P a g e | 1

Cuprins

1. Introducere – definirea conceptelor : terapie, dansul, depresia…………12. Dansul ………………………………………………………….. ………… 2

2.1. Scurt istoric…………………………………………………………….22.2.Obiectivele dansului……………………………………………………2

3. Depresia ………………………………………………………… …………33.1.Cauzele depresiei……………………………………………………….33.2. Simptomele depresiei……………………………………………... …..3

4. Terapia prin dans……………………………………………………... ….. 44.1.O idee: dansul – distracţie cu efect terapeutic……………………….. 4

5. Realizarea proiectului de terapie prin dans …………………………….. 55.1.Aspecte legate de spaţiu…………………………………/////……….. 55.2.Colaborarea cu medicul………………………………………………. 65.3.Obiective propuse………………………………………………….… 55.4.Etape…………………………………………………………………....3

6. Concluzie ……………………………………………………………………57. Bibliografie…………………………………………………………………2

P a g e | 2

1.Introducere

1. .Definirea conceptelor : a) Terapia b) Dansulc) Depresia

a) Terapia

Terapia este ramură a medicinei care studiează mijloacele şi metodele de tratament al bolnavilor. Terapia ocupaţinală este forma de tratament care foloseşte activităţi şimetode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea individului de adesfăşura activităţi necesare vieţii, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţefizice.

Terapia ocupaţională are o mare varietate de înţelesuri, astfel:

-Terapia ocupaţională este o profesie care ajută o persoană cu incapacitate să-şicâştige potenţialul maxim pentru independenţă şi productivitate în propriaviaţă.

- T e r a p i a   o c u p a ţ i o n a l ă î n d r u m ă   i n d i v i z i i   s ă s e a j u t e s i n g u r i , s ă f a c ă   c e e s t e necesar cu ce pot .-Terapia ocupaţională este arta practică de a promova independenţă funcţională prin utilizarea activităţilor vieţii zilnice şi/sau modificând echipamentul saumediul, când este necesar, pentru A.D.L.-uri.

-Terapia  ocupaţ ională   fo loseş te „ac t iv i tă ţ i pent ru creş terea  ş i res taurarea s tăr i i fizice şi psihice ale unei persoane la nivel funcţional necesar vieţii cotidiene”.

T e r a p i a   o c u p a ţ i o n a l ă   e s t e   t e r a p i a   c a r e   a j u t ă   o  p e r s o a n ă   s ă   s e   a d a p t e z e mediului, sau adaptează mediul pentru nevoile unei persoane, astfel încâtaceasta să devină capabilă să-şi desfăşoară viaţa cu demnitate şi respect desine.

T e r a p i a   o c u p a ţ i o n a l ă   e s t e   o   p r o f e s i e   p e n t r u  s ă n ă t a t e   c a r e   c o n t r i b u i e   l a independenţa fizică şi emoţională ca şi la starea de bine a individului – stare cese realizează prin utilizarea unor activităţi selectate.

T e r a p i a   o c u p a ţ i o n a l ă   p r o m o v e a z ă   c a l i t a t e a   v i e ţ i i  r e s t a u r â n d ,   r e î n t ă r i n d   ş i crescând participarea indivizilor la activităţile necesare vieţii.

P a g e | 3

b.DANS :

Ansamblu de mişcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii şi având caracter de artă, sau de divertisment.

Dansul este limbajul ascuns al sufletului şi poezia piciorului, un poem în care fiecare mişcare reprezintă un cuvânt. Este singura artă în care noi înşine suntem materia din care e realizată, fiind cea mai elevată, cea mai emoţionantă şi cea mai frumoasă dintre arte, pentru că nu este doar translatare sau abstractizare din viaţă … este chiar viaţa!

Dansul frumos se naşte din setea de dans, iar setea de dans cere ca toţi să danseze, chiar şi cei care nu dansează bine, căci altfel nu ar mai fi sete, ci doar un spectacol fără semnificaţie. Pentru a te putea exprima liber, pentru a fi tu însuţi şi pentru a elibera energia pozitivă latentă în fiecare dintre noi, trebuie să dansezi ca şi cum nimeni nu s-ar uita la tine.

Dansul le dezvolta practicanţilor un fizic armonios, le formează eleganţa, le educă disciplina şi rigoarea, îi face mai ordonaţi în gândire şi comportament, le insuflă partenerilor spiritul de echipă, fiindcă o pereche sau un grup este o echipă care trebuie să muncească intens pentru un rezultat cât mai bun. În plus, pe băieţi îi educă să se poarte ca nişte gentlemeni cu partenerele lor, iar la fete le dezvoltă graţia şi feminitatea.

RITM (ritmuri): Aşezare simetrică şi periodică a accentelor tonice într-o frază muzicală.

Când zgomotul capătă ritm, muzica e aproape. Când muzica se naşte, trupul se mişcă. Când trupul vibrează, se degajă energia pozitivă a vieţii. Ritmul nu e altceva decât, trupul palpabil al energiei. 

P a g e | 4

c.Depresia

Depresia este o maladie mentală caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al suferinţei morale şi încetinirii psihomotorii, asociindu-se în general cu anxietatea, depresia întreţine la pacient o impresie dureroasă de neputinţă globală, de fatalitate disperată, iar uneori antrenează ruminaţii subdelirante pe tema culpabilităţii, a indignităţii, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a sinuciderii şi, uneori, la realizarea acesteia.

Depresia - definiţia de cea mai largă generalitate consideră depresia ca o prăbuşire a dispoziţiei bazale, cu actualizarea trărilor neplăcute, triste şi ameniţătoare. Sindromul depresiv are drept componente definitorii dispoziţia depresivă, încetinirea proceselor gândirii, lentoarea psihomotorie la care se adaugă o serie de simptome auxiliare de expresie somatică.

2. Dansul

2.1. Scurt istoric.

Existenţa dansului este atestată încă din vremuri străvechi, prin desene simple sau culori, reprezentând figuri de oameni şi animale, acestea datând din neoliticul timpuriu.

Popoarele vechi, printre care egiptenii, grecii, având un simţ rafinat pentru frumos, cântau armonia în gesturi, atitudini şi mişcare.

Egiptenii dădeau dansului diverse semnificaţii, mesajul ce-l transmiteau fiind mai mult sau mai puţin legat de pământesc: astral, de fertilitate, funerar, ofrandă, iar grecii întruchipau prin dans veneraţia ce-o purtau zeilor.

Dansul avea o însemnătate deosebită în viaţa oamenilor, el exprimând o legătură aproape magică, o descărcare a sufletului către divinitate.

Pe măsura trecerii vremii, dansul capătă alte conotaţii, evoluează, devine foarte complex, maeştrii de dans structurează, ordonează şi codifică fiecare pas, gest, atitudine.

În secolul al XVIII-lea, Ludovic al XIV-lea înfiinţează Academia de dans, iar tehnica baletului este structurată prin anumite norme ce se vor numi clasice.

De-a lungul vremii dansul îmbracă diferite forme sau stiluri, acestea fiind definite printr-un anumit limbaj corporal. A primit astfel diverse denumiri: dans

P a g e | 5

clasic (academic), dans modern (neoclasic - are la bază dansul clasic îmbogăţit cu mişcări, coregrafii, atitudini moderne), dans contemporan (ilustrează societatea într-o anumită perioadă), modern dance jazz, dans folcloric, dans sportiv, dans tematic, dans de caracter.

Specialiştii domeniului însă delimitează, după anumite caractereristici (elementele constitutive), în trei categorii: dans clasic, dans tematic şi dans de caracter.

Dansul este o activitate motrică, extrem de complexă, ce implică intelectul, emoţiile, prin participarea efectivă a trupului şi afectivă prin particularităţile personalităţii umane.

În educarea estetico-motrică, dansul este o artă complexă, ce se găseşte la graniţa îmbinării altor trei forme separate de artă: muzica, artele plastice şi teatrul.

Practicarea sistematică şi organizată a dansului are o influenţă deosebităasupra dezvoltării armonioase, fizice şi psihice.

Există discipline sportive cu un pronunţat caracter artistic ce vizează, în principal, educarea expresivităţii corporale folosind mijloace artistice de comunicare prin expresie (gimnastică ritmică şi sportivă, sport aerobic, patinaj artistic, înot artistic etc.)

Tehnica corporală, folosită în redarea esteticii corporale specifice fiecărei discipline, este extreme de variată şi complexă, împrumutând din mijloacele de bază din baletul clasic, dans modern, clasic, tematic, reprezentativ, de caracter.

Dansul, ca formă de educaţie folosită în programa şcolară, se situează la un nivel iniţial, de pornire, fără să fie pus accentul pe tehnica corporală, ci strict de comunicare, de exprimare a emoţiilor şi sensurilor ce-l definesc, de construire a expresivităţii motrice proprii, prin participarea în procesul de creaţie artistică.

Dansul reprezintă sau ar trebui să întruchipeze nevoia, dorinţa, voinţa, trăirea, atitudinea, emoţia individuală a unei persoane sau a grupului de care aparţine, în scopul provocării unei impresii asupra celor din exterior. Cu alte cuvinte, comunicarea dintre dansator şi spectator (student, elev şi profesor sau ceilalţi colegi ai studenţilor, elevilor) trebuie să genereze legătura, raportul expresie-impresie. Deci, această activitate presupune participarea profesorului (coregrafului), a elevului sau studentului în calitate de subiect şi al spectatorului, ce poate fi reprezentat prin profesor, ceilalţi elevi, studenţi sau a spectatorilor externi, părinţi, prieteni.

Pe baza unei teme alese, compoziţia este pusă în practică sub forma unei creaţii coregrafice, o înlănţuire de elemente exprimate fizic, dar şi însoţite emoţional de starea determinată de ideea propusă şi, binenţeles, acompaniată de muzică.

P a g e | 6

Din punct de vedere estetic, muzica provoacă executanţilor emoţii plăcute, îmbogăţindu-le totodată cultura generală şi asigurându-le dezvoltarea expresivităţii în mişcare. Muzica se constituie în mijloc de dezvoltare a creativităţii, imaginaţiei. „Concordanţa muzicii cu mişcarea se manifestă sub două aspecte: unul din punct de vedere al caracterului muzicii şi al doilea din punct de vedere al mijloacelor de expresivitate ale muzicii” (V. Mociani, 1985).

Cunoaşterea de către profesor a noţiunilor muzicale elementare vor determina reuşita explicării şi folosirii celor mai potrivite bucăţi muzicale.

Particularităţile acompaniamentului muzical (împărţirea frazelor muzicale, Exerciţiul fizic prin dans cunoaşterea ritmului, tempoului, ritmicitatea motrică) toate vor înlesni şi ghida subiecţii în punerea pe muzică a succesiunilor coregrafice.

Mijloacele utilizate pentru educarea ritmicităţii motrice sunt: percuţie, mişcări simple ale membrelor superioare, deplasări, combinaţii simple. Mijloacele pe care le are profesorul pentru a pune în practică intenţia subiecţilor sunt relativ puţine, subiecţii neposedând un bagaj motric variat, dar prin mişcări simple, sugestive, acesta trebuie să realizeze spectacolul pe înţelesul spectatorului şi săcorespundă nivelului de pregătire al subiecţilor.

2.2. Obiective

Toate aceste forme de manifestare şi prezentare ale produselor finite (dansuri, creaţii artistice, spectacole, serbări) vor urmări aceleaşi obiective: - formarea unei ţinute corecte; - îmbunătăţirea supleţii şi dezvoltarea mobilităţii articulare; - educarea schemei corporale (plasamentul corpului în spaţiu, conştientizarea şi posibilitatea autocorectării poziţiilor segmentelor corpului în diferite planuri, direcţii, în spaţiu, lateralitatea); - educarea simţului echilibrului (static şi dinamic); - orientarea spaţio-temporală; - educarea simţului ritmului; - stimularea expresivităţii corporale prin formarea capacităţii de a reda un gest, o mişcare însoţită de emoţia, trăirea, atitudinea, sentimentele, starea adecvată impusă; - stimularea creativităţii şi imaginaţiei prin participarea activă la realizarea compoziţiei coregrafice; - educarea ritmicităţii şi muzicalităţii motrice; - dezvoltarea capacităţii de autoapreciere a prestaţiei motrice; - încurajarea comunicării cu ceilalţi – socializare - urmărindu-se astfel

P a g e | 7

integrarea fiecărui individ în colectiv.

3. DEPRESIA

Depresia este una dintre cel mai des intalnite afectiuni din lume şi poate si cea mai caracteristica. O persoana din cinci va suferi de depresie la un moment dat in viata ei. Poate afecta atat femeile cat si barbaţii de toate varstele şi indiferent de mediul în care traiesc. 

Mulţi oameni cred ca aceasta boala nu se poate trata, dar multi dintre cei care sufera din aceasta cauza vor face tot ce le sta in putinta pentru a inlatura durerea, uneori, descoperind chiar tratamentul potrivit. 

Depresia este un termen general, care cuprinde o larga paleta de afectiuni psihice, de la starile proaste pana la sentimente de sinucidere. Pentru a putea raspunde la intrebarile pe care vi le puneţi, aflaţi mai multe despre cauzele majore ale depresiei, diferitele tipuri ale acesteia si posibile modalitaţi de tratare. 

3.1. Cauzele depresiei

Chiar şi cauza este un amalgam al acestor factori. Starea de depresie poate fi legata de o serie de cauze fizice, cum ar fi o alimentatie saracacioasa, lipsa exercitiilor fizice sau unele boli, cum ar fi gripa. Chiar şi folosirea frecventa a energizantelor poate duce la depresie din cauza distrugerii reacţiilor chimice ale creierului.

3.2. Simptomele depresiei

Există foarte multe simptome ale depresiei printre care putem întalni:  sentimente persistente de tristete, pierderea increderii in sine sau proasta parere

despre sine, pierderea bucuriei in fata lucrurilor care altadata ar fi fost placute si interesante;

 pierderea sperantei si sentimente de neajutorare, sentimente inexplicabile de vinovatie si de zadarnicie;

 agitatie sau anxietate, dificultati in munca de la serviciu sau in comunicarea cu colegii, dificultati in concentrare;

P a g e | 8

 ganduri de sinucidere si de moarte.

Alte simptome fizice pot fi: oboseala, pierderea energiei, probleme cu somnul, pierderea apetitului sau exagerarea cu mancatul, pierderea apetitului sexual sau chiar probleme ale functiilor sexuale, consumul de alcool sau fumatul mai mult decat in mod obisnuit, dureri fizice sau diverse tulburari ale organismului. Daca ai experimentat patru sau chiar mai multe dintre aceste simptome aproape in fiecare zi timp de peste doua saptamani, trebuie sa ceri ajutor.

4. TERAPIA PRIN DANS

4.1. O idee: dansul – distracţie cu efect terapeutic

Dansul este o metoda excelenta de relaxare, la orice varsta. Ei bine, dansul nu este doar o modalitate de deconectare si distractie, ci are si efecte terapeutice.

Terapia prin dans reprezintă utilizarea în scop terapeutica dansului pentru a îmbunătăţi starea fizică şi mentală apersoanelor. Rezultatele studiilor ştiinţifice asupra efectelorterapiei asupra sănătăţii indică eficienţa acesteia în îmbunătăţireastimei de sine şi în reducerea stresului.

Cu ajutorul terapiei prin dans, corpul devine instrumentulprin care învăţăm să ne simtim bine în propria piele şi ne regăsimenergia din copilarie. Terapia are drept scop conectarea cu sineleşi eliberarea de tensiunile şi de blocajele înscrise în memoriacorpului.

Din punct de vedere fizic, ea ameliorează circulaţia,coordonarea şi tonusul muscular. Din punct de vedere mental şiemoţional, terapia creşte încrederea în sine, stimuleazăcapacităţile intelectuale şi creativitatea şi permite exprimarea unoremoţii greu de redat prin cuvinte (furie, frustrare, izolare, etc).

Terapia prin dans permite descoperirea propriului corp şitrezeşte o multime de senzaţii, sentimente şi gânduri.

La sfârşitulşedinţei, se poate discuta despre descoperirile şi despre senzaţiilesimţite în timpul dansului. Aceste discuţii pot orienta etapeleviitoare ale terapiei.

P a g e | 9

Terapia prin dans se adresează persoanelor de oricevârstă. Principalele sale beneficii sunt favorizarea sănătăţii îngeneral, atenuarea stresului, angoasei, anxietăţii, tensiunilor fiziceşi durerii cronice. În plus, ea are rolul de a diminua simptomeledepresiei. Efectuată în grup, terapia prin dans favorizeazăreintegrarea socială şi crearea de legături afective. Ea provoacă deasemenea o stare generală de bine care apare datorită plăcerii de afi într-un grup.

Terapia prin dans contribuie la menţinerea sănătăţii, darconstituie şi o metodă complementară de a reduce stresul labolnavii de cancer sau de alte boli. Este un exerciţiu fizic bun,care creşte mobilitatea şi coordonarea muşchilor şi reducetensiunea musculară. Din punct de vedere emoţional, terapiacreşte încrederea în sine, promovează interacţiunea între persoaneşi este o metodă de exprimare a sentimentelor.

Terapeuţii îi ajută pe pacienţi să descopere un limbajnonverbal care le oferă informaţii pretioase despre ceea ce seîntâmplă în corpul lor. Terapeutul observă şi evaluează mişcărilepacienţilor, apoi creează un program adaptat problemelorspecifice. Frecvenţa şi nivelul de dificultate al terapiei variază înfuncţie de necesităţile participanţilor. Terapia prin dans esteutilizată de persoane cu probleme sociale, emoţionale, cognitivesau fizice. Ea face deseori parte din procesul de recuperare înurma unei boli cronice.

Şedinţele de terapie prin dans se desfăşoară atât în modindividual cât şi în grup, iar uneori sunt efectuate de o întreagăfamilie.

5.Realizarea proiectului de terapie prin dans

5.1. Aspecte legate de spaţiu   :

P a g e | 10

SALA

Şedintele de terapie prin dans se desfăşoară individualsau în grup într-o încăpere ce se aseamănă mai mult cu un studiode dans decât cu cabinetul unui terapeut.

Sala in care se va desfasura programul de terapie prin dans va fi spatioasa si cu posibilitate de aerisire si reglare a temperaturii. Un alt aspect important le gat de sala este prezenta oglinzii.

Folosirea oglinzii este o metoda de reflectare (insa nu si de imitare a miscarilor celorlalti) ce furnizeaza un mod de intelegere a experientelor unui copil, la nivel corporal. Aceasta metoda nu ofera doar informatii importante despre copil, altfel nedescoperite, ci, de asemenea, transmite copilului mesajul ca este vazut si acceptat asa cum este. 

5.1.1. Colaborarea cu medicul

DEFICIENTA PACIENTULUI- starea depresiva

Diagnosticul depresiei poate fi stabilit în funcţie de simptomele clinice ale pacientului. Medicul psihiatru sau medicul de familie avizat, care cunoaşte criteriile stabilirii diagnosticului, va depista depresia cu relativă uşurinţă. Totodată, există scale de depresie care cuantifică, în scoruri şi cifre stabilite pe trepte de intensitate, gradul de instalare al bolii. Tratamentul depresiei constă în :

administrarea de medicamente antidepresive şi a altor tipuri de medicamente care cresc intensitatea antidepresivelor. Succesul terapeutic depinde în funcţie de adecvarea tratamentului la forma de depresie şi de individualizarea tratamentului la pacient.

consiliere efectuată de către o persoană specializată în domeniu de exemplu psiholog , psihiatru ,neurolog ,preot .

dezvoltare de atitudini realiste şi acceptarea imagini de sine la persoana in cauză

În lipsa unui tratament corespunzător, depresia se cronicizează, ducând la apariţia unor complicaţii precum scăderea randamentului în muncă, disfuncţii familiale, stări permanente de rău psihic şi fizic şi chiar suicid. 

Persoanele predispuse la apariţia depresiei sunt cele care prezintă o vulnerabilitate genetică, care provind din familii în care au existat cazuri de

P a g e | 11

depresie majoră, cei care au unele boli endocrine, insuficienţe precum cea hepatică sau renală, tulburări organice sau somatice. 

La persoanele predispuse la depresie, prevenirea bolii se face prin conştientizarea posibilităţii apariţiei afecţiunii şi adresarea către un medic specialist. Principala modalitate de prevenire a depresie este rezolvarea micilor disfuncţii cotidiene generate de stres.

Pacientii din punct de vedere fizic sunt apti pentru efort, insa la nivel psihic sufera de o varietate de probleme, precum am enumerat mai sus la simptomele starii depresive.

5.1.2. Obiectivele

La prima întâlnire,terapeutul încearcă să identifice motivele şi obiectivele participantului, si anume :

1. Acceptarea de sine2. Integrarea intr-un grup3. Educarea echilibrului4. Educarea ritmului5. Invatarea pasilor de baza din : -Vals lent

5.1.3. Etape

Dansul poate constitui un avantaj din punct de vedere al contactului social daca este efectuat ca activitate de grup. Sedintele de terapie individuale si in grup cuprind 3 etape, acestea fiind, etapa de incalzire, de lucru efectiv si in cele din urma etapa verbala. In timpul etapei de incalzire terapeutul poate furniza sugestii care sa ajute la incalzirea corpului si la trecerea la urmatoarea etapa.

La etapa a doua pacientii sunt invitati sa se miste spontan, permitand miscarii sa ia nastereca raspuns la senzatia corporala, pornind de la o imagine sau de la miscarile altor membri din grup. Aceasta etapa a fost comparata in terapia verbala cu asocierile libere.

La sfarsitul terapiei pacientii sunt incurajati sa se exprime verbal asupra experientei dansului si miscarii si semnificatiei impactului acestuia asupra lor.

Etapa I

P a g e | 12

Ca mijloace de realizare a acestui obiectiv sunt folosite, mai ales, urmatoarele grupe de exercitii:

1. -  jocuri dinamice, selectate dupa criteriul concordantei structurii continutului lor cu dezvoltarea capacitatii de alergare, de oprire brusca, de schimbare cu usurinta a directiei alergarii si, de asemenea, pentru initiativei etc;

2. -  mers si alergari pe distante scurte, cu alternarea tempoului alergarii;

3. -  exercitii si jocuri pentru dezvoltarea capacitatii de a sarii, de a se feri de adversar sau a-l ocoli;

4. -  exercitii pentru dezvoltarea capacitatii de pastrare a echilibrului in conditii variate;

5. - diferite jocuri si exercitii pentru obisnuirea copiilor cu gasirea rapida a celor mai indicate pozitii de sprijin;

6. - elemente de dans sportiv;

7. - exercitii si jocuri pentru dezvoltarea vederii periferice etc.

Etapa II

Explicarea ritmului pentru Valsul lent :

Masura muzicala este de ¾ (trei patrimi intr-o masura muzicala).

Tempoul este de 29-30 de masuri pe minut.

       Pozitia in vals lent este aceeasi ca in deschiderea generala despre dansurile standard. Sunt folosite in timpul executiei combinatiile din valsul lent, atât PI, cat si PP, PE d si PE s, bineinteles cu specificul pe care dansul îl confera.

       Deplasarile in vals lent sunt înainte, înapoi, diagonal înainte, diagonal înapoi, lateral, lateral usor înainte, lateral usor înapoi, si se subordoneaza biomecanicii deplasarii corpului omenesc. Valsul lent prezinta in deplasare un caracter aparte datorat ridicarilor si coborârilor.

P a g e | 13

       Specific valsului lent sunt ridicarile si coborârile in deplasare. Astfel corpul începe urcarea pe a doua jumatate a timpului 1 muzical, continua inaltarea pe timpul 2 muzical, este sus pe prima jumatate a timpului 3 muzical si coboara pe a doua jumatate a acestuia, continuând coborârea si pe prima jumatate a timpului 1 muzical din masura precedenta. Majoritatea figurilor deschise se subordoneaza acestei caracteristici a valsului lent.

       In valsul lent deplasarea înainte pe primul pas si timpul 1 muzical se face la contactul cu solul, cu rularea talpii de la calcai la vârf, in mod natural. Ridicarea corpului in deplasarea înainte pe timpul 1 muzical se realizeaza si cu ajutorul talpii, prin specificul rularii acesteia de la calcai la vârf. In deplasarea înapoi, pe acelasi timp, ridicare se face fara ajutorul talpii, numai din articulatia genunchiului. Când pasul este facut cu urcarea corpului, pe timpul 2 muzical atunci el este facut de regula pe vârf. Coborârea pe timpul 3 muzical se face de pe vârf pe calcai.

       In valsul lent primul pas se face cu o usoara contramiscare, aceasta si datorita coborârii pe a doua jumatate a timpului muzical precedent, cat si pregatirii întoarcerii ce urmeaza a fi facute ulterior.

       In pozitiile exterioare avem de-a face cu o pasire in pozitie de contra miscare, lucru întâlnit la toate dansurile când se danseaza in pozitie exterioara.

       Contramiscarea, prin natura ei, ajuta in valsul lent in deplasare si mai ales in întoarcerile executate dupa folosirea sa. In deplasarea exterioara, pasirea in pozitia de contra miscare este obligatorie.

Etapa III

Terapia prin dans permite descoperirea propriului corp si trezeste o multime de senzatii, sentimente si ganduri. La sfarsitul sedintei, se poate discuta despre descoperirile si despre senzatiile simtite in timpul dansului. Aceste discutii pot orienta etapele viitoare ale terapiei.

Scopul final este ca pacientul sa se simta "mai aproape" de el insusi dar si de cei din jur, mai ales ca, de obicei, aceste sedinte de terapie in grup se incheie prin imbratisari generale, intr-o atmosfera de liniste si de afectiune reciproca.

P a g e | 14

6. Concluzie

Terapia prin dans nu presupune cunoaşterea unor paşi sau respectarea unor reguli exacte, ci mişcarea în propriul ritm pentru eliminarea tensiunii acumulate !

7. Bibliografie

Bocu Traian, Elemente de profilaxie şi terapie prin mişcare ; Moţiu Socaciu Oana, Terapie prin joc la copilul cu ADHD ; Stănescu Irina,Terapie prin mişcare în tulburările de orientare temporo-spaţiala la pacienţii

cu nevoi speciale.