efectele actului juridic civil
TRANSCRIPT
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
CUPRINS
CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTUL JURIDIC CIVIL.......3
1. Definiţia actului juridic civil.......................................................................................................3
2. Condiţiile actului juridic civil.....................................................................................................4
1.Forma şi modalităţile actului juridic civil..................................................................................10
CAPITOLUL II . EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL................................................11
1.Definiţie şi reglementarea efectelor actului juridic civil...........................................................111.1. Definiţie..............................................................................................................................111.2. Reglementare.....................................................................................................................12
2. Determinarea efectelor actului juridic civil..............................................................................132.1. Noţiunea de determinare a efectelor actului juridic civil..................................................132.2. Etapele determinării efectelor actului juridic civil............................................................14
3. Interpretarea clauzelor actului juridic civil...............................................................................183.1. Noţiunea de interpretare a clauzelor actului juridic civil.................................................183.2. Regulile de interpretare a clauzelor actului juridic civil...................................................21
CAPITOLUL III .PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL................26
1. Consideraţii generale privind principiile efectelor actului juridic civil....................................26
2. Principiul forţei obligatorii.......................................................................................................272.1. Noţiune şi fundament.........................................................................................................272.2.Excepţii de la forţa obligatorie a actelor juridice..............................................................322.3. Teoria impreviziunii...........................................................................................................34
3.Principiul irevocabilităţii...........................................................................................................413.1. Noţiune şi fundament.........................................................................................................413.2. Excepţii de la irevocabilitatea efectelor actelor juridice civile.........................................44
4.Principiul efectelor actului juridic civil.....................................................................................504.1. Noţiune şi fundament.........................................................................................................504.2. Noţiunile de parte şi terţ....................................................................................................534.3. Avȃnzii-cauză.....................................................................................................................554.4. Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil...................................624.5.Simulaţia şi reprezentarea..................................................................................................63
1
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
CAPITOLUL IV .EFECTELE SPECIFICE ALE CONTRACTELOR SI NALAGMATICE........................70
1. Noţiuni generale........................................................................................................................70
2. Excepţia de neexecutare...........................................................................................................71
3. Rezoluţiunea şi rezilierea..........................................................................................................723.1. Rezoluţiunea pentru neexecutare.......................................................................................723.2. Rezoluţiunea judiciară.......................................................................................................733.3. Rezoluţia convenţională.....................................................................................................753.4. "Rezilierea"........................................................................................................................76
4. Riscurile contractului................................................................................................................774.1. Noţiune...............................................................................................................................774.2. Ipoteze privind suportarea riscurilor:...............................................................................79
CAPITOLUL V. ASPECTE ŞI CONCLUZII DE PRACTICĂ JUDICIARĂ PRIVIND EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL...............................................................................80
CONCLUZI I...................................................................................................................................88
B I B L I O G R A F I E ..........................................................................................................97
2
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTUL JURIDIC CIVIL1
1. Definiţia actului juridic civil.
„Cel mai important izvor de drepturi si obligaţii este actul juridic,el fiind
modul natural şi necesar de implicare a persoanei ȋn viaţa juridică.Actul juridic
exprimă voinţa subiectului de a participa liber la raportul juridic "2
„Orice fapt,orice eveniment sau orice act material care are un efect
juridic,adică naşte,transmite sau stinge un drept,poartă numele generic de fapt
juridic.Dar, printre faptele juridice,unele sunt fcute de o personă cu scopul expres
de a produce fapte juridice ;aceste fapte poartă denumirea de acte juridice".3
Aşadar, existenţa actului juridic este condiţionată nu atȋt de producerea
unor efecte juridice ,cȃt de existenţa intenţiei ȋn momentul savȃrşirii faptului
care a generat efectele juridice respective.
Prin act juridic civil se ȋnţelege o manifestare de voinţă facută cu
intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte , a modifica ori a
stinge un raport juridic concret. În această definiţie elementele definitorii ale
actului juridic civil sunt prezenţa unei manifestări de voinţă, care să provină
de la un subiect de drept civil (persoană fizica sau persoană juridică).
Manifestare de voinţă care trebuie exprimată cu intenţia de a se produce
1 A se vedea Gheorghe Beleiu, "Drept civil romȃn. Introducere ȋn dreptul civil.Subiectele
Dreptului civil", editia a IV-a, Casa de editură şi presa "şansa" S.R.L., Bucureşti 2000, pag. 134-
181; Gabriel Boroi, „Drept civil. Partea generală", Ed.All, 1998, pag. 149-200; C.Hamangiu,
I.Rosseti Balanescu, Al.Baicoianu, „Tratat de drept civil romȃn" Ed.All, pag.76-91; Iosif R.Urs,
Smaranda Angheni, Drept civil, vol.1, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 1997, pag. 105-128.2 Iosif R.Urs, Smaranda Angheni, op.cit., pag. 105.3 C.Hamangiu, I.Rosseti Balanescu, Al.Baicoianu, op.cit., pag.76
3
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
efecte juridice civile , acestea din urmă fiind urmărite la manifestarea
voinţei , putȃnd consta ȋn a da naştere , a modifica sau a stinge un raport
juridic concret.
Aşadar, actul juridic este "o manifestare de voinţă" - unilaterală, bilaterală
sau multilaterală - savȋrşită cu intenţia de a stabili, modifica sau stinge, potrivit
dreptului obiectiv, raporturi juridice, cu condiţia că de existenţa acestei intenţii să
depindă ȋnsăşi producerea efectelor juridice.
Diversitatea actelor juridice ȋşi gaseşte explicaţia ȋn principiul fundamental
din materia contractelor - libertatea contractuală - potrivit căreia subiectele de
drept pot ȋncheia cele mai diverse operaţiuni juridice.
2. Condiţiile actului juridic civil
Definiţie
"Prin condiţiile actului juridic civi l vom întelege acele componente
care t rebuie sau pot să intre în structura actului juridic , deci elementele din
care actul juridic civil este alcătuit".4
Art. 948 C.civ. prevede condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii;
acestea sunt:
□ capacitatea de a contracta;
□ consimţămȃntul valabil al părţilor ce se obligă;
□ un obiect determinat;
□ cauză licită.
Capacitatea
4 Boroi, Drept civil. Partea generală, Ed.All, 1998, pag.162.
4
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
"Prin capacitatea de a ȋncheia actul juridic civil se ȋnţelege aptitudinea
subiectului de drept civil , de a deveni titular de drepturi şi obligatii civile
prin ȋncheierea actelor juridice civile"5.
"Capacitate de a ȋncheia acte juridice reprezintă regula , incapacitatea
fiind excepţia . Astfel, oricine este socotit capabil , din moment ce nu este
declarat incapabil de lege (art.949 C.civ.)".6
Capacitatea de a ȋncheia acte juridice reprezintă o parte a capacitaţii de
folosinţă a fiecărei persoane, constituind, ȋmpreună cu discernămȃntul, o premisă a
capacitaţii de exerciţiu.
Incapabili sunt: "minorii , interzişii şi toţi cei cărora legea le-a prohibit
oarecare contracte (art.950 C.civ.). "Aceştia nu-şi pot exercita singuri drepturile
ai căror titulari sunt, ci doar prin intermediul altor persoane capabile (care pot fi
reprezentanţi legali, tutori, curatori).
Diferenţa dintre capacitate şi discernămȃnt constă ȋn aceea că
discernământul este o stare de fapt (de facto), iar capacitatea este o stare de drept
(de jure). Astfel, o persoană, deşi capabilă se poate găsi, din diferite cauze, ȋntr-un
moment de lipsă de discernământ.
Dispoziţiile relative la capacitatea persoanelor sunt de ordine publică, de
materie imperativă şi particularii nu pot deroga de la ele.
Consimţămȃntul
5Boroi, Drept civil. Partea generală, Ed.All, 1998, pag.162.
6 Din dispoziţiile art.6 alin.l din decretul 31/54 se desprinde urmatorul principiu:
5
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Prin "consimţămȃnt se ȋnţelege acea condiţie esenţială , de fond şi
general a actului juridic civil care constă ȋn exteriorizarea hotărȋrii de a
ȋncheia un act juridic civil".7
Consimţămȃntul este valabil exprimat numai dacă provine de la o persoană
cu discernământ, dacă este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, dacă
este exteriorizat şi dacă nu este alterat de vreun viciu de consimţământ.
Definiţia actului juridic arată că intenţia de a produce efecte juridice este
exprimată prin manifestarea de voinţă ȋn acest sens.
"Pentru ca un act juridic să i-a fiinţă şi să producă efecte este necesar să
existe o voinţă care să-1 creeze. În plus, această voinţă trebuie sa fie exteriorizată,
deoarece voinţa nemanifestată echivalează cu lipsa acesteia, adică inexistenţa
actului juridic".8
Nu există intenţia de a produce efecte juridice din partea subiectelor de
drept civil atunci cȃnd: manifestarea de voinţă a fost facută ȋn glumă (focandi
causa), din prietenie, curtoazie sau pură complezenţă ; a fost facută sub condiţie
potestativă, din partea celui care se obligă (art. 1010 C.civ.); manifestarea de
7"nimeni nu poate fi ȋngrădit ȋn capacitatea de folosinţă şi nici lipsit ȋn tot sau ȋn parte de capacitatea de
exerciţiu decît ȋn cazurile şi condiţiile stabilite de lege".Alte dispoziţii ale Codului civil reglementează, de
asemenea, capacitatea de a contracta. ȋn art. precum 807,808, 856, se dispune asupra capacitaţii existenţa ȋn cazul
moştenirii testamentare. De asemenea, "pot cumpăra şi vinde toţi cei cărora nu le este oprit prin lege ". (art.
1306). Alte dispoziţii se găsesc şi ȋn Codul Familiei, decretul nr. 31/54 şi alte izvoare de drept civil. Cazurile de
ȋncapacitate juridică sunt de strict interpretare şi aplicare ( exceptio est strictissimae interpretation).? Gheorghe Beleiu, op.cit., pag. 151; Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Ed. All, 19988 Tacerea prin ea însaşi nu reprezintă consimţământ cu excepţia cazurilor când legea prevede expres (art.
1437 C. Civ.), când parţile convin expres să-i acorde o asemenea valoare, când prin obicei (uzanţe) tăcerea
valorează consimţământ; in materie de succesiuni neacceptarea expresă sau tacită a succesiunii in termen
de 6 luni valorează renunţarea la succesiune (art. 700 C. civ.).
6
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
voinţă este prea vagă; manifestarea de voinţă s-a facut cu o rezervă mintală
cunoscută de contractant (exemplu : actul fictiv, ca varietate de simulaţie).
Două principii guvernează voinţa juridică ȋn dreptul civil: principiul
libertăţii actului juridic civil (sau principiul autonomiei de voinţă) si principiul
voinţei reale (sau principiul voinţei interne). Parţile sunt libere să încheie sau nu
acte juridice, să stabilească liber regulile care să cȃrmuiască actul respectiv, să
determine conţinutul acestuia, precum şi forma în care vor fi încheiate9. Toate
acestea depind de voinţa parţilor, dacă nu se încalcă ordinea şi normele
imperative.
Din specificarea ȋn art.948 C.civ. a consimţământului drept condiţie a
actului juridic, se poate înţelege, per a contrario (însă în mod eronat) că o astfel de
condiţie nu se cere "părţii ce nu se obligă", respectiv creditorilor.
Voinţa subiectului de drept respectiv are la rândul ei două elemente:
consimţământul şi cauza pentru care se ȋncheie actul juridic. Orice participant la
raportul juridic trebuie să-şi exprime consimţământul valabil.
Este considerată a avea discernămȃnt persoana fizică cu deplina capacitate
de exerciţiu, respectiv, persoanele care au ȋmplinit vȃrsta de 18 ani şi persoanele
care nu au fost puse sub interdictie judecătoreasca. Minorii între 14-18 ani au
discernământul în formare.
Consimtământul poate fi exteriorizat în scris, verbal şi prin gesturi ori fapte
concludente.
Principiul aplicabil în ceea ce priveşte exteriorizarea consimţământului este
cel al consensualismului, parţile având libertatea de a alege forma de exteriorizare
9 Acest lucru se desprinde din dispoziţiile art. 5 si 969 C. civ.
7
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
a voinţei lor. Excepţie de la această regulă face actul juridic pentru care legea cere
ca manifestarea de voinţă să îmbrace o anumită formă.
Viciile de consimţământ sunt eroarea, dolul, violenţa si leziunea.
Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic civil.
Dolul este acel viciu de consimţământ prin care o persoana poate fi indusa in
eroare prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act
juridic.
Violenţa, ca viciu de consimtamant, constă ȋn ameninţarea unei persoane cu un
rău care ȋi produce o temere ce o determină să ȋncheie un act juridic, pe care nu l-
ar fi ȋncheiat.
Leziunea este "disproporţia vădită de valoare ȋntre două prestaţii şi este de natură
să lezeze consimţămȃntul la ȋncheierea actului juridic civil".10
Obiectul actului juridic civil
Prin obiect al actului juridic se ȋntelege "conduita părţilor stabilită prin acel
act juridic civil", respectiv "acţiunile ori inacţiunile la care parţile sunt
indreptaţite sau de care sunt ţinute".11
Art.962 C.civ. prevede că "Obiectul convenţiilor este acela la care parţile
sau numai una din părţi se obligă". Obiectul unui act juridic nu poate consta ȋn
fapta altei persoane decȃt cea care ȋl ȋncheie.
Obiectul actului juridic civil nu trebuie confundat cu conţinutul sau efectele
actului juridic civil, deci cu drepturile subiective civile şi obligaţiile civile nascute
din actul juridic. De exemplu, "nu se poate pune semnul egalităţii ȋntre obligaţia
10 Acţiunea ȋn resciziune (respectiv, acţiunea ȋn anulare pentru leziune) poate fi ȋnvocată doar de catre
minori (art.951, art. 1157-1165 C.civ., art.25 din Decretul nr.32/1954) dar in cazuri expres prevazute de lege
si de catre majori (art.60 din O.G.nr.42/1997 privind navigaţia civila, art.694 C.civ.).
11 ? Gabriel Boroi, op. cit., p. 178
8
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
vȃnzătorului de a preda lucrul cumpărătorului, pe de o parte, iar, pe de altă
parte, predarea ȋnsăşi".12
Valabilitatea acţiunilor ce aparţin subiectelor actului juridic civil este
recunoscută dacă obiectul actului juridic ȋn cauză există, ȋn circuitul civil, este
determinat ori determinabil, este posibil, este licit şi moral (art.948, 963,964
C.civ.).
Obiectul este o condiţie de fond, esenţială şi generală actului juridic.
Cauza (scopul) actului juridic civil
Obiectivul urmarit de parti la ȋncheierea unui act juridic civil reprezintă
cauza (scopul) actului respectiv. Dupa cum am arătat ȋnainte, ȋmpreuna cu
consimţămȃntul, cauza formeaza voinţa juridică.
Cauza este o condiţie de fond, esenţială şi generală a actului juridic civil.
Cauza trebuie de asemenea, să existe, să fie reală şi, de asemenea, licită şi
morală. Din art.967 C.civ. se desprinde ideea conform căreia cauza este
prezumată că exista şi că este valabila. Orice afirmaţie contrară trebuie dovedită de
catre cel care a facut-o.
1.Forma şi modalităţile actului juridic civil
Forma actului juridic reprezinta "acea conditie care constă ȋn modalitatea
de exteriorizare a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea, modifica ori stinge
un raport juridic civil concret".13
12 Gabriel Boroi, op. cit, p. 161
13 Gabriel Boroi, op. cit, p. 169
9
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Principiul consensualismului nu se regăseste printre prevederile C.civ. ȋnsă
poate fi dedus per a contrario din chiar art.948 C.civ. : forma actului juridic civil
neregăsindu-se printre conditiile actului juridic. Se poate spune că aceasta nu este
o condiţie generală şi esentială a actului. Cȃnd anumitor acte juridice le este cerută
pentru validitate o formă specială, acest lucru este prevazut expres de către
legiuitor. Cu toate acestea, orice act juridic poate ȋmbrăca o forma scrisă prin
voinţa parţilor.
Prin forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil se ȋntelege "acea
condiţie de validitate, esenţială şi specială, care constă ȋn necesitatea ȋndeplinirii
formalităţilor prestabilite de lege sau de parţi ȋn lipsa cărora actul juridic nu s-ar
putea naşte ȋn mod valabil.14
Forma actului juridic civil este cerută şi ȋn scop probatoriu sau pentru a fi
opozabil faţă de terţi.
Prin principiul consensualismului (solo consensus obligat) se arată că
manifestarea de voinţă la ȋncheierea actului juridic civil poate fi exteriorizată
expres sau implicit ȋn diferite forme, de la un simplu gest pȃnă la ȋnscrisul sub
semnătura privată.
CAPITOLUL II . EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL
1.Definiţie şi reglementarea efectelor actului juridic civil.
14 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală, Ed. All 1998, pag. 196
10
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
1.1. Definiţie.
Prin efectele actului juridic civil se ȋnţeleg “drepturile subiective şi
obligatiile la care dă naştere, pe care le modifică sau stinge un asemenea act
juridic. ”15
Astfel, este vorba, ȋn general, de legarea anumitor persoane – subiecte de
drept civil – ȋn şi prin raportul de drept civil, adică realizarea unor legaturi juridice
(vinculum juris).16
În altă formulare a definiţiei, efectul actului juridic civil constă ȋn
”naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic, ȋn funcţie de scopul
urmărit prin manifestarea de voinţa exprimată”17.
Ceea ce produce efectele actului juridic civil este tocmai manifestarea de
voinţă a parţilor care se exprimă la ȋncheierea actului respectiv. Aşadar, actul
juridic civil este, cum am aratat şi mai sus, manifestarea de voinţă făcută cu
intenţia de a produce efecte juridice, indiferent dacă se are ȋn vedere naşterea,
modificare sau stingerea unor raporturi de drept. Se poate spune că actul juridic
există in virtutea efectelor sale. Drepturile şi obligaţiile conţinute de actul
juridic(născute “odată cu raportul juridic”) sunt cele ce leaga subiectele ȋn
dreptul civil.
În consecinţa, efectele actului juridic reprezintă tocmai conţinutul raportului
juridic civil generat de acel act. Astfel spus, “efectele actului juridic “se suprapun”
conţinutului raportului juridic.”18
15 Gheorghe Beleiu, op.cit.,pag 189; Gabriel Boroi, Drept Civil.Partea generală, Ed.All,
1998,pag201
16 Ion Dogaru, Drept civil romȃn. Tratat,vol.1,Ed.Europa,Craiova,1996,pag. 268
17 Paul Mircea Cosmovici. Introducere ȋn dreptul civil, Ed.All,1994,pag.128
18 Iosif R. Urs, Smaranda Angheni, op.cit., pag 134
11
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
1.2. Reglementare
Principala reglementare a actului juridic civil se găseşte ȋn Codul civil.
Conform dispozitiilor Codului civil se face referire la "efectele convenţiilor"
şi nu la efectele actului juridic ȋn general.
Efectele diferitelor contracte civile pe care le reglementeaza C.civ. fac parte
din a doua categorie şi privesc donaţia (art. 800-855), efectele actului unilateral
care este testamentul (art. 1405-1409), locaţiunea (art. 1410-1490), societatea (art.
1491-1531), mandatul (art. 1532-1559), comodatul (art. 1560-1575), ȋmprumutul
(art. 1576-1590), depozitul (art. 1591-1634), jocul şi prinsoarea (art. 1636-1638),
rendita pe viata (renta viagera - art. 1639-1651), fidejusiunea (cauţiunea - art.
1652-1684), amanetul (art. 1685-1696) şi tranzacţia (art. 1704-1717).
În rȃndurile ce urmează vom observa că reglementarea privind efectele
actului juridic civil nu se limitează la Codul civil. Legile speciale care au ȋn vedere
efectele actului juridic civil sunt: Legea locuinţei nr. 114/1996, Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului, nr. 40/1999, privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, Legea arendării nr. 16/1994, Legea nr.
32/1994 privind sponsorizarea, Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi
reasigurările ȋn Romȃnia, Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile
conexe, Legea nr. 5/1973 etc.
Aşadar, sfera de aplicare a normelor privind efectele actului juridic civil
permite clasificarea acestora ȋn două categorii.
Într-o primă categorie se ȋnscriu efectele convenţiilor sau contractelor,
prevazute de art. 969-985.
2. Determinarea efectelor actului juridic civil
12
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
2.1. Noţiunea de determinare a efectelor actului juridic civil
Claritatea cu care este exprimat conţinutul unui act juridic, modul evident
din care reies drepturile şi obligaţiile parţilor sunt esenţiale ȋn aplicarea corectă a
dispoziţiilor actelor respective. În consecinţă, conţinutul actului juridic civil este
dat de efectele pe care acesta le produce. Cunoaşterea conţinutului actului juridic,
a clauzelor care stabilesc drepturile şi obligatiile părţilor - născute, modificate, ori
stinse - conduce la stabilirea efectelor actului juridic civil.
"Importanţa determinării efectelor actului juridic civil"19 constă ȋn:
a) nevoia de a cunoaşte care sunt drepturile şi obligaţiile cărora parţile au
voit să le dea naştere, adică pentru ce şi ȋn ce condiţii s-au legat parţile actului
juridic, pentru că ȋn dreptul nostru civil are intȃietate voinţa internă reală a
acestora;
b) părţile şi instanţa sunt interesate şi datoare să ştie exact ce s-a dorit prin
ȋncheierea acelui act.
Obscuritatea, şi neclaritatea actului juridic poate consta ȋn: neconsemnarea
manifestării de voinţă a parţilor, o greşită exprimare, folosirea unor cuvinte
nepotrivite, conciziunea excesivă a expresiilor sau a cuvintelor utilizate la
ȋncheierea actului juridic civil, "contradicţia existentă ȋntre manifestarea de voinţa
şi voinţa internă a parţilor20" etc.
Într-o astfel de situaţie este necesară o operaţie de determinare a efectelor
actului juridic. Aceasta constă ȋn "stabilirea clauzelor voite de părţi, clauze ce
incorporează şi exprimă voinţa lor de a se lega juridiceşte prin dobȃndirea de
drepturi subiective şi de asemenea, de obligaţii".21
19 Ion Dogaru, op. cit, p. 270
20 Gheorghe Beleiu, op.cit., pag. 190; C.Statescu, C.Barsan, Drept civil – Teoria generala a
obligatiilor, Ed. All, 1993, pag54
21 Ion Dogaru, op.cit., pag.270
13
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Altfel spus, efectele actului juridic mai constau ȋn "stabilirea ori fixarea
drepturilor subiective şi a obligaţiilor civile pe care le-a generat, modificat sau
stins un astfel de act".22
2.2. Etapele determinării efectelor actului juridic civil
A. Dovedirea actului juridic civil. Proba actului juridic civil
Dovedirea actului juridic civil (negotium) - reprezintă faza prealabilă şi
obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic civil, şi aceasta deoarece inexistenţa
actului juridic civil nu mai poate pune problema stabilirii efectelor actului juridic;
nu se poate determina ceva care, nedovedit, este ca şi cȃnd nu ar exista ( idem est
non esse et non probdri).
Proba actului juridic civil.
Definiţie, reglementare, importanţă - dovedirea actului juridic civil se
face cu ajutorul regulilor privind proba raporturilor juridice civile concrete.
Probele reprezintă "mijlocul juridic de stabilire a existenţei unui act sau fapt
juridic şi, prin aceasta, a dreptului subiectiv şi a obligaţiei civile".23
22 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 19023 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 120
14
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
În literatura de specialitate24 , s-a mai arătat că "generic, proba ȋnseamnă un
mijloc de a stabili adevărul referitor la acte sau fapte juridice din care persoana
interesată pretinde că izvorăsc drepturi sau obligaţii", iar "concret, prin proba se
ȋnţelege un mijloc de convingere, folosit efectiv, ȋntr-o anumită ocazie (ȋn proces,
la starea civilă etc), pentru stabilirea faptului pretins de persoana care ȋşi
valorifică un drept subiectiv".
Reglementarea materiei probei se găseste ȋn Codul civil ( in art. 1169-1206
sunt avute ȋn vedere sarcina probei, ȋnscrisurile, marturia, marturisirea,
prezumţiile), Codul de procedura civilă (expertiza, probele materiale, cercetarea
la faţa locului precum şi administrarea probelor sunt prevăzute de art. 167-
225,235-241), Codul comercial (art.46-57).
Proba ȋşi dovedeşte importanţa mai ales ȋn cadrul proceselor civile, pentru
organele de justiţie reprezentȃnd mijloace de stabilire a adevărului obiectiv
(material) şi fiind hotărȃtoare ȋn pronunţarea unei hotărȃri temeinice şi legale.
Litigiile pot fi prevenite ȋn cazul drepturilor a căror existenţa poate fi uşor
stabilită prin probe sigure şi convingătoare. Proba reprezintă interes şi ȋn afara
proceselor civile (spre exemplu pentru dovedirea vȃnzării unui imobil).
Aşadar, faptele negative nedefinite, spre deosebire de cele definite (care se
dovedesc prin probarea faptului pozitiv contrar), nu pot forma deasemenea, obiect
al probei, nefiind posibilă dovedirea lor, ca atare.
Pentru dovedirea faptelor notorii este suficientă probarea notorietaţii lor, iar
faptele necontestate nu necesită, ȋn principiu, probarea lor.
"În cazul ȋn care judecătorul are personal cunoştinţe de anumite fapte din alte
ȋmprejurări decȃt cele ale dosarului, acele fapte fac obiectul probaţiunii judiciare,
hotărȃrea safiind bazată pe probele din cauză".25
24 O. Capatana Tratat de drept civil, Vol. I, p. 262-263
25 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 122
15
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
"Nu poate constitui obiect al probei norma de drept deoarece; se prezumă
astfel cunoaşterea legii de catre judecător (jura novit curia)"26
"Elementul de dovadă reprezintă obiectul probei, respectiv actul ori faptul
juridic care a dat naştere dreptului subiectiv civil, pentru a demonstra existenţa
acestuia precum şi a obligaţiei corelative".27
Actele juridice pentru care legea cere respectarea formei solemne ca o
condiţie de valabilitate (ad solemnitatem) se probează prin prezentarea formelor
respective (prin prezentarea actului autentic).
Potrivit art. 1169 C.civ. sarcina probei revine "celui ce face o propunere
ȋnaintea judecătii". Astfel, cel ce pretinde un anumit drept trebuie să dovedească,
prin diferite mijloace de probă, ca-1 are - onus probandi incubit actori.
Celelalte acte juridice pentru a căror valabilitate nu este cerută forma
solemnă, iar forma scrisă are importanţa doar ad probationem (nerespectarea
condiţiei de formă neafectȃnd valabilitatea actului ȋn sine) se pot proba şi prin alte
mijloace de probă.
Dacă unele mijloace de probă se află ȋn posesia pȃrȃtului, acesta din urmă
refuzȃnd iniţial a le prezenta, i se poate cere (printr-o acţiune denumită ad
exhibendum) să le producă ȋn proces, sub sancţiunea ca refuzul sau să fie
ȋnterpretat ȋn defavoarea sa.
În consecinţă, reclamantul este cel care trebuie sa dovedească cele pretinse,
pȃrȃtul putȃnd la rȃndul său să combată, prin ȋntampinare sau prin cererea
reconvenţională, afirmaţiile reclamantului probȃndu-şi, de asemenea susţinerile.
Pȃratul devine, astfel, prin excepţie, reclamant : in excipiendo reus fit
26 Gheorghe Beleiu, op.cit., pag. 122 ; excepţie fac litigiile de drept internaţional privat, ȋn care
lex causae este o lege străină, iar magistratul are posibilitatea să ceară parţii să dovedească
existenţa şi conţinutul normei juridice străine.27 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 121
16
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
actor.
Chiar un terţ poate fi ţinut să colaboreze la stabilirea adevărului.
"Sunt recunoscute convenţiile asupra probelor ȋncheiate de parţi cu privire
la sarcina probei, obiectul probei, admisibilitatea probei, puterea "doveditoare a
probei, administrarea dovezii atȃta timp cȃt nu se incalcă norme imperative"28
"Cu privire la sarcina probei se mai spune că aceasta incumba celui ce
afirma, nu aceluia care neagă (onus probandi incumbit ejus qui decit non ejus qui
negat)".29
Din acestea rezultă că atȃta timp cȃt nu se probează temeinicia unei
pretenţii ȋn justiţie, pȃrȃtul nu are nevoie să se apere.
În concluzie, sarcina probei, ȋn proces, revine atȃt reclamantului cȃt şi
pȃrȃtului, instanţa avȃnd iniţiativa şi raspunderea stabilirii adevărului ȋn cauză.
B. Admisibilitatea probei
"Există, de asemenea, cȃteva condiţii privind admisibilitatea probei"30, şi
anume: administrarea probei nu trebuie să fie oprită de lege (de exemplu o probă
impotriva unei prezumţii legale absolute —juris et dejure - art. 1202 alin.2
C.civ31.), proba cerută să fie verosimilă (să tindă la dovedirea unor fapte credibile),
28 Art. 1191 alin. 3 C. civ., prevede admisibilitatea probei cu martori chiar dacpa
obiectul actelor juridice are o valoare ce depaseste 250 de lei ori urmeaza a se face dovada
in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, cu conditia ca dovada sa priveasca drepturi de
care partile sa dispuna.
29 Tudor R. Popescu „Drept civil", Vol. I, Editura Oscar Print, Bucuresti 1994, p. 182
(nota 1)30 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 122. Tudor R. Popescu "Drept civil", Vol. I, Editura Oscar Print,
Bucuresti, 1994, p. 181.
31 In alin. 2 al art. 1202 C.civ, se arata urmatoarele: " Nici o dovada. nu este primita impotriva
prezumtiei legale cand legea in puterea unei asemenea prezumtii anuleaza un act oarecare sau
17
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
pertinenţă (să aibă legatura cu pricina), concludenţă (să conduca la rezolvarea
cauzei) şi utilă (tinde la dovedirea unor fapte inconte stabile).
3. Interpretarea clauzelor actului juridic civil.
3.1. Noţiunea de interpretare a clauzelor actului juridic civil
Odată ce i s-a dovedit existenţa, actul juridic işi poate produce efectele asa
cum ele au fost stabilite de parţi la ȋncheierea sa, atȃta timp cat aceste efecte sunt
clar exprimate. O operaţie specială de interpretare nu mai este necesară odata ce
claritatea clauzelor contractului este evidentă (interpretatio cessat in Claris).
"Interpretarea clauzelor actului juridic civil constă ȋn operaţia logică cu
ajutorul căreia se stabileşte inţelesul clauzelor neclare, obscure şi al ȋntregului
act, ȋn vederea stabilirii voinţei reale a părţilor, pentru a asigura aplicarea
corectă a legii civile"32
"Asadar prin aceasta se permite determinarea exactă a conţinutului
obligaţiilor, respective a drepturilor insăşi, astfel cum aceasta a fost concepută de
catre parţile contractante".33
Incontestabilitatea existenţei actului juridic nu presupune, ȋnsă, ȋnlaturarea
indoielilor cu privire la conţinutul său.
În astfel de situaţii se trece la cea de-a doua fază a determinarii efectelor
actului juridic, respectiv, faza interpretării clauzelor actului.
Într-o altă formulare, "interpretarea contractelor este operaţia prin care se
determină intelesul exact al clauzelor contractului, prin cercetarea manifestării de
nu da drept de a se reclama in judecatd...".
32 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 191
33 C. Stătescu, C. Barsan, op. cit., p. 53
18
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
voinţă a părtilor in strȃnsă corelaţie cu voinţa lor internă". "Interpretarea
efectelor actului juridic, aşadar, nu se confunda cu proba acestuia". 34 Mai mult,
o dată ce s-a trecut la faza interpretării, existenţa contractului este ȋn afara oricărei
discuţii.
Scopul acestei faze reiese din definiţia interpretarii clauzelor actului juridic el fiind
acela de a stabili voinţa reală a partilor la incheierea actului juridic. "Voinţa reală.
este ȋnţelesul pe care l-a avut ȋn vedere partea ȋn legătură cu o anumită clauză
atunci cȃnd a semnat actul juridic, iar interpretarea acestei clauze este o
chestiune de fapt lasată la aprecierea judecătorului.”35
Judecătorul care face interpretarea nu poate refuza aplicarea actului juridic
sub pretextul obscuritaţii, avȃnd obligaţia să solutioneze cauza ȋn baza art. 3 C.civ.
şi să interpreteze ţinȃnd cont de criteriul bunei-credinţe prevazut de art. 970 alin. 1
C. civ. De asemenea, judecătorul nu poate modifica contractul sub pretextul că ar
conţine clauze contrare echităţii sau ordinii publice. Într-un astfel de caz,
contractul poate fi anulat dar nu poate fi modificat. Actul dovedit ca fiind existent
din punct de vedere material, poate fi inexistent din punct de vedere juridic din
cauza absenţei de voinţă cȃnd voinţa autorului nu este valabilă, fiind lipsit de
discernămȃnt sau cȃnd, referitor la actul juridic, se comite o eroare distructivă de
voinţă.
Dacă ȋn urma calificării va fi vorba de un act numit (tipic) se vor aplica
regulile unui asemenea tip de act. Actelor nenumite (atipice) li se vor aplica, in
schimb, regulile generale privitoare la contracte sau convenţii, şi nu regulile de la
34 C. Stătescu, C. Barsan, op. cit., p. 5435Ion Filipescu "Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor", Ed. Actami, Bucureşti, 1994, p.
59. Voinţa declarată nu işi pierde din importanţa prin faptul că instanţa are ȋn vedere ȋn primul
rȃnd voinţa reală. Dacă voinţa reală nu corespunde cu voinţa declarată, prima trebuie dovedită
prin mijloacele de probă prevazute de lege.
19
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
actul numit cel mai apropiat. Actele numite sunt reglementate de norme speciale ȋn
comparaţie cu actele nenumite care beneficiază de reglementări de tip general.
Asfel, ȋn acest caz se aplică regula de drept conform căreia generalia specialibus
non derogant, respectiv norma generala nu deroga de la norma speciala.
Interpretarea actului civil ȋmbracă trei forme, respectiv calificarea juridică a
actului, stabilirea ȋntelesului unei sau unor clauze, de care depinde stabilirea de
drepturi şi obligaţii, ori ambele.
"In consecinţă, calificarea actului juridic civil constă ȋn stabilirea conţinutului său
şi deci ȋncadrarea acestuia ȋntr-un anumit tip de acte juridice".36
3.2. Regulile de interpretare a clauzelor actului juridic civil
Regulile de interpretare a actului juridic civil sunt cuprinse ȋn Codul civil, ȋn
Secţiunea a-III-a ("Despre interpretarea convenţiilor”) a Capitolului III ("Despre
efectul conventiilor”) din Titlul III ("Despre contracte sau convenţii”) al Carţii a-
III-a ("Despre diferitele moduri ȋn care se dobȃndeşte proprietatea), respectiv
art.977-985.
"Regulile de interpretare a actului juridic civil au fost clasificate ȋn
literatura de specialitate" 37 ȋn: reguli generale şi reguli speciale. Astfel, regulile
generale se referă la act ȋn ansamblu, iar cele speciale se referă la anumite clauze
contractuale.
Regulile de interpretare au urmatoarele caracteristici:
36 Gabriel Boroi, Drept civil. Teoria generala, Ed.All,1997,pag.215; Ion Dogaru,
defineşte calificarea actului juridic drept o determinare corectă a naturii sale juridice, ȋn
raport cu care se stabilesc şi primesc considerare drepturile subiective civile dobȃndite şi
obligaţiile asumate de parţi (op.cit.,pag.272).
37 C. Statescu, C. Barsan, op. cit., p. 55-57
20
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
□ nu sunt imperative, scopul lor fiind acela de a suplini insuficienţele
din contract;
□ sunt subsidiare, deoarece ȋn cazul ȋn care actele sunt ȋncheiate ȋn
termeni clari, precişi, nu mai este nevoie de o operaţie suplimentaraăde
interpretare;
□ au caracter subiectiv, pentru că scopul lor este de a descoperi voinţa
reală a părţilor;
□ reprezintă un tot şi trebuie aplicate ȋmpreună, ţinandu-se seama de
clauzele fiecarui act.
Reguli generale de interpretare
Art. 977 C.civ. - care dispune că "interpretarea contractelor se face după
intenţia comună a parţilor contractante, şi nu după sensul literal al termenilor" -
prevede prioritatea voinţei reale. În literatura de specialitate s-a arătat că nu poate
fi vorba de o intenţie comună a parţilor, ȋntrucȃt fiecare parte a avut ȋn vedere
motive, mobiluri diferite.
Prim textual de lege mai sus citat, pe cale de interpretare, legiuitorul a dorit
să arate că ȋn interpretarea ce se va da diferitelor acte juridice se va ţine cont de
voinţa reală a parţilor şi nu se va pune accent pe sensul literal al textului respectiv.
La determinarea acesteia, ȋn ceea ce priveste voinţa reală, nu se va ţine
seama de absolut toate mobilurile de ordin intern pe care le-au avut ȋn vedere
21
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
parţile la ȋncheierea actului, acestea putȃnd fi extrem de numeroase; delimitarea
acesteia se face prin noţiunea de cauza a actului juridic.
Cu ajutorul elementelor intrinseci actului cȃt şi cu elemente extrinseci se va
putea face proba voinţei reale (dovada ȋmprejurarilor ȋn care s-a incheiat actul
juridic, a tratativelor, discuţiilor purtate).
Alin.2 al art.970 C.civ. prevede urmatoarele: Convenţiile "obligă nu numai
la ceea ce este expres ȋntr-ȋnşele, dar la toate urmările ce, echitatea, obiceiul sau
legea da obligaţiei, după natura sa". "Astfel, actul juridic civil produce, pe langă
efectele expres arătate, şi alte efecte ce ţin de natura insăşi a acestuia. În aceiaşi
ordine de idei, legea este aceea pe care părţile au avut puterea să o modifice prin
convenţia lor; obiceiul este de origine convenţional, sprijinindu-se pe o convenţie
tacită; echitatea este ȋnsaşi o prelungire a voinţei părţilor".38
Conform art.981: "Clauzele obişnuite ȋntr-un contract se subinţeleg, deşi nu
sunt exprese ȋntr-ȋnsul". Daca părţile nu au prevazut expres toate clauzele pe care
trebuie să le cuprindă contractul, se prezumă că ele au ȋnţeles să aplice normele
legale supletive ȋn materie.
Reguli speciale de interpretare
38 Elena Carcei "În legatură cu interpretarea legii şi a convenţiei civile" ȋn Dreptul nr. 1/1999, p. 45
22
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele dȃndu-se
fiecărei ȋnţelesul ce rezultă din actul intreg - art.982. În interpretarea clauzelor
ȋndoielnice se va ţine seama atȃt de clauzele cu mai multe ȋnţelesuri, cȃt şi clauzele
confuze, al căror ȋnţeles este greu de sesizat.
În art. 978 se arată că atunci "cȃnd o clauză este primitoare de doud
ȋntelesuri, ea se interpretează ȋn sensul că poate avea un efect, şi nu ȋn acela ce n-
ar produce nici unul", (actus interpretandus est potius ut valeat quamut pereat).
De aceea, orice clauză contractuală este inclusă spre a produce un efect. Încheierea
unei convenţii prin care o parte promite fapta unui terţ poate fi interpretată ȋn doua
sensuri: partea a promis fapta terţului, ȋnsă fără a-şi lua vreo obligaţie ȋn această
privinţă, ȋn care caz convenţia nu poate produce vreun efect ȋntrucȃt debitorul nu
s-a obligat ȋn realitate cu nimic; partea, nu numai că a promis fapta terţului, dar şi-
a luat obligaţia să depună toate diligenţele pentru al determina pe terţ să
indeplinească fapta la care se face referire ȋn convenţie. ȋn acest din urmă caz,
conveţia este de natură (este ȋn masură) să producă efecte şi de aceea va fi
interpretată astfel.
De asemenea, instanţa, atunci cȃnd face interpretarea actului juridic, va
determina natura reală a acestuia nu după denumirea pe care i-au dat-o parţile, ci
după ceea ce clauzele cuprinse ȋn act dispun. Astfel, manifestarea de voinţă ȋn
cadrul unui act nul poate fi valabilă, independent de soarta acelui act, ca alt act
juridic; un contract denumit de parţi vȃnzare-cumpărare poate fi calificat de
instanţă, analizȃnd clauzele conţinute de contract, drept donaţie. Această
operatiune juridică se numeşte conversiunea actului juridic şi constă, practic, ȋn
ȋnlocuirea actului nul cu un act juridic valabil.
23
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Art.979 instituie regula conform căreia „termenii susceptibili de două
ȋnţelesuri se interpretează ȋn ȋnţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura
contractului", respectiv, "quotiens idem senso duas sententias exprimit, ea
potissimum accipiatur, quae rei gerende aptior est".
Art.980 dispune că "dispoziţiile ȋndoioase se interpretează după obiceiul
locului unde s-a ȋncheiat contractul" (in descuris inspici solet, quod verisimilius et,
out quodpleremque fieri solet).
In art. 983 se prevede că atunci "cȃnd este ȋndoială, convenţia se
interpreteazdă ȋn favoarea celui ce se obligă". Aceasta constituie regula in dubio
pre reo şi işi gaseşte aplicaţia ȋn regulile privitoare la proba (actori incumbit onus
probandi - cel care face o afirmaţie in faţa instanţei are obligaţia să aducă probe in
favoarea sa).
În ceea ce priveşte legatele, clauzele acestora se vor interpreta ȋn favoarea
moştenitorului, dacă neinţelegerile dintre parţi se referă la ȋntinderea legatului, şi,
ȋn favoarea legatarului, dacă neȋnţelegerile privesc ȋnsăşi existenţa legatului.
"Toate acestea deoarece cauzele unui act trebuie interpretate ȋn sensul ȋn care ar
produce efecte.”39
Altă regula de interpretare a actului juridic civil este cea stabilită in art.984:
"Convenţia nu cuprinde decȃt lucrurile asupra cărora se pare că părtile şi-au
propus a contracta, oricȃt de generali ar fi termenii cu care s-a ȋncheiat" (actus
non debent operări ultra intentionena agentos ) .
În cele din urmă, art. 985 prevede regula quae dubitationis tollendae causa,
contractibus inserentur ius commene laedunt, respectiv, "cand ȋntr-un contract s-a
pus anume un caz pentru a se explica obligaţia nu se poate susţine ca printr-
39 D. Alexandresco "Principiile dreptului civil roman", Vol. Ill, Bucureşti, 1962, p. 88-89
24
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
aceasta s-a restrȃns ȋntinderea ce angajamentul ar avea de drept ȋn cazurile
neexprese".
În aplicarea regulilor menţionate, interpretul trebuie să porneasca de la
premise că acestea alcatuiesc un tot indisolubil şi că, deci, ele trebuie să fie
aplicate ȋmpreună, ȋn ȋmbinarea pe care clauzele fiecărui contract o impun.40
CAPITOLUL III
PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC
CIVIL
1. Consideraţii generale privind principiile efectelor actului juridic civil.
În doctrina principiile efectelor actului juridic civil au fost definite ca fiind
acele "reguli de drept civil care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte".
"Actul juridic are ca efect crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea
unor drepturi şi obligatii ȋntre persoane care sunt subiectele raportului juridic".41
Aceste reguli (potrivit opiniei generale42) sunt, pe scurt, obligativitatea,
irevocabilitatea şi relativitatea.42
40 C. Statescu, C. Barsan, op. cit., p. 57
41 ? Gheorghe Beleiu, op.cit., pag.192; Gabriel Boroi, Drept civiLTeoria generală,
Ed.All,1997, pag.217
25
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Astfel, cele trei principii sunt: principiul forţei obligatorii, principiul
irevocabilitatii, respectiv principiul relativităţii.
Excepţii de la aceste principii sunt situaţii ȋn care, pentru anumite raţiuni
regulile menţionate nu-şi găsesc aplicaţie".43
Totusi, există autori care consideră principiul irevocabilitatii un simplu
aspect al principiului forţei obligatorii, astfel că nu trebuie studiat separat de
acesta.44
Art. 969 si 973 C. civ. reglementeaza cele trei principii astfel art. 969 alin. 1 are ȋn
vedere forţa obligatorie a actelor juridice, alin. 2 al aceluiaşi articol prevede
irevocabilitatea iar art.973 relativitatea efectelor actelor juridice.
2. Principiul forţei obligatorii
2.1. Noţiune şi fundament
"Principiul forţei obligatorii este o consecinţă a teoriei autonomiei de voinţă,
conform căreia părţile sunt libere să ȋncheie sau nu acte juridice, să stabilească
42 ? Gheorghe Beleiu, op.cit., pag. 169 si urm. A.Pop, Gheorghe Beleiu, Drept
civil Teoria generală a dreptului civil,Universitatea Bucureşti, 1980, pag.303 si urm.;
Gabriel Boroi, Drept civil. Teoria generala, Ed.All, 1998,pag.217 si urm.; T.Pop, Drept
civil romȃn. Teoria generală, Ed.Lumina Lex .Bucureşti, 1993, pag.164 si urm; Ion
Dogaru, op.cit., pag 208 si urm.; Paul Mircea Cosmovici, op.cit., pag. 128 si urm.; Emil
Poenaru. Drept civil, vol. I. Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994,pag 275 şi urm.; M.
Nicolae, Drept civil romȃn. Curs selectiv pentru licenţă, Ed. Press
Mihaela,Bucureşti,1996,pag.58 şi urm.
43 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 19244 ? C. Statescu, C. Barsan, op. cit., p. 52 şi urm; Fr. Deak "Moştenirea legală" ,
Editura Actami, Bucureşti, 1994, p. 104-105
26
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
liber regulile care să cȃrmuiască actul respectiv, să determine conţinutul acestuia,
precum şi forma (cu excepţia actelor formale)"45
Necesitatea46asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate
de actele juridice civile precum şi marca cuvȃntului dat constituie argumente ce
susţin principiul forţei obligatorii. Astfel, contractul, odata ȋncheiat, nu este
obligatoriu numai prin voinţa părţilor; respectarea strictă a contractelor legal
ȋncheiate este un imperativ social impus de societate prin lege.
Principiul forţei juridice obligatorii are la bază prevederile art. 969 alin.l
C.civ., şi arată că "Convenţiile legal făcute au putere de lege ȋntre părţile
contractante", principiul forţei obligatorii mai este cunoscut şi sub denumirca
pacta sunt servanda,
Luȃnd ȋn considerare prevederile legale ce ȋl privesc, ȋn literatura de
specialitate s-a definit principiul forţei obligatorii ca fiind "acea regulă a efectelor
actului juridic civil potrivit căreia actul juridic civil legal ȋncheiat se impune
autorului sau autorilor ȋntocmai ca legea"47
Prin această regulă se arată că actul juridic civil nu este facultativ ci obligatoriu.
Astfel, partea contractantă care are calitatea de titular al dreptului dobȃndit prin
convenţie, este ȋndreptaţit de a pretinde celeilalte părţi - parţii obligate -
satisfacerea acestui drept, respectiv să dea, să facă, sau să nu facă cevă.
45Paul Mircea Cosmovici, op.cit., pag. 128; Iosif R.Urs,Smaranda Angheni, op. cit.,
pag 112. Libertatea contractuală de care beneficiază parţile la incheierea unui contract, nu este
reglementată expres de lege ci decurge din principiile generale cuprinse ȋn titlul preliminar al
C.civ., ȋn special ȋn dispoziţiile art. 5 care prevede nevalabilitatea convenţiilor sau actelor
juridice unilaterale prin care se derogă de la legile care interesează ordinea publica şi bunele
moravuri.
46 Gheorghe Beleiu, op. cit. p. 193; C. Statescu, C. Bȃrsan, op. cit., p. 58
47 Gheorghe Beleiu, op. cit. p. 193
27
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
În practica judecătorească, 48prin acţiunea Societăţii Comerciale "Forser"
S.A. ȋmpotriva Societăţii Comerciale "UPETROM 1 Mai", tribunalul a obligat pe
cea de-a doua la plata preţului mărfurilor furnizate şi neachitate şi penalităţi de
ȋntarziere, temeiul de drept fiind prevederile art. 969 din Codul civil şi art. 10 din
Legea nr.76/1992 privind masuri pentru rambursarea creditelor rezultate din
acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea
incapacităţii de plata şi a blocajului financiar. Soluţia a fost menţinută prin
respingerea apelului formulat de pȃrȃta. Pȃrȃta a formulat recurs susţinȃnd că
instanţa de apel nu a ţinut cont de procesul-verbal de compensare depus la dosar
astfel că greşit au obligat-o la penalităţile de ȋntȃrziere. Recursul a fost admis
reţinȃndu-se că ȋntre parţi nu s-a ȋncheiat un contract comercial - Înscris unic - ȋn
care să se prevadă plata penalităţilor de ȋntȃrziere ȋn caz de nerespectare a
clauzelor contractuale. Astfel, ȋn baza principiului libertăţii de voinţă la ȋncheierea
contractului parţile au ȋnţeles să valideze convenţia lor prin comanda acceptată de
intimat, care a facturat marfa, fără a mai stabili alte clauze contractuale, cum ar fi
clauza penală ȋn cazul neachitării la scadenţă a marfii sau livrării unui produs
necorespunzator calitativ şi cantitativ. Dacă parţile nu prevăd expres clauza penală
aceasta nu se aplica ope legis. Sub acest aspect, instanţa de apel a pronunţat o
hotărȃre nelegală ȋn ȋnţelesul art.304 C.proc.civ. cȃnd prin aplicarea greşită a legii
a acordat penalităţi de ȋntȃrziere intimatei-reclamante, astfel că recursul a fost
admis cu consecinţa exonerării pȃrȃtei de plata penalităţilor de ȋntȃrziere ȋn
decontare.
Deşi dispoziţiile art. 969 alin. 1 se referă la convenţii (care sunt cele mai
importante acte juridice), ele sunt deopotriva aplicabile - mutatis mutandis -tuturor
actelor juridice, inclusiv celor unilaterale.
48 Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială,decizia nr.801 din 25 martie 1997
(nepublicată),dosar nr. 1571/1996.
28
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Forţa obligatorie a actului juridic civil este enunţată prin textul art. 969
alin.l C.civ. prin expresia "legal făcute", din această formulare rezultă
subordonarea actelor juridice faţă de lege. Este legal facut orice act juridic care
respectă ordinea publică, dispoziţiile imperative ale legii sau bunele moravuri,
condiţiile de fond şi de formă (ȋn masura ȋn care acestea din urmă sunt necesare)
cerute de lege, care ȋntrunesc toate elementele constitutive şi ȋn care "voinţa
parţilor a fost exprimată ȋn mod conştient, liber, neviciat".49Astfel, actul juridic
lovit de nulitate sau de vreo altă cauza de ineficacitate juridică nu este legal facut
şi, prin urmare, nu are nici o forţă obligatorie pentru parţile contractante50. Prin
urmare, prin contract nu se poate deroga de la dispoziţiile imperative ale legii, ci
numai de la dispoziţiile supletive.
Obligativitatea actului juridic ȋn general, a convenţiei ȋn special, nu poate fi
reţinută, totuşi, cum se prevede ȋn acelaşi text de lege, prin expresia "putere de
lege". Această formulare a facut obiectul unor discuţii ȋn doctrină din mai multe
motive: "pe de o parte, convenţia este un act individual, avȃnd caracter concret, iar
legea are caracter general, impersonal, normativ; pe de alta parte, legea este opera
legiuitorului, actul juridic este rezultatul manifestării de voinţă a parţilor; de
asemenea convenţia poate fi modificată prin acordul de voinţă al parţilor
manifestat ȋn acest sens, ȋnsa nu şi legea, acest lucru putȃnd să-1 facă doar
legiuitorul51".
Aşadar, nu se poate pune semnul egalităţii ȋntre contract şi lege.
49 Emil Poenaru, op. cit.; Mircea Mureşan, op. cit., 199450 loan Albu. Drept civil „Contractul şi răspunderea contractuală Ed.Dacia, 1994,pag. 101-102, Emil
Poenaru, op.cit.,pag 272
51 D.Cosma, Teoria generală a actului juridic, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, pag. 372 si urm.; Gheorghe
Beleiu, op.cit., pag.201, nota nr.7, Ion Dogaru, op. cit., pag. 275
29
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Se poate afirma, ȋnsă, că actul juridic (contractul) este legea parţilor52
Astfel, numai una dintre parţi nu se poate sustrage de la executarea prestaţiei la
care s-a obligat: depozitarul nu se poate sustrage obligaţiei sale abandonȃnd bonul
primit ȋn depozit, un donator cu sarcina nu se poate sustrage de la obligaţia de a
preda donaţia promisă.53
Tot ȋn acest sens, ȋn jurisprudenţa 54s-a dat castig de cauza recurenţei care a
cumpărat de la intimata produse, achitȃnd la decontarea facturilor preţul prevazut
ȋn contract, refuzȃnd ȋnsa majorarea de preţ propusă de furnizoare.
Potrivit art. 969 C.civ. convenţiile legal facute au putere de lege ȋntre parţile
contractante şi nu pot fi revocate decȃt prin ȋnţelegerea acestora. În speţă deşi
parţile au prevazut posibilitatea renegocierii preţului, acesta nu s-a produs, ȋncȃt,
ȋn lipsa acordului scris al beneficiarului prevazut de art. 1 din Hotărȃrea
Guvernului nr. 206/1993 privind unele măsuri pentru continuarea
liberalizării preţurilor şi tarifelor, recurenta a fost ȋndreptăţită să achite preţul
stabilit prin contract, ȋn acest sens fiind şi raspunsul său la notificarea intimatei. În
consecinţă, instanţele au considerat greşit că s-ar cuveni intimatei preţul majorat,
situaţie ȋn care preţul legal datorat de catre pȃrȃtă este cel convenit prin contract
ȋncȃt pretenţiile la diferenţa de preţ se consideră nejustificate.
Prin sintagma "ȋntre părţile contractante" ce apare ȋn ultima parte a alin.l al
art. 969 C.civ., textul de lege restrange forţa obligatorie a contractelor la parţi (este
vorba atȃt de acele persoane care au participat şi au consimţit ȋn mod direct la
52 Mircea Muresan, op.cit., pag. 183; Gheorghe Beleiu, op.cit., pag. 19
53 Emil Poenaru, op.cit., pag. 273
54 Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, decizia nr. 356 din 3 februarie 1998 in Dreptul,
nr. 9/1998, p. 138
30
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
ȋncheierea actului juridic, cȃt şi persoanele care au ȋncheiat actul prin
reprezentant)55
"Actele juridice valabil ȋncheiate nu sunt obligatorii doar pentru părţile
contractante ci şi pentru organele de jurisdicţie competente care ar trebui să
soluţioneze un eventual litigiu cu privire la actule respectiveJudecatorul este
chemat, la nevoie, ca, ȋn cazul ȋn care parţile nu se ȋnţeleg cu privire la efectele pe
care trebuie sa le producă actul juridic ȋncheiat de ele, să statueze asupra acestui
lucru, procedȃnd la interpretarea clauzelor actului juridic, prin stabilirea ȋnţelesului
clauzelor neclare, obscure, respectiv, prin stabilirea ȋntinderii drepturilor şi
obligaţiilor parţilor.
Urmȃnd condiţiile de interpretare din capitolul precedent, judecatorul se va gasi ȋn
una din urmatoarele situaţii:
□ "fie clauzele actului juridic sunt clare, caz ȋn care judecatorul nu va
putea aduce nici o modificare clauzelor actului juridic; spre exemplu, dacă
părţile, printr-o clauză penală au stabilit ca debitorul obligaţiei neexecutate
sau executate cu ȋntarziere ori necorespunzător să plătească daune interese
creditorului, respectiv, echivalentul prejudiciului suferit de creditor,
55 loan Albu, Drept civil. Contractul şi raspunderea contractuală,
Ed.Dacia, 1994,pag.l02; Ion Filipescu,op.cit., pag.61.
31
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
judecătorul nu poate nici să micşoreze, nici să majoreze cuantumul clauzei
penale"56.
□ fie clauzele actului juridic nu sunt suficient de clare, caz ȋn care
judecatorul este ţinut să stabilească voinţa reală a parţilor ȋn conformitate
cu regulile stabilite de art.977-985 C.civ.
2.2.Excepţii de la forţa obligatorie a actelor juridice.
Cazurile ȋn care efectele actului juridic civil nu se produc aşa cum au dorit parţile
la ȋncheierea lui reprezintă excepţii de la principiul forţei obligatorii.
Astfel, dispărȃnd sau atenuȃndu-se raţiunile care impun forţa obligatorie a
actului juridic, efectele ce se produc sunt fie mai restrȃnse, fie mai ȋntinse decȃt s-
a stabilit iniţial prin act, aceasta, ȋnsă, independent de voinţa parţilor sau unei
parţi57.
"Sunt cazuri de restrȃngere a forţei obligatorii situaţiile ȋn care actului
juridic ȋncetează ȋnainte de termen, datorită dispariţiei unui element al său58" .
Codul civil prevede unele cazuri de ȋncetare a actului juridic ȋnainte de
termen:
□ În art. 1552 pct.3 C.civ. se arată că mandatul se stinge "prin moartea,
interdicţia, nesolvabilitatea şi falimentul ori a mandatului ori a mandatarului",
după caz.
□ Încetarea contractului de locaţiune atunci "cȃnd lucrul a pierit ȋn total
sau s-a făcut netrebnic de obişnuita ȋntrebuinţare" este prevazuta de art. 1439 alin.l
C.civ.
56 Paul Mircea Cosmovici, op.cit., pag. 129; E. Lupan, M. Rachita, D. Popescu Drept
civil. Teoria generală, Universitatea „Babes Bolyai" pag.224.
57 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 193
58 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 193
32
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
□ Încetarea ȋmprumutului de folosinţă din cauza morţii comodatarului
(art. 1563 C.civ.arată că obligaţiile comodatarului nu trec la erezii
comodatarului dacă ȋmprumutarea s-a facut "ȋn privinţa numai a comodatarului şi
numai a persoanei lui", astfel ca, erezii nu se vor putea folosi de bunul
ȋmprumutat59) .
Ipoteze de extindere a forţei obligatorii sunt:
□ Prelungirea efectelor actului juridic, prin efectul legii, peste termenul
stipulat de parţi; un exemplu ȋn acest sens sunt dispozitiile art. 1 din Legea nr.
17/1994 - pentru prelungirea sau reȋnoirea contractelor de ȋnchiriere privind
unele suprafeţe locative - care dispun urmatoarele :" contractele de ȋnchiriere,
indiferent de proprietar, privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe,
precum şi cele folosite de către aşezamintele social-culturale şi de invăţămȃnt, de
partide politice, sindicate şi alte organizaţii neguvernamentale, aflate ȋn curs de
executare la data intrării ȋn vigoare a prezentei legi se prelungesc de drept pe o
perioadă de 5 ani" ;
Art.7 alin.legea nr. 112/1995 - pentru reglementarea situatiei juridice a unor
imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute ȋn proprietatea statului - respectiv, art. 1
din Ordonanta de Urgensa nr.40/1999 - privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea
59 Nu constituie excepţie de la principiul forţei obligatorii cazul ȋn care parţile au
convenit posibilitatea denunţării unilaterale a contractului (o astfel de clauză poartă
denumirea de "clauza de dezicere" şi este o condiţie rezolutorie pur potestative din partea
beneficiarului acestei clauze); partea care denunţă ȋn mod unilateral contractul are acest
drept ȋn baza acordului ȋncheiat cu cealaltă parte, acord ce constituie o simplă aplicaţie a
principiului libertăţii actelor juridice - M. Nicolae, pp. cit., pag. 59-60. Exista, insa, si
autori (C.Statescu, C.Barsan, op. cit., pag.58-59) care considera că stipularea ȋn contract
a posibilitȋţii parţilor de a denunţa ȋn mod unilateral contractul este o excepţie de la
principiul forţei obligatorii.
33
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
chiriei pentru spaţiile cu desţinaţia de locuinţe - de asemenea, dispun prelungirea
cu 5 ani a unor contracte de ȋnchiriere.
□ Prelungirea efectelor actului cu executare succesiva datorită suspendării
temporare a executarii lui pe tot timpul cȃt durează cauza de suspendare
(ex.: forţa majoră poate determina o prelungire forţată a efectelor actului
juridic).
□ Revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii echilibrului
contractual ȋn schimbarea ȋmprejurarilor avute ȋn vedere de părţi, la data
ȋncheierii actului juridic. Teoria rebus sic standibus, sau "a
imprejurarilor ( a lucrurilor) care nu mai stau aşa" se referă la situaţiile
ȋn care, din motive de forȋă majoră, echilibrul valoric al prestaţiilor
asumate de părţi are de suferit.
2.3. Teoria impreviziunii60
Principiul forţei obligatorii impune părţilor respectarea, ȋntocmai ca legea, a
actelor juridice ȋncheiate. Dar aceste acte juridice sunt ȋncheiate ȋn anumite
condiţii economice care, dacă s-ar schimba (fară ca partţile să fi prevazut o
asemenea schimbare), ar putea produce ruperea echilibrului valoric al prestatiilor.
"Teoria impreviziunii presupune revizuirea clauzelor initiate ale actului
juridic in scopul restabilirii echilibrului valoric al prestatiilor lui"61 . Economia
naţională a unui stat nu va beneficia niciodată de stabilitate monetară, ci de o
inflaţie fluctuantă, de depreciere continuă a monedei naţionale. Instabilitatea
monetară (economică) creată poate duce pană la crize economice acute şi odată cu
ele compromiterea economiei, dificultăţi ȋn circuitul actelor ȋncheiate.
60 E. Lupan, M. Rachita, D. Popescu, op. cit., 1992, pag. 227; Dreptul nr. 10-11 / 1993; Dreptul nr. 1
/1994; Dreptul nr.2 / 1996.
61 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 194
34
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Un act juridic ȋncheiat ȋn anumite condiţii, dar care işi produce efectele ȋn
cu totul alte circumstanţe va ruina una dintre părti şi o va imbogaţi pe cealaltă, cu
toate că la ȋncheierea actului s-a stabilit ca prestaţiile parţilor să fie egale.
Teoria impreviziunii priveşte ȋn special actele cu executare succesivă de
lunga durată; o aplicare rigidă a principiului forţei obligatorii ar pune sub semnul
ȋntrebarii justificarea executării unui astfel de act.
Această teorie a fost preluată de Sf. Thomas d'Aquino din dreptul canonic şi
a formulat-o ȋn dreptul laic ȋn secolul al XlV-lea. Conceptul propus de această
teorie nu a prezentat, ȋnsa, interes pentru doctrina pȃnă după primul razboi
mondial, dar chiar şi dupa cel deal doilea război mondial marea majoritate a
juriştilor vest-europeni respingeau admisibilitatea unei astfel de teorii.
Pȃnă ȋn anul 1989, ȋn Romȃnia, teoria impreviziunii a cunoscut aplicare
doar ȋn domeniul raporturilor comerciale Internaţionale, şi doar sub forma
"clauzelor de adaptare a contractului la noile ȋmprejurari" 62
"Abia, ȋn 1992 prin Ordonanta Guvemului nr.21" 63egislaţia romȃnă a
cunoscut o consacrare - implicită - a neadmiterii teoriei impreviziunii, ordonanţă
care ȋn art. 10 lit.f prevede printre drepturile consumatorilor pe acela "de a plăti,
pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate ȋn
prealabil"; majorarea preţului iniţial ar fi fost posibilă numai cu acordul
consumatorului.
Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, şi anume
art.43 alin.3 dispune ca "ȋn cazul unei disproporţii evidente ȋntre remuneraţia
autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor
patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea
contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei".
62 În privinţa raporturilor civile, unii autori s-au pronunţat ȋmpotriva aplicarii teoriei, iar alţii au ignorat pur şi
simplu problema
63 Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 priveste protecţia consumatorilor
35
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Doctrina nu cunoaşte opinii foarte diferite de cele dinainte de 1989, "foarte
puţini fiind autorii care acceptă aplicarea teoriei64", "mulţi neacceptȃnd-o 65au
ignorand-o. Jurisprudenta nu a fost consecventă şi uneori contradictorie.
"Indexarea pe cale judiciara a creanţelor a fost acceptată printr-o decizie a
Curţii Supreme de Justiţie" 66avȃnd drept temei legal prevederile art.970 C.civ.
Astfel, locatorul cerea prin cererea de chemare ȋn judecată. majorarea chiriei
pentru un spaţiu ȋnchiriat unei societăţi comerciale ȋn septembrie 1990, contract
ȋncheiat pe o perioadă de 5 ani. Decizia Curţii Supreme a fost motivată prin aceea
că"faţă de liberalizarea preţurilor ȋn general, şi,urmare a creşterii ratei inflaţiei",
locatorul este indreptăţit să pretindă o chirie mai mare. S-a ȋndrumat, ȋn acelaşi
timp, instanţa de trimitere să dispună efectuarea unei expertize ȋn vederea stabilirii
valorii reale a chiriei.
Refuzul locatarului de a plăti chiria astfel stabilită va atrage rezilierea
contractului.
La posibilitatea de renegociere a clauzelor contractelor de locaţiune, un alt
argument al Curţii Supreme de Justiţie prevede ȋn dispoziţiile art. 1420 pet. 2
C.civ. potrivit căruia locatorul este obligat să menţina lucrul ȋnchiriat ȋn stare de a
putea servi la ȋntrebuinţarea pentru care a fost ȋnchiriat. În condiţiile ȋn care chiria
nu mai reprezintă echivalentul pet. 2.
De asemenea, prin dispoziţiile art. 19 din Legea nr.85/1992 - privind
vȃnzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi
din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat - se reglementează
64 ? Gheorghe Beleiu, pp. cit., pag. 194; E.Lupan, M.Rachita, D.Popescu, op. cit.,
pag.227.
65 L.Pop, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, vol.1, Ed.Fundatiei „Chemarea", Iasi, 1993, pag.73
66 Dec. nr.21/1994 a C.S.J., s.com., ȋn Dreptul nr. 12/1994 si in Culegere de decizii pe 1994, pag.230-321
36
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
indexarea judiciară a creanţelor ȋn raport cu data cȃnd se constată nulitatea şi se
dispune restituirea preţului din contractul de vȃnzare-cumpărare.
Un alt exemplu ȋn acest sens este cel al societăţii comerciale care a declarat
recurs ȋmpotriva Curţii de Apel, solicitănd "exonerarea sa de suma reprezentȃnd
indicele de inflaţie, ȋntrucat ȋn contractul dintre părţi nu a fost prevazută ȋn acest
sens. Curtea Suprema de Justiţie, prin decizia nr. 445 din 4 aprilie 1996 67, a
declarat că recursul este neȋntemeiat, ȋntrucat sustinerea pȃrȃtei recurente că nu s-a
prevăzut ȋn contract obligaţia sa de plată a preţului produselor actualizat cu
indicele de inflaţie, este nerelevantă deoarece, potrivit art. 1084 C.civ. creditorul
este ȋndreptăţit să pretindă repararea pierderii suferite, deci preţul, cȃt şi beneficiul
de care a fost lipsit.
Din coroborarea art.970 si a art.981 C.civ. rezultă că ȋntr-un contract
clauzele obişnuite se subȋnţeleg, deşi nu sunt expres prevazute ȋntr-ȋnsul, iar
convenţiile obligă numai la ceea ce este expres prevazut ȋn ele dar şi la toate
urmările unde echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiuni după natura sa.
Cum nu se poate ignora producerea unei pagube reale prin neplata preţului
corespunzător ratei inflaţiei, rezultă că nici nu este necesar a fi prevazut expres ȋn
contract o clauză ȋn acest sens. În consecinţă, potrivit principiilor din dispoziţiile
legale menţionate, rezultă că pȃrȃta datoreaza preţul produselor actualizat cu
indicele de inflaţie potrivit datelor statistice la care a fost obligată potrivit
calculului efectuat de expertiza ȋntocmită ȋn cauză. Într-o altă decizie68, Curtea
Supremă de Justiţie a dispus ca includerea ȋntr-un contract a unei clauze de
impreviziune este inadmisibilă deoarece ar contraveni prevederilor art. 1085 C.civ.
conform caruia: "Debitorul nu răspunde decȃt de daunele-interese care au fost
prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, cȃnd 67 Dreptul nr. 6/1997, p. 110
68 Dec.591/1994 a C.S.J., s.com., in Dreptul nr.6/1995, pag.85-86, precumşi in Culegere de
decizii 1994, pag.243-245.
37
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
neindeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său". În acelaşi timp, debitorul nu
poate fi obligat lsL"coeficientul de inflaţie"; la nivelul dobȃnzii nu se poate
cumula acest coeficient.
În literatura de specialitate 69s-a afirmat că judecatorul poate modifica sau
readapta contractul numai ȋn cazurile de excepţie prevazute expres numai prin
norme imperative ale legii. În toate celelalte cazuri, judecatorul este obligat să
respecte contractul valabil ȋncheiat şi să dispună, la cererea uneia dintre părţi,
executarea sa ȋntocmai. În schimb, readaptarea contractelor poate fi facută prin
acordul de voinţă liber exprimat al parţilor contractante. De asemenea, parţile pot
stabili ȋn contract aşa numitele clauze de impreviziune care permit judecătorilor, la
cererea uneia dintre ele, să procedeze la readaptarea şi echilibrarea obligaţiilor.
Aceste clauze trebuie să fie ȋn conformitate cu ordinea publică monetară şi
economică. Clauzele de indexare abuzive sunt lovite de nulitate.
ȋnsa, au fost formulate şi argumente ce vin ȋn sprijinul aplicării teoriei
impreviziunii. Astfel :
□ clauza rebus sic standibus, atunci cȃnd nu este stipulata ȋn contract,
trebuie subȃnţeleasă; orice contract are putere obligatorie, ȋnsă
importanţa voinţei parţilor atȃt la ȋncheiere cȃt şi la producerea efectelor
contractului, face ca această obligativitate să fie subordonată clauzei
rebus sic standibus.
□ În art.970 alin.l C.civ. se prevede executarea cu bună credinţă a
convenţiilor; ȋn cazul ȋn care debitorul ar fi nevoit să platească un preţ mult mai
mare sau mult mai mic decat valoarea reala a bunului ȋn momentul executării
prestaţiei, s-ar ȋncalca dispoziţiile textului de lege menţionat, şi, deci ar contraveni
principiilor bunei credinţe şi echităţii.
69 L. Pop, pp. cit., p. 73
38
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Paguba pe care una dintre parţi ar suporta-o ca urmare a unei situaţii economice
neprevăzute, ȋn timp ce, cealaltă parte ar avea numai de cȃstigat (ajungȃndu-se la
ȋmbogaţire fără just temei), ar putea fi considerată abuz de drept; de asemenea,
cauza contractului impune o readaptare a acestuia, astfel ȋncȃt echilibrul
echivalenţei prestaţiilor sa fie restabilit.
Dezechilibrul dintre prestaţii este cauzat de ȋmprejurari obiective, imprevizibile şi
inevitabile, ce n-au nici o legătură cu voinţa parţilor sau cu capacitatea lor de a le
evita, putȃnd fi considerate, şn consecinţă, cazuri de forţă majoră, debitorul fiind
astfel eliberat de obligaţiile sale.
Codul civil romȃn nu este străin de ideea impreviziunii; art. 1021, partea
finală, prevede acordarea unui termen parţii acţionate ȋn justiăie, ȋn cazul
desfiinţării contractului pentru neexecutare; art. 836 prevede posibilitatea revocării
de drept a donaţiunilor facute ȋnainte ca donatorul să dobȃndească un copil
legitim. Echilibrul prestaţiilor, ȋn contractele sinalagmatice, trebuie asigurat atȃt la
ȋncheierea, cȃt şi ȋn momentul sau pe parcursul executarii acestuia.
Contraargumentele formulate ȋn doctrina sunt urmatoarele "Clauza tacită
rebus sic standibus este neconformată cu realitatea, deoarece nu se poate dovedi
că părţile, la ȋncheierea contractului, au consimţit, chiar tacit, la readaptarea
ulterioară a acestuia. Această clauză ar putea fi reţinută numai ȋn sarcina celui ce
se obligă, respectiv a debitorului, dar, ȋntrucȃt pentru interpretarea unui
contract se i-a ȋn considerare voinţa redid a ambelor parţi (art. 977 arată că
interpretarea se face după voinţa comună a parţilor), nici debitorul nu va putea
beneficia de această clauză."
Judecătorul va interpreta clauzele contractului conform bunei credinţe şi
echităţii atunci cȃnd acestea sunt neclare, incomplete; judecătorul nu are, ȋnsă,
cum să interpreteze clauzele care nu sunt stipulate ȋn contract. Nu constituie abuz
de drept cerinţa creditorului faţa de debitor de a executa contractul ȋntocmai cum a
39
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
fost ȋncheiat; temeiul acestei afirmaţii este tocmai art.9 C.civ. conform căruia
convenţiile au putere de lege ȋntre parţi70. De asemenea, ȋmbogaţirea uneia dintre
părţi ca urmare a dezechilibrului survenit ȋntre prestaţiile părţilor nu este fără
temei, ȋntrucȃt isi are cauza ȋn ȋnsuşi contractul ȋncheiat.
□ Aplicarea teoriei impreviziunii nu poate fi justificată pe considerentul forţei
majore, ȋntrucȃt nu este vorba de forţa majoră, ci de o dificultate mai mare ȋn
executare, situaţie care nu poate echivala cu imposibilitatea executării.
□ "Codul civil conţine, ȋntr-adevăr, cȃteva situaţii care pot fi catalogate drept
aplicaţii ale teoriei impreviziunii, ȋnsă, autorii Codului civil nu aveau cunoştinţă,
ȋn momentul elaborării acestuia, de conceptul lui rebus sic standibus71".
□ "Premisa asigurării echilibrului executării contractelor de la ȋncheiere şi
pȃnȃ la ȋncetarea acestora nu constituie un argument ȋn favoarea teoriei deoarece
această soluţie ar permite ȋncălcarea regulii inadmisibilităţii leziunii, ca viciu de
consimţămȃnt, pentru major"72.
Teoria impreviziunii are, după cum am arătat mai sus atȃt argumente pro,
cȃt şi contra aplicării ei. De aceea, ceea ce trebuie avut ȋn vedere de fiecare dată,
este fiecare situaţie ȋn parte, astfel ȋncȃt să se ţină cont de voinţa reala a parţilor şi
să nu se ajungă la prejudicierea acestora.
3.PRINCIPIUL IREVOCABILITĂŢII.
70 Al Weill, F. Terre "Droit civil. Les obligationes", Dalloz, 1980, p. 423
71 Art.l 165 C.civ. dispune ca "Majorul nu poate, pentru leziune, să exercite acţiunea ȋn
resciziune"
72 Art.l 165 C.civ. dispune ca "Majorul nu poate, pentru leziune, să exercite acţiunea ȋn resciziune"
40
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
3.1. Noţiune şi fundament.
Art. 969 C. civ. prevede ȋn alin. 2 regula conform căreia convenţiile "se pot
revoca prin consimţămȃntul mutual sau din cauze autorizate de lege".
□ Consecinţa logică şi ȋn acelaşi timp garanţie a forţei obligatorii73, principiul
irevocabilităţii nu este prevazut expres de lege. El decurge, ȋnsă, per a contrario
din textul articolului mai sus citat.
□ Deşi se referă doar la convenţii, efectele alin. 2 al art. 969 C.civ. se rasfrȃng
şi asupra actelor unilaterale, aceasta datorită faptului că legea civilă prevede
expres excepţiile de la irevocabilitatea actului unilateral, ceea ce echivalează cu
consacrarea irevocabilităţii şi pentru aceste tipuri de acte juridice.
□ Conform art. 969 alin.2 C.civ. actele juridice pot fi ivocate numai prin
consimţămȃnt mutual sau din cauze autorizate de lege. Aşadar, "revocabilitatea
convenţiilor nu poate interveni prin voinţa uneia dintre părţi, ci numai prin acordul
parţilor74.
□ Avȃnd ȋn vedere cele deja arătate, principiul irevocabilităţii se poate defini
ca regula de drept civil potrivit căreia actului bilateral nu i se poate pune capăt prin
voinţa numai a uneia din parţi, iar actului unilateral nu i se poate pune capăt prin
manifestarea de voinţă ȋn sens contrar din partea autorului actului75. ȋn alt mod,
ceea ce s-a ȋncheiat prin acordul de voinţă al parţilor (mutuus consensus) nu poate
fi desfăcut decȃt tot printr-un acord de voinţă al acestora (mutuus dissensus) "Un
astfel de acord ar avea efecte doar pentru viitor deoarece părţile nu pot anula ceea
ce s-a făcut deja ȋn temeiul actului juridic pȃnă la data desfiinţării sale"76.
73 Gheorghe Beleiu, op. cit. 194; loan Albu, Drept civil. Contractul şi raspunderea contractuală,
Ed. Dacia, 1994, pag. 103; Paul Mircea Cosmovici, op.cit. pag. 130.74 Gheorghe Beleiu, op. cit. 194
75 Gheorghe Beleiu, op. cit. pag. 194; Maria Ileana Mutiu, Drept civil. Partea generala, Ed.
Imprimeriei de Vest, Oradea, 1995, pag. 131
41
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
□ Sunt, ȋnsă, acte care sunt prin natura lor irevocabile - actul prin care se
recunoaşte filiaţia, actul de acceptare al moştenirii - după cum există acte care sunt
irevocabile doar o anumită perioada de timp, perioadă stabilită prin lege sau de
către parţi - oferta de a contracta, oferta publicăde recompensa etc.
În vederea evitării unui posibil litigiu parţile pot conveni introducerea unei
clauze de denuntare unilaterală, cu specificarea cazurilor ȋn care aceasta va putea
fi cerută de partea interesată.
"Clauza de denunţare unilaterală nu işi va putea produce efectele dacă a
fost prevăzută pentru un contract a cărui irevocabilitate este stabilită prin lege
(cum este contractul de donaţie). 77"De asemenea, conform art. 1010 C.civ., clauza
de denunţare unilaterală este nulă cȃnd se referă la o condiţie potestativă din partea
celui ce se obligă78".
Efectele revocării diferă ȋn funcţie de doua situaţii, şi anume :
□ dacă nu a ȋnceput executarea obligaţiilor, revocarea produce efectul anulării
obligaţiilor de executare a prestaţiilor promise;
□dacă executarea obligaţiilor a ȋceput şi este vorba de un contract cu executare
uno ictu, revocarea valorează un contract nou prin care parţile consimt să-şi
restituie prestaţiile efectuate; cȃnd este vorba, ȋnsă, de un contract cu executare
76 Emil Poenaru, op. cit., p. 275; Ion Albu, "Drept civil. Constractul si raspunderea
contractuala", Ed. Dacia, 1994, p. 103
77 Irevocabilitatea contractului de donaţie nu priveşte doar efectele actului juridic civil,
ci reprezintă chiar o condiţie de validitate a donaţiei. ȋn doctrină se face referire la
irevocabilitatea de gradul I, respectiv a efectelor actului juridic, şi irevocabilitatea de gradul
II, adică cea care se referă la contractul de donaţie - Fr. Deak, op.cit., pag.104-107;
78 Condiţia potestativă este aceea care face să depindă perfectarea convenţiei de un
eveniment, pe care şi una şi alta din parţile contractante poate să-1 facă a se ȋntampla,
sau să-1 ȋmpiedice - art. 1006 C.civ.
42
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
uccesivă, revocarea valorează rezilierea, ȋntrucȃt ea opereaza numai pentru viitor,
prestaţiile executate pȃnă la data rezilierii rămȃnȃnd valabil executate79.
Actele juridice pot fi revocate sub doua forme, respectiv revocarea
convenţională - caz prevazut de alin. 2 al art.969 - şi revocarea unilaterală -care,
dacă nu este prevazută printr-o clauză a contractului, valorează excepţie de la
principiul irevocabilităţii efectelor actului juridic civil.
3.2. Excepţii de la irevocabilitatea efectelor actelor juridice civile.
Sunt situaţii cȃnd actelor bilaterale li se poate pune capat prin manifestarea
de voinţă a numai uneia dintre parţi, iar actul unilateral prin manifestarea de voinţă
a autorului lui. Aceste situaţii reprezintă excepţii de la irevocabilitatea actelor
juridice.Situaţia prevazută in art. 969 alin. 2 C. civ. potrivit căruia revocabilitatea
actelor juridice este admisă prin consimţămȃntul mutual al parţilor nu reprezintă
excepţie de la principiul ȋn discuţie.
"Caracteristic excepţiilor de la principiul irevocabilităţii este faptul că ele
constau ȋntotdeauna ȋntr-un act unilateral"80.
Acelaşi text de lege arată, implicit, că revocarea unilaterală a actelor juridice
bilaterale sau multilaterale este restrictive, ȋntrucȃt poate avea loc numai ȋn
anumite situaţii expres prevăzute de lege.
3.2.1. Revocarea unilaterală a actelor juridice bilaterale sau unilaterale
Art.937 C.civ.prevede revocabilitatea donaţiilor ȋntre soţi in timpul maritagiului.
Art. 1436 alin 1 C.civ.prevede urmatoarele: "Locaţiunea facută pentru un
timp determinat ȋncetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie nevoie de o
79 Ion Albu, Drept civil. Contractul şi răspunderea contractual la, Ed.Dacia, 1994,pag. 103; Emil Poenaru, op. cit., pag.275.80 E. Lupan, Drept civil. Partea generala, 1987, capitolul IV, sectiunea a Il-a.
43
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
prealabilă ȋnştiinţare". În continuare ȋn alin.2 se arată că: "Dacă contractul (de
locaţiune) a fost fără termen, concediul (denunţarea) trebuie să se dea de la o parte
la alta, observȃndu-se termenele defipte de obiceiul locului". Din dispoziţiile
menţionate rezultă că "ȋn situaţia ȋn care contractul de ȋnchiriere nu prevede vreun
termen, locatorul poate denunţa contractul printr-o simplă notificare făcută părţii
adverse (locatarului)81".
Unul dintre modurile de ȋcetare a societăţii civile este voinţa expresă a unuia
sau mai multor asociaţi ȋn sensul de a nu dori a continua societatea (art. 1523 pct.5
C.civ.)82. Însă, dacă durata societăţii este "nemărginită"; renunţarea tuturor parţilor
notificată ȋntrucȃt "se face cu bună credintă şi la timp83" (art.l527).Cȃnd durata
societăţii este determinată, desfacerea acesteia are loc ȋnaintea ȋmplinirii
termenului pus numai dacă unul din asociaţi nu-si ȋndeplineşte ȋndatoririle sau
cand motive de sanatate il impiedica a se ingriji de afacerile sociale, ori alte cazuri
81Un exemplu ȋn acest sens este decizia nr.78/1992 a secţiei economice şi comerciale a
C.S.J.Deoarece s-a constatat că obligaţia de notificare a fost adusă la ȋndeplinire de către pȃrȃta
(cooperativa meştesugărească), astfel că s-au ȋntrunit cerinţele prevăzute de art. 1436 C.civ.
prima instanţă trebuia să respingă ca neintemeiată acţiunea reclamantei.82 Societatea civilă este un contract prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice)
se obligă, fiecare faţa de celelalte, să pună ȋn comun aportul lor material şi/sau de muncă spre a
constitui un fond şi să desfăşoare ȋmpreuna o activitate ȋn vederea atingerii unui scop
patrimonial comun. Diferenţa dintre societatea civila şi cea comercială este urmatoarea :"
Societatea civilă - neavȃnd calitatea de comerciant -nu ȋncheie acte subiective de comerţ (art.4
C.com.) şi nu poate efectua nici acte obiective de comerţ (art.3 C.com.) - a se vedea ȋn acest
sens Fr.Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed.Actami, Bucureşti,1999, pag.453 şi
urm.83 In art. 1528 se precizeaza ca: "Renunţarea nu este de bună credintă cȃnd asociatul o face ȋn
scop de a-şi ȋnsuşi singur profitul ce asociaţii speră al dobȃndi ȋn comun. Este facută fără timp,
cȃnd lucrările nu se mai află ȋn toată ȋntregimea lor, şi interesul societăţii cere amȃnarea
desfacerii"
44
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
asemănătoare, a căror apreciere este lasată la aprecierea judecătorilor (art. 1529
C.civ.)
Depozitul trebuie să se restituie deponentului ȋndata ce s-a reclamat, chiar
cȃnd s-ar fi stipulat ȋn contract un anume termen pentru restituirea lui, cu excepţia
cazului ȋn care asupra lucrului depozitat există un act de sechestru ori de opoziţie
la restituirea sau strămutarea acestuia. Această situaţie este prevazută de art. 1616
C.civ.
(Centrul de legume şi fructe), introdusă pentru a i se respecta dreptul de locaţiune
privind spaţiul deţinut ȋn imobilul ȋn discuţie. Este adevarat că, potrivit art. 1441
C.civ., dacă locatorul vinde bunul ȋnchiriat, cumpărătorul este obligat sărespecte
locaţiunea făcută ȋnainte de vȃnzare,ȋnsă, ȋn acelaşi timp trebuie respectate şi
condiţiile prevăzute de art. 1436 C.civ.
"Revocarea mandatului precum şi renunţarea mandatarului la mandat sunt
prevăzute de art. 1552 pet. 1 si 2 C.civ."84. Art. 1553 prevede ca "mandatul
poate, cȃnd voieşte, revoca mandatul şi constrȃnge, la caz, pe mandator de ai
remite ȋnscrisul de ȋmputernicire". Renunţarea mandatarului poate fi facută prin
notificarea mandantului mandatarul ramanȃnd raspunzător de daune către mandant
dacă renunţarea sa le cauzeaza afară de cazul cȃnd este ȋn neputinţă de a-şi
continua mandatul fără o daună ȋnsemnată (art. 1556 C.civ.).
Art. 24 din Legea locuinţei nr. 114/1996, prevede la lit. (a) că rezilierea
contractului de ȋnchiriere nu poate avea loc ȋnainte de ȋmplinirea termenului
stabilit decȃt la cererea chiriaşului şi cu condiţia notificării prealabile ȋntr-un
termen de minimum 60 de zile. Proprietarul, de asemenea, poate revoca ȋn mod
unilateral contractul de ȋnchiriere ȋn urmatoarele condiţii: chiriaşul nu a achitat
chiria cel puţin 3 luni consecutiv, a pricinuit serioase stricăciuni locuinţei, clădirii
84 Trebuie facută diferenţa ȋntre contractul de mandat civil de cel ȋn materie procesuală. Acesta
din urmă nu ȋncetează prin moartea celui care la dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil
(art.71 C.proc.civ.).
45
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
ȋn care este situată aceasta, ori instalaţiilor..., ori dacă ȋnstrainează fără drept parţi
ale acestora, are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau ȋmpiedică
folosirea normală a locuinţei, ori nu a respectat clauzele contractuale (art. 24 lit.
(b)).
În Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului,
modificata prin Legea nr. 99/1999 se precizează ȋn art.46 alin.l ca denunţarea de
către administrator/lichidator a oricărui contract, ȋnchirieri neexpirate sau alte
contracte pe termen lung, se face numai ȋn vederea creşterii la maximum a averii
debitorului şi cu condiţia că aceste contracte să nu fi fost executate ȋn totalitate ori
substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul/lichidatorul trebuie să
raspundă ȋn termen de 30 de zile ale unei notificări a contractului prin care i se
cere să pronunţe cu privire la denunţarea contractului; tăcerea acestuia echivalează
cu imposibilitatea de a mai executa contractul, acesta fiind socotit denunţat. În
alin. 3 se arată că judecatorul sindic este in masura sa aprobe modificarile
clauzelor contractelor de credit menţinute, ţinȃnd seama şi de faptul dacă ele sunt
atȃt ȋn folosul averii debitorului, cȃt şi ȋn cel al creditorilor. Denunţarea unui
contract de muncă sau de ȋnchiriere va putea avea loc numai cu respectarea
termenelor legale de preaviz (alin.5).
Încetarea acordului petrolier, la care face referire Legea nr. 134/1995 (Legea
petrolului), are loc, potrivit art. 19 lit.(b) prin renunţarea titularului său.85
Contractul de comandă a unei opere viitoare poate fi denunţat de
către persoana care a comandat-o, sumele deja ȋncasate de către autor rămȃnȃnd
cȃştigate acestuia, iar ȋn cazul ȋn care s-au executat şi lucrari pregătitoare, autorul
are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate 86.
85 Art. 21 din aceeaşi lege prevede condiţiile ȋn care titularul acordului petrolier poate
denunţa contractul.
86 Art.46 alin.2 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
46
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările ȋn Romȃnia, prevede
rezilierea contractului de asigurare dacă sumele datorate de asigurat cu titlu de
prima nu sunt plătite ȋn termen prevazut ȋn contractul de asigurare şi dacă nu s-a
convenit altfel de către parţi. Art. 21 al aceleiaşi legi dispune că "ȋn cazul ȋn care
contractul de asigurare este (...) denunţat ori este reziliat, plata ori, după caz,
restituirea primelor se va face conform contractului de asigurare sau hotărȃrii
judecătoreşti".
Contractul de concesiune poate fi denunţat ȋn mod unilateral de către concedent, ȋn
cazul ȋn care interesul naţional sau local o impune şi cu plata unei despagubiri
juste şi prealabile ȋn sarcina concedentului (art.35 lit. (b) Legea nr.219/1998
privind regimul concesiunilor). "De asemenea, ȋn cazul nerespectării obligaţiunilor
contractuale de către concesionar/concedent (respective concesionar) cu plata unei
despăgubiri ȋn sarcina concesionarului (respective concedentului)"87
3.2.2. Revocarea actelor juridice unilaterale
Ca exceptii de la irevocabilitatea actului juridic unilateral pot fi menţionate:
Revocarea testamentului. Art. 922 C.civ.: "Revocarea făcută prin testamentul
posterior va avea toată validitatea ei, cu toate că acest act a rămas fără efect din
cauza necapacităţii eredelui, sau a legatarului, sau din cauză că aceştia nu au voit a
primi ereditatea". De asemenea ȋn art.802 C.civ. se arată că "Testamentul este un
act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetării sale din viaţă, de
tot sau parte din avutul său".
87 Art. 35 lit. c) şi d) din Legea nr. 219/1998.
47
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Retractarea renunţări la moştenire. Persoana ce renunţă la moştenire se consideră
că nu a fost niciodată erede, iar partea care i s-ar fi cuvenit prin acceptare profită
coerezilor săi. "Persoana care nu acceptă succesiunea ȋn termen de 6 luni de la
deschiderea acesteia decade din dreptul de a mai cere (cu condiţia să nu fi fost
ȋmpiedicat ȋntr-un anume fel de la acceptarea ȋn termenul de prescripţie prevăzut
de lege)". 88 În tot timpul ȋn care prescripţia dreptului de a accepta nu este
dobandită ȋn contra erezilor ce au renunţat, ei au ȋncă facultatea de a accepta
succesiunea, dacă succesiunea nu este deja acceptată de alţi erezi. Nu se pot
vătăma ȋnsa drepturile care ar fi dobandite de alte persoane asupra bunurilor
succesiunii, sau prin prescripţie, sau prin acte valabile, făcute de curatorele
succesiunii vacante (art.701 C. civ.).
Art. 37 C. com. prevede revocabilitatea ofertei atȃta timp cȃt aceasta nu a ajuns la
destinaţie.
O.U.G. 25/1997 - cu privire la adopţie - prevede că "pentru ȋncuviinţarea adopţiei
este necesar consimţămȃntul", 89exprimat ȋn forma autentică, al părinţilor sau,
după caz, al părintelui la adopţia copilului de către o persoană sau familie propusă
de Comisia pentru protecţia copilului.
Consimţămantul parinţilor (sau dupa caz, parintelui) poate fi revocat in termen de 30
de zile de la data inscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat (art. 8 alin. 2
din O.U.G. 25/1997).
Revocarea promisiunii publice de recompensa, dacă a fost adusa la
cunoştinţa publicului prin aceleaşi mijloace de publicitate şi dacă a expirat
termenul precizat ȋăn promisiune.
88 A se vedea art. 696, art. 700 C. civ.89
Celelalte condiţii pentru ȋncuviinţarea adopţiei sunt prevăzute ȋn art. 7 din Ordonanţa
menţionată.
48
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
4.PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL
4.1. Noţiune şi fundament
În art.969 alin.l C.civ. prin expresia „părţile contractante" se restrȃnge forţa
obligatorie a actelor juridice la părţi - persoane care au ȋncheiat actul juridic,
personal sau prin reprezentare şi ȋn patrimoniul cărora se produc efectele actului
juridic respectiv90.
Art.973 C.civ. vine să ȋntarească cele aratate deja ȋn alin.l al art.969,
stipulȃnd urmatoarele: "Convenţiile n-au efect decȃt ȋntre părţile contractante".
Legătura celor doua texte de lege reiese din faptul că dacă contractele au
efect numai ȋntre parţile contractante, numai ele avȃnd ȋndatorirea de a-şi ȋndeplini
obligaţiile asumate, este normal ca şi forţa obligatorie să li se aplice numai lor.
Din interpretarea per a contrario a art.973 C.civ., se defineşte principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil ca: "regula de drept potrivit căreia actul
juridic civil produce efecte numai faţă de autorul său, dupa caz autorii lui, fără a
putea să profite ori sa dăuneze altor persoane91".
Dreptul roman a consacrat acest principiu prin adagiul: res inter alios acta,
aliis neque nocere, neque prodesse potest, respectiv, un act ȋncheiat ȋntre anumite
persoane nici nu avantajează şi nici nu dezavantajează pe altcineva. Dar adagiul nu
trebuie preluat a la letrre, deoarece sintagma are la bază formalismul unei perioade
cȃnd contractul nu lua naştere decȃt opozabilitatea printr-un schimb de cuvinte
solemne. Cu toate acestea, romanii nu au ignorat efectelor juridice consacrȃnd ȋn
acelaşi timp adagiul res iudicata ius facit inter omnes - bunul judecat stabileşte o
stare de drep opozabilă tuturor.
90 Maria Ileana Mutiu, op. cit., p. 132
91 Gabriel Boroi, op. cit., p. 220
49
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
În lumina celor deja arătate, se ajunge la concluzia că actul juridic bilateral
dă naştere la drepturi şi obligaţii numai pentru parţile lui, iar obligaţiile născute
prin actul juridic unilateral incumbă doar autorul său.
Pe cale de interpretare, art. 973 C.civ. se referă şi la moştenitorii universali
şi cei cu titlu universal ai uneia dintre parţi."Curtea Suprema de Justitie, prin
decizia din 17 noiembrie 1992, 92arăta urmatoarele: Potrivit art. 1201 C.civ., este
lucru judecat atunci cȃnd a doua cerere ȋn judecată are acelaşi obiect, este
ȋntemeiată pe aceiaşi cauză şi este ȋntre aceleaşi parţi, făcute de ele ȋn contra lor, ȋn
aceeaşi calitate. Prin efectele sale, puterea lucrului judecat este opozabilă nu
numai persoanei fizice care a fost parte ȋn procesul ȋn care s-a dat o hotărȃre
judecătorească, ci şi moştenitorilor universali cu titlu universal, ȋntru-cȃt ei
primeau patrimoniul aceluia pe care ȋl moşteneau, aşa cum a existat ȋn momentul
deschiderii succesiunii, cu toate drepturile şi obligaţiile".
Actul juridic civil fiind definit ca manifestarea de voinţa cu intenţia de a
produce efecte juridice şi, ȋntrucat orice persoană debitor sau creditor pentru că şi-
a manifestat voinţa ȋn acest sens, este normal ca nimeni să nu devină debitor sau
creditor fără voia sa. Orice soluţie prin care actul juridic -ȋncheiat de anumite
persoane ar deveni opozabil terţelor persoane ar fi de natură să aducă atingere
libertăţii persoanei.
Mai mult, "dacă prin voinţa particularilor actul juridic ar avea efecte asupra
terţelor persoane, aceasta ar ȋnsemna că efectele lui sunt generale şi absolute, iar
voinţa ar fi ȋn acest caz, izvor de drept".93
Cu alte cuvinte, puterea obligatorie a contractelor este limitată de
prevederile art.973.
În aceeaşi măsură ca şi la forţa obligatorie, relativitatea efectelor actului juridic se
impune şi instantelor judecătoreşti. Litigiile ce au parcurs toate căile de atac, nu
92 Dreptul nr. 10-11/1993, p. 118-119
93 C. Hamangiu, I. Rosseti Bălănescu, Al Băicoianu, op. cit., p. 109-110
50
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
mai pot fi aduse ȋn faţa instanţei, ele se consideră că sunt ȋn conformitate cu
adevărul, iar problema dezbătută ȋn litigiu, rezolvata - res judicta pro veritate
habetus - acest lucru conferind cauzei autoritate de lucru judecat (art. 163
C.proc.civ., art.1200 pct.4 C.civ.). Partea care a cȃstigat ȋn justiţie are ȋntotdeauna
dreptul de a ridica excepţia autorităţii de lucru judecat fată de cealaltă parte cȃnd
aceasta ar dori să redeschidă litigiul asupra aceluiaşi obiect. Lucrul judecat nu are,
ȋnsă, autoritatea faţă de terţii care nu au fost prezenţi la proces, chiar dacă obiectul
şi cauza litigiului ar fi aceleaşi (art. 1201 C.civ.).
Această regulă constituie principiul relativităţii hotărȃrilor judecătoreşti: o
hotărȃre judecătorească, ȋntocmai ca şi un act juridic, nu poate avea efect nici
ȋmpotriva nici ȋn favoarea terţilor : "res judicata inter alios aliis neque nocere
neque prodesse potest.94
Efectul relativ al hotărȃrilor judecătoreşti se bazează pe natura declarativa a
hotărȃrilor ȋntrucȃt instanţele nu au dreptul decȃt să recunoască sau să declare
existenţa unui raport juridic anterior, a unui drept care exista deja, care s-a născut
ȋn favoarea uneia dintre părţi, dar pe care cealaltă parte 1-a ȋncălcat sau ȋl contestă.
Obligativitatea efectelor actului juridic numai pentru părţi impune
identificarea acestora prin precizarea noţiunii de parte, terţ, avȃnd-cauza
4.2. Noţiunile de parte şi terţ
4.2.1. Parte
Noţiunea de parte desemnează "persoana care ȋncheie actul juridic civil, fie
personal, fie prin reprezentare, şi ȋn patrimoniul ori ȋn persoana căreia se produc
efectele actului juridic ȋntrucȃt a exprimat un interes personal ȋn acel act".95
94 A se vedea C. Hamangiu, I. Rosseti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 109-110
95 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 197
51
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Părţi ale actului juridic civil sunt autorii actului bi sau multilateral, respectiv
autorul actului unilateral.Persoanele reprezentate sunt asimilate parţilor ȋntrucȃt
aceste persoane se obligă sau profită prin act, reprezentantul fiind un simplu
intermediar.
4.2.2. Terţii
Terţii sunt, aşadar, persoanele străine de actul juridic - penitus extranet
Cu toate că un act juridic nu poate să dea naştere la drepturi şi obligaţii
decȃt ȋn beneficiul, respectiv, ȋn sarcina părţilor, inopozabilitatea efectelor actului
juridic faţă de terţi este imperfectă.
Terţele persoane vor privi actul juridic al parţilor contractante ca o realitate
socială, ca un simplu fapt juridic - ȋn ȋnţelesul restrȃns al acestei din urmă noţiuni.
Acest statut al actului juridic recunoscut de lege faţă de terţi conferă
posibilitatea parţilor de a invoca clauzele acelui act faţă de persoane străine de act.
În acest fel, terţele persoane nu devin obligate prin contract, ci trebuie doar
să respecte situaţiile juridice create prin ȋncheierea lui.
Faptul că o convenţie este act juridic pentru parţi şi fapt juridic pentru terţi,
are consecinţe juridice atȃt sub aspectul responsabilităţii civile cȃt şi al probei.
Astfel, ȋn cazul ȋn care o parte nu-şi execută obligaţiile ce-i revin prin contract, se
va angaja raspunderea contractuală. "Dacă, insă, o tertă persoana ȋmpiedică buna
executare a contractului, responsabilitatea acesteia va fi una delictuală, pe temeiul
faptei ilicite cauzatoare de prejudicii".96
"În ceea ce priveşte probarea actului juridic de către parţi, aceasta se face
potrivit regulilor ȋn materie". 97Pentru terţi, ca orice fapt juridic, "actul juridic civil
96 A se vedea art. 998 şi urm. C. civ.
97 Art. 1191 şi urm. C. civ. prevăd condiţiile ȋn care se face dovada actelor juridice.
52
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
al partilor va putea fi dovedit prin orice mijloc de probd - inclusiv prin proba cu
martori'98.
Cele arătate mai sus nu constituie excepţie de la principiul relativităţii
pentru simplul motiv că, de fapt, terţilor nu li se aplică efectele actului juridic, nu
sunt ţinuţi a ȋndeplini obligaţiile stipulate ȋn contract; singura lor obligaţie este
aceea, că prin actele şi faptele lor, să respecte buna desfăşurare a executării
contractului, să nu ȋmpiedice pe debitor să-şi ȋndeplinească obligaţia asumată prin
act, sau pe creditor de la realizarea creanţei sale.
Astfel, prin opozabilitatea actului juridic faţă de terţi se ȋnţelege "dreptul
părţii de a invoca acel act juridic ȋmpotriva terţului care a ridicat pretenţii ȋn
legătură cu un drept subiectiv dobȃndit de parte prin actul juridic respectiv".
Persoanele străine de actul juridic nu sunt singurele subiecte ale
opozabilităţii actului juridic. "Aceasta se aplică şi succesorilor parţilor actului
juridic'99.Aşadar, ȋn afara de parţi şi de terţi, ȋn viaţa, juridică sunt prezentate
persoane, care, deşi nu participă la ȋncheierea actului juridic, totuşi, prin relaţiile
pe care le au parţile, sunt asimilate cu acestea ȋn ceea ce priveşte efectele actului
juridic. Este vorba de avȃnzii-cauză.
4.3. Avȃnzii-cauză.
4.3.1. Noţiune
Avȃnzii-cauză ("ayant cause" in dreptul francez, "habentes causam"
98 A se vedea C. Statescu, C. Barsan, op.cit., pag.60-61; Gabriel Boroi, Drept cixnl. Partea generdld,
Ed. All, 1998, pag. 223, nota 1.Maria Ileana Mutiu, op. cit., pag. 134, A. Ionascu, Drept civil. Partea
generală, Ed. Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1963, pag. 103.99 Gabriel Boroi, op. cit., pag.222-223. Prin inopozabilitate se intelege lipsa acelui drept. 5 Ion
Filipescu defineste opozabilitatea referindu-se exclusiv la succesorii partilor :"(...)prin
opozabilitate se intelege producerea unor efecte si fata de persoane care nu sunt parti
contractante, adica fata de succesorii acestei parti".(op.cit.,pag.63).
53
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
ȋn dreptul roman), astfel cum arată Matei Cantacuzino100, sunt "acele persoane
care cu privire la un act ȋncheiat de altul ȋn numele său propriu, sunt, totuşi, ȋn
virtutea unui raport ce-l au cu autorul actului, părtaşi la efectele actului ca şi
cȃnd actul ar fi fost ȋncheiat de ele insele".
Ei reprezintă o categorie intermediară ȋntre parţi şi terţi; se aseamănă cu
parţile ȋntrucȃt actul juridic produce efecte şi faţă de ei; se aseamănă cu terţii
deoarece nu participă la ȋncheierea actului juridic.
În consecinţă, calitatea de avȃnd-cauza este cȃştigată de dobȃnditorul unui
drept dacă se respectă anumite cerinţe101:
□ sa fie vorba de drepturi şi obligaţii strȃns legate de dreptul subiectiv
dobȃndit;
□ sa fie vorba de acte juridice anterioare ȋncheiate de autorul lui cu alte
persoane şi care se referă la acelaşi drept sau bun;
□ dacă este cazul, să fi fost respectate formalităţile de publicitate prevăzute de
lege pentru acel act juridic sau ȋnscrisul ce constată actul juridic respectiv să fi
dobȃndit dată certă. Spre exemplu, dacă proprietarul apartamentului ce face
obiectul unui contract de locaţiune vinde apartamentul unei terţe persoane, se vor
aplica dispoziţiile art. 1441 C.civ.. Astfel, contractul de locaţiune işi va produce
efectele şi faţă de cumpărator ȋn masura ȋn care actul are dată certă şi anterioară
contractului de vȃnzare-cumpărare, afară de cazul ȋn care ȋn contractul de
locaţiune s-a prevăzut expres ȋncetarea acestuia ȋn caz de vȃnzare. Dimpotrivă,
100 Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Bucureşti, Ed. Cartea Romȃnească S.A.,1921,
pag.464; A se vedea, de asemenea, Gheorghe Beleiu, op.cit., pag. 197; Gabriel Boroi, op.cit.,pag.
223; Ion Dogaru, op.cit., pag. 282; C.Hamangiu, I.Rosseti Balanescu, ALBaicoianu, op.cit., pag. 107;
acestia din urma definesc avanzii-cauza ca "acele persoane care deţin un drept prin transmitere
de la autorul inţial al actului şi se substituie astfel ȋn locul autorului faţă de act".101 Gabriel Boroi, op.cit.,pag. 225;
54
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
cumpărătorul nu va trebui să respecte contractul de locaţiune ȋncheiat anterior dacă
acesta nu are dată certă.
Nerespectarea cerinţelor referitoare la calitatea de avȃnd-cauza dă persoanei
ȋn cauza calitatea de terţ.
4.3.2.Categoriile de avȃnzi-cauză
Categoriile de avȃnzi-cauza sunt urmatoarele:
□ succesorii universali şi cu titlu universal;
□ succesorii cu titlu particular ;
□ creditorii chirografari.
4.3.2.1. Succesorii universali şi cu titlu universal
Este succesor universal persoana care dobȃndeşte un patrimoniu, adică o
universalitate de bunuri (universitas bonorum )102 Moştenitorul legal unic,
legatarul universal, persoana juridică dobȃnditoare a unui patrimoniu prin efectul
comasării (fuziune şi absorbţie) au calitatea de succesori universali.
Succesorul cu titlu universal este "persoana care dobȃndeşte o fracţiune
dintr-un patrimoniu"103, respectiv: moştenitorii legali, legatarii cu titlu universal,
persoana juridică dobȃnditoare a unei parţi din patrimoniul persoanei juridice
divizată (total sau parţial).
Diferenţa esenţială dintre aceste două categorii de avȃnzi-cauza este de
ordin cantitativ şi nu calitativ, respectiv: ȋntinderea vocaţiei la tot sau doar la o
cotă parte din patrimoniu. Vocaţia este, ȋnsă, concomitentă deoarece priveste atȃt
activul cȃt şi pasivul patrimoniului. Astfel, ei se prezintă drept continuatori ai
102 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 97, Gabriel Boroi, op. cit., p. 224, Ion Dogaru, op. cit., p. 283
103 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 197
55
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
personalităţii autorului lor, dobȃndind un patrimoniu sau o fracţiune de
patrimoniu, după caz.
Succesorii universali şi cu titlu universal işi ȋnsuşesc toate efectele actelor juridice
ȋncheiate de autorul lor, cu excepţia actelor intuitu personae, ale căror efecte nu se
pot transmite de la parţi către alte persoane (exemplu: art. 1552 prevede ȋncetarea
contractului de mandat la moartea mandantului ori a mandatarului; contractul de
rentă viagera ȋceteaza prin moartea credirentierului; de asemenea, contractul de
uzufruct este netransmisibil prin natura sa), precum şi cu exceptţia efectelor
declarate de părţile contractante ca fiind intransmisibile către succesori (exemplu:
clauza de ȋncetare a contractului la decesul locatorului)104.
4.3.2.2. Succesorii cu titlu particular
Sunt persoanele care dobȃndesc un anumit drept privit individual (ut
singuli). Exemplu ȋn acest caz sunt cumparatorul, donatorul, legatarul cu titlu
particular, persoana juridică dobȃnditoare a activului net, ca efect al dizolvării altei
persoane juridice.
Aceste persoane care dobȃndesc drepturi ut singuli au de fapt o dublă
calitate: aceea de parte ȋn actul juridic prin care dobȃndesc dreptul, dar ţi calitatea
de succesor cu titlu particular faţă de actele anterioare ale autorului cu privire la
acelaşi drept ori bun, ȋncheiate cu alte persoane, respectȃndu-se, dacă este necesar,
şi cerinţele de publicitate. Art. 1441 C. civ. prevede obligaţia respectării locaţiunii
făcute ȋnainte de vȃnzare, cu excepţia cazului ȋn care nu s-a prevăzut prin contract
ȋncetarea locaţiunii ȋn caz de vȃnzare.
Efectele actelor juridice faţă de succesorii cu titlu particular se produc
astfel105:
104 Gheorghe Beleiu, pp. cit., p. 197-198; C. Statescu, C. Barsan, pp. cit., p. 62
105 ion Albu, Drept civil. Contractul fi raspunderea contractuala, Ed.Dacia, 1994, pag. 105-106
56
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
□ Contractele constitutive de drepturi reale vor modifica atȃt activul, cȃt şi
pasivul patrimoniului succesorilor cu titlu particular. Spre exemplu, servitutea
constituită prin contract ȋn folosul unui imobil, se transmite cumpăratorului odata
cu vȃnzarea acelui imobil; ȋn acelaşi mod se transmite şi ipoteca de vȃnzator ȋn
sarcina imobilului.
Obligaţiile reale "de a face" (propter rem), de asemenea se transmit succesorilor
cu titlu particular odată cu bunurile la care se referă. De exemplu: obligaţia
convenţională pe care şi-o asumă proprietarul fondului aservit de a efectua
lucrarile necesare exerciţiului servituţii de trecere se transmite de drept la
dobȃnditorii subsecvenţi ai fondului aservit. Creanţele şi datoriile referitoare la
bunul ce face obiectul transmisiunii, de regulă, nu se transmit succesorilor cu titlu
particular, iar excepţiile sunt expres prevăzute de lege. Obligaţia scriptae in rem
prevazută de art. 1441 C.civ., este legată de stapȃnirea bunului şi se transmite
succesorilor ȋn discuţie.
Contractele ȋncheiate de autor, anterior transmiterii, cu privire la dreptul
transmis, şi prin care s-au adus anumite modificări acestui drept, vor avea efect
faţă de dobȃnditor ȋn virtutea principiului nimeni nu poate transmite mai multe
drepturi decat are (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse
habet). Spre exemplu, ȋn cazul cesiunii de creanţă, dacă cedentul a consimţit
anterior cesiunii o micşorare a creanţei, cesionarul va dobȃndi creanţa astfel
micşorată.
De asemenea, dacă creanţa are caracter accesoriu ea se transmite de drept de
la autor la dobȃnditor (accesorium sequitur principale); un exemplu ȋn acest sens
este cel al vinderii unui bun asigurat, ȋn care caz creanţa de asigurare se transmite
ȋn virtutea raportului de accesorietate dintre bun şi creanţă.
57
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
În consecinţa celor arătate mai sus se poate spune că efectele actelor
ȋncheiate de parţi cu terţe persoane se diferenţiază dupa cum este vorba de drepturi
sau obligaţii.
În ceea ce priveşte drepturile, "acestea se transmit odata cu dreptul ce face
obiectul noului act juridic, insd cu conditia sa existe o legdtura intre cele doua
categorii de drepturi"106. În lipsa acestei legături succesorul este ter
fata de drepturile dobandite de autorul dreptului transmis prin acte anterioare.
Fata de obligatiile ce insotesc dreptul transmis, succesorul este, de asemenea, tert
cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege (dreptul modificat anterior
transmiterii, obligatii reale, obligatii propter rem, obligatii scripte in rem).
4.3.2.3. Creditorii chirografari.
Art. 1718 C.civ. prevede că "oricine este obligat personal este ţinut de a ȋndeplini
ȋndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare".
Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garanţie reală pentru creanţa
lor (gaj ori ipotecă), ci doar un drept de "gaj general", drept care reiese per a
contrario din dispoziţiile art. 1718.
106 În doctrina s-au remarcat noanţări ale noţiunii de legătură, conexiune ȋntre cele doua tipuri de
drepturi. Unii autori, consideră că dreptul anterior se va transmite succesorului cu titlu particular
numai dacă este atȃt de strȃns legat de cel transmis ȋncȃt apare ca un adevărat drept accesoriu al
acestuia din urmă (exemplu : garanţiile unei creanţe). Pentru alţi autori noţiunea de conexitate
cuprinde nu numai drepturile aflate ȋn raport de accesorietate, dar şi acele drepturi care dupa efectuarea
transmiterii nu mai prezintă nici un interes pentu transmiţător
58
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Dreptul lor de gaj general este un drept cȃştigat la data cȃnd creanţele lor
devin scadente. Orice act ȋncheiat de către debitorul lor după această dată nu
numai că modifică patrimoniul debitorului, dar efectele acestuia sunt suportate
indirect şi de creditorii chirografari. Modificarea poate consta fie ȋn creşterea
activului patrimonial, fie ȋn micşorarea acestuia. Nici ȋn primul caz şi, de cele mai
multe ori, nici ȋn al doilea, creditorii chirografari nu pot interveni ȋn sensul
ȋmpiedicării de a se ȋncheia acele acte juridice (aceasta ar ȋsemna o ȋngradire a
drepturilor debitorului).
Opozabilitatea actelor juridice (asa cum am definit-o mai sus) operează faţa de
oricine, inclusiv faţă de creditorii chirografari, ȋnsă ȋn momentul ȋn care actele
debitorilor lor devin contrare intereselor lor.
Singura situaţie care dă dreptul de ingerinţă creditorilor chirografari ȋn
actele debitorilor lor este atunci cȃnd se face dovada că acele acte sunt ȋncheiate ȋn
frauda intereselor lor. În aceste cazuri ei au la dispoziţie fie acţiunea revocatorie
(pauliana), fie acţiunea ȋn declararea simulaţiei. Art. 975 C.civ. prevede ca "ei
(creditorii), pot asemenea, ȋn numele lor personal, să atace actele viclene, făcute
de debitor ȋn prejudiciul drepturilor lor".
Printr-o astfel de acţiune, actele debitorilor prin care ar renunţa la anumite
drepturi ȋn paguba creditorilor pot fi anulate de instanţă, dar numai pȃnă la
concurenţa creanţelor lor. În consecinţă, "creditorii pot accepta succesiunea ȋn
locul debitorilor lor"107.
Acţiunea ȋn simulaţie este consecinţa regulii potrivit căreia "actul secret,
care modifică un act public, nu poate avea putere decȃt ȋntre părţile contractante
şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect ȋn contra
altor persoane" (art. 1175 C.civ.). Terţele persoane faţă de actul simulat pot alege
107 Art. 699 C. civil.
59
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
care dintre cele doua contracte (cel simulat sau cel adevărat) să producă efectele
faţă de ei.
În concluzie, calitatea de avȃnd-cauză ȋncetează faţă de actele ȋncheiate de
debitor ȋn frauda creditorului, adică faţă de acele acte care ȋi crează sau ȋi
agravează debitorului starea de insolvabilitate, respectiv, creditorul işi vede
periclitată posibilitatea acoperirii creanţei.
Creditorii chirografari se deosebesc de succesorii universali sau cei cu titlu
universal prin aceea că nicioadată nu devin creditori sau debitori ȋn contractele pe
care debitorii lor le ȋncheie, deci nu vor avea ȋn contract poziţia pe care a avut-o
autorul lor. "Chiar ȋn situaţia ȋn care un autor exercită calea acţiunii oblice"108,
această exercitare se face ȋn numele debitorului şi nu al său personal.
Deosebirea dintre creditorii chirografari şi terţi constă ȋn incidentă
accentuată pe care contractele ȋncheiate de debitori o au faţă de creditorii
chirografari, patrimoniul terţilor neavȃnd deloc de suferit.
Există situaţii ȋn care un avȃnd-cauza poate deveni terţ, după cum există
situaţii ȋn care un terţ poate deveni avȃnd-cauza. Un successor universal sau cu
titlu universal, ca moştenitor rezervatar, are dreptul de a cere ȋn justiţie reducerea
donaţiilor sau legatelor ȋncheiate de autorul lor dacă valoarea obiectului acestor
acte depăşeşte cotitatea disponibilă. Succesorul respectiv devine, astfel, terţ faţă de
actele care ar micşora practic patrimoniul. Situaţia inversă, ȋn care un terţ devine
avȃnd-cauză: un terţ faţă de contractul de vȃnzare-cumpărare ȋncheiat sub condiţie
suspensivă, devine avȃnd-cauză dacă se constata, la moartea vȃnzatorului că terţul
respectiv a fost instituit, prin testament, ca legatar universal sau cu titlu universal
al vȃnzatorului, ori ca legatar cu titlu particular al bunului respectiv.
108 Acţiunea oblică este prevazută de art.974 C.civ.ȋn care se dispun urmatoarele: "Creditorii
pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care ȋi sunt exclusive personale"
60
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
4.4. Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil.
Dacă regula este că efectele actului juridic se aplică numai parţilor
contractante, excepţia va fi ca "efectele actului juridic se aplică şi altor persoane
decȃt părţile, prin voinţa părţilor actului" 109
Excepţiile acestui principiu se ȋncadrează ȋn doua categorii.
Situaţiile ȋn care doar la prima vedere ar fi vorba de abateri de la relativitate,
efectele urmȃnd regula instituită de principiu, sunt excepţii aparente de la
principiul relativităţii. ȋn restul cazurilor este vorba de excepţii reale.
Legea nu reglementeaza expres categoriile de excepţii reale. În acelaşi timp,
ȋn literatura de specialitate, nu există un punct de vedere unitar privind categoriile
de excepţii reale sau excepţii aparente.
Există, ȋnsă, unanimitate de păreri ȋn ceea ce priveşte ȋncadrarea stipulaţiei pentru
altul ȋn categoria excepţiilor reale. Alături de aceasta, unii autori consideră a fi
excepţii reale şi acţiunea directa"110, "contractele colective" 111 "comisionul şi
convenţia de prete-nom (contractul de interpunere de persoane)"112.
Alţi autori consideră ca fiind excepţii aparente "situaţia avȃnzilor-cauză,
promisiunea faptei altuia, simulaţia, reprezentarea, acţiunea directă, dar
şicesiunea de creantă, ipoteza gestiunii de afaceri, actele juridice colective"113
şi chiar "contractul colectiv de muncă".114
4.5.Simulaţia şi reprezentarea.
4.5.1. Simulaţia115.
Noţiune109 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 198
110 Maria Ileana Mutiu, op. cit.,pag 135-136; Mircea Mureşan, op. cit.,pag. 192111 £. Lupan, M.Rachita, D. Popescu, op. cit., pag. 231-232; Mircea Mureşan, op.cit.,
pag. 192.
112 Emil Poenaru, op. cit, pag. 282.113 Gheorghe Beleiu, pp. cit., pag. 198 si urm; Ion Dogaru pp. cit., pag. 278 si urm.114 Gabriel Boroi, pp. cit., pag. 224 si urm.
61
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
"Operaţia juridică ȋn care, printr-un act aparent public, ostensibil dar
mincinos, nereal, se creează o altă situaţie juridică decȃt cea stabilită printr-un
act ascuns, secret dar adevărat116" se numeşte simulaţie.
Aşadar, prin actul secret, numit şi contraȋnscris, se urmăreşte modificarea
sau chiar desfiinţarea efectelor unui alt act aparent.
Prin contractul secret se poate ȋnlătura ȋn totalitate contractul aparent, sau se
are ȋn vedere doar modificarea sau lipsirea de unele efecte a contractultui aparent.
Nu există o reglementare expresă a simulaţiei ȋn Codul civil, ȋnsă, prin art. 1175 se
dispune că "actul secret care modifică un act public, nu poate avea putere decȃt
ȋntre părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate
avea nici un efect ȋn contra altor persoane". Acest text de lege, recunoaşte
efectele actului disimulat şi, ȋn acelaşi timp, constituie o repetiţie a prevederilor
art.973 referitoare la relativitatea actului juridic.
Elementele specifice simulaţiei117:
□ actul disimulat (contraȋnscrisul) trebuie realizat fie concomitent cu actul
aparent, fie mai ȋnainte, cu particulariatea ca intervalul de timp ȋntre momentul
ȋncheierii actului secret şi cel al ȋncheierii actului aparent trebuie sa fie scurt dacă,
115 Gheorghe Beleiu pp. cit., pag. 199; loan Albu, Drept civil. Contractul şi raspunderea
contractuală, Ed.Dacia, 1994, pag. 122 si urm.; Maria Ileana Mutiu, pp. ext.,pag. 136 şi urm.;
Tudor R. Popescu, Drept civil, vol.1, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1994, pag.220 şi urm.116 Gheorghe Beleiu op. cit.,pag. 199; loan Albu defineşte simulaţia ca fiind „operaţia juridică
prin care părţile ȋncheie concomitent două contracte pentru că, astfel să-şi ascundă voinţa lor
reală, şi anume un contract ostensibil ȋnsă neadevărat, simulate menit a avea o falsă aparenţă
juridică, şi un contract secret dar adevărat, disimulat care exprimă vionţa reală a parţilor
contractante şi care ȋnlatură sau modifică contractul aparent ori efectele sale" - Contractul şi
raspunderea contractuală, Ed.Dacia, 1994, pag. 122.
117 Gheorghe Beleiu, pp. cit., p. 199; Ion Albu "Drept civil. Contractul §i
raspunderea contractuala", ED. Dacia, 1994, p. 123-124
62
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
ȋnsă, contractul aparent a precedat contractul secret, acesta din urmă valorează
modificarea sau revocarea primului, deoarece ambele contracte au exprimat, chiar
daca la date diferite, voinţa reală a parţilor contractante. De asemenea, nu este act
disimulat actul ce se referă la un alt act care urmează a fi ȋncheiat ulterior;
□ din cuprinsul contractelor să rezulte o neconcordanţă intenţionată ȋntre
voinţa reală şi voinţa declarată a parţilor contractante;
□ să se creeze o situaţie juridică diferită de cea adevarată o aparenţă juridică;
nu există simulaţie ȋn cazul ȋn care prin contractul aparent s-a facut menţiune de
cel secret sau cȃnd terţii au cunoscut contractul secret de la ȋncheierea acestuia.
Formele simulaţiei :
Simulaţia poate privi fie conţinutul, fie subiectele raportului juridic. După
conţinutul contractului, simulaţia ȋmbracă două forme, şi anume: a) contractul
fictiv; b) "contractul deghizat"118. Conţinutul contractului va face referire la
existenţa contractului, la natura acestuia, sau la clauzele pe care le cuprinde.
a) Contractul fictiv este contractul a cărui existenţa este tăgăduită
prin actul secret. Astfel, actul public este ȋncheiat numai de formă, fiind
contrazis de contraȋnscris.
Un exemplu ȋn acest sens este situaţia ȋn care parţile ȋncheie ȋn mod fictiv
un contract de vȃnzare-cumpărare şi, ȋn acelaşi timp, ȋncheie, ȋn secret, un alt act
prin care convin ca proprietarul bunului ce face obiectul vȃnzării este tot
vȃnzătorul; prin acest mecanism vȃnzătorul urmareşte sustragerea bunului
respectiv de la urmărirea creditorului său.
b)Contractul deghizat are menirea de a ascunde adevărata natura a
contractului real. Astfel, parţile dorind să ascundă acordul lor de voinţă, ȋn
adevăratul act dorit de parţi. Donaţia, ca act secret, poate fi ascunsă de
parţi prin ȋncheierea, ȋn prealabil, a unui contract de vȃnzare-cumpărare.118 A se vedea Tudor R. Popescu, "Drept civil", Vol. I, Ed. Oscar Print, Bucuresti,
1994, p. 221-222
63
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Se creează, ȋn acest mod, aparenţa unei vȃnzări, cȃnd, ȋn realitate, s-a
efectuat o donaţie.
Prin contractul deghizat, parţile pot avea ȋn vedere fie un element al actului
real (obligaţia pe care şi-o asuma debitorul ȋntr-un contract de ȋmprumut are altă
cauză, cum ar fi datoria provenind dintr-un joc de noroc), fie chiar şi numai o parte
a acestui element (vȃnzarea unui bun se face ȋn realitate la un preţ inferior celui
din actul public).
Cȃnd ȋn actul public parţile contractului sunt altele decȃt ȋn actul real, avem
de a face cu interpunerea de persoane (prete-nom). Prin actul public se urmăreşte,
astfel, ascunderea identităţii adevăratelor părţi ale contractului.
Efectele simulaţiei
Simulaţia, prin definiţie, presupune ȋncheierea unui contract distinct de actul real
şi are ca scop ascunderea voinţei reale a parţilor. Aparenţa care o creează nu este
de natură să vicieze valabilitatea actului secret, şi aceasta ȋn virtutea libertăţii
contractuale care, după cum arată deja, comferă parţilor posibilitatea ȋncheierii (ȋn
anumite limite) oricăror acte doresc.
"În ceea ce priveşte efectele simulaţiei, ele nu se produc decȃt faţă de părţi,
faţă de succesorii universali sau cu titlu universal119" ai acestora sau faţă de
eventualii terţi care au cunoscut simulaţia de la ȋnceput.
Terţilor de bună-credinţă nu le este opozabil decȃt actul pe care 1-au cunoscut,
avȃnd, ȋnsă, dreptul de opţiune, respectiv, dreptul de a invoca fie actul aparent, fie
actul secret, după cum consideră că le este mai avantajos. Prin această regulă sunt
apărate drepturile terţilor care, datorită caracterului secret al contraȋnscrisului, sunt
prezumaţi că nu 1-au cunoscut.
În exemplificarea celor arătate, succesorul cu titlu particular nu va trebui să
respecte contractul de locaţiune ȋncheiat pe ascuns cu privire la bunul ce la
119 Succesorii universali sau cu titlu universal sunt asimilaţi părţilor contractante.
64
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
dobȃndit.Dacă creditorilor chirografari le-ar fi opozabil actul secret, această
situaţie ar produce prejudicii nejustificate patrimoniului lor. De pildă, un creditor
nu ar mai fi contractat cu debitorul dacă ar fi cunoscut operaţia făcuta prin
contractul secret (eventual, numai după ce ar fi obţiunut o garanţie, ipotecă,
fidejusiune).
Relativiatea efectelor simulaţiei este susţinută de cele arătate mai sus, ȋn sensul că
faţă de un terţ actul disimulat poate să rămȃnă ascuns, iar faţă de altul, nu.
Conflictele ȋntre terţi pot apărea atunci cȃnd un terţ are interes de a invoca
contractul aparent faţă de alt terţ care ar avea interes să invoce contractul real.
Spre exemplu ȋn cazul unei vȃnzări-cumpărări fictive, creditorii chirografari ai
cumpăratorului vor avea interes să invoce contractul aparent; dimpotrivă,
creditorii chirografari ai vanzătorului vor avea interes să invoce contractul real,
ȋntr-o astfel de situaţie vor avea caştig de cauză creditorii care invocă actul aparent
- respectiv, cei ai cumpăratorului - ȋn virtutea faptului că terţii sunt consideraţi a fi
de bună-credinţă (bona fides praesumitur).
Acţiunea ȋn simulaţie are ca scop stabilirea conţinutului real al contractului şi
poate fi promovată de către oricine are interes. Proba actului ascuns se face de
către parţile contractante potrivit regulilor dreptului comun. Terţii vor putea face
proba prin orice mijloc, inclusiv proba cu martori, ȋntrucȃt, pentru ei, simulaţia
este un simplu fapt juridic.
Simulaţia este un contract consensual, consensualismul contractelor
permiţȃnd parţilor contractante sȃ ȋncheie orice tip de contract cu respectarea
limitelor libertăţii contractuale, astfel că modul şi forma de ȋncheiere sunt lăsate de
lege la aprecierea parţilor contractante, iar, voinţa reală a acestora din urmă
ȋntotdeauna prevalează. Acestea sunt argumentele pentru care simulaţia ca act
juridic este admisă de lege. În acelaşi timp, "dreptul terţului de a invoca actul
65
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
public izvorăşte din lege şi nu din voinţa parţilor care au creat simulaţia120".Din
aceste considerente, simulaţia este o excepţie aparentă şi nu reală de la principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil.
4.5.2. Reprezentarea121
Noţiune
"Prin reprezentare se ȋntelege procedeul tehnico- juridic prin care o
persoană, numită reprezentant, ȋncheie un act juridic ȋn numele şi pe seama altei
persoane, numită reprezentat, ȋn aşa fel ȋncȃt efectele actului se produc direct şi
nemijlocit ȋn persoana reprezentatului"122
Clasificare
După izvorul ei, reprezentarea este de două feluri:
a) reprezentare actului ȋncheiat va produce efecte ȋnsă ȋn persoana
mandatarului (art. 1558 C.civ.).
Atunci cȃnd mandatarul işi depăşeşte limitele stabilite prin contractul de
mandat, actul ȋncheiat este inopozabil dacă mandantul nu ratifică actul.
b) existenţa voinţei de a reprezenta, voinţă manifestată ȋn exterior prin
comunicarea calităţii de reprezentant cocontractantului. În caz contrar, efectele
actului juridic ȋncheiat se vor produce ȋn sarcina reprezentantului şi nu a
reprezentatului. Este vorba de aşa numitul mandat fără reprezentare. Exemplu:
contractul de consignaţie, contractul de comision şi contractul de expediţie.
120 Vezi art. 1175 C. civ.121 A se vedea Gheorghe Beleiu, pp. cit., pag. 199-200; Paul Mircea Cosmovici, op.cit.,pag, 136; Emil Poienaru, Drept civil, vol.1, Ed.Europa Nova, Bucuresti, 1994, pag. 283-284; Maria Ileana Mutiu, op.cit., pag. 137-138; E. Lupan, M. Rachita, D. Popescu, op.cit., pag. 231; Mircea Muresan, op. cit.,pag. 194-198; Gabriel Boroi, op.cit., pag.229-230 (nota de subsol); Ion Dogaru, pp.cit.,pag. 288-289.
122 Gheorghe Beleiu, pp. cit., p. 199
66
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
c) exprimarea voinţei libere şi neviciate a reprezentantului la ȋncheierea
actului (ceea ce presupune deplina capacitate de exerciţiu a reprezentantului şi
lipsa oricarui viciu de consimţămȃnt).
Lipsa manifestarii de voinţă a reprezentantului ca mandatarul să ȋncheie un
act juridic (ale cărui efecte se produc ȋn persoana reprezentantului) echivalează cu
reprezentarea frauduloasă. O astfel de situaţie presupune o ȋntelegere ȋntre
reprezentant şi terţul cocontractant şi este lovită de nulitate.
Reprezentarea legală nu-şi mai produce efectele fie prin ȋncetarea
incapacităţii celui reprezentat, ori prin moartea acestuia, fie prin mortea sau
punerea sub interdicţie a reprezentantului.
Reprezentarea convenţională ȋncetează prin denunţarea mandatului de către
oricare dintre părti, sau prin moartea ori prin punerea sub interdicţie a mandantului
sau a mandatarului.
Încetarea reprezentării produce efecte din momentul ȋn care cel interesat a
luat cunoştinţă de motivul ȋncetării.
Reprezentarea este o excepţie aparentă şi nu reală de la principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil din urmatoarele motive:
□ efectele actului juridic ȋncheiat prin reprezentarea convenţională se
produc ȋn sarcina reprezentantului şi a terţului cocontractant; reprezentantul nu
devine parte ȋn act.
□ ȋn cazul reprezentării legale, dreptul de a reprezenta este dat de lege şi
nu are ca izvor voinţa reprezentantul.
67
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
CAPITOLUL IV .EFECTELE SPECIFICE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE123
1. Noţiuni generale.
Contractul sinalagmatic dă naştere la obligaţii recoproce ȋntre părţile contractante.
Obligativitatea executării prestaţiei promise de către una dintre părţi depinde de
executarea obligaţiei de către cealaltă parte, şi in ivers. "Fiecare dintre părţi are,
concomitent, faţă de cealaltă parte, atȃt calitatea de debitor cȃt şi cea de
creditor"124
Reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor născute din contractele
sinalagmatice conferă forţ-ei obligatorii o nouă interpretare: orice fapt care
123 loan Albu, Drept civil. Contractul si raspunderea contractuala, Ed. Dacia, 1994, pag. 128-142; C.
Statescu, C. Barsan, op.cit., pag.79-85; Tudor R. Popescu, Drept civil,vol.1, Ed. Oscar Print, Bucuresti,
1994, pag. 225-234.
124 C. Statescu, C. Barsan, op. cit., pag. 79.
68
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
ȋmpiedică pe una dintre părţi să-şi execute obligaţia este de natură să afecteze şi
executarea obligaţiei de către cealaltă parte, care numai poate fi obligată să-şi
execute obligaţia sa, iar dacă a executat-o, poate cere ȋnapoierea prestaţiei.
Aceasta nu ȋnseamnă că puterea obligatorie a contractului este diminuată, ci
dimpotriva, fiecare parte este obligată să execute obligaţia asumată la ȋncheierea
contractului sub sancţiunea pierderii dreptului sau de creanţă.
Sunt specifice contractelor sinalagmatice urmatoarele efecte: excepţia de
neexecutare, rezoluţia pentru neexecutare, contractul şi riscurile contractului.
2. Excepţia de neexecutare. "Exceptio non adimpleti contractus"125. Atunci cȃnd uneia dintre părţi i se cere să-şi execute obligaţia asumată prin
contract, ȋn condiţiile ȋn care cealaltă parte nu şi-a executat-o pe a sa, partea căreia
i se cere executarea se poate opune invocȃnd excepţia de neexecutare.
Ceea ce va obţine este suspendarea executării obligaţiei sale atȃta timp cȃt
cealaltă parte nu-şi execută obligatia.
Excepţia de neexecutare reprezintă, aşadar, un mijloc de apărare idirect
pentru a obţine executarea reală a contractelor.
Obligaţiile asumate ȋntr-un contract sinalagmatic - după cum am mai arătat -
sunt prezumate a se executa simultan. Nerespectarea simultaneităţii - respectiv a
reciprocităţii şi interdependenţei - obligaţiei, reprezintă fundamentul acestei
excepţii. Ea se mai justifică şi prin faptul că partea creditoare are posibilitatea să
ceară rezoluţiunea contractului prevăzută ȋn art. 1020 C.civ.
125 În unele lucrări de specialitate poartă denumirea de"excepţia neȋdeplinirii contracului".
69
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Codul civil nu prevede expres excepţia de neexecutare, dar o consacră ȋn
cȃteva exemple cum ar fi: "ȋn materie de vȃnzare (art. 1322-1323)126 ", de schimb
(art. 1409)127 ", "locaţiune (art. 1444)128", sau de "depozit (art. 1619)"129.
Pentru a putea fi invocată excepţia de neexecutare, trebuie ȋndeplinite
anumite condiţii:
□ obligaţiile reciproce trebuie să aibă un izvor unic, respectiv acelaşi contract
sinalagmatic; nu vor putea fi invocate alte obligaţii decȃt cele existente ȋn contract;
□ neexecutarea poate să fie chiar parţială, dar suficient de important
□ neexecutarea sa nu se datoreze faptei celui ce invoca exceptia;
□ sa nu existe stipulat in contract un termen de executare a eel putin uneia
dintre obligatii; daca exista un asfel de termen, inseamna ca partile au
renuntat la simultaneitatea executarii obligatiilor si deci, nu mai exista
temei juridic pentru invocarea exceptiei de neexecutare;
□ debitorul obligatiei nu trebuie sa fi fost pus in intirziere;
□ la data invocarii exceptiei ambele obligatii trebuie sa fie exigibile;
□ excipiensul (eel care invoca exceptia) trebuie sa actioneze cu buna-
credinta;
□ excipiensul trebuie sa nu fie tinut, prin lege sau prin contract, ca el sa-si
execute primul obligatia.
Exceptia de neexecutare se invoca direct intre parti fara a fi nevoie de o
hotarare a instantei judecatoresti. Partea impotriva careia se invoca exceptia are la
126 Vanzatorul nu este obligat sa predea lucrul atata timp cat pretul nu a fost platit si nu e prevazut un
termenpentru plata; de asemenea, vanzatorul nu este obligat sa predea lucrul daca cumparatorul a cazut in
faliment sau in insolvabilitate, afara de cazul cand a dat cautiune ca va plati la termen.
127 Regulile de vanzare se aplica şi ȋn materie de schimb.
128 Locatorul sau cumparătorul imobilului nu poate denunta locatiunea cat timp nu a dezdaunat pe arendas
sau pe locatar.
129 „Depozitul poate sd opreascd depozitul pana la plata integrala cuvenitd lui din cauza depozitului".
70
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
indemana pentru a se apara posibilitatea de a sesiza instanta competenta, ori de
cate ori considera ca invocarea ei s-a facut in mod abuziv.
3. Rezoluţiunea şi rezilierea
3.1. Rezoluţiunea pentru neexecutare.
Noţiune
O alta situaţie specifică contractelor sinalagmatice este aceea ȋn care, deşi
una dintre părţi este gata să-şi execute obligaţia, sau chiar şi-a executat-o; cealaltă
parte refuză, ȋn mod culpabil să şi-o execute pe a sa.
Într-o astfel de situaţie, se poate cere fie executarea silită a contractului, fie
rezoluţiunea contractului, ȋn orice caz putȃndu-se cere despagubiri.
Rezoluţia pentru neexecutare constă ȋn desfiinţarea retroactiva a unui contract
sinalagmatic de executare imediată la cererea uneia dintre părţi cȃnd cealaltă parte
nu-şi execută obligaţia. Rezoluţia poate fi cerută pe cale judiciară de către partea
care şi-a executat sau este gata să execute obligaţia. Există, ȋnsă şi calea rezoluţiei
convenţionale, aplicabilă ȋn cazul ȋn care parţile au stipulat de comun acord
desfiinţarea pentru neexecutare a contractului.
3.2.Rezoluţiunea judiciară
Rezoluţiunea judiciară are ca temei juridic dispoziţiile art. 1020 si 1021 C.civ.
În art. 1020 se prevăd urmatoarele: "Conditia, rezolutorie este subȋnţeleasă
ȋn contractele sinalagmatice, ȋn caz cȃnd una din părţi nu ȋdeplineşte angajamentul
său". Art. 1021 continuă, arătȃnd că desfiinţarea contractului ȋn acest caz nu se
face de drept: "Partea ȋn privinţa căreia angajamentul nu s-a executat convenţia,
cȃnd este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune interese. Desfiinţarea
71
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
trebuie să se ceară ȋnaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un
termen părţii acţionate"130.
Acţiunea ȋn nulitate se aseamană cu acţiunea rezolutorie, aceasta din urmă
fiind denumită şi acţiunea ȋn nulitate pentru neexecutare.
Rezoluţiunea diferă din punct de vedere al momentului producerii cauzelor
de ȋncetare a contractului: ȋn cazul nulităţii - absolute sau relative -momentul
producerii cauzelor nulităţii coincide cu momentul ȋncheierii actului. Rezoluţiunea
presupune un contract valabil ȋncheiat, cauzele de ȋncetare a contractului fiind
ulterioare ȋncheierii acestuia.
Condiţii pentru ȋnaintarea acţiiunii ȋn rezoluţiune:
□ neexecutarea unei obligaţii de către una dintre părţi. Neexecutarea poate fi
totală sau parţială, se poate referi la o obligaţie principală sau secundară; ȋn funcţie
de aceste considerente instanţa se poate pronunţa pentru o rezoluţie totală sau
parţială.
□ neexecutarea trebuie sa fie imputabilă debitorului.Dacă neexecutarea s-ar
datora unor cauze fortuite, s-ar ridica problema riscurilor contractului.
□ rezoluţia operează numai la cererea uneia dintre părţi, mai exact a
creditorului obligaţiei neexecutate.
□ "intentarea acţiunii ȋn rezoluţie presupune punerea ȋn ȋntȃrziere a
debitorului"131.
"Instanţa, apreciind ȋndeplinirea condiţiilor enumerate şi importanţa
neexecutării, fie va respinge acţiunea, refuzȃnd rezoluţiunea, fie va admite
acţiunea, pronunţȃnd desfiinţarea totală sau parţială a contractului, fie va acorda
130 În art. 1020 se defineşte rezoluţiunea prin condiţia rezolutorie, punȃndu-se astfel, ȋn mod eronat, semnul egalităţii ȋntre cele doua noţiuni; ȋndeplinirea condiţiei rezolutorii duce la desfiinţarea de drept a contractului, ȋn timp ce rezoluţiunea trebuie pronunţată de instanţă.
131 Punerea ȋn ȋntarziere a debitorului se face prin ȋnsaşi acţiunea ȋn justiţie.
72
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
un termen de grade debitorului pentru a-şi ȋndeplini obligaţia"132. Instanta nu are,
insa, dreptul de a modifica contractul.
Efectele rezoluţiunii judiciare ȋn cazul contractului cu executare uno ictu, se
produc retroactiv, astfel ca prestaţiile efectuate vor fi restituite, parţile fiind puse
ȋn situaţia anterioară ȋncheierii contractului.
Efectul retoactiv al rezoluţiunii se rasfrȃnge şi asupra terţilor dobȃnditori.
Aceştia vor trebui să restituie bunul dobȃndit, spre exemplu, printr-un contract de
vȃnzare-cumpărare, deoarece cel care i-a ȋnstrăinat bunul, respectiv vȃnzatorul, nu
avea cum să ȋnstrăineze drepturi ce nu-i aparţineau (resoluto jure dantis resolvitur
jus accipientis). Terţii pot cere, ȋnsă, despagubiri ȋn condiţiile răspunderii civile
contractuale.
3.3.Rezoluţia convenţională
Rezoluţiunea convenţională reprezintă desfiinţarea contractului cu executare
imediată fie prin inserarea ȋn contracte a unor clauze rezolutorii, fie prin convenţii
rezolutorii distincte de contract.
Atȃt ȋn jurisprudenţă cȃt şi ȋn doctrină, condiţia rezolutorie este denumită
pact comisoriu tacit, iar clauzele contractuale şi convenţiile rezolutorii sunt numite
pacte comisorii exprese.
Pactele comisorii sunt derogatorii de la prevederile art. 1021 C.civ., prin ele
urmărindu-se reducerea sau chiar ȋnlăturarea rolului instanţei ȋn astfel de situaţii.
Diferenţa esenţială dintre rezoluţia judiciară şi cea convenţională este aceea că, ȋn
al doilea caz, desfiinţarea contractului are loc de plin drept. Rezoluţia
convenţională se prezintă sub trei forme:
132 Fac excepţie ȋn această situaţie obligatiile de a nu face (obligaţii negative), obligaţii cetrebuiau ȋndeplinite numai ȋntr-un anumit termen care expirase.
73
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
□ cȃnd parţile stipulează ca, ȋn caz de neexecutare, contractul se va rezilia,
creditorul urmȃnd a se adresa instanţei pentru a desfiinţa contractul. "ȋn
jurisprudenţă s-a arătat că simpla reproducere a textului art. 1020 C.civ. ȋntr-un
contract nu este suficientă pentru ca rezoluţiunea să se producă de plin drept"133
□ cȃnd parţile stipulează ca ȋn caz de neexecutare contractul se va rezilia de
plin drept, instanţa exercitȃnd, cel mult, un control asupra condiţiilor de
desfiinţare a contractului, desfiinţare care se produce independent de hotărȃrea
instanţei. De asemenea, este necesar ca debitorul să fie pus ȋn ȋntarziere: ȋn
conformitate cu art. 1367 C.civ. "cȃnd la o vȃnzare de imobile s-a stipulat ca, ȋn
lipsa de plată preţului ȋn termenul defipt, vȃnzarea va fi de drept rezolvată,
cumpăratorul poate plăti după expirarea termenului, pe cȃt timp nu este pus de
vȃnzător ȋn ȋntarziere printr-o interpelare ȋn formă."
□cȃnd părţile stipulează ca ȋn caz de neexecutare contractul se va rezilia de
plin drept şi fără somaţie, deci fără a fi nevoie de punerea ȋn ȋntarziere a
debitorului.
Creditorul are oricȃnd posibilitatea de a renunţa la rezoluţie pentru a cere
executarea contractului.
În toate cazurile, creditorul obligaţiei neexecutate are dreptul să ceară
despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării
obligaţiei de către partea ȋn culpă.
3.2. "Rezilierea"134
Rezilierea constă ȋn desfacerea pentru viitor a unui contract cu executare
succesivă din culpa neexecutării de către una din parţi a obligaţiei sale.
Rezilierea este, de fapt, o rezoluţiune adaptată contractelor cu executare
succesivă, diferenţa dintre cele două constȃnd ȋn faptul că, ȋn cazul contractelor cu
133 Tribunalul Suprem, C. civ., dec.nr.2299, Culegere de decizii, 1975, pag.55. Cauza prin care se renunta anticipat la dreptul de a cere, pe cale judiciara, rezolutiunea contractului in caz de neexecutare, este nula134 Ion Albu, op. cit., 1994, p. 136-138
74
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
executare uno ictu, desfiinţarea se produce ex tunc, iar ȋn cazul contractelor cu
executare succesivă, desfiinţarea ȋşi produce efectele ex nunc.
Rezilierea operează, de asemenea, şi cȃnd neexecutarea nu este imputabilă.
Rezilierea poate fi judiciară, fiind aplicabile, ca şi pentru rezoluţiune,
dispoziţiile art. 1020 -1021 C.civ.
Rezilierea voluntară, va implica, fie voinţa ambelor părţi (rezilierea mutuală
sau reciprocă), fie voinţa a doar uneia dintre ele (reziliere unilaterală).
Rezilierea mutuală işi gaseşte fundamentul ȋn dispoziţiile art. 969 C.civ.
Clauzele prin care se consimte rezilierea contractului sunt ȋnsoţite de darea unui
aviz prealabil rezilierii: atȃt locatarul cȃt şi locatorul işi rezervă dreptul de a rezilia
cu preaviz contractul de locaţiune.
Rezilierea unilaterală este cea pe care, ȋn temeiul acordului părţilor, a legii
sau a jurisprudenţei, o poate invoca numai una dintre părţile contractante. Spre
exemplu, ȋn contractul de locaţiune dreptul unilateral de reziliere aparţinȃnd
locatarului va fi exercitat ȋn mod valabil dacă,este stipulat in contract, fiind astfel
acceptat de ambele parti. Legislatia reglementeaza cateva cazuri de reziliere
unilaterala. Art. 1553 C.civ. prevede revocarea ȋn mod unilateral a contractului de
mandat de către mandant. Art. 1556 C.civ. prevede dreptul mandatarului de a
revoca unilateral mandatul, putȃnd fi, ȋnsă, obligat la plata de daune interese
mandantului.
Atunci cȃnd, independent de voinţa părţilor se produce un eveniment ce
afectează executarea obligaţiilor (evenimente cum ar fi survenirea morţii sau
incapacităţii părţii ȋn considerarea căreia s-a ȋncheiat contractul), are loc rezilierea
forţată a contractului sinalagmatic cu executare succesivă.
4. Riscurile contractului135
135 Tudor R.Popescu,pp. cit., p. 225-229; loarAlbu, op, cit., p. 138-142
75
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
4.1. Noţiune.
Atunci cȃnd una dintre părţile contractului nu işi execută in mod culpabil
obligaţiile asumate, nici cealaltă parte nu este ţinută să-şi ducă pȃnă la capăt
prestaţiile stipulate ȋn sarcina sa. Există ȋnsă situaţii cȃnd debitorul prestaţiei
neexecutate este străin de clauzele neexecutării, ele producȃndu-se independent de
voinţa părţilor.
În astfel de situaţii, "dacă,o parte, deşi nu mai poate primi contraprestaţia
celeilalte părţi (deoarece aceasta a devenit imposibilă), este totuşi ţinută să-şi
execute obligaţia sa, aceasta ȋnseamnă că partea respectivă suportă riscul (res petit
creditori) ".
În aceaşi situaţie, riscurile pot fi suportate de debitor, ȋntrucȃt, "datorită
faptului că executarea obligaţiei uneia dintre părţi a devenit imposibilă, cealaltă
parte nu mai este ţinută să-şi execute obligaţia sa (res petit debitori)" 136.
Spre exmplu, ȋn cazul contractului de vȃnzare-cumpărare, pieirea lucrului
ȋnainte ca vanzătorul să-şi execute obligaţia de a-1 preda, fie va libera pe
cumpărător de obligaţia de a plăti preţul, fie contractul işi va produce ȋn continuare
efectele, cumpărătorul trebuind să plătească oricum preţul; fie contractul prin
distrugerea bunului işi ȋncetează existenţa, vȃnzătorul nemaiavȃnd dreptul să
primească preţul bunului de la cumpărator.
În niciuna din aceste situaţii nu trebuie confundat riscul contractelor cu
riscul lucrului (res pent domino), şi ȋn acest din urmă caz fiind vorba de pieirea
fortuită a unui bun, ȋnsă ȋn afara oricărui contract. Regula este ca riscul
contractelor sinalagmatice este suportat de partea a cărei obligaţie, din cauze
independente de voinţa sa, nu mai poate fi executată, respectiv de către debitor.
136 Tudor R. Popescu, pp. cit., p. 225
76
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Obligaţiile reciproce născute din contractele sinalagmatice sunt corelative,
astfel ca, obligaţiile unei părţi există ȋn virtutea obligaţiilor celeilalte părţi, iar
liberarea fortuită a uneia atrage ȋn mod firesc libertatea celeilalte.
În materia riscurilor contractuale Codului civil nu conţine o reglementare
expresă ci doar cȃteva aplicaţii ale acestora la diferite contracte cum ar fi:
contractul de locaţiune - ȋn art. 1423 se dispune că "dacă ȋn timpul locaţiunii,
lucrul ȋnchiriat ori arendat se strica ȋn totalitate prin caz fortuit, contractul este
de drept desfăcut.
Dacă ȋnsă se distruieşte (distruge) ȋn parte, locatarul poate după
ȋmprejurări, să ceară o scădere din preţ, ori desfiinţarea contractului"137 - ȋn care
locatorul suportă riscul contractul de antrepriză -este prevazut de art. 1481 - ȋn
care riscul este suportat de către antreprenor cu condiţia ca acesta să ofere doar
lucrul său, industria sa, lucrul să fi pierit ȋnainte de a fi predat dar nu din cauza
unui viciu al materiei, contractul de societatete civilă - art. 1525 C.civ. - ȋn care
contractul este de drept desfiinţat dacă lucrul piere ȋnainte de a fi pusă ȋn comun
proprietatea acestuia.
4.2. Ipoteze privind suportarea riscurilor:
În art. 1925 se prevede ca proprietatea este de drept strămutată la
cumpărător imediat ce părţile sau ȋnvoit asupra lucrului şi asupra preţului, chiar
dacă lucrul ȋncă nu va fi fost predat, iar preţul ȋncă nu va fi fost plătit. Art. 971
ȋntăreşte cele arătate mai sus stipulȃnd urmatoarele: "ȋn contractele ce au ca obiect
translaţia proprietăţii sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite
137 Art. 1423 C.civ. prevede in continuare ca locatarul nu are dreptul la despagubiri in conditiile descrise inalineatul precedent
77
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
prin efectul consimţămȃntului părţilor şi lucrul rămȃne rizico-pericolul
dobȃnditorului, chiar cȃnd nu i s-a facut.
Dacă lucrul ce face obiectul contractului nu este individual determinat, este
generic, proprietetea bunului nu se transmite decȃt ȋn momentul ȋn care este
individualizat; pȃnă ȋn acel moment proprietarul de drept al bunului este
vȃnzătorul. În consecinţă, riscul pieirii bunului ȋnainte de a fi individualizat ȋl va
suporta debitorul obligaţiei de apreda lucrul.
Există ȋnsă regula potrivit căreia lucrul determinat numai prin categoria din
care face parte nu poate pieri (genera non pereunt), deoarece se va putea găsi
practic oricȃnd un obiect de acelaşi gen, va putea fi oricȃnd ȋnlocuit.
CAPITOLUL V
ASPECTE ŞI CONCLUZII DE PRACTICĂ JUDICIARĂ PRIVIND EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL138
PRACTICĂ JURIDICĂ
1. Curtea de Apel Bacău - Decizia civilă nr. 495 din 9 aprilie 1997 -
simulaţia - actul ascuns.
Potrivit art. 1174 Cod civil actul autentic produce efecte depline ȋntre părţile
contractante cu privire la drepturile şi obligaţiile ce se constată, simulaţia fiind o
excepţie de la inopozabilitatea faţa de terţi, a contractului aparent, stabilită prin
dispozitia textului sus-citat. Ceea ce este caracteristic pentru simulaţie este faptul
că ea presupune existenţa concomitentă, ȋntre aceleaşi părţi, a doua contracte, unul
public, aparent, denumit şi contract simulat prin care se creează o aparenţă juridică
ce nu corespunde realităţii şi un altul, secret, denumit contraȋnscris care
corespunde voinţei reale a parţilor şi prin care anihilează ȋn tot sau ȋn parte,
138 loan Albu, op. cit., pag. 114-115, 119-120; E. Lupan, M. Rachita, D.Popescu, op. cit., pag. 227-228.
78
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
aparenţa juridică creată prin actul public. Prin urmare şi ȋn cazul simulării prin
interpunerea de persoane, contrascrisul trebuie ȋncheiat tot ȋntre persoanele care au
ȋncheiat actul aparent, cu precizarea că adevaratul beneficiar este o alta persoană,
ȋntrucȃt ȋn cazul acestei simulaţii ambele părţi din contract urmăresc ȋn mod
conştient ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană. Or, ȋn speţă,
contrascrisul invocat de reclamant ca probă a simulaţiei prin interpunere de
persoană nu a fost ȋncheiat ȋntre aceleaşi părţi din contract urmăresc ȋn mod
conştient ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană. Or, ȋn speţă,
contrascrisul invocat de reclamant ca proba a simulaţiei prin interpunere de
persoană nu a fost ȋncheiat ȋntre aceleaşi părţi care au ȋncheiat actul public, acesta
nefiind semnat de pȃrȃtă care a avut calitatea de cumpăratoare ȋn actul autentic de
vȃnzare-cumpărare cu privire la care se solicita a se constata existenţa simulaţiei şi
prin urmare nu poate fi opozabil acesteia.
2. Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 1052 din 12
martie 2002.
Rezoluţiunea poate fi pronunţată pentru neexecutarea de către una dintre
părţile antecontractului a obligaţiei de a prezenta, ȋn vederea autentificării
contractului de vȃnzare-cumpărare, a extrasului de carte funciară din care să
rezulte că imobilul este liber de sarcini, chiar dacă ȋn antecontract nu a fost
inserată o clauză privind inexistenţa unei sarcini ȋn cartea funciara.
Prin sentinţa civilă nr.473 din 21 septembrie 2000, Tribunalul Cluj a respins
ca nefondată acţiunea reclamantei S.C. „V.P.COM" SRL prin care a solicitat, ȋn
contradictoriu cu pȃrȃţii A.M. si A.D., sa se dispună rezoluţiunea antecontractului
de vȃnzare-cumpărare imobiliară şi a actului adiţional, pentru neexecutare din
culpă exclusivă a pȃrȃţilor, precum şi obligarea acestora la plata dublului arvunei.
Pentru a pronunţa această hotărȃre, instanţa a reţinut ca ȋntre părţi, prin
intermediul unei agenţii imobiliare, s-a ȋncheiat un antecontract de vȃnzare-
79
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
cumpărare, prin care reclamanta cumpără de la pȃrȃţi un imobil ; reclamanta urma
să achite o arvună, iar restul preţului la datele stabilite ȋn contract, urmȃnd ca
imobilul sa fie intabulat ȋn momentul achitării integrale a preţului.
S-a mai reţinut că reclamanta a fost ȋnştiinţată de catre agenţia imobiliară că
imobilul este grevat de sarcini, existȃnd o ipotecă ȋn favoarea unei bănci şi fiind
notate mai multe acţiuni ȋn pretenţii ale unor persoane fizice.
La data de 7 iunie 1999, parţile au ȋncheiat un act adiţional prin care preţul a
fost redus şi s-a prelungit scadenţa primei rate, restul clauzelor privind modalitatea
de plată ramȃnȃnd valabile.
La data de 30 iunie 1999, reclamanta a convocat pe pȃrȃţi ȋn vederea
ȋncheierii actului autentic, motivȃnd că doreste să achite anticipat restul preţului,
ȋnsă nu s-a dovedit că ea avea la acea dată ȋntreaga suma datorată.
IÎ consecinţă, prima instantă, stabilind că reclamanta este cea care nu şi-a
respectat obligaţiile contractuale cu rea-credinţă, a respins acţiunea.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr.59 din 8 martie 2001, a admis
apelul impotriva sentinţei pe care a schimbat-o, ȋn sensul că a admis acţunea
reclamantei şi a dispus rezoluţiunea antecontractului de vȃnzare-cumpărare şi a
actului adiţional, obligȃnd pe pȃrȃţi să platească reclamantei dublul arvunei.
Recursul pȃrȃţilor este nefondat.
În mod corect, prima instanţă a reţinut ca, la ȋncheierea antecontractului de
vȃnzare-cumpărare, pȃrȃţii vȃnzatori au prezentat un extras C.f. mai vechi şi au
declarat că imobilul nu este grevat de sarcini, reclamanta aflȃnd ulterior că asupra
imobilului este ȋnscrisă o ipotecă şi sunt notate mai multe acţiuni, situaţie ȋn care a
dorit să urgenteze ȋncheierea contractului ȋn formă autentică, sub condiţia ca
imobilul să fie fără sarcini.
80
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
De asemenea, s-a reţinut corect că reclamanta a notificat pȃrȃţilor că va
achita preţul integral, aceştia urmȃnd să prezinte cu un extras de carte funciară fără
sarcini.
Întrucȃt la data de 30 iunie 1999 pȃrȃţii, convocaţi de reclamantă, s-au
ȋnfăţişat la notariat, ȋnsă nu au prezentat un extras C.f. fără sarcini privind imobilul
ȋn litigiu, ȋn timp ce reclamanta s-a prezentat cu suma reprezentȃnd preţul
imobilului, culpa pȃrȃţilor este evidentă.
Pe de altă parte, este nefondată şi critica pȃrȃţilor cu privire la lipsa
temeiului juridic pentru admiterea acţiunii, potrivit căreia rezoluţiunea nu s-ar
putea pronunţa decȃt dacă ȋn convenţie ar fi fost o clauză privind inexistenţa unei
sarcini ȋn C.f.
Dacă ȋntr-un contract bilateral unul dintre contractanţi nu-şi execută obligaţia,
celălalt va putea să urmărească executarea ei sau să ceară instanţei rezoluţiunea
contractului; aceastţ posibilitate de a alege este o favoare creată de legiuitor părţii
care a executat sau declară că este gata să-şi execute obligaţiile.
Acest drept de opţiune este prevăzut de art. 1020 C.civ., potrivit căruia
condiţia rezolutorie este subȃnţeleasă ȋntotdeauna ȋn contractele sinalagmatice.
În legatură cu obligarea recurenţilor la restituirea dublului arvunii, se reţine
că, ȋn antecontract s-a prevăzut, ȋn mod expres, că nerespectarea acestor clauze
obligă vȃnzătorul la plata dublului arvunii primite de la cumpărător şi, ca atare,
conform art.969 C.civ., ȋn mod legal pȃrȃţii-recurenţi au fost obligaţi la restituirea
dublului arvunii.
3. Curtea Supremă de Justiţie - Secţia civilă, decizia nr. 3412 din 9
octombrie 2002.
Legat cu titlu particular sub condiţie suspensivă avȃnd ca obiect un imobil
abuziv naţionalizat. Efecte. Calitatea procesuală activă a legatarului de a revendica
81
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
imobilul.Legatul cu titlu particular, instituit asupra unui imobil abuziv
naţionalizat, sub condiţia retrocedării, conferă legatarului calitatea procesuală
activă de a revendica imobilul de la stat.
Prin sentinţa civilă nr.711 din 21 iunie 2000, Tribunalul Bucureşti a admis
excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei D.A.R. care, ȋn
contradictoriu cu C.G.M.B., U.V., U.M. şi I.A.V., a solicitat instanţei să constate
că imobilul ȋn litigiu a fost abuziv naţionalizat, iar contractul de vȃnzare-
cumpărare prin care pȃrȃta I.A.V. a dobandit imobilul, precum şi contractul de
schimb ȋncheiat de aceasta cu pȃrȃţii U.V. şi U.M. sunt lovite de nulitate absolută.
În motivarea sentinţei, privitor la excepţie, instanţa a reţinut că certificatul de
moştenitor invocat de reclamantă atestă calitatea de legatar cu titlu particular a
reclamantei asupra unor bunuri determinate individual ȋn certificat, printre care nu
este menţionat şi apartamentul revendicat, care figurează numai ȋntr-un codicil
ȋntocmit de numita H.P.S. la 5 iulie 1994 şi care conţine legate cu titlu particular
privind şase imobile, toate afectate de condiţia suspensivă ca aceste imobile să-i
revină testatoarei prin "desnaţionalizare".
În conformitate cu prevederile art.925 C.civ., prima instanţă a reţinut că
dispoziţia testamentară din codicil este făcută sub condiţie suspensivă şi devine
caducă ȋn cazul ȋn care legatarul a murit ȋnaintea ȋndeplinirii condiţiei. Întrucȃt, ȋn
cauză, testatoarea a decedat ȋnainte de ȋndeplinirea condiţiei, s-a apreciat că legatul
invocat de reclamantă avȃnd ca obiect apartamentul revendicat este caduc, astfel
ȋncȃt reclamanta nu are calitate procesuală activă ȋn cauză.
Prin decizia nr.35 din 24 ianuarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a
IV-a civilă, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis
cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal, cu motivarea că tribunalul a facut o
greşită aplicare a prevederilor art. 925 C.civ., ȋntrucȃt acest text se referă la
82
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
decesul legatarului ȋnainte de ȋndeplinirea condiţiei suspensive, ceea ce nu este
cazul ȋn speţă.Recursurile declarate de pȃrătii I.A., U.V. si U.M. sunt nefondate.
Astfel, recurenţii au susţinut, ȋn esenţă, că soluţia instanţei de apel este
gresită, deoarece intimata nu este legatară asupra apartamentului revendicat decȃt
sub condiţia suspensivă a revenirii imobilului ȋn patrimoniul testatoarei, care ȋnsă
a decedat ȋnaintea ȋndeplinirii acestei condiţii. De asemenea, au mai susţinut că art.
978 C.civ., invocat de instanţa de apel ȋn motivare, nu se aplică interpretării
testamentelor, astfel ȋncȃt, ȋn mod greşit instanţa de apel a reţinut, ȋn baza art.
1016 C.civ. că, ȋn speţă, acţiunea ȋn revendicare este un mijloc de apărare şi
conservare a dreptului de proprietate. Totodată, decizia instanţei de apel a fost
criticată şi pentru considerentul că nu s-a facut nici o referire ȋn motivare la art.
926 C.civ., text pe care reclamanta şi-a fondat apelul, fiind examinat doar art. 925
C.civ., iar, pe de altă parte, din certificatul de moştenitor depus la dosar nu rezultă
şi calitatea de moştenitoare a reclamantei asupra apartamentului ȋn litigiu.
În speţă, testamentul, ca act juridic unilateral mortis causa, cuprinde atȃt
doua legate - unul avȃnd ca obiect un apartament situat ȋn imobilul din litigiu şi
celălalt un loc de veci, ambele fiind pure şi simple, adică neafectate de nici o
modalitate , cȃt şi legatele menţionate ȋn codicil -parte intcgrantă a testamentului
care se supun aceloraşi reguli şi au aceeaşi valoare juridică ca şi testamentul -
avȃnd ca obiect mai multe bunuri individual determinate, printre care şi
apartamentul revendicat de reclamantă, deci tot legate cu titlu particular, dar toate
afectate de condiţia suspensivă "dacă vor reveni la proprietar prin
desnaţionalizare".
Beneficiara testamentului, a legatelor pure şi simple, ca şi a legatelor sub
condiţie suspensivă, este intimata - reclamantă.
La data ȋntocmirii testamentului, 26 iunie 1975, posibilitatea revenirii
imobilelor ȋn patrimoniul foştilor proprietari nu există, dar ulterior o atare
83
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
posibilitate a aparut şi, ȋn temeiul ei, la 5 iulie 1994, testatoarea a redactat
codicilul. De altfel, autoarea testamentului a şi valorificat posibilitatea
redobȃndirii imobilelor naţionalizate ȋn baza Decretului nr.92/1950, promovȃnd o
actiune ȋn instanţă pentru obţinerea apartamentului nr.l din imobilul aflat ȋn litigiu,
finalizată dupa decesul ei, printr-o hotărȃre judecătorească.
În calitate de titulară a legatelor sub condiţie suspensivă, intimata-
reclamantă este ȋndreptăţită să acţioneze ȋn instanţă, ȋn temeiul art. 1016 C.civ.,
corect invocat de instanţa de apel, potrivit căruia "creditorul poate, ȋnainte de
ȋndeplinirea condiţiei, să exercite toate actele conservatoare dreptului său".
Actele de conservare ȋnglobează toate actele prin care se tinde la evitarea
pierderii materiale sau dispariţiei juridice a unui drept, iar "desnaţionalizarea", la
care face referire codicilul, nu se produce de drept, adică ȋn puterea legii, ceea ce
face necesară promovarea unei acţiuni prin care legatara reia exerciţiul dreptului
de proprietate, drept pe care autoarea ei, dacă se dovedeşte o naţionalizare abuzivă
a imobilului, nu 1-a pierdut niciodată.
Din acest motiv, ȋn condiţiile analizate, acţiunea ȋn revendicare poate
constitui un mijloc de aparare şi, sub un anumit aspect, chiar de conservare a
dreptului de proprietate, cum a calificat-o instanţa de apel. În acest context, este
fără relevanţă juridică susţinerea recurenţilor U.V. si U.M., ȋn sensul că instanţa de
apel a omis a analiza prevederile art.926 C.civ., chiar dacă a fost evocat de
intimata-reclamantă ȋn apelul ei, iar, pe de altă parte, prevederile art.978 C.civ.
conţin reguli de interpretare nu doar a convenţiilor, ci a oricarui act juridic,
inclusiv a unui act juridic unilateral mortis causa, cum este testamentul. În ceea ce
priveşte art.925 C.civ., textul se referă la legatar, iar nu la testator, cum greşit a
reţinut tribunalul, ȋn sensul că legatarul trebuie să fie ȋn viaţă atȃt ȋn momentul
decesului testatorului, cȃt şi ȋn momentul ȋndeplinirii condiţiei suspensive care se
poate realiza oricȃnd, ȋnainte sau dupa decesul testatorului.
84
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
4. Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, Decizia nr. 1832/1992
(Simulaţie. Act secret. Opozabilitate).
Potrivit prevederilor art. 1175 C. civ., actul secret care modifică, un act
public nu poate avea putere decȃt ȋntre părţile contractante şi succesorii lor
universali.În afara regulii enunţate, art. 1175 (teza finală) cuprinde şi o a doua
regulă, referitoare la terţi, potrivit căreia actul secret nu poate avea nici un efect ȋn
contra altor persoane. Deşi art. 1175 (teza finală) se margineşte să dispună că actul
secret nu poate avea nici un efect contra altor persoane, el permite, implicit, ca un
atare act sa fie invocat de terti, in beneficiul lor, astfel cum le dicteaza interesele.
S-a pretins de pȃrȃta că actul public este fictiv, deoarece ȋntre parţile
contractante a intervenit un acord simulatoriu pentru neutralizarea efectelor
ȋnstrăinării ȋn scopul că apartamentul să rămȃna pe mai departe ȋn proprietatea
vȃnzătorilor, iar terţii să fie amăgiţi asupra ȋnsăşi existenţei operaţiunii juridice.
Fiind ȋn situaţia unei simulaţii prin care, după cum se pretinde, s-a urmărit
neutralizarea efectelor actului aparent, simulaţia care presupune doar existenţa
unui acord simulatoriu, fără a mai fi necesară ȋntocmirea unui ȋnscris secret, ȋn
care sa se materializeze ȋnţelegerea ocultă a parţilor, instanţele nu pot pretinde
părţii să facă dovada inscrisului secret.
5. Curtea de Apel Galaţi, Secţia civilă, Decizia nr. 372/2001 (Contract
cu clauza penală, simulaţie, neindeplinirea condiţiei existenţei şi a unui act
juridic secret).
Prin sentinţa civilă nr. 8899 din 15 decembrie a Tribunalului Galaţi s-a
admis acţiunea şi pȃrata a fost obligată să platească 18.845.927 lei cu titlu de preţ,
17.385.367 lei - penalităţi ȋntȃrziere şi 2.848.000 lei cheltuieli pentru neplata
cantităţii de tabla din contractul nr. 124/18 mai 1999 ȋn care s-a stipulat şi clauza
penală.Apelanta pȃrȃtă a invocat faptul că parţile au ȋncheiat un act simulat
85
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
contractul nr. 124/1999, susţinȃnd că ȋn realitate acesta reprezintă un act de
compensare.Este cunoscut că simulaţia reprezintă o operaţie juridică constȃnd ȋn
ȋncheierea unui act juridic aparent, menit să dea impresia creării unei situaţii
juridice diferite de cea reală si ȋncheierea concomitentă a unui alt act juridic secret
privind adevaratele raporturi juridice dintre părţi.
Apelanta, care a invocat caracterul de act aparent al contractului nr.
124/1999, contestȃnd valabilitatea clauzei penale, nu a facut dovada existenţei
concomitente şi a unui act juridic secret pentru a fi indeplinite condiţiile
simulaţiei. În atare situaţie, clauza penală care a fost stipulată ȃn contract işi
produce pe deplin efecte juridice, fiind datorate penalităţile de ȋntȃrziere pretinse
prin acţiune, hotărȃrea pronunţată de instanţa de fond fiind legală.
CONCLUZII
În sistemul nostru de drept - ca şi ȋn cel francez - de inspiraţie individualistă,
şi liberală, "actul juridic este o manifestare de voinţă reală şi raţională", astfel că,
ȋn caz de conflict ȋntre voinţa internă şi cea externă (sau declarată), se acordă
importanţă celei dintȃi.
Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil prevazut ȋn Codul civil
romȃn in art. 973 instituie regula conform căreia nimeni nu poate să dobȃndească
drepturi sau să-şi asume obligaţii fără propriul său consimţămȃnt. Un act ȋncheiat
ȋntre anumite persoane nu trebuie nici să avantajeze şi nici să dezavantajeze alte
persoane.
Textul art. 973 nu este ȋnsă decȃt o traducere incompletă a art. 1165
C.civ . fr . care prevede urmatoarele: "Convenţiile nu au efect decȃt ȋntre părţile
contractante; ele nu pot prejudicia pe terţi şi nici nu le profită".
86
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Este logic, moral şi legal ca efectele juridice să se refere doar la acele
persoane - subiecte de drept - care le-au creat. S-a afirmat chiar că "una dintre
funcţiile contractului este aceea de a determina părţile"139.
Este logic, ȋntrucȃt premisa majoră a acestor efecte, sursa lor generatoare, o
constituie voinţa părţilor, dorinţa lor de a dobȃndi drepturi şi de a-şi asuma
obligaţii. Este moral, deoarece, potrivit unui postulat kantian: "o persoană nu
poate fi supusă unei alte legi decȃt aceia pe care şi-a dat-o ea insăşi singură sau
ȋn acord cu o alta"140. Este legal pentru că este prevazută de normele ȋn vigoare, ȋn
speţa art. 969 Codul civil romȃn, 1165 Codul civil francez, art. 1376 Codul civil al
Ţarilor de Jos, art. 1275 Codul civil spaniol, art. 1372 Codul civil italian, art. 1165
Codul civil belgian, art. 1952 Codul civil etiopean. În common law, nefacȃndu-se
distincţia romanista ȋntre drepturile reale şi drepturile de creanţă, nu există texte
corespunzatoare celor exemplificate, dar se recunoaşte mult timp ceea ce se
numeşte interference with contractual relations, adică "sancţionarea
complicităţii terţului", ceea ce echivalează cu recunoaşterea, implicită a existenţei
unor efecte indirecte sau externe ce derivă din contract.
Principiul relativităţii efectelor contractului a fost inspirat şi fundamentat de
filosofia dreptului din cea de-a doua jumătate a secolului al XlX-lea, potrivit
căreia obligaţia contractuală are drept izvor voinţa părţilor, a indivizilor liberi şi
aflaţi la baza edificiului social şi juridic; de aici celebra expresie ȋmprimutată din
opera kantiană: "autonomia vointei"141şi tot de aici, un alt postulat, corolar al celui
139 Christian Atias, Precis elementaire. Contentieux contractuel; Librairie de
l'Universite d'Aix en Provence, 2001, nr.47, pag. 63.140 Emmanuel Kant "Doctrine du droit" trad. J. Barni, Paris, 1918, p. 28
141 Principiul autonomiei de voinţă a fost preluat ȋn Franţa de C. Aubry si C. Rau, in Cours de droit civil francais d'apres
de C. Zahariae, ed.a-IV-a, 1869, inspirati de cartea lui K. S. Zahariae von Lingenthal.
87
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
dintȃi: "voinţa liberă a indivizilor nu poate fi decȃt justă. Ceea ce este contractual
nu poate fi decȃt just"142.
Aşadar, oricărei persoane care nu este parte la un contract nu i se poate
impune executarea acelui contract. "Încă de acum aproape un secol şi jumatate,
instanta supremă franceză, ȋn legatură cu un contract translativ de proprietate,
postula forţa probantă a acestuia faţă de terţi, cărora nu li se poate cere să-1
execute dar li se poate opune existenţa contractului"143 Sunt, aşadar, străini de ele,
dar nu cu totul dezinteresaţi, fiindcaă indirect, ei sunt, adeseori, beneficiarii
efctelor juridice produse, ori trebuie să le suporte.
Opozabilitatea efectelor actului juridic civil faţă de părţi şi, numai ȋn anumite
cazuri expres prevazute de lege, faţă de terţi, avȃnd drept fundament principiul
relativităţii, nu este consacrată explicit decȃt ȋn art. 110 din Codul civil senegalez,
astfel: "Contractul nu produce obligaţii pentru terţi decȃt ȋn cazurile prevazute de
lege. Totuşi, contractul le este opozabil ȋn măsura ȋn care el creează o situaţie
juridicăpe care terţii nu o pot ignora".
"Inopozabilitatea semnifică ȋn drept, pe de o parte, insuficientă unui act
faţă de terţi, permiţȃnd acestora să il ignore nu numai ȋn considerarea faptului că
ei, fiind străini de acel act, nu sunt direct obligaţi să ȋl respecte ori să suporte
consecinţele lui, dar şi ȋn considerarea faptului că actul nu respectă normele de
ordine publică (de exmplu: simulaţia, neindeplinirea formalităţii publicităţii); pe
de altă parte semnifică uneori un gen de inadmisibilitate a unor mijloace de
apărare".144
142 Fiecare individ este cel mai bun apărător al propriilor interese: "cȃnd cineva decide un lucru ȋn privinta altuia, este
posibil ca acestuia să-i facă o injustiţie; dar orice injustiţie este imposibilă cȃnd el decide pentru el insuşi" - spunea Kant,
op.cit.,pag. 169.
143 H. Capitant, F. Terre, Y.Lequette, Les grand arrets de la jurisprudence civil, Dalloz,! le ed.,t.I,nr. 77-78, pag.
383.
88
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
În dreptul nostru nu există o acţiune specifică la dispoziţia terţului; el va
acţiona după caz, prin contestaţie, acţiune oblică etc.
Dreptul francez a consacrat la dispoziţia terţului o cale extraordinară de atac
numită Jierce oppozition - opoziţia terţului. Originea instituţiei o constituie
Ordonanta Villers-Cotteret din august 1539; Ordonanţa din aprilie 1667 consacră
legislativ tierce oppozition, iar Codul de procedură civilă din 1806 a preluat
elementele esenţiale ale acestei ordonanţe; acest lucru s-a repetat şi ȋn noul cod de
procedură civilă ȋn art. 582-592. Prin aceasta acţiune terţul poate pretinde
retractarea sau reformarea, ȋn profitul său, a unei hotarari judecătoreşti.
În doctrina franceză instituţia "opozitiei tertului' este controversată: fie este
considerată inutilă, fie este recomandată ca facultativă. Ar fi inutilă ȋntrucȃt
hotararea judecătorească, neavȃnd autoritate de lucru judecat decȃt ȋntre părţi,
"terţul poate rămȃne ȋntr-o atitudine pasivă comodă2 73" ȋn dreptul nostru, ȋn faţa
unei hotărȃri ce i s-a opus, terţul, printr-o simplă apărare ȋn fond, fără a pune ȋn
discuţie legalitatea şi temeinicia hotărȃrii, ar putea invoca, spre exemplu,
neȋndeplinirea unor condiţii specifice de opozabilitate.
Promisiunea de porte-fort (promesse de porte-fort) este convenţia prin care
promitentul numit porte-fort, se obligă faţă de contractant, beneficiarul eventual al
promisiunii, ca se va face forte (se porter fort) spre a determina pe o a treia
persoană să ȋncheie un act sau să ratifice un act deja existent.
Excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil
considerate de unii autori aparentă iar de alţii reală, convenţia de porte-fort este
144În acest sens: E. Glasson, A. Tissier, R. Morel, Traite Theorique et pratique
d'organisation judiciaire, de competence et de procedure civil, 3e ed Sirey, 1925, t.3,
nr. 98; E. Garsonnet, Ch. Cesar-Bra, Traite Theorique et pratique de procedure civil
et commerciale, 2e ed Sirey, 1838, t.4, pag. 653. Opinia conform căreia tierce oppozition
trebuie să fie facultativţ este majoritară ȋn doctrina franceză.
89
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
prevăzută expres de Codul civil francez ȋn art. 1120. Codul civil romȃn nu face
referire expres la această convenţie, dar admisibilitatea ei se deduce atȃt din
principii şi reguli formulate ȋn doctrină, cȃt şi din aplicaţii ale acesteia ȋn legislaţie.
Un exemplu ȋn acest sens ȋl constituie situaţia moştenitorilor chemaţi la o
succesiune, unii fiind minori iar alţii fiind majori, ȋn scopul de a se realiza
ȋmpărţeala de bună-inţelegere şi nu prin justiţie, tutorii minorilor pot promite că
minorii cȃnd vor fi majori, vor ratifica ȋmpărţeala făcută.
Stipulaţia pentru altul reprezintă convenţia prin care o persoană, numită
promitent, se obligă faţă de o alta persoană, numită beneficiar, ȋn numele şi pe
seama unei a treia persoane ȋnsă fără ȋmputernicirea acesteia.
În consecinţă celor arătate de principiul relativităţii, actul ȋncheiat ȋntre doua
persoane prin care a treia devine debitor al actului fără consimţămȃntul sau este
lovit de nulitate.
Spre deosebire de Codul civil romȃn care nu prevede expres stipulaţia
pentru altul, Codul civil francez o interzice, ȋn principiu, ȋn art. 1119 dar prevede o
excepţie in art. 1121, fără a-i preciza riguros condiţiile şi efectele; acest din urmă
text din Codul civil francez dispune că: stipulaţia pentru altul este valabila cȃnd ea
este sub condiţiunea unei stipulaţii ce se face pentru sine sau a unei donaţiuni
făcută altuia, putȃnd a se stipula ȋn acelaşi timp pentru sine şi pentru altul, şi fiind
de ajuns să se arate un interes personal pentru stipulant, fie chiar şi moral.
Tot ca o excepţie, art. 881 din Codul civil austriac admite stipulaţia pentru
altul, ȋntr-o formulare, ȋnsă, şi mai vagă decȃt cea franceză. ȋn schimb, prin art.
328-335 ale Codului civil german, stipulaţia pentru altul este reglementată
precizȃndu-se că "terţul dobȃndeşte direct dreptul de a cere prestaţie",
specificȃndu-se astfel elementele ei esenţiale.
Instanţa supremă franceză a avansat ideea unei stipulaţii tacite pentru altul,
respectiv "ȋn favoarea moştenitorilor victimei parte ȋntr-un contract de transport,
90
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
ca urmare a neȋndeplinirii obligaţiei de securitate"145. Dreptul constituit ȋn
favoarea terţilor este un drept direct şi propriu, intrȃnd direct ȋn patrimoniul
acestuia ȋnca de la ȋncheierea contractului ȋntre stipulant şi promitent. De
asemenea, instanţa supremă franceză a decis ca, ȋntrucȃt terţul beneficiază de un
drept direct, acesta constituie un obstacol ȋn faţa pretenţiilor sindicului, atunci
cȃnd stipulantul devine falit. Existenţa unui drept direct ȋmpiedica executarea
obligaţiilor faţă de creditorii stipulantului. Aceştia din urmă nu pot emite, astfel,
nici o pretenţie asupra sumelor datorate de promitent terţului beneficiar. Din
acelaşi motiv, moştenitorii stipulantului nu pot cere nici raportul, nici reducţiunea
avantajelor dobȃndite de terţul beneficiar.
Jurisprudenţa franceză mai veche, ȋnsă, şi-a motivat soluţiile de
admisibilitate a stipulaţiei prin teoria ofertei. Conform acestei teorii, concepută ȋn
secolul al XlX-lea, stipulaţia pentru altul ar avea doua etape: ȋn prima etapă,
stipulantul dobȃndeşte un drept ȋmpotriva promitentului; ȋn a doua etapă,
promitentul ofera acest drept terţului beneficiar.
Stipulaţia pentru altul nu-şi poate produce efectele ȋn baza acestei teorii din
urmatoarele motive:
□ ea nesocoteşte voinţa stipulantului şi a promitentului care, ȋn realitate,
ȋncheie un contract pentru ca terţul beneficiar să dobȃndească un drept propriu;
□ stipulaţia este mai mult decȃt o ofertă; ea constituie conferirea unui drept
cȃştigat ȋn favoarea terţului beneficiar şi acest drept trebuie privit ca irevocabil (ȋn
afară de cazul ȋn care părţile şi-ar fi rezolvat explicit sau implicit dreptul de a-1
revoca);
□ teoria consideră terţul succesor al stipulantului şi ca dreptul dobȃndit de el
ar fi trecut mai ȋntȃi prin patrimonial stipulantului, cu toate ca dreptul tertului
se naste direct in patrimoniul sau;
145 H. Capitant, F. Terre; Y. Lequette, op.cit., pag.552-553.
91
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
□ teoria este inexactă şi pentru ca se pretinde că dreptul terţului ar lua naştere
numai ca efect al acceptării sale şi numai din acel moment.
În unele legislaţii, ca cea elveţiana (art. 112 CO - Codul federal al obligaţiilor), se
face distincţie ȋntre: stipulaţia imperfectă la care terţul are doar dreptul de a primi
beneficiul stipulaţiei şi stipulaţia perfecta, la care terţul are la nevoie şi dreptul de
a reclama prin justiţie executarea stipulaţiei.
In dreptul romȃn (ca de altfel şi ȋn cel francez), această distincţie este
irelevantă, ȋntrucȃt terţul are faţă de promitent un drept direct ȋn temeiul căruia
poate reclama, ȋn toate cazurile, executarea stipulaţiei.
Actele ȋncheiate de debitor ȋn frauda creditorilor lor chirografari vor putea fi
anulate ȋn instanţă prin acţiunea revocatorie (pauliana).
Codul civil romȃn prevede ȋn art. 975 ca orice creditor chirografar poate să
atace actele viclene făcute de debitor ȋn prejudiciul drepturilor lor.
Art. 1167 C. civ. fr. prevede numai frauda, şi nu prjudiciul. Constatarea
numai a fraudei debitorului nu este suficientă pentru dovedirea prejudiciului
suferit de creditor. Astfel, prejudiciul trebuie constatat independent de fraudă.
Prejudiciul este o chestiune de fapt ce poate fi dovedită de creditor prin
orice mijloc de probă, constatarea acesteia fiind lăsată la aprecierea judecătorului.
Admiterea acţiunii pauliene va depinde, ȋn primul rȃnd, de posibilitatea
debitorului de a acoperi cu bunurile existente ȋn patrimoniul sau a creanţei
creditorului chirografar. Dacă creanţa depăşeşte posibilitatea debitorului de a o
acoperi, instanţa va hotari anularea actelor pe care debitorul le-a ȋncheiat ȋn
prejudiciul creditorului.
Potrivit art. 1175 C.civ. romȃn, creditorii şi succesorii particulari pot
nesocoti actul secret şi să considere ca valabil actul aparent, dacă au fost de bună-
credinţă. Tot ȋn temeiul art. 1175 exista "posibilitatea creditorilor de a se prevala
92
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
de actul secret"146, ȋn acelaşi sens, prin interpretarea extensivă a art. 1321 din
Codul civil francez, s-a admis "opţiunea terţului"147. Dacă totuşi terţii işi invocă
opţiunea diferit ȋn raport cu una şi aceeaşi operaţiune juridică, vor avea preferinţă
cei care invocă actul ostensibil. Numai ȋn acest mod se poate asigura protecţia
celui de bună-credinţă ȋn raport cu o situaţie aparentă.
În dreptul nostru civil, forţa obligatorie a actelor juridice civile este
exceptată ȋn cazul prevăzut de art. 1552 pet.3 C. civ.: mandatul se stinge prin
moartea, interdicţia, nesolvabilitatea şi falimentul ori a mandantului, ori a
mandatarului. Art. 2003 din Codul civil francez corespunzator art. 1552 din codul
civil romȃnesc prevedea moartea naturală sau civilă. Instituţia juridică a morţii
civile nu-şi mai gaseşte aplicarea ȋn dreptul civil francez (ca şi ȋn dreptul romȃnesc
unde nu a existat niciodată) ca urmare a desfiinţarii acesteia prin legea din 31 mai
1854. O altă schimbare intervenită ȋn codul civil francez este ȋnlocuirea expresiei
I'interdiction cu expresia la tutelle des majeurs.
Tot ca o excepţie la principiul forţei obligatorie este şi cazul prevăzut de art.
1439 C.civ. romȃnesc. Textul art. 1741 din Codul civil francez omite ȋn această
situaţie cuvintele "sau s-a făcut netrebnic spre obişnuita ȋntrebuinţare". Aşadar,
potrivit reglementării franceze amintite, desfiinţarea contractului de locaţiune are
loc cȃnd lucrul a pierit ȋn totalitate.
În dreptul francez, teoria impreviziunii, ca şi ȋn dreptul romȃn, nu a fost
acceptată de la inceput şi ȋn totalitate. La instanţele din Franţa există ȋncă
divergenţe cu privire la admisibilitatea regulii rebus sic standibus.
Astfel, instanţele administrative au considerat argumentele teoriei
impreviziunii ca fiind realiste. Aplicarea rigidă a principiului forţei obligatorii nu
se poate justifica ȋn cazul existenţei unei disproporţii vădită ȋntre valorile
prestaţiei. Prin faptul că nu au prevăzut situaţia unei crize economice, devalorizare
146 C.Hamangiu, I. Roseti Balanescu, Al. Baicolanu, pp. cit., pag. 525.
147 Claude Ophele, Simulation, in Repertoire de droit civil", t.IX, Dalloz, 2000-2eme, a jour, nr. 59.
93
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
accentuată a monedei naţionale, parţile, de fapt, au subȋnţeles condiţia ca
ȋmprejurările ȋn care s-a ȋncheiat actul juridic să rămȃna aceleaşi pe tot parcursul
executării acestuia. Aşadar, ȋn materie de contracte administrative, nevoia
asigurării continuităţii serviciilor publice a făcut ca regula rebus sic standibus să
prevaleze asupra forţei obligatorii a actelor juridice. În instanţele civile teoria nu a
fost acceptată atȃt de uşor.
Legiuitorul francez a prevăzut, ȋnsă, situaţia ȋn care injusteţea rezultată din
executarea contractelor ar fi intolerabilă, impunȃnd sau favorizȃnd revizuirea
clauzelor contractuale ȋn acord cu modificarea ȋmprejurărilor economice ȋn caz de
razboi, crize economice etc. (de exemplu: Legea conversiunii datoriilor agricole şi
urbane din 1933).
De asemenea, ȋnsăşi părţile au ȋncercat să prevină consecinţele instabilităţii
economice prin clauze convenţionale de revizuire.
Art. 1718 C. civ. romȃn, care prevede situaţia creditorilor chirografari,
corespunde art. 2092 C.civ. francez si art.7 C.civ. belgian. Textul nostru, care
reproduce textul belgian, este mai bine redactat ȋn această privinţă decȃt textul
francez, acesta din urmă dispunȃnd "oricine se obliga" (s'oblige). Textul francez,
astfel cum este redactat, se referă numai la obligaţii convenţionale, pe cȃnd ȋn
specie este vorba de orice fel de obligaţii indiferent de izvorul lor.
Contractele sinalagmatice produc, aşa cum am arătat mai ȋnainte, efecte
specifice, diferite de celelalte contracte. Între cazurile care ilustrează excepţia de
neexecutare a contractului se află şi dreptul de retenţie. Codul civil romȃn nu
reglementează, cu caracter de principiu, dreptul de retenţie, recunoscȃndu-1 numai
ȋn unele materii cum este cazul art. 1322 si art. 1323. "Codul civil german
reglementează dreptul de retenţie la art. 213-214, fiind unui dintre puţinele texte
de lege care conţin o reglementare generală pentru această materie"148. De 148 Code civil allemande t loi d'introduction, tradus si adnotat de O. De Meulenaere, pag.75-76;
Burgeliches Gesetzbuch. Sonderausgabe zum 100 - jahrigen Jubilaum, 1896-1996, pag. 68.
94
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
asemenea, Codul civil elveţian conpune norme generale cu privire la dreptul de
retenţie ȋn art. 895-898; la fel, Codul civil grec, ȋn art. 525-529. Noul cod civil
italian nu conţine o reglementare expresa a dreptului de retenţie, iar ȋn ceea ce
priveşte dreptul mexican, ȋn jurisprudenţa acestei ţări, Curtea Supremă de Justiţie
s-a pronunţat ȋn sensul că "dreptul de retenţie nu este un mod de stingere al
obligaţiei"149.
B I B L I O G R A F I E
I. LEGISIAŢIE
□ Codul civil
□ Codul comercial
□ Legea nr. 114/1996, privind contractul de ȋnchiriere
□ Legea nr. 136/1995, privind contractul de asigurare
□ Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe
□ Legea nr. 17/1994, pentru prelungirea sau reȋnnoirea contractelor de
ȋnchiriere privind unele suprafeţe locative
□ Legea nr.31/1990, privind societăţile comerciale
□ Legea nr.64/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a
falimentului
□ Legea nr. 134/1995, legea petrolului
□ Legea nr.219/1998, privind regimul concesiunilor
□ O.U.G. nr.25/1997, privind adopţia
149 Curtea Supremă de Justiţie, sectia a Il-a, decizie din 1992, in Decizii ale Curţii Supreme de Justiţie din Mexic, pag. 356.
95
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
II. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
□ C.Statescu, C. Bȃrsan, Drept civil - Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All,
1993;
□ C.Hamangiu, I. Rosseti Bălănescu, Al. Băicoianu - Tratat de drept civil
romȃn, Ed. All;
□ D. Cosma - Teoria generală a actului juridic, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1969;
□ Emil Poenaru - Drept civil, vol.1, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994;
□ Fr. Deak - Moştenirea legală, Ed. Actami, Bucureşti, 1994;
Gheorghe Beleiu - Drept civil romȃn. Introducere ȋn dreptul civil. Subiectele Dreptului civil, editia a IV-a, Casa de editură şi presă "şansa" S.R.L., Bucureşti, 2000;
□ Gabriel Boroi - Drept civil.Partea generala, Ed.All, 1998;
□ Giosan Lucia si Florea Magureanu - Drept civil, Ed. Universul juridic
Bucuresti 2004;
□ loan Albu - Drept civil. Contractul şi răspunderea contractuală, Ed. Dacia,
1994;
□ Ion Dogaru - Drept civil romȃn. Tratat, vol.1, Ed. Europa, Craiova, 1996;
□ Josif R. Urs, Smaranda Angheni - Drept civil, vol.1, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 1997;1
□ Ion Filipescu - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Actami,
Bucureşti, 1994;
□ L. Pop - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, vol.1, Ed. Fundaţiei
"Chemarea", Iaşi, 1993;
□ Mircea Muresan - Drept civil. Partea generală, Ed. Cordial Lex, Cluj
Napoca, 1994;
□ Paul Mircea Cosmovici - Drept civil. Obligaţii. Legislaţie, Ed. All,
Bucureşti, 1996;
96
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
□ Paul Mircea Cosmovici - Introducere ȋn dreptul civil, Ed. All, 1994;
□ Tudor R. Popescu - Drept civil, vol.1, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1994;
III. ARTICOLE SI STUDII DIN REVISTE DE SPECIALITATE
□ Revista "Dreptul" nr. 10-11/1993, Gr. Giurca, Gh. Beleiu, Teoria
impreviziunii - rebus sic standibus - ȋn dreptul romȃn.
97