ORGANELE DE OCROTIRE A NORMELOR DE DREPT

CUPRINS

Capitolul I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ORGANELE DE OCROTIRE A NORMELOR DE DREPT§1. Evoluţia Organelor de ocrotire a normelor de drept …………………………………….8§2. Noţiunea şi obiectul de studiu al disciplineiOrganele de ocrotire a normelor de drept …………………………………………………...10§3. Structura, sistemul şi clasificarea organelorde ocrotire a normelor de drept ……………………………………………………….12§4. Izvoarele disciplinei Organele de ocrotirea normelor de drept ………………………………………………………………………….16§5. Ordinea de drept şi conduita legală ……………………………………………………..17

Capitolul IIJUSTIŢIA ŞI PRINCIPIILE EI DIRIGUITOARE§1. Consideraţii generale privind justiţia în statul de drept ………………………………..25§2. Sistemul de principii fundamentale ale justiţiei.Noţiunea, importanţa şi clasificarea lor ………………………………………………………30Principiul legalităţii …………………………………………………………………………...32Principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti …………………………………342.3. Principiul infaptuirii justiţiei numaide către instanţele de judecată ………………………………………………………………....352.4. Independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor ………………………………………………………….36Accesul liber la justiţie ………………………………………………………………………...38Colegialitatea şi unipersonalitatea examinării cauzelor în instanţele judecătoreşti 40Prezumţia de nevinovăţie …………………………………………………………………..41Principiul publicităţii dezbaterilor judiciare.................................................................................42Limba de procedură şi dreptul la interpret ……………………………………………………...442.10. Principiul folosirii căilor de atacîn procesul înfăptuirii justiţiei ………………………………………………………………….452.11. Egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriual dezbaterilor judiciare …………………………………………………………………...462.12. Dreptul la apărare …………………………………………………………………...48§3. Raporturile puterii judecătoreşticu autorităţile publice …………………………………………………………………………..52

CapitoluluiSISTEMUL JUDECĂTORESC AL REPUBLICII MOLDOVA ŞI ELEMENTELE COMPONENTE ALE ACESTUIA§1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţiasistemului judecătoresc din Republica Moldova ……………………………………………55§2. Definiţia şi trăsăturile sistemului judecătoresc ……………………………………………59§3. Instanţele judecătoreşti ……………………………………………………………………... 63Judecătoriile ………………………………………………………………………………..........63Curţile de apel ……………………………………………………………………………………66Curtea Supremă de Justiţie……………………………………………………………………….68Judecătoriile specializate ……………………………………………………………………74

Capitolul IVADMINISTRAREA JUDECĂTOREASCĂ ŞI ORGANELE

CHEMATE SĂ ASIGURE REALIZAREA POLITICII DE STAT IN SFERA JUSTIŢIEI§1. Statutul juridic al magistraţilor …………………………………………………………77Drepturile şi obligaţiile judecătorilor …………………………………………………………78Condiţiile şi modul de numire în funcţiea judecătorilor …………………………………………………………………………………81§2. Răspunderea juridică a judecătorilor…………………………………………. …………...85§3. Suspendarea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor ……………………………………...91§4. Consiliul Superior al Magistraturii ……………………………………. …………...92§5. Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar ……………………………………………...97§6. Ministerul Justiţiei ………………………………………………………………………..100Capitolul V PROCURATURA§1. Aspecte istorice privind apariţiaşi evoluţia instituţiei procuraturii ……………………………………………………………107§2. Principiile organizării activităţii procuraturii ……………………………………………113§3. Sistemul organelor procuraturiiîn Republica Moldova ……………………………………………………………………….117§4. Domeniile de activitate şi de competenţăale procuraturii ………………………………………………………………………………120§5. Personalul procuraturii ......................................................................................................122§6. Rolul procurorului în conducerea urmăririi penale ……………………………………...128§7. Interacţiunea organelor procuraturiicu autorităţile judecătoreşti ……………………………………………………......................131§8. Organele consultative şi organele de autoadministraredin cadrul procuraturii…………………………………….. …………………………………134

Capitolul VI INSTITUŢII CU ATRIBUŢII JURISDICŢIONALE DIN AFARA SISTEMULUI ORGANELOR JUDECĂTOREŞTI§ 1. Curtea Constituţională ……………………………………………………………………1381.1. Locul şi rolul Curţii Constituţionaleîn sistemul organelor puterii de stat …………………………………………….......................1381.2. Modul de formare şi organizarea Curţii Constituţionale ………………………………………………………………………..141Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale …………………………………………………..143Competenţa Curţii Constituţionale …………………………………………………………….145Sesizarea şi actele Curţii Constituţionale ………………………………………………………147§2. Arbitrajul …………………………………………………………………………………...1512.1. Aspecte istorice privind evoluţiainstituţiei arbitrajului …………………………………………………………………………...151Noţiunea şi esenţa arbitrajului …………………………………………………………...154Arbitrii.....'. ! …………………………………………………………………………...157Procedura arbitrală …………………………………………………………………………...162

Capitolul VIIORGANELE POLIŢIENEŞTI DIN REPUBLICA MOLDOVA§1. Aspecte istorice privind organele poliţieneşti§2. Ministerul Afacerilor Interne2.1. Misiunea, funcţiile şi structuraMinisterului Afacerilor Interne2.2. Trupele de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne2.3. Personalul organelor afacerilor interne§4. Centrul pentru Combaterea CrimelorEconomice şi Corupţiei

Capitolul VIII ORGANELE SECURITĂŢII STATULUI§1. Sistemul organelor securităţii statului………………………………………………. 184§2. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova………………………....185.§3. Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat………………….……………………………...197§4. Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova……………………………………………201§5. Serviciul Vamal al Republicii Moldova………………………………………………210§6. Controlul asupra activităţii organelorsecurităţii statului………………………………………………………………………………213

Capitolul IX AVOCATURA§ 1. Scurt istoric privind organizarea şiactivitatea avocaţilor ………………………………………………………………………...215§2.Principiile, reulile fundamentale ale exercităriiprofesiei de avocat…………………………………………………………………………….218§3. Avocatura şi exercitarea profesiei de avocat……………………………………………...222§4. Statutul avocatului………………………………………………………………………...231§5. Asistenţa juridică şi formele ei…………………………………………………………….233§6. Răspunderea disciplinară a avocaţilor……………………………………………………..237

Capitolul X NOTARIATUL§ 1. Consideraţii generale privind apariţiaşi dezvoltarea instituţiei notariatului ………………………………………………………..240§2. Principiile procedurii notariale ………………………………………………………..243§3. Dobîndirea calităţii de notar, suspendareaşi încetarea activităţii acestuia ………………………………………………………...246§4. Statutul notarului ………………………………………………………………………...251§5. Procedura notarială, etapele ei şi modalităţileactelor notariale ………………………………………………………………………...255§6. Alte instituţii şi organizaţii ce îndeplinescfuncţii notariale …………………………………………………………………………262

Capitolul XI AVOCATUL PARLAMENTAR§1. Apariţia şi dezvoltarea instituţieiavocatului parlamentar ……………………………………………………………………….264§2. Desemnarea avocatului parlamentar ………………………………………………………268§3. Statutul avocatului parlamentar ........................................................................................271§4. Modalităţile de reacţionare la încălcăriledrepturilor şi libertăţilor omului ………………………………………………………....274

Capitolul XIIORGANIZAŢIILE NESTATALE ŞI PERSOANELE FIZICE CARE PRACTICĂ ACTIVITATEA PARTICULARĂ DE DETECTIV ŞI DE PAZç 1. Consideraţii generale cu privire la activitateaparticulară de detectiv şi de pază ………………………………………………………….279§2. Statutul juridic al organizaţiilor şi persoanelorcare practică activitatea de detectiv şi de pază. ………………………………………….281§3. Activitatea particulară de detectiv ………………………………………………….286§4. Activitatea particulară de paza……………………………………………………………..288

Capitolul ICONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ORGANELE DE OCROTIRE A NORMELOR DE

DREPT

§1. Evoluţia Organelor de ocrotire a normelor de drept Într-un stat de drept puterea emană de la popor şi aparţine acestuia1. Ca urmare, aceasta este unică şi suverană, fiind realizată prin diferite categorii de organe ale statului cărora li s-au stabilit o serie de atribuţii specifice şi relativ autonome2. O mare parte din instituţiile respective sînt studiate în cadrul mai multor discipline juridice ca: Dreptul constituţional, Teoria generală a dreptului, Dreptul administrativ, Istoria statului şi dreptului, şi totuşi la un moment dat a apărut necesitatea evidenţierii din amalgamul instituţiilor statului a acelor organe care prin activitatea lor sînt chemate să asigure respectarea legii şi a ordinii legale, să apere drepturile şi interesele cetăţenilor, societăţii şi statului, să prevină şi să urmărească orice încălcare a normelor juridice aplicînd măsuri de constrîngere din partea statului sau cele de influenţă socială, asupra persoanelor care s-au abătut de la principiul legalităţii şi de la conceptul ordinii legale3, totalita tea acestor organe căpătînd denumirea doctrinară de organe de ocrotire a normelor de drept, această evidenţiere fiind necesară în scopul eficientizării activităţii organelor respective, delimitării sarcinilor şi atribuţiilor lor, stabilirii căilor şi metodelor eficiente de conlucrare în vederea garantării demnităţii umane şi promovarea unei societăţi libere. Este necesar de menţionat că în Republica Moldova disciplina „Organele de ocrotire a normelor de drept" şi-a făcut apariţia şi s-a dezvoltat fiind preluată din practica sovietică, aceasta datorîndu-se faptului că pînă în 1990 statul nostru s-a aflat sub influenţa Rusiei, care în 1988 a creat disciplina „Organele de ocrotire a normelor de drept în URSS"4. Necesitatea creării unei asemenea discipline s-a datorat faptului studierii problemelor de organizare, structură şi direcţii principale de activitate ale instanţelor judecătoreşti, organelor procuraturii, organelor poliţieneşti, avocaturii şi altor organe menite să asigure respectarea normelor de drept. Din aceste considerente „Organele de ocrotire a normelor de drept" ca disciplină autonomă şi distinctă a apărut şi s-a dezvoltat în Republica Moldova în anul 1992 la Facultatea de drept a Universităţii de Stat, care ulterior a fost preluată, dezvoltată şi predată la toate facultăţile de drept existente în instituţiile de în-văţămînt superior. Această disciplină include studierea organelor de stat şi a altor organe publice ale Republicii Moldova care înfăptuiesc activităţi în scopul respectării normelor de drept.

§2. Noţiunea şi obiectul de studiu al disciplinei .Organele de ocrotire a normelor de drept

Organele de ocrotire a normelor de drept ca disciplină distinctă este considerată ca fiind un curs introductiv în domeniul dreptului, care are drept scop studierea unor elemente ale mecanismului statului şi a mijloacelor de realizare a multiplelor ramuri de drept, fiind considerată o continuare a cursurilor Teoria generală a dreptului şi Dreptul constituţional. Astfel, studiind această disciplină se va lua cunoştinţă de structura şi funcţiile organelor de ocrotire a normelor de drept, precum şi de statutul juridic al funcţionarilor acestor organe, care totodată este o condiţie necesară în procesul de studiere aprofundată a disciplinelor de procedură privind examinarea cauzelor judiciare6. Termenul „organ" provine de la latinescul - organum, ce presupune un grup de persoane care îndeplinesc funcţii politice, sociale, economice, administrative şi de altă natură7. Prin organ de ocrotire a normelor de drept se înţelege o structură organiza-ţională care are ca suport uman unul sau mai mulţi funcţionari stabiliţi prin lege, ce sînt învestiţi cu competenţă necesară în vederea asigurării respectării ordinii de drept. Noţiunea „organe de ocrotire a normelor de drept" poate fi tratată sub două aspecte. în sens restrîns, prin „organe de ocrotire a normelor de drept" se face referire doar la organele statului, adică la organele de justiţie care în mod tradiţional asigură legalitatea şi ordinea de drept. În sens larg, noţiunea „organe de ocrotire a normelor de drept" cuprinde alte organe ale statului, precum şi organe politice ce înfăptuiesc activităţi în scopul consolidării legalităţii, ordinii de drept, apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice. Spre deosebire de alte discipline juridice, care au ca obiect de studiu o ramură sau o subramură de drept, disciplina „Organele de ocrotire a normelor de drept" are un obiect de studiu interramural prin diversitatea normelor juridice studiate. Prin urmare, obiectul de studiu al disciplinei „Organele de ocrotire a normelor de drept" după volum poate fi evidenţiat în sens general şi în sens nemijlocit. Obiectul general include studierea premiselor politico-juridice ale apariţiei şi evoluţiei organelor statului şi a altor organizaţii publice care au ca scop distinct respectarea normelor juridice, organizarea şi structura acestora în perioada modernă. Obiectul disciplinei date studiază sarcinile, principiile organizării şi funcţionării organelor de ocrotire a normelor de drept, precum şi interacţiunea acestora cu alte organe ale statului. Obiectul de studiu nemijlocit al disciplinei „Organele de ocrotire a normelor de drept" studiază normele juridice care reglementează modul de formare şi structura diferitor organe publice (norme organizaţionale) şi a normelor ce stabilesc com-petenţa generală a acestor organe (norme funcţionale)8. Astfel, disciplina „Organele de ocrotire a normelor de drept" împreună cu alte discipline juridice contribuie substanţial la pregătirea specialiştilor în domeniul jurisprudenţei.

§3. Structura, sistemul şi clasificarea organelor de ocrotire a normelor de drept

Disciplină didactică „Organele de ocrotire a normelor de drept" este structurată în două părţi:-partea generală;-partea specială. Partea generală include şi studiază o serie de probleme privind şjalermţl, noţiunea şi clasificarea organelor de ocrotire a normelor de drept; activitatea'de ocrotire a normelor de drept şi formele ei; interacţiunea organelor de ocrotire a normelor de drept, legătura lor cu alte organe, precum şi obiectul de studiu, scopul şi izvoarele disciplinei. Partea specială include studierea întregului sistem de or» ganecu atribuţii în domeniul ocrotirii ordinii de drept, precum şi^studierea fiecărui organ în parte sub aspectul modului de~or-ganizare, sistemul, competenţa, sarcinile şi funcţiile exercitate de către acestea. Sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept presupune totalitatea organelor structurate într-un sistem destinat ocrotirii normelor de drept în interesul întregii populaţii şi pe întreg teritoriul ţării. Sistemul disciplinei Organele de ocrotire a normelor de drept cuprinde studierea organelor statale sau nestatale, menite să asigure protecţia drepturilor omului şi să consolideze ordinea de drept în cadrul următoarelor teme: 1.Consideraţii generale privind Organele de ocrotire a normelor de drept; 2.Justiţia şi principiile ei diriguitoare; 3.Sistemul judecătoresc al Republicii Moldova şi elementele componente ale acestuia; 4.Administrarea judecătorească şi organele chemate să asigure realizarea politicii de stat în sfera justiţiei; 5.Procuratura; 6.Instituţii cu atribuţii jurisdicţionale din afara sistemului organelor judecătoreşti; 7.Organele poliţieneşti din Republica Moldova; 8.Organele securităţii statului; 9.Avocatura; 10.Notariatul; 11.Avocatul parlamentar; 12.Organizaţiile nestatale şi persoanele fizice care practică activitatea particulară de detectivi şi de pază. Astfel, pentru toate organele de ocrotire a normelor de drept menţionate sînt proprii următoarele particularităţi:-aceste organe sînt formate de stat sau cu autorizaţia acestuia, avînd sarcina primordială de a asigura legalitatea, ordinea de drept, ordinea publică sau să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să contribuie la realizarea drepturilor şi intereselor legitime;-aceste organe în virtutea legii sînt învestite cu atribuţii speciale şi diverse de a interveni în scopul respectării stricte a normelor juridice;-aceste organe interacţionează, în baza mecanismului şi procedurilor prevăzute de lege, în procesul de restabilire a ordinii legale, atunci cînd sînt comise ilegalităţi9. În concluzie, putem spune că fiecare stat are un sistem de organe proprii, statale sau nestatale, prin intermediul cărora înfăptuieşte ocrotirea normelor de drept, conducerea societăţii sau guvernarea. în funcţie de anumiţi factori, acest sistem poate fi mai mult sau mai puţin reuşit. Deci sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept, după cum şi a fost menţionat mai sus, este compus din mai multe părţi denumite „organe".

Prin organ se înţelege o structură organizaţională avînd ca suport unul sau mai mulţi agenţi, constituită pe baza legii, dotată cu mijloace materiale şi financiare potrivit legii, care are capacitate juridică şi este învestită cu competenţă necesară pentru a putea acţiona în vederea prestării de servicii publice în limitele legii. Pornind de la această definiţie, putem evidenţia următoarele elemente componente ale organelor: -personalul - element al organului constituind forţa vie, funcţionari sau agenţi; -mijloacele materiale şi financiare - un atribut necesar folosit de către funcţionarii încadraţi în acest organ pentru a realiza sarcinile ce le revin. Bunurile materiale cu care sînt dotate aceste organe pot constitui patrimoniul acestuia, dar pot aparţine şi domeniului public (terenurile, clădirile), fiind puse la dispoziţia organelor respective; -capacitatea juridică civilă pe care o au în calitate de unităţi cu personalitate de drept public le este necesară pentru a intra în anumite raporturi juridice cu caracter privat; -competenţa - elementul de bază care constă dintr-un ansamblu de atribuţii stabilite de Constituţie şi de alte legi prin care se conferă drepturi şi obligaţii în vederea realizării puterii publice10.

Organele de ocrotire a normelor de drept pot fi clasificate în baza mai multor criterii, şi anume:1. După natura lor sau sub aspectul componenţei pot fi:-organe colegiale (pluripersonale); s-organe individuale (unipersonale). j În cadrul organului individual actele se emit prin manifestarea de voinţă a unei singure persoane (conducătorul), iar în cazul organului colegial (Curtea Constituţională, Curtea de Apel, Curtea Supremă de Justiţie) actele emise pentru a produce efecte juridice se adoptă pe cale de deliberare de un colectiv, a cărui competenţă este stabilită de lege.2.După modul de formare:-organe numite;-organe alese. Organele numite sînt desemnate de un organ de stat împuternicit în acest sens de Constituţie sau de legi.3.După competenţa teritorială:-organe centrale;-organe locale. Organele centrale îşi exercită competenţa asupra întregului teritoriu al statului, fiind numite şi „organe naţionale". Organele locale sînt constituite şi funcţionează în raioane şi în celelalte unităţi administrativ-teritoriale (oraşe, municipii). 4.După competenţa materială:-organe de competenţă generală, care au atribuţii în toate domeniile şi ramurile de activitate (judecătoriile de drept comun);-organe de competenţă specială, care au atribuţii într-o singură ramură sau într-un domeniu concret de activitate (judecătoriile specializate, CCCEC)11. 5.După locul şi rolul lor în mecanismul statului:-organe de stat (instanţele judecătoreşti, procuratura, organele poliţieneşti, Curtea Constituţională, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, avocaţii parlamentari);-organe obşteşti (avocatură, arbitraj, notariat, organizaţii particulare de detectivi şi de pază).

La rîndul lor, organele de stat pot fi clasificate în:-organe ale autorităţii judecătoreşti (instanţele de judecată, procuratura);-organe executive (organele poliţieneşti, Ministerul Justiţiei).6. După caracterul activităţii desfăşurate:-organe jurisdicţionale (instanţele judecătoreşti şi Curtea Constituţională);-organe de administrare judecătorească (Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii);-organe de urmărire penală (procuratura, Ministerul Afacerilor Interne, CCCEC, Serviciul Vamal);-organe de conciliere (avocatul parlamentar, arbitrajul);-organe de asistenţă juridică (avocatura, notariatul)12.

§4. Izvoarele disciplinei Organele de ocrotire a normelor de drept

Voinţa socială generală, pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru precum şi pentru întreaga colectivitate umană, trebuie exprimată prin norme care vor îmbrăca o anumită formă, denumită „izvor de drept", motiv pentru care în literatura juridică se consideră, în general, că noţiunea de izvor şi cea de formă de exprimare a dreptului sînt sinonime. Etimologic, termenul „izvor" asociat celui de „drept" sugerează ideea de sursă, origine a dreptului; ideea de factori şi condiţii din care decurge dreptul. În sens juridic, prin „izvor" sînt desemnate faptele omeneşti (acţiuni, inacţiuni, evenimente la care participă oameni) de care norma de drept leagă naşterea, modificarea şi stingerea unor raporturi juridice. Sînt izvoare ale disciplinei sursele în care îşi găseşte oglin-iliira obiectul acesteia. Izvoarele disciplinei Organele de ocrotire 11 normelor de drept pot fi clasificate după caracterul şi conţinu-lul lor în:-izvoare legislative - care la rîndul lor pot fi divizate în legi (legi constituţionale, organice şi ordinare) şi acte normative subordonate legilor (Regulamentele ministerelor, serviciilor etc);-izvoare interpretative - hotărîrile Curţii Constituţionale privind interpretarea unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova sau privind constituţionalitatea legilor ce reglementează organizarea si activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept;-izvoare doctrinare - lucrările ce conţin opiniile savanţilor jurişti privind problemele istorice şi politico-juridice ale organizării şi activităţii organelor de ocrotire a normelor de drept 13.

§5. Ordinea de drept şi conduita legală

Existenţa fiecărei societăţi organizate pe bază de stat nu este posibilă fără o anumită coordonare a relaţiilor şi legăturilor sociale care se manifestă în cadrul ei. Reglementarea şi ordinea constituie o formă de coordonare socială a modului de producţie şi totodată a emancipării acestuia de cazurile arbitrare şi de dezordine. în general, toate een urile de activitate umană sînt supuse, într-un fel sau altul, normării, în sensul că ele nu se pot desfăşura neorganizat, în afa-1.1 unei anumite ordini sociale. în lipsa ordinii, în cazul dezordinii ne referim la o ieşire din standarde de manifestare, la abalei e de la regularităţi14. Pentru evitarea acestor stări de lucruri, e nevoie de normare, adică de stabilirea unor reguli care organizează acţiunea umană.

Normarea activităţilor membrilor societăţii se realizează prin elaborarea unui ansamblu de reguli, prescripţii, constrîn-geri, obligaţii, drepturi şi îndatoriri de natură morală, religioasă, juridică15. Prin reglementarea conduitei tuturor subiectelor se atinge ordinea. Problema ordinii, în general, şi a ordinii juridice, în special, e o problemă complexă, care mai continuă să genereze diverse opinii. Complexitatea problemei derivă şi din faptul că, în condiţiile actuale, organizarea vieţii sociale capătă un caracter calitativ nou, iar aceasta pune în prim-plan problema instituirii ordinii de drept în Republica Moldova, problemă determinată de cauze de ordin strict practic.

În legătură indisolubilă cu aspectul practic este examinat şi aspectul teoretic. Faptul nu este întîmplător, deoarece orice teorie poate fi veridică numai în cazul în care se combină strîns cu realitatea socială imediată. Ordinea de drept reprezintă un fenomen social specific care a apărut ca urmare a activităţii mecanismului de reglementare juridică. Ordinea de drept constituie o mărturie a faptului că, prin conduita concretă a subiecţilor, se materializează prescripţiile legale şi se obiectivează ideile şi principiile normelor de drept. Datorită conduitei legale, putem constata că sarcinile promovate de lege sînt îndeplinite, că prescripţiile legale sînt promovate, că scopul trasat este atins, iar mijloacele legale ale puterii de stat, destinate conducerii societăţii, şi-au găsit expresia obiectivată în reglementarea şi organizarea relaţiilor sociale16. Pentru a fi în prezenţa unei ordini juridice, statul trebuie nă fie capabil nu doar să creeze norme, ci şi să determine realizarea lor efectivă, atît prin acţiuni care să stimuleze subiectele să se conformeze voluntar normelor, cît şi prin organizarea fonstrîngerii instituţionalizate efective. Este ceea ce ne separă de anarhie, dar şi ceea ce poate duce la Leviathan17. Pentru a păstra calea de mijloc, un anumit fel de anarhie ordonată este necesar ca stimularea comportamentelor să primeze în raport cu aplicarea constrîngerii18. Aplicarea dreptului de către stat implică, aşadar, două tipuri de acţiuni din partea autorităţilor publice: stimulative şi represive. Ea nu se poate reduce la simpla aplicare a forţei. Con-strîngerea nu se impune întotdeauna ca un element definitoriu al ordinii juridice. Chiar şi normativismul kelsian19, deşi face din i onstrîngerea instituţionalizată un element definitoriu al ordinii juridice, dreptul nu poate exista în absenţa forţei, dreptul nu poate fi distins în mod esenţial de morală decît dacă este conceput ca ordine de constrîngere, consideră necesară specificarea dimensiunii stimulative de aplicare a dreptului, dreptul nu este identic cu forţa. El constituie doar o anumită dispunere, o anumită organizare a forţei20.

În fapt, statul creează şi un sistem de recompensare a celor care nu încalcă normele juridice sau le realizează fără intervenţia sa sau din alte imbolduri. Deseori nu este numai directă existenţa unui imperativ al statului, care duce la o conduită potrivită acestui imperativ. Astfel, sînt numeroase idei religioase sau morale care dictează oamenilor să nu fure, să restituie împrumutul primit, să recunoască veniturile lor reale în vederea achitării impozitelor. Nu este din frica sancţiunii prevăzute în norma etati-că, ci din credinţa în Dumnezeu, din grija binelui semenilor sau de stima publică că oamenii ascultă imperativul statului21. Cele spuse încă o dată scot în evidenţă complexitatea problemei şi încercările de a evidenţia diversele trăsături caracteristice ordinii de drept. O abordare mai consecventă şi logică se constată la G.S. Kotlearovski şi B.L. Nazarov, care destul de întemeiat, în opinia noastră, consideră drept principiu definitoriu pentru ordinea de drept conduita legală a subiecţilor înşişi. în particular, G.S. Kotlearovski constată că, pentru instituirea ordinii de drept, nu este suficientă manifestarea propriu-zisă a drepturilor subiective, a obligaţiilor juridice şi a relaţiilor de drept. Este necesar ca subiectele să nu deţină, pur şi simplu, drepturile şi obligaţiunile, dar şi să acţioneze în strictă corespundere cu acestea, să îşi conformeze conduita la ele22.

Conduita legală poate fi definită în două accepţiuni: a) de lato sensus şi b) de stricto sensus:a) conduită legală, în sens larg, reprezintă un concept general care defineşte fenomenul conformităţii activităţii umane faţă de normele sociale, normele etice (morale), normeleobisnuielnice, normele tehnice, normele politice, normele religioase,normele juridice, normele de convieţuire socială;b)conduita legală, în sens îngust, poate fi definită ca fiind o manifestare obiectivă a realităţii juridice, realizată prin activitatea subiectelor de drept, în cadrul îndepliniri obligaţiunilor juridice, aplicarea drepturilor subiective şi respectarea restricţiilor legale. Coduita legală poate fi transpusă în următoarele forme:1) executarea normelor de drept. Această formă de realizare a normelor de drept este caracteristică

prin manifestarea de catre subiect a unor acţiuni concrete. Astfel, legislaţia orientează In mod direct subiecţii în vederea manifestării unor acţiuni legale, utile pentru societate. Această formă de realizare a dreptului poate fi constatată In cazul normelor juridice permisive şi onerative. În condiţiile unor asemenea norme, cetăţenii şi subiecţii colectivi de drept trebuie să îşi asume o iniţiativă, să desfăşoare unele activităţi care se concentrează în elaborarea de acte individuale, temeiul unui raporturi juridice, fără însă a fi nevoie de încheierea unui act scris, într-o formă oficială şi nici de participarea organelor de stat (23). Este uşor de exemplificat o multitudine de situaţii de viată,cofigurate de normele juridice, a căror realizare cere o anumită ai ţmne, care nu implică însă intervenţia unui organ de stat, a agenţilor puterii. O conduită activă rezultă din articolul 162 din Codul penal, conform căruia neacordarea de ajutor, fără motive înteme-lale, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a i emulilor speciale, era obligată să îl acorde, se pedepseşte;

2)exercitarea dreptului. La exercitarea dreptului, subiectul poate alege, în mod deliberat, varianta convenabilă de condui-tă. Această prevedere este consemnată în majoritatea normelorconstituţionale ce stabilesc drepturile şi libertăţile omului. Conform articolului 15 din Constituţia Republicii Moldova, cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. Caracteristic acestei forme de realizare a dreptului este faptul că subiecţii pot beneficia de anumite drepturi şi obligaţii, dar nu sînt obligaţi să le exercite; 3) respectarea normelor de drept constituie cea mai simplă formă a conduitei legale. Esenţa ei constă în abţinerea subiectului de la înfăptuirea unor acţiuni interzise de normele de drept Acest tip de interdicţii este determinat de majoritatea normeloi părţii speciale a Codului penal şi de normele Codului contravenţional. Necesitatea socială a interdicţiilor legale constă în faptu că sînt orientate în vederea protejării drepturilor şi intereselor legale ale cetăţenilor. O asemenea formă de realizare a dreptului presupune inexistenţa, în general, a raporturilor juridice, pentru că a respecta legea înseamnă a te abţine de la nişte acţiuni interzise de legiuitor (să nu omori, să nu furi, să nu cauzezi prejudiciu altora etc); 4) aplicarea dreptului. Se menţionează argumentat că, spre deosebire de alte forme de realizare a dreptului, aplicarea se deosebeşte prin caracterul său mai activ, creator, prin consecvenţa legală de stat, spirit organizatoric. Conceptul de aplicare a dreptului este folosit în literatura juridică într-un sens specific, care desemnează o anumită modalitate a realizării dreptului, acea care presupune intervenţia unui organ de stat competent care elaborează, după o anumită procedură, un act juridic în anumite forme specifice, actul de aplicare (24). În urma activării mecanismului de aplicare a dreptului, ordinea necesară se instituie, de asemenea, şi în alte sfere ale vieţii sociale. Conduita legală a subiecţilor reflectă întotdeauna nivelul calitativ al ordinii de drept, determinînd conţinutul ei. Definind conduita legală în calitate de element constitutiv esenţial al noţiunii de drept, reieşim din premisa că anume aceasta se află la baza interacţiunii celorlalte elemente ale ordinii de drept (subiecţii, particularităţile de drept, relaţiile de drept), într-adevăr, în procesul activităţii sale subiectul îţi exercită drepturile şi obligaţiunile subiective corespunzătoare. în primul rînd, conduita legală a participanţilor la relaţiile sociale determină acea particularitate calitativă a ordinii de drept prin specificul autonom de manifestare. Premisa ordinii de drept o constituie normele de drept instituite ca rezultat al elaborării legislaţiei, care reprezintă modele generale de conduită sub formă de drepturi şi obligaţii. Faptul că norma juridică este generală şi impersonală nu înseamnă că ea se va aplica de fiecare dată pe întreg teritoriul statului sau asupra tuturor locuitorilor acestuia. Există norme care se referă doar la părţi determinate ale teritoriului sau care privesc anumite categorii de subiecţi. Respectiv generalitatea şi impersonalitatea normei nu presupune cuprinderea tuturor cazurilor şi nici a tuturor situaţiilor în care se poate afla un subiect. Norma juridică cuprinde un model abstract pentru un agent posibil al acţiunii sociale. Ea impune acestuia un model de conduită, în condiţiile în care acesta are la dispoziţie mai multe variante. Întrucît norma juridică nu poate fi pe placul fiecărui subiect, ea tinde să convină cît mai multor subiecţi.

;>de drept

În concluzie, menţionăm că existenţa fiecărei societăţi organizate pe bază de stat nu este posibilă fără o anumită coordonare a relaţiilor şi legăturilor sociale care se manifestă în cadrul ei. Reglementarea şi ordinea constituie o formă de coordonare socială. În acest sens, un rol important în instituirea ordinii de drept indiscutabil îl au şi actele de conduită legală în procesul de instituire a dreptului. În lipsa ordinii, în cazul dezordinii, adică ieşirii din standarte de manifestare, la abatere de la regularităţi se întrerupe cursul firesc al lucrurilor. Pentru evitarea acestor stări de lucruri, e nevoie de normare, adică de stabilirea unor reguli care organizează acţiunea umană. Prin reglementarea conduitei tuturor subiecţilor se atinge ordinea. Pentru realizarea ordinii de drept (înţeleasă ca nucleu al ordinii sociale) trebuie să se înfăptuiască traducerea în fapt a conţinutului normelor juridice, adică să se realizeze dreptul. Ordinea de drept reprezintă deci un sistem al relaţiilor sociale reglementate în baza normelor de drept şi coordonate ca urmare a afirmării conduitei legale a subiectelor în viaţa socială. Pentru o reală afirmare a ordinii de drept nu este suficientă doar fixarea normativă a relaţiilor dintre subiecţii acesteia, ci este necesară coordonarea relaţiilor respective, fapt care, în opinia noastră, este posibil numai datorită instituirii normelor de drept, a principiilor şi ideilor de drept, adică a conduitei lega-le, în fine, conchidem că ordinea de drept şi conduita legală sînt indiscutabil fenomene contingente.

Capitolul IIJUSTIŢIA

ŞI PRINCIPIILE EI DIRIGUITOARE

$ 1. Consideraţii generale privind justiţia în statul de drept În ceea ce priveşte noţiunea statului de drept, nu există o opinie unitară, într-o concepţie înţelegîndu-se statul care acţionează prin intermediul dreptului, pentru alţii statul care este supus dreptului (25). Astfel, prof. Tudor Drăganu consideră că statul de drept trebuie conceput ca „un stat care, organizat pe baza principiului separaţiei puterilor în stat, în aplicarea căruia justiţia dobîndeşte o reală independenţă, şi urmărind prin legislaţia sa promovarea drepturilor, libertăţilor, inerente naturii umane, asigură respectarea strictă a reglementărilor sale de către ansamblul organelor lui în întreaga sa activitate". Una dintre cele mai importante probleme ce stau în calea realizării statului de drept este de a găsi căile procedurale cele mai eficiente pentru a face ca organele statului, care direct sau indirect dispun de forţa de constrîngere în scopul de ai determina pe cetăţeni să se conformeze legilor, să fie puşi la rîndul lor în situaţia de a avea obligaţia să le respecte (26). Conceptul de justiţie, întîlnit deseori şi ca jurisdicţie are multiple accepţiuni. Originea sa provine din dreptul roman, de la jurisdictio din limba latină, ce înseamnă a pronunţa dreptul ( ius - drept şi dicere - a spune, a pronunţa) (27). Într-o primă accepţiune, termenul de jurisdicţie desemnează puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferite subiecte de drept, persoane fizice sau juridice, prin aplicarea legii (28). Noţiunea de justiţie ca „putere” este insuficientă pentru o calificare corectă a conceptului, ea fiind în realitate o „putere-datorie”, judecătorul avînd nu numai facultatea de a judeca, ci şi datoria de a o face. Într-o a doua accepţiune jurisdicţia desemnează totalitatea organelor prin care statul distribuie'justiţia. Conform articolului 15 al Legii privind organizarea judecătorească, în Republica Moldova justiţia se înfăptuieşte prin intermediul următoarelor instanţe judecătoreşti: Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel, judecătoriile. Conceptul de jurisdicţie este utilizat în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă şi în alte accepţiuni. Astfel, se vorbeşte de jurisdicţie spre a desemna competenţa unui organ judiciar. în acest sens se afirmă că o anumită cauză sau categorii de cauze sînt de competenţa unei anumite judecătorii (instanţe judecătoreşti). Folosirea conceptului de jurisdicţie în această accepţiune nu corespunde însă unei rigori ştiinţifice. Ea este o reminiscenţă a unei îndelungate tradiţii sau alunecări de limbaj, datorate faptului ca pînă în secolul al XlX-lea termenii „jurisdicţie" şi „competenţă" erau consideraţi ca sinonimi, în realitate însă competenţa reprezintă a componentă a jurisdicţiei, este deci doar o parte a jurisdicţiei. Orice judecător este învestit cu o jurisdicţie, dar competenţa sa este limitată la cazurile prevăzute de lege (29). Activitatea jurisdicţională după conţinut şi principiile sale se diferenţiază de activitatea legislativă şi executivă, dar nu exclude integrarea, astfel încît puterea jurisdicţională constituie o parte componentă a organizării statale şi a puterii politice (30). Referitor la existenţa, specificul şi scopul puterii judecătoreşti ori a funcţiei jurisdicţionale autonome se cer a fi îndeplinite anumite condiţii, care sînt susţinute în diferite opinii. Potrivit unei opinii, există trei condiţii, şi anume, organele care judecă să fie adecvate funcţiei respective, desemnarea judecătorilor să se facă astfel încît să se evite politizarea şi să se asigure independenţa judecătorilor faţă de celelalte puteri (31). Într-o altă opinie se apreciază că activitatea judecătorului constă în faptul că el depinde de stat, de celelalte puteri, dar trebuie să le şi controleze, el reprezintînd atît puterea, cît şi contra-puterea, el astfel întruchipînd dualitatea drept-forţă (32).

Potrivit Constituţiei Republicii Moldova şi legislaţiei în vigoare privind domeniul judiciar, se impune un rol specific judecătorului în ansamblul activităţilor statale, care trebuie să se reflecte într-o poziţie independentă, atît faţă de stat, cît şi faţă de societatea civilă, chiar dacă există numeroase influenţe ce se pot exercita asupra lui din partea politicului, mass-media ori opinia publică.

Analizînd evoluţia modernă a activităţii jurisdicţionale, doctrina a acreditat, pe bună dreptate, ca pe o valoare certă, rolul creator al judecătorului. A interpreta legea înseamnă în realitate a o reface. Astfel, uneori precedentului judiciar i se recunoaşte forţa unui izvor de drept, fără ca acesta să afecteze principiul separaţiei puterilor, aşa cum se întîmplă în dreptul englez, un drept esenţialmente jurisprudenţial. În sistemul nostru de drept, se consideră că judecătorul nu creează dreptul ci doar aplică legea. Dar au existat şi opinii potrivit cărora jurisprudenţa realizează dreptul de multe ori altfel decît îl arată litera strictă a legii, cutuma sau doctrina (33). Această opinie se poate afirma ca fiind valabilă numai atunci cînd în cursul judecării unei cauze, judecătorul constată că nu există normă juridică aplicabilă speţei ori că aceasta este confuză sau incompletă. În asemenea cazuri judecătorului îi revine obligaţia impusă chiar de dreptul pozitiv, de a completa astfel de lacune, ceea ce i-ar conferi acestuia puterea de a crea dreptul, dar nici în acest caz hotărîrea judecătorului nu va avea valoare normativă, ea avînd forţă obligatorie numai în cazul respectiv, aşadar dobîndind forţă obligatorie numai între părţi, fără a deveni normă juridică (34). În literatura de specialitate s-a afirmat că în condiţiile menţionate mai sus, hotărîrea judecătorească dobîndeşte autoritatea lucrului judecat, ea beneficiază şi de o forţă de executare echivalentă cu cea a legii, deoarece este considerată a fi conformă cu legea, exprimînd voinţa generală. Privită din această perspectivă, se apreciază că hotărîrea reprezintă o decizie a puterii ju-diciare în ansamblul ei, este creatoare de drept. Acest drept este cunoscut în doctrină sub denumirea de drept jurisprudenţial, fiind considerat în plină expansiune (35). Avîndu-se în vedere menirea, rolul şi atribuţiile instanţei de judecată în raport cu alte organe statale, putem deduce un şir de particularităţi prin care justiţia se deosebeşte de celelalte genuri de activitate statală (36):- justiţia se înfăptuieşte numai de instanţele judecătoreşti (m1.114 din Constituţie) - justiţia constituie monopol de stat. Aceasta implică existenţa unor structuri statale, apte să realizeze activitatea jurisdicţională;- justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi în strictă conţin initate cu legea în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor;- justiţia se înfăptuieşte într-o formă strict procedurală;- drept urmare a înfăptuirii justiţiei se aplică constrîngerea de stat. Specificul activităţii jurisdicţionale impune o anumită particularitate şi actelor sale, în raport cu actele normative şi cu cele administrative individuale. Ca urmare, în doctrină se consideră că din punct de vedere etimologic prin act jurisdicţional se înţelege acel act prin care judecătorul „spune dreptul” (37), spre deosebire de actele în materie necontencioasă care ar avea un caracter administrativ. Printre particularităţile caracteristice actului jurisdicţional putem evidenţia pe următoarele:- este emis în cadrul funcţiei jurisdicţionale şi în scopul realizării acesteia, de regulă pentru soluţionarea unor litigii juridice;- este emis de organul care potrivit legii are competenţa de a soluţiona cauza respectivă, procedează ca organ de jurisdicţie;

- activitatea acestui organ are la bază principiul independenţei judecătorului şi supunerii lui numai legii;- actul este emis în cadrul unei proceduri specifice, iar succesiunea de acte şi de fapte pe care această procedură le implică semnifică declanşarea, întreţinerea şi finalizarea unui proces;- în condiţiile legii actul dobîndeşte o proprietate prin care el se singularizează, puterea lucrului judecat (38). Analizînd cele menţionate, am putea spune că justiţia, ca formă a activităţii statului de drept, are sarcina de a apăra drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi a-i educa în spiritul respectării legilor.

§2. Sistemul de principii fundamentale ale justiţiei. Noţiunea, importanţa şi clasificarea lor

Termenul „principiu" îşi are originea în grecescul arhe care desemnează acţiunea de a conduce, dar şi mişcarea de a începe. Substantivul arhon înseamnă ceea ce ţine de conducător, de căpetenie, pe cînd arheic este începutul, temei logic al lucrurilor. Latinii au tradus din greaca veche verbul arhe cu principium, ceea ce înseamnă început, prim (ar), temei. Din latină principium îşi păstrează intact rădăcina în română (principiu, principie), franceză (principe), italiană (principio), engleză (principie), rusă (принцип) etc (39). Potrivit DEX-ului (40), principiu este elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc; la plural totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei ştiinţe. Prin sistem de principii fundamentale ale justiţiei se înţelege ansamblul organizat al tuturor regulilor cu caracterul cel mai general care determină reglementarea şi desfăşurarea justiţiei. În cadrul sistemului, principiile fundamentale sînt aşezate în ordine logică, determinată de puterea lor de acţiune şi contribuţia pe care o au la realizarea scopului justiţiei, fiind cuprinse într-un tot organizat datorită legăturii pe care o au între ele. În literatura de specialitate s-a arătat că principiile organizării şi funcţionării justiţiei pot fi definite ca reguli cu caracter general pe baza cărora sînt structurate şi îşi exercită atribuţiile prevăzute de lege sistemul de instituţii care compun puterea judecătorească, raporturile dintre aceste instituţii precum şi relaţiile pe care le stabilesc cu celelalte autorităţi ale statului, cu organizaţii private şi cu cetăţenii. Principiile justiţiei conferă organelor judecătoreşti o fizionomie proprie şi le guvernează activitatea, sînt consacrate expres prin dispoziţii ale Constituţiei sau rezultă din alte acte normative (41). După cum reiese din enunţul anterior, principiile pot fi organizaţionale - care prevăd modul de înfiinţare a instanţelor de judecată şi funcţionale - care prevăd procedura prin care are loc înfăptuirea justiţiei. Principiile fundamentale ale justiţiei au importanţă din următoarele considerente:- sînt prevăzute de Constituţia Republicii Moldova, de legea privind organizarea judecătorească şi de alte legi speciale, formînd un sistem de principii interdependente şi condiţionate reciproc;

- definesc înseşi caracterele fundamentale ale justiţiei;- în lipsa textului de lege expres sau apropiat după care se conduce instanţa în rezolvarea cauzelor judiciare, aceasta recurge la analogia dreptului, la aplicarea principiilor fundamentale (42). Sistemului judecătoresc din Republica Moldova este guvernat de următoarele principii fundamentale:- principiul legalităţii; - principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti;- principiul înfăptuirii justiţiei numai de către instanţele de judecată;- independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor;- accesul liber la justiţie;- colegialitatea şi unipersonalitatea examinării cauzelor în instanţele judecătoreşti;- prezumţia de nevinovăţie;- principiul publicităţii dezbaterilor judiciare;- limba de procedură şi dreptul la interpret;- principiul folosirii căilor de atac în procesul înfăptuirii justiţiei;- egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare;- dreptul la apărare.

2.1. Principiul legalităţii

Principiul legalităţii reprezintă un principiu fundamental al activităţii statale, ce reflectă voinţa poporului în necesitatea apărării intereselor sale. Respectarea Constituţiei şi a legilor este o cerinţă a statului de drept, care reclamă ca cetăţenii patriei să cunoască cu precizie drepturile şi obligaţiile ce le revin, iar statul să le creeze cadrul organizatoric adecvat pentru exercitarea acestor drepturi şi îndeplinirea obligaţiilor. În acest context, cetăţenii trebuie să aibă la dispoziţie mijloace şi proceduri suficiente pentru apărarea drepturilor lor, faţă de orice încălcare, iar mecanisme prompte să poată fi puse în acţiune atît pentru tragerea la răspundere a celor ce încalcă drepturile altora, sau nu-şi respectă obligaţiile proprii, cît şi pentru neîntîrziata stabilire a dreptulor încălcate. Prin urmare, toate autorităţile statale au un rol deosebit în apărarea legalităţii, potrivit specificului activităţii pecare o desfăşoară. Definind principiul legalităţii, putem menţiona că legalitatea este o cerinţă fundamentală a activităţii instanţelor de judecată, fiind prevăzută în articolul 114 al Constituţiei, din care rezultă că justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti. Potrivit acestui principiu, putem spune desfăşurarea întregii activităţi procesuale, toate actele participanţilor la proces, deliberarea şi hotărîrea pronunţată trebuie să realizeze numai în conformitate cu prevederile legii. Principiul legalităţii în procesul înfăptuirii justiţiei cuprinde în esenţă cîteva elemente definitorii, şi anume:- înfiinţarea doar prin lege a instanţelor judecătoreşti, precum şi desfăşurarea activităţii acestora conform competenţei şi doar în componenţa stabilită de lege;- respectarea de către instanţele judecătoreşti, pe tot parcursul judecării cauzei, a legii materiale şi a celei procesuale;- garantarea respectării integrale a drepturilor procesuale acordate de lege participanţilor şi prevederea doar a utilizării mijloacelor şi modelelor admise de lege;- organizarea controlului judiciar şi supravegherii judiciare pentru asigurarea respectării întocmai a prevederilor Constituţiei şi a altor dispoziţii legale.

2.2. Principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti Prin egalitate, conform DEX-ului, înţelegem faptul de a fi egal, starea a două sau a mai multe lucruri egale între ele. Egal înseamnă a fi la fel cu altul într-o anumită privinţă; a avea aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri. Platon arată în Legile ca egalitatea şi proporţia nu sînt bazate nici pe percepţia simţurilor, nici pe plăcerea ce se poate găsi între ele, ci în primul rînd pe adevăr, şi aproape pe nimic altceva. Unitatea principială a egalităţii şi libertăţii este materializată juridiceşte în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Aceste idei capătă viabilitate la nivel subiectiv, fiind consacrate ca drepturi şi libertăţi fundamentale. Egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, egalitatea de tratament juridic, egalitatea şanselor, nediscriminarea, „salariu egal pentru o muncă egală" şi alte realizări ale progresului gîndirii umane care şi-au găsit oglindire în reglementările naţionale şi internaţionale. Meritul deosebit în acest sens le revine revoluţionarilor francezi, care au afirmat principiile libertăţii, egalităţii şi justiţiei în calitate de fundamente ale statalităţii. Constituţia prevede expres la articolul 16, alineatul 2 că: „Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială". Principiul egalităţii părţilor în faţa justiţiei, avînd o consacrare internaţională, implică respectarea următoarelor exigenţe:- participanţii au drepturi egale în faţa autorităţii judecătoreşti, deoarece nu există drepturi procesuale mai numeroase pentru anumite persoane şi drepturi mai restrînse pentru alte persoane;- desfăşurarea justiţiei se realizează de aceleaşi organe în raport cu toate persoanele. Existenţa unei competenţe personale în legătură cu anumiţi subiecţi de drept (militari, judecători, deputaţi) nu contrazice acest principiu, deoarece o asemenea competenţă, în funcţie de caritatea infractorului, nu se face în mod discriminatoriu în raport cu criteriile menţionate - dar se face în scopul asigurării

independenţei şi imparţialităţii unor categorii de funcţionari, legea instituind măsuri de protecţie a acestora, împotriva antrenării lor abuzive în procese penale şi proceduri viciate de eventuale presiuni politice ori de altă natură;- justiţia se desfăşoară pentru toate persoanele după aceleaşi reguli şi norme procesuale, iar făptuitorii poartă răspunde-le polrivit aceloraşi reguli (43).

2.3. Principiul înfăptuirii justiţiei numai de către instanţele de judecată

Potrivit articolului 115, alineatul 1 din Constituţie, „Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii". Textul constituţional menţionat se regăseşte şi în unele dispoziţii ale Legii privind organizarea judecătorească, şi anume la articolul 15, unde, de asemenea, sînt enumerate organele prin care statul înfăptuieşte justiţia, totodată cu interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare. Drept motiv de introducere a acestei norme în Constituţia „tînărului" stat Republica Moldova au servit multiple cazuri de condamnare ilegală şi neîntemeiată a persoanelor nevinovate. În majoritatea lor fără a se respecta procedura de judecată, cetăţenii ei au condamnaţi de instanţe extrajudiciare, aşa-numite „consfătuiri speciale", „troika", „dvoika" etc. În acele condiţii nici nu putea fi vorba despre legalitatea, temeinicia şi echitatea hotărîrilor adoptate, în scopul dezrădăcinării acestui viciu, a fost expres consfinţită regula înfăptuirii justiţiei numai de către instanţele de judecată (44).

2.4. Independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor

În conformitate cu articolul 1 al Legii cu privire la statutul judecătorului nr.544-XIII din 20.07.1995, puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în persoana ju-decătorului, unicul purtător al acestei puteri. Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii. Independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea sînt condiţii pe care trebuie să le întrunească instanţa, acestea fiind şi unele din cele mai importante condiţii ce privesc instanţa care este sesizată. Independenţa judecătorului prezintă mai multe aspecte: independenţa puterii judecătoreşti în ansamblul său, în raport cu celelalte puteri din stat, independenţa judecătorului, considerat individual, în raport cu celelalte puteri din stat, independenţa judecătorului în raport cu părţile din proces, independenţa judecătorului în raport cu colegii săi. El trebuie să statueze în deplină independenţă asupra cauzelor cu care este sesizat. Acesta trebuie, în cazuri concrete, să cîntărească interesele societăţii în raport cu cele ale individului şi să ţină seama de toate circumstanţele pertinente. Independenţa judecătorului este asigurată prin:- procedura de înfăptuire a justiţiei;- procedeul de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie;- declararea inviolabilităţii lui;- secretul deliberărilor şi interzicerea de a cere divulgarea lui.- stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă faţă de judcată, judecător şi pentru imixtiune în judecarea cauzei;- alocarea resurselor adecvate pentru funcţionarea sistemului judiciar, crearea de condiţii organizatorice şi tehnice favorabile activităţii instanţelor judecătoreşti;- asigurarea materială şi socială a judecătorului (45). Imparţialitatea judecătorului este în mod deosebit importantă în domeniul procesului penal, pentru că pune direct în joc onoarea şi libertatea persoanelor, ceea ce implică o neutralitate credibilitate neîndoielnică a judecătorului.Pentru situaţiile în care prezumţia de imparţialitate este pusă la îndoială legiuitorul a prevăzut remedii procesuale adecvate, şi anume: incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea. În cazul în care există circumstanţe prevăzute la articolul 33 al Codului de procedură penală a Republicii Moldova, judecătorul este obligat să facă declaraţie de abţinere de la judecarea cauzei. Pentru aceleaşi motive,

judecătorul poate fi recuzat şi de către părţile în proces. Recuzarea trebuie să fie motivată şi poate fi propusă, de regulă, înainte de începerea cercetării judecătoreşti. Se apreciază că este independent judecătorul care nu este supus presiuni şi este imparţial judecătorul care nu are prejudecăţi în soluţionarea cauzei în legătură cu soluţionarea căreia a fost sesizat. Inamovibilitatea judecătorilor presupune dreptul pe care îl au prsoanele ce deţin această funcţie de a fi protejate faţă de orice măsură arbitrară care priveşte: îndepărtarea lor din funcţie, transferarea sau chiar promovarea. Regulile privind inamovibilitatea judecătorilor sînt stabilite prin Legea cu cu privire la statutul judecătorului nr. 544-XIII din 20.07.1995.Promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor este dispusă de o autoritate distinctă, şi anume Consiliul Superior al Magistraturii.

4 Organele de ocrotire a normelor de drept

2.5. Accesul liber la justiţie

Accesul liber la justiţie constituie un principiu fundai tal al organizării oricărui sistem judiciar democratic, precu al oricărui stat de drept, fiind consacrat într-un număr im tant de documente internaţionale la care Republica Moldova este parte, astfel încît el reprezintă semnificaţii deosebite şi pentru dreptul constituţional, dar şi pentru dreptul procesual. Este complicat de asigurat, accesul liber la justiţie în situaţia în care nu sînt cunoscute datele despre necesităţile, interesele şi experienţele comunităţii; există informaţii insuficiente referitoare la faptul cine şi de ce apelează la instanţa de judecată, cine şi de ce nu apelează la instanţa de judecată.

Totodată, important de a ţine cont, atunci cînd calificăm accesul la justiţie de incidenţa justiţiei asupra problemelor comunitare, răspunsul autorităţilor publice la necesităţile potenţialilor justiţiabili, barierele care împiedică accesul liber la justiţie, conştientizarea şi atitudinile populaţiei referitoare la sistemul de justiţie. Asigurarea accesului liber la justiţie în orice stat de s-ar putea realiza la un nivel şi mai bun dacă se va ţine con următoarele criterii de bază ale accesului la justiţie:- lipsa unor impedimente organizatorice de acces la instanţele de judecată şi alte mijloace judiciare de soluţiona conflictelor;- cunoaşterea de către populaţie a informaţiei referitoare la disponibilitatea mecanismelor judiciare şi a procedurile funcţionare a acestora;- existenţa unui sistem optim de cheltuieli judiciare şi a unui mecanism complex de asigurare a asistenţei juridice pentru paturile social-vulnerabile;- executarea deciziilor instanţelor de judecată şi asigurarea unui impact social efectiv. Accesul la justiţie este limitat de un şir de impedimente care pot fi clasificate în:- impedimente de ordin juridic;- impedimente de ordin social. Impedimentele de ordin juridic se manifestă prin: instabilitatea, neclaritatea normelor juridice, ineficacitatea reglementărilor juridice. Impedimentele de ordin social constau în: neîncrederea în sistemul de justiţie, inegalitatea socială a justiţiabililor, discriminarea. Orice condiţionare a accesului liber la justiţie ar prezenta o nesocotire a unui principiu constituţional fundamental şi a unor standarte internaţionale universale, în orice democraţie reală. Din acest considerent este necesară reformarea sistemului de acces la justiţie care ar trebui să vizeze trei elemente:- înlăturarea barierelor organizaţionale de acces la justiţie;- înlăturarea barierelor procedurale de acces la justiţie;- înlăturarea barierelor economice, care fac imposibilă sesizarea instanţei de judecată de către persoanele social vulnerabile. Fiecare persoană dispune de anumite drepturi care în mod obişnuit sînt valorificate de titularii lor potrivit legii şi sînt respectate de celelalte persoane care au obligaţia de a nu face nimic care să stînjenească exercitarea lor normală. Atunci cînd drepturile nu sînt respectate, sau sînt contestate, legea prevede modul de apărare şi valorificare a acestora pentru a fi soluţionate conflictele ce apar. În acest sens, orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauză în mod echitabil, de către instanţa de judecată, care va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor sale sau asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală împotriva ei (47).

2.6. Colegialitatea şi unipersonalitatea examinării cauzelor în instanţele judecătoreşti

Potrivit prevederilor normelor procesuale, instanţa de judecată trebuie să aibă o anumită compunere, adică completul de judecată trebuie să fie alcătuit din numărul de judecători care au capacitatea funcţională necesară pentru judecare. în dreptul modern colegialitatea instanţei

4reprezintă regula, iar judecătorul unic – excepţia (48). În sistemul procesual al Republicii Moldova sînt aplicate ambele reguli, adică: judecarea cauzelor se înfăptuieşte de către instanţă în complet format din trei judecători sau de către un singur judecător. În toate instanţele de judecată de gradul întîi, cauzele se judecă de un singur judecător, cu excepţia cazurilor în materie penală, cînd infracţiunile excepţional de grave, pentru săvîrşirea cărora legea prevede pedeapsă cu detenţiune pe viaţă, se judecă în primă instanţă, la decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti, în complet format din trei judecători, de asemenea în complet format din trei judecători pot fi examinate cauzele penale deosebit de complicate, precum şi cele care prezintă o mare importanţă socială.

.

Apelurile şi recursurile împotriva hotărîrilor judecătoreşti în cauzele penale pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, precum şi împotriva hotărîrilor instanţelor de apel pentru a decide admisibilitatea, se judecă de către instanţele respective în complet format din trei judecători. Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în complet format din cinci judecători.Plenul Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în anulare în complet format din cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.

2,7. Prezumţia de nevinovăţie

Prezumţia de nevinovăţie constituie baza procesului penal modern, dovedind o relaţie deosebită cu principiul procesului pr-nal echitabil, întrucît este destinată să protejeze individul faţă de autorităţile publice. Preeminenţa dreptului existentă în fiecare sistem juridic stabileşte şi esenţa existenţei prezumţiei de nevinovăţie, care se traduce prin ideea potrivit căreia cel cercetat sau acuzat de săvîrşirea unei infracţiuni are dreptul la o justiţie independentă sau imparţială a cărui toleranţă trebuie să reprezinte marca esenţială. Aceasta vizează, aşadar, în principal, starea de spirit şi atitudinea judecătorului care trebuie să se pronunţe în privinţa unei acuzaţii penale, excluzînd, în mod categoric, ideile preconcepute şi prejudecăţile. Prezumţia de nevinovăţie nu trebuie considerată o atestare a poziţiei morale a unei persoane, întrucît ar fi lipsit de temei şi opus uneori chiar realităţii ca o normă juridică să confere onsetitate ireproşabilă cuiva. Ea asigură că nimeni nu va fi tras la răspundere penală şi sancţionat discreţionar, iar atunci cînd este învinuit de săvîrşirea unei infracţiuni se va urma o procedură prin care să se stabilească vinovăţia sa. Avînd ca principală sursă de inspiraţie Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţenilor din 1789, promotorii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului au consacrat alineatul al doilea al articolului 6 din CEDO prezumţiei de nevinovăţie: „Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată pînă ce vinovăţia sa va fi legal stabilită". În Republica Mold prin prezumţia nevinovăţiei se are în vedere că: „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vino- văţia sa va fi dovedită în mod legal, în baza sentinţei definitiv instanţei judecătoreşti" şi aceasta (prezumţia) îşi găseşte consacrarea în Constituţie, la articolul 21; în Legea privind organizarea judecătorească, la articolul 7; în Codul de procedură penală articolul 8.În concluzie, putem spune că prezumţia de nevinovinovăţie decurge din cerinţa că nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere, constituind o garanţie pentru orice persoană în lipsa probelor de vinovăţie, să nu poată fi trimisă în judecată şi condamnată; prin acest principiu, autorităţile judiciare sînt obligate să administreze probele necesare pentru dovedirea vinuirii şi să formuleze, în lipsa unor astfel de probe, concluzia nevinovăţiei învinuitului sau inculpatului.

.

4 Organele de ocrotire a normelor de drept

2.8. Principiul publicităţii dezbaterilor judiciare

În Franţa, ca şi în Spania, Belgia, Italia, Germania există distincţie netă între prima fază procesuală, căreia îi corespude secretul pe care trebuie să-1 păstreze doar organele judiciare, care este unul profesional, întrucît ceilalţi participanţi pot informa presa; şi cea de-a doua, a judecăţii, în care poate fi permisă, după obţinerea şi acordului părţilor, televizarea dezbaterilor. Modelul american cunoaşte doar două îngrădiri ale publicităţii: ancheta poliţiei şi stabilirea actului de acuzare de către marele juriu. Această deplinătate a publicităţii este contestată din ce în ce mai acerb de juriştii americani şi datorită aducerii de atingeri prezumţiei de nevinovăţie. Publicarea de relatări cu privire la cauze penale nesoluţionate definitiv poate avea un efect negativ, indiferent de faza procesului în care se află. În acest sens nu poate fi ignorată şi mediatizarea dezbaterilor judiciare, care este susceptibilă să lezeze imparţialitatea judecătorilor, deoarece o campanie de presă virulentă poate determina pe judecător să aibă anumite prejudecăţi, ceea ce s-ar răsfrînge negativ asupra prezumţiei de nevinovăţie (49). În Republica Moldova publicitatea, ca principiu al şedinţei de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfăşurarea judecăţii, dînd expresie garanţiei instituţionale prin care se asigură că administrarea justiţiei este subiect al examinării de către public şi contribuie la respectarea legii şi a persoanelor implicate. Articolul 6 al Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului stabileşte că: „hotarîrea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale, într-o societate democratică, atunci cînd interesele minorilor i-au protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci cînd în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”. Acest principiu este consacrat în Constituţia Republicii Moldova, care la articolul 117 stabileşte că „În toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sînt publice. Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea tuturor regulilor de procedură", în Legea cu privire la organizarea judecătorească, la articolul 10 şi în Codul de procedură penală, la articolul 18.

2.9. Limba de procedură şi dreptul la interpret

Procedura judiciară se desfăşoară în limba moldovenească. Persoanele care nu posedă sau nu vorbesc limba moldovenească au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrări dosarului, de a vorbi în instanţă prin interpret. Interpret, traducător este persoana care cunoaşte limbi necesare pentru interpretarea semnelor celor muţi ori surzi sau traducere, precum şi terminologia juridică, nu este interesată cauza penală şi acceptă să participe în această calitate, el va desemnat în această calitate de organul de urmărire penală sa de instanţa de judecată în cazurile prevăzute de Codul de procedură penală. Procedura judiciară se poate desfăşura şi în altă limbă, condiţiile Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe t ritoriul Republicii Moldova. în cazul în care procedura judici se efectuează în altă limbă, documentele procesuale judiciare întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat. Actele instanţ de judecată şi alte documente procesuale, care, potrivit legii, mează a fi înmînate părţilor se vor traduce în limba lor matern sau în altă limbă pe care o cunosc. Legislaţia procesual-penală prevede participarea obli; torie a apărătorului în cazurile în care inculpatul nu cunoaş limba de procedură. În acest fel, se exclude inegalitatea şi discriminarea naţii nală, folosirea limbii materne fiind un element în plus ce exdta judecarea unor persoane care, neînţelegînd obiectul acuzaţiiloi nu ar putea să se apere din cauza necunoaşterii limbii oficiale (50).

42.10 Principiul folosirii căilor de atac în procesul înfăptuirii justiţiei

Necesitatea verificării activităţii desfăşurate de instanţele judecătoreşti şi a hotărîrilor pronunţate, astfel încît să nu dobîndească autoritate de lucru judecat decît acele hotărîri ce sînt conforme cu legea şi cu adevărul, a impus instituirea căilor de atac. Importanţa căilor de atac pentru înfăptuirea justiţiei a determinat înscrierea în Constituţia Republicii Moldova (articolul 119) a principiului conform căruia „împotriva hotărîrilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Acest principiu, recunoscut ca drept fundamental al omului, este consacrat şi de documente de drept internaţional. Astfel, Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966 enunţă în articolul 145 paragraful 4 punctul 5 că „orice persoană declarată ca răspunzînd de săvîrşirea unei infracţiuni are dreptul, în conformitate cu normele prescrise de această lege, să ceară examinarea de către o jurisdicţie superioară a declarării vinovăţiei sale şi a pedepsei aplicate". Totodată, articolul 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează „un recurs efectiv în faţa unei instanţe Naţionale" oricărei persoane ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute onvenţie au fost încălcate, iar articolul 2 paragraful I din Protocolul nr.7 adiţional la Convenţie prevede că „orice persoană declarată vinovată de o infracţiune, de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o instanţă superioară". Căile de atac sînt mijloacele prevăzute de lege prin care organanele de stat competente şi părţile din proces promovează un control judecătoresc, în cadrul căruia se verifică hotărîrile judecatoreşti, în vederea desfiinţării acelor hotărîri care cuprind erori de fapt şi de drept şi a înlocuirii lor cu hotărîri conforme cu legea şi cu adevărul (51) Raţiunea existenţei căilor de atac constă în realitatea scopul justiţiei nu poate fi atins printr-o singura judecată care orice activitate umana poartă cu sine riscul erorii. Prin folos căilor de atac recunoscute de lege, cauzele judecate sînt sup controlului judecătoresc al instanţelor ierarhic superioare, de atac dau satisfacţie drepturilor şi intereselor participant la proces şi oricăror altor persoane ale căror interese legitime au fost vătămate printr-un act al instanţei, devine astfel un mijloc distructiv, de înlăturare a actelor nelegale şi netemeinice.

2.11. Egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare

Procesele se desfăşoară pe principiul contradictorialitătii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale. Deoarece duelul dintre acuzare şi apărare, dintre pîrît şi reclamant apare evident şi se manifestă în confruntarea de opinii şi argumente legate modul în care urmează să se soluţioneze cauza. Contradictorialitatea presupune organizarea procesi astfel încît părţile şi ceilalţi participanţi la proces să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe şi persoane, de asi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care legătură cu pricina dată judecăţii şi de a-şi expune puneţi vedere asupra iniţiativelor instanţei (52). Principiul contradictorialităţii este foarte complex şi se manifestă prin următoarele laturi principale (53):- stabilirea poziţiei procesuale a părţilor cu drepturi egale si interese contrare în aşa fel încît să se realizeze egalitatea acestora, cu acordarea posibilităţii folosirii tuturor mijloacelor legale de opozitie faţă de punctele de vedere adverse;- separarea principalelor funcţii procesuale în aşa fel încît apărarea, acuzarea, susţinerea acţiunii civile, contestarea ei şi soluţionarea cauzei să fie atribuite unor subiecţi diferenţiaţi. În literatura de specialitate s-a menţionat că principiul contradictorialităţii se întîlneşte în raporturile dintre părţi şi in raporturile dintre părţi şi instanţă (54).

4 Organele de ocrotire a normelor de drept

Astfel, acest principiu se manifestă în toate etapele judecaţii, excepţie făcînd deliberarea şi pronunţarea hotărîrii. Contradictorialitatea se manifestă cu mult înaintea judecăţii, întrucît prin cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant, şi prin întîmpinarea pîrîtului, părţile îşi fac cunoscute pretenţiile şi aparările, precum şi probele pe care doresc să le adrninistreze pentru dovedirea acestora. în cauze penale la încheierea anchetei preliminare sînt prezentate toate materialele dosarului penal pentru a le face cunoscute părţii vătămate, părţii civile, părţii ci-vilmente responsabile şi apărătorului său. Un alt aspect al contradictorialităţii îl constituie faptul că probele se discută la ancheta judecătorească şi respective nici o proba nu poate fi pusă la baza hotărîrii în cauză dacă nu s-a acordat posibilitate de a o discuta. Principiul contradictorialităţii se întîlneşte şi la judecarea cailor de atac, iar în cauze civile şi în faza executării silite.

Deci instanţa care judecă pricina îşi păstrează imparţi tatea şi obiectivitatea, creează condiţii pentru exercitarea drepturilor participanţilor la proces, pentru cercetarea obiecti circumstanţelor reale ale pricinii. Egalitatea părţilor în drepturile procedurale este garant prin lege şi se asigură de către instanţă prin crearea posibilit lor egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloace procedurale pentru susţinerea poziţiei asupra circumstanţe de fapt şi de drept, astfel încît nici una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. Nerespectarea acestui principiu în cursul judecaţii duc nulitatea hotărîrii, întrucît se încalcă şi alte principii fundamentale ale justiţiei, în special cel al dreptului la apărare.

2.12. Dreptul la apărare

Realizarea justiţiei într-un stat de drept poate avea loc mai prin respectarea drepturilor şi intereselor legale ale omului. Tragerea la răspundere penală a persoanei care a săvîrsit o infracţiune se realizează de către instanţele judecătoreşti prin parcurgerea unui proces penal. Acest proces penal, în desfăşurarea sa, este guvernat de unele reguli cu caracter general pe baza cărora este clădită întreaga construcţie a procesului penal (56.) Unul dintre principiile fundamentale ale justiţiei e principiul garantării dreptului de apărare, fiind nu numai o manifestare e a statului de drept, dar şi o condiţie necesară pentru realizarea eficientă a justiţiei. Fiind unul dintre drepturile fundamentale ale cetăţenii dreptul la apărare este înscris într-o serie de acte internaţionale care consacră aceste drepturi: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950) care in articolul 6 punctul 3 litera c) prevede că orice acuzat are, în special dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu atunci cînd interesele justiţiei o cer; Carta Europeană a Drepturilor Omului prevăzînd în articolul 47 dreptul la un proces echitabil, stabileşte că persoanele care nu au resursele necesare vor beneficia de asistenţă judiciară gratuită, în măsura în care un asemenea ajutor este necesar pentru asigurarea accesului efectiv la justiţie. Constitutia Republicii Moldova înscrie acest drept în articolul 26, dîndu-i următorul conţinut:

- dreptul la apărare este garantat;- fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea

drepturilor şi libertăţilor sale;- în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din

oficiu;- amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea in limitele prevăzute se

pedepseşte prin lege. Unii autori apreciază că dreptul la apărare are un conţinut complex manifestat sub trei aspecte principale (57). Părtile au posibilitatea de a-şi asigura singure apărarea. Astfel , învinuitul sau inculpatul beneficiază de o serie de drepturi procesuale care le dau posibilitatea de a-şi asigura singuri apararea:- învinuitul sau inculpatul are dreptul să ştie pentru ce faptă este învinuit şi să dea explicaţii cu privire la învinuirea ce i se aduce sau să refuze de a le da;- învinuitul sau inculpatul are posibilitatea să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;- învinuitul sau inculpatul are dreptul să efectueze pregătire materialelor pentru cauza penală, iar după terminarea măririi penale, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei noteze din ele datele necesare, să înainteze cereri de completare a urmăririi penale;

.

iţU Organele de ocrotire a normelor de drept

- părţile pot exercita dreptul de apărare în cadrul dezbaterilor, pot exercita căi ordinare de atac sau în unele condiţii extraordinare de atac;- alte drepturi prevăzute de legislaţie. Dreptul la apărare se acordă absolut tuturor învinuitilor şi inculpaţilor. El poate fi realizat personal sau prin intermediul unui apărător. Aşadar, apărarea este o noţiune mai largă decît noţiunea de apărător, pentru că apărarea poate fi efectuată fie personal către învinuit sau inculpat, fie de apărătorul ales sau desemnat din oficiu. Obligaţia organelor judiciare de a avea în vedere din o aspectele favorabile părţilor. Dreptul părţilor la asistenţă juridică. Astfel, asistenţa juridică este obligatorie:-cînd aceasta o cere bănuitul, învinuitul sau inculpatul;-cînd bănuitul, învinuitul, inculpatul întîmpină dificultăţi pentru a se apăra el însuşi, fiind mut, surd, orb sau alte dereglări esenţiale ale vorbirii, auzului, vederii, precum şi defecte fizice sau mintale;- cînd bănuitul, învinuitul, inculpatul nu posedă sau posedă în măsură insuficientă limba în care se desfăşoară procesul penal;- cînd bănuitul, învinuitul, inculpatul este minor;- cînd bănuitul, învinuitul, inculpatul este militar în termen;- cînd bănuitului, învinuitului, inculpatului i se incrimineaza o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă;- cînd bănuitul, învinuitul, inculpatul este ţinut în stare de arest ca măsură preventivă sau este trimis la expertiza judiciara psihiatrică în condiţii de staţionar;- cînd interesele bănuiţilor, învinuiţilor, inculpaţilor sînt contradictorii şi cel puţin unul din ei este asistat de apărător;-cînd în cauza respectivă participă apărătorul părţii vătămate sau al părţii civile;- cînd interesele justiţiei cer participarea lui în şedinţa de judecată în primă instanţă, în apel şi în recurs, precum şi la judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;- cînd procesul penal se desfăşoară în privinţa unei persoane iresponsabile, căreia i se incriminează săvîrşirea unor fapte prejudiciabile sau în privinţa unei persoane care s-a îmbolnăvit mental după săvîrşirea unor asemenea fapte;- cînd procesul penal se desfăşoară în privinţa reabilitării unei persoane decedate la momentul examinării cauzei.Asadar dreptul la apărare şi accesul la justiţie sînt drepturi fundamentale, garantate de constituţie şi tratatele internaţionale şi care nu pot să depindă de nivelul economic al justiţiabilului sau de resursele pe care le consideră suficiente statul. În concluzie, putem spune că încălcarea acestor drepturi sau tratarea lor necorespunzătoare atrage nesocotirea dreptului la apărare (58).

hm Mi - , i | ; i t . / >rept procesual penal. Partea generală, Bucureşti, 1992, p. 68-76.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII.

$3. Raporturile puterii judecătoreşti cu autorităţile publice

Analizînd titlul III, capitolul IX al Constituţiei Republicii Moldova, puterea judecătorească este una din cele trei puteri ale statului care în mod firesc interacţionează cu autorităţile publice. Puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă şi de puterea executivă, are atribuţii proprii exercitate prin instanţele judecătoreşti în conformitate cu principiile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de alte legi. Deci relaţiile dintre puterea judecătorească şi celelalte puteri sînt determinate de următoarele principii: separaţiei şi co1aborării puterilor; independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor. Raporturile dintre puterea judecătorească şi puterea executivă sînt determinate de următoarele reglementări ca: numirea judecătorilor de către Preşedintele Republicii Moldova; rezolvarea de către instanţele judecătoreşti a cauzelor de contencios administrativ, executarea hotărîrilor judecătoreşti de către executiv (59). Raporturile autorităţii judecătoreşti cu puterea legislati se materializează prin faptul că legiuitorul emite, adoptă legi prin care se stabileşte modul de constituire, competenţa, atribuţiile instanţelor judecătoreşti. Prin hotărîrea judecătorească se aplică gea la un caz concret, avînd ca scop fie sancţionarea unui delict, soluţionarea unui litigiu. Apoi marele principiu al independentei judecătorului presupune supunerea sa numai legii (60). În activitatea lor autorităţile judecătoreşti au raporturi cu alte organe de ocrotire a normelor de drept precum este Curtea Constituţională, procuratura, avocatura, avocatul parlamentar. Autoritatea judecătorească este reprezentată de către instantele judecătoreşti ce înfăptuiesc justiţia, iar Curtea Constitutionala are rolul unui arbitru în procesul de adoptare a legilor,(61) ,datorită faptului ca aceasta are menirea sa verifice conformitatea regulilor de drept intern cu normele constituţionale. Aşadar, raporturile dintre autoritatea judecătorească şi autoritatea de jurisdicţie constituţională sînt determinate de atributiile exlusive ale Curţii Constituţionale prevăzute de lege: - ca organ unic, specializat efectuează controlul constitutionalitatii legilor;- interpretează normele cuprinse în textul Constituţiei; soluţionează cazurile de neconstituţionalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie (62). Deci instanţele de judecată în procesul de exercitare a justitiei aplică legea, în conformitate cu hotărîrile Curţii Constituţionale, respectiv în cazul în care pe parcursul procesului judecării cauzelor, instanţa de judecată constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine normelor constituţionale, această din urma suspendă examinarea cauzei şi înaintează Curţii Supreme de Justiţie propuneri privind sesizarea Curţii Constituţionale, sau după caz aplică direct norma constituţională. Procuratura, organele de urmărire penală şi avocatura sunt ca si Curtea Constituţională autorităţi independente faţă de instantele judecătoreşti, dar activitatea acestora este îndreptată spre facilitarea înfăptuirii justiţiei. Astfel pentru efectuarea justitiei penale este necesară şi obligatorie activitatea organelor de urmarire penală, participarea procurorului la examinarea acestor cauze în instanţa de judecată, iar în cazurile prevăzute de lege şi acordarea de asistenţă juridică de către avocat. La soluţionarea litigiilor civile şi economice procurorul participă numai în cazurile prevăzute de lege, iar avocatul în funcţie de voinţa părtilor în cauză (63). Avocatul parlamentar sesizează instanţele judecatoresti competente pentru soluţionarea unor litigii administrative în cazul încălcării drepturilor şi libertăţilor constituţionale a omului de către autorităţile publice (64).

.

iţU Organele de ocrotire a normelor de drept

Capitolul IIISISTEMUL JUDECĂTORESC REPUBLICII MOLDOVA ŞI ELEMENTELE

COMPONENTE ALE ACESTUIA

1.1 Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia sistemului judecătoresc din Republica Moldova

După cucerirea Daciei de către romani (106 d.Chr.), noii stapinitori, urmărind să-şi consolideze poziţia, au introdus propria administraţie, favorizînd stabilirea în acele locuri a elementelor romane sau romanizate din tot Imperiul. După împăratul Romei cea mai mare competenţă asupra tuturor locuitorilor provinciei Dacia o avea guvernatorul, căruia îi erau acordate atribuţii de ordin politic, judecătoresc, administrativ etc. Odată cu retragerea a autorităţilor romane din Dacia, în perioada sec. IV-IX intranţe de judecată erau juzii (judecii, judeţii), păstrat cu acest nume din practica romană a acelor duumviri jure dicundo şi oamenii buni şi bătrîni, care soluţionau atît cauzele penale, cît şi cele civile. În Evul Mediu domnitorul soluţiona de sine stătător pricinile apărute, însă el lua hotărârile după ce se consulta cu Sfatul Domnesc, organ consultativ constituit din boierii care reprezentau clasa feudală (instituit după instaurarea dominaţiei otomane pentru a nu permite concentrarea excesivă a puterii). Evident domnul nu reuşea să soluţioneze singur toate pricinile, de a ele erau puse în sarcina organelor locale şi a celor centrale, judecau în numele şi sub controlul domnului. Astfel, în Moldova justiţia era exercitată de domnul ţării, de divan (din a doua jumătate a secolului XVIII - de departamente), de anumiţi gători centrali sau locali (în baza funcţiei pe care o deţineau sau a unei delegaţii speciale date de domn), de unele organe orăşen sau de breaslă (justiţia orăşenească), de stăpînul feudal (laic sdau ecleziastic) în ce priveşte oamenii de sub puterea lui, de „oamenii buni şi bătrîni" (justiţia obştii săteşti), de clerici (justiţia ecleziastică), precum şi de către Biserică, fără a înlătura judecarea domnească, în cauzele civile sau penale legate de canoane. Parţile în litigiu puteau ele însele să-şi aleagă boieri-judecători, să judece cauza lor. Formarea şi dezvoltarea relaţiilor sociale moderne a cunoscut un ritm destul de lent, din cauza mai multor factori, inclusiv a dominaţiei otomane în Moldova. Pe teritoriul Principatului Moldova dintre Prut şi Nistru, redenumit Basarabia, organizarea unui sistem de stat modern fusese şi mai mult întîrziat ca urmare a încorporării acestuia în anul 1812 în componenţa Rusiei. Or, izvoarele atestă că justiţia rusă, ca formă de organi nu era superioară celei din Moldova de pînă la 1812, ci potrivă, în multe privinţe era inferioară, fiind caracterizată menţinerea principiilor şi instituţiilor medievale. De aseme este de menţionat că la sfîrşitul sec. al XVIII-lea Imperiul Rus avea un Cod civil, spre deosebire de celelalte ţări din Europă. Începind cu 1918, Basarabia, devenind parte integrantă a României avea aceleaşi organe judiciare ca şi întregul Regat. Cele doua sisteme de organe judecătoreşti (locale şi generale) au fost înlocuite cu unul. În fiecare judeţ a fost înfiinţat cîte un tribunal, iar in sectoare funcţionau judecătoriile de pace. Curtea de juraţi a continuat sa funcţioneze şi după 27 martie 1918. La Chişinău a fost infiintată Curtea de Apel, care examina cauzele civile, penale şi cele de contecios administrativ. În calitate de instanţă de recurs pentru toate instanţele din Basarabia era Înalta Curte de Casaţie şi Justitie cu sediu la Bucureşti. Acest sistem judecătoresc a funcţionat cu aplicarea legislaţiei româneşti, pînă la 28 iunie 1940, cînd Basarabia a trecut în componenţa Uniunii Sovietice. În constituţia RSSM, aprobată prin Legea din 10 februarie 1941, a fost prevăzut că justiţia în RSSM se înfăptuieşte de Judecatoria Supremă a RSSM, de judecătoriile norodnice şi de instantele specializate, înfiinţate prin hotărîrea Sovietului Suprem al URSS . În calitate de instanţă specializată, a fost constituit Arbitrajul de Stat al RSSM, ca organ judiciar unic şi suprem pentru rezolvarea litigiilor de natură economică dintre întreprinderi,institutii şl organizaţii. Iniţial, arbitrajul funcţiona pe lîngă Sovietul Miniştrilor al RSSM, ulterior, sub conducerea Sovietului Suprem al RSSM. Legea fundamentală sovietică, desigur, proclama că judecătorii sînt independenţi şi supuşi

hm Mi - , i | ; i t . / >rept procesual penal. Partea generală, Bucureşti, 1992, p. 68-76.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII.

doar legii. În realitate însă toţi judecătorii sovietici, la toate nivelurile, fără excepţie, erau alesi , pe cinci ani, nu pe viaţă. Unicul partid dispunea de monopolul de a propune candidaturile în vederea alegerii judecatorilor. Activitatea judecătoriilor şi modul în care judecătorii işi exercitau funcţiile erau supravegheate strict de partid, de Procuratura şi de Curtea Supremă, acestea din urmă fiind supravegheate de Prezidiul Sovietului Suprem. La sfîrşitul fiecărei perioade de cinci ani, Curtea Supremă făcea un raport de activitate in fata acestui Prezidiu, care avea competenţa de a da directivgenerale instanţei judecătoreşti supreme, de a-i prescrie o vigilenţă sporită privind unele sectoare de activitate, de a m ca directivele pe care aceasta le dădea instanţelor inferioar acest fel, Prezidiul avea competenţa de intervenţie şi de control activităţii Curţii Supreme, fapt care influenţa direct jurisprudenţa acesteia, iar prin ea şi activitatea celorlalte judecătorii (68). După adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova şi a legii privind suspendarea acţiunii unor articol Constituţia Republicii Moldova a apărut necesitatea obiectiva de a reorganiza pe principii noi sistemul organelor puterii şi al organelor de justiţie. Astfel, după depolitizarea instanţelor judecătoreşti, a fost lichidat elementul neprofesionist din cadrul justiţiei prin adoptarea de către Parlament la 18 octombrie a Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative în legătură cu desfiinţarea instituţiei de asesori populari. Tribunalele militare care activau pe teritoriul Republicii Moldova instanţe judecătoreşti ale URSS au fost trecute sub jurisdictia autorităţilor republicane (69). Începînd cu 1992, Republica Moldova intră într-un proces de reorganizare a sistemului organelor de ocrotire a normelor de drept care cuprinde în sine şi reforma judecătorească, adoptate în acest sens: Constituţia Republicii Moldova, privind organizarea judecătorească, Legea privind statutul judecătorului, Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, cu privire la colegiul de calificare şi atestare a judecătorilo gea cu privire la colegiul disciplinar şi răspunderea disciplinara a judecătorilor etc.

2 Definiţia şi trăsăturile sistemului judecătoresc Conform DEX-ului noţiunea de „sistem" presupune un ansamblu de elemente (principii, reguli, forţe etc.) dependente intre ele si formind un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gindire teoretică, reglementează clasificarea materialului intr-un domeniu de ştiinţe ale naturii sau face ca o activitate practica sa funcţioneze potrivit scopului urmărit. Prin urmare, sistemul judecătoresc reprezintă totalitatea instantelor Judecătoreşti. Articolul 115 din Constituţie şi articolul 15 din Legea privind organizarea judecătorească stabilesc ca instantele judecătoreşti: judecătoriile, curţile de apel şi Curtea Suprema de Justiţie. Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona instante judecătoreşti specializate. Astfel, prin noţiunea de „instanta Judecătorească" înţelegem organul de stat abilitat cu funcţia înfăptuirii justiţiei. Din această categorie sînt excluse Curtea Constituţională, Procuratura, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi arbitrajul, care au anumite atributii în legatura cu înfăptuirea justiţiei sau înfăptuiesc activităţi asemanatoare, dar distincte de justiţie (70.) În literatura de specialitate română noţiunea de autoritate judecatoreasca semnifică foarte clar justiţia ca funcţie distinctă şi ca sistem distinct. Justiţia ca sistem distinct reprezintă ansamblul instantelor chemate să înfăptuiască judecata. În doctrina rusă sistemul judiciar a fost definit ca totalitatea judecătoriilor statut unite într-un scop şi sarcini unice pentru înfăptuirea justiţiei, care se caracterizează prin interacţiunea tuturor acestor organe judecatoresti determinată de competenţa acestora sau ca totalitatea judecatoriilor unite prin relaţii de instanţă, care activează în baza principiilor democratice[...]. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova se arată că sistemul instanţelor judecătoreşti constituie baza autorităţii judecătoreşti, consfintite ca atare prin Constituţie şi legislaţia în vigoare, abilitate cu dreptul de a judeca procese civile, penale şi administrative în limita competenţelor conferite de lege Instanţele judecătoreşti formează un sistem unic prin interactiunea acestora în procesul de înfăptuire a justiţiei. Organizarea justiţiei se face pe grade de jurisdicţie. Între organizarea judecatorească (sistemul judecătoresc) şi organizarea justiţiei (siste gradelor de jurisdicţie) există o legătură indisolubilă, determinat de legislaţia de procedură, care stabileşte competenţa instanţelor şi forma procesuală de înfăptuire a justiţiei. Sistemul judiciar unic şi între organizarea judecătorească

.

iţU Organele de ocrotire a normelor de drept

şi activitatea procesual civilă sau penală a instanţelor există o strînsă legătură, însă aceasta nu presupune nicidecum subordonarea unei instanţe alteia dupa principiul ierarhizării. Principiul fundamental care domină structura organelor judecătoreşti şi funcţionarea lor este cel al independentei judecătorilor şi instanţelor judecătoreşti. Organizarea justiţiei se face potrivit unor forme proces prevăzute de legislaţia de procedură (civilă şi penală), care constau în anumite grade de jurisdicţie şi modalităţi de examinare a cauzelor penale, civile, economice, administrative, asigurinduse aflarea adevărului şi aplicarea justă a legii. Gradele de jurisdicţie reprezintă etapele prin care poate trece un caz în procesul înfăptuirii justiţiei. Legislaţia de procedură a Republicii Moldova prevede înfăptuirea justiţiei două sau trei grade de jurisdicţie, unde orice cauză după judecarea în prima instanţă se judecă în apel sau în recurs. Realizare primului grad de jurisdicţie - judecarea cauzei are loc obligatoriu pentru toate cauzele venite în instanta de judecată, iar următoarele grade de jurisdicţie pot avea loc numai in cazul în care cei interesaţi de cauză nu sînt satisfacute de hotărîrea primei instanţe şi utilizează o cale ordinară de atac in condiţiile legii. Prin urmare, organizarea justiţiei se face printr-un sistem de trei grade de jurisdicţie: 1) judecarea în fond; 2) judecarea în apel; 3) judecarea, în recurs, pentru unele categorii de cauze sau de două grade de jurisdicţie: 1) judecarea in fond 2) judecarea în recurs, pentru alte categorii de cauze în functie de obiectul litigiului şi instanţa de judecată care examineaza cauza in fond. Examinarea cauzei în fond are loc cu participarea nemijlocita a partilor şi a altor participanţi în urmai căreia instanţa de judecata rezolva esenţa litigiului prin sentinţă în cauze penale hotarirea în cauze civile, evaluînd probele prezentate de parti. Hotaririle instanţei în fond nu sînt definitive şi pot fi atacate cu apel sau după caz, cu recurs. Examinarea cauzei în apel are loc în instanţa de judecată ierarhic superioară, în completul colegial format din trei judecători cu participarea părţilor, ca rezultat al atacării hotărîrii primei instante în termenul prevăzut de lege, verificîndu-se legalitatea acesteia sub aspecte de fapt şi de drept, în urma judecării în apel, instanţa de judecată emite decizia prin care respinge apelul sau il admite, desfiinţînd hotărîrea primei instanţe. Decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege. Examinarea cauzei în recurs implică verificarea legalităţii, sub aspecte de fapt şi de drept, a hotărîrilor primei instanţe sau, dupa caz, a deciziei instanţei de apel, numai sub aspecte de drept, de catre instanţele de judecată superioare în mod colegial cu participarea părţilor. Instanţa de recurs se pronunţă prin decizie, care respinge recursul sau îl admite, desfiinţînd hotărîrea primei instanţe sau, după caz, şi a instanţei de apel. Decizia instanţei de recurs, de regulă, este definitivă. Recursul şi apelul sînt considerate căi ordinare de atac însă legea prevede şi alte modalităţi de examinare a cauzelor de către instanţele de judecată, numite căi extraordinare de atac care nu reprezintă noi grade de jurisdicţie, deoarece sînt exercitate împotriva hotărîrilor judecătoreşti definitive ca exceptie indiferent de faptul realizării tuturor gradelor de jurisdictie, în situaţii prevăzute de lege. Aceste modalităţi sînt:a)examinarea contestaţiei în anulare;b)examinarea recursului în anulare;c)examinarea în revizuire. Examinarea contestaţiei în anulare se face de către instanţa de recurs sau de altă instanţă care a pronunţat hotarirea definitivă a cărei anulare ce cere pentru vreunul dintre cazurile prevăzute de lege. Instanţa, constatînd că cererea de cont este întemeiată, admite în principiu contestaţia, dispune citarea părţilor şi poate desfiinţa hotărîrea a cărei anulare ce cere, procedînd la rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei in fond după casare, prin decizie sau, după caz, prin sentinţă - în cauze penale, şi prin hotărîre - în cauze civile. Examinarea recursului în anulare se înfăptuieşte de Curtea Supremă de Justiţie, în urma atacării hotărîrilor judecătoreşti definitive de către Procurorul General şi adjuntii lui în scopul înlăturării erorilor judiciare pe motive de drept expres arătate în lege. La judecarea recursului în anulare instanta de judecată supremă dispune prin decizie desfiinţarea hotaririi judecătoreşti, pronunţînd o nouă hotărîre, sau trimite cauza la rejudecare altei instanţe, în cazul admiterii acesteia. Examinarea în revizuire se face de către instanţa de fond în cauze penale, precum şi de instanţa

hm Mi - , i | ; i t . / >rept procesual penal. Partea generală, Bucureşti, 1992, p. 68-76.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII.

ierarhic superioară, in cauze civile, atunci cînd s-a comis o eroare judiciară determinata de circumstante de fapt ce nu corespund adevarului, printr-o hotărire judecatoreasca definitivă. Examinarea in revizuire presupuner o evaluare a materialului probator nou şi soluţionarea esentei cauzei. În cayul admiterii cererii de revizuire, instanţa de judecată anulează sau modifică hotărîrea precedentă prin sentinţă sau decizie.

$3. Instanţele judecătoreşti

3.1 Judecătoriile În Republica Moldova judecătoriile funcţionează în sectoare stabilite prin Legea privind organizarea judecătorească, nr. ii din 06.07.1995 şi sînt compuse din: preşedintele judecatoriei, vicepreşedinte, judecători şi aparatul auxiliar. Judecătoriiloe funcţionează în fiecare centru raional, în fiecare municipiu, iar în municipiul Chişinău în fiecare sector. Potrivit anexei nr. 1 la Legea privind organizarea judecătorească, în intreaga tara sunt 46 de judecătorii, dintre care 5 în capitală. Preşedinţii şi vicepreşedinţii judecătoriilor sînt numiţi în funcţie de catre Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii, pe un termen de 4 ani, aceştia pot deţine funcţiile respective pe durata a cel mult două mandate succesiv. Pe durata mandatului preşedintele judecătoriei exercita , in afara atribuţiilor decurgînd din calitatea sa de magistrat o serie de atribuţii de conducere şi de administraţie stabilite prin lege. Astfel, legiuitorul a prevăzut expres la articolul 27 al Legii privind organizarea judecătorească, atribuţiile preşedintelui judecătoriei, conform căruia acesta: judecă procesele şi prezidează şedinţele de judecată; organizează activitatea judecătoriei pentru asigurarea judecării cauzelor în termen rezonabil, constituie complete de judecată, distribuie judecăto alte sarcini; conduce activitatea de generalizare a practicii judiciare şi de ţinere a statisticii judiciare şi prezintă informaţii asupra acestor activităţi Curţii Supreme de Justiţie şi, respectiv, Ministerului Justiţiei; numeşte şi eliberează din funcţie angajaţii aparatului judecătoriei; asigură activitatea organizatorică a judecatoriei exercită controlul asupra întocmirii şi afişării, în termenul stabilit de norma procesuală, a informaţiei privind cauzele fixate pentru judecare, inclusiv obiectul acestora; organizează munca de perfecţionare a funcţionarilor din aparatul judecătoriei, ganizează stagieri şi activităţi de instruire în cadrul instanţ contextul programei de instruire iniţială şi continuă; consti după caz, complete pentru judecarea unor cauze privind anumite materii sau categorii de persoane; în caz de lipsă motivată a judecătorului de instrucţie sau în caz de admitere a cererii recuzare a acestuia, numeşte un judecător cu experienţă pentru a exercita atribuţiile lui, iar în caz de lipsă a judecătorului de instrucţie pe o perioadă mai îndelungată, pentru exercitarea atribuţiilor lui numeşte un judecător cu experienţă cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii; exercită controlul asupra lucrului cancelariei; organizează repartizarea aleatorie a cauzelor parvenite în instanţă spre examinare judecătorilor sau dupa caz, completelor de judecată, iar în cazul în care judecătorul completul căruia i-a fost repartizată cauza este în imposibili de a continua judecarea cauzei, redistribuie cauza altui jude sau complet de judecată; examinează petiţiile şi plîngerile ce ţin de conduita şi etica judecătorului; informează Consiliul Superior al Magistraturii despre abaterile disciplinare ale judecătorilor din instanţă; prezintă, pentru coordonare, Consiliului Superior al Magistraturii programul concediilor de odihnă anuale ale judecătorilor, acordă concediile de odihnă anuale şi recheama din concediu în condiţiile legii; este ordonatorul mijloacelor financiare ale judecătoriei şi organizează gestionarea eficientă a lor aproba statul de funcţii al aparatului instanţei judecătoreşti, coordonat de Ministerul Justiţiei; desemnează în judecătorie un judecator responsabil pentru relaţiile cu mass-media; exercită alte atributii conform legii. Aparatul instanţelor judecătoreşti se constituie din:

- cancilarie şi arhivă. - cancelaria şi arhiva asigură lucrările de secretariat la înfăptuirea justiţiei, generalizarea practicii judiciare, analiza statisticii judiciare precum şi alte lucrări necesare bune desfaşurări a activităţii instanţei ;

- sectia administrativă şi de documentare - serviciul documentare ţine evidenţa legislaţiei, a jurisprudenţei, precum şi gestiunea bibliotecii. Serviciul administrativ are în grijă

.

iţU Organele de ocrotire a normelor de drept

gospodarirea localurilor şi asigurarea condiţiilor materiale pentru deşfaşurarea activitaţii instanţelor judecătoreşti, precum şi gestiunea bunurilor.

Personalul aparatului este numit şi eliberat din funcţie de catre presedintele instanţelor judecătoreşti, în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu acesta este obligat să respecte atribuţiile de serviciu etica profesională şi confidenţialitatea informaţiei obţinute, pentru divulgarea informaţiei confidenţiale de serviciu, personalul aparatului instanţei judecătoreşti poartă răspundere in condiţiile legii. Structura şi statul de funcţii al aparatului instanţei judecătoreşti se stabilesc de Ministerul Justiţiei. Instantele judecătoreşti dispun de poliţie judecătorească, pusă în viciul lor de Ministerul Justiţiei. Necesarul de personal al poliţiei judecătoreşti, mijloacele pentru întreţinerea ei si regulamentul de serviciu se aprobă de Guvern la propunerea Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii.Politia judecătorească are următoarele atribuţii:- asigură paza localurilor, a altor bunuri ale instanţelor judecătoreşti, securitatea judecătorilor, a celorlalţi participanti la proces, ordinea publică în sediul instanţei şi la şedintele judecată;- execută aducerea forţată în instanţa judecătorească a persoanelor care se eschivează să se prezinte;- exercită controlul persoanelor la intrarea şi la eşirea din sediul instanţei judecătoreşti, inclusiv controlul corporal în condiţiile legii;- acordă asistenţă, potrivit legii, executorilor judecătoreşti în procesul efectuării actelor de executare;- asigură interacţiunea cu serviciile de escortare în instanţele judecătoreşti a persoanelor aflate sub arest, în probleme ce ţin de securitatea şi paza acestora;- premtîmpină şi asigură curmarea infracţiunilor şi contravenţiilor administrative în instanţele judecătoreşti şi în procesul efectuării actelor de executare;- execută deciziile şi indicaţiile preşedinţilor instanţelor judecătoreşti, iar în cazul şedinţelor de judecată, deciziile şi indicaţiile preşedintelui completului de judecată;- îndeplineşte şi alte însărcinări legate de înfăptuirea justiţiei. Judecătoriile judecă toate cauzele şi cererile, de natura penală, civilă, administrativă, contravenţională, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.

3.2. Curţile de apel

În Republica Moldova sînt cinci curţi de apel cu sediile Chişinău, Bălţi, Cahul, Bender şi Comrat. Fiecare curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie care cuprinde mai multe judecătorii. Curtea de apel este compusă din: preşedintele curţii de apel, 2 vicepreşedinţi, judecători şi aparatul auxiliar, acestea pot fi formate din mai multe colegii, după categoria cauzelor, sau dintr-un singur colegiu mixt. Colegiile se constituie din judecătorii curţilor de apel, componenţa acestora este aprobată de preşedintele Curţii prin ordin la inceputul fiecărui an. Componenţa completului de judecată poate fi modificată doar în condiţiile Codului de procedură penală, ale Codului de procedură civilă şi ale Codului contravenţional, prin încheiere motivată, preşedintele curţii de apel are dreptul să dispună, după caz, antrenarea judecătorilor din colegiu la judecarea unor cauze în alt colegiu. în activitatea lor colegiile sunt conduse de vicepreşedinţii curţilor de apel, de competenţa cărora pe lîngă funcţia respectivă, mai ţine şi: judecarea proceselor şi prezidarea şedinţelor de judecată ale colegiului pe care il conduce sau numirea în acest scop a unui judecător al curtii de apel, conducerea, în conformitate cu atribuţiile ce îi revin, activităţii colegiului şi a aparatului curţii de apel, organizarea activităţii colegiului pentru asigurarea judecării cauzelor în termen rezonabil solicitarea de la judecători a dosarelor pentru generalizarea practicii judiciare; exercitarea altor atribuţii, conform legii. La fel ca şi în cazul judecătoriilor, preşedinţii şi vicepreşedintii curtilor de apel sînt numiţi în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii pe un termen de 4 ani, cu posibilitatea de a deţine funcţia respectivă pe durata a cel

hm Mi - , i | ; i t . / >rept procesual penal. Partea generală, Bucureşti, 1992, p. 68-76.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII.

mult două mandate succesiv. Atribuţiile preşedintelui curţii de apel, cu mici excepţii, sînt asemănătoare cu cele ale preşedintelui judecătoriei (a se vedea pct. 3,1 din prezentul paragraf).

În materie penală, de competenţa curţilor de apel ţine: judecarea în primă instanţă a cauzelor penale privind infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii şi a infracţiunilor de război prevăzute la capitolul I al părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova, infracţiunile de comitere a unui act terorist finanţare a terorismului, infracţiunile de banditism şi de crearea sau conducere a unei organizaţii criminale etc; ca instan apel, judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţă de judecătorii; ca instanţă de recurs, judecă recurs împotriva hotărîrilor judecătoriilor, care, potrivit legii, nu atacate cu apel; soluţionează conflictele de competenţă apărute" între judecătorii; judecă cazurile de revizuire, date prin competenţa sa.Ca instanţe de drept comun, curţile de apel judecă în primă instanţă pricinile civile privind; declararea legalităţii unei greve recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărîrilor judecătoreşti străine, lichidarea şi suspendarea activităţii asociaţiilor obşteşti de nivel republican, încuviinţarea adopţiei copilul către cetăţeni ai Republicii Moldova domiciliaţi în strâinătate de către cetăţeni străini şi apatrizi, judecă litigiile privind contestările actelor juridice cu caracter normativ, hotărîrilor, acţiunilor (inacţiunilor) autorităţilor administraţiei publice din municipii ale consiliului municipal şi primăriei municipiului Chişinău funcţionarilor publici din cadrul acestora, ce lezează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor si organizaţiilor de asemenea de competenţa curţilor de apel ţine soluţionarea conflictelor de competenţă apărute între judecătoriile din circumscripţia lor, generalizarea practicii judiciare şi exercitarea altor atribuţii prevăzute de lege.

3.3. Curtea Supremă de Justiţie

Justiţia în Republica Moldova se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin alte instanţe judecătoreşti în conformitate cu Constituţia, Legea privind organizarea judecătorească, Legea cu privire la statutul judecătorului şi alte acte normative în vigoare. Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti, soluţionarea litigiilor apărute în cadrul aplicării legilor, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Prin activitatea sa, Curtea Supremă de Justiţie asigură respectarea principiului prezumţiei nevinovăţiei şi principiului supremaţiei legii, contribuiela constituirea unui stat de drept (75). Curtea Supremă de Justiţie este compusă din preşedinte, trei vicepreşedinţi, care sînt concomitent preşedinţi ai Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ şi, respectiv, Colegiul Penal şi 45 judecători (dintre care trei judecători exercită concomitent şi funcţia de vicepreşedinte al colegiului) care îşi desfăşoară activitatea în colegii şi în cadrul Plenului Curţii. Fiecare judecător al Curţii Supreme de Justiţie este asistat de un referent, care este licenţiat în drept, cu o vechime în specialitate de cel puţin 3 ani şi se selectează în bază de concurs. În cadrul Curţii Supreme de Justiţie funcţionează aparatul preşedintelui Curţii, direcţia de generalizare a practicii şi analiza a statisticii judiciare, direcţia de evidenţă a legislaţiei şi informatică, direcţia grefei, direcţia documentare şi direcţia economico-administrativă. Preşedintele, vicepreşedinţii Curţii Supreme de Justiţie, vicepreşedinţii colegiilor şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi in funcţie de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile. Preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii Supreme de Justiţie, vicepreşedinţii colegiilor Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi în funcţie pe un termende 4 ani, iar judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă - 65 de ani. Pentru a fi numit în funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie judecătorul trebuie să corespundă cerinţelor văzute de Legea cu privire la statutul judecătorului şi să aibă vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani. În cazul depistării unor probe incontestabile de

.

iţU Organele de ocrotire a normelor de drept

incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare a legislaţiei de către acesta sau de încălcare a procedurilor legale de selectare promovare a lui, Consiliul Superior al Magistraturii este anunţat de către Preşedintele Parlamentului, în temeiul un Comisiei juridice, pentru numiri

şi imunităţi, în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii. în cazul apariţiei unor circumstanţe care necesită o examinare suplimentară sau în cazul vacanţei Parlamentului, Consiliul Superior al Magistraturii este anunţat despre prelungirea acestui termen cu 15 zile si începutul sesiunii.Conducerea Curţii Supreme de Justiţie, după cum am mai menţionat, este exercitată de către preşedintele Curţii, vicepresedintii Curţii şi de către cei trei vicepreşedinţi ai colegiil. Presedintele Curţii Supreme de Justiţie exercită următoarele atributii:-convoacă şi prezidează şedinţele Plenului Curtii, prezidează completul de judecată, asigură executarea hotaririlor adoptate;-numeşte judecătorii Curţii responsabili de întocmirea rapoartelor asupra cauzelor ce se vor judeca în Plen;-propune spre aprobare Plenului obligaţiile de serviciu ale vicepreşedinţilor Curţii - preşedinţi ai colegiului şi vicepreşedinţilor colegiului;-coordonează lucrul colegiului lărgit al Curţii, numeste membrii Curţii responsabili pentru întocmirea rapoartel asupre cauzelor de complexitate deosebită ce se vor judeca în colegii-coordoniaza lucrul de generalizare a practicii judiciare si analiza a statisticii judiciare şi face propuneri Plenului privitor la darea hotaririlor explicative; -organizeaza efectuarea altor lucrări ce ţin de competenţa Curtii-reprezinta Curtea Supremă de Justiţie în relaţiile cu alte autoritati si instituţii publice atît din ţară, cît şi de peste hotare;-informeaza Consiliul Superior al Magistraturii asupra posturilor vacante de membri ai Curţii, aprobă lista funcţiilor, care urmeaza să fie suplinite în bază de concurs;-in conformitate cu legea, se numeşte şi eliberează din functie angajatii aparatului Curţii, asigură respectarea disciplinei de catre acestia si aplică, după caz, sancţiuni disciplinare faţă de ei; -este ordonatorul mijloacelor financiare ale Curţii;-exercita alte atribuţii prevăzute de lege. -In absenţa Preşedintelui Curţii, funcţiile acestuia le exerci-ta unul dintre vicepreşedinţi, în temeiul unei dispoziţii emise de Preşedintele Curţii.Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ, şi Colegiul Penal sînt conduse de cîte un preşedinte şi un vicepreşedinte, avind următoarele atribuţii: -prezideaza completul de judecată; -fixează termenele de desfăşurare a şedinţelor de judecată în cauzele date prin lege în competenţa colegiului şi repartizează dosarele membrilor colegiului, organizează pregătirea şi desfăşurarea sedinţelor de judecată şi asigură executarea hotărîrilor judecătoreşti, exercită controlul asupra întocmirii şi afişării, în termenul stabilit de norma procesuală, a informaţiei privind cauzele fixate pentru judecare, inclusiv obiectul acestora;-formează completele de judecată şi programează şedinţele acestora,-informează Preşedintele Curţii asupra cauzelor de complexitate judecarea cărora, conform legii, cere întocmirea rapoartelor de catre membrii Curţii.-organizeaza activitatea colegiului în limitele prevazute de lege;-stabileşte obligaţiile de serviciu ale angajaţilor aparatului Curţii, care deservesc colegiul, efectuiaza, după caz , transferarea angajaţilor În cadrul colegiului si modificarea oblogaţiilor lor de serviciu; -organizează lucrul de generalizare a practicii judiciare şi analiză a statisticii judiciare şi prezintă rezultatele pentru dezbateri la şedinţele colegiului, face propuneri Plenului privitor la darea hotărîrilor explicative;-organizează executarea dispoziţiilor Plenului şi Preşedintelui Curţii, în conformitate cu legea;-prezintă Plenului informaţii privind activitatea colegiului. In conformitate cu articolul 2 al Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Curtea exercită următoarele atribuţii:ca instanţa de recurs judecă hotărîrile curţilor de apel; judecă recurşurile în anulare împotriva hotărîrilor judecătoreşti în

hm Mi - , i | ; i t . / >rept procesual penal. Partea generală, Bucureşti, 1992, p. 68-76.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII.

condiţiile şi pentru motivele prevăzute de lege; judecă în primă instanţă cauzele atribuite prin lege în competenţa sa (ex. judecă în prima instanţă cauzele penale privind infracţiunile săvîrşite de Preşedintele Republicii Moldova); sesizează din oficiu sau la propunerea instanţelor judecătoreşti Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice; generalizează practica judiciară, analizează statistica judiciara şi dă explicaţii din oficiu în chestiunile de practică judiciară ce nu ţin de interpretarea legilor şi nu au caracter obligatoriu pentru judecători; examinează informaţiile preşedinţilor instanţelor inferioare privind efectuarea justiţiei de către acestea; acordă asistenţă metodică judecătorilor în chestiunile aplicării legislaţiei; exercită în limitele competenţei sale atribuţii care derivă din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte; exercită alte atribuţii conform legii. Plenul este constituit din toţi judecătorii Curţii. În cauzele civile, comerciale si de contencios administrative, rolul Plenului în aplicarea unitară a legii se realizează. În principal. Pe calea recursului. În acest fel, Plenul exercita contrulul judiciar ordinar asupra deciyiilor pronuntate in ordine de apel la desesizare Codul Civil, Comercial si de Contencios Administrativ lărgită sau a Colegiului economic lărgit, în situaţiile în care se constată că soluţionarea cauzei poate conduce la o contradicţie cu o hotărîre anterioară a instanţei supreme sau că se ridică o problemă importantă de drept, ori că soluţionarea pricinii prezintă un interes deosebitpractica judiciara sau pemtru evaluarea dreptului. Astfel hotarirea Plenului pot influenta in mare masura solutiile pronuntate in cauze similare de organelle judiciare inferioare. Mai mult decit atit, instantele supreme ii revine rolul de reglare adivergentilor de jurisprudenta, exeistente la nivelul instantelor inferioare. Prin urmare, poziţia instanţei supreme în ierarhia judiciara depăşeşte cadrul unor cazuri izolate, constituind o importanta functie de orientare si ghidare a jurisprudentei. In acelasi timp, jurisprudenta instantei supreme trebuie san fie constatata intr-un anumit sens, adica unitara, orice contradictie fiind de natura principiului sigurantei raporturilor civile. În cauzele penele, Plenul judecă recursurile în anulare declarate impotriva hotărîrilor irevocabile de condamnare, de achitare sau de incetare a procesului penal asupra legalitatii carora s-a pronuntat Colegiul penal largit al Curtii Supreme de Justitie. De asemenea, Plenul exercita un rol important la formarea si mentinerea unei jurisprudentei unitare in materie civila, comerciala si de contencios administrative, si penal prin examinarea rezultatelor generalizarii practicii judiciare si prin adoptarea hotaririlor cu caracter explicativ. Jurisprudenta create de instanta suprema constitue o calauza pentru judecatorii instantelor inferioare in interpretarea si aplicarea corecta a normelor substantial si procesual. 3.4. Judecătoriile specializate

Articolul 15 aliniatul 2 al Legii privind organizarea judecatoreasca stabileşte că în Republica Moldova pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona judecătorii specializate; în cadrul instanţelor judecătoreşti pot funcţiona colegii sau complete de judecată specializate. Judecătoriile specializate sînt parte componentă a sistemului judecătoresc.Astfel, avînd statut de judecătorii specializate pe teritoriu Republicii Moldova, activează:-Judecătoria Militară;-Judecătoria Comercială de Circumscripţie. Judecătoria Militară - funcţionează în municipiul Chisinau, circumscripţia căreia cuprinde toate raioanele, oraşele, municipiile Republicii Moldova şi care, după caracterul activitatii se asimilează judecătoriilor. Societatea în permanenţă a conştientizat şi a aplicat pentru militari reguli de conduită - pe cît de dure, pe atît de onorante. La rîndul lor cei care deveneau soldaţi, unii numai pe perioade scurte de timp, alţii făcînd o carieră din aceasta, s-au supus acestor reguli pe care le-au transmis din generaţie în generaţie, rezultînd în timp adevărate coduri de conduită cu sancţiuni graduale pentru cei care le încălcau în funcţie de gravitate dar şi cu recompense şi în special cele morale. Cei ce se aflau interiorul sistemului juridic militar pot afirma cu certitudi ca aceste lucruri nu le poate simţi decît un militar şi le poate judeca „cu sabia adevărului, ţinînd cont doar de felul în care se înclina balanţa dreptăţii" doar un magistrat militar, poziţie subiectiva dar realistă.

.

iţU Organele de ocrotire a normelor de drept

Pentru raţiuni de această natură s-a considerat ca militarii care incalcă legile şi regulamentele militare să fie cercetaţi şi judecaţi de oameni care cunosc intimitatea vieţii ostăşeşti, dată fiind pregtătirea lor militară şi juridică. Aceştia sînt în măsură să ia cele mai adecvate măsuri pentru

sancţionarea faptelor penale, contribuind pe această cale la întărirea instituţiei militare şi a ca-pacităţii de apărare a ţării, să acţioneze astfel încît să se menţină constant încrederea subordonaţilor în competenţa eşaloanelor superioare factor hotărîtor în menţinerea ordinii şi disciplinei militare. Anume din acest considerent judecătoria militară judecă că în prima instanţă cauzele privind infracţiunile, prevăzute de Partea specială a Codului penal, săvîrşite de: persoane din efecectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri ai Armatei Naţionale, din efectivul Trupelor de Carabinieri (trupele de interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului Grăniceri, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare, supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor alte persoane referitor la care există indicaţii speciale în legislţie. (77). Judecătoria Comercială de Circumscripţie - îşi desfăşoară activitatea în circumscripţii în cadrul cărora sînt incluse toate raioanele, oraşele şi municipiile Republicii Moldova. Judecătoria Comercială de Circumscripţie înfăptuieşte justiţia la soluţionarea pricinilor de contestare, în condiţiile legii a hotărîrilor arbitrale; de eliberare a titlurilor de executare silită a hotărîrilor arbitrale; privind reorganizarea sau dizolvarea persoanei juridice; privind apărarea reputaţiei profesionale în activitatea de întreprinzător şi în activitatea economică.. Totodată, în competenţa instanţei judecătoreşti comerciale pot fi date prin lege şi alte categorii de pricini. Hotărîrile pronunţate în prima instanţă de Judecătoria Comercială de Circumscripţie pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Chişinău.

Molul IVADMINISTRAREA JUDECĂTOREASCĂ ŞI ORGANEI.E CHEMATE SĂ ASIGURE

REALIZAREA POLITICII DE STAT ÎN SFERA JUSTIŢIEI

I. Statutul juridic al magistraţilor

Au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor, judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti din ţară şi de la instanţele judecătoreşti internaţionale, inclusiv judecătorii de instrucţie. În limbajul bişnuit termenul „magistrat" include o categorie mai largă de funcţionari cu răspundere atît în domeniul justiţiei cît şi al administraţiei centrale de specialitate, acesta fiind şi sensul original al termenului magistrat care derivă de la latinescul „magistratus”. Respectiv termenul magistrat poate fi privit sub doua aspecte în sens larg şi în sens îngust. Aşadar, în sens larg sau strict juridic, termenul magistrat include atît judecătorii, cît şi altle categorii de funcţionari din cadrul administraţiei. În sens îngust, prin corpul magistraţilor se înţelege totalitatea judecătorilor din ţară şi din instanţeleinternaţionale. Astfel, analizînd principiul separaţiei puterilor de stat putem spune că puterea în Republica Moldova se împarte în legislativă, executivă şi judecătorească, respectiv judecătorul este unicul purtător al puterii judecătoreşti în stat. Deoarece judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, fiind independent, imparţial şi inamovibil, se supune numai legii. Aşa încît orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor.

hm Mi - , i | ; i t . / >rept procesual penal. Partea generală, Bucureşti, 1992, p. 68-76.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII.

1.1 Drepturile şi obligaţiile judecătorilor

Analizînd multitudinea drepturilor şi obligaţiilor, putem spune că acestea sînt precizate în detaliu atît în Legea cu privire la statutul judecătorului, Codul de etică al judecătorului, cît şi în Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, totodată, în acelaşi context fiind prevăzute şi unele exigenţe, incompatibilităţi pentru judecători. E ştiut că judecătorul deţine o funcţie publică, funcţie care îi stabileşte locul şi rolul judecătorului în cadrul serviciului public, adică justiţie, conferindu-i acestuia un şir de drepturi şi obligaţii, înaintîndui totodată şi un complex de restricţii şi exigenţe. Principalele drepturi recunoscute judecătorilor pot fi:-în procesul înfăptuirii justiţiei judecătorii au împuterniciri stabilite de legislaţie;-cerinţele şi dispoziţiile judecătorilor legate de înfăptuirea activităţii judecătoreşti sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice. Neîndeplinirea lor atrage răspunder văzută de lege;-judecătorii au dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate sau la alte organizaţii pentru reprezentarea intereselor, perfecţionarea profesională şi apărarea statutului lor;-judecătorul are dreptul la instruire continuă în mod gratuit, în limitele stabilite de lege. Judecătorul este subiectul împuternicit prin lege în vederea rezolvării cauzelor, realizînd prin hotărîrile pronunţate de săvîrşirea tragerii la răspundere juridică(administrativă, penală, civila) prin aplicarea pedepsei celui vinovat. în acelaşi timp, cînd este cazul judecătorul achită inculpatul sau dispune clasarea procesului penal, aplică sau refuză aplicarea sancţiunilor administrative, fie respinge acţiunea civilă (79). Altfel, la înfăptuirea justiţiei judecătorii încuviinţează îndeplinirea, tuturor activităţilor îndeplinite de ceilalţi participanţi la proces pînă la judecată şi în cursul judecăţii. În exercitarea atribuţiilor cu care este învestit potrivit legii, judecătorul are următoarele obligaţii:- judecătoriii sînt obligaţi să execute întocmai cerinţele legii la înfăptuirea justiţiei, să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, onoarei şi demnităţii lor, apărarea intereselor societăţii, să fie nepărtinitori;-judecătorii în exerciţiul funcţiunii, precum şi în afara relaţiilor de serviciu, sînt datori să se abţină de la fapte care ar putea să discrediteze justiţia, să compromită cinstea şi demnitatea de judecător, ori să provoace îndoieli faţă de obiectivitatea lor (80). -să-şi îndeplinească îndatoririle şi funcţiile de serviciu profesionist. competent, inclusiv toate sarcinile administrative toate conform legii;-să-şi menţină la nivel înalt şi să-şi perfecţioneze permanent cunoştinţele, competenţele şi abilităţile profesionale prin autoinstruire continuă şi educaţie întru executarea adecvată a îndatoririlor de administrare a justiţiei. - să decidă prompt, eficient şi obiectiv în toate cauzele judiciare, acţionînd cu diligentă şi în timp util, să respecte termenele legale, iar în cazul în care legea nu prevede astfel de limite, să-şi îndeplinească îndatoririle într-o perioadă de timp rezonabilă; - să păstreze secretul profesional ce ţine de deliberările sale şi de informaţiile confidenţiale obţinute în timpul îndeplinirii atribuţiilor legate de şedinţele de judecată şi în afara acestora; - să întreprindă, în exerciţiul funcţiei, măsurile necesare pentru păstrarea sau sigilarea cuvenită a informaţiilor, materialelor confidenţiale obţinute potrivit legii şi să asigure prevenirea dezvăluirii neautorizate a acestora; - să respecte egalitatea cetăţenilor în faţa legii, asigurîndu-le un tratament juridic nediscriminatoriu, să apere demnitatea integritatea fizică şi morală a tuturor persoanelor care participă în orice calitate, la procedurile judiciare; - să-şi exercite responsabilităţile juridice ce îi revin în măsura în care să se asigure de aplicarea corectă a legii şi instrumentarea cauzelor în mod echitabil, eficient şi fără întîrziere (81). - judecătorii sînt obligaţi să depună, în condiţiile legii, declaraţia cu privire la venituri şi proprietate; - neîndeplinirea de către judecător a obligaţiilor sale at ge răspunderea prevăzută de lege.

Restricţiile de serviciu înaintate unui judecător sînt: să ocupe orice altă funcţie publică sau

privată, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice; să fie deputat în Parlament sau consilier în autoritatea administraţiei publice locale; să facă parte din partide şi din alte organizaţii social-politice sau să desfăşoare activităţi cu caracter politic, să colaboreze la activităţi ce contravin jurămîntului de judecător; să desfăşoare activitate de întreprinzător, să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase; să efectueze orice activitate legată de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lui şi interesul public de înfăptuire a justiţiei, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus, în scris, la cunoştinţa preşedintelui instanţei sau, după caz, a fost comunicat Consiliului Superior al Magistraturii.

În activitatea sa judecătorul poate colabora la publicaţii de specialitate cu caracter literar, ştiinţific sau social, ori la emisiuni audioviyuale, fiindui interzis ca în studiile, articolele şi inter-venţiile sale să se pronunţe cu privire la problemele curente de politică internă.

O altă restricţie specială este că judecătorul nu este în drept să prezinte reprezentanţilor mass-media informaţii despre cauzele aflate în procedura de examinare în instanţa judecătorească decît prin intermediul judecătorului responsabil pentru relaţiile cu mass-media .

1.2 Condiţiile şi modul de numire în funcţie a judecătorilor Articolul 9 al Legii cu privire la statutul judecătorului menţionează că în Republica Moldova

posturile de judecător pot fi ocupate doar pe bază de concurs. Ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul serviciilor publice se face prin concurs, promovare

sau transfer (83). Dacă analizăm aceste trei modalităţi de ocupare a funcţiei publice putem spune că caracteristic

pentru ocuparea funcţiei vacante de judecător este ca modalitate concursul.Însă nu excludem ca modalităţi de ocupare a funcţiei de judecător promovarea şi trasnferul care se deosebeşte de prima prin faptul că persoanele promovate în altă funcţie sau transferate în altă instanţă judecătorească, nu depun jurămîntul. Totodată, promovarea se face doar în baza de concurs şi numai cu acordul judecătorului (ca şi transferul).

În conformitate cu prevederile articolului 6 al Legii cu privire la statutul judecătorului, la funcţia de judecător poate candida persoana care deţine cetăţenia Republicii Moldova, are domiciliul în ţara şi întruneşte următoarele condiţii:

- are capacitate de exerciţiu}- este licenţiată în drept;- a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei;- nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie;- cunoaşte limba de stat;- este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, conform certificatului medical

de sănătate.Prin derogare de la condiţia de a absolvi Institutul Naţional al Justiţiei, poate candida la funcţia de

judecător persoana care a activat cel puţin ultimii 5 ani în calitate de deputat, membru al Curţii de Conturi, profesor titular de drept în instituţiile de învăţămînt superior acreditate, procuror, anchetator, ofiţer de urmărire penală, avocat, avocat parlamentar, notar, jurisconsult, referent al judecătorului, executor judecătoresc, consultant (consilier) al instanţei judecătoreşti sau grefier, precum şi în funcţiile de specialitate juridică în aparatul Curţii Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistraturii sau al autorităţilor publice, şi care au promovat examenul de capacitate, în condiţiile legii în faţa colegiului de calificare. Numărul de locuri scoase la concurs pentru această categorie de candidaţi se stabileşte de către Consiliul Superior al Magistraturii şi nu poate depăşi 20 la sută din numărul total de locuri într-o perioadă de trei ani. Pe cînd, la funcţia de judecător al Curţii de Apel s-au judecător al Curţii Supreme de Justiţie poate candida persoana care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 6 ani, şi respectiv, 10 ani. Pentru a participa la concursul pentru suplinirea postului de judecător, candidatul adresează , în termen de 60 de zile de la publicarea datei concursului, o cerere scrisă Consiliului Superior al

Magistraturii, care îl înregistrează în calitate de participant la concurs. Astfel, pentru a participa la concurs, candidatul depune următoarele acte: curriculum vitae; copia diplomei; atestatul de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei (în cazul existenţei acestuia); copia carnetului de muncă (în cazul existenţei acestuia); cazierul judiciar; certificatul medical de sănătate; declaraţia cu privire la venituri şi proprietate; referinţa de la ultimul loc de muncă sau de studii. Concursul pentru suplinirea posturilor vacante de judecător este organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza regulamentului aprobat de către acesta, care trebuie să prevadă criterii obiective de selectare a acelor mai buni candidaţi. Data, locul şi modul de desfaşurare a concursului se comunică cu cel puţin 90 de zile înainte de data concursului, prin intermediul mass-mediei şi prin pagina web. Consiliul Superior al Magistraturii asigură publicarea periodică în Monitorul Oficial al R.M. a informaţiei privind posturile vacante de judecător în instanţele judecătoreşti în vederea ocupării acestor posturi. Absolvenţii Institutului Naţional al Justiţiei participă la concursul pentru suplinirea posturilor vacante de judecător pe baza atestatului, conform mediei generale obţinute. Persoanele care au vechime necesară în specialitatea juridică pentru a candida la funcţia de judecător participă la concurs pe baza rezultatelor examenelor de capacitate, care constă în probe orale în materia de drept procesual civil şi procesual penal, de drept civil, penal, administrativ, constituţional, al muncii

referitor la statutul judecătorului şi organizarea judecătorească întocmirea a două documente procesuale, cu rezolvarea un cauze concrete; susţinut, în condiţiile legii, în faţa colegiului de calificare, pentru fiecare categorie de persoane menţionate anterior (absolvenţii Institutului Naţional al Justiţiei, persoanele care au vechimea necesară în specialitatea juridică pentru a candida la funcţia de judecător), concursul este organizat în conformitate cu numărul de posturi vacante repartizate de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru fiecare categorie separat. Judecătorii judecătoriilor, judecătorii de instrucţie şi jucătorii curţilor de apel se numesc în funcţie, din numărul candidaţilor selectaţi prin concurs, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Candidaţii selectaţi, care întrunesc condiţiile specificate la articolul 6 al Legii cu privire la statutul judecătorului, se numesc în funcţia de judecător iniţial pe un termen de 5 ani, după expirarea termenului de 5 ani, judecătorii sînt numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă de 65 de ani. Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi de către Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcţia de judecător pe 5 ani sau pînă la atingerea plafonului de vîrstă şi numai în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă de încălcare de către acesta a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare a lui. Refuzul de numire în funcţie sau de reconfirmare în funcţie se face în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii. În cazul apariţiei unor circumstanţe care necesită o examinare suplimentară, Preşedintele Republicii Moldova anunţă Consiliul Superior al Magistraturii despre prelungirea termenului indicat cu 15 zile. La propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii. Preşedintele Republicii Moldova emite un decret privind numirea în funcţia de judecător în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii repetate.

2. Răspunderea juridică a judecătorilor

Răspunderea ca noţiune are un conţinut complex, tratat pe larg, din diferite perspective, în cadrul mai multor ştiinţe, în încercarea de a clarifica şi a aprofunda cîte o faţetă a acestui concept. Răspunderea, ca şi responsabilitatea, sînt noţiuni filozofice a căror conţinut s-a circumscris, de cele mai multe ori, cu ajutorul noţiunilor de „liber arbitru, discernămînt şi liberate". Altfel spus,

responsabilitatea unui individ sau tragerea lui la răspundere pentru anume faptă nu se poate concepe decît în condiţiile în care acesta a acţionat liber şi în deplină cunoştinţă de cauză. Răspunderea juridică a fost definită ca o situaţie juridică (84), ca un raport juridic sau ca o instituţie juridică complexă, ca un sistem complex de norme (85). Ea constă în reacţia de reprimare venită din partea societăţii faţă de o acţiune umană care contravine unei norme, acţiune imputabilă, în principal, individului. Doctrina românească a îmbrăţişat, în mod predominant, opinia că răspunderea juridica reprezintă un raport juridic de constrîngere care are ca obiect sancţiunea juridică (86), ca un complex de drepturi şi obligaţii conexe care se nasc - potrivit legii - ca urmare a săvîrşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrîngerii de stat, prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumărilor membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept . Dacă sa analizăm în amănunte răspunderea juridică putem spune că ea poate lua forma răspunderii: disciplinare, contravenţionale, penale şi patrimoniale (civile).

Însă, ţinînd cont de principiile independenţei, inamovibilităţii şi inviolabilităţii, personalitatea judecătorului este inviolabilă. Adică judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia sa exprimată în înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărîrea pronunţată dacă nu va fi stabilită, prin sentinţă definitivă, vinovăţia lui de abuz criminal.

Cunoaştem cu toţii că răspunderea penală este cea mai gravă forma a răspunderii juridice, datorită acestui fapt în cazul judecătorilor urmărirea penală împotriva acestora poate fi pornită doar de Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, al Parlamentului, în condiţiile Codului de procedură penală. Dacă se declanşează urmărirea penală pe un judecător acesta este suspendat din activitatea pe care o desfăşoară pe perioada realizării cercetărilor pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii în cauza respectivă. În cazul în care se constată nevinovăţia judecătorului atunci acesta este repus în funcţie cu achitarea unui salariu mediu lunar pentru perioada suspendării sale.

Datorită inviolabilităţii persoanei judecătorului, acesta nu poate fi reţinut, supus aducerii silite, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau tras la răspundere penală fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii şi a Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, al Parlamentului. Judecătorul poate fi supus răspunderii administrative in cazul comiterii unei fapte care ia forma unei contravenţii şi este sancționat contravenţional numai de către instanţa de judecaţi cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul reține în care este bănuit că a săvîrşit o contravenţie urmează a fi eliberat imediat după identificare. În dieptul muncii s-a fundamentat răspunderea disciplinară și raspunderea patrimonială (materială). Răspunderea disciplinară intervine în cazul în care un salariat savîrşeşte cu vinovăţie o abatere disciplinară. Răspunderea disciplinară este o răspundere de natură contractuală, bazată pe contractul de muncă. Sancţiunile disciplinare pot merge de la nustrare şi avertismentul scris pînă la concediere. Răspunderea disciplinară işi are izvorul prioritar în normele Codului Muncii. Răspunderea patrimonială, ca şi cea disciplinară, îşi are izvorul la fel în Codul Muncii. Aceasta constă în obligaţia salariaților de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Atunci cînd s-a constatat săvîrşirea unei fapte ilicite, persoana vinovată va trebui sa suporte o sancţiune corespunzătoare. Sancținea reprezintă instrumentul de realizare a răspunderii juridice, obiectul acestui raport juridic de constrîngere, iar scopul sancțiunii poale fi represiv, preventiv, educativ sau reparatoriu. Judecătorii sînt traşi la răspundere disciplinară pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportările care dăunează interesului serviciului şi prestigiului justiției. Abaterile disciplinare sînt exhaustiv enumerate la articolul 22 din Legea cu privire la statutul judecătorului, astfel încît este considerată abateri disciplinară:

- Incălcarea obligaţiei de imparţialitate; - Imixtiunea în activitatea altui judecător sau intervenţiil

de orice natură pe lîngă autorităţi, instituţii sau funcţionari penntru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvariii intereselor personale sau ale membrilor familiei altfel deci în

limitele prevederilor legale în vigoare;- nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialitații lucrărilor care au acest caracter;- activităţile publice cu caracter politic;- nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleat a dosarelor;- încălcarea, din motive imputabile, a termenelor de examinare a cauzelor aflate în procedură sau încălcarea normelor imperative ale legislaţiei;- încălcarea prevederilor legale referitoare la obligaţivitatea depunerii declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate;- refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de servic- încălcarea termenelor de redactare a hotărîrilor judecătoreşti şi de transmitere a copiilor de pe acestea participanților la proces;- nepublicarea, din motive imputabile judecătorul hotărîrii judecătoreşti pe pagina web din internet a instanţei decătoreşti prin intermediul Programului Computerizat de Gestionare a Dosarelor;- absenţele nemotivate de la serviciu, întîrzierea ori plecarea de la program;- atitudinea nedemnă, în timpul exercitării atribuţiilo serviciu, faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau alţi participanţi la proces;- încălcarea normelor Codului de etică al judecătorul- nerespectarea de către preşedintele instanţei a obligatiei de a raporta Consiliului Superior al Magistraturii abaterile disciplinare ale judecătorilor;- exploatarea poziţiei de judecător în scopul obţinerii de foloase necuvenite;- Încălcarea prevederilor referitoare la incompaubilităţile și interacţile care îi privesc pe judecători; - expunerea în public a acordului sau a dezacordului cu hotărîrile colegilor în scopul imixtiunii în activitatea acestora. Anularea sau modificarea hotărîrii judiciare nu atrage răspunderea dacă judecătorul care a pronunţat-o nu a încălcat intenționat legile, excepţie fac cazurile în care legea a fost încălcată cu neglijență cauzînd persoanelor prejudicii materiale sau morale. În aceste situaţii, statul este cei care răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului, garantate de Constituţie şi de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Pentru repararea prejudiciului, persoana are dreptul să înainteze acțiunea împotriva statului, reprezentat de Ministerul Finanțelor. Totodată, răspunderea statului nu înlătură răspunderea judecătorilor care şi-au exercitat atribuţiile cu rea-credinţă sau neglijență gravă, după ce a acoperit prejudiciul în temeiul hotărîrii judecatoreşti irevocabile, statul poate înainta, în condițiile legii, o acţiune în regres împotriva judecătorului care, cu rea credință sau din neglijenţă gravă, a săvîrşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. Pentru abaterile comise judecătorului îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:

- avertisment;- mustrare;- mustrare aspră;- retrogradare;- eliberare din functie;- eliberare din funcție de presedinte, vicepreședinte.

Eliberarea din funcţie se aplică în cazul comiterii de către judecător a unei abateri disciplinare ce afectează imaginea sistemului judecătoresc sau în cazul comiterii repetate a abaterilor specificate în lege. În cazul în care preşedinţii (vicepreşedinţii) judecătorilor sau ai curţilor de apel, din motive neîntemeiate, nu-şi îndepli atribuţiile (funcţiile) prevăzute de Legea privind organizare decătorească sau în cazul nerespectării de către ei a obligaţi a raporta Consiliului Superior al Magistraturii abaterile disciplinare ale judecătorilor ei sînt eliberaţi din funcţie. În acelaşi mod sînt eliberaţi din funcţie preşedintele şi vicepreşedintele Curții Supreme de Justiţie pentru neîndeplinirea atribuţiilor prevazute de Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie.Sancţiunea disciplinară se aplică judecătorului în termen de 6 luni de la data depistării abaterii

disciplinare, dar nu mai tîrziu de un an de la data comiterii ei, iar în cazul în care di hotârîre definitivă a unei instanţe judecătoreşti naţionale sau internaţionale rezultă comiterea de către judecător a unei a disciplinare, sancţiunea disciplinară se aplică în termen de de la data devenirii definitive a hotărîrii instanţei judecat naţionale sau internaţionale. Examinarea cazurilor privin răspunderea disciplinară a judecătorilor ţine de competenţa colegiului disciplinar al judecătorilor. Anularea sancţiunii disciplinare are loc în cazul în care timp de un an de la data aplicării sancţiunii disciplinare judecătorului nu i se va aplica o nouă sancţiune disciplinară, se consideră că el nu a fost supus sancţiunii disciplinare. Acestea se face la propunerea persoanei care a intentat procedura di nară, precum şi din iniţiativa colegiului disciplinar care a sancţiunea disciplinară, la expirarea a cel puţin 6 luni de 1a data aplicării sancţiunii, colegiul disciplinar o poate anula înainte de termen dacă judecătorul sancţionat nu a comis o nouă abatere disciplinară, a dat dovadă de o conduită ireproşabilă şi de atitudine conştiincioasă faţă de îndeplinirea obligaţiunilor sale.

3.Suspendarea și eliberarea din funcție a judecătorului.

Datorită principiului inamovibilităţii, judecătorii pot deţine funcția pina la atingerea plafonului de vîrstă de 65 de ani. însă, pe parcursul activităţii, împuternicirile acestuia pot fi suspendate, prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă:

- În privinţa lut se începe urmărirea penală, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii în cauza respectivă - în acest caz, dacă nu a fost probată vinovăţia judecătorului, sau a fost pronunţată o hotărîre de achitare ori de încetare a procesului penal, suspendarea din funcţie încetează şi judecătorul este repus în toate drepturile avute anlerior;

- Este recunoscut absent fără veste prin hotărîre judecătorească definitivă;- Participă la campania preelectorală în calitate de candidat pentru autoritatea publică sau

autoritatea administraţiei publice locale şi est o ales în aceste autorităţi; - I se acordă concediu de maternitate şi pentru îngrijirea copilului pe un termen de pînă la 3

ani.iLa expirarea termenului pentru care judecătorul a fost suspendat din funcţie, in cazul concediului de maternitate şi pentru ingrijirea copilului sau în cazul participării la campania preelectorală, acestuia i se acordă funcţia de judecător pe care a deţinut-o pină la suspendarea sau, cu consimţămîntul judecătorului, i se acordă o alta functie de judecător echivalentă. Eliberarea judecatorului din funcție poate surveni în cazurile:

- Depunerea cererii de demisie din proprie iniţiativă - se consideră demisia a judecătorului plecarea onorată a judecătorului din funcție, dacă atesta, în exerciţiul funcţiunii şi în afara relațiilor de serviciu, nu a comis fapte ce discreditează justiţia sau compromit cinstea demnitatea de judecător;

- Depunerea cererii de demisie la reorganizarea sau dizolvarea instanței judecătorești;

- depunerii cererii de demisie în legătură cu atingerea virstei de pensionare;- transferului într-o altă funcţie în condiţiile legii;- incapacităţii profesionale;- comiterii unei abateri disciplinare specificate în Legătură cu privire la statutul judecătorului;- pronunţării hotărîrii definitive de condamnare;- pierderii cetăţeniei Republicii Moldova;- nerespectării restricţiilor de serviciu;- constatării incapacităţii de muncă, dovedite prin certificat medical;- expirării împuternicirilor în legătură cu nenumirea judecătorului pînă la atingerea plafonului de vîrstă, precum şi în legătură cu atingerea de către acesta a plafonului de vîrstă;- constatării, prin hotărîre judecătorească definitivă, a caparităţii de exerciţiu restrînse sau a incapacităţii de exerciţiu.- reorganizării sau dizolvării instanţei judecătoreşti, dacă judecătorul refuză transferul la altă instanţă judecătorească şi nu face uz de dreptul său la demisie. Propunerea privind eliberarea judecătorului din funcție este înaintată de Consiliul Superior al Magistraturii Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, Parlamentului. Judecătorul este eliberat din funcţie de organul care 1-a numit.

§4. Consiliul Superior al Magistraturii

Începînd cu anul 1994, prin reglementare constituţională a fost creat un nou organ numit „Consiliul Superior al Magistraturii", cu importante atribuţii în vederea asigurării numirilor deplasărilor, promovărilor şi măsurilor disciplinare faţă de judecători. Acest organism a funcţionat în Basarabia (în acea perioadă în componenţa României) în perioada premergătoare celui de al Doilea Război Mondială. Astfel, la momentul de faţă, Consiliul Superior al Magistraturiieste un organ independent, format în vederea organizăriisi funcționării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenții autorităţii judecătoreşti. Un aspect important pentru buna funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al autorităţii judecătorești, este componenţa acestuia. Conform articolului 122 din Consiituţia Republicii Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din judecători şi profesori titulari, precum și presedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiției Procurorul General care sînt membri de drept. Cinci membri din rîndul judecătorilor sînt aleşi prin vot select de Adunarea Generală a Judecătorilor din Republica Moldova, patru membri se aleg de Parlament din rîndul profesorilor titulari, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea a cel puțin 20 de deputaţi în Parlament. Adunarea Generală a Judecătorilor asigură realizarea practică a principiului autoadministrării puterii judecătoreşti, are competenţa exclusivă de a-i alege pe cei cinci membri ai ConsiliuluiSuperior al Magistraturii şi nu poate lua alte decizii care ţin de organizarea puterii judecătoreşti. Pentru organizarea procedurii de alegere a judecătorilor în Consiliului Superior al Magistraturii, Adunarea Generală a Judecătorilor desemnează, cu majoritate de voturi, o comisie specială formată din cinci judecători. Se consideră aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care au acumulat mai mult de jumătate de voturi din numărul celor prezenţi la adunare. Adunarea se convoacă, de regulă, o dată la 4 ani, iar în caz de vacanță a funcţiei de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a cărui alegere ţine de competenţa Adunării aceasta se convoacă în mod extraordinar. Pentru asigurarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii aleși de Adunarea Generală a Judecătorilor sînt detaşaţi pe durata e xerciitării mandatului de membru al consiliului. În conformitate cu articolul 4 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completărilor ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii are următoarele competenţe:1. Competenţe referitoare la cariera judecătorilor:

|M | Organele de ocrotire a normelor de drept

- face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau respectiv, Parlamentului de numire, promovare, transferare sau eliberare din funcţie a judecătorilor, preşedinţilor şi vicepresedinţilor instanţelor judecătoreşti;- primeşte jurâmîntul judecătorilor;- verifică veridicitatea actelor depuse de candidaii la funcţia de judecător şi veridicitatea actelor prezentate pentru numirea judecătorului pînă la atingerea plafonului de vîrstă sau în caz de promovare a judecătorului;- dispune organizarea, conform legii şi regulamentului concursului pentru suplinirea posturilor de judecător, de presedinte şi de vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti şi selectează candidaturi pentru funcţiile vacante de judecător, de presedinte sau de vicepreşedinte al instanţei;- dispune interimatul funcţiei de preşedinte sau de preşedinte al judecătoriei sau al curţii de apel, în cazul vacanței funcţiei sau suspendării din funcţie a acestora, pînă la completarea funcţiei vacante în modul stabilit de lege sau anularea pendării;- aplică măsuri de încurajare în privinţa judecătorii2. Competenţe în domeniul instruirii iniţiale şi continuie ajudecătorilor:- desemnează judecătorii în cadrul Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei;- aprobă strategia privind formarea iniţială şi continuă a judecătorilor, prezintă opinia asupra planului de acţiuni pentru implementarea acesteia;- examinează şi prezintă opinia asupra regulamentului de organizare a concursului de admitere în Institutul Naţional al Justiției, asupra programelor didactice şi a planurilor de învăţămint pentru cursurile de formare iniţială şi continuă în cadrul Institutului, asupra regulamentului de organizare a concursului pentru suplinirea posturilor didactice, precum şi asupra componentei comisiilor pentru examenele de admitere şi de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei;- expune opinia asupra numărului de locuri scoase la concursul de admitere pentru instruirea iniţială a judecătorilor în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei; ' - examinează contestaţiile hotărîrilor (avizelor) emise de colegiul de calificare. 3. Competenţe în domeniul respectării disciplinei şi eticii Judecătorilor.- examinează petiţiile cetăţenilor în problemele ce ţin de etica judecătorilor;- examinează contestaţiile hotărîrilor emise de colegiul disciplinar;- aplică sancţiuni disciplinare în privinţa judecătorilor; - validează hotărîrile (avizele) emise de colegiul de disciplinar;- solicită organelor competente informaţiile referitoare la declaratiile cu privire la venituri şi proprietate ale judecătorilor;- solicită organelor fiscale efectuarea controlului veridicității declarațiilor despre venituri ale membrilor familiilor judecătorilor.- plasează pe pagina sa web din internet declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate ale judecătorilor şi le menţine pe tot parcursul anului.4. Competenţe în domeniul administrării instanţelor judecătoreşti:- audiază informaţia Ministerului Justiţiei referitoare la activitatea privind asigurarea organizatorică, materială şi financiară a instanţelor judecătoreşti;- aprobă Regulamentul privind modul de repartizare a dosarelor pentru examinare în instanţele judecătoreşti, care asigură transparenţa, obiectivitatea şi imparţialitatea acestui proces;- examinează, confirmă şi propune, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, proiectul bugetelor instanţelor judecătoreşti;- prezintă anual, dar nu mai tîrziu de 1 aprilie, Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova un raport asupra modului de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti în anul precedent;- aprobă structura aparatului Consiliului, numeşte, promovează, transferă şi eliberează din funcţie angajaţii aparatului, aplică faţă de aceştia măsuri de încurajare şi sancţiuni disciplinare;- coordonează programele de acordare a concediilor odihnă anuale judecătorilor judecătoriilor şi curţilor de apel, acordă concediile de odihna anuale preşedinţilor şi vicepresedinţilor acestor instanţe. În vederea realizării corespunzătoare a funcţiilor sale Consiliul aprobă Regulamentul privind

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL |

modul de organiza desfăşurare a concursului pentru suplinirea posturilor vacant de judecător, de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti, Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionare a aparatului Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi regulamente referitoare la activitatea sistemului judecătores. Consiliul ca organ colegial îşi exercită atribuţiile în plen ședinţa Consiliului Superior al Magistraturii este deliberativă la ea participă cel puţin două treimi din membrii lui, şedințele sînt publice şi se înregistrează prin utilizarea mijloacelor video sau audio ori se consemnează în stenogramă, care se plasează pe pagina web .a consiliului, acesta poate permite participarea la şedință a prezentanților mass-media, precum şi a unor persoane a căror prezență este considerată utilă, totodată, la decizia lui,unele probleme pot fi examinate în şedinţe închise. Convocarea în şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii se face la iniţiativa Preşedintelui acestuia, sau la iniţiativa a cel putin 3 membri ai lui. De menţionat faptul că Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales prin vot secret, pe durata mandatului, cu votul majorităţii membrilor consiliului şi la funcția respectivă nu pot candida membrii încadraţi de drept la Consiliul Superior al Magistraturii.

5.Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar

Colegiul de calificare se constituie pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii şi are drept scop asigurarea selectării candidaților la funcția de judecător, capabili să exercite justiţia în mod calificat, conştiincios şi obiectiv, pe baza legii, precum şi dea nivelului de pregătire profesională al judecătorilor în funcție. În acest scop conform prevederilor articolul 7 al Legii cu privire la colegiul de calificare şi atestarea judecătorilor, Colegiul are următoarele împuterniciri:

- organizează examenul de capacitate pentru candidaţii la funcția de judecător, specificaţi la articolul 6 alineatul (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului;

- dă avize privind posibilitatea propunerii candidatului pentru funcția de judecător, iar a judecătorului în instanţă judecătorească ierarhic superioară;

- Organizează atestarea judecătorilor şi le stabileşte grad de calificare.Colegiul de calificare de pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii al Republicii Moldova activează în următoarea componenţă:- doi judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, doi, judecători de la curţile de apel şi doi judecători de la judecătorii;- şase profesori titulari în drept. Membrii colegiului de calificare din numărul membrilor Curţii Supreme de Justiţie, curţilor de apel şi judecătoriilor aleşi prin vot deschis sau secret la adunările judecătorilor acestor instanţe judecătoreşti convocate de către Consiliul Superior al Magistraturii. Trei membri ai colegiului de calificare din numarul profesorilor titulari în drept sînt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, iar trei - de ministrul justiţiei. Membrii colegiului de calificare îşi exercită împuternicirile pe baze obştești cu menţinerea salariului la locul de muncă, durata mandatului colegiului de calificare este de patru ani, membrul colegiului de calificare poate să-şi exercite împuternicirile cel mult două mandate consecutiv. Una din sarcinile de bază şi totodată de verificare a competenţei judecătorilor este organizarea de către colegiul de calificare a atestării judecătorilor care are ca scop evaluarea profesionalităţii judecătorilor, stimularea creşterii ei, precum şi sporirea responsabilităţii în respectarea legislaţiei la judecarea cauzelor. Atestarea se organizează pentru persoanele numite pentru prima dată în funcţia de judecător în termen de 6 1uni de la numire; în cazul conferirii gradului de calificare; înaintării propunerii de numire în funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstâ; participării la concursul pentru functia de judecător în altă instanţă judecătorească, de preşedinte sau vicepreşedinte al unei instanţe judecătoreşti. Astfel toţi judecătorii sînt supuşi atestării o dată la 3 ani, cu excepţia judecătorilor care deţin gradul superior de calificare. În raport cu funcţia, cu vechimea în muncă, cu experiența şi cu profesionalitatea, pentru

|M | Organele de ocrotire a normelor de drept

judecători sînt stabilite pe viață 6 grade de calificare:a) gradul cinci de calificare - se conferă preşedinţilor, vicepreședinţilor şi judecătorilor judecătoriilor.b) gradul patru de calificare - se conferă preşedinţilor, vicepresedințelor și judecătorilor judecătoriilor.c) gradul trei de calificare - se conferă judecătorilor curţilor de apel, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor judecătoriilor;d) gradul doi de calificare - se conferă judecătorilor curţilor de apel;e) gradul întîi de calificare - se conferă judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, judecătorilor asistenţi ai Curţii Constituţionale şedinţilor şi vicepreşedinţilor curţilor de apel; f) giadul superior de calificare - se conferă preşedintelui și vicepreședinților Curţii Supreme de Justiţie şi, ţinînd cont de vechimea indelungată în magistratură şi de înaltul profesionalism- și altor judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. Gradul superior de calificare se conferă de către Preşedintele Republicii Moldova, celelalte grade - de către colegiul de calificare. Asigurarea activităţii colegiului de calificare se realizează prin exercitarea împuternicirilor cu care este acesta învestit și prin dreptul să solicite preşedinţilor instanţelor de judecată, Ministerului Justiţiei, altor organe ale administraţiei publice informaţia necesară, aceştia urmînd să o prezinte. Iar asigurarea tehnico- materială a colegiului de calificare se efectuează de cătreConsiliul Superior al Magistraturii. Informaţia despre activitatea colegiului de calificare se prezintă într-o dare de seama anuală care se publică pe pagina web din internet a acestuia, Consiliului Superior al Magistraturii. Colegiul disciplinar, de asemenea, se constituie pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii şi are drept scop examinarea cazurilor privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, mandatul Colegiului fiind de patru ani, membrii colegiului disciplinar pot să-şi exercite împuternicirile cel mult două mandate consecutiv.În conformitate cu articolul 2 al Legii cu privire la colegiul disciplinar şi răspunderea disciplinară a judecătorilor, Colegiul activează în următoarea componenţă: doi judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, doi judecători de la curţile de apel un judecător de la judecătorii şi cinci profesori titulari. Ca şi în cazul Colegiului de calificare, membrii din rîndul judecătoriilor sînt aleşi de către adunările judecătorilor acestor instanţe judecătorești, iar membrii din rîndul profesorilor titulari sînt numiți după cum urmează: doi Consiliul Superior al Magistraturii iar trei - de ministrul justiţiei. În perioada mandatului său Colegiul disciplinar examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor şi soluţionează cazurile privind anularea înainte de termen a pedepsei disciplinare anterior aplicate judecătorilor. Asigurarea activităţii colegiului disciplinar se realizează prin exercitarea împuternicirilor sale, adică colegiul disciplinar are dreptul să solicite preşedinţilor instanţelor de judecată, precum şi altor organe informaţia necesară, după caz, şi dosarele judiciare respective. Asigurarea tehnico-materială a activităţii colegiului disciplinar se efectuează ca şi în cazul colegiului de calificare de către Consiliul Superior al Magistraturii.

§6. Ministerul Justiţiei

Justiţia fiind un serviciu public, este firesc ca ea să beneficieze de un sprijin din partea statului. Această activitate vizează doar latura organizatorică a justiţiei, fiind realizată de către Ministerulnisterul Justiţiei. Organizarea Ministerului Justiţiei este reglementată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.129 din 15 februarie2000 care indică expres la punctul 1 că „Ministerul Justiţiei este organul central al administraţiei publice de specialitate, care exercită conducerea, coordonarea şi controlul în domeniile de competență, asigură realizarea politicii de stat în sfera justiţiei și in activitatea sa se subordonează Guvernului". Pe lîngă cele mențonate mai sus, Ministerul Justiţiei Republicii Moldova mai are un șir de sarcini printre care putem enumera:

- coordonarea activităţii privind realizarea reformei judiciare și de drept;

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL |

- asigură elaborarea şi realizarea politicii de stat în domeniul justiției,- contribuirea la asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor;- elaborarea proiectelor de legi şi hotărîri ale Guvernului în domenilu justiţiei, efectuarea

expertizei juridice şi avizarea proiectelor legilor şi altor acte normative prezentate Guvernului perfecționarea legislaţiei şi pregătirea propunerilor privind codificarea ei. contribuirea la ridicarea calităţii proiectelor actelor normative elaborate de ministere şi departamente; crearea şi dezvoltarea sistemului de stat al informaţiei juridice;

- asigurarea executării hotărîrilor instanţelor judecătoreștiși altor organe, precum şi a sancţiunilor de drept penal şi activității de probaţiune;

- contribuirea la asigurarea condiţiilor adecvate pentru funcționarea instanţelor judecătoreşti;- asigurarea procedurilor de înregistrare în limitele competențelor stabilite de legislaţie;- realizarea activităţii de armonizare a legislaţiei cu recomandările Consiliului Europei; - Monilorizarea procesului de armonizare a legislaţiei pe plan naționa prin întocmirea

rapoartelor periodice privind situația armonizării legislaţiei şi a implementării planurilor naţiile anuale de armonizare a legislaţiei. I

În scopul îndeplinirii sarcinilor încredinţate, Ministerul Justiţiei are dreptul: să primească de la organele centrale de cialitate şi alte autorităţi administrative, de la instituţii ştiințifice şi de învăţămînt avize asupra proiectelor de legi, elaboate de r Ministerul Justiţiei, hotărîrilor Guvernului şi altor documente precum şi avize asupra statutelor şi regulamentelor organizațiilor obşteşti; să instituie din reprezentanţi ai organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, instituţiilor şi organizaţiilor, de comun acord cu conducătorii acestora, comisii (grupuri de lucru) pentru elaborarea proiectelor de legi hotărîri ale Guvernului vizînd domeniul justiţiei; să antreneze la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul justiției (inclusiv prin contract) experţi, consilieri, consultanţi din țară și de peste hotare; să dea explicaţii şi recomandări organel centrale de specialitate ale administraţiei publice privind tehnica elaborării proiectelor de acte normative; să recepţioneze de la organele centrale de specialitate ale administraţiei public, de la alte instituţii şi organizaţii interesate informaţia necesară asupra proiectelor de acte normative elaborate de acestea, să sistematizeze informaţia şi să prezinte Guvernului proiectele planurilor pentru perfecţionarea legislaţiei; să coordoneze şi să numească executanţii lucrărilor de testare, estimare şi evaluare a bazelor de date şi programelor computerizate de prelucrare a informațiilor juridice; să presteze servicii juridico-informaţionale contra plată persoanelor juridice şi fizice; să prezinte Guvernului propuneri cu privire la numirea organelor centrale de specialitate concrete ale administraţiei publice responsabile de elaborarea proiectelor de acte normative, inclusiv a unor proiecte de acte normative ce urmează a fi elaborate întru executarea hotărîrilor Curții Constituţionale. În fruntea Ministerului Justiţiei ca organ unipersonal se află ministrul, care e numit în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova în baza votului de încredere acordat de parlament în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ministrul justiţiei are locuțiitori, numiţi în funcţie şi destituiţi din funcţie de Guvern la propuncrea ministrului. Locţiitorii ministrului se supun nemijlocit ministrului şi organizează activitatea şi lucrările de procedură ale Ministerului Justiţiei, în limitele împuternicirilor ce le revin. În cadrul Ministerului Justiţiei se formează un colegiu, compus din ministru (preşedinte), prim-viceministru şi viceministru, alți colaboratori ai Ministerului Justiţiei şi şeful Direcţiei de justiție a Găgăuziei (Gagauz-Yeri) în total fiind 9-11 membri. Membrii colegiului sînt întăriţi de către Guvern la propunerea ministerului. Colegiulgiul Ministerului Justiţiei examinează problemele principale ce ţin de activitatea Ministerului Justiţiei, ia în dezbatere informaţiile preşedinţilor instanţelor judecătoreşti, rapoartele conducătorilor, dările de seamă ale conducătorilor unităţile structurale ale ministerului şi altor instituţii din subordine, discută pioblemele selectării şi formării cadrelor, verifică îndeplinirea hotărîrilor, proiectelor celor mai importante ordine şi altor acte ale Ministerului Justiţiei.Structura aparatul central al Ministerului Justiţiei constă din:

1. Conducere (ministrul şi viceminiştrii); 2. Cabinetul ministrului (cu statut de direcţie); 3. Direcția generală legislaţie - are ca sarcini de bază: elaborarea pioiectelor de legi,

hotărîri şi ordonanţe ale Guvernului în domeniul justiţiei; avizarea proiectelor de acte

|M | Organele de ocrotire a normelor de drept

normative prezentate Guvernului; efectuarea expertizei juridice şi înregistrarea de stat a actelor normative departamentale; contribuirea la ridicarea calităţii proiectelor actelor normative, elaborate de ministere și alte autorităţi administrative centrale; contribuirea

La menținerea stabilităţii cadrului legislativ şi armonizării acestuia cu standardele internaţionale; asigurarea activităţii reprezentantului Guvernului în Parlamentul Republicii Moldova |și Curtea Constituţională; evidenţa, sistematizarea şi codificarea legislaţiei; crearea şi dezvoltarea sistemului de stat al informației juridice; 4. Direcţia relaţii internaţionale şi integrare european are ca sarcini de bază: vizarea, în limitele competenţei sale funcţionale, a proiectelor de convenţii internaţionale, examinare înaintarea propunerilor referitoare la adaptarea legislaţiei Republicii Moldova cu obligaţiile asumate de stat prin convenții internaţionale; elaborarea studiilor privind cadrul normativ al acordurilor internaţionale, formularea de propuneri pe semnarea, aderarea, ratificarea de către Republica Moldova a unor convenţii multilaterale în domeniul justiţiei; avizarea convenţiilor internaţionale multilaterale la care Republica Moldova intenţionează să devină parte; participarea la negocierea tratatelor internaţionale cu alte state şi organizaţii internaţionale; avizarea proiectelor de tratate internaţionale elaborate de către ministere; cooperarea în realizarea atribuţiilor sale cu celelalte subdiviziuni ale ministerului, precum şi cu celelalte instituții și autorităţi naţionale; asigurarea cooperării cu Consiliul European şi cu alte organizaţii internaţionale; monitorizarea procesul de integrare europeană pentru probleme din domeniul justiţiei coordonarea în acest sens cu Centrul de armonizare a legislaţie 5. Direcţia agent guvernamental - are ca atribuţii: formularea propunerilor referitoare la armonizarea legislaţiei interne pentru asigurarea compatibilităţii cu obligaţiile asumate prin Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omul și a Libertăţilor Fundamentale; acordarea asistenţei necesare Agentului guvernamental în realizarea sarcinii de reprezentare a Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană a Dreptului Omului; examinarea în modul stabilit a fiecărei cereri comunicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului Guvernului Republicii Moldova; elaborarea observaţiilor Guvernului Republicii Molilova cu privire la admisibilitatea şi fondul cererilor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului depuse împotriva Republicii Moldova; 6.Direcția apostilă - se ocupă de legalizarea autenticităţii sermnăturii notarului şi a ştampilei acestuia pe actele persoanelor fizice și juridice; legalizarea autenticităţii semnăturii judecătorului și a ștampilei instanţei judecătoreşti pe deciziile judiciare; 7. Direcția notariat şi avocatură - asigură îndeplinirea sarcinilor Ministerului Justiţiei în vederea reglementării, organizării coordonării şi perfecţionării activităţii notariale şi avocaturii din Republica Moldova; 8.Direcția organizaţii necomerciale - exercitarea procedurii necontencioase referitoare la înregistrarea partidelor şi organizațiilor obștești, publicaţiilor periodice şi agenţiilor de presă; examinarea cadrului legal, studierea tendinţelor şi necesităţilor de dezvoltare, a sectorului neguvernamental şi elaborarea propunerilor privind perfectarea şi actualizarea legislaţiei în domeniu. 9.Direcția economico-financiară şi administrativă – realizează sarcini privitoare la planificarea efectivului şi a cheltuielilor pentru întreţinerea instanţelor de judecată, instituţiilor penitenciare şi a altor organe subordonate; 10. Secția analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor –are ca scop de a contribui la eficientizarea activităţii Ministerului prin: asigurarea coordonării activităţii de elaborare a politicilor sectoriale; examinarea multilaterală a impactului , social, economic, financiar, asupra mediului etc. al politicilor elaborate; crearea şi consolidarea unui sistem eficient şi durabil de interacțiune a procesului de elaborare a politicilor cu procesul bugetar consolidarea capacităţilor de planificare strategică, analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor;

-

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL |

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______ 11.Secţia resurse umane - formează rezerva cadrelor ministerului şi a organelor judecătoreşti; organizează module de lucru în vederea determinării necesităţii curente şi de perspe vă a specialiştilor de profil etc; 12.Secţia secretariat - îndeplineşte activităţi de documentare, fiind o subdiviziune structural independent care funcționează cu statut de secţie. Dintre instituţiile subordonate Ministerului Justiţiei putem enumera: Departamentul instituţiilor penitenciare, Departamentul de executare, Departamentul de administrare judecătorească, Serviciul Stare Civilă, Centrul de Informaţii Juridice, Centrul de armonizare a legislaţiei, Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţiei, Direcţia de justiție Unităţii teritoriale autonome cu statut special Găgâuzia.

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______

Capitolul V

PROCURATURA

§1, Aspecte istorice privind apariţia şi evoluţia instituţiei procuraturii

Termenul „procuratură" derivă de la latinescul „procuro", ceea ce înseamnă a se îngriji, a asigura, a preveni. Respectiv, în multe țări instituţia procuraturii este întîlnită sub denumirea de Minister Public. Însă opinia referitoare la originea procuraturii este contraversată, deoarece o parte a autorilor situează instituția procuraturii în dreptul roman sub numele de defensores civitatum, alţii văd originea ei în vindexpublicus religionis de la începutul religiei creştine, dar cei mai mulţi susţin ideea precum că instituția procuraturii este de origine franceză. Astfel se consideră ca procuratura a apărut la începutul secolului al XlV-lea, printr-o ordonanţă a lui Philippe le Bel din25 martie 1303, care la început reglementa funcţiile procurorilor, chemaţi să îngrijească interesele materiale ale regelui, şi mai tîrziu ei au început să-i caute pe vinovaţi şi să-i dea pe mîna justiţiei. Treptat, instituţia procuraturii sa înfiinţat şi dezvoltat în aproape toate statele civilizate. Dezvoltarea statului de drept în Moldova coboară pînă la începutul secolului al XlX-lea, anume în această perioadă (1812-1813) în urma semnării tratatului de pace între Imperiul Rus și Turcia o bună parte din Principatul Moldovei (şi o bună parte din teritoriul de astăzi al Republicii Moldova) a trecut în componenţa Imperiului Rus. În Moldova, activitatea Procuraturii a fost creată prin Regulamentul din 23 iulie 1812, privind guvernarea temporară a Basarabiei. Instituţia Procuraturii era un element nou pentru sistemul de drept existent în Moldova. La 29 aprilie 1818 ţarul aprobă o lege pentru Basarabia, numită „Aşezămîntul organizării oblastei Basarabia". Aşezămîntul prevedea:

- crearea unui organ reprezentativ „Sfatul Suprem", care era format din 11 membri: preşedintele (guvernatorul provinciei), patru membri ai guvernului provincial, şase deputaţi aleși de nobilimea locală pe un termen de 3 ani. Sfatul era învestit cu atribuţii în domeniul administrării şi judecăţii şi se ocupa de toate problemele administrative, economice şi financiare. El judeca în calitate de ultimă instanţă de apel;

- organizarea guvernului provincial, care realiza puterea executivă şi era compus din: guvernatorul provinciei, viceguvernatorul, patru consilieri, administratorul financiar gubernial, doi asesori. Guvernul avea atribuţii în domeniul administrai şi finanţelor;

- organizarea justiţiei, care era exercitată de tribunalelor penale, civile şi ţinutale;- respectarea limbii naţionale a provinciei, care se exprima prin permiterea folosirii limbii

române în lucrările de secretariat in justiţie, dar totodată admitea şi funcţionarea limbii ruse;- crearearea unei organizări administrative noi a provinciei șase judeţe conduse de ispravnici.

În provincie s-a format biroul piovincial de hotărnicie (determina hotarele moşierilor conform legilor locale). În provincie se instituise o nouă funcţie de Procuror al provinciei, care avea în subordine procurorii județeni. În oraşe se înfiinţează „dume orăşeneşti".

Procurătura a fost copiată după modelul rusesc cu unele modificări în ordinea numirii procurorilor. A fost schimbată şi denumirea de procuror - în Moldova acestuia i se zicea procurator. În mai 1818, după cum a fost menţionat mai sus pe lîngă guvern a fost desemnat un procurator regional, iar în judeţe procurator de judeţ; de asemenea, au fost instituite procuraturile județene şi aprobate statele de funcţionari. Procuratorii nu participau la procesele civile, cu excepţia proceselor unde reclamat sau pîrît era statul, cînd procuratorul apărea în calilate de apărător al statului. În procesele penale procuratorul contribuia la descoperirea infracţiunii. Procuratorul nu participa la deliberare şi la luarea deciziilor. însă el avea dreptul să controleze activitatea oricărei

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______instituţii şi în caz de depistare a încălcărilor să ceară înlăturarea lor. Dacă instituţia sesizată nu înlătura neajunsurile, procuratorul era obligat să raporteze guvernatorului plenipotențiar Procurătorii supravegheau instanţele judiciare şi în cazul cînd erau descoperite unele încălcări în examinarea dosarelor, ei aveau dreptul de a suspenda executarea hotărîrii luate de către instanță , informînd rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei. Funcţia de procurator regional a funcţionat în Basarabia pînă în 1859, cînd a fost organizată judecătoria districtuală din Chişinău, procuratorii fiind instituiţi pe lîngă judecătoria districtuală şi Curtea de Apel. Abia prin Legea din 26 martie 1862 s-a instituit şi în Moldova Ministerul Public. Ministerul Public era organizat în mod ierarhic, şeful suprem era ministrul de justiţie. Ministerul Public de pe lîngă Curtea de Casaţie se compunea dintr-un Procuror General şi cinci procurori de şedințecu dreptul de a ataca actele celorlalţi procurori sau actelejudecătoreşti ce contraveneau legii. La curţile de apel erau cîte un procuror de fiecare secţiune. Actele pe care membrii parchetului le emit de pe lîngătribunale pot fi grupate în trei categorii:

- acte de poliţie judiciară: a descoperi infracţiunile, a primi denunţuri, a face constatări, iar în caz de flagrant delict, a face percheziţii, ridicări de corpuri delicte;

- acte de Minister Public propriu-zis: intentarea acțiunii publice, întocmirea rechizitoriilor, exercitarea căilor de atac punerea concluziilor în cauzele civile cînd legea dispunea astfel.

- acte de execuţie: executarea mandatelor şi a hotărîrilor penale pentru delicte şi crime. Începînd cu anul 1918, în Moldova (Basarabia) din partea dreaptă a Nistrului, în baza Decretului Regelui României din 6 octombrie (nr.2770) privind organizarea justiţiei în Basarabia supravegherea Procuraturii se efectua de către procuror sub conducerea ministrului justiţiei ca Procuror General. Procurorii şi ajutorii lui activau pe lîngă instanţele judecătoreşti. Procurorii se numeau în funcţie prin decretul regelui, la propunerea ministrului justiţiei. Cit priveşte procurorii de secţie, ei aveau atribuţii în vederea Indeplinirii numai a actelor de Minister Public propriu-zis, deși nu se excludeau însărcinări speciale din partea Procurorului General. Procurorul General de pe lîngă înalta Curte de Casaţie, sub raportul justiţiei represive, exercita supravegherea procurorilor de secții, punea concluzii în cauzele judecate, ataca hotărîrile judecatorești contrare legii. Ca şef al Ministerului Public, ministrul Justiţiei era înzestrat doar cu capacităţi funcţionale. Dupa instaurarea puterii sovietice la 2 august 1940 a fostcreate procuratura RSSM, procuraturile de judeţ Bălţi, Bender,Cahul Chişinâu, Orhei şi Soroca; procuraturile oraşelor ChişinăuBălți,, Bender şi Tiraspol, procuraturile a 60 de raioane. Modul de constituire şi atribuţiile procuraturii îşi găseau originea în Regulamentul cu privire la Procuratura URSS din 17 decembrie I933. Astfel, procuratura îşi exercita atribuţiile în patru domenii de supraveghere:

- supravegherea generală;- supravegherea respectării legilor de către instanţele de judecată, pornirea urmăririi penale şi

susţinerea acuzării în judecată;- supravegherea respectării legilor de către organele de cercetare penală şi anchetă

preliminară;- supravegherea legalităţii activităţii organelor securităţii, miliției și instituţiilor de recluziune.

În perioada 1941-1944, atît Procuratura RSSM, cît şi cele județene, orășănești, raionale nu au funcţionat, activitatea organelor Procuraturii a fost orientată în lupta împotriva fascismului. În perioada de după război, activitatea Procuraturii a fi orientată spre întărirea legalităţii în sfera economică, o sarcină de mare valoare impusă prin Ordinul Procurorului General al URSS nr. 128 din 17 iunie 1946 „Despre înteţirea supravegherii generale asupra respectării întocmai a legilor".

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______ La 16 octombrie 1947 au fost desfiinţate şi lichidate procuraturile judeţelor Bălti, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca. Drept urmare, procuraturile orăşeneşti şi raionale au fost subordonate nemijlocit Procuraturii RSSM". Pentru prima dată în istoria legislaţiei cu privire la Procuratură, Regulamentul despre supravegherea procurorului din 24 mai 1955 înaintează cerinţe deosebite faţă de procurorii şi anchetatorii din Procuratură. Înainte de toate, aceştia pot fi persoane cu studii juridice superioare, ca excepţie, cu acordul Procurorului General al URSS puteau fi desemnate şi persoane cu studii juridice superioare incomplete, se instituie cenzul virstei de 25 ani pentru procurorii teritoriali. Odată cu adoptarea Constituţiei URSS (1977) şi a Constituţiei RSSM (1978), s-au întărit considerabil poziţiile Procuraturii. Spre deosibire de constituţiile precedente, Procuraturii i se consacră un întreg capitol, care conţine principiile de organizare şi funcţionare, în special independenţa de oricare alte organe. Ideile consfinţite în Constituţie şi-au găsit concretizare și dezvoltare în Legea cu privire la Procuratura URSS, adoptată la 30 noiembrie 1979, unde s-au păstrat domeniile de supraveghere, au fost lărgite considerabil limitele supravegherii de procuror concomitent fiind delimitate atribuţiile organelor Procuraturii Generale a URSS şi a procuraturilor ierarhic inferioare. După proclamarea independenţei şi suveranităţii, Republica Moldova a declarat instituirea unui stat bazat pe drept şi promovarea valorilor unanim recunoscute. In prezent, potrivit art.124 din Constituţia Republicii Moldova, Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţeniloe, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în Instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii.

2. Principiile organizării activităţii procuraturii

Dacă facem o analiză a cadrului juridic de activitate a procuraturii, putem spune că acesta este constituit de Constituţia Republicii Moldova, de Legea Republicii Moldova cu privire la procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008, de alte acte legislative, precum și de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Însă nu trebuie să uităm că procuratura ca orice alt organ de ocrotire normelor de drept în activitatea sa se guvernează de princpiile fundamentale care îi organizează activitatea acesteia. Principiile fundamentale ale organizării şi activităţii procuraturii sînt clasificate în:

- principii generale; - principii speciale.

Cuvintul „principiu" provine de la latinescul „principium" care înseamnă început, origine, element fundamental. Prin urmare, principiile din punctul de vedere al sferei de acţiune pot fi clasificate în generale şi speciale.Principiile generale ale organizării şi activităţii procuraturii po fi: Principiul legalităţii - reprezintă unul din principiile fundamentale ale societăţii organizate într-un stat de drept. Aceasta înseamnă că autorităţile publice, în activitatea lor trebuie să se conducă de prevederile legii, să emită acte juridice numai conform și în baza legii. Acest principiu, atunci cînd se referă la activitatea procuraturii, implică respectarea Constituţiei, a principiilor generale ale dreptului, a legilor organice, ordinare şi a prevederilor internaţionale cînd acestea sînt parte a dreptului intern. Adică fiecare act emis, orice acţiune procedural să se îndeplinească în strictă conformitate cu legea, să reflecte cerinţele ei şi să se realizeze prin metode şi forme legale. În materie de sancţionare, principiul legalităţii se manifestă prin faptul că atît sancţiunile, cît şi faptele pentru care ele, precum şi organele sau persoanele împuternicite să aplice aceste sancţiuni sînt stabilite prin lege, sancţiunea se aplică numai în limita stabilită la data săvîrşirii faptei cu luarea în consider tuturor circumstanţelor în care s-a săvîrşit această faptă. O importanţă deosebită în respectarea legalităţii prezintă controlul exercitat de către procuror asupra cercetărilor şi procedurii de urmărire penală, deoarece fiecare procuror îşi asumă întreaga responsabilitate pentru legalitatea măsurilor întreprinse.

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______ Principiul egalităţii în faţa legii - presupune că organele procuraturii trebuie să examineze fiecare caz aprofundat şi echitabil, referindu-se la legile în vigoare. Situaţiile obiectiv identice trebuie tratate în acelaşi fel, iar situaţiile obiectiv identice pot fi tratate diferit. Prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului interzic ca deosebirile de sex, rasă, culoare, limbă religie, opinie politică, origine etnică sau socială, apartenenență la o minoritate naţională, proprietate, naştere sau alte statute să fie utilizate ca justificare de tratare diferită în ceea ce priveşte posedarea drepturilor omului. Principiul transparenţei - activitatea Procuraturii este transparentă şi presupune garantarea accesului societăţii mijloacelor de informare în masă la informaţiile despre această activitate, cu excepţia restricţiilor prevăzute de lege. Refuzul prezentării informaţiei poate avea loc dacă interesul public o cere sau pentru protecţia sferei private şi a altor interese legitime. Drept exemplu de interes public legitim într-o societate democratică pot servi: securitatea naţională; securitatea publicăbunăstarea economică a ţării; prevenirea infracţiunilor; prevenirea divulgării informaţiilor confidenţiale etc. Refuzul prezentării informaţiei trebuie să fie însoţit de o motivaţie detaliată şi să poată fi obiectul unui control judiciar sau al altei forme de control independent. Principiul imparţialităţii - este de asemenea un principiu, care interzice ca consideraţiile subiective ale funcţionarului procuraturii să afecteze, iar interesele personale sau private ale acestuia să infuenţeze activitatea de ocrotire a normelor de drept. Conform acestui principiu nici un funcţionar al procuraturii nu poate interveni la luarea unei decizii sau rezolvarea unei plîngeri sau reclamaţii într-o cauză care atinge interesele sale personale sau ale celor din familia lui, a prietenilor sau duşmanilor săi. Principiul prevenirii faptelor antisociale - reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse de organele procuraturii în vederea respectării normelor de drept şi împiedicării săvîrşirii de infracţiuni şi alte fapte antisociale, determinării cauzelor şi conditiilor favorizării fenomenelor respective, reducerii continue a contingentului de persoane predispuse să încalce legea. Principiile speciale ale organizării şi activităţii procuraturii pot fi: Principiul păstrării sau respectării secretului profesional acesta impune asigurarea secretului activităţilor ce se execută sau urmează a fi executate de către organele procuraturii, în privința persoanelor ce au încălcat legea pentru ca acestea să nu aibă posibilitatea să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei. Acest principiu trebuie respectat astfel încît să nu aducă atingere principiului transparenţei. Principiul cooperării în muncă - reprezintă un proces complex prin intermediul căruia mai multe persoane, grupuri, instituții, organe îşi organizează şi îşi direcţionează activitatea învederea realizării sau atingerii unui scop comun, în cazul nostru ocrotirea normelor de drept pe teritoriul întregii ţări şi în interesul populaţiei. Cooperarea poate fi pe plan intern: între organele procuraturii, organe de poliţie şi alte organe de drept din Republica Moldova; cît şi cooperarea pe plan extern: organele procuraturii din Republica Moldova şi cele din alte state, precum și organele procuraturii din Republica Moldova cu alte organizații internaţionale.

Principiul echidistanţei politice - în conformitate cu acest principiu, organele procuraturii din Republica Moldova rămîn echidistante, nefiindu-le permis să desfăşoare activităţi sau politici partizane vizavi de formaţiunile politice ale statului, şi trebuie să rămînă un organism sau instituţie care nu poate fi influienţaţă, din punctul de vedere al politicului.

Principiul oportunităţii şi operativităţii - presupune că organele procuraturii din Republica Moldova trebuie să acţioneze cît mai rapid şi la timpul potrivit, deoarece orice întîrziere nejustificată, în prevenirea şi descoperirea faptelor ilicite, duce la plificarea prejudiciilor materiale, fizice şi morale aduse societății în ansamblu.

Principiul conlucrării permanente cu cetăţenii şi colectivele de muncă - conlucrarea dintre organele procuraturii şi cetățeni depinde în mare măsură de competenţa profesională, comportamentul şi imaginea procurorului în societate.

Principiul aflării adevărului - organele procuraturii trebuie să asigure întotdeauna aflarea adevărului cu privire la următoarele împrejurări: fapta antisocială săvîrşită; împrejurările în care a fost comisă aceasta; cauzele ce au favorizat, înlesnit sau condiţionat săvîrşirea faptei; persoana făptuitorului, a martorilor oculari şi a părţii vătămate; prejudiciul cauzat.

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______ 3.Sistemul organelor procuraturii în Republica Moldova

Procuratura este o instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătorești care în limitele atribuţiilor şi competenţei, apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertățile , cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, prizintă invinuirea în istanțele de judecată, țn condițiile legii.

Procuratura Republicii Moldova reprezintă un sistem unic, centralizat și ierarhic, care include:- Procuratura generala- Procuraturile teritoriale- Procuraturile specializate

Sistemul respectiv este condus de procurorul General numit în funcție de Parlament la propunerea Președintelui Parlamentuluipentru un mandat de 5 ani.

Numărul organelor de Procuraturii, personalul lor, localitățile de reședință și circumscripțiile în care activează ele se aprobă și se modifică de Parlament, la propunerea Procurorului General.

Procuratura Generală este condusă de Procurorul General și este ierarhic superioară tuturor organelor procuraturii, acesta organizează și cordonează activitatea procurorilordin subordine, gestionează bugetul procuraturii. Structural, Procuratura Generală este compusă din:

- Procurorul general- Adjuncții procurorului general;- Aparatului procurorului general(Secția secretariat și audiență; Secția asistență juridică

internațională și integrarea europeană; Serviciul de presă);- Direcția exercitarea și conducerea urmăririi penalepe cauze excepționale; secția conducere a

urmăririi penale în organele centrale ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciul Vamal);- Direcția judiciară (secția judiciar-penală; Secția judiciar civilă și contecios administrativ;

Secția analiză și implementare CEDO; secția de reprezentare a învinuirii în Curtea Supremă de Justiție );

- Direcția investigații generale(Secția investigații și infracțiuni în Forțele Armate; Secția control al executării pedepselor și locurilor de detenție);

- Direcția finanțe și logistică (Secția finanțe și contabilitate; Secția logistică);- Secția combatere trafic de ființe umane;- Secția combatere tortură- Secția securitate internă- Secția tehnologii informaționale și investigații ale infracțiunilor în domeniul informaticii;- Secția control al activității operative de investigații și asigurarea regimului secret;- Procurori pentru misiuni speciale.

În categoria procuraturilor teritoriale intră procuraturile unității teritoriale autonomeGăgăuzia, ale municipiului Chișinău, ale raioanelor, municipiilor, orașelor și sectoarelor. Procuratura unității teritoriale autonome Găgăuzia exercită atribuțiile Procuraturii în teritoriul respectiv și este ierarhic superioară procuraturilor teritriale din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. Procuratura municipiului Chisinău exercită atribuțiile Procuraturii în teritoriul respectiv și este ierarhic superioară procuraturilor de sector din municipiu.În categoria procuraturilor specializate întră procuraturile care activează în anumite domenii speciale:

- Procuraturile anticorupție- este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul țării.

- Procuraturile militare-procurorii militari exercită urmărirea penală în cauzele penale ce țin de competența judecătoriilor militare; reprezintă învinuirea în judecătoria militară; exercită atribuțiile Procuraturii în Forțele armatei.

- Procuratura de transport- Exercită atribuțiile Procuraturii în transportul feroviar, aerian și navalpe întreg teritoriu țării;

- Procuraturile de nivelul curții de apel- sunt instituite pentru asigurarea bunei funcționări a justiției în cauzele penale a căror examinare în fond este de competența curților de apel și

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______contribuie la înfăptuirea justiției în aceste instanțe, în condițiile legii.

Pot fi create prin lege și alte procuraturi specializate, ale caror competențe vor fi stabilite de Procurorul General în condițiile legii.

Procurorii teritoriali și procurorii specializați reprezintă Procuratura în teritoriu și în domenilu respectiv, exercită atribuțiile care le revin potrivit legislației și sunt ajutați de adjuncți.

Ierarhia procurorilor, în raport cu funcția ocupată în sistemul organelor Procuraturii, se stabilește în următoarea ordine:

- Procurorl General;- Prim-adjunctul si adjunctul Procuraturii Generale și adjuncții lor.- Procurorii teritoriali și procurorii specializați și adjuncții lor.- Procurorul unității teritoriale autonome Găgăuzia, procurorul municipiului Chișinău și

adjuncții lor, după cum am menționat anterior, sunt ierarhic superiori procurorilor din teritoriul respectiv.

§ 4. Domeniile de activitate şi de competenţă ale procurat

Activitatea Procuraturii este transparentă şi presupune garantarea accesului societăţii şi al mijloacelor de informare în masă la informaţiile despre această activitate, cu excepţia restricţiilor prevăzute de lege.Conform articolului 5 al Legii cu privire la procuratură, procuratura are următoarele atribuţii:

- în numele societăţii şi în interes public, asigură aplicarea legii, apără ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetateanului atunci cînd încălcarea acestora atrage sancţiune penală;

- conduce şi exercită urmărirea penală - procurorul exercită urmărirea penală în numele statului în privinţa infracţiunilor atribuite în competenţă, iar în caz de necesitate poate exercita sau poate prelua urmărirea penală privind orice categor infracţiuni, în condiţiile Codului de procedură penală. Totodată pentru asigurarea aplicării legii penale de către organele de urmărire penală, de organele de constatare şi de organele care exercită activitate operativă de investigaţii, procurorul conduce urmarirea penală, controlează corespunderea acţiunilor procesual acestor organe prevederilor Codului de procedură penală ale altor acte normative, precum şi ale actelor internaţionale;

- reprezintă învinuirea în instanţa de judecată - procurorul, în limitele competenţei sale, sesizează instanţele de judecată în vederea judecării cauzelor penale, reprezintă învinuirea de stat în toate cauzele penale pe principiul contradictorialității exercită căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;

- participă, în condiţiile legii, la judecarea cauzelor civile inclusiv de contencios administrativ, şi contravenţionale în care procedura a fost intentată de ea;

- asigură asistenţa juridică şi colaborarea internaţională în domeniul său de activitate;- implementează politica penală a statului - pentru realizarea unitară a politicii penale a

statului, procurorul acţionează în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii, studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi rezintă propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi în vederea perfecţionării legislaţiei în domeniu;

- asigură protecţie eficientă martorilor, victimelor infracțiunii și altor participanţi la proces. În acest scop procurorul: ia măsuri prevăzute de legislaţie, pentru repunerea persoanelor în drepturile care au fost lezate prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală; solicită organelor de urmărire penală ia masuri pentru protejarea vieţii şi pentru siguranţa martorilor, a victimilor infracţiunii şi a membrilor lor de familie, precum și a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal, ori se asigură că astfel de măsuri au fost luate;

- intentează acţiune civilă în cazurile prevăzute de lege; - exercită controlul respectării legilor în locurile de detenție preventivă şi în penitenciare -

procurorul exercită, în modul stabilit de lege, controlul asupra legalităţii aflării persoanelor în instituțiile care asigură detenţia şi în instituţiile de executare a măsurilor de constrîngere, inclusiv în spital în cazul acordării de asistență psihiatrică fără liberul consimţămînt al persoanei;

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______- exercită controlul legalităţii în Forţele Armate; - exercită controlul asupra executării hotărîrilor judecătorești în cauzele penale precum şi în

cauzele civile şi contravenționale pe care le-a intentat.În scopul exercitării atribuţiilor care îi revin Procuraturii, procurorul, în condiţiile legii, este în

drept:- să solicite şi să primească de la persoanele juridice şi fizice informaţii, materiale şi date ce

constituie secret comercial și| bancar, necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale, doar în cadrul unui proces penal pornit, cu autorizaţia judecătorului de instrucție;

- să dispună organelor abilitate efectuarea controlului a reviziei privind activitatea agenţilor economici şi a altor persoane juridice; să antreneze specialişti pentru elucidarea unor probleme de specialitate apărute în exerciţiul funcţiei; să dispună efectuarea unor expertize, controale asupra materialelor, maţiilor, comunicărilor primite de organele Procuraturii și să ceară prezentarea rezultatelor acestor acţiuni;

- să citeze orice persoană şi să solicite explicaţii verbale sau scrise în cazul urmăririi penale sau al lezării drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi în cazul încălcării ordinii de drept;

- să aibă acces liber în localurile instituţiilor publice ale agenţilor economici, ale altor persoane juridice, precum şi 1a documentele şi materialele lor.

Principiul independenţei exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorităţii legislative şi celei executive, precum şi de influenţă sau de imixtiune a unor alte organe și autorităţi ale statului în activitatea Procuraturii.

§ 5. Personalul procuraturii

Pentru a candida la funcţia de procuror persoana urmează sa absolvească cursurile de formare iniţială a procurorilor la Institutul Naţional al Justiţiei, ca excepţie de la această regulă la funcţia de procuror poate candida persoana care, anterior au activat în calitate de procuror sau, în ultimii 5 ani, a activa calivat în calitate de judecător, anchetator, ofiţer de urmărire penală, avocat, de avocat parlamentar, de notar, jurisconsult, de consultant (consilier) al instanţei de judecată, în funcţiile de specialitate juridică din aparatul Curţii Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistraturii, al autorităţilor publice. În vechime în specialitatea juridică se includ, de asemenea, perioadele în care persoana licenţiată în drept a exercitat mandatul de deputa activat în calitate de membru al Curţii de Conturi, de profesor titular de drept in instituţiile de învăţămînt superior, de executor judecătoresc , de grefier.

Poate fi numită în funcţia de procuror persoana care întrunește următoarele condiţii:- deţine cetăţenia Republicii Moldova şi este domiciliată pe teritoriul ei;- are capacitate de exerciţiu deplină; - Este licenţiată în drept;- are vechimea în muncă necesară pentru a fi numită în funcția respectivă şi se bucură de o

bună reputaţie sau a absolvit cursurile de formare iniţială a procurorilor la Institutul Naţionalal Justiției.

- nu are antecedente penale;- cunoaşte limba de stat;- este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuțiile;

În funcție de Procuror General poate fi numită persoana a carei calificare profesională şi experienţă de lucru din ultimii 15 anu sunt corespunzătoare realizării sarcinilor Procuraturii, iar în funcția de adjunct al acestuia, persoana care a activat în funcţia de procuror cel puţin 10 ani.

In luncţia de procuror teritorial sau de procuror specializat de procuror-şef al subdiviziunii organului Procura1turii pot fi numite persoane care au o vechime de muncă în funcţia de procuror de cel puţin 5 ani, iar în funcţia de adjunct al acestora, de cel puţin 4 ani.

Procurorul General este numit în funcţie de către Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, pentru un mandat de 5 ani. După numirea în funcţie, Procurorul General depune în faţa Parlamentului următorul jurămînt: „În exercitarea atribuţiilor de Procuror Genelarl, jur să

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______respect cu stricteţe Constituţia, legile Republicii Moldova, să apăr ordinea de drept, drepturile şi libertăţile omului, interesele generale ale societăţii".

Prim-adjunctul și adjuncții Procurorului General sunt numiți în funcție de Procurorul General, la propunerea Consiliul Superior al procurorilor, pentru un mandat de 5 ani.Procurorii ierarhic inferiori sunt numiți în funcție de procurorul General, la propunerea Consiliul superior al Procurorilor. Procurorul unității teritoriale autonome Găgăuzia este numit în fincție de Procurorul General, la prunerea Adunarii Populare a Găgăuzilor.

Procurorul este obligat să se abțina la orice activitate legată de exercitarea funcției sale în cazuri în care presupun existența unui conflict între interesele sale, pe de o parte și interesul public al justiției sau a apărării intereselor generale ale societății, pe de altă parte cu excepția cazurilor în care conflictul de interese a fost adus în scris la cunoștință conducătorului organului Procuraturii în care activează și s-a considerat că existența conflictului de interese nu aefctează îndeplinirea parțială a atribuțiilor de serviciu. În conformitate cu articolul aliniatul 2 al legii cu privire la Procuratură, procurorul este supus unui regim de interdicții conform caruia nu are dreptul:

- să participe în procesul de judecată dacă se află cu judecătorul cu avocatul sau cu alt participant la procesul interesat în rezultatele procesului în relații de căsătorie, de rudenii sau de afinitate de pînă la gradul II inclusiv;

- să faca parte din partide sau afilieri politice, să participe sau să desfășoare activitate cu caracter politic, iar în executarea atribuțiilor să exprime sau să manifeste în orice mod convingerile sale politice;

- să fie lucrător operativ, inclusiv sub acoperire, informator sau colaborator al organului care exercită activitatea operativă de investigație;

- să-și exprime pulic opinia cu privire la dosare, la procese la cauze aflate în curs de desfășurare sau cu privire la cele despre care dispune informații cu privire la funcția exercitată, altele decizii care sunt în misiunea sa;

- să desfășoarea activitatea de inteprinzător sau activitatea comercială, direct sau prin persoane interpuse;

- să desfășoare activitatea de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;- să acorde consltații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar în cazul în care cauza

respectivă este examinată de un organ al Procuraturii, altul de cit acela în cadrul căruia își exercită funcția, cu excepția soțului (soției), copiilor și părinților, și nu poate îndeplini nici o altă activitate care, potrivit legii, este efectuată de avocat.

- Să aibă calitatea de asociat sau de membrul în organul de conducere, de administrare su de control al societății comerciale, inclusiv în bancă sau o altă instituție de credit, în sociatatea de asigurari ori societatea financiară, în companie națională, în societate națională sau regie autonomă.

Procurorii pot fi trași la răspundere disciplinară pentru abatere de la îndatoriile de serviciu, precum și pentru comportament care prejudiciaza interesele de serviciu și discreditează imaginea Procuraturii. Constituie abatere disciplinară: interpretarea sau aplicarea incorecta sau tendențioasă, în mod intenționat sau din neglijență gravă, a legislației, dacă acest lucru nu este justificat de schimbarea practicii de aplicare a normelor juridice stabilite în actualul sistem de drept sau în sistemul practicii juridice; imixtiunea în activitatea altui procuror sau intervențiile de orice naturăpe lingă autorități, instituții sau funcționari pentru o soluționare alta decit în limitele prevederilor legale în vigoare a unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiilor sale; încălcare intenționatăîn exercițiul funcției, a legii, dacă aceasta nu atrage răspunderea penală, civilă sau contravențională; participarea la activități publice cu caracter politic; prevederilor legale referitoare la declaraţia cu privire la veniturii la proprietate;refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de serviciu; absențele nemotivate de la serviciu, întîrzierea ori plecarea înainte de program; atitudinea nedemnă, în exerciţiul funcţiei, faţă de judecători, avocaţi, experţi, martori sau faţă de alţi participanți la proces; încălcarea normelor din Codul de etică al procurorului; folosirea statutului de procuror în scopul obţinerii de foloase sau de avantaje necuvenite; expunerea în public a acordului sau a dezacordului cu hotărîrea unor alţi procurori în imixtiunii în activitatea lor; încălcarea prevederilor refer la incompatibilităţile şi interdicţiile care îi

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______privesc pe procurori emiterea/adoptarea de către procuror a unui act administrativ sau încheierea unui act juridic cu încălcarea dispoziţiilor privind conflictul de interese, fapt stabilit prin actul de constatare rămas definitiv.

În condiţiile legii şi în funcţie de gravitatea abaterilor procurorului îi pot fi aplicate, prin hotărîre a Colegiului disciplinar următoarele sancţiuni disciplinare:

- avertismentul;- mustrarea;- mustrarea aspră;- retrogradarea în funcţie;

- retrogradarea în grad de clasificare sau în grad special;- retragerea insignei „Lucrător de Onoare al Procuraturii”- concedierea din organele Procuraturii.

Procurorul poate fi suspendat din funcţie prin ordin alProcurorului General, la propunerea Consiliului Superior al P rorilor, dacă:

- în privinţa lui se porneşte urmărire penală, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii în cauza respectivă;

- este declarat prin hotărîre judecătorească definitivă dispărut fără urmă;- participă la campanie electorală în calitate de candidat pentru o autoritate publică sau pentru

autoritatea administraţiei publice locale şi este ales în una din ele;- i se acordă concediu de maternitate şi concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 6

ani. Eliberarea din funcţie a procurorului poate surveni în cazul:

- demisiei (se consideră demisie a procurorului plecarea lui onorată din funcţie dacă, în exerciţiul funcţiei şi în afara relațiilor de serviciu, nu a comis fapte care ar discredita imaginea Procuraturii sau care ar compromite titiul de procuror);

- depunerii cererii de eliberare din proprie iniţiativă, - demisiei în legătură cu atingerea plafonului de vîrstă (65 de ani)- expirării termenului de numire în funcţie; comiterii sistematice de abateri disciplinare sau

comiteri unei abateri disciplinare grave;- necorespunderii funcţiei deţinute din cauza calificării insuficiente, fapt constatat prin

atestare;- pronunţării unei sentinţe definitive de condamnare; - pierderii cetăţeniei Republicii Moldova; - refuzului de a fi transferat în alt organ al Procuraturii dacă organul în care a lucrat se

lichidează ori se reorganizează;- decesului sau declarării decesului procurorului prin hotărire judecătorească definitivă.

Hotărîrea privind eliberarea procurorului din funcţie se emite de Procurorul General, la propunerea Consiliului Superi-al Procurorilor, şi poate fi contestată în instanţă de judecată în modul stabilit de lege; în cazul anulării hotărîrii de eliberare din funcţie, procurorul va fi repus în toate drepturile, plătindu-i-se, conform legii, drepturile băneşti de care a fost privat. Procurorul General poate fi eliberat din funcţie înainte de expirarea mandatului de către Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, în cazul demisiei, depunerii cererii deeliberare din proprie iniţiativă, pronunţării unei sentinţe definitive de condamnare, pierderii cetăţeniei Republicii Moldova.

§ 6. Rolul procurorului în conducerea urmăririi penale

Urmărirea penală are un caracter procesual, din acest considerent reprezintă prima fază a procesului penal care const într-o activitate concretă pe care o desfăşoară organele specializate ale statului sub supravegherea procurorului în scopul constatării şi descoperirii infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi puterii acestora sub învinuire pentru trimiterea lor în judecată. Urmărirea penală este o activitate obligatorie în procesul de înfăpt a justiţiei penale.

Pentru realizarea unitară a politicii penale a statului, procurorul acţionează în vederea

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______prevenirii şi combaterii criminalităţii, studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi în vederea perfecţionării legislaţiei în domeniu. Aşadar, procurorul este persoana cu funcţie de râspundere care, în limitele competenţei sale, exercită în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţă. Procur care participă la judecarea cauzei penale are funcţie de acuzator de stat.In cadrul urmăririi penale, procurorul este învestit cu un complex de atribuţii care au o consecutivitate, şi anume:- porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea urmăriri penale în conformitate cu Codul de procedură penală, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală;- exenită nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii; - conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea acțiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală.- controlează permanent executarea procedurii de primire și în înregistrare a sesizărilor privind infracţiunile; - cere de la organul de urmărire penală, pentru control, penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi persoanele identificate la cauzele penale în care exercită controlul şi dispune conexarea sau după caz, disjungerea cauzei dacă se impune aceasta; - verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiume să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvîrşit o infracţiune;- fixează termenul rezonabil de urmărire penală pentru fiecare cauză;- anulează ordonanţele ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală;- retrage motivat şi transmite după competenţă dosarul penal de la un organ de urmărire penală la altul şi de la o persoană care efectuează urmărirea penală la alta în scopul de a asigura înfăptuirea urmăririi penale în mod obiectiv şi complet;- ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofiţeri de urmărire penală sau de mai multe organe de urmărire penală, imund persoanele care vor efectua urmărirea penală;- soluţionează abţinerile sau recuzările ofiţerilor de urmăririi penală;- decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei, cu excepţia arestării preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii şi ridicării provizorii a permisului de condu-l¥ a mijloacelor de transport;- efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei;-dă indicaţii în scris cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor operative de investigaţii în vederea căutării persoanelor care au săvîrşit infracţiuni;- emite, conform prevederilor Codului de procedură penală, ordonanţe privind reţinerea persoanei, aducerea forțată a persoanei, ridicarea de obiecte şi documente, privind alte acțiuni de urmărire penală;- adresează în instanţa de judecată demersuri pentru obținerea autorizării arestării şi prelungirii acesteia, liberării provizorii a persoanei reţinute sau arestate, sechestrului corespondenții şi ridicării ei, interceptării comunicărilor, suspendării provizorii a învinuitului din funcţie, urmăririi fizice şi prin mijloac electronice a persoanei, exhumării cadavrului, controlului video și audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare audio şi video, controlării comunicărilor cu caracter informativ adresate bănuitului, internării persoanei în instanței medicală pentru efectuarea expertizei şi a altor acţiuni pentru care se cere autorizarea judecătorului de instrucţie;

- asistă la efectuarea oricărei acţiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;- solicită participarea judecătorului de instrucţie la efectuarea unor acţiuni de urmărire penală

dacă legea dispune participarea obligatorie a acestuia;- restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicaţiile sale în scris;- înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul

urmăririi penale;- înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunităţii unor persoane şi

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______tragerea lor la răspun penală;

- încetează procesul penal, dispune scoaterea persoanelor de sub urmărire penală sau clasează cauza penală în cazurile prevăzute de lege; - pune sub învinuire şi ascultă învinuitul în baza probelor prezentate de organul de urmărire penală sau în baza probelor ascultate de el personal; - aduce la cunoştinţa părţilor materialele dosarului; - întocmeşte rechizitoriul în cauza penală, a cărui copie o îminează învinuitului, şi trimite cauza în instanţa de judecată competentă; - sesizează organele de urmărire penală şi cele care exercită activitatea operativă de investigaţii despre înlăturarea încălcării

Îu concluzie putem spune că supravegherea (controlul) exercitat de procuror urmăreşte realizarea scopului procesului penal în condiţiile respectării legalităţii.

§ 7. Interacţiunea organelor procuraturii cu autorităţile judecătoreşti

Procurorul, în limitele competenţei sale, sesizează instanțele de judecată în vederea judecării cauzelor penale, reprezintă Invinuirea de stat în toate cauzele penale pe principiul contradicționării , exercită căile de atac împotriva hotărîrilor judecătorești, în condiţiile prevăzute de lege. Din aceste considerente, peocurorul la examinarea cauzei penale în faţa instanţei de judecată are următoarele atribuţii:

- reprezintă acuzarea în numele statului şi prezintă în şedinţa de judecată probele respective în cauza în care a condus sau a efectuat personal urmărirea penală;

- participă la examinarea probelor prezentate de partea apărării, prezintă noi probe necesare pentru confirmarea acuzării, face demersuri şi îşi expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul dezbaterilor judiciare;

- cere de la instanţa de judecată cauza penală pentru a formula inculpatului o acuzare mai gravă şi a administra noi probe dacă, în urma cercetării judecătoreşti, se constată că inculpatul a săvîrşit şi alte infracţiuni, iar probele sînt insuficiente;

- modifică încadrarea juridică a infracţiunii sâvîrşite de inculpat dacă cercetările judiciare confirmă că inculpatul a săvîrşit această infracţiune;

- face demers în instanţa de judecată de a întrerupe examinarea cauzei penale pe un termen prevăzut de Codul de procedură penală pentru a înainta noi probe care confirmă acuzarea adusă inculpatului în cazul efectuării incomplete a urmăririi penale;

- dă indicaţii în scris organului de urmărire penală privitor la efectuarea unor acţiuni procesuale asupra probelor suplimentare sau a noilor infracţiuni;

- dispune, printr-o ordonanţă, aducerea silită în instanţa de judecată, în condiţiile legii, a persoanelor incluse în 1ista prezentată instanţei, precum şi a persoanelor solicitate pentru administrarea probelor noi sau suplimentare;

- îşi expune părerea în dezbaterile judiciare asupra faptei infracţionale săvîrşite de inculpat, încadrării ei în baza legii penale şi pedepsei care urmează a fi aplicată;

- declară apel sau, după caz, recurs privind latura penală şi latura civilă a cauzei, le retrage în modul prevăzut de Codul de procedură penală.

Procurorul participă la judecarea pricinilor civile în primă instanţă în calitate de participant la proces dacă el însuşi 1-a pornit în condiţiile legii.

Acţiunea în apărare a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime poate fi intentată de către procuror numai la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecatăPersonal din cauză de sănătate, vîrstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate. Acţiunea în apărarea intereselor Ipersoanelor incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existența cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. În cazurile prevăzute de lege, procurorul este în drept să se adreseze în judecată în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane. Procurorul care a inaintat o acţiune are drepturile şi obligaţiile procedurale de reclamat, cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţie. procurorului la

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRDL_______pretenţiile înaintate în apărarea intereselor unei alte persoane nu o privează pe aceasta sau pe reprezentantul ei legal de dreptul de a cere examinarea pricinii în fond. Dacă reclamantul renunţă să intervină în procesul intentat de procuror, instanța scoate cererea de pe rol.

Procurorul este în drept să adreseze în judecată o acţiune sau o cerere în apărarea drepturilor şi intereselor statului şi ale societă.ii ce țin de:

a) formarea şi executarea bugetului; b) protecţia proprietăţii aflate în posesiunea exclusivă a statului;c) recuperarea prejudiciului cauzat statului; d) rezilierea contractului care lezează statul în interesele luie) perceperea unei sume în beneficiul agenţilor economici în a căror capital statutar statul are

cotă-parte;f) declararea, în condiţiile legii, a actelor normative ale autoritățile publice, ale altor organe şi

organizaţii, ale persoanelor oficiale sau funcţionarilor publici ca fiind nule;

Organele de ocrotire a normelor de drept

g) perceperea în beneficiul statului a bunurilor dobîndite ilicit. h) anularea înregistrării și lichidarea persoanei juridice în cazul încălcării modului stabilit de constituire, precum și urmărirea veniturilor ei ilicite. i) protecția mediului înconjurător. j) alte cazuri prevăzute de lege.

§ 8. Organele consultative și organele de autoadministrare din cadrul procuraturiiDintre organele consultative în organizarea activității Procurorului General este necesar de menționat Colegiul Procuraturii care prezintă recomandări și opinii asupra problemelor abordate de Procurorul General ori asupra problemelor generale privind conducerea și organizarea activității procuraturii, cooperare juridică internațională, consolidarea supremației legii, combaterea criminalității etc. Colegiul Procuraturii este compus din 9 procurori : Procurorul General, prim-adjunctul și cei doi adjuncți ai Procurorului General, procurorul UTA Găgăuzia, alți procurori.Consiliul Superior al Procurorilor este un organ reprezentativ și de autoadministrare a procurorilor, este constituit din 12 membri și din acesta fac parte de drept : Procurorul General, președintele Consiliului Superior al Magistraturii și ministrul justiției, cinci membri ai Cosiliului Superior al Procurorilor sunt aleși de procurorii în funcție prin vot secret,direct și liber exprimat,care are loc la adunarea generală a procurorilor, patru membri ai Consiliului Superior al Procurorilor sînt aleși de Parlament din rîndul profesorilor titulari cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de deputați din parlament. Mandatul de membru al Consiliului Superior al Procurorilor este de 4 ani.

Referitor la cariera procurorilor, Consiliului Superior al Procurorilor are următoarele competențe:-examinează criteriile de corespundere a candidaților la funcția de procuror;-solicită informații necesare soluționării problemelor ce țin de competența sa;-face propuneri Procurorului General de numire,promovare, încurajare, suspendare sau eliberare din funcție a procurorilor;-primește jurămîntul procurorilor;-organizează concursuri pentru ocupația funcției de procuror,selectează candidaturi pentru locurile vacante;-numește componența nominală a comisiei de alegere a membrilor în Consiliului Superior al Procurorilor, în Colegiul de calificare și în Colegiul disciplinar. În domeniul instruirii inițiale și continue a procurorilor, Consiliului Superior al Procurorilor are următoarele competențe:-aprobă strategia privind formarea inițială și continuă a procurorilor,prezintă avizul asupra planului de acțiuni pentru implimentarea acestei strategii;-examinează contestațiile la hotărîrile emise de Colegiul de calificare și în Colegiul disciplinar- decide validarea hotărîrilor Colegiul de calificare și în Colegiul disciplinar În domeniul respectării disciplinei și eticii de procuror, Consiliului Superior al Procurorilor are următoarele competențe :-examinează petițiile cetățenilor în probleme ce țin de etica procurorilor;-coordonează programele de acordare a concediilor de odihnă anuale a procurorilor.

Pe lîngă Consiliul Superior al Procurorilor este Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar. Colegiul de calificare instituit pe lîngă Consiliul Superior al Procurorilor are drept scop promovarea politicii de domeniul selectării cadrelor în organele Procuraturii, evaluarea nivelului de pregătire şi a capacităţilor profesionale ale procurorilor, corespunderii funcţiilor ocupate, respectării interdicțiilor şi a exigenţelor faţă de procuror. Colegiul de calificare se compune din 11 membri:trei membri aleşi din rîndul procurorilor de la Procuratura Generalălă; şase membri aleşi din rîndul procurorilor de la procuraturile teritoriale şi de la cele specializate; doi profesori titulari în drept numiţi de Consiliul Superior al Procurorilor, preşedintele Colegiului de calificare este ales prin vot secret din rîndul mem acestuia la prima lui şedinţă. Mandatul colegiului de calificare este de 4 ani. Colegiul de calificare este învestit cu următoarele împuterniciri:a)organizează examenul de capacitate al candidaţilor funcţia de procuror, în condiţiile legii;b)examinează materialele prezentate în şedinţa colegiului, concluziile şi recomandările procurorului ierarhic superior ori ale unei alte persoane împuternicite să prezinte persoana supusă atestării, precum şi opinia acesteia;c)audiază persoana supusă atestării şi, după caz, procurorul ierarhic superior sau persoana împuternicită să o prezinte;d)apreciază rezultatele activităţii procurorului supus atestării, face propuneri de promovare a acestuia în serviciu;f) propune aplicarea măsurilor de încurajare a prestației profesionale. Colegiul disciplinar se instituie în scopul examinării cazurilor de răspundere disciplinară şi a procurorilor, este compus din 9 membri: trei membri aleşi de procurorii de la Procuratura Generală din rîndul lor; şase membri aleşi de procurorii de la procuraturile teritoriale şi de la cele specializate din rîndul lor.Ca și în cazul Colegiului de calificare, preşedintele Colegiului disciplinar este ales prin vot secret din rîndul membrilor acestuia la prima lui şedinţă. Mandatul colegiului disciplinar este de 4 ani. Colegiul disciplinar este învestit cu următoarele împuterniciri:a)examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a procurorilor şi aplică, după caz, sancţiuni disciplinare;b)soluţionează cazurile privind stingerea înainte de termen a sancţiunilor disciplinare.

Capitolul VIINSTITUŢII CU ATRIBUŢII JURISDICŢIONALE DIN AFARA SISTEMULUI

ORGANELOR JUDECĂTOREŞTI

§1. Curtea Constituţională

1.1. Locul şi rolul Curţii Constituţionale în sistemul organelor puterii de stat Renumitul jurist francez L. Duguit spunea că „dreptul fără forţă e neputincios dar forţa fără drept este o barbarie". Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor două componente, în sensul domniei Legii, adică a supremaţiei ei absolute în scopul prezervării drepturilor şi libertăţilor individuale.La rîndul său, importanţa deosebită a Constituţiei şi supremația ei faţă de toate celelalte acte politice şi normative - indiferent ar fi organul lor emitent- implică o serie de consecinţe juridice, dar se bucură în acelaşi timp şi de garanţii. Una dintre premisele esenţiale ale statului de drept este supremaţia constituţională, învederată în primul rînd prin controlul constituţionalităţii legilor, pentru că în absenţa sa costituția nu are decît o importanţă simbolică. Instituţia controlului de constituţionalitate a apărut nu demult in Republica Moldova prin adoptarea la 29 iulie 1994 a Constituției Republicii Moldova, în textul căreia este inclus Titlul-V-Curtea Constituţională, pentru ca mai tîrziu să fie adoptată legea cu privire la Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994,iar, la 16 iunie 1995 - Codul jurisdicţiei constituţionale.Dar efectuînd o

intervenţie istorică în trecutul politico-juridic al Basarabiei, se observă o tradiţie în ceea ce priveşte existenţa unor forme embrionare de control al concordanţei dintre prevederile legii supreme şi alte acte normative. Prima consacrare juridică în domeniul controlului constituţionalităţii o întîlnim în Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris din 1864, unde se arată că poziţiile constitutive ale noii organizări a României sînt puse sub ocrotirea Corpului ponderator (articolul 12). Anterior, în articolul 33 al Convenţiei de la Paris, s-a prevăzut în sarcina Comisiei Centrale de la Focşani paza noii constituţii. Constituţia României din 1923 prevedea expres la articolul 103 că „numai Curtea de Casaţie în secţiuni-unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara inaplicabile pe acelea care sînt contrarii Constituţiunii", astfel conturîndu-se în stat unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Ulterior, după anexarea Basarabiei la URSS şi proclamarea RSSM, funcţia de control de constituţionalitate a revenit Sovietului Suprem şi Prezidiului Sovietului Suprem. Curtea Constituţională a Republicii Moldova se înscrie în „modelul european" de jurisdicţie constituţională. Făcînd o sinteză a doctrinei europene cu privire la locul Curţii Constituţionale în raport cu celelalte autorităţi, putem spune că în modelul concentrat de control al constituţionalităţii legilor de tip european, Curtea Constituţională se situează în afara celor trei puteri constituite tradiţional (executivă, legislativă, judiciară). Această variantă este oferită de doctrina italiană, spaniolă, belgiană, franceză, precum şi de Curtea Constituţională a Republicii Moldova care nu face parte nici dintr-o putere, căci conform Constituţiei Republicii Moldova, aceasta este o autoritate indepentă de oricare altă autoritate publică. Curtea se sprijină pe ideea conform căreia, pentru a putea controla activitatea unui organ cum este Parlamentul sau Guvernul, este absolut necesar ca cel ce controlează să se afle la un nivel superior organului controlat. Printre caracterele particulare ale Curţii putem menţiona:-Curtea Constituţională nu este o putere în stat şi nu deţine vreuna din funcţiile puterilor legislativă, executivă și judecătorească;-ca autoritate publică reglementată de Constituţie într-un titlu distinct, Curtea exercită rolul de garant al supremației Constituţiei;-ea este o autoritate publică ce sprijină buna funcţionare a puterilor publice în cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc;-Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei şi legii sale organice;-caracterul politic al Curţii Constituţionale rezultă, primul rînd, din faptul de desemnare al judecătorilor, deoarece în desemnarea lor sînt implicate autorităţile politice;-caracterul jurisdicţional determină şi principiile de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, şi anume independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor, iar procedurile prin care se realizează atribuţiile Curţii au, în mare parte, trăsături procedurale judecătoreşti. Curtea Constituţională a apărut ca necesitate a garantării libertății individuale prin posibilitatea de control şi corectură a legislației, legislaţie ce trebuie să se pună de acord cu actul juridic fundamental al ţării, Constituţia (actul ce reglementează atît raporturile dintre cele trei puteri ale statului modern, cît şi libertățile individuale). Importanţa Curţii Constituţionale devine evidentă doar în momentele-cheie, de instabilitate a structurii bazată pe Constituţie (separarea puterilor în stat devenind astfel ineficientă datorită unei delimitări deficitare a prerogativelor celor trei puteri). în consecinţă, legea fundamentală a statului poate deveni insuficientă, iar o decizie provenind de la o instituție independentă şi calificată pentru a decide în domeniul conflictelor constituţionale devine o urgenţă pentru menţinerea echilibrului între prerogativele puterilor statului. De aceea Curtea Constituţională pentru a garanta supremația legii fundamentale şi corespunderea tuturor regulilor de drept intern cu normele constituţionale activează în baza urmă-toarelor principii:-independenţei; -colegialităţii; -legalităţii;-publicităţii'.

1.2. Modul de formare şi organizare a Curţii Constituţionale

În literatura juridică de specialitate se specifică faptul că Umanizarea Curţii Constituţionale se efectuează după trei modele de desemnare:-desemnarea directă, de autoritatea executivă ca în cazul Slovaciei, Belgiei, Danemarcii, unde membrii Curţii Constituţionale sînt desemnaţi direct, prin numire, de către şeful statului;

-desemnarea electivă, de autoritatea legislativă caracteristică pentru ţări precum Germania, Estonia, Lituania, Polonia.-desemnarea mixtă care poate fi divizată în două grupe;desemnarea de către autoritatea legislativă şi executivă (Franța,Rusia,România) şi desemnarea de către autoritatea legislativă, executivă şi judecătorească (Bulgaria, Georgia, Ucraina, Republica Moldova). După cum am menţionat mai sus, în Republica Moldova se aplică desemnarea mixtă a judecătorilor Curţii Constituţionale, astfel doi judecători sînt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistratului. Numirea membrilor Curţii Constituţionale de către organe publice constituie asigurarea legitimităţii şi totodată a reprezentativităţii judecătorilor. Temerea cu privire la lipsa de obiectivitate a judecătorilor în situaţiile cînd judecă cazurile în care sînt implicate autorităţile publice care le-au desemnat, este lipsită de fond, deoarece judecătorii odată numiţi sînt indepenți şi inamovibili pe durata mandatului, iar Curtea Constituţională este independentă şi se supune numai Constituţiei. Indepenţa judecătorilor din cadrul Curţii Constituţionale este garantată şi prin durata diferită a mandatului Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, precum şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (care este de patru ani) şi al judecător Curţii Constituţionale (care este de 6 ani). Activitatea Curţii este condusă de un Preşedinte care ales prin vot secret, pentru un termen de 3 ani, cu majoritatea de voturi ale judecătorilor Curţii, cu dreptul de a fi reales pentru încă un mandat. Preşedintele şi judecătorii Curţii sînt asistaţi activitatea lor de 6 judecători-asistenţi, pentru a ocupa funcţia de judecător-asistent, persoana trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova, să aibă domiciliul în ţară, pregătire juridică superioară, o vechime de cel puţin 10 ani în activitatea juridică sau în învățămîntul juridic superior. Ei sînt angajaţi în funcţie, prin concus pe termenul de pînă la atingerea plafonului de vîrstă-65 ani. Comisia de examinare se numeşte de Preşedintele Curții Constituţionale, din 3 judecători, şeful Secretariatului şi alți funcționari ai Curţii. Pe lîngă Curtea Constituţională se formează Secretariatul,care are sarcina de asigurare a activităţii Curţii, acordă asistenţă informațională, organizatorică, ştiinţifică şi de altă natură, organizează audienţa cetăţenilor, examinează în prealabil sesizările a căror soluţionare de către judecătorii Curţii nu este neapărată,acordă ajutor judecătorilor la pregătirea dosarelor pentru examinare. De asemenea, în ajutor membrilor Curţii, pe lîngă aceasta, activează Consiliul ştiinţifico-consultativ constituit din savanți şi practicieni în drept în vederea acordării consultaţiilor și schimbului de opinii legate de problemele abordate în activitatea curții.

1.3. Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale

Judecător al Curţii Constituţionale poate fi persoana care deține cetăţenia Republicii Moldova, are domiciliul în ţară, are pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învâţămîntul juridic superior sau în activitatea ştiinţifică, limita de vîrstă pentru numire în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este de 70 de ani. Numirea se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Costituţionale sau este membru al unui partid sau al unei alte organizaţii politice, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data depunerii jurămîntului, din funcţia pe care o ocupă şi de a-şi suspenda activitatea în partid sau în altă organizaţie politică. În Republica Moldova judecătorii Curţii Constituţionale sînt numiţi în funcţie pe un mandat de şase ani, judecătorul avînd dreptul de a deţine această funcţie nu mai mult de două mandate consecutiv. Statutul de judecător al Curţii este caracterizat prin următoarele particularităţi: independenţa, inamovibilitatea, imunitatea.

Judecătorii Curţii Constituţionale sînt independenţi şi în exerciţiul mandatului se supun numai Constituţiei, examinarea cauzelor de către judecători are loc în condiţii care exclud o influenţă din afară asupra lor, chiar şi după expirarea mandatului judecătorii neputînd fi traşi la răspundere

judiciară pe voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii.

Judecătorul Curţii Constituţionale este inamovibil pe rata mandatului. Inamovibilitatea constituie o garanţie a dependenţei judecătorului prin intermediul căreia judecătorul nu poate fi eliberat, suspendat sau transferat la altă funcţie, astfel încît mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează şi se declară vacanţa funcţiei doar în caz de: expirare a mandatului; demisie; ridicare a mandatului, sau în caz de deces. Imunitatea funcţiei presupune că judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată penală sau contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale. Factorul de decizie care a întreprins reţinerea judecătorului Curţii Constituţionale, surprins în flagrant delict, trebuie să comunice imediat Curţii, în decursul a 24 de ore,aceasta decide asupra reţinerii. În conformitate cu prevederile articolului 17 al Legii cu privire la Curtea Constituţională, judecătorul Curţii este obligat:-să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei;-să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curții Constituţionale;-la adoptarea actelor Curţii Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau negativ;-să comunice Preşedintelui Curţii Constituţionale activitatea incompatibilă cu atribuţiile pe care le exercită;-să nu permită folosirea funcţiei sale în scop de propagandă de orice fel;-să se abţină de la orice acţiune contrară statutului de judecător;-să depună, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi proprietate.

1.4. Competenţa Curţii Constituţionale

Necesitatea controlului de constituţionalitate este determinată de faptul ca şi legiuitorul poate fi şi este supus greşelii, că însăşi constituţia este interpretabilă că, şi aceasta are lacunele ei, că inexistenţa controlului de constituţionalitate lasă loc instabilităţii juridice şi confuziilor de fapt. În doctrină au fost formulate argumente împotriva existenţei controlului de constituţionalitate, axîndu-se pe ideea că nu se poate admite ierarhizarea normelor juridice, pentru că aceasta presupune ierarhizarea organelor linilente, ceea ce contravine principiului separării puterilor în stat, că nu se poate admite controlul de constituţionalitate a legilor - legea fiind expresia voinţei generale, care este suverană, și că nu se poate admite ca un alt organ să controleze Parlamentul, care reprezintă poporul şi răspunde numai în faţa acestuia.

Rezumînd, putem afirma că necesitatea exercitării control constituţionalităţii este datorat existenţei, pe de o parte, a principiului separaţiei puterilor în stat, pe de altă parte controlul de constituţionalitate se fundamentează pe principiul supremației Constituţiei. Întru exercitarea jurisdicţiei constituţionale, Curtea are următoarele atribuţii:-efectuează, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;-interpretează Constituţia;-se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Contuţiei;-confirmă rezultatele referendumurilor republicane;-confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Președintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaţilor și al Preşedintelui Republicii Moldova;

-constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 zile;-rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;-hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.1.5. Sesizarea şi actele Curţii Constituţionale Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, Curtea Conustituțională a Republicii Moldova, exercită jurisdicţia constituţională la sesizarea făcută de:

a)Preşedintele Republicii Moldova;b)Guvern;c)ministrul justiţiei;d)Curtea Supremă de Justiţie;e)Procurorul General;e)deputatul în Parlament;f)fracţiunea parlamentară;h)avocatul parlamentar;i)Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri) - în cazurile supunerii controlului constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldovar este parte, ce îngrădesc împuternicirile Găgăuziei. Subiecţii menţionaţi pot face sesizări în probleme ce ţin de competenţa lor, cu excepţia sesizării:-privind revizuirea Constituţiei - care poate fi făcută de un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot, care trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20 000 de semnături. În sprijinul acestei iniţiative, sau de un număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament, sau de către Guvern;-privind constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea Parlamentului, care poate fi făcută de Preşedintele Republicii Moldova;-privind constatarea circumstanţelor ce justifică suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, care poate fi făcută prin intermediul unei hotărîri a Parlamentului, semnate de către Președintele Parlamentului.

-ce are ca obiect constituționalitatea anui partid care poate fi făcută de Preşedinte al Republicii Moldova,de Președintele Parlamentului, de Guvern, de ministrul justiției sau de Procurorul General. Președintele Parlamentului poate face sesizări numai în temeiul unei hotărîri a Parlamentului, Procurorul General-în temeiul unei hotărîri al Colegiului Procuraturii Generale,ministrul justiției-în temeiul unei hotărîri a Colegiului Ministerului Justiției. Procedura controlului constituţionalităţii legilor poate fi convenţional divizată în următoarele etape:-depunerea sesizării, care trebuie să fie motivată şi să co respundă cerinţelor înaintate faţă de aceasta;-examinarea prealabilă a sesizării, care are drept scop verificarea sesizării depuse referitor la corespunderea ei cerinţelor materiale şi formale ale legii;-reţinerea sesizării spre examinare sau declinarea ei;-pregătirea către dezbateri;-examinarea sesizării în şedinţa plenară a Curţii Consti tuţionale;-votarea şi adoptarea hotărîrii sau deciziei - votarea se face deschis, însă în unele cazuri actele pot fi votate în mod secret; actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor;-pronunţarea, publicarea şi intrarea în vigoare a hotărîrilor după adoptare, actele Curţii Constituţionale se pronunţă în plen; hotărîrile Curţii se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în decursul a 10 zile de la data adoptării; actele Curţii Constituţionale nu sînt supuse nici

unei căi extraordinar de atac, sînt definitive şi intră în vigoare la data adoptării;-executarea hotărîrilor Curţii Constituţionale – legile și alte acte juridice sau unele prevederi ale lor declarate neconstituţionale îşi pierd puterea juridică la data adoptării hotărârii Curţii Constituționale; În procesul controlului de constituţionalitate Curtea Constituțională pronunţă hotărîri, decizii şi emite avize. În cazul soluționării în fond a sesizării se pronunţă hotărîre sau se emite aviz.În cazul nesoluţionării în fond a sesizării se pronunţă decizie, care se întocmeşte ca act aparte ori se consemnează în procesul-verbal. Prin hotărîre, Curtea Constituţională:-se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;-interpretează Constituţia;-confirmă rezultatele referendumurilor republicane;-confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova;-rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;-se pronunţă asupra altor cazuri de competenţa sa. Prin avize Curtea Constituţională se pronunţă asupra:-iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;-circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului;-circumstanţelor care justifică suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova;-circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova;-constituţionalităţii unui partid;- altor cazuri de competenţa sa. Deciziile sînt pronunţate de Curtea Constituţională, de Preşedintele şi de judecătorii Curţii în cazurile prevăzute de procedura jurisdicţiei constituţionale, cu excepţia celor care necesită hotărîri sau avize. Curtea Constituţională pronunţă hotărîri, decizii şi emite avize prin vot deschis. La decizia Curţii ele pot fi adoptate prin vot secret. Votarea deschisă se efectuează prin audierea nominală a judecătorilor Curţii Constituţionale, dintre care preşedinte şedinţei votează ultimul, supunînd votului propunerile judecătorilor Curţii Constituţionale în ordinea prezentării lor, în final votîndu-se actul în ansamblu. Actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, în cazul în care la adoptarea hotărîrii privind constituţionalitatea actului normativ sau a tratatului internaţional se înregistrează paritate de voturi, actul normativ sau tratatul internaţional se prezumă constituţional, iar cauza se sistează, în alte cazuri de paritate a voturilor se consideră că hotărîrea, decizia și avizul nu au fost adoptate, iar examinarea cauzei se sistează, excepţia situaţiilor prevăzute la art.4, alin.l lit. d), e), f) şi h) al Legii cu privire la Curtea Constituţională, cînd examinarea cauzei se amînă. Judecătorul Curţii Constituţionale care nu este de acord cu hotărîrea pronunţată sau cu avizul emis poate să-şi expună scris opinia sa separată, această opinie poate fi anexată, la cererea acestuia, la actul adoptat. Actele Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate, ele intră în vigoare la data adoptării, data publicării, la data indicată în ele sau la decizia Curţii şi sînt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice, persoanele fizice şi juridice. În ceea ce priveşte revizuirea hotărîrii şi avizului, aceasta se efectuează numai la iniţiativa Curţii Constituţionale, prin decizie adoptată cu votul majorităţii judecătorilor ei, în cazul în care au apărut noi împrejurări, necunoscute la data pronunţării hotărîrii și emiterii avizului, dacă aceste împrejurări sînt de natură să schimbe esenţial hotărîrea şi avizul, sau atunci cînd se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte normative în al căror temei a fost pronunţată hotărîrea şi emis avizul.

§2. Arbitrajul

2.1. Aspecte istorice privind evoluţia instituţiei arbitrajului

Majoritatea autorilor menţionează că arbitrajul a fost o formă primitivă a justiţiei, anterioară justiţiei publice. Astfel, profesorul A.I. Viţin menţionează „Instanţele arbitrale sînt premergătoare instanţelor judecătoreşti" şi „instanţa arbitrală este forma rudimentară a instanţelor judecătoreşti, comună multor națiuni. Frank Elkouri menţionează că „Arbitrajul este cea mai veche metodă cunoscută pentru soluţionarea litigiilor dintre oameni, iar Albert Fetweiss că „arbitrajul este prima formă de justiție regulată care a existat". Adepţii acestei teze menţionează că trecerea de la răzbunarea personală la justiţia statală s-a făcut în 4 etape: după o reglementare a răzbunării personale a urmat o epocă a arbitrajului facultativ, prin care părţile cereau unui terţ să hotărască asupra litigiului dintre ele. A urmat o altă etapă, a arbitrajului obligatoriu, impus de stat şi, în sfîrşit, perioada în care statul şi-a asumat el misiunea de a înfăptui justiţia, stabilind domeniile în care părţile puteau opta pentru arbitraj. Arbitrajul era cunoscut în Roma antică, astfel că Cicero spunea: „Arbitrajul este mijlocul de a nu cîştiga în întregime un bun proces şi nici de a pierde complet un rău proces". în Legea celor XII Table o referire la arbitri este formulată în Tabla a XI-a „Dacă un judecător sau un arbitru numit de magistrat va fi primit bani pentru aceasta, să fie pedepsit cu pedeapsa capitală” iar cu referire la procedura arbitrală ne relatează astfel: „ reclama spunea următoarele: „Eu afirm că tu trebuie să-mi dai 10 000 de sesterţi, potrivit angajamentului ce ţi-ai luat solemn; eu aceasta cer, să recunoşti sau să negi". Adversarul spunea că nu trebuie. Reclamantul adăuga: „De vreme ce tu negi, te rog pretore, să ne dai un judecător, ori un arbitru". În Epoca medievală, în Europa, arbitrajul e întîlnit în multe ţări, îndeosebi în Franţa, unde este consfinţit pentru prima dată printr-o ordonanţă regală, în anul 1510. Baza legală modernă a arbitrajului o constituie codurile de procedură civilă de la începutul secolului al XlX-lea, dominate de spiritul liberal al Revoluţiei franceze. Aceasta privea arbitrajul cu mare favoare, considerîndu-1 alternativa optimă a justiției statale. Legea din 16-24 august 1790 considera arbitrajul „ mijlocul cel mai raţional de a soluţiona contestaţiile dintre cetățeni nu prin judecători, ci prin persoane particulare care se bucură de încrederea comună a părţilor. Foarte curînd însă, chiar în acele coduri, s-a simţit nevoia ca libertatea de voinţă a părţilor în oganizarea şi desfăşurarea arbitrajului să se îmbine cu unele măsuri de intervenţie şi control din partea justiţiei statale. Pentru Ţările Româneşti actele normative de bază care reglementau procedura arbitrală erau: în 1814 „Manual" lui Donici" pentru Moldova, în 1817 „Codul lui Calimach" în care Capitolul II în 11 articole instituia reguli ale procedurii arbitrale şi „Codul lui Caragea", în 1818, în Ţara Românească, care reglementa arbitrajul în 21 articole, în Capitolul XVIII - „Pentru eretocrisie" şi Capitolul XVII - „Pentru învoială". Concepţia Codului de procedură civilă francez din 1806 a stat la baza multor coduri de procedură civilă din alte ţări. Astfel,de exemplu, a fost cazul Codului de procedură civilă din 1865 al Romaniei, care avea drept izvor acest Cod. În toate ediţiile oficiale ale codului de procedură civilă din acea perioadă, Cartea a IV-a era însoţită de o notă în care se afirma că „instituţia arbitrajului perticular nu mai este practic folosită în prezent, cetăţenii adresîndu-se exclusiv instanţelor judecătoreşti sau altor organe de stat obşteşti cu atribuţii jurisdicţionale, pentru rezolvarea litigiilor lor.” În realitate, nota conţinea nu atît o constatare, cît, mai degrabă, un avertisment de a nu se mai folosi arbitrajul privat. Pentru Republica Moldova, arbitrajul este o instituţie nouă și în devenire. Astfel, art.6 din Codul Civil al Republicii Moldova din 1964 prevedea: „Apărarea drepturilor civile se înfăptuieşte, potrivit regulilor stabilite de instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi: prin recunoaşterea acestor drepturi etc". La fel, în codul de procedură civilă din 1964 se conţinea o anexă care vedea Regulamentul arbitrilor aleşi. Cu toate că norme în ce priveşte arbitrajul existau pentru moment, acestea nu se aplicau în relaţiile dintre cetăţenii Republicii Moldova. La 31 mai 1994 în Republica Moldova este adoptată legea nr.129 cu privire la judecata arbitrală (arbitraj). Această Lege a constituit un pas înainte pentru legislaţia Republicii Moldova, deoarece a încercat să reglementeze o instituţie puţin aplicabilă pentru ţara noastră şi a constituit o primă treaptă pentru perfecţionarea legislaţiei de mai departe. Astfel că, astăzi, avem o reglementare detaliată şi mai mult sau mai puţin completă şi clară

a instituţiei arbitrajului. La 22.02.2008 în Republica Moldova au fost adoptate două legi de bază în ce priveşte arbitrajul: Legea cu privire la arbitraj şi Legea cu privire la arbitrajul comercial Internaţional, acestea avîndu-şi temelia generală în Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.

1 ■ i.) Organek de ocrotire a normelor de drept

2.2. Noţiunea şi esenţa arbitrajului Dacă e să examinăm întreaga literatură de specialitate domeniul arbitrajului, nicăieri nu vom găsi o definiţie unanim acceptată a arbitrajului, aceasta datorită diversităţilor de reglementări, dar şi faptului că în drept definiţiile sînt adesea provizorii şi mereu perfectibile. Conceptul de „arbitraj" îşi are originile în latinescul „arbiter" care desemna „martorul", dar avea şi sensul de „maestru „profesor", „stăpîn". Cuvîntul francez „arbitre" era folosit în anul 1213 cu un dublu sens - în sens juridic - persoana desemnată de părţi care tranşa un litigiu şi în sens de liberă voinţă. Astăzi, noţiunea de arbitraj se utilizează în două accepțiuni: pentru a desemna organul împuternicit de a soluţiona litigiu pe cale amiabilă şi în sensul de procedură aparte de soluţionare a litigiilor civile. Doctrinarul A.G. Feodorov susţine se poate vorbi şi de o a treia accepţiune, şi anume arbitrajul cu un complet arbitral: cîţiva arbitri (de regulă trei) sau un arbitru împuternicit cu soluţionarea litigiului. Articolul 1 alineatul 2 din noua Lege cu privire la arbitraj din 22.02.2008 menţionează că arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă litigiu a fost trimis, cu acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în materii în care legea nu permite soluţionarea lui pe calea arbitrajului. Articolul 2 „Noţiuni principale" defineşte arbitrajul ca fiind o „cale alternativă de soluţionare a litigiilor atît de către arbitri numiţi pentru fiecare caz aparte (arbitraj ad-hoc), cit şi de instituţii permanente de arbitrai. Considerăm că articolul în cauză e menit de a ne defini în concret şi complet noţiuniie-cheie folosite în textul legii. Observăm că această noțiune e definită simplist şi ne prezintă mai mult delimitarea dintre arbitrajul instituţional şt cel ad-hoc. Această definiţie este preluată din Legea cu privire la judecata arbitrală din 1994, care în articolul 1 „Judecata arbitrală" nu dă o noţiune completă şi adecvată acestui termen, ci stabilesc felurile de arbitraj. În Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa se menţionează că „Arbitrajul este un mijloc corespuzător de a reglementa(...) rapid și echitabil litigiile care pot să rezulte din tranzacțiile comerciale în domeniul schimburilor de bunuri și de servicii și din contractele de cooperare industrială.” În aspect procedural,,arbitrajul se prezintă ca formă privată de soluționare a litigiului civil dintre părți de către o persoană(persoane)fizice aleasă de părțile în litigiu. În doctrină,arbitrajul este definit ca fiind nestatală de soluționare a litigiilor civile,ales de acord comun al părților pentru soluționarea litigiului într-o formă procesuală stabilită de acestea,exercitat de persoană(persoane)fizică în calitate de arbitru,față de care instanțele judecătorești statale îndeplinesc, îm limitele stabilite de lege, funcții de sprijin și control. Anailizînd multilateral conceptul judecăţii arbitrale, am putea conchide că aceasta reprezintă o formă extrajudiciară, neguvernamentală de soluţionare a litigiilor civile, acceptată benevol de către părţile aflate în litigiu, prin încheierea convenţiei arbitrale ce se efectuează de către arbitri aleşi de către părţi şi în privinţa căreia instanţa de judecată îndeplineşte funcţii de control si de coordonare.

Avantajele şi dezavantajele procedurii arbitrale. Această procedură alternativă de soluţionare a conflictelor este din ce în ce mai solicitată datorită avantajelor pe care aceasta le oferă:-stabilirea de către părţi a regulilor de examinare a litigiilor - părţile pot stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare avînd ca obiect arbitrajul, numirea şi revocarea, înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care arbitrii trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărîrii arbitrale, în general orice alte norme privind buna desfăşurarea a arbitrajului. Din toate acestea rezultă aplicarea principiului autonomiei de voinţă a părţilor;-încrederea părţilor în arbitri - părţile pot alege, pri simplul lor acord de voinţă, arbitrii care urmează să soluţione litigiul dintre ele, această posibilitate este exclusă în cazul instanţelor de judecată. Părţile pot alege prin simplul acord de voință arbitrii care urmează să soluţioneze litigiul, ceea ce în justiţia statală este exclus. Acest fapt este important, deoarece există posibilitatea atragerii în

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII,

calitate de arbitri a specialiştilor nu numai din sfera dreptului dar şi a economiei, operaţiunilor bancare și altor domenii, cunoştinţe pe care judecătorii din instanţele de judecată posibil a nu le avea sau a fi insuficiente, fiind astfel necesară atragerea în proces a experţilor şi specialiştilor, ceea ce duce la tergiversarea procesului;-rapiditate - procedura arbitrală este adeseori mult mai rapidă decît judecarea pricinii în instanţele judecătoreşti. Termenul de examinare este de cel mult 6 luni;-confidenţialitate - este un avantaj pentru agenţii economici cu renume, procesul public ştirbindu-le din reputaţie;-executarea benevolă a hotărîrii - părţile execută hotărîrea arbitrală, în caz contrar au posibilitatea de a o contesta în instanșa de judecată;-uneori se consideră că procedura arbitrală este mai puțin costisitoare decît procedura de drept comun. Aceasta se referă mai mult în cazul arbitrajului ad-hoc şi mai puţin în cazul arbitrajului instituţionalizat;-recunoaşterea internaţională a sentinţelor arbitrale este mai bine asigurată decît cea a deciziilor judiciare naţionale. Mai mult de 120 de ţări au aderat la Convenţia pentru recunoaşterea și executarea sentinţelor arbitrale străine din 1958, de la New York, aceasta facilitează executarea sentinţelor din toate ţările semnatare. Mai există şi alte convenţii bilaterale sau multilaterale care produc efecte similare;-arbitrajul poate să se prelungească cu negocierea, atunci cînd arbitrajul se finalizează cu insucces. Însă trebuie de recunoscut că această procedură nu este întocmai mai perfectă, ci are şi ea dezavantaje - imposibilitatea exercitării căilor de atac, este permisă doar desfiinţarea - pe cînd orice hotărîre judecătorească poate fi atacată în termenii stabiliţi de lege prin orice cale de atac.

2.3. Arbitrii

Dacă în cazul procesului civil clasic vorbim de judecători, în cadrul arbitrajului vorbim de arbitri. Statutul arbitrilor în cădrul arbitrajului este reglementat de Capitolul III din Legea cu privire la arbitraj. Potrivit articolului 11 al Legii cu privire la arbitraj, în calitate de arbitru poate fi orice persoană fizică avînd capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor care şi-a dat consimţămîntul să arbitreze şi care, după opinia părţilor în arbitraj, este competentă să soluţioneze litigiul. Articolul în cauză conţine o limitare,şi anume: poate dobîndi calitatea de arbitru numai o personă fizică, nu şi o persoană juridică, în alte legislaţii precizîndu-se mod expres că dacă convenţia arbitrală desemnează o persoa juridică pentru soluţionarea litigiului aceasta nu are decît puterea de a organiza arbitrajul. Totodată, legea numeşte următarele persoane care nu pot exercita funcţia de arbitru:-se află sub tutelă sau curatelă;-are antecedente penale nestinse;-a pierdut statutul de judecător, avocat, notar, procur ofiţer de urmărire penală sau de lucrător al organului de drept pentru săvîrşirea de acţiuni incompatibile cu activitatea profsională;-nu poate fi aleasă (numită) în această calitate datorită statutului funcţiei sale stabilite de lege. Părţile sînt libere să stabilească numărul de arbitri şi modul lor de alegere (numire); dacă părţile nu au stabilit numărul de arbitri, litigiul se judecă de trei arbitri, cîte unul numit de fiecare parte, iar al treilea - supraarbitrul (preşedintele completului) -desemnează de cei doi arbitri. Părţile sau arbitrii pot decide ca în calitate de supraarbitru să fie desemnat unul dintre arbitrii numiți de părţi. Dacă există mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pîrîţi, coreclamanţi ori copîrîţi care au interese comune, părţile pot numi un singur arbitru. Este nulă clauza convenţiei arbitrale care prevde dreptul uneia dintre părţi de a numi arbitrul în locul celeilalte părţi sau de a avea mai mulţi arbitri decît cealaltă parte. Arbitrajele, ca organe permanente, dispun de lista arbitrilor aprobată de organul de pe lîngă care s-a înfiinţat arbitrajul, în modul stabilit de acest organ, listă ce are un caracter de recomanandare. În cazul în care arbitrul renunţă să-şi exercite împuternicirile din motive neîntemeiate, arbitrul este radiat din lista arbitrilor instituţiei arbitrale. Considerăm că ar fi mai corect de menţionat „numele arbitrului este radiat din lista arbitrilor instituţiei arbitrale", deoarece un text de lege ar trebui să fie

,

1 ■ i.) Organek de ocrotire a normelor de drept

corect nu numai din punct de vedere juridic, ci şi gramatical.Părțile în arbitraj pot numi în calitate de arbitru orice persoană care întruneşte exigenţele prevăzute de articolul 11 alineatul 1 din legea cu privire la arbitraj. Articolul 12 alineatul 2 din Legea cu privire la arbitraj menţionează cazurile în care un arbitru ar urma să fie înlocuit. Aceste cazuri sînt: vacanţa, pentru orice cauză, recuzare, abţinere, renunțare, împiedicare, deces. Nu este clar motivul din care legiuitorul a menţionat printre aceste temeiuri recuzarea şi abţinerea, deoarece din însăşi natura instituţiei recuzării şi a abţinerii e clar că arbitrulcare este recuzat sau se abţine de la judecare urmează a fi înlocuiţi.

Cu atît mai mult nu este clar motivul în ce priveşte împiedicarea.Această formulare nu numai că sună hilar, dar e şi inutilă, deoarece motivele ce împiedică arbitrul în soluţionarea pricinii sînt rezolvate de instituţiile recuzării şi abţinerii. Acelaşi articol soluţionează şi cazul în care arbitrii nu au fost numiţi sau nu s-a prevăzut modul lor de numire. Soluţia propusă de lege este cea a notificării scrise, adresate părţii adverse, care să se refere la convenţia de arbitraj, să enunţe succint pretențiile şi temeiurile lor, să indice numele, domiciliul şi datele profesionale ale arbitrului unic propus sau numit de partea care vrea să recurgă la arbitraj. La rîndul ei, partea care a primit notificarea sau o persoană împuternicită de aceasta urmează să dea un răspuns în termen de 15 zile de la primirea notificării. O interesantă formulare prezintă alineatul 6 al acestui articol. Acesta menţionează că partea care a notificat cealaltă parte despre numirea arbitrului nu poate revoca fără consimţămîntul celeilalte părţi numirea astfel făcută. Astfel, se ajunge la regula

conform căreia orice schimbare în ceea ce ţine de componenţa arbitrilor se soluţionează prin acordul părţilor şi partea care trimite notificarea trebuie să fie atentă la persoana desemnată drept arbitru. În cazul în care partea adversă nu răspunde în termenul stabilit, arbitrul este numit de instanţa de judecată. În cazul arbitrajului ad-hoc şi de preşedintele arbitrajului, în cazul celui instituţionalizat. Acceptarea împuternicirilor de către arbitri urmează a fi făcută în scris şi comunicată părţilor în termen de 5 zile data propunerii de numire. Legea nu determină, în mod expres consecinţele necomunicării acceptării. Autorii menţionează că necomunicarea acceptării sarcinii de arbitru nu mai leagă părțile faţă de oferta făcută şi ele pot proceda la numirea altor arbitri. În termen de 10 zile de la ultima acceptare cei doi arbitri vor purcede la numirea supraarbitrului. Dacă aceştia omit să numească supraarbitrul, aceasta este realizată de instanţa de judecată sau de preşedintele arbitrajului, după caz. Articolul 14 din Legea cu privire la arbitraj stabileşte regulile în ce priveşte temeiurile şi procedura de recuzare. Acest articol instituie obligaţia arbitrului de a comunica, pînă la acceptare, orice circumstanţe care ar crea îndoieli în ce privește imparţialitatea şi independenţa sa. Pînă la comunicarea acestor circumstanţe, partea nu este în drept să recuze arbitrul ales.Legea stabileşte că părţile sînt libere să aleagă care va fi procedura de recuzare, în caz contrar este instituită obligaţia părţii ce doreşte recuzarea să expună instituţiei arbitrale în scris în decursul a 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de constit" arbitrajului sau de la data la care instituţia arbitrală a luat cu noştinţă de circumstaneţle ce duc la recuzare. Dacă recuzarea în aceste modalităţi nu poate fi realizată, partea interesată poate, în termen de 30 zile de la data cînd a aflat despre respingerea cererii de recuzare, să solicite instanţei de judecată să decidă printr-o încheiere asupra faptului recuzării, încheierea nefiind susceptibila de nici o cale de atac. Arbitrii sînt răspunzători de daune în condiţiile legii dacă :-după acceptare, renunţă în mod nejustificat la împuternicirile lor;-nu participă fără motiv justificat la judecarea litigiului ori nu pronunţă hotărîrea în termenul stabilit în hotărîrea arbitrală;-nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului, publicînd sau divulgînd date de care iau cunoştinţă în calitate de arbitru fără a avea autorizarea părţilor;-încalcă în mod flagrant obligaţiile ce le revin. Dacă e vorba de un arbitraj instituţionalizat, arbitrul va fi tras la răspunderea disciplinară. Temeiurile de încetare a împuternicirilor arbitrilor sînt:-autorecuzare sau recuzare;

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII,

-deces;-incapacitate de a participa la examinarea litigiului;-adoptarea hotărîrii în litigiul examinat. Aici îşi găseşte temeiul părerea unora dintre doctrinari că în fond orice arbitraj are un caracter ad-hoc;-alte temeiuri în care arbitrul nu participă la examinarea litigiului în decursul unei perioade nejustificat de îndelungate.

2.4.Procedura arbitrală Procedura de desfășurare a acțiunii în arbitraj poate fi diferită în funcție de faptul dac acesta este un arbitraj ad-hoc sau instituționalizat. De aceea părțile trebuie să cunoască regulile de desfășurare a procedurii în arbitrajul sesizat, în caz contrar acesta ar putea avea consecințe negative pentru ei. Pregătirea pricinii pentru dezbateri. După depunerea de către reclamant a cererii în arbitraj și după expirarea termenului de prezentare a referinței de către pîrît, arbitrajul sesizat fixează termenul pentru debaterea litigiului și dispune citarea părților. Legea menționează că între data primirii citației și data începerii dezbaterilor urmează să existe un termen de cel puțin 15 zile. La fel, la acestă etapă,instanța permite accesul părților la actele depuse de oponenți,prezentare de pretenții,argumente și probe,arbitrul este obligat să înștiințeze curtea arbitrală despre circumstanțele cunoscute lui, care pot constitui temei pentru recuzare și sa refuze la participarea judecării litigiului. Arbitrul poate fi recuzat și după numirea sa,dacă una din părți a descoperit circumstanțe care pune la îndoială independența și imparțialitatea sa. Părțile sînt în drept să ceară recuzarea, la orice etapă a perocedurii arbitrale pînă la încheierea dezbaterilor în termen de 15 zile de la data cînd au aflat despre numirea arbitrului sau despre cauza de recuzare.Dacă însă s-a omis acest termen,atunci se cosideră că părțile sînt de acord cu candidatura arbitrilor aleși și se consideră că ei au refuzat de la dreptul lor de recuzare. Acțiunile de bază în acestă fază constituie verificarea exigenței unei acțiuni înaintată în arbitraj,verificarea împuternicirilor reprezentanților,numirea completului de arbitri,luarea măsurilor de asigurare a abiectului litigiului. Dezbaterile litigiului. La dezbaterea litigiului părțile pot participa personal sau prin reprezentanți și pot fi asistate de orice persoane.Neprezentarea părții citate la faza dezbaterilor are următoarele efecte:-examinarea litigiului în lipsa acesteia-amînarea procesului, care poate avea loc o singură dată și cu condiția prezentării de partea lipsă,cel tîrziu în preziua dezbaterilor a motivelor întemeiate către cealaltă parte și arbitri. Desfășurarea ședinței are loc în ședință închisă,dacă părțile nu au stabilit contrariul.La fel rămîne la discreția părților alegerea limbii de lucru în proces. Orice dispoziție a instituției arbitrale va fi consemnată în încheierea ședinței și va fi motivată.La cererea părților, încheierea poate fi adusă la cunoștință reclamatului și pîrîtului,deasemenea ei au acces,la toate actele ce constituie dosarul litigiului. Ordinea audierii părților și cum sînt conduse dezbaterile sînt stabilite de către supraarbitru.Părțile își prezintă probele pentru a-și argumenta poziția. Hotărîrea arbitrală se ia în baza înscrisurilor,probelor, documentelor prezentate în scris de către părți, fără dezbateri orale,dacă așa prevăd părțile sau dacă ele au renunțat la dezbateri orale.Părțile sînt acelea care stabilesc regulile de joc ale procesului,ele stabilesc chiar și normele de drept aplicabile fondului litigiului;pot indica că se aplică normele Republicii Moldova,ale altor state sau hotărîrea va fi luată în baza uzanțelor comerciale.Însă dacă dezbaterile orale vor fi expuse,atunci arbitrii iau hotărîrea imediat după aceasta. Toate probele aduse de părți, vor fi administrate în cadrul acestei ședințe arbitrale,fie de către un singur arbitru,fie de către întregul complet de judecată. Arbitrii stabilesc independent dacă sunt competenți în soluționarea pricinii sau numesc dacă este valabilă sau nu convenția de arbitraj,ținînd cont de faptul că contractul în care

este inserată clauza este nul: decizia prin care arbitrajul se declară competent, nu poate fi atacată în

,

1 ■ i.) Organek de ocrotire a normelor de drept

instanţă decît odată cu hotărîrea finală emisă asupra fondului litigiului. Toate acţiunile care au avut loc în cadrul şedinţei sînt consemnate în procesul-verbal al şedinţei. Acesta în mod obligatoriu are formă scrisă şi are un rol important pentru părţi. Procesul-verbal va cuprinde următoarele menţiuni:-scurtă descriere a desfăşurării şedinţei;-cererile şi susţinerile părţilor;-motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;-dispozitivul;-semnăturile arbitrilor. Ca şi în cazul procedurii contencioase în acţiuni civile părţile pot efectua acte de dispoziţie:-încheind acordul de compromis - pe parcursul examinării litigiului părţile pot tranşa litigiul, tribunalul arbitrai încetind procesul şi fixînd aceste circumstanţe în hotărîre, ceea ce reprezintă încuviinţarea unei tranzacţii;-reclamantul îşi poate retrage pretenţiile, însă aici cu respectarea dreptului pîrîtului care, de asemenea, trebuie să fie de acord cu încetarea procesului, în caz contrar el poate avea un interes legitim şi doreşte emiterea hotărîrii;-pîrîtul poate recunoaşte acţiunea. De asemenea, putem considera ca act de dispoziţie a părţilor şi majorarea sau micşorarea cuantumului pretenţiilor, acest act fiind posibil de a fi efectuat pînă sau la soluţionarea în fond a pricinii, tribunalul în acest caz poate solicita prezentarea de probe suplimentare, sau poate respinge o asemenea cerere pe motivul că aceasta trebuia a fi făcută în cererea de arbitrare, sau pînă la dezbateri cu anexarea probelor corespunzătoare (pentru a nu admite tergiversarea procesului). În literatura de specialitate este menţionat ca act de dispoziţie şi înaintare a unei cereri reconvenţionale. Examinarea litigiului pe cale arbitrală poate să se încheie cu soluţionarea lui în fond şi pronunţarea hotărîrii sub formă scrisă, semnată de toţi arbitrii, sau cu încheierea procedurii arbitrale, în cazul în care:-reclamantul îşi retrage acţiunea, cu excepţia cazului cînd pîrîtul ridică obiecţii, iar tribunalul arbitral recunoaşte că acesta are un interes legitim să fie soluţionat în mod definitiv;-părţile au convenit asupra încheierii procedurii arbitrale;-instanţa arbitrală constată că, din anumite motive, continuarea procedurii a devenit inutilă sau imposibilă. Mandatul tribunalului arbitral se încheie odată cu încetarea procedurii arbitrale, cu excepţia cazurilor în care în termenele stabilite de articolul 35 din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional din 22.02.2008 (în condiţia în care părţile nu au convenit asupra unor altor termene), una dintre părţi, cu notificarea celeilalte părţi, solicită tribunalului arbitral: rectificarea erorilor de calcul, a greşelilor de tipar sau a oricăror altor erori similare celor din hotărîrea arbitrală; interpretarea unui punct sau a unei părţi din hotărîrea arbitrală (dacă părţile nu au convenit în acest sens); adoptarea hotărîrii adiţionale referitor la capetele de pretenţii susţinute în procedura arbitrală, dar omise în hotărîrea arbitrală. De asemenea, arbitrajul poate să-şi reia împuternicirile asupra acţiunii examinate la depunerea în instanţa de judecată a cererii de desfiinţare a hotărîrii arbitrale, iar la solicitarea uneia dintre părţi instanţa de judecată consideră rezonabil să amîne

examinarea chestiunii de desfiinţare a hotărîrii arbitrale pe un anumit termen şi să ofere tribunalului arbitrai posibilitatea de a relua procedura arbitrală asupra hotărîrii adoptate sau de a întreprinde alte acţiuni care, potrivit opiniei tribunalului arbitral vor permite tribunalului înlăturarea temeiurilor de desfiinţare a hotărîrilor arbitrale. În general, tribunalele arbitrale în soluţionarea pricinilor conving părţile să încheie tranzacţia de împăcare, fixînd codiţiile convenite în hotărîrea arbitrală. Aşadar, tranzacţia de împăcare este un act de dispoziţie a părţilor reprezentînd un acord de voinţă între reclamant şi pîrît ca urmare a unor cesiuni reciproce ce determină drepturile şi obligaţiile lor în vederea stingerii litigiului. Totodată, codul civil menţionează tranzacţia ca contract civil prin care părţile previn un proces ce urmează să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII,

hotărîri judecătoreşti. Deosebirea esenţială între aceste acte este că în cazul procesului arbitral condiţiile unei astfel de tranzacţii se consemnează în hotărîrea arbitrală şi deci executarea va fi încuviinţată de instanţele judecătoreşti cu respectarea articolului 485 Codul de procedură civilă, iar tranzacţia civilă este susceptibilă de executare numai după omologarea de către instanţă, aici aplicîndu-se alte norme şi anume cele cu privire la contracte, totodată instanţa încuviinţează tranzacţia dacă aceasta nu încalcă legea ori drepturile și interesele legitime ale persoanei. Efectele încheierii tranzacției de împăcare în procesul arbitral sînt: efecte în privinţa drepturilor subiective materiale şi efecte procesuale (adică imposibilitatea de a se adresa tribunalului arbitral sau instanţei de judecată cu acelaşi obiect şi avînd acelaşi temei, articolul 169 Codul de Procedură civilă). Astfel, trebuie menţionat că tranzacţia efectuată atît în faţa instanţei de judecată, cît şi în faţa tribunalului arbitral are ca efect autoritatea lucrului judecat şi forţă executorie.De asemenea, trebuie menţionat că tribunalul poate să nu încuviințeze tranzacţia de împăcare dacă aceasta depăşeşte competența tribunalului sau încalcă legea sau ordinea publică, în acest caz are loc soluţionarea în fond a pricinii şi emiterea hotărîrii conform intimei convingeri a arbitrului.

Capitolul VII

ORGANELE POLIŢIENEŞTI DIN REPUBLICA MOLDOVA

§1. Aspecte istorice privind organele poliţieneşti

Poliţia are un rol major în organizarea instituţională a unui stat, avînd misiunea grea şi delicată în acelaşi timp, de menţinere a ordinii şi siguranţei interne, de apărarea a drepturilor şilibertăţilor cetăţeneşti, drepturi specifice statului democratic. Totuşi trebuie menţionat faptul că noţiunea de „poliție” derivă de la grecescul „politeia" (polis - oraş). Aşa numea Aristotel în lucrările sale autorităţile administrative orăşeneşti iar dacă admitem că în perioada respectivă concepţia de statalitate se confundă cu autoritatea administrativă a oraşelor-cetăţi, prin această noţiune era redată organizarea politică a statului în ansamblu. Abia în sec. al XVI-lea, în oraşele Europei Occidentale poliţia apare ca o instituţie statală cu misiunea de asigurare a ordinii publice, în această etapă însă noţiunea de poliţie cuprindea atît activitatea legislativă, cît şi cea judiciară şi executivă. În perioada statului feudal moldovenesc, ordinea publică, siguranţa statului şi a persoanelor, apărarea proprietăţii erau încredințate atît instituţiilor publice centrale, cît şi celor locale: domnia, dregătoriile, sfatul celor buni şi bătrîni etc. Domnia reprezenta instituţia publică supremă, care stabilea direcţiile, formele şi limitele activităţii poliţieneşti. Domnitorul era păzit în Moldova de şoltuzi, după care au urmat fuştaşii, arnăuţii şi se-irnii. Pe timpul nopţii, oraşele erau păzite de străjeri, iar drumurile - de călăraşi şi polcovnici. Dregătoriile, ca instituţii prin intermediul cărora domnitorul administra ţara, erau investite cu funcţii de urmărire şi sancționare a infractorilor. Este cunoscut faptul că cea mai înaltă dregătorie care deţinea atribuţii poliţieneşti era Marele Vornic, atestat documentar pentru prima dată la 13 noiembrie 1393. în această activitate Marele Vornic era ajutat de vornici şi globnici.Începînd cu secolul al XVI-lea, în Ţara Moldovei şeful poliţiei era numit Marele Hatman. Astfel, constatăm că pînă în secolul al XVII-lea Moldova nu dispunea de o organizaţie poliţienească propriu-zisă, asemănătoare cu cea din ţările europene. Atît siguranţa persoanelor şi a bunurilor ce le aparţineau acestora, cît şi ordinea şi liniştea publică erau încredinţate spre gestionare șefilor oştirii, care în această calitate aveau sarcina de a veghea la paza ordinii interne. După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus în aceste teritorii este instituită organizarea poliţienească imperială, în aceeşi perioadă la 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite „Cronica poliţienească" prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile „înaltei poliţii" şi „obişnuitei poliţii", ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu

,

1 ■ i.) Organek de ocrotire a normelor de drept

atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti, începînd cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sînt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. Astfel încît dezvoltarea organelor poliţienești a fost influenţată, în mare măsură, de structura statală din care Republica Moldova a făcut parte. Formarea RSSM şi includerea ei în Uniunea Sovietică a fost succedată de o serie de schimbări atît în ceea ce priveşte denumirea organelor poliţieneşti, cît și în domeniile de competenţă a acestora. După declararea la 23 iunie 1990 a suveranităţii RSSM, a fost stabilit un nou statut juridic, structură şi atribuţii ale organelor abilitate cu aplicarea legii şi a demarat procesul de constituire a unui sistem propriu, naţional, de organe pentru afacerile interne. La 13 septembrie 1990, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea nr.321 „Cu privire la reforma organelor Ministerului Afacerilor Interne al RSSM", care prevedea crearea Departamentului Poliţiei şi a secţiilor de poliţie raionale. Astfel locul miliţiei este ocupat de noile organe ale afacerilor interne- Poliţia. La 18 decembrie 1990, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la poliţie. Procesul de reformare a organelor afacerilor interne a continuat şi pe parcursul ultimilor ani. În prezent, Poliţia Republicii Moldova este o instituţie democratică în slujba cetățeanului, instituţie menită să apere valorile fundamentale ale socetăţii: drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, proprietatea privată și publică, ordinea şi liniştea publică. Poliţia se află în componența Ministerului Afacerilor Interne.

§2. Ministerul Afacerilor Interne

2.1. Misiunea, funcţiile si structura Ministerului Afacerilor Interne Ministerul Afacerilor Interne este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului care exercită conducerea, coordonarea şi controlul în domeniul de competenţă a structurilor subordonate, conform legii. Misiunea Ministerului Afacerilor Interne constă în realizarea prerogativelor constituţionale ale Guvernului privind eleborarea,promovarea şi realizarea politicii statului ce ţine de asigurarea legalităţii, ordinii publice, protecţiei civile, apărării împotriva icendiilor, precum şi în asigurarea diepturilor şi libertăților cetăţenilor. Funcțiile de baza de Ministerului Afacerilor Interne sînt: -elaborarea şi realizarea politicii de stat în domeniile asigurării ordinii de drept, securităţii publice şi combaterii criminalității.-participarea la elaborarea și realizarea politicii de stat privind apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor.-organizarea activităților de pregătire prealabilă și multilaterală a populaței,obiectivelor economice și forțelor de protecție civilă pentru desfășurarea acțiunilor în cazul pericolului de declanșare și în cazul declanșării situațiilor excepționale,incendiilor precum și executarea lucrărilor de salvare,altor lucrări prioritare în condiții excepționale și lichidarea consecințelor acestora.-elaborarea,promovarea și realizarea politicii de stat în domeniul migrației și azilului;-asigurarea disciplinei și legalității în activitatea organelor afacerilor interne,asigurarea nivelului înalt de pregătire profesională și de luptă a colaboratorilor;-dezvoltarea şi consolidarea bazei tehnico-materiale a organelor afacerilor interne;-planificarea şi desfăşurarea activităţilor orientate spre asigurarea apărării naţionale.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII,

În scopul realizării misiunii sale Ministerul Afacerilor Interne este învestit cu următoarele drepturi:-să antreneze în procesul de elaborare şi coordonare a documentelor în domeniile ce ţin de competenţa sa alte ministere şi autorităţi administrative centrale, precum şi autorităţi ale administraţiei publice locale, organizaţii şi instituţii publice de cercetări ştiinţifice;-să identifice şi să utilizeze asistenţa externă în procesul de elaborare şi implementare a proiectelor şi programelor prioritare;-să solicite de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de la persoanele juridice, indiferent de forma juridică de organizare, executarea sesizărilor cu privire la lichidarea cauzelor infracţiunilor şi contravenţiilor şi a condiţiilor care le generează precum şi informaţii despre starea protecţiei civile şi apărării împotriva incendiilor în localităţi, la obiectivele economiei naţionale şi despre pregătirea populaţiei pentru acţiuni în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale şi incendiilor, în limitele şi în conformitate cu competenţele stabilite de lege;-să supună controlului activitatea întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor în scopul asigurării securităţii circulaţie rutiere, în limitele şi în conformitate cu competenţele stabilite de lege şi alte acte normative în vigoare;-să interzică exploatarea mijloacelor de transport a căror stare tehnică prezintă pericol pentru securitatea circulaţiei;-să elibereze persoanelor fizice şi juridice autorizaţii pentru procurarea, păstrarea, transportarea şi folosirea armelor de foc, a muniţiilor aferente, precum şi să retragă aceste autorizații în condiţiile legii;-să solicite de la autorităţile administraţiei publice, întreprinderi, instituţii şi alte structuri informaţia privind intrarea, şederea şi ieşirea din ţară a cetăţenilor străini sau a apatrizilor;-să solicite accesul şi să utilizeze bazele de date oficiale în domeniul informaţiei statistice financiare, fiscale, economice şi juridice, în conformitate cu legislaţia în vigoare;-să propună Guvernului crearea de întreprinderi, instituții medico-sanitare şi recreativ-sportive, în condiţiile prevăzute de lege. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne este exercitată de către ministrul afacerilor interne, numit în şi eliberat din funcţie în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi Legii cu privire la Guvern. În activitatea sa acesta este ajutat de viceminiştri numiţi şi demişi din funcţie de Guvern, la propunerea ministrului. În scopul examinării în comun a problemelor de importanţă majoră, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne se creează Colegiul Ministerului Afacerilor Interne, compus din: ministru (preşedintele Colegiului), viceminiştri şi alţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, precum şi un reprezentant al societăţii civile sau mediului academic. Structural, Ministerul Afacerilor Interne este compus din:1.aparatul central din care fac parte:a.conducerea (ministrul şi viceminiştrii);b.cabinetul ministrului (cu statut de direcţie);c.Direcţia generală analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor;d.Direcţia generală resurse umane;e.Direcţia generală economie şi finanţe;f.Direcţia audit intern;g.Direcţia juridică;h.Direcţia investigaţii şi securitate internă;i.Direcţia informare şi relaţii cu publicul;j. Direcţia cooperare internaţională şi integrare europeană; k. Secretariat (cu statut de direcţie);

2.subdiviziunile subordonate Ministerului Afacerilor Interne, şi anume:a. Departamentul poliţie:

-Direcţia generală servicii operative;-Direcţia generală poliţie ordine publică;-Direcţia poliţie rutieră;-Direcţia poliţiei transporturi;-Direcţia investigare a fraudelor;-Direcţia misiuni speciale;-Direcţia chinologică;-Direcţia tehnico-criminalistică;-Direcţia operativă;b.Departamentul trupelor de carabinieri;c.Departamentul urmărire penală;d.Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţione.Brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger";f.Academia „Ştefan cel Mare";,g.Direcţia generală logistică;h.Biroul migraţie şi azil;i.Centrul pentru combaterea traficului de persoane;j. Direcţia protecţia martorilor;k.Direcţia informaţii şi evidenţe operative;1.Serviciul de gardă (cu statut de direcţie);m.Direcţia medicală;n. Direcţia evidenţă contabilă şi asistenţă socială;o. Biroul Naţional Central „Interpol";p. Centrul Virtual Naţional SECI/GUAM; r. Punctul Naţional de Contact „Europol",s. Clubul sportiv central „Dinamo"; t. Serviciul poliţiei judecătoreşti. 3. subdiviziunile desconcentrate - comisariatele de poliţie

2.2. Trupele de carabinieri ale Ministerul Afacerilor Interne La 12 decembrie 1991 a fost adoptată Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, această dată devine ziua formării trupelor respective. Trupele de carabinieri (trupele interne) sînt destinate să asigure, împreună cu poliţia sau independent, ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, avutul proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii. Acestea (trupele de carabinieri) fac parte din structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne, fiind constituite într-un Departament îşi exercită atribuţiile sub autoritatea şi controlul acestuia pe întreg teritoriul republicii, totodată, sînt o componentă a Forţelor Armate care participă la acţiunile de apărare a țării, in condiţiile legii. Ministerul Afacerilor Interne poartă întreaga răspundere pentru conducerea trupelor de carabinieri, pentru organizarea executării misiunilor, pregătirea efectivului, pentru respectarea disciplinei militare şi ordinii interioare, pentru asigurarea materială, tehnică, financiară şi medicală a unităţilor. Pe lîngă sarcinile menţionate anterior, de asigurare a ordinii publice, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetățenilor şi a avutului proprietarului, trupele de carabinieri mai au o serie de atribuţii în ceea ce priveşte activităţile de asigurare a pazei şi apărării unor obiective şi transporturi de importanță deosebită, asigurare a regimului juridic stabilit pentru durata stării de urgenţă, de asediu şi de război, lichidare a consecinţelor avariilor sau ale situaţiilor excepţionale cu caracter natural, tehnogen ori ecologic etc. Folosirea trupelor de carabinieri la soluţionarea problemelor ce nu ţin nemijlocit de asigurarea ordinii publice, de apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a avutului proprietarului, de prevenirea faptelor de încălcare a legii se efectuează în exclusivitate în temeiul hotărîrii Parlamentului, iar în situaţii extreme - prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova. În vederea realizării atribuţiilor efectivul trupelor de carabinieri are dreptul:

- să ceară cetăţenilor şi persoanelor oficiale respectarea ordinii publice, întreruperea acţiunilor ce duc la tulburarea ei sau le împiedică să-şi exercite atribuţiile, iar în cazul neîndeplinirii acestor cerinţe să aplice măsuri de constrîngere, prevăzute de lege;- să verifice actele de identitate ale cetăţenilor în cazul în care aceştia sînt suspecţi de comiterea unor contravenţii;- după caz, să conducă la poliţie persoanele care au comis contravenţii, încearcă să dispară de la locul incidentului sau care nu posedă acte de identitate şi sînt suspecte de comiterea, contravenţiilor;- să întocmească procese-verbale, să reţină pînă la trei ore în încăperile de serviciu ale trupelor de carabinieri persoanele care au săvîrşit contravenţii împotriva obiectivelor păzite, pentru întocmirea formelor de predare a acestora organelor poliției, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova sau altor organe competente; să efectueze percheziţii corporale şi controlul bunurilor aflate asupra persoanelor menţionat anterior;- să efectueze controlul mijloacelor de transport terestre, navale şi aeriene, ce aparţin persoanelor care au încalcat cu acestea regulile, stabilite pentru obiectivele păzite de trupele de carabinieri;- să intre în cazuri de neamînat în orice oră a zilei sau nopţii pe teritoriul şi în interiorul clădirilor întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi altor persoane juridice sau fizice, pentru a le examina în scopul curmării infracţiunilor ce ameninţă ordinea publică şi securitatea cetăţenilor, pentru a urmări persoanele suspecte de comiterea unor asemenea fapte, a căuta persoanele arestate sau condamnate care au evadat, iar în locuinţe pentru a curma nemijlocit infracţiunile contra vieţii şi integrităţii corporale a cetăţenilor. Despre toate cazurile de pătrundere forţată a carabinierilor în clădirile menţionate procurorul se înştiinţează în scris în termen de douăzeci şi patru de ore;- să încercuiască (blocheze) raioane, localităţi, instituțiile și alte obiective pe timpul căutării persoanelor arestate sau condamnate care au evadat, urmăririi persoanelor suspecte de săvîrşirea unor contravenţii, curmării tulburărilor de masă şi încălcării în grup a ordinii publice, precum şi alte situaţii extraordinare;- să reţină militarii care au încălcat ordinea publică, să-i predea comenduirii de garnizoană sau comandanţilor de unităţi;- să folosească fără restricţii mijloacele de transport ce aparţin întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor sau cetăţenilor cu consimţămîntul lor (cu excepţia mijloacelor de transport ala misiunilor diplomatice, reprezentanţelor consulare şi ale altor reprezentanţe ale statelor străine, precum şi a mijloacelor de transport cu destinaţie specială) pentru a se deplasa la locul unde s-a instituit starea de urgenţă, pentru a urmări pe infractori şi a-i aduce la poliţie, pentru a-i însoţi la instituţii medicale pe cetăţenii care au nevoie de asistenţă medicală urgentă.În ultimul caz consimţămîntul cetăţeanului proprietar al mijlocului de transport nu se cere;- să folosească în interes de serviciu mijloace de telecomunicaţii care aparţin întreprinderilor, instituţiilor, organizațiilor și altor persoane juridice;- să primească de la întreprinderi, instituţii şi organizaţii informaţiile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Trupele de carabinieri se alcătuiesc din militari şi salariaţi civil. Militarii trupelor de carabinieri au grade militare semne de distincţie şi uniformă, asupra lor se extinde acţiunea legilor ce reglementează serviciul militar, militarii se călăuzesc în activitatea lor de Regulamentul cu privire la serviciul efectivului de trupă, al corpului de sergenţi şi ofiţeri ai trupelor de carabinieri

ale Ministerului Afacerilor Interne, aprobat de Guvern, precum şi de regulamentele trupelor de carabinieri. Salariaţii civili din trupele de carabinieri îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia muncii, cu ordinele, dispoziţiile şi instrucţiunile Ministrului Afacerilor Interne.

2.3. Personalul organelor afacerilor interne Colaborator al poliţiei este persoana care se află în funcție în organele poliţiei, este învestită cu împuterniciri pentru exercitarea atribuţiilor şi drepturilor poliţiei şi are un grad special.În organele afacerilor interne, pe baza liberului consimţămînt, pot fi angajaţi cetăţeni ai Republicii Moldova în vîrstă de cel puţin 18 ani cu comportare demnă la locul de muncă, în societate şi pe timpul studiilor

sau al satisfacerii stagiului militar, apţi din punct de vedere medical, cu calităţi şi aptitudini necesare îndeplinirii sarcinilor de serviciu specifice şi au fost supuşi înregistrării dactiloscopic de stat obligatorii. Nu pot fi angajate la serviciu în organele afacerilor interne persoanele care au fost condamnate prin sentinţă judecătorească definitivă, se află sub urmărire penală sau au fost liberate de răspundere penală de către instanţa de judecată în cazurile menţionate la articolul 53 al Codului penal.

§3. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei este un organ de ocrotire a normelor de drept, specializat în contracararea infracţiunilor economico-financiare şi fiscale, precum şi a corupţiei, care a fost înfiinţat în Republica Moldova prin adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei din 06.06.2002. Începînd cu 01.07.2002, după publicarea legii anterior menţionate în Monitorul Oficial, a demarat angajarea prin transfer a personalului din cadrul Departamentului Control Financiar şi Revizie al Ministerului Finanţelor, a Direcţiei anticorupţie a Deapartamentului pentru Combaterea Crimei Organizate şi Corupției, Direcţiei poliţiei economico-financiare a Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne, a Gărzii Financiare a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, astfel încît la scurt timp Centrul a devenit o structură puternică în atribuţiile căreia intră:-preîntîmpinarea, depistarea, cercetarea şi curmarea contravenţiilor şi infracţiunilor economico-financiare şi fiscale;- contracararea corupţiei şi protecţionismului;- prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului;- efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte normative ale Guvernului în vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a corupţiei. În executarea atribuţiilor, Centrul este obligat:-să activeze în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova şi cu alte acte normative care îi reglementează activitatea;-să întreprindă acţiuni operative de investigaţii în conformitate cu legislaţia;-să întreprindă acţiuni de preîntîmpinare, depistare şi contracarare a corupţiei şi a protecţionismului, inclusiv prin efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative și a proiectelor de acte normative ale Guvernului, cu respectarea principiilor, criteriilor şi procedurii de efectuare a acesteia;-să efectueze urmărire penală în cazul infracţiunilor a căror contracarare ţine de competenţa sa;-să efectueze proceduri în cazul contravenţiilor administrative, atribuite competenţei sale;-să întreprindă acţiuni în vederea reparării prejudiciilor cauzate statului prin infracţiuni a căror contracarare ţine competenţa sa;-să primească şi să înregistreze declaraţii, comunicări, sesizări şi alte informaţii privind infracţiunile, să le verifice în conformitate cu legislaţia;-să asigure securitatea activităţii şi protecţia angajaţilor săi în executarea obligaţiilor de serviciu;-să întreprindă, în limitele competenţei, acţiuni de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului;-să întreprindă acţiuni de asigurare a integrităţii bunurilor fără stăpîn, depistate de organele sale, pînă la transmiterea lor în posesiune organului de resort;-să asigure pregătirea, reciclarea şi perfecţionarea cadrelor;-să ţină, în conformitate cu legislaţia, evidenţa persoanelor supuse serviciului militar care sînt în serviciul Centrului în calitate de colaboratori;-să asigure protecţia şi păstrarea informaţiei care constituie secret de stat, bancar şi comercial, precum şi a altor secrete apărate prin lege, care au devenit cunoscute în executarea atribuţiilor.

În acelaşi timp în conformitate cu articolul 7 al Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în vederea exercitării atribuţiilor şi obligaţidor,Centrul are dreptul: '- să întreprindă acţiuni operative de investigaţii, să atragă la colaborare confidenţială cetăţeni şi lucrători titulari, să utilizeze documente de acoperire şi să dispună de izolator de detenţie provizorie, în condiţiile legii;-să efectueze urmăriri penale;-să întocmească procese-verbale privind contravenţiile administrative ce ţin de competenţa sa;-să reţină, în condiţiile legii, persoanele bănuite de comitere de infracţiuni a căror examinare ţine de competenţa sa, să le ceară lămuriri, să le supună percheziţiei corporale, să le stabilească identitatea, să ridice obiectele şi documentele, să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege;-să dispună, în legătură cu examinarea cererii sau comunicării, înregistrate în modul stabilit, despre infracţiunile ce ţin de competenţa sa ori în legătură cu urmărirea penală a acestor infracţiuni, efectuarea unor revizii economico-financiare, iar în cadrul urmăririi penale şi a unor controale fiscale asupra persoanelor juridice şi fizice subiecţi ai activităţii de întreprinzător, indiferent de tipul de proprietate şi genul de activitate; în cadrul reviziilor şi controalelor, să sigileze casieriile şi aparatele de casă, încăperile şi locurile de păstrare a documentelor, a mijloacelor băneşti şi a bunurilor materiale;-în procesul controalelor fiscale efectuate în cadrul urmăririi penale, să dispună de drepturile organelor fiscale, iar angajații săi - de drepturile funcţionarului fiscal, inclusiv de dreptul de a calcula obligaţia fiscală şi de a o transmite organului fiscal pentru executare silită;-în cazul efectuării reviziilor economico-financiare şi controalelor fiscale, urmăriri penale, să aibă acces liber, iar în caz de impediment, să pătrundă în încăperile, pe teritoriul sau pe loturile de pămînt ale persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice, subiecte ale activităţii de întreprinzător, indiferent de locul amplasării (cu excepţia reprezentanţelor diplomatice şi instituţiilor consulare ale altor state); să efectueze, în prezenţa proprietarului sau a reprezentantului acestuia, iar în cazul absenţei ori refuzului lor, în prezenţa reprezentantului autorității publice locale, cercetarea acestor obiective, inclusiv a mijloacelor de transport, să verifice şi/ori să ridice obiectele, bunurile, documentele. Pătrunderea în locuinţă fără acordul locatarilor efectuează în cazul executării unui mandat de arest sau unei hotărîri judecătorești;să solicite şi să primească din partea autorităţilor blice, instituţiilor financiare, agenţilor economici şi persoan fizice informaţiile şi documentele necesare pentru îndeplini atribuţiilor ce îi revin;să efectueze expertize criminalistice şi de altă nat precum şi cercetări ce ţin de competenţa sa, să solicite autorit lor publice, întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de 8' antrenarea de specialişti şi experţi la verificări sau expertize, elucidarea unor probleme de specialitate;să efectueze fotografierea, înregistrarea sonoră şi vid dactiloscopia şi înregistrarea persoanelor reţinute sau ţinute s arest, conform legislaţiei;să ceară conducătorilor obiectivelor supuse controli inventarierea bunurilor materiale, mijloacelor băneşti şi ver1 carea datoriilor reciproce, documentele normativ-tehnice şi evidenţă prin care se reglementează şi se omologhează operaţi nile de utilizare a bunurilor materiale şi a mijloacelor băneşti;să constate încălcarea legislaţiei economico-financia fiscale şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege;să ridice, în cazurile ce nu suferă amînare, documente contabile ale subiecţilor de antreprenoriat, documentele cu f! suri înscrise, bunuri fără stăpîn, obiecte şi documente, în ba informaţiilor operative, pînă la soluţionarea definitivă a cazulsă iniţieze acţiuni de citare în faţa instanţei de judeca în conformitate cu legislaţia;să participe la elaborarea şi perfecţionarea cadrului 1 gislativ vizînd preîntîmpinarea şi contracararea infracţiunii inimice şi a corupţiei;să solicite şi să primească din partea autorităţilor publi-iiipirtul informaţional şi consultativ necesar efectuării exper-I »m li corupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor li Ic normative ale Guvernului;

să înainteze, conform legii, sesizări privind înlăturarea U«'lor si condiţiilor care au favorizat comiterea de infracţiuni Hmi contracarare ţine de competenţa sa;să efectueze schimb de informaţii despre relaţiile econo-lir iile persoanelor juridice şi fizice din Republica Moldova cu liilm alte ţări în baza tratatelor interstatale;să folosească mijloacele de informare în masă pentru iliilirca circumstanţelor în care s-au comis infracţiunile, pre-iii şi pentru urmărirea persoanelor care se eschivează de la ur-Ai li c penală şi judecată.Centrul reprezintă un organ unitar centralizat, constituit h aparat central şi subdiviziuni teritoriale, care este condus de iii rector, numit de Guvern pe un termen de 4 ani şi în acti-tiile.i sa este ajutat de adjuncţi, numiţi şi eliberaţi din funcţie (iuvern. Structura Centrului, numărul şi reşedinţa subdivizi-illnr teritoriale şi raza lor de activitate se aprobă de Guvern, la tnpunerea directorului Centrului.Pot fi angajaţi în organele Centrului cetăţeni ai Republi-fll Moldova apţi după calităţile individuale şi profesionale, cu ilmlii superioare sau medii speciale financiare, economice, de imuabilitate şi juridice, a căror stare a sănătăţii le permite să riercite obligaţiile conform funcţiilor deţinute. Nu pot fi anga-|*U' în funcţii pentru care se conferă grade speciale persoane în vii slă de peste 30 de ani, iar în corpul de comandă mediu şi su-(H'i lor, de peste 35 de ani. Angajarea în serviciu este benevolă, ea ir rlcctuează, conform legislaţiei, pe bază de contract individual ile muncă.

Capitolul VIII

ORGANELE SECURITĂŢII STATULUI

§1. Sistemul organelor securităţii statului

Organele securităţii statului sînt structuri specializat puterii executive, menite să asigure, în limita competenţei securitatea statului Republica Moldova, acestea îşi desfăşoar tivitatea conform principiilor legalităţii, egalităţii tuturor în legii, respectării drepturilor şi libertăţilor omului, nepartini corelării metodelor de lucru deschise şi acoperite, conspir profesionale şi transparenţei.

Sistemul organelor securităţii statului este constituit Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, viciul de Protecţie şi Pază de Stat, Serviciul Grăniceri, Serv Vamal care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legii spective, precum şi din instituţiile de învăţămînt şi alte insti şi organizaţii nemilitarizate ale organelor securităţii statului;Organelor menţionate le-au fost înaintate prin Legea vind organele securităţii statului, următoarele sarcini:- apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a publicii Moldova, asigurarea pazei frontierei de stat, apă regimului constituţional, a drepturilor, libertăţilor şi intere legitime ale persoanei de atentate ilegale;desfăşurarea activităţii informative pentru asigurarea m ni itaţii statului;desfăşurarea activităţii de contrainformaţii pentru des-Hipi'i nea, prevenirea şi contracararea tentativelor şi acţiunilor liilonnative şi subversive întreprinse de serviciile speciale şi de tii^anizaţiile altor state, asigurarea unui sistem de măsuri de ipiii are a secretelor de stat;asigurarea Parlamentului, a Preşedintelui Republicii Moldova şi a Guvernului cu informaţii, necesare soluţionării jiu dilemelor asigurării securităţii statului (în domeniul activităţii economice şi politice externe, al afacerilor interne ale ţării), llr/voltării social-economice, progresului tehnico-ştiinţific;asigurarea, în limita competenţei lor, a protecţiei economiei de atentate criminale; prevenirea evenimentelor extraordinare în transporturi, telecomunicaţii şi la unităţile de importanţă vitală;combaterea terorismului, a crimei organizate, a corupţiei, i are subminează securitatea statului, precum şi descoperirea, Jnevenirea şi contracararea altor infracţiuni, a căror urmărire penală este de competenţa organelor securităţii statului;asigurarea în condiţiile legii a pazei de stat a persoanelor oficiale supreme din republică şi a oamenilor de stat şi fruntaşilor vieţii publice din alte state aflaţi în Republica Moldova;participarea, în limitele competenţei sale şi în colaborate cu Serviciul Grăniceri, la asigurarea pazei frontierei de stat a licpublicii Moldova.

v2. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova

Existenţa umană, în ansamblul ei, este de neconceput fără iitlormaţie. Aceasta a avut, din cele mai vechi timpuri, o valoare a i .irei importanţă şi dimensiune sînt practic imposibil de cuan-itlicat. Pe parcursul istoriei informaţia a devenit arma perfectă în apărarea statalităţii tuturor popoarelor lumii. Dorinţa de a p ce viitorul a transformat procesul de culegere şi protecţie a in maţiilor într-un meşteşug, iar serviciile de cercetare şi contr formare au devenit treptat un atribut instituţional, indispen" pentru existenţa comunităţilor umane. Excepţie de la acest pr nu a constituit nici istoria organelor securităţii naţionale.Majoritatea istoricilor susţin ideea că perioada de au_ care a înregistrat-o Moldova în epoca domniei lui Ştefan Mare, anii 1457-1504, a rezultat expres din faptul că Domn rul a reuşit să instituie un sistem de cercetare modern, anal altor curţi monarhice din acea epocă. Prin obiectivele urm şi angrenajul informativ instituit, Ştefan cel Mare a contrib asigurarea stabilităţii şi echilibrului ţării, indentificînd soluţii ale în faţa unor ameninţări inevitabile. în perioada domniei graţie procesului de cercetare şi contrainformare, Domnit a obţinut numeroase victorii. Datele atît de necesare proven de la persoane delegate special, patrioţi anonimi, a căror con buţie la victoriile diplomatice şi cele de pe cîmpurile bătăi au rămas necunoscute oştenilor moldoveni, învingători la B Vaslui, Cozmin, memoria cărora s-a păstrat relativ în letopi Sursele scrise ale epocii de referinţă remarcă printre cercet curţii domneşti pe logofătul Isac, solul lui Ştefan cel Mare şi H dan al Ill-lea în Polonia; Stanciu, membru în Sfatul Domn (1467-1479) trimis de Ştefan în 1468 în Polonia, iar în 1475 -Ungaria; logofătul Tautu prezent în 1497 şi 1499 în Polonia, în 1504 - în Turcia. Preluînd experienţa otomană şi valorile ciale respective, care selectau cadrele informative indiferent originea socială, domnia lui Ştefan cel Mare a adus un plus stabilitate şi echilibru în zbuciumul ţării resimţit în a doua ju tate a sec. al XV-lea. Abia peste 20 de ani după moartea lui Şt cel Mare a fost fondat Ordinul Iezuiţilor şi lojele masonice, au constituit primele reţele informative153.

Istoria contemporană conţine suficiente exemple care definesc rolul serviciilor secrete ale Republicii Moldova în etapele ele dezvoltare a ţării ca stat independent, suveran şi integru. I'ioclamarea independenţei naţionale a Republicii Moldova s-a produs în condiţiile catalizării situaţiei politico-sociale la etapa tic/integrării fostei URSS. în scurt timp, după adoptarea la 23 Iunie 1990 a Declaraţiei de suveranitate, sub egida Comisiei pariu mentare pentru securitatea statului şi problemele militare, au lost iniţiate activităţi legislative în scopul creării şi plasării organelor naţionale de securitate într-un cadru de funcţionare legalii. Exista necesitatea de a constitui o structură nouă, cu sarcini, lompetenţe şi responsabilităţi clar definite în conformitate cu principiile dezvoltării societăţii democratice. Un imperativ devenise exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii serviciilor secrete, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, »iMgurărea transparenţei activităţii instituţiei, deschiderea către *oci etatea civilă şi opinia publică154.Etapele constituirii serviciilor speciale ale Republicii Moldova:1991, 9 septembrie - prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 196 este desfiinţat Comitetul Securităţii de Stat itl Republicii Moldova, în baza acestuia fiind creat Ministerul Se-t urităţii Naţionale al Republicii Moldova;1991, 16 septembrie - Guvernul Republicii Moldova tip robă atribuţiile de bază şi structura MSN. Asigurarea pazei hontierei de stat este una din împuternicirile de bază ale Ministerului Securităţii Naţionale;1992, 6 aprilie - este aprobat Regulamentul MSN al Republicii Moldova;1993,11 august - prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.125 cu privire la Direcţia contraspionaj, se transfe-i.i Direcţia contraspionaj din Ministerul Apărării al Republicii

http://www.sis.md/md/istorie/

111 tp://www.sis.md7md/istorie/Moldova în cadrul Ministerului Securităţii Naţionale, fiind subo donată nemijlocit Comandantului Suprem al Forţelor Armate;1995, 31 octombrie - de către Parlamentul Republi Moldova sînt adoptate Legile privind securitatea statului şi org nele securităţii statului, promulgate la 31 ianuarie 1997 de Preş dintele Republicii Moldova;1997, 9 septembrie - cu prilejul împlinirii a 6 ani de 1 crearea MSN al Republicii Moldova, printr-un Decret prezide ţial, este instituită sărbătoarea profesională - Ziua lucrătorii din organele securităţii statului;1999, 16 noiembrie - prin Legea Republicii Moldo nr.676-XIV, Ministerul Securităţii Naţionale este reorganizat î Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Mold va, organ de stat specializat în domeniul asigurării securităţii stat;1999, 23 decembrie - de către Parlamentul Republi Moldova se adoptă Legea nr.753-XlV cu privire la Serviciul Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, fiind stabili principalele sarcini şi atribuţii ale instituţiei;2000, 18 ianuarie - din componenţa SIS este retras D partamentul Trupelor de Grăniceri al RM şi reorganizat într-autoritate publică;2000, 11 februarie - prin Hotărîrea Parlamentului Re publicii Moldova nr.800-XIV este aprobată schema de person a SIS al Republicii Moldova;

2002,10 septembrie - prin Hotărîrea Guvernului Repu blicii Moldova nr.1192, în cadrul Serviciului, în baza Centrul de Instruire al SIS, este înfiinţat Institutul Naţional de Informaţi şi Securitate, cu statut de instituţie de învăţămînt superior;2002, 11 iunie - prin Hotărîrea Guvernului Republi Moldova nr.735 cu privire la sistemele speciale de telecomuni caţii ale Republicii Moldova, se acceptă propunerea Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova privind creareIu subordinea sa a Centrului de telecomunicaţii speciale, întru piolejarea informaţiilor importante pentru stat, crearea, administrarea şi asigurarea funcţionării şi dezvoltării sistemelor naţionale speciale de telecomunicaţii;2005, 22 iulie - prin Legea nr.l77-XVI pentru modifi-i .nea Legii nr. 753-XIV din 23 decembrie 1999 privind Serviciul tle 1 nformaţii şi Securitate al Republicii Moldova, au fost expuse Inlr-o redacţie nouă atribuţiile Serviciului, fiind exclusă compe-lenţa de efectuare a urmăririi penale;2006, 13 noiembrie - în baza Hotărîrii Guvernului RM iu i 295 este creat Centrul Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, organ abilitat cu dirijarea, co-ordonarea şi realizarea măsurilor de combatere a terorismului;2007, 19 iulie - de către Parlamentul Republicii Moldova este aprobată Legea nr.170 privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate;2009,10 februarie - prin Hotărîrea Guvernului Republi-i ii Moldova nr. 124, Institutului Naţional de Informaţii şi Securi -lale, i se conferă numele „Bogdan, întemeietorul Moldovei"155.După cum am menţionat, la 23 decembrie 1999, Parlamen-lul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate, acest moment istoric constituind actul tle finalizare a procesului de reorganizare a fostului Minister al Securităţii Naţionale al Republicii Moldova, fondat în septembrie 1991 după proclamarea independenţei ţării.Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova este organul de stat specializat în domeniul asigurării securităţii statale. Activitatea Serviciului este coordonată de către Preşedintele Republicii Moldova, în limitele competenţei sale, şi este supusă controlului parlamentar. Serviciul este condus de un

liltp://www.sis.md/md/istorie/director, numit în funcţie de Parlament, la propunerea Pre dintelui Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani, elibera din funcţie a directorului se face, de asemenea, de Parlament propunerea

Preşedintelui Republicii Moldova sau a deputat" în Parlament.Structural, Serviciul reprezintă un organ unitar centr zat, constituit din subunităţile aparatului central al Serviciului organele lui teritoriale, efectivul Serviciului este stabilit şi ap bat de Parlament la propunerea directorului Serviciului.în conformitate cu articolul 7 al Legii cu privire la Servicl de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciului revin următoarele atribuţii:a) elaborarea şi realizarea, în limita competenţei sale,' unui sistem de măsuri orientate spre descoperirea, prevenir şi contracararea următoarelor acţiuni care, conform legislaţi periclitează securitatea de stat, publică şi a persoanei:acţiunile îndreptate spre schimbarea prin violenţă orînduirii constituţionale, subminarea sau lichidarea suvera taţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării (aceste acţiu nu pot fi interpretate în detrimentul pluralismului politic, re " zării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului.);activitatea ce contribuie, în mod direct sau indirect, desfăşurarea de acţiuni militare împotriva ţării sau la declanşa rea războiului civil;acţiunile militare sau alte acţiuni violente care subml nează temeliile statului;acţiunile care au ca scop răsturnarea prin violenţă a au torităţilor publice legal alese;acţiunile care favorizează apariţia de situaţii excepţiona le în transport, telecomunicaţii, la unităţile economice şi cele importanţă vitală;spionajul, adică transmiterea informaţiilor ce constitui secret de stat altor state, precum şi obţinerea ori deţinerea ilegalfftli>i mafiilor ce constituie secret de stat în vederea transmiterii mim state străine sau structuri anticonstituţionale;t rădarea manifestată prin acordarea de ajutor unui stat In in desfăşurarea de activităţi ostile împotriva Republicii Mova;acţiunile care lezează drepturile şi libertăţile constituţio-'j alo cetăţenilor şi pun în pericol securitatea de stat;pregătirea şi comiterea atentatelor la viaţa, sănătatea şi lolabilitatea persoanelor oficiale supreme ale ţării, a oameni ile stat şi fruntaşilor vieţii publice din alte state aflaţi în publica Moldova;sustragerea de armament, muniţii, tehnică de luptă, Imlanţe explozive, radioactive, otrăvitoare, narcotice, toxice de altă natură, contrabanda cu acestea, producerea, folosirea, nsportarea şi păstrarea lor ilegală, dacă prin aceasta se aduce Intere intereselor de asigurare a securităţii de stat;constituirea de organizaţii sau grupări ilegale care pericli-/a securitatea de stat sau participarea la activitatea acestora;b) protecţia secretului de stat, exercitarea controlului pri-mi asigurarea păstrării şi prevenirii scurgerii informaţiilor ceinstituie secret de stat şi altor informaţii importante pentru«I;crearea, asigurarea funcţionării şi securităţii sistemelor gtivi ■mamentale de telecomunicaţii, elaborarea strategiei şi re-|ll/area politicii naţionale în domeniul creării, administrării şi uşurării funcţionării şi securităţii sistemelor speciale de tele-n'iinunicaţii;desfăşurarea activităţii de combatere a terorismului, finanţării şi asigurării materiale a actelor teroriste.Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce ţin de asigurarea securi-lAţn de stat, Serviciul desfăşoară:activităţi informative;activităţi contrainformative;o) să detaşeze în autorităţile publice, la întreprinderi, stituţii şi organizaţii de stat, în modul prevăzut de Guvern, cele private cu acordul conducătorilor acestora, ofiţeri de in maţii şi securitate pentru a ocupa funcţii în cadrul lor, ac continuînd să îndeplinească serviciul special;p) să stabilească relaţii cu serviciile speciale şi organel drept străine; să încheie, în modul stabilit şi în limitele co tentei sale, acorduri internaţionale;q) să dispună de reprezentanţi oficiali ai Serviciului în, străine, de comun acord cu serviciile

156 Art. 10 al Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economi Corupţiei nr. 1104-XV din 06.06.2002.

speciale sau cu organel drept ale acestor ţări, în scopul combaterii mai eficiente a in ţiunilor cu caracter internaţional;r) să întreprindă măsuri pentru asigurarea securităţiiprii;s) să se folosească, în scop conspirativ, de acte care co că identitatea persoanelor cu funcţii de răspundere, aparte ţa departamentală a subdiviziunilor, organizaţiilor, încape şi mijloacelor de transport ale organelor care exercită activi operativă de investigaţii, precum şi identitatea persoanelor colaborează cu aceste organe în mod confidenţial;t) să desfăşoare cercetări ştiinţifice pe probleme ce ţin securitatea de stat;u) să creeze grupuri de lucru în componenţa ofiţerilor informaţii şi securitate şi specialiştilor invitaţi de la alte aut taţi publice pentru desfăşurarea cercetărilor pe probleme imp tante ce ţin de asigurarea securităţii de stat;v) să efectueze pregătirea şi reciclarea personalului Se ciului, inclusiv în străinătate, să pregătească, în bază de corn sare sau gratuit, cadre pentru serviciile speciale străine136.Totodată, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova este obligat:să informeze Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul şi alte autorităţi publice asupra problemelor ce ţin de interesele securităţii de stat;să obţină date informative în interesul asigurării securi-taţii Republicii Moldova, sporirii potenţialului ei economic, tehnic o-ştiinţific şi defensiv, creării condiţiilor pentru promovarea politicii ei externe şi interne;să descopere, să prevină şi să contracareze activitatea Informativă şi subversivă a serviciilor şi organizaţiilor speciale «Irăine, precum şi a unor persoane aparte, orientată spre prejudicierea securităţii Republicii Moldova;să descopere, să prevină şi să contracareze infracţiunile ide căror urmărire penală ţin, conform legislaţiei, de competenţa Serviciului, să caute persoanele care au comis ori sînt suspectate de comitere a unor atare infracţiuni;să întreprindă măsuri de asigurare contrainformativă a Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Grăniceri, altor formaţiuni militare, create în condiţiile legii, precum şi a organelor de control şi vamale;să asigure conducerea ţării, a ministerelor, departamentelor şi a altor autorităţi publice, inclusiv în străinătate, conform Nomenclatorului întocmit de Guvern, cu legătură guvernamentală, cifrată, secretă şi cu alte tipuri de telecomunicaţii; să organizeze şi să asigure siguranţa exploatării lor;să asigure, în limita competenţei sale, siguranţa obiectivelor complexului defensiv, sistemului financiar-bancar, energetic, de transport şi telecomunicaţii şi a obiectivelor de importanţă vitală, a sistemelor informaţionale şi de telecomunicaţii, a i ercetărilor ştiinţifice;h) să exercite controlul privind asigurarea păstrării infor-

maţiilor ce constituie secret de stat; să participe la elaborarea realizarea măsurilor de protejare a informaţiilor ce constit secret de stat în autorităţile publice, formaţiunile militare, la treprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul de prop etate; să întreprindă, în modul stabilit, măsuri legate de acces cetăţenilor la informaţiile ce constituie secret de stat;i) la cererea conducătorilor autorităţilor publice, în co diţiile legii, să verifice şi să ofere date cu privire la persoanele urmează a fi încadrate în autorităţile publice;j) să întreprindă, în comun cu alte autorităţi publice, m suri de asigurare a securităţii instituţiilor Republicii Moldo" situate pe teritoriul altor state şi a cetăţenilor ei aflaţi în străin tate;k) să participe, în limita competenţei sale şi în colabor cu trupele de grăniceri, la asigurarea pazei frontierei de stat Republicii Moldova;1) să acorde, prin forţe şi mijloace disponibile, inclusiv te* nice, sprijin organelor afacerilor interne şi altor organe de dre la combaterea criminalităţii;m) să depisteze emiterile radio ale mijloacelor radioele tronice emiţătoare a căror activitate periclitează securitatea stat;n) să participe, în conformitate cu legislaţia, la soluţionar problemelor ce ţin de acordarea şi retragerea cetăţeniei Republl cii Moldova, intrarea/ieşirea în/din ţară a cetăţenilor republic11 şi a

străinilor, precum şi de respectarea regimului de şedere străinilor în ţară;o) să menţină în stare bună pregătirea de mobilizare Serviciului, să formeze necesităţile şi să ţină evidenţa rezervei efectivului.p) în limita competenţei sale, să planifice, să desfăşoa activităţi şi să prezinte organelor abilitate informaţiile necesar*l'i'iilru asigurarea securităţii militare a statului;q) la declararea stării de asediu sau de război, în limita i iimpctenţei sale, să coordoneze cu Statul-Major General al Forjelor Armate măsurile de menţinere a regimului stării de asediu inii de război şi să participe la asigurarea operaţiilor de apărare « ţ.irii1.

§3. Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat

La 27 ianuarie 1992 a fost creat Serviciul de Pază al Preşedintelui, temei fiind Decretul nr.7 al Preşedintelui Republicii Moldova. La acel moment, Serviciul era ca o subdiviziune specială independentă în cadrul Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova cu subordonare directă Preşedintelui Republici i Moldova.Actualmente, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat este o au-lnrilate administrativă centrală din sistemul organelor de drept cu iili ibuţii în domeniul securităţii statului, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor Republicii Moldova, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în Republica Moldova, a membrilor lor de la miile, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora.Din categoria demnitarilor Republicii Moldova care beneficiază de protecţie de stat fac parte: Preşedintele Republicii Moldova, Preşedintele Parlamentului, Prim-ministrul, ex-Pre-şedintele Republicii Moldova, ex-Preşedintele Parlamentului, pe perioada stabilită de legislaţie. Pe durata mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, al Preşedintelui Parlamentului şi al Pi im-ministrului se acordă protecţie şi membrilor lor de familie,de asemrenea, pe durata şederii în Republica Moldova, se gură protecţie demnitarilor străini şi membrilor lor de fam Persoanele menţionate pot refuza pe un termen limitat prote acordată, informînd în scris despre refuz directorul Servici cu excepţia timpului pentru care a fost declarată starea de urg ţă, de asediu sau de război2.Serviciul este subordonat Preşedintelui Republicii Mol va, iar activitatea Serviciului este dirijată de un director, numi eliberat din funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la p punerea Prim-ministrului. Pentru îndeplinirea obligaţiilor c revin, Serviciul colaborează cu Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, cu Ministerul Apărării, x nisterul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cu alte au rităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu societăţi instituţii avînd orice formă juridică de organizare, cu perso fizice, precum şi cu instituţii similare din alte ţări, inclusiv or nizaţii internaţionale de profil.Conform articolului 11 al Legii cu privire la Serviciul Protecţie şi Pază de Stat, Serviciul are următoarele obligaţii:să prevină, să depisteze şi să anihileze orice acţiune p care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiu şi la sănătatea persoanelor beneficiare de protecţie de stat, in ferent de locul lor de aflare, să asigure paza sediilor de lucru şi reşedinţelor acestor persoane;să întreprindă măsurile de protecţie şi pază necesare asi gurării securităţii persoanelor beneficiare de protecţie de stat pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestor persoane;să menţină, în limitele competenţei, ordinea publică î locurile de aflare permanentă sau temporară a persoanelor be neficiare de protecţie de stat şi să excludă cauzele ce împiedic' asigurarea acestei ordini;să asigure însoţirea sau escortarea mijloacelor de trans-I rtulo cu care se deplasează persoanele beneficiare de protecţii» Mat;să întreprindă, în limitele competenţei, măsuri de asiguri li abilităţii, securităţii informaţionale şi operativităţii siste-|oi de telecomunicaţii;să participe, în limitele competenţei, la combaterea te-jumului;

1Art. 9 al Legii cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldo-u nr. 753-XIV din 23.12.1999.

2 Art. 6 al Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat nr. 134-XVI din 13.06.2008.

să întreprindă, în colaborare cu Serviciul de Informaţii Securitate, acţiuni pentru prevenirea scurgerii de informaţii v nu sînt destinate publicităţii;să execute, independent sau în cooperare cu alte orga-«pecializate, acţiuni de căutare, identificare şi neutralizare a leitelor suspecte care ar periclita persoanele beneficiare de ntecţie de stat, sediile de lucru sau reşedinţele aflate în pază; să asigure propria securitate şi activitate; la declararea stării de urgenţă, de asediu sau de război, * i oordoneze, în limitele competenţei, cu Statul-Major General forţelor Armate acţiunile de menţinere a regimului stării de ijienţă, de asediu sau de război;- să organizeze, potrivit legii, activitatea de apărare a se-tret ului de stat şi a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limi-Irtt.i etc.în vederea realizării sarcinilor puse în faţa sa, Serviciul de l'iolecţie şi Pază de Stat are următoarele drepturi:să desfăşoare, în conformitate cu legislaţia, activităţi ujierative de investigaţii pentru culegerea, verificarea şi valorifi-iai ea informaţiilor necesare îndeplinirii obligaţiilor;să solicite şi să primească, în limitele competenţei, de la autorităţile administraţiei publice, de la societăţi şi instituţii ( ii orice formă juridică de organizare, precum şi de la cetăţeni, Informaţiile necesare îndeplinirii obligaţiilor sale;c) să efectueze verificarea specială a locurilor de aflare per-

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRILmanentă sau temporară a persoanelor beneficiare de pro de stat şi să supună testelor de securitate obiectele aflate în sinţa acestora, utilizînd în acest scop cîini de serviciu şi mi) speciale din dotare;să reţină şi să predea organelor competente perso care comit sau care au comis fapte ilegale în locurile de permanentă sau temporară a persoanelor beneficiare de p ţie de stat ori care au intenţia de a pătrunde sau care au p ilegal în zonele cu acces interzis;să înainteze autorităţilor publice, întreprinderilo stituţiilor şi organizaţiilor propuneri de înlăturare a cauze' pun în pericol securitatea persoanelor beneficiare de pro de stat;să pătrundă pe teritoriile şi în incintele întreprinde instituţiilor, organizaţiilor pentru prevenirea şi combaterea unilor ilegale ce pun în pericol securitatea persoanelor be are de protecţie de stat, precum şi pentru urmărirea persoa suspecte de comiterea acestor acţiuni, aducînd neîntîrziat * noştinţă organelor competente toate cazurile de pătrund aceste teritorii şi incinte contrar voinţei proprietarului;să utilizeze unităţi de transport cu numere de în culare speciale, dotate cu mijloace speciale de comunica protecţie, de semnalizare sonoră şi luminoasă;h) să întreprindă, după caz, măsuri în vederea limitărinterzicerii temporare a circulaţiei vehiculelor şi a accesuluisoanelor în anumite zone din localitate şi în imobile denatură, precum şi în vederea eliberării zonelor respective deloacele de transport care împiedică întreprinderea măsuriiprotecţie şi pază, prin remorcarea acestora;i) să efectueze schimb de informaţii şi de tehnică sp"şi să coopereze cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu dipublica Moldova şi din alte ţări pentru îndeplinirea atribuţlj) să antreneze, în limitele competenţei, cu acordul Sţiului de Informaţii şi Securitate, al Ministerului Afacerilor In-\m mc, forţele şi mijloacele acestora, necesare stabilirii şi realizării Hiilstirilor de protecţie şi pază;k) să legitimeze şi să efectueze cu ajutorul mijloacelor speli it Ic din dotare examinarea corporală şi controlul bunurilor |tri soanelor aflate în perimetrul desfăşurării măsurilor de pro-Ifiţie şi pază;1) să poarte armă, să deţină, să aplice şi să folosească arma ţl muniţiile din dotare, să aplice forţa fizică şi mijloacele speciale, Iu cazurile şi în modul prevăzute de legislaţie;m) în executarea unor misiuni care nu pot fi amînate şi nuc nu pot fi aduse la îndeplinire altfel, să folosească orice mijim de transport şi de telecomunicaţie proprietate publică sau pi ivată, cu excepţia celor care aparţin corpului diplomatic, chel-luiclile de folosire urmînd să fie suportate de Serviciu sau, după tu/, de persoanele care au provocat intervenţia159.

§4. Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova

Mărturiile istorice demonstrează incontestabil că instituţia apărării frontierelor a existat din cele mai vechi timpuri, i unoscînd o serie de transformări şi perfecţionări pînă s-a ajuns Iii actuala structură organizatorică. Indiferent de forma de orga-ni/are şi denumire - plăiesi, potecaşi, mărginaşi, cordonaşi, că-lAraşi, dorobanţi, grăniceri - întotdeauna conţinutul misiunilor >i lost acelaşi, cu anumite particularităţi, în funcţie de caracterul perioadei istorice existente: în timp de pace străjuirea hotarelor, prevenirea activităţilor ilegale la adresa siguranţei interne, pornind de la graniţă, a intereselor externe ale ţării, iar, în timp ile război, participarea, alături de celelalte forţe combatante, la lupta pentru apărarea pămîntului strămoşesc.Art. 12 al Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stal nr. 134 XVI din i i (K..2008.

Această instituţie este tot atît de veche pe cît de vechi i teritoriile pe care s-au aşezat şi au locuit strămoşii noştri, mi festîndu-se în funcţie de perioada istorică în care a existat şi j deplinind misiunile conform intereselor momentului parcuriTracii aşezau posturi pe înălţimile dominante pentr semnala apariţia unor invadatori, folosind ca mijloc de aver re îndeosebi focul. La încrucişările de drumuri se vămuiau ] dusele negustorilor străini care întreţineau schimburi com« ale cu băştinaşii.în timpul lui Decebal, principalele căi de comunicaţiei fost întărite cu cetăţi prevăzute cu şanţuri de apărare, malurtj pămînt şi garduri din lemn şi piatră. în Dacia Romană, paza 1 tarelor consta dintr-un sistem de fortificaţii, castre şi taberei tuate pe graniţă.După apariţia statelor feudale româneşti şi înviora schimburilor economice cu ţările din jur: Rusia, Polonia, Ut ria, Austria a apărut o preocupare mai constantă pentru asigV rea drumurilor de comerţ, aplicarea sistemului vamal, apărl punctelor vamale şi prevenirea comerţului clandestin.Vreme îndelungată, sistemul de pază şi apărare a hotard a revenit cetăţilor de la margine. încă în primii ani de doml Mircea cel Bătrîn a construit o cetate la Giurgiu şi una la Tur edificată pe ruinele unei cetăţi mult mai vechi. De asemenea,! fan cel Mare, organizînd armata moldoveana, a înfiinţat „r ginaşii" care, plasaţi la marginea ţării, aveau datoria „să deal ştire cînd ţara era ameninţată cu invazii din afară". în timpul J Mihai Viteazul existau, pe această linie, „steagurile de călări (călăraşii de margine), plasate în localităţile de graniţă3.în istoria contemporană a Republicii Moldova prin Dec tul Preşedintelui nr.190 din 03.09.1991 a fost declarată trec sectorului frontierei de vest sub jurisdicţia deplină şi exclusivă a Republicii Moldova şi, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.400, paza frontierei de stat a Republicii Moldova a fost încredinţată Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova.Actualmente, atribuţiile de promovare a politicii statului in ceea ce priveşte supravegherea şi controlul frontierei de stat, in scopul combaterii faptelor specifice criminalităţii transfronta-liere, inclusiv migraţiei ilegale, asigurarea intereselor Republicii Moldova la frontiera de stat, în condiţiile legii, paza frontierei de stat a Republicii Moldova revine Serviciul Grăniceri, care este o autoritate administrativă centrală, ce îşi desfăşoară activitatea pe lîngă Guvernul ţării.Dintre atribuţiile Serviciului Grăniceri putem enumera următoarele:neadmiterea schimbării ilegale a frontierei de stat pe teren;prevenirea trecerii ilegale a frontierei de stat, depistarea .şi reţinerea infractorilor de frontieră;asigurarea menţinerii regimului frontierei de stat, regimului de frontieră şi regimului în punctele de trecere a frontierei de stat;efectuarea, în modul stabilit, a controlului de frontieră şi autorizarea trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova de către persoane, mijloace de transport la prezentarea actelor valabile pentru dreptul de trecere a frontierei de stat, stabilite de legislaţie, cu scopul de a preveni, depista şi curma încălcarea regulilor de trecere a frontierei de stat;combaterea, în cooperare cu alte autorităţi competente, a migraţiei ilegale, crimei organizate, traficului ilegal de armament şi muniţii, de substanţe explozive, otrăvitoare, radioactive, narcotice,

3http://vmw.politiadefrontiera.ro/

de substanţe psihotrope şi de precursori, combaterea contrabandei, terorismului internaţional şi altor infracţiuni;evidenţa străinilor care intră în Republica Moldova, momentul trecerii frontierei de stat, prin introducerea inform ei din actele lor de identitate în Registrul de stat al populaţieljprevenirea şi depistarea contravenţiilor administraţi' în limitele competenţei;neadmiterea intrării şi ieşirii din Republica Moldov persoanelor, mijloacelor de transport cărora, conform legisla le este interzisă intrarea în Republica Moldova sau care tem rar sînt limitate în dreptul de a ieşi din Republica Moldova;participarea, în modul stabilit şi în limitele competen la asigurarea internaţională de drept a activităţii de frontieră, încheierea tratatelor în probleme de frontieră, precum şi la ac vitatea reprezentativă de frontieră;coordonarea activităţii organelor de stat ce ţine de s pravegherea şi de controlul frontierei de stat, asigurarea re mului frontierei de stat, regimului de frontieră şi regimului punctele de trecere a frontierei de stat. Coordonarea activită tuturor serviciilor de control în punctele de trecere a frontie de stat se efectuează de comun acord cu organele vamale;asigurarea propriei securităţi, contracararea activită corupţionale şi infracţiunilor în timpul efectuării activităţii op rative şi de serviciu a colaboratorilor, apărarea lor de atentate legătură cu activitatea de serviciu, precum şi a membrilor lor d familie;respingerea agresiunilor armate pe teritoriul ţării, apă* rărea populaţiei şi averii în conformitate cu legislaţia în vigoare,în exercitarea atribuţiilor şi obligaţiilor, Serviciul Gri* niceri are dreptul:să controleze actele care acordă dreptul de intrare sau de ieşire din Republica Moldova, să introducă în ele însemnării de rigoare;să intre în orice timp al zilei în locuinţele sau în alte încăperi ale cetăţenilor, în teritoriul şi în încăperile unităţilor din piiii.i de competenţă şi să le examineze în cazul unui delict fla-ghml şi al urmăririi persoanelor faţă de care există temeiuri su-fli lenle de a fi suspectate de încălcarea frontierei de stat. Despre luate cazurile în care colaboratorii Serviciului Grăniceri sînt impuşi de circumstanţe să pătrundă în locuinţe şi în alte încăperi ce «piii ţin cetăţenilor, judecătorul de instrucţie este înştiinţat ime-ill.il, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, pentru asigurarea controlului legalităţii acţiunilor efectuate;să construiască instalaţii tehnico-genistice în interesul mipravegherii şi controlului frontierei de stat, să instaleze linii de telecomunicaţii şi de comunicaţii, să amplaseze şi să folosească tehnica, armamentul şi alte mijloace pe terenurile atribuite în mndiţiile legii;să folosească mijloacele de telecomunicaţii pentru lua-i ea de măsuri legale, iar în timpul respingerii agresiunilor arma-le pe teritoriul Republicii Moldova, căutării la frontieră şi efectuării acţiunilor de escortare, în cea mai apropiată subdiviziune a serviciului, a persoanelor reţinute pentru încălcarea frontierei de stat, să folosească mijloacele de transport din posesia unităţilor, a cetăţenilor, după caz, cu reparaţia ulterioară, la solicitarea proprietarilor, în modul stabilit de lege, a cheltuielilor sau a prejudiciului cauzat. Excepţie fac mijloacele de telecomunicaţii şi de 11 ansport care sînt proprietate a misiunilor diplomatice, oficiilor i onsulare şi a altor reprezentanţe ale organizaţiilor internaţionali- în Republica Moldova;să se afle în orice sector al localităţii în limitele zonei de competenţă, să circule în el în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, să solicite proprietarilor şi beneficiarilor de terenuri din zona de frontieră locuri şi condiţii necesare circulaţiei patrulelor de grăniceri;să nu autorizeze trecerea frontierei de stat prin punctele de Irecere persoanelor care deţin acte valabile pentru trecerea ei, dar care au încălcat legislaţia ce reglementează intrarea şi ieşirea dinRepublica Moldova, precum şi şederea şi tranzitul prin teritoriul cu excepţia cetăţenilor Republicii Moldova la intrare în ţară;să emită decizii privind trecerea frontierei de stat a p soanelor care deţin acte perfectate incorect sau cu termenul pirat, să autorizeze trecerea controlată a frontierei de stat. D zia se emite de către directorul general, cu informarea în cel m 24 de ore a procurorului;să reţină, la solicitarea autorităţilor competente, pers nele date în urmărire, care se eschivează de la pedeapsă pen precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie;

să dispună interzicerea intrării în Republica Moldov străinilor, precum şi să nu permită intrarea în ţară a străinilor condiţiile Legii privind regimul străinilor în Republica Moldosă asigure autorizarea trecerii frontierei de stat în m simplificat, conform acordurilor încheiate cu statele vecine şi gislaţiei în vigoare;să asigure autorizarea trecerii frontierei de stat în af punctelor de control în condiţiile şi în modul stabilit de acord rile încheiate cu statele vecine;să asigure autorizarea trecerii frontierei de stat de tre formaţiunile de salvare şi de restabilire în cazul situaţiil excepţionale, generate de accidente de proporţii, catastrofe s calamităţi naturale în condiţiile prevăzute de tratatele interna onale la care Republica Moldova este parte, precum şi de act normative în vigoare;să însoţească mijloacele de transport în zona de comp tentă şi să plaseze în aceste mijloace patrule de grăniceri pent excluderea posibilităţii de îmbarcare (debarcare) a persoanei înainte sau după efectuarea controlului de frontieră;să controleze actele de identitate ale persoanelor, doc mentele de însoţire a mijloacelor de transport care se află în zo de competenţă, iar în caz de necesitate, să le reţină temporar sa să le ridice, în conformitate cu legislaţia în vigoare;să oprească, să controleze, să reţină, după caz, mijloacele liansport pentru a curma încălcarea regimului frontierei de 1, i cgimului de frontieră sau regimului în punctele de trecere ffonl icrei de stat în zona de competenţă, iar în cazul căutării la ni icră şi operaţiunilor de frontieră, şi în afara acestei zone;să limiteze temporar executarea oricăror lucrări în zona frontieră în caz de periclitare a intereselor Republicii Moldo-lit frontiera de stat, cu excepţia lucrărilor legate de înlăturarea M-cinţelor calamităţilor naturale sau de boli infecţioase deo-hil tle periculoase, înştiinţînd despre aceasta autorităţile admi-muiliei publice locale şi unităţile interesate;să aplice temporar restricţii ori să interzică circulaţia iioanelor şi mijloacelor de transport, să nu permită accesul lor unele terenuri în timpul căutării la frontieră şi operaţiunilor Inmtieră, altor acţiuni similare, precum şi în timpul acţiunilor Ivind cauzele penale şi contravenţionale;să constate contravenţii şi să încheie procese-verba-umform prevederilor Codului contravenţional al Republicii oldova;- să determine, în comun cu unităţile interesate, indiferent lipul de proprietate şi forma juridică de organizare, locul şiunita opririi în punctele de control a mijloacelor de transport (rafie internaţional, care asigură circulaţia mărfurilor şi pasajelor;să ţină evidenţa persoanelor, mijloacelor de transport şi linlelor reale, necesară efectuării controlului asupra întreţinerii regimului frontierei de stat, regimului de frontieră şi regimului în (lunetele de trecere a frontierei de stat şi să folosească în acest scop iMcmele informaţionale în condiţii ce nu contravin legislaţiei;să ţină evidenţa persoanelor, mijloacelor de transport (l datelor reale, necesară efectuării controlului asupra întreţinerii ir|',iinului frontierei de stat, regimului de frontieră şi regimului în (lunetele de trecere a frontierei de stat şi să folosească în acest scop

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRILsistemele informaţionale în condiţii ce nu contravin legislaţlsă solicite şi să primească din partea organelor cen de specialitate ale administraţiei publice şi a autorităţilor! nistraţiei publice locale, a unităţilor şi asociaţiilor obşteşti i maţii care prezintă interes pentru activitatea sa;să utilizeze, în conformitate cu legislaţia, mijloace" stat de informare în masă pentru transmiterea informaţiei teresul supravegherii şi controlului frontierei de stat;să organizeze serviciul de cifrare şi reţelele depart tale de transmisiuni cifrate, să participe la crearea şi asig funcţionării reţelelor interstatale şi interdepartamentale de misiuni cifrate;să ceară încetarea contravenţiilor şi acţiunilor nel me ale persoanelor fizice care împiedică efectuarea atrib sale şi să le reprime;să conlucreze cu cetăţenii pentru a obţine informat pre trecerea ilegală a frontierei de stat, încălcarea

regimu frontieră şi regimului în punctele de trecere a frontierei de!să efectueze, folosind tehnica şi mijloacele speci dotare, expertiza actelor ce dau dreptul de trecere a fronti stat, stabilite de legislaţia în vigoare;să organizeze şi să efectueze căutare la frontieră i raţiuni de frontieră, precum şi activităţi informaţional-an" activităţi operative de investigaţii şi măsuri profilactice p asigurarea supravegherii şi controlului frontierei de stat;să reţină în sectorul Republicii Moldova al ap frontieră şi să escorteze la cel mai apropiat port (chei) fl sau la un alt punct navele nemilitare străine care au încăl gimul frontierei de stat dacă ele comit act de ostilitate Republica Moldova, efectuează ilegal îmbarcarea (debar persoanelor, încărcarea (descărcarea) mărfurilor şi altor b în locuri interzise, practică ilicit pescuitul, recoltarea pro lor lemnoase şi produselor accesorii ale pădurii, alte actlililci zise, efectuează deversări de substanţe nocive, de deşeuri şi de materiale, dacă membrii echipajului sau alte persoane de pe Nve deteriorează semnele de frontieră, instalaţiile de navigaţie, llte obiecte de suprafaţă sau obiecte submersibile proprietate a ((epublicii Moldova. Navele nemilitare străine reţinute sînt predate, în modul stabilit, reprezentanţilor împuterniciţi ai statelor respective ori sînt expulzate din sectorul Republicii Moldova al ipelor de frontieră, ori sînt confiscate, conform unei hotărîri ju-dtvatoreşti, în cazurile prevăzute de legislaţia ei;să aplice armele din dotare, mijloacele speciale şi forţa fl/ieă, să folosească animalele de serviciu în cazul şi în modul iliibilit de legislaţie;să întreprindă măsuri de contracarare a trecerii ilegale peste frontiera de stat a mărfurilor şi altor bunuri interzise sau htm uri cu acces limitat de trecere, conform legislaţiei, în coordonare cu organele vamale şi cu alte organe de stat, precum şi de sine stătător în timpul activităţii operative de serviciu, să le h'ţi'iă şi să le predea organelor abilitate;să efectueze cercetări în domeniul securităţii frontierei de stat, să formeze grupuri de lucru din colaboratori ai săi şi din experţi invitaţi pentru efectuarea unor astfel de cercetări şi penii ii elaborarea de acte în probleme prioritaresă efectueze alte acţiuni în conformitate cu legislaţia161.Serviciul Grăniceri este condus de un director general, nunul şi eliberat din funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului, la rîndul său directorul general face pi opuneri Guvernului pentru numirea şi eliberarea din funcţie « vicedirectorilor. Atribuţiile, structura şi efectivul organelor regionale ale Serviciului Grăniceri se aprobă de către directorul general, în limitele efectivului aprobat.

Organele de ocrotire a normelor de drept

Pentru asigurarea efectivă a supravegherii, controlul! pazei frontierei de stat, Serviciul Grăniceri colaborează cu i nele centrale de specialitate ale administraţiei publice, cu rităţile administraţiei publice locale şi cu unităţi, indifere tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în stabilit de legislaţie, totodată Serviciul colaborează cu orgi de drept şi cu organele de pază a frontierei de stat ale altor l precum şi cu organizaţii internaţionale, în baza tratatelor i naţionale la care Republica Moldova este parte.

§5. Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Sistemul vamal cu reglementările sale este rezultatul practici statornicite în mod treptat şi pe durată îndelungai cadrul schimburilor materiale şi al vieţii comerciale. Econ« de schimb are, la rîndul ei, mai multe aspecte sau părţi, cum J legăturile cu viaţa politică, militară, cu dreptul şi practicile I netare etc. care toate sînt interdependente unele de altele, i în legături strînse şi constituind împreună un sistem unic sc De aceea vămile şi legislaţia vamală se împletesc strîns cu menele economico-sociale şi astfel istoria vamală poate fi CC derată ca o parte a istoriei generale a societăţii4.Istoria sistemului vamal al Republicii Moldova îşi are{ ceputurile imediat după proclamarea independenţei şi suvi nităţii ţării noastre la 4 septembrie 1991, odată cu intrarei vigoare a Decretului Preşedintelui nr.189 din 03.09.1991 privire la subordonarea instituţiilor vamale situate pe teritol Republicii Moldova". Actul normativ dispunea trecerea tutu structurilor vamale din teritoriu sub gestiunea Guvernului | publicii Moldova, compuse la acel moment din vama Unghi vama Leuseni si vama internă Chişinău.Sistemul vamal s-a format în regim de urgenţă, în scurt mp fiind amenajate posturi de control vamal, angajat efectivul ilc inspectori vamali, care aveau o închipuire vagă despre speci-tU tiI acestei activităţi, dar pe parcursul anilor au însuşit alfabetul specialităţii şi au devenit punctul de sprijin al verticalităţii organelor de control vamal. în anul 1992 birourile vamale Ungheni ţl I cuşeni au fost reorganizate şi create patru birouri vamale noi lit frontiera cu România: Sculeni, Costeşti, Cahul şi Giurgiuleşti. Toi în acest an au fost puse bazele activităţii a 22 puncte de eonii ol vamal la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, activitate legalizată prin semnarea la 20.03.1993 a Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei „Cu privire la punctele de trecere a frontierei vamale".Primul Cod vamal - actul legislativ de bază care reglementează principiile organizatorice şi de activitate ale sistemului vamal a fost adoptat la 09.03.1993. Noua redacţie a Codului vamal a Cost adoptată la 20 iulie 20005.Astăzi, Serviciul Vamal al Republicii Moldova este o instituţie din sistemul organelor de drept şi de securitate a statului avînd misiunea de a asigura securitatea economică a ţării prin colectarea eficientă a taxelor şi impozitelor, combaterea fraudelor vamale, facilitarea comerţului internaţional şi protejarea so-(iei aţii, aplicînd uniform şi imparţial legislaţia vamală.Activitatea vamală se realizează în conformitate cu normele şi cu practica internaţională şi este desfăşurată de organele vamale. Organele vamale sînt organe de drept care constituie un sistem unic, format din Serviciul Vamal, birouri vamale şi posturi vamale.Conform articolului 11 al Codului vamal, organele vamale au următoarele atribuţii de bază:a) participă la elaborarea politicii vamale a statului şi implementează această politică;

http://www.customs.gov.md/index.php?id=5

4 Radu Boc, Vămile şi legislaţia vamală în trecutul românesc, Rezumatul tei

5doctor în drept, Cluj-Napoca, 2010.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL Si l i

«Kor RANTIIŞ, Nlcolar SANI>I f, 0|,.KCHIRII.

b) asigură respectarea legislaţiei vamale şi fiscaldrepturile şi interesele legitime ale persoanei în cadrul «vamale;c) contribuie, în limitele competenţei, la asigurare!taţii economice a statului;d) apără interesele economice ale statului;e) aplică procedeele vamale de reglementare a r*economice şi comerciale;f) încasează drepturile de import şi drepturile de ex~g) participă la elaborarea măsurilor de politică econreferitor la trecerea mărfurilor peste frontiera vamală şlaceste măsuri;h) luptă împotriva contrabandei, a încălcării reglemenlor vamale şi legislaţiei fiscale care se referă la trecerea mărfupeste frontiera vamală, curmă trecerea ilegală peste frontiertmală a substanţelor narcotice, armamentului, obiectelor de •obiectelor de valoare istorică şi arheologică, obiectelor proptate intelectuală, speciilor de animale şi plante (derivate şiale lor) pe cale de dispariţie, altor mărfuri;i) contribuie la prevenirea şi combaterea spălării baniiprecum şi a terorismului internaţional;j) exercită şi perfecţionează controlul vamal, efectue vămuirea, creează condiţii pentru accelerarea traficului de m furi peste frontiera vamală;k) contribuie şi participă la elaborarea statisticii vamale comerţului exterior şi a statisticii vamale speciale;1) contribuie la realizarea măsurilor de apărare a securităţii statului, de asigurare a ordinii publice şi morale, de apărare | vieţii şi sănătăţii oamenilor, de ocrotire a florei şi faunei, a întregului mediu înconjurător, de protecţie a pieţei interne;m) exercită controlul vamal asupra valorilor valutare, în limitele competenţei;Organele de ocrotire a normelor de drept ) untura îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale staţii una i iul vamal; participă la elaborarea acordurilor inutil»' in domeniul vamal, la colaborarea cu organele valii alic autorităţi publice din străinătate, cu organizaţiile jltuialf în domeniul vamal; rin luează cercetări ştiinţifice, oferă consultaţii în do-

tltv.voltă baza tehnico-materială şi socială a organelor g, 11 cează condiţii pentru activitatea colaboratorilor va-

11 gestionează sistemul de certificare a originii, în cazurile tir Ciuvern, inclusiv certifică originea mărfurilor şi elibe-1 mutra plată certificate de origine la exportul mărfurilor; h| exercită alte atribuţii stabilite de legislaţie.

|n, ( ontrolul asupra activităţii organelor securităţii statuluiActivitatea organelor securităţii statului este supusă urmatelor forme de control: control parlamentar, control exercitat h eşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, control judici-, tonlrol exercitat de procuror.Control parlamentar - Parlamentul exercită controlul iiijna activităţii organelor securităţii statului prin audieri şi fruelări parlamentare, audieri de rapoarte ale conducătorilor moinelor securităţii statului în cadrul şedinţelor publice sau în-iliise, precum şi prin participarea preşedintelui Comisiei Parlamentului pentru securitatea naţională ori a vicepreşedintelui tti esiei comisii la lucrările colegiului Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.Control exercitat de Preşedintele Republicii Moldova şi de iiuvern - Preşedintele Republicii Moldova şi Guvernul audiazâ i.ipoartele conducătorilor organelor securităţii statului privind

«Kor RANTIIŞ, Nlcolar SANI>I f, 0|,.KCHIRII.

rezultatele activităţii organelor, securitatea statului, resp, drepturilor şi libertăţilor omului şi alte probleme;Control judiciar - controlul judiciar asupra resj de către organele securităţii statului a drepturilor şi libe omului este exercitat în cadrul examinării în instanţele) toreşti a cauzelor penale, a căror urmărire penală este de petenţa acestor organe. Un astfel de control este exercl asemenea, în cadrul examinării cauzelor privind inffacţi contravenţiile comise de lucrătorii din organele securităţii lui, precum şi a acţiunilor intentate de cetăţeni pentru a at justiţie acţiunile organelor securităţii statului şi ale perso* cu funcţii de răspundere din aceste organe;Control exercitat de procuror - supravegherea asup" pectării exacte a legilor de către organele securităţii statulu exercitată de Procurorul General şi de procurorii subor acestuia.

Capitolul IX

AVOCATURA

1. Scurt istoric privind organizarea şi activitatea avocaţilorPrimii oameni care ar putea fi numiţi „avocaţi" au fost probabil oratorii din vechia Atena. De altfel, primii oratorii atenieni • .111 confruntat cu serioase obstacole structurale. în primul rînd, exista o regulă că oamenii trebuiau să-şi pledeze singuri cauza, icgulă care a început să fie eludată datorită tendinţei de creştere a i azurilor în care oamenii cereau asistenţa unui „prieten". Din lericire, pe la jumătatea secolului al V-lea î.Chr., atenienii puteau ia solicite formal unui prieten să-1 asiste. în al doilea rînd, un obstacol mult mai serios, pe care oratorii atenieni nu au reuşit niciodată să-1 depăşească complet, a fost regula că nimeni nu putea percepe un onorariu pentru a pleda în cauza altuia. Această lege a fost ignorată serios în practică, dar nu a fost niciodată abrogată, drept urmare oratorii nu au putut niciodată să se prezinte i a jurişti sau experţi. Ei au trebuit să menţină ficţiunea juridică precum că ei sînt doar nişte cetăţeni care ajută cu generozitate nu prieten pe gratis şi de aceea nu au putut niciodată să se organizeze într-o adevărată profesie - cu asociaţii profesionale şi titluri şi toate celelalte atribute - ca la asociaţiile moderne6. De aceea, vorbind în sensul strict al definiţiei de avocat, primii a' caţi aveau să fie oratorii din Roma antică.Roma antică se consideră statul care a dat naştere in» tuţiei avocaturii. Iniţial termenul latin „advocatus" presupu în Roma republicană, prieteni sau rude ale părţii în procesul judecată care o însoţeau în timpul şedinţei judiciare şi îi dade sfaturi. în perioada imperiului acest termen capătă semnifica de „apărător al dreptului". Apărătorii în sensul general al aces termen se repartizau în trei categorii - „avocaţi, laudatores patroni", unde reprezentanţi ai părţilor se considerau numai timii, denumiţi uneori „oratores" sau „defensores". Ei se aleg din rîndul persoanelor cu o reputaţie bună şi cu vaste cunoşti ţe, dar nu în special în jurisprudenţă.în a doua jumătate a perioadei imperiale în Roma avoca' ra se organizează într-un grup social deosebit - „corpus toga rum", constituit din savanţi jurişti pe lîngă instanţele judecă reşti. Această corporaţie se afla sub supravegherea magistrat care aplicau sancţiuni disciplinare avocaţilor. în această perio avocaţii se asimilează juriştilor, iar unii dintre ei se bucură de toritate datorită interpretării făcute de ei în domeniul dreptul care echivalau cu legile. Pentru activitatea avocaţială se stabil prin lege remunerarea acestora165.Profesia de avocat în Ţările Române a existat din timp străvechi, fiind una dintre primele profesii pentru care s-a sirfl necesitatea unor reglementări cu putere de lege. în acest s precizăm că, în istoria

61 1 Kobert J. Bonner, Lawyers and Litigants in Ancient Athens: The Genesis oftheLegal l'iofcssion, New York, Benjamin Blom, 1927, p. 202-208.

«Kor RANTIIŞ, Nlcolar SANI>I f, 0|,.KCHIRII.dreptului românesc, se regăsesc di se reglementări obligatorii referitoare la activitatea de „vec (denumire arhaică a avocatului) datînd din secolul al XV lea. Perfecţionarea organizării judecătoreşti şi a desfăşur procedurii de judecată, a început în a doua jumătate a secolului il XVIII-lea în sensul modernizării şi introducerii unor norme noi privind separarea instanţelor judecătoreşti de cele administrative, specializarea lor, organizarea procedurii scrise, a apelului şi revizuirii hotărîrilor, a avocaturii. în această perioadă are l(u adoptarea unor acte normative (coduri) noi, fapt ce a condus Itt accentuarea rolului legii scrise în raport cu obiceiul. O trăsătură caracteristică sistemului juridic din această perioadă, care o contribuit la apariţia instituţiei avocaturii ţine de începutul tonsacrării principiului legalităţii, prin impunerea obligaţiei de a respecta normele de drept tuturor persoanelor, indiferent de po/iţia lor social sau politică166.în Basarabia corpul avocaţilor era organizat pe lîngă curţile de apel, avîndu-se consiliile de guvernare în oraşele de reşedinţă (le curţilor. La Chişinău nu exista o curte de apel, de aceea avocaţii ile la curtea de apel din Odesa aveau la Chişinău o secţie specială » (ionsiliului Avocaţilor din Odesa. Odată cu unirea Basarabiei il a României, legea din 12 martie 1907, care stabilea principiile tir activitate ale avocaturii în spaţiul respectiv, va fi înlocuită cu legea pentru organizarea şi unificarea corpului de avocaţi din 21 lehruarie 1923, care ulterior la 22 decembrie 1931 va fi abrogată pi m Legea pentru organizarea corpului de avocaţi.Odată cu formarea RSSM, avocatura, ca şi celelalte instituţii, va fi aliniată la standardele URSS-ului, astfel, activitatea piopriu-zisă de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor *e va desfăşura în conformitate cu Regulamentul cu privire la avocatură în URSS din 16 august 1939, în conformitate cu acest ic).',ulament activitatea avocaturii în RSSM era coordonată de Comisariatul Poporului pentru Justiţie, fiind create birouri de ai oi dare a asistenţei juridice pe întregul teritoriu al republicii.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_______________________________________ 21%,în perioada sovietică, avocaţii din RSSM erau obligaţi fie membri ai Colegiului de Avocaţi, activitatea lor fiind regi mentată de Legea RSSM cu privire la aprobarea Regulament!» lui privind avocatura în RSSM din 21 noiembrie 1980, Colegi avocaţilor era responsabil de încasarea onorariilor, achitar cheltuielilor şi remunerarea avocaţilor167. După declararea ind pendenţei în 1991, Colegiul Avocaţilor şi-a continuat activitat în calitate de asociaţie voluntară de avocaţi, care oferea admiti în avocatură după finisarea unei stagieri şi susţinerea de căt candidaţi a unui examen de calificare. în afară de membrii Col giului de Avocaţi, juriştii care au susţinut un examen în scris şi primit licenţa de la Ministerul Justiţiei pentru oferirea serviciil de asistenţă juridică, de asemenea, puteau servi drept apărat în cauzele penale. în anul 1999, Parlamentul a adoptat o no lege cu privire la avocatură, care a înlocuit legislaţia sovietică; lîngă altele, această lege a transformat Colegiul Avocaţilor c era o organizaţie voluntara, în Uniunea Avocaţilor, organiza' la care toţi avocaţii trebuiau sa se alăture.

§2. Principiile, regulile fundamentale ale exercitării profesiei de avocat

Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organiz re, funcţionare şi conducere autonomă, din aceste consideren exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor prin pii fundamentale168:1. asigurarea dreptului la apărare garantat de Constituţie fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloa legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. în tot curs procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales s numit din oficiu. Din acest considerent amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege7.în tot cursul procesului penal, părţile (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă) au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.Organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească sînt obligate să asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, independent de aceste organe.în cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul nu au mijloace de a plăti apărătorul, ei sînt asistaţi gratuit de cîte un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat8.2. libertate şi independenţă în activitatea de avocat - libertatea şi independenţa profesiei de avocat sînt principii în baza cărora avocatul promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale clienţilor potrivit legii. Aceste principii definesc statutul profesional al avocatului şi garantează activitatea sa profesională. Avocatul este liber sâ-şi aleagă, să schimbe şi să dispună în tot sau în parte de forma de exercitare a profesiei, în condiţiile prevăzute de lege.Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul. Nimeni nu poate impune unei persoane un avocat, cu excepţia cazurilor privitoare la asistenţa judiciară obligatorie şi asistenţa gratuită. Orice clauză ori convenţie contrară, prohibitivă sau restrictivă, este lovita de nulitate absolută.

'"" Art. 26 al Constituţiei Republicii Moldova din 29.07.1994.1" Art. 17 al Codului de procedură penală nr. 122-XV din 14.03.2003.Relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se bazează pe onestitate probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate şi confidenţialitat Drepturile şi obligaţiile avocatului sînt prevăzute de lege, cod deontologic şi contractul de asistenţă juridică legal încheiat.în concluzie, putem spune că exercitînd profesia de ave cat, fiecare este obligat să întreprindă măsuri corespunzătoa pentru a asigura independenţa şi libertatea de exercitare a pr fesiei. îndatoririle ce îi revin avocatului îi impun independen absolută, liberă de orice influenţă, chiar şi de

7167 Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSSM, nr. 11,1980.

8 Art. 3 al Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002.

219 Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_______________________________________ 21%,influenţa deriva din propriile interese sau datorită influenţei terţelor persoan fapt necesar pentru a nu suprima încrederea în justiţie. Astfe avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sal să vegheze ca nici un factor obiectiv sau subiectiv să nu adu atingere principiilor de etică profesională171.3. democratism şi colegialitate în raporturile dintre avoca - colegialitatea impune ca relaţiile dintre avocaţi să fie bazate încredere, loialitate şi respect reciproc, exceptînd orice compo tament susceptibil să afecteze reputaţia profesiei.Avocatul fiind obligat să manifeste faţă de orice alt avocat comportament colegial şi loial aşa încît adresîndu-se către un avocat sau vorbind despre acesta, avocatul este obligat, înainte a-i pronunţa numele şi prenumele acestuia, să utilizeze cuvint „domnul avocat", „doamna avocat", iar în adresare către memb Consiliului Uniunii Avocaţilor, membrii Comisiei de licenţiere profesiei de avocat, membrii Comisiei pentru etică şi disciplină către şefii birourilor de avocaţi să utilizeze cuvîntul „maestre".Este de datoria oricărui avocat ca, la solicitarea unui av cat, să se abţină să accepte o cauză pentru care nu are competen ţa necesară; într-o astfel de situaţie, el trebuie să-şi ajute coleg să intre în contact cu un alt avocat care să fie în măsură să-i ofe serviciul cerut172.4. apartenenţă benevolă la asociaţiile profesionale de avo-i ti// - în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor, avocaţii sîntIn drept să se asocieze, pe principii benevole, conform legislaţieiiu privire la organizaţiile necomerciale, în asociaţii profesionaleIm ale, centrale şi internaţionale, în baza calităţii de membru in-dividual sau colectiv, şi să se înregistreze în modul stabilit.Asociaţiile de avocaţi, pot acorda asistenţă materială avo-utţilor din cadrul acestor asociaţii şi membrilor familiilor aces-llM.1173.asigurarea legalităţii şi umanismului - relaţiile dintre «voeat şi client sînt bazate pe onestitate, probitate, echitate, corn litudine, sinceritate şi confidenţialitate. Responsabilitatea «votatului include atît comportamentul acestuia în exercitarea profesiei, cît şi în afara ei.principiul păstrării secretului profesional17* - avocatul 1*1 c dator sa păstreze secretul profesional privitor la orice asprei al cauzei care i-a fost încredinţată. Din aceste considerente «vitratul nu poate fi obligat în nici o circumstanţă şi de către nici o persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi de/legat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici tle aître o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazu-ille în care avocatul este urmărit penal, disciplinar, sau atunci tiiul există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţi-|tn avocatului, ale asociaţilor săi, inclusiv asupra raporturilor cu ttlţi avocaţi, şi persoanelor cu care avocatul conlucrează în exer-t ilarea profesiei, precum şi salariaţilor săi. Avocatul este dator sa Ir .ulucă la cunoştinţă această obligaţie.

\ 11 33 al Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002. ' i nilul deontologic al avocaţilor din 20.12.2002.Obiectul secretului profesional îl constituie chestiunile care o persoană s-a adresat după asistenţă juridică, esenţa c~ sultaţiilor oferite de avocat, procedeele de strategie şi tactică apărării sau reprezentării, datele privind persoana care s-a a" sat după asistenţă şi alte împrejurări care rezultă din activit profesională a avocatului175.

§3. Avocatura şi exercitarea profesiei de avocat

în Republica Moldova avocatul îndeplineşte un rol imi în protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale om Misiunea avocatului nu se limitează la executarea fidelă a mandat în cadrul

219 Organele de ocrotire a normelor de drept

11 Codul deontologic al avocaţilor din 20.12.2002. '2 Codul deontologic al avocaţilor din 20.12.2002.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_______________________________________ 21%,legii. într-un stat de drept, avocatul este i pensabil justiţiei şi justiţiabililor, sarcina lui constînd în apă drepturilor şi libertăţilor clienţilor săi.Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie aco rea de asistenţă juridică calificată persoanelor fizice şi juridi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.în executarea profesiei avocatul este obligat să acţio pentru asigurarea accesului liber la justiţie şi a dreptului 1" proces echitabil, să acţioneze prin toate mijloacele legale pe a proteja profesia, demnitatea şi onoarea corpului de avocatJurămîntul avocatului constituie baza juridico-moral exercitare a profesiei. Nerespectarea jurămîntului şi a norm legale va constitui temei pentru intentarea unei proceduri răspundere disciplinară a avocatului.în exercitarea dreptului său de a asista şi a reprezenta entul în faţa tuturor instanţelor, autorităţilor şi instituţiilor catul este în drept să aplice orice mijloace de exercitare a dre lui de apărare prevăzute de lege.în conformitate cu articolul 1 al Legii cu privire la avo-i.itură, profesia de avocat este exercitată de persoane calificate şi abilitate, conform legii, să pledeze şi să acţioneze în numele t lienţilor lor, să practice dreptul, să apară în faţa unei instanţe ludecătoreşti sau să consulte şi să reprezinte în materie juridică i lienţii lor.Avocatura este o instituţie de drept independentă, menită să asigure, pe bază profesională, acordarea de asistenţă juridică i alificată persoanelor fizice şi juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum şi al asigurării accesului la înfăptuirea justiţiei. Ca instituţie de drept, avocatura i cprezintă totalitatea juriştilor care exercită profesia de avocat în bază de licenţă eliberată conform legii. Avocatul fiind un liber profesionist, consultant independent care dispune de dreptul de a participa la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare, de a se pronunţa şi de a acţiona în numele clienţilor săi şi/sau de a-şi reprezenta şi consulta clienţii în domeniul dreptului.Pentru moment în Republica Moldova dobîndirea calităţii de avocat poate fi obţinută de cetăţeanul care întruneşte urmă-loarele condiţii:are capacitate deplină de exerciţiu - capacitatea deplină de exerciţiu începe la data cînd persoana fizică devine majo-ia, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani. Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa176;este licenţiat în drept - ca o condiţie pentru admiterea la examenul de calificare, candidaţii trebuie să prezinte copia diplomei de licenţiat în drept. Nici o prevedere din lege nu-i va permite unei persoane să devină avocat fără diplomă de licenţiat

Codul deontologic al avocaţilor din 20.12.2002.

219 Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_______________________________________ 21%,Art. 19-20 al Codului civil nr. 1107-XV din 06.06.2002.Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII,

219 Organele de ocrotire a normelor de drept

22âîn drept şi nu s-a constatat că în practică ar exista excepţii d la această regulă, persoanele care nu sînt licenţiate în drept po reprezenta părţile în cauze civile după obţinerea unei procuri ş' de asemenea, pot acorda servicii de consultanţă juridică;se bucură de o reputaţie ireproşabilă - nu se conside cu reputaţie ireproşabilă persoana care: a fost condamnată anC rior pentru infracţiuni grave, deosebit de grave, excepţional d grave săvîrşite cu intenţie, chiar dacă au fost stinse antecedente penale; nu i-au fost stinse antecedentele penale pentru comit" rea altor infracţiuni; anterior a fost exclusă din avocatură sau s-a retras licenţa pentru acordarea asistenţei juridice din mo"1 ve compromiţătoare; a fost concediată din cadrul organelor drept din motive compromiţătoare sau a fost eliberată, din ac leaşi motive, din funcţia de judecător, notar, consultant juric sau funcţionar public; comportamentul sau activitatea ei este i compatibilă cu normele Codului deontologic al avocatului; pr' hotărîrea instanţei judecătoreşti, s-a stabilit un abuz prin care a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;a efectuat stagiul profesional şi a susţinut examenul d calificare - sînt scutite de efectuarea stagiului profesional şi d examenul de calificare persoanele care deţin titlul de doctor, pre cum şi cele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţi de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după deml sia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentr exercitarea profesiei de avocat. De aceleaşi drepturi şi în aceleas condiţii beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcţi de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeni dreptului.Pentru desfăşurarea activităţii de avocat, solicitantul adre* sează o cerere scrisă ministrului justiţiei privind eliberarea 11 cenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. După primirea lt cenţei, persoana este în drept să desfăşoare activitatea de avocat doar după: depunerea jurămîntului şi înregistrarea biroului davocaţi, care poate avea două forme:- birou individual de avocaţi - în biroul individual de avo-i ,\\\ îşi exercită profesia un singur avocat (fondatorul biroului) şi In raporturile juridice se prezintă ca persoană fizică;- birou asociat de avocaţi - biroul asociat de avocaţi este fondat de doi şi mai mulţi avocaţi, care îşi exercită profesia de »ine stătător, iar în raporturile juridice se prezintă ca persoană |uridică.Profesia de avocat este organizată în cadrul Uniunii Avo-wiţilor a cărei activitate se întemeiază pe principiile autoadmi-II istrării. Uniunea Avocaţilor este persoană juridică, organ delUitoadministrare a avocaţilor din care fac parte toţi avocaţii în-scrişi în Lista avocaţilor, are patrimoniu propriu şi organizare desine stătătoare, avînd sediul în municipiul Chişinău.Respectiv Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova are următoarea structură:Congresul;Consiliul Uniunii Avocaţilor;preşedintele Uniunii Avocaţilor;secretarul general al Uniunii Avocaţilor;Comisia de licenţiere a profesiei de avocat;Comisia pentru etică şi disciplină;Comisia de cenzori;secretariatul.Totodată, în cadrul Uniunii Avocaţilor mai funcţionează şi barouri de avocaţi. Baroul activează în circumscripţia unei 1 u rţi de apel, iar din componenţa lui fac parte toţi avocaţii din circumscripţia respectivă. Organele de conducere ale baroului sint: adunarea generală şi decanul.Congresul - este organul suprem al Uniunii Avocaţilor, care se convoacă cel puţin o dată pe an şi are următoarele competenţe:- alege, dintre membrii săi, şi revocă preşedintele Uniunii

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_________________________ ________________226

Avocaţilor şi membrii Comisiei pentru etică şi disciplină;- elaborează propuneri pentru perfecţionarea legislaţiei;aprobă şi modifică Codul deontologic al avocatului Statutul profesiei de avocat;aprobă bugetul anual al Uniunii Avocaţilor şi execu' bugetară anuală a acestuia;stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la forma bugetului Uniunii Avocaţilor;stabileşte cuantumul taxelor pentru examenele de ad tere la stagiu şi pentru examenele de calificare, cuantumul f pentru efectuarea stagiului profesional şi-al taxei pentru exa narea cererilor de admitere în profesia de avocat;audiază şi aprobă rapoartele anuale privind activita Consiliului, secretarului general şi a comisiilor Uniunii Avo ţilor;- adoptă hotărâri privind relaţiile dintre barouri;- adoptă alte hotărâri privind activitatea Uniunii Avoc lor, prevăzute de Legea cu privire la avocatură.Consiliul Uniunii Avocaţilor - este organul reprezenta şi deliberativ al avocaţilor din ţară şi asigură activitatea per nentă a Uniunii Avocaţilor. Consiliul Uniunii Avocaţilor e format din preşedintele Uniunii Avocaţilor, decanii barouril şi avocaţii, cu o vechime în profesie de 5 ani, delegaţi de baro conform normei de reprezentare de 1:200 (un delegat din p tea a două sute de avocaţi), mandatul de membru al Consiliul Uniunii Avocaţilor fiind de 4 ani.Consiliul Uniunii Avocaţilor se întruneşte cel puţin o pe lună (conducerea şedinţelor revenindu-i preşedintelui Un nii Avocaţilor) şi are următoarele atribuţii:- asigură executarea hotărârilor Congresului;- soluţionează, în perioada dintre sesiunile Congresi problemele privind exercitarea profesiei de avocat, cu exce celor date în competenţa Congresului;ţine Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat;adoptă hotărâri în problemele privind pregătirea şi perfecţionarea profesională a avocaţilor; aprobă programul de formare iniţială pentru avocaţii stagiari şi de formare continuă pentru avocaţi; aprobă lista instituţiilor care oferă servicii de instruire profesională;formulează recomandări privind relaţiile dintre barouri;asigură caracterul unitar al examenelor de admitere la stagiu şi al examenelor de calificare;înregistrează contractele privind efectuarea stagiului profesional;soluţionează conflictele şi litigiile ce ţin de efectuarea stagiului profesional;aprobă şi publică bunele practici profesionale pentru avocaţi şi mecanismul de asigurare a calităţii serviciilor de asistenţă juridică;aprobă forma unică a inscripţiilor pe ştampilele avocaţilor şi rechizitele antetului, ţinînd cont de forma de organizare a activităţii de avocat;desemnează membrii Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat din rîndul avocaţilor;întocmeşte raportul anual de activitate şi îl prezintă spre aprobare Congresului;aprobă contractele încheiate de secretarul general al Uniunii Avocaţilor a căror valoare depăşeşte suma de 50 mii de lei;aprobă statul de funcţii ale secretariatului;îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de Lege sau delegate de Congres.Preşedintele Uniunii Avocaţilor - este ales pe un termen de 2 ani dintre avocaţii cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani. Una şi aceeaşi persoană poate fi aleasă preşedinte al Uniunii Avocaţilor pentru cel mult 2 mandate consecutive şi are urmă-

227 Organele de ocrotire a normelor de drept

y ( ) Organele de ocrotire a normelor de drept

toarele atribuţii:reprezintă Uniunea Avocaţilor în relaţiile cu persoan fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;prezidează şedinţele Consiliului Uniunii Avocaţilor;semnează actele Consiliului Uniunii Avocaţilor;supraveghează relaţiile dintre Uniunea Avocaţilor şi rouri, precum şi relaţiile dintre barouri, birouri, cabinete;acordă sprijin barourilor în relaţiile acestora cu auto tăţile centrale şi cele locale;veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare desfăşurare a activităţii avocaţilor în instanţele judecătoreşti, organele de urmărire penală şi în autorităţile publice.Secretarul general al Uniunii Avocaţilor - activitatea ganizatorico-administrativă şi economico-financiară a Uniu Avocaţilor este asigurată de către secretarul generai. Secreta general este angajat în funcţie de către Consiliul Uniunii Avo ţilor, în bază de concurs, pentru un termen de 5 ani, ce poate prelungit o singură dată.Secretarul general are următoarele atribuţii:poartă răspundere pentru gestiunea economico-fina ciară a Uniunii Avocaţilor;încheie acorduri şi contracte în numele Uniunii Avocţilor;gestionează activitatea economico-financiară a Uniu Avocaţilor;organizează elaborarea, fundamentarea şi prezentarea 1 Congres a proiectului bugetului anual al Uniunii Avocaţilor;prezintă Congresului raportul privind executarea anua lă a bugetului Uniunii Avocaţilor;participă, fără drept de vot, la sesiunile Congresului şi 1 şedinţele Consiliului Uniunii Avocaţilor;elaborează proiectul agendei şi pregăteşte materialele d. lucru ale Congresului şi ale Consiliului Uniunii Avocaţilor, dup!MMiltare cu Consiliul;angajează personalul secretariatului şi conduce activita-uccstuia;organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din upi ietatea sau din administrarea Uniunii Avocaţilor, precum n i clorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;ţine evidenţa achitării contribuţiilor şi prezintă rapoarte Imi'striale Consiliului Uniunii Avocaţilor;îndeplineşte alte atribuţii la indicaţia Congresului şi a ■unsiliului Uniunii Avocaţilor.Comisia de licenţiere a profesiei de avocat - este compusă )n 11 membri, aleşi în bază de concurs, dintre care 8 sînt avo-|uuo vechime în profesia de avocat de cel puţin 5 ani şi 3 sînt micşori titulari de drept cu o vechime în profesia de avocat de i puţin 5 ani.Comisia de licenţiere adoptă hotărîri privind admiterea examene; organizează examenele de admitere la stagiu şi de «lllicare; aprobă rezultatele examenelor de admitere la stagiu I adoptă hotărîri privind admiterea la stagiul profesional; apro-ft rezultatele examenelor de calificare şi adoptă hotărîri privind Itliniterea în profesie.Comisia pentru etică şi disciplină - protecţia onoarei şi pirstigiului profesiei, respectarea Legii, a Statutului profesiei şi * deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sînt încredinţate l oniisiei pentru etică şi disciplină, aceasta fiind unica instanţă «llsi iplinară a Uniunii Avocaţilor. Comisia pentru etică şi disciplină este compusă din 11 avocaţi cu o vechime în profesie de cel puţ in 5 ani. Şase membri sînt aleşi de Congres, iar 5 sînt delegaţi ile luirouri. Comisia pentru etică şi disciplină îşi ţine şedinţele un de cîte ori este necesar, dar se întruneşte cel puţin o dată pe luna pentru a examina abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii înscrişi în Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia tir avocat. Fapta săvîrşită de avocat, prin care se încalcă dispoziţiile Legii, ale Statutului profesiei, Codului deontologic, h rile obligatorii ale organelor profesiei de natură să prejudl onoarea ori prestigiul profesiei sau al corpului de avocaţi, c tuie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit Legii.Comisia de cenzori - este compusă din 5 avocaţi cu chime în profesie de cel puţin 5 ani, delegaţi de barouri, sia exercită controlul activităţii economico-financiare a U Avocaţilor şi se subordonează Congresului.Secretariatul - în exercitarea atribuţiilor, organele de administrare ale avocaţilor sînt asistate de personalul secre tului. Numărul de personal şi funcţiile concrete ale person secretariatului se stabilesc de Consiliul Uniunii Avocaţilor.

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHUUL

y ( ) Organele de ocrotire a normelor de drept

Acestea în ansamblu asigură accesul persoanelor fi juridice la asistenţa juridică calificată, acordată de către avînsă în activitatea avocatului pot interveni unele situ urma cărora activitatea de avocat poate fi suspendată sau tată.în conformitate cu articolul 13 al Legii cu privire la a tură, activitatea de avocat se suspendă de drept, de către C liul Uniunii Avocaţilor, în următoarele cazuri:la cererea scrisă a avocatului, în cazul existenţei motive întemeiate;în caz de incompatibditate, pe durata existenţei acstări;pe perioada interdicţiei de a activa, dispuse prin h rîre judecătorească sau disciplinară;în cazul neefectuării de către avocat a defalcărilor în getul Uniunii Avocaţilor la expirarea a 6 luni de la termenul dent pînă la achitarea integrală a restanţei;pînă la achitarea sumei amenzii, de la termenul sca de 30 de zile de la data emiterii deciziei privind aplicarea sa unii disciplinare sub formă de amendă.Licenţa şi legitimaţia avocatului a cărui activitate este jinidată se transmit, în termen de 10 zile, Consiliului Uniunii Avocaţilor, care le păstrează pe parcursul perioadei de suspensie a activităţii de avocat.Activitatea de avocat încetează:prin renunţare în scris la exerciţiul profesiei;în cazul retragerii licenţei;în caz de deces;- în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pen-t\i ii o faptă prevăzută de legea penală şi incompatibilă cu normele deontologice ale activităţii de avocat.Avocatul a cărui activitate a încetat este obligat să restituie t ionsiliului Uniunii Avocaţilor, în termen de 10 zile, licenţa şi legitimaţia de avocat. Avocatul care renunţă la exercitarea pro-lesiei va formula o cerere în scris, dar este obligat să asigure rezilierea contractelor cu clienţii cărora nu le poate acorda asistenţă juridică. Avocatul va prezenta decanului baroului lista cuprin-/îud cauzele nefinalizate.

§4. Statutul avocatului

în Republica Moldova avocatul îndeplineşte un rol iminent iu protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Misiunea avocatului nu se limitează la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii, sarcina lui constînd în apărarea dreptu-nlor şi libertăţilor clienţilor săi. într-un stat de drept, avocatul este indispensabilul justiţiei şi justiţiabililor. Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie acordarea de asistenţă juridică lalificată persoanelor fizice şi juridice în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.în vederea realizării sarcinii şi atingerii scopului propus avocatul este în drept:- să reprezinte interesele legitime ale clientului în instanţele de judecată, în organele de drept, în autorităţile publice, în

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRILalte organizaţii;să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei încredln din momentul încheierii contractului de acordare a asistent ridice, să facă notiţe şi copii;să colecteze independent, să fixeze şi să prezinte in maţii referitoare la circumstanţele cauzei;să solicite informaţii, referinţe şi copii ale actelor n sare pentru acordarea asistenţei juridice instanţelor judec reşti, organelor de drept, autorităţilor publice, altor organi care sînt obligate să elibereze actele solicitate în conformitat legislaţia în vigoare;să solicite, cu acordul clientului, concluziile specl tilor în soluţionarea problemelor care au apărut în legătu acordarea asistenţei juridice şi care necesită cunoştinţe spe în diferite domenii de activitate;să prezinte organelor competente şi mass-mediei c şi demersuri, să depună în modul stabilit contestaţii şi petiţii vind acţiunile şi deciziile prin care se încalcă drepturile clien lui şi drepturile avocatului în exercitarea profesiei sale;

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHUUL

y ( ) Organele de ocrotire a normelor de drept

să beneficieze, la acordarea asistenţei juridice unei p soane reţinute, deţinute în stare de arest sau condamnate, condiţiile necesare pentru întrevederi şi consultaţii, cu respec rea confidenţialităţii, fără a limita durata şi numărul întreve rilor şi consultaţiilor;să conteste acuzaţia şi să ceară achitarea clientului, ch dacă ultimul şi-a recunoscut vinovăţia.Exercitînd profesia de avocat, fiecare este obligat să în' prindă măsuri corespunzătoare pentru a asigura independen şi libertatea de exercitare a profesiei.îndatoririle ce îi revin avocatului îi impun independen absolută, liberă de orice influenţă, chiar şi de influenţa deriv din propriile interese sau datorită influenţei terţelor persoan fapt necesar pentru a nu suprima încrederea în justiţie. Pe lînlibaţiile de a-şi asigura independenţa şi a păstra secretul pro-«lonal, avocatul, acordînd asistenţă juridică, are următoarele ligaţii:- să pledeze pentru liberul acces la justiţie, pentru un pro-* echitabil realizat într-un termen rezonabil;- să acorde asistenţă juridică conform contractului în-llieiat cu clientul sau cu oficiul teritorial al Consiliului Naţional jH-nlru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;\ - să acorde asistenţă juridică garantată de stat în volumul lolicitat de oficiile teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;să aplice, în exercitarea profesiei sale, mijloacele şi me-lotlele prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului;să dispună de spaţiu necesar pentru acordarea asistenţei juridice;să informeze Ministerul Justiţiei şi Consiliul Uniunii Avocaţilor, în termen de 10 zile, despre schimbarea datelor de contact, a sediului cabinetului sau biroului asociat de avocaţi;să urmeze anual cursuri de formare profesională continuă, în volum de cel puţin 40 de ore, conform planului aprobat tic Consiliul Uniunii Avocaţilor, aceste cursuri finalizînd cu prezentarea unui raport;să prezinte Consiliului Uniunii Avocaţilor, în termen de '> /ile de la scadenţă, dovada achitării amenzii;să respecte normele Codului deontologic al avocatului si prevederile statutului profesiei de avocat.

§5. Asistenţa juridică şi formele ei

Asigurarea accesului liber la justiţie constituie un principiu de bază al statului de drept şi o condiţie obligatorie ce rezultă din actele internaţionale la care Republica Moldova esteparte. Asistenţa juridică efectivă constituie un element de al accesului la justiţie şi statul are obligaţia de a garanta asist juridică persoanelor care nu dispun de mijloace suficiente fi ciare pentru a-şi angaja un avocat. Accesul la justiţie, fiind drept fundamental, în condiţiile unui proces contradictori" realizează numai cu implicarea unui jurist/avocat calificat. 4 spus, accesul la protecţia oferită de către lege drepturilor şl tereselor legitime de către instanţa de judecată poate fi real numai prin implicarea unui avocat.Avocatul îndeplineşte o activitate publică juridică de 1 rare a drepturilor şi libertăţilor omului şi de acordare a asist juridice calificate persoanelor ce necesită o asemenea asist prin consultaţii, explicaţii, concluzii cu privire la problemei ridice, întocmirea documentelor cu caracter juridic, asisten' reprezentarea juridică în faţa organelor de jurisdicţie şi de u rire penală; prin apărarea cu mijloace juridice specifice a d turilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridic raport cu autorităţile publice, instituţii şi orice cetăţean al R blicii Moldova sau străin, prin alte căi şi mijloace ce contri la realizarea dreptului la apărare.Lipsa asistenţei juridice în cauze penale şi civile p afecta rezultatele actului de justiţie, reduce încrederea popul în sistemul de justiţie, pune la dubiu caracterul democraţi activităţii instanţelor judecătoreşti. Deseori, justiţiabilii car apără sau înaintează pretenţii singuri, şi nu înţeleg pînă la ca semnificaţia juridică a necesităţii de prezentare a probelor ( care pretinde că este onest), nu conştientizează definitiv se"-ficaţia actului de justiţie, puterea lucrului judecat etc. Acest lu este demonstrat şi de implicarea uneori în proces a persoan care doar pretind că au pregătirea necesară.Obligaţia de acordare a asistenţei juridice calificate r< tă din mai multe acte internaţionale la care Republica Mold este parte:

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHUUL

y ( ) Organele de ocrotire a normelor de drept

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, din 10 decembrie 1948, art. 2, 7, 8,10,11;Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, în particular art.2 si art. 14 (3d);Convenţia Internaţională cu privire la drepturile copilu-lui, în particular art. 12, 37 (d), art.40 (2b);Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor (linului şi Libertăţilor Fundamentale, în particular art. 6.3 (C) şi iurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare l.i articolele respective.De asemenea, obligaţia de acordare a asistenţei juridice calificate şi efective de reformare a sistemului existent de acordare a asistenţei juridice garantate de către stat rezultă din:- Art.20 şi 26 al Constituţiei Republicii Moldova;- Legea cu privire la asistenţă juridică garantată de stat ur.l98-XVI din 26.07.2007;- Codul de Procedură Penală şi Codul de Procedură Civilă;- Legea cu privire la avocatură nr.l260-XV din * 19.07.2002;- Hotărîrea Guvernului nr.179 din 23.03.2011 pentru aprobarea Planului de Acţiuni al Guvernului pentru anii 2011-,'014(pct.83-87).în conformitate cu art.5 al Legii cu privire la avocatură, orice persoană are dreptul să consulte în chestiunile juridice un avocat şi să fie reprezentată de acesta în raporturile cu toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv cu statul şi cu organele acestuia, iu instanţele de judecată şi în judecătoriile arbitrale. în vederea realizării acestui drept avocaţii sînt înputerniciţi să acorde următoarele genuri de asistenţă juridică:- oferă consultaţii şi explicaţii, expun concluzii cu privire la problemele juridice, prezintă informaţii verbale şi în scris re-Icritoare la legislaţie;- întocmesc documente cu caracter juridic;

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHUUL

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_________________________________________236

- reprezintă interesele lor în instanţele de judecată;reprezintă interesele lor în materie juridică în relaţiile cu autorităţile publice, notarii publici, executorii judecătoreşti şi cu alte persoane fizice şi juridice;participă la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare în cauzele penale în calitate de apărător sau reprezentant al victimei, al părţii civile, al părţii civilmente responsabile şi al martorilor177.Asistenţa juridică acordată de avocaţi poate îmbrăca diferite forme.în funcţie de modalitatea de remunerare a serviciilor acordate, distingem următoarele tipuri de asistenţă juridică:- asistenţa juridică garantată de stat - se acordă în conformitate cu Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, din contul mijloacelor destinate acordării asistenţei juridice garantate de stat persoanelor care nu dispun de suficiente mij-, loace financiare pentru plata lor şi care întrunesc condiţiile stipulate de Lege;- asistenţa juridică la cererea şi din contul solicitantului. în funcţie de caracterul asistenţei juridice acordate distingem:- asistenţa juridică primară (facultativă) - se acordă de către avocaţi la cererea persoanei care solicită anumite consultaţii, furnizare de informaţii privind sistemul de drept al Republicii Moldova, privind actele normative în vigoare, drepturile şi obligaţiile subiecţilor de drept, privind modalitatea de realizare şi de valorificare a drepturilor pe cale judiciară şi extrajudiciară; acordare de consultanţă în probleme juridice; acordare de asistenţă în vederea întocmirii actelor juridice; acordare a altor forme de asistenţă, care nu intră în categoria de asistenţă juridică calificată;- asistenţa juridică calificată (obligatorie) - se acordă, de regulă, bănuitului, învinuitului, inculpatului, şi constă în acordarea serviciilor juridice de consultanţă, reprezentare şi/sau apărare în organele de urmărire penală, în instanţele judecătoreşti pe cauze penale, contravenţionale, civile sau de contencios administrativ, reprezentare în faţa autorităţilor administraţiei publice178.Asistenţa juridică garantată de stat se acordă pe baza următoarelor principii:a) egalităţii în drepturi a tuturor persoanelor care benefi-ciază de ea;competenţei profesionale a persoanelor care o acordă;calităţii, eficienţei şi economicităţii serviciilor acordate;confidenţialităţii;inadmisibilităţii conflictului de interese179.

§6. Răspunderea disciplinară a avocaţilor

Protecţia onoarei şi prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei şi a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sînt îndatoriri ale fiecărui avocat, încălcarea lor consti-l uind abateri disciplinare grave.Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor Legii cu privire la avocatură sau ale Codului deontologic al avocaţilor din Republica Moldova, nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor, precum şi orice fapte savîrşite în legătură cu profesia sau in afara acesteia, care sînt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei.

1 s Art. 3 al Legii cu privire la asistenţă juridică garantată de stat nr. 198-XVI din.'6.07.2007.'" Art. 4 al Legii cu privire la asistenţă juridică garantată de stat nr. 198-XVI din'6.07.2007.17T Art. 8 al Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002.

Petiţiile referitoare la acţiunile avocaţilor, precum formaţia cu privire la abaterile disciplinare comise de av timpul exercitării atribuţiilor profesionale, se examinează tre Comisia pentru etică şi disciplină. în cazul existenţei temeiuri suficiente, comisia dispune efectuarea unui c Controlul se efectuează de către membrii comisiei sau se în sarcina baroului180.

~37 Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_________________________________________236

Comisia pentru etică şi disciplină trebuie să solicite ti tului căruia i-a fost intentată procedura disciplinară expli scris, acte şi alte materiale necesare pentru adoptarea unei obiective. în cazul în care se adeveresc unele abateri corn avocat, preşedintele Comisiei pentru etică şi disciplină p materialele despre avocatul în cauză spre examinare corni urma examinării materialelor, Comisia adoptă una din toarele decizii:aplicarea unei sancţiunii disciplinare;efectuarea unui control suplimentar;lipsa încălcărilor în acţiunile avocatului. Sancţiuni disciplinare care pot fi aplicate avocaţilor pîncălcările sale sînt:avertizarea;mustrarea;

amenda de la 1000 la 3000 de lei care se face ve bugetul Uniunii Avocaţilor;suspendarea activităţii de avocat;- retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de a La aplicarea sancţiunii disciplinare se ţine cont de grtea abaterii, de circumstanţele în care a fost comisă, de actt tea şi comportamentul avocatului.Sancţiunea disciplinară se aplică cel mult peste 2 luni de la linia constatării abaterii, fără a se lua în calcul perioada pierderii Irinporare de către avocat a capacităţii de muncă şi aflării acestui.! în concediu.Procedura disciplinară nu poate fi intentată, iar cea intentat, tse clasează, dacă din momentul comiterii abaterii a trecut un <u. în acest caz nu se ia în calcul perioada pierderii temporare de nllrc avocat a capacităţii de muncă, aflării acestuia în concediu ţi timpul aflării cauzei în procedură disciplinară.Dacă în decurs de un an de la data aplicării sancţiunii dis-ilplinare avocatul sancţionat nu comite o nouă abatere, se con-iltlcră că acesta nu a fost supus sancţiunii disciplinare respective. ( tunisia pentru etică şi disciplină este în drept să anuleze sancţiunea disciplinară, pînă la expirarea termenului de un an, din nioprie iniţiativă, la solicitarea avocatului, în temeiul demersului baroului sau al asociaţiei de avocaţi181.

Art. 56 al Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002.

~37 Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_________________________________________236

An. 51 al Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002.

Capitolul X

NOTARIATUL

§1. Consider aţii generale privind apariţia şi dezvoltarea instituţiei notariatului

Istoria notariatului şi apariţia notarului este legată/ descoperirea şi folosirea scrisurilor de populaţiile sumeri Primele testamente, contracte de vînzare-cumpărare sau de chiriere au fost scrise în Mesopotamia cu mii de ani în ur Originea instituţiei notariatului trebuie căutată în antichl unde, în orînduirea sclavagistă, se regăsesc elemente specifice pot duce la concluzia existenţei unor forme incipiente de e~" citare a profesiei notariale. Consemnarea în scris a operaţiun juridice a contribuit la garantarea ordinii şi păcii în cadrul c venţiilor private, în Roma antică cei ce se îndeletniceau cu a ceri şi diverse tranzacţii comerciale se foloseau de scribi pen' a nota elementele esenţiale ale discuţiilor ce se purtau cu oc încheierii convenţiilor. Astfel, „nota" scrisă de sclav şi aprob de părţi constituia un început de dovadă în cazul unui pro izvorît din convenţie. Specializarea sclavilor le-a atras şi de mirea de „notari", adică cei care iau notiţe.Propagarea treptată a documentelor scrise a determl apariţia unei profesii liberale, anume aceea a „tabelionulpersoanele care o exercitau fiind specializate în redactarea do-liimentelor juridice. Tabelionii au devenit treptat experţi în cunoaşterea legilor şi a formulelor juridice, funcţiile lor depăşind pe aceea de simplă redactare a unor documente juridice; ei au devenit adevăraţi asesori juridici ai părţilor nu numai în materia («invenţiilor private, ci şi în privinţa redactării unor petiţii, ates-IA t i sau certificate eliberate de tribunal.Odată cu dezvoltarea oraşelor medievale şi înflorirea comerţului, convenţiile private au început să fie tot mai mult redactate de persoane ce posedau o calificare corespunzătoare, nbţinută în diferite şcoli ale timpului. Dezvoltarea comerţului în ircolele XI-XII a contribuit la transformarea scribului - „scrip-lot" sau „notarius" - în notar public. Gîndirea juridică a epo-iii a fost marcată în mod esenţial de două şcoli importante - a glosatorilor şi a canoniştilor -, iar aceasta a contribuit la transformarea tabelionilor în veritabili funcţionari publici, în sensul modern al cuvîntului182.în ţara noastră, unii autori consideră că originea notarialului coboară pînă în secolul al XlV-lea, totuşi, timp îndelungat in tivitatea notarială era îndeplinită de instanţele judecătoreşti, t are aveau atribuţii în materie necontencioasă.însă, ca instituţie publică de drept, notariatul în Republi-i .1 Moldova îşi trage originea din a doua jumătate a secolului al XI X-lea, şi anume din 1869. Funcţia de notar se instituia în baza legii notariale ruse din 1866 care, la rîndul său, a apărut odată t u reforma judecătorească din 1864 şi reflecta caracteristicile re-lormei date.în acea perioadă organele notariale din Basarabia aveau o »tinctură dublă: primii notari şi notarii publici.Ician Leş, Manual de drept notarial, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001, p. 5.Primii notari se instituiau de către Tribunalul Regio (Chişinău-Tighina-Bălţi). Ei erau funcţionari ai statului şi e egali în privinţa retribuţiei, drepturilor de serviciu şi privile lor, a modului de numire în funcţie, de avansare şi de elibe cu membrii Tribunalelor Regionale. Primeau salariu de sta aveau pensie. Primul notar se numea în funcţie la recomanda preşedintelui de tribunal prin decret regal.Notarii publici activau în cadrul birourilor notariale, mărul notarilor depindea de împrejurări şi se

~37 Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_________________________________________236

stabilea de Mi terul Justiţiei în acord cu cel de interne, industrie şi de comeNotarii îşi îndeplineau obligaţiile funcţionale numai în cumscripţia tribunalului, în supravegherea căruia se afla fie dintre ei, dar deserveau toate persoanele care li se adresau, c dacă domiciliul acestora din urmă se afla în afara circumscrip deservite. Actul întocmit de către notari în altă circumscri era considerat nevalabil.Funcţia de notar era încredinţată supuşilor ruşi care înt neau următoarele condiţii:au atins vîrstă majoratului (21 ani);să nu fie angajaţi în altă funcţie statală;să posede limba rusă;- să nu aibă antecedente penale sau admonestări de al natură9.în 1919 secţiile notariale au fost înlocuite prin servici notarial de pe lîngă secţide de justiţie. însă în perioada interve ţiei militare, a războiului civil şi în perioada „comunismului război", din motivul absenţei circuitului privat, serviciile no' riale au fost lichidate, iar autentificarea unor acte, precum a tentificarea copiilor, legalizarea identificării semnăturilor, a fo transmisă judecătoriilor populare.Odată cu redresarea economică şi dezvoltarea sectorului privat a sporit şi rolul notariatului în calitatea sa de organ cu luncţii de control asupra legalităţii convenţiilor, totodată s-a pus problema reglementării organizării activităţii notariale. Astfel, la 14 mai 1926 CEC şi SCN din URSS au adoptat Hotărîrea cu privire la principiile de bază ale organizării notariatului de stat. Prin acest act normativ au fost stipulate principii unice în vederea organizării şi funcţionării birourilor notariale. Pînă la adoptarea Legii cu privire la notariat nr. 153-XIII, din 11.04.1997, activitatea notarială a fost reglementată prin Legea RSSM cu privire la notariatul de stat, aprobată prin Hotărîrea Sovietului Suprem al RSSM nr.l015-VIII din 05.07.197410.Actualmente activitatea notarilor din Republica Moldova este reglementată de Legea cu privire la notariat, nr.l453-XV din 08.11.2002, care stabileşte principiile şi modul de realizare a activităţii notariale, cerinţele de bază înaintate faţă de actele notariale, precum şi statutul notarului.

§2. Principiile procedurii notariale

Principiile procedurii notariale stabilesc direcţia şi sincronizează întregul mecanism de reglementare juridică a relaţiilor ce apar în procesul efectuării activităţii notariale, anticipă (determină) activitatea notarului de creare şi aplicare a normelor juridice, servesc ca un important criteriu al legalităţii şi justeţei acţiunilor cetăţenilor şi persoanelor care solicită emiterea actelor notariale. Procedura notarială presupune un şir de principii care asigură realizarea sarcinilor notariatului. Principiile procedurii notariale sînt nişte cerinţe juridice generale pentru efectuarea activităţii notariale, care reflectă caracterul procedurii notariale.

Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept. Chişinău, 2001, p. 242.Unele din ele sînt nemijlocit consfinţite de către legislaţia notari ală, altele rezultă din sensul acesteia, iar a treia parte din ele - di funcţiile notarului11.Astfel, considerăm că principiile procedurii notariale sî următoarele:Principiul legalităţii - legalitatea constituie un principi' de valoare constituţională a cărei importanţă şi semnificaţie într un stat de drept nici nu trebuie să mai fie demonstrată. Aplicare acestui principiu implică, în primul rînd, constituirea birourilo notariale în conformitate strictă cu legea, precum şi respectar tuturor normelor de competenţă statornicite de reglementării în vigoare. Respectarea formelor procedurale este, de asemene deosebit de importantă în activitatea notarială, căci numai ac tul ce întruneşte toate cerinţele legale se bucură de „autoritat publică"12.Principiul egalităţii cetăţenilor în faţa persoanelor car desfăşoară activitate notarială - potrivit articolului 2 alineat 5 al Legii cu privire la notariat, „activitatea notarială se înfăp tuieşte în mod

9 Elena Constantinescu, Gheorghe Chibac, Olga Bondarciuc, Notariat, Chişini

102001, p. 15.

11 Elena Constantinescu, Gheorghe Chibac, Olga Bondarciuc, Notariat, Chişinău, 2001, p. 42-43.

12 Ioan Leş, Manual de drept notarial, Ediţia a II-a, Bucureşti, 2008, pag. 8.

~37 Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL_________________________________________236

egal pentru toate persoanele" fără deosebire d rasă, naţionalitate, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politi că, avere sau de origine socială.Consacrarea acestui principiu în Legea cu privire la notariat este o consecinţă firească a dispoziţiei constituţionale în-, scrise în articolului 16 alineatul 2 din Constituţie, privitoare U egalitatea cetăţenilor „în faţa legii şi a autorităţilor publice".3. Principiul imparţialităţii notarului - prevederile legisla-ţiei în vigoare obligă persoana care desfăşoară activitate notarialăsă manifeste neutralitate faţă de părţile implicate la o tranzacţie ■tind le sînt explicate drepturile şi obligaţiile acestora, consecinţele viitoare, astfel, notarul nu are dreptul să îndeplinească acte notariale pe numele şi în numele său, pe numele şi în numele mitului, precum şi pe numele şi în numele rudelor pînă la gradul III inclusiv, sau al afinilor pînă la gradul II inclusiv187.Principiul de asistenţă a persoanelor fizice şi juridice în utilizarea drepturilor şi intereselor legitime - acest principiu a tlat naştere obligaţiei nemijlocite a notarului de a ajuta persoanele fizice şi juridice la realizarea drepturilor lor şi apărarea intereselor legitime, la explicarea drepturilor şi obligaţiilor lor, la prevenirea asupra urmărilor actelor notariale întocmite. Astfel notarul este împuternicit să stabilească corespunderea manifestării de voinţă a persoanei cu intenţiile sale reale şi acordarea de (i)ii tor în alegerea variantei optimale a tranzacţiei, fapt care, la i tuciul său, constă în explicarea drepturilor şi obligaţiilor, legilor torespunzătoare şi a celor subordonate acestora, în prevenirea asupra consecinţelor actelor emise, întocmirea tranzacţiilor şi a tererilor, cererea documentelor necesare188.Principiul păstrării secretului profesional - activitatea notarului implică cunoaşterea unor fapte sau împrejurări pe t are părţile nu doresc, din diferite motive, să le facă publice. Din ai est motiv notarul are obligaţia să păstreze secretul profesional (u privire la actele îndeplinite şi la faptele care i-au devenit cunoscute în timpul activităţii sale189.Informaţia cu privire la actele notariale îndeplinite se eliberează la cererea instanţei de judecată, procuraturii, organelor de urmărire penală în legătură cu cauzele penale, civile sau administrative aflate în curs de examinare, funcţionarii acestor" Art. 21, alin. 2 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002.'" !;!ena Constantinescu, Gheorghe Chibac, Olga Bondarciuc, Notariat, Chişinău,'iiill.p. 49." Art. 6, alin. 1 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002.

~37 Organele de ocrotire a normelor de drept

,j 7 Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRILinstituţii avînd şi ei obligaţia de a păstra în taină informi care le-au devenit cunoscute în exerciţiul funcţiunii.Principiul limbii de procedură notarială - conform ac principiu, lucrările de secretariat notariale se efectuează în ba moldovenească. în conformitate cu articolul 17 din Leg privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Repu Moldova nr.3465-XI din 01.09.1989, actele notariale se înd nesc în limba moldovenească şi în limba rusă. Totodată, notarial poate fi tradus în limba solicitată, în cazul în care n rul nu posedă (nu cunoaşte) limba străină respectivă, traduc poate fi efectuată de un traducător autorizat, a cărui semnă este cunoscută notarului, în acest caz, şe legalizează semnă traducătorului190.

§3. Dobîndirea calităţii de notar, suspendarea şi încetarea activităţii acestuia

în conformitate cu articolul 8 al Legii cu privire la nota notarul este persoana autorizată de stat să presteze în nu acestuia servicii publice prin desfăşurarea activităţii notarial baza licenţei eliberate de Ministerul Justiţiei. Licenţa respec va fi eliberată pe un termen nelimitat, în baza ordinului m' trului justiţiei şi va conţine următoarele date: denumirea o nului care a eliberat licenţa, menţiunea despre exercitarea aci taţii de notar, numărul de înregistrare şi data eliberării licen numele şi prenumele persoanei, codul de identificare; semnă ra ministrului justiţiei, certificată prin aplicarea ştampilei, s şi numărul formularului.Pentru a obţine licenţa de notar este necesar de a îndep ni anumite criterii. Printre aceste criterii pot fi evidenţiate cri rii generale, din care fac parte: cetăţenia, capacitatea deplinăexerciţiu, posedarea limbii de stat, lipsa antecedentelor penale nestinse; şi speciale, de exemplu, studii juridice superioare, efectuarea stagierii, susţinerea probelor calificative de notar etc.191.în ceea ce priveşte promovarea concursului pentru suplinirea locurilor vacante de notar, admiterea şi aprobarea rezultatelor acestuia se efectuează de către Comisia de licenţiere a activităţii notariale, iar Concursul este susţinut în faţa Comisiei de toncurs, care se formează pe perioada desfăşurării concursului >ţ este constituită din 6 membri, dintre care 1 reprezentant delegat de Ministerul Justiţiei, 2 notari şi 3 profesori titulari de drept selectaţi prin concurs public. Mandatul comisiei de concurs în-i cpe odată cu publicarea anunţului cu privire la locurile vacante de notar şi data desfăşurării concursului şi încetează odată cu adoptarea de către Comisia de licenţiere a activităţii notariale a liotărîrii cu privire la aprobarea rezultatelor concursului. Concursul pentru suplinirea locurilor vacante de notar se organizează, de regulă, de două ori pe an, în lunile februarie-martie şi oetombrie-noiembrie.Poate fi admisă la concurs persoana care:- este cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliu pe teritoriul ei;are capacitate deplină de exerciţiu;este licenţiat în drept;- a efectuat stagiul de 1 an la notar şi a promovat concursul pentru suplinirea locurilor vacante de notar anunţat de Ministerul Justiţiei;posedă limba moldovenească;nu are antecedente penale nestinse;are o reputaţie ireproşabilă.

Art. 69 al Legii cu privire la notariat nr,1453-XV din 08.11.2002.

,j 7 Organele de ocrotire a normelor de drept

'" Anatolie Bantuş, Igor Bantuş, Roman Staraşciuc, Elemente de drept public, Chişinău, 2008, p. 432.

(,| ( ) Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRILConcursul constă în parcurgerea a două etape succesiv minatorii: test-grilă şi expunere scrisă cu interviu.Prima etapă constă în susţinerea de către candidaţi a u test-grilă alcătuit din 400 de întrebări la următoarele discl ne: dreptul civil; dreptul afacerilor; dreptul internaţional p dreptul procesual civil; dreptul familiei; dreptul funciar.Etapa a doua a concursului se desfăşoară în termen de mult 10 zile după susţinerea testului-grilă şi constă din răsp sul la cinci subiecte, dintre care expunerea scrisă la trei subl teoretice şi expunerea orală la două subiecte practice (intervi La această etapă sînt admişi numai candidaţii care au promo testul-grilă la prima probă.în decurs de 5 zile de la adoptarea de către Comisia concurs a hotărîrii privind promovarea concursului, Comisia licenţiere se va întruni în şedinţă în vederea aprobării rezult lor concursului şi înaintării propunerii de eliberare a licenţe pentru activitate notarială. Cererea privind eliberarea lice pentru activitate notarială se depune la Ministerul Justiţiei termen de 15 zile de la data aprobării rezultatelor concursului,Persoana care a trecut toate etapele menţionate anterl este în drept să înceapă activitatea notarială după ce va obţinu licenţa şi va depune jurămîntul, va depune la Ministerul Justiţi specimenul semnăturii şi amprenta sigiliului, va înregistra la M nisterul Justiţiei sediul biroului notarului şi va încheia contra de asigurare de răspundere civilă. Ordinul de învestire cu împ terniciri se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova,în Republica Moldova notarii îşi desfăşoară activitatea 1 cadrul birourilor notariale special amenajate, deschise în teri toriul de activitate pentru care au promovat concursul. Unul acelaşi notar nu poate activa concomitent în mai multe birou notariale. în ceea ce priveşte notarii învestiţi cu împuterniciri pentru desfăşurarea activităţii în acelaşi teritoriu, aceştia potiiliva într-un birou comun, în cadrul biroului comun, fiecare Holar îşi desfăşoară activitatea notarială în mod individual şi răspunde personal pentru activitatea sa.în activitatea notarului pot apărea unele situaţii în urma larora activitatea notarului se suspendă.Astfel, activitatea notarului se suspendă în caz de:incompatibilitate - activitatea notarului este incompa-lllulă cu orice altă activitate remunerată, cu excepţia celei ştiinţifice, didactice şi de creaţie;depunere de către notar a cererii conţinînd temeiul suspendării - pe un termen ce nu depăşeşte 3 ani ori pe perioada exercitării unei funcţii publice sau elective;c) incapacitate temporară de muncă;neachitare a obligaţiilor financiare aferente activităţii mile profesionale, stabilită prin hotărîre judecătorească definitiva, după 6 luni de la scadenţa acestora - pînă la achitarea debilului;comitere, la efectuarea actelor notariale, de încălcări depistate în urma unor controale;refuz repetat, nemotivat, de a permite membrilor corni-Mei de control, aprobate de către Ministerul Justiţiei, accesul în hiroul notarului pentru efectuarea controalelor şi/sau refuz repetat, nemotivat, de a prezenta actele solicitate de aceştia;emitere a unei hotărîri judecătoreşti irevocabile privind suspendarea provizorie din funcţie sau de aplicare a unei măsuri preventive sub formă de arest preventiv sau arest la domiciliu;h) lipsă a contractului de asigurare de răspundere civilăpină în momentul încheierii contractului;i) încălcare a obligaţiilor prevăzute de Codul deontological notarilor192.

Art. 15 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002.Suspendarea activităţii notarului se dispune prin or ministrului justiţiei, fără retragerea licenţei, în ordin vor dicate cauzele şi perioada pentru care se suspendă activi notarului. După comunicarea ordinului de suspendare a a taţii sale, notarul este obligat, în termen de 3 zile, să-şi trans sigiliul spre păstrare provizorie la Ministerul Justiţiei, iar ar activităţii notariale, în termen de 1 lună, să o transmită spre trare provizorie unui notar din acelaşi teritoriu de activitate.'Dacă, după suspendarea activităţii, notarul doreşte reia activitatea, el va depune o cerere la Ministerul Justiţi suplimentar va prezenta dovada privind lipsa antecedentelor nale. Ministrul

(,| ( ) Organele de ocrotire a normelor de drept

justiţiei, în termen de 2 săptămîni de la dep rea cererii, va emite un ordin privind reînvestirea notarul" împuterniciri şi va dispune restituirea sigiliului. După relu activităţii suspendate, arhiva activităţii notariale transmisă păstrare provizorie se restituie notarului integral.Temeiurile de încetare a activităţii notariale pot fi del tate convenţional în temeiuri benevole şi forţate.Astfel, activitatea notarului încetează în cazul:depunerii cererii;necorespunderii condiţiilor prevăzute la art.9;decesului;- condamnării de către instanţa de judecată printr-o tărîre definitivă pentru săvîrşirea cu intenţie a unei infracţiudeclarării lui dispărut fără veste sau declarării morţii 1retragerii licenţei;atingerii vîrstei de 65 de ani.încetarea activităţii notarului se dispune prin ordi ministrului justiţiei cu retragerea ulterioară a licenţei, radie acestuia din Registrul de Stat al Notarilor şi publicarea în Mo torul Oficial al Republicii Moldova a ordinului respective.§4. Statutul notaruluiîn esenţă, notariatul este o verigă care îmbină societatea i ivilă şi statul. Dintr-un punct de vedere, notarul apare ca un reprezentant din partea statului, care îndeplineşte funcţiile publice şi activează în numele şi din împuternicirile statului. Din nil punct de vedere, notarul este reprezentantul unei profesiuni libere şi independente, subordonîndu-se numai legii. Aceste ilouă puncte de vedere permit a echilibra interesele, drepturile cetăţeanului şi statului, îmbinarea caracterului public de drept al activităţii notariale cu bazele juridico-private ale organizării notariatului.Noţiunea notariatului n-ar fi deplină dacă n-am menţiona funcţiile, ce oglindesc direcţiile de bază ale activităţii notariale.Funcţiile notariale poartă un caracter specific, ce reflectă specificul procedurii notariale şi al activităţii notariale în domeniul circuitului civil. Particularităţile lor pornesc de la caracterul public al activităţii notariale şi competenţei notarului, care activează în limitele jurisdicţiei civde nelitigioase. Funcţiile notariale se pot delimita în următoarele:- sociale - caracterizează locul notariatului în sistemul de drept al Republicii Moldova;- de conţinut - oglindesc caracterul activităţii notariale. Delimitarea funcţiilor notariale oferă posibilitatea eviden-ţierii locului notariatului în societatea contemporană ca insti-t uţie specifică de drept (funcţiile sociale ale notariatului) şi demonstrarea specificului activităţii ei în raport cu participanţii promovării notariale (funcţiile de conţinut).Din categoria funcţiilor sociale se pot menţiona următoarele: de prevenire şi profilaxie, de realizare a dreptului, de apărare şi fiscală193.'" Gheorghe Chibac, Elena Constantinescu, „Noţiunea şi funcţiile notariatului", Revista Naţională de Drept, nr. 6,2001, p. 4.

Organele de ocrotire a normelor de drept

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRII. 2în vederea exercitării atribuţiilor sale, notarul benefici de o serie de drepturi, care sînt precizate la articolul 17 al cu privire la notariat şi se referă la:dreptul notarului de a solicita de la persoane fizic« juridice documente şi informaţii necesare pentru îndeplin' actelor notariale;dreptul notarului de a avea acces la informaţiile şi do mentele autorităţilor publice, inclusiv ale organelor cadast necesare pentru îndeplinirea actelor notariale;să solicite, în numele persoanelor fizice şi juridice,, cererea scrisă a acestora, înregistrarea drepturilor în regis bunurilor imobile în cazul autentificării actului juridic sau al berării certificatului de moştenitor;dreptul de a lua cuvîntul în judecată în nume propridreptul la încasare plaţii pentru îndeplinirea actelor tariale, iar în cazul notarilor privaţi să aibă şi dreptul de a dis ne de venitul obţinut; actele notariale, acordarea consultaţi notariale, redactarea proiectelor de documente şi prestarea tor servicii notariale, se efectuează contra plată; pentru servi notariale se achită taxa de stat, care se varsă de solicitant sau persoana care desfăşoară activitate notarială la bugetul de stat, plata pentru serviciul notarial propriu-zis;dreptul de a încheia contracte cu personalul tehnic şi alt personal pentru asigurarea activităţii sale;dreptul la concediu anual plătit şi la indemnizaţie peri' incapacitate temporară de muncă, în conformitate cu legislaţasigurarea socială de stat şi la pensia pe baza contribu ilor de asigurări sociale de stat;dreptul de a avea concomitent cel mult doi notari st ari. Acest drept se extinde numai asupra notarilor a căror ve me în funcţia de notar este de cel puţin 5 ani;dreptul notarului de a fi membru al asociaţiilor profe onale la nivel local, naţional şi internaţional şi să ocupe nu m mult de o singură funcţie electivă în aceste asociaţii - notarii sînt In tlrept să se asocieze, pe principii benevole, conform legislaţiei t n privire la organizaţiile necomerciale, în asociaţii profesionale Im ale, naţionale şi internaţionale, în baza calităţii de membru Individual sau colectiv, care se înregistrează în modul stabilit de legislaţie;dreptul să dispună de venitul obţinut;să exercite alte operaţiuni ce nu contravin legislaţiei.

Obligaţiile notarului sînt prezentate la articolul 19 al L'gii cu privire la notariat, şi în conformitate cu acest articol, dolarul are obligaţia:să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu legea menţionată şi cu jurămîntul depus;să acorde persoanelor fizice şi juridice asistenţă în exer-t iţiul drepturilor şi în ocrotirea intereselor lor legitime, să expli-i e persoanelor menţionate conţinutul actului notarial, precum «I drepturile şi obligaţiile lor, să-i avertizeze despre consecinţele tutelor notariale îndeplinite;să păstreze în taină informaţiile care i-au devenit cunoscute în exerciţiul funcţiunii, excepţie poate servi cazul cînd Instanţa de judecată eliberează notarul de această obligaţie dacă împotriva lui a fost intentat dosar penal în legătură cu îndeplini-tea actului notarial;

să asigure executarea stagiului de către notari stagiari;să-şi ridice continuu nivelul profesional;

să-şi onoreze obligaţiile financiare legate de activitatea personală;să păstreze arhiva activităţii notariale în condiţiile prevăzute de lege - arhiva activităţii notariale este proprietate a stalului, fiind parte integrantă a Fondului arhivistic al Republicii Moldova, persoanele care desfăşoară activitate notarială acumulează, ţin evidenţa, utilizează, păstrează şi predau arhiva activităţii notariale în condiţiile prevăzute de legislaţie, de asemenea,sînt obligate să asigure integritatea actelor notariale, a docum telor şi registrelor actelor notariale care se păstrează în arhi"- să respecte alte obligaţii prevăzute de Codul deontol al notarilor, aprobat de adunarea generală a notarilor la pro nerea ministrului justiţiei.Potrivit principiilor generale, notarul răspunde pentru executarea sau executarea necorespunzătoare a atribuţiilor serviciu; în literatura de specialitate răspunderea civilă (delict lă) a notarului este apreciată ca o modalitate a răspunderii pro sionale asemănătoare cu cea a medicului, răspunderea

Organele de ocrotire a normelor de drept

notar» intervine indiferent de gradele vinovăţiei. Exercitarea de că notar a unui interes public nu poate sa rămînă fără consec' nici pe planul reglementării răspunderii disciplinare. De ac Legea cu privire la notariat conţine norme privind răspunde disciplinară13.Astfel, notarul poartă răspundere pentru încălcarea o* gaţiilor sale profesionale, printre care putem enumera:absenţa nejustificată de la birou, notarul nu poate abs ta de la biroul notarial mai mult de 7 zile lucrătoare consecu" fără a informa Ministerul Justiţiei. în cazul absenţei tempor a notarului de la biroul notarial, dacă pe teritoriul unde îşi d făşoară acesta activitatea nu este alt notar, ministrul justiţiei schimba, prin ordin, competenţa teritorială a notarului care îl înlocui pe notarul absent;încălcări la îndeplinirea actelor notariale depistate urma unor controale - activitatea notarială este supraveghe de către Ministerul Justiţiei şi supravegherea respectivă eoni în efectuarea controalelor activităţii notariale, inclusiv ţiner registrelor notariale, păstrarea documentelor, utilizarea legătuIn Ironice cu registrele prin intermediul reţelei computeriza-respectarea orelor de program etc, controalele se efectuează Inia în 2 ani, cu excepţia cazurilor cînd notarul este nou-numit i activitatea acestuia este supusă primului control la expirarea rlinului an de activitate, şi în cazul cînd Ministerului Justiţiei Jitiii devenit cunoscute date care trebuie să fie verificate;- divulgarea secretului profesional - persoana care desfăşoară activitate notarială are obligaţia să păstreze secretul cu privire la actele îndeplinite şi la faptele care i-au devenit cunoscute ||t timpul activităţii sale.în funcţie de gravitatea faptei, pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare: avertizare, mustrare, suspendarea din funcţie pe o durată maximă de 6 luni, retragerea licenţei pentru lilivitate notarială.Examinarea cazurilor privind răspunderea disciplinară a Utilărilor ţine de competenţa Colegiul disciplinar constituit pe lingă Ministerul Justiţiei, şi colegiul respectiv este format din 7 membri, dintre care 1 desemnat de ministrul justiţiei, 2 profe-mh titulari de drept, 3 notari şi un reprezentant al societăţii civi-Ir, aleşi printr-un concurs organizat de Ministerul Justiţiei.Sancţiunea disciplinară se aplică de către ministrul justiţiei, In baza deciziei Colegiului disciplinar, şi poate fi aplicată nu mai llr/.iu de 6 luni de la data constatării abaterii şi nu mai tîrziu de 2 «ni de la data comiterii ei. în termenul indicat nu se include durata procedurii penale. Pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare, Colegiul disciplinar este obligat să efectueze o examinare prealabilă.§5. Procedura notarială, etapele ei şi actele notarialeNotariatul constituie o instituţie care asigură garanţia şi rtpără interesele legale ale participanţilor la circuitul civil, prin tiectuarea activităţii notariale în numele statului. Actul efectuat tle notar, de secretarul primăriei, de consul, cu sigiliu şi propria »ein natură, au forţă probantă, fapt ce demonstrează încă o datăIgor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRILcaracterul public al activităţii notariale. Particularitatea tei activităţi constă în faptul că ea, de regulă, nu apără or drepturile şi interesele legale, ci previne încălcarea dre şi din aceste considerente activitatea notarială are un c» specific. Spre deosebire de activitatea instanţelor judecă obiectul cărora este litigiul civil de drept, obiectul activită tariale îl constituie cauzele nelitigioase. După cum menţio V.N. Argunov, „notarul îndeplineşte voinţa părţilor conv instanţa de judecată şi alte organe de protecţie a norme drept soluţionează litigiile de drept, apărute în urma înch convenţiei"195.Doctrina juridică de specialitate, dar şi prevederile 1. ţiei în vigoare evidenţiază, în procedura notarială, urmat etape obligatorii:etapa de intentare a procedurii notariale - se înc momentul cînd o persoană interesată îşi exprimă dorinţa îndeplini un act notarial, practica notarială prevede inten procedurii notariale prin depunerea unei cereri, toat la a etapă notarul verifică dreptul persoanei de a se adresa în ve emiterii actului notarial solicitat, dacă nu sînt încălcate re competenţei teritoriale, stabileşte identitatea persoanei, ve capacitatea de exerciţiu sau capacitatea juridică civilă a pe nei juridice. Această etapă se finalizează cu adoptarea decizi emitere a actului notarial sau de refuz;etapa de pregătire pentru întocmirea actului notari constă în stabilirea registrului de fapte ce au importanţă pe cauza dată; determinarea registrului de dovezi necesare pen confirmarea acestor

13 Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a melor de drept, Chişinău, 2001, p. 253.

Organele de ocrotire a normelor de drept

fapte; stabilirea cercului de persoane ce mează să ia parte la întocmirea actului notarial; aducerea la noştinţa persoanelor interesate despre actul notarial care va lliiis; explicarea, pentru persoanele care s-au adresat, a sensului, Importanţei şi a consecinţelor acţiunilor lor, cererea de prezen-|»ie a documentelor necesare;- etapa de examinare în fond a cauzei notariale şi îndeplinii ca actului notarial - la această etapă obiectul activităţii nota-flulc îl constituie analiza dovezilor şi a materialelor prezentate, hol arul va putea aplica norma material corespunzătoare şi în-|ik mi actul procedural corespunzător196.Potrivit prevederilor articolului 35 al Legii cu privire la notat uit, notarul execută următoarele acte notariale:autentificarea actelor juridice (testamente, procuri, contacte) - persoana care desfăşoară activitate notarială autentifică Ut lele juridice pentru care legislaţia stabileşte o formă notarialii obligatorie, la dorinţa părţilor pot fi autentificate şi alte acte juridice pentru care nu este prevăzută autentificarea notarială obligatorie. Notarul are obligaţia de a explica părţilor sensul şi Importanţa proiectului actului juridic şi de a verifica conformitatea conţinutului lui cu intenţiile reale ale părţilor şi dacă nu este în contradicţie cu legislaţia197;procedura succesorală notarială şi eliberarea certificatului de moştenitor - notarul, primind informaţia despre decesul persoanei, deschide procedura succesorală în baza declaraţiei •ti rise a moştenitorilor legali, moştenitorilor testamentari ori a ntandatărilor lor legali de acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea, în anumite cazuri procedura succesorală se deschide şt la cererea reprezentanţilor organelor de stat, sau a creditorilor defunctului. în cazul în care pe unul şi acelaşi teritoriu îşi des-laşoară activitatea mai mulţi notari, competenţa de îndeplinire

"5 Gheorghe Chibac, Elena Constantinescu, „Noţiunea şi funcţiile notariatului", vista Naţională de Drept, nr. 6, 2001, p. 4."" Anatolie Bantuş, Igor Bantuş, Roman Staraşciuc, Elemente de drept public, Chişi-ii,tii, 2008, p. 433.'' Ait. 50 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11,2002.a procedurii succesorale aparţine primului notar sesizat, rii fiind obligaţi să verifice dacă procedura succesorală nu I deschisă de un alt notar din acelaşi teritoriu198.Certificatul de moştenitor se eliberează de notar mo torilor sau statului la locul deschiderii succesiunii în ter stabilit de legislaţia civilă. Certificatul de moştenitor se elib ză moştenitorilor care au acceptat succesiunea în modul s' de legislaţia civilă pe numele tuturor moştenitorilor sau, Îl rinţa lor, fiecărui în parte. Moştenitorii care au omis termen acceptare a succesiunii pot fi incluşi în certificatul de moşte cu consimţămîntul tuturor celorlalţi moştenitori care au a tat succesiunea în termen, acest consimţămînt al moştenit va fi prezentat în scris notarului pînă la eliberarea certifica' de moştenitor199.3. eliberarea certificatelor de proprietate - în bazarii comune scrise a tuturor coproprietarilor notarul elibecertificate cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-din proprietatea comună în devălmăşie; în cazul decesului udin coproprietari, certificatul cu privire la dreptul de protate asupra cotei-părţi din proprietatea comună în devălrnse eliberează la locul deschiderii succesiunii în baza cereriise a tuturor coproprietarilor şi a moştenitorilor care au drela succesiune. Mărimea cotelor coproprietarilor în proprietcomună în devălmăşie se stabileşte în baza cererii scrise aturor coproprietarilor dacă legea nu prevede altfel. Certificcu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobilieliberează de notar la locul aflării acestor bunuri200;4. certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege -tre acestea putem enumera: certificarea faptului aflării persoa

Art. 55 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002. Art. 64 al Legii cu privire la notariat nr. 1453-XV din 08.11.2002. Art. 66 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din

Organele de ocrotire a normelor de drept

08.11.2002.In viaţă, faptului aflării unei anumite persoane într-un anumit loc; certificarea identităţii persoanei cu persoana înfăţişată în fotografie; certificarea timpului prezentării documentului;legalizarea semnăturilor de pe documente - persoana t are desfăşoară activitate notarială legalizează semnăturile de pe documentele al căror conţinut nu contravine legii şi nu este o expunere a unui act juridic. în actul juridic poate fi legalizată numai semnătura persoanei care a semnat pentru o altă persoană i are nu poate semna personal din cauza deficienţelor fizice, bolii Na u din alte motive întemeiate. Legalizînd semnăturile, persoana care desfăşoară activitate notarială nu certifică faptele expuse în document, ci numai confirmă că semnătura aparţine persoanei care a semnat, acest fapt fiind indicat în girul de autentificare201;actele de protest al cambiilor - persoana care desfăşoară activitate notarială efectuează acte de protest al cambiilor, în caz de neacceptare, neachitare şi nedatare a acceptului, în conformitate cu202;7'. prezentarea cecurilor spre plată şi certificarea neachitării lor - persoana care desfăşoară activitate notarială de la locul aflării debitorului primeşte, după expirarea a 10 zile de la eliberarea lor, cecul emis pe teritoriul Republicii Moldova pentru a-1 prezenta spre achitare, iar cecul emis pe teritoriul unui stat străin după expirarea a 6 luni, dar nu mai tîrziu de ora 12 a zilei care urmează după acest termen. Notarul prezintă în aceeaşi zi băncii cecul spre achitare. în caz de neachitare a cecului, persoana care

Art. 68 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002. '"' Cambia este un titlu de credit care reprezintă o creanţă scrisă, întocmită conform prevederilor Legii cambiei nr.l527-XII din 22.06.1993, ce oferă posesorului acesteia dreptul cert şi exigibil de a cere la scadenţa creanţei de la debitor, iar în caz de neonorare a acestei cereri şi de la alte persoane obligate prin cambie, achitarea sumei de bani indicate, cambiile se emit în calitate de instrument de plată pentru mărfurile livrate, lucrări executate şi servicii prestate.Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRILdesfăşoară activitate notarială certifică acest fapt, făcînd o men ne pe cec după forma stabilită şi consemnînd acest fapt în regi totodată, trimite emiţătorului de cec o înştiinţare despre nea " rea cecului de către bancă şi despre menţiunea făcută pe ceclegalizarea copiilor de pe documente şi a extraselor ele - notarul legalizează copiile de pe documente şi extrasei*), ele cu condiţia că aceste documente nu sînt în contradic legea şi au putere juridică204;efectuarea şi legalizarea traducerilor documentelor -soana care desfăşoară activitate notarială legalizează traduc documentelor, în cazul în care notarul nu posedă limba stră traducerea poate fi efectuată de un traducător autorizat, a c' semnătură este cunoscută notarului, în acest caz, se legaliz semnătura traducătorului205;

transmiterea cererilor persoanelor fizice şi juridice 4 persoane fizice şi juridice - notarul poate transmite cererile soanelor fizice şi juridice către alte persoane fizice şi juridic recipisă sau le expediază prin poştă cu aviz poştal, la rugămi persoanei care a depus cererea ei i se eliberează un certificat transmitere a cererii206; ,primirea in depozit a sumelor băneşti şi titlurilor de loare - notarul de la locul de executare a obligaţiei, în caz prevăzute de legislaţie, primeşte în depozit de la debitori s de bani şi tiduri de valoare pentru a le transmite creditoruluiprimirea documentelor la păstrare - persoana c desfăşoară activitate notarială primeşte la păstrare documen conform unui inventar întocmit în două exemplare, elibepci soanei care a depus documentele la păstrare certificat şi un exemplar al inventarului. Documentele primite la păstrare se re-«liluie la prezentarea certificatului şi a inventarului sau în baza unei hotărîri a instanţei de judecată208;întocmirea protestului de mare - persoana care desfăşură activitate notarială primeşte declaraţia scrisă a căpitanului ti.ivei cu privire la accidentul care a avut loc în timpul navigaţiei mii staţionării navei, ce poate constitui temei pentru a prezenţii proprietarului navei pretenţii patrimoniale.

Organele de ocrotire a normelor de drept

Notarul, în baza declaraţiei căpitanului, a datelor din jurnalul de bord şi, dacă e posibil, a depoziţiilor a cel puţin 2 martori din echipajul navei, alcătuieşte un act de protest de mare şi îl certifică, un exemplar ii! actului se eliberează căpitanului209;asigurarea dovezilor - la cererea persoanelor interesate, persoana care desfăşoară activitate notarială asigură dovezile necesare, dacă sînt motive de a crede că ulterior prezentarea dovezilor va deveni imposibilă sau dificilă210;eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit - duplicatul documentului se eliberează la cererea scrisă a persoanei în al cărei nume sau din a cărei împuternicire a fost îndeplinit actul notarial. Moştenitorului indicat în testament sau i eprezentantului său legal duplicatul testamentului se eliberează numai după decesul testatorului211;medierea în condiţiile legii - medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe iale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane, bazîndu-se pe în-v icderea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă sa faciliteze negocierile dintre ele şi să le acorde asistenţă în soluţionarea conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc ac-

Art. 76 al Legii cu privire la notariat nr.!453-XV din 08.11.2002. Art. 67 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002. Art. 69 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002. Art. 73 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002. Art. 74 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11,2002.Art. 77 al Legii cu privire la notariat nr,1453-XV din 08.11.2002. Ari. 78 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002. Art. 79 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002. Ari. 49 al Legii cu privire la notariat nr.l453-XV din 08.11.2002.ceptabile, eficiente şi durabile212;17. alte operaţiuni care nu contravin legislaţiei.Toate actele notariale îndeplinite de persoana care făşoară activitate notarială se înregistrează în registrul ac notariale. Fiecărui act notarial i se atribuie un număr de or aparte, care, în mod obligatoriu, este indicat pe documentel berate de persoana care desfăşoară activitate notarială213.

§6. Alte instituţii şi organizaţii ce îndeplinesc funcţii nota

Printre instituţiile şi organizaţiile ce îndeplinesc fu notariale un loc important îl ocupă oficiile consulare şi misi diplomatice ale Republicii Moldova. Activitatea notarială a tora se desfăşoară în conformitate cu legislaţia Republicii dova şi cu acordurile internaţionale la care Republica Mol este parte, ţinîndu-se cont de regulile internaţionale. La cer persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova şi persoan juridice ale Republicii Moldova, oficiile consulare şi misiu diplomatice ale Republicii Moldova îndeplinesc următoa acte notariale:autentificarea actelor juridice (testamente, procuri, tracte), cu excepţia contractului de înstrăinare a bunurdor i bile şi contractului de gaj;luarea măsurilor de pază a bunurilor succesorale;legalizarea semnăturilor de pe documente;legalizarea copiilor de pe documente şi a extraselor dinefectuarea şi legalizarea traducerilor documentelor extraselor din ele;certificarea unor fapte în cazurile prevăzute de lege;primirea documentelor la păstrare;eliberarea duplicatelor actelor notariale pe care le-au înmiit;întocmirea protestelor de mare; asigurarea probelor214. De asemenea, aici putem menţiona şi persoanele cu func-! tir răspundere abilitate, ale autorităţilor administraţiei publi-ocale şi registratorii de stat ai Camerei înregistrării de Stat, li c pot îndeplini următoarele acte notariale: legalizarea semnărilor de pe documente; legalizarea copiilor de pe documente | ii extraselor din ele; luarea măsurilor de pază a bunurilor suc-Morale; autentificarea testamentelor; autentificarea procurilor Hilru primirea pensiilor, indemnizaţiilor, mijloacelor băneşti; lUlt'titificarea actelor de constituire a întreprinderilor şi organizaţiilor fondate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a Hodificărilor şi completărilor operate în actele de constituire şi i datele înscrise în Registrul de stat al întreprinderilor şi Regis-ful de stat al organizaţiilor, legalizarea copidor de pe actele de

Organele de ocrotire a normelor de drept

Ninstituire a întreprinderilor şi organizaţiilor, a extraselor din l«t este acte şi a copiilor de pe certificatele înregistrării de stat din lirliiva Camerei înregistrării de Stat.

(r t f ) Organele de ocrotire a normelor de drept

Capitolul XI

AVOCATUL PARLAMENTAR

§1. Apariţia şi dezvoltarea instituţiei avocatului pariam

Deşi istoria nu cunoaşte instituţii identice cu in ombudsmanului contemporan, din cele mai vechi timp existat funcţionari cu atribuţii asemănătoare. De exem Egiptul antic existau autorităţi desemnate de faraoni în investigării plîngerilor de la curţile lor.Grecia antică cunoştea o procedură prin care orice ţean putea acuza funcţionarii pentru abuzurile lor.Romanii numeau doi cenzori care înregistrau acţiun ministrative şi plîngerile împotriva acestora. Foarte des se analogie între persoana ombudsmanului şi cea a lui „pleb bunus roman", creat de către împăratul Valentinian în ti domniei sale. Atribuţiile acestuia constau în apărarea cetăţ împotriva abuzurilor funcţionarilor imperiali. Faptul că „ tribunus" se bucura de o mare autoritate este confirmat de cedura desemnării sale: el se considera unul dintre „honort era confirmat în funcţie de către „Prefectul pretorian" sau A tre însuşi împăratul. Mandatul său era de doi ani şi îl îndrep să înştiinţeze autorităţile superioare despre abuzurile funcţ rilor împotriva „humilioresilor" (umiliţilor). El era un adefolector al celor lipsiţi de apărare, intervenind în favoarea aces-r.i în procese, apărîndu-i împotriva pretenţiilor militare sau a Murii.Nimeni nu putea fi încarcerat fără permisiunea lui „plebis ilumus". Funcţia de „plebis tribunus" este compromisă în anul ?'>, cînd în funcţie este numit un „potentat", deoarece forma de »nl rol social exercitată de către „plebis tribunus" devenise prea tiuomodă pentru cei puternici215.Savantul francez Jacques Ellul descoperă trăsături specifice pnibudsmanului în Imperiul Bizantin, de pe timpul lui Justini-iu, in funcţia de „vindex" (conducătorul oraşului). Unele izvoa-fr constată că însuşi Moise ar fi ales un responsabil pentru a lua rtinoştinţă de nemulţumirile evreilor, iar în China dinastia Han Instituie controlul „Yuan" cu atribuţii similare.Avocatul parlamentar este termenul utilizat în Republica Moldova pentru a desemna, a defini instituţia ombudsmanului.Cuvîntul ombudsman provine din limba suedeză şi în-if.imnă „reprezentant", „avocat", „purtător de cuvînt" şi, poate, luai exact, „cel care vorbeşte pentru un altul"216. Deoarece termenul de ombudsman provine din limba suedeză, şi instituţia, * a,ilare, a apărut pentru prima oară în Suedia, în anul 1809, cînd tn< marhul Gustav al III-lea al Suediei a fost nevoit să abdice, Con-Mtluţia adoptată prevedea organizarea, statutul ombudsmanului |ustiţiei, ales de Parlament pentru a supraveghea administraţia publică, cu obligaţia de a prezenta un raport în faţa Parlamentului şi nu a Regelui. Aceste stipulări rămîn valabile şi în zilele noastre, cu mici modificări, determinînd natura acestei instituţii lu diferite ţări ale lumii.

1 Virgiliu Pop, Avocatul poporului, instituţie fundamentală a statului de drept, Ed. IS'i onia, Timişoara, 1995, p. 8."' Monica Vlad, Ombudsman-ul în dreptul comparat, Ed. Servo-Sat, Arad, 1998, p. 8.lamentar „una dintre cele mai importante instituţii în rapo rile dintre putere şi cei fără putere", subliniind totodată fa că Avocatul Parlamentar realizează „procedura de conciliere, are putere

(r t f ) Organele de ocrotire a normelor de drept

proprie de decizie, dar încearcă să sugereze reali echitabilă şi legală a diferendului"14.

§2. Desemnarea avocatului parlamentar

Instituţia Avocatul Parlamentar a fost creată în sco ocrotirii drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor care, fără a pu să decidă, sesizează autoritatea competentă să rezolve peti „fâcînd acesteia recomandările necesare pentru înlăturare prevenirea actelor sau faptelor de injustiţie"15.în conformitate cu Legea cu privire la avocaţii pariam tari16, Parlamentul, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, nu te 4 avocaţi parlamentari pentru un mandat de 5 ani. Prop rile privind candidaturile avocaţilor parlamentari sînt înain în Parlament de către Preşedintele Republicii Moldova, de puţin 20 de deputaţi ai Parlamentului, în decursul ultimei lu mandatului avocaţilor parlamentari desemnaţi anterior. Co sia parlamentară pentru drepturile omului prezintă Parlamen lui un aviz argumentat asupra fiecărei candidaturi.Pentru a ocupa funcţia de avocat parlamentar, perso" trebuie să întrunească următoarele condiţii: să fie cetăţean al publicii Moldova licenţiat în drept, cu o înaltă competenţă p fesională, o reputaţie ireproşabilă, şi o vechime de cel puţin 5 în activitatea juridică sau în învăţămîntul juridic superior.Mandatul avocatului parlamentar începe din momentul depunerii jurămîntului, în faţa Parlamentului, cu următorul (uiiţinut: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios atribuţiile de «votat parlamentar, să apăr drepturile şi libertăţile omului, că-Iftu/.indu-mă de Constituţie şi de legile Republicii Moldova, de wilele juridice internaţionale cu privire la drepturile omului la t arc Republica Moldova este parte".Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de avocat parlamentar mai mult decît două mandate consecutive, iar acesta Intetează în caz de:- demisie;imposibilitate de a exercita mandatul din motiv de sănă-lale, conform certificatului medical;retragere a încrederii de către Parlament - propunerea ile retragere a încrederii poate fi înaintată de Preşedintele Republicii Moldova ori de cel puţin 20 de deputaţi în Parlament în i a/.urile în care: avocatul parlamentar încalcă obligaţiile de serva iu; este condamnat printr-o sentinţă definitivă pentru o faptă prevăzută de legea penală; rămîne definitiv actul de constatare pun care s-a stabilit emiterea/adoptarea de către avocatul parlamentar a unui act administrativ sau încheierea unui act juridic i ii încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese; nu respectă obligaţia de încetare a oricărei activităţi incompa-nlule cu statutul său şi suspendarea apartenenţei sale la oricare partid sau altă organizaţie social-politică. Hotărîrea privind re-11 agerea încrederii de către Parlament se adoptă cu votul a două I iei rai din deputaţii aleşi, cu excepţia cazului de rămînere defini-nvă a unei sentinţe de condamnare, cînd hotărîrea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi;

expirare a mandatului;deces.în caz de demisie sau de expirare a mandatului, avocatului parlamentar i se garantează locul de muncă anterior, iar lipsa acestui loc de muncă (în caz de lichidare, de reorganl a unităţii, de reducere a statelor de personal etc), i se acordă, consimţămîntul lui, un loc de muncă echivalent la aceeaşi y tate sau la alta. Demisia, imposibilitatea de a exercita manda din motiv de sănătate sau decesul se constată în şedinţă plen a Parlamentului prin adoptarea unei hotărîri în care se ia act apariţia cauzei ce determină încetarea mandatului.Activitatea avocaţilor parlamentari este organizată în drul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova ( DOM), care este format, după cum am mai menţionat, din avocaţi parlamentari, egali în drepturi, unul dintre care este s~ cializat în problemele de protecţie a drepturilor copilului (avo al copilului), din funcţionari, care asigură avocaţilor parlame tari asistenţă organizatorică, informaţională, ştiinţifico-analiti economico-financiară, precum şi trei Reprezentanţe amplasa în:

14 Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptul comparat şi drt român. Tratat, Ed. Servo-Sat, Arad, 2003.

15 Ioan Muram, Avocatul poporului - instituţie de tip ombudsman, Ed. AII Beck, cureşti, 2004.

16321A se vedea: art. 4-6.

(r t f ) Organele de ocrotire a normelor de drept

Bălţi, Cahul şi Comrat (Unitatea teritorială autonomă „G gauz-Yeri"), activînd ca subdiviziuni teritoriale ale instituţi Reprezentanţele Centrului pentru Drepturile Omului, ca subd viziuni teritoriale, îndeplinesc următoarele atribuţii:primesc zilnic în audienţă cetăţeni în sediul reprezen tanţei;organizează, potrivit unui orar, audienţa cetăţenilor din teritoriu;informează mass-media locală şi populaţia asupra problemelor referitoare la drepturile şi libertăţile omului;analizează situaţia din teritoriu a respectării drepturilor omului şi prezintă lunar Centrului raport despre această situaţie;informează neîntîrziat avocaţii parlamentari despre cazurile de încălcări care necesită intervenţia lor operativă;îndeplinesc, în baza unui mandat al avocaţilor parla-Hilari, unele din atribuţiile acestora, şi anume: participă la .uni narea unor cauze în instanţe competente; efectuează pe-ndic vizite preventive în locurile unde sînt sau pot fi persoane rivate de libertate; au întrevederi şi convorbiri cu persoana reţinută sau arestată;- în urma activităţii desfăşurate, înaintează Centrului jUupuneri, inclusiv propuneri de îmbunătăţire a lucrului reprezentanţei.Centrul este condus de un director, desemnat de Parlament ilin rîndul avocaţilor parlamentari, la propunerea Preşedintelui Parlamentului. Directorul Centrului pentru Drepturile Omului efectuează conducerea generală a Centrului: coordonează activi-lulea avocaţilor parlamentari, angajează şi eliberează funcţionalii Centrului şi reprezentanţii în teritoriu, defineşte îndatoririle Im, organizează pregătirea rapoartelor anuale, reprezintă Cenţi ui în ţară şi în străinătate.

§3. Statutul avocatului parlamentar

Activitatea avocatului parlamentar este menită să asigure garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice centrale şi locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprieta-le, asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile. în exerciţiul mandatului, avocaţii parlamentari sint independenţi faţă de deputaţii Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova, autorităţile publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile, condu-i indu-se de principiile legalităţii, transparenţei, echităţii sociale, democraţiei, umanismului şi accesibilităţii.în cazul în care există informaţii veridice privind încălca-i ea în masă sau gravă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor, în cazurile de o importanţă socială deosebită cazul în care este necesar de a apăra interesele unor persoane pot folosi de sine stătător mijloacele juridice de apărare, a parlamentar este în drept să acţioneze din proprie iniţiativă, 1 în limitele competenţei sale, măsurile corespunzătoare.In procesul examinării cererii şi controlului, din pr iniţiativă, al semnalelor despre încălcarea drepturilor şi libe lor omului, precum şi al efectuării vizitelor preventive în lo unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, av parlamentar este în drept:să aibă acces liber la toate autorităţile publice cen' şi locale, să asiste la şedinţele lor, inclusiv la şedinţele orga" colegiale ale acestora;să aibă acces liber la instituţii, organizaţii şi într< deri, indiferent de tipul de proprietate, asociaţii obşteşti, îtf misariate de poliţie şi locurile de detenţie din cadrul aces' în instituţii penitenciare, în izolatoare de detenţie provizorl unităţi militare, în centre de plasament al imigranţilor sau al licitanţilor de azd, în instituţii care acordă asistenţă socială, dicală sau psihiatrică, în şcoli speciale pentru minori cu d de comportament şi în alte instituţii similare;să solicite şi să primească de la autorităţde publice c trale şi locale, de la persoanele cu funcţii de răspundere de t nivelurile informaţiile, documentele şi materialele necesare tru exercitarea atribuţiilor;să aibă acces nelimitat la orice informaţie privind tra mentul şi condiţiile de detenţie ale persoanelor private de libertasă primească explicaţii de la persoanele cu funcţii de r pundere de toate nivelurile asupra chestiunilor ce urmează a elucidate în proces;

(r t f ) Organele de ocrotire a normelor de drept

să sesizeze instituţiile de stat respective pentru a efect investigaţii de expertiză şi a pregăti rapoarte asupra chestiuniiic urmează a fi examinate;să aibă întrevederi nelimitate şi convorbiri personale, (Arii martori, iar în caz de necesitate, prin intermediul traducătorului, cu persoana aflată în locurile specificate mai sus, precum şi cu oricare altă persoană care, în opinia sa, ar putea oferi informaţiile necesare;să atragă, la efectuarea vizitelor preventive în locurile nude se află sau se pot afla persoane private de libertate, specialişti şi experţi independenţi din diferite domenii, inclusiv jurişti, medici, psihologi, reprezentanţi ai asociaţiilor obşteşti;să colaboreze cu mijloacele de informare în masă, precum şi cu asociaţiile obşteşti care activează în domeniul protecţiei drepturilor omului atît în ţară, cît şi peste hotare222.De asemenea, este necesar de menţionat faptul că în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare avocatul parlamentar este obligat:să fie corect şi amabil în relaţiile cu petiţionarii şi cu alte persoane;să garanteze nedivulgarea secretului de stat şi a altor in-iormaţii şi date ocrotite de lege;

să nu divulge informaţiile confidenţiale, precum şi datele cu caracter personal, care i-au fost comunicate în cadrul activităţii sale, decît cu consimţămîntul persoanei la care acestea se referă;să se abţină de la orice acţiuni neconforme cu demnitatea de avocat parlamentar223.

§4. Modalităţile de reacţionare la încălcările drepturilor 4şi libertăţilor omului I

Odată cu proclamarea drepturilor şi libertăţilor fundimentale ale omului, s-a pus problema asigurării protecţiei ficiente a lor. Omenirea a receptat pe deplin mesajul DeclaraţiiUniversale a Drepturilor Omului în sensul căreia, „ignorarea Idispreţuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie cilrevoltă conştiinţa omenirii". JPe aceleaşi coordonate, Carta de la Paris pentru o nodEuropă (1990), a stabilit că „Protecţia şi promovarea lor constltuie prima îndatorire a guvernului. Respectarea lor reprezintă!garanţie esenţială în faţa unui stat cu puteri excesive. înfâptJrea şi exercitarea lor deplină constituie baza libertăţii, drepţiişi păcii". 1Cetăţenii, în funcţie de raporturile în care sînt implicai au foarte multe drepturi şi obligaţii. în asemenea situaţii este Cfl osebit de important a delimita care dintre acestea sînt dreptul şi îndatoriri fundamentale. Unele sînt fundamentale pentru 1 însăşi constituţia le denumeşte astfel. Ele sînt fundamentale t«« mai datorită faptului că sînt drepturi subiective, esenţiale pent om şi datorită importanţei lor sînt înscrise în legi fundamental declaraţii de drepturi etc.J. J. Rousseau în celebrul său „Discurs asupra originii fundamentelor inegalităţii dintre oameni"224 arată că, „drepturil omului sînt daruri esenţiale ale naturii, de care nimeni nu se poa» te atinge în nici un fel". Cu toate acestea, ca urmare a existenţei unei responsabilităţi civice, oamenii sînt titulari de multe drep* turi, dar trebuie să îşi asume obligaţii corelative într-un anumitcontext social-politic şi economic dat. Articolul 4 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (Franţa 1789) arată că „Libertatea constă în a putea face tot ce nu este în detrimentul altuia, astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decît pe acelea care asigură celorlalţi membri ai societăţii posibilitatea exercitării aceloraşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decît prin lege".în doctrină s-a reţinut că prin drepturi fundamentale ale cetăţenilor, urmează să înţelegem acele drepturi subiective, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite prin constituţie şi garantate prin constituţie şi legi225.

(r t f ) Organele de ocrotire a normelor de drept

Ţinînd cont de evoluţia lor, doctrina a clarificat drepturile, în ordinea apariţiei lor, în trei generaţii, începutul impunînd drepturile civile şi politice. Aceste drepturi din „prima generaţie", au exprimat un anumit stadiu de dezvoltare a societăţii, un stadiu de puternice revendicări şi de luptă contra tiraniei şi despotismului. Drepturile şi libertăţile civile şi politice au apărut ca măsuri de protecţie a individului contra violenţei şi arbilrariu-lui guvernanţilor absoluţi, ca revendicări pentru poziţii juridice egale în faţa legii226.Pentru aceleaşi motive, au apărut apoi drepturile sociale, economice şi culturale, drepturi din a doua generaţie, în care s-au inclus inclusiv dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, dreptul la învăţătură etc.în doctrină, se arată că în deceniul al VH-lea al secolului nostru, s-au impus noi drepturi ale omului, drepturi din a treia generaţie, în care sînt incluse dreptul la pace, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la un mediu sănătos etc.

Cetăţenii Republicii Moldova care consideră că le-au fost încălcate unele drepturi legale descrise mai sus pot cere autorităţilor competente repunerea în dreptul încălcat şi repararea daunei cauzate, sigur că cu respectarea procedurii prestabilite de lege.După primirea cererii, conform articolului 20 alineatul 1 din Lege cu privire la avocaţii parlamentari, avocatul parlamentar este în drept să accepte cererea spre examinare sau să respin-1 gă cererea, explicînd petiţionarului procedura pe care acesta este în drept să o folosească pentru a-şi apăra drepturile şi libertăţile,1 sau să remită cererea organelor competente pentru a fi examina- j tă în conformitate cu Legea cu privire la petiţionare. în practică, N toate cererile primite trec examinarea primară, care are drept \ scop identificarea dreptului pretins lezat, verificarea temeiniciei 1 cererii în raport cu cadrul legislativ şi normativ naţional şi in- i ternaţional, examinarea posibilităţii de implicare a ombudsma- ] nului, iar în cazul în care cererea se află în afara mandatului, determinarea instituţiei competente de a soluţiona cazul. Indiferent de soarta cererii (acceptare, remitere, restituire), avocaţii parlamentari iau act de cele invocate.Referitor la cererile transmise altor instituţii este impor- • tant de menţionat că, reieşind din scopul instituţiei de asigurare a respectării drepturilor omului de autorităţi publice, întreprinderi, organizaţii şi persoane cu funcţii de răspundere, este firesc ca sesizarea adresată ombudsmanului împotriva acestora să fie precedată de o solicitare către instituţia reclamată, sau cea ierarhic superioară în vederea soluţionării problemei iscate. Anexarea dovezii examinării cazului de organele abilitate la cererea adresată avocatului parlamentar, deşi este cerută expres şi în punctul 22 al Regulamentului Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.57 din 20.03.2008, este o practică întîlnită mai rar. în asemenea cazuri, sau cînd este evident că adresarea individuală a petiţionarului către organele competente nu va da rezultatul scontat, avocatul parlamentar remite cererea, cu scrisoare de însoţire în care, de regulă, este expusă atît fabula, cît şi viziunea sa asupra cazului, solicitînd informarea asupra mersului şi rezultatului examinării, după caz. Astfel, pe de o parte, se evită birocratismul excesiv, iar pe de altă parte, iese la iveală activitatea instituţiei reclamate în stăpînirea plîngerilor17.în urma examinării cererilor sau a controlului din proprie iniţiativă, semnalelor privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului avocatul parlamentar este în drept18:să facă aviz prin care se recomandă repunerea în drepturi a petiţionarului de către factorii de decizie;să adreseze în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate;să intervină pe lîngă organele corespunzătoare cu un demers pentru intentarea unui proces disciplinar sau penal în privinţa persoanei cu funcţii de răspundere care a comis încălcări ce au generat lezarea considerabdă a drepturilor şi libertăţilor omului;să sesizeze persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile asupra cazurdor de neglijenţă în lucru, de încălcare a eticii de serviciu, de tărăgănare şi birocratism;să prezinte Parlamentului propuneri în vederea perfecţionării legislaţiei în vigoare în domeniul

172r Raportul privind activitatea Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova pentru anul 2009, p. 16.

18 Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept, Chişinău, 2001, p. 269.

(r t f ) Organele de ocrotire a normelor de drept

asigurării drepturilor şi libertăţilor omului;- să remită autorităţilor publice centrale şi locale obiecţiile

Igor BANTUŞ, Nicolae SANDU, Oleg CHIRIL 278şi propunerile sale de ordin general referitoare la asigurarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor, la îmbunătăţirea activităţii aparatului administrativ;în cazul în care se constată încălcări în masă sau grave ale drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului, avocatul parlamentar are dreptul să prezinte un raport la una din şedinţele Parlamentului, precum şi să propună instituirea unei comisii parlamentare care să cerceteze aceste fapte;

să sesizeze Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, asupra corespunderii lor principiilor general acceptate şi actelor juridice internaţionale cu privire la drepturile omului.Totodată, avocaţii parlamentari desfăşoară activitate de propagare a cunoştinţelor în domeniul apărării drepturilor^i libertăţilor constituţionale ale omului. în acest scop, avocaţii parlamentari pregătesc şi difuzează în rîndul populaţiei materiale informative despre drepturile omului, colaborează cu asociaţiile obşteşti neguvernamentale şi cu organizaţiile care practică activitate de apărare a drepturilor omului în ţară şi peste hotare, precum şi cu mass-media, acesta face publice, în mod periodic, rapoartele întocmite în urma vizitelor în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, precum şi răspunsurile autorităţilor corespunzătoare. La începutul fiecărui an, pînă la data de 15 martie, Centrul pentru Drepturile Omului prezintă Parlamentului un raport despre respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în decursul anului precedent.

ORGANIZAŢIILE NESTATALE ŞI PERSOANELE FIZICE CARE PRACTICĂ ACTIVITATEA PARTICULARA DE DETECTIV ŞI DE PAZĂ

§1. Consideraţii generale cu privire la activitatea particulară de detectiv şi de pază

în cadrul URSS, conform Legii unionale cu privire la activitatea individuală de muncă, din 19 noiembrie 1986, s-a admis acordarea diferitor servicii populaţiei în mod individual de către persoane fizice în baza adeverinţei de înregistrare sau a patentei. Activitatea particulară de detectiv şi de pază n-a fost prevăzută expres, dar se admitea, nefiind interzisă prin lege. Ulterior se admite acordarea serviciilor cu caracter juridic de către persoane juridice (cooperative de producţie) organizate în conformitate eu Legea unională cu privire la cooperaţie în URSS, din 26 mai 1988, iar din 1990 Ministerul Afacerilor Interne al RSSM acordă licenţă pentru activitatea de depistare şi protecţie, potrivit Hotărîrii Guvernului RSSM nr.476 din 20 decembrie 1990, dar o amplă reglementare a activităţii de depistare şi protecţie se produce în Republica Moldova în 1994 conform Legii privind activitatea nestatală de depistare-protecţie229. Ulterior, la 4 iulie 2003,

(r t f ) Organele de ocrotire a normelor de drept

Capitolul XII

Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept, Chişinău, 2001, p. 271.