Florin-Mihai Niţulescu

A mea ca a nimănui... VIAŢA

� 2

Tehnoredactare: Florin-Mihai Niţulescu ISBN: 978-973-0-20640-1

� 3

Florin-Mihai Niţulescu

A mea ca a nimănui... A mea ca a nimănui... A mea ca a nimănui... A mea ca a nimănui... VIAŢAVIAŢAVIAŢAVIAŢA

- prietenilor şi ne-prietenilor -

Târgovişte, 2015

� 4

� 5

MOTTO

Cine crede că IUBEŞTE, întâi să se ÎNDRĂGOSTEASCĂ, să-i „fluture” prin stomac nişte „aripi”, să nu regrete că plânge că nu de fiecare dată „aripile” nu „zboară”

în aceeaşi direcţie, că după o noapte nedormindă nici ziua nu-l lasă să doarmă cu GÂNDUL la... măcar... visul frumos

că... poate... noaptea următoare... (din consideraţiile de „altădată” ale autorului)

� 6

� 7

TAXIDERMIA INFERNULUI Iubite, neiubite cititor, Lirica lui Florin-Mihai Niţulescu este expresia existenţialistă a evidenţei labirintului sufletesc în care poetul îşi retrăieşte blestemul exilului interior. Se observă capacitatea poetului de a se flagela, asumându-şi povara refuzului total al ipocriziei. „Sunt mulţi cei ce înjură de El, Cei ce-L invocă atunci când au nevoie, Dar nici una, nici alta nu se vor îndeplini Decât după Judecata Sa, cea a tuturor lucrurilor. Ne jucăm cu a-L invoca pe Dumnezeu Ori de câte ori suferim sau avem nevoie, Dar El are nevoie să fie, la rândul Său, Pomenit ca Prieten venit la Cina cea de Taină.” Este uimitoare capacitatea lui Florin-Mihai Niţulescu de-a înţelege noua dimensiune morală a eternului act biblic al iertării, deoarece eternele păcate inventariate oficial sunt subordonate unuia şi mai teribil, al vremurilor moderne concretizat în sarabanda nevoii de milostivire. „Ne rugăm cu toţii, este adevărat, dar cui? Dorinţelor, lăcomiei noastre, neputinţei De a iubi pe CEL CĂRUIA ne rugăm? CEL ce ne-a avertizat că dacă o facem Trebuie să fim SINGURI cu EL şi SINCERI, După uşa ce ascunde, de fapt, propriile noastre Persoane, cu avatarurile noastre... Fără să ni se reproşeze de nimeni NIMIC, pentru Că suntem iertaţi doar pentru că CEREM Să fim iertaţi...” Legând trecutul de prezent într-o continuă mutilare, chiar exterminare a nevoii de a fi, de a exista în interiorul redefinirii perpetue a esenţei veşniciei definită eminescian,

� 8

Florin-Mihai Niţulescu recurge la actualitatea reactualizată a ironiei fără să alunece în cinism. „Dorim să-ţi urăm „La mulţi ani!”, Poete! Dorim să ne fi fost contemporan, Gânditorule! Îţi dorim să ne analizezi frazele, prozodia, imprudenţa De a ne crede prea des „eminescieni”, „eminescologi”, eminenţi”... Ca atare, după „analiza literară” a ta, ne temem să-ţi mai urăm ceva nou, Căci tu, tuturor, ne-ai urat să ne fie dulce România. Aşa de dulce ne este Ţara ta, încât mulţi o căutăm în străinătate, Pe motiv că pâinea, oricât de rea, aici ne-o fură cineva.” Desigur, pentru a defini esenţa liricii lui Florin-Mihai Niţulescu este nevoie de mai mult de două pagini, dar, pentru cel ce doreşte să-i fie tovarăş de drum în interioara călătorie prin sufletu-i aflat veşnic în căutarea ieşirii spre Cer, îi recomandăm să nu-i fie teamă de ironia poetului care-i oferă altruist doar cuvintele... „necuvinte” (Stănesciene) necesare izbăvirii de universul cotidian al orbirii, iar după ce va rosti în sine ultima literă a ultimului cuvânt al prezentului volum de versuri, propria-i povară a existenţei sale va fi mai uşor de dus pe drumurile ce se întretaie prin ceţurile ipocriziei eterne din individualele sodome şi gomore. De fapt, citindu-l pe Florin-Mihai Niţulescu, te citeşti, într-o oarecare, măsură pe tine însuţi, constatând că versurile sale sunt antidotul la infernurile vecine ţie. Cu simpatică stimă, Alexandru Mircea Cotârţă

� 9

HRISTOSULUI! Sunt mulţi cei ce înjură de El, Cei ce-L invocă atunci când au nevoie, Dar nici una, nici alta nu se vor îndeplini Decât după Judecata Sa, cea a tuturor lucrurilor. Ne jucăm cu a-L invoca pe Dumnezeu Ori de câte ori suferim sau avem nevoie, Dar El are nevoie să fie, la rândul Său, Pomenit ca Prieten venit la Cina cea de Taină. Iubim şi urâm, dar suntem iertaţi, cu uşurinţă, De reprezentanţi ai Săi ce nu „acoperă” păcatele noastre Care ne scapă de deznădejdi „neştiute”, de „pseudo-prieteni” Ce ne amărăsc viaţa, cu gândul la Raiul promis tuturor. P.S. Totul spre Mântuire, însă aceasta are preţul Celui ce a Plătit pentru greşelile pe care chiar şi în momentul acesta le comitem!

� 10

„HRISTOLOGIE” Ne rugăm cu toţii, este adevărat, dar cui? Dorinţelor, lăcomiei noastre, neputinţei De a iubi pe CEL CĂRUIA ne rugăm? CEL ce ne-a avertizat că dacă o facem Trebuie să fim SINGURI cu EL şi SINCERI, După uşa ce ascunde, de fapt, propriile noastre Persoane, cu avatarurile noastre... Fără să ni se reproşeze de nimeni NIMIC, pentru Că suntem iertaţi doar pentru că CEREM Să fim iertaţi... Iar Hristos nu a obosit să spună Că aşa vom trăi până vine EL să ne IERTE, Noi fiind incapabili să ne iertăm nici măcar pe NOI ÎNŞINE... VAI! O luăm de la capăt... cu rugatul... ARUNCAREA DE PE PRIMUL LOC A „PIETREI”

(ESEU PROZAIC)

Prima piatră pe care am aruncat-o la adresa cuiva a fost fizică - Mă apăram să nu mi se spargă capul mai mult decât era deja, După o „electorală” de pe urma căreia nu am fost ales decât pe locul doi. După „infractorul” ce mi-l spărsese... primul în ochii fetei din clasa a II-a, banca de la geam. Am fost doi „aleşi” în lipsă, căci „alesul” a fost un coleg de la O clasă „partidică” paralelă cu clasa noastră politică, Considerată drept una „pregătitoare”. Deh, nu aveam un program pe măsura cerinţelor „electoratului” Mereu doritor de „schimbare”. Aşa că ne-am schimbat în liceu Si am devenit prieteni, eu şi „agresorul”.

� 11

Revenind la „a da” şi „a primi”, să nu uităm ceva ce e aproape Intrinsec în noi, cei ce tot învinovăţim, chiar mai des în „Epoca” aceasta, pe alţii pentru eşecurile noastre. Hristos, nu altcineva, a glăsuit cât se poate de simplu şi serios, Când a fost vorba de „preacurvia” în care trăia Maria Magdalena. Acum, să ne întrebăm ce semnifică termenul „preacurvie”. Nu este vorba nicidecum DOAR de păcatul sexual, Ci mai ales de cel MORAL-INTELECTUAL („Cine se uită cu poftă la o femeie e ca şi cum deja ar fi păcătuit cu ea” - Evanghelia). La fel, a spune că nu FURI, dar numai te gândeşti la asta, semnifică un potenţial HOŢ. A fura, aşadar, este un semn al unei potenţialităţi ce vine din înrâuririle intrinseci, organice, pornirile FIRII noastre, ale tuturor, de care toţi predicatorii se tem să şi le însuşească (fie aceştia din orice cult). De aici respectul pe care îl port Apostolului Pavel (fost Saul - cel ce fusese orbit de Hristos în perioada marii persecutări a creştinilor timpurii), care, la finalul apostolatului său a mărturisit: „Dintre toţi păcătoşii, eu sunt cel mai mare”. Aşadar, dedic următoarele rânduri tuturor păcătoşilor, dintre care cel dintâi, în lipsa MOMENTANĂ a lui PAVEL, eu sunt: Păcătuiesc prin a iubi, urî, iar iubi, iar urî, Dar urăsc să faci şi tu asta, Aproapele meu, Căci când ne vom trezi vreodată, vom ajunge La stadiul de aceiaşi „dorminzi” în „văpăile” focului aprins De iubirea mocnită pe un foc dorit a fi de nestins, Uitând să declanşăm „amnarul” conştiinţei că până şi Cocoşul ce cântă pe gard ne aşteaptă să „decreteze” Mândru că îi suntem stăpân, dar îi jefuim găina de ouăle Ce prin intermediul său i s-au zămislit...

� 12

SĂRBĂTORITULUI EMINESCU

- de 15 ianuarie orice an - Dorim să-ţi urăm „La mulţi ani!”, Poete! Dorim să ne fi fost contemporan, Gânditorule! Îţi dorim să ne analizezi frazele, prozodia, imprudenţa De a ne crede prea des „eminescieni”, „eminescologi”, „eminenţi”... Ca atare, după „analiza literară” a ta, ne temem să-ţi mai urăm ceva nou, Căci tu, tuturor, ne-ai urat să ne fie dulce România. Aşa de dulce ne este Ţara ta, încât mulţi o căutăm în străinătate, Pe motiv că pâinea, oricât de rea, aici ne-o fură cineva. Pâinea „de-afară” pare bună, datorită „E”-urilor, „euroilor”, dolarilor, Însă eu, acest umil autor, nu cheltui niciun leu pe această pâine. Prefer mămăliga ce „străluceşte” între dinţii din plastic puşi în rate De dentişti ce nu se mai satură de valută, de bancrută, de nemernicie. În ţara în care dentiştii „agriculturali” nu mai au bani de dinţi De pus la greblă, această dulce Românie ce se amărăşte zilnic, În care latifundiarii nu sunt români, iar iobagii sunt autohtoni „get-beget”, Locuiesc şi eu, un „-escu”, un epigon ce îţi urează Sănătate. Epilogul e simplu: La Mulţi Ani, Eminescu!

� 13

ECUAŢIA „NEVASTA + SOŢIA =

NECUNOSCUTUL” Necunoscutul +/- (Nevasta +/- Soţia) = (Soţia +/- Nevasta) +/- Necunoscutul Ecuaţia este fără egal la pătratul necunoscutului! Ce parametru ar reprezenta acest Necunoscut? Necunoscutul, conform „teoriei generale a neştiutului”, Este ceva „abstract”, „inodor”, „incolor”, dar totuşi Şi caz de divorţ, mai ales atunci când amantul este... Necunoscut de soţ. Să „recapitulim”... Necunoscutul sunt eu şi m-am săturat să creadă cineva Că am de a face ceva cu cineva, pentru că sunt NECUNOSCUT. Dar vă rezolv ecuaţia: Nevastă ori soţie, eu tot îmi iubesc AMANTA!

� 14

LA TRECUTU-ŢI GÂND... La trecutu-ţi Gând, oh, ce durere că ai trecut, Iar eu nu ţi-am dat atenţia „inteligenţei” mele „intelectuale”... Viitorul îţi va fi „nefast”: nu va mai cugeta nimeni la Tine...

COSMOGONIE De multe ori mă uit la Steaua ce a răsărit fără mine, Fără a avea un merit în „răsărirea” ei, şi apoi să mai am şi „Tupeul” să o văd pe Cerul luminat de Soare, ca un „nemulţumit” Că „strălucirea” ar trebui să mi se cuvină, ca unuia ce trebuie... Neapărat, să-i... răsară LUMINA, ca o Toamnă, Doamnă...

GÂNDUL LA CUGET Gândesc că mai bine admit să cuget Iubind, Decât să mă îndrăgostesc ca un „disperat” de o iubire Trecută în uitare, în derizoriu şi „nefinanţată” de sentimente, Ca un „proiect” pe care nimeni nu doreşte să-l „preia” Fie şi doar din „empatie”, „solidaritate”, un „moft”, pentru că Există „resurse” să sfidezi adevărata VALOARE a IUBIRII...

� 15

CE ÎNSEAMNĂ IUBIREA? Să revedem Viaţa aşa cum o cunoşteam ca nişte timizi Care nu şi-au însuşit „păcatul” de a deveni adulţi şi a se manifesta Ca atare: maturi, duri, lipsiţi de plăcerea de a fi neatinşi de Durerea de a recunoaşte că a fi „adult” presupune multe „păcate”...

DRAGOSTEA CA UN „ECOU” AL PRIMEI IUBIRI

Mulţi credem că prima dragoste nu se uită. Ba da, e uitată de cel ce nu iubeşte, De cel ce nu de puţine ori bârfeşte despre Cine l-a iubit cu totul, necondiţionat, şi i-a cerut Doar acelaşi SENTIMENT, pentru că a avut nevoie...

DUPĂ MOŞ NICOLAE După Moş Nicolae vine Moş Crăciun, Cu puţin-încăpătoarea sa „traistă” „impozitată” cu „Taxa pe cadoul adăugat”, pe care Să-l aducă drept „şpagă” lui „Nicu”, Cel de la dreapta-stângii „bradului” unde „cadoul” Devine „regimul judiciar al bucuriei primirii lui”... Halal Crăciun „după Jilava”!

� 16

LA UN „PAHAR” DE DRAGOSTE

„Beau” cu drag o „gură” din “paharul” dragostei, Şi-mi doresc să mă-„mbăt” „sorbind” cu nesaţ Din dorul ce-mi porţi când merg după „Apă”, „Substanţa” ce ne aduce la stadiul de „adăpaţi” Ai durerii-plăcerii de a le ura tuturor Dragoste, dar Fără „garanţii” că aceasta ar fi reciprocă... dorită, Iubită, plăcută, visândă noaptea... trezindă dimineaţa...

LA MULŢI ANI ANTICIPAŢI! Urez tuturor un sfârşit de An mai bun Decât cei Vechi, poate mai „dificil”, mai „greu”, Dar cu lacrimi mai „de bine”, decât „de rău”, Fie aceste lacrimi induse de „ani” ai noştri ori ai altora, Dar totuşi cu prezumţii pozitive şi dureri atenuate, Cu „plăcerea” de a suferi din „durerea” Iubirii, Aşa după cum spuneam odată: „Ce-ar fi Să ne iubim duşmanii şi să-i invităm La masa de Crăciun?”.

� 17

A FI „COLECTIV”

A fi colectiv înseamnă a fi mai ales „coeziv”, Iar dragostea şi durerea devin aproape „omonime”, Pentru că au acelaşi efect: descumpănirea... Aceea că nu mai ştim ce e BINE şi ce e RĂU... După cum am mai expus „lucrurile” şi altă dată... Nu suntem şi nu vom fi niciodată mai mult decât Expuşi propriilor noastre amuţiri în timpuri de „nădejde”, La fel ca „adormirea” celor ce trebuiau să-L ţină Pe Hristos „liniştit”, pentru că ar fi avut „în spate” „susţinători”... Iar „deznădejdea” redevine un „autentic” modus vivendi...

SĂ NE RUGĂM ÎN LINIŞTEA... NELINIŞTII Ne neliniştim în „liniştea” ce credem că o putem avea Doar simulând „fuga” de noi înşine, ca nişte laşi, Dar doritori ai Iubirii pe care am părăsit-o în urmă... Şi, precum un fiu sau fiică risipitori, ne întoarcem la TATĂ, Iar MAMA crede că suntem favoriţii unuia ori ai altuia... Ne facem propriii „favoriţi” şi ne “împopoţonăm” Drept privilegiaţii DRAGOSTEI lor, însă VAI, MAMA şi TATA sunt şi ei “rodul” aceleiaşi mari dileme: A FI IUBIND sau A NU FI IUBIND...

� 18

IMAGINEA PROPRIE

Mă imaginez „impropriu”, căci propria „poză” E deloc plăcută, însă propria idee a sinelui Pare mai „coafată”, doar pentru că ştiu Să fac orice „figură” mai frumoasă decât ea însăşi, Fie şi „umană”. Sunt „cosmeticianul” care doar „Spune” şi i se „îndeplineşte” imaginea a ceea ce „doreşte”... Acum... când niciunde... poate... vreodată...

IDEII „PRIMORDIALE” DE „A GÂNDI”

Mă rog pur şi simplu să nu mai gândesc, ci să cuget, Ca un intelectual cu caracter uneori simplu-complex, Cu durerea că nu ştiu cum sunt: ori simplu, ori complex. Simplitatea am mai enunţat-o uneori, însă complexitatea o detest: Nu ştiu de ce trăirile mele sunt complexe, nu şi simple, De ce simpla lacrimă este urmată de o alta, chiar şi când De fericire suport orice bucurie cu inima înfrântă... Poate o fi dorinţa veche a celui ce se chinuia mai „mult” Iubind mai „cumplit”... Poate ca un fel de Iuda Care a respins arginţii fără să se sinucidă...

� 19

„SEMENEI” MELE

Eu, ca bărbat, deseori m-am feminizat, psihologic, Pentru că Mama mi-a fost modelul Femeii, Dar eu am greşit şi, nu de puţine ori, Am pierdut-o chiar şi pe Ea, Mama, ca MAMĂ... Mi-am găsit „Seamăna” după lupte de rând-ani Cu „pseudo-prietenii” ce ar fi vrut să o seducă. Tot aceştia, şi acum, ar dori să mi-o readucă La stadiul de „neadusă” la inima sufletului meu... „Seamăna” mea este tot ce şi-ar dori duşmanii ei, O „cină romantică”, dar fără romantism, un „dejun” Fără felul întâi şi doi, un simplu „desert” în deşertăciunea De a recunoaşte că „a dori” nu este „a vrea” şi nici „a obţine”...

TRĂIRII Trăiesc calendaristic, orar şi „minutar”, până la „secundar”, Ca un ceas ce se doreşte defect pentru a se opri la... un moment, Dar acesta deloc „potrivit” unor „fusuri orare”... Dedic Trăirii sângele meu „nedonat”, „neintrodus în „perfuzii” Celor ce oricum, degeaba, cred că însăşi Viaţa Nu înseamnă iluzii, ci „sângele” ce îi face Vii... Trăirii mele îi doresc o viaţă plină de Bucurii Plăcute a le fi făcut eu, umil şi tăcut, ca un Samaritean Prin diverse „cetăţi necucerite” ale sufletului...

� 20

Doresc trăirii mele să-mi inducă „iluzia” că pot, Fie şi doar o dată, precum un cocoş pe gard, Să strig „Cucurigu!”, dar nu în limba engleză (Cock-a-Doodle-Doo!)

RUGĂCIUNE Doamne, Tată, ai grijă de Lumea aceasta Care DEJA Te-a RĂSTIGNIT Şi o mai vrea iar şi iar, Ca acelaşi PĂCAT Al NEIUBIRII purtată Ţie, Şi iart-o, Căci aceasta e neputinţa De a dori să Te IUBEASCĂ-PREŢUIASCĂ, Aşa după cum TU ai EXEMPLIFICAT, IUBIND-MURIND!

TRĂIREA ÎN ILUZIA „REALITĂŢII”

Facem eforturi pentru „nimic”, dar vrem „tot”, Apoi ne „odihnim” gândindu-ne la noi, ca unii Ce uită de ei înşişi, dând vina pe cei ce nu ne-au dorit. „Realitatea” constă în aceea ce doar ne închipuim Ca fiind ce ne dorim să ni se „ureze” nouă... Iar „roata” se întoarce, mereu „fatidic”, ca o „soartă”... „Rotim” multe „roţi” în viaţă, dar nu stăpânim „rotaţia”, Pentru că altfel am conştientiza că totul se ÎNTOARCE, Fie BINE, fie RĂU, ca o „morişcă” a VIEŢII, Atât TRĂITĂ, cât şi ne-TRĂITĂ, doar pentru că ALEGEM...

� 21

INTROSPECŢIE SUPLIMENTARĂ Mă gândesc la mine uneori, deşi mai des alteori, Însă mai mult la cine nu se GÂNDEŞTE la mine... Reflectez în reflexia unei oglinzi: „Oare ce să fac cu faţa mea?”, Iar ea răspunde: „Cea mai frumoasă din ţară e o femeie, Nu tu, bărbate! Procură-ţi altă oglindă! E promoţie la «imagini»“... Ne construim imagini ale noastre pe care numai noi le dorim Şi ni le însuşim. Uităm că, în general, „oglinda” ne „întoarce”, Noi nemaifiind aceiaşi... mereu încercând ca ea să ne întoarcă Imaginea aceea „răsturnată” a ceea ce noi înşine nu vrem Să acceptăm că reprezentăm... Imagine reală a ceea ce e „virtual”, Dar (I)REAL...

CU GÂNDUL LA NIMIC...

Nimic totuşi nu mă poate face să mă gândesc tocmai... La nimic. Acest element „abstract”, dar bine „instrumentat” De diverşi utilizatori de „ceva” la fel de abstract, Întrucât a-l defini devine un „supliciu” intelectual... Sugerez, legislativ, să ni se îngăduie câte-o clipă În care decât să gândim o prostie, mai bine Să fim cu gândul la NIMIC...

� 22

„ODĂ” BANILOR... „O”, „dă”-mi, prietene împrumutul, „O”, „dă”-mi rata, zise banca, „O”, „dă”-mi o rază de Soare Să ştiu că sunt pe „zero” Cu ipoteca, cu „prima rablă”, Cu... da, „o, da”, cu „întreţinerea”... Familiei, a locului de veci închiriat, a „vieţii de-napoi”... „O, (re)dă”-mă celui ce am fost... Un cel ce... Da, „o dă” mereu, „suma” ce banii înlocuiesc VIAŢA.

� 23

NEMURIREA

Nu murim decât dacă ne lăsăm a fi „ucişi” De cele mai multe ori de noi înşine, Ca blazaţi, ca „retraşi” din faţa „locomotivei” Pe care nimeni nu ar trage-o pe „linie moartă”...

PARISUL CA ŞI CAPITALĂ

Îmi doresc Parisul ca şi Capitală a Iubirii Mele. Cea pe care mi-am dorit s-o vizitez totdeauna, încă din tinereţe, Frumoasă precum sentimentele mele şi ca cea căreia le dedic Şi acum, în Târgovişte, Capitala Dragostei Mele... aşa cum o cred... Turnul Eiffel să fie o imagine a Turnului Chindiei, Doar pentru plăcerea de a Iubi în Pace şi Linişte, Alături de Altcineva care face acelaşi lucru, Plăcerea de-a privi Oriunde, dar să vadă Tot ce doreşte...

� 24

SUPLICIUL DE-A DORI CE NU ŢI SE OFERĂ Uneori cu toţii ne dorim CEVA, „orice”, dar să ne fie BINE... Acest „bine”, un „ceva” considerat „pe loc” absolut... Un „balon de săpun” ce nici detergentul nostru nu îl creează... Oferim mereu cuiva ceva..., dar nu-l întrebăm Dacă-l doreşte, dacă spre el tinde... Şi iarăşi ajungem de unde-am plecat... De la supliciul de a ne dori ce nu avem, Chiar dacă ACEASTA visăm, ca nişte „fluturi de noapte” Ce se lovesc permanent de lumina dorită, Doar pentru că nu o văd..., dar le-o aprinde „altcineva”...

SUFERINŢA CA PLĂCERE

Sufăr când te văd că îţi place să-„mi” suferi, Mă „consum” când privesc cum te „auto-suporţi”, Chiar dacă îţi doreşti o „salvare” din partea-mi, Tu, „neiubindo”..., „nesuferindo”..., „ne-soarto”... Îmi place să văd că pricepi, în sfârşit, că eu Mă „consum” şi că te şi doare, tu, Soarto, Tu, considerată ca „soacră” şi „poamă acră” A unei vieţi ce nici n-o cunoşti, fără „noră”, fără „fruct”... Aşa că îţi adresez un manifest: Rămâi dureroasă, Căci eu am antidot, iar acesta constă în a IUBI DUREREA ce-mi porţi, cu singurul adevărat remediu: DRAGOSTEA de aproapele ce poate fi chiar departe...

� 25

PLÂNSUL CA „RÂS” Plâng râzând de mine, cât de desuet sunt să lăcrimez Pentru, cum spun unii poeţi consideraţi la rândul lor desueţi, Fiecare fir de iarbă „tras” ca şpagă de un primar „ordinar”... Pe „ordinea de zi” a unui „consiliu al «terorii ecologice»“. Maidanezul meu nu mai are un „ciot” pe care să se „uşureze”, În schimb mă „îngreunez” eu cu gândul că îmi va veni rândul Să stau la coada vreunui câine de rasă al unui potentat Ce îmi va face grădina mai „îngrăşată” cu „îngrăşămintele” sale, Iar eu să ies cu „punguţa ecologică”, să „curăţ” evidenţa...

� 26

PRIETENIA CA UN DOR

Mi-e dor de Prietenii ce uneori îi aveam alături, Iar Viaţa, ca pe fiecare, ne-a aruncat în zări Uneori nici măcar visate, dar dorite... Alteori doar cu „bilet dus”, iar eu am rămas „întors”... Prieten îmi este Sufletul oricui se deschide Fără pretenţii, fără „taxe” pe sufletul adăugat Unor sentimente ce oricum nu sunt regăsite În niciun „registru”, iar acesta nesemnat de vreun „responsabil”. Dorul de Prieteni este ca un apanaj al plăcerii că Fie vii, fie pe alte „plaiuri”, au o inimă ce pulsează Alături de a mea, mai ales de Acolo, din Cer, Iar aceasta, când pronunţ „Noapte bună!”, devine o OCROTIRE...

� 27

DIN NOU ŞI IAR DESPRE IUBIRE Iar vorbesc, din nou (repetarea autorului, sic!), despre IUBIRE, Ca un “obsedat” de ceea ce ar trebui să reprezinte Şi să se resimtă OMENEŞTE şi fireşte. Revin cu „ideea” de DRAGOSTE, din păcate din ce în ce mai rar În scris. Dar mă bucur de EA în VIAŢĂ şi pot „postula” Că IUBIREA este egală cu plăcerea de a vărsa lacrimi Din DRAGOSTE, fie şi doar pentru că aceasta E un IZVOR al stabilităţii ce ne-a fost inoculată de o IUBIRE SUPERIOARĂ şi echidistantă, tulburător de consecventă, Acel CINEVA pe care cu toţii îl căutăm cu frenezie o viaţă întreagă, Fie ea şi curmată prematur. Deşi nu recunoaştem niciunii acest deziderat. Ne întrebăm, iarăşi cu toţii, ce-am fi fost dacă... n-am fi fost ce suntem... Introspecţiile acestea fac parte din ceea ce ar trebui să fie SINCERITATEA, Acest „element” abstract de care uităm tot mai des şi pe care îl cerem Ca şi când ni s-ar cuveni, ca un bonus la „salariul vieţii”, deşi suntem ŞOMERI ai „companiei” SINCERITATE S.A., cu „capital integral de ne-stat Pe gânduri”. Să ne gândim: oare ce merităm, nefiind sinceri, Cine ne poate iubi neîndrăgostindu-ne? Cine să ne spună: „Te iubesc!” Fără ca noi, fie şi doar o clipă, să IUBIM? Fie şi NUMAI O CLIPĂ?

� 28

Toate vorbele nu fac cât o „fărâmă” de iubire NECONDIŢIONATĂ! Toate condiţiile nu fac decât să amâne amărăciunea lipsei EI, Tot timpul dorită, dar în acelaşi timp ca un drum sisific pe care Ni-l inducem noi înşine, doar-doar NU-l mai găsim. DEŞERTĂCIUNE...

� 29

OMENIRII „Omenirea”, „omenia”... „globalizarea”, „înstrăinarea”... Iată „direcţia” (din)spre care, de altfel, nici nu ştim cum şi în ce fel. Omenirii îi doresc OMENIE, mai puţină durere, mai multă speranţă, Dar aceasta din urmă mai adecvată iubirii de Semeni, de ceea ce Se poate transpune în VIAŢĂ fără amintita durere şi vechile alte dureri. Nu vreau vreodată, nici măcar poetic, ca aceste „noţiuni” Să se dovedească simple „versuri” puse pe „prozodii” desuete, Ele însele mesaje pe care nu le doreşte nici măcar cel ce le emite, Iar rezultatul să fie nimic altceva decât aşa-numitul şi cunoscutul Praf în vânt al eternului efort ce nu-şi găseşte finalitatea scontată. Omenirea, din păcate, nu mai este „omenoasă” de mult timp, Încă de pe vremea când cu toţii, ca şi acum, eram înstrăinaţi... Internetul, ce credem noi că ne face „omenoşi”, ne dezumanizează, Iar totul se reduce la mesaje derizorii, superflue şi FĂRĂ VIAŢĂ.

� 30

A IUBI

A iubi înseamnă, printre altele, A şti că ai suferit o rană în dragoste. A fi îndrăgostit cu adevărat înseamnă A şti că a iubi doare, dar să-ţi şi placă durerea... Durerea poate fi, aşadar, de trei feluri: „Îndrăgostindă, iubindă şi suferindă”.

BUNĂ ÎNTREBARE: „LA CE TE GÂNDEŞTI?”

Mă gândesc uneori la duşmani, căci şi ei suferă. Îmi doresc să nu-i urăsc, chiar dacă şi eu sufăr. Apoi mă gândesc la prieteni şi mă doare, Întrucât ei nu ştiu cât de suferindă este prietenia. Zâmbesc ulterior cu gândul la lacrimile mele, Plânse pe ascuns, prin taxiuri plătite pe datorie, Ajungeri acasă unde aflu că degeaba zăbovesc, „La mulţi ani” destul de puţini să mă manifest ca un muribund... Şi apoi, din nou, perpetuu, mă gândesc la toată Lumea... Şi iar lacrima... pentru cine oare?

� 31

SĂ DĂM „CEZARULUI” CE E AL CE-ZARULUI

Cezarul şi-a dat demisia de mult timp, prin a fi ucis de lăcomia sa. Astăzi lăcomia ne dă afară din casă pentru că am fi lacomi să vrem şi noi, Dar în moneda aceluiaşi „Cezar” - „alea acta est-vest” - BANUL. Pun pariu că nimeni dintre cei membri umili pe „BookFace” nu este lipsit de rate De nedat unui „Zeus” revenit la puterea de a supune „plebea” muncitoare. Şi dacă Zarul începe cu „CE” „dublă” să dăm..., hai să alegem TABLA La care o „partidă” înseamnă un „hârb” de LEXUS, şi acesta văzut din Oradea-n Mamaia, Cu ELICOPTERUL... la fel ca un umil ce sunt Absolvent şi eu, fără DACIE, fără ROMĂ, fără UNIUNE, fără NOIMĂ.

� 32

MORALITATEA ACTUALĂ

Se spune că un oarecare, suspect de diverse „fapte deocheate”, Moralmente, ar fi fost su(s)pus unor reguli aparte faţă de cel Ce apărea „ca un prost” în faţa celui „deosebit” şi „bine pus” În balanţa aceea, deja perimată, a „Justiţiei”, şi aceasta Doar pentru că a „călcat” cu un bolid o căruţă... Se făcea că, la Judecata de Apoi, conform Cărţii Cărţilor, Un „ilustru războinic al luminii” ar veni cu „parbrizul moral” spart Şi i-ar cere lui Dumnezeu IERTARE pentru că, printre altele, A zidit biserici şi, mai nou, doreşte să găzduiască „refugiaţi”. Iertarea lui Dumnezeu, a nu se uita, este „zugrăvită” NU pe clădiri “supuse erodării”, ci Pe IUBIREA necondiţionată Ce ar trebui oferită şi celui pe care îl FURI, Căruia îi SPELI banii, Celui pe care îţi permiţi, în NUMELE DOMNULUI, Să îl sfidezi oferindu-i PRISOSUL rămas..., urmând ulterior, Cu următorii, aceeaşi cale a PIERZANIEI bogatului Ce nu va intra, precum cămila, prin urechile ACULUI, În mult-trâmbiţata Împărăţi(r)e a Cerului, varianta (in)UMANĂ.

� 33

NOAPTEA GÂNDIRII LA DRAGOSTE

Iubesc gândindu-mă că mâine Poate cineva, cu autoritate, îmi va „impozita” Sentimentele, iar dragostea va avea Un „impozit” pe „iubirea adăugată”... În consecinţă, manifest şi eu alături De cei „neiubiţi”, „neîndrăgostiţi”, Neplătind „şpaga” pe lacrimile plânse...

CLIPA UNEI SERI DE MIERCURI

Miercurea aceasta, cu frigul ei, m-a lăsat Baltă neîngheţată, cumul de „friguri” când nici măcar Medicul meu de familie nu credea că Nu am card de pacient pentru oricare dintre boli. M-am îmbolnăvit de bolnavi, Fie ei şi „ştrumfi bolnavi închipuiţi”, Dar mă „lecuiesc” cu o vorbă bună Luată de la Metrou: „Urmează staţia...”. Urăsc deseori ce iubeam alteori, Dar nu de puţine ori mă reîndrăgostesc... Poate-mi urmează o nouă etapă din viaţă... Să fiu refuzat a şaptea oară câte-a şaptea ori şapte...

� 34

Z-ECELE, CA MOD DE VIAŢĂ

De zece ori m-am gândit să vă scriu Şi tot de-atâtea ori să nu vă scriu, Voi nici mie-ţi... Căci mi-e dor Să nu mai scriu, dată fiindu-mi „ignoranţa”... După zece minute de „zacere”-n gândire, Da, mă gândesc să nu mă mai gândesc, Nici să cuget la ce reprezintă tinereţea, Deh, altădată avută... pierdută... Peste zece ore mă voi gândi: Oare? Sigur? Când? De ce? Pentru că nu degeaba scria/spunea un ilustru: „Ce bine că sunteţi, ce mirare că... sunt...”.

PRIETENIE LA 39 GRADE DE ANI CELSIUS Sunt atât de „fierbinte” la 39 de ani, Iar gradele Celsius par a fi mai puţine „pentru alţii”, Mai tineri, mai „răciţi” în aşteptarea celor Ce ar trebui să-i aducă la stadiul de „fierbinţi”... A fi „fierbinte” mi se pare că trebuie să reprezinte Renunţarea la „nebunia” de a nu mai avea Răceala „sinceră” a iubirii neîmpărtăşite Din cauză că noi o părăsim, neluptând pentru ea... Doresc iubire şi dragoste oricui ce le transmite - Sunt, într-adevăr, trăiri ancestral-actuale, Aşa că nu vreau mai mult decât să continui Să mă-ndrăgostesc, să iubesc, să transmit sentimente...

� 35

SCURGERI RADIOACTIVE Mă scurg radioactiv printre deşeuri clasice, umane, Din acelea care se cred evoluate din deşeuri „maimuţeşti” darwiniste. Sunt sigur doar că, dacă îmi conserv „adene-ul”, nu voi mai avea urmaşi Care să-şi dorească să-mi moştenească averile nedobândite, Durerea de-a vedea limba română „tradusă”. Of, „dorul” românesc nu are corespondent decât în „missing” (pierdere „englezească”); „Doina” ce-ţi „doinesc” uneori, când îmi mai dreg vocea tabagică, este egală cu „muzica”, Dar asta în alte limbi ce îşi permit să fie crezute ca „internaţionale”, „universale”, Însă ele nu traduc propriu-zis trăirile însoţite de limba de bază, cea în care îţi spun „Te iubesc”. „I love you” este egal cu „te iubesc”, dar tu, românco, preferi varianta românească, Aşa după cum, eu, „poliglot”, nu ţi-aş spune „Ih libedih”, în germana mea „de baltă”. „Jeo tem” iarăşi nu e neapărat ceva ce te-ar face să mă iubeşti mai puţin „româneşte”, Iar germana şi franceza nu fac parte din „portofoliul de limbi” în care să-ţi spun „ceva”. Ca atare, limbile şi traducerile nu fac parte din „sensibilul” limbii cu care „rosteşti”, Iar în cazul meu nici atât, eu încerc să-ţi „traduc” din privire limbajul ochilor cu care te „sorb”.

� 36

DRAGOSTE LICHID-ÎNGHEŢATĂ Îmi plouă de ani şi zile în sufletul arid, Suflet îngheţat-lichid, noapte-ziuă, Cu gândul oripilat la TINE, tu cea care ucide Plăcerea topirii unui simplu fulg în Mare... Stau pe Ţărm cu gândul la lacrima ta Îngheţată, Ca un lichid nedemn de a fi fluid, circulant Pe arterele Dragostei „prosteşti”, „sincere”, “Copilăreşti”, deşi Însuşi Hristos ne îndemna S-o nutrim, s-o preţuim, s-o întreţinem... În „maturitatea mea copilărească” gândesc iubind Că „a gândi iubind” e „cel mai bun supliciu” al individului „Negândit”, „neiubit”, dar căruia cu „căldură” i se spune „La revedere!” cu „prietenie” şi aleasă „neplăcere”...

DEDICAŢIE TUTUROR

Vă dedic plăcerea de a fi „preşedinţi” la voi acasă, Acolo unde un „prim-ministru” nu ar pătrunde Fără o imixtiune ce poate dărâma o „casă-ţară”, De altfel de oameni care au uitat să iubească...

� 37

DERIVA GÂNDURILOR Ne aflăm în derivă atunci când ne credem „gânditori”, Dar nu ştim să scriem „corect” copiilor noştri Că îi lăsăm să ne părăsească pentru o viaţă „mai bună”... Fie şi pe această cale, aşa cum îi spun eu, „Bucfeis”, nu neapărat „Feisbuc”, Urez tuturor un „iad” mai bun al introspecţiilor Şi „auto-inspecţiilor” aduse de sine cu ele însele... Cu toţii suferim gândind... cei ce o mai facem. Cu toţii suferim. De pe urma celor ce cred că o fac. Deriva uneori „derivă” din „subiect” şi „predicat”... Intrăm în „derivă” „derivând” pentru că am dori să ne manifestăm Ca o „frază”: subiect, predicat, atribut (dacă ar fi cazul), Poate şi un complement... Iată fraza vieţii: „înjurături” „Îmbunătăţite” cu ingrediente „socializabile”... Mă gândesc că degeaba mi-e gândul... Gândesc că degeaba mi-e spiritul VIU, Atâta timp cât se crede că mi-e MOARTĂ Ideea de-a încerca să ucid „nemernicia” IUBIRII

� 38

ÎN LIPSA TA În lipsa ta privesc în zarea întunecată a însoririi, Cu nedumerirea că nu mai văd bine fără aparat auditiv, Căci nici urechile, nici ochii încă nu s-au obişnuit cu lipsa ta. Ciulesc urechile dioptriilor ochelarilor mei, doar aş mai vedea Cum mă strigi: „Dragule!”. Dar am rămas doar „cineva”, Iar numele de familie nu mai contează pentru tine... Mă strig pe mine în şoaptă... Hm, nu mă văd... De auzit e nevoie să văd ce pot face ca să ascult... În ceea ce te priveşte, tu nici nu mă mai strigi, Nici nu mai vrei să te faci auzită-privită.

POLITICA VIEŢII Naşterea noastră nu o putem vota, Însă ne permitem să votăm destinele altora Care nici măcar nu cunosc ce înseamnă Greşeala de a candida la propriul destin.

� 39

PRIETENIE FĂRĂ DE CAPĂT

Capătul este undeva unde „nimeni nu ştim”, ci „finalul” din Cartea Vieţii, Un nou început, după „moartea întâi” din ce spunea un OM, Pavel, După ce a aflat de ambele, dar nu a dat termene. Iar „termenii” încercăm să-i cosmetizăm pentru a ne prelungi viaţa. Viaţa nu e nici lungă, nici scurtă, ci traiul traiectoriilor trăirilor noastre. Ea nu este decât o simplă „rezultantă” a tot ce facem: IUBIM şi/sau URÂM. Căci IUBIREA reprezintă, mai nou, exact ce uităm să NUTRIM. A nutri fie sentimente, fie resentimente - iată VIAŢA noastră. Nu de puţine ori o renegăm trăind-o, dar, dacă riscăm s-o pierdem, Am face orice s-o recâştigăm, fie şi pentru o CLIPĂ. Iar sorbitura aceea din viaţă devine totuşi „viaţă”. O, cam scurtă clipa! Noi înşine suntem „prieteni” cu fiecare decizie de a fi prieteni sau duşmani cuiva. Nu ne dăm seama că, de cele mai multe ori, tocmai noi suntem aceştia, Iar diferenţa tocmai noi nu ştim s-o facem. Poate doar o amânăm, Dar oricând Cartea Vieţii va şti că tot noi ne aflăm pe „răbojul” din cuprinsul său. În concluzie, poate iubim, poate duşmănim, dar PRIETENIA tot o dorim. Până la ce capăt, cum spuneam, Cartea Vieţii are în cuprins un capitol Pentru fiecare decizie, pentru fiecare prieten ori duşman.

� 40

Noi suntem şi una şi alta, dacă învăţăm să ne privim în oglinda sufletului. Iar urmarea concluziei este o „bibliografie” de care nimeni nu se poate plânge Că este „scumpă” la „librărie” - aceeaşi Carte a Vieţii, cuvinte spuse de CEL MAI MARE PRIETEN, HRISTOS. Toţi jurăm pe ea, dar tot noi minţim cu ea, Ca şi când nu ne vede nimeni. Ea însăşi ne vede când aproape c-o scuipăm astfel. Capătul, aşadar, nu-l cunoaştem. Aşa că nici prieteniei să nu-i destinăm unul, Pentru că la rândul nostru dăm şi primim, sigur că niciodată „mulţumitor”. Însă dacă dorim ceva atât de înălţător, să nu începem cu capătul, Ci cu prelungirea începutului spre „fără de capăt”.

� 41

DRAGOSTEA DE LUME ŞI LUMEA CA ATARE Iubesc dragostea ce o manifest Lumii, Dar reciproca, ioca (!), nu se manifestă, Însă eu, un mare războinic cu cine mă “neiubeşte”, Mă încăpăţânez să o mai “sun” o dată. Nerăspunzând Lumea la telefon, mă abonez la altă lume, Dar vai, e “ocupat” când sun pe-această lume ocupată Doar să vorbească, pur şi simplu ca în reţeaua mea veche...

� 42

IUBESC, DECI „REZIST”! Rezist, “istoric”, de doar “treişopt” de ani vechime într-un singur loc: Vechea capitală a Ţării Româneşti, locul de unde “şoimul patriei”, elevul, Ulterior studentul a “plecat” cu adevărat spre viaţă... Iar totul a devenit... “piaţă”, cu preţuri şi costuri... ca dinainte De a te gândi, ca bunicii, măcar să ai costumul pentru “ultimul drum”. Mereu parcurgem acest drum, dar nu sesizăm, aproape instinctiv, Confuzia că e acelaşi drum primordial pe care l-am dorit a-l avea în vedere Pentru plăcerea de a invita şi pe alţii să-l privească, solidar, Să se bucure de al nostru şi să şi-l dorească pe-al lor ca fiind similar. “Primul pas spre moarte este naşterea”, spunea un filozof... “Drumul vieţii” rămâne totuşi un supliciu, un destin de împlinit, O datorie “sisifică” ce nu se sfârşeşte, dar desăvârşeşte Atât plăcerea de a dori să urci, cât şi “credinţa” că a coborî Înfrânt ar fi, amândouă, nişte “premii” promise pentru mai târziu... “Infrastructura” nu înseamnă nimic sufleteşte, dacă nu ai CREDINŢĂ, Iar aceasta “cimentează”, EA ÎNSĂŞI CONSTRUIEŞTE! Cine doar CERE, fără să OFERE, va avea “osânda” DE A-ŞI CERE IERTARE. Aceasta este rezistenţa de a primi iertarea, respectiv auto...(...)

� 43

P.S. Dacă nu aţi reţinut, pe vremea lui „Ceaşcă” circula, nu se „vehicula”, un banc şi anume: „Tată, iar ai de lucru la Canal? Da, fiul meu, adio!”. Iar cea mai mare dintre „poante” era: „Daţi sfoară în ţară că organizăm un concurs de bancuri cu premii auto” (intuitiv, autoturism Dacia), „numai să aflu cine mă bârfeşte”. Iar premiile au fost în ordinea următoare: 3) „auto”-critica; 2) „auto”-duba” şi, în final, stupoare: „auto”-psia...

� 44

IUBIREA E UN „MIT” Am început să iubesc timid, când de-abia mama îmi oferea reciproca, Apoi a venit „una” în plus, o „femeie” cu care am cunoscut „păcatul” De-a vedea că a face „sex” uneori este considerat egal cu cel celest, Acela de „a face dragoste”, dar din păcate au devenit „similare”... Sexul e dobândit, iar dragostea se nutreşte... şi nu e uşor, Ci un „efort” de a te „contopi” cu sexul opus fără a-l „culca” Nici pe pat, nici sub pat, nici pe balconul celui ce se „oftică” de asta, Un soţ ce iubeşte „ca prostul”, chiar dacă amantul nu ştie că-i e „prieten”. Ce e dragostea? Unii cred că dragostea „se face” - fie cu nevasta, fie cu amanta, Fie „în minim doi”, dar nimeni nu ştie să numere „maxim” doi. Dragostea se presupune că este un „dar”, nu un „însă”, Căci „însă - dar” ar fi pleonastice şi „în pat”, şi „pe pat” şi „sub pat”. Acum întrebarea este: „în”, „pe” şi „sub” ce se găseşte dragostea „făcută”? Aşa că ce e dragostea care nu necesită ghilimele de luată la „mişto”? Răspuns la întrebarea dragostei „Dragostea” m-a întrebat de ce nu „o fac”. I-am răspuns că o respect şi că prefer s-o nutresc, Respectând faptul că ea e celestă, nu umano-sexuală. Şi-atunci mi-a spus şi ea că singurătatea va fi dragostea mea primordială.

� 45

REVEDERE „PLOIOASĂ” Ne-am revăzut întâi pe seninul creştetului grizonat, Apoi ne-am constatat pletele din ce în ce mai rare Pe care dimineaţa am dori să le „pieptănăm” Cu amintiri, cu dureri şi plăceri, cu „actualmentele”. Constatările se dovedesc morbide: şi eu, şi tu suferim. Bun. Iată multiplul comun: te-ai gândit câţi suferim!? Şi hai să vedem în România, în UE sau pe plan „globalizat”. Cercetarea necesită discernământ, dar şi finanţe. Ei bine, banii nu cad o dată cu ploaia, şi nici nu se usucă, N-au miros, iar „valiza” o ia cel care e liber să primească Promisiuni mercantile de la păstori şi de oi, şi de „Euroi”. De ce plâng „războinicii luminii” când dau de „întuneric”? Iată tâlcul: a lua înseamnă a şi primi, precum şi a da ulterior. De la Dumnezeu reprezintă un „dar”, dar nu înseamnă Ceva ce orice un mituitor e capabil să priceapă, altfel Nici mită n-ar da, dacă ar pricepe mesajul deja hristic: „Porcul se întoarce la ce varsă” - aviz îmbuibaţilor „Crăciunului”, Cei care se îmbată cu mâncare şi devin supraponderali „de ţuică”, Căci şi lor li s-a spus: „Dă şi celui ce nu are”, dar nu opulenţa De a „molfăi” cu gândul că oricum arunci spre „cineva” „ceva”. Dar tot Ecleziastul a spus: „Vedeţi, că vine demolarea, Şi de Bine şi de rău, şi ulterior vom vedea că lupul nu mai «latră», Dar nici «oaia», ci păstorul care, o dată pierdută fiind aceasta, Îi vinde mielul la piaţă, iar arvuna e dată la biserică”.

� 46

DORINŢE DINSPRE „LĂUNTRURI” Mă chem din ceea ce eram odată liniştit, în „mine înşimă”, Dar n-aş fi deranjat-o pe mama, căci deja era deranjată de sarcina Cu mine, cel ce am devenit „oaia neagră” cu salariul cel mai mic. M-a povăţuit să cheltui puţin, dar nici mult nu a fost. Din salarii. Au fost multe salarii, dar am împărţit des o sumă de „lei” celor Ce s-au „dat” „spartacuşi” doritori a ieşi în arenă cu mine, Iar ulterior, ca un „prost”, m-am trezit rămas cu „leii” Ce nu au mai vrut să fie „schimbaţi” în „arginţii lui Iuda”. Acum, înăuntru sunt datoriile, dar calculate exacte, Ca o iubire ce îşi cere ura după ceva ce ar însemna Să se întâmple cu Soarele nostru, fără a fi Ra: Să regrete faptul că ne-ascundem după el, fie şi noaptea. Din viitorul volum „Flăcări de suflet”, Editura „Oricare”, când voi avea „orice bani”, să îl public...

� 47

SINGURĂTATE ÎN DIVERSITATE Stăteam pe termopan şi priveam uitându-mă la oameni, Iar aceştia, „diafani”, mă ignorau cu gânduri „necuvinde”. Eu mult mai des mă găsesc în „grădini” ce se doresc „rimate”, Iar frigiderul meu singuratic doreşte noi „tomate”. Eu nu am scris nimic „tomat”, Dar mă transform în „tonomat” uneori, Când oamenii se bucură că li se pun din nou, Fie şi pe „youtoube”, unele „link”-uri pentru „ritmate”. Aglomerarea noastră, mai ales cea urbană, Uită de ţară, de la ţară, de mama, de „mamaia”, De „tataia”, iar „carnavalurile” „măzăristice” ne amintesc De nemernicia actuală, ca şi când ar fi fost dinaintea noastră... LEGENDA: Moralitatea 1 şi Moralitatea 2: 1. Neclaritatea (morală, fizică, spirituală), Imoralitatea, Duritatea, Nenorocirea; 2. Iubirea, Mântuirea, Ameliorarea, Norocirea. N.B.: E la alegere cine-şi recunoaşte „numărul”...

� 48

TRISTEŢEA VERSUS VESELIA Tristeţea, pentru mine, este starea de neputinţă A creării veseliei celorlalţi, mai ales atunci când Îmi amintesc de un adevăr tot trist şi chiar sumbru: Am ajuns să văd îngropaţi şi duşi în uitare umoriştii autentici. Veselia, tot pentru mine, reprezintă o amintire plăcută - A primului cadou, a primului sărut, a primului premiu -, Nu neapărat în această ordine, dar aceasta fiind plăcută. Având în vedere tristeţea ce este mai frecventă decât veselia, Închei doar cu speranţa că, poate, vreodată, la fel ca şi un spor la salariu, Fie el pe întâi iulie orice an, ar putea echilibra cantitatea de lacrimi. E „neechilibrabil” că plângem şi când suntem trişti, şi când suntem veseli.

SOARE ŞI LUNĂ Soarele s-a săturat de atâtea „luni” în care Noi ne permitem să lansăm sateliţi. Luna noastră nici măcar nu e lăsată în pace Să tolereze alţi sateliţi trimişi „orbeşte” pe orbită. Orbim uitându-ne la Soare şi uităm de „lună”: Etimologic: „perioadă de zile”, „Demonstratologic”: satelit natural. Noi oricum nu suntem naturali, nici „orbitori”. Soarele şi Luna nu degeaba fascinează, Dar aceasta este numai pentru, mai nou, Fluturi de noapte/zi cum sunt cei ca mine, Orbiţi de lumina lămpii ce au uitat să o stingă.

� 49

ÎNVIERE Cine-a spus că nu se poate-nvia? Cine mi-a spus Că a-nvia nu poate decât un Născut să o facă? De ce nu-l mai credem pe Lazăr, cel chemat dintre pietre? De ce ne prefacem că nu ne mai cheamă nimeni afară? Ce cadou e-nvierea când ne permitem să vorbim despre moarte! Ce frumos mirosim după doar patru zile de gândire-ntre giulgii! Cât de bine e să fim strigaţi, aşa, ’ntr-o doară, de Cineva Care Şi-a amintit că suntem prea păcătoşi să fim uitaţi!...

TVAI = TAXA PE VÂRSTA ADĂUGATĂ IUBIRII Am parcurs Tinereţea iubind, întâi părinţii. Apoi a sosit Maturitatea, cu dragostea de tine. Aşa am început să Îmbătrânesc, iubindu-te. Acum mă gândesc că această maturitate e Ca un cadou nedorit. Căci nu mai pot să te iubesc, Iar în cazul de faţă mă întreb: să-ţi plătesc TVA? Taxa pe Vârsta Adăugată Iubirii de tine e mare, Dar o plătesc odată cu resemnarea că albul Din creştet tot va mai „creşte”, că ninsoarea Aceasta va continua să tot cadă, până mă va acoperi. Sunt acoperit de Vârsta Iubirii ce încă ţi-o port... Sunt nedumerit de ce continui s-o fac, fără „Vârstă”.

� 50

STUDIILOR MELE DE „BAŞTINĂ” Dat-am de o sumă de profesori şi operatori ca mine, Unii buni, alţii mai buni, alţii şi mai buni ş.a.m.d. Alţii i-au considerat mai răi, şi mai răi etc. Eu i-am considerat şi-i consider prieteni. Colegialitatea s-a „născut” cu greu, ca prin cezariană. Am rezultat eu, referent cu studii superioare de care Sunt mândru că nu mi le-a „inferiorizat” nimeni, Nici de peste „hotaruri”, nici de peste „hotărâri”. Absolvent fiind, mă iau cu „mâinile de cap” Să văd cât de puţin contează a fi intelectual, Adică om cu „capul limpede”, iar un alt rezultat Este constatarea că tot nebunul ajunge mai repede la „rege”.

AN NOU DUPĂ CEL VECHI... Un An Nou vine după cel vechi, două mii „cinşpe”“, Acesta din urmă bun şi rău, poate în aceeaşi măsură. Ce vom face cu cel Nou, să fie totuşi noutate, Căci de „vechitate” toţi suntem sătui şi „nerevelioniţi”... Vă urez un An Nou cu vechituri bune, nepuse pe „ebay”, Cu prieteni noi pe „bookface” (aviz cititorilor) etc., Cu cititori a ceea ce scrieţi şi Dv. înşivă scriitori, Precum fac eu acum, sperând în citirea D-voastră. De ar fi comună dorinţa Dv. cu a mea, aşa ar fi: Să ne avem unii cu alţii, să ne ajutăm reciproc, Să ne facem prieteni noi din duşmani, iar dintre cei din urmă Să vină destui să facă cu noi acelaşi lucru. La mulţi ani, prieteni şi duşmani, realizări şi gânduri bune!

� 51

STĂNESCIENE

Nichita m-a primit azi în audienţă. Nu era prea ocupat, Aşa că am avut timp să mai vorbim despre preţuri. M-a informat că a crescut suma de plătit Pentru o oră de călărit calul său albastru. L-am informat pe Stănescu că un kil de durere mă costă enorm, Dar e specialitatea mea culinară cea mai de preţ. Mă doare acum Nichita c-a plecat şi m-a lăsat singur În biroul lui mare, fără preţ, fără taxe vamale.

PRIETENILOR

Prietenilor mei le doresc noi prieteni, Aşa cum versurile mele nu-mi sunt; Prietenilor mei le doresc un ceas deşteptător Pentru mine, pentru ziua în care ne vom fi trezit...

� 52

NICHITA ŞI FLORIN Nichita şi Florin, doi Prieteni „beţivi de cuvinte”, stau la masă. Conversaţia, aparent banală, blamează necuvintele şi increatul. Masa stă la masă cu noi şi ne lasă să scriem pe ea. Bucătarul ne găteşte salată de roşii pluricelulare intersectate Cu cepe lacrimogene, iar gura începe să ne miroasă a versuri. Florin mănâncă salată cu Nichita. De versuri, de strofe. Doi gurmanzi sunt aceşti doi prieteni ce nu s-au cunoscut niciodată. Spinarea mesei se încovoaie sub greutatea nichitienelor. Ca barda străpunge pixul stănescian albul filelor de hârtie. Bucătarul a început şi el să gătească rime. S-a poetizat localul. Beţivii dimprejur au început să bea reguli prozodice. Plăcerea de a suferi stănescian a devenit generală. S-a făcut târziu. Nichita a plecat. Florin de ce mai rămâne? Ce-ntâmplare că eu! Ce mirare că tocmai el! Nu trebuia să adoarmă Nichita, deşi e târziu. Au trecut ani şi el e mai tânăr ca mine. Îmbătrânesc cu ochii la mine şi fac tratamente medicale... E târziu. Pentru mine. Florin. Nume anonim pe un petec de dor, Omonim cu durerea petalelor rupte de pe florile de mucegai...

� 53

A FI PEŞTE... A fi Peşte e un... mod de viaţă, deloc acvatic vorbind. A fi Peşte, nezodiacal administrând problema, Înseamnă să fi un mâncător de... momeală, Hrană pentru un pescar deloc priceput, eufemistic vorbind... Eu sunt Peşte, tu eşti Peşte, declinarea verbului “a înota” - prin viaţă. Nu suntem decât victime pentru oameni ce nu ştiu ce e crima, Dar o mimează trăgând la ţinta ce noi o reprezentăm, O imagine a unei vieţi morbide, plină de victime şi infractori. Zodia noastră e un coşciug în care găsim confortul dorit După ce în fiecare zi muşcăm momele şi suntem prăjiţi De bucătari fără valoare şi bucătărese divorţate, Zodia noastră e un mormânt nedorit la început, ocupat la sfârşit.

� 54

IOV Sunt în vizită la prietenul meu Iov. E trist, scormonind în cenuşă, Aşteptând ca soarta să-i aducă sacul, apoi să şi-o presare Pe suflet. Nu e supărat pe Dumnezeu, ci pe mine. L-am supărat că nu i-am mai spus nimic despre nimeni. Mă pocăiesc alături de Iov şi nu spun nimic despre mine. Mi-e ruşine cu păcatul ce l-am săvârşit când am uitat Să mă spăl pe picioare. Poate nu-i târziu să merg la Iordan, Ca Ioan, alt prieten, să mă boteze, apoi să pot merge mai departe.

� 55

PLOAIE ÎN LUNA LUI MARTE

Plouă cu lacrimi în luna lui Marte, plouă orizontal. S-a terminat iarna viitoare. Acum cad picături Din ochi ce nu mai văd înapoi, din glande lacrimale Iritate de jigniri nevăzătoare. În luna lui Marte... Îmi plouă în suflet în luna lui Marte. Cu dezamăgiri Trecute, prezente, viitoare. Aştept soarele să vină la schimb La uzina unde se fabrică raze. Dacă nu cumva Va fi restructurat şi el. Aşa am auzit la aragaz.

� 56

COPILĂRIE

- unui eu însumi - Copilăream, munceam să nu mă prindă serviciul vreodată, Să uit să mă iau de la şcoală, să omit să plec de la cursuri; Plângeam uitând să mă iei de la ore, omiţând să mă scapi de mine. Urlam în venele-mi înţepate de game globuline, lăcrimând hepatite... Mă vindecam de boli ale tinereţii, dar voiam neputinţa copilăriei De-a fugi de joarda neiertătoare a sălciilor plângătoare; Mă-mbolnăveam de neiscusinţa de-a mă ascunde de tine, Maturitate ce mă târăşti spre firele albe din creştet...

� 57

SĂ NE RUGĂM ÎN LINIŞTEA... NELINIŞTII Ne neliniştim în „liniştea” ce credem că o putem avea Doar simulând „fuga” de noi înşine, ca nişte laşi, Dar doritori ai Iubirii pe care am părăsit-o în urmă... Şi, precum un fiu sau fiică risipitori, ne întoarcem la TATĂ, Iar MAMA crede că suntem favoriţii unuia ori altuia... Ne facem propriii „favoriţi” şi ne „împopoţonăm” Drept privilegiaţii DRAGOSTEI lor, însă VAI, MAMA şi TATA sunt şi ei „rodul” aceleiaşi mari dileme: A IUBI sau A NU IUBI...

SOŢIEI SUFLETULUI MEU Iubesc, exist şi rezist lângă tine, Plâng, râd, zâmbesc, îmi plouă lacrimi Tot lângă tine, aşadar suntem NOI, Cei ce se IUBESC, GÂNDESC şi APLICĂ DRAGOSTEA, acel “element” fără de care Nici DUMNEZEU nu ar EXISTA!

� 58

PEŞTELE ÎN „AUDIENŢĂ” LA CAPRICORN Eu, Peşte în Oceanul adormit, cu gândul la Prinţesa trezită din alte galaxii Ce mi-au interferat Planeta vieţii cu o Lună mai aproape De mareea ce îmi place să o simt cu valurile existenţei, Dar şi Dragon ce o protejează de increatul lui Nichita, Eminescian iubitor al teiului căruia-i place să-i culeagă floarea, Un Eliade cu „Mai-am trey” „minute” de iubire, de tăcere vorbindă, Fără cuvinte, fără „fiţe”, în „clubul vieţii” ce se doreşte ÎMPLINITĂ...

� 59

CUPRINS

TAXIDERMIA INFERNULUI (Alexandru Mircea Cotârţă) ..................................................... 7 HRISTOSULUI! ...................................................................... 9 „HRISTOLOGIE” .................................................................. 10 ARUNCAREA DE PE PRIMUL LOC A „PIETREI” (ESEU PROZAIC) ............................................................................. 10 SĂRBĂTORITULUI EMINESCU - de 15 ianuarie orice an ... 12 ECUAŢIA „NEVASTA + SOŢIA = NECUNOSCUTUL” ...... 13 LA TRECUTU-ŢI GÂND... .................................................. 14 COSMOGONIE ..................................................................... 14 GÂNDUL LA CUGET .......................................................... 14 CE ÎNSEAMNĂ IUBIREA? .................................................. 15 DRAGOSTEA CA UN „ECOU” AL PRIMEI IUBIRI ........ 15 DUPĂ MOŞ NICOLAE ........................................................ 15 LA UN „PAHAR” DE DRAGOSTE ..................................... 16 LA MULŢI ANI ANTICIPAŢI! ............................................ 16 A FI „COLECTIV” ................................................................ 17 SĂ NE RUGĂM ÎN LINIŞTEA... NELINIŞTII ................... 17 IMAGINEA PROPRIE .......................................................... 18 IDEII „PRIMORDIALE” DE „A GÂNDI” ........................... 18 „SEMENEI” MELE ............................................................... 19 TRĂIRII ................................................................................. 19 RUGĂCIUNE ........................................................................ 20 TRĂIREA ÎN ILUZIA „REALITĂŢII” ................................ 20 INTROSPECŢIE SUPLIMENTARĂ .................................... 21 CU GÂNDUL LA NIMIC... .................................................. 21 „ODĂ” BANILOR... .............................................................. 22 NEMURIREA ........................................................................ 23 PARISUL CA ŞI CAPITALĂ ............................................... 23 SUPLICIUL DE-A DORI CE NU ŢI SE OFERĂ ................ 24 SUFERINŢA CA PLĂCERE ................................................ 24 PLÂNSUL CA „RÂS” ........................................................... 25

� 60

PRIETENIA CA UN DOR .................................................... 26 DIN NOU ŞI IAR DESPRE IUBIRE ..................................... 27 OMENIRII ............................................................................. 29 A IUBI ................................................................................... 30 BUNĂ ÎNTREBARE: „LA CE TE GÂNDEŞTI?” ............... 30 SĂ DĂM „CEZARULUI” CE E AL CE-ZARULUI ............ 31 MORALITATEA ACTUALĂ ............................................... 32 NOAPTEA GÂNDIRII LA DRAGOSTE ............................. 33 CLIPA UNEI SERI DE MIERCURI ..................................... 33 Z-ECELE, CA MOD DE VIAŢĂ .......................................... 34 PRIETENIE LA 39 GRADE DE ANI CELSIUS .................. 34 SCURGERI RADIOACTIVE ............................................... 35 DRAGOSTE LICHID-ÎNGHEŢATĂ ................................... 36 DEDICAŢIE TUTUROR ...................................................... 36 DERIVA GÂNDURILOR ..................................................... 37 ÎN LIPSA TA ......................................................................... 38 POLITICA VIEŢII ................................................................. 38 PRIETENIE FĂRĂ DE CAPĂT ........................................... 39 DRAGOSTEA DE LUME ŞI LUMEA CA ATARE ............ 41 IUBESC, DECI „REZIST”! ................................................... 42 IUBIREA E UN „MIT” ......................................................... 44 REVEDERE „PLOIOASĂ” .................................................. 45 DORINŢE DINSPRE „LĂUNTRURI” ................................. 46 SINGURĂTATE ÎN DIVERSITATE ................................... 47 TRISTEŢEA VERSUS VESELIA ........................................ 48 SOARE ŞI LUNĂ .................................................................. 48 ÎNVIERE ................................................................................ 49 TVAI = TAXA PE VÂRSTA ADĂUGATĂ IUBIRII ........... 49 STUDIILOR MELE DE „BAŞTINĂ” .................................. 50 AN NOU DUPĂ CEL VECHI... ........................................... 50 STĂNESCIENE ..................................................................... 51 PRIETENILOR ...................................................................... 51 NICHITA ŞI FLORIN ........................................................... 52 A FI PEŞTE... ........................................................................ 53

� 61

IOV ........................................................................................ 54 PLOAIE ÎN LUNA LUI MARTE ......................................... 55 COPILĂRIE - unui eu însumi ................................................ 56 SĂ NE RUGĂM ÎN LINIŞTEA... NELINIŞTII ................... 57 SOŢIEI SUFLETULUI MEU ................................................ 57 PEŞTELE ÎN „AUDIENŢĂ” LA CAPRICORN .................. 58