Nr.1. Stiinta despre design-Estetica tehnica. Continutul si structura ei.

Disciplina ce studiaza esenta, legitatile de dezvoltare a designului, interactiunea lui cu alte genuri de activitate artistica, stiintifica si tehnica, si cu intregul context socio – cultural, se numeste estetica tehnica. Denumirea de estetica tehnica a fost introdusa in 1954 conform aprecierii unui inginer constructor, designer si practician Петр Тучны, pina atunci sa numit estetica industriala.

Estetica tehnica include mai multe discipline:

1) Istoria designului – studiaza legile de evolutie a procesului de activitate artistic in domeniul mediu – obiectual.

2) Istoria conceptiei in design – studiaza procesul de formare a stiintei despre design in baza analizei diverselor conceptii aparute pe parcursul istoriei designului. Aceste conceptii au fost formulate de cele mai deseori de catre designerii practicieni.

3) Filosofia designului – problema de baza este interactiunea designului cu natura (aspect ecologic), cu societatea (aspect sociologic) si cu omul (aspect antropologic). Aceste coorelatii sunt studiate intr-un context socio – cultural.

4) Sociologia designului – este orientata spre studierea functionarii designului in mediul social. Se analizeaza multifunctionalitatea designului.

5) Metodologia designului – analizeaza totalitatea principiilor de cercetare si metodelor de cunoastere folosite in teoria designului.

6) Teoria designului – un ansamblu de cunostinte organizate intr-un sistem logic coerent (integru), este opera designului ca domeniu de activitate practica, o descriere si o interpretare stiintifica.

Nr.2. Teoriea designului-compartiment de baza al Esteticii tehnice. Problematica si structura.

Teoria designului prezentând un compartiment al esteticii tehnice , în dependenţă de problemele examinate poate

fi împărţit în mai multe subdiviziuni, în fiecare din ele fiind specificate diverse noţiuni, concepţii, probleme :

1.noţiunile şi categoriile de bază a designului;

2.scopul şi sarcinile designului;

3.principiile şi legile designului;

4.criteriul funcţional şi structural în proiectarea tehnico-artistică; aspectele compoziţionale în design;

5.factorul subiectiv şi obiectiv al designului;

6.designul ca activitate modelatoare;

7.designul –o formă de creaţie obiectual-artistică;

8.designul în cadrul culturii materiale;

9.imaginea artistică în design;

10.stilul şi moda în design;

11.tipologia designului.

1. În subcompartimentul Noţiunile şi categoriile de bază ale designului este identificată cea mai importantă

noţiune - “design”, etimologia, sensul ei, aprecierele elaborate de catre diferiţi specialişti. Sunt formulate şi alte

noţiuni-“cheie”, precum sunt funcţie, structură, formă, valoare estetică, morfologie, imagine estetică ş.a.

2. În continuare se analizează Scopul şi sarcinile designului. Scopul designului ca fenomen al culturii

contemporane este de a contribui ridicării nivelului calităţii vieţii umane şi perfecţionării relaţiilor social-culturale

între ei prin intermediul creării unui mediu obiectual armonios corespunzător exigenţelor lor materiale şi spirituale,

utilitariste şi estetice.

Sarcinile designului sunt: refacerea mediului obiectual de pe poziţiile exigenţelor economice, ergonomice,

ecologice, estetice; majorarea nomenclaturii şi sortimentului produselor pe piaţă; ameliorarea eficacităţii economice

a producerii şi realizării produselor industriale; educarea unui gust estetic elevat; ridicarea nivelului de cultură

generală şi artistică.

Scopul şi sarcinile designului motivează principalele funcţii sociale ale designului: umanizatoare, socializatoare,

creativă, raţionalizatoare, organizatoare, semnificativă, ecologică, de prognozare, estetică, hedonistică.

3. Principiile designului ca activitate de proiectare tehnico-artistică sunt:

- argumentarea ştiinţifică;

- motivarea tehnologică;

- viziunea sistemică;

- colegialitatea

- orientarea umanistă.

4. Criteriul funcţional şi structural în proiectarea tehnico -artistică este motivat de acel dublu scop pe care îl are

designul: produsele de design sunt menite a satisface şi exigenţele utilitariste şi cele estetice.

Aspectul utilirarist exprimă funcţia obiectului. Aspectul estetic se manifestă în structura, forma lui.

5. Factorul subiectiv şi obiectiv al designului. Activitatea de proiectare tehnico-artistică este dependentă de două

grupuri de factori: obiectivi - caracteristicele material-tehnologice ale produsului final; şi subiectivi –

caracteristicele exigenţelor consumatorului.

6. Designul ca activitate modelatoare.Proiectarea este în esenţa sa o activitate de modelare – reproducere

schematică, grafică a unui obiect sau a unui sistem (sau a unei relaţii) (prin) sub forma unui obiect sau sistem

similar, analog.

7. Designul –o formă de creaţie obiectual-artistică.

Designul ca p r o c e s de proiectare tehnico-artistică împreună cu arhitectura şi arta decorativ-aplicată formează

grupul de a r t e a r h i t e c t o n i c e. Astfel în formele sale proiectante designul este o componentă a culturii

spirituale.

8.Designul în cadrul culturii materiale . Designul ca p r o d u s al proiectării tehnico-artistice – ca obiect -

constituie o componentă a culturii materiale.Dar e necesar de accentuat că datorită designului obiectul material

devine purtător al sensului spiritual.

9.Imaginea artistică în design. Organizarea vizuală a produselor de design se realizează conform legilor de artă.

Designul crează imaginea artistică a obiectului proiectat (“fumuseţea obiectului util”). Esteticianul englez Hebert

Read(1893-1968) în opera sa “Ata şi industia”(1934)- prima lucrare esenţială despe design – califică designul ca f o

r m a s u p e r i o a r ă a a r t e l o r .

10.Stilul şi moda în design . Imaginea artistică a produsului de design se manifestă în s t i l (totalitatea elementelor

constructive caracteristice şi constante). În sec.XX unfenomen de amploare devine m o d a, care spre deosebire de

stil se caracterizează printr-o mare mobilitate, flexibilitate şi o scurtă durată în timp.

11.Tipologia designului se efectuază în dependenţă de obiectul activităţii de proiectare : designul produselor,

designul proceselor, designul mediului şi designul mediului infomaţional.

Nr.3. Caracterul interdisciplinar al designului. Designul-arta, stiinta si tehnica.

Designul este, inaite de toate, o activitate creatoare integratoae ce cuprinde o gama larga de discipline. Inca de la primii pasi designul s-a impus ca un fenomen interdisciplinar, ca o punte de echilibru intre arta, stiinta si tehnica.

Pornind de la o profetica afirmatie a renumitului arheolog si politician francez, contele Leon de Labord (1807-1869)

« Viitorul artelor, al stiintei si al industriei se afla in unirea lor », putem constata ca in societatea conteporana interferenta inte aceste domenii este si mai puternica. Aceste domenii nu sunt incopatibile, contaradictorii sau concurentiale, ci doar specifice si solitare. Ele se consolideaza si se conditioneaza. Designerul trebue sa stie ca functionalul, ergonomicul, esteticul si economicul trebue sa conlucreze pentru a se ajunge la eficienta.

In societatea conteporana in conditiile civilizatiei industriale si a revolutiei tehnico-stiintifice se produce si o mai mare interferenta intre aceste domenii. Raspunsul la vechea intrebare « E ste designul o arta, stiinta sau tehnica » ar fi, ca succesul si rezultatul final este datorita imbinarii tuturor acestor elemente.

Designul este o activitate de sinteza, care asambleaza diferite domenii de activitate-arta plastica,proiectare tehnica,inginerie, economie, sociologie, psihofiziologie, legislatie marketing, servicii pubice etc. Succesu designului depinde de imbinarea tuturor acestor stiinte.

Designul este o activitate integratoare, creatoare, care are un scop multiplu, ea fiind orientata spre a creaun obiect care va combinaconcomitent asa trasaturi precum functionalitate, ergonomicitatea, calitatea, performanta, durabilitatea, siguranta,economicitatea, frumusetea. Fiecare din elemente depinde de celelalte si este practic imposibil sa le definim separat. Ele trebue cercetate in asamblu. Acest scop multipu genereaza caracterul multidiscplinar al designului. Designul se manifesta in conceperea, planificarea, executiea si comercializarea obiectelor ele fiind un rezultat al muncii in echipa.

Designul asambleaza diverse domenii de activitate artistica si stiintifico-tehnice.

Designul conteporan, fiind orientat spre recostruirea totala a mediului de existenta umana, spre un nivel calitativ nou al corelatiei intre om si natura, intre cultura materiala si cea spirituala, modifica in primul rind corelatiea intre stiinta tehnica si arta.

Nr.4. Designul –factor de progres al civiizatiei conteporane. Designu ca fenomen al cuturii spirituale si materiale. Origine si evolutie.

Proucerea obectelor uzuale functionale incepe inca in epoca preistorica, acest proces era manual si era realizat de obicei de o singura persoana care era si autorul priectului si executorul propriu zis. Obiectul produs ra unic, original si definitiv, pretul lor era foarte inalt, ele erau pastrate cu pietate, cudra si transmise din generatie in generatie.

Pe parcursul evolutiei productiei obectuale desfasurarea mestesugurilor are loc paralel cu noil descoperiri tehnice prin sec. al xv11-x1x apare producerea industriala si mestesuguile ofera locu productiei idustriae, din acest moment procesul de producere se divizeaza in doua.

1. Producerea prototipuui,2. Tirajarea, multiplicarea, producerea in serie in mod industrializat

Corelatiea om –produs, om –obiect este modificata : om –masina –produs .

La prima etapa pare persoana esteticeanu adica persoana designului, relatiea om –masina a fost initial conflictuala ear prapastieapsihologica intre om si masina a fost soutionata de catre designeri care au fost (primii designeri) pictori si arhitecti.

Din momentul aparitiei productiei industriae toate obectele mediului obectual se divizeaza in doua categoriide obiecte :

1. Include obiecte cu o istorie milionara –obiecte uzuale din gospodarie care din momentul aparitiei productiei industriale se produc in mod mecanizat dar si in mod manual continua sa fie produse.

2. Include obiecte noi –care apar in rezultatul progresului tehnic si industrializarii obiecte mecanisme, inovatii.

Obectele vechi aveau un aspect vizual format, obiectele noi trebueau sa-si gareasca forma lor, anume esteticienii, designerii au format au eaborat forma obectlor noi reesid din destinatiea si materialul care trebue sa fie facut.

Evolutiea designului :

Aparut in sec. x1x –lea designul a evoluat in cinci etape :

1. A doua jumatate a sec. x1x –lea Aplicativista –pe partile vizuale a obiectelor se aplica un decor. In aceasta etapa se manifesta tendinta de a infrumutesa suprafetele vizuale a obiectului cu diferite decoratiuni.

2. Etapa modernista anii 900 designu se orienteaza la criterii estetice lipsite de decoratiuni si axate pe aspectul formal.

3. Etapa stilista anii 30 –determina ca designul (in coditiile criei economice mondiale) sa se orienteze spre obiective noi infrumutesare cosmetica a marfurilor lasind neschimbata esenta lor tehnica, atfel designul devine pragmatic, comercial.

4. Anii 50 -70 (dupa razboi) Etapa consumista de la cuvintul consuma consuma. Etapa cind capacitatea mare de a cumpara a populatiei determina intesitatea procesului de producere a obiectelor performante cu calitati estetice inalte.

5. Etpa echilibrata sfirsitul sec. xx –lea : in conditii aparitiei problemei unei crize economice acute designul se orienteaza spre proiectarea obiectelor cu un cicu de viata indelungat (durabil) care nu trebue schimbat des care consuma putina energie.

Nr.5. Designul ca fenomen social. Rolul designului in societate. Functiile sociale ale designului.

Dupa cum s-a mentionat, designul se implica in toate sferel activitatii umane sociale, economice, culturale, cele prctice si cele intelectuale. Asadar designul este un fenomen social.

In cadrul societatii informationale, tehnologice se produce o puternica interventie a designului in toate sferele vietii sociale si personale. Prinsipalul scop al designului este sporirea calitatii vietii, prosperitate omului si societatii.

Designul constitue un mijoc important de dezvoltare a civilizatiilor, un mijoc de ameliorare a conditiilor de viata si de munca. Adica designul are o orientare umanizatoare, socializatoare.

Designul este preucupat de pastrarea sanatatii omului si de protejarea mediului in care omul locueste. Protejarea mediului natural de poluare chimica duce la constituirea unui domeniu al desgnului numit eco-design.

Poluarea acustica, vizuala si informationala contribue la cnstituirea unui alt domeniu al designului –mediea design astfel designul se orienteaza spre crearea spatiului vital cu alte cuvinte designul protejeaza sanatatea omului si afirma anumite valori etice –grija si respectul fata de om.

Functiile sociale ale designului

Designul este integrat in toata activitatea umana. El este pretutindeni si il insoteste pe om pas cu pas. Aceasta este recunoscut in lumea intrega si importanta designului creste permanent. Este greu de a numi un domeniu in care sa nu fie incadrat specialistul designer. Menirea sociala a designului este complexa si multifunctionala.

Functia esentiala a designului este:

1. Functia umanizatoare, fiindca prin design sunt afirmate valorile etice, valorile morale-grija si respectful catre om. Aplicarea designului pastreaza si acumuleaza potentialul psiho-energetic al omului, sporeste productivitatea muncii, creaza confortul si in conditii de munca si in conditii de relaxare. Cu alte cuvinte designul pastreaza sanatatea omului.

2. Functia socializatoare, in arta artistul creator in opera sa urmareste scopul de asi exprima viziunea proprie, de a se autoexprima, de a se autodefeni, si din aceasta cauza factorul subiectiv, conceptiile filozofico-estetice ale creatorului devin pe primplan. Designerul creator in opera sa isi pune scopul de a realiza gusturile estetice si exigentile altora. Designerul activeaza pentru utilizator si pentru consummator: pentru ai satisfice gusturile si cerintele economice si ergonomice. De aceea functia designului este o functie de consolidare sociala, de comunicare si de socializare.

3. Functia creative, designul si designerul nu cunoaste ragazul, spre deosebire de artistul creator. Designerul si designul sunt in permanenta creatie, si in permanenta cautare a formelor noi

4. Functia rationalizatoare, in activitatea de design factorul prioritar este activitatea analitica a ratiunii, activitatea de coordonare rationala intre idea constructive si forma. Scopul designerului este coordonarea cea mai optima, cea mai rationala intre forma si menirea obiectului. Un designer niciodata nu va imita forme nerationale.

5. Functia organizatoare, deasemenea este o functie foarte importanta in design. Aceasta functie o putem urmari foarte lesne in aranjarea marelor centre comerciale, marelor magazine(supermarket), in aranjarea expozitiilor. Deci designul organizeaza mediul obiectual in spatiu, in care se aranjeaza mii de produse, obiecte, denumiri intr-o forma bine gindita, rationala. Designul organizeaza conduit oamenilor. Din timpurile stravechi omul si conduit lui se conducea dupa factorul traditiei si a interactiunii. Designul proceselor organizeaza conduit omului in procesul activitatilor familiar, sociale si diplomatice.

6. Functia semnificativa, sunt trei pozitii in care se manifesta functia semnificativa: forma si calitatile produsului, semnifica esenta lui, semnifica produsul propriu zis. semnifica creatorul, imaginea lui; semnifica imaginea stilului de firma, imaginea corporatiei si imaginea

brendului semnifica utilizatoru; semnifica imaginea lui; semnifica statutul sau social(marca automobilului, marca

vestimentatiei, marca parfumului, tigarilor s.a)

7. Functia de prognozare, designerul receptioneaza atent tendintele in evaluarea gusturilor estetice, a optiunilor, a doleantelor, a cerintelor si a exigentelor utilizatorilor “in ziua de azi”. Totodata el merge cu un pas inaintea lor si astfel prognozeaza si posibil ca programeaza gusturile, cerintele si exigentele “zilei de mine”.

8. Functia estetica. Toate functiile sus numite sunt organic legate intre ele, ele sunt toate descedente si rezultante din functia umanizatoare si toate sunt orientate spre functia estetica. Omul are nevoie de frumusete si armonie. Artistul creator in opera sa, in imagini artistice transfigureaza realitatea. Designerul creator nu transfigureaza, ci creaza o realitate, dar o realitate noua cu trasaturi estetice noi. In arta functia estetica este prioritara, in design functia estetica vine in unison, se coordoneaza cu functia utilitara. Functia estetica in design este o functie de reper, dare a vine intr-o unitate dealectica cu functia utilitarista.

9. Functia hedonistica, capacitatea designerului de a produce placer utilizatorului, de a provoca o senzatie de satisfactie in procesul utilizarii produselor de design.

10. Functia ecologica, designul are menirea de a preintimpina urmarile negative a activitatii umane, care distruge natura. Produsele designului trebuie sa fie in masura posibilitatii effectuate din material care sunt ecologice, care se prelucreaza simplu si pot fi reutilizate. Designul landshafturilor si a fisiilor verzi este in mod direct orientat spre respectarea factorilor ecologici sis pre pastrarea sanatatii umane.

Concluzia: designul creaza mediul, iar mediul il creaza pe om. Designul reface lumea ca sa devina mai benefica sis a contribuie la afirmarea activitatii umane.

Nr.6. Etimologiea notiunii design. Definitiea fenomenului design. Scopul obiectivele

principale si legile designului.

Pentru prima data cuvintul design a aparut in dictionarul Oxfod. Dupa editiile urmatoare poate fi urmarit procesul de dezvoltare etimologica, semantica a notiunii design. In momentul de fata in cadrul aceste notiuni po fi selectate, depistate patru nivee semantice.

1. Nivelul decorativ –ornament, decor, infrumutesare, uzor.2. Nivel de proiectare grafic –desen, schita, schema, constructie, crochiu, compozitie.3. Nivelul de prosnicare –plan, ideie, scop, intentie, proiect.4. Dramatic –intriga, viclesug, etc.

Designu este o conceptie si o metoda de creatie care urmareste scopul sa asigure fiecarui produs un inalt randament functional insotit de un aspect agreabil.

Designul este o activitate de proiectare artistica a prodiselor industriale cu inalta caitate functionala si estetica.

Pe parcursul evolutiei sale desigu sa integrat in toate sferele vietii sociale contribuid la proiectarea si organizarea diferitor sisteme spatiale, diferite procese de activitate umana.

Desinul ste metoda de creatie, procesul si rezultatul proiectarii orientate spre armonizarea calitatile functuinale si estetice ale productiei inustriale, ale procesului de activitate umana, ale spatiului incojurator si mdiului informational. Astfe designul este o metoda un proces si un rezultat.

Scopul designului este activitate de proiectare artistica ce este orientata spre constituirea calitatilor superioare atit in aspect functional cit si in aspect estetic. Scopul designului consta in imbunatatirea calitatii vietii, umanizarea mediuluiobectual, petru atingerea acestui scop este necesar de a solutiona obiectivele designului.

Sarcinile designului :

1. Imbunatatirea peformantelor produselor (obectelor).2. Optimizarea formei artistice, aexpresivitatii emotionale a obiectului.3. Realizarea produselor compatibile cu omul (ergonomice) si cu natura (ecologice).4. Realizarea produselor promotionae care se impune pe piata, economice la producere la distribuire la utilizare, a

reparare.

Cu alte cuvinte designu urmareste realizarea unor produse in care se stabileste un echilibru intre :functionalitate, durbilitate, economocitate, ergonomicitate si frumusete.

Legile designului   :

J. V. a publicat in revista... 14 legi ale designului. Ulterior acestea au fost completate uneori controvrsate de alti savanti.

Anre Dumitrescu profesor la institutul politehnic din Bucuresti a format 27 de legi ae designului pe care lea divizat in trei categorii :

1. Legile fundamentale ale designului   : 1. Imbunatatirea caitatii vietii2. Legea evolutiei3. Legea conditionarii (chear daca functiea este indentica forma varieaza)

2.Legile de proiectare   :

1. Legea functionalitatii, functiea dicteaza forma

2. Legea ecologica, obiectele de design nu trebue sa afecteze mediu,

3. Legea racordarii la segmentul de piata

3. Legile de evolutie a designului   :

1. Legea evolutiei directe, designul unui produs se aprecieaza doar din momentul contactului direct cu utilizatorul

2. Legea semnificatiei, orice obiect duce informatiea depre sine insusi, despre producator si informatiea despre

utiizator,

3. Legea primordalitatii, este functionalitatea obiectului.

Nr.7. Metodologiea designului in aspectul teoriei generale a sistemelor. Notiuni generale

despre sisteme si sindirea sistemica.

In prima jumătate a  sec.XX savanţii biologi au constatat că orice organism  viu  poate  fi  înteles ca un ansamblu, o totalitate, un  sistem de organe interdependente unele de  altele dar totodată şi de mediul exterior.  Pornind de la premiza ca ,,natura este cel mai bun organizator”  ei au elaborate  o  nouă  viziune,  o  nouă  gândire ştiinţifică, o nouă metodologie de s t ud iu   - denumi t ă   s i s t em ică . U l t e r i o r gând i r ea s i s t emică a   fo s t abordată în toate domeniile ştiinţei, precum filosofia, logica, matematica,informatica, fizica, electrotehnica, biologia, fiziologia, psihologia, semiotica,pedagogia, filologia, etnologia şi multe altele. Teoria sistemică constituie baza  metodologică  aplicată  şi  în studierea  designului. Concep ţ i a gând i r i i   s i s t emice   a   fo s t   î na in t a t ă   de că t r e   c e l eb ru l neurofiziolog rus academicianul P. K.Anohin (1898-1974) in 1936 care reese din conceptiea ca natira este cel mai bun organizator, tot ce creeaza natura este perfect. Mai târziu biologul austriac Ludwig von Bertalanffy, a creat  teoria generală  a  sistemelor (1968). În centrul acestei teorii se află conceptul de sistem.

S i s t e m u l   este orice ansamblu de elemente aflate intr-o interacţiune activă,  organizată (non-întâmplătoare). Sistemul constituie un întreg organizat, cu proprietăţi specifice şi funcţii proprii, deosebite de cele ale elementelor care îl compun, o formaţiune distinctă şi relativ autonomă înraport cu mediul înconjurător, şi care poate fi identificat în orice domeniu f i z i c ,   b i o log iu ,   s oc i a l ,   e t c .  E l emen te l e   s i s t emu lu i sun t ,   l a r ându l   l o r subsisteme, în cadrul cărora legile întregului nu sunt identice cu c e l e   a l e e l e m e n t e l o r   c o m p o n e n t e . Din această perspectivă, obiectele, fenomenele, procesele, indiferent de na tu r a l o r , po t f i cons ide ra t e d r ep t   s i s t emeca re posedă o anumi t ă structură în măsura  în  care  ele  reprezintă  un  întreg  ale cărui elemente se a f l ă   î n   r e l a ţ i i   l og i c   de t e rmina t e   une l e   f a ţ ă   de   a l t e l e   ş i   posedă î n suş i r i ireductibile la cele ale elementelor în parte. Ca t ego r i a   de   s i s t em   ş i   concep ţ i a   s i s t emică   sun t   l ega t e   nemi j l oc i t   de categoria de  s t r u c t u r ă ,deoarece orice sistem are elemente s t r uc tu r a t e   î n t r -un   anumi t  mod ,   i a r   s t r uc tu r a   j oacă   un ro l   p r i nc ipa l   î nde t e rmina rea   s i s t emu lu i .  S i s t emu l ş i   s t r uc tu r a   s e d e t e r m i n ă   r e c i p r o c . S t  r u c t  u r  a (de la latinesculstructura)- construcţie, ordine,organizare) este modul de organizare, de asociere internă a elementelor încadrul unui sistem, caracterizat prin însuşirile elementelor componente,prin legăturile şi prin interacţiunile lor reciproce

  Structura este proprie tuturor sistemelor materiale şi ideale, de la celema i s imp le până   l a c e l e  ma i complexe .  Fă ră o   s i ngu ră componen t ă , element, parte din sistem nu se mai poate vorbi despre existenţa lui.Comportarea, acţiunile realizate de sistem ca răspuns la solicitările mediului, constituief u n c ţ i asistemului. Gândirea sistemica estebazată pe idea că toate părţile componente ale sistemului pot fi înţelese celmai bine în contextul relaţiilor dintre ele.Tehnicile gândirii sistemice pot fi folosite în studierea oricărui sistem – natural, conceptual, ştiinţific, ingineric,uman etc.Scopul teoriei sistemice este de a dezvălui proprietăţi, principii şi legicare sunt caracteristice sistemelor în general, independent de naturaelementelor lor componente. 2.Teoria sistemică aplicată în design.Principalul mod de abordare ştiinţifică a designului esteprincipiul de sistem,ceea ce se motivează prin complexitatea, caracterul de sinteză afenomenului design: 1.Designul asamblează multiple domenii de activitate - proiectare, artăplastică,  economie,  marketing,  sociologie,  psihologie,   legislaţie,  serviciipublice etc.2.conţinutul proiectării tehnico-artistice este

bazat pe sinteza mai multordomenii de ştiinţă;3.obiectivele proiectarii tehnico-artistce au un dublu scop (destinaţie) –a)practico-utilitarist; b)estetic;4.desfăşurarea procesului de proiectare se realizează în mai multe faze şietape;5.realizarea procesului de proiectare necesită  efortul a  unei echipe despecialişti cu diverse profiluri;

 6.succesul proiectării este dependent de două grupuri de factori – obiectivi( c a r a c t e r i s t i c e l e   ş i   p a r a m e t r i i   t e h n i c i   a i   m a t e r i a l e l o r )   ş i  s u b i e c t i v i (carateristicele antropomorfe şi biosociale).Toate acestea implică necesitatea aplicării în activitatea de design aunei viziuni şi metodologii sistemice.Prima încercare de aplicare a metodologiei sistemice în proiectareatehnico-artistică  îi  aparţine inginerului britanic Leonard  Bruce Archer(1922-2005), profesor de design la Colegiul Regal de Artă, care a contribuitafirmării  designului  în calitate de disciplină academică;  iar conducând oechipă multidisciplinară de specialişti, a promovat (de prin anii şaptezeci)utilizarea metodei sistemice în proiectare şi în aspect theoretic şi în aspectpractic.Soluţionarea opimă a proiectării conform elaborărilor lui Archer sedesfăşoară în două faze – proiectul şi realizarea lui;În continuare metoda elaborărilor lui Archer s-a integrat  în proiectareat ehn i co -a r t i s t i c ă   d in  mu l t e   ţ ă r i ,   f i i nd  pe r f i c ţ i ona t ă :   s copu l   p r i nc ipa l   a designului sistemic constă nu doar în proiectarea noului product (faza 1), producerea lui (faza 2), dar şi în comercializarea lui (faza 3).Moroflogia acestui fenomen poate fi reprezentată în următoarea schemă,care includetrei fazeşi mai multe trepte:1.Identificareea şi cercetareaintereselorşi necesităţilor consumatorilor şi corelarea lor cu interesele tehnice şi economice ale firmelor producătoareşi celor comerciale.identificarea necesităţii în efectuarea proiectării;2.Definireaobiectivelor proiectării  ,   r e e ş ind  d in   i n fo rma ţ i i l e   t ehn i ce r e f e r i t oa r e   l a   p rodus , componen t e l e   e s t e t i c e   a l e  p rodusu lu i ,   du ra t a   ş i structura ciclului de viaţă a produsului ;3. p r o g r a m a r e a, elaborarea detaliată a conţinutului viitoarei activităţi;4. p r o i e c t a r e a propriu zisă;5. p r o d u c e r e a produsului (manuală, industrializată);6 . c o m e r c i a l i z a r e a   p rodusu lu i – l an sa r ea pe p i a ţ ă : s a loane profesionale, expoziţii, târguri, relaţiile cu mass-media etc; prezentareaformelor de vânzare în reţeaua de distribuţie;

 7. u t i l i z a r e a produsului; 8.formarea noilor c e r e r i cu noi exigenţe.Primele trei etape ale activităţii de proiectare se desfăşoară în aspect id e a l. Proiectarea propriu zisă este o treaptă de trecere de la etapa idealăla cea materială, reală. Următoarele etape (5,6,7) au o desfăşurare reală, iarla etapa a opta activitatea din nou trece în aspect ideal.Proiectarea sistemică a activităţii procesuale, a comportamentului umanse realizează într-un mod specific – într-o formă verbală (scrisă sau orală), în norme şi reguli de conduită, în scenarii ale diferitor manifestări.Procesul integrator sistemic de proiectare a conţinutului şi formei unuiprodus obiectual -  sau a unui program de activităţi umane -  în aspectulobiectivelor utilitare şi estetice constituie esenţa designului sistemic

Nr.8. Triada conceptuala sistem –structura –functie si aplicarea ei in desigm.

Viziunea sistemica prevede tratarea obiectelor proiectate (indiferent de natural or in mod sistemic .Sistemul este un ansamblul de elemente aflate in relatia logic determinate unele fata de altele ,intr-o actiune activa si constituie un intreg organizat. Modul de legatura intern a elementelor unui system a organizatiilor de relatii , intre ele constituie structura sistemului. Comportarea actiunilor realizate de system in corelatie cu mediul, mecanismul de interactiune a sistemului cu mediul ambiant ,rezultatul realizarii finalitatilor (actiunea inversa), constituie functia sistemului. Asa dar orice system are functii ,are structura care se determina reciproc.

 

Modul de legătură internă a elementelor unui sistem, de organizare a relaţiilor dintre ele constituies t r u c t u r a sistemului.Comportarea, acţiunile realizate de sistem ca răspuns la solicitările mediului, constituief u n c ţ i a sistemului. Mecanismul de coechilibrare dinamică a sistemului cu mediul ambiant presupune şi acţiunea inversă,opusă a mediului orientată asupra sistemului. O r i c e   s i s t e m   p o a t e   f i   a p r e c i a t   î n   d o u ă   a s p e c t e :   a s p e c t u l functional şi cel structural. Sistemul, structura şi funcţia se determina reciproc. Această triadă conceptual  a  teoriei  generale  a  sistemelor este aplicată în metodologia de s ignu lu i :   o r i c e   ob i ec t   p ro i ec t a t   p r ez in t ă   un   s i s t em –totalitate  integră de elemente,  care are o anumită f  u n c ţ   i  e ş i  oanumită s t r u c t u r ă.

2.Funcţia– factor determinant al proiectării. Funcţionalitatea obiectului, utilitatea lui constituie factorul determinant în proiectarea obiectului. În  orice  proces  de proiectare tehnico-artistică în centrul atenţiei designerului este funcţi a obiectului, utilitatea lui. Pe factorul funcţional se axează  ideea constructivă a designerului  : acest f a c to r  mo t ivează a l ege rea  mi j l oace lo r   s i   p r i nc ip i i l o r   de  p ro i ec t a r e   ş i construire a noului obiect. Funcţia obiectului  este realizată doar într-un cadru procesual(prezintând un oarecare proces): fizic, psihologic; ca noţiune propriu zisăea   r ămâne   i nv i z ib i l ă .  Cu   a l t e   cuv in t e   î n   s t r uc tu r a  ma t e r i a l ă   f unc ţ i a   s e exteriorizează: ea devine sesizabilă, având o manifestare reală în diapazonul: “vizual - tactil - auditiv”.

3.Stuctura– instrument de bază al proiectării. Structura este instumentul principal de materializare  al  ideii constructive. Conceptul noţiunii structură este multiaspectual. Procesul de  structurare, adică de constituire a structurii include citeva tipuri de mijloace constructive:material acest element(materie brută, semifabricat)prezintă momentul incipient al stucturării;tehnologic mecanismul de constituire, de “construire” a formei, încare se exprimă, se materializează funcţia; ergonomic dimensionarea formei în conformitate cu principiile de comoditate, protejare, igienă; estetic  realizarea artistică a formei;semiotic - realizarea caracteristicilor informative, semnificative,simptomatice ale formei – constituirea şi prezentarealimbajului său. 

4. Forma– element de realizare estetică.  Forma   -   e s t e   e l emen tu l   e s en ţ i a l   î n   p r ezen t a r ea  v i zua l ă a obiectului. Anume prin intermediul formei obiectul se expune perceperii şicunoaşterii. Formă se numeşte aspectul exterior, înfăţişarea, modul de a fi,de a se organiza al unui obiect.Concepţia formei rezultă în mod principial din exprimarea veridică a funcţiei,a conţunutului.  În aspectul corelaţiei între funcţie şi formă pot fi stabilite trei grupuri de obiecte:1 - la care forma este în întregime, integral subordonată funcţiei (utilajele industriale); modificarile serioase a formei pot fi în detrimentul funcţiei;2   -   l a   c a r e   f o r m a   e s t e   e s e n ţ i a l ,   d a r   n u   i n t e g r a l ,   s u b o r d o n a t ă   f u n c ţ i e i (obiectele uzuale, tehnica de gospodărie etc.)3 -la care relaţia funcţie-formă nu este esenţială (obiectele de art-design,bijuterii etc.).În contextul acesta este diferit şi câmpul de activitate al designerului: la primul caz – mai limitat, la al doilea şi mai ales la al treilea – mai vast.De rând cu cele expuse, forma este condiţionată şi de toţi factorii structurali – material, tehnologic, ergonomic, estetic, semiotic. 

Nr.9. Factorul functional si structural in proiectarea tehnico-artistica.

Procesul de proiectare tehnico – artistica este un process de creatie. Acest process de creatie este complex, este un process de creatie in echiapa, interdesciplinara, care activeaza in atelier(studio) specialisti, din diferite domenii de activitate: picture, arhitectura, arta plastic, economie, ergonomie, marketing, sociologie, psihologie, legislatie, servicii publice, biologice, medicina.

Designul esteun gen specific de activitate proiectantă, care intruneşte creaţia obiectual-artistică cu practica de inginerie intemeiată ştiinţific.Obiectivele designului sunt orientate spre crearea produselor in care va fi găsit echilibrul intre funcţionalitate, durabilitate,ergonomicitate si frumusete.Activitatea de proiectare tehnico artistica a obiectului si a spatiului ambiental este orientate spre constituirea calitatii superioare atit in plan functional cit si in plan structural esthetic.

Scopul final a acestei design proiectari este:” realizarea max. constructive intr-o forma expresiva de o inalta valoare artistica.

Aplicarea designului permite realizarea urmatoarelor sarcini: 1)economicitate. 2)ergonomicitate.

Adaptarea formei, dimensiunilor si metodelor de manevrare ale acestor obiecte ale omului si anume:-confort si simplietate .-gabarite si greutate redusa. –consum minim de energie muscular. –conditii optime de igiena. –functionare fara de zgomot.

Toate acestea sint orientate spre optimizarea procesului de munca si pastrarea sanatatii si bunei dispozitii ale omului. Un produs proiectat cu asa parametric asigura crearea obiectului cu cheltuieli minime si cu beneficii maxime pentru om.Plus la toate asigura satisfacerea gusturilor estetice ale clientele.

Nr.11. Factorul subiectiv si obiectiv a designului.

In cadrul procesului de proietare tehnico-artistică se coreleză douăgrupuri  de  factori:  factorul s u b i e c t i v  şi factorul o b i e c t i v. Factorul s u b i e c t i v are o morfologie complexă. El este constituitdin două componente:subiectul-1- d e s i g n e r u l – p r o i e c t a n t;subiectul-2- c o n s u m a t o r u l (individual sau colectiv) al design-produsului. Subiectul-1,î n   pe r soana  de s igne ru lu i ,   p r ezen t ă   f a c to ru l   sub i ec t i v principal al designului. El este subiectul nemijlocit , incipient  şi direct  aldesignului.

 D e s i g n e r u l desfăşoară o activitate complexă, care se manifestă în cadru p r o c e s u a l şi include mai multe aspecte:aspectul a n a l i t i c: studierea motivului necesităţii proiectării produsului respectiv, studierea exigenţelor economiei de piaţă (în scopul obţinerii cu investiţii minime a unor beneficii importante);aspectul c o n s t r u c t i v: soluţionarea realizării structurale a viitorului product în corespundere cu funcţia sa; a spec tu l   e s t e   t i c : c r ea r ea imag in i i   a r t i s t i c e a v i i t o ru lu i p roduc t , elaborarea unei viziunii  proprii ,   individuale a principiilor  compoziţionale, tectonice, spaţial-volumetrice.În activitatea sa designerul trebuie să posede cunoştinţe complexe,sintetice, în diverse domenii: socio-economic; tehnologic; estetic. Subiectul-2, c o n s u m a t o r u l design-productului prezintă f a c t o r u l   s u b i e c t i v   a l   d e s i g n u l u i ,   c a r e   s e   m a n i f e s t ă   î n   m o d   i n d i r e c t , rămânând în afara activităţii proiectante.Subiectul2 prezintă veriga finală a designului, el fiind subiectul recipient,  adresatuldesignului.  Tot odată el realizează comanda social pentu  proiectarea  productului  respectiv,   fi ind astfel  punctul  de pornire,  „îndemnul”, „imboldul” designului. Concomitent cu designerul-proiectant şi consumatorul individual sau c o l e c t i v ,   f a c t o r u l   s u b i e c t i v   a l   a c t i v i t ă ţ i i   d e   p r o i e c t a r e   i n c l u d e   ş i   a l t e elemente:producătorul  sau firma industrială de producere a produsuluiconform proiectului; vânzătorul sau firma de distribuire, de comercializare aprodusului. Deci formula factorului subiectiv al activităţii proiectante va fi următoarea: Designer – Producător - Distribuitor – Consumator. R e a l i z a r e a   a c t i v i t ă ţ i i   d e   d e s i g n   s e   m a n i f e s t ă   î n   d i v e r s e  a c t i v i t ă ţ i organizatorice, de comunicare şi colaborare între aceşti subiecţi.

Factorul o b i e c t i v în design la fel ca şi cel subiectiv se prezintă ca un fenomen complex. El este constituit din două elemente:obiectul 1- p r o i e c t u l  designerului prezintă exprimarea directă a factorului obiectiv);obiectul-2,   p r o d u s u l   - r e a l i z a r ea p ro i ec tu lu i î n s f e r a p roduc ţ i e i ; (exprimarea indirectă a factorului obiectiv);Procesul de activitate proiectoare este în esenţa sa un proces dea ct i v i t a t e  m o d e l a t o a r e. M o d e l a r e ( d i n l a t . “modus” – ch ip ,mod) s e numeş t e construirea (reproducerea) ideală sau reală a unui obiect sau sistem şi a funcţiilor sale sub forma unui obiect sau sistem similar, analog.M o d e lse numeşte un obiect  sau sistem teoretic (logico-matematic) sau material, cu ajutorul căruia este reprodus prin imitaţie uncareva alt obiect sau sistem. M o d e l u l   a r e c apac i t t e a de a î n locu i obiectul sau sistemul original, evocându-i  calităţi noi; iar examinarea,cercetarea modelului acordă o nouă informaţie despre obiect sau sistem şi despre funcţiile sale. De aceasta prin intermediul modelului pot fi studiate i nd i r ec t p rop r i e t ă ţ i l e ş i f unc ţ i i l e unu i ob i ec t s au s i s t em   s imi l a r  ma i complex. Astfel prin folosirea metodei teoriei similitudinii se pot obţine rezultate efective în studierea diverselor obiecte sau sisteme şi ale funcţiilor lor. Mode l a r ea   s e   fo lo se ş t e   pe   l a rg   î n   p r ac t i c a   ş i   t eo r i a   de s ignu lu i . Modelurile pot fi de câteva tipuri. Tipologia modelurilor:1.modeluri analitice (logico-abstracte) – modeluri ideale, “închipuite”,“construite” cu ajutoul gândirii logico-abstracte;2.modeluri semnificative (matematice) – modeluri alcătuie din simbolurimatematice, scheme, desene, grafice;

 3.modeluri materiale - reprezentarea sau reproducerea (plastică) la scarăredusă a unui obiect, unei construcţii (o machetă; un etalon).Activitatea proiectantă a designerului se bazează pe diverse principii de modelare:-modelarea de tip p r o i e c t i v: se practică la modelarea obiectelorcu un   spo r i t g r ad  de i nova re ; mode l a r ea  de r i vă ,   r e zu l t ă   nu a t â t d in prototipul existent al obiectului proiectat ci din imaginea lui ideală, urmărită drept scop de bază al proiectării;- m o d e l a r e a   d e   t i p   t r   a   n   z   i   t   o   r i   u : se practică la modelareaobiectelor deja existente şi utilizate, dar cu funcţii perfectate, optimizate,lărgite; modelarea dată este orientată spre evocarea noilor perspective în dezvoltarea continuă a obiectului;-modelarea de tip c o r e c t   i  v : se practică la proiectarea obiectelor cu caracteristici funcţionale vechi, dar cu trăsături constructiv-formale noi. Toate principiile  de activitate modelatoare îi  acordă designeruluiposibilitatea de a desfăşura o activitae de proiectare complexă, sintetică,strict subordonată scopului urmărit în proiectrea obiectului concret.

Nr.14. Etapele proiectarii tehnico-artistice. Etapele designului.

Plan: 1.Design-conceptul, model al design-procesului. 2.Design-programul.Metodele de programare. 1.Design-conceptul, model al design-procesului.Activitatea proiectantă (ca şi orice activitate umană, în special - procesul de muncă) în cele mai multe cazurii se finalizează cuproducereau n u i   a n u m i t   o b i e c t .   Î n   a c e s t e   c a z u r i   a r e   l o c „ m a t e r i a l i z a r e a ” ,   „ o b i e c t u a l i z a r e a ”   a c t i v i t ă ţ i i   p r o i e c t a n t e .   Î n  m o d   s c h e m a t i c   p r o c e s u l  „obiectualizării” activităţii proiectante poate fi reprezentat prin „formula”: Subiect – Activitate - Obiect Dar pentru ca acest proces de transformare să aibă loc, este necesar ca desfăşurarea activităţii propriu-zise să fie anticipată de conştientizarea şi formularea unui concept al viitoarei activităţi proiectante: Subiect – Concept – Activitate - Obiect Design-conceptul  se formează în baza cunoştiţelor acumulate şisistematizate anterior,  precum şi în urma apecierii unui anumit scop al viitoarei activităţi de proiectare. Design-conceptul– este un moment necesar în organizarea activităţiide proiectare al design-obiectului,este un m odel logico-abstract al viitorului design-proces.

Există trei tipuri de design-concepte:design-conceptul integru - concepţia activităţii proiectante integre;design-conceptul pronostic - concepţia obiectului prognozat ideal;design-conceptul proiect - concepţia activităţii de proiectare a obiectuluiconcret.2Design-programul. Metodele de programare.Conţinutul design-programului este apreciat de către design-concept.Design-programul presupine consecutivitatea, planul acţiuni lor orientate spre  realizarea  practică  a  design-conceptului.Design-programul include aspectul metodic şi organizatoric al realizăii activităţii proiectante al designerului.La temelia design-programului se află obiectivele proiectării, determinate în design-concept.Structura design-programului este următoarea:Proiectantul  / /  Obiectivele proiectării  -  Metodele proiectării   / /Obiectul  proiectării.

 La elaborarea design-programului se folosesc o serie de metode de programare:informativă- colectarea informaţiei;descriptivă- descrierea situaţiei progamate;analitică- analiza căilor de realizare a programei;comparativă -compararea metodelor existente de elaborare şi realizare a programelor;modelatoare -crearea modelurilor ideale, semnificative, materiale.Design-programul este constituit din două aspecte: primul ţine de conţinutul viitoarei activităţi proiectante , iar al doilea – de aspectul ei metodico organizaţional.

Punctele de pornire în elaborarea design-programului sunt: 1 . a p r e c i e r e a   p r o b l e m e i ,   c a r e   m o t i v e a z ă   n e c e s i t a t e a   c r e ă r i i   d e s i g n - programului;2.identificarea scopului principal al programului;3.soluţionarea mijloacelor de atingere a scopului principal al programului. Realizarea design-programului  se manifestă  în diverse activităţi organizatorice, de  comunicare şi colaborare între toţi  subiecţii design-procesului:  designerul proiectant;  producătorul  sau  firma industrială dep roduce re   a   p rodusu lu i con fo rm  p ro i ec tu lu i ;   v ânză to ru l   s au   f i rma de distribuire , de comercializare a produsului; consumatorul individual sau colectiv al produsului:Designer – Producător - Distribuitor – Consumator 

Nr.15. Designul –determinantul succesului economic.

Legatura »Creator –Produs –Consumator » in activitatea de design.

Designul si brandingul.

Succesul economic al produsului depinde de acceptarea lui de catre consummator. Consumatorul este cel care decide succesul sau insuccesul economic al produsului. Spre exemplu consumatorul poate avea un punct de vedere diferit de cel al producatorului, in ceea ce priveste calitatea produsului. Marketingul observa ca logica si argumentele consumatorului nu intotdeauna se inscriu in logica producatorului. In mare importanta in comercializarea produsului o are influentarea timpurie a consumatorului, chiar inca inainte de lansarea produsului pe piata. Principalul instrument de promovare a produsului pe piata il prezinta brandingul, de fapt piata contemporana prezinta “un cimp de lupta ale bauturilor”.

Notiunea brand (eng. marca) semnifica complexul informational despre “marca comerciala a unei campanii, a unui producator, a unui produs, brandul este “aura informational” a campaniei producatoare. Aceasta aura se imprima si se afirma in constiinta consumatorului de masa, in asa mod ca ea nicidecum nu se confunda cu alte campanii, cu alti consumatori.

Un element cheie in politica de produs e considerat formarea brandului (marcii comerciale).

Caracteristicile brandului: 1)calitatea garantata, 2)prestigiul mondial, 3)accesibilitatea, 4)denumirea de firma si logourile individualizate.

Exista doua pozitii de apreciere a brandului: 1)juridica – denumirea de firma, logotipul, emblem, simbolul, combinatia coloristica si alte elemente vizuale de apreciere a firmei. 2)psihologica – tine de imaginea campaniei si amprenta acestei imagini in constiinta consumatorului, a partenerului, a concurentilor si a publicului larg.

Notiunea de brand majoreaza capacitatea de concurenta a produsului si promoveaza mai reusit produsul pe piata , lungindu-i ciclul de viata a produsului. Promovarea brandurilor, constituirea lor necesita investitii foarte mari si de lunga durata. 

Procesul de design începe cu prospectarea pieţei, cu proiectarea unor noi produse, continuă cu producerea lor, apoi cu lansarea lor pe piaţă, cu realizarea  şi comercializarea lor.  Astfel designul este  conexat atât cu domeniul  productiv, cât cu pieţele de desfacere: Design - Producţie - PiaţăDupă aceasta urmează u t i l i z a r e a produsului de către consumator.Aşa dar principalele etape ale designului sistemic sunt:Prospectare - Proiectare – Producţie – Realizare – Utilizare. Creatorul-designer. Creatorul noului produs este designerul şi este bine cunoscut faptul, că activitatea proiectantă a designerului  este adresată consumatorului. De mult a devenit aforistică expresia, precum că designerul expune  şi  promovează în procesul de producţie interesele consumatorului.  La crearea noului produs designerul se conduce după un şir de criterii: p rop r i e t ă ţ i l e  ma t e r i a l e l o r ; pos ib i l i t ă ţ i l e   t ehno log i ce   a l e   p roce se lo r   de producere; factorii economici;  condiţiile  climaterice şi geografice etc. Însăpe primul plan se plasează necesităţile consumatorului motivate de către statutul său social, vârstă, sex, naţionalitate, gusturile estetice, factori iergonomici, psihofiziologici şi multe altele.La etapa incipientă a activităţii proiectante designerul îşi imaginează procesul utilizării produsului de către consumator. Mai mult decât atât: el   î n să ş i   s e   p l a sează   î n   r o lu l   consuma to ru lu i .  As t f e l c r ea to ru l   r euşe ş t e  ma i uşor:1. să „modeleze” mental imaginea viitorului produs;2. să reconstruiască mental o viitoare situaţie, un viitor proces de funcţionare  a  produsului. Această situaţie se apreciază ca o„r e f l e x ie  c o n s u m a t o a r e”. Consumatorul.  Consumatorul recepţionează, valorifică creaţiadesignerului - design-obiectul, dar nu nemijlocit  în forma sa iniţială deproiect , ci m a t e r i a l i z a t  în  p r o d u s. Consumatorul prin cerinţele sale subiective, prin  doleanţele,oportunităţile sale determină activitatea proiectantă. Aceste oportunitâţi pot fi clasate la patru poziţii:

1.utilitatea; 2.siguranţa; 3.confortul; 4.frumuseţea. Înaintând aceste cerinţe designerului,  consumatorul  involuntar devine „coautor” al  design-proiectării . Deci consumatorul  este un participant indirect al activităţii proiectante. În asemenea situaţie consumatorul poate fi ap r ec i a t   c a   un   „consummato r p ro i ec t an t ” ,   c a   un   „ au todes igne r” .   As t f e l , f e n o m e n u l „ r e f l   e x i e   I   c o n s   u m a t   o a r e ” a d e s i g n e r u l u i   s e completează prin fenomenul"a u t o d e s i g n u l u i  c o n s u m a to r u l u i – p r o i e c t a n t”. Cu alte cuvinte creatorul şi consumatorulsunt „coautori” ai design - proiectului.

Nr.16. Tipologiea domeniilor de aplicare ale ddesignului.

Putem cu fermitate constata că designul este integrat în toate sferele vieţii umane. El îl însoţeşte pe om pretutindeni: în viaţa personală şi în societate, acasă,la serviciu şi în locuri publice.Domeniile  intervenţieidesignului sunt foarte vaste. D e s i g n u l i n c l u d e î n s f e r a a c t i v i t a ţ i i s a l e î n t r e a g a l u m eobiectuală  c r e a t e d e o m . E l intervine activ  în procesele organizaţionale  ale activităţii  umane; este prezent în proiectarea şi amenajarea diferitor siteme spaţiale; (interior, exterior, ambientul natural); contribuie structurării şi prezentării mediului informaţional.In conformitate cu domeniile de aplicare designul poate fi divizat in mai multe compartimente distinct, fiecare purtind denumirea respective (design industrial, design graphic, design de lansaft,design vestimentar, design de interior.) În contextul unui spectru foarte vast al activităţilor de design savanţii au propus diverse clasificări ale designului. Astfel, cunoscutul estetician roman Gheorghe Achiţei conturează trei mari direcţii de afirmare a designului:designul de obiecte (iar când se are în vedere problema produselor în serie,el mai este numit şi design industrial), designul ambiental, designul de comunicaţii vizuale. Pornind de la această clasificare considerăm necesară o completare şi o precizare a acesteia, deoarece ea nu reflectă multitudinea manifestărilor  fenomenului  design. În rezultatul  investigaţiilor  realizate propunem următoarea clasificare:1. designul produselor;2. designul proceselor;3. designul mediului;4. designul mediului informaţional.

Aparut la sfirsitul secolului IXX, designul s-a integrat organic in toate sferele vietii. In conformitate cu domeniile de aplicare a designului putem specifica mai multe domenii:

1) Designul industrial – mechanism de munca, utilaje2) Designul produselor3) Designul architectural4) Designul interiorului5) Designul mediului6) Designul vestimentar7) Designul graphic8) Fitodesignul9) Psihodesignul10) Designul proceselor

Esteticianul romin Gheorghe Achitei contureaza trei tipuri, trei directii de afirmare a designului:

1) Designul de obiecte2) Designul mediului3) Designul comunicatiilor audio - vizuale

Activitatea de design poate fi clasificata in patru tipuri:

1) Designul produselor2) Designul proceselor 3) Designul mediului4) Mediul informational.

In toate aceste tipuri de activitate se urmareste scopul de a combina functionalul si esteticul.

In design se manifesta notiunea de frumos (notiunea de baza in estetica, arta, viata). Notiunea de frumos se manifesta in diverse faze: 1)frumosul natural – natura, omul; 2)frumosul artistic; 3)frumosul util – activitatea de design.

Notiunea de frumos, raportata la creatia obiectelor, trebuie sa respecte factorul utilitar. Utilitatea este prima necessitate a tuturor obiectelor, si daca in infatisarea lor latura practica ar trebui sa lipseasca, apoi si frumusetea ar lipsi.

Nr.17. Designul de obiecte. Definirea notiunii. Caracteristica generala. Designul

Ambalajelor – componenta sentiala a deignului de produse.

Produsul este rezultatul activităţii de proiectare a designerului la cererea consumatorului.Orice produsare o oarecare funcţie de bază, însumează o serie de attribute şi caracteristici funcţionale, care reflectă motivaţia cumpărării lui de către consumator. Multitudinea necesităţilor oamenilor şi diversificarea lor continuă a condus la apa r i ţ i a   une i  ma r i   va r i e t ă ţ i   de   p roduse .  De   aceea   e s t e   f oa r t e   nece sa r ăclasificarea produselorî n   g r u p e   c e   a u   c a r a c t e r i s t i c i   s i m i l a r e   ş i comportament similar.

1.Principalul criteriu de clasificare a produselor estedestinaţia utilizării lor, care conduce la delimitarea a două categorii: a. produse(bunuri) deconsum; b.produse (bunuri) industriale. Se constată că în practică multe bunu r i   s e   gă se sc   s i mu l t an   î n   ambe l e   g rupe :   c a l cu l a to r , e l e c t roca sn i ce , automobile etc.a. Produsele (bunuri) de consum - se adresează direct consumatorului final şi sunt cumpărate pentru uzul personal sau al gospodăriei. Ele mai sunt denumite bunuri ale cumpărătorului. În funcţie de tipul de cumpărare ca rezultat al efortului făcut pentru luarea deciziei de cumpărare, bunurile de consum se clasifică în:- produse uzuale (de uz  curent) -cele cumpărate frecvent, cu minim de efortpentru decizia de cumpărare ;-produse  speciale- cele cumpărate de obicei printr-u un efort deosebit pentru a intra în posesia unui asemenea produs (produse de lux)b. Produsele (bunurile) industriale - sunt cele care permit unei întreprinderi să funcţioneze, să producă şi să ofere produse consumatorilor :-instalaţii,maşini, utilaje, clădiri ce participă la realizarea produselor finite ;-echipamente, accesorii consumabile c e   s u n t   u t i l i z a t e   î n   p r o c e s u l   d e producţie;-materii  prime,c a r e   d e v i n   p a r t e   c o m p o n e n t ă   a   p r o d u s u l u i   c r e a t   d e  întreprindere. 2.U n   a l t   c r i t e r i u   i m p o r t a n t   d e   c l a s i f i c a r e   a l   p r o d u s e l o r   î l   p r e z i n t ă Durabilitatea produselor, conform căruia distingem: a.  bunuri  durabile sau de folosinţă îndelungată - sunt produse foarte rezistente la uzură fizică şi morală; ele se utilizează perioade mari de timp(mobilă, electrocasnice etc). b.bunuri de scurtă folosinţă sau non-durabile -  sunt cele ce se consumă într-un timp scurt, în una sau mai multe utilizări, se uzează rapid fizic. Designul produselor  Produsele muncii umane create în conformitate cu legile frumosului se transformă în obiecte frumoase, capabile  de a declanşa emoţia estetică. Designul produsului,urmărind scopul să îmbine funcţionalul cu esteticul, contribuie la:1.îmbunătăţirea performanţelor, caracteristicilor, calităţii produsului;2.optimizarea expresivităţii emoţionale a noilor obiecte (produse);3 . impune rea   l o r   pe  p i a ţ a   i n t e rnă   ş i   i n t e rna ţ i ona l ă .   (Des inge ru l   a r e   c a obiectiv realizaea unui produs promoţional: mai economic de produs şi de distribuit, mai ieftin la cumpărare, folosire şi reparare; mai util, mai sigur,mai confortabil şi mai frumos);

 4. compatibilitatea lor cu:  a - mediul ambiant,

 b - cei care le utilizează -oamenii. Desingul este un instrument în lupta de concurenţă.Designul de produse are câteva subdiviziuni:- designul maşinilor şi aparatajului necesar în activităţile de producţie;- designul maşinilor şi aparatajului folosit în activităţile de învăţământ şi –cercetare;- designul maşinilor şi aparatajului folosit în gospodăria casnică;- designul mijloacelor de transport;- designul uneltelor de lucru;- designul bunurilor de consum;- designul mobilierului;- designul vestimantaţiei;- designul echipamentului activităţilor cultural-sportive;- designul echipamentului medical;- designul jucăriilor; 2.Designul ambalajelor – componentă obligatorie în designulproduselor

.Ambalajul este învelişul exterior al unui produs destinat vânzării-cumpărării şi constituie un important promotor al comercializării, denumit la mod figurat “vânzătorul mut”. Principalele funcţii ale ambalajului modern sunt:1. protecţia fizică este principala funcţie ce asigură trasportarea produsuluide la producător până la consumator., care s-ar putea altfel deteriora.Ambalajul păstrează integritatea produsului ,îl protejează de: umiditate, frig,fragilitate, lumină, etc.; realizând securitatea, siguranţa produsului.2.comunicarea şi promovarea produsului, mărcii şi imaginii publice aproducătorului şi distribuitorului. Ambalajul furnizează informaţii despre produs, captează atenţia consumatorului şi interesului acestuia pentru a-lcumpăra. Valoarea de comunicare a ambalajului se realizează prin vizualizare şi dising. Ambalajul pune în evidenţă produsul în raport cu celelalte mărci concurente atrăgând consumatorul. El stimulează memoria şideclanşează stări emoţionale ce contribuie la decizia de cumpărare.3.identificarea conţinutului. Textul de pe ambalaj este însoţit adesea de coduri cu bare, ce pot fi citate cu echipamentul electronic de încasare, de marcaje de siguranţă pentru a prevenii falsificarea produsului.4. respectarea prevederilor legale referitoare la marcaj,  indicaţii asupra conţinutului, originii, termenului de garanţie etc.5. protecţia sanitară care asigură reducerea pierderii valorii nutritive.În alegerea ambalajului trebuie luate în considerare şi aspect ecologice, ceea ce a condus la formarea unor criterii:- să se stabilească dacă ambalarea este necesară sau nu;

- să nu se facă exces de ambalaj;

- să se folosească materiale rentabile din punct de vedere ecologic ;

- să se efectuieze reciclarea ori de câte ori este posibil;

- să se indice pe ambalaje, natura materialului folosit.

Nr.22. Designul ambiental si landsaft -designul. Landsaft –designul –istorie si contemporaneitate. Principii de proiectare.

Designul de landşaft(landşaft din germ. landschaft - porţiune de suprafaţă terestră cu proprietăţi şi aspect specific; formă de relief) prezintă un proces de proiectare, creare, menţinere, protejare şi reabilitare a unui mediu spaţial artificial realizat prin intermediul utilizării componentelor naturale vegetale: amenajarea şi înverzirea parcurilor, grădinilor, scuarurilor, străzilor şi drumurilor, spaţiilor urbane, zonelor verzi afiliate construcţiilor civile, publice, unităţilor de producţie etc. Designul de landşaft include :1.elemente topografice – dealuri, văi, râuri, lacuri; 2.plante – materie vegetală în cele patru ipostaze ale sale: arborescentă,arbustivă, ierbacee şi floricolă - copaci, arbuşti, ierburi, flori.copaci, arbuşti, ierburi, flori;3.construcţii – clădiri, terase, drumuri, poduri, fântâni, havuzuri, statui.Zonele verzi în cadrul unor aglomerări urbane îşi pun amprenta nu doarpe aspectul afectiv al oraşelor, dar şi pe calitatea vieţii. Aceste zone verzi sunt alcătuite din parcuri de dimensiuni mari şi grădini urbane de dimensiuni mici. Parcurile de dimensiuni mari prezintă suprafeţe întinse de terenuri cu vegetaţie naturală sau plantată, adesea cu lacuri sau bazine, cu alei, bănci şi diferite construcţii, care servesc pentru recrearea, „salvarea” populaţiei caresuferă tot mai mult de „răul de oraş”. Proiectele parcurilor iau în consideraţie maximă formaţiunile naturale, precum dealurile, văile, râurile sau lacurile, pe care uneori le păstrează, le amenajează, uneori  le  modifică  esenţial.  În  plan  este  inclusă  subdivizionarea spaţiului în parcelesau terenuri cu destinaţii distincte, se lasă loc pentru grupuri de arbori sau spaţii libere şi deschise Grădinile de dimensiuni micise găsesc în apropierea nemijlocită a clădirilor; sunt în cadrul unui teritoriu afiliat la careva construcţii, fiind o prelungire, ocontinuare ale lor. Obiectivul principal ale designului grădinilor mici este: crearea unui „tablou” integru, în care grădina şi clădirea trebuie privite ca un tot întreg; Principiile de proiectare.La început arhitectul trebuie să studieze lotul, apoi să realizeze un plan general  bazat  pe  folosirea  maximă  a  caracteristicelor  naturale ale lotului. la etapa iniţială de proiectare a landşaftului artificial, trebuie să fie luată decizia privind scopurile principale, concepţia, stilul amenajerii. După aceasta urmează etapa a doua: materializarea proiectului, la care se soluţionează mai multe sarcini: I - Zonarea funcţională a teritoriului. Aceasta rezidă în faptul ca întregul teren să fie împărţit în zone potrivit funcţiilor lor. II - Elaborarea planului de planificare orizontală, în care, potrivit zonării funcţionale, sunt reflectate toate obiectele care se planifică a fi amplasate pe teren: clădirile, curţile deschise, scările, aleile, planurile înclinate, pereţii decorativi, terenurile, gardul viu, straturile de flori. III - Întocmirea proiectului de planificare verticală. Principiul acestuia este că terenul trebuie să fie protejat la maximum dinspre nord, ferit de vânt, să fie deschis la maximum spre sud şi să fie accesibil pentru soare şi pentru vântul cald din sud. Este mai bine ca dinspre nord terenul să fie îngrădit de un gard viu înalt, iar spre sud este suficient să fie plantaţi arbuşti scunzi. Pentru oprotecţie suplimentară, poate fi modificat artificial relieful terenului. IV - Alegerea materialelor de construcţie : trebuie să se ţină seama de factura,textura lor. Se îmbină minunat între ele materialele artificiale: blocurile de beton,pavajele pentru trotuar din beton color. Armonizează şi materialele naturale: piatra naturală, lemnul, prundişul, calcarul cochilifer. Regula generală rezidă în faptul că se folosesc fie materiale artificiale, fie naturale. V - Alegerea diverselor componente constructive, detaliilor şi elementelor decorative, cum ar fi: garduri de fortificaţie, poduri, pavilioane; bazinele de apă şi cascadele, curţile patio, boschetele şi mini-florăriile, aleele şi cărările,liniile de demarcaţie ; sistemul de iluminare al terenului etc.  VI – Alegerea materialul săditor conform următoarelor cerinţe: acesta trebuie:1. - să fie rezistent la condiţiile climaterice nefavorabile ale localităţii ;2. - să crească uşor ;3. - să suporte bine tunderea şi curăţarea frecventă ; 4. - să corespundă materialelor folosite în construcţii şi la amenajarea teritoriului. VII –Alegerea gamei coloristice a landşaftului creat. Principiul de alegere a culorilor este armonia. Armonia se obţine în compoziţia policromă prin îmbinarea fie a culorilor contrastante, fie a culorilor din aceeaşi gamă. Toate nuanţele culorii verzi se îmbină minunat cu piatra naturală, toate nuanţele culorii roşii armonizează cu lemnul. Calităţile decorative ale plantelor -mărimea lor, coloritul frunzişului şi al florilor, factura şi culoarea scoarţei, forma şi structura coroanei, înălţimea şi diversele perioade de viaţă – sunt atâtde variate, încât permit să se obţină nenumărate variante de compoziţii peparcursul întregului an. Dacă sunt îmbinate în mod creator şi profesionist toate componentele proiectului – zonarea funcţională, planificarea verticală şi orizontală, compoziţia cromatică – precum şi dacă se aleg cu pricepere materialul săditor şi materialele deconstrucţie, poate fi creat şi transpus în viaţă un proiect de landşaft artificial ideal.

Nr.23. Designul informational. Definirea notiunii. Clasificarea. Caracteristici generale.

Designul informaţional este un domeniu al designului care la etapa actuală se dezvoltă mai activ, mai intens decât сelelalte. Noţiunea design informaţional semnifică procesul şi rezultatul proiectării tehnico-artistice, structurării  şi prezentăriiinformaţiei în scopul de a o face cât mai accesibilă receptării şi a o livra într-un volum  cât  mai  mare într-un timp cât mairestrâns.

De obicei designul informaţional este tratat ca procesul şi rezultatul proiectării tehnico-artistice  a  surselor informaţionale  multimedia sau a serviciului informaţional.Domeniile principale de aplicare a Designului informaţional sunt:-media-designul- sursele massmedia;-web-designul -serviciul informaţional. Principiile designului informaţional:principiile tehnice de livrare şi translare a informaţiei,principiile ergonomice de utilizare a izvoarelor şi serviciilor informaţionale,principiile psihologice de receptare a informaţiei,princpiile estetice de prezentare a informaţiei.