gruparea arbori si arbusti in compozitii masive grup aliniament

8/9/2019 Gruparea Arbori Si Arbusti in Compozitii Masive Grup Aliniament

1/6

1

GRUPAREA ARBORILOR Şl ARBUŞTILOR ÎN COMPOZITII VEGETALE

Masivele sunt compozitiile cele mai mari care, în funcţie de întindere, compactitate şi mod

de alcătuire, se pot constitui ca:

- pădure

- perdea

Plantaţiile tip perdea au în general funcţii de protecţie; ele pot fi întâlnite în cadrul urban

Se recomanda ca la amenajarea masivelor 30-35% din specii sa fie conifere , 65-70% foioase. O

atentie deosebita se va acorda compozitiei vegetale de la marginea masivului: port frumos,

inflorire bogata, mozaic interesant al frunzelor.

Compozitiile din arbori reunesc mai multe specii compatibile, dar pe suprafeţe mai mici

pot fi constituite numai dintr-o singură specie (se asigura efecte arhitecturale sau coloristice

speciale).

Un alt exemplu al compoziţiei de arbori poate fi: stejar brumăriu, frasin, ulm (specii înalte, de

lumină), tei, paltin, jugastru, carpen (specii înalte şi medii, de semiumbră).

Compozitiile din arbori şi arbuşti, fiind alcătuite din amestec de specii, după modelul la

scară mai mică al pădurii naturale.

Pentru masivele din arbori şi arbuşti de mai mare întindere compozitiile vor cuprinde

câteva specii de arbori cu afinităţi naturale, dintre care una sau două domină cantitativ (în

măsură mai mare cu cât amenajarea peisagistică este mai mare) şi din mai multe specii de arbuşti

dispuşi în anumite zone ale lizierei masivului

La proiectarea plantaţiilor masive se au în vedere o serie de aspecte ca: mărimea, forma în

plan, configuraţia arhitectonică, componenţa şi den sitatea masivelor, corelate cu poziţiile şi

f uncţiile atribuite în schema generală a amplasării vegetaţiei lemnoase.

În cazul masivelor mixte mari, străbătute de alei, se poate prevedea plantarea de arbuşti

(specii de umbră) in compozitiile ce alcatuiesc interiorul masivului, lângă alei.

Specia dominantă trebuie să se găsească şi în componenţa compozitiilor din cadrulmasivelor învecinate.

Compoziti il e ce in tra in masivele foarte mici pot fi alcătuite din 1-2 specii arborescente şi o

masă de arbuşti dintr -un număr redus de specii.

Alegerea speciilor pentru compozitiile vegetale ce intra in alcatuirea masivelor se face atât

după criteriile peisagistice cât şi după cele ecologice (adaptabilitatea la condiţiile de mediu,

relaţiile dintre specii) şi funcţionale (plantaţii de protecţie antipoluantă, antierozională, anti-vânt

etc.).In cadrul unui parc, compozitiile vegetale din masivele periferice contin specii predominant


2/6

2

forestiere.

Pentru zona de silvostepă, acestea pot fi:

arbori de talie mare - tei şi paltin ca specii dominante (de semiumbră), ulm,

cireş (de lumină);

arbori de talie mijlocie - jugastru, carpen (de semiumbră);

arbori de talie mică - arţar tătăresc (de semiumbră), măr pădureţ, corcoduş (de

lumină);

arbuşti, corn, păducel, salbă moale, lemn câinesc (specii de semiumbră şi

lumină).

Un masiv de mai mică întindere cuprinde compozitii formate dintr-un număr mai redus de

specii, (stejar şi carpen (arbori dominanţi) asociaţi cu jugastru şi cireş, formând două etaje

neregulate de talie mare şi medie urmate de un etaj de arbuşti mari din alun, păducel, soc,sânger).

Speciilor forestiere li se pot alătura unele specii şi varietăţi ornamentale pentru realizarea de

contraste şi accente.

În cadrul compozitiilor ce alcatuiesc plantaţiile masive predomină esenţele foioase caduce,

care au sortiment foarte larg. Prezenţa coniferelor şi a foioaselor cu frunziş persistent este

necesară mai ales în parcuri, cu o pondere de 25-30%, pentru susţinerea decorului în sezonul

rece.Compozitiile din răşinoase, se plantează în masive omogene nu prea mari, cu amplasamente

bine alese. Sunt introduse pe lângă speciile foioase, sub formă de pâlcuri situate către marginea

masivelor heterogene, aduc mai multă varietate plantaţiilor. Trebuie să se ţină însă cont de

rapiditatea de creştere şi de cerinţele lor faţă de lumină (de exemplu, pinii au pretenţii mai

ridicate, iar molizii, la şes, tolerează semiumbra).

Densitatea compozitiilor ce formeaza masivele din arbori şi arbuşti este variabilă şi rezultă

din alegerea distanţelor de plantare, cu o dispunere neregulată a exemplarelor, exceptând unele

masive geometrice: pentru arborii de talia I, intervale variabile de 4-8 m; pentru cei de talia a Il-a

şi a IlI-a, 2-6 m, iar pentru arbuşti, în funcţie de dezvoltare, 0,7-l,5m.

Compozitiile ce intra in alcatuirea masivelor de arbuşti au, de asemenea, mărimi şi

forme variate.

În anumite situaţii, ele ocupă suprafeţe mari; de exemplu, pentru consolidarea pantelor se

realizează plantaţii heterogene din specii cu sistem radicular bine dezvoltat sau drajonante

(salcâmul pitic - Amorpha, oţetarul roşu - Rhus, cârmâz - Symphoricarpos - ş.a.) şi chiar

plantaţii omogene (ienupăr semitârâtor - Juniperus horizontalis).

În compoziţiile în stil geometric, masivele de arbuşti se pot proiecta ca mase rectangulare,


3/6


4/6

4

In ansamblul plantaţiei unei amenajări peisagistice, grupurile omogene şi cele care reunesc

specii cu caracteristici apropiate (habitus, frunziş) trebuie să prevaleze asupra grupărilor

contrastante, deoarece o prea mare diversitate alterează unitatea.

Astfel, asocierea corcoduşului roşu cu alte foioase cu frunziş verde neutru va fi mai folosită

decât, de exemplu, combinaţia lui cu arţarul american auriu şi cel variegat sau cu sălcioaramirositoare (argintie).

La gruparea răşinoaselor, foarte bine se acordă speciile de molid ( Picea), brad ( Abies),

duglas ( Pseudotsuga), Tsuga, tisă (Taxus) - toate cu frunze aciculare - tuie (Thuja), chiparos

(Chamaecyparis), ienupăr {Juniperus), caracterizate prin frunze solzoase. Având un element

asemănător - aspectul frunzişului - ele pot alcătui atât combinaţii în analogie cât şi în contrast de

siluete.

Tot după acelaşi criteriu, se asociază armonios speciile cu frunze penat compuse - salcâm( Robinia), salcâm japonez (Sophora), frasin ( Fraxinus) - de asemenea, cele cu frunziş mare -

paltini ( Acer pseudoplatanus, Acer platanoides), platan ( Platanus hybrida), ulm (Ulmus glabra)

ş.a.

Când sunt situate în plan apropiat, alăturarea răşinoaselor cu foioasele trebuie să evite

contrastul prea mare între fineţea frunzişului acicular şi as pectul maselor foliare cu limbul mare.

De exemplu, lângă un grup de pin de Himalaia ( Pinus excelsa) sau de molid argintiu (Picea

pungens argentea) se poate situa un exemplar de albiţie (Albizzia julibrissin), rezultând un

contrast de siluete, dar cu un anumit acord al fineţei frunzişului; în acelaşi exemplu, înlocuind

albiţia cu o catalpă, efectul este mai puţin agreabil.

In componenţa grupurilor de răşinoase nu se vor asocia speciile cu frunze persistente cu cele

cu frunze caduce (larice - Larix, chiparos de baltă - Taxodium, Ginkgo), deoarece alăturarea lor

ar putea crea în timpul iernii impresia unor exemplare uscate.

Alcătuirea grupurilor se va corela cu poziţia şi rolul lor peisagistic, cu vecinătatea altor

elemente (situarea izolată în peluză sau în apropierea masivelor, proximitatea clădirilor, a

construcţiilor decorative, a apelor etc.).

De exemplu, un pâlc de mesteceni, în anumite circumstanţe (de exem plu pe un fond de

plantaţie de culoare mai închisă sau profdaţi pe o peluză de gazon) poate crea o impresie

peisagistică mai puternică decât o asociere contrastantă de mesteacăn şi molid.

Grupurile de arbori din apropierea unui masiv pot fi alcătuite din speciile aparţinând

masivului, sugerând o detaşare naturală a părţilor din întreg, specifică amenajărilor în stil

peisager.

După componenţă, grupurile pot exprima în peisaj forţă (arborii puternici), dinamism

(asocierea de siluete piramidale sau columnare), lirism (siluete pendule, siluete


5/6

5

semitransparente), vivacitate (siluete variate şi colorit viu), ordine şi echilibru (grupuri omogene

cu exemplare echidistante, în formaţii pare - de exemplu, marcând colţurile unei intersecţii în

unghi drept).

Trebuie menţionat ca un aspect negativ actuala tendinţă a multor antreprenori dar şi a

posesorilor de grădini de a aglomera în acelaşi cadru vizual grupări foarte contrastante de arborişi arbuşti cu o mare diversitate de talii, forme, colorit, cu prea multe conifere, rezultând mai

degrabă o expoziţie horticolă decât un peisaj echilibrat şi armonios.

Astfel , se pot proiecta grupari :

Din aceeasi specie : 3 – 9 pini , 3 – 5 molizi , 3 brazi argintii , 3 platani , 5 – 9 mesteceni 3

magnolii , 3 – 5 artari etc.

Din specii diferite : de foioase ( 2 platani cu 2 tei si un mesteacan ) , de foioase si conifere ( 2

pini cu un mesteacan , 2 tei cu 2 molizi si un mesteacan , 3 pini cu 2 mesteceni) , arbori si arbusti( 2 tei cu 3 molizi si 5 arbusti de Symphoricarpus , 3 tei cu 2 molizi si 5 arbusti de Spiraea , 1

mesteacan cu 2 tei si 5 arbusti de Forsythia) , grupe compacte ( 3 molizi , 5 fagi) , grupe

transparente ( 2 pini cu un mesteacan , 2 salcii cu trei frasini ) , grupari lirice ( 2 salcii cu un arin

, 1 mesteacan cu 2 frasini pletosi ), grupari monumentale ( 3 stejari , 5 fagi , 3 platani , 3 Thuya

pyramidalis , 3 Abies ), grupari pitoresti ( 2 pini cu 1 tei , 2 pini cu 1 mesteacan ).

Arbustii au un rol foarte important in cadrul plantatiilor. Grupele de arbusti se vor

proiecta din cel putin 3 exemplare care se vor planta la distanta , in asa fel incat sa alcatuiasca o

grupa unitara , care sa poata fi cuprinsa cu

privirea dintr-un singur punct. Se vor putea proiecta grupari alcatuite dintr-o singura specie sau

din mai multe specii. Gruparile din mai multe specii pot sa fie astfel alcatuite incat sa existe o

inflorire simultana a lor. Se prefera ca speciile care alcatuiesc asemenea grupari sa aiba culori

contrastante ( Laburnum anagyroides cu Syringa vulgaris). Se mai pot proiecta grupari din

speciile care au o inflorire succesiva (Tamarix pallasii si Hybiscus syriacus). Gruparile pot fi

astfel alcatuite incat sa ofere efecte maxime ornamentale in primavara (Forsythia si Cornus ), de

toamna ( Ribes cu Philadelphus) sau de iarna (Symphoricarpus albus cu Cornus sanguinea).

Alegerea speciilor pentru aliniament este condiţionată de multiple cerinţe: estetice -

arhitecturale, bio-ecologice şi funcţionale.

In general, atât arborii, cât şi arbuştii trebuie să aibă forme naturale regulate sau care, în

anumite situaţii (în parcuri) să se preteze la modelarea geometrică prin tundere (tei, jugastru,

carpen piramidal, tisă, buxus ş.a.).

In aliniamentele de arbori de pe străzi şi şosele se utilizează în exclusivitate esenţe foioase

care corespund cerinţelor şi condiţiilor impuse acestui gen de plantaţii. In parcuri şi grădini,


6/6

6

gama speciilor folosibile este mai largă, cuprinzând preponderent tot foioase - specii decorative

prin habitus şi frunziş (arţari, fagi, stejari roşii, platan, frasini, tei, carpen piramidal, castan

comestibil, alun turcesc, Liquidambar styraciflua ş.a.), dar şi unele specii apreciate pentru

înflorire şi fructificare (castani ornamentali, Magnolia kobus scoruşi - Sorbus aria şi aucuparia,

Malus floribunda ş.a.); numai în anumite situaţii şi pe zone restrânse, se utilizează şi răşinoaselede talie mare cu habitus natural regulat (brad duglas, molid argintiu, molid). Nu sunt indicaţi

pinii, care chiar dacă în tinereţe au un port regulat, cu timpul siluetele lor se modifică,

trunchiurile şi coroanele devin neregulate.

Pentru aliniamentele de arbuşti se respectă criterii asemănătoare; se aleg specii cu portul

erect şi frumos echilibrat, suportând ajustarea formei prin tăieri: Berberis sp/,. Ligustrum

ovalifolium, Spiraea sp., Deutzia gra-cilis, Hibiscus, trandafiri tufe sau cu coroană ş.a. În zonele

unde se doreşte permanenţa verdelui vegetaţiei (în parcuri şi grădini, în spaţiile verzi adiacentedotărilor social-culturale) se aleg specii şi varietăţi cu frunze persistente, care întrunesc şi

celelalte calităţi necesare (buxus, tisă modelată prin tundere, tuie globuloasă ş.a.).

Distanţele de plantare în aliniament variază în funcţie de puterea de creştere (înălţime şi

diametru) şi efectul ritmic dorit: pentru arbori 4-8 m în parcuri şi 5-10 m pe străzi. Pe şosele,

distanţele sunt mai mari, 2/3 din

înălţimea maximă a arborilor.

Distanţele de plantare pentru aliniamentele de arbuşti sunt mai frecvent de 2-5 m. În

aliniamentele mixte de arbori şi arbuşti sau arbori şi secvenţe de gard viu este necesară o distanţă

minimă de 1,5 m faţă de trunchiul arborilor; în funcţie de lărgimea coroanelor, eventual se

măreşte intervalul dintre arbori

gruparea arbori si arbusti in compozitii masive grup aliniament

Documents