Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; Joi - Spovedanie, ora 18;

A treia vineri din lună – Sf. Maslu, ora 19-15; Sâmbăta – Spovedanie, h 16.

(În post, vinerea - spovedanie, h 16:00)

Sf. Liturghie, sâmbătă 14 martie, h 9:00 (Pomenire celor adormiţi).

Săptămâna a III-a din Postul Mare:

Duminică: Evr 1, 10-14; 2, 1-3; Mc 2, 1-12 - Sf. Ier. Mărt. Teofilact și Pavel. Luni: Is 8, 13 - 9, 6 - Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia.

Marţi: Fc 6, 9-22; Pr 8, 1-21; Is 9, 8-20 - Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie.

Miercuri: Fc 7, 1-5; Pr 8, 32 - 9, 11; Is 10, 12-20 - Sf. Sf. Mc. Pionie. Joi: Fc 7, 6-9; Pr 9, 12-18; Is 11, 10 - 12, 2 - Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul.

Vineri: Fc 7, 11-24; Pr 10, 1-22; Is 13, 2-13 - Sf. Mc. Hristina din Persia.

Sâmbătă: Evr 10, 32-38; Mc 2, 14-17 - Sf. Cuv. Benedict din Nursia.

Pelerinaj în Grecia Cu ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților Săi, dorim să

organizăm un pelerinaj în Grecia, pe la locurile de cinstire ale sfinților care s-au nevoit în această țară. Perioada va fi 18-23 mai 2015, iar prețul este de 625 euro/persoană. Detaliile pelerinajului se găsesc prezentate la afișier.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi

Ora de rugăciune în parohie Dorim cu ajutorul Domnului și a Maicii Sfinte, ca pe tot

parcursul Postului Mare, să ne unim în rugăciune, în fiecare zi,

între orele 22:00-23:00. Astfel, toți care doresc să ia postul în

serios și să-l unească cu rugăciunea sunt îndemnați să se

adauge acestui program de comuniune prin rugăciune. Fiecare

se va ruga după putere și dragoste cu una sau doua Catisme din

Psaltire la care dacă poate, adaugă și alte rugăciuni, rugăciunea minții și

rugăciunea personală. Îi amintim în rugăciune, pe lângă cei dragi ai noștri, și pe

cei bolnavi, pe cei săraci și pribegi, pe cei închiși, pe cei singuri și deznădăjduiți,

etc., din parohia noastră și din lumea întreagă. Ne rugăm și pentru parohia

noastră, ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască un loc al nostru de slujire.

Domnul să ne facă de folos osteneala!

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VIII, Nr. 11 (8 martie 2015)

n vremea aceea, a intrat

iarăşi Iisus în

Capernaum după câteva

zile şi s-a auzit că este în

casă. Şi îndată s-au

adunat aşa de mulţi, că

nu mai puteau încăpea

nici pe locul dinaintea

uşii, iar Dândul le grăia cuvântul

lui Dumnezeu. Şi au venit la

Dânsul aducând un slăbănog, pe

care îl purtau patru inşi. Dar,

neputând ei să se apropie de Dânsul

din pricina mulţimii, au desfăcut

acoperişul casei unde era Iisus şi

prin spărtură au coborât patul în

care zăcea slăbănogul. Atunci,

văzând credinţa lor, Iisus a zis

slăbănogului: fiule, iartă-se ţie

păcatele tale. Dar unii dintre

cărturarii care erau acolo de faţă

cugetau în inimile lor: de ce

grăieşte Acesta astfel de blasfemii?

Cine poate să ierte păcatele, decât

numai singur Dumnezeu. Însă

Iisus, cunoscând îndată cu duhul

Său că aşa gândeau ei în sinea lor,

le-a zis: de ce cugetaţi acestea în

inimile voastre? Ce este mai lesne:

a zice slăbănogului: iartî-se

păcatele tale, sau a zice: scoală-te,

ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să

ştiţi că Fiul Omului are putere pe

pământ să ierte păcatele, a zis

slăbănogului: ţie îţi poruncesc:

scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la

casa ta. Şi s-a sculat îndată şi,

luându-şi patul, a ieşit afară

înaintea tuturor, încât erau toţi

uimiţi şi preamăreau pe Dumnezeu,

zicând: niciodată n-am văzut aşa

ceva.

Duminica a II-a din Post (a Sfântului Grigore Palama) Marcu 2, 1-12

Întru început Tu, Doamne,

pământul l-ai întemeiat şi cerurile

sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor

pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o

haină se vor învechi; ca un pe un

veşmânt le vei strânge şi ca o haină

vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi

anii Tăi nu se vor sfârşi. Şi căruia

dintre îngeri a zis Dumnezeu

vreodată: «Şezi de-a dreapta Mea

Apostol: Evrei 1, 10-14; 2, 1-3

Duminica a doua din Postul Sfintelor Paşti este dedicată puterii vindecătoare a credinţei şi luminii dumnezeieşti necreate, pentru a arăta că dreapta credinţă, căreia i-a fost consacrată prima duminică a Sfântului şi Marelui Post, nu este o credinţă teoretică, ci este credinţa care duce pe credinciosul ortodox, trăitor al acestei credinţe, la viaţa şi lumina veşnică a Prea Sfintei Treimi.

Mai întâi, Evanghelia duminicii ne arată în mod deosebit puterea vindecătoare a Mântuitorului, prin care Îşi manifestă dumnezeirea Sa, dar şi puterea vindecătoare a credinţei lucrătoare (Marcu 2, 1-12). Mântuitorul vindecă un om paralizat - numit slăbănog, în limbajul Evangheliei. Cei patru bărbaţi, cunoscând boala semenului lor şi încredinţaţi că numai Mântuitorul îl putea vindeca, au dovedit receptivitate şi solicitudine, deci aveau o credinţă lucrătoare. Ei s-au arătat receptivi la suferinţa semenului lor. Evanghelia nu ne spune că erau în vreun fel apropiaţi celui bolnav, că erau rudenii, prieteni sau vecini, poate tocmai pentru a sublinia generozitatea de care ei au dat dovadă. I-au oferit timp şi energie pentru a-l aduce în casa unde era Iisus. Iar când au constatat că uşa era blocată de o mulţime mare de oameni, n-au renunţat a-l ajuta până la capăt. Şi-au pus în lucrare inteligenţa şi au depus tot efortul pentru a găsi rezolvarea: l-au introdus în casă prin acoperişul plat, în care au făcut o spărtură ca să încapă patul bolnavului, şi l-au lăsat drept în faţa lui Iisus pentru a beneficia de puterea Lui

vindecătoare. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis

slăbănogului: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!“(Marcu 2, 4). Credinţa în puterea vindecătoare a lui Iisus le-a dat celor patru puterea să-şi pună în lucrare această credinţă. Căci credinţa este transpunerea omului într-o nouă ordine de existenţă, în existenţa de comuniune cu Dumnezeu. Credinţa este, astfel, o experiere directă şi nemijlocită a tainei lui Dumnezeu, a lucrării şi Împărăţiei Sale. Ea este o lumină spirituală pe care ne-o dă Dumnezeu Însuşi pentru a-L vedea în propria Sa lumină: „întru lumina Ta vom vedea lumină“. În credinţă, omul nu mai este singur, ci lucrează din puterea lui Dumnezeu. Această credinţă milostivă a declanşat apoi acţiunea vindecătoare a lui Iisus. În acest sens, Sfântul Evanghelist Ioan ne arată că credinţa creştină este deschiderea spiritului, prin puterea harului, pentru prezenţa iubirii lui Dumnezeu, care S-a descoperit în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat (1 Ioan 5, 2). Prin credinţă creştinul este pus pe calea Împărăţiei lui Dumnezeu cu Hristos Mântuitorul.

În mod voit, Domnul a zis mai întâi: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale“, pentru a arăta că El nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul, adică Fiul lui Dumnezeu făcut Om pentru a mântui pe oameni de păcate, de stricăciune şi de moarte. De aceea, El vindecă mai întâi sufletul omului paralizat, iar după aceea, ca o dovadă palpabilă că are puterea de a ierta păcatele, putere pe care o are numai Dumnezeu, îl vindecă şi de paralizia

până când voi pune pe vrăjmaşii Tăi

aşternut picioarelor Tale?». Îngerii

oare nu sunt toţi duhuri slujitoare,

trimise ca să slujească, pentru cei ce

vor fi moştenitorii mântuirii? Pentru

aceea se cuvine ca noi să luăm aminte

cu atât mai mult la cele auzite, ca nu

cumva să ne pierdem. Căci, dacă s-a

adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi

orice călcare de poruncă şi orice

neascultare şi-a primit dreapta

răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă

vom fi nepăsători la astfel de

mântuire care, luând obârşie din

propovăduirea Domnului, ne-a fost

adeverită de cei ce au ascultat-o.

trupească, zicându-i: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!“ (Marcu 2, 11). Omul este cu adevărat sănătos numai dacă sufletul şi trupul îi sunt sănătoase. Între trup şi suflet există o strânsă interdependenţă, dată de Dumnezeu prin creaţie. Sufletul şi trupul se implică reciproc, de aceea îmbolnăvirea unuia atrage, adesea, şi îmbolnăvirea celuilalt. Iar sănătatea sufletească o întreţine şi pe cea trupească, şi invers.

Evanghelia din duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor ne arată legătura dintre păcat şi boală. Desigur, nu toate bol i le sunt urmarea păcatelor. Este o mare greşeală să ne grăbim cu judecata, crezând că orice boală este o urmare a păcatului. Unele dintre boli sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu ne pune nădejdea în sănătatea noastră trupească mai mult decât în ajutorul lui Dumnezeu. Avem exemple concludente în Noul Testament în acest sens. Orbul din naştere s-a născut nevăzător nu pentru că a păcătuit; nici nu avea cum să păcătuiască înainte de a se naşte. La întrebarea Apostolilor, în legătură cu condiţia orbului, Mântuitorul răspunde de aceea: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se a r a t e î n e l l u c r ă r i l e l u i Dumnezeu“ (Ioan 9, 3). Iar Sfântul Apostol Pavel, care pătimea de o boală grea şi de care L-a rugat pe Dumnezeu de trei ori să-l vindece, a primit acest răspuns: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune“ (2 Corinteni 11, 9). Rezultă de aici că boala Sfântului Apostol Pavel a fost o pedagogie dumnezeiască, pentru a se evidenţia faptul că succesele sale misionare se datoresc în primul rând lucrării lui Dumnezeu, iar el să nu se mândrescă pentru multele daruri duhovniceşti pe care le-a primit (cf. 2 Corinteni 12, 7-9).

Prin urmare, uneori boala cuiva poate fi o pedagogie tainică a lui Dumnezeu în viaţa omului şi a societăţii, o lucrare pe care o

înţelegem abia mai târziu, sau niciodată în cadrul acestei lumi, având o semnificaţie neprevăzută. În cazul de faţă însă, legătura dintre păcat şi boală este evidentă. De aceea, Iisus iartă întâi păcatele celui adus la El spre vindecare. El iartă, vindecă, dar nu judecă, nici nu divulgă păcatele celui iertat. El ridică pe om din păcat şi din boală, ca să-l reintegreze sănătos sufleteşte şi trupeşte în comunitatea celor credincioşi, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria celui vindecat şi a semenilor. Iisus iartă păcatele şi

vindecă pe păcătos, dar tace în ce priveşte păcatul, fiindcă păcătosul iertat a fost reînfiat! Dintr-un rob al păcatului şi al suferinţei, slăbănogul devine prin iertare şi vindecare fiu al iubirii dumnezeieşti (Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe

Române,Foame şi sete de Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului -, Basilica, 2008, pp. 147-148). De aceea, vindecările minunate săvârşite de Mântuitorul sunt „semne“ ale Împărăţiei lui Dumnezeu, anticipări ale vindecării finale totale: mântuirea.

Evanghelia ne mai arată că avem datoria să ne îngrijim nu numai de vindecarea trupului, ci mai întâi să ne îngrijim de sănătatea sufletului. Sufletul nostru se îmbolnăveşte prin păcat, devine slăbănog şi slăbănogit. Păcatul slăbeşte puterea noastră de viaţă adevărată şi ne paralizează puterea de a iubi pe Dumnezeu şi pe oameni. De aceea, păcatul, ca boală a sufletului, trebuie curăţit prin pocăinţă, mărturisire şi iertare, iar după ce căutăm mai întâi sănătatea sufletului, putem căuta şi pe cea a trupului, şi încă cu mai mult succes.

În această duminică, Biserica face pomenirea marelui ierarh Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii Taborului, al luminii dumnezeieşti necreate, dar şi al luminii din inimile sfinţilor, pentru a ne arăta că prin post şi rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi fapte bune, săvârşite din credinţă şi iubire, ne împărtăşim şi noi de această lumină. (fragment, preluat din Ziarul Lumina)