direcŢia pentru uniunea europeanĂ7 adunarea acp-ue În perioada 17-21 noiembrie a.c., membrii...
TRANSCRIPT
2
Există o preocupare crescândă pentru cooperare și implicare în luarea deciziilor, fără
a se periclita actul european de guvernare - cât mai aproape de interesele comunităților. În ultimul deceniu s-au făcut eforturi pentru
consolidarea principiului subsidiarității în legislația UE. Tratatele UE au conferit
parlamentelor naționale dreptul de a se exprima cu privire la proiectele de acte
legislative ale Uniunii.
„Parlamentele naționale contribuie, în mod activ, la buna funcționare a Uniunii.”
„În temeiul principiului
cooperării loiale, Uniunea
Europeană și statele
membre se respectă și se
ajută reciproc în
îndeplinirea misiunilor care
decurg din tratate.”
„În conformitate cu principiile
statului de drept, toate autoritățile
publice trebuie să acționeze
întotdeauna în limitele stabilite de
lege, respectând valorile
democrației și ale drepturilor
fundamentale, precum și sub
controlul unor instanțe de judecată
independente și imparțiale.”
„De fiecare dată când principiile
democratice sunt restrânse în UE,
vocea Uniunii la nivel global își pierde
din intensitate. Nu putem fi în măsură
să promovăm libertatea mass-mediei și
statul de drept în vecinătatea noastră,
decât dacă dispunem de mijloace de
informare libere și de instanțe
judecătorești independente în UE.”
Coordonator
Dr. Cristina Stroescu
Autori
Carmen Denisa Ion
Luiza Roibu
Cristina Rădulescu
3
CUPRINS
COMISIA EUROPEANĂ ……………….................................................4
PARLAMENTUL EUROPEAN................................................7
PREŞEDINŢIA FINLANDEZĂ A
CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE.....................10
CONSILIULUI EUROPEAN.....................................................11
4
20.11.2019
Reuniunea săptămânală a Colegiului comisarilor europeni (Bruxelles, Belgia).
20-21.11.2019
Forumul „Energie curată pentru insulele din UE” (Split, Croația). 21.11.2019
Dl Jyrki Katainen, membru al Comisiei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, va avea o întrevedere cu dl Ludovic Orbán, prim-ministrul României (Zagreb, Croația).
COMISIA
EUROPEANĂ
Din agenda săptămânii
18 - 24.11.2019
5
18.11.2019
Va primi vizita dnei Kersti Kaljulaid, președinte al Estoniei (Bruxelles, Belgia);
Va primi vizita dlui Werner Hoyer, președinte al Băncii Europene de Investiții (BEI) (Bruxelles, Belgia);
Va avea o întrevedere cu dl Josep Borrell Fontelles, desemnat pentru funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei (Bruxelles, Belgia). 20 – 21.11.2019
Va participa la Congresul Partidului Popular European (PPE) (Zagreb, Croația).
22.11.2019
Va participa la Convenția Partidului Federal CDU (Leipzig, Germania).
Din agenda președintelui ales al Comisiei Europene,
dna URSULA VON DER LEYEN
6
22.11.2019
Va coprezida un eveniment la nivel înalt pe tema „Rolul femeilor și al tinerilor în pace și securitate” ( Tokyo, Japonia).
23.11.2019
Va participa la reuniunea miniștrilor de externe din G20 (Nagoya, Japonia).
Din agenda săptămânii
18-24.11.2019
7
Adunarea ACP-UE
În perioada 17-21 noiembrie a.c., membrii Parlamentului European și parlamentarii din 78 de țări africane, din Caraibe și Pacific se vor întâlni la Kigali, Rwanda, pentru cea de-a 38-a ediție a Adunării ACP-UE. Schimbările climatice, securitatea alimentară, migrația, creșterea durabilă și acordul post-Cotonou vor fi în centrul atenției.
Zona euro
Președintele Eurogrupului, dl Mário Centeno, va discuta, în 18 noiembrie a.c., despre recentele evoluții din zona euro în cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON), în special subiecte vare vizează încetinirea economică, completarea uniunii bancare, inclusiv crearea schemei europene de asigurare a depozitelor.
Convenția privind drepturile copilului
La 20 noiembrie a.c., Parlamentul European organizează o conferință la nivel înalt, care marchează cea de-a 30-a aniversare a semnării Convenției privind drepturile
PARLAMENTUL
EUROPEAN
18 - 24.11.2019
BRUXELLES
DIN AGERNDA COMISII PERMANENTE ȘI
GRUPURI POLITICE
8
copilului, precum și progresele înregistrate în ultimele 3 decenii, dar și cum se reflectă acestea asupra provocărilor cu care se confruntă astăzi copiii și tinerii. Conferința va fi deschisă de ES Mathilde Regina Belgiei, de președintele Parlamentului European, dl David Sassoli, dar și de cântărețul spaniol David Bisbal, ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF.
Statul de drept/Ungaria
Președinția finlandeză a Consiliului UE va dezbate alături de Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), în 21 noiembrie a.c., cea mai recentă discuție din Consiliu privind declanșarea procedurii articolului 7 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) pentru Ungaria pentru a stabili dacă există un risc clar de încălcare gravă a valorilor comune ale UE. Aceasta este prima discuție substanțială pe această temă în actualul mandat.
Comisari desemnați
Conferința președinților (președintele PE și liderii grupurilor politice) este programată să aibă un schimb de opinii, în 21 noiembrie a.c., cu cei 3 vicepreședinți desemnați (Valdis Dombrovskis, Margrethe Vestager și FransTimmermans) și să decidă cu privire la noii comisari desemnați de Ungaria, Franța și România.
Migranți/Libia
Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Subcomisia pentru drepturile omului (DROI), Delegația pentru relațiile cu țările Magreb și Uniunea Magrebă Arabă, reprezentanți ai Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), ai ONU și ai ONG-urilor vor discuta, 21 noiembrie a.c., despre situația migranților din Libia pe fundalul stării generale de fapt din țară și despre circumstanțele specifice ale migranților din centrele de detenție.
Grupurile politice se vor pregăti pentru sesiunea din perioada 25-28 noiembrie a.c., de la Strasbourg, unde urmează să se aleagă noua Comisie Europeană și să se aprobe programul acesteia. De asemenea, se va discuta despre viitoarea reuniune a Consiliului UE, din 12-13 decembrie a.c., și despre COP25 - Conferința privind schimbările climatice, de la Madrid. În următoarea sesiune parlamentară se va vota bugetul pentru 2020 al UE. Totodată, plenara va include și acordarea Premiului LUX pentru filmul european, dar și o ședință solemnă cu Oleg Sentsov, laureat al Premiului Saharov 2018.
9
Luni, 18 noiembrie 2019
Va participa și va ține un discurs despre cartea „Europa ca proiect - a fi protagonist al viitorului nostru”, la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma.
Marții, 19 noiembrie 2019
Întâlnire cu cardinalul Jean-Claude Hollerich, președintele Comisiei pentru Conferințele Episcopilor din UE, și cu reverendul Christian Krieger, președintele Conferinței Bisericilor Europene.
Miercuri, 20 noiembrie 2019
Întrevedere cu ES Mathilde Regina Belgiei.
Participă la deschiderea celei de-a 30-a aniversări de la semnarea Convenției privind drepturile copilului.
Vineri, 22 noiembrie 2019
Participă Conferința „Europa: provocări și perspective pentru următorii câțiva ani” de la Genova – Italia.
Sâmbătă, 24 noiembrie 2019
Participă la Festivalul ziarului „Il Foglio”, desfășurat la Palazzo Vecchio, Florența - Italia.
Participă la conferința cu tema „Smerenia, dezinteresul, beatitudinea: creștinismul ca stil pentru un nou umanism” organizată de Conferința Episcopală din Toscana și Facultatea Teologică din Italia Centrală din Florența – Italia.
20 noiembrie 2019
Vizita funcționarilor Consiliului Național al Austriei (Bruxelles, Belgia). 20 - 21 noiembrie 2019
Vizita funcționarilor din Parlamentul german Bundesrat (Bruxelles, Belgia). 21 noiembrie 2019
Vizita funcționarilor din Parlamentul Finlandei (Bruxelles, Belgia).
Din agenda președintelui Parlamentului European,
dl David Maria SASSOLI
REUNIUNEZZ
10
18.11.2019
Reuniunea Consiliului agricultură și pescuit (Bruxelles, Belgia).
19.11.2019
Reuniunea Consiliului spațiului economic european (Bruxelles, Belgia);
Reuniunea Consiliului afaceri generale (Bruxelles, Belgia).
Forumul european pentru componente și sisteme electronice (EFECS) 2019 (Helsinki, Finlanda).
21.11.2019
Reuniunea Consiliului afaceri externe - comerț (Bruxelles, Belgia).
Conferința cu tema: „Inteligența artificială, robotica și sisteme digitale pentru bunăstarea cetățenilor” (Helsinki, Finlanda).
21 - 22.11.2019
Reuniunea Consiliului educație, tineret, cultură și sport (Bruxelles, Belgia).
COMISIA
EUROPEANĂ
18-24.11.2019 Din agenda săptămânii
11
19.11.2019
Va avea o întrevedere cu dl Andrej Plenković, prim-ministrul Croației (Zagreb, Croația).
20 - 21.11.2019
Va participa la Congresul PPE (Zagreb, Croația).
18.11.2019
Va avea o întrevedere cu dl Antti Rinne, prim-ministrul Finlandei (Bruxelles, Belgia);
Va avea o întrevedere cu dl Kersti Kaljulaid, președinte al Finlandei (Bruxelles, Belgia).
19.11.2019
Întrevedere cu dna Ursula von der Leyen, președintele ales al Comisiei Europene (Bruxelles, Belgia);
Întrevedere cu dl Josep Borrell, desemnat pentru funcția de Înalt
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei (Bruxelles, Belgia).
20.11.2019
Va susține un discurs la Universitatea din Amsterdam (Amsterdam, Olanda);
Va avea o întrevedere cu dl Mark Rutte, prim-ministrul Olandei (Amsterdam, Olanda).
21.11.2019
Va avea o întrevedere cu dl Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei (Copenhaga, Danemarca).
CONSILIUL
EUROPEAN
Din agenda președintelui Consiliului European,
dl Donald TUSK
Din agenda președintelui ales al Consiliului European,
dl Charles MICHEL
42
©DIRECŢIA PENTRU UE, 2019
Date de contact: Str. Izvor nr. 2-4, Sect.5, București
Tel: 021 414 21 51 Fax: 021 414 2086
E-mail: [email protected]
Publicația electronică, înființată în
anul 2007, poate fi accesată aici.
Surse de informare și foto: Președinția finlandeză Site-ul oficial al Uniunii
Europene Parlamentul European
Comisia Europeană Consiliul Uniunii Europene
Comitetul European al Regiunilor
Selecția și opiniile exprimate în această publicație
aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere
al Camerei Deputaților