BISERICA, BISERICA, MONUMENT MONUMENT

ARHITECTURAARHITECTURAL ŞI L ŞI

FEREASTRĂ FEREASTRĂ SPRE SPRE

ABSOLUT ABSOLUT (Arhitectura (Arhitectura bisericească bisericească

în Franţa, în Franţa, Spania şi Spania şi România)România)

I could have waited

But the sea stretched out

Calm with an off-shore wind

And on the headland, invintingly,

A white chapel with a blue dome

And a cross of gold.

 I could have waited

But was drawn to see

If it was open

And whether there might be

A message for me.

“Biserica este aşezământ sfânt, întemeiat de Cuvântul cel întrupat,

spre sfinţirea şi mântuirea oamenilor. Este locul, prin

excelenţă, al prezenţei divine, al comuniunii treimice oferite

oamenilor.”(Pr.Cleopa) Aşa se explică poate, preocuparea pe care au avut-o toate popoarele creştine, din toate timpurile, de a-şi construi

biserici cât mai frumoase.

 

STILUL ROMANICArhitectura romanică s-a dezvoltat în Europa

Evului Mediu (anul 950-sec.XII). Se caracterizează prin reintroducerea tehnicii

romane antice a bolţii de piatră, în general în formă de semicerc (plein cintre).

Coloanele care susţin arcurile sunt tipic cilindrice şi acoperite de capiteluri adesea

sculptate cu reprezentări de animale sau plante sau cu simboluri mai mult sau mai

puţin geometrice.

FRANŢA

Biserica Sf.Trofim de la Arles: construită în stil romanic, în a doua jumătate a secolului al XII-lea; situată în Provence

(Sudul Franţei); poartă numele Sf.lui Trofim, primul episcop de Arles, unul dintre cei şapte misionari trimişi de la Roma

pentru evanghelizarea Galiei. Portalul, a

cărei bogăţie reflectă

importanţa politică şi

religioasă a arhiepiscopiei din Arles în a doua jumătate a sec. al XII-

lea.

Hristos în slavă, binecuvintează. Este

înconjurat de simbolurile celor

patru evanghelişti.

Turnul cu trei etaje

Naosul este foarte înalt: mai mult de 20 m. Este acoperit de bolţi si se deschide spre părţile laterale prin arcade înalte în formă de semicerc.

Naosul este luminat de ferestre situate la

înălţime.

Leul Sf.lui Marcu Boul Sf.lui Luca

Vulturul Sf.lui Ioan

Îngerul Sf.lui Matei

SPANIA

Biserica Sf. Climent Taüll este edificiul romanic cel mai bine conservat din Vall de Boí din Catalogna. Hrisos

Pantocrator (în slavă), care decora absida principală, a devenit imaginea emblematică a picturii romane catalane.

Absida principală, flancata de doua abside mai mici.

Clopotniţa

Hristos Pantocrator în absida principală

STILUL GOTICArhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum şi cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea şi încheind cu anii 1500. A fost precedată de arhitectura romanică şi a fost succedată de arhitectura renascentistă, sub influenţa Renaşterii italiene.

Primele edificii gotice au apărut în Île-de-France, de aceea stilul a fost numit de contemporani „artă franceză”. Cuvântul „gotic” avea să fie folosit peiorativ, pentru arta Goţilor, adică o artă barbară, care s-ar fi îndepărtat de canoanele romane. Astăzi mulţi istorici ai artei arată că nu există ruptură între arhitectura gotică şi cea romana.

Difuzarea stilului gotic a fost făcută posibilă de concurenţa dintre episcopiile din Nordul Franţei: fiecare îşi dorea o

catedrală cât mai mare şi mai frumoasă. El se răspândeşte progresiv în Europa Occidentală, cu variante locale proprii

fiecărei regiuni (Anglia, Spania, Italia, ţările germanice etc).

Notre-Dame de Paris

Notre-Dame de Reims

St.Pierre de Bauvais

Dintre elementele caracteristice arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt sau ogiva şi arcul de susţinere al ogivei, aşa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, este rozeta, prezentă atât în

basoreliefuri cât şi în alte forme ornamentale.

Rozeta catedralei din

Reims

Arcul frânt şi mai ales încrucişarea de ogive (la croisée d’ogives) permit îndreptarea greutăţii clădirii spre pămant şi creează un elan vertical, expresie a Ierusalimului ceresc şi a înălţării spirituale, dar şi a puterii şi măreţiei lui Dumnezeu.

Naosul este partea bisericii care se întinde de la portal până la transept (transeptul fiind un naos transversal, perpendincular pe naosul principal şi care dă bisericii forma simbolică de cruce). Naosul este locul principal unde stau credincioşii în timpul slujbelor. Cuvântul franţuzesc « nef » înseamnă “corabie”, simbol al Bisericii şi al învăţăturii lui Hristos, care se făcea adesea dintr-o barcă pe marea Galileei, unde pescuiau şi primii apostoli, imagine a Bisericii care se năştea. În bisericile din Occident, naosul este separat de altar printr-o barieră de piatră sau lemn, iar în bisericile din Orient, de catapeteasmă sau iconostas, adică de locul unde stau icoanele.

Eglise de Fécamp

Naos Transept

Absida (în fr.chevet sau abside) este partea terminală a altarului unei biserici şi are de obicei formă de semicerc.

 

Absida Catedralei Notre-Dame de Paris şi scuarul St.Jean

Vitraliul

Lumina este importantă în arta gotică. Ea serveşte la colorarea vitraliilor, care prezintă adesea scene

biblice, vieţile sfinţilor şi uneori chiar viaţa cotidiană în Evul Mediu. La acea epocă vitraliile erau

adevărate suporturi imagistice pentru catehizarea credincoişilor. Vitraliile aveau drept rol să transforme lumina fizică în lumină divină, altfel spus să facă să

intre prezenţa divină în catedrală.

Vitraliile Sfintei Capele, cele mai mari si mai bogate din Paris

Detalii din catedrala de la Chartres

În arhitectură, gargui-le sunt sculpturi care servesc la evacuarea apei de ploaie de pe acoperişrui. Sunt în general

figuri groteşti, proprii artei romane şi apoi gotice. Din punct de vedere simbolic, gargui-le puneau pe fugă orice spirit rău

sau demonic. Ele erau considerate un fel de păzitori ai bisericilor.

În Spania catedralele sunt de obicei transpuneri ale artei gotice franceze. Catedrala din Palma de Majorca este cel mai mare

edificiu religios din Majorca si al doilea din Spania, dupa catedrala din Sevilia. Întâlnim aici stilul gotic « levantin », cu

un acoperiş aproape plat.

Catedrala din Sevilia

Bolţi Orga

STILUL BAROCArhitectura barocă apare la începutul sec.al XVII-

lea în Italia şi se propagă rapid în toată Europa. Ea se caracterizează prin folosirea excesivă a materialelor, a

jocurilor de lumini şi umbre, a culorilor. Ferestrele bisericilor se măresc şi inundă cu o mare de lumină.

Frescele de pe plafon deschid spaţiul prin reprezentarea cerului infinit. În Franţa lipseşte efectul

decoraţiilor excesive, atât de tipic Romei contemporane. Domul Invalizilor din Paris este un

exemplu de baroc francez.

Vedere aeriană a

Hotelului şi Domului

Invalizilor

Biserica şi Domul

Cupola Domului Invalizilor

În Spania barocul este cel mai bine reperezentat pe

faţada principală Catedralei Sf.lui

Iacob de Compostela, o

biserică iniţial de tip romanic, care

ulterior a fost mărită şi modificată cu alte stiluri, mai

ales baroc.

Altar baroc, Toledo

ROMANIADenumirea de Stil brâncovenesc sau de artă brâncovenească

desemnează, în istoriografia română de artă, arhitectura şi artele plastice în Ţara Românească din timpul domniei lui

Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu Renaşterea

apuseană, datorită structurilor sale clare, raţionaliste, dar exuberanţa lui decorativă permite şi folosirea termenului de

Baroc brâncovenesc.Stilul brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foişoarelor (terase deschise, situate la înălţime) sau loggiilor (galerii exterioare încorporate unor clădiri), care

variază în mod pitoresc aspectul faţadelor. Ornamentele bogate ale ancadramentelor, coloanelor şi a balustradelor trădează prin motivele vegetale influenţa barocă. Proporţiile devin mai zvelte

şi mai armonioase, iar pridvorul deschis ajunge un element reprezentativ al clădirilor.

Biserica Stavropoleos din Bucureşti

Biserica mănăstirii Horezu

Mănăstirea Brâncoveanu-intrarea principală spre

curtea interioară

Curtea interioară-coridorul coloanelor

În spaţiul ortodox arhitectura bisericească nu a fost procupată de înălţime, ci a privilegiat dimensiunile intime ale spaţiului de cult. Bisericile de lemn maramureşene sunt înguste, mai mult sau mai puţin înalte, cu turle suple şi lungi la capătul vestic al

clădirii. Se remarcă prin tehnica îmbinărilor din lemn şi a realizării învelitorilor din şindrilă, prin motivele ornamentale

vizibile pe suprafaţa portalurilor şi ancadramentelor simbolizând elemente de natură vegetală, animală şi

geometrică.

Biserică din Poienile Izei Biserica de la Ieud, interior

Biserica de la Moisei

Biserica de lemn din

Botiza, sud

Bisericile de lemn au fost aşezate întodeauna pe o colină, dominând vizual peisajul în care se încadrează armonios datorită formei si materialului din care sunt

realizate. Elementul definitoriu al elevaţiei, care a adus celebritatea bisericilor de lemn din Maramureş este turnul (clopotniţa) ridicat peste pronaos, cu o galerie de arcade si coif înalt piramidal. Interiorul

bisericilor de lemn este de cele mai multe ori modest, nu prea înalt, nici amplu, mai degrabă intim relaţionat cu proporţia umană, însă capătă prin elementele sale

de decor: pictură murală, icoane pe lemn şi sticlă, mobilier şi piese textile, această sacralitate arhaică ce

tulbură şi emoţionează.

Bisericile pictate din nordul Moldovei aparţin unor mănăstiri ortodoxe din judeţul Suceava din Bucovina,

construite la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea.Următoarele 7 biserici pictate au fost înscrise,

începând din anul 1993, pe lista patrimoniului cultural mondial a UNESCO: Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, Suceava, Voroneţ.

Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneţ este ctitoria domnului Ştefan cel Mare din anul 1488. În timpul domniei lui Petru Rareş, (fiul natural al lui Ştefan cel Mare), biserica

a fost mărită şi pictată la exterior. Biserica se bucură de o mare faimă printre iubitorii artei medievale datorită a două

caracteristici a picturii sale: dominanta de albastru, realizată cu un pigment necunoscut azi, extrem de rezistent în timp, şi scena Judecăţii de Apoi, desfăşurată pe întreg peretele vestic.

În interior se află picturi murale din vremea lui Ştefan cel Mare, inclusiv tabloul votiv al ctitorului.

Judecata de apoi

Biserica având hramul Buna Vestire a Mănăstirii Moldoviţa a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareş în 1532. Cele mai bine păstrate picturi

murale sunt cele de pe faţada sudică. Cele trei abside exterioare sunt împodobite cu picturi reprezentând scena rugăciunii tuturor sfinţilor, cărora li se alătură imaginile

reprezentanţilor culturii clasice: Pitagora, Platon, Aristotel şi Sofocle, consideraţi precursori ai

creştinismului.

Mănăstirea Suceviţa a fost zidită la sfârşitul secolului XVI. Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici

din lemn din Moldova. Pictura murală interioară şi exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă naraţiune

biblică din Vechiul şi Noul Testament.

And, indeed, it was open

And before an ikon of the Virgin

An oil-lamp flickered dimly,

And faith and doubt

Flickered like the shadows

On the prayer-soaked walls.

I could have waited

And when I got back you had gone…

And from that day to this

I wonder what might have been

Had I stayed and had you returned.”

(Long Ago-F. Rickards)