronică, cea a comunicaţiilor ş.a. Acest fenomen are loc în condiţiile procesului comunitar de reglementare mai flexibilă a normelor privind fabricaţia şi vânzarea produselor, de dereglementări şi de deschidere a pieţelor.

Urmărindu-se crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea unor performanţe ridicate într-un context concurenţial procesul de concentrare este însoţit într-o bună măsură, într-o serie de ramuri, de procesul de specializare a întreprinderilor. Acest proces se manifestă, în

156

principal, prin recentrarea întreprinderilor pe vocaţiile lor profesionale de bază, manifestându-se un interes mai scăzut faţă de diversificarea activităţii. Ca urmare a acestui fapt, se urmăreşte ca prin achiziţionarea unor alte întreprinderi să se întărească vocaţia sau vocaţiile profesionale de bază, în unele cazuri procedându-se la vânzarea unor active ale altor ramuri de activitate pentru a se obţine fondurile necesare achiziţionării unor active care să contribuie la recentrarea şi întărirea activităţilor aparţinând vocaţiilor profesionale de bază.

Numeroase exemple de întreprinderi mari, puternice din ţările Comunităţii europene pun în practică aceste mişcări, urmărindu-se un proces de europenizare a acestora.

Creşterea performanţelor economice ale întreprinderilor ţărilor comunitare a condus la acordarea unei mari atenţii reformulării unor politici comunitare şi aducerea unor corecturi la politica concurenţei. Pentru ca să se favorizeze oferta europeană şi atingerea unei eficiente economice superioare prin crearea unui spaţiu economic european performant, se urmăreşte găsirea unui bun echilibru între politica concurenţei şi politica industrială, precum şi realizarea unui dialog mai eficient între întreprinderi şi puterile publice comunitare.

Marile linii ale politicii industriale comune adoptate de Consiliul Uniunii Europene însărcinat cu problemele industriale, privilegiază manifestarea mecanismelor şi a legilor de piaţă şi nu implică dirijismul. În acest context, prin articolul 130 al Tratatului de la Maastricht se statuează că este necesar ca în Comunitatea europeană să se accelereze adaptarea industriei comunitare la schimbările structurale, care impun să se încurajeze un mediu înconjurător favorabil dezvoltării economice, iniţiativei dezvoltării întreprinderilor şi cooperării lor şi să se urmărească favorizarea unei mai bune exploatări a potenţialului industrial şi a politicilor de inovare, de cercetare şi dezvoltare tehnologică.

În cadrul politicii industriale comunitare actuale se urmăreşte întărirea acţiunilor pentru sprijinirea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Urmărirea întăririi şi dinamizării activităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii în cadrul politicii industriale a Comunităţii europene s-a impus ca urmare a faptului că aceste întreprinderi joacă un rol important în dezvoltarea regiunilor mai puţin favorizate, precum şi datorită faptului că multe dintre aceste întreprinderi manifestă lipsuri sub raportul competitivităţii. Analizele efectuate privind scoaterea la iveală a cauzelor care conduc la scăderea competitivităţii acestor întreprinderi a scos în evidenţă o calificare mai mică în raport cu cea necesară a personalului, un grad ridicat de îndatorare, existenţa unui fenomen de subcapitalizare şi insuficienţa fondurilor acordate activităţii de cercetare-dezvoltare necesară creşterii performanţelor economice. Pentru înlăturarea unor astfel de cauze, pe plan comunitar au fost adoptate o serie de măsuri care să permită acestora să facă faţă concurenţei internaţionale, din rândul cărora putând fi amintite măsurile de creare a unor centre de informare descentralizate, a unor reţele de cercetare comune pentru partenerii europeni, organizarea de manifestări Europarteneriat care să permită încheierea de acorduri de cooperare între şefii de întreprinderi din diferite regiuni, punerea în funcţiune a unor programe de formare a şefilor de întreprinderi, organizarea de audituri tehnologice ş.a., aceste măsuri putând fi valorificate şi de întreprinderile mici şi mijlocii din România.

Pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii în vederea procurării mijloacelor financiare necesare s-au creat posibilităţi de ajutorare, cum ar fi punerea în funcţiune a unor modalităţi de garantare a riscului, de accedere la capitaluri de risc ş.a.

În acest context, companiile europene înaintează pe drumul proiectării unor fuziuni şi absorbţii care să le completeze portofoliul de clienţi prin intermediul accesării unor cote redimensionate de piaşă sau prin activarea pe unele pieţe geografice cu potenţial economic.

Prin urmare, am considerat oportună proiectarea unui sinoptic al principalelor obiective urmărite de companii europene post-fuziune şi frecvenţa lor de monitorizare,

157

ulterior consultării celor mai recente anchete la nivel european realizată de renumita companie, PricewaterhouseCoopers LLP, reprezentând şi ea o megafuziune de succes între două companii de renume: Price Waterhouse şi Coopers & Lybrand în 1998, cu sediul central în Marea Britanie, Londra. Astfel, am sintetizat informaţiile oficiale publicate de sus-menţionata companie de şi am evidenţiat principalele obiective strategice şi financiare urmărite de companiile absorbante/absorbite, în contextul proiectării fuziunii, precum şi în contextul integrării post-fuziune.

Observăm astfel că cei trei piloni strategici fundamentali în decizia de fuziune sunt reprezentaţi de: creşterea cotei de piaţă, realizarea de sinergii de cost, accesul la noi pieţe geografice, dată fiind marcarea lor în procente destul de ridicate: 58%, 37% şi respectiv 33% din total respondenţi. Totodată, cei trei piloni fundamentali de sorginte financiară sunt reprezentaţi de obiectivele de creştere a veniturilor, obiectivele globale de sinergie şi de obţinerea de câştiguri înainte de dobânzi şi impozite, dată fiind şi marcarea lor în procente ridicate precum: 42%, 35%, respectiv 31%, din total respondenţi.

Tabelul 1. Sinoptic al principalelor obiective urmărite de companii europene post-fuziune şi frecvenţa lor de monitorizare.

Nr.

CRT.

OBIECTIVE STRATEGICE ALE

FUZIUNI ŞI ABSORBŢIEI

Monitorizarea procesului de

integrare managerială post-fuziune

-per ob. strategice-

OBIECTIVE FINANCIARE ALE

FUZIUNI ŞI ABSORBŢIEI

Monitorizarea procesului de integrare

managerială post-fuziune

-per ob. financiare- 1. Creşterea cotei

de piaţă 58% Saptamanal 9% Obiective de creştere a

veniturilor 42% Saptamanal 9%

2. Realizarea de sinergii de cost

37% Lunar 40% Obiective globale de sinergie

35% Lunar 57%

3. Accesul la noi pieţe geografice

33% Semestrial 34% Câştiguri înainte de dobânzi şi impozite

31% Semestrial 25%

4. Accesul la produse noi

23% Anual 5% Rentabilizarea capitalului investit

20% Anual 4%

5. Reducerea nu-mărului de concurenţi

19% Doar o dată la finalul fuziunii

6% Rentabilitatea capitalurilor proprii

19% Doar o dată la finalul fuziunii

2%

Neregulat 7% Neregulat 3% De asemenea, accesul la noi produse şi reducerea numărului de concurenţi sunt

considerate şi ele alături de cele trei menţionate anterior, variabile incontestabile ale deciziei manageriale strategice a două companii de a fuziona. Marcarea lor reflectă o importanţă inferioară celor anterioare (dar destul de impresionantă, ca urmare introducerea ei în sinopticul de faţă), cu atingerea procentelor de 23% respctiv 19%.

Continuând pe aceeaşi linie, obiectivele financiare ale fuziunii şi absorbţiei conţin faţă de cele enunţate anterior şi rentabilizarea capitalului investit şi rentabilitatea capitalurilor proprii cu marcarea de 20%, respectiv 19% din totalul respondenţilor.

Prin urmare, considerăm oportunî şi actuală atenţia specială din cadrul Comunităţii europene acordată adoptării unor măsuri speciale pentru ajutorarea întreprinderilor din anumite sectoare care întâmpină greutăţi şi a anumitor zone geografice considerate ca fiind defavorizate sub raport economic. Urmărind ajutorarea unor sectoare economice care întâmpină dificultăţi se consideră că este necesară o acţiune comunitară sectorială în cazul industriilor aflate în procesul de restructurare, cum este cazul siderurgiei, şi pentru industriile sau activităţile aflate în faza de lansare, pentru care găsirea şi valorificarea

158

avantajelor sub raportul economiilor de scară, în domeniul cercetării şi dezvoltării şi al investiţiilor nu este posibilă fără ajutor comunitar.

Asigurarea unei acţiuni comunitare pentru industriile în restructurare au ca scop evitarea creării unor supracapacităţi prin politici naţionale de ajutorare.

Potrivit politicilor industriale aplicate de Comunitatea europeană, se acordă în anumite condiţii ajutor comunitar sectorial pentru o anumită zonă geografică, cum a fost cazul acordării de ajutor comunitar dezvoltării industriei portugheze.

Crearea şi dezvoltarea Pieţei comune, bazată pe principiul concurenţei, conduce la transformări structurale majore în industria europeană. Pentru a se evita rupturile majore în aceste structuri se consideră că aceste schimbări pot fi realizate pe baza unui consens social între părţile implicate, cum sunt organismele comunitare şi naţionale, întreprinderile, salariaţii, consumatorii ş.a.

Pentru a se putea asigura acest consens, întreprinderile din Piaţa comună îşi creează structuri specifice care să le poată reprezenta la nivel comunitar şi să poată influenţa organismele comunitare în adoptarea hotărârilor. în mod deosebit, aceste structuri de reprezentare a întreprinderilor au rolul de a încerca să influenţeze aceste autorităţi în adoptarea diferitelor reglementări sau de a acorda finanţări suplimentare la nivel comunitar acolo unde se impune.

Desigur, politicile şi strategiile adoptate la nivel comunitar pot crea un cadru favorabil pentru dezvoltarea concurenţei şi obţinerea unor performanţe superioare, însă factorul motor în acest domeniu îl constituie activitatea întreprinderilor, lucru deosebit de important care trebuie reţinut şi de conducerile întreprinderilor din România.

Aplicarea principiilor de bază ale organizării şi funcţionării Pieţei comune, care asi-gură unificarea, omogenizarea şi competitivitatea, trebuie însoţită de politici macroecono-mice adecvate la nivelul economiilor naţionale care să permită impactul favorabil al unor factori asupra nivelului de competitivitate, cum sunt cei privind rata dobânzii, ritmul de creştere a salariilor, cursul de schimb.

Mai mult, fuziunile şi absorbţiile au adesea un impact semnificativ asupra afacerii. De aceea managementul ar trebui să fie, prin urmare, implicat îndeaproape în toate etapele de achiziţie, pre-negociere a afacerii, în timpul executării şi de-a lungul gestiunii post-fuziune. La urma urmei, crearea de valoare sustenabilă nu este atinsă prin incheierea fuziunii, ci prin efectuarea de afaceri de succes comune post-fuziune.

Tocmai din acest punct de vedere, am considerat oportună introducerea acestui studiu de caz, realizat în 2009 de PwC, pentru că se axează tocmai pe rezultatele din opt tări euroene post-fuziune şi ne permite să extragem elementele fundamentale considerate chei de succes al fuziunilor actuale. Mai mult, considerăm, la fel ca şi autorii că acesta va pune bazele înţelegerii factorilor critici de succes a operaţiunilor şi marii DA şi NU în abordările la tranzacţiile.

Amploarea studiului, îl face de necontestat, în materie de experienţă în strategiile de integrare post-fuziune realizat de PwC în cele opt ţări europene cu mai mult de 250 de directori executivi de top, care au făcut parte din proiectele de integrare post fuziune în ultimii trei ani.

Mai mult, pe lângă ierarhizarea obiectivelor de maxim interes, la nivel strategic şi managerial, sintetizarea informaţiilor din sus-numitul stdiu, ne oferă şi posibilitatea de a analiza şi frecvenţa de monitorizare a efectelor fuziunii.

Prin urmare, observăm un interes major în raportarea lunară, respectiv 40% per obiective strategice şi 57% per obiective financiare, urmată de practica raportării semestriale strategice 34% şi financiare 25%, dar diferenţa de preferinţă este semnificativă, raportarea lunară fiind cea mai reprezentativă.

159

Figura 1. Corelaţia obiectivelor strategice şi financiare urmărite de companii

europene post-fuziune cu frecvenţa lor de monitorizare-grafic realizat de autoare în baza sintetizării datelor oficiale publicate de PricewaterhouseCoopers LLP.

La polul opus, raportările anuale, o singură dată la finalul fuziunii şi practica

neregulată de raportare, ocupă procente nesemnicative per obiective strategice, respectiv: 5%, 6% sau 7%, iar per obiective financiare 4%, 2% şi 3%.

În concluzie, considerăm oportună analiza managerială a unor fuziuni eşuate, dar şi a unora ce au reuşit să se revigoreze, precum şi ale unora care au reprezentat şi încă reprezintă un succes în istoria fuziunilor la nivel european.

Prin urmare, în ceea ce priveşte Germania, Daimler-Benz cunoştea cu siguranţă problemele „tari" ale industriei auto atunci când a hotărât să fuzioneze cu Chrysler. Este posibil să fi şi greşit în analiza structurii de costuri a lui Chryssler, dar în linii mari, auditul referitor la problemel tari a fost bine realizat. Daimler-Benz s-a înşelat însă în analiza cu privire la problemele difuze, între compania germană şi cea americană existau diferenţe culturale uriaşe. Diferenţele mari dintre schemele de salarizare au dus la probleme majore, culturale şi de echitate. Munca de audit realizată asupra chestiunilor tari era anihilată de o analiză culturală slabă, fapt care încă mai afectează negativ implementarea fuziunii celor doi egali. Pentru ca M&A să reuşească este absolut necesară şi auditarea problemelor culturale difuze.

Astfel, doar cu o planificare temeinică şi o analiză adecvată a candidaţilor potenţiali, corporaţia poate decide în privinţa candidatului la o fuziune sau achiziţie şi a unui preţ corect, hotărând astfel asupra unei strategii de diversificare.

Putem menţiona şi aici exemplul companiilor Daimler-Benz şi Chrysler. Am menţionat deja diferenţele mari dintre culturile germană şi respectiv nord-americană, iar acum face referire şi la disparităţile enorme între nivelurile de salarizare, sursă de dificultăţi

Evaluare Post-Fuziune

Obiective strategice

Obiective financiare

160

majore în compania rezultată în urma fuziunii. Mai există şi alte diferenţe culturale importante. Înainte de fuziune, în compania Chrysler era practicată abordarea de tip „pirateresc" în rezolvarea problemelor şi dezvoltarea gamei de produse cu echipe interdepartamentale lucrând împreună şi interacţionând puternic, într-un cadru de interdependenţă reciprocă. Prin contrast, Daimler-Benz avea o structură mai tradiţională, de tip vertical, condusă de departamentul ingineresc, în care oamenii de la marketing sau proiectare nu veneau decât sporadic în contact cu inginerii şi jucau mai degrabă un rol secundar. Aceste diferenţe de stil şi proces fac integrarea culturală dificilă şi pun sub semnul întrebării valabilitatea strategiei de achiziţii.

Sistemele diferite de salarizare de la Daimler şi Chrysler au generat probleme pentru procesul de integrare post-fuziune. Salariul sensibil diferit pentru poziţii similare, în cazul fuziunii unor companii de acelaşi nivel, a constituit motiv de concurenţă şi a alimentat unele sentimente negative în rândul managerilor ale căror activităţi şi contribuţii au fost subevaluate. Directorii din DaimlerChrysler ştiau că aceste deosebiri trebuie analizate şi e necesară eliminarea diferenţelor supărătoare, dacă se doreşte aşezarea fuziunii pe baze solide de cooperare. La şase ani de la momentul fuziunii, deşi aceste probleme au fost tratate, ele încă mai dădeau naştere unor probleme spinoase.

Aceasta sugerează o altă problemă în fuziunea DaimlerChrysler. A fost acordat atât de mult timp şi atât de multă atenţie celor două companii, ca partenere într-o „fuziune a egalilor", încât diferenţele reale de putere din relaţia achizitor-achiziţionat au fost trecute cu vederea, dacă nu chiar ignorate. Sunt rare cazurile în care două companii contribuie în egală măsură sau au aceeaşi putere într-o astfel de combinaţie.

Prin urmare, confruntarea şi discuţiile de suprafaţă au influenţat şi contribuţiile fiecăreia, fapt ce a dus într-un final la eşecul de a integra eficient cele două organizaţii. Astfel, ca şi notă de memorat precizăm că nu este înţelept să ignorăm structura de putere în activităţile de fuziuni şi absorbţii.

Astfel, pentru Franţa am analizat fuziunea dintre Alcatel şi Lucent Technologies, din noiembrie 2006, două companii foarte importante în dinamica piaţă mondială a telecomunicaţiilor. Această fuziune a fost una dintre cele mai importante din primul deceniu al secolului XXI şi reprezintă un exemplu interesant de fuziune cross-border. între companii care reprezintă culturi de business diferite, cea franceză şi cea americană.

Autorii de specialitate ne arată că dacă abordăm factorul orizontului de timp, putem constata că în acest caz a fost vorba de o achiziţie cu o importantă orientare strategică, având în vedere dezvoltarea pe termen lung a noii companii, datorită avantajelor preluării asupra aparatului productiv, comercial şi al managementului acesteia.

Dar culturile celor două companii erau total diferite. Una dintre ele era puternic ierar-hizată şi controlată central, în timp ce cealaltă era flexibilă şi plină de spirit antreprenorial.

Criticii birocraţiei franţuzeşti vor fi surprinşi să afle că Lucent era compania rigidă. Desprinsă din monopolul AT&T, ea a păstrat stilul milităresc şi după ani de restructurări, managerii erau atât de obsedaţi de reducerile de costuri, încât chiar şi cele mai mărunte achiziţii trebuiau introduse în sistemul contabil central. Întrucât majoritatea vânzărilor se adresau clienţilor tradiţionali, echipa de marketing a lui Lucent era slabă. De cealaltă parte, Alcatel era operat aproape ca o federaţie, cu directori de ţară care raportau la Paris doar rezultatele anuale. Iar divizia de marketing era de zece ori mai mare decât cea a Lucent, deşi vânzările erau doar cu 50% mai mari. Compania franceză avea o experienţă pozitivă cu achiziţiile, în timp ce la Lucent lucrurile nu stăteau la fel de bine.

Foarte multă lume a asemănat această fuziune la momentul respectiv, dar şi de atunci, cu o tranzacţie asemănătoare, cea care a unit Daimler-Benz şi Chrysler Corp., formând

161

Daimler- Chrysler. Şi această fuziune reunise cultura de business europeană cu cea americană, fără a avea succes din acest motiv.

Deşi s-a venit cu o abordare nouă, americană şi a adoptat un stil de leadership apropiat de angajaţi, nu s-a reuşit să eficientizeze foarte mult procesele interne ale companiei, în special modalitatea de a lua decizii. Concurenţa foarte agresivă se descurca foarte bine în acea perioadă, în special Huawei, rivalii asiatici. Asta a condus la o strategie de discount-uri dusă de compania franceză, în dauna profitului. Clienţii au fost derutaţi de posibilele schimbări din portofoliul de produse Alcatel-Lucent şi au ezitat să plaseze noi comenzi. Pe de altă parte, angajaţii erau preocupaţi să nu-şi piardă locul de muncă şi nu au mai dat randamentul aşteptat. Aceste hibe au deschis larg uşa concurenţei, care a preluat o cotă de piaţă importantă de la Alcatel (în special Ericsson şi Huawei).

Analiştii financiari s-au grăbit să atace procesul de fuziune pe de-a întregul, apreciind că este un adevărat eşec, şi spunând că nu mai este logic din punct de vedere financiar.

Dar, odată cu schimbarea CEO-ului ALcatel-Lucent , pare să se redreseze, pentru 2009, planul înaintat de noul CEO conţinea foarte multe măsuri de eliminare a costurilor, o strategie la care olandezul ţine foarte mult. În acelaşi timp, reproiectarea din 2009 a Alcatel-Lucent s-a concentra pe părţile mai mici dar cu creştere mai mare a business-ului, precum divizia de servicii, care a înregistrat o creştere de 12% în trimestrul 4 2008; planul prevede şi ca, în 2009, compania să realizeze economii de 1 miliard $.

Astfel, în contextul în care în domeniul telecomunicaţiilor de astăzi asistăm la un mediu de adaptare la noile realităţi, la noi cereri şi la noile modele de afaceri, promovate de noua reconfigurată companie, post-fuziune.

Cu un puternic accent pe soluţii complete care genereaza valoare pentru clienti si a le ajuta să valorifice potenţialul-o lume conectata, Alcatel-Lucent este organizată, acum post-fuzine, în jurul valorii celor trei segmente operaţionale şi a celor trei regiuni geografice. Elementele manageriale psot-fuzine, după 2009, se concentrează pe dezvoltarea şi menţinerea unor aplicaţii inovatoare şi de produse software pentru baza de clienţi la nivel mondial. Acesta oferă produse de top, care răspunde cerinţelor clienţilor de reţea, în toate segmentele de piaţă, cum ar fi furnizorii de servicii, industrii şi întreprinderi. Serviciile oferite acum de Alcatel-Lucent reproiectat managerial sprijină o reţea care conţine, inclusiv consultarea, integrarea, migraţia şi transformarea, implementarea, întreţinerea şi gestionarea operaţiunilor manageriale.

Prin urmare, analiza viabilităţii manageriale la Alcatel-Lucent s-a realizat la monentul oportun şi s-au luat măsurile necesare la momentul respectiv de redresare a sorţii companiei, care începuse să înregistreze pierderi semnificative.

Astăzi, în semstru 2 din 2011, Alcatel-Lucent raportează un profit net de 43 milioane de Euro şi o valoare de 0.02 Euro per acţiune.

Iată, deci un exemplu de referinţă care susţine, precizările noastre din subcapitolul anterior, în condiţiile unei riguroase analize a viabilităţii manageriale cu evidenţierea cauzelor generatoare de efecte negative, compania post-fuziune poate înregistra un succes economic scontat şi poate şi mai mult, toate sub egida unei coerenţe economice atent monitorizate din punct de vedere al managementului companiei absorbante/absorbite.

Pe segmentul telefoniei din Marea Britanie Deutsche Telekom şi France Telekom au purtat negocieri privind fuziunea subsidiarelor T-Mobile şi Orange, într-o companie deţinută în joint-venture de cele două grupuri, pentru a crea cel mai mare operator britanic de telecomunicaţii mobile, cu o cotă de piaţă de 37%. Noul grup va fi deţinut în cote egale (câte 50% din acţiuni) de Deutsche Telekom şi France Telekom şi va avea circa 28,4 milioane de clienţi, adică 37% din totalul utilizatorilor de telefonie mobilă.

162

Fuziunea celor două companii se vroia a extinde atât gama de servicii, cât şi acoperirea şi calitatea serviciilor pentru clienţi. Combinarea operaţiunilor din Marea Britanie se dorea a consolida competiţia corectă, considerându-se că acţionarii vor beneficia de o profitabilitate mai ridicată şi o creştere imediată a fluxului de numerar pe acţiune, fără creşterea gradului de îndatorare a celor două companii-mamă.

Sinergiile estimate de cele două grupuri europene după combinarea diviziilor din Marea Britanie se plasau la peste patru miliarde de euro, provenind atât din reducerea costurilor legate de reţea şi operaţiuni, cât şi economii în zona distribuţiei şi marketingului, scăderea cheltuielilor administrative şi "optimizarea forţei de muncă"

Celebrul operator intitulat “Everything Everywhere”, fuziunea practic dintre T-Mobile şi Orange pe piaţa din UK, şi-a detaliat noile planuri de relansare şi s-au luat nişte decizii strategice, dar care se pare că vor afecta imaginea jucătorilor implicaţi din mai multe puncte de vedere. Evident, deciziile manageriale s-au luat sub presiunea rezultatelor financiare negative şi a diminuării cotei clientelare.

Astfel, brandul Orange va fi folosit pentru servicii premium, în timp ce brandul T-Mobile va fi pentru serviciilow-cost. Iar noul brand, Everything Everywhere, va fi pentrus oluţii medium generale, accesibile.

Analiza managerială de specialitate, relevă greşeli majore cu puternice efecte pe termen lung pentru ambele companii. Desigur, Orange se consolidează ca şi lider pe servicii premium, dar va pierde financiar din achiziţia T-Mobile, pe de altă parte societatea absorbită T-Mobile intră într-un con de umbră, sub egida unui renume de brand low-cost.

Efectele economice dezastruoase nu au întarziat nici să apară, şi pe piaţa forţei de muncă, această fuziune fiind imediat urmată de concedieri masive în rândul celor 12,500 de angajaţi ai Orange din UK şi a celor 6,500 ai T-Mobile tot din UK. Nimeni nu câştigă ceva din asta, doar aşa-zisele economii, care sunt realizate prin alte investiţii.

Dar să trecem din aria fuziunilor eşuate la analiza managerială a fuziunilor de succes în contextul economic modern.

Astfel, pe piaţa economică olandeză colosul Koninklijke Philips Electronics N.V. (Royal Philips Electronics), mai frecvent cunoscut sub numele de Philips, este una dintre cele mai mari companii de electronice din lume. În 2010, vânzările sale au fost 25.42 miliarde €. Compania are 119 de mii de oameni în peste 60 de ţări. Philips este organizată într-un număr de sectoare: Philips Consumer Lifestyle (fostă Philips Consumer Electronics şi Electrocasnice Philips intern şi de îngrijire personală), Philips Lighting si Philips Healthcare (fostă Philips Medical Systems ).

Companiile achiziţionate de către Philips de-a lungul anilor includ Amperex, Magnavox, Signetics, Mullard, VLSI, Agilent Healthcare Solutions Group, Marconi Medical Systems, ADAC Laboratories, Ultrasunete ATL, porţiuni din Westinghouse şi Philco şi Sylvania.

Philips a abandonat marca Sylvania, datorită imposibilităţii de corelare managerială cu efecte economice pozitive, care este detinut în prezent de Havells Sylvania, cu excepţie în Australia, Canada, Mexic, Noua Zeelandă, Puerto Rico şi Statele Unite ale Americii în cazul în care acesta este deţinut de către unitatea Osram de Siemens.

O fuziune de mare succes a reprezentat-o alierea Philips şi Respironics, Inc anunţată printr-un un acord definitiv de fuziune în conformitate cu care Philips va începe o ofertă de a achiziţiona toate acţiunile restante de Respironics pentru 66US $ pe actiune, sau un preţ total de achizitie de aproximativ € 3.6 miliarde de euro (5.1 miliarde dolari SUA), plătită în numerar, la finalizarea fuziunii. Analiza managerială aduce în prim plan succesul Philips în accesul la noi segmente de activitate cu utilizarea reuşitelor în cercetare şi dezvoltare a celor de la Respironics. Desigur, oferta avantajoasă capitalului uman deţinut de compania absor-

163

bită a general randament crescut, fapt ce a susţinut succesul post-fuziune. În prezent, fuziunea aduce beneficii sporite din punct de vedere strategic şi financiar.

Mai mult, lista de achiziţii nu se opreşte aici, deoarece pe 21 februarie 2008 Philips a finalizat achizitia VISICU Baltimore, Maryland, prin fuziunea filialei sale indirecte deţinută în totalitate de VISICU. Ca urmare a acestei fuziuni, VISICU a devenit o filială indirectă deţinută integral de Philips. VISICU a fost creatorul conceptului eICU de utilizare a Telemedicinei, cu un sistem centralizat de monitorizare şi îngrijire a pacienţilor cu UTI.

Astfel şi acestă achiziţie este semnificativă, Philips consolidându-şi poziţia în era economiei puternic digitalizate.

Mai mult, Philips-Respironics Critical Care este un dezvoltator lider şi producător de dispozitive medicale pentru ingrijirea respiratoriel. Respironics achiziţionată de către Philips Healthcare, în 2007 s-a aliniat rapid la practicile manageriale consacrate de compania absorbantă, şi a conlucrat la proiectarea strategiilor manageriale şi a devansării zonelor cheie de divergenţă, apărute în perioada post-fuziune, prin monitorizarea atentă a derulării circumstantelor subsistemelor manageriale, aceasta îşi relevă oportunitatea prin rapoartele de venituri anuale de peste 300 milioane dolari.

La fel ca multe organizaţii de inginerie, Respironics se baza pe software-ul omnipre-zent de management de proiect pentru a ghida procesul de dezvoltare a produsului. Cu toate acestea, compania post-fuziune a descoperit că componenta de management a software-ului său de management de proiect nu a oferit gradul de vizibilitate a eficienţei resurselor şi de producţie de care avea nevoie.

Ca urmare, personalul companiei de multe ori a recurs la foi de calcul în ceea ce priveşte planul lor de alocare a resurselor umane de înregistrare. Acest proces informal şi nestructurat, a fost predispus la erori, şi, mai critic, informaţiile conţinute în aceste foi de calcul au fost disponibile numai pentru un număr mic de manageri din departamentele de inginerie. Pentru o companie in crestere cu mai multe produse şi multiple facilitati, situaţia a fost de neconceput.

În această poziţie, s-a stabilit că practicile informale de alocare a resurselor au afectat în mod negativ capacitatea companiei sale de a concura şi achiziţiona şi planifica şi au promovat utilizarea PDWului, un set de instrumente de gestionare a resurselor, care permite întreprinderilor să-şi planifice, aloce, şi să gestioneze cererea de resurse umane pe liniile de activitate şi de site-uri fizice. Se consolidează astfel, resurselor şi a cererea de calificare la nivel de proiect.

Mai mult decât atât, implementarea acestor instrumente nu au necesitat, personalizări semnificative şi modificări aduse proceselor de lucru existente, deoarece PDW, foloseste o interfaţă familiară Microsoft Excel şi nu au necesitat ghidul de personalizare.

Astfel, compania absorbantă/absorbită utilizează instrumentele manageriale cu eficienţă, în vederea repreoiectării optime subsistemelor manageriale în vederea alinierii la obiectivele de bază ale fuziunii.

Pe plaiuri suedeze, firma Upjohn şi Farmacia A.B. în cursul anilor '90, ca multe alte firme farmaceutice mari, internaţionale au fuzionat pentru realizarea obiectivelor strategice pe termen lung. Firma Upjohn (S.U.A.) şi Farmacia A.B. (Suedia) au realizat o fuziune de 13 miliarde USD în 1995. Fuziunea a reprezentat reacţia la acţiunile competiţiei -majoritatea firmelor farmaceutice mai mari (de exemplu, Merck & Company, Bristol -Meyers Squibb şi American Home Products) au crescut în cursul ultimilor doi ani prin fuziuni. Aceste fuziuni au fost stimulate de tendinţa pieţelor de clienţi, americane şi nu numai, de a deveni mai concentrate prin apariţia de mari organizaţii de întreţinere a sănătăţii, lanţuri de spitale şi grupuri care preferau un anumit furnizor (crescând în special prin megafuziuni), acestea răspunzând cel mai bine la ofertele firmelor mari privind linii de produse moderne şi diverse.

Fuziunea Upjohn/Farmacia A.B. a asigurat noii firme un miliard pentru producerea

164

noilor medicamente şi o linie de produse diverse, considerând că astfel va deveni mai competitivă. Fuziunea a asigurat, de asemenea, accesul pe pieţe noi, firma Upjohn beneficiind de puternica reţea de distribuţie a Farmaciei în Europa şi Farmacia beneficiind de poziţia similară a firmei Upjohn în Statele Unite. Reţelele de control şi distribuţie pentru bunuri şi servicii, precum şi reţelele informatice au constituit factori-cheie pentru succes în această ramură industrială. S-au redus, de asemenea, costurile, pentru că noua firmă putea consolida operaţiunile din multe ţări şi reduce astfel personalul cu aproximativ 10%.

Prin urmare, decizia de fuzionare a fost influenţată de piaţa concurenţială specifică şi de factorii interni ai firmei. Post-fuziune au apărut şi aici probleme în fuzionarea culturilor celor două firme, probleme care vor fi rezolvate în 1999. C

În iulie 2002, a avut loc încă o fuziune de renume pentru Pharmacia, fiind cumparată de Pfizer. Fuziunea a fost din nou determinată în parte de dorinţa de a dobândi drepturi depline la un produs, de data aceasta Celebrex (celecoxib), COX-2 inhibitor selectiv anterior în comun comercializat de către Searle (achiziţionat de către Pharmacia) şi Pfizer. In anii urmatori, Pfizer a început cu o restructurare masivă.

Astfel, sub egida Pfizer s-a dezvoltat, de asemenea, o structură consolidată de exploatare. Pfizer are nouă companii diverse de ingrijire a sanatatii: ingrijire medicala primara, de îngrijire de specialitate, Oncologie, Emerging Markets, produse stabilite, Healthcare consumatorilor, nutriţiei, sănătatea animală şi Capsugel. Fiecare dintre aceste întreprinderi este condusă de un executiv cu o responsabilitate clară de rezultate - de la produs la dovada de dezvoltarea ulterioară a conceptului de a furniza acces la pacienţi şi până la sfârşitul ciclului de viaţă al produsului. Întreprinderile sale sunt prevăzute cu resurse pentru a urmări oportunităţile atractive de creştere economică şi de a aduce beneficii tuturor acţionarilor.

Cu această structură, se valorifica rapid la oportunităţile de a promova afacerea prin creşterea de sprijin pentru medicamente de succes noi, forjare de parteneriate cu clienţii cheie, care intră în co-promovare şi de acorduri de licenţă, care investesc în tehnologii noi pentru a adauga valoare produselor de bază oferite, precum şi achiziţionarea de noi produse şi servicii din afara companiei.

Totodată, şi acestă fuziune a fost cu succes, Consiliul de Pfizer înţelegând şi acţionând pe principiul fundamental că o bună guvernare corporativă este esenţială pentru succesul organizaţional şi pentru protecţia valorii acţionarilor.

În final, pe piaţa britanică a avut loc o fuziune de succes şi renume mondial dintre Glaxo Wellcome şi SmithKline.

Cu alte cuvinte, investiţiile Glaxo Wellcome în tehnologie pentru a automatizare în curs de dezvoltare s-au corelat bine cu anvansul SmithKline in genomica (care promite o multitudine de oportunităţi de dezvoltare a medicamentelor).

S-a adus astfel, o companie de consultanţă cu specific pe recrutare pentru a efectua un audit de management, iar directori executivi de top trebuiau să fie numiţi în condiţii de concurenţă echitabilă.

Noul plan a considerat eforturile în descoperire printr-o combinaţie de centralizare şi descentralizare. Planul pentru noua structură de la GlaxoSmithKline, de asemenea, a luat în considerare crearea de şase sub-unităţi (unul in Italia, doua in Marea Britanie si trei in Statele Unite) din secţiunea de mijloc. Cele şase unităţi de afaceri, au fost organizate pentru ca eforturile depuse de cele 24 site-uri de C & D site-uri din întreaga lume, să conclucreze pentru a atrage resurse financiare.

Astfel, prin strategia integrată de management al talentelor, se asigură permanenţa oamenilor cu potenţial gata de a ocupa pozitii strategice, fiecare angajat are la dispoziţie resurse customizate în functie de nevoile sale personale de dezvoltare şi de drumul său în carieră.

165

Post-fuzine GSK a proiectat un proces global de Planificare a performatei si a dezvoltarii pe care il numesc scurt PDP şi care va sprijini tot parcursul carierei unui angajatal GSK. PDP-ul este un instrument complex prin care succesul personal este conectat cu cel al companiei. Pe parcursul anului, se ia parte la acest proces pentru a se stabili obiective îndrăzneţe şi a se identifica nevoile de dezvoltare.

Se încurajează o cultura bazată pe coaching şi feedback pentru toţi angajaţii. Pentru acest lucru există mai multe resurse formale şi informale, printre care un proces de feedback 360 şi coaching extern, asigurându-se şi o implicare activă în proiecte interdepartamentale.

Cu siguranţă, obiectivele financiare ale fuziunii au fost atinse, GSK înregistrând rezultate economice în permanantă creştere. Mai mult, la nivelul semstrului doi din 2011 -Q2- se întregistrează operformanţă puternică cu o creştere care stă la baza vânzărilor, cifra de afaceri per Grup Total fiind de 6720 milioane lire sterline de euro.

Acesta este cu siguranţă un exemplu care susţine necesitatea corelării instrumentarului managerial cu circumstanţele fuziunii şi cu racordarea permanentă la piaţă.

Astfel, din cele menţionate anterior se preconizează redimensionarea pe viitor a interesului în mega-fuziuni. În concluzie, tendinţa multinaţională, nu doar europeană, majoră care constă în megafuziuni, îşi are bazele în anii 90. La sfârşitul anului 1998, Deutsche Bank (Germania) şi-a finalizat achiziţia Trustului Bancar American, ceea ce a dus la crearea celei mai mari bănci din lume; câteva zile mai târzi. Deutsche Bank a anunţat cumpărarea firmei belgiene Crédit Lyonnais SA; în 2000, Deutsche Bank fuziona cu Dresdner Bank pentru a forma o bancă c. peste 1.000 de miliarde USD în active.

La sfârşitul anilor 1990, Hoechst A.G., gigantul german în produse chimice, a st de acord să unească unităţile sale farmaceutice şi agricole cu cele ale firmei Rhone-Poulenc din Franţa, o afacere de 20 de miliarde USD, care a dus la crearea :lei mai mari firme din lume din domeniu; Viag A.G., un conglomerat industrial din Wunchen, a consimţit să fuzioneze cu Algroup din Elveţia, pentru a forma o firmă de 31 miliarde USD; Total Fina SA, al doilea mare grup petrolier din Franţa, a anunţat că preia PetroFina, grupul petrolier belgian, pentru a forma o firmă de C de miliarde USD; iar Daimler-Benz (Germania) a preluat Chrysler U.S.) pentru a forma DaimlerChrysler, al patrulea mare grup de automobile din lume. DaimlerChrysler Aerospace (Dasa) din Germania şi Aerospatiale Matra Franţa au fuzionat în 2000 pentru a a deveni a treia mare firmă de aviaţie şi apărare lume.

La începutul anului 2000, producătorul de medicamente britanic Glaxco Wellcome a consimţit să cumpere pe unul dintre rivalii săi cei mai importanţi, SmithKline Beecham, pentru 78 de miliarde USD, pentru a forma cea mai mare firmă din ie de produse farmaceutice. În cursul aceleiaşi perioade, Vodafone Air/Touch, o firmă majoră de radiofonie britanică, a anunţat preluarea firmei Mannesmann (Germania), cu 189 de miliarde USD, cea mai mare preluare a tuturor ipurilor, depăşind valoarea fuziunii Aol cu Time Warner, care a avut loc înainte în Statele Unite. Acesta este doar un exemplu privind aceste activităţile de fuzionare şi achiziţii care i-au făcut pe unii să prevadă că megacorporaţiile mondiale în valoare de trilioane de dolari vor controla într-o bună zi domeniile principale de activitate, cum este domeniul bancar -prin fuziuni, achiziţii şi alianţe strategic. Aceste megaorganizaţii pot fi o forţă dacă îşi sporesc productivitatea, atacă pieţe noi, accelerează dezvoltarea noilor tehnologii, lărgesc gama de alegere a consumatorului, reduc preţurile şi reglementările şi creează noi pieţe, care la rândul lor, creează noi locuri de muncă.

Dacă, pe de altă parte, firma megamultinaţională devine o versiune modernă a carte-lurilor monopoliste, inhibă forţele competitive, sperie concurenţii şi furnizorii, scade productivitatea, restricţionează comerţul, se sustrage legii şi încetineşte ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii, a noilor pieţe şi a noilor locuri de muncă, atunci conceptul poate fi foarte

166

nociv. Această tendinţă organizaţională, care probabil va continua, ridică probleme majore guvernelor din toate domeniile legislative, reglementare şi politice şi poate duce la for-marea de oraşe-state regionale şi locale pentru a contrabalansa mfluenţa megacorporaţiilor şi pentru a proteja drepturile individuale. Va necesita, de asemenea, o nouă conducere, o nouă organizare şi noi abilităţi manageriale într-un mediu care este în aceeaşi măsură şi cooperant, şi competitiv, implicând legături şi relaţii complexe, diverse între indivizi, unităţi operative şi întreprinderi atât în cadrul, cât şi în afara firmei.

Un exemplu de megafuziune transnatională este de dintre Compania britanică British Airways şi cea spaniolă Iberia, noul holding va fi cotat pe pieţele din Londra şi Madrid. Companiile îşi vor continua însă activităţile în mod autonom şi vor continua să opereze sub mărcile actuale.

Atât Iberia, cât şi British Airways au fost greu lovite de criza economică şi soluţia unei fuziuni era cea mai la îndemână pentru cele două companii, mai ales că britanicii deţin deja 16% din acţiunile firmei spaniole. Compania britanică a pierdut peste 325 de milioane de euro numai între lunile martie şi septembrie ale acestui an, iar Iberia a avut pierderi de aproape 73 de milioane de euro doar între aprilie şi iunie. Ambele firme au fost nevoite să recurgă la diverse metode pentru a-şi restrânge cheltuielile, printre care şi numeroase disponibilizări.

Fuziunea a fost grăbită de criza economică şi de competiţia crescândă cu companiile low-cost. Operaţiunea, necesitând aprobarea Comisiei Europene şi a acţionarilor, va permite economisirea a circa 400 de milioane de euro anual. Împreună, Iberia şi British Airways vor avea o flotă de 408 avioane, vor zbura spre 200 de destinaţii şi vor transporta 62 de milioane de pasageri anual.Totuşi, lucrurile nu mai sunt lăsate la voia întâmplării, acordul încheiat precizează că Iberia se poate retrage din noua companie dacă British Airways va fi obligată de autorităţile britanice să contribuie masiv la fondul de pensii, ceea ce ar spori cheltuielile. Bugetul de pensii al BA înregistrează acum un deficit de peste 4 miliarde de euro.

Deşi tendinţele actuale din domeniul fuziunilor şi absorbţiilor converg către promovarea megafuziunilor, Comisia Europeană intervne, în calitate de analist al impactului mega-concentrărilor, având drept de respingere a poiectelor de fuziune daca se dovedeşte, un interes de monopol din partea companiilor absorbante/absorbite.

Figura 2. Sinoptic interregional cu privire la cauzele generatoare de eşec post-fuziune în corelaţie cu experienţa europeană

167

Exemplificativ este cazul elen Olympic Air si Aegean Airlines, cei mai mari doi operatori aerieni din Grecia, au anuntat, în februarie 2010, că au ajuns la un acord de fuziune, noua companie urmând să dispună de o flotă de 64 de aeronave, menţionând că prezentele condiţii din Grecia, dar şi din domeniul aeronautic mondial, impun combinarea forţelor pentru a menţine preţuri atractive pentru clienţi, pentru a proteja angajaţii şi competitivitatea la nivel european.

Comisia Europeana a blocat fuziunea dintre principalele două companii aeriene din Grecia, Olympic Air şi Aegean Airlines, apreciind că aceasta ridică probleme de concurenţă. Operatiunea ar fi creat un monopol în Grecia şi ar putea duce la preţuri mai ridicate şi servicii de o calitate mai slabă pentru cei care călătoresc între Atena şi insulele greceşti.

Comisia a arătat într-un comunicat că Olympic Air şi Aegean Airlines controlează împreună peste 90% din piaţa transporturilor din Grecia şi consideră că este puţin probabil ca o altă companie să ajunga la o dimensiune suficient de mare pentru a pune presiune pe politica de preţuri a noii entităţi.

Prin urmare, recesiunea economică va influenţa contextul antreprenorial de tranzacţii şi activităţi de integrare prin fuziune, iar acţiunile viitoare vor fi chiar mai mult axate pe crearea de valoare. Atenţia board-ului managerialv a fi axată pe reengineering cu privire în primul rând la organizarea şi structurarea managerială în scopul de a dobândi potenţialul de a dezvolta afaceri comune în condiţiile actuale ale pieţei, cu utilizarea optimă a întreg instrumentarului managerial.

Practica economică, aduce totodată în prim plan necesitatea realizarea unei strategii globale multidimensionale, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune.

În acest sens am considerat realizarea unui sinoptic interregional cu privire la cauzele generatoare de eşec post-fuziune în corelaţie cu experienţa europeană şi a unui sinoptic interregional cu privire la cauzele generatoare ale succesului post-fuziune în corelaţie cu experienţa europeană. Pe baza caracteristicilor firmei ca sistem este evident că nu pot fi omişi astfel de parametri constructivi şi funcţionali în conturarea strategiei globale.

Figura 3. Sinoptic interregional cu privire la cauzele generatoare ale succesului post-fuziune în corelaţie cu experienţa europeană

Ca sistem tehnico-material, cu o multitudine de factori materiali interconectaţi, organizaţia este caracterizată printr-o dependenţă tehnologică, mai mult sau mai puţin

168

intensă, între componentele sale procesuale şi structurale, situaţie ce se reflectă în aspectele tehnice şi funcţionale ale strategiei. Ca sistem de management, structurat în patru importante subsisteme decizional, informaţional, organizatoric şi metodologic , între care se manifestă puternic relaţii de intercondiţionare, firma prezintă o serie de particularităţi, care se recomandă să se regăsească în proiecţiile sale strategice. In mod similar pot fi evidenţiate şi alte elemente de caracterizare a organizaţiilor, care influenţează tipul de strategie globală, componentele acesteia misiune, obiective, modalităţi, resurse, termene şi avantaje compe-titive , precum şi mecanismul său de fundamentare, elaborare şi aplicare.

În consecinţă, strategia globală a unei organizaţii este necesar să evidenţieze multiplele dimensiuni ale firmei şi mecanismului său de funcţionare, serios amplificate în contextul economiei de piaţă.

Astfel, asigurarea unor sisteme metodologico-manageriale funcţionale şi eficace nu se poate realiza în mod empiric numai pe bază de intuiţie, talent, experienţă şi improvizaţie. Complexitatea şi specificitatea lor deosebită impun o abordare elaborată, de tip profesionist, de natură să garanteze dotarea organizaţiilor cu sisteme metodologico-manageriale funcţionale şi performante.

Aşa se explică de ce în ultimele două decenii proiectarea/reproiectarea sistemului de management al organizaţiei şi a subsistemelor sale a devenit una din preocupările prioritare ale teoreticienilor şi practicienilor domeniului, dar şi o condiţie fundamentală a eficacităţii şi eficienţei manageriale. Iată de ce, în economia problemelor cu care se confruntă orga-nizaţiile româneşti, un astfel de demers este de maximă importanţă şi urgenţă.

În primul rând, selectarea instrumentarului managerial ce urmează a fi utilizat în exercitarea relaţiilor şi proceselor de management. Ne referim la sistemele, metodele sau tehnicile de management ce răspund cel mai bine cerinţelor managerilor amplasaţi în diverse ipostaze ierarhice - în special ale managerilor de nivel superior - şi care asigură potenţarea substanţială a viabilităţii manageriale a organizaţiei.

Ne aliniem opiniei specialiştilor în domeniu, care consideră că o companiei rezultantă a fuziunii, şi care se vrea performantă apelează la instrumente manageriale complexe, de genul sistemelor de management, în contextul cărora îşi găsesc locul metode şi tehnici manageriale variate, corespunzător problemelor ce urmează a fi rezolvate, funcţiilor manageriale la a căror derulare participă

Complexitatea şi rigurozitatea sa sunt în măsură să rezolve probleme multiple şi variate şi să asigure o flexibilitate adecvată managementului organizaţiei şi componentelor sale.

Adesea criticat şi contestat de unii specialişti atât din ţară, cât şi din străinătate, managementul prin obiective este o veritabilă soluţie managerială, „ieftină" şi relativ uşor de aplicat. Eficacitatea şi eficienţa sa generează eficacitate şi eficienţă în firmă, revoluţionând, practic, cultura organizaţională, element condiţionant pentru performanţa agenţilor economici autohtoni în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă.

în organizaţiile de dimensiuni mari şi medii, mai ales cele privatizate, considerăm oportună apelarea la reengineering, abordare şi sistem managerial de o mare complexitate, considerat în ultimii ani în ţările dezvoltate ca soluţie de amplificare a eficienţei economice.

În al doilea rând, proiectarea subsistemului metodologico-managerial, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fu-ziune implică precizarea elementelor metodologice de aplicare şi utilizare a instrumentarului managerial pentru care a optat conducerea organizaţiei. Se ştie că succesul implementării metodelor şi tehnicilor de management este dependent, în proporţii apreciabile, de maniera metodologică folosită, de respectarea anumitor etape şi faze specifice de operaţionalizare.

Iar în al treilea rând, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două

169

companii, si a accesării succesului post-fuziune (re)proiectarea subsistemului metodologico-managerial implică elaborarea unor metodologii complexe de analiză şi perfecţionare a celorlalte componente manageriale, respectiv componentele decizională, informaţională, organizatorică şi de resurse umane. Toate acestea sunt abordate în contextul metodologiei globale de proiectare/reproiectare a managementului organizaţiei.

Continuând pe aceeaşi linie, precizăm că precedentele mutaţii, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune, au avut în vedere primul factor primar al deciziei - decidentul - privit în sine şi din punct de vedere al informaţiei, materia primă principală utilizată şi metodele apelate, în mod firesc, evoluţiile decizionale se referă şi la cel de-al doilea factor decizional - mediul.

Prin contextualizarea proceselor decizionale, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune, desemnăm lărgirea substanţială a elementelor din cadrul şi din afara organizaţiei, care influenţează semnificativ conţinutul şi rezultatele deciziilor şi a luării lor în considerare de către decidenţi. Mai mult decât atât, această influenţă tinde să fie din ce în ce mai amplă şi mai diversă, ceea ce generează nu puţine probleme în plan decizional.

Astfel, în funcţie de specificul companiilor absorbante/absorbite contextualitatea deci-zională îmbracă o varietate de forme. Prima şi cea mai uşor de sesizat este contextualizarea organizaţională, adică condiţionarea tot mai cuprinzătoare şi puternică a proceselor deci-zionale de resursele, procesele, structurile şi cultura organizaţiei. Dacă dependenţa deciziilor de resurse, procese şi structuri este bine cunoscută, elementul de noutate îl reprezintă condiţionarea cultural-organizaţională. Conturarea culturii organizaţionale, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune, este un element de esenţă, ce marchează substanţial funcţionarea şi evoluţia firmei, are drept componentă majoră puternicul său impact decizional. Practica managerială demonstrează că deciziile manageriale sunt tot mai mult marcate de sistemele de valori, rolurile, simbolistica, comportamentele individuale şi organizaţionale. Conştientizarea acestei determinări şi indeosebi luarea sa în considerare prin decizii au devenit un element cu impact major pentrucompanii rezultantă a fuziunii.

Contextualizarea regional-naţională marchează implicarea majoră în procesel. decizionale - implicită sau explicită - a elementelor mediului ambiant din zona teritorială care acţionează organizaţia sau la nivel naţional. Fireşte, se constată o contextualizare naţional numai în cazul firmelor puternice, care prin profil, dimensiune şi mod de promovare a interesele: se manifestă la nivel naţional. De remarcat că, în condiţiile rapidelor progrese din informatică, telecomunicaţii şi transporturi, tot mai multe firme, chiar şi de dimensiuni mai mici, îşi plasează activităţile în context naţional.

Contextualizarea internaţională, aşa cum sugerează şi denumirea sa, se referă la relaţia de dependenţă tot mai puternică dintre firmă şi evoluţiile comerciale, tehnice, monetare, financiare, vamale etc. din afara ţării de origine. Internaţionalizarea şi, mai recent, globalizarea activităţilor economice îşi pun o puternică amprentă asupra unui număr tot mai mare de firme, chiar şi a celor mici. Deciziile majore din organizaţie, pentru a fi eficace, nu pot să nu ţină cont de cererea şi oferta de produse din sfera sa de activitate, cel puţin din ţările învecinate, de evoluţia cursului de schimb ale principalelor valute, de nevoile de echipamente şi tehnologii specifice domeniului său de activitate etc. Toate aceste elemente semnifică, în plan decizional, variabile de considerat, restricţii şi/sau avantaje de avut în vedere, unele cu influenţă determinantă asupra rezultatelor.

Prin urmare, contextualizarea decizională, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune are la bază mai multe

170

evoluţii: culturalizarea managerială, în sensul luării în considerare în exercitarea managementului a multiplelor determinări externe, cu accent pe cele de natură umană; proliferarea viziunii sistemice în management, firma fiind abordată ca un sistem deschis, alcătuit din mai multe sisteme şi concomitent făcând parte din mezo. macro şi mondosisteme; internaţionalizarea şi respectiv globalizarea activităţilor economice cu intensitate resimţită, direct şi indirect, de quasitotalitatea agenţilor economici.

Rezultanta celor prezentate este feed-back-izarea deciziilor manageriale, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune ,în sensul că evaluarea activităţilor şi rezultatelor se face prin raportarea la obiective şi standarde, fiind urmată de reacţii decizionale imediate. Acestea pot fi cu caracter corectiv, deciziile respective urmărind eliminarea abaterilor negative, a disfuncţionalităţilor, acţionând în principal asupra cauzelor implicate. De asemenea, reacţiile decizionale pot fi de natură integrativă în sistem, deciziile propunându-şi să integreze în sistem acele elemente nou conturate, abateri chiar, dacă acestea pot contribui în viitor la sporirea performanţelor organizaţiei. Feed-back-izarea decizională se reflectă într-un ritm de activitate decizională sensibil accelerat şi într-o gamă de decizii mult diversificată, cerinţe de performanţă esenţiale în condiţiile contextualizării decizionale.

Proiectarea/reproiectarea managementului organizaţiei, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune, este un demers pe cât de complex, pe atât de important în etapa actuală de profunde transformări economice, sociale ori manageriale.

Un astfel de demers nu poate fi realizat decât pe baze metodologice riguroase, generatoare de eficienţă şi eficacitate în management şi în plan economic. Fără a intra în detalii, evidenţiem faptul că, în contextul metodologiilor manageriale, proiectarea sau reproiectarea sistemului informaţional ocupă un loc important.

Continuarea firească a precedentului, acest principiu exprimă necesitatea armonizării structurale şi funcţionale a sistemului informaţional cu celelalte componente majore ale sistemului de management. Pe plan constructiv, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune, sistemul informaţional trebuie corelat în special cu structura organizatorică, avându-se în vedere mai ales utilizarea subdiviziunilor organizatorice ale organizaţiei, îndeosebi posturile şi relaţiile organizatorice, pentru culegerea, înregistrarea, transmiterea şi prelucrarea informaţiilor. Practica firmelor moderne relevă că atât realizarea unei structuri organizatorice şi cât unui sistem informaţional raţional impune conceperea sau perfecţionarea lor concomitentă. In proiectarea structurii este necesar să se ţină seama că fiecare post reprezintă şi un emiţător şi un receptor de informaţii, că relaţiile organizatorice sunt concomitente şi circuite informaţionale etc.

Din punct de vedere funcţional, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune , sistemul informaţional este necesar să se armonizeze îndeosebi cu sistemul decizional, astfel încât conţinutul informaţiilor şi caracte-risticile dimensionale ale fluxurilor informaţionale să reflecte necesităţile specifice adoptării de decizii raţionale de către fiecare manager. Necesitatea armonizării componentelor sistemului informaţional cu componentele sistemului decizional decurge din funcţia decizională a informaţiilor. În mod similar celorlalte subsisteme manageriale, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune, reproiectarea subsistemului organizatori, se poate realiza ca o componentă a reproiectării de ansamblu a sistemului managerial sau ca acţiune specială de raţionalizare care se rezumă la subsistemul organizatoric al organizaţiei nou constituite. Abordarea prezentată în continuare vizează esenţa reproiectării manageriale valabilă în cazul ambelor ipostaze la care ne-am referit.

171

In final, dar nu în ultimul rând, cultura organizaţională, în contextul optimizării fuziunii şi absorbţiei, dintre două companii, si a accesării succesului post-fuziune, constituie universul invizibil al unei organizaţii, format din elementele ei intangibile primare, cunoştinţele şi emoţiile, structurate sub formă de valori, norme, credinţe, mituri, simboluri etc. Acest univers soft este complementar universului hard al organizaţiei, care este format din elementele ei tangibile, cum ar fi echipamentele tehnologice, infra-stmetura, echipamentele informaţionale, banii, contractele şi resursele ei umane. Universul soft este uman în constituire şi cultural în orientare, în timp ce universul hard este tehnologic în constituire şi raţionalist în orientare.

Deşi ţine de zona inefabilului, cultura organizaţională afectează modul în care se iau deciziile într-o organizaţie şi deci modul concret în care evoluează aceasta, în contexul unei strategii. Studiile de specialitate demonstrează faptul că această cultură organizaţională, sau instituţională, stă la baza întregului proces decizional, deşi ea nu apare în spectrul vizibil al organizaţiei, decât în mod indirect, prin consecinţele inerţiale. Cultura organizaţională integrează aceste valori, credinţe şi norme comportamentale care s-au dovedit a fi în beneficiul organizaţiei, în trecutul ei. Cu alte cuvinte, cultura organizaţională conservă toate valorile din trecut, care au fost validate istoric în favoarea organizaţiei şi a angajaţilor ei. La început, studiile privind cultura organizaţională aveau un caracter reactiv, deoarece ele au apărut ca o reacţie la supraestimarea importanţei universului tehnologic, cantitativ şi raţional, în organizarea şi conducerea firmelor. Era o reacţie normală la simplificarea şi aproximarea grosieră a succesului firmei raportat la un sistem de referinţă pur economic şi la decizii manageriale perfect raţionale. Activitatea şi succesele unei firme nu pot fi reduse la un simplu set de indicatori economici, iar deciziile manageriale nu sunt constituite numai din componente pur raţionale.

De aceea, studiile ulterioare asupra culturii organizaţionale au devenit constructive, în sensul cxplicitării succeselor printr-o perspectivă duală raţională-iraţională şi tangibilă-intangibilă.

BIBLIOGRAFIE:

1. Bărbulescu Constantin, Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică, Strategii de redresare şi dinamizare a activităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2002;

2. Brătianu Constantin, Management-marketing, Concepte fundamentale, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2006.

3. Ciocârlan Doiniţa, Managementul companiei absorbante/companiei absorbite, Editura Universitară, Bucureşti, 2007;

VALORIFICAREA POTENŢIALULUI DE CUNOAŞTERE ÎN UE

Alexandru GRIBINCEA, dr.hab., prof.univ., ULIM Elena BURTEA, drd.,ULIM (România)

ABSTRACT. In recent years, both economists and policymakers have focused increased

attention on the role that R&D plays in promoting economic growth. Despite the fact that R and D activities exist in many countries, only a handful of nations consistently create leading edge technologies, from communication advances to biomedical revolutions. American scientists, engineers, and other highly skilled professionals are tops in generating "new-to-the-world" technologies; only Switzerland had a per capita patenting rate comparable to the United States in the 1970s and 1980s. However, Japan, Germany, and Sweden did join the top tier in the 1980s. Why do some nations excel at technological breakthroughs while others lag behind? Put somewhat differently, why does location matter for innovation when ideas easily cross borders, because of

172

global communications networks, relatively open capital markets, and consistently increasing international trade in goods and services? The answers are more than intellectually intriguing. Governments and policymakers are concerned about which resources and policies are likely to be effective in improving their science and technology infrastructures. A better grasp of the complex links between broad public policies and a nation's ability to produce genuine high-tech innovations could lead to more effective strategies for improving economic growth.

Creşterea economică şi crearea de locuri de muncă sunt vitale pentru păstrarea

modului şi a standardului de viaţă. Pentru a face faţă provocărilor generate de globalizare, de îmbătrânirea populaţiei şi de schimbările climatice, liderii UE au convenit asupra unei strategii generale de creare de locuri de muncă, de creştere economică şi de distribuire echitabilă a beneficiilor în UE în rândul tuturor grupurilor sociale. Strategia acţionează în sensul valorificării potenţialului de cunoaştere şi de inovare al UE, al concretizării ideilor în oportunităţi de afaceri competitive, al investiţiei în oameni, precum şi al modelării unei economii mai ecologice în scopul creării de locuri de muncă în prezent şi în viitor. Eforturile concertate ale ţărilor membre UE oferă cea mai bună garanţie pentru difuzarea echitabilă a beneficiilor acestei strategii pe cuprinsul UE şi pentru a le pune în serviciul generaţiilor viitoare. Liderii UE cunosc faptul că, deşi nu este uşor de pus în aplicare, aceasta se adresează exact preocupărilor cetăţenilor. Principiul solidarităţii pe care se întemeiază strategia oferă avantaje certe. ţări precum Irlanda şi Spania sunt exemple elocvente ale modului în care dobândirea statutului de membru al UE poate spori ritmul de dezvoltare economică în UE în ansamblu. Aderarea la UE nu a generat numai locuri de muncă şi nu a crescut numai nivelul de prosperitate din aceste ţări, ci a creat noi pieţe – şi locuri de muncă – pentru cetăţenii şi pentru întreprinderile din celelalte ţări ale UE.

Strategia UE pentru creştere şi locuri de muncă cunoscută drept Strategia de la Lisabona, fiind denumită astfel după oraşul în care a fost adoptată, în 2000, de către liderii UE. În cadrul acestei strategii, ţările UE au convenit asupra unui număr de obiective şi indicatori pentru eforturile lor comune de a crea mai multe locuri de muncă şi de a stimula creşterea economică.

Societăţile moderne se bazează pe cunoaştere – cu precădere economiile dezvoltate care se confruntă cu fenomenul de concurenţă din partea economiilor emergente, într-o lume globalizată. Răspunsul la provocarea generată de globalizare nu este să ne repliem asupra nouă înşine, recurgând la noi forme de protecţionism, ci să inovăm. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalte provocări majore ale lumii actuale – îmbătrânirea populaţiei şi protejarea mediului, în special schimbările climatice.

Există în literatura de specialitate un larg consens privind rolul cercetării-dezvoltării ca deteriminant cheie al creşterii competitivităţii şi productivităţii. Estimarea unei rate optime a investiţiilor în C&D a constituit , de asemenea, o preocupare a unor autori, care au abordat această problemă la diferite nivele de agregare ( macro, mezo sau microeconomic), optând pentru diferiţi indicatori relevanţi care pot fi maximizaţi în raport cu investiţiile în cercetare-dezvoltare,ca de pildă: factorul productivităţii totale, productivitatea muncii pe oră lucrată, constrângerile financiare, maximizarea cash flow sau a valorii stocurilor, rata recuperării investiţiilor etc. La nivel microeconomic, literatura de specialitate menţionează că noile companii din UE, care investesc mai mult în cercetare-dezvoltare, au dificultăţi mai mari în creşterea ulterioară a intensităţii C&D la un nivel la care să fie suficient de competitive pentru a deveni lideri de piaţă. Eşecurile pieţei sunt considerate un factor major al diferenţelor care există între rata optimă şi rata reală a investiţiilor private în C&D. La nivel macroeconomic, numeroase studii teoretice şi empirice au probat relaţia pozitivă dintre ponderea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în PIB şi diferiţi indicatori

173

macroeconomici dar foarte puţini autori s-au preocupat de găsirea unei rate optime care să maximizeze creşterea productivităţii.

Criza „generată în SUA” are efecte complexe asupra economiilor europene, astfel că oficialii europeni acuză SUA, pentru externalităţile suportate de propriile lor economii, în ciuda faptului că excese au avut loc în întreaga lume, excese concretizate în reglementări lipsite de actualitate, distorsionări guvernamentale şi supervizare deficitară. Atunci când „bula imobiliară” a explodat, liderii europeni au refuzat să creadă faptul că UE se confruntă cu o problemă de încetinire a creşterii economice. Prin ignoranţa iniţială pe care aceştia au manifestat-o vis-a-vis de criza sistemului financiar internaţional, rezultatul obţinut a fost amânarea unei reacţii ce trebuia să apară mai devreme pentru a combate efectele nedorite pe care o depresiune prelungită le-ar putea avea asupra consumatorilor şi asupra ţărilor ce au pieţe de capital integrate[28, p.34]. La nivel european, efectele crizei globale s-au resimţit puternic pe piaţa de capital, precum şi pe piaţa muncii.

Efectul de domino s-a făcut resimţit în sistemul financiar european, ca şi în cel american, în ceea ce priveşte reacţia în lanţ de pe pieţele financiare. Astfel că a fost necesara alimentarea cu lichidităţi a băncilor afectate de către băncile centrale, în special Banca Centrală Europeană. La nivel naţional şi internaţional au fost elaborate numeroase pachete de salvare, care au inclus o largă paletă de măsuri, de la subvenţii şi participări de capital, până la naţionalizarea instituţiilor financiare în criză, acordarea de garanţii publice, îmbunătăţirea asigurării depozitelor bancare etc. într-o anumită măsură, aceste acţiuni luate în regim de urgenţă au ajutat băncile să-şi urmeze cursul normal al afacerilor. Încrederea consumatorilor şi a investitorilor a fost afectată, lucru ce presupune măsuri pentru relansarea cererii pe piaţa internă şi stabilizarea pieţelor forţei de muncă, respectiv stoparea creşterii numărului de persoane trimise în şomaj. Trebuie sprijinite categoriile sociale cu venituri inferioare, deoarece acestea sunt afectate în mod special de efectele crizei, dar şi pentru că acestea au cel mai puternic impact asupra consumului intern. În plus, trebuie create condiţii-cadru care să atenueze efectele asupra sectorului antreprenorial. Ca producător, investitor, exportator şi prin activităţile sale de cercetare-dezvoltare, acestui sector îi revine un rol-cheie în redresarea economiei, el contribuind decisiv şi la crearea de locuri de muncă şi, astfel, la generarea de cerere pe piaţa internă.

Tabel cu numărul de cercetători şi PIB/locuitor din ţările Uniunii Europene

pe anul 2010

nr.crt. Ţări Cecetatori mii persoane (xi)

PIB/locuitor (yi)

xi2 yi

2 xiyi

1 Belgia 33,9 31,5 1149,2 992,3 1067,9 2 Bulgaria 10,3 3,8 106,1 14,4 39,2 3 Republica Cehă 26,3 12,3 691,7 151,3 323,5 4 Danemarca 28,7 41,7 823,7 1738,9 1196,8 5 Germania 279,8 29,5 78288,1 870,3 8254,1 6 Irlanda 12,2 43,7 148,8 1909,7 533,2 7 Grecia 19,9 20,4 396 416,2 406 8 Spania 115,8 23,4 13409,6 547,6 2709,7 9 Franta 204,5 29,8 41820,3 888,1 6094,1

10 Italia 82,5 25,9 6806,3 670,8 2136,8 11 Cipru 0,8 19,9 0,64 396 15,9 12 Lituania 8,1 8,8 65,6 77,5 71,3 13 Ungaria 17,5 10,1 306,3 102 176,8 14 Olanda 41,3 34,6 1705,7 1197,2 1429

174

15 Austria 30,5 32,6 930,3 1062,8 994,3 16 Polonia 59,6 8,1 3552,2 65,6 482,8 17 Portugalia 21,1 15,4 445,2 237,2 324,9 18 Romania 18,8 5,7 353,4 32,5 107,2 19 Slovenia 11,8 17,1 139,3 292,4 201,8 20 Slovacia 5,9 10,2 34,8 104,4 60,2 21 Finlanda 40,4 34 1632,2 1156 1373,6 22 Suedia 55,7 36,3 3102,5 1317,7 2021,9 23 Anglia 183,5 33,7 33672,3 1135,7 6184 24 Croatia 5,2 8,6 27,1 74 44,7 25 Turcia 42,7 6,5 1823,3 32,3 277,6 26 Islanda 2,2 46,9 4,8 2199,6 103,2 27 Norvegia 21,7 60,4 470,9 3648,2 1310,7 28 Elvetia 25,4 41,5 645,2 1722,3 1054,1

Σxi= 692,4

Σyi= 1406,1

Σxi2=

192551,24 Σyi

2= 23062,7

Σxiyi= 38995,3

Sursa: INSE şi calcule realizate de autor UE învaţă din lecţia actualei crize economico-financiare, pentru a-i evita recurenţa în

viitor. Unul din cele mai dramatice efecte, cel social, se va resimţi şi după reluarea creşterii PIB. Dacă şomajul global va reveni abia din anul 2013 la nivelul anterior crizei, conform estimărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), atunci este evidentă defazarea în timp a impactului social al crizei faţă de evoluţia PIB. În lume, anul 2010 înregistrează 212 milioane şomeri, cu 34 de milioane mai mult decât în 2009. Deşi OIM a salvat 11 milioane locuri de munca în anul 2008, măsurile sunt încă insuficiente pentru a contracara impactul crizei. Demnă de un studiu mult mai vast, tema impactului social al crizei în UE se află în gestiunea noului comisar european pentru afaceri sociale, László Andor, a Parlamentului European şi a statelor membre. Pe palierul social, criza se dovedeşte, deocamdată, mai puţin acută decât se anticipase, dar în acelaşi timp întârziată în raport cu palierul său economic. Efectele sociale cele mai grele, cu pericolul cronicizării, se vor face simţite abia de acum înainte. În plus, pericolul dublei crize în UE încă nu a dispărut, cu Germania şi Franţa încetinindu-şi creşterea economică în trimestrul IV 2009.

Schimbarea produsă de folosirea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) afectează toate domeniile şi toate întreprinderile. Fenomenul Internet amplifică transfor-marea, punând la dispoziţie pe scară largă oamenilor şi organizaţiilor resursele informa-ţionale. Dacă electricităţii i-a trebuit un secol pentru a pătrunde în întreaga lume, reţelele Internet şi intranet sunt astăzi folosite de aproape un miliard de oameni şi aplicaţiile bazate pe ele se răspândesc rapid. Industriile legate de TIC creează locuri de muncă într-un ritm de două ori mai rapid decât celelalte industrii. În timp ce cheltuielile de resurse fizice pe unitatea de produs fabricat au scăzut constant în ultima sută de ani, volumul de informaţie şi cunoştinţe înglobate în produse a crescut în aceiaşi perioadă cu acelaşi ritm. Informaţia se constituie astfel ca o resursă nouă, un adevărat capital al economiei moderne. Impactul TIC asupra afacerilor conduce la schimbarea percepţiei asupra informaţiei ca factor de producţie. Dacă înainte o afacere era echivalentă cu oameni, tehnologii şi capital, în noua economie vorbim de oameni, tehnologii, capital şi informaţie. Se produce un efect de transformare a resurselor informaţionale asupra industriei şi o dispariţie gradată a graniţelor între produse şi servicii. Managementul informaţiei şi cunoştinţelor se dezvoltă ca funcţie a afacerilor şi ca o nouă funcţie în organizaţie, apar oportunităţi noi de afaceri bazate pe TIC. Tehnologia intervine în dezvoltarea umană în principal pe două căi. În primul rând aceasta poate

175

contribui direct la creşterea capacităţii programelor în ştiinţă, tehnologie şi inovare, la reducerea sărăciei şi dezvoltarea potenţialului uman, în special prin inovările în domeniul sănătăţii publice, agriculturii, utilizarea energiei şi a tehnologiilor informaţionale. În al doilea rând tehnologia poate influenţa în mod indirect bunăstarea umană, prin ridicarea productivităţii, creşterea economică şi a veniturilor, prin producţii culturale şi prin îmbunătăţirea eficienţei serviciilor. Creşterea productivităţii poate determina depăşirea barierelor legate de veniturile scăzute şi existenţa unor instituţii slabe. Dimensiunea acestei industrii se reflectă şi în alte sectoare economice. Industria TIC atrage cel mai mare nivel al investiţiilor, în cea mai mare parte nu spre companiile informatice, ci spre clienţii acestora. Industria TIC este azi cea mai importantă industrie din SUA. Cheltuielile TIC la nivel de organizaţie, ramură economică, ţară, regiune geografică au ajuns să fie considerate ca relevante pentru comportamentul economic al entităţii respective. TIC oferă o oportunitate de a schimba modul în care lucrăm în organizaţie. Dacă în prezent ne orientăm mai mult pe sectoare funcţionale şi departamente, viitorul managementului bazat pe TIC este cel al orientării pe procese. Sistemul de comunicaţie (mass-media şi Internet) evidenţiază standarde şi forme de trai atractive pentru diferite categorii de populaţie din ţările în curs de dezvoltare. Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale permite transmiterea informaţiilor între angajator şi viitorul angajat fără să fie nevoie de întâlnirea lor fizică [3, p.82].

Un alt factor care este caracteristic noii economii este fenomenul globalizării. Globalizarea conduce la o tot mai accentuată concurenţă, dar şi la o calitate mai bună a vieţii prin accesul la informaţiile disponibile în format electronic indiferent de locaţia geografică şi la noi oportunităţi într-un mediu de afaceri caracterizat de reducerea ciclurilor economice[2, p.112]. Economia bazată pe cunoaştere a generat un nou tip muncă, aceea cu informaţia, şi un nou tip de muncitor: lucrătorul cu informaţia. Acesta se caracterizează prin capacitatea de a raţiona şi cunoaşte la un nivel ridicat, educaţie, experienţă, personalitate şi motivare diferite de muncitorul erei industriale. Se prefigurează transformarea lucrătorului cu informaţia în lucrător cu cunoştinţele. Dacă lucrătorul cu informaţia produce, procesează, înmagazinează, transmite şi compară informaţia, lucrătorul cu cunoştinţe va proiecta informaţie care va produce valoare, deci noi cunoştinţe. Vulnerabilizat de criză, salariatul, în general, devine mai puţin pretenţios, se pliază la noile condiţii de pe piaţa muncii, acceptă joburi mai dificile sau salarii mai modeste.

Creşterea inteligentă înseamnă consolidarea cunoaşterii şi inovării ca elemente motrice ale viitoarei creşteri. Pentru aceasta este necesar să îmbunătăţim calitatea sistemelor noastre de învăţământ, să întărim performanţa în cercetare, să promovăm inovarea şi transferul de cunoştinţe în Uniune, să folosim pe deplin tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor şi să ne asigurăm că ideile inovatoare pot fi transpuse în noi produse şi servicii care generează creştere, locuri de muncă de calitate şi care contribuie la abordarea provocărilor cu care se confruntă societatea europeană şi mondială. Însă, pentru a reuşi, toate acestea trebuie corelate cu spiritul antreprenorial, finanţele şi cu accentul pe nevoile utilizatorilor şi pe oportunităţile pieţei.

Creşterea durabilă presupune construirea unei economii competitive, durabile şi eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, care să profite de rolul de lider al Europei în cursa pentru dezvoltarea unor noi procese şi tehnologii, inclusiv a tehnologiilor ecologice, care să accelereze dezvoltarea de reţele inteligente, ce folosesc TIC, care să exploateze reţelele de la scara UE şi să consolideze avantajul competitiv al mediului de afaceri.

Strategia Europa 2020 este relevantă nu numai pentru ţările din UE, ci şi pentru ţările candidate şi pentru ţările din vecinătatea noastră, cărora le poate oferi un potenţial considerabil, ajutându-le totodată să îşi consolideze propriile eforturi de reformă. Extinderea

176

zonei în care se aplică normele UE va crea noi oportunităţi atât pentru UE, cât şi pentru vecinii săi. În plus, unul dintre obiectivele cruciale în următorii câţiva ani va fi dezvoltarea de relaţii strategice cu economiile emergente pentru a discuta preocupările comune, pentru a promova coreglementarea şi alte tipuri de cooperare, precum şi pentru a soluţiona chestiunile bilaterale. Structurile care vor sta la baza acestor relaţii vor trebui să fie flexibile şi să aibă mai degrabă un caracter politic decât unul tehnic. Toate obiectivele strategiei „Europa 2020” au componente sociale, astfel încât se poate afirma ca Uniunea şi-a stabilit un program solid de combatere a efectelor sociale ale crizei economice globale.

Obiectivul major al edificării societăţii informaţionale în perioada următoare constă în reducerea decalajului între nivelul de informatizare şi asigurarea dezvoltării durabile în contextul noii economii, a proceselor şi activităţilor intelectual intensive. Drept soluţii mai importante sunt: creşterea gradului de utilizare a tehnologiilor şi serviciilor informaţionale în economie, dezvoltarea infrastructurii de telecomunicaţii, realizarea de investiţii în capitalul uman, în educaţie, în dezvoltarea abilităţilor de activitate a cetăţenilor în condiţiile economiei cunoaşterii şi a informaţiei etc. Noua economie acordă o importanţă deosebită lucrătorilor competitivi, iar educaţia şi instruirea devin o sursă certă a avantajului competitiv pentru orice persoană. Iată de ce, constituirea unei societăţi bazate pe cunoaştere impune formarea de noi aptitudini, competenţe, capacităţi. În acest sens, şi universităţile trebuie să conştientizeze, că studentul din secolul XXI este diferit de studentul din generaţiile anterioare.

Mare parte a economiei se bazează pe utilizarea extensivă a factorilor de producţie. Tehnologiile noi se asimilează preponderent prin importuri şi investiţii străine. Există şi o parte a economiei care poate fi considerată ca aparţinând unei economii bazate pe investiţii, apar şi embrionii unei economii bazate pe inovare, în special în sectorul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale, domeniu cu un potenţial competitiv ridicat. Astfel, pentru a fi competitivă, o economie trebuie să se bazeze pe populaţie educată şi calificată, infrastructură informaţională dezvoltată, un sistem inovativ eficient şi un sistem economic şi instituţional care să susţină toate acestea.

Pe parcurs s-a dezintegrat lanţul firesc: ştiinţa fundamentală – ştiinţa aplicativă – ingineeringul – documentaţia de proiect – producţia – marfa –banii. În lipsa integrităţii acestui lanţ ştiinţa este doar “un articol suplimentar de cheltuieli la bugetul de stat” fără repercursiuni asupra activităţii social-economice. Evident, Republica Moldova nu are cum să-şi permită luxul respectiv. Restructurarea ştiinţei pe principii comerciale adecvate economiei de piaţă este imperativul absolut necesar regenerării economiei naţionale. În acest context este logic de formulat şi problematica managementului contemporan al ştiinţei moldave, şi implicarea ştiinţei în construcţia economiei ţării, şi revitalizarea arsenalului tehnologiilor scientointensive, şi infrastructura ştiinţifică dispersată astăzi între multipli arendaşi, şi nu în ultimul rînd – impactul ştiinţei în societate în perspectiva afirmării societăţilor informaţionale şi globalizării economiilor. În contextul resurselor naturale ale ţării, strategice ajung a fi direcţiile şi ramurile economice scientointensive, care asigură producerea şi acumularea valorii adăugate cu cheltuieli energetice şi materiale mici în schimbul creşterii ponderii muncii intelectuale. Tehnologiile intensiv ştiinţifice asigură sporul valorii adăugate peste 70 la sută. Cercetare – dezvoltare. Ştiinţa trebuie să devină o categorie productivă. În acest sens trebuie transformată structura de cercetări ştiinţifice fundamentale aplicative cu caracter comercial al rezultatelor cercetărilor ştiinţifice. Există o necesitate acută de recreare a instituţiilor cu ramuri aplicative de proiectări şi ingineering. Astăzi principiile de finanţare necesită modernizare astfel încât vînzarea rezultatelor ştiinţifice şi implementarea lor, inclusiv pregătirea cadrelor specializate pentru exploatarea în producţie, implementarea rezultatelor ştiinţifice să poată produce valoare adăugată.

177

Stimularea, dar şi impunerea agenţilor economici prin modalităţi economice să implementeze rezultatele ştiinţifice în domeniu. În lipsa antrenării structurii executive şi asigurării nivelului superior “C-D” nu se poate constitui nici un program de modernizare economică. Infrastructura telecomunicaţiilor. Telecomunicaţiile şi tehnologiile informaţionale determină caracterul contemporan al organizării şi dirijării economiei.

Lipsa cercetării private stopează dezvoltarea cererii în cadrul pieţei de cercetare, prin lipsa nevoii de asimilare a rezultatelor cercetării. O implicare mai consistentă a sectorului privat în activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare poate fi atinsă prin susţinerea din partea statului, inclusiv prin granturi, subvenţionări sau credite fiscale. Principalele instrumente aplicate de Uniunea Europeană în domeniul inovării: crearea Institutului European de Tehnologie, primele proiecte ale acestuia vizând măsuri de preîntâmpinare a schimbărilor climaterice şi dezvoltarea politicii energetice a UE; crearea de clustere, fiind evident faptul că performanţele economice sunt influenţate de capacitatea de cooperare în activitatea inovativă. Clusterele sunt, de regulă, aglomerări economice formate în mod spontan într-un spaţiu geografic bine determinat, statul putând încuraja crearea acestora, în mod special când sunt organizate în jurul centrelor de cunoaştere (universităţi sau institute de cercetare); elaborarea de propuneri, iniţiative pentru dezvoltarea de zone cu mare potenţial de creştere economică şi valoare socială; promovarea inovării nu doar în industria producătoare, dar şi în domeniul serviciilor, urmând să fie create şi primele incubatoare inovative în sectorul serviciilor; realizarea de acţiuni în vederea îmbunătăţirii Sistemului European de Standardizare; intensificarea promovării parteneriatului public şi privat pe tematici cum ar fi: industria nepoluantă şi eco-inovarea, politica de clustere, serviciile de inovare şi IMM-urile inovative. Realizarea unei societăţi bazate pe cunoaştere depinde de nivelul de dezvoltare a celor trei poli ai triunghiului cunoaşterii: educaţia, cercetarea şi inovarea - în calitate de instrumente strategice majore pentru a spori competitivitatea într-o lume a globalizării. Astfel, excelenţa în cunoaştere devine un imperativ al dezvoltării şi consolidării unei economii şi societăţi moderne.

PC7 este cel mai important instrument de finanţare a cercetării în Europa, având o durată de şapte ani (2007-2013) şi un buget de peste 50 miliarde euro. Acest program este răspunsul statelor-membre în faţa provocărilor globale ce pot fi rezolvate doar prin consolidarea şi coordonarea eforturilor, creând un Spaţiu European de Cercetare, în care cunoştinţele şi produsele cercetării şi tehnologiei ar circula liber, într-o piaţă internă a cercetării.

BIBLIOGRAFIE:

1. Gribincea A. Rolul C-D în promovarea economică naţională. In: Universitas Europaea: Towards a society of knowledge though globalization and Europeanization. International Conference on the occasion of the 20th Anniversary of the Foundation of the Free International University of Moldova. Chişinău: 15-17 oct.2012, ULIM, p.14

2. Gribincea A., Ganea V.Rolul inovaţiei şi creativităţii în dezvoltarea economică. Instruirea şi cercetarea: modalităţi de integrare. Conf. intern. / Şişcan N. 2008, Chişinău: 16 apr. 2008, p. 109-118

3. Gribincea A., şi al. Principiile puse la baza metodologiei cercetărilor ştiinţifice în domeniul economiei. În: Revista Studii Economice. An. 4, 2010, nr.1-2, p.39-48

4. Грибинча А. Oweidah J., Бежан О. Глобализация интеллекта и высшее образо-вание. Modalităţi de integrare a procesului de studii, cercetărilor ştiinţifice şi practicii în educarea antreprenorilor competenţi şi performanţi, Conferinţă ştiinţifică internaţională, 30-31 octombrie 2009, Chişinău: USM, 2009, p.145-154

178

MANAGEMENTUL DEZVOLTARII DURABILE IN ROMANIA POST-ADERARE

Sebastian ŞERBANESCU, drd., ULIM (România) Amalia GURGUI, drd., ULIM (România)

Marian JIANU, drd., ULIM (România)

ABSTRACT. National Strategy aims to connect Romania to a new philosophy of development, adopted by the European Union and widely shared globally—that of sustainable development. Close to the end of the first decade of the twenty-first century, after a long, traumatic transition to pluralistic democracy and a market economy, Romania still needs to overcome significant gaps relative to the other Member States of the European Union, while seeking to absorb and implement the principles and practice of sustainable development in the context of globalization. Despite the notable progress it has made in recent years, it is a fact that Romania’s economy still relies on intensive consumption of resources, society and the administration have yet to develop a shared vision, while the natural capital faces the risk of degradation that may become irreversible. This Strategy sets specific objectives for moving, within a reasonable and realistic timeframe, toward a new model of development that is capable of generating high value added, is motivated by interest in knowledge and innovation, and is aimed at continued improvement of the quality of life and human relationships in harmony with the natural environment.

Orizont 2030: Apropierea semnificativa a României de nivelul mediu din acel an al ţarilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltarii durabile. Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu si lung, o crestere economica ridicata si, în consecinţa, o reducere semnificativa a decalajelor economico-sociale dintre România si celelalte state membre ale UE. Prin prisma indicatorului sintetic prin care se masoara procesul de convergenţa reala, respectiv produsul intern brut pe locuitor (PIB/loc), la puterea de cumparare standard (PCS), aplicarea Strategiei creeaza condiţiile ca PIB/loc exprimat în PCS să depăşească, în anul 2013, jumătate din media UE din acel moment, să se apropie de 80% din media UE în anul 2020 şi să fie uşor superior nivelului mediu european în anul 2030.

Directiile principale de actiune, detaliate pe sectoare si orizonturi de timp sunt: § Corelarea rationala a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investitionale in profil

inter-sectorial si regional, cu potentialul si capacitatea de sustinere a capitalului natural; § Modernizarea accelerata a sistemelor de educatie si formare profesionala, sanatate

publica si servicii sociale, tinand seama de evolutiile demografice si de impactul acestora pe piata muncii;

§ Folosirea generalizata a celor mai bune tehnologii existente, din punct de vedere economic si ecologic, in deciziile investitionale; introducerea ferma a criteriilor de eco-eficienta in toate activitatile de productie si servicii;

§ Anticiparea efectelor schimbarilor climatice si elaborarea din timp a unor planuri de masuri pentru situatii de criza generate de fenomene naturale sau antropice;

§ Asigurarea securitatii si sigurantei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale Romaniei, fara a face rabat de la exigentele privind mentinerea fertilitatii solului, conservarea biodiversitatii si protejarea mediului;

§ Identificarea unor surse suplimentare de finantare pentru realizarea unor proiecte si programe de anvergura, in special in domeniile infrastructurii, energiei, protectiei mediului, sigurantei alimentare, educatiei, sanatatii si serviciilor sociale;

§ Protectia si punerea in valoare a patrimoniului cultural si natural national; racordarea la normele si standardele europene privind calitatea vietii.

Constientizarea discrepanţelor dintre modelul de dezvoltare si capacitatea de suport a

179

capitalului natural s-a instalat treptat în România în anii 70-80 ai secolului trecut si a fost limitata, pentru început, la unele cercuri intelectuale si academice, cu slab ecou la nivelul decidenţilor politici. Schimbarile politice profunde începute în decembrie 1989 si, mai ales, accesul la informaţii ce nu fusesera publice în timpul regimului comunist au extins considerabil aria preocuparilor în acest domeniu în rândul opiniei publice si mass media.

Au luat fiinţa, în scurt timp, numeroase organizaţii neguvernamentale si chiar partide politice ecologiste, în simetrie cu cele existente în ţarile Europei Occidentale. La nivelul structurilor executive si legislative, s-au creat instituţii axate pe problematica de mediu (minister, comisii parlamentare) si s-au emis primele acte de legislaţie primara si secundara în domeniu. Într-o prima etapa, încorporarea parţiala a principiilor dezvoltarii durabile în politicile publice a avut loc sub impulsul dezbaterilor din cadrul ONU si agenţiilor sale specializate prin asumarea unor obligaţii precise în baza declaraţiilor si convenţiilor la care România a devenit parte (fiind, de exemplu, prima ţara europeana care a ratificat Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice). Perspectiva aderarii la Uniunea Europeana a conferit un plus de concreteţe acestor preocupari, punând pe primul plan adoptarea unei noi filosofii a dezvoltarii care sa asigure corelarea organica a aspectelor economice, sociale si de mediu si însusirea, în integralitatea sa, a acquis-ului comunitar.

În perioada 1997-1999 a fost elaborata pentru prima data, cu asistenţa din partea Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), o Strategie Naţionala pentru Dezvoltare Durabila, care a fost definitivata în urma unui numar mare de contribuţii asamblate întrun cadru larg participativ si adoptata ca document oficial al Guvernului României. Desi impactul acestui document asupra politicilor publice la nivel naţional a fost relativ restrâns, el a oferit cadrul conceptual si metodologia de consultare a factorilor interesaţi pentru implementarea cu succes a programului Agenda Locala 21 într-un numar de circa 40 municipalitaţi si judeţe. Dupa aderarea României la UE, Strategia din 1999 a format obiectul unei raportari interimare catre Comisia Europeana asupra aplicarii obiectivelor dezvoltarii durabile, în iulie 2007.

Demersurile pentru elaborarea unei strategii complexe de dezvoltare durabila a României, cu orizont de timp 2025, au continuat, la iniţiativa Presedintelui României si sub egida Academiei Române, pe parcursul anilor 2002-2004, însa nu si-au gasit finalizarea într-un document coerent si au ramas în stadiul de proiect.

În absenţa unei strategii de dezvoltare durabila actualizate conform directivelor în materie ale Uniunii Europene, documentele programatice si strategiile sectoriale elaborate în România în perioada pre- si post-aderare conţin prevederi relevante si obiective-ţinta precise (în unele cazuri) care au constituit, în cea mai mare masura, baza de referinţa pentru redactarea prezentului proiect de Strategie.

Tratatul de Aderare România – Uniunea Europeana, semnat la 25 aprilie 2005, si protocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale României de transpunere în practica a întregului acquis comunitar si prevad unele decalari ale termenelor de implementare ale unor obligaţii de mediu (pâna în 2015 pentru instalaţiile industriale cu grad ridicat si complex de poluare, pâna la 16 iulie 2017 pentru depozitele municipale de deseuri, 2018 pentru extinderea sistemelor urbane de alimentare cu apa potabila si tratare a apelor uzate).

Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (PND) reprezinta documentul de plani-ficare strategica si programare financiara multianuala care orienteaza si stimuleaza dezvol-tarea economica si sociala a ţarii în concordanţa cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Planul stabileste drept obiectiv global reducerea cât mai rapida a disparitaţilor de dezvoltare socio-economica dintre România si celelalte state membre ale Uniunii Europene si detaliaza obiectivele specifice ale procesului pe 6 direcţii prioritare care integreaza direct si/sau indirect cerinţele dezvoltarii durabile pe termen scurt si mediu:

180

- Obiectivul cresterii competitivitaţii si dezvoltarii economiei bazate pe cunoastere include, ca una dintre principalele subprioritaţi, îmbunataţirea eficienţei energetice si valorifi-carea resurselor regenerabile de energie în vederea reducerii efectelor schimbarilor climatice;

- Aducerea la standarde europene a infrastructurii de baza pune accentul pe dezvoltarea durabila a infrastructurii si mijloacelor de transport prin reducerea impactului asupra mediului, promovarea transportului intermodal, îmbunataţirea siguranţei traficului si protecţia elementelor critice de infrastructura;

- Prioritatea privind protecţia si îmbunataţirea calitaţii mediului prevede îmbuna-taţirea standardelor de viaţa pe baza asigurarii serviciilor de utilitaţi publice, în special în ceea ce priveste gestionarea apei si deseurilor; îmbunataţirea sistemelor sectoriale si regionale ale managementului de mediu; conservarea biodiversitaţii; reconstrucţia ecologica; prevenirea riscurilor si intervenţia în cazul unor calamitaţi naturale;

- Perfecţionarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman are în vedere promovarea incluziunii sociale si întarirea capacitaţii administrative pentru dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne si flexibile, îmbunataţirea relevanţei sistemului de educaţie si formare profesionala pentru ocuparea forţei de munca, stimularea culturii antreprenoriale;

- Dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivitaţii în sectorul agricol, silvic si piscicol conţine prevederi privind utilizarea raţionala a fondului funciar, reabilitarea ecologica a unor terenuri degradate sau poluate, siguranţa alimentara, bunastarea animalelor, încurajarea acvaculturii în zonele costiere;

- Obiectivul de diminuare a disparitaţilor de dezvoltare între regiuni si în interiorul acestora are în vedere, printre altele, îmbunataţirea performanţei administrative si a infrastructurii publice locale, protecţia patrimoniului natural si cultural, dezvoltarea rurala integrata, regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industriala, consolidarea mediului de afaceri si promovarea inovarii. Sunt prevazute, de asemenea, acţiuni în domeniul cooperarii transfrontaliere, transnaţionale si interregionale în vederea integrarii socio-economice a zonelor de graniţa si cresterea accesibilitaţii regiunilor României în cadrul teritoriului UE.

Programarea financiara a Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 estimeaza investiţiile necesare, esalonate pe ani, în valoare totala de circa 58,67 miliarde euro.

Fig. 1. Nivelul de trai, venitul pe cap de locuitor, 2010

Sursa : raport FMI, 2011 Cadrul Strategic Naţional de Referinţa 2007-2013 (CSNR), aprobat de Comisia

Europeana la 25 iunie 2007, stabileste prioritaţile de intervenţie ale Instrumentelor Structurale ale UE (Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si

181

Fondul de Coeziune) în cadrul politicii de coeziune economica si sociala si face legatura între prioritaţile Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 si cele ale UE stabilite prin Orientarile Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 si Strategia Lisabona revizuita. CSNR prezinta situaţia socio-economica a României la momentul aderarii, analiza punctelor tari si slabe, oportunitaţilor si ameninţarilor (SWOT), viziunea strategica si sinteza Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) si Programului Operaţional Regional (POR) ce urmeaza a fi implementate în cadrul obiectivului Convergenţa. Tabelul 1. Top-ul ţărilor în funcţie de PIB-ul pe cap de locuitor, raport FMI, 2010 Locul Statul USD 1 Luxemburg 108,832 2 Norvegia 84,444 3 Qatar 76,168 4 Elveţia 67,246 5 Emiratele Arabe Unite 59,717 6 Danemarca 56,147 7 Australia 55,590 8 Suedia 48,875 9 Statele Unite 47,284 10 Olanda 47,172 11 Canada 46,215 12 Irlanda 45,689 13 Austria 44,987 14 Finlanda 44,489 15 Singapore 43,117 16 Japonia 42,820 17 Belgia 42,630 18 Franţa 41,019 19 Germania 40,631 20 Islanda 39,026

Sursa: World Development Indicators database, Banca Mondială, Accesat la 15 octombrie 2012. Luxemburg: Cel mai mare venit pe cap de locuitor. Indicator: PIB pe cap de locuitor

Estimare pentru 2012: 106,958 USD. Micul stat european este puternic cel putin intr-o privinta: are cel mai ridicat PIB pe cap de locuitor din lume, scrie CNN. Desi Luxemburg are a economie relativ mica, de 55,9 miliarde USD, numarul populatie este redus, astfel incat PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la 106,958 USD, un nivel de care se apropie doar statul Qatar. Luxemburgul beneficiaza de un rating de credit AAA si detine rate reduse ale somajului si inflatiei. Principalele sectoare economice ale statului sunt sectorul financiar si cel industrial, iar luxemburghezii se bucura de unele dintre cele mai ridicate standarde de viata din lume. Pe de alta parte, aproximativ 60% din forta de munca a tarii este constituita din cetateni straini, iar comunitatea internationala a avertizat tara cu privire la fiscalitatea relaxata.

182

Exporturile FOB realizate în anul 2011 au fost de 190819,6 milioane lei (45016,8 milioane euro), iar importurile CIF au fost de 231953,2 milioane lei (54739,0 milioane euro). Comparativ cu anul 2010, exporturile au crescut cu 21,2% la valori exprimate în lei (20,5% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 17,4% la valori exprimate în lei (16,7% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în anul 2011 a fost de 41133,6 milioane lei (9722,2 milioane euro), mai mare cu 1008,9 milioane lei (188,3 milioane euro) decât cel înregistrat în anul 2010. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în anul 2011 a fost de 135673,9 milioane lei (32006,7 milioane euro) la expedieri şi de 168464,5 milioane lei (39741,5 milioane euro) la introduceri, reprezentând 71,1% din total exporturi şi 72,6% din total importuri. Diferenţele dintre dinamicile calculate pe baza valorilor exprimate în lei şi cele calculate din valori exprimate în euro au fost determinate de variaţia lunară a cursului monedei naţionale faţă de euro, în perioada analizată din anul 2011 comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2010.

Pentru realizarea viziunii strategice a CSNR, în cadrul politicii de coeziune, Comisia Europeana a alocat României pentru perioada 2007-2013 o suma totala de aproximativ 19,67 miliarde euro, din care 19,21 miliarde pentru obiectivul Convergenţa (cu o cofinanţare naţionala estimata la 5,53 miliarde euro constituita în proporţie de 73% din surse publice si 27% din surse private) si 0,46 miliarde euro pentru obiectivul Cooperare Teritoriala Europeana.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţa, împreuna cu Programul Naţional de Reforma si Programul de Convergenţa raspund eforturilor de realizare a obiectivelor de convergenţa prin definirea direcţiilor de acţiune la nivel naţional pentru încadrarea în obiectivele politicilor si strategiilor europene. Elemente factuale şi analitice utile privind diagnosticul situaţiei actuale din România, evaluarea politicilor publice si a decalajelor faţa de performanţele medii din celelalte ţari ale UE sunt conţinute în proiectul de Strategie post-aderare a României elaborat de Guvern în anul 2007. Măsurile întreprinse de România pentru îndeplinirea celor 8 ţinte convenite în cadrul ONU privind problematica globala a dezvoltarii durabile sunt prezentate în cel de-al doilea Raport asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, adoptat de Guvernul României la 18 septembrie 2007.

Concluzii Conţinutul acestor documente şi măsurile luate pentru implementarea lor în primul an

după aderarea României la UE prezintă un grad substanţial de relevanţă pentru efortul de a face faţă provocarilor-cheie şi de a realiza obiectivele Strategiei Uniunii Europene pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite din 9 iunie 2006. Se constată, în acelaşi timp, existenţa unor suprapuneri sau omisiuni din punctul de vedere al coordonării interdepartamentale, faptul că strategiile şi programele existente acopera orizonturi diferite de timp şi, mai ales, nu sunt subsumate unei viziuni integratoare, aşa cum este cea oferită de conceptul dezvoltării durabile.

Impactul mondial al crizei financiare ne-a arătat că realităţile economice evoluează mai rapid decât cele politice. Trebuie să acceptăm că interdependenţa economică din ce în ce mai pronunţată necesită totodată un răspuns mai hotărât şi mai coerent la nivel politic

Colaborarea este esenţială în vederea îndeplinirii acestor obiective. Având în vedere faptul că economiile noastre sunt interconectate, vom asista la o reluare a creşterii şi a gradului de ocupare a forţei de muncă doar dacă toate statele membre se îndreaptă în aceeaşi direcţie, ţinând cont, totodată, de circumstanţele lor specifice. Avem nevoie de implicare sporită. Consiliul European ar trebui să ofere strategiei o orientare generală, pe baza propunerilor Comisiei, în temeiul unui principiu fundamental: o valoare adăugată clară a UE. În această privinţă, Parlamentul European joacă un rol deosebit de important. Trebuie, de asemenea, consolidată contribuţia părţilor interesate la nivel naţional şi regional, precum şi cea a partenerilor sociali

183

BIBLIOGRAFIE : 1. Gribincea A. Impact of global crisis on the economy countries. Revista MegaByte, 2009, p.1-7,

http ://megabyte . utm.ro /decembrie2009.htm România, Universitatea Titu Maiorescu, cod ISSN:1841-7361 http ://megabyte .utm.ro.

2. Gribincea A. Organizarea şi tehnica promovării comerţului exterior. Chişinău: CEP USM, 2011, -375 p.

3. Gribincea A. Sprijin pentru dezvoltarea regional. Annals of Spiru Haret University, Economic Series, 2011, vol.2, nr.2, p.135-145

4. Gribincea A. Todorova L. Globalization – factor of balance or balance breach of economic activities in the country. Revista COGITO, Vol. III, nr. 2/iunie, 2011

5. Gribincea A., Ganea V. Managementul afacerilor economice internaţionale. Chişinău: USM, 2011, 183 p.

6. Strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii. Comunicare a comisiei, Europa, 2020

7. http ://www .ziare .com/articole/pib+cap+locuitor

MOLDOVA: UE SAU CSI. DECIZIE POLITICA SAU ECONOMICA

Tatiana GRUMEZA, lector universitar, USM

ABSTRACT. Small developing countries are facing many opportunities as the process of globalization accelerates. Thus, the mentioned countries also have to deal with a range of challenges that are coming up because of their development. Consequently, the article analyses the opportunities and the threats of economy advance of the Republic of Moldova, in the changing and emerging world.

Odată cu creşterea importanţei relaţiilor internaţionale şi a interdependenţei economice interstatale apare necesitatea analizei proceselor de globalizare şi regionalizare şi a influenţei acestora asupra economiei mondiale în general şi economiilor naţionale în particular.

Orice transformare globală nou apărută are un efect clar asupra oricărei regiuni şi ţări în parte. Din acest motiv problemele dezvoltării economiilor naţionale constituie una din preocupările majore ale economiei mondiale. Astfel, Republica Moldova, fiind o ţară care tinde să-şi dezvolte economia naţională, trebuie să se integreze în realităţile internaţionale, acordând o atenţie deosebită pregătirii teritoriului său pentru a corespunde exigenţelor, dezvoltând o politică coerentă şi activă.

Procesele actuale globale aduc cu sine schimbări în structura economiei mondiale. Globalizarea duce atât la stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor între state, cât şi la o creştere rapidă a dependenţei dintre ele. Interdependenţele dintre state, devin, actualmente, stabile şi durabile.

Cunoaştem faptul că statele lumii, în special cele mici, nu mai pot să-şi asigure o dezvoltare şi o creştere economică stabilă doar cu forţele proprii. Astfel, ele necesită o susţinere din partea statelor cu experienţă şi cu o mai mare putere financiară.

Atragerea investiţiilor străine directe în economia naţională reprezintă astăzi principalul obiect al procesului de competiţie dintre state. Statele lumii, mai ales cele mici, în proces de dezvoltare sau în tranziţie, fiind interesate de sursele financiare ale ISD, crează oo nouă formă de concurenţă, prin crearea unui climat cât mai favorabil comparativ cu vecinii săi.

Republica Moldova aparţine geografic, istoric, moral şi spiritual cadrului european, de aceea integrarea Republicii Moldova în structuri regionale învecinate din Europa este inevitabilă şi necesară în crearea şi structurarea unei politici economice durabile.

Cercetarea experienţei altor state în atragerea capitalului străin în economia naţională şi ajustarea acestui proces în cadrul statelor mici, în scopul obţinerii unui rezultat stabil şi durabil, este o necesitate primordială.

184

La începutul secolului XXI, companiile transnaţionale sunt considerate drept una din cele mai mari provocări pentru actuala ordine internaţională economică. Potrivit experţilor, 90% din acestea sunt plasate în polii de puteri: USA, Japonia, Uniunea Europeană - şi deţin pieţe specializate, precum industria constructoare de maşini, industriile de cercetare şi chimie sau industria de petrol.

O analiză cantitativă efectuată recent demonstrează că 65%-70% din valoarea adăugată a companiilor multinaţionale sunt create în teritoriul statului de origine, astfel rolul companiilor internaţionale ca instrumente de stat pentru dezvoltarea economiilor naţionale nu trebuie supraestimate. Cu toate acestea, activităţile companiilor transnaţionale în alte state sunt în continuă dezvoltare şi diversificare.

Prin urmare, corporaţiile transnaţionale pot fi considerate principalul promotor în procesul de integrare a economiilor generatoare şi cele gazdă în delimitarea trăsăturilor noului sistem economic mondial.

În prezent, CTN sunt parte componentă a lumii contemporane, constituind o realitate obiectivă a pieţei mondiale. Aşadar, contactul pe pieţele internaţionale cu aceste entităţi este inevitabil. În plus, cooperarea economică şi financiară cu astfel de entităţi se recomandă, întrucât dezvoltarea economică a tuturor statelor lumii se află în strânsă corelaţie cu stocul de fluxuri de capital străin primit, cu noile tehnologii, a căror diversificare ar fi încetinită şi, în unele cazuri, imposibilă fără aportul semnificativ al resurselor de care dispun corporaţiile transnaţionale din zilele noastre.

Unii autori recunosc calitatea acestor companii de a fi organizaţii centrale, motoare ale creşterii activităţii economice şi a tranzacţiilor internaţionale de comerţ.

Prin urmare, procesul de transnaţionalizare va duce la apariţia unei societăţi noi civile. Transnaţionalizarea, va schimba polurile economice de dezvoltare de la ”naţional” la ”postnaţional”. Deocamdată, însă, statul naţional este figurantul principal în producerea procesului de transnaţionalizare.

Ca noţiune general acceptată, statul mic a apărut în teoria relaţiilor internaţionale în perioada postbelică, odată cu începutul destrămării imperiilor coloniale. Ca rezultat, pe harta politică a lumii s-au conturat mai multe formaţiuni politice noi, majoritatea absolută având dimensiuni teritoriale mici.

În literatura sunt mai multe opinii şi criterii de delimitare şi clasificare a statelor mici. În funcţie de abordarea cercetătorilor, s-au desprins mai multe criterii prin care un stat sau o ţară poate primi calificativul „mic”. Astfel, cele peste 200 de ţări ale lumii sunt grupate după mai multe criterii: din punctul de vedere al numărului populaţiei, din punct de vedere militar, al influenţei regionale, din punctul de vedere al securităţii, al nivelului sărăciei, dar mai puţin există unul din punct de vedere economic.

Conceptul de stat mic a fost mereu un termen relativ. Atribuirea calificativului „mic” unui stat, poate fi făcută doar în comparaţie cu statele mai mari. Importanţa „mărimii” statului este strâns legată de putere şi de natura sistemului internaţional.

Categoria „putere”, în sistemul relaţiilor internaţionale, poate fi privită din două puncte de vedere. Din punct de vedere pozitivist, aceasta reprezintă capacitatea indivizilor sau a unor grupuri de indivizi de a impune altora să acţioneze aşa cum ar vrea ei, iar din punct de vedere negativist – capacitatea unor grupuri de a preveni impactul rezultat din acţiunile altor grupări. Astfel, în sens restrâns, una dintre teoriile cu privire la statele mici existente este dată prin prisma influenţei şi autonomiei.

Banca Mondială, foloseşte criteriul cantitativ – numărul populaţiei în stabilirea care state ale lumii pot fi considerate mici. Conform criteriului considerat – 1,5 milioane de populaţie – în lume există 45 de state mici, ceea ce reprezintă aproximativ 1/3 din numărul statelor în

185

dezvoltare. Aceste state înglobează circa 20 milioane de oameni, ceea ce înseamnă mai puţin de 0,4 % din numărul oamenilor statelor în dezvoltare. De asemenea este folosit şi criteriu de microstat, cu până la 50 mii de oameni fiecare. Ca rezultat, 12 state sunt în regiunea Caraibelor, 14 – în Asia de Est şi Pacific, 12 în Africa, 4 – în Asia şi 3 în Europa.

Din punctul de vedere al numărului populaţiei, cercetătorul Simon Kuznets, în opera sa „Economic Growth of Small Nations”, foloseşe o limită superioară de 10 milioane de oameni în atribuirea unui stat a calificativului „mic”. Astfel, pornind de la aceasta, 155 de state, adică 67 % din ţările lumii ar putea fi considerate mici. Alţi indicatori sunt extrem de important să fie folosiţi în determinarea unui stat „mic”, şi anume: teritoriul statului şi PIB. Însă în orice caz, resursele limitate ale unui stat sunt în primul definite de numărul populaţiei şi doar mai apoi de suprafaţă şi PIB.

Astfel, un stat mic reprezintă un stat care are un număr al populaţiei şi o mărime a teritoriului redusă, o creştere economică mică, datorată lipsei resurelor naturale şi o dependenţă pronunţată faţă de factorul extern şi, nu în ultimul rând, are nevoia de a se uni sub diferite forme pentru a-şi asigura securitatea sa statală.

În studiile Băncii Mondiale putem întâlni câteva criterii, care sunt reciproc legate între ele privind caracterizarea statelor mici de pe glob:

ü Caracterul insular şi îndepărtare; ü Gradul de deschidere a economiei naţionale; ü Expunerea la calamităţi naturale şi schimbări de mediu; ü Lipsa diversificării produselor; ü Nivelul sărăciei; ü Capacitatea instituţională limitată; ü Instabilitatea veniturilor; ü Gradul de acces la capitalul străin. Caracterul insular şi îndepărtare. Majoritatea statelor mici reprezintă state insulare

sau multe-insulare, situate departe de marele pieţe de desfacere ale lumii. Astfel, comercializarea produselor peste hotarele ţării de origine implică costuri mai ridicate, făcând produsele mai puţin atractive din punctul de vedere al preţului.

Republica Moldova, însă, este o ţară care se află întrun eşichier istoric vechi, creat de imperiile vechi, care au tins să creeze o legătură între Est şi Vest. În acest context, locul amplasării geografice a Republicii Moldova ar fi fost unul strategic.

Pe de o parte, se află Comunitatea Statelor Independente, cu o piaţă de 280 milioane de oameni, pe de altă parte – Uniunea Europeană, cu 465 milioane de populaţie. Deşi au un potenţial al pieţelor învecinate destul de mare, exporturile produselor moldoveneşti manifestă un trend descrescător.

Moldova nu şi-a găsit poziţiile sau nişa sa pe piaţa mondială, mai mult ca atât, în perioada de cooperare le-a pierdut şi pe acelea care le-a avut cândva la capitolul produse agricole calitative (ţările CSI).

Totuşi, beneficiile atragerii CTN în econmia Republicii Moldova ar putea fi evaluate doar după crearea premiselor necesare pentru dezvoltarea lor. În momentul actual, investiţiile obţinute sunt doar un aport minim necesar decis de către „putere”.

Gradul de deschidere a economiei naţionale. Abordarea gradului de deschidere poate fi făcută prin prisma a două dimensiuni, una politică şi alta economică.

Toate procesele economice pe perioada între 2000 şi 2009 au fost subordonate unor dorinţe proprii, care au creat clanuri şi procese economice care au îmbogăţit importatorii şi care pînă la urmă au rezultat în îmbogăţirea acestora.

Cu toate că credem UE, înţelegem UE şi tindem UE, ca orice stat ar trebui să trecem

186

un test de fidelitate. Nu trebuie să uităm de Federaţia Rusă, care prin influenţa Sa va ignoră orice tratat semnat anterior.

Gradul de deschidere este strâns legat de alt factor – lipsa diversificării produselor, care apare ca rezultat al lipsei resurselor naturale şi al infrastructurii de producere limitate.

Din acest punct de vedere, economia Republicii Moldova este una deschisă tuturor celor care au dorit să contrbuie, însă, dat fiind faptul dependenţei de importuri din ţările străine, în special de resursele energetice care cresc cu ritmuri ridicate în ultima perioadă – cca cu 30 % anual, ne trasformăm într-o ţară de consum excesiv, fără crearea unui produs local în detrimetul celui importat. Dezichibrul dintre remitenţe şi cheltuieli interne ar trebui să arate domeniile care necesită o investiţie de stat.

Mai mult ca atât, orice dezechilibru în economia mondială are un impact nemijlocit asupra economei naţionale şi acest lucru a fost simţit istoric pe deplin. De asemenea, un aspect negativ îl constituie lipsa diversificării produselor. Un impact al lipsei investiţiilor în sfera productivă a economiei R. Moldova îl reprezintă faptul că primele 4 categorii predominante în exporturile moldoveneşti constituie circa 70 % din totalul exporturilor, ceea ce, într-o anumită situaţie de conjunctură, ar putea avea consecinţe fatale.

Expunerea la calamităţi naturale şi schimbări de mediu. Multe state mici sunt situate în zone cu un înalt grad de risc al calamităţilor naturale. Ele sunt mereu supuse riscului afectărilor climaterice, ceea ce poate rezulta într-un impact nefavorabil asupra dezvoltării economice.

Pornind de la aceste idei, Republica Moldova, fiind o ţară agrar-industrială şi posedând avantaje comparative în creşterea produselor agrare, este mereu supusă impactului schimbărilor de mediu ce au loc în ultima perioadă. Calamităţile naturale ca seceta sau inundaţiile pot provoca deseori pierderi producătorilor autohtoni; ca rezultat duc la pierderea nişei de pe pieţele externe. Totodată, sectorul agrar al ţării reprezintă domeniul cel mai înalt grad de risc, în consecinţă avem rezultate neînsemnate la capitolul investiţii în acest sector.

Nivelul sărăciei şi instabilitatea veniturilor, sunt doi factori care ar trebui cercetaţi paralel. Nivelul sărăciei este direct legat de nivelul şi gradul de stabilitate a veniturilor populaţiei. Un aspect important pentru statele mici este şi distribuirea inegală a veniturilor. Devierea standartă a creşterii veniturilor pe cap de locuitor în ţările mici este de cca 25% mai ridicată decât în ţările mari. Nivelul sărăciei şi instabilitatea veniturilor, de asemenea, sunt consecinţe ale celorlalţi factori enumeraţi mai sus.

Nivelul sărăciei şi instabilitatea veniturilor sunt motivele principale ale migraţiei populaţiei ţării peste hotarele ei, un fenomen ce a căpătat o tendinţă de creştere în ultimii ani.

Gradul de acces la capitalul străin reprezintă accesul, prin diferite forme, a statelor mici la piaţa financiară internaţională. Acesta reprezintă unica şansă de stabilizare a veniturilor şi reducerii nivelului sărăciei. Începând cu anii ’90, nivelul fluxurilor de investiţii străine directe în economiile naţionale ale statelor mici a crescut cu 15% mai mult decât asistenţa tehnică externă, acordată acestor ţări. Totodată, se observă o lipsă a echităţii în procesul atragerii capitalului străin în ţară. Unele state au primit fluxuri enorme, altele foarte puţin. Republica Moldova, de la începutul perioadei de tranziţie, a atras fluxuri externe de capital de cca 413 dolari SUA pe cap de locuitor, ceea ce reprezintă cel mai jos nivel din regiune, şi nu numai. Un alt aspect esenţial al statelor la acest capitol este legat de un alt factor – capacitatea instituţională limitată. Astfel, atragerea fluxurilor este direct legată de capacitatea sau abilitatea guvernării de a crea condiţii favorabile plasării capitalului străin.

În plus, gradul de acces la capitalul străin reprezintă şi nivelul transnaţionalizării statului. Gradul de acces la capitalul străin, în opinia autorului, ar putea constitui un factor care, fiind accesibil economiei statelor mici, ar duce la diminuarea consecinţelor riscurilor celorlalţi factori enumeraţi mai sus.

187

Cercetarea impactului transnaţionalizării sau a efectelor investiţiilor străine directe (ISD), ca o componentă a procesului de globalizare, a devenit astăzi o temă ce se bucură de o atenţie sporită în teoria relaţiilor economice internaţionale. Impactul acestui fenomen asupra statelor dezvoltate este bine cunoscut. Un alt aspect deosebit al cercetării acestui proces "benefic" sau "negativ" îl constituie influenţa lui asupra statelor mici sau a naţiunilor mici, care nu-şi pot asigura de unele singure o creştere economică stabilă şi de lungă durată şi nu-şi pot satisface necesităţile şi nevoile de capital.

Cu toate că dinamica fluxului de investiţii străine este relativ pozitivă, în Moldova, momentan, aceasta nu influenţează în mod real dezvoltarea ţării. Capitalul străin încă nu stimulează creşterea producţiei industriale şi nu contribuie la efectuarea unor transferuri structurale profunde în economia ţării, la ameliorarea situaţiei pe piaţa muncii, la creşterea potenţialului de export al ţării, productivitatea lui fiind încă joasă.

Crearea climatului investiţional favorabil în R. Moldova trebuie să fie efectuată în următoarele direcţii: perfecţionarea bazei legislative şi a celei normative; dezvoltarea infrastructurii investiţiilor străine; activizarea integrării în procesele investiţionale la nivel internaţional, reducerea barierilor administrative, promovarea imaginii ţării.

Pentru consolidarea imaginii Moldovei drept ţară cu un climat macroeconomic stabil, care garantează siguranţa şi recuperarea investitiilor, este raţională elaborarea unui program special, care ar include măsurile orientate spre crearea credibilităţii şi motivării investitorilor străini. În programul respectiv, criteriile de bază ale stabilităţii şi atractivităţii pieţei pentru investitori vor deveni: garantarea drepturilor de proprietate, valută forte, impozitarea adecvată, guvernul democrat şi transparent în acţiunile sale. Este necesară activitatea activă de informare în atragerea ISD, ceea ce presupune controlul sistematic al informaţiei de afaceri privitor la republică pe portalurile străine ale reţelei informaţionale globale Internet, organizarea contactelor cu administratorii ei şi înnoirea ei permanentă, precum şi răspândirea operativă a materialelor care ar informa obiectiv cu privire la procesele ce au loc în economia naţională.

În Republica Moldova există premise clare de creare şi funcţionare eficientă a întreprinderilor mixte, create în baza investiţiilor străine directe. În procesul de creare a întreprinderilor mixte, urmează a se concentra atenţia nu asupra atingerii avantajelor de scurtă durată şi obţinerea profiturilor înalte din primii ani de funcţionare, ci asupra creării întreprinderilor care ar corespunde tendinţelor mondiale contemporane, cu toate părţile funcţional-eficiente ale procesului de organizare, managementului, montajului de utilaje, instruirii personalului şi lansării producţiei înalt calitative şi competitive pe piaţa mondială.

Este necesară monitorizarea continuă a politicii în domeniul atragerii ISD şi rezultatelor obţinute, întru determinarea efectelor politicilor şi reglementărilor statului asupra procesului de atragere a învestiţiilor

Ar fi extrem de binevenită elaborarea priorităţilor sectoriale ale ţării, fapt care ar permite promovarea lor directă, fără afectarea celorlalte sectoare.

BIBLIOGRAFIE:

1. “Economic Growth of Small Nations” in E.A.G. Robinson, ed. 1960. Economic Consequences of the Size of Nations.

2. A Future for Small States: Overcoming Vulnerability, Commonwealth Advisory Group, 1997. 3. Cristina Bălăceanu, Mecanisme fundamentale ale Pieţei unice europene, Editura Pro

Universitaria, Bucureşti, 2008 4. Dumitru Miron, Economia integrării europene, Editura ASE, Bucureşti, 2001 5. Emilian Dobrescu, Integrare econmică, Editura Wolterskluwer, Bucureşti, 2010 6. J. Plekmans, Integrare europeană. Modele de analiză economică, IER, Bucureşti, 2003 7. Mircea Coşea, Economia integrarii europene, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2010

188

8. Richard L. Bernal, 1998, “The Integration of Small Economies in the Free Trade Area of the Americas”, CSIS Policy Papers on the Americas, Volume IX.

9. Strategia Naţională de Dezvoltare economică a Republicii Moldova pe termen mediu

INTRODUCTION TO TURKISH EXTERNAL TRADE

İsmail ONUR, drd., ULIM ABSTRACT. Integrarea economiilor naţionale în cadrul procesului de globalizare,

expansiunea investiţiilor străine directe, în special în rândul ţărilor în curs de dezvoltare, creşte importanţa strategiei relaţiilor economice externe pentru strategia industrială. În plus, având în vedere nivelul ridicat de integrare a economiei turce în Uniunea Europeană, relaţiile Turciei cu alte pieţe va crea noi oportunităţi pentru economiile europene în timpul procesului de aderare.

Besides the increase in the level of interest of the Turkish economy, developments in

the global economy continue to play a crucial role in Turkish industry.An external economic relationship framework that covers direct overseas investments of Turkish private sector, foreign direct investments in Turkey and Turkey’s export policies constitute a vital part of an efficient industrial policy.

Integration of national economies within the process of globalization, the expansion of foreign direct investments, (FDI) especially among developing countries, increases the importance of external economic relations strategies for industrial strategy. Moreover, considering the high level of integration of the Turkish economy into the European Union, Turkey’s relationships with other markets in its geography will create new opportunities for European economies during the membership process.

Developments in transportation and communication technologies over the last twenty years have enabled the links in the value chain in manufacturing of a product to be separated from one another and realized in different geographical locations. Fundamentally, production processes in the global economy are shaped within this new economic structure; processes are being located in geographies, which can yield highest productivity and lowest cost during production. In this framework, locations containing the highest value links possess the value added of industrial production, while locations with low value added have vice versa.

Integration of Turkish industry into the global economy via the Customs Union process is fundamentally a process of inclusion of the country’s industrial production in this value chain. Development of industries such as consumer durables and automotive goods in the last decade is a definite result of the arrival of high value links of the value chain to Turkey, provided by the FDI and domestic investments. Turkish traditional sectors, like textiles and clothing, on the other hand, have been positioned in global value chain such that domestic manufacturers sell to global buyers. This positioning comes with the establishment of a low value added production in the country.

In this structure, two problems should be mentioned: since labor costs is the factor affecting global competition the most, such traditional Turkish industries as textiles and ready-to-wear clothing suffer from the low labor cost competition at Asia.

In such rising industries as durable consumer goods and automotives, the absence of a mechanism that would identify our comparative advantages and weaknesses which would aim at exploiting advantages and eliminating deficiencies; and which would monitor and assess developments in the global economy is sorely felt.

The geography of Turkey offers many opportunities within the context of globa-lization. Turkey is already highly integrated into the EU with respect to certain industries,

189

through a single market for industrial products. Additionally, geographical proximity to Europe provides an important advantage to Turkey for industries with a need for rapid transportation, textiles and clothing, whose transportation costs are high. On the other hand, free-trade areas both geographically and culturally also commercially integrates the Eastern Mediterranean countries close to Turkey to EU.

For the last twenty years, Turkey has had trade and investment relationships with many Central Asian, Caucasian and Balkan countries and the Russian Federation. These relationships were founded during the opening process of these economies in the last two-decade.

Within this framework, improvement of the investment environment figures prominently in benefitting from this new structure. Thus, in 2001, Coordination Council for the Improvement of Investment Climate in Turkey (YOIKK), and in 2006, the Investment Support and Promotion Agency of Turkey (ISPAT), were founded to attract large foreign investments. The investment promotion strategy of this agency is defined as “stimulation of high competitive and productive investments which are also providers of employment and added value for national industry, acceleration of economic-technological-social dynamics, by developing new technologies and improving the information economy.”

Turkey’s external investment strategy will be prepared to solve the problems explained above and to take advantage of geographical opportunities. Moreover, mechanisms to monitor the dynamics of foreign markets for both traditional and developing industries in Turkey, and to provide information for penetration to local distribution chains will be strengthened.

In the context of foreign economic relations strategy, the economic relations of Turkish foreign representatives will be improved; their capacity to supply information especially to investors, to facilitate investments, to develop regional partnerships, and to establish long- term economic relations in the countries of our region will be enhanced. Foreign investment strategy will give emphasis on activities that resolve institutional infrastructure deficiencies which Turkish investors may face, and it will be re- shaped so as to introduce Turkish successful institutional structures in these countries.

Strategies for foreign direct investments are being formed by the Investment Support and Promotion Agency of Turkey (ISPAT), and will be applied to providers of employment and accelerators of economic-technological-social dynamics by developing new technologies and improving information economy, competitive and productive investments which provide included high value to domestic manufacturers.

Within this framework, considering the opinions and suggestions of public institutions and organizations, non-governmental organizations. Those have been determined as priority sectors: ICT (Information Communication Technologies), and the high-technology sectors, food processing (agro food, food processing) and health (life sciences, pharmaceuticals), environmentally friendly (energy, eco-technologies etc.), machine manufacturing, transpor-tation/logistics (automotive, shipbuilding, etc.), petro chemistry, services (education, etc.) and infrastructure sectors.

ANNEX FOREIGN TRADE STATISTICS, AUGUST 2012 According to the provisional data, produced with the cooperation of Turkish Statistical

Institute and Ministry of Customs and Trade, in August 2012; exports increased by 14,5% and reached to 12 874 Million Dollars while imports decreased by 4,8% and reached to 18 736 Million Dollars compared with August 2011. At the same month, foreign trade deficit ecreased from 8 434 Million Dollars to 5 862 Million Dollars.

190

Calendar adjusted exports increased by 14,5% and imports decreased by 0,9% compared with August 2011. Seasonally and calendar adjusted exports increased by 10,9% and imports decreased by 0,9% compared with previous month.In August 2012 exports coverage imports was 68,7% while it was 57,1% in August 2011.

As compared with the same month of the previous year, exports to EU were 4 330 Million Dollars decreased by 12,1%. The proportion of the EU countries was 33,6% in August 2012 while it was 43,8% in August 2011.

In August 2012, the main partner country for exports was United Arab Emirates (UAE) with 2 227 Million Dollars (1 906 Million Dollars of gold for non monetary purpose exportation) and increased by 753,8%. For exports, UAE was followed by Germany (1 005 Million Dollars), Iraq (850 Million Dollars), the United Kingdom (666 Million Dollars) and Russia (557 Million Dollars).

For August 2012, the top country for Turkey’s imports was Russia (2 026 Million Dollars), records for imports range from Germany (1 738 Million Dollars), China (1 707 Million Dollars) and Iran (1 247 Million Dollars).

REFERENCES: 1. ‘Countering Turkey’s Strategic Drift’, Sally McNamara, Ariel Cohen and James Phillips,

The Heritage Foundation Backgrounder No. 2442, July 26, 2010, pp. 14. 2. EU Commission. 2007. “Mid-term review of industrial policy: A contribution to the EU’s

Growth and Jobs Strategy” COM(2007)374 Final, Brussels EU Commission. 3. 2007. “Mid-term review of the Sixth Community Environment Action Programme,"

Brussels 4. http://ec.europa.eu/information_society/eeurope/i2010/docs/benchmarking/egov_ben

chmark_2007.pdf. 5. http://www.myk.gov.tr/index.php/en/yaymlanm-ulusal-meslek-standartlar. 6. http://www.oica.net/category/production-statistics. 7. Republic of Turkey State Planning Organization.2008.”Orta Vadeli Program 2009- 2011,”

Ankara. 8. World Economic Forum. 2008. “The Global Information Technology Report,” 9. http://www.turkstat.gov.tr No: 10908 28/09/2012

191