duminica a xxvi a după rusalii - zamislireamaiciidomnului.it filesfânta evanghelie din duminica a...
TRANSCRIPT
Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”
LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9
Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955
Programul sfintelor slujbe:
Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; Joi - Spovedanie, ora 18;
Curs de formare continuă, ora 20; A treia vineri din lună – Sf. Maslu, ora
19-30; Sâmbăta – Spovedanie, h 16. (În post, vinerea—spovedanie, h17:30)
Sf. Liturghie, miercuri 21 noiembrie, h 9:00 (Intrarea în Biserică a
Maicii Domnului). Pe data de 9 decembrie este hramul parohiei noastre "Zămislirea Maicii Domnului". Dorim să facem o COLECTĂ în duminicile premergătoare pentru cheltuielile necesare unei bune desfăşurări a hramului. Așteptăm credincioși care să se înscrie pentru pregătirea de bucate pentru masa de hram (prânz). Se ia legătura cu D-na Preoteasă. Mulţumim tuturor! Contribuţia anuală este de 50 euro. Dumnezeu să vă răsplătească!
Săptămâna a XXV-a după Rusalii:
Duminică: Ef 4, 1-7; Lc 10, 25-37 - Sf. Mare Mc. Plafon; Sf. Mc. Romano.
Luni: 2 Tes 1, 1-10; Lc 12, 13-15, 22-31 - Sf. Proroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam.
Marţi: 2 Tes 1, 10-12; 2, 1-2; Lc 12, 42-48 - Sf. Grigorie Decapolitul.
Miercuri: 2 Tes 2, 1-12; Lc 12,49-59 - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Joi: 2 Tes 2, 13-17; 3, 1-5; Lc 13, 1-9 - Sf. Ap. Filimon, Arhip și Onisim.
Vineri: 2 Tes 3, 16-18; Lc 13, 31-35 - Cuv. Antonie de la Iezerul - Vâlcea.
Sâmbătă: Ga 1, 3-10; Lc 9, 37-43 - Sf. Mc. Clement, episcopul Romei.
Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi și a vieții Sfinților
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cinstită în fiecare an,
pe 21 noiembrie. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care, Sfinții
Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la
templu. Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia,
tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă
încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde va rămâne până la vârsta de 15
ani. Deși sunt persoane care susțin că lucrul acesta era cu neputință, totuși
Biserica, în cântările ei afirmă: "Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei
îmbrăcate cu credință și cu înțelepciune și cu neîntinată feciorie, mai marele
Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune".
D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”
ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9
An V, Nr. 32 (18 noiembrie 2012)
is-a Domnul pilda
aceasta: Unui om bogat
i-a rodit din belşug
ţarina. Şi el cugeta în
sine, zicând: Ce voi face
că nu am unde să adun
roadele mele? Şi a zis:
Aceasta voi face: Voi strica
hambarele mele şi mai mari le voi
zidi şi voi strânge acolo toate
roadele mele şi bunătăţile mele; şi
voi zice sufletului meu: Suflete, ai
multe bunătăţi strânse pentru mulţi
ani; odihneşte-te, mănâncă, bea,
veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis:
Nebune! În această noapte vor cere
de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai
pregătit ale cui vor fi? Aşa se
întâmplă cu cel ce-şi adună comori
pentru sine însuşi şi nu se
îmbogăţeşte în Dumnezeu.
Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina) Luca 12, 16-21
Apolstol: Efeseni 5, 8-19
Fraților, altădată eraţi întuneric,
iar acum sunteţi lumină întru
Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!
Pentru că roada luminii e în orice
bunătate, dreptate şi adevăr
încercând ce este bineplăcut
Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la
faptele cele fără roadă ale
întunericului, ci mai degrabă,
osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac
întru ascuns de ei, ruşine este a le şi
grăi. Iar tot ce este pe faţă, se
descoperă prin lumină, căci tot ceea
ce este descoperit, lumină este.
Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel
ce dormi şi te scoală din morţi şi te va
lumina Hristos". Deci luaţi seama cu
grijă, cum umblaţi, nu ca nişte
neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi,
răscumpărând vremea, căci zilele
rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de
minte, ci înţelegeţi care este voia
Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin,
în care este pierzare, ci vă umpleţi de
Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi
în laude şi în cântări duhovniceşti,
lăudând şi cântând Domnului, în
inimile voastre.
Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVI-a după Rusalii ne prezintă chipul
unui bogat lacom, nemulţumitor şi
nemilostiv, ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament
exclusiv de bunurile materiale limitate
şi trecătoare din lumea aceasta. Evanghelia ne arată că, deodată,
pe neaşteptate, Dumnezeu i-a făcut
bogatului o surpriză cu o recoltă foarte mare de cereale, ca să vadă cum o
foloseşte. Dumnezeu l-a miluit din
belşug pe bogat fără ca acesta să fi avut vreun merit; i-a făcut un mare
dar, aşteptând ca şi el, la rândul său,
să facă daruri altora. Dar nu a fost
aşa. Recolta aceasta neaşteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl
dezumanizează; în loc să îl apropie de
Dumnezeu ş i de semen i , î l îndepărtează de Dumnezeu şi de
semeni, îl însingurează. De ce? Pentru
că atitudinea lui spirituală faţă de un dar material neaşteptat care vine din
mărinimia lui Dumnezeu devine o
atitudine pătimaşă, care-i schimbă însuşi modul de a raţiona, îl
"înnebuneşte" din cauza lăcomiei
suf letului său pentru bunuri le
materiale. În loc să mulţumească lui Dumnezeu şi să îi ajute pe semenii săi
care au nevoie de hrană, bogatul
lacom uită de Dumnezeu şi de semeni. El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu,
nici nu miluieşte pe săraci, ci se
gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează
spiritual, nu se consultă cu nimeni, ci
vorbeşte doar cu sine însuşi, pentru că se gândeşte numai la sine însuşi.
"Suflete, ai multe bunătăţi strânse
pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te" (Luca
12, 19).
Deci, bogatul era stăpânit de o
lăcomie fără margini şi o iubire pătimaşă de sine, despre care Sfinţii
Părinţi ai Bisericii învaţă că este începutul tuturor patimilor. Sfântul
Maxim Mărturisitorul spune că iubirea
de sine a omului a devenit, prin acceptarea ispitei diavolului (cf. Fac. 3,
6), iubire trupească (pătimaşă) de
sine. Aceasta a făcut ca grija lui principală să fie, de-atunci, aceea de a
discerne între ceea ce este plăcut şi
ceea ce este dureros, pentru a alege fără abatere doar plăcerea simţurilor,
considerată ca fiind binele vrednic de
dorit. Aşa a ajuns omul să cultive, de fapt , pr inc ip iu l propr ie i sa le
morţi, considerându-l, din înşelare,
plenitudine a fiinţării lui. Aşadar, în
jurul iubirii pătimaşe de sine, ne spune Sfântul Maxim, "se învârteşte, ca un fel
de cunoştinţă amestecată, toată
experienţa plăcerii şi a durerii, din pricina cărora s-a introdus în viaţa
oamenilor tot nămolul relelor...".
Astfel, păcatul ca rupere a comuniunii de iubire a primilor oameni
(Adam şi Eva) cu Dumnezeu, prin
nerecunoştinţă, neascultare, nepostire şi nepocăinţă, a avut ca urmare
moartea spirituală şi fizică a omului
(cf. Romani 6, 23). Pentru Adam şi
Eva, darurile create şi limitate au devenit mai importante decât Creatorul
şi Dăruitorul lor nelimitat şi veşnic.
Atitudinea lor n-a fost euharistică, ci posesivă şi exploatatoare. Profitul
devine mai valoros decât
Persoana. Dar când omul pierde comuniunea sa cu Dumnezeu-
Creatorul, creaţia devine ostilă omului,
iar relaţ i i le dintre oameni se degradează (cf.Facere 3, 1-18). Când
creaţia încetează de a mai fi fereastră
şi scară de urcuş spiritual al omului spre Dumnezeu, ea devine zid
despărţitor, idol şi mormânt al
omului (cf.Facere 3, 19).
Iar din acest determinism înrobitor al păcatului – fiindcă şi iubirea plăcerii,
şi refuzul durerii nasc deopotrivă patimile – firea omenească a putut fi
eliberată numai prin iconomia
Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, "ţinta fericită (sfârşitul)
pentru care s-au întemeiat toate".
Numai prin Hristos Domnul şi în El, firea umană a biruit definitiv
atât puterea ispitei plăcerii, cât şi pe
cea a fricii de durere. Astfel a fost dobândită pentru om putinţa
nepătimirii, adică a libertăţii
desăvârşite faţă de păcat şi faţă de patimile egoiste – boli sufleteşti prin
care el este subjugat şi împins spre
moarte de duhurile
viclene. Pr in Înt ruparea
D om n u l u i , s p u ne
Sfântul Maxim, veacurile pregătirii tainei celei din
veac ascunse (cf. 1 Tim.
3, 16) s-au încheiat, dar cele în cursul cărora "ne
va a ră t a Dum nezeu b ogă ţ ia
covârşitoare a bunătăţii Lui, lucrând în cei vrednici îndumnezeirea"3, n-au
ajuns încă la sfârşit. Când se vor
împlini şi acestea, El se va uni cu
toţi, "după har, cu cei vrednici" şi "în afară de har, cu cei nevrednici"4. Celor
dintâi li se va dărui astfel o bucurie
negrăită şi nesfârşită, în timp ce pentru ceilalţi rămânerea în afara harului şi a
legăturii iubirii va fi trăită ca un chin
nemăsurat şi veşnic, pentru că s-au închis iubirii Lui pe care au refuzat-o.
Viaţa omului care trăieşte fără a se
mai raporta la Dumnezeu şi la semeni este de obicei împovărată de ataşarea
cu patimă de bunurile vremelnice, de
anumite persoane, de slava şi privilegiile demnităţilor lumeşti, de
căutarea aproape cu disperare a
plăcerii egoiste. Astfel, omul uită uşor,
aşa cum constată Sfântul Ioan Gură de Aur, că Dumnezeu a unit lumea
aceasta "cu luptele, ostenelile,
sudorile", că veacul de acum este doar "stadion", iar abia cel ce va să fie este
"cunună". Iraţionalitatea celui care se supune de voie "celor mai slabe ca
umbra", adică patimilor egoiste, este
însă plătită scump încă de aici, prin trăirea continuă şi chinuitoare a
spaimei de a pierde obiectul patimii
sale, pierdere care va veni inevitabil. Însă pe rcepe rea v reme ln i c i e i
realităţilor din lumea de acum poate
deveni pentru om prilejul providenţial pentru ca el să-şi ridice privirea minţii
şi toată dorirea sa către statornicia şi
bucuria netrecătoare a valorilor spirituale. Atunci nu-l va mai tulbura
nimic din cele ce i se întâmplă în viaţa
aceasta şi-L va slăvi pe
Dumnezeu în orice împrejurare a vieţii, aşa
cum învaţă Sfântul Ioan
Gură de Aur, zicând: "Îţi m e r g e b i n e ?
Binecuv intează pe
Dumnezeu, şi binele rămâne. Îţi merge rău?
Binecuvintează pe Dumnezeu, şi răul
se duce". Prin credinţă dreaptă şi vieţuire
sfântă, creştinul răstigneşte în el
patimile egoiste (mândria, lăcomia şi
lenea sau comoditatea), luptă îm po t r i v a a u t o su f i c i e n ţ e i ş i
autoafirmării ca mulţumire de sine şi
ca laudă de sine. Întrucât "faptele trupului", ca
manifestări ale existenţei umane
egoiste şi căzute, împiedică pe om să intre în Împărăţia iubirii şi sfinţeniei
veşnice a lui Dumnezeu, vremea
postulu i , unit cu rugăciunea, Spovedan ia , Împă r t ăşan ia ş i
milostenia, este o perioadă de
pregătire pentru a primi lumina Betleemului în sufletele noastre. Astfel,
simţim că Hristos Se naşte în sufletul
nostru, aducând în el pacea şi bucuria
cerească, pentru ca pe pământ să fie pace şi între oameni bunăvoire, spre
slava Preasfintei Treimi şi mântuirea
oamenilor. Amin. (preluat din Ziarul Lumina)