Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

480

Section: Literature

DIRECT STYLE IN ODOBESCU’S SHORT STORIES

Elena Lavinia Diaconescu PhD Student, University of Pitești

Abstract: The writers of the 19

th century used the dialogue and the monologue as methods in

narration from early times, but they needed more time to obtain fluency in their elaboration.

These forms of direct style appear in Odobescuřs short stories in order to create some discontinuities in the narratorřs plan or introduce the characterřs plan in the text. The dialogue

and the monologue sometimes get a rethorical aspect because of the influence of romantic

narrative methods.

Keywords: dialogue, monologue, rhetorical discourse, regionalisms, oral style

Scriitorii secolului al XIX-lea au introdus de timpuriu dialogul ca procedeu în

naraţiune, dar au avut nevoie de ceva timp pentru a dobândi cursivitate în elaborarea

acestuia. Dialogul, ca formă a stilului direct, apare la Odobescu cu rolul de a crea unele

discontinuităţi în planul naratorului şi capătă uneori un caracter retoric, datorită influenţei

procedeelor narative romantice. Un exemplu în acest sens este replica clucerului Badea în

biserica unde se desfăşura slujba de înmormântare a lui Mircea Ciobanul: „- Fie-vă ruşine,

măi fraţilor, să vă spurcaţi buzele pe aşa mâni pângărite! Scârbă să vă fie a pleca capul la

trupul unui om care a fost urgia oamenilor şi bicul Satanii! - Oare nu vă e destul că, pre

cât a fost tâlharul acesta cu zile, el a hălăduit în domnie atâţia mari de ani; ba încă v-aţi

colăcit, ca târâtoarele, la poalele lui şi i-aţi lins laba cea mohorâtă, pe care nu cutezaţi a o

muşca? Ŕ Acum, încaile, prindeţi la inimă! Lepădaţi-vă jositoarea slugărie! [...] Veniţi şi

vă plecaţi crucei mântuitoare, ce cu drept o smulg din mânile nelegiuitului; iar stârvul lui

scuipaţi-l ca mine şi azvârliţi cu pietre într-însul!ŗ (Odobescu, Opere, I, p. 89).

În exemplul prezentat, Odobescu se străduieşte să redea cât mai convingător

replica unui personaj din secolul al XVI-lea; de aceea foloseşte: prepoziţia „preŗ, deşi în

paragrafele următoare apare sub forma literară „peŗ, forma inversată a conjunctivului să

vă fie: „fie-văŗ, substantivul „mâniŗ şi adverbul „încaileŗ, regionalisme moldoveneşti, aici

autorul neţinând cont că personajul este muntean. Desigur că sunt prezente ca mărci ale

oralităţii exclamaţia şi interogaţia retorică, dar şi vocativul „fraţilorŗ. Pentru a construi

intervenţia clucerului, Odobescu utilizează timpul prezent, când boierii sunt deopotrivă

certaţi pentru linguşirea de care dau dovadă chiar şi după moartea lui Mircea, dar sunt, în

acelaşi timp şi încurajaţi să se răscoale, aspect evidenţiat prin adverbul de timp „acumŗ.

Răspunsul Chiajnei este foarte violent, datorită cuvintelor grele folosite în vocativ,

cu intenţia de a jigni şi de a ameninţa: „- În lături, mârşavilorŗ Ŕ strigă ea cu glas puternic.

Ŕ Asta vă e, biet, vitejia, neruşinaţi păgâni ce necinstiţi un mormânt? Spuneţi, ce ştiţi a

face, mişeilor, uneltitori de rele, iscoditori de dezbinări, ce priviţi de subt ogheal păsul

ţării şi alergaţi, ca dulăii, la pradă? Ŕ Ce! oare socotit-aţi voi că, unde a răposat Ciobanul,

o să rămână turma în ghearele voastre, ca să o jăfuiţi dupe cum vă place? Hei! măre băieţi,

mai va până atunciŗ (Odobescu, Opere, I, p. 89). Replica este construită pe enumerarea

mai multor cuvinte ofensatoare, care îngreunează coerenţa paragrafului, dar evidenţiază

încă o dată stilul scrierilor odobesciene.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

481

Section: Literature

În continuarea dialogului apare replica: „Aolău! Vai de biată moşie dac-o fi să-i

meargă toată seama şoldâş, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ţi, nu vorbi de pomană,

jupaniţă, că dor nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumei [...]!ŗ (Odobescu, Opere, I, p.

90). Se obervă ca o constantă a structurii dialogului, formele învechite ale verbelor:

„socotit-aţiŗ; „mai vaŗ, „tacăŗ şi structurile apoziţionale la singular aflate în dezacord cu

verbele de la plural: „bietŗ, „săracŗ.

În dialogurile din nuvele se constată şi repetarea anaforică a aceluiaşi cuvânt

introductiv: „Ancuţo! Tu ai prefăcut acel nor în soare de lumină! Tu ai deşteptat în

sufletu-mi o viaţă necunoscută! Tu ai reînviat inima-mi ofilită! Tu eşti îngerul mântuirii

mele!ŗ (Odobescu, Opere, I, p. 104). În exemplul dat, pronumele personal „tuŗ introduce

mai multe propoziţii principale, cu scopul de a accentua importanţa persoanei iubite.

Astfel, aici pronumele capătă valoare stilistică.

Un dialog care sare în evidenţă este cel dintre vornicul Dumbravă şi Chiajna,

autorul străduindu-se să reproducă graiul moldovenesc atunci când vornicul vorbeşte: „-

Taci, muiere, nu bârfi! ... nu doară c-aţi socoti voi că-i Moldova ţară di jac, să ni gioace ca

pi urs o mişa pripăşită pi la munteni şi doi ficiori di lele fărmecaţi, doi lingăi nătângi ce li

pute botu a lapte? ...N-avem noi nevoie di domn munteanŗ (Odobescu, Opere, I, p. 118).

Această replică este utilă în caracterizarea indirectă a lui Dumbravă şi este în acelaşi timp

ameninţătoare, dar şi foarte plastică prin felul în care Odobescu reuşeşte să reproducă

graiul viu moldovenesc prin dialog. Elemente ale stilului oral sunt: variantele regionale ca

„diŗ (pentru „deŗ), „niŗ (pentru „neŗ), „piŗ (pentru „peŗ) sau „liŗ (pentru „leŗ); forma

verbului „gioacăŗ şi a „substantivului „jacŗ, expresia: „li pute botu a lapteŗ; lipsa

articolului hotărât în cuvântul „botuŗ.

Exemplul următor este extras din dialogul între călugării de la mănăstirea

Cotmeana şi tânărul Mircea Ciobanul: „- Fugi, măria-ta, scapă-ţi zilele!... Ne-au călcat

hoţii!... Sunt la poartă o mie şi mai bine de haramini levinţi, cu săneţele gata de foc şi cu

paloşele goale.. Zic că sunt ai lui Neagoe Basarab şi cer să te dăm pe măria-ta... Fă-ţi

pomană cu noi; fă ce-i face şi ieşi de aiciŗ (Odobescu, Opere, I, p. 78). Este singurul

dialog de acest gen din nuvelele odobesciene, care redă o replică la nivel colectiv. Efectul

acesta este creat prin trei modalităţi: 1. folosirea structurii „vorbe spuse pe săriteŗ înainte

de instalarea propriu-zisă a stilului direct; 2. utilizarea punctelor de suspensie pentru a

marca stilistic vocile distincte ale călugărilor; 3. Sugerarea senzaţiei de grabă cu care se

rostesc cuvintele prin enunţurile mai scurte formulate.

În nuvele se regăsesc şi replici izolate în stil direct pentru evitarea monotoniei

generate de naraţiunea la persoana a III-a: soldaţii ameninţă că vor intra în mănăstirea

Cotmeana: „În minutul acela, strigătul: «Foc! Dăm foc la mănăstire!...» repetat de mai

multe glasuri [...]ŗ (Odobescu, Opere, I, p. 79); „... Neagoe se răpezi, încruntat cu

paloşul, la dânşii: - «Să nu stricaţi pe nimeni!» - strigă el în gura mareŗ (Odobescu,

Opere, I, p. 79); Mihnea „izbea cu pumnul în păreţi, răcnind: - «Nu; nu se poate să cază

într-astfel Mihnea! Săriţi la mine, copii!»ŗ (Odobescu, Opere, I, p. 80); „Abia avu vreme

Mihnea să-i zică cu o mirare plină de dispreţ: - «Tu cine eşti?»ŗ (Odobescu, Opere, I, p.

84) Ŕ reprezintă ultima replică a domnului înainte de a muri; „un om striga în gura mare

din clopolniţa bisericei: «Să ştie tot omul că am omorât pe Mihnea-vodă!»ŗ (Odobescu,

Opere, I, p. 84), Radu Socol rosteşte la căsătoria Ancuţei: „Piei, amăgita mea nădejdeŗ(

Odobescu, Opere, I, p. 100) etc.

Monologul cu interlocutor prezent este o altă formă a stilului direct, care a pătruns

în literatura română datorită influenţelor romantice. Monologul introduce în text planul

personajului şi are uneori caracter retoric. Reţeta completă a acestuia este oferită de M.

Mancaş şi conţine: „interogaţiile şi exclamaţiile retorice, interjecţiile exclamative, frazele

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

482

Section: Literature

scurte sau eliptice, imprecaţiile, aluzia livrescă şi enumerarea, cu alte cuvinte, toate

mărcile formale ale unei exprimări orale adresateŗ (vol. Structuri tematice şi retorico-

stilistice în romantismul românesc, p. 203)).

Un exemplu pentru situaţia descrisă mai sus este invocaţia retorică monologată a

Ancuţei din ultima parte a nuvelei Doamna Chiajna, dar această tehnică era mai utilizată

la începuturile prozei narative, ceea ce explică apariţia sa rară, atât la Odobescu, cât şi la

alţi scriitori din epoca acestuia.

„Maică Preacurată! Maică fără pată! Tu, care ai încercat numai durerile inimilor

lumeşti şi care până acum nu te-ai îndurat a-mi ierta câteva zile răsipite în desmierdările

vieţii! Tu, care ai privit fără jale sfâşierile inimii mele […]! Tu, care m-ai călăuzit prin

poteci spinoase, pe poteci de gheaţă […]! Tu, care m-ai adus subt această sfinţită tulpină

[…]! Tu, deci, care deşi am păcătuit şi de am fost culpeşă ţie, m-ai osândit după mulţimea

vinilor mele! […]! Maică milostivă, tu care ai fost mumă ş-ai pătimit de păsul fiului meu,

fie-ţi milă şi îmblânzeşte, alină şi spală orice duh de mânie, în inima mumei ce m-a purtat

pre mine, nevrednica, în sânul ei, şi la picioarele căria mă plec acum, ca şi dânsa, cu

milostivire ca tine, să uite greşalele nesocotitei sale fiice!... În ceasul acesta, care e al meu

cel din urmă, iartă-mă, maică, deşi mult ţi-am greşit eu ţie în viaţă! iartă-mă, căci cu

amarnice dureri am ispăşit, vai! şi eu, păcătoasa-mi rătăcire!... ŗ (115)

Exemplul oferit este original şi prin felul în care autorul combină de fapt două tipuri

de monolog: un aparent monolog interior, atunci când fata vorbeşte doar cu icoana

făcătoare de minuni şi face abstracţie de cei din jur şi un monolog adresat, devenind

conştientă în finalul discursului de prezenţa mamei sale, căreia îi cere iertare. Legătura

între cele două tipuri de monolog se face prin utilizarea punctelor de suspensie şi poate

trece neobservată de acei cititori care nu simt schimbarea tonalităţii atunci când

personajul feminin rosteşte pentru ultima dată cuvântul „maicăŗ.

Tehnica monologului ca discurs retoric a fost folosit şi de Negruzzi în Alexandru

Lăpuşneanu. Cum Odobescu a recunoscut că această operă i-a folosit ca model în scrierea

primei sale nuvele, Mihnea-vodă cel Rău, nu se putea ca tehnica să lipsească de aici. Este

cazul monologului-discurs, în care domnul le explică boierilor de ce i-a pedepsit, dându-le

orez cu mărăgăritare.

„Ci, nu vă zăticniţi din gustare! Fie-vă aceasta numai pildă la zisele mele de

adineaori, ce le-aţi încuviinţat cu gândul şi cu graiul; fie-vă drept învăţătură, ca nu doare

cumva să pohtiţi la bogăţii ca la vreun bine mare. Ispitele lumii sunt multe şi de tot felul,

dar nu sunt spre folosul omului; averea adimineşte pe om, ş-apoi îl scârbeşte; aşa şi bobul

de mărgăritar, e mai mare şi mai cu preţ decât bobul de orez, dar sparge dinţii. Astfel

cuget eu în mine şi drept aceea am vrut să aibă şi boierii mei dovadă plăsmuită, ca nu

doare cumva, vreodată, să spună vreun bârfitor, - lumea e plină de oameni răi! Ŕ că am

pohtit eu la dobânzi... Ei! Spuneţi acuma, boieri măria-voastră, nu-i aşa că avuţiile-s

amăgitoare?ŗ (Odobescu, Opere, I, p. 74)

Citatul de mai sus este considerat de unii critici ca un obstacol în calea naraţiunii,

căreia îi ia din dinamism cu atâtea explicaţii şi justificări, în loc să se axeze pe

sentimentele şi reacţiile boierilor participanţi. Totuşi, este un bun exemplu de monolog

care conţine exclamaţii, interjecţii, interogaţii retorice şi alte detalii ale oralităţii.

Tot în aceeaşi nuvelă, dar în primul capitol, se regăseşte replica armaşului aflat pe

patul de moarte, replică ce se transformă într-un monolog retoric: „ ŔFătul meu! ... fă

inimă vitează! ... nu te lăsa!... fii stâlp ţeapăn casei noastre şi nu-ngădui să cază biata

moşie părintească pe mâna oltenilor, p-a Basarabeştilor Ŕ trăsni-i-ar Domnul din senin! Ŕ

c-aşa avem noi lăsat cu blestem de la moşi strămoşi: pace şi răgaz să nu avem cu meanul

lor cel urgisit ... De-ţi va da Domnul Dumnezeu putere şi tărie, să nu cruţi, să n-aibi milă,

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

483

Section: Literature

căci nici de tine nimeni nu va avea milă, când te vor vedea înfrânt şi ticăit... Mâna mea s-a

muiat ... nu mai poate rădica buzduganul ăsta, vechiul meu tovarăş, bunul meu prieten; ia-

l acuma tu în mânele tale şi proaşcă să faci, când vei izbi cu dânsul în duşmanii noştri ...

Să n-aibi milă! ...( Odobescu, Opere, I, p.68, 69). Replica pare prea lucrată şi ordonată,

pentru a exprima într-adevăr cuvintele unui muribund. Acest lucru se explică prin faptul

că, la momentul redactării ei, Odobescu încă îşi mai exersa abilităţile de inserare a

monologului şi a dialogului în naraţiune. Totuşi, replica are suficiente elemente ale

exprimării orale: substantivele în vocativ ca forme de adresare directă „fătulŗ şi „inimăŗ;

interjecţia „făŗ, blestemul „trăsni-i-ar Domnul din senin!ŗ. Punctele de suspensie sunt

folosite pentru a indica vorbirea sacadată a omului care urmează să moară, ceea ce dă o

anumită intonaţie paragrafului.

Secvenţa în care Chiajna le anunţă pe fete că se vor căsători, are la bază aceeaşi

idee, replica ei capătând nuanţa unui monolog adresat, deoarece fiicele nu au nicio

intervenţie: „Fiicele mele! s-aveţi în ştire c-am găsit găsit să vă căsătoresc pe amândouă ;

aştept acum curând ca să sosească ginerii voştri din Ţarigrad, unde voi trebuieşte ca în

scurtă vreme să-i urmaţi. Nu mă îndoiesc că veţi şti pururea să vă purtaţi către soţii voştri

ca două domneşti cocoane ce sunteţi. Atâta vă spui!ŗ (Odobescu, Opere, I, p.98). Tindem

să credem că propoziţia finală este rostită pe un ton răspicat, şi nu pe unul conclusiv, ceea

ce demonstrează autoritatea neştirbită a mamei. Aşadar, opţiunea autorului pentru un

monolog adresat în defavoarea unui dialog, în care fiicele să aibă dreptul la replică, are

valoare stilistică în text.

Monologul interior, o formă predilectă a prozei moderne, se regăseşte şi în nuvela

odobesciană, ceea ce demonstrează faptul că opera autorului este de fapt o combinaţie de

clasic, romantic şi modern. Spre exemplu, Ancuţa se roagă ca ea şi Radu să scape din

apele învolburate: „Doamne! Doamne! Fii cu îndurare! Scapă-ne zileleŗ şi Fie-ţi milă şi

nu voi să pierim în ceasul cel mai norocit al vieţei noastre!ŗ (Odobescu, Opere, I, p. 104).

Slujitorul Bănică mormăie: „Vezi, Doamne, ce-s tinereţele de omŗ( Odobescu, Opere, I,

p. 105), ceea ce este o remarcă a bătrânului la nepăsarea Ancuţei legată de felul cum va fi

viaţa ei de acum încolo, total diferită de cea de la curtea domnească; replica conţine

regret, dar şi admiraţie pentru cei doi îndrăgostiţi. În ambele exemple, se remarcă

invocarea divinităţii, exprimarea fiind specifică limbii vorbite.

Toate exemplele de monolog sunt introduse printr-un verb dicendi: „strigăŗ,

„şoptirăŗ, „spuseŗ, „ŗrostiŗ, „ŗmormăindŗ, ceea ce arată că ele sunt inserate într-o naraţie

de tip obiectiv şi asigură trecerea între persoanele verbale (III- I).

Inserând stilul direct în nuvele, Odobescu contribuie, alături de ceilalţi autori ai

vremii sale, la fixarea unor tehnici de scriere, ce vor fi apoi dezvoltate şi profund

valorificate de prozatorii secolului

al XX-lea.

BIBLIOGRAPHY

1. *** Alexandru Odobescu interpretat de... , Ed. Eminescu, Bucureşti, 1976

2. Condeescu, N.N. -Al. Odobescu Ŕ Scene istorice din cronicile româneşti, Ed.

Scrisul Românesc, Craiova, 1942;

3. Macaş, Mihaela – Istoria limbii române literare. Perioada

modernă,Ed.Universitatea din Bucureşti, Bucureşti, 1974;

4.Macaş, Mihaela – Structura naraţiei în perioada romantică în vol. Structuri

tematice şi retorico-stilistice în romantismul românesc,Ed. Academiei, Bucureşti, 1976;

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

484

Section: Literature

5. Manolescu, Nicolae Ŕ Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45,

Piteşti, 2008;

6.Odobescu, Alexandru Ŕ Opere, I, Bucureşti, Ed. Academiei, 1965;

7. Păcurariu, D. Ŕ Clasicism şi romantism, Ed. Albatros, Bucureşti, 1973.