determinarea indicatorilor chimici de calitate ai solului
DESCRIPTION
domeniu ecologieTRANSCRIPT
ARGUMENT
Solul reprezintă pătura superficială de la suprafaţa litosferei, în grosime
variabilă de la câţiva cm până la 2-3 m. Este format din trei faze: solidă, lichidă şi
gazoasă. Faza solidă este constituită dintr-o componentă minerală şi o componentă
organică formată din materie organică (humus), care conţine viaţă şi constituie, de
fapt, orizontul superior al solurilor urmat de un orizont de acumulare a argilei şi un
orizont format din material parental.
În funcţie de condiţiile genetice şi de evoluţia proceselor geochimice şi
biogeochimice s-au format diferite tipuri de soluri. Solurile care apar pe teritoriul
României sunt grupate în 10 clase şi 39 tipuri. La nivel naţional este elaborată Harta
solurilor din România, sc. 1 : 200.000 (ICPA).
Compoziţia şi modul de dispunere a elementelor componente ale solului
determină o serie de calităţi sau proprietăţi care influenţează reţinerea şi migrarea
poluanţilor.Caracteristicile principale fizico-chimice sau biologice ale solurilor
influenţează la rândul lor comportarea poluanţilor în sol.
Solul este cel mai complex factor de mediu datorită compoziţiei chimice şi
fizice şi reprezintă o resursă importantă în susţinerea civilizaţiei umane, contribuind
major la creşterea vegetaţiei, la reglarea curgerii apelor şi reducerea poluării aerului.
În acelaşi timp funcţionează şi ca „reciclator” al materiei organice moarte şi a unor
poluanţi.
Solurile s-au format intr-o perioada lunga de timp. Rocile de la suprafata
litosferei, in urma unor procese de dezagregare (diferentele de temperatura,
inghetul) precum si a unor procese de descompunere chimica (datorita apelor de
infiltratie) se faramiteaza in particule mai mari sau mai mici: pietrisuri, nisipuri,
argila, praf.
Sunt alcatuite si din resturi vegetale si animale. La transformarea resturilor
vegetale un rol important il au niste organisme mici numite bacterii, ce transforma
aceste resturi in humus. O contributie in formarea solurilor o are apa de infiltratie, 1
ce dizolva anumite substante hranitoare din sol. Radacinile plantelor absorb odata
cu apa substantele hranitoare. Aerul din sol provine din atmosfera si este necesar
pentru aerisirea solului.
Factorii care contribuie la formarea solurilor (factori pedogenetici) se impart
in :
-materialul parental (roca pe care s-a transformat )
-formele de relief
-clima ( influenteaza prin precipitatii )
-activitatea biologica
Factorii biologici influenteaza procesul de humificare (oxidarea lenta a
substantelor vegetale moarte), generand humusul, continand din acizi organici ce
ajuta la descompunerea minereurilor din materialul parental. Contaminarea solului
este frecventă în zonele cu activitate antropică intensă (agricultură, industrie,
depozitare deşeuri).
Spre deosebire de ceilalţi factori de mediu, solul are o capacitate de
autoepurare mai redusă iar timpul de staţionare a poluanţilor în sol este relativ mare.
Pentru cresterea plantelor, solul ofera numeroase elemente chimice necesare
dezvoltării vegetaţiei şi formării recoltelor. Dintre acestea 14 sunt considerate
elemente nutritive sau nutrienţi. În funcţie de cantitatea necesară plantelor şi de
funcţiile lor fiziologice şi biochimice, nutrienţii se împart în macronutrienţi şi
micronutrienţi. La rândul lor, macronutrienţii se împart în macronutrienţi de ordin
primar (N, P si K) şi macronutrienţi de ordin secundar (S, Ca şi Mg).
În grupa micronutrienţilor se cuprind: Fe (element chimic care la nivelul
solului este considerat macroconstituent), Mn, Co, Cu, Zn, B, Mo, Cl.
Solurile conţin rezerve naturale diferite de elemente nutritive în funcţie de natura
materialului parental şi de tipul de sol.
2
CAPITOLUL 1
SOLUL - GENERALITĂTI
Solul este definit ca fiind stratul afânat, moale și friabil, care se găsește la
suprafața scoarței terestre și care, împreună cu atmosfera, constituie mediul de viață
al plantelor. Solul este învelișul de la suprafața uscatului, în care plantele își înfig rădăcinile. El este un corp natural format în timp îndelungat în urma unor procese pedogenetice și are alcătuire complexă.Procesele pedogenetice, de natură fizică,
chimică și biologică, sunt strâns legate de natura rocilor, de condițiile climatice,
biologice, de vegetație. Rocile sunt degradate, alterate și transformate în scoarța de alterare, care stă la baza formării solului. Plantele sunt descompuse pe cale chimică și cu ajutorul unor organisme, sunt transformate în humus, care, împreună cu
substanțele minerale, stă la baza fertilității solului. Factorii pedogenetici sunt:
- Clima
- Rocile
- Vegetația- Apa, care participă la alterarea materiei organice și dizolvă minerală formând
soluția solului care ajută la hrănirea plantelor.
- Relieful contribuie la diferențierea locală a solurilor.
De asemenea trebuie luat în seamă și factorul timp și factorul antropic. Solul
se numără printte marile bogății ale omenirii și este considerat un adevărat
organism viu; de activitatea microfloreiși microfaunei specifice depinde de întreaga comunitate a lumii vii de pe planeta noastră. Solul este reprezentat prin partea superficială a scoarței terestre și s-a format ca urmare a unui complex de procese
mecanice, fizice, chimice și biologice, desfășurate pe lungi perioade de timp. Grosimea medie a solului este apreciată la circa 1,5m, reprezentând 0,300037 procente din grosimea medie a scoarței terestre, care are 40km. Solul se prezintă ca
un corp tridimensional, situat la suprafața uscatului cu proprietăți și funcții specifice, produs produs în timpuri geologice prin acțiunea factorilor chimici și biotici asupra rocilor de la suprafața uscatului. Prin natura lui, solul reprezintă
particularități deosebit de importante pentru biosferă. Ca suport și mediu de viață
pentru plantele superioare, solul este unul dintre principalii depozitari ai substanței
vii, ai uscatului, ai energiei captate prin fotosinteză și ai celor mai importante elemente vitale: carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf. Datorită fertilității, solul constituie principalul mijloc în agricultură. El are un rol
important în dezvoltarea vegetației pământului atât de utilă purificării atmosferei și
3
creatoare de frumos. Solul odată distrus, nu se mai reface așa cum a fost deoarece
nu se pot reproduce condițiile și istoria formării lui. Solul este cel de-al treilea
factor de mediu ce trebuie protejat. Importanța protejării lui este evidentă, dacă ne
gândim că el este factorul principal în asigurarea hranei oamenilor, animalelor și plantelor. O supraveghere atentă a lui poate avea ca rezultat o bună dezvoltare a vieții pe Pământ. Alături de alți factori naturali, solul participă la ciclurile vitale caracteristice ecosistemelor: ciclul energiei, al apei, al elementelor biogene. Solul are o influență deosebită asupra sănătății omului, fiind într-o strânsă corelație cu
clima unei regiuni, prin configurație, natură și structură. Solul determină creșterea și dezvoltarea vegetației, care are influență indirectă asupra omului; are un rol
hotărâtor în amplasarea localităților și dezvoltarea așezărilor umane.
1.1. Proprietățile solurilor
Compoziția și modul de dispunere a elementelor componente ale solului determină
o serie de proprietăți care influențează reținerea și migrarea poluanților.
Principalele proprietăți fizice, chimice și biologice ale solului sunt:
- textura
- structura
- permeabilitatea pentru aer
- permeabilitate pentru apă
- pH-ul
- temperatura
- fertilitatea
- activitatea biologică
Textura sau alcătuirea granulometrică a solului indică proporția în care
diferite fracțiuni granulometrice intră în alcătuirea solului. Structura solului
reprezintă proprietatra acestuia de a se desface în fragmente de diferite forme și mărimi, la o anumită umiditate, sub acțiunea unei forțe moderate. Permeabilitatea pentru aer este proprietatea solului de a fi străbătut de aer. Ea depinde de mărimea porilor, astfel solurile formate din particule mari, ca pietrișurile
și nisipurile, sunt foarte permeabile pentru aer. Permeabilitatea pentru apă este proprietatea solului de a fi străbătu de apă. Ea depinde de mărimea porilor și de volumul total al acestora. Capilaritatea este capacitatea solului de a permite apei subterane să se ridice prin porii săi către straturile superficiale. Selectivitatea este proprietatea solului de a reține în porii săi
diferite impurități carel străbat, acestea fiind purtate de și mai ales de apă. pH-ul
4
solului indică valoarea acidității sau alcalinității lui. Această valoare depinde de
concentrația ionilor de hidrogen (H⁺).Tenperatura este dependentă de structura
solului. Solul primește căldură de la soare, de la masa incandescentă din centrul
Pământului și de la procesele biochimice, cu degajare de căldură, care se petrec în sol. Solul în general este rău conducător de căldură de aceea înregistrează cu întârziere variațiile de temperaturii atmosferice. Fertilitatea este proprietatea solului
de a acumula , păstra și furniza toate elementele nutritive (apă, aer, hrană) necesare
plantelor pentru ca acestea să-și poată îndeplinii ciclul vegetal. Cu alte cuvinte, ea
exprimă capacitatea de producție a terenurilor agricole. Fertilitatea solului poate fi
apreciată indiferent de vegetația naturală sau cultivată pe care aceasta o poartă.
Activitatea biologică a solului este determinată de fauna și microorganismele din sol.
5
CAPITOLUL 2
DETERMINAREA INDICATORILOR CHIMICI AI SOLULUI
Oamenii de stiinta folosesc indicatori de calitate a solului. Un indicator de
calitate a solului este un produs chimic, fizic sau biologic de proprietate a solului,
care este sensibilă la perturbări şi reprezintă îndeplinirea funcţiilor ecosistemului în
sol de interes. Indicatorii solului sunt proprietăţile dinamice pentru a evalua cât mai
bine funcţiile solului, deoarece funcţia solului de multe ori nu poate fi măsurată
direct. Măsurarea calităţii solului este un exerciţiu în identificarea proprietăţilor
solului, care sunt receptivi la gestionarea, afectează sau corelat cu rezultatele din
domeniul mediului, şi sunt susceptibile de a fi măsurat cu precizie în anumite
constrângeri tehnice şi economice. Indicatorii solului pot fi calitativi (de exemplu,
drenajul este rapidă) sau cantitativi (infiltrarea = 2.5 în / oră).
Există trei categorii principale de indicatori solului: chimice, fizice şi
biologice. Testele tipice sol doar uita-te la indicatori chimici. Solului tentative de
calitate pentru a integra toate cele trei tipuri de indicatori. Categorii nu se alinieze
perfect cu funcţiile solului diferite, astfel încât integrarea este necesar. Materia
organică este legata la toate funcţiile solului. Ea afectează alţi indicatori, cum ar fi
stabilitatea globală (fizic), retenţie de nutrienţi şi de disponibilitate (chimice), şi cu
bicicleta de nutrienţi (biologice) şi este în sine un indicator al calităţii solului.
Unii indicatori sunt descriptivi şi pot fi utilizate în domeniul ca parte a unui
card de sănătate. Alţii trebuie să fie măsurate cu ajutorul analizelor de laborator.
Câteva exemple de indicatori care se încadrează în trei categorii largi de produse
chimice, fizice şi biologice, sunt prezentate mai jos.
Indicatorii chimici vă pot da informaţii despre echilibrul între soluţia solului
(de apa din sol şi substanţe nutritive) şi site-uri de schimb (particule de argila,
materia organică); fitosanitare; cerinţele nutriţionale ale plantelor şi a comunităţilor
6
de origine animală solului; şi nivelurile de contaminanţi solului şi disponibilitatea
lor pentru absorbţia de animale şi plante.
Poluarea solului se datorește îndepărtării și depozitării neigienice și a
reziduurilor lichide și solide rezultate din activitatea omului, a dejecțiilor animaliere
și cadavrelor acestora, a deșeurilor industriale sau a utilizării necorespunzătoare în
practica agricolă a unor substanțe chimice.
Principalele elemente poluante sunt microorganismele patogene, parziți
intestinali, diverse substanțe organice, substanțele chimicepotențial toxice și
substanțele radioactive. În linii mari, poluarea solului se poate subdivide în două
categorii: poluarea biologică și poluarea chimică.
Poluarea biologică este caracterizată prin diseminarea pe sol odată cu diversele
reziduuri ale germenilor patogeni. Supraviețuirea pe sol a acestor germeni este
variabilă și depinde de specia microbiană, cât și de calitatea solului și condițiile
meteoclimatice. În general, solul este foarte bogat în flora microbiană proprie,
determinată și flora telurică ( edafică ) care participă activ la procesele biologice și
biochimice care se petrec în sol. În mare parte această floră are calitate antibiotică
față de flora microbiană de impurificare, contribuind în acest fel la distrugerea
germenilor patogeni. După proveniență și modul de transmitere germenii patogeni
din sol pot fii împărțiți în două grupe: contaminarea om-sol-om și animal-sol.
Contaminarea om-sol-om este caracteristică mai ales pentru grupa germenilor de
proveniență intențională, ca baciliu tific, bazilii dezinterci, vibrionul holeric,
virusurile poliomelitice, virusul hepatitei epidemice, ș.a. Contaminarea animal-
sol recuoaște un număr mult mai mare de germeni, ca bacilul antracis, bacilul
botulinic, bacilul tetanic, germenii gangrenei gazoase, richettsia burnetti, leptospire,
brucele, pasteurele și altele
Solul are un rol deosebit și în transmiterea la om a unor geohelminți:
anchilostomi, ascarizi, tricocefali. Ouăle proaspete de geohelminți sunt inofensive.
Ele necesită o maturizare în sol. Helmintiazele provocate de geohelminți sunt 7
răspândite mai ales în localitățile unde condițiile de salubritate sunt defectuoase, în
special în mediul rural. Poluarea chimică a solului este produsă prin reziduuri
menajere și zootehnice, reziduuri industriale și radioactive și ca urmare a utulizării
unor substanțe chimice în agriculttură.
Principalii poluanţi ai solului sunt:
a) Reziduuri solide
- Steril de mină sau carieră
- Minereuri neprelucrabile
- Deşeuri şi reziduuri menajere
- Îngrăşăminte chimice
b) Reziduuri lichide:
- Apele de mină de carieră
- Ape din zăcăminte petroliere
- Ape reziduale din instalaţii de preparare a minereurilor şi cărbunilor;
- Ape reziduale de la rafinării şi produse petroliere răspândite pe sol
c) Reziduuri gazoase
- Gaze rezultate din activitatea industriei miniere, aerosoli, etc;
- Gaze naturale scurse din conducte îngropate;
- Fenoli, cianuri, produse petroliere gazoase;
8
CAPITOLUL 3
PRELEVAREA PROBELOR DE SOL ȘI ANALIZA UNOR
COMPUȘI CHIMICI AI
SOLULUI
Controlul preventiv privind poluarea solului se efectuează, în general, la etapa
alegerii terenului pentru construcția diferitelor intreprinderi, case de locuit, instituții
obștești, etc. La această etapă ne vom referi doar la argumentarea igienică a C.M.A.
a substanțelor chimice din sol.
Cât privește controlul sanitar curent, sunt deosebit de importante avizarea sanitară a
surselor de poluare a solului, controlul de laborator și evaluarea gradului de poluare
a lui. Pentru aceasta se organizează recoltarea probelor de sol, se determină
prezența ouălor de helminți și gradul de poluare biologică, se cercetează substanțele
chimice poluante. Aceste date pot fi obținute și de laboratoartele locale ale
serviciului de hidrometeorologie de laboratoarele Inspectoratului Ecologic de Stat.
3.1. Prelevarea probelor din sol
Probele de sol se prelevează conform cerințelor STAS-ului 17.4.4.02-84
Protecția naturii.
Sulurile. Metode de recoltare și pregătire a probelor pentu analiza chimică,
bacteriologică și helmintologică cât și a STAS-ului 28168-89 Solurile. Recoltarea
probelor. Probele de sol se recoltează în scopul controlului poluării solului și
evaluării calității lui. Pentru analiza chimică, bacteriologică și helmintologică,
probele de sol se iau minimum o dată pe an. Pentru controlul poluării cu metale
grele probele de so se iau minimum o dată în trei ani. Pentru controlul poluării
solurilor din grădinițele cu copii, instituțiile curativo-profilactice și zonele de
recreație probele se recoltează minimum de două ori pe an: primăvara și toamna.
Pentru controlul poluării solului din zona agricolă, în dependență de caracterul
9
sursei de poluare, planta cultivată și relief, la fiecare 0,5-200 ha se separă un teren
cu aria de 10x10 m. Pentru controlul asupra stării sanitare a teritoriului pe care se
afla grădinița de copii, terenel de jocuri, fosele septice, lăzile de gunoi, etc, se
separă un teren cu mărimea 5x5 m. De pe aceste terenuri probele se iau din unul
sau câteva straturi sau orizonturi prin metoda plicului, pe diagonală sau prin altă
metodă.
Probele se recoltează cu cuțitul, spatula sau sapa specială. Proba medie se face
prin amestecarea probelor luate îdin cele cinci puncte ale „plicului”, masa probei
unite trebuie să aibă nu mai puțin de 1kg de sol. Probele destinate pentru
determinarea substanțelor chimice volatile se toarnă imediat în flacoane sau borcane
din sticlă, care se umplu și se închid cu dopuri de sticlă. Pentru analiza
bacteriologică pe un teren-lot se iau zece probe unite. Fiecare probă unită se obține
din trei probe unite cu masa de 200-250 g fiecare, luate stratular la 0-5 și 5-20 cm.
În scopul bacteriologic probele se iau în condiții aseptice sterile, se pun în vase
sterile. În scopul investigațiilor helmentologice de pe
fiecare teren-lot se ia o probă medie de 200 g alcătuită din 10 probe unitare cu masa
de 20 g fiecare, luate din straturile cu adăncimea de 0-5 și 5-10 cm. La toate probele
medii se anexează un certificat care conține următoare date:
- Data și ora recoltării probei
- Adresa
- Nr. Sectorului
- Nr. Terenului- lot
- Nr. Probei medii, orizontul, adâncimea recoltării probei
- Caracteristicile condițiilor meteorologice în ziua recoltării probei
- Particularitățiile evidențiate la recoltarea probei
- Alte particularități: executorul, funcția
Probele de sol pentru analiza chimică se usucă bine și se păstrează în săculețe de
pânză , în cutii de carton sau în vase de sticlă. Probele de sol
pentru determinarea substanțelor chimice volatile și nestabile se transportă în
laborator și imediat se analizează. Probele pentru
10
annaliza bacteriologică se transportă imediat la laborator în genți frigorifere și
imediat se analizează. Păstrarea lor se admite la temperatura de 4-5 ⁰C, durata pânp
la 24 ore. În cazul determinării coliformilor și a
enterocilor probele de sol se păstrează în frigider mai mult de 3 zile.
Probele de sol destinate determinărilor helmintologice se transportă în laborator
imediat după recoltare. Dacă nu este posibilă efectuarea imediată a analizei, probele
pot fi păstrate în frigider. Pentru
investigațiile ouălor de biohelminți, probele de sol fără o prelucrare anumită pot fi
păstrate până la 7 zile, pentru investigațiile ouălor de geohelminți până la o lună. În
scopul preîntâmpinării uscării și dezvoltării larvelor, solul se umezește și se aerează
o dată în săptămână: probele se lasă 3 ore la temperatura camerei, se umezesc în
măsură necesară și se pun în frigider.
Dacă este necesară păstrarea probelor de sol mai mult de o lună, se utilizează
conservanți: solul se trece în cristalizator; se acoperă cu soluție 3% de formalină,
pregătită pe soluție izotonică de clorură de natriu sau cu o solouție de 3% de acid
clorhidric, apoi se pun în frigider. Pregătirea
pentru analiză. Pentru determinarea substanțelor chimice în laborator, proba de sol
se toarnă pe o foaie de hârtie sau calcă. Se fărămițează bulgării, se înlătură
rădăcinile plantelor, insectele, pietricelele, bucățelele de sticlă, cărbune, oase, etc.
Apoi solul se fărămițează în mojar ( piuă ) cu ajutorul pistilului, se cerne prin
sită cu diametrul ochiului de 1mm. Neoformațiunile înlăturate se analizează aparte,
fiind pregătite pentru analiză ca și probele de sol.
Pentru determinarea conținutului de componente minedrale din proba cernută se
iau până la 20 g și se fărămițează în mojar până la stare de pulberi.
În scopul determinării substanței volatile, solul se ia fără vreo pregătire prealabilă.
În scopul analizei bacteriologice probele de sol se pregătesc analog celor pentru
determinarea substanțelor chimice, însă cui respectarea minuțioasă a condițiilor
aseptice: solul se toarnă pe o suprafață sterilă, toate operațiile se fac cu ajutorul
instrumentarului steril, se cerne prin site sterile cu diametrul de 3 mm și acoperite
cu hârtia sterilă. Solul se fărămițează în mojar steril.
11
3.2. Analiza unor compuși chimici ai solului
Determinarea azotului organic. Metoda determină azotul organic
împreună cu azotul amoniacal din sol. Principiul ei constă în distrugerea materiei
organice cu acid sulfuric concentrat în prezența unui catalizator și transformarea
azotului în amoniac, care se distilează din mediul alcalin. În balonul
Kjeldahl se introduc 1-2 g de sol, se adaugă 10 ml de acid sulfuric concentrat, 0,3 g
de CuSO₄ și 5 g de K₂SO₄, se agită ușor, se încălzește întâi la foc slab, apoi la foc
puternic până la fierberea și decolorarea conținutului. După răcire conținutul se
trece în balonul aparatului de distilare, se adaugă 100 ml apă distilată și NaOH 40%
până la alcalinizarea netă. Se distilează cel puțin 2\3 din conținut. Apoi se
demontează vasul în care s-a captat distilatul și se titrează cu NaOH 0,1 până la
virajul indicatorului.
Determinarea azotului proteic.
Principiul metodei constă în precipitarea substanțelor care conțin azot proteic cu
hidroxid de cupru. Într-un pahar Bezelius se iau 3-5 g sol, se adaugă 50 ml apă
distilată, se agită, se fierbe 5 min. La soluția fierbinte se adaugă 25 ml de soluție
CuSO₄ 6%, apoi agitând continuu, se adaugă 25 ml NaOH 0,1 n. Precipitatul
obținut se spală de 5-6 ori cu apă distilată fierbinte, se filtrează și iarăși se spală cu
apă fierbinte. Filtrul cu precipitat se usucă în etuvă, apoi se trece într-un balon
Kjeldhal, adăugându-se 0,3 g de CuSO₄ cristalizat, 5 g de K₂SO₄ și 10 ml de acid
sulfuric concentrat. Mersul ulterior al lucrării este
identic cu cel al determinării precedente. Determinarea azotului
amoniacal, nutriților, clorurilor și oxidanților se face în extractul apos prin metodele
folosite la analiza lor în apă. Rezultatele se exprimă în mg\kg sol, în afară de
oxidabilitatea care se măsoară în miligrame de oxigen necesar pentru oxidarea
substanțelor organice din extractul apos obținut din 100 g de sol.
3.3. Evaluarea gradului de poluare a solului
Concluzia igienică privind inofensivitatea solului pentru sănătatea populației se
trage pe baza analizelor de laborator. Pe baza datelor despre compoziția mecanică a
solului se trag concluziile despre conținutul natural al substanțelor organice, despre
12
capacitatea de filtrare a solului, permeabilitea pentru aer și apă, capacitatea de
autopurificare. Analiza mecanică permite de
a determina denumirea particulelor de sol și tipul solului. Importantă este denumirea
particulelor de sol și tipul solului. Importantp este denumirea compoziției
procentuale a argilei , nisipului, nămolului, etc.
Poluarea solului din punct de vedere chimic se apreciază în funcție de conținutul
substanțelor poluante, cât și a conținutului de azot organic, carbon, amoniac, nitriți,
nitrați, cloruri în comparație cu conținutul acestora în solul sectorului de control.
Gradul poluării solului cu pesticide și alte substanțe toxice se preciază prin
comparare cu mărimile C.M.A. ale lor. Mărimile poluărilor biologice, inclusiv
bacteriologice, se apreciază prin compararea cu normativele stabilite cu STAS
3001\71 care se folosesc și pentru avaluarea poluării chimice a solului.
În acest scop sunt recomandabile și datele privind compoziția chimică a aerului din
sol.
Caracteristica Conținutl în aerul solului la adăncimea de 1m în % volum
CO₂ O₂ NH₃ H₂
Nepoluat 0,38-0,08 20,3-19,8 - -
Slab poluat 1,2-2,8 19,9-17,7 - -
Poluat 4,1-6,5 16,5-14,2 - -
Foarte poluat 14,5-18,0 5,5-1,7 0,8-2,7 0,3-3,4
13
Cuprins
Argument.......................................................................2
Cap1. Soluri....................................................................4
1.1 Generalități...........................................................5
1.2 Proprietățile solului...............................................6
Cap2. Poluanții solului......................................................7
Cap3. Prelevarea probelor și analiza unor compuși chimici ai solului.....9
3.1 Prelevarea probelor din sol............................................................9
3.2. Analiza unor compuși chimici ai solului.......................................12
3.3. Evaluarea gradului de poluare a solului.......................................13
Bibliografie..................................................................................................15
14
Bibliografie
1. Gh. Mohan, Ecologia și protecția mediulu. Editura Scaiul, 1993
2. Caliattea mediului- Chișinău, Cartier, 1999;
3. M. Nigulescu, Protecția mediului înconjurător. Editura Tehnică 1995.
15