george enescu 2

Prof. Ioan Hapca http://geocities.com/ihapca2002/

GeorgeEnescu

(2)Rapsodia Română nr. 2


Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, oscilând între stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (în Simfonia Nr. 1), influenţele muzicii franceze (de ex. în Cântecele pe versuri de Clément Marot), tendinţele neobaroce (în Suita orchestrală Nr. 2) şi exprimarea modernă cu totul personală din muzica de cameră, opera Oedip sau Simfonia de Cameră.


Nu trebuie uitată influenţa folclorului românesc, evidentă în cele două Rapsodii Române, Sonata pentru vioară "cu caracter popular românesc", Suita orchestrală Nr. 3 "sătească".

Opera lui Enescu reprezintă o pildă de însuşire şi dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de îmbinare a acestora cu tradiţiile muzicii folclorice româneşti.


Celebritatea internaţională a lui George Enescu - de care era el însuşi intrigat - se datorează în special Rapsodiei Române Nr. 1, popularizată mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitându-se marile sale creaţii. Prin festivalurile internaţionale “George Enescu”, care au loc cu regularitate în Bucureşti cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare.


În Bucureşti se găseşte Muzeul

memorial “George Enescu“.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f5/Cantacuzino-Enescu_3.jpg


Clădirea în care se află muzeul a fost construită după planurile arhitectului I.D. Berindei în stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, poreclit "Nababul" pentru fabuloasa sa avere.


După moartea "Nababului", clădirea a revenit fiului său Mihai, care, decedând în 1929, a lăsat-o prin testament soţiei sale Maruca, recăsătorită în decembrie 1939 cu George Enescu.

Edificiul - cunoscut şi sub numele de "palatul Cantacuzino" - a găzduit în preajma Celui de al Doilea Război Mondial, preşedenţia Consiliului de Miniştri.


În anul 1956, Palatul Cantacuzino a devenit Muzeul Memorial "George Enescu" dedicat marelui compozitor român. Muzeul expune documente şi obiecte personale ale muzicianului.

Aici se află, alături de vioara pe care Enescu a primit-o cadou la vârsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome şi medalii ce i-au fost conferite, printre care şi cea a Legiunii Franceze de Onoare.

Prof. Ioan Hapca http://geocities.com/ihapca2002/The Legion of Honour diploma awarded to George Enescu (1936)


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/78/Cantacuzino-Enescu_1.jpg


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/05/Cantacuzino-Enescu_2.jpg


Edificiul - declarat monument de arhitectură - are patru nivele : un subsol înalt alcătuind soclul construcţiei, un parter cu ferestre în arc de cerc şi cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconaşe din fier forjat şi o mansardă cu lucarne bogat ornamentate.

Faţada sa are ca element dominant intrarea, uşor decroşată, precedată de trepte ample, din marmură, străjuită de doi lei din piatră şi ocrotită de o copertină în formă de scoică.

Dintre spaţiile prevăzute în somptuosul interior al clădirii se remarcă sala centrală de la parter, cu picturi murale de N.Vermont şi G.D. Mirea şi coloane de marmură roz.


Lângă Oneşti se găseşte conacul de la Tescani donat de Enescu statului român cu condiţia ca acesta să construiască aici un centru de cultură pentru artişti.

Există o casă memorială George Enescu în Sinaia, iar fostul palat Cantacuzino de pe Calea Victoriei în care au locuit Maruca şi Enescu adăposteşte Muzeul Muzicii, iar Orchestra Filarmonică cu sediul la Ateneul Român îi poartă numele.

În conacul din Tescani statul român a deschis în anii 80 un centru de creaţie, aici au fost compuse opere literare (Jurnalul de la Tescani de Andrei Pleşu), are loc în fiecare an o tabără de pictură şi una de filozofie.


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/67/Ateneul_Roman_b.jpg

Prof. Ioan Hapca http://geocities.com/ihapca2002/Paşaportul lui George Enescu


George Enescu, Jacques Thibaud

şi George Georgescu


Enescu şi discipolul

său violonistul

Yehudi Menuhin: în 1931


Enescu la pianul

său


În 1954, la scurt timp după ce a

primit Premiul

Master's.


Enescu pe afişul

OrchestreiPhiladephia

Semnătura lui Enescu pe

manuscrisul Sonatei a III-a


Diploma Medaliei de Onoare al Societăţii Arts-Science-Letters din Paris acordată lui George Enescu în

1931

Prof. Ioan Hapca http://geocities.com/ihapca2002/George Enescu şi Herbert von Karajan

Prof. Ioan Hapca http://geocities.com/ihapca2002/George Enescu şi Dmitri Sostakovici (Moscova, 1946)

Prof. Ioan Hapca http://geocities.com/ihapca2002/Eminentul profesor Enescu avea un stil interpretativ (1947).


Fritz Kreisler, George Enescu, Jacques Thibaud (1949)

Prof. Ioan Hapca http://geocities.com/ihapca2002/Eminentul profesor Enescu în 1950


Enescu pe patul

de moarte.


Mormântul lui George Enescu din

Père Lachaise în

Paris

Prof. Ioan Hapca http://geocities.com/ihapca2002/O vioară a lui George Enescu


DĂ UN CLICK ŞI VIZITEAZĂ ACUM!!!http://geocities.com/ihapca2002SFÂRŞIT SFÂRŞIT

http://geocities.com/ihapca2002

george enescu 2

Education