Sisteme moderne de impozite directeSistemele contemporane de impozite directe ale ţărilor lumii diferă esenţial unele de la altele:

după structură, componenţă, metode de percepere, cote de impunere, modalităţi de stabilire a bazei impozabile, înlesniri, repartiţie pe verigile sistemului bugetar etc. Ele s-au constituit şi continuă să evolueze fiind influenţate de tradiţii, factori economici, sociali şi politici. Numărul de impozite, nivelul lor, forma de percepere depind de structura teritorial-administrativă, de potenţialul economic, de orientarea politică şi socială a ţării.

Impozitele directe, graţie echitabilităţii lor, tradiţional au o contribuţie esenţială la formarea veniturilor publice. În veniturile bugetelor publice ale ţărilor O.C.D.E. (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) ele reprezintă, în medie, o jumătate. La mijlocul anilor ΄90 ai secolului trecut în aceste ţări au fost efectuate reforme ale sistemului de impozitare directă. La baza acestor transformări au fost puse principiile conceptului “economiei ofertei”, care au în vedere liberalizarea politicii fiscale. Pe parcursul acestor reforme neoconservatoare a fost diminuat nivelul maxim al cotelor de impunere, în primul rând la impozitele pe venitul persoanelor fizice şi juridice, au fost extinse scutirile şi înlesnirile la alte impozite directe etc. Ca rezultat, impozitele directe au obţinut un caracter mai stimulativ fără a afecta veniturile publice.

Experienţa impozitării directe din ţările cele mai dezvoltate economic preyintă interes în aspect atât de cunoaştere, cât şi de acţiune.

Impozitarea directă în Statele Unite ale AmericiiSistemul fiscal al S.U.A. se dezvoltă continuu peste 200 de ani şi contribuie la evoluţia

relaţiilor de piaţă. El corespunde exigenţelor financiare – formarea veniturilor bugetului federal, bugetelor statelor şi bugetelor locale. Impozitele în această ţară sunt utilizate abil în funcţie de instrument de reglementare economică.

În S.U.A. funcţionează un sistem de impozite directe în trei niveluri: impozitele directe federale; impozitele directe ale statelor; impozitele directe locale.

Regimului fiscal îi este caracteristică impozitarea paralelă de către guvernul federal, guvernele statelor şi organele administraţiei publice locale.

În prezent, la impozitele directe federale percepute pe întreg teritoriul ţării se referă: impozitul pe veniturile persoanelor fizice; impozitul pe profitul corporaţiilor; impozitul pe supraprofitul corporaţiilor; impozitul pe veniturile de la vinderea activelor capitale; impozitul pe moştenire şi donaţii; contribuţiile pentru asigurările sociale (statisticile internaţionale referă acest gen de venit

public la impozitele directe, fapt pentru care îl menţionăm fără a apela la detalii, deoarece am făcut aceasta în lucrarea [27]).

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice are caracter progresiv, manifestat prin existenţa a cinci niveluri ale cotei de impunere şi mini-mumului neimpozabil. Impozitării poate fi supusă individual o persoană sau integral o familie. În ultimul caz, se adună toate genurile de venituri ale membrilor familiei pe un an. Impozitul se calculează în modul următor: venitul total se determină prin însumarea tuturor veniturilor obţinute în perioada respectivă – salariile, veniturile de la activitatea de întreprinzător, pensiile şi indemnizaţiile, venitul de la hârtiile de valoare etc. (Venitul de la vinderea averii şi hârtiilor de valoare se impune cu un impozit special sau în cadrul venitului individual.) Din venitul total se scad cheltuielile de afaceri, ce ţin nemijlocit de

obţinerea lui. Din ele fac parte cheltuielile aferente activităţii de întreprinzător: cheltuielile pentru procurarea şi întreţinerea activelor capitale – terenuri, clădiri, echipament, consumuri de producţie curente. Ele se scad nu numai în cazul întreprinzătorilor, dar şi în cazul liber profesioniştilor. În continuare se scad cheltuielile pentru îmbrăcăminte specială, transport şi altele, legate nemijlocit de activitatea de producţie. Total sau parţial se scad: 50% de la vinderea activelor capitale, de lungă durată, dobânzile de la obligaţiile emise de guvernele statelor şi organele administraţiei publice locale, unele plăţi în fondurile publice şi private de asigurări sociale.

Ca rezultat al deminuărilor menţionate se obţine venitul net al contribuabilului. În continuare, din venitul net se scad înlesnirile fiscale individuate. O înlesnire generală este minimul neimpozabil (minimul neimpozabil, fiind la sfărşitul anilor ′90 ai secolului trecut egal cu $4 mii, iar pentru soţii care depun declaraţii în comun – $5 mii fiecare, are tendinţă stabilă de majorare). În afară de aceasta, venitul net se diminuează cu mărimea contribuţiilor la fondurile de binefacere, impozitele plătite în bugetele statelor şi locale, suma alimentelor, cheltuielile pentru serviciile medicale (în mărimea ce nu depăşeşte 15% a sumei impozitate), dobânzile pe datoriile individuale şi datoriile ipotecare cu gajarea imobilului. În urma scăderii înlesnirilor fiscale, se obţine venitul impozabil. Cotele impozitelor pe venitul persoanelor fizice sunt prezentate în tabelul 2.

COTA IMPOZITULUI, %

VENITUL IMPOZABIL, dolariCuplu,

venituri comuneCuplu,

venituri separateCapul

familiei solitaryPersoană

solitară15 0 – 40 100 0 – 20 500 0 – 32 150 0 – 24 00028 40 100 – 96 900 20 500 – 48 450 32 150 – 83 050 24 000 – 58 15031 96 900 – 147 700 48 450 – 73 850 83 050 – 134 500 58 150 – 121 300

36 147 700 – 263 750 73 850 – 131 875134 500 – 263 750

121 300 – 263 750

39,6 peste 263 750 peste 131 875 peste 263 750 peste 263 750

Tranşele pentru cotele respective pot fi actualizate anual în legea bugetară.Aşadar, orientările principale ale evoluţiei impozitului pe venitul persoanelor fizice sunt:

simplificarea scării cotelor, mărirea minimului neimpozabil, micşorarea cuantumului impozitului, cu diminuarea concomitentă a înlesnirilor fiscale.

Impozitului pe profitul corporaţiilor sunt supuse persoanele juridice în baza declaraţiilor fiscale. Cota standard a impozitului este de 34% şi el se achită gradual. Pentru primele $50 mii profit impozitat corporaţia plăteşte 15%, pentru următoarele $25 mii – 25% şi numai pentru suma mai mare este valabilă cota standard. În afară de aceasta, pentru veniturile corporaţiei de la $100 mii până la $335 mii este stabilită o încasare suplimentară în mărime de 5%.

Impozitul pe veniturile corporaţiilor enumeră multiple înlesniri. Din venitul net se scad: impozitul pe venit locale, integral dividendele de la companiile-fiice aflate în proprietate totală, 70-80% dividende obţinute de la corporaţiile locale impozitate, veniturile de la hârtiile de valoare emise de administraţiile locale şi cele ale statelor, contribuţiile la fondurile de binefacere. În afară de aceasta, într-un şir de ramuri se aplică norme ale uzurii accelerate a echipamentului, înlesniri pentru investiţii, lucrări de cercetări ştiinţifice şi construcţii experimentale. Corporaţiilor li se acordă “credit fiscal” în mărime de 50% de la costul echipamentului care utilizează în procesul de producţie energia solară sau a vântului. Pentru sprijinirea ramurilor extractive a fost

instituită o reducere pentru epuizarea zăcămintelor, care permite diminuarea impozitului pe venuturile corpora-ţiilor ce extrag resurse naturale în jumătate.

Există şi alte scaderi şi înlesniri, care în ansamblul lor diminuează venitul impozabil al corporaţiilor cu până la 60 la sută.

Impozitul pe supraprofitul corporaţiilor se percepe în anumite condiţii. El constituie un element al mecanismului antimonopol de reglementare economică.

Impozitul pe veniturile de la vinderea activelor capitale se percepe la aceeaşi cotă ca şi impozitul pe profit (maximal – 34%). Însă, dacă această operaţiune a generat pierderi, suma lor nu se scade din venitul impozabil.

Impozitul pe moştenire şi donaţii se percepe la toate nivelurile, însă la nivel federal cotele lui sunt mai mari şi există o anumită scară progresivă a lor. Minimul neimpozabil constituie $10 mii. Un cadou mai scump sau o moştenire mai mare se impune cu cota de la 18% până la 50%. Cota cea mai înaltă se aplică la moştenirea de peste $2,5 milioane. Concomitent se ia în consideraţie gradul de rudenie. Din suma impozabilă se scade partea soţului moştenitorului decedat, cheltuielile pentru funerariile lui.

Contribuţiile pentru asigurările sociale în S.U.A., ca şi în alte ţări occidentale , intră în impozitele directe.

Aşadar, în veniturile federale predomină impozitele directe. În structura veniturilor bugetului federal ponderea cea mai mare o deţine impozitul pe veniturile persoanelor fizice (45%), pe locul secund se plasează contribuţiile pentru asigurările sociale (10%), urmate de impozitul pe venitul corporaţiilor şi celelalte impozite directe.

În S.U.A. fiecare stat are propriul sistem fiscal, diferit de cel federal. Finanţele statelor se sprijină pe următoarele impozite directe regionale:

impozitul pe venitul persoanelor fizice; impozitul pe venitul corporaţiilor; impozitul pe avere.

Impozitului pe venitul persoanelor fizice sunt supuşi cetăţenii statului şi persoanele care obţin venit pe teritoriul acestui stat. Cotele impozitului variază între 2% şi 12%.

Impozitul pe venitul corporaţiilor poate fi perceput de stat numai în cazul în care pe teritoriul lui compania respectivă dispune de construcţii sau lucrează angajaţii ei. Cotele impozitului sunt proporţionale, dar se întâlnesc şi sisteme de cote progresive. Mărimea lor variază de la 2% până la 12%. Cel mai înalt acest impozit este în statul Iova – 12%, iar în statul Connecticut – 11,5%, în circumscripţia federală Columbia – 10,25%. Cele mai mici cote sunt în Mississippi – de la 3% până la 5% şi Iuta – 5%.

Impozitul pe avere de asemenea se percepe în state, dar însemnătatea lor financiară nu este mare, deoarece în cea mai mare parte averea este impusă de organele administraţiei publice locale.

Resursele financiare ale municipiilor şi comitantelor în S.U.A. se constituie din următoarele impozite directe locale:

impozitul pe avere; impozitul pe deservirea hotelieră; impozitul pentru serviciile comunale; impozitul pe tranzacţii; taxe de licenţiere; impozitul pe mijloacele de transport; impozitul ecologic;

impozitul pe ocupaţii; impozitul funciar; impozitul pe moştenire şi donaţii; suplimente locale la impozitele federale; impozitul pe reprezentaţii teatrale etc.

Aprobarea componenţei sistemului impozitelor locale este în competenţa organelor legislative federale.

Impozitul pe avere are ponderea cea mai mare în veniturile bugetelor locale, deţinând circa 40%. Obiectele impozitării se stabilesc de organele legislative ale statelor. Averea supusă impozitării poate fi divizată în următoarele categorii:

imobile (terenuri, clădiri, edificii); averea disponibilă a contribuabilului (maşini, echipamente, roadă, vite, automobile,

televizoare, frigidere, acţiuni, bani etc.)Scutirii totale de la acest impozit sunt posibile pentru:

imobilele guvernului federal; guvernele statelor şi organelor administraţiei locale; proprietăţile non-profit ale instituţiilor din domeniul învăţă-mântului, fondurilor de binefacere,

organizaţiilor religioase, uniunilor de muncă, asociaţiilor de fermieri.În afară de aceasta, sunt scutite de impo-zite şi unele active (acţiuni, creanţe, bani) în 36 de

state, iar în 4 state – proprietatea individuală a contribuabililor.Impozitul pe imobil se percepe de la proprietarii clădirilor şi edificiilor. Imobilele cu

destinaţie comercială se impun cu cote diferen-ţiate. Proprietarul apartamentului plăteşte mai puţin decât proprietarul locuinţei date în chirie sau proprietarul imobilelor cu destinaţie productivă.

Proprietatea personală, folosită pentru propria utilizare, nu este supusă acestui impozit. Baza de impunere este egală cu o treime din valoarea de piaţă a proprietăţii. Proprietarul primeşte o dată la 4 ani scrisoare privind evaluarea precizată a proprietăţii lui. Cota impozitului pe avere constituie în mediu pe ţară 1,4%.

Impozitul pe deservirea hotelieră alcătuieşte 5% de la plata pentru hotel.Impozitul pentru serviciile comunale se percepe în mărime de 3% de la plata pentru telefon,

gaz şi energie electrică.Impozitul pe tranzacţii se aplică la vinderea-cumpărarea imobilului şi alcătuieşte $2,5 la

fiecare mie de dolari.Suplimente locale la impozitele federale se transferă în mărime de un anumit procent în

bugetele locale. În esenţa sa financiară ele se deosebesc de impozitele federale numai după forma de mobilozare.

Taxele de licenţiere se percep de organele administraţiei publice locale pentru dreptul de a vinde produse (separat laptele), băuturi alcoolice, articole de tutungerie, pentru posedarea restaurantelor. Se acordă licenţe pentru dreptul de folosire a automobilelor, motocicletelor, de întreţinere a animalelor domestice.

Există taxe speciale care nu au caracter impozitar. La ele se referă impozitul ecologic, orientat la ocrotirea mediului ambiant, de exemplu, impozitul pentru curăţarea petelor de petrol de pe suprafeţele acvatice perceput în statul New York. Există impozit special pe corporaţiile care generează deşeuri “riscante”, cum este ambalajul din metal, sticlă sau polimeri.

Spre deosebire de impozitele federale şi ale statelor, impozitele locale se caracterizează prin multitudine şi regresivitate. Cu toate acestea, impozitele locale au propriul rol – constituie baza veniturilor locale.

Impozitele directe în Marea BritanieBazele sistemului fiscal actual al Marii Britanii au fost puse încă în secolul al XIX-lea.

Sistemul de impozite directe este format în două niveluri: impozitele generale de stat şi impozitele locale. Principalele impozite directe în Marea Britanie sunt:

impozitul pe venit; impozitul pe capital; impozitul pe moştenire; impozitul pe imobil.

Cele mai de seamă impozite directe generale de stat sunt: impozitul pe venitul persoanelor fizice, pe profitul corporaţiilor, pe sporul de capital, pe moştenire.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice aduce aproape 2/3 din veniturile bugetului de stat al Marei Britanii. În această ţară este acceptată forma şedulară de organizare a impozitului pe venitul persoanelor fizice, conform căreia venitul se împarte pe categorii (şedule) în funcţie de sursa venitului (salarii, dividende, rentă etc.), iar fiecare şedulă se impune în mod deosebit. Acest mod de impunere are scopul de a “prinde venitul la sursă”.

Există şase şedule, iar unele din ele au şi gradare internă.Şedula A include veniturile de la avere, proprietăţile funciare, construcţii şi edificii, chiria de

la transmiterea în arendă a caselor şi apartamentelor.Şedula B înglobează veniturile obţinute de la utilizarea în scopuri comerciale a proprietăţilor

forestiere.Şedula C conţine veniturile de la hârtiile de valoare de stat.Şedula D cuprinde veniturile de la activităţile de producţie şi comercială. În această grupă

intră multiple şi diverse venituri, de aceea ea este împărţită în şase subgrupe:1. veniturile obţinute din comerţ şi operaţiunile de afaceri, de exemplu, veniturile proprietarului

unităţii de comerţ;2. veniturile obţinute de la prestarea serviciilor profesionale, de exemplu, veniturile medicului

sau ale avocatului;3. veniturile din dobânzi sau alimente, supuse impozitării;4. veniturile de la hârtiile de valoare, aflate în străinătate, care nu intră în şedula E;5. veniturile de la averea din străinătate;6. toate celelalte venituri, neincluse în nici una din categoriile enumerate, de exemplu, onorariul.

Şedula E cuprinde trei grupe largi de venituri:1. salariul din diverse domenii, de la suplinirea diferitor posturi şi exercitarea diferitelor funcţii,

alte venituri din muncă;2. pensiile plătite de companii;3. îndemnizaţii sociale plătite de stat şi supuse impozitării.

Şedula F include dividendele şi alte plăţi efectuate de companiile din Marea Britanie.În prezent, şedulele servesc pentru calcularea înlesnirilor.Impozitul pe venit se împarte în câştigat (prin muncă) şi inves-tiţional (nu din munca

prestată). Perceperea impozitului pe salarii şi remunerări se face la sursă. În acest caz, este necesară prezentarea declaraţiei privind impozitul de către persoanele care au venit doar din salariu. În toate celelalte cazuri, impozitarea veniturilor se face în baza declaraţiilor depuse de contribuabili în termenii stabiliţi.

Toţi contribuabilii, indifereant de sursa venitului, au dreptul la scutire personală şi scutire familială suplimentară, luată în consideraţie la impozitarea capului familiei. Mărimile lor se

reevaluează automat în fiecare an financiar în corespundere cu creşterea indicelui preţurilor. În prezent, scutirea personală în Marea Britanie este de 3 455 lire sterline.

Cotele impozitului pe venitul persoanelor fizice sunt diferenţiate în felul următor:

Venitul impozabil CotaPână la 2 500 lire sterline 20%De la 2501 până la 23 700 lire sterline 25%Peste 23 700 lire sterline 40%

Impozitul pe profitul corporaţiilor în ultimul deceniu a avut tendinţă stabilă de diminuare a poverii sale. Cota de impunere s-a micşorat gradual de la 52% până la 35%, iar în ultima perioadă – până la 33%. Businessul mic se impozitează cu o cotă şi mai mică – 25%.

Impozitul pe sporul de capital se percepe la comercializarea anumitor genuri de active capitale care generează profit (automobile particulare, locuinţe, certificate naţionale de economii şi obligaţiuni de stat etc.). Scopul acestui impozit este limitarea volumului şi profitabilităţii tranzacţiilor speculative. Veniturile se determină ca diferenţa dintre preţul de piaţă a averii şi preţul de cumpărare. Impozitul se calculează pornind de la cea mai înaltă cotă a impozitului pe venit în vigoare, dacă contribuabilul este persoană fizică, şi din cota standard a impozitului pe profitul corporaţiilor, dacă contribuabilul este persoană juridică.

Impozitul pe moştenire nu se aplică la primele 150 mii lire sterline ai valorii averii transmise. La valoarea care depăşeşte acest minim se aplică cota de 40%. Acţionează un sistem de înlesniri, care pot constitui de la 20% până la 80% din valoarea moştenirii.

Din impozitele directe de asemenea fac parte contribuţiile pentru asigurările sociale.Impozitele directe regionale şi locale în Marea Britanie sunt reprezentate de impozitul pe

avere, impozitul funciar, impozitul municipal şi altele. Legislaţia fiscală cu referinţă la comitate (unitate administrativ-teritorială în Anglia) şi locală este aprobată de Parlamentul ţării.

Impozitul pe avere la nivel local este cel mai important. El aduce circa 10% din veniturile bugetelor locale. Se percepe de la proprietarii şi arendaşii averii. Evaluarea bazei impozabile – a averii imobile – se face o dată la 10 ani. Ea reprezintă suma probabilă a venitului de la darea în arendă a ei. Cota impozitului se stabileşte de guvernele locale, care se conduc la aprobarea ei, de regulă, de propriul necesar de mijloace, fapt ce cauzează o diferenţiere mare pe comitate şi oraşe.

Noul impozit municipal a înlocuit capitaţia. El depinde de valoarea pe piaţă a averii şi de numărul membrilor maturi ai fiecărei familii. Concomitent se prevăd importante înlesniri pentru mai multe categorii de familii. Averea se clasifică conform uneia din opt categorii de evaluare şi ulterior se impune conform cotelor diferenţiate.

Administraţiile municipale, în conformitate cu competenţele lor, pot institui şi alte impozite pentru acoperirea necesităţilor comunităţilor locale. Lista impozitelor locale în diferite comitate este foarte variată.

În veniturile publice ale Marii Britanii impozitele directe au o pondere de 45-47%. Impozitarea nemijlocită în GermaniaÎn Germania federaţia şi landurile sunt independente în organizarea bugetară. Principiul

independenţei în funcţionarea bugetară acţionează pornind de la necesitatea interconexiunii intereselor general statale cu interesele landurilor în finanţarea nevoilor lor. Conform Constituţiei, toate impozitele se împart în federale, ale landurilor, locale (comunale) şi bisericeşti. Concomitent, în scopul finanţării tuturor celor trei niveluri de gestiune, sistemul de impozite în Germania este alcătuit în aşa fel, încât cele mai importante surse financiare formează

în acelaşi timp două sau trei bugete. Astfel, impozitul pe venitul persoanelor fizice se repartizează în modul următor: 42,5% din încasări se acumulează în bugetul federal, 42,5% – în bugetul landului corespunzător şi 15% – în bugetul local. Impozitul pe corporaţii se împarte în proporţii egale între bugetul federal şi cel al landurilor. Impozitul pe activitatea de antreprenoriat se percepe de administraţia publică locală, însă ei îi rămâne doar jumătate, cealaltă fiind transferată bugetului federal şi bugetelor landurilor. Bugetele pe diverse tipuri de avere alimentează bugetele landurilor şi comunelor.

În Germania, încasările impozitare se distribuie în felul următor: în bzgetul federal se acumulează 48,2%, în bugetele landurilor – 34,22% şi în bugetele comunelor – 12,4%.

Principalele impozite directe percepute în Germania sunt: impozitul pe veniturile persoanelor fizice; iozitul pe corporaţii; impozitul pe ocupaţii; impozitul pe avere; impozitul funciar; impozitul achitat la cumpărarea terenurilor funciare; contribuţii pentru asigurările sociale; impozitul pe moştenire şi donaţii.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice se determină în baza unei scări de rate progresive în care cota minimală este de 19%, iar cea maximală – de 53%. Minimul neimpozabil este stabilit pentru persoane şi pentru familii.

Pentru calcularea venitului impozabil se scad unele cheltuieli speciale, de exemplu, alimentele soţilor după divorţ, cotizaţiile pentru asigurarea medicală şi asigurarea de viaţă, impozitul bisericesc, cheltuielile pentru învăţământul profesional etc. Impozitul pe venitul angajaţilor se reţine de angajator din câştigul lor la achitarea salariului (impozitul pe salariu) şi ulterior se transferă fiscului.

La calcularea impozitului pe salarii se folosesc următoarele ele-mente: clasele fiscale, tabelele fiscale şi cartelele fiscale.

Există şase clase fiscale, în care se grupează muncitorii şi slujbaşii:I clasă – muncitorii celibatari fără copii;II clasă – celibatari, divorţaţi sau văduvi, care au la întreţinere copii;III clasă – căsătoriţi şi în familie lucrează numai un soţ;IV clasă – lucrează ambii soţi, insă se impozitează fiecare separat;V clasă – lucrători căsătoriţi, dintre care unul se impozitează conform clasei III;VI clasă – muncitori, care au salariu în câteva locuri.Tabelele fiscale iau în consideraţie clasele, dar şi existenţa copiilor în familie, numărul lor,

modul de întreţinere de către soţi a copiilor şi a gospodăriei familiale în ansamblu: separat sau în comun, înlesnirile fiscale.

Cartela fiscală se completează în comun la locul de trai. În ea se autentifică clasa fiscală, numărul copiilor, confesiunea angajatului. Tot aici se confirmă invaliditatea, atingerea vârstei de 64 de ani şi altele.

Landurile acumulează venituri din următoarele impozite directe: impozitul pe avere; impozitul funciar, impozitul pe moşteniri şi donaţii, impozitul pe procurarea loturilor funciare.

Impozitul funciar se varsă preponderent în bugetul landurilor, însă perceperea lui se face de comune. Cota de bază se constituie din două părţi: cea stabilită centralizat şi cea adaosă de comună.

Impozitul pe moşteniri şi donaţii are cote diferenţiate în funcţie de gradul de rudenie (4 grupe) şi de costul averii moştenite (3 intervale).

Pe lângă administraţia federală şi a landurilor, un şir de funcţii social-organizatorice sunt exercitate de administraţia publică locală, care are propriile bugete. Principalele impozite directe percepute în bugetele locale sunt:

impozitul pe ocupaţii; impozitul funciar; impozitul pe avere; impozitul pe patrimoniul întreprinderilor.

Impozitului pe ocupaţii se supun persoanele fizice şi societăţile comerciale care practică diferite activităţi de producţie şi comerţ. Drept bază de calculare a cuantumului impozitului serveşte profitul de la activitatea respectivă şi capitalul companiei. Cota impozitului se aprobă de organele municipale, cel mai frecvent exemplu – 5% de la profit şi 0,2% de la valoarea fondurilor fixe. Există şi minimum neimpozabil.

Impozitul funciar se aplică asupra terenurilor gospodăriilor agricole şi forestiere, asupra companiilor şi persoanelor fizice. Cota standard, în compartimentul local, este de 1,2%. Sunt scutite de impozit întreprinderile de stat, instituţiile religioase. La trecerea lotului de la un proprietar la altul, se plăteşte un impozit de 2% de la valoarea de piaţă a lui.

Impozitul pe avere este cel mai tradiţional impozit în Germania. Cota impozitării a totalului de avere a persoanei fizice este de 1%, iar întreprinderile industriale şi companiile plătesc 0,6%. Există un minim neimpozabil, care se măreşte la atingerea de către cetăţean a vârstei de 60 de ani. Există înlesniri pentru agenţii economici din agricultură şi silvicultură. Reevaluarea proprietăţii are loc o dată la 3 ani.

Impozitul pe patrimoniul întreprinderii are ca bază de calcul totalul patrimoniului contribuabilului la începutul anului calendaristic.

Impozitele nemijlocite în FranţaÎn Franţa, ponderea impozitelor directe în veniturile publice este de circa 40%.Sistemul impozitelor directe include:

impozitul pe venitul întreprinderilor; impozitul pe venitul persoanelor fizice; contribuţii pentru asigurările sociale; impozitul pe avere,

Impozitul pe venitul întreprinderilor se percepe la cota standard de 34%. În unele cazuri ea poate fi mărită până la 42%. O cotă mai mică se aplică profitului obţinut din agricultură şi din investiţiile în hârtiile de valoare – de la 10% până la 24%. Pe parcursul ultimilor 15 ani, cota a evoluat permanent în direcţia micşorării. Drept bază de calculare a cuantumului impozitului serveşte profitul anual al întreprinderii. Fiecare agent economic este obligat să prezinte în decurs de trei luni după întocmirea bilanţului contabil sau până la 1 aprilie a anului următor, dacă bilanţul nu se întocmeşte, organului fiscal o declaraţie detaliată despre venituri. Până la calculele anuale definitive întreprinderea face vărsăminte semestriale în avans.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice în veniturile publice are o pondere de peste 18%. Unitatea impozitată este familia alcătuită din doi soţi şi persoanele aflate la întreţinerea lor. Celibatarii se impun individual. Cota impozitului este progresivă – de la 0% până la 56,8%.

În Franţa există reguli speciale de impunere a veniturilor obţinute din tranzacţii cu imobil, hârtii de valoare şi altă avere mobilă.

Venitul obţinut de la vinderea averii imobile se include în venitul impozabil pentru anul vinderii efective. Nu sunt impuse veniturile de la vinderea locuinţelor de bază, primei vânzări a locuinţei şi de la vinderea locuinţei aflate în posesie nu mai puţin de 32 de ani. Cota se diferenţiază în funcţie de termenul în care locuinţa s-a aflat în proprietatea contribuabilului. Cota maximală se aplică în cazul în care locuinţa a fost proprietate mai puţin de 2 ani.

Veniturile obţinute din tranzacţiile cu hârtiile de valoare se impun cu cota de 16%. Impozitul se percepe numai în cazul în care mărimea venitului anual depăşeşte o anumită limită, frecvent revăzută.

Veniturile de la tranzacţiile cu avere mobilă se impun dacă sunt obţinute în urma tranzacţiei de o anumită valoare. Există trei cote: 4,5% şi 7% pentru obiectele de artă şi 7,5% – pentru tranzacţiile cu metale preţioase.

Impozitul pe avere de asemenea aduce venituri importante în bugetul Franţiei. Impozitării este supusă averea, drepturile patrimoniale şi hârtiile de valoare avute în proprietate. La avere se referă clădirile, întreprinderile industriale şi agrare, averea mobilă, acţiunile, obligaţiunile etc. Unele genuri de avere sunt scutite de impozitare total sau parţial, în particular, averea destinată utilizării în activitatea profesională, unele genuri de avere cu destinaţie agricolă, obiecte de anticvariat, obiecte de artă şi colecţionare. La taxele pe avere se referă şi impozitul pe mijloacele de transport ale întreprinderilor şi companiilor. El este plătit de persoanele juridice care utilizează propriile automobile. Cota depinde de numărul automobilelor şi de capacitatea motoarelor lor.

Prezintă interes organizarea aşa-numitor impozite sociale. Contribu-ţiile pentru asigurările sociale plătite de angajator se calculează conform unei cote progresive (4,5%, 8,5% şi 13,6%) de la fondul de remunerare a muncii. Angajatorii mai achită şi impozitul pentru învăţământul profesio-nal la cota de 0,5% de la fondul anual de salarizare şi 0,1% – o taxă suplimentară folosită pentru finanţarea instruirii tinerilor.

Dacă la întreprindere sunt încadrate peste 10 persoane, întreprinzătorul este obligat să participe la finanţarea pe termen lung a instruirii profesionale a angajaţilor săi. Mărimea impozitului în acest caz este de 1,2% de la fondul de salarizare. Pentru întreprinderile care apelează la lucrători provizorii, cota esre de 2%, iar taxa suplimentară – 0,3%.

Întreprinderile la care lucrează peste 10 angajaţi sunt obligate să participe, direct sau indirect, la finanţarea construcţiei de locuinţe. Ei pot investi direct în construcţia locuinţelor, pot acorda împrumuturi lucrătorilor lor sau pot transfera mijloacele respective în visteria statului. Indiferent de forma de participare, în aceste scopuri trebuie utilizate 0,65% de la fondul de remunerare a muncii.

Din sistemul impozitelor directe locale vom evidenţia următoarele: impozitul pe terenurile de sub construcţii; impozitul funciar; impozitul pe locuinţe; impozitul profesional.

Cotele acestor impozite sunt stabilite de organele reprezentative locale – consiliile generale şi consiliile municipale în bugetele anuale, însă în limita competenţelor stabilite de legislaţia naţională.

Impozitul pe terenurile de sub construcţii constituie jumătate din valoarea cadastrală de arendă. Se scutesc de acest impozit proprietăţile statului: clădirile aflate în afara zonelor urbane şi destinate scopurilor agricole. Se scutesc de acest impozit persoanele fizice în vârstă de peste

75 de ani şi persoanele care beneficiază de indemnizaţii speciale din fondurile publice sau de indemnizaţii de invaliditate.

Impozitul funciar are obiect lanurile, păşunile, pădurile, mlaştinile, terenurile saline etc. Baza de impozitare constituie 80% din valoarea cadastrală de arendare a terenului respectiv. Terenurile aflate în proprietatea statului sunt scutite de impozit. Provizoriu, în anumite condiţii, pot fi scutite de impozit şi alte terenuri.

Impozitul pe locuinţe se percepe atât de la proprietarii caselor de locuit, cât şi de la arendatori. Persoanele social vulnerabile sunt scutite, parţial sau total, de plata acestui impozit la locul de trai de bază.

Impozitul profesional se achită de persoanele fizice şi juridice care exercită permanent activitate profesională neremunerată cu salariu. Calcu-larea impozitului se face în baza sumei a două elemente:

a) valoarea de arendă a imobilului de care dispune contribuabilul pentru necesităţile activităţii profesionale;

b) un oarecare procent de la salariul achitat de contribuabil angajaţilor şi de la propriul venit (10%).

Impozitul calculat în aşa mod nu trebuie să depăşească limita stabilită prin lege de 3,5% de la valoarea adăugată.

5.5. Impozitarea directă în JaponiaÎn Japonia există un sistem fiscal original. Analogic cu cel american şi european el se

caracterizează pin multiple impozite. În ţară există 25 de impozite generale de stat şi 30 de impozite locale. Dreptul de percepere a lor îl are orice organ al administrării teritoriale. Fiecare impozit se regle-mentează prin lege. Legea privind impozitele locale stabileşte numai genul lor şi limita superioară a cotei, celelalte elemente fiind reglementate de parlamentele locale.

Impozitele directe furnizează majoritatea veniturilor bugetare. Sistemul impozitelor directe al Japoniei include:

impozitele pe venitul persoanelor fizice şi juridice; impozitele pe avere; impozitul pentru înregistrarea licenţelor; impozitul pe moştenire; impozitul pentru irigare şi ameliorarea terenurilor.

Cel mai mare venit îl aduce statului impozitul pe venitul persoanelor fizice şi jurudice. El furnizează peste 56% din totalul încasărilor impozitare.

Întreprinderile şi organizaţiile plătesc din profit: impozitul de stat pe venit în mărime de 33,48%; impozitul prefectural pe venit la cota de 5% de la cel de stat, egal cu 1,67% de la profit; impozitul local pe venit la cota de 12,3% dela impozitul de stat sau 4,12% de la profit.

În sumă, la buget se transferă circa 40% din profitul persoanei juridice. În afară de aceasta, profitul este sursa de achitare a impozitului pentru activitate de antreprenoreat perceput în bugetul prefecturii.

Persoanele fizice achită impozitul pe venit conform unei scări progresive de cinci cote: 10%, 20%, 30%, 40% şi 50%. În afară de aceasta, există şi impozitul prefecturii cu trei cote: 5%, 10% şi 15%. De asemenea, există şi impozite pe venit locale. Fiecare cetăţean plăteşte anual 3200 yene pe an.

Se pare că impozitele sunt înalte. Dar trebuie de luat în consideraţie minimul neimpozabil substanţial, care ţine cont de situaţia familiară a contribuabilului. De plata impozitului se scutesc

mijloacele cheltuite pentru tratament. Înlesniri au familiile cu mulţi copii. O persoană cu un salariu mediu este eliberată de obligaţiunile fiscale până la 30% din venit.

Impozitul pe avere este plătit de persoanele fizice şi juridice în cote egale. Acesta constituie în medie 1,4% de la valoarea averii. Reevaluarea are loc o dată la trei ani. În obiectul impunerii intră: toată averea imobilă, pământul, hârtiile de valoare, dobânzile de la depozitele bancare. Impo-zitul se achită şi în cazul trecerii averii de la un proprietar la altul, adică la vânzarea-cumpărarea averii.

În bugetele locale impozitele directe alcătuiesc circa 40% din totalul veniturilor lor.