Drepturile si libertatile fundamentale sunt nu numai o realitate, ci si finalitatea intregii

activitati umane, bineinteles a aceleia democratice. Drepturile si libertatile omului, cu multiplele

lor ramificatii si implicatii teoretice, dar mai ales practice, reprezinta un domeniu important in

preocuparile fiecarui stat precum si in ale comunitatii umane internationale.

Cercetarea stiintifica a drepturilor si libertatilor omului si cetateanului este o misiune

permanenta indeosebi a juristilor pentru ca limba in care ele sunt formulate este, mai intai, cea a

dreptului si deci juristilor le revine, in primul rand, misiunea de a analiza toate aspectele si de a

realiza sinteze. Ea trebuie sa realizeze clarificarile necesare (notiunile, vocabularul folosit), sa

permita evidentierea progreselor dar si a ramanerilor in urma, sa ofere solutii legislative care sa

permita o reala promovare a respectului pentru aceste drepturi si desigur o eficienta protectie a

lor.

Drepturile fundamentale consacra la nivel normativ acele drepturi ale omului pe care

guvernantii doresc sa le garanteze; prin urmare forta lor juridica si garantiile lor vor fi cele ale

normei juridice prin care au fost consacrate. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt, in egala

masura, atat garantii obiective cat si drepturi subiective, opozabile puterii statale si protejand

individul inclusiv in raporturile sale cu ceilalti membri ai colectivitatii din care face parte.

Consacrarea lor la nivel normativ constitutional, le asigura cea mai eficienta garantare juridica,

intrucat astfel ele beneficiaza atat de mecanismele de garantare a suprematiei normelor

constitutionale, cat si de mecanismele juridice specifice protectiei drepturilor subiective.

Definitia drepturilor fundamentale

Pentru definirea lor trebuie sa luam in consideratie ca:

a) sunt drepturi subiective;

b) sunt drepturi esentiale pentru cetateni;

c) datorita importantei lor sunt inscrise, in acte deosebite, cum ar fi declaratiile de

drepturi, legi fundamentale (constitutii).

Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind in ultima instanta facultati

ale subiectelor raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau

celorlalte subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si sprijinul statului in

realizarea pretentiilor legitime.

Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni. Aceasta este cea

mai importanta trasatura. Daca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ceea ce le

deosebeste de acestea este tocmai aceasta trasatura. Ea explica de ce din sfera drepturilor

subiective numai un anumit numar de drepturi sunt fundamentale, inscrise, ca atare, in

constitutie. Deseori drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de

Constitutie care sunt determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Anumite drepturi

subiective, datorita importantei lor sunt selectate pe criteriul valoric si inscrise ca drepturi

fundamentale. Deci pentru definirea drepturilor fundamentale, vom retine ca ele sunt drepturi

esentiale pentru cetateni, pentri viata, libertatea, personalitatea lor.

Caracterul de drepturi esentiale il capata un raport cu conditiile concrete de existenta

ale unei societati date. Un drept subiectiv poate fi considerat esential si deci fudamental intr-o

societate data, dar isi poate pierde acest caracter in alta societate. Mai mult decat atat, chiar in

cadrul aceleiasi societati, in diferite etape istorice, acelasi drept subiectiv poate fi sau drept

fundamental sau simplu drept subiectiv potrivit conditiilor concrete economice, sociale, politice

si bineinteles conform vointei guvernantilor, a carei expresie nu este altceva decat legea ce

stabileste chiar catalogul acestor drepturi. Aceasta explica destul de clar de ce intr-o anumita

perioada istorica numarul drepturilor fundamentale este mai mare sau mai mic decat in alta

perioada istorica. Drepturile fundamentale pot fi explicate numai vazute in interdependenta lor

cu celelalte fenomene si indeosebi cu realitatile economice, sociale, si politice concrete din

fiecare tara.

Datorita importantei lor, drepturile fundamentale, sunt inscrise in acte cu forta

juridica suprema, cum ar fi declaratii de drepturi, legi fundamentale. Inscrierea in constitutie a

drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi

esentiale pentru cetateni. Inscrise in Constitutie, li se recunoaste caracterul de drepturi

fundamentale si li se stabilesc garantii pentru ocrotirea si exercitarea lor, atat la nivel normativ

cat si institutional.

La sfarsitul acestor consideratii, putem spune ca drepturile fundamentale sunt acele

drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora,

indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie

si garantare prin Constitutie si legi.