Penitenciarul-Spital Bucuresti-Jilava
Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava este o instituţie publica aflata in subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Prin natura activităţilor desfăşurate, Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava este o unitate sanitară, similară ca importanţă cu
una judeţeană, din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi este destinat refacerii stării de sănătate a persoanelor ce au săvârşit infracţiuni
şi au suferit condamnări, ori sunt în stare de arest preventiv.
Viziunea Penitenciarului Spital Bucureşti Jilava
Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, cel mai mare penitenciar-spital apartinand sistemului administratiei penitenciare,
urmareste imbunatatirea starii de sanatate a persoanelor ce au săvârşit infracţiuni şi au suferit condamnări, ori sunt în stare de
arest preventiv, precum si realizarea unui sistem de sanatate conform cu standardele europene si in acord cu cerintele si resursele
societatii romanesti.
Totodata, in colaborare cu unitatile sanitare din subordinea Ministerului Sanatatii, cautam solutii concrete pentru atingerea
obiectivelor specifice actului medical.
Pe termen mediu si lung, penitenciarul-spital gandeste diversificarea serviciilor medicale si imbunatatirea calitatii acestora
pentru toate categoriile de beneficiari, protejarea şi promovarea sănătăţii precum şi prevenirea îmbolnăvirilor.
Misiunea Penitenciarului Spital Bucureşti Jilava
Asigurarea unor conditii de detentie în conformitate cu standardele internationale precum şi crearea unui mediu sănătos
pentru detinuti este o premisă a exercitiului tuturor drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate.
Mediul de viată al sistemului penitenciar este recunoscut ca fiind unul cu necesităti medicale specifice. Comportamentul
agresiv al unor persoane private de libertate, precaritatea educatiei igienico-sanitare în rândul acestora, riscul crescut de
transmitere a bolilor, sunt factori care conditionează mentinerea şi protejarea sănătătii persoanelor private de libertate de existenta
unui sistem medical adaptat mediului penitenciar.
Pentru a asigura un act medical de calitate şi un sistem medical performant ne bazam pe profesionalismul, integritatea şi
loialitatea personalului, precum şi pe respectul fată de drepturile fundamentale ale persoanelor custodiate şi avem în vedere:
Asigurarea unui mediu optim pentru desfăşurarea în bune conditii a actului medical din punct de vedere al preventiei,
diagnosticării şi tratamentului
Asigurarea resurselor materiale necesare desfăşurării activitătii medicale
Dezvoltarea programelor de prevenire a îmbolnăvirilor, de educatie igienico-sanitară, precum şi de promovare a sănătătii în
rândul detinutilor
Colaborarea eficientă cu sistemul sanitar public
Obiective generale
In raport de obiectivele strategice stabilite prin documentele programatice de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, activitatea Penitenciarului Spital Bucureşti Jilava este orientată spre realizarea unui număr de sase obiective, respectiv:
Obiectiv strategic nr.1 – Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de
aplicare a regimului penitenciar
Obiectiv strategic nr.2 – Educaţie, asistenta psihologica şi asistenţă socială adaptate nevoilor deţinuţilor, în vederea
creşterii şanselor de reintegrarea socială
Obiectiv strategic nr.3 – Asigurarea asistenţei medicale de calitate, protejarea şi promovarea sănătăţii precum şi
prevenirea îmbolnăvirilor
Obiectiv strategic nr.4 – Management instituţional performant
Obiectiv strategic nr.5 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii
Obiectiv strategic nr.6 – Dezvoltarea capacitatii administrative institutionale prin modernizarea serviciilor informatice si
de comunicare existente, precum și prin introducerea unor instrumente informatice de tip suport decizional, de raportare,
analiză, măsurare, planificare, previzionare, securizare și managementul performanței
Obiectiv strategic 1- Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de
aplicare a regimului penitenciar, prin:
Îmbunătăţirea condiţiilor de exercitare a drepturilor prevăzute de lege de către deţinuţi, în funcţie de regimul de executare
stabilit
Implementarea noii legislații execuțional-penale
Îmbunătăţirea sistemului de pază şi supraveghere a deţinuţilor
Îmbunătăţirea managementului incidentelor prin dezvoltarea de competenţe profesionale
Impactul aşteptat prin realizarea acestui obiectiv este, pe de o parte crearea unui sistem penitenciar sigur pentru detinuti,
personal şi comunitate, iar pe de altă parte pentru respectarea demnităţii umane a detinutilor.
Obiectiv strategic nr.2 – Educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială adaptate nevoilor deţinuţilor, în vederea
creşterii şanselor de reintegrare socială, obiectiv ce poate fi realizat prin:
Implementarea unui sistem unitar de evaluare şi intervenţie axat pe nevoile de educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă
socială ale deţinuţilor şi pe cerinţele societăţii
Promovarea şi implementarea, împreună cu instituţiile publice ce au atribuţii în domeniul asistenţei postdetenţie, a Strategiei
naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate
Dezvoltarea de parteneriate cu organizaţiile neguvernamentale şi comunităţile locale, care să conducă la facilitarea
reintegrării sociale a deţinuţilor
Impactul aşteptat pentru realizarea acestui obiectiv este creşterea şanselor de incluziune socială a detinutilor şi reducerea
numărului de evenimente negative în unitate.
Obiectiv strategic nr.3 – Asigurarea asistenţei medicale de calitate, protejarea şi promovarea sănătăţii, precum şi
prevenirea îmbolnăvirilor
Pentru asigurarea unui act medical de calitate trebuie avute în vedere:
Asigurarea condiţiilor optime de natură organizatorico-funcţională, în vederea îmbunătăţirii actului medical
Implementarea activităţilor de ocrotire a sănătăţii, a integrităţii fizice şi de menţinere a normelor epidemiologice şi igienico-
sanitare
Integrarea particularităţilor asistenţei medicale din sistemul penitenciar în cadrul normativ al reţelei sanitare publice
Impactul aşteptat pentru realizarea acestui obiectiv este asigurarea asistenţei medicale de calitate cu reducerea morbidităţii
şi mortalităţii în rândul detinutilor.
Obiectiv strategic nr.4 – Management instituţional performant, care poate fi realizat prin:
Dezvoltarea sistemului de control managerial în conformitate cu prevederile Ordinului SGG nr. 400/2015, pentru aprobarea
Codului controlului intern/mangerial al entitatilor publice
Prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale a lucrătorilor
Asigurarea asistenţei medicale a personalului angajat
Reducerea fata de anul precedent a riscului de contagiune inerent specificului sistemului penitenciar raportat la personalul
expus
Optimizarea activităţii de relaţii publice şi comunicare interne şi externe
Imbunatatirea asigurarii cu personal a unitatii, prin incadrarea posturilor vacante, cu respectarea legislatiei incidente
Dezvoltarea şi implementarea unui sistem de evaluare a rezultatelor profesionale, bazat pe obiective individuale şi indicatori
de performanţă
Asigurarea unui proces corect si eficient de planificare a resurselor financiare.
Asigurarea respectarii cadrului legislativ care reglementeaza activitatea Penitenciarului Spital Bucuresti Jilava
Optimizarea sistemului de gestiune a informaţiilor clasificate în vederea protejării efective a acestora
Implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.215/2012
Impactul aşteptat prin realizarea acestui obiectiv este creşterea eficienţei şi eficacităţii instituţiei, a sistemului administraţiei
penitenciare precum şi de reconsiderare a relaţiei dintre societate şi sistemul penitenciar.
Obiectiv strategic nr. 5 Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii, prin:
Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, prin activităţi de reparaţii curente şi întreţinerile aferente
Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personal
Politici si strategii de atragere a fondurilor europene, concepute si dezvoltate atat la nivel central, cat si local
Obiectiv strategic nr. 6 - Dezvoltarea capacitatii administrative institutionale prin modernizarea serviciilor
informatice si de comunicare existente, precum și prin introducerea unor instrumente informatice de tip suport decizional,
de raportare, analiză, măsurare, planificare, previzionare, securizare și managementul performanței, prin:
Adaptarea şi dezvoltarea parcului de tehnică de calcul şi a infrastructurii de comunicaţii IT în concordanţă cu nevoile de
resurse pentru sistemului informatic
Evaluarea mediului intern si extern - Analiza SWOT
Puncte tari:
spitalul cu cele mai multe sectii / specialitati si cel mai mare numar de paturi din sistemul penitenciar
certificare ISO in sistemul de management al calitatii conform standardelor ISO 9001: 2008
personal calificat şi competent, avand capacitatea de a se adapta permanent la cerinţele sistemului în conformitate cu normele Uniunii Europene;
existenţa serviciului de asistenţă psihosocială;
bune practici, materializate în regulamente interne şi alte proceduri de lucru scrise;
relaţii parteneriale bune cu CASAOPSNAJ, DSP Ilfov, cu Institutul „Matei Balş”, Bucureşti, cu Serviciul Judeţean de Medicicnă legală Ilfov, ceea ce conduce la derularea contractelor de furnizare de servicii medicale în cele mai bune condiţii;
respectarea condiţiilor igienico-sanitare;
o buna planificare a activitatilor
inexistenta arieratelor
nivel in crestere al indicatorilor de performanta, raportat la perioadele anterioare
cresterea veniturilor rezultate din furnizarea serviciilor medicale spitalicesti
cresterea veniturilor rezultate din donatii si sponsorizari
managementul participativ promovat prin modalitati formale
incheierea contractelor cu furnizorii de utilitati in conditii foarte avantajoase Puncte slabe:
număr insuficient de medici în specialitate şi lipsa personalului calificat în unele specialităţi;
constructii foarte vechi, pentru care nu au fost aprobate lucrari de interventii / reabilitare in ultimii ani
relaţie dificilă medic-pacient;
resurse umane limitate;
media de vârstă crescută a personalului;
interes relativ scăzut al personalului pentru pregătire profesională de specialitate;
bucătăria de unitate nu dispune de o dotare optimă;
Oportunităţi
îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor medicale şi hoteliere conform normelor Uniunii Europene;
România membră UE – stabilire de legături cu instituţii similare din UE;
Reformarea şi perfecţionarea sistemului juridic (apariţia noilor coduri);
Recunoaşterea importanţei funcţiei de educaţie şi asistenţă psihosocială a sistemului penitenciar cu mutarea accentului pe calitatea intervenţiei;
Sanatatea este un domeniu cu impact social major accesarea fondurilor europene
atragerea de donatii / sponsorizari accesarea programelor nationale de sanatate
Cursuri de specializare pentru toate sectoarele de activitate din cadrul institutiei
Promovarea spitalului prin pliante de prezentare, in vederea imbunatatirii perceptiei comunitatii asupra serviciilor medicale prestate persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au suferit condamnări, ori sunt în stare de arest preventiv
diversificarea tipurilor de servicii medicale prestate
ajustarea numarului de paturi contractate functie de indicatorii realizati in perioadele anterioare si de modificarea profilului beneficiarilor serviciilor
organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante Ameninţări
concurenţa puternică datorită unui număr crescut de penitenciare-spital în sistem;
plecarea cadrelor cu experienţă din sistem prin pensionare sau în afara sistemului;
resurse financiare insuficiente pentru realizarea lucrarilor de reabilitare a constructiilor aflate in patrimoniul spitalului;
creşterea preţurilor de către furnizori;
efectul negativ al mass-media cu privire la costurile pe care le suporta societatea pentru un detinut;
creşterea în viitor a numărului persoanelor private de libertate custodiate;
creşterea alarmantă a numărului de grupări infracţionale;
cazurile sociale
condiţiile economice interne
Directiile de actiune in sustinerea actului medical de calitate in conditiile regimului penitenciar
În acest demers strategic de dezvoltare, am urmărit exploatarea oportunităţilor în directă concordanţă cu punctele forte de
care dispune entitatea, conştientizând totodată riscurile ce pot afecta instituţia şi tratându-le în mod responsabil, dupa cum urmeaza:
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
1.
Asigurarea supravegherii persoanelor private de libertate
1.1 Executarea controlului specific
tuturor persoanelor cu ocazia accesului în locul de deţinere
Nu intră/ies în/din locul de deţinere
persoane neautorizate
Numărul evadări din interiorul locului de
deţinere Număr incidente
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016 Şef serviciu
SDRP
1.2 Însoţirea persoanelor private de
libertate în interiorul locului de deţinere
Însoţirea persoanelor
private de libertate în interiorul locului
de deţinere-moment vulnerabil - supravegherea va fi realizată cu
atenţie astfel încât să nu existe evenimente
negative
Nu necesită resurse financiare
1.3 Desfăşurarea activităţilor conform programului zilnic pe secţiile de deţinere
Respectarea programului zilnic
Nu necesită resurse financiare
2.
Îmbunătăţirea managementului incidentelor prin dezvoltarea de
competenţe profesionale
2.1 Continuarea formării profesionale a personalului implicat în soluţionarea situaţiilor
de criză prin a) implementarea
Prevenirea evenimentelor
negative Formarea
profesională corespunzătoare
Număr personal participant/număr
total personal sector operativ
Nu necesită resurse financiare
Trimestrial Şef serviciu
SDRP
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
prevederilor Manualului de incidente, vol. I –
incidente operaţionale b) implementarea
prevederilor Manualului de incidente, vol. II –
incidente critice
2.2. Continuarea implementării prevederilor:
a) Manualului privind structurile asociate pentru măsuri de
securitate specială, precum şi pentru
utilizarea mijloacelor şi tehnicilor de
imobilizare, vol. I. b) Manualului privind structurile asociate pentru măsuri de
securitate specială,vol. II
Prevenirea evenimentelor
negative Formarea
profesională corespunzătoare
Nu necesită resurse financiare
2.3. Continuarea implementării
Manualului privind măsurile de prevenire şi
reacţie la incidentele operaţionale produse în timpul transportului cu
mijloace auto a persoanelor private de
libertate
Prevenirea evenimentelor
negative Formarea
profesională corespunzătoare
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
3.
Îmbunătăţirea condiţiilor de
detenţie în sistemul
penitenciar
3.1. Implementarea
experimentală a unui sistem de videotelefonie
(comunicare on-line) pentru categoria
deţinuţilor cu afecţiuni medicale în unitate
Implementarea unor noi
instrumente de lucru, cu
aplicabilitate interinstituţională
Număr aparate nou instalate/număr total
aparate Număr analize
efectuate/număr analize ce trebuie
efectuate Număr rapoarte de
monitorizare întocmite/Număr de
rapoarte de monitorizare ce
trebuie efectuate Număr raporte
diseminate/Număr rapoarte întocmite
Nu necesită resurse financiare
Trimestrial
Şef serviciu
SDRP
3.2. Creşterea numărului de aparate
Infochioşc
Informare mai bună a p.p.l.
Nu necesită resurse financiare
3.3 Analiza menţinerii în parametri optimi a
sistemului electronic de telefonie şi cumpărături
şi a sistemului Infochioşc;
Funcţionarea corespunzătoare a
sistemului Diminuarea numărului
plângerilor p.p.l.
Nu necesită resurse financiare
3.4 Monitorizarea acordării dreptului la
pachet şi vizită pe baza unei programări
prealabile
Acordarea corespunzătoare a
drepturilor la pachete şi vizite
Diminuarea numărului
plângerilor p.p.l.
Nu necesită resurse financiare
3.5. Diseminarea rezultatelor vizitelor
ONG-urilor cu obiect de activitate respectarea drepturilor omului, a
hotărârilor CEDO privind asigurarea
condiţiilor de detenţie şi a hotărârilor
Asigurarea condiţiilor
corespunzătoare de cazare Diminuarea numărului
plângerilor p.p.l.
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
judecătorilor delegaţi/instanţelor din România cu privire la
plângerile deţinuţilor în vederea alinierii la standardele CPT
4. Asigurarea
legalităţii deţinerii
4.1.Primirea persoanelor private de
libertate
Se aplică măsurile dispuse de
organele judiciare Nu există cazuri
de deţinere ilegală
Numărul de deţineri nelegale/Efectiv p.p.l.
rulat Numărul de mandate
de executare operate/numărul mediu de p.p.l
Numărul de p.p.l. analizate în comisia de liberare/Efectiv
mediu rulat Nr. p.p.l.
admise/Numărul de p.p.l. analizate în
comisia de liberare Numărul de p.p.l.
neprezentate /Efectiv mediu p.p.l.
Număr de liberări eronate/Efectiv p.p.l.
rulat Numărul p.p.l.
transferaţi greşit/numărul total de p.p.l. transferaţi
Număr dosare incomplete/numărul
total de dosare
Nu necesită resurse financiare
Semestrial Şef birou evidenţă
4.2.Înregistrarea schimbărilor intervenite
în situaţia juridică a persoanelor private de
libertate
Nu există cazuri de liberare eronată, se
individualizează corect regimul de
executare
Nu necesită resurse financiare
4.3.Stabilirea şi urmărirea termenului pentru analizarea în comisia de liberare
condiţionate
Analiza se face la împlinirea
perioadei legale
Nu necesită resurse financiare
4.4.Evidenţa termenelor în vederea prezentării
în faţa organelor judiciare
P.p.l. sunt prezentaţi la timp conform citaţiilor
Nu necesită resurse financiare
4.5 Gestionarea dosarului individual
Nu există situaţii de deteriorare sau
pierdere a părţii componente
Nu necesită resurse financiare
4.6 Ieşirea persoanelor private de libertate din unităţile subordonate
ANP
Nu există liberări eronate
Transferurile se efectuează cu
respectarea
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
prevederilor legale gestionate Număr acte
comunicate cu întârziere/număr total
comunicări Nr. comunicări/P.p.l.
cetăţenie străină Număr p.p.l. analizaţi în comisie/nr. p.p.l.
selecţionaţi Număr p.p.l.
selecţionaţi/Nr. p.p.l. folosiţi la muncă Număr solicitări
transmise/număr total p.p.l. rulat
Număr solicitări transmise/număr solicitări aprobate
Număr neconcordanţe în
dosarele verificate/Număr total
dosare
4.7 Comunicarea actelor de procedură penală şi modul de
soluţionare a cererilor, reclamaţiilor şi
sesizărilor
Înştiinţările au loc la timp
Nu necesită resurse financiare
4.8 Transmiterea solicitărilor de transfer
la A.N.P.
Evitarea supraaglomerării
Nu necesită resurse financiare
4.9 Organizarea în condiţii optime a
apelului general al deţinuţilor
Prevenirea producerii de evenimente
negative şi a existenţei
neconcordanţelor datelor din dosare
Nu necesită resurse financiare
5.
Asigurarea respectarii
aplicarii regimului legal de detinere
5.1.Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative
de libertate
Stabilirea corectă a regimurilor
Nu se depăşesc termenele stabilite
referitoare la individualizarea
regimului de executare a
pedepsei
Numărul de deţineri
nelegale/Efectiv p.p.l. rulat
Numărul de mandate de executare
operate/numărul mediu de p.p.l
Numărul de p.p.l. analizate în comisia
Nu necesită resurse financiare Semestrial
Şef birou evidenţă
5.2. Asigurarea P.p.l. au acces şi Nu necesită resurse
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
accesului la consultarea
documentelor de interes personal şi la dispoziţiile legale şi documentele privind
executarea pedepselor privative de libertate
pot cunoaşte dosarul individual
şi dispoziţiile legale privind executarea pedepselor privative de
libertate
de liberare/Efectiv mediu rulat
Nr. p.p.l. admise/Numărul de p.p.l. analizate în
comisia de liberare Numărul de p.p.l.
neprezentate /Efectiv mediu p.p.l.
Număr de liberări eronate/Efectiv p.p.l.
rulat Numărul p.p.l.
transferaţi greşit/numărul total de p.p.l. transferaţi
Număr dosare incomplete/numărul
total de dosare gestionate Număr acte
comunicate cu întârziere/număr total
comunicări Nr. comunicări/P.p.l.
cetăţenie străină Număr p.p.l. analizaţi în comisie/nr. p.p.l.
selecţionaţi Număr p.p.l.
selecţionaţi/Nr. p.p.l. folosiţi la muncă Număr solicitări
transmise/număr total
financiare
5.3.Acordarea dreptului la plimbare zilnică
Nu se produc incidente
operaţionale sau critice
Se respectă timpul prevăzut de
plimbare
Nu necesită resurse financiare
5.4.Asigurarea dreptului la convorbiri telefonice
P.p.l. au posibilitatea
efectuării convorbirilor
telefonice
Nu necesită resurse financiare
5.5. Acordarea dreptului la vizite şi a
vizitei intime
Acordarea legală a vizitelor, conform
regimurilor, pe tipuri de vizită Nu se produc
incidente operaţionale sau
critice Se respectă criteriile de separaţiune
Nu se introduc obiecte interzise
Se acordă
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
posibilitatea întrevederilor cu aparţinătorii fără supraveghere
p.p.l. rulat Număr solicitări
transmise/număr solicitări aprobate
Număr neconcordanţe în
dosarele verificate/Număr total
dosare
5.6.Acordarea dreptului de a primi şi cumpăra
bunuri
P.p.l. pot expedia liber şi neîngrădit corespondenţă
care este confidenţială
Nu se introduc obiecte interzise
Nu necesită resurse financiare
5.7. Acordarea drepturilor de petiţionare şi
corespondenţă
P.p.l. au acces la serviciile unor
persoane specializate,
întâlniri care sunt confidenţiale
Nu necesită resurse financiare
5.8.Acordarea dreptului la vizită cu apărătorul, cu alte persoane cu
atribuţii oficiale şi dreptului la asistenţă
diplomatică
P.p.l. primesc bunuri de la
aparţinători şi au acces la punctul
comercial Nu se introduc
obiecte interzise
Nu necesită resurse financiare
5.9 Acordarea dreptului la încheierea unei
căsătorii
P.p.l. pot încheia căsătorii în penitenciar
Nu necesită resurse financiare
5.10 Punerea în aplicare a
recompenselor cu permisiunea de ieşire
din penitenciar
P.p.l. se prezintă din învoire la ora
stabilită P.p.l. cunosc obligaţiile pe
timpul permisiunii de ieşire din
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
penitenciar
6.
Garantarea sigurantei
misiunilor din exteriorul locului de detinere
6.1.Prezentarea persoanelor private de
libertate la organele judiciare
Nu se produc incidente
operaţionale sau critice
Nu se produc agresiuni ale
personalului din escortă
Nu se stabilesc legături nepermise
între p.p.l. P.p.l. nu intră în
posesia obiectelor interzise
P.p.l. sunt prezentaţi în
siguranţă, conform dispoziţiilor
organelor judiciare
Numărul de incidente/numărul de
p.p.l. prezentaţi la organele judiciare
Număr incidente/Nr. persoane prezentate
la spitalele şi policlinici din reţeaua
M.S Număr
incidente/Număr mediu de p.p.l.
folosite la muncă Număr
incidente/Număr de p.p.l. transferate Număr formulare
generate/număr total p.p.l.
Număr formulare actualizate/număr
total formulare
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016 Şef serviciu
SDRP
6.2.Prezentarea persoanelor private de libertate la spitalele şi policlinici din reţeaua
M.S.
Nu se produc incidente
operaţionale sau critice
P.p.l. nu intră în posesia obiectelor
interzise Nu se acordă
întâlniri cu familia fără respectarea
legislaţiei
Nu necesită resurse financiare
6.3 Transferul p.p.l. cu mijloace auto proprii si cu mijloace auto A.N.P.
Nu se produc incidente
operaţionale sau
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
critice P.p.l. nu intră în
posesia obiectelor interzise
Se respectă separaţiunea în mijloacele de
transport
6.4 Folosirea eficientă a informaţiilor rezultate din Formularul privind
istoricul escortării persoanelor private de
libertate.
Prevenirea producerii de
incidente operaţionale sau
critice
Nu necesită resurse financiare
7. Controlul
activităţilor
7.1. Revizuirea obiectivelor de control
pe linia sectorului operativ
Efectuarea de controale
Număr obiective revizuite/Număr total
obiective Număr controale
efetuate/Număr total obiective
Număr sectoare de activitate pentru care
s-au stabilit obiective/număr total
sectoare activitate
Nu necesită resurse financiare
Trimestrial Şef serviciu
SDRP
7.2. Executarea de controale la obiectivele
stabilite
Prevenirea evenimentelor
negative Semnalarea promptă a abaterilor
Nu necesită resurse financiare
7.3 Întocmirea obiectivelor de control
pentru fiecare sector de activitate din operativ
Efectuarea de controale
specializate
Nu necesită resurse financiare
7.4 Elaborarea Sistemului de Control
Managerial
Desfăşurarea corespunzătoare a
activităţilor
Nu necesită resurse financiare
7.5 Elaborarea Planului
Desfăşurarea corespunzătoare a
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
de acţiune pe anul 2016
activităţilor
8.
Îmbunătăţirea condiţiilor de exercitare a drepturilor
prevăzute de lege de către deţinuţi,
în funcţie de regimul de
executare stabilit
8.1.Analiza documentelor întocmite
la nivelul sectorului operativ din Penitenciar
Spital Jilava şi furnizarea datelor în vederea
monitorizării permanente a situaţiei operative, în
vederea prevenirii producerii unor
evenimente negative şi stoparea unor fenomene
specifice mediului infracţional
Diminuarea nivelului de eludare a
prevederilor cadrului legal ce reglementează desfăşurarea activităţilor in
sistemul penitenciar
Nr. informări furnizate/
Nr. informări de furnizat*100
(în urma analizelor)
RU1 – personal
BPCMP(Penitenciarul Spital Jilava)
RF
2–nu necesita resurse
financiare
RM3 – consumabile,
alte materiale
Decembrie 2016
Şef serviciu SDRP
8.2.Motivarea avizului in cazul acordării
calculatoarelor personal precum si a avizului
consultativ cu privire la acordarea vizitei intime, acordării recompensei cu permisiunea ieşirii
din penitenciar, participarea
persoanelor private de libertate la activităţi educative, culturale,
Sistem de acordare a drepturilor deţinuţilor,
prevăzute de cadrul legal
execuţional penal prin aplicarea în mod unitar de
acordare a recompenselor
Nr. avize acordate/ Nr. avize de acordat*100
RU – personal BPCMP (Penitenciarul Spital
Jilava)
RF – cheltuieli salariale
RM – consumabile
Decembrie 2016
Şef serviciu SDRP
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, instruire şcolară şi
formare profesională, în afara penitenciarului,
selecţionarea şi repartizarea la muncă a persoanelor private de
libertate private de libertate, precum şi
acordarea vizitei fără dispozitiv de separare în cazul persoanelor condamnate pentru care nu s-a stabilit
regimul de executare a pedepsei, persoanelor
private de libertate cărora li se aplică
regimul de maximă siguranţă ori regimul închis şi arestaţilor
preventiv din Penitenciar Spital
Jilava
9.
Îmbunătăţirea sistemului de
pază şi supraveghere a
deţinuţilor
9.1. Continuarea echipării personalului
cu noua ţinută de serviciu:
- 4 persoane din promoțiile absolvente în
2014-2015; - 1 persoană schimbată
Personal echipat corespunzator
Număr personal echipat/Număr de
personal de echipat x 100
Buget PSBJ Decembrie
2016
DEA BAGR
DSDRP Director PSBJB
Obiectiv strategic I: Garantarea siguranţei sistemului administraţiei penitenciare şi uniformizarea modului de aplicare a regimului penitenciar
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
din funcție; - pentru întreg
personalul operativ (echipat în anii 2014 și
2015) – pentru completare uniformei de serviciu, cu diferite articole vestimentare;
Obiectiv strategic II: Educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială adaptate nevoilor deţinuţilor, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
1.
Organizarea, coordonarea, monitorizarea,
controlul activitatilor specifice
1.1 Desfăşurarea activităţii fiecărui serviciu
pe baza planurilor semestriale şi anuale de
muncă
Management eficient
Plan anual de activitati
Orar centralizator lunar
Oferta educationala Plan de pregatire
studenti Intalnire de lucru
trimestriala, semestriala si anuala
Nu necesită resurse financiare
15.01.2016 Lunar
30.01.2016 31.12.2016
Lunar,
Şef birou Sef birou Sef birou
1.2 Planificarea activităţilor desfăşurate de către fiecare angajat
printr-un orar lunar
Nu necesită resurse financiare
1.3 Informarea ppl prin intermediul ofertei
educaţionale ce cuprinde serviciile oferite în
penitenciare
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic II: Educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială adaptate nevoilor deţinuţilor, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
1.4. - organizarea activităţilor pentru
efectuarea unor stagii de pregătire sau practică,
studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi
cercetătorilor care efectuează studii şi
cercetări privind specificul mediul carceral
Nu necesită resurse financiare
1.5. organizarea de întâlniri de lucru la care participă toţi membrii biroului si intocmirea
raportului trimestrial si anual de activitati de educatie si asistenta
psihosociala
Nu necesită resurse financiare
2.
Realizarea activităţii de
cunoaştere a ppl, identificarea
problemelor şi nevoilor
individuale ale acestora
2.1. Evaluarea nevoilor fiecărei persoane private
de libertate din perspectivă educativă si psihologică, în vederea
formulării recomandărilor din Planul individualizat
Identificarea corecta a nevoilor
ppl
Planuri de individualizare
completate
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016
Şef birou Educator Psiholog
Preot
3.
Deschiderea si completarea dosarului de educaţie şi asistenţă
psihosocială
3.1. Deschiderea dosarelor de educatie si asistenta psihosociala
pentru ppl care executa pedeapsa in sectiile
medico-sociale si a celor internati in sectiile de
pneumoftiziologie pentru tratament de specialitate si completarea dosarelor de evaluare si asistenta
psihosociala pentru fiecare persoana privata
de libertate
Includerea in programe si
activitati educative a unui nr cat mai mare de ppl ca urmare
a identificarii corecte a nevoilor
educationale si psihosociale
inscrise in aceste documente
Dosare de educatie si asistenta psihosociala
deschise si completate
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016 Educator Psiholog
Preot
4. Educaţie şi asistenţă
4.1. Desfasurarea de programe de educatie si
Imbunatatirea statului
Programe de educatie si asistenta
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016 Sef Birou
Obiectiv strategic II: Educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială adaptate nevoilor deţinuţilor, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
psihosocială adaptate nevoilor
persoanelor custodiate prin
includerea in programele educative
asistenta psihosociala prin care se urmareste
conservarea şi îmbunătăţirea statutului
psihosocial al persoanelor private de
libertate prin satisfacerea nevoilor de
dezvoltare/educaţionale şi reducerea efectelor negative ale detenţiei asupra personalităţii
psihosomatic al ppl
psihosociala desfasurate
5.
Desfăşurarea de activitati educative
si culturale, activitati sportive si
de petrecere a timpului liber
5.1. Organizarea de activităţi educative şi culturale care sunt
orientate spre stimularea cunoaşterii, creativităţii, dezvoltarea şi exersarea
deprinderilor practice, artistice, literare,
muzicale, plastice, tehnice, precum şi spre menţinerea tonusului
fizic şi psihic corespunzător.
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Programe de educatie si asistenta psihosociala desfasurate
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016 Sef Birou
5.2. Organizarea, cu frecventa lunara, a cel putin unui concurs pe
diferite teme
Nu necesită resurse financiare
5.3. Initierea de programe artistice cu prilejul principalelor
evenimente sau proiecte pe diferite teme
ce vor avea ca scop
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic II: Educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială adaptate nevoilor deţinuţilor, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
dezvoltarea universului cunosterii la care vor
participa cat mai multe ppl.
6. Asigurarea dreptului la
informare a ppl
6.1. Existenţa mapelor documentare - cate una
pe fiecare sectie de detinere - adresate ppl .
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Mape documentare pe fiecare sectie de
detinere Biblioteca pe fiecare
sectie din unitate
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016
Educator Psiholog
Preot 6.2. Amenajarea unei biblioteci în fiecare sectie
din unitate
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Nu necesită resurse financiare
7.
Oferirea unui sprijin calificat pentru
soluţionarea problemelor
psihologice ale ppl pe timpul executării
pedepsei
7.1. Adresarea demersurilor de
asistenţa psihosocială atât populaţiei
penitenciare generale cât şi categoriilor de persoane private de libertate vulnerabile
(minori, tineri, femei) şi a celor cu nevoi speciale (persoane private de libertate cu tulburări
psihice; cu antecedente în toxicomanie; cu risc crescut de suicid; cu conduită agresivă;
condamnaţi la pedepse de lungă durată şi la
pedeapsa detenţiunii pe viaţă; vârstnici; agresori
sexuali) fiind
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Convorbiri individuale si psihologice cu ppl
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016 Educator Psiholog
Preot
Obiectiv strategic II: Educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială adaptate nevoilor deţinuţilor, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
particularizate în funcţie de specificul fiecărei categorii menţionate.
8. Desfăşurarea
asistenţei religioase cu ppl
8.1. Organizarea şi oficierea serviciilor religioase specifice
cultului; derularea de activităţi duhovniceşti, de
educaţie moral-religioasă, etică şi civică, de cultivare a aptitudinilor artistice ale persoanelor
private de libertate, precum şi de colaborare
cu mediului de suport (familie, organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale) şi cu reprezentanţi ai altor
culte religioase.
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Activitati moral-religioase desfasurate
cu ppl
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016 Preot
9.
Dezvoltarea de parteneriate cu
organizaţiile neguvernamentale
şi comunităţile locale, care să
conducă la facilitarea
reintegrării sociale a deţinuţilor
9.1. Identificarea şi contactarea de ONG, instituţii etc., care pot contribui la facilitarea
reintegrării persoanelor private de libertate
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Numar protocoale de colaborare incheiate
si reactualizate
Nu necesită resurse financiare
31.12.2016
Sef Birou Educator Psiholog
Preot
9.2.Derularea de
proiecte, în colaborare cu ONG –uri, care au drept scop reintegrarea socială a persoanelor private de
libertate
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Nu necesită resurse financiare
Obiectiv strategic II: Educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială adaptate nevoilor deţinuţilor, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
9.3. Evaluarea şi reactualizare
protocoalelor de colaborare
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Nu necesită resurse financiare
9.4. Încheiere de noi protocoale
Imbunatatirea statului
psihosomatic al ppl
Nu necesită resurse financiare
10.
Dezvoltarea capacităţii
instituţionale şi interinstituţionale în
domeniul reintegrării sociale
a deţinuţilor, precum şi a
programelor şi activităţilor
educative, de asistenţă
psihologică şi asistenţă socială;
10.1. Continuarea implementării, la nivelul sistemului, a „Strategiei
de Reducere a Comportamentelor Agresive în mediul
carceral”;
Imbunatatirea statului
psihosomatic al detiuntilor cu
comportament agresiv
Nr. activităţi din Planul de acţiune al
Strategiei implementate/ Nr.
activităţi prevăzute în Planul de acţiune al
Strategiei X100;
Buget PSBJ
Decembrie 2016
Director unitate BEAPS SDRP
DM DPCT
10.2. Implementarea, la nivel de unitate, a
proiectelor de activitate destinate Sărbătorilor
Pascale, Zilei de 1 Iunie, Poezie de puşcărie (VIII), Sfinţii Petru şi Pavel, Ziua mondială de prevenire a suicidului, Ziua naţională
a educaţiei în penitenciare, De vorbă cu personalităţile, Biblioteca
vie, Bursa locurilor de muncă, Sărbătoarea
Crăciunului;
Imbunatatirea statului
psihosomatic al detinutilor
Nr. proiecte implementate/Nr.
proiecte promovate X100;
Buget PSBJ
Decembrie 2016
Director unitate BEAPS
Obiectiv strategic III: Asigurarea asistenţei medicale de calitate, protejarea şi promovarea sănătăţii, precum şi prevenirea îmbolnăvirilor
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Indicatori de rezultat/performanţă Termen de realizare Responsabili
1. Asigurarea ingrijirilor medicale de calitate
1.1.Asigurarea asistentei medicale spitaliceşti acordate persoanelor
private de libertate pe specialităţi: boli interne, cardiologie, psihiatrie, boli infecţioase, dermatovenerologie,
pneumologie.
1.indice de concordanţă dg. internare/dg. externare;
2.nr. bolnavi trataţi/lună,trim,an; 3. indice utilizare paturi;
4.indice rulaj; 4.DMS-acuti;
- cronici; 5.ponderea internărilor in regim de
urgenta; 6.mortalitate spitaliceasca
7. nr. mediu investigatii/pacient 8. nr. consulturi interdisciplinare/pacient
Lunar,trimestrial, semestrial,anual
Director medical Medici şefi secţie
Medici curanţi
1.2.Realizarea indicatorilor de activitate contractati lunar, trimestrial,
semestrial, anual.
2. Derularea Programelor
Naţionale de Sănătate Publică
2.1. Coordonarea subprogramelor: 2.1.a)Subprogramul de tratament si
monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA si tratamentul post-
expunere; 2.1.1. Raportarea deconturilor nominale pe medicamente ,a
tabelelor nominale, indicatorilor de activitate.
2.2b).-Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză
2.3. Raportarea deconturilor nominale pe medicamente, şi materiale sanitare,tabelelor
nominale,indicatorilor de activitate.
1.Concordanţa intre medicamentele din FOCG/deconturi;
2.concordanta materiale sanitare din FOCG/deconturi.
Lunar,trimestrial, semestrial,anual
Director, Director medical, Coordonatori
programe
3.
Asigurarea serviciilor medicale în vederea
realizării Expertizelor
Medico - Legale.
3.1. Efectuarea investigaţiilor necesare în cadrul Expertizelor
Medico - Legale: 3.1.1 Comisia de expertiză medico - legală pentru amânarea/întreruperea
pedepsei /suspendarea urmăririi penale pe motive de boală;
3.1.2. Comisia de nouă expertiză
1.concordanţa intre nr. bolnavilor prezentaţi la comisie INML/nr. bolnavi
finalizate investigaţiile la comisie INML/luna.
Săptămânal
Director,Director medical, medica şef
secţie, Medic curant,Medic psihiatru
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Indicatori de rezultat/performanţă Termen de realizare Responsabili
medico - legală pentru amânarea/întreruperea pedepsei /suspendarea urmăririi penale pe
motive de boală; 3.1.3. Comisia de expertiză
psihiatrică.
4.
Radiologia –asigură realizarea investigaţiilor de calitate radiologice-
imagistice
4.1. Verificarea aparatelor şi efectuarea de radiografii, radioscopii.
nr.investigatii.Rx/bolnavi/luna. permanent Medic radiolog
4.2. Verificarea aparatelor şi efectuarea de ecografii generale.
5. Laboratorul -asigură
realizarea investigaţiilor de caliate de laborator.
5.1. Verificarea aparatelor şi efectuarea analizelor.
nr. mediu teste biochimice /nr. bolnavi /luna.
permanent Medic laborator
6.
Farmacia –asigură şi gestioneză medicamentele
necesare persoanelor private de libertate
internate.
6.1. Primirea,păstrarea,depozitarea şi eliberarea de medicamente şi
materiale sanitare.
1.consum mediu de medicamente/luna; 2. consum mediu materiale sanitare/lună
permanent Farmacist
7. Stomatologia –sigură
realizarea consultaţiilor şi tratamentelor
7.1. Efectuarea consulturilor şi a tratamentelor stomatologice.
nr.mediu consultaţii /luna permanent Medic stomatolog
8.
Coordonarea activităţilor de prevenire, , profilaxie şi
control al bolilor tranmisibile
8.1. Efectuarea activităţilor de prevenire, profilaxie şi control al
bolilor transmisibile.
rata cazurilor noi de boli transmisibile /luna pe total spital si pe fiecare sectie in parte
permanent Director
Director medical Asistent igienă
9. Coordonarea activităţilor de
control al infecţiilor nosocomiale
9.1. Asigurarea conditiilor igienico-sanitare corespunzatoare,
supravegherea si controlul infectiilor nosocomiale precum si
supravegherea circulatiei bacteriilor multirezistente
nr.infectii NC/luna permanent Director
Director medical Asistent igienă
10. Coordonarea activităţilor de
prevenire, depistare precoce, şi control al
10.1. Sterilizarea corecta a instrumentarului si a altor materiale; triajul bolnavilor; folosirea corecta a
rata infectiilor NC/luna per sectie rata infectiilor NC/luna per spital
permanent
Director Director medical Asistent igienă
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Indicatori de rezultat/performanţă Termen de realizare Responsabili
infecţiilor nosocomiale circuitelor; purtarea echipamentului de protectie adecvat; precautii legate
de calea de transmitere
11.
Soluţionarea petiţiilor şi memoriilor persoanelor
private de libertate internate în spital şi ale
aparţinătorilor acestora.
11.1. Analizarea şi soluţionarea petiţiilor şi memoriilor persoanelor
private de libertate internate în spital şi ale aparţinătorilor acestora
1.nr.petitii soluţionate /nr.total petitii; 2.nr.petitii/ nr.bolnavi internaţi.
permanent Director medical Medici curanţi
12.
Asigurarea de investigaţii paraclinice de înaltă
performanţă impuse de complexitatea cazurilor sau
recomandarea comisiilor IML prin încheierea de
contracte cu unităţi specializate
12.1. Efectuarea investigaţiilor necesare de complexitatea cazurilor
sau recomandările comisiilor IML
1. nr. RMN/ lună 2.nr. CT/lună
Anual Director
Şef economico-administrativ
13.
Integrarea particularităţilor asistenţei medicale din sistemul penitenciar în
cadrul normativ al reţelei sanitare publice
13.1. Asigurarea asistentei medicale spitaliceşti acordate persoanelor
private de libertate pe specialităţi: boli interne, cardiologie, psihiatrie, boli infecţioase, dermatovenerologie,
pneumologie cu realizarea indicatorilor de activitate contractati cu CASAOPSNAJ si respectarea
contractului cadru 2016
Nr pacienti tratati/luna, an; IUP, DMS; Nr zile spitalizare; Rata mortalitatii;Indice
concordanta dg int/72 h, ext; Nr consultatii interdisciplinare/pac.
Decembrie 2016 Director unitate Director medical
Medici sectii
14.
Dezvoltarea programelor de prevenire a îmbolnăvirilor,
de educatie igienico-sanitară, precum şi de
promovare a sănătătii în rândul detinutilor
14.1.Dezvoltarea şi implementarea de proiecte/parteneriate în domeniul profilaxiei bolilor cardio-vasculare,
programe de sănătate mintală
Proiecte/ parteneriate încheiate Decembrie 2016
Director medical Medici sefi
14.2. Reducerea influenţei bolilor transmisibile cu impact major (HIV,
TB), asupra stării de sănătate a populaţiei penitenciare, prin
derularea Programenlor Nationale de Sanatate
Indicatori de monitorizare ( Concordanta medicamente
FOCG/deconturi) Decembrie 2016
Director medical Coordonatori programe
14.3. Elaborarea unui plan privind Plan anual SPCIN elaborat Martie SPCIN
Nr. crt
Obiective specifice Activităţi Indicatori de rezultat/performanţă Termen de realizare Responsabili
eficientizarea desfășurării activităților pe linie igienico-sanitară
2016
15.
Asigurarea condiţiilor optime de natură
organizatorico-funcţională, în vederea îmbunătăţirii calităţii actului medical
15.1. Cooptare de personal medical, care să presteze servicii medicale în
sistemul penitenciar Nr. contracte încheiate
August 2016
Director PSBJ BRUFP
15.2. Reorganizarea structurilor spitalului , conform standardelor de
calitate si legislatiei actuale în concordanţă cu cerinţele sistemului
penitenciar
Nr. structuri reorganizate Mai 2016 Director PSBJ
BRUFP
15.3. Consolidarea cooperării cu structuri medicale specializate, în vederea instruirii personalului cu
privire la acordarea primului ajutor prin participare la cursuri EMC
Nr. personal instruit/Nr. personal planificat x 100
Decembrie 2016
Director medical As sef spital
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
1. 4.
Optimizarea sistemului de
control managerial în
conformitate cu prevederile
Ordinului SGG nr. 400/2015
pentru aprobarea Codului
controlului intern
1.1. Stabilirea unui calendar al întâlnirilor
comisiei pentru anul 2016
Organizarea eficientă a
întâlnirilor comisiei Calendar aprobat
Nu necesită resurse
financiare 16.01.2016 Comisia de monitorizare
1.2. Actualizarea inventarului de activităţi specifice desfăşurate
(aferente responsabilităţilor din
ROF)
Stabilirea unei liste cu acţiuni specifice
în vederea prioritizării şi
procedurizării celor pentru care se
identifică necesitatea
Nr. activităţi procedurabile/Nr.
activităţi inventariate x 100
Nu necesită resurse
financiare Februarie 2016 Comisia de monitorizare
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
al entitatii publice
1.3. Elaborarea procedurilor de lucru
operaţionale formalizate pe activităţile specifice şi revizuirea celor existente
Stabilirea etapelor şi paşilor de urmat
pentru desfăşurarea acţiunilor
desfăşurate
Nr. proceduri elaborate/Nr. activităţi procedurabile x 100
Nu necesită resurse
financiare
Decembrie 2016
Comisia de monitorizare
1.4. Actualizarea Programului SCM
Implementarea SCM conform
OSGG 400/2015
Program SCM al ANP actulizat
Nu necesită resurse
financiare 15 Martie 2016 Comisia de monitorizare
1.5. Elaborarea Registrului riscurilor
Identificarea principalelor
disfuncţionalităţi ce pot apărea în desfăşurarea activităţilor în
vederea corectării obietivelor sau
aplicării măsurilor de corecţie adecvate
Nr. riscuri identificate/Nr. activităţi desfăşurate
specifice x 100 Nr. riscuri majore
gestionate/Nr. riscuri majore apărute x 100
Registrul riscurilor elaborat
Nu necesită resurse
financiare 15 Martie 2016 Comisia de monitorizare
1.6. Întocmirea situaţiilor centralizatoare ale
raportărilor semestriale/anuale ale stadiului implementării
SCM la nivelul sistemului penitenciar
Aplicarea OSGG 400/2015
Nr. programe SCM structuri ANP/Nr.
structuri ANP x 100
Nu necesită resurse
financiare
31.01.2016 10.07.2016 31.12.2016
Comisia de monitorizare
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
1.7. Completarea chestionarului de
autoevaluare a activităţii specifice desfăşurate în anul 2015 şi a situaţiei
sintetice
Aplicarea OSGG 400/2015
Nr. programe SCM unităţi/Nr. unităţi
subordonate x 100
Nu necesită resurse
financiare
31.01.2016 10.07.2016 31.12.2016
Comisia de monitorizare
2. 4.
Îmbunătăţirea asigurării cu personal prin
încadrarea posturilor vacante cu respectarea legislaţiei incidente
2.1. Asigurarea încadrării din sursă externă a
posturilor vacante în limita restricţiilor legislative şi a constrângerilor financiare
îmbunătăţirea asigurării cu personal a
departamentelor în care se
înregistrează deficit
Nr. de posturi pentru care s-au făcut demersuri în
vederea scoaterii la concurs/ Nr. de posturi
vacante care pot fi scoase la concurs în condiţiile legii
x 100
Buget PSBJ Decembrie
2016 DMRU
2.2.Asigurarea încadrării din sursă internă a
posturilor vacante cu respectarea prevederilor
legale
Îmbunătățirea calităţii
managementului
Număr de posturi de conducere vacante
scoase la concurs/Număr de
posturi de conducere vacante x 100
Buget PSBJ Conform
planificării DMRU
2.3. Ocuparea numarului de locuri din instituţiile de
învăţământ care pregătesc personal pentru
sistemul administraţiei penitenciare
Ocuparea tuturor locurilor
Nr. de candidaţi admişi/ Nr. de locuri
Nr. de locuri ocupate în anul 2016/Nr. de locuri ocupate în anul 2012 x
100
resurse financiare
Decembrie 2016
DMRU
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
3. 4.
Dezvoltarea şi implementarea unui sistem de
evaluare a rezultatelor
profesionale, bazat pe obiective
individuale şi indicatori de performanţă
3.1. Punerea în aplicare a noului ordin cu privire la
evaluarea performanţelor profesionale individuale a funcţionarilor publici cu
statut special, după adoptare
evaluare pe criterii moderne, obiective
metodologie implementată
Nu necesită resurse
financiare
Octombrie 2016
Director BRUPF
4. 4.
Aplicarea planului sectorial de implementare
a strategiei naţionale
anticoruptei in ANP
4.1. Participare la procesul de introducerea
treptată în Penitenciar Spital Jilava a
metodologiei unitare de evaluare a riscurilor de
corupţie
Dezvoltarea planurilor interne de
integritate
4.1. Implementarea integrala a etapelor
ciclului de evaluare in sistemul
penitenciar
RU – personalul BPCMP(Peniten
ciarul Spital Jilava)
RF – nu
necesita resurse financiare
RM –
consumabile
Decembrie 2016
Director
4.2. Identificarea, evaluarea şi evidenţierea
factorilor de risc, a vulnerabilităţilor şi
condiţiilor care favorizează comiterea actelor de corupţie în
cadrul sistemului penitenciar
Măsuri de identificare şi combatere a
corupţie în sistemul administraţiei penitenciare
4.2. Nr şi tipuri de riscuri identificate
RU – personalul BPCMP(Peniten
ciarul Spital Jilava)
RF – nu
necesita resurse financiare
RM –
consumabile
Decembrie 2016
Director
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
5. 4.
Crearea de noi aplicaţii
informatice integrate,
modernizarea şi/sau extinderea cu noi module a celor existente
5.1. Analiza de sistem pentru aplicaţia “Sistem
informatic integrat pentru managementul asistenţei medicale în penitenciare
(SIIMAMP)
Automatizarea fluxului
informaţional al instituţiei
Analiza realizata Fonduri externe Septembrie
2016 DTIC,DM
Director PSBJ
5.2.Achiziţionarea de echipamente suport
pentru aplicaţia SIIMAMP (proiect E-sănătate)
Automatizarea fluxului
informaţional al instituţiei
Echipamente achiziţionate
Fonduri externe August 2016
DTIC DEA
6. 4.
Înnoirea şi extinderea parcului de
tehnică de calcul şi a infrastructurii de comunicaţii IT în concordanţă cu nevoile de resurse IT&C,
precum şi implementarea
sistemelor automate de
administrare şi securitate a
infrastructurii informatice
6.1. Înlocuirea echipamentelor IT uzate şi
dezvoltarea parcului IT conform unui plan derulat pe o perioadă de 4 ani şi dimensionat în funcţie de
bugetul existent
Asigurarea unui suport
corespunzător sistemului informatic
din instituţie
Nr. echipamente IT
achiziționate/Nr. echipamente IT necesar
x 100
Buget PSBJ Octombrie
2016
DTIC DEA
BAGR
6.2. Creşterea lărgimii de bandă garantată de comunicaţii de arie
extinsă la 2 Mbps pentru fiecare locaţie din sistemul
penitenciar
Asigurarea unui suport
corespunzător sistemului informatic
din instituţie
Sistem funcţional eficientizat
Nu necesită resurse
financiare
Octombrie 2016
DTIC DEA
6.3. Sistem informatic integrat pentru evaluarea
şi monitorizarea proceselor operaţionale, de management şi de
securitate (SIIEMOMS)
Asigurarea unui suport
corespunzător sistemului informatic
din instituţie
Sistem informatic implementat
Fonduri externe Decembrie
2016
DTIC SCP DEA
7. 4.
Asigurarea continuităţii funcţionării aplicaţiilor
7.1. Monitorizare funcţionare aplicaţii şi
intervenţie preventivă sau la sesizare
Flux informatic eficient
Timp de repunere în funcţiune < 2h
Nu necesită resurse
financiare Permanent IT
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
7.2. Actualizare şi mentenanţă aplicaţii
informatice
Flux informatic eficient
Încadrare în termen cu actualizarea
Nu necesită resurse
financiare Permanent IT
8. 4.
Optimizarea sistemului de
gestiune a informaţiilor clasificate în
vederea protejării efective a acestora
8.1.Elaborarea criteriilor de acordare a accesului personalului la informaţii clasificate secrete de stat
şi întocmirea listei de funcţii ce necesită acces la informaţii clasificate
secrete de stat
Acordarea accesului la informaţii
clasificate secrete de stat aplicându-se
în mod strict „principiul necesităţii
de a cunoaşte”
Criterii elaborate Lista de funcţii din ANP şi unităţile subordonate
aprobata
Nu necesită resurse
financiare Februarie 2016 SIC
8.2.Actualizarea listei informatiilor secrete de
serviciu deţinute de unitate
Set de criterii eficiente şi unitare
de clasificare a informaţiilor
Lista cu informaţii aprobata
Nu necesită resurse
financiare Martie 2016 SIC
8.3.Revizuirea măsurilor necesare pentru păstrarea în siguranţă a informaţiilor
clasificate
Program de prevenire a scurgerii
de informaţii clasificate aprobat, avizat şi funcţional
Documentaţie actualizata
Nu necesită resurse
financiare
Decembrie 2016
SIC
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
9. 4.
Reprezentarea şi
apărarea drepturilor şi intereselor
Penitenciarului Spital Bucureşti
Jilava în faţa organelor de
urmărire penală sau a altor instituţii cu atribuţii de
control, instanţe judecăt
oreşti şi alte organe de jurisdicţie.
9.1. Activitatea de iniţiere a demersurilor necesare
formulării apărării în instanţă, sau în faţa altor organe de jurisdicţie în
termenul legal. 9.2. Formularea apărării
în instanţă. (redactarea cererilor de chemare în judecată, a
plângerilor penale, a întâmpinărilor, a cererilor reconvenţionale, a notelor de şedinţă, a concluziilor scrise, a motivelor care stau la baza exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor nefavorabile Penitenciarului Spital
Bucureşti Jilava). 9.3 Activitatea de iniţiere a
demersurilor necesare soluţionării pe cale
amiabilă a litigiilor, acolo unde acestea se pot
soluţiona în acest mod. 9.4.Obţinerea titlurilor
executorii şi efectuarea demersurilor necesare punerii în executare a
acestora
Formularea apărării în toate cauzele în
care PSBJ este parte
- Numărul de apărări formulate în cazurile
litigioase sau nelitigioase;
- Numărul de litigii soluţionate amiabil;
Nu necesită resurse
financiare anual Consilier juridic
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
10. 4.
Asigurarea respectării
cadrului legislativ care
reglementează activitatea
Penitenciarului Spital Bucureşti
Jilava
10.1. Avizarea sub aspectul legalităţii, a
contractelor încheiate de Penitenciarul Spital
Bucureşti Jilava cu terţi
Îndeplinirea condiţiilor de legalitate a contractelor
- Număr de contracte avizate legal din punct
de vedere juridic raportat la numărul de
contracte ce au generat litigii din punct de vedre
al interpretării lor; - Număr de decizii
avizate pentru legalitate raportat la decizii ce au
primit aviz de nelegalitate;
- Număr de puncte de vedere acordate; - Număr de petiţii
rezolvate în termen/ număr de petiţii care au
generat litigii
Nu necesită resurse
financiare
anual Consilier juridic
10.2. Avizarea sub aspectul legalităţii a deciziilor emise de
directorul Penitenciarului Spital Bucureşti Jilava
Emiterea deciziilor cu respectarea
prevederilor legale
Nu necesită resurse
financiare
10.3. Avizarea sub aspectul legalităţii a lucrărilor emise de
structurile Penitenciarului Spital Bucureşti Jilava
atunci când actele normative sunt neclare şi
necesită interpretare unitară
Îndeplinirea condiţiilor de
legalitate a lucrărilor emise
Nu necesită resurse
financiare
10.4. Acordarea de consiliere juridică de
specialitate prin întocmirea punctelor de
vedere referitoare la modalitatea de
interpretare şi aplicare a legilor.
Emiterea unor puncte de vedere conforme cadrului
legal aplicabil fiecărei speţe în
funcţie de materialele prezentate
consilierului juridic
Nu necesită resurse
financiare
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
10.5. Soluţionarea plângerilor prealabile şi a altor categorii de petiţii, pe
domeniul de activitate juridic
Soluţionarea în termenul legal
Nu necesită resurse
financiare
11. 4.
Dezvoltarea unei culturi de
prevenire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în
muncă
11.1.Elaborarea tematicii de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă
Eficientizarea instruirii lucrătorilor
Plan instruire elaborat Nu necesită
resurse financiare
Februarie 2016 CPM
11.2.Instruirea personalului si deţinuţilor care desfăşoară activităţi
lucrative
Însuşirea cunoştinţelor în
domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă
Nr. persoane
instruite/Nr. persoane care necesita instruire x
100
Nu necesită resurse
financiare
Decembrie 2016
CPM
12. 4.
Asigurarea asistenţei medicale a
personalului angajat
12.1.Încheierea unui contract de prestări servicii cu medicina
muncii;
Respectarea cadrului legal in
materie
Contract medicina muncii
Buget PSBJ Decembrie
2016 CPM
12.2.Supravegherea stării de sănătate a
personalului angajat prin examen anual de medicina muncii şi
întocmirea fişelor de aptitudini.
Respectarea cadrului legal in
materie
Nr. consultaţii/Nr. personal
Nu necesită resurse
financiare
Decembrie 2016
CPM
13. 4.
Reducerea fata de anul
precedent a riscului de contagiune
inerent specificului sistemului penitenciar raportat la
personalul expus riscurilor
13.1. Restrictionarea accesului numarului de
personal angajat in sectiile spitalului cu risc epidemiologic crescut
Numar mai mic de imbolnaviri in randul
personalului
Nr. angajati cu afectiuni dobandite/Nr. total
angajati
Nu necesită resurse
financiare
Decembrie 2016
CPM
14. 4.
Creşterea capacităţii
instituţionale de reacţie în situaţii
14.1. Analiza necesarului de materiale specifice
MSU si prioritizarea dotării unităţii cu mijloace de
protecţie
Dotare corespunzătoare
cu materiale specifice M.S.U.
Analiza elaborata Nu necesită
resurse financiare
Februarie 2016 MSU
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
de urgenţă 14.2. Instruirea personalului în domeniul M.S.U. in colaborare cu
IGSU Ilfov
Cunoaşterea principalelor reguli de acţiune în cazul
situaţiilor de urgenţă
Nr. fise tehnice elaborate/Nr. fise tehnice propuse
Buget PSBJ Decembrie 2016 MSU SEA
15. 4.
Gestionarea corespondentei
15.1.Primirea corespondentei
clasificate, neclasificate si sortarea acesteia
Inregistrarea corespondentei,
repartizarea catre compartimente si
expedierea in termen Inregistrarea
corespondentei in functie de tipul actului,
repartizarea documentelor in
conformitate cu rezolutia directorului, expedierea documentelor in termen
Nu necesită resurse
financiare
zilnic
Agent secretariat Ofiter secretariat
15.2.Verificarea elementelor de siguranţă a plicurilor – destinatar,
nr. inregistrare, integritate
Nu necesită resurse
financiare 15.3.Predarea
corespondeţei clasificate inchise - pe borderou
distinct
Nu necesită resurse
financiare
15.4.Înregistrarea corespondenţei
neclasificate în aplicaţia informatizată Secretariat/ multiplicarea şi predarea
compartimentelor conform rezoluţiei directorului
Nu necesită
resurse financiare
16. 4.
Gestionarea aplicaţiilor
informatizate Secretariat şi
DZU
16.1.Verificarea datelor înscrise in aplicaţia
Secretariat - la înregistrarea şi scăderea numărului de înregistrare
Inregistrarea datelor in timp real
Inscrierea completa a datelor la intrarea/
scaderea documentelor Preluarea completa a DZU pentru arhivare
Nu necesită resurse
financiare Zilnic
Agent secretariat Ofiter secretariat
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
16.2. Remedierea înregistrărilor – dacă se constata inadvertenţe.
Înştiinţarea Compartimentului
Informatică
Nu necesită resurse
financiare
16.3. Exportarea datelor înscrise in DZU în word,
aranjarea in pagina. Listarea DZU si
confruntarea datelor înscrise cu cele listate
Nu necesită resurse
financiare
16.4.Remedierea inadvertentelor de preluare a datelor şi
relistarea DZU. Înştiinţarea periodică a
Compartimentului Informatică
Nu necesită resurse
financiare
17. 4.
Gestionarea documentelor
aflate in depozitul de arhiva
17.1. Verificarea stării dosarelor la predarea
către studiu Pastrarea si manipularea
documentelor in conditii optime
Integritatea dosarelor aflate in depozitul de
arhiva
Nu necesită resurse
financiare
La restituirea documentelor
Agent ARHIVA Ofiter secretariat 17.2. Verificarea stării
dosarelor la restituire şi înştiinţarea directorului
dacă se constată lipsuri, deteriorări
Nu necesită resurse
financiare
Obiectiv strategic IV: Management institutional performant
Nr. crt
Obiective specifice
Activităţi Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
17.3. Refacerea dosarului după studiere/ multiplicare
Nu necesită resurse
financiare
Obiectiv strategic V: Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii
Nr. crt.
Obiective specifice
Activităţi specifice Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse Termen de realizare Responsabili
1. Implementarea
listei de investiţii
1.1. Implementarea listei de investiţii,
respectiv achizitii de natura dotarilor
independente, in limita bugetului
aprobat.
Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie
Creşterea siguranţei locului de deţinere
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personal
Bunuri achizitionate/total lista
dotari Buget SPBJ Decembrie 2016 SEA
2.
Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru
personal
2.1. Realizarea de lucrări de reparații
curente și de întreținere a spațiilor pentru îmbunătăţirea condițiilor de muncă
a personalului, la imobilele Corp B,
Corp C, Corp E, Bloc alimentar si Popota.
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personal
Lucrari de reparaţii executate conform
finantarii/Lucrari pentru care s-a asigurat
finantare
Buget SPBJ Decembrie 2016 SEA
3. Îmbunătăţirea condiţiilor de
detentie
3.1. Realizarea de lucrări de reparații
curente și de întreținere a spațiilor de detenție pentru
îmbunătăţirea condițiilor de cazare
a detinutilor la imobilele Corp A, Corp B si Corp C.
Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie
Creşterea siguranţei locului de deţinere
Lucrari de reparaţii executate/Lucrari
pentru care s-a asigurat finantare;
Nr. De reclamatii vizand conditiile de
detinere; nr. De reclamatii cu privire la
starea curateniei
Buget SPBJ Decembrie 2016 SEA
4.
Asigurarea condiţiilor de
lucru ale personalului
4.1. Acordarea drepturilor de uniforme si
echipament specific functionarilor publici cu statut special ai unităţii penitenciar
Acordarea drepturilor de echipament cu incadrarea
in limitele financiare
Ponderea cheltuielilor cu echipamentul in
total cheltuieli cu bunuri si servicii
Ponderea cheltuielilor privind asigurarea cu
mijloace de intervenţie, supraveghere şi legătură in total
cheltuieli cu bunuri si servicii
Ponderea cheltuielilor privind asigurarea cu
armament si munitie in total cheltuieli
Buget PSBJ
permanent SEA
4.2. Dotarea personalului cu
mijloace de intervenţie,
supraveghere şi legătură
Asigurarea cu mijloace de intervenţie, supraveghere şi legătură pentru prevenirea
si/sau gestionarea evenimentelor negative
Buget PSBJ
5.
Utilizarea judicioasa a fondurilor
publice alocate
5.1 Fundamentarea planul anual de aprovizionare
tehnico-materiala pe baza indicatorilor,
normelor, necesităţilor şi
priorităţilor comunicate de
celelalte compartimente din
cadrul unităţii .
Existenta unui plan de aprovizionare tehnico-
materiala corelat cu resursele financiare
Valoarea totala a necesarului de bunuri si servicii raportata la total cheltuieli prevazute in
bugetul aprobat Valoarea totala a
achizitiilor in PAAP raportata la total
cheltuieli prevazute in bugetul aprobat
Numarul modificarilor intervenite in PAAP in
decursul unui an calendaristic
Nu necesită resurse
financiare
permanent SEA
5.2. Elaborarea şi priorizarea
programului anual al achiziţiilor publice pe baza planului anual
de aprovizionare tehnico-materiala,
corelat cu fondurile alocate.
Existenta unui PAAP care sa corespunda nevoilor de
resurse materiale ale unitatii
Nu necesită resurse
financiare
Evaluarea realizării obiectivelor specifice se realizează la nivelul fiecărui sector iar analizele periodice privind activitatile desfasurate se desfasoara in cadrul intrunirilor Consiliului de conducere.
Revizuirea planului se realizeaza in urma analizelor rapoartelor, in conditiile in care necesitatile o impun, sau in conditiile
modificarii planului strategic la nivelul intregului sistem penitenciar. Editia revizuita este supusa dezbaterii in consiliile sau comitetele constituite la nivelul spitalului si aprobata de Consiliul de conducere.
Obiectiv strategic VI: Dezvoltarea capacitatii administrative institutionale prin modernizarea serviciilor informatice si de comunicare existente
Nr. crt.
Obiective specifice
Activităţi specifice
Rezultate aşteptate Indicatori de
rezultat/performanţă Resurse
Termen de realizare
Responsabili
1. 1 1.
Înnoirea şi extinderea parcului de tehnică de calcul şi a
infrastructurii de comunicaţii
IT în concordanţă cu
nevoile de resurse IT&C ale
sistemului informatic
1.1 Achiziția, montarea și
darea în funcțiune a
echipamentelor programate a se
achiziționa în 2016 (staţii de lucru, laptop, dispozitiv de multiplicare
DVD/CD etc.)
Asigurarea unui suport corespunzător sistemului
informatic din instituţie
Nr. echipamente IT
achiziționate/Nr. echipamente IT necesar x 100
Buget PSBJ Decembrie
2016
IT SEA