economia serviciilor

1. CONŢINUTUL SERVICIILOR;EVOLUŢIA GÂNDIRII ECONOMICE DESPRE SERVICII

1.1. Conceptul de serviciu1.2. Caracteristicile serviciilor1.3. Evoluţia gândirii economice despre servicii

1.3.1. Teorii economice despre servicii în sec. XVII – XVIII1.3.2. Serviciile în gândirea economică a secolului al XIX-lea1.3.3. Gândirea economică despre servicii în sec. XX

OBIECTIVELE CAPITOLULUI

După studierea acestui capitol, ar trebui să puteţi: Să definiţi serviciile şi să evidenţiaţi principalele elemente care le deosebesc de produsele tangibile. Să prezentaţi caracteristicile serviciilor şi implicaţiile acestora asupra comerţului

“invizibil”. Să comparaţi teoriile economice privind serviciile şi evoluţia lor în timp, reţinând opiniile valabile şi

în prezent în teoria economică. Să recunoaşteţi şi să explicaţi “miturile false” referitoare la servicii. Să explicaţi trăsăturile caracteristice ale “economiei serviciilor”.

CUVINTE CHEIE

● servicii = activităţi al căror rezultat este n e m ateria l ;= activităţi oferite la vânzare care produc avantaje şi satisfacţii fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun;= ansamblu de avantaje şi satisfacţii procurate fie direct, fie prin folosirea unui bunpe care l-a achiziţionat beneficiarul serviciului, sau a dreptului de a-l utiliza;= schimbări în condiţia unei persoane sau a unui bun, care sunt rezultatul activităţii, pe bază de comandă, a unei alte unităţi economice;= activităţi economice care nu sunt nici agricultură, nici industrie, nici construcţii;

● servucţie = procesul de producţie a serviciilor;● sector terţiar = ansamblul unităţilor a căror activitate principală constă în producţia şi/sau

comercializarea serviciilor;● imaterialitate = caracteristica serviciilor de a nu putea fi percepute cu ajutorul simţurilor;●nestocabilitate (perisabilitate) = caracteristica serviciilor de a nu putea fi păstrate în vederea

unui consum ulterior;● eterogenitate (variabilitate) = caracteristica serviciilor de a nu fi omogene (de a fi diferite);● terţializarea economiei = preponderenţa serviciilor în crearea PIB şi în ocuparea

populaţiei;

REZUMAT

Evoluţiile din ultimele decenii îndreptăţesc caracterizarea economiilor ţărilor dezvoltate ca “economii ale serviciilor”, determinând intensificarea preocupărilor specialiştilor de a depăşi relativa rămânere în urmă a teoriei faţă de practică. Aceste preocupări s-au concentrat în primul rând asupra definirii conceptului de serviciu, problemă dificilă datorită extremei eterogenităţi a serviciilor.

Cele mai multe definiţii enunţă una sau mai multe caracteristici ale serviciilor care lediferenţiază de produsele tangibile. Alte definiţii pun accentul pe utilităţile, avantajele sau satisfacţiile produse de activităţile de servicii sau pe schimbările determinate de acestea asupra bunurilor, persoanelor sau relaţiilor sociale. Există şi definiţii negative ale serviciilor, care le definesc prin ceea ce de fapt nu sunt (prin excludere).

Cu toate că nu există, până în prezent, o definiţie “perfectă” a serviciilor, definireaserviciilor ca reprezentând “o activitate umană cu un conţinut specializat, având ca rezultat efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale” apare satisfăcătoare în încercarea de a delimita serviciile de bunurile materiale.

Serviciile sunt imateriale, intangibile, nestocabile (perisabile), nedurabile, inseparabilede persoana prestatorului şi a utilizatorului, eterogene (variabile), producţia şi consumul lor sunt simultane, iar preţul serviciului este un preţ al cererii. Aceste caracteristici îşi pun puternic amprenta asupra producţiei şi comercializării serviciilor.

Astfel, în sistemul procesului de producţie a serviciilor (denumit de unii specialişti“servucţie”) clientul reprezintă unul dintre elementele fundamentale, participând de multe ori direct la prestarea serviciului. De asemenea, calitatea serviciului este determinată într-o măsură esenţială de calităţile prestatorului, existând din acest punct de vedere numeroase posibilităţi de diferenţiere a serviciilor. Imaterialitatea şi intangibilitatea serviciilor fac evaluarea serviciilor mai dificilă şi obligă prestatorii să găsească soluţii pentru a le face“vizibile”. Aceste caracteristici au de asemenea, importante implicaţii asupra modalităţilor de comercializare a serviciilor în străinătate. Nestocabilitatea (perisabilitatea) serviciilor creează probleme îndeosebi legate de posibilitatea apariţiei unor dezechilibre între cerere şi ofertă şi impune utilizarea unor strategii vizând atenuarea acestor dezechilibre.

Evoluţia gândirii economice despre servicii, vizând combaterea unor “mituri false” şievidenţierea ideilor valabile din teoriile mai vechi sau mai noi privind serviciile, poate fi structurată în trei etape: a sec XVII-XVIII, a sec. XIX şi a sec. XX.

În secolele XVII-XVIII serviciile nu sunt tratate distinct în gândirea economică ci în ansamblul activităţilor considerate utile din punct de vedere social.

Reprezentanţi importanţi ai gândirii economice şi despre servicii, în această perioadă sunt: mercantiliştii (care consideră comerţul peste mări şi transporturile maritime activităţile cele mai rentabile), Gregory King şi William Petty (care împart populaţia activă în: cei care produc şi au venit şi cei care nu produc şi nu au, incluzând în prima categorie şi ocupaţii de servicii ca: marinarii, soldaţii, comercianţii) şi fiziocraţii (care considerau că numai proprietarii de pământ şi cultivatorii acestuia erau productivi, în timp ce artizanii, manufacturierii şi comercianţii sunt utili, dar neproductivi).

Remarcabile în această perioadă sunt şi ideile enunţate de Adam Smith, referitoare laîmpărţirea muncii în productivă şi neproductivă, la care s-au raportat mult timp teoriile economice. A. Smith consideră în general serviciile neproductive (cu excepţia comerţului), deoarece serviciile se pierd chiar în momentul producerii lor şi deci nu produc valoare şi profit.

În secolul al XIX-lea discuţiile despre servicii l-au avut ca autor de referinţă pe A.Smith. Unii economişti i-au adoptat într-o măsură mai mare sau mai mică ideile (cum ar fi: D.

Ricardo, James Mill, John Stuart Mill, Karl Marx ş.a.) iar alţii l-au combătut, ca de exemplu: J.B. Say şi Fr. Bastiat.

În prima perioadă a sec. XX marcăm apariţia şi modernizarea concepţiilor referitoarela clasificarea sectorială a economiei, avându-i ca protagonişti pe: Allan Fisher, Colin Clark, Jean Fourastié ş.a.

După 1950 încep să se afirme şi teoriile post-industriale (avându-l ca reprezentant deseamă pe Daniel Bell) precum şi neoindustriale (a “self-service-ului”, a transformărilor structurilor

productive, a economiei informaţionale şi a industrializării serviciilor).Deosebit de importante şi din ce în ce mai răspândite sunt teoriile care susţin că

societatea viitoare (în fapt prezentă deja în ţările dezvoltate) poate fi caracterizată ca o economie a serviciilor având ca trăsături caracteristice:- integrarea orizontală a tuturor activităţilor economice şi sfârşitul clasificării sectoriale verticale a

economiei;- reconsiderarea importanţei ofertei în economie, datorită, în principal, acutizării

problemelor ecologice;- creşterea riscului şi a incertitudinii pentru care trebuie să ne pregătim şi să adoptăm

strategii macro şi micro-economice adecvate.Referitor la “miturile” dovedite ca fiind în mare parte false de realităţile economice

prezente amintim: afirmaţiile că serviciile sunt cele mai puţin receptive la progresul tehnic şi sunt caracterizate de sporurile cele mai lente ale productivităţii muncii ca şi cele că serviciile sunt neproductive iar dezvoltarea acestora ar conduce la “dezindustrializare”, creştere economică lentă sau chiar stagnare.

2. LOCUL ŞI ROLUL SERVICIILOR ÎN ECONOMIE

2.1. Serviciile şi sectorul terţiar2.2. Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe

2.2.1. Dimensiunile sectorului terţiar2.2.2. Interdependenţele serviciilor în economie şi societate

2.3. Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială2.3.1. Contribuţia serviciilor la creşterea economică2.3.2. Serviciile şi calitatea vieţii


După studierea acestui capitol, ar trebui să puteţi: Să evidenţiaţi criteriile de clasificare sectorială a economiei şi ramurile incluse în fiecare sector. Să prezentaţi limitele clasificării sectoriale şi relaţiile între sfera serviciilor şi sectorul terţiar. Să comparaţi, cu ajutorul unor indicatori specifici, dimensiunile şi locul sectorului serviciilor

în diferite ţări şi, în speţă, în România. Să înţelegeţi corelaţiile economico-sociale ale serviciilor în context internaţional. Să explicaţi contribuţia serviciilor la creşterea economică şi modul cum aceasta poate fi

măsurată. Să explicaţi diferenţele între consumul de servicii – ca indicator al calităţii vieţii. Să evidenţiaţi rolul serviciilor în creşterea şi utilizarea timpului liber. Să prezentaţi relaţiile serviciilor atât cu deteriorarea cât şi cu protejarea mediului

înconjurător.

CUVINTE CHEIE

● productivitatea relativă a muncii = raportul între ponderea unui sector economic în PIB şi ponderea aceluiaşi sector în populaţia ocupată;

● sector cuaternar = sectorul informaticii;● internalizarea serviciilor = organizarea şi exercitarea serviciilor de producţie în exteriorul

întreprinderilor producătoare;● creşterea economică = sporirea avuţiei materiale şi nemateriale a unei ţări (regiuni, zone etc.);● calitatea vieţii = calitatea aspectelor materiale şi spirituale ale vieţii oamenilor, calitatea

relaţiilor umane şi perceperea subiectivă a tuturor aceste aspecte de către individ;

● coeficienţii bugetari ai serviciilor = ponderea cheltuielilor pentru servicii în consumul familiilor;● loisir = timp liber petrecut de bună voie şi cu plăcere;

REZUMAT

Activităţile de servicii sunt regrupate, potrivit clasificărilor sectoriale ale economiei, în sectorul terţiar, în timp ce sectorul primar include agricultura, silvicultura, pescuitul şi mineritul, iar sectorul secundar industria prelucrătoare şi construcţiile. Criteriile utilizate de protagoniştii acestor clasificări (A. Fisher, C. Clark, J. Fourastié) au fost natura tehnică a activităţilor, precum şi receptivitatea la progresul tehnic şi ritmurile de creştere ale productivităţii muncii. Astfel, potrivit teoriilor clasice, sectorul terţiar se caracterizează prin receptivitatea cea mai mică la progresul tehnic şi ritmurile cele mai scăzute ale productivităţii muncii. După anii 1970-1980 această afirmaţie începe să nu mai fie adevărată pentru un număr din ce în ce mai mare de domenii ale serviciilor, unde progresul tehnic se extinde mai ales prin intermediul informaticii, electronicii şi tehnologiilor moderne de telecomunicaţii. De altfel, aceasta reprezintă una dintre limitele clasificării sectoriale a economiei, alături de tendinţa de pătrundere a funcţiilor de servicii în toate sectoarele economiei şi de integrare orizontală a acestora.

Analiza diacronică şi sincronică a dimensiunilor sectorului serviciilor evidenţiază puternica tendinţă de “terţiarizare” a economiilor ţărilor dezvoltate precum şi corelaţia între nivelul de dezvoltare a serviciilor şi gradul de dezvoltare a economiilor naţionale. Astfel, în ţările dezvoltate ponderea serviciilor în populaţia ocupată depăşeşte 60 şi chiar 70%, existând totuşi unele diferenţieri chiar în cadrul acestor ţări, determinate de particularităţile modelelor de creştere economică, diferenţele de tradiţii şi obiceiuri etc.

În acelaşi timp, în ţările mediu dezvoltate ponderea sectorului terţiar în ocupareapopulaţiei se situează la un nivel de asemenea mediu, de 50-60%, pe când în ţările cu un nivel scăzut de dezvoltare acest indicator ia valori corespunzător mai reduse (30-40%). Acesta estede altfel şi cazul României cu o pondere a populaţiei ocupate în servicii de numai 31,2% în anul 2000.

Concluzii asemănătoare pot fi desprinse şi din analiza ponderii serviciilor în creareaPIB, statisticile internaţionale referitoare la acest indicator relevând, pentru toate categoriilede ţări, ritmuri superioare de creştere a PIB în servicii, comparativ cu celelalte sectoare ale economiei.

Alţi indicatori importanţi care evidenţiază creşterea dimensiunilor sectorului serviciilor în economia contemporană se referă la: numărul agenţilor economico-sociali activi din economie, numărul întreprinderilor active pe sectoare şi ramuri, mărimea şi structura imobilizărilor corporale, a investiţiilor etc.

Sistemul intercondiţionărilor serviciilor în economie şi societate se structurează pedouă direcţii principale: impactul cu procesul de producţie de bunuri materiale şi asupraomului cu nevoile sale.

Referitor la primul aspect, serviciile de producţie se află fie în raport organic cu producţia de bunuri, fie în raport funcţional cu aceasta, serviciile putând fi, din acest punct de vedere, internalizate sau externalizate. În prezent, se manifestă ambele tendinţe în organizarea serviciilor de producţie, atât de internalizare cât şi de externalizare, totuşi cea mai puternică este tendinţa de exteriorizare, datorită avantajelor certe pe care aceasta le furnizează beneficiarilor.

O altă concluzie importantă, demonstrată de realităţile economice, este că serviciile pot fi considerate în acelaşi timp, premisă şi efect al industrializării.

În privinţa serviciilor destinate consumului final, acestea sunt implicate atât în satisfacerea unor nevoi materiale, cât şi spirituale sau sociale, intrând în acest proces în relaţii complexe cu bunurile materiale, relaţii ce pot fi de concurenţă (substituţie) sau de stimulare (complementaritate).

Teoriile economice moderne au revenit asupra rolului serviciilor în creşterea

economică, recunoscându-se rolul de prim rang pe care acestea îl au în prezent în realizarea progresului economic şi social.

Astfel, funcţiile serviciilor se înscriu între activităţile cele mai importante creatoare deavuţie materială şi spirituală. Dintre acestea se remarcă funcţiile de: cercetare-dezvoltare, educaţie (formare şi perfecţionare profesională), întreţinere (mentenanţă), aprovizionare şi stocaj, distribuţie, potenţarea utilizării produselor, gestiunea şi reciclarea deşeurilor. Aceste funcţii înglobează, cu

diferenţieri în funcţie de natura produselor, până la 80% din costurile totale ale acestora.Pe de altă parte, eterogenitatea serviciilor face ca diferite prestaţii să nu contribuie la

fel la creşterea economică, serviciile împărţindu-se din acest punct de vedere în: intensive în muncă (personal) şi intensive în cunoaştere (inteligenţă).

Aportul cel mai mare la creşterea economică îl au serviciile intensive în inteligenţă, care contribuie la progresul tehnic în sens larg, contribuţie ce poate fi analizată şi măsurată cu ajutorul funcţiilor de producţie.

Contribuţia serviciilor la calitatea vieţii se referă la trei aspecte mai importante:consumul de servicii, relaţiile serviciilor cu timpul liber şi cu mediul înconjurător.

Consumul de servicii este un indicator important al calităţii vieţii, existând diferenţieri importante în privinţa coeficienţilor bugetari ai serviciilor (care exprimă ponderea cheltuielilor pentru servicii în cheltuielile totale de consum ale populaţiei) între diferite ţări, precum şi pe categorii socio-profesionale, determinate de diferenţele în ceea ce priveşte veniturile reale ale populaţiei.

Relaţiile serviciilor cu timpul liber vizează atât mărimea acestuia cât şi modalităţile luide utilizare, serviciile fiind implicate atât în creşterea loisirului, cât şi în crearea condiţiilor pentru loisir şi petrecerea acestuia.

În sfârşit, raporturile serviciilor cu mediul înconjurător se concretizează atât în deteriorarea acestuia (prin diferite forme de poluare) cât şi în protejarea lui prin: îmbunătăţiri funciare, amenajări silvice, servicii de epurare, de salubritate etc. şi nu în ultimul rând, prin educarea ecologică a utilizatorilor productivi şi finali.

3. TIPOLOGIA SERVICIILOR

3.1. Clasificări statistice ale serviciilor3.2. Categorii de servicii


După studierea acestui capitol ar trebui: Să recunoaşteţi activităţile de servicii cuprinse în diferite clasificări (nomenclatoare)

oficiale, internaţionale sau naţionale. Să vă formaţi un punct de vedere referitor la termenii utilizaţi referitor la activităţile de servicii

în limbajul uzual, precum şi în cel de specialitate. Să cunoaşteţi structura serviciilor după diferite criterii şi problemele specifice pe care le implică

gestiunea resurselor şi conducerea proceselor pentru diverse categorii de servicii.

CUVINTE CHEIE

servicii marfă (market, de piaţă) = servicii procurate prin relaţii de vânzare-cumpărare; servicii ne-marfă (non-market) = servicii procurate din alte surse decât piaţa; self-service = auto-producţia de servicii; servicii publice = servicii care satisfac nevoi de interes public; servicii intermediare = servicii pentru întreprinderi (agenţi economici, producţie); servicii finale = servicii de consum (pentru populaţie); servicii transferabile („in situ”) = servicii care, pentru a putea fi comercializate,

presupun deplasarea factorilor de producţie (trebuie furnizate „pe loc”); serviciu „pur” = serviciu cu efect nematerial;

REZUMAT

Clasificările statistice ale serviciilor sunt grupări ale rezultatelor producţiei (clasificăripe produs), ale unităţilor de producţie (clasificări pe activităţi), ale meseriilor (clasificări pe ocupaţii) etc., furnizând date care servesc analizei producţiei, comerţului sau consumului de servicii.

Cele mai multe clasificări internaţionale pe produs conţin şi bunuri şi servicii ca deexemplu, Clasificarea Centrală pe Produs (CCP), Clasificarea Centrală pe Produs aComunităţii Europene (CCPCOM), Clasificarea Bunurilor şi Serviciilor Gospodăriilor(CBSG), fiind mai puţine cele specializate numai pentru servicii, cum ar fi: ClasificareaSchimburilor Invizibile (CSI).

Clasificările internaţionale pe activităţi, dintre care remarcăm: Clasificarea Internaţională Tip pe Industrii (CITI), Nomenclatorul Activităţilor din Comunitatea Europeană (NACE) ca fiind cele mai semnificative, utilizează pentru gruparea unităţilor de producţie caracteristici cum ar fi: natura tehnică a producţiei, destinaţia produselor şi altele.

După modelul clasificărilor internaţionale amintite, în anul 1992 a fost elaborată şi la noi în ţară o nouă Clasificare a Activităţilor din Economia Naţională (CAEN), care este o clasificare ierarhică (pe mai multe niveluri) cuprinzând: secţiuni, subsecţiuni, diviziuni, grupeşi clase, codificate cu litere şi cifre, pentru a permite prelucrarea electronică a datelor.

O problemă importantă atât din punct de vedere teoretic, dar şi practic este armonizarea clasificărilor naţionale şi a celor internaţionale, aceasta având implicaţii asupra comparabilităţii datelor privind dimensiunile şi structura sectorului terţiar în diferite ţări, darşi asupra rezultatelor financiare ale firmelor implicate în comerţul exterior cu servicii.

Pe lângă astfel de clasificări statistice ale serviciilor, există o multitudine de grupări ale acestora, după diferite criterii economice, rezultând diferite categorii de servicii care se diferenţiază

în privinţa comportamentului economic al prestatorilor şi/sau al utilizatorilor, metodelor optime de gestiune a resurselor, modalităţilor de evaluare a performanţelor ş.a.m.d. Astfel de categorii au la bază

criterii ca: sursele de procurare a serviciilor (serviciimarfă şi ne-marfă), natura nevoilor satisfăcute (servicii private şi publice), beneficiarul(utilizatorul) serviciilor (servicii intermediare şi finale sau servicii care afectează bunurile, persoanele sau ambele), funcţiile economice îndeplinite (servicii de distribuţie, producţie, sociale, personale), natura prestatorului (public, privat, asociativ sau cu scop lucrativ sau nelucrativ), natura efectelor (servicii materiale şi nemateriale), modalităţile de comercializare(transferabile şi netransferabile), raportul capital / muncă (servicii care se bazează pe personal sau pe echipamente) şi multe altele.

Multitudinea de clasificări ale serviciilor evidenţiază diversitatea tipologică a acestora, demonstrând în acelaşi timp dificultatea înţelegerii mecanismelor şi legităţilor economice specifice diferitelor categorii de activităţi terţiare precum şi necesitatea continuării cercetărilor metodologice şi aplicative destinate unui astfel de deziderat.

4. PIAŢA SERVICIILOR

4.1. Caracteristicile pieţei serviciilor4.2. Intervenţia statului şi tendinţe de liberalizare în sectorul serviciilor

4.2.1. Forme de intervenţie4.2.2. Justificarea economică a intervenţiei4.2.3. Tendinţe de liberalizare

4.3. Raporturi între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor


După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

Să distingeţi particularităţile pieţei serviciilor. Să prezentaţi formele de intervenţie a statului în sectorul serviciilor şi să le recunoaşteţi pe cele care nu

mai sunt actuale de cele viabile şi necesare în continuare. Să recunoaşteţi teoriile care într-adevăr justifică intervenţia statului în sectorul serviciilor

de cele “cuvertură”, utilizate de economişti şi politicieni pentru a motiva amestecul autorităţilor în sectorul terţiar.

Să explicaţi în ce constau tendinţele de liberalizare în sectorul serviciilor şi care sunt avantajele liberalizării.

Să înţelegeţi ce forme îmbracă raporturile între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor şi modalităţile prin care acestea pot fi măsurate, analizate şi previzionate.

CUVINTE CHEIE

● piaţa serviciilor = sfera economică în care se confruntă, prin intermediul preţurilor, ofertaşi cererea de servicii;= totalitatea tranzacţiilor cu servicii;

● monopol (oligopol) natural = monopol (oligopol) justificat economic;● pieţe contestabile = pieţe pe care se poate intra (ieşi) uşor, deoarece costurile de intrare

(ieşire) sunt relativ mici;● economii de scală = economii relative obţinute ca urmare a creşterii cifrei de afaceri a

întreprinderii mai rapid decât suma costurilor;● concurenţă distructivă = concurenţă excesiv de mare, care poate duce la falimente;● efecte externe pozitive ale serviciilor = efecte pozitive ale serviciilor pentru întreaga societate

(învăţământ, sănătate, cultură, protecţia mediului, etc.)● efecte externe negative ale serviciilor = daune (pagube) provocate de servicii pentru întreaga

societate (poluarea, falimente bancare, epidemii, etc.)

● liberalizarea sectorului serviciilor = diminuarea intervenţiei statului în sectorul serviciilor;● dereglementarea serviciilor = eliminarea (diminuarea) reglementărilor administrative din

sectorul serviciilor;

● marea privatizare = privatizarea întreprinderilor mari;● mica privatizare = privatizarea întreprinderilor mici şi mijlocii;

REZUMAT

Chiar dacă din punct de vedere conceptual nu există deosebiri între piaţa bunurilor şi cea a serviciilor, aceasta din urmă prezintă anumite caracteristici care influenţează comportamentul economic al prestatorilor şi utilizatorilor, metodele de studiere şi previziunea dimensiunilor de ansamblu şi ale diferitelor componente ale pieţei serviciilor, măsura şi modalităţile intervenţiei statului în sectorul terţiar ş.a.m.d.

Dintre aceste caracteristici se remarcă cele referitoare la modul de manifestare a concurenţei pe piaţa serviciilor care determină ca majoritatea tipurilor de piaţă în acest sectorsă fie cele cu concurenţă imperfectă.

Imperfecţiunile concurenţei în domeniul serviciilor sunt, în parte, şi motivul unei intervenţii mai puternice a statului în acest sector.

Principalele forme ale acestei intervenţii sunt: întreprinderile publice, concesionarea, finanţarea sau subvenţionarea unor servicii şi calea multiplă a reglementărilor (tehnice, administrative, fiscale, controlul preţurilor etc.).

Printre teoriile economice care de-a lungul timpului au încercat să justifice intervenţia statului în sectorul serviciilor se numără: teoria monopolului natural şi a pieţelor contestabile, teoria concurenţei distructive, a efectelor externe pozitive şi negative.

Procesul de liberalizare în sectorul serviciilor, început prin anii 1970-1980 în ţăriledezvoltate şi în primul rând în SUA a repus în discuţie şi unele din aceste teorii, cum ar fi cele referitoare la monopolul natural, pieţele contestabile şi concurenţa distructivă. Liberalizarea, constând în diminuarea intervenţiei statului în domeniul serviciilor, mai ales prin privatizare şi dereglementare, conduce la creşterea concurenţei şi pe această cale la reducerea tarifelor şi creşterea calităţii serviciilor.

Între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor există relaţii complexe care pot fi de:concurenţă (substituţie), stimulare (complementaritate) sau indiferenţă.

Relaţiile de concurenţă pot fi puse în evidenţă prin analiza coeficienţilor bugetari sau a raportului între volumul vânzărilor de mărfuri cu amănuntul şi cel al serviciilor de piaţă prestate pentru populaţie.

Pot fi, de asemenea, folosite metode directe de cercetare (anchete selective) saumetode statistico-matematice (curbele de indiferenţă, lanţurile Markov, modelele de substituţie etc.).

Raporturile de stimulare sunt, de asemenea, prezente între cele două pieţe - ca de exemplu între piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată şi cea a serviciilor de reparare şi întreţinere a bunurilor respective sau între piaţa serviciilor turistice şi piaţa bunurilor care însoţesc consumul turistic etc.

Relaţiile de indiferenţă se manifestă mai ales între piaţa bunurilor şi serviciilor deprimă necesitate.

Aceste tipuri de relaţii se regăsesc atât pentru piaţa bunurilor şi serviciilor destinate populaţiei, cât şi pentru cele având ca destinaţie consumul productiv.

5. OFERTA ŞI TARIFELE PENTRU SERVICII

5.1. Oferta de servicii5.1.1. Caracteristici ale ofertei de servicii5.1.2. Tendinţe în evoluţia ofertei de servicii5.1.3. Valoarea adăugată de servicii

5.2. Tarifele pentru servicii5.2.1. Criterii şi metode de stabilire a tarifelor pentru servicii destinate pieţei5.2.2. Raportul preţ / calitate în domeniul serviciilor5.2.3. Tarifarea serviciilor publice

5.2.3.1. Definirea şi caracteristicile bunurilor publice şi serviciilor colective

5.2.3.2. Criterii de tarifare a serviciilor publice5.2.3.3. Aspecte ale tarifării unor servicii publice în România


După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi: Să definiţi, în sens specific, oferta de servicii.

Să evidenţiaţi rolul clienţilor şi al personalului de contact în prestarea şi comercializarea serviciilor. Să explicaţi raportul diferenţiere / asemănare (personalizare / standardizare) în cadrul ofertei de servicii. Să utilizaţi diferite metode pentru dimensionarea ofertei de servicii în condiţii de risc. Să argumentaţi tendinţa de creştere a ofertei de servicii în ritmuri superioare celorlalte sectoare ale economiei. Să explicaţi şi să exemplificaţi tendinţa de disociere / asociere în cadrul ofertei de servicii

şi faţă de oferta de bunuri materiale. Să demonstraţi necesitatea creşterii continue a calităţii ofertei de servicii. Să distingeţi modul de calcul al valorii adăugate în sectorul serviciilor în funcţie de specificul activităţilor (de

producţie sau de intermediere). Să calculaţi valoarea adăugată în servicii în preţuri comparabile utilizând metodele extrapolării şi deflaţiei. Să explicaţi şi să folosiţi metodologia de aplicare a TVA în sectorul serviciilor Să evidenţiaţi criteriile ce stau la baza stabilirii şi aprecierii tarifelor din punct de vedere al vânzătorului şi din punct de

vedere al cumpărătorului. Să recunoaşteţi şi să utilizaţi diferite metode de stabilire a tarifelor la servicii. Să evidenţiaţi criteriile de diferenţiere a tarifelor şi argumentele care stau la baza acestora. Să cunoaşteţi modul de manifestare a concurenţei prin preţ pe piaţa serviciilor. Să evidenţiaţi influenţa calităţii serviciilor asupra modului de stabilire şi apreciere a tarifelor. Să definiţi bunurile publice şi serviciile colective şi să evidenţiaţi caracteristicile acestora. Să înţelegeţi criteriile de tarifare a serviciilor publice. Să cunoaşteţi metodologia de stabilire a tarifelor pentru energie electrică şi termică şi pentru serviciile de

telecomunicaţii de bază.

CUVINTE CHEIE

● oferta de servicii (în sens generic) = producţia de servicii destinată comercializării pe piaţă;● oferta de servicii (în sens specific) = capacitatea prestatorilor de a furniza servicii pentru piaţă;● standardizarea serviciilor = stabilirea unor standarde (norme) privind producţia şi comercializarea serviciilor;● asocierea ofertei de servicii = gruparea serviciilor în „pachete” care sunt oferite consumatorilor;● disocierea ofertei de servicii = separarea (specializarea) unor servicii în cadrul ofertei

globale şi producerea şi/sau comercializarea lor autonomă;● catering = servicii de asigurare a preparatelor culinare şi băuturilor pentru anumite ocazii sau categorii de consumatori de

către unităţi specializate;● valoarea adăugată de servicii = diferenţa între producţia globală a unei întreprinderi de servicii şi consumul

intermediar;● consumul intermediar = cumpărările de bunuri şi servicii de la terţi pentru realizarea producţiei globale;● deflaţie = eliminarea influenţei inflaţiei (a creşterii) preţurilor;● tarif = valoarea pe piaţă a serviciilor;● redevenţă = cotă procentuală din cifra de afaceri, reprezentând contravaloarea serviciilor legate de achiziţionarea de

licenţe, know-how, etc.● venit marginal = venit suplimentar aşteptat din vânzarea unei cantităţi de servicii peste

nivelul iniţial;● cost marginal = cost suplimentar pentru producţia unei cantităţi de servicii peste nivelul iniţial al producţiei (pe

termen scurt, este egal cu costul variabil unitar);● consumator captiv = consumatorul unui serviciu (de exemplu, energie electrică) obligat să

contracteze furnizarea serviciului respectiv cu un anumit distribuitor;

REZUMAT

Două dintre cele mai importante categorii ale pieţei serviciilor sunt: oferta şi tarifele.O primă caracteristică a ofertei de servicii rezultă chiar din modul ei specific de definire. Astfel din

oferta de servicii, definită ca fiind capacitatea organizatorică a prestatorilor de a furniza servicii destinate pieţei, fac parte forţa de muncă, baza tehnică precum şi sistemul de relaţii între ofertanţi şi consumatori. Alte caracteristici importante ale ofertei de servicii se referă la raportul diferenţiere / asemănare (personalizare / standardizare), împletirea elementelor cu grad înalt de rigiditate şi a celor cu o anumită flexibilitate şi dimensionarea ofertei de servicii în condiţii de risc.

Dintre tendinţele în evoluţia ofertei de servicii, pe plan mondial, se remarcă sporirea acesteia, în ultimele decenii în ritmuri superioare ofertei celorlalte sectoare ale economiei, dubla tendinţă de disociere / asociere, atât în raport cu oferta de bunuri cât şi în interiorul ofertei de servicii înseşi şi accentul din ce în ce mai puternic pus pe calitatea serviciilor.

În calculul valorii adăugate de servicii apar o serie de dificultăţi legate de neluarea încalcul a valorii economice a serviciilor gratuite şi evaluarea evoluţiei valorii adăugate de servicii în timp. Pentru măsurarea valorii adăugate de servicii în preţuri constante(comparabile) se pot folosi metodele ”deflaţiei” sau ”extrapolării” (simple sau duble).

Asupra valorii adăugate create de servicii se aplică TVA, existând în acest sens operaţiuni impozabile şi neimpozabile sau scutite de TVA precum şi două cote de impozitare, respectiv, după ultimele reglementări, de 19% şi cota 0.

Pentru plata serviciilor se folosesc mai multe noţiuni, cum ar fi cele de: tarif, preţ,taxă, redevenţă, onorariu etc.

În economia de piaţă, tarifele serviciilor sunt stabilite liber, fiind fundamentate pe o serie de criterii, avute în vedere de producători (vânzători) şi, respectiv, de utilizatori(cumpărători).

Din punct de vedere al vânzătorului criteriile cele mai importante care stau la baza deciziei de stabilire a tarifului se referă la: costuri, raportul între cerere şi ofertă şi tarifele practicate de concurenţă.

Din punct de vedere al cumpărătorului tariful este apreciat în funcţie de calitatea şiutilitatea serviciului, veniturile disponibile, comparaţia cu preţul bunurilor substituibile sau cu efortul de a şi-l face singur.

Dintre metodele de fundamentare a tarifelor se evidenţiază: metoda marjei de profit adăugată la costuri, metoda determinării pragului de rentabilitate (punctului mort), metoda venitului marginal egal cu costul marginal.

Diferenţierea tarifelor la servicii se face după o serie de criterii cum ar fi: variaţia cererii în timp, destinatarul serviciilor, modalitatea de cumpărare a serviciilor, frecvenţa cererii şi motivaţia acesteia, categoria unităţii prestatoare, executarea unor servicii în regim de urgenţă, la domiciliul consumatorului, cantitatea serviciilor consumate etc.

Cu toată valabilitatea generală a acestor criterii, mecanismele cererii şi ofertei şi aleconcurenţei prin preţ au forme specifice de manifestare în sectorul serviciilor.

Din punct de vedere al clientului, elementul cel mai important în aprecierea tarifului îl reprezintă calitatea serviciului, existând o relaţie directă între tarif şi calitate.

Serviciile colective furnizate de bunurile publice pure au modalităţi specifice de tarifare, bazate pe caracteristicile lor dintre care se remarcă: non-rivalitatea şi non- excluderea consumului. Probleme similare pune tarifarea serviciilor furnizate de bunurile publice mixte datorită a trei factori: importanţa costurilor fixe suportate de producători, efectele externe şi voinţa colectivă de a favoriza sau de a defavoriza anumite consumuri.

Tarifarea serviciilor publice are la bază o serie de criterii legate de producţie, deschimb sau de consumul acestora.

Dintre criteriile legate de producţie se disting cele legate de cantitate, calitate şi modul de producţie, cele legate de schimb se referă la: împrejurările consumului şi tipul indicatorilor de cantitate, iar cele legate de consum se referă la: utilizator sau la modul de utilizare.

Prin aplicarea acestor criterii, în tarifarea serviciilor publice se ajunge la confruntareaa două tendinţe şi anume aceea de uniformizare (tarifare în acelaşi mod a tuturor utilizatorilor) şi aceea de diferenţiere (discriminare).

În cazul concret al preţurilor şi tarifelor pentru energie electrică şi termică înRomânia se practică două categorii de preţuri şi tarife şi anume: rezultate din mecanismul concurenţial al pieţei pentru consumatorii eligibili şi tarife reglementate pentru consumatorii captivi. Dacă în primul caz tarifele se stabilesc liber, pentru consumatorii captivi acestea se stabilesc de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei(ANRE).

Tarifele reglementate pentru consumatorii finali industriali de energie electrică potfi de tip “monom” sau “binom”, simple sau diferenţiate, iar pentru consumatorii casnici pot fi: de tip social, de tip monom cu abonament şi de tip monom diferenţiat cu abonament.

Tarifele pentru energia termică sunt diferenţiate pe tipuri de energie şi pe tipuri deconsumatori, unitatea fizică supusă tarifării fiind gigacaloria.

Tarifele pentru serviciile de telecomunicaţii de bază sunt stabilite şi ajustate cu avizul Oficiului Concurenţei şi al Ministerului Comunicaţiilor.

Tarifarea acestor servicii cuprinde o parte fixă, abonamentul şi o parte variabilă, în funcţie de numărul de impulsuri consumate şi tariful pe impuls.

6. CEREREA DE SERVICII

6.1. Rolul cererii în economia serviciilor6.2. Caracteristici ale cererii de servicii6.3. Factorii care influenţează cererea de servicii6.4. Metode de studiere a cererii de servicii

6.4.1. Metode de studiere a cererii de servicii pe piaţa internă6.4.2. Metode de studiere a cererii de servicii pe piaţa mondială6.4.3. Selectarea şi implementarea unei strategii internaţionale pe piaţa serviciilor


După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi: Să precizaţi rolul cererii în economia serviciilor. Să evidenţiaţi caracteristicile cererii de servicii. Să înţelegeţi natura şi sensul influenţei diferiţilor factori asupra cererii de servicii. Să cunoaşteţi metodele de studiere a cererii de servicii pe piaţa internă şi internaţională. Să explicaţi riscurile asociate afacerilor internaţionale. Să cunoaşteţi formele de organizare a activităţilor internaţionale de servicii.

CUVINTE CHEIE

● cererea de servicii = partea solvabilă a nevoii de servicii manifestată pe piaţă;● migrarea cererii de servicii = mobilitatea spaţială a cererii de servicii;● cerere fermă de servicii = cerere de servicii pentru care decizia de cumpărare se ia înainte

de cumpărarea propriu-zisă;● cercetare directă a cererii de servicii = cercetare efectuată asupra purtătorilor cererii;● estimarea cererii de servicii prin analogie = estimarea cererii pentru un serviciu prin comparaţie cu calcularea

raportului între un indicator economic global pentru două sau mai multe ţări;● metoda lanţurilor Markov = metodă utilizată pentru analiza şi previziunea modificărilorstructurale;

REZUMAT

Economiştii clasici, confruntaţi cu problemele insuficienţei producţiei şi-au concentrat preocupările asupra ofertei şi stimulării producţiei. În această perioadă, crizele economice erau legate de supra-producţie şi deflaţia reală.

După anii 1920, datorită mai ales revoluţiei industriale, s-a constatat că nevoia solvabilă nu era suficientă pentru a absorbi oferta, nedefinit elastică. Astfel, economiştii neoclasici şi-au focalizat atenţia asupra rolului cererii, stimularea acesteia, reprezentând, în opinia lor, soluţia asigurării echilibrului economic general, al pieţei produselor şi factorilor de producţie.

J. M. Keynes susţine, de asemenea, necesitatea stimulării cererii efective prin încurajarea investiţiilor şi a consumului, subliniind rolul guvernului în acest proces. Spre deosebire de el, gânditorii neoclasici afirmă că economia dispune de mecanisme de auto- reglare, iar rolul statului trebuie să fie unul neutru.

J. R. Hicks introduce în teoria economică ideile de risc şi incertitudine şi echilibrueconomic dinamic.

După anii 1970 au apărut probleme noi legate de o anumită rigiditate a ofertei, în principal datorită randamentelor descrescânde ale tehnologiilor şi rolului serviciilor în realizarea producţiei. Acestea au acutizat problemele inflaţiei şi şomajului. În aceste condiţii, optica economică s-a schimbat în sensul reconsiderării importanţei ofertei şi a stimulării performanţei în timp a rezultatelor producţiei, bunuri sau servicii. În acest proces, cererea îndeplineşte funcţia de mecanism de selecţie nu numai pentru produsele oferite pe piaţă ci şi pentru proiectele şi ideile de produse noi. În acelaşi timp, creşte rolul consumatorului acesta devenind, de fapt, “prosumator”, respectiv co-producător în sistemele complexe de producţie-consum.

Cererea de servicii a populaţiei are drept caracteristici de bază faptul că acoperă numai o parte a nevoilor de consum de servicii; faptul că din punct de vedere al mobilităţii teritoriale, serviciile nu admit, permit sau impun migrarea cererii; elasticitatea ridicată în raport cu factorii care o influenţează.

Cererea de servicii pentru întreprinderi prezintă ca particularităţi: disparitatea cererii, caracterul ferm şi

dominant tehnic al acesteia şi rolul mai redus al factorilor psihologici în influenţarea cererii.Cei mai importanţi factori care influenţează cererea de servicii a populaţiei sunt:

veniturile şi timpul liber, oferta de servicii, tarifele, factorii demografici, concurenţa între bunuri, servicii şi self-service, factorii psihologici şi sociali.

Dintre factorii care influenţează cererea de servicii a întreprinderii se detaşează: creşterea complexităţii ştiinţifice şi tehnice interne (în cadrul întreprinderilor) şi creşterea complexităţii externe (a mediului extern al întreprinderii).

Cererea de servicii internaţionale este influenţată de: creşterea veniturilor şi modificarea cheltuielilor de consum ale populaţiei, creşterea şi liberalizarea comerţului cu bunuri, progresul ştiinţific şi tehnic, expansiunea activităţii corporaţiilor multinaţionale şi transnaţionale, strategiile de substituire a importurilor şi de industrializare implementate de o serie de ţări în curs de dezvoltare.

Cererea manifestată pe piaţa internă a serviciilor poate fi studiată folosind metode indirecte bazate pe evidenţe statistice, precum şi folosind metode directe, utilizând informaţii obţinute din observări empirice, sondaje statistice sau cercetări de tip panel.

Pentru studierea cererii pe piaţa mondială a serviciilor se pot folosi, de asemenea,metodele directe şi cele indirecte de cercetare. Dintre cele din urmă se evidenţiază: examinarea schemelor creşterii economice, metoda lanţurilor Markov, metode de trend, de corelaţie, estimarea prin analogie.

Lansarea în afaceri pe piaţa internaţională a serviciilor, presupune confruntarea întreprinderilor în cauză cu numeroase riscuri, atât de natură comercială cât şi politică.

Afacerile internaţionale cu servicii pot lua ca forme de organizare diferite forme, şianume: exportul indirect, exportul direct, acordurile de marketing, licenţierea, franciza, birourile de vânzări, societăţile mixte sau întreprinderile subsidiare în străinătate.

Managementul întreprinderilor care activează în străinătate trebuie să găsească, deasemenea, combinaţia optimă privind utilizarea managerilor locali şi străini.

În concluzie, decizia întreprinderilor de a opera în străinătate este deosebit de profitabilă cu condiţia unei cercetări aprofundate a pieţei şi în particular a cererii de servicii efective şi potenţiale.

7. SERVICII PENTRU ÎNTREPRINDERI

7.1. Semnificaţii, rol, evoluţii7.2. Externalizare – internalizare; modalităţi de organizare

7.2.1. Criterii de alegere a soluţiei “interne” sau “externe”7.2.2. Modalităţi de organizare7.2.3. Cumpărare, sub-contractare, co-producţie

7.3. Argumente pentru trecerea la societatea informaţională7.4. Tipologia serviciilor pentru întreprinderi

7.4.1. Gruparea serviciilor pentru producţie7.4.2. Caracterizarea principalelor categorii

7.4.2.1. Comerţul7.4.2.2. Transporturile7.4.2.3. Serviciile de telecomunicaţii7.4.2.4. Serviciile de intermediere financiară7.4.2.5. Serviciile de cercetare-dezvoltare


După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi: Să prezentaţi funcţiile serviciilor pentru producţie în economia modernă. Să argumentaţi sporirea importanţei funcţiilor de servicii în întreprinderi. Să explicaţi caracteristicile majore ale serviciilor destinate agenţilor economici. Să cunoaşteţi principalele etape în evoluţia serviciilor moderne de producţie. Să explicaţi înclinaţia crescândă a întreprinderilor pentru servicii externalizate. Să cunoaşteţi criteriile de alegere între soluţia “internă” şi cea “externă” de realizare a serviciilor pentru întreprinderi. Să evidenţiaţi modalităţile practice de organizare a serviciilor pentru producţie. Să prezentaţi asemănările şi deosebirile între cumpărarea serviciilor de către întreprinderi, sub-contractare şi co-producţie. Să explicaţi argumentele pentru trecerea la societatea informaţională. Să prezentaţi rolul diferitelor categorii de informaţii în activitatea întreprinderii.

Să recunoaşteţi tipurile de servicii incluse în categoria serviciilor pentru producţie. Să evidenţiaţi grupele de servicii moderne prezente în structura serviciilor comerciale pentru agenţii economici în

economia românească. Să explicaţi importanţa comerţului în economie şi avantajele comerţului electronic. Să cunoaşteţi avantajele şi dezavantajele diferitelor forme de transport de mărfuri şi de persoane. Să prezentaţi rolul şi tendinţele moderne în evoluţia serviciilor de telecomunicaţii. Să cunoaşteţi mecanismul derulării operaţiunilor de leasing, formele şi avantajele leasingului. Să explicaţi în ce constă factoringul şi care sunt avantajele acestui tip de servicii de intermediere financiară. Să argumentaţi rolul activităţii de cercetare-dezvoltare în economia oricărei ţări.

CUVINTE CHEIE

● economii de localizare = economii rezultate dintr-o grupare pe un spaţiu restrâns a activităţilor din acelaşi sector;● costuri de tranzacţie ale serviciilor = cheltuieli ocazionate de găsirea celui mai bun furnizor pentru cumpărarea

serviciilor din exteriorul întreprinderii;● charter = curse organizate direct, evitându-se opririle intermediare şi schimbarea

mijloacelor de transport;● leasing = serviciu de închiriere a unui bun (mobil sau imobil);● leasing financiar = formă de leasing ce prevede că la expirarea contractului de leasing se transferă ut il izatorului dreptul

de proprietate asupra bunului;● leasing operaţional = formă de leasing care nu prevede că la expirarea contractului de

leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;● factoring = serviciu prin care o parte, numită „aderent” transferă în proprietatea unei alte părţi, numită „factor”, o

anumită categorie a creanţelor sale;● factoring tradiţional = factorul plăteşte creanţele aderentului în momentul primirii acestora;● factoring la scadenţă = factorul plăteşte creanţele aderentului în momentul scadenţei acestora;

REZUMAT

Funcţiile serviciilor pentru întreprinderi pot fi clasificate în cinci categorii: înainte de producţie (cercetare-dezvoltare, studii de piaţă, aprovizionare etc.), în timpul producţiei(controlul calităţii, întreţinerea şi repararea utilajelor ş.a.), vânzarea producţiei, în timpul utilizării produselor (leasing, consultanţă ş.a.), după utilizarea produselor (managementul deşeurilor, reciclare etc.).

Creşterea importanţei funcţiilor de servicii în întreprinderi este demonstrată de ponderea lor în costurile de producţie (până la 80%), ponderea meseriilor de servicii în structura angajărilor, ponderea investiţiilor nemateriale în totalul investiţiilor.

Serviciile pentru întreprinderi se particularizează de celelalte categorii de servicii prin trei caracteristici majore: o concentrare spaţială cu mult mai mare, o internaţionalizare mult mai puternică, un rol foarte important în dezvoltarea regională şi cea a comunităţilor locale.

Evoluţia serviciilor moderne pentru producţie poate fi prezentată ca succesiune a trei“valuri” şi anume: apariţia şi cristalizarea serviciilor cu rol periferic pentru întreprinderi(primul val); tendinţa de externalizare a serviciilor (al doilea val); dezvoltarea explozivă a serviciilor “avansate” de producţie (al treilea val).

Înclinaţia crescândă a întreprinderilor spre servicii externalizate se explică prinavantajele pe care acestea le oferă, cum ar fi: realizarea unui spor de productivitate, calitatea superioară a serviciilor etc.

Totuşi, procesele de externalizare şi internalizare sunt reversibile, alegerea între celedouă soluţii depinzând de: costurile de producţie pe care le antrenează, costurile de tranzacţie (care la rândul lor depind de: frecvenţa de utilizare a serviciului, caracterul specific sau nu al nevoii de servicii), problemele de protecţie a informaţiilor.

În funcţie de asemenea criterii, precum şi de multe altele, modalităţile de organizarea serviciilor pentru producţie cuprind o paletă largă de soluţii, cum ar fi: compartimente specializate în cadrul întreprinderii (soluţia integrării), entităţi autonome sau asociate ale întreprinderii (soluţia quasi-integrării), întreprinderi sau persoane specializate (soluţia externă), utilizarea simultană a soluţiei “interne” şi “externe” (soluţia mixtă).

Demarcaţia între cumpărarea serviciului şi sub-contractare nu este atât de clară caîn cazul bunurilor materiale, deoarece atunci când se cumpără un serviciu se face, de regulă, apel la un prestator de serviciu, efectuându-se, în fapt, plata prestării serviciului.

În legătură cu noţiunea de co-producţie, aceasta se referă la participarea activă a clientului în producţia serviciului.

Asistăm în prezent la trecerea de la o economie bazată pe energie la o economie bazată pe informaţie.Creşterea nevoii de informaţii, devenite resurse strategice ale întreprinderilor, determină trei fenomene

complementare şi anume: specializarea, externalizarea şi privatizarea activităţilor informaţionale.Informaţiile necesare funcţionării întreprinderilor pot fi regrupate în următoarele categorii principale:

informaţii comerciale, industriale, ştiinţifice, tehnologice şi tehnice, despre reglementări, asupra activităţii proprii a întreprinderii.

Diversitatea serviciilor pentru producţie impune gruparea lor în mai multe categorii care să le permită o analiză unitară.

Pot fi identificate astfel următoarele categorii mai importante: servicii administrative, financiar-contabile şi de personal; servicii de gestiune a producţiei bunurilor materiale diverse; servicii comerciale; servicii logistice, de comunicare şi transport;

servicii publice.Deşi în totalitatea lor, serviciile comerciale destinate agenţiilor economici s-au înscris, după 1990, în ţara noastră

pe o curbă descendentă, ponderea relativ ridicată în structura acestora a unor grupe ca: tranzacţii imobiliare, informatică, arhitectură, inginerie şi consultanţă, publicitate ş.a. este expresivă pentru a marca progresele înregistrate în acest domeniu.

Importanţa comerţului pentru orice ţară este demonstrată de ponderea lui în PIB (între10-20%), în ocuparea populaţiei (7-12%), în numărul întreprinderilor (până la 20%). În acelaşi timp, exportul reprezintă una din cele mai eficiente modalităţi de valorificare a producţiei, de creştere a avuţiei unei ţări şi de echilibrare a balanţei de plăţi externe, iar importul reprezintă o sursă de diversificare şi complementare a ofertei interne.

În ultimele decenii, creşterea explozivă a Internetului a revoluţionat şi activitatea comercială, comerţul electronic determinând schimbări radicale în economie.

Transporturile au, de asemenea, o contribuţie importantă în dezvoltarea economică, ponderea lor în PIB variind între 3-7%, în majoritatea ţărilor lumii.

Transporturile rutiere, datorită avantajelor pe care le prezintă, constituie mijloculprivilegiat pentru transportul de mărfuri şi persoane pe distanţe relativ scurte, pe distanţe lungi fiind recomandate, mai ales, transporturile maritime (cea mai ieftină modalitate de transport), cele fluviale (pe locul doi în privinţa costurilor de transport cele mai reduse), feroviare (preferate datorită vitezelor mari pe care le realizează şi altor avantaje) şi aeriene, având ca atuuri rapiditatea transporturilor, buna organizare şi derulare a traficului, confortul şi siguranţa crescândă a zborurilor.

Cu o istorie relativ recentă, industria telecomunicaţiilor a fost şi este marcată detransformări revoluţionare cum ar fi: apariţia sateliţilor de telecomunicaţii, a telefoniei mobileşi convergenţa acesteia cu Internetul, media şi industria spectacolului.

Între serviciile de intermediere financiară se remarcă prin importanţă şi ritmurile rapide de evoluţie în ultimele decenii, leasingul şi factoringul.

Leasingul reprezintă o modalitate de finanţare a investiţiilor de primă importanţă,fiind întâlnite în practică mai multe forme cum ar fi: leasing financiar şi leasing operaţional, lease-back, time-sharing, renting ş.a.

Factoringul, constând în contractul prin care un “aderent” transferă în proprietateaunei societăţi financiare, numită “factor”, o anumită categorie a creanţelor sale, poate fi, de asemenea, de mai multe feluri, între care amintim factoringul tradiţional (old line factoring)şi factoringul la scadenţă (maturity factoring).

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, serviciile de cercetare-dezvoltare au un rol esenţialîn realizarea progresului economic şi social, recunoscut în ţările dezvoltate prin alocarea a 2-3% din PIB, prin finanţarea publică sau privată substanţială a acestei activităţi.

8. SERVICII PENTRU POPULAŢIE

8.1. Conţinut, rol, structură, tendinţe8.2. Servicii de piaţă prestate populaţiei8.3. Servicii publice finanţate de la buget


După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi: Să explicaţi în ce constă rolul economic şi social al serviciilor pentru populaţie. Să evidenţiaţi structura şi complexitatea serviciilor de consum. Să prezentaţi sursele de informaţii şi metodele de măsurare a nivelului consumului de servicii al populaţiei. Să evidenţiaţi şi să explicaţi structura cheltuielilor pentru plata serviciilor pe categorii de gospodării în ţara noastă şi

tendinţele în evoluţia serviciilor de piaţă destinate populaţiei şia celor finanţate public.

CUVINTE CHEIE

● servicii personale = servicii pentru care consumul este individualizat (la nivelul persoanei, familiei sau gospodăriei);● servicii colective (utilităţi publice) = servicii de interes public; pot fi per s onalizate

(învăţământul, sănătatea, etc.) sau d e st i n ate col e ctiv i t ă ţii în a n s a m b l u l său (apărare naţională, ordine publică, protecţia mediului, etc.);

● servicii independente = servicii de sine stătătoare;● servicii asociate bunurilor = servicii care asigură utilităţi noi bunurilor;● servicii cu caracter industrial = servicii similare activităţilor din industrie, prin tehnicile

de producţie şi organizare;● consum total de servicii = consum care include serviciile marfă şi ne-marfă;● consum lărgit de servicii = consum care include serviciile marfă şi ne-marfă şi contravaloarea prestaţiilor

comerciale (adaosul comercial);

REZUMAT

Serviciile destinate populaţiei au în primul rând rolul de a satisface multitudinea trebuinţelor oamenilor, influenţând nivelul şi calitatea consumului final. In acelaşi timp însă, ele sunt implicate în sfera distribuţiei şi a producţiei.

După natura relaţiilor economice şi financiare ce intervin între prestator şi beneficiar serviciile pentru populaţie se clasifică în două mari grupe şi anume: servicii de piaţă (marfă)şi servicii non-market (ne-marfă). După caracteristicile beneficiarului pot fi identificate douăgrupe ale serviciilor pentru populaţie, şi anume: servicii personale şi colective(individualizate sau destinate colectivităţii în ansamblul său). Din punct de vedere existenţial, serviciile de consum se structurează în: servicii independente şi servicii asociate bunurilor, iar în funcţie de conţinutul activităţii pot fi: servicii cu caracter industrial sau servicii cu caracter neindustrial. După nivelul de dezvoltare şi importanţa pentru consumul populaţiei serviciile pot fi: organizate ca ramuri distincte ale economiei sau organizate ca activităţi separate în interiorul unor sectoare.

Pentru analiza sincronică şi diacronică a serviciilor pentru populaţie se cer a fi utilizate atât sursele de informaţii statistice cât şi cele obţinute din cercetări directe.

Măsurarea consumului de servicii al populaţiei presupune parcurgerea a trei etape şi anume: luarea în considerare în prima etapă a serviciilor de piaţă (marfă), în a doua etapă şia serviciilor ne-marfă (obţinându-se “consumul total al populaţiei”) şi în a treia etapă şi amarjei brute a comerţului cu amănuntul (obţinându-se “consumul lărgit de servicii”).

În ţara noastră, la nivelul anilor 1999-2000, serviciile de piaţă reprezintă cca. 17%, consumul total de servicii are o pondere de aprox. 30%, iar consumul lărgit de servicii înseamnă aprox. 47% din totalul cheltuielilor de consum ale gospodăriilor.

Cheltuielile pentru locuinţe şi întreţinerea acesteia, împreună cu cheltuielile pentrutransport şi telecomunicaţii, reprezintă cca. 60% din totalul plăţilor pentru servicii.

În ceea ce priveşte tendinţa, după 1990 se manifestă o evoluţie fluctuantă, tendinţa dominantă fiind totuşi aceea de scădere (în preţuri comparabile) atât pentru serviciile de piaţă, cât şi pentru cele finanţate public.

Serviciile prestate în turism şi alimentaţie publică reprezintă în totalul serviciilor depiaţă (exclusiv transporturi, poştă şi telecomunicaţii) grupa cea mai importantă cu o ponderede 46,6% în 2000.

În ultimii ani, a început să fie concurată din ce în ce mai puternic de grupa serviciilor recreative, culturale şi sportive, între care se remarcă prin dinamism cele de radiodifuziuneşi televiziune.

O categorie de servicii, ce se adresează atât populaţiei cât şi agenţilor economici o reprezintă asigurările şi reasigurările, servicii ce sunt mai puţin dezvoltate în ţara noastră, dar care în ţările dezvoltate se remarcă prin pondere şi dinamism.

Serviciile finanţate de la buget cuprind servicii publice: administrative, colective şi personalizate.Serviciile publice personalizate se referă la activităţi social-culturale destinate să asigure starea de sănătate

a populaţiei, educarea şi ridicarea nivelului cultural-ştiinţific al oamenilor, crearea condiţiilor pentru loisir şi afirmarea personalităţii umane.

Învăţământul reprezintă, pentru toate ţările lumii, unul dintre serviciile cele maiimportante din categoria celor finanţate de la buget. Nivelul de dezvoltare a învăţământului poate fi exprimat cu ajutorul

unor indicatori cum ar fi: ponderea cheltuielilor cu învăţământul public din PIB sau cheltuielile bugetare, populaţia şcolară, personalul didactic, baza materială. Caracterizarea nivelului serviciilor de sănătate publică poate fi realizată cu ajutorul

unor indicatori, între care amintim: proporţia cheltuielilor alocate sănătăţii de la buget sau dinPIB, numărul locuitorilor care revin la 1 medic, numărul paturilor de spital la 1000 locuitori.

Alte domenii importante care pot fi incluse în categoria serviciilor publice personalizate sunt: activităţile din domeniul asistenţei sociale şi serviciile culturale şi de artă.

Din categoria serviciilor publice destinate colectivităţii în ansamblul său se remarcăprin importanţă: serviciile de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, ale autorităţilor publice, de dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape.

Constatând că majoritatea categoriilor de servicii, atât de piaţă, precum şi celefinanţate public au cunoscut un declin după 1990 se impune adoptarea unei politici economice care să conducă la redresarea sectorului românesc de servicii.

9. SERVICII INTERNAŢIONALE

9.1. Conceptul de comerţ internaţional cu servicii9.2. Avantajul comparativ şi comerţul internaţional cu servicii9.3. Dinamica şi locul comerţului cu servicii în schimburile internaţionale9.4. Tendinţe în schimburile internaţionale de servicii

9.4.1. Turismul internaţional9.4.2. Transferul internaţional de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice, opere literare şi artistice

9.4.2.1. Comerţul cu brevete, drepturi de autor şi know-how9.4.2.2. Serviciile tehnice9.4.2.3. Comerţul şi drepturile de proprietate intelectuală

9.4.3. Serviciile bancare şi de asigurări internaţionale9.4.4. Fluxurile financiare investiţionale

9.5. Perspective de liberalizare a schimburilor internaţionale de servicii


După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi: Să definiţi comerţul internaţional de servicii în sens restrâns şi în sens larg. Să explicaţi dacă teoria avantajului comparativ se poate aplica în comerţul internaţional cu servicii. Să prezentaţi locul comerţului internaţional cu servicii în comerţul mondial. Să prezentaţi domeniile cele mai dinamice ale schimburilor internaţionale de servicii şi particularităţile pe categorii

de ţări ale acestora. Să evidenţiaţi tendinţele înregistrate în turismul internaţional în ultimele decenii. Să identificaţi formele transferului internaţional de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice. Să explicaţi în ce constau drepturile de proprietate intelectuală şi cum pot fi ele protejate. Să susţineţi importanţa serviciilor bancare şi de asigurări, explicând cauzele creşterii riscurilor în economia

modernă şi care sunt instituţiile financiare care se ocupă cu problemele riscului. Să prezentaţi rolul investiţiilor directe în străinătate şi măsurile întreprinse în ţara noastră

pentru atragerea investitorilor străini. Să explicaţi în ce constă procesul de liberalizare a schimburilor internaţionale de servicii

şi care sunt principiile după care se realizează acest proces.

CUVINTE CHEIE

● servicii transfrontiere = servicii transferabile (non-factor) care nu presupun deplasarea factorilor de producţie în străinătate;

● consumul în străinătate = modalitate de furnizare a serviciilor internaţionale carepresupune deplasarea consumatorilor;

● prezenţa comercială = modalitate de furnizare a serviciilor internaţionale care presupune prezenţa persoanelor juridice în străinătate;

● prezenţa persoanelor fizice = modalitate de furnizare a serviciilor internaţionale care presupune prezenţa persoanelor fizice în străinătate;

● avantajul comparativ = producerea mai eficientă de către o ţară a unui serviciu comparativcu alte produse (bunuri sau servicii);

● licenţa = contractul prin care posesorul unui brevet de invenţie cedează cuiva dreptul de exploatare a invenţiei sale;● drepturi de proprietate intelectuală = includ drepturi de proprietate industrială şi drepturi

de autor (copyright);● drepturi de proprietate industrială = drepturile asupra oricărei invenţii în probleme tehnice, sau în sectorul

economic sau social;● copyright = privilegiul exclusiv de a face copii după creaţiile literare sau artistice şi de a utiliza programele pentru

calculatoare;● investiţie directă = participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi în oricare din formele juridice prevăzute

de lege;● investiţie de portofoliu = dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital organizate şi

reglementate şi care nu permit participarea directă la administrarea societăţii comerciale;● liberalizarea comerţului cu servicii = înlăturarea (atenuarea) barierelor sau măsurilor protecţioniste practicate de

diferite ţări împotriva desfăşurării libere a comerţului cu servicii;● tratamentul (clauza) naţiunii celei mai favorizate = principiul prevăzut în GATS

(Acordul General pentru Comerţul cu Servicii) prin care se stipulează că fiecare membru GATS acordă partenerilor în comerţul internaţional cu servicii aceleaşi avantaje şi privilegii pe care le-a acordat sau le va acorda oricărei alte ţări semnatare a acordului;

● tratamentul naţional = fiecare membru GATS va acorda serviciilor şi furnizorilor de servicii ai oricărui alt membru un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care îl acordă propriilor servicii sau furnizori de servicii;

REZUMAT

Prin analogie cu comerţul cu bunuri, comerţul internaţional cu servicii poate fi definit,în sens restrâns, ca activitatea de export-import de servicii. Dar, datorită caracteristicii de imaterialitate a serviciilor, multe dintre acestea nu pot fi exportate ca atare în străinătate, fiind necesară furnizarea lor “in situ”, deci efectuarea de investiţii în ţara străină. În acest context, modalităţile de furnizare a serviciilor internaţionale au fost extinse, fiind instituţionalizate în cadrul GATS patru modalităţi de livrare a serviciilor în schimburile internaţionale şi anume: transfrontiere, consumul în străinătate, prezenţa comercială şi prezenţa persoanelor fizice. Categoriile de servicii rezultate ca urmare a acestor modalităţi specifice de furnizare a serviciilor internaţionale sunt înregistrate distinct în balanţa de plăţi externe, respectiv serviciile comercializabile în balanţa operaţiunilor curente, veniturile (cheltuielile) din investiţii în balanţa mişcărilor de capital, veniturile (cheltuielile) din muncă în postul“transferuri private“, iar serviciile oficiale la postul “transferuri curente“. În raport cucomerţul internaţional cu bunuri, tipologia comerţului cu servicii cuprinde: servicii încorporate în bunuri, complementare comerţului cu bunuri, ce se substituie comerţului cu bunuri, ce se comercializează independent.

Pornind de la principiile avantajului comparativ, teorii economice mai noi tind săsugereze că ţările dezvoltate posedă un avantaj comparativ în servicii, iar ţările în dezvoltareîn bunuri. În realitate între comerţul cu bunuri şi servicii există o intercondiţionare reciprocă, astfel încât mai degrabă se poate spune că ţările dezvoltate au avantaj comparativ în bunurişi servicii intensive în cunoaştere, iar cele în dezvoltare în bunuri şi servicii intensive înmuncă. Atuurile ţărilor în dezvoltare pentru extinderea exporturilor de servicii se referă la: preţurile mai scăzute ale serviciilor, tendinţele de liberalizare a muncii temporare, necesitatea proximităţii fizice a producătorului şi consumatorului.

În perioada postbelică, volumul schimburilor internaţionale de servicii a cunoscut un dinamism deosebit, aşa încât în prezent, acestea reprezintă aproximativ 50% din volumul comerţului mondial cu bunuri şi peste 30% din totalul comerţului mondial.

Din totalul schimburilor internaţionale de servicii aproximativ 50% aparţin fluxurilor investiţionale (legate de capitalurile investite în străinătate) şi cele legate de deplasarea în străinătate a forţei de muncă.

În structura “serviciilor comercializabile“ se remarcă tendinţa de creştere a categoriei“alte servicii“ (care cuprinde comerţul cu servicii de comunicare, financiare, asigurări non- marfare, reparaţii, culturale,

leasing, informatică etc.), precum şi a turismului internaţional. Ţările dezvoltate deţin partea dominantă din totalul mondial atât al exporturilor de

servicii (88,8% în anul 1995), cât şi al importurilor (85,2% în anul 1995). Cel mai mare exportator şi importator de servicii este SUA, cu o pondere de 18,2% din exporturile mondialeşi 12,7% din importurile mondiale în anul 1998.

Dintre ţările în dezvoltare, se remarcă prin dinamismul comerţului cu servicii ţărileAsiei, cum ar fi Hong-Kong care în topul exportatorilor de servicii comercializabile a trecutde pe locul 21 în 1980 pe locul 10 în 1998 precum şi Republica Coreea.

În 1998, serviciilor comercializabile româneşti le-a revenit o pondere nesemnificativăîn volumul total al exporturilor mondiale, respectiv de 0,09%, ceea ce situează ţara noastră lao distanţă apreciabilă nu numai de ţările dezvoltate, dar şi faţă de ţări în curs de tranziţie(Polonia 0,7%, China 1,8%).

Un loc important în cadrul schimburilor invizibile revine turismului internaţional.În 1999 încasările din turism în valoare de aprox. 455 mld. lei, reprezentau mai mult de 8%din valoarea mondială a exporturilor de mărfuri şi mai mult de 30% din valoarea exporturilorde servicii comercializabile.

Europa rămâne destinaţia cea mai vizitată a lumii, cu o pondere de 59,3% în sosiri şide 51,5% în încasările din turismul internaţional în 1999. Liderul mondial al turismului internaţional în 1999 a fost la sosiri Franţa, iar la încasări şi cheltuieli SUA.

Sosirile de turişti internaţionali în România în 1999 au scăzut cu aproximativ 20% faţăde anul 1990, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au scăzut cu cca. 44% în aceeaşi perioadă.

Transferul internaţional de tehnologii (TIT) cunoaşte un puternic dinamism sub impulsul RŞT, realizându-se într-o multitudine de forme, fără sau cu permisiunea deţinătorului. Dintre ultimele (cu permisiunea deţinătorului) amintim: TIT gratuit, automat, în contrapartidă, prin contracte, care la rândul lui poate fi: prin cooperare, marginal şi contractual propriu-zis (cesiunea teritorială a brevetului, arendarea invenţiei brevetate, licenţierea, contractul internaţional pentru transferul de know-how sau soft).

Comercializarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, operelor literare şi artistice trebuierealizată cu respectarea normelor privind drepturile de proprietate intelectuală (DPI):drepturile de proprietate industrială şi de autor (copyright).

Titluri de protecţie industrială foarte importante sunt: brevetele şi mărcile (de fabrică, de comerţ şi de servicii).

Conceptul de copyright se referă la privilegiul exclusiv de a face copii după creaţiileliterare sau artistice, fiind extins în ultima perioadă şi asupra protecţiei softului.

DPI sunt protejate prin reglementări naţionale, dar şi prin convenţii internaţionale, măsurilor de ordin legislativ adăugându-li-se, măsuri de ordin economic pentru combaterea pirateriei, contrafacerii şi a concurenţei neloiale.

Interesele diferitelor ţări în protecţia DPI sunt adesea divergente, având totodată uncaracter dinamic, acest fapt încercând să fie explicat de teoria “ciclului produsului“ a luiRaymond Vernon.

Serviciile bancare şi de asigurări internaţionale s-au dezvoltat şi diversificat odatăcu amplificarea circulaţiei internaţionale a bunurilor materiale şi a persoanelor şi a creşterii riscurilor în economia modernă.

Investiţiile directe în străinătate (IDS) în domeniul serviciilor deţin în prezent 55-60% din fluxurile legate de IDS, un rol esenţial deţinându-l în această privinţă corporaţiile transnaţionale.

Pe piaţa investiţională internaţională se manifestă în ultimii ani o concurenţă severă între ţări pentru atragerea capitalului străin. Între ţările puternic interesate de atragerea investitorilor străini se numără şi România, care a încercat să creeze, în acest scop, un cadru legislativ adecvat şi stimulativ.

Tendinţa de liberalizare a schimburilor internaţionale de servicii se referă laînlăturarea sau atenuarea barierelor sau măsurilor protecţioniste împotriva desfăşurării liberea acestor schimburi. Cadrul instituţional pentru realizarea liberalizării progresive a comerţului internaţional cu servicii a fost creat prin semnarea GATS.

Principiile de bază, statuate în acord, în conformitate cu care se va realiza în timp liberalizarea schimburilor internaţionale de servicii sunt: tratamentul naţiunii celei mai favorizate, transparenţa, tratamentul naţional, accesul liber pe piaţă, deplasarea liberă a forţei de muncă.

În afara acestui cadru multilateral pentru comerţul cu servicii oferit de GATS, existăacorduri sectoriale (valabile pentru sectoare ale serviciilor, ca de exemplu: transporturi, telecomunicaţii, turism etc.), bilaterale sau regionale (zonale) pentru toate sectoarele de servicii sau pentru anumite sectoare.

10. RESURSELE UMANE ŞI MATERIALE ÎN SECTORUL SERVICIILOR

10.1. Resursele umane10.1.1. Rolul serviciilor în ocuparea populaţiei10.1.2. Caracterizarea muncii şi a modelelor de ocupare a forţei de muncă

în servicii10.1.3. Productivitatea muncii în servicii: particularităţi, evoluţie

10.2. Resursele materiale10.2.1. Conţinutul şi rolul capitalului tehnic în dezvoltarea serviciilor10.2.2. Investiţiile şi eficienţa lor


După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi: Să prezentaţi tendinţele în evoluţia populaţiei ocupate pe sectoare de la începutul secolului nostru până în prezent. Să explicaţi în ce constă tendinţa de terţiarizare a categoriilor profesionale Să diferenţiaţi piaţa primară de piaţa secundară a muncii în servicii. Să explicaţi cum se clasifică serviciile, din punct de vedere al gradului de competitivitate

al diferitelor categorii profesionale, în cadrul economiei globale. Să comentaţi modelul Giarini-Liedtke de ocupare a forţei de muncă în economia serviciilor. Să prezentaţi factorii care determină eterogenitatea ocupaţiilor şi sistemelor de ocupare a forţei de muncă în sectorul

terţiar. Să explicaţi specificităţile clasice şi noi ale pieţei muncii în servicii. Să comentaţi modelul de gestiune flexibilă a forţei de muncă în servicii. Să explicaţi dificultăţile măsurării productivităţii muncii în servicii. Să comentaţi teza despre sporurile mici (lente) ale productivităţii în servicii. Să explicaţi în ce constă “productivitatea indirectă” a activităţilor de servicii. Să comentaţi relaţia între intensificarea preocupărilor pentru creşterea productivităţii şi a celor pentru sporirea calităţii

serviciilor. Să prezentaţi metodele de măsurare a productivităţii în servicii. Să explicaţi algoritmul ce trebuie parcurs pentru analiza şi îmbunătăţirea productivităţii serviciilor. Să prezentaţi conţinutul şi caracteristicile capitalului tehnic în servicii.

Să evidenţiaţi formele investiţiilor în servicii şi criteriile de alegere a celei mai eficiente variante de investiţii.

CUVINTE CHEIE

● servicii de rutină în producţie = operaţii repetitive asemănătoare cu munca la banda rulantă;● servicii de analiză conceptuală = activităţi care presupun identificarea de probleme şi alegerea strategiilor pentru

rezolvarea acestora;● concentrare economică = desfăşurarea activităţii economice în întreprinderi de dimensiuni

mari;● angajări cu timp parţial =angajări pentru o durată de timp sensibil mai redusă decât durata normată (legală) a muncii;● productivitatea medie a muncii = eficienţa cu care este utilizată forţa de muncă. În servicii, se exprimă, de

regulă, valoric, calculându-se ca raport între cifra de afaceri realizată de întreprindere într-o anumită perioadă de timp (lună, trimestru) şi numărul mediu de angajaţi. La nivelul sectorului terţiar, productivitatea medie a muncii se calculează ca raport între PIB (VAB) creat în sectorul terţiar şi populaţia ocupată în acest sector;

● capital tehnic = capital fix + capital circulant;● investiţie = cheltuieli făcute cu dezvoltarea sau modernizarea echipamentelor tehnice;● investiţia de înlocuire = investiţia care compensează uzura mijloacelor fixe din cursul proceselor de producţie

anterioare;● investiţie brută = investiţia de înlocuire + investiţia netă;● investiţie netă = investiţie care creşte capacitatea de producţie;● investiţia de productivitate = investiţie care conduce la creşterea productivităţii;● termenul de recuperare a investiţiei = durata după care valoarea investiţiei se recuperează

din profitul estimat a se realiza prin darea în funcţiune a investiţiei;● profitul actualizat = profitul recalculat ţinându-se seama de deprecierea unei încasări viitoare în raport cu o încasare

actuală;

REZUMAT

Evoluţia populaţiei angajate în servicii poate fi analizată pe ramuri sau sectoare de activitate şi pe categorii profesionale.

Analiza evoluţiei populaţiei ocupate pe sectoare ca şi pe categorii profesionale evidenţiază tendinţa de “terţiarizare” a economiei ţărilor dezvoltate, îndeosebi după 1980.

Piaţa muncii în servicii se caracterizează prin existenţa unei pieţe “primare“,constituită din angajări cu statut favorabil, cu posibilităţi de carieră etc. şi a unei pieţe“secundare“, cu angajări cu nivel mediocru de calitate şi stabilitate.

Din punct de vedere al gradului de competitivitate pe care o au diferitele categorii profesionale în cadrul economiei globale, serviciile pot fi: de rutină în producţie, pentru publicşi de analiză conceptuală.

Pornind de la noile realităţi ale economiei serviciilor şi de la consideraţii morale, O. Giarini şi P. Liedke propun un model cu trei niveluri de ocupare a forţei de muncă, menit să rezolve global problema şomajului.

Principalii factori care determină eterogenitatea ocupaţiilor şi a sistemelor de ocupare a forţei de muncă în servicii sunt: eterogenitatea tehnică, formele de organizare, concentrarea economică şi interesele economice şi instituţionale.

Faţă de modelul industrial al pieţei muncii, cel terţiar are mai multe caracteristici,printre care: ponderea mai mare a angajărilor din servicii publice, feminizarea, folosirea într-o măsură mai mare a angajărilor cu timp parţial etc.

Modelul de gestiune flexibilă a forţei de muncă în servicii cuprinde mai multecategorii de angajaţi şi anume: specialişti, tehnicieni şi alţi profesionişti de nivel înalt, salariaţi permanenţi, angajaţi cu timp parţial, angajaţi cu contracte cu durată determinată, lucrători temporari, forţă de muncă angajată prin sub-contractare.

Productivitatea muncii în servicii este mai dificil de evaluat datorită faptului căserviciile sunt, în general, foarte diversificate şi puţin standardizabile.

Astfel pentru aceste servicii nu dispunem de o definiţie şi de o măsură a produsului, care să se refere, ca în cazul bunurilor, la criterii sau specificaţii tehnice, obiective şi precise. Prin urmare, nu putem identifica unitatea de producţie, şi în consecinţă nici preţul pe unitatea de produs. Atunci când vorbim de un bun – de exemplu, un automobil – putem descrie produsul cu obiectivitate şi precizie, făcând referire la un număr de specificaţii tehnice, cum ar fi suprafaţa planşeului, numărul de cilindri, puterea motorului, tipul de schimbare a vitezei, viteza de vârf, consumul de energie, fiabilitatea. La acestea se adaugă unset de elemente calitative, mult mai subiective: designul, linia, culoarea, detaliile.

Pentru prestaţiile de servicii cum ar fi cele ale medicului, profesorului, consilierului, avocatului dispunem în mică măsură de această posibilitate de referire la specificaţii tehnice,în timp ce elementele calitative specifice şi subiective devin din ce în ce mai importante.

Dar, deşi ţine de esenţa serviciului, calitatea nu este şi nu poate fi luată în consideraredirect în definirea şi măsurarea producţiei, fiind repartizată de o manieră arbitrară, mai alesîn componenta preţ a produsului. Aceasta este şi una din explicaţiile sporurilor mai lente ale productivităţii în servicii. În condiţiile în care valoarea producţiei se calculează în preţuri constante, creşterea volumuluiproducţiei

este subestimată, iar creşterea preţurilor supraestimată.Constatările referitoare la slaba creştere a productivităţii în servicii sunt contrazise de

constatările referitoare la productivitatea relativă, care este în numeroase cazuri mai ridicatăîn activităţile terţiare decât în celelalte activităţi productive.

În plus, serviciile au pe lângă efecte imediate (directe) şi rezultate indirecte(multiplicatoare şi pe termen lung) şi deci o productivitate indirectă.

O tendinţă actuală în activităţile de servicii este îmbinarea preocupărilor pentru creşterea productivităţii cu cele privind sporirea calităţii serviciilor şi a satisfacţiei consumatorilor.

Cu toate dificultăţile legate de măsurarea productivităţii în servicii, acest demers estenecesar, printre metodele ce pot fi folosite în acest scop, numărându-se: ratele output / input, normele de timp sau de muncă, analizele comparative, modelele deterministice.

Cunoscând aceste metode, algoritmul de parcurs pentru analiza şi îmbunătăţirea productivităţii serviciilor presupune: determinarea obiectivelor analizei, analiza sistemului de furnizare a serviciului, specificarea caracteristicilor serviciului în fiecare etapă a procesului de producţie, selectarea şi aplicarea metodelor de măsurare a productivităţii, analiza rezultatelorşi propunerea unor măsuri de îmbunătăţire.

Capitalul tehnic – format şi în sectorul serviciilor din capitalul fix şi capitalul circulant – este caracterizat printr-o puternică eterogenitate. Din acest punct de vedere, serviciile pot fi clasificate ca necesitând în proporţie mai mare personal sau, dimpotrivă, echipamente.

O caracteristică a echipamentelor tehnice în multe sectoare de servicii o reprezintăponderea mare a clădirilor care au un rol mai important decât în celelalte sectoare ale economiei.

În ultima perioadă, progresul tehnic a început să pătrundă şi în sectorul serviciilor,investiţiile jucând un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea serviciilor.

În sens restrâns investiţiile se referă la cheltuielile efectuate cu dezvoltarea sau modernizarea echipamentelor tehnice (capitalului fix).

Investiţiile brute cuprind investiţiile noi (nete) care cresc capacitatea de producţie şi investiţiile de înlocuire care compensează uzura mijloacelor de producţie din procesele de producţie anterioare.

De asemenea investiţiile pot fi de “capacitate”, urmărindu-se creşterea capacităţilor deproducţie şi de “productivitate“, având ca obiectiv perfecţionările tehnice menite să conducăla creşterea productivităţii.

Pe lângă investiţiile materiale (în imobile, echipamente etc.) un rol din ce în ce mai important revine investiţiilor nemateriale (în materie de strategii, cercetare-dezvoltare, formare de personal etc.).

Din punct de vedere al motivaţiei investiţiilor acestea pot fi: pentru reducereacosturilor şi înnoirea producţiei, în infrastructură şi de ordin strategic.

Decizia de a investi depinde de: nevoia de a investi, posibilitatea de a investi şi posibilitatea de a prevedea.Alegerea celei mai eficiente variante de investiţie se face pe baza unor criterii dinte

care cele mai folosite sunt: durata (termenul) de recuperare, profitul actualizat, taxa de rentabilitate.Determinarea necesarului de investiţii are la bază dimensionarea unităţilor de prestări

de servicii care se face prin luarea în calcul a unor indicatori cum ar fi: cifra de afaceri(încasările) posibilă de realizat şi randamentul scontat pe un metru pătrat, numărul de clienţi estimat şi suprafaţa de servire ce trebuie să revină fiecărui client etc.

11. EFICIENŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A SERVICIILOR

11.1. Conţinutul şi particularităţile eficienţei în sfera serviciilor11.2. Criterii de evaluare, indicatori de exprimare şi căi de creştere a eficienţei

11.3. Relaţiile între calitate şi eficienţă în activităţile de servicii11.3.1. Abordarea calităţii în domeniul serviciilor11.3.2. Măsurarea şi controlul calităţii serviciilor11.3.3. Îmbunătăţirea calităţii în activitatea firmelor de servicii11.3.4. Raporturile între calitate şi eficienţă


După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi: Să explicaţi în ce constă eficienţa tehnică, de alocare, economică şi socială în domeniul serviciilor. Să evidenţiaţi diferitele tipuri de efecte ale activităţilor de servicii. Să prezentaţi criteriile de evaluare şi indicatorii de exprimare a eficienţei economice şi sociale în servicii. Să reliefaţi căile de creştere a eficienţei activităţilor de servicii. Să explicaţi în ce constă specificul abordării calităţii serviciilor şi conceptul de calitate totală. Să prezentaţi metodele de măsurare şi control a calităţii de pe poziţia consumatorului. Să evidenţiaţi căile de îmbunătăţire a calităţii serviciilor. Să explicaţi relaţiile între calitate şi eficienţă în activităţile de servicii.

CUVINTE CHEIE

● eficienţa = expresia raportului dintre efectul util (rezultatul) şi cheltuiala (efortul) făcutăpentru obţinerea lui, sau invers, raportul între efort şi efect;

● eficienţa tehnică = cantitatea inputurilor folosite pentru a produce un nivel de output. Este echivalentă cu productivitatea parţială (a unui factor de producţie) sau totală(a tuturor factorilor de producţie);

● eficienţa de alocare = mixul (combinaţia) factorilor de producţie pentru a produce un nivelde output;

● efecte directe = efecte asociate fiecărui factor de producţie utilizat;● efecte indirecte (multiplicatoare) = impulsuri date altor ramuri sau sectoare ale economiei;● efecte mediate = rezultate care depind de implicarea utilizatorilor (beneficiarilor);● efecte economice = rezultate pentru întreprindere, ramuri, sectoare şi întreaga economie;● efecte sociale = rezultate ale activităţii întreprinderilor de servicii pentru consumatori;● rentabilitatea = capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit;

● rezultatul brut al exerciţiului = diferenţa între venituri şi cheltuieli (poate fi profit sau pierdere);● rata rentabilităţii comerciale = raportul procentual între rezultatul exerciţiului şi cifra de

afaceri sau producţia exerciţiului;● rata rentabilităţii economice = raportul procentual între rezultatul exerciţiului şi activele totale;● rata rentabilităţii financiare = raportul procentual între rezultatul exerciţiului şi capitalurile proprii sau

capitalurile permanente;● nivelul relativ al costurilor = cheltuielile la 100 sau 1000 lei cifră de afaceri;● numărul de rotaţii ale capitalului = raport între cifra de afaceri realizată într-o anumită

perioadă de timp şi capitalul utilizat în perioada respectivă;● viteza de rotaţie a capitalului = raportul între numărul de zile al perioadei şi numărul de rotaţii;● rata autonomiei financiare = raport între capitalul propriu şi capitalul total al întreprinderii;● rata solvabilităţii generale = raport între activele totale ale întreprinderii şi obligaţiile

exigibile + creditele de rambursat;● fondul de rulment permanent = diferenţa între capitalurile permanente şi activele imobilizate sau ca diferenţă

între activele circulante şi datoriile pe termen scurt;● calitatea serviciului = diferenţa între serviciul furnizat şi cel aşteptat de consumatori;

REZUMAT

În accepţiunea sa cea mai generală, eficienţa este expresia raportului dintre efectul util (rezultatul) şi efortul (cheltuiala) făcut pentru obţinerea lui, sau invers, raportul între efort şi efect.

Eficienţa economică agregată (totală) are două componente: eficienţa tehnică şieficienţa de alocare.

Eficienţa tehnică poate fi calculată raportând nivelul outputului la volumul de intrări(inputuri). Astfel, eficienţa tehnică este echivalentă cu noţiunea de productivitate (parţială sau totală).

Eficienţa de alocare se referă la mixul (combinaţia) imputurilor (intrărilor de factori de producţie). Combinaţia optimă a factorilor de producţie este determinată de preţurile lor relative, care reflectă raritatea lor relativă, scopul fiind minimizarea costurilor de producţie.

Eficienţa economică a serviciilor se referă la rezultatele economice aleîntreprinderilor de servicii şi, prin însumare, la nivelul întregii economii. Eficienţa socială se referă la rezultatele activităţilor de servicii din punct de vedere al consumatorilor şi se concretizează în gradul de satisfacere al trebuinţelor, în nivelul calitativ al serviciilor.

Efectele activităţilor de servicii mai pot fi clasificate în efecte directe (asociate fiecărui factor de producţie utilizat, fiecărei componente a activităţii) şi efecte indirecte, multiplicatoare, exprimate prin impulsul dat celorlalte ramuri şi sectoare ale economiei.

Pentru multe sectoare ale serviciilor, efectele sunt mediate prin intermediul utilizatorilor, fiind determinate de participarea şi implicarea acestora.

Criteriile principale de evaluare a eficienţei în sectorul serviciilor sunt: rentabilitatea, nivelul costurilor, eficienţa utilizării factorilor de producţie, eficienţa investiţiilor şi eficienţa socială.

Rentabilitatea constă în capacitatea întreprinderii de a obţine profit. Ea se măsoară cu ajutorul indicatorilor absoluţi (nivelul profitului) şi a indicatorilor relativi respectiv rata rentabilităţii: comerciale, economice şi financiare.

Nivelul costurilor se exprimă, de asemenea, cu ajutorul indicatorilor absoluţi (suma cheltuielilor) şi a indicatorilor relativi (nivelul costurilor la 100 sau 1000 lei cifră de afaceri).

Eficienţa utilizării factorilor de producţie exprimă productivitatea parţială sau totalăa factorilor de producţie.

Productivitatea medie a muncii se calculează ca raport între cifra de afaceri realizată, într-o anumită perioadă de timp şi numărul de angajaţi care au contribuit la realizarea cifrei de afaceri.

Pentru a corespunde criteriilor de eficienţă economică, este necesar ca sporirea productivităţii medii a muncii să fie superioară creşterii salariului mediu, iar creşterea cifreide afaceri să devanseze creşterea fondului de salarii. În felul acesta, se obţine reducerea nivelului relativ al cheltuielilor cu salariile şi economii relative la fondul de salarii.

Eficienţa economică a utilizării capitalului se exprimă prin calculul unor indicatori

cum ar fi: numărul de rotaţii al capitalului, rata autonomiei financiare, rata solvabilităţii generale, fondul de rulment, rata curentă a lichidităţii, rata rapidă a lichidităţii, rata de recuperare a creanţelor ş.a.

Eficienţa investiţiilor se evaluează cu ajutorul unor indicatori cum sunt: termenul de recuperare a investiţiei, profitul actualizat, rata de rentabilitate a investiţiei etc.

Eficienţa socială se referă la nivelul calitativ al serviciilor, exprimat cu ajutorul unor modele cum este cel elaborat de L.S. Simon, sau cu indicatori cum ar fi: numărul de unităţi de servicii la 1.000 de locuitori, număr de locuitori la un medic, număr de studenţi la 100.000 locuitori, timpul necesar efectuării cumpărăturilor etc.

Căile de creştere a eficienţei în sectorul serviciilor se referă, în esenţă, la: maximizarea veniturilor şi raţionalizarea cheltuielilor. Creşterea veniturilor poate fi realizată prin creşterea încasărilor, modificarea structurii activităţilor, mărirea cotelor de adaos comercial (comision) etc. Raţionalizarea cheltuielilor poate fi obţinută prin creşterea productivităţii muncii, accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului,

perfecţionarea managementului.În sens specific, calitatea serviciilor este definită ca diferenţă între serviciul aşteptat

de client şi serviciul efectiv prestat. Prin urmare, aprecierea calităţii serviciului depinde de standardele de calitate ale clientului şi ale producătorului.

Evaluarea de către clienţi a calităţii serviciilor depinde de împrejurările prestării serviciului, frecvenţa apelării la serviciul respectiv etc.

Conceptul de calitate totală în servicii are în vedere obţinerea de zero defecte, întreruperi, întârzieri, rupturi de stoc, hârtii ş.a.

Factorii non-calităţii în servicii sunt reprezentaţi de: necunoaşterea aşteptărilor clienţilor, absenţa normelor, discordanţa între serviciul oferit şi norme.

Măsurarea şi controlul calităţii serviciilor se referă la standardele de calitate aleproducătorului, pe de o parte, şi ale consumatorului, pe de altă parte.

Din punct de vedere al producătorului, calitatea poate fi analizată sub forma unor balanţe, comparându-se costurile calităţii (de asigurare, de prevenire, internalizate şi externalizate) cu cele ale non-calităţii.

Controlul total al calităţii (CTC) se referă la auto-controlul calităţii la nivelul fiecăreifaze a procesului de producţie şi al fiecărui angajat al firmei.

Un important avans în controlul calităţii îl reprezintă controlul statistic de proces(CSP). Un prim pas în realizarea CSP este elaborarea hărţii serviciului.

Alte metode importante de realizare a CSP sunt: analiza cauză-efect (diagrama“schelet de peşte”) şi analiza Pareto.

Din punct de vedere al consumatorului, calitatea serviciilor poate fi măsurată şi controlată utilizând metodele: incidentului critic, gestiunea reclamaţiilor, clientul misterios, lista de comentarii, ancheta de satisfacţie.

Îmbunătăţirea calităţii serviciilor poate fi realizată prin perfecţionarea echipamentelor, îmbunătăţirea pregătirii şi comportamentului personalului şi realizarea unui echilibru între aceste grupe de elemente.

Relaţiile între calitate şi eficienţă se referă la calitate pe de o parte, şi costul, utilizarea şi eficienţa utilizării resurselor, pe de altă parte.

Scopul (ţinta) întreprinderilor de servicii este obţinerea unei calităţi ridicate a serviciilor cu costuri joase, utilizarea superioară şi eficienţă maximă a folosirii resurselor.

economia serviciilor

Documents