Cateheză pentru copii Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
1. Ce le-a spus Iisus ucenicilor despre moartea Lui?
2. Unde doreau să stea Iacov şi Ioan când Iisus va fi în Împărăţia Sa?
3. Putea Iisus să aleagă cine va sta în dreapta şi cine în stânga Sa?
4. Iisus a spus că majoritatea conducătorilor doresc ca oamenii să-i slujească. Dacă îi
urmăm lui Iisus trebuie să fim cei mai importanţi sau să fim cei care îi slujim pe ceilalţi?
1
Nivel: Preşcolari
10 aprilie 2011
4-6 ani
Gândindu-ne la Cuvintele lui Dumnezeu…Marcu 10:32-45
E D I T A T Ă D E P R O T O P O P I A T U L O R T O D O X R O M Â N I R L A N D A
I isus le-a spus ucenicilor Săi că va fi dat în mâna
celor care Îl vor omorî, dar va învia din morţi. Atunci
Iacov şi Ioan i-au cerut lui Iisus: ”Când vom merge în
cer vrem să stăm unul în dreapta şi unul în stânga Ta”.
Iisus le-a răspuns: ”Nu-mi este dat Mie a decide cine să
stea în dreapta şi cine în stânga Mea.”
Ceilalţi ucenici ai lui Iisus auzind ce au cerut Iacov şi
Ioan s-au supărat. Atunci El i-a învăţat despre ce
înseamnă a fi conducător.
El a spus : “Uitaţi-vă la toţi cei care nu sunt oamenii lui
Dumnezeu. Conducătorii lor nu îi tratează pe oameni
cu respect. Ei cred că toţi ceilalţi le sunt inferiori şi se
consideră foarte importanţi ”.
Iisus le-a mai spus: ”Dacă vreţi să fiţi ucenici Mei,
trebuie să fiţi diferiţi de ei. Trebuie să-i vedeţi pe toţi
egali cu voi, trebuie să fiţi înţelegători cu toţi, trebuie
să le fiţi de folos tuturor. Eu am venit nu ca să fiu slujit
ci să-i slujesc pe ceilalţi şi să-mi dau viaţa pentru ei.”
Trebuie să fim de folos
PAGINA 2
O dată, Domnul nostru Iisus le-a spus ucenicilor Săi
că atunci când va merge la Ierusalim va fi dat la
moarte, dar după trei zile va învia.
Iacov şi Ioan au venit să vorbească cu El şi L-au rugat să
le facă o favoare. ”Ce doriţi de la mine să fac? ”, a întrebat
El? “Vrem să ne laşi să stăm lângă Tine, unul în dreapta şi
unul în stânga în Împărăţia Ta”, au răspuns ei.
Iisus a spus : “Înainte ca aceasta să se întâmple, noi toţi
trei vom trece prin evenimente foarte grele. Mie nu îmi
este dat să spun cine va sta în dreapta or în stânga mea”.
Când ceilalţi ucenici au auzit ce au cerut Iacov şi Ioan s-au
supărat. Iisus i-a chemat pe toţi la El şi le-a spus: “Voi ştiţi
că conducătorii de pe pământ doresc să li se dea multă
importanţă şi îşi folosesc puterea ca să iasă în evidenţă.
Dar ucenicii Mei nu trebuie să fie ca ei. Oricine vrea să fie
mare trebuie să-i slujească pe ceilalţi. Eu nu am venit să
fiu slujit ci să-i slujesc pe ceilalţi şi să-mi dau viaţa Mea
pentru ca mulţi oameni să se mântuiască .”
Foaia catehetică PAGINA 2 Catehez[ pentru copii
2
Nivel:Primar/Juniori
10 aprilie 2011
7-9 ani
1. Unde le-a spus Iisus ucenicilor Săi că vor merge? Ce le-a spus că se va întâmpla
acolo?
2. Cine I-a cerut lui Iisus o favoare?
3. Cum s-au simţit ceilalţi ucenici când au auzit ce au cerut ei?
4. Ai fost vreodată în apropierea cuiva care a dorit toată atenţia sau un tratament special?
Cum te-a făcut să te simţi?
5. Cum le-a spus Iisus ucenicilor Săi că ar trebui să se poarte cu ceilalţi?
6. Încearcă să-i slujeşti pe oameni. Crezi că îi vei sluji ca Iisus?
Gândindu-ne la Cuvintele lui Dumnezeu...Marcu 10:32-45
Cateheză pentru copii Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
E D I T A T Ă D E P R O T O P O P I A T U L O R T O D O X R O M Â N I R L A N D A
Trebuie să fim de folos
PAGINA 3 Foaia catehetică PAGINA 3 Catehez[ pentru copii
3
Nivel:Primar/Seniori
10 aprilie 2011
10-12 ani
Cateheză pentru copii Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
E D I T A T Ă D E P R O T O P O P I A T U L O R T O D O X R O M Â N I R L A N D A
Î n vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi,
Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple,
zicând: “Iată, ne ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi
dat căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la
moarte şi-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori şi-
L vor bate şi-L vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va
învia.”
Atunci au venit la dânsul Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi I
-au zis: “Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la
Tine”. Şi Iisus i-a întrebat: “Ce voiţi să vă fac?” Iar ei I-au
spus: “Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a
stânga Ta, întru slava Ta”. Dar Iisus le-a răspuns: “Nu ştiţi ce
cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu şi să vă
botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?” Iar ei I-au zis: “Putem”. Iisus le-a zis atunci:
“Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi bea, şi cu botezul cu care Mă botez, vă veţi
boteza. Dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora
pentru care s-a rânduit”.
Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacov şi pe Ioan. Iar Iisus, chemându-i
la Sine, le-a zis: “Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei
mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care dintre voi va vrea să fie
mai mare să fie slujitorul vostru. Şi care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul
tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea
Gândindu-ne la Cuvintele lui Dumnezeu . . . Marcu 10:32-45
1. La începutul acestei Evanghelii, Iisus le-a cerut celor 12 ucenici să fie cu luare aminte. Unde
a spus El că vor merge? Ce i-a atenţionat că I se va întâmpla acolo?
2. Chiar atunci Iacov şi Ioan I-au spus ceva lui Iisus. Ce au spus ei?
3. Cum au reacţionat ceilalţi ucenici la cererea lui Iacov şi Ioan?
4. Iisus le-a reamintit ucenicilor că conducătorii de pe pământ cer să li se dea multă importanţă
de către ceilalţi oameni. Cum a spus El că ar trebui să fie ucenicii Săi?
5. A venit Iisus pe pământ ca să slujească sau ca să fie slujit de ceilalţi?
6. Dacă ai avea astăzi şansa să-i slujeşti pe ceilalţi, te-ai gândi la tine şi la binele tău sau, ca şi
Iisus, îi vei servi pe ceilalţi cu dragoste?
Trebuie să fim de folos
PAGINA 4
Î n vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a
început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: “Iată,
ne ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat căpeteniilor
preoţilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în
mâna păgânilor, care-L vor batjocori şi-L vor bate şi-L vor scuipa
şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia.”
Atunci au venit la dânsul Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi I-au
zis: “Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine”. Şi
Iisus i-a întrebat: “Ce voiţi să vă fac?” Iar ei I-au spus: “Dă-ne
nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru
slava Ta”. Dar Iisus le-a răspuns: “Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi
paharul pe care-l beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă
botez Eu?” Iar ei I-au zis: “Putem”. Iisus le-a zis atunci: “Paharul
pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi bea, şi cu botezul cu care Mă
botez, vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea,
nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit”.
Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacov şi
pe Ioan. Iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: “Ştiţi că cei ce se
socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai
mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care
dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru. Şi care
va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că
şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să
-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi”.
Foaia catehetică PAGINA 4 Catehez[ pentru copii
4
Nivel:Secundar/Juniori
10 aprilie 2011
13-16 ani
Reflecţii…
Marcu 10: 32-45
1. Evanghelia de astăzi
începe prin a ne spune că
Iisus împreună cu ucenicii
erau pe drum, după cuvin-
tele ”ne ducem sus”. Ce
face cineva când călăto-
reşte?
2. Unde mergeau ei?
3. Cine îi conducea?
4. Ce simt ei despre
această călătorie în care
Iisus era conducătorul lor?
5. Ce i-a impresionat pe
ucenici?
6. Ce i-ar face să se teamă?
7. Crezi că ei ar trebui să
fie impresionaţi sau să se
teamă? De ce?
Trebuie să fim de folos
Cateheză pentru copii Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
E D I T A T Ă D E P R O T O P O P I A T U L O R T O D O X R O M Â N I R L A N D A
PAGINA 5
Î n vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus
a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând:
“Iată, ne ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat
căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi
-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori şi-L vor bate
şi-L vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia.”
Atunci au venit la dânsul Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi I-au
zis: “Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine”.
Şi Iisus i-a întrebat: “Ce voiţi să vă fac?” Iar ei I-au spus:
“Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga
Ta, întru slava Ta”. Dar Iisus le-a răspuns: “Nu ştiţi ce cereţi!
Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu şi să vă botezaţi cu
botezul cu care Mă botez Eu?” Iar ei I-au zis: “Putem”. Iisus
le-a zis atunci: “Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi
bea, şi cu botezul cu care Mă botez, vă veţi boteza. Dar a şedea
de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau
decât acelora pentru care s-a rânduit”.
Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacov şi
pe Ioan. Iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: “Ştiţi că cei ce se
socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai
mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci
care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru. Şi
care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor,
pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să
slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi”.
Foaia catehetică PAGINA 5 Catehez[ pentru copii
Protopopiatul Ortodox Român Dublin
Christ Church, Leeson Park, D 6, mobil: +353876148140
Comitetul de redacţie:
Dr. Tatiana Tăbircă, Sabina Tăbircă, Maria Plămadă, Pr. Călin Florea
e-mail: [email protected], [email protected],
5 Nivel:Secundar/Seniori
10 aprilie 2011
17-19 ani
Cateheză pentru copii Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
E D I T A T Ă D E P R O T O P O P I A T U L O R T O D O X R O M Â N I R L A N D A
Reflecţii…
Marcu 10: 32-45
1. Evanghelia de astăzi începe
prin a ne spune că Iisus
împreuna cu ucenicii erau pe
drum, după cuvin-tele ”ne
ducem sus”. Ce face cineva
când călătoreşte?
2. Unde merg ei? De ce ar
călători un grup de oameni
către acel loc? Ce este acolo?
Ce le-a spus Iisus că se va
întâmpla acolo?
3. Ce simt ei despre călătoria
aceea? De ce?
4. Pe ce drum suntem noi ca şi
comunitate acum? Spre ce
călătorim?
5. Unde vom ajunge în
Săptămâna Mare şi Sfintele
Paşti?
6. Ce ne spune această
călătorie despre comunitatea
noastră?
7. Care e asemănarea dintre
călătoria noastră şi călătoria
din Evanghelia de astăzi? Care
e diferenţa?
8. Ce simţi despre această
călătorie? De ce?
Trebuie să fim de folos
PAGINA 6
Foaia catehetică PAGINA 6 Cateheză pentru copii
Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
Planşă de colorat
10 aprilie 2011
PAGINA 7
Duminica aceasta, duminica a 5-a din Postul Mare este
închinată Sfintei Maria Egipteanca. Maria a recunoscut
când a întâlnit în pustie un bărbat – Ieromonahul
Zosima, pe care nu-l mai văzuse niciodată, sfinţenia lui.
Pentru a ajunge însă la această recunoaştere a străbătut
un drum lung, lung.
Maria a fugit de acasă la vârsta de 12 ani pentru că ducea o
viaţă grea, ajungând pe străzi. Ea a fost abuzată, neglijată şi
lipsită de dragostea care ar fi ajutat-o să îşi vadă propriile
valori.
Maria avea o atracţie magică faţă de păcat. Neputând să
vadă valorile altora mai mult decât ale ei, avea plăcerea
păcătoasă să ispitească şi apoi să batjocorească. Timp de şaptesprezece ani a trăit în mari
păcate, fiind convinsă că e liberă şi trăieşte după voinţa sa.
Curiozitatea şi posibilele noi prilejuri de a păcătui au impulsionat-o pe Maria să se alăture
mulţimii care se îmbarca pe un vapor ce mergea la Ierusalim. Odată ajunsă acolo, ea a
continuat să urmeze mulţimea care mergea spre biserică, fiind sărbătoarea Înălţării Sfintei
Cruci. Şi ea a încercat să intre odată cu mulţimea în biserică, dar în prag a simţit ca nişte
braţe puternice o opresc. Şocată şi în dificultate, dintr-o dată şi-a dat seama de vidul din
viaţa ei. Dar aproape în acelaşi moment a simţit privirea iubitoare a Născătoarei de
Dumnezeu din icoană şi a implorat-o s-o ajute să intre în biserică şi să-i spună cum ar trebui
să-i fie viaţa. Mergând către pragul bisericii din nou, de data acesta s-a simţit atrasă înăuntru
mai mult decât împinsă afară. Ca şi alţi pelerini, s-a închinat la Sfânta Cruce, dar nu din
curiozitate, ci din toată inima. În mijlocul mulţimii, a simţit cum Născătoarea de Dumnezeu
i-a vorbit: “Treci Iordanul şi vei găsi odihnă bună”.
Până la apusul soarelui, Maria a fost botezată şi a primit Sfânta Împărtăşanie în Biserica
Sfântului Ioan Botezătorul, de lângă Iordan. În ziua următoare a trecut Iordanul şi a început
cei patruzeci şi şapte de ani de luptă şi rugăciune solitară.
Când părintele Zosima a venit şi s-a întâlnit cu ea în pustie, Maria a ştiut imediat cine era el.
O foarte frumosă scenă de umilinţă şi respect reciproc a urmat. Zosima s-a închinat şi i-a
cerut binecuvântarea; ea s-a lăsat în genunchi în faţa lui şi i-a cerut la rândul ei binecu-
vântarea. Aceasta până când Maria a spus că el, ca preot ar trebui s-o binecuvinteze pe ea. El
a răspuns că nu este la mărimea ei, pentru că ea, din darul Sfântului Duh l-a recunoscut şi ca
primitoare a acestor daruri, ea ar trebui să-l binecuvinteze. Şi într-un final a făcut-o.
Această femeie a înaintat atât de mult în viața duhovnicească, încât putea să recunoască
sfinţenia unui om pe care l-a văzut pentru prima dată. Din mila Domnului, Sfânta Maria
Egipteanca, după cum se spune în cuvintele alese pentru această zi, şi-a curăţit conştiinţa
“de faptele cele moarte, ca să-I slujească Dumnezeului-Celui-Viu” (Evrei 9:14).
(text tradus şi adaptat, cu câteva mici modificări, după dce.oca.org/page/bulletins/)
Foaia catehetică PAGINA 7 Cateheză pentru copii
Întâlnirea din pustie
PAGINA 8
Luni 11 aprilie începe ultima din cele patru săptămâni în
care, în Biserică, se citeşte din Pildele lui Solomon. Tema
citirilor din această săptămână este dreptatea. În 21:3
citim: “Făptuirea dreptăţii şi a judecăţii este mai de preţ
pentru Domnul decât jertfa sângeroasă”.
Acest vers sună familiar, fiind similar cu un vers al
psalmului 50, psalm care se citeşte la multe slujbe ortodoxe:
“Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat: arderi de tot nu vei
binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va
urgisi”.
Acest pasaj pune în evidenţă o situaţie pe care poporul lui Israel a luat-o foarte în serios.
Ei erau înconjuraţi de popoare care se închinau la dumnezei care, în unle cazuri, cereau
sacrificii umane. Aceşti dumnezei păreau că le pasă foarte puţin de binele fiinţelor umane
sau de dreptatea lor. Aşa că, întrebarea care se punea era cum putea poporul lui Israel să se
închine Dumnezeului lui; cu sacrificii şi atenţie deosebită ritualelor sau după cum, cele
două pasaje sugerează, cu inima înfrântă care s-a străduit să fie dreaptă şi neprihănită?
Prorocul Miheia a prezentat situaţia şi a dat răspuns:
“Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui
Preaînalt? Înfăţişa-mă-voi cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar, oare, Domnului Îi vor
plăcea miile de berbeci, zecile de mii de râuri de untdelemn? Oare Îi voi da pe cel dintâi
născut al meu ca preţ pentru fărădelegea mea şi rodul pântecelui meu pentru păcatul
sufletului meu? Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine:
dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului
tău!”
Accentul pe care îl pune Miheia pe dreptate apare şi în multe alte părţi ale Vechiului
Testament. De exemplu, în această săptămână se atrage atenţia în Pilde 21:7 celor care nu
doresc să se distrugă pe ei însuşi: “Silnicia celor fără de lege se ţine după ei, căci nu
voiesc să înfăptuiască dreptatea”. Câteva versuri mai încolo (21:15) se spune: “Dreptul
tresaltă de bucurie când poate să pună în faptă dreptatea, iar spaima e pentru cei ce
săvârşesc fărădelegea”.
Profeţia lui Isaia din 28:16-17 face cunoscută dorinţa lui Dumnezeu pentru dragoste şi
dreptate, nu numai pentru prezent dar şi pentru viitor: “Pentru aceasta aşa zice Dumnezeu:
„Pus-am în Sion o piatră, o piatră de încercare, piatra din capul unghiului, de mare preţ,
bine pusă în temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clătina! Şi voi face judecată
dreaptă şi dreptatea cumpănă. Şi grindina va lua la vale adăpostul minciunii şi potop de
ape va veni peste locul ei de scăpare!’”
Prima Epsitolă a Sfântului Apostol Petru, scrisă pentru ai încuraja pe creştinii persecutaţi
de la începuturile Bisericii, aminteşte despre acest pasaj. Epistola ne invită să venim la
“piatra cea vie” care e atât de preţioasă în faţa lui Dumnezeu: Iisus Hristos, Cel care a
adus adevărata dreptate întregii lumi.
( text tradus şi adaptat după dce.oca.org/page/bulletins/)
Foaia catehetică PAGINA 8 Catehez[ pentru copii
Înţelepciune din Pildele lui Solomon
PAGINA 9
This Sunday is the 5th Sunday of the Great Lent, the
Sunday of the Saint Mary of Egypt. Mary immediately
recognized the holiness of a man she'd never seen before--
the monk Zossimas--when he encountered her in the de-
sert. She had come a long, long way to achieve that recog-
nition of holiness in a man.
Mary ran away from her miserable home at age twelve, and
took to the streets. She had been abused, neglected, and de-
prived of the love that would have helped her see her own
worth.
Mary was strongly but darkly attracted to sin. Unable to see
the worth in others any more than in herself, she took perverse delight in enticing and
then mocking the others. For seventeen years she lived in the biggest sins, convinced
herself that she was free and living on her own terms.
Curiosity, and possible new possibilities to commit sins, impelled Mary to join the
crowd boarding a ship for Jerusalem. Once there, she continued to follow the crowd to
the cathedral. It was the Feast of the Exaltation of the Cross. Mary tried to enter the
church, but at the threshold found herself thrust back as if by powerful arms. Shocked
and distressed, she suddenly confronted the emptiness of her life. But almost at the same
moment, she felt the loving gaze of the Theotokos in the icon. She begged the Mother of
God to help her, to show her what her life should be. Approaching the threshold again,
she felt herself drawn in rather than pushed out. Like other pilgrims, but now with her
whole heart rather than idle curiosity, she worshipped at the foot of the cross. And in the
midst of the throng, the Theotokos spoke words directed only to her: "Cross the Jordan,
and you will find peace."
By sunset of that day, Mary had reached the Church of St. John by the Jordan, where she
was baptized and received Holy Communion. The next day she crossed the Jordan, and
then began her forty-seven solitary years of struggle and intense prayer.
When the monk Zossimas came upon her in the desert, Mary knew who he was at once.
A beautiful scene of mutual humility and respect followed. Zossimas prostrated himself
and asked for her blessing; she in turn bowed down to him and asked for his. This went
on until Mary said that he, as a priest, should bless her. He answered that it is not by
one's rank but by the gifts of the Holy Spirit that grace is recognized. As recipient of
those gifts, the monk said, Mary should bless him. So she finally did so.
This woman progressed so much in the spiritual life, that she was now able to recognize
the holiness of a man she was seeing for the first time. By God's grace, Saint Mary of
Egypt had, in the words chosen for this day, purified her conscience "from dead works
to worship the living God" (Hebrews 9:14b).
(taken with few small changes from dce.oca.org/page/bulletins/)
Foaia catehetică PAGINA 9 Catehez[ pentru copii
A Desert Meeting
PAGINA 10
Monday April 11 begins the last of four weeks of weekday
readings from Proverbs. One theme that runs through the
readings for this week is justice. In 21:3 we read, "To do
righteousness and justice is more acceptable to the Lord
than sacrifice."
This verse may sound familiar, since it is similar to verses
from Psalm 51 (50), which is part of many Orthodox wor-
ship services: "For You have no delight in sacrifice; were I
to give a burnt offering You would not be pleased. The sac-
rifice acceptable to God is a broken spirit; a broken and contrite heart, O God, You will
not despise."
These passages reflect a question that the people of Israel took very seriously. They
were surrounded by nations whose inhabitants worshipped gods that, in some cases, de-
manded human sacrifice. These gods seemed to care little for the welfare of human be-
ings or for justice among them. So the question arose of how the people of Israel were to
approach their God. Was it with sacrifices and close attention to ritual? Or was it, as the
two passages suggest, with contrite hearts that strove to be righteous and just? The
prophet Micah presented the question, and gave the answer:
"With what shall I come before the Lord, and bow myself before God on high? Shall I
come before Him with burnt offerings, with calves a year old? Will the Lord be pleased
with thousands of rams, with ten thousands of rivers of oil? Shall I give my first-born
for my transgression, the fruit of my body for the sin of my soul?" He has shown you, O
man, what is good; and what does the Lord require of you but to do justice, and to love
kindness, and to walk humbly with your God?" (6:6-8).
The emphasis Micah places on justice is echoed in many other parts of the Old Testa-
ment. For example, this week we read a warning in Proverbs 21: 7 that those who are
unwilling to be just bring destruction on themselves: "The violence of the wicked will
sweep them away, because they refuse to do what is just." A few verses later (21:15)
comes a description of two different reactions to justice: "When justice is done, it is a
joy to the righteous, but dismay to evildoers."
Isaiah's prophecy in 28: 16-17a reveals God's concern for, and love of, justice not only
for the present, but in the glorious future as well: "Behold, I am laying in Zion for a
foundation a stone, a tested stone, a precious cornerstone, of a sure foundation: He who
believes will not be in panic. And I will make justice the line, and righteousness the
plummet."
The First Letter of Peter, written to encourage persecuted Christians in the early Church,
quotes this passage. The letter invites us to come to the "living stone" that is so precious
in God's sight: Jesus Christ, the One who brings true justice to the whole world.
(dce.oca.org/page/bulletins/)
Foaia catehetică PAGINA 10 Catehez[ pentru copii
Wisdom from the Book of Proverbs