ACADEMIA DE STUDII ECONOMICEFACULTATEA DE COMERȚ

REFERATDezvoltarea durabilă a turismului

Studenți:ADELINA ȘTIURCĂ

ANDREEA ȘTEFANICĂGrupa 403

BUCUREȘTI-2011-

CUPRINS

Introducere.................................................................................................................. 3

1. Implicațiile generale ale turismului....................................................................... 3

2. Conceptul de dezvoltarea durabilă în turism...................................................... 13

3. Forme ale dezvoltari turistice durabile................................................................ 17

Concluzii..................................................................................................................... 18

Bibliografie................................................................................................................. 19

2

Introducere

Turismul este considerat, datorită rolului şi conţinutului său, un domeniul distinct de

activitate, o componentă de primă importanţă a vieţii economice şi sociale în foarte multe ţări,

devenind un fenomen mondial, ce joacă un rol activ în societate prin multiplele sale conexiuni

şi implicaţii pe plan economic, social, politic şi cultural.

Turismul se numără printre acele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană,

dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică secolelor al XX-lea şi al

XXI-lea, tendinţele ilustrând continuarea acestei evoluţii. Creşterea sa generează numeroase

efecte, în general pozitive, asupra economiei şi societăţii, dar şi negative, în special asupra

mediului natural, reclamând o viziune durabilă asupra dinamicii acestuia ca necesitate a

protejării bogăţiilor naturale, sociale şi culturale şi a satisfacerii nevoilor turiştilor şi

comunităţilor locale.

Cererea pentru practici turistice durabile şi responsabile faţă de mediu s-a intensificat

începând cu anii '80. Conceptul de durabilitate a fost preluat de turism din ideologia dezvoltării

durabile ce a urmat publicării Raportului Comisiei „Brundtland" din 1987 „Our Common

Future".1

1. Implicațiile generale ale turismului

Influențele turismului se manifestă pe o multitudine de planuri, de la stimularea creşterii

economice la ameliorarea structurii sociale, de la valorificarea superioară a resurselor natural-

materiale la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.2 Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) a

identificat şi grupează efectele turismului în trei categorii:

- efecte asupra strategiei globale a dezvoltării unei ţări (zone) sau efecte globale;

- efecte parţiale asupra economiei naţionale, respectiv asupra agenţilor, sectoarelor,

variabilelor şi macro dimensiunilor fundamentale ale economiei;

- efecte externii, în domeniul socio-culturale, fizic şi cel al resurselor umane, cu rezultate

economice indirecte;

Turismul poate avea efecte directe, uşor de măsurat (rezultate din variaţia sosirilor de

turişti şi din încasările generate de desfăşurarea călătoriilor) sau efecte indirecte, produse prin

influențele turismului asupra altor ramuri de activitate. Conform literaturii de specialitate3 efect

direct constă în creşterea veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor,

restaurantelor, agenţiilor tour-operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti

1 Hornoiu Ion Remus, Ecoturismul. Orientare prioritară în dezvoltarea durabilă a comunităților locale, Editura ASE, București 2009, pag 122 Minciu Rodica, Economia turismului, ediția a III-a, Editura Uranus, București 2004, pag 233 Nistoreanu Puiu, Economia turismului: teorie și practică, Editura ASE, București 2005, pag 18

3

în decursul unei anumite perioade de timp, de obicei un an. Efectul indirect vizează impactul

creşterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de

consum la care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta turistică la

parametri competitivi. Efectul indus asupra întregii economii naţionale, apare deoarece atât

veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism, cât şi cele ce revin sectorului producător de

bunuri de consum sunt reinvestite în vederea procurării altor mărfuri şi servicii de care au

nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare a cererii agregate la scară macroeconomică.4

Deşi majoritatea specialiştilor din domeniu, inclusiv organismele internaţionale, sunt de

părere că turismul are influenţe pozitive asupra societăţii şi că acesta trebuie încurajat, sunt şi

experţi care considera turismul internaţional dăunător, şi îl văd că pe o formă de

„neocolonialism spaţial”5 care se manifestă prin exploatarea de către ţările bogate, emiţătoare,

a resurselor turistice din ţările receptoare, în curs de dezvoltare. Ale efecte negative ar putea fi

specializarea excesivă în turism a unei ţări/zone care o face vulnerabilă în situaţii de criză. De

asemenea, dezvoltarea turistică poate determina o cerere sporită pentru serviciile şi bunurile de

baza ce atrag după sine creşteri de preţuri6 (de ex creşterea preţurilor terenurilor în zonele

turistice).

a) Conexiuni macroeconomice ale turismului

Turismul are un puternic impact economic, fiind considerat un factor stimulator al

sistemului economic global. Realizarea călătoriei turistice presupune o cerere şi, respectiv, un

consum de bunuri şi servicii specifice. Totodată, cererea turistică determină o adaptarea a

ofertei, care se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui

sector şi, indirect, în stimularea producţiei ramurilor participante la construirea şi echiparea

spaţiilor de cazare şi alimentaţie, modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de mijloace de

transport, de instalaţii pentru agrement.7 Prin dezvoltarea turismului se obţine, aşadar, un

semnificativ spor de producţie.

Principalii indicatori cu ajutorul cărora se poate măsura aportul turismului la dezvoltarea

economico-socială sunt8 : PIB-ul, în valoare absolută şi relativă, din industria turismului şi cel

din turism şi ramurile dependente, numărul locurilor de muncă din turism (directe şi indirecte)

şi ponderea în totalul populaţiei ocupate, investiţii publice şi private în turism (valori absolute

4 Nistoreanu Puiu, op.cit., pag 185 P.Py, Le tourisme. Un phenomene economique, La documentation francaise, Paris, 1996 p109 informație preluată din Minciu Rodica, op. cit, pag 236 Hornoiu Ion Remus, Ecoturismul. Orientare prioritară în dezvoltarea durabilă a comunităților locale, Editura ASE, București 2009, pag 447 Minciu Rodica,op.cit., pag 268 Hornoiu Ion, op.cit., pag 39

4

şi relative), veniturile realizate din exportul de turism, alte venituri din exportul de turism,

cheltuielile pentru turism, cheltuielile publice (guvernamentale) pentru turism. Cel mai

reprezentativ instrument pentru evaluarea aportului turismului la dezvoltarea economico-

socială este Contul Satelit al Turismului.

La nivelul anului 2010, turismul intern şi internaţional contabilizau împreună

aproximativ 9,2% din Produsul Intern Brut Mondial însumând circa $5,751 bn şi se

prognozează ca până în 2020 turismul să contribuie cu 9.6% la formarea PIB-ul Mondial,

respectiv $11,151 bn9 estimându-se o rată de creştere anuală medie de 4,4% în termeni reali.

Aportul turismului la PIB diferă sensibil între zonele şi statele lumii în funcţie de

dezvoltarea şi structura economiei ţărilor respective. WTTC prognozează pentru 2011 o

contribuția directă a turismului la formarea PIB-ului la nivelul continentelor de 4% în Africa,

3,1% în America, 2,8% în Europa și 2,7% în Asia, în timp ce contribuția totală va ajunge până

la 9% în Africa, 8,8% în America, 8,2% în Asia și 7,7% în Europa10. În ţara noastră, aportul

direct al turismului la crearea PIB-ului era modest în 2010, de doar 1,9%, (10 bn RON), în

timp ce contribuția indirectă reprezenta 5,1% din PIB, echivalentul a 26 bn RON potrivit

raportului de ţara făcut de WTTC11. În același raport România ocupa locul 155 în lume în

funcţie de contribuţia turismului la economia naţională şi penultimul loc în UE. În acelaşi

raport se previzionează că România va acea cea mai mare creştere din Uniunea Europeană a

PIB-ului real din turism, 7,3% anual în următoarea decadă.

Prin specificul său (activitate de servicii, consum mare de munca vie, de inteligentă şi

creativitate) turismul participa la crearea valorii adăugate într-o proporţie superioară12 altor

ramuri.Turismul are, totodată, şi un important efect de antrenare care rezultă din caracterul său

de ramură de interfaţă şi sinteză. Activitatea turistică are efect de stimulare a producţiei în alte

domenii conexe precum alimentație, transport, înbracăminte, agrement și altele.

Turismul ajută la modernizarea şi diversificarea structurii economiei unei ţări prin

adaptarea la cerinţele turiştilor, lucru care favorizează, pe de o parte, apariţia unor ramuri

(activităţi) specifice: industria agrementului, transportul pe cablu, agenţiile de voiaj, producţia

de artizanat şi, pe de altă parte imprimă dimensiuni noi unora dintre ramurile existenţe:

agricultură, industria alimentară, construcţii, transporturi, servicii culturale.13

Turismul reprezintă o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi,

în mod deosebit, a celor naturale. Elemente precum: frumuseţea peisajului, condiţiile de climă,

9 WTTC, Travel & Tourism Economic Impact, Executive Summary 2010. pag 510 WTTC, Regional Reports Europa, America, Asia, Africa 201111 WTTC, Travel & Tourism Economic Impact, Romania 201012 Minciu Rodica, op.cit., pag 2613 Idem, pag 27

5

calităţile curative ale apelor minerale sau termale, monumente de artă, vestigii istorice,

evenimente cultural-artistice, tradiţia populară îşi găsesc cea mai bună valorificare, în unele

situaţii chiar singura, prin intermediul turismului.

De asemenea, turismul este considerat o componentă importantă a economiei locale şi o

pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale o soluţie pentru prosperitatea zonelor

defavorizate, un remediu pentru localităţile dezindustrializate care nu beneficiază de alte

resurse naturale. Prin atragerea anumitor zone în circuitul de valoare, dezvoltarea turismului

provoacă mutaţii în dezvoltarea şi profilul teritorial al zonei contribuind la urbanizare şi

construcţia de locuinţe, amenajare de drumuri, îmbunătăţirea serviciilor publice şi folosirea mai

eficientă a forţei de muncă. Turismul joaca un rol important în economie deoarece generează

noi locuri de muncă, atrage excedentul de forţa de munca din alte sectoare, şi, implicit, ajută la

atenuarea şomajului.

Relaţia dintre turism şi utilizarea forţei de muncă se manifestă în plan cantitativ şi

calitativ, sau, direct şi indirect. Potrivit datelor furnizate de World Travel and Tourism Council

(WTTC), în 2010, 250 milioane de persoane lucrau în turism, ceea ce reprezintă 8,6% din

totalul forţei de munca ocupate la scara mondială, cu alte cuvinte 1 lucrător din 12 munceşte în

turism. Se estimează că până în 2020, 303 milioane de persoane vor lucra în turism

reprezentând aproximativ 9,2% din totalul forţei de munca ocupată.14 În ţara noastră, ponderea

angajaţilor în turism este relativ mică, situându-se în 2010 la 3,2%15 din totalul forţei de munca

ocupate din România, potrivit raportului de ţara făcut de WTTC.

Relaţia dintre turism şi forţa de muncă poate fi exprimată din punct de vedere calitativ

prin aspecte precum16: nivelul de calificare al celor ocupaţi în turism şi structura forţei de

muncă pe trepte de pregătire, raportul între cei angajaţi cu timp total şi timp parţial de muncă,-

proporţia angajaţilor sezonieri şi fluctuaţia personalului, costul formării profesionale.

În zilele noastre, marea majoritate a specialiştilor sunt de părere că personalul din

turism necesită un nivel ridicat de calificare; acesta trebuie să fie bine instruit, cunoscător a cel

puţin unei limbi străine de circulaţie internaţională, capabil să recomande şt să promoveze

produsul turistic. În paralel, un segment important al experţilor în domeniu apreciază că

turismul este un debuşeu pentru forţa de muncă necalificată şi slab calificată.17 Distribuţia

opiniilor pe cele două curente este susţinută de structură pe nivele de calificare a celor ocupaţi

în turism; astfel, potrivit datelor Eurostat, în UE în 2010 circa 30% din totalul personalului din

turism este necalificat, circa 49% are pregătire medie generală, iar 22% au studii de specialitate

14 WTTC, op.cit., pag 515 Idem., pag 416 Minciu Rodica, op.cit., pag 2917 Idem, pag 29

6

sau studii superioare.18 Situația este asemănătoare și în România unde circa 16% din totalul

personalului din turism este necalificat, circa 59% are pregătire medie generală, iar 25% au

studii de specialitate sau studii superioare.

Din punctul de vedere al fluctuaţiei, se apreciază că, în UE 30% din totalul lucrătorilor

din turism și 35% din angajații din turism din România sunt angajaţi- temporar. 19 Această

situaţie influenţează negativ atât nivelul satisfacţiei lucrătorilor (nu există garanţia unui loc de

muncă, câştigurile salariale sunt mai mici), cât ţi calitatea serviciilor; de regulă, faţă de un

angajat sezonier exigenţa în ceea ce priveşte pregătirea profesională este mai redusă şi, de

asemenea, acesta nu este interesat în ridicarea calificării.

Caracterul temporar al angajării lucrătorilor din turism, dar şi alte aspecte, deja

menţionate, ale muncii în acest domeniu îşi pun amprenta asupra costului relativ ridicat

(comparabil, în opinia unor autori20, cu cel din industriile cu un nivel înalt de tehnicitate) al

creării unui nou loc de muncă în turism şi întreţinerii acestuia.

Un aspect particular al relaţiei turism-forţă de muncă îl constituie efectul indirect al

creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. În calitatea sa de consumator de bunuri şi

servicii, turismul influenţează benefic utilizarea forţei de muncă în ramurile furnizoare ale

acestuia21, cum sunt: agricultură, industria alimentară, industria uşoară, construcţii, industria

materialelor de construcţie etc. Deşi este foarte dificilă măsurarea efectelor indirecte ale

sporirii numărului celor angajaţi în turism, studii întreprinse în această direcţie au evidenţiat că

un loc de muncă direct din turism poate crea până la 3 locuri de muncă indirecte şi induse.22

Prin specificul sau, turismul internaţional face parte din structura comerţului invizibil.

Turismul se afirmă ca o componentă importantă a relaţiilor economice internaţionale, cu rol din

ce în ce mai mare. Potrivit UNWTO, în anul 2010, încasările din turismul internaţional au atins

919 bn. USD la nivel mondial.23

Turismului contribuie la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă

pe seama turismului intern şi internaţional. Astfel, în cazul turismului intern, prin cheltuielile

făcute de turişti pentru procurarea de bunuri şi servicii specifice, este redată circulaţiei o parte

din veniturile obţinute de aceştia; se realizează, în acest fel, o echilibrare a cererii solvabile cu

18 Informații opținute prin prelucrarea datelor Eurostat disponibile la http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=tour_lfs3r2&lang=en accesate ultima oară la data de 23 mai 2011, ora 14:2019 Informații opținute prin prelucrarea datelor Eurostat disponibile la http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/ show.do?dataset=tour_lfs4r2&lang=en , accesate ultima oară la data de 23 mai 2011, ora 15:1020 Tinar Y, Le tourism. Economie et Management, editia a II-a, Editura Ediscience International, Paris 1994, pag.79, informație preluată din Minciu Rodica, op.cit, pag 3021 Minciu Rodica, op.cit, pag 3022 Idem23 UNWTO, op.cit., pag 1

7

oferta (producţia), atenuându-se presiunile inflaţioniste.24 În privinţa turismului internaţional,

încasările valutare contribuie la atenuarea deficitului balanţei de plăţi, la consolidarea monedei

naţionale şi a liberei convertibilităţi.

În funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei ţări, turismul reprezintă un export sau un

import; astfel, bunurile şi serviciile pe care le consumă turiştii pe durata deplasării lor într-o

ţară pot fi asimilate, pentru ţara vizitată, ca un export, în acelaşi timp, cheltuielile pe care le

face un turist în străinătate constituie, pentru ţara lui de reşedinţă, un import25, în consecinţă, o

creştere a numărului turiştilor internaţionali şi/sau a cheltuielilor acestora conduce la sporirea

volumului schimburilor internaţionale.

Turismul deține un loc important în structura comerţului mondial, în general, şi a celui cu

servicii, în particular, lucru evidențiat de datele statistice furnizate de Organizația Mondială a

Comerțului care susțin ca în 2009 turismul internațional reprezenta circa 7% din exporturile şi

peste 26% din comerțul cu servicii la nivel mondial.

Turismul, ca formă a exporturilor, caracterizat prin consum la locul de producţie, prezintă

avantaje în comparaţie cu alte mărfuri exportate; acesta presupune costuri mai reduse prin

eliminarea cheltuielilor de transport, a taxelor vamale, a diferitelor comisioane etc.

Turismul este o ramură intensivă în capital, care se caracterizează prin investiţii unitare

ridicate, amortizare lentă, utilizare sezonieră, durata lungă de recuperare. Conform WTTC,

investiţiile de capital în turism la nivel mondial în anului 2010 au fost în valoare de 612 mld.

Dolari, reprezentând 4,5% din totalul investiţiilor, acestea urmând să crească până în 2020 până

la 1371 mld. Dolari. În România investiţiile de capital în anului 2010 au fost în valoare de

10,23 mld. RON, reprezentând 7,3% din totalul investiţiilor, acestea urmând să crească până în

2020 până la 29 mld. RON, deținâmd o proporție de 7,7% din totalul investițiilor.26

Cheltuielile publice (guvernamentale) sunt făcute de agenţii, instituţii, departamente de

stat pentru marketing, management, sănătate şi protecţie în beneficiul vizitatorilor şi firmelor

de turism. WTTC susține că în 2010 s-au cheltuit la nivel Global 374 miliarde dolari (o creștere

reală de 2,7% față de anul precedent).27 În România cheltuielile guvernamentale au fost în 2010

în valoare de 1,1 mld. RON, potrivit raportului de țară întocmit de WTTC și se așteaptă ca

acestea să ajungă până în 2020 la valoarea de 2,6 mld. RON.

b) Impactul socio-cultural al turismului

24 Minciu Rodica, op.cit., pag 2725 Idem, pag 3126 Informații opținute prin prelucrarea datelor WTTC Economic data search tool disponibile la http://www.wttc.org/eng/Tourism_Research/Economic_Data_Search_Tool/ , accesate ultima oară pe 24 mai 2011 la ora 17:0027 WTTC, Travel & Tourism Economic Impact, Executive Summary 2011, pag 12,13

8

Turismul, prin natura sa, implică şi un ansamblu de relaţii sociale între turişti şi populaţia

comunităţilor gazdă. Aceste relaţii produc efecte atât asupra turiştilor cât şi asupra localnicilor

din zonele vizitate şi se regăsesc în planul consumului, educaţiei şi instruirii, utilizării timpului

liber, calităţii mediului, legăturilor dintre naţiuni.

Prin conţinutul său, turismul are un rol reconfortant şi reparator. Deasemenea, el

reprezintă un mijloc activ de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi

civilizaţie al oamenilor. Turismul facilitează accesul la valorile culturale, favorizează schimbul

de idei, de informaţii, stimulează lărgirea orizontului cultural, de cunoaştere a turiştilor şi

populaţiei locale, cu efect asupra formării intelectuale.28

Impactul socio cultural se referă la29 efectele asupra comunităţii gazdă, ca rezultat al

asocierii directe sau indirecte cu turiştii, şi analizează modalitatea prin care turismul contribuie

la schimbările în sistemul de valori dintr-o comunitate, în comportamentul şi moralitatea

indivizilor, în relaţiile familiale şi stilul de viaţă colectiv, în exprimarea creativităţii, în

ceremoniile tradiţionale şi organizarea comunităţii. În general, efectele sale sunt pozitive,

benefice, dar, dată fiind complexitatea sa, nu sunt excluse nici incidenţele negative.

Declaraţia de la Amman semnată la primul Summit Mondial al Păcii prin Turism,

recunoaşte turismul ca fiind o industrie mondială a păcii care încurajează şi favorizează bună

înţelegere între popoare şi culturi prin schimburile culturale dintre gazde şi oaspeţi. Turismul

poate conduce la dezvoltarea de sentimente reciproce de simpatie şi înţelegere, înlăturând

prejudecăţile şi percepţiile negative.30

Cel mai grav efect negativ al turismului care se poate manifesta în plan cultural, este

modificarea sau chiar pierderea identităţii şi a valorilor tradiţionale prin „mercantilizarea

culturii locale”31. Acest lucru se întâmplă atunci când ritualurile tradiţionale, religioase sunt

adaptate aşteptărilor turiştilor, dând naştere unei aşa-zise „etnicităţi refăcute". Cererea

crescândă a turiştilor pentru suveniruri, obiecte de artă, obiecte meşteşugăreşti sau manifestări

culturale a determinat meşteşugarii din multe destinaţii turistice să se adapteze şi să creeze

produse mai apropiate de gustul cumpărătorilor, schimbând designul tradiţional. Interesul

deosebit al turiştilor pentru arta locală poate contribui la sentimentul de mândrie al artiştilor

faţă de munca lor şi, astfel, la conservarea tradiţiilor culturale, dar, în acelaşi timp, prin

mercantilizarea bunurilor culturale, se produce eroziunea acesteia.

28 Minciu Rodica, op.cit, pag 3529 Hornoiu Ion, op.cit, pag 5130 Idem, pag 5231 Brunt Paul; Courtney Paul, Host perception of socio-cultural impact. Annals of Tourism Research, vol 26, no 3, Elsevier Ltd Grait Britain (ISI Journal), 1999, pag. 497, informație preluată din Hornoiu Ion, op.cit, pag 53

9

Atitudinea localnicilor faţă de dezvoltarea turismului poate trece foarte repede de la o

extremă la alta deoarece fie din ignoranţă, fie din neatenţie, de multe ori, turiştii nu respectă,

valorile morale şi obiceiurile locale. Turiştii surprind un instantaneu şi pleacă mai departe, însă

prin acţiunea lor ei invadează intimitatea localnicilor. 32

Atracţiile turistice importante cum ar fi muzeele, teatrele, parcurile, pot fi folosite atât de

mult de către turişti, încât localnicii să nu mai aibă acces facil la ele, generând astfel, ostilitatea

localnicilor faţă de dezvoltarea sectorului turistic.

O altă cauză a conflictelor culturale îl poate reprezenta modificarea comportamentului

localnicilor prin imitarea turiştilor. Mulţi turişti fac parte din societăţi cu stiluri de viaţă și

modalităţi de consum total diferite faţă de cele ale comunităţilor vizitate; aceştia caută mijloace

de distracţie extravagante, cheltuie sume importante, iar uneori, se comporta într-o manieră pe

care nici măcar ei înşişi nu ar aproba-o acasă.

Deteriorarea culturală poate surveni prin daunele provocate resurselor culturale ca

rezultatul vandalismului, deşeurilor aruncate, furturilor şi vânzări ilegale a bunurilor moştenirii

culturale.

Fluxurile turistice crescânde şi ritmul accelerat de dezvoltare a industriei turistice al unei

destinaţii pot cauza comunităţii locale un „stres social sever”33 Stresul cauzat comunităţilor

locale poate rezulta din degradarea mediului, competiţia dintre turism şi populaţiile locale

pentru întrebuinţarea resurselor locale cum ar fi energie electrică şi apa, costurile ridicate

pentru realizarea infrastructurii (spre exemplu: taxe majorate pentru valorificarea durabilă a

resurselor de apă sau pentru realizarea canalizărilor). O altă cauză o constituie proliferarea

criminalităţii care creşte odată cu numărului de turiştilor din regiune. Prezenţa turiștilor cu

sume mari de bani, obiecte de valoare (bijuterii, camere foto şi video, telefoane mobile)

reprezintă o atracţie pentru răufăcători şi acţiunile acestora (furturi, trafic de droguri). Turismul

poate provoca şi dezvoltarea jocurilor de noroc, care duce la schimbări negative în

comportamentul social.

Studiile de specialitate din domeniu34 au arătat că multe din locurile de muncă din

sectorul turistic oferă condiţii care lasă mult de dorit: program prelungit, instabilitate, salarii

mici, lipsa specializării, nivel scăzut de calificare, fapt ce reprezintă un dezavantaj pentru

localnicii angajați în domeniu.

32 Halloway Christopher, The Business of Tourism, Prentice Hall, Great Britain, 2006, pag 11533 Haley AJ; Snaith Tim; Miller Graham, The social impact of tourism. A case study of Bath UK, „Annals of Tourism Research”, vol 32, no.3, Elsevier Ltd. Great Britain (ISI Journal), 2005, pag 649, informație preluată din Hornoiu Ion, op.cit, pag 2734 Baum Tom, Humnan resources in management, „Tourism Management”, no. 28, Elsevier Ltd, Great Britain (ISI Journal), 2007, pag 224, informație preluată din Hornoiu Ion, op.cit, pag 28

10

Cu toate aceste dezavantaje, turismul, perceput din perspectiva omului modern, poate

constitui avantajul esenţial în procesul de globalizare, oferind posibilitatea oamenilor să se

cunoască şi înţeleagă, să descopere ineditul vieţii şi culturii celorlalţi semeni, să lupte

împreună, pentru revitalizarea, îmbunătăţirea moştenirii naturale şi culturale, în speranţa

transmiterii acesteia generaţiilor viitoare.

Poluarea este una dintre problemele omenirii în secolul XXI, ce influențează și

activitatea de turism. Mediul poate fi considerat „materia primă” a turismului35. Peisajul,

reprezintă un element esenţial al turismului, constituind cadrul general de desfăşurare al

activităţilor turistice. De multe ori, lipsa de planificare cu privire la amenajarea teritoriului şi la

reglementările ce vizează construcţiile a dus la o dezvoltare neglijentă care a determinat

diminuarea valorii atracţiei turistice. De aceea este foarte important că resursele naturale să fie

protejate de folosirea excesivă şi de degradare.

Industria turismului poate ajuta la procesul de protejare a mediului prin contribuţii

financiare, şi anume, veniturile din taxele şi impozitele pe activităţile turistice pot fi alocate,

pentru acoperirea costurilor necesare gestiunii responsabile a resurselor naturale. De asemenea,

turismul contribuie la creşterea conştiinţei privind valoarea naturii, intensificând astfel suportul

public pentru protecţia mediului.

Analizele întreprinse cu privire la impactul turismului asupra mediului au arătat că

efectele distructive sunt din păcate mai ample decât cele constructive. Conform unor autori,

efectele negative au diverse cauze, de la numărul mare al vizitatorilor şi exploatarea

necontrolată a unor resurse până la modul de organizare a activităţii şi se manifestă sub forma

poluării aerului, apei, solului, fonică, dispariţiei habitatelor naturale, distrugerii florei şi faunei

locale şi intensificării presiunii urbane.36

Poluarea aerului, deşi are numeroase cauze, se datorează în mare măsură transportului

respectiv emisiilor de dioxidul de carbon (CO2). De asemenea, se pune problema unei poluări

olfactive când managementul depozitarilor deşeurilor este deficitar.

Poluarea fonică produsă de avioane, maşini, vehicule pentru agrement (snowmobil,

skijeturi) este un factor de stres care afectează deopotrivă atât oamenii cât şi animalele din

zona.

Poluarea apei este o problemă foarte des întâlnită deoarece majoritatea activităţilor

turistice nu se pot desfăşura în lipsa surselor de apă, aceasta având un rol important în starea de

igiena şi calitatea serviciilor turistice oferite37. Astfel, apa, cu precădere cea dulce, reprezintă

35 Minciu Rodica, Economia turismului.Aplicații, Editura Uranus, București, 2007, pag. 3736 Bestard, Angel Bujosaș Nadal, Jaume Rosselo, Modelling environmental attitudes toward tourism, „Tourism Management”, Elsevit Ltd, London (ISI Journal), 2007, p689 , informație preluată din Hornoiu Ion, op.cit, pag 4737 Bran Florina; Simon Tamara; Nistoreanu Puiu, Ecoturism, Editura Economică, București, 2000, pag. 39

11

una dintre resursele naturale suprasolicitate, industria turismului utilizând-o peste măsură

pentru hoteluri, piscine, lecţii de golf sau pentru uzul personal al turiştilor. Tendinţa turiştilor

este de a consuma mai multă apă atunci când se află în vacanţă decât atunci când sunt acasă,

cantitatea folosită putând ajunge până la 440 de litri pe zi.38 O altă problemă este perturbarea

habitatului pentru diferite specii de flora şi fauna în urma deversărilor apelor uzate sau scurgeri

de uleiuri şi combustibili. O altă formă de poluare a apelor se datorează turismului neorganizat

în zona râurilor şi lacurilor unde turiştii, prin gunoaiele lăsate, pot contribui la scăderea calităţii

apelor de suprafaţă sau de subteran. Toate acestea au ca rezultat reducerea calităţii apei şi

generarea unui volum tot mai mare de apă irosită care duc în final la ameninţarea sănătăţii

oamenilor şi animalelor.

Impactul turismului asupra solului este seminificativ, fiind cauzat de dezvoltarea

infrastructurii specifice (unitati de cazare, restaurante, unitati de agrement), dezvolatarea

infrastructurii de drumuri, exploatarea nisipului si eroziunea plajelor in zonele litorale,

defrișarea unor zone forestire, eroziunea solului.39 Efectele sunt degradarea solului, dispariția

vieții sălbatice și deteriorarea peisajului.

Impactul negativ al turismului asupra vieţii sălbatice se manifestă în special prin

vânătoarea şi pescuitul excesiv care au ca efect scăderea dramatică a efectivelor de faună

sălbatică. Pe de altă parte, extinderea amenajărilor turistice şi circulaţia turistică intensă au

determinat degradarea habitatelor naturale pentru multe animale sălbatice şi chiar devierea

rutelor de migraţie.

Ca urmare, se impune găsirea şi implementarea de urgenţă a soluţiilor de atenuare a

efectelor negative pe care le exercită turismul asupra mediului. Potrivit unor autori40, vocaţia

ecologică a turismului poate fi susţinută prin: sporul de frumuseţe peisagistică obţinut, în unele

zone, ca urmare a amenajărilor destinate recreeri; controlul dezvoltării staţiunilor; orientarea

fluxurilor turistice; organizarea de parcuri şi rezervaţii; promovarea formelor de vacanţă, mai

puţin agresive cum ar fi turismul verde, turismul rural, turismul de foto-safari sau bird-

watching.

2. Conceptul de dezvoltarea durabilă în turism

38 Hornoiu Ion, op.cit., pag 4839 Idem, pag 4940 Minciu Rodica, op.cit., pag. 37

12

Deoarece trăim într-un mediu dinamic, plin de schimbări, unde noi probleme iau locul

celor vechi, s-a impus dezvoltarea conceptului de turismului durabil.

Acesta poate fi definit ca fiind turismul deplin conştient de impactul economic, social şi

ambiental prezent şi viitor, care satisface atât nevoile vizitatorilor, industriei, mediului cât şi

comunităţilor locale.41 Acesta presupune un proces continuu de îmbunătăţire cu o abordare

globală şi integrală. Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim al

interacțiunii între patru sisteme: economic, uman, ambiental și tehnologic într-un program

dinamic și flexibil de funcționare.42

Cea mai uzuală definiţie a dezvoltării durabile rămâne însă cea dată în raportul Comisiei

Mondiale a Mediului şi Dezvoltării din anul 1987, şi anume, „procesul care satisface nevoile

generaţiilor actuale fără a prejudicia interesele generaţiilor viitoare"

Nevoia de durabilitate s-a manifestat şi în domeniul turismului, ca rezultat al

conştientizării impactului acestuia îndeosebi asupra mediului. Această preocupare a condus la

transformările din cadrul proceselor turistice de producţie şi consum care au determinat apariția

de concepte noi, precum ecoturismul, astfel creîndu-se pieţe pentru produsele responsabile faţă

de mediu.

Unii specialişti din domeniu au afirmat că turismul durabil reprezintă o formă particulară

de turism care apelează la un segment de nişă al pieţei, sensibil la impactul social si ambiental,

care este deservit de tipuri specifice de produse şi operatori, de obicei, implementat la scară

mică, în contrast cu turismul de masă. Aceasta este o înţelegere eronată şi periculoasă a

termenului. Trebuie să fie limpede că termenul de „turism durabil" se referă la un obiectiv

fundamental: cerinţele dezvoltării durabile a turismului şi practica managerială orientată în

acest sens se pot aplica întregului spectru de forme turistice ale oricărei destinaţii, înglobând

turismul de masă şi diversele segmente turistice de nişă.43

Conceptul de dezvoltare durabilă cuprinde trei dimensiuni esenţiale44 interdependente,

realizarea dezvoltării durabile însemnând menţinerea echilibrului dintre acestea:

durabilitate economică, şi anume generarea prosperităţii la diferite niveluri ale

societăţii şi implementarea eficacităţii costurilor în toate activităţile economice. În mod

esenţial, este vorba despre viabilitatea întreprinderilor şi activităţilor, precum şi abilitatea

acestora de funcţiona pe termen lung;

41 Hornoiu Ion, op.cit, pag 1642 Camarda Adina, Strategii de dezvoltare durabilă a turismului în țara Bârsei, editura Uranus, București 2008, pag. 7143 Paolini, Tommaso,Il turismo natura tra presente e futuro, Secondo rapporto sul turismo natura, Ministero dell’Ambiente e della Tutela del Territorio, 2005, p52, informație preluată din Hornoiu Ion, op.cit, pag 1644 Hornoiu Ion, op.cit, pag 13

13

durabilitate socială, prin care se înţelege respectarea drepturilor omului şi

oportunităţi egale pentru toţi membrii societăţii; presupune o distribuţie echitabilă a

beneficiilor în scopul ameliorării sărăciei. Se pune accent pe comunităţile locale, pe menţinerea

şi întărirea sistemelor lor de viaţă, pe recunoaşterea şi respectarea diferitelor culturi şi evitarea

oricărei forme de exploatare.

durabilitatea mediului, care înseamnă conservarea şi gestionarea resurselor, mai

ales a celor care nu sunt regenerabile. Sunt necesare acţiuni pentru a minimiza poluarea aerului,

pământului şi apei, precum şi pentru conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural.

De asemenea, procesul dezvoltării durabile implică respectarea a trei principii

fundamentale45: perspectivă, echitate şi holism.

Un alt aspect important al turismului durabil îl reprezintă dependenţa reciprocă dintre

durabilitate şi calitate.46 Dezvoltarea durabilă presupune şi abilitatea în limitarea dezvoltării

turismului şi a fluxurilor turistice dintr-o destinaţie. Este obligatoriu ca comunităţile locale să

fie implicate în planificarea activităţii şi în luarea deciziilor.

Turismul durabil încurajează dezvoltarea sectorului privat şi, totodată, implementarea

codurilor de bune practici, programe educaţionale şi de training pentru îmbunătăţirea

managementului în domeniul protecţiei resurselor naturale şi culturale.47

Dezvoltarea durabilă a turismului necesită o implicare activă a tuturor stakeholderilor

relevanţi si, în egală măsură, un puternic leadership politic pentru a se asigura o largă

participare consensuală la realizarea sa. Procesul dezvoltării durabile a turismului este unul

continuu, al cărui impact trebuie monitorizat în permanenţă, aplicându-se, ori de câte ori este

necesar, măsuri preventive şi/sau corective.

Mai mult, turismul durabil ar trebui să menţină satisfacţia turistului la un nivel ridicat,

asigurându-i acestuia o experienţă lipsită de incidente, care să determine, în acelaşi timp,

conştientizarea față de problemele protejării mediului şi economisirii resurselor, dezvoltării

durabile în general.

Toate particularităţi turismului durabil înseamnă abilitatea destinaţiei turistice de a

rămâne competitivă, prin menţinerea calităţii mediului, în ciuda tuturor problemelor apărute, de

a atrage noi vizitatori, urmând ca apoi să-i fidelizeze, de a rămâne unică din punct de vedere

cultural şi de a fi într-un permanent echilibru cu mediul ambiant.

45 Redcliffe, Woodgate, Sustainability and Social Construction, în „The International Handbook of Enviromenmental Sociology”, Cheltenham, Edward Elger, 1997,pag 61, informație preluată din Hornoiu Ion, op.cit., pag 1346 Yunis Eugenio, Seminar on Tourism sustenability and Local Agenda 21 in tourism destinations, Jeddah, Saudi Arabia, 2006, pag 19, informație preluată din Hornoiu Ion, op.cit., pag 18 47 Hornoiu Ion, op.cit, pag 19

14

Principalele obiective ale dezvoltării durabile ale turismului se împart în două categorii:

de stimularea a dezvoltării economice și a abilității societăţii şi a mediului de a beneficia, într-o

manieră durabilă, de pe urma impactului turismului. În acest context, setul de obiective posibil

de implementat în cadrul strategiilor de dezvoltare a comunităţilor locale, urmăreşte cu

prioritate: minimizarea impactului negativ al turismului asupra societăţii şi mediului şi

maximizarea contribuţiei creative şi pozitive a turismului la economiile locale, la conservarea

moştenirii naturale şi culturale şi la calitatea vieţii comunităţilor gazdă şi a vizitatorilor.

Obiectivele legate de stimularea a dezvoltării economice se referă la faptul că turismul

contribuie la prosperitatea și diversificarea economică a comunităţilor locale. Principalul

beneficiu al turismului la nivel local este crearea sporului de producţie, în special prin

contribuţii la bugetul local şi oportunităţi comerciale.

Veniturile locale realizate de sectorul turistic se împart în contribuţii directe şi contribuţii

indirecte. Contribuţiile directe sunt generate de taxele pe veniturile angajaţilor şi

întreprinzătorilor din turism şi de taxele impuse turiştilor, cum sunt cele de aeroport, de

staţiune etc. Contribuţiile indirecte sunt cele rezultate din taxele şi impozitele pe bunurile şi

serviciile furnizate turiştilor.48 Există şi alte venituri locale care nu pot fi cuantificate uşor,

deoarece nu toate cheltuielile turistice sunt înregistrate formal în statisticile macroeconomice,

ca de exemplu venituri realizate de vânzători ambulanţi, ghizi de ocazie etc.

Extinderea activităţilor turistice determină diversificarea economiei locale, în mod

particular în mediul rural acolo unde oamenii sunt în general axaţi pe domeniul agricol.

Turismul sprijină economia rurală prin crearea sau creşterea cererii de produse agricole

necesară asigurării serviciilor turistice şi prin adaosul de capital; încurajează creşterea

productivităţii agricole pe suprafeţe restrânse (agricultură intensivă) pentru a păstra o suprafaţă

cât mai mare cu vegetaţie naturală.49

Turismul poate determina autorităţile locale să efectueze investiţiile în infrastructura

generală cum ar fi sisteme de furnizare a apei şi de canalizare, reţeaua rutieră, reţeaua electrică,

telefonică şi cea a transportului public, îmbunătăţiri în domeniile sănătăţii şi transporturilor,

echipamente noi pentru practicarea sporturilor şi pentru agrement, restaurante, spaţii publice,

cât şi un aflux de produse de calitate superioară, toate contribuind la sporirea calităţii vieţii

rezidenţilor şi a calităţii serviciilor turistice.

Turismului durabil își propune de asemenea să contribuie la diversificarea ofertei de

locuri de muncă. În urma dezvoltării turismului, comunitatea locală beneficiază de creşterea

locurilor de muncă din zonă, creștere ce are loc cu respectarea anumitor criterii sociale și de

48 Hornoiu Ion, op.cit, pag 5649 Idem, pag 57

15

protecție a mediului. Turismul influenţează direct creşterea numărului de angajaţi din hoteluri,

restaurante, cluburi de noapte, taximetrie sau vânzări de suveniruri şi indirect prin furnizarea de

bunuri şi servicii necesare activităţilor comerciale turistice. În zonele mai puţin dezvoltate din

punct de vedere economic, locurile de muncă furnizate prin turism pot să reducă exodul de

populaţie tânără, care merge să lucreze în alte zone.

Turismul poate să contribuie la crearea de noi pieţe pentru produsele locale, cum sunt

cele alimentare sau produsele de artă şi meşteşuguri, care altfel nu ar putea fi verificate. Prin

turism, valoarea istorică a siturilor naturale şi culturale este conştientizată, fapt ce stimulează

sentimentul de mândrie faţă de moştenirea locală şi naţională, cât şi interesul în conservarea

acesteia.

Există totuși numeroase costuri ascunse ale turismului, care pot avea un efect nefavorabil

asupra comunităţilor locale. Responsabile de acest fenomen sunt transferul masiv al veniturilor

din turism în afara comunităţilor gazdă şi excluderea întreprinzătorilor şi produselor locale.

Scurgerile pot fi interne, externe şi invizibile.50

În plus, cererea mărită pentru bunuri şi servicii de bază, duce de cele mai multe ori la

creşterea preţurilor, lucru care influenţează negativ populaţia locală ale căror venituri nu cresc

direct proporţional.

Printre obiectivele de ordin social și ecologic se numără conservarea şi gestionarea

durabilă a resurselor naturale şi culturale ale comunităţilor locale prin reducerea la minimum a

utilizării resurselor insuficienete sau neregenerabile şi a poluării în cadrul destinaţiilor turistice,

inclusiv producerea de deşeuri, prezervarea ariilor naturale, habitatelor şi a vieţii sălbatice şi

ameliorarea impactului negativ asupra acestora, menţinerea şi creşterea calităţii peisajelor

urbane şi rurale, evitarea degradării fizice şi vizuale a mediului, promovarea patrimoniului

istoric şi cultural, studierea impactului asupra mediului pe care îl are transportul local implicat

în activitatea turistică.

Pe lângă cele menționate mai sus, putem afirma că turismul stimulează îmbunătăţirea

şi/sau crearea de facilităţi culturale şi de recreere (reţele de magazine, centre culturale şi teatre,

parcuri de agrement) de care vor beneficia atât turiştii, cât şi localnicii.

Un alt obiectiv social îl reprezintă evitarea imitării unor comportamente ale turiştilor de

către tinerii localnici şi comercializarea excesivă unor destinaţii turistice, deoarece acestea pot

duce la degradarea identităţii culturale.

3. Forme ale dezvoltari turistice durabile.

50 Hornoiu Ion, op.cit, pag 5916

În condiţiile creşterii fluxurilor turistice internaţionale, şi, pe această bază, a presiunii pe

care turismul o exercită asupra mediului natural şi sociocultural, tot mai mult se pune problema

conservării patrimoniului natural şi cultural, pe baza unei planificări locale şi naţionale pe

termen lung, de natură să îmbunătăţească calităţii vieţii comunităţilor locale şi să realizeze un

echilibru între activităţile economice existente şi cea turistică. Asfel se încurajează practicarea

unor forme ale dezvoltării turistice durabile menite să contribuie, pe de o parte, la scăderea

impactului negativ pe care circulaţia turistică îl are asupra mediului (degradarea peisajului, a

culturii locale şi tradiţiilor, diminuarea experienţei vizitatorilor etc), dar şi la creşterea

semnificativă a beneficiilor pentru populaţia locală pe de altă parte. Un rol important în cadrul

acestui proces îl va avea înscrierea dezvoltării durabile a turismului în rândul obiectivelor

principale ale politicilor de dezvoltare economică locală şi fundamentarea managementului

resurselor naturale şi umane pe principii de eficienţă.

Principalele forme ale dezvoltării turistice durabile sunt: ecoturismul, turismul cultural,

turismul rural şi geoturismul.

Ecoturismul s-a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului al XX-lea ca urmare a

pericolului creat de supradezvoltarea turismului. Ecoturismul constă în deplasarea omului, în

special, în arealele naturale atractive pentru a se relaxa, pentru a cunoaşte şi a se informa, fără a

produce daune calităţii mediului înconjurător, aducând beneficii tuturor celor implicaţi în actul

turistic. Pe lângă principiile turismului durabil la care subscrie, ecoturismul are și principii

specifice: contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural; include comunităţile

locale în activităţile de planificare, implică explicaţii complete şi interesante pentru vizitatori,

privind resursele naturale şi culturale; este destinat în special vizitatorilor individuali precum şi

grupurilor organizate de dimensiuni mici51

O altă componentă a turismului durabil este turismul cultural, preocupat de cultura unei

ţări sau unei regiuni, în special de artă. Acesta se concentrează, în general, pe comunităţile

tradiţionale ce au diverse obiceiuri, forme unice de artă şi tradiţii sociale distincte, care se

diferenţiază fundamental de alte tipuri/forme de cultură. Turismul cultural se desfăşoară, pe de-

o parte, în ariile urbane, în special în oraşele mari şi istorice dar şi în spaţiul rural caracterizat

de o varietate de valori de patrimoniu cultural material şi imaterial (monumente de arheologie,

arhitectură, case memoriale, manifestări tradiţionale, obiceiuri şi ritualuri tradiţionale, etc.) ce

conferă o identitate specifică comunităţilor locale, le personalizează şi le oferă anumite valenţe

turistice.52

51 Hornoiu Ion, op.cit, pag 2052 Hornoiu Ion, op.cit, pag 21

17

Turismul rural este turismul unde cultura rurală este o componentă cheie a produsului

turistic recreaţional, în accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Turismului. Trăsătura distinctivă a

produselor turistice rurale este dată de faptul că vizitatorilor le sunt oferite contacte

personalizate, se bucură de mediul fizic şi uman al spaţiului rural şi participă, pe cât posibil, la

activităţile, tradiţiile şi stilul de viaţă al populaţiei locale. Turismul rural este forma cea mai

sigură şi cea mai interesantă de protejare a natura şi culturii, prin urmare, trebuie să fie un

concept viabil ce poate îmbina conservarea cu dezvoltarea.

Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de

turism care sprijină sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu – mediul

înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor.”53 Geoturismul urmăreşte

ca destinaţiile să rămână intacte pentru generaţiile viitoare, să li se păstreze resursele, să

implice populaţia locală, să informeze turiştii şi rezidenţii, să contribuie la bunăstarea

economică a comunităţilor locale, să se respecte cultura şi tradiţiile şi este interesat de aspectul

calitativ şi nu cantitativ al vizitatorilor.

In perspectivă, dezvoltarea tuturor formelor de turism trebuie să conţină ideea de

durabilitate, să răspundă cerinţelor dezvoltării durabile. în acest context, ecoturismul, turismul

rural, geoturismul, turismul cultural etc., pot fi considerate „avangarda" formelor de turism

durabil.

Concluzii

Dezvoltarea durabilă a turismului reprezintă o cerinţă şi, în acelaşi timp, o tendinţă a

evoluţiei contemporane, a integrării sale în dinamica economico-socială. Aceasta este bazată pe

principiile administrării înţelepte a resurselor mondiale, pe echitatea utilizării acestor resurse şi

a modului distribuiri beneficiilor obţinute.

În sinteză, turismul durabil poate fi definit ca fiind turismul deplin conştient de impactul

economic, social şi ambiental prezent şi viitor, corespunzător nevoilor vizitatorilor, industriei,

mediului şi comunităţilor locale. Realizarea unui turism durabil înseamnă luarea în considerare

a acestor efecte şi nevoi în planificarea şi dezvoltarea lui. De asemenea, trebuie privit ca un

proces continuu de îmbunătăţire, care se aplică în mod egal turismului în oraşe, staţiuni, zone

rurale şi costiere, munţi şi arii protejate şi care poate fi aplicat tuturor formelor de turism.

Dezvoltarea durabilă în turism poate fi considerată, pe de-o parte, un proces de negociere

a intereselor principalilor stakeholderi implicaţi în turism: turiştii, comunităţile locale, industria

53 Definiție preluată și tradusă de pe http://travel.nationalgeographic.com/travel/sustainable/about_geotourism.html accesat ultima oară pe 30 mai 2011 la ora 19:00

18

şi mediul. Pe de altă parte, turismul are o putere imensă de a face bine şi, totuşi, poate fi un

vector al presiunilor care pot distruge bunurile pe care se bazează. Dezvoltat fără conştiinţa

durabilităţii, turismul poate deteriora grav nu doar societatea şi mediul, ci şi pe sine.

Bibliografie

1. Bran Florina; Simon Tamara; Nistoreanu Puiu, Ecoturism, Editura Economică,

București, 2000

2. Halloway Christopher, The Business of Tourism, Prentice Hall, Great Britain, 2006

3. Hornoiu Ion Remus, Ecoturismul. Orientare prioritară în dezvoltarea durabilă a

comunităților locale, Editura ASE, București 2009

4. Minciu Rodica, Economia turismului, ediția a III-a, Editura Uranus, București 2004

5. Minciu Rodica, Economia turismului.Aplicații, Editura Uranus, București, 2007

6. Nistoreanu Puiu, Economia turismului: teorie și practică, Editura ASE, București 2005

7. Niță Ilie; Niță Constantin, Piața turistică a României. Realități. Mecanisme. Tendințe,

editia a II-a, Editura Economică, București 2008, pag. 113

8. UNWTO, World Tourism Barometer, Interim Update, Aprilie 2011

9. WTTC, Regional Reports Africa 2011

10. WTTC, Regional Reports America 2011

11. WTTC, Regional Reports Asia 2011

12. WTTC, Regional Reports Europa 2011

13. WTTC, Travel & Tourism Economic Impact, Executive Summary 2010

14. WTTC, Travel & Tourism Economic Impact, Executive Summary 2011

15. WTTC, Travel & Tourism Economic Impact, Romania 2010

16. Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/ show.do?

dataset=tour_lfs5r2&lang=en

17. Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=tour_lfs3r2&lang=en

18. Eurostat, la http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/ show.do?

dataset=tour_lfs4r2&lang=en

19. WTTC, http://www.wttc.org/eng/Tourism_Research/Economic_Data_Search_Tool/

19