gestionarea deseurilor in documente nationale si internationale
DESCRIPTION
GESTIONAREA DESEURILORTRANSCRIPT
Cultură Tehnologică şi Comunicarea în domeniul
dezvoltării durabile
REFERAT
DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN
DOCUMENTE NATIONALE SI EUROPENE
CU PRIVIRE LA GESTIONAREA
DESEURILOR
Student: CIPRIAN VASILE MOLNAR
Profesor: PROF. DR. ING. VASILE SOPORAN
DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN DOCUMENTE NATIONALE SI
EUROPENE CU PRIVIRE LA GESTIONAREA DESEURILOR
INTRODUCERE
În sens global, dezvoltarea durabilă este un proces de schimbare, în care
exploatarea resurselor, dirijarea investiţiilor, orientarea dezvoltărilor tehnologice şi
schimbările institutionale sunt toate în armonie şi măresc atât capacităţile curente cat si
pe cele viitoare de a satisface necesitatile şi aspiraţiile umane. Conceptul de dezvoltare
durabilă a fost adoptat în 1987 de către Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare
(WCED) ca urmare a Raportului Brundtland. Conform definiţiei dezvoltării durabile
enunţate în Raportul Brundtland din 1987: " Dezvoltarea durabilă este aceea care
satisface necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor
viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi". La conferinţa internaţională privind
Dezvoltarea durabilă a Construcţiilor, care a avut loc în 1994 la Tampa, California, Ch.
Kilbert defineşte conceptul de dezvoltare durabilă în construcţii ca fiind: "crearea şi
managementul responsabil al unui mediu construit sănătos, bazat pe utilizarea eficientă
a resurselor şi pe principii ecologice".
În mod frecvent, dezvoltarea durabilă semnifică dezvoltarea care satisface
necesităţile prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi
satisface propriile necesităţi. Aceasta accepţiune are ca element central omul şi se
bazează pe conceptul echităţii între generaţii. Cu toate acestea, definiţia dezvoltării
durabile nu detaliază rolul eticii în comportamentul uman pentru prelungirea existenţei
pe planeta. De asemenea nu apare importanţa tuturor componentelor în ecosistemul
global. Importantă şi în același timp obligatorie este nevoia de a găsi soluţii pe termen
lung care să garanteze continuitatea existenţei umane şi bunăstarea.
Conceptul de dezvoltare durabilă poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere,
prin următoarele elemente :
- economic : eficienţa, creştere, stabilitate ;
- social : nivel de trai, dialog social şi delegarea responsabilităților, protejarea
culturii/patrimoniului ;
- ecologic : biodiversitate/ rezistenţa sistemelor, resurse naturale, evitarea poluării.
Aceasta abordare este denumită şi bio – geo – fizică.
Începând cu 1990, ONU a definit principalele principii și probleme legate de mediul
înconjurător şi dezvoltarea durabilă, care au stat la baza discuțiilor din cadrul
Conferinţei privind Mediul şi Dezvoltarea (UNCED), de la Rio de Janeiro, 1992.
SCURT ISTORIC PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI
Încă din antichitate oamenii au fost preocupaţi de colectarea deşeurilor şi au constat că
există o strânsă legătură între răspândirea acestora în natură şi apariţia unor epidemii.
Aceste aprecieri sunt rezultatul unor obsevaţii empirice şi de aceea din toate timpurile
omenirea a acordat o atenţie specială depozitării gunoaielor.
Cercetările arheologice făcute pe valea Indus-ului în oraşele Mohenjo-Nard şi Haroppo
au scos la iveală faptul că încă de acum 4000 de ani în aceste localităţi au existat
servicii de colectare a gunoaielor. Acestea erau asigurate de căruţe amplasate în
anumite zone ale acestor oraşe care erau periodic deplasate şi golite în locuri special
amenajate în afara cetăţii. [1]
În China antică s-au găsit documente care atestă faptul că, încă de acum 5000 de ani,
era utilizat procesul tehnologic de compostare a gunoaielor menajere şi vegetale.
Ţăranii chinezi utilizau acest compost pentru fertilizarea solului. [1]
Figura 1 - Deşeurile şi mediul înconjurător
Colectarea gunoaielor în Europa a început cu mult mai târziu, respectiv 1556, în
Olanda, ţară cu puţin teren agricol şi sărac sub aspectul fertilităţii. Datele istorice
consemnă că în Amsterdam exista o organizaţie care se ocupa de strângerea
deşeurilor lichide şi solide. Aceste deşeuri erau colectate periodic din oraş, erau
amestecate cu resturi vegetale, cu cenuşă şi cu rumeguş de lemn iar amestecul rezultat
se depozita în locuri special amenajate. Compostul obţinut în urma fermentării, foarte
fertil, era vândut ţăranilor iar încasările obţinute erau utilizate pentru finanţarea unor
orfelinate. [1]
Incinerarea gunoaielor s-a practicat de asemenea din antichitate, scopul acestei acţiuni
fiind împiedicarea apariţiei unor epidemii. Primul document care atestă acest lucru este
datat din 1120 Î.H. şi arată că filistienii obligau soldaţii întorşi din campaniile de luptă să-
şi ardă toate hainele şi reziduurile ca măsură de precauţie în prevenirea unor epidemii.
[1]
De asemenea grija pentru înlăturarea gunoaielor din faţa caselor este foarte veche în
oraşele mari. Astfel în Paris în anul 1348 este emisă o ordonanţă, de către conducerea
oraşului, prin care locuitorii oraşului sunt obligaţi să îşi măture locuinţa şi spaţiul din
exteriorul acesteia şi să transporte gunoaiele lichide şi solide în locuri special
amenajate. Primul document referitor la curăţarea străzilor la noi în ţară apare în 1790
şi reprezintă o poruncă a Divanului Ţării Româneşti dată Agiei în care se arată
obligativitate locuitorilor să cureţe străzile şi curţile. Ultimul an de domnie a lui
Alexandru Ioan Cuza aduce oraşului Bucureşti primul regulament complet şi modern de
salubritate: " Regulament pentru menţinerea curăţeniei în stradale şi pieţele capitalei".
[1]
ASPECTE GENERALE PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI
Poluarea şi protecţia mediului sunt considerate la ora actuală probleme de mare
importanţă cu care se confruntă întreaga umanitate. Transformările care au loc la nivel
global în ceea ce priveşte mediul înconjurător impun găsirea unor soluţii fundamentale,
la nivel teoretic şi conceptual, pentru menţinerea echilibrului ecologic al planetei.
Revoluţia tehnico-ştinţifică desfăşurată concomitent cu explozia demografică a dus
inevitabil la creşterea necesităţilor de materii prime, energie, alimente, apă etc. Acest
fapt a accentuat conflictul dintre om şi natură, a dus în foarte multe cazuri la apariţia
unor dezechilibre în natură cu urmări deosebit de grave aspura mediului în care trăim.
[1]
Primul semnal de alarmă privind situaţia sistemului ecologic al planetei a fost tras la
Conferinţa internaţională de la Stokholm din1972. Treptat omenirea a început să fie
conştientă de importanţa problematicii protecţiei mediului înconjurător dar şi de faptul că
aceste probleme ale mediului nu pot fi separate de activitatea economică şi socială şi
că acestea au implicaţii directe asupra calităţii vieţii. Ca urmare a luat fiinţă, pe lângă
Organizaţia Naţiunilor Unite, Comisia Mondială Asupra Mediului şi Dezvoltării. Rolul
acestei comisii este de a supraveghea evoluţia calităţii mediului înconjurător şi de a
atenţiona statele, care prin activităţile lor economice, pun în pericol echilibrul ecologic al
planetei.
În aceste condiţii, în care Comisia Mondială Asupra Mediului şi Dezvoltării precum şi o
serii de organizaţii guvernamentale fac presiuni asupra guvernelor care se preocupă în
suficientă măsură de problematica mediului, apărut un nou concept şi anume "
Conceptul dezvoltării durabile " .
Figura 2 - Construcţii ecologice
Ideea fundamentală a acestui concept este de a folosi resursele naturale aflate în
cantităţi mari, resursele de energie convenţională şi neconvenţională, dar mai ales de a
folosi resurse regenerabile pentru a proteja mediul înconjurător. [1]
Esenţa dezvoltării durabile este dată de conservarea acelui patrimoniu favorabil
bunăstării generaţiilor prezente şi viitoare care cuprinde capitalul produs prin munca
oamenilor, respectiv capitalul material, stocul de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice cît şi
capitalul natural, adică mediul înconjurător. Este esenţial mai mult ca oricând ca şi
România să se alinieze la acest concept, în sensul că obiectivele economice precum şi
cele ecologice să fie corelate astfel încât din faza de proiectare a unui obiectiv
economic sau social, cu scopul de a minimiza efectele ce le-ar putea produce asupra
mediului.
Un rol important în realizarea acestui concept îl au agenţii economici, fie privaţi, fie ai
statului. Printr-o legislaţie adecvată trebuie să li se impună acestora respectarea unor
priorităţi în ceea ce priveşte activitatea lor tehnico-economică. Aceste priorităţi sunt
următoarele:
- Redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie echitabilă a
resurselor naturale existente, concomitent cu realizarea unor programe pentru creşterea
calităţii produselor;
- Conservarea, descoperirea şi diversificarea resurselor naturale, întreţinerea
diversităţii ecosistemelor, supravegherea impactului activităţii economice asupra
mediului;
- Reorientarea tehnologiilor spre acele tehnologii mai puţin poluante, care
generează mai puţine deşeuri, care au un impact mult mai scăzut asupra mediului şi
care prezintă riscuri ecologice minore.
Tehnologiile nepoluante sunt scumpe dar şi măsurile de depoluare a mediului solicită
sume însemnate. Dificultăţile care se ridică sunt generate de faptul că aceste resurse
financiare sunt necesare imediat, în timp ce efectul acestor investiţii, mai ales din punct
de vedere economic este pe termen lung şi mai greu cuantificabil. Acestă contradicţie
de suprafaţă dintre economic şi ecologic poate fi soluţionată pe baza conceptului
dezvoltări durabile.
Realizările deosebite în ştiinţă şi tehnică, din ultimile decenii pe linia tehnologiilor
nepoluante şi a valorificării deşeurilor, ne permitem sa afirmăm cu certitudine că, ştiinţa
şi tehnica pot descoperi noi tehnologii mai puţin poluante, pot găsi tehnolgii pentru
prelucrarea tuturor deşeurilor, pot găsi noi surse de materii prime şi energie şi ca
urmare poate contribui eficient la realizarea unei creşteri economice pe fondul
dezvoltării durabile.
Economia mondială este în strânsă legătură cu mediul şi cu resursele sale, deoarece
pe de o parte utilizează resursele pământului, le extrage şi le prelucrează, deci le
consumă şi pe de altă parte elimină conform principiului conservării masei şi energiei,
cantităţi însemnate de reziduri gazoase, lichide sau solide, care afectează mai mult sau
mai puţin mediul înconjurător.
Creşterea gradului de poluare a mediului poate fi stopată printr-o politică în concordanţă
cu conceptul dezvoltării durabile. În acest sens tehnologiile viitoare trebuie să:
- Urmărească reducerea consumurilor de materii prime şi energie;
- Evite pierderile tehnologice;
- Economisească energia şi resursele materiale;
- Reducă la maximum emisiile poluante şi deşeurile;
- Să elimine orice utilizare iraţională a tuturor resurelor.
Figigura 3 - Reducere – reutilizare – reciclare
Deşeurile, indiferent că sunt industriale sau casnice, constituie un factor de poluare a
mediului, chiar dacă nu sunt toxice. Există o legislaţie europeană privind gestionarea
deşeurilor, legislaţie la care România trebuie să adere şi să o respecte. Eforturi se fac
în aceste sens, dar nu sunt suficiente, pentru că fără participarea activă a tuturor
factorilor implicaţi în producerea acestora nu vom avea realizări pe măsura cerinţelor
Comunităţii Europene.
EFECTUL DEŞEURILOR ASUPRA CALITĂŢII MEDIULUI
Deşeurile pot fi vectori importanţi în răspândirea infecţiilor. Deşeurile, mai ales cele
rezultate de la spitale, conţin foarte des o gamă variată de microorganisme, printre care
şi agenţi patogeni responsabili de răspândirea unor boli infecţioase (viruşi, bacterii,
etc.), în condiţii prielnice, agenţi patogeni pot trăi în deşeuri timp îndelungat (zile sau
luni), de unde pot pătrunde în sol, în pânzele freatice, în râuri, putând provoca infecţii şi
chiar epidemii şi în general degradează calitatea aerului.
În condiţii naturale fără o neutralizare, unii agenţi patogeni din deşeuri pot să rămână în
viaţă timp foarte îndelungat, chiar şi ani de zile, iar când ajung în condiţii prielnice de
dezvoltare se înmulţesc foarte rapid. Agenţii patogeni din deşeuri sunt un real pericol
pentru mediu, iar deşeurile ce conţin aceşti agenţi patogeni sunt considerate ca fiind
medii de propagare a infecţiilor. De asemenea deşeurile oferă condiţii favorabile pentru
înmulţirea insectelor şi a rozătoarelor.
Atât insectele cât şi rozătoarele sunt bine cunoscute ca purtători şi factori de răspândire
a unor boli infecţioase. Condiţia cea mai importantă pentru evitarea epidemiilor şi
transmiterea bolilor este organizarea unui sistem integrat de gestionare a acestor
deşeuri şi constă în colectarea zilnică a acestora, selectarea, tratarea ecologică şi
depozitarea controlată în gropi ecologice.
Deşeurile depuse pe sol în condiţii ne-ecologice, cât şi produsele de descompunere
netratate sunt spălate de precipitaţii şi astfel se accelerează pătrunderea substanţelor
poluante în sol şi de aici în pânzele freatice. Produsele fine rezultate în urma
descompunerii substanţelor organice intră în contact cu apele râurilor şi a pânzelor
freatice unde formează suspensii sau se dizolvă ducând la modificări semnificative a
calităţilor acestor ape prin creşterea concentraţiilor de cloruri, nitruri, sulfuri etc. .
Din punct de vedere estetic, deşeurile depozitate depozitate necorespunzător, au un
aspect deprimant şi afectează grav cadrul natural.
Gradul de civilizaţie atins în prezent, precum şi presiunea comunităţilor locale şi a
organizaţiilor ecologice impune factorilor de decizie orientarea eforturilor spre găsirea
unor soluţii de gestionare ecologică a deşeurilor.
LEGISLAŢIA EUROPEANĂ ŞI ROMÂNEASCĂ ÎN DOMENIUL
GESTIONĂRII DEŞEURILOR
Programul guvernamental stabileşte principiile de bază ale politicii de mediu a
României, în conformitate cu prevederile europene şi internationale, asigurând protecţia
şi conservarea naturii, a diversitatii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor
acesteia.
În anul 1999, Guvernul a adoptat Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, iar în
anul 2002 a fost elaborată Strategia Protecţiei Mediului. Acest document stabileşte ca
principii generale:
- conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;
- dezvoltarea durabilă;
- evitarea poluării prin măsuri preventive;
- conservarea diversităţii biologice şi reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate;
- conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice;
- principiul “poluatorul plăteste”;
- stimularea activităţii de redresare a mediului.
Criteriile pe baza cărora au fost stabilite obiectivele protectiei mediului sunt:
- menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii;
- menţinerea şi îmbunătăţirea capacităţii productive şi de suport a sistemelor ecologice
naturale;
- apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor;
- respectarea prevederilor Convenţiilor internaţionale şi ale Programelor internaţionale
privind protecţia mediului;
- maximizarea raportului beneficiu / cost.
Situaţia existentă în domeniul gestionării deşeurilor
Cadrul legislativ general pentru protectia mediului în România este reprezentat prin:
- Legea protecţiei mediului 137/1995, republicată, modificată şi completată prin
Ordonanţa de Urgenţă 91/2002;
- Legea apelor 107/1996;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată
prin Legea 655/2001;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi
aprobată prin Legea 426/2001;
- Hotărârea de Guvern 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a
impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private
supuse acestei proceduri;
- Ordonanţa de Urgenţă 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al
poluării;
- Hotărârea de Guvern 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru
aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.
Acquis-ul Communautaire în domeniul gestionarii deşeurilor cuprinde un numar de 16
acte normative, dintre care cele mai multe au fost deja transpuse în legislaţia română,
conform cu cele prezentate în tabelul următor:
Tabelul 2.1 - Legislaţia europeană/ legislaţia românească
Legislaţie europeană Legislaţie românească
Directiva Cadru privind deşeurile nr.
75/442/EEC, amendată de Directiva
nr.91/156/EEC.
Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea
Ordonanţei de Urgenţă nr. 78/2000 privind
regimul deşeurilor;
Hotărârea de Guvern 123/2003 privind
aprobarea Planului Naţional de etapa de
Gestionare a Deşeurilor.
Directiva nr. 91/689/EEC privind deşeurile Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea
periculoase. Ordonanţei de Urgenţă nr. 78/2000 privind
regimul deşeurilor.
Directiva nr. 75/439/EEC privind uleiurile
uzate, amendată de Directiva
nr. 87/101/EEC si de Directiva
nr.91/692/EEC.
Hotărârea de Guvern nr. 662/2001 privind
gestionarea uleiurilor uzate, completată şi
modificată de Hotărârea de Guvern
441/2002;
Hotarârea de Guvern nr. 1159/2003 pentru
modificarea Hotarârii de Guvern nr.
662/2001 privind gestionarea uleiurilor
Uzate.
Directiva nr. 91/157/EEC privind bateriile şi
acumulatorii care conţin anumite substanţe
periculoase şi Directiva nr. 93/86/EC
privind
etichetarea bateriilor.
Hotărarea de Guvern nr.1057/2001 privind
regimul bateriilor şi acumulatorilor care
conţin substanţe periculoase.
Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea
deşeurilor.
Hotărârea de Guvern nr. 162/2002 privind
depozitarea deşeurilor Ordinul Ministrului
Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 867/2002
privind definirea criteriilor care trebuie
îndeplinite de deşeuri pentru a se regăsi
pe lista specifică a unui depozit şi lista
naţională de deşeuri acceptate în fiecare
clasă de depozit de
deşeuri 2002;
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei
Mediului nr. 1147 din 10 decembrie 2002
pentru aprobarea Normativului tehnic
privind depozitarea deşeurilor -
construirea, exploatarea, monitorizarea şi
închiderea depozitelor de deşeuri.
Directiva nr. 2000/76/EC privind
incinerarea deşeurilor.
Hotărârea de Guvern nr.128/2002 privind
incinerarea deşeurilor;
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei
Mediului nr.1215 din 10 ianuarie 2003
pentru aprobarea Normativului privind
incinerarea deşeurilor.
Directiva nr. 94/62/EC privind ambalajele
şi deşeurile de ambalaje.
Hotărârea de Guvern nr. 349/2002 privind
gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de
ambalaje;
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei
Mediului nr. 1190/2002 privind procedura
de raportare a datelor referitoare la
ambalaje şi deşeuri de ambalaje.
Decizia nr. 2000/532/CE, amendată de
Decizia nr. 2001/119 privind lista
deşeurilor, (ce înlocuieste Decizia nr.
94/3/CE privind lista deşeurilor şi Decizia
nr. 94/904/CE privind lista deşeurilor
periculoase).
Hotărârea de Guvern nr. 856/2002 privind
evidenţa gestiunii deşeurilor şi aprobarea
listei cuprinzând deşeurile, inclusiv
deşeurile periculoase.
Regulamentul nr. 259/93 privind controlul
transportului deşeurilor în, dinspre şi
înspre Comunitatea Europeană.
Hotărârea de Guvern nr. 1357/2002 pentru
stabilirea autorităţiilor publice responsabile
de controlul şi supravegherea importului,
exportului şi tranzitului de deşeuri ;
Hotărârea de Guvern nr. 228/2004 privind
controlul introducerii în ţară a deşeurilor
nepericuloase în vederea importului,
perfecţionării active şi a tranzitului;
Legea 6/1991 pentru aderarea României
la
Convenţia de la Basel privind controlul
transportului peste frontiere al deşeurilor
periculoase şi al eliminării acestora.
Faţă de conţinutul Acquis-ului Communautaire şi de legislaţia – cadru pentru protecţia
mediului, legislaţia română mai cuprinde o serie de acte normative ce conţin prevederi
referitoare la gestionarea deşeurilor, după cum urmează:
- Ordonanţa Guvernului 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor,
aprobată prin Legea 139/2002;
- Ordonanţa Guvernului 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale;
- Hotărârea de Guvern 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de
descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
- Ordin 536/1997 al Ministrului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi a
recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
- Ordin 219/2002 al Ministrului Sănătăţii si Familiei pentru aprobarea Normelor tehnice
privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de
culegere a datelor pentru bază naţională de date privind deşeurile rezultate din
activităţile medicale;
- Legea 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de
igienă şi sănătate publică;
- Ordin Comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr. 2/05.01.2004,
al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 211/06.02.2004, al
Ministerului Economiei şi Comerţului nr. 118/02.03.2004 pentru aprobarea Procedurii de
reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României.
Autoritatea competentă căreia îi revin atribuţii şi responsabilităţi pentru gestionarea
deşeurilor este Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. Alte autorităţi publice
cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul
Economiei şi Comerţului, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale.
Opţiunile de gestionare a deşeurilor urmăresc următoarea ordine descrescătoare a
priorităţilor:
- prevenirea apariţiei – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activităţile care generează
deşeuri;
- reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de
activitate generator de deşeuri;
- valorificarea – prin refolosire, reciclare materială şi recuperarea energiei;
- eliminarea deşeurilor – care nu se mai pot valorifica, prin incinerare şi depozitare în
gropi ecologice.
Figura 4 - Priorităţi în abordarea gestiunii deşeurilor
CONCLUZII
Pentru realizarea acestor obiective este necesar:
- Crearea unui cadru legislativ specific;
- Încurajarea activităţii de recuperare şi reutilizarea deşeurilor;
- Promovarea tehnologiilor curate;
- Stimularea reducerii consumurilor de materii prime şi energie;
- Promovarea cercetării ştiinţifice în domeniul utilizării deşeurilor;
- Monitorizarea globală a modului de gestionare a deşeurilor;
- Realizarea de programe educaţionale.
În ultimii ani ţara noastră a elaborat cadrul legislativ necesar unei mai bune gestionări a
deşeurilor.