ESEU DESPRE OMO INTRODUCERE IN FILOZOFIA CULTURII UMANE

ERNST CASSIREREditura: Humanitas, Bucuresti, 1994

PARTEA 1(pag. 11) > Autocunoasterea - declara el - este prima premisa a autorealizarii.> Filozofia moderna a inceput cu principiul ca evidenta propriei noastre fiinte este invincibila si incontestabila.> Aristotel declara ca orice cunoastere isi are originea intr-o tendinta fundamentala a naturii umane care se manifesta in cele mai elementare actiuni si reactii ale omului.(pag. 13) - La Platon (...) Cunoasterea si adevarul apartin unei ordini transcedentale - taramului ideilor pure si eterne.> ... dupa Aristotel (...) In natura, ca si in cunoasterea umana, formele superioare se dezvolta din formele inferioare. Perceptia senzoriala, memoria, experienta, imaginatia si ratiunea sunt toate unite printr-o relatie comuna; ele sunt doar stadii si expresii diferite ale uneia si aceleiasi activitati fundamentale, care atinge cel mai inatl grad de perfectiune la om, dar care, intr-un anumit mod, se gaseste si la animale si la toate formele vietii organice.> Pentru toate nevoile imediate si interesele lui practice, omul este dependent de mediul sau fizic. El nu poate trai fara adaptarea continua la conditiile lumii inconjuratoare. Pasii initiali catre viata intelectuala si culturala a omului pot fi descrisi ca acte care implica un fel de ajustare mintala la mediul ambiant imediat.(pag. 14) > In primele explicatii mitologice ale universului aflam totdeauna o antropologie primitiva alaturi de o cosmologie primitiva. Problema originii lumii este impletita in mod indisolubil cu problema originii omului.> De acum inainte autocunoasterea nu este privita ca un simplu interes teoretic.(pag. 17) > Omul este considerat a fi acea fiinta care se afla in mod constant in cautarea de sine - o fiinta care in orice moment trebuie sa examineze si sa scruteze conditiile existentei sale.(pag. 19) > Tot ceea ce i se intampla omului din afara este nul si fara efect. Esenta lui nu depinde de circumstante exterioare; ea depinde exclusiv de valoarea pe care el si-o atribuie lui insusi.(pag. 25-26) > Contradictia este adevaratul element al existentei umane. Omul nu are nici o "natura" - nici o existenta simpla sau omogena. El este un amestec straniu de existenta si non-existenta. Locul sau se afla intre acesti doi poli opusi.> Exista, prin urmare, numai o cale de acces catre secretul naturii umane: cea a religiei. Religia ne arata ca exista un om dublu - omul de dinainte si cel de dupa cadere. Omul a fost destinat scopului celui mai inalt, dar el si-a pierdut pozitia. Prin cadere si-a pierdut puterea iar ratiunea si vointa lui au fost corupte. (pag. 28) > In filozofia stoica si in teologia crestina omul era descris ca scopul universului. (...) Toate acestea sunt puse dintr-o data sub semnul intrebarii de catre noua cosmologie. Pretentia omului de a fi centrul universului si-a pierdut temeiul. Omul este plasat intr-un spatiu infinit in

care fiinta lui pare a fi un punct singular si evanescent. El este inconjurat de catre un univers mut, de o lume care se arata muta fata de sentimentele lui religioase si cerintele lui morale cele mai profunde.(pag. 30) > In doctrina lui Bruno, infinitul nu mai inseamna bogatia incomensurabila si inepuizabila a realitatii si puterea neincatusata a intelectului omenesc.(pag 31) > Intelectul omenesc devine constient de propria lui infinitate masurandu-si puterile cu universul infinit.(pag. 35) > {Aristotel} In metafizica sa, in definitia pe care o da sufletului ca "prima actualizare a unui corp natural inzestrat in mod potential cu viata", viata organica este conceputa si interpretata in termeni ai vietii umane.(pag. 42) > Viata este perfecta peste tot; ea este aceeasi in cercul cel mai mic ca si in cel mai mare. Orice organism, chiar cel mai putin evoluat, nu este numai adaptat intr-un sens vag (angepasst) la mediul sau ambiant, dar cu totul potrivit (eingepasst) acestuia. Conform structurii lui anatomice, el poseda un anumit Merknetz si un anumit Wirknetz - un sistem receptor si un sistem efector. Fara cooperarea si echilibrul acestor doua sisteme, organismul nu ar putea supravietui. Sistemul receptor prin care o specie biologica primeste stimului din afara si sistemul efector prin care reactioneaza la ei sint, in toate cazurile, strans imbinate. Ele sunt verigi ale unuia si aceluiasi lant descris de catre Uexkull ca cercul functional (Funktionskreis) al animalului.(pag. 43) > Omul a descoperit, cum se spune, o metoda noua pentru a se adapta la mediul sau ambiant. Intre sistemul receptor si cel efector, care se gaseste la toate speciile animale, aflam la om o a treia veriga pe care o putem descrie ca sistemul simbolic.> Omul nu se poate sustrage propriei impliniri. El nu poate decat sa adopte conditiile propriei vieti. Omul nu mai traieste intr-un univers pur fizic, el traieste intr-un univers simbolic. Limbajul, mitul, arta si religia sunt parti ale acestui univers.(pag. 44) > ...omul nu traieste intr-o lume de fapte brute, sau conform nevoilor si dorintelor lui imediate. El traieste mai curand in mijlocul unor emotii imaginare, in sperante si temeri, in iluzii si deziluzii, in fanteziile si visurile sale. "Ceea ce il tulbura si il nelinisteste pe om", spunea Epictet, "nu sunt lucrurile, ci opiniile si inchipuirile despre lucruri".> ... alaturi de limbajul conceptual exista un limbaj emotional; alaturi de limbajul logic sau stiintific exista un limbaj al imaginatiei poetice. La origine limbajului nu exprima ganduri sau idei, ci sentimente si emotii.(pag. 45) > ... in locul definirii omului ca animal rational, ar trebui sa-l definim ca animal symbolicum. Prin aceasta putem desemna diferenta lui specifica si putem intelege noua cale deschisa omului - calea spre civilizatie.(pag. 46) > ... gandirea simbolica si comportamentul simbolic sunt printre cele mai caracteristice trasaturi ale vietii umane si ca intregul proces al culturii umane se bazeaza pe aceste conditii este de netagaduit.(pag. 52) > Semnalele si simbolurile apartin de doua domenii diferite ale discursului: semnalul este o parte a lumii fizice a existentei: simbolul este o parte a lumii umane a semnificatiei. Semnalele sunt "operatori"; simbolurile sunt "designatori". Semnalele, chiar intelese si folosite

ca atare, au totusi un fel de existenta fizica sau substantiala; simbolurile au doar o valoare functionala.(pag. 59) > In gandirea mitica, numele unui zeu este o parte integranta a naturii zeului. Daca nu chem zeul pe adevaratul sau nume, atunci vraja sau rugaciunea sunt ineficace. acelasi lucru este valabil pentru actiunile simbolice. Un rit religios, un sacrificiu trebuie sa fie indeplinit totdeauna in aceeasi maniera invariabila si in aceeasi ordine daca e vorba sa-si faca efectul.(pag. 66) > Spatiul si timpul constituie cadrul in care este implicata intreaga realitate. Nu putem concepe nici un lucru real in afara conditiilor de spatiu si timp. Nimic in lume, dupa Heraclit, nu-si poate depasi propriile dimensiuni - si aceste dimensiuni sunt limitari spatio-temporale. In gandirea mitica spatiul si timpul nu sunt considerate niciodata ca forme pure sau goale. Ele sunt privite ca marile forte misterioase care guverneaza toate lucrurile, care carmuiesc si determina nu numai viata noastra muritoare, ci si viata zeilor.(pag. 66-67) > Primul lucru care devine clar printr-o astfel de analiza este acela ca exista tipuri fundamental diferite ale experientei spatiale si temporale. Nu toate formele acestei experiente sunt situate la acelasi nivel. Exista straturi inferioare si superioare asezate intr-o anumita ordine. Stratul cel mai de jos poate fi descris ca spatiul si timpul organic. Fiecare organism traieste intr-un anumit mediu ambiant si trebuie sa se adapteze in mod constant la conditiile acestui mediu pentru a supravietui.(pag. 68-69) > Democrit declara ca spatiul este non-existenta, dar ca aceasta non-existenta are, totusi, o realitate autentica. Platon, in dialogul Timaios se refera la conceptul de spatiu ca la un "concept hibrid" care cu greu poate fi descris in termeni adecvati. Chiar si in stiinta si filozofia moderna, aceste dificultati timpurii sunt inca nerezolvate. Newton ne previne sa nu confundam spatiul abstract - spatiul matematic adevarat - cu spatiul experientei noastre senzoriale.(pag. 74-75) > Astronomia babiloniana in intregul ei este inca o interpretare mitica a universului. Ea nu mai era restransa la sfera ingusta a spatiului concret, material, primar. Spatiul este, ca sa spunem asa, transpus de pe pamant in cer. Dar cand s-a indreptat ordinea fenomenelor ceresti, omenirea nu si-a putut uita nevoile si interesele pamantene. Daca omul si-a indreptat privirea mai intai catre cer, aceasta nu era pentru satisfacerea unei simple curiozitati intelectuale. Ceea ce omul cauta cu adevarat in cer era propria lui reflectie si ordinea universului sau uman. El simtea ca acesta lume era legata prin nenumarate legaturi vizibile si invizibile de ordinea generala a universului - si el cauta sa patrunda in acesta misterioasa conexiune. Fenomenele ceresti nu puteau fi studiate, prin urmare, intr-un spirit detasat al meditatiei abstracte si stiintei pure. Ele erau privite ca stapanii si conducatorii lumii, guvernatorii vietii umane. S-a dovedit ca pentru organizarea vietii politice, sociale si morale a omului era necesara orientarea catre cer. Nici un fenomen uman nu parea sa se explice pe sine insusi: el trebuia sa fie explicat prin raportarea lui la un fenomen ceresc corespunzator, de care depinde. Din aceste considerente devine limpede ca spatiul primelor sisteme astronomice nu putea fi un spatiu pur teoretic - si de ce. El nu era constituit din puncte sau linii, sau suprafete in sensul geometric abstract al termenului. El era umplut cu puteri magice, divine si demonice. Scopul prim si esential al astronomiei era de a dobandi o intelegere a naturii si activitatii acestor puteri pentru a pevedea si evita influentele lor periculoase. Astronomia nu putea sa apara decat in acesta forma mitica si magica - in forma

astrologiei. Ea si-a pastrat acest caracter multe mii de ani; intr-un anumit sens acest caracter era inca dominat in primele secole ale erei noastre, in cultura Renasterii.(pag. 76) > Conform conceptiei lui Kant, spatiul este forma "experientei noastre externe", iar timpul forma "experientei interne".> Chiar si spatiul este gandit la inceput nu ca o forma specifica a vietii omenesti, ci ca o conditie generala a vietii organice. Viata organica exista numai in masura in care evolueaza in timp.> Organismul nu este niciodata localizat intr-un singur moment. In viata lui, cele trei moduri ale timpului - trecutul, prezentul si viitorul - formeaza un intreg care nu poate fi descompus in intregime in elementele individuale. (...) Nu putem descrie starea momentana a unui organism fara a lua in consideratie istoria lui si fara a-l raporta la o stare viitoare pentru care aceasta stare este doar un punct de trecere.(pag. 77) > Orice stimul care actioneaza asupra unui organism lasa in el o "engrama", o urma fiziologica definita; si toate reactiile viitoare ale organismului sunt dependente de lantul acestor engrame, de "complexul de engrame" inrudit.> Daca intelegem memoria ca o functie generala a oricarei materii organice, spunem numai ca organismul pastreaza unele urme ale experientei lui anterioare si ca aceste urme au o influenta definita asupra reactiilor lui ulterioare.> Memoria implica un proces de recunastere si identificare, un proces ideational de un tip foarte complex. Impresiile anterioare trebuie nu numai sa fie repetate; ele trebuie, de asemenea, sa fie organizate si localizate, si raportate la diferite momente in timp. O astfel de localizare nu este posibila fara conceperea timpului ca o schema generala - ca o ordine seriala care cuprinde toate evenimentele individuale. Constiinta timpului implica in mod necesar faptul ca conceptul unei atfel de ordini seriale corespunde celeilalte scheme pe care o numim spatiu.(pag. 79) > Memoria simbolica este procesul prin care omul nu repeta dora experienta lui trecuta, ci o si reconstruieste. Imaginatia devine un element necesar al amintirii adevarate. Acesta a fost motivul pentru care Goethe si-a intitulat autobiografia Poezie si adevar.(pag.81) > Referirea la viitor este sesizata de catre constiinta mai devreme decat cea la trecut. In viata noastra recenta, aceasta tendinta devine chiar mai pronuntata. Traim mult mai mult cu indoielile si temerile, cu nelinistile si sperantele noastre in legatura cu viitorul, decat cu amintirile sau cu intamplarile prezente.(pag. 84) > Pe de alta parte, intelectul supraomenesc, spiritul divin, nu cunoaste nici o distinctie intre realitate si posibilitate.(pag. 85) > Noi nu putem gandi fara imagini, si nu putem intui fara concepte. "Conceptele fara intuitii sunt goale; intuitiile fara concepte sunt oarbe". Acest dualism in conditiile fundamentale ale cunoasterii este, dupa Kant, cel care se afla la baza distinctiei noastre intre posibilitate si realitate.> In gandirea primitiva este inca foarte dificila diferentierea celor doua sfere - a existentei si a semnificatiei. Ele sunt confundate in mod constant: un simbol este privit ca si cum ar fi dotat cu puteri magice sau fizice.(pag. 99) > Caracteristica remarcabila a omului, semnul sau distinctiv nu este natura lui metafizica sau fizica - ci opera sa. Acesta opera, acest sistem al activitatilor umane sunt cele care

definesc si determina cercul "umanitatii". Limbajul, mitul, religia, arta, stiinta, istoria sunt constituentii, diferitele sectoare ale acestui cerc.(pag. 119) > In gandirea primitiva, moartea nu este privita niciodata ca un fenomen natural care se supune legilor generale. Aparitia ei nu este necesara, ci accidentala. Ea depinde totdeauna de cauze individuale si intamplatoare. Ea este opera vrajitoriei, magiei sau altei influente personale inamice.> Moartea nu a existat totdeauna; ea a aparut datorita unui eveniment particular, unei slabiciuni a omului sau unui accident. Multe povestiri mitice se ocupa de originea mortii. Conceptia ca omul este muritor, prin natura si esenta sa, pare sa fie cu totul straina gandirii mitice si religioase primitive. In acesta privinta exista o diferenta izbitoare intre credinta mitica in imortalitate si toate formele mai tarzii ale unei credinte pur filozofice.(pag. 120) > Intr-un anumit sens, intreaga gandire mitica poate fi interpretata ca o negare constanta si incapatanata a fenomenului mortii.> Religia primitiva este, poate, cea mai puternica si energica afirmare a vietii pe care o gasim in cultura umana. Intr-o descriere a celor mai vechi texte din piramide, Breasted spune ca nota principala si dominanta este peste tot un protest insistent, chiar pasionat impotriva mortii. "Se poate spune ca ele constituie cea mai timpurie revolta suprema a umanitatii impotriva marelui intuneric si marii linisti din care nu se intoarce nimeni. Cuvantul <<moarte>> nu apare niciodata in textele din piramide decat in forma negativa sau aplicat unui dusman. (pag. 122) > Viata omului primitiv este amenintata din toate partile si in orice moment de pericole necunoscute. Vechea zicala Primus in orbe deos fecit timor {teama a creat cei dintai zei pe lume} contine, prin urmare, o verosimilitate psihologica interioara. Dar pare ca si cum in cele mai timpurii si inapoiate stadii ale civilizatiei omul gasise o forta noua prin care putea sa reziste si sa alunge teama de moarte. Ceea ce opunea el faptului mortii era increderea sa in solidaritatea, in unitatea neintrerupta si indestructibila a vietii.(pag. 124) > Teama de moarte este, fara indoiala, unul din instinctele umane cele mai generale si cel mai adanc inradacinate.> obiceiul de a inchide ochii unei persoane moarte a fost explicat ca o incercare de a lega la ochi cadavrul si a-l impedica sa vada drumul pe care este dus la groapa.> In foarte multe cazuri cadavrul este ingropat in chiar casa in care isi pastreaza domiciliul permanent. Sufletele celor decedati devin zeii familiei; iar viata si prosperitatea acesteia depinde de sprijinul si favoarea lor.> Nu exista nici o diferenta radicala, in aceasta privinta, intre gandirea mitica si cea religioasa. Ambele isi au originea in acelasi fenomen fundamental al vietii umane. In dezvoltarea culturii umane nu putem fxa un punct in care se termina mitul sau incepe religia. In intregul curs al istoriei sale religia ramane indisolubil legata si patrunsa de elementele mitice.(pag. 128) > ... acest antropomorfism al religiei populare grecesti nu are deloc lipsit de o valoare si semnificatie pozitiva. Umanizarea zeilor a fost un pas indispensabil in evolutia gandirii religioase.(pag. 129) > In zeii lui personali omul a inceput sa-si vada propria personalitate intr-o noua lumina.

(pag. 130) > Filozofi si antropologi ne-au vorbit deseori despre faptul ca sursa adevarata si ultima a religiei este sentimentul de dependenta al omului.(pag. 137) > Cu mult timp inainte de aparitia zeilor personali, ne intalnim cu acei zei care au fost numiti zei functionali. Ei nu sunt deocamdata zeii personali ai religiei grecesti, zeii olimpieni ai lui Homer. Pe de alta parte, ei nu mai au caracterul vag al conceptiilor mitice primitive.Ei sunt fiinte, concrete; dar sunt concrete in actiunea lor, nu in infatisarea sau in existenta lor personala. Ei nu au, prin urmare, nici un fel de nume proprii - precum Zeus, Hera, Apollo -, ci nume adjectivale care caracterizeaza functia sau activitatea lor speciala. In multe cazuri ei sunt legati de un anumit loc; sunt zei locali, nu generali. Daca dorim sa intelegem caracterul adevarat al acestor zei functionali si rolul pe care-l joaca in dezvoltarea gandirii religioase, trebuie sa privim la religia romana. Aici diferentierea a atins gradul cel mai inalt. In viata unui agricultor roman, orice actiune, oricat de specializata, avea semnificatia ei religioasa specifica. Exista o categorie de zeitati - Di indigites - care proteja actiunea semanatului, alta, pe cea a grapatului, a gunoitului... In intreaga activitate agricola nu exista un singur act care sa nu fi fost sub calauzirea si protectia zeitatilor functionale si fiecare categorie de zeitati avea riturile si ceremoniile ei.(pag. 139) > Ceea ce transpune omul in zeii sai este el insusi, in toata varietatea si diversitatea lui, in mentalitatea, temperamentul, chiar indiosincraziile lui.(pag 142) > Chiar intr-un stadiu foarte primitiv al gandirii mitice, gasim convingerea ca omul, pentru a atinge un scop dorit, trebuie sa coopereze cu natura si puterile ei divine sau demonice. Natura nu-i acorda darurile sale fara sprijinul lui activ.(pag. 144) > Universul este o mare societate a lui Dumnezeu si a oamenilor, "urbs Dis hominibus que communis". A "trai cu zeii" inseamna a actiona impreuna cu ei. Omul nu este un simplu spectator; el este, dupa masura lui, creatorul ordinii din univers.(pag. 151) > In cartile profetice ale Vechiului Testament aflam o directie de gandire si simtire cu totul noua. Idealul puritatii semnifica ceva cu totul diferit fata de toate conceptiile mitie anterioare.(pag. 211) > Faptul ca frumusetea nu este o proprietate directa a lucrurilor, ca ea implica in mod necesar o relatie cu spiritul uman, este o chestiune care pare sa fie admisa de catre aproape toate teoriile estetice. In eseul sau "Despre masura gustului", Hume declara: "Frumosul nu este o calitate a lucrurilor insele: el exista doar in spiritul care le contempla".