CUPRINS
3
5
CAPITOLUL III. Armonizarea legislaţiei din Republica Moldova la stan
Introducere
CAPITOLUL I. Particularităţile constituţionalismului contemporan din
Republica Moldova ...................................................... ... .................... 19
§1. Aspecte istorice privind apariţia şi dezvoltarea constituţionalismului
in spaţiul european ............................................................................. 19
§2. Identificarea particularităţilor şi tendinţelor constituţionalismului
contemporan din Republica Moldova .................................................. 26
§3. Consacrarea şi protejarea drepturilor omului - condiţie eminentă a
constituţionalismului contemporan ..................................................... 45
§4. Principiile drepturilor omului. Esenţa principiului egalităţii ................ 56
CAPITOLUL 11. Esenţa conceptului şi diversitatea formelor de manifesta
re a discriminării..................................................................................... 66
§1. Noţiunea şi esenţa conceptului de discriminare ................................. 66
§2. Analiza formelor de manifestare a discriminării ................................. 75
§3. Identificarea faptelor şi măsurilor care nu constituie discriminare ....... 83
§4. Esenţa, apariţia şi evoluţia istorică a conceptului de rasism ................ 87
4.1. ...........................................................................................
Esenţa conceptului de xenofobie ........................................................ 97
4.2. Esenţa conceptului de antisemitism.......................................... 102
4.3. Esenţa conceptului de intoleranţă ............................................. 106
§5. Aspecte conceptuale privind criteriile protejate împotriva discriminării 110
5.1. ...........................................................................................
Eliminarea discriminării bazate pe sex ............................................... 110
5.2. ...........................................................................................
Eliminarea discriminării bazate pe vârstă ........................................... 120
5.3. Eliminarea discriminărilor faţă de persoanele cu disabilitâţi ...... 125
5.4. Eliminarea discriminării faţă de minorităţi (etnice, lingvistice,
religioase) .................................................................................. 131
5.5. Eliminarea discriminării faţă de minorităţile sexuale ................. 147
5.6. Eliminarea discriminării faţă de persoanele infectate cu
HIV/SIDA152 §6. Protecţia impotriva discriminării în activitatea
social-economică ....154
§7. Protecţia împotriva discriminării in sfera educaţională ...................... 163
§8. Protecţia împotriva discriminării privind accesul Ia serviciile publice....
174
dardele internaţionale şi europene pentru prevenirea
4
şi combaterea discriminării .................................................................. 182
§1. Instrumente şi mecanisme internaţionale in prevenirea
şi combaterea discriminării ............................................................... 182
5
§2. Instrumente şi mecanisme europene in prevenirea
şi combaterea discriminării ...............................................................194
2.1. Scurtă prezentare a jurisprudenţei CEDO cu referire la aplicarea
principiului non-discriminării prevăzut de art.14
şi Protocolul 12 la CEDO ........................................................... 194
2.2. Analiza comparată a conţinutului normativ
al Protocolului nr. 12 la CEDO ................................................... 202
2.3. Mecanisme europene specializate în prevenirea
şi combaterea discriminării ......................................................... 211
§3. Cadrul normativ naţional în prevenirea şi combaterea discriminării „219
3.1. Cadrul normativ cu privire la prevenirea
şi combaterea discriminării in Republica Moldova ...................... 219
3.2. Aspecte conceptuale privind adoptarea Legii cu privire
la non-discriminare in Republica Moldova ....................................... 232
CAPITOLUL IV. Cadrul instituţional naţional pentru prevenirea şi
combaterea discriminării .......................................................................... 238
§1. Mecanisme naţionale de prevenire şi combatere a discriminării .........238
§2. Premisele apariţiei instituţiei Ombudsmanului împotriva
Discriminării in Republica Moldova................................................. 247
§3. Statutul Ombudsmanului împotriva discriminării ............................. 259
§4. Principiile de organizare şi funcţionare
a Instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării ....................... 270
§5. Atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării ..........274
Concluzii şi recomandări
Concluzii ................................................................................................... 291
Recomandări ............................................................................................. 318
Bibliografie ............................................................................................... 334
Lista abrevierilor utilizate în Monografie ................................................ 354
Glosar ........................................................................................................ 356
Anexe ....................................................................................................... 360 INTRODUCERE
Problema drepturilor omului, demnităţii umane, egalităţii şi non-discriminării
este una dintre problemele de importanţă majoră ale fiecărui stat, deoarece numai
prin respectarea drepturilor omului, demnităţii umane, egalităţii şi a
non-discriminării, in condiţiile constituţionalismului contemporan, poate triumfa
pacea pe pământ, democraţia şi stalul de drept. Importanţa acestei probleme a şi
determinat alegerea ei ca obiect de investigaţie.
6
Atât prin acţiunile politice direct promovate de stat, cât şi prin cele realizate în
cadrul organizaţiilor (guvernamentale şi nonguvernamenta- le) şi reuniunilor
internaţionale, se încearcă a se da răspuns la multiple probleme complexe legate
atât de drepturile omului, cât şi de prevenirea şi combaterea discriminărilor. Fiind
un stat cu o democraţie tânără, Republica Moldova trebuie să respecte şi să
garanteze drepturile omului pentru toate persoanele care se află pe teritoriul său,
fără nici o discriminare, creând în acest scop mecanisme eficiente de prevenire şi
condamnare a tuturor formelor de discriminare. Mai mult ca atât, Constituţia
Republicii Moldova consacră un întreg Titlu drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor,
de Ia dreptul la viaţă şi libertate individuală la dreptul de asociere, informare,
instruire şi educaţie, de a alege şi a fi ales în organele statului. Combaterea tuturor
formelor de manifestare a discriminării se află în strânsă corelaţie cu asigurarea
principiului egalităţii pentru toate persoanele care se află sub jurisdicţia Republicii
Moldova. Această corelaţie condiţionează respectarea drepturilor omului şi, ca
rezultat, se valorifică pe deplin contribuţiile tuturor persoanelor la asigurarea vii-
torului societăţii moldoveneşti. în lipsa acestei corelaţii, discriminarea duce la
pierderea încrederii din partea populaţiei în instituţiile statale şi la cheltuieli
financiare suplimentare.
Prezenta lucrare este consacrată studierii teoriei şi practicii eliminării formelor
de discriminare în co'ndiţiile constituţionalismului contemporan din Republica
Moldova. Discriminarea este una dintre cele mai complicate probleme ale
contemporaneităţii; ea poate să se manifeste faţă de oameni care sunt diferiţi şi care
se deosebesc după sex, vârstă, orientare sexuală, concepţii etc. în cadrul acestei
teze suntem preocupaţi de caracterul interacţiunii dintre majorităţile şi minorităţile
ce for mează societatea moldovenească. în orice societate minorităţile sunt, de
regulă, discriminate din toate punctele de vedere: privind accesul la serviciile
publice, in instituţiile educative, angajarea in câmpul muncii, participarea în viaţa
politică etc.
în termenii dreptului constituţional, izvoarele şi manifestările formelor de
discriminare, în special rasismul, antisemitismul şi xenofobia, constituie crime
împotriva umanităţii. Contracararea şi eliminarea discriminării este o problemă de
care se ocupă toate autorităţile naţionale, împreună cu organismele internaţionale
şi regionale. Cu ajutorul acestor organisme, dreptul constituţional, internaţional şi
celelalte ramuri ale dreptului s-au dezvoltat în ce priveşte prevenirea şi
condamnarea acestor fenomene. în cadrul monografiei expunem contextul juridic
naţional şi internaţional de prevenire şi combatere a discriminărilor, la fel
identificăm obligaţiile juridice internaţionale asumate de Republica Moldova in
7
vederea adoptării actelor legislative în domeniul non-discriminării, cât şi să
întreprindă măsuri pozitive în scopul prevenirii discriminării şi tragerii la
răspundere a persoanelor vinovate. De aceea, în cadrul lucrării se abordează
instituirea unui nou mecanism efectiv cu atribuţia de constatare, examinare şi
sancţionare a persoanelor vinovate în comiterea discriminărilor.
Discriminarea rămâne a fi o problemă de putere, control şi tratament diferit
faţă de oameni potrivit unor criterii ilogice, precum culoarea pielii sau originea
etnică, dar, mai recent, după criterii ce ţin de religie. După evenimentele din 11
septembrie 2001 a fost înregistrată o creştere a sentimentelor rasiste, s-a creat o
atmosferă de suspiciuni vis-a-vis de străinii de origine arabă, dar şi faţă de evrei,
fiind în creştere actele antisemite.
Instrumente internaţionale pentru combaterea discriminării erau aproape
inexistente până la adoptarea Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1945. Unul
dintre obiectivele acestui document este respectul pentru drepturile omului şi
libertăţile fundamentale ale tuturor persoanelor, fără deosebire de rasă, sex, limbă
sau religie. La fel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de către
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite in 1948, conţine o informaţie amplă privind
drepturile omului, insă caracterul său de recomandare este prezent. Mai târziu,
Adunarea Generală a aprobat Pactul cu privire la Drepturile Civile şi Politice, în
anul 1966.
Pentru a ridica nivelul de cunoaştere a oamenilor privind tratamentul egal şi
non-discriminarea în statele membre ale Uniunii Europene, anul 2007 a fost
desemnat ca „Anul European pentru Egalitatea de Şanse pentru Toţi” Scopul
acestei manifestaţii este de a informa oamenii despre drepturile lor, de a celebra
diversitatea şi a promova egalitatea de şanse pentru fiecare in Uniunea Europeană.1
Totuşi, obstacolul principal in protecţia drepturilor omului şi combaterea
discriminărilor este faptul că majoritatea ţărilor nu acceptă intervenţia în afacerile
lor interne şi nu recunosc că există discriminarea. Există şi diferite organizaţii care
se întâlnesc cu dificultăţi în lupta cu discriminarea, aşa precum Consiliul Europei
sau ONU, odată ce statele nu prezintă informaţii obiective in rapoartele sale către
organizaţiile internaţionale şi regionale referitor la discriminare.
Nu există careva îndoială că rasismul şi xenofobia sunt probleme grave,
stringente in Europa şi în SUA. însă, dacă rasismul este discriminare pe temei de
rasă, şi xenofobia este discriminare pe temei de naţionalitate, atunci este foarte
important şi logic de a analiza fenomenul discriminare in ansamblu şi de a stabili
criteriile comune de prevenire şi condamnare a tuturor formelor de discriminare.
Auzim cuvântul „discriminare” aproape în fiecare zi, în timp ce ascultăm
8
radioul sau privim ştirile televizate, precum şi citind un ziar. A discrimina un grup
social înseamnă a l priva de aceleaşi drepturi de care se bucură alte grupuri sociale:
dacă se interzice unui negru de a utiliza acelaşi autobuz ca şi unul alb, atunci se
implică discriminarea pe criteriu de rasă; dacă cetăţenii unor ţări trăiesc in lux, pe
când alte regiuni trăiesc în mizerie şi mor de foame, aceasta este rezultatul
discriminării economice internaţionale, care in prezent este tot mai des discutată la
diferite foruri internaţionale şi care, în cele din urmă, dau naştere la diferite mişcări
radicale, precum Mişcarea Antiglobalistă.
Există mai multe motive care explică de ce am decis să ridicăm în trebarea
despre intoleranţă şi discriminare. în primul rând, aceste fenomene există de când
lumea, ele au supravieţuit în spaţiu şi in timp şi, fapt surprinzător, au rămas, totuşi,
în atenţia statelor, în pofida faptului că au fost depuse eforturi solide şi cheltuite
enorme mijloace financiare pentru reducerea acestor flageluri. Mai mult ca atât,
aceste fenomene iau noi forme şi expresii.
Un motiv care face problema despre discriminare crucială este faptul '
Discrimination in the European Union, European Commission, 2007.
că aceasta a devenit una dintre discuţiile prioritare ale Naţiunilor Unite, Uniunii
Europene, guvernelor locale, agenţiilor speciale şi centrelor de combatere a
formelor de discriminare. Totuşi, în majoritate oamenii nu o consideră drept
problemă. Vorbind despre discriminare, oamenii de regulă, fac referire doar la
SUA şi Marea Britanic. O asemenea atitudine este adoptată şi de mass-media
locală, care sau nu vorbeşte deloc despre aceasta, fie prezintă informaţii separate ce
sunt foarte confuze pentru un cetăţean cu studii medii.
Discriminările pot fi intenţionate, dar pot să se producă într-o manieră
neintenţionată. Discriminările pot, de asemenea, fi consecinţele obişnuinţelor,
regulilor sau practicilor instalate, fără a fi analizate, nici remise, în cadrul unei
organizaţii economice, administrative, sindicale etc. Pentru a orienta politicile
împotriva discriminărilor şi a evalua eficacitatea lor, este util de a dispune de o
măsură exactă şi viabilă a fenomenelor discriminatorii şi de a cunoaşte
caracteristicile lor. Prezentul studiu vine a reaminti importanţa eradicării formelor
de discriminare, cât şi a prezenta cadrul juridic în acest sens şi exemplele de
practici in Republica Moldova, în condiţiile constituţionalismului contemporan.
Totodată, stabileşte interdependenţa dintre principiul non-discriminării şi egalităţii
indivizilor ca principii fundamentale în statul de drept.
Ideea întocmirii unei astfel de cercetări vine din necesitatea actuală de a
cultiva toleranţa în cadrul societăţii moldoveneşti şi de a preveni unele forme
9
agresive şi violente de discriminare, cât şi din necesitatea de a scoate în vileag
faptul că in Republica Moldova există discriminare, care este foarte des ascunsă de
circumstanţe sociale şi culturale. Astfel, este întreprinsă o primă încercare în
Republica Moldova, de a aborda probleme de discriminare pe bază de gender, rasă,
vârstă, minoritate etc.
Ţinem să menţionăm că în timpul colectării2 şi cercetării* materialelor pentru
această lucrare a devenit evident faptul că în Republica Moldova problema
discriminării este actuală şi stringentă, deoarece prevederile legale care ar putea fi
utilizate in redresarea problemei in cauză sunt stipulate într-o multitudine de acte
normative, având mai mult un caracter 1 2 declarativ şi în cele din urmă, sunt
înţelese greşit şi interpretate intr-o manieră neadecvată. Mai mult ca atât, cetăţenii
Republicii Moldova au i unoştinţe juridice slabe despre conceptele legale privind
discriminarea şi despre mecanismele naţionale şi internaţionale de protecţie
împotriva discriminării.
Cu privire la problema de ridicare a nivelului de cunoaştere de către cetăţeni a
drepturilor lor, în special în contextul discriminării, este foarte important a aminti
că Republica Moldova şi-a declarat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană;
astfel, este momentul oportun pentru a face schimbările necesare in legislaţia
naţională, pentru a o armoniza cu standardele comunitare.
in Republica Moldova întâlnim cazuri de discriminare pe baza criteriilor de
vârstă, sex, orientare sexuală, rasă, etnie, religie, disabilitate. Romii din Republica
Moldova sunt discriminaţi în domeniul învăţământului, în ce priveşte angajarea în
câmpul muncii, acordarea spaţiului locativ4. Femeile sunt discriminate în sfera
relaţiilor de muncă pe criteriul statutului matrimonial şi vârstei. Salariul femeilor
constituie 72% din salariul bărbaţilor.' Reprezentanţii comunităţii LHBT sunt
supuşi discriminărilor în sfera învăţământului, muncii, serviciilor disponibile
publicului.6 Este necesar a menţiona că numai la Comitetul Helsinki pentru
Drepturile Omului din Republica Moldova în anul 2007 au parvenit peste 405
plângeri cu caracter diferit. Dintre care, 315 plângeri sunt adresate din instituţiile
penitenciare sau de detenţie preventivă, iar restul 90 vin din societate, ceea ce în
raport procentual constituie 78% şi respectiv 22%. Din petiţii rezultă că sunt
www,human r igh t s.nici. website-ul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Re-
publica Moldova, Raport privind DISCR1MINREA în Republica Moldova în anul 2007. 2 www.humannuhts.md. website-ul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Re-
publica Moldova, Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova
privind actele de descriminare. violenţă şi hărţuire.
10
discriminări bazate pe criterii de vârstă, sex, etnie, concepţii religioase7 etc.
Referindu-ne la categoria de persoane private de libertate, evidenţiem că
practic toate declară că sunt discriminate în drepturile sale (dreptul la un standard
de condiţii de detenţie, la întrevedere, alimentaţie, asistenţă medicală,
corespondenţă etc.) în raport cu standardul impus de lege (adică în raport cu restul
deţinuţilor care nu se plâng).1*
' Raport, Populaţia romă din Republica Moldova, PNUD, 2006, p.7-9.
Raport eu privire la instrumentele de evaluare C’EDFF, Iniţiativa juridică pentru Europa Centrală
şi Eurasia, 2006, p.69-80.
Cazuri de discriminare a comunităţii LHBT în Republica Moldova, GenderDoc-M. 2006.
www.humanriiihts.md. website-ul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica
Moldova, Raport privind DISCRIMINREA în Republica Moldova in anul 2007.
www.humanrights.md. Raport privind DISCRIMINREA în Republica Moldova în anul 2007.
Prin urmare, în baza celor expuse putem concluzia că discriminarea în
Republica Moldova a atins cote îngrijorătoare. Cele expuse sunt confirmate şi de
răspunsurile la chestionările cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii
Moldova privind actele de discriminare, violenţă şi hărţuire.9 Din 400 de
răspunsuri concluziile sunt următoarele:
1. Există oare discriminare în Republica Moldova? La această întrebare
majoritatea respondenţilor (98%) din Republica Moldova consideră că
discriminarea persistă şi doar 2% s-au abţinut de a răspunde la această întrebare. 2.
Descrieţi un fapt de discriminare care cunoaşteţi că s-a întâmplat unor cunoştinţe
care aparţin unor anumite grupuri de minorităţi. în opinia respondenţilor, cele mai
dese fapte de discriminare sunt comise pe motiv de rasă (28%), un număr esenţial
de cazuri de discriminare se comit pe motiv de naţionalitate (16%) şi statut social
(14%), pe criteriu de sex (12%). Potrivit opiniei publice, faptele de discriminare se
comit şi pe criterii de vârstă (9%) şi pe motiv de concepţii religioase (7%), 14% din
numărul total de respondenţi s-au abţinut de a-şi expune opinia.,(>
De aceea, se impune ca necesară studierea acestui fenomen cu scopul de a se
propune măsuri de ordin conceptual, doctrinar, legislativ, instituţional întru
prevenirea şi combaterea discriminării. Decizia de a alege tema prezentei
investigaţii a reieşit din necesitatea de a demonstra impactul nefast al discriminării
asupra drepturilor omului şi asupra prezentului şi viitorului societăţii
moldoveneşti. Este regretabil faptul că la ora actuală populaţia Republicii Moldova
nu conştientizează periculozitatea discriminării, nu cunoaşte legislaţia în domeniu
şi mecanismul de protecţie sau cum stopează acest flagel dezvoltarea
constituţionalismului în ţară.
Până în prezent, tema „ Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului
11
contemporan din Republica Moldova” a fost puţin studiată în literatura de
specialitate. Deşi există unele cercetări ştiinţifice dedicate unor probleme legate de
constituţionalism şi drepturile omului, acestea au mai mult un caracter fragmentar
şi nu permit studierea fundamentală a teoriei şi practicii eliminării formelor de
discriminare. Autorii din România, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA, Franţa, printre
care T. Drăga- 3 4
" www.humanrights.md. Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii
Moldova privind actele de descriminare. violenţă şi hărţuire.
4 ibidem.
12
nu, G. Vrabie, I. Deleanu, iu. Todâca, I. Stepanov, L. Voievodin, N. Bog- danova,
1. Muraru, A. Azarov, W. Reuther, IC Hufner, doar tangenţial au examinat unele
aspecte legate de drepturile omului şi constituţionalism. Probleme legate de rasism,
egalitate şi xenofobism au fost argumentate la nivel conceptual şi la modul general
în lucrările savanţilor O. Patterson, Pierre-Andre Taguieff, IC Prewitt, R. Dworkin,
R.T. Schaefer. Problema drepturilor omului şi respectarea principiului egalităţii în
cadrul statului de drept a fost pe larg abordată în lucrările savanţilor în domeniul
dreptului constituţional şi Teoria generală a dreptului, atât din ţară, cât şi de peste
hotare. Printre aceştia sunt I.Guceac, Gh.Costachi, A.Arseni,
S.Cobăneanu, V.Zaporojan, V.Popa, S.Ţurcan, 1. Creangă, B.Negru, I .Aramă,
Gh.Avornic, A.Negru, V.Mocreac, A.Bantuş, A.Potîngă, l'.Drăganu, 1.Muraru,
G.Vrabie. D.Baltag, E.Lucaşova, L.Voevodin,
S.Alexeev, V.Ivanov, lu.Todîca, M.Baglai, M.Duverge, S.Popescu. însă, in
lucrările ce aparţin acestor savanţi, problema eliminării formelor de discriminare în
condiţiile constituţionalismului contemporan nu a fost abordată la nivel conceptual.
De menţionat totuşi că, din punct de vedere ştiinţific, constituţionalismul şi statul
de drept fost in atenţia unor savanţi din Republica Moldova I.Guceac, G.Costachi
in lucrarea „Fenomenul constituţionalismului in evoluţia Republicii Moldova spre
statul de drept". La rândul său, A.Arseni in manualul „Drept constituţional şi
instituţii politice” argumentează sursele istorice ale constituţionalismului modern
şi principiile fundamentale ale drepturilor omului, cum ar fi cel al egalităţii, fără
însă a specifica în particular caracteristicile principiului non-discriminării.
Un interes aparte prezintă tezele de doctorat elaborate de L.Ciubuc,
M.Tutunaru, V.Zaporojan, care examinează conceptul de drepturi ale omului, însă
fără să specifice aspectele discriminării. A.Bâcu, L.Cuşmir şi L.Mârgineanu
argumentează în tezele de doctorat necesitatea protecţiei împotriva discriminării
unor categorii de persoane, cum ar fi copiii sau femeile, iar G.Pogoneţ
argumentează necesitatea protecţiei statutului juridic al minorităţilor etnice, însă
aceşti autori nu specifică formele de manifestare a discriminării faţă de aceste
categoriile de persoane.
De menţionat în context că, nu au fost cercetate şi nu au devenit obiectul unor
lucrări monografice noţiunea şi esenţa conceptului de discriminare; formele de
manifestare a discriminării; mecanismele naţionale de prevenire şi combatere a
discriminării. Aceste circumstanţe au condiţionat efectuarea unor cercetări
ştiinţifice temeinice, menite să dezvăluie esenţa teoriei şi practicii eliminării
formelor de discriminre în condiţiile constituţionalismului contemporan din
Republica Moldova, încercând astfel să contribuim la perfecţionarea legislaţiei
13
naţionale ce vizează problema discriminării, precum şi să determinăm
mecanismele naţionale specializate în prevenirea şi combaterea discriminării.
Scopul acestui studiu este de a evidenţia particularităţile şi problemele
constituţionalismului contemporan in raport cu asigurarea drepturilor omului şi
eliminarea formelor de discriminare, de a realiza o descriere a cadrului normativ şi
instituţional internaţional, regional şi naţional în combaterea discriminării, cât şi de
a preciza esenţa noţiunilor de bază legate de discriminare, de a identifica cele mai
stringente probleme ale căror soluţionare ar asigura non-discriminarea şi de a pro-
pune unele soluţii pentru depăşirea lor, dar şi de a prezenta necesitatea codificării
tuturor prevederilor legale cu privire la egalitate şi non-clis- criminare intr-un
singur act normativ, în acelaşi rând de a argumenta necesitatea creării instituţiei de
prevenire şi combatere a discriminării (Ombudsmanul împotriva Discriminării).
Obiectivele ce derivă din scopul lucrării, pot fi structurate în felul următor:
- a generaliza şi revigora opiniile referitoare la premisele apariţiei şi evoluţiei
constituţionalismului contemporan in spaţiul european;
- a identifica particularităţile şi tendinţele constituţionalismului contemporan
din Republica Moldova;
- a argumenta importanţa consacrării şi protecţiei drepturilor omului ca o
condiţie eminentă a constituţionalismului contemporan;
- a evidenţia principiile aplicabile drepturilor omului, cu referire mai detaliată
la principul egalităţii;
- a valorifica istoricul apariţiei şi a determina esenţa conceptului de
discriminare;
- a analiza formele de manifestare a discriminării şi a identifica faptele şi
măsurile care nu constituie discriminare;
- a studia şi a determina esenţa conceptelor de rasism, xenofobism,
antisemitism şi intoleranţă;
- a argumenta aspectele conceptuale privind criteriile protejate împotriva
discriminării;
- a determina formele de protecţie împotriva discriminării în diverse
sfere ale vieţii sociale, economice, politice etc.
- a analiza instrumentele şi mecanismele internaţionale şi europene în
prevenirea şi combaterea discriminării;
- a analiza cadrul normativ naţional privind prevenirea şi combaterea
discriminării şi a determina mecanismele naţionale de prevenire şi
combatere a discriminării;
- a cerceta premisele organizării instituţiei Ombudsmanului împotriva
14
Discriminării în Republica Moldova, cât şi a stabili statutul acestei instituţii
şi principiile de organizare şi funcţionare a ei;
- a determina atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării;
- a elabora concluzii privind starea actuală în domeniul prevenirii şi
combaterii formelor de discriminare;
- a formula propuneri şi recomandări de lege ferenda în baza investigaţiei
efectuate pentru o mai bună asigurare a drepturilor omului şi întru eliminarea
formelor de discriminare.
Dintre metodele specifice de cercetare la care am recurs în realizarea prezentei
investigaţii evidenţiem: metoda logico-juridică, metoda comparată. în acelaşi rând,
au fost aplicate şi metode general-ştiinţifice, cum ai fi: metoda inducţiei, deducţiei,
analizei sistematice, metoda cantitativă etc.
Baza empirică include date statistice, date selective şi exemple de l apte
concrete de discriminare săvârşite în Republica Moldova şi în alte late; date
obţinute în urma chestionării unui număr de peste 500 de persoane din Republica
Moldova.
Baza teoretico-ştiinţifică a monografiei constituie informaţia şi decla- i.iţiile
generale şi specifice ce sunt oferite de către instituţiile ONU, ale ( onsiliului
Europei, UE şi OSCE, referitor la non-discriminare şi instituţiile specializate în
prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi lucrările savanţilor în domeniul
dreptului constituţional şi Teoria gene- i ila a dreptului: I. Guceac, G. Costachi, A.
Arseni, V. Ivanov, V. Popa, T. I >i ăganu, G. Vrabie, I. Deleanu, Iu. Todâca, I.
Stepanov, L. Voievodin, N. Bogdanova, V. Zaporojan, S. Ţurcan , 1. Creangă, B.
Negru, F.. Aramă, i ih. Avornic, A. Negru, A. Bantuş, A. Potîngă, I. Muraru, D.
Baltag, E. I ucaşova, S. Alexeev, M. Baglai, M. Duverge, S. Popescu.
Suportul normativ al prezentei lucrări il constituie actele normative universale
şi regionale în domeniul discriminării care sunt ratificate de Republica Moldova,
cât şi alte acorduri cu caracter internaţional. Cele mai semnificative sunt: Carta
ONU, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Internaţională
privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială, Convenţia
Europeană privind protecţia Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale ale Omului,
inclusiv protocoalele sale adiţionale, Carta Europeană Socială, Tratatul UE, şi
multe altele.
Prezenta lucrare conţine rezultate principial noi ce permit a formula concluzii,
generalizări şi legităţi ştiinţifice net superioare celor antecedente, pasibile să
implice rezolvări originale pentru ştiinţă şi practică. Concepută şi realizată după
15
criterii ştiinţifice, dar având şi o destinaţie didactică formativă, lucrarea dată
constituie o primă încercare de a trata problema discriminării prin prisma îmbinării
sarcinilor ştiinţei dreptului constituţional cu sarcinile dreptului internaţional.
Contribuţia autorului se exprimă în propunerea de noţiuni, teze, concepţii noi, care
pun intr-o nouă lumină cele mai controversate probleme ale ştiinţei şi practicii
dreptului vizând discriminarea.
S-a generalizat şi revigorat opiniile referitoare la premisele apariţiei şi
evoluţiei constituţionalismului contemporan în spaţiul european, prin prisma
conceptului de discriminare şi a statului de drept, cu elucidarea principalelor
definiţii ale constituţionalismului şi s-a propus propria definiţie a
constituţionalismului.
S-a identificat particularităţile şi tendinţele constituţionalismului contemporan
din Republica Moldova, prin evidenţierea pricipalelor probleme din domeniul
dezvoltării constituţionalismului, cum ar fi: tergiversarea organizării statului de
drep, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, violarea drepturilor omului,
egalităţii, lipsa unui mecanism viabil de prevenire şi combatere a discriminării; s-a
definit statul de drept.
A fost defint conceptul de „drepturi ale omului” şi s-a argumentat importanţa
consacrării şi protecţiei drepturilor omului de către stat, ca o condiţie eminentă a
constituţionalismului contemporan.
Au fost elucidate principiile drepturilor omului, cu evidenţierea prin- cipiuluil
egalităţii şi importanţa lui in asigurarea drepturilor omului şi non-discriminării; a
fost desluşită legătura organică dintre drepturile omului, demnitate şi egalitate.
S-a valorificat şi s-a determinat istoricul apariţiei şi esenţei conceptelor de"
discriminare”, „rasism” „ xenofobism” „antisemitism” şi „intoleranţă”
elucidânde-se noţiunile cheie ce au conexiune cu fenomenul discriminării.
S-a argumentat şi s-a definit din punct de vedere teoretico-ştiinţific h'rinele de
manifestare a discriminării şi s-a identificat faptele şi măsu- i ile care nu constituie
discriminare.
S-a argumentat aspectele conceptuale privind criteriile protejate împotriva
discriminării şi s-a determinat formele de protecţie împotriva discriminării din
punct de vedere practic in diverse sfere ale vieţii sociale, economice, politice etc.
S-a analizat instrumentele şi mecanismele internaţionale în preveni- rea şi
combaterea discriminării.
A fost stabilit cadrul normativ şi instituţional european în domeniul prevenirii
şi combaterii discriminării şi s-a argumentat necesitatea rati- lu arii de către
Republica Moldova a protocolului nr.12 la CEDO.
16
S-a analizat cadrul normativ naţional privind prevenirea şi combaterea
discriminării şi s-a elaborat conceptul adoptării Legii cu privire la
non-discriminare în Republica Moldova.
S-a clasificat şi s-a determinat mecanismele naţionale de prevenire şi i
ombatere a discriminării.
S-a cercetat premisele organizării instituţiei Ombudsmanului împotriva
Discriminării în Republica Moldova; a fost propusă şi definită instituţia
Ombudsmanului împotriva Discriminării şi s-a determinat rolul (imbudsmanului
împotriva Discriminării; au fost aduse argumente in lavoarea instituirii unei astfel
de instituţii; au fost cercetate în complex şt comparativ instituţiile statelor europene
care au atribuţii în vederea prevenirii, constatării, precum şi sancţionării actelor de
discriminare;
a stabilit statutul acestei instituţii şi principiile de organizare şi funcţionare a ei.
S-a determinat atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Dis- <
riminării, prin prizma proiectului de lege cu privire la non-discriminare şi a
practicii statelor europene ce au instituit instituţii specializate in domeniul
prevenirii şi combaterii discriminării.
S-a definit principiile egalităţii şi non-discriminării şi s-a determinat
interdependenţa dintre ele.
S-a elabora concluzii privind starea actuală în domeniul prevenirii şi
combaterii formelor de discriminare.
S-a formula propuneri şi recomandări de lege ferenda în baza investigaţiei
efectuate pentru o mai bună asigurare a drepturilor omului şi întru eliminarea
formelor de discriminare.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul că s-a
întreprins o cercetare complexă în domeniul analizei discriminării la interferenţa a
două ramuri de drept: dreptul constituţional şi dreptul internaţional, cu implicaţii în
psihologie, sociologie, fiziologie etc. Rezultatele investigaţiilor vor fi benefice
dezvoltării continue a ştiinţei dreptului constituţional, protecţiei juridice a
drepturilor omului şi, în special, vor contribui la amplificarea şi aprofundarea
cunoştinţelor teoretice privind eliminarea formelor de discriminare.
Cercetarea are un caracter important teoretic şi în aspectul analizei formelor de
discriminare prin prisma practicii sociale. Valorificarea noţiunilor şi istoricului
apariţiei conceptelor legate de discriminare a impus originalitate şi caracter novator
cercetării.
Examinarea actelor ce previn şi combat discriminarea sub aspectul caracterului
de fenomen social şi normativ a scos în evidenţă oportunitatea şi obligativitatea
sancţionării acestora de către Republica Moldova, precum şi ideea de combatere şi
17
prevenire. Investigaţia a servit drept suport pentru elaborarea unui concept teoretic
despre racordarea legislaţiei naţionale la cea internaţională cu referire la actele de
discriminare, rezultatele inovaţionale bazându-se pe un şir de propuneri de lege
ferenda, printre care menţionăm următoarele: Legea cu privire la non-discriminare,
modificarea Codului Penal, modificarea Constituţiei Republicii Moldova, ş.a.
intr-adevăr, dreptul şi politica europeană recunosc „nevoia elaborării unei
abordări" coerente şi integrate în privinţa luptei împotriva discriminării, acordând o
bază mai efectivă pentru rezolvarea situaţiilor de discriminare multiplă." Proiectul
Legii cu privire la non-discriminare, argumentat in această lucrare, derivă, in
primul rând, din standardele prevăzute în dreptul european, şi anume: Directiva
Consiliului European cu privire la implementarea principiului tratamentului egal
între persoane indiferent de originea rasială sau etnică („Directiva egalităţii
rasiale”)5 6, Directiva Consiliului European privind stabilirea unui cadru general
pentru tratament egal în materie
5 Cartea verde despre egalitate non-discriminare in cadrul unei Europe Unite, COM(04)379,
p.5-6.
6 Directiva Consiliului 2000/43/EC, 29 iunie 2000.
de angajare şi ocupaţie, („Directiva-Cadru”),13 Directiva Parlamentului • i
Consiliului European privind aplicarea principiului egalităţii de tra- i iment intre
bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul Ia încadrare în i impui muncii, formare
şi promovare profesională şi condiţiile de mun- i a („Directiva privind
egalitatea”)14
şi Directiva Consiliului cu privire la urina probaţiunii în cazurile de
discriminare bazată pe criteriul de sex 1 Directiva privind sarcina probaţiunii”).13
Aceste directive au apărut in urma adoptării Tratatului de la Amsterdam, articolul
13 al căruia a acor- ■ l.it atribuţii noi Comunităţii Europene pentru combaterea
discriminării l>r criterii de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri,
disa^ lalitate, vârstă sau orientare sexuală.11’ La fel, autorul aduce argumente in
favoarea adoptării legii propuse, care va rezolva problema actuală a m respectării
de către Republica Moldova a angajamentelor sale juridice internaţionale asumate
în această privinţă. Prevederi explicite în domeniul non-discriminării sunt extrem
de necesare pentru stabilirea standardelor consecvente de interpretare şi a măsurilor
de implementare. I’roiectul propus încearcă să consolideze eforturile anterioare
sporadice luate în vederea prevederii şi sancţionării actelor de discriminare împo-
triva unui şir de categorii de persoane ocrotite în toate domeniile rele- inte. Mai
mult ca atât, proiectul propus este în conformitate cu Planul dr Acţiuni Republica
Moldova - Uniunea Europeană, care, în mod spe- < ilic, solicită statelor „să
elaboreze şi să implementeze Planul naţional de u nuni in domeniul drepturilor
omului”17 Legislaţia Republicii Moldova i" i mite instanţelor de judecată să aplice
direct convenţiile internaţionale După adoptarea Constituţiei Republicii Moldova
în 1994, prin care
18
s-a introdus principiul egalităţii in faţa legii şi autorităţilor publice şi s-a
interzis discriminarea,19 principiul egalităţii a fost treptat încorporat in cadrul
legislativ naţional. Constituţia interzice discriminarea persoanelor care se află sub
jurisdicţia Republicii Moldova pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, opinie politică, avere sau origine socială. Totodată, Constituţia
acordă aceleaşi drepturi şi obligaţii cetăţenilor străini şi apatrizilor, cu unele
excepţii prevăzute de lege. Lucrarea distinge rolul şi funcţiile organismelor
internaţionale-cheie în combaterea discriminării, precum: ONU, Consiliul Europei,
Uniunea Europeană, OSCE, dar şi a celor naţionale: Parlamentul, Guvernul, De-
partamentul pentru relaţii interetnice. Avocatul Parlamentar ş.a.
în mod particular, sunt examinate definiţiile pe care le utilizează actorii
internaţionali, regionali, precum şi împuternicirile, metodologia de sancţionare a
cazurilor de discriminare a instituţiei nou-propuse de către autor - a
Ombudsmanului împotriva Discriminării. Prezenta lucrare introduce în circuitul
teoretic şi în practică noi noţiuni, concepte din domeniul constituţionalismului şi
non-discriminării, fiind o sursă de informaţii şi metode ce pot fi folosite pentru
informarea publicului larg cu privire la mecanismele juridice de protejarea
drepturilor omului, prevenirea şi sancţionarea discriminărilor. Nu pretindem că
studiul dat oferă răspunsuri la toate întrebările din domeniul vizat, dar cel puţin s-a
abordat problema eliminării formelor de discriminare la nivel conceptual,
invocându-se necesitatea adoptării unui act legislativ cu privire la
non-discriminare; creării instituţiei Ombudsmanului specializat împotriva
Discriminării: în ele fiind definitivate particularităţile şi problemele
constituţionalismului contemporan din Republica Moldova etc.
La sfârşitul lucrării sunt prezentate concluziile la care a ajuns autorul, cât şi
recomandări referitoare la eliminarea formelor de discriminare în condiţiile
constituţionalismului contemporan din Republica Moldova, care vor putea fi
utilizate pe larg atât de teoreticieni, care vor continua investigaţiile în acest
domeniu, cât şi de practicieni pe parcursul soluţionării problemelor legate de
discriminare.
în cele din urmă, a fost elaborat un glosar al termenilor utilizaţi in lucrare, ale
căror definiţii sunt date de autor.
1,1 Articolele 7, 16. Constituţia Republicii Moldova.
Articolele 16, Il), Constituţia Republicii Moldova,
19
CAPITOLUL I. PARTICULARITĂŢILE CONSTITUŢIONALIS-
MULUI CONTEMPORAN DIN REPUBLICA MOLDOVA
§1. Aspecte istorice privind apariţia şi dezvoltarea constituţionalismului în spaţiul
european
Reformele de natură constituţională realizate in Republica Moldova pe
fundalul transformărilor politice şi social-economice de trecere de la sistemul
totalitar la cel democratic, au determinat necesitatea studierii detaliate atât a
constituţionalismului in întregime, cât şi a anumitor idei constituţionale aparte.
Studierea acestora presupune a găsi răspuns la următoarele întrebări: Când a
început să se formeze constituţionalismul în lume, dar şi pe teritoriul Republicii
Moldova? Care este definiţia noţiunii de constituţionalism? Ce etape a cunoscut în
dezvoltarea sa constituţionalismul pe teritoriul statului moldovenesc? Ce elemente
pot fi luate Ia baza constituţionalismului contemporan? Ce legătură există între
constituţionalism şi statul de drept, drepturile omului şi non-discriminare?
în prezent, în activitatea instituţiilor statale din Republica Moldova tot mai
frecvent se utilizează termenul constituţionalism. Aceasta se explică prin faptul că
edificarea statului de drept spre care tinde Republica Moldova e de neconceput fără
a se lua in calcul conceptul constituţionalismului şi elementele sale componente.
Aceasta - deoarece constituţionalismul este fundamentul pe care se axează cele mai
importante raporturi din societate (raportul dintre societate şi stat; dintre persoană
şi stat; om şi societate), în acelaşi rând se bazează forma de guvernământ, regimul
politic, valorile general umane (egalitate, non-discrimi- nare, drepturile omului
etc.).
Numeroşi autori, atât din ţară, cât şi de peste hotare, au abordat conceptul
constituţionalismului din punct de vedere ştiinţific. Printre aceştia pot fi
nominalizaţi: I. Guceac, Gh. Costachi, Al. Arseni, V. Ivanov, V. Popa (Republica
Moldova); T. Drăganu, G. Vrabie, 1. Deleanu, Iu. Todâca (România); I. Stepanov,
L. Voievodin, N. Bogdanova (Federaţia Rusă), A. Hauriou, J. Gieguel (Franţa).
Apariţia constituţionalismului este legată de organizarea constituţională a două
state: SUA şi Franţa. Ideile constituţionalismului au apărut in secolul al XVII-lea în
perioada luptei împotriva monarhiei absolute. Geneza lui a fost influenţată de aşa
factori obiectivi ca: lichidarea muncii forţate, robiei, iobăgiei; formarea societăţii
civile; trecerea la economia de piaţă; organizarea politică a statului; egalitatea
cetăţenilor în faţa legii şi judecăţii; recunoaşterea dreptului suveran al poporului
20
asupra puterii statale şi a dreptului de a stabili regimul politic şi forma de
guvernământ în stat.7 8 9 Esenţa constituţionalismului, atât la nivel teoretic, cât şi
practic, este a limita abuzurile puterii statale prin intermediul dreptului ", a
recunoaşte drepturile naturale ale omului şi suveranitatea poporului.
Din cele menţionate putem deduce că în orice stat astfel de obiective supreme
cum ar fi respectarea drepturilor omului, egalitatea şi NON-DISCRIMINAREA,
democraţia, suveranitatea poporului, pluralismul politic, separaţia puterilor în stat
şi statul de drept pot fi realizate numai in condiţiile constituţionalismului
contemporan, iar măsura în care se realizează aceste obiective depinde de cultura
juridică şi civică, de tradiţiile democratice ale fiecărui popor în parte, odată ce nu
putem pune pe picior de egalitate realizarea constituţionalismului în Republica
Moldova cu cel din statele cu o democraţie avansată, cum ar fi SUA sau Franţa,
însă, abordând nivelul de dezvoltare a constituţionalismului în Republica Moldova
trebuie luată în consideraţie practica internaţională pozitivă în acest domeniu, dai'
şi acele valori universale care au fost reflectate în actele constituţionale ale statelor
cu o democraţie avansată, pe care tânărul stat independent urmează să le însuşească
şi să le aplice.
Una dintre cele mai importante sarcini ale politicii de stat se consideră a fi
cultivarea ideilor constituţionale globale ce ţin de drepturile omului, democraţie,
egalitate, non-discriminare, bunăstarea socială etc. Originea termenului
„constituţionalism” o găsim în noţiunea greacă „nomoi”, prin care se subînţelegea
un cadru distinct de legi antice care nu puteau fi modificate de Adunarea Populară
şi care a fost sursa de inspiraţie pentru Aristotel ca să ajungă la ideea de „politeia”,
în cadrul căreia legile constituie fundamentul statului.10
Unele state feudale au Înscris în documente anumite reguli fundamentale
privind raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi care urmau să prevaleze, cu
valoare de principiu de conduită polidcă şi juridică, faţă de cutumele existente.21
Până la Revoluţia Liberală din Franţa din 1789 şi proclamarea înde- pendenţei
statelor americane din 1776, în majoritatea statelor, dreptul cutumiar reglementa
relaţiile sociale din domeniul instaurării şi exercitării puterii în stat, şi numai după
Jl. E. IlonoBa. CitcTCMHwe ctsasn npoBOBoiî flei'tCBHre.TbHOCTii. - CnE, 1991, c. 123.
22 3. IO. CoJTOBbeB. JlHHHOCTb II tipiiBo // BonpOCH (jnuiococţniM, 1989. .Ne 8, c.72.
- ’ I. Guceac, Gh. Costachi. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia Republicii Moldova spre
statul de drept. - Chişinău, 2003, p.87. 8 A. Mauriou et J. Gieguel. Droit constitutionnel et institutions politiques. Paris: Monteres-
tien, 1989. p.282.
I. Guceac. Curs elementar de drept constituţional. Volumul I. - C’hişinău, 2001, p.147.
21
înfăptuirea revoluţiilor liberale s-au adoptat constituţii scrise, care au pus temelia
unei noi mişcări sub denumirea de „constituţionalism'!
în prezent, este cazul ca noţiunea de revoluţie burghezo-demo- craticâ să se
utilizeze sub noţiunea de revoluţie liberală, deoarece la baza acestor revoluţii au
stat ideile liberalilor din sec. al XVIl-lea şi al XVlII-lea ale lui J.-). Rousseau, teoria
separaţiei puterilor în stat a lui Montesquieu, precum şi ideile referitoare la
drepturile naturale ale omului (aşa cum au fost fundamentate de Grotius,
Pufendorf, Thomasius, Locke etc.) materializate ulterior în primele constituţii
scrise. în conformitate cu ideile liberalilor, orice constituţie trebuie să prevadă
garantarea drepturilor naturale ale omului, precum şi modurile de instaurare şi
exercitare a puterii de stat prin includerea principiului separaţiei puterilor în stat.
Ideile de bază ale constituţionalismului abordau organizarea şi funcţionarea
statului prin limitarea puterii monarhului şi garantarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale şi individuale.’' Aceste idei au fost materializate în Declaraţia
franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, in care se menţionează:
„orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia
puterilor stabilită, nu are constituţie”, „se permite tot ce nu este interzis de lege”
„izvorul suveranităţii statale este poporul” totodată fiind fixate „exprimarea liberă a
gândurilor şi ideilor”, „prezumţia nevinovăţiei”* 11 12 13
Trecerea de la guvernarea absolutist-monarhică la democraţie a început, de
regulă, de Ia supunerea statului şi societăţii civile normelor de drept, de la
introducerea principiului separaţiei puterilor, ce constituiau un sistem unic al
constituţionalismului. însă, corelaţia dintre stat şi societatea civilă, limitele de
intervenţie a statului în viaţa cetăţenilor in diferite ţări au avut forme istorice
concrete.14
Modelul anglo-american al constituţionalismului pune accentul pe libertate ca
valoare dominantă, nu permite intervenţia statului în viaţa societăţii civile, aceasta
din urmă determinând ea însăşi sarcinile statului. în Declaraţia de Independenţă a
SUA din 1776 acest rol determinant al societăţii civile a fost exprimat prin faptul că
toţi oamenii au de la naştere drepturi egale la viaţă, Ia libertate, la independenţă, la
fericire şi la siguranţă, iar poporul este izvorul puterii şi lui îi aparţine suveranita-
tea, guvernul fiind pus în slujba poporului. în acelaşi timp, toate puterile de stat
trebuie să acţioneze în interesele poporului, iar dacă ele încalcă aceste interese,
Constituţiile şi actele normative ale statelor burgheze in perioada sec.XVII-XlX.- Mos
cova. 1957, p.333.
V. Pamov. Constituţionalismul - factor major in dezvoltarea unei societăţi // Legea şi
Viaţa, 2007, nr.2, p.34.
22
atunci poporul este în drept să răstoarne guvernul indezirabil.
în Europa de Vest raporturile dintre stat şi societatea civilă s-au format altfel şi
au generat un alt model de constituţionalism - euroconti- netital. Accentul se punea
pe ideea cu privire la rolul special al statului în viaţa societăţii. Ideea ordinii de stat,
a unităţii naţionale se punea mai presus de valoarea libertăţii individuale.15
în Republica Moldova evoluţia constituţionalismului s-a derulat, după cum
menţionează I. Guceac, sub influenţa a trei curente:
1. Constituţionalismul incipient, care a fost iniţiat şi promovat sub influenţa
obiceiurilor şi legilor autohtone, din care s-a alimentat cu reguli de organizare de
stat obligatorii pentru executare şi care, în fond, a avut drept areal de răspândire
Moldova istorică până la dezmembrarea acesteia.
2. Constituţionalismul clasic-european, care a fost aplicat in teritoriul de astăzi
al Republicii Moldova după revenirea Basarabiei in componenţa României
(1918-1940), prin constituţiile României din 1866, 1923, 1938, inspirate de la cele
mai democratice constituţii cunoscute de civilizaţie la acea etapă.
3. Constituţionalismul socialist, care s-a manifestat in perioada de activitate a
regimului de guvernare din URSS, atunci când statalitatea RASS Moldoveneşti şi a
RSS Moldoveneşti au fost expresia teoriei mar- xist-leniniste, promovate de
Partidul Comunist.16 Fiind un proces complex, permanent şi continuu, dezvoltarea
constituţională a Republicii Moldova cuprinde o perioadă istorică considerabilă ce
a demarat odată cu apariţia primelor acte cu caracter constituţional şi a primelor
constituţii, care au funcţionat pe teritoriul ei.
Astfel, fără a trece cu vederea importanţa acestor trei curente în dezvoltarea
constituţională a Republicii Moldova, se impune ca necesară studierea
constituţionalismului contemporan în statul moldovenesc. In opinia noastră,
constituţionalismul a constituit dintotdeauna o problemă actuală, deoarece acest
fenomen include principiile fundamentale de existenţă şi funcţionare a statului.
Deci, constituţionalismul este un fenomen social, care se află în continuă
dezvoltare. I.a studierea şi pro- gnozarea evoluţiei acestui fenomen trebuie să se
ţină cont de particularităţile şi trăsăturile specifice de dezvoltare ale fiecărei
naţiuni.
Precum s-a menţionat la Conferinţa ştiinţifico-practică Internaţională ce a avut
loc in oraşul Bălţi, la 22-23 septembrie 2004, cu genericul „Dezvoltarea
constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală” reglementările
constituţionale, ca şi societatea, evoluează, adoptând poziţii corespunzătoare
15
Ibidem, p.35. I. Guceac, Gh. Costachi. Op.cit., p.337.
23
realităţii ori de câte ori aceasta suferă modificări.30 Etapa actuală a
constituţionalismului în Republica Moldova a demarat odată cu adoptarea unor
acte de importanţă istorică - despre suveranitate31, despre independenţă32, despre
putere33 ş.a., care în mod radical au influenţat forma de stat în conformitate cu
principiile constituţionalismului contemporan, culminând cu adoptarea Constituţiei
la 29 iulie 1994. Momentul adoptării Constituţiei a constituit un eveniment foarte
important în dezvoltarea poporului nostru ca entitate organizată în stat.
După cum am menţionat, în literatura de specialitate noţiunea de
constituţionalism a fost definită de mai mulţi autori, atât din ţară, cât şi din
străinătate. Profesorul universitar Ion Guceac menţionează că in noţiunea de
constituţionalism în afară de fraza: „sistem de cunoştinţe şi viziuni care reprezintă o
formă specifică de reflectare a realităţii obiective, mişcare social-politică şi parte
componentă a organizării sociale” argumentată în literatura de specialitate3',
trebuie fixată şi fraza: „modu- '* Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală: Materialele Conferinţei
ştiinţitico-practice Internaţionale, Bălţi 22-23 septembrie 2004. - Chişinău, 2004, p.337. 11
Declaraţia cu privire la suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldova, Hotărârea
Parlamentului Republicii Moldova, nr. 148-XII din 23 iunie 1990 // Veştile Sovietului Suprem,
1990, nr.8, art.192.
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova, nr. 691-XII din
27 august 1991 // Monitonil Oficial al Republicii Moldova, 1991, nr. 11-12, art. 103, 118. ''
Decretul cu privire la puterea de stat. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr. 201-XII
din 27 inie 1990II Veştile Sovietului Suprem 1990, nr.8, art.208. 51
IO.H. 1'oflbiKa, A.C. BypjiaKa. KoHCTirryuHH VitpatiHU, jtpyrnx erpan CHF B ycaoBiiHX
nepexojtHoro neptioaa. - XapbKOB, 1993, c.4.
rile de transmitere şi exercitare a puterii politice în Legea Fundamentală a statului,
care este o formă de materializare expresă a constituţionalismului, această culegere
progresistă continuă să ocrotească valorile sociale promovate de societatea
civilă"17 18 19
Constituţionalismul poate fi studiat atât în sens îngust, cât şi în sens larg.3*’
Deci, lato sensu, în noţiunea de constituţionalism se include teoria constituţiei,
istoria şi practica dezvoltării constituţionale a fiecărui stat aparte, a grupurilor de
state sau a societăţii în general. Stricto sensu, sub termenul de constituţionalism
I. Guceac, Gh. C'ostachi. Op.cit., p.86. 3t
' M.M. CTenaHOB. YpoKH n napaaoKCbi poccHBcKoro KOHCTII tymionamnMa. Oiepr-acce.
- MocKBa, 1991, c.3, citat din manualul IO. H. Toflusa. KoHCTUTymtoHHoe npaBo Yitpaii-
Hbi. — XapbKOB, 2003, c.213. ,J Ibidem, p.214
24
trebuie de înţeles un sistem de cunoştinţe despre valorile politico-juridice
democratice fundamentale.
Profesorul lu. Todâca analizează constituţionalismul în sens obiectiv şi
subiectiv. în sens obiectiv - ca un sistem de norme constituţionale care
reglementează cele mai importante relaţii sociale, iar in sens subiectiv ca existenţă
a teoriei constituţiei, a concepţiilor progresiste referitoare la organizarea societăţii
şi a statului, constituţia şi celelalte acte normative fiind înţelese de către
populaţie.în conformitate cu aceste două sensuri, profesorul Todâca defineşte
constituţionalismul ca fiind un sistem al instituţiilor de drept constituţional active şi
efective, îndreptate la asigurarea legăturilor dintre stat şi drept, la realizarea
drepturilor omului şi a cetăţeanului; constituţionalismul este un sistem de opinii şi
concepţii despre constituţie, despre esenţa şi destinaţia constituţiei, despre valorile
politico-juridice de natură democratică şi realizarea lor in practică.20 Susţinem pe
deplin definiţia dată de profesorul lu. Todâca, deoarece din această definiţie putem
deduce elementele ce caracterizează constituţionalismul, şi anume:
constituţionalismul poate exista acolo unde există Constituţie ca lege
fundamentală, legi constituţionale şi celelalte legi; constituţionalismul există acolo
unde se asigură legătura dintre stat şi drept şi se realizează drepturile omului şi ale
cetăţeanului; constituţionalismul este un sistem de concepţii teoretice, idei şi opinii
referitoare la teoria constituţiei, despre structura socială şi statală şi implementarea
acestor concepţii în practică.
Unii autori consideră că constituţionalismul „este mişcarea care are ca scop
substituirea cutumelor existente vagi, imprecise şi care lasă o foarte largă
posibilitate de acţiune discreţionară prin constituţiile scrise” 21 în perioada
contemporană noţiunea de constituţionalism mai semnifică şi supremaţia
Constituţiei, din punct de vedere juridic, asupra tuturor actelor emanate de la toate
instituţiile statale şi nestatale. Cu alte cuvinte, constituţionalismul este uneori
utilizat şi pentru a desemna „constituţionalitatea” sau „starea de conformitate a
tuturor regulilor cu Constituţia” Conform opiniei profesorului A.F. Hovard,
constituţionalismul presupune: o societate deschisă: împăcarea guvernaţilor;
limitarea executivului; respectul suprem al persoanei; supremaţia legii;
Ibidem, p.215 >9
I. Deleanu. Drept constituţional şi instituţii politice. - Bucureşti, 1991, p. 139.
25
aplicabilitatea Constituţiei; suveranitatea poporului, exprimată prin voinţa
poporului şi controlul asupra statului; separaţia puterilor în stat; controlul
judecătoresc; traducerea în viaţă a normelor constituţionale prin sistemul legislativ;
valoarea educativă a Constituţiei22
. Susţinem pe deplin aceste caracteristici,
totodată am accentua asupra faptului că ele toate sunt interdependente şi toate, în
cele din urmă, au drept scop apărarea, consacrarea şi protejarea drepturilor omului,
prin excluderea oricăror forme de discriminare.
Toate noţiunile expuse anterior au fost formulate la o anumită etapă de
dezvoltare a constituţionalismului şi nu reflectă pe deplin aspectul contemporan al
constituţionalismului, care trebuie să se reducă la protecţia drepturilor omului şi să
asigure principiile egalităţii şi non-discriminării pentru fiecare individ. Ideea de
bază a stabilirii constituţionalismului în Republica Moldova trebuie să fie
asigurarea drepturilor omului în baza principiilor egalităţii şi non-discriminării.
Asigurarea egalităţii, non-discriminării şi respectarea drepturilor omului reprezintă
un pachet de obligaţii esenţiale ale statului faţă de toate persoanele care se atlă sub
jurisdicţia sa, faţă de stat fiind prevăzute şi interdicţii - de a nu interveni in anumite
sfere din viaţa cetăţenilor săi (libertatea vieţii private).
în opinia noastră, constituţionalismul, în accepţiunea sa contemporană,
reprezintă o formă de guvernare a statului de drept, în care relaţiile dintre stat şi
individ sunt reglementate de normele de drept, iar dacă există contradicţie dintre
normele de drept şi drepturile omului, prioritate au drepturile omului şi care
obligă statul să stea la dispoziţia tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia
sa, şi să funcţioneze pentru bunăstarea acestora prin asigurarea egalităţii,
non-discriminării, promovării, respectării şi protecţiei drepturilor omului.
§2. Identificarea particularităţilor şi tendinţelor constituţionalismului contemporan
din Republica Moldova
Pentru a vorbi despre particularităţile constituţionalismului la etapa
contemporană, mai întâi vom elucida noţiunea de etapă constituţională. Astfel,
prin etapă constituţională subînţelegem evenimentele şi procesele sociale, care au
legătură directă cu Constituţia in sens material. Etapele constituţionalismului se
identifică cu etapele de dezvoltare constituţională a statului. Etapa constituţională
22
Citat de O.T. PyMsumeB. OcnoBbi KOHcnnyitHOHHoro crpoa POCCHH. - MocKBa. 1994. c.56.
26
poate fi tratată în două sensuri11: in sens larg - este un proces ce se referă la
dezvoltarea politică a statului, iar în sens îngust - se referă la instituţiile de
guvernare, raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi, la drepturile şi îndatoririle
fundamentale ale indivizilor care reies din izvoarele dreptului constituţional ca
ramură de drept.
In cele ce urmează vom aborda acest subiect în sensul îngust al termenului
etapă constituţională, dat fiind că dorim să evidenţiem particularităţile
constituţionalismului în Republica Moldova la etapa contemporană. Astfel, potrivit
Constituţiei Republicii Moldova, scopurile principale ale statului sunt: edificarea
statului de drept şi democratic, formarea societăţii civile, garantarea şi asigurarea
demnităţii umane, a drepturilor fundamentale, a egalităţii în faţa legii şi excluderea
discriminărilor.23 24 Prin adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 1994 a fost
pus fundamentul dezvoltării constituţionalismului contemporan sub aspect
democratic. în prezent există toate premisele pentru aceasta, şi anume: în mare
parte, au fost adoptate actele normative ce stau la baza reglementării relaţiilor
sociale fundamentale; este aplicat in practică principiul separaţiei puterilor în stat;
este introdus principiul pluripartitismului şi pluralismului de idei; funcţionează
jurisdicţia constituţională; se creează instituţii naţionale de protecţie a drepturilor
omului, cum ar fi instituţia Ombudsmanului (Avocatului Parlamentar).
Din cele relatate putem evidenţia următoarele particularităţi ale con-
stituţionalismului în Republica Moldova:
- Realizarea principiului separaţiei puterilor în stat prin stabilirea modului de
organizare şi exercitare a celor trei puteri;
- Consolidarea culturii şi conştiinţei juridice naţionale;
- Garantarea şi asigurarea implementării prevederilor Constituţiei şi
asigurarea stabilităţii Constituţiei;
- Implementarea în viaţă a noţiunii stat de drept prin asigurarea şi garantarea
principiilor acestuia.
- Consacrarea, garantarea şi protejarea drepturilor fundamentale ale omului
prin asigurarea: egalităţii tuturor persoanelor fizice şi juridice în faţa legii, a
justiţiei şi autorităţilor publice; neretroactivităţii legii; accesului liber la justiţie;
prezumţiei nevinovăţiei; egalităţilor de oportunităţi şi şanse; principiului
non-discriminării etc.
23
I. Guceac, Gh. Costachi. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia Republicii Moldova spre
statul de drept. - C'hişinău, 2003. p. 155. 4: Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1994, nr. I
27
- Formarea societăţii civile acordându-i-se mai multe drepturi, prin:
asigurarea independenţei şi neamestecului statului în activitatea subiectelor
societăţii civile; participarea la luarea deciziilor, ce vizează societatea civilă;
consultarea organelor statale în procesul de guvernare; exercitarea depressing, în
limitele legii, asupra guvernanţilor; exercitarea de monitoring asupra respectării
drepturilor omului, principiilor egalităţii şi non-discriminării din partea
guvernanţilor etc.
Toate particularităţile constituţionalismului contemporan sunt interdependente
şi le putem grupa in trei categorii: 1. Realizarea principiului separaţiei puterilor în
stat; 2. Implementarea în viaţă a noţiunii stat de drept; 3. Consacrarea, garantarea,
protejarea drepturilor omului şi asigurarea egalităţii şi non-discriminării.
în cele din urmă le vom caracteriza fiecare din ele in parte.
1. Realizarea principiului separaţiei puterilor în stat ca o particularitate a
constituţionalismului contemporan în Republica Moldova. Astfel, vorbind despre
realizarea principiului separaţiei puterilor in stat prin stabilirea modului de
organizare şi exercitare a celor trei puteri, ţinem să menţionăm că acesta reprezintă
principiul major al democraţiei moderne, conform căruia puterea este divizată în
legislativă, executivă şi judecătorească. Fiecare putere este localizată intr-o
instituţie separată, iar cei care o aplică sunt selectaţi prin diferite proceduri, pe
diferite termene şi sunt independenţi unii faţă de alţii. Separarea nu înseamnă, însă,
izolare, ci fiecare ramură a puterii participă la funcţionarea celeilalte printr-un
sistem de control şi echilibrare reciprocă a puterilor in stat. "
' S. Tăniaş. Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. - Bucureşti: Casa de cultură
şi presă „Şansa”, 19%, p.222.
în forma sa cea mai simplă, principiul separaţiei puterilor în stat presupune
exercitarea de către stat a celor trei funcţii principale: funcţia legislativă, prin care
se înţelege elaborarea şi adoptarea normelor general obligatorii, destinate
reglementării relaţiilor sociale; funcţia executivă: asigură aplicarea acestor norme,
cu împuternicirea statului de a recurge la forţa de constrângere,’ funcţia
jurisdicţională: cuprinde activitatea de soluţionare a litigiilor apărute în societate,
în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii.14
Datorită faptului că s-a constituit pe parcursul istoriei sub forma
guvernământului reprezentativ, astăzi forma de guvernământ democratică apare
strâns legată de ideea separaţiei puterilor in stat. Aceasta ar fi explicaţia simbiozei
ideii democratice cu principiul separaţiei puterilor statului în cadrul regimului
reprezentativ. „O delegare din partea poporului a exerciţiului tuturor funcţiilor
statului unui singur organ ar însemna... să se atribuie puteri nelimitate unei
28
persoane sau unei grupări de persoane şi, deci, ar constitui o ameninţare îndreptată
împotriva libertăţii individuale. în vederea înlăturării acestui pericol devine
imperioasă respectarea principiului separaţiei puterilor, adică atribuirea diferitelor
funcţii ale statului unor organe distincte şi independente unul faţă de altul. în teorie
aceste organe ale statului trebuie să fie independente unul faţă de altul, adică nici
unul nu poate să exercite atribuţiile care au fost Încredinţate celuilalt. Ca urmare se
exclude subordonarea unei puteri a statului faţă de cealaltă. în practică, însă,
realizarea acestui principiu poate fi ilustrată prin maxima: „instituţii separate care
împart puterile"25 26.
în opinia noastră, stabilirea in Constituţie a principiului separaţiei puterilor
reprezintă o condiţie a constituţionalismului contemporan, condiţie respectată în
Republica Moldova prin articolul 6 din Constituţie. Acesta prevede: „în Republica
Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi
colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor
Constituţiei” Totodată, Constituţia consacră echilibrul puterilor în stat. Cele trei
puteri îşi găsesc exprimare ^in Legea Supremă: legislativul - în normele privitoare
la Parlament; executivul - în normele privind Preşedintele Republicii Moldova şi
Guvernul; justiţia - în normele privitoare la autoritatea judecătorească. Constituţia
fixează raporturile dintre cele trei puteri, acordându-i fiecărei un statut aparte şi
stipulează sistemul exercitării controlului reciproc dintre aceste puteri. Aceasta
presupune crearea unui sistem de garanţii, restricţii şi echilibre, care ar exclude
posibilitatea dominării uneia faţă de alta, ar asigura funcţionarea autonomă a
fiecărei ramuri a puterii, precum şi colaborarea lor.
Autorităţile statale de putere legislativă, executivă şi judecătorească trebuie să
acţioneze numai în limitele prerogativelor lor, deoarece fiecare dintre ele este o
autoritate independentă, cu funcţii proprii şi acţiunile lor sunt direcţionate de
prevederile constituţionale. Fiecare autoritate are un domeniu special şi separat,
înzestrat cu putere statală, în aşa măsură încât nici una să nu uzurpeze atribuţiile
celeilalte. Nu excludem faptul că între autorităţi trebuie să existe şi o colaborare.
Mai mult ca atât, că este şi o normă constituţională, însă această colaborare are
menirea să asigure armonia procesului de conducere socială şi să împiedice abu-
zurile din partea autorităţilor. în practica Curţii Constituţionale au fost adoptate
hotărâri, care indică la faptul că una sau altă autoritate a abuzat de prerogativele
sale, în detrimentul altei autorităţi statale. De exemplu, Curtea Constituţională, prin
25
Gh. Costachi, 1. Guceac. Op.cit., p.90. 26 T. Drăganu. “Drept constituţional şi instituţiile politice”. Vol.l. - Cluj-Napoca, 1998, p.253.
29
hotărârea sa nr.23 din 09.07.1998, a stabilit că Preşedintele Republicii Moldova a
încălcat principiul separaţiei puterilor, prin faptul că a cerut repetat de la Parlament
reexaminarea legilor adoptate. Aceasta este o încălcare a procedurii stabilite şi o
ingerinţă în activitatea legislativul ui.'16 La fel, Curtea Constituţională menţionea-
ză, în jurisprudenţa sa, că Parlamentul, în calitate de organ legislativ, nu este în
drept să delegheze prin lege Guvernului împuterniciri de a aproba şi a stabili prin
hotărârile sale acte normative cu caracter legislativ în domeniul relaţiilor de muncă
şi protecţiei sociale, care necesită reglementare legislativă. 27 28 Curtea
Constituţională a stabilit că Guvernul a încălcat principiul separaţiei puterilor în
stat, asumându-şi atribuţiile puterii legislative, deoarece numai instanţa
judecătorească este în drept să intervină în relaţiile contractuale, la cererea celor
interesaţi, pentru a anula o decizie şi a rezilia un contract, dacă există temeiuri
legale pentru aceasta.4'4 Curtea menţionează că colaborarea puterilor executivă,
legislativă şi judecătorească este prevăzută doar în limita prerogativelor ce le revin
potrivit Constituţiei. Delegarea de către Parlament a împuternicirilor sale
legislative Guvernului, inclusiv în partea ce ţine de stabilirea cuantumurilor unor
prestări obligatorii către bugetul de stat, contravine principiului constituţional
privind separaţia puterilor în stat. Hotărârile Guvernului nu pot conţine norme
juridice primare, nu pot stabili norme generale şi obligatorii. Ele trebuie să fie
subsecvente legilor adoptate anterior de Parlament.29
Pentru ca să nu existe astfel de abuzuri, fiecare autoritate trebuie să fie învestită
cu prerogative eficiente de control. Factorii de control sunt înseşi structurile celor
trei puteri, la care se adaugă şi Curtea Constituţională, opoziţia parlamentară,
partidele politice, ombudsmenii naţionali, ombudsmenii specializaţi, ONG-urile,
organizaţiile profesionale, mass-mdia şi cetăţenii. în ce priveşte realizarea
principiului constituţional privind separaţia puterilor in stat putem evidenţia
următoarele neajunsuri: separaţia puterilor nu este balansată, lipseşte un sistem
efectiv de balanţă şi contrabalanţă; în Constituţie nu este clar stipulat că puterea
executivă este monocefală sau bicefală. Soarta stabilirii constituţionalismului în
condiţiile contemporane în Republica Moldova depinde de succesul stabilirii
coraporturilor dintre componentele puterii de stat (puterea legislativă, executivă şi
judecătorească) in baza şi limitele actualei Constituţii.
Suntem de părere că necesitatea stabilirii constituţionalismului în Republica
4S
HCC' nr.23 din 04.07.1008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1498, nr.70/33. 47
HCC nr.6 din 06.02.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 19-20/5. 28
* HCC nr.17 din 05.08.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 177- 181/15. M
HCC nr.7 din 11.02.1000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1999, nr.22-23/13.
30
Moldova este dictată şi de necesitatea asigurării stabilităţii Legii Supreme,
asigurării implementării prevederilor ei. Şi toate reformele de drept, inclusiv cele
constituţionale, trebuie să se producă in baza principiilor actualei Constituţii,
inclusiv în limitele modificărilor şi interpretării ei.
Constituţia Republicii Moldova declară în art.l caracterul unitar al statului,
însă, in realitate Republica Moldova, de la adoptarea Constituţiei şi până în prezent,
nu poate implementa această prevedere constituţională, deoarece nu s-a reuşit
soluţionarea diferendului din stânga Nistrului, creat artificial de unele forţe
criminale cu tendinţe separatiste, susţinute de Federaţia Rusă. Această situaţie
creează mari obstacole in aplicarea uniformă a legislaţiei şi dezvoltarea statului, în
asigurarea drepturilor omului, egalităţii şi excluderii discriminărilor. Conform art.
16 din Constituţia Republicii Moldova, „Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt
egali in faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţio- nulitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de
origine socială”, ceea ce înseamnă că statul trebuie să întreprindă măsuri eficiente
pentru a asigura cetăţenilor săi, deci inclusiv celor din localităţile din stânga
Nistrului, toate drepturile prevăzute de Constituţie. Putem enumera insă un şir de
drepturi, care sunt lezate nu numai în raport cu cetăţenii Republicii Moldova care
locuiesc în teritoriile controlate de regimul separatist de la Tiraspol, ci şi faţă de
locuitorii din unele localităţi din stânga şi dreapta Nistrului, care de iure şi deJ'acto
sunt controlate de autorităţile constituţionale. Ne vom referi in primul rând la
dreptul de a alege şi de a fi ales, consfinţit de art.38 alin.(3) din Constituţie,
conform căruia „Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii
Moldova cu drept de vot, in condiţiile legii”. Potrivit unor date ale Ministerului
Tehnologiilor Informaţionale, circa 150 mii de locuitori din raioanele de est ale
Moldovei şi-au perfectat cetăţenia Republicii Moldova. Statul, însă, nu a
demonstrat, în viziunea noastră, voinţă politică şi nici nu a întreprins eforturi solide
pentru ca locuitorii cu drept de vot din stânga Nistrului să se bucure de aceste
drepturi constituţionale. Mai mult ca atât, din an în an se cedează tot mai multe
localităţi, lăsând cetăţenii Republicii Moldova pradă regimului criminal de la
Tiraspol. Chiar alegerile locale din anul trecut au fost blocate în satul Corjova,
raionul Dubăsari. Motive pentru a îndreptăţi situaţia ar putea fi aduse multe, însă
acestea nu rezistă nici celei mai elementare critici, deoarece s-a ştiut din timp că vor
avea loc alegerile. Totuşi, până la urmă s-a dovedit că structurile criminale
subordonate Tiraspolului au fost mai operative, au calculat mai corect situaţia şi
şi-au atins scopul: la 3 iunie 2007 alegerile în satul Corjova nu au avut loc, iar
cetăţenilor Republicii Moldova din această localitate le-a fost violat dreptul de a
31
alege şi de a fi ales. Şi mai stupidă s-a dovedit a fi situaţia ce s-a creat 17 iunie,
acelaşi an, când urma să fie organizată votarea repetată, care a eşuat din aceeaşi
cauză. Autorităţile statului aveau dreptul să plaseze în această localitate chiar şi
întreg contingentul subordonat Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării. Nu
putem accepta argumentele de tipul că ar fi fost o provocare ce ar fi dus la conflict.
Considerăm că astfel forţele de pacificare şi statele garante ar fi fost impuse să
asigure libertatea de exprimare a votului, fie să oblige regimul criminal de la
Tiraspol să-şi evacueze forţele paramilitare din zona de securitate şi să respecte
Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992.
Similară este situaţia şi cu dreptul la învăţătură, prevăzut de art.35 al
Constituţiei. Conform alin.(2) al acestui articol, „Statul asigură, în condiţiile legii,
dreptul de a alege limba de educare şi instruire a persoanelor” şi acest drept în
mod prioritar revine părinţilor şi copiilor. Totuşi, constatăm că zeci de mii de copii
şi părinţi care locuiesc in localităţile din stânga Nistrului sunt privaţi de acest drept,
atât din vina regimului de la Tiraspol, care a uzurpat Puterea de Stat, cât şi din vina
autorităţilor constituţionale.30
Aşadar, Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova sunt neuniform aplicate,
atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere material, ceea ce
conduce la diminuarea încrederii in instituţiile statale, generează haosul juridic şi
determină crearea condiţiilor pentru diferite abuzuri din partea funcţionarilor.
Argumente de genul „nu avem acces în teritoriu” sau „nu dorim să ne dăm
provocaţi” cu greu, însă, ar mai putea fi admise în cazurile penale, când este vorba
de un dosar penal pornit la cererea cetăţenilor Republicii Moldova, dar care
necesită efectuarea anchetei in teritoriul controlat efectiv de către separatişti sau,
într-o măsură mai mică, atunci când operaţiunile urmează a fi efectuate în Zona de
Securitate. Dar cum de înţeles situaţia când maşini cu numere de înmatriculare
emise de regimul nerecunoscut şi declarat neconstituţional de la Tiraspol circulă
liber pe întreg teritoriul Republicii Moldova, mai ales dacă vom ţine cont de faptul
că multe dintre acele automobile au fost înregistrate având termen de exploatare
mai mare de 10 ani, în timp ce locuitorilor din restul teritoriului li se permite
înregistrarea automobilelor al căror termen de exploatare nu depăşeşte 7 ani?
Suntem de părere că prin astfel de acţiuni populaţia din dreapta Nistrului este
discriminată din partea autorităţilor statale pe criteriul apartenenţei teritoriale. Cel
30
Nu e vina doar a actualei conduceri a Republicii Moldova. Toate guvernările de după 1W2
încoace poartă o anumită vină. Cu certitudine, intr-un stat normal, unele acţiuni ale acestora ar
trebui să cadă sub incidenţa Codului Penal.
32
mai paradoxal este faptul că automobilele cu numere de înmatriculare emise ilegal
de către regimul neconstituţional de la Tiraspol deţin un număr mare de funcţionari
din chiar organele de drept ale Republicii Moldova. Aceasta afectează grav nu doar
aspectul juridic al statului, făcând imposibilă aplicabilitatea Constituţiei şi a
legislaţiei în vigoare, dar şi prejudiciază grav bugetul de stat.
Şi în acest caz nu pot fi acceptate explicaţiile făcute de reprezentanţii
structurilor statale competente, precum că numerele de înmatriculare auto, emise
de autorităţile constituţionale, nu sunt admise pe teritoriul din stânga Nistrului; or,
pentru a avea asemenea numere proprietarii plătesc regimului neconstituţional
sume enorme la fiecare 2 luni, declarând automobilele respective ca fiind introduse
provizoriu, fie sunt declarate ca introduse prin contrabandă.
De menţionat că pasivitatea sistemului constituţional de justiţie a condus la
aceea că un număr mare de persoane au fost judecate ilegal de instanţe parastatale,
create pe motive politice şi prin aplicarea unor legi ce contravin atât legislaţiei
naţionale, cât şi standardelor internaţionale, pe care Republica Moldova s-a obligat
să le respecte.
Timp de peste 15 ani, o bună parte din populaţia Republicii Moldova, circa 15
% (aproximativ 600 mii de locuitori din raioanele de est) este privată de garanţiile
constituţionale. Are loc discriminarea după criteriul teritorial privind accesul liber
la justiţie. Or, am putea afirma că legislaţia şi chiar Constituţia nu se aplică uniform
pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Sub aspect penal, administrativ şi civil,
oamenii sunt „judecaţi” din considerente politice, reieşind „din interesele
republicii” (se are în vedere pretinsa „republică moldovenească nistreană"). La
numeroasele adresări ale populaţiei din stânga Nistrului către organele procuraturii,
poliţiei, iar în unele cazuri şi in instanţele de judecată se dă un răspuns evaziv cu
aproximativ acelaşi conţinut, indiferent de organul care emite acel răspuns: „din
motive lesne de înţeles, actualmente nu avem posibilitatea de a examina cererea
dvs” Atacarea deciziilor de acest gen în instanţele ierarhic superioare deocamdată
nu au dat efectele scontate.
Problema se agravează şi prin faptul că majoritatea populaţiei din stânga şi din
dreapta Nistrului nu cunoaşte unde urmează să se adreseze in caz de apariţie a
problemelor. Nu cunosc acest lucru nici reprezentanţii organizaţiilor
neguvernamentale şi chiar nici ai acelor statale. Vom exemplifica printr-un caz
foarte recent, dar semnificativ în acest sens. Un cetăţean al Republicii Moldova,
care lucrează în calitate de taximetrist, după ce a efectuat mai multe rute în regiunea
transnistreană a fost reţinut de către agenţii regimului neconstituţional de Ia
Tiraspol, care i-au cerut să achite suma de 5000 Euro pentru a fi eliberat.
33
Taximetris- tului i-au oferit chiar şi telefonul pentru a-şi contacta soţia căreia urma
să-i comunice unde şi cui să transmită banii. Fiind sesizat, Comitetul Helsinki
pentru Drepturile Omului din Republica Moldova a făcut demersuri
corespunzătoare Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei din
Republica Moldova, care a declarat că acest caz este interesant, însă „necesită
indicaţia de sus” Deoarece Preşedintele Voronin se afla la acel moment în
concediu, Comitetul a sesizat Procuratura Generală şi Ministerul de Interne al
Republica Moldova, care au invocat aceleaşi argumente. Până la urmă,
taximetristul a fost nevoit să achite suma respectivă, iar Comitetului a explicat că el
nu este Ilie Ilaşcu şi că e puţin probabil ca dosarul lui să aibă aceeaşi soartă la
CEDO. Mai mult ca atât, in susţinerea afirmaţiei a invocat că, nefiind o persoană
publică sau politică, el riscă să „dispară” şi nimeni să nu reacţioneze la dispariţia sa.
Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514-XII1 din 06.07.1995,
prevede crearea instanţelor judecătoreşti, inclusiv în raioanele de est, cu un anumit
număr de judecători, care ar asigura funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi
accesul la justiţie al populaţiei din stânga Nistrului, într- o măsură egală cu cea din
partea dreaptă a Nistrului.
Nu dispunem de date oficiale, dar putem presupune ca numărul de poliţişti şi
procurori de asemenea este calculat, reieşind din numărul total de populaţie,
luându-se în consideraţie şi localităţile din stânga Nistrului, insă aceştia sunt
Date privind numărul potenţial şi real al judecătorilor în structurile
judecătoreşti prevăzute pentru raioanele de est ale Republici Moldova
(Transnistria)
Circumscripţia/
Raionul
Numărul de judecători
Nr.
|
Prevăzuţi de
lege
Angajaţi, la
moment Locuri vacante
1 Camenca 0 0
2 Râbniţa 9 1 (Rezina) 8
3 Dubasari 4 2 (Ustia) 2
4 Grigoriopol 4 1 (Centru) 3
5 Tiraspol 17 1 (Varniţa) 16
6 Slobozia
. 5 1 (Ştefan-
Vodă) 4
7 Bender 6 4 (Varniţa) 2 in total pentru
Transnistria 45 10 35
34
ocupaţi cu alte lucrări şi au alte responsabilităţi decât acele ce le revin conform
statutului. De exemplu, un judecător care se numără după raionul Grigoriopol
activează în judecătoria Centru din mun. Chişinău, trezind nedumerire la părţile
aflate în proces, deoarece majoritatea dintre acestea nu-şi au reşedinţa în raionul
Grigoriopol.
Pe parcursul anilor 1992-2007 în stânga Nistrului au fost pronunţate zeci de
sentinţe şi decizii judecătoreşti pe cazuri civile, care, din punctul de vedere al
dreptului constituţional, sunt ilegale, deoarece au fost pronunţate de instanţe ilegale
şi necompetente. Aşa, de exemplu, Parlamentul Republicii Moldova la 5 iunie
1990, a hotărât: „1. A declara congresul deputaţilor Sovietelor orăşeneşti, raionale,
de orăşel şi săteşti din RSS Moldovenească din zona nistreană incompetent, iar
hotărârile adoptate de el ilegale, ca fiind în contradicţie cu Constituţia (Legea
Fundamentală) a RSS Moldoveneşti şi neavând efecte juridice” (a se vedea Hotărâ-
rea Parlamentului nr. 83-X1I din 5.06.1990). Ilegalitatea regimului de la Tiraspol
este recunoscută şi prin Decretul fostului Preşedinte al URSS, M. Gorbaciov, emis
la 22.12.1990, în punctul 4 al căruia se decretează: „A considera fără putere
juridică, din momentul adoptării, hotărârile Congresului 1 al deputaţilor poporului
de toate nivelurile din teritoriile compact locuite de populaţie găgăuză din 19
august 1990 şi hotărârile Congresului II al deputaţilor Sovietelor de diferite
niveluri din unele localităţi din Transnistria din 2 septembrie 1990 cu privire la
proclamarea Republicii Găgăuze şi a Republicii Sovietice Socialiste Transnistrene
Moldoveneşti, despre organizarea alegerilor, despre crearea organelor lor supreme,
la fel ca şi toate hotărârile ulterioare, adoptate de aceste organe” De menţionat că
dacă Hotărârea Parlamentului nr. 83-XII din 5.06.1990 se referă doar la
aşa-numitul congres nr.l, atunci Decretul emis de M. Gorbaciov se referă şi la
„congresul nr.2”, la hotărârile lui şi la hotărârile ulterioare ale acestuia. Şi deoarece
nimeni nu a anulat aceste acte, ele sunt valabile şi urmează a fi executate.
Analizând situaţia creată şi reieşind din cele expuse mai sus, în scopul
revendicării situaţiei formulăm următoarele recomandări: 1) a crea „Casa pentru
Justiţie echitabilă în Transnistria”, compusă din numărul judecătoriilor raionale,
procuraturilor raionale, comisariatelor de poliţie raionale, în care să fie numiţi sau
angajaţi judecători, procurori şi poliţişti prevăzuţi în state pentru raioanele din
stânga Nistrului, care vor examina cazurile penale civile şi administrative ale
cetăţenilor din aceste localităţi;
2) a declara nule toate hotărârile instanţelor de judecată neconstituţionale
35
din raioanele din stânga Nistrului şi acestea urmând a fi preluată de către instanţele
judecătoreşti legale. în cazurile penale anchetate de autorităţile autoproclamate,
fără participarea autorităţilor constituţionale, dosarele să fie preluate şi cercetate
conform Constituţiei şi legislaţiei în vigoare a Republici Moldova; 3) a obliga
organele de drept, poliţia, procuratura şi instanţele judecătoreşti să examineze fără
discriminare toate cazurile curente de adresare a locuitorilor din localităţile din
stânga Nistrului, aplicând atât legislaţia şi Constituţia Republici Moldova, cât şi
actele dreptului internaţional ratificate; 4) a completa instanţele de judecată
prevăzute pentru localităţile din raioanele de est ale Republicii Moldova, inclusiv
cu judecători actualmente angajaţi în structurile parastatale, dacă aceştia vor
accepta să servească poporului, să respecte Constituţia şi legislaţia în vigoare a
Republicii Moldova şi după ce vor trece procedurile de selectare şi numire
prevăzute de legislaţie.
Societatea civilă, organizaţiile neguvernamentale trebuie să-şi orienteze
proiectele sale spre monitorizarea îndeaproape a modului de asigurare a accesului
la justiţie pentru populaţia din raioanele de est ale Republicii Moldova şi a bunei
funcţionări a structurilor legale din această regiune.
Statul este obligat să protejeze populaţia care locuieşte în această regiune şi să
condamne încălcările grave ale drepturilor omului in Transnistria, în special
discriminarea in ce priveşte instruirea, accesul liber la justiţie şi exercitarea
dreptului la relevaţie religioasă. Mai mult ca atât, Curea Europeană a Drepturilor
Omului, în cazul llaşcu şi alţii versus Republica Moldova şi Federaţia Rusă’1, a
condamnat Republica Moldova pe motiv că statul nu a asigurat respectarea
Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale
Omului. Republica Moldova a declarat însă că nu va putea asigura respectarea
dispoziţiilor Convenţiei in ceea ce priveşte omisiunile şi actele comise de organele
autoproclamatei republici nistrene pe teritoriul controlat efectiv de ele până la
soluţionarea definitivă a diferendului din această zonă31 32
. Considerăm că este
timpul ca Republica Moldova şi de iure să ridice această problemă, deoarece
declaraţia respectivă nu a fost luată in calcul ele CtEDO odată ce Convenţia
31
Hotărârea CE DO din 08.07.2004 Ialaşcu şi alţii versus Moldova şi Rusia. Dreptul la viaţă
(art.2). Proces echitabil (art.6 alin. I). Acces liber Ia justiţie. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi
demnităţii umane. Reţinerea. // Monitorul Oficial. Ediţie specială din 21.09.2004.
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind ratificarea Convenţiei pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, precum şi a unor protocoale adiţionale la
această Convenţie, nr. I298-XII1 din 24.07.97 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997.
nr.54-55/502.
36
Europeană nu admite aplicarea sa în sens negativ. Curtea a menţionat că regiunea
nistreană, în care s- a instalat regimul separatist, creat şi susţinut de autorităţile
Federaţiei Ruse, este o parte integrală a Republicii Moldova, iar statul Republica
Moldova., care a fost recunoscut de comunitatea internaţională (de mai bine de 140
de ţări) cu graniţele administrative existente la momentul instituirii, fiind parte la
CEDO, este responsabilă de respectarea Convenţiei pe teritoriul său. Ridicând
această problemă, Republica Moldova va urgenta soluţionarea conflictului
regional, ceea ce-i va da posibilitate să asigure şi respectarea drepturilor omului
tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia sa.
O particularitate a constituţionalismului contemporan este asigurarea
stabilităţii Constituţiei ca Lege Supremă, deoarece stabilitatea acesteia şi a
legislaţiei, în general, contribuie la stabilitatea socială, economică, politică şi este
un remediu al dezvoltării societăţii. Pe de o parte, fenomenul stabilităţii acceptă
perfecţionarea legislaţiei constituţionale, căci orice Constituţie exprimă realităţile
politice existente la momentul adoptării sale. Modificarea Constituţiei este
justificată, în opinia unor savanţi, şi pe motiv că atunci „când o lege nu corespunde
situaţiilor de fapt cărora se aplică, când ea nu răspunde unei nevoi acelui moment,
ea riscă să rămână fără aplicare’’.54
Unii doctrinari54 consideră că textul Constituţiei adoptate in perioada de
tranziţie suferă, cu rare excepţii, modificări, în special în primii 10-15 ani după
adoptare, apoi are loc stabilizarea relativă. Această afirmaţie vizează şi Constituţia
Republicii Moldova, deoarece pe parcursul a 13 ani au fost operate modificări şi
completări în aproximativ 30 de articole. Unele modificări au fost determinate de
integrarea Republicii Moldova în Consiliul Europei, prin care şi-a asumat
angajamentul de a aduce legislaţia internă în conformitate cu standardele
internaţionale. Dintre aceste modificări menţionăm: abolirea pedepsei capitale,
emiterea ordinului de arest de către instanţa judecătorească, implementarea
garanţiilor suplimentare in vederea păstrării secretului corespondenţei 33 34
şi în
cazurile de restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
acceptarea pluralităţii de cetăţenii ş.a.
Pe de altă parte, fenomenul stabilităţii nu presupune modificăr i frecvente în
legislaţia constituţională, deoarece dispoziţiile Constituţiei şi ale legilor nu sunt în
33
P. Negulescu. Principiile fundamentale ale Constituţiei din 27 februarie 1039. - Bucureşti, 1930,
p.64. 34
P. Barbalat. Jubileul Constituţiei Republicii Moldova, moment semnificativ pentru meditaţii
serioase (note pentru conferinţa ştiinţifico-practică din 23 iulie 2004) // Justiţia Constituţională,
2004. nr.2. p.9.
37
măsură să se fixeze în conştiinţa juridică a poporului, iar organele de stat nu aplică
întregul mecanism necesar asigurării aplicării lor stricte şi consecvente. în cele din
urmă, această situaţie duce la instabilitatea socială şi economică, dar şi determină
faptul că Constituţia îşi pierde calitatea de factor stabilizator al societăţii, care
asigură şi garantează drepturile omului, egalitatea şi demnitatea lui.
Condiţiile constituţionalismului contemporan ce se referă la realizarea
principiilor statului de drept la fel necesită a fi menţionate. Astfel, statul de drept
înfăptuieşte „domnia legii" (“rule of law”) în întreaga lui activitate, în acelaşi rând
in raporturile cu cetăţenii, cu diferite organizaţii sociale de pe teritoriul său.
Utilizată in acest sens, noţiunea „stat de drept” este întâlnită chiar în unele texte
constituţionale, cum este art.28 al Constituţiei R.F. Germane, art.ll al actualei
Constituţii spaniole 35 sau art.l alin.(3) al Constituţiei Republicii Moldova din
19945”. Statul de drept apare ca o condiţie a constituţionalismului contemporan,
prin a cărei realizare se materializează intr-un ansamblu coerent valorile
fundamentale ale Constituţiei şi ale statului. Statul de drept a fost abordat pe larg in
lucrările savanţilor din domeniul dreptului constituţional şi teoria generală a
dreptului atât din ţară, câ şi de peste hotare, cum ar fi: 1. Guceac, Gh. Costachi, A.
Arseni, S. Cobăneanu, V. Zaporojan, V. Popa, S. Turcan, 1. Creangă, B. Negru, E.
Aramă, Gh. Avornic, A. Negru,
A. Bantuş, A. Potingă, M.Tutunaru, T. Drăganu, 1. Muram, G. Vrabie, D. Baltag,
E. Lucaşova, L. Voevodin, S. Alexeev, lu. Todîca, M. Baglai, M. Duverge, S.
Popescu etc. Din aceste considerente, în cele ce urmează, ne vom referi doar la
unele precizări legate de statul de drept.
Statul de drept impune două cerinţe: de natură formală şi materială. Deci, în
sens formal, statul de drept ar însemna cerinţa ca statul, precum şi persoanele fizice,
să respecte legile, iar in sens material statul de drept ar însemna cerinţa ca organele
statului, exercitându-şi atribuţiile, să respecte garanţiile juridice, începând cu cele
constituţionale - egalitatea, libertatea şi securitatea cetăţenilor. Statul de drept se
organizează potri vit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă,
executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale. Statul de drept nu
poate constitui o realitate atâta vreme cât prin constituţie se consacră absolutismul
unuia dintre organele statului, fie acesta legislativ sau executiv. Statul de drept
presupune existenţa unei aşezări politice ce se bazează pe separaţia şi echilibrul
puterilor în stat pe un sistem capabil să împiedice organele publice să abuzeze de
f. Câmat, Drept constituţional. - Chişinău, 2004, p.l 14. %
Constituţia Republicii Moldova din 1994// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.l.
38
atribuţiile cu care au fost investite36.
Scopul statului şi dreptului este de a ordona relaţiile sociale, de a asigura
condiţiile normative de activitate a oamenilor şi de a servi o formă de satisfacere a
intereselor comune şi de manifestare a voinţei colective. Totuşi, legătura dintre
aceste două fenomene - stat şi drept - se prezintă in faptul că ele nu se contopesc şi
nici nu domină unul asupra celuilalt.
în literatura de specialitate se cunosc mai multe tipuri de corelaţie dintre stat şi
drept: totalitar (statul este mai presus decât dreptul şi chiar nu se presupune careva
legătură între ele): liberal (dreptul este mai presus decât statul); pragmatic (statul
creează dreptul, dar nu este legat de el).
Statul de drept poate fi înţeles ca un concept politico-juridic ce defineşte o
formă a regimului democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre
stat şi drept, dintre putere şi lege, prin asigurarea domniei legii şi a drepturilor
omului in exercitarea puterii. Acesta reprezintă o ordine juridică stabilă ce
conservează trăsăturile specifice unui popor, unei naţiuni, pe un anumit teritoriu
dominat de o putere. Statul de drept trebuie să se conformeze drepturilor naturale
ale omului. Scopul statului este realizarea drepturilor naturale ale omului. Acest
deziderat este susţinut şi de către Gheorghe Avornic 37 şi Tudor Drăganu 38 .
Referindu-se la caracteristicile statului de drept, Paul Cosmovici sintetizează că
acesta „trebuie să acţioneze pe baza dreptului şi să respecte forma dreptului, ca
expresie a voinţei generale. Trăsăturile sale caracteristice se aseamănă, de altfel,
ideilor esenţiale ale unui regim juridic democratic din societăţile moderne, şi
anume: suveranitatea poporului care işi găseşte expresia în alegeri libere şi un
sistem politic pluralist, separaţia puterilor şi limitarea prerogativelor prezidenţiale,
independenţa judiciarului, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, libertatea de opinie şi
de expresie, dreptul de asociere etc., adică promovarea şi protecţia drepturilor
omului”39
,7 www.cnaa.acad.md. M.Tutunaru. Probleme teoretice şi practice în edificarea statului de drept::
Teză de doctor în drept. - Chişinău, p.6.
'* Oh. Avornic. Intensificarea activismilui juridic al cetăţenilor prin intermediul instituţiei
avocaturii - condiţie a edificării statului de drept: Teză de doctor habilitat. - Chişinău, p.34 //
http://www.cnaa.acad.md/files/theses/2005/3366/gheorghe_avornic_thesis.pdl w T. Drăganu. Introducere în teoria şi practica statului de drept. - Cluj-Napoca, 1992, p.14.
P. Cosmovici. Les communauteseuropeennes ct l’etat de droit // Rcvuc roumaine des Sciences
juridiques, 1991, nr.2, p.6, citat de Gh. Avornic. Intensificarea activişinului juridic al cetăţenilor
prin intermediul instituţiei avocaturii - condiţie a edificării statului de drept: Teză de doctor
habilitat. - Chişinău, p.37.
39
Cu cât mai puţine drepturi are statul, cu atât mai bine poate să se dezvolte
individul, cu atât mai bine poate acesta trăi. Aşadar, drepturile omului ţin de statul
de drept, sau, mai corect, de statul în care domină legea. După părerea noastră, cea
mai simplă definiţie a statului de drept este următoarea: statul, în care persoana
poate să spună, cu o mare probabilitate, cum va răspunde sau va reacţiona statul la
acţiunile persoanei date. Cu alte cuvinte, dacă eu fac ceva, atunci răspunsul statului
va fi anume aşa, şi nu altfel. Acestea sunt legile de colaborare dintre stat şi individ,
legi care sunt clare şi unice. Astfel, în statul de drept nu există problema că dacă un
individ face ceva, atunci numai Dumnezeu ştie ce va face funcţionarul de stat drept
răspuns. Dacă eu voi face A, atunci cu siguranţă funcţionarul va face B, şi nu C sau
D. Acesta este statul de drept. Aşadar, noi toţi trebuie să cunoaştem legile şi să
avem încredere că statul le va respecta.40
Prin principii ale statului de drept înţelegem acele idei fundamentale care
rezultă din prevederile constituţionale. Conform concepţiei profesorului Gheorghe
Avornic, nu există un număr bine determinat de principii ale statului de drept, din
simplul motiv că acest concept se află într-o permanentă evoluţie. Cu toate acestea,
putem stabili unele principii directoare ale statului de drept: principiul separaţiei
puterilor in stat; principiul legalităţii, supremaţiei legii sau asigurării bazelor legale
de funcţionare a statului; principiul libertăţii, echităţii sociale şi al justiţiei, al
egalităţii în drepturi; principiul democratismului; principiul creării societăţii civile;
principiul pluralismului politic; libertăţii economiei de piaţă, diverselor forme de
proprietate şi al egalităţii şanselor; principiul umanismului; principiul dreptăţii şi
responsabilităţii; principiul de a nu dăuna; principiul libertăţii presei, al dreptului de
asociere etc.41 42 43 La aceste principii putem adăuga şi principiul non-discriminării
şi cel al democraţiei constituţionale.
Scopul nostru nu este de a defini statul de drept, deoarece această noţiune
diferă de la o ţară la alta şi de la o etapă istorică şi constituţională la alta, însă
caracteristicile şi formele statului de drept, ca o condiţie a constituţionalismului
contemporan, pot fi grupate în opinia lui Cristian Ionescu, în trei mari componente:
componenta politică, componenta economică şi componenta socială.63
Pe plan politic, statul de drept presupune şi se manifestă prin: insti-
tuţionalizarea normelor constituţionale, a principiului separaţiei puterilor şi
40
M. HoBintKH. BiiacTb H exiHHtma, 2001. 6: www.cnaa.acad.md Gh. Avornic. Intensificarea activismului juridic al cetăţenilor prin in
termediul instituţiei avocaturii - condiţie a edificării statului de drept: Teză habilitat în drept,
Chişinău, p. 156.
40
funcţionarea eficientă şi controlată a acestuia, factorii de control fiind inseşi
structurile celor trei puteri, precum şi partidele şi organizaţiile politice, ONG-urile,
sindicatele, ligile, organizaţiile profesionale, mass-media, cetăţenii: exercitarea
completă, de către fiecare putere, a prerogativelor cu care a fost învestită;
colaborarea celor trei puteri ale statului întru realizarea scopului şi sarcinilor ce stau
în faţa lui, fiecare exercitându-şi funcţiile sale, fără a se amesteca în atribuţiile
alteia: crearea şi aplicarea unui mecanism de sancţionare a puterii care, încercând
să-şi subsumeze atribute ale altei puteri, şi-ar depăşi prerogativele; funcţionarea
corectă, legală a opoziţiei în Parlament şi a celei guvernamentale; stabilirea unui
sistem electoral democratic, care să permită votul universal şi egalitatea de şanse
partidelor aflate în competiţie; formarea guvernelor exclusiv ca rezultat al
alegerilor electorale; crearea unui mecanism prin care cetăţenii să aibă acces,
mijlocit sau direct, la informaţii privind modul de aplicare a programului
guvernamental; stabilirea duratei mandatului încredinţat fiecăruia dintre membrii
celor trei puteri; crearea şi aplicarea unui sistem juridic corelat cerinţelor şi
realităţilor social-istorice existente în societate şi asigurarea supremaţiei legii.
Pe plan economic, statul de drept îşi propune, în principal, aplicarea corectă a
mecanismelor de piaţă; aplicarea şi stimularea pe toate căile şi mijloacele
economiei de piaţă a proprietăţii private de rând cu proprietatea publică; stimularea
întreprinzătorilor particulari şi a iniţiativei fiecărui individ.
Pe plan social, statul de drept presupune: garantarea tuturor drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti; lichidarea privilegiilor sociale şi insti- 44 tuirea unei reale
egalităţi între toţi indivizii; asumarea de către stat a responsabilităţii faţă de cetăţeni
şi ocrotirea de către acesta a drepturilor şi intereselor lor legitime; înfăptuirea
principiului conform căruia în viaţa socială „este permis tot ceea ce nu este interzis
expres de lege”; elaborarea unei legislaţii penale şi procesual penale care să
garanteze exercitarea principiului apărării persoanelor in toate fazele procesului
penal şi al prezumţiei de nevinovăţie; asigurarea respectării Constituţiei în
activitatea de adoptare a actelor normative prin controlul constituţionalităţii legilor;
sancţionarea încălcării de către organele executive a drepturilor şi intereselor
persoanelor fizice şi repunerea acestora în drepturile încălcate prin contenciosul
administrativ; garantarea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor instanţelor
judecătoreşti ilegale sau netemeinice; obligaţia constituţională a organelor de stat,
precum şi a tuturor cetăţenilor de a respecta cu stricteţe legile în vigoare; conso-
44
C, lonescu. Principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. - Bucureşti, 1997,
p.228-229.
41
lidarea autorităţii organelor statului, îndeosebi ale celor însărcinate să asigure şi să
apere stabilitatea şi ordinea socială, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.45
La ora actuală, conceptele statului de drept se găsesc in documentele de drept
internaţional: Carta de la Paris pentru o nouă Europă (1990); Documentul
Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a CSCE
(1990) şi, respectiv, in Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (1950).
Astfel, de pildă, în Documentul Reuniunii de la Copenhaga din iunie 1990 se
menţionează expres că statul de drept nu înseamnă numai o legalitate formală, care
asigură regularitatea şi coerenţa in instaurarea şi punerea in aplicare a ordinii
democratice, ci o justiţie bazată pe recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii
supreme - a persoanei umane şi garantată de instituţiile care oferă un cadru pentru
exprimarea sa cea mai complexă.6'
în opinia autorului C. lonescu la condiţiile constituţionalismului contemporan
se atribuie şi: asigurarea supremaţiei Constituţiei prin- tr-un control politic
(preventiv) sau jurisdicţional (sau prin îmbinarea acestor două modalităţi);
asigurarea supremaţiei Legii Supreme faţă de actele normative ce i se
subordonează; instituţionalizarea şi funcţionarea contenciosului administrativ;
dreptul la apărare bazat pe prezumţia
legală de nevinovăţie, corelat cu independenţa şi imparţialitatea justiţiei;
înfăptuirea reală a unei democraţii autentice, pluraliste şi, in cadrul aces teia,
afirmarea pluralismului politic; alegeri libere organizate la anumite intervale, prin
vot universal, egal, direct şi secret; garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti
consfinţite in Constituţie.6*’
Din cele relatate putem concluziona: statul de drept este acel stat care
promovează, consacră şi garantează drepturile şi libertăţile omului, respectând
principiul egalităţii şi al non-discriminării. Pentru a fi în prezenţa unui stat de drept
este necesar să existe un sistem legislativ călăuzit de preocuparea constantă de a
ocroti personalitatea umană în integralitatea ei şi de a-i crea condiţii optime de
dezvoltare.
De menţionat că toate condiţiile enumerate ale constituţionalismului
contemporan au legătură directă cu drepturile omului şi cu principiul
non-discriminării, insă ele pot funcţiona numai în prezenţa statului de drept. Dacă
statul de drept nu va lua in consideraţie principiul egalităţii şi al non-discriminării,
M
C, lonescu. Principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. - Bucureşti, 1007,
p.228-229.
'51. Guceac, Gh. Costachi. Fenomenul constituţionalismului in evoluţia Republicii Moldova spre
statul de drept, p. 35.
42
atunci va pune în pericol democraţia, drepturile omului şi legea, fiindcă ele nu pot
funcţiona într-o societate intolerantă şi care nu observă discriminarea, fanatismul,
prejudecăţile, ura etc. Constituţionalismul şi democraţia se realizează acolo unde
există statul de drept, unde drepturile omului sunt recunoscute ca valori supreme,
unde interesele majorităţii domină asupra intereselor minorităţii, insă se ţine cont
atât de interesele majorităţii, cât şi de interesele minorităţii. Constituţionalismul nu
putea să se dezvolte in perioada sovietică, deoarece nu s-au luat în consideraţie
ideile fundamentale ale constituţionalismului mondial, cum ar fi statul de drept,
drepturile omului, separaţia puterilor in stat.
în perioada contemporană constituţionalismul poate fi realizat numai intr-un
regim democratic, unde societatea civilă există atât din punct de vedere calitativ,
cât şi cantitativ, deoarece numai societatea civilă condiţionează existenţa
constituţionalismului, cât şi funcţionarea constituţională a statului.67
în opinia noastră, avem mai multe obstacole în dezvoltarea constitu-
ţionalismului din Republica Moldova, cum ar fi: încălcarea drepturilor şi
libertăţilor omului; calitatea proastă a actelor normative, inclusiv a
C'. lonescu. Principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. - Bucureşti, 1997, p.223.
K). H. lo/jwKa. KoHCTHTyttHOHHoe npaBO yitpantibi. Xapt.KOB, 2003, c.220.
celor constituţionale; lipsa unei idei naţionale ce ar consolida societatea;
frecventele încălcări ale Constituţiei din partea instituţiilor statale; complicaţii în
dezvoltarea parlamentarismului din Republica Moldova; nihilismul juridic etc.
Mai mult ca atât, nu se ia în consideraţie constituţionalismul statelor cu o
democraţie avansată, iar dacă se implementează careva idei din aceste state nu se ia
in calcul mentalitatea poporului nostru, tradiţiile, obiceiurile, cultura juridică. Şi
dacă nu se vor lua în consideraţie aceste particularităţi naţionale, atunci reformele
nu vor avea succes, deoarece ele trebuie să se facă in interesul poporului, pentru
popor şi pe înţelesul lui.
Cea mai mare problemă a organizării constituţionalismului este dominarea
intereselor statale faţă de interesele omului, problemă moştenită de la socialism. în
perioada contemporană, organizarea constituţionalismului în Republica Moldova
va depinde şi de elaborarea mecanismelor juridice ce ar asigura o proporţionalitate
dintre interesele şi necesităţile individului şi ale societăţii. Ea va depinde, in primul
rând, de activitatea legală a organelor de stat şi de disponibilitatea lor de a asigura,
consacra şi proteja drepturile omului. Toate mecanismele naţionale chemate să
apere drepturile omului sunt ineficiente, dacă statul nu poate pedepsi funcţionarii
pentru neonorarea obligaţiilor de apărare a drepturilor omului. Această
imposibilitate este dictată de către actele normative care substituie prevederile
43
Constituţiei, trasformând-o într-o Declaraţie, iar constituţionalismul într-o
ficţiune.46
în perioada actuală statul Republica Moldova nu acordă drepturilor omului ca
valori supreme mijloace suficiente din punct de vedere legislativ, administrativ,
social şi economic. Sub acest aspect organizarea constituţionalismului in Republica
Moldova este direct proporţională cu organizarea statului de drept, care presupune
separaţia puterilor in stat, asigurarea drepturilor omului şi crearea societăţii civile.
La fel, legile constituţionale trebuie să se aplice direct la reglementarea relaţiilor
sociale, pentru a le aplica în practica cotidiană; în aşa lei se vor respecta valorile
constituţionale, cum ar fi drepturile omului.
Un alt obstacol ce împiedică dezvoltarea constituţionalismului contemporan in
Republica Moldova este slaba consolidare a culturii şi conştiinţei juridice
naţionale. Condiţia dată este dificil de realizat in orice societate, atât în ţările cu o
veche democraţie, cât şi in cele cu o democraţie tânără, printre care este atribuită şi
Republica Moldova. în condi ţiile, când suveranitatea aparţine poporului, cultura şi
conştiinţa juridică naţională este indispensabilă pentru dezvoltarea constituţională a
stătu lui de drept. Pentru dezvoltarea societăţii democratice, bazate pe valori
supreme, precum respectarea drepturilor omului, egalităţii şi demnităţii umane,
trebuie să existe o unitate a conştiinţei juridice a naţiunii şi statului. Această unitate
poate deveni realitate numai atunci când conştiinţa juridică statală şi cea naţională
vor realiza un adevăr, care rezidă în faptul că Constituţia este acordul social între
toate categoriile sociale ale societăţii, inclusiv puterea statală, partidele politice,
sectorul privat privind regulile fundamentale, după care se dezvoltă ţara.
Consolidarea şi afirmarea conştiinţei juridice naţionale este bineînţeles, un proces
complex şi continuu, care impune voinţă şi efort atât din partea statului, a întregii
societăţi in general, cât şi din partea fiecărui cetăţean în parte.
§3. Consacrarea şi protejarea drepturilor omului - condiţie eminentă a
constituţionalismului contemporan
Drepturile omului sunt nu numai o realitate, ci şi finalitate a întregii
activităţi umane, bineînţeles a acelei progresiste şi democratice, care se realizează
numai în prezenţa statului de drept. Scopul statului de drept este promovarea şi
asigurarea drepturilor omului pentru toate persoanele fără nici o discriminare
bazată pe următoarele criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,
46
K >. H. ToflbiKa. KoncmryuHOHHoe npaso YKpaHHbi. - XapbKoB, 2003, c.221.
44
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică
necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
De aceea, este temeinică constatarea, des întâlnită, în sensul căreia drepturile
omului nu sunt nici o nouă morală, nici o religie laică, ele sunt mai mult decât o
limbă comună tuturor oamenilor69. Drepturile omului sunt cele mai înalte valori
universale, cucerite prin vărsare de sânge şi elaborate de civilizaţie pe parcursul a
două secole şi jumătate. Drepturile omului reprezintă un fenomen multiaspectual şi
reprezintă, in primul rând, un sistem de idei, concepţii despre lume, bazate pe
principiului
<w 1. Muraru. Drept Constituţional şi instituţii politice, p. 165.
umanismului. în al doilea rând, drepturile omului reprezintă modalitatea de apărare
în faţa abuzurilor din partea statului. Iar atunci când drepturile omului sunt violate
în masă de către un stat sunt folosite un sistem de presiuni de natură politică asupra
statului ce a încălcat aceste drepturi din partea comunităţii internaţionale.
Din cele relatate putem afirma cu certitudine că drepturile omului sunt strâns
corelate cu problemele libertăţii, toleranţei, violenţei, extremismului, fascismului,
terorismului, antisemitismului, naţionalismului, xenofobiei, discriminării.
în concepţiile ştiinţifice contemporane drepturile omului sunt cercetate de
ştiinţele umanitare, cum ar fi dreptul constituţional, tiloso- fia, teoria statului şi a
dreptului, teologia, pedagogia, sociologia, poli- tologia, etc." Sursa de bază a
drepturilor omului o găsim în concepţia dreptului natural, care include idealurile
libertăţii, echităţii, proprietăţii, recunoaşterea poporului în calitate de suveran al
puterii în stat, cât şi egalitatea tuturor în faţa legii. Iniţial drepturile omului erau
denumite “drepturi naturale”, iar in perioada de după cel de al doilea război mon-
dial sunt denumite “drepturi ale omului” S-a apreciat ca expresia “rights of man”,
utilizată iniţial in limba engleză, avea o nuanţă discriminatorie, implicând prin
interpretare insuficientă doar drepturile bărbatului *. în prezent, in Franţa apar
probleme de discriminare din formula “droits de l’homme” Suntem de părerea că
atât expresia „human rights” utilizată de englezi, cât si expresia „droits de 1
homme” aplicată de francezi merită atenţie. în primul caz se pune accentul pe
drepturi, calificate ca fiind umane, ceea ce ne poate duce la concluzia că ar fi o
categorie a dreptului, în al doilea caz, accentul este pus pe om, ca titular al
drepturilor ocrotite, ca esenţă a tot ceea ce înseamnă demnitatea fiinţei umane,
indiferent că este vorba despre femeie sau bărbat J. Susţinem ideia că sintagma
45
"drepturi ale omului” reflectă mai bine statutul juridic al individului.
Concepţia drepturilor naturale ale omului consta in faptul că drepturile omului
nu sunt dăruite de către Dumnezeu şi nici de stat. Omul
7,1 A. Azarov, W. Reuther, K. Hufner, T. Carnal, V. Moşneaga, Cili. Rusnac, V. Saca. Drepturile
omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova) Chişinău: Periscop,
2007, p. 10.
" 1.Muram. I.Ghcorghe. Drepturile libertăţile şi îndatoririle fundamentale Institutul Român pentru
Drepturile Omului. Bucureşti, 1992, p.33.
www.enaa.acad.md. L.Ciubuc. Dreprurile omului: aspecte juridico-filosofice: leza de doctor
in drept. - Chişinău. p.44.
nu trebuie să mulţumească pentru drepturile sale nici puterii laice şi nu i celei
divine. Aceste drepturi aparţin omului in virtutea faptului că e om Ele reprezintă
esenţa naturii omului, de aceea se numesc naturale. Drep turile naturale ale omului
nu necesită o reglementare juridică, ele există obiectiv şi nu depind de fiecare
persoană ca purtător a lor.
Asigurarea lor nu este condiţionată de existenţa anumitor circum stanţe şi sunt
atribuite fiecărui om ca componente obligatorii ale dem nităţii umane. Drepturile
omului sunt parte componentă a statutului uman. Statul nu-1 poate lipsi pe om de
drepturile sale. dar poate, numai unele drepturi ale omului să le limiteze în baza
Constituţiei sau legilor.
Dacă un individ are un drept, atunci puterea are obligaţia corespunzătoare
dreptului individului. în cazul în care o persoană are o libertate, înseamnă că există
aşa o dimensiune în viaţa acestui om, în care cei care au putere nu trebuie să
intervină. Astfel, dreptul meu - obligaţia statului de a face ceva, libertatea mea -
prohibiţia (interdicţia) statului de a interveni într-o anumită sferă din viaţa
oamenilor (de ex. libertatea conştiinţei). Drepturile omului reprezintă corelaţia
dintre putere şi individ. Altfel spus, putem vorbi despre drepturile omului numai
atunci când pe de o parte este puterea, iar pe de alta este omul, subordonat acestei
puteri, avându-se deci în vedere relaţiile dintre individ şi putere (stat).73
Fiecare om are drepturi şi libertăţi dat fiind că face parte din specia umană.
Acestea izvorăsc din demnitatea umană a fiecăruia. Obligaţiile mele faţă de stat
sunt rezultatul a ceea ce fel de stat am creat eu împreună cu semenii şi ce drepturi
i-am transmis. Astfel, eu am drepturi şi libertăţi indiferent dacă îmi asum sau nu
obligaţiile. Statul poate să mă pedepsească, însă drepturile de acest fapt nu depind.
în cele din urmă precizăm faptul că nu există o definiţie universală a drepturilor
omului. Totuşi, in literatură există numeroase formulări, unele prea generale, altele
prea unilaterale, fie in general nu sunt exacte.
Prin drepturi ale omului înţelegem in general drepturile inerente naturii noastre,
fără de care nu am putea trăi ca fiinţe umane. Ele izvorăsc din năzuinţa crescândă a
46
oamenilor câtre o viaţă in care demnitatea şi valoarea fiecăruia să fie respectate şi
protejate '.
Drepturile omului sunt esenţiale pentru fiinţa umană şi ele decurg 47 48 direct
din existenţa fiinţei umane, din demnitatea omului, independent de formalizarea lor
juridică internaţională49 50 51
.
O definiţie mai exactă a noţiunii „drepturile omului”, în viziunea noastră,
propune dr. Veaceslav Zaporojan, potrivit căruia drepturile omului ca acele
prerogative naturale, în temeiul cărora omul, conform voinţei sale subiective, poate
desfăşura o acţiune, pentru exercitarea unei valori umane, în scopul coexistenţei
sale în societate.'6 Prin drept (al omului) înţelegem o prerogativă, în sens de
posibilitate de acţiune. Existenţa unui drept al omului nu depinde de recunoaşterea
sau garantarea acestuia de sistemele de drept naţionale sau internaţionale, originea
drepturilor este naturală.
in viziunea noastră, Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin fiinţei
umane de la naştere şi care sunt inalienabile şi inerente pent ru fiecare om in
virtutea apartenenţei lui la specia umană, şi sunt recunoscute universal .
Deşi drepturile omului sunt considerate universale şi oamenii se nasc egali,
totuşi nu toţi posedă aceleaşi posibilităţi să le reclame şi să-şi exercite drepturile la
acelaşi nivel corespunzător. Toate acestea au drept consecinţă crearea unor
inegalităţi, afirmarea unor grupuri în detrimentul altora etc.
Drepturile omului, in dezvoltarea lor, au cunoscut trei valuri: caracteristic
pentru primul val este: afirmarea individului ca persoană umană, îndreptată să
beneficieze sau să fie învestită cu drepturi opozabile, în primul rând statului.
Această perioadă este reflectată in lucrările filosofice din perioada antică. Al doilea
val se răsfrânge pe plan juridic: atât timp cât drepturile omului erau la nivel de teorii
şi opinii filosofice, acestea rămâneau moarte şi de neatins. Odată cu implementarea
lor in instrumentele naţionale, apoi cele internaţionale, acestea căpătau forţă
juridică, ceea ce a avut drept consecinţă crearea de drepturi şi obligaţii. Iar al treilea
75
T. Câmaţ, \1. Carnal. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului.-Chişinău: Reclama, 2006,
p.36-39. 48
www.cnaa.acad.md. L.Ciubuc. Dreprurile omului: aspecte juridico-filosoficc: Teza de doctor in
drept. - Chişinău, p.43. 49
C.Popescu. Protecţia internaţională a Drepturilor Omului. Surse. - ed. Academiei.
Bucureşti,2000. p.7.
www.cnaa.acad.md. V.Zaporojan. Protecţia drepturilor fundamentale in justiţia
constituţională a Republicii Moldova: leza de doctor în drept Chişinău, p. 11. 51
T. Cârnaţ, M. Câmaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. Ediţie nouă, revăzută şi adnotată. -
Chişinău: Reclama, 2006. p.40.
47
val se referă la aspectul colaborării în domeniul drepturilor omului, odată ce
drepturile omului nu reprezintă problema unui singur stat, ci a întregii umanităţi.
Această colaborare nu avea însă un cadru legislativ bine determinat, ci se limita
doar la nişte norme cutumiare.
în prezent, suntem martori când drepturile omului sunt unelte in mâna
politicienilor, atunci când folosesc Constituţia ca un document de propagandă şi nu
ca o garanţie a drepturilor omului. Acestea mai sunt folosite ca arme politice şi în
relaţiile internaţionale. De multe ori sunt invocate doar pentru a presa asupra altor
state în vederea obţinerii unei anumite dominaţii politice sau economice.
La extinderea drepturilor omului au contribuit două categorii de factori: interni
şi externi. Factorii interni sunt cei ce au determinat apariţia drepturilor omului pe
plan naţional conform reglementărilor juridice internaţionale, respectiv aderarea la
ele, protecţia drepturilor fundamentale ale omului, dezvoltarea instituţiei
Ombudsmanului în Republica Moldova. Iar factorii externi au constituit
organizaţiile internaţionale, care au susţinut instituţiile naţionale de protecţie a
drepturilor omului prin organizarea diferitelor conferinţe, proiecte, seminare, în
cadrul cărora se abordau drepturile omului în toate aspectele lor, în urma cărora s-a
trezit interesul politic şi ştiinţific pentru fondarea, apărarea, promovarea,
propagarea, cunoaşterea drepturilor şi libertăţilor omului7*.
Drepturile omului au mai multe caracteristici:
1. Inalienabilitatea şi imprescriptibilitatea drepturilor. Aceasta înseamnă că
viaţa omului este indisolubil legată de drepturile sale, care nu pot fi anulate de
nimeni, omul nu poate renunţa la ele, nu le poate dona. în constituţiile statelor
democratice se prevede că drepturile omului sunt inalienabile şi aparţin fiecărui om
de la naştere. Spre regret, această formulare nu este stipulată în Constituţia
Republicii Moldova. Suntem de părere că pentru a asigura deplinătatea drepturilor
omului Constituţia Republicii Moldova trebuie să fie completată cu prevederea:
Drepturile omului sunt inalienabile şi aparţin fiecărui om de la naştere.
2. Drepturile omului sunt generale şi universale. Astfel, generalitatea şi
universalitatea drepturilor omului se caracterizează prin următoarele dimensiuni: 1)
Toate persoanele se bucură de drepturi şi libertăţi fără nici o discriminare, cum ar fi:
sex, rasă, naţionalitate, convingeri, limbă, trai etc. 2) Toate drepturile şi libertăţile
sunt universale in ceea ce priveşte conţinutul lor. Drepturile omului sunt unanim
recunoscute şi nu depind de regimul politic, forma de guvernământ, structura de
stat, trăsăturile istorice, religioase, culturale etc. 3) Generalitatea şi univer- 52
52
www.cnaa.acad.md. L.C'iubuc. Drepmrile omului: aspecte juridico-filosofice: Teza dc doctor
48
salitatea se manifestă şi în aspect spaţial şi teritorial. Oriunde s-ar afla omul, el se
bucură de drepturile naturale, indiferent de faptul că teritoriul unde se află este stat
suveran sau o insulă nepopulată. 4) Recunoaşterea generalităţii şi universalităţii
drepturilor omului înseamnă că ele sunt obiect de preocupare a tuturor statelor şi nu
probleme interne ale unui stat. Aceste dimensiuni au fost obiectul de discuţie atât în
cadrul ONU, Consiliului Europei, cât şi în cadrul OSCE.79
3. Drepturile omului sunt indivizibile, interdependente şi în interconexiune.
Această caracteristică a fost obiectul de preocupare al Conferinţei Internaţionale
privind drepturile omului de la Vena din 1993. In programul de activitate adoptat la
această Conferinţă participanţii au concluzionat unanim: „Toate drepturile omului
sunt universale, indivizibile, interdependente şi în interconexiune. Comunitatea
internaţională trebuie să trateze drepturile omului în mod global in baza echităţii şi
egalităţii cu aceeaşi atenţie şi mod de abordare. Deşi trebuie de ţinut cont de
specificul regional, naţional, particularităţile istorice, culturale şi religioase, statele,
indiferent de sistemul economic, politic şi cultural, poartă răspunderea de a încuraja
şi a proteja toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”.80 Tot la această
Conferinţă s-a menţionat că drepturile omului asigură stabilitate şi bunăstare,
necesare pentru stabilirea relaţiilor paşnice şi prieteneşti între naţiuni, pentru
ameliorarea condiţiilor de pace şi securitate, precum şi pentru dezvoltarea socială şi
economică.
în Republica Moldova există o discrepanţă dintre prevederile referitoare la
drepturile omului şi realizarea lor în practică. Aceste probleme apar datorită
instabilităţii economice, corupţiei, lipsei de cultură juridică, degradării morale. Şi
toate acestea duc la apariţia discriminărilor pe diferite criterii. Restabilirea
drepturilor şi excluderea discriminărilor depinde atât de aplicarea corectă din partea
statului, instituţiilor, organizaţiilor, cetăţenilor a prevederilor legale referitoare la
drepturile omului, cât şi de buna funcţionare a mecanismelor naţionale şi
internaţionale de asigurare şi protejare a drepturilor omului.
în scopul diminuării cazurilor de încălcare a drepturilor omului in Republica
Moldova se depun eforturi pentru a elabora mecanisme şi 7g A. Azarov, W. Reuiher, K.
Hul'ner, T. Carnal, V. Moşneaga, Cih. Rusnac, V. Saca. Drepturile omului: mecanisme de
protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). - Chişinău : Rcriscop. 2007, p. 16. su
lbidem,
p. 17.
pârghii ce ar asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundameri tale,
consfinţite în Constituţie şi în alte instrumente juridice. Conside răm că, pentru
în drept. - Chişinău, p. 125.
49
cunoaşterea şi informarea despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,
ar fi binevenită introducerea în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi
universitar a disciplinei obligatorii ce stu diază protecţia şi reglementările
drepturilor omului.
Suntem prezenţi în faţa situaţiei când se elaborează acte de rang internaţional,
cu un caracter universal. Spre regret, statele, în special cele ce se află in proces de
tranziţie, cu probleme destul de mari in majoritatea sferelor de activitate umane, in
frunte cu cea financiară, pentru a se evidenţia pe plan internaţional, ratifică, din
motiv de „modă” actele date fără a se referi la consecinţele pe care acestea le poartă.
Este normal că nu fiecare stat poate să ţină piept la toate obligaţiile care apar în
urma acestui proces. Şi, de regulă, se creează un efect contrariu celui dorit iniţial.
in opinia noastră, orice ratificare de acte internaţionale în domeniul drepturilor
omului din partea statului duce la o protecţie mai calitativă a drepturilor omului,
deoarece se creează noi mecanisme de asigurare a drepturilor omului şi se stabilesc
suplimentar noi obligaţii pentru stat.
Un rol aparte revine societăţii civile, organizaţiilor neguvernamentale, care
trebuie să ţină sub control strict activitatea funcţionarilor publici şi să contribuie la
promovarea unor norme morale şi legislative corecte în domeniul drepturilor
omului. însă, unii subiecţi ai societăţii civile care activează pe teritoriul Republicii
Moldova duc o activitate ineficientă, iar obiectivele propuse de unele organizaţii
rareori corespund realităţii.
în lumina celor menţionate asupra, vom conchide că numai cu eforturile
conjugate pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la
un nivel înalt de respectare, asigurare şi apărare a drepturilor omului, la
non-discriminare, ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care
consfinţesc drepturile şi libertăţile omului, în frunte cu demnitatea umană - valoare
general umană supremă intr-un stat de drept.
Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană, deoarece fiecare om
prezintă valoarea cea mai supremă ca fiinţă, înzestrată cu gândire, voinţă şi emoţii.
Prin intermediul demnităţii se recunoaşte fiecărui om aceste calităţi, indiferent de
faptul ce gândeşte el despre sine sau cum este
apreciat de cei din jur. Fiecare din noi avem demnitate, deoarece suntem oameni,
iar drepturile omului servesc în calitate de apărător al demnităţii umane. Dacă
drepturile omului nu pot apăra demnitatea umană, atunci apar cele mai negative
fenomene ale societăţii: discriminarea în sensul larg al cuvântului (discriminarea
directă, indirectă, segregarea, hărţuirea etc.) intoleranţa, rasismul, xenofobia,
antisemitismul, tortura, tratamente inumane şi degradante etc.
50
Demnitatea umană nu este un simplu drept, ea este ceva mult mai mult decât un
drept obişnuit pe care îl avem consfinţit în actele legislative naţionale şi cele
internaţionale. Demnitatea umană este fructul respectării tuturor drepturilor
omului, însă ea depinde de dreptul la viaţă, dreptul la integritate fizică şi psihică, la
interzicerea torturii, pedepselor sau a tratamentelor crude, inumane sau degradante,
la interzicerea sclaviei, discriminărilor etc. Deşi aceste drepturi sunt
interdependente, iar unii specialişti în domeniu le consideră pe unele ca elemente
ale altora, totuşi Carta Uniunii Europene în domeniul protecţiei drepturilor omului
le divizează şi le consideră aparte ca părţi componente ale demnităţii umane.
Conform art.l al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, toate fiinţele se
nasc libere în demnitate şi în drepturi. în acelaşi timp, această frază stabileşte bazele
unui nou concept în evoluţia relaţiilor dintre individ şi stat, conform căruia
protecţia omului este scopul suprem al statului.
în Preambulul Constituţiei Republicii Moldova se proclamă că demnitatea
omului este valoarea supremă intr-un stat, iar în alin.3 art.l din Legea Supremă se
stabileşte că „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, li bera dezvoltare a personalităţii
umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt
garantate".
Aşadar, în conceptul drepturilor omului criteriul de bază îl constituie
demnitatea omului care, spre deosebire de alte valori, este dată de la naştere.
Demnitatea omului este esenţa omenirii, ea aparţine atât unui prunc care nu a reuşit
să facă ceva în viaţă, cât şi unui narcoman, criminal, vagabond etc.
în lucrarea sa Contractul social).-J. Rousseau afirmă: „Omul este născut liber,
dar pretutindeni este în lanţuri", prin aceasta referindu-se la cerinţa eliminării
oricăror structuri sau mecanisme politice care ar fi de natură să afecteze demnitatea
omului.53
în conţinutul conceptului demnităţii umane sunt incluse trei aspci te: primul -
demnitatea umană, ca instituţie juridică; al doilea aspect - garanţia inviolabilităţii
demnităţii umane; al treilea - respectarea şi protecţia demnităţii umane. Iniţial, s-a
pus problema protecţiei demni taţii umane de atitudinea umilitoare a societăţii şi a
statului, punându-se accentul pe inviolabilitatea fizică. în prezent se poate vorbi şi
de protec ţia identităţii persoanei şi inviolabilităţii psihice.
Privind într-o ipostază mai largă, toate drepturile şi libertăţile reprezintă nişte
garanţii prin intermediul cărora poate fi asigurată demnitatea personală. Astfel,
53
O. Predescu. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Bucureşti, 1998, p. 11.
51
valoarea autentică a fiecărui drept şi a fiecărei libertăţi poate fi apreciată numai prin
prisma demnităţii umane. La această afirmaţie putem adăuga faptul că demnitatea
umană este o valoare supremă superioară drepturilor şi libertăţilor.
Revenind la Constituţia Republicii Moldova, menţionăm că în ea demnitatea
umană este considerată o valoare supremă intr-un stat de drept, acordându-i-se o
poziţie mult mai importantă alături de alte principii generale universale, precum
democraţia, pacea civică, pluralismul politic. Şi dacă se violează aceste valori
umane, cum ar fi democraţia, pluralismul politic, se încalcă demnitatea umană şi se
devalorizează individul, până la transformarea acestuia intr-o „unealtă" în mâinile
statului.
De asemenea, în alin.2 art.9 al Constituţiei se stipulează că „proprietatea nu
poate fi folosită” nu numai „în detrimentul drepturilor şi libertăţilor” ci şi în
detrimentul „demnităţii personale” Sau: în alin.2 art.32 se reglementează libertatea
exprimării, care nu poate prejudicia, nu numai onoarea sau dreptul altei persoane la
viziune proprie, ci şi demnitatea acesteia.
Prima Constituţie din lume care scoate demnitatea umană din perimetrul eticii
şi o ridică la rangul de concept juridic este Constituţia bavareză din anul 1946. Ea
stipulează următoarele: „Demnitatea personalităţii umane trebuie respectată in
administraţie şi jurisdicţie", „Demnitatea omului este intangibilă. A o respecta este
obligaţia puterii de stat. De aceea, poporul german o recunoaşte inviolabilitatea
drepturilor umane ca bază a oricărei comunităţi a păcii şi dreptăţii în lume A1
Asigurarea garantării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, inclusiv apărării
demnităţii umane, constituie o prioritate deosebită şi un vector al politicii de
activitate a autorităţilor statului. Statul este obligat să pro-
8: V. Popa, C. Popeţ, I. Adamescu. Drepturile Omului - Timişoara, 1994, p.26.
tejeze fiecare membru al societăţii, inclusiv în cazurile de tortură, pedepse inumane
sau degradante. Principiul respectări demnităţii umane mai presupune interzicerea
în tot cursul urmăririi penale sau a judecăţii de a aplica tortura, tratamentele cu
cruzime, inumane ori degradante, în scopul obţinerii unor probe. Deoarece
condiţiile obţinerii de declaraţii într-o cauză penală sau civilă sunt strict
determinate de lege, declaraţiile obţinute anume în aceste condiţii au valoare
probantă, iar persoanele care recurg la aplicarea torturii, constrângerii, violenţei în
cursul urmăririi penale sau a judecăţii sunt pedepsite conform legii penale. Acest
principiu este important când se studiază problema protecţiei categoriilor de
persoane cu risc sporit de a fi discriminate sau maltratate. Aceste categorii sunt, de
exemplu, refugiaţii, femeile, copiii, persoanele cu disabilităţi fizice sau psihice şi,
în general, persoanele care se deosebesc de ceilalţi cel puţin printr-un element (ex.,
52
culoarea pielii).
în ceea ce priveşte legislaţia naţională, Constituţia Republicii Moldova
consacră acest drept în art.24 -„Dreptul la viaţa şi integritatea fizică şi psihică”:
alin.(l) - Statul garantează fiecărui om dreptul la integritate fizică şi psihică;
alin.(2) - Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante. Totodată, Republica Moldova a încriminat în art.309/1 al
Codului Penal*1 componenţa de infracţiune tortura, însă abia în anul 2005, cu toate
că încălcări de acest gen se săvârşeau, în mod flagrant, şi în anii precedenţi.
Cerinţele Constituţiei au căpătat reflectare şi in Codul de procedură penală54 55, şi
anume: în art.10 alin.(3) se prevede că „... nimeni nu poate fi supus la tortură sau
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, nimeni nu poate fi deţinut în
condiţii umilitoare, nimeni nu poate fi silit să participe la acţiuni procesuale care
lezează demnitatea umană” Orice persoană are posibilitatea reală de a-şi apăra
demnitatea şi drepturile sale numai ăn cazul în care justiţia este independentă.56
Drept premisă de apărare a demnităţii personale apare „informaţia lezată”
Potrivit dicţionarului limbii române57 „a leza” înseamnă - a vătăma, a răni, a ofensa,
a aduce cuiva un prejudiciu, iar termenul „a ponegri” semnifică - a vorbi pe cineva
de rău , a bârfi, a defăima. Prin informaţiile care „lezează onoarea, demnitatea,
reputaţia profesională a persoanei” se înţe lege, de fapt, defăimarea persoanei, iar
defăimarea se apreciază în dependenţă de mai mulţi factori, şi anume: statutul
social, caracterul informaţiei răspândite, de circumstanţele in care a avut loc
defăimarea.
Deseori, suntem prezenţi in faţa unei lezări a demnităţii persoanei în cazul
discriminării. Discriminarea este considerată ca cea mai răspândită formă a
defăimării. Motivele discriminării sunt intr-un număr nelimitat, începând cu
naţionalitatea, rasa, originea şi sfârşind cu culoarea pielii, ochilor, părului etc. Din
nefericire, deseori suntem puşi in situaţia când, deşi încercăm să creăm condiţii
identice pentru toţi, indiferent de caracterele enumerate mai sus, este necesar să ne
deosebim prin ceva, fie şi cât de nesemnificativ, de cei care ne inconjoarâ, pentru că
altfel apare pericolul să nu fim agreaţi de aceştia. Aceasta se observă mai cu seamă
Codul penal al Republicii Moldova II Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002, nr.
128-129/1012,. 55
Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Partea Generală) // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. 2003. nr. 104-110/447.
V. Lebedev //Juristul Moldovei, 2001, nr.16-18, p.5.
*'• Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de l ingvistică ..lor- gu
Iordan", ediţia a 11-a. - Bucureşti: Univers Enciclopedic. 1996, p.570, 823,
53
atunci când ne evidenţiem cu o opinie aparte, personală, diferită de cea a majorităţii
sau cu starea financiară nefavorabilă, fie pur şi simplu prin dorinţa de a fi noi înşine,
fără a ne conforma stereotipurilor ce au împânzit societatea în care trăim. într-o
societate contemporană, democratică, drepturile omului reprezintă problema
primordială. Este o problemă ce preocupă nu doar un stat aparte, ci întreaga
comunitate mondială, în care predomină, totuşi, egocentrismul. Fiecare din noi în-
cearcă să abordeze problema în general şi uită de particular, iar particularul creează
generalul.
în concluzie, putem menţiona că doctrina drepturilor omului se bazează pe
demnitatea umană. Demnitatea este o calitate inalienabilă a omului. Ea este însăşi
esenţa omului. Demnitatea omului este premisa drepturilor şi libertăţilor lui. Ea
este personificată în oameni concreţi. Din acest punct de vedere menţionăm două
aspecte ale demnităţii. în primul rând, demnitatea este evaluarea omului concret din
partea altor oameni, recunoaşterea de către societate a calităţilor lui morale, profe-
sionale. Cu cât mai multe calităţi pozitive are persoana, cu atât mai înaltă este
demnitatea lui. în al doilea rând, demnitatea este autoevaluarea subiectivă morală a
omului despre rolul său în societate. în demnitatea personală se manifestă
atitudinea omului faţă de sine, dar şi cerinţa de a fi respectat de alţii şi de către
societate.**7 81
A. Azarov, W. Reuther. K. Hufner, T. Cârnaţ. V. Moşneaga, Gh. Rusnac, V. Saca. Drepturile
omului: mecanisme de protecţie ( internaţionale şi din Republica Moldova). Chişinău Periscop,
2007. p. 15.
Ţinem să menţionăm în context că organismele internaţionale şi cele naţionale,
dar şi societatea internaţională în întregime, au proclamat de nenumărate ori
credinţa lor în drepturile omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, iar
valorile indivizibile şi universale, ca libertatea, egalitatea şi solidaritatea, devin
astăzi cuvinte-cheie pentru societatea democratică, ce-şi găsesc exprimarea în
principiile statului de drept. Astfel, acestea plasează persoana în inima acţiunii sale
pentru crearea unui spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie. Demnitatea
umană este atât o categorie filosofică, cât şi una constituţională. Aceasta deoarece
atât convenţiile şi pactele internaţionale şi regionale în domeniul drepturilor
omului, cât şi constituţiile majorităţii statelor prevăd că demnitatea umană este
valoare supremă şi este ocrotită de lege. De aici rezultă că fiecare trebuie să-şi apere
demnitatea, drepturile şi libertăţile sale prin toate mijloacele care nu sunt interzise
de lege. Iar statul, prin instituţiile de drept create în acest scop, trebuie să apere
demnitatea, drepturile omului, egalitatea şi non-discriminarea. Prin intermediul
acestor instituţii se realizează justiţia intr-un stat de drept. Justiţia care se bazează
pe respectarea principiilor demnităţii, egalităţii in drepturi şi libertăţii,
54
non-discriminării.
§4. Principiile drepturilor omului. Esenţa principiului egalităţii
în cadrul sistemului nostru constituţional, drepturile omului se întemeiază pe
principii care fie că sunt reflectate direct în Constituţie, fie se subînţeleg, şi
anume*®: universalitatea drepturilor omului; protecţia cetăţenilor Republicii
Moldova în străinătate; protecţia cetăţenilor străini şi apatrizilor; inadmisibilitatea
extrădării sau a expulzării cetăţenilor Republicii Moldova; accesul liber la
justiţie;8'' neretroactivitatea legii; prioritatea reglementărilor internaţionale în
materia drepturilor omului; caracterul de excepţie al restrângerii exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi; egalitatea în drepturi. în paginile care urmează vom
trece în revistă esenţa acestor principii, insă mai detaliat vom examina principiul
egalităţii în drepturi, deoarece urmărim scopul in această lucrare să elucidăm teoria
şi practica eliminării formelor de discriminare 58 care, în opinia noastră,
discriminarea survine atunci când se încalcă in particular principiul egalităţii.
Principiul universalităţii drepturilor omului presupune că fiecare persoană se
bucură de drepturile omului, indiferent de spaţiul unde se află, deoarece aceste
drepturi aparţin fiinţei umane de la naştere şi ele sunt inalienabile şi inerente.59
Principiul universalităţii nu se supune unor limitări geografice, fiind valabil peste
tot în lume, valabil pentru toţi oamenii, indiferent de sex, culoare a pielii, religie
etc. Astăzi este general admis şi recunoscut că drepturile şi libertăţile sunt
universale şi indivizibile. Universalitatea drepturilor omului se referă atât la sfera
propriu-zisă a drepturilor, cât şi la titularii acestora. Sub primul aspect, aceasta
exprimă vocaţia omului, a cetăţeanului pe planul realităţilor juridice interne ale
fiecărei ţări, pentru toate drepturile şi libertăţile. Sub cel de-al doilea aspect,
universalitatea exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de aceste
drepturi şi libertăţi, în cele din urmă, universalitatea drepturilor civile, culturale,
economice, politice şi sociale pretinde ca fiecare stat să recunoască, să respecte şi
să promoveze normele drepturilor umane internaţional recunoscute, oricare ar fi
nivelul său de dezvoltare economic sau politic60.
58
T. Cârnaţ. M. Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. l-.diţie noua, revăzută şi adnotată.
- Chişinău: Reclama, 2006, p.60.
*" I. Muram, Cih. lancu. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle consiitiiţionalc Bucureşti: Institutul
Român pentru Drepturile Omului, 1002, p.23. 59
1. Muraru, Gh. lancu. Op. cit., p.23. 60
T. Cârnaţ, M. Cârnaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Cliişinău: Reclama, 2006, p.60.
55
Principiul protecţiei cetăţenilor Republicii Moldova în străinătate reiese din
noţiunea de cetăţenie care exprimă legătura politică şi juridică dintre cetăţeni şi stat.
prin efectele sale, determinând statutul juridic al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atât
în interiorul, cât şi în afara frontierelor. Prin noţiunea acestui principiu înţelegem că
cetăţenii Republicii Moldova care se află în străinătate au dreptul să apeleze la
protecţia autorităţilor statale, iar acestea la rândul lor au obligaţia constituţională de
a le acorda protecţia necesară61.
Principiul protecţiei cetăţenilor străini şi apatrizilor aflaţi pe teritoriul
Republicii Moldova se limitează la faptul că străinii şi apatrizii, în calitatea lor de
oameni, au anumite drepturi naturale, inalienabile şi imprescriptibile (Ia viaţă, la
demnitate, la libertate, la conştiinţă etc.). Străinii şi apatrizii din Republica
Moldova se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile, in afară de acelea pentru
care Constituţia sau legea impun obligatoriu calitatea de cetăţean al Republicii
Moldova.62
Principiul in admisibilităţii extrădării sau expulzării cetăţenilor Republicii
Moldova presupune că cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi sau
expulzaţi din ţară. Astfel, extrădarea sau expulzarea sunt două măsuri foarte grave
care privesc prin excelenţă libertatea individuală şi dreptul la libera circulaţie.
Expulzarea sau extrădarea propriului cetăţean ar fi o măsură contrară legăturii de
cetăţenie care implică obligaţii de protecţie pe care statul trebuie să o asigure
tuturor cetăţenilor săi94.
Principiul accesului liber la justiţie presupune că oricine (cetăţean al
Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid) are acces la justiţie pentru apărarea
oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim, fără deosebire dacă acestea
rezultă din Constituţie sau din alte legi. Este subînţeles că accesul liber la justiţie
permite depunerea oricărei cereri a cărei soluţionare este de competenţa
autorităţilor judecătoreşti. Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate
în acţiunea în justiţie va rezulta numai în urma judecării pricinii respective şi va fi
constatat prin hotărârea judecătorească. Posibilitatea sesizării justiţiei pentru
apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea
acţiunii directe, fie prin orice altă cale procedurală.
Principiul neretroactivităţii legii presupune că o lege, odată adoptată, produce
şi trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplul
61
T. Cârnaţ. M. Cârnaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006, p.63. 62
T. Cârnaţ, M. Cârnaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006,
p.64-66.
56
motiv că legea se adresează subiectelor de drept, permiţând sau interzicând şi,
bineînţeles, sancţionând atitudinile deviate. Or, este absurd să se pretindă unui om,
în general, unui subiect de drept, să răspundă pentru o conduită ce a avut-o anterior
intrării în vigoare a unei legi care reglementează această conduită. Subiectul de
drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul său este
normal şi firesc dacă se desfăşoară in cadrul ordinii de drept în vigoare. Astfel,
neretroactivitatea legii, ca principiu constituţional, este obligatorie pentru toate
ramurile de drept, cu excepţiile prevăzute explicit. Totodată, in afara excepţiei
stabilite prin Constituţie, nici o altă excepţie nu poate aduce limitări acestui
principiu constituţional, orice alte prevederi legale contrarii trebuind a fi
considerate neconstituţionale şi putând fi atacate pe căile controlului de
constituţionalitate. Principiul neretroactivităţii legii se prezintă ca o garanţie
fundamentală a drepturilor omului, îndeosebi a libertăţii şi siguranţei persoanei.
Va-
T. Cârnaţ, M. Cârnaţ. Proiecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama,
2006. p.66.
loarea şi actualitatea principiului sunt incontestabile şi de notorietate, orice
atenuare a sa semnificând o suprimare sau o limitare a drepturilor şi libertăţilor
umane95.
Principiul prezumţiei nevinovăţiei este unul dintre principiile fundamentale
ale statului de drept, care şi-a găsit reflectare atât în Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cât şi în Constituţia Republicii Moldova. Conform acestui
principiu, nimeni nu poate fi recunoscut vinovatele comiterea unei crime, precum şi
supus unei pedepse penale, decât prin sentinţa judecăţii şi in conformitate cu legea.
Articolului 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte: „orice
persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie nevi-
novată până când vinovăţia sa va fi stabilită in mod legal în cursul unui proces
public în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale". Acest
principiu mai presupune că toate îndoielile pe care nu le poţi elimina în procedura
penală trebuie să fie interpretate în favoarea acuzatului sau inculpatului. Nici
recunoaşterea vinei de a fi săvârşit o crimă nu poate fi întotdeauna luată drept temei
pentru acuzaţie şi nu este crezută drept adevărată, până nu este confirmată prin toate
probele existente în dosar. Respectarea acestui principiu în cadrul examinării
cauzei de către instanţa de judecată constituie o garanţie a realizării sarcinilor
procesului penal, adică vor fi trase la răspundere penală şi supuse pedepsei penale
doar acele persoane, vinovăţia cărora va fi stabilită de către instanţă, iar persoanele
nevinovate vor fi achitate. Conform acestui aspect urmează a fi examinată şi
57
prezumţia de nevinovăţie în cazul achitării inculpatului. Trebuie de menţionat şi
faptul că prezumţia nevinovăţiei persistă pe tot parcursul anchetei penale,
dezbaterilor judiciare, până la expirarea termenului de atac al sentinţei. Rezultă că
trebuie probată nu doar vinovăţia, ci şi faptul că organele de urmărire penală au
obligaţia să prezinte şi acele probe care ar putea duce şi la achitarea inculpatului*.
Principiul priorităţii reglementărilor internaţionale in materia drepturilor
omului acordă prioritate reglementărilor internaţionale, desigur celor cuprinse în
tratatele ratificate de Republica Moldova, în situaţia în care s-ar ivi anumite
nepotriviri, contradicţii, conflicte, neconcordanţe între ele şi reglementările interne. T. Cârnaţ, M. Câmat. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama,
2006. p.68.
T. Cârnaţ, M. Cârnaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama. 2006,
p.69-70.
Prin art.7 Constituţia Republicii Moldova nu permite ratificarea unui tratat
internaţional care ar contraveni prevederilor sale. în sistemul dreptului
moldovenesc, prevederile tratatelor internaţionale nu pot fi situate, sub aspectul
îorţei lor juridice, deasupra prevederilor Constituţiei. De aici rezultă obligaţia
constituţională pentru autorităţile competente in negocierea şi încheierea tratatelor
internaţionale de a observa concordanţa lor cu Constituţia. Dacă textele unor tratate
internaţionale ce se negociază conţin asemenea prevederi, ratificarea lor se poate
face fie cu rezervele corespunzătoare, fie numai după ce Constituţia este revizuită
potrivit art.141-143.
Relaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul naţional poate îmbrăca una dintre
următoarele forme:
a) o relaţie de substituire - când competenţa reglementării drepturilor aparţine
autorităţilor comunitare. Această competenţă poate fi totală sau parţială;
b) o relaţie de armonizare - când dreptul naţional continuând să existe, el
trebuie să se adapteze şi să evolueze în funcţie de exigenţele definite şi impuse de
dreptul comunitar. Cu alte cuvinte, nu îşi determină ei însuşi, în totalitate,
obiectivele;
c) o relaţie de coordonare - care pare sinonimă cu armonizarea. O astfel de
relaţie se realizează atunci când în spaţiul dreptului naţional intervine dreptul
comunitar, în beneficiul subiectelor de drept, pentru a asigura anumite efecte
uniforme;
d) o relaţie de coexistenţă - când cele două sisteme de drept, urmărind aceleaşi
obiective şi reglementând aceleaşi probleme, o fac pentru situaţii prin ipoteză
diferite şi cu preocupări care nu sunt identice, îndeplinind deci, fiecare, o funcţie
proprie9.
58
Principiul caracterului de excepţie al restrângerii exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi presupune că limitările şi restricţiile sunt posibile dacă: sunt
expres prevăzute de lege; sunt necesare într-o societate democratică pentru a
proteja securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea şi morala publică,
drepturile şi libertăţile celorlalţi etc.; sunt proporţionale cu cauza care le-a
determinat. Limitările trebuie să fie exclusiv în vederea favorizării binelui general
intr-o societate democratică98. ” T. C'ârnat. M. Câmat. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006, p.70-72. H
T. Cârnaţ. M. Câmaţ. Proiecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006, p.
72-74.
Art.54 din Constituţia Republicii Moldova permite restrângerea exerciţiului
unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, dar numai ca excepţie şi, desigur, numai
condiţionat. Potrivit textului menţionat, restrângerea se poate înfăptui numai prin
lege. Chiar legea poate face acest lucru nu mai dacă se impune după caz pentru:
apărarea siguranţei naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii ori a moralei publice, a
drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor: prevenirea unei calamităţi naturale ori ale
unui sinistru deosebit de grav. Articolul 54 impune două condiţii care, desigur, sunt
cumulative, şi anume: restrângerea să fie proporţională cu situaţia care a
determinat-o şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Fiind una dintre cele mai delicate, problema restrângerii exercitării unor
drepturi sau libertăţi trebuie să fie - şi este - ea însăşi circumscrisă. în acest sens:
a) împrejurările care justifică restrângerea unor drepturi sau libertăţi sunt
expres şi limitativ arătate, urmând, deci, regulile specifice excepţiilor:
b) deşi aceste împrejurări sunt "comune”, ele pot justifica restrângerea numai
"după caz”, adică ţinând seama de natura dreptului sau a libertăţii";
c) restrângerea nu poate fi discriminatorie, pe motiv de rasă, culoare, sex,
limbă, religie sau origine socială.
Nici o împrejurare de restrângere nu poate justifica pierderea unor drepturi
anterior dobândite sau reconsiderarea beneficiului produs prin dobândirea lor şi în
nici o împrejurare nu poate fi refuzat dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru
ca aceasta să aprecieze legalitatea măsurilor de restrângere. Orice persoană -
precizează Constituţia - se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exerciţiul
acestui drept.63 64
I. Deleanu. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. - Bucureşti: Europa Nova, 19%, p.
128.
59
în conformitate cu Constituţia, nu se admite restrângerea drepturilor
proclamate în articolele 20-24 (accesul liber la justiţie; prezumţia nevinovăţiei;
neretroactivitatea legii; dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi
îndatoririle; dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică).
Principiul egalităţii in drepturi. Egalitatea este strâns legată de ideea de
justiţie. Principiul egalităţii a rămas deschis unei multitudini de interpretări65. în
Grecia Antică, Pericle (490-429 î.e.n.) afirma că " Din punctul de vedere al legilor,
toţi fără a considera deosebirile private, se bucură de egalitate pentru accesul la
demnităţi; fiecare după modul cum se distinge, obţine o preferinţă fondată pe merit,
nu pe clasă”66 67. Aristotel, în lucrarea “Politica” afirma că “numai prin lege devine
cineva sclav ori liber, prin natură oamenii nu se deosebesc cu nimic”101 . Aristotel
face delimitare intre două tipuri de egalitate în drepturi: a .egalitatea numerică şi
egalitatea proporţională. Egalitatea numerică apare atunci când fiecare om se
tratează ca entitate, ca unitate in sensul că fiecare om este un alt om. Egalitatea
numerică apare în enunţuri cum sunt: “cetăţenii sunt egali in faţa legii” sau “
oamenii sunt egali în faţa morţii” Egalitatea proporţională sau geometrică apare
atunci când fiecare individ se consideră in raport cu capacităţile, aptitudinile,
talentul său, cu rezultatele sau creaţiile sale, adică în raport cu meritul său. Sunt
egali oamenii cu merite egale.
în perioada contemporană putem face distincţie intre egalitatea formală şi cea
substanţială. Egalitatea formală se referă la aplicarea legii şi tratamentul egal al
persoanelor care se află in aceeaşi situaţie.
Egalitatea substanţială se referă la conţinutul legilor ce trebuie create in aşa fel
încât să nu discrimineze cetăţenii pe motive arbitrare, iar în această situaţie
tratamentul trebuie să fie de o asemenea natură ca persoanele să aibă oportunităţi
egale pentru a atinge poziţii egale. Această distincţie are nu numai importanţă
filosofică, ci şi practică, pentru că nu întotdeauna când este respectat criteriul
egalităţii formale este respectat şi cel al egalităţii substanţiale (ca în cazul distincţiei
intre legalitatea formală şi cea substanţială în dreptul penal, sau dreptul la
distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ce nu este sinonim cu dreptul de a fi
tratat cu acelaşi respect ca oricine altcineva).
64
Ibidem, p. 121-129. l<>
' T. Cârnaţ. M. Câmaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006.
p.61-63.
'i‘-1.Cloşca, I.Suceava. Tratat de drepturile omului.-ed.turopa Nova. Bucureşti. 1995. p. 17.
'"'Aristotel. Politica. - ed .Naţionali. Bucureşti, 1924. p.20.
60
Teoria politică modernă68, ce a influenţat conceptele de egalitate din
"
u R. Dworkin. Sovereign Virtue. The Theorv and Practice of Equality. - Cambridge: I !ar- vard
University Press 2000); J. Rawls. A Theorv of Justice. - Cambridge: Harvard Univer- sity Press,
rev.ed. 1999; R.A. Posner. Overcoming Law - Cambridge: Harvard Univesity Press. 1995; J.
Rawls. Justice as Fairness. Politicul not Metaphysical in: Prospects for a Common Moralitv. -
Princeton University Press, 1993.
61
diferite sisteme de drept, dar şi recunoaşterea în instrumentele juridice
internaţionale a dreptului la egalitate în faţa legii şi la protecţie împotriva
discriminării pentru toate persoanele ca un drept universal, au condus la abordarea
problematicii egalităţii în diferite moduri: egalitatea ca raţionalitate (egalii trebuie
să fie trataţi ca egali, dacă nu există o justificare rezonabilă pentru o diferenţă de
tratament); egalitatea ca un complement al protecţiei drepturilor fundamentale ale
omului (art.14 al Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale ale Omului); egalitatea ca protecţie împotriva tratamentului inegal
sau discriminării bazate pe cunoaşterea faptului că anumite grupuri sunt tratate mai
puţin favorabil sau sunt excluse pentru că au alte caracteristici decât grupul
dominant; egalitatea ca transformare (principiul egalităţii trebuie să fie un vehicul
pentru schimbări structurale de natură să elimine discriminarea). Principiul
egalităţii oferă o reală şi eficientă protecţie juridică a cetăţenilor în două modalităţi:
direct, prin posibilitatea pe care aceştia o au de a invoca în faţa unui judecător ori de
câte consideră că sunt victimele unei discriminări şi indirect, datorită rolului de
drept-garanţie pe care egalitatea il joacă pe lângă celelalte drepturi fundamentale69.
Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor
omului. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul
garantat la exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale
legitime. Principiul egalităţii în drepturi are câteva aplicaţii particulare referitoare
la minorităţile naţionale, poziţia femeii, ocrotirea socială a copiilor şi tinerilor şi
ocrotirea persoanelor handicapate.70
Principiu egalităţii este consemnat prin art.16 alin.(l) şi (2) din Constituţie.
Dacă examinăm conţinutul acestui principiu, putem indica trei aspecte, şi anume:
♦ egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi;
♦ egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, avere sau origine socială;
♦ egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de religie, opinie sau
apartenenţă politică.10,
Acestor trei aspecte le vom aborda pe parcursul studiului monografiei, mai jos
însă vom interpreta doar esenţialul acestor egalităţi.
Egalitatea în drepturi a persoanelor, priveşte toate drepturile pe care le au
,<ls
S.E.Tănăsescu. Principiul egalităţii în dreptul românesc, Ed. AII Beck. Bucureşti. I999. p.10
(367p.) 70
D.Micu, Garantarea drepturilor omului. Editura ALE BECK, Bucureşti. 1998, p. 131(283,p.).
ici Ţ ('ârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Chişinău. 2003. p.48.
62
indivizii, fără deosebire de faptul dacă ele sunt înscrise în chiar textul Constituţiei
sau in alte acte normative. Totodată, egalitatea în drepturi se manifestă în toate
domeniile de activitate. Trebuie reţinută, de asemenea, regula ce rezultă din
reglementările internaţionale, potrivit căreia nici o măsură luată în caz de pericol
public, care ameninţă existenţa naţiunii, nu poate duce la discriminări întemeiate pe
rasă, culoare, sex, limbă, religie sau origine socială. Legea garantează ocrotirea
egală a tuturor persoanelor şi sancţionează discriminările.71
Egalitatea in faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de
standardizare, de uniformizare, de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul
aceluiaşi regim juridic, indiferent de situaţia naturală sau socio-profesională a
acestora. Deci, principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un
tratament juridic egal. în acelaşi timp, lucru aparent paradoxal, principiul egalităţii
implică dreptul la diferenţiere in tratament juridic, căci, in măsura in care egalitatea
nu este naturală, impunerea unui tratament juridic egal ar însemna discriminare.
Altfel spus, situaţiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal, iar în
situaţiile diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.72
Aşadar, egalitatea in drepturi între femei şi bărbaţi exprimă realitatea că
femeile reprezintă aproximativ jumătate din populaţia ţării şi că în toate împlinirile
materiale şi spirituale este încorporată şi munca lor. De aceea, femeile se bucură în
mod egal cu bărbaţii de toate drepturile. Ele pot ocupa, în condiţii egale cu bărbaţii,
orice funcţii, iar pentru muncă egală primesc un salariu egal cu cel al bărbaţilor.
Egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii este garantată şi prin ocrotirea deosebită
ce se acordă femeii ca mamă, prin ocrotirea şi asistenţa acordată familiei.
Egalitatea in drepturi a persoanelor fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, avere sau origine socială exprimă, la nivelul acestei instituţii
juridice, că pe teritoriul Republicii Moldova, in decursul dezvoltării sale istorice ca
stat s-au aşezat, au locuit, au muncit şi au luptat alături de moldoveni persoane şi de
altă naţionalitate, precum romi, maghiari, germani, sârbi, turci, evrei, armeni etc.
Aceste categorii de persoane au luptat pentru dreptate socială, libertate şi
democraţie, pentru cucerirea şi apărarea independenţei şi suveranităţii statului
moldovenesc. Astăzi ei se bucură, în mod egal cu cetăţenii Republicii Moldova, de
toate drepturile şi libertăţile şi îşi asumă, în mod egal, îndatoririle fundamentale.
Egalitatea in drepturi a persoanelor fără deosebire de religie, opinie sau
lu8
I. Muraru. (Jh. lancu. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle constituţionale. - Bucureşti: Institutul
Român pentru Drepturile Omului, 1992, p.26. m
1. Deleanu. Drept constituţional si instituţii politice. 1996, p. 116-117.
63
apartenenţă politică este, de fapt, o prelungire a celorlalte două aspecte
nominalizate, in mod deosebit urmărindu-se ca opţiunile politice sau religioase ale
oamenilor să nu fie speculate in sensul discriminării in drepturi.
Prin urmare, egalitatea este un principiu fundamental al drepturilor omului,
deoarece oferă oamenilor sentimentul că sunt trataţi cu respectul care li se cuvine şi
că se bucură de dreptatea pe care o merită toate fiinţele umane. Subliniind
importanţa deosebită a principiului egalităţii intr-un sistem democratic de
guvernământ, Montesquieu opinează: „Toţi oamenii trebuie să se bucure de
aceeaşi fericire şi de aceleaşi avantaje, fiecare trebuie să simtă aceleaşi plăceri şi
să nutrească aceleaşi speranţe, iar aceasta nu se poate realiza decât prin
cumpătarea generală”, pentru că „dragostea de democraţie este dragostea de
egalitate"n<l
în opinia noastră, prin respectarea principiului egalităţii in drepturi pentru toţi.
indiferent de sex, rasă, religie, apartenenţă politică, etc. se exclude discriminarea.
Egalitatea este opusul discriminării, deoarece discriminarea este limitarea şi
încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă, sex, naţionalitate, limbă, religie,
avere, opinie etc.
Generalizând cele expuse putem concluziona că drepturile omului, demnitatea
şi egalitatea sunt in strânsă legătură organică. Aceste trei clemente sunt
interdependente şi intr-un stat de drept stau ca trei piloni la baza prevenirii,
eradicării şi condamnării tuturor formelor de discriminare. in cazul in care ar lipsi
unul din aceste trei elemente, in societate ar domina discriminarea. 73
CAPITOLUL II. ESENŢA CONCEPTULUI ŞI DIVERSITATEA
FORMELOR DE MANIFESTARE A DISCRIMINĂRII
§1. Noţiunea şi esenţa conceptului de discriminare
Principiul egalităţii, conform căruia toate fiinţele umane au drepturi egale şi ar
trebui tratate egal pentru că dispun de demnitate umană, stă la baza noţiunii de
drepturi ale omului şi îşi găseşte realizare in funcţie de demnitatea inerentă fiecărui
individ. Insă, acest principiu natural la egalitate nu a fost niciodată acordat pe
deplin tuturor fiinţelor umane, nici în trecut, nici in prezent.
Inegalitatea apare aproape in orice societate, totuşi, discriminarea nu a apărut în
zilele noastre. Teoria lui Charles Darwin, potrivit căruia supravieţuieşte cel mai
bun şi mai puternic a fost folosită pentru a justifica „ştiinţific" noţiunea de
73 Cârnaţ. Proiecţia juridică a drepturilor omului. - C'hişinău, 2003, p.41
64
superioritate rasială.
Ştiinţele sociale au oferit o serie de explicaţii alternative pentru practicarea
discriminării. Potrivit teoriilor care pun accentul pe stratificarea socială,
discriminarea este „produsul stratificării sociale bazate pe distribuţia inegală a
puterii, statutului şi a bogăţiei intre grupuri’!74 75 76 77
Grupurile dominante încearcă
să îşi menţină poziţia apelând la practici de discriminare. Cercetările de psihologie
socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu statut superior au tendinţa să
discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate.u-
Teoria conflictelor reale elaborată de Sherif"1 în anul 1956 susţine că
discriminarea apare în condiţiile competiţiei pentru resurse limitate care există între
două grupuri. în acest context indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup.
O altă serie de explicaţii oferite pentru discriminare leagă tratamentul
diferenţiat aplicat anumitor persoane sau grupuri de identitatea socială. Conform
teoriei identităţii sociale elaborate de Henry TajfelIH
(1981), indivizii au tendinţa să
discrimineze în favoarea grupului din care lac parte pentru ca acest grup să obţină o
poziţie superioară altor grupuri Acest fapt conduce la dobândirea unei identităţii
sociale pozitive la nivel individual.
Teoria Interacţiunii Comportamentale, elaborată de Rabbie11’, susţine că
discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur raţional, instrumental şi
economic. Indivizii au tendinţa să îi favorizeze pe membrii propriului grup şi, deci,
să ii defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a-şi maximiza câştigul personal.
Alocând mai multe resurse membrilor grupului de care simt că aparţin, indivizii se
aşteaptă ca şi aceştia, la rândul lor, să îi favorizeze, conform normelor de
reciprocitate.
Aceste grupuri vulnerabile, din punct de vedere social, devin vulnerabile şi din
punct de vedere economic.116 Cei care sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării,
într-o anumită societate, vor întâmpina dificultăţi de integrare pe piaţa muncii (nu
îşi vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor fi plătiţi la nivel inferior
celor care aparţin grupurilor favorizate), vor avea dificultăţi în obţinerea
74
R.Bouhris, J.Tumer, A.Gaugnon. Interdependence. Social Identiţy and Discriminalion. - Oa-
kes: Penelope, Naomi Elleniers, Alexander I laslam (coord.) - The Social Psycholgy of Stereoti-
ping and Group Life, Blackwell Publishers, Oxford, (. ani bridge. Massachusetts, 1007, p.274.
Ibidem, p.285. lr’ Sherif. Muzafer, Carolin Sherif. An Outline of Social Psvchology. Revised Edition. — New
York: llarper& Brothers, 1056, 77
H.Tajfel. Human Groups and Social Categories. - Canibridge: Cambridge University Press,
1081.
65
beneficiilor publice.
Astăzi, ca o consecinţă a experienţelor istorice, interzicerea discriminării este
stabilită în multe tratate internaţionale şi legislaţii naţionale cu referire la drepturile
omului. Cu toate acestea, discriminarea bazată pe rasă, culoare, etnie, la fel ca şi
religie, gen, orientare sexuală etc. este una de violare a drepturilor omului care se
produce cel mai frecvent în întreaga lume.
Aşadar, discriminare (din latină - discriminaţii) - a diferenţia) înseamnă tratare
inegală, defavorizată a indivizilor, a categoriilor de indivizi sau a grupurilor umane,
in raport cu diverse criterii, cum ar fi apartenenţa etnică, rasială, religioasă etc.117
Uneori, discriminarea este confundată cu prejudecata, care se referă, mai mult, la
starea psihologică, decât la comportament. Aceste două noţiuni sunt strâns legate,
însă este posibil de a discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă.118
R. Bouluis. J.Turner, A.Gaugnon. Interdependence, Social Identity andDi.scrimination.-Oa-
kes: Penelope, Naomi Rllemers, Alexander Haslani (coord.) - The Social Psycholgy of Stere-
otiping and Group Life, Blackwell Publishers, Oxford, Cambridge. Massachusetts, 1997.
S. M. Miller. The Great Chain of Povertv f-.xplanation. in: Oven Else, S.M. Miller. Sved
Abdus Samad (coord.) - Povertv: A Global Revievv - Handbook on International Povertv
Research, Scandinavian University Press, Oslo, Stockholm, Copenhaga, Boston, 1996.
"T Dicţionar Explicativ Ilustrat al Limbii Române. - Chişinău: ARC. 2007.
118 Dicţionarul Sociologiei Critice. http://www.public.iastate.edu/%7Emiazur/dictionarv. html.
2005.
De obicei, discriminarea este concepută ca un fenomen „structural, de sistem
sau instituţional”. Aceasta înseamnă că este un fenomen des întâlnit în structurile,
normele şi instituţiile sociale. Politicile, practicile, cerinţele şi alţi factori cu
influenţa negativă asupra membrilor anumitor grupuri deseori par a li „neutre” sau
obiective faţă de cei implicaţi. Spre exemplu, metoda prin care sunt „testaţi" copiii
pentru a determina dacă ei fac faţă unui anumit profil de şcolarizare. Astfel de teste
nu rareori presupun anumite cunoştinţe culturale şi lingvistice pe care copiii din
grupurile minoritare nu le împărtăşesc. Aceşti copii sunt consideraţi, în mod greşit,
incapabili, însă reuşita lor scăzută nu are nimic comun cu capacităţile lor
intelectuale.
Discriminarea se produce împotriva populaţiei indigene şi a minorităţilor de
oriunde, începând cu pădurile din Ecuador şi terminând cu insulele japoneze şi
rezervaţiile din Dakota de Sud, împotriva evreilor, a aborigenilor din Australia şi a
romilor din Europa, dar şi a moldovenilor din stânga Nistrului. Sunt discriminaţi
migranţii care lucrează, refugiaţii şi solicitanţii de azil din America de Nord şi
Europa, dar şi cei terorizaţi sau abuzaţi, in acelaşi rând femeile, acestea fiind tratate
ca fiinţe umane inferioare, persoanele infectate cu HIV/S1DA, cele cu disabilităţi
66
fizice sau psihice sau care au o altă orientare sexuală sau confesiune. Discriminarea
apare în diferite forme şi poate fi prezumat faptul că fiecare a fost afectat de o formă
sau alta a acesteia, lotuşi, in unele cazuri există un motiv bun de discriminare. Aţi
dori ea copiii de 10 ani să conducă automobilele? Alteori, discriminarea ii doare pe
oameni. De exemplu, o firmă nu angajează persoane care vorbesc cu accent străin.
In funcţie de cauzele acestui tratament diferenţiat, se vorbeşte despre discriminare
pe bază de mai multe criterii, precum rasă, etnie, culoare, sex, religie, orientare
sexuală, disabilitate etc. Iar atâta timp cât distincţiile sunt bazate pe criterii
rezonabile şi obiective tratamentul diferenţiat poate fi justificat.
De regulă, un grup dominat discriminează un alt grup mai puţin puternic şi
numeros. Dominaţia poate fi exprimată în termeni de‘număr (majoritate versus
minoritate) sau putere („clasa de sus” versus „clasa de jos"). După Bettz A.
Reardon de la Universitatea Columbia"”, discriminarea este o interzicere a
demnităţii umane şi a drepturilor egale a celor
"" Understanding Human Rights, Manual on Human Rights Bducation, 5th Ministerial meeting ol
the I luman Security NetWork in Graz, Austria. 8-10 mai 2003, p.S5.
împotriva cărora se aplică. în conformitate cu documentele naţionale şi
internaţionale, discriminarea este privită ca orice excludere, restricţie, distincţie,
sau preferinţă care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale şi a
protecţiei acestora; este interzicerea principiului egalităţii şi un afront adus
demnităţii umane. Vom explica termenii din această din urmă definiţie apelănd Ia
dicţionarul explicativ.'20 Aşadar, excludere înseamnă acţiunea de a înlătura şi
rezultatul acesteia; restricţie
- măsură care limitează, îngrădeşte un drept, o libertate etc.; distincţie
- atitudine, comportare, înfăţişare deosebită, cu caracter distinct; preferinţă -
întâietate acordată unui obiect, unei situaţii, unei fiinţe atunci când există
posibilitatea de a alege dintre mai multe obiecte, situaţii sau fiinţe, înclinaţie faţă de
o anumită fiinţă; afront - insultă, jignire, ofensă, dezonoare adusă cuiva in public.
în discursul public contemporan, definiţia noţiunii de discriminare este cu totul
încurcată. în mare parte, definiţiile date discriminării se contrazic una pe alta.
Consensul general că discriminarea pe anumite criterii este nedreaptă şi trebuie
lichidată este inutil atunci când oamenii nu pot cădea de acord asupra semnificaţiei
acesteia. Atâta timp cât motivul interzicerii este neclar regula nu are nici o putere,
nu poate fi învăţată sau ascultată, nu poate să guverneze. Mai mult ca atât, logica
acesteia nu poate fi discutată.
Ce înţeleg oamenii prin discriminare, referindu-se la un anumit tip de trata-
ment? Aproape întotdeauna înţeleg că acesta e diferit sau inegal. Dar definiţiile lor
67
variază material, in dependenţă de baza tratamentului sau motivele acestuia. De
exemplu, poate fi oare numită discriminare situaţia când universităţile tratează în
mod diferit solicitanţii la admitere, bazându-se pe nota generală de absolvire? Pe
locul lor de reşedinţă? Dar in situaţia când ofiţerii securităţii de la aeroport tratează
pasagerii in mod diferit bazându-se pe originea lor naţională? Pe sexul lor? Este
oare discriminare atunci când Constituţia interzice votul cetăţenilor mai mici de 18
ani? Atunci când companiile de asigurări a vieţii tratează solicitanţii diferit
bazându-se pe vârsta lor? Pe sexul lor? Pe sănătatea lor?
în istoria lungă a cuvântului „discriminare” sensul acestuia care este împărtăşit
de toate definiţiile in discuţie este comparativ recent. Un sens mai vechi, plasat în
prim-plan în majoritatea dicţionarelor, este actul sau puterea de a face distincţii
exacte. Acesta aparţine percepţiei şi, de obicei, ţine de o conotaţie favo-
Dicţionarul explicativ a! limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „lorgu
iordan”. Ediţia a li-a. Bucureşti; Univers Enciclopedic.
rabilă, exprimată prin fraze ca „discriminând între aparenţă şi realitate" Potrivit
sensului dat noţiunii în secolul al XlX-lea, aceasta era concepută ca un tratament
având o conotaţie negativă - „a discrimina în favoarea intereselor conferite sau
împotriva străinilor” Atunci când oamenii vorbesc despre discriminare rasială,
etnică sau de gen, ei de obicei utilează cuvântul anume in acest sens.
Oare discriminarea include tratament diferenţiat, chiar atunci când este egal,
sau numai tratament inegal? Dacă un restaurant serveşte negrii şi albii cu aceeaşi
mâncare la acelaşi preţ, dar în mod diferit, şi în săli egal de atrăgătoare, acesta îi
tratează diferit, dar egal. Dacă acest resta urant oferă aceeaşi mâncare unei „rase” la
un preţ mai mare sau cu sală mai inferioară, acesta tratează cele două „rase” inegal,
dar şi diferit.
Este oare careva motiv acceptabil de a refuza vreuna dintre opinii asupra
sensului discriminării? Ca criteriu, diferitul are un avantaj mai mare asupra
clarităţii; inegalul are un avantaj mai mare asupra importanţei. Argumente pot fi
aduse pentru oricare din poziţii, dar nici unul nu pare a fi conclusiv. în opinia
noastră, suntem stopaţi de ambele. Acestea sunt cel mai clar desemnate ca un
tratament diferit, dar egal, sau un tratament inegal. Toate tratamentele inegale sunt
ipso fado diferite, şi aproape toate tratamentele diferite sunt inegale.
Practicile discriminatorii sunt împotriva prevederilor din instrumentele
internaţionale privind drepturile omului şi, totodată, sunt interzise de acestea in
ţările democratice.121 Astfel, în articolul 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului'22 se prevede: „Toţi oamenii sunt egali in faţa legii şi au, fără nici o
deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie
68
egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declaraţie şi
împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare...”.
Carta Naţiunilor Unite223 în articolele 1,55 şi 75 stipulează de trei ori
respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului fără
1:1 R.SmoIski, M.SmoIski,E.II.StadtmuIler. Slownik Eneyklopedyczny EdukacjaObywatelska.
Wydawnictwo Europa, 1999. l:- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. Rezoluţia Adunării
Generale a ONU nr.217 A (III) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
(1990-1998). Voi. E —Chişinău, 1998, p.11-18.
Carta Naţiunilor l Inite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, semnate la San-l rancisco.
26 iunie 1945. şi Declaraţia asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti
şi cooperarea dintre state, conform Cartei Naţiunilor Unite din 24 octombrie 1970. Rezoluţia
Adunării Generale a ONU nr.2625 (XXV) //Tratate internaţionale Ia care Republica Moldova este
parte (1990-1998). Voi. 26. - Chişinău. 1998. p.5-54.
nici o distincţie de rasă, sex, limbă sau religie.
Articolul 26 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi
Politice'fixează: „Toţi oamenii sunt egali in faţa legii şi au, fără nici o
discriminare, dreptul la o egală protecţie a legii. In acest sens, legea va interzice
orice discriminare şi va garanta tuturor oamenilor protecţie egală şi efectivă
împotriva discriminării de orice fel ca, de pildă, de rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinie publică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială,
avere, naştere sau orice alte împrejurări..."
însă, nici textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi nici cel al
Pactelor Internaţionale nu definesc „discriminarea”. Totuşi, Comitetul pentru
Drepturile Omului consideră că termenul „discriminare", aşa cum este utilizat in
Pact, trebuie înţeles drept orice diferenţă, excludere, limitare sau favorizare, care
se bazează pe criteriile de rasă, culoarea pielii, gen, limbă, religie, opinii politice
sau de altă natură, statutul naţional sau social, proprietate, naştere sau altă
situaţie şi care are drept scop sau urmăreşte să distrugă sau să umilească
drepturile şi libertăţile cunoscute şi utilizate de toate fiinţele umane.135 Aceeaşi
definiţie a acestui termen poate fi găsită in convenţiile şi declaraţiile ce ţin numai de
tipuri şi forme specifice ale discriminării.
Astfel, articolul 1(1) din Convenţia Internaţională cu privire la Eliminarea
tuturor Formelor de Discriminare Rasială1-1', defineşte termenul „discriminare
rasială" ca „orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe rasă,
culoare, origine familială, naţională sau etnică care are ca scop sau drept rezultat
anularea sau lezarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale in viaţa
politică, economică, socială sau in alt domeniu al vieţii publice."
Articolul 1 (1) din Convenţia UNESCO împotriva Discriminării in Educaţie1-'
69
stipulează că „... termenul „discriminare” include orice distinc78 79 ţie, excepţie,
limitare sau preferinţă care, bazătidu-se pe rasă, culoare, sex, limbă, religie,
opinie politică sau de altă natură, naţionalitate sau origine socială, situaţie
economică sau familială, au ca scop sau drept rezultat anularea sau lezarea
principiului egalităţii de tratament in învăţământ, şi anume: privarea unei
persoane sau a unui grup de persoane de accesul la învăţământ de orice tip şi nivel,
sau limitarea drepturilor unei persoane sau a unui grup de persoane la învăţământ
de standard inferior, sau crearea pentru persoane sau grupuri de persoane a
condiţiilor ce sunt incompatibile cu demnitatea umană".
în cele ce urmează, vom identifica diversitatea de definiţii care sunt şi pot fi
utilizate in viaţa de zi cu zi. Astfel:
1. „Discriminarea” sub aspect descriptiv, reprezintă orice tratament diferit sau
inegal. Această formulare are mari avantaje, dat fiind că descrie, simplu şi clar,
ceea ce are in gând vorbitorul: este uşor de înţeles, de reţinut şi de aplicat. Conform
acestei definiţii, atunci când nou discriminarea este comandată, fiecare ştie ce este
interzis. Este probabil răspunsul pe care l-ar da aproape toţi fiind întrebaţi ce înţeleg
ei prin discriminare in contextul tratamentului. Totodată, puţini oameni atunci când
vorbesc despre un tratament diferit sau inegal pe care il aprobă, bazându-se pe rasă
sau oricare alt factor, subînţeleg discriminarea.
2. „Discriminarea” sub aspect de judecată, reprezintă orice tratament diferit
sau inegal care este injust. Numind o acţiune „discriminare” vorbitorul işi exprimă
opinia, considerând că aceasta este incorectă. Definiţia ar fi mai clară, dacă oamenii
ar fi căzut de acord asupra diferenţelor şi inegalităţilor injuste. Odată ce nu există
un astfel de consensus, nu putem cunoaşte dacă tratamentul numit de către vorbitor
discriminare ar fi injust şi pentru alţii. Drept rezultat, definiţia se reduce in practică
la orice tratament diferit sau inegal pe care vorbitorul il consideră injust. Astfel, de
exemplu, declaraţia: „Discriminarea rasială la admiterea in universităţi este injustă"
l2<
Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat la 16 decembrie 1966, la
New York // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990- 1998). Voi. I.
-Chişinău, 1998, p.30-51.
Punctul 7, "3aMeHaiuiH ooutero nopa/tKa Nr. 18 (37)”, in UN doc. HRO/GKN/I/Rev.g, p. 134-137.
Convenţia Internaţională cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială,
adoptată la 21 decembrie 1965 la New York // Tratate internaţionale la care Republica Moldova
este parte (1990-1998). Voi I. - Chişinău. 1998, p.77-91. 79
Convenţia UNESCO împotriva Discriminării in Educaţie din 15 decembrie 1960 // Tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte, în vigoare pentru Republica Moldova din 17
iunie 1993.
70
Oricine declară aceasta presupune luarea unei poziţii. Dacă declaraţia implică
definiţia descriptivă a discriminării, suspiciunea este corectă. Astfel, declaraţia
devine: „La admiterile in universităţi, orice tratament diferit sau inegal bazat pe
rasă este injust” Insă, dacă definiţia de judecată este utilizată, atunci declaraţia nu
spune nimic. Aceasta devine o tautologie: „La admiterile in universităţi, orice
tratament diferit sau inegal bazat pe rasă pe care eu îl consider injust este injust.”
3. „Discriminarea” sub aspect advers, reprezintă orice tratament diferit sau
inegal care caută să producă un dezavantaj. Subliniind această definiţie, facem
concluzia că discriminarea este întotdeauna împotrivă: aceasta exclude sau oprimă;
aceasta nu ajută sau susţine. Astfel, un tratament diferit, urmărindu-se scopul ca de
el să profite un anumit grup, nu este considerat drept discriminare. Totuşi,
reducerile la vânzări pentru vârstnici nu sunt considerate drept discriminare, dar
politicile de angajare desemnate pentru a reduce proporţia angajaţilor vârstnici sunt
considerate discriminare. Sau: să presupunem că un solicitant ucrainean este
preferat unui rus, accentul punându-se pe etnicitate. Diferenţa în tratament este
discriminare, dacă scopul acestuia era de a-i exclude pe ruşi; şi nu este considerată
discriminare, dacă scopul acestui tratament a fost de a include mai mulţi ucraineni.
Astfel, nu există diferenţă in tratament care conferă avantaj relativ fără a conferi
dezavantaj relativ, sau viceversa. Diferenţa poate fi axată pe nuanţarea numai a
dezavantajului şi numită discriminare, sau numai a avantajului şi nefiind
considerată discriminare.
4. „Discriminarea" sub aspect de prejudecată, reprezintă orice tratament
diferit sau inegal doar atunci când este motivat de o prejudecată. Această utilizare
are avantajul de a elibera tratamentul diferit de la denumirea „discriminare” atunci
când motivul acestuia este de a promova o bunăstare generală. Totuşi, definiţia este
vagă: acei care o utilizează variază mult in înţelesul lor privind prejudecata. Este
arbitrar: dacă un motiv nedorit face ca tratamentul diferit sau inegal să fie
discriminare, atunci de ce se opreşte cu prejudecata? De ce nu se include furia, invi-
dia, lăcomia, preferinţa, partizanatul, agresiunea, dominarea ş.a.m.d.? Totodată,
aceasta definiţie este contradictorie. De exemplu, atunci când subiectul este
cantitatea discriminării prezente împotriva negrilor şi altor minorităţi, se numeşte
discriminare orice tratament nepreferenţiat, fără a se invoca careva motivaţie.
5. „Discriminarea” sub aspect de ilegalitate, reprezintă tratamentul diferit sau
inegal doar atunci când acesta este ilegal. Această definiţie a fost utilizată de
administraţia Clinton, atunci când se insista asupra programelor federale de acţiune
afirmativă în a nu discrimina. Totodată, multiple instituţii care formal asigurau
publicul că ele nu practică discriminarea, promovau preferinţa rasială robustă în
71
politicile lor de selectare. Acestea făceau referire la regulamente, legi sau hotărâri
judecătoreşti care legalizează tratamentul inegal în circumstanţele în care ele o
practică. Această definiţie pare a fi ad hoc, în care ilegalitatea nu este dispozitivă.
Deci, nu orice tratament diferit şi inegal poate fi numit discriminare.
Din cele specificate, rămâne neclar conceptul de discriminare. Astfel, definiţia
descriptivă, dacă specifică comportamentul implicat, atunci eşuează să acopere
conotaţia negativă a conceptului. Definiţia de judecată include o judecată morală
negativă, dar eşuează de a specifica ce anume este condamnabil. Definiţia adversă
se rezumă la faptul că dacă te axezi asupra unei părţi a unei monede, ce are două
părţi, atunci cealaltă parte încetează să existe. Definiţia de prejudecată e vagă,
arbitrară şi enigmatică. Aceasta şi definiţia de ilegalitate sunt deseori ad hoc, apli-
cându-se în unele situaţii, iar în altele nu.
Totuşi, este nevoie de definiţie, precum şi de a consulta dicţionarele de referinţă
pentru aceasta. Elementele asupra cărora toţi cad de acord că sunt necesare de a fi
cuprinse ca definitorii în definiţia noţiunii de discriminare sunt tratamentul diferit şi
inegal şi conotaţia sa negativă.
7. Definiţia de dicţionar1„Discriminare" este orice tratament diferit sau inegal
pe baza unei categorii care ignorează meritul individual. Această definiţie are o
bază solidă: credinţa pe larg răspândită că meritul trebuie să fie baza pentru
tratament. Necesitând o bază care ignoră meritul individual, această definiţie
explică conotaţia negativă a cuvântului pe care il defineşte. Suntem de părere că,
pentru a fi numit discriminare, tratamentul trebuie să fie diferit sau inegal, iar baza
nu trebuie să aibă nici o legătură cu meritul individual.
Problema constă în ambiguitatea „meritului”. De obicei, se subînţelege prin
„merit” calitatea de laudă, un sens, din păcate, prea îngust
I:K Webster’s Tliird New International Dictionary Unabridged (l%6)~ a discrimina 2: ..a face
diferenţă in tratament sau a favoriza pe bază categorială sau clasă in DISRTGARD a unui merit
individual ( în favoarea prietenilor tăi) (obişnuit ~ împotriva unei anumire naţionalităţi).”
The American Heritage Dictionary of the English l.anguage. Third Edition (1902) - a
discrimina 2: „a face deosebiri pe baza unei clase sau categorii fără privinţă a unui merit
individual... a fost acuzat în discriminarea împotriva femeilor: discriminat in favoarea
CRONIESului.”
The Randonr House Unabridged Dicţionar,'. Second Edition (1997) - a discrimina I: „a face o
deosebire în favoarea sau împotriva unei persoane sau lucru pe baza unui grup. clase sau categorii
căruia persoana sau lucrul ii aparţine ... Noua lege discriminează împotriva străinilor. Ea
discriminează in favoarea rudelor sale.” pentru prezentul scop. într-un sens mai larg: o acţiune sau calitate care garantează o diferenţă în tratament, favorabilă sau nefavorabilă, care altfel ar fi nepotrivită. De aceea, această definiţie este subiectivă, pentru că meritul nu este identificat, iar discriminarea în acest sens este orice tratament diferit sau inegal pe baza unei categorii pe care vorbitorul o consideră
72
nemeritată.
în concluzie, putem menţiona că, „discriminarea” reprezintă: orice tratament
diferit şi inegal pe baza unei categorii pe care vorbitorul o prezumă a fi ordinar
injustă.
§2. Analiza formelor de manifestare a discriminării
Astfel, totalitatea atitudinilor şi comportamentelor prin care anumitor indivizi
şi grupuri li se refuză drepturile şi oportunităţile existente pentru alţi indivizi şi
grupuri, în cadrul unei şi aceleiaşi societăţi politice, desemnează sensul principal al
discriminării. Mai multe acţiuni şi forme de comportament sunt legal recunoscute
ca forme de manifestare a discriminării.
Discriminarea se manifestă în diferite forme, cum ar fi: discriminarea directă:
discriminarea indirectă; discriminarea multiplă: discriminarea prin asociere;
tratamentul defavorizant; intenţia de a discrimina; hărţuirea; instigarea la
discriminare; victimizarea; ordinul de a discrimina; segregarea etc.
La capitolul combaterii formelor de manifestare a discriminării în cadrul UE
s-a implementat o strategie care s-a materializat cu adoptarea directivelor pentru
implementarea principiului egalităţii de tratament pe criteriul originii rasiale şi
etnice (Council Directive 2000/43/EC)'^ şi cu privire la egalitatea de tratament la
angajare şi în relaţiile de muncă sau profesionale pe criteriul religiei sau credinţei,
disabilităţilor, vârstei şi originii sexuale (Council Directive 2000/78/EC)130. La fel,
în cadrul UE s-a aplicat şi Planul de Acţiune al Comunităţii 2001-2006 (Decizia
2000/750/EC) privind combaterea discriminării bazate pe toate criteriile (altele
decât criteriul sex). Acest Plan conţinea trei obiective: Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului
egalităţii de tratament între persoane tară deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul Oficial
L 180, 19.07.2000, p.0022- 0026. 15,1
Directiva Consiliului 7S/2000/EC din 27 noiembrie 2000 stabilind cadrul general pentru egali-
tatea de tratament în relaţiile de muncă I I Jurnalul Oficial I. 303.02.12.2000. p.0016-0022.
- asistarea in analiza şi evaluarea gradului de discriminare şi a naturii
discriminării existente in UE, precum şi a eficienţei măsurilor pentru combaterea
discriminării;
- acordarea de ajutor la formarea capacităţii actorilor competenţi in domeniul
combaterii discriminării din statele membre ale UE şi la nivel european;
- promovarea şi diseminarea valorilor şi practicilor din domeniul combaterii
discriminării celor care aplică legea şi formatorilor de opinie.
Din Directive putem deduce că ele condamnă atât discriminarea directă şi
discriminarea indirectă, cât şi alte forme de manifestare a lor, cum ar fi:
73
discriminarea multiplă; discriminarea prin asociere; tratamentul defavorizat;
intenţia de a discrimina; ordinul de a discrimina. Discriminarea directă intervine
atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât o altă persoană (este, a
fost sau ar fi tratată intr-o situaţie comparabilă) pe baza oricărui criteriu pentru care
discriminarea este interzisă. Problema in stabilirea corectă a existenţei unei fapte de
discriminare constă in faptul că nu întotdeauna este uşor să identifici „situaţia
comparabilă" Trebuie să găseşti o persoană a cărei situaţie poate fi comparată cu
situaţia celui care susţine că a fost victimă a discriminării. Numai în condiţiile în
care aceste două situaţii sunt aceleaşi sau similare comparaţia poate avea loc.
Uneori, este imposibil să găseşti un termen de comparaţie care să existe în realitate;
în această situaţie se poate face referire la un termen de comparaţie ipotetic, chiar
dacă există circumstanţe diferite (ex., cineva dintr-o religie majoritară in compara-
ţie cu o religie minoritară).
Cu toate acestea, odată ce s-a demonstrat că două persoane aflate în aceeaşi
situaţie sau în situaţii similare au fost tratate diferit, este destul de greu să
demonstrezi că această diferenţiere este permisă. Deci, discriminarea directă
presupune orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă,
naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare
sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasâ, infectare HIV sau
apartenenţă la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori
înlăturarea recunoaşte rii, folosinţei sau exercitării, in condiţii de egalitate, a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de
lege, in domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale
vieţii publice. Spre exemplu, in contextul angajării, refuzul de a angaja o femeie
căsătorită din cauza faptului că are obligaţii familiale sau poate să aibă copii
constituie discriminare directă pe criteriul sexului şi al situaţiei familiale. în cadrul
UE, elementele necesare pentru dovedirea discriminării directe includ
demonstrarea faptului că: victima aparţine unei categorii protejate: tratamentul este
mai puţin favorabil; discrimi narea nu poate fi justificată; comparaţia cu o altă
persoană într-o situaţie similară are caracteristici diferite, folosindu-se şi
comparaţii ipotetice sau din trecut.1*1
Discriminarea indirectă implică tratamentul care aparent este neutru sau
corect, însă care are efectul de a dezavantaja un grup particular. Discriminarea
indirectă intervine atunci când o prevedere, criteriu, practică aparent neutră pune
intr-o situaţie de dezavantaj persoane care aparţin unui grup protejat faţă de alte
persoane. Această formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice
care demonstrează un efect disproporţionat.1*- Spre exemplu, politicile aparent
74
neutre de ocrotire a sănătăţii pot avea un efect disproporţionat asupra persoanelor în
vârstă, care au nevoie de îngrijire medicală mai frecventă şi de diverse tipuri.
Pentru a demonstra discriminarea indirectă trebuie să demonstrăm dezavantajul şi
consecinţele negative în comparaţie cu alte persoane.1** Sunt excepţii de la această
regulă situaţiile în care prevederea, criteriul sau practica sunt justificate in mod
obiectiv de un scop legitim şi măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt
adecvate şi necesare.
Ca şi in cazul discriminării directe, identificarea unui element de comparare
poate fi dificilă. Un exemplu des oferit în trecut ca situaţie de discriminare indirectă
bazată pe sex (situaţia nu este acoperită de cele două directive, dar de alte prevederi
ale legislaţiei UE) este cea în care între salariul angajaţilor full-tirne şi cel al celor
part-time există o diferenţă substanţială, in condiţiile în care angajaţii part-time
sunt exclusiv femei sau predominant femei. Un alt exemplu poate fi o prevedere
aparent neutră din codul vestimentar intern al unei companii care solicită o
vestimentaţie obligatorie ce exclude o persoană sau un grup de persoane. 80 81
Discriminarea directă tinde să se focuseze pe dezavantajul pe care îl suferă o
persoană, iar noţiunea de discriminare indirectă se concentrează mai mult pe un
grup dezavantajat.82 83 Totuşi, aceasta nu înseamnă că discriminarea directă are loc
numai faţă de persoane fizice sau că discriminarea indirectă - numai asupra
grupurilor.
Făcând comparaţie dintre două grupuri aceasta implică o presupunere că aceste
grupuri sau oameni aparte pot fi comparaţi şi că ei trebuie să fie trataţi în mod egal.
însă, aceasta nu este posibil întotdeauna, pentru că există situaţii când astfel de
comparaţie este neajutătoare sau neadecvată, aşa precum încercarea de a compara
femeile însărcinate cu bărbaţii.133 în unele societăţi, refuzul oportunităţilor şi
drepturilor egale persoanelor sau grupurilor de persoane se consideră normalitate.84
în cadrul lor, discriminarea instituţională este practica de zi-cu-zi a organizaţiilor şi
instituţiilor, exercitând un impact dureros asupra membrilor grupurilor
111
Elaborarea legilor non-discriminare in Europa: Comparaţie între 25 de state-membre ale UE,
Reţeaua europeană a juriştilor in sfera non-discriminării, p.28. r: Directiva privind sarcina
probaţiunii in cazurile de discriminare pe bază de sex, 97/80/ EC. 15 decembrie 1997. 81
' Elaborarea legilor non-discriminare in Europa: Comparaţie între 25 de state-membre ale UE.
Reţeaua europeană a juriştilor in sfera non-discriminării, p.3(). m
R. Hunter. Indirect Discrimination in the Workplace. - Svdney: The Federatîon Press. 1992. p.ll. 1,5
New South Wales LawReform Commission, Review of the Anti-discrimination Act 1977
(NSW), Discussion Paper 30, 1993. p.64. 131
R.T Schaefer. Race and Ethnicity in the United States. - New York: Harper College, 1995.
p.82.
75
subordonate.85
Hărţuirea86 este definită ca fiind un comportament nedorit în legătură cu un
criteriu de discriminare, care are ca scop sau efect violarea demnităţii persoanei sau
crearea unui cadru intimidat, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv. După cum se
poate observa, definiţia discriminării include o gamă largă de comportamente
nedorite. Atunci când se analizează dacă o hărţuire a avut loc, nu este necesară
identificarea unui element comparativ.87" Hărţuirea poate lua formă fizică, verbală,
nonverbală. 88 89 90 91 Spre exemplu, hărţuirea sexuală este orientată către o
persoană, în virtutea sexului acesteia, fie că este femeie sau bărbat, şi, posibil, in
virtutea orientării sale sexuale. Există trei elemente de bază ca să dovedim
hărţuirea: victima trebuie să aparţină la o categorie protejată; victima a fost supusă
la un comportament nedorit, verbal sau fizic in temeiul apartenenţei sale la o
categorie protejată; comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare, ostil,
degradant, umilitor, sau ofensator. De aici rezultă că angajatorii vor fi responsabili
pentru hărţuirea comisă faţă de angajaţi. Cu toate că Legea cu privire la asigurarea
egalităţii de şanse intre femei şi bărbaţi, defineşte hărţuirea sexuală, însă ea nu
protejază hărţuirea pe alte criterii, cum ar fi apartenenţa etnică sau orientarea
sexuală.
Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării141,
ceea ce inseamnă: instigarea unei persoane la discriminarea unei alte persoane,
datorită faptului că aceasta aparţine uneia dintre categoriile protejate. Spre
exemplu, proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu deservească romii.
în cele din urmă, Directivele includ victimizarea ca unul dintre actele interzise.
Statele membre trebuie să aplice măsurile necesare pentru a proteja indivizii de la
orice formă de tratament advers (precum concedierea) ca reacţie la o plângere,
acţiune sau alte proceduri prin care se urmăreşte respectarea principiului egalităţii
de tratament.142 Prin această prevedere se doreşte protecţia nu numai a persoanei
discriminate, ci şi a celor care pot oferi probe utile în procedura non discriminare
85
D. Mock. Glossary of Terms. Toronto: Fondation canadienne des relations raciales.
2005, p.306. l,s
Art.2(3) Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului
egalităţii de tratament intre persoane fără deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul Oficial
L 180, 19.07.2000, p.0022 0026; Ai1.2(2), Directiva Consiliului 78/2000/
EC din 27 noiembrie 2000 stabilind cadrul generai pentru egalitatea de tratament in relaţiile
de muncă // Jurnalul Oficial L 303, 02.12.2000, p.OOl 6 - 0022. I3
'' Manual de Non-discriminare, http://www.cri.ro/files. p.22.
"" Art.2, Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, nr.5-XVI, 9
februarie 2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47-50/200.
76
sau care sunt intr-un fel sau altul implicaţi în această procedură. Legea cu privire la
asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi prevede această formă de
manifestare a discriminării, stipulând că este interzisă numai in contextul angajării
la lucru." Conform Directivei privind aspectele rasiale, victimizarea este o
problemă ce depăşeşte sfera muncii.144
De exem92 93
piu, romii din ţara noastră se
plâng de numeroase hărţuiri, in cazul in care depun plângeri pentru a li se apăra
drepturile115.
Suntem de părere că, odată ce Moldova a luat vectorul european de dezvoltare
şi doreşte sincer să se integreze in Uniunea Europeană, prevederile Directivelor ce
se referă la non-disa iminare ar trebui să fie implementate şi în Republica Moldova,
prin includerea lor in legislaţia cu privire la non-discriminare.
Din cele relatate putem defini următoarele forme de manifestare a
discriminării:
Discriminare directă - orice acţiune sau inacţiune în raport cu o persoană pe
baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii,
vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,
infecţie HIV/S1DA sau pe bază de alte criterii sau semne individuale, stabilite prin
lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, care are
drept scop sau consecinţă limitarea sau intimidarea recunoaşterii, exercitării şi
implementării în condiţii de egalitate a drepturilor omului.
Discriminare indirectă - orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră
care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate,
origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii,
apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare
111
Art.2(4), Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea prin-
cipiului egalităţii de tratament între persoane Iară deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul
Oficial 1 180. 10.07.2000, p.0022 - 0026; Art.2(4i. Directiva Consiliului 78/2000/ EC din 27
noiembrie 2000 stabilind cadrul general pentru egalitatea de tratament în relaţiile de muncă
//Jurnalul Oficial L 303, 02.12.2000, p.0016 0022. ij:
Art.7, Directiva Consiliului 43/2000/EC din 20 iunie 2000 privind implementarea prin cipiului
egalităţii de tratament între persoane fără deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul Oficial
L 180, 19.07.2000, p.0022 0026; 93
An. 1 l(g). Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. nr.5-XVi, 9
februarie 2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47-50/200. 144
Art.9. Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului
egalităţii de tratament între persoane fără deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul Oficial
L 180, 19.07.2000, p.0022 -0026.
77
materială, boală cronică necontagioasă. infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii
sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte, faţă de alte persoane, in afara cazului in care aceste
prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar
metodele de atingere ale acestui scop sunt adecvate şi necesare.
Discriminare multiplă - orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai
multe criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii,
vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,
infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin
lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
IJ' N. Federiuc. Problemele romilor din Moldova preocupă prea puţin autorităţile / Ziarul Dreptul
Meu, 2007, nr. 11, 27.
Discriminarea prin asociere - orice faptă de discriminare săvârşită împotriva
unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform
criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,
orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie
HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau
prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, este asociată cu
una sau mai multe persoane aparţinând unei asemenea categorii de persoane.
Segregare - orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică
neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine
etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii,
apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare
materială, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii
sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Tratament defavorizat - orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct
sau indirect drepturile şi interesele legale.
Intenţia de a discrimina - orice informaţie declarată in public de a săvârşi o
faptă de discriminare.
Comportament discriminatoriu orice comportament care, prin efectele pe care
le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de persoane sau o
comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.
Instigarea la discriminare - orice acţiune sau inacţiune care determi nă cu
intenţie pe cineva să săvârşească o faptă de discriminare.
78
Complicitate la discriminare - fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod
intenţionat o persoană la săvârşirea unei fapte de discriminare. Se consideră, de
asemenea, complicitate la discriminare fapta persoanei de a promite, inainte sau în
timpul săvârşirii faptei de discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după
săvârşirea faptei promisiunea nu a fost îndeplinită.
Asocierea pentru săvârşirea unei fapte de discriminare - fapta de a se asocia
sau de a iniţia constituirea unei asocieri in scopul săvârşirii uneia sau mai multor
fapte de discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de
asocieri.
Hărţuire - orice formă de comportament, verbal sau no-verbal, manifestat
conştient pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale,
stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte, în raport cu o fiinţă umană, cu scopul de a leza demnitatea persoanei ori a
crea o atmosferă incomodă, ostilă, degradantă sau ofensatoare.
Hărţuire sexuală - orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în
mod fizic, verbal sau în orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea
persoanei sau creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau
intimidată: în mod special, cazul în care refuzul de a accepta un astfel de
comportament sau constrângere ar influenţa luarea de decizii şi afectează persoana.
Victimizarea - orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie
cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei
persoane in cazul in care persoana respectivă a întreprins sau care e presupusă că a
întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru protecţia împotriva discriminării;
tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze in condiţiile
dale.
Suntem de părere că, toate noţiunile enumerate mai sus sunt forme de
manifestare a discriminării, de aceea, constituie discriminare şi trebuie să fie
sancţionate conform legislaţiei in vigoare: discriminarea directă, discriminarea
indirectă, discriminarea multiplă, comportamentul discriminatoriu, hărţuirea,
inclusiv cea sexuală, instigarea la discriminare, intenţia declarată public de a
discrimina, segregarea, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în
vederea săvârşirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare
săvârşite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, cu
excepţia cazurilor în care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o
79
societate democrată. Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează
contravenţional, dacă nu intră sub incidenţa legii penale. Totodată, constituie forme
agravante de discriminare: segregarea; discriminarea multiplă; fapta de instigare la
discriminare săvârşită de o persoană care se află pe o poziţie de autoritate faţă de cel
instigat; discriminarea săvârşită de două sau mai multe persoane; săvârşirea în mod
repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după pedepsirea faptei de discriminare. §3. Identificarea faptelor şi măsurilor care nu constituie
discriminare
Jurisprudenţa CEDO menţionează că nu toate acţiunile şi formele de tratament
diferenţiate constituie discriminare. în opinia noastră, faptele şi măsurile care, ca
excepţie, nu constituie discriminare pot fi de două categorii, şi anume: tratamentul
diferenţiat care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative
(pozitive).
Prima categorie de acţiuni care nu constituie discriminare o formează
tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. Pentru
a fi justificat, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească un scop legitim şi să
existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit.146 De
exemplu, se consideră excepţie de la discriminare dacă persoana este refuzată să fie
angajată în forţele armate pe criteriul disabilităţii sau al vârstei nepotrivite, fiindcă
acestea sunt nişte cerinţe reale şi determinante ale funcţiei. Un alt exemplu poate fi
cazul când un regizor de film poate insista să angajeze un actor de culoare care să îl
joace pe Nelson Mandela - in această situaţie este vorba despre o cerinţă
determinantă. Suntem de părere că orice tratament diferenţiat este discriminatoriu
doar dacă nu se bazează pe criterii rezonabile şi obiective, bazate pe lege şi
necesare într-un stat democratic, în calitate de excepţie.
A doua categorie de acţiuni, ce nu constituie discriminare, include măsurile
afirmative (pozitive). Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de
strategii menite să asigure egalitatea de şanse în zonele in care au fost în mod
sistematic sub-reprezentate persoanele care fac parte din grupuri supuse în mod
tradiţional discriminării. în Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune
Afirmativă, în timp ce in Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de
Discriminare Pozitivă. Aceste strategii nu presupun o „discriminare inversă”, ci au
menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii, indiferent de grupul
căruia aparţin. Discriminarea Pozitivă şi Acţiunea Afirmativă presupun, pe de o
parte, recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective, pe de alta -
elaborarea, promovarea de politici şi practici care ajută la depăşirea dificultăţilor."
Domeniile principale asupra cărora s-au
80
Ari. 2(2)(b)(i), Directiva Consiliului European privind stabilirea uni cadru general pentru
tratament egal in materie de angajare şi ocupaţie. 2000/78/EC, 27 noiembrie 2000. w’
N.Thompson. Anti-Discriminatory Practice: BASW Practicai Social Work (Paperback).
Publisher: Macmillan Press, 1907, 200 p.
focalizat strategiile de eliminare a discriminării sunt piaţa muncii, educaţia şi
locuinţele. Nu agreăm denumirea „discriminare pozitivă”, deoarece când auzim
cuvântul „discriminare” ne imaginăm ceva negativ, de aceea considerăm că
denumirea adecvată ar fi „măsuri afirmative” sau „măsuri pozitive”. Mai mult,
conceptul discriminării pozitive a fost respins de majoritatea statelor, deoarece
reprezintă o încălcare a principiului non-discriminării prin instituirea unei categorii
privilegiate de persoane ce beneficiază de drepturi speciale, l.a fel, discriminarea
pozitivă pune în pericol dreptul constituţional al liberei concurenţe. Totuşi, suntem
de părere că statul trebuie să adopte măsuri afirmative (pozitive) faţă de anumite
comunităţi dezavantajate de practici discriminatorii anterioare. Ele se vor aplica
limitat şi se vor referi la situaţiile pentru care sunt stabilite. Aceasta deoarece
instrumentele internaţionale, inclusiv CEDO, instituie o obligaţie pozitivă a statelor
de a asigura drepturile enumerate in Convenţie în limitele propriului teritoriu.118
Moldova este deci obligată să întreprindă măsuri afirmative in conformitate cu
angajamentele sale internaţionale. Măsurile luate de autorităţile publice sau de
persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane
sau a unei comunităţi, măsuri luate întru asigurarea dezvoltării lor fireşti şi
realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane,
grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează
protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare. Conţinutul concret al
unor asemenea măsuri este la discreţia autorităţilor naţionale. în calitate de măsuri
pozitive pot fi: oferirea unor servicii gratuite; alocaţii financiare pentru burse etc.
Măsurile pozitive sunt menite să prevină sau să compenseze dezavantajele
existente care rezultă din tratamentul discriminatoriu. Ele sunt politici speciale şi
provizorii, menite să ducă la asigurarea de fado a egalităţii.
De exemplu, în SUA, în anul 1970 au fost admişi in învăţământul superior mai
mulţi negri decât oricând. însă, dacă vom lua în calcul că negrii constituie 12% din
populaţie, numai 2,2% dintre medici şi 2,8% dintre studenţii la medicină sunt negri.
Astfel de statistici par să justifice procedurile de admitere utilizate în anii ’70 de
Facultatea de Medicină 94 a Universităţii din California de la Davis. Conform
94
Hotărârea CEDO din 08.07.2004 - llaşcu şi alţii versus Moldova şi Rusia. Dreptul la viaţă
(art.2). Proces echitabil (art.6 alin. 1). Acces liber la justiţie. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi
demnităţii umane. Reţinerea. încălcarea art.l prin neasumarea obligaţiilor pozitive de protecţie a
81
acestor dispoziţii, 16 din 100 de locuri au fost rezervate pentru studenţii minoritari,
îndeosebi negri, chicanos (mexicani) şi americani de origine asiatică. Allen Bakke,
un candidat alb, care a realizat la teste punctaje mult mai bune decât candidaţii
minoritari admişi, nu a fost admis. Bakke a contestat in instanţă legitimitatea
acestei decizii. Cazul a ajuns spre soluţionare la Curtea Supremă a Statelor Unite,
intr-o hotărâre judecătorească confuză, Curtea a afirmat că utilizarea de cote pentru
admitere violează Amendamentul 14 din Constituţie şi a dispus ca Bakke să fie
admis. în acelaşi timp, judecătorii au menţionat că, din punct de vedere consti-
tuţional, s-a procedat corect ca „rasa" să fie luată in seamă în deciziile de admitere -
cu alte cuvinte, discriminarea (acţiunea) afirmativă este constituţională.149
Cu toate acestea, acţiunea afirmativă rămâne a fi controversată în Statele Unite.
Adversarii unei asemenea politici insistă asupra faptului că aceasta subminează una
dintre cele mai îndrăgite valori ale culturii politice americane, anume: respectarea
egalităţii şanselor. Acţiunea afirmativă este astfel condamnată pentru faptul că ar
sta în calea meritocraţiei - o societate unde succesul în viaţă este bazat pe merite
mai degrabă decât pe naştere, clasă, rasă sau orice alt criteriu ilegitim. Criticii mai
argumentează că acţiunea afirmativă este până la urmă distructivă tocmai în
direcţia eliminării discriminării, generând ea însăşi discriminare. Este o discrimi-
nare inversă în virtutea căreia unor bărbaţi albi ca Bakke, de exemplu, le sunt
refuzate şansele pe nici un alt motiv decât rasa şi sexul lor.
Suntem de părere că, nu se consideră discriminare măsurile, acţiunile sau
inacţiunile intreprinse de către stat, persoane juridice şi de alte subiecte care
favorizează anumite grupuri sociale în scopul reabilitării sau egalării şanselor, dacă
aceasta se prevede de lege. Prin urmare, nu se consideră fapte discriminatorii:
a) stabilirea cerinţelor pentru vârstă minimală, experienţă profesională sau
durata de serviciu în procedurile de angajare in câmpul muncii, atunci când acestea
sunt prevăzute de lege necesare intr-o societate democrată:
b) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă maximală în procedurile de angajare în
câmpul muncii, atunci când acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o
societate democrată;
1Gordon, L. Irving. American Studies. - New York: Amsco School Publicâtion, I 484
c) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau a apatrizilor
prevăzut de legea sau tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte;
d) protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii
drepturilor omului faţă de persoanele aflate în teritoriul lor 7 Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, Ediţie Specială, din 21.09.2004.
82
şi alăptării, prevăzută de legislaţie, cu excepţia cazurilor în care femeia însărcinată
sau mama nu doreşte să se folosească de protecţie şi a informat angajatorul despre
aceasta în formă scrisă;
e) stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru durata serviciului, prevăzute de
legislaţie pentru scopurile de asigurare a pensiei;
f) tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi
dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice
educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora;
g) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă minimală şi maximală pentru încadrare
în activităţi de educaţie sau instruire, atunci când aceasta este justificat în mod
obiectiv şi în conformitate cu legislaţia, în dependenţă de natura educaţiei sau de
condiţiile în care aceasta este desfăşurată;
h) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în
legătură cu o ocupaţie desfăşurată in instituţiile sau organizaţiile religioase atunci
când motivul invocat privind natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este
profesată religia, credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa
profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei, la obiectivele
acesteia, este un tratament legal;
i) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în
educaţia religioasă, inclusiv educaţie cu scopul de a desfăşura o ocupaţie prevăzută
la punctul h);
j) măsurile din sfera educaţiei ce asigură echilibrul în ce priveşte participarea
bărbaţilor şi femeilor, în măsura în care acestea sunt necesare;
k) măsuri speciale care beneficiază persoanele sau grupurile de persoane care
sunt pe poziţie dezavantajată pe baza criteriilor enumerate mai sus, care au drept
scop asigurarea egalităţii de şanse, în măsura în care acestea sunt necesare;
l) protecţie specială a copiilor fără părinţi, minorilor, părinţilor singuratici şi a
persoanelor cu disabilităţi, prevăzută de legislaţie;
m) măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor, care aparţin
minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice, precum şi a dreptului lor de a exista şi
de a se dezvolta, în mod individual sau în mod colectiv, cu restul membrilor
grupurilor din care fac parte, a culturii lor, cât şi a dreptului de a profesa şi practica
religia lor, de a folosi limba lor;
n) măsurile din domeniul educaţiei pentru asigurarea participării persoanelor
care aparţin minorităţilor etnice, în măsura in care acestea sunt necesare;
o) anunţurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la locurile de
muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor speciale de prestare a muncii
83
prevăzute de lege, sexul este determinant;
p) acţiunile afirmative (pozitive).
în concluzie putem menţiona că prin măsuri afirmative subînţelegem măsuri
speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a preveni
sau compensa dezavantajele suferite de o persoană, un grup sau o comunitate
datorită uneia sau mai multor fapte de discriminare, fie pentru a facilita participarea
lor efectivă in toate domeniile vieţii sociale.
§4. Esenţa, apariţia şi evoluţia istorică a conceptului de rasism
Orice analiză importantă a rasismului trebuie să înceapă cu examinarea
conceptului de „rasă” ca fiind aplicabil fiinţelor umane. Astfel, în istoria medievală
italiană termenul „razzo” provenea din limba franceză veche, şi anume - de la
cuvântul „haraz” Atât „razzo”, cât şi „haraz” au fost folosite pentru a denumi rasele
din reproducerile artificiale ale cailor. Prin urmare, în secolul al Xll-lea cuvântul
din limba arabă „faras” care în traducere înseamnă „cal”, a fost preluat în Franţa de
către participanţii la războaiele „Cruciadelor”150
O altă explicaţie a termenului vine din latinescul „ratio”, care s-a dezvoltat mai
târziu in limba latină evoluând in „aratiae”, ceea ce înseamnă „motiv”, iar apoi
„tip” „varietate" şi „specie” în secolul al XV-lea înţelesul cuvântului „raza”, în
limba spaniolă, a fost dedicat raselor de câini, iar în secolul al XVIIl-lea termenul a
fost redefinit şi aplicat în sfera antropologică pentru a descrie diversitatea
oamenilor.
„Rasa” a devenit un termen pseudoştiinţific folosit în studierea diferenţelor
biologice, fizice şi fizionomice ale speciilor umane şi pentru a susţine afirmaţia că
unele sub-grupuri au fost genetic mai superioare
D. Mock. Glossaire. - Toronto: Fondation canadienne des relations raciales. 2005, p. 13. 18 p.
decât altele. Totuşi, definind „rasa” sensul acesteia vizează un grup de persoane de
acelaşi neam, care se deosebesc de altele prin trăsături fizice, precum culoarea
pielii, forma ochilor, tipul de păr sau trăsături faciale. Această definiţie se referă la
utilizarea comună a termenului „rasă” in sfera drepturilor omului şi nu reflectă
discuţiile ştiinţifice actuale cu privire la validitatea descrierilor fenotipice ale
persoanelor şi grupurilor de persoane. Deseori, acest termen este confundat cu
etnicitatea. Diferite tipuri de grupuri din străinătate (de exemplu, rasiale, etnice,
religioase) sunt rar exclusive, iar gradul de discriminare a oricărui grup variază in
timp şi in spaţiu.15,1
Deşi „rasa” poate fi considerată la prima vedere o descriere naivă a felului in
care arată unii oameni, ea poartă o agendă ascunsă referitoare la „natura” lor, la
84
felul cum se comportă sau cum aşteaptă ceilalţi să se comporte. Din această cauză,
ideologiile rasiste pretind că trăsăturile genetice esenţiale sau caracteristicile
psihologice definesc o populaţie, care are prea puţin de ales în această privinţă,
fiind stereotipatâ ca atare.
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, rasa este o varietate
naturală a speciei umane, ce prezintă un ansamblu comun de caractere ereditare,
exprimate în particularităţi morfologice şi fiziologice, indiferent de limba şi
obiceiurile folosite sau diferenţele culturale. Există: rasă albă, caucaziană,
etiopiana, galbenă, indiană, neagră.1J
Distincţia operată de Tajfel1 : între grupurile umane (care au posibilitatea de a
alege) şi categoriile sociale (care nu au aceeaşi şansă) furnizează exact acest tip de
recunoaştere. Trebuie accentuat, că aceasta reprezintă una dintre formulele cele mai
profund nesatisfăcătoare de clasificare din ştiinţele sociale, deşi este frecvent
întâlnită in discursul cotidian.
Naturalistul Buffon a introdus noţiunea de „rasă" în lucrarea sa Histoire
naturelle (Istorie naturală).1'95 El a evidenţiat următoarele categorii de persoane:
eschimoşii, tătarii sau mongolii, asiaticii, americanii, europenii şi etiopicii,
declarând că „albul este culoarea naturală adevărată a omului” 96 97
Clasificarea naturalistă elaborată de către Cari von Linne (cunoscut şi ca
Carolus Linnaeus) în lucrarea sa Systenia Naturae15' din 1758 deosebeşte:
Europenii: „albi, ingenioşi, eleganţi, inventivi, sangvinici, guvernaţi de lege";
Americanii: „mulaţi, tenaci, satisfăcuţi de destinul lor, iubitori de libertate,
irascibili, guvernaţi de obiceiuri”; Asiaticii: „gălbiori, aroganţi, avari, melancolici,
guvernaţi de opinie”; Afer nigerii: „negri, hâtri, leneşi, neglijenţi, flegmatici,
guvernaţi de capricii” Astfel, Von Linne a fost primul care a utilizat culoarea pielii
drept un criteriu de clasificare.
In 1795156, antropologul Johann Blumenbach a deosebit cinci „rase”:
95 D. Kendall. Race. Class, and Gender in a Diverse Society. - Boston: Allyn and Bacon, 1007,
p.5, 45(1 p..
' H.V.Vallois. I.es races humaines. Paris: PI T, Oue Sais-je, 1063, p.71 şi 08( 128 p). Iw
C. Guillaumin. L" ideologie raciste. Genese et langagc actuel. - Paris: Mouton. 1972a, 247 p. 1,1
Ibidem. I<:
Dicţionarul explicativ al limbii române. - Chişinău: ARC. 2007. 155
11. Tajfel. Humangroups and social categories. -Cambridge: Camhridge I.lniversity Press.
1981.p.369. 97
l-'Histoire naturelle, generale et partieuliere, avec la description du Cabinet du Roy, en 36
volumes parus de 1740 a 1789 // Histoire naturelle (Pocite). 34.7 pages, Editeur: Galli-
mard-Jeunesse (5 juillet 1984).
85
caucaziană, mongoloidă, africană, americană, şi malaieză. Cele cinci categorii au
fost apoi reduse la trei: negroidă, caucazoidâ, mongoloidă.157 Aceste categorii
figurau incă în Dicţionarul Webster’s New World din anul 1988.15' Aceşti termeni
continuă să existe şi să fie utilizaţi şi astăzi.
în anul 1957, Henri-V. Vallois a deosebit 27 de rase, reunite în patru grupuri:
rase primitive, rase negre sau negroide, rase albe, rase galbene. Clasificarea dată
este pictată cu idei rasiste: „Ainouşii au pielea de un alb mat murdar... De la un
capăt la altul al Americii, indienii sunt reci, tăcuţi, mai mult sau mai puţin
impasibili”159.
Adoptând o postură de distingere vis-â-vis de noţiunea biologică de „rasă", mai
mulţi autori de texte academice şi de documente instituţionale, internaţionale şi
naţionale, au văzut „rasa” ca un manipulabil semnificativ în ordinea simbolică, in
funcţie de raporturile existente în societate160.
La sfârşitul secolului al XVIl-lea iboşii, yorubaşii, fulanişii au fost reduşi, pe
teritoriul Americii, la categoria de „Negri”, termenul pentru prima dată fiind
utilizat pentru a indica statutul social, ci nu culoarea. Astfel, la americani, termenul
negro a fost înlocuit cu categoriile: rasă colorată, negri, afro-amcricani. Din anul
2000, recensământul american identifică 15 categorii de grupuri etnice şi rasiste.
Cu privire la recensământul in cauză, Kenneth Prewitt scrie: „în primul său
recensământ 98 * naţional, Republica Americană tânără nu doar a numărat
populaţia sa; aceasta a clasificat-o rasial. Din anul 1790 până în anul 1990 baza
demografică a naţiunii s-a schimbat de la un recensământ decenal la următorul, la
fel au făcut şi categoriile rasiale".161
Africanii au fost aduşi coloniilor din America şi au fost forţaţi să Iucreze o
viaţă întreagă fără a obţine careva venit. Stăpânii luau tot profitul din care doar mici
sume erau prevăzute pentru aprovizionarea sclavilor lor cu mâncare, haine şi
adăpost. Putem afirma că deumanizarea sclavilor africano-americani reprezintă cea
mai brutală tortură din istoria umanităţii.
Ultimul stat care a cunoscut rasismul ca o ideologie politică, Africa de Sud,
vine să renunţe la apartheid. Acest termen, care provine din limba africană, vrea să
indice separarea dintre albi şi ceilalţi in toate domeniile vieţii. Fiecare grup se
dezvoltă separat şi legea nu consideră decât pe albi drept cetăţeni. Ceilalţi sunt
sub-oameni (mai inferiori), inapţi de a participa în viaţa publică a ţării. Ei nu pot
1 Cari von Linne. Systerna Naturae, lOth edil ion (I 758). printed in German).
'De gencris huniani varietate nativa liber, third edition. 1705.
Spenccr, Frank. History of Physical Anthropology and Encyclopedia. 1097, p. 185-180.
86
decât să lucreze pentru albi, fără a avea parte din bogăţia pe care ei o produc. Copiii
şi tinerii negri nu au dreptul la aceeaşi educaţie ca cei albi şi sunt menţinuţi de
politica statului în ignoranţă. Astăzi, negrii şi albii americani au aceleaşi drepturi
civile şi politice, insă e cunoscut faptul că situaţia socială şi educativă a america-
nilor ne-albi este, la general, foarte precară. în noile studii ştiinţifice din Statele
Unite se afirmă superioritatea inteligenţei a „rasei albe”
Termenii „negru" (negro), „mulat” (mulatto), „mixt” şi „sălbatic” (indian)
figurează din anul 1851. Cuvântul „negro” mai persistă şi în anul 1961.
Recensământul Marii Britanii din 1991 a utilizat nouă categorii: „albi”, „negri
caraibieni” „negri africani”, „alţi negri”; indieni, pakistanezi, bangladeşi, chinezi şi
oricare alt grup. Iar Brazilia a deosebit cinci categorii de culori: „branco”, „pardo”,
„preto”, „amerelo” şi „indigenă”163.
Unii autori consideră că utilizarea noţiunii de „rasă” ca o realitate biologică sau
ca o construcţie socială şi politică, produce efecte neprevăzute care nu sunt
benefice realizării obiectivelor educaţiei civice şi de monitorizare a rasismului şi
discriminării cu caracter rasist.
Totodată, sociologul Orlando Patterson scrie: „Unul dintre primele lucruri
care trebuiesc făcute este de a schimba limba relaţiilor dintre 161
k. Prewitt. Racial classifieation in America. Where do we go from here? / / Daedalus, voi. i 34,
2005, p.5, nr. 1, 17 p. IM
Grupul de Lucru de Experţi privind Persoanele de origine africană. 2005. p.6. Grup formal de
Comisia pentru Drepturile Omului prin Rezoluţia nr.2002/68 din 25 aprilie 2002.
grupuri. Termenul „rasă” trebuie să fie abandona t, sau, precum a sugerat Ashley
Montagu câţiva ani in urmă, unde este absolut necesar acesta trebuie să fie utilizat
în ghilimele... Noi trebuie să aruncăm termenii de „alb” şi „negru" atunci când
vorbim despre euro-americani şi afro-americani. Trebuie deci să vorbim despre
grupuri etnice”.99
într-un context diferit, juristul Daniele Lochak raportează utilizarea cuvântului
„rasă” în legile franceze cu privire la represiunea comportamentelor rasiste: „însă,
dacă interzicerea discriminărilor rasiste semnifică, în totalitate, că unele acte sunt
inacceptabile, din cauza că contravin valorilor fundamentale ale societăţii noastre,
oare nu este această funcţie a legislaţiei frustrată de fenomenul de recunoaştere care
produce inscripţia în texte a cuvântului „rasă”?”100"1
O. Patterson. The Ordeal of Integration. Progress and Resentment in America’s ‘RaciaL
Crisis. - New York: Basic Civitas Books, 1997, p. 173. IM
D.Lochak. La race : une categorie juridique? în: Claudine Cohen et alii. La societe el ses races.
- Paris: PUF, 2002, p.63-74.
87
Dacă este adevărat că „rasele” nu există, atunci este adevărat că acestea sunt
creaţia rasiştilor. Atunci când legiuitorul interzice, într-adevăr, discriminările
bazate pe „rasă” oare nu susţine el, în acelaşi timp, existenţa acestora? Oare nu le
conferă acestora o obiectivitate ambiguă?101 Deci, există o problemă în faptul că
termenul „rasism” presupune existenţa a diferitelor „rase” în ultimii ani, s-a stabilit
că „rasa” este, de fapt, o construcţie socială şi că este imposibil să clasifici oamenii
în funcţie de orice altă categorie decât cea a „fiinţei umane” în consecinţă,
considerăm că există rasism, deşi nu există „rasă”.
După cum am menţionat, prejudecăţi împotriva persoanelor de altă cultură,
religie sau rasă existau şi in secolul XX. Atunci Hitier împreună cu Mussolini au
început al Doilea Război Mondial, în mod principal cu scopul de a extermina evreii,
considerând că aceştia ar avea prea multă putere în Germania şi în alte ţări. Hitier
considera că evreii şi câteva alte grupuri de persoane (de exemplu, cei din Balcani,
homosexuali, persoanele cu deficiente fizice sau mintale ş.a.) erau inferioare
aşa-zisei rasei ariene. El era ferm convins că rasa ariană era superioară tuturor
raselor. După şase ani de război s-a descoperit că Hitier şi cei care l-au urmat au
ucis aproximativ şase milioane de evrei. în perioada celui de al Doilea Război
Mondial a suferit şi romii din România. Antonescu îi considera pe romi cu nimic
mai buni decât “şoarecii, şobolanii şi ciorile’!1** în perioada 1941-1943.
autorităţile au deportat peste 90.0001*'7 de romi în Transnistria.102 103 104 Aici erau
expediaţi indezirabilii din România in vremea proiectelor rasiste ale celui de-al
doilea război mondial. Mai mult de jumătate din romii trimişi acolo au decedat din
cauza lipsei de adăpost, a malnutriţiei şi a bolilor.105*”* în România romii români
sunt denumiţi „ţigani” şi nu „romi” deoarece denumirea de „romi” „putea ti
"’5 D. Lochak. La race: une categorie juridique? - in: Mots, 20 ans d’analyse des discours racistes
et d’extreme-droite. Colloque. 24-25 septembre, 1998, p.42. 102
D.Kenrick, (j.Puxon. The Destiny of Europe’s Gypsieş. - Marea Britanic: Sussex Uni- versity
Press, 1972. I<
’7 Estimările cu privire la numărul deportaţilor variază între 25.000 (Crowe, p.70) şi 90.000
(Fraser, 1995, p.268). Cu toate acestea, arhivele româneşti sunt încă în curs dc cercetare şi. dat
fiind faptul că studiul lui Fraser este cel mai recent, am preluat această cifră. Discrepanţele intre
cifre recomandă precauţie la formularea concluziilor asupra acestui aspect.
Transnistria era o provincie înfiinţată de armatele de ocupaţie germane şi române, parte a
Ucrainei şi Moldovei de astăzi. IIW
A.Fraser. - The Gvpsies. (Blackwell, Oxford UK. Cambridge USA). Il>92. p.268-269.
1.0 Memorandumul nr. H(03)/I69 al Ministerului Român al Afacerilor Externe din 31 ianuarie
1995.
88
confundată cu cea de români”106 Acest memorandum a provocat proteste din partea
romilor români, deoarece cuvântul „ţigan” are conotaţii intens negative în
societatea românească. Conform unor relatări, după schimbarea de guvern din
1996, memorandumul nu a intrat in vigoare. Cu toate acestea, el a fost abrogat abia
in septembrie 1999, când şeful Oficiului Guvernamental pentru Minorităţi
Naţionale, Peter Eckstein Kovâcs, a recomandat guvernului să folosească termenul
rom/ţigan în documentele oficiale, intr-un memorandum al Ministerului de Externe
român din 29 februarie 2000 se afirma că termenul „rom" poate fi utilizat în
alternanţă cu alte denumiri. Posibilitatea confuziei intre romi şi români îi
deranjează pe mulţi români şi îi face să devină defensivi.1 1
Rasismul nu este nimic nou, natura masivă şi deschisă a ceea ce era o opinie şi
nu o crimă sau ofensă inainte de război, antisemitism virulent, rasism colonial sau
felul in care muncitorii imigranţi erau in mod constant supuşi să se simtă inferiori,
se ţine minte şi astăzi. însă, chiar dacă nu există careva îndoială în ceea ce priveşte
istoria acestui fenomen, înţelesul lui pare să se fi schimbat. Astfel, a apărut un nou
vocabular, cu noţiuni ca neo-rasism, rasism cultural sau „diferenţialism”.' Acest
fapt, semnând schimbarea în comportament şi retorică, care rapid a dominat
referinţele Ia diferenţă, printr-un apel de a-i refuza pe alţii invocându se ca motiv
natura necompromisorie a religiei lor, a originii etnice sau culturii. Din totdeauna,
rasismul s-a dovedit a fi o combinaţie între inferioritate şi exploatare, un principiu
care acordă grupului-victimă un loc in societate, atâta timp cât e cel mai jos, şi un
principiu de diferenţiere, care cere ca acesta să fie marginalizat, sau chiar
expulzat.173
In ceea ce priveşte cadrul normativ cu privire la definirea termenului de rasism,
se prezintă în primul rând articolul 13 din Carta ONLP7i, care declară că unul din
scopurile Naţiunilor Unite este: .............................................. încurajând res
pectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi fără deosebire
de rasă..'!. Iar articolul 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului1 \ de
asemenea, stipulează că toate persoanele au drepturi „fără vreo deosebire, aşa
precum rasă..!.
Rasismul a fost o preocupare a ONU, în special în cele trei decade separate:
„Decada împotriva Rasismului şi Discriminării Rasiale” proclamate de către
Adunarea Generală.17" Bineînţeles, Convenţia Internaţională privind Eliminarea
1.1
E.Rutherford. Tony Gatlif’s Film Gadjo Dilo Furthers the Romani Cause. in: Roma Ri- ghts
3/1999. p.23-30, pe Internet la: http://errc.org/rr_nr3 1999/notebook.shtml. I7:
M.Weiviorka. Racisme et modernite. - Paris: l.a Decouverte. 1993.
89
tuturor Formelor de Discriminare Rasială este privită ca instrument internaţional
fundamental sau drept punct de bază în acest domeniu. în pofida marilor
controverse politice afirmate la Conferinţa Mondială a ONU din anul 2001
împotriva Rasismului177, Declaraţia şi Programul de Acţiune a acestei conferinţe
(numit şi Documentul de la Turban) este, de asemenea, printre principalele
documentele ale ONU in acest context.
Rasismul poate fi definit în mai multe feluri. Potrivit uneia dintre definiţii,
rasismul este o credinţă conştientă sau inconştientă în superioritatea inerentă a unei
rase faţă de alta. Implicaţia acestei definiţii este că rasa „superioară” are dreptul de
a-şi exercita autoritatea şi de a-i domina pe cei consideraţi „inferiori” şi că rasismul
condiţionează atât atitudinile, cât şi comportamentul indivizilor şi al grupurilor.178
în termeni generali, rasismul se referă la comportamentul, cuvintele sau
practicile care îi avantajează sau îi dezavantajează pe oameni din cauza culorii,
culturii sau originii lor etnice. Formele sale mai subtile sunt la fel de periculoase ca
şi cele evidente.
Rasismul instituţionalizat este eşecul colectiv al unei organizaţii de a oferi
oamenilor servicii adecvate şi profesioniste, din cauza culorii, culturii sau originii
etnice. Poate fi întâlnit sau detectat in procese, atitudini şi comportamente care
conduc la discriminare prin prejudecăţi stupide, ignoranţă, nepăsare şi stereotipuri
cu substrat rasial care dezavantajează persoanele aparţinând diverselor minorităţi
etnice. Incidentele şi hărţuirea cu substrat rasial pot avea loc în orice instituţie,
indiferent de numărul de elevi care provin din diverse medii etnice. Un incident cu
bază rasială este unul perceput ca fiind de natură rasială de către victimă sau o altă
persoană.179
Cu toate acestea, nu există o definiţie în mod universal acceptată a rasismului,
el nu a fost definit în nici un instrument interstatal adoptat până la moment. Totuşi,
documentele internaţionale includ definiţii ale „discriminării”, inclusiv privind
„discriminarea rasială" Definiţiile utilizate de numeroase instituţii şi organe de stat
sunt examinate sub secţiuni relevante ale documentelor lor. De exemplu, termenul
„romi” este folosit ca unul general pentru a se referi la categoriile persoanelor rome
şi ale tuturor persoanelor care ar putea fi discriminate datorită faptului că sunt
percepute de alţii ca „ţigani”18”
Comisia Europeană impotriva Rasismului şi a Intoleranţei (urmează CERI) din
cadrul Consiliului Europei a prevăzut in Recomandările de Politică Generală nr.
7181, definiţiile noţiunilor „rasism" şi „discriminare rasială” Conform acestei
definiţii, „rasismul” include astfel de fenomene, 1,8 Repere: Manual de Educaţie a
Drepturilor Omului cu Tineri // Consiliul Europei, Institutul intercultural timişoara, 2004, p.333. 170
Bishop Michacl Pfeifer. Instituţional Racism, OM Past President, lexas Conference of
90
Churches // http://www.txconfchurches.ona/images/pdf/statenienls/xlatcment instituţional
racism.pdf l8
"OSCE, în mod general, utilizează termenul in engleză „Roma şi Simt', pe când documen tele
Consiliului Europei, se referă, de obicei, la „Roma/Gypses (ţigani)”; termenul „ lravallers
(Călători)", de asemenea, apare în anumite contexte. 181
Comisia Europeană impotriva Rasismului şi Intoleranţei, Recomandări de Politică Generală,
Chişinău, 2006 // htlp://www.bice.md/UşerFiles/File/publicatii/2006/BCRI,pdf. p.35.
precum xenofobia, anti-semitismul şi intoleranţa: „rasismul presupune încrederea
că un criteriu, precum „rasa”, culoarea, limba, religia, naţio nalitatea sau
originea naţională sau etnică justifică dispreţul faţă de o persoană sau un grup de
persoane, sau simţul superiorităţii unei persoa ne sau a unui grup de persoane".
Referindu-se la utilizarea cuvântului „rasă”, CERI afirmă că „toate fiinţele
umane aparţin aceleaşi specii şi CERI respinge teoriile, bazate pe existenţa mai
multor „rase”.1112 în aceste Recomandări, CERI foloseşte termenul „rasă” pentru a
asigura că acele persoane care sunt percepute in general (în mod eronat) ca
aparţinând „altei rase” nu sunt excluse din protecţia prevăzută de legislaţie.
Susţinem pe deplin şi noi ideea CERI, că toate fiinţele umane aparţin aceleaşi specii
şi nu există mai multe rase. însă, conform opiniei publice, în cazul expunerii cu
privire la existenţa mai multor rase, 48% din respondenţi sunt de părere că există o
anumită categorie de rase umane care sunt delimitate între ele prin anumite
particularităţi fizice, iar 33% consideră că nu există mai multe rase şi că oamenii au
aceleaşi caractere, 19% s-au abţinut să dea răspuns.107
Conform aceloraşi Recomandări de Politică Generală, „discriminarea rasială
directă înseamnă orice tratament diferenţiat bazat pe un criteriu, precum rasă,
culoare, limbă, religie, naţionalitate sau origine etnică sau naţională, care nu are
careva justificare obiectivă sau rezonabilă. Tratamentul diferenţiat nu are vreun
obiectiv şi justificare rezonabilă dacă acesta nu urmăreşte un scop legitim sau
dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate intre mijloacele angajate şi
scopul căutat a fi realizat". Iar „discriminarea rasială indirectă vizează cazurile în
care un factor aparent neutru, precum o prevedere, criteriu sau practică, nu poate
fi uşor satisfăcut de persoanele aparţinând unui grup indicat după un criteriu,
precum rasă, culoare, limbă, religie, naţionalitate sau origine naţională sau
etnică, numai dacă acest factor are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Acesta ar
fi cazul când se urmăreşte un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de
l,:
Ibidcm. p.35. ls;
Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de
descriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index rom hţm]
91
proporţionalitate între mijloacele angajate şi scopul căutat a fi realizat".108
în conformitate cu definiţiile date de către CERI, intoleranţa şi dis-
criminarea pe baza criteriului religie, de asemenea, se ridică la nivel de rasism şi
discriminare rasială, chiar şi atunci când nu se referă Ia un grup etnic. CERI a mai
adoptat două Recomandări de Politică Generală: nr. 5 referitoare la religie, în
vederea combaterii intoleranţei şi discriminării împotriva musulmanilor şi nr. 9 cu
privire la lupta împotriva anti-semitismului.1*5 în consecinţă, prin includerea
expresă a criteriilor, precum limba şi naţionalitatea, CERI a elaborat definiţiile sale
ale rasismului şi discriminării rasiale, in cazul dat acestea fiind mai largi ca cele
existente în alte contexte.
Directiva privind egalitatea rasială interzice discriminarea pe criteriu de rasă,
culoare şi etnie186 şi stabileşte că Uniunea Europeană respinge teoriile care încearcă
să demonstreze existenţa unor rase umane separate. în ceea ce priveşte Centrul
European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei (urmează CEM), din
cadrul Uniunii Europene, acesta include o interpretare descifrată a termenului
„rasism” care include acţiuni, rasiste după natura consecinţelor, precum excluderea
pe bază de rasă, etnie, religie sau cultură.18 Conform CEM, rasismul include anti-
semitismul, xenofobia şi islamofobia. CEM recunoaşte că rasismul şi intoleranţa
pot fi exprimate in diferite forme: prin atacuri fizice, printr-un discurs de ură, dar şi
prin discriminare indirectă (precum refuzul de a permite intrarea intr-un restaurant
sau accesul la bunuri, servicii sau angajare, bazate pe „rasa” persoanei, etnie,
religie, cultură, credinţă sau origine naţională).188 CEM nu a formulat definiţii pur
formale ale acestor două concepte, ci a pus la baza elaborării lor exemple vizând
diferite situaţii ce pot fi caracterizate ca rasiste sau discriminatorii. în plus, a ţinut
cont de diversitatea definiţiilor folosite la nivel naţional în statele Uniunii
Europene.
în multe dintre lucrările de specialitate rasismul este caracterizat ca fiind o
ideologie, iar, mai specific, ca o ideologie care legitimează şi justifică dominaţia
sau marginalizarea unei anumite „rase” de către altă 109 . .rasă”189 Ca o ideologie,
m
Ibidem, p.35. 109
International action against racism, xenophobia, anti-semitism and intolerance in the OSCE
region, a comparative study, septembrie 2004, p. 11. 11,6
Articolul 1 si 2 din CEL>R, articolul 1 din Directiva privind egalitatea rasială. I8?
http://www.eumc.at/eumc/index.php?fu-seaction~content.dsp cat content&contcntid -43
a8055t2c7b5&catjd =42aŞ05277(l5eP&searc!i= I frmsearch- dclinilions&lang I N IBS
Raportul
Anual al CEM din 1090, p. 15. in Raportul Anual al CEM din 2001, CEM se referă la „rasism şi
cel mai apropiat fenomen al antisemitismului”, p.24. De asemenea. Raportul Anual al CEM din
92
rasismul poate fi considerat un complex de idei M practici discursive şi materiale
care au drept scop de a (re)produce si lustifica inegalităţile sistematice dintre „rase”
sau grupuri rasiale.1'10 lotuşi, acum pare că pe lângă identităţile grupurilor, care sunt
ţinta rasismului, fie ele reale sau imaginare, sunt supuse ameninţării naţiunea şi
religia; între timp, criza economică şi şomajul pare să creeze rasism bazat pe
inferioritate.191 în calitate de concluzii putem menţiona că respingem orice teorii
care încearcă să demonstreze existenţa mai multor rase umane. însă, termenul
„origine rasială” abordat în această lucrare, ser\este drept temei de protecţie
împotriva discriminării pe criteriu „rasă” Mai mult ca atât, o persoană poate fi
supusă în acelaşi timp discriminării in baza mai multor criterii, cum ar fi: rasă,
culoare, etnie, limbă. La fel, susţinem ideea ECRI potrivit căreia rasismul include
astfel de fenomene negative, cum ar fi: xenofobia, antisemitismul şi intoleranţa, pe
care le vom aborda în cele ce urmează.
4.1. Esenţa conceptului de xenofobie
Termenul „xenofobie" a apărut la începutul secolului al XX-lea şi provine din
limba greacă „xenos” şi „phobos”, însemnând frica de străin 1 Aceasta nu se referă
numai la frica de etnie sau de cultură diferită, «l.ir şi la frica de oameni necunoscuţi
şi concepte necunoscute.
Idbia este, în general, considerată drept o frică patologică, obsesivă, de
intensitate disproporţionată. Ea nu poate fi explicată sau raţionalizată şi « apă
controlului în mod voluntar. în faţa acestor stări de anxietate paroxistică se
constituie de cele mai multe ori conduite de apărare cum sunt: conduita de evitare,
găsirea unui truc sau diferite stratageme se< m izate. Astfel, fobia impune
individului forme de reacţii specifice, o „luptă contrafobică”, care nu sunt altceva
decât mecanisme de descărcai <• tensională. Fobicul proiectează în exterior drama
sa, mergând până la 0 adevărată negare a lumii sale interioare, imaginare, rămânând însă în pei
manenţă prizonierul acesteia. I I ><mald & A.Ratansi. Race. culture and dilTerence. - London: Sage. 1992.
11 > I oster. On racism. Virulent mythologies and fragile threads. Inaugural lecture. - Cape
lown l iniversity of Cape Town. 1991. 1 ' Iu kling racism and xenophobia. Council of Europe. - Strasbourg, 1996. p.32.
I >ic(umărul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „lor- m
Iordan", Ediţia a Il-a. - Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2002.
2002. partea 11. p.49.
93
Procesul fobie are o anumită tendinţă de organizare: de la frică intensă, cu toate
manifestările ei subiective şi obiective, declanşată doar la perceperea obiectului
respectiv, până la includerea altor obiecte, fiinţe şi fenomene, generalizând fobia la
o adevărată categorie de stimulente, care capătă aceeaşi valoare ca şi cel iniţial, l-a
care s-a realizat condiţionarea, putându-se chiar desprinde de caracterul situaţional
şi perceptiv şi să apară sub forma anticipării anxioase, cunoscută ca fobo-fohie
(frică de frică).110
Dicţionarul explicativ111 defineşte xenofobia ca fiind o frică anormală, adâncă
sau profundă faţă de străini sau faţă de ceea ce este străin. Acest termen a fost
aplicat, în principal, in contextul atacurilor asupra imigranţilor în Europa de Vest. în
general, în viaţa de zi cu zi şi în documentele oficiale termenul xenofobie este
confundat sau cuplat cu termenul rasism; astfel, este destul de dificil a arăta în mod
clar diferenţa dintre aceste două.112
Xenofobia este considerată mai mult că apare în termeni psihologici şi
sociologici, decât ca o conotaţie juridică sau politică a rasismului. De obicei, acest
termen este menţionat ca o formă a intoleranţei în general. Totodată, xenofobia este
percepută ca ostilitatea împotriva persoanelor străine, care sunt din afara grupului
de apartenenţă. Termenul „xenofobie” este în comun utilizat pentru a proiecta
sentimentele de ură răspândite într-o naţiune, în special vis-a-vis de străinii
imigranţi.113 Distincţia dintre rasism şi xenofobie poate fi importantă în aspect legal
şi academic, însă impactul comportamentului rasist sau xenofob este oricum
acelaşi. Acesta scade respectul de sine şi în milioane de cazuri costă vieţi umane. O
influenţă particulară o are xenofobia asupra copiilor, deoarece aceasta cauzează
frică şi confuzie intre ei.
Termenul dat a fost utilizat pentru a califica respingerea străinului fără vreo
idee rasială in principal, cu toate că respingerea şi ura este mai activă la rasism.
Xenofobia este un sentiment, o mişcare interioară ce se
poate traduce sau nu intr-un comportament, însă rasismul este o paşi une care s-a
putut fonda pe o doctrină, ideologie. Xenofobia este ceva individual, pe când
rasismul este ceva legat de un grup, care atrage după sine o violenţă masivă.
1,5
Concepte pentru un dialog inter-eultural, http://www.roinanoihan.ro/roinana. studii/
concepte/fob ie ,ht tn
Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „lor - gu
Iordan”, bdiţia a Il-a. - Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2002.
O. Bolalli et al. Dicţionar,' of Race, Ethnicity and Culture. - London: Sage publications, 2003,
p.331.
' A. Akoun et P. Ansart (dir.). Dictionnaire de sociologie. - Paris : Le Robert/Seuil. 1900, p.567.
94
Xenofobia cuprinde o populaţie între grupurile naţionale şi cele ne-naţionale, deci
străinii. La fel, anumite mişcări poli tice naţionale şi, câteodată, naţionaliste
continuă a se dezvolta în Europa având drept program reîntoarcerea imigranţilor
proveniţi din ţări europene şi in afara Europei.'114 115'7
La fel, xenofobia înseamnă aversiune, teamă, ură, frică de elementul străin, de
specificul naţional pentru că se presupune că ameninţă un echilibru, o armonie
locală, autohtonă. Cu alte cuvinte, xenofobia a fost descrisă ca frica morbidă de
străini sau ţări străine. Ea caracterizează atitudini, prejudecăţi şi comportamente
care resping, exclud şi, adesea, calomniază persoanele, fiind bazată pe perceperea
că ei sunt din afară sau străini în comunitate sau societate; xenofobia este un
sentiment axat pe imagini şi idei iraţionale care conduc spre un scenariu simplist,
bun sau rău.
în raportul Parlamentului Europeanl<,s din anul 1991 se foloseşte următoarea
definiţie: "Xenofobia este resentimentul sau sentimentul latent ... este o atitudine
care precede fascismul sau rasismul, şi poate pregăti bază pentru acestea, insă, in
sine, nu cade sub prevederile legale". De aici reiese că xenofobia este periculoasă,
însă nu este posibil de a o pedepsi sau combate in mod direct, odată ce nu există un
antidot împotriva acestui fenomen: nu există informaţii („nu există aşa de mulţi
străini”), nu există legi („nu este permis a discrimina străinii”), la fel nici apeluri
(„nu vă fie frică de străini"), nici explicaţii („ei vin, din cauză că ...”).
Xenofobia implică faptul că oamenii percep o ameninţare, însă nu neapărat
înseamnă că există o relaţie raţională şi cauzală între urgenţa societăţii multietnice
şi frica pe care multe popoare europene o simt. Nu există o unică sursă a acestei
ameninţări, nu există nici motive raţionale pentru perceperea ei.
Vorbind despre spaţiul european, unii susţin că prezenţa unui număr mare de
străini pune în pericol identitatea europeană, însă nu există indicaţii clare care ar
arăta că identitatea este, de fapt, în mod specific erodată, sau că străinii cauzează o
schimbare culturală generală care îi face pe oameni să se simtă neliniştiţi. în unele
state, anumite grupuri de străini au fost ţintă pentru xenofobie şi violenţă: de
exemplu, în Federaţia Rusă in anul 2007 au fost înregistrate 230 cazuri de atac
asupra persoanei şi conflicte pe fonul acţiunilor xenofobe.116 în comparaţie cu anii
precedenţi, acest număr a crescut cu 20%. Victimele agresiunii xenofobe sunt de
diferite naţionalităţi: uzbeci, ruşi, chinezi, armeni, georgieni. Nivelul agresiunilor
114
'" Prevenir la xenophobie. le racism el l’antisemitisme. 2000, Conseil de l'Europe, p.54. 1U|t
Pagina web a Parlamentului European: www.europarl.curopa.eu |,w
http://antirasizm.ru. A. Brod. Raportul referitor la acţiunile agresive xenofobe pe teritoriul
Federaţiei Ruse în anul 2007. elaborat de Biroul de la Moscova pentru Drepturile Omului.
95
xenofobe in Federaţia Rusă este în creştere. 117 în Rusia până la 15% din
reprezentanţii generaţiei tinere sunt aderenţi ai concepţiilor naţionaliste, iar,
conform datelor Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei, in 2004, pe baza relaţiilor
interetnice au fost deschise 139 dosare penale, in 2005 -152, in 2000 - 263, iar in
2007 - 356 dosare penale. O problemă acută în Rusia este extremismul religios, care
este folosit activ de forţele extremiste internaţionale în calitate de instrumente de
debusolare a autorităţilor statului.118 în Republica Moldova datele statistice nu
evidenţiază aparte crimele ce sunt comise in baza concepţiilor xenofobe. însă, la
general, numărul infracţiunilor înregistrate in Republica Moldova pe anul 2006 este
de 24767 mii, majoritatea fiind:
1) furturi-9419
2) infracţiuni legate de narcomanie - 2101
3) jafuri şi tâlhării - 1102
4) huliganism - 848
5) vătămare intenţionată - 409
6) viol - 268
7) omor - 255 119
Numărul total al persoanelor care au comis infracţiuni după datele din 2006 este
de 17372, dintre care femei - 2250, minori - 2160 şi persoane fără ocupaţie - 13230.
Din cifra totală de 17372 au săvârşit:
1) furturi - 6858
2) infracţiuni legate de droguri - 1778
3) jafuri - 894
4) huliganism -768
5) escrocherii - 497
6) vătămare intenţionată gravă - 333
7) omor - 252
8) tâlhării - 191
Persoanele care îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare numără 6647,
dintre care 2438 sunt condamnate pentru prima dată, iar 308 din numărul total fiind
femei.2tB
Ţinem să menţionăm că, xenofobia este o manifestare a sentimentelor în mod
diferit, în dependenţă de cine este xenofob şi care este grupul ţintă. Astfel, nu există
117
Ibidem.
A. Cecalin. in Rusia 15 % din tineri împărtăşesc curentul naţionalist // Flux, 22 ianuarie 2008.
";Anuarul statistic al Republicii Moldova /Biroul Naţional de Statistică, Chişinâu 2007. p.243
96
un singur grup ţintă, ele sunt mai multe: imigranţii, refugiaţii, solicitanţii de azil.
turiştii, lucrătorii invitaţi, străinii bogaţi etc. Acestea şi altele provoacă reacţii
diverse. Totuşi, xenofobia nu implică neapărat o acţiune împotriva altora. Aceasta
apare atunci când sentimentele şi perceperile unei persoane devin o convingere şi o
justificare pentru acţiune, şi atunci xenofobia devine fizic periculoasă.
Există două niveluri la care este percepută xenofobia: ca neftind excepţional de
prejudicioasă sau ca fiind una dezastruoasă. Cu alte cuvinte, în primul caz, ea duce
la discriminare pe bază de origine etnică, în cel de-al doilea - la excludere şi
violenţă. în momentul când xenofobia domneşte intr-o comunitate, diversitatea
oamenilor poate genera rasismul, epurările etnice sau chiar genocidul împotriva
unor grupuri.201
Ar trebui de observat că in timp ce în Europa de Est principalele ţinte ale
xenofobiei pot fi membri ai unor grupuri minoritare, în majoritatea ţărilor vestice
ţintele tind să fie imigranţii şi refugiaţii, inclusiv cei care vin din ţările Europei de
Est.20’
Din punctul de vedere al creştinismului, ospitalitatea faţă de „străini” (de orice
„rasă" sau religie) este o datorie a carităţii. Orice fel de discriminare bazată pe
„rasă” sau origine etnică este incompatibilă cu Credinţa Creştină, odată ce suntem
toţi copiii lui Dumnezeu de la Adam, oricare ar fi „rasa" sau originea etnică a
noastră. Totuşi, chiar dacă suntem de aceeaşi culoare a pielii gândim foarte diferit şi
nu împărtăşim aceleaşi valori sociale, religioase sau filosofice.
Xenofobia este un fenomen plasat in centrul investigaţiilor realizate 120 în
ştiinţele sociale şi al fenomenologiei vieţii cotidiene. Cercetările în această direcţie
pot ajuta la elaborarea de strategii şi planuri de combatere, cât şi a măsurilor ce ar
permite a depăşi manifestările xenofobe, hărţuirea şi violenţa rasială etc.; cercetări
unde pe primul plan este pusă victima.
In multe state nu se ia nici o atitudine faţă de declaraţiile homofobe ale multor
lideri politici. Dacă oamenilor şi organismelor care sunt chemate să respecte legea li
se permite să promoveze intoleranţa, atunci în joc sunt puse drepturile minorităţilor.
Dacă vom continua să mergem pe această cale, atunci răbufnirea violenţei
homofobe va mai fi o întrebare doar de timp. lată de ce trebuie să punem capăt
120
Ibidern. p.245 ::M
Repere, Manual de Educaţie a Drepturilor Omului cu Tineri //Consiliul Europei, Institutul
intercultural Timişoara, 2004. p.387.
-a- Repere. Manual de Educaţie a Drepturilor Omului eu Tineri li Consiliul Europei, Institutul
intercultural Timişoara, 2004, p.387.
97
făţărniciei şi tăcerii şi să oprim comportamentul homofob ca un exemplu al culturii
politice. A venit timpul să ne cerem scuze pentru trecut şi să acţionăm în numele
viitorului.
4.2. Esenţa conceptului de antisemitism
Antisemitismul ca termen a apărut în anul 1873 intr-un articol al unui jurnalist
din Hambourg, pe nume Wilhelm Marr, intitulat „Victoria iudaismului asupra
germanismului”. De notat că acest cuvânt s-a născut din amalgamul dintre noţiunea
pseudo-ştiinţifică a rasei şi cea, filologică, a grupului de limbi, „limbile semitice”
După Marr, termenul „semit” a fost utilizat pentru a clasifica limbile semitice,
precum limba ebraică şi cea arabă. Pornind de la prima acceptare a termenului,
cuvântul antisemitism poate să se adreseze in mod egal comunităţii arabe care, ca şi
comunitatea evreiască, este de origine semită. Deci, astăzi, în anumite ţâri ale
Europei Occidentale, s-ar putea de lărgit conceptul asupra discriminărilor şi
ilegalităţilor ale căror victime sunt arabii.121
Potrivit unei definiţii a antisemitismului, acesta este o ostilitate sau ură latentă
sau deschisă îndreptată spre evrei ca individuali sau spre poporul evreiesc (nu insă
spre toate popoarele semitice), care duce la discriminare socială, economică,
instituţională, religioasă, culturală sau politică. Aceste persoane cred, de obicei, că
evreii doresc să conducă lumea şi că încearcă să atingă acest scop prin intermediul
conspiraţiei globale. Aceasta este numită o formă a intoleranţei xenofobice care
duce la discriminarea împotriva persoanelor, precum şi la persecutarea evreilor ca
grup aparte.
Totodată, tangibil cu antisemitismul este termenul ambofobie, care reprezintă o
atitudine de ostilitate vis-a-vis de cultura arabă şi poporul arab, faţă de persoanele
aparte şi grupuri, şi care se traduce printr-un discurs ostil, prin discriminare şi acte
de agresiune. Un termen apropiat arabofobiei, dar care nu trebuie confundat cu ea,
este islamofobia, care este atitudinea de ostilitate vis-a-vis de islam, din punct de
vedere cultural şi religios, cât şi faţă de musulmani, ca persoane individuale sau ca
grup, şi care se poate manifesta printr-un discrurs de ură, prin discriminare sau chiar
şi acte de agresiune. După părerea lui Rachad Antonius, profesor şi expert în rasism
şi drepturile omului, islamofobia este o formă a rasismului care se inspiră din
prezentări esenţiale ale orientalismului clasic asupra musulmanilor.^
Prevenir la xenophohie. Ic ratism ci lantisemitisme, 2000, Conseil de l'Europe, p.32-35.
D. Mock. (ilossarv ol' l'emis. lororno: Fondation canadienne des relations raciales, 2005, p.3.
98
De la bun început, asimilarea s-a produs în istoria lungă a tensiunilor dintre
iudaism şi creştinism. Astfel, an ti-iudaismul creştin îşi trage rădăcinile din secolul
al IV-lea, când creştinismul a devenit religia Imperiului Roman, şi a reieşit ca o
formă distinctă de discriminare în anul 633, când evreii convertiţi în creştini au fost
suspectaţi că sunt creştini „fictivi” Totuşi, această suspiciune, la momentul dat, nu
avea legătură cu trăsăturile biologice ale evreilor, ci a fost direcţionată împotriva
presupusei acceptări „false" a creştinismului şi împotriva rugăciunii lor continue a
iudaismului ce avea loc după botez.
în general, termenul anti-iudaism este denumirea corectă a acestor conflicte
religioase în care creştinii îi discriminau pe evrei; dacă individul poate trece într-o
altă religie, adică poate să-şi schimbe religia, el totuşi nu-şi poate schimba „rasa”.
Astfel, se considera că acesta este mai mult apropiat xenofobiei, decât rasismului.
Istoria demonstrează că antisemitismul (până la sfârşitul secolului trecut mai
frecvent fiind numit antiiudaism) nu a existat întotdeauna. La sfârşitul secolului
XVIII-lea, emanciparea evreilor câştigă întreaga Europă, unde aceştia sunt estimaţi
in număr de două milioane de persoane. Ei deja nu mai doreau să poarte semnul
distinctiv, dar ideea unei
•“* Coalition internaţionale des villes contre le racisme, documents de discussion, numero I, un
lexique du racisme: etude sur Ies defmitions opcrationnelles relatives au racisme et aux
phenomenes connexes. UNESCO et CRIEC, 2006.
„rase” evreieşti inferioare rasei ariene persista, astfel chiar dezvoltau du-se. Totuşi,
an ti-iudaismul pare a fi termenul cel mai indicat pentru această ură, chiar dacă
evreii nu sunt unicii semiţi dintre naţiuni (de exemplu, in cazurile declaraţiilor din
Noul Testament împotriva fariseilor care se opun lui Isus, aceleaşi pasaje care de
multe ori sunt greşit interpretate ca dovadă de antisemitism, chiar în aceeaşi
Biblie122).
Pogramurile şi violenţa împotriva evreilor au fost frecvente în perioada
medievală. Eventual, egalitatea juridică a fost iniţiată: Toleranzpatent-ul lui losif al
Il-ea şi legea post-revoluţionară a lui Napoleon din anul 1807 au eliminat toate
limitările juridice pentru evrei. Astfel, guvernarea politică a fost smulsă din mâinile
liderilor clerici, iar asimilarea a subminat treptat semnele exterioare care au dat
posibilitate evreilor şi creştinilor de a nu fi diferenţiaţi. însă, deja „ştiinţa” a început
să prevadă noi baze pentru discriminare. Independent de interzicerea bisericii,
„antropologii” au început să exploreze corpul uman şi genetica, inclusiv „ştiinţele
naturale", precum craniologia şi măsurarea potenţialului criminal prin analize
Biblie. Romani 11:28-29 // www.bible.com
99
craniene. Darwinismul a fost doar un cuvânt-cheie din „vuietul” declanşat de
ştiinţele naturale, iar rasismul adevărat a fost produsul acestei schimbări
paradigmatice.
Faimosul Gobineau123 a divizat umanitatea in două categorii de bază: albi şi
coloraţi. însă, în anul 1853 Gobineau i-a inclus pe evrei ca făcând parte din „rasa”
celor albi, cu toate că orice mixtură de rase a fost considerată ca producând
mediocritate şi distrugere.
între anii 1850-1860, anti-iudeii au început să folosească „rasismul” ştiinţific
drept o justificare pentru „antisemitismul” lor, şi doar atunci când conceptul a fost
in mod consistent şi specific „justificat”. în cele din urmă, exista o dovadă ştiinţifică
a motivului din care ei îi urau pe evrei, în unele cazuri, chiar şi evreii intelectuali
„recunoşteau” inferioritatea „rasei” lor. Totuşi, in SUA, discriminarea bazată pe
motive ştiinţifice şi biologice a incetat să fie oficială in anii 1960 şi, eventual, in
Africa de Sud în anii 1980. După holocaust, in Europa de Vest şi cea de Est „rasa” a
fost un tabu, iar căderea Zidului din Berlin, Tratatul de la Maastricht, construirea
“Europei fortăreţe” succesul partidelor de dreapta din Europa de Vest, fostul
comunism, care s-a transformat in partide naţionaliste din Europa de Est, şi “criza
economică” - toate au provocat identitatea
europeană de după război.
în fiecare ţară din Europa se putea asista la anumite momente de mişcări
antisemitiste, punctul culminant fiind perioada nazistă. Ideologia nazistă a
condamnat evreii spre dispariţie, în numele unei „rase” superioare care trebuia să
conducă Europa. în mod simultan, nu trebuie de uitat ţiganii, homosexualii şi
oamenii cu disabilităţi mintale, care, la fel, au fost victimele nazismului barbar.
Anume primul război mondial şi criza economică mondială din 1929 au accentuat
antisemitismul german.
în întreaga Europa, evreii au fost, din punct de vedere istoric, minoritatea care a
avut cel mai mult de suferit de pe urma discriminării din motive de presupusă
„inferioritate" şi din cauza stereotipurilor negative ulterioare ataşate presupusului
lor statut de inferioritate. în cele din urmă, minoritatea dată provine din afara
Europei. Evreii provin, deci, din zonele care, astăzi, se numesc Israel, Palestina şi
de pe malurile sudice ale Mării Negre. Au migrat din cauza persecuţiei, au avut de
suferit de-a lungul veacurilor din cauza majorităţilor din Europa şi au fost
consideraţi inferiori. Mulţi oameni din acest grup au fost exterminaţi de nazişti în
timpul celui de-ai doilea război mondial. Au suferit în timpul regimurilor comuniste
J.A. Comie de Gobineau. An Essavon the Inequalitv ofthe lluman Races (1853-1855).
100
din Europa şi au fost victimele discriminării, urii şi prejudecăţilor contemporane.
Astăzi, antisemitismul este la fel de viu ca oricând, chiar pe faţă. Grupurile care
îşi pretind superioritatea profanează cimitirele evreieşti, reţele de grupuri
neonaziste, adesea incluzând tineri, îşi proclamă drept program antisemitismul. La
fel, există multe pagini pe Internet şi literatură care glorifică propaganda nazistă.
Dacă evreii sunt discriminaţi, ca „rasă” antisemitismul ar trebui să fie tratat ca o
manifestare a rasismului, în SUA, rasismul se referă mai mult la culoare, dar şi de
conotaţia istorică a termenului „antisemitism” se ţine cont.
în ultimii câţiva ani, aproape toate ţările europene au observat o creştere a
antisemitismului. OSCE a reacţionat la această situaţie prin adoptarea, în aprilie
2004, a Deciziei Permanente a Consiliului (Decizia nr. 607) cu privire la
combaterea antisemitismului124 şi a Declaraţiei, care au rezultat de la Conferinţa
OSCE privind Antisemitismul, care şi-a desfăşurat lucrările la Berlin în aceeaşi
lună.îU în Declaraţia de la Berlin,
OSCE a declarat că antisemitismul, împreună cu alte forme de intoleranţă, este
fenomenul care ameninţă democraţia şi valorile civilizaţiei, şi, de aceea,
periclitează securitatea în regiunea OSCE, şi nu numai. In Declaraţie, ţările
participante la OSCE s-au angajat să asigure un mediu securizat şi liber de hărţuiri
anti-semite, violenţă, sau discriminare în toate sferele vieţii şi de a promova
programe educaţionale în combaterea antisemitismului, precum şi educaţia despre
tragedia holocaustului.
în societatea şi în presa moldovenească antisemitismul se pare că este foarte rar
întâlnit. Totuşi, CERI menţionează că unele acte de antisemitism au fost comise,
precum profanarea mormintelor în cimitirul evreiesc şi publicarea unor articole în
presă care incitau la ură faţă de evrei. CERI cheamă insistent autorităţile care sunt
responsabile pentru suprimarea unor astfel de incidente de a deferi justiţiei actele
antisemite, precum şi de a monitoriza minuţios acest flagel ce are tendinţa de a se
extinde.213
4.3. Esenţa conceptului de intoleranţă
Intoleranţa este o boală grea a Terrei, care ar trebui ştearsă de pe faţa planetei.
Căci anume ea este uşa pe care intră rasismul, discriminarea rasială, xenofobia şi
antisemitismul. Totuşi, până la urmă, ne dăm bine seama că de toleranţă avem
;i 1
www.osce.org/documents/pc/20Q4/04/2771 en.pdf :i:
wvvw.osce.org/documents/cio/2004/07/3349 en.pdt'
101
nevoie la orice pas. Pentru a ajunge la bine, avem nevoie de toleranţă. Pentru a fi
mai buni, avem nevoie de toleranţă; pentru căpătarea prieteniei, înţelegerii şi
fericirii, avem nevoie de toleranţă. Avem nevoie de ea ca de oxigen, iar în toată
lumea civilizată, unul din cuvintele ce se folosesc - nu numai in aspect politic, dar şi
în aspect economic, social - este anume toleranţa. Când oamenii zic că ei pledează
pentru toleranţă, ei, adeseori, au în vedere că sunt împotriva altor oameni ce le
impun convingerile lor şi că ei sunt dispuşi să facă in schimb acelaşi lucru, dar
întru-un mod limitat.
Deci, intoleranţa înseamnă nedorinţa de a recunoaşte sau de a respecta
diferenţele de opinii şi credinţe ale altor oamenii. Dicţionarul explicativ-14 defineşte
noţiunea dată ca semnificând incapacitate mintală de a accepta controversa, fapt ce
determină subiectul să comită acte de vio- 213 Comisia Europeană împotriva Rasismului şi
a Intoleranţei. Al doilea Raport asupra Moldovei, 28 iunie 2002, p. 17. Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu
Iordan", Ediţia a Il-a. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2002.
lenţă şi de persecuţie împotriva celor care exprimă opinii diferite. Aceasta se
observă când cineva nu-i permite altcuiva să se comporte într-un anume fel sau să
aibă păreri diferite de ale sale. Intoleranţa înseamnă că unii sunt excluşi sau respinşi
pe motiv de credinţe religioase, diferenţă de sex, după felul de a se îmbrăca sau de
a-şi aranja părul ş.a.
Izvorul acesteia vine, fără îndoială, din instinctul autoconservării. Frica şi
precauţia firească faţă de ceea ce ne este necunoscut, neobişnuit şi străin derivă
adesea spre ostilitate şi, deci, intoleranţă. Acest fenomen este foarte răspândit atât in
lumea animală, cât şi în societatea umană, cu deosebirea că în societatea umană el a
luat o asemenea amploare, încât generează războaie sângeroase, moarte şi haos. Din
nefericire, încă nu ne-am învăţat să omitem din comportament emoţiile
distrugătoare, care aduc atâtea suferinţe neamului omenesc. Pentru o fiinţă socială,
cum este omul, ostilitatea şi intoleranţa sunt surse permanente de conflicte, ceea ce
este deosebit de periculos.
Savantul austriac Konrad Lorentz avertizează despre acest pericol in cartea sa
Despre AgresiuneJ,s. El afirmă că in procesul evoluţiei doar animalele carnivore au
obţinut, prin selecţie naturală, mecanismul de frânare a agresiunii, dat fiind că doar
acestea posedă arme cu adevărat periculoase nu numai pentru prada lor, ci şi în
conflictele cu semenii. Ulterior, spre regret, omul s-a invăţat să producă arme
nemăsurat mai eficiente decât ghearele şi colţii, şi nu a pregetat să le folosească
împotriva semenilor săi din alt trib, altă comuniune, altă ţară, cu altă limbă, altă
culoare a pielii, altă religie, altă opinie sau alt mod de viaţă. Inteligenţa şi
inventivitatea l-a servit nu numai să-şi uşureze viaţa, dar şi să şi-o complice cu mult
102
succes, inventând pericole care nu au existat până la el. în plus, omul s-a învăţat să
se justifice în orice împrejurări, pentru orice fapte oribile. Nu există crime în istoria
omenirii, pentru care făptaşii să nu fi găsit o justificare, fie nobilă, fie patriotică, fie
sfântă, fiind deci în afara oricărei critici.
Oricât de paradoxal ar părea, chiar dacă nu aparţinem acestei categorii umane,
pericolul de a deveni intoleranţi ne pândeşte şi din altă parte. Prozelitismul,
alimentat de orgoliu şi dorinţa de a domina, este un imbold foarte puternic al naturii
omeneşti. Orice adevăr ar descoperi pentru sine, omul, ca o fiinţă socială care este,
doreşte să-l împărtă-
;l' Konrad Lorenz. On aggression. A harvest edition. - New York: Harcourt Brace Jovanovich -
XIV. 306 p„ (1074, cl 966).
şească altora, bucurându-i cu frumuseţea ideii şi afirmându-se pe sine. Dar foarte
des, când ideea nu este acceptată, autorul ei insistă în mod abuziv asupra ei,
devenind agresiv şi intolerant. Acest lucru se întâmplă mai ales cu persoanele active
şi curajoase, care refuză să se adapteze la mediul social, ci încearcă să şi-l supună,
croindu-1 după bunul lor plac. adaptându-1 la dorinţele şi necesităţile lor. Un
exemplu foarte vechi de un asemenea model de comportament este descris, într-o
formă alegorică, în legenda greacă despre patul lui Procrust. Dar, in fond, acest
curaj este generat de aceeaşi frică conservatoare în faţa lumii necunoscute şi
neînţelese, plină de pericole potenţiale. Acest lucru devine deosebit de clar in cazuri
extreme, când natura oarecum isterică a unui asemenea soi de curaj este evidentă.
Fenomenul dă naştere la astfel de figuri odioase ca Savonarola, Hitler, Stalin,
Saddam Hussein, precum şi la instituţii ca inchiziţia şi KGB-ul.
Fanatismul este cea mai periculoasă manifestare a spiritului uman, iar
alunecarea bruscă de la extazul sufletesc, care ne umple fiinţa de bunătate şi lumină,
spre fanatism este aproape imperceptibilă. Este nevoie de un anumit grad de cultură
şi inteligenţă, de o conştientizare clară a răului pe care îl putem produce din cele
mai frumoase intenţii, pentru a însuşi convingerea că toleranţa este unicul mijloc de
a convieţui în pace cu semenii noştri. Nu în zadar se spune că drumul spre iad este
pavat cu bune intenţii.
După cum am menţionat, intoleranţa înseamnă nedorinţa de a recunoaşte sau
respecta diferenţele de opinii şi credinţe ale altor oameni. Toate acestea duc la acte
de discriminare bazate pe diferite criterii, unele acte putând fi condamnate penal.
De exemplu, Ia diferite meciuri de fotbal auzim diferite insulte în adresa
persoanelor de culoare, sau asiaticilor, iar în Rusia, atacurile violente împotriva
africanilor, asiaticilor şi latino-americanilor au devenit frecvente. Actele de
intoleranţă reflectă o tendinţă la nivel mondial, ele sunt prezente şi în Republica
103
Moldova. Actele de intoleranţă etnică variază ca gravitate: de la cuvinte jignitoare
sau lipsite de consideraţie la acţiuni de exterminare a unui grup etnic. Care este
cauza intoleranţei etnice? Suntem de părere că răspunsul îl putem găsi chiar în
Biblie. Biblia afirmă: „înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui”.125 Astfel,
unora le face plăcere să-i asuprească pe alţii. Biblia mai spune: „Iată că cei asupriţi
plângeau, dar nu era cine să-i
mângâie; puterea era de partea asupritorilor”21.
Tot Biblia atestă că ura etnică are o istorie îndelungată. De exemplu, în secolul
al XVlII-lea î.e.n., un faraon l-a invitat pe evreul Iacob să se stabilească cu
numeroasa sa familie în Egipt. Mai târziu, însă, considerând că acest grup mare de
imigranţi constituia un pericol, un alt faraon „a spus poporului său: „ lată poporul
fiilor lui Israel este mai numeros şi mai puternic decât noi. Să lucrăm cu viclenie
faţă de ei, ca nu cumva să continue să se înmulţească”.. Astfel, au pus peste ei
responsabili cu munca forţată, ca să-i apese cu poveri”126 127 în plus, egiptenii au
poruncit ca toţi nou-născuţii de sex bărbătesc ai urmaşilor lui Iacob să fie
omorâţi.128*' Totuşi, religia, ca întreg, a fost de cele mai multe ori de partea
asupritorilor. De exemplu, în SUA negrii au fost subjugaţi prin lege, căsătoriile
mixte au fost interzise de lege până în anul 1967. La fel au stat lucrurile şi în Africa
de Sud cu politica de apartheid, când o minoritate şi-a apărat poziţia dominantă prin
legi care interziceau inclusiv căsătoriile inter-rasiale. Şi intr-un caz, şi în altul, mulţi
dintre membrii grupului care promovau intoleranţă etnică erau persoane foarte
religioase. Biblia dezvăluie însă o cauză, mai profundă, a intoleranţei etnice. Ea
explică de ce anumite grupuri etnice le asupresc pe altele. Biblia afirmă: „Cine nu
iubeşte n-a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.
Dacă cineva spune: „Eu îl iubesc pe Dumnezeu”, dar îşi urăşte fratele, este un
mincinos. Fiindcă cine nu-şi iubeşte fratele, pe care l-a văzut, nu-1 poate iubi pe
Dumnezeu pe care nu l-a văzut"129 Prin aceste cuvinte se identifică rădăcina
intoleranţei etnice.
Indiferent că se declară sau nu religioşi, oamenii sunt intoleranţi pentru că nu au
ajuns să-l cunoască sau să-l iubească pe Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu se
interesează de toate naţiunile se observă şi în legile pe care le-a dat anticului Israel.
Israeliţilor li se pretindea mai mult decât să fie toleranţi faţă de neisraeliţii ce
125
Geneza 8:21// www.bible.com 126
Ecleziastul 4:1// vvww.bible.com 127
Exodul 1:9-11// www.hible.com 21
'' Exodul 1:15,16// www.bible.coin 2;u
1 loan 4:8, 20// www.bible.com
104
locuiau în ţara lor. Remarcaţi una dintre legi: „Locuitorul străin care locuieşte la voi
să fie pentru voi ca unul dintre israeliţii din naştere. Să-l iubeşti ca pe tine însuţi,
căci şi voi aţi fost locuitori străini în ţara Egiptului”.130 Acest spirit al toleranţei este
caracteristic şi pentru populaţia din Republica Moldova, deoarece oamenii de pe
acest meleag sunt ospitalieri şi buni cu străinii: străinii însă, în cele din urmă, în loc
să se integreze în societate prin studierea limbii şi a obiceiurilor natale, din contra -
impun propria limbă localnicilor şi propriile obiceiuri, care duce la discriminarea
populaţiei autohtone, Dar, cel mai rău este faptul că o parte din străini au uzurpat
puterea şi au format regimuri secioniste, aşa cum este cel de la Tiraspol,
discriminând populaţia autohtonă, prin privarea de a vorbi şi a utiliza propria limbă
în serviciile publice, prin epurările etnice etc.
§5. Aspecte conceptuale privind criteriile protejate împotriva discriminării
5.7. Eliminarea discriminării bazate pe sex
Egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi semnifică lipsa barierelor politice,
economice şi sociale cu referire la participarea acestora la viaţa publică. Conceptul
de „şanse egale pentru femei şi bărbaţi” se interpretează prin conceptul de
„tratament egal pentru bărbaţi şi femei” adică lipsa discriminării in baza criteriului
de sex. Astfel, cel mai des, egalitatea de şanse se referă la faptul de a oferi
posibilităţi egale tuturor celor care deţin calificările, abilităţile şi cunoştinţele
necesare pentru a concura la o anumită funcţie (bărbaţi şi femei), urmând ca cea mai
bine pregătită persoană să obţină funcţia dată. în acest caz, selectarea se va face
după pe principiul concurenţei.
în opinia doctorului in drept A. Bâcu preocuparea pentru discriminările la care
sunt supuse femeile, are o istorie nu prea îndelungată. Doar cu câţiva ani in urmă,
aceasta era o temă absolut nouă, constituind o viziune inedită asupra realităţii
sociale-’2'. în opinia aceluiaşi autor egalitatea este definită drept o atitudine similară
faţă de toţi, indiferent de aptitudinile şi particularităţile personale223.
Aşadar, egalitatea de şanse se desăvârşeşte prin egalitatea de tratament şi
ambele reprezintă aplicaţii practice ale egalităţii şi non-discriminării. Iar in ceea ce
priveşte opinia publică referitor la definirea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,
respondenţii s-au pronunţat ca egalitatea şanselor
— www.cnaa.acad.ind. A. Bâcu, Asigurarea juridică a proiecţiei femeii contra agresiunii: Teza de
;;l
Leviticul 10:34// www.bible.com
105
doctor în drept, Cişinău, p. 132. lbidem.p.132
presupune egalitatea în drepturi 38%. în acest context a fost menţionată de 28% şi
egalitatea de şanse în cadrul activităţilor de încadrare socială; tot aici, 18% sunt de
părere că egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi presupune egalitatea
posibilităţilor, îndeosebi, în cazul încadrării şi activităţii în câmpul muncii, 16%
s-au abţinut să dea răspuns.22'1
La elaborarea reglementărilor juridice privind egalitatea de şanse pentru femei
şi bărbaţi s-a pornit de la conceptul discriminare bazată pe sex. Totuşi, este nevoie
de a distinge sexul de gen. Astfel, sexul reprezintă caracteristicile biologice care
disting fiinţele umane ca fiind de sex masculin şi feminin.131 Iar genul social
(gender din limba engleză) reprezintă conceptul cu privire la diferenţele sociale
dintre femei şi bărbaţi, diferenţe ce sunt învăţate şi pot fi schimbate în timp, prin
educaţie.132 Altfel spus, genul este apartenenţa sexuală a persoanelor din punct de
vedere social. Realizarea concepţiei gender presupune atât eliminarea diferenţierii,
ce are tradiţii înrădăcinate privind aceste două sexe, cât şi tratarea ei, din punctul de
vedere al dezvoltării in perspectivă a societăţii. La fel ca şi rasismul, sexismul are
caracteristici paternaliste, întrucât se consideră că sexul superior (sexul tare) îşi
extinde bunăvoinţa părintească asupra făpturilor umane inferioare (sexul slab).'1'
Deci, între femei şi bărbaţi există deosebiri referitoare la caracteristicile
individuale, ce cuprind acele biologice, psihologice şi socio-culturale (aspecte
fundamentale care definesc fiinţa umană), iar stereotipurile legate de gen acţi-
onează ca limitări ale procesului de dezvoltare a unei persoane.
Stereotipurile sunt acele imagini ale minţii ce sunt standardizate şi ataşate
membrilor unui grup social şi sunt rezultatul unei sublimări de percepţie prin
suprageneralizare. Acestea acţionează prin faptul că, în legătură cu toţi membrii
grupului respectiv, există aşteptarea să se comporte la fel. Modelele de inegalitate,
stabilite într-o generaţie, sunt uşor transmise generaţiilor următoare, deoarece
oamenii se maturizează considerându-le corecte, atât din punct de vedere moral, cât
şi natural.
Aşadar, nu ne năştem femei sau bărbaţi, ci ne năştem persoane de sex feminin sau
;:J
Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de
discriminare, violenţă şi hărţuire // http://w ww.hnmanrights.md/rom/index_rom. html
“100 Words for Equality. A glossary of terms on equality between vvomen and men”.
publicaţie a Unităţii pentru Egalitatea de Şanse intre Bărbaţi şi Femei din cadrul Comisiei
Europene, http://europa.eu.int/comin/cmplovment_.social/equ_opp/documents en.html 132
lbidem.
~7 lbidem.
106
masculin, şi devenim sau ne formăm ca femei şi bărbaţi. Ne transformăm, cel mai
adesea, în sensul dezirabil de către societate, care ne impune valori, aşteptări
prestabilite, ce au rolul de a ne modela. Ne năştem cu un sex anume, dar nu şi cu un
gen anume. Acesta din urmă se formează în strânsă dependenţă de tipul de
societate, de gradul său de cultură şi civilizaţie.133
Principiile şanselor egale pentru femei şi bărbaţi şi ale tratamentului egal
sunt obiectivele modelului social de comportament no-discriminatoriu, obiective
care sunt atinse prin legislaţie şi educaţie. Dintr-un anumit punct de vedere, legea
este generatoare de schimbare socială, prin setul de valori pe care îl impune. Toate
tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului includ sexul ca un criteriu
protejat împotriva discriminării.
în afară de aceasta, Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de
discriminare faţă de femei2- ' determină rolul şi importanţa femeilor în viaţa publică
şi politică, în problemele sociale şi economice, asigură egalitatea şi libertatea
femeilor împotriva discriminării în toate domeniile vieţii sociale. Moldova a aderat
la CEDF şi la Protocolul său opţional asumându-şi angajamentul de a asigura
egalitatea reală a femeilor şi dreptul acestora de a nu fi discriminate în nici un
domeniu al vieţii sociale. în Convenţie, definiţia discriminării este formulată ca
fiind „orice diferenţiere, excludere sau restricţie bazată pe sex, care are drept efect
sau scop să compromită ori să anihileze recunoaşterea, beneficiul şi exercitarea de
către femei, indiferent de starea lor matrimonială, pe baza egalităţii dintre bărbat şi
femeie, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în domeniile politic,
economic, social, cultural şi civil sau in orice alt domeniu" în art. 2 al acestei
Convenţii se stipulează că statele-pârţi îşi exprimă acordul total de a promova
politica de eliminare a tuturor
.. ..... lor de discriminare faţă de femei prin toate metodele corespunzătoare
Guvernele urmează să transforme egalitatea intr-o realitate ju i idi< i pi in includerea
principiului egalităţii sexelor în Constituţie, şi să asigure, prin incidenţa legii,
:'s E. Bălan, E. Anghel, M. Mareinschi-Călineci, E. Ciohodaru. Fete şi băieţi. Parteneri în viaţa
privată şi publică - perspective de gen. Bucureşti: Nernira, 2003, p.22. Lucrarea a apărut in cadrul
Proiectului “Fete, băieţi - toţi diferiţi, toţi egali. Educaţie pentru egalitatea de gen" derulat de CPE
- Centrul Parteneriat pentru Egalitate.
Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei din 18.12.1979,
Adoptată Ia 18 decembrie 1979 la New York, Adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979. A intrai în vigoare la 3
septembrie 1981, cf. dispoziţiilor art.27 (I). in vigoare pentru Republica Moldova din 31 iulie 1994
// Ediţia oficială “Tratate internaţionale", 1908. volumul 1. p. 114.
107
protecţia drepturilor femeii.
Majoritatea cauzelor în care un bărbat denunţă o discriminare bazată pe sex la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se referă la dreptul la viaţa de familie
garantat de articolul 8 din Convenţie. Astfel, drept exemplu poate fi adusă cauza
Rasmussen contra Danemarcei (1984)134
, în care unui bărbat, care dorea să conteste
paternitatea unui copil născut de soţia sa, i s-a refuzat autorizarea de a intenta o
asemenea acţiune pe motiv că expirase termenul limită de înaintare a ei.
Dimpotrivă, soţia sa putea, dacă ar fi dorit, în orice moment înainte de majoratul
copilului, să ceară luarea unor analize pentru stabilirea paternităţii. Curtea nu a găsit
vreo încălcare a articolului 14 combinat cu articolul 8, deoarece Guvernul danez
putea justifica existenţa unei deosebiri între situaţia tatălui şi cea a mamei. Intr-o
altă cauză, judecătorii de la Strasbourg au conchis o încălcare a dreptului la viaţa de
familie şi a interzicerii discriminării, şi anume în cauza Keegan contra Irlandei
(1994)135, în care un tată, care a recunoscut copilul în afara căsătoriei, nu a fost nici
consultat, nici informat în prealabil despre adopţia copilului său. Totodată, Curtea a
mai stabilit o încălcare a articolului 8 combinat cu articolul 14 pe temeiul
discriminării pe bază de sex în cauza Burghartz contra Elveţiei (1994)136, in care
unui bărbat care se căsătorea nu i s-a permis să înregistreze numele soţiei înaintea
numelui său, nici să ia numele ei ca nume de familie, in timp ce practica inversă era
permisă.137 138
Egalitatea de tratament şi de şanse între femei şi bărbaţi se află inserată şi în
Tratatul Uniunii Europene (numit altfel Tratatul de la Maastricht, ' ;! în vigoare din
anul 1993), în legislaţia secundară, adică directivele comunitare privind egalitatea
intre femei şi bărbaţi, inclusiv in jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam139 (1999), Uniunea
Europeană s-a angajat, concret şi efectiv, a promova egalitatea intre femei şi bărbaţi
(în continuare - egalitatea de gen) şi să o integreze la toate nivelurile şi in toate
activităţile comunitare. în acest fel, promovarea egalităţii de gen este cuprinsă drept
obiectiv special in cadrul Tratatului, şi anume în Partea 1 - Principii, la articolul 3.2.
şi articolul 13, unde se stipulează necesitatea de a se întreprinde acţiuni reale pentru
1 lntp://vvw w. woTnenslinkworldvvide.org/cQ ret; eehr rasmussen.html
1 http://www.hrer.org/sarrica/childrens_righisAeegaii_ircland.html
; http://www.womenslinkworldwide.org/co reg_echr_hurghatz.html
Dorina Gomien. Ghid (Văde-nnecum) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Chişinău
2006, p. 152 - 153. (190 p.).
vv\vv,-.eiirotreatiesxom/maţistric'htext.html :is
vvvvw.eurotreaties.com/amsterdamtcxt.htnil
108
a combate discriminarea după criteriul de sex. Astfel, statele membre ale Uniunii
Europene au adoptat şi Agenda Socială Europeană, care are drept scop
modernizarea modelului social european, inclusiv prin promovarea egalităţii de
şanse şi de tratament intre femei şi bărbaţi.
Strategia Comunitară pentru Egalitatea de Gen,23,1
la fel a avut drept scop
asocierea integrării perspectivei de gen în toate politicile şi programele Uniunii
Europene, prin promovarea acţiunilor particulare în favoarea femeilor. Obiectivele
de bază ale Strategiei se referă la egalitatea in viaţa economică, participarea egală la
procesul decizional, egalitatea in viaţa socială, egalitatea in viaţa civilă, în acelaşi
rând la schimbarea rolurilor tradiţionale şi depăşirea stereotipurilor de gen.
Deşi societatea civilă, în special asociaţiile care militează pentru drepturile
femeilor, a semnalat de mai multă vreme inegalităţile existente în fapt intre femeile
şi bărbaţii din Republica Moldova, instituţiile publice au abordat problematica
egalităţii de gen doar in cadrul procesului de negociere in vederea aderării la
Uniunea Europeană, îndeplinirea standardelor in acest domeniu constituind unul
dintre criteriile de aderare.
Cât priveşte acquis-ul comunitar' privind egalitatea, acesta are la bază
standardele stabilite prin următoarele directive: Directiva 75/117/CEE privind
aplicarea principiului egalităţii de remuneraţie pentru femei şi bărbaţi; Directiva
76/207/CEE’w privind aplicarea principiului egalităţii de tratament intre femei şi
bărbaţi în privinţa accesului la angajare, for-
JComtnunication l'rom the commissîon io ihc comicii, the european parliament, the economic and
social eommittee and the committee of the regions towards a communîty framework strategi on
gender equality (2001-2005), Brussels, 7.6.2000, C()M(2000) 335 final, 2000/0 U3 (CNS).
Council Directive 75/117/EEC of 10 Fcbruary 1075 on the approximation of the laws of the
Member States relating to the applieation of the principie of cqual pay for men and women //
http://eur-lex.eupppa.qu/ JS
* Directive 76/207/CEE du Conseil. du 0 fevrier 1976, relative a la mise en oeuvre du principe de
l'egalile dc traitement entre hommes et fernmes en ce qui concerne l'accus a l emploi. a la
formation et a la promotion professionnellcs. ct Ies conditions de travail //
http://adini.net'eur/loi/lee euro/fr 376L0207.html mare profesională şi promovare, precum şi in ceea ce priveşte condiţiile de muncă; Directiva 92/85/CEE2’'1 privind introducerea măsurilor de in curajare a îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătoarelor gravide, lăuze sau care alăptează; Directiva 79/7/CEE24" privind aplicarea progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei in domeniul securităţii sociale; Directiva 86/613/CEE241 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care exercită o activitate independentă, inclusiv agricolă, precum şi a protecţiei malernităţii; şi Directiva 96/34/EC 1 referitoare la concediul parental.
Actele internaţionale menţionate mai sus, precum şi alte acte internaţionale
ratificate de Parlamentul Republicii Moldova, obligă statul să-şi asume
109
responsabilitatea unilaterală pentru asigurarea respectării drepturilor omului
referitor la toate persoanele aflate sub jurisdicţia sa. Astfel, standardele juridice
formulate prin actele internaţionale devin parte componentă a bazei juridice
naţionale.
Legislaţia actuală a Republicii Moldova prevede principiul şanselor egale
pentru femei şi bărbaţi in toate domeniile de activitate. Astfel, Constituţia
Republicii Moldova stipulează in art. 16: „Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt
egali in faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţa politic ă, avere sau de origine
socială ! *1
Principiul egalităţii este garantat şi printr-un şir de legi organice şi ordinare,
ceea ce confirmă faptul că statul acordă atenţie sporită îndeplinirii obligaţiilor
referitor la actele juridice internaţionale cu privire la dreptu140 141 142 143 144 145 146 rile
omului la care a aderat Republica Moldova şi, astfel, işi îndeplineşte obligaţiile de a
exercita de iure şi defacto principiul egalităţii de sex.244
Există un cadru instituţional în vederea asigurării de aplicare eficientă a
legislaţiei în domeniul egalităţii genurilor, din care fac parte: Comisia
Guvernamentală pentru problemele femeii, formată în anul 1999 pe lângă Guvern şi
care are drept scop elaborarea bazelor strategice şi organizaţionale, a instrumentelor
şi mecanismelor de influenţare şi realizare a politicii statului privind asigurarea
drepturilor şi oportunităţilor egale pentru bărbaţi şi femei; Direcţia oportunităţi
egale şi politici familiale din cadrul Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi
Copilului (2001-prezent); Comisia parlamentară pentru drepturile omului; focare
140
" Council Directive 92/85 PIX' of 19 Octoher 1992 on the introduction of measures to
encourage improvements in the safety and health at work of pregnant workers and workers
xvho have recent l> gîven birth or are breastfeeding (tenth individual Directive within the meaning
of Art ic le 16 (I) of Directive 89/391/EEC) // http: ciii-leveuropa.cu/smartapi' Directive 79/7 OFF.
du Ccmseil. du 19 decembre 1978. relative a la mise en oeuvre Progressive du principe de fegalite
de traitement entre hommes et fenimes en matiure de securite sociale ii
http:.7eur-le\.eur<>pa.eu-sniartapi.'
" C'ouncil Directive 86/613/bLC of 11 Dccember 1986 on the application of the principie of equal
treatment between men and women engaged in an activity, including agrieulture, in a
self-eniployed capacitv. and on the prolectîon ofself-employed women during pregnancy and
mothcrhood // http://eur-lex.europa.eu/smartapi/
Council Directive 96/34/F.C of 3 June 1996 ort the framework agreement on parental leave
concluded by 1IN1CE, CEfc I’ and the F fi IC /V http://eiir-lex.curapa.eu/smarlapi/. JU
Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 1994, nr.l.
110
gender care activează din 1999 până în prezent în cadrul ministerelor şi al altor
autorităţi ale administraţiei publice centrale.
Cu toate că, in februarie 2006, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat
Proiectul de Lege cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,
datele denotă că 72 la sută din angajatori nu ştiu despre existenţa legii menţionate.
Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi245 este primul
document al Republicii Moldova în domeniul non-discriminârii, destul de compact,
care recunoaşte forme directe şi indirecte de discriminare sexuală, precum şi
hărţuirea sexuală, insă nu conţine un mecanism clar de protecţie împotriva
discriminării. Instituirea unui astfel de mecanism se cere şi noi propunem in
Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare,246 crearea unui mecanism
specializat cu atribuţii de prevenire şi combatere a discriminării, cu denumirea de
Instituţia Ombudsmanului împotriva discriminării, care este abordat in Capitolul IV
din prezenta lucrare. La fel, şi doctorul în drept L. Cuşmir recomandă în cadrul tezei
de doctorat de a introduce in Republica Moldova funcţia de avocat parlamentar al
mamei si copilului, pentru protecţia mai eficientă a drepturilor mamei şi copilului,
insă nu argumentează care va fi statutul, atribuţiile, principiile de organizare şi
funcţionare a acestei instituţii24 .
în scopul implementării legii sus-menţionate a fost elaborat şi adop147 148 tat
Planul Naţional „Promovarea egalităţii genurilor umane in soc ieta te pentru
perioada 2006-2009” 149 (document adoptat in urma Planului Naţional de
promovare a egalităţii genurilor umane in societate pentru 2003-2005). Conform
unei hotărâri de guvern, ministerele şi autorităţi ale administraţiei centrale şi locale
urmează să asigure realizarea măsurilor prevăzute în termenele stabilite în acest
Plan. în acelaşi timp, Planul Naţional de Acţiuni în domeniul drepturilor omului
include şi compartimentul asigurarea drepturilor femeii.150
în general, legislaţia Republicii Moldova nu prevede elemente discriminatorii
214
Studiul de bază eu privire la situaţia curentă în domeniul drepturilor omului în Republica
Moldova. -Chişinău, 2002, p. 145, 191 p. :44
Legea egalităţii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. nr.5 -XI V //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2006. nr. 47-50/200. 24<
' T. Cârnaţ. Proiectul de lege cu privire la non-discriminare // http://www.humanrights.
nid'rom,'inde\_roni.html 148
vyvvw.cnaa.acad.md. L.Cuşmir. Protecţia drepturilor mamei şi copilului în condiţiile
dezvoltării sociale stabile: Teză vie doctor in drept, Chişinău, p. 127 24
* Guvernul Republicii Moldova // http://lex.justice.md/att/HG984A.doc
-^Aprobat prin hotărârea Parlamentului nr.415-XV din 24.10.2003 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. 2003. nr.235-238. art.950.7
111
faţă de femei, fiindu-le asigurate drepturi şi libertăţi egale pe plan economic, social,
politic, civil şi cultural.151 Pornind de la constatarea că, deşi legiferat, principiul
egalităţii între femei şi bărbaţi nu este pe deplin respectat, abordarea problemei din
perspectiva ga ide r permite analiza mai detaliată a posibilităţilor, caracteristicilor,
principiilor generale ale fiecărui sex, a complexităţii şi diversităţii relaţiilor sociale
stabilite între ele, ce determină in mare parte conflictele personale, dar şi sociale.
Guvernul Republicii Moldova lucrează concret asupra formulării şi realizării
unor măsuri care sunt îndreptate către egalizarea genurilor. în general, populaţia o
constituie 52% femei şi 48% bărbaţi.
Cât priveşte viaţa de familie, discriminarea este prezentă în primul rând in
Codul Familiei152’153, actul normativ ce instituie reguli de bază la acest capitol.
Conform articolului 14, intitulat „Vârsta matrimonială”: „(1) Vârsta matrimonială
minimă este de 18 ani pentru bărbaţi şi de 16 ani pentru femei.”154 Drept urmare,
vârsta responsabilităţii este diferită pentru fete şi pentru băieţi: fetele se pot căsători
de la 16 ani, în timp ce băieţii se pot căsători de la 18 ani, după ce au obţinut toate
drepturile civile şi politice. Aceasta reprezintă o discriminare, care duce la o ine-
galitate intre parteneri în privinţa exercitării drepturilor în cadrul căsătoriei,
totodată duce la o inegalitate de statut social între aceştia Astfel, femeile pot fi puse
în situaţia de a-şi întrerupe studiile, pentru a putea face faţă sarcinilor < astm c şi <.
hiar l.i afectarea prematură a stării de să nâtate a celor ce se căsătoresc la 16 ani.
în definiţia sa extinsă a discriminării faţă de femei, CEDFF interzice discri-
minarea pecriteriul stării matrimoniale-’’ , fiind susţinută şide Directiva privind
egalitatea.251 Starea civilă nu este o categorie protejată in mod special de legislaţia
Republicii Moldova. Spre exemplu, starea civilă este recunoscută drept o formă de
discriminare pe criteriul de sex doar in domeniul angajării în câmpul muncii.255 în
2511
Primul Raport Naţional, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova, iunie
2005, p.32. 152
Codul familiei al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001.
nr.47-48/210. 153 Art.l, C'F.DI I
Art.2 alin.ţ I). Directiva privind egalitatea, 2002\7.3 1.1 C, din 23.09.2007. ' ' Legea egalităţii tu privire la asigurarea egalităţii de şanse între fentei şi barbaţi, nr 5-XIY //
Monitorul Oficial. 2009. nr 47-50/200. art.l I alin.ţ I). litera li '■ Raportul cu privire la instrumentul
de evaluare CEDAW pentru Moldova. Asociaţia Avocaţilor Americani. - Chişinău, august 2006.
Opriţi violenţa împotriva femeilor, hţtp:' \tw\v.stopjvavv.org/Mpldpvu.htnil (citat din f emeile
anului 2000: cercetare asupra statutului respectării drepturilor femeilor în Europa Centrală şi de
Sud-bst şi în cadrul CSI), pagină accesată in mai 2006. :-
8 M. Miroiu. Lexicon feminist. - laşi: Poltroni, 2002, p.318. ; Codul familiei al Republicii Moldova // Monitorul Oficial, 2001, nr.47-48/210.
112
privinţa i ’iolenţei faţă de femei, aceasta se manifestă ca fiind cel mai dur factor al
inegalităţii. Astfel, nu există un mecanism de monitorizare a statisticii privind
cazurile de violenţă care au loc in Republica Moldova, din motiv că statistica
oficială este elaborată doar in baza sondajelor sociologice. Conştientizând
importanţa prevenirii şi combaterii violenţei in familie, in august 2006 Parlamentul
Republicii Moldova a aprobat Proiectul de Lege cu privire la violenţa in familie.
între timp, absenţa unei legislaţii pentru protecţia victimelor violenţei domestice, a
căror majoritate sunt femei, constituie discriminare sistematica in baza standardelor
internaţionale şi regionale. în plus, legislaţia in vigoare funcţionează slab şi intr-o
manieră discriminatorie în ce priveşte protecţia femeilor împotriva violenţei.-"
Astfel, se intensifică percepţia socială că femeia este auxiliară şi facilitatoare a
intereselor bărbaţilor, consumatoare de resurse şi nu generatoare de ele. Un studiu
recent in domeniul violenţei in familie din Moldova a elucidat faptul că 41% din
respondenţi au devenit victime ale violenţei in familie la o anumită perioadă a vieţii
lor. Cea mai răspândită formă de violenţă in familie din Republica Moldova
reprezintă violenţa psihologică, care este şi cea mai dureroasă, însoţită de celelalte
forme de violenţă. Cercetările efectuate de organizaţiile internaţionale in domeniul
drepturilor omului au relevat date uluitoare. într-un raport se menţionează că
„femeile din Moldova se jenează să discute despre violenţa în familie. Aceasta se
datorează percepţiei generale că violenţa este permisă pentru a le pune pe femei la
locul lor sau că femeile sunt cele care provoacă violenţa’’2
Aşadar, violenţa reprezintă un flagel ce afectează in primul rând viaţa 1 de
familie şi care a fost ignorată sau nerecunoscută oficial în perioada sovietică.
Astăzi, pe fondul scăderii nivelului de trai şi al creşterii in stabilităţii economice,
aceasta a luat amploare. Factorii ca alcoolismul, şomajul, problemele ce ţin de
locuinţă, carenţele educaţionale la fel contribuie la menţinerea acestui fenomen care
a atins dimensiuni îngrijoră toare, victimele cele mai frecvente devenind femeile şi
copiii.
Situaţia prezentată este departe de a reflecta adevărata realitate, prin aceasta
intenţionându-se de a scoate în evidenţă doar câteva dintre disparităţile flagrante
care există între femei şi bărbaţi, scopul esenţial fiind de a atrage atenţia că modelul
social actual este profund inechitabil şi trebuie schimbat prin eforturi comune. Este
îngrijorător că principalele tendinţe în ceea ce priveşte situaţia femeilor şi bărbaţilor
din Republica Moldova indică o alarmantă involuţie datorită insuficientelor acţiuni
iniţiate la nivel guvernamental, in pofida eforturilor depuse de reprezentanţii
societăţii civile.
Mass-media, in special televiziunea, exercită o influenţă puternică in ceea ce
113
priveşte formarea sau deformarea percepţiilor şi atitudinilor, fie şi cel puţin prin
posibilitatea de a prezenta informaţii în mod selectiv şi/sau concentrat la o temă.
Imaginile din mass-media construiesc o femeie mai degrabă in postura de
„utilizatoare de trup, şi nu de minte”’s.
Informaţii recente atestă că, in lipsa unor modele progresiste, societatea
moldovenească contemporană are tendinţa de a se orienta spre un model patriarhal
in ce priveşte construirea relaţiilor dintre femei şi bărbaţi, atât in familie, cât şi în
viaţa publică. Pe fundalul sărăciei şi al evoluţiilor sociale negative ale tranziţiei,
acest model cultural generează comportamente şi practici sociale discriminatorii.
Acest model induce ideea inferiorităţii sau superiorităţii unui sex şi permite, în
practică, tratarea diferenţiată a persoanelor in conformitate cu acest criteriu, ceea ce
contravine principiilor elementare ale democraţiei.
Eliminarea discriminărilor după criteriul de sex este una dintre condiţiile
necesare pentru construirea unei societăţi echitabile şi progresiste. Astfel, factorii
de decizie politică nu mai pot ignora problemele legate de discrepanţele existente
între situaţia femeilor şi a bărbaţilor şi nici consecinţele economice şi sociale
generate de acestea.
Concluzionând, semnalăm că egalitatea de şanse intre femei şi bar baţi
constituie o necesitate şi, în acelaşi timp, o şansă pentru Republica
Moldova. Pentru fructificarea acestei oportunităţi, atât pe termen scurt, cât şi pe
termen lung, cei care deţin astăzi puterea politică trebuie să urgenteze luarea
următoarelor măsuri:
1. Înfiinţarea Ombudsmanului împotriva discriminării, instituţie abilitată să
elaboreze strategia naţională in domeniu, să coordoneze şi să controleze aplicarea
politicilor şi programelor privind egalitatea, precum şi să evalueze progresele
realizate; să constate şi să sancţioneze cazurile de discriminare bazată pe sex.
2. Includerea in agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse intre
femei şi bărbaţi şi a programului de măsuri concrete pentru aplicarea Planului
Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse intre femei şi bărbaţi; Asigurarea
finanţării necesare, din bugetul de stat, pentru susţinerea activităţilor şi punerea in
practică a măsurilor de realizare a egalităţii de şanse intre femei şi bărbaţi. Astfel,
echitateagender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete, prin
intermediul cărora vor fi eliminate disparităţile dintre sexe, stereotipizarea,
atitudinile de sex şi discriminarea.
5.2. Eliminarea discriminării bazate pe vârstă
Trecând de la gender la discriminarea vârstnicilor, se prezintă destul de
114
important faptul că omenirea se confruntă cu problema îmbătrânirii demografice a
populaţiei.
Adunarea Generală a ONU a decis în anul 1990 că pe data de 1 octombrie în
mod universal se va marca Ziua internaţională a persoanelor in vârstă. în
Republica Moldova vârstnicii constituie aproximativ 14% din populaţie şi acest
procentaj are tendinţa de a creşte, astfel incât spre anul 2016 indicele va spori cu
până la 17,6%.25” Schimbările politice, economice şi sociale din Republica
Moldova, in ultimii zece ani. au influenţat direct politica socială, iar cel mai mult au
fost afectate persoanele vârstnice.155 156 Populaţia în vârstă este mai sensibilă, decât
ceilalţi cetăţeni, la lipsuri şi la imperfecţiunile sistemelor administrativ-sociale,
anume din cauza vulnerabilităţii acesteia.
Dacă în trecut discriminarea pe criteriul de vârstă a primit o atenţie destul de
mică din partea instrumentelor internaţionale in domeniul
drepturilor omului, la moment situaţia este diferită. Chiar daca au fost demonstrate
diferite iniţiative, aşa precum Principiile ONU pentru persoanele vârstnice-”1,
adoptate de Adunarea Generală a ONU în anul 1991, totuşi, nici un instrument
internaţional cu privire la drepturile omului nu interzice în mod explicit
discriminarea bazată pe vârstă.
Discriminarea pe criteriul de vârstă se bazează, totuşi, pe diferite stereotipuri.
Astfel, se vehiculează ideea că cu trecerea anilor capacităţile fizice şi psihice ale
unei persoane sunt afectate în mod negativ, iar persoanele mai tinere sunt mai
eficiente, energice şi e mai puţin costisitor de a-i învăţa. Angajaţii mai in vârstă
deseori, în efortul de a-şi păstra locul de muncă şi, mai ales, la reangajare, se
confruntă cu discriminarea. Limitele de vârstă arbitrare, care nu iau în consideraţie
potenţialul de performanţă al persoanei, sunt foarte răspândite în ţara noastră.
Uneori, politicile neutre au efectul de a dezavantaja persoanele în etate, astfel
persoanele in etate fiind discriminate indirect. Unii angajatori susţin că există
motive obiectiv-justificabile pentru a trata persoanele mai în vârstă în mod diferit,
fără însă a demonstra în fiecare caz aparte că acesta este cazul.
Directiva-cadru permite statelor să stabilească excepţii legale pentru
discriminarea directă şi indirectă pe temei de vârstă. Astfel, aceste excepţii sunt
justificate obiectiv şi rezonabil printr-un scop legitim, inclusiv politici legitime de
ocupare a forţei de muncă şi de piaţă a muncii, obiective de instruire profesională,
z"‘ Centrul pentru Drepturile Omului din Moldov a „Drepturile persoanelor in vârstă de
pensionare”. 156
http://www.ms.md/in inistry/pressservice/701
115
dacă mijloacele de realizare a acestui scop sunt adecvate şi necesare/”2 Politicile
care promovează integrarea profesională sau protecţia angajaţilor tineri şi a celor în
vârstă, precum şi a celor care au responsabilităţi de îngrijire, sunt permise.
Prevederi le Codului Muncii şi ale Legii cu privire la indemnizaţiile pentru inca-
pacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, care prevăd
acordarea de ajutor financiar pentru concediul de maternitate, ingrijire a copilului şi
pentru îngrijirea copiilor bolnavi sub şapte ani, corespund întru totul acestei
excepţii.157
In prezent, în Republica Moldova sunt 457 320 beneficiari de pensii pentru
limită de vârstă.iM Conform Hotărârii Guvernului nr. 297 din 21.03.2006 cu privire
la asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat, la 1 aprilie 2006, cuantumul
pensiei minime indexate constituie: 299,5 lei - pensia pentru limita de vârstă pentru
lucrătorii din agricultură; 336,4 lei - pensia pentru limita de vârstă pentru ceilalţi
beneficiari de pensii. Prin urmare, lucrătorii din sectorul agrar reprezintă grupul cel
mai discriminat, din punctul de vedere al cuantumului pensiei pentru limită de
vârstă.
La momentul actual, în Parlament a fost inaintat de către Guvern proiectul
Strategiei de reformare a sistemului de pensionare in sectorul agrar.2'’5 Conform
prevederilor proiectului de hotărâre, în sectorul agrar, persoanele care urmează a fi
protejate prin sistemul public de asigurări sociale, vor fi identificate din categoriile
de persoane economic active. Astfel, pentru persoanele cu contracte individuale de
muncă, care constituie prima categorie de asiguraţi, pensia se va calcula din
numărul de ani lucraţi şi mărimea salariului. Pentru proprietarii de teren agricol care
îşi lucrează singuri pământul sau pentru arendaşi, care reprezintă a doua categorie
de persoane, se propune stabilirea unei taxe lunare fixe pentru a beneficia de pensie
şi indemnizaţie în caz de deces. A treia categorie o formează membrii neremuneraţi
ai familiei fermierului, pentru care se propune un sistem de contribuţii benevole.
De altfel, conform normelor Cartei Sociale Europene (revizuită) din
03.05.199626b, rata de înlocuire a salariului cu pensia trebuie să constituie 45% din
salariul mediu pe economie. în Republica Moldova indicele ratei de înlocuire in
a’1 United Nations Principles for Older Pcrsons, Adopted by General Assembly resolution 46/91
o f l6 December 1991 // http://wvvvv.ohchr.org/english/law/oldcrpersons.htm :ic
Art.6, alin. I,
Directiva-cadru. ;6
' Art.l, alin.2, art.5 lit. dt, art. 16, 18, 19 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate de
muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Legea nr. 289-XV, 2004 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2004, nr. 168-170/773; art. 124, 126. Codul Muncii, Legea nr. 154-XV, 2003
// Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2003, nr. 159-162/648.
116
anul 1993 constituia 60,4%; 20,9% in 2000; în 2002 a constituit 30%21’7, iar in 2006
salariul mediu pe economie a fost de 1700 lei158; raportat la pensia minimă de 300
lei, el constituie 17,64%, adică cu aproximativ 27% mai mic de standardul impus de
normele Cartei Sociale Europene (revizuită). Din această cauză, majoritatea
persoanelor in vârstă ce beneficiază de pensie se află sub pragul sărăciei.
Un alt moment de discriminare este faptul că sistemul de pensionare nu pune
toate categoriile de angajaţi în condiţii egale. Astfel, pentru deputaţi şi membri ai
Guvernului cuantumul pensiei este de 75% din suma tuturor plăţilor lunare ale
deputatului în exerciţiu în funcţia respectivă deţinută; pentru judecători şi procurori
cuantumul pensiei este de 55% din suma plăţilor ale judecătorului in funcţie; pentru
funcţionarii publici - 75% din venitul mediu lunar pentru ultimele 60 de luni; pentru
militari şi colaboratorii din trupele afacerilor interne - 50% din venitul acestora cu
condiţia unui stagiu de cotizare de 20 ani; în schimb pentru ceilalţi angajaţi
cuantumul de calcul al pensiei este de 42% din venitul mediu lunar asigurat.
Suntem de părere că, trebuie de reformat metodologia de calculare a pensiei,
pentru a pune toate categoriile de angajaţi in condiţii egale. Şi anume, ta
calcularea pensiei tuturor pensionarilor să se ţină cont de raportul ratei de
înlocuire a salariului cu pensia, care trebuie să constituie nu mai puţin de 45% din
salariul mediu pe economie.
Atât pentru bătrânii din mediul rural, cât şi din cel urban sistemele de asistenţă
oficială (pensii, asistenţă socială) au un rol neînsemnat în condiţiile actuale. Astfel,
pentru bătrânii care mai sunt în stare să muncească cea mai importantă sursă de
existenţă este propria muncă. Pentru categoria care nu dispune de forţă de a exercita
o muncă, familia rămâne unicul sprijin, insă, numărul bătrânilor, ai căror copii sunt
plecaţi peste hotare şi care nu au nici un sprijin, este destul de însemnat.2**
Mărimea pensiilor rămâne cu mult în urma majorării preţurilor şi a tarifelor şi
nicidecum nu poate acoperi cheltuielile necesare chiar pentru o existenţă la limita
sărăciei şi foamei. Pensionarii au nevoie de acţiuni concrete pentru creşterea stabilă
a pensiilor, odată cu creşterea permanentă a preţurilor. Pe lângă aceasta, trebuie
elaborat un sistem pentru diferenţierea compensaţiilor pensiilor, adică achitarea
:!>1
www.ms.mtl/ministry/press_service. pagină accesată în iulie 2007. :t" Strategia de reformare a sistemului de pensionare în sectorul agrar// http://wvvw.parla-
nient.md/download/drafts/ro/4130.2006.doc
'''' Ratificată prin l.cgea nr. 4X4-XV din 28.09.2001.
Studiu de bază cu privire la situaţia curentă in domeniul drepturilor omului in Republica
Moldova. - Chişinâu. 2003, p.38.
•'* Hotărârea Guvernului nr. 1008 din 30.09.2005.
117
unui procent mai mare al compensaţiilor la o pensie minimă şi micşorarea
compensaţiilor odată cu mărirea pensiei, in acest caz, hotărârea acestei probleme nu
ar fi numai corectă, dar şi eficace.
Potrivit datelor Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului- 159 160
pentru a majora alocaţiile pentru 3550 de persoane, din Bugetul de Stat pentru anul
2007 sunt necesare mijloace suplimentare în valoare de peste 4,26 milioane lei.
Iniţial, în cadrul cheltuielilor pe termen mediu 2007-2009 a fost stipulată majorarea
acestei alocaţii până la 200 de lei, însă, potrivit Guvernului, ea a fost suplimentată
„reieşind din situaţia disponibilităţii unor angajaţi ai întreprinderilor Societăţii
Orbilor din Moldova, pe motiv de nerentabilitate” Totodată, de la 150 la 200 de lei
urmează să fie majorată alocaţia pentru persoanele care îngrijesc la domiciliu un
copil invalid, în vârstă de până la 16 ani, cu severitatea I, şi un invalid din copilărie
de gradul 1. La acest capitol, cheltuielile suplimentare vor constitui circa 8,8
milioane lei anual. Se mai prevede majorarea de la 500 la 600 de lei a cuantumului
ajutorului de deces pentru persoanele neasigurate. Conform calculelor preventive,
suma necesară pentru majorarea acestei plăţi constituie circa 600 mii de lei anual.161
Schemele de asigurare socială şi pensionare pot fi legate de vârstă, dar nu pot
duce la discriminare pe criteriu de sex. Ţinem să menţionăm că în Republica
Moldova a fost stopată creşterea vârstei de pensionare pentru femei - 57 ani, iar
pentru bărbaţi - 62 ani, acesta fiind un pas important, ţinându-se cont de faptul că
durata vieţii in ţară este destul de joasă. Bărbaţii, în perioada de activitate, începând
cu vârsta de 18 ani până la vârsta de pensionare, reuşesc să acumuleze un stagiu de
cotizare mult mai mare decât femeile, aceasta influenţând şi cuantumul pensiei.
Prin urmare, se impune o eventuală examinare a stabilirii unui stagiu de cotizare
necesar proporţional vârstei standard de pensionare, respectiv al femeilor şi
bărbaţilor.
Luând in vedere cele sus-menţionate, dar şi faptul că femeile în Republica
Moldova trăiesc mai mult decât bărbaţii, cât şi decizia Curţii Europene a
Drepturilor Omului, care a stabilit că mecanismul pensiilor de asigurări sociale de
stat diferenţiază dreptul la pensie in baza criteriului de sex şi/sau stare civilă şi astfel
1' 100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova in 2006. Studiu de analiză. - Chişinău
2006, p. 127. : " V. Ţarină. Obiectiv // Socius. 16 martie 2007, p. 4.
160 http://www.ms.md/ hles'616-Activitatea Sistemului de Sanatate in anul 2006.pdf
"■ Ziarul „CAPITALA”, nr. 10 (765). I o martie 2007. ln Cauza Schuler-Ygraggen contra Elveţiei, cererea nr. 14518/89, din 24 iunie 1983; Willis contra
Marii Britanii, cererea nr. 36042/97. din 11 iunie 2002.
118
reprezintă o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului2 propunem ca
vârsta de pensionare să fie aceeaşi atât la femei, cât şi la bărbaţi, astfel acordând
femeilor posibilitatea de a atinge stagiul de cotizare necesar in vederea beneficierii
de dreptul la pensie integrală. Aceasta având in vedere faptul că femeile trăiesc in
medie mai mult decât bărbaţii şi in scopul acordării femeilor in vârstă a
posibilităţii de a se manifesta în societate. în ţara noastră bărbaţii trăiesc în medie
64 de ani, iar femeile 71 de ani; bărbaţii consumă în medie numai 2 ani din Fondul
Asigurărilor Sociale, iar femeile -14 ani. La fel, pentru a exclude oricare
discriminări directe pe criteriul vârstei şi sexului legate de pensie, statul trebuie să
legifereze fondurile de pensii private, ca o alternativă la mecanismul pensiilor de
asigurări sociale de stat.
în concluzie, sistemul public actual de asigurări sociale nu reuşeşte să
stabilească un echilibru rezonabil intre realitatea actuală şi protecţia împotriva
sărăciei şi a bătrâneţii pentru majoritatea populaţiei in vârstă de pensionare.
5.3. Eliminarea discriminărilor faţă de persoanele cu disabilităţi
Persoanele cu disabilităţi au nevoie de protejare împotriva discriminării,
deoarece in mod tradiţional, persoanele cu disabilităţi au fost descrise, nu drept
subiecte cu drepturi legale, dar ca obiecte ale programelor de bunăstare, de sănătate
şi de caritate.
Deşi drepturile omului sunt universale şi toţi se nasc egali, viaţa, în virtutea
diversităţii sale obiective, nu asigură pentru toţi posibilităţi egale pentru a-şi
dezvolta şi exercita drepturile, existând pericolul instituirii unor inegalităţi.271
Există un şir de modele pentru a defini „disabilitatea”, pentru a determina cine
se califică pentru a dispune de protecţie împotriva discriminării bazate pe criteriu de
disabilitate. ONU utilizează o definiţie a disabilităţii ce se bazează anume pe
clasificarea acestora, care a fost elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, in
anul 1980.275 Astfel, disabilitate este orice restrângere sau lipsă a unei abilităţi de a
efectua o activitate în maniera sau in limitele fizice considerate normală pentru o
fiinţă umană.
La nivel naţional, statele oferă diferite definiţii pentru disabilitate. Unele state
oferă definiţii cuprinzătoare, in timp ce altele se limitează la termeni strict medicali.
Multe state definesc discriminarea pe motiv de disabilitate, în termenii modelului
social, care cuprinde existenţa barierelor participării depline. Alte state se focusează
pe modelul social, eva-7J
www.cnaa.acad.md. L. Mărgineanu. Rolul şi statutul juridic al
autorităţilor administraţiei publice în soluţionarea problemelor copiilor aflaţi în dificultate: Teză
de doctor în drept. Chişinău. p.7.
119
:7' www.who.int/icidh.
luând întinderea limitărilor funcţionale experimentate de către persoane fizice, cu
puţină consideraţie în ceea ce priveşte cum aceste limitări interacţionează cu mediul
în care se află persoana respectivă.
Nici un instrument privind drepturile omului nu include disabilitatea în lista
categoriilor protejate. Totuşi, există un organ obligatoriu şi de recomandare al
dreptului internaţional care se adresează către drepturile persoanelor cu disabilităţi.
Adunarea Generală a ONU a fost organul care a adoptat instrumente internaţionale
privind drepturile omului care vizează şi drepturile persoanelor cu disabilităţi.
Astfel, cadrul normativ al ONU cu privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi
include următoarele documente:
♦ Declaraţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Retard Mintal' \ care
este primul instrument internaţional privind drepturile omului ce se adresează în
mod specific drepturilor persoanelor cu disa bilitaţi. Declaraţia adoptă un model
medical care priveşte persoanele cu disabilităţi ca unele dependente şi care au
nevoie de tratament. însă, nu se recunoaşte faptul că toate persoanele cu disabilităţi
sunt capabile de a trăi o „viaţă normală" Scopul Declaraţiei este de a „promova cât
de mult posibil in viaţa socială integrarea persoanelor cu disabilităţi”;
♦ In anul 1975, Declaraţia Drepturilor persoanelor cu disabilităţij S a afirmat,
pentru prima dată în dreptul internaţional, că dreptul persoanelor cu disabilităţi
include aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi pentru toate celelalte fiinţe umane.
De atunci, ONU a adoptat convenţii specializate privind drepturile omului, dedicate
altor grupuri, însă nu in mod special persoanelor cu disabilităţi.
Există şi instrumente de recomandare cu privire la disabilitate care prevăd un
ghid de interpretare a instrumentelor dreptului internaţional cele mai generale,
sistematizând practicile cele mai bune şi sugerând cum poate evolua dreptul
internaţional.
♦ în anii '80, ONU a adoptat o serie de rezoluţii, cum ar fi, de exemplu,
Programul mondial cu privire la Acţiunea pentru Persoanele cu Disabi-
Declaration onthe Rjghts of Mentallv Retarded Bsrsons. Proclaimed bv General Asse.niblv
resolntion 2 S 5 o ţ.XW li of 20 December 1971. http; /www.unhchr.ch html/menu3/b/
m_mental.htm
http://wwvv I .umn.edu/humanrt-S/msirccd I drmrp.htm :7S
Declaration on the Rights
ofDisabled Persons Proclaimed bv General Assembly resolution 3447 (XX X | of9 December
l‘>75. http: vv\vw.unhchr.ch/htrnl/menu3/b/72.htni
litâţi.279 Acest Program derulează din în anul 1982 şi include egalitatea
oportunităţilor pentru persoanele cu disabilităţi; astfel, prevede: „sistemul general
120
al societăţii, precum, mediul cultural, locuinţele şi transportul, serviciile sociale şi
de sănătate, oportunităţile educaţionale şi de muncă, viaţa culturală şi socială,
inclusiv sportul şi activităţile recreative sunt create pentru a fi accesibile tuturor
persoanelor." Acest Program a constituit o bază pentru Decada 1983-1993, stabilită
de ONU pentru Persoanele cu Disabilităţi din.
• în anul 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat Principiile de Protejare a
Persoanelor care suferă de Boli Mintale şi de îmbunătăţire a sistemului de Sănătate
Mintală-’*10, care oferă standarde după care se poate evalua implementarea
practicilor drepturilor omului din cadrul sistemelor de sănătate mintală a diferitor
ţări ale lumii.
♦ Adunarea generală a ONU a adoptat Reguli standardizate cu privire la
egalitatea de oportunităţi a persoanelor cu disabilităţi281. ONU a numit, de
asemenea, un Comitet Ad-hoc al Adunării Generale, pentru a proiecta Convenţia cu
privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi. Această Convenţie a fost adoptată
recent de ONU şi a fost ratificată de Republica Moldova.
La nivel regional, Consiliul Europei a luat măsuri pentru a lichida discriminărea
pe temei de disabilitate. în ianuarie 2003, Adunarea Parlamentară a Consiliului
Europei a adoptat recomandări intitulate „Către includere socială deplină a
persoanelor cu disabilităţi” Totodată, sensul noţiunii de „disabilitate”282 reiese din
Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la politicile
orientate spre persoanele cu disabilităţi care, după 1992, scot in evidenţă
obstacolele cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi. Astfel, disabilitatea este
o limitare care provine dintr-o confruntare cu obstacole fizice, psihice, senzoriale,
sociale, culturale, juridice sau altele, ce împiedică persoane- The World Programme of Action conceming Disabled Persons was adopted by thc United
Nalions General Assembly at its 37th regular session on 3 December 1982, by its resolution
37/52.1. http://www.un.org/esa/socdcv/cnable/diswpaOO.htni
iw prindples for the Proteclion of Persons with Mental lllness and the Improvement of Mental
Health Care adopted by LIN General Assembly Resolution 46/119 of 17 December 1991//
http://www.unhchr.ch/htni l/menu3/b/ft8.htm 2SI
The Standard Rules on the Equali/ation of Opportunities for Persons with Disabilities Adopted
by the United Nations General Assembly. forty-eighth session, resolution 48/96, anticx. of 20
December 1993, http://www.un.org/esa/socdev/enable/dissreOO.htm
Recomandarea R( 1185 ) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
le date să se integreze în viaţa de familie, societate şi să participe la fel ca alţii.162 163
2S>
Buletinul Biroului de Informare al Consiliului Europei in Moldova, nr. 1. - Chişinău 2005,
p.23. 2M
Legea privind discriminarea pe criterii de disabilitalc (Regatul Unit, 1005); Legea privind
americanii cu disabilităţi, 42 U.S.C. paragraful 12101 (Statele finite ale Americii, 1001).
121
Directiva-cadru impune asigurarea unor ajustări rezonabile în interesul persoanelor
cu disabilităţi în sfera muncii. Se recomandă adoptarea unor acte normative
separate privind persoanele cu disabilităţi.281 Persoanele cu disabilităţi fizice şi
mintale reprezintă una dintre cele mai izolate grupe de oameni de pe planetă.
Conform estimărilor Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii, între 7% şi 10% din
populaţie sunt cu disabilităţi.164
Disabilitatea psihică este una foarte importantă, odată ce psihicul uman este
foarte fin, şi nimeni nu este ferit de posibilitatea îmbolnăvirii în acest sens. De
regulă, intr-o societate, datorită convingerilor stabilite de ea, bolnavul psihic este
izolat, marginalizat, ascuns de ochii lumii (nu neapărat pentru protecţie). Iar
conform opiniei publice, în ce priveşte necesitatea izolării persoanelor cu
dizabilităţi psihice, 64% din respondenţi nu sunt de acord ca acestea să fie izolate,
iar 27% susţin că sunt temeiuri pentru izolarea lor, 9% s-au abţinut să răspundă.165
Discriminarea la care sunt supuse persoanele cu probleme de sănătate mintală
se datorează statutului de victimă al acestora. El fiind datorat lipsei de informaţie,
necunoaşterii şi dezinteresului comunităţii şi autorităţilor faţă de aceste persoane,
lipsei unor organizaţii non- guvernamentale care să facă o schimbare în acest sens.
Acest statut în defavoarea bolnavilor psihic este subliniat şi de mass-media.
Totodată, persoanele date sunt limitate în posibilitatea de a se angaja in câmpul
muncii. Deseori, sărăcia in care trăiesc aceşti oameni nu le permite să apeleze la
instanţele judecătoreşti pentru a fi apăraţi. De asemenea, necunoscându-şi
drepturile şi neavând suport şi încurajare din partea familiei, medicilor şi altor
persoane, ei preferă o atitudine pasivă încurajând astfel abuzurile. Nu există
specialişti in domeniul juridic care să înţeleagă şi să-i ajute, cu atât mai puţin
organizaţii de advocacy pentru bolnavii psihic.
Persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt permanent v i c t i mr ale
abuzurilor: din partea membrilor familiilor acestora care frecvent u internează forţat
sau îi instituţionalizează fără ca persoanele să necesite acest tratament; escrocii
urmăresc bolnavii psihici internaţi şi le vând proprietăţile imobiliare contra unor
sume mizerabile; de asemenea, nu li se cere acordul în privinţa administrării
tratamentului psihiatric, nu li se asi gură accesul la informaţiile legate de tratament
şi diagnostic ş.a. Adesea, persoanele cu sănătatea mintală precară singure recurg la
gesturi violente asupra lor (suicid) şi asupra altora, ca fiind unicul mijloc de
;x
' L. Mărgineanu. Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţiei publice în soluţionarea
problemelor copiilor aflaţi în dificultate, l eza de doctor în drept. p.30. :s" Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de
discriminare, violenţă şi hărţuire // http://mvw.humanrights.md/mnvindcx_rom.html
122
protecţie.
In general, în lume se constată o creştere îngrijorătoare a număru lui de
persoane cu disabilităţi mintale. Federaţia Mondială a Sănătăţii Mintale287
estimează că în anul 2020 a treia cauză de morbiditate la nivel mondial vor fi bolile
psihice. Aproximativ 400 milioane de oameni suferă în prezent de disabilităţi
mintale şi neurologice sau de probleme psiho-sociale, cum ar fi cele legate de
abuzul de alcool şi droguri.288 în Republica Moldova, conform datelor statistice ale
Ministerului Sănătăţii, sunt înregistrate peste 150 mii de persoane cu disabilităţi,
dintre care 30 de mii locuiesc in municipiul Chişinău.
Ţinem să menţionăm că în Republica Moldova există mai multe organizaţii
neguvernamentale care se ocupă cu apărarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi
mintale, printre care Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului, preocupat şi de
promovarea, conştientizarea şi respectarea drepturilor omului în instituţiile pentru
persoanele cu disabilităţi mintale şi deficienţe intelectuale din Republica Moldova.
De menţionat în context şi Asociaţia creştină „Agape”, care a creat Centrul de
Consultaţie Juridică şi Advocacy, în cadrul căruia persoanele cu disabilităţi pot
beneficia de asistenţă juridică gratuită. Prin crearea acestui Centru s-a urmărit
sporirea numărului de persoane care vor beneficia de asistenţă juridică gratuită. De
asemenea, s-a dorit ridicarea nivelului de cunoaştere a drepturilor legale de către
persoanele cu disabilităţi, astfel să crească implicarea lor în viaţa comunităţii şi
încrederea lor în forţele proprii.289
în Republica Moldova sunt luate la evidenţă 163.544 persoane cu di- sabilităti,
dintre care 24.735 - cu gradul I de invaliditate, 113.766 - cu ;s7
http://www.wfrnh.coin/001ntemational.htin M
www.tnma.ro „Discriminarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală în România" M9
Un
drept protejat - o nouă speranţă pentru persoanele cu disabilităţi. Buletinul Clinicilor Juridice, nr.2,
mai 2005, p.20.
gradul II de invaliditate, 25.043 - cu gradul III de invaliditate. Totodată, 12.808
invalizi sunt copii cu vârste de până la 16 ani. Ministerul Sănătăţii a elaborat şi a
modificat o serie de acte normative şi a prevăzut diverse acţiuni pentru protecţia
socială a persoanelor cu disabilităţi sau din familii nevoiaşe. Astfel, în conformitate
cu prevederile Strategiei de reformă a sistemului de asistenţă socială, a fost elaborat
Proiectul de Lege cu privire la protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi şi a
familiilor lor, al cărui scop este ajustarea Legii cu privire la protecţia socială a
invalizilor la normele internaţionale, la situaţia socială actuală şi la posibilităţile
financiare reale ale statului. în prezent, Proiectul de Lege a fost prezentat
123
Parlamentului spre aprobare. Totodată, a fost elaborat şi aprobat Programul
Naţional privind sănătatea mintală pentru anii 2007-2011166, care are drept scop
egalarea şanselor pentru persoanele cu handicap şi diminuarea marginalizârii lor în
societate, in prezent, invalizii beneficiază de compensaţii nominative (în schimbul
înlesnirilor la plata serviciilor comunale, energiei electrice, procurării cărbunelui şi
lemnelor de foc), precum şi de o compensaţie anuală pentru cheltuielile pentru
benzină, reparaţii, întreţinerea tehnică a autoturismelor şi cărucioarelor motorizate.
De altfel, invalizii de gradul I şi II, copiii invalizi cu vârsta de până la 16 ani şi
persoanele care însoţesc un invalid de gradul I sau un copil invalid primesc
compensaţii pentru călătoria în transportul public urban, suburban şi interurban,
plătite din bugetele locale, iar veteranii şi invalizii de război beneficiază, o dată în
an, de bilete gratuite de călătorie cu transportul feroviar sau auto de pasageri în
cadrul statelor membre ale CSI. Persoanele vârstnice cu disabilităţi primesc gratuit,
o dată în trei ani, bilete de reabilitare medicală în Centrele republicane pentru
reabilitarea invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” (Vadul lui Vodă) şi „Victoria”
(Sergheievka, Ucraina) sau beneficiază de compensaţie bănească în schimbul
biletului sanatorial.
în republică este dezvoltată o reţea de 36 de centre de reabilitare so-
cio-medicală şi funcţionează 21 de aziluri pentru persoane cu disabilităţi. Potrivit
serviciului de presă al Ministerului Sănătăţii, în 2006 Fondul republican de
susţinere socială a populaţiei a alocat 9,1 milioane de lei fondurilor locale de
susţinere socială a populaţiei în vederea acordării ajutoarelor materiale persoanelor
cu disabilităţi afectate de sărăcie.167
O altă categorie aparte care face parte din persoanele cu disabilit.iţi sunt
persoanele cu disabilităţi vizuale. Conform legislaţiei internaţio nale şi naţionale,
societatea are datoria de a institui pentru persoane le nevăzătoare şanse egale în
următoarele domenii: îngrijirea sănătăţii, cu accent pe problemele de vedere,
educaţie, pregătire profesionala, incadrare în muncă, asistenţă socială, facilităţi
fiscale, acces la cultură şi informaţie, acces la funcţiile publice şi de conducere
administrativa, pentru cei care dispun de capabilitatea şi perfomanţa necesară, acces
la forurile mediatice, în vederea promovării unei imagini pozitive, dar realiste.
Crearea condiţiilor de angajare a nevăzătorilor ţine nemijlocit de antrenarea activă a
autorităţilor în implementarea documentelor relevante.168
2.0
http://www.ms.md/__files/7fl5-SanalatcaMiiitala.pdt 2.1
Cotidian Naţional „FLUX", nr.172, 4 decembrie 2006, p.2.
P. Vlunteanu. Cadrul legal al protecţiei drepturilor persoanelor cu disabilităţi vizuale din
124
5.4. Eliminarea discriminării faţă de minorităţi (etnice, lingvistice,
religioase)
Vorbind despre minorităţi, pe Terra aproximativ 10% - 20% din populaţie revin
minorităţilor, considerent din care ele au nevoie de măsuri speciale pentru
protejarea drepturilor lor, fiindcă deseori sunt dezavantajate, discriminate şi excluse
din participarea la viaţa publică şi politică.
De regulă, cuvântul minoritate este suplimentat de un adjectiv, precum:
minoritate lingvistică, etnică, religioasă, etc., formula adresându- se grupurilor de
oameni care se găsesc în poziţie de inferioritate numerică, cât şi politică, socială,
economică sau culturală. Minorităţile sunt caracterizate ca grupuri ai căror membri
au o altă limbă, naţionalitate, religie, cultură, sau orice altă caracteristică.
Există o multitudine de definiţii ale minorităţilor, însă nu s-a ajuns la un
numitor comun în ceea ce priveşte adoptarea de către comunitatea internaţională a
unei definiţii general acceptate. Instrumentele internaţionale în domeniul
drepturilor omului interzic orice discriminare în legătură cu aceste criterii.
Totodată, persoanele care fac parte din minorităţi trebuie să respecte egalitatea
suverană, integritatea teritorială şi independenţa politică a statelor şi să nu se
angajeze în nici un fel de acţiuni care să pună în pericol aceste valori.
Cea mai precară minoritate este cea naţională, in Republica Mol dova din
numărul total al populaţiei (cu excepţia populaţiei din stânga Nistrului) după datele
din anul 2004, avem următorul procentaj al naţionalităţilor:
1) moldoveni - 75,8 %
2) ucraineni - 8,4 %
3) ruşi - 5,9 %
4) găgăuzi - 4,4 %
5) români - 2,2 %
6) ţigani - 0,4 %
7) evrei - 0,1 %
Populaţia romă clin Republica Moldova, PNUD, 2006, p.7-11; Comisia
Europeana împotriva Rasismului şi Intolerantei (CERI), Al doilea raport asupra
Republicii Moldova, 28 iunie 2002, p.30.
8) alte naţionalităţi - 0,5 %
nedeclarată - 0,4 %.293
Dicţionarul politic determină minoritatea naţională drept - persoane care se
Republica Moldova // Legea şi viaţa, decembrie 2006, p.21.
125
diferenţiază prin etnie şi limbă de majoritatea populaţiei în mijlocul căreia
trăiesc.294 Dicţionarul explicativ al limbii române explică minoritatea naţională ca
fiind un grup de oameni de aceeaşi limbă şi origine care locuieşte pe teritoriul unui
stat naţional.295
Autorii autohtoni, printre care V. Moşneagă, în studiul cu privire la minorităţile
naţionale din Republica Moldova, propun următoarea definiţie: minorităţile
naţionale sunt aşa fel de grupuri etnice naţionale, comunităţi sociale, care se
determină ca o parte componentă a statului, posedă şi folosesc intr-o măsură sau
cdta limba majorităţii, a naţiunii titulare, se identifică nu numai cu grupul propriu
etnic, ci şi cu majoritatea naţională, cu naţiunea titulară şi sunt cetăţeni ai acestui
stat.296
Doctorul în drept G. Pogoneţ defineşte instituţia de minoritate etnică:
“Minorităţile etnice reprezintă acele grupuri etnice şi naţionale, comunităţi
sociale, care se desemnează ca parte componentă a statului, posedă şi folosesc,
intr-o măsură oarecare, limba majoritară a naţiunii titulare (limba de stat), se
identifică nu numai cu grupul etnic, ci şi cu majoritatea naţională - cu naţiunea
titulară şi sînt cetăţeni ai acestui ''Anuarul statistic al Republicii Moldova /Biroul Naţional de Statistică, Chişirtău 2007, p.4l
:"'
1 S.
Tămaş. Dicţionar politic. - Bucureşti, 1906. p. 159)
DEX.- Bucureşti, 1996. p.636
V. Moşneaga. Minorităţile naţionale in Moldova: starea şi gradul de identificare// II Mol-
doscopie (Probleme de analiză politică). Partea II I . - Chişinău: USM, 1994, p.36 stat”29". Drepturile minorităţilor reprezintă relaţia dintre condu< aloi i şi cei conduşi, iar menirea socială a drepturilor minorităţilor este, in pri mul rând, aceia de a asigura o nouă bază pentru formularea unor stau darde internaţionale menite să garanteze faptul că sistemul statal va ser vi intereselor persoanelor aparţinând minorităţilor etnice şi nu va leza drepturile acestora169.
în teza de doctorat G. Pogoneţ propune proiectul Legii privind statutul juridic
al minorităţilor etnice in Republica Moldova. în cadrul acestui proiect în art.4 se
include principiul non-discriminării:”( 1) Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi
au dreptul, fără nici o discriminare, la o protecţia egală a acesteia. (2) Orice
discriminare sau incitare la discriminare, întemeiată pe apartenenţa la o comunitate
etnică, antrenează răspunderea contravenţională a persoanei vinovate, dacă nu intră
www.cnaa.acad.md. G. Pogoneţ. Statutul juridic al minorităţilor etnice în Republica Moldova:
Teză de doctor în drept. Chişinău, p. 145 ^ lbidem, p. 145
■'* www.cnaa.acad.md. G. Pogoneţ. Statutul juridic al minorităţilor etnice în Republica Moldova:
Teză de doctor în drept, Chişinău, p.162
-’00
H.Giordan. Les minorites en Europe. Droits linguistique el droit de l'homme. Paris: Edition
Rime, 1992.
126
sub incidenţa legii penale. (3) Potrivit prezentei legi, nu se consideră discriminare
măsurile de protecţie cu caracter normativ sau administrativ prin care se realizează
garantarea păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, culturale, lingvistice
şi religioase a minorităţilor etnice, precum şi a persoanelor aparţinând acestora, fără
a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor celorlalţi cetăţeni ai RM.”2" Cu toate că în
cadrul proiectului de lege menţionat, doctorul in drept, G.Pogoneţ include
principiul non-discriminării, însă în cadrul tezei nu am găsit definiţia acestui
principiu, cât şi analia formelor de manifestare a discriminărilor la adresa
minorităţilor.
Henri Giordan distinge în Europa două tipuri de bază: minorităţi neteritoriale
(ţiganii, unele comunităţi evreieşti, comunităţi formate din imigranţi, din motive
politice - armenii, chelienii sau economice - maghrebienii, turcii, iugoslavii);
minorităţi şi naţionalităţi teritoriale - de la cele cu statut de autonomie, cum sunt
catalanii, bascii, până la cele care nici nu sunt cunoscute ca atare - bretoni,
occitani.;<w
Referitor la noţiunile utilizate, remarcăm faptul că în documentele
internaţionale, în legislaţia internă, în lucrările de specialitate se folosesc expresiile:
minorităţi, minorităţi naţionale, minorităţi etnice, religioase sau lingvistice,
grupuri naţionale, etnice, rasiale sau religioase, grupuri rasiale sau etnice,
naţionalităţi.
în documentele internaţionale adoptate în ultimul timp în cadrul ONU şi pe plan
european se foloseşte conceptul de „minoritate naţională" sau cel de „minoritate
etnică, lingvistică sau religioasă”. Se consideră, însă, că noţiunea de „minoritate
naţională” este mai larg utilizată, decât cea de „minoritate etnică, lingvistică sau
religioasă”, deoarece există minorităţi etnice, lingvistice sau religioase care nu sunt
minorităţi naţionale (ex. romii).
Pe plan european prevalează noţiunea de „minoritate naţională”. Aceasta
opinie a fost exprimată în documentele adoptate în cadrul OSCE: Actul final de la
Helsinki, Documentul de la Copenhaga şi cele ale Consiliului Europei -
Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale din 1994.
Totuşi, cea mai mare parte a elementelor obiective care definesc o minoritate se
reduc la etnicitate, deoarece limba comună, rasa, religia, cultura pot fi aspecte ale
etnicităţii. Astfel, elementul rasial se reduce, în esenţă, la culoarea pielii şi unele
trăsături fiziologice distinctive, care nu ar avea nici o însemnătate, dacă nu ar face
obiectul unui tratament cultural, educativ sau discriminator. în ce priveşte
elementul religios, acesta de multe ori nu poate fi tratat ca o problemă ce ţine doar
de conştiinţa individuală.
127
Istoria protecţiei grupurilor minoritare poate fi examinată în cadrul a trei
perioade:
1) perioada iniţială, în care nu a existat o preocupare sistematică, ci, în funcţie
de situaţii şi de raportul de forţe, au fost incluse în unele tratate internaţionale clauze
de protecţie, mai ales în favoarea unor minorităţi religioase;
2) perioada Societăţii Naţiunilor, ce se caracterizează prin încheierea unui
număr de tratate cu unele state şi prin adoptarea de declaraţii unilaterale de către
alte state cu privire la protecţia minorităţilor în zona Europei Centrale şi de Est;
3) perioada de după cel de-al doilea război mondial, caracterizată prin tendinţa
de a stabili un standard internaţional al protecţiei drepturilor persoanelor care fac
parte din minorităţi şi a identităţii acestora, în contextul respectării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.301 170
în primii ani după cel de-al doilea război mondial accentul a fost pir. pe
protecţia drepturilor şi libertăţilor individuale ale persoanei. S-a por nit de la
concepţia conform căreia, atunci când drepturile unei persoane sunt încălcate sau
restrânse, pe motiv de rasă, religie, origine etnică sau naţională ori culturi diferite,
problema poate fi soluţionată prin protec ţia drepturilor sale pe bază individuală,
prin aplicarea principiilor -egalităţii în drepturi şi non-discriminării şi prin
garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Acestea se situează în ansamblul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului. Convenţia-Cadru, adoptată de Consiliul Europei în 1994, menţionează în
primul său articol că protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor
persoanelor care fac parte din minorităţi constituie parte integrantă a protecţiei
drepturilor omului.171
Ca drepturi specifice ale acestor persoane sunt prevăzute: folosirea limbii
materne în particular şi în public, crearea şi menţinerea de instituţii, organizaţii sau
asociaţii proprii, educative, culturale şi religioase;
- profesarea şi practicarea propriilor religii, stabilirea şi menţinerea de
contracte în interior şi în afară cu persoane care au în comun originea etnică sau
naţională, patrimoniul cultural sau credinţele religioase;
- difuzarea şi schimbul informaţiei în limba maternă şi accesul la aceasta;
- crearea şi menţinerea de organizaţii în ţările lor;
- participarea la organizaţii neguvernamentale internaţionale.172
170
I. Diaconu. Minorităţile. Statut. Perspective.- Bucureşti, 19%, p.2l. J0
- Ari. 1 din Convenţia - Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale din 10 noiembrie 1994 W3
Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E.,
128
în acest mod, se prevede protecţia identităţii persoanelor respective şi crearea
de condiţii pentru promovarea acestei identităţi, în conformitate cu principiile
egalităţii şi al non-discriminării faţă de alţi cetăţeni ai statelor participante.
Nici o ţara din Europa nu este omogenă din punct de vedere etnic, lingvistic,
sau al religiei. Unele grupuri etnice trăiesc în afara graniţelor lor naţionale. Unele
dintre ele sunt minoritare constituind doar un procent mic din numărul total al
populaţiei, altele, deşi constitue un procent mai mare, din cauza izolării sau
discriminării exercită o influenţă nesemnificativă în societatea în care locuiesc.
Odată cu prăbuşirea regimului totalitar în fosta URSS a fost scos in evidenţă
factorul naţional, şi anume: in loc de 9 state socialiste care au fost până în 1989 în
Europa au apărut 27, şi în o treime din aceste state au apărut conflicte între etnii.’04
Lupta pentru puterea politică şi economică, însoţită de probleme legate de limbă şi
instruire au agravat şi mai mult discriminarea populaţiei după apartenenţa etnică.
Numeroasele nemulţumiri ale diferitelor grupuri etnice au răbufnit odată cu crearea
noilor state independente. Republica Moldova, care şi-a proclamat suveranitatea la
23 iunie 1990 şi independenţa statală la 27 august 1991, nu constituie o excepţie în
acest sens. Complexitatea problemei privind minorităţile naţionale rezidă şi în
faptul că renaşterea identităţii naţionale a acestora (cu excepţia ruşilor) coincide în
timp cu cea a identităţii naţionale a majorităţii româneşti.173 Suntem de părere că în
Republica Moldova cea mai discriminată minoritate etnică este minoritatea romă,
deoarece comunitatea romilor în Republica Moldova este supusă unei discriminări
persistente în toate domeniile vieţii: învăţământul, angajarea în câmpul muncii,
acordarea spaţiului locativ şi accesul la bunurile şi serviciile disponibile populaţiei.
Reprezentanţii comunităţii romilor continuă să locuiască în aşezări izolate, care nu
dispun de o infrastructură minimă. 174 Ca urmare, procesul de învăţământ se
realizează în nişte clădiri izolate, în care condiţiile de lucru lasă mult de dorit, „fapt
care duce la scăderea nivelului de educaţie a copiilor şi generează un coeficient
academic foarte scăzut”175
în ultimul raport asupra Republicii Moldova, Comisia
adoptat la 29 iunie 1990. i0J
L. Mărgineanu. Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţiei publice în soluţionarea
problemelor copiilor aflaţi în dificultate. Teza de Doctor în drept. p.2c>.
1,5 E.Patraş. Minorităţile naţionale din Ucraina şi Republica Moldova. Statul juridic. - Cernăuţi:
Alexandru cel Bun. 1998.
“l*hWp://www.coe.int/t/e/human_rights/ecri/1 ^oZDecri^fri^/Dcountrv
0 o2Db\" «2Dcountrv_
approach/moldova/moldova cbc 2en.aspff P253 95601 - vizitat ultima dată la I iunie 2007. 51,7
CERI. al doilea raport asupra Republicii Moldova. 28 iunie, 2002, p.30. http://www.coe.
int/t/e/human rights/ecri/l%2Decri/2%2/Dcountrv%2Dbv%2Dcountrv_approach/moldo-
va/moldova_cbc_2en.asp#P253 45601. vizitat ultima dată la I iunie 2007.
129
Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (CERI) a declarat că „membrii
comunităţii romilor/ţiganilor sunt maltrataţi cu regularitate de către agenţii de
poliţie”.
Republica Moldova dispune de un plan de acţiuni pentru susţinerea romilor.176
Discriminarea împotriva romilor rămâne o problemă serioasă.
CERI este îngrijorată de raportul privind discriminarea romilor in r .i domenii
precum angajarea în câmpul muncii, acordarea spaţiului loca tiv, învăţământul şi
serviciile sociale.30-' CERI a invitat autorităţile Repu blicii Moldova să identifice şi
să elimine orice fel de discriminare faţă de romi, îndeosebi prin consolidarea
prevederilor juridice existente.
în conformitate cu studiul realizat de PNUD177, situaţia romilor din Republica
Moldova se agravează. Populaţia romă este supusă excluderii sociale şi economice
destul de serioase. Venitul lor constituie doar 60% din venitul restului populaţiei,
iar 42% din aceştia sunt şomeri.
Populaţia romă locuieşte în condiţii dificile, astfel 10% din familii nu au
electricitate, 41% nu au bucătărie, canalizare. Ei au acces limitat la informaţia din
mass-media: astfel, 35% din familii nu au televizor; 53% nu au radio; iar 71% nu au
telefon. 178 Prin excluderea socială a romilor, Republica Moldova încalcă
angajamentele sale asumate in baza Convenţiei-cadru privind protecţia minorităţii
naţionale, care solicită statelor ca persoanele ce aparţin minorităţilor naţionale să nu
fie discriminate în accesul lor la mass-media.179 Conform opiniei publice, cel mai
discriminat grup de persoane în Republica Moldova sunt romii (42%), urmaţi de
persoanele cu disabilităţi (19%), săracii sunt discriminaţi în proporţie de 14%,
femeile - 10%, evreii - 8% şi negrii - 7%.3U
Procesul avansat de rusificare şi mentalitatea de factor dominant a unei părţi
substanţiale din purtătorii limbii ruse au creat dificultăţi deosebite în revenirea la
propria identitate a altor entităţi naţionale, decât cea rusă. în prezent, Republica
Moldova este un stat suveran, de drept, care consideră demnitatea umană, drepturile
508
Planul de acţiuni pentm susţinerea romilor din Republica Moldova pentru anii 2007- 2010,
hotărârea nr. 1453 din 12.12.2006 // Monitorul Oficial, 2006. nr 2030206/1573.
w ('km a| 2-lea raport asupra Republicii Moldova din 28.06.2002. 31,1
Populaţia romă din Republica Moldova, PNUD 2006, p.7-11. 178
Ibidem, p. 50-52. 31
Articolul 6, alin.l, Convenţia-Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale. ETS 157. din
1.02.05. semnată de către Republica Moldova la 22.10.2007 315
Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de
discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index_rom. hţml
130
şi libertăţile omului valori supreme şi garantate. Respectarea şi ocrotirea persoanei
este o îndatorire primordială a statului. Pe teritoriul Republicii Moldova locuiesc
reprezentanţi ai peste o sută de naţionalităţi. O asemenea structură a populaţiei
necesită şi o politică adecvată de reglementare a relaţiilor interetnice. La moment,
ţara noastră a creat un vast cadru legislativ în domeniu, astfel angajându-se să
garanteze şi să respecte tuturor indivizilor care se găsesc sub jurisdicţia sa
drepturile şi libertăţile, fără nici o deosebire de rasă, culoare, origine naţională etc.
Potrivit reglementărilor internaţionale, drepturile persoanelor care fac parte din
minorităţi sunt garantate şi exercitate în cadrul legislativ şi instituţional al statului
respectiv. însăşi egalitatea în drepturi şi NON-DISCRIMINAREA plasează
drepturile acestor persoane în acelaşi cadru conceptual şi instituţional cu drepturile
celorlalţi cetăţeni ai statului. Documentele internaţionale solicită statelor să adopte
măsuri în toate domeniile vieţii politice, economice, sociale şi culturale pentru a
promova egalitatea in drepturi a persoanelor în cauză şi participarea lor deplină la
viaţa publică.
Suntem de părere că, non-discriminarea şi drepturile individuale nu ar fi
suficiente pentru a satisface nevoile minorităţilor, de aceea pledăm pentru drepturi
speciale, ca fiind necesare pentru a asigura minorităţilor mijloace pentru a-şi
menţine propriile caracteristici şi tradiţii; în acest sens menţionăm la concret şcolile
care să asigure educaţia în limba maternă. La fel, minorităţile trebuie să aibă acces
liber la justiţie, să fie puse sub protecţia egală a legii; să li se asigure dreptul la un
proces echitabil, cu interpretare şi traducere în limba maternă, să le fie recunoscute
juridic tradiţiile şi obiceiurile, să fie acceptată numirea in posturi oficiale a unor
reprezentanţi ai acestora. Art. 27 din Pactul cu privire la drepturilor civile şi politice
prevede că exercitarea acestor drepturi este în strânsă dependenţă de exercitarea
ansamblului de drepturi ale omului de către întreaga populaţie a unui stat.
Exercitarea acestor drepturi, care sunt specificate în mod expres în documentele
internaţionale, face parte integrantă din sistemul de drepturi existent în fiecare ţară
in domeniul culturii, educaţiei şi practicării religiei, constând în ansamblul de legi
care reglementează aceste domenii şi al instituţiilor care funcţionează pentru
exercitarea drepturilor respective.
O altă categorie de minorităţi ar fi cele lingvistice, iar discriminarea pe criteriu
de limbă este interzisă aproape de toate instrumentele internaţionale principale cu
privire la drepturile omului. Protecţia împotriva discriminării pe criteriul limbii
poate fi legată de apartenenţa persoanei la o categorie protejată suplimentar, cum ar
fi minoritatea naţională, rasa, culoarea, etnia, originea naţională şi naţionalitatea.
PIDCP asigură minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice dreptul de a se
131
bucura dc propria cultură, de a profesa şi practica propria r e l i g i e şi de a folosi
propria limbă.31'1 Similar, Convenţia-cadru privind protec ţu minorităţilor naţionale
asigură acestora dreptul de a folosi liber şi fata imixtiuni propria lor limbă
minoritară în sfera publică şi cea privata, in formă scrisă şi verbală.180 181 în cel de-al
doilea raport asupra Republicii Mol dova CERI a notat: problema limbii este foarte
delicată şi o cauză majora de divergenţe politice. Ea a fost şi mai este folosită ca
substituent pentru dezbaterile democratice asupra problemelor politice şi
economice. Ea are legătură cu problema identităţii naţionale, a poziţionării
geografice a Republicii Moldova, în particular în ce priveşte relaţia cu Rusia şi
restul Europei.311' CERI consideră că unele aspecte legate de folosirea limbilor in
Republica Moldova pot duce la tensiuni interetnice, atitudini intolerante şi
discriminare bazată pe criteriul limbă.
întrucât limbi oficiale ale statelor sunt acele limbi vorbite de majoritatea
populaţiei acestora, iar limbile populaţiei majoritare sunt protejate şi promovate de
către guverne, atunci limbile minorităţilor au devenit cele mai fragile probleme ale
drepturilor lingvistice.
La momentul actual, corpul normelor dreptului internaţional cu privire la
drepturile lingvistice este la o etapă embrionară. Norma juridică în mod universal
aplicabilă se conţine în articolul 27 din Pactul cu privire la drepturile civile şi
politice, prin care se afirmă că „persoanelor aparţinând... minorităţilor nu li se va
refuza, în comunitate cu ceilalţi membri ai grupului lor, dreptul de... a-şi utiliza
propria limba”
De la declararea independenţei Republica Moldova a elaborat un cadru juridic
cu privire la funcţionarea limbilor. La 31 august 1989 au fost votate două legi: prin
Legea nr. 3464-X1182 limba naţiunii de bază a obţinut statutul de limbă de stat, iar
prin Legea nr. 3462-XI183 184 a fost introdusă grafia latină.
La 1 septembrie 1989 a fost adoptată Legea nr. 3465-X1 cu privire la
funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova314
, prin care a fost
'"J Art.27, P1CDCP.
J,J Art. 10, alin. I. Convenţia-cadru.
3"' CERI. Al doilea raport asupra Republicii Moldova din 28 iunie 2002.
5” Legea cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti din 31.08.89 // Veştile 1989.
nr.9/21 183
Legea cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină din 31.08.89 // Veştile 1989,
nr.9/214. ,l* Legea cu privire Ia funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, ni 346S-XI //
Veştile, 1989. nr.9/217.
132
legiferată utilizarea limbii de stat in toate sferele vieţii politice, economice, sociale
şi culturale. Totodată, prin această lege, se garanta studierea gratuită a limbii de stat
pentru toţi vorbitorii altor limbi pentru îndeplinirea datoriilor lor de serviciu. A fost,
de asemenea, garantată funcţionarea limbilor minoritare: rusă, ucraineană, găgăuză,
bulgară, idiş.
Astfel, în localităţile unde populaţia majoritară o constituie găgăuzii, trei limbi
au fost declarate oficiale: limba moldovenească, limba găgăuză şi limba rusă. A
fost, de asemenea, prevăzută utilizarea limbii ucrainene, limbii ruse, limbii bulgare,
ivrit/idiş, precum şi a altor limbi minoritare, în vederea satisfacerii necesităţilor
culturale ale etniilor conlocuitoare.
Articolul 3 al Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul
Republicii Moldova prevede utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova a limbii
ruse, de rând cu limba moldovenească, ca limbă de comunicare între diferite
naţionalităţi, ceea ce asigură o situaţie bilingvă reală.
Codul privind contravenţiile administrative sancţionează, în mod special,
încălcarea dreptului la egalitatea limbilor şi încălcarea normelor legii cu privire la
funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM.185 186
Statutul limbii ruse şi al altor limbi minoritare a fost, de asemenea, determinat
prin Constituţia Republicii Moldova, care în articolul 13, alineatul (2), stipulează că
statul recunoaşte şi protejează dreptul de a păstra, dezvolta şi vorbi limba rusă şi alte
limbi vorbite pe teritoriul republicii.
Legea cu privire la protecţia minorităţilor naţionale, la fel ca şi Legea cu privire
la funcţionarea limbilor, abordează pe larg diverse drepturi lingvistice, astfel ca:
utilizarea, accesul şi răspândirea limbilor minoritare în formă scrisă şi orală,121
publicarea actelor oficiale în limbile moldovenească şi rusă,187 publicarea actelor
oficiale in limba minorităţii naţionale în cazul unui număr suficient de reprezentanţi
ai minorităţii naţionale în localităţile compact populate de aceasta,188 indicarea in
regiunile cu statut special a denumirilor în alte limbi,189
perfectarea informaţiei cu <
arac ici public important in probleme legate de ocrotirea sănătăţii şi securitate, etc.
::i>
Articolele 200/3,200/4, Codul privind contravenţiile administrative. Legea nr.63-XVI din 28
aprilie 2005. 186
Legea cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la sta tutul
juridic al organizaţiilor lor, Art.7 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 107/819. 187
Ibidem. Art.8( I)
Ibidem. Art.8(3); An.8(2).
’;i Ibidem. An. 10
133
în limbile moldovenească şi rusă, precum şi în limba minorităţii na ţionale190,
utilizarea limbii moldoveneşti sau ruse şi a altei limbi minorit a re în relaţiile cu
autorităţile publice.191
O hotărâre a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova192 declară nule unele
prevederi ale Legii cu privire la protecţia minorităţilor na ţionale, ale Legii cu
privire la actele civile, care prevăd utilizarea limbii ruse ca limbă preferată a
minorităţii naţionale în regiunile unde acestea constituie majoritatea. Curtea
argumentează că prevederile respective depăşesc garanţiile acordate limbii ruse de
Legea cu privire la funcţionarea limbilor şi, în al doilea rând, acest statut
defavorizează utilizarea altor limbi ale minorităţilor naţionale în regiunile compact
populate de aceste minorităţi. Suntem şi noi de acord cu aceasta hotărâre, cu toate
că Parlamentul Republicii Moldova a emis în răspuns o decizie, prin care hotărârea
sus-menţionată a Curţii Constituţionale este declarată drept „politică” şi nefondată.
Comisia Consultativă a Convenţiei-cadru privind protecţia minorităţilor
naţionale a constatat că „... a luat notă de statutul special al limbii ruse în Moldova
şi a remarcat că această limbă este pe larg utilizată de un număr considerabil de
persoane aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de o parte considerabilă a
populaţiei majoritare. Comisia Consultativă remarcă că recenta Lege cu privire la
drepturile minorităţilor naţionale consolidează in mod vizibil poziţia limbii ruse
vis-a-vis de limba de stat, precum şi alte limbi ale minorităţilor naţionale. Comisia
Consultativă salută, în principiu, măsurile chemate să consolideze limbile
minorităţilor naţionale şi care oferă persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale
posibilitatea de a-şi păstra şi dezvolta identitatea lingvistică. Comisia este de părere
că, promovând drepturile lingvistice stipulate în Articolul 10 al Convenţiei-cadru,
autorităţile moldoveneşti trebuie să fie în căutarea unei metode echilibrate de
abordare a limbilor vorbite de persoanele ce aparţin minorităţilor naţionale, inclusiv
cele dezavantajate sau numeric reduse”.193
190
Ibidem. Art.l 1
Ibidem. Ari. 12. !:î
Hotărârea Curţii Constituţionale din 30 mai 2002 prin care sunt declarate neconslitu-
ţionale unele prevederi ale Legii cu privire la protecţia minorităţilor naţionale (articolele 6(1),
8(1,3), 10, ll(I)şi 12(1)), precum şi art. 5(4) al Legii cu privire la actele civile ale cetăţenilor //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 28.
' -"h 11 p : / / w w w . c o e . i n t / T / e / h u m a n % 5 F r i c h 1 - M jjj o r i t i e s /
2%21;%5FFRAMEWORK%5FC<>N VI NTION%>F%28MONlTORING%29/
2°îi2E%5FMonitoring" o3Fmechanisrn/4. Opinionsoljhe Advisorv Committee/1. Countrv_spe-
citie opinioiis' A( IC INF_OP 1(2003 KH)2" »2( i° o20E%20Qpinii mu „20N lnMmşyggg lopt
itPage
134
Principalele componente ale legislaţiei naţionale privind funcţionarea limbilor
minoritare în domeniul învăţământului sunt: dreptul minorităţilor de a învăţa limba
maternă, dreptul părinţilor de a alege limba de instruire pentru copiii lor, obligaţiile
statului de a crea condiţiile necesare pentru Învăţarea limbii materne şi instruirea în
limba maternă, paralel cu însuşirea limbii de stat; asigurarea informaţiei în limba
maternă.
Aşadar, legislaţia Republicii Moldova asigură persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale dreptul de a studia limba lor maternă şi completează acest
drept cu securităţi legale. De exemplu, Articolul 10 alin. (2) al Constituţiei
Republicii Moldova recunoaşte dreptul la identitatea lingvistică, iar Articolul 35
alin. (2) menţionează că statul va asigura în baza legii dreptul fiecărei persoane de
a-şi alege limba sa de educaţie şi instruire.
Articolul 6 al Legii privind minorităţile naţionale oferă mai multă putere
acestor prevederi constituţionale, obligând statul să implementeze dreptul prevăzut
de Constituţie. La acest capitol legislaţia Moldovei conţine o abordare neuniformă a
limbilor minoritare utilizate in ţară. Guvernul îşi asumă obligaţia de a asigura
educaţia in limba rusă la toate nivelurile sistemului educaţional: de la cel preşcolar
la cel universitar şi postuniversitar (Articolul 6.1). însă, pentru vorbitorii altor limbi
minoritare statul se obligă doar să creeze condiţiile necesare pentru exercitarea
dreptului acestora la educaţie şi instruire în limba proprie (Articolul 6.1). în toate
cazurile, statul se obligă să contribuie la elaborarea materialelor didactice şi la
instruirea profesorilor, care ar putea include cooperarea cu alte ţări (Articolul
6.2)”194
în ansamblu, potrivit opiniei generale, inclusiv a experţilor internaţionali, baza
legislativă formată în republică are un caracter democratic şi nu vine în contradicţie
cu standardele europene. Cu toate acestea, starea de lucruri în practică atestă că
principiile legislative nu îşi găsesc reflectarea cuvenită în actele normative, în
programele guvernamentale şi, ca urmare, se realizează la o scară minimală,
neasigurăncl rezultau Ic scontate.
De aceea, considerăm necesară adoptarea unor măsuri suplimentare concrete
având drept scop consolidarea învăţământului in limbile regio nale sau minoritare,
în special studierea limbii materne la toate treptele de învăţământ, a istoriei şi
culturii minorităţilor respective, asigurarea continuităţii în procesul instruirii
lingvistice, precum şi asigurarea unei abordări ştiinţifice a educaţiei multiculturale
Comitetul Consultativ privind C'onvenţia-Cadru privind protecţia minorităţilor naţionate,
adoptată la I martie 2002, p.79.
135
şi polilingve in sistemul de învăţământ din republică. Sarcinile acestea pe deplin se
acoperă de cerinţele Cartei Europeane cu privire la Limbile Regionale şi
Minoritare"'1 şi pot fi promovate în practică prin aderarea la acest instrument inter-
naţional. Pentru păstrarea şi promovarea limbilor regionale sau minoritare un factor
decisiv este locul şi rolul acestor limbi în sistemul de învăţământ.
Numeroase organizaţii neguvernamentale şi unele organizaţii internaţionale au
declarat că există posibilitatea unei discriminări bazate pe probleme legate de limbă
şi tensionări interetnice cu puternice conflicte sociale şi politice la nivel naţional.
De exemplu, Avocaţii parlamentari au constatat faptul că mulţi petiţionari se plâng
că li s-au încălcat de către instanţele de judecată drepturile constituţionale privind
limba de procedură195; în republică există problema realizării parţiale a drepturilor
minorităţii ucrainene la studierea limbii materne care, spre deosebire de limbile
rusă, găgăuză şi bulgară, se studiază în mai puţin de jumătate din localităţile
compact populate de ucraineni.196
Suntem de părere că problema legată de utilizarea limbilor în Moldova poate să
ducă la tensionări interetnice, atitudini intolerante şi discriminare bazată pe criterii
lingvistice. Apar tensionărilor interetnice în legătură cu faptul că limba rusă se
bucură de un statut privilegiat comparativ cu alte limbi minoritare, chiar dacă
comunitatea rusă constituie doar 13% din populaţie. în prezent, orice grup minoritar
comunică cu altul în limba rusă, logic ar fi - în limba de stat; în felul acesta, se
discriminează limba de stat şi reprezentanţii minorităţilor etnice nu sunt
argumentaţi să o studieze. Legea cere ca cel puţin 65% din durata totală a
programelor difuzate de către audiovizualul public şi privat să fie în limba de stat,
cu excepţia localităţilor „cu o populaţie etnică minoritară”. Suntem de părere că
autorităţile statului trebuie să garanteze aplicarea unei legislaţii cu privire la
oferirea sau retragerea licenţei pentru mass- media pentru a nu discrimina limbile
minoritare vorbite în Moldova. Mai mult ca atât, in Moldova există discrepanţe
între mass-media de limbă rusă şi română. Atât din punctul de vedere al prezentării
informaţiei obiective, cât şi din punct de vedere cantitativ.
in Republica Moldova se observă o discriminare a limbii de stat în stânga
Nistrului, deoarece 95 la sută din numărul de reviste, ziare, cărţi sunt comercializate
’'a‘http://www.coe.int/T/E/Leeal_Affairs/Local_and_regional_Democracy/Regiohal_or Mi
noritvlanguages/
www.ombudsman.md. Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova
în anul 2005, p.23.
" Ibidem.
136
în limba rusă. Mai mult ca atât, aceasta se face intenţionat, deoarece o parte din
ziare, reviste, cărţi editate în limba română nu sunt admise pe teritoriul din stânga
Nistrului, iar cele ce sunt admise sunt taxate triplu, în aşa fel, se ridică intenţionat
preţul. Mai mult ca atât, presa rusă şi cea română relatează aceleaşi evenimente
fiecare intr-un mod cu totul diferit. Această situaţie pune în pericol coeziunea
socială dintre grupurile minoritare. în mass-media sunt cazuri de relatare a unor
informaţii ce se bazează pe discriminări, prejudecăţi şi stereotipuri negative la
adresa grupurilor minoritare. Suntem de părere că o instituţie specializată, cum ar fi
Ombudsmanul impotriva discriminării, ar rezolva aceste probleme. Mai mult ca
atât, pentru a asigura o bună dezvoltare a limbilor minoritare, Moldova trebuie să
ratifice Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare.
O altă categorie de minorităţi ce necesită protecţie împotriva discriminării sunt
minorităţile religioase. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului asigură dreptul
la libertatea religiei şi a credinţei. 33 Pactul Internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice protejează dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei; acest
drept implică libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la
alegerea sa, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea,
individual sau în comun, atât în public, cât şi în particular prin cult şi îndeplinirea
riturilor, prin practici şi prin învăţământ.334
Declaraţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă
şi discriminarea pe bază de religie sau credinţă cere statelor să prevină şi să elimine
discriminarea pe temeiuri religioase şi să ia toate 197 198
măsurile necesare pentru combaterea intoleranţei pe bază de religie
Religia sau credinţa constituie o categorie protejată separat, în pai ticular, în
Suedia, Spania, Austria, Regatul Unit şi Ţările de Jos.*(t> Fiecare ţară defineşte
religia sau credinţa în diverse moduri. Factorii includ: cui te colective, un sistem
clar de credinţe, o credinţă profundă care influen ţează modul de viaţă sau viziunea
asupra lumii, reguli pentru modul de viaţă, cult, confesiune, apartenenţa la o
biserică sau comunitate religioa să şi credinţa într-o autoritate superioară, cum este
Dumnezeu. Cu referire la termenul „credinţă” în Ţările de Jos acesta este definit ca
„filosofic de viaţă”, dar nu se extinde asupra diverselor viziuni asupra societăţii.33'
Libertatea religiei şi a conştiinţei sunt, la fel, protejate de Constituţia Republicii
Moldova, în articolul 31 alineatul 1 şi 2. Cu toate acestea, Legea cu privire la culte
M}
Art. 18, DUDO. 198
Art.18, alin. I, PIDCP.
137
nu defineşte clar noţiunea de religie şi credinţă.199 200
In Republica Moldova sunt inregistrate oficial următoarele culte şi asociaţii
religioase (anul 2005)330
: Biserica ortodoxă din Moldova (ortodoxă creştină) - 1224
locaşe; Biserica Metropoliei Basarabiei (biserică ortodoxă creştină) - 119; Biserica
ortodoxă rusească de stil vechi - 15; Biserica romano-catolică - 27; Uniunea
bisericilor creştine baptist- evanghelice - 241; Uniunea catedrală a adventiştilor zilei
a şaptea - 1; Uniunea bisericilor evangheliste creştine (petincostalii) - 29;
Organizaţia religioasă a martorilor lui lehova - 158; Federaţia comunităţilor evre-
ieşti - 8; Societatea duhovnicească „Crişna” - 3; Uniunea comunităţilor de creştini
şi molocani religioşi - 2; Mişcarea behaiştilor - 1; Societatea creştinilor biblici - 3;
Uniunea comunităţilor evreilor mesiani - 1; Biserica luterană evanghelistă - 7.
Ţinem să menţionăm, că Republica Moldova se confruntă până în prezent cu
probleme legate de libertatea religiei. Astfel, Mitropolia Basarabiei a depus o cerere
la Curtea Europeană a Drepturilor Omului201. Această cauză s-a referit la mai multe
criterii de discriminare: religie, apartenenţă etnică şi opinie politică. Mitropolia
Basarabiei şi până în prezent are probleme cu autorităţile statale. De exemplu,
Preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin în alocuţiunea sa, susţinută la
Moscova pe data de 21 ianuarie 2008, cu ocazia decorării sale de către Patriarhul
Rusiei Alexei al Il-Iea cu Premiul Internaţional al Fondului Internaţional pentru
Unitatea Popoarelor Ortodoxe, premiu oferit pentru activitate remarcabilă de
întărire a unităţii popoarelor ortodoxe, a declarat: „Crearea aşa-numitei Mitropolii
a Basarabiei şi a structurilor ei este o parte din acea politică agresivă pe care o duce
România împotriva suveranităţii Republicii Moldova. Problema este însă mai
complicată; ei (românii) trimit preoţi, îşi trimit oamenii lor pentru a desfăşura aici
activităţi de subminare a statalităţii. Vom depune toate eforturile şi prin toate
mijloacele ne vom împotrivi acestei agresiuni"202
în pofida dispoziţiilor cuprinse în art.77 al Constituţiei Republicii Moldova,
Art.4, Declaraţia privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare pe bază de
religie, GA RES 36/55, 25.11.1 % 1.
'■ Elaborarea legilor non-dişcriminare în Europa: Comparaţie între 25 de state-membre ale I 'E,
Reţeaua europeană a juriştilor în sfera non-discriminării, p.21.
Ibidem.
’* Legea cu privire la culte, nr. 979-XII, din 24.03.1992 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1992, nr. 3/70.
www.statistica.md
Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova, Cererea nr. 45701/99 din 27 martie 2002 1JI
www.prOtv.flid
138
conform cărora „Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul
suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării"
şeful statului, în calitate de garant al Constituţiei, prin declaraţiile sale a încălcat
reglementările cuprinse în Legea Supremă a statului prevăzute de art.31 intitulat
„Libertatea conştiinţei” în conformitate cu care statul garantează libertatea
conştiinţei, fiecare dintre cetăţenii Republicii Moldova fiind în drept să-şi aleagă de
sine stătător şi independent religia, drept care se doreşte a fi exercitat în mod
nestingherit inclusiv de către enoriaşii şi slujitorii Mitropoliei Basarabiei şi art.14 al
Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului care interzice orice formă de
discriminare din partea statului, implicit discriminarea religioasă. în loc să
manifeste spirit de toleranţă şi respect reciproc, Preşedintele Republicii Moldova
prin acţiunile sale intenţionate duce la învrăjbire şi dezbinare naţională şi religioasă
a populaţiei, înjoseşte onoarea şi demnitatea naţională, limitează drepturile
enoriaşilor Mitropoliei Basarabiei şi a slujitorilor săi. De asemenea, prin
declaraţiile sale Preşedintele Vladimir Voronin, în virtutea calităţii sale de exponent
al puterii de stat, se face vinovat de imixtiune în activitatea cultelor, deoarece
soluţionarea conflictului artificial creat de Patriarhia rusă în privinţa Mitropoliei
Basarabiei ţine de competenţa exclusivă a Patriarhiei Ruse şi a Patriarhiei
Române.203
in Republica Moldova, populaţia este tolerantă faţă de alte relirn astfel,
conform opiniei publice cu privire la acordul de căsătorie cu o persoană de o altă
religie, 56% din respondenţi au afirmat că ar accepta să se căsătorească, iar 39%
s-au pronunţat împotriva unei astfel de casa lorii, iar 5% s-au abţinut să dea
răspuns.343
5.5. Eliminarea discriminării faţă de minorităţile sexuale
Referindu-ne la minorităţile sexuale, acestea continuă să fie obiect al
discriminării datorită stilului lor de viaţă. Conform definiţiei propuse de Eric
Heinze344, minoritatea sexuală este totalitatea de persoane ale căror preferinţe,
asocieri intime, stiluri de viaţă sau alte forme de identitate sau exprimare personală
se îndepărtează la modul real sau imputat de la paradigma heterosexuală standard.
Discriminarea bazată pe orientarea sexuală se defineşte prin tratament jignitor
în legislaţie sau practică, pe temeiul abaterii, în mod real sau perceput, de la
u; Comunicat de presă (privind declaraţiile Preşedintelui Republicii Moldova din data de
23.01.2008): Premiu pentru „CONSOLIDARE" sau „DEZBINARE"? // http://www.hu-
manrights.md/rom/inde\ rom.lumi
139
paradigma heterosexuală standard. Dreptul la viaţa privată, care include în sine
noţiunea de „orientare sexuală”, adică dreptul de a-şi aprecia individual orientarea
sexuală, este un drept fundamental al omului.
in anul 1936 şeful SS Heinrich Himmler a creat o Secţie specială in Ghestapo
pentru lupta cu homosexualii şi avorturile. Ca rezultat, aproximativ 100.000 de
bărbaţi au fost arestaţi şi aproximativ 50.000 au fost condamnaţi. Unii dintre ei au
fost închişi in închisori obişnuite, alţii au fost castraţi forţat în loc de închisoare, iar
mii de oameni au fost îndreptaţi spre lagăre de concentrare.34’’ Paznicii, la fel ca şi
alţi condamnaţi, aveau un comportament foarte dur cu bărbaţii care purtau un
triunghi roz. Mulţi homosexuali au devenit victime ale unor experienţe medicale,
care aveau drept scop să facă din ei heterosexuali. Aceste date denotă că mai mult
de jumătate din ei au fost omorâţi sau au pierit din cauza bolilor şi malnutriţiei. Dar
nici cei care au supravieţuit şi au fost eliberaţi din lagărele de concentrare nu au pus
capăt suferinţelor şi umilinţei. Ei nu au fost recunoscuţi jertfe ale nazismului şi nu
au primit compensaţii. Unii 204 205 homosexuali, eliberaţi din lagărele de
concentrare, chiar au fost nevoiţi să stea in închisori până la expirarea termenului de
detenţie.
Şaizeci de ani mai târziu, nimeni nu şi-a cerut scuze pentru această atitudine
drastică şi ruşinoasă faţă de cei care au supravieţuit lagărelor de concentrare. Spre
regret, acest zid al stereotipurilor, discriminării şi făţărniciei încă nu a dispărut şi
Europa este adesea mai răbdătoare cu homofobii decât cu victimele lor.3'16
Gayii şi lesbienele sunt prezenţi în toate grupurile sociale. Printre ei sunt şi
persoane tinere şi persoane în vârstă, persoane de culoare, invalizi, unii fac parte din
minorităţi naţionale. Mulţi din ei au copii, activează în diferite domenii, fac parte
din diferite confesiuni religioase. Dar absolut toţi au simţit, direct sau indirect,
discriminarea socială şi cea legislativă. Deseori, încercând să participe la viaţa
socială, politică, economică şi juridică a societăţii, aceşti oameni întâmpină diverse
piedici. De exemplu, minorităţile sexuale nu pot să-şi oficializeze căsătoriile,
împotriva oficializării căsătoriilor se pronunţă atât statul, cât şi religia. Iar ceea ce
ţine de opinia publică referitor la căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex
majoritatea respondenţilor s-au pronunţat împotriva acestor căsătorii (76%) şi doar
18% le-au acceptat, 6% s-au abţinut de la răspuns.317 Conform aceluiaşi sondaj
145
Sondaj public cu privire la experienţa ţi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de
discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.hunianrights.md/rom/index_rom. huni 544
F.Heinze. Orientarea sexuală: un drept al omului. - Chişinău, 2002. 205
Terry Davis. Ura, făţărnicia şi drepturile omului // Dialog nr. 1 (11). 2007, p. 1.
140
public, 74% din numărul total al respondenţilor au menţionat că nu cunosc şi nu au
cunoştinţe sau prieteni care au orientare sexuală: lesbiană/gay/
bisexual(ă)/transsexual(ă)/ transgender, iar 18% au menţionat că cunosc şi au
prieteni cu această orientare sexuală, iar 8% s-au abţinut să dea răspuns.34®
Analizând discriminarea minorităţilor sexuale după subiecţii care dis-
criminează, constatăm că discriminarea apare din partea societăţii - exprimată prin
atitudinea negativă şi umilitoare din partea membrilor societăţii heterosexuale; din
partea statului - prin legi şi acte normative, practica judiciară etc.; din partea
instituţiilor de stat şi a persoanelor cu funcţie de răspundere - prin aplicarea
măsurilor de constrângere (în aceasta categorie este inclusă şi poliţia); din partea
instituţiilor private, persoanelor fizice şi juridice, politicienilor - prin luări de cuvânt
discriminatorii.206
Faptul existenţei problemelor în domeniul asigurării şi/sau reali/.a ni drepturilor
minorităţilor sexuale, de rând cu alte probleme privind drepturile omului, cum ar fi,
dreptul la viaţă, integritate fizică şi psilu că. dreptul la educaţie ş.a., l-a confirmat şi
Studiul de bază cu privire la ituaţia curentă în domeniul drepturilor omului în
Republica Moldova (2003), realizat în coordonare cu Parlamentul Republicii
Moldova, Comitetul Coordonator pentru elaborarea şi realizarea Planului Naţional
de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului şi Programul Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare în Moldova în cadrul Proiectului „Susţinere la elaborarea Planului
Naţional de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului în Republica Moldova”.
Studiul a notat existenţa problemei privind respectarea şi protejarea drepturilor
minorităţilor naţionale, existenţa discriminării lor în societate, intoleranţa socială
faţă de minorităţi şi fenomenul homosexualităţii în Republica Moldova.207
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că exprimarea orientării sexuale
a unei persoane intr-un „loc public” este una dintre formele prin care se exprimă
viaţa privată. Astfel, în cazul Bruggeman versus Germania, Curtea a decis că
dreptul la viaţă privată are drept scop apărarea, în cazul unei persoane, a unei sfere
în care aceasta să îşi poată atinge în libertate dezvoltarea şi împlinirea personalităţii
^ Ibidem, p.l W7 Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind ac-tele dc discriminare, violenţă şi hărţuire // http://wvvw.humaiirights.md/rom/index rom.html i4li Ibidem. w "Anaijza prevederilor legale ale Republicii Moldova sub aspectul respectării şi non-discriminării personelor de orientare sexuală”. Raport realizat de Centrul de informaţii “GenderDoc-M”. august 2004. 207
Studiul de bază cu privire la situaţia curentă în domeniul drepturilor omului în Republica
Moldova. - Chişinău, 2003. p.74-75 // www.hr.un.md
141
sale. Totodată, decizia Curţii în cazul F. vs. Elveţia a declarat limitele vieţii private;
astfel, constituie o restricţie clară limitarea noţiunii de „viaţă privată” la un „cerc
interior” în care persoana îşi poate trăi propria viaţă aşa precum doreşte. Respectul
cuvenit vieţii private trebuie să conţină dreptul de stabilire şi dezvoltare a relaţiilor
cu celelalte persoane şi în afara sferei personale.208
Discriminarea unor persoane de către stat sau o persoană pe criteriul orientării
sexuale trezeşte o îngrijorare serioasă. Încălcarea de către stat a unui drept
fundamental precum libertatea de întrunire, pe criteriul orientării sexuale, refuzând
solicitările de a organiza evenimentul Gay Pride pe parcursul a trei ani consecutivi,
reprezintă o neglijare flagrantă a standardelor internaţionale ale drepturilor omului.
Cu toate că, Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia sa din 19 septembrie 2007 a
recunoscut drept ilegală decizia Primăriei Chişinău de a nu autoriza desfăşurarea
unei întruniri publice a gaz-lor şi lesbienilor din Republica Moldova, care era
programată la 10 decembrie 2006.352 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
notat recent circumstanţe similare în privinţa încălcării articolelor 11, 13 şi 14 din
Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (în continuare - CEDO), prin care
sunt protejate drepturile la libertatea de întrunire, dreptul la un recurs efectiv în faţa
unei instanţe naţionale şi, respective, dreptul de a nu fi supus discriminării.353
Reprezentanţii comunităţii LHBT sunt, de asemenea, supuşi discriminării în
domeniul locuinţelor, procurării bunurilor şi serviciilor disponibile publicului, în
sfera învăţământului şi muncii. La fel ei sunt, hărţuiţi din partea organelor de drept
este o altă problemă semnificativă.351
Pe parcursul mai multor ani Austria a condamnat gayi şi lesbienele. în 1971,
Austria a abrogat, printre ultimele ţări din Europa, prevederile referitoare la diferite
tipuri de homosexualitate, inclusiv cea feminină. Astfel, patru articole din Codul
Penal au fost abrogate (Art. 210 care interzicea prostituţia homosexuală între
bărbaţi; Art. 220 şi 221 care interzicea răspândirea informaţiei pozitive despre
homosexuali şi asocierea homosexualilor; Art. 209 care prevedea vârsta minimă
pentru consimţământul la acte sexuale între bărbaţi).
în Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1465 din 16
septembrie 2005 despre funcţionarea instituţiilor democratice în Republica
Moldova se recomandă asigurarea deplină a respectării drepturilor fundamentale
ale minorităţilor sexuale. Chiar dacă în ultimul timp in Moldova au avut loc unele
schimbări democratice în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor minorităţilor
208
Ghid (Vade-mecum) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (ediţia a 3-a), Donna
Gomien. Biroul de Informare al Consiliului Europei în Republica Moldova, 2006.
142
sexuale, realitatea ne convinge că la acest capitol comportamentul autorităţilor şi al
societăţii nu reflectă nici pe departe standardele internaţionale. Drept exemplu
poate servi cazul când în cadrul unui seminar organizat pentru colaboratorii poliţiei,
un angajat al MAI a declarat în public că pentru el, conducător al organizaţiei
obşteşti a poliţiştilor-creştini, „legea fundamentală este Legea lui Dumnezeu,
conform căreia homosexualitatea este un păcat, iar cel care îl comite merită
moartea”. în viziunea avocaţilor parlamentari, comportamentul colaboratorului
organelor de poliţie in cadrul seminarului si, respectiv, în timpul orelor de serviciu,
este inadmisibil l.las, Discriminarea minorităţi lor sexuale este inadmisibilă. Revista Dialog,
2007,nr.3( 13), p. I ’ 1 Baczkowski şi alţii contra Poloniei, Cererea Nr. 1543/06,3 mai 2007.
’'"1 Cazuri de discriminare a comunităţii LHBT în Republica Moldova, GenderDoc-M, 2006.
şi demn de acuzare, deoarece persoana în cauză a participat la uoeaM.i Întrunire în
calitate de angajat al unei instituţii de stat şi nu in calitate de conducător al
organizaţiei obşteşti a poliţiştilor-creştini. Prin u r m a i c. este firesc că acţiunile lui
au fost apreciate prin prisma funcţiei pe care <> deţine în cadrul organelor de
drept.555
Conform Legii cu privire la poliţie356, în activitatea sa poliţia mizează pe
respectarea personalităţii cetăţenilor, constituind un garant al dem nităţii,
drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Poliţia îi apără pe cetăţeni,
indiferent de situaţia lor socială, patrimonială, apartenenţa naţională, rasă, sex şi
vârstă, studii şi limbă, atitudinea faţă de religie, convingeri politice şi de altă natură.
Poliţia nu intervine în drepturile şi libertăţile cetăţenilor. în acelaşi timp. Constituţia
garantează fiecăruia libertatea conştiinţei şi a opiniei, inclusiv colaboratorului
poliţiei. Acest drept implică libertatea gândirii, opiniei şi libertatea de a avea sau de
a adopta o religie sau o convingere, la alegerea persoanei, precum şi li bertatea de
a-şi manifesta religia sau convingerea atât în public, cât şi în particular, prin cult şi
îndeplinirea riturilor, prin practici şi învăţământ. Totodată, libertatea opiniei şi
libertatea manifestării religiei poate fi su pusă restricţiilor prevăzute de lege şi
necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice sau moralei,
libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora. Libertatea exprimării nu poate
prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie, iar
convingerile religioase ale unei persoane nu stau la baza activităţii instituţiei din
care face parte individul şi, cu atât mai mult, nu constituie temelia politicii
promovate de stat.
în această ordine de idei, fiind reprezentant al organului abilitat să apere
ordinea publică şi fiind învestit cu anumite împuterniciri prevăzute de actele
legislative şi normative, poliţistul nu trebuie să comită acţiuni care ar prejudicia
interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale altor cetăţeni.357
143
Suntem de părere că, in acest caz poliţistul a venit la seminar sau curs de
instruire cu dorinţa să-şi exprime sincer opinia. Datoria noastră a fost să-l
convingem că ceea ce consideră el este discriminare, nu însă să-l pedepsim.
Considerăm că astfel de opinii trebuie exprimate, deoa 209 210 rece odată ce gândeşti
şi simţi, trebuie şi să-ţi exprimi acest gând. Este necesar de a educa şi de a preveni
astfel de convingeri discriminatorii, dar nu de a pedepsi persoana din cauza
sincerităţii sale naive.
5.6. Eliminarea discriminării faţă de persoanele infectate cu HIV
/SIDA
O altă categorie de persoane care se confruntă cu discriminarea sunt acele
infectate cu HIV/ SIDA. în Europa jertfe ale infecţiei imunodeficitare sunt in
principal tinerii în vârstă de până la 29 ani.358 în Republica Moldova la fiecare o
sută mii de oameni revin 90,45 de persoane infectate cu HIV, iar în Transnistria
statisticele sunt îngrozitoare, deoarece la fiecare o sută mii de oameni revin 287 de
persoane infectate cu HIV, adică de trei ori mai mult decât media pe ţară.359 Printre
cauzele care contribuie la creşterea numărului de persoane infectate pot fi: sexul
neprotejat, folosirea substanţelor narcotice injectate etc. Cetăţenii simpli sunt
practic ne informaţi despre căile de transmitere a infecţiei.360
Biroul Internaţional al Muncii de la Geneva a decis să desfăşoare o acţiune de
forţă prin elaborarea unui Cod de practică privind HIV/SIDA şi lumea muncii.
Codul trebuie să devină un instrument care să contribuie la prevenirea răspândirii
epidemiei, la reducerea impactului său asupra lucrătorilor şi familiilor acestora,
precum şi la asigurarea protecţiei sociale necesare pentru ca aceştia să poată face
faţă maladiei. Codul enunţă mai multe principii fundamentale, cum ar fi
recunoaşterea HIV/ SIDA ca problemă care priveşte locul de muncă,
non-discriminarea la angajare şi la locul de muncă, egalitatea intre bărbaţi şi femei,
necesitatea testării HIV şi a confidenţialităţii, dialogul social, prevenirea, precum şi
îngrijirea şi sprijinul, ca bază pentru combaterea epidemiei la locul de muncă.361
HIV/SIDA trebuie să fie recunoscută ca o problemă care priveşte locul de
Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2005. p.24 //
http://www.ombudsman.md/FL/92-raport_2005.doc ,sfi
Legea cu privire la poliţie nr.416-XII din 18.12.1990 // Veştile. 1990. nr. 12/321. ?58
www-cnaa.acad.md. L. Mărgineanu, Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţiei
publice în soluţionarea problemelor copiilor aflaţi în dificultate: Teza de doctor în drept, Chişinâu,
p.31.
144
muncă şi să fie tratată ca orice altă boală sau afecţiune gravă de 211 212 213 214
i ari* pot suferi lucrătorii. Aceasta nu numai pentru că HIV/SIDA alei tează forţa de
muncă, ci şi pentru că locul de muncă, făcând parte din c omunitatea locală, are un
rol de jucat în lupta globală împotriva râs pândirii şi a efectelor epidemiei.
în spiritul muncii decente şi al respectului pentru drepturile omului şi pentru
demnitatea persoanelor infectate sau afectate de HIV/SIDA, lucrătorii nu trebuie să
facă obiectul discriminării din cauza seropo/i tivităţii lor reale sau percepute.
Discriminarea şi stigmatizarea persoa neior care trăiesc cu HIV/SIDA zădărnicesc
eforturile îndreptate spre prevenirea epidemiei.
Este, de asemenea, important să se recunoască şi dimensiunea de gen a
epidemiei HIV/SIDA. Din motive biologice, social-culturale şi economice, femeile
sunt mai expuse riscului de infectare şi sunt afectate în mai mare măsură de
epidemia HIV/SIDA decât bărbaţii. Cu cât discriminarea între sexe este mai mare
într-o societate şi cu cât femeile ocupă o poziţie mai joasă, cu atât ele vor fi mai
afectate de virusul HIV. Prin urmare, asigurarea unei mai mari egalităţi între bărbaţi
şi femei şi îmbunătăţirea situaţiei femeilor sunt esenţiale pentru a se preveni răs-
pândirea virusului HIV şi pentru a se da o şansă femeilor în confruntarea cu maladia
HIV/SIDA. Infecţiile cu HIV pot fi prevenite. Prevenirea tuturor formelor de
transmitere se poate realiza printr-o serie de strategii adaptate în mod corespunzător
la situaţiile şi la specificul cultural existent în diferite ţări. Prevenirea poate fi
consolidată prin modificarea comportamentelor, îmbunătăţirea cunoştinţelor despre
maladie, prin tratament şi crearea unui mediu no-discriminatoriu. Partenerii sociali
ocupă poziţii-cheie de pe care pot promova acţiunile de prevenire, mai ales în ceea
ce priveşte modificarea atitudinilor şi comportamentelor, prin informare şi educare,
precum şi prin măsurile luate în domeniul social-economic.
Solidaritatea, îngrijirea şi sprijinul trebuie să stea la baza măsurilor care privesc
HIV/SIDA şi lumea muncii. Toţi lucrătorii, inclusiv lucrătorii infectaţi cu HIV, au
dreptul la servicii medicale accesibile. Nici ei, nici persoanele pe care le au în
întreţinere nu trebuie să facă obiectul discriminării în ceea ce priveşte accesul la
prestaţiile de asigurări sociale şi la schemele profesionale prevăzute prin lege.
Un principiu unic privind lupta cu stigmatizarea şi discriminarea a fost
recunoscut la nivel mondial prin „Declaraţia despre devotamentul
211
" P.Istomin, Şi cazacii cu biciuşti le stau.... Revista Dialog, 2007, nr.3( 13), p.19-20. 5,1(1
lbidem, p.19-20 5,11
Codul de practică al OIM privind HIV/SIDA şi lumea muncii (Biroul Internaţional al
Muncii, Geneva).
145
luptei cu H1V/SIDA” adoptată la o sesiune specială a Adunării Generale a ONU pe
problema HIV/SIDA în iunie 2001. în Declaraţie se specifică că combaterea
stigmatizării şi a discriminării reprezintă elementul de bază al măsurilor de
profilaxie şi prevenire a infecţiei şi se subliniază că discriminarea pe baza statutului
HlV-pozitiv reprezintă o Încălcare serioasă a dreptului omului.
Fiecare stat în parte este responsabil de implementarea principiilor
internaţionale de apărare a drepturilor omului in contextul HIV. „Recomandările
internaţionale privind HIV/SIDA şi drepturile omului” adoptate de UNAIDS şi
conducerea Comisarului ONU în problemele drepturilor omului in 1998, specifică
obligaţiile statelor care reies din actele internaţionale privind drepturile omului şi
reglementează procedurile de implementare în contextul răspândirii SIDA.302
§6. Protecţia împotriva discriminării în activitatea social-economică
într-o ţară în care majoritatea populaţiei este în căutarea unui loc de muncă bine
plătit discriminarea poate crea obstacole pentru categorii întregi de persoane
vulnerabile. în conformitate cu instrumentele internaţionale în domeniul drepturilor
omului, sfera muncii include nu numai ocupaţia persoanei, dar şi accesul la
angajare, la instruire profesională, accesul la anumite ocupaţii, concedierea şi
condiţiile de muncă363 etc. Deloc surprinzător faptul că cel mai mare grad de
protecţie împotriva discriminării este în domeniul muncii. Prin urmare, sexul, rasa,
etnia, religia, disabilitatea şi vârsta sunt criteriile relevante pentru participarea
inegală pe piaţa muncii şi la nivelul de venit.
Codul Muncii proclamă protecţia femeilor, în realitate însă le lezează drepturile
la alegere şi decizia asupra domeniului de activitate. Angajarea în câmpul muncii
este strategia centrală a statului pentru a scoate persoanele fizice din sărăcie.
în ultimul deceniu, nivelul de participare a femeilor pe piaţa muncii s-a apropiat
puţin de a bărbaţilor. Totuşi, există o diferenţă importantă în ce priveşte şi rata
angajării bărbaţilor şi femeilor in activitatea economică. Populaţia Republicii
Moldova în anul 2007 număra 3581,1 mii locuitori, 215 216 fără populaţia din stânga
Nistrului, dintre care 1721,0 sunt bărbaţi (4 8. I iar 1860,l-femei (51,9%).
’’l,: „Protocol for the Identification of discrimination against people living with HIV”, UNAIDS,
2000.
'w Anuarul statistic al Republicii Moldova /Biroul Naţional de Statistică, Chişinău 2007. p.l Piaţa
forţei de muncă, anul 2006. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
http.7/www.statistica.md/statistics/dat/IQ02/ro/PiataFM ocup sotnaiul anul 2006.pdl Accesat în
iulie 2006.
146
Majoritatea populaţiei locuieşte în mediul i mal - 2103,1 mii (58,7%), iar la oraş
avem 1478,0 locuitori (41,3%). Majoritatea populaţiei este inactivă, alcătuind 62,2
% din numărul total al populaţiei 1 în anul 2006populaţia economic activă
(populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit circa 1357,2 mii
persoane. Disparităţi importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au
înregistrat: numărul bărbaţilor a fost practic egal cu cel al femeilor.365 Aceeaşi sursă
atestă că rata de activitate a populaţiei cu vârsta de 15 ani şi peste (proporţia
populaţiei active având 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi
categoric de vârstă) a constituit 46,3%, atingând valori mai înalte în rândul popula-
ţiei masculine - 50,0%, în comparaţie cu rata vizând femeile - 43,0%. în rândul
populaţiei urbane rata de activitate a atins 49,7%, în comparaţie cu rata de activitate
în rândul populaţiei rurale - 43,7%. Cea mai înaltă rată de activitate (68,0%) s-a
înregistrat în categoria de vârstă 45-54 ani. Populaţia ocupată a constituit circa
1257,3 mii persoane. Mediului rural i-au revenit 55,4% din totalul populaţiei
ocupate şi celui urban - 44,6%. în rândul persoanelor cu studii superioare ocupate în
câmpul muncii predomină femeile (52,4%); trei din patru - sunt ocupate în
localităţile urbane, în categoria lucrătorilor calificaţi din agricultură, silvicultură şi
pescuit mai bine de jumătate (52,6%) erau femei. în grupa conducătorilor şi func-
ţionarilor superiori din administraţia publică şi unităţile socio-economice numărul
bărbaţilor a fost de 1,6 ori mai mare decât al femeilor. în schimb, in grupa
specialiştilor cu nivel superior de calificare femeile deţineau ponderea de circa
63,0% în comparaţie cu bărbaţii.
în privinţa ratei şomajului (proporţia şomerilor în totalul populaţiei active), la
nivel de ţară s-a înregistrat valoarea de 7,4%. Disparităţi semnificative s-au
înregistrat între rata şomajului la bărbaţi - 8,9% şi la femei - 5,7%; în mediul urban
- 9,2% faţă de mediul rural - 5,8%. Rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) a
fost de 17,1%. Şi la tineri şomajul în rândul bărbaţilor a înregistrat diferenţe
notabile faţă de cel înregistrat în rândul femeilor (19,6 şi 15,9%). Ponderea
şomerilor tineri în totalul şomerilor a fost de 27,3%.366 217
Cu referire la raportul dintre salariile bărbaţilor şi femeilor la fel se constată
diferenţe semnificative. Această disparitate se datorează faptului că sunt domenii
ale economiei în care predomină femeile şi altele în care bărbaţii sunt
preponderenţi. Acest fapt duce la o segregare pe sexe a ocupaţiilor, domeniile în
care sunt angajate mai multe femei fiind, în general, mai prost plătite, chiar dacă
principiul „la muncă egală - salariu egal” este consacrat în legislaţia naţională.
217
Ibidem.
147
Aşadar, în 2004 salariile femeilor constituiau 71,9% din cele ale bărbaţilor.367
Potrivit datelor statistice privind estimarea raportului procentual dintre salariile
femeilor şi cele ale bărbaţilor din diferite sectoare, doar în industria piscicolă şi de
extragere salariile femeilor sunt mai mari decât ale bărbaţilor. în toate celelalte
domenii femeile sunt remunerate în medie cu 68-97% din salariul atribuit
bărbaţilor.368 în 2006 salariul mediu pe ţară al femeilor a constituit 68,1% din
salariul mediu al bărbaţilor, care în 2005 era de 72,6%, constatându-se astfel o
discrepanţă mare între nivelul de remunerare al femeilor şi al bărbaţilor.36V
Un alt motiv, care explică dezechilibrul dintre salariile femeilor şi ale
bărbaţilor, este poziţia ierarhică la locul de muncă. Femeile se confruntă, de obicei,
cu fenomenul „paravanului de sticlă” în ce priveşte avansarea la locul de muncă. Cu
alte cuvinte, chiar şi în cazurile când ele ocupă funcţii de administrare, acestea sunt,
de regulă, de nivel jos sau de mijloc, unde salarizarea nu este înaltă. Deci, din cele
menţionate, putem afirma că în Republica Moldova diviziunea muncii în funcţie de
categoria de sex continuă încă, fiind fixată în tradiţii, stereotipuri şi în cultura
patriarhală.
în general, anume femeile sunt acele prezente în domeniile de activitate cu un
nivel scăzut de salarizare, odată ce bărbaţii nu sunt încurajaţi să ocupe locuri de
muncă ce sunt considerate tradiţional ocupate de către femei, precum: baby-sitters,
educatoare, secretare, asistente medicale, menajere etc. (fapt explicat prin aceea că
bărbaţii avansează mai rapid în carieră şi nu sunt stabili intr-o anumită funcţie). în
aşa mod se limitează accesul femeilor pe piaţa muncii.
Din analiza datelor statistice se poate concluziona că femeile reprezintă o
categorie de populaţie mai vulnerabilă la fenomenele tranziţiei, 218 219 ce se
caracterizează printr o rată înaltă a şomajului de lungă durata, prin îngrădirea
accesului la locuri de muncă şi în special, la locuri de muncă bine plătite, prin
participarea tot mai activă la economia subterană care nu asigură accesul la sistemul
de securitate socială.
Caracteristic pentru femeile din societatea moldovenească este şi ziua de muncă
diferită de cea a bărbaţilor - fie nelimitată ca durată (pentru femeile casnice), fie
transformată în dublă zi de muncă (pentru cele angajate). Spre deosebire de bărbaţi,
femeile au mai puţin timp liber, sau chiar deloc.
O anumită schimbare spre bine a fost totuşi înregistrată, anume: a devenit mai
Jl’7 Analiza gender a legislaţiei in vigoare a Republicii Moldova, UNIFEM (2004), p.42, n.90.
m
Culegere statistică: Femeile şi bărbaţii în Republica Moldova. Biroul Naţional de Statistică al
Republicii Moldova. - Chişinău. 2005. p.34. 219
Ziarul „DREPTUL", 6 iulie 2007, p.3.
148
larg accesul femeilor la funcţiile de conducere în unităţile economice, în special în
sectorul privat (din numărul total de patroni, femeile constituie 27,3%). Aceasta
demonstrează că încep a fi recunoscute capacităţile antreprenoriale şi manageriale
ale femeilor. Datele statistice din 2006 ne confirmă care este situaţia femeilor ce
muncesc în condiţii nesatisfăcătoare. Astfel numai 8243 de femei lucrează în
condiţii de muncă care nu corespund normelor igienico-sanitare, 134 sunt ocupate
cu munca fizică grea, 58 - activează în încăperi necorespunzătoare cerinţelor
securităţii muncii, iar 20-manipulează utilaje necorespunzătoare cerinţelor
securităţii muncii.370
Rămân discriminate în procesul angajării în câmpul muncii persoanele cu
disabilităţi. Conform opiniei publice, motivele principale din care persoanele cu
disabilităţi sunt deseori refuzate la angajarea în câmpul muncii sunt: nu pot face faţă
lucrului (37% din respondenţi), lipsa condiţiilor la angajare (29%), ineficienţa
muncii prestate de aceste peroane (22%), şi doar 9% s-au abţinut să dea răspuns.371
Un alt motiv ce trezeşte îngrijorare - discriminarea femeilor după vârstă la
angajarea în câmpul muncii. în majoritatea anunţurilor de recrutare se indică pragul
limită de vârstă de 35 ani pentru femei. Acest prag este discriminatoriu şi patronii
trebuie să fie pedepsiţi conform Legii cu privire la non-discriminare (dacă va fi
adoptată), deoarece din start ne duce la concluzia că după această vârstă femeilor le
vine tot mai greu să se angajeze şi să-şi întreţină familia.
Hărţuirea sexuală la locul de muncă reprezintă o altă verigă slabă. 220
Noţiunea de hărţuire sexuală este definită în Legea cu privire la asigurarea
egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, şi anume: „orice formă de comportament
fizic, verbal sau non-verbal, de natură sexuală, care lezează demnitatea persoanei
ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau
insultătoare”372, însă legea nu prevede circumstanţele şi metodele prin care aceasta
va fi sancţionată. Trebuie menţionat faptul că Codul Muncii al Republici Moldova
nu prevede o astfel de noţiune; astfel, ţinem să propunem legiuitorului să adopte în
regim de urgenţă Legea cu privire la non-discriminare, care prevede pedepse pentru
un astfel de comportament, ce pot fi aplicate de Ombudsmanul împotriva
discriminării.
Victima hărţuirii sexuale întâmpină mari dificultăţi în a discuta cu persoanele
220
Anuarul statistic al Republicii Moldova/Biroul Naţional de Statistică, Chişinău 2007, p. KM 1,1
Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de
discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index rom.lumi 5,:
Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse intre femei şi bărbaţi, art.2.
149
apropiate sau în a scrie plângeri către organele relevante despre incident. Acest fapt
îşi are explicaţia în prejudecăţile ce însoţesc perceperea hărţuirii sexuale şi in
efectele negative ce vor urma în plan profesional. Urmările psihologice care se
răsfrâng asupra victimelor determină apariţiei la ele a unor sentimente de
neîncredere in sine, de pierdere a autocontrolului, neajutorare, lipsa motivaţiei
profesionale, însoţite de depresie, insomnii etc. în plan profesional şi cu implicaţii
economice, victimele hărţuirii sexuale pot traversa situaţii de criză generate de
pierderea locului de muncă, neobţinerea unei avansări profesionale, pierderea
oportunităţilor de specializare şi formare profesională.
în vederea aplicării cu succes a politicilor şi programelor privind HIV/ SIDA se
impun relaţiile de cooperare şi încredere între angajatori, lucrători şi reprezentanţii
acestora şi autorităţile statului, acolo unde este cazul, cu implicarea activă a celor
infectaţi şi afectaţi de HIV/SIDA. Suntem de părere că persoanelor care solicită sau
ocupă un loc de muncă nu trebuie să li se impună participarea obligatorie la testarea
HIV/SIDA.
Nu se justifică in nici un mod solicitarea de a se dezvălui informaţii personale
legate de serostatusul HIV al persoanelor care solicită sau ocupă deja un loc de
muncă. Nici colegii de muncă nu pot fi obligaţi să dezvăluie astfel de informaţii
personale despre colegii lor. Accesul la datele personale legate de serostatusul HIV
al unei persoane trebuie să fie supus regulilor de confidenţialitate, în conformitate
cu Codul de practică al OIM privind protecţia datelor personale ale lucrătorilor (din
1997).
Infectarea cu virusul HIV nu poate constitui un motiv pentru desf.i cerea
contractului de muncă al unui lucrător. La fel ca în cazul multor altor afecţiuni,
persoanele care suferă de boli provocate de virusul HIV trebuie să aibă posibilitatea
să lucreze atâta timp cât sunt apte din punct de vedere medical să ocupe un loc de
muncă disponibil şi corespunzător. Un mediu de lucru sănătos favorizează păstrarea
sănătăţii fizice şi psi bice şi permite adaptarea sarcinilor de lucru la capacităţile
lucrătorilor, ţinându-se cont de starea lor de sănătate fizică şi psihică.
In opinia noastră, cel mai des sunt discriminate persoanele înaintate in vârstă
încadrate în câmpul muncii. Vom relata în context despre un caz de discriminare
bazat pe criteriul vârstă, care a fost trimis la CtEDO. Invocându-se încălcarea
articolului 14 cumulat cu art. 6 din CEDO, ca argumente pentru aceste afirmaţii
constituie faptul că domnul B. a fost concediat pentru că a atins vârsta de
pensionare, iar în locul acestuia a fost angajat un pensionar care de asemenea se
încadra în norma legală prevăzută de articolul 82 lit. i) din Codul Muncii al
Republicii Moldova. Articolul 14 se consideră încălcat dacă este clar stabilit că nu
150
există o legătură logică între metodele folosite şi scopul urmărit. în acest sens putem
afirma că în cazul domnului B. există, cu siguranţă, o discriminare in sensul art. 14
al CEDO. Spre regret, Curtea Supremă de Justiţie nu a luat în consideraţie această
situaţie de discriminare în care două persoane care au atins vârsta de pensionare au
fost evident puse în situaţii diferite, una din ele, adică domnul B. fiind concediat
pentru atingerea vârstei de pensionare pe când alta, de aceeaşi vârstă, a fost
angajată.
în Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri
minoritare în domeniul vieţii economice şi sociale şi cu privire la efectele
discriminării acestora. în aşa situaţie este greu a stabili care sunt practicile
discriminatorii. Astfel, considerăm că colectarea datelor şi monitorizarea sistemului
trebuie efectuate de instituţii specializate ce au atribuţii în ce priveşte prevenirea şi
eradicarea tuturor formelor de discriminare. La baza colectării informaţiilor trebuie
să fie respectat principiul confidenţialităţii.
Dacă analizăm migraţia populaţiei, atestăm că fenomenul emigraţiei (cei
plecaţi peste hotarejare o amploare mult mai mare decât cel ai imigraţiei (cei care
vin in Republica Moldova). Astfel în anul 2006 numărul emigranţilor era de 6685
persoane.373 Dintre acestea 784 au plecat peste 221
221
Anuarul statistic al Republicii Moldova/Biroul Naţional de Statistică, Chişinău 2007, p.7l.
hotare pentru angajarea la muncă prin contract, dintre care 475 sunt bărbaţi, iar 309
- femei.374
Pe de altă parte, numărul total al imigranţilor constituie 1968 persoane: 1320 -
bărbaţi şi 648 - femei, care au sosit din mai multe ţări, după cum urmează:
1) Bulgaria - 75
2) China - 23
3) Iordania - 20
4) Israel - 72
5) Kazahstan - 19
6) Palestina - 1
7) România - 171
8) Rusia - 182
9) SUA- 112
10) Sudan - 5
11) Turcia - 443
12) Ucraina — 354
13) Alţii- 448375
Numărul refugiaţilor şi al beneficiarilor de protecţie umanitară, conform datelor
de Ia 01.01.2007,este de 161 (120 - bărbaţi şi 41 - femei). Din aceştia 78 au solicitat
azil ( 67 - bărbaţi şi 11 - femei)/^Majoritatea refugiaţilor şi beneficiarii de protecţie
umanitară nu sunt angajaţi în câmpul muncii.
Ţinând cont de Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare, propus de
autor, pot fi pedepsite persoanele, atât fizice cât şi juridice, din toate sferele
(economică, socială, administrativă, militară etc.), dacă acestea condiţionează
participarea la o activitate economică a unei persoane ori alegerea sau exercitarea
liberă a unei profesii pe unul dintre criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala
cronică necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA sau pe alte criterii sau semne
individuale. 222 223
i7i
lbidem, p.72 3,‘
lbidem, p.70 223
lbidem, p.74
161
La fel, la momentul în care un post vacant este anunţat, angajatul ul nu are
dreptul de a impune cerinţe care au legătură cu criteriile ce se referă la sex, rasă,
naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie,
limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare
civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau cu
alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non
discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte,
cu excepţia cazurilor când un astfel de tratament nu constituie discriminare. înainte
de a încheia un contract individual de muncă, angajatorul nu are dreptul de a cere de
la candidat informaţii cu privire la criteriile enumerate mai sus, cu excepţia
cazurilor specificate de legislaţia cu privire la non-discriminare.
Angajatorul nu are dreptul de a refuza să angajeze un candidat pe motive de
sarcină, maternitate sau creştere a copiilor. Totodată, acesta nu are dreptul de a
refuza să angajeze sau să angajeze in condiţii mai puţin favorabile, persoanele pe
baza criteriilor şi excepţiilor enumerate mai sus. Angajatorul este obligat să asigure
egalitate in condiţiile de muncă fără deosebire după următoarele criterii: sex, rasă,
naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie,
limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare
civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau după
alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţională cu privire la
non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
Angajatorul trebuie să asigure remunerare egală pentru aceeaşi prestare de
servicii şi lucru de valoare egală; el este obligat să prevadă şanse egale tuturor
angajaţilor cu nici o referinţă la criteriile sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele in
ternaţionale la care Republica Moldova este parte. El trebuie să asigure condiţii
egale pentru creşterea calificării şi recalificării profesionale a angajaţilor, precum şi
pentru dezvoltarea şi promovarea profesională in poziţie sau grad prin aplicarea
criteriilor de performanţe egale în apre cierea activităţii acestora. Angajatorul este
obligat să adapteze locul de muncă la necesităţile persoanei cu disabilităţi atunci
când o angajează sau când disabilitatea intervine după angajarea acesteia, cu excep-
ţia cazurilor când cheltuielile pentru astfel de adaptări sunt excesiv de iraţionale şi
ar cauza un obstacol serios pentru angajator. Angajatorul este obligat, la momentul
162
angajării, atunci când este necesar de a atinge obiectivele legislaţiei cu privire la
non-discriminare, să încurajeze persoanele care aparţin unui anumit grup etnic sau
sexual, să aplice restricţii sau facilitări pentru o anumită muncă sau poziţie.
Angajatorul este obligat să încurajeze, în condiţii egale, dezvoltarea vocaţională şi
participarea angajaţilor şi lucrătorilor care aparţin unui anumit grup sau persoane
care se identifică după criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/ SIDA sau după alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Angajatorul care a primit o plângere de la un angajat al său, care se consideră
victimă a unei hărţuiri, inclusiv a hărţuirii sexuale, la locul de muncă, trebuie
imediat să desfăşoare o investigaţie, să ia măsuri necesare pentru a stopa hărţuirea,
precum şi să impună sancţiuni disciplinare în cazul hărţuirii de către un alt angajat.
în cooperare cu sindicatele, angajatorul trebuie să ia măsuri eficiente pentru
prevenirea oricărei forme de discriminare la locul de muncă. în cazul in care
eşuează să îndeplinească obligaţiile de mai sus, angajatorul trebuie să poarte
răspundere, în conformitate cu legislaţia cu privire la non-discriminare, pentru acte-
le de discriminare săvârşite la locul de muncă de către un lucrător sau un angajat al
său. Angajatorul este obligat să aplice indici egali pentru sancţiunile disciplinare
fără deosebirile pe criterii de: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte. Angajatorul este obligat să
afişeze într-un loc accesibil pentru angajaţi textul legii cu privire la
non-discriminare, precum şi clauzele pentru contractul individual şi colet ti\ de
muncă ce au legătură cu protecţia împotriva discriminării. Angaja torul este obligat
să elibereze informaţii (referitoare la deciziile luate d< către angajator), la cererea
persoanei care susţine că drepturile acesteia au fost violate pe unul din criteriile:
sex, rasă, naţionalitate, origine et nică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opi nii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,
orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie
HIV/S1DA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţio
nală cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care
163
Republica Moldova este parte.
§7. Protecţia împotriva discriminării în sfera educaţională
Şcoala este instituţia socială fundamentală care poate favoriza începutul
schimbării ideologiilor, punându-se accent asupra educaţiei în spiritul egalităţii de
şanse şi de tratament pentru toţi oamenii în toate sferele vieţii sociale. Şcoala este o
instituţie socială profund marcată ele norme, stereotipuri şi ideologii de gen, ceea
ce face ca modelele de gen transmise de ea să fie foarte importante pentru plasarea
şi integrarea individului în societate'.1,17
în acelaşi timp, legea privind egalitatea de şanse interzice discriminarea directă
şi indirectă în domeniul educaţiei. Noţiunea de discriminare directă include
acţiunile discriminatorii bazate pe graviditate şi maternitate, interzicându-se, astfel,
discriminarea în baza criteriului maternităţii în instituţiile de învăţământ.378
Majoritatea instrumentelor internaţionale în domeniul drepturilor omului
obligă statele să asigure egalitatea în privinţa accesului la educaţie şi a calităţii
acesteia. Constituţia Republicii Moldova asigură accesul universal la educaţie379,
iar Legea cu privire la învăţământ prevede accesul egal la învăţământul de toate
nivelurile, indeferent de sex,
7 L. Grunberg, D.O. Ştefănescu. Manifestări explicite şi implicite ale genului în programele şi
manualele şcolare in Şcoala la răscruce. Schimbare şi continuitate în curriculumul învăţământului
obligatoriu. Studiu de impact, lucrare realizată de o echipă de colaboratori ai Centrului Educaţia
2000. la solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, coordonator L.Vlăsceanu. - Bucureşti:
Polirom. 2002, voi. 1, p.150.
’7S
Legea privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, art.2 şi 13.
Constituţia Republicii Moldova, art.35.
vârstă, afiliere politică sau religioasă, origine naţională sau socială sau de existenţa
antecedentelor penale.380 în sensul Convenţiei UNESCO privind lupta împotriva
discriminării în domeniul învăţământului, cuvântul „învăţământ" se referă la
diverse tipuri şi diferite grade de învăţământ şi cuprinde accesul la învăţământ,
nivelul şi calitatea acestuia, precum şi condiţiile în care este predat.381
în partea dispozitivâ, Convenţia susţine angajamentul statelor părţi de a abroga
toate prevederile legislative şi administrative şi de a stopa toate practicile
administrative care antrenează o discriminare în domeniul învăţământului. Ele se
angajează să ia măsurile necesare, la nevoie - pe cale legislativă, pentru a nu exista
nici o discriminare in ceea ce priveşte admiterea elevilor în instituţiile de
învăţământ, iar străinilor rezidenţi pe teritoriile lor - pentru a avea acces la
învăţământ în aceleaşi condiţii cu propriii cetăţeni. Printre măsuri se numără:
164
obligativitatea şi gratuitatea învăţământului elementar, generalizarea
învăţământului secundar şi posibilitatea pentru toţi de a urma cursurile acestui
învăţământ; accesul la învăţământul superior in condiţii de deplină egalitate şi în
funcţie de capacitatea fiecăruia.
în general, comercializarea marcantă a educaţiei superioare prestate de
instituţiile publice a limitat drastic accesul tinerilor din familii sărace la studii
superioare. în Republica Moldova există inechităţi marcante în ce priveşte accesul
la educaţie. Copiii proveniţi din familii sărace intră mai târziu in sistemul
educaţional. Pe parcurs, performanţele lor relative se înrăutăţesc şi aceştea
abandonează sistemul cel mai devreme, trecând doar prin treapta studiilor primare.
Dacă la vârsta de 7-15 ani decalajele de înmatriculare, deşi existente, sunt
relativ mici, la 16-18 ani rata de cuprindere în educaţie a copiilor proveniţi din
chintila I este deja de 2 ori mai mică decât la cei din chindia V, iar la 19-24 ani este
aproape de 8 ori mai mică. Motivul principal al scăderii înmatriculării este de natură
financiară. Din cauza veniturilor mici, populaţia din mediul rural are acces mult mai
redus la diferite niveluri de educaţie comparativ cu cea din mediul urban. Astfel,
chiar cea 224 225 mai bogată chintilă din mediul rural are un acces mai redus la
educaţia preşcolară decât cea mai săracă chintilă din mediul urban (32% faţă de
38%).382
în mediul rural, numai 3% din tinerii cu vârsta de 19-25 de ani din prima
chintilă au acces la studii superioare, comparativ cu 35% din cei aparţinând celei
mai înstărite chintile. Decalajele dintre cheltuielile gospodăriilor casnice pentru
educaţie sunt foarte mari: cea mai săracă chintilă din mediul rural alocă pentru
educaţie doar 0,3% din bugetul familial faţă de 2,2% alocate de chintilă mai bogată
din mediul urban.383
Ţinem să menţionăm că, Guvernul a redus pentru anul de studii 2006- 2007
cota de înmatriculare în instituţiile de drept, unde învaţă fiecare al doilea student din
Republica Moldova. Totodată, a fost majorat numărul de locuri la inginerie,
agricultură şi servicii turistice. Totuşi, cele mai solicitate specialităţi sunt cele din
ştiinţele sociale şi economice.
Planurile de înmatriculare pentru anul curent, conform opiniei oficialilor, au
5,0
Legea învăţământului, nr.547, 21 iulie 19l>5, art.6.// Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
1995. nr.62-63/692. 225
Adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi
cultură, la 14 decembrie 1960. Intrată în vigoare la 22 mai 1962, conform dispoziţiilor art.14.
România a ratificat Convenţia la 20 aprilie 1964 prin Decretul nr. 149, publicat în Buletinul Oficial
al României, partea 1. nr.5 din 20 aprilie 1964.
165
fost elaborate luându-se în consideraţie necesităţile pieţei de muncă pentru anii
2009-2010 (perioadă în care tinerii vor absolvi instituţiile respective), precum şi
tendinţele de dezvoltare a economiei naţionale. în prezent se înregistrează deja
dificultăţi de angajare în câmpul muncii a tinerilor care au absolvit facultăţile de
drept sau economie.584
Decizia Executivului a provocat din start nemulţumiri din partea societăţii
civile (mai puţin a celei politice). Subiectul a fost mult discutat în presă, dar fără
anumite rezultate. Ministerul Economiei comentează aceste decizii prin faptul că în
multe domenii se înregistrează deja o cotă a supraproducţiei - în domeniul
dreptului, al ştiinţelor economice, al relaţiilor internaţionale, al limbilor străine.385
în 2006, la studii superioare au fost înmatriculaţi 25 341 de candidaţi.
Specialiştii califică drept discriminatoriu noul Regulament al admiterii elaborat de
Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova.386 în Moldova la
capitolul educaţie avem dificultăţi în domeniul lingvis226 227 tic, şi anume: elevii
grupurilor minoritare nu insuşesc suficient limba moldovenească. Aceşti copii nu
dispun de suficiente posibilităţi de a fi instruiţi în limba lor maternă din cauza
insuficienţei cadrelor didactice calificate şi a mijloacelor corespunzătoare.
Deoarece lecţiile sunt predate sau in limba moldovenească sau în limba rusă, este
dificil transferul copiilor de la o instituţie de învăţământ la alta, în special la nivel
liceal sau universitar. Suntem de părere că din moment ce limba moldovenească
este limba de stat, autorităţile Moldovei trebuie să îmbunătăţească cunoştinţele
copiilor şi competenţa lingvistică in această limbă. Pentru aceasta au este nevoie să
înceapă un proces de pregătire a învăţătorilor de limbă moldovenească ca obiect de
studiu special. Statul trebuie să asigure ameliorarea substanţială a predării limbii de
stat pentru ca copiii pentru care limba moldovenească nu este limbă maternă să se
bucure de oportunităţi egale la studierea ei, deoarece studierea limbii oficiale de stat
este cheia către societate, care include piaţa de muncă şi este decisivă in combaterea
excluderii şi marginalizării diverselor grupuri şi in promovarea coeziunii sociale în
societate. O astfel de politică ar preveni discriminarea care rezultă din
necunoaşterea limbii, în special in ceea ce priveşte accesul la învăţământul superior
ls:
Republica Moldova: Raport naţional de dezvoltare umană 2006. Calitatea creşterii economice şi
impactul ei asupra dezvoltării umane, Chişinău 2006. p.13, (168 p.).
'*'■ Ibidem.
Studiu de analiză: 100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova în 2006. - Chişinău
2006, p. 144. 227
Decizia Guvernului va duce la reducerea pronunţată a cadrelor didactice // FLUX, 21 iulie.
Ziarul de Gardă, săptămânal independent de investigaţii, nr.28 (140); 26 iulie 2007, p.l.
166
şi angajarea in sectorul public sau privat. L.a fel, limba de stat ar trebui de asemenea
predată şi pentru adulţi, deoarece cunoaşterea limbii moldoveneşti de către
grupurile minoritare este nesatisfăcâtoare. Aceasta înseamnă că este imposibil să se
asigure in egală măsură accesul la angajare in sectorul public şi la locuri de muncă
calificate care necesită cunoaşterea limbii de stat. Programele de predare a limbii
naţionale pentru adulţi iniţiate de autorităţi, care prevedeau organizarea lecţiilor la
locul de muncă, au fost desfiinţate in 1995. De atunci, din lipsa de resurse
financiare şi umane, statul nu a fost capabil să asigure lecţii gratis sau cu preţ redus
pentru adulţi. Reprezentanţii principalelor grupuri minoritare s-au plâns de această
situaţie, chiar dacă există şi in acest domeniu lipsa motivaţiei de a învăţa limba de
stat din partea membrilor populaţiei rusofone. Această situaţie duce la discriminare
şi trezeşte sentimentul de frustrare printre cei care nu vorbesc limba
moldovenească. Proiectul de lege cu privire la non-discriminare interzice şi
sancţionează discriminarea în orice aspect al educaţiei, cum ar fi: admiterea,
recrutarea, inclusiv a studentelor gravide; tratamentul şi serviciile acordate
studenţilor; măsurile disciplinare; educaţia fizică şi atletismul; programele
academice; ajutorul financiar şi bursele; cazarea; aprecierea cunoştinţelor;
instruirea profesională; con silierea; recrearea. în sfera de protecţie contra
discriminării in domeniul educaţie nimeresc atât studenţii, profesorii, persoanele
angajate , cât şi părinţii. Aceasta reiese din art.35 al Constituţiei Republicii
Moldova, care prevede dreptul părinţilor de a lua decizii independente la educa ţia
copiilor lor.387 La fel, Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare sancţionează
acţiunile persoanelor care împiedică accesul unei persoane sau al unui grup de
persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat, inclusiv la admiterea sau la
înscrierea în instituţiile de învăţământ şi la evaluarea ori examinarea cunoştinţelor
din cauza apartenenţei acestora la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA. La fel se pedepseşte dacă se solicită
prezentarea unor declaraţii doveditoare a apartenenţei solicitantului (persoanei) la o
anumită etnie, care să condiţioneze accesul ei la educaţie în limba maternă.
Organele de administrare publică centrală, precum şi organele de administrare
publică locală sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a nu admite vreo
segregare in instituţiile de învăţământ, iar conducerea instituţiei de învăţământ este
obligată să ia măsurile efective întru a preveni orice formă de discriminare la locul
învăţământului ce intervine din partea personalului pedagogic sau nepedagogic sau
a vreunui student. Conducerea instituţiei de învăţământ trebuie să aducă la
167
cunoştinţa corpului didactic, auxiliar şi elevilor/studenţilor despre Legea cu privire
la non-discriminare şi toate prevederile cu referire Ia protecţia împotriva
discriminării, inclusiv prin afişarea ei intr-un loc accesibil tuturor. în cazul în care
conducerea instituţiei de învăţământ a primit o plângere de la un student, care se
consideră subiect al hărţuirii din partea personalului corpului didactic, auxiliar şi
elevilor/studenţilor, ea este obligată să desfăşoare, în mod imediat, o investigaţie şi
să ia măsurile necesare pentru a opri hărţuirea, precum şi să impună o sancţiune
disciplinară. La fel, instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsurile adecvate pentru
a asigura egalitatea şanselor pentru exercitarea eficientă a dreptului Ia educaţie a
persoanelor cu disabilităţi, cu excepţia cazurilor în care astfel de măsuri sunt
excesiv de iraţionale şi ar impune piedici serioase instituţiei. în 228 caz de eşuare de
a îndeplini obligaţia de a examina plângerile de la un student, care se consideră
subiect al hărţuirii, conducerea instituţiei de învăţământ va purta răspundere pentru
discriminarea ce are loc în instituţia de învăţământ respectivă din partea unui
funcţionar administrativ, profesor sau student.
Persoanele, care oferă instruire, precum şi cele care editează manuale şi
materiale educaţionale, sunt obligate să dea informaţii şi să aplice metodele de
educaţie intr-un mod care să fie focusat pe depăşirea stereotipului privind rolul
femeilor şi bărbaţilor în sferele vieţii publice şi familiale, a stereotipurilor negative
faţă de grupurile rasiale, etnice şi religioase, faţă de persoanele cu disabilităţi,
precum şi să promoveze principiile toleranţei.
Grădiniţele de copii, şcolile, liceele, colegiile şi universităţile trebuie să includă
în curriculumul lor educaţional planuri de educaţie pe probleme de egalitate dintre
oameni indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, starea
sănătăţii, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/S1DA. Statul, prin intermediul instituţiilor
de învăţământ şi educaţie, la care se atribuie şi instituţiile de învăţământ şi educaţie
ale organelor afacerilor interne, militare, de securitate etc., trebuie să întreprindă
acţiuni afirmative de promovare a participării balansate a femeilor şi bărbaţilor la
exercitarea profesilor specifice unde se atestă supra-reprezentarea persoanelor de
un anumit sex.
în conformitate cu Convenţia privind drepturile copilului38*, care este în
concordanţă deplină cu obiectivele Cartei, scopul educaţiei trebuie să fie
dezvoltarea personalităţii copilului, talentelor, abilităţilor mintale şi fizice în cea
228
Constituţia Republicii Moldova, art.35.
168
mai deplină măsură. Educaţia trebuie să pregătească copilul pentru o viaţă adultă
activă într-o societate liberă şi să promoveze respectul pentru părinţii copilului,
identitatea lui culturală, limbă şi valori, precum şi pentru originea şi valorile
culturale ale altor naţionalităţi.3*9 Iar la capitolul educaţiei religioase, aceasta
trebuie să rămână la discreţia părinţilor, deoarece, conform opiniei publice, faptul
studierii religiei ortodoxe în învăţământul şcolar penţru 51% din respondenţi
reprezintă o
3«8 Convenţia privind drepturile copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20
noiembrie 1089 // http: Vlcgislatie.resurse-pentru-democratie.org/18_I990.php "* Convenţia
privind drepturile copilului, art.29.
discriminare, însă 42% sunt de acord cu studierea acestei discipline in învăţământul
şcolar, 7% s-au abţinut să-şi exprime opinia.1'10
în continuarea aceluiaşi document, la care republica noastră a adei.it deja, se
subliniază că „în statele în care există minorităţi etnice, religioase sau lingvistice
sau persoane de altă origine, copilului aparţinând unei asemenea minorităţi sau
copilului de altă origine nu i se va nega dreptul de a se bucura de cultura sa, de a
profesa şi practica religia sa sau de a utiliza limba sa de rând cu alţi membri ai
grupului din care face parte”.229
Pentru societăţile multinaţionale, ca cea moldovenească, este extrem de
important ca educaţia copiilor la toate etapele educaţionale, începând cu cea
preşcolară, să fie îndreptată spre cultivarea respectului pentru „identitatea culturală,
limbă şi valori, pentru valorile naţionale ale ţării în care copilul trăieşte, ale ţării de
unde îşi trage originea şi pentru civilizaţiile care diferă de civilizaţia proprie’?92
în acelaşi timp, una dintre realităţile şcolilor minorităţilor naţionale din
Moldova este necesitatea studierii obligatorii a patru limbi: a limbii materne, a
limbii de stat, a limbii ruse şi a unei limbi străine. Cercetările educaţionale şi
practica internaţională sugerează că în societăţile multiculturale mediul de instruire
la acest nivel trebuie să fie în mod ideal bilingv. în acelaşi timp, studierea
obligatorie a patru limbi în şcoala de cultură generală necesită o studiere
ştiinţifico-metodică serioasă, sincronizarea programelor şi tehnologiilor de predare
a limbilor în şcoală.
în Republică, unde polilingvismul este o realitate, demult a apărut necesitatea
3<#l
Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele
de discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index rom html Wl
Convenţia privind drepturile copilului, art.30.
Ibidem, art.29 (c).
169
creării unui laborator ştiinţific privind educaţia multililingvă. Conform datelor
Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, la momentul actual în
ţara noastră funcţionează 47 de universităţi şi 60 de colegii, dintre care 32 şi,
respectiv, 17 sunt private. Ca şi la etapele precedente, instruirea în instituţiile de
învăţământ superior se efectuează, de regulă, în limbile moldoveneasca şi rusă, iar
în limbile minorităţilor naţionale instruirea este organizată la facultăţile respective
de filologie şi la facultăţile de pedagogie preşcolară şi primară.
La propunerea conducerii Găgăuzii, pe teritoriul Găgăuz Yeri a fost creată
Universitatea de Stat din Comrat, unde instruirea se efectuează în fond în limba
rusă, iar la iniţiativa Comunităţii Bulgare şi a Autorităţilor raionale din Taraclia a
fost instituită Universitatea de stat din Taraclia. Considerăm că scopul deschiderii
acestor universităţi nu este atins, deoarece ele trebuie să contribuie la integrarea
tinerilor acestor minorităţi în comunitatea moldovenească, şi nu în cea din Federaţia
Rusă. Mai mult ca atât, banii care sunt alocaţi pentru gestionarea acestor universi-
tăţi sunt alocaţi din bugetul de stat al Republicii Moldova, de aceea ele trebuie să
pregătească specialişti, în limba de stat, pentru necesităţile republicii, aşa cum sunt
pregătiţi specialiştii din Federaţia Rusă, Ucraina, Turcia, Bulgaria. La fel, se
observă o discriminare la înmatricularea persoanelor care au absolvit liceele cu
predare in limba de stat, deoarece concursul de înmatriculare pentru ele este mult
mai inalt faţă de concursul de înmatriculare la universităţi pentru persoanele care au
absolvit liceele cu predare în limba rusă. în plus, tinerilor care au absolvit liceele cu
predare în limba de stat şi care doresc să se înmatriculeze în grupele cu predare în
limba rusă, unde concursul este mai mic, le este interzis aceasta. în aşa fel, tinerii
minorităţilor: bulgari, găgăuzi, ucraineni, bulgari, pot depune documentele de
înmatriculare atât la universităţile din Taraclia, Comrat, unde predarea este in limba
rusă, şi nu in limba minoritară şi limba de stat, cât şi la alte universităţi, unde există
grupe cu predare în limba rusă.
Reieşind din cele relatate mai sus, considerăm că aderarea Republicii Moldova
la Carta Europeană a Limbilor va contribui la promovarea limbilor minoritare in
sistemul învăţământului superior. Legislaţia naţională la acest capitol este în
concordanţă cu prevederile Cartei. Introducerea studierii limbilor minoritare cel
puţin ca disciplină a învăţământului universitar (Art.8 (e), ii), iii)), în primul rând in
universităţile pedagogice şi de profil cultural, facultăţile de politologie şi
administraţie publică, va facilita considerabil funcţionarea mai largă a acestor
limbi.
Educaţia interculturalâ este un proces educaţional care mijloceşte cunoaşterea
istoriei culturale proprii - pe de o parte, şi înţelegerea altor culturi - pe de altă parte.
170
Educaţia interculturalâ dezvoltă simţul justeţei, solidarităţii şi toleranţei, duce la
înţelegerea şi respectarea varietăţii socioculturale care devine tot mai profundă şi
creează posibilităţi pentru înţelegerea diferitelor moduri de viaţă, gândire şi
percepere a lumii. Ea afectează nu numai sfera cunoştinţelor, ci şi, mai presus de
toate, sfera competenţei şi atitudinilor. Carta Europeană a Limbilor obligă Părţile
„să facă aranjamentele necesare pentru a asigura predarea istoriei şi ( ul turii
reflectate de limba regională sau minoritară”393 Mesajul, conform c a ruia statele nu
trebuie să neglijeze contribuţia minorităţilor la soc ietutc.i generală, este echivoc şi
oferă o direcţie generală pentru curriculumul educaţional.
Articolul 8(g) al Cartei Europene a Limbilor Minoritare cheamă statele membre
„să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura preda rea istoriei şi culturii
reflectate de limba regională sau minoritară”. Ra portul Explicativ (par. 86) denotă
că aceste limbi sunt legate de istoria şi tradiţiile regiunii sau de istoria şi tradiţiile
minorităţilor naţionale şi constituie o parte componentă a patrimoniului european.
Iată de ce este important că şi nevorbitorii acestor limbi să aibă acces la ele.
Astfel, în privinţa predării istoriei, standardele internaţionale implică, pe de o
parte, „neizolarea predării limbilor regionale sau minoritare de contextul lor
cultural" deoarece „aceste limbi sunt deseori legate de o istorie aparte şi de tradiţii
specifice”391, iar pe de altă parte, predarea istoriei statului cu luarea in calcul a
tuturor componentelor populaţiei sale. în statele multiculturale ca Moldova
asemenea măsuri sunt, fără îndoială, „potrivite” în vederea promovării
cunoştinţelor în societate despre minorităţile care conlocuiesc în cadrul acestei
societăţi. în mod reciproc, în cadrul procesului educaţional minorităţile trebuie să ia
cunoştinţă de istoria şi cultura majorităţii.
Cultura ucrainenilor, găgăuzilor, bulgarilor, a altor minorităţi naţionale ale
Moldovei nu îşi găseşte reflectare nici în programele şcolare la literatura, muzică,
alte obiecte şcolare, iar sărbătorile şi tradiţiile lor naţionale sunt, de regulă, trecute
sub tăcere în cadrul procesului educaţional în şcoală.
Reieşind din cele expuse, considerăm necesar de a fi întreprinse măsuri
concrete în sistemul de educaţie pentru respectarea „interculturalităţii şi
pluralismului”395, „stabilirea de relaţii culturale cu alte grupuri din respectivul stat
folosind limbi diferite”396 şi „pentru a încuraja crearea unui climat general de
toleranţă, înţelegere reciprocă, respect şi cooperare in rândul popoarelor care
locuiesc pe teritoriul Moldovei”.397 în conformitate cu sondajul public, la întrebarea
cu privire la faptul cunoaşterii sau nu a istoriei şi culturii romilor, majoritatea
respondenţilor (62%) s-au pronunţat prin faptul că nu se cunoaşte nimic şi doar 23%
cunosc despre cultura şi istoria romilor, 15% s-au abţinut să dea o apreciere.^98
171
Având în vedere că această activitate este în deplină concordanţă cu cerinţele
art.8, par.l(g), al Cartei Europene a Limbilor, considerăm că asumarea obligaţiilor
prevăzute de el în documentul de ratificare va facilita acest proces şi va contribui Ia
promovarea multiculturalităţii în ţara noastră.
Şi persoanele cu disabilităţi fizice se confruntă cu discriminarea în domeniul
educaţiei. Astfel, învăţământul superior din Republica Moldova este un drept
garantat de Constituţie, iar alineatul 7 al articolului 35 stipulează că învăţământul
superior este egal accesibil tuturor pe bază de merit. Legea învăţământului a
Republicii Moldova garantează dreptul la învăţătură, indiferent de naţionalitate,
sex, vârstă, origine şi stare socială, apartenenţă politică sau religioasă, de
antecedentele penale. Totodată, Legea dată stipulează că unul dintre obiectivele
sale principale este de a pregăti copiii să trăiască într-o societate liberă şi tolerantă,
bazată pe egalitatea genurilor.î99 în Republica Moldova 8% din numărul total al
populaţiei le constituie persoanele cu disabilităţi. O bună parte din aceste opt
procente o constituie tineretul. Spre regret, doar un număr extrem de mic din aceştia
îşi continuă studiile în instituţiile de învăţământ superior, limitându-se doar la
studiile medii sau, în cel mai bun caz, la studiile medii de specialitate.
Rezultatele cercetărilor efectuate de Asociaţia Studenţilor cu Disabi lităţi
„GAUDEAMUS” demonstrează că nu doar problemele financiare îi împiedică pe
tinerii cu disabilităţi să-şi continue studiile. Conform acestor cercetări, principalul
impediment cu care se confruntă tinerii cu disabilităţi este bariera psihologică
constituită de problemele întâmpinate de la momentul admiterii în instituţia de
învăţământ până la absolvirea acesteia. Pe lângă bariera psihologică mai sunt
probleme ca: prejudecăţile, intoleranţa, discriminarea ş.a. i<re
Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele
de discriminare, violenţă şi hărţuire // http:/Aywvv.humanrights.md/rom/index_rom. htrnl ,v>
l.egea cu privire la învăţământ, nr.547, 21 iulie 1995, art.5 şi 6 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 1995, nr. 62-63/692, modificată prin Legea nr. 237-XV din 13 iunie 2004, în vigoare din
17 iunie 2003.
Este un lucru firesc ca toate persoanele, inclusiv cele cu disabilităţi, să
beneficieze de acest drept, dar, de cele mai dese ori, disabilitatea r< prezintă în
societate un obstacol puternic în exercitarea unora sau a mai multor drepturi. Astfel,
apare necesitatea unor eforturi sociale şi individuale care cel puţin să creeze condiţii
pentru accesul persoane lor cu disabilităţi la învăţământ. Conform studiului
sociologic efectuat de organizaţia nonguvernamentală „Gaudeamus” cele mai
inaccesibile pentru studenţii cu disabilităţi sunt lifturile, care în mare parte lipsesc
din dotarea instituţiilor de învăţământ, iar dacă există în unele blocuri ale acestora,
cel mai des nu funcţionează, ceea ce creează mari dificultăţi persoanelor cu
172
defecţiuni ale aparatului locomotor pentru a avea acces la etajele superioare.230
Experienţa ţărilor cu tradiţii in domeniul învăţământului integrat oferă
posibilitatea de a face unele concluzii privind strategiile reformării sistemului
învăţământului special. Astfel, la etapa actuală este necesar a menţine şi a
diversifica rolul învăţământului special, în paralel cu reformarea lui instituţională şi
construirea unui sistem de educaţie integrată. Cel mai potrivit model de integrare
este cooperarea dintre şcolile speciale şi cele obişnuite (caracteristic pentru ţările
fără tradiţii în domeniul educaţiei integrate). Astfel, conform acestui model, elevii
cu diverse disabilităţi desfăşoară activităţi şcolare şi extraşcolare împreună cu elevii
şcolilor obişnuite din aceeaşi arie geografică.231
Atragem atenţia asupra necesităţii creării unei instituţii specializate, precum
Ombudsmanul Împotriva Discriminării, care ar primi plângeri şi ar constata
discriminările în cadrul sistemului de învăţământ.
Şi persoanele private de libertate sunt discriminate la capitolul accesul la
studii, inclusiv studii superioare 232 , deoarece statul nu le asigură acest drept,
motivând prin faptul că nu poate garanta securitatea persoanelor. Suntem de părere
că statul este obligat să asigure dreptul la studii stipulat de Constituţie şi persoanelor
private de libertate, deoarece ele trebuie să fie limitate numai în dreptul la libera
circulaţie, nu şi în alte drepturi. Aceasta se poate de organizat prin efectuarea
studiilor la distanţă. La fel sunt discriminaţi, prin segregare, copiii romilor şi, ca
rezultat, aceştia părăsesc şcolile. în prezent, procentul analfabeţilor în rândul
romilor din Moldova a ajuns la 21%.233 în cadrul instituţiilor de învăţământ se
întâlnesc cazuri de hărţuire sau violenţă. Conform sondajului public, 36% din
respondenţi au spus că actele de hărţuire sau/şi violenţă in cadrul instituţiilor de
învăţământ se comit în majoritatea cazurilor de profesori faţă de studenţi, iar 48%
din respondenţi menţionează că astfel de cazuri nu se produc.4'14
m Raport şi studiu sociologic: Situaţia şi poziţia studenţilor cu disabilităţi în instituţiile de
învăţământ superior. Asociaţia studenţilor cu disabilităţi din Moldova „Gaudeamus”, p. 15 231
Buletin trimestrial al Asociaţiei de Caritate şi Asistenţă Socială „ACASÂ", MÂINI , nr.20-21,
iulie-decembrie 2005, p.13, Dr. Aurelia Racu, UPS, Ion Creangă. 4o:
Comunicat de presă al C’HDOM. referitor la respectarea drepturilor persoanelor private de
libertate, 22.01.2008 // http://www.humanrights.md/rom/index_rom.htm! 40:
’ CERI, AI doilea raport asupra Republicii Moldova. 28 iunie, 2002, http://wvvw.coe.int/tfe/
human_rights/ecri/l%2Decri/2%2/Dcountrv°/o2Dbv%2Dcountrv_approach/moldova/mol- dova
cbc 2en.asp#P2S3_45601.
Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele
de discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index rom. html
173
§8. Protecţia împotriva discriminării privind accesul Ia serviciile publice
Proiectul de Lege cu privire la non-cliscriminare sancţionează, dacă fapta nu
intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de
persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează
persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, sau pe criterii de convingeri, educaţie, limbă, opinii,
apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare
civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA, de către
toate subiectele care au obligaţia de a presta servicii, prin: împiedicarea pe orice
cale a accesului la serviciile de sănătate; refuzarea accesului la serviciile oferite de
cinematografe, biblioteci, teatre, muzee şi expoziţii; refuzarea prestării serviciilor
publice administrative şi juridice; refuzul de a acorda un credit bancar sau orice alt
tip de servicii bancare; refuzul de a vinde sau de a închiria un bun mobil sau imobil;
refuzarea accesului la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri,
discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate
privată ori publică; refuzarea accesului Ia serviciile oferite de companiile de
transport în comun; refuzarea accesului la orice alte servicii oferite de orice alţi
prestatori de servicii - toate, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt în
conformitate cu legea şi necesare într-o societate
democrată. în Republica Moldova lipseşte industria pentru pvrso.mclicu handicap,
nu sunt prestate servicii de agrement, accesibilitatea pn soanelor în cauză către
locurile publice este redusă, transportul adaptat pentru persoane cu probleme de
sănătate practic nu există.
La fel în Moldova vorbitorii ai limbii de stat întâlnesc dificultăţi in re laţiile cu
serviciile publice. în special in regiunile rurale, unde majoritatea populaţiei
vorbeşte prioritar limba moldovenească, unii funcţionari vorbitori de rusă din
administraţia publică, care nu posedă satisfăcător limba moldovenească, nu
reacţionează prompt Ia solicitările benefici arilor expuse în limba moldovenească
ceea ce contravine prevederilor juridice privind utilizarea limbilor în relaţiile cu
autorităţile publice. Această situaţie generează discriminare, pe criterii lingvistice,
cu privire la accesul la serviciile publice. De aceea statul trebuie să garanteze
dreptul publicului de a utiliza atât limba moldovenească, cât şi limba rusă în
relaţiile cu autorităţile centrale şi locale.
Potrivit datelor recensământului din anul 1989, în Republica Moldova locuiesc
în jur de 11 mii de romi. Rezultatele definitive ale recensământului din anul 2004
nu au fost date încă publicităţii, însă Organizaţia Tinerilor Romi din Republica
174
Moldova „Târnă Rom” susţine că grupul etniei rrome constituie aproape 150 mii de
persoane, indicând totodată, că autorităţile centrale încalcă flagrant drepturile
rromilor. Membrii acestei organizaţii susţin că romii sunt discriminaţi şi
marginalizaţi în raport cu celelalte etnii, îndeosebi în privinţa accesului la asistenţa
medicală (prin refuzul majorităţii medicilor să le acorde asistenţă medicală, astfel
încât aceştia sunt nevoiţi să se trateze singuri). Şeful direcţiei de rromi din cadrul
directoratului general al Consiliului Europei, Michel Guiţ, a precizat că în curând
din finanţele oferite de Consiliul Europei acestei organizaţii vor fi instruite 11 femei
de etnie romă, care ulterior vor oferi asistenţă medicală şi socială familiilor de romi
din diverse localităţi.234
Precum s-a menţionat mai sus, legislaţia Moldovei include diverse prevederi
pentru combaterea tuturor formelor de discriminare. în instanţele de judecată
aproape că nu sunt examinate cazurile de discriminare care vizează accesul la
serviciile publice, cu toate că astfel de cazuri sunt multiple (de exemplu, cazuri de
discriminare împotriva romilor/ţi
ganilor, persoanelor cu disabilităţi, persoanelor cu diferit statut social). De aceea,
statul trebuie să monitorizeze riguros implementarea principiului non-discriminării
în ce priveşte accesul la serviciile publice. în continuare vom relata un caz, care a
fost trimis la CEDO. în cazul reclamantului F. încălcarea dreptului prevăzut de
art.14 al Convenţiei Europene, care prevede că „exercitarea drepturilor şi
libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o
deosebire bazată, in special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau
orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate
naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie", este vădită prin faptul că,
începând cu anul 1984 până în prezent, repartizarea spaţiului locativ s-a făcut
într-un mod discriminatoriu, dându-se prioritate persoanelor care au făcut parte din
statutul social de ofiţeri. Fiind primul pe listă la primirea spaţiului locativ F. de
nenumărate ori a fost ignorat, iar altor persoane, care au fost înscrise în această listă
cu 5, 10, 20 de ani mai târziu, le-a fost acordat spaţiu locativ în acest caz, el a fost
discriminat.
Altă situaţie de discriminare ţine de sistemul de înregistrare a vizei de
reşedenţă, aplicat în timpul regimului sovietic, care a fost declarată
neconstituţională în 1997 de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova. în
conformitate cu acest sistem, actele de identitate ar fixa locul permanent de
i0>
Buletin trimestrial al Asociaţiei de caritate şi asistenţă socială “ACASĂ", nr.22, ianuarie martie
2006, p.21.
175
reşedinţă a deţinătorului, ceea ce presupunea că deţinătorii trebuiau să se
înregistreze în municipiul în care ei domiciliau. Persoanele înregistrate se bucurau
de anumite drepturi, cum este dreptul la vot şi dreptul la facilităţile sociale. în
principiu, în noile acte de identitate nu se mai conţin informaţii cu privire la locul de
reşedinţă şi, astfel, înregistrarea nu mai este obligatorie. Cu toate acestea, unele
instituţii statale continuă să ceară prezentarea permisului de reşedinţă pentru
acordarea facilităţilor. La fel sunt cazuri de hărţuire a persoanelor, îndeosebi a celor
străine, din partea poliţiei invocându-se lipsa vizei de reşedinţă. Această situaţie
duce la discriminare, în special împotriva anumitor grupuri minoritare precum sunt
romii, imigranţii, boschetarii, persoanele cu disabilităţi, îndeosebi mintale. De
aceea, statul trebuie să monitorizeze şi să asigure că toate autorităţile publice vor
implementa în timp util hotărârea Curţii Constituţionale cu privire la declararea
neconstituţională a vizei de reşedinţă.
Persoanele HIV pozitive sunt discriminate foarte des în timpul solicitării
serviciilor publice. Cauza rezidă în faptul că oamenilor le este frică
1
176
să nu să se infecteze. Asemenea situaţie se creează pentru că unele persoane nu
dispun de o informaţie sigură şi completă despre H1V/SIDA şi nu doresc să renunţe
la superstiţiile neîntemeiate, de tipul „ce-ar fi dacă...”
La sfârşitul lunii martie 2007 a fost lansată prima campanie naţională de
solidaritate cu persoanele HIV pozitive şi persoanele afectate de problema HIV şi
SIDA - „Pentru că sunt la fel ca tine. Fii alături de ei!”. Campania şi-a propus să
ajute oamenii să-şi învingă propriile fobii neîntemeiate şi atitudini negative faţă de
cei care nemijlocit s-au ciocnit cu problema infecţiei HIV, dar şi pentru a spulbera
numeroasele mituri vis-a-vis de această infecţie. Conform datelor statistice oficiale,
astăzi în Republica Moldova trăiesc 3400 de persoane HlV-pozitive. Ca şi în alte
ţări, persoanele infectate cu HIV se simt aici izolate de societate, iar stigmatizarea şi
discriminarea rămân, în continuare, probleme serioase. Cercetările efectuate în
acest domeniu denotă că 74% din respondenţi consideră că persoanele
HlV-pozitive trebuie izolate şi că pentru ele trebuie să fie create instituţii medicale
şi sociale separate, 64% afirmă că le este frică de persoanele HlV-pozitive, 45%
simt repulsie, 37% -furie, iar 41% - indiferenţă. în acelaşi timp, jumătate din
populaţie consideră că persoanele HlV-pozitive au un comportament de risc:
utilizează drogurile injectabile, practică sex comercial sau întreţin relaţii
homosexuale etc. La fel, jumătate dintre respondenţi consideră că, personal, ei nu
sunt supuşi riscului de infectare cu HIV.235
Rezoluţia Adunării 112 a Uniunii Inter-parlamentare din Manila cheamă
parlamentele şi guvernele să asigure ca legile, politicile şi practicile ţarilor să
respecte drepturile omului în contextul HIV/ SIDA, în special dreptul la educaţie,
muncă, intimitate, protecţie şi acces la sănătate, tratament şi servicii juridice şi
sociale şi, de asemenea, cheamă să protejeze persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA
de toate formele de discriminare atât în sectorul privat, cât şi în cel public. Rezoluţia
cheamă, de asemenea, parlamentele şi guvernele să elaboreze şi să implementeze
acte legislative naţionale şi politici care fac faţă necesităţilor şi drepturilor umane
ale numărului în creştere de persoane lăsate orfane şi vulnerabile de pandemia
HIV/SIDA.
în anul 1993 a fost adoptată Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA, în
care au fost prevăzute principiile de bază în lupta împotriva acestei maladii şi care a
servit ca un instrument eficient în efectuarea activităţilor de prevenire a infecţiei
H1V/SIDA, instruire, educare, acordare a asistenţei medicale acestei categorii de
persoane.107
Una dintre realizările esenţiale ale Legii cu privire la profilaxia infecţiei cu
235
Ziarul nr. 1 pentru Tineri „ASTA L)A”, nr.l I (62), 3 aprilie 2007, p.2.
177
HIV/SIDA este, probabil, faptul că ea interzice clar discriminarea persoanelor care
trăiesc cu HIV în Republica Moldova, stipulând răspunderea pentru nerespectarea
drepturilor acestor persoane. Cea mai semnificativă lacună a Legii este
amendamentul introdus în rezultatul primei lecturi in Parlament, conform căruia au
fost eliminate prevederile incluse anterior cu privire la grupurile sociale cu cel mai
înalt grad de expunere la HIV, cum ar fi persoanele care prestează servicii sexuale şi
homosexualii.236 237 238
Statul, organele publice centrale şi cele locale de autoguvernare sunt obligate să
asigure o politică de încurajare a participării balansate dintre femei şi bărbaţi,
precum şi a participării reprezentanţilor din grupurile etnice, religioase sau
lingvistice la guvernare şi la adoptarea deciziilor. Stabilirea unor restricţii directe
sau indirecte după criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, starea sănătăţii; stare materială,
boală cronică necontagioasă, infecţie HI V/SIDA în caz de anunţare, organizare şi
admitere la concurs pentru ocuparea unei funcţii publice este interzisă, cu excepţia
cazurilor in care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate
democrată.
in serviciile publice pot fi restricţii pe principii de cunoaştere a limbii, în partide
- pe convingeri politice, în biserici - pe convingeri religioase, în mănăstiri - pe
criteriu de sex etc. Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, alte persoane cu funcţie de răspundere sunt obligate să asigure accesul egal
la ocuparea unei funcţii publice în conformitate cu exigenţele profesionale, fără
diferenţiere după criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare materială,
boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA a pretendenţilor. Aceasta se
confirmă în Legea serviciului public*1", ;uţi unea căreia, conform art.3, „se extinde
asupra judecătorilor, procure> i ilor, locţiitorilor şi ajutorilor acestora,
anchetatorilor, colaboratoriloi din serviciul diplomatic, serviciul fiscal, garda
financiară, din organele controlului vamal, securităţii statului, din organele de
interne, asupra militarilor, în partea în care nu este reglementată prin acte legislative
speciale privind statutul lor juridic” Legea stipulează că toţi cetăţenii Republicii
41,7
Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA, nr. 1460-X11 din 25.05.93 // Monitorul Ofi
cial al Republicii Moldova, nr.7. 30.07.1993.
«« oNli în MOLDOVA, aprilie-iunie 2007, nr.2(31). p.2l.
178
Moldova, indiferent de apartenenţă rasială şi naţională, sex, afiliere religioasă, au
dreptul de a deţine funcţii publice. Iar, Legea Cetă ţeniei239 stipulează egalitatea
cetăţenilor Republicii Moldova în faţa legii şi autorităţilor publice, beneficierea „în
egală măsură de toate drepturile social-economice şi politice şi de libertăţile
proclamate şi garantate de Constituţie şi de alte legi, de acordurile internaţionale Ia
care Republica Moldova este parte” (art. 6).
Cea mai de referinţă problemă în această sferă ţine de egalitatea femeii şi
bărbatului, care este consfinţită în Legea Republicii Moldova privind partidele şi
alte organizaţii social-politice 240 , conform căreia partidele şi alte organizaţii
social-politice trebuie să se conformeze principiului egalităţii femeilor şi bărbaţilor
în structurile lor la toate nivelurile, precum şi în Legea ocrotirii sănătăţii, Legea
învăţământului, Codul familiei (art. 5 şi 16) care stipulează egalitatea in relaţiile
familiale şi prevede că „fiecare dintre soţi este în drept să-şi continue ori să-şi
aleagă de sine stătător îndeletnicirea şi profesia”; „părinţii au drepturi şi obligaţii
egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sunt născuţi în căsătorie sau in
afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat” (art. 58).
Deşi Republica Moldova a făcut progrese in ce priveşte îndeplinirea
angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului, acestea nu sunt
semnificative cu referire la asigurarea participării egale a femeilor şi bărbaţilor la
viaţa socială, astfel încât sferele decizionale politice de nivel inalt, structurile de
partid sau instituţiile administraţiei publice nu sunt accesibile în aceeaşi măsură
femeilor şi bărbaţilor, femeile rămânând cel mai adesea cantonate în activităţi
executive, fără posibilităţi reale de promovare sau de afirmare în prima linie
politică.
Participarea disproporţionată a femeilor şi bărbaţilor la viaţa publică şi la luarea
deciziilor reflectă cel mai bine existenţa şi perpetuarea discriminărilor după
criteriul de sex. Incontestabil, lumea politică şi viaţa partidelor sunt dominate de
bărbaţi, deşi drepturile politice egale pentru toţi cetăţenii, femei şi bărbaţi, sunt
legiferate de peste şaizeci de ani.
Puţine partide au inclus în statut sau in programe principiul egalităţii între femei
şi bărbaţi, iar cele care au făcut-o, în principal partidele de orientare
social-democrată, nu au adoptat şi strategii adecvate de aplicare în practică. Doar un
,lw
Legea serviciului public // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1995. nr.6l /68b 4"’ Legea
cetăţeniei Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2000, nr.98-101/709. 240
Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice//Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1991. nr.l 1-12/106.
179
singur partid politic are preşedinte - femeie şi sunt puţine femei care fac parte din
structurile de conducere ale partidelor. Consecinţa este că doar un număr foarte mic
de femei au fost incluse pe listele electorale şi un număr încă şi mai mic de femei au
fost plasate pe locuri eligibile ale listelor. Prezenţa femeilor în Parlament este foarte
redusă, constituind a cincea parte din deputaţi. Situaţia din Guvern este şi mai
discriminatorie - o singură femeie-ministru.
Şi minorităţile etnice şi religioase sunt reprezentate în rândurile candidaţilor la
posturile din justiţie şi ale personalului din justiţie în general. Cele mai multe
minorităţi etnice principale sunt reprezentate echitabil in sistemul judecătoresc; nu
pare să existe vreo discriminare bazată pe religie, iar femeile constituie circa 33%
din toţi judecătorii, inclusiv 25% din judecătorii cu funcţii de conducere.41-
De asemenea, şansele persoanelor cu disabilităţi nu sunt, în mod natural, egale,
in faţa exigenţelor existenţei. Rezultă că egalizarea şanselor de participare la luarea
deciziilor trebuie să devină o valoare morală şi o ţintă de atins, conştientizată de
societate. Societatea în general are obligaţia de a crea şanse egale pentru persoanele
cu disabilităţi prin mijloace legislative, politico-administrative, organizatorice şi
tehnologice. Cea mai înaltă tehnologie trebuie pusă in slujba şanselor egale cu
participarea tuturor.
Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alte persoane
cu funcţie de răspundere sunt obligate să asigure accesul egal la ocuparea unei
funcţii publice în conformitate cu exigenţele profesionale, fără diferenţiere după
criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă,
orientare sexuală,
4l; Indicatorii Reformei în Justiţie pentru Moldova, ianuarie 2007. volumul 11. ABA/Rule of Law
Iniţiative. Iniţiativa pentru supremaţia legii, (104 p.). p.29.
starea sănătăţii, stare civilă, stare materială, boala cronică necontagioa să, infecţie
cu HIV/SIDA a pretendenţilor.
Legislaţia cu privire la non-discriminare trebuie să sancţioneze orice
comportament ce constă în determinarea persoanei de a-şi părăsi do miciliul sau
locuinţa, în deportarea acestea sau in crearea de condiţii insuportabile de trai cu
scopul de a o face să renunţe la domiciliul sau la locuinţa sa, identificate fără
consimţământul personal, pe criterii de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare
materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA, precum şi în obli-
garea unui grup de persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea sau zonele în
180
care locuieşte. La fel, trebuie să sancţioneze orice comportament, bazat pe aceleaşi
criterii, care are ca scop strămutarea sau alungarea unei persoane sau a unui grup de
persoane dintr-un sector sau dintr-un imobil, ce le aparţine sau care este închiriat
legal. Totodată, se sancţionează persoanele dacă restrâng sau interzic accesul unei
persoane sau al unui grup de persoane în locurile publice pe baza unuia din criteriile
sus-enumerate.
Propagarea urii şi instigării la ură la fel trebuie să fie sancţionată de legislaţia cu
privire la non-discriminare, dacă nu intră sub incidenţa legii penale, şi anume: orice
comportament manifestat în public, având caracter de propagandă sau de instigare
la ură, pe baza unuia din criteriile nominalizate anterior dacă acestea au cauzat
prejudiciu fizic sau moral.
La fel trebuie să fie sancţionat orice act sau fapt public care are drept scop sau
vizează atingerea demnităţii sau crearea unei atmosfere de intimidare, ostile,
degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui
grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o categorie
identificată pe unul din aceleaşi criterii.
Legislaţia cu privire la non-discriminare trebuie să sancţioneze şi abuzul de
drept, şi anume: orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie cu
privire la încălcarea principiului non-discrimină rii; tratamentul defavorizat al unei
persoane în cazul în care persoana dată a întreprins sau care e presupusă că a
întreprins sau va întreprinde acţiuni pentru protecţia împotriva discriminării;
tratamentul defavori zat al unei persoane care a refuzat să discrimineze
CAPITOLUL III. ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI DIN REPU-
BLICA MOLDOVA LA STANDARDELE INTERNAŢIONALE ŞI
EUROPENE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA DISCRI-
MINĂRII
§1. Instrumente şi mecanisme internaţionale în prevenirea şi combaterea
discriminării
Prin instrumente se subînţelege diferite documente care conţin principii, norme
(standarde) privind drepturile omului, inclusiv prevenirea Şi combaterea
discriminării adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar
fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul „instrumente” e
unul neobişnuit în mediul savanţilor jurişti, însă noţiunea de instrumente, ca termen
181
de lucru, se utilizează în practica ONU, Consiliul Europei, UNESCO.241 242 243 Din
aceste considerente, pentru a evidenţia domeniul drepturilor omului, vom utiliza
noţiunea de instrumente, aşa cum se numesc la nivel internaţional, cu riscul de a fi
criticaţi.
Mecanismele reprezintă anumite structuri organizaţionale (judecătoriile
internaţionale, organizaţiile internaţionale, comitetele, comisiile, grupurile de lucru
ale referenţilor speciali) abilitate cu atribuţia de control atât în domeniul drepturilor
omului, cât şi în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Mecanismele
internaţionale sunt de obicei organe colective.244
în opinia noastră, instrumentele internaţionale în domeniul drepturilor omului
asigură atât principiul egalităţii, cât şi principiul non-discriminării.245 Cele mai
importante instrumente şi mecanisme la nivel internaţional ce abordează drepturile
omului la general, iar în particular prevenirea şi combaterea discriminării, le vom
analiza în paginile ce urmează. în preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor
Omului se prevede că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor faun liei
umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii,
dreptăţii şi păcii în lume4"', iar art.7 al DUDO declară că „toţi oamenii sunt egali în
faţa legii şi au dreptul fără discriminare la o pro tecţie egală a legii”417
Articolul 26 al Pactului Internaţional privind drepturile civile şi po litice (în
continuare -P1DCP) declară: „Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul
la o ocrotire egală din partea legii. în această pri vinţă legea trebuie să interzică
orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace
contra oricărei discriminări, în special pe criterii de rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere,
naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”.418 Prin art.26 se interzice
discriminarea pe „orice criteriu” iar prin sintagma „altă împrejurare” se are în
vedere că această listă nu este exhaustivă. în dreptul jurisprudenţial al Comitetului
pentru Drepturile Omului, de exemplu, discriminarea bazată pe orientaresexuală41
”,
naţionalitate'1JOşi vârstă421 sunt consideratecaacoperite de art.26 al PIDCP.
241
A.Azarov, W.Reuther, K.Ilufner, T.Cârnaţ, V.Moşneaga, Gh.Rusnac, V.Saca. Drepturile
omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). - Chişinău:
Periscop, 2007, p.23. 244
Ihidem, p.24.
“'Am scris intenţiona! principiul non-discriminării şi nu dreptul de a nu fi supus discriminării, aşa
precum este scris în instrumentele internaţionale de drepturi ale omului, deoarece, in opinia
noastră, noţiunea „principiul non-discriminării”, este mai aproape de limbajul juridic şi dorim ca el
să fie inclus în Constituţie.
182
Totodată, clauza nu doar interzice discriminarea din partea statului sau a unei alte
autorităţi publice, dar cere şi o protecţie pozitivă împotriva „oricărei discriminări”
inclusiv împotriva discriminării din partea actorilor privaţi. Ţinem să menţionăm că
interzicerea discriminării determină că, contrar art.14 din CEDO, clauza nu doar
interzice discriminarea în drepturile protejate de tratat, dar se şi extinde la
discriminarea în orice sferă din viaţă, inclusiv în problemele economice şi sociale.
Prevederea dată nu se limitează, precum am menţionat, la interzicerea discriminării,
însă păstrează dreptul pozitiv la egalitate, şi anume: egalitatea în faţa legii şi
protecţia egală a legii.
în opinia Comitetului, art.26 nu dublează garanţia deja prevăzută de art.2, care
stipulează că „Statele părţi la prezentul Pact se angajează să 246 247 respecte şi să
garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor
drepturile recunoscute in prezentul Pact, fără nici o deosebire, in special de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională
sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”, deoarece
art.26 prevede prin sine un drept autonom. Acesta interzice discriminarea în drept
sau în fapt, sferă reglementată şi protejată de autorităţile publice. Articolul 26
stipulează obligaţiile impuse statelor contractante privind legislaţia lor şi aplicarea
acestuia. Atunci când legislaţia este adoptată de către un stat contractant, acesta
trebuie să se supună cerinţelor art.26, astfel încât cuprinsul acestei legislaţii să nu
fie discriminatoriu. Cu alte cuvinte, aplicarea principiului non-discriminării cuprins
in art.26 nu este limitată pentru drepturile care sunt prevăzute în Pact.422
De menţionat, însă, că P1DCP nu oferă o definiţie sau o caracterizare a
termenului „discriminare”, ceea ce considerăm un neajuns al acestuia. Prin
jurisprudenţa sa, Comitetul a subliniat că nu orice distincţie se referă la discriminare
in înţelesul prevederii date şi că diferenţierile obiective şi motivate sunt permise.423
în Comentariul general nr.18 al Comitetului s-a evidenţiat poziţia acestuia şi,
prin derivarea de la art.26 al Pactului, să dă o definiţie a discriminării care este in
mare parte influenţată de definiţiile oferite în Convenţia privind eliminarea tuturor
I.Martiniuc. Drepturile femeilor. Documente internaţionale interne. - Chişinău: OFM
„Iniţiativa Civică”, 2001, p.7. 4P
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, AG REZ217A(1II). 10 decembrie 1948, art.7. 1,8
Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice, AG REZ 2200A (XXI), 16 decembrie l%6,
intrai în vigoare la 23 martie, art.26. Republica Moldova a aderat la PIDCP la 26.01.1993. 247
“ Young contra Australiei (nr.941/2000). 4211
Gueye contra Franţei (nr. 196/198 5). 421
Love contra Australiei (nr.983/2001).
183
formelor de discriminare rasială şi Convenţia privind eliminarea tuturor formelor
de discriminare faţă
de femei: ...... Comitetul consideră că termenul „discriminare” utilizat în
Pact trebuie să fie înţeles implicând orice distincţie, excludere, restricţie sau
preferinţă care este bazată pe orice criteriu, precum rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate,
naştere sau alt statut, şi care are drept scop sau efect să împiedice sau să nulifice
recunoaşterea şi exercitarea de către toate persoanele, pe picior egal, a tuturor
drepturilor şi libertăţilor”.424
Referinţa la „scop sau efect” în definiţia sus-menţionată poate fi înţeleasă ca o
afirmaţie de discriminare directă (scop) şi indirectă (efect) J" Comentariu! General al Comitetului pentru Drepturile Omului nr.18. paragraful 12.
Zwaan de Vries contra Olandei, paragraful 13: „Dreptul la egalitate in faţa legii şi protejării
egale de lege tară vreo discriminare nu face ca toate diferenţele de tratament să fie considerate
discriminatorii. O diferenţiere bazată pe un criteriu rezonabil şi obiectiv nu însumează interzicerea
discriminării in sensul art.26." J:'‘ Comentariul general nr.18, paragraful 7.
interzise de art.26 al Pactului.425 Comitetul, de asemenea, evidenţia/.,) i A principiul
egalităţii câteodată presupune ca statele contractante să ia măsuri afirmative pentru
a diminua sau elimina condiţiile care cauzea ză sau ajută Ia perpetuarea
discriminării interzise de Pact. De exemplu, intr-un stat unde condiţiile generale ale
unei anumite părţi din popula ţie previn sau împiedică realizarea drepturilor lor,
statul trebuie să ia o anumită măsură pentru a corecta acele condiţii. Astfel de
acţiune poate implica oferirea, pentru o anumită perioadă de timp, părţii de
populaţie în cauză a unui tratament preferenţial, în anumite probleme, în comparaţie
cu restul populaţiei. Totuşi, atât timp cât astfel de acţiune este necesară pentru a
corecta discriminarea în fapt, este cazul unei diferenţieri legitime conform Pactului.
Aproape toate statele europene contractante la Pact, inclusiv Republica
Moldova, au acceptat dreptul la plângere individuală în respectarea clauzei cu
privire la egalitate şi non-discriminare al art.26 din Pact. Astfel, prin adoptarea
tratatelor de drepturi ale omului, inclusiv a art,26 din Pact, ţările europene, prin
Parlamentele lor alese în mod democratic, au acceptat o obligaţie legală de a
implementa principiile de tratament egal şi no-discriminatoriu în toate sferele vieţii.
Protecţia împotriva discriminării şi promovarea egalităţii au fost itemi proeminenţi
în agendele internaţionale de drepturi ale omului. Interzicerea discriminării este
inserată In tot spectrul de instrumente internaţionale de drepturi ale omului. Acesta
este cazul CEDO care se bazează pe principiile indicate de Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului.
184
Generalizând cele expuse, putem concluziona că Republica Moldova în regim
de urgenţă trebuie să explice populaţiei sale (la seminare, mese rotunde etc.)
efectele ratificării Protocolul II la PIDCP, în baza căruia persoanele care se află sub
jurisdicţia Republicii Moldova pot depune plângeri individuale către Comitetul
ONU pentru drepturile omului, inclusiv Ia capitolul violării art.26 din Pact.
în opinia noastră, există câteva convenţii care au drept scop să asigure
principiul non-discriminării unor categorii specifice de persoane, cum ar fi
Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei sau
asigurarea principiului egalităţii rasiale, cum ar fi Convenţia Internaţională privind
eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.
a-
i Simunek contra Cehiei, nr.516-1992.
Convenţia Internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare
rasială a fost adoptată de rezoluţia 2106 (XX) a Adunării Generale a ONU la 21
decembrie 1965 şi a fost deschisă pentru semnături şi ratificări în martie 1966, însă
a intrat în vigoare la 4 ianuarie 1969. Convenţia a fost ratificată de 169 state (până
în luna august 2006). Republica Moldova a aderat la această Convenţie la 25
februarie 1993.426 Este primul tratat multilateral în domeniul eliminării tuturor
formelor de discriminare. Conform art.8 din Convenţie, supravegherea interna-
ţională a implementării Convenţiei este desfăşurată de un Comitet.4-7 Funcţia
principală a Comitetului pentru eliminarea discriminării rasiale este de a analiza
rapoartele prezentate de statele părţi la Convenţie şi de a înainta observaţiile şi
comentariile sale cu privire la implementarea Convenţiei la nivel naţional.
Comitetul este compus din 18 experţi imparţiali, cunoscuţi pentru înalta lor
moralitate şi imparţialitate, care sunt aleşi de către statele părţi din rândul
cetăţenilor lor şi care îşi exercită funcţiile cu titlu individual, ţinându-se seama de o
repartiţie geografică echitabilă şi de reprezentarea diferitelor forme de civilizaţie,
precum şi de principalele sisteme juridice.
Comitetul îşi ţine în mod obişnuit reuniunile de două ori pe an la sediul ONU
din Geneva, în mod public. Comitetul are trei funţii principale, şi anume: 1)
examinarea situaţiilor din statele părţi la Convenţie; 2) publicarea Recomandărilor
Generale; 3) primirea şi examinarea comunicărilor. Comitetul privind eliminarea
discriminării rasiale a evidenţiat că în privinţa acţiunii afirmative Convenţia
permite, dar nu cere, ca statele părţi să adopte măsuri afirmative pentru a asigura o
dezvoltare şi protecţie adecvată a anumitor grupuri rasiale, etnice sau naţionale.
Măsurile speciale pot fi considerate ca discriminatorii împotriva acelor grupuri
sau indivizi care nu beneficiază de un tratament favorabil. Pentru a evita astfel de
situaţii, art.l, paragraful 4, prevede că un astfel de tratament favorabil nu trebuie
185
considerat discriminare rasială. Este important a nota că aşa măsuri nu ar putea fi
continuate odată ce obiectivele au fost atinse şi pentru care aceste măsuri au fost
luate.
în contextul legat de orice formă de discriminare (şi discriminare
42t Convenţia Internaţională cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,
adoptată la 21 decembrie 1965 la New York.
'-7 http://www.ohchr.org/english/cerd/index/english/bodies/cerd/indcx.htm rasială în special),
o întrebare semnificativă apare în ce priveşte relaţia dintre indivizi sau grupuri de persoane, sau aşa-numitul efect orizontal. Chestiunea este dacă guvernul, în afară de faptul că are obligaţia să se abţină de la practici discriminatorii, de asemenea are o obligaţie pozitivă să intervină între părţile private pentru a proteja indivizii împotriva discriminării din partea actorilor nestatali. Articolul 2, paragraful 1 (d) din Convenţie prevede o obligaţie explicită pentru statul parte să interzică şi să stopeze prin toate mijloacele adecvate, inclusiv legislative, discriminarea rasială venită din partea persoanelor, vreunui grup sau organizaţii.
Există un număr destul de mare de comunicări către Comitet în legătură cu
alegaţiile de eşuare din partea statului parte de a-şi îndeplini obligaţia de a investiga
cazurile de discriminare dintre părţi private. Astfel, de exemplu, intr-un caz în care
unei persoane i-a fost refuzat împrumutul bancar, Comitetul a considerat că „în
baza art.2, paragraful (d) din Convenţie, este adecvat de a iniţia o investigaţie
cuvenită în elucidarea adevăratelor motive în spatele politicii de împrumut bancar
vis-a-vis de rezidenţii străini, pentru a clarifica dacă se aplică în cazul dat sau nu
criteriile de discriminare rasială...” în acele circumstanţe Comitetul a statuat că
autorului i-a fost refuzat remediul efectiv în înţelesul art.6 din Convenţie în
corelaţie cu art.2 (d).428
Conform art.9 din Convenţie, statele părţi se angajează să prezinte Secretarului
General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru examinarea de către Comitet, un
raport asupra măsurilor de ordin legislativ, judiciar, administrativ sau altele pe care
le-au adoptat şi care pun în aplicare dispoziţiile prezentei Convenţii. Fiecare stat
parte îşi prezintă raportul iniţial în termen de un an, începând de la intrarea în
vigoare a Convenţiei, şi un raport la fiecare doi ani sau de fiecare dată când Comi-
tetul o va cere.429
Raportorul pe ţară împreună cu un membru din Secretariat vor elabora un
proiect ce va include observaţiile examinate, revizuite şi aprobate de către Comitet.
Textul observaţiilor, inclusiv recomandările statului implicat, este apoi transmis
statului parte şi către alte părţi interesate, inclusiv organizaţiilor neguvernamentale,
instituţiilor naţionale ale drepturilor omului etc. Statele părţi au dreptul de a face
comentarii
186
4:8 C ERD/C754/D/10/1997. 4:‘* http://www.unhchr.ch/tbs/doc.nsf la recomandările elaborate de către Comitet şi comentariile date pot fi incluse în raportul anual al Comitetului prezentat la Adunarea Generală a ONU.430
Pentru statele părţi care nu au prezentat un raport iniţial sau al căror raport
periodic este restant considerabil (pentru o perioadă de cinci ani sau mai mult),
Comitetul a adoptat şi o procedură de revizuire pentru acestea. în absenţa unui
raport iniţial sau a raportului periodic, Comitetul va lua în consideraţie informaţia
prezentată de către statul parte către alte organe ale ONU, sau rapoartele şi
informaţia pregătită şi colectată în cadrul ONU şi de agenţiile specializate ale
acesteia, precum şi de alte organizaţii internaţionale. Comitetul mai dispune de o
procedură de pre-avizare şi de urgenţă, prin care se examinează cele mai importan-
te probleme pentru a preveni conflictele ulterioare.431
Cât priveşte publicarea Recomandărilor Generale cu privire la prevederile şi
aplicarea Convenţiei, acestea au drept scop acoperirea problemelor ce trezesc
îngrijorare pe plan mondial, şi de asemenea, sunt prevăzute drept un ghid pentru
interpretarea prevederilor Convenţiei.432
în calitate de concluzie putem să menţionăm că, conform art.14 din Convenţie,
Comitetului i se recunoaşte competenţa de a primi şi a examina comunicări
emanând de la persoane sau grupuri de persoane ţinând de jurisdicţia sa, care
pretind a fi victime ale violării, de către acest stat parte, a vreunuia dintre drepturile
enunţate în prezenta Convenţie. Republica Moldova nu a făcut o astfel de declaraţie
şi persoanele fizice şi juridice ce se află pe teritoriu ei nu pot depune astfel de
plângeri în faţa Comitetului. Deoarece Comitetul nu primeşte nici o comunicare
privind un stat parte care nu a făcut o astfel de declaraţie, recomandăm ca în scopul
prevenirii şi combaterii tuturor formelor de discriminare, statul Republica Moldova
să recunoască jurisdicţia art.14 din Convenţie pe teritoriu său.
Totuşi, numărul statelor părţi care au făcut o astfel de declaraţie este mai mic,
luând în consideraţie numărul mare de state părţi la Convenţie. Până la momentul
actual, Comitetul a emis opinii cu privire la doar aproximativ treizeci de comunicări
individuale.433 Raportul Comitetului pentru anul 2003, Anexa IV, p.l67-lt>8.
4,1 http://www.ohchr.ora/enalish/cerd/index/english/bodies/cerd. index Juni
4,; International Human Rights Instruments. Compilation of General Comments and General
Recom-
mendations adopted bv Human Rights Treatv Bodies, Note by the Secretariat, 2003, p. 195-214. 433
A.Azarov, W.Reuther, K.Hufner, T.Câmaţ. V.Moşneaga, Gh.Rusnac, V.Saca Drepturile
omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). — Chişinâu: Periscop,
2007, p.98.
Funcţionarea Convenţiei depinde de mulţi factori şi, ca in orii <• sis tem, există
187
diferite probleme. Acestea ar include următoarele:
♦ Rapoarte reprezentate sau restante
Precum s-a menţionat anterior, Comitetul a încercat să depăşească această
problemă prin adoptarea procedurii de revizuire, conform ca reia implementarea
Convenţiei poate fi revizuită chiar dacă rapoartele statelor lipsesc.
♦ Informaţii insuficiente in rapoartele statelor, inclusiv date statistice
insuficiente
Rapoartele statelor părţi nu întotdeauna prezintă Comitetului informaţii de care
acesta ar avea nevoie pentru a evalua implementarea Convenţiei. Comitetul în mod
frecvent primeşte date statistice insuficiente, astfel, se cere ca statele să colecteze
date statistice precise (de exemplu, cu privire la componenţa etnică şi la persoanele
care aparţin diferitelor minorităţi).'*34
Un alt instrument internaţional nu mai puţin important este Convenţia asupra
eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, care a fost adoptată la 18
decembrie 1979 şi deschisă spre semnare la 1 martie 1980, intrând în vigoare la 1
septembrie 1981.435 Prin Convenţie se caută eliminarea discriminării faţă de femei,
fiind definită ca „orice deosebire, excludere sau restricţie întemeiată pe sex”, care
restrânge pentru femei posibilitatea de a se bucura de „drepturile omului şi
libertăţile fundamentale în domeniile politic, economic, social, cultural, civil sau în
orice alt domeniu” Pe lângă obligaţia de a condamna discriminarea faţă de femei,
statele părţi se angajează „să dea expresie principiului egalităţii dintre bărbaţi şi
femei în constituţiile lor naţionale şi în legislaţia corespunzătoare” şi să adopte
acele legi sau alte măsuri, „inclusiv sancţiuni, dacă este oportun, interzicând orice
discriminare faţă de femei”.
De asemenea, ele trebuie să ţină cont de rezoluţiile, declaraţiile şi
recomandările adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de instituţiile
specializate în vederea promovării egalităţii în drepturi a bărbatului cu femeia. în
acelaşi timp, constatăm că, în pofida acestor diverse instrumente, femeile continuă
să fie obiectul unor grave discriminări ce violează principiile egalităţii în drepturi şi
respectul demnităţii urna Report ing (iu ide li nes For the States Part ies tothe ICERD,
CERD/C/70/Rev.5,5 Decent bor 2000, paragrafele 8-9. JV
Republica Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.87 XII din
28.04.1994, care a intrat in vigoare din 31.07.1994.
ne*36, împiedică femeile să-şi servească ţara şi omenirea în deplinătatea
posibilităţilor lor. în situaţiile de sărăcie, femeile au un acces minim la alimentaţie,
servicii medicale, educaţie, pregătire profesională, precum şi la angajarea în câmpul
muncii, la satisfacerea altor necesităţi. Instaurarea unei noi ordini economice
internaţionale bazate pe echitate şi justiţie va contribui în mod semnificativ la
188
promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei.
Consolidarea păcii şi securităţii internaţionale, diminuarea încordării
internaţionale, cooperarea dintre toate statele, indiferent de sistemele lor sociale şi
economice, dezarmarea generală şi completă, in special dezarmarea nucleară sub
control internaţional strict şi eficace, afirmarea principiilor justiţiei, egalităţii şi
avantajului reciproc in relaţiile dintre ţări, realizarea dreptului la autodeterminare şi
la independenţă al popoarelor aflate sub dominaţie străină şi colonială şi sub
ocupaţie străină, precum şi respectul suveranităţii naţionale şi al integrităţii
teritoriale vor favoriza progresul social şi vor contribui la realizarea deplinei
egalităţi între bărbat şi femeie.248 249
Prin Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de
femei a fost instituit Comitetul pentru lichidarea discriminării faţă de femei,
compus din 23 de experţi aleşi de statele părţi, dar care îşi îndeplinesc atribuţiile cu
titlu individual şi au obligaţia de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor asumate de
statele părţi la Convenţie.
Tot aici merită a fi menţionate: Convenţia internaţională privind suprimarea şi
pedepsirea crimei de apartheid, care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU
la 30 noiembrie 1973 şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1976. Scopul acestui tratat este
de a suprima şi a pedepsi apartheidul. Convenţia proclamă apartheidul ca fiind „o
crimă împotriva umanităţii” şi declară „crime încălcând principiile de drept
internaţional" toate actele inumane ce rezultă din politicile şi practicile de
apartheid. Deşi Convenţia defineşte crima de apartheid făcând referire la politicile
de agresare rasia lă, discriminare practicată „în sudul Africii” formularea acestei
prevederi este destul de cuprinzătoare pentru a include politici similare, dacă aces-
tea ar fi adoptate în alte zone ale lumii.250 251 Convenţia cu privire la prevenirea şi
pedepsirea crimei de genocid™, care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU
la 9 decembrie 1948 şi a intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951. Convenţia declară că
genocidul, indiferent dacă este comis pe timp de pace sau de război, este o crimă de
drept internaţional. Astfel, genocidul este definit ca fiind comiterea unor acte „cu
intenţia de a distruge, în întregime sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau
religios”
Jît’ l.Martiniue. Drepturile femeilor. Documente internaţionale interne. - Chişinău: OFM
„Iniţiativa Civică”, 2001, p.28. 249 A.Azarov, W.Reuther, K.Hufner, T.Cârnaţ, V.Moşneaga, Gh.Rusnac, V.Saca. Drepturile
omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova) - Chişinău: Periscop,
2007. p. 102. 158 T.Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Chişinău, 2003, p.315.
189
Atunci când privarea de viaţă constituie crimă de genocid, nici un stat parte la
Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice nu poate să deroge în
vreun fel de la obligaţiile asumate prin ratificarea Convenţiei pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid.
Ţinem să menţionăm că Republica Moldova a semnat în luna septembrie 2000
Statutul de la Roma privind constituirea Curţii Penale Internaţionale, adoptat la 17
iulie 1998 de către 120 de state şi intrat în vigoare la 1 iulie 2002. in prezent
Republica Moldova este în procedura de ratificare a acestui document. în rezultatul
ratificării poate fi oprită şi penalizată orice tentativă de genocid, crime împotriva
umanităţii, crime de război sau crime de agresiune.252 253
Dintre principalele mecanisme create în cadrul ONU ce au atribuţii directe de a
preveni şi a combate discriminările, menţionăm:
♦ Comisia ONU pentru Drepturile Omului (în prezent Consiliul pentru
Drepturile Omului) care a stabilit mai multe mecanisme ce au legătură cu
rasismul şi intoleranţa, raportori speciali. Mandatul şi activităţile
raportorilor speciali sunt stabilite prin rezoluţiile Comisiei, însă obiectivele
principale ale acestora sunt de a examina, monitoriza, consulta şi de a
publica rapoartele cu privire la situaţia drepturilor omului din ţări specifice
sau în general. în mod special, are importanţă Raportorul Special cu privire
la formele contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie şi
intoleranţă141. Obligaţia de bază a acestuia este de a raporta anual Comisiei
cu privire la cazurile de rasism, discriminare rasială, orice discriminare
împotriva persoanelor de culoare, arabi, şi musulmani; xenofobie,
negrofobie, antisemitism, şi intoleranţă.
• Subcomisia pentru protecţia drepturilor omului (până în anul 1999
se numea Subcomisia privind Prevenirea Discriminării şi Protecţia
Minorităţilor)*12 este un organism subsidiar al Comisiei pentru Drepturile
Omului şi a fost înfiinţată în 1947. Ea are sarcina de a efectua studii şi de a
face recomandări Comisiei pentru Drepturile Omului privind prevenirea
discriminării de orice fel referitoare la drepturile omului şi libertăţile
fundamentale, la protecţia minorităţilor rasiale, naţionale, religioase şi
JJl
' Ratificai» de Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.707-Xll din
10.09.91. 44
" Studiul de bază cu privire la situaţia curentă in domeniul drepturilor omului in Republica
Moldova. - Chişinău, 2002, p.9. 253
http://www.unhehr.ch/htm l/menu2/2/mechanisms.htm
190
lingvistice. Dintre studiile efectuate de către membrii Subcomisiei în ultimii
ani pot fi enumerate cele referitoare la: internarea administrativă fără
inculpare sau proces: utilizarea fişierelor individuale informatizate; elimi-
narea oricăror forme de intoleranţă şi de discriminare, bazate pe religie sau
convingere; discriminarea populaţiei autohtone; protecţia minorităţilor,
dreptul la libertatea de opinie şi exprimare, drepturile omului în perioada
conflictelor armate etc.254 255
♦ Comisia privind Statutul Femeii a fost înfiinţată în anul 1947. Conform
mandatului său, Comisia este însărcinată cu elaborarea unor studii, rapoarte
şi recomandări privind drepturile omului şi chestiuni ce se referă la femei. A
jucat un rol important în iniţierea unor programe ONU pentru eradicarea de
iure şi de fado a discriminării faţă de femei, inclusiv în elaborarea
principalelor tratate contemporane referitoare la drepturile femeii. Comisia
a reuşit să se concentreze mai mult asupra chestiunilor legate de rolul şi ne-
cesităţile femeii în societatea contemporană şi asupra îmbunătăţirii
statutului lor politic, economic şi social.
♦ înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a fost creat în anul
1993256 şi are drept scop de a promova şi a proteja toate drepturile omului,
precum şi de a implementa normele cu privire la drepturile omului. Aşa cum
stipulează Adunarea Generală, înaltul Comisar pentru Drepturile Omului
este „înaltul funcţionar al Naţiunilor Unite care are responsabilitatea
principală pentru activităţile ONU în domeniul drepturilor omului, sub
conducerea şi în răspunderea Secretarului General”, deci rangul de
Subsecretar General al ONU. Totodată, înaltul Comisar oferă cercetări,
exper-
tiză, consultanţă şi servicii administrative organelor principalele ONU cu
privire la drepturile omului; asigură o comunicare intre organele date pentru a
maximaliza impactul eforturilor acestora. Prin urmare, înaltul Comisar serveşte
Comitetul cu privire la elimi narea discriminării rasiale, asistă Raportorul special cu
privire la rasism şi serveşte mecanismul de urmărire pentru Conferinţa Mondială
împo triva Rasismului de la Turban din sistemul ONU.4*5 în practică, activităţile
254
A.Azarov, W.Reuther, K.Hufner, T.Cârnaţ, V.Moşneaga, Gh.Rusnac, V.Saca Drepturile
omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). - Chişinău: Periscop,
2007, p.70. 441
Ihidem, p. 71. 256
Rezoluţia 48/141 a Adunării Generale a ONU din 20 decembrie 1993.
191
Conferinţei sunt concentrate în Unitatea sa pentru Non-discriminare, care culege
informaţii cu privire la măsurile luate de către state, organele ONU şi agenţiile
specializate, instituţiile naţionale pentru drepturile omului, organizaţiile
internaţionale, regionale şi neguvernamentale cu privire la implementarea
recomandărilor Conferinţei, şi prezintă aceste informaţii prin rapoartele sale anuale
la Adunarea Generală a ONU şi către Comisia pentru Drepturile Omului. Pe baza
prevederilor Documentului de la Turban, Unitatea pentru Non-discriminare a iniţiat
o bază de date mondială cu privire la bunele practici împotriva rasismului.
Există mai multe agenţii specializate ale ONU care activează în vederea
combaterii şi prevenirii discriminării, precum: Organizaţia Internaţională a Muncii
(în continuare - OIM) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi
Cultură (în continuare - UNESCO).
Astfel, Convenţia OIM nr.lll privind discriminarea în domeniul forţei de muncă
şi exercitării profesiei, include definiţia discriminării rasiale şi este unul dintre
documentele pe care se bazează CERI în activitatea sa. Convenţia nr.169 cu privire
la popoarele indigene şi tribale din ţările independente în mod explicit se referă la
activităţile CERI şi ale Comitetului cu privire la eliminarea discriminării rasiale. în
acelaşi context e de menţionat Convenţia nr.182 privind interzicerea celor mai
grave forme ale muncii copiilor etc. în general, OIM îşi focusează activitatea pe
domeniile muncii şi angajării, pe promovarea egalităţii şanselor şi tratamentului în
aceste contexte.44*1
Lupta împotriva rasismului şi discriminării este una dintre principalele
activităţi ale UNESCO. Astfel, aceasta şi-a îndreptat eforturile către proiectarea
instrumentelor internaţionale relevante acestui subiect. Unele dintre documentele
importante de acest gen sunt Convenţia pri vind Discriminarea în Educaţie din
1960, Declaraţia cu privire la Rasă 257 258 şi Prejudecăţi Rasiale din 1978 şi
Declaraţia Principiilor de Toleranţă din 1995. în acelaşi timp, UNESCO a pregătit
împreună cu Comisariatul ONU pentru Drepturile Omului o publicaţie intitulată
„Uniţi pentru Combaterea Rasismului” care a fost dedicată Conferinţei Mondiale
împotriva Rasismului.117 Merită a fi menţionat art.2, punctul 2.4. din Declaraţia
principiilor toleranţei: „Intoleranţa poate lua forma unei marginalizări a grupurilor
vulnerabile şi a excluderii lor din orice fel de participare la viaţa socială şi politică,
precum şi cea a violenţei şi discriminării în privinţa lor”11* în cadrul acestui
paragraf am constatat faptul că principi ile non-discriminării şi a egalităţii asigurate
44
-' Pagina web a 1CNUR: (http://www.unhchr.ch/about). 258
Pagina web a OIM: (http://www.ilo.orgl.
192
de instrumentele internaţionale in domeniul drepturilor omului se aplică atât
fiecărei categorii de persoane în mod individual, cât şi in complex, de exemplu:
eliminarea discriminării pe criteriile rasă şi sex sau eliminarea discriminării pe cri
teriile opinie politică şi convingere. De aici facem concluzia că Republica Moldova,
în scopul implementării convenţiilor internaţionale in materia drepturilor omului şi
combaterii discriminărilor, trebuie să abordeze coerent şi integrat lupta împotriva
situaţiilor de discriminare multiplă; să elaboreze şi să adopte acte legislative ce ar
garanta şanse şi oportunităţi egale, atât de natură economică, cât şi socială pentru
toţi, fără nici o discriminare. In caz contrar, discriminarea va duce la ostilitate,
frustraţie şi fanatism.
§2. Instrumente şi mecanisme europene în prevenirea şi combaterea discriminării
2.1. Scurtă prezentare a jurisprudenţei CEDO cu referire la aplicarea
principiului non-discriminării prevăzut de art.14 şi Protocolul 12 la
CEDO
Noţiunile de drepturi ale omului, egalitate şi non-discriminare se află chiar în
inima protecţiei drepturilor omului de către Consiliul Europei. Cu toate acestea,
s-au cerut cincizeci de ani pentru a introduce interzicerea generală a discriminării în
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Consiliul Europei consideră că
discriminarea constituie o 447
Pagina web a UNESCO: (http://portal.unesco.org). 448
A.Azarov, W.Reuther, K.Hufner, T.Cârnaţ, V.Moşneaga, Gh.Rusnac. V.Saca. Drepturile
omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). - Chişinâu: Periscop,
2007, p.282.
ofensă împotriva demnităţii umane. Aceasta este ca un venin ce disi i ug<-
ţesuturile societăţii noastre. Foarte des, victimele discriminării aparţin grupurilor
celor mai vulnerabile din societate, precum imigranţii, nu ni brii minorităţilor etnice
şi naţionale, vârstnicii sau persoanele cu disabi lităţi. Egalitatea şi
non-discriminarea sunt indivizibile. Şi deoarece fie care formă de discriminare işi
are trăsăturile sale distinctive şi necesită o atenţie specială, eforturile pentru a le
combate trebuie să fie căutate în acelaşi principiu fundamental.259
Protocolul nr.12 se prezintă a fi o umbrelă de garanţie ce se aplică in lege şi în
toate sferele de activitate publică. Interzicerea generală a discriminării prevede un
“L.Non-discrimination: ahumanright. Seminar markingtheentry into force of Protocol No. 12 to
the European Convention on Human Riglits’’, Strasbourg, 11 October 2005, PROCI- EDINGS,
Council of Europe Publishing, p.5.
193
cadru flexibil care lasă o fereastră pentru judecătoriile naţionale şi pentru Curtea de
la Strasbourg prin care să aplice principiul fundamental al non-discriminării în
contexte specifice. Astfel, Protocolul nr.12 complimentează şi uniformizează
aplicarea legislaţiei naţionale.260
Trăim intr-o perioadă în care prejudecata este frecvent acceptată ca un fapt al
vieţii. Astfel, prejudecata poate influenţa politicile celor mai serioase provocări
pentru societatea de azi - de la lupta împotriva terorismului până la administrarea
migraţiei şi altele. Limbajul rasist, antisemit şi xenofob se strecoară în discursurile
politice şi argumentul opiniei publice prea des devine o umbrelă de pretext pentru
măsurile, deciziile şi politicile propuse, care merg împotriva principiilor şi valorilor
noastre, care sunt dăunătoare sau ineficiente şi destul de incorecte.261
Protecţia juridică împotriva discriminării prevăzută de Protocolul nr.12 este
completată cu activităţile Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei
(CERI), care prin ghidurile sale pentru legislaţia naţională, joacă un rol esenţial în
combaterea rasismului şi intoleranţei în Europa.
Conform CEDO, interzicerea discriminării este prevăzută în termeni largi.
Articolul 14 prevede: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de
prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe sex,
rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională
sau socială, apartenenţă la o minorita te naţională, avere, naştere sau orice altă
situaţie” Articolul respectiv prevede aplicarea principiului non-discriminării doar
în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor protejate în cadrul Convenţiei, iar
Protocolul nr.12 stabileşte dreptul absolut de a nu fi supus discriminării.
Cuvintele la care prevederea se referă, precum „aşa ca” şi „altă situaţie” implică
că categoriile de discriminare interzise şi criteriile de discriminare conform
Convenţiei nu sunt exhaustive. în mod consecutiv, sfera problemelor acoperite de
art.14 este destul de mare. Totuşi, Curtea a interpretat termenul „altă situaţie" ca
încorporând orientare sexuală, statut civil, statut de militar, statut profesional,
închisoare, disabilitate, vârstă, domiciliu, zonă geografică, seropozitiv HIV, statut
financiar sau proprietate, religie, naţionalitate, limbă, origine etnică etc.
Contrar art.26 din Pact - echivalentul ONU cu CEDO, care prevede un drept la
egalitate - atingerea interzicerii discriminării conform art.14 este limitată acelor
drepturi prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale. Astfel, art.14 poate fi invocat
numai în conjunctură cu unul din drepturile Convenţiei.
4'" Ibidem.
261 Ibidem, p.7.
194
în ceea ce priveşte scopul aplicării art.14 din Convenţie, acesta apare din
analiza făcută cu privire Ia dreptul Convenţiei, că sunt două chestiuni relevante
privind relaţia dintre principiul non-discriminării şi drepturile şi libertăţile protejate
în prevederi materiale din Secţiunea 1 a Convenţiei. Pe de o parte, există întrebarea
dacă art.14 işi are semnificaţia proprie, independent de drepturile şi libertăţile
protejate de Convenţie. Pe de altă parte, există întrebarea dacă în relaţia cu acele
drepturi şi libertăţi art.14 oferă o protecţie autonomă sau numai accesorie. Curtea a
răspuns la aceste întrebări in Cauza Lingvistic Belgiană în care, inter alia, a statuat
că „garanţia conform art.14 nu îşi are existenţa independentă în sensul că aceasta se
referă Ia drepturile şi libertăţile din Convenţie... o măsură care prin sine este
conformă cerinţelor articolului poate totuşi să violeze acest articol când, fiind citit
în conexiune cu art.14 din cauza că este de natură discriminatorie".
în ceea ce priveşte cea de-a două întrebare menţionată, recenta juris- prudenţă
pare să evidenţieze direcţia că caracterul dependent al art.14 cuprinde faptul că
această prevedere poate fi adusă doar dacă este o încălcare în prima facie a unuia
din drepturile şi libertăţile invocate. De exemplu, în cauza Isop contra Austriei
(cererea nr.808-60), art.14 nu a fost aplicat, odată ce dreptul la un proces echitabil
conform art.6 nu a fost violat. Totuşi, în cauza X contra Germaniei452, un caz care a
implic ii o aşa-zisă discriminare împotriva homosexualilor masculini, Comisia a
examinat cauza conform art.14 invocând că „este suficient ca un su biect-problemă
să fie conform cu scopul articolului dat”
Totuşi, nu putem susţine faptul că efectele art.14 sunt de natură pa sivă doar
dacă el joacă un rol important autonom prin completarea pre vederilor normative
din Convenţie. Articolul 14 protejează indivizii şi grupurile de indivizi, plasaţi în
situaţii similare, împotriva discriminării in exercitarea drepturilor şi libertăţilor
stipulate în alte prevederi. De aceea, nu este surprinzător faptul că art.14 este în mod
frecvent invocat de către reclamanţi şi că Curtea foarte des lucrează cu alegaţiile
conform acestei clauze.
Precum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, cererea invocând art. 14 nu
presupune o violare a unui alt drept sau libertăţi din Convenţie: o violare a clauzei
de non-discriminare poate fi găsită, chiar dacă, considerată independentă de la acea
clauză, prevederea cu care este combinată nu este violată. Aceste formulări ale
Curţii pot fi găsite în mod repetat in jurisprudenţă sa, de exemplu, Abdulaziz,
Cabales şi Balkandali contra Regatului Unit?53, Inze contra Austriei262 263 264 265™,
262
': 1976 - 19 Yearbook 276.
455 Hotărârea din 28 mai 1985 // http://cmiskp.cchr.coe.ini/tkpl97/view.asp?item=l&portal
195
KarlheinzSchmidtcontra Germaniei4^, Van Raalte contra Olandei'm, Petrovic
contra Austriei457, Haas contra Olandei.45* Astfel, de exemplu, protejarea dreptului
la beneficiile siguranţei sociale este considerat o parte a dreptului la proprietate,
precum a fost stabilit în cauza Gaygusuz contra Austriei459 şi Koua Poirrez contra
Franţei4b0
. Un alt exemplu poate servi cauza Thlimmenos contra Greciei*1, unde
art.14 a fost cu succes invocat în combinaţie cu art.9 de către un martor al lui
lehova, acesta fiind acuzat de săvârşirea unei crime pentru faptul că a refuzat să
poarte uniforma militară din cauza unor convingeri religioase. Ulterior lui i-a fost
refuzată posibilitatea de a se angaja în calitate de contabil titular pe motiv că fusese
acuzat de crimă. Astfel, Curtea a considerat că, deşi Statul putea să aibă un interes
legitim în excluderea unor infractori din anumite profesii, convingerea de a refuza
din motive religioase sau filosofice de a purta uniformă militară nu poate fi
considerată ca fiind o dezonoare sau ruşine morală care să ducă la excluderea unei
persoane dintr-o anumită profesie. Rezultă că nu a existat nici o justificare obiectivă
sau rezonabilă de a aplica faţă de reclamant un tratament diferit în raport cu alţi
acuzaţi de săvârşirea unor crime.
Chiar dacă art.14 are un scop limitat de aplicare, acesta este în parte compensat,
inter alia de către o interpretare largă a prevederilor materiale (de exemplu,
interpretarea Curţii referitoare la noţiunea de viaţă privată şi de familie conform
art.8 din Convenţie), care extinde cerinţa de non-discriminare în diverse situaţii
care ar fi excluse conform unei citiri literare şi restrictive a Convenţiei. Astfel, în
cauza Hoffmann contra Austriei (1993), reclamanta era o femeie, care devenise
martorul lui lehova, dar fusese anterior catolică. Ulterior, când ea şi soţul ei
divorţase, tribunalele austriece au acordat dreptul la îngrijirea copiilor soţului.
hbkm&action html&highIight=Abdulaziz%2C'%20%7C%20Cabales&sessionid=54747 65&skin
hudoc-en
llot. din 28 octombrie 1987 //http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item= 1 &portal
=hbkm&action=html&highlight Inze&sessionid 5474765&skin=hudoc-en 455
Hot. din 18 iulie
1994 // http://cmiskp.echr.coc.int/tkpl97/vicw.asp7iteni: 1 &portal=hbkm&a
ction-htnil&highlight=Karlheinz%20%7C%20Schmidt&sessionid-5474765&skin=hudoc-cn 4Sfc
Hot. din 21 februarie 1997 //http://cmiskp.echr.coe.int/tkp 197/view.asp?item= 1 &portal=hb
km&action=html&highlight=Van%20%7C°o20Raalte&sessionid=5474765&skin=hudoc-en 265
" Hot. din 27 martie 1998 // http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp7item l&portal h
bkm&action=html&highlight=Petrovic&sessionid=5474765&skin hudoc-en 4's nr. 36983-97,
#41, CHDO 2004 //http://cmiskp.echr.coe.int/tkp 197/vicw.asp?item I «k por
tal=hbkm&action=html&highlight=Haas&sessionid=5474765&skin=hudoc-en 450
Hot. din 16
septembrie 1996//http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp?item l&port.i
i=hbkm&action=html&highlight-Gaygusuz&sessionid=5474765&skin hudoc-en
196
Curtea a constatat încălcarea dreptului reclamantei la viaţa de familie consacrat in
art.8 combinat cu art.14.
Trebuie de observat că diferenţele in tratament nu constituie discriminare
contrară art.14. Nu orice diferenţă de tratament este cuprinsă de interzicerea art.14.
Indivizii sau grupurile de indivizi sunt discriminaţi contrar scopurilor acestei
prevederi în următoarele situaţii: prima - invocarea unei violări a acestui articol este
corectă atunci când a fost stabilit că situaţia presupusei victime poate fi considerată
similară acelor persoane care au fost mai bine tratate. în cauza Van cler Mussele
contra Belgiei1*2, un avocat stagiar a susţinut că a fost mai puţin favorabil tratat 266
267 268 decât începătorii din alte profesii, deoarece, contrar acestora, el a fost obligat
să lucreze gratis prin prestarea unei reprezentări juridice neplătite, invocând astfel
art.4 (muncă forţată) combinat cu art.14. Curtea a respins pretinsa încălcare de
discriminare pe bază că existau diferenţe fundamentale între profesiile în cauză;
astfel, Statul este îndreptăţit să ceară o asemenea muncă din partea avocaţilor,
deoarece nu numai avocaţii se află într-o situaţie diferită de cea a altor specialişti
neconstrânşi de asemenea obligaţii (dentişti, medici, judecători şi alţii). Iar în cauza
Lindsay contra Regatului Unit (1986), Curtea a stabilit că, cuplurile căsătorite nu
sunt pe poziţie analogă cu cuplurile necăsătorite. Aceasta înseamnă că invocarea
violării acestei prevederi la prima vedere ar părea justificabilă dacă persoanele pe
poziţie analoagă sunt tratate diferenţiat pe bază de „statutul” lor. Precum a declarat
în cauza Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedcrsen contra Danemarcii46î, art.14 interzice
tratamentul discriminatoriu pe bază de caracteristici personale („statut”) prin care
persoanele sau grupurile de persoane sunt diferenţiabile una de alta.
O altă etapă în acest exerciţiu este de a vedea dacă tratamentul diferenţiat nu are
„o justificare obiectivă şi rezonabilă”. Curtea susţine că principul de egalitate de
tratament este violat dacă distincţia nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi că
existenţa unei astfel de justificări trebuie să fie corelată cu scopul şi efectele măsurii
considerate, conform principiilor care in mod normal prevalează într-o societate
democratică. Totodată, Curtea a stabilit că o diferenţă de tratament în exercitarea
unui drept din Convenţie nu trebuie doar să urmărească un scop legitim: art.14 este
în acelaşi mod violat atunci când este clar stabilit că nu există vreo relaţie
266
nr. 40892-98, CEDO 2003-X //htt|vV/cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp?item l&port
al=hbkm&action=htn>I&highlight=Poirrez&sessionid; 5474765&skin=hudoc-en
4<’
1 nr. 34369-97. CEDO 2000-IV//http://cmiskp.echr.coe.irit/tkp 197/vie\v.asp?item=l&por
tal=hbkm&action=html&highlight rThlimmenos&sessionid=5474765&skin=hudoc-en
268 Hot. din 23 noiembrie 1983 // http://cmiskp.echr.coe.int/tkp 197/view.asp?item=l&por
tal- hbkm&action=html&highlight=Van%20%7C%20der°o20%7C%20Mussele&sessioni
d=5474765&skin=hudoc-en
197
rezonabilă de proporţionalitate dintre mijloacele angajate şi scopul căutat a fi
realizat. Aşa precum Curtea a găsit în cauza Uniunii Naţionale a Poliţiei Belgiene
contra Belgiei4M: ceea ce trebuie să fie stabilit este dacă dezavantajul suferit de
reclamant este excesiv în relaţie cu scopul legitim urmărit. Este de datoria Curţii de
a vedea dacă diferenţele de tratament într-o anumită problemă au un astfel de carac
ter discriminatoriu.
în lumina celor expuse mai sus, Curtea a evidenţiat elementele care trebuie
luate în consideraţie în legătură cu un tratament sau situaţie de 269 270 încălcare a
principiului de non-discriminare. O violare a acestui principiu se ridică atunci dacă
există un tratament diferenţiat în cazuri egale, fără a fi vorba de o justificare
obiectivă şi rezonabilă sau o proporţionalitate dintre scopul urmărit şi mijloacele
angajate. Cu alte cuvinte, aplicabilitatea art.14 depinde de răspunsuri pozitive la
următoarele întrebări: cad oare faptele sub incidenţa limitei uneia sau a mai multor
prevederi materiale din Convenţie? A existat oare un tratament diferenţiat? Oare
tratamentul diferenţiat se referă la persoane sau grupuri de persoane plasate pe
poziţii analoage? Dacă va exista o violare a principiului de non-discriminare,
aceasta se va baza pe următoarea întrebare: Oare tratamentul diferenţiat are o
justificare rezonabilă, de exemplu dacă acesta a urmărit un scop legitim şi a existat
o relaţie rezonabilă de proporţionalitate dintre acel scop şi mijloacele angajate
pentru a-1 atinge?
Astfel, Curtea a menţionat că art.14 stabileşte aşa-zisa „discriminare pozitivă”,
atunci când o situaţie de inegalitate a fost acceptată ca un obiectiv legitim al
tratamentului diferenţiat. A fost stabilit că autorităţile naţionale competente se
confruntă, in mod frecvent, cu situaţii şi probleme care cheamă la soluţii juridice
diferite: atunci când anumite inegalităţi juridice tind numai să corecteze
inegalităţile de fapt.
în cauza Marckx contra Belgiei**, Curtea a statuat că odată ce a fost
invocată o prevedere materială din Convenţie, singură şi, totodată, combinată cu
art.14, şi că a fost găsită o violare separată în baza prevederii materiale, atunci nu
este necesar ca Curtea să considere cazul şi în baza art.14. Cu alte cuvinte, art.14 nu
va putea fi considerat ca aplicabil şi astfel inutil invocat. Iar în cauza De Meester
contra Belgiei Curtea a făcut să se vadă clar că tratamentul diferenţiat în domeniul
Hol din 7 decembrie 1976// http://cniiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp7itenv 2&porta
l=hbkm&action=htnil&highlight=Kjeldsen%2C%20%7C%20Busk%20%7C%20Madscn
&sessionid=5474765&skin -hudoc-en 270
Hot. din 27 octombrie 1975 //
198
care cade în afara scopului Convenţiei nu poate încălca art.14. Astfel, Curtea a
statuat că discriminarea pretinsă de către reclamant care are legătură cu libertatea de
a aplica pentru o poziţie în sistemul judiciar nu poate fi invocată, odată ce
Convenţia nu protejează o astfel de libertate. în mod normal, art.14 nu a fost
relevant pentru cauza exemplificată mai sus.
Prezintă interes Chassagnou şi Alţii contra Franţei**, prin care a fost restabilit
faptul că legislaţia naţională poate fi găsită ca violând direct 271
Convenţia. în această cauză, micii proprietarii rurali au fost constrângi să se afilieze
unei asociaţii intercomunitare de vânătoare acceptată şi sa transfere acesteia
drepturile lor de vânătoare, pe când marii proprietari au fost scutiţi de această
obligaţie. Curtea a statuat că „Loi Verdeille” din 1964 a încălcat art.ll şiart.l al
Protocolului nr.l la Convenţie combinat cu art.14, odată ce această lege a permis
numai proprietarilor mari de pământuri de a se opune includerii pământului lor în
vânătoarea municipală, şi deci de a evita obligaţia de a se alătura asociaţiei de
vânătoare.
O altă cauză elocventă este Thlimmenos contra Greciei, prin care Curtea a
declarat că garanţia conform art.14 nu doar a acoperit egalitatea formală - tratament
egal în caz egal, dar şi o egalitate materială - tratament inegal în cazuri inegale.
Curtea a spus că dreptul de a nu fi discriminat este la fel încălcat atunci când statele,
fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, eşuează să trateze diferit persoanele ale
căror situaţii sunt în mod semnificativ diferite.
O cauză recentă care merită a fi menţionată este Nachova şi Alţii contra
Bulgariei467, care se referea la cazul de omor al romilor prin împuşcare de către
poliţia militară. în timp ce Camera a stabilit că prejudecata rasială a fost un factor
obişnuit în ceea ce priveşte utilizarea excesivă a puterii fatale şi lipsa unei
investigaţii efective, Marea Cameră nu a considerat că atitudinile rasiste au jucat
careva rol în moartea victimelor. Totuşi, eşecul ulterior al autorităţilor naţionale de
a desfăşura o investigaţie efectivă a permis Marii Camere să concluzioneze că a fost
o încălcare a art.14 combinat cu obligaţia procedurală al art.2 din Convenţie.
în cauza Moldovan şi Alţii contra României*™, în pofida faptului că este
incompetentă ratione temporis de a examina actuala ardere a caselor aplicanţilor şi
271
Hot. din 13 itinie 1979// http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp7item l&porta!=hb
km&aciion=htm!&highIight=Marckx&sessionid=5474765&skin=hudoc-en 4<
"' GC, Nr. 25088-94. 28331-95 şi 28443-95, CEDO 1999 111 // http://cmiskp.echr.coe.int/
tkpl97/view,asp?item 2&portal=hbkm&action html&highlighl C’hassagnou&sessionid=
5474765&skin=hudoc-en
199
uciderea rudelor acestora, Curtea a notat că atacurile au fost îndreptate împotriva
reclamanţilor din cauza originii lor etnice de romi. Totuşi, Curtea a găsit o violare a
art.14 combinată cu art.6 şi art.8 din Convenţie, susţinând că etnicitatea de romi a
reclamanţilor a fost decisivă pentru lungimea şi rezultatele procedurilor domestice
materiale. De asemenea, aceasta a luat în consideraţie şi remarcile discri- “
7 GC, Nr. 43577-98 şi 43579-98, CEDO-2004 // http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.
asp?item=2&portal=hbkm&action=htm!&highlight=Bulgaria%20%7C%20Nachova&sess
ionid=5474765&skin=hudoc-en 4<
’* nr. 41138-98 şi 64320-01. din 12 iulie 2005 //http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/vicv>
asp?item=l&portal=hbkm&action=html&highlight=Moldovan&sessionid 5474765&skm
=hudoc-en
200
minatorii repetate făcute de autorităţi pe tot parcursul cazului şi refuzul lor de a
acoperi daunele nepecuniare pentru distrugerea caselor de locuit ale acestor
victime. Putem afirma că numărul cazurilor invocate conform prevederii art.14 în
mod constat creşte, prin care alegaţiile de violări împotriva romilor au în special o
parte semnificativă.
2.2. Analiza comparată a conţinutului normativ al Protocolului nr. 12
la CEDO
Odată cu adoptarea Protocolului nr.12, la 4 noiembrie 2000, fiecare raport de
monitorizare ţară-pe-ţară in cadrul CERI a recomandat ca autorităţile naţionale să
semneze şi/sau să ratifice Protocolul nr.12. Atunci când CERI adoptă un raport pe o
anumită ţară care deja a ratificat Protocolul nr.12, acesta niciodată nu omite să
constate ratificarea. CERI, al cărei scop este de a combate rasismul şi deci
discriminarea rasială, priveşte Protocolul nr.12 ca un instrument legal de o
importanţă deosebită.
Drept punct de pornire la adoptarea Protocolul nr.12 serveşte Convenţia
Europeană şi art.14 al acesteia. Proiectele Convenţiei Europene au luat în mod
deschis drept model Declaraţia Universală. Totuşi, precum am menţionat mai sus,
art.14 din Convenţie diferă mult de art.7 din Declaraţia Universală. Regula de
non-discriminare poate fi invocată doar in conjunctură cu drepturile şi libertăţile
recunoscute de Convenţie. Cu alte cuvinte, odată ce art.7 din Declaraţie stabileşte
un principiu general de egalitate în faţa legii, art.14 din Convenţie interzice
discriminarea care afectează drepturile prevăzute de ea. Precum s-a mai afirmat, şi
art.26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice reiterează
principiul general de egalitate în faţa legii şi, deci, merge mai departe decât
Convenţia Europeană privind protecţia Drepturilor Omului.469
Astfel, apare ca firească întrebarea: de ce oare art.14 este mai puţin radical ca
instrumentele ONU şi de ce au trebuit cincizeci de ani pentru a fi adoptat Protocolul
nr.12? Răspunsul trebuie căutat în numeroasele obstacole ce împiedică
recunoaşterea generală a principiului de egalitate 272 prevăzută în Convenţie.
Documentele pregătitoare pentru Convenţie au lăsat o limită care ar explica de ce
art.14 nu a reprodus conţinutul art.7 din Declaraţie. Probabil, a existat careva
272
‘' „Non-discrimination: a human right. Seminar marking the entry into force of Protocol No. 12
to the European Convention on Human Rights”, Strasbourg, 11 October 2005, PRO- CEED1NGS,
Council of Europe Publishing, p.35.
201
problemă ideologică privind conceptul de egalitate.
în anul 1950, an în care Convenţia Europeană a fost adoptată, ide- ea despre
principiul de egalitate era abia în faza de germinare, aşa precum protecţia juridică a
drepturilor omului. La acel moment egalitatea era concepută drept un tratament
absolut identic pentru toţi. Privită în aceşti termeni, egalitatea era chemată să
acorde fiecăruia exact acelaşi statut juridic un deziderat utopic totalmente irealist
din punct de vedere juridic. Deci, în timp ce imaturitatea conceptului de egalitate în
dreptul internaţional nu a prevenit proeminenţa caracteristică în Declaraţie, aceasta
totuşi a ţinut-o în afara Convenţiei un tratat ce conţine un registru de drepturi şi un
mecanism colectiv de implementare.
între perioada de adoptare a Convenţiei şi de adoptare a Protocolului nr.12,
Adunarea Parlamentară a emis nu mai puţin de şase recomandări cerând ca
Comitetul de Miniştri să lărgească scopul interzicerii discriminării prin adoptarea
unui protocol la Convenţia Europeană.470
Drept răspuns la Recomandarea nr.234, pe care Adunarea Parlamentară a
adoptat-o în 1960 şi prin care a cerut ca în Convenţie să fie inclusă o prevedere
generală („Toate persoanele trebuie să fie egale în faţa legii"), Comitetul de Experţi
privind Drepturile Omului a nuanţat riscul că o astfel de prevedere largă ar duce la
interpretări juridice foarte diferite.
Teama de a extinde interzicerea discriminării la sferele care interacţionează cu
sfera privată a fost un alt motiv din care s-a impus ezitarea adoptării unui protocol.
Atunci când în anul 1970 Adunarea Parlamentară a sugerat extinderea clauzei de
non-discriminare într-o manieră limitată, privind aplicarea dreptului în sferele
precum alegerile, angajarea, serviciul public şi social, răspunsul a fost că un
protocol de acel gen „nu pare a fi în prezent competent” Principala obiecţie a fost
că, amendând art. 14, s-ar putea încălca relaţiile sociale sau private, care nu erau
corespunzătoare subiectului-problemă pentru lege. în plus, aceasta ar deschide o
arie aproape infinită a obligaţiei pozitive şi principiul egalităţii, aplicat tranzacţiilor
dintre persoane fizice, ar avea un efect orizontal. 4,0
J .Schokkenbroek. A new European standardagainst discrimination: negoţiatingprotocol nr 12
to the European Convention on Human Rights. in: .lan Niessen. Isabeile Chopin. The
Development of Legal Instruments to Combat Racism in a Diverse Europe. — Koninklije Brill
NV, the Netherlancls, 2004, p.61-79.
în perioada anilor ’90, o nouă obiecţie la Protocol a fost înaintată. Curtea
Europeană era acum considerată o victimă a propriului său succes şi, drept rezultat
al extinderii Consiliului Europei, la Curte parvenea un număr foarte mare de cereri,
creându-se astfel o imensă rezervă, care mai persistă şi astăzi, chiar şi după
adoptarea Protocolului nr.ll. Acesta a fost un argument adiţional pentru a refuza
202
extinderea regulii de non-discriminare. Totuşi, în anii ’90 principiul egalităţii era
mult mai bine înţeles decât din anii ’60; astfel, împreună cu alte argumente,
Protocolul nr.12 a învins toate acele obstacole.
Unul dintre factorii de bază care au pavat drumul pentru Protocolul nr.12 a
fost jurisprudenţa Curţii privind interzicerea discriminării, care concomitent
reasigura, dar şi dezamăgea.
Reasigurarea în interpretarea Curţii a conceptului de discriminare a fost
perfect rezonabilă şi reală. Pe parcursul anilor, jurisprudenţa Curţii a demonstrat că
nu priveşte egalitatea ca un tratament absolut identic, dar priveşte drept
discriminare orice tratament diferenţiat pentru care nu există vreo justificare
rezonabilă-sau obiectivă. Deci, precum am menţionat, o diferenţă în tratament care
nu urmăreşte un scop legitim sau unde nu există o relaţie rezonabilă de
proporţionalitate dintre mijloacele angajate şi scopul urmărit de a fi realizat este
tratament discriminatoriu.
Aspectul dezamăgirii este că Curtea rar a condamnat un stat pentru
discriminare conform art.14, in special pentru discriminare pe bază de rasă sau sex.
Unul din motivele pentru aceasta este că art.14 nu este o clauză liberă permanentă -
Convenţia nu se aplică, de exemplu, drepturilor sociale şi economice. Hotărârile
recente în cauzele Nachova şi Alţii contra Bulgariei şi Moldovan şi Alţii contra
României sunt de fapt primele prin care Curtea, in mod deschis, a găsit vinovate
statele membre pentru discriminarea rasială contrară art.14 din Convenţie171. Este
evident că nu trebuie naiv de presupus că in Europa anilor ’50 nu au fost alte
exemple de discriminare pe bază de rasă. Astfel, jurisprudenţa Curţii
concluzionează că art.14 de sine stătător nu a fost un instrument efectiv sau adecvat
pentru combaterea discriminării în Europa.
După un studiu temeinic al instrumentelor existente ale Consiliului Europei,
CERI a venit cu ideea elaborării unui protocol la Convenţia 273
Europeană a Drepturilor Omului, introducând o interzicere generală a discriminării
rasiale. Astfel, în anul 1995 CERI a evidenţiat că Curtea a condamnat un stat pentru
discriminare rasială conform art.14 şi că, ori cum, jurisprudenţa organelor
Convenţiei cu privire la acest subiect nu a fost extensivă. CERI nu a omis să
menţioneze că, în ceea ce priveşte interzicerea discriminării, Convenţia Europeană
nu a mers atât de departe ca alte instrumente internaţionale. Totodată, CERI a luat
în consideraţie un posibil model pentru un protocol. Conform acestei propuneri,
273
Nachova şi Alţii contra Bulgariei, C'F.DO, 6 iulie 2005; Moldovan şi Alţii contra României,
CEDO, 12 iulie 2005, nr.2 [indicele 55 şi 56].
203
fiecare urma să fie pus sub protecţie împotriva discriminării pe bază de rasă,
culoare, limbă, religie, fie origine etnică sau naţională.
La 26 iunie 2000, Comitetul de Miniştri a adoptat Protocolul nr.12 şi a publicat
raportul explicativ al acestuia.
Ţinem să concluzionăm că, în primul rând, cuvântul „egalitate” apare numai în
preambulul Protocolului. Deci, diferenţa de art.7 din Declaraţia Universală şi art.26
din Pact rămâne a fi prezentă. Probabil, este doar o diferenţă simbolică, însă
importanţa simbolurilor nu trebuie să fie subminată în domeniul drepturilor omului.
în acelaşi timp, Protocolul nu obligă Părţile „să prevină sau să remedieze toate
cazurile de discriminare în relaţiile dintre persoanele fizice” ECRI susţine că chiar
şi la discriminarea de către persoanele fizice autorităţile naţionale trebuie să
reacţioneze adecvat. Bineînţeles, autorităţile nu vor reuşi să prevină în totalitate
discriminarea, dar acestea trebuie cel puţin să aibă o datorie de a oferi victimei un
remediu care ar putea fi utilizat pentru a obţine reabilitarea şi restabilirea în
drepturi.
Unsprezece ţări au ratificat Protocolul şi acesta a intrat în vigoare la 1 aprilie
2005. Treizeci şi cinci de ţări au semnat acest Protocol. Totuşi, douăzeci şi patru
dintre acestea sunt pe cale de a-1 ratifica. Până la urmă, unsprezece ţări nici nu l-au
semnat, multe dintre aceste state au raportat ECRI că nu sunt încă pregătite să
întreprindă careva paşi întru ratificarea acestuia. Deci, chiar dacă la 1 aprilie 2005 a
fost făcut un pas important înainte, totuşi mai rămâne de parcurs o cale lungă.4 2
în ceea ce priveşte Protocolul nr.12, acesta este încă vag în două aspecte de
bază ce sunt relevante pentru combaterea discriminării, şi anume: privind efectul
orizontal al Protocolului şi privind măsurile pozitive.
47: „Non-discrimination: a luiman right. Seminar marking the enlry into force of Protocol No. 12 to
the European Convention on Human Rights”, Strasbourg, II October 200S,
PROCEEDINGS.C'ouncil of Europe. Publishing, p.5S.
După cum am menţionat, în ambele aceste aspecte Convenţiile ONU oferă opţiuni
mai bune.
în concluzie: curţile şi organele cvasijudiciare dispun de un instrument util,
precum este Protocolul nr.12. Totuşi, acesta nu substituie în întregime convenţiile
ONU, care sunt mai largi în scop privind problemele de înaltă relevanţă în ţările
europene.
O provocare importantă astăzi în Europa este de a asigura ca lupta împotriva
violenţei teroriste să fie desfăşurată efectiv, inteligent şi într- o manieră
non-discriminatorie. Pe parcursul ultimilor ani, un anumit număr de state, pentru
motive înţelese, s-au angajat în adoptarea şi implementarea unor măsuri
204
antiteroriste. în acelaşi timp, organele oficiale ale Europei în mod substanţial şi-au
extins cadrul juridic şi normativ interzicând discriminarea rasială şi etnică. în anul
2000, Uniunea Europeană a adoptat o Directivă de Rasă interzicând discriminarea
directă şi indirectă pe temei de origine rasială sau etnică. în acelaşi an, Comitetul de
Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Protocolul nr.12 Ia Convenţia Europeană.
După atacul de la 11 septembrie, unele guverne a adoptat abordarea care
divizează anumite segmente ale populaţiei pentru o atenţie specială sau protecţie
mai mică, aceasta o formează noncetăţeni sau persoanele care vin din desemnatele
ţări arabe sau islamice. în anumite cazuri, grupuri întregi - de exemplu, acele
denumite „combatanţi ilegali de inamici" - au fost considerate să iasă în afara
protecţiei juridice. Istoric vorbind, societăţile care au fost supuse ameninţărilor
deseori au demonstrat mai multă dorinţă de a sacrifica libertatea câtorva pentru
securitatea multora.
Să fim expliciţi: terorismul este o ameninţare serioasă pentru drepturile omului
şi securitatea umană. Acesta merită o reacţie din partea guvernelor. însă, a alege
care norme se aplică şi care nu sau a stabili excepţii vaste pentru grupuri întregi de
persoane este o metodă dintre cele neproductive.
Prin profilul etnic se subînţelege utilizarea stereotipurilor rasiale sau etnice ca
bază pentru deciziile personalului de investigaţie şi executarea legii privind cine a
fost sau poate fi implicat in activitate criminală. Profilul etnic nu este necunoscut.
într-adevăr, este vast documentat intr-un număr de state membre ale Consiliului
Europei, de către ECR1 şi alte instituţii. în ultimii ani, câteva guverne şi-au focusat
resursele invcstigative şi de poliţie pe persoanele care arată ca având origine arabă
sau islamică. Cu părere de rău, nu a fost întotdeauna clar că legătura cu identitatea
musulmană sau arabă se bazează pe informaţii privind un anumit incident intr-un
anumit loc, mai mult decât o presupunere larga că în general musulmanii şi arabii
sunt predispuşi a fi terorişti.
Practicile profilului rasial în mod clar implică norme no-discriminatorii. Totuşi,
nu este clar dacă astfel de practici violează dreptul existent al Uniunii Europene sau
Convenţia Europeană. în acest sens, Protocolul nr.12, prin crearea unei norme
independente de non-discriminare, poate acoperi gaura.
Discriminarea privind imigraţia şi cetăţenia este o altă problemă stringentă. în
anii recenţi, multe guverne au îngustat politica lor de imigrare şi cetăţenie în scopul
de a păstra în afara teritoriilor lor sau de a exclude teroriştii suspecţi. Astfel,
măsurile ţărilor se bazează pe adoptarea restricţiei de imigrare şi/sau drepturile de
reşedinţă, totodată, ele vizează accelerarea deportării şi/sau deposedarea de
cetăţenie a persoanelor suspectate în implicarea în activităţile teroriste sau în
susţinerea acestora. în practică, aceste măsuri s-au focusat mai des pe persoanele cu
205
pielea mai închisă la culoare din anumite ţâri, cum ar fi din Nordul Africii şi
Orientul Mijlociu.
Cea mai importantă deosebire dintre Protocolul nr.12 şi Carta Socială
Europeană revăzută, precum şi dintre Protocolul nr.12 şi Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, este clară prin faptul că interzicerea discriminării din Cartă se
referă la drepturile acoperite de Cartă - drepturile sociale în sens larg, pe când
interzicerea din Protocolul nr.12 se aplică tuturor drepturilor şi comportamentului
autorităţilor publice. Un aspect extrem de pozitiv al naturii interzicerii, pe care
raportul explicativ la Protocol îl elucidează, este faptul că plângerile pot fi depuse
cel puţin împotriva câtorva dintre omisiunile greşite ale statelor contractante,
precum împotriva unor iniţiative ale acestora prin care se încalcă principiul
non-discriminării. Mai puţin însă pozitiv este că guvernele pot să nu considere
necesar de a lua careva iniţiative legislative şi de regulament şi comportamentul
discriminatoriu în relaţiile dintre indivizi poate fi considerat să cadă în afara sferei
de responsabilitate a guvernelor.
Tratatul de la Amsterdam odată intrat în vigoare a adăugat o nouă prevedere,
art.13. Această prevedere a împuternicit Uniunea să adopte măsuri pentru a
combate discriminarea pe criterii de sex, origine rasială sau etnică, religie sau
credinţă, disabilitate, vârstă şi orientare sexuală. Astfel, în anul 2000 Uniunea a
adoptat două Directive cu privire la discriminare:
- Directiva asupra Egalităţii Rasiale: aceasta cere statelor să interzică
discriminarea pe criterii de origine rasială sau etnică în toate activităţile sociale -
angajare, educaţie, sănătate etc.473;
- Directiva asupra Egalităţii la Angajare: aceasta cere statelor să interzică
discriminarea pe bază de religie sau credinţă, disabilitate, vârstă şi orientare sexuală
la angajare şi training vocaţional.11
Mai mult ca atât, in anul 2004, Uniunea a folosit art.13 pentru a extinde
interzicerea existentă cu privire la discriminarea pe criteriul de sex (gender) pe
piaţa muncii. Noua Directivă cere statelor să interzică discriminarea între femei şi
bărbaţi în ce priveşte accesul la bunuri şi servicii.475
Ţinând cont de activitatea destul de multilaterală în cadrul Uniunii Europene,
întrebarea ar fi dacă Protocolul nr.12 este relevant sau necesar statelor din UE. La
prima vedere, un observator obişnuit poate concluziona că legislaţia UE este mai
bine focusată pe problemele contemporane de egalitate. Prevederile Directivei de
Egalitate la Angajare asupra disabilităţii, vârstei şi orientării sexuale au fost
inovatoare; multe dintre statele membre deja dispuneau de legislaţie naţională
privind discriminarea pe criterii de sex, rasă şi religie, însă era mai puţină
experienţă în raport cu alte criterii de discriminare. Se duceau dezbateri aprinse pri-
206
vind necesitatea includerii exprese a acestor criterii în Protocolul nr.12; în cele din
urmă, s-a ajuns la a reţine o listă nonexhaustivă a criteriilor de discriminare deja
stipulate în art.14 din CEDO. La acel moment, invizibilitatea aparentă a criteriilor,
precum orientarea sexuală şi disabilitatea, preocupa unele organizaţii
neguvernamentale. într-o anumită măsură, acele îndoieli vizau jurisprudenţa Curţii
Europene. De exemplu, o serie de hotărâri au confirmat în mod consistent că
orientarea sexuală este acoperită de art.14 din CEDO. Mai mult ca atât, este un
criteriu asupra căruia Curtea cere „motive speciale destul de serioase” pentru a
justifica diferenţa de tratament.476 274 275
Lista nonexhaustivă a criteriilor de discriminare din Protocolul nr.12 oferă un
instrument flexibil în confruntarea cu formele diverse de dis criminare. în contrast
cu acesta, legislaţia UE privind non-discrimina rea divizează discriminarea în
categorii care nu întotdeauna corespund realităţii sociale. De exemplu, interzicerea
discriminării pe bază de rasă, etnicitate şi religie a devenit mult mai pronunţată din
anul 2000, puţin însă în ce priveşte comunităţile islamice ale migranţilor. Separarea
din dreptul UE a etnicităţii şi religiei rămâne a fi o problemă.
Totodată, criteriile de discriminare stabilite în Protocolul nr.12 permit
adaptarea faţă de schimbările sociale. Când Uniunea a adoptat Directiva privind
Egalitatea Rasială, ea a perceput larg discriminarea rasială şi etnică - ca o problemă
ce are legătură cu comunităţile de migranţi in Europa. Extinderea Uniunii în anul
2004 a evidenţiat provocări sociale suplimentare:
- situaţia minorităţilor naţionale istorice (de exemplu, ungurii din România):
- excluderea socio-economică a comunităţilor de romi;
- poziţia comunităţilor ruseşti din cadrul Ţărilor Baltice.
Protocolul nr.12 include astfel de criterii de discriminare, precum:
„origine naţională sau socială” şi „asocierea cu o minoritate naţională”. Acestea
sunt sfere unde legislaţia UE privind non-discriminarea rămâne ambiguă şi nu mai
reflectă pe deplin contextul social In care va opera.
Creându-se ca o organizaţie economică consistentă, legislaţia UE privind
egalitatea de gen iniţial s-a axat pe combaterea discriminării la angajare. Directiva
4,1
Directiva 2000/43/EC de implementare a principiului tratamentului egal între persoane fără
deosebire de origine rasială ori etnică (2000) OJ LI80/22. 4 4
Directiva 2000/78/EC de stabilire a unui cadru general de tratament egal la angajare şi ocuparea
forţei de muncă, (2000) OJ L303/I6. 275
Directiva 2004/113/EC de implementare a principiului de tratament egal îintre bărbaţi şi femei
în accesul şi suplinirea cu bunuri şi servicii, (2004) OJ L373/37. 4,14
L. şi V. contra Austriei, cererile 39392/98 şi 39829/98, paragraful 45, 9 ianuarie 2003.
207
privind Egalitatea Rasială a marcat un început semnificativ plecând mult mai
departe de problemele din cadrul pieţei de muncă. Implementarea prevederilor
Directivei în ariile din afara angajării s-au dovedit a fi provocatoare. în cel puţin
şapte state, implementarea acestui aspect al Directivei de Egalitate Rasială în
legislaţia naţională incă nu s-a realizat în deplinătate (Republica Cehă, Estonia,
Germania, Letonia, Luxemburg, Malta şi Polonia).
Din nou, Protocolul nr.12 poate prevedea o valoare suplimentară in comparaţie
cu legislaţia UE. Prin interzicerea discriminării în sfera publică, Protocolul nr.12
evită problemele potenţiale privind hotarele exacte ale legislaţiei privind
non-discriminare. De exemplu, chiar dacă Directiva privind Egalitatea Rasială
acoperă prevederea ce vizează accesul egal Ia bunuri şi servicii, există totuşi arii
gri, unde este neclar dacă
Directiva se poate aplica. Sunt oare deciziile municipale privind oferirea de
permisiune planificată incluse în noţiunea de „servicii”? Aşadar, Protocolul nr.12
este destul de cuprinzător şi oferă un răspuns mai efectiv la necesitatea acoperirii
riscului de goluri şi omisiuni privind scopul legii.
Una dintre părţile forte ale legislaţiei UE privind non-discriminarea priveşte
combaterea discriminării în cadrul interacţiunilor sociale cotidiene. Cele mai
dezvoltate norme au legătură cu piaţa muncii, însă legislaţia graduală se extinde
asupra combaterii inegalităţilor în ce priveşte accesul la cele mai importante bunuri
şi prestarea de servicii (precum serviciile financiare) sau accesul în locurile publice
(de exemplu, în baruri şi restaurante). Astfel, dacă legislaţia UE in această privinţă
tinde să se focuseze asupra discriminării atât din partea actorilor publici, cât şi a
celor privaţi în pieţe (aşa precum piaţa muncii sau piaţa de servicii), atunci
Protocolul nr.12 oferă o focusare diferită, însă complementară pentru stat. Astfel,
se recunoaşte că în anumite sfere, statul rămâne actorul şi agentul principal în ce
priveşte asigurarea egalităţii.
Implementarea legii este o zonă ne acoperită de dreptul UE privind
non-discriminarea, însă centrală pentru orice agendă privind egalitatea. Iar
combinarea Directivelor UE cu Protocolul nr.12 oferă un răspuns cuprinzător la
discriminarea care apare in sferele publice şi private.
In ceea ce priveşte definiţia discriminării, Protocolul nr.12 nu conţine o astfel
de definiţie. Totuşi, in raportul său explicativ, se referă la principiile stabilite de
Curtea Europeană conform art.14 din CEDO. Astfel, o diferenţă de tratament nu va
fi ilegală, dacă aceasta va urmări un scop legitim şi va folosi mijloace proporţionale
de atingere a acelui scop.477 în contrast, Directivele UE prevăd o definiţie mai
detaliată şi mai riguroasă a discriminării. O clară distincţie se face între
208
discriminare directă, care nu este deschisă pentru justificare, şi discriminarea
indirectă, unde justificarea obiectivă rămâne a fi posibilă. Mai mult ca atât,
Directivele UE conţin o interzicere explicită a hărţuirii şi victimizării reclamanţilor.
Diferenţele în atingerea definirii discriminării reflectă natura diferită a acestor
două arii de lege. Precum s-a observat, Protocolul nr.12 prevede o protecţie
împotriva discriminării prin toată sferă publică şi în respectul unor criterii
nelimitate. în mod consecutiv, a fost necesar să prevadă statele cu o flexibilitate
suficientă pentru a justifica diferenţele de tratament unde ele sunt necesare şi
adecvate. Dimpotrivă, axându-se 276 pe criterii mai limitate în arii specifice,
legislaţia UE a impus mai multe restricţii asupra discreţiei naţionale. Astfel, chiar şi
în cadrul dreptului UE există sfere unde legiuitorul este obligat să prevadă o
flexibilitate mai mare; discriminarea directă rămâne deschisă unei justificări
obiective pe criteriu de vârstă în cadrul angajării şi pe criteriu de sex în ce priveşte
prestarea serviciilor financiare, de exemplu asigurare. Totuşi, Curtea Europeană
trebuie să stabilească o noţiune a discriminării pentru a o adapta Ia necesităţile
protecţiei generale împotriva discriminării.
în concluzie, ţinem să menţionăm că nu este îndeajuns pentru statele UE să se
bazeze pe implementarea Directivelor UE ca un singur răspuns la discriminare.
Acestea nu acoperă toate criteriile după care discriminarea apare, dar nici nu
acoperă toate sferele de viaţă unde persistă inegalitatea. Protocolul nr.12
completează Directivele UE prin prevederea unui principiu de non-discriminare
larg; este o bază legală esenţială pentru atingerea egalităţii în faţa legii şi în
acţiunile autorităţilor publice. Astfel, experienţa implementării legislaţiei UE
prevede lecţii şi norme din care Curtea Europeană poate trage concluzii în
elaborarea de mai departe a Protocolului nr.12.
Suntem de părere că pentru Republica Moldova sunt toate premisele de a
ratifica Protocolul nr. 12 la CEDO; mai mult ca atât, ratificarea Protocolului este
impusă şi de Planul de Acţiuni UE-RM. Ratificând acest Protocol, persoanele care
se află sub jurisdicţia Republicii Moldova şi care vor fi victime ale discriminării
bazate pe una din formele prevăzute în Protocol nr.12 se vor adresa la CEDO fără să
invoce şi alte articole din CEDO. în felul acesta se vor preveni şi condamna mutl
mai efectiv discriminările pe teritoriul Republicii Moldova.
2.3. Mecanisme europene specializate in prevenirea şi combaterea
discriminării
276
Paragraful 18. Raportul explicativ la Protocolul nr.12.
209
Mecanismele europene în prevenirea şi combaterea discriminărilor reprezintă
structuri organizaţionale specializate, abilitate cu funcţia de control în acest
domeniu. în cele ce urmează vom trece în revistă cele mai importante mecanisme la
nivel european ce au atribuţia directă de prevenire şi combatere a discriminărilor.
Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (in continuare - CERI) a
fost creată în urma deciziilor luate la Adunarea şefilor de state şi guvernelor
Consiliului Europei, în anul 1993, la Viena. în Declaraţia de la Viena, statele
condamnă toate formele rasismului, xenofobia, anti-semitismul, intoleranţa şi toate
formele discriminării rasiale.''7* Scopul creării acesteia se identifica în combaterea
fenomenelor date la nivel european. Astfel, în anul 2002, Comitetul de Miniştri al
Consiliului Europei a adoptat un nou statut al CERI, consolidând rolul său într-un
mecanism independent de monitorizare, a cărui sarcină este combaterea rasismului,
xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei în toate statele membre ale Consiliului
Europei prin perspectiva protecţiei drepturilor omului.
CERI este compusă din câte un expert din fiecare stat membru al Consiliului
Europei pentru o perioadă de cinci ani şi dispune de un mic Secretariat propriu.
Comisia analizează problemele existente în fiecare ţară, dând recomandări şi
oferind soluţii. în plus, această Comisie formulează pentru anumite teme, precum
rasismul şi intoleranţa faţă de romi, recomandări politice şi exemple practice şi utile
destinate guvernelor. în cadrul abordărilor ţară-cu-ţară se efectuează o analiză
temeinică a situaţiei în fiecare ţară membră în vederea elaborării unor propuneri
specifice şi concrete, însoţite de o evaluare a modului în care li s-a dat curs. Astfel,
lucrul CERI se focusează pe monitorizarea rasismului, discriminării rasiale,
xenofobiei, anti-semitismului şi intoleranţei din statele membre ale Consiliului
Europei, prin pregătirea rapoartelor pe ţară.
CERI a finisat deja două runde ale rapoartelor pe ţară: astfel, prima a avut loc în
perioada 1994-1998, iar cea de-a două - 1999-2002. Cea de-a treia rundă a început
în anul 2003 şi s-a finisat în 2007 (timp de cinci ani, rapoartele de la opt la zece ţâri
sunt examinate).277 278
Raportarea către CERI este diferită de celelalte raportări internaţionale prin
faptul că elaborează propriile rapoarte pe ţară pe baza informaţiilor culese de la
diferite surse (guvernamentale şi neguvernamentale), dar mai puţin de la statele
membre în mod direct. Totodată, CERI efectuează vizite de obţinere a unui tablou
detaliat şi cuprinzător a situaţiei in ţara examinată, care durează până la cinci zile. în
acest fel, pentru elaborarea rapoartelor pe ţară, membrii CERI sunt impărţiţi în
277
Resolution 2002/8 of 13 June 2002. The new statute took elTect as of I January 2003. 47,1
www.coe.int/ecri/
210
aşa-numitele grupuri de ţară-cu-ţară, fiecare fiind format din patru sau cinci
membri.
Rapoartele CERI conţin analize şi recomandări cu privire la confruntarea şi
tratarea problemelor identificate din ţara respectivă A st 1« I. metoda actuală a
CERI este de a urmări implementarea propunenloi şi recomandărilor din rapoartele
pe ţară şi de a furniza informaţii de ultimă oră cu privire la conţinutul general, luând
în consideraţie noile schimbări şi posibilele probleme ale statului relevant. în
această activi tate, CERI atrage atenţia la următoarele momente:
♦ legislaţia naţională şi opiniile autorităţilor şi instituţiilor naţionale relevante,
inclusiv miniştrii, ombudsmenii etc.
♦ materialul propriu al CERI, inclusiv Recomandările de Politică Generală şi
rapoartele pe ţară;
♦ rapoartele pe ţară, observaţiile şi comunicările individuale din partea
organelor de monitorizare ale ONU, precum Comitetul cu privire la eliminarea
tuturor formelor de discriminare rasială, Comitetul pentru drepturile omului,
Comitetul împotriva torturii etc.;
♦ Rapoartele pe ţară prezentate Consiliului Europei cu referire Ia
Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale, Carta Socială
Europeană, Carta Europeană a limbilor regionale şi minoritare, şi rapoartele
Comisarului pentru Drepturile Omului;
« Deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului;
♦ Documentele Centrului European de Monitorizare a Rasismului, Xenofobiei
şi Intoleranţei;
. Documentele OIM, ÎCNUR, UNICEF, şi OSCE;
♦ Materialul publicat de către alte agenţii, instituţii, sau guverne, inclusiv
prezentările experţilor, manuale, articole, ziare, comunicate de presă etc.;
♦ Informaţiile pe care le deţin organizaţiile neguvernamentale, în special de la
Amnesty Internaţional, Federaţia Internaţională Helsinki pentru Drepturile Omului,
Human Rights Watch, Centrul European cu privire la Drepturile Romilor,
Comitetele Helsinki naţionale şi “de umbră” (shadow) sau rapoartele alternative
prezentate de către ONG-uri către organele de monitorizare ale ONE! şi Consiliul
Europei.279
Totuşi, sistemele naţionale de monitorizare în statele membre ale Consiliului
Europei cu privire la rasism şi intoleranţă nu sunt întotdeau na satisfăcătoare. De
obicei, nu există un sistem de încredere a colectării informaţiei. însă, există o
48u
www.coe.int/ecri/
211
necesitate de a dezvolta un sistem armonizat sau comun privind colectarea datelor
relevante.280
La fel, există o întârziere considerabilă, de aproximativ cinci ani, intre
rapoartele eliberate cu privire la aceeaşi ţară conform procedurii de ţarăcu-ţară.
Astfel, după ce a adoptat raportul pe ţară, următoarea dată când CERI ia în
consideraţie situaţia acestei ţări este în timpul următoarei runde de raportare, iar în
raportul său anual CERI face remarce cu privire la principalele orientări; totuşi,
această orientare este, de obicei, de o natură extrem de generală. Un alt instrument
şi mecanism la nivel european este Convenţia-cadru pentru protecţia
minorităţilor naţionale care a intrat în vigoare Ia data de 1 februarie 1998.
Convenţia-cadru281 reprezintă unul dintre cele mai cuprinzătoare tratate consacrate
protecţiei drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, încorporând
o dimensiune de abordare a rasismului şi intoleranţei. Părţile Ia prezenta Convenţie
se angajează să promoveze egalitatea deplină şi efectivă a persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale in toate domeniile vieţii: economice, sociale, politice şi
culturale, precum şi condiţiile de natură să permită acestor persoane să-şi exprime,
păstreze şi dezvolte cultura şi identitatea proprie, iar articolul 4 specifică obligaţia
statelor părţi să garanteze dreptul la egalitate în faţa legii şi la egală protecţie a legii.
Acest articol obligă statele să întreprindă măsuri speciale în promovarea egalităţii
depline şi efective în toate domeniile vieţii sociale şi determină ca aceste măsuri să
nu fie considerate drept acte de discriminare.
Convenţia-cadru nu dispune de un mecanism de plângere individuală. 282
Comitetul de Miniştri şi Comitetul Consultativ (18 membri), compus din experţi
independenţi, în egală măsură sunt implicaţi în monitorizarea implementării
prevederilor Convenţiei-cadru. Bazată pe un sistem de raportare, procedura de
monitorizare solicită fiecărui stat să prezinte un prim raport intr-un interval de un
an, de la data intrării în vigoare a prezentei Convenţii, şi rapoarte suplimentare la
fiecare 5 ani, sau ori de câte ori Comitetul de Miniştri le solicită. Acolo unde sunt
necesare informaţii specifice suplimentare, Comitetul Consultativ trimite statelor
chestionare în scris. Astfel, sarcina acestui Comitet Consultativ este de a asista
Comitetul de Miniştri în evaluarea măsurilor adoptate de către o parte pentru a pune
în aplicare principiile enunţate in Con- ventia-cadru.
280
www.coe.int/ecri/ 281
Convenţia-Cadru din 01.02.95 pentru protecţia minorităţilor naţionale // Tratate internaţionale,
2001, p.93. 26/93. n' http://www.coe.int/T/E/human_rights/minorities/l . GENERAL PRESENTATION/
FCNM_WEBpanels_40.pdf
212
in ceea ce priveşte activităţile Comisarului pentru Drepturile Omu lui în
domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, acesta a organizat seminare şi
conferinţe, de exemplu, cu privire la relaţia dintre religie şi drepturile omului. în
cursurile vizitelor sale în statele membre, Co misarul atrage o atenţie deosebită
respectării drepturilor persoanelor care aparţin grupurilor vulnerabile. Astfel,
situaţia romilor cât şi situaţia integrării comunităţilor străine, trezeşte o îngrijorare
continuă a Comisarului.48’
Cele mai importante sarcini ale Comisarului sunt:
♦ Promovarea educaţiei şi conştientizării drepturilor omului în statele membre;
♦ Promovarea respectului pentru drepturile omului;
♦ Identificarea neajunsurilor din legislaţiile şi practicile statelor membre.485
în rapoartele sale pe ţară, Comisarul a accentuat, în mod frecvent, problemele
cu privire la rasism şi discriminare împotriva minorităţilor etnice şi altor grupuri.
Rolul Comisarului este în a oferi consultanţă de promovare a drepturilor omului şi
de prevenire a violărilor acestora. în pofida faptului că Comisarul nu are puteri
legale de constrângere, totuşi, opiniile şi constatările sale poartă un caracter moral
semnificativ - odată ce vin de la o autoritate independentă şi proeminentă, în mod
democratic aleasă de către Adunarea Generală reprezentând popoarele din Europa.
Conferinţa europeană împotriva rasismului „Toţi diferiţi, toţi egali: de la
principiu la practică” a. avut loc între 11 şi 13 octombrie 2000 şi a avut caracterul
de adunare pregătitoare la nivel european pentru Conferinţa Mondială a ONU
împotriva Rasismului, care şi-a desfăşurat lucrările în 2001 la Turban.
La şedinţa finală a Conferinţei, miniştrii statelor membre ale Consiliului
Europei au adoptat atât o Declaraţie Politică, cât şi Concluzii Generale. în
Declaraţia Politică miniştrii au subliniat importanţa luptei împotriva rasismului şi
discriminării, precum şi au accentuat rolul-cheie al Consiliului Europei în
combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei. în cele din
urmă, guvernele au fost atenţionate 283 284
asupra necesităţii de lua măsuri juridice,
politice, educaţionale „întru prevenirea şi eliminarea rasismului, discriminării
rasiale, xenofobiei, anti-semitismului şi intoleranţei şi de a monitoriza şi evalua
aceste fenomene în mod continuu”4*6
Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei (în continuare -
CEM) a fost înfiinţat în anul 1997 (începându-şi activitatea în 1998) de către
8!M http://www.coe.int/t/commissioner/defauit EN.asp 284
Resolution (99)50 on the Council of Europe Commissioner for Human Rights. adopted hv the
Committee of Ministers on 7 Mav 1999, art.3.
213
Uniunea Europeană, ca organism independent menit să contribuie la combaterea
rasismului, xenofobiei şi antisemitismului în Europa. Obiectivul principal al CEM,
care îşi are sediul la Vena (Austria) este de a oferi Comunităţii şi statelor sale
membre informaţii şi date obiective, credibile şi comparabile legate de fenomenele
de rasism, xenofobie şi antisemitism în UE, cu scopul de a ajuta UE şi statele
membre să ia măsuri sau să adopte anumite direcţii de acţiune împotriva rasismului
şi xenofobiei, conform Programului de lucru din 2006 al CEM.487
In susţinerea unui proces mai efectiv şi a unei informări mai bune la nivelul UE,
CEM cooperează cu societatea civilă, lucrând asupra problemelor legate de rasism
şi xenofobie. CEM, la momentul actual, îşi uneşte eforturile în mod deosebit cu
instituţiile ombudsmenilor europeni şi naţionali, organele specializate la nivelul
naţional In domeniul egalităţii, cu instituţiile naţionale ale drepturilor omului şi
reţelele specializate. Astfel, la nivel naţional, CEM continuă să faciliteze, unde este
necesar, adunările şi mesele rotunde naţionale care Completează priorităţile CEM
la nivelul european.4*8
Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), cu sediul
la Varşovia este una dintre instituţiile OSCE responsabile de promovarea
drepturilor omului, democraţiei şi a statului de drept. în prezent ODIHR acţionează
în următoarele direcţii:489
♦ sprijină desfăşurarea de alegeri democratice prin intermediul misiunilor de
observatori;
♦ oferă asistenţă statelor membre la implementarea standardelor dimensiunii
umane, în vederea consolidării instituţiilor democratice, prin intermediul unor
programe pe termen lung;
♦ sprijină misiunile pe teren ale OSCE în activităţile de implementare desfăşurate
de acestea, asigurând instruire, schimb de experienţă şi coordonare la nivel
regional; m
http://www.coe. int/T/E/human_rights/Ecri/2-European_Conference/ JSÎ
http://lra.europa.eu/fTa/material/puh/WP/wp06-en.pdf
http://fra.europa.eu/fra/material/pub/WP/wp06-en.pdf wl>
hnp:/Avw\v.osce.or&,odihiv?page elections
• contribuie la identificarea timpurie şi la prevenirea posibilelor con flicte pe
teritoriul statelor membre, prin implementarea standardelor dimensiunii umane
a OSCE;
• organizează programe de instruire în domeniul drepturilor omului pentru
autorităţile publice, societatea civilă şi membrii OSCE;
• asistă statele membre la implementarea standardelor OSCE privind lupta
împotriva terorismului, în conformitate cu standardele internaţionale;
214
• asistă statele membre la implementarea standardelor privind toleranţa şi
non-discriminarea şi sprijină eforturile pentru combaterea manifestărilor de
rasism, antisemitism şi alte forme de intoleranţă, inclusiv împotriva
musulmanilor;
• serveşte drept Centru de legătură cu OSCE în ceea ce priveşte problemele legate
de populaţiile roma şi Sini promovând integrarea totală a grupurilor roma şi
Sini în societăţile în cadrul cărora trăiesc;
• organizează întâlniri periodice referitoare la standardele dimensiunii umane
(Reuniunea pentru Implementarea Dimensiunii Umane, Seminarul anual
pentru Dimensiunea Umană, Reuniuni Suplimentare ale Dimensiunii Umane);
• implementează programe de îmbunătăţire a situaţiei femeilor în regiunea
OSCE.
în vederea îndeplinirii acestor atribuţii, în cadrul ODIHR funcţionează
Programul pentru Toleranţă şi Non-discriminare.
în domeniul toleranţei şi non-discriminării, ODIHR oferă suport statelor
participante în implementarea angajamentelor OSCE şi fortificarea reacţiei lor la
crimele de ură şi cazuri de rasism, xenofobie, antisemitism şi alte forme de
intoleranţă. Activităţile ODIHR legate de toleranţă şi non-discriminare sunt axate
pe următoarele domenii: cadrul legislativ, instruirea pe marginea aplicării legii,
monitorizarea, raportarea şi controlul reacţiilor la crimele şi incidentele motivate de
ură, la fel şi activităţile educaţionale de promovare a toleranţei, respectului şi
înţelegerii reciproce.
OSCE/ODIHR în domeniul respectiv are obligaţia de a coopera cu toate
instituţiile OSCE, precum şi cu Comitetul ONU cu privire la eliminarea
discriminării rasiale, CERI, CEM, alte organizaţii internaţionale, ONG-uri. La fel,
unul dintre obiectivele sale este de a raporta constatările în faţa Consiliului
Permanent şi întâlnirea anuală privind implementarea dimensiunii umane a OSCE
şi de a publica aceste constatări. Bineînţeles, prevenirea şi luarea de măsuri
necesare împotriva cazurilor şi practicilor de orice forme de discriminare.490
Republica Moldova, fiind membră cu drepturi depline, şi-a asumat următoarele
angajamente: să asigure în sistemul juridic un mediu sigur şi liber de crime de ură,
violenţă sau discriminare în toate domeniile vieţii sociale; să promoveze programe
educaţionale în combaterea crimelor de ură; să combată crimele de ură, care pot da
naştere la propagandă rasistă, xenofobă sau antisemită în mass-media; să colecteze
informaţie solidă şi statistici cu privire la crimele de ură ce au fost comise pe
teritoriul ţării şi să raporteze aceste informaţii în mod periodic către OSCE/ODIHR
şi să le publice.
215
OSCE a creat, în anul 1992, şi înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale.
prin semnarea Actului Final de la Helsinki, în scopul de a asigura un răspuns
adecvat şi rapid tensiunilor etnice care pot să evolueze într- un conflict (chiar şi
într-un conflict armat) într-o zonă din regiunea statelor membre ale OSCE. Înaltul
Comisar pentru Minorităţile Naţionale funcţionează ca un instrument al diplomaţiei
preventive: el identifică şi ia măsurile necesare detensionării unor situaţii
conflictuale generate de tensiuni interetnice care pot pune în pericol pacea,
stabilitatea unor sub-regiuni şi a unor state membre ale organizaţiei. Sediul înaltului
Comisar este la Haga, în Olanda.491 în abordarea conţinutului tensiunilor în care
sunt implicate minorităţile naţionale, înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale
tratează problemele într-o manieră independentă, fiind imparţial, acţionând în
spiritul cooperării. Toate statele membre ale OSCE au obligaţia de a respecta
prevederile referitoare la drepturile omului, inclusiv cele referitoare la drepturile
minorităţilor naţionale ale Naţiunilor Unite. Majoritatea statelor membre OSCE au,
de asemenea, obligaţia de a respecta normele impuse de Consiliul Europei. La fel,
înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale a cerut Fundaţiei pentru Relaţii
Interetnice, în cooperare cu Institutul de Drepturile Omului şi Legislaţie Umanitară
Raoul Wallenberg, să reunească un grup de experţi recunoscuţi pe plan
internaţional care să elaboreze recomandări şi să schiţeze alternative, în
concordanţă cu standardele internaţionale relevante. Rezultatul acestei iniţiative îl
reprezintă Recomandările de la Lund cu privire la participarea efectivă a
minorităţilor naţionale în viaţa 285 286 publică - denumite după oraşul suedez în care
experţii s-au întrunit pentru ultima dată şi au finalizat Recomandările.287 întrucât
standardele existente referitoare la drepturile minorităţilor fac parte din drepturile
omului, în cadrul consultărilor s-a pornit de la premisa că statele res pectă toate
celelalte obligaţii privitoare la drepturile omului, inclusiv dreptul la
non-discriminare. S-a considerat, de asemenea, că obiectivul suprem al tuturor
drepturilor omului este dezvoltarea completă şi liberă a personalităţii umane
individuale în condiţii de egalitate. în consecinţă, s-a considerat că societatea civilă
ar trebui să fie deschisă şi fluidă şi, ca atare, să integreze toate persoanele, inclusiv
cele aparţinând minorităţilor naţionale. Mai mult, obiectivul unei bune guvernări
democratice este de a servi nevoile şi interesele întregii populaţii. S-a presupus că
toate guvernele se străduie să asigure maximum de oportunităţi de a se contribui la
285
http://www.osce.org/odihr/?page=elections 4,1
http://www.osce.orp/hcnm J0;
http://www.osce.org/hcnm
216
luarea de decizii de interes public de către toţi cei afectaţi de ele.
în opinia noastră, Republica Moldova trebuie să implementeze în legislaţia
naţională prevederi referitoare la prevenirea şi combaterea discriminărilor
elaborate de către aceste mecanisme europene că să facilităm integrarea statului în
Uniunea Europeană. De asemenea, statul trebuie să folosească aceste mecanisme în
scopul informării comunităţii europene de acele discriminări ce se produc în stânga
Nistrului de către angajaţii regimului criminal al lui Smirnov.
§3. Cadrul normativ naţional în prevenirea şi combaterea discriminării
3.1. Cadrul normativ cu privire la prevenirea şi combaterea
discriminării in Republica Moldova
Aderând la anumite instrumente internaţionale, cum ar fi: Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
şi a libertăţilor fundamentale ale omului etc., Republica Moldova şi-a asumat
obligaţii primordiale de a respecta demnitatea, drepturile omului şi
non-discriminarea pentru fiecare persoană ce se află sub jurisdicţia sa. Mai mult ca
atât, în conformitate cu art.4 alin.(2) şi art.8 din Constituţia Republicii Moldova,
instanţele de judecată, în caz dacă există neconcordanţe între dreptul internaţional
şi cel naţional in materia drepturilor omului, inclusiv în domeniul prevenirii şi com-
baterii discriminărilor, pot aplica direct dreptul internaţional al drepturilor omului
la care statul este parte. 288 Dispoziţia constituţională despre prioritatea
reglementărilor internaţionale privind drepturile omului are incidenţă asupra legilor
şi asupra altor acte normative interne289. Legiuitorul are obligaţia de a verifica
concordanţa dispoziţiilor proiectelor de legi cu normele tratatelor internaţionale.290
Normele internaţionale in domeniul drepturilor omului au prioritate doar asupra
legilor interne, dar nu şi asupra normelor constituţionale291, deoarece în conformita-
te cu art.8 alin.(2) din Constituţie, dacă un tratat internaţional conţine dispoziţii
contrare prevederilor constituţionale, atunci, înainte de intrarea în vigoare a
4J>
Constituţia Republicii Moldova, 1 ‘>94, art.4 alin2 şi art.8; Hotărârea Curţii Supreme de
Justiţie privind aplicarea judiciară a unor anumite prevederi ale Convenţiei europene pentru
apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului din 19 iunie 2000, nr.17.
V. Puşcaş, V.Zaporojan. Curtea Constituţională a Republicii Moldova: 10 ani de activitate. -
Chişinău: Reclama, 2005. p.69. HCC nr.55 din 14.10.1999 .7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 118- 119/64.
o<. HCC nr 72 din 23.12.1999 II Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 1-4/1.
217
tratatului, se recurge la revizuirea Constituţiei. Aceasta se face în conformitate cu
principiul dreptului internaţional privind îndeplinirea de către stat a angajamentelor
internaţionale. în cazul în care vom exercita controlul constituţionalităţii acestui
tratat, aceasta ar contrazice principiului internaţional privind exercitarea tratatelor
cu bună-credinţă.292
Ca să nu ajungem în situaţia contradicţiilor dintre Constituţia
Republicii Moldova şi legislaţia Uniunii Europene, la capitolul prevenirii şi
combaterii discriminărilor, atunci când se va pune in discuţie problema aderării la
UE, statul trebuie să modifice Constituţia, sistemul legislativ, astfel ca să
corespundă standardelor UE la capitolul non-discriminării. Deoarece art.16 al
Constituţiei Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii in faţa legii şi în faţa
autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, °pinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, statul are
obligaţia de a respecta fiecare persoană. însă, criteriile asupra cărora se aplică
principiul non-discriminării din Constituţie sunt mult mai limitate decât criteriile
care sunt stipulate în instrumentele internaţionale. în
Republica Moldova astfel de criterii constituţionale sunt: rasa, naţiona litatea,
originea etnică, limba, religia, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine
socială, însă instrumentele internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii
discriminărilor permite statului nostru să inclu dă mai multe criterii de protecţie în
scopuri naţionale.
Mai multe state au inclus mai multe criterii de protecţie împotriva
discriminărilor urmând instrumentele internaţionale, de exemplu, Australia în
Legea sa privind non-discriminarea în materie de angajare a inclus: starea civilă,
vârsta, antecedentele penale, istoria medicală, disabilitatea mintală, intelectuală,
fizică sau psihică, naţionalitatea, preferinţa sexuală şi activitatea în sindicate.293*
Analizând art.16 din Constituţie, propunem modificarea acestuia, în special în
privinţa măririi numărului de criterii protejate împotriva discriminărilor. Astfel, în
urma modificării acesta va include următoarele criterii: sex, rasă, naţionalitate,
origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă,
opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare
civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA, sau
alte criterii, sau semne individuale, stabilite prin prezenta lege sau prin tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte". Toate criteriile care au
V Puşcaş, V.Zaporojan. Curtea Constituţională a Republicii Moldova: 10 ani de activitate. —
Chişinău: Reclama, 2005. p,76. ws
Regulamentele comisiei australiene în domeniul drepturilor omului şi şanselor egale, 1989.
218
completat art.16, cum ar fi: starea sănătăţii, vârsta, orientarea sexuală, starea
civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecţia cu HIV/SIDA, sau
alte criterii sau semne individuale, trebuie să fie incluse, în afară de Constituţie, şi
în actele legislative, cum ar fi: viitoarea Lege cu privire la non-discriminare, Legea
cu privire la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, etc., deoarece toate aceste
acte legislative trebuie să aibă un suport constituţional în procesul traducerii lor în
viaţă. Ne includerea tuturor criteriilor de protecţie împotriva discriminărilor va da
posibilitate CtF.DO să condamne Republica Moldova (în cazul unor eventuale
cereri bazate pe criterii de protecţie ne acoperite de legislaţia Republicii Moldova)
pentru ne aplicarea criteriilor de protecţie ce sunt stabilite în CEDO. în aşa fel vom
pierde şi bani, şi timp şi vom fi obligaţi să modificăm legislaţia în conformitate cu
standardele internaţionale la acest capitol. Lista criteriilor propuse pentru a
completa cele prevăzute la art.16 din Constituţie, şi mai apoi în Proiectul Legii cu
privire Ia non-discriminare, nu este exhaustivă şi se încheie cu „sau alte criterii sau
semne individuale, stabilite prin prezenta Constituţie sau prin tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este part”. Acest fapt va permite
aplicarea prevederilor constituţionale, fără a cere modificarea ei sau a Legii cu
privire la non-discriminare. Protecţia împotriva discriminării se extinde şi asupra
persoanelor care sunt considerate sau asociate cu categoriile de persoane protejate.
Din acest articol putem deduce două principii interdependente: principiul egalităţii
şi normal principiul non-discriminării.
Atât principiul non-discriminării, cât şi principiul egalităţii se aplică la
asigurarea tuturor drepturilor omului. Aceste principii sunt interdependente,
deoarece respectarea principiului non-discriminării este condiţia de bază a
asigurării principiului egalităţii, şi viceversa. De aici facem concluzia că ambele
sunt necesare într-un sistem juridic şi că acestea reprezintă o condiţie a
constituţionalismului contemporan şi a statului de drept.
în opinia noastră, egalitatea ca principiu constituţional, este atunci când
persoanele: se pot folosi, în mod egal, de toate drepturile prevăzute în Constituţie şi
legi, fără deosebire de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea
sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie cu HIV/S1DA sau pe alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte: participă în egală măsură la viaţa politică, civilă, economică, socială şi
culturală, fără privilegii şi fără discriminări; sunt tratate în mod egal atât de către
toate autorităţile publice, cât şi de către ceilalţi cetăţeni şi au şanse egale.
219
Iar principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a unei
bune guvernări democratice şi garantarea unei participări a fiecărei persoane la
viaţa politică, civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de sex, rasă,
naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie,
limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare
civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA sau pe
alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Propunem să fie introdus un nou articol în Constituţie Republi» n Moldova , şi
anume, art.16’ având denumirea „Principiul non-discriml nării” cu următorul
conţinut: Principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a
unei bune guvernări democratice şi ga rantarea unei participări depline a fiecărei
persoane la viaţa politică, civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de
sex, rasă, na (tonalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,
orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,
infecţie cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege
sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
In rezultatul acestor modificări, societatea va conştientiza efectele pozitive ale
principiului egalităţii şi ale principiului non-discriminării; aceste principii vor
promova în societate: coeziunea socială; toleranţa şi diversitatea; dialogul şi bunele
practici; participarea activă la viaţa socială, politică, economică a tuturor
minorităţilor care au fost victime ale discriminării pe parcursul a mai multor ani etc.
La etapa contemporană a constituţionalismului societatea se transformă prin
consolidarea comunităţilor durabile, unde toate persoanele cu drepturi egale se
implică activ în viaţa politică, economică etc. şi beneficiază în egală măsură de
facilităţi şi privelegii.
Principiile egalităţii şi non-discriminării sunt reiterate şi în alte articole din
Constituţie, cum ar fi: art.10, care stipulează că unitatea poporului constituie
fundamentul Statului şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea,
dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase;
art.32 alin.3, care stipulează că legea trebuie să interzică şi să pedepsească
îndemnul la ură naţională, rasială sau religioasă şi incitarea la discriminare; art.31
apără libertatea conştiinţei, inclusiv libertatea religiei; iar art.32 alin.l, garantează
libertatea opiniei şi a exprimării.
Pentru ca principiile afirmate în Constituţie să fie aplicate în practică, este
nevoie de dezvoltarea lor în cadrul sistemului legislativ din Repu blica Moldova.
220
Făcând o scurtă incursiune în sistemul legislativ al Republicii Moldova, observăm
că în Codul penal499 sunt prevăzute o serie de fapte de discriminare condamnabile.
De exemplu, în art.5 „Principiu!
Codul penal al Republicii Moldova // Monitorul Oficial, 2002, nr. 128-129/1012
democratismului”se prevede că „Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale
în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex, rasă, culoare,
limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială,
apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.
Considerăm că acest articol, cât şi altele pe care le vom aborda mai jos, nu enumeră
toate criteriile pe care se bazează tragerea la răspundere penală şi sunt mai puţine
decât cele prevăzute în Convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este
parte, la fel denumirea articolului nu corespunde conţinutului, de aceia propunem,
ca denumirea articolului 5 să fie „ Principiul egalităţii” şi să aibă următorul
conţinut: „Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt
supuse răspunderii penale fără deosebire de rasă, naţionalitate, sex, origine
etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii,
apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare
materială, boală cronică necontagioasâ, infecţie HJV/SIDA sau orice altă
situaţie".
Art.77 CP „Circumstanţele agravante”, art.176 CP „încălcarea egalităţii în
drepturi a cetăţenilor” art.346 CP „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea
vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase”, fac imposibilă sancţionarea
penală a persoanelor care comit discriminări în baza criteriilor ce nu sunt prevăzute
în Codul penal, de aceea propunem ca acestea să fie modificate, şi anume:
- Art.77 CP „Circumstanţele agravante” litera (d) să fie completată cu
următoarele criterii ale discriminării: rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasâ, infecţie cu HIV/ SIDA şi, după completare, va avea
următorul conţinut: „în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni având ca motiv total
sau parţial duşmănia sau ura pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala
cronică necontagioasâ, infecţie HIV/SJDA sau orice altă situaţie”.
- Art.176 CP „încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor” să fie completat
cu următoarele criterii ale discriminării: cetăţenie, convingeri, educaţie,
apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, boală
221
cronică necontagioasâ, infecţie cu HIV/S1DA şi, după completare, va avea
următorul conţinut: „încălcarea dreptul tlui p libertăţilor persoanelor, garantate
de Constituţie, legi şi tratatele mtn naţionale la care Republica Moldova este parte
în dependenţă de rusie naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, con vingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, văr
stă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică ne contagioasă,
infecţie cu HIV/SIDA sau orice altă situaţie: a) săvârşită de o persoană cu funcţie
de răspundere; b) soldată cu daune în proporţii considerabile, se pedepseşte cu
amendă de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani,
în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
- Art.346 CP „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau
dezbinării naţionale, rasiale sau religioase” să fie completat cu următoarele criterii
ale discriminării: sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, convingeri,
educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală,
stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasâ, infecţie cu HIV/SIDA şi,
după completare, va avea următorul conţinut: „Acţiunile intenţionate, îndemnurile
publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice îndreptate spre
aţâţarea vrajbei sau ură pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasâ, infecţie cu HIV/ SIDA sau orice altă situaţie, precum şi
limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje directe sau
indirecte, persoanelor în funcţie de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala
cronică necontagioasâ, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie, se pedepsesc cu
amendă în mărime de până la 250 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până
la 3 ani."
- Propunem ca Codul Penal să fie completat cu un nou articol - art.346’ cu
denumirea „Ameninţări, constrângeri, folosirea forţei în scopul deportărilor” având
următorul conţinut: „Acţiunea ce constă în ameninţări, constrângeri, folosirea
forţei sau orice alte mijloace de a si milare, strămutare sau colonizare de persoane,
în scopul deportării pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie sau in scopul modificării
222
compoziţiei etnice, rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi, se
pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 10 ani”.
Următoarele articole din Codul penal se modifică după cum urmează: (1)
Art.317 va avea următorul conţinut: „Comportamentul manifestat in public având
caracter de propaganda sau de instigare la ura pe temei de rasa, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, condiţie socială, convingeri, gen, orientare sexuala, vârstă,
disabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie cu HIV/SIDA, se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 1 an". Iar (2) art.247 va avea următorul conţinut:
„îngrădirea de către un funcţionar public a recunoaşterii, folosinţei sau
exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de
inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 5 ani”.
Legislaţia civilă conţine numeroase dispoziţii în vederea combaterii
discriminării. Astfel, ar-t.23294 - „Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii
de folosinţă şi de exerciţiu" prevede: „Capacitatea civilă este recunoscută in
măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de
cultură sau de alte criterii similare". Propunem ca articolul dat şi. bineînţeles, toate
articolele care enumeră criteriile de discriminare să fie completate cu fraza:
„indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate,
vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagi-
oasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie”. Un alt articol din Codul Civil, şi
anume - art.1500295 “Moştenitorii legali” - prevede că ascendenţii ordinari culeg
moştenirea în ordinea proximităţii (apropierii) c i a d u l u i de rudenie cu cel ce a lăsat
moştenirea, respectiv bunicii ii inlălura p< străbunici etc., indiferent de sex şi linie.
Codul de procedură penală502 la fel conţine mai multe articole care se referă Ia
non-discriminare, şi anume: art.9 „Egalitatea în faţa legii şi a au Unităţilor”
stipulează: „Toţi sunt egali în faţa legii, a organelor de urmă nre penală şi a
instanţei de judecată fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie
294
Codul civil. Cartea întîi - Dispoziţii generale (ar!.1 -283 ) // Monitorul Oficial ai Republicii
Moldova, 2002. nr.82-86/661. 295
Codul civil. Cartea a patra - Dreptul succesoral (art.1432-1575) // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2002, nr.82-86/661.
223
politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o
minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”. Dar şi Legea privind
organizarea judecătorească503 prevede acelaşi sens al articolul dat. Simultan,
Legea privind statutul ofiţerului de urmărire penală504 introduce în ar t .3 (5) clauze
no-discriminatorii, astfel: „urmărirea penală se efectuează pe principiul egalităţii
cetăţenilor in faţa legii, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială sau orice altă
situaţie” Iar Legea cu privire la poliţie5"5, în art.4- intitulat „Activitatea poliţiei şi
drepturile cetăţenilor”, enunţă: „în activitatea sa, poliţia mizează pe respectarea
personalităţii cetăţenilor, constituind un garant al apărării demnităţii, drepturilor,
libertăţilor şi intereselor lor legitime. Poliţia ii apără pe cetăţeni indiferent de
situaţia lor socială, patrimonială, de apartenenţa naţională, de rasă, de sex şi
vârstă, de studii şi limbă, de atitudinea faţă de religie, de convingerile politice şi de
altă natură".
Codul cu privire la contra venţiile administrative506 la fel conţine principiul
egalităţii. Astfel, se specifică că „examinarea cazului cu privire la contravenţia
administrativă se efectuează pe baza principiului egalităţii tuturor cetăţenilor în
faţa legii şi a organului care examinează cazul, fără deosebire de originea lor, de
starea socială şi materială, de rasă şi naţionalitate, de sex, studii, limbă, de
atitudinea faţă de religie, de felul şi caracterul ocupaţiei, de domiciliu şi de alte
împrejurări”.
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Partea Generală) // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. 2003, nr. 104-110/447.
"1 Lege privind organizareajudecătorească // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995,
nr.58/641, art.5.
'u Legea Republicii Moldova privind statutul ofiţerului de urmărire penală // Monitorul Oficia! al
Republicii Moldova, 2006, nr. 195-198/918. 5115
Lege cu privire la poliţie // Veştile, 1990, nr. 12/321.
’w‘ Codul cu privire la Contravenţiile Administrative, adoptat la 29.03.85 //Veşlile R.S.S M 1985.
nr.3, art.47.
Codul de executare al Republicii Moldova507 prescrie că „modul şi condiţiile
de punere in executare a documentelor executorii se extind asupra persoanelor cu
funcţie de răspundere, persoanelor fizice, fără deosebire de rasă, de naţionalitate,
de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de
avere sau de origine socială, şi asupra persoanelor juridice, indiferent de tipul de
proprietate şi de forma juridică de organizare”.
Codul electoralm al Republicii Moldova prevede în art.3, intitulat „Vot
universal": „Cetăţenii Republicii Moldova pot alege şi pot fi aleşi fără deosebire de
224
rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică,
avere sau origine socială”. Iar art.13 stabileşte restricţii privitoare la dreptul de a
alege pentru: persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, care sunt recunoscute
incapabile prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, persoanele condamnate la
privaţiune de libertate prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată. Iar în privinţa
celor care nu pot fi aleşi, Codul menţionează că aceştia sunt: militarii cu serviciul în
termen şi persoanele care nu au dreptul de a alege.
Cu referire la angajarea în câmpul muncii, legislaţia Republicii Moldova
conţine un şir de prevederi care indică principiul non-discriminării. Astfel, Legea
serviciului public509 menţionează în art.13 că „dreptul de a se angaja in serviciul
public il au cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de rasă, naţionalitate, sex,
confesiune..." Iar Codul fiscal,510 referindu-se la selectarea, încadrarea şi
concedierea funcţionarilor fiscali, stipulează că aceştia „...sunt selectaţi, indiferent
de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, confesiune..!’. Concomitent, interzicerea
discriminării în sfera muncii este reflectată în special în Codul Muncii5'1, în speţa în
art.8: „(1) în cadrul raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în
drepturi a tuturor salariaţilor. Orice discriminare, directă sau indirectă, a
salariatului pe criterii de sex, vârstă, rasă, etnie, religie, opţiune politică, origine
socială, domiciliu, handicap, apartenenţă sau activitate sindicală, precum şi pe
alte criterii ne legate de calităţile 296 297 sale profesionale, este interzisă. (2) Nu
constituie discriminare stahdnea unor diferenţieri, excepţii, preferinţe sau drepturi
ale salariat dor, ane sunt determinate de cerinţele specifice unei munci, stabilite de
legislaţia in vigoare, sau de grija deosebită a statului faţă de persoanele care nei e
sită o protecţie socială şi juridică sporită." Principiile de aplicare a prevederilor
Legii privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia sociala a persoanelor aflate in
căutarea unui loc de muncă'1- precizează că aceasta se aplică excluzându-se „orice
discriminare pe criterii de rasă, naţionali late, origine etnică, limbă, religie, sex,
opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială”.
-nl
Codul de executare al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005,
nr.34-35/112art.4. 297
Codul electoral // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.81/667.
-w Legea serviciului public // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.61/681.
Codul fiscal U Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62/522.
Codul muncii al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.
159-162/648.
1 .cgea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea
unui loc de muncă // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.70-72/312, art.8.
225
In privinţa dreptului la salarizare, care se prevede în Legea salarizăriisl:l,
salariul se stabileşte fără admiterea discriminării „pe motive de vârstă, sex,
apartenenţă de rasă şi naţională, convingeri politice, confesiune şi stare
materială”.
Legea cu privire la fondurile nestatale de pensie’1' proiectează că „la
înfiinţarea de către patron pentru salariaţii săi a unui fond de tip inclus, dreptul de
aderare la planul de pensii al fondului se extinde asupra tuturor salariaţilor
unităţii economice in cauză in corespundere cu condiţiile prevăzute in planul de
pensii”. Beneficiarii se află in condiţii egale, iar orice discriminare după deosebire
de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică,
avere sau de origine socială nu se admite.
Prevederile Codului de procedură civilăoferă victimelor discriminării
posibilitatea să aleagă calea procesului civil de recuperare a prejudiciilor produse
prin fapta de discriminare şi de restabilire a situaţiei anterioare acesteia. Alegerea
victimei de a merge în faţa instanţei civile se realizează în baza principiului
constituţional al accesului liber la justiţie. Procedura aplicabilă este dictată de
procesul civil, iar art.6 al CPC, intitulat „înfăptuirea justiţiei pe principiul egalităţii
cetăţenilor in faţa legii şi a judecăţii”, stipulează: „Justiţia in procesele civile se
‘înfăptuieşte numai de către instanţele de judecată pe principiul egalităţii tuturor 298 cetăţenilor in faţa legii şi a judecăţii, fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de
origine socială, precum şi de alte împrejurări”. Şi art.22, intitulat „Egalitatea în
faţa legii şi a justiţiei” prevede câ „justiţia in pricinile civile se înfăptuieşte pe
principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere,
origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al egalităţii tuturor
organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică,
subordonare, sediu şi de alte circumstanţe”.
Codul familiei'16 enunţă principiul egalităţii în relaţiile familiale, astfel: „Toate
persoanele căsătorite au drepturi şi obligaţii egale în relaţiile familiale, indiferent
de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenenţă
298
Legea salarizării // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.S0-52/336, art.27. 51,1
Legea cu privire la fondurile nestatalede pensii // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999,
nr.S7-89/423, art.27.
'IS
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2003, nr.l 11-115/451.
226
politică, avere şi origine socială”, dar şi copiii sunt egali în drepturi în baza Legii
privind drepturile copilului}17
Locuitorii Republicii Moldova au dreptul la asigurarea sănătăţii, fără deosebire
de naţionalitate, rasă, sex, apartenenţă socială şi religie, menţionează Legea
ocrotirii sănătăţiiAstfel, pacientul are dreptul la atitudine respectuoasă şi umană
din partea prestatorului de servicii de sănătate, indiferent de vărstă, sex, apartenenţă
etnică, statut socio-economic, convingeri politice şi religioase.299"
Principiile politicii statului in domeniul accesului la informaţiile oficiale se
reflectă prin faptul câ oricine are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face
cunoscute informaţiile oficiale, ne implicându-se „in nici un caz discriminarea
bazată pe rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau pe origine socială”, statuează Legea privind
accesul la informaţie}211
Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane'21
, Legea cu
privire la migraţiune522 şi Legea cu privire la statutul refugia-
Iilor’21 precizează, în acelaşi context, că în aplicarea acestora nu se va admite
discriminarea, limitarea în drepturi şi în libertăţi pe motiv de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială
sau oricare alte motive.
în sfera culturală524, şi anume - dreptul la activitate culturală îl are fiecare
persoană, „indiferent de apartenenţă naţională şi origine socială, de limbă, sex,
convingeri politice, religioase şi de altă natură, de domiciliu, situaţie materială,
studii, profesie şi de alte circumstanţe”.
Articolul 4 din Legea cu privire la drepturile persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale şi statutul juridic al organizaţiilor lor'2’, prevede că Statul
trebuie să garanteze egalitatea minorităţilor naţionale în faţa legii şi protecţia
acestora de lege, cât şi interzicerea discriminării împotriva lor.
Codul familiei // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.47-48/210, art.5.
<n Legea privind drepturile copilului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1095, nr. 13/127,
art.5. 5IR
Legea ocrotirii sănătăţii // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.34/373, art. 17.
''"Legile Republicii Moldova 263/27.10.2005; Lege cu privire la drepturile şi responsabilită ţile
pacientului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2005. nr. 176-181/867. art.5.
^20 Lege privind accesul la informaţie // Monitorul Oficial, 2000. nr.88-90/664, art.4.
':l Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2005. nr.64-167/812, art.5.
Legea cu privire la migraţiune // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2003, nr. I -2/2,
ait.3.
227
Legea cu privire la asociaţiile obşteşti™, în speţa art.4, interzice constituirea şi
activitatea asociaţiilor obşteşti care îşi propun drept scop sau işi aleg drept mod de
acţiune aţâţarea urii sociale, rasiale, naţionale sau religioase.
în final, Legea cu privire la egalitatea de şanse intre femei şi bărbaţi’2
condamnă discriminarea directă, indirectă, hărţuirea pe baza genului, în relaţiile de
muncă, în accesul la educaţie, la servicii de sănătate, la informaţie şi cultură şi în
procesul decizional. în opinia avocaţilor parlamentari528, consfinţirea principiului
egalităţii printr un şir de acte legislative confirmă faptul că statul acordă atenţie
sporită îndeplinirii obligaţiilor asumate faţă de actele juridice internaţionale cu
privire la drepturile omului Ia care Republica Moldova este parte. Conform opiniei
avocaţilor parlamentari529, respectarea cadrului legislativ actual al 300 301
Republicii Moldova ar permite în mare parte realizarea art.16 din Constituţie.
Afirmaţie pe care o susţinem în parte, deoarece recunoaştem că Republica Moldova
a întreprins diverse măsuri cu caracter legislativ în vederea combaterii
discriminării, cum ar fi includerea în legislaţia constituţională, penală,
administrativă şi civilă a principiului egalităţii (aşa cum am prezentat-o mai sus).
însă, implementarea acestui principiu în viaţă este foarte dificilă. Aceasta deoarece
nu există un mecanism real şi viabil ce ar supraveghea implementarea acestor
prevederi legale în viaţă şi ar sancţiona persoanele vinovate. Altă cauză ar fi lipsa
unui act normativ ce ar codifica toate articolele referitoare la prevenirea şi comba-
terea tuturor formelor de discriminare. Dat fiind faptul că în Republica Moldova nu
există un act normativ cuprinzător, desemnat să combată discriminarea in toate
domeniile vieţii, inclusiv dispoziţii pentru compensaţii şi sancţiuni, recomandăm
autorităţilor să ia în considerare acest fapt, odată ce asemenea dispoziţii sunt
necesare ca măsuri de prevenire şi potenţială protecţie împotriva oricărei
manifestări sporite a unui asemenea comportament.
Lege cu privire la statutul refugiaţilor // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002, nr.
126-127/1003. art.4.
-* Legile Republicii Moldova 413/27.05.09 Legea culturii // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1999, nr.83-86/401, art. 11.
Legea cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul
juridic al organizaţiilor lor// Monitorul Oficial ai Republicii Moldova, 2001. nr.107/819. 5>
Legea cu privire la asociaţiile obşteşti // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997,
nr.6/54. 301
Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2006, nr.47-50/200. :s Ghidul egalităţii de şanse, 2007, p.8 // http://www.ombudsman.md/FL/288-ghid egalităţii.pdf
Raportul privind respectarea drepturilor omului in Republica Moldova în anul 2005, p.20
228
3.2. Aspecte conceptuale privind adoptarea Legii cu privire la
non-discriminare in Republica Moldova
Atât Constituţia Republicii Moldova, cât şi documentele internaţionale în
domeniu care au ca obiect eliminarea discriminărilor, stabilesc principii care
alcătuiesc un cadru legal general şi ale căror norme sunt lipsite de sancţiune. în
prezent sunt necesare unele reglementări speciale care să stabilească
comportamentele considerate, în viziunea legiuitorului, ca fiind discriminatorii şi
să creeze mecanismul prin care orice tip de discriminare să poată fi sancţionat şi
eliminat. Din petiţiile adresate avocaţilor parlamentari se constată unele lacune în
legislaţia statului, cum ar fi condiţiile discriminatorii pentru unele categorii de
cetăţeni la realizarea drepturilor lor, care sunt în contradicţie cu principiile consti-
tuţionale despre echitate şi egalitate în faţa legii. în aşa fel, legiuitorul ar fi obligat
să asigure nu numai egalitatea formală a drepturilor, dar şi a şanselor egale de
realizare a acestora.530 De exemplu, Legea priva 302 303
Uzării fondului de locuinţe, nr. 1324-XII din 10.03.1993, conţine prevederi
discriminatorii pentru unele categorii de cetăţeni, şi anume: preţul spaţiului locativ
solicitat pentru privatizare este raportat la stagiul de muncă acumulat doar până la
10.03.1993 (data intrării în vigoare a legii nominalizate). De asemenea, condiţiile
discriminatorii de dobândire a proprietăţii pentru persoanele socialmente
vulnerabile (invalizi, copiii orfani, vârstnicii etc.) aduc atingere principiului
egalităţii oportunităţilor pe care persoana le are pe plan social. La fel, din petiţiile
adresate avocaţilor parlamentari se constată discriminări bazate pe rasă, culoare,
limbă, religie sau apartenenţă la o minoritate naţională sau sexuală304 305. După cum
constatăm, în Republica Moldova există cazuri de discriminare pe criterii de vârstă,
sex, orientare sexuală, rasă, etnie, religie, disabilitate. Romii din Republica
Moldova sunt discriminaţi în domeniul învăţământului, în ce priveşte angajarea în
câmpul muncii, acordarea spaţiului locativ.5,32 Femeile sunt discriminate în sfera
relaţiilor de muncă pe criteriul statutului matrimonial şi vârstei. Salariul femeilor
ţi http://www.ombudsman.md/FL/92-raport_2005.doc 303
Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2005, p.20 //
http://www.ombudsnian.md/FL/92-raport_2005.doc
Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2005, p.2I //
http://www.ombudsman.md/FL/92-raport_2005.doc si- Raportul privind populaţia romă din Republica Moldova, PNUD, 2006, p.7-9.
229
constituie 72% din salariul bărbaţilor.306 Reprezentanţii comunităţii LHBT sunt
supuşi discriminărilor în sfera învăţământului, muncii, serviciilor disponibile
publicului.307 Este necesar a menţiona că numai la Comitetul Helsinki pentru
Drepturile Omului din Moldova au parvenit în anul 2007 peste 405 plângeri cu
caracter diferit, dintre care: 315 plângeri sunt adresate din instituţiile penitenciare
sau de detenţie preventivă, iar restul 90 vin din societate, ceea ce constituie un
raport procentual de 78 % la 22 %, respectiv. Din petiţii rezultă că sunt discriminări
bazate pe vârstă, sex, etnie, convingeri religioase308 etc.
Referindu-ne la categoria de persoane private de libertate, evidenţiem că
practic toate care înaintează plângere declară că sunt discriminate în drepturile lor
(dreptul la un standard de condiţii de detenţie, la întrevedere, alimentaţie, asistenţă
medicală, corespondenţă etc.) în raport cu standardul impus de lege (adică în raport
cu restul deţinuţilor ce nu se plâng)536.
Prin urmare, în baza celor expuse, putem concluziona că discriminarea în
Republica Moldova a atins cote îngrijorătoare. Cele expuse sunt confirmate şi de
răspunsurile la chestionarele cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii
Moldova privind actele de discriminare, violenţă şi hărţuire.537 Din 400 de
răspunsuri, concluziile sunt următoarele:
1. Există oare discriminare în Republica Moldova? La această întrebare
majoritatea respondenţilor (98%) consideră că discriminarea persistă şi doar 2%
s-au abţinut de a răspunde la această intrebare. 2. Descrieţi un fapt de discriminare
care cunoaşteţi că s-a întâmplat unor cunoştinţe ce aparţin unor anumite grupuri de
minorităţi. Cele mai dese fapte de discriminare sunt comise pe criteriu de rasă -
28% ; un număr esenţial de cazuri de discriminare se comit pe criteriu de
naţionalitate - 16% şi statut social - 14% ; pe criteriu de sex - 12% din numărul
opiniilor exprimate. în opinia respondenţilor, faptele de discriminare se comit, de
asemenea, pe motiv de vârstă - 9% şi de religie - 7% ; 14% din numărul total de
respondenţi s-au abţinut a da răspuns538
. De aceea, este necesară adoptarea unei legi
cu scopul prevenirii şi combaterii discriminării.
Necesitatea reglementării este susţinută şi prin prisma altor aspecte legislative.
Deşi există legi speciale cu privire la unele drepturi ale minorităţilor naţionale,
306
Raportul cu privire Ia instrumentele de evaluare CEDFF. Iniţiativa juridică pentru Europa
Centrală şi Eurasia, 2006. p.69-80. 307
Cazuri de discriminare a comunităţii LFIBTîn Republica Moldova, GenderDoc-M, 2006. 533
Raportul privind discriminrea în Republica Moldova în anul 2007 // http://www.human-
rights.md/rom/index_rom.htm!
230
precum şi legi referitoare la protecţia copilului şi persoanelor cu handicap, acestea
reglementează doar asigurarea şi exercitarea drepturilor persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale, respectiv aspectul asistenţei grupurilor defavorizate
enumerate mai sus. Legile speciale în vigoare nu au, însă, ca obiect eliminarea
discriminărilor de orice tip la care pot fi supuse persoanele din aceste categorii. De
exemplu, Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse
intre femei şi bărbaţi din 24.03.2006 are scopul de a asigura exercitarea drepturilor
egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică, socială, culturală şi în
alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în
vederea prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de
sex. Această lege reprezintă un prim pas, însă nu creează o instituţie viabilă de
implementare 309 a acestei legi, considerente din care este necesară şi o lege cu
privii« l.i prevenirea şi eradicarea tuturor formelor de discriminare pe baza tutu ror
criteriilor, nu numai pe cel de sex.
în Republica Moldova o lege cu privire la non-discriminare este ne cesară
pentru a asigura accesul egal la cadrul juridic existent şi mecanis mele de
implementare a politicilor instituţionale care există în societatea moldavă la etapa
de tranziţie, odată ce legislaţie în vigoare a Republicii Moldova nu dispune de
garanţii suficiente pentru persoanele care se află pe teritoriul Republicii Moldova
de a fi protejate împotriva discriminării şi de a nu aplica faţă de ele practici
discriminatorii. Dat fiind că există legea cu privire la avocaţii parlamentari, care din
punctul nostru de vedere nu este suficient de viabilă, scopul nostru este, în acelaşi
timp, de a activiza această lege.
Principiul non-discriminării este reflectat, în mod declarativ şi fără un
mecanism real şi viabil de garantare, în majoritatea actelor normative care
abordează, direct sau indirect, drepturile omului. Totuşi, în prezent. majoritatea
statelor tind ca legislaţia ce reglementează un domeniu sau altul să fie codificată.
De aceea, se dictează ca toate normele ce abordează discriminarea să fie
concentrate într-un act normativ.
Luând în calcul raţionalizările de mai sus, suntem de părere că avem nevoie de
a adopta o lege organică şi unică care să acopere toate criteriile de discriminare în
toate domeniile vieţii sociale. Autorul a elaborat Proiectul de Lege cu privire la
309
Ibiiiem. S!!
Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de
discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.lHimanrights.md/rom/index rom. huni
"s Ibidem.
231
non-discriminare pe care l-a remis Parlamentului şi Guvernului spre examinare.
Considerăm că Legea cu privire la non-discriminare va reprezenta un element de
bază în legislaţie; totodată, ea prevede un mecanism de protecţie efectiv al
grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate, în acelaşi rând a celorlalte
victime potenţiale ale discriminării. Legea va oferi posibilitatea de a asigura dez-
voltarea activismului societăţii în domeniul drepturilor omului. Scopul Legii cu
privire la non-discriminare este, printre altele, de a activiza şi eficientiza
Ombudsmanul ca institut şi instrument de protecţie a drepturilor omului.
în vederea implementării Planului de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului
privind asigurarea principiului egalităţii şi a principiului non-discriminării după
criteriile de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,
orientare sexuală, stare ci vilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,
infecţie cu HIV/SIDA şi, în conformitate cu prevederile Planului de Acţiuni
Uniunea Europeană - Republica Moldova, preconizata lege are drept scop de a
preveni, a interzice şi a eradica orice formă de discriminare, asigurând fiecărei
fiinţe umane: egalitatea în faţa legii; egalitatea de tratament, şanse şi oportunităţi de
participare în viaţa publică; protecţie efectivă împotriva discriminării. Proiectul de
Lege cu privire la non-discriminare în Republica Moldova este constituit din şapte
capitole. Primul capitol conţine dispoziţii generale ce se referă la formele de
manifestare a discriminării; la noţiunile de discriminare directă, indirectă,
segregare, hărţuire inclusiv hărţuire sexuală etc.; ia formele agravate ale
discriminării, precum segregarea, discriminarea multiplă, fapta de instigare la
discriminare săvârşită de o persoană care se află pe o poziţie de autoritate faţă de cel
instigat, discriminarea săvârşită de două sau mai multe persoane, săvârşirea în mod
repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după pedepsirea faptei de discriminare.
Capitolul se referă şi la faptele care nu constituie discriminare. Capitolul doi, cu
denumirea Egalitatea în activitatea social-economică, se referă atât la accesul egal
la activitatea de întreprinzător, cât şi la criteriile de protecţie împotriva
discriminării unei persoane în relaţii de muncă şi/sau de protecţie socială. De
asemenea, se indică cazurile de contravenţie din domeniul social-economic ce se
pedepsesc conform prezentei legi. Capitolul trei, cu denumirea Egalitatea în sfera
educaţională, prevede accesul la educaţie, protecţia în exercitarea dreptului la
educaţie, se indică şi cazurile de contravenţie din domeniul educaţiei, precum şi
prevederile ce se referă la protecţia în exercitarea dreptului la educaţie, de exemplu:
conducerea instituţiei de învăţământ trebuie să ia măsurile efective de a preveni
orice formă de discriminare în incinta instituţiei respective, manifestată din partea
232
personalului pedagogic sau ne pedagogic sau a vreunui student. în Capitolul patru,
cu denumirea Egalitatea în accesul la serviciile publice, sunt indicate cazurile ce
constituie contravenţie în domeniul asigurării egalităţii de şanse privind accesul la
serviciile publice (de exemplu, refuzul accesului la serviciile de sănătate).
Capitolul cinci, cu denumirea Protecţia în exercitarea altor drepturi, prevede
accesul egal la funcţiile publice, libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a
domiciliului şi accesul în locurile publice, interzicerea propagandei şi instigării la
ură, dreptul la demnitate umană, precum şi cazurile ce constituie contravenţie
conform acestui capitol. în vederea implementării dispoziţiilor Legii cu privire la
nou discriminare în Republica Moldova se instituie instituţia Ombudsmanu lui
împotriva Discriminării - prevedere cuprinsă în Capitolul şase, cu denumirea
Ombudsmanul împotriva Discriminării. Aici este elaborată procedura de
organizare şi funcţionare a instituţiei Ombudsmanului impotriva Discriminării, de
numire şi eliberare din funcţie. Astfel, în conformitate cu prezenta lege,
Ombudsmanul împotriva Discriminării este o instituţie publică de stat în domeniul
discriminării, cu personali tate juridică, aflată sub control parlamentar, fiind garant
al respectării şi aplicării principiului non-discriminării, în conformitate cu
Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaţionale cu privire
la drepturile omului la care Republica Moldova este parte. Aprecierea faptelor pe
baza cărora se pot determina formele de discriminare directă sau indirectă este de
competenţa jurisdicţiei naţionale sau a altor organisme competente, în concordanţă
cu legislaţia sau practicile unui stat de drept. Capitolul final conţine dispoziţii finale
şi tranzitorii.
în această lucrare ne-am propus drept scop să elucidăm practica şi teoria de
eliminare a formelor de discriminare şi să prezentăm noi mecanisme, argumentate
ştiinţific, de prevenire şi eliminare a formelor de discriminare. Ca rezultat, ideile
noastre au fost materializate în Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare.
Noţiunile referitoare la non-discriminare, cuprinse în Proiectul de lege, sunt
argumentate cu date statistice, teoretice şi practice. Conceptul şi diversitatea
formelor de manifestare a discriminării au fost expuse în capitolul precedent.
233
CAPITOLUL IV. CADRUL INSTITUŢIONAL NAŢIONAL PEN-
TRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA DISCRIMINĂRII
§1. Mecanisme naţionale de prevenire şi combatere a discriminării
Conform standardelor internaţionale, Republica Moldova trebuie nu numai să
interzică şi să prevină discriminarea, ci şi să asigure un mecanism eficient de
depunere a plângerilor victimelor şi să stabilească sancţiuni pentru acte de
discriminare. Luând în consideraţie faptul că în Republica Moldova nu există un
organ unic şi specializat ce ar avea în competenţa sa prevenirea, constatarea,
combaterea actelor de discriminare şi sancţionarea persoanelor vinovate, vom
recurge la o analiză a instituţiilor care direct sau indirect sunt abilitate fie cu
atribuţia de prevenire, fie cu atribuţia de combatere a discriminării.
in opinia noastră, toate instituţiile din Republica Moldova abilitate cu atribuţii
în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării pot fi clasificate după mai multe
criterii:
1. După abilitarea cu puterea statală. Două categorii de instituţii sunt abilitate
cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii statale şi
nestatale. Din categoria instituţiilor statale fac parte: Parlamentul; Guvernul;
Ministerul Justiţiei; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Educaţiei şi
Tineretului; Ministerul Economiei şi Comerţului; Inspecţia Muncii; Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; Ministerul Protecţiei Sociale,
Familiei şi Copilului; Ministerul Administraţiei Publice Locale; instanţele de
judecată; avocaţii parlamentari; Departamentul Relaţii Interetnice; autorităţile
administraţiei publice locale. Iar din categoria instituţiilor nestatale fac parte:
organizaţiile neguvernamentale, fundaţiile, sindicatele, patronatele şi organizaţiile
internaţionale.
2. După procedura de examinare. Două categorii de instituţii sunt abilitate cu
atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţiile judiciare şi
instituţiile extrajudiciare. Din categoria celor judiciare fac parte: instanţele de fond;
curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie, iar din categoria celor extrajudiciare
fac parte atât instituţiile statale, cât şi extrastatale, cu excepţia instanţelor de
judecată.
3. După puterea hotărârilor adoptate. Două categorii de instituţii sunt abilitate
cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii ale căror
hotărâri poartă un caracter obligatoriu - hotărârile instanţelor de judecată, şi
instituţii ale căror hotărâri poartă un caracter de recomandare - recomandările
instituţiei avocaţilor parlamentari.
234
4. După aspectul teritorial. Două categorii de instituţii sunt abilitate cu
atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii ce au
jurisdicţie la nivel naţional, cum ar fi instituţia avocaţilor paria mentari, şi instituţii
ce au jurisdicţie la nivelul local, precum autorităţile administraţiei publice locale.
5. După specializarea instituţiilor. Două categorii de instituţii abilitate pot fi
cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Prima categorie
cuprinde instituţii ce au în atribuţiile lor, pe lângă toate celelalte atribuţii,
prevenirea la nivel general şi combaterea discriminării, din care fac parte atât
instituţiile statale, cât şi cele nestatale. A doua categorie de instituţii sunt cele
specializate in domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, categorie din care
face parte instituţia Ombudsmanului specializat în prevenirea şi combaterea
discriminării, în paginile ce urmează vom analiza numai prima categorie de
instituţii clasificate după abilitarea cu putere statală, cu excepţia instanţelor de
judecată, care poate fi o temă aparte de cercetare. De asemenea, în paragrafele ce
urmează la acest capitol am analizat particularităţile instituţiilor specializate în
domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, aplicând metoda comparată, ca în
cele din urmă să argumentăm dreptul la viaţă al instituţiei ombudsmanului
specializat in domeniul prevenirii şi combaterii discriminării.
în opinia noastră, instituţiile statale, în vederea obţinerii rezultatelor eficiente
în domeniul asigurării principiilor egalităţii şi non-discriminării, trebuie să
colaboreze cu instituţiile nestatale. Suntem de părere că instituţiile statale trebuie să
aibă astfel de competenţe care sunt îndreptate întâi de toate spre prevenirea
discriminării şi mai apoi spre combatere. De aceea, mai jos vom elucida cele mai
importante competenţe ale instituţiilor statale menite să asigure respectarea
principiilor egalităţii şi non-discriminării, competenţe pe care le vom expune de la
o instituţie la alta.
Parlamentul are un rol-cheie în protejarea drepturilor omului şi, în special, în
combaterea discriminării şi susţinerea ideii de toleranţă naţională. Pentru ca
Parlamentul să poată asigura în deplină măsură funcţia sa legislativă, este necesar,
întâi de toate, ca ea să rezulte din alegeri libere şi democratice, organizate în cadrul
unui sistem politic pluralist şi in condiţii de egalitate şi non-discriminare. Aceasta
este o exigenţă prealabilă a oricărui stat de drept. Parlamentarii, în atitudinea şi
practica lor, trebuie, de asemenea, să se sprijine pe o cultură a drepturilor omului şi
a toleranţei. De competenţa Parlamentului ţine: asigurarea elaborării unui cadru
legislativ îndreptat spre garantarea principiilor egalităţii şi non-discriminării;
modificarea şi abrogarea legislaţiei discriminatorii; examinarea rapoartelor
Guvernului şi Ombudsmenilor (avocaţilor parlamentari) naţionali şi
Ombudsmanului împotriva Discriminării339
, asupra situaţiei în domeniul prevenirii
235
şi combaterii discriminării. Pentru asigurarea executării efective a legilor şi
hotărârilor ce se referă la protecţia drepturilor omului şi principiilor egalităţii şi
non-discriminâ- rii în multe state ale lumii au fost create diverse comisii. în acest
sens, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova au fost create 10 comisii
permanente. Un rol deosebit în protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului şi principiilor egalităţii şi non-discriminării îl are Comisia pentru drepturile
omului, al cărei domeniu de activitate cuprinde: drepturile omului şi problemele
minorităţilor naţionale; problemele cultelor, cetăţenia Republicii Moldova;
asigurarea reglementarilor juridice in domeniul migraţiei; asigurarea şanselor egale
pentru femei şi bărbaţi; protecţia comunităţilor externe, a victimelor represiunilor
politice şi a refugiaţilor.540 La fel, această Comisie trebuie să monitorizeze
realizarea măsurilor de asigurare a principiilor egalităţii şi non-discriminării la
toate nivelurile politicii de stat. în scopul asigurării drepturilor cetăţenilor
Republicii Moldova, prevăzute de articolele 28 „Viaţa intimă, familială şi privată”,
36 „Dreptul la ocrotirea sănătăţii”, 47 „Dreptul la asistenţă şi protecţie socială” 49
„Protecţia familiei şi a copiilor orfani”, din Constituţia Republicii Moldova, a fost
creată Comisia pentru protecţia socială, sănătate şi familie. Domeniile de
activitate a acesteia sunt: protecţia socială; asigurarea şi asistenţa socială de stat;
ocrotirea sănătăţii şi asistenţa medicală; problemele familiei, mamei şi copilului,
persoanelor cu vârstă înaintată, persoanelor cu disabilităţi; relaţiile de muncă şi
salarizarea. Comisia pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret şi mijloacele de
informare în masă a fost creată pentru asigurarea 310 şi protejarea dreptului la
învăţământ, garantat prin art.35 al Constituţi ei Republicii Moldova; asigurarea
publicităţii în mijloace de informare in masă, pentru asigurarea prevederilor art.34
al Constituţiei; elabora rea programelor pentru susţinerea tineretului şi instruirea
acestuia etc. Conform articolelor 24, 25 ale Constituţiei Republicii Moldova,
cetăţenii au dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică, la libertate individuală şi
siguranţă. Pentru asigurarea acestor drepturi fundamentale, in cadrul Parlamentului
a fost creată Comisia pentru Securitatea Naţională, Apărare şi Ordinea Publică,
menite să contribuie la: ocrotirea ordinii publice, combaterea criminalităţii,
asigurarea securităţii statului, protecţia socială şi juridică a militarilor; desfăşurarea
serviciului în organele vamale, în sistemul penitenciar şi în Departamentul Situaţii
Excepţionale; protecţia secretului de stat; asigurarea cetăţenilor cu acte de
identitate. Aceste comisii se ocupă în multe cazuri cu protecţia drepturilor omului,
310
Istoricul, statutul şi atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării sunt
argumentate în §2 al prezentului Capitol. 9,0
http://www.parlament.md/slructure/committees/humanrights
236
şi, de asemenea, cu prevenirea şi combaterea formelor de discriminare. De
asemenea, ele au obligaţia de a proteja drepturile economice, sociale şi culturale.
Unele au ca obiectiv examinarea cazurilor de încălcare a oricăror drepturi
fundamentale, iar altele au posibilitatea de a examina cazurile de discriminare pe
criterii de rasă, religie, sex, origine naţională sau etnică, invaliditate, stare socială,
orientare sexuală, vârstă etc.
Rolul Guvernului în combaterea discriminării este, la fel, important. Astfel,
Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern541 stabileşte principalele direcţii ale
activităţii organului ierarhic superior al puterii execu tive în sfera protejării
drepturilor şi libertăţilor omului. în art.3 p.2 al Legii cu privire la Guvern este
stipulat că Guvernul asigură legalitatea, ordinea publică, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor; realizează drepturile constituţionale ale cetăţenilor în domeniul
asigurării sociale; ia măsuri pentru realizarea dreptului cetăţenilor la muncă;
protejează interesele naţionale în activitatea economică şi financiară543; formează
un sistem eficient de ocrotire socială a populaţiei, creează condiţii pentru creşterea
nivelului de trai, pentru satisfacerea necesităţilor culturale şi spirituale ale
cetăţenilor republicii543; asigură protecţia drepturilor consumatorilor prin
organizarea şi coordonarea controlului şi supravegherii de stat a calităţii
produselor544; promovează o politică de stat unitară în vederea asigurării Ml Legea cu
privire la Guvern // Veştile, 1990, nr.8/191. i4- lbidem. art.3, p.5.
'41
lbidem, art.3, p.8.
lbidem. art.9.
lui
pentru populaţie a nivelului minimal de trai stabilit oficial, care ar corespunde
nivelului dezvoltării economice a Republicii Moldova; protejează dreptul la
păstrarea, dezvoltarea şi funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul ţării; asigură
condiţii social-economice, creează o bază tehnico-materială şi specială pentru
dezvoltarea învăţământului public, a culturii, a ocrotirii sănătăţii, pentru protecţia
mediului ambiant; asigură executarea legislaţiei cu privire la libertatea conştiinţei;
protejează drepturile minorităţilor naţionale. Suntem de părere că Guvernul, în
scopul prevenirii şi combaterii discriminării în mod complex, trebuie: să prezinte
periodic Parlamentului rapoarte asupra situaţiei în domeniul prevenirii şi com-
baterii formelor de discriminare; să aplice acţiuni pozitive menite să asigure
principiile egalităţii şi non-discriminării pentru toate categoriile protejate; să
aprobe planuri şi strategii naţionale cu privire la asigurarea principiilor egalităţii şi
non-discriminării; să monitorizeze respectarea principiilor egalităţii şi
non-discriminării la toate nivelurile politicii de stat; să asigure alocarea de mijloace
financiare în sensul asigurării integrării principiilor egalităţii şi non-discriminării în
elaborarea politicilor, strategiilor, programelor, actelor normative. De competenţa
Ministerului Justiţiei şi a instituţiilor subordonate acestuia ţine atât asigurarea
unor reglementări normative ce nu contravin principiilor egalităţii şi
non-discriminării, cât şi propunerile de modificare şi abrogare a legislaţiei
discriminatorii. De competenţa Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor
subordonate acestuia ţine atât informarea colaboratorilor organelor Ministerului
Afacerilor Interne despre esenţa legislaţiei în domeniul non-discriminării, cât şi
asigurarea respectării legislaţiei prin care să prevină şi să condamne formele de
discriminare. De competenţa Ministerului Educaţiei şi Tineretului ţine atât luarea
de măsuri pentru a înlătura şi evita limbajul, referinţele şi stereotipurile cu caracter
discriminatoriu din programele şi manualele academice, cât şi elaborarea ma-
terialelor didactice, care trebuie să fie incluse în programele de învăţământ, în
vederea instruirii copiilor şi tinerilor cu privire la importanţa toleranţei şi
respectului reciproc. Tot acest minister trebuie să fie responsabil de instruirea
personalului instituţiilor de învăţământ publice şi private în domeniul legislaţiei cu
privire la non-discriminare, să ia măsuri în vederea interzicerii discriminării şi
segregării rasiale, etnice, religioase, lingvistice, după starea materială, în orice
instituţie de învăţământ. De competenţa Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi
Copilu
lui ţine asigurarea pentru persoanele vârstnice, familiile so< minu nii vulnerabile,
copiii în dificultate, persoanele cu disabilităţi, minorităţile etnice, lingvistice,
sexuale a accesului la bunuri şi servicii, precum şi la locuinţe care corespund
lui
nevoilor lor şi care le permit să aleagă modul lor de viaţă. Ministerul Administraţiei
Publice Locale trebuie să elabore ze un program de instruire a funcţionarilor
publici în domeniul legislaţiei cu privire Ia non-discriminare, precum şi să
contribuie la procesul de descentralizare a administraţiei publice şi a serviciilor
publice pentru a asigura egalitatea de oportunităţi şi tratament privind accesul la bu
nuri şi servicii disponibile publicului. Autorităţile administraţiei publice locale
trebuie să asigure integrarea principiilor egalităţii şi non-discriminării în politici,
programe, strategii, acte normative la nivel local; să monitorizeze implementarea
acţiunilor pozitive; să organizeze campanii de informare în domeniul prevenirii şi
combaterii discriminării; să elaboreze programe de instruire a funcţionarilor publici
locali în domeniul politicilor şi practicilor cu privire la non-discriminare; să asigure
accesul la bunuri şi servicii a persoanelor vârstnice, a persoanelor cu disabilităţi, a
familiilor socialmente vulnerabile, a copiilor în dificultate; să nu admită politici de
segregare în domeniul locuinţelor. Suntem de părere că toţi funcţionarii care se
ocupă de soluţionarea problemelor privind imigranţii ilegali, migranţii economici
în general, victime ale traficului de fiinţe umane şi, în special, femeile recrutate
pentru practicarea prostituţiei, în acelaşi rând refugiaţii şi solicitanţii de azil, trebuie
să beneficieze de o pregătire specială în domeniul drepturilor omului, egalităţii,
non-discriminării şi al toleranţei. Atât Ministerul Economiei şi Comerţului, cât şi
Inspecţia Muncii, şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă au în
competenţa lor protecţia împotriva discriminării la angajarea în câmpul muncii.
Departamentul Relaţii Interetnice311 este subordonat Guvernului şi este responsabil
pentru implementarea politicii acestuia în relaţiile interetnice şi cooperarea cu
societatea civilă în acest sens. Departamentul colaborează cu 65 organizaţii
socioculturale care reprezintă diferite grupuri etnice. Acesta are patru secţii, având
funcţia de informare şi care se ocupă de minorităţile naţionale şi problemele
interetnice, lingvistice şi comunicarea interetnică, de relaţiile internaţionale şi de
problemele cu care se confruntă cetăţenii moldoveni care locuiesc peste hotare.
Departamentul are reprezentanţi în diverse
Pagina weba Departamentului: http://www.dri.gov.md/oDcpartamentru/Main.liinil
243
autorităţi locale, care activează în calitate de intermediari între Departament şi
grupurile minoritare, implementând politica Guvernului în acest domeniu, la nivel
local. La fel, Departamentul trebuie să ia măsuri în vederea interzicerii
discriminării în procesul de elaborare şi implementare a politicilor interetnice şi
lingvistice; să informeze societatea cu privire la legislaţia în domeniul
non-discriminării, despre situaţia minorităţilor naţionale şi drepturile lingvistice în
ţara noastră. Instituţia Ombudsmanului (avocaţilor parlamentar?16 din Republica
Moldova) are în competenţa sa să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor
constituţionale ale omului de către organismele administrative locale şi naţionale,
de către instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul lor de proprietate,
la fel şi de către asociaţiile obşteşti şi persoanele oficiale de la toate nivelurile. La
fel, ombudsmenii (avocaţii parlamentari) trebuie să monitorizeze implementarea
legislaţiei cu privire la non-discriminare şi să pregătească recomandări legislative
şi de politici în adresa Parlamentului în scopul combaterii efective a discriminării.
Pledăm pentru denumirea de instituţie a Ombudsmanuiui, deoarece mai aproape de
domeniul drepturilor omului, egalităţii şi non-discriminării este anume denumirea
de „ombudsman”, care este preluată de majoritatea statelor europene, in special de
cele scandinave, şi organismele internaţionale, in special cele europene. Astfel,
odată cu politica de aderare la Uniunea Europeană promovată de către guvernarea
actuală a Republicii Moldova, termenul de „ombudsman” pentru cetăţenii Uniunii
Europene este egal cu „protecţia drepturilor omului” Prin urmare, este timpul
oportun şi pentru cetăţenii noştri să utilizeze acest termen, el urmând a fi imple-
mentat şi în uzul cotidian. Totodată, ţinem să menţionăm că statutul Instituţiei
Ombudsmanuiui (Avocaţilor parlamentarf5-'7 din Republica Moldova) ar trebui să
fie inclus şi în Constituţia Republicii Moldova, în vederea consolidării autorităţii şi
independenţei acestei instituţii. Suntem de părere că, pentru a eficientiza şi
promova instituţia Ombudsmanuiui, este necesară instituirea ombudsmenilor
specializaţi, printre care şi instituţia Ombudsmanuiui împotriva Discriminării, ale
cărui atribuţii le vom elucida în paragrafele de mai jos.
în cursa privind protejarea drepturilor omului, prevenirea şi com312 313
baterea discriminării, pe lângă instituţiile statale, deseori, se implică şi diferite
instituţii nonstatale. Din toate instituţiile nonstatale ne am oprit la organizaţiile
internaţionale, care au fost abordate în capitolul anterior, iar în paginile ce urmează
?4<
’ Instituiţi prin Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349-X1II din 17.10.97 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.82-83/671. 313 Ibidem
244
vom analiza doar rolul organizaţiilor nega vernamentale, care în opinia noastră,
sunt cele mai efective în domeniul prevenirii discriminării, chiar mai efective decât
unele instituţii statale. Creşterea numerică şi extinderea sferei activităţilor
desfăşurate de organizaţiile neguvernamentale în domeniul drepturilor omului,
prevenirii şi combaterii discriminării îşi află explicaţia în numeroasele obiective pe
care şi le fixează. Practica demonstrează că din numărul total al ONG- urilor
înregistrate în Republica Moldova, numărul ONG-urilor care activează de facto
este mic: 10-15%. O tendinţă actuală a ONG-urilor este localizarea lor
preponderent urbană, cea mai mare parte avânduşi sediul în mun. Chişinău. O
explicaţie în acest sens ar fi dezvoltarea sectorului privat, prezenţa bazei materiale,
a finanţelor ş.a. Termenul de ONG se referă la foarte multe organizaţii; unele din
ele sunt constituite în mod oficial, altele neoficial, ele caracterizându-se în primul
rând prin independenţă faţă de Guvern şi obiective ce nu urmăresc obţinerea de
profit, ce nu ţin de comerţ, ci de relaţii umanitare şi de cooperare, străduindu-se să
promoveze drepturile omului, să aline suferinţele, să promoveze interesele celor
aflaţi în nevoie, să protejeze mediul ambi ant, să asigure serviciile sociale de bază
etc. Aceste ONG-uri ce includ asociaţii, societăţi, trusturi de caritate, corporaţii
nonprofit nu au drept obiectiv obţinerea profitului. ONG-urile nu includ
sindicatele, partidele politice, bisericile şi cooperativele distribuitoare de profit.545
O organizaţie neguvernamentală este un grup local, naţional sau internaţional,
cu personalitate juridică, cu un scop clar şi acţiuni vizibile, guvernat de un consiliu
director care este autorizat să îi reprezinte pe membrii săi şi care nu aparţine şi nu
reprezintă un guvern. Este, de regulă, o organizaţie nonprofit, fără afiliere cu orice
entitate guvernamentală sau din sectorul privat sau cu orice partid politic. Scopurile
sale sunt de obicei să promoveze bunăstarea prin implicarea în probleme sociale şi
politice, căutând să joace un rol egal cu alte instituţii democratice în asigurarea
dezvoltării şi progresului societăţii. în vederea obţinerii de către o ţară a
obiectivelor sale vizând pacea, democraţia, buna guver-
"ls P.Garbunenco, N.Izdebschi, T.Sineaeva, I.Trombiţki. Pentru ce şi cum se creează Asociaţiile
obşteşti. Ediţia a ll-a. -Chişinău, 2001, p.10.
nare, sănătatea, prosperitatea şi egalitatea cetăţenilor, ONG-urile sunt esenţiale
pentru o dezvoltare de succes. Rolul unui ONG ca instrument al societăţii civile în
lupta împotriva discriminării poate include:
♦ Asigurarea mijloacelor pentru a fi adresate direct nevoilor celor care sunt
discriminaţi:
♦ Suportul acordat victimelor discriminării în procesul de obţinere a accesului
la justiţie;
245
» Promovarea diversităţii şi egalităţii în societate;
♦ Stabilirea mecanismelor de influenţare a părţilor decizionale;
♦ Urmărirea non-discriminării şi a tratamentului egal în politici;
♦ Provocarea autorităţilor şi a corporaţiilor pentru a lua măsuri împotriva
discriminării;
♦ Monitorizarea, documentarea şi denunţarea discriminării.
Pe scurt, rolul unui ONG este de a verifica, monitorizează şi critica acţiunile
guvernelor şi ale sectorului privat, de a suplimenta şi de a complimenta rolul
guvernului în combaterea discriminării, de a asista indivizii şi grupurile în a-şi
realiza drepturile.
Lista următoare reprezintă activităţile şi serviciile pe care un ONG le poate
întreprinde sau oferi întru combaterea discriminării la toate nivelurile:
♦ conştientizare;
♦ monitorizarea/influenţarea dezvoltării politicilor şi a legii;
♦ litigii;
♦ metode alternative de rezolvare a disputelor incluzând medierea;
♦ campanii pledând pentru schimbări în practică.
ONG-urile trebuie să se asigure că propriile lor organizaţii prezintă o
diversitate a forţei de muncă şi a personalului pregătit în domeniul combaterii
discriminării împotriva unor persoane sau anumitor grupuri din comunitate.
Rolul organizaţiilor neguvernamentale în mobilizarea opiniei publice pentru
soluţionarea unor probleme importante ale umanităţii, printre care încălcările grave
şi masive ale drepturilor omului este, indiscutabil, pozitiv. Ele s-au dovedit a fi în
cele mai dese cazuri un important catalizator al deciziilor politice, menite să
corecteze deficienţele existente pretutindeni în lume într-o sferă atât de complexă şi
delicată cum sunt drepturile şi libertăţile omului.
Desigur, în cazul în care aceste organizaţii nu respectă „codul” lor nescris de
conduită, subordonându-şi activitatea intereselor politice ale unor state şi nu
apărării demnităţii umane, contribuţia lor la cauza apă rării demnităţii umane şi la
consolidarea cooperării internaţionale urna ne devine neefectivă. Conştiente de
imensa responsabilitate ce le revine, majoritatea covârşitoare a organizaţiilor
nonguvernamentale insistă asupra neutralizării rezultatelor activităţii lor în scopuri
politice înguste, deoarece sursa de inspiraţie a acestor organizaţii o constituie
individul şi drepturile sale inalienabile, dar nu interesele statelor, realizarea unei
diplomaţii a popoarelor în materie de drepturi ale omului.54'1
§2. Premisele apariţiei instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării în
246
Republica Moldova
La apariţia oricăror instituţii naţionale in domeniul protecţiei drepturilor
omului, cum ar fi Ombudsmanul550, inclusiv a instituţiei naţionale specializate de
combatere a formelor de discriminare, adică Ombudsmanul împotriva
discriminării, suntem de părere că contribuie cel puţin doi factori principali:
1) factori interni, determinaţi de circumstanţe interne ale fiecărui stat în parte;
2) factori externi, care emană de la alte state, precum şi de la organizaţii
internaţionale.
Caracteristic pentru prima categorie de factori este că interesul faţă de această
instituţie apare atunci când instituţiile statale şi nestatale, deja existente, nu sunt
capabile să soluţioneze problemele puse în faţa lor, şi anume: de a apăra drepturile
fundamentale ale omului, de a preveni şi combate formele de discriminare.
Crearea acestor instituţii este în strânsă legătură cu realizarea în practică a
principiului separaţiei puterilor şi cu faptul că dezvoltarea contemporană a
societăţii, lărgirea activităţilor statale şi administrative duc la apariţia şi la creşterea
divergenţelor dintre interesele organelor administrative statale şi ale cetăţenilor. ’M
Necesitatea creării unor instituţii specializate împotriva discriminării este dictată şi
de politica ONU, a Consiliului Europei, Uniunii Europene, OSCE. Odată ce
Republica îw A.Năstase. Drepturile omului Religie a sfârşitului de secol. - Bucureşti, 1992,
p.94. 11 T.Cârnaţ, S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova. - Chi-
şinău: CE USM, 2002, p.l 7.
' D.Rowat. Ombudsman Citizens Defender, 1968. p.225.
Moldova şi-a ales vectorul european de integrare, trebuie să implementeze politica
acestor organizaţii la capitolul non-discriminare. Instituţii specializate pentru
combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei există în
prezent în mai mult de 20 de state europene (precum România, Belgia, Suedia,
Marea Britanie, Elveţia, Finlanda), o parte din state sunt în proces de organizare
(precum Bulgaria).552
în Republica Moldova a fost lansat, în aprilie 2007, Proiectul „Promovarea
politicilor no-discriminatorii în Republica Moldova” Proiectul este lansat de către
Coaliţia Non-discriminare, care este creată din organizaţii nonguvernamentale ce
activează în domeniul drepturilor omului. La moment, acestea sunt organizaţii ce
protejează drepturile minorităţilor etnice, ale tineretului, persoanelor cu disabilităţi,
minorităţilor sexuale, ale femeilor etc. Durata Proiectului este de 9 luni şi se
realizează cu suportului financiar oferit de Comitetul Helsinki din Suedia şi
Institutul Societăţii Deschise (Budapesta) în colaborare strânsă cu misiunea OSCE
247
din Moldova.
Caracteristic pentru a doua categorie de factori este că la apariţia instituţiei
Ombudsmanului, inclusiv a Ombudsmanului specializat împotriva discriminării
din diferite state, au contribuit şi rezoluţiile adoptate de către Organizaţia
Naţiunilor Unite întru susţinerea fondării instituţiilor naţionale de protecţie a
drepturilor omului, Recomandările CERI cu privire la prevenirea şi combaterea
rasismului şi intoleranţei, Directivele Uniunii Europene referitor la prevenirea şi
combaterea discriminării. Iar, începând cu anul 1960, referitor la această instituţie
au fost publicate numeroase articole, rapoarte, comentarii, astfel încât a început să
se vorbească despre o adevărată modă a ombudsmanului553: instituţia om-
budsmanului a trezit interesul public şi academic atât în ţările dezvoltate, cât şi în
cele în curs de dezvoltare.
în anii ‘60-70 ai sec. al XX- lea a fost creat un şir de organe internaţionale care
aveau menirea de a proteja drepturile omului, însă, odată ce acestea erau puţine la
număr în statele membre ale ONU, s-a decis organizarea unui seminar referitor la
crearea unor astfel de organizaţii la nivel naţional. Acest seminar şi-a desfăşurat
lucrările la Geneva, în 1978. Conform principiilor acestui seminar, organizaţiile
naţionale se divizau în două categorii:
552 European Commission against Rasism and Intoierance CRi(2004)06, Exemples of Good
Practices 2004, www.coe.inUecri 55
' A.NajmuI. The Ombudsman System Development. Changing Patterns andProblems, p. 123.
- la prima categorie se refereau organizaţiile ce se ocupau de culege rea
informaţiei şi atenţionarea publicului relativ la încălcarea drepturi lor omului;
- a doua categorie cuprindea acele organizaţii care activau în domeniul
drepturilor omului, obţinând diferite rezultate în aspect legislativ, administrativ şi
judiciar; totodată, ele se ocupau de pregătirea dărilor de seamă şi a recomandărilor
pentru organele statale (de exemplu, aveau sarcina să fondeze organizaţii naţionale
ţinând cont de obiceiurile şi tradiţiile naţionale).314
Aceste principii generale au căpătat susţinere din partea Comisiei ONU pentru
Drepturile Omului şi a Adunării Generale a ONU, care au obligat statele să le
comenteze şi să trimită Secretarului General al ONU informaţii despre experienţa
organizării instituţiilor naţionale pentru drepturile omului.315
în anii 80, Comisia ONU pentru Drepturile Omului a propus să fie incluse la
ordinea zilei a şedinţelor anuale problemele legate de organizaţiile naţionale.
314
Activităţile ONU în domeniul drepturilor omului, paragraful 83IT. 1988. 315
A/RES/33/46 din 14 decembrie 1978.
248
Astfel, din 1986 până în 1991 Adunarea Generală a ONU a adoptat un şir de
rezoluţii relativ la această problemă, accentuându-se prioritatea ei în vederea
finanţării şi susţinerii tehnice, precum şi rolul catalizator al ONU în acţiunile pentru
dezvoltarea organizaţiilor naţionale în domeniul drepturilor omului. Pe de o parte,
ONU trebuie să fie un centru de colectare a informaţiei şi al schimbului de
experienţă, iar, pe de altă parte, organizaţiile naţionale trebuie să fie nişte centre de
răspândire a materialelor ONU.316
în scopul schimbului de experienţă, au fost organizate seminare de lucru317 în
domeniul drepturilor omului pentru ţările din Africa şi din regiunea Oceanului
Pacific.318 Conferinţa Internaţională pentru Drepturile Omului de la Vena, care a
avut loc în 1993, a pus începutul unui şir de seminare ale organizaţiilor pentru
drepturile omului cu tematica „Drepturile omului” desfăşurate atât la nivel
regional, cât şi internaţional, de exemplu: două întâlniri Europene ale
Organizaţiilor naţionale - la Strasbourg (1994) şi la Copenhaga (1997); două
Conferinţe ale Organizaţiilor naţionale pentru drepturile omului din Africa
(Camerun - 1996, Africa de Sud - 1998); două Seminare de lucru în domeniul
drepturilor omului din ţările asiatice şi din regiunea Oceanului Pacific (Australia -
1996, New Delhi - 1997); Seminarul de lucru al ombudsmenilor în domeniul
protejării drepturilor omului (Polonia - 1998); Seminarul internaţional al
ombudsmenilor (Lituania - 1997); Conferinţa internaţională a ombudsmenilor
(Chişinău - 1996).559
în afară de ONU, un rol deosebit de important în crearea instituţiei
ombudsmanului din ţările europene l-a jucat şi Consiliul Europei. Astfel, în 1985,
Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adresat o recomandare către statele
membre pledând pentru numirea ombudsmanului la nivel naţional, regional sau
local sau pentru sferele specifice ale administraţiei publice.560 A fost luată decizia
de a convoca, periodic, conferinţe cu participarea unor ombudsmeni ai statelor
membre, pentru a discuta protecţia drepturilor omului faţă de actele autorităţilor
administrative.561
Tot în 1985, Consiliul Europei, în cooperare cu Defensor del Pueblo, a
organizat, la Madrid, o şedinţă „Ombudsmanul şi drepturile omului”, următoarele
două fiind organizate la Strasbourg (în 1988) şi la Florenţa (în 1991).
însă, cel mai important pas în domeniul creării instituţiilor naţionale în
554
Rezoluţia Comisiei ONU nr.72 din 10 martie 1988. 317
Rezoluţia Comisiei ONU nr.7 din 5 martie 1991. 318
Rezoluţia Comisiei ONU nr.52, 1989 .
249
domeniul protecţiei drepturilor omului l-a făcut prima Consfătuire Internaţională
cu privire la problemele instituţiilor naţionale în domeniul protejării şi promovării
drepturilor omului, care a avut loc Ia Paris in perioada 7-9 octombrie 1991.
Concluziile participanţilor la această Consfătuire au fost consfinţite de către
Comisia ONU pentru Drepturile Omului prin Rezoluţia nr.54 din 1992 în calitate
de principii referitoare la statutul funcţionării instituţiilor naţionale ce se ocupă de
protejarea şi apărarea drepturilor omului. în limbajul drepturilor omului aceste
principii mai sunt numite Principiile de la Paris, care au concretizat, încă o dată,
tezele elaborate în 1978 de către Comisia ONU pentru Drepturile Omului şi au
lărgit competenţa de care trebuie să se bucure instituţiile naţionale pentru protecţia
drepturilor omului.562
Realizând în practică Principiile de la Paris, majoritatea ţărilor au creat sau
sunt pe calea creării instituţiilor naţionale de promovare şi protecţie a drepturilor
omului, care pot lua diferite forme: 591 T.Cârnaţ, S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova, p.21.
Rezoluţia Consiliului Europei, nr.13 din 23 septembrie 1985. 561
Ibidem.
'62 T.Cârnaţ. S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova, p.21.
- comisii pentru drepturile omului;
- instituţia ombudsmanului;
- instituţii naţionale specializate.
Comisiile pentru drepturile omului au fost înfiinţate în multe ţări pentru a
asigura aplicarea eficientă a reglementărilor privind protecţia drepturilor omului,
ele funcţionând independent de organele guvernamentale, dar prezentând regulat
rapoarte legislativului. Pentru a-şi păstra independenţa, ele sunt constituite din
membri ce activează în diferite domenii, fiecare cu interes specific şi cu experienţă
în materia drepturilor omului, în dependenţă de modul de organizare. Potrivit legii,
aceste comisii:
- examinează situaţii de încălcare a drepturilor omului, consfinţite prin
Constituţie;
- supraveghează politica guvernului în sfera drepturilor omului şi modul în
care statul respectă legislaţia internă şi internaţională în acest domeniu.
Instituţia ombudsmanului există la ora actuală în mai mult de 120 de state din
lume. Populaţia Republicii Moldova la fel cunoaşte activitatea acestei instituţii,
deoarece, conform opiniei publice cu privire la activitatea instituţiei
Ombudsmanului sau a Avocatului parlamentar în Republica Moldova, 62% s-au
pronunţat că sunt la curent cu privire la activitatea acestei instituţii şi doar 32% au
spus că nu cunosc şi 6% s-au abţinut de a da răspuns.5*3
250
Apariţia, dezvoltarea, atribuţiile acestei instituţii au fost abordate în teza de
doctor în drept a autorului prezentei lucrări, de aceea, în continuare ne vom focusa
atenţia numai asupra instituţiilor specializate, care, în opinia noastră, trebuie să
poarte la fel denumirea de ombudsman, numai că arătându-se domeniul de
specializare.
Instituţiile naţionale specializate au fost create pentru a promova politica
guvernamentală desfăşurată pentru protecţia grupurilor vulnerabile şi a celor
minoritare. Membrii comunităţii, care sunt recunoscuţi de guverne ca având nevoie
de instituţii specializate pentru a le proteja interesele, sunt persoane aparţinând
minorităţilor etnice, lingvistice şi religioase, populaţii indigene, străini, emigranţi,
refugiaţi, femei, copii, invalizi. De aici ajungem la concluzia că in toate aceste
domenii pot fi organizaţi ombudsmeni specializaţi.
S6! http://www.huinanrights.mcl/roin/index_rom.html
Instituţia C )mbudsmanului s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficace instituţii
ui susţinerea principiilor statului democratic şi, datorită acestui fapt, şi a căpătat
popularitate în ţările Europei, inclusiv ale CSI.56,1 Am ajuns la concluzia că
instituţia Ombudsmanului este organizată şi funcţionează cu succes în statele cu
diferite sisteme de guvernare: monarhice, republicane, federale, unitare, cu regim
prezidenţial sau parlamentar, în statele dezvoltate industrial, precum şi slab
dezvoltate. Aceasta se datorează faptului că instituţia Ombudsmanului se
caracterizează printr- un mare grad de adaptabilitate. De aceea, şi ombudsmenii
specializaţi se vor organiza şi vor funcţiona cu succes in majoritatea statelor,
inclusiv în Republica Moldova, unde, sperăm, va fi organizată instituţia Ombud-
smanului împotriva Discriminării. Denumirea instituţiei Ombudsmanului
împotriva Discriminării poartă in limbajul ştiinţific un caracter general, însă sunt
state care, în dependenţă de tradiţie, obiceiuri, limbă, au dat denumiri proprii
acestei instituţii specializate, şi anume: Belgia
- Centrul pentru Oportunităţi Egale-, Danemarca - Institutul Danez pentru
Drepturile Omului; Elveţia - Comisia Federală Elveţiană împotriva Rasismului-,
Marea Britanie - Comisia pentru Egalitatea Rasială-, România - Consiliul
Naţional pentru Combaterea Discriminării; Suedia
- Ombudsmanul împotriva Discriminării Etnice-, Norvegia - Centrul pentru
Combaterea Discriminării Etnice-, Portugalia - Comisia pentru Egalitate şi
Combaterea Discriminării Rasiale-, Luxemburg - Comisia Specială permanentă
împotriva Discriminării rasiale; Olanda - Comisia pentru Tratament Egal-, Irlanda
- Tribunalul Egalităţii-, Finlanda - Oficiul Ombudsmanului pentru Drepturile
Omului; Ungaria - Comisia Parlamentară pentru drepturile Minorităţilor
Naţionale şi Etnice,565 Deci, după cum observăm, această instituţie este ridicată la
251
un rang înalt în lupta contra sau protecţia fenomenelor incluse în denumirea lor.
Privind originea instituţiei Ombudsmanului, se menţionează că aceasta ţine de
statul suedez. Aşadar, în Suedia apărarea drepturilor cetăţeanului in relaţiile cu
statul este unul dintre aspectele fundamentale ale sistemului legislativ.
Ombudsmanul este, în acest context, garanţie eficientă împotriva abuzurilor din
partea sistemului judiciar şi al administratiei publice. în prezent, in Suedia există
două categorii de ombudsmeni: 5M Despre premisele apariţiei, necesitatea, natura juridică a
instituţiei Ombudsmanului la nivel naţional din Republica Moldova autorul a susţinut teza de
doctor în drept in anul 2001, care poate fi consultată la Biblioteca Naţională. 565
lbidem.
parlamentari (care au competenţă naţională) şi specializaţi. Parlamentul alege patru
ombudsmeni pe patru ani. Activitatea lor urmăreşte toate serviciile administrative
ale statului, colectivelor locale, inclusiv ale personalului acestora. Fiecare
ombudsman are un domeniu de activitate şi în cadrul acestuia efectuează inspecţii,
întreprinde anchete, unele chiar la sugestia presei.319 în ce priveşte Ombudsmenii
specializaţi, aceştia sunt desemnaţi de Guvern în următoarele domenii:
a) Ombudsmanul pentru consumatori. Această funcţie a fost creată in 1971 cu
scopul de a urmări respectarea unor legi vizând protecţia consumatorului, şi
anume: Legea marketingului şi Legea clauzelor contractuale abuzive. Serviciile
acestui ombudsman şi cele ale Administraţiei Naţionale pentru protecţia
consumatorilor formează un singur organ pe care îl conduce acest ombudsman.
b) Ombudsmanul pentru concurenţă. Este o funcţie creată în 1954, având in
obiectiv supravegherea activităţii comerciale in condiţii de concurenţă rezonabilă.
Ombudsmanul are la dispoziţie un serviciu compus din 30 de persoane.
c) Ombudsmanul pentru eliminarea discriminării etnice. Este o instituţie
înfiinţată în 1986 în baza Legii îndreptată împotriva discriminării etnice. In
activitatea sa ombudsmanul ţine in vizor astfel de situaţii apărute în colectivităţi,
îndeosebi la locul de muncă (nu şi în activitatea privată).
Ombudsmanul ajută persoanele care au fost supuse discriminării (pe criterii de
rasă, culoare, naţionalitate, religie, etc.), sprijinindu-le să-şi apere drepturile,
contribuind astfel la formarea unor curente de opinie şi recomandând adoptarea
unor măsuri legislative corespunzătoare. El nu poate să exercite însă nici o
influenţă în activitatea judecătorească.
d) Ombudsmanul pentru egalitate de şanse. Este o funcţie creată recent (anul
1989), când a intrat in vigoare Legea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei în
5“ T.Cârnaţ, S.C'obâneanu. Instituţia Avocatului parlamentar clin Republica Moldova, p. 12
252
viaţa profesională. Activitatea ombudsmanului este de a veghea respectarea ei. El
difuzează informaţii, ajută la formarea opiniei publice, examinează cazuri
individuale de discriminare, încercând calea amiabilă de rezolvare a situaţiilor.
Ombudsmanul poate întreprinde anchete din propria iniţiativă.
f) Ombudsmanul public pentru presă. în 1916 a fost creat un Comitet de
deontologie a presei care cuprinde un jurist (cu drept de preşedinte al
Comitetului), un reprezentant din partea altor organizaţii profesionale ale
jurnaliştilor; precum şi doi reprezentanţi ai publicului.320
Conform legislaţiei mai multor ţări in acest domeniu, ombudsmenii pot fi:
naţionali, teritoriali, de ramură (specializaţi). Astfel, Ombudsmanul naţional are
competenţă generală pe tot teritoriul statului şi prin activitatea sa supraveghează
toate serviciile administrative ale statului, persoanele cu funcţie de răspundere de
toate nivelurile (Franţa, Polonia, România). Ombudsmanul teritorial are
competenţa de a primi şi a examina plângerile de încălcare a drepturilor omului din
teritoriul care este sub jurisdicţia sa. Ombudsmanul teritorial, la rândul său, poate
fi: regional şi municipal. Iar în privinţa Ombiidsmanului regional, acesta este
competent de a primi plângeri faţă de organele de stat şi persoanele cu funcţii de
răspundere:
a) în limita unei părţi teritoriale a statului (în Noua Zeelandă există trei
ombudsmeni şi fiecare răspunde de o anumită parte teritorială a statului);
b) în limita unei unităţi administrativ-teritoriale sau a unui subiect al federaţiei
(Italia, SUA, Rusia).
Ombudsmanul municipal (local) este competent de a primi plângeri faţă de
organele care sunt subordonate conducerii municipale in limita municipalităţii
(Marea Britanie). însă, Ombudsmanul de ramură (specializat) are competenţa de a
examina acele plângeri care se caracterizează prin criteriul obiectiv, ce se referă la
relaţiile sociale şi cel subiectiv, ce se referă la cercul de persoane care au dreptul de
a depune plângeri sau ale căror acţiuni sau acte au fost atacate. Ombudsmanul
specializat are drept scop ridicarea eficacităţii apărării drepturilor omului în
anumite domenii ale vieţii sociale sau apărarea drepturilor persoanelor vulnerabile.
Ombudsmanul specializat, a cărui competenţă este limitată de criteriul
obiectiv, cel mai des se specializează în următoarele domenii ale vieţii sociale321:
- libertatea presei (Ombudsmanul public pentru presă - Suedia, împuternicitul
pe problemele informaţiei - Canada);
320 T.Câmaţ, S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova, p.14. 321 T.Câmaţ, S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova, p.73.
253
- ocrotirea sănătăţii (împuternicitul pe problemele ocrotirii sănătăţii - Marea
Britanie);
- apărarea drepturilor minorităţilor naţionale (Ombudsmanul pentru
eliminarea discriminării etnice);
- activitatea in domeniul antimonopolului (Ombudsmanul pentru
concurenţă);
- apărarea drepturilor consumatorilor (Ombudsmanul pentru con sumatori);
- egalitatea în drepturi (Ombudsmanul pentru egalitatea de şanse). Statele
care nu au tradiţii de activitate a acestei instituţii au înfiinţat
instituţia Ombudsmanului la nivel naţional. Această cale au urmat-o şi majoritatea
statelor din fostul sistem socialist (Polonia, România, Croaţia, Georgia).
Avocaţii parlamentari din Republica Moldova, pentru eficientizarea activităţii
instituţiei, au înaintat propuneri de modificare a Legii cu privire la avocaţii
parlamentari322 şi au propus un nou regulament, de o altă structură, iar întru a se
exclude confundarea cu organizaţiile neguvernamentale, s-a propus schimbarea
denumirii instituţiei din „Centrul pentru Drepturile Omului” în „Oficiul Avocaţilor
parlamentari”, deoarece la momentul actual în republică activează mai multe
Centre (Centrul pentru drepturile omului al Partidului popular republican, Centrul
pentru drepturile copilului, Centre de drept în teritoriu ş.a.) şi deseori cetăţenii,
funcţionarii şi chiar unii demnitari cu înalte funcţii, consideră că instituţia este un
ONG sau că avocaţii parlamentari sunt avocaţi ai Parlamentului.323 Susţinem ideea
referitor la necesitatea de a fi schimbată denumirea instituţiei, dar nu în „Oficiul
avocaţilor parlamentari”, ci în formula susţinută mai sus, acea a Ombudsmanului,
cât şi crearea de Ombudsmeni specializaţi pentru prevenirea şi combaterea
discriminării. Conform opiniei publice, în Republica Moldova este nevoie de o in-
stituţie imparţială care ar colecta, combate şi pedepsi cazurile de discriminare (91%
din respondenţi), iar 4% consideră că ea nu este necesară, 5% s-au abţinut de a da
răspuns.324
Suntem de părere că Republica Moldova trebuie să fie interesată în organizarea
instituţiei specializate a Ombudsmanului împotriva Discriminării din următoarele
raţionamente:
- Instituţia Ombudsmanului specializat va contribui la asigurarea
322
Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349-XII1 din 17.10.97 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1997, nr. 82-83/671. 5,0
CpDOM, Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2006, p.6. 324
http://www.humanrights.md/rom/index_rom.html
254
integrităţii statului; populaţia din stânga Nistrului va fi sigură că nu va fi
discriminată de autorităţile statale şi populaţia din dreapta Nistrului odată ce va
exista un mecanism naţional, unde aceştia se vor putea adresa in caz de
discriminare. Mai mult ca atât, in prezent, reprezentanţii societăţii civile de pe
ambele maluri ale râului Nistru au declarat, la diferite întruniri, că simt nevoia reală
a existenţei unei instituţii care să prevină şi să combată discriminarea în Republica
Moldova.
- în conformitate cu Planul de Acţiuni Uniunea Europeană - Republica
Moldova325 326, obiectivul strategic al Moldovei este integrarea în Comunitatea
Europeană. Unul din cele trei criterii de aderare la UE este „criteriul politic” care
include stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, supremaţia legii şi
asigură drepturile omului la general, iar, în particular, asigură principiul egalităţii şi
al non-discriminării. în acelaşi timp, Directiva Consiliului Uniunii Europene nr.
43/20005 1 prevede necesitatea înfiinţării unui organism sau a unor organisme
pentru promovarea tratamentului egal şi al non-discriminării. Pentru Republica
Moldova această Directivă are pentru moment un caracter de informare, însă pe
viitor, când vom fi în procedură de aderare, şi anume - când vom semna planul de
măsuri prioritare pentru integrarea europeană - Republica Moldova va avea
obligaţia să îşi armonizeze într-o anumită perioadă de timp legislaţia internă şi cu
aceste dispoziţii.
- Reglementarea domeniului non-discriminării rezultă şi din normele
internaţionale şi europene în domeniul drepturilor omului, care recomandă sau
obligă Republica Moldova să creeze cadrul legal general de sancţionare a
comportamentelor discriminatorii şi să creeze mecanismul prin care aceste
comportamente să fie sancţionate. Astfel, Recomandarea ECR1 de Politică
Generală nr.2327 atrage atenţia guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei
asupra posibilităţii înfiinţării de organisme specializate în combaterea rasismului,
xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional, în cazul în care astfel
de organisme nu există deja, şi recomandă anumite principii pe baza cărora s-ar
putea construi acest mecanism la nivel naţional. Pentru examinarea acestei
probleme, statele pot să se ghideze după normele cuprinse în
Anexa la Recomandare. Ele pot să se inspire din aceasta în măsura în care aceste
Planul de Acţiuni Uniunea Europeană - Republica Moldova: Ghid. - Chişinău: Gunivas, 2006.
p.36. sr
' Capitolul III. Art. 23 din Directiva CE 43/2000.
'7 4
, 1 se vedea Recomandarea ECR1 de Politică Generală nr.2 - Organisme specializate în
combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional.
255
principii constituie opţiuni prezentate spre a fi discutate la nivel naţional.
- Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării, prin activitatea sa, ar
reduce numărul de cereri adresate Curţii Europene pentru Drepturile Omului.
Aceasta reiese atât din Protocoalele nr.14 şi 12 la Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, cât şi din concluziile
şefilor de state şi guverne membre ale Consiliului Europei, reuniţi la Summit-ul de
la Varşovia, care au decis crearea Grupului înţelepţilor. în raportul acestui grup din
decembrie 2006 se menţionează că ombudsmenii pot contribui la reducerea
volumului de lucru al Curţii.575
- înfiinţarea ombudsmenilor specializaţi ar înlesni apărarea drepturilor omului
în Republica Moldova în anumite domenii ale vieţii sociale, dacă se va aplica
criteriul obiectiv sau protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile, aplicându-se
criteriul subiectiv.
- Ombudsmenii de ramură, specializându-se în anumite domenii ale vieţii
sociale vor supraveghea şi vor implementa în viaţă anumite categorii de legi ce
reglementează drepturile omului. Este cunoscut că Parlamentul Republicii
Moldova adoptă legi lucrative, dar ele sunt ineficient aplicate în viaţă.
Ombudsmenii specializaţi ar supraveghea implementarea actelor legislative în
viaţă, ar fi un mecanism asemănător celor şase comitete internaţionale ce
supraveghează implementarea celor şase convenţii şi pacte internaţionale de către
statele ce le-au ratificat.
- Ombudsmenii de ramură, specializându-se intr-un anumit domeniu ale vieţii
sociale, vor cunoaşte mai bine situaţia reală de protejare a anumitor categorii de
drepturi şi vor propune metode de apărare a acestor drepturi. Instituirea
ombudsmenilor specializaţi reiese şi din Planul Naţional de acţiuni în domeniul
drepturilor omului pentru anii 2004- 2008, unde la Capitolul 11, ce se referă la
asigurarea drepturilor femeii, statul planifica să introducă până la sfârşitul anului
2005 Institutul de Ombudsman pentru şanse egale,576 iar în Capitolul 10, ce se
referă la asigurarea drepturilor copilului, se menţionează că statul în perioada anilor
2004-2005 trebuia să studieze posibilitatea creării institutului „Avocat 575
CpDOM, Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul
2006, p.6. 576
Planul Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008. Capitolul
11, publicat de PNUD. - Chişinău : Tipografia Centrală , p.52.
al copilului” 328 Ideea instituirii Ombudsmanului specializat pentru copii, este
328
Ibidem. p.49.
256
susţinută atât de Comisia parlamentară pentru drepturile omului329, cât şi de actualii
avocaţi parlamentari, în Raportul privind respectarea drepturilor omului în
Republica Moldova în anul 2006.330 331 în viziunea avocaţilor parlamentari, Oficiul
Ombudsmanului pentru drepturile copiilor şi tinerilor urmează să-şi orienteze
activitatea pe câteva direcţii, având în calitate de obiect de monitorizare: situaţia
copiilor de vârstă preşcolară (inclusiv domeniul sănătăţii reproductive, deoarece
copilul trebuie să fie protejat încă până la naştere, abandonul după naştere, adopţia,
tutela etc.); a copiilor de vârstă şcolară: a copiilor instituţionalizaţi, aflaţi în conflict
cu legea.332’ Această idee este susţinută şi de Mărgineanu Lilia, în teza sa de doctor
în drept, cu denumirea: „Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţiei
publice in soluţionarea problemelor copiilor aflaţi in dificultate”581. însă, nu suntem
de acord cu opiniile exprimate mai sus, precum că Republica Moldova are nevoie
numai de Ombudsmanul copiilor, deoarece avem multe categorii de persoane care
necesită protecţie: femei; vârstnici; minorităţi lingvistice, etnice, religioase,
sexuale, persoane cu disabilităţi etc. De aceea, în opinia noastră, Republica Mol-
dova are nevoie de atâţia ombudsmeni specializaţi, câte domenii problematice de
asigurare a drepturilor omului avem, aplicând atât criteriul subiectiv, cât şi cel
obiectiv. Desigur, în prezent putem stabili un număr de ombudsmeni specializaţi şi
atribuţiile lor, dar cu timpul pot apărea noi ombudsmeni specializaţi, iar o parte să
dispară, aceasta va depinde de receptivitatea societăţii la noile transformări sociale.
La momentul de faţă putem propune organizarea următorilor ombudsmeni
specializaţi: Ombudsmanul asigurării egalităţii de şanse, Ombudsmanul copiilor,
tinerilor şi al vârstnicilor; Ombudsmanul pentru protecţia persoanelor cu
disabilităţi şi celor privaţi de libertate; Ombudsmanul pentru protecţia minorităţilor
etnice, sexuale, religioase, lingvistice; Ombudsmanului împotriva rasismului,
xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei.
Un dezavantaj ar fi că în urma numirii ombudsmenilor specializaţi ar mări
numărul de funcţionari, va fi nevoie de noi oficii pentru fiecare ombudsman
329
Hotărârea privind evaluarea realizării activităţilor prevăzute în Capitolul 10 „Asigurarea
drepturilor copilului” al Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii
2004-2008, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003 //
www.parlament.md/structure/tommittes/humanrights/ 570
CpDOM, Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2006. p. 11. 331 Ibidem. 332
I..Mărgineanu. Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţia publice in soluţionarea
problemelor copiilor aflaţi în dificultate: Teză de doctor în drept. - Chişinău, 2007, p. 148.
257
specializat, fapt ce ar provoca cheltuieli suplimentare neprevăzute de bugetul de
stat. De aceea, suntem de părere că, peni ru moment, toţi ombudsmenii specializaţi
ar trebui să se concentreze intr-o singură instituţie sub denumirea de Instituţia
Ombudsmanului împotriva Discriminării, deoarece, in cele din urmă, scopul
fiecărui ombudsman specializat este de a asigura principiul egalităţii şi non-discri-
minării tuturor persoanelor ce cad sub jurisdicţia sa, iar dezavantajul referitor la
cheltuieli poate fi compensat printr-o politică financiară corectă şi o politică
judiciară în materia de cadre. Iar pe viitor fiecare din ombudsmenii nominalizaţi să
fie instituţii aparte, cu toate atributele lor, la fel cum sunt în Suedia 333 :
Ombudsmanul pentru copii, Ombudsmanul pentru Consumatori, Ombudsmanul
pentru Disabilitate, Ombudsmanul pentru Oportunităţi Egale, Ombudsmanul
împotriva Discriminării Etnice şi Ombudsmanul împotriva Discriminării pe bază
de orientare sexuală.
în paragrafele ce urmează ne vom referi detaliat la statutul Ombudsmanului
împotriva Discriminării, la natura juridică şi atribuţiile acestuia.
<>3. Statutul Ombudsmanului împotriva discriminării
Prin statutul Ombudsmanului împotriva Discriminării se subînţelege drepturile
şi obligaţiile persoanei numite în funcţie de ombudsman, precum şi garanţiile ce
asigură exercitarea acestora. Statutul Ombudsmanului împotriva Discriminării, ca
şi al Ombudsmanului naţional, trebuie să fie inclus în Constituţie (precum ne-am
expus mai sus), şi reglementat detaliat printr-o lege organică. La adoptarea legii se
va ţine cont de tratatele şi convenţiile internaţionale, recomandările Consiliului
Europei, legislaţia altor state în acest domeniu, legislaţia naţională şi, nu in ultimul
rând, de Legea cu privire Ia avocaţii parlamentari.
în acest paragraf vom elucida principiile ce determină statutul Ombudsmanului
împotriva Discriminării, aplicând metoda comparată,
deoarece în Republica Moldova nu avem până in prezent o lege ce ar reglementa
această instituţie. La elucidarea acestui subiect vom face referinţă la instituţiile
acelor state, unde instituţiile specializate împotriva discriminării există şi
funcţionează, astfel enumerându-le.
în Belgia există Centrul pentru Oportunităţi Egale şi Lupta împotriva
Rasismului.583 Acest Centru a fost creat în baza legii din 1993 de Parlament şi
Guvern urmând propunerile Comisariatului Regal pentru Politica de Imigrare
(Commissariat rozal a la politique des imigres). Scopul acestui Centru este de a
' Website: http://www.do.se
258
promova egalitatea şi a combate toate formele de discriminare, de excludere,
restricţie sau preferinţă bazată pe rasă, culoare, origine naţională. Centrul are un
caracter judiciar şi îşi desfăşoară funcţiile imparţial şi independent. Potrivit legii cu
privire la combaterea discriminării din 25 februarie 2003, responsabilităţile
Centrului au fost extinse pentru a acoperi alte criterii de discriminare, precum:
statutul matrimonial, orientarea sexuală, naşterea, averea, vârsta, religia sau
credinţa, starea curentă sau în viitor de sănătate, disabilitate sau altă caracteristică
fizică. Centrul este, de asemenea, responsabil pentru elaborarea raportului
prezentat la fiecare doi ani Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Rasiale al
ONU, conform articolului 9 din Convenţia Internaţională asupra Eliminării tuturor
Formelor de Discriminare Rasială. Acest raport sumează măsurile legislative,
judiciare, administrative şi de altă natură adoptate pentru îndeplinirea dispoziţiilor
acestei Convenţii.
în Danemarca există Institutul Danez pentru Drepturile Omului5M, care,
conform articolului 13 din Directiva Consiliului UE 2000/43/EC (Directiva asupra
Rasei), este organul specializat ce are drept scop promovarea tratamentului egal şi
combaterea discriminării pe bază de rasă sau origine etnică. Institutul a primit
mandatul său prin Actul din 6 iunie 2002 asupra Creării Centrului Danez pentru
Studii Internaţionale şi Drepturi ale Omului şi Actul din 28 mai 2003 asupra
Tratamentului Egal independent de Rasă şi Origine Etnică. în şirul
responsabilităţilor acestuia5SS se numără: a prevedea asistenţă independentă
victimelor discriminării în urmărirea plângerilor lor cu privire la discriminare; a
conduce cercetări independente privind discriminarea; a publica rapoarte inde583
Website: http://www.diversite.he. Centre pour 1’iîgalitii des chances el la lutte contre le racisme
(CECLR). Website: http://www.humanrights.dk
585
Website: http://www.hmnanrights.dk
pendente şi a face recomandări asupra oricărei probleme ce are legătură cu
discriminarea.
în Finlanda există Oficiul Ombudsmanuluipentru Minorităţi,™" Aces ta a fost
creat prin legea din 1 septembrie 2001, care a înlocuit oficiul anterior al
Ombudsmanului pentru Străini. Responsabilităţile Ombud smanului pentru
Minorităţi includ promovarea bunelor relaţii etnice; monitorizarea şi îmbunătăţirea
statutului şi drepturilor minorităţilor etnice şi ale străinilor în societate;
monitorizarea implementării egalităţii; supravegherea interzicerii discriminării
potrivit originii etnice şi implementarea principiului tratamentului egal indiferent
de etnie ş.a.
în Ungaria funcţionează Comisarul Parlamentar pentru Drepturile
259
Minorităţilor Naţionale şi Etnice.™7 în interesul protejării drepturilor minorităţilor
naţionale şi etnice, Parlamentul Ungar a ales în anul 1995 Comisarul Parlamentar
pentru Drepturile Minorităţilor Naţionale şi Etnice, care este exclusiv subordonat
Parlamentului. Potrivit legii nr. LIX din 1993 privind obligaţiile Comisarului
Parlamentar pentru Drepturile Civile, Comisarul Parlamentar are două
responsabilităţi de bază: supravegherea creării legii privind drepturile minorităţilor
naţionale şi etnice şi implementării acesteia.
Irlanda dispune de două instituţii: prima este Autoritatea pentru Egalitate™*,
care este un organ independent stabilit conform Actului privind angajarea pentru
egalitate din 1998 (funcţionează din octombrie 1999). Acest document şi Actul
privind statutul egal din 2000, interzice discriminarea la angajare, bunuri şi servicii
şi al altor facilităţi (precum cazarea şi educaţia), la care publicul în general are
acces, pe nouă cri terii distincte, şi anume: gen, statut matrimonial, statut familial,
vârstă, disabilitate, rasă (care include rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică
sau naţională), orientarea sexuală, credinţa religioasă şi calitatea de membru al
comunităţii de Călător. Autoritatea pentru egalitate este responsabilă de realizarea
schimbării spre bine a situaţiei celor margina- li/.aţi prin: promovarea şi apărarea
drepturilor stabilite în legislaţia privind egalitatea; soluţionarea practica a
problemelor ce ţin de egalitate; familiarizarea mai pe larg a publicului cu
problemele de egalitate.
A doua instituţie este Tribunalul pentru Egalitate™9, care a fost creat Website:
http://www.mol.fi/vaheininistovaltuutettu/
Website: http://www.obh.hu/nekh/en/intlex.htm '
Website: http://equalitv.ie ' Website:
http://www.odei.ie
în termenii Actului privind egalitatea la angajare din 1998, împreună cu Autoritatea
pentru Egalitate. Tribunalul pentru Egalitate este un forum accesibil şi imparţial, a
cărui funcţie principală este adjudecarea în cazurile individuale a pretinsei
discriminări, directe sau indirecte, la angajare şi în asigurarea accesului egal la
bunuri şi servicii. în plus, Tribunalul pentru Egalitate, prevede un Serviciu de
Mediere a părţilor care pot fi în conflict privind o problemă de discriminare după un
criteriu interzis de legislaţia în vigoare.
în Luxemburg există Comisia Permanentă Specială împotriva Discriminării
Rasiale,™ care funcţionează pe baza Legii Luxemburgului din 27 iulie 1993
asupra integrării străinilor în Grand Duchy a Luxemburgului şi asupra acţiunii
sociale pentru străini. Comisia Permanentă este responsabilă pentru pregătirea, la
cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, a opiniilor şi propunerilor referitoare
la acţiuni împotriva discriminării rasiale şi pentru divizarea proiectelor şi
260
programelor în sferele educaţiei, activităţilor sociale şi economice şi antrenarea
personalului public pentru a găsi o înţelegere mutuală între diferitele comunităţi
rezidente în Luxemburg. Totodată, conform Deciziei consiliului Guvernului din 28
iunie 1996, Comisia este responsabilă pentru primirea şi examinarea plângerilor de
către persoanele care se află sub jurisdicţia Luxemburgului, care pretind că le-au
fost încălcate drepturile prevăzute de Convenţia Internaţională privind Eliminarea
tuturor formelor de Discriminare Rasială şi care au epuizat toate recursurile legale
posibile. Conform articolului 14 din Convenţie, Comisia trebuie să înregistreze
astfel de plângeri şi să le transmită Comitetului ONU pentru Eliminarea
Discriminării Rasiale, cu sediul la Geneva (Elveţia).
Olanda are în acest sens Comisia pentru Tratament Egal/'n care este, de fapt, o
organizaţie independentă creată de către Guvernul olandez pentru primirea şi
examinarea plângerilor individuale privind tratamentul inegal. Aceasta are de a
face cu tratamentul inegal care implică religia, credinţa, orientarea politică, rasa,
genul, naţionalitatea, preferinţa sexuală, statutul matrimonial, munca pe o normă
deplină sau pe jumătate de normă, contractele temporare. Acestea sunt denumite
drept „cele zece criterii ale discriminării” Astfel, este interzis de a trata diferit
oamenii în 5*
w Commission speciale permanente contre la discrimination raciale du Conseil
National pour Etrangers. Wl
Website: http://www.cgb.nl
baza acestor criterii in următoarele situaţii: în relaţiile de muncă dintre angajatori şi
angajaţi; în oferirea de bunuri şi servicii; în primirea consul taţiilor privind
oportunităţile pentru educaţie şi carieră. Comisia exami nează plângerile privind
discriminarea directă, dar şi cea indirectă.
în Norvegia lucrează Centrul pentru Combaterea Discriminării Etnice,592 creat
drept un oficiu public in anul 1998. Personalul acestuia oferă consultanţă juridică
persoanelor care au suferit discriminare pe bază de credinţă religioasă, culoarea
pielii sau origine naţională sau etnică. Centrul, de asemenea, documentează natura
şi extinderea discriminării in Norvegia şi poate propune măsuri de a preveni şi
combate discriminarea. Regulamentul Centrului stipulează că jumătate din
membrii şi supleanţii acestuia, preferabil, trebuie să facă parte dintr-un grup mi-
noritar.
Portugalia are o instituţie numită Comisia pentru Egalitate şi împotriva
Discriminării Rasiale,i9J ce a fost creată în baza legii nr. 134 privind interzicerea
discriminării în exercitarea drepturilor bazată pe criterii de rasă, culoare, origine
etnică sau naţionalitate, care a fost elaborată de către Adunarea portugheză la 28
august 1999. Actualmente această Comisie este condusă de înaltul Comisar pentru
261
Imigrare şi Minorităţi Etnice. Board-ul este compus din ONG-uri care lucrează în
domeniul drepturilor omului, inclusiv in combaterea discriminării.
în România există Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării594, care
a fost organizat prin Hotărârea de Guvern nr. 1194/2001, modificată în 2002 prin
Hotărârea de Guvern nr. 1514/2002. Acest Consiliu (în continuare CNCD) este un
organ de specialitate al administraţiei publice centrale (altele decât ministerele), in
subordinea Guvernului. în România mai există Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000
privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Aceasta a fost
aprobată cu modificări de către Parlament în 2002, prin Legea nr. 48/2002. Legea a
suferit o modificare în august 2003 prin Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003,
justificată de nevoia îndeplinirii obligaţiilor României faţă de Uniunea Europeană,
în sensul armonizării legislaţiei interne cu cele doua directive europene în domeniul
non-discriminării. în urma modificărilor succesive, legea existentă la această oră
este una care
Website: http://www.smed.no
Comissao para a Igualdade e Contra a Discriminacao Racial http://www.cncd.org.ro/
într-o măsură considerabilă respectă acquis-ul comunitar în domeniu, oferind un
cadru legislativ adecvat protecţiei împotriva discriminărilor. Astfel, în prezent,
legea română non-discriminare sancţionează contravenţional, cu posibilitatea
obţinerii de despăgubiri în instanţa civilă, discriminarea în formele: directă,
indirectă, hărţuirea, dar şi victimizarea. Lipsesc încă din legea românească, deşi
sunt impuse prin acquisul comunitar, noţiunile legate de schimbarea sarcinii
probei, adaptarea rezonabilă, datele statistice pentru dovada discriminării indirecte,
disabilitatea - criteriu de discriminare, extinderea criteriilor de discriminare şi la
alte criterii neenumerate expres în lege, definirea termenului de mediere, corelarea
investigaţiei CNCD cu ancheta penală.
Suedia este cunoscută prin instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării
Etnice.595 Astăzi, există şase ombudsmeni, fiecare din ei cu o sferă separată de
supraveghere: Ombudsmanul pentru copii, Ombudsmanul pentru Consumatori,
Ombudsmanul pentru Disabilitate, Ombudsmanul pentru Oportunităţi Egale,
Ombudsmanul împotriva Discriminării Etnice şi Ombudsmanul împotriva
Discriminării pe bază de orientare sexuală.
Ombudsmanul împotriva Discriminării Etnice a fost creat la 1 iulie 1996, prin
legea Parlamentului împotriva discriminării etnice. Acesta este ales de către
Guvern pentru o perioadă de şase ani şi ajutat de 27 de membri ai personalului,
majoritatea fiind experţi jurişti. Ombudsmanul are un statut independent, emite
hotărâri, dar este responsabil faţă de Ministerul Justiţiei.
262
Iar Elveţia dispune de Comisia Federală Elveţiană împotriva Rasismului.596
Elveţia a aderat la Convenţia Internaţională privind Eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială la 29 decembrie 1994, iar statele care au semnat Convenţia iau
măsuri pentru a pedepsi acţiunile rasiste, pentru a elimina propaganda rasistă,
pentru promova o politică în vederea eliminării discriminării rasiale, a garanta
persoanelor un tratament egal pentru independent de naţionalitatea lor, originea
etnică, religie sau culoarea pielii, înm acelaşi rând pentru a combate prejudecăţile
din sfera învăţământului de toate nivelurile.
în Marea Britanie există Comisia pentru Egalitate Rasială,597 care a
5W Website: http://www.do.se
5,<’
Website: http://www.ekr-ct~r.ch 5,7
Website: http://www.cre.eov.uk
fost creată prin actul din 1976 privind rasa, astfel acoperind discrimina rea pe
criterii de rasă, culoare, naţionalitate, cetăţenie şi origine etnică sau naţională.
Comisia este finanţată de un grant anual din partea Home Office, dar lucrează
independent de Guvern. Este condusă de comisari care sunt numiţi de Home
Secretary şi care au susţinere din partea majorităţii partidelor politice.
Responsabilităţile Comisiei includ acţiuni în vederea eliminării discriminării,
promovări egalităţii de şanse şi a relaţiilor bune între persoanele care fac parte din
grupuri rasiale diferite. Totodată, la implementarea actului privind rasa, elaborează
şi înaintează Secretarului de Stat propuneri de amendare a acestuia.
Aşadar, în opinia noastră, Ombudsmanul împotriva Discriminării din
Republica Moldova, este instituţie publică de stat în domeniul discriminării, cu
personalitate juridică, creată de stat cu scopul eradicării discriminării sub orice
formă, independentă şi imparţială, aflată sub control parlamentar, care asigură
respectarea şi aplicarea principiilor egalităţii şi non-discriminării, în conformitate
cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaţionale cu
privire la drepturile omului şi non-discriminare la care Republica Moldova este
parte.
Scopul instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării este de a preveni, a
interzice şi a eradica orice formă de discriminare, asigurând fiecărei fiinţe umane:
- egalitatea în faţa legii;
- egalitatea de tratament, şanse şi oportunităţi de participare în viaţa publică;
- protecţie efectivă împotriva discriminării.
Pentru ca această instituţie să-şi realizeze scopul propus şi pentru ca să
funcţioneze efectiv legiuitorul în procesul instituirii acesteia trebuie să respecte cu
stricteţe următorii factori universali ai eficacităţii598
: independenţa; jurisdicţia
263
stabilită şi competenţa necesară; accesibilitatea; colaborarea; eficacitatea
operativă; raportarea.599 Toţi aceşti factori au o importanţă deosebită, însă ne vom
limita la analiza doar a principiului independenţei.
Prin urmare, ombudsmenii în activitatea lor sunt independenţi faţă de toate
autorităţile publice. Acest principiu este piatra de temelie în activitatea
ombudsmenilor şi şi-a găsit locul în legislaţia tuturor statelor.
T.Câmaţ, M.Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului, p. 118. ™ Ibidem.
Independenţa instituţiei Ombudsmanului naţional, cât şi a Ombudsmanului
împotriva Discriminării include mai multe elemente: independenţa juridică şi
operativă; independenţa financiară; independenţa prin procedura numirii şi
destituirii din funcţie a personalului; independenţa prin componenţă. O instituţie de
tip Ombudsman reprezintă, de asemenea, o instituţie care este în stare să acţioneze
independent de Guvern, partide, de alţi subiecţi sau situaţii, care ar putea să se
manifeste în lucrul său. Independenţa înseamnă, însă, că instituţiei
Ombudsmanului naţional, cât şi Ombudsmanului specializat li se oferă o anumită
libertate în acţiuni, ceea ce le deosebeşte de organele statale. Pe de altă parte,
independenţa unei instituţii de tip ombudsman nu înseamnă lipsă totală de raporturi
cu statul. Legea, în baza căreia este creată instituţia dată, are importanţă în
asigurarea independenţei juridice, mai ales a independenţei acestora faţă de
Guvern. în cel mai bun caz, instituţia primeşte un statut aparte de persoană juridică,
care ii permite să ia de sine stătător hotărâri.
Ombudsmanul (atât naţional, cât şi cel specializat) trebuie să-şi desfăşoare
activitatea cotidiană independent de oricare altă persoană, organizaţie sau organ.
Ombudsmanul îşi stabileşte regulile procedurale proprii şi aceste reguli nu se supun
schimbărilor din afară. Recomandările, rapoartele sau hotărârile unor astfel de
instituţii, de asemenea, nu vor fi revăzute de un alt organ sau subiect, excluzând
cazurile descrise în lege, în baza căreia a fost creată instituţia dată.
în legea, în baza căreia este creată instituţia Ombudsmanului, pot fi prevăzute
cazurile în care organele statale sunt obligate să colaboreze cu această instituţie. în
astfel de legi ar putea fi stabilit, spre exemplu, că toate persoanele cu funcţie de
răspundere şi organele statale sunt obligate să sprijine activitatea instituţiei,
incluzând oferirea informaţiei cu privire la petiţiile corespunzătoare şi acordarea
ajutorului în efectuarea cercetărilor.600
în acelaşi timp, Ombudsmanul trebuie să aibă independenţă financiară, de altfel
va depinde de Ministerul Finanţelor sau de un alt organ care execută un aşa control.
Iar acolo, unde este posibil, izvorul şi caracterul finanţării instituţiei trebuie să fie
264
fixat prin legea în baza căreia aceasta a fost creată. Elaborarea unor astfel de norme
trebuie să se efectueze cu scopul
60(1 K.Krchnac. Drepturile omului in Republicii Moldova. Propăşirea statului de drept şi a
instituţiilor democratice care stau la baca implementării Declaraţiei Universale a Drepturilor
Omului din 1948. ChişinăU: Garuda-Art, 1998.
de a asigura instituţia cu mijloacele necesare pentru executarea funcţiilor sale
esenţiale. Concomitent, instituţia ar putea, spre exemplu, să elabo reze bugetul său
anual, care ar fi prezentat direct Parlamentului pentru aprobare. Rolul acestui organ
în stabilirea stării financiare a instituţiei ar putea fi apoi limitat prin analiza şi
aprecierea raporturilor financiare.601
Orice instituţie poate fi independentă doar atunci când personalul care lucrează
acolo este independent. Totodată, independenţa juridică, tehnică şi chiar financiară
a unor astfel de instituţii deseori nu este suficientă, dacă nu au fost luate măsuri
concrete pentru ca ombudsmenii să se poată folosi în comun şi in mod individual şi
să păstreze independenţa in acţiuni.602
Condiţiile privind formarea personalului instituţiilor Ombudsmanului trebuie
să fie reglementate prin legile în baza cărora ele au fost constituite. Aceste condiţii
trebuie să cuprindă următoarele întrebări: metoda numirii; criteriile de numire;
termenul numirii; cine este în drept a concedia lucrătorii şi în care cazuri;
privilegiile şi intimităţile. iMetoda numirii ombudsmanului poate avea o deosebită
importanţă în asigurarea independenţei acestuia, de aceea soluţionarea acestei
probleme urmează a fi pusă în seama unui astfel de organ reprezentativ cum este
Paria meritul. în legea în baza căreia a fost creată o astfel de instituţie e nevoie a fi
concretizate toate problemele legate de metodele numirii, incluzând votarea şi alte
proceduri de care trebuie să se ţină cont. Potrivit unor opinii Ombudsmanul trebuie
să obţină numiri fixate şi garantate pe un termen lung.603 Suntem de părere că atât
condiţiile de numire in funcţie, cât şi de destituire a Ombudsmanului împotriva
Discriminării, trebuie să fie aceleaşi ca şi ale Ombudsmanului naţional, instituţie pe
care am abordat-o în teza de doctor în drept.
In baza literaturii de specialitate, precum şi a legislaţiei altor state, unde există
această instituţie, am stabilit că durata mandatului ombudsmanului şi posibilitatea
realegerii lui diferă de la ţară la ţară. Durata mandatului se face în scopul garantării
independenţei ombudsmanului, deoarece 1 Centrul pentru Drepturile Omului. Instituţiile de protejare naţională a Drepturilor Omu lui.
Ediţia a lV-a în problemele pregătirii profesioniste. îndrumar la crearea şi stimularea instituţiilor
naţionale competente în promovarea si protecţia drepturilor omului. Organizaţia Naţiunilor Unite.
New York - Geneva, 1995. p.35.
" T.Câmaţ, M.Cârnaţ. Proiecţia juridică a drepturilor omului, p. 119.
265
... Organizaţia Naţiunilor Unite. Instituţiile de protejare naţională a drepturilor omului. îndrumar la
crearea şi consolidarea instituţiilor naţionale, care se ocupă cu promovarea şi protecţia drepturilor
omului. Ediţia a 1 V-a. p.54.
speranţa de a fi reales, involuntar ii poate determina pe acesta să susţină politica
partidului de guvernământ. Ca rezultat, în primul rând, este pusă la îndoială
obiectivitatea ombudsmanului; în al doilea rând, se pune in pericol independenţa
lui. Durata mandatului are o însemnătate deosebită în exercitarea atribuţiilor de
către ombudsman, deoarece cu cât termenul de numire în funcţie este mai mare, cu
atât sunt mai mari garanţiile de independenţă a lui şi, invers, cu cât acest termen
este mai mic, cu atât mai uşor ombudsmanul poate fi influenţat de autorităţile
statale, în primul rând, şi, în al doilea rând, el nu reuşeşte să capete încrederea
populaţiei. Considerăm că termenul optim al duratei mandatului ombudsmanului ar
fi acela care nu ar coincide cu durata mandatului deputatului în Parlament.
Pentru ca independenţa să nu fie încălcată prin legea în baza căreia a fost creată
instituţia, este nevoie de a indica amănunţit împrejurările în care poate demisiona
ombudsmanul. Desigur, aceste împrejurări trebuie să fie stabilite prin încălcări
grave. Trebuie stabilit subiectul care ar putea concedia personalul. în legătură cu
caracterul activităţii instituţiei Ombudsmanului, ar fi mai bine ca competenţa
destituirii din funcţie să aparţină Parlamentului.
Acordarea anumitor privilegii şi imunităţi ombudsmenilor reprezintă încă o
metodă juridică ce garantează independenţa acestora, mai ales în luarea de măsuri
în privinţa plângerilor cu privire la încălcarea drepturilor omului. Aceste garanţii
cuprind principiile: incompatibilităţii, independenţei, inviolabilităţii, imunităţii,
imparţialităţii, şi inamovibilităţii.
Componenţa instituţiei Ombudsmanului trebuie să reflecte la maximum
incizia socială în care aceasta funcţionează. O instituţie din care fac parte doar
persoanele de sex masculin, spre exemplu, sau un grup etnic concret, nu ar putea să
reflecte diversitatea păturilor sociale şi de aceea nu ar putea fi privită ca o instituţie
reprezentativă autentică.604 Desigur, este greu a atinge o componenţă
reprezentativă în condiţiile când instituţia este compusă dintr-o singură persoană,
cum ar fi în multe cazuri legate de instituţia Ombudsmanului.603
Făcând o generalizare la cele expuse şi luând în consideraţie Proiectul de Lege
pe care l-am propus, ajungem la următoarele concluzii:
- acordarea statutului constituţional şi reglementarea prin lege or334 335 ganică a
WM
J.Hatchard. United nations, Human rights Unit. National human rights institutions. - London,
1993, p.37. 335
L.Lazan. Justituţia ombudsmanului II Revista Naţională de Drept, 2002, nr. 1, p.6.
266
instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării ar garanta într-o mare măsură
nu doar independenţa, ci şi poziţia de egalitate a instituţiei Ombudsmanului
împotriva Discriminării în raport cu celelalte autorităţi ale statului (relaţia cu
Parlamentul, cu ministerele şi cu structurile administraţiei centrale şi locale),
contribuind la consolidarea imaginii instituţiei Ombudsmanului împotriva
Discriminării şi la eficientizarea activităţii sale.
în corespundere cu baza legislativă, instituţia Ombudsmanului împotriva
Discriminării este responsabilă pe plan juridic şi financiar în faţa Parlamentului.
Acest aspect al raportării deseori este rezolvat prin intermediul prezentării
permanente a dărilor de seamă. Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării
este obligată să prezinte, deci, pentru examinare, Parlamentului dări de seamă
detaliate cu privire la activitatea sa. Odată ce dările de seamă reprezintă o verigă în
sistemul raportărilor, cerinţele corespunzătoare ar trebui bine stabilite în legea în
baza căreia va fi creată instituţia, incluzând în ea: periodicitatea raportărilor;
posibilitatea prezentării rapoartelor speciale; probleme ce se includ în darea de
seamă; procedurile examinării rapoartelor ş.a.
Ombudsmanilor specializaţi ar trebui să li se atribuie fonduri suficiente pentru
a-şi duce la îndeplinire eficient funcţiile şi responsabilităţile, iar fondurile ar trebui
să fie supuse anual aprobării de către Parlament. Totodată, organismele specializate
ar trebui să funcţioneze fără intervenţia statului şi cu toate garanţiile necesare
independenţei lor, incluzând libertatea de a-şi numi propriul personal, a-şi gestiona
resursele proprii după cum consideră şi îşi exprimă public punctele lor de vedere.
Organismele specializate trebuie să îşi producă în mod independent rapoarte
privind acţiunile lor, având la bază obiective clare şi, dacă este posibil, care pot fi
evaluate, pentru a fi dezbătute în Parlament.
Ombudsmanul împotriva Discriminării are responsabilitatea de a elabora şi
aplica politicile publice în materia non-discriminării. în acest sens, Ombudsmanul
împotriva Discriminării colaborează cu Centrul pentru Drepturile Omului din
Republica Moldova, organele naţionale publice centrale şi locale, organizaţiile
naţionale obşteşti, organizaţiile internaţionale interguvernamentale şi
neguvernamentale. Totodată, acesta asigură, în condiţiile legii, respectarea
principiilor egalităţii şi non-discriminării faţă de toţi cetăţenii Republicii Moldova,
cetăţenii străini şi apatrizii, care se află pe teritoriul Republicii Moldova. §4. Principiile de organizare şi funcţionare a Instituţiei Ombudsma-
nului împotriva Discriminării
Prin noţiunea de organizare se subînţelege procedura de formare, cerinţele
înaintate candidaţilor la funcţia de ombudsman, termenul mandatelor, organele ce
267
sunt abilitate de a alege Ombudsmanul împotriva Discriminării. Pentru a
argumenta cele expuse vom prezenta drept exemplu structura organizatorică a
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din România, deoarece, în
opinia noastră este cea mai reuşită instituţie care ar putea fi aplicată şi în ţara
noastră, cu anumite rezerve, în anul 2000 România era unica ţară din Europa
Centrală şi de Est cu o lege cu privire la non-discrirninare şi cu un organism
specific pentru combaterea discriminării.*’06 CNCD are următoarea structură
organizatorică: Preşedintele Consiliului, Colegiul Director, Direcţia pentru
Asigurarea Non-discriminării, Direcţia Politici Afirmative şi Studii, Corpul de
inspecţie şi Serviciul Economic şi Administrativ. CNCD este condus de preşedinte.
Mai mult, se prevede ferm că în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de
discriminare Preşedintele Consiliului este ajutat de un Colegiu Director, organ
deliberativ în domeniu. Preşedintele Colegiului Director este numit şi eliberat din
funcţie prin decizia Primului-ministru din rândul membrilor Colegiului Director.
Membrii Colegiului Director sunt, la rândul lor, propuşi de următoarele instituţii:
Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale,
Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei. Membrii
Colegiului Director sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizia
Primului-ministru şi sunt asimilaţi, din punctul de vedere al salarizării, directorului
general din ministere. Dacă la început ei puteau fi eliberaţi din funcţie de către
Prim-ministru numai în anumite cazuri, precum: demisie, incapacitate de muncă, o
condamnare pentru o faptă prevăzută de legea penală sau neîndeplinirea condiţiilor
minimale pentru a fi membru în Colegiul Director, acum se prevede că structura
organizatorică se stabileşte prin ordin al preşedintelui Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării. Membrii Colegiului Director sunt numiţi pe o perioada
de 7 ani, iar mandatul lor poate fi înnoit o singură dată.
<"
l<' Combaterea discriminării: eficienţa iniţiativelor guvernamentale şi neguvemamentale II
Coord.: C'.NecuIa. - Bucureşti: Ars Doeendi, 2004, p.l I.
in opinia noastră, instituţia Ombudsmanului împotriva Discrimina i ii din
Republica Moldova trebuie să fie compusă din Consiliu al Om budsmenilor
specializaţi, Preşedinte şi personal de specialitate. Consi liul Ombudsmenilor
specializaţi să fie compus din 5 membri numiţi de către Parlament la propunerea
societăţii civile. Şi anume: Ombudsmanul asigurării egalităţii de şanse,
Ombudsmanul copiilor, tinerilor şi al vârstnicilor; Ombudsmanul pentru protecţia
persoanelor cu disabilităţi şi persoanelor private de libertate; Ombudsmanul pentru
protecţia minorităţilor etnice, sexuale, religioase, lingvistice; Ombudsmanului îm-
268
potriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei.
Candidaturile înaintate trebuie să fie susţinute de organizaţiile ne-
guvernamentale active în acest domeniu în ultimii cinci ani. Numărul de candidaţi
înaintaţi Parlamentului nu este limitat, doar că trebuie să corespundă anumitor
cerinţe. Prin urmare, poate fi numit membru al Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi orice cetăţean al Republicii Moldova, licenţiat în drept, care nu are
antecedente penale, are capacitate de exerciţiu, cunoaşte limba de stat, cetăţenia
Republicii Moldova, are o experienţă în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor
omului, este membru activ al unei ONG, are publicaţii, luări de cuvânt în domeniu
şi se bucură de autoritate în societatea civilă. La selectarea membrilor Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi se vor respecta principiile de participare balansată a
femeilor şi bărbaţilor şi a persoanelor care aparţin unor anumite grupuri minoritare.
Propunerile privind candidaturile Consiliului Ombudsmenilor specializaţi sunt
înaintate Biroului Permanent al Parlamentului, în decursul ultimei luni a
mandatului membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi desemnaţi anterior.
Biroul Permanent al Parlamentului are obligaţia de a publica pe site-ul
Parlamentului candidaturile depuse, înaintează propunerile Comisiei parlamentare
pentru drepturile omului in vederea audierii candidaţilor. Iar în termen de 15 zile de
la publicarea candidaturilor se pot depune la Comisia parlamentară pentru
drepturile omului obiecţii în scris, argumentate, cu privire la candidaturile depuse.
Comisia parlamentară pentru drepturile omului va întocmi un aviz argumentat
asupra fiecărei candidaturi, prezentându-1 în şedinţa Parlamentului.
Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi sunt numiţi în funcţie cu
votul majorităţii deputaţilor aleşi. Durata mandatului membrilor Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi este de 7 ani, fără dreptul de a
fi realeşi. Aceştia pot fi demişi din f uncţie, la propunerea Comisiei parlamentare
pentru drepturile omului: în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia pentru o
perioadă mai mare de 4 luni; din proprie iniţiativă; la atingerea vârstei de
pensionare; la expirarea mandatului; la propunerea fundamentată a Preşedintelui
instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării; în cazul constatării printr-o
hotărâre a instanţei, rămasă definitivă şi irevocabilă, a unei fapte de discriminare
săvârşite de către acesta; în cazul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare a
acestuia.
Hotărârea cu privire la eliberarea din funcţie inainte de termen se va adopta de
către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. La expirarea mandatului,
Membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi li se oferă funcţia ocupată
anterior ori o funcţie similară dacă nu există restricţii juridice.
Preşedintele instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării este desemnat
269
de către Parlament din rândul membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi,
la propunerea Preşedintelui Parlamentului. Mandatul acestuia este de 7 ani.
Preşedintele Ombudsmanului împotriva Discriminării efectuează conducerea
generală, reprezentând instituţia în relaţiile cu terţii, conducând şedinţele
Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, definind obligaţiile membrilor Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi şi ale altor colaboratori ai Instituţiei, exercitând
controlul activităţii lor, delegând şi alte competenţe membrilor Consiliului; anga-
jând şi eliberând din funcţie funcţionarii instituţiei, şi organizând pregătirea
rapoartelor anuale. în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării emite ordine cu caracter individual.
Suntem de părere că structura organizatorică, de funcţionare şi procedura de
examinare a sesizărilor/petiţiilor trebuie să fie reglementate de un regulament
adoptat de Parlament. în absenţa Preşedintelui instituţiei Ombudsmanul împotriva
Discriminării, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către un vicepreşedinte, numit
de Preşedinte, în baza unui ordin, dintre membrii Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi. în chestiunile ce ţin de retribuirea muncii, asistenţa socială, medicală şi
de altă natură, membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se asimilează cu
Ombudsmenii naţionali, iar Preşedintele instituţiei Ombudsmanului împotriva
Discriminării se asimilează cu Directorul CpDOM din Republica Moldova.
Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării va dispune de ştampilă şi
formulare ce au imprimate denumirea instituţiei şi imaginea stemei de stat a
Republicii Moldova. Totodată, acesta va dispune de buget propriu, făcând parte din
bugetul de stat. Proiectul bugetului Ombudsmanului împotriva Discriminării, cu
avizul prealabil al Ministerului Finanţelor, se va aproba de către Parlament
concomitent cu bugetul de stat. Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării
va putea primi donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice şi încheia
contracte de colaborare, în condiţiile legii.
Sediul permanent al Ombudsmanului împotriva Discriminării se va alia în
municipiul Chişinău, iar în toate municipiile, oraşele şi raioanele Republicii
Moldova se vor crea, de către Ombudsmanul împotriva Discriminării, structuri
teritoriale de control şi monitorizare.
in privinţa calităţii de membru al Consiliului Ombudsmenilor specializaţi,
aceasta este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia activităţii
didactice şi ştiinţifice. Personalitatea membrilor Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi este inviolabilă în timpul exercitării funcţiilor lor. Inviolabilitatea
membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se extinde asupra locuinţei şi
localului acestora de serviciu, asupra mijloacelor de transport şi de telecomunicaţie
270
folosite de aceştia, asupra corespondenţei, documentelor şi averii personale.
Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi nu pot fi traşi la răspundere pena-
lă sau administrativă, nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, supuşi controlului
personal fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia cazurilor de
infracţiune flagrantă.
Reieşind din cele sus-menţionate se deduce că instituţia Ombudsmanului
împotriva discriminării trebuie să aibă atâtea resurse umane, încât să fie suficiente
pentru a face faţă multiplelor situaţii de discriminare ce ar trebui examinate; în caz
contrar, vom avea situaţia actuală din cadrul instituţiei Ombudsmanului naţional. în
scopul asigurării unei aprecieri obiective, petiţionarul sau reprezentantul grupului
discriminat este în drept de a participa la şedinţele deliberative ale Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi pentru exprimarea punctului său de vedere, punerea la
dispoziţie a probelor. în calitate de candidaţi la funcţia de ombudsman specializat
din cadrul Consiliului Ombudsmenilor specializaţi e de dorit să fie înaintate
persoane care aparţin minorităţilor şi categoriilor de persoane defavorizate. De
asemenea, ar fi necesar ca majoritatea categoriilor care sunt cele mai supuse
discriminării să aibă reprezentanţi în structura Ombudsmanului împotriva
Discriminării.
§5. Atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării
Prin competenţă se subînţelege ansamblul de atribuţii procesuale, materiale şi
organizatorice cu care este dotată instituţia Ombudsmanului împotriva
Discriminării. Competenţa materială se extinde asupra unei multitudini de acte
juridice, respectiv asupra acelora care au ca obiect, principal sau secundar, drepturi
ale omului, egalitatea şi NON-DISCRIMINAREA.
Dacă majoritatea ombudsmenilor din ţările Europei se limitează la exercitarea
atribuţiilor legate de protejarea drepturilor constituţionale ale omului, atunci
Principiile de la Paris recomandă statelor să folosească ca temei legal nu
formularea „încălcarea drepturilor constituţionale”, dar „încălcarea drepturilor
omului prevăzute de pactele şi tratatele internaţionale la care statul este parte”336
în exercitarea funcţiilor sale Ombudsmanul se conduce de anumite reguli:
litigiile să fie soluţionate pe cale amiabilă, să informeze petiţionarul despre
drepturile sale şi sâ-i recomande diferite căi de rezolvare a problemei, în anumite
W1
OOH. llauuoHfuii.Hue yHpe>KaeHns no npaBaM nejiOBeica (Cepua nyojiHKauH» no
BOiipocaM npo([)eccHOnajn>Hoii nojjroroBK»). - llbio OopK, 1995, K»4. c.40, n.88-90.
“s lbidem. p.23.
271
cazuri să-l îndrepte către organele competente, dar şi să tindă, în baza practicii
acumulate, â completa legile sau actele ce îngreunează libera realizare a drepturilor
omului.6<?s
Atribuţiile instituţiilor naţionale specializate de prevenire şi combatere a
discriminării diferă de la stat la stat, însă toate trebuie să ţin cont de art. 13 din
Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 de aplicare a principiului
tratamentului egal al persoanelor, fără deosebire de origine rasială sau etnică.
Statele membre trebuie să ia măsuri pentru ca în competenţele acestor
organisme să fie incluse: acordarea de asistenţă independentă victimelor
discriminării în urmărirea plângerilor lor de discriminare, fără a aduce atingere
dreptului victimelor sau al asociaţiilor, organizaţiilor şi al altor entităţi;
desfăşurarea unor anchete independente privind discriminarea; publicarea unor
rapoarte independente şi formularea de recomandări în orice problemă legată de o
asemenea discriminare. în ce priveşte măsura în care statele au ţinut cont de cele
menţionate în art. I 1, o vom elucida unor exemple: Centrul pentru Oportunităţi
Egale şi Lupta împotriva Rasismului6tw din Belgia printre principalele activităţi
include: crearea reţelelor locale, care au drept scop de a stabili contacte cu asoci aţii
implicate în lupta împotriva rasismului şi discriminării spre a învăţa din
experienţele lor, cât şi de a desfăşura acţiuni în comun; instituirea unei linii fierbinţi
gratuite privind relaţiile cu publicul de la care să obţină informaţii despre cadrul
normativ naţional cu privire la non-discriminare, de a răspunde la orice întrebări
privind discriminarea; oferirea de consultaţii privind serviciile care pot acorda
ajutor; monitorizarea situaţiilor de caz, a legislaţiei; mediatizarea şi acordarea
asistenţei juridice ş.a.
Oficiul Ombudsmanului pentru Minorităţi337 338 339 din Finlanda are urmă-
toarele responsabilităţi: promovarea bunelor relaţii interetnice; monitorizarea şi
îmbunătăţirea statutului şi drepturilor minorităţilor etnice şi ale străinilor în
societate; monitorizarea implementării egalităţii; supravegherea interzicerii
discriminării potrivit originii etnice şi implementarea principiului tratamentului
egal indiferent de etnie; luarea de iniţiative, elaborarea rapoartelor, propunerilor şi
recomandărilor şi publicarea declaraţiilor publice privind cazurile de discriminare
bazată pe etnie, de încălcare a statutului şi drepturilor străinilor şi a minorităţilor
337
Website: http://www.diversite.be. Centre pour l’egalite des chances el la lutte contre le racisme
(CECLR). 338
Website: http://www.mo1.fi/vahemmistovaltuutetui/ 339
Website: http://equalitv.ie
în opinia noastră, cele mai adecvate atribuţii în domeniul prevenirii
272
etnice din Finlanda; dezvoltarea cooperării dintre autorităţile publice şi
organizaţiile care lucrează în domeniul combaterii şi prevenirii discriminării etnice
etc.
Autoritatea pentru Egalitate611 din Irlanda este responsabilă de: promovarea şi
apărarea drepturilor stabilite în legislaţia privind egalitatea; informatizare mai pe
larg a publicului asupra problemelor de egalitate în societatea irlandeză. Pentru a-şi
onora aceste responsabilităţi, instituţia are un serviciu propriu legal care poate
acorda asistenţă legală gratuită petiţionarilor în cazuri de discriminare. Iar Oficiul
Directorului pentru Investigaţii de Egalitate (cunoscut ca Tribunalul pentru
Egalitate) este separat de Autoritatea pentru Egalitate şi are funcţii cvasi legale
privind investigarea cazurilor conform legislaţiei privind egalitatea. După ce
asistenţa/reprezentarea a fost acordată Autoritatea pentru Egalitate poate să
transmită cazul Directorului Tribunalului pentru Egalitate.
Comisia Permanentă Specială împotriva Discriminării Rasiale612 din
Luxemburg exercită următoarele activităţi: înaintează opinii asupra proiectelor de
legi şi regulamente elaborate pentru Consiliul Naţional pentru Străini (de exemplu,
un proiect de modificare a Codului Penal declarând rasismul, revizionismul şi alte
acţiuni bazate pe discriminarea ilegală ca fiind infracţiuni, sau un proiect de
reformarea legislaţiei electorale etc.); elaborează recomandări pentru Consiliul
Naţional pentru Străini la cererea acestuia; face propuneri referitor la educaţia
oficialilor publici şi antrenarea acestora în combaterea discriminării; adresează, din
proprie iniţiativă, recomandări Guvernului; exercită alte activităţi (de ex., Consiliul
a pregătit un workshop privind integrarea şi discriminarea în Luxemburg, care a
avut loc în februarie 1998).
Comisia pentru Tratament Egal 340 341 din Olanda examinează plângerile
privind discriminarea directă, dar şi indirectă. Persoanele fizice care au fost tratate
inegal pot depune o plângere Comisiei. Persoana, de asemenea, poate cere ca
altcineva să depună o plângere, aceasta putând fi o rudă, o societate comercială, sau
un grup, precum o organizaţie non-discriminare care o reprezintă. Totuşi, numirea
unui reprezentant autorizat nu înseamnă că persoana va rămâne anonimă. Comisia
audiază părţile, iar hotărârile sale au o autoritate de înaltă moralitate, dar nu sunt
juridic obligatorii.
340
Commission speciale permanente contre la discriminalion raciale du Conseil National pour
Etrangers 6,3
Website: http://www.cgb.nl
273
Ombudsmanul împotriva Discriminării Etnice342 din Suedia consultă şi ajută
persoanele care au experimentat discriminare etnică să-şi exercite drepturile,
elaborează măsuri ce urmează a fi luate împotriva discriminării etnice, duce discuţii
cu autorităţi, companii şi organizaţii, prezintă Guvernului propuneri privind
amendamentele constituţionale şi alte măsuri ce au drept scop combaterea
discriminării etnice, combate discriminarea în sfera muncii şi promovează relaţii
bune între grupurile etnice diferite în sfera muncii, supraveghează ca părţile în
conflict la soluţionarea acestuia să se conducă de dispoziţiile împotriva
discriminării prevăzute de lege.
şi combaterii discriminării are CNCD din România. Pe analiza acestora ne vom
focusa atenţia mai pronunţat, ca mai apoi să venim cu anumite concluzii şi
recomandări.
a) Aşadar, CNCD răspunde de aplicarea politicii Guvernului în mate ria
non-discriminării, 343 având rolul de a implementa principiul egalităţii intre
cetăţeni, prevăzut în Constituţia României, în legislaţia internă în vigoare şi în
documentele internaţionale la care România este parte.344 CNCD este autoritatea
naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de
discriminare prevăzute de legislaţia non-discriminare.345 CNCD este responsabil
de aplicarea şi controlul respectării prevederilor legii în domeniul său de activitate,
precum şi in ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor norma-
tive sau administrative care contravin principiului non-discriminării.346 Domeniile
in care îşi exercită atribuţiile CNCD sunt: monitorizarea, prevenirea, medierea,
investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare; acordarea
asistenţei de specialitate victimelor discriminării.347
Făcând o generalizare a celor expuse putem face concluzii referitor la
atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării:
1. Ombudsmanul împotriva Discriminării are responsabilitatea de a elabora şi
aplica politicile publice în materia non-discriminării. în acest sens, Ombudsmanul
împotriva Discriminării colaborează cu Centrul pentru Drepturile Omului din
Republica Moldova, organele naţionale publice centrale şi locale, organizaţiile
342
Website: http://www.do.se
'’^Art.l aiin.4 din Hotărârea Guvernului 1104 din 27.11.2001. aşa cum a fost modificată prin
Hotărârea Guvernului 1514 din 18.12.2002. 344 Ibidem. 6.7
Art. 101 din Ordonanţa Guvernului 77/2003.
6.8 An. 19
3 din Ordonanţa Guvernului 77/2003.
6i“ Art. I9
4 din Ordonanţa Guvernului 77/2003.
274
naţionale obşteşti, organizaţiile internaţionale interguvernamentale şi
neguvernamentale. Ombudsmanul împotriva Discriminării asigură, în condiţiile
legii, respectarea principiului non-discriminării faţă de toţi cetăţenii Republicii
Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii care se află legal pe teritoriul Republicii
Moldova.
2. Ombudsmanul împotriva Discriminării exercită următoarele atribuţii:
a) privind interzicerea discriminării:
- colaborează cu organele statale în vederea armonizării legislaţiei naţionale
cu normele internaţionale în materia non-discriminării, în special cu Centrul pentru
Drepturile Omului din Republica Moldova;
- colaborează cu organele statale, organizaţiile neguvernamentale, persoanele
juridice şi fizice pentru asigurarea prevenirii, sancţionării şi eliminării tuturor
formelor de discriminare, în special cu Centrul pentru Drepturile Omului din
Republica Moldova;
- urmăreşte aplicarea şi respectarea, de către organele statale, organizaţiile
neguvernamentale, persoanele juridice şi fizice, a actelor normative referitoare la
prevenirea, sancţionarea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare;
- propune promovarea, în condiţiile legii, a unor măsuri speciale, inclusiv a
măsurilor afirmative;
- propune Guvernului proiecte de acte normative în domeniul prevenirii,
sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare;
- avizează proiectele de acte normative care au ca obiect exercitarea
drepturilor şi a libertăţilor omului, în condiţii de non-discriminare;
- asigură medierea la cererea părţilor în cazurile cu care este sesizat;
- întreprinde alte competenţe prevăzute de Regulamentul Intern al său.
b) privind sancţionarea discriminării:
- constată şi sancţionează contravenţiile stipulate în Legea cu privire la
non-discriminare; se autosesizează, primeşte, de la cetăţenii Republicii Moldova,
cetăţeni străini, apatrizi care se află pe teritoriul Republicii Moldova, organizaţii
neguvernamentale, persoane juridice, instituţii publice petiţii şi sesizări privind
încălcarea actelor normative referitoare la principiul egalităţii şi non-discriminării,
le examinează, adoptă măsurile corespunzătoare şi comunică răspunsul în termenul
prevăzut de lege. Sumele colectate din amenzile impuse sau din sancţiunile
materiale, în conformitate cu legea, sunt introduse în bugetul republican în mărime
de 50%, iar celelalte 50% se transmit victimelor discriminării în fiecare caz aparte.
Conform sondajului public asupra necesităţii de a fi sancţionate toate formele
de discriminare s-au pronunţat 98% din respondenţi şi doar 2% s-au abţinut a da
275
răspuns.348
c) privind politicile publice:
- efectuează studii, sondaje, cercetări şi analize privind respectarea
principiului egalităţii şi non-discriminării, pe care Ie prezintă Parlamentului şi le dă
publicităţii;
- desfăşoară programe şi campanii naţionale în scopul realizării atribuţiilor
sale;
- colaborează cu instituţiile similare din alte state, cu organizaţiile
internaţionale, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor
omului şi interzicerea discriminării;
Eliminarea formelor de discriminare este posibilă numai dacă, întâi de toate,
societatea va fi educată la capitolul non-discriminării, prin introducerea în
programe şcolare, liceale şi universitare a subiectelor privind non-discriminarea,
toleranţa, diversitatea, iar pentru funcţionari, poliţişti, procurori, judecători,
jurnalişti se vor organiza traininguri, seminare, aceştia din urmă urmând să
reflecteze subiectul non-discriminării în mass-media locală şi naţională,
organizând programe radio şi televizate.
d) privind aparatul propriu de lucru:
- asigură pregătirea profesională a personalului propriu şi participarea
acestuia la acţiuni internaţionale cu privire la asigurarea interzicerii discriminării;
- dezvoltă programe de parteneriat cu instituţii financiare internaţionale;
- primeşte sprijin financiar din partea unor organizaţii naţionale şi
internaţionale în vederea organizării unor seminare, dezbateri, mese rotunde şi
campanii de informare în domeniu;
- acordă, prin departamentul juridic al instituţiei, asistenţă juridică
persoanelor expuse discriminării;
- elaborează, tipăreşte şi difuzează în ţară şi în străinătate publicaţii, rapoarte
şi materiale de informare în materia non-discriminării;
- iniţiază şi organizează seminare, colocvii, dezbateri, simpozioane, sesiuni
de pregătire, mese rotunde şi alte acţiuni pe tema interzicerii discriminării. în
exercitarea atribuţiilor sale, cu privire la mediere, investigare, constatare şi
sancţionare a faptelor/actelor de discriminare, Ombudsmanul împotriva
Discriminării va urmări înlăturarea oricăror conflicte de interese sau de
competenţe. în scopul exercitării atribuţiilor prevăzute la alineatul precedent,
Ombudsmanul împotriva Discriminării va elabora şi va propune Parlamentului spre
348
http://www.humanrights.md/rom/index rom.htmI
276
adoptare Regulamentul, precum şi procedurile de desfăşurare a activităţilor
corespunzătoare, cu respectarea prevederilor Codului de procedură civilă şi a altor
acte normative.
3. Consiliul Ombudsmenilor specializaţi este organ colegial, deliberativ,
responsabil, împreună cu Preşedintele, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de
Legea cu privire la non-discriminare. în soluţionarea faptelor/actelor de
discriminare, membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi au calitatea de
agenţi constatatori şi de organ care aplică sancţiunile pentru contravenţiile stabilite
prin Legea cu privire la non-discriminare. în îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor
ce ii revin potrivit Legii cu privire la non-discriminare, Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi emite hotărâri, decizii, instrucţiuni şi recomandări, cu votul majoritar al
tuturor membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi. Şedinţele Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi sunt publice, în cazul în care petiţionarul solicită
expres acest lucru. Votul este întotdeauna deschis. Exprimarea fiecărui vot deschis
este însoţită de motivarea acestuia. Hotărârile şi deciziile Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi, inclusiv motivarea acestora, prin care s-a constatat
existenţa unor fapte/acte de discriminare, se publică pe site-ul instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării. Instrucţiunile şi recomandările emise de
Consiliul Ombudsmenilor specializaţi se fac publice prin intermediul Monitorului
Oficial. Actele emise de Consiliul Ombudsmenilor specializaţi pot fi contestate la
instanţa de contencios administrativ. Soluţionarea cazurilor de discriminare se va
face prin hotărâre a Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, aceasta ţinând şi locul
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. Hotărârea trebuie
să cuprindă: data şi locul unde este emisă; numele şi prenumele membrilor
Consiliului Ombudsmenilor specializaţi care au adoptat-o; datele personale din
actul de identitate, descrierea faptei, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost
comisă, precum şi indicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea
gravitaţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului
normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; termenul de
exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. Lipsa menţiunilor
privind numele şi prenumele membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi,
numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa
denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei corniţei 1 1 acesteia
atrage nulitatea hotărârii. în opinia noastră, actele/faptele de discriminare prevăzute
în cuprinsul Legii se vor sancţiona contravenii onal cu amendă de la 500 lei până Ia
5000 Iei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă între
7000 lei şi 20000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o
277
comunitate, iar pentru faptele/actele de discriminare agravante amenzile sunt
maximale. Sancţiunile se aplică tuturor persoanelor fizice şi persoanelor juridice
din Republica Moldova. La cererea membrilor Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi, reprezentanţii legali ai autorităţilor şi instituţiilor publice, ai
persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice supuse controlului, au obligaţia:
a) să pună la dispoziţie orice act care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului
controlului;
b) să dea informaţii şi explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu
problemele care formează obiectul controlului;
c) să elibereze copiile documentelor solicitate;
d) să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi
să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor;
e) să răspundă în scris, în termen de 10 zile de la primire, în cazul în care le
este solicitat un punct de vedere cu privire la problemele care formează obiectul
controlului. Nerespectarea obligaţiilor enumerate va constitui o contravenţie şi se
va sancţiona cu amendă contravenţională ce constituie de la 500 lei până la 5000
lei. în toate cazurile de discriminare prevăzute de Legea cu privire la
non-discriminare, persoanele discriminate au dreptul la 50% din suma amenzii şi să
pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit, restabilirea situaţiei
anterioare discriminării şi/sau anularea situaţiei create prin discriminare, precum şi
orice alt remediu efectiv, potrivit dreptului comun. Cererea de despăgubire este
scutită de taxa de stat. Proba discriminării în faţa Ombudsmanului împotriva
Discriminării sau în faţa oricărei instanţe de judecată se face prin orice mijloc de
probă, inclusiv prin mijloace statistice şi înregistrări audio-video. La cererea
Ombudsmanului împotriva Discriminării, instanţa poate dispune retragerea, de
către autorităţile emitente, a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care,
printr-o acţiune discriminatorie, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi
cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile
Legii cu privire la non-discriminare. Organizaţiile neguvernamentale care
urmăresc protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în interzicerea
discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se
manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui
grup de persoane. Organizaţiile neguvernamentale au calitate procesuală activă şi
în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea scrisă
a acesteia. în reglementările cu privire la protecţia împotriva discriminării sarcina
probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat cererea de discriminare,
pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei discriminări.
278
4. Activitatea Ombudsmanului împotriva Discriminării este analizată de către
Parlament, prin dezbaterea raportului anual, care se prezintă pentru anul anterior.
înainte de prezentarea acestuia, membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi
vor dezbate raportul anual împreună cu membrii Centrului pentru Drepturile
Omului într-o şedinţă lărgită. Raportul anual de activitate al Ombudsmanului
împotriva Discriminării se depune la Comisia pentru drepturile omului, până la
data de 15 februarie a fiecărui an. în îndeplinirea misiunii sale de garant al
interesului public, Ombudsmanul împotriva Discriminării are obligaţia de a publica
rapoarte periodice privind modul în care îşi exercită atribuţiile in conformitate cu
acquis-ul comunitar în domeniu.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului „dictează” că apărarea drepturilor
fundamentale trebuie să fie „practică şi efectivă, nu teoretică şi iluzorie”.349
în opinia noastră, Ombudsmanul împotriva Discriminării trebuie să fie
instituţia care să utilizeze cel mai des mecanismul de mediere şi conciliere.
Medierea şi concilierea nu au fost cunoscute ca practici de-a lungul istoriei, iar în
ultimele decenii au fost rar aplicate, intr-un număr foarte restrâns de cauze şi nu
întotdeauna cu rezultatele scontate.
Nu există o definiţie juridică a medierii şi nici a concilierii. Nu există nici o
abordare juridică a calităţii şi a competenţelor organelor care ar putea juca rolul de
mediator. Totuşi, Legea cu privire la non-discriminare trebuie să ia în calcul
abordarea juridică a calităţii şi a competenţelor organelor care ar putea juca rolul de
mediator. Când este posibilă medierea între victima unei discriminări şi cel care
discriminează, ea trebuie aplicată înainte de abordarea altor proceduri, fie
administrative sau judiciare.
în materia sancţiunilor contravenţionale, calitatea de agent constata tor şi ele
organ care aplică sancţiunile revine membrilor Consiliului ()m budsmenilor
specializaţi. Aceasta înseamnă că alte persoane, precum poliţiştii, nu pot avea, în
această materie, calitatea de agent contravenţi onal. Una dintre consecinţe este că
procesul-verbal contravenţional prin care membrii Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi, personalul instituţiei Ombudsmanului constată săvârşirea
contravenţiei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale poate fi contestat în justiţie.
în toate cazurile de discriminare prevăzute în legislaţia cu privire la
non-discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri,
proporţional cu prejudiciul suferit, precum şi restabilirea situaţiei anterioare
discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului
Ml
www.echr.coe.int
279
comun, pentru fiecare tip de litigiu in parte. Prin urmare, competenţa poate aparţine
instanţelor civile, de contencios administrativ sau chiar penale (dacă acţiunea civilă
este alăturată acţiunii penale). în toate cazurile de discriminare, dacă se solicită
măsuri reparatorii, competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti, iar nu instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării, care este competentă exclusiv în materie
contravenţională, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor
contravenţionale. Activitatea sa nu influenţează cu nimic competenţa instanţelor
judecătoreşti atunci când se solicită măsuri reparatorii, inclusiv în ipoteza în care
fapta de discriminare constituie contravenţie şi, eventual, fapta este sau a fost
instrumentată, din punct de vedere contravenţional, de instituţia Ombudsmanului
împotriva Discriminării. Această soluţie rezultă nu numai din atribuţiile instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării, dar şi din dreptul de acces liber la
justiţie. Din punctul de vedere al instanţei de judecată, este irelevant dacă instituţia
Ombudsmanului împotriva Discriminării a considerat sau nu o anume faptă ca
discriminare. Judecătorul are dreptul ca, soluţionând o cerere de despăgubiri, să dea
propria calificare faptei respective, indiferent de decizia dată de instituţia
Ombudsmanului împotriva Discriminării. Această soluţie este firească în raport cu
principiile generale ale statului de drept, în care puterea judecătorească este inde-
pendentă, judecătorii supunându-se doar legii şi conştiinţei proprii.
Referitor la procedurile administrative privind competenţa instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării de a sancţiona faptele considerate
contravenţii, termenele sunt cele prevăzute de procedura contenciosului
administrativ. Şi anume, sancţiunea privind contravenţia trebuie dată într-un
termen de 6 luni de la momentul când fapta a avut loc. Totuşi, dacă fapta a avut o
natură continuă, termenul de 6 luni va fi luat în calcul de la momentul când fapta a
fost cunoscută. Dacă o faptă anume a fost iniţial considerată infracţiune şi ulterior
s-a decis că este contravenţie, sancţiunea trebuie aplicată nu mai târziu de un an de
la data comiterii faptei. Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării este
obligată de a trimite contravenientului procesul-verbal de contravenţie, inclusiv
privind sancţiunea, într-un interval de o lună. Dacă această obligaţie nu este
respectată, atunci sancţiunea nu poate fi pusă în aplicare.
Instituţia Ombudsmanului împotriva discriminării poate depune cereri în faţa
instanţelor de judecată pentru a-i fi retrasă licenţa de funcţi onare a persoanelor
juridice de către autorităţile emitente, care, printr-o acţiune discriminatorie,
cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus,
încalcă în mod repetat prevederile legislaţiei cu privire la non-discriminare.
Această sancţiune nu poate fi aplicată autorităţilor sau instituţiilor publice, cu
280
personalitate juridică, colectivităţilor teritoriale locale. Sancţiunea retragerii
autorizaţiei de funcţionare nu poate fi aplicată nici acelor persoane juridice care asi-
gură satisfacerea unui interes public, de exemplu barourilor de avocaţi, notarilor
publici. Plângerile persoanelor care se consideră discriminate, adresate instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării sau instanţelor judecătoreşti competente,
trebuie să fie scutite de taxa de stat.
în cazul în care persoana discriminată a epuizat toate căile de atac naţionale se
poate adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar numai în acele cazuri ce
cad sub incidenţa prevederilor acesteia şi a protocoalelor sale facultative. în calitate
de temei poate fi invocat articolul 14 din Convenţie cu condiţia ca situaţia
respectivă să cadă şi sub incidenţa unui alt articol din Convenţie, fie chiar, în mod
singular, prevederile Protocolului 12 la Convenţie, atunci când Republica Moldova
îl va ratifica.
La fel, persoana discriminată se poate adresa la Comitetul pentru Drepturile
Omului, deoarece Republica Moldova a ratificat Protocolul Nr.l al Pactului
Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice. De asemenea, se poate adresa la
Comitetele create în baza Convenţiei privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială şi a Convenţiei privind eliminarea discriminării împotriva
femeii.
ONG-urile ce au drept obiectiv apărarea drepturilor omului şi eli minarea
discriminărilor pot să depună rapoarte alternative în faţa Co mitetelor care
evaluează în mod periodic rapoartele statelor în cadrul procedurilor prevăzute în
Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, în Convenţia privind
eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia privind eliminarea
discriminării împotriva femeii, Convenţia privind drepturile copilului. Mai mult ca
atât, aceste organizaţii trebuie să aibă calitate procesuală activă în cazul în care dis-
criminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei
comunităţi sau unui grup de persoane. Această calitate ele trebuie să o aibă în toate
tipurile de procese şi în faţa instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării. în
cele din urmă, instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării trebuie să acorde
asistenţă juridică gratuită victimelor discriminării.
în calitate de recomandări:
1. Propunem ca în legislaţia Republicii Moldova în domeniul
non-discriminării să se introducă noţiunea de inversare a sarcinii probei. Aceasta
reiese din art.8 al Directivei Rasiale şi din art.10 al Directivei privind relaţiile de
muncă, care recunosc dificultatea probării faptelor de discriminare, motiv pentru
care dispun inversarea sarcinii probei după cum urmează:
281
atunci când persoanele care se consideră nedreptăţite pentru că nu s-a
respectat principiul egalităţii de tratament, în faţa unei instanţe de judecată sau în
faţa altei autorităţi competente, demonstrează fapte din care se poate prezuma că a
avut loc o discriminare directă sau indirectă, atunci revine în sarcina celui
împotriva căruia este îndreptată acţiunea să demonstreze că nu a avut loc o
încălcare a principiului egalităţii de tratament”.
Sarcina probei nu poate fi inversată în procedurile penale. De asemenea,
inversarea sarcinii probei nu se aplică procedurilor de investigaţie. Este important a
şti că inversarea sarcinii probei nu se aplică numai în procedurile judecătoreşti.
Legislaţia Uniunii Europene prevede o schimbare a sarcinii probei, ceea ce
înseamnă că dacă o persoană a stabilit fapte din care se poate prezuma că o
discriminare a avut loc, atunci este obligaţia pârâtului să dovedească faptul că
discriminarea nu a avut loc. De exemplu, nu este suficient ca o persoană doar să
afirme că a fost discriminată la locul său de muncă. Persoana trebuie să prezinte
alte informaţii care să creeze prezumţia că s-a produs o discriminare în procesul de
angajare (de pildă, întrebări discriminatorii, dovezi că persoana a fost mai calificată
decât cea care a obţinut postul). Dacă astfel de lucruri sunt arătate, atunci
angajatorul trebuie sa dovedească că nu s-a produs o discriminare şi că alte motive,
no-discriminatorii, au determinat alegerea.
Noţiunea de inversare a sarcinii probei a fost introdusă în legislaţia UE în urma
cazurilor judecate la Curtea Europeană de Justiţie in legătură cu salarizarea egală -
când o femeie arăta diferenţa de gen şi de salariu, iar angajatorul trebuia să vină cu
o justificare pentru existenţa acestei diferenţe,522 Acestui caz i-a urmat Directiva
Consiliului 97/80/EC privind sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe
sex. Inversarea sarcinii probei a fost legată de importanţa acordării unei protecţii
judiciare efective împotriva discriminării.
în aceeaşi ordine de idei, sarcina probei nu se inversează imediat ce se
introduce o plângere privind o faptă de discriminare, ci numai după ce persoana
care pretinde că a fost discriminată demonstrează existenţa unor fapte de pe urma
cărora se poate prezuma că a existat un act de discriminare. Aceasta, la prima
vedere, intră în contradicţie cu principiul prezumţiei nevinovăţiei, iar, în opinia
noastră, pentru acţiuni de discriminare sarcina probării trebuie să-i revină persoanei
faţă de care s-a înaintat pretenţii că a discriminat, cu respectarea condiţiilor de mai
sus. Considerăm că această situaţie poate preveni actele de discriminare şi poate fi
tratată ca o acţiune pozitivă în cazurile de discriminare. Precum s-a menţionat mai
sus, pentru a dovedi discriminarea, sunt mai multe mijloace procedurale în ajutorul
victimei. Aceste mijloace includ testarea, folosirea statisticilor, a înregistrărilor
282
audio-video, a interogatoriului.
Testarea este o modalitate folosită mai ales în Statele Unite pentru a dovedi
discriminarea directă la angajare sau în relaţiile de muncă. în Belgia, testarea este
un mijloc de probă prevăzut de lege. înregistrările audio şi video pot fi folosite ca
mijloace de probă în anumite ţări (de ex., în Republica Cehă), dar nu şi în altele. în
Marea Britanie procedura interogatoriului permite persoanelor în căutarea unui loc
de muncă să obţină un răspuns imediat de la angajator cu privire la motivele respin-
gerii lor.
2. Ombudsmanul împotriva Discriminării să fie investit cu atribuţii
Enderby vs. Frenchay Health Authority and the Secretary of State for Health, C-127/92
necesare care să-l autorizeze să investigheze cu eficienţă şi să sancţioneze corespunzător tratamentul discriminatoriu. Să se aloce resurse umane şi financiare suficiente Ombudsmanului împotriva Discriminării pentru ca acesta să-şi îndeplinească îndatoririle în mod corespunzător. Hotărârile prin care s-a dispus sancţionarea discriminării să fie publice şi, în special, accesibile publicului larg şi autorităţilor publice.
3. Statul trebuie să asigure independenţa Ombudsmanului împotriva
Discriminării şi să includă o reprezentare corespunzătoare din partea tuturor
grupurilor minoritare pasibile de discriminări.
4. La organizarea Ombudsmanului împotriva Discriminării trebuie să ţină cont
şi de înfiinţarea unor reprezentanţe locale pentru a-i spori accesibilitatea şi pentru a
îmbunătăţi eficienţa funcţiilor de educaţie, instruire şi de sancţionare.
5. Ombudsmanu! împotriva Discriminării trebuie să fie uşor accesibil celor ale
căror drepturi intenţionează să protejeze.
6. Organizaţiile neguvernamentale trebuie să colaboreze cu Ombudsmanul
împotriva Discriminării pentru a asigura accesul direct la acesta şi pentru a oferi
asistenţă independentă victimelor discriminării. Ombudsmanul împotriva
Discriminării trebuie să organizeze întâlniri regulate cu reprezentanţii ONG-urilor
în cadrul cărora ar putea fi aduse în discuţie cazuri pe care aceste organizaţii le-au
reprezentat. în cadrul acestor întâlniri să se elaboreze în comun strategii şi politici
privind prevenirea şi combaterea discriminării.
7. Sancţiunile contravenţionale trebuie să fie de aşa mărime încât să inhibe
eventualele atitudini discriminatorii şi să despăgubească pentru moment persoana
discriminată.
8. Procedurile de lucru ale Ombudsmanului împotriva Discriminării să fie
transparente şi simpliste, pentru a încuraja persoanele discriminate, îndeosebi
peroanele cu disabilităţi mintale, fizice, să se adreseze către această instituţie.
9. întreaga societate civilă, împreună cu autorităţile statale, trebuie să se
283
implice în elaborarea şi apoi implementarea politicilor şi strategiilor de prevenire şi
combatere a discriminării. La acest capitol se cere organizarea de campanii de
informare în şcoli şi universităţi. Elaborarea unui manual privind combaterea
discriminării în concordanţă cu politicile europene în domeniu ar putea fi încă o
modalitate care ar contribui la dezvoltarea iniţiativelor legate de prevenire, pe care
le-ar putea
desfăşura în viitor autorităţile statului şi societatea civilă. Este necesară instruirea
tuturor actorilor sociali care ar putea fi implicaţi în fenomenul discriminării.
10. Acceptarea prin lege a datelor statistice ca mijloc de probă în cazurile de
discriminare indirectă.
11. Iniţierea unor campanii de prevenire a discriminării prin conştientizarea
semnificaţiei discriminării. Sancţiunile aplicabile hotărârilor Ombudsmanului
împotriva Discriminării trebuie să fie motivate temeinic, fie că se referă la
constatarea unei fapte de discriminare, fie la constatarea inexistenţei faptei de
discriminare. Să se respecte cu stricteţe termenele de soluţionare a petiţiei şi de
aplicare a sancţiunii contravenţionale, la cunoştinţa părţilor urmând a fi aduse prin
hotărârea Ombudsmanului împotriva discriminării, căile de atac şi termenele în
care se pot exercita acestea.
13. Prin intermediul Instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării,
persoanele care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova se vor apropia de
standardele europene, garantându-le non-discriminarea şi, prin aceasta, se va
facilita momentul de integrare în cadrul UE. Mai mult ca atât, chiar dacă devenind
membru al UE, Republica Moldova nu va asigura transpunerea totală şi corectă a
unei directive referitor la non-discriminare in legislaţia naţională, persoanele care
domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova pot să invoce dispoziţiile directivei în
faţa instanţelor naţionale. Acesta este cunoscut ca principiul „efectului direct" al
directivei. Persoanele în cauză trebuie să demonstreze că prevederea pe care îşi
întemeiază cererea este un principiu precis şi necondiţionat, aplicabil de către
instanţele naţionale şi capabile să guverneze poziţia juridică a indivizilor. Cu toate
acestea, este general acceptat că principiul efectului direct se aplică numai
plângerilor îndreptate împotriva unei autorităţi sau instituţii publice.
Atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării sunt destul de
vaste şi acoperă mai toate domeniile de activitate a ei. Pentru a-şi atinge scopul de
prevenire şi combatere a discriminării, instituţia Ombudsmanul împotriva
Discriminării trebuie să valorifice la maximum cele patru domenii de activitate.
în consecinţă, trebuie să menţionăm că eficienţa instituţiei Ombudsmanului
împotriva Discriminării va depinde de mai mulţi factori:
284
- în primul rând, de competenţa ei;
- în al doilea rând, de atribuţiile cu care legiuitorul ar învesti o;
- în al treilea rând, de gradul de credibilitate de care se va bucura in rândul
populaţiei Republicii Moldova, precum şi de atitudinea organe lor de stat faţă de
această instituţie;
- în al patrulea rând, de colaborarea acestei instituţii cu organizaţiile
neguvernamentale din Republica Moldova şi cu cele de peste hotare, cu instituţiile
naţionale şi internaţionale ce au atribuţii directe sau indirecte în domeniul
prevenirii şi combaterii discriminării şi, nu în ultimul rând, de colaborarea cu
instanţele judecătoreşti, în mod special cu instanţele care rezolvă cauze de
contencios administrativ.623
Deci, reieşind din cele constatate este logic, în opinia noastră, ca instituţia
Ombudsmanului împotriva Discriminării şi instituţia Ombudsmanului naţional să
fie reglementate atât de legea organică, cât şi de Constituţie. Considerăm că
legiuitorul trebuie să modifice Constituţia şi să încorporeze în ea Ombudsmanului
împotriva Discriminării şi Ombudsmanului naţional.
In această ordine de idei, propunem ca în Constituţia Republicii Moldova în
Titlul II „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale" să fie inclus un nou
apitol - Capitolul IV cu denumirea „Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul
împotriva Discriminării” cu articolele 60, 61:
Articolul 60 - „Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva
Discriminării sunt numiţi de Parlament pe o durată de şapte ani, pentru a asigura
garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului şi a asigura
principiul egalităţii şi non-discriminării din partea autorităţilor publice centrale şi
locale, ale persoanelor cu funcţie de răspundere din instituţii, organizaţii şi
întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, din asociaţiile obşteşti de toate
nivelurile”
Articolul 61 - „1) Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva
Discriminării îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în
drepturile lor constituţionale sau discriminate, în limitele stabilite de lege.
2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Ombudsmanului naţional şi
Ombudsmanului împotriva Discriminării sprijinul necesar în exercitarea
atribuţiilor sale” '::A.Niţoiu. O importantă instituţie constituţională pentru protejarea
cetăţenilor împotriva atotputerniciei administrativului II Drepturile Omului. Bucureşti. 1993,
nr.4, p. 18.
Dacă legiuitorul ar accepta propunerea noastră, instituţia Ombud smanului
împotriva Discriminării şi instituţia Ombudsmanului naţional ar asigura, în primul
285
rând, un echilibru între autorităţi şi cetăţeni şi, în al doilea rând, ar câştiga în
autoritate stabilind un statut constituţional, adică principiile lor de activitate vor fi
reglementate de Constituţie.
286
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
CONCLUZII:
1. Constituţionalismul este fundamentul pe care se axează cele mai importante
raporturi din societate (raportul dintre societate şi stat; dintre persoană şi stat; om şi
societate), în acelaşi rând se bazează forma de guvernământ, regimul politic,
valorile general umane (egalitate, non-discriminare, drepturile omului etc.). în orice
stat: obiectivele supreme cum ar fi respectarea drepturilor omului, egalitatea şi
non-discriminarea, democraţia, suveranitatea poporului, pluralismul politic,
separaţia puterilor în stat şi statul de drept pot fi realizate numai în condiţiile con-
stituţionalismului contemporan. Iar măsura în care se realizează aceste obiective
depinde de cultura juridică şi civică, de tradiţiile democratice ale fiecărui popor în
parte, odată ce nu putem pune pe picior de egalitate realizarea constituţionalismului
în Republica Moldova cu cel din statele cu o democraţie avansată, cum ar fi SUA
sau Franţa.
Cea mai mare problemă a organizării constituţionalismului este dominarea
intereselor statale faţă de interesele omului, problemă moştenită de la socialism. în
perioada contemporană, organizarea constituţionalismului în Republica Moldova va
depinde şi de elaborarea mecanismelor juridice ce ar asigura o proporţionalitate
dintre interesele şi necesităţile individului şi ale societăţii. Ea va depinde, în primul
rând, de activitatea legală a organelor de stat şi de disponibilitatea lor de a asigura,
consacra şi proteja drepturile omului. Toate mecanismele naţionale chemate să
apere drepturile omului sunt ineficiente, dacă statul nu poate pedepsi funcţionarii
pentru ne onorarea obligaţiilor de apărare a drepturilor omului.
2. Constituţionalismul este un fenomen social, care se află în continuă
dezvoltare. La studierea şi prognozarea evoluţiei acestui fenomen trebuie să se ţină
cont de particularităţile şi trăsăturile specifice de dezvoltare ale fiecărei naţiuni.
3. în opinia noastră, constituţionalismul, in accepţiunea sa contemporană,
reprezintă o formă de guvernare a statului de drept, în care relaţiile dintre stat şi
individ sunt reglementate de normele de drept, iar dacă există contradicţie dintre
normele de drept şi drepturile omului, prioritate au drepturile omului şi care obligă
statul să stea la dispoziţia tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia sa, şi să
funcţioneze pentru bunăstarea acestora prin asigurarea egalităţii,
non-discriminării, promovării, respectării şi protecţiei drepturilor omului.
4. Toate particularităţile constituţionalismului contemporan sunt in-
terdependente şi le putem grupa în trei categorii:
1) . Realizarea principiului separaţiei puterilor în stat;
2) . Implementarea în viaţă a noţiunii stat de drept;
287
3) . Consacrarea, garantarea, protejarea drepturilor omului şi asigurarea
egalităţii şi non-discriminării.
5. Soarta stabilirii constituţionalismului în condiţiile contemporane în
Republica Moldova depinde de succesul stabilirii coraporturilor dintre
componentele puterii de stat (puterea legislativă, executivă şi judecătorească) în
baza şi limitele actualei Constituţii. Pentru ca să nu existe abuzuri din partea
autorităţilor statale, fiecare autoritate trebuie să fie investită cu prerogative eficiente
de control. Factorii de control sunt înseşi structurile celor trei puteri, la care se
adaugă şi Curtea Constituţională, opoziţia parlamentară, partidele politice,
ombudsmenii naţionali, ombudsmenii specializaţi, ONG-urile, organizaţiile
profesionale, mass- media şi cetăţenii. în ce priveşte realizarea principiului
constituţional privind separaţia puterilor în stat putem evidenţia următoarele neajun-
suri: separaţia puterilor nu este balansată, lipseşte un sistem efectiv de balanţă şi
contrabalanţă; în Constituţie nu este clar stipulat că puterea executivă este
monocefală sau bicefală.
6. Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova sunt neuniform aplicate, atât din
punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere material, ceea ce conduce la
diminuarea încrederii în instituţiile statale, generează haosul juridic şi determină
crearea condiţiilor pentru diferite abuzuri din partea funcţionarilor. Timp de peste
15 ani, o bună parte din populaţia Republicii Moldova, care se află in stânga
Nistrului, circa 15 %, este discriminată după criteriul teritorial privind accesul liber
la justiţie. Sub aspect penal, administrativ şi civil, oamenii sunt „judecaţi” din
considerente politice, reieşind „din interesele republicii” (se are in vedere pretinsa
„republică moldovenească nistreană”). Problema se agravează şi prin faptul că
majoritatea populaţiei din stânga şi din dreapta Nistrului nu cunoaşte unde urmează
să se adreseze în caz de apariţie a problemelor. Nu cunosc acest lucru nici
reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi chiar nici ai acelor statale.
7. Statul de drept este acel stat care promovează, consacră şi garantează
drepturile şi libertăţile omului, respectând principiul egali tutu şi al
non-discriminârii. Pentru a fi în prezenţa unui stat de drept este necesar să existe un
sistem legislativ călăuzit de preocuparea constantă de a ocroti personalitatea umană
în integralitatea ei şi de a-i crea condiţii optime de dezvoltare.
8. în opinia noastră, avem mai multe obstacole in dezvoltarea consti
tuţionalismului din Republica Moldova, cum ar fi: încălcarea drepturilor şi
libertăţilor omului; calitatea proastă a actelor normative, inclusiv a celor
constituţionale; lipsa unei idei naţionale ce ar consolida societatea; frecventele
încălcări ale Constituţiei din partea instituţiilor statale; complicaţii în dezvoltarea
288
parlamentarismului din Republica Moldova; nihilismul juridic.
9. Pentru dezvoltarea societăţii democratice, bazate pe valori supreme, precum
respectarea drepturilor omului, egalităţii şi demnităţii umane, trebuie să existe o
unitate a conştiinţei juridice a naţiunii şi statului. Această unitate poate deveni
realitate numai atunci când conştiinţa juridică statală şi cea naţională vor realiza un
adevăr, care rezidă în faptul că Constituţia este acordul social între toate categoriile
sociale ale societăţii, inclusiv puterea statală, partidele politice, sectorul privat
privind regulile fundamentale, după care se dezvoltă ţara. Consolidarea şi afirmarea
conştiinţei juridice naţionale este bineînţeles, un proces complex şi continuu, care
impune voinţă şi efort atât din partea statului, a întregii societăţi în general, cât şi din
partea fiecărui cetăţean în parte.
10. în viziunea noastră, Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin
fiinţei umane de la naştere şi care sunt inalienabile şi inerente pentru fiecare om in
virtutea apartenenţei lui la specia umană, şi sunt recunoscute universal. Deşi
drepturile omului sunt considerate universale şi deşi oamenii se nasc egali, totuşi nu
toţi posedă aceleaşi posibilităţi să le reclame şi să-şi exercite drepturile la acelaşi
nivel corespunzător. Toate acestea au drept consecinţă crearea unor inegalităţi,
afirmarea unor grupuri în dauna altora etc.
11. Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană, deoarece fiecare om
prezintă valoarea cea mai supremă ca fiinţă, înzestrată cu gândire, voinţă şi emoţii.
Prin intermediul demnităţii se recunoaşte fiecărui om aceste calităţi, indiferent de
faptul ce gândeşte el despre sine sau cum este apreciat de cei din jur. Fiecare din noi
avem demnitate, deoarece suntem oameni, iar drepturile omului servesc în calitate
de apărător al demnităţii umane. Dacă drepturile omului nu pot apăra demnitatea
umană, atunci apar cele mai negative fenomene ale societăţii: discriminarea în
sensul larg al cuvântului (discriminarea directă, indirectă, segregarea, hărţuirea etc.)
intoleranţa, rasismul, xenofobia, antisemitismul, tortura, tratamente inumane şi
degradante etc.
12. Fiecare trebuie să-şi apere demnitatea, drepturile şi libertăţile sale prin toate
mijloacele care nu sunt interzise de lege. Iar statul, prin instituţiile de drept create în
acest scop, trebuie să apere demnitatea, drepturile omului, egalitatea şi
non-discriminarea. Prin intermediul acestor instituţii se realizează justiţia intr-un
stat de drept. Justiţia care se bazează pe respectarea principiilor demnităţii, egalităţii
în drepturi şi libertăţii, non-discriminării.
13. în cadrul sistemului nostru constituţional, drepturile omului se întemeiază
pe principii care fie că sunt reflectate direct în Constituţie, fie se subînţeleg, şi
anume: universalitatea drepturilor omului; protecţia cetăţenilor Republicii Moldova
289
în străinătate; protecţia cetăţenilor străini şi apatrizilor; inadmisibiiitatea extrădării
sau a expulzării cetăţenilor Republicii Moldova; accesul liber la justiţie;
neretroactivitatea legii; prioritatea reglementărilor internaţionale în materia
drepturilor omului; caracterul de excepţie al restrângerii exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi; egalitatea în drepturi.
14. în opinia noastră, prin respectarea principiului egalităţii în drepturi pentru
toţi, indiferent de sex, rasă, religie, apartenenţă politică, etc. se exclude
discriminarea. Egalitatea este opusul discriminării, deoarece discriminarea este
limitarea şi încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă, sex, naţionalitate,
limbă, religie, avere, opinie etc.
Drepturile omului, demnitatea şi egalitatea sunt în strânsă legătură organică.
Aceste trei elemente sunt interdependente şi stau ca trei piloni în statul de drept la
baza prevenirii, eradicării şi condamnării tuturor formelor de discriminare. în cazul
dacă ar lipsi unul din aceste trei elemente atunci în societate ar domina
discriminarea.
15. Dacă examinăm conţinutul principiului egalităţii, care este consemnat prin
art.16 alin.(l) şi (2) din Constituţie, putem indica trei aspecte ale egalităţii, şi anume:
♦ egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi;
♦ egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, avere sau origine socială;
• egalitatea în drepturi a persoanelor (ară deosebire de religie, opinie s.m
apartenenţă politică.
16. Astăzi, ca o consecinţă a experienţelor istorice, interzicerea dis criminării
este stabilită în multe tratate internaţionale şi legislaţii naţi onale cu referire la
drepturile omului. Cu toate acestea, discriminarea bazată pe rasă, culoare, etnie, la
fel ca şi religie, gen, orientare sexuală etc. este una de violare a drepturilor omului
care se produce cel mai frecvent în întreaga lume.
17. In concluzie putem menţiona că, „discriminarea" reprezintă: orice
tratament diferit şi inegal pe baza unei categorii pe care vorbitorul o prezumă a fi
ordinar injustă. Astfel, totalitatea atitudinilor şi comportamentelor prin care
anumitor indivizi şi grupuri li se refuză drepturile şi oportunităţile existente pentru
alţi indivizi şi grupuri, în cadrul unei şi aceleiaşi societăţi politice, desemnează
sensul principal al discriminării. Discriminarea se produce împotriva populaţiei
indigene şi a minorităţilor de oriunde, începând cu pădurile din Ecuador şi
terminând cu insulele japoneze şi rezervaţiile din Dakota de Sud, împotriva evreilor,
a aborigenilor din Australia şi a romilor din Europa, dar şi a moldovenilor din stânga
Nistrului. Sunt discriminaţi migranţii care lucrează, refugiaţii şi solicitanţii de azil
290
din America de Nord şi Europa, dar şi cei terorizaţi sau abuzaţi, în acelaşi rând
femeile, acestea fiind tratate ca fiinţe umane inferioare, persoanele infectate cu
HIV/SIDA, cele cu disabilităţi fizice sau psihice sau care au o altă orientare sexuală
sau confesiune. Discriminarea apare în diferite forme şi poate fi prezumat faptul că
fiecare a fost afectat de o formă sau alta a acesteia.
18. Putem defini următoarele forme de manifestare a discriminării:
Discriminare directă - orice acţiune sau inacţiune în raport cu o
persoană pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea
sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe bază de alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte, care are drept scop sau consecinţă limitarea sau intimidarea recunoaşterii,
exercitării şi implementării în condiţii de egalitate a drepturilor omului.
Discriminare indirectă - orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră
care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor:
sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,
educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare
sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie
HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau
prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, faţă de alte
persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acestui scop sunt
adecvate şi necesare.
Discriminare multiplă - orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai
multe criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii,
vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,
infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin
lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Discriminarea prin asociere - orice faptă de discriminare săvârşită împotriva
unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform
criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,
orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie
HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau
prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, este asociată cu
291
una sau mai multe persoane aparţinând unei asemenea categorii de persoane.
Segregare - orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică
neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine
etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii,
apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare
materială, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii
sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Tratament defavorizat - orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct sau
indirect drepturile şi interesele legale.
Intenţia de a discrimina - orice informaţie declarată în public de a săvârşi o
faptă de discriminare.
Comportament discriminatoriu - orice comportament care. prm efectele pe care
le generează, favorizează sau defavorizează nejustifn al un grup de persoane sau o
comunitate faţă de alte persoane, grupui i de persoane sau comunităţi.
Instigarea la discriminare - orice acţiune sau inacţiune care determi nă cu
intenţie pe cineva să săvârşească o faptă de discriminare.
Complicitate la discriminare - fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod
intenţionat o persoană la săvârşirea unei fapte de discriminare. Se consideră, de
asemenea, complicitate la discriminare fapta persoanei de a promite, înainte sau în
timpul săvârşirii faptei de discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după
săvârşirea faptei promisiunea nu a fost îndeplinită.
Asocierea pentru săvârşirea unei fapte de discriminare - fapta de a se asocia sau
de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor fapte
de discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Hărţuire - orice formă de comportament, verbal sau non-verbal, manifestat
conştient pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea
sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/ SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale,
stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte, în raport cu o fiinţă umană, cu scopul de a leza demnitatea persoanei ori a crea
o atmosferă incomodă, ostilă, degradantă sau ofensatoare.
Hărţuire sexuală - orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în
mod fizic, verbal sau în orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea persoanei
sau creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau intimidată; în
mod special, cazul in care refuzul de a accepta un astfel de comportament sau
292
constrângere ar influenţa luarea de decizii şi afectează persoana.
Victimizarea - orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie
cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei
persoane în cazul în care persoana respectivă a întreprins sau care e presupusă că a
întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru protecţia împotriva discriminării;
tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în condiţiile
date.
Suntem de părere că toate noţiunile enumerate mai sus sunt forme de
manifestare a discriminării, de aceea, constituie discriminare şi trebuie să fie
sancţionate conform legislaţiei în vigoare: discriminarea directă, discriminarea
indirectă, discriminarea multiplă, comportamentul discriminatoriu, hărţuirea,
inclusiv cea sexuală, instigarea la discriminare, intenţia declarată public de a
discrimina, segregarea, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în
vederea săvârşirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare săvârşite
cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, cu excepţia cazurilor
in care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democrată.
Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional, dacă nu
intră sub incidenţa legii penale. Totodată, constituie forme agravante de
discriminare: segregarea; discriminarea multiplă; fapta de instigare la discriminare
săvârşită de o persoană care se află pe o poziţie de autoritate faţă de cel instigat;
discriminarea săvârşită de două sau mai multe persoane; săvârşirea în mod repetat a
unei fapte de discriminare, chiar şi după pedepsirea faptei de discriminare.
19. în opinia noastră, faptele şi măsurile care, ca excepţie, nu constituie
discriminare pot fi de două categorii, şi anume: tratamentul diferenţiat care se
bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative (pozitive). în
Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune Afirmativă, in timp ce în
Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitivă. Nu agreăm
denumirea „discriminare pozitivă", deoarece când auzim cuvântul „discriminare” ne
imaginăm ceva negativ, de aceea considerăm că denumirea adecvată ar fi „măsuri
afirmative” sau „măsuri pozitive”. Mai mult, conceptul discriminării pozitive a fost
respins de majoritatea statelor, deoarece reprezintă o încălcare a principiului
non-discriminării prin instituirea unei categorii privilegiate de persoane ce
beneficiază de drepturi speciale. La fel, discriminarea pozitivă pune în pericol
dreptul constituţional al liberei concurenţe. Totuşi, suntem de părere că statul
trebuie să adopte măsuri afirmative (pozitive) faţă de anumite comunităţi
dezavantajate de practici discriminatorii anterioare. Ele se vor aplica limitat şi se vor
referi la situaţiile pentru care sunt stabilite.
293
20. în concluzie putem menţiona că prin măsuri afirmative subînţelegem
măsuri speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a
preveni sau compensa dezavantajele suferite de o persoană, un grup sau o
comunitate datorită uneia sau mai multor fapte de discriminare, fie pentru a facilita
participarea lor efectivă în toate domeniile vieţii sociale.
21. Suntem de părere că nu se consideră discriminare măsurile, acţiunile sau
inacţiunile întreprinse de către stat, persoane juridice şi de alte subiecte care
favorizează anumite grupuri sociale în scopul reabilitării sau egalării şanselor, dacă
aceasta se prevede de lege. Prin urmare, nu se consideră fapte discriminatorii:
a) stabilirea cerinţelor pentru vârstă minimală, experienţă profesională sau
durata de serviciu în procedurile de angajare în câmpul muncii, atunci când acestea
sunt prevăzute de lege necesare într-o societate democrată;
b) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă maximală în procedurile de angajare în
câmpul muncii, atunci când acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare intr-o
societate democrată;
c) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau a apatrizilor
prevăzut de legea sau tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte;
d) protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor in perioada sarcinii şi
alăptării, prevăzută de legislaţie, cu excepţia cazurilor în care femeia însărcinată sau
mama nu doreşte să se folosească de protecţie şi a informat angajatorul despre
aceasta in formă scrisă;
e) stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru durata serviciului, prevăzute de
legislaţie pentru scopurile de asigurare a pensiei;
f) tratamentul diferit al persoanelor cu disabilitâţi în timpul învăţământului şi
dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice
educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora;
g) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă minimală şi maximală pentru încadrare în
activităţi de educaţie sau instruire, atunci când aceasta este justificat în mod obiectiv
şi în conformitate cu legislaţia, în dependenţă de natura educaţiei sau de condiţiile în
care aceasta este desfăşurată;
h) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în
legătură cu o ocupaţie desfăşurată în instituţiile sau organizaţiile religioase atunci
când motivul invocat privind natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este
profesată religia, credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa
profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei, la obiectivele
acesteia, este un tratament legal;
i) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în
294
educaţia religioasă, inclusiv educaţie cu scopul de a desfăşura o ocupaţie prevăzută
la punctul h);
j) măsurile din sfera educaţiei ce asigură echilibrul în ce priveşte participarea
bărbaţilor şi femeilor, în măsura în care acestea sunt necesare;
k) măsuri speciale care beneficiază persoanele sau grupurile de persoane care
sunt pe poziţie dezavantajată pe baza criteriilor enumerate mai sus, care au drept
scop asigurarea egalităţii de şanse, în măsura în care acestea sunt necesare;
l) protecţie specială a copiilor fără părinţi, minorilor, părinţilor singuratici şi a
persoanelor cu disabilităţi, prevăzută de legislaţie;
m) măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor, care aparţin
minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice, precum şi a dreptului lor de a exista şi
de a se dezvolta, în mod individual sau în mod colectiv, cu restul membrilor
grupurilor din care fac parte, a culturii lor, cât şi a dreptului de a profesa şi practica
religia lor, de a folosi limba lor;
n) măsurile din domeniul educaţiei pentru asigurarea participării persoanelor
care aparţin minorităţilor etnice, în măsura în care acestea sunt necesare;
o) anunţurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la locurile de
muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor speciale de prestare a muncii
prevăzute de lege, sexul este determinant;
p) acţiunile afirmative (pozitive).
22. Susţinem pe deplin ideea CERI, că toate fiinţele umane aparţin aceleaşi
specii şi nu există mai multe rase şi în noţiunea de „rasism” se include astfel de
fenomene, precum xenofobia, anti-semitismul şi intoleranţa, şi „rasismul presupune
încrederea că un criteriu, precum „rasa”, culoarea, limba, religia, naţionalitatea
sau originea naţională sau etnică justifică dispreţul faţă de o persoană sau un grup
de persoane, sau simţul superiorităţii unei persoane sau a unui grup de persoane”.
23. Xenofobia este un fenomen plasat în centrul investigaţiilor realizate in
ştiinţele sociale şi al fenomenologiei vieţii cotidiene. Cercetările în această direcţie
pot ajuta la elaborarea de strategii şi planuri de combatere, cât şi a măsurilor ce ar
permite a depăşi manifestările xenofobe, hărţuirea şi violenţa rasială etc.; cercetări
unde pe primul plan este pusă victima. în multe state nu se ia nici o atitudine faţă de
declaraţiile homofobe ale multor lideri politici. Dacă oamenilor şi organismelor care
sunt chemate să respecte legea li se permite să promoveze intoleranţa, atunci în joc
sunt puse drepturile minorităţilor. Dacă vom continua să mergem pe această cale,
atunci răbufnirea violenţei homofobe va mai fi o întrebare doar de timp.
24. După cum am menţionat, intoleranţa înseamnă nedorinţa de a recunoaşte
sau respecta diferenţele de opinii şi credinţe ale altor oameni. Toate acestea duc la
295
acte de discriminare bazate pe diferite criterii, unele acte putând fi condamnate
penal. Fanatismul este cea mai periculoasă manifestare a spiritului uman, iar
alunecarea bruscă de la extazul sufletesc, care ne umple fiinţa de bunătate şi lumină,
spre fanatism este aproape imperceptibilă. Este nevoie de un anumit grad de cultură
şi inteligenţă, de o conştientizare clară a răului pe care îl putem produce din cele mai
frumoase intenţii, pentru a însuşi convingerea că toleranţa este unicul mijloc de a
convieţui în pace cu semenii noştri. Nu în zadar se spune că drumul spre iad este
pavat cu bune intenţii.
25. La elaborarea reglementărilor juridice privind egalitatea de şanse pentru
femei şi bărbaţi s-a pornit de la conceptul discriminare bazată pe sex. Totuşi, este
nevoie de a distinge sexul de gen. între femei şi bărbaţi există deosebiri referitoare la
caracteristicile individuale, ce cuprind acele biologice, psihologice şi
socio-culturale (aspecte fundamentale care definesc fiinţa umană), iar stereotipurile
legate de gen acţionează ca limitări ale procesului de dezvoltare a unei persoane.
Aşadar, nu ne năştem femei sau bărbaţi, ci ne năştem persoane de sex feminin sau
masculin, şi devenim sau ne formăm ca femei şi bărbaţi.
26. Stereotipurile sunt acele imagini ale minţii ce sunt standardizate şi ataşate
membrilor unui grup social şi sunt rezultatul unei sublimări de percepţie prin
suprageneralizare. Acestea acţionează prin faptul că, în legătură cu toţi membrii
grupului respectiv, există aşteptarea să se comporte la fel. Modelele de inegalitate,
stabilite într-o generaţie, sunt uşor transmise generaţiilor următoare, deoarece
oamenii se maturizează considerându-le corecte, atât din punct de vedere moral, cât
şi natural.
27. Principiile şanselor egale pentru femei şi bărbaţi şi ale tratamentului egal
sunt obiectivele modelului social de comportament no-discriminatoriu, obiective
care sunt atinse prin legislaţie şi educaţie. Dintr-un anumit punct de vedere, legea
este generatoare de schimbare socială, prin setul de valori pe care îl impune. Toate
tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului includ sexul ca un criteriu
protejat împotriva discriminării.
29. Discriminarea pe criteriul de vârstă se bazează, totuşi, pe diferite
stereotipuri. Astfel, se vehiculează ideea că cu trecerea anilor capacităţile fizice şi
psihice ale unei persoane sunt afectate în mod negativ, iar persoanele mai tinere sunt
mai eficiente, energice şi e mai puţin costisitor de a-i învăţa. Angajaţii mai în vârstă
deseori, în efortul de a-şi păstra locul de muncă şi, mai ales, la reangajare, se
confruntă cu discriminarea. Limitele de vârstă arbitrare, care nu iau în consideraţie
potenţialul de performanţă al persoanei, sunt foarte răspândite în ţara noastră.
Uneori, politicile neutre au efectul de a dezavantaja persoanele în etate, astfel
persoanele în etate fiind discriminate indirect.
296
28. Astfel, disabilitate este orice restrângere sau lipsă a unei abilităţi de a
efectua o activitate în maniera sau în limitele fizice considerate normală pentru o
fiinţă umană. Persoanele cu disabilităţi fizice şi mintale reprezintă una dintre cele
mai izolate grupe de oameni de pe planetă. Discriminarea la care sunt supuse
persoanele cu probleme de sănătate mintală se datorează statutului de victimă al
acestora. El fiind datorat lipsei de informaţie, necunoaşterii şi dezinteresului
comunităţii şi autorităţilor faţă de aceste persoane, lipsei unor organizaţii
nonguvernamentale care să facă o schimbare în acest sens.
29. Suntem de părere că trebuie de reformat metodologia de calculare a pensiei,
pentru a pune toate categoriile de angajaţi în condiţii egale. Şi anume, la calcularea
pensiei tuturor pensionarilor să se ţină cont de raportul ratei de înlocuire a salariului
cu pensia, care trebuie să constituie nu mai puţin de 45% din salariul mediu pe
economie.
30. Luând în consideraţie faptul, că femeile în Republica Moldova trăiesc mai
mult decât bărbaţii, cât şi decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a
stabilit că mecanismul pensiilor de asigurări sociale de stat diferenţiază dreptul la
pensie în baza criteriului de sex şi/sau stare civilă şi astfel reprezintă o încălcare a
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului624, propunem ca vârsta de pensionare să
fie aceeaşi atât la femei, cât şi la bărbaţi, astfel acordând femeilor posibilitatea de a
atinge stagiul de cotizare necesar in vederea beneficierii de dreptul la pensie in-
t’2'1 Cauza Schuler-Ygraggen contra Elveţiei, cererea nr.14518/89, din 24 iunie 1983; Willis contra
Marii Britanii, cererea nr. 36042/97, din 11 iunie 2002.
tegrală. La fel, pentru a exclude oricare discriminări directe pe criteriu! vârstei şi
sexului legate de pensie, statul trebuie să legifereze fondurile de pensii private, ca o
alternativă la mecanismul pensiilor de asigurări sociale de stat.
31. Nici o ţara din Europa nu este omogenă din punct de vedere etnic,
lingvistic, sau al religiei. Unele grupuri etnice trăiesc în afara graniţelor lor
naţionale. Unele dintre ele sunt minoritare constituind doar un procent mic din
numărul total al populaţiei, altele, deşi constitue un procent mai mare, din cauza
izolării sau discriminării exercită o influenţă nesemnificativă în societatea în care
locuiesc.
32. Suntem de părere că în Republica Moldova cea mai discriminată minoritate
etnică este minoritatea romă, deoarece comunitatea romilor în Republica Moldova
este supusă unei discriminări persistente în toate domeniile vieţii: învăţământul,
angajarea în câmpul muncii, acordarea spaţiului locativ şi accesul la bunurile şi
serviciile disponibile populaţiei.
33. în mass-media sunt cazuri de relatare a unor informaţii ce se bazează pe
297
discriminări, prejudecăţi şi stereotipuri negative la adresa grupurilor minoritare şi
numai o instituţie specializată, cum ar fi Ombudsmanul împotriva discriminării, ar
rezolva aceste probleme. Mai mult ca atât, pentru a asigura o bună dezvoltare a
limbilor minoritare, Moldova trebuie să ratifice Carta Europeană a limbilor
regionale sau minoritare.
34. Discriminarea bazată pe orientarea sexuală se defineşte prin tratament
jignitor în legislaţie sau practică, pe temeiul abaterii, în mod real sau perceput, de la
paradigma heterosexuală standard. Dreptul la viaţa privată, care include în sine
noţiunea de „orientare sexuală", adică dreptul de a-şi aprecia individual orientarea
sexuală, este un drept fundamental al omului.
35. în spiritul muncii decente şi al respectului pentru drepturile omului şi pentru
demnitatea persoanelor infectate sau afectate de HIV/ SIDA, lucrătorii nu trebuie să
facă obiectul discriminării din cauza seropozitivităţii lor reale sau percepute.
Discriminarea şi stigmatizarea persoanelor care trăiesc cu HIV/S1DA zădărnicesc
eforturile îndreptate spre prevenirea epidemiei. HIV/SIDA trebuie să fie
recunoscută ca o problemă care priveşte locul de muncă şi să fie tratată ca orice altă
boală sau afecţiune gravă de care pot suferi lucrătorii. Aceasta nu numai pentru că
HIV/SIDA afectează forţa de muncă, ci şi pentru că locul de muncă, făcând parte
clin comunitatea locală, are un rol de jucat în lupta globală împotriva răspândirii şi a
efectelor epidemiei.
36. în Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri
minoritare în domeniul vieţii economice şi sociale şi cu privire la efectele
discriminării acestora. în aşa situaţie este greu a stabili care sunt practicile
discriminatorii. Astfel, considerăm că colectarea datelor şi monitorizarea sistemului
trebuie efectuate de instituţii specializate ce au atribuţii în ce priveşte prevenirea şi
eradicarea tuturor formelor de discriminare. La baza colectării informaţiilor trebuie
să fie respectat principiul confidenţialităţii.
37. în general, comercializarea marcantă a educaţiei superioare prestate de
instituţiile publice a limitat drastic accesul tinerilor din familii sărace la studii
superioare. în Republica Moldova există inechităţi marcante în ce priveşte accesul la
educaţie. Copiii proveniţi din familii sărace intră mai târziu în sistemul educaţional.
Pe parcurs, performanţele lor relative se înrăutăţesc şi aceştea abandonează sistemul
cel mai devreme, trecând doar prin treapta studiilor primare.
38. Educaţia interculturală este un proces educaţional care mijloceşte
cunoaşterea istoriei culturale proprii - pe de o parte, şi înţelegerea altor culturi - pe
de altă parte. Educaţia interculturală dezvoltă simţul justeţei, solidarităţii şi
toleranţei, duce la înţelegerea şi respectarea varietăţii socioculturale care devine tot
298
mai profundă şi creează posibilităţi pentru înţelegerea diferitelor moduri de viaţă,
gândire şi percepere a lumii. Ea afectează nu numai sfera cunoştinţelor, ci şi, mai
presus de toate, sfera competenţei şi atitudinilor.
39. Persoanele private de libertate sunt discriminate la capitolul accesul la
studii, inclusiv studii superioare625
, deoarece statul nu le asigură acest drept,
motivând prin faptul că nu poate garanta securitatea persoanelor. Suntem de părere
că statul este obligat să asigure dreptul la studii stipulat de Constituţie şi persoanelor
private de libertate, deoarece ele trebuie să fie limitate numai în dreptul la libera
circulaţie, nu şi în alte drepturi. Aceasta se poate de organizat prin efectuarea
studiilor la distanţă.
40. Prin instrumente se subînţelege diferite documente care conţin principii,
norme (standarde) privind drepturile omului, inclusiv preve-
“-'Comunicat de presă al CHDOM, referitor ia respectarea drepturilor persoanelor private de
libertate, 22.01.2008 // http://www.humanrights.md/rom/index_rom.html nirea şi combaterea discriminării adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul „instrumente” e unul neobişnuit în mediul savanţilor jurişti, însă noţiunea de instrumente, ca termen de lucru, se utilizează în practica ONU, Consiliul Europei, UNESCO. Din aceste considerente, pentru a evidenţia domeniul drepturilor omului, vom utiliza noţiunea de instrumente, aşa cum se numesc la nivel internaţional, cu riscul de a fi criticaţi.
Mecanismele reprezintă anumite structuri organizaţionale (judecătoriile
internaţionale, organizaţiile internaţionale, comitetele, comisiile, grupurile de lucru
ale referenţilor speciali) abilitate cu atribuţia de control atât în domeniul drepturilor
omului, cât şi în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării.
41. Aproape toate statele europene contractante la Pactul Internaţional cu
privire la Drepturile Civile şi politice, inclusiv Republica Moldova, au acceptat
dreptul la plângere individuală în respectarea clauzei cu privire Ia egalitate şi
non-discriminare al art.26 din Pact. Astfel, prin adoptarea tratatelor de drepturi ale
omului, inclusiv a art.26 din Pact, ţările europene, prin Parlamentele lor alese în
mod democratic, au acceptat o obligaţie legală de a implementa principiile de
tratament egal şi no- discriminatoriu în toate sferele vieţii. Protecţia împotriva
discriminării şi promovarea egalităţii au fost itemi proeminenţi în agendele
internaţionale de drepturi ale omului. Interzicerea discriminării este inserată în tot
spectrul de instrumente internaţionale de drepturi ale omului.
42. Generalizând cele expuse, putem concluziona că Republica Moldova in
regim de urgenţă trebuie să explice populaţiei sale (la seminare, mese rotunde etc.)
efectele ratificării Protocolul II la PIDCP, in baza căruia persoanele care se află
sub jurisdicţia Republicii Moldova pot depune plângeri individuale către Comitetul
299
ONU pentru drepturile omului, inclusiv la capitolul violării art.26 din Pact.
43. Principiile non-discriminării şi a egalităţii asigurate de instrumentele
internaţionale în domeniul drepturilor omului se aplică atât fiecărei categorii de
persoane în mod individual, cât şi în complex, de exemplu: eliminarea discriminării
pe criteriile rasă şi sex sau eliminarea discriminării pe criteriile opinie politică şi
convingere. De aici facem concluzia că Republica Moldova, în scopul
implementării convenţiilor internaţionale în materia drepturilor omului şi
combaterii discriminărilor, trebuie să abordeze coerent şi integrat lupta împotriva
situaţiilor de discriminare multiplă; să elaboreze şi să adopte acte legislative ce ar
garanta şanse şi oportunităţi egale, atât de natură economică, cât şi socială pentru
toţi, fără nici o discriminare. în caz contrar, discriminarea va duce la ostilitate,
frustraţie şi fanatism.
44. Conform CEDO, interzicerea discriminării este prevăzută în termeni largi.
Articolul 14 prevede: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de
prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe sex,
rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională
sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă
situaţie” Articolul respectiv prevede aplicarea principiului non-discriminării doar în
ceea ce priveşte exercitarea drepturilor protejate în cadrul Convenţiei, iar Protocolul
nr.12 stabileşte dreptul absolut de a nu fi supus discriminării.
Cuvintele la care prevederea se referă, precum „aşa ca” şi „altă situaţie” implică
că categoriile de discriminare interzise şi criteriile de discriminare conform
Convenţiei nu sunt exhaustive. în mod consecutiv, sfera problemelor acoperite de
art.14 este destul de mare. Totuşi, Curtea a interpretat termenul „altă situaţie” ca
încorporând orientare sexuală, statut civil, statut de militar, statut profesional,
închisoare, disabilitate, vârstă, domiciliu, zonă geografică, seropozitiv HIV, statut
financiar sau proprietate, religie, naţionalitate, limbă, origine etnică etc.
Contrar art.26 din Pact - echivalentul ONU cu CEDO, care prevede un drept la
egalitate - atingerea interzicerii discriminării conform art.14 este limitată acelor
drepturi prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale. Astfel, art.14 poate fi invocat
numai în conjunctură cu unul din drepturile Convenţiei.
45. Jurisprudenţa Curţii a demonstrat, că nu priveşte egalitatea ca un tratament
absolut identic, dar priveşte drept discriminare orice tratament diferenţiat pentru
care nu există vreo justificare rezonabilă sau obiectivă. Deci, precum am menţionat,
o diferenţă in tratament care nu urmăreşte un scop legitim sau unde nu există o
relaţie rezonabilă de pro- porţionalitate dintre mijloacele angajate şi scopul urmărit
de a fi realizat este tratament discriminatoriu.
46. Protocolul nr. 12 Ia CEDO este încă vag in două aspecte de bază ce sunt
300
relevante pentru combaterea discriminării, şi anume: privind efectul orizontal al
Protocolului şi privind măsurile pozitive. După cum am menţionat, în ambele aceste
aspecte Convenţiile ONU oferă opţimu m.u bune. Totuşi, curţile şi organele
cvasijudiciare dispun de un intrumoni util, precum este Protocolul nr.12, însă,
acesta, nu substituie in întregi me convenţiile ONU, care sunt mai largi în scop
privind problemele <l< înaltă relevanţă în ţările europene.
47. Discriminarea privind imigraţia şi cetăţenia este o altă proble mă stringentă.
în anii recenţi, multe guverne au îngustat politica lor de imigrare şi cetăţenie în
scopul de a păstra în afara teritoriilor lor sau de a exclude teroriştii suspecţi. Astfel,
măsurile ţărilor se bazează pe adop tarea restricţiei de imigrare şi/sau drepturile de
reşedinţă, totodată, ele vizează accelerarea deportării şi/sau deposedarea de
cetăţenie a persoanelor suspectate în implicarea în activităţile teroriste sau în
susţinerea acestora. în practică, aceste măsuri s-au focusat mai des pe persoanele cu
pielea mai închisă la culoare din anumite ţări, cum ar fi din Nordul Africii şi
Orientul Mijlociu.
48. în concluzie, ţinem să menţionăm că nu este îndeajuns pentru statele UE să
se bazeze pe implementarea Directivelor UE ca un singur răspuns la discriminare.
Acestea nu acoperă toate criteriile după care discriminarea apare, dar nici nu
acoperă toate sferele de viaţă unde persistă inegalitatea. Protocolul nr.12
completează Directivele UE prin prevederea unui principiu de non-discriminare
larg; este o bază legală esenţială pentru atingerea egalităţii în faţa legii şi în acţiunile
autorităţilor publice. Astfel, experienţa implementării legislaţiei UE prevede lecţii şi
norme din care Curtea Europeană poate trage concluzii în elaborarea de mai departe
a Protocolului nr.12.
Suntem de părere că pentru Republica Moldova sunt toate premisele, de a
ratifica Protocolul nr. 12 la CEDO; mai mult ca atât, ratificarea Protocolului este
impusă şi de Planul de Acţiuni UF.-RM. Ratificând acest Protocol, persoanele care
se află sub jurisdicţia Republicii Moldova şi care vor fii victime ale discriminării
bazate pe una din formele prevăzute in Protocol nr.12 se vor adresa la CtEDO fără
să invoce şi alte articole din CEDO. în felul acesta se vor preveni şi condamna mult
mai efectiv discriminările pe teritoriul Republicii Moldova.
49. Ca să nu ajungem în situaţia contradicţiilor dintre Constituţia Republicii
Moldova şi legislaţia Uniunii Europene, ia capitolul prevenirii şi combaterii
discriminărilor, atunci când se va pune în discuţie problema aderării la UE, statul
trebuie să modifice Constituţia, sistemul legislativ, astfel ca să corespundă
standardelor UE la capitolul non-discriminării. Deoarece art.16 al Constituţiei
Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii în faţa legii şi în faţa autorităţilor
publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
301
opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, statul are obligaţia de a
respecta fiecare persoană. însă, criteriile asupra cărora se aplică principiul
non-discriminării din Constituţie sunt mult mai limitate decât criteriile care sunt
stipulate în instrumentele internaţionale.
50. Atât principiul non-discriminării, cât şi principiul egalităţii se aplică la
asigurarea tuturor drepturilor omului. Aceste principii sunt interdependente,
deoarece respectarea principiului non-discriminării este condiţia de bază a asigurării
principiului egalităţii, şi viceversa. De aici facem concluzia că ambele sunt necesare
într-un sistem juridic şi că acestea reprezintă o condiţie a constituţionalismului
contemporan şi a statului de drept.
în opinia noastră, egalitatea ca principiu constituţional, este atunci când
persoanele: se pot folosi, in mod egal, de toate drepturile prevăzute în Constituţie şi
legi, fără deosebire de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea
sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie cu HIV/SJDA sau pe alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte; participă in egală măsură la viaţa politică, civilă, economică, socială şi
culturală, fără privilegii şi fără discriminări; sunt tratate in mod egal atât de către
toate autorităţile publice, cât şi de către ceilalţi cetăţeni şi au şanse egale.
Iar principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a
unei bune guvernări democratice şi garantarea unei participări a fiecărei persoane
la viaţa politică, civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de sex, rasă,
naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,
educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare
sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu
HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
51. Recunoaştem că Republica Moldova a întreprins diverse măsuri cu caracter
legislativ în vederea combaterii discriminării, cum .u (i I I I cluderea în legislaţia
constituţională, penală, administrativă şi civila a principiului egalităţii. însă,
implementarea acestui principiu in viaţa este foarte dificilă. Aceasta deoarece nu
există un mecanism real şi viabil ce ar supraveghea implementarea acestor prevederi
legale în viaţă şi ai sancţiona persoanele vinovate. Altă cauză ar fi lipsa unui act
normativ ce ar codifica toate articolele referitoare la prevenirea şi combaterea tutu
ror formelor de discriminare. Dat fiind faptul că în Republica Moldova nu există un
act normativ cuprinzător, desemnat să combată discriminarea în toate domeniile
vieţii, inclusiv dispoziţii pentru compensaţii şi sancţiuni, recomandăm autorităţilor
302
să ia în considerare acest fapt, odată ce asemenea dispoziţii sunt necesare ca măsuri
de prevenire şi potenţială protecţie împotriva oricărei manifestări sporite a unui
asemenea comportament.
52. Principiul non-discriminării este reflectat, în mod declarativ şi fără un
mecanism real şi viabil de garantare, în majoritatea actelor normative care
abordează, direct sau indirect, drepturile omului. Totuşi, în prezent, majoritatea
statelor tind ca legislaţia ce reglementează un domeniu sau altul să fie codificată. De
aceea, se dictează ca toate normele ce abordează discriminarea să fie concentrate
intr-un act normativ. Luând în calcul raţionalizările de mai sus, suntem de părere că
avem nevoie de a adopta o lege organică şi unică care să acopere toate criteriile de
discriminare în toate domeniile vieţii sociale. Autorul a elaborat Proiectul de Lege
cu privire la non-discriminare pe care l-a remis Parlamentului şi Guvernului spre
examinare. Considerăm că Legea cu privire la non-discriminare va reprezenta un
element de bază în legislaţie; totodată, ea prevede un mecanism de protecţie efectiv
al grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate, în acelaşi rând a celorlalte
victime potenţiale ale discriminării. Legea va oferi posibilitatea de a asigura
dezvoltarea activismului societăţii în domeniul drepturilor omului.
53. în opinia noastră, toate instituţiile din Republica Moldova abilitate cu
atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării pot fi clasificate după mai
multe criterii:
1) După abilitarea cu puterea statală. Două categorii de instituţii sunt abilitate
cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării; instituţii statale şi
nestatale. Din categoria instituţiilor statale fac parte: Parlamentul; Guvernul;
Ministerul Justiţiei; Ministerul Afaceri lor Interne; Ministerul Educaţiei şi
Tineretului; Ministerul Economiei şi Comerţului; Inspecţia Muncii; Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei
şi Copilului; Ministerul Administraţiei Publice Locale; instanţele de judecată;
avocaţii parlamentari; Departamentul Relaţii Interetnice; autorităţile administraţiei
publice locale. Iar din categoria instituţiilor nestatale fac parte: organizaţiile
neguvernamentale, fundaţiile, sindicatele, patronatele şi organizaţiile internaţionale.
2) După procedura de examinare. Două categorii de instituţii sunt abilitate cu
atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţiile judiciare şi
instituţiile extrajudiciare. Din categoria celor judiciare fac parte: instanţele de fond;
Curţile de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie, iar din categoria celor extrajudiciare
fac parte atât instituţiile statale, cât şi extrastatale, cu excepţia instanţelor de
judecată.
3) După puterea hotărârilor adoptate. Două categorii de instituţii sunt abilitate
303
cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii ale căror
hotărâri poartă un caracter obligatoriu - hotărârile instanţelor de judecată, şi instituţii
ale căror hotărâri poartă un caracter de recomandare - recomandările instituţiei
avocaţilor parlamentari.
4) După aspectul teritorial. Două categorii de instituţii sunt abilitate cu atribuţii
în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii ce au jurisdicţie la nivel
naţional, cum ar fi instituţia avocaţilor parlamentari, şi instituţii ce au jurisdicţie la
nivelul local, precum autorităţile administraţiei publice locale.
5) După specializarea instituţiilor. Două categorii de instituţii abilitate pot fi cu
atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Prima categorie cuprinde
instituţii ce au în atribuţiile lor, pe lângă toate celelalte atribuţii, prevenirea la nivel
general şi combaterea discriminării, din care fac parte atât instituţiile statale, cât şi
cele nestatale. A doua categorie de instituţii sunt cele specializate în domeniul
prevenirii şi combaterii discriminării, categorie din care face parte instituţia Om-
budsmanului specializat în prevenirea şi combaterea discriminării.
54. în opinia noastră, instituţiile statale, în vederea obţinerii rezultatelor
eficiente în domeniul asigurării principiilor egalităţii şi non-discriminării, trebuie să
colaboreze cu instituţiile nestatale. Suntem de părere că instituţiile statale trebuie să
aibă astfel de competenţe care sunt îndreptate întâi de toate spre prevenirea
discriminării şi mai apoi spre combatere.
55. Rolul unui ONG ca instrument al societăţii civile în lupta impo triva
discriminării poate include:
♦ Asigurarea mijloacelor pentru a fi adresate direct nevoilor celor care sunt
discriminaţi;
♦ Suportul acordat victimelor discriminării în procesul de obţinere a accesului
la justiţie;
♦ Promovarea diversităţii şi egalităţii în societate;
♦ Stabilirea mecanismelor de influenţare a părţilor decizionale;
♦ Urmărirea non-discriminării şi a tratamentului egal în politici;
♦ Provocarea autorităţilor şi a corporaţiilor pentru a lua măsuri împotriva
discriminării;
♦ Monitorizarea, documentarea şi denunţarea discriminării.
56. La apariţia oricăror instituţii naţionale in domeniul protecţiei drepturilor
omului, cum ar fi Ombudsmanul, inclusiv a instituţiei naţionale specializate de
combatere a formelor de discriminare, adică Ombudsmanul împotriva discriminării,
suntem de părere că contribuie cel puţin doi factori principali:
1) factori interni, determinaţi de circumstanţe interne ale fiecărui stat în parte;
304
2) factori externi, care emană de la alte state, precum şi de la organizaţii
internaţionale.
Caracteristic pentru prima categorie de factori este că interesul faţă de această
instituţie apare atunci când instituţiile statale şi nestatale, deja existente, nu sunt
capabile să soluţioneze problemele puse în faţa lor, şi anume: de a apăra drepturile
fundamentale ale omului, de a preveni şi combate formele de discriminare.
Caracteristic pentru a doua categorie de factori este că la apariţia instituţiei
Ombudsmanului, inclusiv a Ombudsmanului specializat împotriva discriminării din
diferite state, au contribuit şi rezoluţiile adoptate de către Organizaţia Naţiunilor
Unite întru susţinerea fondării instituţiilor naţionale de protecţie a drepturilor
omului, Recomandările CERI cu privire la prevenirea şi combaterea rasismului şi
intoleranţei, Directivele Uniunii Europene referitor la pre venirea şi combaterea
discriminării.
57. Instituţiile naţionale specializate au fost create pentru a promova politica
guvernamentală desfăşurată pentru protecţia grupurilor vulne
rabile şi a celor minoritare. Membrii comunităţii, care sunt recunoscuţi de guverne
ca având nevoie de instituţii specializate pentru a le proteja interesele, sunt persoane
aparţinând minorităţilor etnice, lingvistice şi religioase, populaţii indigene, străini,
emigranţi, refugiaţi, femei, copii, invalizi. De aici ajungem la concluzia că în toate
aceste domenii pot fi organizaţi ombudsmeni specializaţi.
Instituţia Ombudsmanului s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficace instituţii în
susţinerea principiilor statului democratic şi, datorită acestui fapt, şi-a căpătat
popularitate în ţările Europei, inclusiv ale CSI. Am ajuns la concluzia că instituţia
Ombudsmanului este organizată şi funcţionează cu succes în statele cu diferite
sisteme de guvernare: monarhice, republicane, federale, unitare, cu regim
prezidenţial sau parlamentar, în statele dezvoltate industrial, precum şi slab
dezvoltate. Aceasta se datorează faptului că instituţia Ombudsmanului se
caracterizează printr-un mare grad de adaptabilitate. De aceea, şi ombudsmenii
specializaţi se vor organiza şi vor funcţiona cu succes în majoritatea statelor,
inclusiv în Republica Moldova, unde, sperăm, va fi organizată instituţia
Ombudsmanului împotriva Discriminării. Pledăm pentru denumirea de instituţie a
Ombudsmanului, deoarece mai aproape de domeniul drepturilor omului, egalităţii şi
non-discriminării este anume denumirea de „ombudsman”, care este preluată de
majoritatea statelor europene, în special cele scandinave, şi organismele
internaţionale, în special cele europene. Astfel, odată cu politica de aderare la
Uniunea Europeană promovată de către guvernarea actuală a Republicii Moldova,
termenul de „ombudsman” pentru cetăţenii Uniunii Europene este egal cu „protecţia
305
drepturilor omului”. Prin urmare, este timpul oportun şi pentru cetăţenii noştri să
utilizeze acest termen, el urmând a fi implementat şi în uzul cotidian.
58. Suntem de părere că Republica Moldova trebuie să fie interesată în
organizarea instituţiei specializate a Ombudsmanului împotriva Discriminării din
următoarele raţionamente:
- Instituţia Ombudsmanului specializat va contribui la asigurarea integrităţii
statului; populaţia din stânga Nistrului va fi sigură că nu va fi discriminată de
autorităţile statale şi populaţia din dreapta Nistrului odată ce va exista un mecanism
naţional, unde aceştia se vor putea adresa în caz de discriminare. Mai mult ca atât, în
prezent, reprezentanţii societăţii civile de pe ambele maluri ale râului Nistru au
declarat, la diferite
Întruniri, că simt nevoia reală a existenţei unei instituţii care să prevină şi să
combată discriminarea în Republica Moldova.
- Reglementarea domeniului non-discriminării rezultă şi din norme le
internaţionale şi europene în domeniul drepturilor omului, care reco mandă sau
obligă Republica Moldova să creeze cadrul legal general de sancţionare a
comportamentelor discriminatorii şi să creeze mecanismul prin care aceste
comportamente să fie sancţionate. Astfel, Recomandarea ECRI de Politică Generală
nr.2626 atrage atenţia guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei asupra
posibilităţii înfiinţării de organisme specializate în combaterea rasismului,
xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional, în cazul în care astfel
de organisme nu există deja, şi recomandă anumite principii pe baza cărora s-ar
putea construi acest mecanism la nivel naţional. Pentru examinarea acestei
probleme, statele pot să se ghideze după normele cuprinse în Anexa la
Recomandare. Ele pot să se inspire din aceasta în măsura în care aceste principii
constituie opţiuni prezentate spre a fi discutate la nivel naţional.
- Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării, prin activitatea sa, ar
reduce numărul de cereri adresate Curţii Europene pentru Drepturile Omului.
Aceasta reiese atât din Protocoalele nr.14- şi 12 la Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, cât şi din concluziile
şefilor de state şi guverne membre ale Consiliului Europei, reuniţi la Summit-ul de
la Varşovia, care au decis crearea Grupului înţelepţilor. înfiinţarea ombudsmenilor
specializaţi ar înlesni apărarea drepturilor omului în Republica Moldova în anumite
domenii ale vieţii sociale, dacă se va aplica criteriul obiectiv sau protejarea
drepturilor persoanelor vulnerabile, aplicându-se criteriul subiectiv.
- Ombudsmenii de ramură, specializându-se in anumite domenii ale vieţii
sociale vor supraveghea şi vor implementa in viaţă anumite categorii de legi ce
306
reglementează drepturile omului. Este cunoscut că Parlamentul Republicii Moldova
adoptă legi lucrative, dar ele sunt ineficient aplicate în viaţă. Ombudsmenii
specializaţi ar supraveghea implementarea actelor legislative în viaţă, ar fi un
mecanism asemănător celor şase comitete internaţionale ce supraveghează
implementarea celor şase convenţii şi pacte internaţionale de către statele ce le-au
ratificat.
6> A se vedea Recomandarea ECRI de Politică Generală nr.2 - Organisme specializate în
combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional.
Ombudsmenii de ramură, specializându-se intr-un anumit domeniu ale vieţii
sociale, vor cunoaşte mai bine situaţia reală de protejare a anumitor categorii de
drepturi şi vor propune metode de apărare a acestor drepturi.
59. De aceea, în opinia noastră, Republica Moldova are nevoie de atâţia
ombudsmeni specializaţi, câte domenii problematice de asigurare a drepturilor
omului avem, aplicând atât criteriul subiectiv, cât şi cel obiectiv. Desigur, în prezent
putem stabili un număr de ombudsmeni specializaţi şi atribuţiile lor, dar cu timpul
pot apărea noi ombudsmeni specializaţi, iar o parte să dispară, aceasta va depinde de
receptivitatea societăţii la noile transformări sociale. La momentul de faţă putem
propune organizarea următorilor ombudsmeni specializaţi: Ombudsmanul asigurării
egalităţii de şanse, Ombudsmanul copiilor, tinerilor şi al vârstnicilor; Ombudsmanul
pentru protecţia persoanelor cu disabilităţi şi celor privaţi de libertate;
Ombudsmanul pentru protecţia minorităţilor etnice, sexuale, religioase, lingvistice;
Ombudsmanului împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei.
Un dezavantaj ar fi că in urma numirii ombudsmenilor specializaţi s-ar mări
numărul de funcţionari, va fi nevoie de noi oficii pentru fiecare ombudsman
specializat, fapt ce ar provoca cheltuieli suplimentare neprevăzute de bugetul de
stat. De aceea, suntem de părere că, pentru moment, toţi ombudsmenii specializaţi ar
trebui să se concentreze într-o singură instituţie sub denumirea de Instituţia
Ombudsmanului împotriva Discriminării, deoarece, în cele din urmă, scopul
fiecărui ombudsman specializat este de a asigura principiul egalităţii şi
non-discriminării tuturor persoanelor ce cad sub jurisdicţia sa, iar dezavantajul
referitor la cheltuieli poate fi compensat printr-o politică financiară corectă şi o
politică judiciară în materia de cadre. Iar pe viitor fiecare din ombudsmenii
nominalizaţi să fie instituţii aparte, cu toate atributele lor, la fel cum sunt în Suedia.
60. în opinia noastră, Ombudsmanul împotriva Discriminării din Republica
Moldova, este instituţie publică de stat in domeniul discriminării, cu personalitate
juridică, creată de stat cu scopul eradicării discriminării sub orice formă,
independentă şi imparţială, aflată sub control parlamentar, care asigură
307
respectarea şi aplicarea principiilor egalităţii şi non-discriminării, in conformitate
cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaţionale cu
privire la drepturile omului şi non-discriminare la care Republica Moldova este
parte.
61. Prin urmare, ombudsmenii în activitatea lor sunt independenţi faţ.i de toate
autorităţile publice. Acest principiu este piatra de temelie in ai ti vitatea
ombudsmenilor şi şi-a găsit locul în legislaţia tuturor statelor.
Independenţa instituţiei Ombudsmanului naţional, cât şi a Ombud sirianului
împotriva Discriminării include mai multe elemente: indepen denţa juridică şi
operativă; independenţa financiară; independenţa prin procedura numirii şi
destituirii din funcţie a personalului; independenţa prin componenţă. O instituţie de
tip Ombudsman reprezintă, de asemenea, o instituţie care este în stare să acţioneze
independent de Guvern, partide, de alţi subiecţi sau situaţii, care ar putea să se
manifeste în lucrul său. Independenţa înseamnă, însă, că instituţiei Ombudsmanului
naţional, cât şi Ombudsmanului specializat li se oferă o anumită libertate în acţiuni,
ceea ce ie deosebeşte de organele statale.
62. Făcând o generalizare la cele expuse şi luând în consideraţie Proiectul de
Lege pe care l-am propus, ajungem la următoarele concluzii: acordarea statutului
constituţional şi reglementarea prin lege organică a instituţiei Ombudsmanului
împotriva Discriminării ar garanta într-o mare măsură nu doar independenţa, ci şi
poziţia de egalitate a instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării în raport cu
celelalte autorităţi ale statului (relaţia cu Parlamentul, cu ministerele şi cu structurile
administraţiei centrale şi locale), contribuind la consolidarea imaginii instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării şi la eficientizarea activităţii sale.
63. Ombudsmanul împotriva Discriminării exercită următoarele atribuţii:
a) privind interzicerea discriminării:
- colaborează cu organele statale în vederea armonizării legislaţiei naţionale
cu normele internaţionale în materia non-discriminării, in special cu Centrul pentru
Drepturile Omului din Republica Moldova;
- colaborează cu organele statale, organizaţiile neguvernamentale, persoanele
juridice şi fizice pentru asigurarea prevenirii, sancţionării şi eliminării tuturor
formelor de discriminare, in special cu Centrul pentru Drepturile Omului din
Republica Moldova;
- urmăreşte aplicarea şi respectarea, de către organele statale, organizaţiile
neguvernamentale, persoanele juridice şi fizice, a actelor normative referitoare la
prevenirea, sancţionarea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare;
- propune promovarea, în condiţiile legii, a unor măsuri speciale, inclusiv a
308
măsurilor afirmative;
- propune Guvernului proiecte de acte normative în domeniul prevenirii,
sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare;
- avizează proiectele de acte normative care au ca obiect exercitarea
drepturilor şi a libertăţilor omului, în condiţii de non-discriminare;
- asigură medierea la cererea părţilor în cazurile cu care este sesizat;
- întreprinde alte competenţe prevăzute de Regulamentul Intern al său.
b) privind sancţionarea discriminării:
- constată şi sancţionează contravenţiile stipulate în Legea cu privire la
non-discriminare; se autosesizează, primeşte, de la cetăţenii Republicii Moldova,
cetăţeni străini, apatrizi care se află pe teritoriul Republicii Moldova, organizaţii
neguvernamentale, persoane juridice, instituţii publice petiţii şi sesizări privind
încălcarea actelor normative referitoare la principiul egalităţii şi
non-discriminării, le examinează, adoptă măsurile corespunzătoare şi comunică
răspunsul in termenul prevăzut de lege. Sumele colectate din amenzile impuse
sau din sancţiunile materiale, în conformitate cu legea, sunt introduse în bugetul
republican în mărime de 50%, iar celelalte 50% se transmit victimelor
discriminării în fiecare caz aparte.
c) privind politicile publice:
- efectuează studii, sondaje, cercetări şi analize privind respectarea
principiului egalităţii şi non-discriminării, pe care le prezintă Parlamentului şi le
dă publicităţii;
- desfăşoară programe şi campanii naţionale in scopul realizării atribuţiilor
sale-,
- colaborează cu instituţiile similare din alte state, cu organizaţiile
internaţionale, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor
omului şi interzicerea discriminării;
Eliminarea formelor de discriminare este posibilă numai dacă, întâi de toate,
societatea va fi educată la capitolul non-discriminării, prin introducerea în programe
şcolare, liceale şi universitare a subiectelor privind non-discriminarea, toleranţa,
diversitatea, iar pentru funcţionari, poliţişti, procurori, judecători, jurnalişti se vor
organiza traininguri, seminare, aceştia din urmă urmând să reflecteze subiectul
non-discriminării în mass-media locală şi naţională, organizând programe radio şi
televizate.
d) privind aparatul propriu de lucru:
- asigură pregătirea profesională a personalului propriu şi pai tu i|u rea acestuia
la acţiuni internaţionale cu privire la asigurarea inter/u ei n discriminării;
309
- dezvoltă programe de parteneriat cu instituţii financiare interna ţionale;
- primeşte sprijin financiar din partea unor organizaţii naţionale şi
internaţionale în vederea organizării unor seminare, dezbateri, mese ro tunde şi
campanii de informare în domeniu;
- acordă, prin departamentul juridic al instituţiei, asistenţă juridică persoanelor
expuse discriminării;
- elaborează, tipăreşte şi difuzează în ţară şi în străinătate publicaţii, rapoarte şi
materiale de informare în materia non-discriminării;
- iniţiază şi organizează seminare, colocvii, dezbateri, simpozioane, sesiuni de
pregătire, mese rotunde şi alte acţiuni pe tema interzicerii discriminării. în
exercitarea atribuţiilor sale, cu privire la mediere, investigare, constatare şi
sancţionare a faptelor/actelor de discriminare, Ombudsmanul împotriva
Discriminării va urmări înlăturarea oricăror conflicte de interese sau de competenţe.
Atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării sunt destul de vaste
şi acoperă mai toate domeniile de activitate a ei. Pentru a-şi atinge scopul de
prevenire şi combatere a discriminării, instituţia Ombudsmanul împotriva Discri-
minării trebuie să valorifice la maximum cele patru domenii de activitate.
64. în toate cazurile de discriminare prevăzute în legislaţia cu privire la
non-discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri,
proporţional cu prejudiciul suferit, precum şi restabilirea situaţiei anterioare
discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului
comun, pentru fiecare tip de litigiu în parte. Prin urmare, competenţa poate aparţine
instanţelor civile, de contencios administrativ sau chiar penale (dacă acţiunea civilă
este alăturată acţiunii penale). în toate cazurile de discriminare, dacă se solicită
măsuri reparatorii, competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti, iar nu instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării, care este competentă exclusiv în materie
contravenţională, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor
contravenţionale. RECOMANDĂRI:
1) A obliga organele de drept, poliţia, procuratura şi instanţele judecătoreşti să
examineze fără discriminare toate cazurile curente de adresare a locuitorilor din
localităţile din stânga Nistrului, aplicând atât legislaţia şi Constituţia Republici
Moldova, cât şi actele dreptului internaţional ratificate;
2) A crea „Casa pentru Justiţie echitabilă în Transnistria”, compusă din
numărul judecătoriilor raionale, procuraturilor raionale, comisariatelor de poliţie
raionale, în care să fie numiţi sau angajaţi judecători, procurori şi poliţişti prevăzuţi
310
în state pentru raioanele din stânga Nistrului, care vor examina cazurile penale civile
şi administrative ale cetăţenilor din aceste localităţi;
3) A declara nule toate hotărârile instanţelor de judecată neconstituţionale din
raioanele din stânga Nistrului şi acestea urmând a fi preluată de către instanţele
judecătoreşti legale. în cazurile penale anchetate de autorităţile autoproclamate, fără
participarea autorităţilor constituţionale, dosarele să fie preluate şi cercetate
conform Constituţiei şi legislaţiei în vigoare a Republici Moldova;
4) A completa instanţele de judecată prevăzute pentru localităţile din raioanele
de est ale Republicii Moldova, inclusiv cu judecători actualmente angajaţi în
structurile parastatale, dacă aceştia vor accepta să servească poporului, să respecte
Constituţia şi legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi după ce vor trece
procedurile de selectare şi numire prevăzute de legislaţie.
5) Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse între
femei şi bărbaţi şi a programului de măsuri concrete pentru aplicarea Planului
Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi; Asigurarea
finanţării necesare, din bugetul de stat, pentru susţinerea activităţilor şi punerea în
practică a măsurilor de realizare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Echitatea
gender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete, prin intermediul
cărora vor fi eliminate disparităţile dintre sexe, stereotipizarea, atitudinile de sex şi
discriminarea.
6) Suntem de părere că non-discriminarea şi drepturile individuale nu ar fi
suficiente pentru a satisface nevoile minorităţilor, de aceea pledăm pentru drepturi
speciale, ca fiind necesare pentru a asigura minoritaţilor mijloace pentru a-şi
menţine propriile caracteristici şi t r a d i ţ i i , m acest sens menţionăm la concret
şcolile care să asigure educaţia in limba maternă. La fel, minorităţile trebuie să aibă
acces liber la justiţie, s a l i < puse sub protecţia egală a legii; să li se asigure dreptul
la un proces et In tabil, cu interpretare şi traducere în limba maternă, să le fie
recunoscute juridic tradiţiile şi obiceiurile, să fie acceptată numirea în posturi
oficiale a unor reprezentanţi ai acestora. De aceea, considerăm necesară adoptarea
unor măsuri suplimentare concrete având drept scop consolidarea învăţământului in
limbile regionale sau minoritare, în special studierea limbii materne la toate treptele
de învăţământ, a istoriei şi culturii minorităţilor respective, asigurarea continuităţii
in procesul instruirii lingvis tice, precum şi asigurarea unei abordări ştiinţifice a
educaţiei multicul turale şi polilingve în sistemul de învăţământ din republică.
7) Ţinând cont de Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare, propus de
autor, pot fi pedepsite persoanele, atât fizice cât şi juridice, din toate sferele
(economică, socială, administrativă, militară etc.), dacă acestea condiţionează
311
participarea la o activitate economică a unei persoane ori alegerea sau exercitarea
liberă a unei profesii pe unul dintre criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala
cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne
individuale.
La fel, la momentul în care un post vacant este anunţat, angajatorul nu are
dreptul de a impune cerinţe care au legătură cu criteriile ce se referă la sex, rasă,
naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie,
limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare
civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau cu
alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţională cu privire la
non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte, cu excepţia cazurilor când un astfel de tratament nu constituie discriminare.
înainte de a încheia un contract individual de muncă, angajatorul nu are dreptul de a
cere de la candidat informaţii cu privire la criteriile enumerate mai sus, cu excepţia
cazurilor specificate de legislaţia cu privire la non-discriminare.
Angajatorul nu are dreptul de a refuza să angajeze un candidat pe
motive de sarcină, maternitate sau creştere a copiilor. Totodată, acesta nu are dreptul
de a refuza să angajeze sau să angajeze în condiţii mai puţin favorabile, persoanele
pe baza criteriilor şi excepţiilor enumerate mai sus. Angajatorul este obligat să
asigure egalitate în condiţiile de muncă fără deosebire după următoarele criterii: sex,
rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,
educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare se-
xuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu
H1V/SIDA sau după alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia
naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Angajatorul trebuie să asigure remunerare egală pentru aceeaşi prestare de
servicii şi lucru de valoare egală; el este obligat să prevadă şanse egale tuturor
angajaţilor cu nici o referinţă la criteriile sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasă, infecţie HIV/S1DA sau alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele in-
ternaţionale la care Republica Moldova este parte. El trebuie să asigure condiţii
egale pentru creşterea calificării şi recalificării profesionale a angajaţilor, precum şi
312
pentru dezvoltarea şi promovarea profesională în poziţie sau grad prin aplicarea
criteriilor de performanţe egale în aprecierea activităţii acestora. Angajatorul este
obligat să adapteze locul de muncă la necesităţile persoanei cu disabilităţi atunci
când o angajează sau când disabilitatea intervine după angajarea acesteia, cu
excepţia cazurilor când cheltuielile pentru astfel de adaptări sunt excesiv de
iraţionale şi ar cauza un obstacol serios pentru angajator. Angajatorul este obligat, la
momentul angajării, atunci când este necesar de a atinge obiectivele legislaţiei cu
privire la non-discriminare, să încurajeze persoanele care aparţin unui anumit grup
etnic sau sexual, să aplice restricţii sau facilitări pentru o anumită muncă sau poziţie.
Angajatorul este obligat să încurajeze, în condiţii egale, dezvoltarea vocaţională şi
participarea angajaţilor şi lucrătorilor care aparţin unui anumit grup sau persoane
care se identifică după criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală,
stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie I I I V SIDA sau
după alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţională cu privire
la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
Angajatorul care a primit o plângere de la un angajat al său, care se consideră
victimă a unei hărţuiri, inclusiv a hărţuirii sexuale, la locul de muncă, trebuie
imediat să desfăşoare o investigaţie, să ia măsuri necesa re pentru a stopa hărţuirea,
precum şi să impună sancţiuni disciplinare în cazul hărţuirii de către un alt angajat.
în cooperare cu sindicatele, angajatorul trebuie să ia măsuri eficiente pentru
prevenirea oricărei forme de discriminare la locul de muncă. în cazul în care eşuează
să îndeplinească obligaţiile de mai sus, angajatorul trebuie să poarte răspundere, în
conformitate cu legislaţia cu privire la non-discriminare, pentru actele de
discriminare săvârşite la locul de muncă de către un lucrător sau un angajat al său.
Angajatorul este obligat să aplice indici egali pentru sancţiunile disciplinare fără
deosebirile pe criterii de: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea
sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte. Angajatorul este obligat să
afişeze intr-un loc accesibil pentru angajaţi textul legii cu privire Ia
non-discriminare, precum şi clauzele pentru contractul individual şi colectiv de
muncă ce au legătură cu protecţia împotriva discriminării. Angajatorul este obligat
313
să elibereze informaţii (referitoare la deciziile luate de către angajator), la cererea
persoanei care susţine că drepturile acesteia au fost violate pe unul din criteriile: sex,
rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,
educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare
sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie
HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţio-
nală cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
8) Proiectul de lege propus de autor cu privire la non-discriminare interzice şi
sancţionează discriminarea în orice aspect al educaţiei, cum ar fi: admiterea,
recrutarea, inclusiv a studentelor gravide; tratamentul şi serviciile acordate
studenţilor; măsurile disciplinare; educaţia fizică şi atletismul; programele
academice; ajutorul financiar şi bursele; cazarea; aprecierea cunoştinţelor; instruirea
profesională; consilierea; recrearea. In sfera de protecţie contra discriminării în
domeniul educaţie nimeresc atât studenţii, profesorii, persoanele angajate , cât şi
părinţii. Aceasta reiese din art.35 al Constituţiei Republicii Moldova, care prevede
dreptul părinţilor de a lua decizii independente la educaţia copiilor lor.627 La fel,
Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare sancţionează acţiunile persoanelor
care împiedică accesul unei persoane sau al unui grup de persoane la sistemul de
educaţie de stat sau privat, inclusiv la admiterea sau la înscrierea în instituţiile de
învăţământ şi la evaluarea ori examinarea cunoştinţelor din cauza apartenenţei
acestora la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea
sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică ne-
contagioasă, infecţie cu HIV/SIDA. La fel se pedepseşte dacă se solicită prezentarea
unor declaraţii doveditoare a apartenenţei solicitantului (persoanei) la o anumită
etnie, care să condiţioneze accesul ei la educaţie în limba maternă.
Organele de administrare publică centrală, precum şi organele de administrare
publică locală sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a nu admite vreo
segregare în instituţiile de învăţământ, iar conducerea instituţiei de învăţământ este
obligată să ia măsurile efective întru a preveni orice formă de discriminare la locul
învăţământului ce intervine din partea personalului pedagogic sau nepedagogic sau
a vreunui student. Conducerea instituţiei de învăţământ trebuie să aducă la
cunoştinţa corpului didactic, auxiliar şi elevilor/studenţilor despre Legea cu privire
la non-discriminare şi toate prevederile cu referire la protecţia împotriva
discriminării, inclusiv prin afişarea ei într-un loc accesibil tuturor. în cazul în care
conducerea instituţiei de învăţământ a primit o plângere de la un student, care se
314
consideră subiect al hărţuirii din partea personalului corpului didactic, auxiliar şi
elevilor/studenţilor, ea este obligată să desfăşoare, în mod imediat, o investigaţie şi
să ia măsurile necesare pentru a opri hărţuirea, precum şi să impună o sancţiune
disciplinară. La fel, instituţiile de invăţământ trebuie să ia măsurile adecvate pentru
a asigura egalitatea şanselor pentru exercitarea eficientă a dreptului la educaţie <,:1
Constituţia Republicii Moldova, art.35.
a persoanelor cu disabilităţi, cu excepţia cazurilor în care astfel <I<■ m.i suri sunt
excesiv de iraţionale şi ar impune piedici serioase instituţiei In caz de eşuare de a
îndeplini obligaţia de a examina plângerile de l.i un student, care se consideră
subiect al hărţuirii, conducerea instituţiei de invăţământ va purta răspundere pentru
discriminarea ce are loc in inst i tuţia de învăţământ respectivă din partea unui
funcţionar administrativ, profesor sau student.
Persoanele, care oferă instruire, precum şi cele care editează mânu ale şi
materiale educaţionale, sunt obligate să dea informaţii şi să apli ce metodele de
educaţie într-un mod care să fie focusat pe depăşirea stereotipului privind rolul
femeilor şi bărbaţilor în sferele vieţii publice şi familiale, a stereotipurilor negative
faţă de grupurile rasiale, etnice şi religioase, faţă de persoanele cu disabilităţi,
precum şi să promoveze principiile toleranţei.
Grădiniţele de copii, şcolile, liceele, colegiile şi universităţile trebuie să includă
în curriculumul lor educaţional planuri de educaţie pe probleme de egalitate dintre
oameni indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, starea
sănătăţii, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/S1DA. Statul, prin intermediul instituţiilor
de învăţământ şi educaţie, la care se atribuie şi instituţiile de învăţământ şi educaţie
ale organelor afacerilor interne, militare, de securitate etc., trebuie să întreprindă
acţiuni afirmative de promovare a participării balansate a femeilor şi bărbaţilor la
exercitarea profesilor specifice unde se atestă supra-reprezentarea persoanelor de un
anumit sex.
9) Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare sancţionează, dacă fapta nu
intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de
persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează
persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, sau pe criterii de convingeri, educaţie, limbă, opinii,
apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare
civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA, de către
toate subiectele care au obligaţia de a presta servicii, prin: împiedicarea pe orice cale
315
a accesului la serviciile de sănătate; refuzarea accesului la serviciile oferite de
cinematografe, biblioteci, teatre, muzee şi expoziţii;
refuzarea prestării serviciilor publice administrative şi juridice; refuzul de a acorda
un credit bancar sau orice alt tip de servicii bancare; refuzul de a vinde sau de a
închiria un bun mobil sau imobil; refuzarea accesului la serviciile oferite de
magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de
servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică; refuzarea accesului la
serviciile oferite de companiile de transport în comun; refuzarea accesului Ia orice
alte servicii oferite de orice alţi prestatori de servicii - toate, cu excepţia cazurilor în
care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democrată.
10) Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alte
persoane cu funcţie de răspundere sunt obligate să asigure accesul egal la ocuparea
unei funcţii publice în conformitate cu exigenţele profesionale, fără diferenţiere
după criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă,
orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare materială, boala cronică
necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA a pretendenţilor.
Legislaţia cu privire la non-discriminare trebuie să sancţioneze orice
comportament ce constă în determinarea persoanei de a-şi părăsi domiciliul sau
locuinţa, în deportarea acestea sau în crearea de condiţii insuportabile de trai cu
scopul de a o face să renunţe la domiciliul sau la locuinţa sa, identificate fără
consimţământul personal, pe criterii de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare
materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA, precum şi in obli-
garea unui grup de persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea sau zonele în
care locuieşte. La fel, trebuie să sancţioneze orice comportament, bazat pe aceleaşi
criterii, care are ca scop strămutarea sau alungarea unei persoane sau a unui grup de
persoane dintr-un sector sau dintr-un imobil, ce le aparţine sau care este închiriat
legal. Totodată, se sancţionează persoanele dacă restrâng sau interzic accesul unei
persoane sau al unui grup de persoane în locurile publice pe baza unuia din criteriile
sus-enumerate.
Propagarea urii şi instigării la ură la fel trebuie să fie sancţionată de legislaţia cu
privire la non-discriminare, dacă nu intră sub incidenţa legii penale, şi anume: orice
comportament manifestat în public, având caracter de propagandă sau de instigare la
ură, pe baza unuia din n itn nl< nominalizate anterior dacă acestea au cauzat
prejudiciu fizic sau moi ii
La fel trebuie să fie sancţionat orice act sau fapt public care are drept scop sau
316
vizează atingerea demnităţii sau crearea unei atmosfere de int i midare, ostile,
degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împo triva unei persoane, unui
grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o categorie
identificată pe unul din aceleaşi criterii.
Legislaţia cu privire la non-discriminare trebuie sa sancţioneze şi abuzul de
drept, şi anume: orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie cu
privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratamentul defavorizat al unei
persoane în cazul în care persoana dată a întreprins sau care e presupusă că a
întreprins sau va întreprinde acţiuni pentru protecţia împotriva discriminării;
tratamentul defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze.
11) Analizând art.16 din Constituţie, propunem modificarea acestuia, în
special în privinţa măririi numărului de criterii protejate împotriva discriminărilor.
Astfel, în urma modificării acesta va include următoarele criterii: sex, rasă,
naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,
educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare
sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu
HIV/SIDA, sau alte criterii, sau semne individuale, stabilite prin prezenta lege sau
prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte”. Toate criteriile
care au completat art.16, cum ar fi: starea sănătăţii, vârsta, orientarea sexuală,
starea civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecţia cu HIV/SIDA,
sau alte criterii sau semne individuale, trebuie să fie incluse, în afară de Constituţie,
şi în actele legislative, cum ar fi: viitoarea Lege cu privire la non-discriminare,
Legea cu privire la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, etc., deoarece toate
aceste acte legislative trebuie să aibă un suport constituţional în procesul traducerii
lor în viaţă.
12) Propunem să fie introdus un nou articol în Constituţi Republicii Moldova ,
şi anume, art.16’ având denumirea „Principiul non-discrimi nării” cu următorul
conţinut: Principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a
unei bune guvernări democratice şi ga rantarea unei participări depline a fiecărei
persoane la viaţa politic a, civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de
sex, rasă, na ţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,
orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,
infecţie cu H1V/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege
sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
13) Propunem, ca denumirea articolului 5 din Codul Penal să fie „ Principiul
egalităţii" şi să aibă următorul conţinut: „Persoanele care au săvârşit infracţiuni
317
sunt egale in faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de rasă,
naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,
educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală,
stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau
orice altă situaţie”.
14) Art.77 CP „Circumstanţele agravante” art.176 CP „încălcarea egalităţii în
drepturi a cetăţenilor”, art.346 CP „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea
vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase” fac imposibilă sancţionarea
penală a persoanelor care comit discriminări în baza criteriilor ce nu sunt prevăzute
în Codul penal, de aceea propunem ca acestea să fie modficate, şi anume:
Art.77 CP „Circumstanţele agravante” litera (d) să fie completată cu
următoarele criterii ale discriminării: rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/ SIDA şi, după completare, va avea
următorul conţinut: „în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni având ca motiv total sau
parţial duşmănia sau ura pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala
cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie”.
Art. 176 CP „încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor” să fie completat cu
următoarele criterii ale discriminării: cetăţenie, convingeri, educaţie, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, boală cronică
necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA şi, după completare, va avea următorul
conţinut: „Încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, garantate de
Constituţie, legi şi tratatele internaţiorude la care Republica Moldova este parte iu
dependenţă de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate,
vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică
necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau orice altă situaţie: a) săvârşită de o
persoană cu funcţie de răspundere; b) soldată cu daune în proporţii considerabile,
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de ci exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Art.346 CP „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau
dezbinării naţionale, rasiale sau religioase” să fie completat cu următoarele criterii
ale discriminării: sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, convingeri, educaţie,
318
limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă,
stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA şi, după
completare, va avea următorul conţinut: „Acţiunile intenţionate, îndemnurile
publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice îndreptate spre
aţâţarea vrajbei sau ură pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/ SIDA sau orice altă situaţie, precum şi
limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje directe sau
indirecte, persoanelor în funcţie de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala
cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie, se pedepsesc cu
amendă in mărime de până la 250 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până
la 3 ani'.’
15) Propunem ca Codul Penal să fie completat cu un nou articol - art.346’ cu
denumirea „Ameninţări, constrângeri, folosirea forţei in scopul deportărilor” având
următorul conţinut: „Acţiunea ce constă in ameninţări, constrângeri, folosirea
forţei sau orice alte mijloace de asimilare, strămutare sau colonizare de persoane,
în scopul deportării pe ternei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, di-
sabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie sau in scopul modificării
compoziţiei etnice, rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi, se
pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 10 ani”.
16) Următoarele articole din Codul penal se modifică după cum urmează: (1)
Art.317 va avea următorul conţinut: „Comportamentul manifestat în public având
caracter de propaganda sau de instigare la ura pe temei de rasa, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, condiţie socială, convingeri>, gen, orientare sexuala, vârstă,
disabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie cu HIV/SIDA, se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 1 an”. Iar (2) art.247 va avea următorul conţinut:
„îngrădirea de către un funcţionar public a recunoaşterii, folosinţei sau exerciţiului
drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate
pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate,
vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie se pedepseşte cu
319
închisoare de la 3 luni la 5 ani".
17) Legislaţia civilă conţine numeroase dispoziţii în vederea combaterii
discriminării. Astfel, art.23 - „Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de
folosinţă şi de exerciţiu” prevede: „Capacitatea civilă este recunoscută în măsură
egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de cultură sau
de alte criterii similare”. Propunem ca articolul art.23 din Codul Civil -
„Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu” şi,
bineînţeles, toate articolele care enumeră criteriile de discriminare să fie completate
cu fraza: „indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie".
18) Autorul a elaborat Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare pe care
l-a remis Parlamentului şi Guvernului spre examinare. Proiectul de Lege cu privire
la non-discriminare în Republica Moldova este constituit din şapte capitole. Primul
capitol conţine dispoziţii generale ce se referă la formele de manifestare a
discriminării; la noţiunile de discriminare directă, indirectă, segregare, hărţuire
inclusiv hărţuire sexuală etc.; la formele agravate ale discriminării, precum
segregarea, discriminarea multiplă, fapta de instigare la discriminare săvârşită de o
persoană care se află pe o poziţie de autoritate faţă de cel instigat, discriminarea
săvârşită de două sau mai multe persoane, săvârşirea în mod repetat a unei fapte de
discriminare, chiar şi după pedepsirea faptei de discriminare. Capitolul se referă şi la
faptele care nu constituie discriminare. Capitolul doi, cu denumirea Egalitatea în
activitatea social-economică, se referă atât la accesul egal la activitatea de
întreprinzător, cât şi la criteriile de protecţie împotriva discriminării unei persoane
în relaţii de muncă şi/sau de protecţie socială. De asemenea, se indică cazurile de
contravenţie din domeniul social-economic ce se pedepsesc conform prezentei legi.
Capitolul trei, cu denumirea Egalitatea în sfera educaţională, prevede accesul la
educaţie, protecţia în exercitarea dreptului la educaţie, se indică şi cazurile de
contravenţie din domeniul educaţiei, precum şi prevederile ce se referă la protecţia
în exercitarea dreptului la educaţie, de exemplu: conducerea instituţiei de
învăţământ trebuie să ia măsurile efective de a preveni orice formă de discriminare
în incinta instituţiei respective, manifestată din partea personalului pedagogic sau
nepedagogic sau a vreunui student. în Capitolul patru, cu denumirea Egalitatea în
accesul la serviciile publice, sunt indicate cazurile ce constituie contravenţie în
domeniul asigurării egalităţii de şanse privind accesul la serviciile publice (de
320
exemplu, refuzul accesului la serviciile de sănătate). Capitolul cinci, cu denumirea
Protecţia în exercitarea altor drepturi, prevede accesul egal Ia funcţiile publice,
libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile
publice, interzicerea propagandei şi instigării la ură, dreptul la demnitate umană,
precum şi cazurile ce constituie contravenţie conform acestui capitol. în vederea
implementării dispoziţiilor Legii cu privire la non-discriminare în Republica
Moldova se instituie instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării - prevedere
cuprinsă în Capitolul şase, cu denumirea Ombudsmanul împotriva Discriminării.
Aici este elaborată procedura de organizare şi funcţionare a instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării, de numire şi eliberare din funcţie. Astfel,
în conformitate cu prezenta lege, Ombudsmanul împotriva Discriminării este o
instituţie publică de stat în domeniul discriminării, cu personalitate juridică, aflată
sub control parlamentar, fiind garant al respectării şi aplicării principiului
non-discriminării, in conformitate cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu
actele juridice internaţionale cu privire la drepturile omului la care Republica
Moldova este parte. Aprecierea faptelor pe baza cărora se pot determina formele de
discriminare directă sau indirectă este de competenţa jurisdicţiei naţionale sau a
altor organisme competente, în concordanţă cu legislaţia sau practicile unui stat de
drept. Capitolul final conţine dispoziţii finale şi tranzitorii.
19) Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării din Republica Mcldova
trebuie să fie compusă din Consiliu al Ombudsmenilor specializaţi, Preşedinte şi
personal de specialitate. Consiliul Ombudsmenilor specializaţi să fie compus din 5
membri numiţi de către Parlament la propunerea societăţii civile. Şi anume:
Ombudsmanul asigurării egalităţii de şanse, Ombudsmanul copiilor, tinerilor şi al
vârstnicilor; Ombudsmanul pentru protecţia persoanelor cu disabilităţi şi
persoanelor private de libertate; Ombudsmanul pentru protecţia minorităţilor etnice,
sexuale, religioase, lingvistice; Ombudsmanului impotriva rasismului, xenofobiei,
antisemitismului şi intoleranţei.
Candidaturile înaintate trebuie să fie susţinute de organizaţiile ne-
guvernamentale active in acest domeniu in ultimii cinci ani. Numărul de candidaţi
înaintaţi Parlamentului nu este limitat, doar că trebuie să corespundă anumitor
cerinţe. Prin urmare, poate fi numit membru al Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi orice cetăţean al Republicii Moldova, licenţiat in drept, care nu are
antecedente penale, are capacitate de exerciţiu, cunoaşte limba de stat, cetăţenia
Republicii Moldova, are o experienţă în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor
omului, este membru activ al unei ONG, are publicaţii, luări de cuvânt în domeniu şi
se bucură de autoritate in societatea civilă. La selectarea membrilor Consiliului
321
Ombudsmenilor specializaţi se vor respecta principiile de participare balansată a
femeilor şi bărbaţilor şi a persoanelor care aparţin unor anumite grupuri minoritare.
Consiliul Ombudsmenilor specializaţi este organ colegial, deliberativ, responsabil,
împreună cu Preşedintele, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Legea cu
privire la non-discriminare. in soluţionarea faptelor/actelor de discriminare,
membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi au calitatea de agenţi constatatori
şi de organ care aplică sancţiunile pentru contravenţiile stabilite prin Legea cu
privire la non-discriminare. în îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin
potrivit Legii cu privire la nou de. criminare, Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi emite hotărâri, deciziiii, instrucţiuni şi recomandări, cu votul majoritar
al tuturor membrilt >i Consiliului Ombudsmenilor specializaţi.
20) Preşedintele instituţiei Ombudsmanului împotriva Discrimina rii este
desemnat de către Parlament din rândul membrilor Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi, la propunerea Preşedintelui Parlamentului. Mandatul acestuia este de 7
ani. Preşedintele Ombudsmanului împotri va Discriminării efectuează conducerea
generală, reprezentând instituţia în relaţiile cu terţii, conducând şedinţele
Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, definind obligaţiile membrilor Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi şi ale altor colaboratori ai Instituţiei, exercitând
controlul activităţii lor, delegând şi alte competenţe membrilor Consiliului; anga-
jând şi eliberând din funcţie funcţionarii instituţiei, şi organizând pregătirea
rapoartelor anuale. în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele instituţiei
Ombudsmanului impotriva Discriminării emite ordine cu caracter individual.
21) în privinţa calităţii de membru al Consiliului Ombudsmenilor specializaţi,
aceasta este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia activităţii
didactice şi ştiinţifice. Personalitatea membrilor Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi este inviolabilă în timpul exercitării funcţiilor lor. Inviolabilitatea
membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se extinde asupra locuinţei şi
localului acestora de serviciu, asupra mijloacelor de transport şi de telecomunicaţie
folosite de aceştia, asupra corespondenţei, documentelor şi averii personale. Mem-
brii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi nu pot fi traşi la răspundere penală sau
administrativă, nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, supuşi controlului
personal fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia cazurilor de infracţiune
flagrantă.
22) Propunem ca în legislaţia Republicii Moldova în domeniul
non-discriminării să se introducă noţiunea de inversare a sarcinii probei, atunci când
persoanele care se consideră nedreptăţite pentru că nu s-a respectat principiul
egalităţii de tratament, în faţa unei instanţe de judecată sau în faţa altei autorităţi
322
competente, demonstrează fapte din care se poate prezuma că a avut loc o
discriminare directă sau indirectă, atunci revine în sarcina celui împotriva căruia
este îndreptată acţiunea să demonstreze că nu a avut loc o încălcare a principiului
egalităţii de tratament. Sarcina probei nu se inversează imediat ce se introduce o
plângere privind o faptă de discriminare, ci numai după ce persoana care pretinde că
a fost discriminată demonstrează existenţa unor fapte de pe urma cărora se poate
prezuma că a existat un act de discriminare. Aceasta, la prima vedere, intră în
contradicţie cu principiul prezumţiei nevinovăţiei, iar, în opinia noastră, pentru
acţiuni de discriminare sarcina probării trebuie să-i revină persoanei faţă de care s-a
înaintat pretenţii că a discriminat. Considerăm că această situaţie poate preveni
actele de discriminare şi poate fi tratată ca o acţiune pozitivă în cazurile de
discriminare.
23) Ombudsmanul împotriva Discriminării să fie investit cu atribuţii necesare
care să-l autorizeze să investigheze cu eficienţă şi să sancţioneze corespunzător
tratamentul discriminatoriu. Să se aloce resurse umane şi financiare suficiente
Ombudsmanului împotriva Discriminării pentru ca acesta să-şi îndeplinească
îndatoririle în mod corespunzător. Hotărârile prin care s-a dispus sancţionarea
discriminării să fie publice şi, în special, accesibile publicului larg şi autorităţilor
publice. La organizarea Ombudsmanului împotriva Discriminării trebuie să ţină
cont şi de înfiinţarea unor reprezentanţe locale pentru a-i spori accesibilitatea şi
pentru a îmbunătăţi eficienţa funcţiilor de educaţie, instruire şi de sancţionare.
Ombudsmanul împotriva Discriminării trebuie să fie uşor accesibil celor ale căror
drepturi intenţionează să protejeze. Procedurile de lucru ale Ombudsmanului
împotriva Discriminării să fie transparente şi simpliste, pentru a încuraja persoanele
discriminate, îndeosebi peroanele cu disabilităţi mintale, fizice, să se adreseze către
această instituţie.
24) întreaga societate civilă, împreună cu autorităţile statale, trebuie să se
implice în elaborarea şi apoi implementarea politicilor şi strategiilor de prevenire şi
combatere a discriminării. La acest capitol se cere organizarea de campanii de
informare în şcoli şi universităţi. Elaborarea unui manual privind combaterea
discriminării în concordanţă cu politicile europene în domeniu ar putea fi încă o
modalitate care ar contribui la dezvoltarea iniţiativelor legate de prevenire, pe care
le-ar putea desfăşura în viitor autorităţile statului şi societatea civilă. Este necesară
instruirea tuturor actorilor sociali care ar putea fi implicaţi în fenomenul
discriminării.
25) Iniţierea unor campanii de prevenire a discriminării prin conştientizarea
semnificaţiei discriminării. Sancţiunile aplicabile hotărârilor Ombudsmanului
323
împotriva Discriminării trebuie să fie motivate temeinic, fie că se referă la
constatarea unei fapte de discriminare, fie la constatarea inexistenţei faptei de
discriminare. Să se respecte cu stricteţe termenele de soluţionare a petiţiei şi de
aplicare a sancţiunii contravenţionale, la cunoştinţa părţilor urmând a fi aduse prin
hotărârea Ombudsmanului împotriva discriminării, căile de atac şi termenele în care
se pot exercita acestea.
26) Propunem ca în Constituţia Republicii Moldova în Titlul II „Drepturile,
libertăţile şi îndatoririle fundamentale” să fie inclus un nou apitol - Capitolul IV cu
denumirea „Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva Discriminării” cu
articolele 60, 61:
Articolul 60 - „Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva
Discriminării sunt numiţi de Parlament pe o durată de şapte ani, pentru a asigura
garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului şi a asigura principiul
egalităţii şi non-discriminării din partea autorităţilor publice centrale şi locale, ale
persoanelor cu funcţie de răspundere din instituţii, organizaţii şi întreprinderi,
indiferent de tipul de proprietate, din asociaţiile obşteşti de toate nivelurile”
Articolul 61 - „1) Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva
Discriminării îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în
drepturile lor constituţionale sau discriminate, în limitele stabilite de lege.
2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Ombudsmanului naţional şi
Ombudsmanului împotriva Discriminării sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor
sale”.
Dacă legiuitorul ar accepta propunerea noastră, instituţia Ombudsmanului
împotriva Discriminării şi instituţia Ombudsmanului naţional ar asigura, în primul
rând, un echilibru între autorităţi şi cetăţeni şi, în al doilea rând, ar câştiga în
autoritate stabilind un statut constituţional, adică principiile lor de activitate vor fi
reglementate de Constituţie. BIBLIOGRAFIE
I. Tratate internaţionale
1. Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare in Europa din 01.08.75.
Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova,
nr.707 din 10.09.91 // Tratate Internaţionale (1990-1998). Volumul 1. -
Chişinău, 1998, p.145.
2. Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, semnate la
San-Francisco, 26 iunie 1945, şi Declaraţia asupra principiilor dreptului
internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state, conform
Cartei Naţiunilor Unite din 24 octombrie 1970. Rezoluţia Adunării Generale a
324
ONU, nr.2625 (XXV) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este
parte (1990-1998). Volumul 26. - Chişinău, 1998, p.5-54.
3. Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 21.11.1990. Republica Moldova a
aderat prin Hotărârea Parlamentului, nr.707-XII din 10.09.91// Tratate in-
ternaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. -
Chişinău, 1998, p.304.
4. Carta Socială Europeană Revizuită, Strasbourg, 3 mai 1996 (ratificată (parţial)
prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr. 484-XV din 28.09.2001).
5. Carta Uniunii Europene privind Drepturile Fundamentale, proclamată la Nice la
7 decembrie.
6. Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Comentariul General
nr.18 (art.26), a 37-a sesiune, 1989, LIN Doc. HRl\GEN\l\Rev.l art.26 (1994),
par. 13.
7. Convenţia-Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale din 1 februarie 1995
(ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1001- XIII din
22 octombrie 1996) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este
parte (1990-1998). Volumul 26. - Chişinău, 1998, p.93.
8. Convenţia cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969. Republica Moldova a
aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1135-XII din 04.08.1992 // Tratate
Internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 4. -
Chişinău, 1998, p.53.
9. Convenţia din 1973 asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid //
http://conventions.coe.int/Treaty/EN/CadreListeTraites.htm;
10. Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale
ale Omului adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, în vigoare din 3 septembrie
1953 (ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr.l298-XHI
din 24.07.97), in vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997 //
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998).
Volumul I. - Chişinău, 1998, p.341-359.
11. Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului clin 27.01.1977 (ra tificată
prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr.456-XlV din 18.06.99), în
vigoare pentru Republica Moldova din 24 decembrie 1999 // Tratate
internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 28. -
Chişinău, 2001, p.74.
12. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau trata
mentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987,
ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1238- XIII din
09.07.97 (în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998) // Tratate
internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990 1998). Volumul 1. -
Chişinău, 1998, p.331.
13. Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane
325
sau degradante, adoptată la 10 decembrie 1984 la New York, în vigoare din 26
iunie 1987. Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului
Republicii Moldova nr.473-XIII din 31.05.95 (în vigoare pentru Republica
Moldova din 28 decembrie 1995) // Tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte (1990-1998). Volumul I. - Chişinău, 1998, p. 129-145.
14. Convenţia asupra protecţiei salariului nr.95 din 01.07.49, ratificată prin Ho-
tărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.593-XIII din 26.09.95 // Tratate
internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 10. -
Chişinău, 1999, p.38.
15. Convenţia culturală europeană din 19.12.54, Paris. Republica Moldova a aderat
prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.98.XIII din 12.05.94 (în
vigoare pentru Republica Moldova din 24 mai 1994) // Tratate internaţionale la
care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 7. - Chişinău, 1999,
p.193.
16. Convenţia europeană cu privire la cetăţenie de la Strasbourg din 06.11.97,
ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.621-XIV din
14.10.99 (în vigoare pentru Republica Moldova din 1 martie 2000) //Tratate
internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 26. -
Chişinău, 2001, p.190.
17. Convenţia privind protecţia dreptului de organizare şi procedurile de de-
terminare a condiţiilor de ocupare in funcţia publică nr.151 din 27.06.78,
ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.l7-XV din
07.02.2003.
18. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20
noiembrie 1989 la New York, în vigoare din 20 septembrie 1990. Republica
Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.408 XII
din 12.12.90 (în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993) II
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990- 1998).
Volumul I. - Chişinău, 1998, p.51-73.
19. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare
rasială. Adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor
Unite prin Rezoluţia 2106 (XX) din 21 decembrie 1965. Intrată în vigoare la 4
ianuarie 1969, conform dispoziţiilor art.19. Republica Moldova a aderat prin
Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10.09.91 (în vigoare pentru Republica
Moldova din 25 februarie 1993) // Tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. - Chişinău, 1998, p.77.
20. Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.
A fost ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.l298-XHI din 24.07.97 (în
vigoare pentru RM din 12 septembrie 1997) // Tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. - Chişinău, 1998,
326
p.341.
21. Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid. Adoptată la 9
decembrie 1948 la New York, adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 260A (111) din 9 decembrie 1948. A
intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951, conform dispoziţiilor art.13. Republica
Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.707-XH din
10.09.91 (în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993) // Tratate
internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990- 1998). Volumul 1,
1998, p.100-104.
22. Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului, adoptată la Geneva, în
16 noiembrie 1937 // http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Cadre-
ListeTraites.htm;
23. Convenţia privind statutul refugiaţilor, adoptată la 28 iulie 1951 la Geneva.
Republica Moldova a aderat la 23 noiembrie 2001 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2001, nr.150-151/1199.
24. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei,
adoptată la 18 decembrie 1979 la New York; adoptată şi deschisă spre semnare
de Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18
decembrie 1979. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1981, conform dispoziţiilor
art.27(l). Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.87-XHI
din 28.04.94 II Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
(1990-1998). Volumul 1. - Chişinău, 1998, p.114.
25. Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii. Deschisă spre semnare şi
ratificare prin Rezoluţia 640 (VII) din 20 decembrie 1952 a Adunării Generale a
Naţiunilor Unite, în vigoare la 7 iulie 1954, conform dispoziţiilor art.6. Aderat
prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 707-XII din 10.09.91 (în
vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993) // Tratate internaţionale
la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. - Chişinău,
1998, p.73.
26. Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exer-
citării profesiei nr.lll din 25.06.58, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Re-
publicii Moldova nr.593-XIII din 26.09.95 // Tratate internaţionale la care Re-
publica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 10. - Chişinău, 1999, p.53.
27. Convenţia privind politica de ocupare a forţei de muncă nr.122 din 09.07.64,
ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr.593-XIII din
26.09.95 // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
(1990-1998). Volumul 10,1999, p.68.
28. Convenţia UNESCO împotriva Discriminării în Educaţie din 14 decembrie
1960, în vigoare din 22 mai 1962, conform dispoziţiilor art.14. Republica
Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10.09.91 (în
vigoare pentru Republica Moldova din 17 iunie 1993) // Tratate internaţionale la
327
care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. - Chişinău, 1998,
p.105.
29. Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, adoptată la 26 august 1789 la Paris
// http://www.proeuropa.ro
30. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, Rezoluţia
Adunării Generale a ONU, nr.217 A (111) // Tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul I. - Chişinău, 1998,
p.11-18.
31. Directiva 2000/43/EC de implementare principiul tratamentului egal dintre
persoane fără deosebire de origine rasială ori etnică (2000) OJ L180/22.
32. Directiva 2000/78/EC de stabilire a unui cadrul general de tratament egal la
angajare şi ocuparea forţei de muncă, (2000) OJ L303/16.
33. Directiva 2004/113/EC de implementare a principiului de tratament egal dintre
bărbaţi şi femei în accesul şi suplinirea cu bunuri şi servicii, (2004) OJ L373/37.
34. Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea
principiului egalităţii de tratament între persoane fără deosebire de origine ra-
sială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial L 180,19/07/2000 P. 0022 - 0026.
35. Directiva Consiliului 78/2000/EC din 27 noiembrie 2000 stabilind cadrul
general pentru egalitatea de tratament în relaţiile de muncă, publicată în Jurnalul
Oficial L 303, 02/12/2000 P. 0016 - 0022.
36. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat la 16
decembrie 1966, la New York // Tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte (1990-1998). Volumul I. - Chişinău, 1998, p.30-51.
37. Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale,
adoptat la 16 decembrie 1966 la New York; adoptat şi deschis spre semnare de
Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 septembrie 1966 prin Rezoluţia
2200 A (XXI). A intrat în vigoare la 3 ianuarie 1967, cf. dispoziţiilor art.27.
Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.217- XII din
28.07.90 (în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993) // Tratate
internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. -
Chişinău, 1998, p.18.
38. Statutul Curţii Penale Internaţionale de la Roma, 17.07.1998 // Monitorul Oficial al României, partea 1, nr.211 din 28 martie 2002 // A. Barbăneagră.
Infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunile de război. -
Chişinău: Sirius, 2005, p.395-513.
39. The Employment Equality Directive (Directiva privind Egalitatea de angajare in
câmpul muncii) 2000/78/EC (www.stop discrimination.info)
II. Legislaţia Republicii Moldova
40. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, a intrat în vigoare la
27 august 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.l.
328
41. Codul civil al Republicii Moldova, nr.l 107-XV din 06.06.2002 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86/661.
42. Codul electoral, nr.1381 -XIII din 21.11.1997 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1997, nr.81/667.
43. Codul familiei al Republicii Moldova, nr.l316-XIV din 26.10.2000 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.47-48/210.
44. Codul jurisdicţiei constituţionale, nr.502-XIII din 16.06.1995 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.53-54/597.
45. Codul muncii al Republicii Moldova, nr,154-XV din 28.03.2003 // Monito rul
Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162/648.
46. Codul penal al Republicii Moldova, nr.985-XV din 18.04.2002 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 128-129/1012. 47. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225-XV din 30.05.2003 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.l 11-115/451.
48. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.l22-XV din 14.03.2003 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 104-110/447.
49. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind unele măsuri pentru di-
minuarea fenomenelor cerşetoriei, vagabondajului şi "copiilor străzii”, nr.233
din 28.03.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.39.
50. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regu-
lamentului privind Centrul pentru Drepturile Omului, a structurii, statutului de
funcţii si modului de finanţare a acestuia, nr.1484 din 05.02.98 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.36-37.
51. Hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului cu privire
la aprobarea Regulamentului privind Centrul pentru Drepturile Omului, nr.634
din 22.06.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.84-87.
52. Legea contenciosului administrativ, nr.793-XIV din 10.02.2000 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.57-58/375.
53. Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi // Mo-
nitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47-50/200.
54. Legea cu privire la învăţământ, nr.547, din 21 iulie 1995, art.5 şi 6 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.62-63/692, modificată prin Legea nr.
237-XV din 13 iunie 2004, în vigoare din 17 iunie 2003.
55. Legea privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a
demnităţii umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinii şi a
Protocolului adiţional la Convenţie referitor la interzicerea donării fiinţelor
umane, nr.l256-XV, 19 iulie 2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2002, nr.l 10-112/853.
56. Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia internaţională privind
eliminarea şi reprimarea crimei de apartheid, adoptată la New York la 30
noiembrie 1973, nr.237-XVl din 20 octombrie 2005 // Monitorul Oficial al
329
Republicii Moldova, 2005, nr.142-144 (1741-1743).
57. Legea cu privire la patenta de întreprinzător (adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 15.07.1998) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998,
nr.72-73.
58. Legea cu privire la protecţia consumatorilor (adoptată de Parlamentul Re-
publicii Moldova la 13.03.2003) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2003, nr.l26-131.
59. Legea privind organizarea judecătorească, nr.514-X!Il din 06.07.1995 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.58/641.
60. Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr.l349-XIII din 17.10.1997 // Mo-
nitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.82-83.
61. Legea cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie,
nr.933 -XIV din 14.04.2000.
62. Legea asistenţei sociale, nr.547-XV din 25.12.2003.
63. Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni,
nr.499-XIV din 14.07.1999.
64. Legea privind pensiile de asigurări sociale, nr.l56-XIV din 14.10.1998.
65. Legea privind protecţia socială a invalizilor, nr.821-X!I din 24.12.1991.
66. Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în
Republica Moldova, nr. 275-XI1I din 10 noiembrie 1994 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1994, nr.20.
67. Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale,
nr.l73-XIll din 6 iulie 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994,
nr.l.
68. Legea cu privire la petiţionare, nr.l90-XIII din 19 iulie 1994 // Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 1994, nr.4.
69. Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice, nr.718-XII din 17
septembrie 1991 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1991, nr.ll-
12.
70. Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.411 din 14 mai
1998 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.60-61.
71. Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la avocaţii parla-
mentari nr.666 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.88-90.
72. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului nr.544-XII,
adoptată la 20.07.95 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.59-
60.
73. Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătoreasca, nr.514-XII
adoptată la 06.07.95 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.58.
74. Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XII1 din 2 aprilie 1996
// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.81-82.
330
III. Jurisprudenţa CtEDO
75. CERD/C/54/D/10/1997
76. GC, Nr. 25088-94, 28331-95 şi 28443-95, CEDO 1999 111
77. GC, Nr. 43577-98 şi 43579-98, CEDO-2004
78. Gueye contra Franţei (nr. 196/1985).
79. Hotărârea din 7 decembrie 1976.
80. Hotărârea din 13 iunie 1979.
81. Hotărârea din 16 septembrie 1996.
82. Hotărârea din 18 iulie 1994.
83. Hotărârea din 21 februarie 1997.
84. Hotărârea din 23 noiembrie 1983.
85. Hotărârea din 27 martie 1998.
86. Hotărârea din 27 octombrie 1975.
87. Hotărârea din 28 mai 1985.
88. Hotărârea din 28 octombrie 1987.
89. Love contra Australiei (nr. 983/2001).
90. Moldovan şi Alţii contra României nr.2, CEDO, 12 iulie 2005.
91. Nachova şi Alţii contra Bulgariei CEDO, 6 iulie 2005.
92. nr.34369-97, CEDO 2000-IV.
331
93. nr.36983-97, #41, CEDO 2004.
94. nr.40892-98, CEDO 2003-X.
95. nr.41138-98 şi 64320-01, din 12 iulie 2005.
96. Paragraful 18, Raport Explicativ la Protocolul nr.12.
97. Paragraful 45, L. şi V. contra Austriei, cererile 39392/98 şi 39829/98, 9 ianuarie
2003.
98. Schuler-Ygraggen c. Elveţiei, cererea nr. 14518/89, din 24 iunie 1983.
99. Simunek c. Cehiei, nr. 516-1992.
100. Willis c. Marei Britanii, cererea nr. 36042/97, din 11 iunie 2002.
101. Young c. Australiei (nr. 941/2000).
102. Zwaan - de Vries contra Olandei
IV. Manuale, tratate, monografii, culegeri
103. A.Akoun et P.Ansart (dir.). Dictionnaire de sociologie. - Paris: Le Robert/
Seuil, 1999.
104. Analiza gender a legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova. - Chişinău:
UNIFEM, 2004.
105. R.Antonius. Un Racisme „respectable” in J.Renaud, L.Pietrantonio,
G.Bourgeault (dir.). Les relations ethniques en question. Ce qui a change de-
puis le 11 septembre 2001. - Montreal: Les Presses de l’Universite de Montreal,
2002.
106. Al.Arseni, P.Barbalat, I.Creangă, M.Cotorobai, C.Gurin, Gh.Susarenco,
B. Negru. Constituţia Republicii Moldova, comentată articol cu articol. Vo-
lumul I. - Chişinău: Civitas, 2000, 176 p.
107. Al.Arseni. Drept constituţional şi instituţii politice. Volumul I. - Chişinău,
1997, 297p.
108. Gh.Avornic. Teoria generală a dreptului. - Chişinău: Cartier juridic, 2004,
656 p.
109. O.Balan. Terorismul - crimă internaţională. - Chişinău: 1998,141 p.
110. O.Balan, V.Rusu, V.Nor. Drept internaţional umanitar. - Chişinău: Depar-
tamentul Editurii al Universităţii de Criminologie, 2003, 312 p.
111. G.Baratashvili. Human Rights Defenders in Georgia. - Lund: Raoul Wal-
lenberg Institute, 1999.
112. A.Barbâneagră. Articolul 135. Genocidul // Capitolul I. Partea specială.
Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunile de război // Codul
penal comentat şi adnotat. - Chişinău: Cartier, 2005, 656 p.(183-192).
113. V.Berger. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. - Bucureşti:
Institutul Român pentru Drepturile Omului, 1996, 664 p.
114. R.M.Beşteliu. Organizaţii internaţionale interguvernamentale. - Bucureşti:
AII Beck, 2000,297 p.
115. I-.Birgit, L.Lindholt. National Human Rights Institutions - standard setting
332
and achievements (Russian version). - The Danish Centre for Human Rights,
1999.
116. I.Bizjak. The Ombudsman and country’s human rights record (specifics in the
countries in transition) // seminar „Ombudsman and the Law of the European
Union” // Collection of written contributions and conclusions. - Ljubljana,
)une6-8, 1999.
117. K.M.Blee. Racial Violence in the United States. Ethnic and Racial Studies.
Volume 28, 2005, no 4.
118. G.Bolafîi et al. Dictionary of Race, Ethnicity and Culture. - London: Sage
publications, 2005, p.331.
119. E.Bienkowsca. Ombudsmanul în Polonia // Drepturile Omului, 1993, nr.4.
120. C.Brânzan. Consideraţii privind legea organică a Avocatului poporului //
Drepturile Omului, 1993, nr.4.
121. G.Caiden. International Handbook of the Ombudsman-Evolution and Present
Function.
122. J.Carey. International Protection of Human Rights. - Oceana Publications,
1968.
123. G.Carlos. Los Ombudsman european. - Barcelona: Tibidabo, 1986.
124. T.Cârnaţ. Avocatul Poporului - garant al apărării drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor // Ghidul Avocatului, 1997, nr.6.
125. T.Cârnaţ. Procedura de depunere a petiţiei către avocatul parlamentar //
Buletinul Asociaţiei Tinerilor Jurişti, 1998, nr.6.
126. C.l.azari. Rolul avocatului parlamentar în R. M // Revista Naţională, 2001,
nr.4. p.25.
127. T.Cârnaţ, M. Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Chişinău, 2006,
380 p.
128. T.Cârnaţ. Drept Constituţional. - Chişinău, 2004, 280 p.
129. S.Cobăneanu, T.Cârnaţ, Instituţia Avocatului Parlamentar din Republica
Moldova.- Chişinău, 2002, 140 p.
130. T.Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Chişinău, 2003, 380 p.
131. Centru de cercetare şi protecţie a drepturilor fundamentale. Drepturile şi
Libertăţile omului în Republica Moldova. Raport naţional 1999. - Chişinău,
2000.
132. Comentariul General al Comitetului pentru Drepturile Omului nr.18, pa-
ragraful 12.
133. Comitetul Helsinki pentru drepturile omului din Republica Moldova. Li-
bertatea de gândire, conştiinţă si religie în Republica Moldova. - Chişinău:
Universitas, 1999.
134. M.Cook. Majoritatea participanţilor la traininguri // Avocatul Parlamentar,
2000, nr.5.
333
135. Gh.Costachi, I.Guceac. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia Re-
publicii Moldova spre statul de drept. - Chişinău, 2003, 342 p.
136. Gh.Costachi, A.Potîngă. Asigurarea drepturilor omului în lume. - Chişinău:
Epigraf, 2003, 608 p.
137. Culegere de Hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974- iulie
2002). - Chişinău, 2002, 436 p.
138. Culegere de hotărâri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova. - Chişinău, 2002.
139. Culegere de Hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de justiţie a Republicii
Moldova (1997-1998) // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova. Ediţie specială (Supliment al revistei “Legea şi Viaţa”). - 256 p. 140. Culegere statistică: Femeile şi bărbaţii în Republica Moldova. - Chişinău:
Biroul Naţional de Statistica al Republicii Moldova, 2005.
141.1. Deleanu. Justiţia Constituţională. - Bucureşti: Lumina Lex, 1995.
142. l.Deleanu. Drept constituţional şi instituţii politice. Volumul 1. - laşi: Fun-
daţia Chemarea, 1993.
143. Dezvoltarea constituţională a RM la etapa actuală. Materialele Conferinţei
Ştiinţifico - Practice Internaţionale din Bălţi 22-23 septembrie 2004. - Chişinău,
2004, p.337.
144. T.Dianu. Protecţia internaţională a drepturilor omului. - Bucureşti: Lumina
Lex, 1996, 71 p.
145. J.Donald, A.Ratansi. Race, culture and difference. - London: Sage, 1992.
146. J.Donneliy, R.E.Howard. International Handbook of Human Rights, 1987.
147. R.Drago. Prefaţă la studiul lui Bernard Maligner. Les fonctions du media-
teur. - Paris: Presses Universitairs de France, 1979.
148. T.Drăganu. Introducere în teoria şi practica statului de drept. - Cluj-Na- poca,
1992.
149. Drepturile omului: scopul principal al Consiliului Europei, Consiliul Europei,
1996.
150. V.Duculescu. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Bucureşti: Lumina
Lex, 1988.
151. J.EUul. Histoire des Institutions de IAntiquite. - Paris: Presses Universitai-
res de France, 1969.
152. R.Dworkin. Sovereign Virtue. The Theory and Practice of Equality. - Cam-
bridge: Harvard University Press, 2000.
153. D.Foster. On racism. Virulent mythologies and fragile threads. Inaugural
lecture. -University of Cape Town, 1991.
154. H.Gammeltoft-Hensen. The Danish Ombudsman, 1995.
155. W.Gellhorn. Ombudsmen and others. - Harvard : University Press, 1966.
156. K.Gonczol. The first half year experiences of the Parliamentary Commissi-
334
oner on civil Rights. - Republic of Hungary, 1995.
157.1. Guceac. Curs elementar de drept constituţional. Volumul 1. Ministerul
Afacerilor Interne, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare". - Chişinău, 2001.
158.1. Guceac. Curs elementar de drept constituţional. Volumul I. Chişinău, 2004.
159. C.Guillaumin. L’idiîologie raciste. Gennse et langage actuel. - Paris: Mou-
ton, 1972a, 247 p.
160. A.Hauriou et J.Gieguel. Droit constitutionnel et institution politiques.
- Paris: Editions Montreshien, 1989, pa. II, p.282.
161. R.Hanski, M.Suksi. An Introduction to the Protection of Human Rights.
- Mathew: Paper by Craven, 1997.
162. E.Heinze. Orientarea sexuală: un drept al omului. - Chişinău, 2002.
163. P.Hosking. Cele trei servicii // Avocatul Parlamentar, Volumul 1, 2000, nr.5.
164. P.Hosking. Respectarea drepturilor omului în Republica Moldova va fi în
creştere în urma îmbunătăţirii administrării publice şi a condiţiilor social-
economice // Avocatul Parlamentar, Volumul 1,2000, nr.2.
165. Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 05.08.2003 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 177-181/15 din 15.08.2003
166. Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 06.02.2001 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 19-20/5 din 22.02.2001
167. Hotărârea Curţii Constituţionale nr.7 din 11.02.1999 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 22-23/13 din 04.03.1999
168. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. - Iaşi, 2000,640 p.
169. Human Dimension Seminar on Ombudsman and National Human Rights
Protection Institutions. - Warsaw, 25-28 March 1998 .
170. Human Rights and Social Integration in the Republic of Latvia, National
Report. - Riga, 1998.
171. R.Hunter. Indirect Discrimination in the Workplace. Sydney: The Federa-
tion Press, 1992, p.l 1.
172. S.Hurwitz. The activities Ombudsman. - Copenhagen, 1966.
173. Gh.Iancu, I.Muraru. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle constituţionale.
- Bucureşti: Institutul Român pentru Drepturile Omului, 1992.
174. C.Ionescu. Drept constituţional şi instituţii politice. Volumul II. - Bucureşti:
Lumina-Lex, 1997, 400 p.
175. C.Ionescu. Principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. - Bu-
cureşti, 1997.
176. R.Jamilson. The Ombudsman: Learning from Other Cultures. în: Fifth In-
ternational Ombudsman Conference Report.
177. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor.
Volumul I. - Chişinău: Garuda-art, 2000, 304 p.
178. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor.
335
Volumul II. - Chişinău: Centrul de Drept, 2001, 562 p.
179. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor.
Volumul III. - Chişinău: Centrul de Drept al Avocaţilor, 2002, 508 p.
180. D.Kendall (dir.). Race, Class, and Gender in a Diverse Society. - Boston:
Allyn and Bacon, 1997.
181. P.Kessing. Implementation of the Western Ombudsman Model in Coun- ties
in Democratic Transition, National Human Rights Institutions. - The Danish
Center for Human Rights, 2000.
182. Leading Cases of the European Court of Human Rights. Compiled, edited and
annotated by R.A.Lawson & H.G.Schermers. - Leiden: Ars Aequi Libri, 1997,
788 p.
183. E.Letowska. The Ombudsman and Basic Rights East European Constituţional
Review, Volume 4.
184. D.Lochak. La race: une categorie juridique? // Mots, 20 ans d’analyse des
discours racistes et d’extrKme-droite, Colloque 24-25 septembre, 1998, p.40-
44.
185. C.Lazari. Avocatul Parlamentar nu e „omul de buzunar" al nimănui // Lu-
ceafărul, 10 septembrie 1999.
186. C.Lazari. Problematica drepturilor omului din Republica Moldova. - Chi-
şinău, 1999.
187. C.Lazari. Protecţia si promovarea drepturilor omului in Republica Moldova //
Raport pentru Conferinţa Naţională, Chişinău, 18 iunie 1998.
188. C.Lazari. Rolul avocatului parlamentar (ombudsmanului) în Republica
Moldova // Revista Naţională de Drept, 2001, nr.4.
189. U.Lundvik. International Handbook of the Ombudsman, Edited by Gerald
E.Caiden, 1983.
190. G.Maiorano. EI Ombudsman, Defensor del Pueblo I de los Instituciones
Republicanos. -Buenos Airess: Ediciones Macchi, 1987.
191. Manualul Consiliului Europei. - Bucureşti: Centrul de informare şi docu-
mentare al Consiliului Europei la Bucureşti, 1999, 499 p.
192. C.Manda, O.Predescu, l.Popescu-Slăniceanu, C.C.Manda. Ombudsma- nul -
Instituţie fundamentală a statului de drept. - Bucureşti: Lumina Lex,
1997.
193. V.Marcu. Ar trebui mai clar precizate atribuţiile Avocatului poporului //
Drepturile Omului, 1993, nr.4.
194. M.Marrus. L’Holocauste dans l'histoire. - Paris: Eshel, 1990, 224 p.
195. Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Edificarea statului
de drept” // Transparency International Moldova, Chişinău, 2003.
196. D.Mock. Glossary of Terms. - Toronto: Fondation canadienne des relati- ons
raciales, 2005.
336
197.1. Moroianu Zlătescu. Instituţii naţionale de promovare şi protecţie a drep-
turilor omului // Drepturile omului, 1993, nr.2.
198.1. Moroianu Zlătescu, R. Demetrescu. Instituţia Avocatul Poporului //
Drepturile Omului, 1997, nr.l.
199. I.Muraru. Drept constituţional şi instituţii politice. - Bucureşti : Actami, 1998,
480 p.
200. A.Năstase. O instituţie garant pentru evitarea oricărui arbitrar // Drepturile
Omului, 1993, nr.4.
201. A.Năstase. Drepturile omului - religie la sfârşit de secol. - Bucureşti: 1RDO,
1992. p.
202. B.Negru. Teoria generală a dreptului şi statului. - Chişinău: Secţia Editare a
Academiei de Administrare Publică pe lingă Guvernul Republicii Moldova,
1999.- 314 p.
203. New South Wales Law Reform Commission // Review of the Anti-Discri-
mination Act 1977 (NSW), Discussion Paper 30, 1993, p.64.
204. E.Nicolaou. The role of the Ombudsman in the process of harmonization to
the EU standards, seminar „Ombudsman and the Law of the European LInion”
// Collection of written contributions and conclusions. - Ljubljana, June 6-8,
1999.
205. A.Niţoiu. O importantă instituţie constituţională pentru protejarea cetăţenilor
împotriva atotputerniciei administrativului // Drepturile Omului, 1993, nr.4.
206. Non - judicial means for the protection of human rights at the naţional level,
Council of Europe, May 1998.
207. Ombudsman and Human Rights Protection Institution in OSCE Partici-
pating States, OSCE Human Dimension Implementation Meeting October
1998, Background paper 1.
208. Ombudsmcn, Commissaries Parliamentarians, Mediateurs et personnes
exrsant des functions analogues dans Ies etatas membres du Consiel de L
Eorope, Etudie comparativ. - Stasbourg, 26 septembrie 1997. M.Oosting.
Contributions on Ombudsman ship // National Ombudsman of the Netherlands,
October 1997.
209. O.Patterson. The Ordeal of Integration. Progress and Resentment in
America’s ‘Racial’ Crisis. - New York: Basic Civitas Books, 1997.
210. V.Pickl. The Protection of Humans Rights by the Austrian Ombudsman,
Office Volksanwaltschaft. - Vienna, 1990.
211. Ov.Predescu. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. - Bucureşti,
1998.
212. Prevenir laxenophobie, le racism et I’antisemitisme. - Conseilde l’Europe,
2000.
213. K.Prewitt. Racial classification in America. Where do we go from here?. -
337
Daedalus, 2005, Volume 134, p.5-17, no.l. - 17 p.
214. Principles Related to the Status of National Institutions for the Promotion and
Protection of Human Rights, UN General Assembly resolution 48/134 of 20
December 1993.
215. Proceedings of the 5th Round Table with European Ombudsmen. - Limas sol
(Cyprus), 8-10 May 1996.
216. F.Quinn, A.Rzeplinski Human Rights And The Judiciary. OSCE, a collec-
tion of internaţional documents. Warsaw, Poland. V.Geisser. La nouvelle
islamophobie. - Paris: La Decouverte, 2003.
217. J.RawIs. Theory of Justice. — Cambridge: Harvard University Press, rev.ed.,
1999.
218. f.Rawls. Justice as Fairness, Political not Metaphysical in: Prospects for a
Common Morality. - Princeton: University Press, 1993.
219. Repere. Manual de Educaţie a Drepturilor Omului cu Tineri // Consiliul
Europei, Institutul intercultural Timişoara, 2004.
220. Republica Moldova. Curtea Constituţională: Culegere de hotărâri şi decizii,
2001. - Chişinău: Cartier juridic, 2002. - 250 p.
221. Le Robert 2005 cite dans Collectif contre l’islamophobie en France. - France,
2004.
222. I.Rusu. Drept constituţional si instituţii politice. Bucureşti, 1995.
223. R.T.Schaefer. Race and Ethnicity in the United States. - New York: Harper
College, 1995.
224. J.Schokkenbroec. Avocatul poporului trebuie să aibă o largă competenţă //
Drepturile Omului,1993, nr.4.
225.1.Schokkenbroec. Educator, mediator şi chiar avocat al diavolului // Drepturile
Omului, 1993, nr.4.
226. J.Schokkenbroek. A new European standard against discrimination: ne-
gotiating protocol nr. 12 to the European Convention on Human Rights. în:
J.Niessen, I.Chopin. The Development of Legal Instruments to Combat Racism
in a Diverse Europe. - The Netherlands: Koninklije Brill NV, 2004, p.61-79.
227. M.Sidorov. Avocaţii parlamentari în Moldova // Raportul naţional al dez-
voltării umane, PNUD, 2000.
228. M.Sidorov. Instituţiile naţionale pentru protecţia drepturilor omului // Raport
pentru Conferinţa Naţională, Protecţia şi Promovarea Drepturilor Omului in
Republica Moldova. - Chişinău, 18 iunie 1998.
229. A.Skvorţova. Seminar internaţional privind instituţiile pentru drepturile
omului şi ale ombudsmanului // Avocatul Parlamentar, Volumul 1,1999, nr.l.
230. Tackling racism and xenophobia. Council of Europe, Strasbourg, 1996, p.32.
231. H.Tajfel. Human groups and social categories. Cambridge: Cambridge
University Press, 1981. - 369 p.
338
232. P.A.Taguieff. La force du prejuge. - Paris: La Decouverte, 1988.
233. H.V.Vallois. Les races humaines. - Paris, PUF, Que Sais-je, 1963. - 128 p.
234. M.Vlad. Ombudsmanul în dreptul comparat. - Bucureşti: Servo-Sat, 1998.
235.1. Al-Waham. The Swedish Instilution of the Ombudsman. - Stocholm,
1979.
236. M.Weiviorka. Racisme et modernite. - Paris: La Decouverte, 1993.
237. M.Wieviorka. L’espace du racisme. - Paris: Seuil, 1991.
238. B.BoffroBa. CAyacba 3amnTbi npaB n CBO6OA HeAOBeKa n
rpa»cAaHHHa.
- MocKBa, 1996.
239. BTAaAbiuieB. klHCTMTyT HapoAHoro 3amnTHHKa (oM6yACMeHa) B McnaHnn
// KoHCTMTyunoHHbie BecTH. - MocKBa, 1992, Ne 13.
240. E.AyKamoBa. 06iuaH Teopn» npaB HeAOBeKa. - MocKBa, 1996.
241. OOH. HaqnoHaAbHbie ynpe>KAeHHH no npaBaM HeAOBeKa, Cepua
nyfiAMKaunw no BonpocaM npo(}>eccMOHaAbHoii noArOTOBKM. - HbK>-I4opK,
1995, Ne 4.
242. ripeACTaBMTeAbnonpaBaMrpax<AaH PecnybAWKn LIoAbina. HannoHaAbHbie
OMbyACMeHbi, CBOA npaBOBbix noAO>KeHMM (no COCTOHHMO Ha 1.01.1998).
- BapuiaBa, 1999.
243. nPOOH.BTopoMMe>KAyHapOAHbiMceMHHapyHpe>KAeHnanooM6y
ACMeHy n npaBaM MeAOBeKa. - KntuMHeB, 21-23 Mari 1996.
244. H.XaMaHeBa. YnoAHOMOMeHHbiM no npaBaM HeAOBeKa - 3amnTHHK npaB
rpa»<AaH. - MocKBa, 1998.
245. XeAbCHHKCKMn (J)OHA no npaBaM HeAOBeKa. 3aMexKH o npaBax neAOBena n
MOHMTopnHre npaB HeAOBeKa. - Bapiuasa, 1997.
246. EBponeîtcKMM CyA no npaBaM HeAOBeKa. PbbpaHHbie peiueHna, B 2-x TOMax. -
MocKBa: HopMa, PÎHCTMTyT eBponehcKoro npaBa MEMMO (Y) MMA PR.
COLPI, CoBeT EBponw, INTERIGTS, 2001. TOM 1. - 841 c. TOM 2.
- 802 c.
247. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Culegere selectivă.
- Bucureşti: Polirom, 2000. - 635 p.
248. lO.H.ToAbiKa, A.C.BypAaxa. KoHCTm-ymm yKpanubi, Apyrnx crpaH
CHT B ycAOBnax nepexoAHOBO nepnoAa. - XapbKOB, 1993.
VI. Rapoarte, interviuri, comunicate, teze, articole, recomandări
249. Analiza prevederilor legale ale RM sub aspectul respectării şi non-discri-
minării persoanelor de orientare sexuală”, raport realizat de Centrul de In-
formaţii “GenderDoc-M”, august, 2004.
250. Gh.Avornic. Intensificarea activismilui juridic al cetăţenilor prin intermediul
instituţiei avocaturii- condiţie edificării statului de drept. Teză de Doctor
Habilitat. - Chişinău.
339
251. A.Barbăneagră. Aplicarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului în practica judiciară. // Avocatul poporului. - Chişinău: 1998, nr.l.
252. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova „Drepturile persoanelor în
vârstă de pensionare”.
253. Cotidian Naţional „FLUX” nr.l72,4 decembrie 2006, p.2.
254. Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe par-
cursul anilor 1993-2003. Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat specifice
Programe de Acţiune pentru decadele date. Programul de Acţiune şi alte
materiale referitoare la cea de-a treia decadă, website-ul ONU pe http://
www.unhchr.ch/html/menu2/issracis.htm
255. „Discriminarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală în România”,
www.mma.ro
256. Grupul de Lucru de Experţi privind Persoanele de origine africană, 2005, p.6.
Grup format de Comisia pentru Drepturile Omului prin rezoluţia nr.2002/68 din
25 aprilie 2002.
257. Interview with Michael Head d.d. 16,03.2004 - www.coe.int, The inter-
views of the Council of Europe.
258. V.Lebedev // Juristul Moldovei - 2001, nr.16-18, p.5.
259. Lucas, Godel and Astaire: A Rejoinder. The Philosophical Quarterly. No.
137, p.507-508.
260. A.McColgan. Discrimination law and the Human Rights Act 1998. în:
T.Campbell, K.D.Ewing and A.Tomkins, eds. Sceptical Essays on Human
Rights (Oxford University Press, 2001), p.223.
261. Organization for Security and Co-operation in Europe-Office for Democratic
lnstitutions and Human Rights (OSCE-OD1HR) (septembrie 2004).
International Action Against Racism, Xenophobia, Anti-Semitism and Into-
lerance in the OSCE Region. A Comparative Study, Vienna, Office for Demo-
cratic lnstitutions and Human Rights.
262. Piaţa forţei de muncă, anul 2006, Biroul Naţional de Statistică al Republicii
Moldova, http://www.statistica.md/statistics/dat/1002/ro/PiataFM ocup
şomajul anul 2006.pdf. Accesat în iulie 2006.
263. Raport cu privire la instrumentul de evaluare CEDAW pentru Moldova,
Asociaţia Avocaţilor Americani. - Chişinău, august 2006.
264. Raport, Studiu Sociologic, „Situaţia şi poziţia studenţilor cu disabilităţi în
instituţiile de învăţământ superior" Asociaţia studenţilor cu disabilităţi din
Moldova „Gaudeamus”, p. 15.
265. Raportul Anual al CEM din 1999, p.15. în Raportul Anual al CEM din 2001,
CEM se referă la „rasism şi cel mai apropiat fenomen al antisemitismului”,
p.24. De asemenea, Raportul Anual al CEM din 2002, partea II, p.49. Informaţii
de la CEM din 23 iulie 2004.
340
266. Raportul Subcomisiei de prevenire a discriminării şi de apărare a minori-
tăţilor prezentat Comisiei pentru Drepturile Omului. Doc. ONU E (CN.4) Sub.
2(1985)6 // http://www.un.org.
267. Recomandarea 1596 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu
privire la situaţia tinerilor migranţi in Europa.
268. Recomandarea nr.R(85) 4 a Comitetului de Miniştri către Statele membre
privind violenţa în cadrul familiei.
269. Recomandarea nr.R(92) 6 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu
privire la o politică coerentă pentru persoanele handicapate.
270. Recomandarea nr.R(97) 20 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu
privire la discursul de ură.
271. Recomandarea nr.R(99) 21 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu
privire la mijloacele de comunicare în masă şi formarea unei culturi a toleranţei.
272. Studiu de bază cu privire la situaţia curentă în domeniul drepturilor omului în
RM, Chişinău, 2003 p.38. sau www.hr.un.md
273. “The Problem of Material Justice” ARSP. Beiheft nr. 24, p.20-23
274. Ziarul „CAPITALA”, nr.10 (765), vineri, 16 martie 2007
275. Ziarul „DREPTUL”, vineri, 6 iulie 2007, p.3.
276. Ziarul „Socius” Obiectiv, Vineri, 16 martie 2007, V.Ţarinâ, p.4.
277. Ziarul Nr.l pentru Tineri „ASTA DA”, nr.l 1 (62), 3 aprilie 2007, p.2.
278. Ziarul Nr.l pentru Tineri „ASTA DA”, nr.5 (56), 26 februarie 2007, p.4.
279. Working Group of Experts on People of African Descent (2005). Racism,
Racial Discrimination, Xenophobia and AII Forms of Discrimination: Com-
prehensive Implementation of and Follow-Up to the Durban Declaration and
Programme ofAction, Haut-Commissariat des Nations Unies aux droits de
l'homme, E/CN.4/2005/21.
280. MapeK HOBMUKM. BAaerb u eAUHnua, 2001
Vil. Dicţionare şi Enciclopedii
281. Dicţionarul limbii române moderne. - Bucureşti: Academia, 1975. -1049 p.
282. Dicţionar al drepturilor omului, editat de Biroul de Informare şi Documentare
al Consiliului Europei in Moldova. - Chişinău, 2001.
283. Dicţionar de drept internaţional public. - Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică. 1982.
284. Dicţionar enciclopedic, ediţia IV. - Chişinău: Cartier, 2002.
285. S. Tămaş. Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. - Bu-
cureşti: Casa de cultură şi presă „Şansa” 1996, p.204.
286. A.Ciorănescu. Dicţionarul etimologic al limbii române(DER). — Bucureşti:
SAICULUM I.O., 2002.
287. Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan" ediţia a Il-a. - Bucureşti: Univers Enciclopedic,
341
1996.
288. Dicţionarul Sociologiei Critice, http://www.public.iastate.edu/%7Ermazur/
dictionary.html, 2005.
289. G.Bolaffi et al. Dictionary of Race, Ethnicity and Culture. - London: Sage
publications, 2003.
290. A.Akoun et P.Ansart (dir.). Dictionnaire de sociologie. - Paris: Le Robert/
Seuil, 1999.
291. Enciclopedia Blackwell a gândirii politice. Coordonator David Miller. -
Bucureşti: Humanitas, 2000.
292. Le Petit Larousse. - Paris: 1998.
293. Mic dicţionar enciclopedic al limbii române. - Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1978.
294. Mic Dicţionar Enciclopedic. Ediţia a Il-a, revăzută şi adăugită. — Bucureşti:
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986. - 1910 p.
295. D. Mock. Glossary of Terrns. - Toronto: Fondation canadienne des relati- ons
raciales, 2005
296. E.Munteanu, L.-G.Munteanu. Aeterna latinitas. Mica enciclopedie a gândirii
europene în expresie latină. - laşi: Polirom, 1996.
297. The Random House Unabridged Dictionary, Second Edition, 1997.
298. Vocabularul societăţii plurale”, editat de Fundaţia pentru o Societate Des-
chisă - Timişoara, 1998.
299. Webster’s Third New International Dictionary, Merriam-Webster Inc., Pu-
blishers, Sprinngfield, Massachusetts, USA.
VIII. Webografie
300. Web site-ul Consiliului Europei: http://www.coe.int
301. Web site-ul Drepturilor Omului, Conducerea Drepturilor Omului: http://
www.dhdirh r.coe.i n t
302. Curtea Europeană pentru Drepturile omului: http://wxvw.dhcour.coe.int
303. Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei: http://www.coe.fr/cm
304. www.ms.md/ministry/press service, pagină accesată în iulie 2007.
305. The International Lesbian and Gay Association, www.ilga.org
306. The Institute for Lesbian and Gay Strategic Studies, www.iglss.org
307. “Facts on sexual orientation and sexual prejudice" http://psvchology.ucda-
vis.edu/rainbow
308. The International Lesbian and Gay Youth Organisation (IGLYO),
www.iglyo.org
309. Antisemitism and Xenophobia Today, www.axt.org.uk
310. The Anti-Defamation League, www.adl.org
311. The World Jewish Congress: www.wjc.org.il
312. Tire United Religions Iniţiative, www.uri.org
342
313. Bahâ’i Faith (site of BahâT World), www.bahai.org
314. On Islam - site of the Islam 21 Project, www.islam21.net
315. The Forum against Islamophobia and Racism (UK), www.fairuk.org
316. The Sikhism home page, www.sikhs.org
317. Hindu Resources on-line, www.hindu.org
318. The World Council of Churches, www.wcc-coe.org
319. Catholic Church - The Holy See website, www.vatican.va
320. Eastern Orthodox Churches, www.orthodoxinfo.com
321. Russian Orthodox Church, www.russian-orthodox-church.org.ru
322. Shamash: Jewish Network information and discussion on the Internet,
http://shamash.org/about.shtml
323. The United Nations High Commissioner for Refugees: www.unhcr.ch
324. The portal for the promotion and protection of the rights of migrants,
www.december 18, net
325. Asssociation des Travailleurs Magrebins en France, www.atmf.org
326. SOLIDAR, www.solidar.org
327. The European Council on Refugees and Exiles, www.ecre.org
328. The World Institute on Disability (WID), www.wid.org
329. The European Disability Forum, www.edf-feph.org
330. The European Roma Rights Centre (ERRC), www.errc.org
331. The International Romani Union, www.romaniunion.org
332. Union Romani (Spain), www.unionromani.org
333. Patrin Web Journal, www.geocities.com/Paris/5121/patrin.htm
334. The European Commission against Racism and Intolerance of the Council of
Europe, www.ecri.coe.int
335. La Ligue Internationale contre le Racisme et l’Antisemitisme (LICRA),
France, www.licra.com
336. SOS Racisme (France), www.sos-racisme.org
337. UNITED for Intercultural Action - the European Network against naţionalism,
racism, fascism and in support of migrants and refugees, www. xs4all.
nl/~united
338. The European network against racism, www.enar-eu.org/
339. The Internet Anti-racism Centre in Europe, www.icare.to/
340. The European Monitoring Centre on Racism and Xenophobia (EUMC),
www.eumc.eu.int
341. Minorities of Europe (MoE), www.moe-online.com
342. Young Women from Minorities (WFM), www.wfmonline.org
343. http.y/www.coe.int/T/E/hurnan rights/minorities/
344. http://www.coe.int/T/E/Commissioner H.R/Communication Unit/
345. http://europa.eu.int/pol/rights/index en.htm
343
346. http://europa.eu.int/comm/extei nal relations/human rights/intro/index. htm
347. http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/iT0100.htm
348. http://europa.eu.int/comm/employment social/fundamental rights/in- dex
en.htm
349. http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/rl0107.htm
350. http://www.esc.eu.int
351. http://www.unhchr.ch/about
352. http://www.unhchr.ch/tbs/doc.nsf
353. http://www.unhchr.ch/html/menu2/issracis.htm
354. http://www.unhchr.ch/html/racism
355. http://www.unhchr.ch/html/menu2/2/mechanisms.htm
356. http//:www.unhchr.ch/html/menu2/7/b/racism
357. http://www.osce.org
358. http://www.osce.org/odihr
359. http://www.osce.org/hcnm
360. http://www.osce.org/fom
361. http://www.oscepa.org
362. http://www.ilo.org
363. http://portal.unesco.org
364. http://www.oas.org
365. http://www.cisstat.com/eng/cis.htm
344
Lista abrevierilor utilizate în Monografie
alin.= alineat şi derivatele art.= articol şi derivatele c. = contra
cap. = capitol şi derivatele
CDDH = Comitetul Regulator pentru Drepturile Omului CE = Consiliul
Europei
CEDO = Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale
Omului
CEM = Centrul European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei CERI
= Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei cit. = citată de
CHDOM = Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova
CP = Codul Penal
CSCE = Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa DUDO = Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului EC = European Commission (Comisia
Europeană)
Ed. = Editura ed. = editura etc. = etcetera ex. = exemplu HIV/SIDA = hot. =
hotărâre
ICNUR = înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi
LGBT = Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transexuali
lit. = litera şi derivatele
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
MO = Monitorul Oficial
nr.= număr şi derivatele
nr. = numărui
O.S.C.E. = Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
ODIHR = Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului
OIM = Organizaţia Internaţională a Muncii
ONG = Organizaţie neguvernamentală
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite
op.cit. = opera citată
OSCE = Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa p.= pagina şi
derivatele par. = paragraful
pct. = punct şi derivatele
PIDCP = Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice
PNUD = Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
RASSM = Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească
RAXEN = Reţeaua Europeamă de Informare aupra Rasismului şi Xenofobiei
RFoM = Reprezentantul pentru Libertatea Mass-media
RM = Republica Moldova şi derivatele
RSSM = Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
ş.a. = şi altul şi derivatele
345
ş.a.m.d. = şi aşa mai departe
S.U.A. = Statele Unite ale Americii
sec. = secţiune şi derivatele
trad. = traducere (tradusă)
UE = Uniunea Europeană
UNESCO = The United Nations Educaţional, Scientific and Cultural Organiza-
tion (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) UNICEF =
The United Nations Childrens Fund (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii)
URSS = Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste v. = versus
voi. = volum şi derivatele.
346
GLOSAR
1. Aziiant - persoana care a aplicat o cerere către Guvern pentru a fi recunoscut
drept refugiat.
2. Acţiuni de protecţie împotriva discriminării includ: adresare a unei petiţii
sau unui semnal; advocacy, emisiuni radio, greva foamei etc.
3. Adaptare rezonabilă - luarea de măsuri care ar permite persoanelor cu
disabilităţi accesul şi participarea reală la viaţa socială, cu excepţia cazului în
care astfel de măsuri ar presupune un efort nepotrivit din partea celui obligat să
le ia.
4. Anti-semitism - ostilitate sau ură latentă sau deschisă îndreptată spre evrei ca
individuali sau spre poporul evreiesc (ci nu la toate popoarele semitice),care
duce la discriminare socială, economică, instituţională, religioasă, culturală sau
politicală.
5. Asociere pentru săvârşirea unei fapte de discriminare — fapta de a se
asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul savîrşirii uneia sau mai
multor fapte de discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei
astfel de asocieri.
6. Complicitate la discriminare - fapta persoanei care facilitează sau ajută in
mod intenţionat o persoană, la savîrşirea unei fapte de discriminare. Se consi-
deră, de asemenea, complicitate la discriminare, fapta persoanei de a promite,
înainte sau în timpul savirşirii faptei de discriminare, că va favoriza pe laptui-
tor, chiar dacă după savîrşirea faptei promisiunea a fost îndeplinită.
7. Comportament discriminatoriu - orice comportament care, prin efectele pe
care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de
persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau
comunităţi.
8. Comunitate - grup de persoane cu interese, identităţi sau norme de viaţă
comune.
9. Comunitate etnică minoritară - grup de persoane din altă comunitate ce diferă
etnic de populaţia de bază.
10. Discriminare - orice tratament diferit şi inegal pe baza unei categorii pe care
vorbitorul o prezumă a fi ordinar injustă.
11. Discriminare Directă - orice acţiune sau inacţiune în raport cu o persoană pe
baza de gen/sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii,
vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, sau de alte criterii sau
semne individuale, care are drept scop sau consecinţă limitarea sau intimidarea
recunoaşterii, exercitării şi implementării în condiţii de egalitate a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.
12. Discriminare Indirectă - orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră
347
care dezavantajează anumite persoane, pe baza gen/sex, rasă, naţionalitate,
origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă,
opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare
civilă, stare materială, sau de alte criterii sau semne individuale, faţă de alte
persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sînt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acestui scop
sînt adecvate şi necesare.
13. Discriminare Multiplă - orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai
multe criterii, aşa precum gen/sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,
origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,
starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, sau de alte
criterii sau semne individuale.
14. Discriminare pozitivă - măsuri speciale temporare luate de către persoane
fizice sau juridice, fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele suferite de
o persoană, un grup sau o comunitate datorită uneia sau mai multor fapte de
discriminare, fie pentru a facilita participarea lor efectivă în toate domeniile
vieţii sociale.
15. Discriminarea prin asociere - orice faptă de discriminare savîrşitâ împotriva
unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform
criteriilor de gen/sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine
socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea
sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, sau de alte
criterii sau semne individuale, este asociată cu una sau mai multe persoane
aparţinînd unei asemenea categorii de persoane.
16. Diversitate - recunoaşterea şi valorificarea faptului că societatea este formată
din diferite grupuri de persoane cu diferite interese, aptitudini, talente,
necesităţi etc. (e.g. diversitate culturală).
17. Egalitate - a fi tratat înacelaşi fel ca şi alte persoane (e.g. egalitate/oportunităţi
egale la locui de muncă).
18. Etnic - referitor la un grup de persoanecare au aceleaşi tradiţii naţionale sau
culturale.
19. Grup de persoane - cel puţin trei persoane reunite spontan sau pe baza unor
interese.
20. Grup rasial - grup de persoane definite prin referinţă la culoare, rasă, naţi-
onalitate, origini etnice sau naţionale, naţionalitate.
21. Hărţuire sexuală - orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat
în mod fizic, verbal sau orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea
persoanei, sau creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau
intimidată, şi când, în mod special, refuzul de a accepta un astfel de
comportament sau constrângere ar influenţa luarea de decizii şi afectează
348
persoana.
22. Instigare Ia ură rasială - publicarea sau distribuirea, în orice loc public sau la
orice întâlnire publică, a materialului care ameninţă, insultă sau abuzează orice
grup rasial.
23. Instigarea la discriminare - orice acţiune sau inacţiune care determină cu
intenţie pe cineva să săvârşească o faptă de discriminare.
24.Intenţia de a discrimina - orice informaţie declarată în public de a săvîrşi o
faptă de discriminare.
25. Intoleranţă - nedorinţa de a recunoaşte şi respecta diferenţele de opinii şi
convingeri ale altor persoane.
26.Inversarea sarcinii probei - în reglementările cu privire la protecţia împotriva
discriminării sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat
cererea de chemare în judecată, pentru fapte care permit a se pre- zuma
existenţa unei discriminări.
27. Migrant - persoana care se mută de la un loc la alt loc pentru a-şi căuta locul de
trai (e.g. migrant economic).
28. Multicultural - referitor sau constituind multe grupuri diferite culturale sau
etnice.
29.Orientare sexuală - apartenenţă la unul sau mai multe grupuri ce se deosebesc
prin preferinţele sexuale, cum ar fi: heterosexual, homosexual ori bisexual,
lesbian, transsexual.
30. Persecutare - a fi rău tratat fizic şi/sau moral pe o anumită perioadă de timp,
mai ales drept rezultat a unor convingeri politice sau religioase.
31. Prejudecată - atitudine care predispune o persoană să gândească, simtă,
perceapă sau acţioneze într-o manieră favorabilă sau defavorabilă faţă de un
grup sau faţă de anumiţi membri ai acestui grup.
32. Rasism - comportament, cuvinte sau practici care avantajează sau deza-
vantajează oamenii din cauza culorii, culturii sau originii etnice a acestora.
Formele sale mai subtile sunt la fel de periculoase ca şi cele evidente.
33. Segregare - orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică
neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii, gen/sex, rasă, naţionalitate,
origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă,
opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare
civilă, stare materială, sau de alte criterii sau semne individuale.
34. Stereotip - a acţiona pe presupuneri despre orice rol ce este potrivit pentru
anumite grupuri de persoane.
35. Tratament defavorizat - orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct
sau indirect drepturile şi interesele legale.
36. Victiinizare - orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie
cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al
349
unei persoane în cazul în care persoana dată a întreprins sau care e presupusă că
a întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru protecţia împotriva discriminării;
tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în
condiţiile date.
37. Xenofobie - frică anormală, adâncă sau profundă faţă de străini sau faţă de ceea
ce este străin.
350
ANEXE
Anexa I MODEL DE CERERE
Petiţie către Ombudsman
Către Ombudsmanul pentru combaterea discriminării, Domnule Preşedinte
Prin prezenta, subsemnatul(a) .....................................................
............... ... domiciliat(ă) în . .........................................................
................................. .. întocmez:
PLÂNGERE
Împotriva făptuitorului(oarei)/ reprezentantului/ instituţiei/ firmei domiciliat(ă)/cu sediul în.
MOTIVELE PLÂNGERII
în fapt,
La data de ............................................................ în jurul orei .............. mă
aflam la .............................................................................................................
(Se va face o descriere detailată, concisă şi clară a incidentului, prin care petiţionarul
consideră că a fost discriminat. Se va indica data, ora şi locul unde a fost săvârşită fapta,
precum şi arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la
evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Pentru argumentarea cazului petiţionarului se va
preciza numele martorilor şi al altor probe).
în drept,
fapta constituie o încălcare a prevederilor Legii cu privire la non-discrimi-
nare.
(Sub aspect juridic, se va indica actul normativ şi articolelor din act relevante)
Ca mijloc de probă,
Dovada plângerii o fac cu declaraţiile martorilor 1 2.
3.
351
Alte probe (înregistrări audio, înregistrări video, documente/adrese oficiale
etc.)
Data depunerii Semnătura
352
Anexa II
PROIECT
LEGEA cu privire Ia anti-discriminare
Capitolul I
Dispoziţii generale
Articolul 1. Scopul legii
Prezenta lege este adoptata cu scopul de a preveni, a interzice şi a eradica orice
formă de discriminare, asigurând fiecărei fiinţe umane:
- egalitatea în faţa legii;
- egalitatea de tratament, şanse şi oportunităţi de participare in viaţa publică;
- protecţie efectivă împotriva discriminăiii.
Scopul prezentei legi printre altele este şi de a activiza şi eficientiza Ombud-
smanul ca instituţie şi instrument de protecţie a drepturilor omului.
Articolul 2.Principiul non-discriminării
(1) Principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a unei bune
guvernări democratice şi garantarea unei participări a fiecărei persoane la viaţa politică,
civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de sex, rasă, naţionalitate, origine
etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală
cronică necovtagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale,
stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Principiile şi dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor fizice
şi juridice de pe teritoriul Republicii Moldova. Persoanele juridice au obligaţia de a
adopta măsuri afirmative pentru a asigura egalitatea de şanse şi oportunităţi şi să
asigure o adaptare rezonabilă pentru persoanele cu disabilităţi.
(3) Nu se consideră discriminare măsurile, acţiunile sau inacţiunile întreprinse
de către Stat, persoane juridice şi de alţi subiecţi care favorizează anumite grupuri
sociale m scopul reabilitării/egatării şanselor, dacă aceasta se prevede de lege.
Articolul 3. Noţiuni de bază
în sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
Discriminare directă - orice acţiune sau inacţiune in raport cu o persoană pe baza
criteriilor enumerate în art. 2 alin. 1, care are drept scop sau consecinţă limitarea sau
intimidarea recunoaşterii, exercitării şi implementării in condiţii de egalitate a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Discriminare indirectă - orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră care
dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor expuse în art.2 alin.l, faţă de
alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sînt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acestui scop sînt
353
adecvate şi necesare.
Discriminare multiplă - orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai multe
criterii de la art.2 alin.l.
Măsuri afirmative (Discriminarepozitivă) - măsuri speciale temporare luate de către
persoane fizice sau juridice, fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele
suferite de o persoană, un grup sau o comunitate datorită uneia sau mai multor fapte
de discriminare, fie pentru a facilita participarea lor efectivă in toate domeniile
vieţii sociale.
Discriminarea prin asociere - orice faptă de discriminare savîrşită împotriva unei
persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform criteriilor de
la art.2 alin.l, este asociată cu una sau mai multe persoane aparţi- nînd unei
asemenea categorii de persoane.
Segregare - orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică
neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii de la art.2 alin.l.
Tratament defavorizat - orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct sau
indirect drepturile şi interesele legale.
Intenţia de a discrimina - orice informaţie declarată în public de a sâvîrşi o faptă
de discriminare.
Comportament discriminatoriu - orice comportament care, prin efectele pe care le
generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de persoane sau o
comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.
Acţiuni de protecţie împotriva discriminării includ: adresare a unei petiţii sau unui
semnal; advocacy, emisiuni radio, greva foamei etc.
Instigarea la discriminare - orice acţiune sau inacţiune care determină cu intenţie
pe cineva să săvîrşească o faptă de discriminare.
Complicitate la discriminare - fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod
intenţionat o persoană, la savîrşirea unei fapte de discriminare. Se consideră, de
asemenea, complicitate ia discriminare, fapta persoanei de a promite, înainte sau în
timpul savîrşirii faptei de discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după
savîrşirea faptei promisiunea a fost îndeplinită.
Asocierea pentru savîrşirea unei fapte de discriminare - fapta de a se asocia sau de a
iniţia constituirea unei asocieri în scopul savîrşirii uneia sau mai multor fapte de
discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Orientare sexuală - apartenenţă la unul sau mai multe grupuri ce se deosebesc
prin preferinţele sexuale, cum ar fi: heterosexual, homosexual ori bisexual, lesbian,
transsexual.
Hărţuire - orice formă de comportament, verbal sau nonverbal manifestat
conştient pe baza criteriilor de la art.2 alin.l, in raport cu o fiinţă umană, cu scopul
de a leza demnitatea persoanei ori a creea o atmosferă incomodă, ostilă, degradantă
sau ofensatoare.
Hărţuire sexuală - orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în
354
mod fizic, verbal sau orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea persoanei,
sau creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau intimidată, şi
când, în mod special, refuzul de a accepta un astfel de comportament sau
constrângere ar influenţa luarea de decizii şi afectează persoana.
Victimizare - orice comportament negativ ca urmare a unei plîngeri în justiţie
cu privire la încălcarea principiului nediscriminârii; tratament defavorizat al unei
persoane în cazul în care persoana dată a întreprins sau care e presupusă că a
întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru protecţia împotriva discriminării;
tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în condiţiile
date.
Inversarea sarcinii probei - în reglementările cu privire la protecţia împotriva
discriminării sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat cererea
de chemare in judecată, pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei
discriminări.
Grup de persoane - cel puţin trei persoane reunite spontan sau pe baza unor
interese.
C. omunitate - grup de persoane cu interese, identităţi sau norme de viaţă
comune.
Adaptarea rezonabilă - luarea de măsuri care ar permite persoanelor cu
disabilităţi accesul şi participarea reală la viaţa socială, cu excepţia cazului in care
astfel de măsuri ar presupune un efort nepotrivit din partea celui obligat să le ia.
Articolul 4. Cadrul juridic
(1) Raporturile juridice in domeniul eradicării tuturor formelor de discriminare
sînt reglementate de Constituţia Republicii Moldova, de prezenta lege, de alte acte
normative, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
(2) în caz de neconcordanţă între reglementările actelor juridice naţionale cu
privire la nediscriminare şi cele ale tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte, prioritatea va fi oferită după cum urmează:
1. tratatele internaţionale;
2. Constituţia Republicii Moldova;
3. prezenta Lege;
4. alte acte legislative sau normative.
(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în toate domeniile vieţii sociale. (4)
Constituie discriminare şi se sancţionează potrivit prezentei legi: discriminarea
directă, discriminarea indirectă, discriminarea multiplă, comportamentul
discriminatoriu, hărţuirea, instigarea la discriminare, intenţia declarată public de a
discrimina, segregarea, discriminarea prin asociere, asocierea în vederea săvîrşirii
unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare savîrşite cu privire la o
persoană, un grup de persoane sau o comunitate, cu excepţia cazurilor in care
355
acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democrată.
(5) Discriminarea şi victimizarea constituie contravenţii şi se sancţionează
contravenţional, potrivit prezentei legi, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.
Articolul 5. Forme agravante de discriminare
Constituie forme agravante de discriminare:
a) segregarea;
b) discriminarea multiplă;
c) fapta de instigare la discriminare savîrşită de o persoană care se află pe o
poziţie de autoritate faţă de cel instigat;
d) discriminarea savîrşită de două sau mai multe persoane;
e) săvîrşirea în mod repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după pe-
depsirea faptei de discriminare.
Articolul 6. Individualizarea faptei de discriminare
Individualizarea faptei de discriminare se efectuează ţinind cont de gradul de
pericol social al faptei savîrşite, de împrejurările în care a fost savîrşită fapta, de
modul şi mijloacele de savîrşire a acesteia, de scopul urmărit, de consecinţe, de
personalitatea făptuitorului, precum şi de celelalte circumstanţe ale săvîrşirii faptei.
Articolul 7. Fapte care nu constituie discriminare
Nu se consideră fapte discriminatorii:
a) stabilirea cerinţelor pentru vârstă minimală, experienţă profesională sau
durata de serviciul în procedurile de angajare în câmpul muncii atunci când aceasta
este necesar într-o societate democrată şi este prevăzut de lege;
b) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă maximală în procedurile de angajare în
câmpul muncii, atunci când acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o
societate democrată;
c) tratament diferit al persoanelor pe bază de cetăţenia lor sau a apatrizilor
prevăzut de legea sau tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte;
d) protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii şi
alăptării, prevăzute de legislaţie, cu excepţia cazurilor în care femeia însărcinată sau
mama nu doreşte să se folosească de protecţie şi a informat angajatorul despre
aceasta în formă scrisă;
e) stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru durata serviciului, prevăzut de
legislaţie pentru scopurile de asigurare a pensiei;
f) tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi
dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice edu-
caţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora;
g) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă minimală şi maximală pentru a merge la
activităţi de educaţie sau instruire, atunci când aceasta este justificat în mod
356
obiectiv şi în conformitate cu legislaţia, în dependenţă de natura educaţiei, sau de
condiţiile în care aceasta este desfăşurată;
h) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în
legătură cu o ocupaţie desfăşurată in instituţiile sau organizaţiile religioase atunci
când, pe motiv al naturii ocupaţiei date sau al condiţiilor în care este desfăşurată
religia, credinţa sau sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa profesională cu
privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei, atunci obiectivul este legal şi cerinţa
nu depăşeşte ce este necesar pentru atingerea acesteia;
i) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în
educaţia religioasă, inclusiv educaţie cu scopul de a desfăşura o ocupaţie referită la
punctul h);
j) măsurile din sfera educaţiei ce asigură balanţa în participarea bărbaţilor şi
femeilor, în măsura în care acestea sînt necesare;
k) măsuri speciale care beneficiază persoanele sau grupurile de persoane care
sînt pe poziţie dezavantajată pe baza criteriilor enumerate în art.2 alin.l, care au
drept scop egalitatea de şanse, în măsura în care acestea sînt necesare;
l) protecţie specială a copiilor fără părinţi, minorilor, părinţilor singuratici şi
persoanelor cu disabilităţi, prevăzute de legislaţie;
m) măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor, care aparţin
minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice, precum şi dreptul lor de a exista şi de a
se dezvolta, în mod individual sau în mod colectiv cu restul membrilor grupurilor
lor, culturii lor, cît şi profesarea şi practicare religiei lor, folosirea limbii lor;
n) măsurile din domeniul educaţiei pentru asigurarea participării persoanelor
care aparţin minorităţilor etnice, în măsura în care acestea sînt necesare;
o) anunţurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la locurile de
muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor speciale de prestare a muncii
prevăzute de lege, unde sexul este determinant;
p) acţiunile afirmative. Capitolul II
EGALITATEA ÎN ACTIVITATEA SOCIAL-ECONOMICĂ
Articolul 8. Accesul egal la activitatea de întreprinzător
Constituie contravenţie, conform prezentei legi, condiţionarea participării la o
activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei
profesii de unul dintre criteriile de la art.2 alin.l.
Articolul 9. Discriminarea unei persoane în relaţii de muncă şi/sau de protecţie
socială
(1) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, discriminarea persoanei pe
cel puţin unul dintre criteriile de la art.2 alin.l, intr-un raport de muncă şi/ sau de
protecţie socială, în următoarele situaţii:
357
a) la momentul în care un post vacant este anunţat, angajatorul nu are dreptul
de a impune cerinţe care au legătură cu criteriile ce se referă la art.2 alin.l, cu
excepţia cazurilor din articolul 7;
b) înainte de a încheia un contract individual de muncă, angajatorul nu are
dreptul de a cere de la candidat informaţii cu privire la criteriile ce se referă la art,2
alin.l, cu excepţia cazurilor din articolul 7;
c) angajatorul nu are dreptul de a refuza să angajeze un candidat pe motive de
sarcină, maternitate sau creştere a copiilor;
d) angajatorul nu are dreptul de a refuza să angajeze sau să angajeze în condiţii
mai puţin favorabile, persoanele pe bază de criterii din art.2 alin.l, cu excepţia
cazurilor din art. 7.
e) angajatorul este obligat să asigure egalitate în condiţiile de muncă fără
deosebirile pe bază de criteriile din art.2 alin.l;
f) angajatorul trebuie să asigure remunerare egală pentru aceeaşi prestare de
servicii şi lucru de valoare egală;
g) angajatorul este obligat să prevadă şanse egale tuturor angajaţilor cu nici o
referinţă la criteriile din art.2 alin.l, pentru creşterea calificării şi recalificării lor
profesionale, precum şi dezvoltarea şi promovarea profesională în poziţie sau grad
prin aplicarea criteriilor de performanţte egale în aprecierea activităţii acestora;
h) angajatorul este obligat să adapteze locul de muncă la necesităţile persoanei
cu disabilităţi atunci când îl/o angajează sau când disabilitatea intervine după
angajarea acestuia/acesteia, cu excepţia cazurilor când cheltuielile pentru astfel de
adaptări sînt excesiv de iraţionale şi ar cauza un obstacol serios pentru angajator;
i) angajatorul este obligat la momentul angajării, atunci cînd este necesar de a
atinge obiectivele legii date, să încurajeze persoanele care aparţin unui anumit grup
etnic sau sexual, să aplice pentru o anumită muncă sau poziţie;
j) angajatorul este obligat în condiţii egale să încurajeze dezvoltarea vocaţio-
nalâ şi participarea angajaţilor şi lucrătorilor care aparţin unui anumit grup sau
persoane care se identifică în baza criteriilor de la art.2 alin.l;
(2) Un angajator care a primit o plângere de la un angajat al său, care se
consideră victimă a unei hărţuiri, inclusiv hărţuire sexuală, la locul de muncă,
trebuie imediat să desfăşoare o investigaţie, să ia măsuri necesare pentru a stopa
hărţuirea, precum şi să impună sancţiuni disciplinare în cazul hărţuirii de către un
alt angajat;
(3) Angajatorul, in cooperare cu sindicatele, trebuie să ia măsuri eficiente
pentru prevenirea oricărei forme de discriminare la locul de muncă;
(4) în cazul în care eşuează să îndeplinească obligaţia din art.9, alin.3, angaja-
torul trebuie să poarte răspundere în conformitate cu legea dată pentru actele de
discriminare efectuate la locul de muncă de către un lucrător sau un angajat a! său;
(5) Angajatorul este obligat să aplice indici egali pentru sancţiunile disciplinare
fără deosebirile pe bază de criteriile din art.2 alin.l;
358
(6) Angajatorul este obligat să afişeze într-un loc accesibil pentru angajaţi,
textul legii date, precum şi clauzele pentru contractul individual şi colectiv de
muncă, ce au legătură cu protecţia împotriva discriminării;
(7) Angajatorul este obligat să elibereze informaţii (referitoare la deciziile
luate de către angajator), la cererea persoanei care susţine că drepturile acesteia au
fost violate pe unul din criteriile enumerate la art.2 alin.l;
(8) Prevederile acestui articol se aplică, de asemenea, la relaţiile din serviciul
public şi cel militar.
Capitolul HI EGALITATEA ÎN SFERA EDUCAŢIONALĂ
Articolul 10. Accesul la educaţie
(1) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, împiedicarea accesului
unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat
din cauza apartenenţei acestora la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala
cronică necontagioasâ, infecţie HIV/SIDA.
(2) Prevederile alineatului (1) se aplică tuturor nivelelor din sistemul educa-
ţional, inclusiv la admiterea sau la înscrierea în instituţiile de învăţământ şi la
evaluarea ori examinarea cunoştinţelor.
(3) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, solicitarea unor declaraţii
doveditoare a apartenenţei solicitantului (persoanei) la o anumită etnie, care să
condiţioneze accesul ei la educaţie în limba maternă.
(4) Potrivit prevederilor prezentei legi, înfiinţarea de clase cu predare în limba
maternă nu constituie segregare.
Articolul 11. Protecţia în exercitarea dreptului la educaţie
(1) Organele de administrare publică centrală, precum şi organele de admi-
nistrare publică locală sînt obligate să ia măsurile necesare pentru a nu admite vreo
segregare în instituţiile de învăţământ;
(2) Conducerea instituţiei de învăţământ este obligată să ia măsurile efective de
a preveni orice formă de discriminare la locul învăţământului, ce intervine din
partea personalului pedagogic sau nepedagogic sau a vreunui student.
(3) Conducerea instituţiei de învăţământ trebuie să aducă la cunoştinţa corpului
didactic, auxiliar şi elevilor/studenţilor prezenta Lege, şi toate prevederile
administrative cu referire la protecţia împotriva discriminării, inclusiv prin afişarea
ei într-un loc accesibil tuturor;
(4) în cazul în care conducerea instituţiei de învăţământ a primit o plângere de
la un student, care se consideră subiect al hărţuirii din partea personalului corpului
359
didactic, auxiliar şi elevilor/studenţilor, este obligat, în mod imediat, să desfăşoare
o investigaţie şi să ia măsurile necesare pentru a opri hărţuirea, precum şi să impună
o sancţiune disciplinară;
(5) Instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsurile adecvate pentru a asigura
egalitatea şanselor pentru exercitarea eficientă a dreptului la educaţie a persoanelor
cu disabilităţi, cu excepţia cazurilor în care astfel de măsuri sînt excesiv de
iraţionale şi ar impune piedici serioase instituţiei;
(6) In caz de eşuare de a îndeplini obligaţia din alin.4 conducerea instituţiei de
învăţământ va purta răspundere pentru discriminarea ce are loc la locul instituţiei de
învăţământ din partea unui funcţionar administrativ, profesor sau student, în
înţelesul prezentei Legi;
(7) Persoanele, care oferă instruire, precum şi cele care editează manuale şi
materiale educaţionale, sînt obligate să dea informaţii şi să aplice metodele de
educaţie într-un mod care să fie focusat pe depăşirea stereotipului privind rolul
femeilor şi bărbaţilor în sferele vieţii publice şi familiare, stereotipurile negative
faţă de grupurile rasiale, etnice şi religioase, faţă de persoanele cu disabilităţi,
precum şi să promoveze principiile toleranţei;
(8) Grădiniţele de copii, şcolile, liceele, colegiile şi universităţile trebuie să
includă în curiculum lor educaţional planuri de educaţie pe probleme de egalitate
dintre oameni indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie. starea
sănătăţii, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă
politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala
cronică necontagioasâ, infecţie HIV/SIDA.
(9) Statul, prin intermediul instituţiilor de învăţământ şi educaţie, va între-
prinde acţiuni afirmative de promovare a participării balansate a femeilor şi
bărbaţilor la exercitarea profesilor specifice unde se atestă supra-reprezenta- rea
persoanelor de un anumit sex.
(10) Sub incidenţa prezentului articol cad şi instituţiile de învăţământ şi
educaţie organelor afacerilor interne, militare, securitate etc.
Capitolul IV EGALITATEA ÎN ACCESUL LA SERVICIILE PUBLICE
Articolul 12. Accesul la serviciile publice: administrative, juridice, de sănă-
tate, la alte servicii, bunuri şi facilităţi
Constituie contravenţie, conform prezentei legi, dacă fapta nu intră sub inci-
denţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din
cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică,
la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disa- bilitate,
vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare materială, boala cronică
360
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA, de către toate subiectele care au obligaţia de a
presta servicii, prin:
a) împiedicare pe orice cale a accesului la serviciile de sănătate;
b) refuzarea accesului la serviciile oferite de cinematografe, biblioteci, teatre,
muzee şi expoziţii, cu excepţia cazurilor în care această restrângere este în
conformitate cu legea şi este necesară într-o societate democrată;
c) refuzarea acordării serviciilor publice administrative şi juridice;
d) refuzul de a acorda un credit bancar sau orice alt tip de servicii bancare, cu
excepţia cazurilor în care acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o
societate democrată;
e) refuzul de a vinde sau de a închiria un bun mobil sau imobil, cu excepţia
cazurilor în care acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate
democrată;
f) refuzarea accesului la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante,
baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sînt în
proprietate privată ori publică, cu excepţia cazurilor în care acestea sînt în con-
formitate cu legea şi necesare într-o societate democrată;
g) refuzarea accesului la serviciile oferite de companiile de transport în comun,
cu excepţia cazurilor în care acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o
societate democrată;
h) refuzarea accesului la orice alte servicii oferite de orice alţi prestatori de
servicii, cu excepţia cazurilor în care acestea sînt în conformitate cu legea şi
necesare intr-o societate democrată. Capitolul V
PROTECŢIA ÎN EXERCITAREA ALTOR DREPTURI
Articolul 13. Accesul egal la funcţiile publice
(I) Statul, organele publice centrale şi cele locale de auto-guvernare sînt
obligate să asigure o politică de încurajare a participării balansate dintre femei şi
bărbaţi, precum şi a participării reprezentanţilor din grupurile etnice, religioase sau
lingvistice la guvernare şi la adoptarea deciziilor.
2) Stabilirea unor restricţii directe sau indirecte după criteriul de rasă, naţi-
onalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, edu-
caţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare
civilă, starea sănătăţii; stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie
HIV/SIDA în caz de anunţare, organizare şi admitere la concurs pentru ocuparea
unei funcţii publice este interzisă, cu excepţia cazurilor în care acestea sînt în
conformitate cu legea şi necesare într-o societate democrată. în serviciile publice
pot fi restricţii pe principii de cunoaştere a limbii, în partide - pe convingeri politice,
în biserici - pe convingeri religoase, în mănăstiri - pe criteriu sexual etc. (3)
Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alte persoane cu
361
funcţie de răspundere sînt obligate să asigure accesul egal la ocuparea unei funcţii
publice în conformitate cu exigenţele profesionale, fără diferenţiere după criteriul
de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă,
orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare materială, boala cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA a pretendenţilor.
Articolul 14.Libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului şi
accesul în locurile publice
(1) Constituie contravenţie, în conformitate cu prezenta lege, orice com-
portament ce constă din determinarea părăsirii domiciliului sau locuinţei, în
deportare sau in ingreunarea condiţiilor de viaţă şi de trai cu scopul de a-l face să
renunţe la domiciliul sau la locuinţă a posesorului acestuia, identificate fără
consimţământul personal, pe baza criteriilor de la art.2 alin.l, precum şi obligarea
unui grup de persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea sau zonele în care
locuieşte.
(2) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, orice comportament care
are ca scop strămutarea sau alungarea unei persoane sau unui grup de persoane
dintr-un sector sau dintr-un imobil, ce ie aparţine sau care este închiriat legal pe
baza unuia din criteriile de la art.2 alin.l.
(3) Prevederea alin. (2) nu poate fi interpretată în sensul restrângerii dreptului
autorităţilor de punere în aplicare a planurilor de sistematizare si amenajare a
teritoriului, atât timp cît mutarea se face în condiţiile legii, iar măsură luată nu este
determinată de unul din criteriile de la art.2 alin.l.
(4) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, restrângerea sau inter-
zicerea accesului unei persoane sau al unui grup de persoane in locurile publice pe
baza unuia din criteriile de la art.2 alin.l.
Articolul 15. Interzicerea propagandei şi instigării Ia ură, respectul faţă de
demnitatea umană
(1) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, dacă fapta nu intră sub
incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, avind caracter de
propagandă sau de instigare la ură, pe baza unuia din criteriile de la art.2 alin.l, dacă
acestea au condus la prejudiciu fizic sau moral.
(2) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, orice act sau fapt public
care are drept scop sau vizează atingerea demnităţii sau crearea unei atmosfere de
intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei
persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora
la o categorie identificată pe unul din criteriile de la art.2 alin.l.
(3) Constitue contravenţie în sensul prezentei legi abuzul de drept:
a) orice comportament negativ ca urmare a unei plîngeri în justiţie cu privire la
362
încălcarea principiului nediscriminării;
b) tratament defavorizat al unei persoane în cazul în care persoana dată a în-
treprins sau care e presupusă că a întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru
protecţia împotriva discriminării;
c) tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în
condiţiile date.
Capitolul VI OMBUDSMANUL ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII
Articolul 16. Statutul Ombudsmanului împotriva Discriminării
(1) Ombudsmanul împotriva Discriminării, este instituţie publică de stat în
domeniul discriminării, cu personalitate juridică, creată de stat cu scopul eradicării
discriminării sub orice formă, independentă şi imparţială, aflată sub control
parlamentar, care asigură respectarea şi aplicarea principiului nediscri minării, în
conformitate cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice
internaţionale cu privire Ia drepturile omului şi nediscriminare la care Republica
Moldova este parte.
(2) în exercitarea atribuţiilor sale, Ombudsmanul împotriva Discriminării, este
independent faţă de deputaţii Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova,
autorităţile publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de răspundere de la
toate nivelurile.
(3) Ombudsmanul împotriva Discriminării are responsabilitatea de a elabora şi
aplica politicile publice în materia nediscriminarii. în acest sens, Ombudsmanul
împotriva Discriminării colaborează cu Centrul pentru Drepturile Omului din
Republica Moldova, organele naţionale publice centrale şi locale, organizaţiile
naţionale obşteşti, organizaţiile internaţionale interguvernamen- tale şi
neguvernamentale.
(4) Ombudsmanul împotriva Discriminării asigură în condiţiile legii, respec-
tarea principiului non-discriminării faţă de toţi cetăţenii Republicii Moldova,
cetăţenii străini şi apatrizii, care se află legal pe teritoriul Republicii Moldova.
Articolul i7. Structura instituţiei Ombudsmanuiui împotriva Discriminării.
Numirea şi eliberarea din funcţie
(1) Instituţia Ombudsmanuiui împotriva Discriminării este compusă din:
Consiliul Ombudsmenilor specializaţi, Preşedinte, personal de specialitate.
a) Consiliul Ombudsmenilor specializaţi este compus din 5 membri numiţi de
către Parlament la propunerea: Parlamentului - 3 membri; Societăţii civile - 2
membri. Şi anume: Ombudsmanul asigurării egalităţii de şanse, Ombudsmanul
copiilor, tinerilor şi a vîrstnicilor; Ombudsmanul pentru protecţia persoanelor cu
disabilităţi şi persoanelor private de libertate; Ombudsmanul pentru protecţia
363
minorităţilor etnice, sexuale, religioase, Ombudsmanuiui împotriva rasismului,
xenofobiei, anti-semitismului şi intoleranţei.
b) Poate fi numit membru al Consiliului Ombudsmenilor specializaţi orice
cetăţean al Republicii Moldova, licenţiat în drept, care nu are antecedente penale,
are capacitate de exerciţiu, are o experienţă în domeniul apărării drepturilor şi
libertăţilor omului şi se bucură de autoritate în societate.
c) în selectarea membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se va
respecta principiile de participare balansată a femeilor şi bărbaţilor şi persoanelor
care aparţin unor anumite grupuri minoritare.
(2) Ombudsmanul împotriva Discriminării dispune de ştampilă şi formulare ce
au imprimate denumirea instituţiei şi imaginea stemei de stat a Republicii Moldova.
(3) Propunerile privind candidaturile Consiliului Ombudsmenilor specializaţi
sînt înaintate Biroului Permanent al Parlamentului, în decursul ultimei luni a
mandatului membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi desemnaţi anterior.
(4) Biroul Permanent al Parlamentului are obligaţia de a publica pe site-ul
Parlamentului candidaturile depuse. înaintează propunerile Comisiei parlamentare
pentru drepturile omului în vederea audierii candidaţilor. în termen de 15 zile de la
publicarea candidaturilor se pot depune la Comisia parlamentară pentru drepturile
omului obiecţii în scris, argumentate, cu privire la candidaturile depuse.Comisia
parlamentară pentru drepturile omului întocmeşte un aviz argumentat asupra
fiecărei candidaturi pe care il prezintă în şedinţa Parlamentului.
(5) Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi sînt numiţi în funcţie cu
votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(6) Durata mandatului membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este
de 7 ani, fără dreptul la realegere. în cazul în care un loc în Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi devine vacant înainte de expirare a mandatului, acesta
va fi ocupat de o altă persoană numită conform procedurii reglementate de prezenta
lege, pentru un nou mandat de 7 ani.
(7) Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi pot fi demişi, la propu-
nerea Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, în următoarele situaţii:
a) in cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia pentru o perioadă mai mare de 4
luni;
b) din proprie iniţiativă;
c) la atingerea vorstei de pensionare;
d) la expirarea mandatului;
e) la propunerea fundamentată a preşedintelui instituţiei Ombudsmanului
împotriva Discriminării;
f) în cazul constatării printr-o hotârîre a instanţei, rămasă definitivă şi ire-
vocabilă, a unei fapte de discriminare savirşite de către acesta;
h) în cazul răminerii definitive a sentinţei de condamnare a acestuia.
(8) Hotărîrea cu privire la eliberarea din funcţie înainte de termen, în cazurile
364
prevăzute la alin.(7), literele a), c), e), f), h) se adoptă de către Parlament cu votul
majorităţii deputaţilor prezenţi.
(9) La expirarea mandatului. Membrilor Consiliului Ombudsmenilor speci-
alizaţi fi se oferă funcţia ocupată anterior ori o funcţie similară dacă nu există
restricţii juridice.
(10) Ombudsmanul împotriva Discriminării este condus de Preşedinte.
(11) Preşedintele Ombudsmanului împotriva Discriminării este desemnat de
către Parlament din rîndul Membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, la
propunerea Preşedintelui Parlamentului. Mandatul acestuia este de 7 ani.
(12) Preşedintele Ombudsmanului împotriva Discriminării efectuează con-
ducerea generală a instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării.
a) reprezintă Instituţia în relaţiile cu terţii;
b) conduce şedinţele Consiliului Ombudsmenilor specializaţi;
c) defineşte obligaţiile membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi şi
ale altor colaboratori ai Instituţiei;
d) exercită controlul activităţii lor;
e) decide în privinţa personalului de specialitate al instituţiei Ombudsmanului
împotriva Discriminării;
f) delegeză şi alte competenţe membrilor Consiliului Ombudsmenilor spe-
cializaţi;
g) angajează şi eliberează din funcţie funcţionarii instituţiei;
h) organizează pregătirea rapoartelor anuale;
(13) în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele Instituţiei Ombudsmanului
împotriva Discriminării emite ordine cu caracter individual.
(14) Structura organizatorică, de funcţionare şi procedura de examinare a se-
sizărilor/petiţiilor sînt reglementate de regulamentul adoptat de Parlament şi
publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(15) în absenţa Preşedintelui instituţiei Ombudsmanul împotriva Discriminării,
atribuţiile acestuia sînt exercitate de către un vicepreşedinte, numit de Preşedinte, în
baza unui ordin, dintre membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi.
(16) în chestiunile ce ţin de retribuirea muncii, asistenţa socială, medicală şi de
altă natură, Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se asimilează cu
judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, iar Preşedintelui instituţiei Ombudsmanului
împotriva Discriminării se asimilează cu Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.
(17) Ombudsmanul împotriva Discriminării dispune de buget propriu, care
face parte din bugetul de stat.
(18) Proiectul bugetului Ombudsmanului împotriva Discriminării, prealabil cu
avizul Ministerului Finanţelor, se aprobă de către Parlament concomitent cu
bugetul de stat.
(19) Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării poate primi donaţii şi
sponsorizări de la persoane fizice şi juridice şi poate încheia contracte de
365
colaborare, în condiţiile legii.
(20) Sediul permanent al Ombudsmanului împotriva Discriminării se află in
municipiul Chişinău.
(21) în toate municipiile, oraşele şi raioanele Republicii Moldova se creează,
de către Ombudsmanul împotriva Discriminării, structuri teritoriale de control şi
monitorizare.
(22) Calitatea de membru al Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este
incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia activităţii didactice şi
ştiinţifice.
(23) în cazul nerespectării prevederilor alin. 22 din prezentul articol, mandatul
membrului Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este nul, locul său devenind
vacant şi urmînd a fi ocupat de o altă persoană numită conform procedurii
reglementate de prezenta lege, pentru un nou mandat de 7 ani.
(24) a)Personalitatea membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este
inviolabilă în timpul exercitării funcţiilor lor.
b) Inviolabilitatea membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se
extinde asupra locuinţei şi localului acestora de serviciu, asupra mijloacelor de
transport şi de telecomunicaţie folosite de aceştia, asupra corespondenţei, do-
cumentelor şi averii personale.
c) Membrili Consiliului Ombudsmenilor specializaţi nu pot fi traşi la răspun-
dere penală sau administrativă, nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, supuşi
controlului personal fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia cazurilor
de infracţiune flagrantă.
Articolul 18. Atribuţiile Ombudsmanului împotriva Discriminării (1) Pentru
îndeplinirea rolului prevăzut la art. 1 Ombudsmanul împotriva Discriminării
exercită următoarele atribuţii:
a) Privind interzicerea discriminării:
1. colaborează cu organele statale în vederea armonizării legislaţiei naţionale
cu normele internaţionale în materia nediscriminării, în special cu Centrul pentru
Drepturile Omului din republica Modova;
2. colaborează cu organele statale, organizaţiile neguvernamentale, persoanele
juridice şi fizice pentru asigurarea prevenirii, sancţionării şi eliminării tuturor
formelor de discriminare, in special cu Centrul pentru Drepturile Omului din
republica Modova;
3. urmăreşte aplicarea şi respectarea, de către organele statale, organizaţiile
neguvernamentale, persoanele juridice şi fizice, a actelor normative referitor la
prevenirea, sancţionărea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare;
4. propune instituirea, in condiţiile legii, a unor măsuri speciale, inclusiv
măsuri afirmative;
5. propune Guvernului proiecte de acte normative în domeniul prevenirii,
366
sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare;
6. avizează proiectele de acte normative care au ca obiect exercitarea drep-
turilor şi a libertăţilor omului, in condiţii de nediscriminare;
7. asigură medierea la cererea părţilor in cazurile cu care este sesizat.
8. întreprinde alte competenţe prevăzute de Regulamentul Intern al său.
b) Privind sancţionarea discriminării:
1. constată şi sancţionează contravenţiile prevăzute de prezenta lege.
2. se autosesizează, primeşte petiţii şi sesizări privind încălcarea actelor
normative referitoare la principiul egalităţii şi nediscriminării, de la cetăţenii
Republicii Moldova, cetăţeni străini, apatrizi care se află pe teritoriul Republicii
Moldova, organizaţii neguvernamentale, persoane juridice, instituţii publice, le
examinează, adoptă măsurile corespunzătoare şi comunică răspunsul în termenul
prevăzut de lege;
Sumele colectate din amenzile impuse sau din sancţiunile materiale, în con-
formitate cu prezenta lege, sunt introduse în bugetul republican.
c) Privind politicile publice:
l. efectueazăstudii, sondaje, cercetărişianalizeprivindrespectareaprincipiului
egalităţii şi nediscriminării, pe care le prezintă Parlamentului şi le dă publicităţii;
2. derulează programe şi campanii naţionale în scopul realizării atribuţiilor sale;
3. colaborează cu instituţiile similare din alte state, cu organizaţiile inter-
naţionale, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor
omului şi interzicerea discriminării;
d) Privind aparatul propriu de lucru:
1. asigură pregătirea profesională a personalului propriu şi participarea aces-
tuia la acţiuni internaţionale cu privire la asigurarea interzicerii discriminării;
2. dezvoltă programe de parteneriat cu instituţii financiare internaţionale;
3. primeşte sprijin financiar din partea unor organizaţii naţionale şi interna-
ţionale în vederea organizării unor seminare, dezbateri, mese rotunde şi campanii
de informare, în domeniu;
4. acordă asistenţă juridică persoanelor expuse discriminării, prin departa-
mentul juridic al instituţiei;
5. elaborează, tipăreşte şi difuzează în ţară şi in străinătate publicaţii, rapoarte
şi materiale de informare în materia nediscriminării;
6. iniţiază şi organizează seminarii, colocvii, dezbateri, simpozioane, sesiuni
de pregătire, mese rotunde şi alte acţiuni pe tema interzicerii discriminării.
(2) în exercitarea atribuţiilor sale, cu privire la mediere, investigare, constatare
şi sancţionare a faptelor/actelor de discriminare, Ombudsmanul împotriva
Discriminării va urmări înlăturarea oricăror conflicte de interese sau de competenţe.
(3) în scopul exercitării atribuţiilor prevăzute la alineatul precedent, Om-
budsmanul împotriva Discriminării va elebora şi va propune Parlamentului spre
adoptare în termen de 60 de zile Regulamentul cit şi procedurile de desfăşurare a
367
activităţilor corespunzătoare, cu respectarea prevederilor Codului de procedură
civilă şi a altor acte normative.
(4) Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este organ colegial, deliberativ,
responsabil, împreună cu Preşedintele, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la
art. 18, alin.l
(5) în soluţionarea faptelor/actelor de discriminare, membrii Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi au calitatea de agenţi constatatori şi de organ care
aplică sancţiunile pentru contravenţiile stabilite prin prezenta lege. Aceştia îşi pot
delega această competenţă persoanelor din aparatul de lucru al Instituţiei
Ombudsmanului împotriva Discriminării.
Cazurile, care nu sunt reglementate de prevederile prezentei legi, vor fi re
glementate in conformitate cu prevederile Codului cu privire la Contravenţiile
Administrative, iar după caz, în conformitate cu prevederile Codului Penal al
Republicii Moldova.
Articolul 19. Actele Ombudsmanului împotriva Discriminării
(1) în îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi,
Consiliului Ombudsmenilor specializaţi emite hotarîri, decizii, instrucţiuni şi
recomandări, cu votul majoritar al tuturor membrilor Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi.
(2) Şedinţele Consiliului Ombudsmenilor specializaţi sînt publice, în cazul în
care petiţionarul solicită expres acest lucru.
(3) Votul este întotdeauna deschis.
(4) Exprimarea fiecărui vot deschis este însoţită de motivarea acestuia.
(5) Hotarîrile şi deciziile Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, inclusiv
motivarea acestora, prin care s-a constatat existenţa unor fapte/acte de discriminare,
se publică pe site-ul Instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării.
(6) Instrucţiunile şi recomandările emise de Consiliul Ombudsmenilor spe-
cializaţi se fac publice prin intermediul Monitorului Oficial.
(7) Actele emise de Consiliul Ombudsmenilor specializaţi pot fi contestate la
instanţa de contencios administrativ.
(8) Soluţionarea cazurilor de discriminare se va face prin hotarîre a Consiliului
Ombudsmenilor specializaţi, aceasta ţinînd şi locul procesului-verbal de constatare
şi sancţionare a unei contravenţii.
(9) Hotarîrea trebuie să cuprindă: dataşi locul unde sînt emise; numele şi pre-
numele membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi care au adoptat-o;
datele personale din actul de identitate, descrierea faptei, cu indicarea datei, orei şi
locului în care a fost comisă, precum şi indicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi
la aprecierea gravitaţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
368
termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plîngerea.
(10) Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului con-
statator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa
denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvîrşite şi a datei comiterii acesteia sau a
semnăturii agentului constatator atrage nulitatea hotârîrii.
Articolul 20. Raportarea Ombudsmanului împotriva Discriminării
(1) Activitatea Ombudsmanului împotriva Discriminării este analizată de către
Parlament, prin dezbaterea raportului anual, care se prezintă pentru anul anterior.
(2) Înainte de prezentare a acestuia, membrii Consiliului Ombudsmenilor
specializaţi vor dezbate raportul anual împreună cu membrii Centrului pentru
Drepturile Omului într-o şedinţă lărgită.
(3) Raportul anual de activitate al Ombudsmanului împotriva Discriminării se
depune la Comisia pentru drepturile omului, pînă la data de 15 februarie a fiecărui
an.
(4) în îndeplinirea misiunii sale de garant al interesului public, Ombudsma- nul
împotriva Discriminării are obligaţia de a publica rapoarte periodice privind modul
în care îşi exercită atribuţiile.
Articolul 21. Sancţiunile Ombudsmanului împotriva Discriminării
(1) Actele/Faptele de discriminare prevăzute în cuprinsul prezentei legi se
sancţionează contravenţional cu amendă ce constituie de la 500 lei până la 5000 lei,
dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă între 7000 lei şi
20000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate, iar
pentru fatele/actele de discriminare agravante amenzile sunt maximale.
(2) Sancţiunile se aplică tuturor persoanelor fizice şi persoanelor juridice din
Republica Moldova.
(3) La cererea agenţilor constatatori, reprezentanţii legali ai autorităţilor şi
instituţiilor publice, persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice supuse
controlului au obligaţia:
a) să pună la dispoziţie orice act care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului
controlului;
b) să dea informaţii şi explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu
problemele care formează obiectul controlului;
c) să elibereze copiile documentelor solicitate;
d) sa asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi
să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor.
e) să răspundă în scris, în termen de 10 zile de la primire, in cazul în care le
este solicitat un punct de vedere cu privire la problemele care formează obiectul
controlului.
(4) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (3) constituie contravenţie şi se
369
sancţionează cu amendă contravenţională ce constituie de la 500 lei până la 5000Iei.
(5) în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta lege, persoanele
discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit,
restabilirea situaţiei anterioare discriminării şi/sau anularea situaţiei create prin
discriminare, precum şi orice alt remediu efectiv, potrivit dreptului comun.
(6) Cererea de despăgubire este scutită de taxa de stat.
(7) Proba discriminării în faţa Ombudsmanului împotriva Discriminării sau în
faţa oricărei instanţe de judecată se face prin orice mijloc de probă, inclusiv prin
mijloace statistice şi înregistrări audio-video.
(8) La cererea Ombudsmanului împotriva Discriminării, instanţa poate dispune
retragerea, de către autorităţile emitente autorizaţiei de funcţionare a persoanelor
juridice care, printr-o acţiune discriminatorie, cauzează un prejudiciu semnificativ
sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile
prezentei legi.
(9) Organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului
sau care au interes legitim în interzicerea discriminării au calitate procesuală activă
în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce
atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane.
(10) Organizaţiile prevăzute la alin.9 au calitate procesuală activă şi în cazul în
care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea scrisă a acesteia
din urmă.
(11) în reglementările cu privire la protecţia împotriva discriminării sarcina
probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat cererea de discriminare,
pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei discriminări.
Capitolul VII DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 22
Nici o dispoziţie a prezentei legi nu poate fi interpretată ca implicînd pentru
vreun subiect, grup sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a
savîrşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în
prezenta lege.
Articolul 23
în termen de 3 luni de la data adoptării prezentei legi, Guvernul va prezenta
Parlamentului:
- propuneri cu privire la aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu
prezenta lege;
- proiectul Regulamentului Ombudsmanului împotriva Discriminării.
Articolul 24
370
Ombudsmanul va fi înfiinţat în decurs de 3 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
Articolul 25
Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Re-
publicii Moldova.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI Marian Lupu Chişinău
Anexa III
371
CHESTIONAR
Completaţi chestionarul dat cu informaţii din experienţa şi opinia dum-
neavoastră personală privind acte de discriminare, violenţă şi hărţuire. Chiar dacă
dvstră nu aţi suferit discriminări/abuzuri, puteţi răspunde pentru cineva cunoscut,
pentru a avea o imagine cât mai corectă cu privire la dimensiunea acestor
fenomene. Vă mulţumim pentru sinceritate, cooperare şi solidaritate! Din 400 de
răspunsuri concluziile sunt următoarele:
1. Există oare descriminnre in Republica Moldova?
98% - Da
2% - S-au abţinut
2. La instituţile de învăţămînt pe care le-aţi frecventat sau le frecventaţi, s-a produs
asupra D-stră vreun act de hărţuire sau/şi violenţă: Nu/Da (Dacă Da, menţionaţi ce anume,
reacţia D-stră şi consecinţele).
36% - Da
48% - Nu
16% -
S-au
abţinut
3. Cum vă protejaţi de violenţă, hărţuire, abuzuri sau tratament descri- minatoriu ?
53% - Prin apel la justiţie
41% - Prin ripostă imediată
6% - S-au abţinut
4. Descrieţi un fapt de descriminare care cunoaşteţi că s-a intimplat unor cunoştinţe
care aparţin unor anumite grupuri de minorităţi.
28% - motiv de rasă 16% -
motiv de naţionalitate 14% -
motiv de statut social 12% -
motiv de sex 9% - motiv de
vîrstă 7% — motiv de religie
14% - S-au abţinut
5. Cum definiţi egalitatea de şanse intre femei şi bărbaţi?
38% — egalitatea drepturilor
28% - egalitatea şanselor
372
18% - egalitatea posibilităţilor
16% - s-au abţinut
6. Credeţi că majoritatea oamenilor din Republica Moldova cunosc ceva
despre istoria şi cultura romilor?
23% - Da 62% -
Nu 15% - S-au
abţinut
7. Sunteţi de acord cu căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex?
76% - Nu
18% - Da
6% - S-au reţinut
8. Ce cunoaşteţi despre instituţia Ombudsmanului sau a Avocatului
Parlamentar in Republica Moldova?
62% - cunosc 32%
- nu cunosc 6% -
S-au abţinut
9. Este nevoie să fie sancţionate formele de dicriminare?
98% - Da
2% - S-au abţinut
10. Aveţi cunoştinţe sau prieteni care au o orientare sexuală: lesbiană/
gay/bisexual(ă)/transsexual(ă)/ transgender Nu/Da.
74% - Nu 18% -
Da 8% - S-au
abţinut
11. Studierea religiei ortodoxe în învăţămintul şcolar reprezintă o dis-
criminare faţă de persoanele care aparţin altor culte religioase?
51% - Da 42% -
Nu 7% - S-au
abţinut
12. Credeţi în existenţa mai multor rase?
48% - Da 33% -
Nu 19% - S-au
abţinut
Anexa IV
373
13. Consideraţi că persoanele cu disabilităţi psihice trebuie să fie izolate de restul
societăţii?
64% - Nu
27% - Da
9% - S-au
abţinut
14. în opinia D-stră, ar fi folositor să existe o anumită instituţie imparţială care ar
colecta, combate ţi pedepsi cazurile de discriminare?
91%-Da 4%-Nu
5% - S-au abţinut
15. Care grup de persoane, credeţi că este cel mai discriminat în Republica Moldova?
42% - romii
19% - persoanele cu dezabilităţi 14% - săracii 10% - femeile 8% - evreii 7% -
negrii
16. Care consideraţi că este motivul că persoanele cu disabilităţi fizice sunt deseori
refuzate la angajare în cîmpul muncii in Republica Moldova?
37% - nu pot face faţă lucrului
29% - lipsa condiţiilor de angajare
22% - neificienţa muncii prestate de aceste persoane
9% - S-au abţinut
17. V-aţi aflat anul acesta într-o situaţie de agresiune verbală din partea persoanelor
cu sex opus?
67% - Nu
29% - Da
4% - S-au
abţinut
18. Sunteţi de acord să vă căsătoriţi cu o persoană de o altă religie?
56% - Da
39% - Nu
5% - S-au
abţinut
Demers către Parlamentul Republicii Moldova prin care s-a prezentat
proiectul de lege cu privire la non-discriminare
în Republica Moldova o lege non-discriminatorie este necesară pentru a asigura
accesul egal în cadrul juridic existent şi mecanismelele de implementare a
374
politicilor instituţionale care există în societatea noastră de tranziţie, odată ce
prezenta legislaţie a Republicii Moldova nu dispune de garanţii suficiente pentru
persoanele care se află pe teritoriul Republicii Moldova de a fi protejaţi împotriva
discriminării şi de a nu aplica practici discriminatorii; chiar dacă există legea cu
privire la avocaţii parlamentari, însă din punctul nostru de vedere, aceasta nu este
viabilă, iar scopul nostru este, în acelaşi timp de a activiza această lege.
Totodată, Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse
între femei şi bărbaţi din 24.03.2006 are scopul de a asigura exercitarea drepturilor
egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică, socială, culturală, în alte
sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în vederea
prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex.
Această lege reprezintă un prim pas, însă nu creează o instituţie viabilă de
implementare a acestei legi, şi din aceste considerente este necesară şi o lege cu
privire la prevenire şi eradicare a tuturor formelor de discriminare pe baza tuturor
criteriilor, ci nu numai pe cel de sex. Prin urmare, prezenta lege va reprezenta un
element de bază în legislaţie şi prevede un mecanism de protecţie efectiv a
grupurilor social-vulnerabile şi marginalizate, şi celelalte persoane care vor suferi
din cauza discriminării. Legea va oferi posibilitatea de a asigura dezvoltarea
activismului societăţii în domeniul drepturilor omului.
în vederea implementării Planului de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului
privind asigurarea principiului egalităţii şi a principiului nediscrimi- nării după
criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,
convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vîrstă,
orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecţie
HIV/SIDA şi în conformitate cu prevederile Planului de Acţiuni Republica
Moldova - Uniunea Europeană, prezentul proiect de lege are drept scop de a
preveni, a interzice şi a eradica orice formă de discriminare, asigurând fiecărei fiinţe
umane: egalitatea în faţa legii; egalitatea de tratament, şanse şi oportunităţi de
participare în viaţa publică; protecţie efectivă împotriva discriminării. Prin urmare,
dreptul la egalitate în faţa legii şi la protecţie împotriva discriminării pentru toate
persoanele constituie un drept universal recunoscut de către Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Eliminarea tuturor
formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenţia Internaţională cu privire la
Eliminarea tuturor formelor de Discriminare Rasială şi Pactele Naţiunilor Unite cu
privire la Drepturile Civile şi Politice şi la Drepturile Economice, Sociale şi
Culturale, de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale etc. la care Republica Moldova este parte.
Proiectul este compus din şapte capitole. Primul capitol conţine dispoziţii
generale ce se referă la formele de manifestare a discriminării; la noţiunile de
discriminare directă, indirectă, segregare, hărţuire inclusiv, hărţuire sexuală etc.; la
Anexa IV
375
formele agravante ale discriminării precum segregarea, discriminarea multiplă,
fapta de instigare la discriminare savîrşită de o persoană care se află pe o poziţie de
autoritate faţă de cel instigat, discriminarea savîrşită de două sau mai multe
persoane, sâvirşirea în mod repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după
pedepsirea faptei de discriminare; la faptele care nu constituie discriminare etc.
Capitolul doi cu denumirea egalitatea în activitatea social-economică, se referă
la accesul egal la activitatea de întreprinzător, cât şi discriminarea unei persoane in
relaţii de muncă şi/sau de protecţie socială, la fel se indică cazurile de contravenţie
din domeniul social-economic ce se pedepsesc conform prezentei legi.
Capitolul trei cu denumirea egalitatea in sfera educaţională, prevede accesul la
educaţie, protecţia în exercitarea dreptului la educaţie, se indică şi cazurile de
contravenţie din domeniul educaţie, cât şi prevederile că prezenta lege se referă
protecţia în exercitarea dreptului la educaţie, de exemplu: conducerea instituţiei de
învăţământ trebuie să ia măsurile efective de a preveni orice formă de discriminare
la locul învăţământului care are loc din partea personalului pedagogic sau
nepedagogic sau a vreunui student.
Capitolul patru cu denumirea egalitatea in accesul la serviciile publice; sunt
indicate cazurile ce constituie contravenţie în domeniul asigurării egalităţii de şanse
în accesul la serviciile publice, de exemplu refuzul accesului la serviciile de
sănătate.
Capitolul cinci cu denumirea protecţia in exercitarea altor drepturi, prevede
accesul egal la funcţiilor publice, libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a
domiciliului şi accesul în locurile publice, interzicerea propagandei şi instigării la
ură, dreptul la demnitate umană, cât şi cazurile ce constituie contravenţie conform
acestui capitol.
In vederea implementării dispoziţiilor prezentei legi se instituie instituţia
Ombusmanului pentru eradicarea Discriminării prin Capitolul şase cu denumirea
ombudsmanul pentru eradicarea discriminării, prevede procedura de
376
organizare şi funcţionare a instituţiei Ombudsmanului pentru eradicare Discri-
minării, numirea şi eliberarea din funcţie. Astfel, în conformitate cu prezenta lege
Ombudsmanul pentru eradicarea Discriminării este instituţie publică de stat în
domeniul discriminării, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar,
garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu
Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaţionale cu privire
Ia drepturile omului la care Republica Moldova este parte. Aprecierea faptelor pe
baza cărora se pot determina formele de discriminare directă sau indirectă este de
competenţa jurisdicţiei naţionale sau a altor organisme competente, în concordanţă
cu legislaţia sau practicile unui stat de drept.
Pledăm pentru denumirea de instituţie a Ombudsmanului, ci nu a „avocatului
parlamentar”, deoarece mai aproape de domeniul drepturilor omului este anume
denumirea de „ombudsman" şi este preluată de majoritatea statelor europene, în
special celor scandinave, şi organismele internaţionale, in special cele europene.
Astfel, odată cu politica de aderare la Uniunea Europeană promovată de către
guvernarea actuală a Republicii Moldova, termenul de „ombudsman” cetăţenilor
Uniunii Europene este egal cu „protecţia drepturilor omului” şi nu creează confuzia
că instituţia actuală de „avocat parlamentar” este una care protejează drepturile
parlamentarilor, ci nu a tuturor persoanelor care se află pe teritoriul Republicii
Moldova. Considerăm că acest termen trebuie implementat şi în uzul de zi-cu-zi la
cetăţenii Republicii Moldova. La fel, insistăm ca şi Legea cu privire la avocaţii
parlamentari să fie denumită Legea cu privire la ombudsmeni.
Capitolul final conţine dispoziţii finale şi tranzitorii.
Prezentul proiect de lege a fost elaborat în cadrul cercetărilor ştiinţifice a
doctorului în drept, conferenţiar universitar Teodor Cârnaţ, Universitatea de Stat
din Moldova.
377
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Cârnaţ, Teodor
Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului contemporan din
Republica Moldova: Monogr. / Teodor Cârnaţ; red.: Marina Cârnaţ;
Corn.Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Univ. de Stat din
Moldova. - Ch.: Pontos, 2008 (Tipografia "Reclama'’ SA). - 388 p. Bibliogr. p.
334 ISBN 978-9975-102-91-9 1000 ex.
CZU 342.76(478)
Tiparul executat la Tipografia Reclama SA
MD-2004, str. Alexandru cel Bun, 111
Chişinău, Republica Moldova
Comanda nr. 63
I iirectiva Consiliului 2000/78/EC, 27 noiembrie 2000.
I * I
i ceti va Consiliului şi a Parlamentului 2002/73/EC, 23 septembrie 2002.
I >irectiva Consiliului 97/80/EC, 15 decembrie 1097.
I natul de la Amsterdam, OJ C 340. 10 noiembrie 1007.
I'lanul de Acţiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană, 2.1(4), Hotărârea Nr. 356, 22
..... . 2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, Nr.65; Planul de Acţiuni în
i neniul drepturilor omului. Rezoluţia Nr,415-XV, 24 octombrie 2003, Monitorul Oficial ’ 35,28 noiembrie 2003.
redea Articolele 4(2), 8, Constituţia Republicii Moldova, 20 iulie 1004 (care declara teptul internaţional are prioritate
faţă de dreptul naţional în cazul neconcordanţelor); vedea de asemenea, Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie privind
aplicarea de către i mţele judecătoreşti în practica judiciară a unor anumiie-preveden ale Convenţiei Eu- i iio pentru
protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale alelomului, nr.17, 19 iunie r Pierre-Andre Taguieff. La force du prejuge. - Paris: La Decouverte. 1988.
' * 1
Carta Naţiunilor Unite, 26 iunie 1645 " Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1 ‘>90-1968).
Voi. 26. - Chişinău. 1988, p.5-54. 1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.217 A
(111) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-19981. Voi. I, Chişinău, 1998. p. 11-18.
' " Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe parcursul anilor 1993 -2003. Adunarea
Generală a ONU a adoptat Programe de Acţiune specifice pentru decadele date. Programul de Acţiune şi alte
materiale referitoare la cea de-a treia decadă, pagina vveb a O.N.lhttp://wwwi.unhchr.ch/html/menu2/issracis.htm 1 ’
http://www.un.org/WCAR 351
Buletin Informativ al CpDOM, Avocatul Parlamentar, lanuarie-martie 2006, nr. I. p 8,9 543
An. 1.3, Convenţia OIM. nr. II 1,362 U.N.T.S. 31, 15 iunie 1960.
Art.8(g). !'M
Raportul Explicativ la Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, par.86. ',,5
CELRM. Preambulul,
alin.6. 596
CEL.RM, art.7, par. 1 e.
-191
Comitetul Consultativ privind CCMN. Opinie despre Moldova, adoptată la 1 martie 2002, CM(2002)44 (2 April
2002). Citatul poate fi găsit în nr.43 - 44.