RESTAURARE – AN V

Hanul Hagi Tudorache

Hanul Gabroveni

Pioara Madalina Viorica

Grupa 502

Fostul „Hanul Hagi Tudorachi”, supranumit acum „Hanul Gabroveni”, conform Listei

Monumentelor Istorice din 2004 ( B-II-m-A-19048 ) , str. Lipscani nr. 86-88 şi str. Gabroveni

nr. 51-53, Sector 3, Bucureşti.

1

Cuprins

I. Istoric………………………………………………….2

I.1. Istoricul cercetărilor……………………………...3

I.2. Istoricul situaţiei juridice…………………………7

II. Incadrare în zonӑ……...……………………………...8

I.1. Incadrare istoricӑ……………………...………….9

I.2. Analize în zonӑ………………………………….15

III. Restaurӑri…………………………………………...20

IV. Concluzii…………………………………………...40

V. Bibliografie………………………………………….43

2

I. Istoric

Clădirea care este acum denumită „Hanul Gabroveni”, conform Listei Monumentelor

Istorice din 2004, nu a purtat niciodată acest nume, nefiind denumită astfel nici la redactarea

primei liste a monumentelor, în anul 1976. Pe situl de la numărul poştal 86 (strada Lipscani) şi

51 (strada Gabroveni), existau în secolul al XVIII-lea două clădiri, la o distanţă de 10 metri una

de cealaltă. Cea cu faţada la actuala stradă Gabroveni (fosta uliţa din dosul Curţii Domneşti), era

mai mare şi aparţinea familiei negustorului Tudor Hagi Tudorachi (1768-1848).

Cine era proprietarul acestei construcţii ? În 1768 s-a născut la Curtea de Argeş Tudor

Tudoran. De mic a fost trimis de către tatăl său în Bucureşti pentru a-i fi ajutor și ucenic

negustorului Tudorache Hagiu. Negustorul bucureștean nu a avut moștenitori, el lăsâdu-și toată

averea și numele lui Tudor Tudoran . În 1805, acesta s-a căsătorit cu Elena, fiica logofătului

Firea. Cu aceasta a avut 9 copii, dintre care 4 au fost băieţi (Constantin/Costache,

Gheorghe/Ghiţă, Iancu şi Mihalache).Tudor Hagi Tudorache s-a făcut remarcat ca importator

din Viena şi Leipzig şi distribuitor în toată Valahia, el fiind unul din cei mai importanţi negustori

români ai vremii (a dobîndit patenta de clasa I în 1832). În 1846 şi-a lăsat toate afacerile fiului

său Costache şi nepotului Ilie Zamfirescu. În1848 moare Tudor Hagi Tudorache. Costache îşi

începe în 1847 afacerile pe cont propriu, lasînd firma tatălui său, fratelui mai mic, Gheorghe.

Există o legătură între familia Hagi Tudorache şi Biserica Oţetari (clasată LMI) din Bucureşti,

prin contribuţia la reabilitarea acesteia din 1860-1866 şi prin existenţa plăcii de mormînt a soţiei

lui Tudor Hagi Tudorache (soţii au fost înmormîntaţi aici pînă la strămutarea cimitirului).

După Nicolae Angelescu proprietăţile lui Tudor Hagi Tudorache erau:

•casele din mahalaua Oţetari

•o prăvălie în Hanul cu Tei

•două prăvălii pe uliţa Cavafilor

•grupul de prăvălii “Hănişorul” de pe Uliţa Lipscani din Bucuresti ,

Acest grup de prăvălii este posibil să fie tocmai proprietatea arsă la Marele Foc din 1847

şi pentru care Costache Hagi Tudorache obţine de la Sfatul Orăşenesc autorizaţie de construire

„din nou”. (1) După marele incendiu din aprilie 1847, Constantin Hagi Tudorachi (fiul lui

3

Tudor), cumpără proprietăţile unor vecin armeni (Hagi Kervorok şi Hagi Agop) şi posibil cea a

lui Ghinea Şalvaragiul, construind actuala clădire (la nivel de pivniţe şi parter), înaintea anului

1852, când ea deja apare pe planul Borroczyn. Pe atunci purta denumirea de „Hanul Hagi

Tudorachi” şi era construită asemănător „Hanului cu Tei” de pe aceeaşi arteră comercială.

Înainte de anul 1871 clădirea şi-a schimbat destinaţia, fiind denumită „Pasajul Comercial

(Planul oraşului Bucureşti redactat de maiorul Pappazoglu, în anul 1871). După moartea lui

Costache Hagi Tudorache imobilul este moştenit de Eliza Hagi Tudorache si vândută ulterior

către fraţii Ascher, care au transformat-o în sediu pentru mai multe bănci. Înainte de anul 1900 a

suferit o importantă modificare prin adăugarea unui etaj, deasupra corpurilor de sud şi nord;

probabil că extinderile respective au folosit băncii Marmorsch-Blanck, care a avut aici unul din

sedii până în anul 1925. În literatura de specialitate de după anul 1977, clădirea a fost asociată cu

fostul han Gabroveni, aflat pe aceeaşi stradă, dar pe cealaltă parte, transformat după anul 1900 în

„Hotel Universal”.

I.1. Istoricul cercetărilor arheologice

Primele cercetări arheologice au fost efectuate între anii 1967 şi 1974, în interiorul fostului

„Han Hagi Tudorachi”, de către Panait I. Panait. Aceste cercetări au concluzionat că o parte a

complexului de pivniţe aparţinând actualei clădiri au fost construite în secolul al XVIII-lea. Sub

nivelul lor de călcare au fost descoperite şi două locuinţe, datate în secolele XV şi XVI. În anul

2008 a fost realizată o săpătură arheologică pe tot traseul străzilor Lipscani şi Gabroveni, cu

această ocazie fiind descoperită o veche intrare în pivniţă, dinspre strada Lipscani.

A treia campanie de cercetare arheologică a avut loc in perioada 20 iulie-6 septembrie

2010. Din colectivul lucrarilor au facut parte Emil Lupu (responsabil ştiinţific) și membrii

Cosmin Moise , Ciprian Sandu și Raluca Iosipescu . Scopul săpăturilor finanţate de beneficiarul

acestui studiu MCPCN ( Ministerul Culturii și Patrimoniului Cultural Naţional ) și executate de

Institutul Naţional al Patrimoniului a fost acela de a stabili planimetria clădirii, datarea ei cât mai

strictă şi stabilirea eventualelor etape constructive, dar și recuperarea eventualelor complexe

arheologice mai vechi.

In continuare se găsește o parte a raportului tehnic de cercetare arheologică preventive,

lucrare întocmită la data de 23.09.2010 de către dr. Emil Lupu :

“ SĂPĂTURA:

Au fost efectuate opt secţiuni arheologice şi zece casete.

4

STRATIGRAFIA OBIECTIVULUI

Există trei zone cu stratigrafie total diferită, una de cealaltă. Prima este cea a spaţiului

viran de la nr. 88. Cercetarea arheologică realizată prin trei secţiuni a stabilit că practic întreg

perimetrul este alcătuit dintr-un strat foarte gros de moloz, rezultat din demolarea clădirilor

existente anterior şi din umplerea cu el a fostelor pivniţe. Stratul este gros de peste 2,5 m (faţă de

nivelul de călcare actual.

A doua zonă este cea a parterului fostului han (zona traveei centrale). Sub nivelul de

călcare actual, reprezentat de cuburi bazaltice aşezate la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost

descoperit in situ un nivel de construire al etajului, ce suprapune un pavaj anterior, realizat din

bolovani de râu. Acolo unde pavajul a fost demontat, apare un strat de moloz de demolare şi un

strat gros de pământ purtat cu fragmente de cărămizi şi mortar, aparţinând unei nivelări de secol

XIX. El se aşeza pe o şapă groasă de mortar din var şi nisip, aparţinând unei etape vechi de

construire (probabil de secol XVIII sau început de secol XIX), sub care nu a coborât intervenţia

arheologică.

A treia zonă este cea din corpurile de pivniţe (traveea estică şi cea vestică). Aici situaţia

stratigrafică a fost tragic simplificată cu ocazia decapărilor executate în anii 1997-1998 (probabil

fără supraveghere arheologică). S-a constatat că aproape toată suprafaţa a fost decapată, până sub

nivelul de construire al pivniţelor, în toate zonele cercetate. Această „sistematizare verticală” a

dus la dispariţia tuturor straturilor arheologice cu excepţia părţilor inferioare ale unor complexe

medievale, anterioare clădirilor de zid.

DESCRIEREA SĂPĂTURII

În curtea actuală, aflată la nr. poştal 88, au fost realizate trei secţiuni. Secţiunea I a

fost realizată aproximativ paralel cu peretele estic al hanului, la aproximativ 2/2,60 metri de

acesta, începând de la frontul spre strada Gabroveni, pe o lungime de 20 metri. În capătul de sud

al acesteia a fost practicată Caseta 1, până la relaţia cu peretele estic al hanului, după

descoperirea unei structuri de zidărie, aparţinând pivniţei de sfârşit de secol XIX a magazinului

ce a funcţionat la strada Gabroveni. aceasta era alcătuită din cărămizi ştanţate, produse începând

de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Secţiunea II a fost efectuată aproximativ perpendicular pe axul longitudinal al străzii

Lipscani şi la 3,50 metri de calcanul estic al hanului, fiind descoperit peretele de nord al pivniţei

fostului magazin „Papagalul”, aparţinând celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

Structura de zidărie era realizată din cărămizi de epocă, având dimensiuni de 28x14x4 cm, cu

mici variaţii.

Secţiunea III a fost realizată imediat la sud de spaţiul de acces în parterul fostului

han, perpendicular pe peretele acestuia. Nu a fost întâlnit decât moloz din demolarea şi

sistematizarea verticală de secol XX.

5

CONCLUZII

În cursul anului 2009, în actuala curte de la nr. poştal Gabroveni 53 au fost efectuate lucrări

de hidroizolare a fundaţiei clădirii de pe strada Gabroveni nr. 55, care au presupus lucrări adânci de

săpătură. Probabil cu această ocazie au ajuns în stratul de moloz, scos din Secţiunea I, mai multe

fragmente ceramice aparţinând secolelor VII-VIII (cultura Ipoteşti-Ciurel). aceasta ne determină să

afirmăm că în zona curţii de pe Lipscani 88 şi Gabroveni 53 poate exista un orizont arheologic din această

perioadă.

În ce priveşte curtea actuală, stratul de moloz rezultat din demolarea părţilor supraterane

ale clădirilor de la nr. 88 (strada Lipscani) şi 53 (strada Gabroveni), cât şi cel obţinut din lucrările de

construire şi reabilitare ale clădirilor de la nr. 90 (strada Lipscani) şi 55 (strada Gabroveni), având o

grosime ce ajunge şi la 3 metri, netasat, a reprezentat un real pericol şi a împiedicat ajungerea la eventuale

depuneri arheologice mai vechi. De aceea, pentru stabilirea potenţialului arheologic din acest perimetru

este necesară mai întâi o decapare a stratului de moloz, numai sub supraveghere arheologică.

În ce priveşte perimetrul fostului „Han Hagi Tudorachi”:

1. În epoca medievală acesta a fost ocupat de mai multe amenajări antropice. O parte dintre

acestea au fost puse în evidenţă de cercetarea arheologică din anii 1967-19741. Având în vedere că

cercetarea arheologică, atunci ca şi acum, a fost posibilă mai ales în pivniţele din zona de nord a „Hanului

Hagi Tudorachi”, acolo au şi fost descoperite complexe arheologice medievale. Din acestea se păstrau

doar părţile lor subterane, adânc săpate în pământul steril, care nu au fost astfel afectate la realizarea

gropilor pentru construirea pivniţelor de sub han. Aceste complexe au un caracter modest, putând fi uşor

considerate gropi menajere, sau pivniţele unor construcţii supraterane ce nu vor putea fi niciodată

descrise. Prezenţa constantă a acestor complexe în corpurile de pivniţă D, E, H şi A şi M, ar conduce la

cea mai facilă interpretare că ar jalona traseele a două uliţe medievale, ale căror trame au fost moştenite

de străzile Gabroveni şi Lipscani. Planimetria lor va trebui însă revăzută după cercetarea arheologică a

zonei centrale a hanului. Cu siguranţă ele marchează etapa medievală a oraşului Bucureşti, adică a unor

locuinţe caracterizate probabil mai ales prin precaritatea materialelor din care erau ridicate (lutul şi

lemnul); vecinătatea Curţii Domneşti nu a determinat un nivel ridicat de urbanizare sau o stabilitate

ridicată a locuirii. Aceasta ar fi caracteristica acestei etape antropice, datată larg în secolele XV-XVII,

extrem de importantă pentru cunoaşterea începuturilor urbane şi extrem de puţin cunoscută încă.

2. Următoarea etapă ar putea aparţine secolului al XVIII-lea, conform datărilor propuse cu

ocazia cercetărilor din anii 1967-1974. Acesteia îi aparţine o construcţie cu două corpuri de pivniţă (B şi

1 Panait I. Panait, Hanul Gabroveni din Bucureşti, 1977

6

O). În mod cert, peste acestea era ridicat cel puţin un parter, cu cel mai probabil rol comercial. În această

etapă de cercetare, este imposibil de spus pe unde era realizat accesul, de la parter, în cele două corpuri de

pivniţă. Comunicarea între ele era realizată pe sub două arce dublouri, păstrate încă în structura

montantului dintre pivniţele B şi O. Cele două pivniţe erau acoperite cu bolţi semicilindrice, acum

dispărute începând de la nivelul naşterii lor. Construcţiile din această etapă au fost realizate temeinic, din

cărămizi de epocă bine lucrate. Este foarte probabil ca, în această etapă să fi existat deja o aliniere a

clădirilor din această zonă. O altă pivniţă la fel de veche, identificată parţial la nivel de fundaţii (în pivniţa

H) şi de elevaţii (pivniţa I şi J), a funcţionat tot în secolul al XVIII-lea. Ea avea acces dinspre sud, prin

actuala pivniţă I, pe o scară sau un gârlici, cu o altă pantă decât cel păstrat acum. Pentru a stabili datarea

acestei pivniţe, va fi necesară cercetarea arheologică a suprafeţei K, încă încărcată de gunoaie de epocă

contemporană. După părerea noastră, în cursul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al

XIX, pe locul „Hanului Hagi Tudorachi” au funcţionat două clădiri, independent una de cealaltă. Una se

afla pe amplasamentul pivniţelor O şi B, iar cealaltă pe amplasamentul pivniţelor I, J şi H. Pe locul curţii

actuale se aflau alte două construcţii subterane, independente de acestea: una era aliniată la frontul de

clădiri de pe strada Lipscani, având peretele de vest adosat la pivniţa H-I, iar cealaltă era aliniată la frontul

de pe strada Gabroveni. Aceasta din urmă avea aproximativ 20 de metri lungime, iar peretele său de vest

se mai păstrează şi acum, fiind preluat ca montant al pivniţei L. Nivelul de călcare din interiorul pivniţei

B era cu până la 1,55 m mai jos facă de cel actual. În depozitul de moloz creat prin demolarea parţială a

pivniţei B au fost descoperite fragmente de olane şi de cahle- placă cu faţa închisă şi decor micasat.

aşadar, încăperile de locuit supraterane aveau acoperiş din ţiglă şi erau dotate cu sobe cu cahle.

3. Actuala clădire a „Hanului Hagi Tudorachi” a fost construită după marele incendiu din ziua

de Paşti a anului 1847. Pentru prima dată apare consemnată în planul Borroczyn din 1852 şi purta

denumirea de „Hanul Hagi Tudorache”. Potrivit documentelor de epocă, hanul a fost construit de acest

negustor, pe terenuri şi pe amplasamentul unor pivniţe arse, cumpărate de la mai mulţi negustori armeni

(Hagi Kervorok şi Hagi Agop), care cereau aprobare în iunie 1847 să rezidească două bolţi în uliţa

Lipscanilor2. E posibil ca bolţile pivniţelor O şi B să se fi prăbuşit în timpul marelui incendiu.

Constructorii au hotărât să renunţe la pivniţa O, pe care au umplut-o cu molozul rezultat din curăţarea

terenului. Au reconstruit bolta în leagăn ce acoperea pivniţa iniţială B, dar au ridicat în prealabil montanţii

de vest şi est cu încă cel puţin 50 cm, astfel că în zona cheii de boltă, nivelul extradosului era cu cel puţin

1 metru mai ridicat decât nivelul de călcare stabilit pentru curtea interioară ce a înlocuit pivniţa O. Faptul

că bolta în leagăn ce acoperă acum pivniţele B şi C este continuă, fără rost de adosare acolo unde se

sfârşea iniţial pivniţa B, este o dovadă. Analiza de parament din zona Cas. 8 este iarăşi dovada ridicării

nivelului bolţii. Rostul acestei ridicări a boţii este dat de practicarea unor ferestre de aerisire şi vizitare a

2 Ioana-Maria Petrescu, Pasajul comercial Lipscani – Gabroveni 1, în BMMB, XIII, 1999.

7

spaţiului interior al pivniţei, dinspre curtea interioară. În paralel, la est de pivniţa O a fost realizată o

travee estică de pivniţă (L şi M). La peretele de est al pivniţei O a fost adosat un zid nou, cu rost de

montant, iar la peretele de vest al pivniţei deja existentă în actuala curte, a fost adosat un alt zid cu rost de

montant, cu grosimea unei cărămizi de epocă pusă pe lat. Între cele două structuri de zidărie a rămas un

rost umplut cu pământ neumblat, observat începând din 1998, când acest placaj de cărămizi a început să

se macine. Pe cei doi montanţi rezultaţi se sprijinea o boltă în leagăn. Astfel a apărut o nouă pivniţă L.

Pentru comunicarea între cele două travee de pivniţe, a fost construită pivniţa de legătură P. Corpurile de

pivniţă A şi M sunt contemporane cu pivniţa L. “

I.2. Istoricul situaţiei juridice

“ Dupa 1950, cand lui Constantin Cavalli, fost proprietar, i-a fost luata cladirea, trecand in

proprietatea statului prin decretul nr.92/1950, aceasta este pasata intre Ministerul de Finante si

Primarie. In 1980, a fost inscrisa pe un decret de demolare, din fericire nerealizat. in 1990, prin

Hotararea de Guvern nr.699/1990, semnata de Petre Roman, imobilul a fost concesionat pe 25 de

ani firmelor S.C GELYNE(FRANTA) si GAVRILA CO-SIVA S.R.L. Acestea urmau sa prezinte

Departamentului de Urbanism din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti un plan de reabilitare,

care nu a fost insa realizat. Din aceasta cauza, in 1997, PMB a solicitat evacuarea imobilului

actionand in instanta firmele, procesul fiind castigat de SIVA S.R.L. In 1999, dupa ce PMB face

apel la Tribunalul Municipiului Bucuresti Sectia 5 Civila, a castigat prin sentinta 786-A/1999

evacuarea imobilului. “ 3

II. Incadrare in zona

3 Adevӑrul , 12 ianuarie 2002, articolul : „Hanul Gabroveni a ajuns WC public și loc de refugiu pentru

bisniţari”

8

9

Lista monumentelor in zonӑ :

Cod LMI: B-II-m-B-19045

Denumire: Magazinul "Voaleta", Adresa: Str. Lipscani 77 sector 3 Categorie: Altele , Perioada:

1900, Importanta: B

Cod LMI: B-II-m-A-19023

Denumire: Banca Naţională a României, corp vechi, Adresa: Str. Lipscani 25 sector 3, Categorie:

Palate , Perioada: 1883-1885 , Importanta: A

Cod LMI: B-II-m-A-19021

Denumire: Palatul fostei Societăţi de asigurări Dacia – România, Adresa: Str. Lipscani 18-20

sector 3, Categorie: Palate , Perioada: sec. XIX , Importanta: A

Cod LMI: B-II-m-B-18174

Denumire: Biserica "Sf. Nicolae" – Şelari, Adresa: Str. Blănari 16 sector 3, Categorie: Biserici ,

Perioada: 1699-1700, sec. XVIII - XIX , Importanta: B

Cod LMI: B-II-m-B-19729

Denumire: Banca Creditul Român, Adresa: Str. Stavropoleos 6 sector 3, Categorie: Altele,

Perioada: sf. sec. XIX - prima jum. sec. XX , Importanta: B

Cod LMI: B-II-m-A-19464.01

Denumire: Biserica "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, Sf. Athanasie cel Mare", Adresa: Str.

Poştei 6 sector 3, Categorie: Biserici , Perioada: 1724, înc. sec. XX , Importanta: A

Cod LMI: B-II-m-B-18118

Denumire: Biserica "Sf. Maria a Darurilor" – Bărăţiei, Adresa: Str. Bărăţiei 27 sector 3,

Categorie: Biserici , Perioada: sec. XVII, 1828 , Importanta: B

Cod LMI: B-II-m-A-18811

Denumire: Fostul Palat al Bursei, azi Biblioteca Naţională a României, Adresa: Str. Ghica Ion 4

sector 3, Categorie: Palate , Perioada: 1907 , Importanta: A

Cod LMI: B-II-m-B-18594.01

Denumire: Casa parohială, Adresa: Str. Doamnei 20 sector 3, Categorie: Biserici , Perioada: sf.

sec. XIX , Importanta: B

10

I.1. Incadrare istoricӑ

Plan București – 1900

11

Incadrare în zonӑ - 1911

Incadrare în

oraș – 1934

12

Plan București – 1939

Incadrare în zonӑ – 1939

13

Incadrare în oraș– 1952

14

Incadrare în zonӑ – 1963

Incadrare în oraș – 1970

15

Incadrare în zonӑ – 1984

I.2. Analize în zonӑ

16

17

18

19

20

III. Restaurӑri

“ Câştigătorii concursului de proiecte pentru restaurarea Hanului Gabroveni din Capitală au

fost premiaţi, în prezenţa ministrului Culturii Kelemen Hunor, a primarului general al

Bucureştiului Sorin Oprescu şi a ambasadorului Norvegiei în România Oystein Hovdkinn.

"După 20 de ani în care centrul istoric a fost lăsat în paragină, iată că Bucureştiul are

puterea să renască. Proiectul restaurării Hanului Gabroveni se încadrează într-o operaţiune vastă

de recuperare a patrimoniului cultural", a declarat ministrul Culturii.

Printr-o investiţie de 5 milioane de euro, Hanul Gabroveni va deveni până în aprilie 2011

un centru cultural european, ce va cuprinde o sală de spectacole multifuncţională, de circa 200 de

locuri, precum şi spaţii de repetiţii şi de cazare.

Centrul va oferi posibilitatea artiştilor români să intre în legătură cu artişti din întreaga

lume şi va pune la dispoziţie un spaţiu pentru o gamă diversificată de proiecte şi experimente

21

artistice. În acelaşi timp, proiectul implică o dimensiune socială - tineri postinstituţionalizaţi

urmând să fie formaţi şi angajaţi în acest centru.

Investiţia este realizată prin fonduri nerambursabile, Norvegia fiind donatorul principal.

Această ţară contribuie la bugetul programului în proporţie de aproximativ 99%.” 4

“ In februarie 2010, a fost anunțat rezultatelor concursului de arhitectură organizat de

Ministerul Culturii și Ordinul Arhitecților din România pentru restaurarea Hanului Gabroveni,

monument istoric de categoria A, care urma să fie transformat într-un centru cultural care să

găzduiască două instituții: Institutul de Memorie Culturală – CIMEC, din subordinea

Ministerului Culturii și ARCUB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Capitalei .

Ministerul Culturii obținuse o finanțare de 3 milioane de euro pentru restaurarea clădirii istorice

de la Mecanismul de Finanțare SEE (fonduri norvegiene), iar Primăria Bucureștiului urma să

contribuie cu o sumă echivalentă pentru construirea unui nou corp pe terenul viran de alături,

incluzând o sală de spectacole de 200 de locuri.

Ulterior, începerea lucrărilor a trenat nesfârșit de mult, depășind toate termenele proiectului, ceea

ce a dus la pierderea finanțării norvegiene. Ele au început în primăvara anului 2012, cu altă

finanțare, și ar fi trebuit să se termine pe 31 decembrie 2013. Cum arată șantierul la această dată

se vede în imagini.

Între timp […] Ministerul Culturii nu a mai fost interesat de păstrarea conținutului proiectului

inițial și a cedat întregul spațiu de la Hanul Gabroveni ARCUB-ului. Deși tema de concurs și

proiectul câștigător prevedeau ca aripa dinspre strada Gabroveni să revină CIMEC-ului, deși am

discutat cu echipa de arhitecți câștigătoare detaliile împărțirii spațiilor pentru birouri, arhive,

servere, spații de seminarii și de expoziții multimedia, după 2011 am fost eliminați din joc” au

declarat cei de la CIMEC pe blogul http://cimeclagabroveni.wordpress.com.

Concursul a avut la baza, printre alte documente și un studiu de fundamentare pentru întocmirea

temei: “

Extras din Studiu de fundamentare pentru întocmirea temei de concurs în vederea

conservării, restaurării şi punerii în valoare a „Hanului Gabroveni", autori: Anca Hanna

Derer, Ioana Maria Petrescu, Bogdan Stanciu ( aprilie-mai 2008 )

3. Restricţii, permisivităţi, recomandări Având în vedere că studiul de faţă se referă la un imobil format din parcelă şi clădire, precum

şi la 2 loturi actualemente lipsite de edificii, reglementările de intervenţie sunt structurate în

capitolele aferente celor 2 situaţii diferite.

4 Articol de Catiusa Ivanov pentru HotNews despre RESTAURAREA HANULUI GABROVENI

http://www.arcub.ro/project_detail.php?id=34

22

3. 1. Restricţii, permisivităţi, recomandări pentru imobilul din strada Lipscani 84-86 Având în vedere caracteristicile care conferă imobilului din strada Lipscani 84-86, numit

Pasajul comercial şi cunoscut astăzi ca „Hanul Gabroveni" statutul indubitabil de resursă

culturală, orice intervenţie trebuie să respecte restricţiile, permisivităţile şi recomandările din

cele ce urmează.

1. Este obligatorie conservarea parcelei actuale, fiind deci interzise divizările şi comasările de

orice tip.

2. Este permisă realizarea legăturilor între parcela imobilului din Lipscani 84-86 şi parcela

învecinată, din Lipscani 88 cu condiţia respectării indicaţiilor de la punctul 1. Pentru parcela 88

de consultat documentaţia aferentă S.I.R. 15 şi Regulament P.U.D. - zona pilot A.

3. Este obligatorie păstrarea acceselor existente pe parcelă din străzile Lipscani şi Gabroveni în

pasajul interior, prin cele două ganguri boltite (P1 şi P5) amplasate în corpurile N şi S.

4. Se permite accesul la spaţiile de la parter situate la cele două străzi (P2, P10, în corpul N; P4,

P6, în corpul S) atât din exteriorul parcelei cât şi din interiorul acesteia (din P1 şi P5).

5. Accesul la spaţiile situate la parterul corpului V (P3) se va face din pasaj (P8).

6. În privinţa accesului la celelalte nivele (subsol, etaj) pot fi întrebuinţate nodurile verticale

existente şi/ sau pot fi proiectate alte noduri de circulaţie verticală, cu condiţia ca noile circulaţii

verticale să nu afecteze nici unul din elementele obligatoriu de conservat. În acest sens pot fi

utilizate golurile deja existente (golurile circulaţiilor verticale din S10/ P7/ E13 şi P9/ E1'-E2' şi

golurile existente în bolţi), fiind interzisă practicarea altor goluri sau lărgirea celor deja existente.

În urma inspecţiei vizuale efectuate în data de 02 mai 2009, inspecţie vizuală limitată la parter -

subsolul şi etajul, precum şi spaţiile generate de şarpante, fiind inaccesibile - nu au fost

identificate cu certitudine goluri în bolţi, prin care pot fi desfăşurate circulaţii verticale.

7. Este obligatorie conservarea tipului arhitectural al imobilului, orice intervenţie care va urma

având obligaţia să respecte caracterul pasajului interior în ceea ce priveşte: proporţia acestuia

precum şi funcţiile de deservire a spaţiilor situate la parterul corpurilor [E], V, şi rolul de

traversare a parcelei şi clădirii. Din punctul de vedere al tipului arhitectural monumentul se

înscrie în categoria clădirilor „pasaj". Imobilul a fost compus din 4 corpuri: 2 corpuri situate la

străzi paralele (Lipscani şi Gabroveni), şi 2 corpuri de legătură, fără contact cu strada şi cu acces

din incintă. Cele 4 corpuri generau un spaţiu interior descoperit, cu proporţii alungite având rol

de traversare şi deservire a funcţiunilor dispuse de-a lungul incintei. Iniţial, corpurile la stradă

aveau etaj în timp ce corpurile laterale erau doar pe parter. Dispariţia unuia dintre corpurile

laterale şi supraetajarea celuilalt au contribuit la deterioararea coerenţei volumetrice a incintei.

8. În vederea respectării pctului 7, se recomandă redarea coerenţei volumetrice a incintei, prin

intervenţii corespunzătoare în perimetrul corpului E, dispărut. Este posibilă înlocuirea corpului

dispărut cu o construcţie sau instalaţie modernă fiind obligatorii conservarea şi punerea în

valoare a zidului situat pe extremitatea estică a parcelei precum şi a ceea ce s-a menţinut din

acoperirea curbă aflată iniţial peste subsolul corpului E. Este obligatorie realizarea unui nivel de

călcare la minimum +30 cm, maximum +90 cm faţă de cota actuală de călcare a curţii.

9. Intervenţiile în perimetrul corpului E, cu scopul redării coerenţei incintei pot fi clasificate

după cum urmează:

9.1. Varianta A: corp de clădire, construit pe amprenta la sol a corpului E cu următoarele

înălţimi: H min. cornişă= +5.00m, H max. cornişă=+6.00m, H max. coamă=8.50m. Clădirea va

fi acoperită cu şarpantă cu panta cuprinsă între 15% şi 50%. Se vor întrebuinţa goluri dezvoltate

pe verticale, de tip uşă-vitrină; se va respecta ritmul orizontal imprimat de alternanţa plin-gol a

corpului de vis-à-vis. Culorile utilizate vor fi similare cu cele utilizate la celelalte corpuri, în

23

restul clădirii şi se vor înscrie în gama alb, alb Isabelle, nuanţe de ocru stins, nuanţe de crem. este

obligatorie utilizarea lemnului sau a materialelor care imită aspectul lemnului, la tâmplării; este

posibilă întrebuinţarea tâmplăriilor de tip oblon, care să reproducă într-o manieră contemporană

modelul tâmplăriei vechi, care închidea golurile corpurilor din perimetrul incintei. În privinţa

înălţimii corpului nou, sa va ţine cont în mod obligatoriu de iluminarea şi ventilarea în condiţii

optime a incintei.

9.2. Varianta B: traversare între etajul corpului N şi etajul corpului S, cu lăsarea liberă a

parterului (revezi şi pctul 8). Volumul de traversare nu va coborî sub cota +4.50m şi nu va depăşi

cota + 10.00m. Proiecţia pe teren a volumului de traversare nu va depăşi amprenta la sol a

corpului E. Trebuie marcată în teren amprenta la sol a corpului E.

9.3. Varianta C: instalaţie care trebuie să se înscrie într-un volum a cărui cotă superioară să se

încadreze între + 5.00m şi +10.00. Dimensiunile şi forma instalaţiei nu trebuie să ridice probleme

de iluminare şi ventilaţie a pasajului, fiind recomandată adoptarea unor structuri cât mai aerate.

Delimitarea dintre volumul instalaţiei şi spaţiul pasajului interior trebuie să coincidă cu

delimitarea care a existat între corpul E şi pasajul interior.

10. Ţinând cont de Regulamentul P.U.D pe bază căruia se efectuează toate intervenţiile în zona

pilot A, referitor la pctul 9 se recomandă varianta A.

11. Este posibilă realizarea unor treceri din zona ocupată de corpul E pe parcela învecinată prin

practicarea unor goluri în zidul situat pe latura de est a parcelei, a căror suprafaţă însumată să nu

depăşească 10% din suprafaţa zidului. Este interzis ca golurile practicate în zidul situat pe limita

de este a parcelei să afecteze elementele decorative ale acestuia, (pilaştri, arce), poziţionarea

eventualelor treceri urmând a se face numai în interiorul traveelor.

12. Se recomandă înlocuirea acceselor existente în subsol cu noduri verticale, în conformitate

cu pctul 6.

13. Este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a spaţiilor din subsol precum

şi restaurarea şi conservarea elementelor materiale care le definesc.

14. Este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a fragmentelor de zidărie de

la începutul secolului al XVIII-lea situate în S1-S4, S7 şi S9.

15. Este obligatorie refacerea planşeului peste S12, precum şi conservarea, restaurarea şi

punerea în valoare a elementele materiale provenite din vechea boltă care acoperea acest spaţiu.

Noul sistem de acoperire poate reproduce, într-o manieră contemporană, vechea boltă distrusă.

Este permisă utilizarea unui sistem de acoperire plană.

16. Este obligatorie cercetarea zonelor inaccesibile la data elaborării studiului de faţă şi

elaborarea reglementărilor de intervenţie generate de resursa culturală. Este posibil ca spaţiul de

sub pasaj să fie folosit pentru extinderea subsolului pe toată parcela; în vederea realizării acestui

lucru, este permisă practicarea golurilor în pereţii care separă S7 şi S12 de curtea interioară, cu

obligaţia ca aceste goluri să nu afecteze răsuflătorile practicate în boltă sau fragmentele zidurilor

provenind din secolul al XVIII-lea, înglobate în pereţii ai subsolului.

17. În situaţia în care destinaţia pe care o va primi subsolul va reclama compartimentarea lui,

acest lucru este posibil cu următoarele amendamente: nu se pot compartimenta spaţiile S1, S5,

S6, S7, S8, S9, S10, S12; pot fi separate de restul spaţiilor şi compartimentate S2', S5', S6' şi

S11. Compartimentările trebuie să ţină cont de traveele existente (arce, pilaştri) şi sistemul de

acoperire; în acest sens este obligatorie utilizarea elementelor de compartimentare transversale.

18. În spaţiile de la subsol care vor primi destinaţii publice este obligatorie conservarea,

restaurarea şi punerea în valoare a paramentului de cărămidă aparentă.

19. Este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a următoarelor spaţii din

24

parter: P1, P2, P3, P4, P5, P6 precum şi a elementelor materiale care le definesc.

20. Este posibilă refacerea sistemului de acoperire din P10. În cazul renunţării la sistemul

actual, se recomandă adoptarea unor soluţii moderne şi se interzice reproducerea sistemelor de

acoperire curbe din celelalte zone ale parterului sau de la subsol.

21. Se recomandă eliminarea planşeului din beton din P10' în vederea eliberării şi restaurării

vechiului acces în subsol (în S3, aparţinând uneia dintre clădirile anterioare).

22. În situaţia în care destinaţia pe care o va primi parterul va reclama compartimentarea lui,

acest lucru este posibil cu următoarele amendamente: nu se admit compartimentări în P1, P5, P8;

în cazul P2 şi P10 se admite separarea traveelor dinspre interior de restul spaţiului şi

compertimentarea ulterioară a acestora; se admite compartimentarea P3 în spaţii care să cuprindă

cel puţin 2 travee.

23. Compartimentarea parterului trebuie să ţină cont de traveele existente (arce, pilaştri) şi

sistemul de acoperire; este obligatorie utilizarea elementelor de compartimentare transversale.

24. În cazul în care se doreşte refacerea legăturii dintre P10 şi imobilul învecinat, din Lipscani

88, este obligatorie eliberarea totală şi utilizarea arcadei/lor existente în zidul estic din P10.

25. Se recomandă eliminarea scării de acces la etaj P9/ E1'-E2' (legat de accese vezi pctul 6).

26. Ţinând cont de faptul că singura zonă a etajului care mai păstrează vechea compartimentare

este cel din corpul S (E7-E13), este obligatorie conservarea compartimentării existente aici, cu

excepţia peretelui dintre E11 şi E12.

27. În corpul N, este obligatorie refacerea, într-o manieră contemporană, a luminatorului situat

în E3; posibilă compartimentarea etajului cu condiţia conservării şi restaurării elementelor

materiale păstrate aici.

28. Cu privire la elevaţia principală a clădirii, la strada Lipscani, trebuie ţinut cont de faptul că

transformările care au alterat-o au contribuit la dispariţia multora dintre indiciile care puteau

ajuta la reconstituirea aspectului său iniţial. În situaţia în care veridicitatea unicei dovezi

cunoscute până în prezent, care ilustrează elevaţia dinspre Lipscani a monumentului, nu poate fi

demonstrată decât în parte se recomandă interpetarea într-o viziune contemporană a elementelor

care defineau elevaţia în cauză.

28.1. Este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a arcadei care încadrează

golul de acces în incinta clădirii.

28.2. Este obligatorie structurarea elevaţiei în registre orizontale prin marcarea soclului,

introducerea unui profil orizontal median şi refacerea cornişei într-o viziune contemporană.

28.3. Este obligatorie refacerea golurilor de la etaj, mai precis a formei şi proporţiilor acestora,

conform desenului „Marmorosch-Blank" şi arcelor vizibile în zidărie; este obligatoriu ca

extremităţile vitrinelor să se alinieze cu limitele golurilor etajului.

28.4. Este obligatorie închiderea porţii de acces în incintă cu foi de poartă care să reproducă,

într-o manieră actuală, modelul porţii dispărute.

28.5. Este obligatorie prelucrarea paramentului faţadei conform desenului „Marmorosch-

Blank": cu bosaje, la parter, până la cota de naştere a arcului central, netedă, de la această cotă

până la cornişă; este posibilă refacerea elementelor decorative ale faţadei într-o viziune

contemporană.

28.6. În privinţa materialelor: este obligatorie utilizarea pietrei naturale sau sintetice, pentru

soclu şi sublinierea arcadei; este obligatorie întrebuinţarea tencuielii sau a unor materiale care să

aibă acelaşi aspect ca tencuiala, pentru parter şi etaj; este obligatorie utilizarea lemnului sau a

materialelor care imită aspectul lemnului, la tâmplării; este obligatorie folosirea culorilor alb, alb

Isabelle, nuanţe de crem, nuanţe de ocru deschis şi stins.

25

29. Este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a elevaţiei corpului S, la

strada Gabroveni, cu restaurarea tuturor ancadramentelor şi elementelor de decoraţie

corespunzătoare.

29.1. Este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a arcadei care încadrează

golul de acces în incinta clădirii.

29.2. Este obligatorie structurarea elevaţiei în registre orizontale prin marcarea soclului şi

introducerea unui profil orizontal median.

29.3. Este recomandată prelucrarea paramentului faţadei cu relief, la parter, până la cota

de naştere a arcului central, netedă, de la această cotă până la cornişă; este obligatorie punerea şi

valoare a celor două arce vizibile la parter, deasupra golurilor de vitrină

29.4. Este obligatorie închiderea porţii de acces cu foi de poartă care să reproducă modelul

porţii dispărute într-o manieră actuală.

29.5. Este obligatorie utilizarea pietrei naturale sau sintetice, pentru soclu şi sublinierea

arcadei; este obligatorie întrebuinţarea tencuielii sau a unor materiale care să aibă acelaşi aspect

ca tencuiala, pentru parter şi etaj; este obligatorie utilizarea lemnului sau a materialelor care

imită aspectul lemnului, la tâmplării; este obligatorie folosirea culorilor alb, alb Isabelle, nuanţe

de crem, nuanţe de ocru deschis şi stins.

30. În ceea ce priveşte elevaţiile corespunzătoare incintei:

30.1. Este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a desfăşuratei spre curte a

corpului V; este obligatorie restaurarea tuturor ancadramentelor şi elementelor de decoraţie

corespunzătoare, conform cu originalele; este obligatorie închiderea golurilor de la parter cu

piese de tâmplărie care să reproducă într-o manieră contemporană tâmplăria originală.

30.2. La faţada aferentă corpului N: este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în

valoare a traveei centrale a elevaţiei, cuprinzând arcada care delimitează golul de acces şi golul

de fereastră situat deasupra acesteia; este obligatorie refacerea cornişei, într-o manieră actuală.

Este posibilă eliminarea golurilor situate pe peretele tangent cu corpului E.

30.3. La faţada aferentă corpului S: este obligatorie conservarea, restaurarea şi punerea în

valoare a traveei centrale a elevaţiei, cuprinzând arcada care delimitează golul de acces şi golul

de fereastră situat deasupra acesteia; este obligatorie refacerea cornişei, într-o manieră actuală.

Este posibilă eliminarea golurilor situate pe peretele tangent corpului E.

30.4. Este obligatorie utilizarea pietrei naturale sau sintetice, pentru sublinierea arcadelor

aferente corpurilor N şi S, care încadrează accesele în incintă precum şi a tencuielii sau a unor

materiale care să aibă acelaşi aspect ca tencuiala; la tâmplării este obligatorie utilizarea lemnului

sau a materialelor care imită aspectul lemnului; este obligatorie folosirea culorilor alb, alb

Isabelle, nuanţe de crem, nuanţe de ocru deschis şi stins.

31. Acoperişul poate fi înlocuit cu unul nou, a cărui pantă nu trebuie să o depăşească pe a celui

existent.

3. 2. Reglementări pentru imobilele din strada Lipscani 88/Gabroveni 53, Lipscani 90 Acest capitol conţine pasaje extrase din P.U.Z. - Zona Centrului Istoric al Municipiului

Bucureşti, etapele II / 2003 şi III / 2004, elaborat de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism

„Ion Mincu" din Bucureşti pentru Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de

Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, avizat, aprobat şi în vigoare. [...]”

26

“ Concursul public deschis într-o fază pentru Hanul Gabroveni a fost organizat de

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național împreună cu Ordinul Arhitecților din

România în perioada 17 august – 19 decembrie 2009. Au fost 42 proiecte predate si admise în

jurizare .

În data de 18-19 decembrie 2009, în spaţiul expoziţional al Universităţii de Arhitectură şi

Urbanism „Ion Mincu„ Bucureşti, a avut loc jurizarea proiectelor participante în concurs. După

deliberări, juriul a oferit premiul I proiectului nr. 58, Simbol de identitate

274158. Autor principal: SC METACONCEPT DESIGN SRL cu arh. Adina Ioniţă

Coautori: arh. Flaviu Barbacaru, SC ASCO CONSTRUCŢII SRL, ing. Ştefan Lichwar

Expert monumente: arh. Mihai Opreanu. “ 5

5 http://www.arhiforum.ro/concursuri/restaurarea-extinderea-si-remodelarea-functionala-%E2%80%9Ehanului-

gabroveni%E2%80%9D-proiectele-particip

27

28

29

30

31

6

Aceasta era starea monumentului înainte de demarerea lucrarilor.

7

6 http://www.omnigraphies.com/content/patrimoniul-arhitectonic-%C3%AEn-pericol-ilegalit%C4%83%C8%9Bi-

comise-prin-ordine-emise-de-ministrul-0

32

8

7 www.hanulgabroveni.ro

8

33

Imagini din timpul lucrarilor de restaurare

34

9

9 Jurnalul.ro - Autor: Iulia Barbu 06 Apr 2013 http://jurnalul.ro/stiri/observator/hanul-gabroveni-

pe-ultima-suta-de-metri-640781.html#gallery

35

36

37

10

10

http://cimeclagabroveni.wordpress.com/

38

IV. Concluzii

Hanna Derer este arhitect şi profesor la Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii şi

Conservarea Patrimoniului al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „ Ion Mincu“ din

Bucureşti, preşedinte al secţiunii �Evidenţa Monumentelor Istorice� a Comisiei Naţionale a

Monumentelor Istorice. Arhitecta a oferit in anul 2010, imediat dupa anuntarea câștigӑtorilor

concursului, un interviu ziarului “ Bucureștiul Cultural “ care ofera atât un punct de plecare cât și

o concluzie a întregului proiect. Iatӑ câteva dintre intrebӑrile și rӑspunsurile oferite :

“ Ce înseamnӑ pentru memoria colectivӑ Hanul Gabroveni ?

Enorm de multe lucruri. În primul rând, faptul că e una dintre puţinele clădiri de acest tip care

s-au păstrat cât de cât în picioare. Hanurile au fost una dintre dotările de bază ale oraşului

Bucureşti, încă de la naşterea sa în calitate de târg, deci de aşezare cu funcţiune comercială şi,

evident, la un moment dat, din varii motive, începând cu apariţia căii ferate, de exemplu, acest

tip de clădire s-a uzat cumva moral. Parte dintre ele au fost transformate în alte tipuri de clădiri

cu funcţiuni similare hanului, deci, în orice caz, depozitare, cazare, alimentaţie publică. Altele

însă, în mod inevitabil, pentru că ştiinţa numită prezervarea patrimoniului cultural încă nu

atinsese stadiul actual, au fost sacrificate în numele a ceea ce pe atunci era numit progres. Aşa că

Bucureştiul, care a fost un oraş cu foarte multe hanuri, la rândul lor de mai multe feluri, a rămas

doar cu câteva, mai ales în zona comercial-istorică, deci în Lipscănie, unde au mai rămas Hanul

lui Manuc, Hanul cu Tei – din fericire restaurat, salvat şi pe care îl avem întreg şi Hanul

Gabroveni. Alte hanuri mari din zonă, precum Hanul Şerban-Vodă, care s-a aflat pe locul

actualului sediu al Băncii Naţionale, sau Hanul Greci, aflat vizavi de el, au dispărut.

Cam pe la 1822, consulul prusian Ludwig Kreuchely von Schwerdtberg îl menţiona

în notele sale drept unul dintre cele mai mari 7 hanuri fără biserică din Bucureşti. Cum se

presupune însă că arăta la vremea respectivă clӑdirea care poartӑ astӑzi numele de Hanul

Gabroveni ? Trebuie să fi fost un han mare. Sigur, dacă îl comparăm acum, pentru că nu ocupa un teren

mai mare decât cel actual, cu Hanul lui Manuc, Hanul Gabroveni ni se pare extrem de mic, dar

trebuie ţinut cont de un lucru foarte important: spre deosebire de Hanul lui Manuc, care este

situat la marginea centrului comercial, Hanul Gabroveni e unul dintre puţinele hanuri situate în

inima Lipscăniei. Or, aici existau în primul rând spaţii comerciale şi mici spaţii de producţie,

atelierele, care în bună măsură alimentau cu produse spaţiile comerciale. În consecinţă, un

asemenea han nu-şi putea permite să ocupe o suprafaţă de teren foarte mare, pentru că principala

funcţiune a lui era depozitarea unor cantităţi foarte mari de marfă. Or, un edificiu de mari

dimensiuni ar fi paralizat practic vadul. Aşa că, de fapt, hanurile de tipul Hanului lui Manuc, cu

mari curţi interioare care ocupă parcele extrem de generos dimensionate, se aflau la periferia

39

Lipscăniei, de jur împrejur. Încă mai avem Hanul lui Manuc în sud, era marele han din jurul

bisericii Sf. Gheorghe Nou, de exemplu, iar în mijlocul Lipscăniei nu puteau să fie decât hanuri

ceva mai restrânse ca suprafaţă. Cu toate astea, având în vedere că pe strada Lipscani există şi

case a căror faţadă are doar 3 metri lăţime, Hanul Gabroveni e una dintre clădirile istorice de

dimensiuni mari şi, sigur, nu mă refer acum la clădirile de la începutul secolului al XX-lea, care

inevitabil, au ocupat mai multe foste loturi.

Care a fost evoluţia sa arhitecturală de-a lungul timpului?

Dacă nu ne gândim la diversele straturi suprapuse, dintre care cele mai vechi datează cel

puţin din secolul al XVIII-lea, deşi arheologii tind să dateze fragmente de zid din subsol încă din

secolul al XVI-lea sau măcar din secolul al XVII-lea, hanul a fost iniţial dezvoltat sub forma

literei U, mai degrabă, şi avea cele două aripi dispuse una la strada Lipscani şi alta la strada

Gabroveni. Curtea interioară probabil că a avut iniţial numai aripa, care, dacă priviţi dinspre

strada Lipscani, e situată în dreapta, în vestul parcelei şi care, în consecinţă, neavând în faţă decât

case vecine, mai prindea ceva din soarele bun de dimineaţă, de est. La un moment dat, e iarăşi

dificil de spus când, a fost adăugată aripa situată în est, probabil tocmai pentru că hanul funcţiona

foarte bine, era foarte solicitat şi avea nevoie de o suprafaţă utilă mai mare. Dar aripa respectivă

se pare că a fost mai degrabă dezvoltată numai pe parter, pentru a nu transforma curtea rămasă

între cele două aripi lungi, care se desfăşoară între Lipscani şi Gabroveni într-o hrubă complet

neluminată şi neînsorită. Ce am spus acum, evident, nu ia în considerare subsolul, care este

dezvoltat aproape integral sub cele 4 aripi care există în acest moment, fiind unul dintre spaţiile

de depozitare esenţial.

Ce se ştie despre celelalte două imobile din vecinătate, pe parcelele cărora se va

interveni cu o extindere? Cele mai recente informaţii datează de la sfârşitul secolului al XX-lea. Ambele clădiri au fost

demolate, dar nu ştim dacă din cauza faptului că erau într-adevăr afectate de cutremurul din 1977

sau dacă acest cutremur a fost folosit ca pretext pentru demolarea lor. Este de presupus că s-au

păstrat subsolurile. De altfel, pe strada Lipscani, mergând înspre Banca Naţională, pe stânga,

există un alt loc gol, eliberat şi el, motivat sau nemotivat, în urma cutremurului din 1977, unde se

pot vedea zidurile subsolurilor clădirilor care au existat atunci. Deci e de presupus că aici, la est

de Hanul Gabroveni, s-au păstrat subsolurile acelor clădiri care trebuie să fi fost în baza

informaţiilor care pot fi extrase din planurile istorice ale Bucureştiului, clădiri cu spaţii

comerciale la parter, iar la etaj cu ateliere şi/sau locuinţele proprietarilor.

Au mai existat „ tentative“ de salvare şi de punere în valoare a monumentului? Cea mai importantă acţiune de acest gen a fost iniţiată de Direcţia Monumentelor,

Ansamblurilor şi Siturilor Istorice la începutul anilor ’ 90, când s-au găsit şi nişte surse

financiare care au fost folosite, cum era şi firesc, la consolidarea şi parţiala restaurare a

subsolului, care, fiind nivelul cel mai de jos, susţine tot restul casei deasupra sa. Din fericire,

lucrările respective au apucat să fie încheiate. A începe o intervenţie pe o clădire şi a o lăsa

neterminată echivalează cu a lăsa un pacient deschis pe masa de operaţie. Din păcate însă, după

acest prim efort, autorităţile centrale şi locale nu au mai dispus de fondurile necesare pentru a

continua lucrările şi la nivelul suprateran.

Ce cuprinde studiul de fundamentare al temei şi cu cine aţi lucrat la elaborarea lui? Am lucrat cu arhitecta Ioana Petrescu, având în vedere preocupările ei mai vechi legate de

acest han, iar ea a colaborat cu un alt tânăr coleg, arhitectul Bogdan Stanciu. În limbajul curent,

un astfel de studiu se numeşte studiu istoric, dar ceea ce încearcă el să facă este să identice

resursa culturală încorporată într-un imobil. Sigur, această resursă culturală, pe care noi o

40

identificăm sub forma unui sistem de diverse tipuri de valori culturale, este rodul evoluţiei

istorice, pe de-o parte, a imobilului respectiv şi, pe de-o altă parte, a relaţiei sale cu contextul în

care se află. Aşa că, de fapt, trebuie analizată zona înconjurătoare, clădirea în sine, relaţiile dintre

cele două şi, în baza acestei analize, printr-o alchimie aproape � pentru că vorbim despre valori,

şi nu despre ceva material, tangibil �, se poate identifica resursa culturală. Ea mai trebuie apoi

ataşată de componentele materiale şi imateriale ale clădirii: diversele tipuri de valori culturale

care sunt identificate în cazul unei clădiri sunt efectiv materializate prin arhitectură, atât prin

părţile materiale tangibile, ziduri, acoperiri, cât şi prin părţile �vide�, spaţii. Studiul s-a

încadrat, desigur, şi în reglementările urbanistice în vigoare, fiindcă Lipscănia este totuşi o zonă

extrem de importantă din punct de vedere cultural şi pentru ea există un Plan Urbanistic Zonal de

conservare, reabilitare, punere în valoare, care, evident, ţine cont şi de posibilităţile şi necesităţile

de dezvoltare. Studiul se încheie prin reglementările necesare intervenţiilor viitoare, precizând

ceea ce se poate face şi ceea ce nu se poate face cu clădirea.

Când se realizează o intervenţie contemporană într-un sit istoric valoros, cum este şi

cazul Hanului Gabroveni, de ce criterii ar trebui să ţină seama arhitecţii? De un singur criteriu, care e foarte uşor de formulat în cuvinte, dar foarte dificil de aplicat în

practica de arhitectură. O arhitectură de calitate are întotdeauna în raport cu preexistentul

construit ei o atitudine corectă. Un pic mai concret: sunt situaţii în care ceea ce există înainte de a

se concepe o clădire nouă într-un anume loc nu are nici un fel de valoare culturală şi atunci

clădirea cea nouă poate chiar să nege contextul preexistent ei. La polul opus însă, sunt situaţii în

care ceea ce există în jurul viitoarei noi clădiri prezintă valoare culturală, de multe ori chiar

ridicată, caz în care clădirea nouă trebuie să se racordeze la aceste valori. În nici un caz nu

trebuie să imite, ci să aibă propria ei personalitate, aşa cum clădirile vechi din jurul ei o au, dar

trebuie să existe un acord, o armonie între personalitatea clădirii noi şi personalitatea

vecinătăţilor.

În Cartea Neagră. Distrugerea patrimoniului arhitectural şi urbanistic din

România, volum pe care l-aţi coordonat, prezentaţi pentru prima oară într-o viziune de

ansamblu daunele provocate clădirilor de patrimoniu din Bucureşti. Multe dintre tipurile de

agresiuni care pun în pericol valorile culturale se regăsesc în centrul istoric, unele chiar în

apropierea Hanului Gabroveni. Ce ne puteţi spune despre acestea? Vatra unei aşezări, ceea ce în termeni ştiinţifici numim centrul istoric, este acea parte a unui

sat sau oraş care era acoperită de cele mai vechi clădiri, care nu înseamnă neapărat că sunt cele

mai proaste, dar de multe ori sunt ceva mai puţin eficiente din punct de vedere economic decât

nişte clădiri noi, care, în baza unor tehnologii moderne şi contemporane de construcţie, pot

atinge nişte performanţe ale structurii de rezistenţă pe care în trecut constructorii cu greu le

puteau atinge. Cu alte cuvinte, este firesc ca terenul din centrul unui oraş să fie mai scump decât

terenul de la marginea oraşului respectiv. Pe de altă parte, dacă restrângem discuţia la oraşul

Bucureşti, trebuie ţinut cont şi de faptul că el face parte dintr-o categorie de oraşe care nu au avut

un centru istoric compact. Centrul istoric al oraşului Bucureşti este extrem de întins, aşa cum

oraşul însuşi este extrem de întins şi a fost întotdeauna, din momentul în care Înalta Poartă a

dispus demolarea zidurilor de apărare şi a interzis construirea altora. În consecinţă, şi ce se

întâmplă în jurul Pieţei Victoriei este centrul istoric al oraşului, după cum, evident, ceea ce se

întâmplă în jurul Pieţei Unirii este centrul oraşului. Şi, sub formă tentaculară, el se extinde în

lungul marilor trasee comerciale care la începuturile sale au legat târgul Bucureşti de alte aşezări

din teritoriu. Lipscănia este cu atât mai afectată cu cât, fiind o zonă extrem de dens construită,

pune evident şi nişte probleme de întreţinere curentă. Sigur, e mult mai uşor să renovezi o casă

41

care stă singură pe o parcelă şi poţi să întinzi în jurul ei câte schele ori macarale doreşti. Această

densitate de construcţii, deşi clădirile nu sunt foarte înalte, a produs şi o densitate mare a

populaţiei, care în mare parte, din păcate, nu a fost cea locală, tradiţională şi care, având calitatea

de chiriaş, nu avea nici un interes să investească în aceste clădiri pentru reparaţiile curente. Fiind

aşadar în buricul târgului, Lipscănia e extrem de atractivă din foarte multe puncte de vedere, aşa

că, din păcate, foarte multe clădiri, şi de aici, şi de pe principalul tentacul, Calea Moşilor, care

pleacă din Lipscănie spre nord-est, sunt într-o stare fizică foarte proastă.

Tot în Cartea neagră semnalaţi abuzurile comise asupra zonelor protejate. De

curând a dispărut o casă proiectată de marea arhitectă Henriette Delavrancea-Gibory pe Bd.

Aviatorilor. Despre locuinţele realizate în perioada interbelică d-na Delavrancea spunea la un

moment dat: „ casele mele... migălos aprofundate, i-au făcut fericiţi pe clienţii mei“ . Nu de

aceeaşi părere a fost şi actualul proprietar, care s-a grăbit să o demoleze. Care este povestea

acestei autorizaţii de demolare?

Nu am avut ocazia să verific cu ochii mei documentaţia, dar am vorbit în mai multe rânduri

cu colegul meu, arh. Dan Marin, despre acest caz şi el m-a asigurat că la Direcţia pentru Cultură,

Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti proprietarul a depus un dosar

care era complet conform legii. Proprietarul unui imobil dintr-o zonă protejată, dacă doreşte să

demoleze clădirile aflate pe parcela lui – în cazul în care acestea nu sunt declarate monumente

istorice �, nu se poate prezenta la Primărie pentru a obţine avizul de desfiinţare fără să aibă

avizul acestei Direcţii pentru Cultură. Aici ţi se spune, începând de pe site, ce anume trebuie să

conţină documentaţia, ca acolo să se poată decide dacă se emite un aviz favorabil desfiinţării sau

nu. Parte din această documentaţie este exact un studiu istoric, precum cel de care vorbeam mai

înainte. În consecinţă, chiar dacă nu este o clădire monument, pentru că e posibil ca ea să

prezinte valori culturale care nu sunt văzute din spaţiul public, ea este cercetată cu această

ocazie. Concluziile acestui studiu istoric erau de fapt de natură să determine Direcţia pentru

Cultură să înceapă procedura de clasare, aşadar, procedura în baza căreia clădirea trebuia

declarată monument istoric. În locul demarării acestui proces, s-a emis aviz favorabil de

desfiinţare, cu care proprietarul s-a dus la Primăria de sector, iar acolo, în faţa acestui document

juridic, nu s-a putut decât să se emită autorizaţia de demolare.

În oraşele occidentale există tendinţa, cam de vreo 40-50 de ani încoace, ca

populaţia înstărită să se întoarcă spre cartierele istorice. De ce nu se întâmplă la fel şi la noi? Este din nou o chestiune de atitudine şi trebuie să se ţină cont de un număr mare de factori,

dintre care probabil unul dintre cei mai puternici este capacitatea de a te identifica cultural cu

patrimoniul construit dintr-o aşezare. Din păcate, comunismul a însemnat şi mutări masive de

populaţie, care au avut şi acest scop de dezrădăcinare, de alienare şi îmi dau seama că un om care

nu e pasionat de �vechituri� nu are cum să se identifice din punct de vedere cultural cu un sat

sau un oraş cu care nu a avut absolut nici o legătură şi în care a mai fost şi mutat cu forţa.

Probabil, mai degrabă, că se naşte o aversiune faţă de locul respectiv. Pur şi simplu, continuitatea

la nivel local, din generaţie în generaţie, care este absolut vitală pentru dezvoltarea şi menţinerea

acestei capacităţi de identificare cu un anume loc, a fost întreruptă. Un al doilea factor se referă

la prejudecata conform căreia tot ceea ce este nou este automat mai bun decât ceea ce este vechi.

Asigur pe oricine că o clădire veche care a fost bine executată, chiar dacă a fost întreţinută sau nu

câteva decenii, e de multe ori net superioară calitativ unei clădiri noi, şi mă gândesc acum numai

la ce înseamnă tencuiala de ciment, spre deosebire de cea de var. Există, aşadar, această

prejudecată � şi m-am întâlnit cu ea peste tot pe unde am lucrat în România şi la toate tipurile de

grupuri sociale cu ai căror membri m-am confruntat � care îi face pe oameni să refuze

42

deocamdată să locuiască în clădiri vechi. În fine, un al treilea factor cred că provine, cel puţin în

parte, nu atât din imposibilitatea de a investi în clădiri vechi, deşi sunt mulţi proprietari care într-

adevăr nu-şi permit, dar din dorinţa de a avea mai repede o locuinţă la cheie, fiindcă e mult mai

simplu să te duci la un târg de imobiliare, să pui banii jos şi să pleci cu cheia, decât să ai răbdare

ca cineva să ia la puricat casa aia veche, să vadă exact ce trebuie să i se facă, să aştepţi să se

desfăşoare şi şantierul şi abia după aceea să te poţi muta. E şi puţină nerăbdare aici, explicabilă,

din nou, prin cei 50 de ani de comunism, după care oamenii vor în sfârşit să trăiască în condiţii

normale, iar asta presupune şi o locuinţă într-o stare bună de la bun început. “ 11

Parte componentӑ a zonei istorice a Bucureștiului, Hanul Hagi Tudorache sau așa cum este

el cunoscut Hanul Gabroveni , este unul din exemplele cele mai reprezentative ale clӑdirilor din

aceastӑ arie. Cu o istorie impresionantӑ în spate, trecut prin perioade de maximӑ decӑdere, Hanul

reușeste sӑ supravieţuiescӑ și sӑ reprezinte un reper atât oraș cât și în memoria colectivӑ. Deși au

fost multe obstacole pe parcursul procesului de renovare, majoritatea fiind de ordin adminstrativ,

“ Hanul Gabroveni “ este dovada “ vie “ a faptului cӑ toate monumentele istorice, indiferent de

gradul de degradare sau de indiferenţa cu care au fost tratate de-a lungul anilor, pot fi salvate. Un

han ca acesta, care secole la rând a apartinut și a deservit oamenii, meritӑ sӑ fie redat circuitului

urban și publicului. Reinterpretarea funcţionalӑ și adaptarea la cerinţele actuale nu fac decât sӑ

apropie și mai mult monumentul de oamenii și locul cӑruia îi aparţine.

Sunt multe clӑdiri care își așteapӑ rândul, unele pentru reconstrucţie, altele pentru

reabilitare, sau restaurare, unele pentru consolidare și altele doar pentru conservare. Insӑ nici

una nu meritӑ sӑ fie ignoratӑ , deoarece " Orice edificiu vechi, prin faptul însusi ca s-a pastrat si a

ajuns într-o stare sau alta pâna în zilele noastre, constituie o dovada a unei activitati a oamenilor

trecutului. El este deci un document istoric de mare interes. Dar alaturi si dincolo de acest interes

– ca marturii ale gradului de dezvoltare a tehnicii si întruchipari ale modurilor si conceptiilor

de viata dintr-o anumita epoca – monumentele vechi, de tot felul, au adesea si o mare

valoare artistica. Prin aceasta dubla calitate a lor – interes istoric si valoare arhitecturala –

monumentele vechi sunt documente nespus de pretioase si utile în primul rând

arhitectilor. Cum arhitectura fiecarei epoci istorice s-a nascut, s-a dezvoltat si a înflorit

totdeauna pe baza prelucrarii în mod critic a mostenirii culturale a epocilor anterioare,

tot asa, arhitectura zilelor noastre nu poate ignora experienta acumulata anterior în

acest domeniu si nu se poate dispensa de a culege din aceasta experienta învataminte

pretioase si chiar unele elemente permanent valabile, susceptibile de a fi prelucrate si de

a satisface prin aceasta cerinte materiale si estetice actuale. Numai în felul acesta o

arhitectura noua poate, asa cum trebuie, pe de o parte sa fie înteleasa si apreciata de

poporul pentru care se realizeaza, iar pe de alta parte sa dea opere originale de interes

general, demne sa ocupe un loc de cinste în cadrul culturii mondiale."12

11

Interviu realizat de CRISTINA KONEFFKE http://www.revista22.ro/bucurestiul-cultural-nr-92--hanul-

gabroveni--ntre-ipoteza-si-certitudine-7528.html 12

Despre Conservarea si Restaurarea Monumentelor Istorice, prof. acad. arh. Grigore Ionescu, 1961

43

V. Bibliografie

1. Angelescu, Nicolae I. , Negustori de Odinioarӑ, București, Tipărit în Atelierele Grafice

Luceafărul , 1930

2. Giurescu, Constantin C., Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre,

Bucureşti: ED. pentru literatură, 1966.

3. Bacalbaşa, Constantin, Bucureştii de altădată, (1878-1884), Bucureşti: Ed. Eminescu, 1993

4. Raport tehnic de cercetare arheologică preventive, lucrare întocmită la data de 23.09.2010 de

către dr. Emil Lupu

5. Panait I. Panait, Hanul Gabroveni din Bucureşti, 1977

6. Ioana-Maria Petrescu, Pasajul comercial Lipscani – Gabroveni 1, în BMMB, XIII, 1999.

7. www.arcub.ro

8.www.adevarul.ro

9. www.jurnalul.ro

10. cimeclagabroveni.wordpress.com

11. www.revista22.ro

12. Cursul de Teoria Restaurӑrii, conf.univ.dr.arh. Ruxandra Nemţeanu , Facultatea de

Arhitecturӑ, Universitatea Spiru Haret