Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 1 of 19
A N U N Ţ
În conformitate cu prevederile art. 27^35 alin. (1), lit. a), art. 27
^36, alin. (1)-(4)
şi art. 27^40 din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, cu modificările şi
completările ulterioare, Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind
unele activităţi de management resurse umane în unităţile de poliţie ale M.A.I.,
modificat și completat prin Ordinul M.A.I. nr. 100/2018, Anexa la Nota raport nr.
33.340/2016 privind Ghidul specialităţilor asimilate, precum și adresele I.G.P.R. nr.
75.917 din 14.05.2018 privind lista posturilor vacante de conducere din cadrul
Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, a căror scoatere la concurs a fost aprobată
prin Memorandum și nr. 81.770 din 25.09.2018 privind măsurile care se impun astfel
încât, până la data de 30.11.2018, să fie finalizată activitatea de organizare și
desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor de conducere vacante;
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti,
strada Vasile Lupu nr. 60, organizează concurs/examen cu recrutare din sursă internă,
în vederea ocupării funcţiei de:
I. Denumirea postului pentru care se organizează concursul/examenul :
- ,,adjunct şef poliție stațiune I” la Poliția Stațiunii Sinaia din cadrul
Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, funcţie prevăzută cu gradul
profesional de comisar – şef, prin recrutare din sursă internă;
II. Condiţiile obligatorii cumulative pentru participarea la
examenul/concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de adjunct şef poliție
stațiune I menţionată mai sus :
Pot participa la concurs/examen, ofiţerii de poliţie care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
pregătire de bază:
- studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă /
studii superioare cu diplomă de licență, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna);
pregătire de specialitate:
- curs postuniversitar sau master în specialitatea studiilor necesare exercitării
funcției sau în domeniul management; - îndeplinesc cerinţele specifice din fişa postului nr. 93.861 din 09.10.2018:
- să aibă gradul de minim inspector principal de poliție;
NESECRET
Ploieşti
Nr. 94.031 din 12.10.2018
Ex. nr. ____
R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE PRAHOVA
COMISIA DE CONCURS/EXAMEN
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 2 of 19
- să aibă minim 5 ani vechime în muncă / din care 5ani în M.A.I.;
- să dețină/ să obțină autorizație de acces la informații clasificate din clasa
,,SECRET DE STAT”, nivelul ”STRICT SECRET”;
- să dețină/ să obțină aviz pentru desemnarea în structurile poliţiei judiciare;
- să aibă 3 ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează
concurs/ examen. Specialităţile asimilate, sunt prevăzute în „Ghidul
specialităţilor asimilate” care constituie anexă la Nota raport nr.
33340/03.10.2016.
- să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării
funcţiei;
- să nu fie cercetat disciplinar, să nu fie sub efectul unei sancţiuni
disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
- să fi obţinut calificativul de cel puţin “bine” la ultimele două evaluări
anuale de serviciu;
- să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică
organizată în acest scop, pentru promovarea în funcţii de conducere.
Fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, cu respectarea
prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.
III.Dosarul de recrutare în vederea participării la examenul/concursul de
ocupare a postului vacant va conţine următoarele documente ce vor fi predate de către
candidaţi, cu ocazia înscrierii la examen/concurs :
cererea (raportul) prin care solicită înscrierea pe post şi participarea la concurs, din
care să rezulte că îndeplineşte cumulativ condiţiile de participare, mai sus
menţionate (model Anexa 3 la prezentul anunţ);
C.V.-ul, întocmit conform anexei nr. 9 din Dispoziţia directorului general al
Direcţiei Generale Management Resurse Umane din M.A.I. nr. II/1620/2015,
privind unele proceduri şi formulare utilizate în activitatea de management resurse
umane în unităţile M.A.I. (model Anexa 4 la prezentul anunţ);
copii ale actului de identitate şi ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea
studiilor impuse de cerinţele postului.
adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de
medical de unitate, din care să rezulte că este ,,apt” pentru îndeplinirea atribuţiilor
funcţiei scoasă la concurs;
declaraţie de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (model
Anexa 5 la prezentul anunţ);
declaraţia candidatului cu privire la faptul că este de acord să fie filmat în timpul
desfăşurării probelor de concurs (Anexa nr. 6);
Documentele vor fi prezentate de către candidat, în original, urmând a fi
certificate pentru conformitate, în prezenţa acestuia conform prevederilor legale.
Precizăm faptul că nu se acceptă xerocopierea documentelor originale care prezintă
deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranţă şi care nu permit stabilirea
autenticităţii acestora sau sunt plastifiate.
În situaţia în care, din iniţiativa candidatului se prezintă la dosar copii
legalizate ale documentelor de studii, acestea vor fi acceptate.
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 3 of 19
Candidaţii care nu sunt încadraţi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie
Prahova, vor anexa la raportul prin care solicită înscrierea pe lângă documentele
sus-menţionate şi o adeverinţă emisă de structura de resurse umane competentă, din
care să rezulte că nu sunt cercetaţi disciplinar, nu sunt sub efectul vreunei sancţiuni
disciplinare, nu sunt puşi la dispoziţie în condiţiile art.27^21 alin.2 sau suspendaţi
din funcţie în condiţiile art. 27^25 lit. a) şi b) din Legea nr.360/2002 privind Statutul
poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, gradul profesional deţinut,
calificativele obţinute la ultimele două evaluări anuale de serviciu,vechimea în
specialitatea postului scos la concurs precum şi nivelul de acces la informaţii
clasificate.
IV. Data limită până la care se pot depune actele solicitate candidaţilor pentru
constituirea dosarului de recrutare în vederea participării la examen/concurs:
18.10.2018, ora 16.00, la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului
Judeţean de Poliţie Prahova, iar relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon
0244/302113.
V. TESTAREA PSIHOLOGICĂ a candidaţilor se va desfăşura în perioada 19.10.
– 02.11.2018 la Centrul de Psihosociologie al M.A.I. din Bucureşti, strada Maria
Ghiculeasa, nr. 47, sector 2, la o dată ce va fi comunicată în timp util de către secretarul
comisiei.
La concurs/examen pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare
sunt complete şi corect întocmite .
VI. Tematica şi bibliografia concursului/examenului , vor fi întocmite de comisia
de concurs, constituind anexă la prezentul anunţ şi vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor
în timp util (model Anexa 1 la prezentul anunţ).
VII. Locul, data şi ora desfăşurării concursului/examenului :
Concursul/examenul se va desfăşura la sediul Inspectoratului Județean de Poliţie
Prahova din municipiul Ploiești, str. Vasile Lupu, nr. 60, în sala ,,Mihai Viteazul”, în data
de 15.11.2018, începând cu ora 1100
.
Concursul/ Examenul pentru ocuparea postului de conducere vacant va consta în
susţinerea unui interviu pe subiecte profesionale, desfăşurat potrivit metodologiei
prevăzute în anexa nr. 3 din Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de
management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne.
Interviul se înregistrează audio şi/sau video prin grija Serviciului Comunicaţii şi
Informatică / Serviciul Criminalistic.
Evaluarea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Nota de
promovare a interviului pe subiecte profesionale este minim 7,00.
Candidaţii sunt declaraţi „Admis” în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la
interviul pe subiecte profesionale. Astfel, pe fiecare funcţie individuală scoasă la concurs,
este declarat „admis” candidatul înscris la concurs pentru acea funcţie, care a obţinut nota
finală cea mai mare pentru respectiva funcţie.
În situaţia în care, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant, mai
mulţi candidaţi obţin aceeaşi notă, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare
vechime în specialitatea postului scos la concurs.
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 4 of 19
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului
scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile
necesare postului scos la concurs.
Poliţistul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul pe subiecte profesionale poate
formula contestaţie o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare. Eventualele
contestaţii cu privire la rezultatul de la proba interviu pe subiecte profesionale se depun la
secretariatul Serviciului Resurse Umane din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi se
soluţionează de către comisia de soluţionare a contestaţilor în termen de 2 zile lucrătoare
de la expirarea termenului de depunere.
În cadrul interviului structurat pe subiecte profesionale fiecare membru al comisiei
de concurs/subcomisiei de concurs, exceptând președintele, adresează întrebări
candidatului, fără a depăși tematica și bibliografia afișate și în concordanță cu atribuțiile și
responsabilitățile prevăzute în fișa postului scos la concurs.
Pentru fiecare întrebare se elaborează o grilă de apreciere, care va fi afișată la
finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat.
Notele se acordă independent de către fiecare membru al comisiei de
concurs/subcomisiei de concurs, exceptând președintele, și se trec în borderou.
La borderou va fi anexată motivarea, pe scurt, a notei finale acordate, cu semnătura
președintelui și a membrilor comisiei de concurs.
Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii
comisiei de concurs, cu două zecimale, fără rotunjire.
Prezentul anunţ are un număr de 6 anexe, astfel:
Anexa 1 – Tematica şi bibliografia;
Anexa 2 – Graficul de desfăşurare a concursului/examenului;
Anexa 3 – Cerere de înscriere la concurs;
Anexa 4 – Curriculum vitae;
Anexa 5 – Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de
recrutare;
Anexa 6 – Declaraţia candidatului cu privire la faptul că este de acord să fie filmat
în timpul desfăşurării probelor de concurs.
AVIZAT
MEMBRII COMISIE DE CONCURS:
ÎNTOCMIT
SECRETARUL COMISIEI
Exemplarul original, semnat și înregistrat, se găsește arhivat la dosarul de concurs.
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 5 of 19
A P R O B
PREŞEDINTELE COMISIEI DE CONCURS
TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA
recomandate în vederea ocupării funcţiei de ,,adjunct şef poliție stațiune I”
la Poliția Stațiunii Sinaia din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova
Capitolul I - MANAGEMENT TEMATICA
Funcţiile procesului managerial;
Principiile procesului managerial;
Clasificarea stilurilor de conducere;
Tipuri de conflicte;
Strategii de rezolvare a conflictelor;
Planificarea managerială;
Conducerea subordonaţilor,
Controlul managerial;
Managementul luării deciziei;
Motivaţia şi evaluarea performanţelor;
Comunicarea în activitatea managerială;
Managementul gestionării conflictelor;
Managementul instruirii : formarea şi perfecţionarea profesională;
BIBLIOGRAFIE
Managementul Organizaţional al Poliţiei – Fundamente teoretice, Costică
Voicu, Ştefan Prună –Editura MEDIAUNO 2007, București
Capitolul II - RESURSE UMANE ÎN UNITĂŢILE M.A.I., REGIMUL DISCIPLINAR
TEMATICA
Fişa postului;
Exercitarea tutelei profesionale în M.A.I.;
Cercetarea prealabilă a poliţiştilor și faptele care constituie abateri disciplinare;
Consiliul de disciplină;
Evaluarea anuală a personalului M.A.I.;
Principiile care guvernează conduita profesională a poliţistului.
Activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în unităţile
M.A.I.;
R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE PRAHOVA
C O M I S I A DE C O N C U R S
NESECRET
Ploieşti
Anexa nr. 1 la Anunţul
nr. 94.031 din 12.10.2018
Ex. nr.____
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 6 of 19
Organizarea și executarea controalelor tematice și de fond;
Activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I.
Răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I.
BIBLIOGRAFIE
O.M.A.I.nr.140/02.09.2016 privind activitatea de management resurse umane în
unităţile M.A.I., modificat şi completat prin O.M.A.I. nr. 100/2018;
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările
ulterioare;
H.G. nr. 725 / 2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap.IV din legea nr.
360 / 2002;
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 85/27.07.2018 prin care a fost aprobată Metodologia
privind planificarea şi evaluarea activităţii structurilor de poliţie.
H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codul de etică şi deontologie al
poliţistului.
O.M.A.I. nr.138/02.09.2016 privind organizarea și executarea controalelor în
M.A.I.;
Instrucțiuni M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului
pentru pagubele produse M.A.I.
Capitolul III – SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN ȘI COOPERAREA
POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ
TEMATICĂ
Semnalările din Sistemul Informatic Schengen.
Semnalările de informaţii. Bunuri căutate.
Sistemul Informatic Schengen. Biroul Sirene;
Domeniul de aplicare și principii generale ale cooperării judiciare internaționale
în materie penală.
Executarea de către autoritățile române a unui mandat european de arestare și
predarea de bunuri.
Date cu caracter personal.
BIBLIOGRAFIE
Legea 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului
Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul Informatic
Schengen.
Ordinul M.A.I. 212/2010 privind semnalările de interes Schengen modificat prin
O.M.A.I. 37/2012.
Procedura privind semnalările din SIS/SINS.
Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
O.U.G. nr.103/13.12.2006, privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării
poliţieneşti internaţionale, aprobată prin Legea nr.104/2007, modificată şi
completată cu Legea nr.201/2010;
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 7 of 19
Regulamentul U.E. nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor
date ;
Legea 190/18.07.2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE)
2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind
protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter
personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei
95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)
Instrucţiunile M.A.I nr.27/2010 privind măsurile de natură organizatorică şi
tehnică pentru organizarea securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal
efectuate de structurile/unităţile M.A.I..
Capitolul IV – INVESTIGAŢII CRIMINALE
TEMATICA:
Norme generale privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor
penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de poliţie de către
procuror;
Circumstanţele alarmante în cazurile dispariţiilor de minori şi activităţile poliţiei
la faţa locului până la sosirea echipei de cercetare;
Modul de acţiune al efectivelor de poliţie în cazurile de copii dispăruţi; Principalele
atribuţii ale şefului Punctului de Comandă ; Componenta de căutare ; Componenta de
investigare;
Supravegherea persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar,
controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu;
Specializarea poliţiştilor din Poliţia Română în ceea ce privește repartizarea
sesizărilor cu caracter penal;
Obiectivele activităţii informative; culegerea, stocarea şi valorificarea informaţiilor;
Documentarea generală; Supravegherea Informativă; Managementul activităţii
informative;
Codul penal :
Legea penală şi limitele ei de aplicare:
Principii generale;
Aplicarea legii penale;
Aplicarea legii penale în timp;
Aplicarea legii penale în spaţiu.
Infracţiunea:
Dispoziţii generale;
Cauzele justificative;
Cauzele de neimputabilitate;
Tentativa;
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni;
Autorul şi participanţii.
Pedepsele:
Categoriile pedepselor.
Cauzele care înlătură răspunderea penală.
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 8 of 19
Infracţiuni contra persoanei: art.193 C.pen., art.194 C.pen., art.196, art.197
C.pen., art.199 C.pen., art.205 C.pen., art. 206 C.pen., art.218 C.pen., art.219
C.pen., art.223 C.pen., art.224 C.pen.;
Infracţiuni contra patrimoniului: art.228 C.pen., art.229 C.pen., art.230
C.pen., art.233 C.pen., art.238 C.pen., art. 244 C.pen., art.253 C.pen., art.256
C.pen., ;
Infracțiuni contra siguranței publice: art.342 C.pen., art.343 C.pen.;
Infracţiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială:
art.371, art.372 C.pen., art.375 C.pen., art.378 C.pen., art.379 C.pen.,
Cod procedură penală:
Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale
Acţiunea penală
Participanţii în procesul penal
Regimul răspunderii penale a minorului: Limitele răspunderii penale;
Percheziţia domiciliară ş alte forme de percheziţie;
Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii;
Măsurile preventive;
Citarea, comunicarea actelor procedurale şi mandatul de aducere.
Urmărirea penală:
Sesizarea organelor de urmărire penală;
Conducerea şi supravegherea activităţii organelor de cercetare penală de
către procuror;
Efectuarea urmăririi penale.
Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală.
Înregistrarea, evidenţa şi circuitul sesizărilor penale.
Coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de poliţie de
către procuror.
Măsurile ce trebuie luate de către poliţiştii care au ajuns primii la locul
producerii unui eveniment ori unei fapte de natură penală care presupun efectuarea
cercetării la faţa locului;
Activităţi desfăşurate de către structurile de poliţie pe linia ordinelor de
protecţie;
Formele de manifestare a violenţei în familie;
Ordinul de protecție;
BIBLIOGRAFIE:
Ordinul Comun al M.A.I. şi P.Î.C.C.J. nr. 56/10.04.2014 – 12/C/2014 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul
sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de
poliţie de către procuror.
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 44 din 22.05.2007 şi Manualul de bune practici privind
modul de acţiune al poliţiei în cazul copiilor dispăruţi sau victime ale abuzului,
traficului de persoane şi pornografiei infantile pe Internet;
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 9/2014 privind supravegherea persoanelor faţă de care a fost
dispusă măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la
domiciliu.
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 9 of 19
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 23/2015 privind specializarea poliţiştilor din Poliţia Română
în ceea ce privește repartizarea sesizărilor cu caracter penal;
Dispoziţia I.G.P.R. nr. S/53 din 09.09.2013 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare la nivelul Poliţiei Române Ordinului M.A.I. nr.
S/120/16.06.2011;
Ordinul M.A.I. nr. S/120/16.06.2011 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii
informative de către Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română şi Oficiul Român
pentru Imigrări.
Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
Legea nr. 135 din 1 iulie 2010, privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare.
Ordinul MAI nr.182 din 14.08.2009 privind procedura cercetării la faţa locului;
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 434.952 din 16.04.2015 privind activităţile desfăşurate de
către structurile de poliţie pe linia ordinelor de protecţie;
Legea 211/2004 rep. privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor
infracţiunilor;
Legea 217/2003 rep. pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
Capitolul V – ORDINE PUBLICĂ
TEMATICA:
Concepţia unitară de organizare, funcţionare şi acţiune a structurilor de ordine
publică ale Poliţiei Române, Organizarea și atribuțiile structurilor. Organizarea
dispozitivelor de ordine publică. Organizarea poliţiei în mediul rural. Evidenţe şi
documente ce sunt constituite la nivelul structurilor de ordine publica din mediul rural;
Întocmirea planului unic de ordine şi siguranţă publică,
Organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi
soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I.
Intervenţia la evenimente. Modul de acţiune a efectivelor de poliţie pentru
soluţionarea evenimentului sesizat prin SNUAU 112 şi cooperarea acestora cu celelalte
structuri competente în cazul evenimentelor complexe;
Planificarea și executarea misiunilor de asigurare și/sau restabilire a ordinii
publice.
Modul de acţiune a personalului operativ la declanşarea acţiunii „Năvodul”.
Organizarea, conducerea, coordonarea, executarea și evaluarea activităților de
menținere a ordinii și siguranței publice in mod integrat,
Forme de paza, mijloace de protecție și de alarmare împotriva efracției,
Răspunderi și sancțiuni privind exploatarea masei lemnoase, proveniența și
circulația materialelor lemnoase prevăzute în Codul Silvic
Regimul juridic al faptelor ce aduc atingere normelor de convieţuire socială, a
ordinii şi liniştii publice
Asigurarea ordinii pe timpul desfășurării adunărilor publice
Sancțiuni în cazul faptelor efectuate pe timpul desfășurării adunărilor publice
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 10 of 19
BIBLIOGRAFIE:
Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române;
H.G. nr. 196/2005 privind aprobarea Strategiei M.A.I. de realizare a ordinii şi
siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea
criminalităţii stradale;
Ordinul M.A.I. nr. 184/2007 privind Planul unic de ordine şi siguranţă publică;
O.M.A.I. nr. 190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire,
evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în
audienţă în structurile M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziția nr.207/10.04.2006 pentru punerea în aplicare a Concepției unitare
privind modul de acțiune al efectivelor de poliție pentru preluarea și rezolvarea
evenimentelor semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență;
Legea nr. 171 din 16 iulie 2010 (*actualizată*)privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice;
Legea nr. 46 din 19.03.2008 (*republicată*) Codul Silvic;
Ordinul M.A.I. nr. S/182/17.08.2010 privind planificarea şi executarea misiunilor
de asigurare şi/sau restabilire a ordinii publice;
Dispoziţia I.G.P.R nr. S/54/2011 pentru punerea în aplicare a Concepţiei unitare
“Năvodul” privind modul de acţiune a efectivelor de poliţie pentru descoperirea,
prinderea şi identificarea autorilor de infracţiuni flagrante ce folosesc la comiterea
acestora mijloace auto/moto, precum şi a autorilor de furt de autovehicule.
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 123 /15.11.2012 privind stabilirea Concepţiei unitare de
organizare, funcţionare şi acţiune a structurilor de ordine publică ale Poliţiei
Române.
O.M.A.I. 60/02.03.2010, privind organizarea şi executarea activităţilor de
menţinere a ordinii şi siguranţei publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Manualul Poliţiei de Proximitate
Capitolul VI – POLIŢIE RUTIERĂ
TEMATICA:
Infracțiuni contra siguranței publice: art.334 C.pen. - art.341 C.pen.;
Raportarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de circulaţie rutieră.
Circuitul documentelor, modul de transmitere a proceselor verbale la serviciile
teritoriale, în special cele care au prevăzute puncte de penalizare – măsuă
complementară, în vederea implementării datelor în evidențe.
Activităţi ce se impun a fi executate în cazul întocmirii proceselor-verbale de
constatare a contravenţiilor săvârşite de posesorii permiselor de conducere eliberate
de autorităţile străine (EPS);
Circuitul permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare şi plăcuţelor cu
numerele de înmatriculare eliberate de o autoritate străină, reţinute în condiţiile
legii;
Utilizarea chitanţelor pentru amenzi contravenţionale privind circulaţia pe drumurile
publice;
Soluţionarea accidentelor de circulaţie din care au rezultat numai avarierea
vehiculelor şi/sau pagube materiale.
Prevenirea implicării lucrătorilor M.A.I. în evenimente rutiere.
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 11 of 19
Circuitul documentelor, modul de transmitere a proceselor verbale la serviciile
teritoriale;
SNRI – legitimările şi verificările auto;
Evidenţa statistică a accidentelor de circulaţie rutieră.
BIBLIOGRAFIE:
O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi
completările ulterioare: art.32, art.61-62, art.95-117;
H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenta a
Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare: art.91-95,
art.177-202, art.209-214;
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (Titlul VII, Cap. II, art. 334 – 341);
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 46 din 11.05.2012 privind întocmirea proceselor-verbale
de constatare a contravenţiilor săvârşite de posesorii permiselor de conducere
eliberate de autorităţi străine;
Dispoziţia I.G.P.R./D.R. nr. 3006109 din 01.04.2013 privind verificarea
permiselor de conducere străine;
Dispoziţia I.G.P.R. – UCAI nr. 215352/21.05.2012 privind SNRI – legitimările şi
verificările auto;
Procedura PRO-PS/DR nr.23 din 16.01.2013 – Procedură privind circuitul
permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare şi plăcuţelor cu numerele
de înmatriculare eliberate de o autoritate străină, reţinute în condiţiile legii;
Ordinul M.A.I. nr. 18/2016 privind raportarea, înregistrarea şi evidenţa
accidentelor de circulaţie rutieră.
Dispoziţia I.G.P.R. nr.62 din 04.11.2011 privind metodologia referitoare la
raportarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de circulaţie, precum şi utilizarea
aplicaţiei informatice ”Evidenţa Accidentelor de Circulaţie”;
Ordinul M.A.I. nr. 1519 din 28.11.2006 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind utilizarea chitanţelor de amenzi contravenţionale privind
circulaţia pe drumurile publice;
Procedura PRO-PS/PR nr. 19 din data de 01.07.2011 – Procedură privind
soluţionarea accidentelor de circulaţie în urma cărora a rezultat numai avarierea
vehiculelor şi/sau alte pagube materiale.
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 35/2008 de aprobare a Concepţiei de organizare şi acţiune a
structurilor Poliţiei Rutiere.
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 157/2006 prin care se aprobă metodologia privind
verificarea cunoştinţelor la normele rutiere a personalului desemnat să conducă
autovehicule din dotarea unităţilor M.A.I. şi cercetarea, raportarea şi evidenţa
accidentelor de circulaţie în care sunt implicate sau sunt comise de către cadre din
structurile subordonate M.A.I.
Capitolul VII - CRIMINALISTIC
TEMATICA:
Procedura cercetării la faţa locului.
Posibilităţile de examinare şi de analiză în laboratoarele criminalistice din Poliţia
Română.
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 12 of 19
BIBLIOGRAFIE
Ordinul comun M.A.I. nr.182/14.08.2009 şi PICCJ nr.l754/C/05.08.2009 privind
procedura de cercetare la faţa locului.
Ordinul comun privind unele măsuri de eficientizare a activității Institutului
Național de Criminalistică și a celorlalte laboratoare criminalistice din Poliția
Română nr.53446/29.02.2012 al I.G.P.R și 91/C2/27.02.2012 al P.Î.C.C.J
Capitolul VIII - Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţe Operative
TEMATICA:
Organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte.
Activitatea de înregistrare a dosarelor penale şi a dispoziţiilor procurorului la
nivelul Poliției Române.
BIBLIOGRAFIE:
O.M.A.I. nr. 73/2013 privind organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri
delicte.
Dispoziţia I.G.P.R. nr. 76/2014 privind activitatea de înregistrare a dosarelor
penale şi a dispoziţiilor procurorului
Capitolul VIII – Protecţia Informaţiilor Clasificate și Activitatea de Secretariat
TEMATICA:
Activitatea de emitere şi primire a documentelor clasificate;
Principalele obiective ale protecţiei informaţiilor clasificate;
Reguli generale privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea,
transportul, transmiterea şi distrugerea informaţiilor clasificate.
Reguli generale privind redactarea, primirea și evidența, manipularea, transportul
și expedierea, păstrarea și arhivarea documentelor neclasificate
Reguli generale privind evidența informațiilor și documentelor secret de serviciu
BIBLIOGRAFIE:
H.G. nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de
protecţie a informaţiilor clasificate în România.
Instrucțiunile M.A.I. nr. 1000/2005 privind redactarea, gestionarea documentelor
neclasificate și activitatea de secretariat
H.G. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu;
Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate
Capitolul IX – Serviciul Arme, explozivi și substanțe periculoase
TEMATICA:
Categorii de arme și muniții, clasificarea armelor, categorii de persoane și tipuri
de documente în
domeniul armelor și munițiilor;
Valabilitatea documentelor care atestă dreptul de deținere, respectiv port și
folosire al armelor și
munițiilor;
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 13 of 19
Regimul procurării, înstrăinării, deținerii, păstrării și folosirii armelor și
munițiilor letale și
neletale de către persoanele fizice și juridice;
Obligațiile persoanelor fizice și juridice autorizate să dețină și să folosească
arme și muniție letale
și neletale;
Transportul și portul armelor și munițiilor letale și neletale de către persoanele
fizice și juridice;
Regimul anulării, suspendării și retragerii dreptului de deținere, respectiv port și
folosire a
armelor și munițiilor letale și neletale de către persoanele fizice;
Regimul procurării, deținerii și folosirii armelor și munițiilor de către persoanele
juridice de drept
public și persoanele juridice sau unitățile subordonate sau aflate în coordonarea
acestora;
Regimul procurării, deținerii și folosirii armelor și munițiilor de către persoanele
juridice de drept privat, care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea unor
instituții publice.
BIBLIOGRAFIE
● Legea nr.295 din 28 iunie 2004(republicată și actualizată) privind regimul armelor și
al munițiilor,
● Hotărârea nr.11 din 17.01.2018 pentru aprobarea Normelor medodologice de aplicare
a Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.
Notă: În vederea pregătirii pentru concurs, candidaţii vor consulta bibliografia
indicată ce va fi adusă la zi în raport cu modificările normative adoptate pană la data
concursului.
MEMBRII:
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 14 of 19
GRAFICUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI
Nr.
crt. Activitatea desfăşurată Răspunde/ Efectuează Termen
1. Publicarea anunţului privind organizarea
examenului/concursului.
Comisia de concurs/
Secretarul comisiei Imediat după aprobare
2. Stabilirea tematicii şi bibliografiei de concurs Comisia de concurs 12.10.2018
3.
Afişarea tematicii şi bibliografiei de concurs la
sediu unităţii şi transmiterea prin reţeaua Intrapol şi
Internet.
Secretarul comisiei 12.12.2018
4.
Înscrierea candidaţilor la examen/concurs.
Depunerea de către candidaţii înscrişi a dosarului de
recrutare.
Secretarul comisiei
De la data publicării
anunţului şi până la
18.10.2018, ora 1600
5. Programarea candidaţilor la testarea psihologica Secretarul comisiei de
concurs 19.10.2018
6.
Analiza dosarelor de recrutare depuse de candidaţi
de către comisia de concurs şi validarea/invalidarea
candidaturilor.
Comisia de concurs După susţinerea evaluării
psihologice
7. Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor Comisia de concurs
După susţinerea evaluării
psihologice si
validării/invalidării
dosarelor
8.
Întocmirea şi transmiterea solicitărilor scrise către
C.N.P. şi organizaţiile sindicale reprezentative de
desemnare a observatorilor.
Preşedintele comisiei
Secretarul comisiei După validarea dosarelor
9. Elaborarea planului de interviu, a ghidului de
interviu şi a grilei de interpretare şi notare
Comisia de concurs
Cu cel mult 24 de ore
înainte de data susţinerii
probei
10. Desfăşurarea probei de examen/concurs – interviu
pe subiecte profesionale Comisia de concurs 15.11.2018, ora 11
00
11. Afişarea rezultatelor după susţinerea probei interviu Secretarul comisiei 15.11.2018
12. Primirea contestaţiilor şi prezentarea acestora
comisiei de soluţionare a contestaţiilor Secretarul comisiei
În termen de 24 de ore de
la afişarea rezultatelor
13. Soluţionarea contestaţiilor Comisia de soluţionare
a contestaţiilor
Două zile lucrătoare de la
expirarea termenului de
depunere
14.
Afişarea rezultatelor finale (după expirarea
termenului de soluţionare a contestatiilor, dacă este
cazul)
Secretarul comisiei 20.11.2018
Concursul/examenul se va desfăşura la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, cu
sediul în municipiul Ploieşti, str.Vasile Lupu, nr.60.
De asemenea, candidaţilor le vor fi precizate aspectele prevăzute în actele normative în vigoare
referitoare la: desfăşurarea examenului/concursului, aprecierea şi notarea interviurilor, stabilirea şi
comunicarea rezultatelor.
PREŞEDINTELE COMISIEI DE CONCURS
R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE PRAHOVA
C O M I S I A DE C O N C U R S
NESECRET
Ploieşti
Anexa nr. 2 la Anunţul
Nr. 94.031 din 12.10.2018 Ex. nr.____
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 15 of 19
MODEL ORIENTATIV
R A P O R T
Am onoarea să raportez următoarele:
Sunt absolvent al Liceului______________ promoţia_________, al Academiei de
Poliţie / Facultății ________________promoţia______/al cursului de încadrare directă
la_____________ promoţia ______________.
La data de __________ am fost încadrat ofițer de poliţie la Inspectoratul de Poliţie
Judeţean ________, unde mi-am desfăşurat activitatea la ______________________.
În prezent îndeplinesc funcţia de _________________ la _________________.
Rog să-mi aprobaţi participarea la concursul ce se va desfăşura la data de
___________ în vederea ocupării funcţiei de _________________________,
poziţia______, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova .
Menţionez că am luat la cunoştinţă de condiţiile de participare la concurs precizate
în anunţ, pe care le îndeplinesc în mod cumulativ.
Declar pe proprie răspundere că nu sunt cercetat disciplinar, nu mă aflu sub efectul
unei sancţiuni disciplinare şi nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, conform art. 27^46
alin. (1) din Legea 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Am luat la cunoştinţă că în situaţia în care voi fi declarat admis, iar constatarea
uneia din cauze are loc după numirea în funcţie, voi fi eliberat din funcţie şi pus la
dispoziţie/suspendat, în condiţiile legii şi sunt de acord cu acest aspect.
Anexez în totalitate actele menţionate în anunţul privind concursul la care doresc sa
particip.
Faţă de cele raportate, rog analizaţi şi dispuneţi.
Telefon serviciu: ______________
Telefon mobil: ______________ Semnătura_______________
R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE PRAHOVA
C O M I S I A DE C O N C U R S
NESECRET
Ploieşti
Anexa nr. 3 la Anunţul
Nr. 94.031 din 12.10.2018
Ex. nr.____
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 16 of 19
ANEXA 4
Curriculum vitae Europass
Inseraţi fotografia
Informaţii personale
Nume / Prenume Nume, Prenume
Adresă(e) Număr imobil, nume stradă, cod poştal, localitate, ţară
Telefon Fix Mobil:
Fax(uri) (rubrică facultativă)
E-mail(uri)
Naţionalitate
Data naşterii (ziua, luna, anul)
Sex
Locul de muncă vizat / Domeniul ocupaţional
(rubrică facultativă)
Experienţa profesională
Perioada Menţionaţi separat fiecare experienţă profesională relevantă, începând cu cea mai recentă dintre acestea.
Funcţia sau postul ocupat
Activităţi şi responsabilităţi principale
Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
Educaţie şi formare
Perioada Menţionaţi separat fiecare forma de învăţământ şi program de formare profesională absolvite, începând cu cel mai recent.
Calificarea / diploma obţinută
Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare
Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională
Aptitudini şi competenţe personale
Limba(i) străină(e) cunoscută(e)
Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la conversaţie
Discurs oral Exprimare scrisă
Limba
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 17 of 19
Limba
(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine
Competenţe şi abilităţi sociale Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.
Competenţe şi aptitudini organizatorice
Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.
Competenţe şi aptitudini tehnice Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.
Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului
Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.
Competenţe şi aptitudini artistice Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.
Alte competenţe şi aptitudini Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.
Permis(e) de conducere Menţionaţi dacă deţineţi un permis de conducere şi categoria.
Informaţii suplimentare Includeţi aici orice alte informaţii utile, care nu au fost menţionate anterior
Anexe Enumeraţi documentele anexate CV-ului, daca este cazul
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 18 of 19
ANEXA 5
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE PRAHOVA
DECLARAŢIE
Subsemnatul(a)________________________________________________,
CNP_________________ fiul (fiica) lui _________ şi ____________, născut(ă) la data
de_______________, în localitatea ___________________ judeţul______________,
posesor(posesoare) al(a) BI/CI seria ______nr._______
eliberat(ă)____________________________la data de___________ în calitate de
candidat la concursul organizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, pentru
ocuparea funcţiei de _____________________________poziţia______, declar pe propria
răspundere că am luat la cunoştinţă despre condiţiile de recrutare cu care sunt de acord şi
pe care le îndeplinesc cumulativ.
Precizez că nu fac parte din nici un partid, organizaţie politică sau grupare interzisă
de lege sau care promovează idei şi interese contrare ordinii constituţionale şi statului de
drept.
Am fost informat(ă) şi sunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând faptul că
în situaţia în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate în prezenta, incompatibilităţi
determinate de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de recrutare, nu voi fi numit în
funcţie chiar dacă rezultatele obţinute la concurs ar permite acest fapt.
Dacă o asemenea situaţie se va constată după numirea în funcţie, urmează să fiu
eliberat din funcţie.
Declar, susţin şi semnez, după ce am luat la cunoştinţă despre întregul conţinut şi
am completat personal datele din prezenta declaraţie.
Data__________ Semnătura______________
Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60
Tel./Fax: 0244/595340;[email protected]
Page 19 of 19
ANEXA nr. 6 MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE PRAHOVA
Declaraţie
Subsemnatul/subsemnata,______________________________________________
__, candidat/candidată la examenul/concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie
Judeţean Prahova, în vederea ocupării postului vacant
de___________________________________ ________________________, poziţia
nr._____din statul de organizare al unitații, declar pe propria răspundere că sunt de acord
ca proba susţinută în cadrul examenului/concursului, să fie înregistrată audio-video.
Data:____________________ Semnătura:_______________